PARTEA I – SPECIFICUL EUROPEI

Capitolul IEUROPA SI SPECIFICUL EUROPEAN

Capitolul 1 incepe cu o prezentare a termenului de Europa. Este povestita legenda in care Europa fiica Feniciei este rapita de Zeus, deghizat in taur. Zeus a dus-o pe Europa in Creta si au avut 3 copii: Minos, Radamantus si Sarpedon. Se prezinta si faptul ca: artistii au preluat aceasta legenda si au transpus-o in lucrarile lor. In continuare sunt prezentate caracteristicile geografice ale Europei: penultimul coninent in ordinea marimii, 787,7 mil locuitori in 1990. Europa are 1/5 din suprafata de uscat a Terrei, etc.Unificarea europeana presupune nu doar conotatii geografice cu si o conotatie istorica care combina aspecte geografice, culturale si politice. Care sunt frontierele Europei? In ce consta specificul European.

1. Oamenii apartin atat unei comunitati entice cat si unui stat, aceste apartenente sunt traite cncret, in ce masura insa oamenii simt ca apartin unui continent? Aceasta apartenenta (la un continent) a devenit tinta unor state din Europa dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, ele incercand sa o unificare economica si politica. Este aceasta unificare o perspective concreta de viata a unei multimi semnificative a cetatenilor Europei Occidentale?

Un raspuns la aceasta intrebare trebuie sa contina si date concrete, in acest sens sunt utilizate Eurobarometrele care reflecta starea de spirit a europenilor legata de UE. Astfel este aratat faptul ca sentimentul de apartenenta la Uniunea Europeana este scazut insa se afla intr-o crestere constanta. Institutiile europene impreuna cu specialistii si politicienii duc o actiune proeuropeana in directia unificarii europene,

Se aduce in discutie problema Europei geografice si a Europei istorice. Este prezentat punctual de vedere al celor care sustin ca: Europa se rezuma doar la Europa Occidentala(Europa Mica). Autorul prezinta argumente in favoarea unei Europe istorice care sa cuprina si statele din partea rasariteana a continentului. Unul din principalele argumente pentru a avea aceasta perceptie asupra Europei este acela al sigurantei si al stabilitatii pe care o astfel de Europa o ofera. O Europa mica ar fi predispusa unui nou val de migratie al populatiei din Europa rasariteana, care ar fi atrasa de bunastarea acestei zona.

Se continua cu idea ca “apartenenta le Europa” asa cum este vazuta ea acum, nu e ste o apartenenta neaparat geografica ci mai degraba o apartanenta culturala, bazata pe valori comune.

Geografia si istoria sunt conditii indispensabile, dar, unificarea europeana fiind un proces in primă linie institutional si cultural, apartenenta europeana se judeca considerand institutiile si cultura. Situarea in geografia si istoria europeana nu genereaza automat o europenitate culturala, dupa cum o europenitate culturala poate fi gasita in tari care nu apartin geografic si istoric, in sens strict, Europei.

2. Apartenenta culturala la Europa.

Cultura presupune producere si circulatiede produse ale reflctiei, sentimentului, cercetarii , imaginatiei, cu un cuvant, ale vietii spirituale.In procesul unificarii europene este insa angajat un concept al culturii individuale, dar si un concept al culturii impartasite in comun de multimile structurate ale individualitatilor, si in primul rand acest concept.Cultura Europeana s-a delimitat de cele asiatica prin faptul ca a obiectivat in comportamente si institutii cultura spirituala.

In ce consta cultura europeana?Cultura europeana sa defineste prin raport la ceva diferit de ea. Secolul al XII-lea este considerat ca fiind primul din istoria noii Europe, pe parcursul sau fiind perceptibil specificul istoriei europene:agon-ul(inseamna lupta, competitie), controversa conditionata politic, religios, spiritual-cultural, social si economic, dintre parteneri care au aceeasi origine. Acest concept a fost reluat de mai multe ori de-a lungul secolelor. Europa este legata nu numai de stari de fapt, ci si de idealuri definitorii. Ca urmare „ceea ce este gandit propriu-zis cu Europa este gandit sa se afle intre idealismul nebulos si comunitatea de interese pur pragmatice.Europa pentru a deveni o forta trebuie sa fie o sinteaza a acestor doua concepte.

Care sunt caracteristicile Europei?

Europa a fost identificata cu religia catolica pana la aparitia protestantismului. Hegel definea specicficul european legand protestantismul si Revolutia franceza de traditie. In schimb Nietzsche nu mai sprijinea Europa pe o traditie, ci pe mai multe si configureaza „conceptul cultural al Europei”. De acest concept tin doar poparele si parti de popoare care au in comun trecutul in „grecism, romanitate, iudaism si crestinism.” Europa culturala nu se suprapune europei geografice.

Unitatea europena. Ea nu este nici geografica nici rasiala(europa fiind compusa din celti, romani, slavi, germani etc.). Europa are o unitate ce are „drept nucleu o anumita structura a spiritului, de pila, o forma determinata a ethos-ului(obicei), un fel determinat de a aborda lumea ca intreg si de a forma, prin activitate lumea. Richard Coudenhove-Kalergi identifica nevoia individualitatii in Europa. El considera ca scopul democratiei europene este acela de a ii asigura individului cat mai multa libertate.Cultura europeana este un amestec de elemente grecesti, romane, crestine, germane.

3. Specificarea culturii europene. La inceput s-a facut in raport cu Asia iar mai apoi cu Asia si America. Intre timp insa cultura europeana s-a schimbat. Ruptura de Vechea

Europa a devenit ea insasi un reper. Europa prezenta semnele intrarii intr-o epoca de confruntare si, pe de alta parte, semnele inceputului unei revolutii tehnologice ce schimba profund vechile organizari ale productiei, dar si ale comertului si vietii sociale.Nu doar despartirea de vechea Europa a devenit un reper pentru specificarea Europei, ci si incercarea de a scoate Europa din europenism. Aceasta incercare s-a produs sub eforturile national-socialismului si pe de o parte si a comunismului pe de aalta parte.Pe rand, mai multe directii intelectuale au anuntat divortul de Europa consacrata istoric: ateismul, natinalismul, comunismul.

4. Specificul cultural european. Explica cum in specificarea culturii europene porneste de la conceperea societatii ca un sistem compus din subsiteme finalitare, diferite sub aspectul performantei specifice si, in consecinta al criteriilor de testare a propozitilor si actiunilor. Subsitemele luate in calcul sunt: tehnica de productie, economia, administratia, politica si cultura spirituala. Continua apoi spunand ca: in intelesul dat, ca ansamblu al ideilor, simbolurilor, teoriilor ce se regasesc in trairea sociala a vietii, se pot delimitta subsistemele: competenta tehnica, comportamentul economic, indemanarea administrativa, actiunea politica, cultura spirituala. „Pe terenul acestor subsisteme poate fi specificata cultura europeana si pe ele este de intreprins astazi specificarea”Cultura europeana contine un concept al stiintei pe caare l-a impartasit cu alte culturi ale lumii vechi” stiinta este cunoasterea „cauzelor finale” ale lucrurilor, care le explica indicanddestinatia lor in tr-un scenariucuprinzator al lumii. Aceasta cultura a produs o stiinta moderna a naturii. „Cultura europeana a produs pentru prima oara o stiinta ca o cunoastere factuala orientata spre reprezentarea cauzelor eficiente, cu caracter de lege, exprimabile matematic, si pusa in serviciul rezolvari de probleme tehnice, al controlarii si metamorfozarii lucrurilor”. Aceasta stiinta a influentat-o profund si o specifica. Prin stiinta moderna ea a si influentat cel mai mult alte culturiStiinta moderna a naturii a pus la indemana oamenilor legile cauzalitatii eficiente a lucrurilor, in vederea controlarii metamorfozarii lor.Comportamentul economic. Cultura europeana a lasat in urma metodele mai vechi care au fost caracteristice trecand la un nou tip de comportament, caracterizat de rationalitate, axat pe profit. Calculul ce alacatuieste miezul comportamentului economic european este subordonat valorii aparent prozaice a rentabilitatii. Experientele trecutului arata ca randamentul este in directa legatura cu initiativa privata. Cultura europeana a produs si o cultura a dreptului, in centrul careia se afla individul avand ca scop suveranitatea si generalitatea legii.Cultura eurropeana nu este numai cultura spirituala, - adica interiorizata , traita departe de lumea productiei , afacerilor si disputelor sociale si politice. Ci si o cultura a cercetarii, a cunoasterii sistematice si metamorfozarii realitatii date in experienta conform scopurilor umane. Cultura spirituala europeana s-a desfasurat in jurul recunoasterii realitatii date ca lume unica a vietii noastre. Cultura spirituala europeana este un mozaic, avand multe influente din afara Europei. Stiinta europeana se bazeaza pe ratiune si experienta, nu pe revelatie. In Europa fiind dezvoltate mai multe contraste, acest fapt reprezentand o caracteristica a culturii europene. Pentru a arata ce este specific european in sfera culturii spirituale se folosesc concepte in loc de simboluri. Aceste concepte sunt: adevarul, cunoasterea, rationalitatea, autonomia individului, sfera publica (mediu de stablire a

vointeipolitice) si conceptul persoanei umane(individualitate chemata sa-si construiasca un sens superior siplei supravietuiri. Toate aceste concepte tin de „traditia europeana”.

5. Incepe prin a prezenta faptul ca este imposibil sa ai o viziune obiectiva asupra Europei fiind european. Greseli de apreciere pot aparea insa si pentru cel e priveste din afara spatiului european. Cel ce vrea sa aiba o imagine cat mai exacta asupra Europei trebuie sa aiba in vederea complexitatea europeana la care se adauga fapul ca specificul european nu se lasa epuizat pe linia unuia din conceptele sale. Cel care analizeza trebuie sa fie dispus sa invete si sa nu se lase limitat de propsriul context.

Capitolul II

FILOSOSFIA CRIZEI EUROPENE

- proiectul de unificare cu care suntem contemporani isi are originea in anii ’20, in contextual unei profunde crize europene; ea a fost sesizata de Nietzsche, apoi preluata de Husserl si Heidegger, care au pus bazele filosofiei crizei europene

- Hegel a inaugurat discursul filosofic asupra modernitatii, iar Nietzsche inaugureaza discursul filosofic asupra europenitatii; atat modernitatea cat si europenitatea se confrunta cu problema ratiunii, dar Nietszche trage concluzii originale din criza in care a intrat abordarea hegeliana a ratiunii;

1. Nietzsche a pus criza europeana pe seama culturii, organizata in jurul rationalitatii lumii; el identifica Europa culturala cu ceea ce se intinde intre Motzart si Beethoven; originea culturii europene o identifica in cultura greaca, nascuta din elemente tracice, feniciene, in filoelenismul romanilor si in Imperiul crestin al acestora, in crestinismul purtator de elemente antice si in nucleele stiintifice generate de aceste elemente. Geografic a suprapus Europa conceptului cultural, de la Atlantic la Urali, incluzand si Asia Mica; Rusia este locul din care Europa se revarsa inapoi spre Asia, iar America este fiica culturii europene.

- criza europeana este localizata in procesul personalizarii, exprimandu-si speranta ca Europa va regasi spiritele libere a caror venire este blocata de intarirea nationalismelor;

2. Husserl a reflectat sistematic asupra cizei europene, imensa lui opera fiind o expresie a unei filosofii a crizei- Europa intra in secolul XX ca centru intelectual, stiintific si politic al lumii;

progresele culturale, cresterea demografica si industriala stimuleaza dezmembrarea Europei Centrale si Rasaritene si crearea statelor nationale. Primul razboi mondial scoate Europa din prim plan, aceasta incetand sa mai fie centrul

lumii si devenind o parte a relatiilor internationale; pozitia ei slabeste si mai mult datorita fragmentarii in state nationale, a ascensiuniii totalitarismelor

- Europa este o oraganizare a vietii spirituale in jurul rationalismului, care a intrat in criza. Semnele crizei sunt evidente: primul razboi mondial, ascensiunea nazismului. Sunt semen ca s-a petrecut ceva in civilizatia europeana, a aparut o boala a radacinilor. Este o tripla criza a umanitatii europene: criza a stiintei, criza a culturii, criza a filosofiei.

- criza stiintei este generate de faptul ca atitudinea naturalista a ajuns dominanta in stiintele naturii, dar si ale spiritului

- filosfia a abandonat programul stiintei universale, degenerand in viziuni particulariste, dogmatice sau mistice. Criza filosofiei determina automat o criza a culturii. Filosofia a uitat originea stiintei si a ei insesi; uitarea originii implica ignorarea sensului, a misiunii. Cultura europeana este vazuta ca pierdere a propriei origini

- iesirea din criza o poate face numai refacerea increderii in ratiune, insa numai filosofia este cea care poate relansa aceasta incredere;

3. Heidegger a preluat problema crizei si a gandit-o in prelungirea ideilor lui Husserl. El a considerat ca uitarea si problema sensului Fiintei este miezul crizei europene

- incepand cu mijlocul anilor ’30 a preluat criza europeana ca o conceptie in jurul tezei conform careia modernitatea este o societate a mobilizarii totale originata in tehnica moderna

- miezul crizei europene devine mentalitatea potrivit careia problemele de viata ale oamenilor au mereu o solutie tehnica

- filosofia crizei lui Heidegger se concentreaza acum pe un spatiu propriu surprins in sintagma resubiectivizarea subiectivitatii

- in anii ’30 considera national-socialismul drept iesirea din criza europeana si o alternative la bolsevism si americanism

- criza europeana a fost privita la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial ca o criza a ratiunii, iar aceasta ca o criza a iluminismului

- in anii ’70 Habermas a indicat drept componente ale crizei europene criza economica, criza de rationalitate, criza de legitimare, criza de motivatie, dar vede si o criza de creativitate, o criza de administratie si o criza de identitate, constand in faptul ca identitatea europeana este resimtita ca una geografica si nu ca una culturala

Capitolul IIIDEPASIREA RELATIVISMULUI

Exista idei generale privind organizarea lumii pe care le expliciteaza , ansambleaza si argumenteaza diverse filosofii. Daca luam in considerare cazul clasic al culturii moderne putem observa, la scara mare ca, de pilda - cultura engleza a dat folosofia empirismului , ceea ce repr. Lumea plecand de la ceea ce este dat in experienta perceptibila; - cultura franceza a dat filosofia cartezianismului , care construieste tabloul lumii plecand de la ceea ce se impune cu evidenta lumii;-cultura germana a dat filosofia idealismului care considera lumea ca obiectivare a spiritului; Avem valori in jurul carora se organizeaza viziunile aspura sensului vietii sociale;Avem norme care organizeaza comportametele intr-o comunitate ex.–copiilor le este interzisa viata sexuala; Relativismul sustine ca normele, valorile, ideile, nu au niciodata valabilitate inafara lor , ci intotdeauna numai pentru cineva.Relativismul este o veche optica filosofica; a inceput in filosofia europeana cu principiul homomensurei formulat de Protagoras;In timp relativismul a capatat diverse forme in lupra contra:

- absolutismului- obiectivismului- contra interpretarii drept corespondenta a propozitiilor cu starile de lucruri;

Aceasta lupta a fost pentru apararea caracterului uman , al cunoasterii si al actiunilor si a cunostinetei critice;Relativismul este , filosofic vorbind, reduta cea mai recenta a curentelor totalitatre ce ne vin de la sf. Sec 19 , comunismul, corporanismul, etc. Si da expresia aparent stranii dintre nationalism si comunism, pe care o traim in aceasta parte a continentului.-una din componentele principale ale irationismului modern este relativismul;-raspandirea relativismului a fost concomitenta cu diversificarea lui;-s-au profilat: relativismul istoric, org anizat in jurul tezei specificului ireductibil al marilor unitati ale istoriei; relativismul cultural, organizat in jurul tezei incompatibilitatii viziunilor general filosofice care au dat perspective asupra lumii relativismul cognitiv, relativismul moral ;-relativismul este una dintre principalele probleme intelectuale si sociale ale timpului nostru;

Relativismul istoric: se constituie ca replica alternativa la abordarea normativa a faptelor istorice reprezentata impunator de folosofia kantiana.-pentru Kant o historie care se lasa absorbita de descrierea existentei celorlalti este oarba si generatoare de orbire;

- filosofia kantiana a moralei a patruns in abordarea faptelor istorice o puternica componenta normativa de natura a priori;Filosofia lui Herder cu care incepe relativismul istoric, rezumata in teze:

a) filosofia isto. Este chemta sa ia in considerare dif. Popoare , care , fiecare au o cultura;

b) oamenii traiesc pe pamant ca o specie naturala printre celellate;c) nu exista ratiune pura, nici ratiune inascuta, ci ratiune care rezultat al formarii;d) formele si fortele care exista pe Pamant dispun pe o linie ascendenta, incat

natura si istoria lasa sa se identifice o energie imanenta a lumii, care impinge inainte si realizeaza progresul;

e) pe domeniul istoriei , diversitatea este prima realitate care se impune observatiei, incat trebuie admis ca organizarea popoarelor nu se lasa redusa la una singura

f) specia umana s-a diversificat in organizarile ei sub impactul climei;

Herder a reprezentat istoria omenirii ca o succesiune de organizari pe care le-a identificat cu natiunile;Organizarile sunt centrate pe ele insele si produc un specific cultural care se regaseste in prestatia intelectuala si artistica a natiunilor;Potrivit filosofiei istoriei lui Herder fiecare natiune contribuie la dezvoltarea umanitatii;Filosofia sa a fost preluata si exploatata ca legitimare a nationalismului;Wilhelm von Humboldt a convertit viziunea lui Herder a istoriei universale ca istorie a entitatilor nationale intr-o regula generala a metodologiei cercetarii istorice;

Relativismul cultural se constituie ca reactie la metafizicile unificatoare ale epocii moderne ( iluminismul si hegelianismul etc) si ca reactie la programul Kantian de a organiza cunoasterea in jurul interogatiei privind conditiile de posibilitate ale obiectivitatii;El a luat forma istorica mai intai in opera lui Dilthei care se organizeaza conceptual in jurul constiintei istorice;Dilthei s-a bazat pe o foarte intinsa cunoastere a faptelor istorice, mai ales a celor din sfera istoriei culturii;Filosofia lui Dilthey are la baza principiul relativitatii operelor umane;Dilthey a aparat ideea dupa care semnificatia faptului istoric nu se stabileste prin el isusi ci inlauntrul unei totalitati si in raport cu aceasta;Constiinta istorica a ramas termenul organizator al filosofiei sale a istoriei si baza relativismului sau cultural;

Relativismul social s-a construit ca replica alternativa la intelectualism;Karl Manheim ia dat forma clasica Autorul UTOPIEI si IDEOLOGIEI distinge explicit intere relationism si relativism si il respinge pe relativism in favoarea relationismului;Prin relationism K.Manheim intelege o abordare bazata pe „recunoasterea imprejurarii ca intreaga gandire istorica este legata de pozitia concreta a ganditorului intr-un context de viata;

Relativismul cognitiv se contituie ca replica alternativa la obiectivism in interpretarea faptelor si cadrelor conceptuale ale cunoasterii si apara teza conditionarii ambelor ;-luam in considerare doua: „ relativismul radical” a lui Nelson Goodman si abordarea sociologica a stiintei lui Thomas S. Kuhn-studiul FABRICARE FAPTELOR (1978) N.Goodman a considerat ca arta trebuie integrata printre formele de intelegere a lumii de catre om -ca urmare trebuie sa admitem ca ca noi operam in fapt cu „descrieri ale lumii” care pot fi toate corecte si atunci cand se contrazic ( ce porcarii zice asta) !!!!!!!!!!!!Thomas S.Kuhn incepand cu STRUCTURA REVOLUTIILOR STIINTIFICE (1966) care aplica o abordare sociologica istoriei stiintei;T.S Kuhn nu a agreat eticheta de „relativism” conceptiei sale;Relativismul a ramas caracteristica abordarii sale sociologice a stiintei;

Relativismul moral:a aparut ca reactie la extrapolarea validitatii unor principii de morala consacrate in cultura europeana;-relativismul moral a capatat o forma mai sistematica incepand cu Wittgeinstein si cu filosofia analitica a moralei;Wittgenstein recomanda restrangerea cunoasterii la „descriere” cu argumentul ca acolo unde se pun probleme de traire a vietii lipsesc repere generale;

Relativismul nu este reprezentat in aceste forme prezentate mai sus cin in forma unor programe si filosofii de anvergura din zilele noastre; Doua sunt cele mai proeminente: anarhismul cognitiv a lui Paul Feyerabend si pragmatismul lui Richard Rorty -relativismul reprezinta solutia gasita de Paul Feyerabend pentru a asigura d.p.d.v intelectual o societate libera; -Rorty in FILOSOFIA SI OGLINDA NATURII ( 1980) denunta fundamentele cartezienesi Kantiene si considera filosofia ca fundament al culturii;Teza lui Rorty este ca adevarul si cunoasterea pot fi judecate numai luand in seama standardele de cercetare ale celui care le produce Conform „ behaiviorismului epistemologic” , „adevarate” sunt acele propozitii care sunt acceptate de noi inauntrul unei comunitati culturale;Rorty traseaza in traditia culturii occidentale doua linii majore de gandire : -prima”obiectivitate” si vine de la grecii antici prin iluminism - prin pozitivismul logic;Rorty a dorit sa clarifice conotatia relativismului; Ea cuprinde trei idei: -fiecare covingere este la fel de buna ca oricare alta -adevarul este un termen echivoc si are atatea semnificatii cate proceduri de justificare exsita - nu este nimic de spus nici despre „adevar” nici despre „rationalitate” in afara procedurilor de justificare familiare pe care le foloseste o societate data;

Maurice Mandelbaun in Relativismele subiectiv, obiectiv si conceptual (1979) numeste „relativism” conceptia dupa care „ asertiunie nu pot fi judecate drept adevarate sau false

in ele insele , ci trebuie judecate astfel cu referire la unul sau mai multe aspecte ale situatiei totale in care ele au fost facute”El distinge „relativism subiectiv” „relativism obiectiv” si :relativism conceptual”

Rorty spune ca „adevarul” are aceiasi semnificatie in toate culturile ,chiar daca are referinte diferite; el propune ca etnocentismul sa fie luat in serios;

Relativismul sustine valoare tolerantei intrucat sadisface dorinta de libera decizie, exclude legitimarea amestecului in treburile altuia , nu privilegiaza vreo solutie care sa fie impusa celui aflat intr-o situatie;

Relativismul este criticabil ca principiu filozofic ; 5 argumente expune marga:

-natura logica: relativismul este autocontradictoriu;-natura semantica: relativismul este organizat in jurul tezei indepasabilei relativitati apropozitiilor;-natura pragmatica: relativismul se converteste totdeauna foarte repede intr-o dogma ce-i contrazice principiul;-natura istorica: -natura transcedentala;

Capitolul IVSANSA RENASTERII EUROPENE

Europa este un continent pe care traiesc multiple grupuri nationale, cu istorii complexe. A vorbi despre aceste continent este usor d.p.d.v. geografic, insa e mai dificil sa vorbim de „ cultura europeana”.

In Europa, cultura s-a format cultura moderna, bazandu-se pe stiinta galileo-newtoniana, pe comportament economic rational( in sensul lui Max Weber), si pe comportamentul moral intemeiat pe norme universale.

Cultura europeana de azi e rezultatul interactiunii multiplelor popoare care s-au format pe harta continentului. De la mij sec 18, ca produs al acestei culturi, s-a nascut civilizatia moderna in Europa, care a cuprins apoi intreaga lume si a schimbat-o. Acestei Europe a culturii moderne si a unei civilizatii stiintifico-tehnice, pe care ea a pus-o in miscare pe intreaga planeta, i s-a prezis de mai bine de un secol, „declinul”. Spengler este cel care a dat forma de referinta acestei formule, in cartea sa „Declinul Occidentului: Contururile unei morfologii a istoriei universale”( 1923).Europa Occidetala, care a repsrezentat locomotiva culturii europene, si-a epuizat posibilitatile de innoire spirituala prin generarea de viziuni de mare avergura si nu mai ofera, propriu-zis, decat o

civilizatie. Totodata, intr-un eseu intitulat „Pessimismus” spune ca viziunea sa despre declin nu a fost gandita drept ceva analog unei „catastrofe” in natura.

Daca analizam diferitele abordari realizate de analisti in ultimii 20 de ani ale crizei europene, putem observa ca ele emit diagnostice grave bazate pe perspective determinate, si care obliga la relativitati. Husserl priveste termenul de criza cu o disfunctie a sistemului cognitiv si normativ; Splenger aplica o perspectiva medicala, care nu poate distinge modificari insotite de procesele de invatare evolutionala si disolutia sistemului cultural si vede peste tot numai semne de disolutie.

Daca urmarim evolutia crizei europene, putem spune ca nu exista indicii empirice ale unei crize care sa puna capat acestei culturi.Indiciile care exista sunt ale unei crize structurale ce rezida in aceea ca identitatea culturala a Europei nu are un corespondent nedistorsionat in factualitatea ei istorica, cel putin din sec 20. In fond, ce s-a intamplat?!? Faptele pot fi reunite sub 3 rubrici: trecerea unitatii culturale a Europei in umbra confruntarilor dintre natiuni animate de orgoliul dominarii altor natiuni; intemeierea securitatii europene pe „echilibrul groazei” mai curand decat pe intelegere; explozibilitatea problemei minoritatilor nationale in Europa.

Zguduita de 2 razboaie mondiale, Europa nu a mai putut evita tensiuni interioare, iar in exterior si-a pierdut autonomia de miscare; statele nationale au nazuit si nazuiesc sa se desfasoare independent in politica lor, dar pe de alta parte, nici un stat national nu isi putea asigura securitatea( economica, politica, militara) fara a intra in acorduri si dependente in raport cu alte state. Dependenta sporeste odata c 1949, cand Europa se scindeaza oficial in blocuri pollitice si militare opuse, si intra in lumi ce se organizeaza pe baze valorice antagonice: lumea libera si lumea dictaturii comuniste. Dar, in acest cadru acestei dependente sporite, statele europene occidentale au initiat procesul regasirii unitatii lor distruse de conflicte si au creat Europe comunitara, sau „mica Europa”. Prin crearea ei, „mica Europa” a informat prognoza declinului si a deschis o noua perspectiva: cea a reunificarii europene pe baza de noi valori. „ Mica Europa” este ca un exemplu de urmat, „Marea Europa” este ca o problema si un ideal de realizat.

Discutia despre declinul sau renasterea Europei trebuia sa inceapa logic cu precizarea a ceea ce inseamna cultura europena= cultura organizata in jurul stiintei galileo-newtoniene, deci al unei stiinte orientate spre identificarea de regularitati pe linia cauzalitatii eficiente, in jurul comportamentului economic rational, si al comportamentului moral intemeiat pe norme universale. Daca aplicam toate caracterele culturii europene ajungem la o intelegere a persoanei umane, care sintetizeaza pe in soclu crestin determinatiile: libertatea de decizie a persoanei, capacitatea de a-si configura viata, raspunderea personala pentru faptele ei, constiinta vinovatiei in raport cu reguli universale.

Regasirea identitatii este posibilitatea concreta care s-a deschis in deceniile postbelice si , inca cu un pasm dupa 1989, o data cu noua raportare a natiunilor europene una la alta, cu identificarea mecanismelor de iesire din nationalism si de reglare a litigiilor. Aceasta este posibilitatea concreta a renasterii europene. Toate ideologiile politice ale Europei, pe care le-am preluat din secolul trecut, sunt incapabile sa se confrunte cu grijile principale ale civilizatiei noastre, fara sa mai vorbim de nevoile vointei noastre de a gasi un drum clar. Destramarea ascestor ideologii nu trebuie considerata insa, in nici un caz, infrangerem cu toate ca nu stim ce va intra in locul acestor valori.

PARTEA A II-A – UNIFICAREA EUROPEANA

Capitolul IIDEEA UNIFICARII EUROPENE

-aparuta in conditiile preocuparilor proprii Evului Mediu de aparare a europenilor fata de pericolele ce veneau din Rasarit, ideea unificarii europene a ramas multa vreme aspiratia unor literati, filosofi; abia dupa PRM ideea s-a convertit intr-o miscare politica, insa momentul in care ea inceteaza a mai fi doar un refugiu consolator si devine un reper de actiune precisa a guvernelor incepe dupa DRM-Pierre Dubois (De Recuperatione Terrae Sanctae) – a propus unificarea europeana in forma unei federatii spre a recuceri pamanturile sfinte cazute sub musulmani-William Penn (Essay towards a Present and Future Peace of Europe,1692) – pt prima data ideea unificarii e pusa pe o baza non-religioasa; a propus o federatie pt coloniile americane si o federatie similara europeana in conditiile egalitatii partenerilor-cardinalul Alberoni(1735) incheie lungul sir de planuri de unificare europeana indreptate impotriva Turciei; de acum ideea unificarii europene se leaga de scopul pacificarii Europei -> Rousseau, Kant-o data cu infrangerea Revolutiei de la 1848 ideea Europei redevine o simpla aspiratie a artistilor (Victor Hugo), filosofilor (Nietzsche) si a unor oameni de stat (Napoleon III)-America iese din izolationism si intra in rolul de putere mondiala decisiva, de care situatia europeana incepe sa depinda direct; Woodrow Wilson contrbuie la noua organizare europeana si, prin idee unui forum al natiunilor, vizeaza ceva mai mult decat unificarea europeana, intr-un sens lar, anume chiar o unificare a statelor lumii-dupa PRM apare prima data o miscare politica paneuropeana,initiata de Richard Graf Coudenhove-Kalergi care considera ca numai o reorganizare europeana in directia unificarii poate scoate Europa din criza; miscarea paneuropeana vrea sa implineasca testamentul politic al lui Komensky,Kant,Napoleon si Mazzini si sa puna in locul Europei destramate o Europa libera si federativa; tinta miscarii paneuropene : o uniune de state politico-economica, intemeiata pe egalitate in drepturi si pace-Aristide Briand(1929) a promovat proiectul in Societatea Natiunilor-venirea la putere a national-socialismului in Germania a pus capat brutal miscarii paneuropene, iar Europa a intrat curand in DRM; s-a perceput insa clar eroziunea cadrului statului national traditional, problemele dezvoltarii moderne nu mai puteau fi solutionate in cadrul statului natiune, se impuneau solutii transnationale-national-socialismul a imprimat pentru un timp linia principala a desfasurarii evenimentelor; ideea de asociere intre parteneri egali a fost inlocuita cu ideea suprematiei rasiale,iar cooperarea a fost substituita cu lupta pt putere;politicii bazate pe principii i-a fost preferata acea Realpolitik a faptelor implinite in folosul exclusiv al propriei natiuni-dupa incheierea DRM,ideea unificarii europene va capata un nou suflu, insa va trebui sa ia in considerare noua configuratie a lumii, avand ca poli 2 supraputeri: SUA si URSS, a caror relatie va determina cursul desfasurarilor in Europa-in noua configuratie ideea unificarii europene a fost convertita in actiuni concrete ale guvernelor; discursul lui Churchill (1946) de la Zurich a introdus aceasta noua treapta si a

marcat trecerea in istoria efectiva a ideii; ideea unei aliante occidentale a trezit insa suspiciunea Rusiei staliniste care a deschis la scurt timp RR; -1947 - Natiunile Unite au instituit Comisia Economica pt Europa,insa in conditiile RR rolul comisiei a ramas simbolic; planul Marshall a pus in miscare reconstructia Europei Occidentale; doctrina Truman a lansat programul de stavilire a expansiunii comunismului-1948 - se constituie Organizatia pt Cooperare Economica, prima institutie interstatala europeana -1949 - se semneaza Pactul de la Bruxelles si se pun bazele NATO; in acelasi an se infiinteaza Consiliul Europei, prima organizatie europeana, veritabilul nucleu al formarii “federatiei statelor europene”-1950 – Robert Schuman a lansat primul program de integrare; Montanunion a luat fiinta in aceasta perspectiva (1951), avandu-l ca prim presedinte pe Jean Monnet - el a concentrat atentia partenerilor asupra cautarii de solutii la problemele comune si a propus ca de pe aceasta baza sa se procedeze la rezolvarea treptata a problemelor-1957 – se pun temeliile Pietei Comune si ale Euratomului,ale altor organizatii de integrare europeana; acord de uniune vamala, se trece la coordonarea politicii externe-1979 – s-a ales prin vot direct primul Parlament European-1991 – la Maastricht se adopta Acordul asupra Uniunii Europene, care stipuleaza crearea uniunii economice si monetare si integrarea altor domenii ale vietii economice, sociale, politice -ideea unificarii europene a ajuns de cateva decenii in faza transpunerii ei in proiecte precise de reorganizare institutionala in Europa Occidentala-critici si dezbateri: 1) nu cumva in spatele acestei idei stau interesele expansiunii Germaniei? Nu - Germania,desi avea alternativa crearii unei a treia forte plasate intre liberalism si bolsevism, in forma social-democratismului, a optat pt integrarea occidentala, ca pas prealabil al integrarii europene + ideea unificarii europene a avut purtatori puternici nu doar in Germania, ci si in Franta, Belgia si practic in toate tarile Europei Occidentale2) nu cumva e prelungirea unui proces de americanizare a lumii? Nu – “americanizarea” lumii s-a produs prin actiunile americane de sustinere a Europei Occidentale (ex. planul Marshall) si prin forta exemplului SUA, continuand apoi gratie produselor de consum si culturale(filme) americane; SUA au sustinut insa unificarea europeana, fara a impune optiunile proprii; America a ajutat la promovarea unei Europe unite, desi noua Europa nu corespundea deplin ideilor americane; in ceea ce priveste segregarea intre valorile europene si cele americane, aceasta este lipsita de fundament dat fiind faptul ca de aproape un secol nu mai putem vb propriu-zis de 2 culturi distincte, ci doar de o cultura euroamericana-piedici actuale: unificarea europeana nu poate progresa fara a gasi calea adecvata de sustinere a reformelor economice si politice din tarile eliberate ale Europei Rasaritene + va trebui sa inainteze in conditiile unei explozii a nationalismului-se poate miza insa cu incredere pe rezolvarea acestor probleme si pe inaintarea procesului unificarii europene date fiind :1) avantajele perceptibile, semnificative pe care le-a oferit “mica Europa” tarilor respective, care fac ca drumul inapoi sa fie perceput ca un regres indezirabil; 2) pt toate tarile nu e posibila dezvoltarea mai departe in afara cadrului Europei unificate, pt unele acest cadru fiind, chiar si la propriu, conditia supravietuirii lor in lumea civilizat

Capitolul II PREMISELE UNIFICARII EUROPENE

-1989 a fost cotitura istorica de la scindarea ideologica a Europei la regasirea unitatii ei; aceasta unitate este data nu doar de geografia si istoria comuna a diferitelor tari, ci si de adoptarea doctrinei drepturilor si libertatilor fundamentale ale individului ca baza normativa-unificarea nu e atat de avnsata pe cat s-a dorit iar ritmul nu este cel sperat; pe ce se intemeiaza insa convingerea ca unificarea e viitorul acceptabil al Europei?-in istoria moderna statele nationale de pe continent au intrat in diferite legaturi de cooperare, asociindu-se in vederea unor scopuri immediate, delimitate in timp-o data cu Comunitatea Europeana apar organisme de decizie care nu sunt doar internationale, ci in mod explicit supranationale; unificarea europeana e mai mult decat o alianta sau o asociere tocmai in virtutea integrarii sub tutela unor instante supranationale; ea nu e posibila decat prin delegarea unor competente-mai intai Churchill, apoi Schuman au considerat ca unificarea presupune, ca prim pas esential, reconcilierea franco-germana; intr-adevar, istoria europeana a trecut si trece prin felul si amploarea relatiilor franco-germane -> putem identifica premise ale unificarii europene mai intai pe cazul concret al relatiei dintre Franta si Germania-dupa drama razboiului, relatiile dintre cele 2 aveau motive sa fie tensionate, insa peste asteptarile multora, aceste relatii au luat o turnura istorica profunda gratie intelegerii de catre ambele parti a schimbarii lumii; ambele parti au constientizat ca nu mai puteau asigura o piata pentru o economie competitiva decat impreuna si nu-si mai puteau asigura securitatea decat asociate, au inteles ca intr-o situatie complet schimbata a lumii este nevoie de solutii noi, care cer imaginatie, putere de decizie, disponibilitate la cooperare-o perceptie corecta, care a pus in miscare procesul unificarii europene,s-a petrecut dupa razboi in Franta si Germania si, de asemenea, in alte tari care au intrat in “mica Europa”-state precum Franta, Marea Britanie, Italia au constientizat ca nu mai pot detine un rol pe scena europeana fara modernizare si industrializare, dar acestea nu mai sunt posibile fara asocierea cu alte tari europene, chiar daca aceasta inseamna reducerea posibilitatilor de miscare independenta; numai o asociere permite rezolvarea problemelor de baza ale reconstructiei postbelice si dezvoltarii-problemele economice nu mai pot primi o rezolvare durabila, care sa reduca pericolul crizelor frecvente sau chiar continue, fara unificarea pietelor si crearea unei piete europene mai largi-la nivelul politicii internationale s-a observat o tendinta spre globalitate, ce a fortat si a strapuns pana la urma frontierele ideologiilor; in conditiile inarmarii nucleare a statelor si a rivalitatii blocurilor militare ce au caracterizat pana recent deceniile postbelice, a devenit aproape evident pentru toate statele ca reguli de comportament globale vor aduce mai multa securitate pt toti-in acest context tarile europene au trebuit sa constientizeze faptul ca ele nu mai sunt destul de puternice pentru a hotari directia de evolutie a lumii, dar sunt totusi, daca se

unesc, destul de puternice sa-si apere evolutii proprii si sa franeze evolutii globale dezavantajoase-dupa declansarea RR, administratiile americane, confruntate cu puterea militara amenintatoare a unei Uniuni Sovietice in expansiune, au gandit structura Europei pe directia lichidarii diviziunii si a unificarii continentului; crescanda preocupare a europenilor pt destinul lor a oferit SUA o ocazie unica de a-si stabili noi teluri la a caror realizare americanii si europenii se pot asocia; in mod evident telurile americane nu s-au redus la a lega strans Europa Occidentala de SUA si la a promova o alianta atlantica pt a contracara expansiunea sovietica; telurile lor au fost explicit orientate spre sprijinirea europenilor in asa fel incat ei insisi sa creeze si sa consolideze Europa unita

Capitolul IIIMODELAREA NOII EUROPE

-cuprinderea statelor europene in aliante militare diferite si opuse, in perioada RR, a fost nu numai indiciul cel mai izbitor al ruinarii vechii organizari a continentului si a lumii vechi, dar si punctul de plecare al refacerii Europei; pe masura ce statele Europei Occidentale si-au consolidat potentialul economic, politic, cultural, ele au jucat un rol mai distinct si, practic, au suscitat, doncolo de “cortina de fier”, constiinta unei posibilitati. 1989 a fost posibil si pt ca Europa unita a devenit un ideal trait sau macar o speranta; eurocemtrismul a reinviat-cum se poate organiza noua Europa? care sunt sansele de a se forma o identitate europeana?-in anii ‘60 cursul spre unificare parea sa se franga, sub impactul politicii izolationiste a gaullismului si al invaziei Cehoslovaciei -> s-au conturat modele de evolutie alternative si posibile pt Europa de atunci: Europa atlantizata - o prelungire a status quo-ului postbelic, cu state europene avand politici proprii, dependente fiecare de SUA; Europa evolutionara - o Europa a statelor existente care accepta ceea ce este si lasa in seama istoriei schimbarile; Europa parteneriatului - o Europa a statelor existente care aleg in functie de vointa lor aliante pe cont propriu; Europa dezintegrata - fiecare stat este in seama lui, fara aliante semnificative; Europa patriilor - o Europa in care statele nationale sunt subiectii exclusivi ai reglementarilor si care exclude reguli care afecteaza suveranitatea nationala; Federatia europeana independenta - o Europa federala, dar independenta de supraputeri-cz: nici unul din aceste modele nu ofera o solutie satisfacatoare pt intreaga Europa(ex. Federatia… lasa neclarificata natura regimurilor politice si nu exclude controlarea Europei de catre supraputeri)-modelarile Europei sunt dependente de premisele care se adopta si care pot fi normative (ceea ce se vrea sa se faca din Europa) si factuale (parametrii contextuali)-in functie de premise avem metode diferite de modelare: speculatia utopica (transpune, cu ajutorul imaginatiei, tendinte in viitor; pune putin pret pe ceea ce este, fiind absorbita de anticiparea alternativelor) si metoda realista down to earth ( prevede explorarea a ceea ce este, cu putina trecere in sfera posibilului)

-iesire din dilema creata de cele 2 metode: o viziune inspirata de realism, care presupune identificarea nevoilor urgente, la care trebuie raspuns in viitor, incercand sa se imagineze parametrii chiar si ai unui raspuns partial-modelarea alternativelor ce se afla acum in fata Europei e dependenta si de ceea ce s-a atins deja in Europa; modelarea initiala a Europei viitoare a suprapus Europa cu Europa Occidentala; constructia noii Europe a fost rezemata pe comunitatea economica, considerata o cheie pentru a trece la realizarea altor comunitati (politica, sociala etc.), optiune explicabila prin caracteristicile Europei in perioada imediat de dupa razboi-intre timp, caracteristicile aceleiasi Europe s-au schimbat - economia tinde sa devina postindustriala, transporturile s-au diversificat, comunicarea de masa pe scara continentala este o banalitate cotidiana, Europa e identificata tot mai mult cu continentul european in intregime-schimbarea caracteristicilor continentului a stimulat reflectia asupra formei Europei viitoare; mai intai dimensiunile acesteia au intrat in discutie - in anii ’60 avea inca trecere suprapunerea Europei cu Comunitatea Europeana; in anii ’80 a castigat teren formula “Europei de la Aberdeen la Atena si de la Helsinki la Heraklion”, insa aceasta a suscitat totusi rezerve; au capatat apoi preponderenta optiuni in favoarea micilor Europe, insa acestea sunt sesizabil dependente in structurile actuale ale civilizatiei europene de puternici factori transregionali, incat ele sunt realiste numai ca parti ale Europei mari-in ceea ce priveste problema culorii politice, aceasta s-a pus nu doar la nivelul comunitatii vest-europene, ci si la nivelul Europei rezultate din prabusirea “cortinei de fier”; a fost clar pt covarsitoarea majoritate a vest-europenilor ca Europa viitoare nu poate fi decat democratica. Europa e sigura daca e democratica, astfel incat ea trebuie sa faca in asa fel incat democratia sa fie acasa in Europa

Variantele puse in joc de catre cercetatori au fost: Europa evolutionara; Eu. atlantizata; Eu. parteneriatului; Eu. dezintegrata; Eu. patriilor; Federatia europeana independenta. Ele depindeau de premise care au trecut deja in istorie, iar premisele pentru modelarile actuale sunt: trecerea Americii in pozitia unei puteri planetare si multiplicarea tarilor ce detin arme nucreare; raspandirea fundamentalismelor religioase, care pot periclita societatile lipsite de structuri liberale; societatile deschise ale Occidentului exercita cea mai mare put. de atractie; tarile est-europene nazuiesc sa intre in sistemele de securitate ale lumii occidentale. Care st insa alternativele ce pot fi considerate luand in seam aceste premise? Cea mai viabila a ramas formula Europei federale in forma “statelor unite ale Europei”. Formula se datoreaza lui Denis de Rougement, expusa in Atitudinea federalista(1947), in 6 principii:

1) federatia presupune renuntarea la orice idée de hegemonie organizatoare;2) federalismul inseamna a aranja un ansamblu sin u a-l sistematiza;3) federalismul nu cunoaste “pb. minoritatilor”;4) federati anu are ca scop strergerea diversitati natiunilor, ci salvgardarea calitatilor

lor;5) federalismul presupune cultivarea complexitatii in locul simplitatii dictate de

considerente administrative;6) federatia se formeaza prin adeziunea persoanelor si grupurilor si exclude actiunea

unui centru.

In 1991 unificarea europeana a atins un mom. de cotitura radicala – Eu. Occidentala a pus direct pb. integrarii politice. Tratatul de la Maastricht contine aceasta cotitura pn declansarea mecanismului integrarii pol. si stabilirea termenilor precise pt realizarea monedei unice. A pus UE pe directia crearii cadrului unitatii decizionale(conditia nat. a existentei si functionarii unei uniuni) la nivelul uniunii si a principiului subsidiaritatii (asigura autonomia functionala a componentelor ei).Eu. federala ramane o solutie, dar ni ea nu rezolva pb. realizarii unitatii de decizie in asa fel ca UE sa existe si sa functioneze ca o entitatea distinctive si in acelasi timp sa respecte vointele politice ale componentelor. Alaturi de Eu. federala gasim si alte formule:

1) Eu. directoriala – lansata de catre de Gaulle si sustinuta de analisti francezi ce au argumentat ca sec. internationala, pozitionarea in comertul mondial, potentialul diferit al statelor europene, reclama recunostrerea unui rol de directoire pt Franta, Germania, Anglia. Are de partea ei arg. realiste si functionaliste, dar risca sa provoace sentimental unei uniuni dominate de interesele unor tari privilegiate.

2) Eu. realista – lansata de ralf Dahrendorf, argumentand pt flexibilizarea asumtiilor normative ale programelor comunitare in noi contexte, incat sa se asigure competitivitatea economica si stiintifica a Eu. in circuitul international si pt o mai precisa identificare a itereselor europene. A adus in scena o abordare mai pragmatica, dar ea contine riscul ca UE sa fie redusa la o simpla alianta.

3) Eu. geometriei variabile – lansata de analisti francezi, preocupati sa afirme caracterul de unitatea al Comunitatii Europene, dar si sa recunoasca diferente in viteza de integrare a dif. componente. Miezul ei e ideea flexibilitatii domeniilor mai rapid integrabile, cum aceste domenii st economice accentual cade pe acestea. Formula e realista, dar vb prea putin de integrarea domeniilor “delicate” (politice).

4) Eu. diferentiala – ia in seama mai cuprinzator deosebirile dintre legislatiile europene in ceea ce priveste gradul de asumare a obiectivelor unificarii europene. Argumentatia teor. italieni e realista, dar o Eu. diferentiata continuu in acest fel risca sa ramana foarte mult timp departe de Eu. unificata.

5) Eu. integrarii treptate – vrea sa inlature acest neajuns, prevazand explicit integrarea. Teoriticienii germani au argumentat in favoarea acceptarii de catre toate statele a scopurilor globale ale integrarii si totodata a posibilitatii ca statele sa adopte masuri individuale in atingerea scopurilor. Dar formula adduce o incetinire a integrarii europene, care nu e fara riscuri.

6) Eu. subsidiaritatii – admite alaturi de nivelul deciziilor comunitare, nivelul autonom al statelor nationale, al administratiilor locale,etc., la care e localizata puterea de decizie si responsabilitatea. Separa in mod adecvat niveluri de relevanta ale pb. comunitare si incurajeaza initiative ala toate nivelurile.

Unificarea europeana presupune reorganizari economice si institutionale, dar ea nu e posibila decat daca europenii ajung sa traiasca sentimental identitatii comune europene. Formarea identitatii europene nu poat efi decat un process premeditat, rezultat al unui programa la a carui implementare lucreaza multiplele natiuni, fiind vb de o identitate mai abstracta si este in esenta un process cultural. Odata formata, identitatea europeana poarta un nume – natiunea europeana. Exista ceva comun, cultural vb, natiunilor europene. Acesta abordare a culturii europene ca o unitate si privirea unificarii europene ca proces de reafirmare a acestei unitati si extinderea ei la celelalte domenii ale vietii. Fireste fara

extinderea educatiei generale paneuropene nu se va putea realiza comunitatea spirituala presupusa de natiunea europeana, dar nu putem vb de o astfel de natiune daca nu se atinge comunizarea economica sic ea institutionala. Atingerea identitatii europene e vizibil mijlocita in factualitatea vietii de pe continent de procesele econ. si pol. Uneori situatiile st pline de promisiuni in perioadele de relansare econ., iar in per. de recesiunea prevaleaza circumspectia si un usor pessimism. Astazi analistii vb de o “criza a UE”, al carui indicator ar fi majoritatea mica cu care sa votat in tarile uniunii Tratatul de la Maastricht, la care s-ar adauga intarzierea uniunii monetare, divergentele comerciale din sanul uniunii, dificultatile pol. sociale, ale integratii Estului European,etc. UE ramane strabatuta de disjunctii ce nu le poate depasi: intre plitica ce e nationala si economie ce nu mai e nationala, a devenit comuna; intre un Vest stabilizat si un Est instabil. Iesirea din situatie e intaziata de absenta unei elite conducatoare si a unor lideri, care ar putea imprima o noua dinamica unificarii europene. Cum se expica faptul ca in conditiile modernitatii tarzii din Eu. se produce “netransparenta”? Habermas a remarcat faptul ca societatea moderna dispune de 3 resurse din care isi extrage capacitatea de organizare: bani, putere, solidaritate. Eu. a ajuns la “netransparenta deoarece a expoatat doar resursele “bani” si “putere”, ea poate deschide un nou orizont la exploatarea resursei “solidaritate”, ce este legata de o alta resursa caracteristica modernitatii – “sensul perceput al vietii”, caci modernitatea nu a fost sin u este posibila fara constiinta. Nietzsche a observat ca obtiunea alternative la prabusirea Eu. in particularitati ideologice de conjuncture este recuperarea acelei “comprehensiuni receptive”, adica a intelegerii intre oameni. Optiunea alternative la izolare este intelegerea, iar intelegerea despre care e vb nu e doar intre indivizi, ci intre state nationale devenite subiecti. Exemplul cel mai elocvent e intelegerea postbelica germano-franceza. Pt ambele parti a devenit limpede ca luarea in calcul a structurilor sociale a celeilalte e foarte importanta in deciziile economice si pol. Fiecare a constientizat imprejurarea ca un rol semnificativ in pol. internationala il joaca numai daca ia in seama interesele celeilalte parti. Pe fondul intelegerii germano-franceze, gandirea europeana a inlocuit gandirea particulara, nationala cu abordarea europeana a problemelor. Gandirea europeana e legata si de o diversificare lingvistica, dar in acelasi timp Eu. e continentul multilingualitatii, de asemenea se poate vb si de o unitate lingvistica in Eu. ca o realitate faptica a intelegerii interliguale, acesta intelegere fiind posibila si in virtutea unei educatii commune. A gandi european – e echivalat cu “a lua parte la mostenirea culturala care ne-a fost transmisa”, este vb aici de “parti componente esentiale ale unei gandiri europene”, [care sunt] religia, dreptul si statul, cultura filosofica, artistica si stiintifica, dezvoltarea economica si tehnologica;– – inseamna a transcende acele particularisme ce s-au format istoriceste in sanul Eu. si a lua ca reper ceea ce e comun diverselor entitati nationale si statale, de care toate depins in fond;– – semnifica, la propriu, promovarea paradigmei europene pe locul ocupat de paradigma nat.Paradigma nationala s-a format ca rezultat al unei istorii naturale, in care confruntarile fizice au fost obisnuite sa pastreze caracterele unui realism, in schimb, paradigma europeana contine, pe langa caracterul aceluiasi realism, un element crucial: intuitia posibilitatii unei comunitati de viata a oamenilor, motivate nu doar de intereele econ.,

pol., ci si de valori spirituale precum solidaritatea in conditiile unui destin comun, un sens superior al vietii percepute ca unica. Crestinismul a oferit valori fundamentale care a permis de diecare data transcenderea situatiilor date. Nici o alta luare de constiinta a conditiei umane nu are astazi potentialul de conciliere de care dispune crestinismul, dar l va putea fructifica potentialul sau conciliator numai daca el insusi inainteaza in acelasi timp pe 3 directii: rationalizarea necuprinsului, in sensul ca, credinta e sustinuta de argumente rationale si desfasurata pana la nivelul unei morale ce cultiva valoarea pers. uname; universalizarea – aproapele nu e suprapus doar cu membrul unei comunitati entice, pol.,soc., si redus la aceasta, ci e identificat cu fiinta umana pur si simplu; ecumenismul – nici o biserica nu ridica pretentia de purtator exclusive al mesajului crestin.

Capitolul IVPROCEDURA UNIFICARII EUROPENE

Unificarea europeana a fost intreprinsa de multe ori pn supunerea de catre o putere ridicata inauntrul sau in afara continentului. O putere econ., pol. si mulit., a incerat sa subordoneze alte tari sis a le alinieze la proiectul ei politic. In ep. moderna, Franta napoleoneana, mai recent, Germania nazista si Rusia sovietica – ele au tintit la o unificare europeana pn subordonarea politica fata de un centru de decizie pol., econ. si mil. Unificarea europeana pusa in misc. in per. postbelica a luat de la inceput o cu totul alta cale si recurge la proceduri diferite. Procedurile unificatoare st noi in istoria eu ropeana: ţin cont de mostenirea culturala a continentului; servesc unitatea fara a sacrifice diversitatea culturala; st proceduri juridice; se organizeaza in jurul solidaritatii; ele st purtate de institutii, dar si de indivizi.

1 Unif. europeana a ft conceputa de multe ori in analogie cu formarea administratiei unui polis. Acest model al polisului e nutrit de convingerea ca unif. europeana s-ar purea infaptui foarte direct convocand o adunare constituanta compusa din reprezentanti alesi ai tarilor, ce ia dezicii de unificare. Modelul bazat, filosofic vb, pe apriorism, nu poate fi pus in lucru. Modelul apriorist al polisului i s-a preferat legitim o abordare pragmatica orientate de valori ferme. Metoda a ft caracterizata de Walter Hallste in articolul Metoda unificarii europene (1980). “Regulile” metodei pot fi profilate astfel:

1. unif. europeana e un process cu componente intelectuale, culturale, juridice, economice, ce are drept componenta conducatoare de evolutie politica;

2. politica statelor este hotaratoare, intrucat cea mai puternica incorporare a actiunii politice e statul;

3. politica statelor se orienteaza spre satisfacerea intereselor commune;4. crearea de institutii corespunzatoare pietelor “commune” cu caracter explicit

suprastata;

5. pastrarea accentului pe formarea pietei commune, cu inlaturarea implicita a barierelor vamale;

6. concretizarea in legislatie a fiecrui pas obtinut pe calea unificarii, caci comunitatea e o comunitate de drept, ea este o creatie a dreptului, produsa pn acorduri juridice si nu pn forta;

7. asigurarea unei dinamici continue procesului unificarii pn considerarea fiecarui pas ca potential pentru pasul urmator;

8. promovarea liberei circulatii a oamenilor, bunurilor, informatiilor si opiniilor si pastrarea continua a sprijinului SUA, plecand de la premisa ca “Europa are nevoie de America, iar America are nevoie de Europa”.

2 Procesul de integrare este calauzit de imagini conducatoare ce emerg din interese sociale si reprezentari ale ordinii in societate, si pe un plan mai cuprinzator, din interpretari ale istoriei si perspectivelor de evolutie ale Eu. Aceste conceptualizari isi trag resursele din mostenirea culturala europeana, iar cand vb de acesta asumam implicit existenta si recunoastere unei identitati culturale europene formata de-a lungul istoriei. Teza identitatii culturale europene admite ceva comun in istoria europeana, fiind impotriva nationalosmelor si cosmopolitismului. Identitatea colectiva trebuie cautata la intalnirea intre cultura si civilizatie. Andre Philip sustine ca civilizatia europeana isi afla definitia in cele 3 influiente ale conceptului grec al individului, conceptului roman al justitiei si cetateanului si conceptl biblic al persoanei umane. Dar ele mai contin si alte concepte foarte importante: stiinta moderna – conceptual cunoasterii factuale, experimental-analitice si sistemul parlamentar – conceptul divizarii vointei politice din dezbaterea publica, argumentativa, asupra destinelor de interes general. Aceste concepte afecteaza direct procedurile unificarii europene, el nu poate face abstactie de ele, daca mijloacele refuza\sa tradeze scopurile => inauntrul politicilor concrete raman repere oarecum generale, de ex.: libertatea imprescriptibila a individului de a cunoaste si evalua realitatea si de a-si exprima si promova opiniile; dreptul inalienabil al fiecarui european de a participa la dezbaterea asupra pb. vietii publice la nivel local, regional, national si european.

3 A gandi european inseamna astazi a gandi reunificare ei. Filosofi francezi au profilat reunificarea in forma unitas multiplex, care pleaca de la axioma “complexitatii”, ce nu suprima particularitatile. Reunificarea reclama astazi o teorie a complexitatii ansamblurilor, care nu le mai priveste doar functionalist si nici doar formal birocratic, ci ca unitati ce ating reciproc acomodarea pn miscarea naturala a componentelor. Pb care se pune e de a transforma Europa istorica si geografica intr-o Europa politica si functionala pt sine si pt sistemul international. Rezolvarea ei a ft incercata sub devize precum confederatia europeana, Europa regiunilor. Astfel de devize prezinta mereu avantajul ca depasesc orizontul desuet si vetust al Europei natiunilor incremenite in trecutul lor. Dar nu se poate face abstarctie de statele nationale ca subiecti ai vointei politice. Eu. Occidentala si Eu. Rasariteana trebuie sa se orienteze spre a asuma impreuna opera de restructurare, aceasta inseamna promovarea strategiei parteneriatului, adica dezvoltarea

unei retele tot mai dese de acorduri intre state, incepand cu acorduri de securitate, incat ele sa fie inclinate spre cooperare decat izolare si actiune unilaterala.

4 Walter Hallstein scria: “Europa este multiplicitate si va ramane totdeauna astfel. Forta ei rezida in bogatia suprafetelor ei, in a originilor ei, a inzestrarilor ei.” Acestei Europe este acum timpul sa i se dea o expresie si o forma politica. Elementul fundamental in acest demers ramane dreptul. Pe termenul legislatiei se precipita fiecare pas obtinut pe calea unficarii si se articuleaza noua constiinta a cetateanului european. Inauntrul dreptului se inregistreaza o importanta deplasare, ce consta in aparitia unui nou subiect de drept: comunitatea europeana, devenita, intre timp uniunea europeana. Comunitatea europeana este in 3 privinte un fenomen de drept: ea este creatie a dreptului; este izvor de drept si este ordine de drept. Tratatul de la Roma a fost prima consacrare juridical a Comunitatii si inceputul unui sir de reglementari ce continua si astazi. Regulile generale de baza dupa care procedeaza comunitatea sunt:

1. Comunitatea stabileste nemijlocit si exclusiv dreptul pretutindeni unde este necesara o reglementare uniforma;

2. acolo unde nu exista solicitare de uniformitate in interior si unitate de actiune in exterior, organele Comunitatii actioneaza numai indirect asupra ordinilor de drept ale statelor membre;

3. la marginea domeniilor de integrare st sarcini care se solutioneaza pn acorduri intre statele membre.

Comunitatea recurge in sfera dreptului la ordonante(legi ale comunitatii), linii directoare, decizii(solutioneaza cazuri determinate) si recomandari.

5 Atunci cand statele nationale se pun sub cupola unui tratat are loc o schimbare de paradigma in abordarea pb. econ, pol, mil, de la paradigma unui pe seama celuilalt la paradigma actiunii impreuna. Procesul unificarii se loveste adesea de bariera ridicata de realitatile social-economice si politice nationale. De ex.: pol. agrara a comunitatii n-a fost acceptata de parteneri cu o agricultura necompetitiva. In aceste conditii, o politica transnationala a devenit o conditie a existentei si consolidarii ei, iar forma politicii transnationale sa fie o politica democratica. Paradigma actiunii impreuna inseamna a cupla organic libertatea cu solidaritatea si a face din solidaritate o permanenţă a actiunii statelor, acesta presupune o schimbare in semnificatia unui principiu clasic: noningerinţa in treburile interne ale unui stat suveran. Unificarea europeana nu este posibila in conditiile in care statele s einchid in sine si refuya comunicarea asupra propriilor probleme. Unificarea e incompatibila cu politici autarhice, pentru motivul simplu ca ea presupune acomodari reciproce, impartasirea de valori si reguli in comun. Vointa proprie si buna-credinta st un reazem mai profund si fragil al unificarii. Relativizare aregulii are sens sudand-o deplin cu solidaritatea in infeuntarea pb. commune; o solidaritate cladita pe recunoasterea drepturilor si libertatilor fundamentale este o societate deschisa, care prin deschiderea ei, nu resimte in vreun fel dramatic renuntarea la regula noningerinţei.

6

Regula noningerinţei genereaza usor indiferenţa, sub alt aspect privind lucrurile, indiferenta ar submina procesul unificarii europene si aici atitudine afata de procesul intreg este foarte importanta. Ea inseamna a promova scopurile comuntatii si a promova opinii si critici chiar si atunci can dele se lovesc de regula noningerinţei. Oricat de bine ar functiona institutiile angajate in procesul unificarii, inclusiv politicile de stat, rezultatele raman superficiale cat timp nu sunt pusi in miscare cetatenii Europei actuale si viitoare. Indivizii sunt in aceeasi masura puratatorii unei politici precum sunt institutiile. Unficarea europeana nu face exceptie, ea depinde de asemenea, de opiniile, actiunile, criticile, propunerile, argumentele cetateanului simplu care suntem fiecare. Intrucat Comunitatea Europeana este o creatie a dreptului, un izvor de drept si o ordine de drept, iar valorile ei de baza sunt libertatea si solidaritatea, asupra regulilor de drept este de indreptat initiativa si actiunea fiecaruia.

Capitolul VINTEMEIEREA MORALEI

1989- dominaţia comunistă s-a prăbuşit în Europa Răsăriteană. Anii ce au urmat au fost anii tranziţiei de la totalitarism la societate deschisă. Tranziţia pune nu numai probleme economice, şi probleme juridice ci şi probleme de morală.

Trei precizări a crizei morale:1. Morala astăzi: Stephen Toulmin- funcţia eticii condiţionează definiţiile şi raţiunile

admise în discursul practic, iar funcţia eticii este „to corralate our feelings and behavior in such a way as to make the fulfilment of everyone’s aims and desires as far as possible compatible”. Etica stabileşte valori şi reguli apte să compatibilizeze comportamentele călăuzite de scopuri ale indivizilor şi se lasă reperată ca un sistem de reguli susceptibile de justificare.Când sistemul se bucură de încredere => respectarea regulilor Când încrederea în regulile existente e zdruncinată (conflicts of duties) => problematizarea justificării moralei existente. (ex. Eu.Răsăriteană)

2. Conotaţia crizei: - o fază critică dintr-o evoluţie- e asociată cu erodarea unei constelaţii- într-o situaţie de criză morală se produc conflicts of duties şi apar întrebări de felul: de ce? => înterbările nu pot fi satisfăcute fără a proceda la justicifarea moralei – care este chemată să răspundă la întrebarea de ce păstrăm acel sistem şi nu îi preferăm altul?

3. Semnificaţia justificării moralei: morala este normativă şi constă dintr-un sistem de principii şi reguli de acţiune a persoanelor in cadrul unei comunităţi. Nu avem morala unde nu există libertate de alegere şi motivaţii ideale. A justifica o morală

înseamnă a găsi o platformă de înţelegere a lumii capabilă să genereze motivaţii ideale şi acţiuni morale.

Morala socialistă a fost articulată după ce proprietatea privată a fost suprimată – punerea binelui întregii societăţi în faţa binelui individual şi cultivarea colectivismului (asta a fost justificat sensibil de diferit prin apel la filosofia marxism-leninismului). După ce socialismul răsăritean s-a dovedit generator de sărăcie şi de dictatură a fost justificată confuz, prin slăbirea justificării contextuale – a fost un amestec de utilitarism empiric, de ideologie a luptei de clasă şi de politicianism cinic.

Morala socialistă a rămas formal internaţionalistă până când solidaritatea proletarilor s-a dovedit a fi o simplă ideologie a promovării dominaţiei sovietice. Internaţionalismul a fost practic denunţat în favoarea naţionalismului, orientat spre separarea oamenilor pe criterii etnice. Morala naţionalistă se concentrează în postulare supremaţiei a ceea ce este naţional faţă de ceea ce vine din afară. Străinul devine o ameninţare potenţială sau reală.

Nici morala socialistă nici morala naţionalismului răsăritean nu se pot justifica intr-un mod acceptabil, că sunt depăşite de complexitatea vieţii în societatea modernă.

Aceşti oameni au salutat curentul favorabil unei morale universaliste – libertatea persoanei, dreptul la critică nelimitată al individului, generalitatea legii, etc. Justificarea sistemului acestor valori a fost căutată în raţiunea bine folosită, plecându-se de la asumpţia că există o bază raţională de convieţuire, pe care raţiunea bine folosită o poate furniza.

Justificarea religioasă a moralei, pe baza creştinismului, recâştigă actualitatea în Europa. Creştinismul oferă solidaritatea cu celălalt, armonia spirituală, libertatea persoanei, a devenit convingător când s-a angajat în apărarea libertăţii de conştiinţă şi a celorlalte drepturi fundamentale ale persoanei umane. Poate fructifica astăzi potenţialul său reconciliator dacă înaintează pe trei direcţii: - raţionalizarea necuprinsului: credinţa este susţinută de argumente raţionale

- universalizare: aproapele este identificat cu fiinţă umană pur şi simplu- ecumenismul: biserica nu este purtător exclusiv al mesajului creştin.

Soluţia ce se recomandă adesea astăzi rezidă într-o justificare comunicativă a moralei, face morala dependentă de comunicare, dar comunicarea care poate da rezultate raţionale nu este posibilă decât după ce s-a asumat o morală.

Această dificultate pare să o poată învinge justificarea existenţială a moralei – integrarea fenomenului tanatic în înţelegerea omului şi a sensului moralei, ca şi al instituţiilor, şi de justificare a regulilor prin sensul vieţii. Se bazează pe existenţa umană.

După părerea lui Andrei Marga, justificarea moralei presupune astăzi patru paşi esenţiali:

Elucidarea sensului regulilor Asigurarea accesibilităţii regulilor Considerarea regulilor din punct de vedere al consecinţelor lor pentru

reproducerea culturală a vieţii Declanşarea principală a procesului de învăţare din experienţele mai bune

După aceşti paşi justificarea este a cea a unui pragmatism devenit el însuşi reflexiv şi critic.

PARTEA A III-A - REZISTENTE

Capitolul IEUROPA SI AMERICA

Hegel: „America este doar o prelungire pe alt continent a culturii europene.” America îşi are obârşia în Europa. Preşedintele Andrew Jackson a încurajat spiritul de iniţiativă al americanilor , şi avea să fie percepută de generaţia lui Emerson, că, din punct de vedere cultural, nu numai economic, America are o prestaţie proprie şi nu mai depinde hotărâtor.

America nu este singura prelungire a Europei. Puterile a „Lumii Vechi” au luat sub control teritorii din toate continentele şi le-au transformat, din punct de vedere cultural, în arii de răspândire a culturii europene şi într-un rezonator al acesteia. S-a putut vorbi de un Weltsystem der europaischen Interessen. Sistemul a durat până la Primul Război Mondial şi a fost înlăturat complet după al Doilea Război Mondial. Rezultatul a fost schimbarea radicală a poziţiei şi rolului Europei în lume: din centru cultural al acesteia, din puterea mondială, ea devine un continent străjuit de două superputeri rezultate din ultimele conflagraţii, din subiect al istoriei universale, Europa devine obiect al deciziilor luate de superputeri din afara ei.

Relaţia dintre Europa şi Statele Unite tinde acum să se inverseze nu numai politic şi chiar cultural, Europa devine o prelungire a iniţiativelor americane

Primul Război Mondial: a avut o semnificaţie profundă în istoria universală. Organizarea europeană generează conflicte pe scară mare. Cu programul lui Woodrow Wilson America vine pe terenul afacerilor europene. Acesta repunea în circulaţie idealul lui Kant al unei organizări luminate a raporturilor dintre popoare. A reuşit să impună o ordine fondatoare întemeiată pe câteva principii foarte simple: diplomaţie deschisă, egalitatea condiţiilor de navigaţie şi comerţ pentru toate naţiunile asociate , reducerea armamentelor naţionale la cel mai jos nivel posibil, autodeterminarea naţiunilor, formarea unei „asocieri cuprinzătoare de naţiune” bazată pe garanţii mutuale de independenţă politică şi integritate teritoriale a statelor indiferent de mărimea lor.

Europa a rămas marcată de tensiunea întâlnirii dintre acest postulat şi năzuinţele particulare ale naţiunilor, dar a preluat definitiv postulatul. Imediat după WWI Europa prelua din America ideea unificării europene prin formarea „unui regulament pentru Europa”.Franţa gaullistă a exprimat prototipic o viziune europeană tradiţională. Preşedinţii americani s-au temut că naţiunile devenite state nu sunt democratice. De Gaulle se bate pentru o recunoaştere a legitimităţii frontierelor statelor-naţiune.

Liderii americani îşi trăgeau o forţă din experienţa reuşită a unei noi organizări a vieţii umane, pe baza individualismului şi toleranţei democratice. Abordarea reprezentată de către de Gaulle a trebuit să cedeze. America a influenţat desfăşurările europene prin idei, prin exemplul experienţei ei, prin implicarea ei în organizarea europeană de la WWI încoace.

În anul 1947 Europa era pe drumul prăbuşirii şi avea nevoie de ajutorul Americii. America se temea că ruina economică a Europei va crea pentru comunişti posibilitatea de a aduce treptat statele Europene sub dominaţia lor, alături de teama faţă de expansiunea comunismului. Principala dificultate a fost lipsa omogenităţii printre popoarele Europei , În tradiţiile lor culturale, în dezvoltarea lor industrială şi standardele de viaţă şi în concepţiile lor variate cu privire la relaţia dintre cetăţeanul individual şi stat.

Dorinţa de unificare pacifică a Europei a fost răspândită în Europa după WWI, dar a avut succes restrâns până după al WWII, când s-a adăugat presiunea americană. Americanizarea s-a produs şi în interiorul ţărilor europene, de ex. Germania. Germania a ales revenirea la valorile liberale ale lumii occidentale, pe care America le reprezenta cel mai clar.

Prăbuşirea Uniunii Sovietice:La sfârşitul anilor 80 pe scenă a rămas o singură superputere, Statele Unite ale

Americii care este şi o supraputere planetară. Ea se impune prin forţa principiilor ei de organizare şi prin capacitatea ei de inovare în toate sferele vieţii umane.

O supraputere planetară este şi subiectul unor răspunderi fără precedent. Este înconjurată de reacţii antinomice : admiraţia plină de hotărârea de a învăţa din experienţa americană şi opoziţia plină de hotărârea de a crea o replică alternativă la abordările specific americană ale problemelor vieţii. Reacţii antinomice au caracterizat raportarea europeană la America în trecut şi pot fi identificată şi astăzi.

Capitolul IIO CONFRUNTARE A CIVILIZATIILOR?

In anul 1993 , revista ,,Foreign Affairs’’ va publica un amplu articol despre lucrarea lui Samuel Huntington ,,The Clash of Civilizations’’ . Aceasta lucrare se impartea in mai multe teze . Prima teza se referea la faptul ca lumea va intra intr-o noua faza a istoriei , caracterizata printr-o stare conflictuala dar nu de natura politica sau ideologica ci de natura culturala . Statele-natiune vor ramane cele mai importante entitati , dar conflictele se vor desfasura intre natiuni si grupurile diferitelor civilizatii . A doua teza se refera la indentitatile culturale . Civilizatia era astfel definita ca fiind o entitate cu elemente comune ca limbajul , istoria , religia sau obiceiurile . De asemenea omul poate sa-si defineasca propria identitate , iar ca rezultat frontierele civilizatiilor se schimba . In pezent , civilizatiile nu sunt sub nici o forma entitati abstracte si au un impact redus

asupra comportamentului oamenilor . Astfel , intervine o noua abordare , prin care civilizatiile sunt diferentiate prin limbaj , cultura etc . A treia teza , face referire la dinamica civilizatiilor . Astfel , conflictul se va petrece ,,de-a lungul liniilor de fisura culturala ce separa civilizatia una de alta’’ . Rezulta faptul ca intre civilizatii nu exista un conflict inevitabil . Interactiunile dintre civilizatii cresc iar apartenenta la o civilizatie devine mai intensa . Diferentele de cultura si religie creaza clivaje cu privire la problemele politicii , trecand de la drepturile umane la imigrare si schimburi , si trecand de la comert la mediul inconjurator . Astfel , apropierea geografica da nastere la conflict . Totusi cea mai importanta sursa de conflict o reprezinta tendinta Occidentului de a-si impune propriile valori (morale , economice si militare) cea ce genereaza raspunsuri din partea altor civilizatii . A patra teza face referire la disparitia separarii ideologice in Europa ce marcheaza reaparitia unei divizuni intre crestinatatea occidentala , crestinatea ortodoxa si islamism . Asa cum William Wallace afirma , cea mai semnificativa linie de demarcatie o reprezinta cea din Europa in anul 1500 . A cincea teza se refera la posibilele conflicte in prezent si viitor .Conflictele se pot desfasura intr-o civilizatie dar cele mai puternice se desfasoara intre civilizatii (urmatorul razboi mondial va fii unul intre civilizatii) . Formarea unei civilizatii universale este o idee a occidentului dar este privita ca imposibila . Atunci cand s-a incercat impunerea unor idei si valori (de genul democratiei ) , acest process s-a realizat prin colonialism sau prin impunere . A sasea teza se refera la dezmembrarea unor state ce au populatii ce apartin unor civilizatii diferite (URSS sau Iugoslavia) . Alte state au omogenitate culturala dar sunt divizate din punct de vedere al civilizatiilor . A saptea teza se refera la pozitia pe care trebuie sa o adopte occidentul fata de restul civilizatiiei . In vreme ce occidental este unul modern , restul civilizatiilor inceraca sa atinga modernitatea prin propriile traditii . Odata cu atingerea modernitatii a statelor ce sunt considerate neoccidentale , occidental va incerca sa-si mentina suprematia pe scena mondiala . Odata cu atingerea modernitatii , cei considerati neoccidentali vor cere vestului sa inteleaga mai bine natura religioasa si filozofica ce sta la baza acestor state . In baza celor 7 teze ale lui Huntington , multi autori au remarcat faptul ca tendinta este a cea de a merge spre o occidentalizare a civilizatiilor si se pleaca de asumptia ca civilizatiile nu controleaza statele ci invers . Unii autori fac asumptii cu privire la cea ce s-ar putea intampla in secolul XXI . Astfel se prefigura o dezvoltare economica ce va conduce la solicitari de democratie auto determinare individuala , iar acest aspect ar diminua conflictul . De asemena se va mai remarca faptul ca un conflict este predispus mai mult sa apara intr-o civilizatie nu intre civilizatii . Dupa 3 ani de la publicarea articolului , Samuel Huntington , a tiparit un nou volum ,,The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order’’ , in care afirma ca dimensiunea cea mai periculoasa a politicii globale este conflictul dintre grupuri ce apartin diferitelor civilizatii . In continuare acesta se ocupa de perioada de dupa razboiul rece si expune cateva paradigme care explica evolutia internationala in zilele noastre . Prima dintre ele este cea a ,,armoniei euforice’’ , apoi paradigama ,,noi si ei’’ promovata de autorii care opereaza cu dihotomii simple de genul est versus vest . A treia paradigma este cea in care statele primeaza(statele nationale sunt cele mai importante) si apoi paradigm haosului , aparata de Brezezinski , comform careia statele

nationale sunt supuse unui process de dezintegrare datorita comuniattilor entice din interiorul lor .Apare o a cincea paradigama , ce civilizationala , legata de lumea occidental versus lumea nonoccidentala . Astfel , lumea este anarhica , cu conflicte , cele mai periculoase ramanand cele dintre diferitele grupuri ale unei civilizatii . Se va pune intrebarea ce este civilizzatia si se ofera mai multe definitii . Prima dintre ele se refera la existenta a mai multor civilizatii iar explicarea termenului cu referire doar la o singura civilizatie , nu ar fii valabila . Apoi civiliazatia se refera la viata unui popor , aceasta fiind o cultura raspandita larg . Astfel , o civilizatie este cea mai larga grupare si ce mai mare identitate cultural a oamenilor . In acest sens o civilizate poate avea mai multe unitati politice (state , imperii , cetati ,federatii etc.). Hunington afirma ca pana la urma civilizatiile sunt complet diferite iar conflictul dintre ele va fii unul intercivilizational . Conceptia lui Huntington este una provocatoare dar , aceasta afecteaza idea de unificare europeana deoarece Europa este traversat de multe frontier ale unor civiliaztii , ca urmare Europa este fortata la scindare. Se vor expune 3 argumente principale pentru care confruntarea civilizatiilor nu poate fii un pericol pentru unificarea europeana . Primul se refera la geografia lumii care nu este de factura civilizationala ci una politica (SUA si nu numai se confrunta cu probleme de genul intereselor politice si economice si nu cu robleme legate de civilizatie) . In al doilea rand conflictul are loc in interiorul civiliztiilor si nu intre ele . Iar in al treilea rand relativizarea valorilor occidentale provin din dictonul ,,noi stim mai bine ca altii’’ , acest aspect aducand alte conflicte .

Capitolul IIIO POLITICA NONMETAFIZICA

Politica este o vorbire si o actiune ce este raportata la polis . In limbaj sociologic , polisul este asociat cu dominatia unui grup iar politica este asociata cu miscarea din interiorul grupului . Heidegger a incercat sa explice existentialist politica afirmand ca politica este un mediu al ,,adevarului fiintei’’ in care omul exista . De la Aristotel , politica este insa privita ca o actiune rationala . Legarea politicii de rationalitatea convietuirii a facut din aceasta o parte filozofiei practice . Odata cu Hobbes politicii ii este atribuita identitatea regulilor pentru a instaura o dominatie . Astfel , politica , legalitea si moralitatea nu vor mai fii un tot unitar si se vor desparti odata cu ideile lui Hobbes . Politica va deveni o filozofie a socialului astfel incat aceasta poate fii inclusa in stiintele sociale . O noua turnura are loc in cea priveste sensul politicii odata cu aparitia lui Max Weber in secolul XIX . Va separa politica de orice cadru normativ si va realiza o noua analiza , politica fiind privita acum din pespectiva atingerii scopurilor . Astfel asa va aparea un punct de referinta numit Realpolitik , concept ce va fii analizat de acesta in cadrul studiului Germania intre puterile europene(1916) . Realpolitik-ul poate fii

formulat in 5 feluri . In primul mod , politica se face tinand cont de interesul national in cea ce priveste politica externa a statului in cauza . In al doilea rand politica trebuie separata de ,,sentimente’’si legata doar de ,,ratiune’’ si ,,gandirea politica’’ . In al treilea rand politica trebuie sa fie una discreta si nu una care sa fie aratata lumii . In al patrulea model , politica presupune aliante de perspectiva , insa fara a altera libertatea de a alege . Apoi , politica de dupa razboaie trebuie sa fie formulata in functie de propriile obiective . Si in final o consideratie politica pur obiectiva trebuie sa conduca spre noi teluri . Realpolitik-ul reprezinta unul dintre reperele ale politici europene atat in teorie cat si in practica . Totusi , un asemenea tip de politica poate conduce la una asa numit exclusivism national in sensul in care obiectivele nationale sunt mai importante decat cele din cadrul unui colectiv asa cum Uniunea Europeana este . Astfel daca nu se face apel la un asa numit realism politic unificarea europena ar putea ramane doar un proiect utopic . Altfel spus daca nu se gasesc alte variante ca raspuns fata de Realpolitik o unificare europeana nu este posibila in adevaratul sens al cuvantului . Asocierea dintre metafizica si politica este atacata din trei parti cei care aproba ametafizica , cei care o critica si nu in ultimul rand de adeptii politici realiste . Prin metafizica se incerca ilustrarea rolului pe care il are politica . In schimb politica , incerca sa explice lupta pentru putere . Adeptii metafizicii care critica politica au o afinitate fata de filozofia politica al lui Nietzsche . Acest studiu incepe cu o critica la adresa istoricismului iar laitmotivul lui Nietzsche este acea constiinta care dizolva toata realitatea umana in istorie . In cea ce priveste politica acesta respinge atat politica de dreapta cat si cea de stanga . Prin acest aspect , Nietzsche echivaleaza poltica cu morala . Apoi criticii metafizicii sunt urmatorii care inceraca se nege asocierea dintre politica si metafizica . Scopul principal ai acestora esta acela de a obtine o cunoastere emancipata de metafizica . Francis Bacon spunea ca odata ce este descoperita asa zisa fizica a lucrurilor , metafizica isi pierde din valoare . De asemenea Edmund Burke afirma ca in gandirea metafizica se afla fanatismul ce duce la teroarea politica . Ambele directii emise de cei doi , au fost incluse in metafizica exercitata de Wittgenstein . In Tractus logico-philosophicus (1921) , s-a format laitmotivul acestei critici si anume , cunasterea adevarata este cea bazata pe stiintele moderne , astfel in raport cu filozofia deci si cu forma acesteia-metafizica , aceasta iese din sfera logicului . Critica filozofiei deci si a metafizicii nu a fost legata exclusiv de Wittgenstein deoarece acesta nu a formulat un concept si o critica clara la adresa politicii metafizice .

Asocierea dintre politică şi metafizică este atacată de adepţii politicii ” realiste”; astfel CARL SCHMITT, în „Parlamentarism şi democraţie” afirmă că funcţionarea parlamentarismului bazat pe conceptele sale pivot precum democraţia, liberalismul, raţionalismul, individualismul nu mai pot fi luate în calcul cu aceeaşi încărcătură filozifică de altădată. O perspectivă mult mai realistă asupra lui poate fi observată după ce acesta a intrat în condiţiile economice, sociale,politice ale secolului XX.

Realiştii pun accent pe divergenţa dintre pretenţiile filosofice legate de parlamentarism şi realitatea factuală a adoptării deceiziilor şi excercitprii puterii.

GEROG LUKACS în „Tactică şi etică”, ilustrează politica ca şi o luptă între clasele sociale, dirijate de partide pentru obţinerea şi conservarea puterii politice. Realiştii accentuează că trecerea de la vechea societate la noua societate, e o consecinţă a forţelor şi legilor obiectiv-economice şi nu a transformării interioare a oamenilor.

Relaţia dintre metafizică şi politică e văzută ca beneficierea din experienţa celor anterior născuţi. Există 3 teze în acest sens :

1. Lunga istorie culturală a Europei a a lăsat în urmă un limbaj ce produce el însuşi neînţelegeri. Politica se referă la organizarea interacţiunilor umane din perspectiva puterii care o face, o controlează şi foloseşte . Metafizica se referă la întregul existenţei din perspectiva găsirii unei unităţi conceptuale dintre eu şi lumea istorică.

2. Metafica a formulat şi formulează pretenţii inasimilabile de către politică chiar ridicole pentru acesta. Totuşi performanţa metafizicii rămâne autentică chiar şi când politicanul o respinge.

3. Nu se poate critica metafizica fără a angaja cel puţin o filozofie a cunoaşterii. O politică nonmetafizică, nu numai că are sens dar e şi practicabilă, într-o eră în care încrederea în generalizări pretenţioase e slăbită.Ex. Politica în Europa răsăriteană – s-a abandonat politica metafizică a socialismului, dar s-a căzut în politica lipsită de viziune.

II În condiţiile modernităţii avansate , societate suferă de crize de identitate acute, în

absenţa reperelor ferme sau sensului vieţii.Fundamentalismul

A apărut dinăuntrul societăţii americane, la jumătatea sec XIX, privind asumarea învăţăturii creştine. Fundamentaliştii susţineau că modernizarea duce la demitizarea realităţii, la laicizarea spiritualităţii, astfel încât religiozitatea este grav afectată. Termenul a trecut apoi în ştiinţele sociale, unde cercetătorii germani pozitivişti-analitici au acuzat rivalii lor, hegelo-marxişti, de „remitologizarea” discursului sociologic şi reluarea unor dogme moral-religioase în analiza lor.

Fundamentalismul mai reflectă şi mişcarea lansată de liderul islamic, Khomeini, care presupune reîntoarecerea la prescripţiile de bază ale Coranului nu numai în viaţa religioasă, cât şi în cea morală,socială şi politică a statelor islamice. Fundamentalismul nu mai este o mişcare religioasă, ci una politică şi presupune mai ales axarea pe postulate fixe şi respinge cadrul politic modern, mai ales liberalismul, în numele revenirii la mobilizările emoţionale şi dogmatizarea viziunilor preiluministe. (dictatorii comunişti , grupările teroriste palestiniene). În Europa Răsăriteană fundamentalismul a luat forma naţionalismului, fiind suţinut de renaşterea vechilor naţionalisme regionale. Astfel o mobilizarea ideologică, aşa cum presupune fundamentalismul , periclitează unificarea europeană, deoarece conservă structurile vechi şi descurajează construcţia celor noi.

HISTORIA MAGISTRA VITAE

De-a lungul timpului, istoriografia ne-a dat de înţeles că istoria ne învaţă. Aceasta a fost folosită ca şi instrument de manipulare, ornament ideologic, pentru a susţine diferite cauze mai mult sau mai puţin juste.

HEGEL în „Filosofia istoriei” susţine că exmplele unor fapte bune înalţă sufletul şi că trebuie folosite în educaţia morală, dar că destinele popoarelor şi statelor, concepţiile lor, problemele lor, de fapt apaţin unui alt domeniu.

Fiecare epocă e atât de distinctă de ceea trecută încât soluţiile la dificultăţile ei pot să apară doar din interiourul acesteia şi în limitele sale, evenimentele istoriei neavând forţa de a influenţa prezentul. Presiunea realităţii e atât de mare încât învâţarea din experienţă trecută nu mai intră în dicuţie.

Dar oamenii sunt fiinţe raţionale, şi ei nu mai sunt dispuşi să repete experienţe nefaste, căci fiind raţionale nu se poate să nu înveţe din istorie. Lumea reală devine lumea aşa cum trebuie să fie, întrucât există învăţarea din istorie, urmaşii folosesc rezultatele anteceserorilor alegând soluţiile mai bune şi încorporându-le în cele proprii în situaţii similare. Cei care învaţă sunt indivizii, după ce depozitează învăţăturile trecutului în biblioteci, muzee şi le redistribuie prin intermediul sistemului de educaţie. Este adevărat că nu există un mecanism care să facă învăţarea din istorie obligatorie. În dimensiunea activităţii strategice, învăţarea devine actualitate în funcţie de oameni, aceasta este mereu o posibilitate, nimic mai mult, nimic mai puţin.Din istorie se poate învăţa, învăţarea rămâne de fiecare dată chestiune de alegere

FILOSOFIA POSTMODERNISMULUI

JEAN FRANCOIS LYOTARD 1. A oprit legitimarea cunoaşterii prin „metanaraţiuni” şi a indus o legitimarea prin

performanţă.2. Reconstrucţia Europei, trecerea la o societate prostindustrială se petrece pe o

schimbare de la paradigmă în cunoaştere .3. Logica celui performant, deşi aduce contradicţii , e considerată validă. 4. Omul e prins textura unor relaţii complexe, mobile, care îl poziţionează pe acesta

şi ca destinator, destinatar şi referent.5. Societatea se recompune din mulţimea nesfârşită a jocurilor de vorbire. 6. Nu mai este posibilă unificarea cunoaşterii, deoarece între oameni nu există un

singur joc de vorbire, care să fie numitor comun.

Impactul politic: teza declinului marilor naraţiuni legitimatoare. Un pluralism care determină discuţia e calitatea argumentării şi univocitatea despărţirii de marile naraţiuni. Conceperea politică : deşi se pleacă de la o problemă politică substanţială, aceasta e sublimată de o abordare lingvistică ce o dizolvă. ( ex. Problema: ieşirea din alternativele de organizare socială; Liberalismul, socialismul, corporatismul sunt metafizice şi politic vorbind represive. Găsirea unei organizări sociale are ca bază individualitatea creativă.

O problemă politică nu poate fi rezolvată decât ca şi o problemă politică adică se poate dezlega doar politic.

Postmodernismul, după ce refuză orice discurs bazat pe vreo ideologie , produce

el însuşi o ideologie. Refuzând abordarea întregului sau postulând inaccesibilitatea lui, postmodernismul face imposibilă teoria.

Capitolul IVABORDAREA NATIONALISMULUI

Naţionalismul devine ideologia pregnantă în perioada postbelică, mai ales în ţările din est. Este văzut precum o mişcare politică care reclamă puterea şi este impotriva democraţiei. Influenţa acestui curent în est este direct proporţională cu sărăcia statelor reprezentând ideologia oamenilor care se tem.1. Horkheimer spunea că naţionalismul preia rolul religiei de a menţine oamenii în slujba puterii. O concepţie nu tocmai completă deoarece în epoca contemporană naţionalismul etnic este instrumentul principal al diversiunii şi stopării democratizărilor.

Naţionalismul înseamnă un sentiment de grup, loialitatea indivizilor faţă de statul-naţiune şi teoria ideologiei. Baza este convertirea apartenenţei etnice într-un criteriu de evaluare a acţiunilor oamenilor. Accetul este pus pe comunitatea etnică fiind văzută ca un destin.

Rădăcinile naţionalismului se trag din perioada modernă când, în forma sa clasică, acesta presupunea construcţia de instituţii care să asigure libertăţi menite a absorbi energia indivizilor în cadrul comunităţii. Naţionalismul actual este naţionalismul răsăritean. Mutându-se spre est accentul devine cultural-lingvistic (în Germania) revenind la politică atunci când trece spre ţările slavilor, turcilor, românilor şi maghiarilor. Naţionaliştii din Europa Occidentală şi Răsăriteană au creat din miturile trecutului şi idealurile viitorului o patrie ideală. Faţă de naţionalişti din Occident, cei din est sunt absorbiţi de delimitarea etnică. Viziunea naţionalismului răsăritean este o filosofie sumară a istoriei care vede peste tot poporul („Volk”) şi „misiunea” lui istorică.

Conceptul de Volk reprezintă un grup care are istorie, caracteristici naţionale, cultură, drepturi şi misiune (trebuie îndeplinită datorită legilor conceput vag). Individul este ghidat de voinţa poporului. 2. Naţionalismul actual din Europa răsăriteană caută adesea să se legitimeze prin analogia cu naţionalismul grupurilor minoritare din state occidentale de azi. Naţionalismul din aceste grupuri se datorează în principal schimbărilor din structura economică şi a slăbirii integrării culturale. Cu cât este mai crescut gradul vulgarităţii naţionalismului răsăritean, cu atât mai mult creşte invocarea naţionalismului marilor puteri. Se întâmplă deseori ca promovarea propriilor interese naţionale să se degradeze sub forma naţionalismului. Perspectiva cosmopolitismului pare uneori potrivită pentru a preveni apariţia naţionalismului. Există totuşi riscul ca cosmopolitismul să cadă prizonier unor naţionalisme ascunse, în acest caz, unitatea naţiunilor europene nu poate fi modelată în această perspectivă ci doar folosindu-se o strategie bazată pe unitatea polifonică a Europei.

3. Cine sunt naţionaliştii? Naţionaliştii din România au o compunere oarecum diversă: angajaţii din fosta Securitate, activişti ai fostului Partid Comunist (pe fondul degradării ideii comunismului), ofiţerii trecuţi în rezervă, intelectuali cu o calificare necompetitivă. 4. Puncte privind situaţia europeană:

a) integrarea realistă: în anii '70 se puteau observa mişcările spre integrare ale naţionalismului european.

b) economic: organizat în jurul tezei conform căreia noile caracteristici economice au avut un rol extrem de important în schimbările politice istorice de după 1989.

c) politic (din punct de vedere global): organizat în jurul tezei după care din multe cauze (mai ales politice) statul naţional este pus la încercare.

d) juridic: porneşte de la ipoteza că ne aflăm în tranziţie de la cetăţeanul statului la cetăţeanul lumii.

Capitolul VIDENTIFICAREA ETNICA LA ROMANI

Autorul identifică naţionalismul ca fiind unul din factorii care au contribuit la trecerea de la satisfacţia ieşirii de sub regimul comunist în 1989 la situaţia problematică din anii 92’-96’. Înţelege prin naţionalism exploatarea politică a conştiinţei particularităţilor culturale ale grupurilor etnice. Naţionalismul joacă în continuare un rol istoric de ideologie a forţelor întârziate ale comunismului care caută să încetinească modernizarea instituţională şi culturală, o modernizare care nu mai depinde de industrialism, ci de sistemele de valori şi modelele de comportament. Sistemul de valori este organizat în jurul identităţii etnice.

România are nevoie de strategii care să încurajeze trecerea de la identificări etnice tradiţionale la identificări etnice, moderne, europene. Identificarea etnică la români este:

Situaţională: exemplele de vitejie în slujba independenţei; Culturală: credinţa în “domn”(domnitori), specificul naţional rural şi urban, limba

îi delimitează cel mai clar pe români ca o comunitate etnică; Istorică: provenienţa romană; Religioasă: ortodoxia, trecerea prin catolicism. Morală: sensibilitatea aparte a românilor: disponibilitatea, capacitatea de a se

descurca în situaţii complicate. Filosofică: sentimentul spaţiului, sentimentul românesc al fiinţei identificat în

modulaţiile lingvistice.

În cultura română s-au manifestat voci în favoarea considerării românităţii nu numai în raport cu trecutul, ci şi în raport cu viitorul, nu numai prin delimitare în sânul Europei, ci şi prin conjugare cu cultura europeană.

Identificarea etnică rămâne o componentă a istoriei europene, dar ea trebuie făcută prin intermediul prestaţiilor exemplare în materie de cunoaştere, instituţii democratice, nivel de viaţă.

Identificarea etnică este intensă şi ia expresii diferite. După ce, în 1989, românii au câştigat simpatia în Occident, în primăvara lui 1990 naţionalismul iroseşte capitalul moral acumulat şi creează un prost renume ţării. Au fost identificate probleme foarte sensibile ca: soarta minorităţilor în România, condiţiile integrării într-o Europă reconciliată, perspectivele de a realiza un regim politic liberal în România.

Identificările etnice ale românilor sunt în mare parte tradiţionale. Acestea caută să abată atenţia de la problemele concrete la prezentului şi de la nevoia modernizării instituţionale spre abstracţiunile trecutului.

Pentru mulţi intelectuali este limpede că naţionalismul , prin demagogia sa, generează stagnarea şi degradarea ce favorizează doar grupuri sociale incapabile să se adapteze lumii moderne.

Modernizarea presupune şi pentru România reforma economică, instituţională, educaţională şi integrarea în structura noii Europe. Noile democraţii au nevoie de sprijinul forţelor de susţinere a societăţii deschise, de încurajarea şi de critica lor.

Intrarea în noua Europă, nu doar geografic, ci şi instituţional şi cultural presupune mai mult decât o alegere, presupune o schimbare a modului de gândire, de asumare, pe lângă devizele paneuropene, a unei abordări europene, o abordare disponibilă la compararea performanţelor, orientată spre modernizare şi având ca perspectivă unitatea europeană.

Analizând modul cum intelectualitatea română se raportează la abordarea europeană, sunt identificate atitudini tipice conturate:

Naţionalismul paseist: noua Europă reprezintă răul însuşi; Naţionalismul conservator: Europa este aceeaşi, cea veche, iar efortul

de a o schimba reprezintă o naivitate. Europeanul utopic: filosofia veche asupra Europei nu mai are nevoie

de confirmare şi Europa optimă este în trecut. Europeanul oportunist: apreciază succesele unificării europene, profită

de oprtunităţile create, dar nu acţionează public în favoarea ei în contexte dificile;

Paneuropeanul: percepe unificarea europeană ca o soluţie relavantă, în condiţiile în care Europa nu mai este de mult nici centrul economic, nici politic, nici cultural al lumii; nu reuşeşte să facă ideea unificării europene perceptibilă şi convingătoare în rândurile unei populaţii lacunar informate.

Legătura reală dintre problemele de viaţă, abordările politice şi unificarea europeană este greu de facut convingătoare.

Adrian Marino profilează o noua tradiţie în cultura română. Opţiunile proeuropeniste ale acestuia se referă la: ascedenţa actualului proeuropenism românesc în

tradiţia românească, la conceperea culturii europene, la conceperea culturii române şi la acţiunile practice de întreprins pentru integrarea europeană a României.

În studiul Luminile româneşti şi descoperirea Europei inclus în volumul “Pentru Europa”, Adrian Marino realizează prima reconstituire a raportării reflexive a românilor la Europa. Ascendenţa cea mai adâncă o găseşte în iluminism (“Revenirea în Europa”), pune în relief importanţa nu doar istorică, ci şi principială a conştiinţei , formată la români la sfârşitul sec. XVIII, iar resursele atitudinii antieuropenizante le găseşte în tracism.

Adrian Marino a configurat un concept cuprinzător, clar şi precis al europenizării, un concept eminamente cultural. El este unul din intelectualii care a analizat cel mai cuprinzător premisele integrării noastre.

Marino a argumentat ideea păstrării specificului naţional în condiţiile europenizării, dar a arătat că acest specific supravieţuieşte numai dacă se asociază cu învăţarea din experienţele mai bune. Soluţia rămâne o cultură bazată pe echilibrul valorilor, libertăţi individuale, pluralism, integrare europeană şi instituţii democratice, chiar dacă această cultură nu are întodeauna susţinerea rivalelor ei (cultura de dreapta şi de stânga).

Capitolul VILIMITELE SI DILEMELE TRANZITIEI RASARITENE

In1989-rascruce a istoriei europene:a pus capat unei organizari sociale („socialismul real”)si a infirmat complet filozofia care a legitimat-o(marism-leninismul).

A fost adoptata o strategie a schimbarii ce a continut 4 masuri:-proclamarea juridica a liberei initiative-privatizarea pamantului si intreprinderilor-incurajarea importului de capital din Occident-deschiderea propriei piete

Aceasta strategie a cuprins,ca masuri imediate,ceea ce e cunoscut ca terapie de soc:liberalizarea preturilor,convertibilitatea monedei,taierea subventiilor,etc.

Sensul scmbarilor de dupa 1989 in Eu.Centrala-Orientala este disputat: -activistii fostelor partide comuniste apara teza contrarevolutiei conform careia avem de-a face cu cucerirea puterii de catre fortele dominante din perioasa interbelica -cei ce au luat puterea in 1989 cultiva teza revolutiei anticomuniste conform careia s-a petrecut inlaturarea comunistilor de la guvernare si s-a realizat o noua societate -intelectuali sceptici intretin teza realinierii geopolitice conform careia schimbarile de dupa 1989,desi reale,se limiteaza la a trage consecintele dintr-o modificare a raportului de forte dintre puterile de pe scena europeana.

-opinia lui Marga:din 1989 incoace s-au petrecut schimbari esentiale,ce pot fi justificat numite revolutie,dar o revolutie limitata,care azi are nevoie de o analiza si de un nou impuls.

Caracterele societatii central-orientale anterioare:-Marcuse a folosit termenul de one dimensional society pt a descrie societatile in care progresul stiintifico-tehnic enorm a facut ca alternativele sociale sa nu se mai indeparteze semnificativ de liberalism.Termenul nu e insa adecvat „socialismului rasaritean”caci acesta a suprimat alternativele-o societate inchisa cu caractere specifice,o economie puternic controlata de stat,structurata in jurul unei industrii grele costisitoare si necompetitive-o administratie ineficienta preocupata sa suprime criticile si sa imparta bunurile-viata politica a unui partid unic care nu e legitimat prin rezultate si opinia liber exprimata a cetatenilor-caracteristici combinate uneori cu nationalismul ca ideologie(ex:Romania incepand cu 1971).PC si-a legitimat dominatia tot mai putin prin”dialectica istoriei”invocand sloganul „misiunii de a apara si promova idealuri nationale”=>combinatie stranie intre marxism rasaritean si nationalim(ideea”caii originale a dezvoltarii natiunii romane”)=>controlul informatiilor,si trans. societatii intr-o societate a mobilizatii si controlului

Tranzitia a inceput prin -proclamarea libertatilor individuale si a dreptului de libera initiativa si a destructurat din interior societatile inchise ale Eu Central-Orientale =>transformate in soc ce pot fi numite diversificate. -statul a pierdut din monopol chiar dk ramane concurentul cu magnitudinea cea mai considerabila -noile econ ale Eu Centr-Orientale sunt mixte puse pe directia cresterii ponderii concurentilor privatizati -administratiile-concentrate asupra implementarii regulilor schimbului social si devin in sensul modern formale -viata politica-rezultatul competitiei de partide si coalitii politice delimitate ca ideologie si organizare si concordate cu diferentele de interese ale grupurilor sociale -in sfera culturala baza normativa o da doctrina drepturilor si libertatilor individuale=>a dat impulsuri pt o cultura ce preia problemele de viata ale oamenilor Intre ceea ce tranzitia a realizat si ceea ce s-a sperat a ramas o diferenta semnificativa. Ex Romania:econ nu a atins performante,administratia nu mai reuseste coordonarea actiunilor sociale si un nivel necesar de eficienta,pluralismul politic se epuizeaza mai mult in dispute nominale decat in competitia creativa a alternativelor la guvernare. Tranzitia a produs doar o societate diversificata care gaseste greu un mod de functionare eficient.Exista in tarile Eu Centr-Orientale un spatiu mare pt capricii si actiuni fara responsabilitate sociala,dar prea putine libertati se concretizeaza in ameliorarea institutiilor. Strategia adoptata in 1990 s-a bazat pe analiza alternativelor de evolutie ale „socialismului real”.Ramasesera in discutie”socialismul autogestionar”,”socialismul democratizat”si democratia pluralista.S-a optat pt o democratie pluralista sustinuta de o econ de piata.S-a ales ca strategie terapia de soc considerandu-se ca in virtutea liberei inititive oamenii vor reorganiza repede viata econ si viata soc.Astazi e limpede ca terapia de soc nu poate realiza singura performantele ce care a fost acreditata.

Exista diferente intre tarile Eu Centr-Orientale in privinta tranzitiei si a perspectivelor ei:Polonia,Cehia,Ungaria,Slovenia,Croatia au abandonat mai repede structurile de putere ale comunismului;Romania,Bulgaria,Serbia au ramas sub controlul vechiului aparat de partid.In Eu Centr s-a produs ruptura radicala de comunism iar in Eu S-E asistam inca la modernizarea sa.

Ritmul lent al reformelor-datorat rezistentei la reforma a componentelor coalitiei ce a guvernat stimulat si de erorile guvernarii de dupa 1989.

Alianta care a preluat guvernarea in 1989 a abordat”socialismul real”ca sistem totalitar si a cautat punctul-cheie ce permite demantelarea sistemului.”Terapia de soc”s-a bazat pe teoria totalitarismului,aceasta teorie nu mai e eficienta. Tranzitia din Eu Centr-Orientala a intrat in dileme insurmontabile:dilema econ, sociala, administrativa,politica,morala.Iesirea din aceste dileme nu e facila,Marga considera ca,calea de iesire consta in abordarea societatilor deversificate ale Eu Centr-Or cu ajutorul teoriei modernizarii

Dupa 1989 au fost reluate traditiile nationale in stiintele sociale si filozofie.Anul 1989 a infirmal teza „istoriei inchise”.Prabusirea socialismului real a fost proba falsitatii acestei filozofii a istoriei conform careia istoria umanitatii este supusa unei teleologii ascunse ce duce implacabil la societatea comunista.Mica restauratie din 1994-1995 a fost proba ca nici filozofia ce opereaza cu ideea „sfarsitului istoriei”ca urmare a epuizarii totale a alternativelor la liberalism nu se confirma.

A fost infirmata si filozofia istoriei de inspiratie herdeliana care opereaza cu premisa dupa care spiritul universal se intruchipeaza in spiritul natiunilor intrucat acestea sunt unitatile ultime,autonome ale progresului istoric.S-a relevat interdependenta dintre tarile Eu centr-or si lumea occidentala care transforma ab initio autarhismul intr-o relicva a unui lumi de mult disparute;interdependenta este asimetrica.

1989 a insemnat recunoasterea valabilitatii abordarii pragmatice a problemelor,infirmand tehnocratismul

Este nevoie de un liberalism reflexiv pentru a pune tranzitia pe directie productiva.

PARTEA A IV-A – PERSPECTIVE

Capitolul IPROBLEMA IDENTITATILOR

-identitatea este vazuta din 3 perspective;

- persp. antolpologica, sociologica si a turistilor culturali (interes cognitiv)

- persp. specialistilor in relatii internationale, comentatori de evenimente politice(condusi de interogatii politice despre diferitele identitati nationale) - persp. specialistilor in studii europene(modelare a integritatii culturale, abordarea relitatilor in raport cu posibilitatile)

Conceptul logic al identitatii

- identitatea este asumata ca manunchi de insusiri ce fac ca un obiect sa fie ceea ce este

Conceptul filozofic

- identitatea este asumata ca un fel de substanta a relitatii ce se fenomenalizeaza Conceptul istoric

- preia date ale trecutului si le extrapoleaza intr-un context in care integritatea diversitatii in conditii de inalta complexitate este o problema reala

In ceea ce priveste strategia integrarii diversitatii in Europa trebuie definite 2 concepte; - identitatea europeana - identitatea nationala

Identitatea europeana este prin functia sa normativa, cea care a pus in miscare in ultimele decenii diferitele identitati pe care le traiesc europenii.Abordarea autorului pleaca de la conceperea societatii ca un sistem compus din subsisteme finaitare.

Ex se subsisteme: - tehnica de productie: potenteaza rezultatele cheltuirii de energie umana - econoomia: produce bunuri ce acopera nevoile populatiei - administratia: asigura organizarea eficace ale activitatilor intr-o comunitate - politica; procura legitimitatea optiunlor fundamentale - cultura spirituala: genereaza motivatiile indispensabile functionarii institutiilor

Pe de alta parte considerand cultura europeana un ansamblu al ideilor simbolurilor,teoriilor ce se gasesc in trairea sociala se pot delimita urmatoarele sub-sisteme; - competenta tehnica - comportamentul economiei - indemanarea administrativa - cultura spirituala

In cultura europeana s-a instalat princiipiul randamentului.Nu poti apartine acestei culturi daca principiul randamentului este ignorat.Apartii culturii europene atunci cand cultura dreptului promoveaza individul ca subiect si scop al dreptului,suveranitatea si generalitatea legii. Autonomia este conceptul european al libertatii, bunurile fundametale ale omului fiind, viata, libertatea si proprietatea. Cultura europeana a produs institutii ce organizeaza si intretin dezbaterea si a facut din argumentare in sfera vietii politice, cadrrul in care se promoveaza interesele.este de asemenea si o cultura a cercetarii, a cunoasterii sistematic si metamorfozarii realitatii date in experienta conform scopurilor umane.Cultura spirituala europeana s-a desfasurat in jurul recunoasterii realitatii date ca lume unica a vieii noastre si a vietii umane ca unica in conditiile date. Apartii acestei culturi realizand comunicarea continua a reflexivitatii intelectuale si a problemelor trairii umane a vietii Cultura europeana a desfasurat implicatiile unor mari opiuni cuprinse in concepte pivot: - conceptul adevarului - valoare fundamentala dintre propozitii si starile de fapt - conceptul cunoasterii orientate spre rezolvarea problemelor de viata a oamenilor - conceptul rationalitatii, consta in calcul si se verifica prin rezultate. - conceptul dreptului, reguli ce au caracteristicile generalitatii si formalitatii - conceptul autonomieie individului - libertatea individului - conceptul sferei publice - mediul de stabilire a vointei politice - conceptul persoanei umane

Ce inseamna natiunea?

La inceputul secolullui al XX-lea natiunea era inteleasa ca si "comunitate de sange", "comunitate de limba", " comunitate de destin istoric", ''comunitate geografica", " comunitate de viata economica", sau " comunitate statala".Pentru a defini conceptul de natiune numai este adecvat un concept static al natiunilor ce consta in ansamblarea unor caracteristici comune unei clase, ci este necesara trecerea la un concept dinamic al natiunilor. Coudenhove- Kalergi afirma " natiunile sunt comunitati culturale si de destin constiente, care sau sunt unite din punct de vedere politic, sau nazuiesc la unire sau eliberare. Natiunile sunt mari scoli- nu mari familii. Astfel natiunile sunt mari comunitati ale spiritului. Exista mai multe tipuri de identitati ( identitati multiple) : - identitate profesionala - identitate locala (individul face parte din comunitate) - identitate etnica ( leaga individul de tara mama)

- ideniate regionala( individul apartine unei regiuni care a fost in contact direct sau mai strans cu Europa) - ideniatea confesionala( individul se identifica variat din puct de vedere confesional). Daca apartenenta confesionala este afectata de masuri administrative,oamenii sa se solidarizeaza unei trepte mai inalte a identificarii, identificarea crestina si urcand inca o treapta identificarii iudeo-crestina.

In stransa legatura cu acestea este identitate nationala, fiind puternica in momente de pericol, in perioade de suprimare a raului si in perioade de efort de modernizare si de democratizare.Aceste identitai sunt traite cu diferite grade de intesitate de catre locuitori, el intra cu relatii variate, depende de contexte incat generalizarile sunt greu de obtinut, pe de alta parte se grupeaza in functie de problemele care se pun in fata comuniatilor in diferite contexte ale evolutiei societatii si a culturii paneuropene. Exista trei principale campuri de tensiune care s-au format in procesul de pana acum al integrarii europene a tarilor din Europa de Rasarit. Un camp de tensiune apare atunci cand caracteristicile subsumate identitatii europene care au o semnificatie normativa, intalnesc mentalitati si atitudini refractare, ce vin din traditii uzate. Ex: aplicarea criteriilor de rationalitate economica intampina dificultati in conditiile politicolor populiste, ale asteptarilor nerealiste de compensare sociala in absenta propriei initiative ale prevalentei mentalitatii intretinute de socialismul rasitean, conform careia participarea la munca este mai imporatanta decat randamentul acesteia. Profesiunile legate de tehnologie si tehnici rudimentare, infirmatii izolate de evolutia descoperirilor stiintifice cauta sa reziste avalansei de modificari din structura si din pregatirea profesionala datorate schimbarilor din stiinta si tehnologie. Al doilea camp de tensiune a aparut in jurul statutului naional. Delegarea de competente dintre statul national spre instante supranationale intampina rezistente din partea grupurilor care se tem de concurenta de pe pietele internationalizate ale U.E. Al treilea camp important de tensiuni ce se produc pe fondul intregragrii europene a tarilor din Europa Rasariteana este in jurul identificarii nationale.Se creeza un cadru de rezistenta in numele unei ideologii nationalste, sustine de forta considerabila a aliantei politice dintre intelectualii nostalgici,parti ale mass-media si forte economice la procesele paneuropene. In jurul formarii identitatii europene se pot degaja unele consecinte metodologice. - prima teza se refera la conceperea identitatii. Identitatea este un produs al istoriei si se lasa reperata ca un fel de " matrice" a generarii acelor perfomante care sunt specifice , la origine,Europei. - a doua teza se refera la performantele ce se considera atunci cand este vorba de identiatea europeana. - a treia teza se refera la conceptele de identitate cu care operam atunci cand abordam identitatea europeana, nationala, etnica si confesionala.Abordarilor traditionale ale comunitatilor li se poate prefera o noua abordare ce se interogheaza asupra conditiilor genezei comunitatilor. - a patra teza se refera la multiplele identitati pe suportul carora se constituie identiatea europeana. Formarea identitatii europene se construieste pe suportul identitatilor multiple existente.

- a cincea teza se refera la identificarile nationale ce se practica in tarile Europei Centrale si Rasaritene

Capitolul III“GOVERNANCE” ACUM

Reconstrucţia europeană se axează pe:1. rezolvarea crizelor din societăţile Europei de Est;2. evitarea conflictelor şi realizarea reconstrucţiei în Europa Centrală;3. adoptarea principiului de governance (guvernanţă);4. reconfigurarea principiului de guvernanţă pentru a corespunde noului spaţiu

comunitar şi construcţiei europene extinse;

1) Fragmentarea politico-economică şi socială a Europei de Est după al doilea Război Mondial:

- Europa de Sud-Est (Grecia, Turcia) rămâne fidelă alianţei occidentale;- Iugoslavia adoptă o poziţie de socialism autogestionar şi neutralitatea;- Bulgaria, România, Albania se afiliază socialismului controlat de sovietici;

Există mai multe paliere de descriere a crizelor Europei de Est:a.criza economică a Europei de Est se concretizează astfel prin stagnare şi

retrogradare economică: tehnologie necompetitivă şi insuficient productivă, investiţii scăzute, etc.;

b. criza socială se manifestă prin rata şomajului, nesatisfacerea nevoilor cotidiene ale populaţiei, incapacitatea de asigurare a necesarului minim de hrană şi servicii pentru un trai decent al populaţiei;

c.criza legitimităţii se referă la tensiunile politice interne apărute din cauza inflexibilităţii regimurilor politice de-a respecta drepturile şi libertăţile democratice;

d. criza culturală se referă la importarea şi implementarea idealurilor şi obiectivelor socialiste şi sovietice în toate ramurile societăţii (educaţie, economie, sociologie, etc.);

e.criză de creativitate şi criză de motivaţie;Odată cu căderea regimurilor comuniste, societăţile Europei de Est au intrat în perioada de tranziţie în care rezolvarea crizelor invocate mai sus a fost axată pe privatizarea economiei, pe adoptarea economiei de piaţă, a pluralismului politic şi pe implementarea principiului statului de drept cu respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Deşi această perioadă de tranziţie s-a încheiat oficial după anul 2003, Europa de Est resimte încă şi astăzi decalajul faţă de Europa Vestică şi chiar Centrală.

2) Tranziţia Europei Centrale şi a statelor (…Ungaria, Slovenia, Cehia, Slovacia, Polonia) ce au aparţinut sistemului socialismului răsăritean s-au integrat mai uşor construcţiei europene, pentru că tranziţia lor spre societăţile deschise a fost mai rapidă decât a cea a statelor Europei de Est; decalajul şi avântul acestor state în

faţa Europei de Est se cuantifică prin economia competitivă, administraţia flexibilă şi eficientă, investiţiile majore de capital străin, piaţa liberă şi spiritul antreprenorial.

Aceste caracteristici şi-au făcut simţită prezenţa chiar în timpul existenţei regimurilor comuniste, sub presiunea mişcărilor civice, a Bisericilor, a interesului extern arătat de către statele vecine din Europa de Vest. Diferenţele şi decalajul dintre situaţia Europei Centrale şi a Europei de Est faţă de dezvoltarea economică şi socială impusă de reconstrucţia europeană în Europa de Vest se datorează aşadar nu doar proximităţii şi poziţiei geografice a celor două regiuni, ci şi influenţelor istorice, politice, sociale şi mentalităţilor colective care s-au conturat, iar în plus faţă de toate acestea, Europa Centrală a acceptat şi implementat principiul de governance şi asistenţa din partea Europei de Vest, în timp ce Europa de Est abia adoptă acest proces.

3) Burns şi Carson: Orice activitate umană este organizată şi reglementată prin reguli şi sisteme de reguli produse şi reproduse social şi cuprinse în limbaj, obiceiuri şi coduri de conduită, norme, legi şi instituţii sociale.

Ritmul lent al tranziţiei pe care l-au adoptat statele Europei de Sud-Est se explică prin populismul democratic pe care acestea l-au implementat ca regim al governance, faţă de pluralismul democratic adoptat de către statele Europei Centrale. Acest populism democratic s-a manisfestat prin reducerea importanţei proprietăţii private, prin prelungirea rolului preponderent al statului in economie, prin minimalizarea importanţei sferei publice şi pe favorizarea grupurilor de interese, iar globalizarea şi integrarea comunitară au fost privite şi interpretate ca pericole ale identităţii naţionale. Astfel, formele politice prin care s-a manifestat populismul democratic au fost de factură neocomunistă, prin aceasta înţelegând diferite forme de socialism cu faţă umană , iar cel mai mare pericol al acestui socialism îl reprezintă corupţia devenită sistemică (de la cele mai mici nivele, până la cele mai înalte).Reforma efectivă în societăţile Europei de Sud-Est are loc doar după înlocuirea populismului democratic cu pluralismul democratic, astfel încât să se realizez o democraţie funcţională.

4) Pentru a grăbi şi definitiva procesul de implementare a democraţiei pluraliste trebuie integrat sistemul politic şi economic al fiecărei ţări în cadrul unor acţiuni multilaterale, iar governance în cadrul reconstrucţiei europene încearcă tocmai aceasta:

- ameliorarea sistemului mass-media pentru cultivarea gândirii comparative, critice a opiniei publice;

- relansarea ştiinţelor sociale şi a capacităţii de autoreflecţie;- elaborarea şi adoptarea de legi şi reglementări legale ăn conformitate cu

dreptul intern şi internaţional deopotrivă;- efectiva separare a puterilor în stat;

Încheiere:LIBERALISMUL ASTĂZI

Organizarea socială a Europei după al Doilea Război Mondial a pendulat între concepţiile social-democrate, creştin-democrate sau liberale de organizarea a societăţii; formula unanim acceptată încă nu a fost descoperită, însă liberalismul şi principiile democratice par să se fi impus.

1) Istoria semnificaţiei liberalismului - Machiavelli invocă liberalismul ca pe un principiu de organizare a

societăţii, prin separarea spectrului politic de dominaţia doctrinei teologice; postulatele moral-teologice sunt înlocuite în viziunea lui Machiavelli cu voinţele individuale şi propriile interese ale individului şi societăţii, percepţie izvorâtă din natura empirică a fiinţei umane;

- Hobbes preia ideea autonomiei politice ca pe o înclinaţie naturală a individului de-a se apăra, de-a coabita paşnic şi de-a exista, ca pe o condiţie a prezervării fiinţei, deci singur, de la sine şi liber de constrângeri omul tinde spre acest deziderat;

- Locke considera proprietatea ca pe un drept natural, însă liberalismul este cel care aduce cadrul necesar recunoaşterii şi garantării proprietăţii ca pe un drept individual;

- Montesquieu aduce ideea necesităţii ca securitatea individuală a persoanelor şi a bunurilor lor să fie asigurată de către instituţii oficiale şi recunoscute ca atare;

- Rosseau este cel care face distincţia între stat şi societatea civilă, diferenţa fiind spectrul de aplicare al drepturilor şi libertăţilor – dacă societatea civilă se interesează de drepturile şi libertăţile individuale şi ale grupurilor, statul se interesează de binele societăţii ca un tot şi indirect de drepturile şi libertăţile egale garantate pentru fiecare individ;

- Benjamin Constant vorbeşte despre suveranitatea poporului în stat şi limitarea impusă de drepturile inalienabile ale individului;

- Guizot atenţionează asupra principiului reprezentativităţii asigurate suficient sau proporţional cu numărul indivizilor;

- Tocqueville impune liberalismului perspectiva normativă reducţionistă (constituţională, legiferată);

2) Reconstrucţia liberalismului astăzi

Specificul liberalismului:a) liberalismul timpuriu se impune prin pacea civilă, prosperitatea materială,

creştere economică, progres ştiinţific şi libertatea raţională – alternativă la orice formă a despotismului;

b) democraţia liberală ţine de apariţia şi evoluţia S.U.A. punând accent pe elementele care definesc şi garantează drepturile şi libertăţile individuale – Constituţie, consimţământul celor guvernaţi de-a delega puterea unor instanţe, separarea şi descentralizarea puterii;

c) liberalismul etic se suprapune liberalismului britanic astfel că se referă la relaţiile de piaţă existente între antreprenori – lanţ interconectat şi ramificat de relaţii (responsabile, echitabile şi libere) coordonate şi subordonate între actorii diverselor paliere ale economiei;

d) liberalismul politic se axează pe baze secularizate care permit atât doctrinele religioase cât şi pe cele incompatibile, dar rezonabile izvorâte din sfera social-economică şi politică;

e) liberalismul economic se concretizează pe relaţia dintre piaţă ca reglator al economiei, putând exista independent indiferent de existenţa sau inexistenţa unui liberalism politic (…deci poate fi întâlnit şi în societăţile cu regimuri autoritare);

Criza liberalismului în Europa s-a făcut simţită după instalarea regimurilor fasciste şi comuniste, care se dovedea alternative viabile la adresa tensiunilor social-politice si a crizelor economice; supravieţuirea liberalismului în faţa acestora a ţinut de performanţele economice, sociale, ştiinţifice şi culturale pe care liberalismul le realiza în statele lumii libere.Liberalismul libertarian este cel care se impune odată cu ideea statului minimal care ne tratează ca şi persoane inviolabile, cu drepturi individuale, este statul care e tratează pe noi cetăţenii cu respect, garantând drepturile noastre şi permiţându-ne, individual sau colectiv, sa ne alegem viaţa, să ne realizăm scopurile în măsura în care putem sau ajutaţi de cooperarea voluntară a altor indivizi ce posedă exact aceleaşi drepturi şi libertăţi ca şi noi.Liberalismul principial se axează pe ideea utilitarismului conform căruia liberalismul înlesneşte satisfacerea bunăstării generale a societăţii şi indirect, a individului.Liberalismul diferenţiat face distincţie între libertatea pozitivă şi cea negativă, individul având nevoie să-şi exprime ambele libertăţi – libertatea negativă exprimă cadrul social şi politic de manifestare al individului, în timp ce libertatea pozitivă se referă la modalităţile legale, economice, culturale şi principiale de control şi autocontrol al individului.Liberalismul neutral are la bază 3 principii:

a) principiul raţionalităţii – susţinerea legitimităţii prin argumente raţionale şi logice;

b) principiul consistenţei – raţiunea celui care deţine puterea în faţa celorlalţi trebuie să fie independentă şi invariabilă faţă de împrejurări şi context;

c) principiul neutralităţii – raţiunea fiecăruia în faţa celorlalţi are caracter comparabil, nu superior şi poate fi contestă;

Liberalismul cultural are un puternic rol în evidenţierea diferenţelor ce ţin de societate, cultură, istorie, obiceiuri şi tradiţie, pentru că trece de spectrul individual al drepturilor şi

libertăţilor, pentru a ajunge la un cadru societal sau colectiv al drepturilor ş libertăţilor specifice unei anumite societăţi în parte.Liberalismul finalitar contopeşte voinţele individuale cu cele ale statului prin faptul ca politica internă a unui stat se integrează după politici liberale atât prin justiţie liberală, instituţii liberale, cultură politică liberală – toate tind să urmărească un scop şi un ideal comun, liberal.

3) Soluţiile liberalismului în viitor Liberalismul e alternativa la comunitarianism, care şi-a dovedit ineficienţa şi neajunsurile, în timp ce liberalismul supravieţuieşte cel puţin; variante vehiculate pentru continuitatea liberalismului sunt fie reconstrucţia pluralismului, de această dată nu în jurul drepturilor, ci în jurul mecanismelor, fie trcerea de la democraţia liberală la liberalismul democratic (diferenţa dintre liberalismul clasic şi neo-liberalism).