4
Revista Virtuala Info MateTehnic ISSN 2069-7988 ISSN-L 2069-7988 FOLOSIREA PROGRAMULUI AUTOCAD LA PREDAREA DISCIPLINELOR TEHNICE Autor: Prof. ILIE GHEORGHE Cuvânt înainte Lucrarea de faţă se adresează profesorilor ingineri, precum şi elevilor din învăţământul tehhnic şi se doreşte a fi un ajutor pentru profesor în realizarea mai uşoară a obiectivelor lecţiei, dar şi pentru elevi în uşurarea înţelegerii informaţiilor care solicită cunoştinţe de geometrie, mai ales geometria în spaţiu. La predarea unei discipline tehnice sunt necesare foarte multe materiale, cele mai eficiente fiind acelea care se apropie de realitate. Acestea sunt, însă şi cele mai voluminoase şi incomod de utilizat, fiind, uneori necesare scule pentru dezmembrare. Problema devine şi mai dificilă când cerem elevului să îşi imagineze unele acţiuni pe care noi nu le putem realiza pe materialul prezentat. De exemplu, la reprezentarea în secţiune a unei piese cu goluri elevul trebuie să îşi imagineze secţionarea şi cum ar arăta piesa secţionată. Folosind aplicaţiile prezentului CD puteţi simula aceste acţiuni renunţând la întregul „arsenal” de materiale şi munca dumneavoastră va fi mai uşoară şi mai eficientă. Menţionez că lucrarea nu este destinată învăţării programului AutoCAD. Pentru aceasta există suficientă documentaţie de specialitate şi îmi place să cred că sunteţi iniţiaţi sau, cel puţin că v-am provocat şi în cel mai scurt timp veţi trece la studierea AutoCAD-ului, deoarece aplicaţiile au la bază folosirea unor documente prelucrate în acest program la predarea disciplinelor tehnice. În acest sens, lucrarea conţine o colecţie de documente realizate în spaţiul 3D în programul AutoCAD, care reprezintă piese şi subansamble ce pot fi secţionate sau dezmembrate prin utilizarea unui set minim de comenzi, prin aceasta simulându-se foarte expresiv, de exemplu, demontarea şi montarea unui ansamblu într-o ordine firească, secţionarea unor obiecte în vederea reprezentării în secţiune, rotirea obiectelor în vederea unei vizualizări din diverse puncte de vedere, îndepărtarea unor corpuri aflate între observator şi obiectul reprezentat, ascunderea unor obiecte sau părţi ale acestora, etc. Pentru a putea fi utilizată eficient, lucrarea este prezentată în Power Point structurată pe şase lecţii, fiecare lecţie fiind cuprinsă într-o prezentare. Slide-urile prezentărilor conţin capturi de ecran, din documentele lucrate în AutoCAD, date teoretice depre lecţie şi butoane de acţiune pentru accesarea documentelor AutoCAD. Pentru utilizarea CD-ului trebuie îndeplinite următoarele condiţii: -profesorul să dispună de un calculator, un videoproiector şi ecran de proiecţie; -pe calculator să fie instalat programul AutoCAD, versiunea 2006 sau mai nouă; -CD-ul să fie inserat în unitatea de CD-ROM; -dacă sunt puşi şi elevii să lucreze pe calculatoare, se recomandă ca lecţia să se desfăşoare în reţeaua de calculatoare, care trebuie, evident, să existe şi să aibă instalat AutoCAD-ul pe toate staţiile; -profesorul trebuie să posede cunoştinte minime de AutoCAD pentru realizarea unor acţiuni în programul AutoCAD pe documentele existente. Aceasta se limiteaza la comenzi de selectare, mutare, vizualizare, stergere a obiectelor si de inghetare-dezghetare a layer-elor in care sunt amplasate obiectele repective. Elevii care doresc să folosească CD-ul acasă trebuie să posede un suficient de performant, mai ales privind frecventa si placa video si, bineinteles, sa aiba instalat autoCAD-ul. Lucrarea constă într-un CD care conţine toate fişierele necesare susţinerii lecţiilor şi o documentaţie pe suport de hârtie cu instrucţiuni de utilizare. Aceste instrucţiuni se regăsesc şi în format electronic incluse pe CD.

FOLOSIREA PROGRAMULUI AUTOCAD LA … ecran se va afişa imaginea 3D a unui plan care va fi folosit pentru sectionarea lagărului. Asiguraţi-vă ca este activat modul ORTO, apoi folosind

  • Upload
    dodung

  • View
    215

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: FOLOSIREA PROGRAMULUI AUTOCAD LA … ecran se va afişa imaginea 3D a unui plan care va fi folosit pentru sectionarea lagărului. Asiguraţi-vă ca este activat modul ORTO, apoi folosind

Revista Virtuala Info MateTehnic ISSN 2069-7988

ISSN-L 2069-7988

FOLOSIREA PROGRAMULUI AUTOCAD LA PREDAREA

DISCIPLINELOR TEHNICE

Autor: Prof. ILIE GHEORGHE

Cuvânt înainte Lucrarea de faţă se adresează profesorilor ingineri, precum şi elevilor din învăţământul

tehhnic şi se doreşte a fi un ajutor pentru profesor în realizarea mai uşoară a obiectivelor lecţiei, dar şi pentru elevi în uşurarea înţelegerii informaţiilor care solicită cunoştinţe de geometrie, mai ales geometria în spaţiu.

La predarea unei discipline tehnice sunt necesare foarte multe materiale, cele mai eficiente fiind acelea care se apropie de realitate. Acestea sunt, însă şi cele mai voluminoase şi incomod de utilizat, fiind, uneori necesare scule pentru dezmembrare. Problema devine şi mai dificilă când cerem elevului să îşi imagineze unele acţiuni pe care noi nu le putem realiza pe materialul prezentat. De exemplu, la reprezentarea în secţiune a unei piese cu goluri elevul trebuie să îşi imagineze secţionarea şi cum ar arăta piesa secţionată. Folosind aplicaţiile prezentului CD puteţi simula aceste acţiuni renunţând la întregul „arsenal” de materiale şi munca dumneavoastră va fi mai uşoară şi mai eficientă.

Menţionez că lucrarea nu este destinată învăţării programului AutoCAD. Pentru aceasta există suficientă documentaţie de specialitate şi îmi place să cred că sunteţi iniţiaţi sau, cel puţin că v-am provocat şi în cel mai scurt timp veţi trece la studierea AutoCAD-ului, deoarece aplicaţiile au la bază folosirea unor documente prelucrate în acest program la predarea disciplinelor tehnice.

În acest sens, lucrarea conţine o colecţie de documente realizate în spaţiul 3D în programul AutoCAD, care reprezintă piese şi subansamble ce pot fi secţionate sau dezmembrate prin utilizarea unui set minim de comenzi, prin aceasta simulându-se foarte expresiv, de exemplu, demontarea şi montarea unui ansamblu într-o ordine firească, secţionarea unor obiecte în vederea reprezentării în secţiune, rotirea obiectelor în vederea unei vizualizări din diverse puncte de vedere, îndepărtarea unor corpuri aflate între observator şi obiectul reprezentat, ascunderea unor obiecte sau părţi ale acestora, etc.

Pentru a putea fi utilizată eficient, lucrarea este prezentată în Power Point structurată pe şase lecţii, fiecare lecţie fiind cuprinsă într-o prezentare.

Slide-urile prezentărilor conţin capturi de ecran, din documentele lucrate în AutoCAD, date teoretice depre lecţie şi butoane de acţiune pentru accesarea documentelor AutoCAD.

Pentru utilizarea CD-ului trebuie îndeplinite următoarele condiţii: -profesorul să dispună de un calculator, un videoproiector şi ecran de proiecţie; -pe calculator să fie instalat programul AutoCAD, versiunea 2006 sau mai nouă; -CD-ul să fie inserat în unitatea de CD-ROM; -dacă sunt puşi şi elevii să lucreze pe calculatoare, se recomandă ca lecţia să se desfăşoare în

reţeaua de calculatoare, care trebuie, evident, să existe şi să aibă instalat AutoCAD-ul pe toate staţiile;

-profesorul trebuie să posede cunoştinte minime de AutoCAD pentru realizarea unor acţiuni în programul AutoCAD pe documentele existente. Aceasta se limiteaza la comenzi de selectare, mutare, vizualizare, stergere a obiectelor si de inghetare-dezghetare a layer-elor in care sunt amplasate obiectele repective.

Elevii care doresc să folosească CD-ul acasă trebuie să posede un suficient de performant, mai ales privind frecventa si placa video si, bineinteles, sa aiba instalat autoCAD-ul.

Lucrarea constă într-un CD care conţine toate fişierele necesare susţinerii lecţiilor şi o documentaţie pe suport de hârtie cu instrucţiuni de utilizare. Aceste instrucţiuni se regăsesc şi în format electronic incluse pe CD.

Page 2: FOLOSIREA PROGRAMULUI AUTOCAD LA … ecran se va afişa imaginea 3D a unui plan care va fi folosit pentru sectionarea lagărului. Asiguraţi-vă ca este activat modul ORTO, apoi folosind

Revista Virtuala Info MateTehnic ISSN 2069-7988

ISSN-L 2069-7988

Aplicatiile lucrarii se axeza pe capitolele principale ale manualului de DESEN TEHNIC pentru clasa a IX-a liceu filiera tehnologica, profil tehnic, dar contine si elemente care se preteaza la predarea si a altor discipline.

Conţinutul CD-ului Documentele CD-ului sunt organizate în patru fişiere: -un fişier cu numele W în care sunt plasate toate documantele executate în programul Word

şi care conţin instrucţiuni de utilizare, suporturi de curs, precum şi capturi de ecran din Power Point reprezentând machete de slide-uri;

-un fişier cu numele PP în care sunt salvate documente realizate în Power Point şi de la care se pot accesa prin hyperlegături majoritatea docunentelor lucrate în AutoCAD, Excel şi Word;

-un fişier cu numele DWG în care sunt plasate toate documentele AutoCAD majoritatea acestora fiind lucrate în spaţiul 3D;

-un fişier cu numele Ex în care se află testele grilă ale unor lecţii, precum şi suportul de curs pe care îl utilizează profesorul.

Prezentările în Power Point sunt structurate astfel: -Patru prezentări conţin fiecare câte o lecţie concepute pentru disciplina Desen tehnic clasa a

IX-a liceu şi SAM astfel: Proiecţia ortogonală; Dispunerea proiecţiilor; Determinarea celei de-a treia proiecţii; Secţiuni, haşuri rupturi.

-O altă prezentare conţine exemple de ansamble care pot fi supuse operaţiilor de demontare şi montare într-o ordine firească şi care pot fi utilizate, spre exemplu, la predarea Documentaţiei tehnice.

-O prezentare a unei lecţii despre Mecanismul motor care a fost concepută pentru disciplina Tehnologia pentru mecanica de motoare.

Exemplu de utilizare Inserati CD-ul si deschideti fisierul REPR. IN SECT si selectati documentul PowerPoint

SECT. RUPT. Treceti in modul Expunere diapozitive si, dupa ce dat explicatiile teoretice din diapozitivul 1, treceti la diapozitivul 2 unde aveti toate datele pentru un prim exemplu.

Figura 1 – Etapele reprezentării în secţiune

Page 3: FOLOSIREA PROGRAMULUI AUTOCAD LA … ecran se va afişa imaginea 3D a unui plan care va fi folosit pentru sectionarea lagărului. Asiguraţi-vă ca este activat modul ORTO, apoi folosind

Revista Virtuala Info MateTehnic ISSN 2069-7988

ISSN-L 2069-7988

Dacă mai este cazul, reluaţi explicarea etapelor folosind figura 1, apoi apăsaţi butonul de

acţiune „3D” si veţi fi transferat într-o aplicaţie DWG unde este reprezentat modelul lagărului di figură.

Folosind comenzi de panoramare şi ZOOM-are, amplasaţi obiectul în centrul ecranului la o vizibilitate bună. Plimbând mouse-ul peste imagine se observa ca aceasta se compune di două parţi: partea di stânga si cea din dreapta. Acestea sunt ampladate in straturi diferite.

Deschideţi lista layer-elor si activaţi layer-ul „plan” prin apăsarea beculeţului stins din stînga si clic intr-o zonă liberă a ecranului. Pe ecran se va afişa imaginea 3D a unui plan care va fi folosit pentru sectionarea lagărului.

Asiguraţi-vă ca este activat modul ORTO, apoi folosind comanda Move, aşezaţi planul in

poziţia de secţionare alagărului. Comandaţi 3Dorbit şi rotiţi manual imaginea pentru a fi văzută mai explicit. Când consideraţi că v-aţi atins scopul, comandaţi ESC şi Undo pentru a reveni in poziţia iniţială. Cu ajutorul comenzii Move trageţi spre stânga partea stângă a lagărului. Îndepărtaţi şi planul de secţionare pentru a rămâne liberă partea din dreapta care trebuie reprezentată. Se elimină de pe ecran partea di stânga si planul prin deschiderea listei si stingerea celor doua layere.

Se roteşte din nou imaginea folosind comanda 3Dorbit după care se revine in poziţia iniţială cu ESC şi Undo.

Din meniul principal alegeţi View/3D Views/Left, pentru a poziţiona piesa în poziţia de reprezentare. Schimbaţi modul de vizualizare prin View/Hide si veţi obtine reprezentarea dorită.

Pentru a reprezenta şi haşurile folosiţi comanda Hatch, din cşsuţa de dialog care se deschide alegeti tipul de haşuri ANSI31, alegeţi modul de selectare a suprafetelor ce se vor haşura: „Add:Pick point” selectaţi toate suprafeţele care trebuie haşurate şi daţi OK din casuţa de dialog.

Fig. 2 – Lista layer-elor Fig. 3 – Afişarea planului de secţionare

Fig. 4 – Selectarea modului de haşurare Fig. 5 – Reprezentarea haşurilor

Page 4: FOLOSIREA PROGRAMULUI AUTOCAD LA … ecran se va afişa imaginea 3D a unui plan care va fi folosit pentru sectionarea lagărului. Asiguraţi-vă ca este activat modul ORTO, apoi folosind

Revista Virtuala Info MateTehnic ISSN 2069-7988

ISSN-L 2069-7988

Pentru a reveni în PowerPoint stingeţi documentul DWG, fără a ieşi din AutoCAD şi fără a

salva modificările rezultate în urma folosirii aplicaţiei. Pentru a afişa desenul complet, amplasat într-un format A3, se apasă butonul „2D” şi se

mareşte imaginea cu YOOM/All. S-ar putea să nu vă iasă totul bine de la prima încercare şi să credeţi că programul s-a blocat.

De aceea mă simt obligat să vă recomand unele modalităţi de ieşire din astfel de situaţii. 1. Dacă la accesarea prin hyperlink a unui document AutoCAD pe ecran nu apare nimic sau

apare o imagine minusculă, comandaţi pe linia de comandă, ZOOM>E, iar dacă nici aşa nu apare nimic, înseamnă că desenul este amplasat pe mai multe layer-e şi toate sunt OFF. Deschideţi lista de layer-e şi treceţi pe ON pe acelea care le consideraţi necesare la explicaţie. Schimbarea OFF-ON şi invers se face din beculeţele din stânga rândului fiecărui layer.

2. Dacă nu sunteţi sigur pe o comandă sau un grup de comenzi pe care doriţi să le aplicaţi, nu evitaţi acest lucru deorece puteţi reveni în orice poziţie anterioară prin aplicarea repetată a comenzii Undo din bara de instrumente.

3. O comandă nu poate fi accesată dacă în linia de comandă nu este afişat promtul Comand:, indiferent de modalitatea de apelare a comenzii. Pentru afişarea acestui promt apăsaţi tasta Esc.

4. Pentru a pune mai bine în evidenţă obiectul reprezentat, puteţi schimba modul de vizualizare din meniul desfăşurabil View: View>Shade>(3DWireframe, Hidden, Flat shaded).

5. Rotirea imaginii în vederea vizualizării din puncte de vedere diferite se realizează dinamic cu comenzile 3D Orbit şi 3D Continuos Orbit accesate din bara de instrumente sau prin tastare pe linia de comandă. La apelarea comenzii 3DOrbit, pe ecran apare un cerc verde cu patru butoane de manipulare. Trăgând de butonul de sus sau de jos pe verticală, se produce o rotire în jurul unei axe orizontale. Trăgând de butonul din stânga sau din dreapta pe direcţie orizntală se produce o rotire a obiectului (obiectelor) în jurul unei axe verticale. Pentru rotirea în plan vertical, se trage dintr-un punct din afara cercului verde.

La comanda 3DContinuosOrbit nu apare nimic şi pentru punerea obiectului într-o mişcare complexă continuă, se imprimă cu mousse-ul un impuls.

Se recomandă ca desciderea AutoCAD să se facă din meniul START înainte de accesarea di PowerPoint a documentelor DWG, altfel fiind posibil sa nu se afişeze promtul Comand:. Trebuie, însă, ca în momentul acţionării butoanelor de legătură aplicatia AutoCAD să fie minimizată, altfel riscaţi să se blocheze aplicaţia PowerPoint si sa fiţi nevoiti să ieşiţi forţat folosind butonul Pwer de la tastatură.

Prezentările în PowerPoint au fost concepute pe baza unei planificări care a fost adaptată la

anumite condiţii de desfăşurare a lecţiei. Dacă doriţi o altă aranjare a prezentărilor, vă recomand să nu le modificaţi pe cele existente ci să vă faceţi altele utilizând documentele din folder-ul „FISIERE”, păstrând celelalte folder-e neafectate.