O "intoarcere a religiosului" problematica

Trebuie sa se ia in obiectiv aspectele conflictuale pe care aceste miscari religioase spontane le prezinta prin intrarea in contrast cu valorile institutionalizate ale unei anumite societati.

Situatia este extrem de complexa: pe de o parte, noile miscari religioase nu reprezinta inca un pericol pentru stat, nici nu au incercat sa-l sfideze; la randul sau, guvernul nu poate sa-si asume riscul de a deveni anti-constitutional, in sectorul libertatii de religie. De aceea, raspunsul statului a venit foarte lent si a fost bland. Adevaratii opozanti ai noilor miscari religioase sunt in realitate agentiile educative -familia, scoala, asociatiile educative - care vad in noile" miscari religioase adversari sau concurenti in desfasurarea propriilor responsabilitati institutionale.

In aceasta delicata problematica, pare cat se poate de oportuna o coordonare la nivel de membri ai Comunitatii Europene. O prima tentativa de acest gen a fost realizata de Raportul Cottrell (prezentat in 1984 parlamentului european de catre Comitetul pentru tineret, cultura, invatamant, informatie si sport). Acest raport, in ciuda opozitiilor, a constituit baza unei rezolutii a Parlamentului european (22 mai 1984) prin care au fost invitate statele membre a adopta acelasi "codice voluntar" de comportament in raport cu noile miscari religioase.

Pentru Beckford, reactiile la aceste luari de pozitie oficiala demonstreaza ca semnificatia-socio-culturala a noilor miscari religioase contemporane "consista mai putinl in contributiile din sfera vietii religioase si spirituale, cat din consecintele neprevazute in directia clarificariii - limitelor tolerantei". Cu alte cuvinte, efectul principal al actiunilor exercitate de noile miscari religioase in societatile post-industriale ar fi acela de a favoriza prin actiunea lor explicitarea criteriului nescris al acceptabilitatii sociale a conduitelor deviate, intr-o epoca considerata - si declarata - seculara. In al doilea rand, controversele in jurul noilor miscari religioase contribuie la trasarea limitelori angajamentului statului in controlul religiei si la modificarea definitiilor religiei adoptate cu scopuri statale. Noile miscari religioase ar constitui un interesant "indicator" al mutatiilor sociale care au loc in structura societatilor europene.

Trei sunt problemele ridicate de prezenta miscarilor religioase la nivel international: prima este o chestiune teoretica, desi in aparenta doar terminologica:

Care este semnificatia adjectivului "noi" ce insoteste expresia "noi miscari religioase"?

A vorbi de "noi" miscari religioase poate parea straniu, stiut fiind faptul ca nici o religie nu este ceva static; in religie, "miscarea este endemica", "miscarile religioase au existat intotdeauna in ciuda tendintei majoritatii studiilor academice asupra religiei de a le nega importanta, sacrificand-o in favoarea unei ieftine apologii a continuitatii marilor si stabilelor complexe de doctrina si rituri, din traditiile marilor religii mondiale.

In perspectiva lui Beckford, este legitimata folosirea adjectivului "noi" alaturi de "miscari religioase", de aspectul cantitativ al aparitiei si raspandirii noilor miscari religioase in actuala situatie caracterizata de rapide mutatii sociale, creandu-se simultan o situatie calitativ noua: "ceea ce face noua actuala situatie este dezvoltarea simultana a unui numar exagerat de miscari religioase". Totusi, aceasta apreciere apare fundamentata pe o presupozitie nedemonstrata, aceea ca, in trecut, cantitatea miscarilor religioase a fost in mod evident inferioara celei contemporane.

Din punct de vedere strict sociologic, suntem in imposibilitate de a indica in ce consta autentica noutate de care aceste miscari sunt purtatoare. Un raspuns competent poate fi dat doar in urma unei lecturi teologice a fenomenului, respectiv a unei confruntari de tip calitativ dintre conceptiile despre lume si viata pe care noile miscari religioase le vehiculeaza si cele ale religiilor institutionale (eludand motivatiile care i-au determinat pe adeptii lor a le prefera, abandonandu-si propriile Biserici). Si mai interesant ar fi analizarea fenomenului de abandonare a noilor miscari religioase, fenomen ce trebuie radical distins de asa numitele "de-programari" efectuate de specialisti, in special de psihologi, la cererea familiei convertitului. Studiul psihologic al abandonului (intervenit dupa o "rezidenta" in miscare, suficienta pentru a permite o complexa edificare subiectului) se promite a fi o pista promitatoare pentru a intelege mai bine dinamica convertirii religioase in societatea post-modema.

Care sunt principalele generalizari la care este silit studiul sociologic asupra noilor miscari religioase la nivel international?

Beckford evidentiaza trei generalizari asupra tendintelor comune ale noilor miscari religioase la nivel international:

- atrag atentia deoarece propaga idei si practici care sunt calificate ca fiind mai esoterice decat acelea ale religiilor traditionale;

- consimt laicilor o participare directa la activitatile lor, intr-o masura net superioara organizatiilor religioase traditionale;

- isi indeamna fervent membrii la traducerea

In practica a spiritualitatii. Desi corecte, aceste generalizari nu par a surprinde totusi specificul noilor miscari religioase. Prima dintre generalizari nu se bazeaza pe o teorie a raportului dintre religia institutionala si religiile esoterice (fapt care ar fi putut contribui la revederea teoriei weberiene despre harisma). Celelalte generalizari nu caracterizeaza suficient noile miscari religioase: sunt caracteristici care se intalnesc si in bisericile crestine, in special in catolicismul post-conciliar din Statele Unite. Poate adevarata problema ar fi aceea a identificarii diferentierilor interne din cadrul acelorasi religii institutionale din diferitele arii geografice mondiale.

Ce legatura exista intre noile miscari religioase si rapidele mutatii din plan social?

Aceasta legatura este, de obicei, presupusa de studiile academice in materie, iar nu demonstrata. Tentativa lui Beckford nu se solutioneaza cu o coerenta teorie asupra problematicii, tocmai pentru ca nu apare suficient clarificat raportul dintre planul "macro-sociologic" si cel "micro"; lipseste o teorie a diferentierii sociale si religioase in care sa fie introduse numeroasele date adunate.

Un exemplu de incertitudini determinate de aceasta carenta e oferit de studiul interesant al lui Rober Wuthnow, asupra miscarilor si contra-miscarilor religioase din America de Nord. Acesta examineaza situatia religioasa din Statele Unite distingand trei decenii: anii '50 (caracterizati inca de preponderenta religiilor institutionale), anii '60-73 (in care se intensifica miscarile reformatoare in cadrul diferitelor denominatiuni, carora li se opun contra-miscari, nascandu-se simultan "noi religii" de matrice neo-orientala) si anii 73-8O (cand se ivesc fenomene de noua prezenta sociala a religiei institutionale precum Moral Majority si miscarile anti-cult).

Wuthnow identifica sursa activismului religios in urmatoarele mutatii sociale: sporul demografic, cresterea venitului national si familial, cresterea nivelului de pregatire intelectuala, conceptia despre tinerete - ca faza din ciclul vietii, in care sunt consimtite experiente religioase deviate -, cresterea urbana, transferul pe tarmul occidental al centrului propulsor al mutatiilor socio-culturale etc. Aceste mutatii, verificate incepand cu anii '60, nu reprezinta pentru Wuthnow discontinuitati reale fata de situatia complexa a anilor '50. Doar progresul stiintific si tehnologic corelat cu cresterea numarului indivizilor cu pregatire superioara constituie discontinuitatea principala careia i se poate imputa activismul religios al anilor '60.

Teza lui Wuthnow pare a se adapta mai curand miscarilor tip "secta". Tipul de prozelitism global al noilor miscari religioase atentand la personalitatea neofitului si intentionand de-structu-rarea acesteia pentru a o reconstrui ulterior, in dependenta de vointa conducatorilor sectei, a suscitat puternice reactii negative in opinia publica americana, alarmata in special de suicidul colectiv din Guyana al Sectei Templului, fondata de Jim Jones. Parintii neofitilor au dat nastere la asociatii in vederea sustragerii fiilor de sub influenta sectelor si pentru a-i "de-programa", recuperandu-i pentru sistemul de valori al familiei si al societatii occidentale.

Wuthnow interpreteaza aceste evenimente de consolidare si de nou protagonism social al bisericilor institutionale in termenii unei preluari de initiativa a straturilor cu pregatire inferioara, care se vazusera declasate de teologii liberali si de laicii instruiti, in cursul anilor 60. Cu alte cuvinte, Wuthnow confirma importanta efectelor macro-sociologice (precum mutatia tehnologica si cresterea nivelului de pregatire). Aceasta argumentare, totusi, pare in ea insasi contradictorie. Nu este posibil sa explice, afirmarea tendintei fundamentaliste si a celei "sectare" ca efecte ale acelorasi factori de mutatie sociala care au determinat in deceniul precedent, fenomene contrare. Bazandu-se doar pe factori macro-sociologici, nu este posibil a se explica cum laicii cei mai traditionalisti, dotati cu o pregatire inferioara si aflati in pozitie marginala in propriile biserici, pot sa-si asume si sa promoveze initiative de asemenea anvergura, precum conditionarea politicii guvernului federal in puncte esentiale (legislatie anti-avort, rugaciune in scolile publice etc).

Ni se pare mult mai plauzibil sa interpretam succesul fundamentalismului evanghelic (precum si afirmarea noilor miscari religioase in cadrul societatii americane), in perspectiva unei tendinte de sistem mai vaste, de echilibrare a efectelor disjunctive ale diferentierii sociale. Aceasta perspectiva mai generala, nu subapreciaza aspectele "macro-sociale, indicate de Wuthnow, si nici pe cele "micro", evidentiate de alte analize ( nevoia de identitate intr-o societate complexa, existenta unui leadership cult, care a condus laicii la recuperarea identitatii in directia unei re-interpretari a valorilor traditionale, crearea de noi motivatii intr-o situatie de criza a modernitatii etc).

Perspectiva de-diferentierii - ca balanta interna a sistemului - presupune a lua in consideratie alaturi de factorii "macro" si factorii relevanti in planul "micro"-sociologic, interni sferei simbolico-religioase