qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiopasdfghjklzxcvbnm

Operatii generale si specifice ale Gandirii

Prelucrarea Informatiilor

08-Jan-13

Prodan Alexandra Marilena Franceza - Engleza Anul II

~~ GANDIREA ~

~Mecanism psihic intelectual,

de prelucrare logica, rationala a informatiilor

Ceea ce studiază psihologul este modul de comportare a persoanei, toate reactiile psihice: ce spune, actiunile sale, expresiile. Dar psihologul are nevoie şi de informatiile privind trăirile interne, exteriorizate prin mărturii verbale, prin descrieri. In măsura în care acestea concordă la multe persoane ele sunt importante. Termenul conduită cuprinde atât comportamentul exterior, cât şi cel interior.Pentru a utiliza un termen mai cuprinzător, vom spune că psihologia studiază conduita umană, actiunile şi cauzele care se traduc direct sau indirect in comportare .

Psihologia are legături cu fiziologia. In special studiile de neurofiziologie o pot ajuta pentru a putea intelege unele fenomene, mai ales tulburările patologice. Dar ea se află intr-o relatie şi mai importantă cu sociologia si etnologia. Cea mai mare parte din fenomenele psihice complexe n-au putut fi explicate decat in mod partial. La tot pasul intâlnim teorii diferite, fără a se putea stabili justetea uneia sau alteia. Nici in ce priveşte metodele nu există un consens. Ca urmare, reflectia filosofică păstrează un important câmp de discutie si analiză. Acesta este şi specificul filosofiei. Ea este o disciplină care caută să obtină o pozitie cât mai apropiată de adevăr in probleme nerezolvate incă de ştiinţă, ca şi in domenii unde intervin judecăti de valoare (morală, estetică).

Rene Descartes considera gandirea drept o calitate specifica spiritului. Deci noi am gandi tot timpul. De fapt, marele ganditor pune semnul egalitatii intre termenii “gandire” si “constiinta”. Psihologia trebuie insa sa distinga nivelurile diferite de activitate. Gandirea implica o succesiune de operatii. Cand spunem succesiune nu inseamna ca actul de gandire trebuie sa dureze mult, ca si in cazul

perceptiei, implicarea lor se poate realiza extrem de repede, ca si cum ar fi simultane.

Intelectul reprezinta sistemul de procese, activitati, relatii superioare(gandire, limbaj, memorie, imaginatie, inteligenta) ce se constituie si functioneaza plenar la nivel uman, ce depaseste experienta senzoriala, desi se bazeaza pe ea, ce uzeaza de proprietatile specifice ale creierului uman, dar se construieste numai prin modelare culturala si integrare socio-culturala.

Mecanismele psihice intelectuale prezinta relatii de interactiune nu doar cu cele de prelucrare primara a informatiilor , si anume senzatia, perceptia si reprezentarea, ci si ele intre ele. Produsele gandirii si imaginatiei sunt stocate si reactualizate, repuse in circuit de catre memorie; la randul ei, memoria ajutra la elaborarea si construirea produselor gandirii si imaginatiei.

Cunoştinţele cu care operează psihologia sunt bazate pe decenii de cercetare psihologică şi de observare atât a comportamentului uman cât şi a celui infrauman. Astfel că, în tot acest timp, psihologia a oferit informaţii consistente, privind proiectele educaţionale ale profesorilor.

Demersul pe care îl propune psihologia (similar oricărei alte ştiinţe) este unul etapizat; pornind de la observaţie, la emiterea de ipoteze şi conceperea de studii experimentale sau corelaţionale sau studii de caz (care testează ipotezele formulate). În final sunt avansate teorii care sunt validate prin integrarea şi sinteza mai multor astfel de studii.

Relevanţa cercetărilor de psihologie pentru educaţie a fost mult timp informativă. Totuşi rezultatele cercetărilor actuale asupra motivaţiei, gândirii, memoriei, atenţiei, precum şi asupra proceselor metacognitive au avut un impact semnificativ asupra îmbunătăţirii proceselor de predare şi învăţare.

Psihologia educaţională este un domeniu interdisciplinar, care aplică cunoştinţele şi tehnicile psihologice validate ştiinţific, în domeniile predării, evaluării şi managementului clasei. Psihologia educaţională este prin definiţie o ştiinţă aplicată. Acest lucru înseamnă că aplică cunoştinţele şi tehnicile psihologice, validate ştiinţific în arii/domenii ca: managementul învăţării/comunicării, expertiza în predare, motivaţia şcolară, etc.

Cunoştinţele cu care operează psihologia sunt bazate pe decenii de cercetare psihologică şi de observare atât a comportamentului uman cât şi a celui infrauman. Astfel că, în tot acest timp, psihologia a oferit informaţii consistente, privind proiectele educaţionale ale profesorilor.

Demersul pe care îl propune psihologia (similar oricărei alte ştiinţe) este unul etapizat; pornind de la observaţie, la emiterea de ipoteze şi conceperea de studii experimentale sau corelaţionale sau studii de caz (care testează ipotezele formulate). În final sunt avansate teorii care sunt validate prin integrarea şi sinteza mai multor astfel de studii.

GANDIREA

De la tratarea extensiva a gandirii, considerata intr-un sens larg drept cugetare, identificabila cu orice alt act psihic, propusa de Descartes, s-a trecut, cu timpul, mai ales prin intermediul lui Kant, la tratarea intensiva, in opozitie cu nivelul prelucrarii primare (senzoriale) a informatiilor. De la senzualism, pentru care gandirea rationala este doar un derivat al simturilor, s-a trecut la rationalism, care sustine ca imaginile sunt proiectari ale ratiunii, ca urmare, derivate ale ei. Gandirea porneste de la concret, de la empiric, dar transforma, restructureaza si depaseste continutul dat empiric. Convertirea si finalizarea procesului in produs si tranformarea produsului in premisa a unui nou proces constituie calea dinamicii si evolutiei gandirii. Gandirea incheie un ciclu al cunoasterii si deschide un altul, circuitul interactiunii cognitive dintre individ si lume fiind practic infinit.

Gandirea este trasatura distinctiva cea mai importanta a psihicului uman, definitorie pentru om ca subiect al cunoasterii logice rationale. Gandirea produce modificari de substanta ale informatiei cu care opereaza. Centralitatea gandirii in procesul cunoasterii se explica si prin capacitatea ei de a-si reintroduce propriile produse (idei, conceptii, teorii) in circuitul informational, devenind, in felul acesta,

un declansator al unor noi procese intelectuale.

Caracteristici psihologice ale gandirii:

a) Caracterul informational- operational : gandirea este un mecanism de prelucrare, interpretare si evaluare a informatiilor.

b) Caracterul mijlocit : gandirea nu opereaza asupra realului, supra obiectelor si fenomenelor, ci asupra informatiilor furnizate de senzatii, perceptii si reprezentari, deci ea este o prelucrare secundara a informatiilor, avand loc in lipsa actuala sau chiar totala a obiectului.

c) Caracterul mijlocitor : Gandirea nu este un mecanism psihic aflat la discretia altor mecanisme psihice care o mediaza si ii influenteaza calitatea, ci ea este cea care le mijloceste si le influenteaza pe toate celelalte, constribuind la accelerarea functionalitatii si sporirea eficientei lor.

d) Caracterul generalizat si abstractizat : Gandirea opereaza abstract si generic, opunandu-se prin aceasta reflectarii senzoriale sau concretului senzorial. Ea cunoaste doua mari salturi, unul de la concret la abstract si altul de la abstract la concret.

e) Caracterul actional : Gandirea capata o importanta functie de comanda si control asupra desfasurarii actiunii.

f) Caracterul finalist : Acesta trebuie raportat la doua momente ale procesului gandirii: inainte de desfasurarea proceselor rezolutive si dupa incheierea lor. Omul isi stabileste scopul nu in timpul desfasurarii activitatii, ci cu mult inainte de a trece la executarea ei. Cand gandirea s-a finalizat intr-un anume produs , cum ar fi o idee, o judecata, un rationament, se trece adeseori la rationalizarea lor.

g) Caracterul multidirectional : Spre deosebire de unele mecanisme psihice care sunt orientate spre o singura dimensiune temporala, cum ar fi, perceptia spre prezent, spre „aici si acum”, memoria spre trecut, imaginatia spre viitor, gandirea se intinde pe toate cele trei dimensiunii temporale.

h) Caracterul sistemic: Gandirea poate fi redusa la un sistem cibernetic deoarece dispune de toate cele trei categorii de „marimi” ale sistemului :

marimile de intrare – intrebari, probleme marimile de stare – multimea transformarilor informationale

bazate pe structurile si schemele operationale deja elaborate marimile de iesire – raspunsurile si solutiile formulate

Latura informationala

Contine acele unitati de baza ale gandirii care dispun de cea mai mare incarcatura informationala.

Notiunile si conceptele, ca forme generalizate de reflectare a insusirilor obiectelor si fenomenelor, ca unitati cognitive esentiale ale gandirii, indeplinesc un rol enorm in cunoasterea umana.

Dar, ce sunt conceptele? Pentru J. Dewey conceptul este un fel de instrument de interpretare sau de judecata, o „cheie pentru a deschide o broasca”. La randul sau, Munn considera ca „ un concept este procesul ce reprezinta asemanarile unor obiecte, situatii, evenimente, altminteri diferite. Conceptele sunt produse ale rationamentelor si , o data dezvoltate joaca un rol important in gandirea ulterioara [...], conceptele sunt condensari de experiente trecute. W.E. Vinacke intr-una dintre lucrarile sale (The psychology of Thinking) ne ofera cele sapte caracteristici ale conceptului : 1. conceptele nu sunt date senzoriale, ci sisteme produse de raspunsurile noastre la diferite situatii trecute caracteristice ; 2. utilizarea lor nu inseamna altceva decat aplicarea experientei trecute la situatia actuala; 3. conceptele reunesc date senzoriale independente; 4. la om, cuvintele sau alte simboluri constituie mijloacele de legatura ale elementelor independente apartinand experientei noastre; 5. conceptele au doua moduri de utilizare: utilizarea extensiva, comuna pentru toti oamenii, absolut necesara, cand conceptele sunt utilizxate public, si utilizarea intentionala, care variaza de la individ la individ, depinzand intr-o larga masura de experienta personala; in realitate, fiecare concept este partial extensiv si partial intentional, in proportii variabile, utilizarea conceptelor fiind facuta in functie de circumstante si punandu-se accent cand pe un aspect, cand pe altul; 6. un concept nu este in mod obligatoriu „rational” (ideea

ca boala este rezultatul unui act de vrajitorie este un concept, la fel ca si notiunea de infectie microbiana, numai ca primul nu este demonstrat stiintific); 7. un concept poate exista fara a fi formulat intr-o maniera stiintifica.

Conceptele au constituit obiectul de studiu atat al logicienilor, cat si al psihologilor, numai ca perspectivele de abordare a acestora au fost diferite. Pentru logicieni, conceptele definesc clase de obiecte date sau construite, ele fiind comune pentru toti indivizii. Psihologia este interesata de concept nu atat in expresia lui finita, ca proidus al gandirii, cat in expresia lui procesuala, in desfasurare, in discursivitatea lui, ca moment important al continuumului. Pentru psihologi, conceptele sunt”sisteme de raspunsuri invatate care permit organizarea si interpretarea elementelor furnizate de perceptii si care influenteaza comportamentul, independent de orice stimulare provenind din mediu, permitandu-ne aplicarea automata a experientei noastre trecute la situatiile prezente” (Delay si Pichot).

Conceptele ne ajuta sa generalizam, sa relationam experientele si obiectele, fara ele fiecare obiect parandu-ni-se unic.

Omul dispune nu numai de concepte, ci si de ceea ce Eleanor Rosch definea prin termenul de „prototipuri”. Prototipul, ca entitate cognitiva, reprezinta o medie mintala a tuturor variatiilor individuale ale obiectelor si fenomenelor.

Conceptele, fie empirice, fie stiintifice, ca si prototipurile, se gasesc rareori izolate, separate unele de altele in mintea omului. Dimpotriva, ele se inlantuie, se intretaie, se interfereaza, dand nastere unor structuri conceptuale complexe.Rolul acesto structuri este acela de a reproduce in plan mintal relatiile obiective existente intre obiecte.

Latura operationala

Cuprinde ansamblul operatiilor si procedeelor mintale de transformare a informatiilor de relationare si prelucrare, combinare si recombinare a schemelor si notiunilor in vederea obtinerii unor cunostiinte noi sau a rezolvarii unor probleme.

Gandirea foloseste doua categorii de operatii : unele sunt fundamentale, de baza, fiind prezente in orice act de gandire si constituind scheletul ei (analiza si sinteza, abstractizarea si generalizarea, comparatia si concretizarea logica), altele sunt instrumentale, folosindu-se in anumite acte de gandire si particularizandu-se in functie de domeniul cunoasterii in care gandirea este implicata.

Scoala de la Wurzburg explica actele complexe de gandire, ca si actele intervenite in cursul desfasurarii ei , fie prin notiunea de atitudine a constiintei (Marbe), fie prin notiunea de atitudine preparatorie(Watt). Reprezentantii de la Wurzburg considerau ca exista un izomorfism intre actele gandirii si structura logica, gandirea parand la ei chiar ca „o oglinda a logicii”.

Otto Selz are meritul de a introduce conceptul de operatie, de a face clasificarea operatiilor si mai ales de a le analiza profund in succesiunea actului gandirii.

C. Spearman, creatorul analizei factoriale a inteligentei si a „neogenezei”, a recunoscut existenta operatiilor gandirii, fara a antrena insa structura operatorie de ansamblu a acesteia. Actele intelectuale parcurg trei etape : intelegerea experientei; deducerea relatiilor; deducerea corelatiilor. Daca primele doua sunt date dinainte in experienta si nu trebuie decat pricepute, cea de-a treia ia forma unor veritabile operatii, fiind vorba in cazul ei de o coordonare multiplicativa de relatii, corespunzatoare unei matrice.

Piaget da o fundamentare nu numai teoretica, ci si experimentala caracterului operatoriu al gandirii. „Trasatura esentiala a gandirii logice este de a fi operatorie, adica de a prelungi actiunea, interiorizand-o.”

Operatii fundamentale ale gandirii

Analiza si sinteza

Sunt operatii corelative. Astfel, in timp ce analiza presupune dezmembrarea mintala a obiectului in elementele sau partile lui componente in vederea determinarii proprietatilor esentiale, a semnificatiei fiecarui element in cadrul

intregului, sinteza, pornind de la elementele sau insusirile date izolat, reconstruieste mintal obiectul. Prin analiza sunt selectate insusirile interne, proprii obiectului, care apar in forma lor oarecum „pura” ca urmare a efectului de eliminare a insusirilor si conditiilor neesentiale, accidentale ce le acopera, le mascheaza pe primele. Totodata, sinteza include obiectul gandit intr-o clasa de obiecte, il coreleaza cu alte obiecte, in sfarsit, desprinde, intr-un ansamblu haotic de date, un principiu logic de dezvoltare si interactiune. Sinteza parcurge aceeasi cale ca si analiza, numai ca in sens invers. Din analiza si sinteza apar alte doua operatii ale gandirii si se produce saltul de la concretul neanalizat la abstract, iar de la acesta la concretul logic, gandit.

Abstractizarea si generalizarea

Sunt alte doua realtii corelative, ale gandirii, strans legate de analiza si sinteza, de altfel, continuari sau exprimari ale lor in plan mintal. Abstractizarea inseamna retinerea a ceva si lasarea la o parte a altceva. A generaliza inseamna fie a ne ridica in procesul cunoasterii de la insusirile concrete, particulare la insusiri din ce in ce mai generale, fie a extinde insusirile unui obiect asupra unei categorii de obiecte.

In psihologia cognitiva abstractizarea este asimilata atentiei selective. Ea este prezenta intr-o multitudine de sarcini, mai simple sau mai complexe, cum ar fi : sarcinile de clasificare si sortare (care presupun gruparea unor obiecte dupa unul sau mai multe criterii); sarcinile de modificare a clasificarilor (adica, regruparea elementelor clasificate deja dupa un alt criteriu decat cel folosit anterior); sarcinile de rezolvare a problemelor (importanta fiind capacitatea de a face abstractie de la informatiile irelevante, nepertinente, mai ales cele de ordin perceptiv). In abstractizare un mare rol il au urmatorii factori : atributele si valorile de atribute ale obiectelor (culoarea este un atribut); gradul sau nivelul abstractizarii (fapt care da posibilitatea despinderii mai multor tipuri de abstractizari); extensia si continutul conceptelor; gradul de familiaritate (se pare ca informatiile mai familiare, mai frecvent intalnite sunt abstractizate mai usor, mai repede si fara erori.)

La fel de complexa si cu forme distincte este si generalizarea. Ea dezvaluie legaturile necesare dintre insusiri si cu cat aceste legaturi sunt mai profunde, cu atat mai inalte vor fi generalizarile. Generalizarea valorifica din plin atat rezultatele

activitatii analitico-sintetice, cat si pe cele ale abstractiei. Generalizarea face apel la inferentele inductive si deductive. O mare importanta teoretica si practica o are generalizarea conceptuala, care se refera la faptul ca elaborarea unui concept include in mod necesar posibilitatea aplicarii lui la o multitudine de obiecte si la o intreaga clasa de elemente.

Comparatia

Este o operatie a gandirii implicata ca premisa sau ca mijloc in toate celelalte. A compara inseamna a stabili mintal asemanarile si deosebirile esentiale dintre obiecte si fenomene pe baza unui criteriu. Ea este considerata de marea majoriatte a psihologilor ca o structura logica elementara a gandirii, ca o operatiune primara. Comparatia incepe cu un act sintetic (care consta in corelarea insusirilor), continua cu unul analitic (adica desprinderea asemanarilor si deosebirilor) si se finalizeaza printr-o noua sinteza si generalizare (ceea ce este comun uneste insusirile respective, deci sintetizeaza si generalizeaza). Comparatia este o analiza prin sinteza finalizata intr-o sinteza.

Concretizarea logica

Concretizarea este una dintre operatiile gadirii care au stat cel mai putin in atentia cercetatorilor. Concretizarea logica este una dintre cele mai complexe operatii ale gandirii. Aceasta complexitate apare, in primul rand, din faptul ca ea reprezinta o continuare fireasca a celorlalte, iar in al doilea rand, din aceea ca include in structura sa elemente, aspectedin toate celelalte operatii. Astfel, ea debuteaza cu un act de sinteza, si anume cu corelarea abstractiilor simple desprinse prin analiza si cu inchegarea lor in legi, continua cu corelarea produselor acestei analize, deci a legilor intre ele, ajungand prin aceasta la alte legitati, in fine, se incheie cu raportarea diverselor legi la conditii noi, de care initial s-a facut abstractie, sau chiar la toate conditiile concrete pe care le presupune un fenomen oarecare.

Tipuri de gandire

Gandirea omului nu este uniforma, nu functioneaza la fel la toti oamenii sau la unul si acelasi om in momente si in situatii diferite. De-a lungul timpului, s-a

lansat si apoi s-a accentuat ideea existentei mai multor tipuri sau moduri de gandire. Sistemul de criterii folosit este urmatorul :

1) dupa orientare - gandirea directionala – gandirea directionala sau directiva este sistemica si logica, deliberata si intentionala, ghidata de scop, cu ajutorul ei oamenii rezolvand probleme, formuland legi, realizandu-si obiectivele propuse;

- gandirea nedirectionala - sau nondirectiva se caracterizeaza prin miscarea libera, spontana a gandurilor, fara a fi orientata de un scop sau de un plan.

2) dupa tipul operatiilor presupuse - gandire algoritmica - bazata pe operatii prefigurate, conservative, habituale, pe treceri ruguroase de la o stare la alta in succesiunea obligatorie a evenimentelor in timp, efectuarea corecta a unui „pas” conducand in mod necesar la solutionarea integrala si sigura a problemei;

- gandirea euristica - presupune operatii in curs de elaborare care abia urmeaza a fi descoperite, desfasurarea ei avand un caracter arborescent, din fiecare „nod” subiectul trebuind sa aleaga o stare (cale) din mai multe posibile.

3) dupa finalitate - gandire reproductiva - completarea lacunelor dintr-o problema

- gandire productiva - elaborarea unor solutii noi

- gandire critica - stucturata in termenii regulilor logice si conduce intotdeauna la rezultate predictibile

4) dupa sensul de evolutie - gandire divergenta - cautarea cat mai multor solutii sau indepartarea in cat mai multe directii in raport cu punctul initial de plecare

- gandire convergenta - se misca in sens invers , de la diversitate la unitate, de la disociatie la sinteza.

5) dupa demersurile logice - gandirea inductiva - miscarea cunoasterii se realizeaza de la particular la general, de la multitudinea trasaturilor, atributelor la concepte, relatii, legi; surprinde regularitatea, ceea ce este comun, constant, invariant; faciliteaza extragerea si formularea unei concluzii generale dintr-o multitudine de cazuri particulare;

- gandirea deductiva - miscarea cunoasterii in sens invers celei inductive, adica de la general la particular; un excelent mijloc de a controla conceptele, relatiile si legile obtinute prin gandirea inductiva; are un caracter riguros sistematic, conduce intotdeauna la o anumita concluzie, fapt care ii creeaza omului iluzia puterii cognitive absolute.

- gandirea analogica - stabilirea similitudinilor dintre diverse obiecte, fenomene, evenimente, idei etc. acolo unde ele par a nu exista, in transferul de informatie de la un obiect cunoscut , asimilat, la altul necunoscut, neasimilat inca, in sfarsit, in elaborarea unor sisteme notionale si procedee metodologice unitare pentru studiul si explicarea unor entitati substantial-calitativ diferite.

6) dupa modul de desfasurare - gandire verticala - individul isi stabileste un punct de plecare si apoi construieste pas cu pas pornind de la el, urmatorii pasi fiind strans legati de cei parcursi pana la un anumit moment dat.

- gandire laterala - a vedea si a interpreta in moduri si expresii diferite lucruri si idei care erau vazute si interpretate in acelasi fel, a restructura vechile tipare, a evada din obisnuit si a construi noi modele, a genera nu numai noi ideei, ci si a declansa conflicte intre ideile opuse, intre cele vechi si cele noi, a lucra prin salturi nu prin „pasi marunti”, a ajunge la o solutie concreta noua, interesanta chiar daca pasii au fost eronati .

7) dupa valoare - gandire pozitiva - rationalitate, orientare activa, constructiva pe directia depasirii dificultatilor

- gandirea negativa - pasivism, neincredere, lipsa angajarii.

8) dupa corespondenta cu realitatea - gandire vigila/realista - contine toate fenomenele ce intra in campul mai mult , mai mult, in focarul constiintei, fenomene ce asigura actualitatea existentiala a individului, este orientata catre lumea externa, spre acomodare si adaptare la realitatea inconjuratoare aflata intr-o permanenta schimbare

- gandirea autica/onirica - cuprinde in sine fenomene refulate de constiinta vigila, dorintele si aspiratiile nesatisfacute ale individului care tind a se satisface in plan imaginativ, este indreptata spre interioritate si subiectivitate, este fantezista si ireala.

9) dupa eficienta - gandire eficienta - sunt eficiente acele tipuri de gandire care sunt adaptatesituatiilor si cerintelor acestora

- gandire ineficienta - cele care nu corespund sau se opun situatiilor problematice.

IntelegereaIntelegerea este un rezultat, partial sau final, al unui proces de gandire. Ea

consta in stabilirea unei relatii importante intre ceva necunoscut si ceva dinainte cunoscut. Exista o intelegere nemijlocita, directa, bazata pe o experienta repetata anterior: cuvintele limbi materne, fenomenele familiare, atitudinile obisnuite ale celor din jur se inteleg imediat, fara nici un efort. Intelegerea mijlocita este cea care se obtine in urma unor eforturi actuale de gandire, eforturi de scurta durata, ori, dimpotriva, dificile, solicitand timp indelungat.

Noile relatii stabilite prin lectura aprofundata aduc precizari notiunilor asimilate, pot produce modificari in sistematizarea lor, dupa cum introduc si alte concepte in memoria semantica, incluzandu-le in relatiile semantice existente. De aceea, asimilarea unui text stiintific asigura noi posibilitati de studiu si de solutionare a unor diferite categorii de probleme.

Cu totul alta este situatia in cazul cand textul este citit doar cu preocuparea de a-l memora, fara sa existe straduinta aprofundarii intelesurilor. Structurarea lui se face superficial, corelatiile sunt reduse, mterialul ramane ca un corp strain in intelect.

Din aceasta cauza, nici memorarea nu poate fi temeinica. Mai grav este ca aceste cunostiinte invatate mecanic sunt lipsite de plasticitate si nu pot fi utilizate in mod real, nici in teorie, nici in practica. De aceea, alfabetizarea marginita la descifrarea literelor si cuvintelor nu foloseste decat la sesizarea sau transmiterea unor informatii elementare. Stie sa citeasca doar cel capabil sa analizeze, sa interpreteze un text abstract, in asa fel incat sa si-l insuseasca, in sensul ca ideile sa devina ale lui, sa fie incluse in sistemul sau de cunostiinte, in „organismul” acesta complex alcatuit din idei si convingeri, care sa-i permita o mai buna orientare in societate, un progres continuu in munca si in aspiratia sa spre o viata luminata.

Bibliografie

Zlate M., Psihologia Mecanismelor Cognitive - 1999Cosmovici A., Psihologie Generala - 1996Miclea M., Psihologie cognitivă - 1999Dumitru I., Dezvoltarea gândirii critice şi învăţarea eficientă - 2000