Geopolitica (din l.greacă geo-,,pamînt, teritoriu” și politică-,,politică”) este o știință politică ce studiază impactul așezării și poziționării geografice a unui stat asupra politicii sale externe și interne, precum și impactul factorului spațial asupra politicii internaționale în ansamblu.

Noțiunea de geopolitică a fost întrodusă în uz de politologul suedez Rudolf Kjellen in 1899, deși fundamentele noii științe au fost puse de geograful german Friedrich Ratzel cu doi ani înainte, în lucrarea Geografia politică.

Mult timp geopolitica a fost considerată doar o doctrină politică sau drept un studiu interdisciplinar la intersecția dintre politică (stiința statală), geografie, sociologie și istorie.

O definiție a geopoliticii în acest sens ar fi: „O doctrină care, în explicarea fenomenelor politice și sociale, atribuie un rol primordial factorilor geografici și demografici, interpretați în mod denaturat, în spiritul teoriei expansioniste și rasiste a "spațiului vital". O argumentare pentru îndreptățirea definiției citate, ar fi politica Germaniei național-socialiste  (naziste) sub Hitler, unde doctrina „spațiului vital” a servit justificării politicii agresive național-socialiste, ceea cea a dus până la urmă la prăbușirea țării.

După al Doilea Război Mondial, datorită internaționalizării multor teme (resurse, poluare, spațiu cosmic), geopolitica a devenit totuși un element luat în considerație în relațiile interstatale.

GEOPOLITICA este ansamblul acțiunilor mondiale înterprinse de țări, grupuri etnice, corporații sau alte entități ce au putere de decizie și influență la nivel internațional și care INFLUENȚEAZĂ viața internaționala.

Conform DEX-ului, geopolitica reprezintă ,,o teorie pseudoștiințifică fascistă care pretinde că relațiile social-economice și evoluția unui stat ar fi determinate exclusiv de factorii geografici; această teorie caută să dea o motivare politicii de acaparare a imperialiștilor și să justifice pretențiile lor la dominația mondială. “

O altă definiție susține că:,,GEOPOLITÍCA este o doctrină social-politică apărută la sfârșitul sec. 19 și

începutul sec. 20 (pe baza lucrărilor lui Fr. Ratzel), care preluând unele teze ale determinismului geografic și ale antropogeografiei, completate cu altele, specifice neomalthusianismului, darvinismului social și rasismului, susține că politica statelor este determinată, cu precădere, de situarea lor geografică.

Adoptată ca doctrină oficială în Germania, geopolitica prin conceptul de „spațiu vital”, necesar statelor cu o populație foarte densă, a servit ca instrument de justificare a expansionismului și rasismului.

Termenul a fost creat în 1916 de sociologul suedez Rudolf Kjellén. ”

Dupa o cariera glorioasă în perioada intebelică și excluderea sa de către comunism, sfîrșitul războiului rece a avut între consecințe o creștere a succesului termenului și a preocupărilor de geopolitică.

A gîndi geopolitic, înseamnă a fi interesat de planurile concurenților imediați și potențiali, a ține cont de eterogenitatea spațială și culturală, de condițiile naturale și capacitățile specifice ale diferitilor actori, de diversitatea etnică, religioasă și istorică și de nepotrivirile economice ale lumii în care trăim.

Inventatorul termenului a fost suedezul Rudolf Kjellen(1864-1922), profesor de științe politice (știința statului) la Universitatea din Upsala. Kjellen a folosit prima oară acest termen într-o conferință publică, în 1899, pentru ca în anul următor să fie utilizat în monografia politică a Suediei, publicată de el sub titlul ,,Inledning till Sveriges Geografi” (Introducere în geografia Suediei).

Spre deosebire de Ratzel, ale cărui surse de inspirație au fost antropologia și geografia comunităților, Kjellen s-a îndreptat spre geopolitică în baza preocupărilor științei despre stat. În această perspectivă, el a văzut ca esențială relația dintre anatomia puterii și fundația geografică a acesteia.

Prin urmare, geopolitica era știința care concepea și studia statul ca un organism geografic sau ca un fenomen al spațiului. Acest organism statal se afla angajat într-o luptă perpetuă pentru existența și spațiu, Kjellen concluzionînd că, doar acele organisme-state care sunt suficient dotate vor putea supraviețui și prospera.

Friedrich Ratzel (1844-1904) este considerat primul dintre fondatorii geopoliticii germane, cu toate că el însuși a numit aria preocupărilor sale drept geografie politică.

Ratzel s-a străduit să continue demersurile mentorului său, cu scopul de a realiza o metodă cuprinzătoare și eficientă care să sprijine studierea spațiilor și locuirii umane. 

În acest sens, el a adăugat instrumentelor folosite pînă atunci în cercetările geografice, elemente, metode și constatări care proveneau din alte discipline, biologia

și istoria situîndu-se în prim-plan. Concluzia lui Ratzel era că forța unei civilizații poate fi dovedită prin capacitatea

acesteia de a desființa granițe. Marile civilizații, aveau indentități continentale și ocupau geospații (un exemplu ales era cel nord-american). Germaniei îi revenea misiunea istorică de a-și forma un geospațiu european, revărsîndu-se în primul rînd în ariile în care locuirea umană era la un nivel inferior. Friedrich Ratzel a utilizat frecvent expresia Volk ohne Raum (popor fără spațiu) atunci cînd aprecia neatingerea încă de către germani, a spațiului vital.

Geopolitica se focusează asupra puterii politice în relațiile cu spațiile geografice. Subiectele geopoliticii includ relațiile dintre interesele actorilor politici internaționali, interesele prevăzute pentru o arie/un teritoriu/un element geografic sau pentru relațiile care creează un sistem geopolitic.

Acest termen era folosit pentru a descrie un variat spectru de idei, sau un sinonim pentru ,,relațiile internaționale, fenomene sociale, politice și istorice.”

Geopolitica este o metodă pentru studierea politicilor străine, pentru înțelegerea, studierea și prezicerea comportamentului politic internațional prin variabile geografice. Acestea includ studii despre teritoriu, climă, topografie, demografie, resurse naturale și științe aplicate in regiunea evaluată.

GEOPOLITICA

Pozitie şi influenţe, extinderea Uniunii Europene

ŞCOALA DE GEOPOLITICĂ GERMANĂ

Friedrich Ratzel este întemeietorul de drept al geopoliticii. El a operat cu termenul de geografie politică, intitulându-şi astfel lucrarea sa de bază: "Politische Geographie", apărută in anul 1897. De profesie zoolog, el se apropie de studiul geografiei, cu ocazia călătoriei sale in America de Nord şi Mexic unde, studiază viaţa locuitorilor de origine germană. 

Simion Mehedinti aprecia această lucrare ca fiind "menită să răstoarne şi să transforme literatura geografică", statul nemaifiind o ficţiune cartografică, el "se naşte, creşte, decade şi piere în legătură cu anumite împrejurări fizice".

F. Ratzel în analizele sale depăşeşte graniţa geografiei politice şi face analiza politică. Astfel el vorbeşte despre spaţiu ca fiind limita naturală între care se produce expansiunea popoarelor, arealul pe care acesta tinde să-l ocupe. Autorul recurge la doua noţiuni: concordanţe şi discordanţe antropogeografice. Concordanţa se realizează prin colonizarea interna, adică prin distribuţia omogena a populaţiei pe suprafaţa statului. 

Geopolitica germana s-a născut ca un protest la situaţia din acel moment a Germaniei (care devenise după primul război mondial un fel de anexa a Elveţiei, fiind redusă la o treime din teritoriul deţinut, militarii erau pe drumuri, sărăcia era in floare etc). 

SCOALA DE GEOPOLITICA ROMANEASCA

Ion Conea reprezintă una dintre contribuţiile geopolitice româneşti cele mai importante. De profesie geograf, Conea are păreri asemănătoare cu cele ale lui Kjellen despre noţiunea de vecinătate. El plasează obiectul de studiu al geopoliticii in domeniul relaţiilor internaţionale. Preocupările sale au fost legate de studiul jocului politic dintre state (un fel de ştiinţă a relaţiilor). El consideră geopolitica ca fiind ştiinţa mediului planetar. Conceptul de druckquotient folosit de el (preluat de la Alexandru Supan) l-am amintit deja in legătura cu teoria lui Ratzel în ceea ce priveşte colonizarea externă. Acest termen se referă de fapt la presiunea demografică exercitată la graniţele oricărui stat. Astfel, dacă ţările vecine au o populaţie mult prea mare, ele vor tinde să ocupe spaţiile libere din teritoriul vecin lor, adică va avea loc colonizarea externă.

Ion Conea analizează România din acest punct de vedere, afirmând că în România Mare, Transilvania îndeplineşte rolul unei piese de centru vitală, acel mittelpunkt de care vorbea Ratzel, de unde pornesc pulsarii unei ţări. Dacă Transilvania reprezintă inima, acel sâmbure de care o şara nu poate fi desparţită, Carpaţii sunt coloana vertebrala a pământului şi poporului român.    

Vintila Mihailescu vorbeşte despre existenţa a doua axe de polarizare a neamului românesc, şi anume: Dunărea şi Carpaţii, adică au existat aceste două sensuri de circulaţie ale poporului român, spre şi dinspre Dunăre. Tot acest autor descoperă două funcţii geopolitice Carpaţilor: de apărare în caz de ofensivă şi de armonizare a intereselor divergente ce se întălnesc în această zonă. După Ion Conea, Carpaţii sunt aceia care au jucat un rol important în istoria neamului românesc, în dezvoltarea acestuia. Romanul se retrăgea la munte atunci când „viscolul barbar îşi începea suflarea din nou peste şes” sau când era atacat de duşmani.

Anton Golopentia este un alt geopolitician român, dar de data aceasta de profesie sociolog. El analizează, din prisma problemelor sociale şi politice, geopolitica. Sociologul român era preocupat de dinamica situaţiei internaţio-nale, de rapida schimbare de conjuncturi, care trebuiesc cunoscute din timp de către state. Pentru el obiectul geopoliticii îl reprezintă potenţialul statelor, adică rezultanta tuturor însuşirilor acestora (teritoriu, populaţie, economie, structura sociala, forma de guvernamant, mediul politic). Golopentia concluzionează că cercetarea geopolitica trebuie să fie concomitent geografică, demografică, economică, socială, culturală şi politică. Această cercetare este informativă, nu este o analiză teoretică, ea încearcă să surprindă situaţia dintr-o ţară la un moment dat. Autorul afirmă că, asemenea buletinelor meteorologice care sunt publicate în fiecare zi şi care ne arată situaţia probabilă, tot aşa ar trebui publicate şi cercetările geopolitice. Specialiştii în relaţii publice vor deveni un gen de meteorologi politici, deoarece schimbările din mediul politic trebuie cunoscute şi înţelese pentru a le putea valorifica ulterior. Meritul lui Golopentia este de a fi surprins valoarea cercetărilor geopolitice încă de la jumătatea secolului, cercetări care în prezent sunt realizate în mod obişnuit.

Simion Mehedinti afirmă că orice om politic român trebuie să aibă o tripla îngrijorare: a munţilor, a Dunării şi a Mării Negre. Iar cine va pierde una dintre cele trei laturi ale îngrijorării îşi va expune ţara la primejdii. Gheorghe I. Brătianu îl parafrazează pe Mackinder în ceea ce priveşte dominarea Mării Negre: „cine are Crimeea poate stăpânii Marea Neagră”. Aceasta este singura afirmaţie, făcută de vreun autor român, care are un eventual iz de dorinţă de creştere a puterii statului Român în zonă.

Iată că importanţa pentru o ţară de a avea ieşire la Oceanul Planetar, de a comunica cu restul lumii şi pe această cale, a fost sesizată şi de geopoliticienii români. Marea Neagră nu a fost în schimb niciodată percepută ca pe o punte de lansare a României spre eventuale cuceriri. Poziţia noastră geografică, ca naţiune, ne-a făcut să fim  în permanenţă preocupaţi de soarta noastră, de existenţa noastră ca popor. Este motivul pentru care toate teoriile

prezentate pledează această temă, a apărării teritoriale în faţa intemperiilor istoriei. Oricum, ceea ce spunea Nicolae Iorga rămâne valabil şi azi: „suntem un stat de necesitate europeană”. Nu ar trebui să pierdem acest lucru din vedere dacă dorim să mai existăm ca stat !

"POZIŢIA CORIJEAZĂ, SUPRADIMENSIONEAZĂ SAU

SUBDIMENSIONEAZĂ SPAŢIUL"

Această afirmaţie aparţine geopoliticianului german Friedrich Ratzel. El a lansat-o atunci când a vorbit despre corelarea noţiunii de poziţie cu cea de spaţiu.

Poziţia unui stat nu este o noţiune strict geografică (topografie, vecinătăţi naturale, forme de relief etc). Ratzel corelează poziţia naturală cu cea politică şi socială. Din această cauză poziţia este în legătură cu contextul politic, social din momentul în care se face analiza (într-o anumită epocă). Astfel, dacă poziţia din punct de vedere strict geografic rămâne fixă, din punct de vedere geopolitic ea va fi într-o continuă schimbare. 

Dacă situaţia politică dintr-o anumită zonă se modifică, atunci şi poziţia geografică a statelor din jur va fi diferită. Acest lucru este valabil şi din punct de vedere al schimbărilor survenite în ceea ce priveşte distanţa faţă de marile centre culturale, faţă de civilizaţie.

DECIZIA DE EXTINDERE CĂTRE EST A

UNIUNII EUROPENE

În epoca modernă Europa a reprezentat centrul lumii. De aici s-au lansat principalele curente, de aici au plecat marii exploratori, aici s-a inventat parlamentarismul. 

Prin decizia de extindere a Uniunii Europene luată la Helsinki, Europa a inaugurat un nou model de dezvoltare bazat nu pe potenţialul unei ţări, ci pe cel al unei întregi regiuni geografice. A trecut de la un proces preponderent economic, la unul preponderent geopolitic, dictat de realităţile actuale. Integrarea fostelor ţări socialiste însemnând luarea acestora din sfera de influenţă a Rusiei, dar şi o încercare de supradimensionare a spaţiului deţinut, de creştere a puterii (dacă judecăm lucrurile pe termen lung). Toate acestea se justifică prin prisma presiunii pe care o cunoaşte Uniunea Europeana în competiţia

economică cu celelalte centre de putere. Poziţia geografică şi geopolitică a ţărilor invitate la negocieri este foarte importantă.

Astfel Lituania, Letonia şi Estonia (ultima invitată deja din anul 1998) izolează Rusia, tăindu-i accesul la Marea Baltică (porţiunea rămasă acesteia este mult prea în nord, unde gheţarii îngreunează navigaţia în cea mai mare parte a timpului). Se ştie foarte bine că atunci când Rusia a avut capitala la Petrograd şi ieşire la Marea Baltică, ea a fost o ţară prosperă, mult legată cu Occidentul, liberală şi deschisă schimburilor.

Ori pierderea Republicilor Baltice din sfera ei de influenţă o condamna la închistare şi la regres economic. Aderarea României, Bulgariei şi a Turciei la Uniunea Europeană este de natură să izoleze de tot Rusia, prin întreruperea accesului acesteia la Marea Neagră (Ucraina nefăcând parte din CSI). În aceste condiţii ea nu va mai putea să joace un rol important în această zona. Este motivul pentru care politicienii ruşi nu agrează Occidentul, orientându-şi realizarea de alianţe spre Asia.

Acest lucru este de o potrivă periculos daca ţinem cont de faptul că Rusia deţine un teritoriu important în Eurasia şi ca o alianţă a acesteia cu China sau Japonia este de natură să îngrijoreze Europa. Măsuri în acest sens s-au luat, Uniunea Europeană încercând în permanenta realizarea de contacte cu Rusia pentru a preîntampina constituirea unei noi puteri. Din păcate Rusia nu s-a împăcat încă cu gândul că nu mai este un imperiu, nostalgia după acesta fiind încă prezentă. Iată de ce decizia de aderare la Uniunea Europeană a ţărilor foste socialiste este foarte importantă, chiar dacă acestea încă nu sunt pregătite din punct de vedere economic.

Turcia este unul dintre statele pivot ale lumii, de origine islamică. Importanţa lui strategică este foarte mare. Este situat la o răscruce de civilizaţii, religii şi rute comerciale. Ea este cea care veghează strâmtorile Bosfor şi Dardanele, asigurând echilibru şi stabilitate în S-E Europei. Aflarea Turciei în sfera de influenţă a Uniunii Europene dă posibilitatea acesteia de a exercita şi o oarecare influenţă în lumea islamică, dar acest lucru rămâne de văzut (cum se va împăca Europa cu fundamentalismul islamic). Poate va reuşi o temperare a acestuia prin oferirea alternativei unei economii prospere. Prin Turcia, Uniunea obţine o importanta punte de legatură cu Asia şi cu Orientul Mijlociu.

Au fost chemate la negocieri de asemenea Malta şi Cipru (ultima în 1998). Decizia în ceea ce le priveşte este justificabilă tot din punct de vedere geopolitic (deşi economiseşte ele stau mai bine decât România, Bulgaria sau Turcia). În teoria zonei pivot, Mackinder spunea că Anglia va fi în Mid Ocean o Malta la o alta scară. Din această afirmaţie putem deduce cât de important este, pentru cineva care doreşte să domine Marea Mediterană, să aibă în sfera lui de influenţă Malta.  

Datorită poziţiei geografice (între Sicilia şi ţărmul Africii), Malta poate conferi nu doar avantajul de a domina marea ci şi acela de a avea influenţă în continentul african. Ea poate constitui şi un fel de refugiu (ceea ce înseamnă "malta" în feniciană). Ea a fost

stăpânită pe rând de cartaginezi, de romani, de bizantini şi de arabi, pentru ca în final să devină colonie engleză, devenind cea mai importanta bază navală şi aeronavală britanică. Importanţa ei a fost recunoscută deci încă din antichitate, Uniunea Europeana neputând ignora acest fapt.

Cipru este şi ea o ţară cu o poziţie geografică strategică (în bazinul răsăritean al Mării Mediterane, aproape de Turcia), între Europa, Asia Mica şi Africa de Nord. Este de asemenea o ţară râvnită de marile imperii (Egipt, Asiria, Persia, Macedonia, Roman, Bizant, Arab şi Englez). De aici se poate controla nu doar Africa ci şi Asia Mica, influenţa Uniunii Europene putând ajunge şi aici. Era de aşteptat ca un stat aflat sub influenţa greacă şi turcă (în partea de nord) să fie chemat şi el la negocieri având în vedere ca şi Turcia a fost invitată, iar Grecia este membra din 1981. Poate acum problema controlului asupra Ciprului (dintre Grecia şi Turcia) va fi rezolvată.

Slovacia a fost chemată şi ea la negocieri, Cehia, Polonia, Ungaria şi Slovenia fiind invitate din 1998. Cu această ultimă aderare Uniunea Europeana va avea până în 2025, 28 de membrii, adică va cuprinde toată Europa cu excepţia Norvegiei, Elveţiei şi a statelor create din fosta Jugoslavie (mai puţin Slovenia). Populaţia Uniunii va număra 500 milioane, ceea ce va reprezenta o creştere de 30 % . Dacă avem în vedere afirmaţia lui Simion Mehedinti, şi anume că "puterea naţiunilor creşte şi scade precum creşte şi scade populaţia lor" , decizia de extindere teritorială a Uniunii Europene îşi găseşte încă o justificare. Puterea ei va creşte nu doar datorită numărului de populaţie mărit ci şi ca urmare a teritoriilor înglobate (se cunoaşte formula lui Ray Cline, care spune ca puterea percepută este dată şi de populaţie şi teritoriu, nu doar de puterea economică, militară, de planificare şi de voinţă).

Uniunea Europeană s-a creat iniţial pe considerente economice dar ea nu a pierdut niciodată din vedere aspectul politic. Chiar atunci când s-a înfiinţat Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (în 1950), în afară de libera circulaţie a cărbunelui între Franţa şi Germania, Uniunea mai asigura şi "prezervarea păcii" între cele doua state. Prin decizia de aderare a ţărilor din Estul Europei la Uniunea Europeană, caracterul geopolitic a primat în faţa celui economic (realizabil şi el dar pe termen lung). Ceea ce face să existe păreri contradictorii cu privire la această aderare oarecum forţată, este faptul că pendului economic al Uniunii nu a avut aceeaşi frecvenţă de mişcare cu cel politic. 

Un argument pentru extinderea europeană se refera la primirea la negocieri a unor state de religie musulmană sau a unor ţări aflate din punct de vedere geografic la confluenţa acestor civilizaţii. În prezent fundamentalismul islamic câştigă teren. În plus această religie este prezentă în: ţările Magrebului (semnal îngrijorător deoarece Algeria a fost o ţară în principal francofonă, statele din Magreb fiind sub influenţa Europei), în Franţa unde există circa 5 milioane de islamişti (fiind a doua religie după cea creştină) şi să nu omitem faptul că, s-au creat doua state islamice în Europa ca urmare a destrămării Jugoslaviei şi a războaielor etnice care au avut loc aici. Iată că Europa trebuie să fie unită

şi pentru a face faţă acestei presiuni (în condiţiile în care populaţia Europei înregistrează spor negativ de creştere, iar cea din lumea islamică este într-o continuă creştere). Pericolul unei migraţii din acest sens este cu atât mai iminent. O Uniune extinsă până la Turcia, Malta, Cipru, Slovenia va avea un alt cuvânt de spus.

Un alt argument pro extindere a Uniunii Europene este acela că, SUA joacă un rol din ce în ce mai important în lume. De aceea sunt temeiuri adânci pentru ca Europa să devină o adevărată putere mondială, cu instituţii proprii de apărare. Doar aşa ea va putea face faţă procesului de globalizare şi va influenţa în mod real viaţa economică internaţională. Decizia de extindere a Uniunii Europene este categoric una politică. Prin înglobarea noilor state ea va putea să controleze Marea Neagra cu strâmtorile Bosfor şi Dardanele precum şi Marea Baltică, deci va deţine principalele rute comerciale din zona, extinzându-şi zona de influenţă.

Uniunea îşi va putea valorifica anumite avantaje din această integrare şi pe termen scurt.