Săptămânal al Scriitorilor din republica moldovaJoi, 22 ianuarie 2009. Fondat la 3 octombrie 1954nr. 3 (3307)

La est de vest

Poesispublicaţie de limba română

Grigore VIERU

Urmepe nisipul auriu

(poveste din bătrâni)

Lui Paul FuegoPăşeam prin sfânta rourarePe-al mării ţărmure frăţesc,Mirat că două urme clarePe ale mele le-nsoţesc.

Păşeam în dimineaţa linăAtât, atât de fericit,Părând eu însumi o luminăÎn Universul infinit.

Creştin, am înţeles pe datăCă Cel alăturea păşindEra chiar Domnul ce se-aratăPrin semne numai ori în gând.

Pe mare încetă furtuna,Dragi urme mă-nsoţeau ca-n vis,Voiam să le sărut întrunaCa pe-al măicuţei mele plâns.

Tristeţea însă ca pe-un laurO am simţit când am văzutCă cele două urme de-aurM-au părăsit, au dispărut.

“Nu-ţi mai sunt drag eu, Doamne, oare?!” L-am întrebat pe Dumnezeu.Şi-am auzit un glas de soare:“Te duc în braţe, fiul meu”.

Cu ţara-mi de trudită pâinePăşeşte, Doamne,-alăturea,Iar dacă merită, Stăpâne, Tu ia-o-n braţe şi pe ea.

(Ultima poezie publicată de Grigore VIERU în Literatura şi arta, 4 septembrie 2008)

Mesajul de condoleanţe al Preşedintelui României, Traian Băsescu, la încetarea

din viaţă a lui Grigore VieruAm primit cu adâncă tristeţe vestea dispariţiei dintre noi a poetului basarabean Grigore Vieru.

Voce a conştiinţei româneşti, Grigore Vieru va rămâne în memoria noastră prin dragostea sa pen-tru limba şi istoria românilor de pe ambele maluri ale Prutului, prin idealurile pe care le-a slujit neobosit. Stingerea sa din viaţă reprezintă o mare pierdere pentru cultura română. Pe această cale, doresc să transmit sincere condoleanţe familiei sale! Dumnezeu să-l odihnească!

Traian Băsescu,Preşedinte al României

Mesaj de condoleanţeAm primit cu profund regret vestea trecerii la cele veşnice a marelui poet şi patriot Gri-

gore Vieru. Artist şi militant, liric de mare talent şi conştiinţă înaltă, inovator în creaţie dar şi păstrător al tradiţiei, Grigore Vieru şi-a câştigat un loc de cinste în memoria culturală a ţării noastre. Aduc un omagiu celui care, prin credinţa şi forţa morală cu care s-a dedicat apărării limbii, spiritului şi valorilor româneşti, a devenit un model de patriotism şi un simbol.Since-re condoleanţe familiei, prietenilor, tuturor celor care l-au iubit şi admirat!

emil BOc,Prim-Ministru al Guvernului României

A murit fratele lui Eminescu.În aceste clipe el stă la sfat cu autorul

„Luceafărului” şi-i spune că Basarabia lor şi a noastră încă n-a murit, chiar dacă-i mor, rând pe rând, cei mai destoinici fii şi fiice: Ion şi Doina, Vatamanu, Sulac, Usatiuc-Bulgăre, Nicolae Costin, Damian, Loteanu, Victor Ciutac…

Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet.

El a fost un stegar.A căzut în bătălia pentru Adevăr şi

Dreptate.Dar drapelul dus de el a fost pe dată

preluat de generaţiile de luptători pe care i-a crescut cu abecedarele, cu „Albinuţa”, cu poeziile, cu eseurile şi cântecele sale.

De sus, din cer, Vieru şi Eminescu îi pri-vesc cu nădejde şi încredere.

Şi îi îndeamnă să continue lupta. Pentru că un neam care naşte din când în când un Eminescu sau un Vieru nu poate ca până la urmă să nu învingă.

Primele noastre Mari Adunări Naţionale au luat naştere la seratele de poezie ale lui Grigore Vieru de la începutul anilor ‘80.

Ulterior ele au curs în stradă, transfor-mându-se în manifestaţii cu sute de mii de participanţi.

Vieru a ajutat (înainte de 1989) genera-ţiile tinere să-şi regăsească Ţara, dar şi Ţării (după 1989) – să-şi regăsească Basarabia, cea a culturii şi a poeziei.

Mai puţin pe cea a politicii.Deşi cred că dacă, la începutul anilor

‘90, neamul nostru de pe ambele maluri ale Prutului ar fi avut ceva mai multă încredere în poeţi decât în politicieni, Grigore Vieru ar fi putut fi un Alexandru Ioan Cuza.

Altul ar fi fost destinul nostru azi, sunt convins de asta, dacă Grigore Vieru ar fi acceptat în 1991 să candideze la postul de preşedinte al Basarabiei din partea Frontu-lui Popular, care era pe atunci al nostru.

Dar el nu avea nevoie de nici o funcţie.Vieru preferase să rămână preşedintele

Poeziei.Prezenţa lui la Marile Adunări Naţiona-

le încuraja mulţimile.A jucat rolul unui conducător de oşti în

lupta noastră pentru Limba Română, pentru Alfabetul Latin, pentru Identitate, Demnita-te şi Conştiinţă Naţională.

În noaptea accidentului, la ora 1.30, m-am trezit din somn şi n-am putut închide un ochi până s-a făcut zi albă, ca şi cum s-ar fi întâmplat ceva grav cu o rudă apropiată.

Grigore Vieru mi-a fost mai mult decât o rudă de sânge. L-am considerat dintotdea-una un părinte spiritual.

Acum e ca şi cum am rămas orfan şi de el.

Şi nu numai eu.Vom descoperi mult mai târziu ce-a în-

semnat dânsul pentru noi toţi.Şi cât de mult noroc am avut că a scris,

a respirat, a trăit alături de noi.Fiecare basarabean dorea să şi-l aibă

prieten. Fiecare dintre cei care l-au cunos-cut voia să se fotografieze cu Vieru: el fă-cea orice fotografie frumoasă.

Ne obişnuiserăm atât de mult cu pre-zenţa lui, încât credeam că nu va muri nici-odată. N-am ştiut să-l ocrotim, să-l păstrăm, să-l avem cât mai mult în preajmă.

Ce blestem pe capul nostru că nu ştim să ne preţuim marii creatori decât atunci când nu mai sunt, decât atunci când e prea târziu.

Vieru a fost un exemplu de omenie şi cumsecădenie. Era o fire atât de modestă, încât se străduia să meargă printre noi parcă mai mult în vârful degetelor, astfel încât să nu ne deranjeze, astfel încât nici să nu ob-servăm că îi suntem contemporani.

Era cel mai bun dintre noi, cel mai iubit dintre pământeni, cel mai cunoscut scriitor român.

La o manifestare – unde se aşeza Gr. Vieru – la masa cu oficialităţi, în primele rânduri sau în fundul sălii – acolo era pre-zidiul.

Nu existase, cred, nicăieri în lume un alt poet care ar fi fost iubit atât de mult şi care ar fi fost urât atât de mult.

Pentru ce a fost iubit Grigore Vieru?!Pentru talent, curaj, dârzenie, omenie,

demnitate, credinţă, bunătate, curăţenie, verticalitate…

Pentru ce a fost urât Grigore Vieru?!Pentru talent, curaj, dârzenie, omenie,

demnitate, credinţă, bunătate, curăţenie, verticalitate…

Exact aceleaşi calităţi unii le considerau defecte. Şi viceversa.

Grigore Vieru a fost de o blajinătate proverbială. Fusese prieten cu toată lumea. Chiar şi cu cei care-i doreau moartea.

Era urât cel mai mult nu pentru omenia şi poezia lui (deşi avea şi aici destui invidi-oşi), ci pentru că visa România.

Grigore Vieru avea tot dreptul să moară de moarte bună şi la o vârstă cât mai înain-tată. Dar n-a fost să fie.

El a fost asasinat.Asasinii lui se numesc: Iurie Roşca, per-

sonajul care cu ziarul Flux (prin acele arti-cole ticăloase care îl învinuiau că ar fi pus la cale asasinarea lui I. Roşca, el, care la viaţa lui nu strivise o muscă, reproşându-i-se „că nu mai moare odată”, că ar fi „vier” – porc necastrat ş.a.) i-a provocat primul in-farct, şi cetăţeanul român Mihai Conţiu cu articolele din Moldova suverană, ziarul lui Voronin, care i-a provocat al doilea infarct.

Ei sunt autorii morali ai decesului pre-matur al marelui poet.

În urma celor două atacuri de cord, ini-ma i-a fost susţinută de 5 stenturi.

Al treilea infarct, care i s-a întâmplat în noaptea de 18 ianuarie, i-a fost fatal.

Academicianul Gheorghe Ghidirim şi echipa de medici care au vegheat la căpă-tâiul poetului două zile şi două nopţi afirmă că – dacă n-ar fi fost celelalte două infarcte – poetul ar fi supravieţuit.

Cu atât mai mult cu cât în ziua de 17 ianuarie starea lui dădea semne evidente de ameliorare.

În chiar ziua de joi, 15 ianuarie 2009, când începuse drumul său către cele veşni-ce, Grigore Vieru publicase în Literatura şi arta (nr. 2 din 15 ianuarie 2009) un articol din care citez:

„Atenţionez pe şeful statului, Vladimir Voronin, la fel Serviciul de Informaţii şi Securitate că dacă nu vor fi prezentate pu-blic probe de spionaj şi terorism (Moldova suverană îl învinuise că ar fi „spion român cu grade” şi „terorist al moldovenilor” – n.n.) şi dacă Curtea Supremă de Justiţie nu va revedea cele două decizii la cererea mea de dare în judecată a celor două publicaţii oficiale, Flux şi Moldova suverană (aceas-ta îl anunţase pe poet că instanţele judiciare care i-au dat câştig de cauză nu au dreptate − n.n.), voi fi nevoit să iau o decizie a mea întru apărarea demnităţii şi onoarei mele de om”.

Ultima frază, prezentată redacţiei, suna altfel: „Voi declara o grevă a foamei în semn de protest”.

L-am convins ca aceasta să apară aşa cum e formulată mai sus.

Guvernarea cunoştea intenţiile poetului.A fost prezentă, toată, la funeraliile po-

etului.Cei care îl urau de moarte îl boceau cu

lacrimi de crocodil.Cei care l-au împroşcat cu noroi acum îi

vor ridica statui.Cei care i-au hăituit copiii şi prietenii

vor scrie în cărţile lor de memorii cât de mult l-au iubit şi apreciat.

Grigore Vieru a fost un model de poet şi luptător.

Ne va lipsi.Îl vom găsi de azi încolo în cărţile sale.Verbul lui va lucra şi în continuare pen-

tru Limba Română, pentru Demnitatea Na-ţională, pentru Unitatea Neamului Româ-nesc.

Dumnezeu să-l ierte!Şi − Dumnezeu să ne ierte, pentru că

n-am ştiut să-l preţuim cât a fost viu.Să-l preţuim măcar în timpul morţii.Să facem totul ca să fim demni de me-

moria şi numele lui.Acum şi în veac.

Nicolae Dabija

Fratele lui Eminescu

La 18 ianuarie 2009, în urma suferinţelor cauzate de un tragic accident auto s-a stins din viaţă poetul academician Grigore Vieru, personalitate publică de mare va-loare morală naţională, membru al consiliului Director al FDRM.

Trista veste s-a răspândit cu vi-teza luminii în fiecare localitate, în fiecare şcoală, grădiniţă, familie din întreg spaţiul românesc.

Plecarea lui Grigore Vieru în lu-mea celor drepţi este o mare şi grea pierdere, una irecuperabilă, ce va fi resimţită de toată românimea.

În cultura noastră s-a creat un gol imens. Lucru constatat de cei care au sosit la chişinău să-l pe-treacă pe ultimul său drum. Zecile de mii de admiratori ce l-au însoţit spre locul de veci demonstrează o dată în plus că Grigore Vieru a fost

şi va rămâne un poet cu adevărat al poporului.

Marele poet, care îşi zicea cu modestie “lacrima lui eminescu”, ne-a lăsat un adevărat tezaur spi-ritual, prin creaţiile sale literare, muzicale şi didactice, dedicate în egală măsură maturilor şi copiilor. Grigore Vieru a contribuit la for-marea câtorva generaţii de români.

O deosebită importanţă a avut activitatea lui Grigore Vieru des-făşurată în cadrul Mişcării de Re-naştere şi eliberare Naţională. el a fost unul dintre fondatorii şi liderii spirituali ai acesteia. Poetul repre-zintă un model de slujire a oameni-lor, a idealului naţional, a ţării.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Consiliul Director al FDRM

DeclaraţiaForului Democrat al

Românilor din MoldovaTrecerea la cele veşnice a poetului naţi-

onal Grigore Vieru este o pierdere fără egal pentru întreaga cultură română dar, care a devenit, prin valoarea de simbol a vieţii şi operei marelui dispărut, expresia puternică a perenităţii personalităţii acestuia.

Cel mai mare omagiu şi respect pe care le vom arăta poetului constă în păstrarea memo-riei sale cu cea mai mare sfinţenie. Va trebui să ne amintim permanent de El, să nu uităm nici un moment că Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, şi-a asumat să fie parte a sufletului culturii române şi va rămâne mereu un poet esenţial şi general pentru spaţiul ro-mânesc. Grigore Vieru a fost un poet implicat şi nu unul contemplativ, lira lui a avut o stru-nă civică foarte puternică. El a cântat ca ni-meni altul limba română, neamul, mama, uni-versul copilăriei. A scris poezii extrem de fru-moase şi calde, care au fost imediat îndrăgite şi preluate de admiratori. A scris texte pentru

muzică, care au avut un succes enorm.Ne vom aminti cu pioşenie de omul firav,

însă de un spirit foarte tare, singuratic, uşor re-semnat, cu privirea vie, curioasă şi neliniştită, cu vorba înceată, moale, bine cumpanită.

Grigore Vieru a fost ales membru de onoare al Academiei Române, a fost decorat cu Steaua României, în semn de apreciere a contribuţiei incontestabile la îmbogăţirea li-teraturii române.

Poetul Grigore Vieru a anticipat perspec-tiva veşniciei operei sale încă în poezia „în-tre Orfeu şi Hristos”, în care spunea: „Pentru că am văzut, ochiul meu a murit./ Lacrima: piatra funerară/ Pe mormântul ochiului meu,/ Va veni alt cer,/ în altă lume se va deschide / Ochiul meu, dând piatra la o parte.”

Dumnzeu să-l odihnească!Filip TeODORescu,

ambasador al României în Republica Moldova

AvizForul Democrat al Românilor din Moldova, uniunea scriitorilor din Moldova şi Asociaţia Istoricilor Vă invită la o Adunare solemnă consacrată aniversării a 150-a a unirii

Munteniei cu Moldova şi constituirii statului Modern Român şi come-morării poetului Grigore VIeRu.

Manifestarea va avea loc în sala de Festivităţi a uniunii scriitorilor (str. 31 August, 98) la 24 ianuarie, sâmbătă, ora 12.00.

Vor participa istorici, scriitori, personalităţi culturale şi ştiinţifice, in-terpreţi, actori, colective artistice din Republica Moldova şi România.

sunt invitaţi toţi doritorii.

să fim împreună în această zi sfântă din istoria neamului românesc.

A cântat ca nimeni altulLiMBA RoMână

“Mai întoarce, Doamne, roata...”

2 Literatura şi arta Nr. 3 (3307), 22 ianuarie 2009

La 18 ianuarie 2009, în urma unui tragic accident rutier, a încetat să bată inima marelui poet Grigore Vieru, personalitate proeminentă a literaturii şi culturii româ-ne.

Scriitorii, oamenii de cultură, cititorii de toate vârstele care i-au îndrăgit opera deplâng decesul prematur al poetului – un adevărat simbol al Renaşterii naţionale basarabene, al luptei pentru limba română şi identitatea noastră românească.

Prin întreaga sa operă, prin activitatea literară şi publică, Grigore Vieru a pro-movat conştiinţa unităţii spaţiului cultural românesc, fiind prezent cu o totală dăru-ire de sine în miezul fierbinte al celor mai importante evenimente desfăşurate pe ambele maluri ale Prutului. Poezia lui Grigore Vieru, lirica sa socială şi de dragos-te, de o vibrantă modernitate, a contribuit decisiv la reactualizarea tradiţiei marilor clasici ai literaturii române, devenind un bun al iubitorilor de poezie de pe întreg mapamondul.

Poetul a fost un adevărat pedagog al neamului, modelând în spiritul binelui şi frumosului generaţii întregi de copii şi adolescenţi şi devenind un autentic scriitor al poporului.

Volumele sale sunt cărţi de referinţă în procesul literar, cultural şi educaţional, contribuind în mod substanţial la înnoirea mentalităţii şi viziunii privind destinul istoric al neamului nostru şi locul său în contextul civilizaţiei contemporane.

A semnat peste o sută de cărţi de poezie, multe dintre acestea fiind traduse în limbi de circulaţie universală, precum şi importante lucrări didactice – Abecedarul, Albinuţa ş.a.

A fost ales membru al Academiei Române, care în 1992 l-a propus la Premiul Nobel pentru pace, a fost Doctor Honoris Causa al Academiei de Ştiinţe a Re-publicii Moldova şi al mai multor universităţi, Laureat al Premiului Naţional, al Diplomei Internaţionale H. Ch. Andersen, al unor prestigioase premii naţionale şi internaţionale, deţinător al Medaliei de Aur a Agenţiei pentru Proprietate Intelectu-ală de la Geneva.

A reprezentat societatea noastră civilă în cele mai înalte foruri, inclusiv în Par-lamentul gorbaciovist.

Dispariţia lui Grigore Vieru este o pierdere grea şi irecuperabilă a întregii litera-turi şi culturi române. Rămâne nemuritoare creaţia sa inspirată de tot ce avem mai sfânt: mama, iubirea, limba română, adevărul istoric, neamul românesc.

Trecut la cele veşnice în chiar ziua Sfântului Grigorie cel Mare, poetul Grigore Vieru va rămâne pentru totdeauna în panteonul sacru al spiritualităţii româneşti.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Mihai cimpoi, Arcadie suceveanu, spiridon Vangheli, Petru soltan, An-drei strâmbeanu, Nicolae Dabija, Ion Hadârcă, Valeriu Matei, Igor creţu, Anatol codru, Anatol Gujel, Leonida Lari, Teo chiriac, Nicolae Rusu, Mar-cela Benea, Andrei Burac, Mihail Gh.cibotaru, Mihail Ion ciubotaru, Ion ciocanu, Argentina cupcea-Josu, Anatol ciobanu, Iulian Filip, Alexandru Gromov, Nina Josu, Vasile Tărâţeanu, Mircea Lutic, Mihai Morăraş, Tudor Palladi, Vlad Pohilă, Victor Dumbrăveanu, Luminiţa Dumbrăveanu, Victor Prohin, Ana Bantoş, Alexandru Bantoş, Alexe Rău, Vasile Romanciuc, Aureli-an silvestru, efim Tarlapan, Gheorghe Bâlici, Larisa Turea, Ianoş Ţurcanu, Gheorghe urschi, Grigore Botezatu, Ion Vieru, Vlad Zbârciog, Ilie Zegrea, Arhip cibotaru, Nicolae Bileţchi, Alexei Marinat, Valeriu Gagiu, Gheorghe Marin, efim Josanu, Aurelia Borzin, Ion Diviza, Alexandru Burlacu, Nico-lae Băieşu, Anatol ciocanu, Valeriu Babansky, Iurie Grecov, serafim Belicov, Gheorghe calamanciuc, Ion Melniciuc, Vasile căpăţână, Victor cirimpei, Iu-rie colesnic, Haralambie Moraru, Anatol Gavrilov, Ioan Mânăscurtă, Miros-lava Metleaeva, elena Vatamanu-curicheru, Ion cuzuioc, Gheorghe ciocoi.

Grigore VIERU Scut şi ArmăMembrii comunităţii filologice şi literare ieşene, cercetătorii ştiinţifici din Institutul de

Filologie Română “Alexandru Philippide” al Academiei Române, au aflat cu adâncă durere despre trecerea la cele veşnice a celui care a fost Grigore Vieru. Prin stingerea lui, literatura română a suferit o mare pierdere, deoarece a dispărut una dintre cele mai reprezentative voci poetice din contemporaneitate. Versurile lui au păstrat nealterată curăţenia limbii române în-tr-o vreme în care aceasta era, şi încă mai este, oropsită la ea acasă. Cititorii din stânga şi din dreapta Prutului, fie ei copii, fie adulţi sau vârstnici, le recită cu încredinţarea că află în ele un scut şi o armă: “Frate, /nu există graniţă/ Prin care Cântecul/ Nu ar putea să răzbată”. Şi de dincolo de Stix, Cântecul lui Grigore Vieru răzbate neîngrădit, ca “o floare de lumină” pentru toţi românii. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe fratele Grigore!

Prof. univ. dr. Dan Mănucă, directorul Institutului de Filologie Română “Alexandru Philippide” al Academiei Române

Mesaj din Boston (SUA) Gorko ponimat´, cito ne stalo velikogo poeta Grigore Vieru. No ostaiutsea s nami ego

mîsli i stihi, pronizannîie liuboviu k Nebu, Materi i Rodnoi Zemle.

Pavel GRuŞkO18 ianvarea 2009, Boston

Membrii Asociaţiei Culturale “Pro Basarabia şi Bucovina”, Filiala Neamţ, sunt pro-fund îndureraţi de trecerea în eternitate a inconfundabilului poet şi luptător Grigore VI-ERU.

Transmitem compasiunea noastră familiei sale şi tuturor prietenilor săi.Rugăm pe bunul Dumnezeu să-l primească în ceata celor drepţi, iar pe noi să ne ajute

în a-i realiza idealul vieţii sale. Amin!

Preşedinte: ing. Valeriu eutuşianu-Glodeni

Dor ne va fi şi mai mult de el…Inimile noastre sunt îndurerate şi sufletele lăcrimează. cel care ne-a învăţat să

credem în forţa dragostei şi a cuvântului, poetul Grigore Vieru, a pornit pe calea eternităţii. Ne rugăm lui Dumnezeu să-i aşeze sufletul printre cele alese de el acolo, în ceruri. Dor ne-a fost mereu de poezia lui şi dor ne va fi şi mai mult de acum înco-lo. Dumnezeu să-1 odihnească în pace.

colectivul Bibliotecii Naţionale pentru copii „Ion creangă”, familia preotului Teoctist caia (Târgu-Neamţ), doctor în filologie catinca Agache (Iaşi)

A făcut lumea mai bună...În acest moment am aflat cu tristeţe de decesul corpului lui Grigore Vieru, care prin

prezenţa sa fizică a făcut această lume mai bună şi mai puternică decât noi. Ştim că el este un poet care a iubit, dragostea fiind simbolul poemelor sale.

Fernando MARTeLLA, Italia

20 ianuarie 2008. Marţi. Zi de doliu în toate spaţiile locuite de Limba Română. Drapele coborâte în bernă. cuvinte ne-putincioase ca să poată exprima durerea. A murit Grigore Vieru, Fiul cel mai bun al Poeziei.

Peste douăzeci de mii de admiratori ai poetului au curs în această zi râuri-râ-uri din toate colţurile Basarabiei, Trans-nistriei, Bucovinei de Nord, României la Teatrul de Operă şi Balet din chişinău, ca să-ş ia rămas bun de la Poetul şi Omul drag.

O mare de flori pentru cel care a fost un alt sinonim al Poeziei. Dar şi al Basa-rabiei. Dar şi al luptei pentru emancipare naţională, limbă, alfabet , istorie, demni-tate.

O ploaie de lacrimi pentru cel care a fost Grigore Vieru.

„Am rămas orfani”, acesta a fost şi laitmotivul discursurilor celora care au putut străbate la microfoanele instalate

în cimitirul central de pe strada Arme-nească pentru mitingul de comemorare a poetului: Gheorghe Duca, Preşedintele Academiei de Ştiinţe, Adrian Păunescu, marele poet şi prieten al lui Vieru, Mihai cimpoi, Andrei strâmbeanu, Valeriu Ma-tei, scriitori, Marian Lupu, preşedintele Parlamentului R. Moldova, Matei Vintilă, prieten, eugen Doga, compozitor, Teodor Paleologu, ministru al culturii al Româ-niei, Vozghen Oganesian, interpret din Armenia, excelenţa sa Filip Teodorescu, ambasadorul României în Republica Mol-dova, primarul satului Pererâta, raionul Briceni Victoria Migalcean ş.a.

Golul rămas în urma Poetului este enorm.

Durerea e mare.În timp ce omul devine iarbă, poetul

înviază în cărţile sale.Adio, frate al nostru Grigore Vieru!Bine ai ajuns în eternitate, poete drag

Grigore Vieru!

Adio, Grigore Vieru!

Nu am, moarte, cu tine nimic, spunea cu ani în urmă poetul Grigore Vieru într-un poem cutremurător de sincer şi de emoţionant. Însă iată că ea, moartea, are ce are cu neamul ome-nesc şi loveşte mişeleşte în flori şi, deopotrivă, în tulpini de brazi, culcându-i la pământ.

Moartea violentă, accidentală a poetului Grigore Vieru a cutremurat tot neamul româ-nesc, făcându-ne să ne punem iar şi iar întreba-rea: cât va mai trebui să plătim cu vieţi ome-neşti pentru limba maternă, pentru integritatea noastră spirituală şi demnitatea naţională?

Orice dispariţie dintre cei vii a unui om este o mare durere şi o pierdere irecuperabilă pentru rudele şi prietenii defunctului. Moartea unui scriitor miruit cu geniu, cum este Grigo-re Vieru, înseamnă o răsturnare a timpului, o scufundare în întuneric şi o suferinţă pentru un întreg popor. Şi doar speranţa în vigoarea vlăstarelor tinere ce răzbăteau spre lumina soarelui din verbele şi metaforele poetice ale scriitorului ne dă forţă să învingem întuneri-cul morţii şi să credem în puterea veşnic vie a versului său, aşternut pe hârtie timp de peste

5 decenii şi prezent în fiecare suflet de copil şi de om matur. în această împărăţie a frumo-sului şi a bucuriei aripa neagră a morţii nu are nici o putere...

În aceste clipe de grea încercare pentru tot neamul românesc, suntem alături de îndurera-ta familie a poetului, de celelalte rude şi le ex-primăm sincere condoleanţe, dorindu-le forţe pentru a învinge durerea abătută asupra lor. Iar pe bunul Dumnezeu îl rugăm să-i ierte poetu-lui Grigore Vieru toate greşelile cele de voie şi fără de voie şi să-1 primească în Împărăţia Sa.

Îngenunchind în faţa sicriului îl rugăm şi pe fratele nostru Grigore Vieru să ne ierte că nu am ştiut să-1 ocrotim de dureri şi de neca-zuri şi uneori a fost lăsat de unul singur în faţa răuvoitorilor săi. Păstrându-i memoria vie, avem datoria de a trage concluziile necesare pentru toate zilele pe care ni le va da Puterea Divină, ca versul său să răsune veşnic în lun-cile şi crestele munţilor Bucovinei, pe care a iubit-o atât de mult.

societatea scriitorilor Români din cernăuţi

Îngenunchind în faţa sicriului...

Veşnicie româneascăDacă există o veşnicie românească,Această veşnicie ar trebui să se numească Vieru,Fiindcă ea ne cuprinde pe toţi.

Ion MILOŞ, suedia

Poet al tuturor Românilor...“A fi simplu nu este o treabă uşoară. A fi simplu înseamnă să mori câte puţin în fiecare

zi, în numele celor mulţi, până când te preschimbi în iarbă. Iar mai simplu ca iarba ce poate fi? Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi”. Sunt cuvintele lui Grigore Vieru, un mare poet, un mare patriot, un adevărat model pentru noi toţi, un purtător al credinţei şi tradiţiilor româneşti. Sunt cuvinte care îi vor sta acum la căpătâi ca să-i vegheze somnul veşnic. Cuvinte care ne vor reaminti nouă, tuturor românilor, de Grigore Vieru, cel care a păstrat vie pentru noi toţi dra-gostea de neam, dragostea de patrie, dragostea pentru poezie. Mai simplu nu putea fi. Pentru că Grigore Vieru a murit în numele nostru puţin câte puţin, în fiecare zi, până când s-a pre-schimbat în iarbă.

Profund regret pentru trecerea în nefiinţă a celui care a fost Grigore Vieru.Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Petru MOVILă, deputat în Parlamentul României

Cât de mult, Doamne, mi-aş fi dorit să nu scriu aceste rânduri, să nu le citiţi nici Dumneavoastră… Sau, dacă e de dato-ria jurnaliştilor să scrie, ca şi a medicilor să tămăduiască, să se fi întâmplat aceste evenimente sfâşietor de durute pe la vene-rabila vârstă biblică a omenirii, ştiind că pe atunci lumea era capabilă de a-şi naşte pruncii pe la 999 de ani…

Am rămas orfani de lumina şi căldura ochilor săi – rourate petale de floare albas-tră, moştenire de la Eminescu – de mierea cuvântului blajin, părintesc dar şi de sabia ştefaniană a adevărului şi a preciziei „di-agnosticului” cu care opera întru apărarea Valorilor şi a confraţilor loviţi Marele Gri-gore Vieru… Cel cu făptura asemănătoare, gemene cu imaginea imaterială din portre-tul mamei: „Uşoară, maică, uşoară, / C-ai putea să mergi călcând / Pe seminţele ce zboară / Între ceruri şi pământ…” Cel cu credinţa că „Se face flaut / orice os ce doa-re”. Cel care a spus printre multe adevăruri că: „Locuiesc la marginea / unei iubiri. / La mijlocul ei / Trăieşte credinţa mea”. A plecat la Eminescu în eternitate, Grigore Vieru la vârsta de platină a Creaţiei, lu-ând cu sine capodoperele ce nu au ajuns în manuscris, în pagină de ziar, de carte, poeme şi înţelepte aforisme ce n-au ajuns la microfoanele unei săli arhipline, ale Pieţei Marii Adunări Naţionale! Încredin-ţate ca pe o taină divină soţiei – primului cititor, critic literar şi mare cunoscătoare a poeziei sale. Poate unui prieten la o cafea sau întâlnit pe stradă… Sau aduse nouă, la redacţia săptămânalului Literatura şi arta, cea de-a doua casă a lui Vieru! Şi împre-ună cu cititorii revistei, am alcătuit, cum toată lumea poate mărturisi, cea de-a doua familie a Maestrului…

Şi soarele a venit să-i sărute fruntea, şi stelele şi-au coborât, aidoma florilor, culo-rile şi splendorile şi şi-au potrivit sclipirea sub paşii ultimi, pământeşti ai Poetului…

Zecile de mii de îndureraţi admiratori şi apreciatori se fac cu mari eforturi şi treptat-treptat încăpuţi în scuarul Operei Naţiona-le. Cu siguranţă, Comisia de Stat a avut un scop ascuns de a face totul şi de a nu umple încă o dată Piaţa Marii Adunări Naţionale! De asta nu a fost acceptat traseul „tradi-ţional” spre Cimitirul Central – de cum se vedea poporul în Piaţă, se şi vedea că este toată Basarabia cu mici excepţii, cu o bună parte de Românie venită să-şi petreacă pe ultimul drum Poetul îndrăgit! Afară de aceasta, dacă era instalat catafalcul în holul de la parterul Operei, reuşea impresionanta mulţime să i se închine marelui dispărut! Televiziunea de buzunar a Preşedintelui ar fi relatat cu acelaşi succes şi de la parter. Proasta organizare sugerează că guvernării i-a fost frică şi de Viaţa Poetului, dar şi de Moartea Sa. Şi încă ceva. În mulţime, în acea presiune firească, de altfel, oamenilor, femeilor mai ales, li se făcea rău, iar medi-cii de la ambulanţele ce stăteau pe margini doar cu elicopterul mai puteau să ajungă la acele persoane! Iar când ajungeam să urcăm treptele teatrului, descopeream holul arhi-plin şi fără de oxigen… Probabil, ştiind de milioanele de admiratori ai lui Vieru, preşe-dintele s-a cam speriat şi a preferat să plece în chiar clipa sosirii.

Ca la moartea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, a lui Ion şi a Doinei Aldea-Teodo-

rovici a venit cu lacrimă şi recunoştinţă poporul… Cel neferit şi el de toate vitre-giile prin câte a trecut şi poetul iubit Gri-gore Vieru… Şi la Spitalul de Urgenţă, şi Biserica Sfânta Teodora de la Sihla, şi la Teatrul de Operă, şi pe întregul traseu: bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt – str. Mitropolit Bănulescu-Bodoni – str. Alexie Mateevici, şi la Cimitirul Central, poporul a putut să-şi verse lacrima…

Înregistrate multe cuvinte înlăcrimate la reportofon – Valentina Ciobanu, direc-torul gimnaziului din Pererita natală a lui Grigore Vieru ne-a spus că acolo, la baş-tină, copiii de trei zile plâng în hohote… Poetul Ionel Căpiţă, ai cărui părinţi în tine-reţea lor au hrămuit cu părinţii Poetului… Minunatul Mihai Munteanu, care nu ştie cu cine are să cumpere în fiecare diminea-ţă presa, aşa cum o făcea până acum îm-preună cu vecinul său Grig… Poeţii Vasile Tărâţeanu din Bucovina şi Ion Mărginea-nu de la Alba-Iulia, Ion Hadârcă şi Mihai Sultana Vicol de la Suceava, profesorii Ion Melniciucşi Rodion Cucereanu, jurnaliştii Efim Josanu şi Valeriu Saharneanu… Nu l-am putut găsi pe excepţionalul şi îndure-ratul prieten din Armenia al marelui dispă-rut Vozghen Oganesiean, care a cântat în-tr-o perfectă sfântă limbă română unul din-tre imnele cu care ne-am obţinut Alfabetul Latin, Limba Română, Tricolorul… Şi cu care mai avem de apărat redute şi de reali-zat Idealul reîntregirii Neamului!!! Maes-trul Ion Ungureanu nu a putut spune decât un „Vă rog, nu acum…”, Nicolae Dabija undeva prin mulţimea îndurerată era aştep-tat de aceeaşi mulţime să vorbească la mi-crofon, dar nu şi de conducerea de vârf...

Academicienii Gh. Duca şi Mihai Cim-poi, îndoliatul poet tribun şi prieten Adrian Păunescu, ambasadorul României la Chi-şinău dl Filip Teodorescu, compozitorul Eugen Doga, scriitorul Andrei Strâmbea-nu, poetul Valeriu Matei, primăriţa de la Pererita şi o elevă de la Liceul Teoretic Ion Creangă din Chişinău, preşedintele Parla-mentului, Marian Lupu, căruia mulţimea i-a rostit cuvântul pe care-l tot ocolea în discurs – limba română – şi domnia sa, regretabil, nu a mai putut rosti acest sfânt cuvânt, Theodor Paleologu, ministru al Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional din România. Iar la Bucureşti Academia Română a organizat un mare simpozion In memoriam Grigore Vieru, cu mari şi se-lecte prezenţe ale vieţii literare, culturale, ştiinţifice şi politice, organizat şi moderat de academicianul Eugen Simion, cel care l-a citit, apreciat şi iubit pe basarabeanul Grigore Vieru, „un poet cu lira-n lacrimi”, poate cel mai mare poet român al contem-poraneităţii.

Abia urmează să descifrăm aceste şi alte mărturii despre Opera şi Viaţa celui care a fost Grigore Vieru, abia urmează să-l cunoaştem mai bine pe cel pe care, se pare, s-a lăsat furat de omeneasca moarte, cu care, de altfel, a tot dialogat pe parcur-sul vieţii, dar nu s-a lăsat învins de duş-mani…

O personalitate ca Grigore Vieru şi-a alăturat steaua Poeziei de cea a Luceafăru-lui… Să lumineze Poezia întregii omeniri.

elena TAMAZLÂcARu

o operă cât un imperiu...Stimate domnule Nicolae Dabija,Suntem încă sub şocul îngrozitoarei veşti a dispariţiei premature şi nedrepte a celui

care a fost marele Poet, ilustrul Patriot Român şi, mai ales, OMUL de o rară bunătate şi blânzenie sufletească, GRIGORE VIERU. L-am cunoscut destul de bine. L-am apreciat în mod deosebit pentru verbul său viu şi de cele mai multe ori neaşteptat, pentru gândi-rea sa profundă şi pertinenţă. Am avut numeroase întâlniri şi discuţii, la Chişinău şi la Bucureşti. Ne-am născut în acelaşi an, 1935, era mai mare ca mine cu câteva luni. Păcat, mare păcat că s-a dus dintre noi! S-a dus, dar ne-a lăsat o mare moştenire, o Operă de mare prestigiu, un imens imperiu versificat, dar şi o mulţime de idei, gânduri şi cugetări, veritabilă filozofie de viaţă. Tocmai de aceea, cred că Republica Moldova sau Basara-bia lui dragă, cum îi plăcea lui să-i spună, statul european cel mai sărac, potrivit mul-tor instanţe internaţionale, a devenit şi mai sărac din punct de vedere spiritual, odată cu trecerea sa în nefiinţă. Ştiindu-vă unul din apropriaţii săi, va adresez profundele noastre condoleanţe cu ocazia acestui foarte trist eveniment şi vă rog să transmiteţi aceleaşi pioa-se gânduri domnilor Mihai Cimpoi, Ion Costaş, Nicolae Matcaş, Ion Ungureanu, Anatol Vidraşcu, ca şi tuturor celorlalte cunoştinţe comune, precum şi întreaga noastră compasi-une familiei îndoliate.

Fie ca Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace!Maria şi Marcel DINu

(fost Ambasador al României în Republica Moldova şi prieten statornic al celor de peste Prut)

Preşedintele şi Guvernul României îşi ex-primă profunda întristare provocată de moartea tragică a poetului şi omului de cultură Grigore Vieru. Adresez familiei sincerele noastre condo-leanţe. În semn de înaltă preţuire, Preşedintele Băsescu a decis acordarea Ordinului Naţional “Steaua României” în grad de Mare Cruce.

Grigore Vieru a murit întorcându-se de la o manifestare dedicată lui Mihai Eminescu, unin-du-şi destinul, în chip tragic, cu cel al marelui poet. În fond, moartea sa consacră o viaţă pusă în slujba moştenirii eminesciene şi a idealurilor pe care aceasta le implică.

Lui Grigore Vieru nu i-a fost frică de moar-te. “Nu am, moarte, cu tine nimic. Eu nici mă-car nu te urăsc”, spunea el în „Litaniile pentru

orgă”. Pentru el moartea era o întoarcere în pa-tria cerească: „Mă-ntorc în Dumnezeu./ Cu alte cuvinte,/ în Patrie mă întorc./ Dumnezeu şi Pa-tria/ Sunt Una”.

Aceste cuvinte vor continua, fără îndoială, să ne inspire. Patria lui Grigore Vieru a fost sa-tul în care s-a născut, ţara în care a trăit, limba căreia şi-a dedicat întreaga creaţie şi, în sfârşit, această credinţă care ne ajută să depăşim sufe-rinţa morţii şi a despărţirii.

Dumnezeu să-1 ierte şi cu drepţii să-1 odih-nească.

Theodor PALeOLOGu, Ministrul culturii, cultelor şi

Patrimoniului Naţional

Întoarcere în patria cerească

La Steaua Poeziei

3Literatura şi arta Nr. 3 (3307), 22 ianuarie 2009

Un om predestinat să lumineze...Cumplita veste a stingerii fizice a Poetului român Grigore Vieru îmi aduce în minte

o poveste gen râsu-plânsu pe care Domnia Sa mi-a încredinţat-o ca pe o taină priete-nească în faţa unui pahar basarabean: ”Frate Nanea, când aveam 50 de ani şi credeam că e timpul să mor, m-am rugat bunului Dumnezeu să mai trăiesc 10 ani. La 60 de ani, iubind atât de mult viaţa, cu oarecare sfială, m-am rugat din nou. La 70 de ani, mi-a fost ruşine să mă mai rog...”.

Sufletul meu rătăceşte acum îndurerat pe cele două maluri ale Prutului despărţitor de neam unde, aproape unul de celălalt, am copilărit împreună, dar nu puteam fi alături, ne auzeam printre sălcii, dar nu ne vedeam... Nu ştiam atunci că am în preajmă un om pre-destinat să lumineze cu versul său o lume întreagă.

Condoleanţe familiei şi tuturor românilor care îl vor iubi de-a pururi!Dumnezeu să-l odihnească în pace, în pacea de care a avut atâta nevoie.

Vasile NANeA, diplomat, fost ministru consilier al Ambasadei României la chişinău, ungaria

La Brăila bat clopotele durerii româneşti

Consternaţi de vestea tragediei petrecute în noaptea zilei de 18 ianuarie 2009, brăile-nilor nu le venea să creadă că pagina în care, spre marea lor onoare, ei scriseseră numele ilustrului CETĂŢEAN DE ONOARE al Brăilei, Grigore Vieru, va fi una îndoliată.

Ştiau însă oamenii Brăilei că Grigore Vieru este unul dintre cei care, luându-şi copi-lul la plimbare, i-a arătat ce ţară mândră are şi l-a învăţat că acel ce luptă pentru ea, chiar vrând să moară, nu va mai putea!

Copiii, cărora poetul le-a închinat cea mai mare parte a creaţiei sale literare, vor purta cu mânuţele lor de înger cartea lui mereu deschisă, luminoasă precum steaua în calea magilor.

Mântuitor şi nu simplu mânuitor de cuvinte, poetul şi-a asumat textul cântecului po-pular românesc. Aşa a descoperit românul de pe Zarand şi Semenic, de pe Iza, Argeş sau Olt, din Pererita, Româneşti, Baziaş sau Vama Veche, că nu se vinde casa părintească, nu se vinde pragul părintesc. Este Grigore Vieru unul dintre acei români care, aşa cum spunea George Călinescu, te fac să fii mândru că eşti român, că ai vrea să fii un român filoromân, sentiment care, tot poetul ne-a învăţat şi dovedit, nu ascunde nicio îngustime necum vreo ură.

Convins că Biblia este cartea de căpătâi a întregii umanităţi, că prin credinţă se zu-grăvesc icoanele-n biserici, Eminescu fiindu-i nu doar model, ci şi duhovnic de la care a înţeles ce înseamnă iubirea de Ţară, Grigore Vieru s-a apropiat de Cuvânt ca un mare iniţiat.

De la el am înţeles noi că în altarul limbii române nu se intră decât în genunchi, dacă vrei ca rugăciunea ta să devină Poezie şi Cântec.

Fiind din stirpea celor aleşi, prin modul în care a înţeles, a iubit şi a slujit limba ro-mână, Grigore Vieru a devenit un simbol, un Luceafăr ale cărui aripi cresc pe măsură ce el se ridică! În Ceruri!

consiliul Judeţean Brăila,clubul seniorilor din Învăţământ Brăila, Asociaţia PRO Basarabia

Mi-i tare dor de tine, Grigore!Îmi este foarte greu, imens de greu să-mi mărturisesc această groaznică şi crudă pier-

dere pe care o suport eu personal, pe care o suportă şi o va suporta de azi înainte cultura, literatura, întreaga şi necuprinsa noastră fiinţă românească.

Toată simţirea mea, toată conştiinţa mea, tot cugetul meu sunt brutal lovite de această nemiloasă pierdere, de această incomensurabilă durere decretată de Domnul, mântuitorul nostru, ca una din cele mai mari şi pentru totdeauna dureri ale românului basarabean.

De viaţă lungă, de multă sănătate m-am rugat eu cu prietenii, aseară şi alaltăseară, la căpătâiul suferindului poet. S-au rugat toţi acei care au fost şi au rămas pentru totdeauna de o fiinţă şi de un crez cu bătăile inimii lui, cu sufletul lui candid şi atât de zbuciumat, şi atât de dăruit celor de un ideal şi de un adevăr cu el. Întru sănătate şi ani mulţi de viaţă ai poetului s-au rugat la icoane şi au aprins candelele speranţei consătenii mei din Molova-ta Nouă, dar ruga noastră, a tuturor, n-a fost în putere să înăbuşe durerea.

Grigore al nostru, pământeanul şi fratele nostru iubit, a dispărut în Împărăţia cerului, la mila şi judecata Domnului.

L-am iubit ca pe un frate, l-am iubit nu numai pentru darurile sale literare, l-am iubit ca pe un om de cea mai aleasă omenie, curăţenie şi cel mai ales devotament. El, Grigore Vieru, este însăşi cinstea şi conştiinţa neamului său din care s-au ivit sufletul, trupul şi marea lui poezie. Or, această bogăţie a spiritualităţii noastre, poezia lui Grigore Vieru, mi-a inspirat ideea unui minunat spectacol, a unui spectacol cu valenţe de tribunal jus-tiţiar şi de condamnare a tuturor nedreptăţilor ce i s-au făcut poporului basarabean de-a lungul celor 2000 de ani.

Ne-am respectat şi ne-am preţuit reciproc, sincer şi cu aleasă măsură munca şi pri-nosurile noastre literare. Grigore Vieru a fost pentru mine, pentru generaţia mea omul de-a-ntâia luptei noastre pentru adevăr şi dreptate, omul faptelor măreţe şi tot el – cel mai aproape de sufletul şi necazurile neamului său.

Am avut un frate întru suflet şi poezie. Şi acest frate al meu a murit şi nu va muri ni-ciodată. El pur şi simplu s-a contopit cu necuprinsul, cu strămoşeştile noastre ţărâne, cu marile adâncuri ale spiritualităţii şi ale fiinţei noastre româneşti, cu Dunărea, cu Carpaţii, cu Luceafărul, cu măicuţa lui dragă.

Mi-i dor, mi-i tare dor de tine, Grigore. Ce faci tu acolo, ce faci tu, neamule, năpăstui-tule şi atât de dăruit fiinţei noastre pământeşti?!

Anatol cODRu

Un gol imensPlecarea lui Grigore Vieru dintre noi lasă

un gol imens şi ne copleşeşte cu o profundă tristeţe. El va continua însă să fie un simbol şi mai puternic al identităţii şi cauzei naţionale şi va rămâne viu în inimile şi conştiinţele noastre, ale tuturor celor ce cred în perenitatea şi drept-atea cauzei româneşti.

Dumnezeu să-l odihnească.

Alexandru HeRLeA, prof. univ., universitatea Tehnologică Belfort/

Montbeliard, Franţa

Generaţii cu Vieru în sufletVestea stingerii marelui OM Grigore Vie-

ru ne-a întristat şi pe noi în Germania. O mare pierdere! În aceste clipe suntem alături de Dvs. Să sperăm însă că generaţii întregi de tineri vor purta ideile sale în suflet.

Fie-i ţărîna uşoară!

prof. Peter LOReNZ,universitatea Tehnică din saarbrucken,

Germania

M-am trezit mai săracAzi de dimineaţă m-am trezit mai sărac,

simt că o parte din mine a plecat cu MARELE NOSTRU GRIGORE VIERU la DUMNEZEU. Consider că prin participarea D-voastră la con-

ducerea pe ultimul drum a MARELUI RO-MÂN GRIGORE VIERU aduc şi eu o fărâmă de recunoştinţă.

Fie-i ţărâna uşoară.Gheorghe MOGAN,

prof.univ., universitatea “Transilvania”, Braşov

Sufletul românităţiiGrigore Vieru într-adevar a fost sufletul ro-

mânităţii nu numai al Basarabiei. Ne lasă adânc îndureraţi. L-am cunoscut personal.

Să-i fie ţărâna uşoară.

Adrian Băsescu,prof.univ., universitatea “Petrol şi Gaze”,

Ploieşti

Cu adâncă plecăciuneIubirea, gândul şi vorbirea, credinţa şi fi-

inţa noastră este Grigore Vieru. Plângem şi cu adâncă plecăciune ne închinăm, rugându-ne ca Dumnezeu să-l aibă în pază!

Boris PLăHTeANu,

prof.univ., universitatea Tehnică “Gh. Asachi”, Iaşi

O mare pierdereEste într-adevăr o mare pierdere pentru toţi

cei care gândesc româneşte! Abia atunci când

pierdem oamenii de excepţie, de multe ori, începem să îi apreciem aşa cum se cuvine.

Doru uRsuTIu, prof.dr.,universitatea "Transilvania", Braşov

Doi martiriDe astăzi înainte, Neamul Românesc va

avea în calendarul lunii ianuarie 2 Sfinţi: Sfân-tul Mihai în ziua de 15 ianuarie şi Sfântul Gri-gore în ziua de 18 ianuarie, doi martiri răsăriţi din pământul Moldovei lui Ştefan, în două lo-calităţi apropiate, dar separate vremelnic de Prut....

Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Sfân-tul Grigore Vieru!

Dumitru OLARu,prof.univ., universitatea Tehnică

“Gh. Asachi”, Iaşi

ne-a îmbogăţit sufleteleSuntem îndureraţi cu toţii de trecerea în ne-

fiinţă a marelui poet basarabean Grigore Vieru. El ne-a îmbogăţit sufletele cum a ştiut s-o facă mai bine şi acum ne veghează împreună cu Mi-hai Eminescu şi cu alţi înaintaşi ai neamului de colo, de sus.

Fie-i ţărâna uşoară şi Dumnezeu să-l odih-nească în pace!

Cu tristeţe în suflet,Tudor sAJIN,

prof.univ., universitatea din Bacău

Un mare român

Noi l-am apreciat foarte mult. A fost un poet mare şi un mare român. Cu siguranţă, lu-mea noastră va fi mai săracă fără el.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnescă în pace!

Paul BARsANescu,prof.univ., universitatea Tehnică

“Gh. Asachi”, Iaşi

Dumnezeu să-l aibă în pază

Clipele grele sper să ne lege mai mult şi mai trainic. Toţi cei care simţim româneşte plân-gem cu mare jale în suflet stingerea unei stele inestimabile, a cărei operă va dăinui. Păcat că asfel de valori ce formează România profundă sunt des sufocate de nonvalorile de suprafaţă, buldozere în nesimţire. Trebuie să ne detaşăm de steril, de balastul care zilnic ne sufocă şi să continuăm să scriem istorie, fiecare în felul său. Vieru să ne fie simbol de bărbăţie.

Bunul Dumnezeu să îl aibă în pază şi să-l aşeze alături de cei sfinţi, să poată lumina de sus - continuu România şi al ei popor vrednic de laudă.

Ion sANDu,prof.univ., universitatea “Al. Ioan cuza”,

Iaşi

Când inima ta a tăcutscăpând de dureri, s-a născuto stea, care ştie-adevărul,cu nume – Grigore Vieru!

Mulţime de stele-am văzut,din ele-au tot ars, au căzut...A ta va trăi cât şi cerul,căci poartă un nume – Vieru!

Pământul ce-atât ai iubitşi el te-a trădat, te-a rănit...Să fie de vină misterulcă nu mai cuvântă Vieru?

Radmila POPOVIcI-PARAscHIV

Rugă pentru GRiGoRE ViERUGrigore Vieru ne-a adus prin poezia sa Mesajul renaşterii spirituale, al demnităţii na-

ţionale şi al dragostei de mamă, de ţară, de Dumnezeu. Şi de Irod a avut parte, nu doar de unul. Ani în şir Conţii, Berlinski şi alde Poiată,

i-au măcinat inima, sufletul, i-au luat somnul. Accidentul rutier a fost RĂSTIGNIREA, şi inima-i s-a oprit doar în a treia zi…Ni l-a luat Dumnezeu şi a plecat tot împovărat de griji pentru noi. S-a dus să ne în-

toarcă Lumina şi Norocul, care ne-au fost luate la 1812, şi după care stăm la rând atâta amar de vreme. De asta a suferit o viaţă.

Doamne Dumnezeule, ni l-ai arătat şi l-ai luat. Nu-ţi cerem decât să-l ţii în loc cu lumină, de unde s-ar bucura când ne vei face, în

sfârşit, parte şi nouă. Vladimir HOTINeANu,

chirurg, prof., dr.

Nu se poate să-ţi scoţi din inimă şi din minte că Grigore Vieru nu mai este printre noi. Mai ales pentru cei care l-au cunoscut şi ca om, iradiind în jurul său atâta bunătate şi delicateţe cât să încapă o Românie întreagă „de la Nistru pân’la Tisa” şi dincolo de frun-tarii. S-a jertfit pentru ziua de naştere a lui Eminescu într-o vreme când adulmecătorii de „cadavre din debara” îi doreau şi lui Vieru moartea artistică, pe care unii au şi decretat-o chiar într-o nouă „biblie” a istoriei literare româneşti, în care poetul cărţii Acum şi în veac apare ca „depăşit”. Se vede treaba că tocmai depăşiţii au mania de a se recunoaşte în alţii.

Aşadar, i-a fost dat lui Grigore Vieru să plece dintre noi în noaptea de 18 ianuarie, în-tr-o duminică. Nu pot să nu-mi aduc aminte că în urmă cu aproape cinci ani publicam la Editura Litera Internaţional cartea Duminica Mare a lui Grigore Vieru. În memoria poe-tului, va trebui să transformăm această duminică neagră de 18 ianuarie în una a morţii şi învierii unuia dintre marii poeţi ai neamului nostru, conştiinţă şi lacrimă a Basarabiei nă-păstuite. Cum ar fi putut să-l atingă acea Moarte căreia el îi declara, într-o poemă celebră, că nu are cu dânsa nimic, că n-o urăşte şi că îi este milă că nu are copii şi nici mamă ?

Grigore Vieru a avut cea mai pură vocaţie a prieteniei din câţi oameni am cunoscut. În preajma lui, simţeai întotdeauna că iubeşte infinit mai mult decât ai fi vreodată vred-nic de prietenia lui. Avea în el ceva din sfinţenia şi din bunătatea jertfelnică a lui Alioşa Karamazov. Dar era, în acelaşi timp, ştiindu-se lovit, un om complex, care avea în verb, la nevoie, ceva din biciul profeţilor biblici. N-a fost niciodată un resemnat şi, sub frăge-zimea făpturii sale, se ascundea un neobişnuit luptător, îndrăznind să sfideze îndemnul biblic al întoarcerii celuilalt obraz spre a fi lovit de prigonitorii neamului său sau de pri-gonitorii săi personali de care n-a dus lipsă, deşi mi s-a părut întotdeauna o imposibilitate ca Vieru să poată avea duşmani. Cum să nu aibă, când cei mai mulţi dintre semenii noştri se nutresc din ură pentru tot ce e omenie şi adevăr? Cu câteva zile mai înainte ca inima să-i cedeze, fusese nevoit să răspundă unor atacuri imunde din presa oficială semnate de un pripăşit, din România, pe malurile Bâcului. Replicile lui semănau cu dojana iertării, mergând totdeauna la ţintă, căci nu persoana lui trecătoare era pusă în joc. Grigore Vieru a fost omul mizelor mari împotriva vicleniilor istoriei. De aceea, suferea enorm pentru discordia care macină dinăuntru neamul românesc, condamnându-l la o istorie marginală şi mediocră.

Theodor cODReANu

DUMiniCA nEAGRă A LUi GRIGORE VIERU

Comemorarea din Piaţa Universităţii este o rază din lumina pe care Grigore Vieru a aprins-o în sufletele românilor din întreaga lume.

Sunt mulţi cei care se află la mare distan-ţă de Vatra strămoşilor, dar care trăiesc şi ard pentru România şi care simt durerea Neamu-lui pentru unul dintre marii Români, Grigore Vieru, care s-a dus să se mai odihnească puţin.

Românii vor fi împreună, indiferent de distanţele fizice, cu o lumânare în mână, în această Piaţă în care Istoria şi patimile noas-tre au fost scrise cu jertfe, cu sânge, cu durere, dar şi cu speranţe şi mândrie. Vom fi alături cu sufletul cernit, cu lacrimi în ochi, rugându-

ne pentru odihna Martirului pentru românism, Grigore Vieru şi jurând să fim purtătorii cre-zului său şi să continuăm lupta-i pentru regă-sirea într-o singură Românie pe care s-o lăsăm unită urmaşilor noştri.

Dumnezeu şi Grigore Vieru, şi toţi Eroii Neamului sunt şi speranţa, şi călăuzitorii, şi Sfinţii noştri protectori pe drumul spinos şi greu al renaşterii româneşti care este idealul suprem al oricărui român.

Aceasta este moştenirea pe care Grigore Vieru ne-o lasă. Să fim demni de ea şi să-i desăvârşim Crezul.

Mircea POPescu, california, suA, 19 ianuarie 2009

Jurământ la Înălţarea lui Grigore Vieru

Ieri, când am primit de la Chişinău ştirea des-pre moartea lui Grigore Vieru, am avut o senzaţie de groază. Ne-am întristat enorm... Am căutat vre-un e-mail al dnei Raisa Vieru sau de la Uniunea Scriitorilor ca să transmitem mesajul nostru de tristeţe şi durere. Îi mulţumesc prietenului Vlad Pohilă, care m-a îndrumat să scriu ceva pentru re-vista Literatura şi arta...

A plecat în veşnicie un mare om şi poet. Ne întâlneam rar, însă, ori de câte ori ne vedeam, aveam marea şi neţărmurita bucurie de a conver-

sa cu el. Avea un suflet răscolit, care turna lumină peste fiecare cuvânt rostit. Vorbea mai mult în ne-cuvinte şi metafore şi rostea de parcă ar fi vorbit cu sufletul fiecăruia dintre noi. Moldova a pierdut un om mare şi luminat. Astfel de oameni se nasc o dată la un secol.

Drum bun, frate Grigore... Sincere, adânci condoleanţe rudelor, colegilor de breaslă şi citito-rilor celui care a fost şi rămâne a fi Grigore Vieru.

Leons BRIeDIsRiga, 19 ianuarie 2009

Drum bun, frate Grigore...

Veghează-ne, de acolo de susSufletul lui Grigore Vieru s-a dus acasă, la dreapta Domnului, acolo de unde a venit, cu ros-

tul de a ne alina inimile şi de a ne arăta drumul spre lumină şi dreptate.Singurele arme ale lui Grigore Vieru au fost cuvintele. Puterea lui Grigore Vieru a fost forţa incomparabilă a vorbei făcute să mângâie durerea, să

pedepsească trădarea, să cheme la lupta pentru ţară, să poruncească nemernicilor, să domolească dorul, să nască speranţa.

Cuvintele şi vorbele lui Grigore Vieru au izbucnit din sufletul său nemăsurat, din generozita-tea sa fără de margini, din neprihănirea dumnezeiască a Creatorului.

Puţini ne-am putut ridica acolo unde ar fi dorit el să ne ducă. Puţini am înţeles, atât cât a fost printre noi, respectul şi onoarea pe care i-o datorăm, ajutorul şi ocrotirea de care ar fi trebuit să se bucure din partea noastră, a românilor de „dincoace” de Prut, fraţi pe care i-a chemat şi i-a aşteptat toată viaţa.

Grigore Vieru a luptat pentru Ţara Românească şi pentru români mai mult decât am făcut-o cu toţii, laolaltă, cei care, de aici, prea puţin şi prea rar, am aplecat privirea la durerile fraţilor noştri din Basarabia.

În felul său blajin şi generos, sensibil şi nobil, Grigore Vieru ne obligă să ne înclinăm frunţi-le în faţa unei lecţii inegalabile de patriotism.

Lăsând lacrimile sa spele ruşinea uitării de frate, acum, la căpătâiul celui care ne-a trimis „Scrisoare din Basarabia”, îngenunchem cu toţii cu smerenie şi-i dăm răspunsul nostru :

„Venim, dragă Grigore, nu e prea târziu şi veghează-ne, de acolo de sus, pentru ca să putem împlini ceea ce tu ai început”.

Deja ne este dor de Grigore VIERU.sever MuReŞAN

Bucureşti, 18 ianuarie 2009

chipul tău, mamăO, mamă, / spre mine mâinile-ţi întinde: / spre cel/

care cu dor te-aşteaptă / Şi ţie apropiindu-mă, Apropie-mă liniştii ce eşti / Acum şi-ntotdeauna.

Grigore VIeRu

Un nume – Vieru!

“În aceste triste momente, când poezia universală l-a pierdut pe cel mai mare poet contemporan de limbă română, ministrul Afacerilor Externe al României aduce un profund omagiu memoriei lui Grigore Vieru, care, prin forţa versului său a ştiut să ilumineze ţara, credinţa şi limba românească, fiind totodată, prin puterea propriului exemplu, un reper pentru generaţiile ce-i vor urma.

Dumnezeu să-l odihnească. cristian DIAcONescu, ministrul Afacerilor externe

Reper pentru generaţiile ce-i vor urma

Un mare patriotDispariţia marelui poet Grigore Vieru este o pierdere pe care o va resimţi cultura ro-

mânească de dincolo şi de dincoace de Prut. În puţinele lui apariţii la Academia Româ-nă, era un om care vorbea întotdeauna cu suflet, din inimă, despre limba română. Era un mare patriot şi acest lucru nu se va uita.

Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române

Un mare poet naţionalGrigore Vieru va rămâne pentru români simbolul unui mare poet naţional, iar dis-

pariţia sa reprezintă o mare pierdere pentru cultura română. Ne-a zguduit această veste despre accidentul tragic care i-a curmat viaţa lui Grigore Vieru, care se întorcea de la o manifestare consacrată lui Mihai Eminescu. Pentru noi, rămâne un simbol de mare poet naţional, a cărui poezie ne-a impresionat de la început pe toţi.

Ion Iliescu, fost preşedinte al României

4 Literatura şi arta Nr. 3 (3307), 22 ianuarie 2009

In memoriam Grigore Vieru

Ne-a fost şi ne-a rămas exemplu De-a fi şi de-a iubi pe lume O ţară, o mamă şi un nume Prin care şi-a-nălţat un templu – Cuvîntu-nveşnicit în carte, Care sfidează orice moarte.

S-a dus, dar n-a murit poetul!

Acad. Vasile MIcu

Evadareînfăşuraţi în faldurile toamneiîmbătrînim subitaproape că murimsilabisimdar mai că fără noimămesaju-nsingurăriipursublim

pe-o margine de nor ne trecem somnulcădem ca ploaia peste-oraşîn plină ziînfriguraţine scuturăm de colbulstelar şi evadămîn poezii

lumina toamneialbăne orbeştecu destrupaţii printre crengi păşimmesaju-nsingurăriisublimne-ademeneşteşi nu mai ştimmurim ori viersuim

Leo BORDeIANu

Lumină tristăSe unesc regrete-n Toată ţara,Clipele se-nchinăCelui care a fost poet,Şi astăzi e lumină.

E doliu de la ChişinăuLa Bucureşti,Tristeţea urcă în cuvânt,Şi clopote în ceruri bat,E doliu Sus, şi pe pământ.

Pe unde-a păşit poetulIarba răsare bătrânăCă n-o să mai vorbeascăPlânge azi limba română.

Doina DABIJA

Să aducem ţara acasă… nebănuite sunt căile Domnului. Cu Vieru ne părăseşte o întreagă epocă, o epocă care aproape şi-a împlinit cer-

cul … rămânea doar să-şi vadă împlinit visul - să tragă în plămâni acelaşi aer la Pererâta pe care l-a înghiţit cu primul strigăt de nou-născut … aerul Ţării. O, cât departe încă mai rămâne închiderea cercului, de parcă am trece acest infinit de mic arc prin aporiile lui Zenon. Cu generaţia Grigore Vieru s-a întors poezia şi în acest capăt de Ţară, a revenit graiul în plină splendoare, simpleţe şi profunzime în cărţi. Nu ştiu cine se potrivea mai mult Vieru Limbii Române sau Limba Ro-mână … l-a “cules” pentru a-şi atinge perfecţiunea… E mult pentru o Limbă, e prea mult pentru un Om. Prin Vieru am continuat să fim bucată din corpul Ţării, aceiaşi la chip şi cuget, aceeaşi în simţire şi credinţă, … sau poate prin El aşa am dorit să ne ştim. Vieru şi o epocă, zbuciumul căreia nu ne-a lăsat topiţi în Imperiu. Oare cât să-i fi costat … zic, şi îi mai amintesc pe Ziedonis şi Emin, pe Draci, … nume, prieteni, destine şi zbucium. Pare-mi-se că omagiile şi jalea lăsată pes-te întreaga Ţară nu îi vor aduce liniştea sufletului, nici Nichita Stănescu şi Ioan Alexandru n-o să-i şteargă tristeţea de pe chip. Doar dacă reuşim să aducem Ţara acasă, acasă la Pererâta. Doar dacă închidem acest cerc…

… nebănuite sunt căile Domnului.Dumnezeu să te odihnească, Grigore!

casa lui Liviu şi Ştefan DAMIAN

(Lipsiţilor de omenie, vânzătorilor de neam şi ideal naţional românesc – cei care l-au atacat şi l-au asasinat mo-ral pe marele nostru Grigore VIeru)

Nu veţi scăpa de aspra judecatăVoi, javrelor, din zel prea mult

dresate,Ce lingeţi scara naltelor palateDe zgardă duşi, făr’ botniţe-aninate...Buldogi bipezi cu mutre grase,late –Păgâne creaturi

bolşevizateVoi, stârpituri, din iaduri avortate,Pline de rele numai şi păcateCe n-aţi ştiut de cinste niciodată!Sluţenia fie-vă agăţatăPe veci de gât spre aspra judecatăCu toată stirpea voastră blestemată.Amin! Căci mai departe nu se poate!

Mihai MORăRAŞ,18 ianuarie 2009

În LiniŞTEA LACRiMii Să-L AVEM APRoAPE PE GRiGoRE ViERU

Numai un poet precum a fost Grigore Vieru putea să aibă cutremurătoarea pre-moniţie a plecării sale spre un tărâm predestinat – cel eminescian. Să luăm aminte la primele patru rânduri din zbuciumatul Domniei Sale “ Legământ”:

Ştiu: cândva la miez de noapte,Ori la răsărit de soarestinge-mi-s-or ochii mie Tot deasupra cărţii sale…Şi a plecat poetul, într-adevăr, “la miez de noapte”, în acel mijloc de gerar,

când, exact cu 159 de ani în urmă, se aprindea ingenuu Steaua Marelui nostru Emi-nescu. Şi nu se putea ca anume în această zi să fie lipsă la acel miracol al reaprinde-rii pe cerul suferinţelor noastre a Luceafărului Poeziei Noastre Naţionale, el, Grigo-re Vieru, însuşi fiind poetul – Lacrimă a Basarabiei.

Acolo, la Cahul, sub bolta universului infinit cu stele sudice, Grigore Vieru şi-a luat Bun Rămas de la Raza Stelei lui Eminescu, acea Rază călăuzitoare ce i-a întărit şi i-a dus paşii lui tereştri, i-a detectat zborul inspiraţiei dăruite lui de însuşi Demi-urg până la ultima-i clipă fatală…

Iată că i s-au închis pentru vecie recele-i pleoape, dar a rămas deschisă Cartea Poeziei sale, pe care o va citi posteritatea recunoscătoare, aşezându-i-o ca pernă cu toţi codrii ei în zbucium…

Anul 2009 începe cu o mare nesi-guranţă în inimile noastre, cu malefice prevestiri, şi doar cu o mică geană de speranţă într-un viitor mai mult sau mai puţin depărtat. În mijlocul lui ianuarie, un luceafăr a strălucit din nou în cerul eternităţii neamului românesc, dar alt luceafăr s-a stins pe neaşteptate pentru a ne apare în viitor ca o bogăţie perenă a acestui pământ binecuvântat de zei şi urgisit de oameni. Prietenul nostru, al meu şi al tuturor, Grigore Vieru a plecat dintre noi ca o victimă tragică a întâm-plării într-un moment în care cultura şi chiar dăinuirea propriei identităţi sunt puse în discuţie cu o agresivitate din ce în ce mai mare de nenumăraţii noştri ne-prieteni.

În acea seară, înainte de a pleca din Cahul unde venise la comemorarea ce-luilalt Poet Naţional, Mihai Eminescu, am stat trei ore împreună la o masă. Cu noi se afla şi tânărul interpret de muzi-că populară, Paul Fuego, un adevărat şi sincer admirator al poetului. Ca de obi-cei, Grigore strălucea, fără nici un efort, prin frumuseţea şi ardoarea cuvintelor sale. Lipsit de orice vanitate, el era tot-deauna acelaşi om de spirit, egal cu cei care-l înconjurau, răspândind cu o mare îndemânare toate darurile talentului cu care a fost hăruit de la natură. Îl ascul-tam cu mirare şi cu o intensă satisfacţie cum ştie să îmbrace, în cuvinte simple şi adânci, idei şi sentimente de o mare complexitate.

Grigore Vieru e mai mult poet de-cât om, deşi acum, judecând întreaga sa existenţă, putem spune că el a fost o jert-fă conştientă şi benevolă întru mântuirea fiinţei şi demnităţii fraţilor săi dintre Prut şi Nistru, care sunt şi fraţii noştri buni, de aceeaşi mamă.

Pare greşit să ne închipuim că poetul Grigore Vieru a fost doar o jertfă a pro-priului său destin sau al unei conjuncturi nefavorabile pe care o traversează întrea-ga naţiune. A fost şi rămâne, într-adevăr, un mare poet naţional, înzestrat cu mare simţire şi cuget românesc, dar şi un sol-dat luptător pe baricade, hotărât să dea spiritualităţii şi culturii autohtone toc-mai armele de care avea nevoie în aces-te momente de cumpănă: poezia, mai puternică decât orice armă ucigătoare şi împotrivirea prin cuvânt, protestul necurmat împotriva imposturii istorice şi a utopiilor internaţionaliste. Nu cultiva etichetele aflate la mare cinste în mass-media contemporană, dar îl vom perce-pe pe Grigore Vieru ca pe o rădăcină de foc a spiritualităţii româneşti contempo-rane. Raportat la elitiştii care scuipă pe tot ce e românesc, el este deasupra ari-pei colonialiste tinzând, prin operă, către filonul adânc autohton, singurul care ne

reprezintă şi care ne justifică. Grigore este, cum ne spune chiar el, un verde care ne vede, cu alte cuvinte, un simbol al vieţii şi al reînvierii pe care se adre-sează şi urgisitei naţii româneşti prin Ar-maghedonul cultural pe care îl trăim.

Acest mare poet, de o constituţie fi-zică firavă, mereu încercat de o serie în-treagă de neplăceri legate de sănătatea sa şi de efortul pe care l-a făcut cheltuindu-se pentru cultivarea şi apărarea contem-poranilor săi, era, în realitate, dăruit cu o energie uriaşă pe care a oferit-o în între-gime pentru frumuseţe sau pentru drep-tate şi pentru luminarea marii şi indes-tructibile familii româneşti. Evocându-l, ne vin în minte versurile unui altui scrii-tor de valoare, adresate lui Eminescu, cu care Grigore Vieru este astăzi contem-poran în Absolut: Făclie, ce-o să-i pese lumii că tu te mistui luminând?

Pe Grigore Vieru, o zodie nefastă l-a răpit pe neaşteptate tocmai când se întor-cea de la o întâlnire cu Eminescu. L-am implorat să vină cu mine la Galaţi căci era târziu şi drumurile Basarabiei erau cufundate în ceaţă la acea oră. Dar, el se grăbea să ajungă acasă la familia sa care era ca o oază pentru mintea lui cutreera-tă de fermecătoare imagini şi de negrăi-ta armonie a cuvintelor care răsunau ca un cântec în limba poporului său. Aripa neagră a fatalităţii a curmat drumul său de lumină. Peste cugetele noastre, ves-tea a căzut ca un trăznet. Prin plecarea lui eram cu toţii cu un pas mai aproape de moarte. Chipul lui inspirat, o privire care vedea dincolo de realitatea imedi-ată, dispare pentru totdeauna, lăsând un uriaş gol în inima noastră. Rămâne nu-mai gândul, versul, gestul lui profetic, valori care sunt nepieritoare. Ele sunt de-acum şi de mai înainte la temelia su-fletului nemuritor a poporului nostru. exegi monumentum aere perenius, spunea marele poet Ovidiu cu aproape două mii de ani înainte.

Grigore Vieru şi-a înălţat prin ope-ra sa un monument mai nepieritor decât arama. La căpătâiul lui, celui plecat pe drumul fără întoarcere al veşniciei, orice cuvânt al nostru pare sărac şi neputin-cios în a exprima imensa durere care ne cuprinde. La despărţire, să ne amintim de acel frumos vers din versurile shakes-periene care spune:

Nepieritoare fie-ţi amintireaCe-n pieptul tuturor pe veci se sapă,Supus ţărânii eu voi zace-n groapă,Tu veşnic vei trăi ca şi gândirea.

Dar cine va fi în locul lui pe baricade?

Viorel DINescu

RECViEM PEnTRU FRATELE GRIGORE

Într-un cântec

Mai caut şi azi anii copilărieiÎntr-un cântec frumos.

cu cine oare, cu cine oares-a jucat DumnezeuÎn copilăria sa?

Grigore VIeRu

Naţiunea română este în doliu. A căzut la datorie marele poet naţional român Grigore Vieru.

Dispariţia tragică a marelui poet Grigore Vieru este o pierdere enormă pentru tot neamul românesc, dar mai ales pentru “blânda Basarabie, ajun-să-n ziua de apoi”, vorba genialului Eminescu.

Marele poet şi patriot Grigore Vie-ru a fost şi va rămâne mereu un ade-vărat Voievod al demnităţii noastre naţionale, fapt confirmat incontestabil de bogata şi inconfundabila-i operă li-terară, precum şi de vasta-i activitate culturală şi politică, ce sunt un model de slujire Patriei, de luptă curajoasă şi consecventă pentru Unire, Adevăr, Democraţie şi Omenie. L-am cunoscut personal pe Grigore Vieru încă în anii studenţiei (1956), apoi familiile noas-tre au locuit în blocuri vecine, iar co-piii mei, Mircea şi Cezara, au învăţat după Abecedarul lui Grigore Vieru.

Pentru mine poetul Grigore Vieru a fost un adevărat frate de idei şi de su-

ferinţe, un sprijin moral de nădejde şi de încredere în momentele de cumpănă prin care mi-a fost dat să trec. O să-i fiu veşnic recunoscător…

Destinul a făcut ca să fiu împreună cu poetul Grigore Vieru în epicentrul multor evenimente majore din Basara-bia de la cumpănă de milenii şi de des-tin istoric. Acest fapt m-a convins din plin că Grigore Vieru a fost nu numai un mare poet patriot şi politician, dar şi un Om adevărat.

Destinul marelui dispărut este şi destinul tragic al Basarabiei contempo-rane. Şi numele poetului academician Grigore Vieru va fi scris în istoria Nea-mului Românesc cu litere de aur, ca şi numele tuturor martirilor care au căzut la datorie pentru renaşterea naţională şi democratizarea Basarabiei şi a Trans-nistriei.

Adio, Voievod al demnităţii noastre naţionale!

Dumnezeu să te odihnească cu drepţii, frate Grigore!

Ion BuGA

Voievod al demnităţiii noastre!

Nu ştiu cum să încep, e atât de incredibil ceea ce s-a întâmplat. Acum, când nu mai eşti, Grig, întreb şi eu ca puii din cuib:

Cum nu o să vină mama?Cum să cadă frunza?Sau ca regele Lear, când îşi vede copila moar-

tă: Spuneţi-mi pentru ceUn câine,-un cal, un şobolan trăieşte,Iar tu n-ai răsuflare?Tu nu te mai întorci nicicând!Nicicând!Ei uite că de azi nu va mai veni mama şi frun-

za va cădea, Grigore, de azi tu nu te vei mai în-toarce niciodată, niciodată.

Mă străduiesc să-mi măsor cuvintele, să le aleg de parcă le-ai auzi tu, Grig, şi ele ar putea să-ţi aline cumplita durere, cu care-ai plecat dintre noi. Ştiu că toată viaţa ai slujit adevărul, era sin-gurul lucru pe lume pe care îl preţuiai şi-ţi dădea puteri, iar adevărul, de data aceasta, este că ai fost asasinat, dragă Grigore, accidentul cu maşina nu e decât o întâmplare nefastă, care a grăbit finalul sălbaticei hăituieli la care era-i supus ani la rând. Cele două infarcte marcau urmele gloanţelor tra-se cu sete de călăi în inima ta. Până la urmă, te-au nimerit şi te-au doborât. În fond, nu le-a fost greu s-o facă, pentru că erai absolut neapărat.

Eu cred că Nichita Stănescu, cunoscându-te, te-a avut şi pe tine în vedere atunci când a scris celebra poezie “Fiind şi strigând”:

Ai grijă, Doamne, de el şi apără-l, el este al tău,cu blândeţea lui de mielşi cu răbdarea lui de taur,cu omenia lui de floare de zăpadăce se vede pe geam…Ce monstru trebuie să fii ca să ridici mâna îm-

potriva celui care-a scris:Uşoară, maică, uşoară,C-ai putea să mergi călcândPe seminţele ce zboarăÎntre ceruri şi pământ.Lucruri grave de tot se întâmplă în Basarabia

noastră, stimaţi concetăţeni.Ziarul “unioniştilor” creştin-democraţi de la

Chişinău îi dorea moartea Patriarhului României Teoctist. Şi noi am tăcut. În acelaşi ziar i se dorea şi moartea lui Vieru. Şi noi am tăcut. Killerii mo-rali ai poetului pot fi satisfăcuţi, în sfârşit, au scă-pat de el, pot dormi liniştiţi. Ani de zile milioane de creştini asistau neputincioşi iar alţii nepăsători (printre care şi confraţii de breaslă) la hăituia-la sălbatică şi asasinarea morală a marelui poet creştin care a fost Grigore Vieru. Se zice: “Iartă-i, Doamne că nu ştiu ce fac.” ăştia ştiu ce fac, deci pot ei avea iertare?

Dar să nu ne facem griji. Atunci când va bate ceasul şi lucrurile se vor schimba spre bine (iar aceasta se va întâmpla neapărat), tot ei vor apuca prăjina, tot ei vor fi primii la hotare, să-i întâm-pine pe fraţi, şi împreună să înfăptuiască idealul nostru naţional.

… În lista asasinilor lui Vieru ar putea fi intro-duşi şi denigratorii lui Eminescu – din Ţară şi de la noi. Orice atac împotriva lui Eminescu îi rănea inima, el suferea fizic. “Ce fel de Românie poa-te fi fără de Eminescu? – se întreba el. – Ce ţară urâtă şi netrebnică ar fi!” “O Italie fără Dante? O Rusie fără Puşkin? O Germanie fără Goethe? O Anglie fără Shakespeare? Inimaginabil! De ce o asemenea monstruozitate e posibilă la noi?” “Tră-im într-o lume dementă – spunea el – dacă un denigrator feroce al lui eminescu, al poporului român e numit de către Preşedintele României în funcţia de înalt reprezentant al culturii ro-mâne.”

Grigore Vieru a păşit cu dragoste neţărmurită spre noi, şi-a deschis inima, dar i s-a răspuns cu ură viscerală. Iată de ce zic că trebuie să spunem lucrurilor pe nume: Grigore Vieru a fost asasi-nat! Accidentul n-a venit decât să grăbească ceea ce se făcea zi de zi împotriva lui. Sunt inimagi-nabile chinurile şi suferinţa pe care le îndura în ultimii ani. De câte ori mi-a trecut pragul casei, exclamând la capătul puterilor: – Nu mai pot. Ioane, nu mai pot! ce vor ticăloşii ăştia de la mine?

Are dreptate Constantin Tănase atunci cînd descifrează ultimele cuvinte ale poetului, ca o intenţie de a declara greva foamei. Care grevă a foamei, când el şi-aşa se clătina, abia de mergea! Ar fi fost un gest sinucigaş. Dar el era decis să-l facă. Cum de-a ajuns la o astfel de situaţie dispe-rată?

Repet: pentru că s-a simţit neprotejat, părăsit. Chiar şi ziarele de opoziţie, în afară de “L.A.” şi “Flacăra” lui Adrian Păunescu din Ţară, îl negli-jau. Aceasta i-a încurajat pe ticăloşi să-l atace fără milă, ştiind că nimeni nu-i va pedepsi, nu le va ri-posta, dimpotrivă, erau îndemnaţi s-o facă.

Asasinilor morali ai lui Grigore Vieru trebuie să li se spună pe nume. Chiar el, poetul ne-a lăsat lista asasinilor. Şi această listă trebuie publicată în mai multe ziare, s-o ştie toată lumea: “strana doljna znat’ svoih “gheroev” v liţo” (ţara tebuie să-şi cunoască “eroii” la faţă). Trebuie publicată o carte, un dosar al tuturor calomniilor, atacu-rilor perfide împotriva poetului nostru naţio-nal, atacuri care l-au dus în mormânt.

Dacă nu azi, mâine justiţia îşi va spune cu-vântul, tot aşa cum îl va spune şi posteritatea, îl va spune judecata istoriei. ‘Geaba se bucură asa-sinii lui crezând că i-au astupat gura, că au scăpat de el. Nu. Vieru va lupta şi după moarte, el va fi mereu viu, pe când voi sunteţi morţi de pe acuma, sunteţi nişte cadavre vii care împut atmosfera, de la voi miroase a hoit. Îmi spunea cineva că dacă autorităţile nu se grăbeau să declare doliu naţio-nal, asta ar fi făcut-o poporul cu de la sine putere. Autorităţile sunt şi ele bucuroase, crezând că au scăpat de un incomod, au scăpat de acest mare luptător pentru cauza românismului în Basara-

bia, pentru că lor le repugnă tot ce e românesc. Ele vor să vadă în noi nişte mutanţi, care se dezic de istoria lor, de trecutul lor, care s-au înstrăinat definitiv de neam, sărută mâna cotropitorilor, le înalţă monumente şi-şi zăngănesc fericiţi lanţurile robiei.

Şi totuşi, oricâte imputări şi acuzaţii am aduce Puterii, să nu uităm că ei au ajuns acolo, pentru că i-a votat majoritatea electoratului. Votându-i pe cei care ne neagă fiinţa naţională, pe aceşti călăi ai istoriei şi memoriei noastre, pactizând cu diavolul roşu, am participat şi noi la uciderea Poetului.

Ce pământ blestemat şi tragic e Basarabia noastră! Nu întâmplător pe aceste meleaguri tână-rul Maxim Gorki a auzit cutremurătoarea poveste despre Danko, cel care şi-a smuls inima din piept, luminând calea, pentru a-şi scoate semenii din bezna robiei. Şi cu ce s-a ales? Au uitat de el ime-diat. Iar cineva i-a călcat inima cu piciorul, ca nu cumva vreo scânteie să aprindă pădurea din care au ieşit.

Acum câteva luni vorbeam cu Grig Vieru despre rezultatele alegerii celor câţiva deputaţi în Parlamentul României din partea Basarabiei şi am rămas stupefiaţi când am aflat că nici Nicolae Dabija, nici Ilie Ilaşcu n-au fost votaţi de bravii noştri români basarabeni. Ne-am întrebat, ce mai trebuia să facă Ilie Ilaşcu pentru acest popor, pen-tru care a fost condamnat la moarte? Ce trebuia să mai facă, pentru a nu fi dat uitării, pentru a nu ajunge şomer în România, pentru a nu i se da cu piciorul, cum s-a procedat cu inima lui Danko?

Spaţiu tragic şi popor ingrat.În ziua când Grigore Vieru se zbătea între

viaţă şi moarte, mă aflam la spital şi l-am între-bat pe ilustrul nostru doctor Gheorghe Ghidirim ce se mai poate face. – Ioane, doctorii fac tot ce le stă în puteri – mi-a răspuns. – Doar rugăciunile îl mai pot salva, aşa cum odinioară l-au ajutat pe Dumitru Matcovschi să învie din morţi.

Ne-am rugat şi de data aceasta, dar se vede că rugăciunile noastre n-au ajuns la cer. Înseam-nă că nu ne-am rugat îndeajuns, înseamnă că nu am fost crezuţi, aşa cum s-a întâmplat în anii ’80, când eram cu toţii uniţi în cuget şi simţiri (s-a vă-zut la Marile Adunări Naţionale). Azi – dezbinaţi, înrăiţi, încrâncenaţi –, nu mai formăm un popor, ci o gloată. Doar o gloată îi putea aduce pe comu-nişti la putere. I-a adus de data asta fără tancuri şi fără trupe armate.

…Iartă-ne, Grigore Vieru, nu te-am meritat! Tu ne-ai iubit mai mult decât te-am iubit noi pe tine, ne-ai iubit ştiind cât de păcătoşi suntem. Îţi imputam cu toţii că nu te mai astâmperi, nu te mai saturi de onoruri, că alergi după aplauze, după succes. Într-adevăr, tot timpul te duceai undeva pentru că, vezi bine, erai chemat ba la un sim-pozion, ba la o grădiniţă de copii, ba la o lansare de carte – aici la Chişinău sau în Transilvania, la Academie – la Bucureşti sau te duceai într-un sat de la marginea lumii – unde mai rămăsese doar câteva familii de români. Ce-i cu dânsul, de ce nu se-astâmpără, de ce nu se cruţă?, ne întrebam. Şi nu înţelegeam că tu erai ca un preot, care-şi face apostolatul, erai ca un medic care nu putea refuza un pacient, pentru că Basarabia noastră bolnavă e şi orfană, are nevoie de căldura părintească pen-tru ca să nu-i îngheţe sufletul. Şi te duceai să îl încălzeşti. Te duceai acolo unde erai chemat. Pe-aceste plaiuri – acum 2 milenii – a păşit Aposto-lul Andrei – Cel dintâi chemat. Ferice de cel care aude această chemare şi se duce să-şi împlinească destinul. Tu ai auzit-o. Şi-acum eşti alături de Al. Mateevici, alături de Ion şi Doina.

Pentru tine iubirea de neam a fost o religie, ţi-ai pus tot harul tău poetic în slujba acestui neam. N-ai făcut-o în detrimentul altor seminţii. Cum nu e în detrimentul altor mame, dacă îţi venerezi propria ta mamă.

Te-ai născut într-o Basarabie fără munţi, fără mare, doar cu dealuri şi şesuri. Dar te-ai înălţat prin creaţia, prin faptele tale ca un munte, al cărui pisc se vede şi-n Ţară, şi hăt departe peste hota-re. Astăzi toată opera ta devine un testament lăsat nouă şi generaţiilor viitoare. Fiece cuvânt scris de tine capătă o greutate şi o valoare de “piatră rară pe moşie revărsastă”. Ai scris cândva “De avem sau nu dreptate – Eminescu să ne judece”. Ei bine, astăzi şi numele lui Grigore Vieru devine un criteriu în a aprecia dacă faptele noastre sunt bune sau rele.

Odată cu plecarea ta s-a făcut mai frig în Ba-sarabia, dragă Grig. Siberiile de gheaţă vor bate mai năpraznic în geamurile noastre...

…Dar viaţa merge înainte. Iată, deseară, după ce vor arăta la televizor înmormântarea ta, craini-cul va anunţa cum va fi vremea în Ţară, la munte, la mare. La munte va ninge sau, vorba cântecului:

La munte ninge, plouă,La şes cade rouă.Roua sunt lacrimile noastre pentru tine, Grig,

atât de cald, atât de-aproape ne-ai fost şi-.acum eşti atât de rece şi-atât de departe.

Ai închis ochii “la miez de noapte”, aşa pre-cum ai prezis în poezia “Legământ” încă acum 45 de ani.

Ai murit atunci când s-a născut Eminescu. Îţi vor pune oare la creştet cartea-i “cu toţi codrii ei în zbucium” – aşa cum ţi-ai dorit?

Tot tu ai spus: “Un scriitor nu poate învia de-cât în limba în care a murit”.

Dacă vrem, dragi basarabeni, ca sufletul lui să se odihnească în pace – să înfăptuim Unirea! Mai întâi – noi înde noi, apoi cu tot Neamul. Astfel vom putea păstra această Sfântă Limbă, în care va învia Poetul, limba pe care a iubit-o ca lumina ochilor. Dar pân-atunci… Îmbracă-te în doliu, Basarabie orfană!

Grig, sau cum ţi se adresau Ion şi Doina, nene Grig, de ce te-ai supărat pe noi?!

Iartă-ne. Iartă-ne, dacă poţi!

Ion uNGuReANu

“nu mai pot, nu mai pot!”

L-am iubit, l-am admirat

Am aflat cu profund regret vestea des-pre trecerea în eternitate a distinsului Om de cultură, a marelui Poet şi Patriot Grigo-re Vieru.

O întreagă naţiune este îndurerată pen-tru cel ce s-a dedicat, prin credinţă şi forţă morală, apărării limbii, culturii, spirituali-tăţii şi valorilor româneşti.

Aducem sincere condoleanţe familiei, prietenilor, tuturor celor care l-au iubit şi admirat.Basarabenii angajaţi la consiliul europei

şi membrii familiilor lor:Liliana cecan, eugen cibotaru, Li-

lia cibotaru, Diana cozaru, cristina cristiuc, Dragoş cucereanu, silvia cur-cenco, cristina Gonţa, elena Gonţa, Rodica Gonţa, Victor Munteanu, Horia Nagacevschi, Radu Panţîru, Octavian Şofranschi, Adriana Turculeţ

19 ianuarie 2009, strasbourg, Franţa

Dreptul la nemurire

Blestem

5Literatura şi arta Nr. 3 (3307), 22 ianuarie 2009

Timpul, parcă, s-a oprit

Doamne, EL, doar , se ruga,Ca să-mi cânte ŢARA mea,Ca să-şi plângă mama, dorul,Casă dragă şi izvorul.

Timpul, parcă, s-a oprit...Nu-i apus nici răsărit...Curge trist de dor cerescuLacrima lui Eminescu. Plânge Prutul, codrul plânge,Plâng izvoarele-n suspineVatra,doina-n hohot plânge, Mi-a murit Poetul drag...Plânge frunza cea de fag...

Veronica BuMBu

El a plecat împlinit

Am aflat cu profundă tristeţe subita trecere Dincolo a poetului nostru Grigo-re Vieru. Cerul eternităţii Neamului Ro-mânesc a devenit mai bogat cu un Spirit, iar noi am rămas şi mai singuri, şi mai săraci. Grigore Vieru nu a fost poetul pe care l-am învăţat la şcoală noi şi copiii noştri, pe care îl vor silabisi, învăţa, cân-ta, nepoţii şi strănepoţii noştri. El a fost pentru noi toţi, în firescul şi omenescul mesajului său, în melosul dulce şi ar-monios a tot ce a scris, în vraja senină şi limpede a cuvântului matern în care ne-a învăluit, aerul pe care l-am respi-rat, mantia de lumină în care, ocrotiţi, am crescut, ca să ajungem nevătămaţi la anul 1989, la Limba Română. Ne-a fost, fără ca să ne-o spună, fără ca să înţele-gem noi înşine până azi, un părinte. Tre-buia să trăiască etern, să reziste etern şi să fie etern de ceva vinovat. Cu adevă-rat, „în viaţă totul e să învingi, ca apoi să ceri îndurare”. Să cerem îndurare noi, cei rămaşi, el nu mai are nevoie de ni-mic. El a Plecat Împlinit. Dumnezeu să-l odihnească şi să-i respire peste răni.

În numele mai multor basarabeni imi-graţi în Italia,

eugenia BuLAT şi Iurie BOJONcă. Veneţia, 18 ianuarie 2009

Poeţii

Pentru Grigore VieruPoeţii suntca şi pruncii.Lumea lor,altfel croită,o simţi de departe…Când vii către ei,gându-n jur e candid, ozonat,se respiră profund şi uşorca în codru…Printre ramuri răzbatraze drepte şi clare,rădăcini în adânc,încleştate de stânci,intuieşti.Lumea lore o pace de rouăneatinsă,o pace de leagăn,albastră şitrist-veghetoare… Ca pruncii,ca pruncii,poeţii.Aproape că gânguresc…

Ce lume urlândă-înafară…

eugenia BuLAT,Veneţia

Regrete eterneCercetătorii de la Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei sunt pro-

fund îndureraţi de plecarea la cele veşnice a poetului Grigore VIERU. Un adevărat spirit renascentist şi un mare bărbat al neamului românesc, neobositul şi talentatul Grigore VI-ERU a adus contribuţii esenţiale în literatura română, fiind, totodată, iniţiatorul şi pro-motorul aspiraţiilor naţionale ale basarabenilor. Opera Sa rămâne un capitol important al culturii noastre. Prin trecerea în nefiinţă a poetului, comunitatea academică pierde un model al omului de cultură, cu alese calităţi intelectuale şi morale, a cărui generozitate ne va aminti mereu că doar „dăruind vei dobândi”.

Regrete eterne şi sincere condoleanţe familiei. Dumnezeu să-i primească sufletul în binecuvântata-i odihnă de veci!

colectivul Institutului de Filologie al AŞM

Vieru ni-i comoarăDin cer o stea coboarăPe-acest pămînt durutÎn lacrimi e o Ţară –Aici, şi peste Prut.

Din cer o stea coboarăCu foc mistuitor –Poetu-i plîns de ŢarăPrelung, tînguitor.

Din cer o stea coboarăŞi alta azi se naşte – Vieru ni-i comoarăPîn’ dincolo de aştri!

Mihai Lescu

UnU Şi TREiZECi – 18.01 2009

Omagiu Marelui Poet Grigore Vieru

În astă noapte a căzut o stea,A căzut întru noi idealuri,S-a stins... cel mai Mare Poet,Plânge Prutul cu ambele maluri.

Basarabia-i stoarsă de lacrimi,Lumânări se aprind în sobor,Plânge Ţara cu lacrimi amare,După cel mai iubit scriitor.

Pământul în alb peste noapte,Vestmânt pentru-n ultim onor,Vieru de astăzi va scrie din cer,Poeţii sunt veşnici, poeţii nu mor.

De sus se aud zvonuri de clopot,În dangătul lor e a noastră durere, La unu treizeci a plecat un Poet,Adio ne-a Grig... la re-ve-de-re.

Victor cOBZAc

Vieru, sufletul

Vieru era stânca, ce ne acoperea pe toţi de orice vijelie.

Vieru era veşmântul nostru de săr-bătoare, el însuşi fiind o sărbătoare pentru fiecare dintre noi, cei pe care ne lumina de câte ori îl vedeam.

Vieru era sufletul nostru, prin care vedeam mai clar viitorul.

Vieru era aripile cu care zburam până în profunzimile fiinţei noastre, acolo unde se ascund copilul din noi şi mama.

Vieru era mâna părintească, ce, şi atunci când îţi arăta cu degetul, era dulce.

Toate atacurile unor lepre furibun-de, îndreptate împotriva lui Grigore Vieru, ne vizau, de fapt, pe fiecare din-tre noi, iar El ne acoperea cu nemurirea strălucitoare a verbului său.

Vieru era bunătatea care se dăruia fără rezerve, era pâinea noastră cea de toate zilele.

Vieru era cel care ne învăluie şi acum, din nevăzut, într-o lumină pură, clară, nevinovată.

Vieru este lacrima noastră, care as-tăzi, simt, a ajuns la Dumnezeu şi stă lângă Tronul Domnului.

Vieru este şi rămâne pentru totdeau-na un mucenic şi un mare apostol al în-tregului neam românesc.

Nina JOsu

Valul, frunzaTrist de ce-aş fi oare şi cu gura mută?! / Valul mă cuprinde, frunza mă sărută.

Grigore VIeRu

O durere care ne va face şi mai trişti...

Marele poet, patriot şi luptător pentru dreptul sacru al basarabenilor de a fi cine i-a făcut Dumnezeu, adică români, maestrul Grigore Vieru a plecat dintre noi. A plecat, lă-sându-ne moştenire o avere spirituală de nepreţuit, dar şi o imensă durere. O durere care îi va face şi mai trişti pe cei cu sufletul curat, o durere care , poate, îi va pune pe gânduri pe cei care, în numele orgoliilor şi intereselor particulare, au uitat de idealurile pentru care s-au sacrificat cei mai buni dintre noi, o durere care ar putea să trezească din som-nul cel de moarte şi zămislitor de monştri pe urmaşii becistnici ai lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.

A plecat fără să-şi vadă visul împlinit, adică cele două maluri ale Prutului unite, fără să reuşească să-şi smulgă din suflet profunda şi istovitoarea tristeţe, generată de crudul adevăr că realitatea noastră a fost şi a rămas alta decât şi-a dorit-o poetul, că basarabea-nul nu şi-a însuşit lecţia de demnitate naţională, că frumosul deseori este doar o iluzie, că adevăratele virtuţi sunt proprii visătorilor naivi, că nobleţea există doar în inima unei mi-norităţi predestinate suferinţei şi decepţiilor, că nu există decât puţini indivizi care să-ţi ofere certitudinea corectitudinii, moralităţii, verticalităţii şi dăruirii în numele idealurilor sacre. Toate acestea sunt condiţia existenţei doar a personalităţilor avansate spiritual, a intelectualilor oneşti şi conştienţi de misiunea lor istorică, a martirilor în numele viitoru-lui neamului pe care ţi l-a hărăzit Dumnezeu. O astfel de personalitate a fost şi va rămîne pentru totdeauna poetul Grigore Vieru. A plecat... şi ne-a lăsat săraci şi pustiiţi, jenaţi de ineficienţa, indiferenţa, vanitatea, laşitatea şi deşertăciunea noastră. Ne-a lăsat trişti şi derutaţi în încercarea de a răspunde la dureroasa întrebare: am meritat oare să-l avem pe GRIGORE VIERU?

Zina GANe

Cel mai mare poet basarabean

Plecarea dintre noi a lui Grigore Vieru, cel mai mare poet basarabean, este o pierdere irecuperabilă. El a avut însă grijă să lase urmaşilor o zestre literară dintre cele mai preţi-oase. Opera sa literară este una rezistentă. Ea va dăinui în timp. Pentru că este luminată de razele dătătoare de viaţă ale unui talent viguros şi ale unui suflet curat; pentru că este pătrunsă de spirit umanist şi îşi trage seva din valorile fundamentale ale neamului româ-nesc. Grigore Vieru a fost o personalitate exemplară în multe privinţe, inclusiv în ceea ce priveşte apărarea cinstei şi onoarei cititorilor, a tuturor conaţionalilor săi. Regretatul poet a fost un scutier sigur al demnităţii noastre naţionale, virtute ce s-a manifestat în pe-rioada grea a totalitarismului, precum şi în anii regimurilor postsovietice din Republica Moldova, ce s-au inspirat din ideologia şi politica sovietică.

Dârzenia lui ne încuraja, ne întărea spiritual, ne alimenta speranţa într-un viitor mai bun. Lichelele şi lepădăturile de tot soiul, trădătorii de neam au dezlănţuit atacuri furi-bunde împotriva Poetului. El a ripostat voiniceşte, apărându-şi nu doar propria demnita-te, ci şi pe cea a tuturor românilor din stânga Prutului.

În urma accidentului tragic din 18 ianuarie a.c. inima poetului a cedat prima. Era prea puternic traumatizată de ciomăgarii regimului actual, ca să mai poată rezista. Re-gimul a făcut însă un “gest”: a organizat funeralii naţionale, admiţând că poetul plecat dintre noi nu mai prezintă niciun pericol. În schimb, “gestul” respectiv, în viziunea co-muniştilor, ar putea aduce profit politic partidului de guvernământ în viitoarea campanie electorală. Aşa să fie oare? Vor accepta democraţii din Republica Moldova să le fie în-gropate, în 2009, speranţele pe care le nutrea şi Grigore Vieru?

Adio, maestre!Acad. Alexandru MOŞANu

O inimă mare ai avut, Grigore, şi ai îm-părţit-o toată Neamului tău! Astăzi au alergat mii şi mii de oameni la Chişinău să-ţi întoar-că inima înapoi, dar era prea tîrziu.

O, Grigore! De la Ştefan cel Mare încoa-ce nu s-a văzut atîta lume la o înmormîntare! Dacă ai putea să deschizi ochii, să vezi oa-menii care s-au adunat în jurul tău, veniţi de pe toate drumurile Basarabiei, Bucovinei şi ale României, ţi s-ar vindeca multe din rănile cu care ai plecat la Domnul!

De trei zile şi trei nopţi b u r e a z ă cu lacrimi în Chişinău şi în toată Ţara. Tu ai plîns cu lacrimile oamenilor, acum ei plîng cu lacrimile tale!

Plîng mamele pe care le-ai mîngîiat via-ţa întreagă aşa cum numai tu ai ştiut, plîng copiii, ei încă nu înţeleg ce s-a întîmplat şi te aşteaptă să mai vii în şcoala lor, plîng băr-baţii, Grigore! Tu ai scos spinii din sufletul Neamului şi Neamul plînge că nu mai are cine să-l apere cu aceeaşi vehemenţă, aceeaşi statornicie şi jertfire de sine.

Dar oare e destul astăzi să plîngi numai, cînd tu ai fost un mare luptător?!

Sunt mulţi dintr-aceia care fac totul ca să uităm de Marea Adunare Naţională şi iată că tu, de unul singur, sacrificîndu-te, ai făcut as-tăzi a Doua Mare Adunare Naţională la Chi-şinău! Te auzeam de multe ori spunînd: „Nu moare Basarabia!” Şi, într-adevăr, nu moare, Grigore! Deschide ochii şi vezi!

Poeziile, cîntecele, cugetările tale renasc Neamul şi-l aşază pe temeliile sale fireşti, eşti o apă vie întrupătoare pentru noi; tu, Gri-gore, ai deschis în sufletele celor mulţi f e r e s t r e către Dumnezeu.

Noi, cei care am rămas în viaţă, adunaţi aici, în jurul tău, şi încă sute şi sute de mii care n-au putut veni să-şi ia rămas-bun de la tine, ne cerem iertare că nu te-am putut salva şi-ţi promitem că nu-i vom lăsa pe cei care înnegresc sufletele noastre să astupe aceste f e r e s t r e către Dumnezeu, pe care le-ai deschis tu!

N-ai avut odihnă în viaţă, aşa ţi-a fost destinul. Odihneşte în Împărăţia şi în paza Domnului, frate Grigore!

spiridon VANGHeLI

A DOUA MARE ADUNARE nAŢionALă la CHiŞinăU

­­­Grigore­Vieru­împreună­cu­Spiridon­Vangheli­lucrînd­la­Abecedar

L-am cunoscut de pe când era student la Institutul Pedagogic din Chişinău. Impresia pe care mi-a lăsat-o când l-am văzut mi-a rămas pe o viaţă întreagă – un înger coborât din ceruri: emana bunătate, vorbă dulce, lu-mină. Tot acolo am cunoscut-o şi pe viitoarea consoartă a regretatului Grig cel Mare, dom-nişoara Raisa.

Mai apoi, întrevederile noastre avură loc în anturajul lui Ion Druţă, care, dacă nu dau greş, a fost primul care îl dezmierda cu numele Grig. Prin anii ’60, Druţă spunea că Grigore Vieru e cel mai bun poet de la noi, adică din Basarabia. Mai târziu, pe când în-cepusem şi eu să prind gustul literaturii, po-eziile, cântecele Marelui Grig le simţeam ca pe nişte podoabe coborâte din Sfânta Scrip-tură şi chipul lui, pentru mine, semăna cu un Înger matur ce cântă bucuriile şi durerile nea-mului nostru românesc.

La începutul anilor ’80 îi invitasem la noi acasă pe soţii Vieru la o seară de Crăciun (pe stil nou).

Trecând pragul, ei ne făcură sărbătoarea Naşterii Domnului şi mai sărbătoare. Chiar şi bradul împodobit zâmbea de bucurie.

Grig Vieru ne înmânează o cărţulie care încăpea într-un buzunar de sacou:

Cel mai scump dar al nostru.Era vorba despre volumaşul de poezii al

maestrului Grigore Vieru, editat la Bucureşti în 1981, în colecţia Cele mai frumoase poezii.

Vieru risca făcând cadouri – volumaşe de felul acesta editate în grafia latină şi, mai ales, editate la România. Profesorul Dan Pa-puc a încercat să facă aşa ceva şi cu o lucrare de-a mea, însă n-a reuşit, transmiţându-mi că o pot păţi rău.

Volumul cu vreo 200 de splendide poezii e prefaţat de alt mare poet, Marin Sorescu, clasic al literaturii române. Această prefaţă îl aşază pe Grigore Vieru în familia marilor poeţi ai lumii.

Doar versurile din acest volum cu titlul Izvorul şi clipa îi fac umbra unui sfânt. Dar dacă examinăm cu atenţie măreaţa lui Operă, atât pentru copii, cât şi pentru cei în vârstă – din adâncul text filosofic al acesteia rezultă că gânditorul Grigore Vieru e un dascăl fără pereche, un sfânt al Neamului Românesc.

Acad. Petru sOLTAN

Un sfânt al neamului românesc

A căzut din cer încă o stea. Cred că cea mai luminoasă stea care a luminat vreodată pe bolta cerului mult pătimitei noastre Basa-rabiei. Razele luminii acestei stele aprinse de geniala poezie a lui Grigore Vieru au pătruns

continentele, munţii, mările, gheţarii polari, arşiţa africană, ca să străbată calea spre Tatăl nostru cel din cer, spre mamele noastre dătă-toare de viaţă, spre copiii noştri alergând prin iarba proaspătă şi verde, spre îndrăgostiţi, spre bunici, spre toţi cei care iubesc pământul strămoşesc, limba, poporul şi omenia. Inima acestui Marele Om al neamului românesc a adus noi ritmuri, noi melodii, o nouă căldură în pieptul fiecăruia dintre noi. El ne întorcea mereu la casa părintească, acolo unde nucul singuratic se uita în ferestrele pustii şi întreaba mereu: „mamă, unde eşti?”. El ne-a îndreptat privirile spre zborul liei-ciocârliei, spre soare, spre bunătatea omenească. El era acela care nu s-a împăcat niciodată cu răufăcătorii, trădăto-rii de neam, cu laşii, mincinoşii ce îl înconju-rau şi i-au stricat viaţa, i-au scurtat zilele, i-au rupt inima din piept. El a fost acela care până la ultima suflare a cântat libertatea, indepen-denţa şi integritatea poporului nostru, strivind hotarele de fier şi zidind poduri de flori nu nu-mai între malurile râurilor, ci şi între milioane de inimi înstrăinate de ceaţa vremii.

Eu am pierdut un Mare Prieten, un Mare animator al creaţiei, un Mare concetăţean. Mi-au rămas numai imaginea lui, ecoul vocii sale

liniştite, privirile mereu întrebătoare ale ochi-lor lui, cărţile cu căldura versurilor sale. De parcă îl văd grăbit pe străzile Bucureştiului ori ale Chişinăului. El să grăbea mereu să-i cu-prindă pe toţi prietenii, toată lumea bună. Nu am să-l mai văd sprijinit cu braţele pe pian, ascultând cântecele din „Maria-Mirabela” ori cele despre mama. El nu va mai apăsa pe bu-tonul soneriei casei mele, pentru a-mi aduce noi poezii. Voi sta singur în faţa versurilor sale înmărmurite pentru veşnicie şi voi încerca ast-fel ca din cremene să scot măcar o scânteie de acolo pentru a o pune apoi pe note.

El a trecut prin toate încercările grele ale vieţii unui copil, rămas fără tată, a unui artist neobişnuit, care nu se încadra nicidecum în canoanele diabolice ale vremurilor de nu de-mult. Toate obstacolele le-a depăşit cu dem-nitate şi onoare. De un singur obstacol nu a putut scăpa, acela pe care l-au pus, hapsânii şi neînduplecaţii de bani, în calea lui „de la Emi-nescu” spre casă la mijlocul de drum de lângă Ialoveni. A răsunat ultima şi fatala explozie care i-a luat viaţa şi i-a ridicat sufletul spre îngeri, cum am citit într-un reportaj apărut la Bucureşti. Veşnica pomenire, iubitul nostru prieten, poet şi cetăţean, pentru că ai fost, eşti şi vei fi veşnic pentru generaţiile ce vor veni să aspire la marea Dragoste de Viaţă, de Lu-mină, de Mamă.

eugen DOGA

Trecut prin toate încercările

La moartea PoetuluiPlânge ţara, Plânge neamul,Plâng maturii şi copiii,Plânge cerul,Plâng salcâmii,Plânge soarele şi luna,Plânge candela-n biserici,Plâng izvoarele întruna…Plâng că a murit Poetul, Plâng că a murit Vieru…

Gr. BeLOsTecINIc, prof. univ., dr. hab., rector al AseM

Basarabie orfană

Cu plecarea maestrului-patriot Grigore Vi-eru în lumea celor Drepţi Basarabia a devenit şi mai orfană.

Grigore Vieru a fost şi va rămâne în istorie Lacrima Curată o, Basarabiei cu care Domnia Sa a trudit la protejarea românilor basarabeni de păgânism şi mancurtism, îndreptându-i şi îndrumându-i pe calea dreaptă a strămoşilor ce a dus şi duce la unificarea celor două ma-luri ce încă ne despart.

Opera lui Grigore Vieru, poeziile sale sunt şi ar fi citite şi răscitite, cântate şi plân-se la timpuri bune şi grele, ele vor servi drept izvor spiritual nesecat de verticalitate şi iden-titate românească pentru multe, multe gene-raţii, pentru care Măria Sa a luptat toată viaţa conştientă şi le-a demonstrat cum poate fi în-lăturată sârma ghimpată de la Prut şi neamul întregit.

Dumnezeu să-l odihnească în împără-ţia Sa!

Acad. sergiu Ion cHIRcă

cu prietenul Andrei Tamazlâcaru

Clipa în care pot muri fericirDa, trebuie să fac / Ordine în viaţa mea / Înainte de a pleca.

să pândesc clipa / În care pot muri fericit. Grigore VIeRu

6 Literatura şi arta Nr. 3 (3307), 22 ianuarie 2009

Sub steaua Eminescu...Ultimul strigăt de durere al poetului, publicat în numărul din 15 ianuarie curent al

săptămânalului “Literatura şi arta”, a ajuns la cer. În aceeaşi zi a dispărut. Mă gândesc acum că dulăii care au muşcat atât de crud şi nemilos din inima Poetului nu-l vor ajunge acolo sus. Acolo unde Tatăl Ceresc L-a luat pentru a-l apăra de ei.

A murit sub Steaua Eminescu. Grigore Vieru a învăţat de la Mihai Eminescu a nu muri vreodată, iar noi să învăţăm a apăra, a iubi şi a preţui valorile noastre.

Dumnezeu să-l odihnească. Ninela cARANFIL,

artistă emerită

Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, ale cărui versuri au fost, sunt şi vor fi ci-tite şi cântate. El a fost ca o dădacă fidelă, credincioasă, care a purtat prin lume copilul pre nume Basarabia, spunându-i cine este el, al cui este el şi cine-i este mama. Grigore Vieru a fost, este şi va fi o creşă pentru prunci, o şcoală pentru elevi, o călăuză-n viaţă pentru tineri şi maturi, un părinte spiritual, o alinare pentru bătrâni. Grigore Vieru este un simbol naţional, care trebuie păstrat în conştiinţa naţională a neamului.

Soarele s-a-ntunecatŞi-am căzut în abis,A murit poetul.

Pămîntul s-a desfăcutŞi-am căzut în abis,A murit poetul.

Cerul a-nceput să plouăCu ploaie de stele,A murit poetul.

Pe pămînt linişte cerească.

Lumea a amuţit,A murit poetul.

Luceafărul a coborît,Lumea a-ngenuncheat,A murit poetul.

Raze de luminăAu pătruns pămîntul,Poetul e cu noi.

Raze de luminăAu urcat la cer,Poetul e cu noi.

S-au topit zăpezile,Pămîntul e cu flori,Poetul e cu noi.

În jur e doar luminăŞi miros de flori,Poetul n-a murit!Poetul e cu noi!

Ion cuZuIOc,medic şi scriitor

Poetul e cu noi(in memoriam Grigore Vieru)

Conştiinţa neamului

O, Poete,Cum poate în inima ta

Să-ncapă o Ţară întreagăCu bucuriile

Şi durerile toate?Sau poate ai două inimi

Şi-o mare putereCu care, prin una, absorbi bucurie,

Prin alta, numai durere...Ascult în tăcere

Cântecul tău fără moarteŞi mă-nfioară o teamă

Şi-mi pareCă ultimul Mare Poet se însoară

Cu nemurirea în Patria mea,Căci cine-ar putea

Ceva mai frumos să ne spunăDespre o Mamă,

Sau cine-ar putea să ne spunăCeva mai frumosDespre o Ţară,

Şi chiar despre Moarte,Cine-ar putea să ne spună

Ceva mai frumos?

silvia MORuZ,stomatolog, or. Râbniţa

Grigore Vieru şi al său Legământ Un celebru poem scris cu mulţi ani în urmă, încă în tinereţe, de poetul

Grigore Vieru ne demonstrează, se vede limpede, că este o premoniţie. Întor-cându-se de la comemorarea zilei de naştere a marelui Eminescu, ochii Poe-tului s-au stins „deasupra cărţii Sale”.

Iată primele patru rânduri din poemul Legământ: “Ştiu: cândva, la miez de noapte / Ori la răsărit de Soare, / Stinge-mi-s-or ochii mie / Tot deasupra cărţii Sale...”.

...Urmărim Postul de Televiziune Realitatea TV, cu care şi în aceste zile am fost tot o speranţă şi cu care suntem acum tot o lacrimă. Un post de tele-viziune care aduce din oră în oră la ecran cadre cu luminosul chip al lui Gri-gore Vieru: iată-l între oameni, salutându-se, sărutându-se şi îmbrăţişându-se cu ei, iată-l şi în scenă, citindu-şi versurile... O televiziune de unde poetul Adrian Păunescu, printre lacrimi şi poezie, vorbeşte despre Grigore Vieru – poetul, prietenul şi omul politic, despre săptămânalul Literatura şi arta, condus de poetul-academician Nicolae Dabija şi susţinut spiritual, patern, de poetul şi autorul revistei noastre Grigore Vieru... Tot la Realitatea TV, prin telefon, sunt alături de noi în aceste clipe grele mari personalităţi de pe ambele maluri şi de pretutindeni ale culturii şi ştiinţei româneşti...

Spunea cineva că în clipele grele şi foarte grele “Cuvintele nu spun prea multe...” Iată şi acum se confirmă că ele nu ne pot vorbi despre durerea pier-derii, despre imensitatea ei. Poemul excepţional reprodus mai sus ar trebui să-i convingă doar pe unii că destinul marelui Eminescu a fost şi rămâne strâns împletit cu destinul marelui Vieru în Lumina Poeziei, în Lumina Dra-gostei, în Lumina Patriei nedivizate... Şi în lupta înverşunată pentru unitatea românilor. Este o pierdere incomensurabilă şi este simţită pretutindeni în fie-care inimă şi casă locuită de români.

elena TAMAZLÂcARu18 ianuarie 2009

O nouă “profesie” a apărut pe meleagu-rile noastre: de killeri sau, în traducere, uci-gaşi la comandă. Oricît ar fi de paradoxal, dar primii care s-au “înrolat” în această cohortă au fost oamenii scrisului. Aceştia au declanşat în mass-media un adevărat “răz-boi al cuvintelor”. Au lovit cu necruţare poe-ţii, ţintind drept în inimă.

Grigore Vieru, spuneau medicii, ar mai fi trăit dacă n-ar fi avut 2 atacuri de cord. Inima lui s-a dovedit a fi prea slabă la aceasta nouă încercare a sorţii. Şi a cedat. Cele două atacuri de cord n-au “venit” din senin. Cei care-l cu-noşteau pe poet, ştiau cît era de sensibil, mai ales la loviturile banditeşti din presă. Artico-le semnate în ultimii ani de pretinşi jurnalişti, certaţi rău cu etica profesională, îi încriminau fel de fel de “păcate”. I s-au adus calomnii în paginile ziarelor „Flux”, „Moldova suve-rană”, „Jurnal de Chişinău”, a revistei „Sud-Est”, „Contrafort”. Unii colegi de breaslă din generaţia dumisale sau mai tineri condeieri care s-au declarat postmodernişti se întreceau între ei „trăgînd” în Grigore Vieru cu cuvîntul scris, dar şi în alţi scriitori, din motivul, cum spuneau ei, că aceştia sunt tradiţionalişti, pă-şunişti şi că în literatura română nu poţi intra cu te miri ce…(Sigur, în literatura română se intră cu „P….ţ” sau cu „Denunţuri în transpa-renţă”). Poezia lui Grigore Vieru, în opinia lor, era învechită şi depăşită. Oare?

Atunci de ce-l deplînge pe Grigore Vi-eru o ţară întreagă? Cum poate fi depăşită, cînd poezia sa a pătruns adînc în memoria

contemporanilor, iar pierderea poetului, fi-indcă trebuie să recunoaştem, am pierdut un Mare Poet, este irecuperabilă. Mă întrebam, fiind la postul „Vocea Basarabiei”, dacă cei care l-au atacat în presă pe poet şi i-au grăbit moartea, se bucură. „Oare chiar se bucură?” se întreabă şi domnul Valeriu Saharneanu, preşedintele Uniunii Jurnaliştilor din Moldo-va. Probabil, se bucură. Sunt killeri şi şi-au atins scopul. Nu poate să existe nici o îndo-ială. Mai este loc de pocăinţă, dar cine i-ar mai crede?!

În lumea civilizată persoanele care încal-că etica profesională sau comit greşeli grave în exercitarea profesiei, li se ia dreptul de a practica în continuare profesia dată. La noi lucrurile merg cu susul în jos, chiar dacă au fost intentate cîteva procese de judecată contra atacatorilor sau au fost scrise replici de răspuns, lucrurile în mass-media nu s-au schimbat. Killerii îşi desfăşoară nestingheriţi activitatea în văzul lumii.

Kilerii din presă, mai devreme sau mai tîrziu, vor fi traşi la răspundere. Pînă se vor întîmpla toate acestea, va trece ceva timp. Ceea ce se poate face la moment, este ca nu-mele acestor pretinşi jurnalişti şi autori să fie identificate şi publicate, iar alături să se facă trimitere la articolele, romanele şi comen-tariile lor. Cu ele au ţintit în inima poetului Grigore Vieru. Să nu le permitem să ucidă în continuare.

Larisa uNGuReANu,critic de artă

nu Vieru a murit…Dacă stăm şi ne gândim bine, sesizăm o greşeală în realitate: nu Vieru a murit

– noi am murit.Alexandru-Horaţiu FRIŞcu

Mereu ne-om înfrupta din versu-ţi sfântDragă poete Grigore Vieru, pe ultimul Tău drum pe-acest pământ, venim tot cu-n

vers de-al Măriei Tale, doar parafrazându-l: Basarabia şi tot Neamul Românesc „Îşi presură rana cu pământ/ cu-a Tale urme dulce…”.

eugenia MANeA-ceRNeI,doctor în biologie

Sîntem alăturiCînd întreg spaţiul românesc

este cuprins de o mare durere,Noi, cei risipiţi în diferite

colţuri ale lumii,Îngenunchem în faţa sufletului

Marelui poet Grigore Vieru.

Din Italia, Liguria savona,

Iulia cocieru-corobca RomanoPietro cocieru

Romano Gaetano Nadia PuşcaşuLiuda Veveriţă

Ana Maria RomanoAugusta Picasso

Rămîne viuRămîne viu în veacuri,Cuvîntu-i este urmă.Plîng stelele în lacuri,Copacii-i ţin cunună.

Erou al naţiunii,Iubit de tot poporul,Şi-n setea de dreptateNe-a fost precum izvorul.

Igor BuGAukO

Ticăloasa şi greţoasa putere comunistă de la Chişinău, susţinută, din păcate, de o bună habă de vreme şi de cei care s-au erijat pînă mai ieri-alaltăieri în aprigi apărători ai româ-nismului în Basarabia, l-a urât de moarte, or-ganic şi patologic, pe Marele Dispărut – Gri-gore Vieru. L-a urât nu de ieri, de azi, ci din-totdeauna, înainte chiar de a se naşte. Ţinta atacurilor mârşave ale vrăjmaşilor Neamului

a fost, bineînţeles, însăşi ideea de românism, de demnitate etnică.

Soarta a vrut să-l aleagă anume pe El, pe muritorul şi nemuritorul Grigore Vieru, să ne poarte nouă, românilor basarabeni, crucea aspiraţiilor noastre naţionale. A acceptat con-ştient şi cu supunere povara acestei misiuni. Mulţi dintre confraţii de condei şi toţi oame-nii de suflet i-au stat alături la bine şi la greu.Trebuie însă să avem astăzi tăria şi să recu-noaştem un adevăr trist şi amar, şi anume: în ultimii ani, mai ales după venirea nefastă a comuniştilor la putere, rândurile susţinători-lor inimoşi de care El avea atîta nevoie s-au rărit încetul cu încetul.

Caracatiţa roşie şi cozile de topor au simţit momentul prielnic şi s-au pus vârtos pe treabă. Din becisnice şi temătoare, aceste forţe ale întunericului au devenit obraznice şi agresive. Hărţuirile şi hăituirile fizice şi morale ale scriitorului s-au succedat cu regu-laritate şi de cele mai multe ori ele au lucrat mână în mână. Toată scursura din mass-me-dia, finanţată adeseori din banii noştri pu-blici, asmuţată şi încurajată cu lovituri de harapnic de puterea actuală de la Chişinău, a început să alcătuiască de zor liste de pro-scrişi. Mai exact, liste de spioni români şi de terorişti împotriva statului RM şi aşa-zişilor moldoveni care locuiesc în „sclipuita din dai Boje republică”, vorba Poetului.

„ NOI ATACURI GOLĂNEŞTI ÎN PRE-SA OFICIALĂ” – astfel şi-a intitulat scrii-torul Grigore Vieru ultima sa replică, ultima palmă usturătoare dată regimului Voronin-Roşca, replică publicată în penultimul număr al săptămâ nalului „Literatura şi arta”. Publi-caţiile la care a făcut referire expres Poetul

au fost „Moldova suverană”, “cotidian al şe-fului de stat Vladimir Voronin”, şi cotidianul „Flux”, patronat de PPCD.

Poetul Nicolae Dabija a afirmat în aceste zile că Grigore Vieru a fost asasinat. La au-zul acestor spuse, gândul m-a dus mai degra-bă la tentativa de linşaj şi de asasinat moral al scriitorului din partea puterii comuniste de la Chişinău. Convingerea mea fermă este că

această încercare repetată de asasinare mo-rală a lui Grigore Vieru a suferit un eşec to-tal. Oricât de firav şi de plăpând ca fizic ar fi putut să pară la prima vedere, Poetul era tare ca o stâncă în credinţa şi în idealurile Sale. Veninul şi ura vrăjmaşilor Neamului nu aveau forţa ca să-l doboare, puteau doar să-l scârbească. Era prea sus şi prea curat ca sa-l înece această scursură roşie.

Atenţie însă! Puterea comunistă n-a izbu-tit să-şi pună în practică planul josnic de asa-sinat moral, atâta timp cât a mai fost în viaţă Poetul. Acum însă, când Dânsul nu se poa-te apăra pentru moment ( căci în timp îl va apăra negreşit propria-i creaţie ), să-l apăram noi, toţi cei care l-am preţuit şi l-am iubit în-totdeauna. Să-l apărăm de cei care i-au dorit mereu moartea, iar astăzi şi-au pus veşminte îndoliate, încercând cu neobrăzare să ne lip-sească chiar şi de dreptul nostru de a-l plânge şi de a-l conduce pe ultimul Său drum.

Spre sfârşitul replicii sale din „Literatu-ra şi arta”, Grigore Vieru l-a atenţionat direct şi răspicat pe şeful statului, Vladimir Voro-nin, ca acesta să facă publice dovezile care ar demonstra că Poetul este un spion român. În caz contrar, zice scriitorul, citez: „voi fi nevoit să iau o decizie a mea întru apărarea dreptăţii şi onoarei mele de om”. Acesta a fost ultimul Său mesaj adresat puterii comu-niste.

Aşadar, la o parte, fariseilor şi asasini-lor! Nu vă atingeţi de Numele şi Sufletul Po-etului!

În lături!

Ion cAŢAVeIcă

LA o PARTE!

Killerii cuvântului scris

Grigore Vieru a murit.A murit acum, deşi a fost omorât de mai

multe ori în timpul vieţii.Vieru s-a dus la Dumnezeu, lăsând în

urmă o Basarabie ruptă în două: una tristă, sătulă de comunism, înlăcrimată, zguduită de moartea Poetului, şi alta intoxicată de co-munism, chiuitoare şi făţarnică, lovită brusc de lacrimi… electorale în legătură cu dispa-riţia lui Grigore Vieru.

Joia trecută, care pentru poet a fost ulti-ma, săptămânalul „Literatura şi arta” publica articolul său (cine putea crede că e ultimul?) „Noi atacuri golăneşti în presa oficială”, pe care îl preluăm alăturat. Lovit recent de „Moldova suverană” a lui V. Voronin, Vieru îl avertiza pe acesta că, citez, „voi fi nevoit să iau o decizie a mea întru apărarea drep-tăţii şi onoarei mele de om”. Noi, cei care eram mai apropiaţi lui Vieru, ştim ce se avea în vedere când a zis „o decizie a mea”…

Ne-a trecut de mai multe ori pragul re-dacţiei, mâhnit şi epuizat de „atacurile golă-neşti din presa oficială”. Mai fiind şi bolnav, suferea adânc în urma acestor atacuri din „Flux”-ul lui Roşca şi „Moldova suverană” a lui Voronin. Ştiindu-l grav bolnav de inimă, killerii acestora loveau intenţionat în el, ca să-l doboare, să-l bage în mormânt. Astfel, până a fi doborât de blocul de beton, ascuns în ceaţă, Gr. Vieru a fost doborât de atâtea ori de alte blocuri de beton, numite „Flux” şi „Moldova suverană”, ascunse în ceaţa deasă a comunismului adus de Voronin peste Basarabia.

De multe ori, după ce era lovit de aces-te blocuri de beton ale lui Voronin şi Roşca, intra pe la mine în redacţie. Era decis să de-clare greva foamei - aceasta şi era acea „o decizie a mea”. Atacurile „românului” Con-ţiu îl răneau adânc. Era prea sensibil pentru o Basarabie atât de cinică. Îl sfătuiam insis-tent să nu citească aceste porcării şi să nu re-acţioneze la ele, spre satisfacţia animalică a killerilor săi. Mă asculta în tăcere şi se uita visător la covorul de pe perete cu chipul lui M. Eminescu, şi parcă era de acord cu mine. A doua zi însă, dimineaţă, cineva mă suna şi îmi spunea că l-a văzut pe Vieru mergând cu un braţ de ziare subsuoară…

Ceaţa din noaptea de joi spre vineri, când s-a produs tragicul accident, nu a fost deloc mai deasă decât cea care i-a fost orga-nizată de oficialităţi şi prin care i-a fost scris lui Vieru să treacă ultimii ani. L-au omagiat fariseic, la nivel naţional, ca să-l asasineze moral în presa lor chiar a doua zi după ju-bileu. Au crezut că îl vor putea atrage de partea lor. Pentru ei, Vieru a avut şi are doar valoare electorală, nu artistică şi morală. Ei s-au temut şi se tem de aceste valori. Vieru este Basarabia română. Vieru şi Basarabia

română sunt o singură dramă. Lovind în Vie-ru, ei loveau în această Basarabie. Ei nu i-au iertat niciodată credinţa pe care Vieru o pro-povăduia zilnic, ca un apostol: că este român şi că suntem români.

De aceea, l-au ţinut mereu în ceaţă, sco-ţându-i în faţă blocuri de beton şi aici, în Ba-sarabia, dar şi peste Prut. Asasinii lui morali nu au fost pedepsiţi. Conţiu de la „Moldova suverană”, Roşca de la „Flux”, asistat de un Burciu şi un Praporşcic, sunt sănătoşi şi vo-ioşi, mereu pe linia întâi a partidului lui Vo-ronin, în lupta împotriva lui Vieru şi a Basa-rabiei române. Naivul - marele naiv şi copil - Vieru mai credea că există dreptate şi i se adresa după dreptate lui Voronin, celui care a stat şi stă în spatele tuturor asasinatelor morale organizate împotriva celor care nu gândesc ca el. Presa lui Voronin (M-1, NIT, Eu TV, „Moldova suverană”, „Flux”, „Co-munistul”) chifteşte de minciuni, de atacuri banditeşti la adresa politicienilor, ziariştilor, scriitorilor neconvertiţi la ideologia oficială. Cine l-a oploşit la sânu-i pe renegatul Con-ţiu, care a lovit cu atâta ticăloşenie morală în marele Poet? Cine protejează plutonul de execuţie care trudeşte non-stop, făcând ceaţă şi scoţând blocuri de beton în calea celor in-comozi regimului? Zeci, sute de oameni, cei mai de valoare oameni ai Basarabiei, sunt asasinaţi moral, executaţi în fiecare zi sub ochii Stăpânului şi cu blagoslovirea lui.

Acum îl veţi „plânge”, dar îl veţi „plân-ge” electoral, veţi declara doliu naţional, vă veţi băga lângă sicriul lui să vă vadă lumea la televizor, veţi vrea să stoarceţi dividende şi din ultimul drum al lui Vieru… Nu-l plân-geţi pe Vieru, fariseilor! Voi l-aţi omorât de atâtea ori, înaintea tragicului accident. Dum-nezeu l-a luat la El pentru a-l apăra de tică-loşeniile voastre.

La moartea lui Mihai Eminescu, marele basarabean B. P. Hasdeu scria în necrologul dedicat nefericitului dispărut: „El va trăi, deşi a murit nebun; vor muri însă pentru ve-cie nenumăraţii înţelepţi, care au lăsat, lasă şi vor lăsa totdeauna să înnebunească un Eminescu”.

„Nenumăraţii înţelepţi” n-au dispărut nici astăzi. Numele lor vor fi uitate chiar mâine. Sau vor fi blestemate de posteritate. Ce va rămâne mâine din numele lui Voronin, Roşca, Conţiu sau Praporşcic? Nimic. Le vor mânca uitarea şi dispreţul.

Numele lui Grigore Vieru nu va fi înghi-ţit de uitare. Pentru că Grigore Vieru nu a murit, el nu a avut nimic cu moartea. Vieru a avut ce a avut cu Viaţa. De aceea, Grigore Vieru va fi atâta timp cât este şi cât va fi Ba-sarabia română, acest „copil înfăşat în sârmă ghimpată”…

constantin TăNAse

Basarabia în ceaţă şi în lacrimi

Acasă O, neamule, tu! / Adunat grămăjoară, / ai putea să-ncapi / Într-o singură icoană!

Grigore VIeRu

Cernăuţiul lui Eminescu îl deplânge pe Marele poet al contemporaneităţii Grigore Vi-eru, numit de unii exegeţi „un Eminescu al zorilor, al dimineţii”.

Aşa i-a fost destinul să plece în eternitate, în noaptea fără de zori, exact în zilele Emi-nescu, căci anume poetul nostru naţional a fost „rădăcina de foc” a substanţei poetice a lui Grigore Vieru.

Vizitând Cernăuţiul de mai multe ori, Grigore Vieru spunea că, fiind copil, credea că pe lume există un singur oraş: Cernăuţii. Şi acest oraş, unde se simte divinitatea şi se poate crede în ea, este alături de toată suflarea românească, profund îndurerată de vestea tristă despre încetarea din viaţă a poetului.

Îl deplângem pe Grigore Vieru şi noi, profesorii, elevii de la Şcoala Medie Nr. 10, cu predare în limba română, din suburbia Roşa, una dintre cele mai vechi şcoli, unde ilustrul om de litere basarabean a fost aşteptat pe 3 octombrie 2008 cu prilejul jubileului de 600 de ani al Cernăuţiului.

Din motive de sănătate, Grigore Vieru n-a venit, dar a trimis un mesaj adresat şcolii, numind-o un bastion al românismului din Cernăuţi.

O parte din cărţile scrise de Grigore Vieru se află în biblioteca şcolii. Elevii de azi, elevii de mâine se vor apleca deasupra Cărţii Sale, învăţând a iubi părinţii, pământul, lim-ba şi neamul.

Profesorii şi elevii de la Şcoala Nr. 10,cernăuţi

Închinăciune

Cernăuţii îl deplâng pe Vieru...

Dăinuim prin versul viereanToţi profesorii de la liceul nostru stau cu săptămânalul „L.A” de la 1 ianuarie curent

în faţă, recitind interviul scriitorului Grigore Vieru „Ninsoarea noastră şi curtea lor”.Acuzăm ziarele „Flux” şi „Moldova suverană”, care l-au tratat atât de neomeneşte,

lovind de atâtea ori în inima marelui nostru Poet.Nu-i adevărat că Vieru n-a fost în Transnistria – Vieru nici n-a plecat; el este prezent

în fiecare zi în Transnistria şi în liceul nostru.Noi credem că anul acesta poporul se va deştepta. Acesta este ultimul sacrificiu pe

care l-a făcut Poetul ca să înţelegem cine suntem şi unde trebuie să fim.Şi, cum a spus Eminescu: „Suntem români şi punctum”.

colectivul de profesori, elevi şi părinţi de la Liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol.

7Literatura şi arta Nr. 3 (3307), 22 ianuarie 2009

Arhitectul Unirii

Întreaga suflare şi fiinţă românească din Bălţi se simte mai singură şi mai orfană de Ţară odată cu trecerea la Domnul a marelui poet Grigore Vieru, cel care poate fi numit arhitectul punţilor spirituale între cele două maluri de Prut. Suntem siguri că ne va ve-ghea de acolo, de sus, şi-l asigurăm că ideea căreia şi-a dedicat viaţa se va realiza. Dum-nezeu să-l odihnească în linişte.

Vasile DOBROGeAN,profesor de istorie, Bălţi

Cele mai mari valoriConstatăm cu mare regret decesul marelui poet Grigore Vieru.Vestea accidentului stupid ne-a lovit ca un trăsnet. Dar ne întrebăm: de ce oare cele

mai mari valori ale neamului sunt implicate în asemenea accidente?...Sincerele noastre condoleanţe familiei şi prietenilor poetului din partea familiei Mi-

hai Grati. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

În 1967, după o „căsătorie” cu Universitatea de Stat din Moldova (ce a durat doar 7 ani), este reînfiinţat In-stitutul Pedagogic „Ion Creangă”.

În 1968, fiind student în anul întâi, am făcut parte din echipa de tevecişti a Institutului. Concursurile „Ti-nereţe – vis cutezător”, căci aşa se descifrează TVC, erau atunci în mare vogă. Ne antrena, ca tevecişti, pro-fesorul Grigore Grinco; membri ai echipei erau, mai ales, studenţii din anul doi: actualul doctor habilitat Vlad Pâslaru, ziaristul Constantin Tănase ş.a.

În prima rundă ne-am încrucişat săbiile inteligen-ţei şi ale umorului cu studenţii de la Institutul de Arte. Nu mai ţin minte cine a venit cu ideea să invităm câte o personalitate de calibru care a absolvit Pedagogicul şi, respectiv, Artele. Aceşti oameni de vază trebuiau să se încadreze în scenariu într-un moment de respiro şi să fie, totodată, un fel de nănaşi ai teveciştilor. Ne cam luau fiorii când ne gândeam că „adversarii” noş-tri, studenţii de la Arte, pot aduce în scenă un actor sau un cântăreţ faimos. Pe cine putea invita Institutul „Ion Creangă”, care activa, după redescălecare, abia al doi-lea an?!

Invitatul nostru a fost ţinut în secret.La momentul oportun, a ieşit pe scenă. Un adoles-

cent plăpând, subţirel, cu vocea vibrând de emoţie. Era poetul Grigore Vieru; avea atunci 33 de ani. A rostit un cuvânt introductiv, apoi a deschis o cărţulie, care se cui-bărea foarte bine în palma sa, şi... a citit – recitat:

Venii târziu acasă Sunt galben ca lămâiulSă văd ce-i zice tu, Să văd ce-i zice tu,Luai puţin din masă Să mor aş vrea întâiulSă văd ce-i zice tu Să văd ce-i zice tu ................................Versurile erau, în acei ani, uimitor de proaspete, ca

regina-nopţii, vara, în primele ore ale dimineţii. Le citi-se din cartea „Numele tău”, abia ieşită de sub tipar, vo-lum care l-a afirmat ca unul dintre cei mai mari poeţi ai

acestui pământ. Întreaga asistenţă din sala Teatrului de Operă şi Balet (actuala) a înmărmurit, cucerită de vraja versului vierian. După o linişte profundă, au izbucnit, furtunoase, aplauze.

Poetul s-a îmbujorat, a dus volumaşul în dreptul ini-mii şi a coborât în sală.

Noi, teveciştii crengieni, eram în al şaptelea cer de fericire – nimeni nu-l mai putea eclipsa pe „nănaşul” nostru!

În ultimii ani am fost de atâtea ori în preajma lui Grigore Vieru: la un jubileu al lui Theodor Codreanu, la Huşi, la o lansare de carte în Arioneşti, când multe profesoare din raionul Donduşeni s-au îmbogăţit cu cărţi (date pe gratis) şi autografe ale lui Grigore Vieru, în alte circumstanţe. Nu prea am îndrăznit să mă vâr în ochii şi în sufletul Poetului.

În 2004, Vieru a fost oaspete de onoare la o olim-piadă de limbă şi literatură română (în aceeaşi calitate au mai fost invitaţi Vladimir Beşleagă şi subsemnatul). I-am dat poetului o carte de a mea de publicistică peda-gogică, „Mereu sub steag”. Gestul său a fost prompt – mi-a dăruit prestigiosul volum „Strigat-am către tine”, apărut în colecţia „Biblioteca de aur”. M-a înnobilat cu acest autograf: „Dragului de Ion Iachim, pentru că luptăm sub acelaşi steag al aceleiaşi Limbi, al aceleiaşi Doine, al aceloraşi Nădejdi şi al aceleiaşi Credinţe cu izbânda Dreptăţii noastre.

Gr. Vieru11 martie 2004”.

Naistul Gheorghe Zamfir afirma că Grigore Vieru este cel mai mare poet după Eminescu. Cert este faptul că Vieru, alături de alţi doi-trei scriitori, ne-a scos nea-mul în lume şi ne-a făcut pe noi mari.

Fie-ţi veşnică amintirea, Mărite Poet!

Ion IAcHIM

Botezaţi cu “numele tău”

Cu ţara în gând,Despărţit între ore,Mai stai doar un rând,Frate Grigore!

Cu Prutul neşters,Din hărţi mincinoase,Mai stai doar un vers,Mult-cuvioase!

Intra-vei în RaiAcum, când treci vama.În dulcele graiSărut-o pe mama!

Să-i duci lui MihaiO vorbă de-acasă.Credinţa să-i daiC-om fi toţi în casă.

S-avem ce ai vrutŞi-n veci ne rămânăUn Rai fără PrutŞi-o limbă română!

Nelu DuMBRAVă,sydney

Dragii mei fraţi,Sunt din România şi mă adresez cu dragoste revistei noastre de suflet în momente de

mare tristeţe. Moartea poetului nostru naţional m-a răvăşit.Am lucrat 8 ani la Liceul "Prometeu" şi în nenumărate rânduri mi-am intersectat pa-

şii cu ai marelui poet pe la diferite manifestări de suflet românesc, pe la spectacole, pe stradă, pur şi simplu.

L-am avut oaspete drag şi într-una din clasele pe care le-am condus.Nu-l voi putea uita vreodată şi mă voi mândri că în unele momente ale vieţii mele

am fost în preajma marelui poet, respirând aerul dimprejurul său, ocupând spaţiul din preajma sa.

Dumnezeu să-l ierte!

Frate Grigore,

Trista veste despre dra-maticul accident rutier din noaptea lui 16 ianuarie în care a fost implicat ilustrul poet Grigore Vieru a ajuns în familia mea imediat, fi-ind anunţat de către medicii Eugen şi Traian Beschieru, prietenii noştri dragi. Aceas-tă tulburătoare veste mi-a zguduit inima şi mintea, de teamă că ar putea să ne părăsească marele poet şi prieten. L-am sunat atunci pe Andrei Strâmbeanu, care mi-a reproşat că e imposibil să se întâmple aşa ceva, fi-indcă în ajun, la 14 ianuarie, fusesem la spectacolul lui Fuego de la Teatrul de Ope-ră şi Balet şi ne despărţeam cu exact 25 de minute îna-inte de accident. Dimineaţă ne-am deplasat împreună la Spitalul de Urgenţă, unde erau deja soţia poetului, doamna Raisa, cu fiul Călin, Nicolae Dabija, interpretul Vadim Gheorghelaş, Mihai Vicol, corespondent la “Fla-căra” lui Adrian Păunescu, Valeriu Matei, Ion Ungurea-nu, ex-ministru al Culturii,

şi alţii.De noi s-au apropiat dl

Gheorghe Ghidirim, ex-mi-nistru al Sănătăţii, şi alţi me-dici, care au făcut tot ce se putea întru scoaterea poetu-lui din comă. Am fost mar-tor la telefoanele pe care le-au dat Ambasadorul Româ-niei, Filip Teodorescu, poe-tul Adrian Păunescu, Victor Crăciun, preşedintele Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, Eugen Simion, ex-preşedinte al Academiei Române, care se interesau de soarta poetului.

Pe la orele 20.00 ale ace-leiaşi zile dramatice a sosit de la Bucureşti, cu un avion special, o echipă de medici cu renume pentru a-l exami-na pe Grigore Vieru.

Doctorii au făcut tot ce se putea face ca să-l readu-că pe Grigore Vieru, fratele nostru, la viaţă, dar, cu re-gret, nu se mai putea face nimic.

Grigore Vieru a plecat la Mihai Eminescu, Nicolae Sulac, Ion Vatamanu, Ion şi Doina Aldea-Teodorovici,

Nicolae Costin şi mulţi alţi prieteni de-ai săi.

Bunătatea sa, cuvântul său ales, lăsat nouă ca tes-tament, ne vor călăuzi şi-n continuare. Cu o zi mai îna-inte de acest accident am participat, invitat de poet, la spectacolul lui Fuego şi am avut fericita ocazie să-l cu-prind frăţeşte pe poet, să-i înmânez un buchet de tran-dafiri şi să-l spun de pe sce-nă: “Grigore Vieru face par-te din tezaurul nostru româ-nesc şi este ca cea mai mare bogăţie naţională a noastră”. Aceste aprecieri aduse Poe-tului au fost reconfirmate de aplauzele furtunoase ale celor prezenţi la concert.

Îţi zicem adio, frate Gri-gore, vei rămâne în suflete-le noastre cu toate poeziile, cântecele şi aforismele, şi nu în ultimul rând cu publi-cistica luptătoare, orientată împotriva fariseilor neamu-lui nostru.

Alexei MARuLeA

Poetul sufletului meuGrigore Vieru este poetul sufletului meu. Eu am crescut cu poezia marelui nostru poet.

Doina BRăGARu, masterandă, AseM

iartă-ne Grigore Vieru a fost şi va rămâne în cul-

tura contemporană nu numai ca un mare poet, dar şi ca un talentat şi inimos publicist, un mare cercetător al istoriei şi al filosofiei ro-mânismului basarabean. Cu ajutorul opere-lor sale, el a fundamentat şi a propagat idei-le naţionale, a ţinut aprinsă candela gândirii istorice, a conştiinţei naţionale româneşti, a încurajat şi a dirijat lupta românilor basara-beni pentru Reunirea Basarabiei cu România. Considerăm că eroismul luptei sale politice, românismul său filosofic, etic şi romantic, creaţia sa poetică şi publicistică, metodologia sa teoretică, filosofică şi naţională vor rămâne pentru totdeauna ca parte componentă a ştiin-ţei contemporane româneşti şi europene. Iar-tă-ne, Maestre, că n-am avut posibilitatea să Vă apărăm de propaganda şi calomniile odi-oase, românofobe venite din partea ziarului „Moldova suverană” şi a celorlalte publicaţii comuniste şi imperialiste.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Anton MORARu, doctor habilitat în istorie, prof. univ.

inimi îndurerateColectivul Asociaţiei „Drepturi de Autori şi Conexe” din R. Moldova (AsDAC) ex-

primă profunde condoleanţe familiei, rudelor, apropiaţilor, tuturor celor care l-au cunos-cut şi l-au citit pe remarcabilul scriitor, membru al consiliului AsDAC, Grigore Vieru, şi se alătură milioanelor de inimi române îndurerate în legătură cu trecerea în nefiinţă a unui mare poet al timpurilor noastre.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

„Sunt un om al nemâniei,Lumii astea nestrăin...”

(Gr. Vieru)

Pe data de 18 ianuarie 2009, la ora 1.20, medicii de la Spitalul de Urgenţă din Chişinău au constatat decesul poe-tului Grigore Vieru după un stupid acci-dent rutier. Întreaga suflare românească a pierdut un Bard al românismului. A pier-dut un Mare Poet şi Patriot. A pierdut un Simbol Naţional în viaţă. „Trei culori şi-o singură iubire, Romanească; Trei culori şi-o singură vorbire, Romanească! Trei culori şi-o singură credinţă, Romanească, Trei culori şi-o singură fiinţă, Romaneas-că!”. Iubirea, gândul şi vorbirea, credinţa şi fiinţa noastră sunt Grigore Vieru. Pre-zint doar câteva crâmpeie din confesi-unile Domniei sale. „Nu sunt născut un om luptător, dar n-am avut încotro. Eu abia aştept ca timpurile să revină la nor-mal. Să avem o linişte socială”. Nu a mai ajuns să vadă acele timpuri, să se ocupe

de scrierea superbelor sale poezii, care roiau în capul poetului şi-şi aşteptau tim-pul să fie rânduite pe hârtie. Dar „această nelinişte socială” i-a luat prea mult timp şi forţe. Deseori îl auzeam cum spunea că încă din copilărie privea peste Prut şi visa la clipa când îşi va vedea Patria re-întregită. Din cauza acestui accident ruti-er, a atacurilor mârşave ale „ultranaţiona-listului” Roşca şi veneticului Conţiu n-a ajuns să trăiască acest moment.

Postul de televiziune „Realitatea TV” a fost primul şi cel mai apropiat de tele-spectatorii îndureraţi de această cumpli-tă pierdere, dând în direct interviuri cu mari personalităţi ale culturii şi politicii româneşti, care l-au cunoscut pe mare-le poet. Oricare ar fi subtextul însă, şi postul de televiziune M1 a prezentat pe parcursul întregii seri din ziua ridicării în ceruri a marelui Poet splendide momen-te din activitatea de creaţie a maestrului. Numai postul lui Roşca, EuTV, care sea-ră de seară se erijează cel mai românesc

post TV, a găsit doar 2 minute pentru a-l comemora pe Gr. Vieru în programul de ştiri „Monitor”: „PPCD, alături de toată suflarea românească, regretă plecarea în ceruri a marelui poet”. Cât de făţarnic a sunat această „declaraţie de dragoste” a PPCD faţă de Marele Poet, cunoscând foarte bine atacurile banditeşti ale între-gului imperiu propagandistic al lui Roş-ca asupra firavei fiinţe a Poetului din ul-timul timp. În rest, pe parcursul întregii seri Roşca i-a delectat pe telespectatorii îndureraţi cu o emisiune în limba rusă (la cel mai românesc post?) cu o vrăjitoare, cu repetarea de zeci de ori a unor infor-maţii publicitare cu conotaţie electorală (a găsit şi timpul potrivit!). „Poporul tre-buie să ştie pe cine să aleagă” - ne lumi-nează „marele politician, publicist şi pa-triot” Roşca. Da, desigur, dar în nici un caz pe tine. Să fie oare acest popor atât de întunecat să nu înţeleagă unde bate acest iuda? Dacă ar fi avut un elementar bun-simţ, acest intrus Burciu n-ar fi apă-

rut în această zi cu o emisiune cu totul ieşită din comun despre organizarea de către S. Urecheanu a asasinării „mare-lui conducător” Roşca, atunci când doar cu o zi înainte de moarte poetul a cerut FLuX-ului şi Moldovei suverane să adu-că dovezi referitoare la presupusa impli-care a domniei sale în pregătirea asasină-rii (iarăşi) a lui Roşca (acest om nu era în stare să ucidă o gâză, barem un om, fie el şi un ticălos). Cum poate fi numit acest comportament al lui Roşca şi al praporş-cicilor săi? Numai creştinesc nu poate fi numit.

Ce ne rămâne nouă să facem în conti-nuare? Poate acest simbol naţional „Gri-gore Vieru” ne va uni, în sfârşit, să facem totul pentru a-i păstra curată amintirea Poetului, dacă nu am fost în stare să-l apărăm în timpul vieţii lui.

Fie-i ţărâna uşoară! Măcar acolo va avea pace, şi nu l-or mai mânca "priete-nii".

Valeriu DuLGHeRu

nE-A PăRăSiT SiMBoLUL nAŢionAL AL RoMâniSMULUi – GRiGoRE ViERU

Valeriu MATeI

CăMAŞA LUi GRiGoRE ViERULa balconul de unde Poetul privea cerul,ca un drapel frânt într-o luptă nedreaptă,cămaşa lui sinilie prinsă de geruliernii cumplite, ca un ostaş fidel aşteaptă

s-o îmbrace Poetul; dar el a plecat de-acasăpunându-şi cămaşa morţii – grea povarăpentru inima lui rănită şi arsăde minciuna trufaşă, de otrava barbarăaruncate asupra-ne de trişorii de farsăajunşi la putere – urâciunea fără suflet, fără cuget,spân roşcat, pardosit cu lozinci patriotarde,cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,scribul slinos în slujba hidoaselor hoarde…

Ca o rază de soare în bezna fără sfârşitPoetul venea să-ţi aducă adevărul,aşchie de neam, divizat şi nedreptăţit,copil orfan căruia i s-a furat viitorul.

Poetul înfrunta viscole şi furtuni,ploi cu piatră şi surpări de pământsă-ţi aducă icoana adevăraţilor tăi străbuni,să te înalţe din beznă prin crez şi cuvânt.

Nu iarna l-a strivit, nu negura nopţii –hăul minciunii şi-al urii inima i-a sfâşiat,cuţitul lui Iuda pieptul lui firav l-a-njunghiat,timpul sugrumat de mişei l-a făcut să-mbrace cămaşa tatălui mort la răscrucile

sorţii, cămaşa însângerată a morţii cu toate durerile ei…

La balconul Poetului razele soarelui pal şi cernitmângâie firul de viaţă rămas în cămaşa de stele,ca o pasăre a cerului ea se zbate şi flutură-n infinit…

Spune-i, mamă îndurerată, lui Dumnezeu că Poetul a murit,

Spune-i, maică Maria, lui Dumnezeu că versul lui n-a murit!

Duminică, 18 ianuarie 2009

Grigore Vieru face parte din tezaurul nostru românesc

Ion HADâRCă

CEL MAI TRAGiC PoEM

In memoriam Grigore Vieru

Poetul şi-a scris Cel mai tragic Cel mai straşnicŞi cel mai strivitÎntre maluri Poem –Cel mai tragicPentru că şi-a scris

poemulCu Necuvintele frateluisău Nichita

Dar şi cu NeluminileDar şi cu NefiinţaTotuşi nu-l atingeţiCu neguraAtingeţi-lCu vergura

Până-n culmile cerului dumnezeiesc de aproapePână-n miracolul În-vieriiDin copil în copil

Cât mai esteVie-ru-şinea ceaSacră de Om

Cât mai adâncSă-ncolţeascăViersu-i nemuritor

Cât Limba RomânăCât lumeaCât e-vii-ru-mănităţii

20 ianuarie 2009, ora 2.00, Biserica sfânta Teodora de la sihla

Viaţa unui mare român s-a cur-mat în acest ianuar, la cumpăna timpului, între două ceasuri astrale ale destinului nostru: naşterea po-etului naţional Mihai Eminescu, la 15 ianuarie 1850 si naşterea României moderne, întrupată prin alegerea Domnului Unirii, Al. I. Cuza, la 24 ianuarie 1859. Grigore Vieru, care i-a iubit pios pe cei doi dascăli de simţire românească si împlinire a rostului nostru major, va fi să fie purtat întru veşnicie de umbra lor.

Aşezarea noastră în lume s-a încărcat, în acest ianuar, cu un simbol tragic: poetul pătimirii nea-mului românesc din Basarabia a fost ales de destin să le fie alături lui Eminescu si Cuza. Grigore Vi-eru n-a putut să se despartă de noi înainte de a-şi lua rămas bun de la cea mai nobilă făptură si cea mai înaltă conştiinţă a românilor din toate timpurile, Mihai Eminescu. Poetul, care i-a fost dascăl în toate, l-a chemat la el, nu înainte de a-i fi inspirat ultima mare experienţă a vieţii sale: întâlnirea cu versul şi

cugetul său, la Cahul. Grigore Vieru, care a făcut din

unirea tuturor românilor idealul operei si a vieţii sale, n-a mai apu-cat sa-l evoce si pe Al. I. Cuza.

Viaţa poetului a fost încărcată de dureri si nelinişti, însă Dumne-zeu i-a hărăzit o misie pe care n-o împărtăşeşte decât celor aleşi: să-şi înalţe neamul in ochii Lui. Mângâ-iat pe creştet de El, poetul trece în lumea umbrelor asemenea soldatu-lui ce şi-a împlinit datoria, înnobi-lând-o prin jertfa sa.

Românii au pierdut un mare poet si un caracter exemplar, dar s-au îmbogâţit cu un nou mit. In Panteonul neamului, între Emi-nescu si Cuza, din acest ianuar începând, ne vom reaminti, de-a pururi, si de Grigore Vieru.

Dumnezeu să-i odihnească în pace sufletul lui nemângâiat.

societatea culturală “Plai Mioritic”- Iaşi – chişinău -

cernăuţiÎn ziua despărţirii de poetul nostru prea iubit, Grigore Vieru

La despărţirea de Grigore Vieru

Marelui poetPlâng colegiile din ţară,Şcoli, licee, academiic-ai să vi la dânşii iarătu din ceruri să le scrii.

Te plâng ape curgătoareNistru, Dunărea şi PrutulNimeni nu le-a scris ca tine, Te-a durut şi le-a durut?

Te plâng drumurile toateNumai unul tace mutCare-atunci în neagra noapteSă te cruţe n-a putut.

Alexandru VIŞNeVscHI

Litanii pentru orgă

Tristă dimineaţă De duminică mare.Îmi izvorăşte pe faţăsteaua cea de sare.

Grigore VIeRu

Ne naştem o singură dată, iubim o singu-ră dată, mu-rim o singură dată. Toate ce-lelalte naşteri, iubiri şi muriri nu sunt decât nişte năzăriri.

Grigore VIeRu

8 Literatura şi arta Nr. 3 (3307), 22 ianuarie 2009

Adresa redacţiei:“Literatura şi arta”str. Sfatul Ţării nr.2,2009, or. Chişinău

“Literatura şi arta” apare la Chişinău în fiecare joi în limba română. Indice general de abonare - 6778l.Indice de abonare privilegiată (pentru pensionari, studenţi şi invalizi) - 67881

Redactor-şef: Nicolae DABIJAsecretar general de redacţie: Raisa CIOBANU

Publicistică şi informaţie: Elena TAMAZLÂCARU, Aleutina SARAGIU; Literatură: Nina JOSU; Arte: Doina DOBZEU; Cultură: Iulius POPA; stilizator: Valentin GUŢU; Machetare şi design: Andrei DORGAN; relaţii cu publicul: Eugenia CIOBANU; ilustrator: Leonid POPESCU; contabil: Cristina FRUNZĂ; corector: Ana SURDU; fotoreporter: Victor LAVRIC.

Comanda nr.: 104 Tipografia “Universul”

Telefoane: Redactor-şef: 23.82.l7, 2l.02.l2.Secretar general de redacţie: 2l.02.l2.Secţia literatură, publicistică, stilizator, fotoreporter: 23.82.l6.Contabil: 23.85.46e-mail: literaturasiarta@yahoo.comhttp://www.literaturasiarta.md/

Îndureraţi...Colectivul revistei pentru copii şi adolescenţi NOI este adînc îndurerat de plecarea în lu-

mea celor drepţi a scriitorului Grigore Vieru, fost colaborator literar şi membru al colegiului redacţiei. Exprimăm condoleanţe rudelor şi celor apropiaţi.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Revista NOI

ne-a făcut copilăria frumoasă…Grigore Vieru - nume de care este legată copilăria fiecăruia dintre noi, un nume la au-

zul căruia nu poţi rămâne indiferent! Îmi este greu să vorbesc la trecut despre acest mare om, care a luptat până în ultima clipă pentru dreptate. Dar, totuşi, viaţa mă obligă să rostesc la trecut cuvinte înălţătoare despre marele poet al romanilor Grigore Vieru. Copi-lăria mea a fost mult mai frumoasă datorită poeziilor domniei sale, datorită „Albinuţei”. A ştiut foarte bine prin ce metode să educe copiii, le-a citit gândurile, scriind despre ceea ce doreau ei. Impresionată am fost mereu de poeziile dedicate mamei, poetul fiind mereu un exemplu pentru mine personal în ceea ce priveşte atitudinea copiilor faţă de mamă, o atitudine plina de afecţiune, dragoste, respect. A trezit în mine şi mai mult simţul patrio-tismului, m-a determinat să-mi iubesc şi mai mult patria şi să mă bucur de comoara cea mai de preţ - limba noastră cea romană. Versurile lui şi personalitatea sa puternică ne-au trezit cele mai ascunse părţi ale sufletului nostru. Rătăcim prin lume în căutarea unor comori, fără să ne dăm seama că comoara este lângă noi. Fiinţa sa urcă la cer alături de persoanele pe care le-a iubit şi cărora le-a dedicat atâtea poezii de o valoare inestima-bilă. Generaţiile care au crescut cu el în suflet, precum şi cele viitoare îl vor cunoaşte pe poet ca pe un mare iubitor de frumos. Avem de îndeplinit multe dorinţe pe care poetul nu a reuşit să le realizeze. Ne va fi greu, dar amintirea despre el ne va ajuta mereu. Să lup-tăm pentru acest pământ, pentru acest popor, astfel ca, privindu-ne de sus, Grigore Vieru să fie mândru de urmaşii săi.

Ala ROTARu,elevă la colegiul Naţional de comerţ

Cu numele lui…Marele nostru poet, tribun al durerii naţionale. Sărmanii de noi, nu-l mai avem, l-am

pierdut. El ne era drapelul de luptă. El ne era clopotarul care ne chema la luptă pentru dreptate, conştiinţă naţională şi demnitate de om. Opera sa ne-a trezit conştiinţa naţiona-lă în anii ‘89-’90. El ne chema în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Cu el ne-am recâştigat independenţa, alfabetul nostru latin, limba de stat, tricolorul, imnul de stat “Deşteaptă-te, române!”. Chiar dacă a fost traumatizat, el ar mai fi trăit, dar inima lui n-a rezistat celor două infarcte provocate de duşmanii noştri naţionali şi duşmanii lui. Ei loveau în el cu ură patologică şi fără milă. Blestemaţi fie ei de către Dumnezeu şi de noi toţi. Pierderea lui Grigore Vieru ne va uni, ne va trezi la demnitatea de neam. Ca semn de răzbunare pentru inima zdrobită a lui Grigore Vieru, să ne răzbunăm pe comunişti, procomunişti şi toţi părtaşii lor la alegerile din primăvara anului 2009. Să ridicăm un val de indignare şi protest aşa cum l-am avut în anii ’89-’90, fiind călăuziţi de numele lui Grigore Vieru. Să-i zdrobim pe răufăcători aşa cum l-au zdrobit ei pe G. Vieru. Să-i înlăturăm de la cârma ţării şi să-i împingem cu grebla la râpa cu gunoi, că acolo li-i locul. Să obţinem o biruinţă a forţelor naţionale, pentru care a luptat G. Vieru şi ne chema să nu mai stăm în genunchi şi să ne îndreptăm spatele încovoiat.

Dar lupta lui G. Vieru nu s-a terminat aici. Mai departe vor lupta poeziile şi cânte-cele sale, preluate de cei pe care el i-a crescut şi educat din grădiniţe până la facultăţi prin opera sa patriotică şi prin lupta sa corp la corp cu forţele păgâne şi străine neamului românesc.

Ne pare tare rău de ce s-a întâmplat. Am devenit cu totul săraci fără Grigore Vieru. Cu mare durere în suflet şi cu lacrimi în ochi...

Nu ştim de ce Dumnezeu ni-i ia pe cei mai scumpi şi pe cei mai necesari...E doliu naţional, dar nu şi pentru comunişti.

Tudor cucOŞ,FDRM chişinău

Două pierderi imense, irecupera-bile s-au împletit în una şi ne-au lăsat mai săraci, mai vulnerabili, mai în-singuraţi...

Doi rapsozi ai spiritualităţii noas-tre au plecat spre eternitate, văduvind cultura neamului românesc.

Colectivul Teatrului Naţional „Mi-hai Eminescu” este profund îndure-rat de tragicul deces al Marelui Poet Grigore Vieru şi trecerea în nefiinţă a Eminentului Actor Victor Ciutac.

Dumnezeu să-i odihnească în lu-mea celor drepţi.

Teatrul Naţional „Mihai eminescu”

Dumneavoastră, dragi cititori, vă vine a crede că de azi înainte despre dragul nos-tru poet Grigore Vieru se va vorbi la tim-pul trecut? Întreaga mea fiinţă protestează, se împotriveşte acestei nenorociri naţiona-le, de care este cuprinsă întreaga suflare românească.

L-am visat pe domnul Vieru chiar în noaptea fatală când i s-a curmat viaţa în-tr-un groaznic accident rutier. Se făcea că maestrul era în mijlocul nostru, cei de la

grădiniţa „Îngeraşul”, şi ne recitea o poe-zie.

M-am trezit şi m-am uitat la ceas: era ora trei şi ceva după miezul nopţii. Nu-mi pot explica nici până acum miracolul: bu-zele îmi şopteau o poezioară pe care când-va o declamase un puşti de-al nostru la un matineu, chiar în prezenţa autorului. Ca-trenul sună astfel:

Păsăruicile din codruCând în ţări străine sânt,Ele cântă tot de codru,

Tot de-al nostru drag pământ.Nu sunt sigură dacă am reprodus întoc-

mai versul vierean dar adevăr vă spun că anume aşa mi l-am memorizat în vis.

Eu sunt convinsă că marea poezie a lui Grigore Vieru – şi cea pentru copii, şi cea pentru adulţi – va rămâne pe canavaua timpului, a generaţiilor care vor veni după noi. Să-i păstrăm memoria, să-i cinstim numele şi poezia, să învăţăm de la Grigore Vieru cum trebuie preţuită, cinstită şi ve-

nerată Patria, Mama, Femeia. Să însuşim cea mai de preţ lecţie pe care ne-a lăsat-o marele poet: iubirea de ţară, de limbă, de Dumnezeu.

Adio, iubite Grigore Vieru, îţi spun cu inima strânsă de durere toţi copilaşii de la Grădiniţa „Îngeraşul” şi întregul nostru co-lectiv de educatoare şi angajaţi.

Oltiţa BOJescu,directoarea Grădiniţei „Îngeraşul”

Plecat în veşnicieGrigore Vieru a fost cântăreţul Unirii. El ne chema mereu la unirea noastră. Pe toate

căile posibile. Îi citeam articolele, îl ascultam la diverse manifestaţii, la şedinţele FDRM. Tuturor le spuneam că Poetul ne oferă o şansă. Dar şansele nu durează veşnicii. Nu vreau să fac nici o aluzie, dar poate acum, în ceasul al doisprezecelea, mai avem şansa de a-i asculta şi a-i realiza doleanţa.

Da, şansele nu durează o veşnicie. Veşnicia însă nu-l va uita pe acest Geniu. Noi să fim demni de a-i urma şi a-i realiza cauza. Cât naşte asemenea personalităţi, un neam nu poate dispărea.

Grigore Vieru a fost un Munte, pe care în zadar au încercat să-l roadă nişte şoareci. Iar muntele, cum se spune, tot timpul a fost frate cu românul...

Aureliu BeNu,membru al FDRM

- Este Grigore Vieru, este, uite-l aici! Eu îl am la mine acasă, bunicuţo, mi-a răspuns la telefon, de la Bucureşti, cu voce zglobie, nepoţica mea, atunci când am în-cercat să-i spun că Grigore Vieru nu mai este.

Întrebându-mi fiica ce înseamnă

această afirmaţie veselă, dânsa, neştiind ce i-am vorbit Măriucăi, mi-a spus că micuţa a alergat în grabă şi a adus „Albinuţa” lui Grigore Vieru şi că răsfoieşte cartea pagină cu pagină şi tot arată cu degeţelul la fiecare poezie, strigând cu multă însufleţire: „Este Grigore Vieru, este! Iată-l, bunicuţo!”

Nepoţica mea are doar patru anişori, vârstă la care cei maturi nu discută cu ea despre moarte. Astfel că îmbinarea de cu-vinte „nu mai este omul”, în înţelegerea ei, nu înseamnă ceea ce cunoaştem noi. De aceea, atunci când a auzit că „nu mai este Grigore Vieru”, ea a înţeles că nu este la noi acasă. Dar asta nu înseamnă că el nu este şi la dânsa acasă. Fiindcă pentru ea Grigore Vieru este de când a început să silabisească primele cuvinte, de atunci părinţii, citindu-i versurile lui, de fiecare dată îi amintesc şi numele autorului. Şi tot aşa zi de zi, încât poeziile scrise de poetul Grigore Vieru pentru nepoţica mea sunt si-nonime absolute cu însuşi Poetul. Aşa că chiar dacă nepoţica mea ar fi pregătită să vorbească despre moarte, în situaţia dată, ea nu ar înţelege ce înseamnă „a murit Gri-gore Vieru”. Cum poate să moară Poetul Grigore Vieru dacă El este mereu prezent în casa ei prin cartea izvorâtă din sufletul lui?

Iar noi considerăm că expresia „a mu-rit Grigore Vieru” exprimă cea mai mare nedreptate care i s-a adus Poetului. Dar e şi cea mai gravă încălcare a normelor ling-vistice. Fiindcă „a murit” şi „Grigore Vie-ru” nu pot face bună vecinătate, expresia aducând în sufletele noastre suspin, triste-ţe, durere. Şi noi vrem să strigăm şi să în-trebăm: „De ce, moarte, nu l-ai crezut pe Poetul Grigore Vieru, când încerca să te convingă că nu are cu tine nimic? Dacă el nu a avut cu tine nimic, tu de ce ai vrut să ai cu el atât de mult, încât l-ai vrut doar al tău?” De ce l-ai luat dintre noi şi l-ai dus acolo sus? Acolo este însăşi Dumnezeirea, acolo sunt mulţime de apostoli şi îngeri şi noi ne bucurăm pentru că sunt, fiindcă avem cui ne ruga.

De Grigore Vieru neamul nostru a avut nevoie aici, pe pământ. Eu n-am să alerg după cuvinte mari, răsunătoare, după citate

sofisticate, precum că Grigore Vieru este însuşi Universul, că este însăşi eternitatea. Indiscutabil că aşa este. Altfel nici nu poa-te fi, fiindcă el a fost întruchiparea harului divin, coborât printre noi, predestinat nouă, lăsat nouă de către Tatăl Ceresc. Oamenii dăruiţi cu această calitate sunt însăşi desă-

vârşirea rătăcită printre noi, care se iroseşte pentru a ne ajuta să vedem dincolo de ceea ce desluşesc ochii noştri, să auzim dincolo de sunetele care ajung la urechea noastră, să simţim cum oftează pământul…

În vara anului trecut familia mea a suportat o mare pierdere, a trăit o dramă cumplită. Una dintre primele uşi la care am bătut a fost cea a casei Poetului Grigore Vieru şi a doamnei Raisa Vieru. La dom-niile lor am găsit înţelegere, compasiune, ajutor şi alinare. Atunci nu am alergat la Poetul Grigore Vieru. În acea clipă aveam nevoie de ajutorul unui Om adevărat. Şi aveam absoluta certitudine că acesta este Omul Grigore Vieru. Vestea aflată acum o săptămână m-a frânt. Eram conştientă că acum Grigore Vieru are nevoie de aju-tor, dar nu i-am putut întoarce binele făcut, rămânându-i veşnic îndatorată. Datoare Omului Grigore Vieru pentru omenia lui.

Omul, pentru ca să poată rezista, ca să poată trăi, are nevoie să fie înconjurat tot de oameni… Ce trist este să conştientizăm că Grigore Vieru acum se uită la noi de sus plin de mâhnire că nu a reuşit să facă lu-mea mai bună, că această lume a refuzat să se lase şlefuită pentru a-i da strălucirea cu care dânsul a fost hărăzit, dar că răii, prin imperfecţiunea lor, au tot tras de el, încer-când să-l târâie prin noroiul în care li-e dat să se bălăcească.

Sufletele noastre sunt pline de durere, dragă Poete, pentru că ne părăseşti. Însă toată viaţa ai trudit, te-ai îngrijit ca în ul-timul Matale ceas să nu rămânem nişte orfani săraci, dar ca la plecare să ne laşi averi din care să ajungă întregului neam să se tot înfrupte, şi ele, aceste averi, să nu mai sece, deoarece moştenirea pe care ne-ai lăsat-o, cu cât mai mult vom lua din ea, cu atât mai mult va spori.

Dragul nostru Poet Grigore Vieru, Lu-ceafărul să-ţi lumineze calea spre stele, ca-lea spre Eminescu, calea spre Dumnezeu, dacă strigătul nostru nu a fost suficient de puternic pentru ca să te putem opri din dru-mul neîntoarcerii!

Raisa cIOBANu Plînge Prutul,Tristă veste,Că poetulNu mai este...

Suspină MoldovaŞi ne trec fiori,Că s-a stins o floareDin Podul de Flori.

Chinuit, poetul,S-a stins în dureri,Purtînd mereu visulUnei singure ţări.

Nu i-a fost frică,Nu i-a fost teamă,

I-a fost doar milăCă moartea nu are

mamă.

Pana lui măiastrăVa trăi milenii,Punîndu-l pe Emi-

nescuMai sus decît zeii.

Plînge „Albinuţa”Cu lacrimi paterne,A rămas orfanăŞi limba maternă.

Radu NAcu,elev al Şcolii Primare

Nr. 16, chişinău

Pe când aveam vreo 5 ani, m-am dus cu mama la un recital de poezie, unde 1-am văzut prima dată pe bunul Grigore Vieru. Ca mulţi dintre cei prezenţi, m-am apropiat să-mi ofere un autograf pe cartea ce se lansa în acea seară. Mi-amintesc că mama ne-a făcut o poză (o am şi acum). Răsfoiam puţin mai târziu volumul şi am găsit pe paginile lui prima poezie pe care am recitat-o:

„Mama ne mângâie,Soarele luceşte.Soarele e unul,Mama una este”.Era o carte de poezii pe care le ştiam pe

de rost cu mult înainte de a fi învăţat să ci-tesc. Atunci am descoperit bucuria lecturii.

Elevă fiind, mult mai ocupată, citeam doar poeziile lui Grigore Vieru care erau incluse în manuale (acum îmi dau seama că sunt mult prea puţine).

Tragica moarte a lui Grigore Vieru mi-a amintit cât a însemnat pentru mine, pentru copilăria mea.

Copiii şi nepoţii mei o să mă întrebe cu invidie:

- Ai avut ocazia să-1 vezi pe Grigore Vieru?

Cu lacrimi în ochi o să mă gândesc: „Da! Am avut acest noroc, dar n-am ştiut să profit de el”. În cei 13 ani împliniţi, nu l-am văzut decât de 3 ori...Deşi ocazii am avut mai mul-te... Dar e prea târziu pentru regrete...

A plecat dintre noi. A fost, probabil, mult prea bun pentru această lume cu su-flet deşert.

Dumnezeu avea nevoie de el şi 1-a luat pe Grigore Vieru în ceruri, iar noi 1-am pierdut pe unul dintre cei mai mari poeţi români.

Să se odihnească în pace, căci, deşi s-a dus de pe pământ, nu a putut să plece şi din inimile noastre! Ştiu că va rămâne pentru totdeauna îngerul Copilăriei Mele!

cristina ARHILIuc,elevă, clasa a VII-a „B”, Liceul

„Prometeu”

„Adio, iubite domnule Grigore Vieru!”

scriitorii Grigore Vieru şi Nicolae Dadija în ospeţie la Gră-diniţa “Îngeraşul” din chişinău

De ce, moarte, nu l-ai crezut pe Poetul Grigore Vieru că nu are cu tine nimic?

Plînge „Albinuţa”Poetului Grigore Vieru

Grigore Vieru— îngerul copilăriei mele

În­faţa­redacţiei­revistei­Literatura şi arta

LITANIELui Grigore Vieru in memoriamPlângi suflete, plângi. Cu lacrimi de

gheaţă şi foc. Plângi suflete plângi. Din ochi-mi îndoliaţi de plecarea ta, bădiţă Grigore, atât de devreme şi atât de stupidă cadă flă-cări şi ţurţuri brăzdându-mi sufletul şi fata întristată.

Plângi, suflete, plângi. Cu lacrimi de foc şi de gheaţă.

Numele tău meu e şi numele meu. Este şi numele nostru. Este numele Basarabiei şi al Bucovinei mele. Şi al Ţării întregi. Rugă-ciunile pentru

mama, pe care le-ai rostit cu lacrima su-fletului sunt şi ale mele. Sunt şi ale noastre. Sunt ale tuturor celor care am avut sau încă mai avem mame. Şi a mamelor ce duc do- do-do-rul copiilor cărora le-au dat viaţă. Şi noi le vom rosti mereu. Ziua sau noaptea. Pentru că până la urmă tot duminicile cuvintelor vor marca învierea neamului nostru.

Plângi, suflete, plângi. Cu lacrimi de foc şi de gheaţă.

Păşesc pe aceleaşi drumuri şi mă bucur că Steaua de vineri ce ţi-a luminat mintea şi sufletul prea plin de răni de cuvinte îmi lu-

minează şi mie calea prin noaptea durerilor şi a viselor neîmplinite.

Strigat-am către Tine la sfârşitul zilei de naştere a fratelui nostru mai mare întru toate cele bune şi nemuritoare, Mihai, şi Tu, dragă frate Grigore, nu m-ai auzit. Izvoarele s-au cutremurat. Şi clipele toate. Şi tu nu mă au-zeai. Strigat-am către Tine şi simţeam cum Rădăcina de foc a poeziei tale îmi pătrundea întreaga fiinţă. Şi aşa va fi acum şi în veac. Pentru că Hristos nu are nici o vină.

Pentru că Taina lui, sfintele taine ne apă-ră.

Iar tu, pentru că n-ai putut fi niciodată mai simplu decât iarba, ca firul de iarbă spar-ge-vei peste veacuri betonul prostiei celor mulţi care te-au ponegrit şi atacat de atâtea ori fără milă. Pentru că un Verde ne vede dinspre viaţa cea veşnică. Şi tu de azi înain-te aflat la loc cu verdeaţă, de unde a dispărut toată durerea şi întristarea şi suspinul. ne vei veghea fiinţarea. Întru cuvânt românesc şi credinţă românească. Întru acelaşi Neam şi aceeaşi Ţară. Aproape .Atât de aproape...

Plângi, suflete, plângi. Cu lacrimi de foc şi de gheaţă...

Vasile TăRAŢeANu

Condoleanţe

colectivul catedrelor Fiziologie sunt alături de profesorul universitar, şef catedră Fiziologia Omului, Aurel saulea, şi-I exprimă sincere condoleanţe în legătură cu trecere la cele veşnice a mamei sale

LuTeRIA.Dumnezeu s-o odihnească cu drepţii.