ARHITECTURA TOTALITARA Dupa aproape 20 de ani de arhitectura modernista, statele totalitare din Europa convergeau spre aceeasi linie estetica neoclasica.. Contextul acestei distilari a formeu a fost diferit pentru Germania, Italia si Uniunea Sovietica, dar toate trei tineau s atsabileasca un stil national care sa poata exprima retorica totalitara. Modelul neoclassic se potrivea cu o ideologie a unei puteri

instalate p scara intinsa, pe cand modernismul esuase in aceasta directive, deoarece era un limbaj al comertului care raspundea in primul rand energiei economiei de piata libera, nu glorificarii puterii de stat.

1)-TOTALITARISM

Conceptul de totalitarism aparţine lui Mussolini care în 1925 a început să vorbească de "voinţa totalitară" a fascismului revoluţionar. Filosoful Gentile a preluat termenul acordându-i semnificaţii noi, în relaţie cu "Statul" care, spre deosebire de cel al democraţiilor burgheze, nu este supus pericolului de "înstrăinare" de societate. Semnificatul dual al conceptului italian de totalitarism revoluţionar mussolinian şi filosofico-statal al lui Gentile a fost preluat şi adaptat de germani. Ernst Jünger a acordat acestui concept, ca şi Mussolini, semnificaţii dinamice, vorbind de "războiul total şi mobilizarea totală", iar cel mai cunoscut teoretician german al dreptului, Carl Schmidt, a dezvoltat în spirit gentilian conceptul prin prisma definirii relaţiilor fundamentale politice dintre "amic-inamic", în care a inserat, ca antiteză istorică la pluralismul Statului liberal, noţiunea de "identitate totală dintre stat şi societate". Lumea anglo-saxonă, după pactul germano-sovietic Riebbentrop, Molotov, a aplicat termenul de "totalitarism" şi bolşevismului.

Conceptele de totalitarism şi de fascism nu desemnează doar regimuri diferite, dar şi "tipuri generice" diferite, cum susţine Ian Kershaw. Doar o abordare comparatistă a problemei ar putea clarifica multe dintre ambiguităţile celor două concepte, prin statutarea unui "model" al totalitarismului şi definirea relaţiilor dintre "sursă şi influenţe", dintre mişcările fasciste şi instituţiile puterii. În principiu există două moduri de definire a conceptului general de totalitarism, care până mai ieri păreau a fi ireconciliabile. Primul mod este cel de "stânga", de sorginte marxistă. Analiştii marxişti plecau de la premise teoretice ce se vroiau "ştiinţifice", dar aplicarea lor în teorie se baza pe o definire conceptuală ambiguă şi adesea pe o cvasitautologie. Esenţa acestei poziţii constă în susţinerea tezei privitoare la faptul că dictaturile de dreapta sunt "fundamental

diferite" de cele de stânga, iar teroarea comunistă este pozitivă, fiind "orientată spre transformarea completă şi radicală a societăţii", în timp ce teroarea fascisto-nazistă este negativă, ignorând aprioric faptul că şi fascismul şi nazismul urmăreau exact acelaşi lucru: restructurarea

totală a societăţii. "Nu numai că am făcut să cadă capete, dar în plus le-am educat", afirma cu cinism Lenin, într-o discuţie avută în 1920 cu Klara Zedkin. Una dintre cele mai valabile definiţii ale totalitarismului a fost dată de către Lewis Mumford, care, în cartea sa "Mitul maşinii", afirmă că totalitarismul este "o structură invizibilă, compusă din elemente anatomice umane, vii dar rigide, dotate fiecare cu o funcţiune, cu un rol şi cu o sarcină; această imensă organizaţie colectivă face posibilă o gigantică rentabilitate a muncii şi realizarea de proiecte grandioase"Unul dintre invarianţii totalitarismului a fost ura constantă pentru religie în special şi pentru creştinism în particular, cu toate că Nikolai Berdiaev, marele filosof exilat de către Lenin, remarca caracterul mistic al totalitarismului, considerând bolşevismul ca pe o "aplicaţie deformată, inversă, a sufletului rus", iar pe bolşevici drept "o sectă religioasă atee care a pus mâna pe putere" .

2)-ARTA TOTALITARĂ

Arta, în lumea totalitară, are atât originea cât şi finalitatea clar definite. Originea este în mod categoric şi obligatoriu revoluţia. "Ar fi naiv a gândi că revoluţia poate ocoli arta şi că aceasta, ca Frumoasa din pădurea adormită, va putea trăi undeva în afara timpului sau în paralel cu el [...]

Atunci când politica devine o dramă populară, artistul nu mai poate zice: «aceasta nuare nimic comun cu mine», deoarece ea are totul comun cu el. Şi dacă ratează şansa care îi este oferită de a lua, prin mijloacele artei, o poziţie clară vis-à-vis de noile principii, atunci nu trebuie să se mire că viaţa trece alături de el".

Finalitatea artei totalitare poate fi dedusă sintetic din fraza lui Filonov, din 1919: "Trebuie să organizăm arta şi să o facem, precum industria grea şi Armata Roşie, un instrument eficace în serviciul unui proiect de stat total".

Din cauze multiple, cu substrat mai mult politic decât ştiinţific, atunci când se analizează cultura unui stat totalitar, există tendinţa de a se nega aprioric existenţa unui "fenomen cultural totalitar". Se motivează această poziţie considerându-se că un fenomen cultural nu poate fi generat de un element extracultural, cum este ideologia. Totuşi ideologia, generatoare de tematici, generează un stil propriu şi "stilul" este acela care face ca totalitarismul, indiferent dacă este italian, german sau sovietic, să genereze o artă care se deosebeşte structural de cea a culturii burgheze. Orice paralele ce se fac cu momente similare existente în culturile "democratice", orice asemănări formale, ignoră acest punct de importanţă majoră, iar motivându-se că în definitiv neoclasicismul, care pare a fi principala caracteristică a arhitecturii totalitare, a bântuit cu o violenţă similară şi în principalele exponente ale occidentului democratic, se ignoră faptul că există neoclasicism şi neoclasicism. Adică, nu se pot compara arhitecturi făcute cu elementele componente ale unui limbaj, care a avut o totală coerenţă la vremea lui, cu arhitecturi care golesc

de orice conţinut "ideologic" neoclasicul şi în golul rămas inserează o nouă ideologie, o nouă tematică şi un nou stil. Acesta este cazul arhitecturii naziste şi staliniste.

Stilul artei totalitare este generat de o structură care încearcă să facă fuziunea tuturor elementelor într-un exemplu unic şi magnific, construit pentru toate epocile şi pentru toate popoarele. Stilul artei totalitare este rezultatul subordonării producţiei artistice depersonalizate unui ţel comun, orientarea ei spre un centru unic. Stilul artei totalitare (înţeles nu doar ca o însumare de expediente formale, ci ca expresie a unei epoci) se adresează

posterităţii, în timp ce limbajul ei se adresează contemporanilor. Limbajul artei totalitare este în general realist, pentru a crea, cu maximă eficacitate şi finalitate propagandistică, noi mituri populare, menite formal a educa masele, dar de fapt menite a le poseda, a le subordona total, adică totalitar. Limbajul ei a evoluat în timp, dar întotdeauna în limitele impuse de un realism care nu era atât un element stilistic, cât cel mai sigur mod de a transmite o informaţie care trebuia decodificată într-un singur mod, un semn de loialitate a artistului, un gaj al participării sale la gândirea şi simţirea colectivă". Hitler, cu un pragmatism total, era indiferent faţă de reala fervoare ideologică a artiştilor. Dacă serveau puterea era suficient. Nu trebuie ignorat faptul că cele mai importante personalităţi ale culturii celui de al III-lea Reich nu erau nici măcar membri ai partidului naţional-socialist. Într-o societate care exaltă colectivitatea în detrimentul individului, important este produsul creat, iar un artist care nu aparţine partidului poate fi uneori mai util pe plan ideologic, dacă respectă criteriile formale totalitare, decât un nazist sau un bolşevic convins, ca Nolde sau Lissitsky. Arta totalitară are un aspect monolitic, cu toate că este formată din elemente diferite subordonate unui scop unic, într-o strictă ierarhie a valorilor şi este similară cu arta religioasă, în care terestrul nu are sens decât în măsura în care este un reflex al celestului. Deci, cu toate similitudinile date de realism, arta totalitară nu derivă din neoclasicismul secolului al XIX-lea, ci din "epoca de aur a catedralelor".

KONSTANTIN MELNIKOV(1890-1974)

Melnikov a fost un arhitect si pictor rus. Opera sa arhitecturala, compresata intr-un singur deceniu (1923-1933), l-a localizat in fruntea avangardei arhitecturale d ela sfarsitul anilor’20. Desi a fost asociat cu constructivismul, Melnikov a fost un arhitect independent, si nu limitat de regulile unui anumit stil artistic. In 1930, acesta refuza sa se conformeze arhitecturii staniliste si decide sa ramana profesor si pictor pana la sfarsitul vietii. Acesta s-a nascut si a murit in Moscova. A fost al patrulea copil dintr-o familie saraca, si a fost singururl care si-a depasit conditia. Melnikov s-a casatorit cu Anna Yanlokova in 1912 si a devenit vegetarian. Viata sa a luat o intorsatura drastica atunci cand l-a intanit pe Vladimir M. Chaplin, care a fost un inginer si on de stiinta faimos, si firma sa i-a deschis noi cai de succes viitorului arhitect. „Pur si simplu nu puteam sa rostesc nimic”, a spus Melnikov mai tarziu, „Stateam acolo fara s ama misc, holbandu-ma la podea. A fost o zi glorioasa vietii mele.”. Una dintre cele mai reusite opere ale sale este propria sa casa- casa Melnikov (pentru familia sa), un proiect care a atras multi turisti interesati de arhitectura moderna.

CASA MELNIKOV (1927)

Casa Melnikov este o vila onstrita de Konstantin Melnikov pentru el si familia sa. Acum, casa este vazuta ca un simbol al secolului XX in arhitectura si un fel de „icon” al culturii modiale in general.Arhitectul a fost incurajat pentru acest proiect, de faima de care ave parte, si l-a realizat in „Sezonul lui de Aur” in 1927-1929, si design-ul a devenit unul dintre cele mai triumfante experimente din istorie. Alengantul aranjament spatial i-a adus arhitectului o faima mondiala.

Critcii spun ca aceasta casa reprezinta una dintre cele mai mari reusite din arhitectura rusa.La

nivelul planului, criticii spun ca intersectia celor doi cilindrii intaresc prima impresie cu privire la aspectul profund clasicist al casei. In plan se mai observa si grija lui suprema de a atinge

simetria.In plan se observa cu usurinta si axul longitudinal de simetrie.

Perspectiva aeriana a casei Melnikov

Imagine interioara

BIBLIOGRAFIE

-The Melnikovs’ House: Konstantin and Viktor”, Egor Egorychev-Arhitectura (evolutie, stiluri, personalitati-secolul XX) ‘editura Financiarul’-themelnikovhouse.org

ARHITECTURA TOTALITARA, KONSTANTIN MELNIKOV SI CASA

MELNIKOV

Student: Nima Mokhtari Grupa: 24B