Iisus Hristos, Capetenia Desavarsirilor Noastre

8/16/2019 Iisus Hristos, Capetenia Desavarsirilor Noastre

1/56

IISUS HRISTOS, CĂPETEN

DESĂV

IA DESĂVÂRŞIRILOR NOASTRE

ISUS HRISTOS,CĂPETENIARŞIRILOR NOA

Autor:

TRE

erioja Aanei


2/56

IISUS HRISTOS, CĂPETENIA DESĂVÂRŞIRILOR NOASTRE

IISUS HRISTOS,

CĂPETENIADESĂVÂRŞIRILOR NOASTRE


3/56


CUPRINS

Prefaţă ............................................................................................. 5

Să nu uit, Doamne ............................................................................ 7

Cap. 1 Iisus Hristos, Unicul Adevăr ................................................. 8

Iisuse, Adevărul meu ........................................................................ 12

Cap. 2 Iisus, Pâinea Vieţii ................................................................ 13

Nu sunt vrednic ................................................................................ 18

Cap. 3 Iisus, Izvorul Vieţii ............................................................... 20

Iisus, Izvor al nemuririi .................................................................... 22

Cap. 4 Iisus, Credinţa noastră .......................................................... 23

Nu fumegând... ............................................................................... 25

Cap. 5 Iisus, Lumina lumii ............................................................... 26

Din calea pe care... ......................................................................... 28

Cap. 6 Iisus, Unicul Păstor ............................................................... 29

O! Cum să spun... ........................................................................... 31

Cap. 7 Iisus, Nădejdea noastră ......................................................... 32

Plângeam, Iisuse ............................................................................... 36


4/56


Cap. 8 Iisus, Pacea noastră ............................................................... 37

O! Tu Pace... ................................................................................... 40Cap. 9 Harul lui Isus ......................................................................... 41

O! Ce bucurie ................................................................................... 44

Din inima-mi frântă .......................................................................... 45

Cap. 10 Iisus, Uşa Mântuirii ............................................................. 46

Cu ochii plânşi .................................................................................. 48Cap. 11 Iisus, Siguranţa Mântuirii noastre ....................................... 49

Nimic nu e mai dulce ........................................................................ 56


5/56


PREFAŢĂ

Mulţumim, cu adâncă recunoştinţă, Tatălui nostru Ceresc, înnumele Fiului Său preaiubit, a Domnuluişi a Mântuitorului sufletelor

noastre, pentru dragosteaşi îndurarea Lui prin care ne-a f ăcutmoştenitori ai vieţii veşnice.

Minunată este întreaga creaţie, atât văzută, câtşi nevăzută, pe careDumnezeu a clădit-o pe temelia dragostei Sale veşnice. Iar dragostea,deşi este una din roadele Duhului Sfânt, negreşit, cuprinde în ea pe toatecelelalte daruri, având în vedere că bucuria este trăirea dragostei, că pacea este siguranţa dragostei, că îndelunga răbdare este răbdarea

dragostei, că bunătatea este purtarea dragostei, că facerea de bine estecaracterul dragostei, deoarece credincioşia este încrederea dragostei, că blândeţea este smerenia dragostei, că înfrânarea este biruinţa dragosteişif ără dragoste, toate acestea sunt inexistente. Dragul meu cititor, prinaceastă dragoste, Iisus Hristos, Domnulşi Mântuitorul sufletelor noastre,te cheamă să vii la El aşa cum eşti. Cu povara păcatelor tale, cuneputinţele tale, cu necazurileşi cu neajunsurile tale, El, te cheamă la

învăţătura sănătoasă a Evangheliei Sale, în care vei afla, negreşit,putereaşi slava lui Dumnezeuşi, totodată, preţul ce s-a plătit pe Golgotapentru mântuirea taşi a întregii omeniri. În ea vei afla cuvintele vieţiiveşnice care ni se fac cunoscute, nu prin înţelepciunea unor oamenidemni de o gândire inventivă, ci prin Însuşi Fiul Tatălui Ceresc, din cares-a născut mai înainte de toţi vecii. Prin această carte, nu doresc să factrimitere la o religie anume, nici la vreun cult sau organizaţie creştină.


6/56


Doresc să fac trimitere la Evanghelia mântuirii noastre, unde îl putemgăsi pe Unicul Adevăr, pe care majoritatea oamenilor Îlţin răstignit prininsolenţa şi prin ignoranţa lor. Tot mai mulţi lupi, îmbrăcaţi în piei de oi,vor să îi ţină pe oameni departe de acest Unic Adevăr, pentru că nu estemitarnic, nu caută la faţa nimănui, nici nu se întovărăşeşte cu obiceiurileşi cu datinile acestui veac efemer. Acest Unic Adevăr dă pe faţă minciunaşi multora le strică mijloacele lor viclene de câştig. Marea meadorinţă este ca această carte, prin dragosteaşi îndurarea Lui Dumnezeu,să vă conducă, negreşit, la marea înţelepciune de a crede cu adevărat înFiul Lui Dumnezeuşi în cuvintele Evangheliei Sale. Orice contrazicesau nu coincide cu Sf ănta şi Dumnezeiasca Evanghelie, nu poate decâtsă ducă la pierzare, pentru că nu există decât un singur Mijlocitor întreom şi Dumnezeu. Acesta este Unicul Adevăr, este Iisus Hristos de carenoi trebuie să ascultăm cu o necurmată credinţă şi cu o deplină sinceritate trăind conform învăţăturii Sfintei Sale Evanghelii.

Iubiteşi drag cititor, doresc să ştii că nu există decât o singură calecare duce în împărăţia cerurilor, că nu există decât un singur Adevăr încare trebuie să crezi, că nu există decât un singur Mântuitor dătător deviaţă şi nu poate să fie altul decât Isus Hristos, care ni se face cunoscutprin Evanghelia Sa. Cerceteaz-o, credeşi, împlinind-o, nu vei regreta.

Amin, aminşi Lui Dumnezeu Slavă.


7/56


Să nu uit, Doamne, niDin ce adânc m-Ai rid

Când mila Ta cea nec

Pe calea sfântă m-a-n

Să nu uit, Doamne, Pâ

Cum sufletul mi l-a hr

Când ieri, în faptul di

Mi-Ai fost un dulce ră

Să nu uit, Doamne, A

Când mort fiind, m-A

Şi ce mireasmă-mbiet

De Tine m-a apropiat!


Să nu uit, Doamne

iodată Să nu mai pot uitaicat, Ce preţ în lume ai

rmată Să fiu, din mrejel

reptat! Şi eu, un suflet m

inea Vieţii Să nu mai fiu nici

ănit, Nici surd când tu

ineţii, Să urc din a plâng

sărit! Voios, la pieptul

a care,

înviat

are

, Iisuse,plătit,

ascunse,

ntuit!

orb pe cale,

ă chemi să vin,

erii vale,

ău divin!


8/56


CAP. 1 Iisus, Unicul Adevăr

Mulţumim Tatălui Ceresc, în numele Fiului Său Preaiubit, că a pusacest Unic Adevăr atât de aproape de fiecare dintre noi, ca tot cel ce varăspunde chemării Sale să creadă şi să fie mântuit.

Toate religiile, toate culteleşi organizaţiile creştine, se laudă că

deţin Adevărul însuşindu-şi, totodată, dreptul nemeritat de a se judecaşide a se înjosi unii pe alţii. Unii spun: „ La noi este Adev ă rul c ă , iat ă , noiavem cea mai mare vechime în cre ştinism, iar cele mai multe m ă rturiisunt la noi ”. Alţii spun: „ La noi este Adev ă rul, pentru c ă noi de ţ inemcel mai mare num ă r de cre ştini de pe glob ”. Alţii mai zic: „ La noi este

Adev ă rul, c ă noi ţ inem Sabatul ca zi de odihn ă ”. Alţii, datorită botezurilor pe care ei le fac la maturitatea persoanelor respective, susţin,

cu tărie, că Adevărul le aparţine. Iar alţii, pentru darurile primite, suntfoarte convinşi şi convingători că Adevărul este la ei. O!Şi câte altemotive, care nasc discordiişi ură între creştini, nu sunt pe pământ? Cumde au ajuns creştinii de râsul Diavolului, lăsându-se alimentaţi cu atâtaegoism, ură şi chiar violenţă? Oare este Dumnezeu un instrument alconcepţiilor teologice? Sau este Dumnezeu o închipuire creată degândurile oamenilor? Este Dumnezeu o manifestare mărginită a naturii?Îl poateţine pe Dumnezeu timpul în loc sau a rămas El, oare, limitat laun anumit număr de mărturii ale trecutului? Oare o zi anume poate să fiemai însemnată înaintea Tatălui Ceresc decât omul pentru care Iisus,Domnul, s-a răstignit? Sau Dumnezeu î şi astupă urechile, când DuhulLui Cel Sfânt este invocat pentru a fi botezat un prunct sau un ommatur? Sau nu are Dumnezeu îndeajunse daruri să împartă la toţi? Cinepoate să măsoare cu gândul măreţia Lui Dumnezeu? Sau cine poate să


9/56


cuprindă, în cuvinte, dragosteaşi mila Lui? Cine poate să spună că deţine sau cunoaşte Adevărul în deplinătatea slavei Lui? Pe lângă faptulcă Dumnezeu este, Însuşi, Realitatea Adevărului, El esteşi Creatorultuturor văzutelorşi nevăzutelor, înaintea căruia toate se supunşi f ără decare nimic nu ar fi existat. Nimeni nu poate să ajungă la cunoştinţaAdevărului, atâta timp cât va trăi doar pe lângă realitatea Saşi nu-şi vadeschide inima ca El să pătrundă şi să împărăţească în ea. Oricine vacăuta Adevărul în fire pământească, nu va înţelege şi nu va acceptaAdevărul în realitatea Sa. Când Domnul a fost dus înaintea lui Pilatpentru a fi judecat, acesta i-a pus o întrebare: „ Ce este Adev ă rul? ”Domnul a tăcut. Dar nu pentru că nu ar fiştiut ce să-i răspundă lui Pilat,ci pentru că răspunsul era chiar El. Însuşi Domnul şi Mântuitorulsufletelor noastre era Adevărul şi se afla chiar în faţa celui ce întreba: „ Ce este Adev ă rul? ” . La felşi astăzi, Adevărul se află permanent în faţanoastră. Dar, cei mai mulţi dintre noi, îl ignorăm şi, cu o atitudineinsolentă, rămânem la formalismul cărturarilorşi al fariseilor, dar nu în

ultimul rândşi al preoţilor, careşi astăzi moştenesc atitudinea celor dinvechime. Cuvântul Lui Dumnezeu, adică Sfânta Evanghelie, se află, decele mai multe ori, chiar în faţa noastră şi chiar în mâinile noastre. Darşinoi, precum Pilat, cu adevărul chiar în faţa noastră sau chiar în mâinilenoastre, întrebăm: „Ce este Adev ă rul? ” sau „ La cine este? ” Adevăruleste, Însuşi, Iisus Hristos, Fiulşi Cuvântul Lui Dumnezeu, care ne-arăscumpărat cu preţul vieţii Sale. Adevărul se află, acum, la dreapta

Tatălui Ceresc, pe scaunul slavei Sale. Adevărul îl putem găsi cercetândCuvântul Lui Dumnezeu, adică Noul Testament, ca prin aceste cuvinte, în care se află slavaşi puterea Lui Dumnezeu, să ajungem prin dragosteași îndurarea Lui Dumnezeu, adică prin har, la siguranţa mântuirii bazată pe credinţă, nădejdeşi dragoste. Aceste trei virtuţi se pot găsi numai înviaţa unui creştin sincer, nemitarnicşi nu zăbavnic cu inima, aşa cum afost poporul Lui Israel în pustie, când a mâniat pe Moise, omul Lui


10/56


Dumnezeu, dând slava Dumnezeului Celui viu, care i-a scos pe ei de subrobia Egiptului, unui chip de necuvântătoare turnat din bronz, argintşiaur. Acest popor a văzut cu ochii săi şi a trăit acele evenimente ca niştecopii binecuvântaţi şi ocrotiţi de mâna divina a Tatălui Ceresc. Precumcloşca î şi ocroteşte, cu drag, puişorii sub aripile ei, aşa i-a ocrotitDomnul, Atotputernicul. Ei au văzut, desluşit, cu ce putere, mai presusde fire, i-a izbăvit Cel Atotputernic de mânia lui Faraon. Cu apă dinstâncă le-a astâmpărat seteaşi, apoi, cu mană cereasca i-a hrănit. O!Şicâte alte mari minuni nu a f ăcut Domnul cu ei?Şi, totuşi, la îndemnulvră jmaşilor Lui Dumnezeu, ei au f ăcut un chip turnat din materieşi, închinându-se lui, au spus: „ Acesta este Dumnezeul nostru, care ne-ascos pe noi din Egipt ”. Oare departe era Adevărul de ei? Nu era departe,cum nici Pilat nu a fost departe când, de asemenea, la îndemnurilecărturarilor, al fariseilorşi al preoţilor Vechiului Testament, care închipuiau minciuna, egoismul, viclenia, trufia, în acele momente tulburia decis să răstignească Adevărul pe cruce. Oare, nu la fel esteşi în zilele

noastre?Şi astăzi Adevărul este înfruntat, pedepsit sau nebăgat în seamă.Puţini sunt trâmbiţaşii Domnului care, cu adevărat, cheamă omenirea laUnicul Adevăr, care este Iisus Hristosşi Evanghelia Sa. Dar cine să audă glasul trâmbiţei cereşti, când oamenii sunt atât de mult preocupaţi dedatini, ritualuri, superstiţii şi multe alte concepte născocite de oameni,care nu fac altceva decât să mărginească mintea omuluişi, astfel,f ăcându-l prizonierul firii pământeşti, să nu poată să înţeleagă şi să vadă

Adevărul, care se află atât de aproape de elşi pe care îl poate urma sau îlpoate ignora.Şi iată Adevărul, care este Iisus Hristos, Fiulşi CuvântulLui Dumnezeu, prin sângele căruia Tatăl Ceresc ne-a validat actul nostrude înfiere, care este Evanghelia, ne aşteaptă, negreşit, până la vremeacuvenită, să cercetăm acest act ca fii ai Împărăţiei Cereşti. Şi cum, oare,de privesc oamenii cu atăta indiferenţă acest act, când el nu a fostpecetluit cu cerneală sau cu tuş, ci cu preasfântul sânge al Fiului Său


11/56


preaiubit ce s-a vărsat pe Golgota? Numai în acest act, a cărui mărturieavem epistolele Sfinţilor Apostoli, Îl vom găsi şi-L vom înţelege pe IisusHristos, Domnulşi Mântuitorul sufletelor noastre, Unicul Adevăr carene împărtăşeşte cu minunatele cuvinte ale vieţii veşnice. Şi, oricineurmează acest Unic Adevăr, harul, paceaşi binecuvântarea TatăluiCeresc nu vor lipsi, nicicând, de la el. Acest Unic Adevăr ne cheamă să ne elibereze din robia păcatelor; acest Unic Adevăr ne cheamă să neizbăvească din neputinţele noastre; acest Unic Adevăr ne cheamă să nenască din nou cu putere de sus; acest Unic Adevăr ne cheamă să nealipească de pieptul Tatălui Ceresc, f ăcându-neşi cetăţeni ai ÎmpărăţieiSale.

Acest Unic Adevăr este Căpetenia desăvârşirilor noastre spre caretoţi, ca într-un singur gândşi o singură fiinţă, să ne aţintim privirilenoastreşi să nu ne abatem inimile, nicicând, de la cuvintele învăţăturiiSale.

Amin!


12/56


Iisuse, Adevărul meu,

Cuvântul Tău mă-mbi

Să credşi să păşesc m

Voios, spre veşnicie!

Nu-i altă cale s-o urm

Nu-i altă viaţă sfântă,

Nu-i alt adevăr sau cr

În inima mea frântă!

O! Numai Tu, Iisuse

În toate-mi eşti iubire

Şi numai Tu, de-al mo

Mă treci în fericire!

O! Nu mai vreau, Iisu

Să te mai las vreodată

Şi altuia să mă supun

Din lumea necurată!


isuse, Adevărul meu

Ci Ţie, Doamne,

, Să-Ţi fie-ncredi

reu, Şi sufletulşi duh

Şi inima cu toate

z, Iisuse, Unicul m

Oriunde vreau c

z Şi-oriunde vrei s

De haina Ta m-o

rag, Te rog să nu mă

De mână strâns

rţii prag, Că n-am dorinţe

Decât să fiu cu

e Bun,

vreau mereu

ţate

ul meu

!

u crez,

Tine

ă Te urmez,

i ţine!

laşi, Iisus;

ă ţine,

mai presus

ine!


13/56


CAP. 2 Iisus, Pâinea Vieţii

Mulţumim Tatălui Ceresc, în numele Fiului Său preaiubit, pentrucă ne-a dăruit această Pâine cerească a Dumnezeiescului Său Cuvânt, dincare tot cel ce va mânca să nu moară, ci să trăiască veşnic.

În această viaţă efemeră, omul trudeşte din greu pentru a-şi agonisicele trebuincioase pentru trup. Dar, în primul rând, trudeşte pentru hrana

atât de necesară, f ără de care nu ar putea să supravieţuiască. Parteamaterială a omului, adică trupul, pe care din început Dumnezeu l-amodelat din tină, este normal să se hrănească cu roadele materiei dincare a fost f ăcut. Dar, partea spirituală a omului, adică sufletulşi duhulsău, are nevoie de cu totul o altfel de hrană. Ce este creat din pământ,adică trupul, se hrăneşte din cele ale pământului. Dar, ce este venit dinsuflarea Lui Dumnezeu, adică sufletul şi duhul omului, se pot hrăni

numai cu tot Cuvântul ieşit din gura Lui Dumnezeu. Când Domnulnostru Iisus Hristos a postit, în pustie, patruzeci de zileşi patruzeci denopţi, Satana, vrând să-L ispitească, i-a spus: „F ă din aceste pietre

pâine şi m ă nânc ă ”. Iar Domnul i-a răspuns: „ Nu doar cu pâine trebuiesă se hr ă neasc ă omul, ci şi cu tot Cuvântul Lui Dumnezeu ”. Cine eraşice este această hrană, această pâine duhovnicească pe care Domnul anumit-o Cuvântul Lui Dumnezeu? Era Însuşi El, Iisus Hristos, FiulTatălui Ceresc, care prin Duhul Sfânt s-a coborât în pântecelePreacurateişi pururea Fecioarei Mariaşi, luând din Ea partea materială,s-a îmbrăcat în trup. Cuvântul care era la Dumnezeu, iar Dumnezeu careera Cuvântul, f ără de care nimic nu s-ar fi creatşi f ără de care nimic nus-ar fi putut menţine, s-a îmbrăcat în trup pentru a se oferi hrană sufletelor noastre. El, Lumina cea neapusă, s-a întrupatşi a trăit printreoameni arătându-neşi îndemnându-ne, totodată, să ne hrănim din CinaEvangheliei Sale, unde sunt cuvintele vieţii veşnice, în care se află slava


14/56


şi puterea Lui Dumnezeu, ca toţi cei care iau parte la ea să nu maimoară, ci să aibă viaţă veşnică şi să nu mai flămânzească niciodată. Pevremea lui Moise, când Dumnezeu, Atotputernicul, a scos poporul luiIsrael de sub robia Egiptului, ajunşi în pustie, cu mană cerească i-ahrănit pe ei. Dar, această hrană era numai pentru trupşi doar în ziuarespectivă putea să fie folosită, pentru că, în ziua următoare, se strica, iarviermii o mâncauşi era nevoie ca, din cer, să cadă o altă mană. Dar,această hrană cerească a Evangheliei, această Pâine a Vieţii Veşnice carereprezintă pe Iisus, nu este din fire materială şi nu se strică niciodată,pentru că El nu a răsărit din putregaiul unei seminţe pământeşti, cinăscut a fost din Tatăl Ceresc mai înainte de toţi vecii. Duh esteDumnezeu Fiul, cum Duh esteşi Cel care L-a născut, Dumnezeu Tatăl.Va trece cerulşi pământul, dar această Hrană cerească nici nu se vastrica, nici nu se va termina vreodată. Până la pecetluirea VechiuluiTestamentşi a legii mozaice, toate sufletele mergeau în locuinţa morţii,adică în Iad.Şi multe dintre ele aşteptau să se împlinească mărturia dată

de Dumnezeu prin prooroci; aşteptau pe Mesia, pe Iisus Hristos, PâineaVieţii. O! Câte suflete flămânde erau în vremea aceea pe pământ şi înlocuinţa morţii! Dar azi, avem la îndemână Cuvintele Vieţii Veşnice şi,totuşi, cei mai mulţi rămân indiferenţi şi nu primesc această Hrană dătătoare de viaţă. Această Unică Hrană cerească întăreşte, curăţeşte şivindecă nu numai trupurile noastre, cişi sufleteleşi duhurile noastre.Când Domnul Iisus Hristos a spus că El este Pâinea Vieţii s-a referit la

cuvintele Sale, în care vom afla viaţa veşnică. Domnul nu s-a referit latrupul Său ca materie, ci la Cuvântul care era îmbrăcat în trup. Daroamenii, caşi în zilele noastre, prea puţini înţelegeau. La fel nu au înţeles nici ceişaptezeci de Ucenici când Domnul i-a înştiinţat că cinenu va mânca Trupul Său şi nu va bea Sângele Lui, cu nici un chip, nu v-a intra în Împărăţia Sa. Ei au socotit aceste cuvinte ca pe o nebunieşi, întorcându-se, au plecat. Doar cei doisprezece Apostoli, întâi chemaţi, au


15/56


16/56


pentru faptul că Dumnezeu l-a avertizat ca din toţi pomii să mănânce,numai din pomul cunoşterii binelui si răului să nu mănânce, căci în clipa în care va mânca va muri negreşit, de astă dată, Tatăl ne dă o poruncă nouă, ca noi să gustăm din Pomul Vieţii Iisus, ca toţi cei ce ne vom hrănidin cuvintele învăţăturii Sale, să avem viaţă veşnică şi să nu mai murimniciodată. Dacă, la început, Diavolul a minţit pe om spunându-i să mănânce din pomul din care a murit gustând, iată că, acum, când Tatălne invită la Cina Fiului Său preaiubit, adică la Evanghelia Sa, Diavolulştiind că, de astă dată, omul de va mânca nu va muri, sub pretextul unormotive născocite, el, din nou caută să-l inducă pe om în eroare. Scopullui este ca omul să nu ajungă la Pomul Vieţii Iisus, ca nu cumva, gustânddin roadele cuvintelor Sale, să trăiască veşnic în Edenul cel ceresc.Diavolul, în zilele noastre, nu se mai arată în chipul unuişarpe ca învremurile de demult, când l-a înşelat pe om. El, de astă dată, vine ori închip de prigonitor, ori în chip religios, ascunzându-se sub mascaevlaviei. Sub această mască ascunzându-se, Diavolul câştigă încrederea

multor oamenişi, atrăgându-i de partea sa, le spune: „ Lă sa ţ i Evangheliaîn grija altora ca nu cumva, hr ă nindu-v ă din Ea, s ă vă r ă t ă ci ţ i şi să muri ţ i, ci voi, hr ă ni ţ i-vă din datini şi din ce se scurge printre degetelealtora ”. Dacă atunci, în Grădina Edenului, a minţit pe om spunându-i că nicidecum nu va muri, acum, când omul are în faţă Pomul VieţiiVeşnice, Diavolul îi spune minţindu-l: „ Nu gusta, c ă sigur vei muri! ”Dar, noi să ascultăm de Tatăl Ceresc, ce ne invită la cina Fiului Său

preaiubit, şi, hrănindu-ne sufletele cu învăţătura cuvintelor Sale, să credem în Elşi să nu mai murim în vecii vecilor.

O! Ce minunată Cină ni s-a oferit în dar! Veniţi acum, cât încă semai aude glasul Tatălui Ceresc, care ne invită la Cina Fiului Său,spunând: „ Acesta este Fiul Meu, de El s ă asculta ţ i ”. Aşadar, cercetândcuvintele învăţăturii Sale, vom ajunge, negreşit, la cunoștinţa Adevărului,care este Iisus Hristos, Domnulşi Mântuitorul sufletelor noastre;


17/56


Căpetenia desăvârşirilor noastre spre care trebuie să ne aţintim privirile,pentru a nu ne abate, nicicum, de la calea adevărului.

Amin!


18/56


Nu sunt vrednic pâine

Harică să-mi dai,

Mie, unui câine,

Doritor de Rai.

Darşi eu, Stăpâne,

Ştiu că îmi vei da,

Câtşi va rămâne

Mult din hrana Ta.

Ştiu că laşi să cadă

Din belşug la toţi

Şi flămânzi, vreodată,

Să ne laşi nu poţi.


Nu sunt vrednic

Însă, eu, n

Nici să poţ

Cu iubire,

Şi-n cămar

Doar puţin

Şi va fi de

Inima-mi s

Duhul Tău

Un cuvânt

La porunc

Ea de-ntin

Se va curăţ

-s vrednic

intra,

eşnic,

mea.

cuvântă

juns,

ă simtă

pătruns;

de-Ai spune,

Ta,

ciune

a.


19/56


Aş simţi, Iisuse, Cânturi de mărire

Cum s-ar revărsa, Ţi-aş’nălţa curând,Daruri neapuse Versuri de iubire

Din iubirea Ta. Scrise lăcrimând.

Şi,-atunci, fericirea Iată-mă, nu-s vrednic.

Haric m-ar purta, Dar în mâna Ta,Mai presus de firea Doamne, îmi pun veşnic

Ce mă tot curta. Toată viaţa mea!


20/56


CAP. 3 Iisus, Izvorul Vieţii

Mulţumim Tatălui Ceresc, în numele Fiului Său preaiubit, pentruIzvorul de harf ă e care L-a revărsat asupra noastră, ca toţi cei care vomgusta din El să nu mai murim, ci să avem viaţă veşnică.

Cu cât ne vom apropia mai mult de locul de unde izvorăşte o apă,vom observa ca ea devine mai bună la gust, mai răcoritoare şi mai

curată. La sursa izvorului vom observa, de asemenea, că microbii nu potsupravieţui, pentru că apa este prea receşi se împrospătează permanent.La fel esteşi cu Izvorul Vieţii Veşnice Iisus. Cu cât omul se apropie maimult de sursa acestui Izvor, cu atât va deveni mai curat, iar microbiipăcatului nu vor putea să-şi facă cuib în inimaşi în templul sufletuluisău, pentru că harul înnoieşte biruind firea păcătoasă. Iisus Hristos,Domnulşi Mântuitorul sufletelor noastre, nu vrea, nicicum, ca noi să

coborâm pe cursul acestui izvor. El vrea să ne apropieşi nicidecum să ne îndepărtăm de sursă, chiar dacă apa provine din acelaşi izvor. El ne vreareci faţă de păcat, iar apa cea mai receşi mai curată se află la locul deunde izvorăşte. Acolo este necurmata înnoire prin dragosteaşi prin îndurarea Lui Dumnezeu; acolo, harul acţionează neîncetatşi nu dă răgaz firii pământeşti ca, dominând pe om, să-l determine să fie cu inima împărţită, adică tocmai clădicel, şi nu rece faţă de tot ce este neplăcutLui Dumnezeu. Iisus Hristos, Domnul, vrea ca noi să ne aţintim toată atenţia mergând decis direct la sursă, acolo unde înnoirea are loccontinuu.

Lui să-i acordăm, întrutotulşi definitiv, locul cel de cinste, caharul, adică dragosteaşi îndurarea Lui Dumnezeu ce izvorăsc din El, să ne împrospăteze permanentşi, astfel, să rămânem mereu curaţi şinebiruiţi de pofta firii pământeşti. Aşadar, ce trebuie să facem pentru a


21/56


nu ne îndepărta de sursă? Să privimţintă la Iisus Cel răstignitşi înviat,Căpetenia desăvârşirilor noastre, ca harulşi binecuvântarea TatăluiCeresc, nicicând, să nu lipsească de la noi.

Amin!


22/56


Iisus, Izvor al nemurirTu-mi curăţi sufletul

De toată-ntinăciunea f

De tot ce nu-i pe plac

Iisus, Izvor de darşi p

Tu nu-ncetezi a mă sp

De simt că-n mine se t

Mereu, reînnoirea me

Iisus, Izvoru-nţelepciu

Ce clar vorbeşti cu gâ

De simt că-n starea ru

Tu mă cuprinzi în har


Iisus, Izvor al nemuririi

i, Iisus, lin Izvor alereu, Ce simţuri inimii

rii; Deştiu că în har

l Tău! Aicişi totodată-n

ce, Iisus, Izvor al fer

la, În faţa jertfei Tal

ot face, De-aceea-n clipa

! Chiar de-am căz

nii, Îţi mulţumesc, Iz

dul meu, Ce, prin har, mă

ăciunii, Că de-amşi fost

l Tău! Din nou, m-Ai tr

dragostei, îmi dai,

l Tău mă vrei

Rai!

cirii,

-am stat,

ispitirii,

t, m-ai ridicat!

or al Vieţii,

alvezi mereu,

n pragul morţii,

s la pieptul Tău!


23/56


CAP.4 Iisus, Credinţa noastră

Mulţumim Tatălui Ceresc, în numele Fiului Său preaiubit, pentrumărturia vie a credinţei ce, prin dragosteaşi prin îndurarea Sa, ne estedăruită în Iisus Hristos, Domnulşi Mântuitorul sufletelor noastre.

Cine poate să creadă în ceva care nu are o mărturie bine întemeiată pe fapteşi care nu este susţinută de însăşi existenţa sa? Noi, însă, credem

în Cel despre care mărturisesc faptele Sale, ce î şi susţin existenţa şi azi,ca şi la început. Noi credem în Cel care, la nunta din Cana Galileii atransformat apa în vin, arătând prin aceasta că a venit timpul ca VechiulTestament, cu legea mozaică şi cu proorociile privind venirea Lui Mesiasă ia sfârşit. Acolo, Domnul Dumnezeuşi-a pus pecetea peste legeaveche ce s-a dat prin Moise, pentru a întocmi Noul Testament, ce ne esteadus la cunoştinţă prin însăşi mărturia faptelor desăvârşite de Iisus

Hristos, Fiulşi Cuvântul Lui Dumnezeu.Şi faptele care mărturisescdespre El au fost, suntşi veşnic vor dăinui, pentru că ele nu se vor stocanicicând, ci vor fi într-o continuă activitate. Dacă prin lege omul s-avăzut neputincios, iată că odată cu întocmirea Noului Testament, IisusHristos, Domnulşi Mântuitorul sufletelor noastre, ne dă de veste că prinhar, adică prin dragosteaşi îndurarea Lui Dumnezeu, care este într-ocontinuă acţiune, ne transformă din fii ai neputinţei, în fii ai desăvârşiriiLui Dumnezeu.Şi cum să nu credem în Cel care, prin cuvintele guriiSale, a dat vedere orbilor, a deschis urechile surzilor, pe ciungi i-a f ăcutsă prindă, pe ologi să umble, pe gârbovi să se îndrepte, pe leproşi să securățească, pe paralitici să-şi ia patul lorşi să umble, pe demonizaţi să seizbăvească şi chiar pe unii din moarte i-a adus la viaţă? Cum să nucredem în Cel care a hrănit în pustie cinci mii de bărbaţi, afară de femeişi copii, înmulţind doar cinci pâinişi doi peşti, de la care au rămasdouasprezece coşuri cu firimituri? Cum să nu credem în Cel care a f ăcut


24/56


atâtea minuni încât, de s-ar fi descris cu deamănuntul, nu le-ar fi cuprinscărţile din întreaga lume? Cum să nu credem în Cel careşi azi, caşiatunci, ne dovedeşte prin faptele lucrării Sale despre existenţa şi desprenemărginita Lui putere? Cum să nu credem în Cel care ne-a răscumpăratpe noi de sub stăpânirea morţii? Cum să nu credem în cel care a luattoată vina şi toată neputinţa noastră asupra Lui, pentru ca El să fiepedepsit în locul nostruşi pentru ca, odată cu El, păcatele noastre să fierăstignite în noi pentru totdeauna? Cum să nu credem în Cel care, prinJertfa Sa, este singurul care are autoritatea de a ne înf ăţişa f ără de vină înaintea Tatălui Ceresc? Cum să nu credem în Cel care, prin moartea Sa,ne-a desprins pe noi de materie? Cum să nu credem în Cel care, prin învierea Sa, ne-a invitatşi pe noi spre o viaţă veşnică? Cum să nucredem în Cel care, înălţându-se la Cer, ne-a trimis nouă DuhulMângâietor, Duhul Adevărului care, în chip minunat, lucrează în noi, cunoi şi prin noi? Cum să nu credem în Cel despre care Tatăl mărturiseşteşi pe care Duhul Sfânt Îl adevereşte? Cum să nu credem în Cel careşade

pe scaunul slavei Sale la dreapta Tatălui Ceresc? Cum să nu credem înCel care, dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, a creat toate cele văzuteşi nevăzute? Cum să nu credem în Cel a cărui fapte ne adeveresc că toată rânduiala Sa universală este clădită pe temelia dragostei, a îndurării şi acredinţei Sale? Cum să nu credem în Iisus Hristos, Căpeteniadesăvârşirilorşi Mântuitorul drag al sufletelor noastre?

Spre această Căpetenie să ne aţintim privirile; spre Iisus HristosCel răstignitşi înviat, care s-a dat pe Sine ca Jertf ă pentru noi, ca toţi ceice vom crede în Elşi vom împlini cuvintele învăţăturii Sale, ca fii ailuminii, să moştenim Împărăţia Cerurilorşi viaţa veşnică.

Amin!


25/56


Nu fumegând să dă

Urmaşilor ce vorCă-n ea se vede v

Şi felul-n care vo


Nu fumegând...

f ăclia Nu oarbă să p

eni, Spre a durarednicia Că-n ea se

rodi. Oricărui cr

Nu falsă să-nmânăm iubirea

Copiilor ce-o vor purta,Că-n ea se vede strălucirea

i partea-n care, noi, vom sta!

edăm credinţa

mai departe,ede biruinţa

ştin şi frate.


26/56


CAP. 5 Iisus, Lumina lumii

Mulţumim Tatălui Ceresc, în numele Fiului Său preaiubit, că prinmarea Lui dragosteşi îndurare, nu a vrut ca omul să piară în întunericulcel mai dinafară, unde este durereaşi scrâşnirea dinţilor şi viermii ceineadormiţi, ci ne-a deschis o cale de lumină spre Împărăţia Sa prin IisusHristos, Domnulşi Mântuitorul sufletelor noastre, pentru ca toţi cei cevor veni la Lumina Evangheliei Sale să nu mai moară, ci sufletele lor să trăiască veşnic.

Mulţi înţelegem că orice lumină are o sursă de unde ia puterea, deunde vineşi de care nu poate să fie înstrăinată. Un exemplu credibil estelumina zilei. Ea vine de la Soare, iar când acesta apune, lumina lui ovedem reflectând din Lună pe pământ. Deci, ea nu se pierdeşi nici nupoate să fie despărţită de sursa ei. Dar, iată, o altfel de lumină a venit pe

pământşi nu era născută din materie, iar sursa ei nu era rezultatul uneicreaţii. Această sursă era Însuși Tatăl Ceresc, Atotţiitorul, Creatorultuturor văzutelor şi nevăzutelor, iar Lumina era Fiul Său preaiubit,născut din Tatăl mai înainte de a se înf ăptui orice creaţie. Era IisusHristos, Cuvântul Lui Dumnezeu, f ără de care nimic nu s-ar fi putut creaşi nici nu s-ar fi putut menţine. Şi această Lumina neapusă a venit de lasânul Tatălui Ceresc; de la Focul de care nimeni nu se putea apropia,decât Lumina care era din El. Iar Lumina a venit în lume să ne aducă vestea cea bună a mântuirii noatre. A trăit printre oameni, apoi s-a înălţatdin nou la Sursă, la Focul din care s-a născut, pentru a ne trimite nouaacea minunată căldură pe care Tatăl o degajă în inimile celor care iubescLumina, pentru ca ei să rămână în starea de clocotşi această minunată căldură este Duhul Său Cel Sfânt. O! Minunată stare este ca iubireaomului faţă de Dumnezeu să fie în clocot! Această binecuvântată staremistuie tot păcatul şi păstrează sufletul omului în stare neprihănită. Şi


27/56


iată, Tatăl care este Sursa, prin Lumina Sa, adică prin Iisus, ne atragecătre El. Aşadar, oricine iubeşte Lumina, iubeşte şi Sursa Eişi oricinevine la Lumină devine parte a Ei, adică copil a Lui Dumnezeu. Nimeninu poate să ajungă la Sursa de Lumină, decât numai prin Lumina Ei;nimeni nu poate să ajungă la Tatăl Ceresc, decât numai prin Fiul Săupreaiubit, prin Iisus Hristos, Domnulşi Mântuitorul sufletelor noastre,care şi-a dat trupul să fie răstignit, ca preţ de răscumpărare pentrumântuirea noastră şi care, cu Sfânt Sângele Său ne-a curăţit, pentru a ne înf ăţişa f ără de prihană înaintea Tatălui Ceresc.

Aşadar, să ne aţintim gândurileşi privirile noastre către IisusHristos Cel răstignitşi înviat, Căpetenia desăvârşirilor noastre, prin careDumnezeu Tatăl ne atrage la pieptul Său Părintesc, ca pe nişte fii iubiţişi desăvârşiţi prin harul Său, adică prin dragosteaşi prin îndurarea Sa.

Amin!


28/56


Din calea pe care cri

Urcă azi încrezători,Privesc patria Lumin

Şi Lumina între sori

Că, tainic, îmi tot cup

Inima un candidŞi ce foc în ea se-apr

De-al meu Scump Mâ


Din calea pe care

ii De iubire

Să lucrei Semănân

Al slăvi

inde Şi-orice l

or Ce o vă nde Când la

tuitor; Mă va-

a-I ce m-avântă

e ogorul sfânt,sămânţa sfântă

tului Cuvânt!

acrimă de jale

s va fi prinos,apătul de cale

brăţişa Hristos!


29/56


30/56


duce pe braţe şi niciodată nu stă departe de turma Sa. El cheamă fiecareoiţă după numele ei, iar oiţele îi cunosc glasulşi vin la El. Ele merg înurma Luişi niciodată nu vor flămânzi, pentru că le va hrăni din păşunilecele mai bune, nici nu vor înseta vreodată, pentru că le va adăpa din celemai curateşi mai dulci izvoare. Multe fiare, luând chip de păstor, dauocol turmei să o dezbine, iar unii, strecurându-se chiarşi în turmă, vor să ademenească oiţele spre o altă învăţătură înşelătoare şi diferită de învăţătura sănătoasă a Cuvântului Lui Dumnezeu, pentru a o duce înrătăcire. Dar, oiţele Domnuluiştiu că nu există decât un singur Păstor, acărui învăţătura a fost, esteşi veşnic va rămâne clădită pe temeliaadevărului şi a dragostei divine. Ele vor sta mereu în jurul UniculuiPăstor, cu privirile aţintite asupra Lui.

Spre El, Căpetenia desăvârşirilor noastre, să avemşi noi, neîncetat,privirile aţintit, că Lui, întotdeauna, se cuvine să-i acordăm întâietateaşilocul cel de cinste.

Amin!


31/56


O! Cum să spun, Păst

Ce bine-i lângă

Când sunt pătruns de

Şi Te-alipeşti de

Aş vrea să strig din

Ce m-a adus la

Şi ce noiane de

Mă apăsau pe


O! Cum să spun...

rul meu, La toţi aş vrea s

ine, Ce ai f ăcut

harul Tău Acolo unde, bl

mine! „ Am loc şi

ăsputeri Acolo und

Tine Spre a-nv

overi Şi unde, T

ine! De tot ce-

Acolo unde am aflat

Câte-au f ăcut cu Tine,

ră jmaşii când Te-au torturat

Şi toate pentru mine!

spun, Iisuse,

cu mine

nd, mi-ai spus:

entru tine! ”

am murit

ia cu Tine

, m-Ai izbăvit

i rău pe mine!


32/56


CAP. 7 Iisus, Nădejdea noastră

Mulţumim Tatălui Ceresc, în numele Fiului Său preaiubit, pentrudragosteaşi pentru marea Lui îndurare pe care le revarsă peste toţi aceiacare se lasă modelaţi de Duhul Său Divinşi Sfânt, cercetândşi urmândunicul Dreptar care duce, cu siguranţă, la mântuireşi care nu poate fialtul decât Cuvântul Lui Dumnezeu, prin Evanghelia Lui Iisus Hristos,Domnulşi Mântuitorul sufletelor noastre, care prin Jertfa Lui, ca ispăşirepentru păcatele noastre, ne-a dat o nădejde desăvârşită ca noi să ajungemla siguranţa mântuirii prin credinţă şi prin harul Lui Dumnezeu.

Ce poate să fie mai rău pentru un suflet decât să-şi piardă nădejdeamântuirii sale? Într-adevăr, motivele care îl pot determina pe om să-şipiardă nădejdea sunt nenumărate. Dar toate sunt născocirile viclene aleSatanei, ca omul să-şi piardă credinţa, voinţa şi, totodată, ţelul spre care

el trebuie să tindă. Odată ce omul pierde aceste calităţi, lăsându-se pradă şoaptelor viclene, devine precum o marionetă condusă de păpuşarulDiavol, adică precum o jucărie în mâinile sale. Fie că prigoana, sărăcia,povara păcatelor, boala, singurătatea, asuprireaşi multe altele care aducpe om în starea de deznădejde, se datorează faptului că persoanarespectivă, necercetând Scripturile, nu cunoaşte pe Iisus Hristos caDomn şi Mântuitorşi nici adevăratul sens al Evangheliei Sale. Iubitecititorule, oricât de marişi de multe ar fi necazurile tale, adu-ţi aminte că ai parte de o veşnică şi binecuvântată înfiere ce ni s-a f ăcut prin JertfaDomnului nostru Iisus Hristos, pe Golgota, ca locul tău să-ţi fie asigurat în Împărăţia Sa. Deznădejdea, însă, te poate determina să refuzi darulLui Dumnezeuşi să ignori preţul pe care Ttatăl Ceresc L-a plătit prinÎnsăşi Jertfa Fiului Său preaiubitşi să preferi să te retragi în beznaneputinţei tale, în loc să ridici glas de rugăciune către Tatăl Ceresc, înnumele fiului Său preaiubit, care are deplină autoritate să mijlocească


33/56


pentru tineşi pentru toţi cei care cred în El, fiind singurul Mijlocitor între Dumnezeu Tatăl şi om. El este ajutorulşi nădejdea noastră, care neeste atât de necesară în orice clipă pe pământ. În această lume vinnenumărate necazuri. Dar Iisus Hristos, Domnul, a biruit lumea prinpatimile Sale. El s-a rugat în cele mai groaznice chinuri, chiarşi pentrurăstignitorii Lui. O! Prin iubirea, milaşi răbdarea Lui a biruit toată răutatea acestui veac efemer! Iubite cititorule, dacă tu crezi că eşti sărac,aduţi aminte că Însuşi Fiul Lui Dumnezeu nu avea nici măcar unacoperiş al Său unde să-şi plece capul, nu avea un pat al Său şi nici hainenoi şi arătoase. Vrei să fii şi tu un bun urmaş al Său? Dacă vrei, atunci să nu te plângi de neajunsurile pământeşti, pentru că de aceste neajunsuripământeşti a avut parteşi Cel căruia tu vrei să-I urmezi. El, care a biruitşi sărăcia nu te va lăsa nicidecum! Dar El, Domnul, vrea să înţelegi că această sărăcie vremelnică este un urcuş către viaţa veşnică şi oasemănare cu Mântuitorul tău. Sau, poate, o boală cumplită a pusstăpânire pe tine? Nu deznădă jdui dragul meu! Este o mare

binecuvântare pentru tine să calci pe urmele Domnului tău; urme alesuferinţei pe care, El, a biruit-o urcând pe Golgota. Binecuvântaţi sunttoţi paşii care Îl urmează pe Domnulşi care calcă pe urmele suferinţeiSale. Dar, să-ţi aduci aminte că El este Doctorul Cel Nemitarnicşi altrupului, darşi al sufletului tău. Iubiteşi dragul meu cititor, de eştibolnavşi oricât de grea ar fi această boală, să crezi din toată inima ta că Iisus Hristos, Domnul, te poate vindecaşi că pe măsura credinţei tale vei

fi izbăvit. Te simţi slab în credinţă? Cere-o de la Tatăl tău din Ceruri, înnumele Fiului Său preaiubit şi, prin dragosteaşi îndurarea LuiDumnezeu o vei dobândi negreşit. Sau, poate, povara de păcate apasă prea greu asupra ta? Dragul meu, nu deznădă jdui! Ai la Tatăl Ceresc, caMijlocitor pe Însuşi Iisus Hristos, care într-o clipită te poate elibera detoate păcatele tale. Aşadar, nu trebuie decât să îngenunchezi înaintea Luiaşa cum eşti; plin de lepra păcatului.Şi, oricât de avansată ar fi această


34/56


boală ucigătoare de suflet, El te va curăţa negreşit şi iarăşi vei fi unsuflet curatşi binecuvântat, pentru care se face sărbătoare în Ceruri.Atunci vei realiza că pierdut ai fostşi Tatăl te-a regăsit, mort în păcateşi înviat prin Jertfa Fiului Său preaiubit. Iubite cititorule, crezi, oare, că Iisus Hristos, Domnulşi Mântuitorul sufletelor noastre, a pătimitvărsându-şi sângele pe cruce în zadar pentru noi? Crezi, oare, că,greşind, de vei cădea şi căindu-te, El nu te va ridica? Cine este omulcare, trăind în trup, să nu greşească? Aşadar, ai căzut? Nu deznădă jdui!Ridică-te, recunoaşte-ţi vina înaintea Domnului, careşi pentru tine apătimit ca lacrimile căinţei tale, ce izvorăsc din duhul tău cel umilitşidin inima ta frântă şi smerită, să-ţi servească ca dovadă că Domnul te-aprimit. Însă, nimeni să nu facă din bunătateaşi îndurarea Lui Dumnezeuun prilej de a păcătui. Greşit putem să numim pe cineva care, dinneatenţie, sau din slăbiciune, a căzut în păcat şi nicidecum pe cinevacare se complace în păcat. Oricine se complace în păcat nu esteşi nu afost niciodată din Dumnezeu. Un astfel de om, rătăcind pe căi deşarte, se

afundă din rău înşi mai rău, neacceptând pe Iisus Hristos ca Unic Domnşi Mântuitor al său. Dragul meu, te vezi singur, ignoratşi îndepărtatchiarşi de cei dragiţie? Te-au părăsit părinţii, rudele, prietenii sau chiarpersoana cea mai dragă pe careţi-ai fi dorit-o alături toată viaţa? Să ştiică nu ai rămas singur, nicidecum! Iisus Hristos, Domnul, te aşteaptă răbdător ca tu să-L accepţi în viaţa ta şi nu va întârzia să vină. Odată acceptat, El nu te va mai părăsi niciodată, pentru că nimeni nu te poate

iubi ca El. Nu deznădă jdui privind la oamenii care te părăsesc, te ignoră,sau care te fac să suferi. Cheamă-L pe Iisus în viaţa ta; deschide-I Luiinima taşi nu vei mai fi singur niciodată. Diavolul, prin viclenia lui, vreasă te convingă că nu ai pentru ce trăi, că nu mai aişansă de mântuire, orică eşti un om neimportantşi demn de dispreţ. Dragul meu, de vorpătrunde asemeneaşoapte în mintea ta, să ştii că nu-i decât o minciună,care vrea ca tu să ajungi deznădă jduit şi că tatăl minciunii nu este


35/56


altcineva decât Diavolul. Oare Iuda Iscarioteanul nu s-a căit când avândut pe Domnul? Nu a aruncat el cei treizeci de arginţi strigând că avândut sânge nevinovat? El a vândut pe Domnul o dată, pe când SfântulApostol Petru s-a lepădat de trei ori de Domnul. Deşi ambii s-au căit,Iuda Iscarioteanul a ascultatşoapta Satanei, care i-a insuflat în minteşi în inimă ideea fatidică că totul s-a sfârşit, iar pentru el nu mai există nicio scăpareşi, deznădă jduind, s-a sinucis, în timp ce Sfântul Apostol Petrua privit ţintă la Unica Nădejde care este, incontestabil, Iisus Hristos,Domnulşi Mântuitorul sufletelor noastre. El este Iubirea care acoperă totul, iartă şi desăvârşeşte totul.

Spre Iisus Hristos, Căpetenia desăvârşirilor noastre, să ne aţintimprivirile ca, nădă jduindşi crezând îl El, să ajungem la limanul mult doritşi să avem viaţă veşnică. În mâinile acestei Desăvârşite Căpetenii sunttoate rezolvările vieţii noastre. Lui să ne încredinţăm, întrutotul!

Amin!


36/56


Plângeam, Iisuse, într-

Pe luntrea unde Tu m-

O! Marea era-nvolbur

Iar frigul nopţii m-a r

Şi nu zăream vreunţă

La care să mai pot s-aj

Când strigătu-mi de di

Zadarnic, răsuna prelu

Nu mai aveam nici o

Iar moartea, înaintea

La orice pasşi-n orice

Cumplit mă ameninţa!


Plângeam, Iisuse

o seară Atunci, c-o ul

Ai pus. Privind înlăcri

tă, Ţi-am zis:Tu

pus. Iisuse Drag, s

m, o, Doamne, Din clipa acee

ung, Prin harul Tă

sperare, Iar marea, înc

ng! Şi azi o-nfrun

ădejde, Aşa voi merg

ea, Că-mi voi do

clipă, Când vei ven

Să opreşti, pe

imă putere,

mat la cer,

o ţ i opri furtuna,

nu mai pier!

a, Domnul meu,

am tot învins,

-nvolburată,

, dar ca prin vis!

e cu nădejdea

ândi cununa,

pe nori cu slavă

veci, furtuna!


37/56


CAP. 8 Iisus, Pacea noastră

Mulţumim Tatălui Ceresc, în numele Fiului Său preaiubit, pentrupacea pe care o revarsă în inimile noastre prin dragosteaşi îndurarea Luifaţă de toţi cei care cred, mărturisescşi împlinesc Cuvântul învăţăturiiSale, ce ni s-a f ăcut cunoscut prin Însuşi Iisus Hristos, DomnulşiMântuitorul sufletelor noastre.

Oare cine nu-şi doreşte ca pe planeta noastră, pe continentulnostru, înţara noastră, în oraşul nostruşi în casele noastre să nu fiepace? Pacea este atât de necesară omului, încât nu poate cu nimic să fie înlocuită. Nici bogăţiile, nici rangurile, nici renumele, nici prietenii cutoată atenţia acordată, nici rudele cu toată bunăvoinţa lor, nu o pot înlocui. Fără pace trupul, sufletulşi duhul omului nu se pot simţi însiguranţă. Fără de pace, starea de iubire a omului este inexistentă. Fără

acest mare dar, viaţa omului ar fi supusă unui neîntreruptşir de drame,teamă şi deznădejde. O! Binecuvântată pace, cât de minunată şi defolositoare eşti tu omului! Din momentul în care Adam, în GrădinaEdenului, a căzut în păcatul neascultării, întreaga omenire, până lavenirea Lui Mesia, a pierdut ceea ce era mai de preţ, adică pacea. O!Adame, Adame, ce ai fi simţit atunci când ai pierdut pacea din inima ta?O! Nimic nu putea să te consolezeşi nimeni nu a mai putut să-ţi alinesuferinţa şi dorul de raiul pierdut! Din momentul acela, întreaga omenireera supusă morţii şi neputincioasă să se reabiliteze prin litera legii. Dariată, Însuşi Fiul şi Cuvântul Lui Dumnezeu s-a coborât din cerurişi,zămislindu-se prin Duhul Sfânt în pântecele Preasfinteişi PurureaFecioarei Maria, s-a îmbrăcat în trupşi s-a născut, apoi, pentru a purtaneputinţele noastre. El, trăind printre oameni, s-a supus, întrutotul,ascultării de Tatăl Ceresc, luând toate păcatele noastre asupra Lui. El aprimit, apoi, să fie pedepsit în locul nostru, pentru ca vina noastră să fie


38/56


răstignită odată cu El pentru totdeauna. Prin faptul că El s-a dat pe Sineca Jertf ă de ispăşire pentru păcatele noastre, ne-a împăcat cu TatălCeresc si ne-a repus în dreptul de moştenire a Împărăţiei Sale. Dacă pacea omenirii a fost pierdută prin Adam, iată, Iisus Hristos, FiulşiCuvântul Lui Dumnezeu, ne-a redobândit-o prin Jertfa Sa pe Golgota;ne-a răscumpărat pacea cu preţul suferinţei Saleşi ne-a curăţit, odată şipentru totdeauna, cu Sfânt sângele Său şi a pus-o în inimileşi însufletele noastre, a tuturor celor care credem în Elşi iubim cuvintele învăţăturii Sale, care nu este de la oameni, ci este venită chiar de la sânulTatălui Ceresc; singura învăţătura sănătoasă care, neîndoielnic, ne-adeschis nouă poarta Edenului ceresc. Odată ce am primit pacea Lui,avem siguranţa mântuiriişi a vieţii veşnice; odată ce am primit paceaLui, ne-a fost întipărită în conştientul şi în subconştientul nostrucertitudinea că, prin har, suntem copii Ai Celui Prea Înaltşi Sfânt; că avem pe Însuşi Dumnezeu ca Tată, pe Fiul Său preaiubit ca Mijlocitorşica Învăţător, iar pe Duhul Sfânt ca Împlinitorşi ca Mângâietor. Cel care

nu acceptă pacea Lui Iisus, nu are nici siguranţa mântuiriişi va trăi într-o continuă stare de nelinişte. Dar, cel care acceptă pacea Lui, liniştea vapune stăpânire pe elşi har peste har i se va adăuga din belşug. Datorită faptului că şi pentru el a murit pe cruce, îi va da, negreşit, siguranţamântuirii, care nu poate fi găsită decât numai în Jertfa Domnului IisusHristos, Fiulşi Cuvântul Lui Dumnezeu, careşi-a dat viaţa pentru noişipe care Tatăl L-A înviatşi L-A înălţat la dreapta slavei Sale. O! Câţi

dintre cei care, înainte de a părăsi această viaţă efemeră, n-au fi auzitminunatele cuvinte ale Domnului, spunând: „Fiule, î ţ i spun, azi cu mineîn Rai vei fi! ” Cuvintele care, cândva, au ieşit din gura Domnuluişi carenu au fost adresate unui om vrednic, ci unui tâlhar, care nu a f ăcutaltceva decât să-şi regrete faptele, să-şi recunoască vinovăţia şi să-şideschidă inima lui Iisus să pătrundă în fiinţa sa. Doar câteva cuvinteadresate de Domnulşi de pacea Lui Iisus i-a adus liniştea şi siguranţa


39/56


mântuirii, chiarşi osândit pe cruce. Din acel moment, pentru tâlharulrăstignit la dreapta Domnului, moartea nu mai reprezenta acel sfârşit îngrozitor. Din acel moment, ea a devenit doar o trecere de la o viaţă vremelnică, plină de suferinţe şi de suspine, la o viaţă nouă în Raiul LuiDumnezeu. Iată ce imensă însemnătate are pacea Lui Iisus pentru om;iată câtă nevoie avem de această nemitarnică pace care, prin dragosteaşiprin îndurarea Lui Dumnezeu, este dăruită tuturor celor care cred în IisusHristos, Domnul, Cel care a venit de la Tatăl să răscumpere şi să mântuiască pe om chiar cu preţul vieţii Sale. După patimile Domnului,ucenicii, de frica iudeilor, s-au încuiat într-un foişor. Acolo, ei eraudezorientaţi, neliniştiţi, iar deznădejdea punea stăpânire pe ei, până cândIisus, Domnul, a înviat din morţi şi, intrând la ei prin uşile încuiate, le-aspus: „Pace vou ă ! ” Toată frica, toată neliniştea şi toată deznădejdea,din acel moment, au dispărut de la ei. Pacea Lui Iisus le-a adus liniştea şisiguranţa atât de necesară! De asemenea, prin pacea Lui,şi noi căpătămliniştea duhovnicească şi siguranţa mântuirii noastre. Prin suferinţa Lui,

Domnul ne-a răscumpărat pacea pierdută prin Adamşi ne-a curăţit detoată lepra păcatelor noastre cu Preasfânt Sângele Său, f ăcându-nemoştenitori ai Împărăţiei Saleşi fii ai Tatălui Ceresc.

Aşadar, spre El, Căpetenia desăvârşirilor noastre, să ne aţintimprivirile, ca pacea Lui să dăinuie în noişi, având siguranţa mântuirii, să fim o mărturie vie a dragosteişi îndurării Sale eliberatoare.

Amin!


40/56


O! Tu Pace necurmată

A celor strâmtoraţi,

Ce dragoste divină

Prin harul Tău ne-mpa

Ce lin ne curgi prin inIzvor eternşi sfânt,

Şi cum ne-atragi auzu

Spre dulcele-Ţi Cuvâ


O! Tu Pace...

O! Cum ne

Spre Raiul

Liman al b

rţi! Ai crinilor

mi, Cât noianPe suflet T

O, Dulce,

t! Iubitşi Dr

atragi privirea

Tău frumos,

curiei

de jos!

e fericirene-Ai pus,

eşnic Mire,

g Iisus!


41/56


CAP. 9 Harul lui Iisus

Mulţumim Tatălui Ceresc, în numele Fiului Său preaiubit, pentruharul, adică pentru dragosteaşi îndurarea Lui, pe care Îl revarsă, dinbelşug, peste toţi fiii ascultării care cercetează spre a împlini învăţăturacuvintelor Evanghelice ale Domnuluişi Mântuitorului sufletelor noastre.

Omul, prin înţelepciunea sa, a inventatşi a construit surse care,acumulând energie, să producă curentul electric ca, apoi, să ajungă şi încasele noastre. La ce bun ne-ar folosi becurile, dacă energia electrică arfi inexistentă? Ar folosi ele la ceva, dacă nu ar fi cuplate la curentulelectric? Fără curent, ele rămân nefolositoareşi nu şi-ar mai avea rostul în casele noastre. Fără curent, ele nu ne pot bucura cu lumina lor.Şi dacă existenţa şi funcţionarea becului depind de curentul care vine din sursade energie, fie de la hidrocentrale, fie de la termocentrale, fie de lacentrale nucleare, fie de la alte invenţii create de oameni, este clar că,nefiind cuplat la curent, va rămâne doar un glob de sticlă în care se află filamentulşi vidul, dar f ără nici o putere de a lumina. La fel esteşi omulf ără harul Lui Iisus. Rămâne doar trupul de materie în care se află sufletulşi duhul său. Un astfel de om, care nu este conectat la SursaDivină, Hristos, la învăţătura Evanghelică a cuvintelor Sale, rămâne f ără

energia Duhului Sfânt care aduce cu Sine harulşi care ne este trimis dela Tatăl de Însuşi Fiul Său. Cum poate cineva să lumineze dacă nu estecuplat la energia Duhului Sfânt, pe care Domnulşi Mântuitorulsufletelor noastre ni-l trimite nouă în dar? Cum să se vadă un omstrălucind prin roadele Duhului Sfânt, care sunt: dragostea, bucuria,pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,blândeţea şi stăpânirea de sine, dacă Duhul Lui Dumnezeu nu se află în


42/56


templul sufletului său, datorită harului pe care Dumnezeu îl revarsă, dinbelşug, peste fiii ascultării? Dar, ce este harul? Cum am putea noi să-ldefinim mai bine ca el să fie pe înţelesul tuturor? Harul este acelsentiment puternic de dragosteşi de îndurare al Lui Dumnezeu. Cine arfi vrednic ca, în templul sufletului său, să deţină aceste daruri sfinte,dacă harul, adică dragosteaşi îndurarea Lui Dumnezeu, nu ar cuplasufletul omului la Sursa Hristos pentru a primi energia Duhului Sfânt?Numai harul Lui Dumnezeu îl poate aduce pe om la cunoştinţaadevărului; numai harul Lui Dumnezeu îl poate face din vinovat, înnevinovat; numai harul Lui Dumnezeu îl poate menţine în neprihănire;numai harul Lui Dumnezeu îi poate da siguranţa mântuirii prin naştereadin nou; numai harul Lui Dumnezeu îl poate strămuta din această viaţă vremelnică în viaţa veşnică, adică în Edenul ceresc, în Raiul LuiDumnezeu; numai dragosteaşi îndurarea Lui Dumnezeu îl pottransforma pe om din rob netrebnicşi păcătos, în fiu iubitşi neprihănit alTatălui Ceresc. Într-adevăr, numai harul Lui Dumnezeu îl poateţine pe

om rece faţă de păcat şi, în acelaşi timp, în dragoste fierbinte faţă deDumnezeu. O! Cât de minunat este harul ce lucrează în omşi prin om!Un om, peste care Dumnezeu revarsă dragosteaşi îndurarea Lui, nu maislujeşte în pribegia sa, nici de frica iadului, nici pentru frumuseţileRaiului. Un astfel de om se dăruieşte necondiţionat Lui Dumnezeupentru singurul motiv că Îl iubeşte şi nu se mai poate despărţi,nicidecum, de dragosteaşi de îndurarea Tatălui Ceresc, pe care ni le-a

arătat nouă, prin Fiul dragostei Sale, pe Golgota, acolo unde IisusHristos, Domnul, a purtat neputinţele noastre, a luat vina noastră asupraLui şi, odată cu El, le-a răstignit pe cruce pentru totdeauna. Iubitecititorule, pribegind prin această viaţă vremelnică, putem, oare, să trecem nepăsători pe lângă o iubire atât de mare, pe care Însuşi TatălCeresc ne-a dovedit-o prin Jertfa Fiului Său preaiubit? Putem să ignorămun harşi o mântuire atât de mare?


43/56


Aşadar, rămâne să cercetăm Cuvântul Lui Dumnezeu, pentru caharul să ne aţintească privirile spre Căpetenia desăvârşirilor noastre, careeste Iisus Hristos, Fiulşi Cuvântul Lui Dumnezeu, Mântuitorul Drag alsufletelor noastre.

Amin!


44/56


O! Ce bucurie,

Doamne, simt mereu

Şi ce armonie

Este-n templul meu!

Harul Tău, Iisuse,

Azi m-a vindecat

Şi din stări apuse,

El, m-a ridicat!

O! Privind la ceruri,

Eu, cu drag Te-aştept,

Să-mi cuprinzi Tu, pu

Sufletul la piept!


O! Ce bucurie

Te aştept, I

Cu-n dor n

Te aştept,

Azi, Înlăcr

Pacea mea

Dragostea

Vinoşi-mi

Dor de căp

Vino, Apă

Cristalin iz

uri, Vino la răs

Că te-aştep

ubire,

curmat;

cump Mire,

mat!

divină,

intâi,

alină

ătâi!

Dulce,

vor;

cruce

t cu dor!


45/56


Din inima-mi frântă,

Iisuse iubit,

O cântare sfântă

Îţi aduc smerit!

Îţi aduc suspinul

Dragostei pe jar;

Harfaşi chinvalul

Stărilor de har!

Îţi aduc din suflet

Lacrima de dor,

Ca prin dulce zâmbet,

Să-ţi spun:Te ador!


Din inima-mi frântă

Îţi aduc du

Şi zăduful

Urmaşi-nc

Lângă pas

O! Lumină

Cum nuţi-

Plânsu-mi

De sub Jert

Stihuri ce-

Pe-al iubiri

Cum să po

Să nu-Ţi c

erea

eu;

hinarea

l Tău!

Dulce,

ş cânta

ângă crucea

fa Ta?

u fost puse

i prag,

, Iisuse,

nt cu drag?


46/56


CAP. 10 Iisuse, Uşa Mântuirii

Mulţumim Tatălui Ceresc, în numele Fiului Său preaiubit, pentrucă ne-a deschis această minunată uşă, ca noi să avem acces, negreşit, înEdenul cel ceresc, iar această Unică Uşă este Însuşi Iisus Hristos,Domnulşi Mântuitorul sufletelor noastre.

Minunat este Domnul Dumnezeul nostru în toată splendoarea

slavei Lui, pentru că, în chip minunat,şi-a clădit legea universală petemelia iubirii Sale necurmate! Această uşă ni s-a deschis din clipa încare Tatăl Ceresc a trimis pe Însuşi Fiul Său, Cel Unul născut, să se deape Sine ca preţ de răscumpărare pentru mântuirea noastră. Iubitecititorule, Iisus Hristos este unica taşansă de mântuire; este unica uşă prin care poţi intra în fericirea vieţii veşnice. Nu există, nicidecum, o altă uşa, chiar dacă oamenii au născocit tot felul de legende, datini sau

zeităţi. Nu poate să fie un al răscumpărător, decât Cel care a venit de laTatăl. Nimeni nu are autoritatea să mijlocească pentru noi la Tatăl, decâtnumai Fiul Său pe care L-A născut din sânul Dumnezeirii Saleşi careeste dimpreună Creator cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Iubite cititorule, IisusHristos, Domnulşi Mântuitorul sufletelor noastre, te vrea aşa cum eşti;te cheamă să vii la El cu toată povara păcatelor tale, cu toată neputinţa şinevrednicia ta ca, punând început bun, El să te elibereze de f ăpturaveche a omului păcătos şi să te transforme într-o f ăptură nouă a omuluineprihănit prin revărsarea din belşug a dragosteişi îndurării Sale asuprata. Sfâşietor de trist este că, în aceste vremuri, trâmbiţaşii Domnuluicheamă, mai mult ca oricând, suflete la mântuire; Mai mult ca oricând,cheamă la învăţătura sănătoasă şi unică, f ără de care mântuirea noastră ar fi imposibilă. Această învăţătură este cuprinsă în Noul Testament,care a fost întocmit de Însuşi Tatăl Ceresc, împlinit de Însuşi Fiul Său şiadeverit de Însuşi Duhul Sfânt care de la Tatăl purcedeşi în Fiul se


47/56


odihneşte şi pe care Fiul Îl trimite tuturor celor care acceptă să intre peunica uşă a mântuirii;pe acea uşă despre care Domnul ne avertizează că este strâmtă şi că puţini vor intra pe ea.Şi această unică uşă o aflăm peGolgota unde Iisus Hristos, Domnul, ne-a iertat luând păcatele noastreasupra Luişi ne-a răscumpărat, odataşi pentru totdeauna, acceptând să fie El pedepsit în locul nostru, ca eliberarea noastră de omul vechi alpăcatului să se înf ăptuiască şi să se nască omul cel nou care, crescândduhovniceşte, să ajungă la plinătatea adevărului cu privire la învăţăturaEvanghelică a mântuirii noastre, care constă în faptul că Iisus Hristos aplătit preţul răscumpărării noastre cu Însuşi sângele Său şi cu Însăşi viaţaSa. Iată, uşa mântuirii noastre este chiar Iisus Hristos si se află în faţafiecăruia dintre noi. Aşadar, de noi depinde dacă vrem să intrăm pe eaconform Cuvântului Lui Dumnezeu sau dacă nu vrem să intrăm pe eahrănindu-ne cu nădejdi înşelătoare născocite de minţile egoiste ale unoroameni care s-au pus în slujba Satanei devenind, astfel, fii ai ghenei.

Iubite cititorule, intră pe uşa cea strâmtă a Cuvântului LuiDumnezeu privindţintă la Iisus Hristos, Căpetenia desăvârşirilornoastre, careși pe tine te aşteaptă să-L accepţi ca Domnşi Mântuitor altău. Dacă locul tău la cruce este gol, mergi grabnicşi-l ocupă spre a nuregreta mai târziu că ai avut chemareşi nu ai vrut să auzi, că ai avut îndemnşi te-ai împotrivit, că ai primit har, adică dragosteşi îndurare dela Dumnezeu,şi nu ţi-a păsat. Intră pe această unică uşă şi nu veiregreta!

Amin!


48/56


Cu ochii plânşi, Iisuse

Cu sufletul răpus de d

Smerit, aştept umilu-

Să-mi calcişi grabnic

Al inimii zăvor.

O, vino iar în viaţa me

Ca-n prima zi când Te

Şi iartă-mi necugetare

Că de la pieptul Tău c

Mult m-am depărtat.


Cu ochii plânşi

Drag, Nu mă lăsa ca u

r, Pe căi străine ră

i prag Ci ia-mă azi, Iis

să-ţi deschid Să Te urmez, cu

Cu fraţii mei ve

a Neîncetat s-aud

-am chemat Preaduioasă vo

, Ca-n vremea câ

l cald Cu ce preţ ne-A

Murind pe Golg

pribeag

ăcind,

se Drag,

-n veşnic zel,

hind.

şoptind

ea Ta,

d urcam vestind

răscumpărat

ota!


49/56


CAP. 11 Iisus, Siguranţa Mântuirii noastre

Mulţumim Tatălui Ceresc, în numele Fiului Său preaiubit, pentrumântuirea asigurată pe care a dăruit-o şi o dăruieşte tuturor celor carecred cu adevărat în Elşi îi împlinesc voia, urmând Calea adevărată careduce la viaţa veşnică, şi care este Însuşi Iisus Hristos, Domnulşi

Mântuitorul Drag al sufletelor noastre.Cu ce am putea noi să asemănăm siguranţa mântuirii pentru a fi pe

înţelesul tuturor? Să putem ajunge mai uşor de la o gândire firească,adică de la o gândire pământească, la o gândire duhovnicească, adică ogândire cerească, am găsit de cuviinţă să dau un exemplu din viaţa unuistudent sârguincios care, iată, are siguranţa că va reuşi să-şi atingă ţelul,datorită faptului că î şi cunoaşte capacitatea sa de a învăţa şi că este decissă dea tot ce este mai bun din el, f ără a precupeţi nici un efort, ca reuşitalui finală să fie pe măsura aşteptărilor sale. El î şi foloseşte cu înţelepciune timpul său, f ără să se lase ademenit de anturaje nepotrivite,de vicii sau de plăceri, care ar putea să-i răpească din preţiosul său timp,atât de necesar studierii. Elştie foarte bine că dacă se abate de la regulileimpuse, adică de la disciplină, şi dacă nu va studia cu sârguinţă este cuneputinţă să-şi atingă scopul mult dorit.Ştie că, procedând astfel, va rata

examenele, iarşansa de a profesa în domeniul ales va deveni inexistentă.Din ziua în care a decis să tragă la un asemenea jug, î şi foloseşte toată iscusinţa nevoindu-se până la final, când i se va acordaşansa să-şiculeagă roadele binemeritate. Un astfel de student este conştient că numai la final bucuria lui va fi deplină şi va putea să-şi sărbătorească reuşita. La fel esteşi cu siguraţa mântuirii noastre. Creştinul trebuie să fie conştient că siguranţa mântuirii sale nu îi permite, cu nici un chip, să


50/56


se abată de la regulile învăţăturii Evanghelice trăindu-şi viaţa efemeră într-o lenevire duhovnicească, adică după pofta firii pământeşti. Unastfel de creştin nu este un suflet întors cu adevărat la Dumnezeu, chiardacă paşii săi ar călca şi pe cele mai sfinte tărâmuri pământeşti. Creştinulcel întors cu adevărat la Dumnezeu, datorită dragosteişi a îndurării LuiDumnezeu, într-adevăr, are siguranţa mântuirii. Unui astfel de creştin,Duhul Sfânt îi dă capacitatea, încrederea nedespărţită de smerenieşi de osinceră evlavie ca, prin darul înţelepciunii, să conştientizeze că IisusHristos, Domnul, l-a mântuit la cruce, pe Golgota,şi l-a eliberat de toată povara păcatelor sale, odată şi pentru totdeauna. Dar, un astfel de creştin,mai este conştient şi că, odată ce s-a decis să tragă la jugul Lui Hristos,nu mai există cale întoarcere la păcat. El este conştient că nu trebuie să se mai abată, nicidecum, de la regulile impuse de Cuvântul LuiDumnezeu. Creştinul cel întors cu adevărat la Dumnezeu nu doar crede,ci se şi dăruieşte în slujba Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos,devenind un vas ales prin care se văd lucrând roadele Duhului Sfânt,

care sunt: dragostea, bucuria, pacea, îndelung răbdarea, facerea de bine,credincioşia, blândeţea, înfrânarea. Iată, împotriva acestor daruri spuneSfântul Apostol Pavel că nu mai este lege. Un astfel de creştin aremântuirea asigurată, pentru că s-a dăruit, cu adevărat, Lui Dumnezeuşieste stăpânit de Însuşi Duhul Sfânt. Un astfel de creştin şi-a răstignitfirea pământească împreună cu patimile şi cu poftele ei pentrutotdeauna; un astfel de creştin s-a lepădat de sinele lui pământesc, î şi ia

crucea suferinţei lui în fiecare zişi urmează Mântuitorului său. Mulţi sebazează pe faptul că doar dacă cred că Dumnezeu există au mântuireaasigurată, chiar dacă faptele lor dovedesc contrariul. Oare pomul nu secunoaşte după roadele lui dacă este bun sau dacă este rău? Cine ar puteasă spună că un pom care face roade bune este rău sau cine ar putea să spună că un pom care face roade rele este bun? Precum pomul secunoaşte după roadele lui dacă este bun sau dacă este rău, la fel se


51/56


cunoaşte şi creştinul după roadele lui, care se materializează prin fapte.Prin creştinul cel adevărat, adică prin adevăratul urmaş al Lui Hristos, sevăd roadele Duhului Sfânt lucrând haric, pe când prin creştinul cel falsse văd faptele otrăvitoare, adică faptele cele rele, lucrând la îndemnulduhului Satanei. Atâta timp cât un creştin nu umbă în Duhul LuiDumnezeuşi se complace a trăi în pofta firii pământeşti, cum poate să spună că mântuirea lui este asigurată? Când firea pământească pofteşte împotriva Duhului Sfânt, iar Duhul Sfânt împotriva firii pământeşti, cumpoate să spună cineva că are mântuirea asigurată, chiar dacă trăieştedupă poftele firii pământeşti? Dacă un om nu este călăuzit de Duhul LuiDumnezeu, iar în el se văd lucrând roadele otrăvitoare de suflet ale firiipământeşti, care scot în evidenţă adulterul, curvia, necurăţia,desfrânarea, idolatria, vră jitoaria, duşmăniile, certurile, geloziile,mâniile, rivalităţile, dezbinările, ereziile, invidiile, crimele, beţiile,destrăbălările şi multe altele asemenea lor, cum poate să susţină că aremântuirea asigurată? Creştinii care sunt cu adevărat pe calea mântuirii

sunt numai cei careşi-au răstignit firea pământească cu patimileşi cupoftele ei. Aceştia trăiesc după voia Lui Dumnezeu, lăsându-se călăuziţide Duhul Său. Dacă credinţa nu este mărturisită prin fapte bune sau dacă faptele bune nu sunt mărturisite prin credinţă, totul este fals, iar unasemenea creştin merge cu paşi grăbiţi spre moarteşi spre chinul veşnic, înşelându-se pe sineşi, totodată, înşelând şi pe cei slabi care nu austatornicia de a trăi în Duhşi în Adevăr cu Dumnezeu, fiind inconştienţi

că faptele f ără credinţă sunt moarte, cumşi credinţa f ără fapte estemoartă dacă nu convieţuiesc împreună. Aşadar, poate să aibă cinevamântuirea asigurată dacă credinţa lui nu este dovedită prin fapte?Nicidecum! Un asemenea gând înşelător esteşoapta Satanei, careşi elcrede în Dumnezeuşi se cutremură de frică ştiindu-I putereaşi slava, darnu poate, cu nici un chip, să-I facă voia. Ca el să poată să facă voia LuiDumnezeu, ar trebui să se vadă prin el lucrând roadele Duhului Sfânt,


52/56


53/56


fost asigurată pe Golgota de Însuşi Fiul Lui Dumnezeu?Şi dacă toţi potbeneficia de ea, însă puţini o acceptă şi rămân în ea, cine sunt aceştia şicum i-am putea descrie, caşi noi să luăm aminteşi să ne putem număraca f ăcând parte din binecuvântata lor ceată? Sunt fiii ascultării care, princredinţă, şi-au închinat sufletele, duhurileşi trupurile lor în mâinile LuiDumnezeu, ca El să se manifeste prin ei, astfel să se concretizeze faptelecele bune. Satana vrea să înşele pe om recurgând la două metodeviclene. Una este aceea că vrea să insufle creştinului că mântuirea lui nu îi este asigurată, chiar dacă se află în harul Lui Dumnezeu ca un fiu alascultării. Procedând astfel, vrea să-l determine pe creştin să-şi piardă credinţa punând la îndoială că Iisus Hristos l-a iertatşi l-a primit dinclipa în care a f ăcut pasul hotărât spre o pocăinţă sinceră, recunoscându-şi vina şi mărturisindu-şi neputinţa şi că poate să aibă relaţia luipersonală cu Dumnezeu, dândui-se dreptul de a fi numit copil al TatăluiCeresc. Aşadar, ce vom spune? Că mai bine este să credem că nu avemmântuirea asigurată? Nicidecum! Însă, trebuie ca mereu să veghem ca

relaţia noastră personală cu Dumnezeu să rămână cât mai strânsă. Să nudăm, nicidecum, satisfacţie diavolului punând la îndoială că Dumnezeune-a absolvit de păcate, transformându-ne din omul vechi al păcatului, înomul nou al neprihănirii Lui Hristos. Satana nu vrea ca omul să creadă,iar credinţa lui, fiind încununată cu fapta, să-l ţină statornic în dragosteaşi în îndurarea Lui Dumnezeu. Cea de-a doua metodă î şelătoare aSatanei este că vrea să-l determine pe om să creadă că are mântuirea

asigurată, chiar dacă el se complace să trăiască în păcat. Satana nu vreaca omul să fie născut din nouşi nici să crească, apoi, duhovniceşte. Elvrea ca omul să rămână închircit în firea cea pământească ca, astfel, să se hrănească cu o nădejde înşelătoare, care să-i adoarmă conștiința, întimp ce Satana îi pregăteşte calea spre iad. Într-adevăr, Sfântul ApostolPavel spune desluşit, că nu suntem mântuiţi prin fapte, ca nimeni să nuse laude, ci prin har, adică prin dragosteaşi prin îndurarea Lui


54/56


Dumnezeu. Dar, cel ce nu rămâne în ascultare de Dumnezeu, mairămâne el în har? Un creştin adevărat rămâne în ascultare de CuvântulLui Dumnezeu ca fiu al Luminii, statornic în credinţă şi împlinitor în totceea ce Dumnezeu binevoieşte. Să privim la sfinţii noştri înaintaşi, să leurmăm credinţa, darşi felul lor de vieţuire semănând sămânţa cea bună aCuvântului Lui Dumnezeu. Nimeni să nu se înşele! Cine seamănă grâu,grâu vaşi secera. Dar cine seamănă neghină, nu va secera el, oare, totneghină? Iar dacă Domnul î şi revarsă harul Său peste fiii ascultării, cumvor spune fiii f ărădelegii că au asigurată mântuirea, când aceasta sedobândeşte numai prin har, adică datorită dragosteişi îndurării LuiDumnezeu. Aşadar, Iisus Hristos, Însuşi, este Siguranţa mântuiriinoastre, atâta timp câtşi noi ascultăm de El. Aşadar, mai poate să fie cel întors cu adevărat la Dumnezeu rob al firii pământeşti? Nicidecum! ÎnEpistola către Galateni, la capitolul 5, versetele 24şi 25, Sfântul ApostolPavel spune: „Cei care sunt ai Lui Iisus Hristos şi-au r ă stignit firea

pă mânteasc ă împreun ă cu patimile şi cu poftele ei. Dac ă tr ă im în Duhul,

să şi umbl ă m în Duhul ”. Iată, aşadar, cine are siguranţa mântuirii: celcare şi.a răstignit firea pământească împreună cu patimileşi cu pofteleei, trăind şi umblând călăuziţi de Duhul Lui Dumnezeu. Să nu adormim în cele duhovniceşti, lăsându-ne momiţi de îndemnurile firii pământeşti,pentru că Satana, vră jmaşul sufletelor noastre, nu doarme niciodată, cialeargă ca un leuşi caută să înghită, dacă ar fi cu putinţă, chiarşi pe ceialeşi. Însuşi Domnul ne spune: „Veghea ţ i şi iar v ă spun veghea ţ i! ”

Domnul ne îndeamnă la o continuă veghere, pentru că în ceea ce neprinde moartea fizică, în aceea vom fişi judecaţi. Aşadar, ce ne rămânede f ăcut? Să dormităm? Nicidecum! Ci să veghem până în ultima clipă avieţii noastre pe care o trăim în trup,şi să nu cădem toropiţi de somnul înşelător al morţii, aşa cum mulţi cad zicându-şi: : „ Hristos s-a r ă stignit pentru mine, mi-a asigurat mântuirea, a şa c ă tr ă iesc f ă r ă nici o grij ă dup ă cum mi-e pofta. ” Un astfel de om este ca unul ce priveşte cu


55/56


insolenţă la Binef ăcătorul său, ignorând ce preţ a plătit pentru mântuirealui, f ără a gândi măcar, că, rupând relaţia lui cu Dumnezeu, pierdeşimântuirea pe care Domnulşi Mântuitorul nostru i-a asigurat-o încă de laCalvar. Atâta timp cât omul nu acceptă ca Duhul Lui Hristos să locuiască în inima lui, cu nici un chip, nu poate să aibă siguranţamântuirii.

Aşadar, să ne aţintim privirile spre Cel care ne poate da, negreşit,siguranţa mântuirii, să ne aţintim privirile spre Iisus Hristos, Căpetenia

desăvârşirilor noastre.Amin!


56/56


Nimic nu e mai dulce,

Mai sincerşi măreţ,

Nimic nu poate-n viaţSă fie mai de preţ

Ca veşnica-Ţi iubire,

O, Bunul meu Stăpân,

Prin care vreau ca, pu

La pieptu-Ţi să rămân


Nimic nu e mai dulce

Pe braţele-

Să ştiu că

Departe deŞi-abisul c

Departe de

Şi-alşarpe

uri, Departe de

. Luminii să

În altă mântuire,

Nicicum, nu pot să cred,

De-ar fi aici chiar pacea,

Vremelnic, să mi-o pierd,

Că-n inima-mi fierbinte

Îţi port, neîncetat,

Dovada Jertfei Tale

i divine u mă porţi,

tot chinull morţi;

durere

ui venin,

-ntuneric

mă-nchin.

Documents

Iisus Hristos, Capetenia Desavarsirilor Noastre