INDIA IN SECOLUL XIX

India reprezintă una dintre cele mai fascinante țări, iar acest lucru nu se datorează doar culturii străvechi, a religiei budiste sau a bogățiilor pe care le posedă, ci și istoriei încărcate, acumulată în timp. Cu toate că India a fost cunoscută din cele mai vechi timpuri pentru contrastele ei, cea mai importantă perioadă în care acestă țară s-a dezvoltat cel mai mult, din toate punctele de vedere, a constituit-o secolul al-XIX-lea.

La începutul acestui secol, Guvernatorul General Richard Wellesley, a început extinderea domeniilor Companiei Indiei Răsăritene Britanice într-un ritm nemaiîntâlnit până atunci. L-a învins pe șahibul Tippu și a anexat Mysore în sudul Indiei. De asemenea,a luptat cu francezii, îndepărtând definitiv influența aestora de pe subcontinent.

La mijlocul secolului al XIX-lea, guvernatorul general James Broun-Ramsay a lansat cel mai ambițios program de expansiune a Companiei, reușind să-i învingă pe luptători sikh în timpul războiului anglo-sikh (la sfârșitul căruia a anexat regiunea Punjab) și a cucerit Birmania ca urmare a victoriei în al doilea război anglo-birmanez. Ultima cucerire teritorială a Companiei Indiei Răsăritene Britanice a constituit anexarea principatului Oudh, în anul 1856.

În 1857, însă, India se confruntă cu o revoltă ce acaparează întreaga țară, și anume revolta sipailor. Aceștia erau nemulțumiți de sistemul judiciar, fiind nedrept cu indienii, întrucât permitea ofițerilor Companiei să atace pe diverse căi orice hotărâre judecătorească care îi condamna la brutalități sau omoruri comise împotriva indienilor. Un alt motiv de nemulțumire îl constituia și politicile economice: cea mai mare parte a aurului, pietrelor prețioase, argintului sau mătăsii indiene erau exportate în Regatul Unit cu titlu de taxe și impozite, unde erau vândute de multe ori în licitații publice. De asemenea, pământurile au fost reorganizate dând prioritate intereselor marilor proprietari de pământ, ceea ce facilita colectarea taxelor și impozitelor.

Tarifele de import erau menținute la un nivel scăzut, în felul acesta piața indiană fiind inundată de țesăturile și hainele ieftine din Anglia. Industria locală indiană pur și simplu nu a putut face față competiției. Dacă la început, India era sursa principală a țesăturilor de lux folosite în Anglia, la un moment dat ea fost redusă doar la un simplu cultivator de bumbac, prelucrat în Regatul Unit, de unde era reimportat în India sub formă de țesături ieftine. Toate acestea au dus la izbucnirea revoltei care acaparează întreaga țară, începând de la Delhi până în sudul Indiei.

După înfrângerea răscoalei, India a fost proclamată oficial colonie a Coroanei Britanice, instaurând un regim de administraţie directă, sprijinită de aristrocrația locală. Prezenţa engleză a antrenat modernizarea societăţii indiene, care rămasese cu mult în urmă. Locul producţiei artizanale, distruse aproape complet de concurenţa mărfurilor engleze, a fost luat de o industrie organizată pe baze moderne în metalurgie, producţie de bumbac, iută şi hârtie. După anul 1850, a început construcţia unei reţele de căi ferate, fiind extinsă ulterior, iar amploarea sistemului de

irigaţii a exprimat interesul pentru modernizarea agriculturii. Legislaţia Indiană s-a adaptat exigențelor metropolei. Datorită dezvoltării industriei, s-a născut o burghezie naţională care, prin partidul Congresul Naţional, a condus mişcarea de eliberare. In pofida acestor progrese, statutul de colonie a făcut ca dezvoltarea pe baze moderne să fie inegală şi unilaterală. În tot secolul al XIX-lea, India a rămas o sursă de materii prime şi o piaţă de desfacere, o ţară agrară, practicând monoculturi pe suprafeţe mari.

În concluzie, revolta sipailor a dus la crearea unei noi Indii, a noului Raj, reprezentând visul oricărui indian: de a fi tratat la fel de corect și de cinstit ca un european, nefiind nevoit să suporte etichetele negative ale înaltei societăți din lumea civilizată.