5
Tofan Alina Elena MD, AN II, GR.1 INFECŢIA ÎNCRUCIŞATĂ ÎN CABINETUL DE STOMATOLOGIE Conceptul de infecţie încrucişată în cabinetul de stomatologie presupune vehicularea microorganismelor de la personalul medical (medic, asistentă) spre pacient sau invers, dar şi vehicularea microbilor de la un pacient la altul prin instrumente sau obiecte, aer, instalaţii sanitare din cabinetul stomatologic şi anexele sale: sala de aşteptare, grup sanitar ş.a. Sursele de infecţie potenţiale din cabinetul stomatologic a. Pacientul - la prezentarea în triajul unităţii medicale respective; registratorul medical poate fi contaminat cu microorganisme vehiculate pe cale aerogenă sau prin intermediul unor obiecte (e.g., acte de identitate) aparţinînd pacientului - în sala de aşteptare, fondul microbian este amplificat prin concentrarea mai multor surse într-un spaţiu relativ redus, crescînd riscul infecţiilor produse de virusuri sau bacterii cu tropism respirator. Folosirea în comun a scaunelor şi cuierelor favorizează transmiterea unor infecţii cutanate (micoze, scabia) sau pediculozei. - grupul sanitar, uneori necorespunzător conceput sau/şi dotat, contribuie la diversificarea şi creşterea densităţii microorganismelor, putându-se transforma în sursă de microorganisme cu poartă de intrare digestivă sau cutaneo-mucoasă - în cabinet, în timpul tratamentului stomatologic, pacientul poate fi sursă de infecţie pentru medic şi asistentă, eventualele microorganisme patogene putînd fi vehiculate b. Personalul medico-sanitar - în timpul intervenţiilor invazive, ce creează soluţii de continuitate la nivelul mucoasei orale a pacientului, medicul, mai puţin asistenta, pot inocula microorganisme periculoase, precum virusul imunodeficienţei umane sau virusul hepatitei B sau C. - în timpul tratamentului este posibilă lezarea tegumentului mîinilor medicului, iar doza infectantă a celor două virusuri este foarte mică 1

Infectii in Cabinetul Stomatologic

Embed Size (px)

DESCRIPTION

infectii in cabinetul de stomatologie

Citation preview

INFECIA NCRUCIAT N CABINETUL DE STOMATOLOGIE

Tofan Alina Elena MD, AN II, GR.1

INFECIA NCRUCIAT N CABINETUL DE STOMATOLOGIE

Conceptul de infecie ncruciat n cabinetul de stomatologie presupune vehicularea microorganismelor de la personalul medical (medic, asistent) spre pacient sau invers, dar i vehicularea microbilor de la un pacient la altul prin instrumente sau obiecte, aer, instalaii sanitare din cabinetul stomatologic i anexele sale: sala de ateptare, grup sanitar .a.

Sursele de infecie poteniale din cabinetul stomatologic a. Pacientul- la prezentarea n triajul unitii medicale respective; registratorul medical poate fi contaminat cu microorganisme vehiculate pe cale aerogen sau prin intermediul unor obiecte (e.g., acte de identitate) aparinnd pacientului- n sala de ateptare, fondul microbian este amplificat prin concentrarea mai multor surse ntr-un spaiu relativ redus, crescnd riscul infeciilor produse de virusuri sau bacterii cu tropism respirator. Folosirea n comun a scaunelor i cuierelor favorizeaz transmiterea unor infecii cutanate (micoze, scabia) sau pediculozei.- grupul sanitar, uneori necorespunztor conceput sau/i dotat, contribuie la diversificarea i creterea densitii microorganismelor, putndu-se transforma n surs de microorganisme cu poart de intrare digestiv sau cutaneo-mucoas- n cabinet, n timpul tratamentului stomatologic, pacientul poate fi surs de infecie pentru medic i asistent, eventualele microorganisme patogene putnd fi vehiculate

b. Personalul medico-sanitar- n timpul interveniilor invazive, ce creeaz soluii de continuitate la nivelul mucoasei orale a pacientului, medicul, mai puin asistenta, pot inocula microorganisme periculoase, precum virusul imunodeficienei umane sau virusul hepatitei B sau C.- n timpul tratamentului este posibil lezarea tegumentului minilor medicului, iar doza infectant a celor dou virusuri este foarte mic- sursa unor infecii respiratorii, accesul microorganismelor spre cile respiratorii ale pacientului fiind favorizat de: distana mic dintre surs i gazd, inevitabil n cazul tratamentului stomatologic. anihilarea barierei antimicrobiene reprezentat de filtrare i impact, pacientul fiind obligat s respire pe gur microorganisme din leziuni ale minilor medicului sau asistentei pot fi inoculate pe mucoasa oral sau tegumentele periorale (e.g., Herpes simplex, Streptococcus pyogenes, Staphylococcus aureus .a.).- Att personalul medico-sanitar ct i pacienii contaminai n timpul tratamentului pot deveni surse de infecie pentru ali membri ai colectivitii n care triesc (familie) sau i desfoar activitatea (coal, serviciu).

Principalele ci de vehiculare a microorganismelor dinspre surs spre gazda receptiv- pe cale aerogen (e.g., virusurile gripale i alte virusuri respiratorii, Streptococcus pyogenes, bacilii tuberculozei).- prin snge (e.g., virusul hepatitei B, virusul imunodeficienei umane).- prin saliv (e.g., virusul hepatitei B, virusurile herpetice).- prin contact direct ntre minile personalului i leziunea mucoasei orale (e.g., Treponema pallidum, Candida albicans).- instrumentar incorect sterilizat;- piese de mn ale UNIT-ului dentar incorect decontaminate;- pahar pentru ap- tetiera sau braele fotoliului stomatologic- cmpurile operatorii, tampoanele din vat i tifon contaminate cu snge, saliv sau alte produse provenite de la un pacient, pot reprezenta, n cazul depozitrii i colectrii neadecvate, surse de infecie att pentru ali pacieni, ct i pentru personalul medico-sanitar- materialele de amprent sau lucrrile protetice nu vin n contact direct cu snge sau mucoase lezate, totui aceste obiecte sunt contaminate cu saliva pacientului, putnd fi surs de infecie pentru tehnician

Microorganismele ce alctuiesc fondul microbian al cabinetului de stomatologie

Denumirea microorganismuluiTimpul de supravieuire la temperatura camereiPerioada de incubaie

A) Microorganisme vehiculate prin snge Virusul hepatitei B Virusul HIV Virusul hepatitei C Streptococcus pyogenes (foarte rar)

LuniZileOreore

1-6 luniAni 2 sptmni-3 luni 1 zi -1 sptmn

Microorganisme vehiculateprin saliv Virusul hepatitei A Virusul hepatitei B Herpes simplex Virusul Epstein-Barr Staphylococcus aureus

ZileluniMinuteminuteSptmni, luni

2-6 sptmni1-6 luni2 sptmni 4-6 sptmni 4-10 zile

C) Microorganisme vehiculate pe cale aerogenMycobacterium tuberculosis Streptococcus pyogenes Rinovirusuri Virusuri gripale Neisseria meningitidis Haemophilus influenzae Mycoplasma pneumoniae

LuniOre OreOreMinute Ore Ore

Pn la 6 luniO zi o sptmn1-4 zile1-2 zile 3-7 zile 2-4 zile 1-3 sptmni

D) Microorganisme vehiculate prin contact directStreptococcus pyogenes Staphylococcus aureus Treponema pallidumHerpes simplex Fungi dermatofii Pediculoza Scabia

OreSptmni, luni2-3 oreMinuteZile 2-3 zile Ore

3 sptmni

1-3 sptmni

10 zile

E) Microorganisme vehiculate pe cale fecal-oralEnterobacteriaceaeVirusul hepatitei AEnterovirusuriSptmni-luni (n medii apoase)Ore

oreZile

1-4 sptmni

Msuri specifice i nespecifice ce pot ntrerupe circuitul microorganismelor n cabinetul de stomatologie.a. Msuri adresate personalului medico-sanitarMsuri nespecifice Minile pot fi neutralizate ca surs, cale de transmitere sau poart de intrare a infeciei, prin urmtoarele msuri: Unghii tiate scurt. Bijuteriile ndeprtate n momentul lucrului Splare cu ap i spun lichid nainte i dup fiecare pacient periajul minilor - minimum 10 secunde pentru fiecare mn. Ideale pentru cabinetul stomatologic sunt chiuvetele cu celul fotoelectric, care evit manipularea robinetului cu mna i, deci, contaminarea cu microbii de la pacienii tratai Uscarea minilor, dup splare, cu aer cald (usctoare electrice) sau prosoape de unic utilizare Antiseptizarea minilor cu un compus adecvat dup splare i uscare, mai ales n cazul lucrului fr mnui Manusile se schimba dupa fiecare pacient. Protecia feei i cilor respiratorii prin masca din tifon sau cea dispozabil pentru a preveni o infecie respiratorie sau dispersarea n timpul manevrelor terapeutice a tartrului, smalului, dentinei, salivei, sngelui la distan de aria de lucru Protejarea ochilor contra leziunilor mecanice i infeciei (e.g., conjunctivite, keratoconjunctivita herpetic) poate fi realizat prin portul ochelarilor de protecie care trebuie decontaminai ct mai des n timpul zilei de lucru Protecia hainelor i prului o realizm prin echipamentul specific compus din halat lung, ncheiat i bonet ce acoper fruntea i cea mai mare parte din par, de unic utilizare. Trebuie schimbate de ndat ce s-au murdrit cu snge sau ale produse provenite de la pacieni. Dac nu sunt de unic utilizare, splarea lor cu ap cald i detergent trebuie precedat de dezinfecie (e.g., compui de clor). Este contraindicat scoaterea din unittea medical a echipamentului de protecie contaminat n scopul curirii la domiciliu.Msuri specifice Vaccinarea personalului mpotriva virusului hepatitei B Vaccinarea preepidemic antigripal

16