Universitatea din București

Facultatea de Administrație și Afaceri

Specializarea Administrarea Afacerilor Mici și Mijlocii

Proiect la disciplina

POLITICI INDUSTRIALE PENTRU IMM-URI

cu tema

INTERVENȚIA STATULUI ÎN ECONOMIE

Coordonator: Lect. Univ. Dr. Herman Radu

Realizator:

Beșleagă Victor Mădălin

AAMM, II

București

-2014-

2

CUPRINS 1. Raportul dintre stat și economie ................................................................................................. 3

2. Rolul statului în economie .......................................................................................................... 4

3. Necesitatea intervenției statului în economie ............................................................................. 5

4. Nivele și politici intervenționiste ale statului.............................................................................. 6

5. Tipuri de intervenții ale statului în economie ............................................................................. 8

6. Concluzii ..................................................................................................................................... 9

BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................................... 10

3

INTERVENȚIA STATULUI ÎN ECONOMIE

1. Raportul dintre stat și economie

Încă de la începuturile sale, istoria gândirii economice a consemnat raporturile statului cu

societatea și economia. Preocupați de problema originii și evoluției statului, oamenii de știință au

formulat de-a lungul timpului o serie de definiții pentru conceptul de ”stat„ definiții care se

bazează fie exclusiv pe noțiunea de ”comunitate umană„, fie pe cea de ”autoritate„ care își

exercită puterea asupra comunității, fie le îmbină pe amandouă accentuând relația dintre acestea.

În această ordine de idei, statul sau autoritatea publică se preocupă de bunăstarea comunității,

făcând apel la bugetul public sau într-o perspectivă mai largă la finanțele publice. Aceste

instrumente oferă statului mijloacele financiare necesare protecției (fizice, legale,

antreprenoriale) comunității.1

Raportul dintre stat și economie a căpătat de-a lungul timpului mai multe forme și

înțelesuri în funcție de doctrinele specifice ale timpului. Potrivit mercantilismului, doctrină

influentă în țările europene între jumătatea secolului al XVI-lea și sfârșitul secolului al XVII-lea,

intervenția statului în economie era necesară în scopul creșterii avuției naționale, fapt ce impunea

majorarea contribuției economiilor naționale la comerțul internațional prin încurajarea ramurilor

industriale și a comerțului.2

Potrivit acestei doctrine, sarcina principală a statului, o reprezenta determinarea de

comportamente individuale favorabile binelui comun, prin instituirea autorității sale.

Mercantiliștii francezi susțineau implicarea fermă a statului în economie prin instituirea de

manufacturi regale, care, alături de întreprinderile private, să imprime un caracter mixt

economiei naționale.3

1 Simona Gabriela-Mașca, Viorela Ligia Văidean, Andreea Golguț, STATUL ȘI ECONOMIA-ASPECTE

TEORETICE ȘI EVIDENȚE EMPIRICE ÎN UE, Economie teoretică și aplicată, Volumul XVIII (2011), No.5, (558),

p. 15-41; 2 Gheorghe Crețoiu, Viorel Cornescu, Ion Bucur, ECONOMIE, Ed. a II-a, Editura C.H. Beck, București, 2008. p.

389; 3 Idem.2

4

Contrar acestei doctrine, neomercantilismul critica intervenția statului și susținea

noțiunea de ordine naturală. Fiziocrații au promovat un liberalism moderat, o atitudine critică

față de această politică intervenționistă fiind specifică curentului liberal. Astfel, în cadrul

economiei clasice, create de filozofia iluministă și de doctrina ordinii naturale, sunt susținute

forțele pieței în rezolvarea problemelor economice de bază, precum alocarea resurselor și

distribuirea veniturilor, accentuând totodată riscurile generate de intervențiile statului. 4

2. Rolul statului în economie

Intervenția statului în economie cuprinde o tradiție vastă, debutând din secolul al XVI-

lea, îndeosebi după Revoluția Industrială. Activitățile statului au devenit, în timp, tot mai

numeroase și diversificate ca urmare a vitezei crescânde a schimbărilor și a creșterii numărului

actorilor din cadrul sistemului economic.

Domeniile predilecte în care se manifestă rolul statului în economie sunt: cheltuielile

guvernamentale, sistemul de impozite și taxe, activitatea legislativă și sectorul public. Spre

deosebire de mecanismul economiei de piață, unde consumatorii sunt liberi să aleagă anumite

bunuri și servicii, respectarea statului implică respectarea unor obligații.

Cheltuielile guvernamentale asigurau în secolul XIX și începutul secolului al XX-lea

subvenționarea armatei, a anumitor activități publice și plata unui număr relativ redus de

funcționari guvernamentali. În principal, cheltuielile guvernamentale se concretizează în

achizițiile statului de bunuri și servicii și în plăți de transfer. Statul achiziționează bunuri și

servicii pentru a-și satisface nevoile, însă pentru producerea acestor bunuri și servicii sunt

utilizate resurse productive ce ar putea fi folosite în sectorul privat. În schimb, plățile de transfer

nu necesită implicarea directă a statului în capacitatea de producție a unei țări. Acestea reprezintă

plățile ce sunt efectuate de către stat, pentru care beneficiarii nu furnizează bunuri și servicii. În

această categorie sunt incluse programele de asistență socială, plata ajutorului social,

compensațiile de șomaj, plățile de binefacere etc.5

Impozitele și taxele reprezintă modalitatea principală de formare a veniturilor statului.

Pentru a-și atinge obiectivele propuse, statul trebuie să promoveze anumite principii în

4 Idem.2, p.390

5 Idem.2, p.393

5

proiectarea sistemului de impozite și taxe. Printr-o anumită construcție a sistemului de taxe și

impozite, statul poate influența atât cererea cât și oferta de bunuri și servicii și anume: veniturile

populației și agenților economici, realizarea cu precădere a anumitor bunuri de investiții și de

consum, nivelul de dotare tehnică etc.

Din punct de vedere al activității legislative, reglementările și controlul guvernamental

constituie o altă componentă a mecanismului de implicare a statului în economie. În această

categorie întră politicile antitrust ce au drept scop prevenirea acțiunilor venite din partea

producătorilor ce pot afecta concurența, prin utilizarea eficientă a resurselor, având totodată și

scopul de a elimina concurența neloială.

Cadrul juridic, legislativ și instituțional face posibil ca statul să împună restricții în

domeniul producerii anumitor bunuri, să diminueze efectele exterioare și nedorite rezultate din

anumite procese de producție, să normeze prețurile unor bunuri și servicii și să influențeze

veniturile acționarilor.

În ceea ce privește sectorul public, intervenția statului se concretizează în măsurile

adoptate în scopul atingerii unor obiective care nu sunt garantate de sistemul de piață. Aici sunt

incluse politicile conjuncturale și structurale care influențează condițiile generale ale producției

și schimbului. Statul și intervențiile publice dețin o putere de reglare considerabilă. Intervenția

multiformă a acestora în funcționarea economiei a contribuit la adaptarea structurilor economico-

sociale la cerințele evoluției economice și ale etapelor acesteia.6

3. Necesitatea intervenției statului în economie

Întervenția statului în economie se datorează unor factori reali și importanți cum ar fi:

progresul factorilor de producție, cerințele promovării științei și tehnologiei, complexitatea

crescândă a economiei etc.

Prin urmare intervenția statului în economie este necesară datorită:

a) nevoii de asigurare a echilibrului și stabilității economiei;

b) insuficienței inițiativei private în unele domenii de activitate de interes general;

6 Idem.2, p. 393-395

6

c) satisfacerii nevoilor colective ale societății prin asumarea de către stat a unor

responsabilități adiționale în ceea ce privește sistemul de asigurări sociale, programele de

asistență medicală și socială, programele educaționale etc.;

d) nevoii de finanțare de către stat a cheltuielilor pentru apărarea națională;

e) tendinței de extindere și amplificare a externalităților;

f) nevoii ca statul să încurajeze producerea unor bunuri economice de calitate, în

confirmitate cu aspirațiile consumatorilor și să descurajeze consumul de produse

dăunătoare;

g) modificărilor intervenite în conjunctura economiei naționale.7

4. Nivele și politici intervenționiste ale statului

Intervenția statului în economie se realizează la trei nivele distincte:

a) La nivel politic: legitimitatea statului de a interveni în economie are casuport politic

consensul unor semnificative categorii sociale cu privire la necesitatea acestor intervenții.

Este necesară obținerea unui consens politic în intervenția statului pentru ca aceasta să

poată avea un suport democratic. Dacă acest nivel nu este atins, intervenția statului nu

este justificată chiar dacă îndeplinește celelalte condiții.

b) La nivel juridic: Intervenţia statului în economie trebuie să se facă respectând drepturile

cetăţenilor şi ale agenţilor economici. Spre exemplu, statul poate considera oportună

naţionalizarea tuturor mijloacelor de producţie, dar atât timp cât o asemenea măsură nu

are suport juridic, ea este nejustificată în orice regim democratic. Astfel, vom constata că

intrumentele pe care statul le poate folosi pentru a interveni în economie sunt limitate.

Statul poate încuraja actorii economici către un anumit comportament, dar nu poate

elimina libera iniţiativă. Nivelul juridic este, ca şi nivelul politic, o condiţie necesară

pentru a considera intervenţia statului justificată.

c) La nivel economic: Abia la acest nivel, după îndeplinirea condiţiilor anterioare, se poate

discuta efectiv despre oportunitatea intervenţiei economice a statului. Stabilirea

obiectivelor economice ale intervenţiei nu se poate face însă decât prin raportarea la toate

cele trei niveluri.

7 Idem.2, p.392

7

În general, obiectivele economice ale statului sunt determinate de necesitatea ca statul să

facă faţă unor probleme complexe, cu repercusiuni sociale, politice şi economice: şomajul,

inegalităţile economice şi sociale, pericolul totalitarist intern sau internaţional, inflaţia, sărăcia.

Şomajul este poate principala problemă pe care statul trebuie să o aibă în vedere în

momentul intervenţiei sale în economie. Şomajul generează sărăcie, adânceşte inegalităţile

economice şi sociale. În acelaşi timp, şomerii pot deveni mult mai uşor victimele iluziilor

totalitare. Din aceste motive, combaterea şomajului este obiectivul esenţial al statului.8

Al doilea obiectiv economic major al statului trebuie să fie menţinerea stabilităţii

macroeconomice. Menţinerea stabilităţii macroeconomice este esenţială pentru a împiedica

fluctuaţii bruşte, cu efectele negative aferente. Stabilitatea macroeconomică înseamnă în primul

rând a menţine un grad de încredere relativ constant. Fluctuaţiile mari ale unor indicatori

economici, un nivel ridicat al dobânzii de politică monetară, un curs de schimb instabil pot fi

pentru investitori tot atâtea semne legate de o descreştere a productivităţii marginale a

capitalului. Deşi nu se poate opune evoluţiei pieţei libere, şi nici nu trebuie să se opună, statul

poate asigura stabilitatea parametrilor macroeconomici faţă de fluctuaţiile periodice sau

întâmplătoare pentru un climat investiţional optim.

În ceea ce privește politicile intervenționiste ale statului, aceste sunt:

a) Politica monetară: prin dobânda de politică monetară, statul trebuie să se asigure că

dobânda de pe piaţă asigură un nivel al investiţiilor (prin raportarea dobânzii la

productivitatea marginală a capitalului) în concordanţă cu orientarea spre consum pentru

a tinde gradul de ocupare totală. Există însă cazuri în care productivitatea marginală a

capitalului devine negativă, iar politica monetară devine un instrument insuficient pentru

a asigura gradul optim de investiţii.

b) Politica fiscală: Prin politica fiscală (ce revine de obicei guvernului) statului trebuie

să-şi îndeplinească funcţiile sale sociale. Politica fiscală, prin rolul ei de redistribuire a

unei părţi din venitul naţional, poate determina modificarea propensităţii spre consum

8 John Maynard Keynes, TEORIA GENERALĂ A OCUPĂRII FORȚEI DE MUNCĂ, A DOBÂNZILOR ȘI A

BANILOR, Editura Publica, București, 2009, p.88

8

(există categorii sociale care dedică o parte mai mare din venitul lor consumului). Pentru

a creşte gradul de ocupare, politica fiscală trebuie să asigure o productivitate marginală a

capitalului care încurajează investiţiile (deci fiscalitatea nu trebuie să fie împovărătoare),

dar şi o redistribuire prin care să controleze propensitatea spre consum.

c) Politica bugetară: poate compensa, în perioade de criză, deficitul de investiţii al

mediului privat. Dezavantajul folosirii politicii bugetare în acest scop este că denaturează

concurenţa. Chiar dacă investiţiile statului se fac pe criterii economice, ele vor avantaja o

anumită ramură economică, în detrimentul alteia. 9

Prin intermediul politicii bugetare, statul poate influența economia modificând volumul și

structura cheltuielilor. Bugetul de stat este una dintre cele mai eficiente instrumente de

intervenție a statutului în economia unei țări. Acesta reprezintă un document care cuprinde pe de-

o parte, cheltuielile publice și pe de altă parte, veniturile aferente acestora pe o perioadă de un an.

Se calculează anticipat, pe baza previziunilor privind activitatea economică, evoluția veniturilor

și a cheltuielilor necesare activității publice.

Bugetul de stat se bazează pe trei principii:

1. anualități: se calculează pe un an;

2. unități: toate veniturile și cheltuielile sunt cuprinse într-un singur act;

3. universalități: veniturile sunt comune și acoperă cheltuielile prevăzute.10

5. Tipuri de intervenții ale statului în economie

Statul poate intervenii în economie direct și indirect. Intervenția directă a statului se

realizează prin intermediul următoarelor instrumente:

a) politica prețurilor, a salariilor și a veniturilor;

b) balanța de plăți (poate fi influențată de politicile comerciale, în special prin intermediul

unor măsuri permanente legate de importul și exportul bunurilor de capital);

c) investiții ale statului: menite să asigure o creștere economică sănătoasă și să sprijine

unele domenii cum ar fi transporturile și telecomunicațiile, dar și să evite degradarea

9 Idem.8, p.387

10 Idem. 2 p. 411-415

9

mediului ambiant sau atenuarea unor conflicte sociale provocate de lipsa locurilor de

muncă, concurență, diminuarea abuzurilor etc.

Intervenția indirectă a statului se realizează mai ales prin politica bugetară și fiscală.

6. Concluzii

Intervenția statului în economie are un rol deosebit de complex, mai ales în zilele noastre.

Evoluțiile de natură economică, socială, dar și doctrinele ce și-au manifestat influențele de-a

lungul timpului au determinat profunde transformări în ceea ce privește intervenția statului în

economie.

Statul intervine în economie atât la nivel social cât și la nivel economic, prin intermediul

unui ansamblu de măsuri, politici care aplicate în anumite momente și sectoare de activitate sunt

menite să influențeze evoluția diferitelor entități specifice.

În cadrul intervenției sale, statul urmărește îndeplinirea anumitor obiective menite să

modeleze mediul economic, să îmbunătățească starea acestuia și să prevină manifestarea unor

fenomene ce ar putea să-i perturbe activitatea.

10

BIBLIOGRAFIE

John Maynard Keynes, TEORIA GENERALĂ A OCUPĂRII FORȚEI DE MUNCĂ, A

DOBÂNZILOR ȘI A BANILOR, Editura Publica, București;

Gheorghe Crețoiu, Viorel Cornescu, Ion Bucur, ECONOMIE, Ed. a II-a, Editura C.H. Beck,

București, 2008;

Simona Gabriela-Mașca, Viorela Ligia Văidean, Andreea Golguț, STATUL ȘI ECONOMIA-

ASPECTE TEORETICE ȘI EVIDENȚE EMPIRICE ÎN UE, Economie teoretică și aplicată,

Volumul XVIII (2011), No.5, (558).