Introducere in Psihoterapie

7/18/2019 Introducere in Psihoterapie

http://slidepdf.com/reader/full/introducere-in-psihoterapie-56d6a9c0e10fb 1/112

CUPRINS

Cuprins 2

Introducere 3

Unitatea 1: Introducere în studiul psihoterapiei 9

Unitatea 2: Importana diagnosticului în psihoterapie 18

Unitatea 3: Psihanaliza #i psihoterapiile psihodinamice 30

Unitatea 4: Psihoterapia experienial% 59

Unitatea 5: Tendine moderne în psihoterapie - psihoterapia

transpersonal% #i terapia unific%rii

68

Unitatea 6: Psihoterapia cognitiv-comportamental% 75

Unitatea 7: Psihoterapia contextual-modular% 89

Unitatea 8: Psihoterapia integrativ% 97

Bibliografie 105



INTRODUCERE

1. Scopul i obiectivele disciplinei

Materialul de studiu este adresat studenilor din anul III, nivel de licen# ce urmeaz#

cursurile ID ale Facult#ii de Psihologie.

Scopul cursului rezid# în prezentarea principalelor concepte &i teorii caracteristice

disciplinei Introducere în Psihoterapie.

Obiective generale

1. Volumul se axeaz# pe familiarizarea cu conceptele &i problematica complexului

domeniu al psihoterapiei.

2. Analiza &i sinteza principalelor abord#ri psihoterapeutice &i a modelelor specifice

reg#site în acestea; explicarea acestor modele prin adaptarea la practica terapeutic# &i

prin descrierea interesului pentru cercetarea psihologic#.

Obiective specifice

1. Introducere în fenomenologia psihoterapiei.

2. Înelegerea epistemologiei clinice care st# la baza abord#rii psihoterapeutice.

3. Familiarizarea cu conceptul de diagnostic.

4. Studiul psihanalizei &i al principalelor psihoterapii psihodinamice.

5. Înelegerea principalelor argumente pentru utilizarea psihoterapiei experieniale.

6. Familiarizarea cu tendinele moderne ale experienialismului: psihoterapia

transpersonal# &i terapia unific#rii.7. Studiul psihoterapiei cognitiv-comportamentale &i al psihoterapiei raional-emotive

(REBT).

8. Utilizarea psihoterapiei contextual- modulare.

9. Familiarizarea cu psihoterapia integrativ# &i cu rolul relaiilor interpersonale în cadrul

acestei abord#ri.

10. Studiul etapelor procesului terapeutic funcie de abordarea psihoterapeutic#.



2. Cerin#e preliminare

Se impune ca studentul s#-&i fi însu&it, cel puin la nivel mediu, conceptele de baz# ale

disciplinelor psihologie general , psihopatologie #i psihiatrie, concepte precum

tulburare psihic , s n tate psih ic , obiectiv terapeutic, i ncon #tient, con #tient, rela & ie

terapeutic , diagnostic, proces de schimbare.

3. Con#inutul materialului de studiu. Organizarea pe unit%#i de studiu

Materialul de studiu cuprinde informaii referitoare la obiectul de studiu al disciplinei,

precum &i despre principalele concepte întâlnite în psihoterapie, în mod particular în

varia abord#ri psihoterapeutice. De asemenea sunt prezentate aplicaii ale tehnicilor &imodelelor terapeutice în funcie de &coala psihoterapeutic# pe care o reprezint#.

Unitate de studiu 1: Introducere în studiul psihoterapiei

Aceast# prim# unitate de studiu asigur # o introducere în problematica psihoterapiei,

prezentarea ocupându-se de elemente legate de istoricul, dezvoltarea, definirea paletei

psihoterapiei. Scopul acestei unit#i de studiu este de a permite studentului contactul cu

construirea abord#rilor psihoterapeutice, cu elemente cheie ale acestora &i cu definirea

specific#. De asemenea se fac trimiteri importante la existena unor similarit#i &i

diferene care sunt întâlnite în aria psihoterapiei.

Unitate de studiu 2: Importan#a diagnosticului în psihoterapie

Cea de a doua unitate de studiu face trimiteri punctate la problematica legat# de

stabilirea diagnosticului în cadrul interveniei psihoterapeutice. Sunt descrise etapele

analizei de diagnostic &i rolul pe care acesta îl îndepline&te în cadrul demersului

terapeutic. Totodat# în aceast# unitate de studiu sunt menionate &i explicitate etapele

procesului terapeutic &i coninutul noiunii de eficien# în psihoterapie, modul în care

aceste elemente interacioneaz# &i faciliteaz# producerea schimb#rii terapeutice.

Unitate de studiu 3: Psihanaliza i psihoterapiile psihodinamice

În aceast# unitate de studiu este abordat# viziunea psihanalitic# ce explic# problemele

curente ale unei persoane rezolvabile cu succes în mod terapeutic prin în elegerea

complet# a bazei incon&tiente a relaiilor timpurii, relaii care apar in diadei pacient-

p#rini. În cazul unui final favorabil al curei psihanalitice pot fi distinse o serie de semne

psihologice care pot certifica schimb#rile care au avut loc: angoasa &i frustr #rile dispar,



eliberarea agresivit#ii se face prin abandonarea unor atitudini exagerat de conformiste,

pacientul reu&e&te s#-&i întocmeasc# un plan de via# etc.

Studentul este familiarizat în cadrul acestei unit#i de studiu &i cu o serie de abord#ri

psihodinamice, fiind prezentate condiiile în care o persoan# poate beneficia de un astfel

de demers.

Unitate de studiu 4: Psihoterapia experien#ial%

În aceast# unitate de studiu este prezentat demersul experen ial, unde accentul este pus

mai curând pe aspectul filosofic &i pe valorificarea disponibilit#ilor umane &i are ca

obiectiv contracararea alien#rii (înstr #in#rii).

Scopul acestei seciuni este de a facilita studentului înelegerea conexiunilor dintreelementele alternative specifice experienialismului &i sublnierea faptului c# aceast#

formul# de terapie se adreseaz# tr #irii emoiilor &i tr #irilor individuale ale clientului.

Aceast# tr #ire fiind considerat# un proces afectiv. Idealul psihoterapiei experieniale este

crearea omului spontan, autentic, activ &i creativ.

Unitate de studiu 5: Tendin#e moderne în psihoterapiile umaniste – psihoterapia

transpersonal% i terapia unific%rii

În aceast# unitate de înv#are este prezentat# psihologia transpersonal# care propune

cercetarea psihologic# spre dimensiunea spiritual# a existenei, punând accent pe studiul

"st#rilor" &i proceselor în care oamenii experimenteaz# legaturi profunde cu interiorul

fiintei, cu aspectele eseniale din universul care ne înconjoar #. Elementul esenial al

abord#rii transpersonal# const# în adresabilitatea clientului în contextul unei înelegeri

spirituale a con&tienei. Scopul acestei seciuni este de asemena de a familiariza

studentul cu obiectivele de baz# &i efectele psihoterapiei experieniale a unific#rii care

utilizeaz# o serie de strategii &i "vehicule" ale autocunoa&terii &i autotransform#rii prin

experiena con&tientiz#rii acum &i aici, sau prin reconstituirea &i aciunea simbolic# în prezent, prin intermediul limbajelor universale. Aceste limbaje privesc improvizaia

dramaterapeutic# centrat# pe reconversia polarit#ilor &i accesarea simbolic# &i

transformatoare a expresiei spontane, verbale &i corporale, individuale &i în grup, prin

postur #, ritm, mi&care &i dans etc.

Unitate de studiu 6: Psihoterapia cognitiv-comportamental%

În aceast# unitate de studiu este prezentat demersul cognitiv-comportamental, unde



gândurile &i atitudinile subiectului sunt cele care influeneaz# st#rile afective ale

persoanei. Scopul este de a familiariza studentul cu principalele postulate ale terapiei

cognitiv-comportamentale, cu identificarea &i înelegerea disfuncionalit#ilor cognitive

&i nu în ultimul rând cu explicarea principalelor concepte specifice psihoterapiei

raional-emotive.

Terapia cognitiv-comportamental# înseamn# în primul rând înv#area de noi modele de

comportament &i a noi deprinderi de a face fa# situaiei, altfel spus construirea pattern-

urilor (abilit#ilor) de rezolvare de probleme pentru fiecare client, demers care st# la

baza amelior #rii problemelor cu care persoana vine în cabinetul specialistului.

Unitate de studiu 7: Psihoterapia contextual-modular% În aceast# unitate de studiu este abordat# psihoterapia contextual-modular #, formul# care

se adreseaz# clienilor care pot renuna la poziia pasiv# asupra propriilor simptome &i

care î&i vor modifica aceast# postur # prin adoptarea unui stil activ &i al unui plan de

schimbare care s# inteasc# spre îmbun#t#irea st#rii de s#n#tate.

Scopul este de familiariza studentul cu principalele avantaje care se reg#sesc pentru

individ în cadrul psihoterapiei contextual-modulare &i cu modul de desf #&urare al

&edinelor ce caracterizeaz# o psihoterapie limitat# în timp.

Unitate de studiu 8: Psihoterapia integrativ%

În aceast#& unitate de studiu se face o prezentare a psihoterapiei integrative, abordare

care promoveaz# flexibilitatea &i subscrie la meninerea standardelor de excelen# în

serviciile pentru clieni. Psihoterapeuii integrativi creeaz# strategii psihoterapeutice

personalizate, tehnici &i construcii, pentru rezolvarea diverselor situaii cu care se

confrunt# clienii iar familiarizarea studentului cu aceste modele este important#.

Psihoterapia integrativ# afirm# importana asigur #rii unui cadru terapeutic potrivit, în

care dezvoltarea &i vindecarea pot avea loc într-un spaiu intersubiectiv creat împreun# de c#tre client si psihoterapeut. Sunt prezentate informaii despre relaiile interpersonale,

modalitatea în care acestea sunt accesate de c#tre terapeuii integrativi.

4. Recomand%ri de studiu

Se impune ca studentul s parcurg f iecare uni tate de studiu respectând timpul alocat

calendarului disciplinei, modul de abordare a testelor de autoevaluare &i a sarcinilor de



înv#are.

Pentru însu&irea conceptelor de baz# ale disciplinei &i înelegerea informaiilor

prezentate în fiecare unitate de studiu este obligatoriu ca studentul s# consulte

bibliografia &i s# respecte indicaiile rubricii cuno #tin & e preliminare.

Fiecare unitate de studiu atinge urm#toarele aspecte: obiective, cuno #tin & e preliminar ii ,

r esurse necesare #i r ecomand r i de studiu, durata medie de parcurgere a uni t & ii,

subiectele teoretice aferente acesteia, un rezumat, cuvinte cheie, teste de autoevaluare

&i concluzii.

Fiecare dintre aceste subpuncte sunt semnalizate în text prin intermediul unor

pictograme. În continuare, prezent#m un tabel cu principalele pictograme utilizate întext:

OBIECTIVE

CUNO(TIN*EPRELIMINARE

RESURSEBIBLIOGRAFICE

DURATA MEDIE DEPARCURGERE A

UNIT,*II DE STUDIU

EXPUNEREA TEORIEIAFERENTE UNIT,*II



REZUMAT

CUVINTE CHEIE

TESTE DEAUTOEVALUARE

CONCLUZII

5. Recomand%ri de evaluare

Dup# parcurgerea fiec#rei unit#i de studiu se impune rezolvarea sarcinilor de înv#are,

ce presupun studiu individual, dar &i a celor de autoevaluare.

Activit#ile de evaluare condiioneaz# nivelul de dobîndire a competenelor specificate

prin obiectivele disciplinei.În ceea ce prive&te evaluarea final#, aceasta se va realiza printr-un examen, planificat

conform calendarului disciplinei. Examenul const# în rezolvarea unei probe de tip studiu

de caz &i al unor întreb#ri de sintez# din corpusul teoretic pe care îl prevede disciplina.

6. Test de evaluare ini#ial%

1. Identificai principalele curente psihoterapeutice.

2. Descriei o serie de principii fundamentale ale urm#toarelor discipline: psihologie

general#, psihopatologie &i psihoterapie.

3. Explicai pe scurt care sunt nevoile &i roluri sociale umane (ata&ament, conectarea

social# etc.)



UNITATEA DE STUDIU 1

INTRODUCERE ÎN STUDIUL PSIHOTERAPIEI

Cuprins

Introducere 2

Obiectivele unit#ii de studiu 2

Cuno&tin#e preliminare 2

Resurse necesare &i recomandri de studiu 3

Durata medie a parcurgerii unit#ii de studiu 3

1.1. Istoric, dezvoltare, direc#ii principale de dezvoltare 3

1.2. Definire, similarit#i &i deosebiri în psihoterapie 5

1.3. Paleta psihoterapiilor 8Rezumatul unit#ii de studiu 9

Test de autoevaluare 10

Concluzii 10



2

1.1. Introducere

Dovezi privind incanta#iile medicale primitive dateaz de aproximativ 4.500 de ani.

Trecerea dinspre analizele mitologice &i religioase spre cele medicale &i filosofice în

ceea ce prive&te îmbolnvirea, boala &i tulburarea este treptat, începând cu filosofia

greac, care apare abia în jurul anului 585 î.Hr. Conceptul lui Eschil de iatroi logoi

sau „cuvinte vindectoare” apare în jurul anului 500 î.Hr., categoriile

temperamentale ale lui Galen (coleric, melancolic, flegmatic &i sangvin) apar în anul

325 î.Hr., iar lucr rile filosofice abund în idei care reapar în literatura terapeutic

contemporan.Lucrarea monumental a lui Robert Burton, The Anatomy of Melancholy, a fost

publicat pentru prima dat în 1621 &i eviden#iaz tendin#a extraordinar a unui

scriitor englez spre analiza atent a tulbur rii psihice în numeroasele sale forme &i

sugereaz remedii. Acest „proto-DSM” era în mod inevitabil plin de reflec#ii

religioase &i cu &tiin#a brut a timpului su, dar avea în#elepciunea de a include

remedii legate de diet &i comportament, precum &i remedii orientate spre interior.

Obiectivele unit#ii de studiu

- Familiarizarea cu istoricul &i principalele direc#ii de dezvoltare ale psihoterapiei

- În#elegerea &i explorarea temei similarit#ilor &i diferen#elor în psihoterapie

- Familiarizarea cu paleta psihoterapeutic care se afl într-o continu dezvoltare

Cuno&tin#e preliminare Pentru parcurgerea acestui material sunt necesare cuno&tin#e de psihologie &i

psihopatologie.



3

Resurse necesare &i recomandri de studiu.

Resurse bibliografice:

• Holdevici Irina, Elemente de psihoterapie, edi#ia a II-a, Editura All, Bucure&ti,

1997.

• Holdevici, Irina, Psihoterapia de scurt durat , Editura Dual Tech, Bucure&ti,

2004.

• Perris, C., Psihoterapia pacientului dificil , Editura Hestia, Timi&oara, 2000.

Durata medie de parcurgere a unit#ii de studiu este de 1 - 2 ore.

1.1. Istoric, dezvoltare, direc#ii principale de dezvoltare

Ellenberger (1970) consider c terapia a aprut din „psihoterapia primitiv" a vracilor

din Guyana &i din folosirea drogurilor, alifiilor,masajului &i dietei. De asemenea,

identific o activitate terapeutic asociat cu pierderea sufletului, cu interpunerea

spiritelor, cu ruptura tabuului &i cu vr jitoria din cadrul mai multor culturi. Posedarea &i

exorcismul sunt fenomene asociate cu Biserica cre&tin &i cu multe alte culturi

neoccidentale, iar autorul realizeaz coresponden#e cu „nevrozele isterice" &i cu încercri

de tratament din a doua jumtate a secolului al XLX-lea în Europa. Ellenberger

consider confesiunea, gratificarea dorin#elor frustrante, vindecarea ceremonial,

incuba#ia, hipnoza, vindecarea magic, vindecarea la templu &i psihoterapia filosofic

drept premergtori ai psihoterapiei contemporane &tiin#ifice.

Tributul pltit de ctre Albert Ellis (1994) filosofului stoic Epictet (55-135 d.Hr.)

demonstreaz o legtur clar - de-a lungul a aproape 2.000 de ani -între stoicismul

originar &i terapia modern psihologic, clinic, a terapiei comportamentale emotiv-

ra#ionale &i a terapiei cognitiv-comportamentale în general. îns multe idei similare se



4

regsesc în înv#turile lui Buddha, cu aproximativ 500 de ani înainte de Epictet. S ne

reamintim, de asemenea, c studiul bine documentat de antropologie a psihoterapiei

realizat de ctre Frank (1974) recunoa&te astfel de surse, precum &i asemnri

contemporane transculturale, sus#inând c anumi#i factori comuni pot fi regsi#i la nivel

universal.

Modelele de terapie fizic, medical sau biologic au r dcini timpurii &i includ

tratamente pe baz de plante, flebotomie, provocarea vomei, trepana#ie, acupunctura,

neurochirurgie, terapie electrocon-vulsiv (TEC) &i psihofarmacologie. Chiar &i

homeopatia ar trebui considerat o form de interven#ie fizic.

În Occident, psihiatria s-a dezvoltat ca o extensie a tratamentului &i a analizei medicaleîn domeniul problemelor psihologice sau emo#ionale severe. Abuzurile &i e&ecurile

psihiatrice - încarcerarea nejustificat, folosirea nediscriminatorie &i duntoare a

terapiei electroconvulsive, folosirea medicamentelor cu efecte secundare profund

negative, lobotomiile crude - au creat o opozi#ie puternic din partea pacien#ilor &i au

constituit motorul mi&crii orientate împotriva modelului „bio-medical" (Breggin, 1993).

Astzi, tratamentul psihofarmacologic pentru schizofrenie &i tulburare bipolar , de

exemplu, este acceptat de majoritatea speciali&tilor, dar unele grupuri aduc obiec#ii

puternice. În timp ce multe aspecte din consiliere &i psihoterapie au fost criticate istoric

pentru scopul pe care &i-l propuneau, de promovare a autoindulgen#ei, a&a-numita

„îngrijorare bun", terapia psihologic a fost popularizat &i dezvoltat de ctre cei care

sufereau de depresie, anxietate &i tulbur ri similare &i care doreau s vorbeasc într-o

manier exploratorie, catarctic &i de înv#are social mai degrab decât s înghit

medicamente. Exist numeroase dovezi de cercetare care sus#in folosirea anumitor

medicamente adiacent terapiilor psihologice, iar în unele cazuri s-a demonstrat

superioritatea terapiei conversa#ionale (în special terapia cognitiv-comportamental) fa# de medicamenta#ie.

1.2. Definire, similarit#i &i deosebiri în psihoterapie



5

Termenul psihoterapie a aprut în 1853, dar nu se referea la o disciplin aplicat,

derivat în mod obligatoriu din psihologie. Termenul psihologie a aprut el însu&i ca un

termen tehnic în 1748 &i chiar &i la acea dat avea un subtext asociat cu „sufletul". Ceea

ce se în#elege prin „terapie psihologic" este în esen# o form de ajutor de tipul vorbire

&i ascultare, care nu are la baz mijloace medicale sau fizice. De&i acest termen ar putea

include orice fel de concepte &i tehnici spirituale sau filosofice, totu&i nu se întâmpl

acest lucru. Din moment ce psihologia este promovat ca o disciplin &tiin#ific,

psihologia clinic &i, mai târziu, consilierea &i psihoterapia au avansat ca profesii

&tiin#ifice aplicate.

Psihanaliza a fost dominant pân la începutul secolului XX &i a fost provocat doar par #ial de apari#ia terapiilor cognitiv-comportamentale &i umaniste de dup anii '70. Dar

&tim c, chiar din timpul vie#ii lui Freud, s-a dovedit a fi imposibil de dezvoltat un model

care s atrag un consens, sciziunile timpurii ale lui Adler &i Jung, precum &i

numeroasele schisme ulterioare fiind legendare.

Dezvoltarea modelelor de terapie nu a fost la baz colaborativ, nici centrat din punct

de vedere &tiin#ific &i responsabil, ci a depins în mare msur de energia &i inspira#ia

unor figuri masculine remarcabile &i a colaboratorilor lor profesionali apropia#i. O

relatare sus#ine c în anii '50 existau cel pu#in 36 de abordri terapeutice, numrul

acestora crescând la 250 în 1980 &i la peste 400 la sfâr &itul secolului XX (Feltham,

1997).

Totu&i, o alt perspectiv sus#ine c multe dintre modelele aparent diferite sunt, de fapt,

similare &i cu u&oare varia#ii pe marginea unor teme comune. O simplificare ar constitui-

o faptul de a vorbi, de exemplu, pur &i simplu despre modele cognitiv-comportamentale

&i interpersonale.

În mod evident, toate aceste modele, cu excep#ia unuia (kleinian), sunt create de ctre brba#i (Laura Perls este uneori amintit ca participând la crearea Gestalt-terapiei; &i

numeroase femei apar ca fiind mult mai vizibile în a doua genera#ie de reprezentan#i ai

abordrii cognitive, ai celei centrate pe persoan &i ai altor abordri).

O majoritate a aprut prin ini#iativa unui fondator dominant &i nu din cercetare de lung

durat &i deliber ri &tiin#ifice realizate într-un stil de devotament. Toate, în afar de



6

modelele originale psihanalitice, au fost create în a doua jumtate a secolului XX.

Majoritatea fondatorilor aveau origini iudeo-cre&tine. To#i erau de origine euro-

american, cu predominan# american. Toate modelele consider tabu contactul sexual

cu clien#ii &i sunt de acord asupra confiden#ialit#ii, iar majoritatea - asupra grani#elor

profesionale tradi#ionale (Tribe &i Morrissey, 2005). Toate împrt&esc punctul de

vedere conform cruia abordarea lor necesit un training riguros &i un nivel înalt al

abilit#ilor. Majoritatea sus#in c modelul lor este capabil s acopere o gam larg de

tulbur ri.

Când analizm diferen # ele, în orice caz, acestea sunt mult mai multe. Unele abordri

(centrate pe persoan, de construct personal &i terapie comportamental) au r dcini psihologice. Multe au filia#ii sau origini psihanalitice (gestalt, analiza tranzac#ional &i

terapiile cognitiv-analitice în mod mult mai evident, dup cele mai timpurii modele

psihanalitice); chiar &i fondatorii modelelor care nu sunt psihanalitice, cum este terapia

cognitiv &i terapia emotiv-ra#ional &i comportamental, au la origine afilia#ii

psihanalitice. Psihoterapia existen#ial are la baz o afilia#ie filosofic.

Cele mai noi, terapiile centrate pe solu#ii &i terapiile narative, sunt derivate din abordrile

sistemice &i constructiviste. Unele, a&a cum sunt cele freudiene, kleiniene &i centrate pe

persoan, sunt „puriste" în ceea ce prive&te modul în care sunt alctuite (&i anume o

minim integrare a elementelor din alte domenii) &i în care sunt practicate, în timp ce

altele, a&a cum sunt cele de tip gestalt, cognitiv-analitice &i terapia emotiv-ra#ional &i

comportamental, au o structur &i o capacitate de integrare mult mai mare.

Unele, a&a cum este terapia cognitiv-comportamental sunt u&or de cercetat, în timp ce

altele sunt mai dificile din acest punct de vedere. Ele difer în durata tipic a

tratamentului (de exemplu, putem compara psihanaliza pe termen lung cu terapia

comportamental de scurt durat sau terapia centrat pe solu#ii). Ele difer în ceea ce prive&te necesitatea terapiei ca fiind obligatorie în dezvoltarea profesional proprie a

terapeutului. Training-urile de tip freudian, kleinian &i jungian cer acest lucru foarte

imperios, în timp ce abordrile cognitive &i comportamentale solicit dezvoltarea

personal în cadrul grupului.

Stilul activ sau pasiv (condus de client) al terapiei este o alt caracteristic definitorie



7

(de pild, putem compara stilul lui Ellis cu cel al lui Rogers), precum &i centrarea

temporal (trecut, prezent sau viitor - orientare spre trecut, prezent sau viitor).

Abordrile de orientare psihanalitic, se concentreaz în mod inevitabil foarte puternic,

de exemplu, asupra patternurilor din trecut, în timp ce terapiile existen#iale, gestalt &i

cognitive tind s men#in concentrat aten#ia asupra vie#ii curente, în timp ce terapia

centrat pe solu#ii prezint o orientare ctre viitor.

Dac scopurile sau simptomele sunt explicite (terapiile cognitive &i comportamentale),

opuse situa#iei în care sunt considerate ca fiind implicite sau tr sturi superficiale (ca în

majoritatea psihoterapiilor psihanalitice &i umaniste), acest lucru constituie de asemenea

o tr stur distinctiv important.În mod similar, msura ambi#iilor terapeutice difer . În timp ce, de exemplu, terapia

comportamental este clar preocupat de identificarea problemei &i de atingerea

scopului, psihanaliza este ambivalen# în legtur cu scopurile specifice (Sandler &i

Dreher, 1996). Freud aspira la „nefericirea comun", în timp ce Rogers scria cu speran#

despre o „persoan pe deplin func#ional" &i despre „persoana viitorului".

Incluziunea sau predominan#a unei anumite personalit#i &i modalit#ile tehnice -

cognitive, comportamentale, emo#ionale, vise, semnifica#ie, spiritualitate etc. - ajut de

asemenea în definirea fiecrei abordri.

Am putea spune c fiecare abordare este construit &i promovat pe baza unei

epistemologii clinice diferite; ceea ce înseamn c fiecare abordare pretinde s cunoasc

cel mai bine cum pot fi în#elese fiin#ele umane suferinde &i cum poate fi redus suferin#a

sau maximizate resursele personale ori fericirea.

Validitatea terapiei - &i a diferitelor abordri terapeutice - trebuie clarificat de ctre

fondatorii &i consumatorii si. Terapeu#ii au tendin#a de a intra în domeniu ca adep #i

entuzia&ti (adesea, ini#ial &i ei clien#i de succes) a cror credin# este întrit de investi#iaîn terapia personal de tip training, de înscrierea într-un training autofinan#at &i de

a&teptrile economice personale.

Paleta psihoterapiilor

Terapeu#ii comportamentali originari &i, mult mai recent, terapeu#ii cognitiv-



8

comportamentali sunt considera#i ca fiind cei mai apropia#i de tradi#ia psihologic

&tiin#ific, mai ales de teoria înv#rii sociale. Psihologii pozitivi&ti recen#i, ca Seligman

&i Carr, care sus#in „&tiin#a fericirii", sunt adep#ii terapiei cognitiv-comportamentale,

terapiilor centrate pe solu#ie &i celor asociate. Psihologii clinicieni sunt mult mai aproape

de conceptul de om de &tiin# -practician (Elton Wilson &i Barkham, 1994). Terapeu#ii

psihanali&ti &i psihodinamici se inspir mai mult din propriile studii de caz &i din

aspectele psihologiei dezvoltrii. Terapeu#ii umani&ti creeaz &i valorific propria

psihologie umanist, care pune la loc de cinste subiectivitatea; terapeu#ii existen#iali&ti se

orienteaz mai degrab spre filosofie decât ctre psihologie. Este natural concentrarea

terapeu#ilor asupra individului, asupra lumii interioare subiective &i aspira#iilorindividuale.

Modelele de terapie scurt, integrativ sistemic &i mai ales constructivist se afl în

plin dezvoltare. Mul#i practicieni au înv#at s-&i adapteze modelele de training

internalizate la cererile clien#ilor lor unici în structurile lor locale.

Un alt domeniu de dezvoltare conecteaz ceea ce este numit în sens larg „spiritualitate"

cu terapia psihologic. Interesul fa# de via#a spiritual &i religioas a clien#ilor &i fa# de

posibilitatea folosirii temelor spirituale pentru a intensifica progresul terapeutic este

prezent înc de pe vremea lui Jung, iar terapia transpersonal are un loc bine stabilit în

rândul practicienilor umani&ti.

Rowan (2005) consider c doar terapiile care folosesc &i dep&esc în acela&i timp

aspectul instrumental &i rela#ional care se orienteaz spre transpersonal se ocup de

întreaga personalitate. De asemenea, în ultimii ani a avut succes integrarea

experimental a tehnicilor de medita#ie în forme de terapie cognitiv-comportamental,

cum ar fi terapia cognitiv bazat pe cunoa&tere &i terapia dialectic comportamental.

Prescrierea de ctre medici a antidepresivelor, alturi de sau în colaborare cu consilierea&i terapia cognitiv-comportamental, cercetrile în expansiune din domeniul

neuro&tiin#elor vor aduce argumente fie pentru cei care sus#in identificarea &i remedierea

deficien#elor genetice, fie pentru cei care sunt de prere c exist o legtur între

experien#ele timpurii plcute &i ulterioara dezvoltare optim a creierului &i a

comportamentului sntos din punct de vedere psihic (Cozolino, 2002).



9

Domeniul în expansiune al epigeneticii demonstreaz cum, de exemplu, anumite gene se

pot modifica în urma unor evenimente traumatice din via# &i astfel de r spunsuri sunt

transmise genera#iilor urmtoare, fapt ce valideaz în#elegerea ob#inut prin terapie.

Dezvoltarea consilierii prin e-mail &i cyberterapia - atât sub forma unor r spunsuri

terapeutice individualizate, cât &i a unor pachete computerizate de terapie, de exemplu,

programele pentru depresie ale terapiei cognitiv-comportamentale sunt impulsionate atât

de o abordarea IT cât &i de o preocupare legat de costuri.

Rezumat

Psihoterapia r spunde unor nevoi urgente ale individului, nevoi care de cele mai multe

ori sunt legate de o suferin#. Cunoa&terea istoricului psihoterapiei &i a principalelor

similarit#i &i diferen#e care au la baz o anume epistemologie permite studentului

analiza profund a acestui tip de interven#ie.

Introducerea în studiul psihoterapiei are rolul de a permite studentului contactul cu

disciplin important care se afl în conexiune psihologia clinic, psihiatria &i

psihopatologia.

Cuvinte cheie

• psihoterapie,

• psihanaliz,

• terapie pozitiv,

• terapie cognitiv-comportamental,

• fondatori,

• epigenetic,

• epistemologie.

Test de autoevaluare



10

1. Enumera#i principalele diferen#e în cazul abordrilor psihoterapeutice (pag. 6)

2. Teoria înv#rii sociale se regse&te în......................................................................

(pag. 8).

3. Care este explica#ia “îngrijor rii bune”(pag. 4)

4. Ce presupune epigenetica? (pag. 9)

Concluzii

Psihoterapia presupune un procedeu aplicativ sistematic &i con&tient al unor mijloace

psihologice de influen#are a comportamentului uman cu scopul de a îmbunt#i tr irea

subiectiv a persoanei &i de a-i permite acesteia s se adapteze în mod eficient la

realiatea exterioar .

Orice demers psihoterapeutic porne&te de la premisa c oamenii au capacitatea de a-&i

modifica sistemul de atitutidini si comportamentul, înv#înd noi strategii adaptative.

Persoana reu&e&te s se elibereze de anxietate, depresie &i de toate celelate tr iri negative

care îi perturb comportamentul &i au efecte negative &i asupra celorlal#i, asupra tuturor

grupurilor de apartenen# ale acesteia – familial, socio-profesional.




IMPORTANA DIAGNOSTICULUI ÎN PSIHOTERAPIE

Cuprins

Introducere 2





2.1. Modelul de diagnostic &i evaluare clinic 32.2. Condi#iile psihoterapiei eficiente 5

2.3. Etapele demersului terapeutic 7

Rezumatul unit#ii de studiu 12


Concluzii 13



2

Introducere

Din punct de vedere etimologic, termenul diagnostic (gr. diagnostikos - „capacitate de a

distinge" ; de la dia - „între" ; gnosis - „cunoa&tere") denot o activitate de cunoa&tere.

Psihodiagnosticul se refer la cunoa&terea factorilor psihologici ai subiectului uman, cu

relevan# pentru diverse activit#i. Psihodiagnosticul clinic vizeaz cunoa&terea factorilor

psihologici cu relevan# pentru sntate &i boal. Psihodiagnosticul clinic cognitiv-

comportamental vizeaz investigarea factorilor psihologici cu relevan# pentru

interven#ia cognitiv-comportamental. Cunoa&terea acestor factori psihologici se

realizeaz prin procesul de evaluare (clinic în cazul nostru), în care se utilizeaz metodediverse precum testarea psihologic, interviul clinic (liber, semistructurat, structurat) etc.

Obiectivele unit#&ii de studiu

- În#elegerea utilizrii diagnosticului în psihoterapie

- Explorarea conceptului de eficien# în psihoterapie

- În#elegerea desf &ur rii unui demers terapeutic, al etapelor care îl compun

Cuno(tin&e preliminare

Pentru parcurgerea acestui material sunt necesare cuno&tin#e de psihologie.

Resurse necesare (i recomand#ri de studiu.

Resurse bibliografice:• Holdevici Irina, Elemente de psihoterapie, edi#ia a II-a, Editura All, Bucure&ti,

1997.

• Ionescu, G., Tratat de psihologie medical #i psihoterapie, Editura Asklepios,

Bucure&ti, 1995.

• David D., Tratat de psihoterapii cognitiv-comportamentale, Editura Polirom,

Ia&i, 2006.



3


2.1. Modelul de diagnostic (i evaluare clinic#

Modelul de psihodiagnostic &i evaluare clinic prezentat este un prototip în domeniul

terapiei cognitiv-comportamentale - psihodiagnostic &i evaluare clinic nosologic - (gr.

nosos - „r u", „boal"), care se refer la încadrarea tabloului clinic al pacientului într-oanumit categorie de tulburare psihic. Majoritatea formelor de psihoterapie evit

utilizarea unui diagnostic nosologic ca ghid pentru interven#ia psihoterapeutic. Ideea

este c deseori problemele pacientului nu sunt conceptualizate de aceste forme de

psihoterapie ca „boal", evitându-se utilizarea unui demers medical.

Terapia cognitiv-comportamental î&i asum demersul nosologic (DSM-IV) pe baza

urmtoarelor motiva#ii:

• este un diagnostic validat &i investigat &tiin#ific ;

• este un diagnostic care a creat un limbaj comun, general acceptat în domeniul

psihologic &i medical, ceea ce faciliteaz inser #ia profesionistului în domeniu &i

rela#iile cu ceilal#i profesioni&ti;

• utilizarea lui nu implic necesitatea unui tratament medical, ci, fiind un

diagnostic descriptiv, permite angajarea unor mecanisme etiopatogenetice

psihologice, pe baza crora se fac apoi interven#ii psihologice.

Secven#ele unui proces de psihodiagnostic &i evaluare clinic nosologic sunt

urmtoarele:

• Faza 1: Încadrarea tabloului clinic al pacientului într-o anumit categorie

nosologic.

Este indicat ca interviul s înceap cu o discu#ie despre situa#ii care îl in pe

pacient într-o pozi#ie confortabil, de încredere &i siguran#. Aceasta duce la

dezanxietizarea lui &i poate facilita comunicarea dintre pacient &i clinician. În aceast

faz, se înregistreaz, de asemenea, numele &i prenumele pacientului, vârsta, cet#enia,



4

na#ionalitatea &i domiciliul, date furnizate de pacient sau apar #intori - în cazul unor

tulbur ri grave sau în cazul copiilor. Se noteaz &i motivul trimiterii.

În continuare, interviul trebuie s vizeze urmtoarele aspecte, care reflect axele de

diagnostic din DSM-IV:

- descrierea acurat a tabloului clinic (Axa I - tulbur rile clinice - &i Axa II -

tulbur rile de personalitate), debutul &i evolu#ia acestuia;

- prezen#a altor boli somatice sau psihice, internri anterioare (Axa III - condi#iile

medicale);

- condi#iile socio-economice, informa#ii despre familie, situa#ii stresante (Axa IV

-stresorii psihosociali);- o perspectiv general asupra strii pacientului (Axa V - indicele global de

func#ionare).

La sfâr &itul acestei faze se realizeaz un diagnostic nosologic ipotetic &i se

identific factori ipotetici declan&atori, determinan#i, favorizan#i, pre-dispozan#i &i de

men#inere a simptomatologiei.

• Faza 2 cuprinde o investigare detaliat a comportamentului &i func#iilor psihice;

unele (cele identificabile cu ajutorul sim#urilor clinicianului &i/sau cu un

instrumentar care prelunge&te aceste sim#uri - gril comportamental) sunt

considerate semne ale tabloului clinic, iar altele (mai ales cele identificate prin

teste complexe) sunt considerate reac#ii ale organismului.

• Investigarea prin interviu trebuie s fie dublat de o investigare obiectiv, prin

teste psihologice, acolo unde acest lucru este posibil.

La sfâr &itul acestei faze se clarific &i se definitiveaz diagnosticul nosologic

prezumtiv &i anumite mecanisme etiopatogenetice generale.

• Faza 3: în cadrul psihodiagnosticului se poate trece la o investiga#ie detaliat care

vizeaz surprinderea structurii &i dinamicii individuale a pacientului, în urma

cruia se ob#in informa#ii suplimentare (fa# de cele ob#inute în primele dou faze

care au contribuit la diagnosticul), prin reliefarea modului în care categoria

nosologic se particularizeaz la pacientul în cauz. Se urmre&te aici evaluarea

psihologic detaliat a:

- strii prezente a pacientului &i a modului în care acesta se adapteaz la situa#iile



5

concrete;

- problematicii comportamentelor simptomatice, controlului &i autocontrolului

comportamentului &i emo#iilor;

- situa#iei somatice a pacientului;

- dinamicii &i structurii personalit#ii;

- mecanismelor defensive &i de coping, precum &i a conflictelor &i dinamicii lor;

- comportamentului interpersonal;

- principiilor morale &i atitudinilor sociale si identit#ii &i imaginii de sine -

determinan#ilor sociali &i situa#iilor curente de via# etc.

La sfâr &itul fazei a treia se poate ob#ine atât o categorie de diagnostic nosologic, cât &i particularizarea acesteia, prin surprinderea dinamicii individuale a pacientului fapt care

permite formularea unei conceptualizri generale.

Trecerea de la psihodiagnostic la interven#ia psihologic propriu-zis (consiliere

psihologic, psihoterapie etc.) se face prin intermediul unei liste de probleme.

2.2. Condi&iile psihoterapiei eficiente

Psihoterapia este interven#ie psihologic în sntate &i boal. Orice sistem

psihoterapeutic are dou componente majore: cea teoretic, care angajeaz mecanismele

de sanogenez &i patogenez implicate în sntate &i boal. Din ea este derivat a doua

component, cea procedural, care ofer pachete de interven#ie psihoterapeutic. De&i

uneori posibil ca, istorice&te vorbind, teoria s se dezvolte mai târziu pentru a

coneptualiza o procedur de interven#ie descoperit deja întâmpltor, func#ia ei in cadrul

sistemului terapeutic r mâne aceea&i. A&adar, este evident faptul c interven#ia psihologic este ghidat de mecanismele presupuse a fi implicate în rea de sntate &i

boal. Prin urmare, în func#ie de aceste mecanisme exist orientri (paradigme)

psihoterapeutice :



6

(1) abordarea cognitiv-comportamental#,

(2) abordarea dinamic-psihanalitic# (i

(3) abordarea umanist-existen&ial-experien&ial#.

În cadrul acestor orientri exist diverse &coli, fiecare cu particularit#i teoretico-

procedurale specifice. Se estimeaz c exist aproximativ 200 de &coli de psihoterapie &i

peste 600 de tehnici de interven#ie.

Indiferent de abordarea psihoterapeutic, exist o serie de factori comuni &i nespecifici

în cadrul tuturor acestot abordri. Astfel, prima faz a interven#iei psihoterapeutice

presupune (psiho)diagnosticul &i evaluarea clinic (evaluarea strii &i nevoilor clientului

în consilierea psihologic). Apoi, pe baza acestor informa#ii, se trece la faza deconceptualizare, în care se ofer pacientului o explica#ie sau o interpretare pentru tabloul

su clinic. Desigur, pacientul are propriul su cadru de referin# &i propria sa interpretare

care poate opune rezisten# explica#iei/intepretrii oferite de psihoterapeut. De aceea este

foarte important ca explica#ia oferit de terapeut s fie acceptat de pacient &i s ofere

acestuia o perspectiv comprehensibil asupra tabloului clinic &i asupra modalit#ii de

eliminare a acestuia. Dac simptomatologia prezentat de subiect este complex, atunci

este descompus în probleme specifice care vor fi abordate fiecare în parte prin

interven#ie psihologic. Toate aceste etape se realizeaz pe fondul unei rela#ii terapeutice

adecvate, construit prin mijloace specifice în fiecare abordare psihoterapeutic.

Cercetrile asupra eficien#ei psihoterapiei efectuate în secolul XX au fosi sintetizate &i

prezentate recent de Lambert (Lambert et al., 2002; 2003). Încercând s estimeze

contribu#ia diverselor componente ale tratamentului psihoterapeutic la

eficien#a/eficacitatea acestuia, rezultatele arat urmtoarea situa#ie:

• Rela#ia psihoterapeutic contribuie cu aproximativ 30% la eficien#a psihoterapiei.

American Psychological Association/Asocia#ia American de Psihologie, prinDivision of Psychotherapy/Divizia de Psihoterapie, a ini#iat recent un program de

cercetare pentru a individua componentele cele mai importante ale rela#iei

terapeutice. Rezultatele acestui program de cercetare sunt prezentate mai jos.

• Tehnicile de interven#ie psihoterapeutic contribuie cu 15%.

• Efectul placebo contribuie cu 15% ; în aceste condi#ii, efectul placebo se refer la

speran#a c tratamentul urmat va duce la ameliorarea tabloului clinic ca rezultat





8

• Abilit#ile intelectuale, fizice, emo#ionale, sociale ale persoanei pentru a se

identifica aspectele în care necesit sprijin;

• rela#iile individului cu ceilal#i &i dac exist suport în cadrul grupului su de

apartenen#; informa#ii despre mediul familial (familia de origine &i cea actual,

dac este cazul) &i cel socioprofesional.

• istoricul rela#iilor sale cu ceilal#i – dac au aprut modificri &i în ce sens;

• aspecte care #in de bunstarea fizic &i psihic a individului;

• problema pentru care clientul ajunge în terapie.

Pe baza acestor informa#ii se vor putea contura :

• factorii de risc (punctele vulnerabile, slabe),• factorii de protec#ie,

• anumi#i factori care în condi#ii specifice ar putea juca un rol pozitiv (de protec#ie)

sau negativ (de vulnerabilizare).

Este necesar ca acest proces de strângere a datelor s fie unul benefic pentru persoana

aflat în terapie, terapeutul trebuind s se asigure c nu îi aduce deservicii acestuia. De

asemenea ceea ce spune persoana trebuie tratat cu respect, chiar dac acesta nu spune

adevrul în totalitate, fiind mai important în#elegerea motivului pentru care alege s prezinte lucrurile în acest manier (poate fi vorba despre team sau despre un alt factor

distructiv).

Dup de datele au fost colectate, acestea vor fi analizate, evaluate, într-un proces în care

se fac conexiunile posibile, în cadrul teoretic ales. Este foarte important o monitorizare

atent &i continu a persoanelor aflate în terapie, cu sensibilitate &i receptivitate la datele

noi care apar &i sunt relevante precum &i cu flexibilitate în introducerea lor în procesul

interven#iei. În acest caz este de maxim importan# o bun formare teoretic a

practicianului. Cu cât forma#ia teoretic a celui care intervine este mai &ubred cu atât

cderea într-o rutin care inhib întrebrile dar &i eficien#a este mai sczut.

Cadrul teoretic reprezint creierul interven#iei, cel care:

• solicit un anumit tip de date,

• percepe datele,

• le proceseaz &i în#elege,

• le selecteaz pe cele relevante,



9

• conecteaz diferitele informa#ii,

• ghideaz interven#ia,

• face interven#ia flexibil &i eficient în func#ie de noile informa#ii care apar.

În etapa de analiz &i evaluare se formuleaz punctele nevralgice ale situa#iei,

problemele, nevoile care se manifest &i se încearc identificarea tipului de

problem.

Toate aceste date vor orienta alegerea modalit#ilor, a tehnicilor de interven#ie.

III. A treia etap a demersului terapeutic este constituit de stabil ir ea scopur i lor .

Scopurile generale ale interven#iei sunt urmtoarele:

• Asigurarea confortului psihologic &i a dezvoltrii psiho-sociale optime;• Cre&terea încrederii în sine, a sentimentului capacit#ii, a în#elegerii rela#iilor

sociale, a capacit#ii de reflec#ie asupra evenimentelor trecute &i de planificare a

celor viitoare, a autonomiei;

• Contrazicerea modelelor internalizate de func#ionare a lumii care reflect

insecuritatea individului prin dezvoltarea unor rela#ii de încredere cu ceilal#i;

• Scderea riscurilor &i a factorilor de stres (de exemplu probleme neuro-biologice

sau un temperament dificil, inadaptri: comportamente antisociale, psihopatii,depresii, consum de alcool, droguri, violen# domestic, insatisfac#ii în via#a de

cuplu).

• Cre&terea influen#ei unor factori de sprijin, de protec#ie (concomitent cu pararea

ac#iunii factorilor adver &i); (de exemplu stare de sntate bun, un temperament

facil, autonomie, încredere în sine, orientare social sntoas; abilitatea de a

solu#iona probleme; sentimentul eficien#ei care duce la cre&terea încrederii în

sine &i a autonomiei; plcerea de a fi împreun al#ii; via# de familie armonioas,

cald)

• Construirea unor sisteme de sprijin care s încurajeze &i s întreasc eforturile

persoanei de a face fa#.

Scopurile &i obiectivele specifice sunt stabilite împreun cu clientul.

IV. Urmtoarea etap a interven#iei o constituie planificarea .

Interven#ia poate fi centrat pe:

• Individ



10

• Pe grup

Dac interven#ia este centrat pe individ, discu#iile libere, informale, vor întri

capacitatea &i disponibilitatea de reflec#ie a persoanei cu privire la modul în care se vede

pe sine &i pe ceilal#i &i modul în care se rela#ioneaz cu lumea (mecanismele lui

defensive). Astfel de discu#ii au un caracter educativ &i formator în acela&i timp,

individul deprinzând un mod mai comprehensiv de rela#ionare cu ceilal#i &i o mai bun

în#elegere a nevoilor celorlal#i. Discu#iile acestea care au nevoie de o atmosfer

informal, de acceptare total, participativ. Psihoterapia va #inti demontarea

mecanismelor inadecvate de aprare prin aducerea la nivelul con&tientului a tensiunilor,

suferin#elor refulate, neprelucrate.Interven#ia centrat pe individ va urmri &i antrenarea rolurilor generice &i modificarea

patern-urilor rela#ionale disfunc#ionale.

Dac este cazul se pot folosi &i tehnici care presupun lucrul cu metafora, în special în

cazul copiilor sau atunci când con#inuturile scoase la suprafa# sunt prea dificile.

Dac interven#ia este centrat pe grup, va urmri formarea deprinderilor membrilor de

solu#ionare în comun a problemelor, de planificare în scopul evitrii conflictelor &i a

dezvoltrii solidarit#ii (coeziunii) de grup. În acest scop persoanele vor trebui înv#ate

tehnici de solu#ionare a problemelor, modalit#i de lucru în grup, reunind to#i membrii

grupului pentru discutarea problemelor &i gsirea solu#iilor.

Toate aceste momente în care indivizii vor rela#iona cu ceilal#i într-o atmosfer plcut

sunt momente de corectare a modelului internalizat de func#ionare a lumii. Sunt

apreciate ca fiind benefice anumite tehnici cognitiviste, de scurt durat, care pot

dezvolta deprinderi ale persoanelor de a r spunde constructiv în situa#ii dificile. O

tehnic util de lucru este tehnica ra#ional - emotiv construit de Ellis, care propune o

abordare cognitiv a emo#iilor în câ#iva pa&i bine structura#i care pot constitui un suportimportant pentru consilier mai ales atunci când se afl la început &i nu are o vast

experien# profesional (Lishman,1993).

Participarea la grupuri de sprijin în care sentimentul unei în#elegeri reciproce d for #

individului &i îl ajut s î&i dep&easc blocajele plecând de la respectul fa# de grup,

respectul de sine, ca parte a grupului.



11

Tot în acest etap trebuiesc stabilite resursele materiale &i umane necesare ca &i

modalitatea de ob#inere a acestora.

V. Urmtoarea etap este constituit de punerea în practic a planului stabilit, interven & ia

propriu zis.

Interven#ia propriu-zis presupune punerea în practic a planului stabilit, #inând cont de

condi#iile concrete (de mediu, de persoanele implicate &i de rela#iile dintre aceste, etc),

de obiectivele stabilite &i de informa#iile care pot aprea pe parcurs.

Evaluarea &i analiza, reprezint un proces continuu de-a lungul întregii interven#ii

terapeutice. Informa#iile care se acumuleaz pe parcursul interven#iei schimb imaginea

ini#ial a situa#iei, relev al#i factori de vulnerabilitate sau de protec#ie. Factorii de protec#ie &i risc ce nu au fost releva#i ini#ial dar care apar pe parcurs vor fi lua#i în calcul

&i pot schimba scopurile ini#iale pot reorienta întregul proces terapeutic.

De asemenea realizarea unor scopuri intermediare poate atrage dup sine apari#ia unor

alte obiective sau pot pune în eviden# existen#a altor motiva#ii (care nu au fost precizate

ini#ial) &i care determin alte obiective.

Terapeutul trebuie s r mân flexibil &i s utilizeze în mod creativ atât popriile sale

resurse cât &i pe cele ale persoanelor implicate, indiferent c este vorba despre

persoanele aflate în terapie sau din grupurile de suport. Acest lucru nu înseamn c

regulile &i principiile stabilite ini#ial trebuie schimbate doar pentru c cineva dore&te

acest lucru – acestea trebuie s fie pstrate pentru c ele constituie cadrul de referin# al

terapiei, care securizeaz clien#ii &i le permit acestora s î&i reîncadreze pe baze realiste

propriile vie#i &i modelele de comportament.

VI. Ultima etap este etapa de evaluare a terapiei.

Etapa de evaluare este esen#ial în desf &urarea oricrui proces &i ne referim atât la

evaluarea de ctre terapeut a rezultatelor cât &i la evaluarea f cut de ctre clien#i.Un obiectiv secundar al acestei etape este stabilirea cu siguran# a îndeplinirii

obiectivelor &i a posibilit#ii de a încheia procesul. Pot exista &i evaluri intermediare

care au ca scop eviden#ierea elementelor noi &i corectarea planului ini#ial de interven#ie.

Frecven#a acestor evaluri intermediare va fi stabilit de terapeut în func#ie de

dificultatea cazului &i de modul în care acesta evolueaz.



12

Rolul evalurii pentru clien#i este dublu – pe de o parte permite acestora s î&i

con&tientizeze achizi#iile (ceea ce se va solda cu efecte pozitive în planul încrederii în

sine &i a stimei de sine) &i pe de alta, evaluarea final marcheaz terminarea consilierii,

permi#ând clientului s se desprind din aceast rela#ie.

Este de maxim importan# ca interven#iile pe care terapeutul le consider e&ecuri s fie

analizate cu mult aten#ie. Numai astfel acesta va reu&i s înve#e din gre&eli, adic s

acumuleze experien#. Experien#a împreun cu cuno&tin#ele &i informa#iile dintr-un

anumit domeniu construiesc expertiza celui care intervine în domeniul respectiv. Este

preferabil ca analiza &i reflec#ia asupra e&ecului s aib loc într-o echipa

multidisciplinar , pentru c astfel se poate evalua mai realist situa#ia minimizândefectele sentimentelor neplcute care se asociaz unei nereu&ite. Evaluarea nu trebuie s

se centreze doar asupra aspectelor negative ci trebuie s fie constructiv, s pemit

tragerea unor concluzii utile pentru o interven#ie viitoare.

De asemenea trebuie evaluate interven#iile considerate reu&ite pentru stabilirea

elementelor care au condus la succes &i pentru gsirea unor modalit#i de transfer a

acestora &i pentru alte interven#ii viitoare.

Rezumat

Psihoterapia reprezint o ac#iune psihologic sistematic, planificat &i inten#ional,

avînd la baz un sistem teoretic conceptual bine pus la punct, exercitat de ctre un

psihoterapeut calificat asupra unui client (Watson 1963). Modelul de diagnostic

reprezint un element central în cadrul demersului terapeutic. Dup aplicarea acestui

model obiectivele psihoterapiei vor putea viza fie dezvoltarea personal &i

promovarea snt#ii psihice, fie prevenirea tulbur rilor. În cadrul popula#iei expusefactorilor patogeni se pot realiza diverse programe de preven#ie &i de construire a

unor paternuri de adaptare corespunztoare. Un alt obiectiv se poate adresa

tratamentului tulbur rilor deja manifestate.



13

Cuvinte cheie

• alian#a terapeutic,

• diagnostic,

• scop,

• planificare,

• grup de sprijin,

• interven#ie,

• evaluare dubl


1. Care este modelul de diagnostic prezentat? (pag.3).

2. Ce pondere are rela#ia terapeutic în terapie? (pag.7).

3. La ce se refer cea de a treia etap a unui demers terapeutic? (pag. 9).

4. În care moment al interven#iei terapeutice se folose&te evaluarea &i analiza? (pag. 11)

Concluzii

Modelul diagnostic &i etapele procesului terapeutic reprezint ancore

centrale în cadrul acestui tip de interven#ie. Indiferent de abordarea terapeutic

traversarea acestor etape este necesar atât pentru client cât &i pentru terapeut. Scopul

este de a permite amândorura stabilirea unor obiective pe care s le atinga ulterior în

cadrul psihoterapiei.




PSIHANALIZA I PSIHOTERAPIILE PSIHODINAMICE

Cuprins

Introducere 2





3.1. Conceptul de psihanaliz &i tehnicile sale specifice 3

3.2. Psihoterapiile de orientare dinamic 11

3.3. Modele psihodinamice de scurt durat 15



Concluzii 30



2

Introducere

Punctul de vedere dinamic în psihologie î&i are originea în fizic &i porne&te de la ideea

c orice fenomen psihic este rezultatul interac#iunii unor for #e. Conform acestei

concep#ii, fiin#a uman este o structur complex, determinat de jocul agita#iei

turbulente a unor for #e intrapsihice aflate în conflict.

Obiectivele unit#&ii de studiu

• Introducerea în studiul psihanalizei &i a tehnicilor semnificative

• În#elegerea continuum-ului psihodinamic• Familiarizarea cu principiile de baz &i metodologia abordrilor psihodinamice

Cuno(tin&e preliminare

Pentru parcurgerea acestui material sunt necesare cuno&tin#e de psihiatrie &i

psihopatologie.



• Holdevici, Irina, Psihoterapia - un tratament f r medicamente, Editura Ceres,

Bucure&ti, 1993.

• Holdevici, Irina, Elemente de psihoterapie, edi # ia a II-a, Editura All, Bucure &ti,

1997.

• Helmut Thoma, Horst Kachele, Tratat de psihanaliz contemporan. Vol.II.,

Editura Trei, Bucure&ti, 2000.




3

3.1. Conceptul de psihanaliz# (i tehnicile sale specifice

Teoriile psihanalitice ale personalit#ii se bazeaz pe ac#iunea for #elor contrare din

fiecare individ (Sine, Eu, Supraeu). Aceste for #e contrare determin apari#ia conflictelor

interne. Dezvoltarea personalit#ii se face sub auspiciul acestor conflicte, culorile

fundamentale ale portretului prezentat avînd îns o gam de nuan#e întunecate.

Copilria timpurie cu bagajul propriu de impulsuri &i emo#ii refulate în incon&tient se

poate materializa uneori într-o tulburare psihologic ce va marca via#a individului adult.

Defini#ie

Psihoterapia dinamic reprezin t o form de tratament psihologic care abordeaz personalitatea din perspectiva psihodinamic , exemplul cel mai ilustrativ

reprezentându-l psihanal iza lu i F reud.

Presupunerea cheie a psihanalizei este urmtoarea: problemele curente ale unei

persoane nu se pot rezolva cu succes f r o în#elegere complet a bazei incon&tiente a

rela#iilor timpurii, rela#ii care apar #inînd diadei individ-prin#i. În cazul unui final

favorabil al curei psihanalitice (în general o cincime dintre analize sînt considerate ca

terminate din punct de vedere tehnic) se pot distinge o serie de semne psihologice care

pot certifica schimbrile care au avut loc: angoasa &i frustr rile dispar; eliberarea

agresivit#ii se face prin abandonarea unor atitudini exagerat de conformiste; clientul

(pacientul) reu&e&te s-&i întocmeasc un plan de via#; scala nivelului expecta#iilor este

coroborat cu imaginea de sine real; comunicarea cu semenii este clar facilitat.

Freud a inventat un tratament care eliberînd bolnavul de r m&i#ele unui magnetism

devenit hipnotism &i sugestie, propunea în mod cu totul original o abordare nou, fondat perecunoa&terea incon&tientului. Iat cîteva din comentariile sale f cute în capitolul XXVIII,

intitulat “Terapia psihanalitic” (“Introducere în psihanaliz, Partea a treia: Teoria general a

nevrozelor, 1917): “Cuno&tin#ele pe care le-am dobîndit gra#ie psihanalizei ne permit s

descriem aproximativ în felul urmtor deosebirile existente între sugestia hipnotic &i sugestia

psihanalitic. Terapeutica hipnotic încearc s acopere &i s mascheze ceva în via#a psihic,

pe cînd terapeutica psihanalitic dimpotriv, încearc s dezvluie acest element &i s-l

îndeprteze”.



4

Psihanaliza poate fi considerat în acela&i timp o teorie psihologic asupra

dinamicii naturii umane, o metod de cercetare &i abordare psihoterapeutic (Watson,

1963) ce uziteaz o serie de tehnici specifice pe care le vom enumera aici:

a) Metoda asocia # iilor libere

Dup opiniile lui Freud, subiectul pe marginea cruia pacientul va asocia liber

este lsat integral la latitudinea sa, far s i se cear sau s se încurajeze coeren#a &i

pstrarea unui fir director al asocia#iilor. Tehnica asocia#iei libere const în a lsa mintea

s vagabondeze astfel încât pacientul s spun absolut tot ce-i trece prin cap, indiferent

de convenien#e, jen &i f r a pune în ac#iune dorin#a de a face o impresie bun.Produsele asocia#iilor pot fi amintiri, imagini, reverii diurne, gânduri acuzatoare,

sentimente, repro&uri etc. Adesea fluxul asocia#iilor libere este blocat de punerea în

func#iune a rezisten#elor subiectului. Ra#iunea pentru care se utilizeaz asocia#iile libere

este aceea c incon&tientul va revela prin aceast metod con#inuturile sale reprimate,

eliberând individul de efectele lor, în felul acesta scopul psihanalizei fiind atins. Este

eronat opinia dup care psihanalistul nu utilizeaz niciodat întrebrile directe.

Dimpotriv, acesta le folose&te ca stimuli pentru declan&area unor noi asocia#ii

(întrebrile sunt de tipul: “La ce te duce gândul acesta?”, sau “Câ#i ani aveai când s-a

întâmplat aceasta?”).

Un principiu director al tehnicii asocia#iilor libere const în aceea c atâta timp

cât pacientul asociaz liber pe tema transferului asupra terapeutului, aceste asocia#ii

r mân neatinse. Doar atunci când transferul este utilizat de pacient cu un mecanism de

rezisten#, a sosit momentul ca analiza s se îndrepte asupra acestui subiect.

b) Analiza viselor

Lipsa de coeren#, caracterul dezordonat &i aparent ilogic al asocia#iilor libereeste caracteristic &i viselor. Ca &i asocia#iile libere &i visele pot fi privite în mod

determinist ca reprezentând reac#iile celui care viseaz la propriile sale experien#e de

natur incon&tient. De fapt, pacien#ii se refer , de cele mai multe ori, în mod spontan în

cursul asocia#iilor libere la visele pe care le-au avut. Freud a caracterizat visele ca fiind

“calea regal spre incon &tient ”. Con#inutul manifest, povestit de cel care a avut visul,

este un fel de ecran de tip caleidoscopic, care nu face decât s ascund con#inutul latent -



5

semnifica#ia real a visului. Acest con#inut latent reprezint sentimente &i dorin#e adânc

reprimate, în care pacientul este atât de profund implicat încât nu le poate aduce în

con&tiin# prin efort personal. Fiecare vis reprezint o lupt a pacientului de a-&i rezolva

conflictele de natur incon&tient. Incapabil de a face fa# conflictelor incon&tiente, a&a

cum apar ele în semnifica#ia lor deplin, personalitatea uman se angajeaz la o lupt cu

ele &i prin mecanisme de natur dinamic cum ar fi, de pild, condensarea &i deplasarea

care substituie &i mascheaz con#inutul real al visului care apare sub forma con#inutului

manifest. Metoda analizei viselor, a&a cum este ca utilizat în psihanaliz, cere

pacientului s asocieze nu asupra visului în întregime ci asupra detaliilor care îi apar

semnificative pacientului sau psihanalistului. Astfel, apar la iveal teme specifice careconduc la aducerea în con&tiin# a con#inutului latent de natur incon&tient.

Analistul, atunci când îl ajut pe pacient s-&i interpreteze visele, trebuie s

cunoasc foarte bine personalitatea &i problematica pacientului &i în acela&i timp s fie

con&tient de faptul c nu exist un simbolism universal al viselor, care se poate aplica

absolut în orice situa#ie (Watson, 1963). Înc Freud arat c modul cel mai eficient de a

completa analiza unui vis este s-o amânm pân ce materialul respectiv va fi continuat &i

amplificat în cursul unor noi vise.

Interesant de subliniat este &i faptul c primele vise sunt mai u&or de analizat &i

de interpretat de ctre pacient, datorit lipsei de sofisticare a acestuia. Cu cât analiza

progreseaz mai mult, cu atât se ptrunde în zone din ce în ce mai obscure ale

psihismului.

c) Analiza ac # iunilor pacientului

O alt surs pentru ob#inerea materialului ce trebuie analizat o reprezint

interpretarea ac#iunilor pacientului. Comportamentul non-verbal cât &i cel verbal

(neinten#ionat) includ o serie de elemente importante pentru analiz, cât &i aspecteneesen#iale. Aceste aspecte se pot manifesta atât în cursul &edin#ei de psihanaliz cât &i

în afara ei. Astfel de comportamente manifestate în timpul &edin#ei pot fi, de pild, grija

excesiv a pacientului de a nu-&i &ifona pantalonii, privirile anxioase pe care acesta le

arunc peste umr, în direc#ia terapeutului, comportamentul de flirt, erorile de

pronun#are a unor cuvinte etc.

În afara &edin#ei pot s apar modificri ale comportamentului pacientului în



6

familie, la serviciu, apari#ii sau dispari#ii de simptome, reac#ia la o anumit situa#ie cu

mai mult sau, dimpotriv, mai pu#in anxietate, modificri în modul în care pacientul

î&i tolereaz prietenii sau rudele.

d) Transferul &i rezisten # ele

Freud consider transferul &i rezisten#ele ca fiind puncte centrale ale psihanalizei,

considerând c acestea sunt mijloacele prin intermediul crora psihanaliza poate fi

deosebit de o alt abordare psihoterapeutic non-psihanalitic. Transferul se refer la

rela#ia pacient-terapeut, rela#ie care are un caracter ira#ional, proiectiv &i ambivalent.

În psihanaliz aceast rela#ie este utilizat terapeutic, explicându-se pacientului

modul de ac#iune al acesteia cât &i r dcinile sale în istoria vie#ii acestuia. Atâta timp cât psihanalistul î&i men#ine neutralitatea, majoritatea reac#iilor emo#ionale ale pacientului

nu sunt rezultatul situa#iei prezente, ci izvor sc din propriile tendin#e &i dorin#e ascunse.

Analiza acestor reac#ii datorate transferului conduce la descoperirea unor experien#e

timpurii din copilria pacientului, experien#e care au generat aceste tendin#e.

Transferul îl conduce pe pacient s-&i pun probleme asupra originii

comportamentelor sale, care a r mas mcar par #ial în afara con&tiin#ei sale. O dat cu

“insight-ul” (descoperire intuitiv &i brusc) asupra acestor probleme, vlul ira#ional care

mascheaz adevratele origini ale ac#iunilor pacientului se d la o parte &i astfel pot s

apar schimbri în sfera personalit#ii acestuia.

Transferul nu este altceva decât o repeti # ie a unor exper ien # e trecute ale

pacientului , exper ien # e pe care le transfer asupra terapeutului .

Thompson (1946) ilustreaz acest fenomen prin intermediul urmtorului exemplu:

Un pacient încearc permanent s fac pe plac terapeutului, fa# de care manifest doar apreciere &i

admira#ie &i nu se supr nici atunci când acesta îl pune fa# în fa# cu situa#ii neplcute pentru el.Când terapeutul îi atrage aten#ia asupra acestui lucru, la început pacientul este surprins c cineva

poate considera acest fenomen ca fiind neobi&nuit.

Treptat, pacientul începe s identifice acela&i model comportamental &i în rela#ia sa cu alte

persoane, devenind con&tient de originile ascunse ale acestui gen de comportament - team de

dezaprobare care îl cople&e&te. Începând s se întrebe de ce este atât de anxios c va fi dezaprobat,

îi revin în minte amintiri din copilrie care pun în eviden# incidente care au declan&at aceast

team.



7

Pacientul tr ie&te aceast experien# nu atât prin reamintirea unor evenimente

trecute cât prin retr irea unor stri afective care au prezentat importan# pentru el în

trecut. Astfel, el nu spune cât de critic a fost la adresa prin#ilor si ci devine critic fa#

de analistul su; el nu-&i reaminte&te jenele sale privind practicile sexuale, în schimb este

ru&inat &i secretos atunci când este analizat.

În stadiile ini#iale ale psihanalizei, datorit rela#iei transferen#iale pot s dispar

simptomele pacientului &i s apar iluzia c s-a instalat deja sntatea psihic. Aceasta se

întâmpl din cauza eliber rii anxiet#ii, eliberare ce se produce datorit încrederii

pacientului în analist. Aceast etap este denumit în general “cura de transfer ” &i estetranzitorie deoarece procesele incon&tiente nu au fost înc prelucrate. Repetarea

modelelor nevrotice de comportament în rela#ie cu psihoterapeutul poart numele de

“nevroz de transfer”. Rela#ia se fixeaz la un nivel ira#ional, emo#ional &i regresiv.

Analistul este privit de ctre pacient ca o zeitate omnipotent, acesta dorind s fie

iubit de ctre psihoterapeut, inclusiv în plan sexual. Sentimentele sale fiind frustrate, în

con&tiin#a pacientului decep#ionat apare anxietatea &i furia. Dac predomin anxietatea,

pacientul va manifesta o atitudine supus încercând s ob#in favoruri de la terapeut.

Dac predomin furia, pacientul devine agresiv, revendicativ, asertiv &i plin de

resentimente. Sarcina terapiei este s corecteze aceste atitudini pentru c pacientul nu

poate fi realist cu restul lumii pân nu este realist în cadrul rela#iei sale cu

psihoterapeutul.

În cadrul situa#iei transferen#iale pacientul are o minunat ocazie s se confrunte la scar

mai redus cu acelea&i dificult#i pe care nu a fost capabil s le st pâneasc în trecut,

cum ar fi, de pild, amestecul de invidie, de admira#ie &i recuno&tin# fa# de tatl su,

fratele mai mare sau al#i rivali, sentimentele de anxietate consecutive tr irii invidiei &iostilit#ii, atitudinea dependent, solicitând ajutorul, pe care o are fa# de mama sa, în

acela&i timp cu toat frustrarea &i resentimentele ce apar atunci când cerin#ele sale de a

ob#ine o dragoste nu sunt îndeplinite, sau cu revolta fa# de hiperprotec#ia matern.

Persoanele incapabile s se identifice emo#ional cu o alt persoan, care deci nu pot tr i

experien#a transferului, sunt contraindicate pentru psihanaliz. În aceast categorie sunt



8

inclu&i subiec#i cu tulbur ri de personalitate, cum ar fi, de pild, unii psihopa#i sau

psihotici, mai ales schizofreni.

Pentru psihanali&ti rela # ia transferen # ial este important pentru dou motive principale:

1. Ea arunc o lumin asupra modelelor de identificare din copilrie, cât &i asupra

unor particularit#i ale rela#iilor pacientului cu cei din jur. Astfel, psihanalistul afl

elementele fundamentale în legtur cu personalitatea pacientului prin intermediul

reeditrii, în cadrul rela#iei psihoterapeutice, a rela#iilor din copilria timpurie, &i ceea ce

este poate &i mai important este c aceste lucruri le afl în cele din urm &i pacientul

însu&i.

2. Terapeutul se folose&te de aceast puternic rela#ie afectiv pentru a încuraja pacientul s dep&easc rezisten#ele. Deoarece dorin#a dominant a pacientului este s-i

fac pe plac terapeutului &i deoarece el se simte protejat &i sus#inut de ctre terapeut,

rela#ia transferen#ial contribuie la eviden#ierea unor anumite aspecte psihologice care în

alt context ar fi prea greu de tolerat pentru pacient fiind prea anxiogene.

În cele din urm rela#ia transferen#ial trebuie dezvoltat astfel încât pacientul s

ajung s-o priveasc a&a cum este ea de fapt, &i anume o reeditare a rela#iei sale cu o

figur parental din copilrie. Astfel, pacientul trebuie s renun#e la copilrie &i s fie

capabil s stabileasc rela#ii de tip matur cu persoanele importante din anturajul su.

Un alt concept utilizat de psihanaliz este cel de rezisten#. În sens larg orice

interfer cu desf &urarea fireasc a cursului terapiei poate fi considerat ca fiind

rezisten#, ca de pild, interpretrile oferite de analist pacientului, interpretri ce sunt

primite de el cu dezaprobare, încercrile sale de a lupta împotriva respectivelor

interpretri, de a-i demonstra analistului c nu are dreptate, cutând s se împotriveasc

în mod incon&tient progresului analizei.

În sens restrâns rezisten#ele se manifest prin înclcarea regulii fundamentale aanalizei- neîmprt&irea tuturor gândurilor terapeutului.

Exist o mare varietate de forme pe care le pot îmbr ca rezisten#ele, în afara

dezacordului direct cu interpretrile analistului; asocia#ii multiple &i superficiale, pauze

prelungite în fluxul asocia#iilor, întârzieri &i absen#e de la terapie, apari#ia de noi

simptome, posibilitatea de a adormi în timpul &edin#ei de psihoterapie etc. Nu este de fel

greu de în#eles de ce se manifest rezisten#ele. Pacientul a izbutit s ajung la un anumit





10

cadrul psihanalizei. Dup cum afirm French (1947), exist în psihanaliz &i o practic

standard de a nu trece la interpretrile Id-ului pân când nu se realizeaz analiza for #ei &i

naturii specifice a atitudinilor con&tiente &i comportamentului subiectului care pot

influen#a punerea în ac#iune a rezisten#elor la diverse interpretri. Aceasta este “analiza

ego-ului”.

Aceasta înseamn c analistul tinde s în#eleag nu numai care sunt r dcinile

trecute ale problemelor actuale, ci &i ce aspecte curente ale vie#ii pacientului sunt active

la un moment dat. Deci, terapeutul lucreaz întâi prezentul; el nu poate analiza de fapt

trecutul, ci doar îl reconstruie&te. Subliniind rolul întririi func#iilor integrative ale ego-

ului, French (1945) arat c analistul nu trebuie s se centreze doar pe impulsurilereprimate &i pe mecanismele de aprare ale ego-ului, ci &i asupra problemelor actuale

pentru care egoul caut s gseasc o solu#ie.

g) Interpret rile

Pe msur ce &edin#ele se desf &oar apar semnifica#ii &i conexiuni legate de

probleme de baz ale pacientului. Bineîn#eles, analistul este primul care începe s

dezvluie con#inuturi semnificative în aparenta dezordine a informa#iilor ce rezult din

materialul produs de pacient. Decizia când anume trebuie s se fac o interpretare unui

pacient este luat în func#ie de aprecierea terapeutului asupra msurii în care pacientul

poate face fa# respectivei interpretri. Aceast apreciere depinde, la rândul su, de

existen#a transferului &i de în#elegerea mecanismelor de aprare a ego-ului. Interpretrile

f cute prea timpuriu de ctre un analist amator pot arunca un pre-psihotic în criz sau un

anxios într-o stare de panic. Interpretarea nu este un sfat, o sugestie, o încercare de

influen#are a pacientului sau o proiectare a opiniilor &i atitudinilor analistului.

În acela&i timp, interpretrile date de analist nu sunt irefutabile, validitatea lor

depinde de verificarea lor de ctre pacient în &edin#ele viitoare, prin mecanismulasocia#iilor libere &i cel al analizei viselor. Interpretarea analitic const deci în aceea c

terapeutul ordoneaz materialul discontinuu produs de pacient în cursul asocia#iilor

libere &i analizei viselor, conferindu-i o explica#ie cu sens prin prisma conceptelor

psihanalitice. Aceste interpretri realizate de psihoterapeut îl ajut pe pacient s ob#in

insight-ul cu privire la con#inuturi incon&tiente, surse ale unor comportamente

dezadaptative.



11

Arta interpretrilor are drept scop principal, dup Freud, identificarea

rezisten#elor pe msur ce ele apar &i determinarea pacientului s devin con&tient de ele.

Când rezisten#ele sunt eliminate pacientul poate proceda, prin intermediul asocia#iilor

libere, la abordarea materialului reprimat, aducând în con&tiin# con#inutul incon&tient.

h) Prelucr rile asupra materialului produs de pacient

Prelucrarea este un proces descris ca reprezentând continuarea demersului

analitic sub forma unor interpretri specifice ulterioare, în ciuda e&ecului pacientului de

a accepta sau asimila emo#ional interpretrile sau constructele ini#iale oferite de terapeut

&i care se refer la anumite aspecte ale personalit#ii pacientului.

Acest procedeu este foarte costisitor sub aspectul timpului, el “mâncând” multeore de psihanaliz. Pacientul tinde mereu s se întoarc spre comportamentele sale

infantile iar terapeutul nu face altceva decât s aib r bdare &i s a&tepte reluând

materialul propus mereu, din diferite unghiuri de vedere, a&a cum sugera Freud, sau,

devenind mai activ, a&a cum este de prere Ferenczi (1926).

Putem spune, a&adar, c demersurile psihanalizei sunt (Karasu, 1980):

• clarificarea, care înseamn a pune un anumit eveniment sub

lumina reflectorului aten#iei, separând aspectele esen#iale de cele neesen#iale;

• interpretarea, care caut ceea ce se ascunde în spatele materialului

furnizat de pacient, subliniind cauzele &i sensul unui material sau proces;

• prelucrarea asupra materialului asociativ, care reprezint o

explorare progresiv, repetitiv a interpretrilor &i rezisten#elor care apar în

cursul interpretrilor, pân ce semnifica#iile psihologice ascunse sunt pe deplin

integrate &i în#elese de pacient.

3.2. Psihoterapiile de orientare dinamic#

Abordarea psihodinamic î&i are originea în teoriile &i practica psihanalizei

freudiene, dar a fost modificat &i structurat &i în diverse alte sisteme psihoterapeutice,

fiecare din acestea având o anumit concep#ie despre natura uman &i apar #inând unui

anumit întemeietor de &coal (cum ar fi, de pild, Carl Jung sau Erich Fromm, care au

considerat sistemul lui Freud inadecvat sau incomplet). În ciuda diferen#elor, aceste

sisteme diverse de psihoterapie se asemnau prin aceea c sunt de prere c psihoterapia



12

trebuie s releve pacientului ce nu este în regul cu via#a sa psihic &i pornind de la

aceasta, trebuie s-l ajute s elaboreze noi modele comportamentale mai eficiente.

Aceste psihoterapii au cel pu#in dou tr sturi comune:

1. Toate utilizeaz discu#ia cu pacientul ca instrument de baz în cadrul

tratamentului psihologic &i pacientul este cel care decide în general despre ce anume se

va vorbi. Terapeutul poate influen#a deciziile sale în mod direct sau indirect, dar

majoritatea terapiilor bazate pe insight îi minimalizeaz rolul punând pacientul în centrul

psihoterapiei.

2. De&i exist &i excep#ii, în majoritatea terapiilor psihodinamice tradi#ionale,

cum ar fi, de pild, psihanaliza, psihoterapeutul tinde s adopte mai curând o atitudine profesional decât una cu caracter personal, solicitând de la pacient date cu privire la

via#a sa personal, f r a se comporta ca un prieten sau ea o cuno&tin# apropiat.

Exist numeroase diferen#e în ceea ce prive&te strategia sau tactica abordrii

psihoterapeutice. Astfel, de pild, psihanaliza ortodox impune pacientului între 3 &i 5

&edin#e pe s ptmân, &edin#e ce se întind pe mai mul#i ani. Neo-freudienii &i multe alte

psihoterapii consider c este necesar , o perioad mai scurt de tratament, ajungându-se

uneori la câteva s ptmâni sau luni, doar cu o singur &edin# s ptmânal.

Psihoterapiile de orientare psihodinamic plaseaz deci responsabilitatea

con#inutului despre care se va vorbi în cursul psiholerapiei pe umerii subiectului,

terapeutul intervenind cu rezerv în cadrul acestui proces &i numai pentru a ghida

con#inutul comunicrii. Psihoterapiile de scurt durat dinamice au forme variate, de la

cele centrate pe eveniment (Bellak & Small, Horowitz, Marmar) pîn la cele tipic

interpretative &i centrate pe personalitate (Davanloo, Sifneos).

Meggle (1990, p. 34) sublinia faptul c însu&i Freud, întemeietorul psihanalizei,

despre care &tim cu to#ii c este de lung durat, a fost &i precursorul terapiilor scurte.Astfel, în 1906 el l-a vindecat pe dirijorul Bruno Walter de o paralizie a bra#ului drept în

numai &ase &edin#e de psihoterapie, iar compozitorul Gustav Mahler a fost lecuit de o

tulburare de dinamic sexual într-o singur &edin# de psihoterapie care a durat patru

ore. Cu toate acestea, Freud a constatat faptul c în cazul unui mare numr de pacien#i,

analiza dura mult timp, uneori aceasta fiind nelimitat. Preocupat de durata curei



13

psihanalitice, Freud va publica spre sfâr &itul vie#ii sale lucrarea “Analiza cu final &i

analiza f r sfâr &it” (1937).

Principiile de baz# ale terapiilor psihodinamice

Principiile de baz sau cheia acestor terapii sunt reprezentate de no#iunea de

“insight”. Toate aceste terapii sunt de prere c pacien#ii lor nu au fost capabili s

urmeze preceptul lui Socrate - “cunoa &te-te pe tine însu # i”.

Pacientul posed o scrie de scopuri de via#, atitudini, motive, opinii în legtur

cu sine însu&i de care este con&tient &i pe care se str duie&te s le urmeze, cât &i un set de

motiva#ii &i conflicte incon&tiente care î&i au originea în rela#iile &i experien#ele din

copilria sa. Prezen#a acestor con#inuturi de natur incon&tient în perioada adult poatefi nociv pentru pacient din cel pu#in dou motive:

• ele sunt specifice rela#iilor din copilrie, care nu mai exist. Cu alte cuvinte

aceste rela#ii sunt caracterizate prin imaturitate &i egocentrism;

• în al doilea rând, nefiind con&tientizate, ele opereaz din umbr , dar eficient

asupra pacientului aflat în perioada prezent, sc pând controlului ra#ional al

acestuia.

Astfel, pacientul nu mai poate s fie acea persoan care ar dori s fie, pentru c,

f r a fi capabil s &i-o mrturiseasc deschis, el de fapt dore&te s fac în acela&i timp

lucruri incompatibile, se afl în permanent conflict cu sine însu&i &i din acest motiv se

simte mereu amenin#at &i frustrat.

Solu#iile pe care le gse&te pacientul la aceast situa#ie sunt ineficiente pentru c ele pun

în ac#iune mecanisme defensive care reprezint moduri nerealiste de adaptare,

generatoare de tulbur ri. Aceste tulbur ri se pot exprima sub forma unor tulbur ri de

natur emo#ional cum ar fi anxietatea, depresia, comportamentul simptomatic,

func#ionarea neadecvat sau acuzele somatoforme.

Aceste simptome îl aduc la psihoterapeut cruia îi solicit ajutorul. În ochii pacientului

acestea sunt tulbur rile pentru care el consider c are nevoie de tratament. Insight -ul se

refer la descoperirea acestor for #e incon&tiente care opereaz din umbr , împiedicând

pacientul s duc o existen# la nivelul posibilit#ilor sale reale. Este deci necesar un

procedeu care s-i permit pacientului în#elegerea acestor mecanisme, astfel încât acesta

s gseasc solu#ii mai ra#ionale de via# &i s adopte decizii mai corecte. Terapiile





15

3.3. Modele psihodinamice de scurt# durat#

Practica clinic a impus flexibilitatea abordrii terapeutice, precum &i

modificarea obiectivelor &i tehnicilor psihoterapeutice în func#ie de specificul

problematicii abordate. Contrar opiniei unor speciali&ti, psihoterapia dinamic de scurt

durat nu reprezint o variant prescurtat a psihanalizei, ci un sistem terapeutic cu

propria sa baz teoretic, ce postuleaz faptul c interven#iile focalizate de scurt durat

pot stimula anumite disponibilit#i latente ale fiin#ei umane, ceea ce are ca rezultat

producerea unor modificri pozitive &i de durat. Elementul comun care st la baza

tuturor demersurilor dinamice de scurt durat este supozi#ia potrivit creia rolul esen#ialîn producerea tulbur rilor psihice îl au procesele psihologice de natur incon&tient. Se

pune, de asemenea, un accent deosebit pe rela#ia dintre pacient &i terapeut, analiza

transferului reprezentând una dintre pârghiile terapeutice de baz. Small (1971)

subliniaz faptul c obiectivul primar al terapiei analitice de scurt durat îl constituie

ameliorarea sau reducerea simptomelor, dar, în condi#ii favorabile, acest demers poate

conduce la modificri însemnate în sfera personalit#ii, prin intermediul con&tientizrii

unor conflicte intrapsihice profunde.

Terapeutul va explora atât originile problemelor subiectului, cât &i factorii actuali

care au condus la structurarea unui mod particular de a gândi, sim#i &i comunica al

acestuia. Conflictele profunde vor fi analizate în cadrul rela#iei terapeutice, iar pacientul

va fi ajutat s le examineze într-un cadru non-evaluativ de acceptare, cadru în care se

simte în siguran#. Activismul sporit al terapeutului, focalizarea &i durata scurt a

terapiei împiedic instalarea nevrozei de transfer, specific psihanalizei clasice.

Limitarea în timp contribuie la acceptarea autonomiei &i responsabilit#ii pacientului.

Spre deosebire de abordarea analitic de lung durat care are un caracter vag, în cadrulcelei scurte, obiectivele sunt personalizate, focalizarea terapiei realizându-se în termeni

opera#ionali.

• Psihoterapia focalizat (David Malan, elev al lui Balint,

Tavistock).

Cuprinde ca obiective: tratament, care este precedat de o faz de evaluare extrem

de important; aceast faz de evaluare necesit relevarea existen#ei unei congruen#e



16

între conflictele actuale &i conflictele din copilrie. Identificarea unor factori declan&atori

ale unor experien#e traumatice precoce sau ale unor pattern-uri repetitive care conduc la

definirea unui conflict intern prezent înc din copilrie este absolut necesar , acest fapt

constituind punctul central al tratatmentului. Cu cît este mai mare posibilitatea ca acest

conflict s se manifeste pe parcursul transferului cu atit rezultatul va fi mai bun.

Triunghiul transferului (transfer- rela#ie actual- rela#ie din trecut) conduce la

reinstaurarea snt#ii pacientului.

Criterii de excludere: la aceast form de psihoterapie nu pot participa pacien#i

care au prezentat tentative grave de suicid, toxicomanie, spitalizare pe termen lung,

alcoolism cronic, simptomatic obsesional sever cronic cu incapacitate, fobii severe,trecere la acte de autodistrugere sau de violen#.

Participarea pacien#ilor la aceast form de terapie este exclus &i dac terapeutul

anticipeaz anumite probleme ca incapacitatea de a stabili contactul cu pacientul;

necesitatea unui travaliu îndelungat pentru a genera motiva#ia pacientului; necesitatea

unui travaliu îndelungat pentru înfrîngerea mecanismelor rigide de aprare ale

pacientului; dependen# sever . Numr de &edin#e: 30 în mod general, chiar 20 pentru

pacien#ii cu rezultat favorabil. În câteva cazuri ce au fost publicate, terapia a fost

prelungit la un an de zile.

• Psihoterapia de scurt durat prin provocarea anxiet # ii (STAPP)

(Peter Sifneos, Massachussets General Hospital, Boston).

Profesor de psihiatrie la Universitatea Harvard, Sifneos a beneficiat de achizi#iile

nozografiei psihiatrice moderne, bazându-se pe no#iunile specifice Manualului

diagnostic &i statistic al Asocia#iei Psihiatrilor Americani (D.S.M.III), precum &i pe

cuceririle farmacoterapiei. Conceptul central al sistemului su psihoterapeutic este cel de

“criz emo # ional ”. Autorul consider c noi to#i traversm pe parcursul vie#ii noastre oserie de crize emo#ionale pe care le rezolvm. Un numr limitat de persoane au nevoie

de un psihoterapeut pentru a-i ajuta s dep&easc aceste crize. Fiecare individ

reac#ioneaz în mod diferit la acelea&i evenimente de via# având o structur psihic &i o

istorie personal diferite. O criz psihologic se constituie dup modelul unei reac#ii

chimice, pentru formarea ei fiind necesare rnai multe substan #e în propor #ii diferite,

catalizatori.





18

perturbate de un mediu neprielnic. Pentru ace&ti subiec#i, pe care cel mai mic stres îi

dezorganizeaz, este indicat o tehnic bazat pe asigurare psihologic &i suport afectiv.

Încurajându-i, terapeutul va încerca s-i ajute s descopere cauzele psihologice

care stau la baza simptomelor lor, dac ei sunt capabili s în#eleag natura psihic a

problemelor lor, doresc s colaboreze cu terapeutul &i pstreaz un rninimum de adaptare

social. În cazul acestor pacien#i se aplic psihoterapia anxiolitic de scurt durat, care

dureaz minimum dou luni &i maximum un an.

Exist îns &i pacien#i care nu îndeplinesc nici mcar condi#iile men#ionate &i care

sunt prea perturba#i, izola#i, dezadapta#i, incapabili s în#eleag sensul unei psihoterapii.

În astfel de situa#ii terapeutul trebuie s se mul#umeasc doar cu acordarea unui sprijin pentru dep&irea situa#iei de criz, sprijin care va dura între una &i dou luni.

Al#i pacien#i au nevoie s fie sus#inu#i pe parcursul întregii lor vie#i sau mcar pe

perioade lungi de timp. În cazul acestora e necesar psihoterapia axiolitic pe termen

lung, &i/sau tratament psihiatric spitalizat. Terapeutul îl asigur în permanen# pe

pacient, furnizându-i sfaturi, luând deciziile în locul lui, eviden#iind obiectivele terapiei,

precum &i modalit#ile concrete de atingere a acestora. În acela&i timp, terapeutul

examineaz împreun cu pacientul desf &urarea crizei emo#ionale a acestuia, adresând

întrebri de genul urmtor:

„Este acest eveniment previzibil?”

„Care sunt sentimentele pe care le-a declan&at în dvs.?”

Apoi pacientul este pregtit pentru a înfrunt viitorul, primind instruc#iuni de

genul urmtor:

„Am analizat împreun ce ar fi trebuit s face#i în situa#ia prin care a#i trecut. Inevitabil

v ve#i mai confrunta în viitor cu alte situa#ii neprevzute în care ve#i aplica cele înv#ate

împreun în cursul terapiei. Imagina#i-v acum o situa#ie neprevzut &i cuta#i s v vizualiza#iac#ionând într-o manier adaptativ”.

Exist &i alte categorii de pacien#i care, de&i pe moment sunt bloca#i de ac#iunea

stresului, dau dovad de o mai mare for # a ego-ului. Ace&tia fac de obicei fa# situa#iilor

neprevzute ale existen#ei. Acuzele lor sunt specifice, la fel ca &i problemele lor

emo#ionale. Anxietatea lor este puternic, dar nu-i dezorganizeaz total.

În aceste situa#ii, terapeutul poate s-&i propun obiective mai ambi#ioase &i s se

foloseasc de energia produs de anxietate pentru a-i ajuta pe ace&ti pacien#i s-&i



19

dep&easc criza emo#ional. Acest lucru se realizeaz prin intermediul „terapiei scurte

cu provocare de anxietate”, care dureaz între dou &i dousprezece luni (în medie între

3 &i 5 luni). Autorul a pus la punct &i o variant ultraprescurtat denumit „interven#ie de

criz” &i care dureaz dou luni. În cadrul acestui demers psihoterapeutic, terapeutul va

ataca frontal reac#iile dezadaptative ale clientului, reac#ii care stau la baza formrii

simptomelor, precum &i „solu#iile” rigide adoptate de acesta în trecut pentru a-&i rezolva

problemele. Aceast abordare direct are un caracter anxiogen.

Ulterior, terapeutul se va comporta ca un pedagog, explicându-i pacientului de ce

msurile pe care le-a luat anterior pentru a dep&i criza au dat un rezultat contrar. În

continuare, pacientul este înv#at s anticipeze situa#iile viitoare care ar putea generadificult#i similare cu cele care au aprut în situa#ia prezent.

Sifneos (cit. Meggle, 1990, p. 49) a elaborat de fapt dou modele

psihoterapeutice, unul anxiolitic, iar cellalt anxiogen, ambele putând avea o durat

lung, scurt sau foarte scurt. Trebuie subliniat faptul c provocarea &i calmarea

anxiet#ii reprezint dou demersuri opuse, care se adreseaz unor categorii diferite de

popula#ie. Astfel, dac terapeutul, supraestimând for #a ego-ului clientului su, îl

abordeaz frontal, acesta va suferi o cdere psihic. În acela&i timp, dac acesta va

subestima for #a pacientului &i îl va sus#ine afectiv, acesta se va refugia în starea

patologic datorit prezen#ei beneficiului secundar de a fi protejat de ctre psihoterapeut.

Din acest motiv, autorul propune o selec#ie foarte riguroas a pacien#ilor care pot suporta

psihoterapia provocatoare de anxietate. Cei care nu întrunesc aceste criterii vor beneficia

de psihoterapia anxiolitic.

Criteriile de selec#ie implic nivelul inteligen#ei, abilit#ile sociale, precum &i

capacitatea pacientului de a percepe fenomenele psihologice. Acesta trebuie s fie

capabil s enun#e un simptom central care s reprezinte un fel de ax pe care se vaconstrui demersul terapeutic de scurt durat. Mai mult, el va trebui s fie puternic

motivat de a-&i dep&i situa#ia de criz printr-un efort personal de autoexplorare &i

comprehensiune a propriilor sale probleme.

Odat selec#ionat, pacientul va fi supus unui demers psihopedagogic în cadrul

cruia acestuia i se explic faptul c în spatele problemei sau simptomului su principal

se ascund conflicte emo#ionale mai vechi, pe care trebuie s le con&tientizeze, pentru a





21

Este evident faptul ca selec#ia pacien#ilor nu este inutil, pacien#ii trebuind s dea

dovad de o anumit for # a ego-ului &i s nu aib tulbur ri de personalitate. În acela&i

timp, terapeutul trebuie s con&tientizeze în cursul analizei personale tendin#ele sale

sadice, pentru c altfel demersul psihoterapeutic se va transforma într-o lupt.

Sifneos (1972) insist asupra aspectului educativ al terapiei propuse de el.

Aceasta se desf &oar sub forma unui dialog “socratic” în cadrul cruia pacientul se

autodezvluie treptat. Modelul psihopedagogic va avea tendin # a de a înlocui tot mai

mult modelul medical în majoritatea demersurilor psihoterapeutice de scurt durat .

“Insight”-ul (iluminarea) la care trebuie s ajung pacientul nu are doar un

caracter eminamente intelectual, ci &i emo#ional. Subiectul s-a eliberat de conflicte pentru c a în#eles cauzele acestora &i pentru c tr ie&te sentimentul c aceast în#elegere

are un caracter real. Încheierea terapiei cu propunerea adresat pacientului de a deveni

propriul su psihoterapeut este specific terapiilor de scurt durat Astfel, un

hipnoterapeut va putea termina terapia propunând pacien#ilor s practice autohipnoza.

Ajutându-i pe pacien#i s dep&easc o criz existen#ial, psihoterapia propus de

Sifneos va avea, prin contaminare, efecte benefice &i în alte sfere ale vie#ii &i activit#ii

acestora.

Examinând rezultatele sistemului su psihoterapeutic, Sifneos subliniaz faptul

c acesta are efecte moderate asupra simptomelor, dar produce modificri psihodinamice

de mai mare profunzime. Autorul subliniaz faptul c unii pacien#i, dup ce au încheiat

terapia, nu „doresc” s abandoneze în totalitate simptomele lor, pe care le consider ca

pe o solu#ie de via#, preferând s le #in cumva în rezerv.

Mul#i pacien#i la care demersul psihoterapeutic a reu&it afirm faptul c au

senza#ia c s-au nscut a doua oar . Acest lucru nu înseamn altceva decât c a fost creat

cadrul propice în care clientul î&i poate mobiliza mai u&or disponibilit#ile creativelatente ale incon&tientului, a&a cum subliniau mai târziu psihoterapeu#ii de orientare

ericksonian.

Obiectivele acestei psihoterapii se concentreaz pe conflictul oedipian &i nu se

a&teapt alte rezultate bune in ceea ce prive&te abordarea (între timp) a altor conflicte.



22

Numrul &i durata &edin#elor este astfel prevzut încît tratamentul s se

desf &oare pe parcursul a 12 pîn la 16 &edin#e, neajungînd niciodat la mai mult de 20

de &edin#e. (edin#ele au o durat de 45 de minute.

• Psihoterapia limitat în timp a lui James Mann

În cadrul acestei psihoterapii exist dou pîn la patru &edin#e de evaluare, care

au loc înainte de a se începe psihoterapia propiu-zis. Mann descrie în detaliu maniera

de formulare a problemei centrale pentru pacient. În aceast formulare contractul cît &i

finalul terapiei sînt clar specificate. Se folosesc tehnici de psihoterapie psihanalitic

clasic: analiza mijloacelor de aprare, interpretarea transferului.

Criterii de excludere: depresii grave, psihoze, personalitate borderline &iincapacitatea identificrii problemei centrale. Ulterior, Mann a adugat acestor criterii &i

for #a Eu-lui. Pacien#ii care prezint dificult#i în a se angaja &i renun#a rapid la tratament

sînt de asemenea exclu&i. Acest referin# este f cut cu adres la pacien#ii schizoizi,

obsesionali, narcisici &i depresivi care nu sunt în stare s formeze o alian# rapid

terapeutic, cît &i la pacien#ii cu afectiuni psihosomatice.

Numrul &i durata &edin#elor: 12 ore de tratament fix, repartizate în func#ie de

nevoile pacientului. Se pot derula ca &edin#e s ptmînale de o jumtate de or pe

parcursul a 24 de saptmîni sau &edin#e de o or , de dou ori pe s ptmîn pe parcursul a

6 s ptmâni.

• Psihoterapia dinamic de scurt durat &i larg centralizare a lui

Habib Davanloo

Criterii de includere: aceast psihoterapie se adreseaz pacien#ilor cu punct

central oedipian. În particular este folosit la pacien#ii care sufer de nevroze

obsesionale pe termen lung &i de nevroze în general. Durat &i numr de &edin#e:

tratamentul cuprinde 5 pîna la 40 de &edin#e în func#ie de aria de conflict a pacientului

(oedipian sau cu multiple focus-uri). În general tratamentul cuprinde de la 15 la 25 de

&edin#e.

Nu se recomand folosirea unei date fixe de final, dar se cere aten#ionarea

pacientului c acest tratament va fi scurt. În cazul pacien#ilor care prezint un conflict

esen#ialmente oedipian sînt necesare de la 5 la 15 &edin#e; necesitatea unui numr de

&edin#e care se prelungesc pe o durat mai lung de timp (de la 20 la 40 de &edin#e)



23

exist în cazul pacien#ilor cu o afec#iune mai serioas. Specific lui Davanloo este o

permanent interpretare direct a rezisten#elor pacientului. Acesta trebuie s recunoasc

&i s exprime ceea ce simte, mai ales cazul frustr rilor.în

Reexaminarea rela # iei de ajutorare a pacientului din punctul de vedere al

psihoterapiei dinamice moderne

Casament (1992) a ar tat c psihoterapia con#ine o serie de paradoxuri dintre

care men#ionm câteva:

1. Pentru fiecare subiect exist dou realit#i - una extern &i una intern.

Realitatea extern este tr it prin prisma realit#ii interne, care la rândul ci este modelat

de experien#ele trecute. Terapeutul trebuie s ia act de ambele realit#i &i de interrela#iile permanente dintre ele.

2. Exist mai multe moduri în care subiectul î&i poate aminti ceva: reamintirea

obi&nuit, realizat la nivel con&tient &i reamintirea prin care se dezvluie con#inuturi

incon&tiente. Aceasta din urm se caracterizeaz printr-o imagine mult mai vie, plin de

detalii, care parc sunt retr ite în prezent. De regul aceste con#inuturi nu se refer la

experien#e agreabile ci la evenimente psihotraumatizante, productoare de anxietate,

despre care se poate spune în termeni analitici c reprezint rezultatul cutrilor &i

încercrilor incon&tientului de a controla anxiet#ile pân atunci incontrolabile.

3. Nimeni nu are acces în mod obi&nuit la propriul incon&tient f r ajutorul altei

persoane. Dac con#inuturile incon&tiente pot fi interpretate într-un mod tolerabil &i cu

semnifica#ie pentru subiect, ceva ce înainte fusese refulat, va putea ptrunde în câmpul

con&tiin#ei.

4. De regul terapeutul este cel care încearc s descifreze con#inuturile

incon&tiente ale subiectului. Ceea ce se ignor îns este c &i pacientul “cite&te” cu sau

f r voie incon&tientul terapeutului, ceea ce înseamn c acesta nu mai apare ca un ecranalb a&a cum îl vroia Freud &i din acest motiv este necesar s avem în vedere aceast

realitate clinic.

5. Terapeutul se str duie&te s nu fac gre&eli sau s nu cad în capcana propriilor

comportamente defensive. Cu toate acestea, acest lucru se întâmpl uneori &i în aceste

situa#ii pacientul profit de aceste gre&eli, dând o nou turnur procesului terapeutic.

Acesta din urm poate fi îmbog#it când terapeutul este capabil s înve#e de la pacient.



24

6. Terapeutul analist trebuie, uneori, s tolereze perioade lungi în care se simte

ignorant &i neajutorat ceea ce îi poate produce anxietate. Analistul cu experien# trebuie

s se comporte adecvat atunci când se afl în aceast ipostaz, pentru a putea r mâne

deschis la informa#iile care pot s apar .

Utilizarea teoriei analitice îl ajut pe terapeut s se descurce în perioadele în care

nu &tie pe ce drum s apuce (excep#ie fac situa#iile în care terapeutul este cuprins de

momente de inspira#ie subit). Cu toate acestea, teoria trebuie s slujeasc demersului

terapeutic real, nu s-l subjuge. Dac terapeutul poate tolera anxietatea de a nu fi

competent, de a nu &ti &i î&i dezvolt capacitatea de a a&tepta pân când apare ceva cu

adevrat semnificativ, este asigurat succesul terapiei &i se evit riscul de a proiectaasupra pacientului decep#ia de a nu fi în#eles esen#a problemei sale. Fiind prea pregtit s

aplice imediat o teorie gata fabricat, terapeutul poate deveni surd la informa#ii

nea&teptate.

7. Când terapeutul se confrunt cu elemente ale comunicrii incon&tiente din

partea pacientului, el adesea intr în contact cu ceva ce denumim procesul de gândire

primar .

Este necesar ca el s fie capabil s în#eleag paradoxurile logicii incon&tientului.

Exemplu de gândire primar#: în mod firesc noi consider m în mod incon&tient c toate

rela#iile sunt s imetrice.

Astfel, dac Ion e suprat pe Maria, noi percepem în mod incon&tient c &i Maria este suprat

pe Ion. Pe plan incon&tient partea este identificat cu întregul, iar interiorul &i exteriorul sunt

abordate în mod identic. A&a cum arat înc Freud, la nivel de incon&tient nu exist nega#ie sau

contradic#ie &i nici conceptul de timp. Dac transferul este abordat în logica incon&tientului,

putem s ne a&teptm ca rela#ia prezent s fie similar cu o rela#ie anterioar din istoria vie#ii

pacientului. Aceast similaritate poate fi ini#iat atât de pacient cât &i de terapeut. Cel mai adesea

se consider c pacientul este cel care proiecteaz elemente ale experien#ei trecute asupra

terapeutului sau situa#iei terapeutice. Experien#a clinic a ar tat c nu de pu#ine ori terapeutul

este cel care, f r voia lui, se poate comporta astfel încât s readuc în prezent unele elemente

din trecutul pacientului. Din acest motiv rela#ia transferen#ial are un caracter atât de pregnant &i

imediat.

La nivel incon&tient poate avea loc &i o confuzie între experien#a “eului” &i a



25

“celorlal#i”. Ce con#inut vine de la cine într-o rela#ie bilateral nu apare cu claritate la

nivel de subcon&tient. Aceasta se întâmpl datorit faptului c procesul de comunicare la

acest nivel poate fi în acela&i timp proiectiv (o persoan proiecteaz ceva asupra alteia)

sau introectiv (o persoan interiorizeaz ceva ce apar #ine alteia).

8. Reac#ionând la elementele obiective ale rela#iei de similaritate, pacien#ii

reac#ioneaz &i la modul în care percep ci realitatea extern în termeni de afectivitate.

Astfel, de pild, un pacient poate s devin con&tient de rela#ia sa tip dependen# fa# de

terapeut. Aceast dependen# poate evoca un set incon&tient de alte reac#ii (care implic

dependen#a) cum ar fi, spre exemplu, asocierea dependen# - separare, fapt ce poate

atrage un anumit gen de comportament din partea pacientului. Aceasta explic de cechiar o întrerupere scurt în cursul terapiei ajuns la un stadiu mai avansat, în care se

ajunge la o dependen# regresiv infantil, poate fi mai traumatic decât o întrerupere

mai îndelungat a terapiei aflat într-un stadiu mai timpuriu.

9. Retr irea trecutului nu este totdeauna legat direct de rela#ia analitic

(terapeut-pacient), ca în cazul urmtor:

Exemplu de caz : Dna P. s-a trezit plângând f r motiv dup ce &i-a culcat bie#elul de 4 ani. Ea

nu reu&ea s-&i explice ce a apucat-o. Asocia#iile puneau acest fapt în legtur cu copilul care

fusese foarte neastâmprat în timpul zilei, manifestând reac#ii de opozi#ie la absolut tot ce-i cerea

ea. Mama i-a cerut s mearg în camera lui, iar când copilul a refuzat, ea a #ipat la el. Copilul s-a

supus &i nu au mai aprut probleme. Dna P. credea c plânsul ei avea ceva legtur cu incidentul

respectiv, dar nu în#elegea ce a enervat-o atât de r u. Ceea ce era mai ciudat era c copilul se

purtase bine pân atunci. Ea s-a întrebat dac nu cumva a enervat-o &i faptul c copilul a refuzat

s se culce pân când ea i-a sugerat s se culce în patul tatlui su, dup care el s-a culcat

imediat.

Dac analizm secven#a rezult c ea î&i are originea în rela#ia mam-copil; copilul neasculttor

o face pe mam s plâng. De fapt, analiza ulterioar scoate la iveal o experien# timpurie, a

mamei - propria ei mam obi&nuia s #ipe la ea când nu era cuminte &i asta mai ales dup ce s-a

nscut fratele ei mai mic. Pacienta a refuzat s mnânce iar mama a trimis-o la internat pân

când a ajuns din nou la greutatea normal. Asocia#iile evocate au scos în eviden# faptul c

fratele ei mai mic avea voie s stea cu mama (aici fiul ei are voie s stea cu tatl). Se observ c

mama care plânge se identific de fapt cu copilul care a fost certat. Mai mult, iese la iveal

rela#ia de excludere (fratele ei are voie s doarm cu mama), rela#ie ce a fost retr it în prezent



26

ca un echivalent al rela#iei dintre fiul ei &i so#. Fiecare rela#ie include elementele rela#iei printe -

copil &i tr irea cuiva care a fost exclus.

10. Terapeutul este antrenat s-&i controleze reac#iile de contratransfer asupra pacientului. Cu toate acestea mul#i pacien#i devin victima reac#iilor contratransferen#iale

ale terapeu#ilor. Aceasta se întâmpl deoarece terapeutul are tendin#a de a avea o

atitudine fa# de cele petrecute în timpul analizei. De pild, el poate tr i sentimentul de

“deja vu” când apar elemente comune între situa#ia clinic actual &i alte situa#ii cu care

s-a confruntat în trecut. Aceasta îl face pe terapeut s r spund unei noi situa#ii cu un

fals sentiment de recunoa&tere.

Exemplu de caz :

O femeie se afl în terapie la un terapeut începtor de sex masculin. (Protocolul e luat la

penultima &edin# înainte ca terapeutul s plece în vacan#) (Casament, 1992).

Pacienta: Ar trebui s m ascul#i azi cu mai mult grij pentru c am fost la dentist. El a

sc pat freza &i mi-a r nit limba, a&a c mi-e greu s vorbesc.

Terapeutul: (se repede s fac imediat legtura cu întreruperea ce va urma datorit

vacan#ei); Cred c #i-e team c nu voi fi destul de atent cu tine pentru c m pregtesc s plec în

vacan#, în a&a fel încât vorbele mele te vor r ni pentru c trebuie s plec.

Pacienta: Nu, defel (lini&te).

Terapeutul: Cred c utilizezi tcerea ca un mod de a m pr si înainte ca eu s fiu cel

care te pr se&te.

Pacienta: Nu. De fapt chiar m gândeam s renun# la terapie pentru c lucrurile merg

mai bine cu mine. Rela#iile mele exterioare s-au îmbunt#it.

Terapeutul: (care avea în minte ceea ce înv#ase în legtur cu modul în care se încheie

o terapie); Sim#i c aceste realizri se datoreaz lucrului nostru comun sau sunt doar efectul

progresului tu?

Pacienta: Sunt o realizare a mea personal.

Terapeutul a încercat s-o conving pe pacient s mai reflecteze în legtur cu decizia de

a întrerupe terapia. Cu toate acestea, la urmtoarea &edin# pacienta a afirmat faptul c nu mai

are bani suficien#i s continue terapia. Pacienta a pus în func#iune un pattern de comunicare

indirect; stomatologul neglijent apar #ine unei categorii de medici neglijen#i din care face parte

&i terapeutul.

Intervenind prea devreme, terapeutul a pierdut &ansa de a afla dac afirma#ia se refer sau nu la

el.



27

11. Re-orientarea &edin#ei de analiz

Uneori în timpul unei &edin#e de psihanaliz este necesar ca terapeutul s lase

impresia c &tie, de&i nu &tie. Adesea pacientul va produce materialul suplimentar pentru

descifrarea con#inutului incon&tient care pân atunci r msese ascuns.

O pacient de 25 de ani, aflat în al doilea an de psihanaliz, r mâne însrcinat- lucru pe care

&i-l dorea demult, sora ei mai mic având deja un copil.

În primele luni de sarcin pacienta a pstrat secretul sarcinii, fiind informa#i doar so#ul &i

terapeutul. Pstrarea secretului era important pentru ea deoarece ea a suferit mereu de

tentativele mamei de a-i controla existen#a. Cstoria i-a permis s se elibereze de tirania mamei

vduve, ea locuind suficient de departe de aceasta, fapt ce nu-i permitea s se mai amestece în

via#a pacientei. Dup câteva luni pacienta a venit la terapie foarte nec jit pentru c sora ei i-a

descoperit secretul &i ea va fi obligat s-i spun mamei adevrul înainte de perioada hotrât de

ea. De când sora sa a întrebat-o în legtur cu sarcina, pacientei i-a aprut o puternic durere de

cap. Terapeutul a interpretat simptomul ca fiind rezultatul anxiet#ii legate de interven#iile

brutale ale mamei în via#a ei. Pacienta a fost de acord cu interpretarea. Sarcina a fost prima ei

experien# în care nu s-a amestecat nimeni. Nici cstoria nu a fost scutit de aceasta.

Durerile de cap îns au continuat.

Interpretare: Aluzia pacientei cu privire la cstorie este interpretat de terapeut prin

aceea c pacienta se temea &i de faptul c so#ul se va amesteca în via#a ci, cstoria fiind o alt

variant a rela#iei cu mama-&i anume c ea va fi controlat de cineva. Terapeutul va reorienta

procesul terapiei. Dac pân acum a interpretat durerea de cap ca fiind produs de teama de a nu

fi dirijat de mam, apare acum posibilitatea de a o interpreta ca o aluzie la copil; nu cumva

simptomul reprezint teama pacientei legat de faptul c copilul ar simboliza încercarea mamei

de a pune st pânire pe ea din interiorul corpului.

Pacienta a acceptat interpretarea &i a scos la iveal gândul ascuns c &i-ar putea urî

propriul copil, adugând c durerea de cap ar putea fi expresia conflictului dintre iubirea

protectoare pentru copil &i impulsul ei de o via# de a sc pa de orice i-ar îngr di libertatea. Dup

&edin# ea constat c pentru prima dat, dup multe zile, durerea de cap a încetat.



28

12. Insight oferit sau impus?

Interpretrile nu sunt totdeauna oferite de analist, ci pot fi &i for #ate, impuse.

Dac pacientul refuz interpretarea, aceasta este o dovad c ea e adevrat &i c

pacientul a pus în ac#iune rezisten#ele.

Dar, pentru c este posibil ca &i terapeutul omniscient s gre&easc, el trebuie s

se lase ajutat de pacient. Pentru ca terapeutul s nu impun pacientului propriile idei, el

trebuie s fie eliberat de dorin#a prea puternic de a vindeca &i de a influen#a.

Când pacientul refuz o interpretare sau o accept formal, se spune c este vorba

de rezisten#ele acestuia. De multe ori este a&a, dar e posibil ca terapeutul s nu fi

observat ceva sau s manifeste propriile sale rezisten#e (nu vrea cu nici un pre# s renun#e la interpretarea sa).

Exemplu:

Un terapeut de sex feminin aflat în pregtire, afirm în fa#a grupului de lucru format din colegi,

c are un pacient care #ip la ea în timpul &edin#elor de psihoterapie &i ea nu poate în#elege de ce,

suportând cu calm #ipetele acestuia. În urma discu#iilor cu colegii a rezultat faptul c terapeuta

era “surd” la ceea ce dorea s comunice pacientul &i c acesta striga, doar-doar se va face

cumva în#eles. Terapeuta a reflectat asupra acestei sugestii &i a raportat f ptul c a reu&it s

în#eleag ceea ce dorea s spun pacientul, iar acesta din urm s-a lini&tit.

Desigur, aceasta nu înseamn c pacien#ii trebuie s controleze procesul terapeutic.

Pentru a ne apra de distorsionrile produse de excesul de interpretri teoretice,

terapeutul trebuie s-&i pun urmtoarele întrebri:

(1) Este respectat# individualitatea pacientului - acesta este ignorat sau se

încearc# manipularea lui for&at#?

(2) Cine (i ce con&inut aduce la un moment dat în timpul procesului analitic

(i de ce?

Deoarece procesarea psihoterapeutic este incomod &i stresant pentru pacient,

succesul acesteia depinde de for #a alian#ei terapeutice. Tr inicia acestei alian#e este

adesea periclitat mai ales atunci când terapeutul se confrunt cu mecanismele de

aprare ale ego-ului pacientului sau când rela#ia transferen#ial genereaz sentimente de

furie, team sau stri depresive. Terapeutul va trebui s interpreteze aceste sentimente





30


1. Cum definim psihanaliza? (pag. 3).

2. Ce sunt psihoterapiile psihodinamice &i care este obiectivul lor principal? (pag.11).

3. Descrie#i conceptul de transfer. (pag. 6).

4. Orientarea psihodinamic a lui Davanloo const în........................... (pag.22).

5. Care este rolul de#inut de insight în orientrile psihodinamice? (pag.28).

Concluzii

În demersul psihanalitic scopul final al interven#iilor terapeutice îl constituie

formularea unor comentarii, concluzii sau întrebri menite s clarifice, s provoace sau

s interpreteze anumite informa#ii, verbale sau non-verbale, furnizate de pacient.

Acordul dintre pacient &i terapeut cu privire la problematica asupra creia se va focaliza

terapia este absolut necesar pentru succesul acesteia. Focalizarea are ca obiectiv

formularea în termeni psihodinamici a problemei pacientului, &i nu simptomele clinice.

În psihanaliz &i în terapiile psihodinamice în timp ce pacientul este îndemnat s fac

asocia#ii libere pe orice tem dore&te, terapeutul va men#ine focalizarea prin intermediul

aten#iei selective îndreptate în mod special asupra materialului relevant, ignorând tot în

mod selectiv celelalte informa#ii.




PSIHOTERAPIA EXPERIENIAL#

Cuprins

Introducere 2





4.1. Elemente definitorii în psihoterapia experien#ial 3

4.2. Rela#ia terapeutic în cadrul demersului experien#ial 4

4.3. Direc#iile strategice în psihoterapia experien#ial 6



Concluzii 10



2

Introducere

Psihoterapiile existen#ialiste s-au format ca o reac#ie mai ales la psihanaliz, care

considera c omul este implacabil determinat de instinctele &i conflictele incon&tiente,

care îi ghideaz existen#a &i evolu#ia. De asemenea existen#iali&tii nu sunt de acord nici

cu terapiile comportamentale, care transform omul într-un automat ce poate fi

programat &i condus. Demersul experen#ial este mai curând filosofic &i pune accentul pe

valorificarea disponibilit#ilor umane &i are ca obiectiv contracararea alienrii

(înstr inrii).

Obiectivele unit&(ii de studiu

• În#elegerea abordrii experien#iale

• Introducerea elementelor alternative specifice experien#ialismului

• Familiarizarea cu direc#iile strategice specifice psihoterapiei experien#iale

Cuno*tin(e preliminare


psihopatologie.

Resurse necesare *i recomand&ri de studiu.


• Holdevici, Irina, Gândirea pozitiv - Ghid practic de psihoterapie ra # ional-

emotiv &i cognitiv-comportamental , Editura (tiin# &i Tehnic, Bucure&ti,

1999.

• Holdevici Irina, Elemente de psihoterapie, edi#ia a III-a, Editura All, Bucure&ti,

1997.

• Perris, C., Psihoterapia pacientului dificil , Editura Hestia, Timi&oara, 2000.








5

Aceast metod ofer astfel posibilitatea autocrea#iei. Orice dimensiune

neexplorat a individului se poate manifesta “aici &i acum”.

Scopurile experimentrii creative, dup Zinker (1978), sunt :

1) lrgirea repertoriului de comportamente al clientului;

2) crearea condi#iilor care s permit autocrea#ia, stimularea înv#rii

experen#iale &i conturarea unor noi concepte despre sine;

3) rezolvarea conflictelor &i rezolvarea polarit#ilor;

4) integrarea în#elegerii cu expresia motorie;

5) con&tientizarea polarit#ilor;

6) reintegrarea introiec#iilor;7) gsirea circumstan#elor în care persoana se poate sim#i puternic, competitiv

&i încreztoare în sine &i poate ac#iona ca atare.

Psihoterapia nondirectiv prezint urmtoarele particularit # i :

• rela#ia terapeutic este privit ca o experien# mutual &i

evolutiv;

• se pune un accent mai mare pe aspectele emo#ionale, comparativ

cu cele intelectuale;

• se acord o mai mare independen# subiectului &i se acord mai

mult aten#ie evenimentelor actuale, nu celor din istoria individului;

• rela#ia terapeutic este foarte permisiv; terapeutul are o atitudine

pasiv-stereotip, de acceptare total a ceea ce spune clientul, ajutându-l pe acesta

s-&i clarifice sentimentele.

Rela#ia transferen#ial exist, dar transferul este rezolvat firesc, într-o manier

lipsit de amenin#are, terapeutul ac#ionând indirect &i spontan asupra rezisten#elor

subiectului, prin intermediul permisivit#ii &i neutralit#ii.

Printre cele mai cunoscute tehnici experen#iale se afl:

• tehnica imagina#iei dirijate;

• tehnica dialogului mutual;

• tehnici de relaxare muscular (relaxarea nu este centrat pe scop,

în compara#ie cu tehnicile cognitiv-comportamentale);

• tehnici orientate pe controlul respira#iei;





7

În cadrul acestui sistem terapeutic (se mai nume&te &i terapie nondirectiv)

dirijarea procesului terapeutic nu este sarcina terapeutului. Acesta nu d r spunsuri, nu

face interpretri, nu sesizeaz prezen#a conflictelor incon&tiente &i nu intervine activ în

terapie. El doar ascult cu aten#ie, cu atitudinea de acceptare a ceea ce spune clientul,

întrerupând doar pentru a reformula (reformulrile nu trebuie s con#in evaluri,

terapeutul doar parafrazând). Astfel, clientul î&i con&tientizeaz mai bine tr irile &i

emo#iile.

Psihoterapia nondirectiv se deosebe &te de alte abord ri prin:

1) Se acord o mai mare autonomie &i independen# subiectului, considerându-se

c acesta are o capacitate spontan de evolu#ie.2) Se pune un accent mai mare pe factorii de natur emo#ional decât pe cei de

natur intelectual.

3) Se acord o mai mare aten#ie evenimentelor actuale decât celor din istoria

vie#ii clientului.

4) Terapia este privita ca o experien# evolutiv.

Condi # iile rela # iei terapeutice nondirective (dup Rogers)

1. Terapeutul trebuie s se conduc dup principiul c subiectul aflat în terapie

este responsabil pentru el însu&i &i este de dorit pentru subiect s-&i asume aceast

responsabilitate;

2. Terapeutul consider c orice individ are în sine o puternic dorin# de a

deveni matur, adaptat social, independent, creativ;

3. Terapeutul trebuie s creeze o atmosfer cald, permisiv, în care individul s-

&i poat exprima orice atitudine, tr ire, stare afectiv sau gând, indiferent cât de

inacceptabile, neconven#ionale, absurde sau contradictorii.

4. Clientului nu i se impun nici un fel de limitri în privin#a atitudinilor, ci doarîn privin#a comportamentelor.

5. Terapeutul utilizeaz numai astfel de tehnici, care s-l conduc pe client la

în#elegerea profund a propriilor stri afective &i la acceptarea lor. În ceea ce prive&te

acceptarea de ctre terapeut, aceasta nu trebuie s implice nici aprobare, nici

dezaprobare.

6. Terapeutul trebuie s se ab#in de la a sf tui, convinge, sugera, interpreta,



8

întreba sau da asigur ri.

Spre sfâr &itul carierei, Rogers începe s abandoneze terapia individual în

favoarea terapiei de grup &i pune la punct conceptul de grup de întâlnire. Acest grup

permite realizarea unei tr iri foarte intense, în cadrul creia persoanele alienate fa# de

ele însele sau fa# de societate pot stabili contacte emo#ionale mai autentice. În cadrul

grupurilor de întâlnire, experien#a din cadrul grupului poate produce manifestri chiar la

nivelul personalit#ii subiec#ilor &i chiar Rogers spune c scopurile dezvolt rii personale

&i cele ale grupului nu mai sunt separate. În grup sunt stimulate confruntrile deschise &i

autentice &i chiar o exprimare sincer a unor sentimente negative poate fi folositoare, pe

termen lung.Rogers nu este interesat de dinamica grupului în sine, ci tot de individ, pe care

grupul trebuie s-l ajute s-&i con&tientizeze propriile tr iri &i stri afective &i s-&i

accepte propriile sentimente. Pentru a fi eficient, grupul de întâlnire trebuie s fie coeziv,

membrii grupului s-&i acorde încredere reciproc, iar terapeutul, ca lider al grupului, va

facilita procesele care se petrec în grup la nivel minimal.

În general, grupul este alctuit din 6-7 subiec#i &i d rezultate în cazul

problemelor u&oare, de via#. Aceast terapie se potrive&te pentru autoperfec#ionare,

pentru psihologii în formare, pentru subiec#ii cu tulbur ri minore de stres, subiec#ii cu

dificult#i de adaptare, pentru pacien#i cu boli somatice invalidante, pentru adolescen#i

cu tulbur ri de comportament; mai poate fi folosit, dar în combina#ie cu alte terapii, la

toxicomani, la pacien#i nevrotici, la schizofreni în remisie &i în tratamentul psihiatric.

Alte direc # ii sunt:

Teoria existen # ialist a lui Rollo May se refer la în#elegerea omului ca existen#,

a se descoperi pe sine &i a fi deschis la experien#e. Scopuri: inversarea procesului de

îngustare, blocare a cîmpului con&tiin#ei produs sub amenin#are; deschiderea propriuluieu în direc#ia con&tientizrii, actualizarea poten#ialului.

Tehnici: analiza abstract, iar un factor important îl reprezint contextul

psihoterapeutic.

Logoterapia lui V. Frankl se refer la demersul personal de cutare a sensului existen#ei;

se folose&te tehnica inten # iei paradoxale în care pacientul dore&te exact lucrul de care se

teme, acest tip de abordare fiind tratat de ctre terapeut cu umor &i deta&are.








TENDINE MODERNE ÎN PSIHOTERAPIILE UMANISTE -

PSIHOTERAPIA TRANSPERSONAL# &I TERAPIA UNIFIC#RII

Cuprins

Introducere 2





5.1. Elemente definitorii în psihoterapia transpersonal 3

5.2. Obiectivele psihoterapiei transpersonale 4

5.3. Psihoterapia experien#ial a unificrii (P.E.U.) Iolanda Mitrofan 5



Concluzii 8



2

Introducere

Psihologia transpersonal extinde cercetarea psihologic spre dimensiunea spiritual a

existen#ei, punand accent pe studiul "strilor" &i proceselor în care oamenii

experimenteaz legaturi profunde cu interiorul fiintei, cu aspectele esen#iale din

universul care ne înconjoar . Psihoterapia transpersonal se adreseaz clientului în

contextul unei în#elegeri spirituale a con&tien#ei.

Obiectivele unit(*ii de studiu

• În#elegerea abordrii transpersonale &i a Terapiei Unificrii• Introducerea obiectivelor psihoterapiei transpersonale

• Familiarizarea cu obiectivele de baz &i efectele psihoterapiei experien#iale a

unificrii

Cuno,tin*e preliminare


psihopatologie.

Resurse necesare ,i recomand(ri de studiu.


• Holdevici Irina, Elemente de psihoterapie, edi#ia a II-a, Editura All, Bucure&ti,

1997.

• Mitrofan Iolanda, Terapia unificrii, Abordare holistic a dezvolt rii #i a

transformrii umane, Vol I,. Editura SPER, Bucure&ti, 2004.

• Rowan, J., The Transpersonal: Psychotherapy and Counselling . London:

Routledge, 1993.






4

sustinut de înfiin#area Asocia#iei Transpersonale Interna#ionale (ATI). Noua paradigm

&i-a facut apari#ia &i în alte &tiin#e, în domenii conexe transpersonalului. Realit#ile

"ascunse", pân nu demult apar #inând misticilor vor fi explicate &i descrise prin teorii

&tiin#ifice.

Drumul deschis de Albert Einstein (teoria relativit#ii generalizate 1905), Werner

Heisenberg (principiul nedeterminarii/incertitudinii, 1930) &i Max Planck (teoria

cuantic) va fi explorat pe larg prin cercetari moderne: teoria "bootstrap" a lui Geoffrey

Chew (1977), ordinea "implicata"- David Bohm, teoria catastrofelor- Rene Thom,

modelul holografic-Karl Pribram, Structurile disipative- Ilya Prigogine, cauzalitatea

morfogenetic-Rupert Sheldrake, Gaia, fiin#a planetar - James Lovelock (1972),matricile perinatale- Stanislav Grof (1972).

Toate acestea au deschis o nou viziune spiritual a existen#ei &i dezvoltrii

umane. Schimbarea paradigmei a fost favorizat &i de cunoa&terea extensiv a practicilor

&i metodelor orientale de transformare, multe dintre ele fiind adaptate pentru Occident.

În Europa, psihologia are ca precursori pe C.G. Jung (care a utilizat prima dat

termenul de "transpersonal" în 1916), Roberto Assagioli-fondatorul psihosintezei,

francezul Pierre Weil (cosmodrama), germanul Graf Durckheim cu terapia ini#iatic,

austriacul Victor Frankl &i logoterapia. &.a.. Recunoa&terea academic a psihologiei

transpersonale în Europa a venit în 1997, prin infiin#area de ctre Academia britanic a

unei sec#iuni de Psihologie Transpersonal în cadrul Departamentului de psihologie.

5.2. Obiectivele psihoterapiei transpersonale

1. În#elegerea experien#elor transpersonale, temporare, a nivelurilor &i

formelor/strilor de con&tien# accesibile omului.

2. Studiul &i în#elegerea dezvoltrii transpersonale a individului; amodificrilor permanente ale structurilor psihice &i spirituale.

Psihoterapia transpersonal ia în considerare întreg spectrul experien#elor umane,

incluzând psihopatologia, existen#ialismul &i nivelurile spirituale. Modelele &i teoriile

sale nu rezult din cercetarea bolilor psihice, ci pun accent pe experien#ele omului

sntos, matur, care doreste s î&i activeze toate capacit#ile latente ale fiin#ei sale.







7

cre&terea nivelului de autoacceptare, autoîncredere &i afirmare, maturizare afectiv &i

spiritual, stimularea empatiei &i a capacita#ii de a iubi, sprijini &i valoriza, dezvoltarea

scenariilor &i solu#iilor alternative inedite, responsabile &i realiste de via#, cre&terea

capacit#ii personale, familiale &i colective de a face fa# la stres, criz &i schimbare,

activarea &i recanalizarea resurselor autocompensatorii în situa#iile de boal &i de impas

existen#ial, exerci#iul libert#ii &i participrii democratice, autoasumrii &i eficien#ei

creatoare responsabile.

Rezumat

Psihoterapia transpersonal mizeaz pe dezvoltarea &i explorarea poten#ialului

latent al fiin#ei umane, de la strile de con&tien# modificat pân la maturizarea

personalit#ii. În ceea ce prive&te Terapia unificrii (T.U.) sau psihoterapia experien#ial

a unificrii (P.E.U.) aceasta propune o abordare holistic, centrat pe analiza de simbol,

pe dezvoltare personal &i autoschimbare prin intermediul exerci#iului provocator,

improviza#iei &i medita#iei creatoare cu suport artterapeutic &i expresiv.

Cuvinte cheie• psihoterapie transpersonal,

• psihoterapia experien#ial a unificrii,

• experien#e transpersonale,

• capacitate personal,

• eficien# creatoare.


1. Care sunt elementele pe care terapeu#ii transpersonali pun accent? (pag. 4).

2. Descrie#i principalele obiective folosite în psihoterapia experien#ial a unificrii.

(pag. 6).

3. Enumera#i o serie de efecte care rezult în urma aplicrii psihoterapiei experien#iale a

unificrii ? (pag. 6).



8

Concluzii

În demersul transpersonal scopul final al interven#iilor terapeutice îl constituie

maturizarea &i optimizarea individului ca persoan. În psihoterapia experien#iale a

unificrii terapeu#ii lucreaz pe procesul de deblocare al indivizilor în ceea ce prive&te

continuum-ul dezvoltrii lor personale &i colective. Aten#ia este îndreptat asupra

resurselor &i inten#ionalit#i creatoare în maturizarea psihospiritual &i în modificarea

scenariilor de via#.




PSIHOTERAPIA COGNITIV-COMPORTAMENTAL

Cuprins

Introducere 2





6.1. Bazele psihoterapiei cognitiv-comportamentale 3

6.2. Recunoa&terea distorsiunilor cognitive 5

6.3. Psihoterapia ra#ional-emotiv (REBT) 9



Concluzii 15



2

Introducere

Principiul de baz al terapiei cognitiv-comportamentale este c «modurile în

care individul se comport# sunt determinate de situa%iile indicate (i de felul în care

subiectul le interpreteaz#» (Irina Holdevici, 1996, pag.104). Astfel, gândurile &i

atitudinile subiectului, &i nu doar evenimentele exterioare, influen#eaz strile afective

ale persoanei. De pild, un depresiv î&i spune «totul e lipsit de sens», iar un anxios se

gânde&te frecvent «ce va fi dac...?» De&i aceste gânduri negative sunt distorsionate

exagerat &i lipsite de temei logic, ele creeaz impresia c au o baz real.

Obiectivele unit#%ii de studiu

• Introducerea în structurile cognitiv-comportamentale

• În#elegerea disfunc#ionalit#ilor cognitive

• Familiarizarea cu conceptele specifice psihoterapiei ra#ional-emotive

Cuno(tin%e preliminare

Pentru parcurgerea acestui material sunt necesare cuno&tin#e de psihologie cognitiv &i

psihopatologie.



• Holdevici Irina, Tratat de psihoterapie cognitiv-comportamental , Editura Trei,

Bucure&ti, 2009.

• Holdevici Irina, Gândirea pozitiv - Ghid practic de psihoterapie ra # ional-

emotiv &i cognitiv-comportamental , Editura (tiin# &i Tehnic, Bucure&ti,

1999.

• Holdevici Irina, Psihoterapia de scurt durat , Editura Dual Tech, Bucure&ti,

2004.




3

6.1. Bazele psihoterapiei cognitiv-comportamentale

Psihoterapia cognitiv are menirea de a-l ajuta pe subiect s-&i formeze un alt set

de atitudini, mai realiste &i cu un con#inut pozitiv. Rezolvarea de probleme reprezint o

latur important a terapiei. Acest tip de terapie are la baz un demers de înv#are, în

care se lucreaz concret cu clientul &i se evalueaz permanent efectele pe care le au

aceste schimbri în comportament &i în gândire. Terapia cognitiv se bazeaz pe o teorie

a personalit#ii care afirm c felul în care cineva gînde&te determin în mare masur

felul în care simte &i se comport. Din punct de vedere cognitivist, personalitatea apare

ca o “caracteristic individual a subiectului uman, care determin modul su particularde interac#iune social, prin care evalueaz impresiile, influen#ele &i cerin#ele mediului &i

prin care se diferen#iaz de ceilal#i” (T.B.Sieler, în volumul “Fondations of Cognitive

Therapy”, 1984, pag. 28); personalitatea se bazeaz pe structuri cognitive &i pe sistemul

structural specific, pe care individul &i l-a dezvoltat în timpul vie#ii &i istoriei sale, pe

baza influen#elor interne &i externe. Schimbrile la acest nivel se pot produce pe mai

multe ci, prin dialog terapeutic persuasiv, sau prin participare direct.

Obiectivul principal al terapiei cognitiv-comportamentale este înv# area de noi

modele de comportament &i a noi deprinderi de a face fa # situa # iei, altfel spus

construirea pattern-urilor (abilit#ilor) de rezolvare de probleme. Problema apare ca “o

stare ini#ial indezirabil, o stare final dezirabil &i o barier între starea ini#ial &i cea

final” (F.Konig, în volumul “Fondations of Cognitive Therapy”,1984, pag.137). Pentru

rezolvarea problemei persoana are nevoie, pe lâng cuno&tin#ele specifice &i de procedee

de construc#ie (euristici), care s-i permit înlocuirea datelor pe care nu le de#ine.

Dup George Ionescu (1985), terapia cognitiv# apare ca un proces,

cuprinzând o serie de etape, ce are ca rezultat formarea modalit#%ilor de rezolvarea problemelor (“problem solving”) cu care este confruntat subiectul (i formarea

modalit#%ilor de a face fa%# (“coping skills development”) unor situa%ii noi (i

solicitante.

În concep#ia cognitivist “dispozi#iile noastre suflete&ti sunt condi#ionate de

reprezentrile mentale, verbale, sau ilustrate prin imaginile pe care le avem despre

evenimentele care ne afecteaz &i de monologurile care rezult. Terapia cognitiv este un







6

2. suprageneralizarea: subiectul consider c un eveniment negativ singular

reprezint un model care se va repeta la nesfâr &it, el utilizând termeni ca “totdeauna”,

“niciodat”.

3. filtrarea mental# cu concentrare asupra negativului: subiectul alege un

singur eveniment negativ &i se concentreaz asupra lui astfel încât întreaga realitate

devine deformat.

4. desconsiderarea pozitivului: subiectul respinge toate evenimentele pozitive,

afirmând c acestea nu conteaz. Dac a realizat un lucru bun, î&i spune: “nu este

suficient de bun”, “dac l-am f cut eu înseamn c era mult prea u &or”.

5. desprinderea unor concluzii pripite: interpretarea negativ a unor situa#iicând nu exist suficiente date pentru a trage concluzia respectiv.

6. “citirea gândurilor”: subiectul conchide în mod arbitrar c o persoan îi este

ostil, f r a verifica îns acest lucru.

7. “ghicirea viitorului”: subiectul prezice faptul c lucrurile vor lua o întorstur

proast.

8. amplificarea: subiectul exagereaz importan#a problemelor sau defectelor

sale, minimalizând calit#ile sau succesele.

9. judecata afectiv#: clientul î&i spune c strile afective negative reflect cu

adevrat realitatea: “ Dac îmi este fric s zbor, înseamn c zborul este periculos”.

10. imperativele categorice: lucrurile trebuie s corespund neaprat gândurilor

sau expecta#iilor sale: “ Nu ar fi trebuit s fac acele gre &eli”, “ El ar trebui s m

iubeasc”.

11. etichetarea: forma extrem a tipului de gândire “totul sau nimic”. În loc s

spun c a f cut o gre&eal, subiectul î&i pune o etichet: “Sunt un ratat, un prost ”.

Etichetarea este o manier ira#ional de a gândi deoarece oamenii nu pot fi identifica#i întotalitate cu faptele lor. Etichetele negative pot fi aplicate propriei persoane sau unor

ter #i.

12. personalizarea (i blamarea:

a. personalizarea se refer la faptul c subiectul se simte responsabil pentru o

situa#ie pe care nu o poate controla: o so#ie maltratat î&i spune c dac ar fi o mai bun

gospodin, so#ul nu ar mai bate-o.



7

b. blamarea se refer la faptul c subiectul îi învinov#e&te pe al#ii pentru

lucrurile negative din via#a lui: “Csnicia mea nu merge pentru c so#ul meu este

iresponsabil” (s-a f cut &i o etichetare).

Gândurile negative se înltur prin tehnica dialogului socratic &i sunt înlocuite cu

alte gânduri mai ra#ionale. Ele pot fi corectate printr-o serie de tehnici, în primul rând

prin gsirea &i con&tientizarea distorsiunilor &i acceptarea nuan#elor &i alternativelor, care

trebuiesc evaluate pentru a stabili limitele &i avantajele, argumentele &i

contraargumentele. Urmtorul pas const în reevaluarea gândurilor &i sentimentelor.

O tehnic eficient cere subiectului s-&i imagineze ce este mai r u &i s compare

rezultatul cu realitatea; de obicei, vor aprea diferen#ieri semnificative &i, astfel, i se poate demonstra subiectului c pattern-ul su de abordare anxioas a situa#iei este

deformat. Tehnica se poate combina cu înv#area unor modalit#i de dep&ire a situa#iei;

în acest fel subiectul se va sim#i mai securizat &i anxietatea anticipatorie va scdea.

Ellis identific# 3 categorii de convingeri (credin%e ira%ionale):

1.Trebuie s fac totul foarte bine &i s câ&tig aprobarea celorlal#i pentru

c altfel sunt lipsit de valoare;

2.Ceilal#i trebuie s-mi acorde considera#ie, altfel trebuie pedepsi#i;

3.Via#a trebuie s-mi ofere tot ce doresc repede &i u&or &i s nu-mi

rezerve nimic din ceea ce nu-mi doresc.

Structur a demersului terapeuti c cogni tiv-comportamental

Terapiile cognitiv-comportamentale utilizeaz pe de o parte tehnici de modificare

a comportamentului, încorporând &i procedee de schimbare a convingerilordisfunc#ionale.

Etapa I (dup faza de prezentare a scopului terapiei)

Subiectului i se cere s identifice elementul perturbator extern. Acesta trebuie s

realizeze o descriere a problemei cât mai precis. Pentru ca problema s fie prezentat

cât mai real, ea trebuie s se desf &oare într-un anumit timp &i spa#iu, unde sunt incluse

persoanele implicate. Dac subiectul se simte inconfortabil f r s &tie de ce, i se indic



8

s noteze ce f cea în acel moment (de exemplu: “Splam vase, când am început s m

simt r u”).

Etapa II

Subiectului i se cere s noteze strile afective negative pe care le tr ie&te &i s le

evalueze intensitatea pe o scal de la 0–10 (sau de la 0– 100).

Etapa III

Clientul este înv#at s-&i adreseze întrebri de tipul: “Ce-mi spun în gând în

situa#ia care m supr ?”. Se noteaz gândurile negative automate ce vor fi apoi evaluate

pe o scal 0-10 (sau 0-100) în func#ie de cât de mult crede în ele. Dup identificarea lor,

subiectului i se cere s descopere distorsiunile cognitive ce stau la baza lor. Etapa IV

Combaterea gândurilor negative disfunc#ionale: va fi folosit tehnica dialogului

socratic. Întrebarea standard pe care clientul trebuie s &i-o adreseze este: “Ce dovad

am eu c acest gând este adevrat?”.

Pentru combaterea gândurilor negative se folosesc urm#toarele tehnici:

• tehnica unui caz similar: unui subiect care nutre&te gânduri

excesiv de autocritice i se recomand s-&i adreseze întrebarea: “Oare ce sfat i-a &

da unui prieten care seamn mult cu mine &i care are o problem

asemntoare?”.

• tehnica experimental: când apare un gând negativ, subiectul ar

putea fi înv#at s verifice sub forma unui experiment în ce msura gândul

respectiv este adevrat.

• stilul de gândire “nuan#e de cenu&iu”: subiectul este înv#at s se

întrebe dac nu cumva gânde&te în nuan#e de alb &i negru. Apoi este înv#at s

reevalueze situa#ia pe o scal de la 0-100.

• metoda interviului: se poate evalua veridicitatea gândului negativ

întrebând &i al#i oameni ce prere au în legtur cu adevrul gândului respectiv.

• metoda reducerii la absurd: pacientul care se confrunt cu un

gând negativ este instruit s se întrebe: “Ce în # eleg eu prin aceasta? Nu recurg

cumva la etichete vagi?" . Metoda este util mai ales ales când apare

distorsionarea numit etichetare.



9

• metoda semantic: reprezint o tehnic de combatere a

afirma#iilor categorice de tipul “trebuie neaprat”. Clientul înva# s înlocuiasc

aceste afirma#ii cu unele mai pu#in încrcate afectiv: “Ar fi de dorit s iau

examenul cu not mare”.

• reatribuirea: se potrive&te în cazul în care constatm c subiectul

utilizeaz personalizarea sau autoblamarea. Clientul va înv#a s identifice &i alte

cauze pentru situa#ia dezagreabil în afar de cea considerat de client ca fiind

cea mai important.

• analiza costurilor &i beneficiilor: aceast tehnic abordeaz gândul

negativ nu din perspectiva veridicit#ii lui, ci din aceea a motiva#iei de a-lmen#ine (subiectul este înv#at s se întrebe ce va avea de câ&tigat &i ce de pierdut

dac men#ine gândul respectiv).

Etapa V

Odat combatute gândurile negative, ele sunt înlocuite cu gânduri alternative mai

realiste.

Etapa VI

Reevaluarea: cât de mult mai crede pacientul în adevrul gândului su negativ?.

Gândurile alternative pot fi transformate &i în sugestii ce pot fi ulterior folosite în

relaxarea sau hipnoza clientului.

Datorit accentului deosebit pe care îl pune pe tehnicile de restructurare

atitudinal, terapia cognitiv-comportamental seamn foarte mult cu terapia ra#ional-

emotiv.

Termenul de “terapie cognitiv-comportamental#“ î&i are originile atât în

domeniul psihologiei cognitive, care pune accent pe rolul gândurilor în declan&area

strilor afective &i a comportamentului, cât &i în cel psihologiei comportamentale, care

are tehnici precise de modificare a comportamentului.

6.3. Psihoterapia ra%ional-emotiv# (REBT)

Acest tip de terapie reprezint o combina#ie de tehnici întâlnite în cadrul terapiei

comportamental-cognitive cu elemente de abordare filosofic. Întemeietorul acestei

terapii este Albert Ellis. Pregtit ini#ial ca psihanalist, domeniu în care a practicat vreme





11

slab duce doar la un insight de natur intelectual , pe când o argumentare ferm

produce insight atât în plan intelectual cât &i comportamental .

F. Trebuie s se fac o discriminare între sentimentele adecvate &i cele

neadecvate. De la începutul terapiei, pacientul este înv#at s fac diferen#a între strile

afective adecvate care apar la declan&area evenimentului psihotraumatizant &i cele

neadecvate (panic, dispre#, ur ). Se demonstreaz c aceste gânduri ira#ionale genereaz

sentimente inadecvate. Clientul este ajutat s devin mai realist &i mai logic &i s renun#e

la gândurile f r rost.

Ellis este de prere c to#i pacien#ii nutresc gânduri ira#ionale sau lipsite de logic

(distorsionri cognitive). În spatele acestor afirma#ii lipsite de logic se afl postulate,absolutisme de tipul: “ Eu trebuie întotdeauna, cu orice pre # &i în orice condi # ii, s ob # in

aprobarea ta &i s te fac s te compor # i bine cu mine”.

Exist &i o variant a psihoterapiei ra#ional-emotive, cea de terapie de grup.

REBT poate fi aplicat totodat individual, individual în combina#ie cu cea de grup, sau

grup ca atare. Aceasta din urm permite ob#inerea unor rezultate mai bune, deoarece:

• Pacien#ii realizeaz c &i al#ii au probleme emo#ionale (ca &i ei) &i

vd cum se lupt ace&tia s &i le rezolve.

• Pacien#ii î&i discut între ei gândurile ira#ionale, ob#in sprijin &i

sunt încuraja#i s-&i fac temele pentru acas.

• Se pot realiza jocuri care au drept scop lupta de înlturare a

gândurilor negative.

REBT poate fi utilizat &i în combina#ie cu alte metode terapeutice:

- terapii de form sistemic;

- analiza tranzac#ional;

- terapii experien#iale;

- unele tehnici specifice psihanalizei.

Cu toate acestea, Ellis considera c este de dorit evitarea anumitor proceduri

neelegante (aceeasta evitare poate conduce &i la scurtarea timpului de tearpie &i ob#inerea

unor rezulate mai stabile în timp).

Ce tehnici trebuiesc evitate ?

• Trebuie s evitm metoda asocia#iei libere: acest metod pune în



12

eviden# tone de materiale bune pentru a scrie un roman, dar nu pentru

identificarea rapid a gândurilor ira#ionale. Aceast metod impiedic

chestionarea direct, argumentrile &i strîngerile de dovezi.

• Analiza visurilor: visul nu mai este considerat calea regal de

acces la incon &tient , ci un fel de lad de gunoi a unor fragmente de materiale

adunate în timpul zilelor anterioare. Analiza se practica rareori &i doar pentru a

cuta în vis elemente ale credin#elor ira#ionale.

• Trebuie evitat o atitudine prea apropiat a terapeutului.

Încercarea de a da cldura afectiv, suport psihic are ca rezultat faptul ca

pacientul va dori mai multe &edin#e, dezvoltând dependen#a de terapeut (nevoiade dragoste &i toleran# pa care o are subiectul). Se propune o atitudine empatic,

încrcat de feed-back.

• Trebuie evitat furnizarea unui numr prea mare de detalii legate

de evenimentul declan&ator. Mul#i clien#i au tendin#a de a descrie evenimentul

nefericit prin povestiri lungi, pline de detalii. Acest lucru poate avea pân la un

punct un caracter de catharsis, dar nu-i schimb pe pacien#i. Aceasta practic

consum timp &i-l încurajeaz pe client s se scufunde în nefericirea sa.

Terapeutul trebuie s cear clientului s rezume problema &i s se concentreze

asupra gândurilor negative &i a consecin#elor lor în plan emo#ional &i

comportamental.

• Se va evita vorbria compulsiv cu privire la propriile sentimente.

Clientul obi&nuit cu alte tipuri de terapii manifest tendin#a de a reveni obsedant

la tr irile sale. În acest caz, terapeutul ar trebui s spun ceva asemntor cu:

“ În # eleg ce ai sim # it &i cred c multe dintre tr irile tale sunt justificate, dar s ne

concentr m asupra sentimentelor d untoare, la ceea ce gînde &ti &i faci pentru a

le men # ine”.

• Evitarea excesului de gândire pozitiv. Excesul de gânduri

pozitive are urmtoarele dezavantaje:

- Gândurile pozitive pot avea un caracter utopic &i astfel clientul poate fi

dezamgit;

- Gândurile pozitive contribuie la ob#inerea unor rezulate înalte, dar implic ideea



13

c pacientul trebuie s reu&easc cu orice pre#.

Este mai indicat o abordare filosofic (chiar dac nu fac acest lucru

întotdeauna bine, voi lua în calcul doar performan # ele) &i nu una pragmatic ( pot face

asta mai bine-performan # ).

Ca &i alte sisteme de psihoterapie scurt, psihoterapia ra#ional-emotiv ofer

pacientului tehnici eficiente de rezolvare a problemelor cât &i tehnici de antrenare a

abilit#ilor de a face fa# vie#ii.

Psihoterapia ra%ional-emotiv# nu reprezint doar un demers cognitiv, ci &i unul

filosofic, Ellis spunînd: “Dac oamenii s-ar baza pe o filosofie real de via#, &i-

ar putea modifica astfel modul de gândire &i comportament.

Nevroticii se vor autoperturba mai pu#in atunci când sunt confrunta#i cu situa#ii

traumatizante dac renun# la modul dogmatic, absolutist &i lipsit de logic de a

interpreta obiectele realit#ii”.

Ceea ce deosebe&te REBT de psihoterapia comportamental-cognitiv este c

acest sistem îi ajut pe clien#i s se modifice atunci când se afl într-o situa#ie

disfunc#ional &i abia apoi s modifice situa#ia. Dac subiectul modific evenimentulexterior, se simte mai bine &i nu mai manifest dorin#a de schimbare. De aceea nu se

lucreaz foarte mult asupra unor solu#ii practice pân la momentul în care clientul nu

renun# la pattern-ul negativ de gândire. REBT este un sistem terapeutic ce se vrea foarte

scurt, de&i &i Ellis recuno&tea c în cazul unor clien#i dificili durata terapiei se poate

prelungi. Psihoterapia ra#ional-emotiv î&i propune s conduc la o amelioare de lung

durat astfel încât:

• Clien#ii s renun#e la simptomele lor;

• Clien#ii s reduc comportamentele disfunc#ionale;

• Clien#ii s men#in progresul f cut în terapie.

Pentru a se produce restructurarea atitudinal , se propune:

• Clientul trebuie s con&tientizeze c el se perturba pe el însu&i mai

mult decât îl perturb evenimentele de via#.

• Trebuie implementat convingerea c omul poate refuza s se lase



14

perturbat de elementele minore care s-au produs sau care s-ar putea produce, iar

dac perturbarea s-a produs, acesta poate fi înlturat.

• Este necesar con&tientizarea faptului c nu dorin#ele sau valorile

personale sunt cele ce-i perturb pe aomeni, ci cerin#ele absolutiste &i rigide în

legtur cu acestea.

• Clien#ii trebuiesc convin&i de faptul c asupra stilului ira#ional de

gândire trebuie lucrat, c nu exist minuni, ci doar ac#iuni tenace în direc#ia

autoperfec#ionrii.

• Dac clientul dezvolt vreun interes de tip exterior pe termen

lung, acesta va proiecta scopuri, ceea ce îl ajut. Ellis î&i încuraja clien#ii s-&ifac cât mai multe planuri pe termen lung.

Avantajele psihoterapiei ra # ional - emotive sunt urmtoarele:

• Clien#ii î&i comut aten#ia de la simptomele lor;

• Existen#a lor începe s capete un sens, renun#ând astfel la

sentimentele de inutilitate;

• Dac scopurile sunt corect proiectate, clien#ii încep s ob#in

satisfac#ii de pe urma lor, acceptând astfel mai u&or pr #ile mai pu#in agreabile

ale existen#ei lor;

• Dac clien#ii ob#in succese, ace&tia se autopercep ca fiind valoro&i

&i utili.

Rezumat

Terapeu#ii specializa#i în demersurile cognitiv-comportamentale &i în cele

ra#ional-emotive asist clientul în adresarea problemelor sale &i ofer o direc#ionare

acestuia ctre o sntate mai bun &i spre ameliorarea comportamentelor sau cogni#iilor

disfunc#ionale. Terapeu#ii cognitiv-comportamentali ajuta clientul s efectueze

schimbarea prin furnizarea de informa#ii privind cele patru paliere, respectiv cognitiv,

comportamentale, afectiv &i somatic &i prin formarea participativ a activit#ilor

terapeutice.



15

Cuvinte cheie

• psihoterapie cognitiv-comportamental,• gând negativ,

• distorsiune cognitiv,

• gând ra#ional,

• psihoterapie ra#ional-emotiv


1. La ce face referire obiectivul principal al psihoterapiei cognitiv-

comportamentale? (pag. 3).

2. În ce mod func#ioneaz distorsiunile cognitive? Oferi#i exemple. (pag. 5).

3. În ce const modelul ABC ? (pag. 10)

4. Ce fel de sarcini se aplic în demersul ra#ional-emotiv? Care este scopul

acestora? (pag. 10).

5. Denumi#i cu ce se combin eficient psihoterapia ra#ional-emotiv. (pag. 9).

Concluzii

Procesul de schimbare în psihoterapia cognitiv-comportamental parcurge o serie

de etape variate. La început clientul &i terapeutul vor ajunge la o în#elegere a

problemelor clientului, &i vor stabili un acord pentru formularea problemei, cât &i pentruo serie de scopuri spre care se va tinde pe parcursul terapiei. Psihoterapia ra#ional-

emotiv ofer clientului tehnici eficiente de rezolvare a problemelor cât &i tehnici de

antrenare a abilit#ilor de a face fa# vie#ii.




PSIHOTERAPIA CONTEXTUAL- MODULAR

Cuprins

Introducere 2





7.1. Definirea abordrii contextual-modulare &i obiectivele specifice 3

7.2. Avantajele terapiei contextual-modular 4

7.3. Modalit#i de derulare a &edin#elor 5



Concluzii 9



2

Introducere

Psihologia contextual-modular se adreseaz clien#ilor care pot renun#a la pozi#ia

pasiv asupra propriilor simptome &i care î&i vor modifica aceast postur prin adoptarea

unui stil activ &i al unui plan de schimbare care s #inteasc spre îmbunt#irea strii de

sntate.

Obiectivele unit#%ii de studiu

• În#elegerea abordrii contextual-modulare

• Cunoa&terea principalelor avantaje în cadrul psihoterapiei contextual-modulare• Familiarizarea cu modul de desf &urare al &edin#elor ce caracterizeaz o

psihoterapie limitat în timp

Cuno(tin%e preliminare


psihopatologie.



• Holdevici Irina. Psihoterapii de scurt durat , Editura Trei, Bucure&ti, 2011.

• Holdevici, Irina, Elemente de psihoterapie, edi # ia a II-a, Editura All, Bucure&ti,

1997.

• Macnab, F., Brief Psychotherapy: CMT: An Integrative Approach in Clinical

Practice, Publisher: John Wiley & Sons; 1 edition, 1993.

Durata medie de parcurgere a unit#ii de studiu este de 2 ore.



3

7.1. Definirea abord#rii contextual-modulare (i obiectivele specifice

Conceptul de psihoterapie contextual-modular apar #ine psihologului australian

Francis MacNab (1991) &i semnific modificarea direc#iei de focalizare a demersului

terapeutic realizat asupra pacientului cu tulbur ri nevrotice sau asupra unor persoane cu

probleme de via#. Astfel, subiectul este încurajat s renun#e la postura pasiv de

persoan simptomatic &i s adopte o atitudine activ, ceea ce presupune realizarea unor

planuri pentru o nou etap de via# caracterizat prin sntate &i eficien#.

Psihoterapia conrextual-modular are urmtoarele obiective:

• Reducerea simptomelor sau modificarea unor comportamente• dezvoltarea unor strategii de a face fa# problemelor vie#ii

• cultivarea autostimei &i a unei imagini de sine pozitive

• reorganizarea activ în lumina achizi#iilor psihologice men#ionate mai sus, a

contextului social în care se mi&c persoana.

În cadrul demersului terapeutic se pune accent pe caracterul activ al colabor rii

dintre psihoterapeut &i pacient, acesta din urm trecând de pe pozi#ia reactiv, de purttor

de simptome, pe o pozi#ie proactiv, de participant con&tient la construirea propriei sale

snt#i.

Persoana este situat în mod realist în contextul în care aceasta tr ie&te, context

în care se manifest temerile, resursele de curaj, fanteziile &i visele, dorin#ele &i

aspira#iile sale. Terapeutul elaboreaz diverse planuri de psihoterapie care con#in

indica#ii de urmat &i care monitorizeaz cu precizie &i în mod sistematic progresele

realizate de pacient. Verificarea se realizeaz în egal msur de ctre terapeut &i de

subiect. Atunci când pacientul intr pentru prima oar în cabinetul de psihoterapie,

terapeutul î&i pune urmtoarele întrebri:

• Care este natura real a problemei subiectului sau, mai exact, ce problem are?

• Ce demers psihoterapeutic ar fi mai potrivit?

• Care ar fi direc#iile &i procedeele pe care ar trebui s le urmeze psihoterapia?

Psihoterapia modular-contextual se desf &oar pe parcursul a &ase &edin#e, de&i

în unele situa#ii numrul acestora se poate mri.



4

Exist posibilitatea ca, dup cele &ase &edin#e de psihoterapie, subiectului s i se

recomande integrarea într-o alt form de terapie.

Psihoterapia modular-contextual reprezint un proces de autodescoperire &i de

înv#are a unor deprinderi &i abilit#i de a face fa# existen#ei.

7.2. Avantajele terapiei contextual-modular#

Abordarea modular-contextual prezint o serie de avantaje (MacNab, 1991):

1. Dezvolt la subiect o atitudine favorabil snt#ii, func#ionrii

eficiente a persoanei, formrii unor strategii adaptative &i actualizrii

disponibilit#ilor umane latente.2. Corecteaz obiectivele psihoterapeutice gre&it formulate &i

înltur confuzia &i lipsa de coeren# a demersului psihoterapeutic.

3. Reduce probabilitatea de abandon al psihoterapiei &i costurile

ridicate ale acesteia.

4. Este o psihoterapie limitat în timp, încurajând persoana s

abordeze problema ca pe o prioritate &i s nu intre în capcana gratifica#iilor

secundare care deriv din demersul terapeutic de lung durat.

5. Reprezint un proces de colaborare între terapeut &i client care

implic o rela#ie psihoterapeutic solid, ce maximizeaz dezvoltarea

autoobserva#iei, a autoanalizei, precum &i a capacit#ilor de autoreglare, în

situa#ia „aici &i acum”. Demersul este focalizat pe prezentarea problemei, apoi se

trece rapid la examinarea proceselor psihopatologice care au determinat apari#ia

&i men#inerea acesteia.

6. Se ia în considerare descrierea pe care o realizeaz persoana în

legtur cu modul su de func#ionare, cu sentimentele &i fanteziile sale, elementece sunt plasate în contextul existen#ial al rela#iei subiectului cu lumea (rela#ia eu -

ceilal#i; eu - mediu înconjur tor; eu - sine). Aceste aspecte sunt exprimate în

categorii temporale (cât de mult dureaz?), spa#iale (unde?), cauzale &i de

semnifica#ie.



5

7. Aduce în planul con&tiin#ei realit#ile &i fantasmele, anxiet#ile,

confuziile &i op#iunile existen#iale specifice, contextul dezadaptativ, precum &i

modelele dezirabile de via#.

8. Pune accent pe for #a personalit#ii &i pe exersarea autocontrolului

anxiet#ii &i descurajrii. Se bazeaz pe demersul analitic de examinare a

conexiunilor dintre vechile psihotraume &i stri emo#ionale, pe procesul de

restructurare cognitiv &i pe reconstruirea capacit#ii subiectului de a lua decizii

pentru realizarea unei mai bune func#ionri fzice &i psihice, a strii de bine

psihologice &i pentru redirec#ionarea existen#ei în sens pozitiv. Planul de

psihoterapie este prezentat &i explicat clar pacientului, cruia i se solicit colaborarea deschis.

7.3. Modalit#%i de derulare a (edin%elor

Obiectivul ini#ial al demersului psihoterapeutic îl reprezint stabilirea unui

contact de lucru satisf ctor cu subiectul. Pornind de la contactul ini#ial, terapeutul va

construi rela#ia empatic dintre el &i pacient.

Pentru fiecare &edin# de psihoterapie este important primul contact, empatia &i «

intrarea » în rela#ia terapeutic.

& edin # a I (MacNab, 1991)

1. Primul contact cu pacientul: « întâlnirea » terapeutic.

2. Stabilirea empatiei.

3. Câ&tigarea încrederii.

4. Descrierea problemei (problema J):

- natura problemei;

- durata, intensitatea, frecven#a acesteia;- efectele acesteia asupra lumii fizice a subiectului, asupra rela#iilor interpersonale,

asupra eului &i imaginii de sine &i asupra sistemului de norme &i valori;

- modul în care sunt percepute problema &i efectele acesteia; în ce msur problema

respectiv afecteaz:

• func#ionarea fizic, psihologic &i social a subiectului;

• strile afective;



6

• con#inutul fanteziilor;

- semnifica#ia pe care o acord subiectul problemei sale &i efectelor acesteia;

- legturile pe care le stabile&te subiectul cu alte tipuri de experien#e, persoane, lucruri,

situa#ii, care sunt de domeniul trecutului, prezentului sau viitorului.

5. Detalii cu privire la interven#iile medicale &i psihoterapeutice anterioare (evaluarea

acestora).

6. Alte probleme (în afar de problema principal).

7. Stabilirea priorit#ilor &i focalizarea demersului terapeutic.

8. Interven#ia terapeutic în cazul primei &edin#e. Esen#ial în aceast etap este ca

terapeutul s explice în cuvinte simple modul în care ac#ioneaz psihoterapia. El trebuies fie empatic, alert &i exact pentru a demonstra modul în care abilitatea de a face fa# va

fi influen#at de mici modificri atitudinale &i comportamentale. Astfel, terapeutul poate

spune: « Observi c dac gânde&ti altfel despre acest lucru, problema se modific? »; «

Pe msur ce percepi situa#ia în mod diferit, atitudinea ta fa# de aceasta se schimb ».

9. Stabilirea contractului terapeutic

10. Despr #irea de pacient.

& edin # a a II-a

1. Întâlnire - empatie - intrarea în procesul psihoterapeutic.

2. Recapitulare

3. Tranzi#ia.

4. Focalizarea asupra problemei.

6. Interven#ia psihoterapeutic:

• reducerea for #ei de ac#iune a stresorului la dimensiuni rezonabile;

• modificarea atitudinii pacientului fa# de situa#ia stresant: subiectul î&i va

revizui modul în care percepe problema;

• În acest context pot fi folosite diferite tehnici:

A) Tehnica imagina#iei dirijate.

B) Strategii cognitive: pacientul va înv#a s evalueze consecin#ele negative pe care le

poate avea pierderea autocontrolului (spre exemplu).



7

& edin # a a III-a

În cadrul acestei &edin#e se investigheaz opinia &i atitudinea subiectului cu

privine la originea &i evolu#ia deficien#elor sale din sfera comportamentului &i a vie#ii

afective.

& edin # a a IV-a

Pacientul are o viziune deformat cu privire la lume, la propria persoan &i la

problema Y pe care încearc s-o rezolve.

Terapeutul trebuie s-i explice natura acestei atitudini („de ce sunt lucrurile a&a

cum sunt” sau „de ce acest eveniment are asemenea consecin#e”).

Terapeutul nu va eticheta convingerile negative ca fiind distorsionate decâtatunci când pacientul su s-a convins de lucrul acesta.

& edin # a a V-a

Pacientul recunoa&te faptul c de#ine un anumit control asupra evenimentelor de

via# &i asupra propriilor reac#ii. El constat c, pe msur ce exerseaz deprinderile de

autocontrol, izbute&te s modifice &i unele aspecte ale contextului în care se situeaz,

introducând &i unele lucruri care îi produc bucurie, bun dispozi#ie &i sentimentul

împlinirii personale.

& edin # a a VI-a

În cadrul ultimei &edin#e se va stabili în ce msur &edin#ele anterioare au fost

suficiente pentru a-l ajuta pe pacient s ob#in autocontrolul dorit sau dac acesta are

nevoie de continuarea terapiei sub alt form. Înainte de evaluarea respectiv, pacientul

va fi îndrumat s-&i revizuiasc percep#ia locului su în lume, s constate modul în care a

fost limitat de aceasta. El va trebui s lupte în continuare pentru a se elibera de

simptome, pentru a face fa# problemelor vie#ii &i pentru a se sim#i bine.

Pacientul va fi încurajat s se autoanalizeze cât mai profund &i s-&i adresezeîntrebri de tipul: „Ce merit cu adevrat în via #?”

Accentul se va deplasa de la experien#ele trecute &i de la limitrile impuse de

realitatea extern spre elaborarea unor planuri de viitor.

Se trec în revist imaginile, fanteziile, visurile &i resursele, suporturile &i filozofia

de via# care vor contribui la orientarea pacientului spre viitor.



8

• Pacientul trebuie s-&i însu&easc &i modalit#i eficiente de a anticipa

evenimentele &i de a se pregti pentru a le face fa#.

• Terapeutul realizeaz o scurt recapitulare a tuturor &edin#elor de psihoterapie:

- identificarea problemei &i focalizarea terapiei;

- controlul problemei;

- identificarea conexiunilor dintre evenimentele trecute &i tulbur rile actuale (cauzele

tulbur rilor pacientului);

- identificarea unor modalit#i diferite de a privi &i evalua problema;

- întrirea egoului, a autostimei, precum &i identificarea egourilor alternative;

- identificarea valorilor &i obiectivelor importante de via#.• Se pune în discu#ie problema dac psihoterapia a fost eficient sau dac este

necesar continuarea acesteia în alt form.

• În cazul în care se ajunge la concluzia c este necesar continuarea psihoterapiei,

terapeutul va explica pacientului în ce va consta aceasta.

Rezumat

Terapeu#ii specializa#i în demersul contextual modular propun aceast modalitate

de lucru limitat în timp, încurajând persoana s abordeze problema ca pe o prioritate.

Demersul este focalizat pe prezentarea problemei, apoi se trece rapid la examinarea

proceselor psihopatologice care au determinat apari#ia &i men#inerea acesteia.

Planul de psihoterapie este prezentat &i explicat clar pacientului, cruia i se

solicit colaborarea deschis.

Cuvinte cheie

• psihoterapie contextual-modular ,

• dezvoltarea autoobserva#iei,

• distorsiune cognitiv,

• participare,

• tranzi#ie.



9


1. La ce face referire obiectivul principal al psihoterapiei contextual-modulare?

(pag. 3)

2. Care sunt principalel avantaje în cadrul terapiei contextual-modulare? Oferi#i

exemple. (pag. 4-5).

3. Enumera#i etapele de lucru în psihoterapia contextual-modular (pag. 5-6).

Concluzii

Terapia contextual modular (CMT) este un angajament de terapie intensiv.

Problemele clien#ilor sunt discutate cu privire la contextul apari#iei lor &i în func#ie de

resursele care ar putea fi relevante pentru ei. Psihoterapia se desf &oar pe parcursul a

&ase module. Fiecare &edin# ofer clientului posibilitatea angajrii într-un demersdiferit. Abordarea contextual modular ofer clien#ilor indica#ii clare pentru planului lor

de tratament &i posibilitatea de a participa la monitorizarea &i evaluarea progreselor

f cute de ei.







3

8.1. Definirea psihoterapiei integrative

În domeniul integrativ, termenul “integrator” a avut multe defini#ii &i aplica#ii. În

general, acest termen se refer la orice orientare în psihoterapie care exemplific, sau

care ofer în dezvoltarea personal o conceptualizare coerent, cu principii teoretice ce

vizeaz combina#ia de dou sau mai multe abordri specifice, sau care reprezint un nou

model meta-teoretic de integrare în sine.

Psihoterapia integrativ aduce r spunsul adecvat &i eficient la necesit#ile

spirituale, emo#ionale, cognitive, comportamentale ale persoanei astfel încât resursele

personale s fie maximizate, #inând cont de limitele fiecrui individ &i condi#iileexterioare. Norcross &i Goldfried vorbesc despre în#elesul tradi#ional al integr rii

psihoterapeutice ca fiind sinteza a diferite sisteme psihologice sau orientri teoretice

(Norcross &i Goldfried, 2005). Obliga#ia etic a psihoterapeu#ilor integrativi este de a

dialoga cu psihoterapeu#ii de diverse orientri &i de a r mâne informa#i cu privire la

cercetrile &i descoperirile în domeniu.

Psihoterapeu#ii integrativi manifest o atitudine profesional, de respect,

buntate, onestitate, autenticitate &i egalitate în abordarea clientului. Cu privire la

procesul de dezvoltare pe care îl parcurge clientul, Norcross &i Goldfried sugereaz c,

în general, în domeniul terapiei integrative, "Principalul fapt este distinc #ia între

pragmatismul empiric &i flexibilitatea teoretic. Integrarea se refer la stabilirea unui

angajament fa# de un concept teoretic sau practic, o crea#ie de dincolo de eclectism

socotit ca pragmatic pentru amestecul su de proceduri" (Norcross &i Goldfried, 2001).

Din punct de vedere epistemologic, psihoterapia integrativ reprezint o

paradigm, o intersec#ie a mai multor discipline, confirmând astfel tendin#ele integrative

ce marcheaz, începând cu mijlocul secolului al XX - lea, evolu#ia societ#ii aflat în prefacere rapid sub ac#iunea domeniului digitalizrilor instalate (înalta tehnologie &i

manifestrile comunica#ionale).

De fapt exist un principal atu al psihoterapiei integrative: adaptabilitatea la

problematica clientului, f r constrângerea unui set relativ restrâns de “unelte

terapeutice”.



4

Accentul este pus pe strategia psihoterapeutic, în#elegerea problematicii,

perspectiva psihodinamic &i cunoa&terea unor tehnici de interven#ie variate. Abordarea

integratoare relevant este conceput pe bazele terapiilor existente în felul în care

acestea pot fi practicate coerent, într-un cadru teoretic consecvent. Efortul sintetizator

este opera mai multor psihoterapeu#i &i cercettori care urmresc perspectiva biopsiho-

social în care procesele biologice, psihologice, rela#ionale, comunitare, societale sunt

percepute ca relevante în a în#elege problematica uman.

Premisa central în psihoterapia integrativ este c integrarea poate avea loc

prin diferite modalit#i - afective, comportamentale, cognitive &i fiziologice (Erskine,

1975, 1980) - dar aceasta poate fi mai eficient atunci când exist o rela#ie terapeutic interpersonal de profund &i respectuos contact (Erskine, 1982a). Interviul, armonizarea

&i metodele de implicare sunt orientate spre facilitarea rela#iilor de contact.

Chestionarea terapeutic are ca principale teme anticiprile clientului, a&teptrile

sale, inclusiv transferul actual în rela#ia terapeutic, experien#a din trecut a folosirii

mecanismelor de aprare &i e&ecurile rela#iilor interpersonale. În ceea ce prive&te

transferul, în conformitate cu perspectiva integrativ sunt urmrite o serie de situa#ii,

dup cum urmeaz:

1. mijloacele prin care clientul poate descrie trecutul su, nevoile de dezvoltare

care au suferit un e&ec, &i mecanismele de aprare care au fost create pentru a compensa

deficitul tr it la un moment dat;

2. rezisten#a la amintiri &i în mod, paradoxal, punerea într-un act con&tient a

experien#elor din copilrie (rela#ia care se repet);

3. expresia conflictului intrapsihic &i dorin#a de a ajunge la satisfacerea nevoilor

de rela#ii &i mai mult la îndeplinirea rela#iilor de intimitate (rela#ie ce este necesar din

punct de vedere terapeutic);4. expresia psihologiei universale de a organiza precum &i a crea sensul.

Aceast viziune integratoare de transfer este esen#ial pentru a satisface

comunicarea inerent în rela#ia terapeutic pentru ambele pr #i. De asemenea clientul

este persoana care are nevoie (Stern l994), de o baz pentru a recunoa&te &i respecta

tranzac#iile ce pot fi &i de non-transfer, &i uneori, de a face ca rela#ia aici &i acum s aib

loc între terapeut &i client (Erskine, 1991c).



5

8.2. Obiective principale ale psihoterapiei integrative

Speciali&tii în terapia integrativ pornesc de la premisa c fiin#ele umane sînt

complexe &i pot fi în#elese la niveluri diferite. Se consider c integrarea reprezint mai

mult decât un alt nou model de terapie, mai degrab o alegere individual, în care rolul

terapeutului este s în#eleag ce este cel mai bine pentru el &i pentru clientul sau.

Adeseori, sînt implicate anumite elemente comune, alturi de categorii sau de

componente ale terapiei care ofer o structur general pe care orice terapeut trebuie s o

ia în considerare &i cu care trebuie s lucreze.

Între componentele aplicrii terapiei integrative, evaluarea presupuneidentificarea &i gsirea unor explica#ii pentru problemele &i aspectele subiacente cu care

se confrunt clientul. Tipul de întrebri pe care le adreseaz terapeu#ii &i modul în care

conduc evaluarea constituie un element care diferen#iaz între ele &colile terapeutice.

Acest element este puternic influen#at de ceea ce Mahrer (1989) nume&te teoria fiin#elor

umane.

Descoperirile studiilor sugereaz c în dezvoltarea uman exist mari diferen#e

individuale &i c este dificil s se gseasc explica#ii generale ale acestor diferen#e, ceea

ce implic idiosincrasia dezvoltrii &i a efectelor mediului asupra oamenilor.

Ipoteza unicit#ii fiecrui individ st la baza teoriei modelelor umaniste &i

existen#iale, iar speciali&tii în terapia integrativ ader la ea. Acesta ipotez are implica#ii

asupra modului în care psihoterapeutii lucreaza, în special în ceea ce prive&te etapa

evalurii.

Factorii care opereaz în prezent au o puternic influen# asupra func#ionrii

psihologice, iar acest fapt confirm convingerile împrt&ite de majoritatea

practicienilor, &i anume c terapia poate exercita o influen# puternic asupra individului&i poate induce schimbri semnificative, pozitive sau negative.

Obiectivul larg (i esen%ial al terapiei integrative este ca terapeutul #i clientul s

construiasc împreun o terapie în care amândoi s se angajeze progresiv, în cadrul

unui proces de colaborare total .



6

Modul în care va fi construit acest tip de terapie va depinde într-o anumit

msur de concluzia terapeutului; dac locul interfer rii va fi preponderent extern (de

exemplu, într-o anumit abordare), preponderent intern (de pild, terapeutul însu&i) sau

predominant „între" (de exemplu, în cadrul rela#iei dintre terapeut &i client).

Dac locul interfer rii este considerat a fi predominant o abordare particular ,

atunci terapia va fi construit într-o modalitate care s fie predominant consistent cu &i

legat de filosofia abordrii respective.

Dac locul integr rii este considerat a fi predominant în terapeutul însu&i, atunci

terapia va fi construit într-un mod care este consistent cu &i legat de cel al terapeutului;

iar dac locul integr rii este considerat a fi „între", atunci terapia va fi construit într-unmod determinat preponderent de rela#ia în construc#ie dintre terapeut &i client.

În realitate, bineîn#eles c orice integrare eficient va avea loc dac cele trei

locuri î&i vor exercita influen#a asupra modului în care terapia este construit, dar

examinarea atent a principalelor linii directoare ale procesului integrativ în care se

angajeaz practicienii individuali va dezvlui, cel mai probabil, c una dintre acestea

ocup un loc central.

8.3. Rela%iile interpersonale din perspectiva integrativ#

Rela#iile interpersonale au un impact major asupra vie#ii indivizilor ce poate fi

pozitiv (integrarea social a individului, suportul social), cât &i negativ (rela#ii

disfunc#ionale verbale, nonverbale &i fizice). Veroff, Douvan &i Kulka (1981) constatau,

în urma realizrii unei cercetri pe un e&antion reprezentativ de 2.000 de americani, c

nefericirea este rezultatul, în mare parte, specific problemelor de ordin interpersonal.

În psihoterapia integrativ, transferul reprezint o form specific de distorsiune

perceptiv interpersonal. În terapia individual, recunoa&terea &i perlaborarea acestordistorsiuni sunt de importan# suprem.

În terapia de grup, perlaborarea distorsiunilor interpersonale se regaseste într-o

arie &i varietate considerabil mai mare. Perlaborarea transferului, altfel spus a

distorsiunilor din rela#ia cu terapeutul devine în aceast situa#ie una dintr-o serie de

distorsiuni ce trebuie examinate în procesul terapiei.



7

Pentru mul#i clien#i rela#ia cu terapeutul este cea mai important rela#ie ce trebuie

perlaborat, deoarece terapeutul este personificarea imaginilor parentale, a profesorilor,

a autorit#ii, a tradi#iei, a valorilor încorporate. Dar cei mai mul#i clien#i au, de asemenea,

conflicte &i în alte domenii interpersonale: de exemplu, puterea, asertivitatea, furia,

competitivitatea cu colegii, intimitatea, sexualitatea, generozitatea, lcomia, invidia.

De aceea rezolvarea transferului ca factor terapeutic împreun cu importan#a

înv#rii interpersonale este de maxim importan#.

Fr o evaluare a transferului &i a manifestrilor sale terapeutul nu va fi capabil

s-&i în#eleag clientul în întregime. Pe de alt parte nu trebuie uitat faptul c a&a cum se

întâmpl în orice evaluare a unei rela#ii interpersonale distorsiunile transferen#iale &iatitudinea fa# de terapeut se bazeaz uneori &i pe realitate.

Rela#iile interpersonale soldate cu e&ec î&i pun amprenta de multe asupra personalit#ii

individului, f cându-l s devin „incompatibil” cu persoana cu care interac#ioneaz.

Analizele &i studiile care au cercetat partea negativ a rela#iilor interpersonale

(Berscheid &i Reis, 1998 ; Lussier et al., 1993) s-au orientat mai mult pe via#a cuplurilor

maritale ori au privit mai mult din punct de vedere general modul de rela #ionare al

indivizilor.

Murray &i Holmes (1993) au subliniat c acele persoane care sunt sigure pe ele în

comunicarea interpersonal &i care discut informa#ii mai pu#in plcute despre propria

rela#ie „transform” acele informa#ii în „avantaje” de întrire a sonetelor de vedere

personale.

Problemele interpersonale sunt probleme recurente cu privire la dificult#ile

întâmpinate de indivizi în rela#ia cu altii, &i constituie de multe ori un motiv comun

pentru care oamenii cut psihoterapie (Horowitz, Rosenberg, & Bartholomew, 1993).

Rezumat

Psihoterapia integrativ promoveaz flexibilitatea abordrii &i subscrie la

men#inerea standardelor de excelen# în serviciile pentru clien#i, în formare &i

supervizare. Psihoterapeu#ii integrativi creeaz strategii psihoterapeutice personalizate,



8

tehnici &i construc#ii, pentru rezolvarea diverselor situa#ii cu care se confrunt clien#ii.

Acest proces nu se face hazardat, ci într-o manier bazat pe intui#ia clinic &i o

cunoa&tere solid &i clar a problemelor existente &i a solu#iilor necesare.

Cuvinte cheie

• psihoterapie integrativ,

• sine,

• dezvoltare,• rela#ii interpersonale.


1. La ce face referire obiectivul principal al psihoterapiei integrative? (pag. 5).

2. Care este premisa central în psihoterapia integrativ? (pag. 4).

3. Cum sunt utilizate rela#iile interpersonale în cadrul abordrii integrative? (pag.

6-7).

4. La ce se refer perlaborarea distorsiunilor? (pag. 6).

Concluzii

Psihoterapia integrativ afirm importan#a asigur rii unui cadru terapeutic

potrivit, în care dezvoltarea &i vindecarea pot avea loc într-un spa#iu intersubiectiv creat

împreun de ctre client si psihoterapeut.

În cursul acestei dezvoltri mul#i dintre terapeu#i trec printr-o etap în care se

bazeaz pe mai multe abordri în func#ie de nevoile clientului.



BIBLIOGRAFIE

1. Butler A.C., Chapman J.E., Forman E.M., Beck A.T., "The empirical status of

cognitive-behavioral therapy: a review of meta-analyses". Clin Psychol Rev 26

(1): 17–31, 2006.

2. Dattilio, F.M., and Freeman, A. (Eds.). Cognitive-Behavioral Strategies in Crisis

Intervention (3rd ed.). New York: The Guilford Press, 2007.

3. David, D. Tratat de psihoterapii cognitive i comportamentale, Editura Polirom,

Iai, 2006.

4. Ellis, A.; Grieger, R., Handbook of Rationale Therapy, Springer Corp, New

York, 1997.

5. Haaga, D.A.; Davidson, G.C., Cognitive Change Methods in Helping People

Change: A Textbook of Methods, (ed. Kafner; F.H. Goldstein, A.P), Pergamon,

New York, 1986.

6. Holdevici, Irina, Elemente de psihoterapie, Editura All, ed. a III-a rev#zut# i

ad#ugit#, Bucureti, 1998.

7.

Holdevici, Irina, Gândirea pozitiv#. Ghid terapeutic de terapie ra&ional-emotiv#,Editura (tiin&# i Tehnic#, Bucureti, 1999.

8. Holdevici, Irina, Ameliorarea performan&elor individuale prin tehnici de

psihoterapie, Editura Licer, Bucureti, 2001.

9. Holdevici Irina, Elemente de psihoterapie, edi&ia a II-a, Editura All, Bucureti,

1997.

10. Holdevici, Irina, Psihoterapia de scurt# durat#, Editura Dual Tech, Bucureti,

2004.

11. Holdevici, Irina, Psihoterapia tulbur #rilor anxioase, Editura Ceres, Bucureti,

2000.

12. Holdevici, Irina, Psihoterapii scurte, Editura Ceres, Bucureti, 2000.

13. Holdevici Irina, Tratat de psihoterapie cognitiv-comportamental#, Editura Trei,

Bucureti, 2009.

14. Holdevici Irina, Psihoterapii de scurt# durat#, Editura Trei, Bucureti, 2011.

15. Ionescu, G., Tratat de psihologie medical# i psihoterapie, Editura Asklepios,



Bucureti, 1995.

16. Macnab, F., Brief Psychotherapy: CMT: An Integrative Approach in Clinical

Practice, Publisher: John Wiley & Sons; 1 edition, 1993.

17. O'Hanlon, B.; Weiner-Davis Michele, In Search of Solutions: A New Direction

in Psychotherapy, W.W. Norton & Company, New York, 2003.

18. Perris, C., Psihoterapia pacientului dificil, Editura Hestia, Timioara, 2000.

19. Rowan, J., The Transpersonal: Psychotherapy and Counselling. London:

Routledge, 1993.

20. Sydney, B., An Introduction to the Psychotherapy, Oxford Medical Publication,

Oxford University Press, third edition, 1998.21. Trower, P; Casey, A.; Dryden, W., Cognitive Behavioural Counselling in

Action, Sage Publication, London, Newbury Park, Beverely Hills, New Delhi,

1988.

22. Wells, R.A; Phelps, P.A, The Brief Psychotherapies A Selective Overview, in

Wells, R.A; Giannetti, V., J. (eds) Handbook of the Brief Psychotherapics,

Plenum Press, New York,1990.

Documents

Introducere in Psihoterapie