CIFRELE - ISTORIE ŞI SIMBOL

”La început a fost numărul”

( Pitagora)

Numerele sunt prezente în viaţa noastră zi de zi, fie că învăţăm, muncim sau pur şi simplu

mergem pe stradă.

Istoria lor este însă mult mai îndepărtată decât ne-am putea imagina. Număratul, util încă

de la începutul vieţii pe pământ, le-a dat mare bătaie de cap strămoşilor noştri îndepărtaţi. Azi

fiecare dintre noi foloseşte sistemul de numeraţie zecimal dar puţini ştiu că această invenţie, a

avut drept model mulţimea degetelor. Cine ştie cum ar fi arătat civilizaţia noastră, dacă omul nu

ar fi avut cinci degete la o mână?

Şi astăzi în China sau în alte ţări din Orientul Îndepărtat, negustorii îşi vând marfa

strângând mâna cumpărătorului care cunoaşte şi el codul: articulaţiile fiecărui deget atinse de jos

în sus, lateral dreapta sau stânga şi într-o anumită ordine exprima numărul dorit.

În antichitate, această metodă a avut o largă circulaţie şi în Europa, fiind practicată mai

ales de greci şi de romani. Pliniu povesteşte că la începutul veacului al VII- lea Î.E.N., cu ocazia

reformei calendarului, a fost ridicată o statuie zeului Ianus, ale cărui degete reprezentau numărul

zilelor unui an, adică 355, atâtea fiind considerate atunci că ar fi fost zilele unui an. Abacul,

primul instrument de calcul al antichităţii a dat multe bătăi de cap celor ce-l foloseau datorită

lipsei cifrei zero. Zero a fost introdus de hinduşi. Ei l-au notat cu un cerc mic căruia îi spuneau

Kha (gaura) sau sunya (nimic). Hinduşii sunt inventatorii scrierii poziţionale imposibile fără

folosirea lui zero.

Numărul unu în unele limbi se identifică cu Luna, în altele cu Pământul sau cu Soarele.

Numirea lui provine din sanscrită de la cuvântul ”eca”. În greaca veche s-a transformat în ”en” şi

în latină în ”unus”. Numărul unu a fost notat prin o linie verticală ”I” la sumerieni, babilonieni,

egipteni, hinduşi, romani, arabi, chinezi; simbol al omului în picioare. Constituie numărul

Divinităţii, există un singur Dumnezeu şi este simbolul totalităţii, al absolutului, al infinitului.

Numărul doi după unii oameni de ştiinţă a apărut în conştiinţa oamenilor înaintea lui unu;

abia după ce s-au obişnuit cu o pereche de obiecte, oamenii au înţeles ce înseamnă un obiect. În

sprijinul acestei păreri este şi faptul că băştinaşii din unele triburi din America de Sud deosebesc

numai numerele cu soţ şi numără numai pe perechi.

Doi reprezintă în simbolistica numerelor opoziţia, conflictul, polaritatea, echilibrul

vremelnic. Este numărul tuturor dedublărilor şi diadelor specifice structurii dualiste a percepţiei

lumii: viaţă-moarte, iubire-ură, bine-rău, sacru-profan, materie-spirit, masculin-feminin, cer-

pământ, foc-apă, diurn-nocturn. Doi este şi un număr al frumuseţii, al simetriei, vizibil mai ales

în alcătuirea corpului omenesc.

Numărul trei s-a bucurat de multă atenţie din partea oamenilor dintotdeauna şi de

pretutindeni. În limba sanscrită cuvântul ”tri” de la care derivă numeralul trei şi înseamnă, a

adăuga sau a introduce un lucru nou într-un şir care există de mai înainte.

Simbolistica ne trimite la filozofia şi mitologia hindusă unde acţionează principiul

Trimurti Brahma – Creatorul, Vişhnu – păstrătorul, Shiva – Distrugătorul. În creştinism Sfânta

Treime: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Sfântul Duh. În mitologia greacă trei sunt stăpânii

Universului: Zeus peste Cer şi Pământ, Poseidon peste Ocean, Hades - peste Infern.

Numărul trei este pretutindeni un număr fundamental, exprimă o ordine perfectă şi

traversează întreaga lume a imaginarului regăsindu-se la toate nivelele existenţei.

Numărul patru în limba sanscrită se numea ”catur” care însemnă a repartiza în grupe de

câte două. În multe triburi din regiunile tropicale este folosită numărătoarea din patru în patru.

Semnificaţiile simbolice ale lui patru sunt legate de cele ale pătratului şi ale crucii. Este

numărul totalităţii şi plenitudinii terestre, simbolizată prin patru puncte cardinale, patru vânturi,

patru elemente cosmice (pământ, aer, apă, foc), patru anotimpuri, patru faze ale lunii, patru stări

de spirit.

Numărul cinci îşi are originea în cuvântul ”panca” care în limba sanscrită înseamnă

mână. În antichitate grecii au folosit numărarea în baza cinci. Cifra cinci reprezintă cele cinci

părţi ale corpului uman (un cap, două mâini şi două picioare), cele cinci degete ale fiecărei

mâini, cele cinci cărţi ale lui Moise, cele cinci elemente ale calendarului chinezesc (apă, foc,

lemn, metal, pământ).

Numărul şase îşi are originea tot în limba sanscrită, ”sas”, prescurtarea indicaţiei să treci

la primul deget de la cealaltă mână. Şase este egal cu suma divizorilor săi, un asemenea număr se

numeşte perfect. În simbolica formelor geometrice îi corespunde steaua lui Solomon (scutul lui

David) alcătuită din doua triunghiuri inversate şi suprapuse simbolizând totalizarea şi

armonizarea polarităţii lumii.

Şapte îşi are originea tot în limba sanscrită unde i se spunea ”sapta”. Alături de trei,

oamenii au răsfăţat şi numărul şapte din cele mai vechi timpuri. Antichitatea greacă preamărea

şapte înţelepţi printre care era şi Thales, preoţii Babilonului se închinau la şapte zei

corespunzând celor şapte aştri: Soare, Lună, Marte, Mercur, Venus, Jupiter şi Saturn. În sistemul

Numerologiei şapte reprezintă perfecţiunea, armonia, norocul, fericirea.

Iată câteva exemple ale paradigmei şeptimale: şapte păcate de moarte, cele şapte virtuţi,

şapte minuni ale lumii antice, şapte zile ale săptămânii, cele şapte note muzicale, şapte culori ale

curcubeului.

Opt - ”octo” în latineşte îşi are la origine tot un cuvânt sanscrit ”ashto”. Opt este semn al

totalităţii macrocosmice prezent în simbolistica hindusă, japoneză şi africană. Este simbolul

transfigurării lumii, începute prin cuvântul lui Iisus prin jertfa şi învierea sa, Iisus rosteşte opt

binecuvântări (fericiri).

Nouă, provenit din ”neva” care înseamnă număr nou, atrage atenţia ca fiind ultimul

număr dinaintea lui zece, bariera unităţilor simple. Nouă are un loc de seamă în mitologie, în

riturile şamanice ale popoarelor turco-mongole, cerurile budiste sunt nouă, la vechii greci nouă

zile şi nouă nopţi sunt măsura timpului care despart Cerul de Pământ şi Pământul de Infern.

Numerele, spune Sfântul Martin, sunt învelişul vizibil al fiinţelor. ”Creaturile, ele însele

sunt numere, deoarece provin din Principiul - Unul. Ele se întorc la Principiu precum numerele la

unitate. Dumnezeu este în toate ca unitate în numere”( Silesius).

Bibliografie: Florica T. Cîmpan: Cum au apărut numerele .

H.R. Radian şi T.J. Radian: Recreaţii matematice.

Ivan Ebseev: Dicţionar de simboluri şi arhietipuri culturale.

Jean Chevalier, Alain Gheerbrant: Dicţionar de simboluri.