10
„Philologica Jassyensia”, An IX, Nr. 2 (18), 2013, p. 185194 Practica „deschiderii cărţii”. Consideraţii generale asupra unei teme neglijate de religie populară Mircea PĂDURARU Key-words: divination, sortes sanctorum, Orthodox Church, canon, folk, archaic reflex Ţinută în viaţă de mulţimi deloc neglijabile de oameni şi ajutată de o seamă de slujitori ai Bisericii, practica „deschiderii cărţii” este mai vie ca oricând. Cine consultă arhivele mass-mediei autohtone doar din ultimii douăzeci de ani găseşte multe articole, reportaje, interviuri şi anchete TV care să confirme observaţia (Corlatan 2000, Olteanu 2008, Krajnik 2011, Titei 1998, Daraban 2004, Ordean 2006, Ionescu 2013 etc.). De regulă, aceste sesizări nu sunt modalităţi neutre de semnalare a prezenţei fenomenului, ci adevărate luări de poziţie prin care practica este dezaprobată cu două motivări: pentru jurnalişti, ea constituie un caz insolit de înşelăciune ce trebuie denunţat; pentru oficialităţile bisericeşti căci instituţia Bisericii este mereu direct vizată – practica reprezintă un caz de abatere de la canoanele eclesiastice, o formă de vrăjitorie prin obiecte sfinte ( ghetie) (Cleopa 2004, Sechelarie 1999) şi, totodată, o inovaţie „păcătoasă” adusă ritualului oficial (Sandu 2004, Necula 1996). Totuşi din perspectivă etnologică, şi jurnaliştii şi oficialităţile bisericeşti greşesc în mod asemănător şi nu comunică nimic credibil pentru a facilita înţelegerea fenomenului. Primii se află în eroare întrucât, considerând fenomenul drept „înşelăciune”, absolutizează poziţia unui anume „bun simţ”, marcat fundamental de raţionalism şi de premisa legitimităţii numai anumitor tipuri de gesturi şi practici iraţionale, operând aşadar arbitrar un fel de selecţie între o multitudine de comportamente iraţionale. În mod asemănător, oficialii bisericii greşesc pentru că postulează, din principiu, centralitatea şi superioritatea experienţelor sacre care se petrec în cadrul şi numai în felul definit de instituţia canoanelor. Poziţia de pe care se realizează judecata este, în ambele cazuri, „politică” şi teologică şi nu morală ori ştiinţifică. Etnologia însă nu evaluează adevărul „obiectiv” al acestor experienţe, ci urmăreşte să le înţeleagă pe toate, echidistant, păstrându-şi perspectiva nealterată de afinităţi. În cele ce urmează ne propunem să lămurim câteva chestiuni care privesc vechimea practicii, relaţia acesteia cu canoanele bisericii şi, în fine, o succintă interpretare a fenomenului din unghi etnologic. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, România.

IX_2_Paduraru.pdf

Embed Size (px)

Citation preview

  • Philologica Jassyensia, An IX, Nr. 2 (18), 2013, p. 185194

    Practica deschiderii crii. Consideraii generale

    asupra unei teme neglijate de religie popular

    Mircea PDURARU

    Key-words: divination, sortes sanctorum, Orthodox Church, canon, folk,

    archaic reflex

    inut n via de mulimi deloc neglijabile de oameni i ajutat de o seam de

    slujitori ai Bisericii, practica deschiderii crii este mai vie ca oricnd. Cine

    consult arhivele mass-mediei autohtone doar din ultimii douzeci de ani gsete

    multe articole, reportaje, interviuri i anchete TV care s confirme observaia

    (Corlatan 2000, Olteanu 2008, Krajnik 2011, Titei 1998, Daraban 2004, Ordean

    2006, Ionescu 2013 etc.). De regul, aceste sesizri nu sunt modaliti neutre de

    semnalare a prezenei fenomenului, ci adevrate luri de poziie prin care practica

    este dezaprobat cu dou motivri: pentru jurnaliti, ea constituie un caz insolit de

    nelciune ce trebuie denunat; pentru oficialitile bisericeti cci instituia

    Bisericii este mereu direct vizat practica reprezint un caz de abatere de la

    canoanele eclesiastice, o form de vrjitorie prin obiecte sfinte (ghetie) (Cleopa

    2004, Sechelarie 1999) i, totodat, o inovaie pctoas adus ritualului oficial

    (Sandu 2004, Necula 1996). Totui din perspectiv etnologic, i jurnalitii i

    oficialitile bisericeti greesc n mod asemntor i nu comunic nimic credibil

    pentru a facilita nelegerea fenomenului. Primii se afl n eroare ntruct,

    considernd fenomenul drept nelciune, absolutizeaz poziia unui anume bun

    sim, marcat fundamental de raionalism i de premisa legitimitii numai anumitor

    tipuri de gesturi i practici iraionale, opernd aadar arbitrar un fel de selecie ntre

    o multitudine de comportamente iraionale. n mod asemntor, oficialii bisericii

    greesc pentru c postuleaz, din principiu, centralitatea i superioritatea experienelor

    sacre care se petrec n cadrul i numai n felul definit de instituia canoanelor.

    Poziia de pe care se realizeaz judecata este, n ambele cazuri, politic i

    teologic i nu moral ori tiinific. Etnologia ns nu evalueaz adevrul obiectiv

    al acestor experiene, ci urmrete s le neleag pe toate, echidistant, pstrndu-i

    perspectiva nealterat de afiniti.

    n cele ce urmeaz ne propunem s lmurim cteva chestiuni care privesc

    vechimea practicii, relaia acesteia cu canoanele bisericii i, n fine, o succint

    interpretare a fenomenului din unghi etnologic.

    Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iai, Romnia.

  • Mircea PDURARU

    186

    1. Generaliti despre practica deschiderii crii

    Performat adesea sub copula bisericii, deschiderea crii este o practic

    divinatorie la care particip individul religios i preotul. Gestul central din cadrul

    ritualului l constituie chiar deschiderea crii (Biblie, Liturghier, Pravil, Psaltire

    etc.), cu precizarea c, n context ritual, cartea pare c i abandoneaz funcia

    obinuit i devine obiect sacru ntr-un scenariu strin de practica bisericeasc

    obteasc. n puine cuvinte, ceea ce se petrece cu prilejul deschiderii crii se

    poate rezuma dup cum urmeaz: prin manipularea obiectului sacru i cunoscnd

    adesea i numele credinciosului, preotul reveleaz i comunic o cunoatere

    ascuns. Lectura i nelegerea mesajului ascuns este un proces care comport dou

    aspecte. Mai nti, e vorba de un aspect pozitiv care corespunde coninutului

    paginii unde se deschide cartea, cu meniunea c prin coninutul paginii nu se

    nelege doar textul, ci ntreg desenul foii (caractere, puncte, semne ortografice,

    figuri, viniete, cromatica paginii, neagr sau roie, etc). Cartea, deci, se poate

    deschide la un loc bun (coninut semantic pozitiv, culoarea roie etc.) sau la un loc

    ru (coninut semantic negativ, culoarea neagr etc.). Plecnd de la aceste cadre

    largi ale nelesului, preotul instituie diferite relaii ntre numele i istoria

    credinciosului i locul unde s-a deschis cartea sacr. Acest al doilea aspect al artei

    divinatorii nu mai deriv din manipularea obiectului ritual, ci din calitatea preotului

    de specialist al sacrului (M. Eliade), de ins excepional, de elit spiritual care

    se situeaz n raport privilegiat cu divinitatea. Privind ritualul n aspectele sale

    eseniale putem formula premisa fundamental a practicii: fiind sacr i

    manipulat de un specialist al sacrului i n sfnta biseric, cartea nu se poate

    deschide la ntmplare, ci precis, exact unde trebuie s semnifice n raport cu viaa

    insului religios. n context ritual, preotul instituie i mediaz relaia dintre cel ce

    solicit deschiderea crii i sacru. Fr aceste convingeri, practica nu poate exista.

    2. O idee despre vechimea practicii

    Profesorul Nicolae D. Necula consider c n cazul de fa avem de-a face cu

    o dezvoltare patologic a ritualului Sfntului Maslu (Necula 1996: 243246). ntr-

    adevr, gestul deschiderii crii (de ctre credincios sau de ctre preot), ideea

    atingerii Evangheliei (de capul credinciosului, n ritualul Maslului, sau de mna

    acestuia, n practica deschiderii crii) i credina c prin aceasta se petrece ceva

    de ordinul supranaturalului sunt elemente comune cu ritualul pe care l discutm.

    ns Nicolae D. Necula, n acelai context, aduce attea argumente privitoare la

    rigorile oficierii tainei i la scenariul ei, nct este greu de crezut c deschiderea

    crii este o inovaie (termenul autorului) a acestui ritual. Faptul c performarea

    Maslului trebuie s se fac cu un sobor de apte preoi, mai rar cu patru sau trei i

    numai n cazuri cu totul excepionale se admite oficierea tainei de un singur preot,

    este un amnunt crucial. n alt ordine de idei, aceast slujb are structura

    complicat a unei suite de rugciuni (ce conin o important dimensiune

    metatextual i pedagogic, cci la tot pasul se explic pe sine), i necesit o

    varietate de obiecte liturgice, pe lng Evanghelie, i de gesturi de cult (tmierea,

    srutarea crucii i a Evangheliei, ngenunchierea, ungerea cu untdelemn etc.), pe

    lng gestul deschiderii crii (vezi descrierea ritualului n Molitfelnic, 1992). Deci

  • Practica deschiderii crii. Consideraii generale asupra unei teme neglijate de religie popular

    187

    comparaia cu practica n discuie arat c numai trei elemente formale sunt comune,

    n vreme ce o mulime de diferene importante ies la iveal, motiv pentru care ne

    ndoim c n acest tain a Bisericii origineaz ceea ce astzi se desemneaz prin

    sintagma deschiderea crii. Nicolae D. Necula mai precizeaz c n vremuri mai

    de demult preoii deschideau cartea, n sens divinatoriu, deci ca derapaj de la

    dogm, numai cu prilejul oficierii tainei Sf. Maslu, dar c n zilele noastre lucrurile

    au degenerat chiar mai mult, prin aceea c slujitorii Bisericii obinuiesc a deschide

    orice carte de cult i cu orice prilej afirmaii care, ca i ipoteza legturii dintre taina

    Sf. Maslu si practica deschiderii crii, nu conin nicio not explicativ, nicio

    trimitere bibliografic. Asupra acestei chestiuni vom reveni imediat. Oricum, nici

    Nicolae D. Necula, nici Dan Sandu nu ofer vreun indiciu istoric privitor la naterea

    practicii. Notm deocamdat c termenul inovaie semnific, n absolut, o nnoire n

    raport cu aspectul originar al ritualului, dar nu i un fenomen de dat recent.

    Pentru a ne face o idee ct de ct verosimil privitoare la vechimea practicii

    trebuie s avem n vedere cel puin cinci evidene, dintre care dou au o relevan

    general, universal, iar trei o relevan local.

    a. Tendina puternic i continu a populaiilor convertite la religia lui Crist

    spre sintez magico-cretin constituie o realitate sesizat prompt de Prinii

    Bisericii i confirmat de instituirea canoanelor mpotriva acesteia. Cuminecarea

    mortului, botezul post-mortem ori amestecul numelor de sfini alturi de cel al

    vechilor zei n compoziia diferitelor vrji i descntece sunt practici care dovedesc

    fora acestui impuls spre sinteza dintre vechi i nou n comportamentul religios.

    Seriozitatea ameninrii pgne e msurat de severitatea canonului care o acuz1.

    Dac vom privi cu atenie Istoria Bisericii, vom vedea c aceast tendin

    centrifug este o ameninare constant, iar pericolul privete ntregul sistem

    religios, de la chestiuni sofisticate de dogm pn la cele mai modeste aspecte ale

    obiectelor de cult toate constituie fapte care, din momentul instituionalizrii, i

    ncearc rezistena prin tot felul de extinderi i prefaceri de sens i toate i-au gsit

    chiar de la natere contrapunctul patologic, replica corupt.

    b. Mai trebuie menionat c n spaiul Occidental practica are un dosar

    deosebit de consistent i de complicat. Afar de faptul c este condamnat de

    conciliile de la Veneia, n 465, canonul 16, i Auxerre, n 578, canonul 4, deci de

    foarte devreme, sortes sanctorum, cum numea Biserica practica divinaiei cu

    ajutorul crilor sacre (Psaltire, Evanghelii, Biblii), constituie o cretinare a altor

    dou practici mai vechi sortes homericae i sortes virgilianae (Harris 1888, Horst

    1998). Dei biografiile ctorva sfini apuseni nregistreaz gesturi i comportamente

    care au multe n comun cu sortes sanctorum (vezi, de pild, capitolul XII, Ia i

    citete; ia i citete!, din cartea a opta, din Confesiunile Sf. Augustin 2004: 283

    285), practica se pedepsea cu excomunicarea.

    1 Canonul 86, Sinodul Ecumenic al 6-lea precizeaz: Nimeni s dea Euharstia trupurilor celor

    moarte, c scris este: Luai, mncai [Matei 26:26]. Iar trupurile morilor, nici a lua pot, nici a mnca.

    TLCUIRE: Fiindc, dup Zonar, obicei vechi era a mprti cu Euharstia, adic cu Dumnezeietile

    Taine trupurile cele moarte; pentru aceasta sfinii Prini opresc a nu se mai urma aceasta. De unde se

    nelege c nici a boteza cineva pe mori se cuvine (Pidalion, 225). A se vedea, de pild, canonul 72 al

    Sf. Vasile cel Mare, cel mai aspru, prin care vrjitorii se canonesc asemenea ucigailor, iar femeia

    vrjitoare se canonete ase ani cu 500 de metanii pe zi.

  • Mircea PDURARU

    188

    c. Totui, pentru c deschisul crii presupune existena crii, cercetarea

    naterii ritualului trebuie s se afle cumva n legtur cu nceputurile obiectului

    carte n civilizaia romn, or acest detaliu instrumental ne-ar fora s

    considerm calculul cronologic ncepnd cu sau chiar dup secolul al XVI-lea, cnd

    crile au nceput s se tipreasc i s circule, chiar dac n tiraje mici i n medii

    nchise, n civilizaia romn. Dei nimeni nu poate fi sigur c practica nu a existat i

    cu ajutorul crii netiprite, ca n Occident, ne mulumim s remarcm c cel puin

    ncepnd cu a doua jumatate a secolului al XVI-lea practica are toate condiiile

    necesare i suficiente de existen.

    d. Motivul circul i n mediul folcloric. n 1850, Ludwig Adolf Staufe

    culegea o legend intitulat Popa prezictor, pe care a publicat-o n 1899, la Berlin.

    De altfel, cercetrile mai noi au descoperit peste 35 de variante ale acestei legende

    prezente n toate provinciile romne (Staufe 2010: 190193). Este inutuil s mai

    precizm c, dac motivul deschiderii crii este atestat sub forma coagulat i

    unitar a legendei n 1850, atunci existena social a practicii, punct de plecare al

    legendei, trebuie s fie mult mai ndelungat.

    e. Etnologul Ion H. Ciubotaru a descoperit la ranii din Moldova o atitudine

    similar fa de cartea sacr. n cazul muribunzilor care sufereau mult, consemneaz

    cercettorul ieean, preotul era/este chemat s oficieze deschiderea crii. Astfel,

    dac molitfa Sfntului Vasile se deschide pe rou, mai triete, dac se deschide pe

    negru, moare. S-arat i n ct timp (Ciubotaru 1999: 38). Mai notm existena unui

    adevrat topos al crii sacre n folclorul ritual-ceremonial romnesc, ct i ideea

    general acceptat potrivit creia destinul fiecruia este scris undeva. Toate acestea

    confirm faptul c, n imaginarul popular autohton, cartea i scrisul ca manifestri

    sacre au o vechime considerabil.

    f. n sfrit, exist mrturii literare care atest practica. E semnificativ c

    scriitorul i diaconul caterisit Ion Creang strecoar n finalul povestirii Popa Duhu

    (1881) cteva ironii privitoare la citirea viitorului n crile sfinte de ctre preoi, iar

    prozatorul i distinsul preot Ion Agrbiceanu are o nuvel (Psclierul, 1920) n

    care pe cca 70 de pagini descrie ritualul cu lux de amnunte. E de prisos s mai

    subliniem i cu acest prilej c, dac ritualul a ajuns obiectul ironiei literare n 1881,

    atunci viaa sa social trebuie s fi fost mult mai lung i, de asemenea,

    convingtoare, capabil s atrag atenia.

    Prin urmare, n lumina celor cinci evidene, se poate lucra cu ipoteza

    provizorie c, n spaiul Romniei de astzi, fenomenul de care ne ocupm trebuie

    fie datat cel mai trziu ncepnd cu secolul al XVI-lea. Opinia susinut de Sandu i

    Necula, potrivit creia deschisul crii ar fi un fenomen de dat recent, este cel

    puin curioas.

    3. Problema canoanelor

    Dei practica nu este interzis textual de niciun canon i de niciun articol de

    pravil bisericeasc, din lurile de poziie oficiale ale bisericii contemporane reiese

    c aceasta este interzis, fiind asimilat ghetiei (Ionescu 2011, Cleopa 2004: 131

    etc.). ns din momentul n care este neleas ca vrjitorie prin obiecte sfinte,

    practica este sancionat, ca principiu, ca mod de gndire, de Sf. Ioan Chrisostom

  • Practica deschiderii crii. Consideraii generale asupra unei teme neglijate de religie popular

    189

    nsui. Pentru acesta, fermectorii i descnttorii care pomenesc sfinii n

    incantaiile lor actualizeaz n comunitatea cretin i cu limbaj cretin un

    comportament pgn2. Generaliznd, putem spune c, dinspre ortodoxia dogmatic,

    ritualurile care prezint acest sincretism ar fi situaii n care se manifest n expresie

    cretin reflexele, instituiile i mecanismele de gndire ale omului vechi. Altfel

    spus, din punctul de vedere al gndirii cretine oficiale, practica deschiderii crii

    este tot ce poate fi mai pervers, cci sub cupola sfintei biserici, cu Evanghelia

    nsi i cu deplina participare a preotului, se desfoar un ritual eminamente pgn.

    Nu are rost s mai trecem n revist interdiciile nsoite de ameninri

    cumplite ale Vechiul Testament sau pe de cele din Noul Testament. Amintim doar

    c pravilele romneti3 conin toate articole clare mpotriva vrjitoriei, dar, cum am

    precizat mai sus, nici una nu conine textual interdicia divinaiei prin deschiderea

    crii de ctre preot.

    Dar preoii pe care i avem n vedere, dei deschid cartea performnd un

    ritual divinatoriu, nu cred nicio clip c svrersc un pcat prin aceasta.

    Dimpotriv, mai toi sunt preoi n vrst (Olteanu 2008, Corlatan 2000, Krajnik

    2011) i, dup spusele enoriailor, plini de virtui spirituale. Ba mai mult, acetia

    las s se neleag c deschisul crii ar fi chiar dovada unei nlimi spirituale

    greu de atins. Un conflict puternic se contureaz: dac ritualul e un element pgn

    ncorporat n practica preoilor, atunci avem de-a face cu o victorie extraordinar a

    credinelor precretine asupra miezulului dur al cretinismului; dac, dimpotriv,

    ritualul i are originea n practica cretin, fiind un fel de produs patologic al

    comportamentului cretin, aadar cu cauze interne i explicabil n cadrul sistemului

    cretin, atunci suntem gata s semnalm o coinciden dintre cele mai bizare ntre

    una i aceeai structur ritual, dar care prezint dou seturi de semnificaii polare.

    Ne gsim, ntr-adevr, n faa unei probleme incitante care impune discutarea

    chestiunii att n perspectiv etnologic, ct i n perspectiv teologic. n cele ce

    urmez vom analiza prima ipotez.

    4. Deschiderea crii n perspectiv etnologic

    Practica poate fi definit destul de concis n termenii generali ai divinaiei: ca

    manipulare ritual a unui obiect, despre care se crede c posed o for magic, n

    2 Partea cea mai nspimnttoare a nelciunii este c, sftuindu-te i cerndu-i noi s te

    ndeprtezi de ele, creznd c te aperi zici: Femeia aceasta nu face dect s spun descntece i este

    cretin, pentru c nu rostete altceva dect numele lui Dumnezeu. Uite, pentru asta o ursc n primul

    rnd i m ntorc cu scrb de la ea, fiindc se folosete de numele lui Dumnezeu ca s-l huleasc.

    Spunnd c e cretin face ce fac i idolatrii (s.n.) (Ioan Gur de Aur 2002: 74). 3 Pravila de la Govora (1640) sau Pravila cea Mic, editat de Academia Romn, Bucureti,

    1884, p. 67; Pravila de la Trgovite sau Pravila cea Mare (1652), ediia a fost ntocmit de Colectivul

    de Drept Vechi Romnesc, condus de Academician Andrei Rdulescu, Bucureti, Academia Republicii

    Socialiste Romnia, 1962. Interdicia vrjitoriei i a divinaiei se dezvolt pe larg n glavele 48, 58, 65

    sau 323; Sf. Nicodin Aghioritul, Hristoitia sau Bunul moral al cretinilor, prefa de Ioana i Antonie,

    schimonahii din sfntul Munte Athos, Bacu, Bunavestire, 2001, p. 159162; Pidalionul. Canoanele

    Bisericii Ortodoxe Romne, Mnstirea Neam (1844), Bucureti, Editura Institutului de Arte Grafice

    Sperana, 1993, p. 213214; Ieromonah Nicolae Sachelarie, Pravila bisericeasc, Prahova, Parohia

    Valea Plopului, 1999, p. 478482.

  • Mircea PDURARU

    190

    perspectiva revelrii unei cunoateri ascunse4. Ea se precizeaz mai bine prin aceea

    c are o dubl determinare: att din perspectiva obiectului divinatoriu, care este

    complicat, ct i din perspectiva specialistului sacrului, a celui care manipuleaz

    obiectul ritual i care trebuie s interpreteze comportamentul acestuia. mpreun cu

    autorul teoriei generale a magiei (M. Mauss), distingem trei aspecte care necesit o

    explicitare contextual: specialistul sacrului, actul ritual i reprezentarea5.

    Specialistul sacrului este preotul, dar nu orice preot, ci o elit a breslei

    (Olteanu 2008, Corlatan 2000, Krajnik 2011). E important de subliniat c n toate

    cazurile studiate am ntlnit un preot n vrst, cu har, nelept, familiarizat cu

    practicile ascetice severe, discipol al unui monah de o indiscutabil autoritate

    spiritual (Corlatan 2000). Mai mult dect att, potrivit enoriailor, acesta prezint

    certe semne supranaturale: tie tot, vede tot (Krajnik 2011), nu poate fi fotografiat,

    dac nu vrea, umbl vorba c ar avea o biografie ce st sub semnul extraordinarului

    (Olteanu 2008), are puterea de a blestema cumplit, este vizitat de muli enoriai care

    dau mrturie de adevrul cunoaterii obinute prin aceast form de divinaie

    (Krajnik 2011). Preotul care deschide cartea i cunoate perfect meseria i

    credincioii. ns dincolo de imaginea sa social, conturat de o adevrat colecie

    de legende, puterea acestuia st n calitatea sa cea mai elocvent: este un om dedicat

    sacrului i n permanent contact cu supranaturalul. El svrete duminic de

    duminic Sfnta Liturghie, celebreaz misterul sfintelor i nfricoatelor taine, prin

    instituia spovedaniei ofer dezlegare de pcate, manevreaz deseori, dac nu chiar

    zilnic, cele mai sacre obiecte mprtania, Evanghelia, Liturghierul, potirul

    euharistic, poart sfintele veminte, atinge altarul .a.m.d.. Preotul boteaz pruncii,

    ngroap btrnii i cunun tinerii, are deci un rol crucial n toate momentele de

    trecere fundamentale i nimic nu e svrit deplin fr participarea sa. ntreaga

    existen religioas a comunitii depinde de preot. n acest sens, el este nu doar un

    specialist al sacrului, ci, n aceeai msur, i un ispravnic al sacrului. Toate aceste

    caliti garanteaz autenticitatea i reuita exerciiului divinatoriu.

    Preotul instituie i mediaz relaia dintre insul profan i domeniul sacrului i

    tot el nelege, tlmcete i cumunic cunoaterea care se descoper cu prilejul

    deschiderii crii. Afar de credinciosul care, revelndu-i numele i creznd,

    primete deschiderea crii, expunndu-se astfel sacrului, preotul este tot timpul n

    centrul ritualului.

    Actul ritual n sine are un aspect ocult n raport cu practica obinuit

    bisericeasc, cu funcia canonic a preotului, cu folosirea oficial a Evangheliei i cu

    semnificaia dogmatic a ideii de cretinism rsritean. De aceea, cnd insul religios

    intr n biseric i, n discreie, n faa preotului, solicit deschiderea Evangheliei

    (uneori laicul nsui e cel care face gestul deschiderii), singurul control al

    hazardului fiind de natur magic, contactul cu mna credinciosului sau dezvluirea

    numelui acestuia n faa crii, atunci are loc o corupere major a tuturor instanelor

    4 [...] the manipulation of objects, believed to have mystical power to reveal secrets (Mair 2011:

    213). 5 Triada noastr este o replic contextual a structurii tripartite n care Mauss discut problematica

    magic, respectiv magicianul, actul magic, reprezentarea (Mauss 1972).

  • Practica deschiderii crii. Consideraii generale asupra unei teme neglijate de religie popular

    191

    participante. n primul rnd, preotul se actualizeaz ca specialist al sacrului, n sens

    magic, precretin; n al doilea rnd, Evanghelia nceteaz a mai fi Verbum Dei i,

    dei i pstreaz sacralitatea, este apelat ntr-un sens impersonal, ca putere care

    deine tainele trecutului i viitorului. Subliniem c aceast relaie dintre specialistul

    sacrului i Evanghelie este acum cu totul necanonic, cci el nu face interpretare a

    Scripturii n Duhul Bisericii, ci, prin atingerea credinciosului de carte sau prin

    afirmarea numelui su n raport cu cartea, el contribuie la instaurarea unei legturi

    de ordinul contiguitii magice ntre cele dou instane (cartea-obiect sacru i insul

    religios) i pe realitatea acestei legturi se ntemeiaz eficiena exerciiului

    divinatoriu. n al treilea rnd, biserica, sub a crei cupol se desfoar ritualul, i

    abandoneaz funcia liturgic i se actualizeaz doar ca spaiu marcat de sacru, ca

    teren privilegiat de manifestare a sacrului. n al patrulea rnd, insul religios nsui

    pare c i suspend calitatea de cretin ortodox i particip la ritual ca pgn, n

    conformitate cu schemele divinatorii arhaice.

    n aceast micare ampl de transfigurare const i caracterul spectaculos al

    ritualului i nu e de mirare c unii Prini ai Bisericii, simind nc de devreme acest

    pericol, au interzis orice fel de sincretism religios. Din punctul de vedere al

    dogmaticianului, acest asalt asupra cretinismului nvins, iat!, chiar pe terenul su

    este cu att mai pervers cu ct nu procedeaz la anularea pe fa a datelor eseniale

    cretine, ci, insinundu-se n spatele acestora, cu aparena c le confirm, le dirijeaz

    potrivit unei gndiri pgne, aruncndu-le astfel n derizoriu ca elemente cretine i

    activndu-le exact n perspectiva opus cretinismului, ca fore sacre, impersonale.

    n fine, reprezentarea sau cunoaterea revelat de ctre preot prin

    deschiderea Evangheliei este de o diversitate egal cu suma intereselor i

    ateptrilor laicilor care solicit participarea la ritual. Ea, trebuie s repetm, nu este

    coninutul textului evanghelic, ci o interpretare esoteric a specialistului sacrului,

    adaptat la datele pozitive ale insului religios: cineva vrea s tie cine i-a furat aurul,

    o persoan vrea s afle de ce fiul ei nu reuete s promoveze examenul de licen,

    alt persoan vrea s afle ce va face peste 20 de ani, unde va fi, cu cine va fi

    cstorit, dac va avea copii i ci sau, chestiuni grave i urgente precum: ct va

    mai tri copilul bolnav? ct va mai sta n spital soia? etc. etc. etc. (Corlatan 2000,

    Krajnik 2011, Olteanu 2008). Indiferent de coninutul reprezentrii revelate,

    cunoaterea oferit de preot, uneori extrem de precis, alteori extrem de vag, este

    practic, eficient i suficient de important pentru ca beneficiarii s revin regulat,

    chiar i de la distane foarte mari, la specialistul sacrului. n cazul n care

    reprezentarea nu este conform cu realitatea, vina aparine fie preotului, care nu e

    stpn pe arta sa, fie credinciosului, care nu are destul credin, ns legitimitatea

    practicii n sine nu este pus sub semnul ntrebrii nicio clip.

    Privit n aspectul su structural, ritualul are trei momente. Unul iniial, de

    introducere a credinciosului n atmosfera sacr, evident n cazurile consemnate de

    Olteanu, Corlatan i Krajnik. Rugciunea de dinainte, cu prescuri, agheazm,

    lumnri sau chiar venirea la biseric la o or extrem de nepotrivit, constituie toate

    o faz de pregtire a credinciosului n perspectiva expunerii sale la sacru. Al

    doilea moment ar fi ritualul deschiderii crii n sine, cu gestul deschiderii i cu

    comunicarea cunoaterii revelate de specialistul sacrului. Al treilea moment este

    ilustrat de canonul sever pe care insul religios l primete dup experiena sacr a

  • Mircea PDURARU

    192

    deschiderii crii. Indiferent de semnificaia bisericeasc, n sine, a acestor acte,

    sensul pe care l ndeplinesc aici este de protejare sacr a credinciosului, pentru ca

    acesta s ias fr consecine negative din atmosfera sacr i, totodat, pentru a nu

    afecta adevrul i eficiena cunoaterii primite. n logic magic, acest moment este

    inevitabil i fundamental n perspectiva ncheierii ritualului.

    Vrjitorie cu cele sfinte sau nu, pentru etnolog practica pare a fi nscut din

    aplicarea schemelor divinatorii pgne unui material i unui context cretine.

    Deschiderea la ntmplare a Evangheliei nu este dect o reluare a unui gest

    asemntor performat n afara Bisericii6, n condiii i cu obiecte mult mai

    modeste (cri de ghicit, bobi, ierburi speciale, ap etc.), iar structura n trei

    momente a practicii imit fidel structura ritualurilor arhaice. n aceast perspectiv,

    practica se datoreaz presiunii comunitii care ateapt de la preot, specialistul

    sacrului, gestionarea domeniului pe care acesta l stpnete ntr-un mod mai practic

    i mai eficient, hic et nunc. Este, la limit, o atitudine arhaic fa de sacru, care,

    dei nu afirm explicit, pare c depersonalizeaz divinitatea cretin i o transform

    ntr-o instan definibil substanial i calitativ, dar nu personal.

    Nicolae D. Neculau afirma c ghicitul n Evanghelie este o inovaie adus

    ritualului Sf. Maslu7. Noi, dimpotriv, nclinm s credem c e vorba de un ritual

    distinct, fr s excludem posibilitatea ca, ocazional, deschiderea crii s aib loc

    n proximitatea sau/ i cu prilejul oficierii tainei Sf. Maslu. Cele dou au n comun o

    parte din instrumentar i participanii, ns perspectiva proiectat de deschiderea

    crii este radical diferit de cea precedent.

    5. Concluzii

    Poporul religios i clerul reprezint dou instane aflate ntr-un dialog

    continuu. O etern negociere este relaia lor. Practica, aa cum se prezint astzi,

    este produsul unei astfel de negocieri dintre o serie de ateptri ale credincioilor i

    disponibilitile preotului. Poporul prezint o nclinaie irezistibil pentru concret,

    pentru rezultatul imediat al gestului religios i este fatalmente prizonierul unor

    reflexe religioase arhaice8. Acestei solicitri preotul nu i poate rspunde dect n

    termenii si, n acord cu posibilitile ideale i materiale ale contextului su. El

    preia structura ritual popular, oficiaz un ritual n trei trepte, n conformitate cu

    schemele de gndire arhaice, ofer deschiderea crii la ntmplare ca spectacol

    vizual i produce pe moment un miracol. Sfideaz sub ochii enoriailor legile

    timpului i ale spaiului i spune ceea ce nimeni nu tie. n schimb, pe lng plata pe

    care o percepe, ca orice maestru al divinaiei, preotul definete i stabilete n viata

    clienilor si, cu autoritatea vechii structuri rituale, un loc nsemnat gesticulaiei i

    obiectelor cretine: Evangheliei, rugciunilor, mtniilor i, n general, exerciiului

    6 Reamintim ns c n Occident sortes sanctorum descinde direct din sortes homericae i din sortes

    vergilianae. 7 Am vzut ns c aceast opinie este eronat; n spaiul apusean practica este anatemizat nc din

    anul 465 (deci existnd ca ritual i concept i nainte de acest moment), iar n spaiul autohton este

    semnalat de documente folclorice (1850) i literare (1881), dar i de cercetrile de teren contemporane. 8 Teama Sfinilor Prini ca poporul cretin s nu cedeze vechilor reflexe i impulsuri comportamentale

    magice este mereu actual. Raportarea magic i impersonal la Dumnezeu, imaginat n termeni calitativi,

    substaniali i de eficien sacr, mai puin n termeni personali, nu se dovedete a fi actual?

  • Practica deschiderii crii. Consideraii generale asupra unei teme neglijate de religie popular

    193

    spiritual tipic ortodox. Toate aceste instituii cretine sunt ntr-un fel reevaluate i

    reconfirmate. Prestigiul lor crete i preotul provoac, pe o cale neortodox, e drept,

    dependena de ele. O reciprocitate interesant iese la iveal: poporul primete ce i

    dorete, iar preotul i ntrete autoritatea, att el ca persoan i ntregul domeniu

    bisericesc.

    Se prea poate ca, trgnd linia, Biserica s ctige direct proporional cu ct

    are de pierdut. Credincioii nu mai merg numai la vrjitorul din sat, ci vin i la preot,

    ceea ce e n sine o victorie. Evanghelia, preotul, cldirea bisericii, exerciiile

    spirituale ortodoxe ies toate ntrite i cu o autoritate consolidat, cel puin ca

    obiecte i ca instituii. Apoi, dac marea problem a bisericii contemporane este

    contestarea sau dinamitarea cu totul a orizontului transcendent de ctre un vrjma

    pozitivist, atunci i aceast practic contribuie, dup puterile ei, la susinerea

    adevrului lumii spirituale, adevrului orizontului sacru al existenei. n acest

    domeniu, Biserica primete bucuroas orice ajutor. i, ct timp salveaz cmpul de

    lupt n ansamblu, avnd i o bun situare strategic a obiectelor sale, ea poate

    duce mai departe lupta cu cele mai multe anse de partea sa.

    Bibliografie

    Augustin 2007: Sf. Augustin, Confesiuni, Traducere din latin, studiu introductiv i note de

    Gh. I. erban, Bucureti, Editura Humanitas.

    Corlatan 2000: Mirela Corlatan, Preotul care deschide cartea (http://www.ziaruldeiasi.ro/

    local/iasi/preotul-care-deschide-cartea~ni1h9a) (Ziarul de Iai, 20 septembrie).

    Daraban 2004: Adriana Daraban, Preot sau arlatan (http://old.bihoreanul.ro/articol/

    ziar/oradea/preot-sau-carlatanc/3976/), (Bihoreanul, 29 noembrie).

    Eliade 1978: Mircea Eliade, Aspecte ale mitului, traducere de Paul G. Dinopol, prefa de

    Vasile Nicolescu, Bucureti, Editura Univers.

    Horst 1998: Pieter W. van der Horst, Sortes: Sacred Books as instant Oracles in late

    Antiquity, n The Use of Sacred Books in the Ancient World, eds. L.V. Rutgers,

    P.W. van der Horst, Peeters, Leuven.

    Harris 1888: J. Rendel Harris , The Sortes Sanctorum in the St. Germain Codex (g1), The

    American Journal of Philology, Vol. 9, No. 1.

    Ioan Gur de Aur 2002: Sf. Ioan Gur de Aur, Diavolul i magia, traducere din limba greac

    de Zenaida Anamaria Luca, Suceava, Editura Panaghia.

    Ionescu 2013: Snziana Ionescu, Prezictori n crile sfinte. La cine apeleaz credincioii

    care vor s tie viitorul (http://adevarul.ro/locale/constanta/foto-prezicatori-cartile-

    sfinte-apeleaza-credinciosii-vor-stie-viitorul-1_5127e42100f5182b8590b7e4/index.html

    (Adevrul, 23 februarie).

    Krajnik 2011: Monika Krajnik, Preot de ar ca n Dosarele X.... (http://www.adevarul.ro/

    locale/cluj-napoca/Uite_popa-nu_e_popa_0_418758695.html) (2 februarie).

    Mair 2011: Lucy Mair, Divination, n Anthropology of Religion. Critical concepts in

    Religious Studies, ed. Phillips Stevens, Jr., London, Routhledge, p. 213226.

    Mauss 1972: Marcel Mauss, A General Theory of Magic, translated by Robert Brain, London,

    Routledge&Kegan Paul.

    Molitfelnic cuprinznd slujbe, rnduieli i rugciuni svrite de preot la diferite trebuine

    din viaa cretinilor 1992, Bucureti: IBMBOR.

    Necula 1996: Nicolae D. Necula, Tradiie i innoire n slujirea liturgic, Galai, Editura

    Episcopiei Dunrii de Jos.

    http://www.ziaruldeiasi.ro/%20local/iasi/preotul-care-deschide-cartea~ni1h9ahttp://www.ziaruldeiasi.ro/%20local/iasi/preotul-care-deschide-cartea~ni1h9ahttp://old.bihoreanul.ro/articol/%20ziar/oradea/preot-sau-carlatanc/3976/http://old.bihoreanul.ro/articol/%20ziar/oradea/preot-sau-carlatanc/3976/http://adevarul.ro/locale/constanta/foto-prezicatori-cartile-sfinte-apeleaza-credinciosii-vor-stie-viitorul-1_5127e42100f5182b8590b7e4/index.htmlhttp://adevarul.ro/locale/constanta/foto-prezicatori-cartile-sfinte-apeleaza-credinciosii-vor-stie-viitorul-1_5127e42100f5182b8590b7e4/index.htmlhttp://www.adevarul.ro/%20locale/cluj-napoca/Uite_popa-nu_e_popa_0_418758695.htmlhttp://www.adevarul.ro/%20locale/cluj-napoca/Uite_popa-nu_e_popa_0_418758695.html

  • Mircea PDURARU

    194

    Nicodim Aghioritul 2001: Sf. Nicodim Aghioritul, Hristoitia sau Bunul moral al cretinilor,

    Bacu, Editura Bunavestire.

    Olteanu 2008: Magda Olteanu, Preotul care descoper amantele (http://www.bzi.ro/preotul-

    care-descopera-amantele-103882 (miercuri, 24 septembrie).

    Ordean 2006: Flora Ordean, Popa rspopit (http://www.monitorulneamt.ro/stiri/?editia=

    20060301&pagina=1&articol=3073) (Monitorul de Neam, 1 martie).

    Pidalionul. Canoanele Bisericii Ortodoxe Romne. Mnstirea Neam, Bucureti, Editura

    Institutului de Arte Grafice Sperana, (1844) 1993.

    Pravila de la Govora sau Pravila cea Mic, editat de Academia Romn, Bucureti, (1640)

    1884.

    Pravila de la Trgovite sau Pravila cea Mare, ediie ntocmit de Colectivul de Drept Vechi

    Romnesc, condus de Academician Andrei Rdulescu, Bucureti, Academia

    Republicii Socialiste Romnia, (1652) 1962.

    Sachelarie 1999: Ieromonah Nicolae Sachelarie, Pravila bisericeasc, Prahova, Parohia

    Valea Plopului.

    Sandu 2004: Dan Sandu, Vrjitoria i practicile magice, forme suspecte de religiozitate, n

    Teologie i via, XIV(LXXX)/2004, nr. 16.

    Titei 1998: Alina Titei, Preoii care deschid cartea (http://www.ziaruldeiasi.ro/local/iasi/

    preotii-care-deschid-cartea~nifou) (Ziarul de Iai, 13 august).

    The opening of the holy book divination practice.

    Considerations over a neglected theme of popular religion

    Although a practice of respectable age, animated by a large number of participants

    (both clerics and laics), and displaying a quite ambiguous ritual aspect, the holy book

    divination practice has not yet been seriously analyzed, being considered, in an apriorical

    manner, a most typical case of imposture. Overcoming this prejudice, our analysis

    conceptualizes the whole situation for the first time. It sheds light on matters that have to do

    with the structure, general aspect of the practice, and its historical birth. The most interesting

    and delicate question however regards the source of the ritual. From the point of view of

    ethnology, the practice can have a perfectly coherent explanation as a pagan behavior which

    breaks in Ecclesia. Theologically, the practice can be seen as a pathological development of

    some Christian dogmas. In the end, the practice appears to be the result of an inevitable

    process of cooperation between the Church, the demands of the folk, and the pragmatic

    responses of the local clergy.

    http://www.bzi.ro/preotul-care-descopera-amantele-103882http://www.bzi.ro/preotul-care-descopera-amantele-103882http://www.monitorulneamt.ro/stiri/?editia=%2020060301&pagina=1&articol=3073http://www.monitorulneamt.ro/stiri/?editia=%2020060301&pagina=1&articol=3073http://www.ziaruldeiasi.ro/local/iasi/%20preotii-care-deschid-cartea~nifouhttp://www.ziaruldeiasi.ro/local/iasi/%20preotii-care-deschid-cartea~nifou