Proprietarul
Dedic   so  iei   mele   FORSYTE   SAGA   în   întregime , socotind  c  , din  toat   opera  mea , aceasta  este  singura   demn    de   ea . F  r    încurajarea , simpatia    i   critica   ei , niciodat   n-a    fi  devenit  un  scriitor , nici  m  car  a  a  cum   sunt .
“...Ve  i  r  spunde   Sclavii  sunt  ai  no  tri ...”  Negutorul din Veneia
Dedicat  lui  EDWARD  GARNETT 
Capitolul I. Acas la btrânul Jolyon
Privilegiaii care au luat parte la o srbtoare familial a neamului Forsyte au putut vedea un tablou fermector i plin de învminte: o familie din marea burghezie în toat strlucirea ei. Dar dac vreuna din aceste persoane privilegiate ar fi avut darul analizei psihologice (talent care nu are valoare bneasc i este cu desvârire dispreuit de neamul Forsyte), putea fi martorul unui spectacol, nu numai încânttor în sine, dar i revelator pentru o tainic problem uman. Cu alte cuvinte, dintr-o adunare a acestei familii    în care nici o ramur nu este atras ctre cealalt, în care nu exist nici trei membri legai între ei de un sentiment care ar merita denumirea de simpatie    ar fi vzut desluit dârzenia misterioas i concret care face din familie o unitate atât de puternic în societate, o imagine atât de limpede a unei societi în miniatur. Ar fi întrezrit anevoioase ci ale progresului social, ar fi îneles ceva din viaa patriarhal, din invazia hoardelor barbare, din înlarea i decadena naiunilor. Ar fi avut senzaia celui ce urmrete creterea unui arbore de când a fost sdit i care     simbol al dârzeniei, izolrii i izbânzii    triete în mijlocul a sute de alte plante care mor, fiind mai puin fibroase, cu mai puin sev  i rezisten. i într-o bun zi arborele îi apare înfloritor, cu coroana-i verde, cu frunziul bogat, într-o izbucnire de prosperitate aproape suprtoare, în culmea mreiei sale.
 
Se întruniser pentru a srbtori logodna domnioarei June Forsyte, nepoata btrânului Jolyon, cu domnul Philip Bosinney. Toi membrii familiei erau de fa, gtii cu mnui de culoare deschis, jiletci glbui, plrii cu pene i rochii bogate. Chiar i Mtua Ann venise, cu toate c în ultima vreme îi prsea rar colul preferat din salonul verde al fratelui ei Timothy, unde, la adpostul unui buchet de ierburi din Pampas, uscate i vopsite, aezate într-un vas de flori albastru, înconjurat de portretele a trei generaii din neamul Forsyte, edea toat ziua citind i tricotând. Chiar Mtua Ann era de fa, cu spatele ei eapn, cu obrazul btrân, linitit i demn, întruchiparea statorniciei neclintite a simului de proprietate, ideea de baz a familiei.
Când un Forsyte se logodea, se cstorea sau se ntea, tot neamul Forsyte era prezent. Când un Forsyte murea    dar pân acum nu murise nici un Forsyte; ei nu mureau, moartea fiind contra principiilor lor    ei luau precauiuni fa de ea, precauiunile instinctive ale unor oameni cu mare vitalitate, care se apr de orice tirbire a proprietii lor.
În ziua aceea, membrii familiei Forsyte, amestecai în mulimea celorlali oaspei, erau mai gtii ca de obicei. Toat înf iarea lor voia s arate o mare încredere în sine, provocatoare, precum i un aer de respectabilitate strlucitoare    parc toi ar fi sfidat o primejdie. Arogana obinuit de pe faa lui Soames Forsyte se rspândise pe feele întregii familii: toi erau cu ochii în patru.
 
preludiul dramei lor. Ceva îi nemulumea pe membrii neamului Forsyte, nu individual, ci în ceea ce privea familia. Aceast nemulumire se manifesta printr-o i mai mare desvârire în îmbrcminte, o cordialitate familiar exuberant, o exagerare a importanei pe care o ddeau familiei i arogan. Neamul Forsyte simea plutind în aer primejdia    factor atât de necesar pentru a scoate la iveal calitatea fundamental a oricrei societi, grup sau individ! Presimirea unei primejdii ddu armelor lor strlucire. Pentru prima dat, ca familie, ei simeau, instinctiv, c  sunt în atingere cu ceva ciudat i periculos.
Dincolo, lâng pian, sttea un btrân gras i înalt, purtând dou jiletci pe pieptul su lat. Avea dou 
 
unicul su fiu    asculta ceea ce spunea o doamn  îmbrcat în cafeniu. Era palid, complet ras, cu prul negru cam rrit, cu brbia înlat  i sucit într-o parte, cu nasul în vânt, plin de o îngâmfare contient, parc mirosea în sil un ou pe care tia c nu-l poate mistui. În spate, vrul lui, George cel înalt, fiul lui Roger, al cincilea Forsyte, cu o privire rutcioas pe faa crnoas, pregtea una din glumele sale usturtoare.
 Toi simeau o apsare, care era legat de srbtorirea acestei logodne.
Aezate în rând, una lâng alta, erau trei doamne     Mtuile Ann, Hester (cele dou fete btrâne din familia Forsyte) i Juley (diminutiv de la Julia) care, dei nu în prima tineree, mersese atât de departe cu uitarea de sine, încât se mritase cu Septimius Small, un brbat cu sntatea ubred. Juley îi supravieuia de muli ani. Acum, împreun cu sora ei mai mare i cu cea mai mic, locuia în Bayswater Road, în casa celui de-al aselea i cel mai mic frate al ei, Timothy.
 Toate aceste doamne ineau în mân evantaie i onorau caracterul solemn al reuniunii printr-o culoare strident, vreo pan neobinuit sau o bro  deosebit.
 
îndoielile i grijile oamenilor de rând, el prea a se gsi deasupra. i avea dreptul la aceast superioritate, cci muli ani de-a rândul, totul se desf urase dup  vrerea lui. Niciodat nu i-ar fi trecut prin minte btrânului Jolyon c ar fi necesar s par ovitor sau neîncreztor.
Între el i cei patru frai ai si, James, Swithin, Nicholas i Roger    cu toii prezeni acolo    era i mult deosebire, dar i mult asemnare. Fiecare dintre aceti frai se deosebea de cellalt i totui toi semnau între ei. Dincolo de trsturile i expresia diferit de pe cele cinci fizionomii, se putea observa o anumit fermitate a brbiei, ascuns sub deosebirile superficiale, care le ddea un fel de pecete a neamului. Aceast trstur comun era prea veche pentru a fi urmrit, i de prea mult vreme statornicit pentru a mai putea fi discutat, dar era adevrata mrturie i chezie a bogiei lor.
Generaia tânr     George mare ca un taur, Archibald palid i viguros, tânrul Nicholas blând i îndrzne în încpânarea sa, Eustace grav, hotrât i convenional    purta aceeai pecete, poate mai puin accentuat, dar totui desluit, semn de neînlturat din spiritul familiei.
Pe toate aceste fee, atât de asemntoare i atât de diferite s-a furiat, într-un moment sau altul din aceast dup-amiaz, o expresie de neîncredere. Iar obiectul acestui simmânt era, f r îndoial, omul pe care l-au cunoscut azi, pentru care se întruniser aici.
 
pornise aceast neîncredere, cci izvorul ei era învluit în negura clevetirilor familiale. Negreit, cu toii auziser povestea c a fost s fac vizita de rigoare la Mtuile Ann, Juley i Hester, purtând o plrie moale, cenuie... o plrie moale, cenuie... nici mcar una nou... ci veche, plin de praf, turtit  i f r  form. “Ceva atât de neobinuit, draga mea, ceva atât de ciudat!” Mtua Hester, trecând prin vestibulul mic i întunecat, cum era cam mioap, crezuse c e o pisic strin i murdar, cci Tommy    pisicul ei     avea prieteni atât de ordinari! Încerc s-o alunge de pe scaun. i mare îi fu mirarea când vzu c nu se mic!
Întocmai cum artistul caut întotdeauna detaliul semnificativ care întruchipeaz caracterul esenial al unei scene, priveliti sau persoane, membrii familiei Forsyte, artiti f r s  tie, s-au legat, instinctiv, de aceast plrie. Acesta era pentru ei detaliul caracteristic, fleacul în care zcea miezul întregii chestiuni. Fiecare se întreba: “Oare m-a fi dus eu la o vizit de rigoare cu asemenea plrie?” i fiecare îi rspundea: “Nu!”; iar unii, cu mai mult imaginaie, ar fi adugat: “Aa ceva nici nu mi-ar fi trecut prin minte!”
George, auzind aceast poveste, zâmbi. Plria aceea a fost, f r îndoial, pretext pentru o glum! El însui era meter în aa ceva!
  Foarte îndrzne! Stranic “pirat”! i vorba lui George, “piratul”, trecu din gur în
gur, devenind, în cele din urm, porecla favorit  pentru Bosinney.
Dup aceea, mtuile au dojenit-o pe June pentru plrie, spunând:
 
June le rspunse cu aerul ei poruncitor i viu, ca o mic întruchipare a voinei ce era:
  Oh! Dar ce importan are? Phil nu tie niciodat  cu ce e îmbrcat!
Nimeni nu s-a ateptat la un rspuns atât de  jignitor. Un brbat care s nu tie cu ce e îmbrcat? Nu, nu se poate!
Dar cine era acest tânr care i-a purtat atât de bine de grij logodindu-se cu June, motenitoarea recunoscut a btrânului Jolyon? O fi el arhitect, îns  asta nu-l îndreptea s poarte asemenea plrie. Din întâmplare, nici un membru al familiei Forsyte nu era arhitect, unul dintre ei îns cunotea doi arhiteci, care n-ar fi pus niciodat pe cap asemenea plrie pentru o vizit de rigoare i în plin “sezon” londonez. Primejdios   ah, primejdios!
 June, firete, nu vedea nici un soi de primejdie. Ea    cu toate c nu avea înc nousprezece ani    îi crease reputaia de femeie original. Doar ea era aceea care îi spusese doamnei Soames    întotdeauna atât de bine îmbrcat   c penele sunt ceva vulgar. Iar acum, doamna Soames renunase s mai poarte pene; cci
 June, draga de ea, era înspimânttor de îndrznea! Aceste temeri, îngrijorri i desvârita, sincera lor
neîncredere n-au împiedicat neamul Forsyte s se adune, când btrânul Jolyon i-a poftit. O recepie la Stanhope Gate era o raritate; de doisprezece ani nu mai avusese loc nici una, într-adevr chiar nici una, de când a murit btrâna doamn Jolyon.
 
stteau cap la cap i umr la umr, gata s se npusteasc asupra dumanului i s-l calce în picioare pân îl vor rpune. Veniser, f r îndoial, i pentru a-i da seama ce fel de daruri de nunt trebuie s dea. Cu toate c problema darurilor se dezbtea cam astfel    “Tu ce dai? Nicholas d linguri!”     darurile depindeau de mire. Dac acesta era fin, spilcuit, artos, trebuia s-i dea lucruri alese: pe care el le i atepta din partea lor. În cele din urm fiecare ddea întocmai ce se cuvenea, potrivind darurile printr-o învoial familial care semna cu procedeul stabilirii preurilor la burs. Iar detaliile se hotrau în casa de crmid roie, unde locuiau Mtuile Ann,
 Juley i Hester, comoda reedin a lui Timothy, ale crei ferestre ddeau spre Park.
Întâmplarea cu plria era un temei pentru nelinitea familiei Forsyte. Ar fi fost cu neputin  i nelalocul ei dac o familie din marea burghezie, cu atâta grij pentru aparene (caracteristica etern a acestei clase), nu s-ar fi simit îngrijorat.
Cel ce provocase aceast nelinite sttea de vorb  cu June în partea cealalt a camerei, lâng u. Nici el nu prea s se simt în largul lui, prul buclat îi era rvit, dar în acelai timp avea aerul c se distreaz  de unul singur.
George, vorbind pe optite cu frate-su, spuse:   Parc ar vrea s-o ia din loc    îndrzneul “Pirat”! Acest “brbat cu aspect foarte ciudat”, dup cum îl
 
culoarea chihlimbarului, aveau o privire pierdut, uluitoare. Vizitiul btrânului Jolyon, dup ce-i dusese la teatru pe June i Bosinney, spusese majordomului:
“Nu tiu ce s mai zic de el! Mi se pare, pe legea mea, c e ca un leopard pe jumtate îmblânzit!”
i, din când în când aprea câte un Forsyte, începea s-i dea târcoale i se uita la el cu coada ochiului.
 June sttea în faa lui, înfruntând aceast  curiozitate van. Era o bucic de om “numai pr i spirit”, cum spusese odat cineva, cu ochi albatri îndrznei, brbie ferm i obraji rumeni; faa i corpul preau prea gingae pentru cununa ei de pr rou- auriu.
O femeie înalt, cu un trup minunat    pe care cineva din familie a asemuit-o odat cu o zei pgân    sttea privind pe cei doi cu un zâmbet întunecat.
Înmnuate în gris-perle , mâinile ei erau încruciate una peste alta, iar obrazul grav i fermector înclinat într-o parte; ochii tuturor brbailor din apropiere erau aintii asupr-i. Trupul ei mldios prea legnat de adierea aerului din preajm. Obrajii, dei palizi, aveau mult cldur, iar ochii ei mari i negri aveau o privire suav. Brbaii îns îi priveau buzele care, cu acelai zâmbet melancolic, puneau întrebri, ddeau rspunsuri; erau buze sensibile, senzuale i dulci, care emanau cldur  i mireasm ca o floare.
Cei doi logodnici nu bgar de seam c tcuta zei îi privea îndelung. Bosinney fu cel care o zri primul i întreb cum o cheam.
 
     Irene este cea mai bun prieten a mea; v rog s  fii i voi doi prieteni buni!
La porunca micii f pturi surâser toi trei; i în timp ce surâdea, Soames Forsyte apru tcut din spatele femeii cu trup minunat, care îi era soie, i spuse:
  Prezint-m, te rog, i pe mine! Chiar când era în lume, Soames se deprta rareori
de Irene, iar dac cerinele sociale îi despreau, se vedea cum o urmrete din ochi, cu o privire stranie, plin de grij i dorin.
 Tatl su, James, lâng fereastr, continua cercetarea mrcii de pe porelanul chinezesc.
   M mir c Jolyon a permis aceast logodn, spuse el Mtuii Ann. Dup cum aud, abia peste câiva ani de zile se vor putea cstori. Acest tânr Bosinney (f cu un dactil din acest cuvânt, punând “o” lung în loc de “o” scurt, cum se pronun de obicei) nu are nici un fel de avere. Când Winifred s-a mritat cu Dartie, l-am silit s pun totul pe numele soiei; i bine am f cut, cci altfel n-ar mai avea nimic acum!
Mtua Ann, aezat în fotoliul de catifea, ridic  privirea. Zulufi argintii îi înconjurau fruntea; zulufi care, neschimbai de zeci de ani, stinseser în familie orice noiune de timp. Nu rspunse, cci vorbea rar, cruându-i glasul btrân; dar pentru James, care nu era cu contiina împcat, privirea ei fu cât un rspuns.
  Da, zise el, dar n-am fost eu de vin c Irene era srac. Soames era atât de grbit; chiar slbise de atâta curte cât i-a f cut.
 
     Dup prerea mea, spuse el, în mod cu totul neateptat, e foarte bine aa cum este.
Mtua Ann nu ceru nici o explicaie la aceast  ciudat declaraie. Ea tia la ce se gândete el. Irene, neavând bani, n-o s fie atât de smintit s-i fac de cap; cci se zice    se zice    c a cerut dormitor separat; dar, firete, Soames nu a...
 James îi întrerupse visarea, întrebând:   Dar unde e Timothy? N-a venit i el cu voi? Un zâmbet cald îi croi drum printre buzele lipite
ale Mtuii Ann.    Nu, a socotit c nu e prudent s vin, cu
epidemia asta de difterie din ora, el care e atât de predispus la contaminare.
 James îi rspunse:   Aa e! Mare grij mai are de persoana lui! Eu nu-
mi pot permite s m îngrijesc ca el. Nu e uor de spus dac în aceast remarc 
predomina admiraia, invidia sau dispreul. Într-adevr, Timothy aprea rar. Cel mai mic copil
 
Forsyte. Timothy nu svârise niciodat imprudena de a se cstori sau de a-i încurca viaa cu copii. James, pocnind uor cu unghia în porelanul chinezesc, continu:
    sta nu-i veritabil porelan vechi de Worcester. Pare-mi-se c Jolyon i-a spus câte ceva despre acest tânr. Din tot ce am aflat, pricep c n-are nici slujb, nici avere, nici legturi sau înrudiri de seam. Dar, de altfel, eu nu tiu nimic... mie nu-mi spune nimeni nimic.
Mtua Ann ddu din cap. Un fior îi cutremur  obrazul btrân, cu brbia ptrat i nasul acvilin. Îi strânse palmele, încletându-i degetele uscate, ca de pianjen; pe aceast cale îi încorda parc voina.
Fiind cea mai btrân din familia Forsyte, avea o situaie deosebit fa de ei. Toi laolalt i fiecare în parte   ca toi semenii lor   erau oportuniti i egoiti, dar îi pierdeau piuitul în faa obrazului ei neînduplecat. Iar când situaia era prea grav, nu le rmânea altceva decât s se fereasc din calea ei.
 James îi încruci picioarele lungi i subiri, continuând:
  Jolyon merge pe calea lui. El nu are copii... i se opri, aducându-i aminte c fiul btrânului Jolyon era înc în via. Tatl lui June, tânrul Jolyon, i-a irosit viaa i pe sine, prsindu-i soia i copilul pentru a fugi cu guvernanta aceea strin. i apoi, la urma urmei, continu el în grab, dac îi place s fac aa ceva, bnuiesc c poate s i-o permit. Oare ce zestre îi d? Eu cred c-i va da o mie pe an, doar n-are pe nimeni cui s-i lase motenire banii lui.
 
nasul lung, coroiat, buzele crnoase i ochii cenuii, reci, sub nite sprâncene dreptunghiulare.
  Ei, Nick, ce mai faci? mormi James Forsyte, iute ca o pasre.
Avea privirea unui elev de coal din cale-afar de cuminte (Nick adunase o avere mare pe cale absolut cinstit, prin societile al cror director era); îi ls  în palma rece a lui James degetele lui i mai reci, retrgându-le apoi în grab.
   Nu mi-e bine, spuse el bosumflat, mi-a fost ru toat sptmâna. Nu dorm noaptea. Doctorul nu tie care e pricina. E biat de treab, cci altfel nu l-a  consulta, dar nu pot scoate de la el decât note de plat.
   Doctori! spuse James tindu-i aspru vorba. Eu am consultat toi doctorii din Londra pentru unul sau altul dintre ai mei. Dar nici un folos! Îi spun numai baliverne. Iat-l pe Swithin! I-au f cut ceva? Uite-l aici, mai gras ca oricând. E enorm! i nu-l pot face s  slbeasc. Privete-l!
Swithin Forsyte, înalt, lat, aproape ptrat, cu dou   jiletci de culoare deschis, ca un porumbel umflat în pene, venea ano spre ei.
   Ce mai facei? le zise pe tonul su afectat, accentuând lung litera “f”. Ce mai facei?
Fiecare din cei trei frai lu un aer grav, uitându-se la ceilali doi, tiind din experien c fiecare la rândul su va încerca s micoreze importana necazurilor personale.
  Tocmai vorbeam c n-ai slbit deloc, zise James. Swithin holb la ei ochii si decolorai, strduindu-
se s-i aud.
 
     S slbesc? M simt foarte bine! spuse el aplecându-se uor înainte. Doar n-oi fi vrând s fiu scoab ca voi!
Dar de team s nu piard ceva din mreia pieptului su, ddu capul pe spate, se îndrept  i sttu aa, nemicat, cci, mai mult ca orice, preuia o înf iare distins.
Mtua Ann trecea cu privirea de la unul la altul. Cuttura ei era îngduitoare i totodat sever. Cei trei frai se uitar  i ei la Ann. Se cam ubrezise. Minunat femeie! Are optzeci i ase de ani, mai poate tri înc vreo zece, cu toate c niciodat n-a fost robust. Swithin i James, gemenii, aveau abia aptezeci i cinci. Nicholas    un adevrat copila     avea cam aptezeci. Cu toii erau viguroi, deci perspectivele erau îmbucurtoare. Dintre toate aspectele proprietii, sntatea îi preocupa cel mai mult.
   Eu m simt foarte bine, spuse James, dar cu nervii stau cam prost. Cel mai mic fleac m supr de moarte. Va trebui s m duc la Bath.
   Bath! spuse Nicholas. Eu am încercat la Harrogate. Dar nu mi-a f cut bine. Ceea ce doresc eu acum e aerul de mare. Nimic nu e ca Yarmouth. Când m duc acolo, cel puin dorm...
   Mie îmi merge prost cu ficatul, îl întrerupse încetior Swithin. Puse mâna pe partea dreapt, zicând: am dureri grozave aici.
   Lips de micare, mormi James cu ochii la porelanul chinezesc. Apoi adug în grab: i pe mine m doare tot acolo.
 
    Micare! Eu fac destul, nu iau niciodat liftul la club.
   N-am tiut! se repezi James. Eu nu tiu despre nimeni nimic. Mie nu-mi spune nimeni nimic.
Swithin holb ochii la el i întreb:   Ce faci tu contra durerilor acelora?  James se lumin.   Iau un amestec de...   Ce mai faci, unchiule? i iat-o pe June în faa lui, cu mâna întins i
obrazul ridicat pân la înlimea capului su. Lumina din obrazul lui James se stinse.   Ce mai faci tu ! îi zise el îngândurat. Adic mâine
pleci la Wales, la mtuile logodnicului tu? O s ai parte de ploaie acolo! Pocni din nou cu degetul în cupa de porelan. Asta nu-i Worcester vechi autentic. Nu, dar serviciul pe care i l-am druit mamei tale când s-a mritat era veritabil.
 June ddu mâna, rând pe rând, cu cei trei unchi ai si, apoi se întoarse spre Mtua Ann. În ochii btrânei doamne apru o dulce licrire; ea srut  obrazul fetei cu o cald cutremurare, zicând:
  Aa, scumpa mea, pleci pentru o lun întreag! Fata trecu mai departe, iar Mtua Ann nu-i lu 
 
“Da”, se gândea ea, “toi au fost foarte drgui. O mulime de lume a venit s-i ureze noroc. Trebuie s  fie foarte fericit.”
La u se înghesuiau numai oameni bine îmbrcai. Din familii de avocai, medici, oameni de Burs i din toate nenumratele ocupaii ale marii burghezii abia douzeci la sut dintre ei erau din neamul Forsyte; dar pentru Mtua Ann toi preau a fi Forsyte i, desigur, nu era mare deosebire între ei i ceilali. Ea nu vedea decât propria ei carne i propriul ei sânge. Aceast  familie era lumea ei, ea nu cunotea alta, i poate c  pentru ea nici n-a existat alta. Toate mruntele lor secrete, boli, logodne, cstorii, felul în care rzbteau ei în via, câi bani câtigau    toate acestea constituiau proprietatea ei, bucuria ei, viaa ei. Iar dincolo de acestea, nu mai era decât o cea groas, care învluia în umbr evenimente i oameni f r  însemntate pentru ea. De acestea toate va fi silit s  se despart când îi va suna ceasul morii, de lucrurile acestea care îi dduser atâta importan, atâta preuire tainic de sine, f r de care nici un om nu i- ar putea duce zilele; de lucrurile acestea ea era legat  cu o sete care cretea pe zi ce trecea. i chiar dac  viaa îi scpase printre degete, aceste comori le va pstra pân în ultima clip.
 
a vedea familia în desvârirea ei, i-a luat îndreptit  ei plcere de a-l vedea, de a-l sruta, pe el, tânrul care promitea atâta i de care fusese aa de mândr. Gândul acesta îi rodea inima btrân  i dârz, cu amrciunea unei lovituri de mult consumate. Ochii i de umezir. Cu o batist de cel mai fin linon, îi terse pe furi lacrimile.
  Ei, Mtu Ann! se auzi o voce din spate. Era Soames Forsyte; cu umerii czui, cu faa
complet ras, obrajii czui, pântecele czut, prea rotund i cu ceva dubios în f ptura lui. Privi în jos, piezi, spre Mtua Ann, de parc încerca s vad prin propriul su nas, i o întreb:
   i ce crezi dumneata despre logodn? Ochii Mtuii Ann se oprir cu mândrie asupra lui.
Acum, de când tânrul Jolyon a prsit cuibul printesc, el era cel mai mare dintre nepoi, favoritul ei, cci regsea în el paznicul de ndejde al sufletului familiei, pe care foarte curând poate, îl va prsi.
   Foarte bun logodn pentru tânrul acesta, spuse ea. De altfel e destul de chipe, dar eu m  îndoiesc c e brbatul potrivit pentru scumpa noastr 
 June. Soames atinse marginea unui candelabru poleit cu
aur i zise:    O s-l îmblânzeasc ea. Îi umezi pe furi 
 
     Eti atât de priceput în lucrurile acestea! zise Mtua Ann. i ce mai face Irene?
Zâmbetul lui Soames pieri.    Destul de bine, rspunse el. Se plânge de
insomnie, dar doarme mult mai bine decât mine; i se uit la soia sa, care vorbea cu Bosinney, lâng u.
Mtua Ann oft i spuse:    Poate c ar fi mai bine s nu fie atât de mult
împreun cu June. Are un caracter atât de hotrât, scumpa mea June!
Soames roi; valul de roea trecu iute peste obrajii lui czui i se aez apoi între orbite, unde se opri, pecete a unor gânduri tulburtoare.
   Nu tiu ce a gsit la acest mic pierde-var! izbucni el, dar observând c nu mai sunt singuri, se întoarse i începu s examineze din nou candelabrul.
  Aud c Jolyon i-a mai cumprat o cas, rsun  vocea tatlui su, care era chiar lâng el. Trebuie s  aib o groaz de bani    trebuie s aib atâia bani, de nu mai tie ce s fac cu ei! Pare-se c e în Montpellier Square, chiar lâng Soames. Mie nu mi-au spus nimic   Irene nu-mi spune niciodat nimic!
   Poziie central, nici dou minute de la mine, se auzi vocea lui Swithin. Iar eu    cu trsura    fac opt minute de acas pân la club.
Aezarea caselor avea o importan vital pentru familia Forsyte. Nici nu e de mirare, cci întregul sens al reuitei lor era întruchipat în asta.
 
Highgate. Celor zece copii ai si le-a lsat o motenire de peste treizeci de mii de lire sterline. Dac vreodat  btrânul Jolyon vorbea despre el, spunea c fusese: “Un brbat dur, puternic i nu prea distins”. Adevrul este c a doua generaie Forsyte simea c nu se prea poate luda cu el. Singura însuire aristocratic pe care o putur descoperi în firea lui era obiceiul de a bea vin de Madera.
Mtua Hester, o “autoritate” în materie de istorie a familiei, îl descria în felul urmtor:
  Eu nu-mi aduc aminte s-l fi vzut muncind; cel puin în vremea mea . Era-a-a... proprietar de case, draga mea! Prul îl avea cam ca al unchiului Swithin, era bine cldit, cu umeri lai. Înalt? Nu-u-u-u prea înalt; (în realitate avusese o înlime de cinci picioare i jumtate i faa ptrat); un brbat cu culori vii în obraz. Îi plcea s bea vin de Madera; dar mai întrebai-o i pe Mtua Ann. Ce fusese tatl s  u ? Hm- m-m-m... se ocupa cu pmântul, acolo jos în Dorsetshire, lâng mare.
 
Nu se tie dac nu cumva James a tras ndejde la vreo motenire de prin partea locului sau la cine tie ce rang de boierie; aa c se întoarse în ora cam plouat, strduindu-se din rsputeri s scoat  maximum de folos dintr-o afacere nereuit.
  N-am aflat mare lucru, zise, un mic cuib de ar, vechi ca munii.
Singura mândrie i mângâiere era vechimea acelor aezri. Btrânul Jolyon, în care se trezea din când în când o cinste aprig, vorbea despre strmoii si astfel:
   Mici proprietari... Repeta cuvintele “mici proprietari”... cred c de condiie foarte modest. Aceasta îi aducea parc oarecare uurare.
 
Casele lor, aezate la intervale anumite de jur- împrejurul parcului, preau santinele veghind ca nu cumva aceast nobil inim a Londrei, înlnuit de dorinele lor, s le scape din mân, înjosindu-i în propriii lor ochi.
Btrânul Jolyon locuia în Stanhope Place; James în Park Lane, Swithin în mreia singuratic a saloanelor portocalii i albastre din Hyde Park Mansions   nici el nu se cstorise niciodat!    Soames în cuibul lor de la Knightsbridge, Roger în Prince’s Gardens (Roger a fost acel remarcabil Forsyte care a hotrât i izbutit s  dea celor patru fii ai si profesiuni noi. El spunea de obicei: “Investii-v banii în case    nimic nu e mai rentabil! Eu niciodat n-am procedat altfel”).
Apoi familia Hayman    doamna Hayman era singura cstorit dintre surorile Forsyte    locuia sus, pe Campden Hill, într-o cas care semna cu o giraf ; era atât de înalt, încât cine o privea îi scrântea gâtul; Nicholas locuia în Ladbroke Grove, o cas încptoare, cumprat de chilipir; i cel din urm   dar nu cel mai neînsemnat   Timothy, în Bayswater Road, unde, sub ocrotirea lui, locuiau Ann, Juley i Hester.
 James medita toat dup-amiaza i, în cele din urm, întreb pe gazda i fratele su cât a dat pe casa din Montpellier Square. El însui pusese ochii de vreo doi ani de zile pe o cas de acolo, dar îi cereau un pre  prea mare.
Btrânul Jolyon îi povesti cu de-amnuntul toat  afacerea.
  Contract de închiriere în curs pe înc douzeci de ani? repet James. Asta e chiar casa pentru care m  tocmeam i eu... Ai dat prea mult pe ea!
Btrânul Jolyon se încrunt.
 
     Nu c a tânji dup ea, spuse James repede; la un asemenea pre afacerea nu m interesa. Soames cunoate bine casa     i îi va spune i el c e prea scump    face s-i ceri prerea.
  N-am nevoie. Nu dau nici doi bani pe prerea lui, rspunse btrânul Jolyon.
   Bine, mormi James, tu mergi întotdeauna pe calea ta, dar s  tii c prerea lui e demn de încredere! La revedere! Noi mergem cu trsura lui Hurlingham. Aud c June pleac în Wales. Mâine ai s  fii singur. Ce-ai s te faci toat ziua? Ar fi bine s vii la cin la noi!
Btrânul Jolyon refuz. Îi conduse pân la ua de la intrare, îi privi cum se urc în trsur  i le f cu semn cu mâna, cci uitase de îndat necazul. Doamna
 James edea în fundul trsurii, înalt i maiestuoas, cu pr castaniu-deschis; la stânga ei Irene, iar în faa lor, cu spatele la vizitiu, cei doi soi, tatl i fiul, aplecai înainte, ca i cum ar fi ateptat ceva. Btrânul
 Jolyon îi urmri din ochi cum se deprtau în razele soarelui ce apunea, cum se sltau încoace i încolo pe pernele lor cu arcuri, tcui, legnându-se împreun  cu trsura.
Pe drum, soia lui James întrerupse tcerea:    Ai mai vzut vreodat aa o aduntur de
neisprvii? Soames o privi pe sub pleoape încuviinând din cap
i o vzu pe Irene aruncându-i pe furi una din acele priviri de neptruns. Nu încape îndoial c fiecare ramur a familiei Forsyte f cu aceeai remarc în drum spre cas de la “recepia” btrânului Jolyon.
 
metroului de la Praed Street. Ca de altfel toi membrii familiei Forsyte de la o anumit vârst, aveau trsurile lor i nu luau birje decât atunci când nu aveau încotro.
Era o zi frumoas, copacii din parc apreau în toat  splendoarea frunziului lor de la început de var; cei doi frai nu prea luau seama la natura din jurul lor, dei contribuia la vioiciunea plimbrii i convorbirii lor.
  Da, frumoas femeie, nevasta aceea a lui Soames! Aud c nu prea se împac bine, spuse Roger.
Fratele acesta avea fruntea înalt i obrajii cei mai rumeni din neamul Forsyte; cu ochii lui cenuii, deschii, msura faada fiecrei case pe lâng care trecea i din când în când ridica umbrela pentru a msura “orbita”   cum zicea el   diferitelor înlimi.
  N-a avut bani, rspunse Nicholas. El luase zestre mare i deoarece în epoca aceea de
aur, când se cstorise, nu exista înc “Legea privitoare la bunurile femeii mritate”, putuse folosi cu mare câtig banii de zestre.
  Ce a fost tatl ei?    Dup câte am auzit îl chema Heron i era
profesor. Roger cltin din cap zicând:   Asta nu-i meserie bnoas.   Pare-se c tatl mamei ei f cea afaceri cu ciment. Faa lui Roger se lumin.   Dar a dat faliment, adug Nicholas.   Ah! exclam Roger. Soames o s aib de furc cu
ea!   ine minte vorbele mele, o s aib de furc... Femeia asta are o privire atât de ciudat!
Nicholas îi linse buzele.
 
    Da, frumoas femeie! i f cu semn cu mâna unui mturtor de strad s se dea la o parte.
   Cum a pus mâna pe ea? întreb Roger. Trebuie s-l coste o groaz de bani toaletele ei!
   Ann spune c era îndrgostit nebun de ea. L-a refuzat de cinci ori. James e suprat din pricina asta, se vede cât de colo.
   Ah! relu vorba Roger; îmi pare ru c James a avut necazuri cu Dartie.
Datorit mersului pe jos faa lui deveni i mai rumen, prea i mai sntoas, iar umbrela era ridicat mai des ca oricând la nivelul ochilor. i faa lui Nicholas se mai învior.
  E prea palid, dup gustul meu. Dar are un trup minunat.
Roger nu rspunse.   Eu o gsesc distins, spuse el în cele din urm...
Aceasta era cea mai înalt laud din vocabularul neamului Forsyte. Tânrul acela, Bosinney, n-o s fac  mare isprav. La familia Burkitt am aflat c este unul din acei tipi cu pretenii de artist, care i-au pus în gând s îmbunteasc arhitectura englezeasc. De aici nu ies bani! Mi-ar plcea s  tiu ce-ar spune
 Timothy despre asta! Intrar în staia metroului.   Cu ce clas mergi? Eu iau a doua.    A doua nu-i de mine. Nu tii niciodat ce i se
 
pentru ca s mai fi rmas câtva timp împreun. Roger îi zise în gând:
“Nick a fost totdeauna un trengar încpânat!” Iar Nicholas îi spuse: “Totdeauna a fost Roger un biat argos!” Cei din neamul Forsyte nu erau prea sentimentali.
 
Capitolul II. Btrânul Jolyon se duce la oper 
A doua zi, la ora cinci dup amiaz, btrânul  Jolyon edea singur, cu o igar în gur i cu o ceac  de ceai pe masa de lâng el. Era obosit i aipi înainte de a-i termina igara. O musc i se aez pe pr, rsuflarea-i suna greu în linitea adormit, iar buza superioar    sub mustaa-i alb    se ridica în sus i se lsa în jos.   igara lunec dintre degetele mâinilor sale vânoase i zbârcite, czu în cminul gol i continu s ard.
Mica lui odaie de lucru era întunecoas      geamurile ferestrelor erau colorate, îns opace     i încrcat cu o mobil verde-închis. Despre acest mobilier btrânul Jolyon spunea de obicei: “Nu m-a  mira dac într-o bun zi s-ar oferi un pre bun pe el!”
Îi f cea plcere s-i închipuie c, dup ce va muri, lucrurile lui vor valora mai mult decât preul cu care le cumprase.
În aceast atmosfer de bogie, predomina culoarea cafeniu-închis, caracteristic tuturor camerelor de locuit din casele familiei Forsyte. Efectul rembrandtian pe care-l f cea capul mare, cu pr alb, al lui Jolyon, rezemat de fotoliul cu speteaz, era tulburat de mustaa ce ddea feei lui un oarecare aspect militar. Un orologiu vechi    îl avea dinainte de a se cstori, de mai bine de patruzeci de ani    ticia neîncetat, semnalând cu gelozie secundele care treceau pentru totdeauna din viaa btrânului su stpân.
 
s-i ia igri din dulapul japonez din col, iar acum camera se rzbuna.
 Tâmplele lui se curbau ca indrila de pe acoperi, în adânciturile de sub ele, umerii obrajilor i brbia i se ascuiser mai mult în somn, i parc toat  înf iarea lui mrturisea c e un om btrân.
Se detept. June plecase! James îi spusese c se va simi singur. James fusese întotdeauna srac cu duhul. Îi aminti cu satisfacie c a cumprat casa aceea de sub nasul lui James. Aa-i trebuie! S se învee minte! Aa-i dac  ine prea mult la pre; singurul lucru la care se gândea erau banii! Dar oare, totui, n-o fi dat prea mult pe ea? Îi mai trebuia o sum frumoas pentru... Era convins c avea nevoie de toi banii lui pentru a rândui chestiunea aceasta a lui June. N-ar fi trebuit s îngduie niciodat logodna. L-a întâlnit pe acest Bosinney în casa lui Baynes     “Baynes i Bildeboy, Arhiteci”. Pare-se c Baynes, pe care-l cunotea    leit o bab sfrijit   era unchiul prin alian al lui Bosinney, cci soia lui era sora tatlui acestuia. De atunci June se inuse tot timpul dup el, i când ea îi punea ceva în gând nu mai era chip s-o opreti. De altfel întotdeauna avea de-a face cu neajutorai de un soi sau altul. Biatul acesta n-avea franc dar, zor-nevoie, a trebuit s se logodeasc cu el; un znatic, care habar n-are cum se câtig banii i care nu va scpa niciodat de greuti.
Într-o zi June venise la el, cu îndrzneala de totdeauna, i-i spusese ce are de gând, adugând drept mângâiere:
   E un biat minunat, de multe ori s-a hrnit o sptmân întreag numai cu cacao!
 
    A, nu; acum a început s dea din mâini i se va descurca.
Btrânul Jolyon îi scosese igara de sub mustile albe, ptate cu cafea pe la vârfuri, i o msurase pe
 June, pe aceast bucic de om care pusese atâta stpânire pe inima lui. El tia mai multe despre “a da din mâini” i “a se descurca” decât nepoica lui. Dar ea, sprijinindu-i mâinile pe genunchii lui, îi freca brbia de el, torcând ca o pisic. Iar Jolyon, scuturându-i scrumul de igar, strigase nervos i deznd jduit:
  Toi suntei la fel: nu v potolii pân nu obinei ceea ce vrei. Dac ii cu orice pre s fii nefericit, vei fi! Eu îmi spl mâinile.
Astfel, el nu mai avea nici o rspundere; pusese îns condiia s nu se cstoreasc pân când Bosinney nu va câtiga cel puin patru sute de lire pe an.
   Eu n-am s v pot da prea mult, spusese el; era o formul cu care June era obinuit. Poate c acest “Nu tiu cum îi zice” va putea câtiga cele necesare pentru cacao.
 
lumina zilei, pentru c el habar n-avea de bani: întocmai ca un viel. i graba asta de a pleca în Wales pentru a vizita mtuile tânrului, nite btrâne scorpii, desigur!
Nemicat, btrânul Jolyon se uita fix la perete; de n-ar fi fost cu ochii deschii, ai fi putut crede c  doarme... Auzi ce idee! Mânzul acela de Soames s-i dea lui sfaturi! Întotdeauna a fost un caraghios cu nasul în vânt! În curând îi va lua aere de om bogat, cu cas la ar! Un proprietar! Hm! Ca i tatl su, întotdeauna umbl dup chilipir, o haimana f r  inim.
Se ridic, se duse la dulpior i începu s-i umple tabachera cu igri proaspete. Nu erau rele fa de preul lor, dar în ziua de azi nu mai gseti o igar  bun. Nici una nu se mai compar cu “Superfinos” de la “Hanson and Bridger”, de pe vremuri. Acelea  erau într-adevr igri!
Acest gând, ca adierea unei miresme, îl duse înapoi la acele minunate nopi din parcul Richmond când seara, dup mas, edea fumând pe terasa de la “Crown and Sceptre” cu Nicholas Treffry, Traquair,
 Jack Herring i cu Anthony Thornworthy. Ce bune erau igrile lui pe atunci! Bietul Nick!   mort, i Jack Herring    mort, i Traquair    mort, nevast-sa i-a mâncat zilele, i Thornworthy    îngrozitor de ramolit (nici nu-i de mirare cu un asemenea apetit)!
Din tot grupul de odinioar pare s fi rmas numai el singur, în afar de Swithin, firete, care s-a îngrat atât de înfiortor, încât nu-i nimic de f cut cu el.
 
amar. Prul i-a albit i e singur de tot, dar el tot tânr a rmas, inima lui e plin de via. Iar în dup- amiezele acelea de duminic, la Hampstead Heath, când se ducea la plimbare cu tânrul Jolyon, treceau prin Spaniard’s Road spre Highgate, la Child’s Hill i se întorceau peste Heath pentru a lua masa la “Jack Straw’s Castle”   ce bune erau igrile lui atunci! i ce timp frumos! Acum nu mai e timp frumos!
i când June era feti de cinci ani o lua, la fiecare a doua duminic, de la cele dou femei de treab     mama i bunica ei    i o ducea la Grdina Zoologic, iar când ajungea în faa cutii cu uri înfigea în vârful umbrelei cornuri cu care hrnea urii ei favorii    ce dulci erau igrile lui pe atunci!   igrile! Nici mcar nu i-a pierdut gustul, acel faimos gust pe care se bizuiau brbaii prin anul cincizeci. Când vorbeau despre el, spuneau: “Forsyte are cerul gurii cel mai rafinat din Londra!” Într-un fel, cerul gurii lui i-a f cut averea     averea renumiilor negustori de ceai “Forsyte and
 Treffry”, al cror ceai, cu o arom romantic  i un farmec de o originalitate nemaiîntâlnit, era neîntrecut. În jurul firmei “Forsyte and Treffry” din City pluteau zvonuri misterioase cu privire la spiritul întreprinztor al conductorilor ei, la sursele de aprovizionare deosebite, la transporturile pe vapoare deosebite, din porturi deosebite, cu negustori deosebii din Orient.
 
asta const secretul reuitei sale. Singura parte din munca lui care-i f cea cu adevrat plcere era selecionarea oamenilor, pe care o f cea cu o pricepere desvârit. De fapt, aceasta n-a fost o carier pentru un om cu capacitatea lui. Chiar azi, când întreprinderea era transformat în Societate Anonim  i se afla în declin (el îi retrsese de mult partea lui social), resimea o durere sfâietoare când se gândea la acele timpuri. Ar fi putut ajunge cu mult mai sus! Ar fi putut avea mari succese în barou! i se gândise chiar s intre în Parlament. De câte ori nu-i spusese Nicholas Treffry: “Jo, tu ai putea face orice, dac n-ai fi atât de grijuliu cu persoana ta!” Btrânul meu Nick! Ce biat de treab! Dar prea era uuratic! Renumitul
 Treffry! El n-a fost niciodat grijuliu cu persoana lui. Aa a i murit. Btrânul Jolyon îi numr igrile cu o mân sigur, i îi trecu prin minte întrebarea dac  nu cumva, totui, a fost prea grijuliu cu el însui.
Puse tabachera în buzunarul hainei, îi încheie haina i urc scara interioar spre odaia lui de culcare, sprijinindu-se când pe un picior când pe altul i inându-se de rampa scrii. Casa era prea mare. Dup cstoria lui June, dac vreodat se va mrita cu individul acesta    i el crede c da   o va închiria i se va muta într-un apartament. La ce bun s in o
 jumtate de duzin de servitori care s stea degeaba toat ziua?
Sun. Apru majordomul. Era un brbat mare, cu barb, cu pasul foarte uor i cu o deosebit  capacitate de tcere. Btrânul Jolyon porunci s-i pregteasc fracul; se ducea s cineze la club.
 
Clubul în care intr btrânul Jolyon în clipa când btea ceasul apte era una din acele instituii politice, care a vzut i zile mai bune, ale marii burghezii. Cu toate c s-a vorbit mult despre club, ba poate tocmai pentru c s-a vorbit atât despre el, avea în ultima vreme o vitalitate neateptat. Se spunea despre Clubul “Union”, zis “Disunion”, c-i triete ultimele zile. Chiar i btrânul Jolyon o spunea, îns faptul nu- l supra atât cât ar fi fost firesc la un om cruia clubul îi intrase în sânge.
“De ce mai rmâi membru în clubul acela?” îl întreba adeseori Swithin, profund nemulumit. “De ce nu intri la «Polyglot»? Nicieri în Londra nu gseti, sub douzeci de ilingi sticla, ampanie mai bun  decât Heidsieck- ul nostru.” Apoi cu vocea mai joas, aduga: “Nu mai sunt decât cinci mii de duzini. Eu o beau sear de sear.”
“Am s m gândesc”, rspundea btrânul Jolyon; dar când se gândea, se punea întotdeauna problema celor cincizeci de guinee    taxa de intrare     i a faptului c poate ar dura patru sau cinci ani pân s  fie primit. Aa, încât, el se tot gândea...
 
lucrau în City    ageni de schimb, avocai, oameni de burs  i aa mai departe! Ca muli dintre cei cu caracter ferm, dar nu cu prea mult originalitate, btrânul Jolyon punea puin pre pe clasa din care f cea parte. Dei credincios obiceiurilor ei pe trâm social, ca i în alte privine, îi socotea îns    în fundul sufletului su   pe membrii ei “oameni de rând”.
Anii care au trecut i filozofia la care ajunsese cu timpul au mai ters din amintirea înfrângerii suferite la clubul “Hotch Potch”; dar în mintea lui acesta era i acum “Regele Cluburilor”. În toi anii care se scurseser, ar fi putut în cele din urm deveni membru, dar datorit neglijenei lui Jack Herring, propuntorul su, nici membrii clubului nu tiau cum s-a întâmplat de a rmas pe dinafar. De altfel Jo, fiul su, fusese primit f r vorb, la prima candidatur, i poate c mai e i azi membru; acum opt ani primise o scrisoare expediat de acolo.
De luni de zile n-a mai dat pe la “Disunion”, iar casa fusese renovat alandala, aa cum repar  oamenii casele sau vapoarele vechi, ca s le dea “fa”, pentru a le vinde. “Ce urât au zugrvit fumoarul!” gândi el. “Sufrageria arat bine.” Pereii cafeniu-închis, ca ciocolata, stropii cu verde deschis, erau pe placul lui.
Comand cina i se aez în acelai col, poate la aceeai mas (lucrurile nu prea progresau la “Disunion”, cu toate c era un club cu principii radicale) la care se aeza de obicei cu tânrul Jolyon, acum douzeci i cinci de ani, când îl lua în vacan la teatrul “Drury Lane”.
 
emoia ce dinuia înc. Comanda meniul pe care biatul lui îl alegea întotdeauna: sup, pete, cotlete i o tart. Ah! Ce bine ar fi s ad i acum în faa lui!
Nu s-au vzut de paisprezece ani. i nu o dat, de- a lungul acestor paisprezece ani, s-a întrebat Jolyon dac nu cumva greise fa de fiul su. O nefericit  poveste de dragoste cu teribila cochet Danae
 Thornworthy, acum Danae Pellew, fiica lui Anthony  Thornworthy, l-a aruncat, în desperarea lui, în braele mamei lui June. Poate c ar fi trebuit s se opun la cstoria lor; erau prea tineri; dar dup întâmplarea aceea, care a dezvluit sensibilitatea lui Jo, el a fost bucuros s-l tie însurat. i peste patru ani a venit catastrofa! Firete, era cu neputin s aprobe purtarea fiului, su în aceast nenorocire; raiunea i educaia    aceti factori puternici care formau baza principiilor lui de via     îi spuneau c este de neîngduit, dar inima lui gemea. Cruzimea slbatic a acelei situaii nu cunotea mil. i apoi o avea pe
 June, fetia cu prul ca flacra, ce depindea de el i-i înlnuise toat fiina i inima, devenit jucria i refugiul ales al micii f pturi neajutorate. Cu discernmântul su firesc, el pricepu c trebuie s se despart de unul sau de cellalt, c în asemenea situaie nu se poate lucra cu jumti de msur. Asta era tragedia lui. Iar mica feti neajutorat a biruit. i cum nu avea de ales, îi lu rmas bun de la fiul su.
Acest rmas bun dinuiete înc i azi. Îi oferise o mic rent tânrului Jolyon, dar acesta
 
afacere bneasc   prin refuz sau acceptare   o putea, într-un fel sau altul, statornici.
Masa nu i-a prea plcut. ampania era seac  i amar, nu era ca Veuve  Clicquot de odinioar.
În timp ce-i bea cafeaua, îi veni ideea s mearg la oper. Cut în Times     în celelalte ziare nu avea încredere    i vzu c în programul din acea sear era Fidelio .
Slav Domnului c nu se reprezint vreuna din pantomimele alea noi nemeti ale individului aceluia, Wagner!
Îi puse vechiul su clac cu boruri turtite de atâta purtat, care prea emblema unor zile mai bune, scoase din buzunar o pereche de mnui din piele foarte subire, de culoarea levnicii, cu miros tare de igri, din pricin c le inea totdeauna lâng tabacher, i se urc într-o birj.
 Trsura o porni vesel de-a lungul strzilor, i btrânul Jolyon fu surprins de forfota lor neobinuit!
“Desigur, hotelurile fac afaceri nemaipomenite!” se gândi el. Acum câiva ani nu exista nici unul din aceste mari hoteluri. Îi aminti cu plcere de cele câteva imobile pe care le avea prin apropiere. Valoarea lor trebuie s se urce vertiginos! Ce circulaie!
Apoi se ls dus de gânduri spre speculaii ciudate i impersonale   atât de strine unui Forsyte    în care zcea o bun parte din taina superioritii lui fa de ei. Oamenii sunt doar nite atomi, dar vai cât sunt de muli! i oare ce-o s se aleag de ei toi?
 
i-i in prin buzunare, cum fac muli tineri din ziua de azi. Casierul scoase capul afar, ca un btrân câine dintr-o cuc.
   Cum? spuse surprins, s fie domnul Jolyon Forsyte? Da, dumneavoastr suntei! Nu v-am vzut de ani de zile, domnule! Vai de mine! Nu mai sunt vremurile de odinioar! Dumneavoastr  i fratele dumneavoastr i agentul de burs, domnul Traquair, i domnul Nicholas Treffry, reineai câte ase sau apte locuri pentru tot sezonul. i ce mai facei dumneavoastr, domnule Forsyte? Nu întinerim!
Lumina din ochii btrânului Jolyon se aprinse; plti guineea. Nu-l uitaser. Înaint în sal în acordurile uverturii, cu paii unui btrân cal de lupt  care intr pe câmpul de btaie.
Îi închise clacul, se aez, îi scoase mnuile cu aceleai gesturi de totdeauna, îi puse ochelarii i îi plimb îndelung privirea în jurul slii. Apoi îi scoase, îi aez pe clacul su închis i îi ainti privirea asupra cortinei. Simi mai sfâietor ca oricând c totul se sfârise, c era un om sfârit! Unde erau toate femeile, femeile acelea frumoase care umpleau sala? Unde era emoia lui de odinioar, care-i strângea inima când atepta s intre în scen vreunul din marii cântrei? Unde era setea aceea frenetic de via i puterea de a se bucura de tot i de toate?
 
la btrânul Jolyon. Se inea drept, aproape la fel de drept, ca pe vremea când venea în fiecare sear la oper; vederea o avea bun    aproape bun. Dar cât  oboseal i dezamgire simea în inim!
Avusese toat viaa obiceiul s se bucure de tot i de toate, chiar i de lucruri ce nu erau desvârite    i au fost multe care nu erau desvârite    dar se bucurase de toate cu cumptare, tocmai pentru a se pstra tânr. Dar acum puterea de a se bucura îl prsise, ca i filozofia lui, lsându-i în loc acest groaznic sentiment c totul s-a sfârit. Nici chiar corul deinuilor, nici aria lui Florestan nu avur puterea de a risipi amrciunea singurtii sale.
Mcar de ar fi Jo cu el! Biatul trebuie s aib  acum patruzeci de ani. Irosise paisprezece ani din viaa unicului su fiu. i Jo nu mai era un “paria” în societate. Era cstorit. Btrânul Jolyon nu se putuse opri de a-i arta preuirea pentru acest gest i îi trimisese un cec de 500 de lire. Cecul îi fusese trimis înapoi într-o scrisoare expediat de la “Hotch Potch”, cu urmtorul coninut:
“Iubitul  meu  tat  ,  Darul t  u m  rinimos a fost o binevenit   dovad   c   
nu mai e  ti chiar atât de sup  rat pe mine.  i-l restitui, dar dac   socote  ti c   e bine, depune-l pe numele  b  ie  elului meu (noi îi spunem Jolly), care poart  numele  nostru de botez  i, cu respectul cuvenit, numele nostru  de familie; a   fi foarte fericit .
N  d   jduiesc, din tot sufletul, c   e  ti s  n  tos ca  totdeauna .
Cu tot dragul, fiul t  u , Jo .”
 
Scrisoarea era întocmai ca biatul. Întotdeauna a fost un copil drgu. Btrânul Jolyon îi trimisese acest rspuns:
“Dragul  meu  Jo ,  Suma (500 de lire) este înscris   în conturile mele pe 
numele fiului t  u Jolyon Forsyte ,  i va primi dobânda  cuvenit   de cinci la sut   la termen . Deocamdat   sunt  s  n  tos .
Cu tot dragul , tat  l t  u , Jolyon  Forsyte .” 
i în fiecare an, la 1 ianuarie, aduga la suma depus 100 de lire i dobânzile. Capitalul cretea    în ziua de Anul Nou va fi de 1500 i câteva lire. Nu se poate descrie cât plcere îi f cea btrânului Jolyon aceast tranzacie de fiecare an. Dar corespondena luase sfârit.
În ciuda dragostei pe care o purta fiului su, în ciuda unui instinct, în parte firesc, în parte produs de preocuparea lui neîncetat de a pune la cale i urmri tot felul de afaceri    ca mii i mii de oameni din clasa lui    care-l f cea s judece faptele mai mult dup  rezultate decât dup principii, avea în fundul sufletului o oarecare nelmurire. În împrejurrile date, fiul su trebuia s se duc de râp; aceast lege sttea scris în toate romanele, predicile i piesele de teatru pe care le-a citit, auzit sau vzut vreodat.
 
   i c aveau doi copii; un biat pe care-l chema Jolly (inând seama de împrejurri, numele acesta i se pru cam cinic, iar btrânul Jolyon nu putea suferi cinismul i se i temea de el) i o fat numit Holly, nscut dup cstorie. Dar cine cunotea cu adevrat starea material a fiului su? Capitalizase venitul motenit de la bunicul su dinspre mam i intrase la Lloyd’s ca agent de asigurare; picta i tablouri     acuarele. Btrânul Jolyon tia acest lucru, deoarece, din când în când, cumpra pe ascuns câte un tablou, dup ce din întâmplare vzuse, în vitrina unui negustor de tablouri, numele fiului su, semnat în colul de jos al unui tablou reprezentând Tamisa. Le gsea proaste i nu le punea pe perete din pricina semnturii; le pstra încuiate într-un sertar.
 
norocul s se bucure... Acum c June plecase i îl prsise, adic îl va prsi foarte curând, ar fi fost o mângâiere s-i revad fiul. Se simea vinovat de trdare fa de familia sa, de principiile sale, de clasa sa. Îi ainti privirea asupra cântreei de pe scen. Nu-i nimic de capul ei    într-adevr, cânta mizerabil! Iar Florestan era ca un lemn!
Spectacolul se sfâri. Publicul din ziua de azi se mulumete cu foarte puin!
În strada aglomerat lu o birj de sub nasul unui domn corpolent, mult mai tânr, care prea convins c  o va lua el. Drumul su era prin Pall Mall, dar la col, în loc s treac prin Green Park, birjarul coti i o lu  prin St. James Street. Btrânul Jolyon scoase mâna prin fereastra trsurii pentru a face semn birjarului (nu-i plcea s mearg pe alt drum decât cel obinuit), dar cum acesta coti dup col, se aflar în faa clubului “Hotch Potch”, i dorul, care mocnise în sufletul lui toat seara, birui. Porunci birjarului s  opreasc. Voia s intre i s întrebe dac Jo mai e înc  membru al acelui club. Intr. Holul era întocmai ca pe vremea când cina acolo cu Jack Herring, i clubul acesta avea cel mai bun buctar din Londra; înconjur  sala cu privirea lui direct  i ptrunztoare, care l-a ajutat s fie, toat viaa, mai bine servit decât ceilali oameni.
  Domnul Jolyon Forsyte e înc membru aici?    Da, domnule; e chiar acum în club. Numele
dumneavoastr? Btrânul Jolyon fusese luat prin surprindere.    Tatl su, rspunse, i se opri cu spatele la
 
întâmpin. Nu mai era tânr, prul începuse a-i încruni, iar obrazul, cu mustaa mare i rsfirat  pân la brbie, semna, în mai mic msur cu al tatlui su; se vedea bine c e ostenit. Pli. Aceast  întâlnire, dup atâia ani, era teribil i nimic pe lume nu i se prea atât de teribil ca o “scen”. Pornir unul ctre altul i îi strânser mâna f r nici o vorb.
Apoi, cu o voce tremurtoare, tatl spuse:   Ce mai faci, biete? Fiul rspunse:   Ce mai faci, tat? Mâna btrânului Jolyon tremura în mnua-i
subire, de culoarea levnicii.    Dac ai acelai drum cu mine, pot s te duc o
bucat cu trsura. i ca i cum în fiecare sear ar fi avut obiceiul s 
plece acas împreun, ieir în strad i se urcar în birj.
Btrânului Jolyon i se pru c fiul su a mai crescut. “În orice caz, a devenit mai brbat”, îi zise. Peste faa fiului su, plcut din fire, se aternuse parc o masc de duritate, ca i cum împrejurrile vieii l-au silit s se înarmeze în faa ei. Trsturile erau, firete, acelea ale unui Forsyte, dar tânrul
 Jolyon avea un aer interiorizat, ca de savant sau de filozof. Nu încpea îndoial c, de-a lungul acestor cincisprezece ani, a fost deseori silit s priveasc  înuntrul su.
În prima clip tânrul Jolyon se sperie de înf iarea tatlui su    prea atât de ostenit i btrân! Dar în birj îl gsi aproape neschimbat, cu aceiai ochii ptrunztori, cu privirea linitit pe care i-o amintea atât de bine. Se inea drept de tot.
  Ari bine, tat.
 
    Aa i aa, rspunse Jolyon. O grij îi ardea sufletul, grij pe care trebuia s-o
atearn în vorbe. Dac  i-a regsit în sfârit fiul, trebuia negreit s afle care e starea lui material.
  Jo, a vrea s tiu cam cum o duci. Îmi închipui c ai datorii!
Puse întrebarea în felul acesta, pentru ca fiul su s poat mrturisi mai uor.
 Tânrul Jolyon rspunse cu vocea lui ironic:   Nu! N-am datorii! Btrânul Jolyon tia c l-a suprat i îi atinse
mâna. A fost un act de îndrzneal, dar nu-i prea ru; de altfel Jo n-a fost niciodat ranchiunos fa de el. Cei doi nu mai scoaser nici o vorb, iar trsura îi duse la Stanhope Gate. Btrânul Jolyon îl pofti înuntru, dar tânrul Jolyon ddu din cap, în semn c  “nu”.
  June nu-i aici, spuse iute tatl su. A plecat azi, s fac o vizit. Sper c tii c s-a logodit.
  Aa de repede? murmur tânrul Jolyon. Btrânul Jolyon coborî din trsur  i, pltind
cursa, ddu birjarului din greeal     pentru prima oar în viaa lui   un sovereign 1 în loc de un iling.
Birjarul puse banul de aur în gur, trase pe furi  un stranic bici calului i plec în goan.
Btrânul Jolyon rsuci încetior cheia în broasc, deschise ua i îl pofti s intre. Fiul îl privea cum îi aga, grav, pardesiul, având pe fa expresia unui biat care are de gând s fure ciree.
Ua spre sufragerie era deschis, lampa cu gaz ardea cu flacr mic; o main de spirt uiera pe tava de ceai, iar lâng ea, pe masa de sufragerie, dormea o
1 Moned englezeasc de aur, valorând 25 de ilingi.
 
pisic cu mutr cinic. Btrânul Jolyon o alung de îndat, vânturându-i clacul în urma ei. Acest incident fu pentru el o uurare.
   Are purici, spuse, urmrind-o pân la ieire. La ua vestibulului mic, ce ducea în subsol, mai strig de câteva ori “Hssst!”, ca i cum voia s o conduc pân  la plecare, pân când   printr-o ciudat coinciden     majordomul apru jos la scar.
   Poi s te culci, Parfitt, îi zise btrânul Jolyon. Am s încui eu ua i am s sting luminile.
Când se întoarse în sufragerie, pisica, din pcate, pea înaintea lui, cu coada ridicat în aer, parc  declarând c de la început pricepuse c scopul manevrei lui era s-l împiedice pe majordom de a intra în odaie. Ghinionul l-a pândit toat viaa pe btrânul
 Jolyon în iretlicurile lui domestice.  Tânrul Jolyon nu se putu opri s zâmbeasc. Avea
un deosebit sim al ironiei i tot ceea ce se petrecea în acea sear i se prea comic. Întâmplarea cu pisica; vestea c fiica lui s-a logodit. Va s zic el nu avea mai mult drept asupra ei, decât avea asupra pisicii! i dreptatea poetic a acestui fapt îl amuz.
  Cum arat June acum? întreb.   E micu, rspunse btrânul Jolyon. Lumea zice
c seamn cu mine, dar nici vorb! Mai degrab  seamn cu mama ta, aceiai ochi i acelai pr!
  Ah! i e frumoas? Btrânul Jolyon era prea Forsyte pentru a luda
ceva f r înconjur, mai ales ceva ce admira din tot sufletul.
  Nu arat ru   are o brbie de adevrat Forsyte.  Jo, o s fie pustiu aici dup ce va pleca ea.
 
     Ce ai s te faci, tat? Îmi închipui c e îndrgostit la nebunie!
   Ce-am s m fac? repet btrânul Jolyon cu un sughi mânios în glas. O s fie oribil s triesc aici singur. Nu tiu cum o s se sfâreasc. Dea domnul s... Dar deodat îi înghii vorba i adug: Problema este ce-am s fac cu casa asta?
 Tânrul Jolyon îi plimb privirea în jurul camerei. Era din cale-afar de mare i mohorât, împodobit cu imense naturi moarte pe care le inea minte de când era copil    câini dormind cu boturile pe legturi de morcovi, de cepe i struguri aezate unele lâng altele într-o tcut mirare. Casa era prea mare, dar nu i-l putea închipui pe tatl su locuind întruna mai mic; i cu atât mai crud era ironia situaiei.
În fotoliul su larg, cu pupitru pentru citit, edea btrânul Jolyon, desvârit reprezentant al familiei, clasei i crezului su; cu capul alb, fruntea boltit, simbol al cumptrii, al ordinii i al iubirii fa de proprietate. i nu era în Londra un om btrân mai singur decât el!
edea aici, în camera comod  i trist, ca o marionet stpânit de fore uriae i înspimânttoare, care nu ineau seama de familie, clas sau crez, cci se desf urau mecanic, spre eluri de neptruns. Aceasta fu ceea ce îl izbi pe tânrul
 Jolyon, care privea totul cu obiectivitate. Srman, btrân tat! Iat sfâritul, iat pentru ce a
trit el cu atâta mrea cumptare! Pentru ca acum s fie singur, din zi în zi mai btrân, tânjind dup un suflet de om cu care s poat sta de vorb!
 
încredineze lui June convingerea lui ferm c valoarea terenurilor din cartierul Soho va crete; îngrijorarea lui fa de acea înspimânttoare tcere a lui Pippin, directorul lui “New Colliery Company”, al crui preedinte era el de atâta vreme; cderea continu a aciunilor americane “Golgotha”, dup cum nu putea discuta cu ea nici cum s evite plata taxelor de succesiune dup moartea lui. Totui, cu ajutorul unei ceti de ceai în care amesteca f r încetare, începu, în cele din urm, s vorbeasc. O nou perspectiv de via i se deschisese, intrase în ara f gduinei, putea în sfârit vorbi, îi putea afla limanul de unde s se apere de valurile presimirilor i regretelor, unde-i putea alina sufletul cu opiumul planurilor; putea vorbi despre modul în care s-i mreasc averea i cum s  perpetueze singura parte din fiina lui care va rmâne i dup ce va muri.
 Tânrul Jolyon tia s asculte; aceasta era marea lui calitate. Sttea cu ochii aintii la faa tatlui su, punând din când în când câte o întrebare.
Ceasul btu unu înainte ca btrânul Jolyon s fi isprvit vorba, dar sunetul btii îi reaminti principiile sale. Scoase ceasul din buzunar i îl privi mirat:
  Trebuie s m duc la culcare, Jo, spuse.  Tânrul Jolyon se ridic i întinse mâna pentru a-l
ajuta pe tatl su s se scoale. Chipul btrân îi apru din nou ostenit i supt; dar ochii lui îl ocoleau.
  La revedere, biete; ai grij de tine! Peste o clip tânrul Jolyon se întoarse i iei pe
 
Capitolul III. Mas la Swithin
În sufrageria lui Swithin, tapetat în portocaliu i albastru, cu ferestrele dând spre parc, masa rotund  era aternut pentru dousprezece persoane.
Deasupra mesei, un candelabru de cristal lefuit, plin cu lumânri aprinse, ca o uria stalactit, îi arunca razele peste oglinzile mari cu rame poleite, peste plcile de marmur aezate pe console i peste fotoliile masive i aurite, cu tapiserie. Totul dovedea acea dragoste de frumos, adânc înrdcinat în fiecare familie care, pornit din ptura de jos a burgheziei, i- a croit singur drumul în Societate. Într-adevr, Swithin nu putea suferi simplitatea; lui îi plceau aurul i lucrurile pompoase, de aceea semenii lui l-au socotit întotdeauna un om cu gust ales, chiar dac era prea fastuos. Iar convingerea lui c oricine intra în aceste încperi trebuia s-i dea de îndat seama c se afla în casa unui om bogat îi ddea o adevrat  i trainic fericire, pe care nimic altceva în via nu i-o producea.
 
Sttea rezemat de bufet, purta o vest alb cu nasturi mari de aur i onix, i-i urmrea din ochi valetul care înfunda mai adânc trei sticle de ampanie în gleile cu ghea. Între colurile gulerului su înalt, pe care nu l-ar fi schimbat pentru nimic în lume   dei îl împiedica la micri    carnea palid a brbiei duble edea eapn. Ochii si treceau de la o sticl la alta. Socotea în gând, zicându-i: “Jolyon bea un pahar, poate dou, el e atât de grijuliu cu persoana lui! James nu mai poate bea vin deloc, Nicholas... Fanny i cu el vor bea ap! Soames nu conteaz; nepoii tia tineri     Soames avea treizeci i unu de ani    nu tiu s bea! Dar Bosinney? Când ajunse la numele acestui strin, care nu intra în vederile lui, Swithin se opri. O nelinite se nscu în el. Nu se poate ti cât va bea!
 June nu-i decât o feti, i mai e i îndrgostit! Lui Emily (doamna James) îi place un pahar bun de ampanie. Pentru Juley era prea seac, biata btrân  nu se pricepea la butur! Dar în ceea ce o privea pe Hatty Chessman! Când ajunse cu gândul la aceast  btrân prieten, limpezimea ochilor si se înnoura: N- ar fi de mirare s bea chiar o jumtate de sticl!
 
    Adolf, zise, mai pune o sticl. Iar el o s bea bine, cci graie re... reetei lui
Blight, se simte foarte bine i avusese grij s nu mnânce la prânz. De câteva sptmâni nu se mai simise atât de bine. Umflându-i buza de jos, ddu ultimele porunci:
  Adolf, s dai un pic de West  India când ajungi la unc.
 Trecu în anticamer i se aez pe marginea unui fotoliu; îi inea genunchii deprtai, iar trupul su mare i corpolent prea încremenit; atepta într-o stranie i primitiv nemicare. Era gata s se ridice în orice moment. De luni de zile nu mai avusese musafiri. Aceast mas, dat în onoarea logodnei lui June, i se pruse la început o povar (în familia Forsyte obiceiul de a srbtori solemn, prin ospee, logodnele era respectat cu sfinenie), dar dup ce isprvise cu partea neplcut, adic cu trimiterea invitaiilor i comandarea mâncrurilor, ideea mesei începu s-i fac chiar plcere.
i ezând aa, cu ceasul în mân, gras, rotofei i auriu, ca un bulgre de unt bine netezit, nu se gândea la nimic.
Un brbat înalt, cu favorii, care fusese pe vremuri în serviciul lui Swithin, dar acum era negustor de fructe, intr i anun:
  Doamna Chessman, doamna Septimus Small. Dou doamne intrar. Prima, îmbrcat toat în
 
     Bun ziua, Swithin, nu te-am vzut de un veac. Ce mai faci? Dar vai, dragul meu, în ce hal te-ai îngrat!
Numai fixitatea privirii îi trda lui Swithin emoia. O mânie mut, clocotitoare se ridic în el. A fi gras era un lucru ordinar, iar a vorbi despre grsime, de asemenea; avea doar pieptul lat, nimic mai mult. Se întoarse ctre sora lui, spunându-i cu ton poruncitor:
  Ce mai spui, Juley! Doamna Septimus Small era cea mai înalt dintre
cele patru surori; obrazul ei btrân, bun, rotund, devenise cam acru. Nenumrate cute îi brzdau faa, care prea s fi fost închis într-o masc de sârm  pân în seara aceea când, scoas brusc, lsase în urm mici umflturi de carne, mobile. Chiar i ochii îi erau umflai. Astfel îi arta ea necurmata prere de ru pentru pierderea lui Septimus Small.
Era renumit c spune întotdeauna exact ceea ce nu trebuie i, dârz ca tot neamul ei, inea mori la cele ce spusese, adugând înc ceva neplcut i aa mai departe. O dat cu moartea soului, încpânarea i spiritul practic al familiei nu mai avur ecou în fiina ei. Foarte vorbrea; când avea cu cine, era în stare s vorbeasc ceasuri întregi f r cea mai mic  animaie, povestind, cu epic monotonie, despre nenumratele prilejuri în care Soarta fusese nedreapt  cu ea. i, fiind bun la suflet, nu bga de seam  niciodat c cei care o ascultau erau de partea Soartei.
 
pmânteasc este cel mai ingrat loc în care poate tri cineva. Duminic de duminic  edea la picioarele acelui foarte subtil predicator, Reverendul Thomas Scoles, care avea mare înrâurire asupra ei; dar ea reuea s conving pe toat lumea c i aceasta era o nenorocire. Ajunsese proverbial în familie, i când unul dintre ei era din cale-afar de amrât, i se spunea “leit Juley”. Starea ei de spirit ar fi rpus pe oriicine     în afar de un Forsyte    la patruzeci de ani; dar Juley avea aptezeci i doi, i niciodat nu artase mai bine ca acum. Dac o priveai, simeai c în ea zceau înc  germeni de bucurie, care mai puteau încoli. Avea trei canari, un pisic   Tomy    i o jumtate de papagal     în indiviziune cu sora ei Hester; iar aceste biete f pturi (pzite cu grij din calea lui Timothy, pe care animalele îl enervau) recunoteau c nu e vina ei c e întunecat  i nenorocit    lucru pe care oamenii nu-l f ceau    i o iubeau cu pasiune.
În acea sear era de o sumbr mreie; purta o rochie de mtase neagr, cu un decolteu mic, în form  de triunghi, în care era aplicat mtase mov, prins în
 jurul gâtului ei subire cu o panglic de catifea neagr. Aproape tot neamul Forsyte socotea c aceast  combinaie de negru cu mov e foarte nimerit pentru rochiile de sear.
Se bosumfl i spuse lui Swithin:    Ann a întrebat de tine. N-ai dat pe la noi de un
veac! Swithin, vârându-i cele dou degete mari în
rscroiala vestei, rspunse:   Ann e cam slbit; ar trebui s-o vad un doctor!   Domnul i doamna Nicholas Forsyte! Nicholas Forsyte, ridicându-i sprâncenele
dreptunghiulare, intr zâmbind. În ziua aceea reuise
 
s i se accepte planul su de a folosi un trib din India de Nord în minele de aur din Ceylon.   inea mult la acest plan, care fusese acceptat cu mare greutate; avea de ce fi mulumit. Productivitatea minelor sale se va dubla, i, aa cum argumentase el adeseori cu atâta putere de convingere, experiena dovedise c omul este muritor. Deci era prea puin important dac omul murea de btrânee în patria lui, sau înainte de vreme din pricina umezelii din fundul unei mine dintr-o ar  strin. Important era ca aceast schimbare în modul lui de via s fie în folosul Imperiului Britanic.
Negreit, Nicholas era un om foarte iscusit. Ridicând nasul su coroiat în faa asculttorilor, obinuia s spun: “Lipsa câtorva sute din aceti indivizi împiedic societatea noastr de ani de zile s  plteasc dividende; iar în ceea ce privete preul aciunilor, nu iau nici zece ilingi pe ele!”
Fusese în vilegiatur la Yarmouth, de unde se întorsese cu sentimentul c i-a prelungit viaa cu cel puin zece ani. Strânse mâna lui Swithin exclamând, cu voce jovial:
  În sfârit, iat-ne din nou împreun! O femeie sfrijit, doamna Nicholas, cam speriat i
cu un zâmbet forat pe buze, venea în urma lui.    Domnul i doamna James Forsyte! Domnul i
doamna Soames Forsyte! Swithin pocni din clcâie; inuta lui era
întotdeauna desvârit.   Bun ziua, James! Bun ziua, Emily! Ce mai faci,
Soames? Dar dumneata ? Strânse mâna lui Irene i holb ochii. Într-adevr,
 
Zeii îi dduser lui Irene ochi cprui-închis i pr de aur, acea stranie îmbinare ce atrage privirile brbailor i despre care se zice c e semnul unui caracter slab. Iar gâtul i umerii plini, de o paloare suav, în contrast cu rochia de culoarea aurului, ddeau fiinei ei o vraj deosebit.
Soames venea în urm, privind int în ceafa soiei lui. Swithin inea înc ceasul deschis în mân, iar arttoarele trecuser de ora opt; el mânca de obicei cu o jumtate de or mai devreme, în ziua aceea îns  nici nu prânzise, i o nerbdare ciudat, primitiv se trezi în el.
   Jolyon de obicei nu întârzie, se adres el ctre Irene, neputându-i ascunde mânia. Cred c-l reine
 June!    Oamenii îndrgostii întârzie întotdeauna,
rspunse Irene. Swithin holb ochii la ea, sângele îi nvli în obraji
i îi color faa în portocaliu-închis.   N-au nici un motiv serios! Dar aa e moda! În dosul acestei izbucniri, mârâia i cârtea violena
ascuns a instinctelor primare.   Spune, unchiule Swithin, cum îi place noua mea
stea? zise Irene cu duioie. Pe dantela de pe pieptul ei strlucea o stea cu cinci
raze, f cut din unsprezece diamante. Swithin se uit la stea. Se pricepea la pietre, nici o
alt întrebare nu-l putea distrage mai bine.   Cine i-a dat-o? întreb.   Soames. Pe faa ei nu se produse nici o schimbare, dar ochii
 
    Cred c te cam plictiseti acas, îi spuse. Oricând îi face plcere s dejunezi cu mine, eti binevenit, i am s-i ofer o sticl de vin cum nu mai e altul în Londra.
   Domnioara June Forsyte    domnul Jolyon Forsyte!... Domnul Bosinney!...
Swithin ridic braul i zise cu o voce grav:   La mas! Acum la mas! O lu pe Irene de bra  i o conduse la mas,
deoarece nu mai fusese oaspetele lui de pe vremea logodnei. Locul lui June era lâng Bosinney, care edea între Irene i logodnica lui. De cealalt parte a lui June edea James cu doamna Nicholas, apoi btrânul Jolyon cu doamna James, Nicholas cu Hatty Chessman, Soames cu doamna Small, iar cu Swithin se închidea cercul.
Mesele familiale ale neamului Forsyte respectau anumite tradiii. De pild, nu se serveau aperitive. Pentru ce anume? Nu se tie. Membrii din generaia tânr a familiei pretindeau c din pricina preului enorm al stridiilor. Dar este foarte probabil c acest obicei se datora pornirii lor de a merge la esenial i bunului lor sim, spiritului lor practic care hotrâse c  aperitivele sunt fleacuri. Numai familia lui James clca din când în când obiceiul unanim admis în Park Lane.
 
plteti pe sticla de sherry , Swithin? E prea sec pentru mine!”
O dat cu al doilea pahar de ampanie, se auzi în  jurul mesei un murmur care, analizat în elementele lui componente, era format din convorbiri accidentale, dar sunetul dominant rmânea vocea lui James care istorisea ceva. Povestea lui fu atât de lung, încât inu chiar pân la ceea ce toat lumea recunotea drept moment culminant al unui osp Forsyte: “Spinarea de berbec”.
Nici un Forsyte n-a dat vreodat o mas f r a servi i spinare de berbec. Friptura aceasta are o consisten suculent, atât de potrivit pentru oamenii “bine situai”! E hrnitoare i gustoas, un fel dup  care simi c ai mâncat. Are un trecut i un viitor, întocmai ca banii depui la banc; i, în sfârit, este ceva care merit s fie comentat.
Fiecare ramur a familiei inea mori la un anumit soi de berbec, dup locul de batin al animalului. Btrânul Jolyon jura c la Dartmoor e cel mai bun,
 James la Welsh, Swithin la Southdown, Nicholas susinea c, spun oricine ce-o vrea, nicieri nu gseti berbeci ca în Noua Zeeland. În ceea ce-l privete pe Roger, cel mai “original” dintre frai, el fu silit s descopere o localitate a lui proprie, i cu o inventivitate demn de un om care a putut gsi noi meserii pentru fiii si, descoperise o mcelrie în care se vindea berbec din Germania. Când ceilali îl combtur, el îi susinu punctul de vedere scoând din buzunar nota de plat a mcelarului, din care se vedea c pltise carnea mai scump decât toi ceilali. Cu acest prilej, btrânul Jolyon se întorsese spre
 June, spunându-i într-unul din accesele lui filozofice:
 
    Crede-m pe mine, fetio, cei din neamul Forsyte sunt cam trsnii. Ai s te convingi i tu, când ai s  mai îmbtrâneti.
Numai Timothy era de alt prere, cci, dei îi plcea mult spinarea de berbec, spunea c se teme de ea.
Oricine urmrete psihologia neamului Forsyte gsete în “spinarea de berbec” o trstur covâritor de însemnat. Ea nu dezvluie numai dârzenia lor colectiv sau individual, ci arat c structura i instinctele lor îi pecetluiesc ca f când parte din acea mare clas de oameni care crede în mâncare, se bucur de gustul bucatelor i nu cedeaz în faa cerinelor sentimentale de frumos.
E adevrat c printre membrii mai tineri ai familiei, erau unii care ar fi preferat în locul spinrii de berbec friptur de pasre sau salat de homar    ceva mai puin hrnitor, dar cu mai mult fantezie    dintre acetia majoritatea erau femei; iar dac erau brbai, fuseser corupi de nevestele sau mamele lor care, fiind silite s mnânce mereu spinare de berbec, de când se mritaser, aveau o dumnie ascuns fa de acest fel, dumnie trecut, pe nesimite, i în gustul fiilor lor.
Dup ce se sfâri marea controvers asupra spinrii de berbec, urm  unca de Tewkesbury, însoit de o pictur de vin de West  India . Swithin se opri atât de mult la acest fel, încât ritmul mesei lâncezi. Pentru a degusta totul mai bine, Swithin nu mai scoase nici o vorb.
 
edea sprijinit de speteaza scaunului, dus pe gânduri, f când mici metereze din firimituri de pâine, prea detept. Soames bg de seam c hainele lui erau bine tiate, dar cam strâmte, parc  i le-ar fi f cut acum câiva ani.
Îl vzu întorcându-se ctre Irene i spunându-i ceva; faa ei se lumin, aa cum    adeseori se lumina pentru alii    i niciodat pentru el. Încerc s trag  cu urechea la ceea ce vorbeau, dar mtua Juley îi spuse:
   Soames, spune i tu, nu e extraordinar? Numai cu o duminic înainte bunul reverend Scoles a fost atât de plin de duh în predica lui, atât de sarcastic: “Ce-i va folosi omului s-i mântuiasc sufletul, dac  îi va pierde toat averea?” Aceasta este, a spus el, deviza clasei mijlocii. Ce-o fi vrut s spun prin asta? Firete, poate c aa gândesc oamenii din clasa mijlocie   eu nu m pricep. Dar tu ce crezi, Soames?
Acesta îi rspunse distrat:    De unde vrei s  tiu eu? Totui Scoles e un
farseur! Nu-i aa? Bosinney îi plimb privirea în jurul mesei, parc 
scruta particularitile fiecrui musafir în parte. Soames era curios s  tie ce-i spusese lui Irene: negreit c    dup cum îi zâmbea    era de acord cu observaiile lui. Irene prea a fi întotdeauna de acord cu ceilali.
Ochii i se întoarser ctre el; Soames îi ls de îndat privirea în jos. Zâmbetul de pe buzele ei se stinse.
Farseur? Ce vrea oare s spun Soames prin asta? Dac domnul Scoles    un pastor    e un farseur, atunci toi oamenii sunt farseuri! E îngrozitor!
   i chiar aa sunt! spuse Soames.
 
Mtua Juley, consternat, tcu o clip, iar el prinse câteva cuvinte rostite de Irene, care sunau cam aa: “lsai orice speran, voi ce intrai aici!”
Între timp, îns, Swithin isprvise unca.    Unde cumperi ciupercile? zise curtenitor ctre
Irene; du-te la Snileybob, i le d întotdeauna proaspete. Negustorii tia mruni nu-i dau osteneal!
Irene se întoarse ctre el spre a-i rspunde, iar Soames vzu cum Bosinney o urmrete, zâmbind.
 Tipul avea un zâmbet ciudat. Simplu, natural, ca un copil care zâmbete când îi place ceva. Iar în ceea ce privete porecla pe care i-o dduse George    “Piratul”    n-o gsea prea reuit. Când îl vzu c se întoarce spre June, Soames zâmbi i el, dar cam rutcios    lui nu-i plcea June     i fata prea cam nemulumit. Nici nu era de mirare, cci abia sfârise urmtoarea convorbire cu James:
  Unchiule, în drum spre cas m-am oprit pe malul  Tamisei i am vzut un teren minunat pentru cas!
 James, care de obicei mânca încet i mesteca bine, se opri din mestecat i zise:
  Ei! i unde l-ai vzut?   Chiar lâng Pangbourne.  James introduse o bucat de unc în gur, iar
 June atepta.    Îmi închipui c tu nici nu tii dac terenurile de
pe acolo sunt de vânzare. Dar despre preurile pmântului din partea locului tii ceva? îi spuse el în cele din urm.
  Da! rspunse June. M-am informat. Faa ei mic  i hotrât, sub coroana-i de aram, era îngrijortor de strlucitoare i nerbdtoare.
 James o privi cu aerul unui judector de instrucie.
 
    Ce? Doar n-oi avea de gând s cumperi pmânt?! strig el, scpând furculia din mân.
 June prinse curaj, vzând c stârnete atâta interes. De mult ticluise ea acest frumos plan, din care s profite i unchiul ei i Bosinney, prin construirea câtorva case de ar.
  Firete c nu! îi rspunse. Dar m-am gândit c e un loc minunat unde... tu... sau alii i-ar putea construi o cas de ar.
 James o privi piezi i introduse o a doua bucat de unc în gur.
   Pe acolo terenurile trebuie s fie foarte scumpe, zise.
Ceea ce i se pru lui June a fi un interes personal nu era decât preocuparea fiecru