“VIAŢA ESTE LUPTA PENTRU MENŢINEREA

UNUI ECHILIBRU ÎN PERMANENŢĂ AMENINŢAT”.

( BORDET )

1

CUPRINS

PARTEA I – ASPECTELE TEORETICE ALE CERCETĂRII

CAPITOLUL I: ŞCOLARUL MIC

1.1. CARACTERIZARE GENERALĂ :

1.1.1 Trăsături de specificitate ale şcolarului mic …………................................................. 8

1.1.2 Copilul şi familia ………………………..........……………....................................… 11

1.1.3 Copilul şi realitatea socială …………………………................................................... 12

1.2. MODELELE EDUCATIVE :

1.2.1 Model familial ………………………………………….............................................. 14

1.2.3 Comparaţie privind modelele educative între Centrul

de Plasament şi Şcoală de masă ……………………..................................... 18

1.3. RELAŢIA ADAPTARE-FRUSTRARE-AGRESIVITATE

1.3.1 Definirea conceptelor şi relaţia dintre ele ................................................................... 22

CAPITOLUL II : PROBLEMATICA AGRESIVITĂŢII ÎN PSIHOLO-

GIE, PSIHOPEDAGOGIE ŞI PSIHOPATOLOGIE

2.1. NORMALITATE ŞI DEVIANŢĂ ÎN CONDUITA SOCIALĂ :

2.1.1 Definirea conceptelor normalitate, devianţă ............................................................. 30

2.1.2 Profilul personalităţii deviantului ……………………..........................................…. 33

2.2. AGRESIVITATE ŞI COMPORTAMENT AGRESIV :

2.2.1 Agresivitatea – prezentare generală …………………............................................... 34

2.2.2Teorii explicative ale funcţionalităţii agresivităţii …….............................................. 39

2.3. FORMELE DE MANIFESTARE ALE AGRESIVITĂŢII :

2.3.1 Fenomene-simptom de manifestare …………………............................................... 41

1)Excitabilitatea ……………………………………............................... 41

2)Impulsivitatea ……………………………………............................... 41

3)Propulsivitatea …………………………………….............................. 41

4)Violenţa ……………………………………………............................ 42

5)Comportamente aberante ……………………….................................. 42

2.3.2 Agresivitatea verbală ……………………………….............................. 43

1) Calomnia …………………………………………............................ 43

2) Denigrarea ………………………………………….......................... 43

3) Ironia ……………………………………………….......................... 43

2

4) Sarcasmul …………………………………………........................... 43

2.4. AGRESIVITATEA ÎN CADRUL GRUPULUI :

1) Ocuparea şi apărarea unor părţi ale spaţiului ………..................................... 43

a) teritoriul individual ………………………………............................ 43

b) distanţa individuală ………………………………............................ 43

2) Disputarea obiectelor ………………………………….. .............................. 43

3) Rivalitatea ……………………………………………….............................. 44

4) Agresivitatea explorativă ………………………………............................... 44

5) Agresivitatea educativă ………………………………….............................. 44

6) Concurenţa ………………………………………………............................. 44

7) Reacţia de respingere a anormalului ………………….................................. 44

8) Agresivitatea verbală ……………………………………............................. 44

CAPITOLUL III : COMPORTAMENTUL AGRESIV CA FORMĂ DE

ADAPTARE ŞI COMPENSARE A FRUSTRĂRII

3.1. Agresivitatea – comportament de adaptare ………………....................................... 45

3.2. Comportamentul agresiv – formă de reacţie la

frustrare ……………………………………………………................................ 48

PARTEA A II-A- ASPECTELE PRACTICE ALE CERCETARII

CAPITOLUL IV: PARTEA PRACTICĂ

4.1. Obiectivele cercetării................................................................................................. 56

4.2. Ipotezele cercetării..................................................................................................... 56

4.3. Metodologia de cercetare........................................................................................... 58

4.4. Concluziile cercetării............................................................................................... 114

Bibliografie..................................................................................................................... 119

Anexe

3

INTRODUCERE

Societatea asigură individului cadrul dezvoltării personalităţii sale, modele de gândire

(mentalităţi) şi de comportament, relaţii interpersonale şi mijloace de trai, toate acestea reunite

într-un ansamblu unitar, într-un sistem foarte bine organizat prin care individul devine dependent

de cadrul social.

Viaţa individuală, ca şi cea comunitară sunt într-o măsură foarte mare influenţate de

societate, astfel încât individul poartă pecetea modelelor socio-culturale cărora el le aparţine.

Prin aceste modele, mai mult sau mai puţin interiorizate de individ, el se adaptează cerinţelor

societăţii.

Dar, aşa cum societatea prin intermediul sistemului de valori ale modelului socio-cultural

contribuie la formarea şi menţinerea personalităţii umane în limitele unor tipare specifice, în

egală măsură omul – prin acţiunile, deciziile şi conduitele sale – poate influenţa societatea.

Modelele socio-culturale oferite de societate sunt foarte importante mai ales pentru copiii

a căror personalitate este în formare. În acest sens un rol deosebit revine familiei care reprezintă

primul mediu social de contact al copilului şi, totodată, primul model de cultură şi educaţie. Ori,

astăzi a crescut foarte mult numărul familiilor dezorganizate, al copiilor străzii, pierind modelele

sociale, culturale şi morale pozitive, primând – ca atare – cele negative, adoptându-se, în final,

agresivitatea ca formă de adaptare.

Pe acest fond au loc următoarele aspecte:

1) o mare schimbare în perioada şcolarităţii, schimbare determinată de aşa-numita

“perioadă de criză”, perioadă de referinţă pentru dezvoltarea generală, “seculară”

( numită de Tunner ) a copilului, însoţită de caracteristicile specifice vârstei

(dezvoltare psiho-socială, dezvoltare cognitivă, morală), pe de o parte, iar pe de altă

parte, aspectele mai “fragile” din personalitatea copilului sau a familiei de

apartenenţă în aceste perioade de trecere, de “criză” (morale, concepţie despre lume

şi viaţă, etc.);

2) se formează structuri de comportament, structuri morale, mentalităţi.

Toate aceste aspecte enumerate anterior determină formarea şi dezvoltarea agresivităţii şi

a comportamentului agresiv, constituind, totodată, motivele alegerii temei.

Tot în rândul motivelor aş mai putea adăuga şi interesul şi curiozitatea privind modul de

manifestare al agresivităţii la copilul de vârstă şcolară privat de prezenţa unei familii şi ţinut în

4

diverse instituţii (case de copii, centre de plasament, etc.). În aceste instituţii de educaţie,

diferitele tipuri de agresivitate se manifestă pregnant.

Prin urmare, în viaţa socială există o creştere a agresivităţii. Această problemă a

agresivităţii – fie că este vorba de acţiuni colective sau individuale – preocupă în cel mai înalt

grad contemporaneitatea.

La nivel social-global există studii de sociopsihobiologie care estimează că secolul în

care trăim este saturat în frustrări şi agresivitate.

Aceasta este dată de înmulţirea fără precedent a surselor cu potenţial generator,

sensibilizator şi declanşator al unor trăiri disconfortante pentru individ şi comunitate. Cerinţele

adresate omului, în general, vis-à-vis de mecanismele sale adaptative se multiplică şi solicită

consumuri uriaşe de energie. Ca atare, decompensările emoţionale sunt frecvente, iar aceasta

reclamă asistenţă terapeutică şi educaţională specializată.

Fiecare secol generează fricile sale. Astfel, OSCAR MOORE scria despre bolile

contemporaneităţii, despre frustrările pe care le generează şi, în consecinţă, despre

comportamentele de adaptare. Ca atare, putem afirma că nu cunoaştem felul societăţii în care

noi trăim. Panica morală se ridică la violenţă, crimă, la denigrarea şi dezintegrarea familiei.

Oamenii de ştiinţă constată că mulţi cred că lumea este un loc pentru care merită să te baţi. Dar

problema este cât de bine putem duce “bătălia”, cât de bine ne putem adapta în această lume.

Problemele adaptative, generate de îmbibarea în frustrări, anxietăţi şi agresiuni a

perioadei de timp pe care o trăim se datorează şi accelerării fără precedent a schimbărilor din

mediul natural, dar, mai ales, social la toate nivelurile vieţii.

În consecinţă, asistăm la dezechilibre existenţial-funcţionale în plan intern-subiectiv şi

extern-comportamental, la dezordini biopsihologice, la sindroame de inadaptare, la

comportamente alienate, antisociale şi agresive.

Capitalismul modern şi transformările moderne, cu care ne confruntăm în ultimul timp,

au condus la schimbarea tiparelor de muncă şi de comportament, ceea ce a atras după sine

insecuritatea şi grija zilei de mâine. Ca atare, oamenii, indiferent de vârstă, se confruntă tot mai

mult cu testări şi figuri autoritare producătoare de frustrări. Efectele defavorabile ale acestor

aspecte se resimt în modificarea echilibrelor socio-adaptative, în creşterea prevalenţei stărilor de

tensiune mintală, agresiuni psiho-somatice cu efecte dezadaptative, maladaptative, inadaptative,

în planul întregii evoluţii a fiinţei umane.

Agresiunile cresc în permanenţă ca frecvenţă, fapt ilustrat de atacuri fizice, violuri,

incest, în care sunt cuprinşi deopotrivă adulţi şi copii, fapt ce conduce la o rată crescută a stress-

ului posttraumatic, la o serie de frustrări. Efectele frustrării asupra adaptării socio-umane tind să

capete, în ultimul deceniu, o formă cu totul particulară în centru şi estul Europei.

5

În România, după anul 1990, fenomenele discutate sunt generate de modificările de mari

proporţii a echilibrelor de la toate nivelurile vieţii şi organizării sociale. Ele apar ca o consecinţă

a perturbării ordinii obişnuite a lucrurilor şi ritmurilor de viaţă, a climatului ambiental-familial.

Schimbările sociale mari ( şomaj, greve, schimbarea tiparelor de viaţă, etc. ) se soldează

cu întreruperea comportamentelor umane individual organizate şi cu distrugerea optimismului şi

speranţei. Ele conduc la violenţă şi agresiune (DOLLARD). Acest model de realitate evidenţiază

un tip de discrepanţă care a furnizat modificări cognitive, surescitare, conducând la violenţă,

agresivitate, supărare, lipsă de speranţă (SPIELBERGER).

Neputinţa, dezorganizarea, întreruperea, acestea afectează sistemele emoţionale şi

motivaţionale ale oamenilor iar ele operează semnificativ în cadrul sistemelor de personalitate

(MANDLER & WATSON). În permanenţă ne confruntăm cu situaţii emoţionale periculoase,

definite ca alterare bruscă în câmpul forţelor sociale în care există individul, astfel încât se

schimbă expectaţiile lui faţă de sine însuşi şi faţă de relaţiile sale cu alţii.

Cercetând fenomenele în zona mai specială a delincvenţei juvenile, putem dobândi

răspunsuri deosebit de semnificative. Agresivitatea, sub miile ei faţete, este pretutindeni în

raporturile delincventului cu lumea, ilustrând, în fond, indiferenţa sa afectivă în raport cu

celălalt individ ca fiinţă omenească.

Vă întrebaţi, probabil, de ce raportul şcolaritate – agresivitate ? Vă răspund : deoarece

şcolaritatea reprezintă o perioadă de modelare şi formare a personalităţii adulte, acum se poate

interveni cu succes în acest sens.

Comportamentul copiilor, stilul lor de a reacţiona, de a se bucura sau întrista, de a se

înfricoşa sau nu, de a spera sau nu, toate acestea sunt, în primul rând, un reflex al modurilor de

comportare şi gândire întâlnit în familie.

De asemenea, sentimentul securizării psiho-afective cu efecte nebănuite la nivelul

formării personalităţii lor este alimentat de familie, oricât de precară ar fi această. Apoi,

imaginea de sine este un reflex al imaginii pe care şi-o formează în grupurile comunitare.

Dacă avem în vedere toate acestea, vom constata efectele frustrante ale copiilor ca având

această provenienţă. Ele sunt date de faptul că modelul familiei se schimbă, ceea ce duce la

schimbarea modelelor de identificare ale copilului, la schimbarea comportamentelor sale

concrete şi a stilului său de relaţie.

În prezent apar familii cu un singur părinte, divorţurile cunosc o frecvenţă uluitoare, iar

situaţiile în care un copil devine “obiect de partaj” nu sunt puţine la număr. Timpul petrecut de

părinţi cu copilul este tot mai scăzut, făcând ca acesta din urmă să devină tot mai singur şi să

caute surse de comunicare afectivă în afara nucleului parental. La acestea se adaugă statutul

6

social şi profesional al familiei, ameninţarea pierderii slujbelor, ceea ce conduce la diminuarea

pragului de toleranţă la frustrare.

Dintre toate categoriile umane, agresivităţile cunosc, în prezent, cea mai mare rată în

cazul elevilor. Ele sunt date de anumite situaţii frustrante (de frustrări) datorate de faptul că :

- în permanenţă ei sunt ierarhizaţi, evaluaţi, etichetaţi, sancţionaţi ori gratificaţi ;

- procesul instructiv-educativ – prin însăşi natura sa – îi pune în faţa situaţiilor

frustrante produse fie de faptul că nu au la îndemână instrumente şi cunoştinţe

necesare rezolvării de probleme apărute, fie de calitatea morală a cadrelor didactice,

modul de percepere de către copii a acestora, reacţiile dascălilor în faţa confuziilor

sociale ;

- familia însăşi, modul ei de organizare şi modelele oferite de ea creează stări

frustrante.

Modelele socio-comportamentale pozitive şi negative devin tot mai greu de descifrat,

sunt tot mai numeroase, iar judecăţile valorice ale adulţilor de autoritate sunt tot mai divergente.

Ca urmare, copiii se află în situaţia de neputinţă opţională şi acţională, putând dezvolta conduita

unui complex de neputinţă caracterizat prin lipsă de încredere în forţele proprii, agresivitate ca

formă de adaptare şi, chiar, reacţie la frustrare.

La vârsta şcolarităţii – care a fost centrată în lucrarea de faţă – se însuşesc cele mai multe

comportamente adaptative. Prin natura sa, şcolaritatea este legată de personalitatea în formare.

Acum echilibrele emoţionale şi psihice, în general, sunt fragile, acum se constituie clişee,

patternuri comportamentale persistente în timp şi transferabile ulterior în diverse activităţi.

Pe baza experienţelor sociale acumulate în această perioadă se formează :

- invarianţi comportamentali ;

- patternuri de răspuns cu statut de nuclee adaptative bune sau rele;

- se formează moduri evaluative privind lumea înconjurătoare ;

- repere de identificare personală în plan social.

Toate acestea se concretizează în tablouri comportamentale cu specificitate individuală.

Referindu-ne la adaptarea psihologică umană, aceasta a fost analizată biologic sau

sociologic, fără a fi suficient accentuate nuanţele sale psihologice.

Menţionăm şi faptul că agresivitatea este o problemă de o importanţă socială deosebită,

întrucât ea stă la baza comportamentelor violente de tipul crimelor, acţiunilor teroriste, etc., toate

acestea putând fi prevenite prin intervenţii terapeutice realizate încă de timpuriu, mai precis, încă

din momentul sesizării primelor manifestări agresive.

7

PARTEA I

ASPECTELE TEORETICE

ALE CERCETĂRII

CAPITOLUL I

ŞCOLARUL

- ASPECTE GENERALE -

1.1. CARACTERIZARE GENERALĂ

1.2. MODELUL FAMILIAL – FACTOR DETERMINANT AL AGRESIVITĂŢII

1.3. RELAŢIA ADAPTARE-FRUSTRARE- AGRESIVITATE

1.1. CARACTERIZARE GENERALĂ

1.1.1. TRĂSĂTURI DE SPECIFICITATE ALE ŞCOLARULUI

“Copilăria este acea vârstă fericită în care elanul primitiv care l-a făurit pe om, această

nelinişte în legătură cu sine şi cu lumea care a împins umanitatea la cele mai nobile realizări, ca

şi la eşecurile cele mai usturătoare, acest impuls care ne face să ieşim din noi înşine pentru a

căuta în aventură ceea ce este mai bun în noi nu este încă înfrânat, constrâns. Copilăria este

vârsta speranţei şi a visului. Copilul este fiinţa şi singura fiinţă care trăieşte în ea însăşi.” (J.

CHATEAU)

În general dezvoltarea psihologică a copilului se include ca notă esenţială, definitorie a

însăşi noţiunilor de “copil” şi “copilărie”: “copilul este fiinţa umană în dezvoltare spre statutul

de personalitate”, iar “copilăria este perioada de vârsta în interiorul căreia se realizează cele mai

profunde şi importante procese de dezvoltare a organizării psihocomportamentale a omului”.

Din perspectiva stadialităţii, perioada şcolară mică (6/7 – 10/12 ani) prezintă

următoarele încadrări:

1) stadiul dezvoltării psihosociale – în acest stadiu este foarte important să oferim

copiilor o activitate constructivă, limitând comparaţiile între cei buni şi cei “răi”;

8

2) stadiul dezvoltării cognitive, caracterizat prin operaţii concrete ale gândirii şi

începutul operaţiilor formale;

3) stadiul gândirii morale: tranziţie de la moralitatea constrângerii la moralitatea

cooperării, de la preconvenţional la convenţional. Acum are loc perceperea regulilor drept

înţelegeri mutuale, dar, pe de altă parte, supunerea la regulile “oficiale” se face din

respect pentru autorităţi sau pentru impresionarea celorlalţi.

Tot din punctul de vedere al stadialităţii, PIAGET încadrează şcolaritatea mică în stadiul

operaţiilor concrete (situat între 7 şi 12 ani). Acesta se caracterizează prin apariţia grupărilor

operaţionale care permit conceptualizări şi coordonări de concepte. Structurile operatorii, luate în

sine, sunt abstracte şi definesc o logică calitativă (a ordinii şi claselor), dar conţinutul lor rămâne

în bună măsură concret, deoarece se desfăşoară asupra obiectelor şi relaţiilor concrete dintre ele.

Prin urmare învăţarea devine tipul fundamental de activitate (URSULA ŞCHIOPU).

Aceasta înseamnă că activitatea şcolară va solicita intens activitatea intelectuală, procesul de

însuşire gradată de cunoştinţe cuprinse în programele şcolii elementare şi că, în consecinţă,

copilului i se vor organiza şi dezvolta strategii de învăţare, i se va conştientiza rolul atenţiei şi

repetiţiei, etc.

Progresele în dezvoltarea intelectuală sunt, de asemenea, evidente. Ceea ce începe să se

precizeze cu mai mare claritate în această perioadă şcolară este diferenţa dintre stilurile

cognitive. Acest concept desemnează tendinţa de a răspunde varietăţii sarcinilor şi problemelor

intelectuale într-un mod particular. Cercetările care vizează stilul cognitiv fac deosebirea între

stilul impulsiv faţă de stilul reflexiv şi stilul analitic faţă de cel tematic.

Realizând o educaţie instituţionalizată şi obligatorie, şcoala egalizează social accesul la

cultură; creează virajul de mentalitate spre lumea realului complex (virare ce solicită intens

adaptarea); impune modelele ei de viaţă, precum şi modelele sociale de a gândi şi acţiona;

creează sentimente sociale şi lărgeşte viaţa interioară, precum şi condiţia de exprimare verbală şi

comportamentală a acestuia.

Dar, legătura dintre şcoală şi viaţa socială, poate fi mai mult sau mai puţin strânsă.

Transformările, reformele învăţământului din ultimul timp au dus la înrăutăţirea situaţiei din

şcoli. Treptat, activitatea şcolară imprimă modificări în universul interior. Se destramă mitul

copilăriei şi se dezvoltă realismul concepţiei despre lume şi viaţă în care acţionează modele

sociale noi de a gândi, simţi, aspira şi tendinţele de identificare cu acestea capătă consistenţă.

În ceea ce priveşte caracteristicile afective ale acestei perioade, două probleme reţin

atenţia: delicvenţa juvenilă şi tulburările comportamentale. În ambele sensuri este implicată

problematica afectivă. Frustrarea, provocată la copil de diferenţa dintre codul grupului şi regulile

adulţilor, îi pot conduce pe cei cu o constelaţie afectivă aparte (lipsa încrederii în sine, relaţionare

9

socială dificilă, antagonism, etc.) spre încălcarea normelor. Aceşti copii par a căuta satisfacţie şi

recunoaştere în alt cadru decât cel şcolar sau familial.

Interesele încep să se dezvolte în procesul satisfacerii unor trebuinţe. Baza lor fiziologică

este legată de dominaţia creată în activitatea nervoasă superioară, în însuşi procesul satisfacerii

trebuinţelor, a unor forme de activitate.

În perioada micii şcolarităţi, activitatea şi munca şcolară creează cadrul unor condiţii

relativ noi, mai stabile şi mai organizate, ale dezvoltării psihice a copilului. Şcoala impune

copiilor o serie de cerinţe şi un anumit mod de conduită generală, obiectivat în norme şi reguli.

Forma caracterului se manifestă în particularităţile şi specificul acţiunilor şi faptelor

omului. Formarea caracterului depinde în mare măsură de temperament, de dirijarea voluntară

a conduitei, care se dobândeşte şi se exprimă prin capacitatea de “a te stăpâni” şi prin aceea de

“a acţiona” în conformitate cu un anumit ţel, şi de obişnuinţe, care constituie un produs

automatizat al experienţei generale de viaţă, al educaţiei şi al sumării latente a tuturor

influenţelor şi condiţiilor ce au acţionat activ în trecut şi au determinat reacţii stereotipice

specifice.

În ceea ce priveşte relaţia temperament – caracter în perioada şcolarităţii mici are lor

un intens proces de mascare a unor aspecte temperamentale. Copiii nestăpâniţi, vioi, încep să se

stăpânească relativ, iar copiii caracterizaţi printr-o inerţie a activităţii nervoase superioare, tipul

slab în special, suferă permanent solicitări, sunt activaţi.

Adesea se declanşează o criză care atinge vizibil comportamentul copilului. Deci

creşterea este marcată de conflicte ca şui cum ar fi de ales între un tip de activitate vechi şi altul

nou. Una din cele două activităţi care se supune legii celeilalte trebuie să se transforme şi în

continuare, îşi pierde puterea de a reglementa util comportamentul copilului.

Transformarea copilului în viitorul adult nu urmează, deci, o linie dreaptă, fără bifurcări

şi fără ocoluri. Principalele orientări la care copilul se supune în mod normal constituie, totuşi, o

ocazie frecventă de incertitudini şi ezitări. Dar câte alte ocazii întâmplătoare nu-l obligă să aleagă

între efort sau renunţare! Ele apar din mediul înconjurător, mediu constituit din persoane şi din

lucruri: mama sa, rudele sale, întâlnirile obişnuite sau neobişnuite, şcoala – care constituie tot

atâtea contacte - , relaţii şi structuri diverse, instituţii, prin care el trebuie să se încadreze, de

bunăvoie sau nu, în societate.

Limbajul interpune între el şi dorinţele lui, între el şi oameni, un obstacol sau un

instrument pe care el poate fi ispitit fie să-l ocolească, fie să-l ia în stăpânire, şi, în primul rând,

obiectele din apropierea lui, cele confecţionate, ceaşca, lingura, oala, hainele, electricitatea,

radio-ul, constituie pentru copil o stânjenire, o problemă sau un ajutor, îl îndepărtează sau îl atrag

şi-i modelează activitatea.

10

În viaţa copilului de 7 ani se întâmplă un mare eveniment: intrarea la şcoală. Acest

moment este amplu pregătit din perioada preşcolară în planul intereselor copilului, al

preocupărilor sale, al întregii dezvoltări psihice.

Pe planul dezvoltării proceselor de cunoaştere, copilul de 7 ani este capabil de a

înţelege un sistem mai amplu de cunoştinţe. Gândirea sa se exprimă deja sub forma

raţionamentului deductiv sau sub forma judecăţii inductive. Copilul de 7 ani simte plăcerea

conversaţiei, planul său mintal este relativ bogat – gândirea este activă, iscoditoare. El dispune

de cunoştinţe numeroase, ce au început să i se dezvolte. Gândirea sa dispune de procese largi de

generalizare, analiză şi sinteză. El posedă unele noţiuni concrete.

Prin urmare, o altă trăsătură specifică a dezvoltării copilului de 7 ani este aceea a

existenţei unui larg plan mintal, a posibilităţii formării şi dezvoltării noţiunilor, a capacităţii de

agândi, de a stabili o concluzie pe baza unor premise. Gândirea copilului are la 7 ani un caracter

concret, care surprinde feluritele relaţii dintre fenomene, succesiunea cauzală, necauzală, relaţiile

cantitative, calitative.

Memoria şi imaginaţia afectivă sunt, de asemenea, foarte dezvoltate. Copilul de 7 ani

ştie că dacă un copil mai mic plânge aceasta se întâmplă sau fiindcă s-a lovit sau fiindcă l-a

certat cineva şi imediat întreabă asupra pricinii plânsului în aceste direcţii.

Autodisciplinarea, autocontrolul conduitei au la bază creşterea caracterului activ al

dinamicii corticale. În genera, pe la 7 ani , copilul manifestă, atât faţă de actele de conduită, cât şi

în procesele de cunoaştere, elementele evidente de autodisciplinare.

1.1.2 COPILUL ŞI FAMILIA

Lumea sufletească a copilului are particularităţile ei prin care se deosebeşte de lumea

sufletească a adultului. Adulţii se înşeală adesea atunci când încearcă să transpună asupra

copiilor propria lor mentalitate, în loc să facă efortul de a înţelege mentalitatea acestora.

Pentru copii, părinţii reprezintă modelul acestora. Relaţiile dintre părinţi şi

comportamentul acestora sunt imitate de copiii din familie. “Atitudinea părinţilor faţă de copii

vectorializează atitudinea copiilor faţă de părinţi, precum şi a copiilor între ei în cadrul

fratriei” (C. ENĂCHESCU).

În această privinţă, cele mai importante forme de devianţe care apar sunt manifestate

prin sintagma “ură familială” (G. ROBIN). Acest termen înregistrează forme diferite, G.

ROBIN fiind unul dintre cercetătorii care le-a descris şi clasificat astfel:

11

1) ura dintre fraţi are la bază reacţii de apărare instinctivă, dar şi dorinţa unuia de a

domina, precum şi dorinţa celuilalt de a ieşi de sub dominanţă. Ea este expresia unui

dezacord legat de “rangul de fratrie”, precum şi a refuzului de a accepta dominarea

unuia de către celălalt. Este un sentiment de revoltă.

2) ura dintre surori are la baza ei vanitatea şi amorul propriu. Ea este expresia dorinţei

fiecăreia de “a fi” mai mult sau altceva decât cealaltă soră. Cauzele le regăsim în

neînţelegeri, în sentimentul de gelozie etc.

3) ura dintre fraţi şi surori are la bază gelozia, rănirea amorului propriu, vanitatea.

Ideea de superioritate a fratelui asupra surorii sale poate declanşa sentimentul tandru de

protecţie, dar şi revolta acesteia de a fi supusă; impresia că unul sau una sunt mai

avantajaţi de părinţi sau neglijaţi, etc.

4) ura maternă. T. RIBOT afirma că “în societăţile umane dragostea maternă este

elementul universal, stabil, nodul vital”.

5) ura paternă se manifestă prin ostilitate, tiranie, răceală, dominanţă, ironizare,

impresia că dragostea soţiei sale pentru el este orientată către copii, invidia. Sentimentul

patern este mult mai instabil decât cel matern.

6) ura filială reprezintă clasica rivalitate “fiu – tată”. Este vorba de fapt, despre conflictul

statutelor şi al rolurilor, manifestat prin tendinţa fiului de a uzurpa statutul şi de a prelua

rolul tatălui, de a se substitui acestuia.

Toate acestea demonstrează rolul major al familiei în formarea şi dezvoltarea

personalităţii copilului şcolar mic, subliniază importanţa relaţiilor dintre părinţi, dintre fraţi,

dintre părinţi şi copii, precum şi importanţa covârşitoare a modelelor familiale oferite.

Analog, se poate vorbi şi despre formarea personalităţii copilului lipsit de familie, a

copilului abandonat în centrele de plasament unde modelul familial este substituit, într-o măsură

mare, de cel şcolar în care întregul personal didactic (învăţători, educatori etc.), cât şi cel auxiliar

(supraveghetori, îngrijitori, etc.) suplinesc dragostea şi protecţia familială de care copiii au atât

de mare nevoie, De aceea, ei trebuie să fie nişte modele demne de urmat.

1.1.3 COPILUL ŞI REALITATEA SOCIALĂ

Copilul trăieşte într-o lume de miracole în care totul este însufleţit. El se obişnuieşte

treptat cu realitatea pe care şi-o însuşeşte printr-un dublu proces. de asimilare şi acomodare (J.

PIAGET). În acest sens, educaţia este mijlocul de a conduce copilul din lumea viselor sale în

12

lumea reală. Această “trecere” poate constitui pentru mulţi copii o criză gravă cu implicaţii

asupra dezvoltării şi a sănătăţii mintale.

Un rol deosebit de important pentru această perioadă revine formării personalităţii

copilului. BOUYER şi MARTIN – SISTERON pun un accent deosebit pe următoarele aspecte

implicate în formarea personalităţii copilului: familia, şcoala şi societatea.

Factorii cei mai importanţi în formarea personalităţii şi caracterului copilului sunt:

1) instinctul de dominare care garantează forţa personalităţii şi capacitatea de adaptare a

individului, sentimentele sale de onoare. În cazul tulburării acestuia, pot apărea diferite

tipuri de devianţe precum: orgoliul, vanitatea, invidia, conflictele afective, complexele

de inferioritate.

2) teama de risc necunoscut şi de durere dă naştere la prudenţă, aprecierea raţională a

situaţiilor, scopuri utile etc. Devianţele care pot apărea sunt: lenea, laşitatea, rutina,

superficialitatea.

3) apetenţa alimentară este un fapt natural la copil. Din punct de vedere moral, ea se

manifestă ca o tendinţă inferioară. În acest caz, pot apare următoarele tipuri de devianţă:

răsfăţ, refuz alimentar etc.

4) tendinţa de a construi lumi imaginare este o situaţie frecvent întâlnită la copii,

aceştia având obiceiul să se refugieze în imaginar şi să viseze. O asemenea înclinaţie

trebuie să rămână un simplu joc şi să nu devină un mecanism cu ajutorul căruia să

evadeze din situaţiile dificile. BLEUER şi CLAUDE au subliniat importanţa acestei

predispoziţii în autism şi schizofrenie. Alte devianţe care pot apărea sunt: obsesiile,

scrupulele, fobiile, mitomania. În toate aceste situaţii familia este prima care are datoria

de a împiedica copilul să evadeze în imaginar în afara situaţiilor de joc.

5) tendinţa la curiozitate ţine de dorinţa copilului de a cunoaşte.Este faza interogativă a

lui “De ce?”. Trebuie să i se răspundă de fiecare dată clar, concis, evitându-se ironia,

greşelile, etc. Astfel se formează cunoştinţele şi gândirea logică. În caz contrar, copilul va

căuta răspunsurile fie în afara familiei sale, fie în propria sa imaginaţie. Devianţele care

pot apărea se manifestă prin deformarea gândirii şi prevalenţa imaginaţiei asupra

logicii.

6) sexualitatea. La copii se consideră că există în germene tendinţa la anomaliile viitoare

ale adultului. În legătură cu aceste aspecte sunt menţionate următoarele devianţe:

sadismul (manifestat prin plăcerea de a chinui animalele), masochismul (manifestat prin

tendinţa de a fi umilit sau de a suferi dureri), narcisismul. Remediul acestora se găseşte

în: activităţi sportive, jocuri active, gimnastică, etc.

13

7) sentimentele morale şi religioase pot avea un rol reglator– modelator şi sublimativ

pentru alte tendinţe care se pot manifesta. Uneori, impregnarea ideilor ateiste poate fi

urmată de convingerea că omul este liber să facă orice, conform voinţei sale libere. În

mod contrar, ideile legate de iad şi pedeapsa viitoare pot genera la copii angoase, fobii,

obsesii.

1.2. MODELE EDUCATIVE

1.2.1. MODELUL FAMILIAL – FACTOR DETERMINANT

AL AGRESIVITĂŢII

Înainte de “a fi el însuşi”, copilul este “altul” sau “alţii”. Orice copil se formează ca

personalitate după modelul oferit de “imaginea” celuilalt. Orice sistem de educaţie ca act de

formare a individului începe cu imitaţia şi se încheie cu identificarea unui model.

Imitaţia şi identificarea la copil se fac în raport cu “influenţele”, înţelegând prin acestea

presiunile sau reprimările, cu caracter extern, exercitate de părinţi asupra copilului.

Orice educaţie ca proces de formare a copilului trebuie să înceapă şi să se desfăşoare în

cadrul grupului familial, de origine al acestuia. Persoanele cărora le revine sarcina formării

copilului sunt, în primul rând, părinţii. Urmele mentale lăsate de familie fiecărui individ exercită

mai târziu influenţe sociale în ceea ce priveşte predispoziţia lui şi în ceea ce priveşte “puterea

creatoare în domeniul tradiţiei, artei şi religiei”. Se vorbeşte, deci, despre existenţa unui aşa –

numit “complex familial”.

În cadrul grupului familial, bărbatul, în calitatea sa de tată, simbolizează interdicţia şi

forţa disciplinară, imaginea autorităţii , cel care permite dirijarea dorinţelor şi construcţia psihică

a fiinţei umane.

Pentru orice tată, copilul este, în primul rând, o afirmare a virilităţii sale, ca prezenţă în

familie. Concomitent în cazul în care acesta este băiat, el va avea pentru tatăl său semnificaţia

simbolică a “continuităţii” acestuia. Ca atare, aşa cum tatăl reprezintă un anumit simbol pentru

copil, tot aşa şi copilul reprezintă un simbol pentru tată.

Modul în care tatăl îşi exercită rolurile sale diferă în raport cu tipul de tată. În acest sens,

se disting câteva tipuri de tată după cum urmează (C. ENĂCHESCU):

a) tată agresiv, violent, autoritar, intolerant;

b) tată blând, cald, prietenos;

c) tată anxios, depresiv, închis, defetist;

d) tată iubitor, simpatic, văzut ca un semi-zeu.

14

Devenit adult, copilul va imita, la rândul său, modelul tatălui pe care l-a avut. În cadrul

unei familii, bărbatul este şi soţ şi tată, iar femeia – soţie şi mamă, fiecare dintre ei îndeplinind

două roluri, pe de o parte, rolul conjugal şi, pe de altă parte, rolul patern.

Pentru un copil, mama reprezintă centrul experienţelor sale pe plan fiziologic, psihologic,

afectiv şi intelectual. Ea reprezintă sursa esenţială a întregii dezvoltări mintale a copilului,

precum şi sursa de stimuli emoţional – afectivi orientaţi către copil. Mama este primul contact cu

lumea, cu semenii. Relaţia dintre mamă şi copil se realizează prin voce, hrană, miros, vedere,

sentimentul de securitate, satisfacţie, joc, etc. (C. ENĂCHESCU).

Atitudinile materne nocive pot declanşa apariţia unei largi game de boli la copil pe plan

somatic, psihic sau psiho-somatic. Prin urmare, mama reprezintă pentru copil nu numai o sursă

de stimuli cu efect pozitiv, ci şi o sursă de frustrări şi carenţe cu efect negativ. În sensul acesta,

mama, în raport cu tatăl, are un efect mult mai direct, mai important şi imediat asupra dezvoltării

copilului.

În timp ce efectele negative ale modelului patern se vor manifesta mai târziu în

comportamentul şi atitudinile copilului, în modelul personalităţii acestuia, efectele negative ale

modelului matern se manifestă precoce, mai ales în sfera emoţional-afectivă, vegetativă şi

somatică.

Aşa cum există anumite tipuri de tată, la fel se poate spune că există şi anumite tipuri de

mamă:

a) mama captivă caracterizată prin egoism, arhaism al comportamentului afectiv, caracter

imperios, vigilent;

b) mama abuzivă este tipul care nu poate desprinde dragostea maternă de propria sa

persoană;

c) mama nesecurizantă este cea care priveşte copilul ca pe un mijloc şi nu ca pe un scop;

d) mama intelectuală se caracterizează prin ordine, corectitudine, grijă pentru echilibrul

alimentar şi igienic;

e) mama copiilor infirmi este hipergrijulie, scrupuloasă, agresivă uneori faţă de infirm.

În ceea ce priveşte influenţa cuplului familial se consideră că atât mama, cât şi tata

influenţează copilul nu doar prin comportamentul lor individual, ci şi prin natura relaţiilor lor

conjugale. Copilul va percepe relaţiile conflictuale dintre părinţi. Tulburările din interiorul

cuplului vor genera la rândul lor (secundar) tulburări din partea copilului. S-a observat că

aproximativ trei sferturi dintre copiii cu tulburări caracteriale şi de comportament au părinţii

despărţiţi. În cazul copiilor agresivi se constată existenţa unor relaţii familiale marcate de

violenţă şi agresivitate a părinţilor, unul împotriva celuilalt.

15

Este dovedit ştiinţific că un copil care îndură de mic presiunea unei comportări părinteşti

dure îşi însuşeşte acelaşi fel de comportare; devine dur în relaţiile cu ceilalţi copii şi apoi, la

maturitate, cu restul oamenilor.

Argumentul palmelor, al bătăii cu cureaua sau vergeaua trebuie să dispară din “arsenalul

educaţiei”. Părerea că bătaia îndreaptă ceva a fost, în nenumărate rânduri, infirmată. La fel s-a

prăbuşit altă prejudecată părintească, cea privind caracterul implacabil “rău” al progeniturii lor:

ar fi brutal, agresiv, crud doar pentru că “aşa s-a născut”. Lipsa de logică este atât de flagrantă,

încât părinţii , dacă află că propriul lor copil l-a bătut pe altul, recurg tot la bătaie. De aici apare o

atitudine agresivă a părinţilor faţă de copil, iar la acesta, o reacţie agresivă care se poate

interioriza.

Situaţia se agravează în cazul unui prost climat familial: mizeria materială, mizeria

morală, neînţelegerea, alcoolismul, toate formele de disociere familială şi consecinţele lor:

copii nelegitimi, copii proveniţi din adulter, copii adoptaţi, etc.

De multe ori, copilul are înclinaţia naturală de a-l atrage pe adult pe terenul violenţei, de a-l

“încerca” astfel. Superioritatea părintelui se dovedeşte atunci când acesta se poate stăpâni. Dacă

se lasă “scos din răbdări” înseamnă că a fost “manevrat” de copil; dacă însă părintele rămâne

lucid, copilul îşi dă seama ce înseamnă stăpânirea de sine, siguranţa reacţiei sale.

Nepăsare, brutalitate, nepricepere, egoism sunt trăsături de neconceput pentru ceea ce

înseamnă, în înţelesul cel mai direct, noţiunea de PĂRINTE. Este normal ca părinţii să aibă

dreptul de a folosi mijloace de constrângere, ca şi recompensare, însă bătaia nu rezolvă

impasurile, doar le ascunde, pentru ca apoi, după un timp, acestea să erupă cu o vigoare sporită.

Actele de agresivitate aflate pe treapta lor maximă – violenţă – sunt de regulă, comise de

tineri slab ataşaţi mediului în care trăiesc, şcolile sau profesiunii alese, dar mai există şi cealaltă

faţă a monedei, când exemplul / modelul negativ, mai cu seamă al unor oameni apropiaţi, fie

părinţi, fie rude, îl pot atrage pe tânăr pe o pantă extrem de primejdioasă, nocivă a manifestărilor

antisociale, făţişe, curente.

Un moment deosebit ce se petrece în jurul vârstei de 7 ani îl constituie intrarea la şcoală a

copilului când are loc transferul sentimentelor către o “mamă-substitut”. Aceasta nu este alta

decât învăţătoarea care va fi privită cu o tandreţe pasională, dar fără alte sentimente. Acest

transfer nu trebuie confundat cu tendinţa adolescentului de a se îndrăgosti de femeia mai în

vârstă, Însă, dacă mama este prea ataşată de copil, mai ales de băiat, sentimentele lui faţă de

educatoare o fac geloasă; prin urmare, mama devine violentă şi îl face pe băiat să sufere.

Mai târziu în evoluţia copilului, apare următoarea problemă: dacă idealul tatălui privindu-l

pe fiul său coincide cu idealul fiului. Când idealul tatălui începe să se destrame se manifestă

neliniştea fiului însoţită de emoţii contradictorii: - afecţiune – neplăcere; tandreţe – teamă. În

16

acest context, idealizarea tatălui scade şi, ca atare, sentimentele negative sunt dominante în

relaţia tată-fiu.

Un alt aspect deosebit de important este existenţa complexului Oedip, acesta fiind un

sistem de atitudini tipice pentru o societate patriarhală, iar în jurul vârstei de 6 ani atitudinile

copilului includ elemente ale urii şi dorinţei suprimate.

În general, complexul oedip este un ansamblu organizat de dorinţe erotice şi ostile,

totodată, pe care copilul le resimte faţă de părinţii săi. Se descriu două “situaţii oedipiene”:

pozitivă şi negativă (C. ENĂCHESCU).

În forma pozitivă se manifestă atracţia copilului pentru părintele de sex opus şi rivalitate

faţă de cel de acelaşi sex. În forma negativă, copilul manifestă atracţie pentru părintele de acelaşi

sex şi ostilitate faţă de părintele de sex opus.

S. FREUD pune “complexul oedip” la baza dezvoltării psihice a individului, la formarea şi

maturizarea emoţional-afectivă a personalităţii acestuia.

Se consideră că, de regulă, complexul oedip este lichidat în momentul în care copilul,

devenit tânăr adolescent, se va identifica cu părintele de acelaşi sex, ieşind astfel de sub

dominaţia şi dependenţa parentală şi identificându-se cu noul său rol. De fapt, este vorba despre

un conflict al rolurilor, conflict al unei “situaţii triunghiulare” în cadrul căreia fiul uzurpă rolul

tatălui căruia i se substituie ca rol, în raport cu mama sa care este obligată să-şi schimbe rolul de

mamă în cel de soţie (C. ENĂCHESCU).

Un rol important în creşterea, educarea şi formarea personalităţii copiilor o are şi

modalitatea de formare a cuplului marital. Căsătoria se întemeiază pe fundamente morale,

legale şi religioase impuse de fiecare societate, precum şi pe diverse reguli morale, expectaţii

economice şi anumite comportamente şi atitudini ale soţului şi soţiei.

Din momentul concepţiei, relaţia mamă-copil devine o grijă a comunităţii în sensul că

mama trebuie să respecte anumite obiceiuri şi să urmeze anumite ritualuri morale, igienice,

religioase.

Se mai vorbeşte şi despre tipul de familie non-parentală. Aceasta este structura familială

asimetrică formată dintr-un părinte şi copilul (copiii) său (săi), fie prin decesul celuilalt părinte,

fie prin divorţ. fie prin abandonarea familiei de către un părinte, fie prin decizia de a nu se

căsători a părintelui, fie prin adopţiunea realizată de o persoană singură, fie prin naşterea unui

copil dintr-o relaţie liberă, în afara căsătoriei.

În cadrul acestui tip de familie, schimbările din raportul părinte-copil depind de timpul pe

care părintele îl consacră copilului, de modul în care efectele separării au marcat adultul, de stilul

de viaţă, de modul în care adultul dezvoltă strategiile de rezolvare a problemelor de viaţă.

17

În concluzie, am putea spune că familia îndeplineşte un rol deosebit de important în

creşterea, dezvoltarea şi formarea personalităţii copilului. ca atare, funcţiile sale sunt multiple,

după cum urmează:

1. funcţia economică;

2. funcţia reproductivă;

3. funcţia de socializare cu câteva subfuncţii:

a. integral-formativă;

b. psiho-morală;

c. social-integrativă;

d. cultural-formativă.

4. funcţia de solidaritate care se referă la :

a. relaţia conjugală;

b. relaţia parentală;

c. relaţia fraternală.

5. funcţia afectiv-sexuală (sau sexuală şi reproductivă).

1.2.2. COMPARAŢIE CENTRUL DE PLASAMENT –

ŞCOALA DE MASĂ

Familia şi copilul reprezintă elementele de bază ale societăţii; familia fiind cadrul în care

copilul se naşte, creşte, se dezvoltă şi implicit, îşi formează personalitatea.

Până la FREUD, se consideră că viaţa propriu-zisă, în special cea psihică, începe odată

cu naşterea individului, parcurgând etape succesive de dezvoltare-maturizare. Acest punct de

vedere este susţinut de teoria lui J. PIAGET.

După O. RANK, în procesul de formare şi creştere a personalităţii individuale, se disting

patru faze majore:

1. faza familială care consideră că viaţa începe cu o unire, reprezentată prin cuplul

marital. Naşterea individului va reprezenta o experienţă psihotraumatizantă pentru

copil (“traumatismul naşterii”), accentuată de secţionarea cordonului ombilical, ca

simbol al separării de mamă a acestuia. Urmează apoi e etapă de creştere şi de

desprindere treptată a copilului de părinţii săi, în special de mamă, cu ieşirea acestuia

de sub controlul şi autonomia maternă.

2. faza socială este considerată ca fiind o “renaştere” prin afirmarea externă a

individului, concomitent cu separarea completă a acestuia de familia sa de origine.

Este faza formării şi a lichidării complexului oedip.

18

3. faza artistică reprezintă unirea individului cu natura, cu realitatea, cu lumea. Ea se

caracterizează prin dominarea gândirii, considerată tot ca un proces de afirmare

socială, de dobândire a prestigiului şi autorităţii individuale.

4. faza spirituală este considerată a fi faza superioară, corespunzătoare idealurilor etice

şi spirituale ale individului. Ea este privită ca fiind un proces de afirmare deplină a

persoanei respective. Această fază este caracterizată prin identificarea individului cu

anumite idealuri spirituale, ideologice sau filosofice, reprezentând în fond momentul

desăvârşirii fiinţei sale.

Pornind de la această “structură” de formare a personalităţii – oferită de O. RANK – nu

putem să nu punem următoarea întrebare “Tot aşa este şi în cazul copiilor lipsiţi de părinţi, a

căror personalitate se formează în Centrele de Plasament ?”

Pentru a răspunde la această întrebare vom porni de la o problemă cu caracter general, şi

anume Cum ajung aceşti copii în centrele de plasament? Răspunsul ţine de câteva situaţii de o

extremă importanţă:

a. părinţii copilului sunt decedaţi, necunoscuţi, puşi sub interdicţie;

b. părinţii sunt declaraţi judecătoreşti morţi sau dispăruţi;

c. părinţii sunt decăzuţi din drepturile părinteşti;

d. copilul este pur şi simplu declarat abandonat;

e. dezvoltarea sau integritatea morală a copilului este periclitată în familie din motive

în / dependente de voinţa părinţilor.

În cele mai grave situaţii – atunci când părinţii sunt dezinteresaţi, reci, distanţi, pasivi în

ceea ce priveşte formarea şi educarea propriului copil – aceştia (copiii) preferă să locuiască pe

stradă, în parcuri, în gurile de canalizare.

În acest sens, avem de-a face cu două situaţii-problemă: fuga şi vagabondajul.

Dicţionarul explicativ al limbii române contemporane (DEX) defineşte astfel cuvintele fugă şi

vagabondare:

# fuga este deplasarea cu paşi repezi; alergare, goană, părăsirea grabnică a unui loc

pentru a scăpa de o constrângere sau de o primejdie;

# vagabondare înseamnă a rătăci fără ţintă, hoinărind dintr-un loc într-altul; trăind ca un

vagabond.

Prin urmare, fuga este egală cu părăsirea casei părinteşti, a şcolii, având poate un ţel,

scop, direcţie, pe când vagabondarea este egală cu rătăcirea de colo, colo, fără ţintă.

19

La rândul său, NORBERT SILLAMY în Dicţionarul psihologiei încearcă să fie şi mai

exact:

- fuga înseamnă plecare de la domiciliul său (la copil, fiind epilogul unui conflict cu

anturajul, câteodată reacţie la opoziţia faţă de mediul care nu-l satisface, totodată o speranţă

confuză de a găsi aiurea ceea ce i-a fost până atunci refuzat);

- vagabondarea se referă la aceea că vagabondul nu se fixează nicăieri, nu are domiciliul

fix, este unul care îşi urmează “visurile”, construindu-şi un fel de “fabulă trăită” (DUPRE). La

copii, vagabondajul apare în special la indivizii emotivi – de exemplu: frica de a se întoarce

acasă din cauza unei note proaste luată la şcoală - , la cei instabili şi lipsiţi de suport afectiv –

abandon, dezmembrarea familiei . . .

Consecinţele fugii sunt adeseori extrem de serioase: furt, agresivitate. În orice caz, este

vorba despre un comportament specific neadaptatului. În acest sens, relaţia dintre ele ar putea fi

astfel schematizată:

- furt de-acasă – fugă de-acasă – grup – agresivitate;

- fugă de-acasă – grup – furt social – agresivitate;

- grup – furt de-acasă – fugă de-acasă – agresivitate;

- grup – furt social – fugă de-acasă – agresivitate;

- furt de-acasă – fugă de –acasă – prostituţie etc;

Distanţa dintre ele este dată de durată: fuga are un caracter de criză, iar vagabondajul

este un fenomen complex având o desfăşurare în timp. În funcţie de cauze, fuga are diverse

forme: forma de pulsiune emotivă, ca rezultat al unei stări conflictuale cu şcoala, cu familia, o

situaţie familială deosebită generată de disocierea căminului, lipsuri materiale, tendinţele

revendicative, hebefreniile “de orgoliu”. Fuga mai poate fi o expresie a unei dorinţe de aventură,

de evadare pentru a vedea lucruri noi, în special pentru a întâlni şi a trăi o experienţă imaginară

indusă printr-o sugestibilitate infantilă din lecturi sau din influenţe relaţionale.

Vagabondajul este o reacţie organizată care apare din lipsă de ataşament familial sau

faţă de o constrângere dificil suportată; de asemenea, poate fi rezultatul imitaţiei şi al sugestiei ca

şi al tentaţiei de “socializare” prin intrarea într-o bandă (N. MITROFAN). Durata variază de la

fuga de o jumătate de zi, până la marile fugi, de 2 – 3 luni, în care subiectul se asociază cu

persoane psihopate şi trăiesc din experienţe la baza cărora stau cele mai diverse manifestări

antisociale.

Centrele de plasament oferă acestor copii cu probleme de adaptare sau lipsiţi de o familie,

un sistem de educaţie, un model şcolar şi familial, în general, un substitut pentru părintele absent

din procesul de formare şi dezvoltare a personalităţii acestor copii.

20

În primul rând, educaţia în centrele de plasament răspunde unor nevoi speciale şi, deci,

implică şi formarea unor obiective complementare celor generale de educaţie şi învăţare.În acest

sens, conceptul de nevoie este definit extrem de diferit. Unii asociază conceptul cu ideea de

lipsă, carenţă, alţii de motivaţie, de tensiunile din organism, iar alţii se referă la noţiunea de

dorinţă.

Definit sintetic, conceptul de nevoie s-ar rezuma la o exigenţă impusă de mediul natural

sau social care ar pendula între două tipuri mari de nevoi: nevoi înnăscute (naturale,

fiziologice), primare, inerente organismului şi nevoi câştigate, ambele fiind surprinse în ierarhia

nevoilor din piramida lui MASLOW şi anume:

- primul nivel cuprinde nevoile fiziologice (hrană, căldură);

- al doilea nivel cel de securitate (protecţia împotriva pericolelor);

- al treilea nivel, apartenenţă şi dragoste (dragoste, afectivitate, prietenie);

- al patrulea nivel, respectul de sine (încrederea în sine, respectul faţă de alţii);

- al cincilea nivel, realizarea personală (posibilitatea de a-şi dezvolta potenţialul ).

Prin urmare, formarea personalităţii şi felul în care individul îşi rezolvă propriile sale

situaţii de viaţă priveşte procesul de creştere, dezvoltare şi socializare al individului. La aceasta

contribuie două elemente deosebit de importante:

a. influenţa modelului socio-cultural, reprezentată prin următoarele aspecte: asocierea

la grupurile delictuale; nivelul de instrucţie şcolară sau culturală a individului;

structura grupului familial de origine; apartenenţa la o anumită clasă socială; statutul

de emigrant sau / şi de minoritar etc;

b. trăsăturile individuale reprezentate prin: vârstă, sex, nivel de inteligenţă, constituţia

bio-psihică; boli psihice actuale sau anterioare; prezenţa sau absenţa unor infirmităţi

etc.

În ceea ce priveşte formarea personalităţii copilului, interesează trei elemente şi anume:

1. imaginea de sine: “băiat bun” (admis); “băiat bun” (respins);

2. raporturi şi evoluţie: frustrări şi carenţe afective; traume psihosociale, familiale,

profesionale;

3. tulburări psihice: de comportament, nevrotice, psihice, psihopatice (C.

ENĂCHESCU).

Situaţia de frustrare mai sus amintită, determină adoptarea unui comportament agresiv

adoptat, în ultimă instanţă, atât ca o formă de adaptare, cât, mai ales, ca o compensare, ca o

formă de reacţie la starea de frustrare deja existentă. Această agresivitate provine dintr-o gravă

insatisfacţie afectivă. Tonusul agresiv al relaţiilor oferite copiilor “fără familie” se măsoară, deci,

nu numai prin bătaie, ci şi prin absenţa afecţiunii (tot un act ostil la adresa copilului).

21

Comportamentul agresiv al copilului lasă, de această dată, să se întrezărească un profund

sentiment de insatisfacţie fiind, aşadar, tot de origine frustrantă.

Un aspect de o importanţă deosebită este situaţia oedipiană care are un rol esenţial în

formarea individului. Absenţa ei poate avea consecinţe extrem de grave atât pentru individ, cât şi

pentru grupul social în care se află acesta.

Absenţa unui model parental real care să reprezinte autoritate, protecţie şi afectivitate are

consecinţe serioase asupra formării copilului. Instinctele, în loc să fie anulate, vor fi eliberate sub

forma agresivităţii şi a conduitelor de violenţă învăţate, care vor servi ca forme de “adaptare-

integrare” socială a acestor indivizi în societate (C. ENĂCHESCU).

Copiii nedoriţi de părinţi, abandonaţi de aceştia, fără familie, vor avea în locul protecţiei

afective situaţii frustrante şi carenţe emoţionale. Ei se vor forma ca personalităţi agresive, pentru

care societatea este o “piedică” şi o “zonă de interdicţie”.

Lipsa modelului familial are consecinţe negative asupra maturizării lor emoţional-

afective, intelectuale, în integrarea socială, în comunicarea şi relaţionarea cu ceilalţi, în final, în

ceea ce priveşte propria lor identitate. Lipsa modelului va face ca “identitatea” acestora să se

formeze în raport cu cea a grupelor similare de indivizi “subsocializaţi”, grupuri de delincvenţi,

de vagabonzi, de prostituate. Ei devin fie dependenţi sociali, fie sociopaţi antisociali. Pulsiunile

primare, lipsite de cenzura Supra-Eului moral, le vor conferi un profil psihologic specific.

1.3. RELAŢIA ADAPTARE – FRUSTRARE – AGRESIVITATE

1.3.1 DEFINIREA CONCEPTELOR ŞI RELAŢIA DINTRE ELE

Omul trebuie să se adapteze mereu la mediul în care trăieşte, la evenimentele de viaţă cu

care este confruntat. El trebuie să înfrunte piedici, să suporte conflicte, să învingă frustrări sau să

depăşească situaţiile stresante.

Adesea omul urmăreşte realizarea mai multor scopuri, aspiraţii, dorinţe. Resursele

endogene sau exogene de care dispune persoana umană sunt însă limitate. Din punct de vedere

psihologic, atunci când se impune o alegere între motive diferite, mutual exclusive, apare un

conflict. În acest caz, asupra individului se exercită două sau mai multe forţe cu valenţe diferite,

dar de intensitate aproximativ egală. În funcţie de caracterul acestor forţe se stabilesc trei tipuri

de situaţii conflictuale:

Conflictul atracţie – atracţie (A – A) este situaţia în care alternativele puse în faţa

individului sunt la fel de dezirabile, adică ambele valenţe sunt pozitive. De obicei, în cazul

22

acestui tip de conflict deciziile sunt luate rapid, după o scurtă perioadă de oscilaţie. Uneori însă,

când alegerea este foarte importantă, conflictul A – A poate genera comportamente neadaptive.

Conflictul de tip evitare – evitare (E – E) apare în cazul în care subiectul trebuie să

aleagă între variante la fel de indezirabile (ambele valenţe sunt negative). Uneori se caută „răul

cel mai mic”. Alteori soluţia apare în evaziunea fizică sau imaginară ori în comportare agresivă.

Conflictul de tip atracţie – evitare (A – E) apare atunci când un scop are atât aspecte

(valenţe) pozitive, cât şi negative. Subiectul îşi dezvoltă o atitudine ambivalentă, simţindu-se în

acelaşi timp atras şi respins de un obiect-scop sau o sarcină. Acest tip de conflict este cel mai

frecvent în viaţa de zi cu zi. El apare mai ales sub forma alegerii între două sau mai multe

alternative care au simultan atât valenţe pozitive, cât şi negative.

Un conflict nerezolvat sau cronicizat este o sursă de FRUSTRARE. Aceasta se defineşte

ca fiind starea celui care este privat de o satisfacţie legitimă şi este înşelat în speranţele sale.

Frustrarea poate fi datorată absenţei unui obiect (de exemplu, lipsa de mâncare pentru un

om înfometat), lipsei de bani, de loc de muncă sau întâlnirii unui obstacol în calea îndeplinirii

dorinţelor (boală, fonduri nesatisfăcute, dificultăţi de încadrare). Frustrarea se manifestă în cazul

în care nu se obţine ceva la care persoana consideră că ar avea dreptul (o provocare, o evaluare

sportivă, etc.). Dificultăţile sunt denumite externe când sunt provenite din mediu şi interne când

ele depind de individ.

Nu ştim dacă o situaţie este frustrantă pentru un individ decât studiind comportamentul

său. Reacţiile la frustrare sunt foarte variate: ele depind de natura agentului frustrant şi de

personalitatea celui care este supus acestuia. În general, răspunsul este agresiv. Agresivitatea

poate fi dirijată spre un obstacol, deplasată pe un substitut sau reîntoarsă către sine. În unele

cazuri, agresiunea total inhibată este înlocuită de regresia la un stadiu anterior de dezvoltare

(reapariţia unei conduite vechi) sau poate fi dirijată spre exterior, extrapunitivă sau se

converteşte în reacţie de autoacuzare, deci se îndreaptă spre interior, devenind intrapunitivă. Ea

poate fi şi apunitivă, adică minimalizată la extrem ca semnificaţie şi importanţă.

Fiecare din reacţiile la frustrare pot fi de persistenţă asupra obstacolului sau situaţiei

frustrante sau de apărare de sine sau, în fine, răspunsul poate fi orientat spre găsirea unei soluţii.

Dată fiind importanţa lor şi momentul când se produc, frustraţiile antrenează consecinţe mai

mult sau mai puţin durabile la cei ce le-au suferit. Ele sunt cu atât mai grave cu cât se manifestă

mai precoce şi mai frecvent.

S-a constat că, în general, copiii privaţi de mamă prezintă o sensibilitate crescută la

infecţii banale în raport cu ceilalţi. Frustraţiile mai puţin grave, ca privarea de blândeţea maternă,

au consecinţă caracteriale. Copilul devine egoist, hipersensibil şi dependent de părinţii săi.

Educaţia nu consistă în a suprima frustraţiile, ci în a le doza în funcţie de rezistenţa individului.

23

Aşadar, prin frustrare (unii spun frustraţie) se desemnează două fenomene: fie

împiedicarea cuiva să-şi realizeze un drept sau o dorinţă, fie starea psihică ce rezultă din acest

blocaj. Noi vom studia aspectul psihologic. Frustrarea unei persoane duce la o creştere a

tensiunii şi la o serie de reacţii.

Vorbim de o barieră numai când un obstacol este recunoscut, este trăit ca atare de

persoana respectivă. De exemplu, debilitarea unui copil poate împiedica începerea şcolii primare.

Ea ar putea fi o barieră pentru părinţi, dacă ei doresc să-l vadă la şcoală, dar nu şi pentru copil,

care nu vrea să înceapă învăţătura. Barierele sunt obiective sau subiective.

Barierele obiective pot fi fenomene ale naturii: o inundaţie împiedică o familie să facă o

excursie de mult dorită. Dar pot fi şi e natură socială, când o persoană doreşte să ocupe un post,

iar la un concurs se prezintă şi alt candidat, mai bine pregătit, sau dacă o prejudecată socială

interzice unui tânăr să se căsătorească cu o fată făcând parte din altă etnie.

Barierele subiective ţin de persoana frustrată. Ele pot fi de ordin fizic: vederea slabă este

o piedică pentru a deveni şofer profesionist. Pot avea şi un caracter psihic, atunci când

absolventa unui liceu vrea să urmeze arhitectura, dar nu are deloc aptitudini pentru desen.

Distincţia dintre subiectiv şi obiectiv nu este aşa netă în unele cazuri. De pildă, tânărul

împiedicat la realizarea căsătoriei de o prejudecată, suferă şi un blocaj subiectiv, deoarece numai

fiindcă a devenit o convingere proprie, ea constituie o barieră.

Reacţiile faţă de bariere sunt următoarele:

1) eliminarea barierei;

2) ocolirea obstacolului;

3) reacţii compensatorii:

a) substituirea motivului cum e cazul unui student la conservator, îndrăgostit de

o colegă care se mărită cu altcineva. Această frustrare puternică îl poate face

pe tânăr să înzecească eforturile sale profesionale (până atunci minore) şi să

ajungă un mare cântăreţ. Dacă iubirea sa ar fi fost satisfăcută, probabil că n-ar

fi ajuns la o asemenea performanţă.

ALFRED ADLER a subliniat acest gen de reacţii: oamenii care au o inferioritate vădită

tind să şi-o compenseze, căutând să-i domine pe ceilalţi într-un domeniu sau altul. El se foloseşte

de exemplele unor dictatori: Napoleon, Franco; toţi au fost mici de statură (ceea ce ar crea un

complex de inferioritate ). Uneori, efortul de compensare este enorm: se vorbeşte de

“supracompensare”. Un astfel de caz este cel al unei atlete americane. În copilărie, a avut

paralizie infantilă, după care a rămas cu unele dificultăţi la mers. Trebuind să facă exerciţii

recuperatorii, ea s-a îndârjit în aşa măsură, încât a devenit alergătoare de performanţă, ajungând

chiar campioană.

24

b) substituirea obiectului reacţiei.

4) reacţii de apărare a Eului. Termenul a fost creat de S. FREUD pentru a descrie o

serie de reacţii la frustrare. El a insistat îndeosebi asupra refulării.

a) refularea reprezintă actul prin care negăm complet un conflict şi motivul său

principal. Dar procesul nu este conştient, nu ne mai dăm seama de existenţa lor. Nu

orice inhibiţie este o “refulare”, ci doar aceea deosebit de intensă, în aşa fel încât

persoana ignoră cu sinceritate existenţa lui.

b) compensarea prin fantezie. Când cineva are insuccese repetate sau se loveşte de

bariere insurmontabile, se consolează oarecum în visare. În doze mici, visarea crează

oarecare destindere momentană. Devine însă periculoasă, când este însoţită de

consumul alcoolului şi mai grav de droguri.

c) identificarea Adultul care a dorit în tinereţe săstudieze medicina şi n-a reuşit, se

identifică, se transpune în locul fiului său şi face toate eforturile pentru ca acesta să

realizeze cariera visată de el.

d) proiecţia. Când este vorba de o barieră subiectivă, deficienţa este uneori atribuită

altuia, proiectată asupra lui, astfel încât să i-o poată reproşa.

e) raţionalizarea reprezintă un mod de gândire eronat în sensul atribuirii de motive

superioare unei conduite reprobabile. De exemplu, un membru al partidului nazist îşi

denunţă fratele de a fi înlesnit fuga unui evreu. El o face cu convingerea de a

contribui la triumful cauzei, când, în fond, la bază a stat ura sa împotriva fratelui

preferat şi răsfăţat de părinţi.

f) atitudinea reacţională o constatăm atunci când cineva împiedicat să-şi realizeze o

dorinţă, acţionează într-un sens contrar ei. Când mama interzice băiatului să meargă

la cinema şi-l îndeamnă să se joace în curte, el se înfurie şi se apucă de învăţat!

Frustrarea a fost concepută din punct de vedere obiectiv, comportamental ca situaţie

frustrantă sau din perspectiva individului, ca sentiment al frustrării, ca un dezechilibru afectiv

rezultat din blocarea realizării unor dorinţe, aspiraţii, scopuri, etc.

Dintr-o perspectivă integraţionistă, frustrarea se defineşte ca o reacţie afectivă la o

situaţie percepută ca frustrantă. Deci, nu situaţia ca atare este frustrantă, ci situaţia percepută,

înţeleasă, are această caracteristică. Actele de inechitate, ironiile sarcastice, aşteptările prelungite

şi eşuate, aspiraţiile nerealizate, refuzurile sunt situaţii de frustrare. Reacţiile generate de aceste

situaţii sunt dezechilibrul afectiv (de exemplu, mânia) înjurătura, riposta verbală, atacul fizic.

Reacţiile comportamentale imediate la frustrare pot fi considerate consecinţe sau

simptome ale frustrării şi pot fi cuprinse în câteva categorii:

25

Neastâmpărul şi tensiunea. Copilul privat de jucăria dorită devine neastâmpărat, se

agită sau plânge, strânge pumnii, încleştează fălcile. ele pot fi însă substituite (supt deget,

mestecat de gumă, fumat, etc).

Agresivitatea Foarte adesea persoana frustrată dezvoltă o reacţie agresivă. Frustraţia –

susţine DOLLARD şi colaboratorii săi – tinde să provoace o agresiune directă asupra sursei

frustrării. Agresiunea este cu atât mai mare cu cât frustrarea este mai accentuată.

Agresivitatea este directă când este îndreptată spre sursa frustrării (persoană, obiect sau

situaţie). De exemplu, copilul atacă partenerul de joacă ce i-a luat jucăria.

Când este îndreptată asupra unui obiect (de exemplu, obstacol fizic)agresivitatea poate

avea valenţe adaptative, devenind un mod eficace de rezolvare a problemelor.

Exista şi situaţia când sursa frustrării este ambiguă, intangibilă sau prea puternică. În

acest caz agresivitatea este deplasată asupra altor obiecte sau persoane decât cele care constituie

sursa frustrării. Căutarea unui “ţap ispăşitor” este expresia unei agresivităţi deplasate. De obicei,

această agresivitate vizează victime inerente, lipsite de apărare pe plan individual sau grupuri

sociale.

Uneori reacţia la frustrare este de apatie, izolare sau indiferenţă. Se pare că apatia este

reacţia mult mai răspândită pentru introvertiţi, aşa cum agresivitatea este specifică persoanelor

extravertite. Trebuie ţinut cont de faptul că reacţia la frustrare poate fi rezultatul unei învăţări ca

oricare altă deprindere. Un copil care, fiind frustrat a ripostat agresiv şi, prin această reacţie a

înlăturat sursa frustrării, va dezvolta o reacţie şi în alte situaţii frustrante. În cazul în care reacţia

agresivă nu a fost recompensată (nu a eludat sursa frustrării) după tentative nereuşite, repetate,

va duce la formarea unei reacţii apatice.

Reacţia apatică poate avea, uneori, valenţe adaptive deosebite. Atunci când frustrarea este

foarte intensă şi de lungă durată, apatia, detaşarea este mai adaptivă decât o agresivitate fără

şanse de reuşită. Reacţia apatică prelungită poate duce însă la o depresie sau la sinucidere.

Ieşirea din apatie se face prin redobândirea interesului pentru anumite probleme,

asigurarea unui suport social (prieteni, familie, etc.) sau prin efectuarea unei activităţi, indiferent

de gen.

Evaziune în imaginar. Uneori, în cazul unei frustrări deosebite, individul încetează

căutarea soluţiilor reale. Problema este trecută în registrul imaginarului şi capătă soluţii

imaginare. De exemplu, copii privaţi de posibilitatea efectuării unor construcţii din obiecte

materiale începeau să-şi închipuie, să deseneze sau să vorbească de posibila construcţie.

Evaziunea se desfăşoară în visul cu ochii deschişi (daydreams) sau în visul din timpul

somnului. Evaziunea în imaginar are valenţe pozitive: diminuează agresivitatea, reduce

26

tristeţea, etc. dar perpetuată, ea duce la pierderea capacităţii de a distinge între fantasme şi

realitate, cu consecinţe psihotice.

Stereotipia. Adaptarea la cele mai multe dintre situaţiile pe care le întâlnim presupune

flexibilitatea cognitivă şi comportamentală. Dacă însă intervine o frustrare, unii subiecţi tind să

repete mereu aceleaşi comportamente stereotipe; reiau “orbeşte” o acţiune care s-a dovedit

neeficace.

După ce se formează, o stereotipie este foarte greu de schimbat. Chiar dacă individul are

şi alte alternative obiective, fixaţia sa comportamentală anulează practic realitatea psihologică a

acestor alternative.

Uneori stereotipia are efecte adaptative. Refugiul în automatism reduce anxietatea,

sporeşte perseverenţa, diluează presiunea unor probleme pentru care individul nu are încă soluţii,

etc.

Regresia Confruntat cu o situaţie frustrantă, individul poate recurge la un comportament

din copilărie care i-a conferit securitate (de exemplu, va striga numele mamei) sau la un

comportament simplist, primitiv, anterior apariţiei frustrării.

De exemplu, copii frustraţi în jocul lor au renunţat la joacă recurgând la comportamente

revolute: legănarea, suptul degetului, etc.

Regresia poate fi atât comportamentală, cât şi afectivă. Într-o perioadă de tristeţe

pricinuită de nerealizarea unei dorinţe, revederea unor fotografii dintr-o perioadă fericită ne

poate induce emoţii similare.

Ca atare, se poate spune că reacţiile imediate la frustrare au atât valenţe pozitive , cât şi

negative. Dacă ele fac mai suportabila situaţia de frustrare, dacă consecinţele lor ulterioare

sporesc adaptabilitatea persoanei, ele sunt expresia încercării de a rezolva frustrarea. Dacă, însă,

aceste reacţii se prelungesc după stingerea frustrării sau dacă sunt transferate la situaţii

necorespunzătoare, atunci sunt semnul unei tulburări a echilibrului psihic. Decontextualizate şi

automatizate, reacţiile imediate la frustrare devin mecanisme de apărare, de adaptare.

Astfel, se cuvine să spunem câteva lucruri şi despre adaptare. Aceasta se defineşte ca

fiind conduita sau comportamentul ce pune organismul în condiţii de repliere suplă la condiţiile

variabile ale mediului în care acesta trăieşte. Ea reprezintă capacitatea organismului de a se

modifica în raport cu schimbările intervenite în condiţiile sale de viaţă şi prin care el devine apt

de a îndeplini funcţiile sale.

Adaptarea este efortul permanent de a răspunde, pe de o parte la dubla exigenţă a

identităţii personale, a constanţei interne şi, pe de altă parte, la diferenţierea impusă de obstacolul

sau rezistenţa lumii exterioare.

27

Adaptarea se caracterizează ca fiind echilibrul care există între acţiunile organismului

asupra mediului şi invers. Deci, adaptarea este o dublă mişcare: de asimilare (un anumit fel de a

aborda realitatea exterioară) şi de acomodare (un anumit fel de a utiliza schemele de

comportament anterior elaborate, în raport cu situaţia actuală), aceasta nefiind altceva decât

inteligenţa considerată a fi un instrument subtil al adaptării.

De altfel, J. PIAGET* a şi descris două mecanisme principale ale adaptării: asimilare şi

acomodare. Prin asimilare, individul îşi antrenează capacităţile înnăscute căutând ocazii de a le

exercita. În acomodare condiţiile existenţei determină modalităţi de adaptare. Capacitatea

individuală de adaptare este dependentă de temperament, dar şi de atitudinile caracteriale, de

tendinţele, năzuinţele personalităţii.

Aspectele cele mai subtile ale adaptării se fac în condiţiile mediului social şi se

structurează ca forme de interogare în familie, grupuri sociale, profesiune, colectivităţi informale

şi organizate. Acestea creează un profil complex şi multidimensionat de roluri şi statute sociale

prin care se exercită drepturile şi responsabilităţile omului în societate.

Aşadar, adaptarea socială permite valorificarea personalităţii, captează şi alimentează

aportul şi creaţia ei.

În psihanaliză, adaptarea este considerată ca fiind un mecanism de apărare a Eului

(FREUD). Atât adaptarea cât şi apărarea constituie mecanisme de homeostazie, de păstrare a

echilibrului personalităţii şi ele duc la consolidarea şi constanţa Eului.

Spunem mai sus că o reacţie la frustrare, ca şi o formă de adaptare este agresivitatea.

Dar ce este agresivitatea ?

Agresivitatea este unul dintre cuvintele cunoscute de toată lumea, dar conceptul de

agresivitate ocupând un vast câmp al comportamentului uman şi de aceea este greu de definit.Cu

toate acestea, agresivitatea este o noţiune ce derivă din latinescul agressio care înseamnă a

ataca. Este deci, o stare a sistemului psihofiziologic prin care persoana răspunde printr-un

ansamblu de condiţii ostile în plan conştient, inconştient şi fantasmatic, cu scopul distrugerii,

degradării, constrângerii, negării sau umilirii unei fiinţe pe care agresorul le simte ca atare şi

reprezintă pentru el o provocare (PĂUNESCU).

Dicţionarul WALLMAN defineşte agresivitatea ca fiind tendinţa de a arăta ostilitate prin

manifestare de acte agresive; tendinţa de a depăşi opoziţiile întâlnite; tendinţa de autoafirmare

prin promovarea neabătută a propriilor interese; hiperenergie în atitudini şi reacţii; tendinţa

permanentă de dominare în grupul social sau comunitate.

Aşadar, agresivitatea exprimă însuşirea de a fi agresiv – comportamentul caracterizat prin

acte de atac, de opunere categorică, tendinţa de distrugere. Conduitele agresive sunt

28

sancţionabile deoarece provoacă suferinţe. Există forme de agresivitate contorsionate spre sine

însuşi ca şi forme latente şi exprimate ale agresivităţii.

Se consideră că agresivitatea are la bază impulsuri înnăscute sau instincte.

Totuşi există rezerve faţă de această opinie. KONRAD LORENZ a evidenţiat (în 1966)

faptul că la animalele cunoscute ca foarte agresive este discutabilă agresiunea ca instinct de bază,

interspecii, dacă convieţuiesc împreună în ontogeneza timpurie. În schimb, dacă de mici, puii

acestor animale încep să ucidă, devin agresivi şi cu instincte de vânătoare încărcate.

După DOLLARD, agresiunea este rezultat al frustraţiei (deci este determinată de condiţii

de existenţă). Frustraţia duce totodată la agresivitate, după acest autor.

MILLER restrânge putin ipoteza, considerând că frustraţia duce doar uneori la agresiune

şi agresivitate. Ca atare, agresivitatea ca impuls este legată de învăţarea socială. Există diferenţe

de conduite agresive în funcţie de nivelul cultural. În colectivităţi există o anumită cantitate de

agresivitate stimulată de competitivitate (WHITE).

Ca atare, se impun trei idei:

(1) Există o anumită cantitate de agresivitate la care trebuie să se facă adaptarea chiar

în ontogeneză

(2) Energiile agresive pot fi canalizate spre acţiuni sociale constructive, pozitive prin

care se pot satisface trebuinţe ce din lipsă pot fi surse de frustraţie şi agresivitate.

(3) Se pot utiliza activităţi competitive (sport – de echipă şi de performanţă) care

consumă agresivitatea înainte de a se transforma într-o componentă

comportamentală stabilizată violentă.

*Piaget J.-„Psihologia inteligenţei”, Ed. Ştiinţifică, Buc.1967

29

CAPITOLUL II

PROBLEMATICA AGRESIVITĂŢII ÎN PSIHOLOGIE, PSIHOPEDAGOGIE ŞI

PSIHOPATOLOGIE

2.1. NORMALITATE ŞI DEVIANŢĂ ÎN CONDUITA SOCIALĂ

2.2. AGRESIVITATE ŞI COMPORTAMENT AGRESIV

2.3. FORMELE DE MANIFESTARE ALE AGRESIVITĂŢII

2.4. AGRESIVITATEA ÎN CADRUL GRUPULUI

2.1. NORMALITATE ŞI DEVIANŢĂ

2.1.1. DEFINIREA CONCEPTELOR:NORMALITATE ŞI DEVIANŢĂ -COMPARAŢIE-

Omul este “fiinţă cugetătoare reflexivă (DESCARTES), este “măsura tuturor

lucrurilor“ (PROTAGORAS), este “fiinţa conştientă care aspiră către universal prin

integrarea pancosmică“ (P. TEILHARD de CHARDIN).

În general, persoana umană are următoarele caracteristici: se autoreflectă; se desprinde

de lume printr-un proces de individualizare; are o identitate proprie, care-l diferenţiază de

ceilalţi; se proiectează în transcendenţă, aspirând către un ideal; este fiinţa inteligentă care

descoperă, cunoaşte şi creează; are capacitatea de a realiza o relaţie de comuniune

sufletească cu celelalte persoane (C. ENĂCHESCU).

Acestea ar fi caracteristicile persoanei umane normale. Dar ce este normalitatea?

Conceptul de NORMALITATE este strâns legat de valorile şi normele unei culturi şi de

ideile social-politice ale epocii istorice respective. Acestea însă, în cazul omului, pornesc de la

aprecierile de ordin biologic, vizând starea de echilibru fiziologic al organismului, ca sistem

vital.

30

În general, normal este considerat comportamentul psiho-social al majorităţii populaţiei unei

colectivităţi umane, conform normelor social-juridice şi valorile modelului cultural.Tot ceea ce

se situează în afara acestor limite-cadru sunt forme neobişnuite de comportament.

Unele dintre ele au caracter antisocial având un caracter rău, negativ din punct de vedere etico-

moral.

Definindu-se comparativ cu starea de normalitate, care reprezintă echilibrul psihic şi

social, anormalitatea este starea de dezechilibru psihic şi social.

În ceea ce priveşte caracteristicile stării de echilibru (ale normalităţii), CL.

HERZLICH distinge următoarele aspecte: starea de bine fizic; absenţa oboselii; starea de bine

psihic; egalitatea dispoziţiei emoţionale; eficienţa activităţii; relaţiile pozitive cu ceilalţi;

adaptarea la realitatea şi la situaţiile vieţii. În funcţie de existenţa acestora, individul adoptă un

comportament adecvat normal.

Opus acesteia, anormalitatea reprezintă orice abatere de la normă. Ea este o stare de

dezechilibru pe mai multe planuri: dezechilibru individual; dezacord în relaţiile interpersonale;

inadaptare socială sau la situaţiile vieţii; devianţă comportamentală; nonconformism în raport cu

sistemul de valori ale mediului socio-cultural; ostilitate faţă de semeni, de grupul social sau

instituţii.

Prin urmare, un rol esenţial îl are conceptul de normă socială. Orice individ poate fi o

persoană care utilizează, transformă sau creează normele sociale, cum în egală măsură, poate să

le violeze prin modul lui de viaţă, comportament sau acţiuni. Aşadar, devianta este o violare a

normelor sociale, care constituie ghidul comportamentului. Din aceste considerente, societatea

etichetează asemenea conduite ca având un caracter negativ, antisocial, de tip deviant şi le

condamnă.

În timp ce anormalitatea presupune o tulburare de ordin structural sau funcţional a

organismului, a corpului sau a psihicului, devianţa presupune o tulburare de funcţionalitate a

relaţiilor sociale; o diminuare a capacităţii de adaptare socială a individului.

După cum arăta C. OANCEA limitele cadrului social în care trăiesc copiii sunt destul de

neclar delimitate. Modelarea copilului depinde foarte mult de atitudinile parentale, prin care se

înţelege setul de convingeri şi concepţii care le conduc, în practică, conduita. La apariţia în

familie a unui copil cu deficiente motorii, epileptic, psihotic sau numai cu anumite particularităţi

de reactivitate, reacţiile parentale tind să capete caracterul de rejecţie sau de supraprotecţie.

În acest sens, C. OANCEA dă următoarele exemple:

(1) Categoria copiilor greu educabili. Aceşti copii hiperexcitabili, instabili şi cu reacţii

exagerate, determină adesea atitudini parentale de rejecţie, care ar impune o limitare

31

extremă a libertăţii de acţiune a copilului. Aşa s-ar constitui "comportamentul patologic

agresiv" şi “reacţia agresivă nesocializată prelungită“.

(2) A doua categorie de cazuri este aceea a copiilor adoptaţi. Tulburările de

comportament la aceştia au o frecvenţă dublă faţă de copiii neadoptaţi. Frecvenţa crescută

ar rezulta din nepotrivirea dintre expectanţele părinţilor şi temperamentul copilului.

(3) Altă situaţie este aceea a tinerilor minori cu tulburări de comportament în crize,

datorită unor exacerbări pulsionale. Atitudinea parentală de impunere bruscă şi violentă a

unui regim de viaţă extrem de restrictiv, cu certuri şi conflicte foarte dure, poate genera,

de asemenea, reacţii agresive nesocializate.

(4) Atitudinea parentală de hiperprotecţie, cu împiedicarea accesului la independenţă,

duce la apariţia unei infantilizări suplimentare. În perioada prepubertară este

caracteristică apariţia unei reacţii de independenţă violente, cu manifestări agresive.

Se poate conchide că în dezvoltarea armonioasă a unei personalităţi, de maximă

importanţă este exemplul părintesc pozitiv, model familial demn de urmat. Valoarea mediului

apare de netăgăduit în dirijarea comportamentelor. M. STOIAN, trecând în revistă factorii

delictogeni “ din afara cazurilor patologice “, citează: infantilismul, asocialitatea, sentimentele

de inferioritate, de frustrare, tensiunile familiale, cauzele afective şi educative, brutalitatea

fizică şi verbală, alcoolismul, regimul moral….

Prin urmare, ori de câte ori se discută problema devianţei, această implică trei

dimensiuni:

- dimensiunea socială, legată de conformitatea adaptării individului la valorile

normative ale modelului socio-cultural;

- dimensiunea psihologică, legată de motivaţiile şi scopul comportamentului

individual;

- aspectele psihopatologice, legate de descărcarea pulsional-agresivă a tendinţelor

antisociale ale individului.

În concluzie, afirmăm că devianţa este anormalitatea comportamentului produsă prin

devieri sau abateri de la normele de conduită socială impuse de modelul socio-cultural şi moral,

având, ca urmare, acte antisociale.

Prin urmare, tulburarea de comportament poate fi privită ca o dificultate de adaptare :

inadaptare sau neadaptare. Până la pubertate sau, mai precis, la vârsta şcolarităţii mici,

comportamentul deviant se manifestă mai ales ca “ inadaptare socială, familială sau şcolară şi

rareori ca manifestări antisociale “ ( URSULA ŞCHIOPU ).

32

2.1.2 PROFILUL PERSONALITĂŢII DEVIANTULUI

R. A. DENTLER şi K. T. ERICKSON propun trei ipoteze în geneza comportamentului

deviant:

a) Comportamentul deviant tinde să fie indus, permis şi susţinut de un anumit tip de

grup social favorizant ;

b) Funcţiile comportamentului deviant ajută la menţinerea stabilităţii grupului respectiv ;

c) Grupul poate rezista numai prin calitatea de a fi deviant a comportamentului

membrilor săi .

Dar pentru ca cele de mai sus să fie posibile, trebuie ca individul care aparţine unui “

grup de delincvenţi “ sau are el însuşi un comportament deviant, să “ dispună “ de o anumită

structură a personalităţii sale. Ca atare, se consideră că, ori de câte ori se vorbeşte despre

conduite de tip deviant, elementul central care trebuie luat în considerare este Eul individual şi,

mai ales, dinamica şi structura acestuia. Din această perspectivă, devianţele trebuie considerate

ca reprezentând o problematică a Eului.

În acest sens, dinamica şi structura Eului individual prezintă două aspecte deosebit de

importante:

1) Eul de tip tare cu o dinamică reactivă, situaţie în care “abaterea” de la normalitate se

poate manifesta fie sub forma “ afirmării “, fie sub forma “ violenţei “. Afirmarea –

latura activă a Eului tare – se caracterizează prin dominanţă, demonstrativitate şi

histrionism. Violenţa – latura haotică a Eului tare – se caracterizează prin impulsivitate,

caracter iraţional, nereflexiv şi heteroagresivitate. În timp ce prima este orientată în raport

cu valoarea Supra-Eului moral, cea de-a doua este orientată în raport cu pulsiunile

primare inconştiente .

2) Eul de tip slab cu o dinamică areactivă, în care “abaterea” de la normalitate se poate

manifesta fie sub forma “ refugiului “, fie sub forma “dependenţei”. Refugiul – latura

inactivă a Eului slab – se caracterizează prin retragere în faţa situaţiilor vieţii, cu izolare

până la anularea autoagresivă a individului. Ea se caracterizează prin defetism, anxietate,

autoagresivitate, pierderea încrederii prin devalorizarea propriei persoane. Dependenţa –

latura amorfă a Eului slab – se caracterizează prin imaturitate afectivă a persoanei, care

nu atinge gradul de realizare completă, lipsa unei imagini de sine, a unei valori personale.

Ea se caracterizează prin submisivitate, nevoia de protecţie (neputând exista independent,

ci numai prin alţii ), frustrare.

33

Pe baza celor de mai sus, poate fi stabilit un profil al personalităţii deviante. Acest

profil va fi marcat de aspectele psiho-sociale de tip deviant. Semiologia deviantului este

reprezentată prin următoarele grupe de manifestări :

1) Un anumit stil de existenţă marcat prin următoarele : instabilitate, impulsivitate,

inadaptabilitate, tendinţa la mitomanie, disimularea actelor comise.

2) O copilărie tulburată, în care notăm : alternanţa de apatie şi surescitare, activitate

şcolară neregulată, acte de indisciplină, crize de mânie, fugi.

3) Accentuarea acestor tulburări în perioada adolescenţei, când apar : conflicte cu

autoritatea ( părinţi, educatori ), instabilitate sau inegalitate şcolară urmată de eşecuri,

frecventarea unor grupuri marginale sau delictuale la care se asociază ( furt, lovire ),

frecventarea fugilor, tentative de suicid, consumul de alcool, prostituţie sau

homosexualitate, sustragerea de la executarea serviciului militar, dezertări din armată,

stări reactive (C. ENĂCHESCU).

Elementul esenţial al deviantului este dezechilibrul moral care antrenează modificări

psihice de comportament şi conştiinţă. La el anomalia de personalitate se traduce prin dificultăţi

de adaptare sau printr-o permanentă stare de inadaptare la normele şi legile vieţii sociale,

folosind drept compensare diferite forme de manifestare, după cum vom vedea în continuarea

lucrării.

2.2. AGRESIVITATE ŞI COMPORTAMENT AGRESIV

2.2.1 AGRESIVITATEA- PREZENTARE GENERALĂ -

Agresivitatea este unul dintre cuvintele cunoscute de toată lumea şi de aceea este greu de

definit. În general, conceptul de agresivitate derivă din latinescul agressio care înseamnă „a

ataca”. Este, deci, o stare a sistemului psihofiziologic prin care persoana răspunde printr-un

ansamblu de conduite ostile în plan conştient, inconştient şi fantasmatic, cu scopul distrugerii,

constrângerii, negării sau umilirii unei fiinţe pe care agresorul le simte ca atare şi reprezintă

pentru el o provocare ( PĂUNESCU ).

Pe de altă parte, se consideră şi este în mare măsură acceptată ideea că un copil este

potenţial agresiv încă din momentul naşterii, iar psihanaliştii cu experienţă în tratamentul

copiilor afirmă că aceştia (copiii) deţin (au) fantezii destructive de o intensitate înspăimântătoare.

În acest sens, se consideră că ostilitatea sau mediul nefavorabil reprezintă sursa pentru

agresivitatea infantilă. La acestea am putea adăuga : frustrarea, dispoziţia înnăscută pentru

agresivitate şi nu în ultimul rând efectele programelor T.V.

34

Ca atare, denumim agresivitate toate acele acţiuni voluntare orientate asupra unei

persoane sau a unui obiect care au drept motiv producerea – într-o formă deschisă sau simbolică

– a unei pagube, jigniri sau dureri.

Din cele de mai sus rezultă că cea mai importantă problemă care apare este aceea a

caracterului voluntar al actului agresiv. În general, literatura de specialitate acceptă

voluntaritatea acţiunii drept criteriu al aprecierii agresivităţii (SEARS; MACCOBY; LEWIN;

BANDURA şi WALTERS) în pofida faptului că propriu-zis intenţia nu ţine de acţiune, ci este

doar premisa acţiunii, şi că descoperirea intenţiei care stă la baza actului ridică frecvent

dificultăţi serioase. Şi anume, caracterul intenţionat al actului nu este neapărat identic cu

provocarea conştientă a pagubei sau a jignirii, şi sunt cazuri când, pe bună dreptate părintele sau

pedagogul, presupun agresivitate chiar şi atunci când copilul care a provocat paguba sau durerea

se simte nevinovat.

Pe de altă parte, se cuvine să enumerăm principalele criterii de “grupare“ a

comportamentelor agresive. Acestea sunt următoarele:

1. Conţinutul moral al comportamentului.În acest sens, distingem: agresivitate

antisocială (distructivă) orientată împotriva colectivităţii, şi agresivitate prosocială care

serveşte intereselor colectivităţii şi ale individului. Ca atare, pedeapsa dată de educator este

agresivitate prosocială în cazul în care, pe de o parte, ea rămâne în cadrul aşteptărilor culturale

legate de rolul dat, iar pe de altă parte, dacă ea nu are drept motiv răzbunarea, ci cerinţa

socializării, a dezvoltării normale, armonioase a personalităţii.

2. Agresivitatea ca mijloc sau scop. Conform acestui criteriu, distingem : agresivitate

instrumentală manifestată când individul recurge la agresivitate fiindcă doar pe această cale îşi

vede realizabil un plan, scop, idee oarecare ; şi agresivitate emoţională – când individul recurge

la agresivitate independent de un avantaj – pentru a produce altuia o durere, neplăcere, act la care

îl îndeamnă din interior un afect oarecare.

3. După caracterul lor ofensiv sau defensiv ( acesta a fost cercetat în primul rând de

etologi pe baza observaţiilor şi experimentelor realizate în lumea animală ) se disting:

agresivitate ofensivă şi agresivitate defensivă (de apărare). Prima se referă la agresivitatea care

apare în cadrul speciei, mai ales între masculi ( agresivitate intermale – MOYER ), precum şi

agresivitatea prădătoare ( jefuitoare ) manifestată între specii. Cea de-a doua cuprinde :

agresivitatea masculului pentru a-şi apăra teritoriul, cea a femelei pentru a-şi apăra puiul şi cea

de autoapărare, ele fiind precedate de o încercare de fugă, care, datorită apropierii organismului

străin, se transformă într-un atac disperat. Rezultă de aici relaţia dintre fugă şi atac.

După FREUD, agresivitatea este un comportament instinctiv relativ, în timp ce

sentimentul supărării ar fi consecinţa agresivităţii frustrate: supărarea se formează atunci când

35

imboldul pentru agresivitate este puternic, dar împrejurările împiedică exprimarea deschisă a

acesteia. Ca atare, supărarea este o supapă de siguranţă prin care se degajează surplusul de

energie şi astfel organismul scapă de “ explozie “.

Într-o perioadă ulterioară a activităţii sale, FREUD şi-a schimbat radical concepţia.

Acum el descrie agresivitatea ca o forţă obscură, izvorâtă din interior, care nu se orientează

împotriva mediului, ci tinde să distrugă Eul (instinctul morţii).

În general, psihanaliză modernă refuză teoria lui FREUD clădită pe instinctul morţii, şi

descrie agresivitatea ca o manifestare instinctivă reactivă (HORNEY; SAUL; HARTMANN) în

a cărei formare un rol foarte important îl joacă experienţele copilului privitoare la socializarea sa.

Etologia – ştiinţă fascinantă şi relativ recentă – consideră agresivitatea tot ca un instinct

reactiv. De exemplu, KONRAD LORENZ, pe baza observaţiilor şi cercetărilor realizate asupra

animalelor, consideră agresivitatea un instinct care serveşte la conservarea speciei, pe care

anumiţi stimuli sau constelaţii de stimuli îl declanşează în mod legic, iar alţi stimuli îl blochează

tot în mod ereditar şi legic. Fireşte, atât formele agresivităţii, cât şi stimulii care le declanşează

sau blochează pe acestea, diferă de la o specie la alta.

DOLLARD a demonstrat că ipoteza frustraţie – agresivitate trezeşte supărarea. După

el, frustrarea duce în mod legic la tendinţe agresive şi supărarea apare atunci când nu este

posibilă agresivitatea deschisă.

Copilul poate să înveţe atitudinea agresivă şi prin intermediul imitaţie, cu condiţia ca

modelul – al cărui comportament îl imită – să fie o persoană agresivă. Cercetările de psihologie

(MACCOBY; LEWIN; BANDURA şi WALTERS) confirmă că majoritatea copiilor agresivi

provin din familii în care părintele însuşi este agresiv. Acest fapt se poate explica deopotrivă prin

teoria transferului de agresivitate şi prin teoria modelului agresiv ; copilul frustrat – pe care

frica de pedeapsă îl obligă acasă la respectarea disciplinei – îşi transferă agresivitatea asupra

mediului său şcolar, asupra colegilor săi, şi în timp ce îşi bate colegii, el realizează

comportamentul modelului său agresiv, al părintelui.

Există oameni (grupe de oameni, forme de conduită) care constituie necondiţionat şi

inevitabil modele pentru alţii, în consecinţă acţiunile lor şi - în anumite împrejurări – chiar şi

judecăţile lor de valoare, sentimentele lor, apar legic în comportamentul, în viaţa spirituală şi

afectivă a altuia.

Pornind de la această afirmaţie, prima întrebare care se pune este următoarea: Care sunt

cele mai importante modele ale comportamentului infantil şi care sunt acele condiţii în care

acţiunile lor servesc ca modele pentru atitudinea copilului ?

Cercetările de psihologie socială relevă, în general, două tipuri principale de modele de

identificare:

36

1) Primul este aşa-numitul rol complementar. Prin purtătorii rolurilor complementare

înţelegem acele persoane spre care se orientează majoritatea activităţilor şi

aşteptărilor infantile.

2) Celălalt este puterea socială prin care înţelegem persoanele care stabilesc cele mai

importante norme ale mersului vieţii copilului şi care, într-o formă sau alta pretind

respectarea acestor norme. Aici este vorba, în primul rând, de părinţii, de pedagogii şi

colegii copilului ( grupele de aceeaşi vârstă ).

Există şi alţi factori care posedă în ochii copilului o forţă generatoare de modele, cum ar

fi :

- simbolul de statut ( de exemplu, geanta medicală în mâna doctorului, uniforma de

ofiţer, etc. ) ;

- renumele, reputaţia ( de exemplu, prestigiu profesional );

- identitatea de sex.

Multe lucrări de psihologie ( BANDURA şi WALTERS ) confirmă că, de regulă, copiii

agresivi provin din familii în care chiar şi părinţii sunt agresivi. Îşi pedepsesc copiii cu bătaia, cu

suprimarea privilegiilor, încurajând totodată agresivitatea extrafamilială ; resping orice apropiere

a copilului nesocotind nevoia lui de dependenţă. În general, la aceşti tineri întâlnim o gravă

anxietate de dependenţă : ei nu discută cu părinţii propriile probleme, nu le cer sfatul niciodată,

foarte rar se apropie de ei cu sentimente deschise, pozitive. Un asemenea copil nimereşte, ca

urmare, cu valenţe libere în grupul antisocial ai cărui membrii, respectiv viaţă morală, pot fixa

uşor aceste valenţe, factorii amintiţi devenind pentru ei modele.

Corespunzător nivelului său de aptitudini, fiecare copil îşi însuşeşte acţiunile agresive ale

modelului, dar el are posibilitatea să nu transpună aceste acţiuni în împrejurări diferite faţă de

situaţia modelată. Să examinăm pe rând aceste două posibilităţi.

Prima înseamnă că dacă modelul a fost pedepsit pentru comportamentul său, ori dacă pe

copil îl ameninţă pedeapsa în cazul realizării deschise a comportamentului respectiv, atunci

copilul nu va aplica comportamentul învăţat. Există doar o singură pedeapsă care ameninţă

mereu, independent de situaţie, şi anume aceea dată de propria conştiinţă. Deci, o identificare

puternică duce la selectarea modelelor observaţionale, în sensul că ea împiedică realizarea acelor

comportamente însuşite care nu corespund cu normele, cu standardele identificate.

Dacă totuşi ispita este atât de puternică încât copilul cedează în faţa ei, atunci

comportamentul deschis va fi urmat de un sentiment al culpabilităţii, care ridică un obstacol în

faţa apariţiei repetate a acţiunii. Aşadar, până nu se formează, respectiv nu se consolidează un

sistem motivaţional intern, până atunci întărirea şi interzicerea externă a acţiunilor copilului

constituie părţi integrante ale modelului de comportare educativă.

37

Mulţi cercetători afirmă că: întârzierea pedepsirii comportamentului nedorit joacă un rol

important în faptul că ulterior copilul – aflându-se faţă în faţă cu posibilitatea de a se comporta

într-un mod interzis – va rezista ispitei sau va efectua acţiunea, după care îi apare conştiinţa

culpabilităţii. Adică, dacă pedeapsa se acordă în momentul apariţiei acţiunii interzise, atunci

copilului i se va dezvolta rezistenţa la ispită, în schimb dacă îl pedepsim după comiterea acţiunii,

atunci i se dezvoltă conştiinţa culpabilităţii.

Deci, esenţa atitudinii educative adoptată faţă de copil s-ar putea formula prin relevarea

faptului că interzicerea comportamentului nedorit şi întărirea acţiunilor corecte sunt foarte

importante, mai ales în perioadele timpurii ale vieţii, dar că lauda şi dojana sunt eficiente doar

atunci când educatorul însuşi practică formele de comportament recompensate la copil şi evită

mereu pe acelea pe care le pedepseşte. Astfel, copilul se identifică cu educatorul său şi chiar dacă

îşi însuşeşte comportamentul modelului, el nu va realiza comportamentul respectiv dacă acesta

nu este în concordanţă cu sistemul de norme identificat.

Altă idee deosebit de importantă care trebuie menţionată, este aceea conform căreia

agresivitatea este şi modalitate de relaţionare interumană în care unul dintre parteneri

utilizează forţa. Forma cea mai violentă a relaţiei rezidă în exercitarea forţei fizice în scopul

înlăturării celuilalt. Aşadar, agresiunea este orice comportament destinat să facă rău cuiva.

Adesea ea îmbracă forma violenţei – acţiune distructivă îndreptată împotriva oamenilor sau a

proprietăţii.

Tot în cadrul interrelaţionării umane, există şi forme de agresivitate care nu fac apel

direct la forţa fizică, şi anume : insulta, furtul, constrângerea prin şantaj sau ameninţare. Alteori,

impulsul agresiv este limitat la competiţie, atac verbal sau orice altă expresie a ostilităţii ( injurie,

dispreţ, gelozie, ranchiună ).

La rândul său, ALFRED ADLER (în lucrarea sa “Cunoaşterea omului “, 1991)

analizează trăsăturile de caracter de natură agresivă, cum ar fi : vanitatea, invidia, avariţia, ura.

El aprecia că agresivitatea se diminuează sau se anulează prin tranziţia de la afecte disociate

(mânia, tristeţea, dezgustul, frica) la afecte asociate (bucuria, compasiunea ).

Calea cea mai importantă pentru înăbuşirea agresivităţii din individ o constituie realizarea

unui echilibru interior ce presupune dezvoltarea autoreglajului conştient, care favorizează

stăpânirea şi controlul emoţiilor şi afectelor violente (groaza, furia ), dominarea gândirii asupra

instinctelor şi impulsurilor primare, integrarea tuturor manifestărilor inconştientului de către

conştient.

38

2.2.2. TEORII EXPLICATIVE ALE FUNCŢIONALITĂŢII AGRESIVITĂŢII

În legătură cu originea tendinţelor agresive, există mai multe teorii.

(1) TEORIA IMPULSULUI NATIV după care agresiunea are la bază un instinct

înnăscut, aşa cum susţine FREUD, vorbind de instinctul morţii . În ultimele decenii, K.

LORENZ, biolog, a făcut cercetări riguroase demonstrând existenţa, la animale, a unor tendinţe

de agresiune intraspecii.

Se consideră că agresivitatea poate apărea în urma evidenţierii unei tumori pe creier în

regiunea sistemului limbic, unde se presupune existenţa unor centri în relaţie cu comportamentul

agresiv. Apoi, agresivitatea apare şi în unele boli mintale , îndeosebi turbare. Prin urmare, pare

evidentă existenţa unor centri ce pot declanşa acte agresive.

La un moment dat, s-a crezut că agresivitatea ar fi în funcţie de numărul de cromozomi

: sunt persoane la care există un cromozom y suplimentar care ar predispune la violenţă şi

agresivitate. Investigându-se situaţia acestui cromozom la cei condamnaţi pentru violenţe, s-a

găsit printre ei un procent de 2,9% persoane având un cromozom y suplimentar – comparativ cu

populaţia obişnuită unde procentul acestei anomalii genetice este doar 0,2%. Dar, pe de altă

parte, băieţii cu cromozom y dublu sunt mult mai înalţi şi mai viguroşi decât cei normali, astfel

încât este foarte posibil ca această particularitate să fi favorizat agresivitatea lor.

Există şi agresivitatea malignă, manifestată însă la oamenii bolnavi mintal. E. FROMM

stabileşte o corelaţie între această formă de agresivitate şi sadism, plăcerea de a lovi, de a cauza

suferinţă, deformare cu originea în tulburările instinctului sexual.

Exceptând cazurile patologice, la oamenii normali există formaţiuni nervoase care pot

declanşa agresivitatea, dar una de ordin reactiv, ca răspuns la atacurile altora, iar amploarea

agresivităţii pare să depindă foarte mult de condiţiile sociale şi de educaţie. Ca atare, în cazurile

patologice, stimularea sau ablaţia anumitor regiuni cerebrale pot antrena episoade de agresivitate.

Astfel, la fiinţa umană, amigdalotomia bilaterală sau hipotalamotomia posterioară sunt

intervenţii psihochirurgicale care pot diminua comportamentul agresiv.

(2) TEORIA FRUSTRAŢIEI caută să explice mecanismul agresiunilor prin apariţia

unor frustrări ( stări de tensiune create prin apariţia unui obstacol în calea realizării dorinţelor

unei persoane ). Însă nu orice frustraţie duce la agresiuni. În legătură cu acest punct de vedere,

ALFRED ADLER menţiona că oamenii având sentimentul unei inferiorităţi ( nu aud bine, sau

nu văd bine, suferă de strabism, sunt mici de statură, etc. ) pot ajunge chiar la un complex de

inferioritate care-i face foarte susceptibili, reacţionând exagerat la orice contrariere.

(3) TEORIA SOCIALĂ A ÎNVĂŢĂRII (A. BANDURA) susţine că agresivitatea se

învaţă ca toate celelalte componente, în special prin observarea unor modele. Copiii bătuţi de

39

părinţii lor sau asistând la acte de violenţă între părinţi, devin şi ei bătăuşi. Sunt şi cazuri când

părinţii nu tolerează violenţa în familie, dar încurajează comportamentul îndrăzneţ, arogant şi

chiar violent faţă de ceilalţi copii.

În multe ţări, filmele oferă zilnic spectacolul unor violenţe, bătăi, omoruri. La fel, cărţile

de aventuri consacră sute de pagini detaliilor referitoare la cum să organizăm jefuirea unor bănci

sau să eliminăm orice probă în legătură cu un omor.

Există şi mentalităţi prin care societatea favorizează agresiunea ( “ ochi pentru ochi, dinte

pentru dinte“), răzbunarea, lăudând pe cel puternic care poate să-l strivească pe cel slab. Pe

măsură ce cresc, copiii admiră pe cei capabili sa-i bată pe cei mai puţin “ musculoşi “.

BANDURA afirma că învăţăm să fim agresivi din următoarele situaţii:

1) învăţăm să fim agresivi de la oamenii din jurul nostru ( părinţii îi învaţă pe copii să nu

fie agresivi, dar îi bat şi îi pedepsesc );

2) învăţăm să fim agresivi din atitudinile societale (în ultimii ani se observă un avânt

îngrijorător al aspectelor agresive în societate);

3) învăţăm să fim agresivi de la televizor, din filmele de groază care prezintă crime

“hidoase“, bătăi violente şi siluiri (unul dintre lucrurile care-i alarmează foarte mult

pe copii este să găsească faptul că ceea ce este în aparenţă “ bun “ este în realitate

“rău “. Atâta vreme cât “bunul” şi “răul” sunt separate şi copilul delimitează binele de

rău, el tolerează violenţa, moartea, etc.).

4) TEORIA CATHARSIS-ULUI susţine că, atunci când asistă la spectacole violente,

privitorul îşi consumă pe plan imaginar energia agresivă, deci vizionarea scenelor brutale ar duce

la diminuarea agresivităţii, şi nu la intensificarea ei. S-au realizat experimente care arată cum

impulsul agresiv împotriva unei persoane scade numai dacă acea persoană este agresată,

pedepsită de altcineva.

În concluzie, la orice om normal, există structura anatomo-fiziologică implicată în

declanşarea unor acte agresive. În mod normal, ele se pun în mişcare doar în cazul încălcării

abuzive şi brutale a unor drepturi . Frustrarea are, fireşte, un rol . Violenţa replicilor şi modul de

manifestare sunt în funcţie de influenţele sociale şi de educaţie. Cât despre violenţa “ malignă “,

nejustificată prin situaţie, ea este de origine patologică, având la bază dereglări hormonale sau de

ordin fiziologic .

40

2.3. FORMELE DE MANIFESTARE ALE AGRESIVITĂŢII

2.3.1. FENOMENE-SIMPTOM DE MANIFESTARE

1) Excitabilitatea este starea sistemului nervos caracterizată printr-o sensibilitate de grad

maximal faţă de factorii de mediu extern sau intern. Definirea acesteia are la bază noţiunea

psihofiziologică de excitaţie care vine din latinescul excitaţio care înseamnă stimulare.

Formele de manifestare ale hiperexcitabilităţii sunt : gesturi de nerăbdare, ton ridicat şi

iritat al vocii, efervescenţă a limbajului, labilitate emoţională, încredere exagerată în sine,

agresivitate. Coloratura afectivă este marcată prin furie.

Excitaţia psihomotorie este componentă a tabloului clinic în: sindroame infecţioase,

encefalite şi meningo-encefalite; intoxicaţii cu diferite substanţe: alcool , antidepresive,

halogene : epilepsie, oligofrenie, schizofrenie ; episoade psihotice acute paralizia generală

propriu-zisă (în special la debut ); traumatisme craniene ; boli endocrine sau leziuni focale ale

cortexului prefrontal sau hipotalamusului ventromedian ori a lobilor temporali.

2) Impulsivitatea este o trăsătură caracteristică ce implică un mod impulsiv de a

reacţiona prin impulsuri . Impulsurile sunt modalităţi acţionale de reacţie involuntară, bruscă,

necontrolată şi neintegrate într-o activitate raţională (acte violente, descărcări explozive, reacţii

de mânie, etc.).

3) Propulsivitatea reprezintă declanşarea agresivităţii datorită unui resort intern. Ea

apare în mod forţat, automat, fără să se supună controlului voluntar. Ca mod de manifestare,

propulsiunile pot fi: kinetice, monotopii ritmice (balansarea capului sau a unui membru ),

mişcări parazite, accese de automatisme ambulatorii.

Aceste manifestări n-au sens, sunt instinctive, îşi au originea în tendinţele fundamentale

ale inconştientului. Ele sunt determinate de trebuinţele şi expresiile emoţionale.

Aspectul cel mai important al vieţii instinctive a individului este reprezentat de

agresivitate . Pentru A. POROT agresivitatea este unul dintre caracterele fundamentale ale

comportamentului uman. Ea permite organismului să folosească ceea ce-l înconjoară pentru

satisfacerea nevoilor esenţiale ale vieţii sale. Acelaşi autor menţionează că în cazul individului,

agresivitatea poate avea două aspecte:

a) agresivitatea constituţională, manifestată printr-un temperament impulsiv şi violent,

întâlnite la temperamentul epileptic sau paranoic, în cazul perverşilor dezechilibraţi şi al

mitomanilor agresivi.

b)agresivitate dobândită (accidentală), legată de anumite stări psihopatologice speciale,

precum: impregnarea alcoolică, encefalopatiile posttraumatice sau postinfecţioase,

41

schizofrenie, delir halucinator cronic.

În cadrul sferei instinctuale a personalităţii, direcţia de exteriorizare comportamentală

este reprezentată de conduita instinctivă de tip agresiv. Aceasta este de două feluri:

a) de tip masochist sau de autoagresivitate (homosexualitate, automutilare, suicid);

b)de tip sadic sau heteroagresivitate (homicidul, cleptomania, mizantrofia,

hipersexualitatea).

4) Violenţa – derivă din latinescul vis care înseamnă forţă ; prin urmare violenţa

înseamnă utilizarea forţei pentru a manifesta superioritatea. Definirea violenţei presupune trei

direcţii (MICHAUD):

a) violenţa ca o stare de dezordine este o formă coruptă a puterii sau un abuz de

putere, impusă contrar voinţei altora ;

b) violenţa ca formă de comportament care produce vătămări corporale sau sufleteşti

la cei asupra cărora acţionează. Deşi violenţa implică forţa, ele sunt concepte

separate. Forţa implică ameninţarea utilizării violenţei, pe când violenţa este actul

în sine prin care forţa se realizează ca acţiune asupra altuia.

c) violenţa ca acţiune de control, în sensul de constrângere a acţiunilor sociale

aplicate de anumite persoane sau forţe social-politice asupra restului societăţii în

scopul obţinerii unor modele specifice de comportament, acţiune sau a unei

mentalităţi colective identice.

5) Comportamente aberante. În sens larg, comportamentul este ansamblul reacţiilor

unor fiinţe ca răspuns la o situaţie trăită, în funcţie de stimulii din mediu şi de tensiunile interne

ale organismului, care într-o structură unitară dispune de o anumită motivaţie, o anumită direcţie

şi un anumit scop.

În sens global, comportamentul are trei aspecte :

- conştiinţa situaţiei trăite ( angajarea persoanei în acţiune cu toate percepţiile,

sentimentele şi posibilităţile persoanei de a rezolva situaţia ).

- manifestările ( ca reacţii fiziologice, fizice ), acţiuni operaţii.

- manifestările legate de relaţia subiectului cu mediul de viaţă şi cu mediul său interior.

Comportamentul antisocial ca formă deviantă nu apare pentru prima dată la vârsta adultă,

ci el se organizează pe un teren (nucleu) existent din copilărie. Comportamentul agresiv

înseamnă atitudini şi acte, fapte constante şi repetitive, cu conţinut antisocial, cu manifestări de

agresivitate şi violenţă, de cele mai multe ori explozive sau premeditate, anticipate, faţă de

propria persoană ( autoagresivitate ) sau faţă de alţii ( heteroagresivitate ).

42

2.3.2. FORMELE DE AGRESIVITATE VERBALĂ

a) Calomnia este cea mai agresivă formă verbală. Există, mai întâi, selectarea ţintei ce

presupune acumularea de resentimente, de poziţii adversative, de invidie, de ură. Se

produce între două persoane aflate în conflict, dar poate fi şi public prin presă, radio,

zvonuri lansate periodic şi sistematic.

b) Denigrarea constă în preocuparea celui ce o manipulează de a descoperi acele

trăsături de personalitate sau fapte, împrejurări, intenţii cu caracter negativ sau

peiorativ ale adversarului pe care le “îngroaşă”, le denaturează până la grotesc,

dorind să obţină o descalificare, o compromitere moral-socială a adversarului.

c) Ironia este modalitatea de agresare a unei situaţii, persoane, printr-un joc subtil de

inteligenţă, care să producă obiectului atacat un prejudiciu ori o traumă psihică.

Ironia exprimă o personalitate conflictuală care astfel îşi descarcă potenţialul agresiv

latent.

d) Sarcasmul este forma cea mai acută, mai pertinentă şi mai traumatizantă a

agresivităţii prin limbaj. Este o ironie “ muşcătoare “. Sarcasticului îi place nu numai

să rănească verbal victima, ci şi să asiste la trăirea durerii de către aceasta.

2.4. AGRESIVITATEA ÎN CADRUL GRUPULUI

Există o serie de situaţii tipice în care se manifestă agresivitatea intragrupală:

1.Ocuparea şi apărarea unor părţi ale spaţiului. Aceasta se referă la:

(a) Teritoriul individual – oamenii îşi formează rapid habitaturi spaţiale; de exemplu :

aşezarea unei familii în jurul mesei ( locurile la masă, ocupate de membrii familiei, sunt

menţinute consecvent. În temeiul unei înţelegeri tacite, fiecare respectă locul celuilalt ). Aceste

habitaturi spaţiale apar încă de la vârsta de 2 ani ( copiii sunt evident deranjaţi dacă trebuie să-şi

schimbe locul ).

(b) Distanţa individuală pe care o menţinem faţă de ceilalţi depinde de intensitatea

stimulilor emişi de aceştia (îmbrăcăminte, miros).

2.Disputarea obiectelor. Adesea, copiii se ceartă datorită unor obiecte dorite de toţi.

Apar două situaţii:

(a) copiii mai mici încearcă să intre în posesia obiectelor dorite, smulgându-le

partenerului de joc. De obicei, posesorul se apără cramponându-se de obiect sau prin protest şi

solicitarea sprijinului unui al treilea sau prin fugă. Cei care au fost deposedaţi de obiectul lor

43

protestează (plâng) şi nu de puţine ori trec la contra-atac, încercând să smulgă obiectul

atacatorului. Alteori răufăcătorul este atacat direct, fiind lovit, zgâriat, tras de păr sau împins.

(b) copiii mai mari respectă proprietatea : dacă este furată o jucărie, atunci păgubaşul o

poate revendica cu succes prin protest şi repetată afirmare a posesiei sale.

3.Rivalitatea – oamenii concurează între ei pentru a obţine favoarea anumitor persoane ;

copiii rivalizează pentru dragostea părinţilor.

4.Agresivitatea explorativă. Comportamentul agresiv este utilizat adesea pentru testarea

spaţiului social de mişcare. Copiii se comportă agresiv pentru a vedea cât de departe pot merge.

Răspunsul celorlalţi le indică limitele toleranţei. Dacă răspunsul întârzie să vină, atunci

agresivitatea explorativă este escaladată. Agresivitatea explorativă joacă un anumit loc şi în cazul

confruntărilor pentru o poziţie în ierarhia grupului mic. Ea permite descoperirea punctelor slabe

ale partenerilor.

5.Agresivitatea educativă. Încălcarea regulilor convieţuirii atrage după sine pedeapsa. În

grupurile de copii, copiii mai mari îi pun la punct pe cei care încalcă regulile jocului : vinovaţii

sunt ironizaţi şi adesea pedepsiţi fizic.

6.Concurenţa, fie că urmăreşte recompensa, fie că urmăreşte alte scopuri, conduce la

delimitare agresivă şi duşmănie între grupuri sau persoane.

7.Reacţia de respingere a anormalului. Membrii unui grup care se abat în înfăţişare şi

comportament de la normă devin ţinta agresiunii. Chiar atunci când deviantul este atins de boală

sau accident, devenind infirm, când este prea gras sau se bâlbâie, el devine totuşi ţinta ironiilor.

Formele ritualizate de expresie sunt : arătarea dinţilor, scuiparea, etc.

8.Agresivitatea verbală. Batjocura merge de la degradare până la dezumanizare. Celui

batjocorit i se dau nume de animale sau i se atribuie defecte sociale sau corporale sau atacuri

verbale care se referă la defectele fizice ale celui atacat sau care fac din sărăcie un reproş. Omul

poate să creeze prin cuvinte situaţii declanşatoare ale agresivităţii, ca de pildă : ”de acum înainte

nu mai vorbesc cu tine ! “

44

CAPITOLUL III

COMPORTAMENTUL AGRESIV CA FORMA DE ADAPTARE ŞI COMPENSARE A FRUSTRĂRII

3.1. AGRESIVITATEA – COMPORTAMENT DE ADAPTARE

3.2. COMPORTAMENTUL AGRESIV – FORMĂ DE REACŢIE LA FRUSTRARE

3.1. AGRESIVITATEA – COMPORTAMENT DE ADAPTARE

Fenomenul adaptarii prin sfera şi conţinutul extrem de larg se leagă de tot ceea ce este

mişcare, acţiune, viaţă (PIAGET).

Referindu-ne la principalele finalităţi adaptive putem spune că fiinţa umană, adaptându-

se, răspunde unor scopuri de interes personal şi social. Aceasta s-ar traduce prin aceea că

individul reuşeşte să se potrivească, să se modifice intern şi extern (adaptarea autoplastică), ori

să producă schimbări la nivelul ambiental (adaptare aloplastică). În felul acesta, fiinţa adaptată

este “aptă de”, “capabilă de”, “compatibilă cu”, “ complementară cu”, “în raport cu”. Ea se

simte “ca acasă”, iar pentru ceilalţi “nu mai este un străin”, stabilind, astfel, o corelaţie de

referinţă pentru sine şi mediu şi contribuind, totodată, la viaţa socială, la creşterea treptată a

independenţei fiinţei.

Pe de altă parte, adaptarea vizează:

a) conservarea şi dezvoltarea funcţională a structurilor biopsihologice în limitele lor, în

condiţii variate, chiar agresante din partea mediului;

b) modificarea unui ciclu organizat;

c) organizarea Eului şi o independenţă progresivă a acestuia, rezultată din stabilirea

psihismului în sensul unei stabilităţi cinematice caracterizată printr-o deschidere

crescândă a posibilităţilor dobândite în cursul evoluţiei ontogenetice; prin deplasări

de echilibre în raport cu modele autoreglatoare.

Utilitatea pentru personalitate constă într-o semnificaţie fundamentală a adaptării prin

relaţia cu ceva, cu cineva. Orice acţiune este îndreptată spre o ţintă, iar aceasta nu poate fi

îndreptată decât în funcţie de utilitate ei pentru viaţa personală a individului. În consecinţă,

personalitatea umană presupune un dinamism corespunzător ce explică organizarea gândirii şi

comportamentului.

Mecanismele adaptării:

45

Principalele efecte şi indicatori adaptativi sunt: integrarea, echilibrul dinamic şi

autoorganizarea. Le voi analiza pe rând, în continuare:

1) Integrarea desemnează însuşirea unui sistem de a reuni într-un tot unitar

componentele sale ele fiind astfel subordonate funcţiei întregului. Dar fiecare componentă sau

organ luat separat nu are însuşirea fiinţei în totalitatea sa.

2) Echilibrul dinamic poate fi înţeles ca un flux permanent de materie, energie,

informaţie dinspre un sistem către mediul ambiant şi invers, în condiţiile păstrării integralităţii

organismului / sistemului.

Echilibrul este expresia de stabilitate a unei entităţi în mediul de apartenenţă, concomitent

cu tendinţa sa de a se deosebi de restul lumii. El constă în menţinerea aceleiaşi stări de mişcare

sau repaus, în condiţiile când asupra fiinţei se exercită forţe contrarii. La rândul său, ruperea

echilibrului dinamic produce prăbuşirea, dezorganizarea structural-funcţională a sistemului.

3) Autoreglarea (autoorganizarea) reprezintă o proprietate a întregului, dar şi a părţilor

sale constituente, implicându-se în selectarea informaţiilor şi demersurilor adecvate ce răspund

intereselor de moment şi de perspectivă a sistemului. Adecvarea răspunsului la necesităţile

sistemului presupune, de fiecare dată, compararea valorilor structural-funcţionale atinse de un

sistem cu comanda acestuia.

Autoreglările presupun comparări active între anumite norme şi perturbări externe

suferite sau anticipate. Sunt, astfel implicate coordonări de ansamblu, sinergii, controale

periodice ale homeorhesisului prin reglarea vitezelor de asimilare a ritmurilor vitezei propice, a

normelor de reacţie, a adaptibilităţii, înţeleasă în sensul unei capacităţi de a face faţă unor situaţi,

forţe, rezistenţe.

Agresivitatea ca modalitate de adaptare poate îmbrăca o serie de forme. O încercare de

grupare a lor a fost făcută de MILEA ŞTEFAN, evidenţiindu-se patru categorii; împărţind

după apartenenţă la una din aceste categorii manifestările comportamentale, astfel:

a) demisia: absenteism, abandon şcolar, aceste manifestări putând avea semnificaţia

unei reacţii faţă de dificultăţile la învăţătură, lipsa de succes, devalorizare şi

ineficienţă familiară şi şcolară;

b) opoziţia: încăpăţânare, neascultare, obrăznicie, violenţă, fugă de acasă, ele putând fi

expresia unei reacţii de o atitudine parentală excesiv de despotică, ostilă, sau,

dimpotrivă, supraprotectoare;

c) compensarea: hoinăreală, vagabondaj, alcoolism, activităţi de bandă, la care copilul

recurge în lipsa altor satisfacţii în viaţa de familie sau în activitatea şcolară;

d) imitaţia: minciună, furt, escrocherie, agresivitate, ce pot fi rezultatul preluării unor

modele negative.

46

În această viziune, tulburările de adaptare manifestate prin agresivitate exprimă atât

atitudinea mai mult sau mai puţin structurată faţă de muncă, faţă de ceilalţi copii, adulţi,

autoritate educativă, faţă de fiinţe şi lucruri sau propria persoană, dar regăsim înglobate şi

caracteristicile mediului, ale atitudinii parentale, ale grupului de copii, al şcolii, al modelelor

familiale şi şcolare, în general, etc.

În ceea ce priveşte agresivitatea ca modalitate de adaptare, legea imitaţiei îşi produce

efectele sale în sensul că un anumit individ (copil) devine agresiv fiindcă are exemple de

comportamente atât în societate, cât şi în familie.

Procesul adaptativ constă în acumularea unor conduite şi realizarea unor ansambluri

comportamentale cât mai diferite. Aceste conduite se exprimă prin comportamente caracterizate

de frecvenţe diferite. În acest sens, vorbim despre evoluţia adaptativă care presupune evoluţia

variabilităţii în interiorul comportamentului, confruntarea modelelor, a schemelor de acţiune cu

mediul şi modificarea frecvenţei comportamentale datorită noilor presiuni de selecţie

comportamentală.

Legat de noţiunea de comportament adaptativ au fost elaborate o serie de concepte-

definiţii. Astfel, unii autori (WALLON, LAGACHE, GUILLAUME) preferă termenul de

“conduită”. P. JANET integrează în obiectul de studiu al psihologiei atât comportamentul

(behaviorismul), cât şi viaţa psihică interioară (ex. psihanaliza) dezvoltând conceptul de

conduită adaptativă care circumscrie:

- totalitatea manifestărilor vizibile orientate spre exterior;

- totalitatea proceselor de organizare (interne) ale manifestărilor exterioare.

De aceeaşi părere este şi A. POROT care defineşte comportamentul adaptativ ca o

“modalitate de a fi sau de a reacţiona a unui individ în viaţa obişnuită sau în prezenţa unor

circumstanţe speciale ”.

Însă, indiferent de terminologia folosită, majoritatea autorilor evidenţiază ca principală

funcţie a comportamentului aceea de relaţionare între individ şi mediul său. M. TRAMENT dă

următoarea definiţie a comportamentului: “domeniul propriu psihicului individual care

cuprinde forţele dirijate sub formă de acţiuni necesare pentru relaţiile cu lumea exterioară, cu

cea a semenilor noştri şi cea a Eului ”.

Modalitatea de relaţionare la mediu este însă funcţie pe de o parte, de latura afectiv-

motivaţională a individului, iar pe de altă parte, de contextul situaţional în care acesta se găseşte

la un moment dat. De aceea se poate spune despre comportament că reprezintă: “ansamblu de

tendinţe emotivo-afective, ereditare sau dobândite care reglează raporturile individului cu

condiţiile mediului” (HENYER).

47

Ca atare, confruntându-se cu un mediu atât de schimbător, adaptarea indivizilor este o

cerinţă “sine-qua-non”. Însă, adaptarea – cu transformarea mediului şi armonizarea la noi

condiţii – nu urmează aceeaşi curbă la toţi indivizii.

În cercetarea de faţă, ne interesează comportamentul agresiv, agresivitatea, în general, ca

modalitate de adaptare socială şi interumană.

3.2. AGRESIVITATEA – FORMĂ DE REACŢIE LA FRUSTARE

În ultimii ani, conceptele de frustare şi agresivitate au devenit centrale atât în igiena

mintală, cât şi în patologia socială. Psihologi şi alţi cercetători în ştiinţele sociale şi ale

comportamentului şi-au arătat interesul faţă de asemenea probleme. Ei au folosit conceptele

amintite spre explicarea comportamentului deviant al unor persoane sau grupuri sociale.

Conceptul de frustrare se organizează etimologic în latinescul “frustrari” care înseamnă

a amăgi, a înşela. În literatura psihologică de specialitate, termenul a fost pus în circulaţie de

FREUD, iar denumirea sa în germană, “versagung”. Dar datorită stării de vogă a conceptului de

frustaţie în literatura engleză – “frustration” – aceasta a făcut ca termenul german să fie tradus

de cele mai multe ori prin cel de frustraţie.

În concepţia lui FREUD, frustrarea este asociată cu absenţa unui obiect extern,

susceptibil să satisfacă pulsiunea. În acest sens, în lucrarea “Formulări privind cele două

principii ale funcţionării psihice” el opune pulsiunile de autoconservare - care necesită un

obiect exterior – pulsiunilor sexuale care se pot satisface mult timp în mod autoerotic şi în

registrul fantasmatic. Dintre acestea, menţionează Freud, numai primele ar putea să fie

frustrante. Aceasta arată că sursa frustrării se află în plan extern şi că doar pulsiunile de

autoconservare pot fi frustrante, dar nu şi cele sexuale.

Cel mai ades, termenul freudian “versagung” are şi alte implicaţii. El nu desemnează

doar o stare de fapt, ci şi o relaţie care implică trei aspecte:

a. un refuz din partea agentului, aşa cum indică rădăcina verbului “sagen” care

înseamnă a spune;

b. cerinţa mai mult sau mai puţin formulată şi care se constituie ca o cerere din partea

subiectului;

c. nu se specifică cine refuză. În anumite situaţii, sensul reflexiv de a-şi refuza (a nu

participa, a se retrage) pare să prevaleze.

În “Prelegeri introductive de psihanaliză” din 1916 – 1917 FREUD subliniază că o

privaţiune externă nu este în sine patogenă şi nu deviantă ca atare decât în măsura în care are ca

obiect “doar satisfacţia pe care subiectul o cere”. Paradoxul subiecţilor care se îmbolnăvesc

48

exact în momentul în care “obţin un succes” pune în evidenţă rolul prevalent al frustrării interne.

Aceasta s-ar explica astfel: subiectul îşi refuză tocmai satisfacerea efectivă a propriei dorinţe sau

dorinţa primară pentru care cea satisfăcută a fost doar un mijloc, nu a fost satisfăcută. Ar rezulta

că, după Freud în frustrare contează mai puţin absenţa unui obiect real decât răspunsul la o cerere

care implică o modalitate de satisfacere (în conformitate cu un model mintal) sau neputinţa

acceptării unei satisfacţii de orice fel.

LAPLANCHE şi PONTALIS în “Dicţionarul de psihanaliză” definesc frustrarea drept

o condiţie a subiectului căruia i se refuză sau care îşi refuză satisfacerea unei cerinţe

pulsionale.

În 1934, expunându-şi baza teoretică despre frustrare, ROSENZWEIG deosebeşte două

tipuri de frustrare:

1. frustrare primară sau privaţiune caracterizată prin tensiunea şi insatisfacerea

subiectivă. Aceasta este datorată situaţiei finale care este necesară satisfacerii unei

trebuinţe active (ex. foamea cauzată de un interval lung de timp de la ultima masă);

2. frustrare secundară caracterizată prin prezenţa unor obstacole în calea satisfacerii

unei trebuinţe.

Făcând o privire holistică asupra datelor din literatura de specialitate, EYSENCK în

1972 menţionează că folosirea termenului de frustrare comportă trei înţelesuri diferite: situaţie

frustrantă, stare frustrantă şi reacţie la frustrare.

Referindu-ne la situaţia frustrantă întâlnim, după constatările lui Eysenck, două

categorii de definiţii utilizate de specialişti: unele stricte şi altele mai largi.

În definiţiile stricte se integrează şi aserţiunile lui MEIER şi AMSEL. Pentru MEIER o

situaţie problematică prezintă drept caracteristici esenţiale următoarele: o stare problematică

insolubilă, imposibilitatea ieşirii din situaţie cu excepţia problemei apărute; motivaţie crescută

în raport cu răspunsul la problema apărută. În cazul lui AMSEL situaţia frustrantă este una în

care sarcinile nerecompensate sunt intersectate sau urmate de sarcini compensate.

Definiţii mai largi pentru situaţia frustrantă au fost date de LAWSON, MARX ŞI

BROWN, FARBER. Aceştia definesc drept frustrante situaţii precum: barierele fizice sau

totale; omiterea sau reducerea recompensei; eşecul în ceea ce priveşte posibilitatea de-a avea

succes, fiind implicate şi ameninţarea sau administrarea pedepsei.

Prin urmare, diferenţa dintre situaţia frustrantă şi frustrare constă în aceea că obstacolul

perceput ca situaţie frustrantă ce apare în calea realizării scopurilor, nu se identifică cu un obiect

sau fenomen al realităţii, ci cu rezistenţa exprimată intern sau extern şi resimţită de om în

desfăşurarea unei activităţi.

49

Starea de frustrare poate fi măsurată direct sau indirect. În primul caz, aceasta se poate

realiza prin indicele de toleranţă la frustrare într-o activitate. În al doilea rând, se poate măsura

indirect, de exemplu, prin gradul de modificare a pulsului.

Termenul de toleranţă la frustrare concretizat în capacitatea subiectului de a tolera

situaţii frustrante este determinat de diferenţele individuale sau dobândite.

Starea frustrantă determină mai multe modalităţi de reacţie la frustrare. Între acestea

sunt: agresiunea, represiunea, fixaţia, forţa răspunsului crescut sau diminuat.

În consecinţă, ipoteza frustrare-agresivitate este una din cele mai viu discutate şi

totodată controversate teorii din literatura psihologică de specialitate cu privire la reacţiile

consecutive frustrării. Ea pune problema efectelor situaţiilor frustrante asupra comportamentului

individual, în relaţie cu o variabilă dependentă care este agresivitatea. Din acest punct de vedere

se consideră că frustrarea duce totdeauna direct sau indirect, la agresivitate, după cum

agresivitatea este totdeauna rezultat al frustrării. Agresivitatea a fost definită “ca un act al cărui

răspuns-scop este rănirea unui organism sau surogat al său”( DOLLARD).

DOLLARD constată că ipoteza corelării frustrării cu agresivitatea joacă un rol important

în gândirea popoarelor contemporane primitive şi civilizate. Ea este exprimată şi în scrierile

popoarelor antice. Diferiţi psihologi moderni, dar şi sociologi, au făcut uz, mai mult sau mai

puţin sistematic, de legătura frustrare-agresivitate, fără ca aceasta să fie formulată explicit în

scrierile lor.

În acest sens, DOLLARD îl citează pe W. JAMES care afirma că omul este cel mai

feroce dintre toate animalele. Aici James pare să fi văzut nu numai planul larg al acestei ipoteze,

dar şi multe din implicaţiile ei relativ subtile.

Însă legătura dintre agresivitate şi frustrare a fost ilustrată în lucrările lui FREUD, lucrări

în care aceasta este cel mai sistematic şi extensiv utilizată. Scrierile sale de tinereţe conţin

numeroase exemple între care amintim pe acela în care o femeie frustrată de soţul ei, apare cu

dorinţa de a-şi omorî copilul care continuă să reprezinte în viaţa ei bărbatul care a înşelat-o. În

scrierile timpurii, FREUD consideră că la baza tuturor funcţiilor mintale se află tendinţa de a

căuta plăcerea şi de a evita suferinţa, de a depăşi frustrarea. Agresivitatea apare când aceste două

demersuri sunt blocate, frustrate. Agresivitatea este o reacţie primordială îndreptată original şi

normal împotriva acelor obiecte şi persoane din lumea externă care erau percepute ca sursă a

frustrării. Freud s-a confruntat cu astfel de fenomene aberante precum autorănirea deliberată şi

suicidul (într-un cuvânt - autoagresivitate). Aceasta nu ca abrogări ale principiului plăcerii, ci ca

instanţe de agresiune “întoarceri înăuntru” sub influenţa anxietăţii ameninţătoare cu pedeapsa.

50

De asemenea, DOLLARD aduce în favoarea ipotezei agresivitate-reacţie la frustrare şi

observaţii din care rezultă că, comportamentul agresiv indică o frustrare şi totodată, este imediat

evident că ori de câte ori apare frustrarea va urma inevitabil o agresivitate de un anumit grad.

În susţinerea ipotezei agresivitatea-formă de reacţie la frustrare se face apel la o serie de

concepte dintre care amintim:

1) Declanşator (instigator) prin care se înţelege un stimul, o idee, un motiv sau o

stare de deprivare antecedentă, observată sau dedusă din care poate fi prezisă

reacţia. Instigatorii pot fi observabili direct sau indirect.

2) Cantitatea de instigare este dată de puterea instigării unui declanşator în lupta sa

cu instigările incompatibile.

3) Răspuns-scop prin care se înţelege un act care termină o secvenţă prezisă. Altfel

spus, este reacţia care reduce puterea instigării la un anumit nivel de unde nu mai

are tendinţa să producă comportamentul prezis;

4) Efect întăritor este acel efect al răspunsurilor-scop care induce învăţarea actelor

ce-l preced;

5) Frustrarea – desemnează împiedicarea apariţiei răspunsului-scop care trebuie să se

termine la timpul potrivit în secvenţa comportamentală stabilită. În cazul frustrării,

instigările rămân. Pentru a atesta frustrarea trebuie specificate două lucruri: faptul

că era de aşteptat ca subiectul să desfăşoare anumite acţiuni şi faptul că acţiunile

considerate au fost împiedicate să se desfăşoare.

6) Răspunsul-substitut este un răspuns care tinde să termine şi să întărească acţiunea

precedentă lui. El poate fi orice acţiune care reduce până la un anumit punct forţa

instigaţiei şi previne apariţia răspunsului-scop: anume aceea că reduce puterea

instigaţiei ca rezultat al unui răspuns-scop, reducere în sensul cantitativ sau ca

îndeplinire a unui element al răspunsului-scop. DOLLARD precizează că în timp

ce agresivitatea nu are efect asupra forţei instigării iniţiale, în schimb reacţia-

substitut are un asemenea efect. Răspunsurile-substitut pot fi mai mult sau mai

puţin eficiente în a pune capăt şi a întări un răspuns-scop comparativ cu reacţia

originală. Aceasta deoarece el pune capăt atât frustrării, care îi precede, cât şi

agresivităţii produsă de anumite frustrări.

7) Agresivitatea este înţeleasă ca o reacţie comportamentală al cărui răspuns-scop este

cel de rănire a persoanei împotriva căreia este îndreptată. Potrivit lui DOLLARD,

agresivitatea este reacţia primară şi caracteristică la frustrare (de ex. violenţa fizică,

precum şi unele fantezii exprimate în conţinutul viselor când se fac planuri de

51

răzbunare şi altele). Se poate observa, ca atare, că în comportamentul agresiv, se

face apel la inteligenţă.

Pe de altă parte, în raportul frustrare-agresivitate se poate observa că cele două

concepte pot fi definite atât dependent, cât şi independent. Definită dependent de frustrare, prin

agresivitate se înţelege răspunsul care urmează frustrării, care reduce numai instigarea secundară

produsă de frustrare fără a afecta forţa instigării originale. Definită independent de agresivitate,

frustrarea desemnează o condiţie care există când o reacţie-scop suferă interferenţa. Definită

independent de frustrare, prin agresivitate se înţelege un act al cărei reacţie-scop este rănirea unui

organism sau surogat, înlocuitor al lui (DOLLARD).

Tot cu privire la idea conform căreia agresivitatea este o reacţie la frustrare, au fost

formulate o serie de principii expuse de reprezentanţii Şcolii de la Yale. Aceste principii privesc

aspectele de bază ale apariţiei şi dispariţiei agresivităţii ce urmează frustrării: factori care

determină forţa, puterea instigării la agresiune; factori care determină dacă instigarea la

agresivitate ar fi inhibată sau nu; factori care determină obiectul agresivităţii; efectul

cathartic al comportamentului agresiv.

Ca atare, forţa instigării la agresivitate este direct proporţională cu cantitatea de

frustrare.

La rândul lor, factorii responsabili cu variaţia cantităţii de frustrare sunt următorii:

a. forţa instigării la frustrare: cu cât forţa instigării este mai slabă cu atât frustrarea

induce o reacţie agresivă mai slabă;

b. gradul de interferenţă cu răspunsul frustrat: de exemplu, o uşoară distragere care

produce o interferenţă uşoară cu lovitura unui jucător de golf, aflat în momentul său

decisiv este mai puţin probabil să-l facă pe jucător să înjure, decât o distragere mai

puternică ce produce o interferenţă mai mare;

c. numărul de secvenţe frustrate: mai multe frustrări adunate produc un răspuns

agresiv care nu ar fi apărut în alte condiţii;

d. numărul de răspunsuri non-agresive, înăbuşite împiedicate prin nereîntărire,

frustrarea persistând. Printre factorii inhibitori ai agresivităţii se enumeră: aşteptarea

pedepsei pentru agresivitate, care pedeapsă la rândul său, depinde de permisivitatea

situaţiei, de statutul agentului frustrant şi dacă individul era sau nu un membru al

unui anume grup (DOLLARD).

Inhibiţia oricărui act de agresivitate este direct proporţională cu tăria pedepsei

anticipată pentru exprimarea actului respectiv. Dar se poate considera că orice act de frustrare

instigă la o mare varietate de reacţii agresive. Unele dintre acestea sunt făţişe (în sensul că pot fi

percepute de alte persoane), altele sunt ascunse (doar subiectul dându-şi seama de prezenţa lor).

52

Dacă experienţa anterioară l-a învăţat ca anumite acte de agresivitate sunt urmate de pedeapsă,

acele forme vor tinde să fie dominate şi se vor exprima cele care nu au fost pedepsite.

În noţiunea de pedeapsă intră: rănirea obiectului iubit, întrucât cel ce iubeşte se

identifică cu obiectul iubit; eşecul de a duce la capăt un act instigat ca şi situaţiile obişnuite de

producerea durerii. Anticiparea eşecului este echivalentă cu anticiparea pedepsei. Eşecul

desemnează o lipsă a unui obiect potrivit pentru ceva sau prezenţa unor dificultăţi insurmontabile

în ducerea la bun sfârşit a acţiunii.

Factorul de inhibiţie poate fi depăşit atunci când la o persoană suficient de frustrată se

ignoră anticiparea pedepsei. Dar aşa cum arăta ALLPORT, aceasta depinde de caracterul făţiş

sau ascuns al răspunsului comportamental. Cea mai puternică instigare trezită de o frustrare este

aceea la acte de agresivitate îndreptate împotriva agentului perceput ca fiind sursa frustrării.

Dacă tăria frustrării este constantă, cu cât este anticipată pedeapsa pentru un act de

agresivitate ca fiind mai mare, cu atât va fi mai mică posibilitatea ca acel act să se desfăşoare.

Dacă anticiparea pedepsei este constantă, cu cât este mai puternică frustrarea, cu atât este mai

probabil să apară actul de agresivitate.

Cea mai puternică instigare trezită de o frustrare este la actele de agresivitate

îndreptate împotriva agentului perceput ca fiind sursa frustrării. Instigaţii progresiv mai slabe

sunt trezite la acte agresive, progresiv mai puţin directe.

Inhibarea actelor de agresivitate directă reprezintă o frustrare adiţională şi este de

aşteptat ca această frustrate:

a) să instige acte de agresivitate împotriva agentului perceput ca fiind responsabil de

indiferenţă cu agresivitatea originală;

b) indirect, să mărească instigarea la toate celelalte forme de agresivitate.

Aşa stând lucrurile cu cât este mai mare gradul de inhibiţie specific unei forme directe de

agresivitate, cu atât mai probabilă va fi apariţia unei forme de agresivitate mai puţin directă.

Astfel, dacă toate actele de agresivitate îndreptate către un obiect dat sunt împiedicate, atunci va

fi o tendinţă mai mare de apariţie pentru alte acte de agresivitate, îndreptate spre alte obiecte

decât cel considerat. În acest caz FREUD afirma că agresivitatea este deplasată de la un obiect la

altul. Dacă prevenirea este specifică tipului de act agresiv, atunci va fi o tendinţă să apară alte

forme de agresivitate. În acest caz, vorbim despre schimbarea de formă.

Cât priveşte deplasarea agresivităţii, se consideră că agresivitatea inhibată are o

puternică tendinţă spre deplasare. Aceste modificări se numesc sublimări. Când anticiparea

pedepsei inhibă agresivitatea directă, pot apare schimbări nu numai în obiectul, dar şi în forma

agresivităţii. Comportamentul agresiv se va generaliza la alte obiecte şi, totodată, poate fi

53

deplasat asupra altor obiecte dacă este inhibat comportamentul asupra obiectului primar al

agresivităţii.

Pentru apariţia autopuniţiei, agresivitatea îndreptată spre sine trebuie să depăşească un

anumit grad de inhibiţie şi, de aceea, ea tinde să apară numai dacă anumite forme de expresie

sunt şi mai puternic inhibate.

În condiţiile în care cantitatea de inhibiţie este constantă, tendinţa autoagresivă este mai

puternică în cazurile în care subiectul crede că el mai degrabă, decât un agent extern, este

responsabil pentru frustrarea originală şi când agresivitatea directă este limitată de sine mai

degrabă decât un agent extern.

În acest sens, FREUD arăta că unele persoane melancolice se învinovăţesc pentru fapte

produse de persoane iubite, acestea fiind sursa frustrării. Astfel, se produce deplasarea către sine

a unei agresivităţi directe, inhibate. Formele de expresie pot fi verbale, răniri fizice, simptome

nevrotice de boală, iar forma cea mai dramatică este suicidul.

În acest temei se deduc trei idei:

1) instigarea la autoagresare creşte când sursa frustrării este percepută ca fiind subiectul

însuşit decât ca fiind un agent extern. Aceasta deoarece frustrarea provoacă cea mai

puternică instigare la agresivitate împotriva agentului perceput ca fiind sursa

frustrării.

2) tendinţa agresivităţii directe, inhibate, de a se întoarce spre sine este mai mare când

este inhibată de subiectul însuşi decât de un agent extern. Deci, când un act de

agresiune suferă interferenţe, această frustrare produce o altă frustrare care instigă la

agresivitate împotriva agentului de interferenţă.

3) alte condiţii fiind constante, autoagresivitatea este un tip de expresie relativ

nepreferat şi va apărea numai dacă alte forme de expresie sunt încă şi mai puternic

inhibate. Autoagresarea răneşte subiectul, aceasta generând teama de pedeapsă dar şi

invers.

Prin urmare, frustrarea generează tendinţe agresive care nu pot fi îndreptate direct

împotriva agentului real al frustrării pentru că acesta fie nu este vizibil, fie este capabil să

acţioneze prin severe acţiuni punitive. Atunci debuşeul pentru energia agresivă blocată este găsit

prin îndreptarea actului împotriva unui alt obiect-ţintă. Agresivitatea este astfel transferată,

deplasată şi chiar generalizată în anumite situaţii, iar cel asupra căruia se întoarce aprobiul

agresatului se numeşte “ţap ispăşitor” sau prejudiciu.

Există anumite caracteristici ale obiectelor sau persoanelor care determină

comportamentul agresiv, acestea fiind considerate de subiectul în cauză ca frustrante:

54

1) dacă persoana vizată este anticipată (şi cât de puternic), ostilitatea generată de o

frustrare se poate manifesta direct sau indirect;

2) individul intolerant să considere că este în siguranţă când atacă un grup dat sau o

persoană;

3) prezenţa justificării morale în a face acest lucru.

Teoria agresivitatea este o reacţie la frustrare a fost supusă unor ample analize critice în

literatura psihologică de specialitate. Astfel, în concepţia lui EYSENCK teoria este circulată din

moment ce frustrarea este definită în termenii agresivităţii şi invers.

Desigur, conduitele agresive se modifică ontogenetic, se învaţă întrucât fiinţa umană nu

este determinată exclusiv, biologic. Problema frustrării şi agresivităţii are o istorie lungă şi

controversată în psihologie, ea fiind departe de a fi încheiată.

55

CAPITOLUL IV

PARTEA PRACTICĂ

4.1. OBIECTIVELE CERCETĂRII

4.2. IPOTEZELE CERCETĂRII

4.3. METODOLOGIA DE CERCETARE

4.4. CONCLUZIILE CERCETĂRII

4.1. OBIECTIVELE CERCETĂRII

Lucrarea de faţă şi-a propus să evidenţieze rolul jucat de familie şi de mediul social asupra

gradului de agresivitate a studenţilor, urmărind mai multe obiective:

1. Identificarea nivelului de agresivitate al copiilor de vârstă şcolară mică în perioada

actuală, caracterizată prin mutaţii valorice semnificative cu efecte asupra mentalităţii oamenilor,

fapt care influenţează în mod hotărâtor modul lor de a gândi şi acţiona. S-a considerat că mediul

familial şi cel social influenţează gradul de agresivitate, aceasta variind în funcţie de variabilele

mediu de provenienţă, timp liber petrecut cu prietenii şi sex.

2. Punerea în evidenţă a relaţiei dintre agresivitate şi atitudinea faţă de agresivitatea văzută

ca pe o metodă de adaptare şi cea văzută ca o reacţie la frustrare la şcolarul mic, atât cel provenit

din mediul familial, cât şi cel provenit dintr-un centru de plasament.

4.2. IPOTEZELE CERCETĂRII

Ipoteza generală:

Agresivitatea generală variază în funcţie de atitudinea faţă de agresivitate, timpul liber

petrecut în grupul de prieteni, sexul şi mediul de provenienţă al subiecţilor.

Ipoteza secundară 1.1.

Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate în funcţie de sexul

subiecţilor, în sensul că nivelul de agresivitate al fetelor va fi semnificativ mai mic decât nivelul

de agresivitate al băieţilor.

56

Ipoteza secundară 1.2.

Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate în funcţie de

nivelul de mediul de provenienţă al subiecţilor, în sensul că nivelul de agresivitate al subiecţilor

proveniţi din centre de plasament va fi semnificativ mai mare decât cel al subiecţilor proveniţi

din mediul familial.

Ipoteza secundară 1.3.

Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate în funcţie de

timpul liber petrecut în grupul de prieteni al subiecţilor, în sensul că nivelul de agresivitate al

subiecţilor ce petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul de prieteni va fi semnificaiv mai mare

decât cel al subiecţilor ce petrec între 2 şi 4 ore sau mai puţin d e2 ore în grupul de prieteni.

Ipoteza secundară 1.4.

Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate în funcţie de

atitudinea faţă de agresivitate a subiecţilor, în sensul că nivelul de agresivitate al subiecţilor care

resping agresivitatea va fi semnificativ mai mic decât nivelul de agresivitate al celor care acceptă

agresivitatea.

Ipoteza secundară 1.5.

Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate în funcţie de

atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare a subiecţilor, în sensul că nivelul de

agresivitate al subiecţilor care resping agresivitatea ca reacţie la frustrare va fi semnificativ mai

mic decât nivelul de agresivitate al celor care acceptă agresivitatea ca reacţie la frustrare.

Ipoteza secundară 1.6.

Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate în funcţie de

atitudinea faţă de agresivitatea ca metoda de adaptare la mediu a subiecţilor, în sensul că nivelul

de agresivitate al subiecţilor care resping agresivitatea ca metoda de adaptare la mediu va fi

semnificativ mai mic decât nivelul de agresivitate al celor care acceptă agresivitatea metoda de

adaptare la mediu.

Ipoteza secundară 1.7.

Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate în funcţie de

atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de integrare în grup a subiecţilor, în sensul că nivelul

de agresivitate al subiecţilor care resping agresivitatea ca metodă de integrare în grup va fi

semnificativ mai mic decât nivelul de agresivitate al celor care acceptă agresivitatea ca metodă

de integrare în grup.

Ipoteza secundară 1.8.

Agresivitatea generală variază în funcţie de acţiunea conjugată a variabilelor sex şi timp

liber petrecut cu prietenii al subiecţilor.

57

Ipoteza secundară 1.9.

Agresivitatea generală variază în funcţie de acţiunea conjugată a variabilelor sex şi mediu

de provenienţă al subiecţilor.

Ipoteza secundară 1.10.

Agresivitatea generală variază în funcţie de acţiunea conjugată a variabilelor mediu de

provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare a subiecţilor.

Ipoteza secundară 1.11.

Agresivitatea generală variază în funcţie de acţiunea conjugată a variabilelor mediu de

provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare a subiecţilor.

4.3.METODOLOGIA DE CERCETARE

4.3.1. OPERAŢIONALIZAREA VARIABILELOR ŞI DESCRIEREA

INSTRUMENTELOR DE LUCRU

În această cercetare s-au utilizat teste standardizate, precum Inventarul de ostilitate (I.O.)

pentru măsurarea agresivităţii şi Scala de atitudine faţă de agresivitate.

a. Agresivitatea a fost apreciată prin intermediul Inventarului de ostilitate (I.O.) elaborat

de Arnold H. Buss şi Ann Durkee în anul 1957 în revista Journal of Consulting Psychology.

Termenul de ostilitate poate fi utilizat atât pentru a descrie pe cineva care tocmai şi-a bătut

soţia cât şi pe cineva care întârzie întotdeauna la întâlnirile cu o anumită persoană. Din acest

motiv, cei doi autori au dorit să descrie comportamentul ostil în detaliu, pentru a putea face

diferenţa între astfel de situaţii. Plecând de la experienţa lor clinică, Buss şi Durkee, au definit

şapte tipuri de ostilitate, pentru ca apoi să le măsoare cu ajutorul a 66 de itemi, faţă de care

subiecţii trebuie să-şi exprime acordul sau dezacordul bifând căsuţa corespunzătoare: A

(adevărat) sau F (fals).

La acest inventar subiecţilor li se va calcula mai întâi un scor general care variază între 0 şi

66. Dacă scorul obţinut este mai mare de 38 el indică un nivel de ostilitate crescut, iar dacă este

mai mic de 38 trebuie verificate subscorurile pe cele şapte subscale pentru a vedea dacă subiectul

nu obţine un scor ridicat la vreo una din ele.

Cele şapte tipuri de ostilitate, fiecare din ele reprezentând o subscală a inventarului sunt:

─ negativism (NE): definit ca un comportament opozant faţă de autoritate; scor mai

mare de 4.

58

─ resentiment (RE): definit ca gelozie faţă de ceilalţi, adesea la nivel de ură; scor mai

mare de 4.

─ ostilitate indirectă (IN): definită ca un comportament ce direcţionează ostilitatea

către cineva într-un mod ocolit; scor mai mare de 6.

─ atentat (AT): implică violenţa fizică şi voinţa de a o utiliza împotriva altcuiva; scor

mai mare de 6.

─ suspiciune (SU): implică proiectarea ostilităţii asupra altora; scor mai mare de 4.

─ iritabilitate (IR): definita ca promptitudinea de a exploda la cea mai mică

provocare; scor mai mare de 8.

─ ostilitatea verbală (VE): implică exprimarea verbală a trăirilor negative faţă de

ceilalţi, scor mai mare de 9.

b. Atitudinea faţă de agresivitate a fost măsurată cu ajutorul unui chestionar realizat

special pentru această cercetare. Pentru măsurarea atitudinii faţă de agresivitate am construit un

chestionar pe baza unei pretestări pe un lot de 35 de subiecţi cărora l-am cerut să precizeze 5

trăsături sau comportamente ale unei persoane care are o atitudine pozitivă faţă de agresivitatea

ca reacţie la frustrare şi 5 trăsături sau comportamente ale unei persoane care are o atitudine

negativă faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare, şi 5 trăsături sau comportamente ale unei

persoane care are o atitudine pozitivă faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare şi 5 trăsături

sau comportamente ale unei persoane care are o atitudine negativă faţă de agresivitatea ca

metodă de adaptare plecând de la opiniile şi experienţa personală.(Anexa 1)

După centralizarea rezultatelor am construit un chestionar plecând de la cele mai frecvente

23 de argumente care susţin o atitudine pozitivă sau negativă faţă de agresivitate, formulate ca

afirmaţii faţă de care se solicită gradul de acord sau dezacord pe o scală de la 1 la 6, unde 1

semnifică dezacord puternic, iar 6 acord puternic.

După construirea itemilor am aplicat chestionarul pe un eşantion de 40 de subiecţi, iar după

inversarea itemilor cu sens contrar majorităţii am realizat analiza statistică a rezultatelor care a

evidenţiat un coeficient de consistenţă internă alfa Cronbach de 0,827 ceea ce înseamnă că scala

are o fidelitate bună/ridicată, probând, astfel, că itemii ei măsoară diverse aspecte ale aceleaşi

variabile psihologice. Din pricina refuzului subiecţilor de a mai completa încă o dată

chestionarul, nu s-a putut realiza o corelaţie test-retest pentru a putea determina stabilitatea

rezultatelor. (Anexa 2).

După aplicarea chestionarului în cercetare am realizat o analiză factorială a rezultatelor

obţinute de la cei 150 de subiecţi. Analiza factorială prin metoda componentelor principale a

generat 8 factori ai chestionarului, care împreună acoperă 71,54% din varianţa scorurilor.

Deoarece 5 din aceşti factori corelează fiecare doar cu doi, maxim trei itemi, sau cuprind aceiaşi

59

itemi ca factorii anteriori, nu i-am luat în considerare ca factori atitudinali, realizând prelucrările

în vederea verificării ipotezelor doar asupra celorlalţi 3 factori (care împreună acoperă 31,86%

din varianţa scorurilor pe ansamblul chestionarului).(Anexa 4)

Astfel, am rămas cu doar 14 itemi care se grupează în trei factori astfel:

─ agresivitatea ca metodă de adaptare: care cuprinde 6 itemi;

─ agresivitatea ca racţie la frustrare: care cuprinde 4 itemi;

─ agresivitatea ca metodă de integrare: care cuprinde 4 itemi.

4.3.2. SUBIECŢII CERCETĂRII

Populaţia ţintă a studiului, din care s-a extras, prin eşantionare aleatoare, lotul de 150 de

subiecţi, este formată din elevii claselor a V-a din cadrul Scolii Generale Nr.10, Suceava si

copiii cu varste cuprinse intre 10 si 12 ani de la Centrul de Plasament „Speranta” din Suceava,

utilizându-se eşantioane mici şi independente de subiecţi.

Astfel, după variabila sex, eşantionul cuprinde 72 băieţi şi 78 fete. După variabila mediul

de provenienţă, eşantionul conţine 75 de subiecţi (41 de băieţi şi 34 de fete) proveniţi din mediul

familial şi 75 de subiecţi (31 de băieţi şi 44 de fete) proveniţi din centre de plasament.

60

Graficul 1: Ilustrarea grafică a eşantionului după variabila sex

Feminin52,00%

Masculin48,00%

Graficul 2: Ilustrarea grafică a eşantionului după variabila mediu de provenienţă.

Familie50,00%

Centru de plasament

50,00%

61

4.3.3. VARIABILELE CERCETĂRII

Pentru ipoteza generală nr. 1:

Variabile independente:

─ invocate: ▪ sexul subiecţilor (feminin=0, masculin=1);

▪ mediul de provenienţă (familie=1, centru de plasament=2).

─ timp liber în grupul de prieteni (mai puţin de 2 ore pe zi, între 2 şi 4 ore pe zi şi mai mult

de 4 ore pe zi);

─ atitudinea faţă de agresivitate (respingere şi acceptare);

─ atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare (respingere şi acceptare);

─ atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare (respingere şi acceptare);

─ atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de integrare în grup (respingere şi acceptare);

Variabilă dependentă:

─ agresivitatea generală (negativism, resentiment, ostilitate indirectă, atentat, suspiciune,

iritabilitate, ostilitate verbală).

4.3.4.PROCEDURA ŞI DESIGN-UL EXPERIMENTAL

Cercetarea s-a desfăşurat în perioada martie – mai 2008 în cadrul celor doua institutii

mentionate anterior. Aplicarea a fost colectivă, subiecţilor asigurându-li-se anonimatul.

Chestionarele au fost aplicate sub forma unui inventar, în următoarea ordine: I.O. şi Scala de

atitudine faţă de agresivitate. (Anexa 3).

Design-ul experimental pentru ipoteza generală este:

Feminin Masculin

Centru de

plasament

Mediul

familial

Centru de

plasament

Mediul

familial

Mai puţin

de 2 ore

pe zi

Respingere

agresivitate

Acceptare

agresivitate

Între 2 şi

4 ore pe

Respingere

agresivitate

62

zi Acceptare

agresivitate

Mai mult

de 4 ore

pe zi

Respingere

agresivitate

Acceptare

agresivitate

4.3.5. REZULTATE ŞI INTERPRETĂRI

Analiza şi interpretarea rezultatelor s-a realizat cu ajutorul programului specializat de

statistică psihologică SPSS 11.5 for Windows. S-au efectuat următoarele analize statistice:

▪ Testul de semnificaţie a diferenţei dintre medii t-student pentru eşantioane

independente, în funcţie de variabila sex (ipoteza secundară 1.1.).

▪ Testul de semnificaţie a diferenţei dintre medii t-student pentru eşantioane

independente, în funcţie de variabila mediul de proveninţă (ipoteza secundară 1.2.).

▪ ANOVA one-way pentru comparare de medii în funcţie de variabila timp liber în

grupul de prieteni (ipoteza secundară 1.3).

▪ Testul de semnificaţie a diferenţei dintre medii t-student pentru eşantioane

independente, în funcţie de variabila atitudine faţă de agresivitate (ipoteza secundară 1.4.).

▪ Testul de semnificaţie a diferenţei dintre medii t-student pentru eşantioane

independente, în funcţie de variabila atitudine faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare

(ipoteza secundară 1.5.).

▪ Testul de semnificaţie a diferenţei dintre medii t-student pentru eşantioane

independente, în funcţie de variabila atitudine faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare

(ipoteza secundară 1.6.).

▪ Testul de semnificaţie a diferenţei dintre medii t-student pentru eşantioane

independente, în funcţie de variabila atitudine faţă de agresivitatea ca metodă de integrare în

grup (ipoteza secundară 1.7.).

▪ Analiza de varianţă ANOVA simplu factorial pentru design-ul metodologic 2 x 3

(sex X timp liber în grupul de prieteni) (ipoteza secundară 1.8.).

63

Sex

Masculin Feminin

Timp liber în

grupul de prieteni

Mai puţin de 2 ore

pe zi

Între 2 şi 4 ore pe

zi

Mai mult de 4 ore

pe zi

▪ Analiza de varianţă ANOVA simplu factorial pentru design-ul metodologic 2 x 2

(sex X mediul de provenienţă) (ipoteza secundară 1.9.).

Mediul de provenienţă

Centru de

plasament

Mediul familial

Sex

Masculin

Feminin

▪ Analiza de varianţă ANOVA simplu factorial pentru design-ul metodologic 2 x 2

(mediul de provenienţă X atitudinea faţă de de agresivitatea ca reacţie la frustrare) (ipoteza

secundară 1.10.).

Mediul de provenienţă

Centru de

plasament

Centru de

plasament

Atitudinea faţă de

agresivitatea ca

reacţie la frustrare

Respingere

Acceptare

▪ Analiza de varianţă ANOVA simplu factorial pentru design-ul metodologic 2 x 2

(mediul de provenienţă X atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare) (ipoteza

secundară 1.11.).

Mediul de provenienţă

Centru de

plasament

Centru de

plasament

Atitudinea faţă de Respingere

64

agresivitatea ca

metodă de adaptare

Acceptare

Ipoteza generală nr.1

Agresivitatea generală variază în funcţie de atitudinea faţă de agresivitate, timpul liber

petrecut în grupul de prieteni, sexul şi mediul de provenienţă al subiecţilor.

Ipoteza secundară 1.1.

Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate în funcţie de sexul

subiecţilor, în sensul că nivelul de agresivitate al fetelor va fi semnificativ mai mic decât nivelul

de agresivitate al băieţilor.

Prin aplicarea testului T pentru eşantioane independente (Independent Samples T Test) s-

au analizat rezultatele obţinute de subiecţii de sex masculin comparativ cu subiecţii de sex

feminin.

Tabelul nr.1. - Rezultatele Testului T pentru eşantioane independente pentru variabila sex.

N Media Abaterea

standard

t p=

Negativism 78-F 3,3 1,1 .895 .372

72-M 3,1 1,1

Resentiment 78-F 4,7 1,2 .531 .596

72-M 4,6 1,4

Ostilitate

indirectă

78-F 4,6 2,1 2.268 .025

72-M 3,9 2,0

Atentat 78-F 4,8 1,7 -.841 .402

72-M 5,1 1,9

Suspiciune 78-F 6,6 1,7 -.030 .976

72-M 6,6 1,7

Iritabilitate 78-F 5,7 2,2 1.879 .062

72-M 5,2 1,3

Ostilitate

verbală

78-F 7,6 2,4 1.604 .111

72-M 7,0 2,2

Agresivitate

generală

78-F 37,6 9,0 1.479 .141

72-M 35,7 7,0

65

Conform datelor prezentate în Tabelul nr.1. se observă că nu există diferenţe semnificative

între subiecţii de sex masculin şi cei de sex feminin la variabilele negativism, resentiment,

atentat, suspiciune, iritabilitate, ostilitate verbală şi agresivitate generală, dar există diferenţe

semnificative între media subiecţilor de sex masculin şi cei de sex feminin la variabila ostilitate

indirectă, în sensul că media fetelor este semnificativ mai mare decât cea a băieţilor. Deci ipoteza

nu se confirmă.

Interpretare psihologică:

Din punct de vedere calitativ aceste rezultate pot fi explicate prin faptul că, la această

vârsta, fetele încearcă să compenseze timiditatea şi anxietatea pe care o resimt prin

comportamente excesive în direcţia opusă, adică adoptând comportamente mai agresive.

Ipoteza secundară 1.2.

Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate în funcţie de

nivelul de mediul de provenienţă al subiecţilor, în sensul că nivelul de agresivitate al subiecţilor

proveniţi din centre de plasament va fi semnificativ mai mare decât cel al subiecţilor proveniţi

din mediul familial.

Prin aplicarea testului T pentru eşantioane independente (Independent Samples T Test) s-

au analizat rezultatele obţinute de subiecţii proveniţi din mediul familial cu rezultatele celor

proveniţi din centre de plasament.

Tabelul nr.2. - Rezultatele Testului T pentru eşantioane independente pentru variabila

mediul de provenienţă.

N Media Abaterea

standard

t p=

Negativism 75-F 3,2 1,0 .141 .888

75-CP 3,2 1,2

Resentiment 75-F 4,6 1,3 -.792 .429

75-CP 4,8 1,2

Ostilitate

indirectă

75-F 3,8 1,9 -3.018 .003

75-CP 4,8 2,1

Atentat 75-F 4,6 1,8 -2.276 .024

75-CP 5,3 1,7

Suspiciune 75-F 6,4 1,6 -.980 .329

75-CP 6,7 1,8

Iritabilitate 75-F 5,5 1,7 .218 .828

66

75-CP 5,4 2,0

Ostilitate

verbală

75-F 7,2 2,6 -.277 .782

75-CP 7,4 1,9

Agresivitate

generală

75-F 35,6 8,3 -1.611 .109

75-CP 37,8 7,9

Conform datelor prezentate în Tabelul nr.2. se observă că nu există diferenţe semnificative

între subiecţii proveniţi din mediul familial şi cei proveniţi din centre de plasament la variabilele

negativism, resentiment, suspiciune, iritabilitate, ostilitate verbală şi agresivitate generală, dar

există diferenţe semnificative între media subiecţilor proveniţi din mediul familial şi cei

proveniţi din centre de plasament la variabilele ostilitate indirectă şi atentat, în sensul că media

subiecţilor proveniţi din centre de plasament este semnificativ mai mare decât cea subiecţilor

proveniţi din mediul familial la variabila ostilitate indirectă, iar media subiecţilor proveniţi din

mediul familial este semnificativ mai mare decât cea subiecţilor proveniţi din centre de

plasament la variabila atentat.

Interpretare psihologică:

Din punct de vedere calitativ aceste rezultate pot fi explicate prin faptul că în centrele de

plasament violenţa fizică este mult mai prezentă decât în cadrul familiei, copii învăţând că pentru

a supravieţui trebuie fie să răspundă la agresivitate cu agresivitate, fie să caute metode indirecte

de a-şi apăra drepturile.

Ipoteza secundară 1.3.

Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate în funcţie de

timpul liber petrecut în grupul de prieteni al subiecţilor, în sensul că nivelul de agresivitate al

subiecţilor ce petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul de prieteni va fi semnificaiv mai mare

decât cel al subiecţilor ce petrec între 2 şi 4 ore sau mai puţin de 2 ore în grupul de prieteni.

Prin aplicarea ANOVA One-way (One-way ANOVA) s-au analizat rezultatele obţinute de

subiecţii ce petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul de prieteni comparativ cu subiecţii ce petrec

între 2 şi 4 ore în grupul de prieteni şi cei care petrec mai puţin de 2 ore în grupul de prieteni.

Ipoteza este confirmată pentru factorii negativism ostilitate indirectă, atentat, suspiciune,

ostilitate verbală şi agresivitate totală.(Anexa 5). Valoarea ANOVA obţinută este:

pentru factorul negativism: F = 3.096 semnificativă la pragul p 0.05 (p = 0.048)

(Tabelul nr.3.). Prin urmare există diferenţe semnificative între grupuri.

67

pentru factorul ostilitate indirectă: F = 5.006 semnificativă la pragul p 0.05 (p =

0.008) (Tabelul nr.3.). Prin urmare există diferenţe semnificative între grupuri.

pentru factorul atentat: F = 3.500 semnificativă la pragul p 0.05 (p = 0.033) (Tabelul

nr.3.). Prin urmare există diferenţe semnificative între grupuri.

pentru factorul suspiciune: F = 3.377 semnificativă la pragul p 0.05 (p = 0.037)

(Tabelul nr.3.). Prin urmare există diferenţe semnificative între grupuri.

pentru factorul ostilitate verbală: F = 12.600 semnificativă la pragul p 0.05 (p <

0.001) (Tabelul nr.3.). Prin urmare există diferenţe semnificative între grupuri.

pentru factorul agresivitate totală: F = 4.794 semnificativă la pragul p 0.05 (p =

0.010) (Tabelul nr.3.). Prin urmare există diferenţe semnificative între grupuri.

Tabelul nr.3. - Statistica principală ANOVA One-way pentru cele trei dimensiuni ale

variabilei timpul liber petrecut în grupul de prieteni.

Sum of

Squares df Mean Square F Sig.Negativism Between Groups 8,015 2 4,008 3,096 ,048

Within Groups 190,278 147 1,294

Total 198,293 149Resentiment Between Groups 2,334 2 1,167 ,649 ,524

Within Groups 264,339 147 1,798Total 266,673 149

Agresivitate indirecta

Between Groups 41,256 2 20,628 5,006 ,008Within Groups 605,737 147 4,121Total 646,993 149

Agresivitate fizica Between Groups 23,314 2 11,657 3,500 ,033Within Groups 489,626 147 3,331Total 512,940 149

Suspiciune Between Groups 20,019 2 10,010 3,377 ,037Within Groups 435,774 147 2,964Total 455,793 149

Iritabilitate Between Groups 3,027 2 1,513 ,429 ,652Within Groups 518,446 147 3,527Total 521,473 149

Agresivitate verbala Between Groups 120,580 2 60,290 12,600 ,000Within Groups 703,393 147 4,785Total 823,973 149

Agresivitate generala

Between Groups 613,801 2 306,900 4,794 ,010Within Groups 9410,073 147 64,014Total 10023,873 149

Pentru factorii negativism, ostilitate indirectă, atentat, suspiciune, ostilitate verbală şi

agresivitate totală am urmărit să vedem între care dintre cele trei grupuri ale variabilei timp liber

există diferenţe semnificative. Pentru aceasta am aplicat testul Bonferoni.

Nu există diferenţe semnificative statistic la pragul p 0.05 în ceea ce priveşte factorii

negativism, agresivitate verbală şi agresivitate generală între subiecţii care petrec mai puţin de 2

68

ore în grupul de prieteni, cei ce petrec între 2 şi 4 ore în grupul de prieteni şi cei ce petrec mai

mult de 4 ore pe zi în grupul de prieteni (Anexa 5).

Există diferenţe semnificative statistic la pragul p 0.05 (p = 0.006) în ceea ce priveşte

factorul ostilitate indirectă între subiecţii care petrec mai puţin de 2 ore în grupul de prieteni şi

cei ce petrec între 2 şi 4 ore în grupul de prieteni (Anexa 5). Astfel, subiecţii care petrec mai

puţin de 2 ore în grupul de prieteni (M1 = 4.86) obţin scoruri semnificativ mai mari la factorul

ostilitate indirectă, comparativ cu subiecţii ce petrec între 2 şi 4 ore în grupul de prieteni (M2 =

3,69).

Există diferenţe semnificative statistic la pragul p 0.05 (p = 0.028) în ceea ce priveşte

factorul atentat între subiecţii care petrec mai puţin de 2 ore în grupul de prieteni şi cei ce petrec

între 2 şi 4 ore în grupul de prieteni (Anexa 5). Astfel, subiecţii care petrec mai puţin de 2 ore în

grupul de prieteni (M1 = 5.42) obţin scoruri semnificativ mai mari la factorul atentat, comparativ

cu subiecţii ce petrec între 2 şi 4 ore în grupul de prieteni (M2 = 4,54).

Există diferenţe semnificative statistic la pragul p 0.05 (p = 0.043) în ceea ce priveşte

factorul suspiciune între subiecţii care petrec mai puţin de 2 ore în grupul de prieteni şi cei ce

petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul de prieteni (Anexa 5). Astfel, subiecţii care petrec mai

puţin de 2 ore în grupul de prieteni (M1 = 6.80) obţin scoruri semnificativ mai mari la factorul

suspiciune, comparativ cu subiecţii ce petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul de prieteni (M 2 =

5,86).

Rezultatele obţinute sunt ilustrate şi de graficele de mai jos:

Graficul 1. - Ilustrarea grafică a diferenţelor de medii la negativism în funcţie de variabila

timp liber.

69

Graficul 2. - Ilustrarea grafică a diferenţelor de medii la ostilitate indirectă în funcţie de

variabila timp liber.

Graficul 3 - Ilustrarea grafică a diferenţelor de medii la atentat în funcţie de variabila timp

liber.

70

Graficul 4 - Ilustrarea grafică a diferenţelor de medii la suspiciune în funcţie de variabila

timp liber.

Graficul 5. - Ilustrarea grafică a diferenţelor de medii la ostilitate verbală în funcţie de

variabila timp liber.

71

Graficul 6. - Ilustrarea grafică a diferenţelor de medii la agresivitate totală în funcţie de

variabila timp liber.

Interpretare psihologică:

72

Din punct de vedere calitativ, faptul că subiecţii care petrec cel mai puţin timp în grupul de

prieteni obţin cele mai mari scoruri la majoritatea factorilor agresivităţii poate fi explicat prin

faptul că este posibil ca aceşti copii să se simtă frustraţi de faptul că nu pot petrece un timp mai

lung în compania prietenilor, motiv pentru care adoptă anumite comportamente agresive, sau

prin faptul că ei nu socializează suficient şi din acest motiv nu ştiu să cedeze, dorind să obţină tot

ce îşi doresc şi adoptând astfel comportamente agresive.

Ipoteza secundară 1.4.

Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate în funcţie de

atitudinea faţă de agresivitate a subiecţilor, în sensul că nivelul de agresivitate al subiecţilor care

resping agresivitatea va fi semnificativ mai mic decât nivelul de agresivitate al celor care acceptă

agresivitatea.

Prin aplicarea testului T pentru eşantioane independente (Independent Samples T Test) s-

au analizat rezultatele obţinute de subiecţii care resping agresivitatea comparativ cu subiecţii

care acceptă agresivitatea.

Tabelul nr.4. - Rezultatele Testului T pentru eşantioane independente pentru variabila

atitudine faţă de agresivitate.

N Media Abaterea

standard

t p=

Negativism 70-R 3,2 1,2 -.264 .792

80-A 3,2 1,0

Resentiment 70-R 4,8 1,4 1.234 .219

80-A 4,5 1,2

Ostilitate

indirectă

70-R 4,3 1,8 -.146 .884

80-A 4,3 2,2

Atentat 70-R 4,9 1,5 -.395 .693

80-A 5,0 2,1

Suspiciune 70-R 6,4 1,7 -.885 .377

80-A 6,7 1,7

Iritabilitate 70-R 5,6 1,9 .968 .335

80-A 5,3 1,8

Ostilitate

verbală

70-R 7,4 2,5 .601 .549

80-A 7,2 2,2

Agresivitate 70-R 36,9 8,0 .244 .808

73

generală 80-A 36,6 8,4

Conform datelor prezentate în Tabelul nr.4. se observă că nu există diferenţe semnificative

între subiecţii care resping agresivitatea şi cei care acceptă agresivitatea la nici una dintre

variabile. Deci ipoteza nu se confirmă.

Ipoteza secundară 1.5.

Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate în funcţie de

atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare a subiecţilor, în sensul că nivelul de

agresivitate al subiecţilor care resping agresivitatea ca reacţie la frustrare va fi semnificativ mai

mic decât nivelul de agresivitate al celor care acceptă agresivitatea ca reacţie la frustrare.

Prin aplicarea testului T pentru eşantioane independente (Independent Samples T Test) s-

au analizat rezultatele obţinute de subiecţii care resping agresivitatea ca reacţie la frustrare

comparativ cu subiecţii care acceptă agresivitatea ca reacţie la frustrare.

Tabelul nr.5. - Rezultatele Testului T pentru eşantioane independente pentru variabila

atitudine faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare.

N Media Abaterea

standard

t p=

Negativism 61-R 3,0 1,3 -2.013 .046

89-A 3,3 1,0

Resentiment 61-R 4,5 1,4 -.903 .369

89-A 4,7 1,2

Ostilitate

indirectă

61-R 3,4 1,8 -4.678 .00

89-A 4,9 2,0

Atentat 61-R 4,4 1,8 -3.393 .001

89-A 5,4 1,7

Suspiciune 61-R 6,6 1,9 .181 .856

89-A 6,5 1,5

Iritabilitate 61-R 5,7 1,3 1.219 .225

89-A 5,3 2,1

Ostilitate

verbală

61-R 6,6 2,4 -2.908 .004

89-A 7,7 2,1

Agresivitate

generală

61-R 34,4 7,8 -2.884 .005

89-A 38,3 8,1

74

Conform datelor prezentate în Tabelul nr.5. se observă că nu există diferenţe semnificative

între subiecţii care resping agresivitatea ca reacţie la frustrare şi cei care acceptă agresivitatea ca

reacţie la frustrare la variabilele resentiment, suspiciune şi iritabilitate, dar există diferenţe

semnificative între media subiecţilor care resping agresivitatea ca reacţie la frustrare şi cei care

acceptă agresivitatea ca reacţie la frustrare la variabilele negativism, ostilitate indirectă, atentat,

ostilitate verbală şi agresivitate generală, în sensul că media subiecţilor care acceptă agresivitatea

ca reacţie la frustrare este semnificativ mai mare decât a celor care resping agresivitatea ca

reacţie la frustrare la toate aceste variabile. Deci ipoteza se confirmă.

Interpretare psihologică:

Din punct de vedere calitativ aceste rezultate pot fi interpretate prin faptul că subiecţii care

nu condamnă agresivitatea când ea se datoreaza frustrărilor acumulate în timp, văd în aceste

comportamente agresive un mod de a se elibera, de a se răzbuna pe cei care consideră ei că sunt

vinovaţi, un fel de răzbunare eliberatoare.

Ipoteza secundară 1.6.

Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate în funcţie de

atitudinea faţă de agresivitatea ca metoda de adaptare la mediu a subiecţilor, în sensul că nivelul

de agresivitate al subiecţilor care resping agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu va fi

semnificativ mai mic decât nivelul de agresivitate al celor care acceptă agresivitatea ca metodă

de adaptare la mediu.

Prin aplicarea testului T pentru eşantioane independente (Independent Samples T Test) s-

au analizat rezultatele obţinute de subiecţii care resping agresivitatea ca metodă de adaptare la

mediu comparativ cu subiecţii care acceptă agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu.

Tabelul nr.6. - Rezultatele Testului T pentru eşantioane independente pentru variabila

atitudine faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu.

N Media Abaterea

standard

t p=

Negativism 87-R 3,0 1,3 -2.002 .047

63-A 3,4 ,7

Resentiment 87-R 4,5 1,4 -1.423 .157

63-A 4,8 1,1

Ostilitate

indirectă

87-R 4,0 1,8 -1.563 .121

63-A 4,6 2,3

Atentat 87-R 4,9 1,9 -.689 .492

63-A 5,1 1,7

75

Suspiciune 87-R 6,5 1,6 -.830 .408

63-A 6,7 1,8

Iritabilitate 87-R 5,0 1,7 -3.750 .00

63-A 6,1 1,8

Ostilitate

verbală

87-R 7,2 2,1 -.830 .408

63-A 7,5 2,6

Agresivitate

generală

87-R 35,4 7,3 -2.324 .022

63-A 38,5 8,9

Conform datelor prezentate în Tabelul nr.6. se observă că nu există diferenţe semnificative

între subiecţii care resping agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu şi cei care acceptă

agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu la variabilele resentiment, ostilitate indirectă,

atentat, suspiciune şi ostilitate verbală, dar există diferenţe semnificative între media subiecţilor

care resping agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu şi cei care acceptă agresivitatea ca

metodă de adaptare la mediu la variabilele negativism, iritabilitate şi agresivitate generală, în

sensul că media subiecţilor care acceptă agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu este

semnificativ mai mare decât a celor care resping agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu la

toate aceste variabile.

Interpretare psihologică:

Din punct de vedere calitativ aceste rezultate pot fi interpretate prin faptul că subiecţii care

nu condamnă agresivitatea atunci când ea îi ajută să se adapteze la mediu, văd în aceste

comportamente agresive un mod de a supravieţui, ei considerând că aceasta este singura soluţie

deoarece ea a dat rezultate, astfel ei au obţinut un anumit statut în grup şi au atins obiectivele

propuse.

Ipoteza secundară 1.7.

Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate în funcţie de

atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de integrare în grup a subiecţilor, în sensul că nivelul

de agresivitate al subiecţilor care resping agresivitatea ca metodă de integrare în grup va fi

semnificativ mai mic decât nivelul de agresivitate al celor care acceptă agresivitatea ca metodă

de integrare în grup.

Prin aplicarea testului T pentru eşantioane independente (Independent Samples T Test) s-

au analizat rezultatele obţinute de subiecţii care resping agresivitatea ca metodă de integrare în

grup comparativ cu subiecţii care acceptă agresivitatea ca metodă de integrare în grup.

76

Tabelul nr.7. - Rezultatele Testului T pentru eşantioane independente pentru variabila

atitudine faţă de agresivitatea ca metodă de integrare în grup.

N Media Abaterea

standard

t p=

Negativism 74-R 3,5 ,8 3.107 .002

76-A 2,9 1,3

Resentiment 74-R 4,7 1,3 .757 .450

76-A 4,6 1,2

Ostilitate

indirectă

74-R 4,5 1,7 1.088 .278

76-A 4,1 2,3

Atentat 74-R 5,0 1,1 .400 .690

76-A 4,9 2,3

Suspiciune 74-R 6,4 1,7 -1.395 .165

76-A 6,8 1,7

Iritabilitate 74-R 5,5 1,9 .436 .663

76-A 5,4 1,8

Ostilitate

verbală

74-R 7,5 2,1 .789 .431

76-A 7,1 2,5

Agresivitate

generală

74-R 37,3 7,1 .943 .347

76-A 36,1 9,0

Conform datelor prezentate în Tabelul nr.7. se observă că nu există diferenţe semnificative

între subiecţii care resping agresivitatea ca metodă de integrare în grup şi cei care acceptă

agresivitatea ca metodă de integrare în grup la variabilele resentiment, ostilitate indirectă, atentat,

suspiciune, iritabilitate, ostilitate verbală şi agresivitate generală, dar există diferenţe

semnificative între media subiecţilor care resping agresivitatea ca metodă de integrare în grup şi

cei care acceptă agresivitatea ca metodă de integrare în grup la variabila negativism, în sensul că

media subiecţilor care resping agresivitatea ca metodă de integrare în grup este semnificativ mai

mare decât a celor care acceptă agresivitatea ca metodă de integrare în grup.

Interpretare psihologică:

Faptul că există diferenţe doar în cazul negativismului demonstrează că subiecţii la această

vârstă valorizează pe cei care au curajul să se opună autorităţii reprezentate de părinţi şi

profesori, acceptându-i mai uşor în grupul lor de prieteni.

77

Ipoteza secundară 1.8.

Agresivitatea generală variază în funcţie de acţiunea conjugată a variabilelor sex şi timp

liber petrecut cu prietenii al subiecţilor.

Pentru a verifica această ipoteză am aplicat ANOVA factorială. Prezentăm în continuare

rezultatele obţinute pentru fiecare dintre cei opt factori ai agresivităţii în parte.

1. Influenţa sexului şi timpului liber asupra nivelului de negativism.

Mediile şi abaterile standard pentru negativism, precum şi loturile de subiecţi pentru toate

grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.8. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în

Tabelul nr.9.

Tabel nr.8. - Mediile şi abaterile standard pentru negativism, precum şi loturile de subiecţi,

în funcţie de sex şi timp liber.

Factorul sexul subiectilor impartit.

Factoru timp liber petrecut cu prietenii impartit Medie

Abatere Standard. N

Feminin Mai putin de 2 ore pe zi

3,6486 ,75337 37

Intre 2 si 4 ore pe zi

3,3889 ,77754 18

Mai mult de 4 ore pe zi

2,6957 1,66337 23

Total 3,3077 1,16561 78Masculin Mai putin de 2

ore pe zi2,9032 1,07563 31

Intre 2 si 4 ore pe zi

3,3714 1,11370 35

Mai mult de 4 ore pe zi

3,0000 1,54919 6

Total 3,1389 1,14210 72Total Mai putin de 2

ore pe zi3,3088 ,98128 68

Intre 2 si 4 ore pe zi

3,3774 1,00434 53

Mai mult de 4 ore pe zi

2,7586 1,61809 29

Total 3,2267 1,15362 150

Tabel nr.9. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi timp liber asupra variabilei negativism.

SS df MS F p.FACT_S ,595 1 ,595 ,475 ,492FACT_TL 3,929 2 1,965 2,388 ,045FACT_S* FACT_TL

5,985 2 2,992 1,568 ,212

Erori 180,461 144 1,253

78

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Există un efect principal al variabilei timp liber asupra variabilei negativism. Nu vom

insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul ipotezei secundare 1.3.

Nu există un efect principal al variabilei sex asupra variabilei negativism şi nici un efect de

dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor sex şi timp liber asupra variabilei

negativism.

2. Influenţa sexului şi timpului liber asupra nivelului de resentiment.

Mediile şi abaterile standard pentru resentiment, precum şi loturile de subiecţi pentru toate

grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.10. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în

Tabelul nr.11.

Tabel nr.10. - Mediile şi abaterile standard pentru resentiment, precum şi loturile de

subiecţi, în funcţie de sex şi timp liber.

Factorul sexul subiectilor impartit.

Factoru timp liber petrecut cu prietenii impartit Medie

Abatere Standard. N

Feminin Mai putin de 2 ore pe zi

4,7838 1,61821 37

Intre 2 si 4 ore pe zi

5,2222 ,42779 18

Mai mult de 4 ore pe zi

4,3913 ,83878 23

Total 4,7692 1,24758 78Masculin Mai putin de 2

ore pe zi4,3548 1,62375 31

Intre 2 si 4 ore pe zi

4,6857 1,25491 35

Mai mult de 4 ore pe zi

6,0000 ,00000 6

Total 4,6528 1,43556 72Total Mai putin de 2

ore pe zi4,5882 1,62293 68

Intre 2 si 4 ore pe zi

4,8679 1,07485 53

Mai mult de 4 ore pe zi

4,7241 ,99630 29

Total 4,7133 1,33782 150

Tabel nr.11. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi timp liber variabilei resentiment.

SS df MS F p.FACT_S 1,170 1 1,170 ,686 ,409FACT_TL 7,694 2 3,847 2,256 ,108FACT_S* FACT_TL

17,781 2 8,890 5,215 ,007

Erori 245,499 144 1,705

79

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Nu există un efect principal al variabilelor sex şi timp liber asupra variabilei resentiment.

Există un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic, în sensul că nivelul de

resentiment este influenţat de interacţiunea dintre sex şi timp liber.

Astfel, există diferenţe semnificative între subiecţii ce petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul

de prieteni de sex feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de resentiment (t =

2.284, p = 0.027), în sensul că nivelul de resentiment al subiecţilor ce petrec între 2 şi 4 ore pe zi

în grupul de prieteni de sex feminin(M1 = 5.22) este semnificativ mai mare decât nivelul de

resentiment al subiecţilor ce petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul de prieteni de sex masculin (M 2

= 4.68). (Anexa 6).

Există diferenţe semnificative între subiecţii ce petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul de

prieteni de sex feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de resentiment (t = -

9.198, p < 0.001), în sensul că nivelul de resentiment al subiecţilor ce petrec mai mult de 4 ore pe

zi în grupul de prieteni de sex masculin (M1 = 6.00) este semnificativ mai mare decât nivelul de

resentiment al subiecţilor ce petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul de prieteni de sex feminin

(M2 = 4.39). (Anexa 6).

În ceea ce priveşte subiecţii ce petrec mai puţin de 2 ore pe zi în grupul de prieteni nu

există diferenţe semnificative statistic în ceea ce priveşte nivelul de resentiment, între cei cu de

sex feminin şi cei de sex masculin.

De asemenea, există un efect al variabilei timp liber asupra mediei la resentiment a

subiecţilor de sex masculin (F = 3.558, p = 0.034). (Anexa 6). Astfel, subiecţii de sex masculin,

când aceştia petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul de prieteni obţin scoruri semnificativ mai

mari la resentiment (M1 = 6.00) decât în cazul în care aceştia petrec mai puţin de 2 ore pe zi în

grupul de prieteni (M2 = 4.35).

În ceea ce priveşte subiecţii de sex feminin nu există diferenţe semnificative statistic în

ceea ce priveşte nivelul de resentiment, între cei ce petrec mai puţin de 2 ore pe zi în grupul de

prieteni, cei ce petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul de prieteni şi cei ce petrec mai mult de 4 ore

pe zi în grupul de prieteni.

3. Influenţa sexului şi timpului liber asupra nivelului de ostilitate indirectă.

Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate indirectă, precum şi loturile de subiecţi pentru

toate grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.12. Rezultatele ANOVA sunt

prezentate în Tabelul nr.13.

Tabel nr.12. - Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate indirectă, precum şi loturile de

subiecţi, în funcţie de sex şi timp liber.

Factorul sexul Factoru timp liber Medie Abatere N

80

subiectilor impartit.

petrecut cu prietenii impartit Standard.

Feminin Mai putin de 2 ore pe zi

4,2973 2,63381 37

Intre 2 si 4 ore pe zi

5,9444 ,80237 18

Mai mult de 4 ore pe zi

4,3478 1,40158 23

Total 4,6923 2,10323 78Masculin Mai putin de 2

ore pe zi5,5484 1,78585 31

Intre 2 si 4 ore pe zi

2,5429 1,01003 35

Mai mult de 4 ore pe zi

3,6667 1,03280 6

Total 3,9306 2,00230 72Total Mai putin de 2

ore pe zi4,8676 2,35571 68

Intre 2 si 4 ore pe zi

3,6981 1,87683 53

Mai mult de 4 ore pe zi

4,2069 1,34641 29

Total 4,3267 2,08380 150

Tabel nr.13. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi timp liber asupra variabilei ostilitate

indirectă.

SS df MS F p.FACT_S 22,679 1 22,679 7,429 ,007FACT_TL 19,448 2 9,724 3,185 ,044FACT_S* FACT_TL

150,946 2 75,473 24,723 ,000

Erori 439,588 144 3,053

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Există un efect principal al variabilei sex asupra variabilei ostilitate indirectă. Nu vom

insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul ipotezei secundare 1.1.

Există un efect principal al variabilei timp liber asupra variabilei ostilitate indirectă. Nu

vom insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul ipotezei secundare 1.3.

Există un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic, în sensul că nivelul de ostilitate

indirectă este influenţat de interacţiunea dintre sex şi timp liber.

Există diferenţe semnificative între subiecţii ce petrec mai puţin de 2 ore pe zi în grupul de

prieteni de sex feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de ostilitate indirectă (t

= -2.246, p = 0.028), în sensul că nivelul de ostilitate indirectă al subiecţilor ce petrec mai puţin

de 2 ore pe zi în grupul de prieteni de sex masculin (M1 = 5.54) este semnificativ mai mare decât

81

nivelul de ostilitate indirectă al subiecţilor ce petrec mai puţin de 2 ore pe zi în grupul de prieteni

de sex feminin (M2 = 4.29). (Anexa 6).

Astfel, există diferenţe semnificative între subiecţii ce petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul

de prieteni de sex feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de ostilitate indirectă

(t = 12.399, p < 0.001), în sensul că nivelul de ostilitate indirectă al subiecţilor ce petrec între 2 şi

4 ore pe zi în grupul de prieteni de sex feminin(M1 = 5.94) este semnificativ mai mare decât

nivelul de ostilitate indirectă al subiecţilor ce petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul de prieteni de

sex masculin (M2 = 2.54). (Anexa 6).

În ceea ce priveşte subiecţii ce petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul de prieteni nu există

diferenţe semnificative statistic în ceea ce priveşte nivelul de ostilitate indirectă, între cei cu de

sex feminin şi cei de sex masculin.

De asemenea, există un efect al variabilei timp liber asupra mediei la ostilitate indirectă a

subiecţilor de sex feminin (F = 4.532, p = 0.014). (Anexa 6). Astfel, subiecţii de sex feminin,

când aceştia petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul de prieteni obţin scoruri semnificativ mai mari

la ostilitate indirectă (M1 = 5.94) decât în cazul în subiecţilor de sex feminin care petrec mai mult

de 4 ore pe zi în grupul de prieteni (M2 = 4.34) sau a celor care petrec mai puţin de 2 ore pe zi în

grupul de prieteni (M3 = 4.29).

Există un efect al variabilei timp liber asupra mediei la ostilitate indirectă a subiecţilor de

sex masculin (F = 37.871, p < 0.001). (Anexa 6). Astfel, subiecţii de sex masculin, când aceştia

petrec mai puţin de 2 ore pe zi în grupul de prieteni obţin scoruri semnificativ mai mari la

ostilitate indirectă (M1 = 5.54) decât în cazul în care aceştia petrec mai mult de 4 ore pe zi în

grupul de prieteni (M2 = 3.66) sau în cazul în care aceştia petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul de

prieteni (M3 = 2.54).

4. Influenţa sexului şi timpului liber asupra nivelului de atentat.

Mediile şi abaterile standard pentru atentat, precum şi loturile de subiecţi pentru toate

grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.14. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în

Tabelul nr.15.

Tabel nr.14. - Mediile şi abaterile standard pentru atentat, precum şi loturile de subiecţi, în

funcţie de sex şi timp liber.

Factorul sexul subiectilor impartit.

Factoru timp liber petrecut cu prietenii impartit Medie

Abatere Standard. N

Feminin Mai putin de 2 ore pe zi

4,9189 2,17790 37

Intre 2 si 4 ore pe zi

5,2778 1,36363 18

Mai mult de 4 ore 4,5652 1,07982 23

82

pe ziTotal 4,8974 1,74020 78

Masculin Mai putin de 2 ore pe zi

6,0323 1,35361 31

Intre 2 si 4 ore pe zi

4,1714 2,13494 35

Mai mult de 4 ore pe zi

6,3333 ,51640 6

Total 5,1528 1,97634 72Total Mai putin de 2

ore pe zi5,4265 1,91861 68

Intre 2 si 4 ore pe zi

4,5472 1,96670 53

Mai mult de 4 ore pe zi

4,9310 1,22273 29

Total 5,0200 1,85541 150

Tabel nr.15. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi timp liber asupra variabilei atentat.

SS df MS F p.FACT_S 8,912 1 8,912 2,921 ,090FACT_TL 17,049 2 8,524 7,285 ,001FACT_S* FACT_TL

44,450 2 22,225 2,794 ,064

Erori 439,293 144 3,051

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Există un efect principal al variabilei timp liber asupra variabilei atentat. Nu vom insista

asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul ipotezei secundare 1.3.

Nu există un efect principal al variabilei sex asupra variabilei atentat, şi nici un efect de

dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor sex şi timp liber asupra variabilei atentat.

5. Influenţa sexului şi timpului liber asupra nivelului de suspiciune.

Mediile şi abaterile standard pentru suspiciune, precum şi loturile de subiecţi pentru toate

grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.16. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în

Tabelul nr.17.

Tabel nr.16. - Mediile şi abaterile standard pentru suspiciune, precum şi loturile de

subiecţi, în funcţie de sex şi timp liber.

Factorul sexul subiectilor impartit.

Factoru timp liber petrecut cu prietenii impartit Medie

Abatere Standard. N

Feminin Mai putin de 2 ore pe zi

7,2432 1,93513 37

Intre 2 si 4 ore pe zi

6,7222 ,95828 18

Mai mult de 4 ore pe zi

5,4783 1,34400 23

Total 6,6026 1,74579 78

83

Masculin Mai putin de 2 ore pe zi

6,2903 ,82436 31

Intre 2 si 4 ore pe zi

6,7714 2,37741 35

Mai mult de 4 ore pe zi

7,3333 ,51640 6

Total 6,6111 1,76472 72Total Mai putin de 2

ore pe zi6,8088 1,59530 68

Intre 2 si 4 ore pe zi

6,7547 1,99909 53

Mai mult de 4 ore pe zi

5,8621 1,43238 29

Total 6,6067 1,74900 150

Tabel nr.17. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi timp liber asupra variabilei suspiciune.

SS df MS F p.FACT_S 2,560 1 2,560 ,912 ,341FACT_TL 2,043 2 1,022 5,417 ,005FACT_S* FACT_TL

30,397 2 15,199 ,364 ,695

Erori 404,053 144 2,806

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Există un efect principal al variabilei timp liber asupra variabilei suspiciune. Nu vom

insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul ipotezei secundare 1.3.

Nu există un efect principal al variabilei sex asupra variabilei suspiciune, şi nici un efect de

dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor sex şi timp liber asupra variabilei

suspiciune.

6. Influenţa sexului şi timpului liber asupra nivelului de iritabilitate.

Mediile şi abaterile standard pentru iritabilitate, precum şi loturile de subiecţi pentru toate

grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.18. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în

Tabelul nr.19.

Tabel nr.18. - Mediile şi abaterile standard pentru iritabilitate, precum şi loturile de

subiecţi, în funcţie de sex şi timp liber.

Factorul sexul subiectilor impartit.

Factoru timp liber petrecut cu prietenii impartit Medie

Abatere Standard. N

Feminin Mai putin de 2 ore pe zi

5,9459 2,26011 37

Intre 2 si 4 ore pe zi

5,7222 2,90649 18

Mai mult de 4 ore pe zi

5,5652 1,47174 23

Total 5,7821 2,21358 78

84

Masculin Mai putin de 2 ore pe zi

5,3226 1,51409 31

Intre 2 si 4 ore pe zi

5,2857 1,25021 35

Mai mult de 4 ore pe zi

4,3333 1,03280 6

Total 5,2222 1,36580 72Total Mai putin de 2

ore pe zi5,6618 1,96697 68

Intre 2 si 4 ore pe zi

5,4340 1,95635 53

Mai mult de 4 ore pe zi

5,3103 1,46637 29

Total 5,5133 1,87078 150

Tabel nr.19. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi timp liber asupra variabilei iritabilitate.

SS df MS F p.FACT_S 14,855 1 14,855 4,258 ,058FACT_TL 6,979 2 3,489 1,000 ,370FACT_S* FACT_TL

2,164 2 1,082 ,310 ,734

Erori 502,406 144 3,489

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Nu există un efect principal al variabilelor sex şi timp liber asupra variabilei iritabilitate şi

nici un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor sex şi timp liber asupra

variabilei iritabilitate.

7. Influenţa sexului şi timpului liber asupra nivelului de ostilitate verbală.

Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate verbală, precum şi loturile de subiecţi pentru

toate grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.20. Rezultatele ANOVA sunt

prezentate în Tabelul nr.21.

Tabel nr.20. - Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate verbală, precum şi loturile de

subiecţi, în funcţie de sex şi timp liber.

Factorul sexul subiectilor impartit.

Factoru timp liber petrecut cu prietenii impartit Medie

Abatere Standard. N

Feminin Mai putin de 2 ore pe zi

8,0270 2,48871 37

Intre 2 si 4 ore pe zi

7,6111 2,42872 18

Mai mult de 4 ore pe zi

7,0435 2,32532 23

Total 7,6410 2,43340 78Masculin Mai putin de 2

ore pe zi8,6452 2,10631 31

Intre 2 si 4 ore pe 5,7143 1,27352 35

85

ziMai mult de 4 ore pe zi

6,3333 2,06559 6

Total 7,0278 2,23274 72Total Mai putin de 2

ore pe zi8,3088 2,32608 68

Intre 2 si 4 ore pe zi

6,3585 1,95226 53

Mai mult de 4 ore pe zi

6,8966 2,25745 29

Total 7,3467 2,35160 150

Tabel nr.21. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi timp liber asupra variabilei ostilitate

verbală.

SS df MS F p.FACT_S 11,188 1 11,188 2,472 ,118FACT_TL 93,027 2 46,514 10,276 ,000FACT_S* FACT_TL

44,444 2 22,222 4,910 ,009

Erori 651,780 144 4,526

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Există un efect principal al variabilei timp liber asupra variabilei ostilitate verbală. Nu vom

insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul ipotezei secundare 1.3.

Nu există un efect principal al variabilei sex asupra variabilei ostilitate verbală.

Există un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic, în sensul că nivelul de ostilitate

verbală este influenţat de interacţiunea dintre sex şi timp liber.

Astfel, există diferenţe semnificative între subiecţii ce petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul

de prieteni de sex feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de ostilitate verbală (t

= 3.101, p = 0.005), în sensul că nivelul de ostilitate verbală al subiecţilor ce petrec între 2 şi 4

ore pe zi în grupul de prieteni de sex feminin(M1 = 7.61) este semnificativ mai mare decât

nivelul de ostilitate verbală al subiecţilor ce petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul de prieteni de

sex masculin (M2 = 5.71). (Anexa 6).

În ceea ce priveşte subiecţii ce petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul de prieteni şi cei ce

petrec mai puţin de 2 ore pe zi în grupul de prieteni, nu există diferenţe semnificative statistic în

ceea ce priveşte nivelul de ostilitate verbală, între cei cu de sex feminin şi cei de sex masculin.

Există un efect al variabilei timp liber asupra mediei la ostilitate verbală a subiecţilor de

sex masculin (F = 23.767, p < 0.001). (Anexa 6). Astfel, subiecţii de sex masculin, când aceştia

petrec mai puţin de 2 ore pe zi în grupul de prieteni obţin scoruri semnificativ mai mari la

ostilitate verbală (M1 = 8.64) decât în cazul în care aceştia petrec mai mult de 4 ore pe zi în

86

grupul de prieteni (M2 = 6.33) sau în cazul în care aceştia petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul de

prieteni (M3 = 5.71).

În ceea ce priveşte subiecţii de sex feminin nu există diferenţe semnificative statistic în

ceea ce priveşte nivelul de ostilitate verbală, între cei ce petrec mai puţin de 2 ore pe zi în grupul

de prieteni, cei ce petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul de prieteni şi cei ce petrec mai mult de 4

ore pe zi în grupul de prieteni.

8. Influenţa sexului şi timpului liber asupra nivelului de agresivitate generală.

Mediile şi abaterile standard pentru agresivitatea generală, precum şi loturile de subiecţi

pentru toate grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.22. Rezultatele ANOVA sunt

prezentate în Tabelul nr.23.

Tabel nr.22. - Mediile şi abaterile standard pentru agresivitatea generală, precum şi loturile

de subiecţi, în funcţie de sex şi timp liber.

Factorul sexul subiectilor impartit.

Factoru timp liber petrecut cu prietenii impartit Medie

Abatere Standard. N

Feminin Mai putin de 2 ore pe zi

38,8649 10,86575 37

Intre 2 si 4 ore pe zi

39,8889 7,09506 18

Mai mult de 4 ore pe zi

34,0870 5,99176 23

Total 37,6923 9,06872 78Masculin Mai putin de 2

ore pe zi39,0968 6,64507 31

Intre 2 si 4 ore pe zi

32,5429 6,41388 35

Mai mult de 4 ore pe zi

37,0000 4,64758 6

Total 35,7361 7,06906 72Total Mai putin de 2

ore pe zi38,9706 9,12266 68

Intre 2 si 4 ore pe zi

35,0377 7,46263 53

Mai mult de 4 ore pe zi

34,6897 5,78856 29

Total 36,7533 8,20209 150

Tabel nr.23. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi timp liber asupra variabilei agresivitate

generală.

SS df MS F p.FACT_S 49,919 1 49,919 ,824 ,366FACT_TL 299,200 2 149,600 4,442 ,013FACT_S* FACT_TL

538,424 2 269,212 2,468 ,088

87

Erori 8727,324 144 60,606

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Există un efect principal al variabilei timp liber asupra variabilei agresivitate generală. Nu

vom insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul ipotezei secundare 1.3.

Nu există un efect principal al variabilei sex asupra variabilei agresivitate generală, şi nici

un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor sex şi timp liber asupra

variabilei agresivitate generală.

Ipoteza secundară 1.9.

Agresivitatea generală variază în funcţie de acţiunea conjugată a variabilelor sex şi mediu

de provenienţă al subiecţilor.

Pentru a verifica această ipoteză am aplicat ANOVA factorială. Prezentăm în continuare

rezultatele obţinute pentru fiecare dintre cei opt factori ai agresivităţii în parte.

1. Influenţa sexului şi mediului de provenienţă asupra nivelului de negativism.

Mediile şi abaterile standard pentru negativism, precum şi loturile de subiecţi pentru toate

grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.24. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în

Tabelul nr.25.

Tabel nr.24. - Mediile şi abaterile standard pentru negativism, precum şi loturile de

subiecţi, în funcţie de sex şi mediu de provenienţă.

Factorul sexul subiectilor impartit..

Factorul mediul de provenienta impartit. Medie

Abatere Standard. N

Feminin Familie 3,5882 ,89163 34Centru de plasament

3,0909 1,30862 44

Total 3,3077 1,16561 78Masculin Familie 2,9512 1,11694 41

Centru de plasament

3,3871 1,14535 31

Total 3,1389 1,14210 72Total Familie 3,2400 1,06340 75

Centru de plasament

3,2133 1,24437 75

Total 3,2267 1,15362 150

Tabel nr.25. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi mediu de provenienţă asupra variabilei

negativism.

SS df MS F p.FACT_S 1,068 1 1,068 ,824 ,365FACT_M ,035 1 ,035 ,027 ,870

88

FACT_S* FACT_M

8,005 1 8,005 6,180 ,014

Erori 189,129 146 1,295

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Nu există un efect principal al variabilelor sex şi mediu de provenienţă asupra variabilei

negativism.

Există un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic, în sensul că nivelul de

negativism este influenţat de interacţiunea dintre sex şi mediu de provenienţă.

Astfel, există diferenţe semnificative între subiecţii ce provin din mediul familial de sex

feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de negativism (t = 2.689, p = 0.009), în

sensul că nivelul de negativism al subiecţilor ce provin din mediul familial de sex feminin (M1 =

3.58) este semnificativ mai mare decât nivelul de negativism al subiecţilor ce provin din mediul

familial de sex masculin (M2 = 2.95). (Anexa 7).

În ceea ce priveşte subiecţii ce provin dintr-un centru de plasament, nu există diferenţe

semnificative statistic în ceea ce priveşte nivelul de negativism, între cei cu de sex feminin şi cei

de sex masculin.

În ceea ce priveşte atât subiecţii de sex feminin, cât şi pe cei de sex masculin, nu există

diferenţe semnificative statistic în ceea ce priveşte nivelul de negativism, între cei ce provin din

mediul familial şi cei ce provin din centre de plasament.

2. Influenţa sexului şi mediului de provenienţă asupra nivelului de resentiment.

Mediile şi abaterile standard pentru resentiment, precum şi loturile de subiecţi pentru toate

grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.26. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în

Tabelul nr.27.

Tabel nr.26. - Mediile şi abaterile standard pentru resentiment, precum şi loturile de

subiecţi, în funcţie de sex şi mediu de provenienţă.

Factorul sexul subiectilor impartit..

Factorul mediul de provenienta impartit. Medie

Abatere Standard. N

Feminin Familie 5,1765 1,21781 34Centru de plasament

4,4545 1,19016 44

Total 4,7692 1,24758 78Masculin Familie 4,1707 1,37663 41

Centru de plasament

5,2903 1,27000 31

Total 4,6528 1,43556 72Total Familie 4,6267 1,39277 75

Centru de plasament

4,8000 1,28400 75

Total 4,7133 1,33782 150

89

Tabel nr.27. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi mediu de provenienţă variabilei

resentiment.

SS df MS F p.FACT_S ,266 1 ,266 ,166 ,685FACT_M 1,454 1 1,454 ,907 ,343FACT_S* FACT_M

31,173 1 31,173 19,446 ,000

Erori 234,042 146 1,603

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Nu există un efect principal al variabilelor sex şi mediu de provenienţă asupra variabilei

resentiment.

Există un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic, în sensul că nivelul de

resentiment este influenţat de interacţiunea dintre sex şi mediu de provenienţă.

Astfel, există diferenţe semnificative între subiecţii ce provin din mediul familial de sex

feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de resentiment (t = 3.317, p = 0.001), în

sensul că nivelul de resentiment al subiecţilor ce provin din mediul familial de sex feminin (M1 =

5.17) este semnificativ mai mare decât nivelul de resentiment al subiecţilor ce provin din mediul

familial de sex masculin (M2 = 4.17). (Anexa 7).

Există diferenţe semnificative între subiecţii ce provin dintr-un centru de plasament de sex

feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de resentiment (t = -2.913, p = 0.005),

în sensul că nivelul de resentiment al subiecţilor ce provin dintr-un centru de plasament de sex

masculin (M1 = 5.29) este semnificativ mai mare decât nivelul de resentiment al subiecţilor ce

provin dintr-un centru de plasament de sex feminin (M2 = 4.45). (Anexa 7).

Există diferenţe semnificative între subiecţii de sex feminin ce provin dintr-un centru de

plasament şi cei ce provin din mediul familial în ceea ce priveşte nivelul de resentiment (t =

2.630, p = 0.010), în sensul că nivelul de resentiment al subiecţilor de sex feminin ce provin din

mediul familial (M1 = 5.17) este semnificativ mai mare decât nivelul de resentiment al

subiecţilor de sex feminin ce provin dintr-un centru de plasament (M2 = 4.45). (Anexa 7).

Există diferenţe semnificative între subiecţii de sex masculin ce provin dintr-un centru de

plasament şi cei ce provin din mediul familial în ceea ce priveşte nivelul de resentiment (t = -

3.532, p = 0.001), în sensul că nivelul de resentiment al subiecţilor de sex masculin ce provin

dintr-un centru de plasament (M1 = 5.29) este semnificativ mai mare decât nivelul de resentiment

al subiecţilor de sex masculin ce provin din mediul familial (M2 = 4.17). (Anexa 7).

90

3. Influenţa sexului şi mediului de provenienţă asupra nivelului de ostilitate indirectă.

Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate indirectă, precum şi loturile de subiecţi pentru

toate grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.28. Rezultatele ANOVA sunt

prezentate în Tabelul nr.29.

Tabel nr. 28. - Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate indirectă, precum şi loturile de

subiecţi, în funcţie de sex şi mediu de provenienţă.

Factorul sexul subiectilor impartit..

Factorul mediul de provenienta impartit. Medie

Abatere Standard. N

Feminin Familie 3,9706 2,22227 34Centru de plasament

5,2500 1,84422 44

Total 4,6923 2,10323 78Masculin Familie 3,7073 1,67696 41

Centru de plasament

4,2258 2,36234 31

Total 3,9306 2,00230 72Total Familie 3,8267 1,93386 75

Centru de plasament

4,8267 2,12051 75

Total 4,3267 2,08380 150

Tabel nr.29. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi mediu de provenienţă asupra variabilei

ostilitate indirectă.

SS df MS F p.FACT_S 15,237 1 15,237 3,776 ,044FACT_M 29,713 1 29,713 7,364 ,007FACT_S* FACT_M

5,322 1 5,322 1,319 ,253

Erori 589,128 146 4,035

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Există un efect principal al variabilei sex asupra variabilei ostilitate indirectă. Nu vom

insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul ipotezei secundare 1.1.

Există un efect principal al variabilei mediu de provenienţă asupra variabilei ostilitate

indirectă. Nu vom insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul ipotezei

secundare 1.2.

Nu există un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor sex şi mediu de

provenienţă asupra variabilei ostilitate indirectă.

91

4. Influenţa sexului şi mediului de provenienţă asupra nivelului de atentat.

Mediile şi abaterile standard pentru atentat, precum şi loturile de subiecţi pentru toate

grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.30. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în

Tabelul nr.31.

Tabel nr.30. - Mediile şi abaterile standard pentru atentat, precum şi loturile de subiecţi, în

funcţie de sex şi mediu de provenienţă.

Factorul sexul subiectilor impartit..

Factorul mediul de provenienta impartit. Medie

Abatere Standard. N

Feminin Familie 4,6176 1,85888 34Centru de plasament

5,1136 1,63132 44

Total 4,8974 1,74020 78Masculin Familie 4,7317 1,94967 41

Centru de plasament

5,7097 1,90076 31

Total 5,1528 1,97634 72Total Familie 4,6800 1,89708 75

Centru de plasament

5,3600 1,76022 75

Total 5,0200 1,85541 150

Tabel nr.31. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi mediu de provenienţă asupra variabilei

atentat.

SS df MS F p.FACT_S 4,635 1 4,635 1,384 ,241FACT_M 19,971 1 19,971 5,964 ,016FACT_S* FACT_M

2,135 1 2,135 ,638 ,426

Erori 488,897 146 3,349

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Există un efect principal al variabilei mediu de provenienţă asupra variabilei atentat. Nu

vom insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul ipotezei secundare 1.2.

Nu există un efect principal al variabilei sex asupra variabilei atentat, şi nici un efect de

dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor sex şi timp liber asupra variabilei atentat.

5. Influenţa sexului şi mediului de provenienţă asupra nivelului de suspiciune.

Mediile şi abaterile standard pentru suspiciune, precum şi loturile de subiecţi pentru toate

grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.32. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în

Tabelul nr.33.

92

Tabel nr.32. - Mediile şi abaterile standard pentru suspiciune, precum şi loturile de

subiecţi, în funcţie de sex şi mediu de provenienţă.

Factorul sexul subiectilor impartit..

Factorul mediul de provenienta impartit. Medie

Abatere Standard. N

Feminin Familie 7,2941 1,50815 34Centru de plasament

6,0682 1,74406 44

Total 6,6026 1,74579 78Masculin Familie 5,7805 1,47499 41

Centru de plasament

7,7097 1,50982 31

Total 6,6111 1,76472 72Total Familie 6,4667 1,66306 75

Centru de plasament

6,7467 1,83136 75

Total 6,6067 1,74900 150

Tabel nr.33. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi mediu de provenienţă asupra variabilei

suspiciune.

SS df MS F p.FACT_S ,150 1 ,150 ,061 ,806FACT_M 4,546 1 4,546 1,837 ,177FACT_S* FACT_M

91,507 1 91,507 36,981 ,000

Erori 361,266 146 2,474

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Nu există un efect principal al variabilelor sex şi mediu de provenienţă asupra variabilei

suspiciune.

Există un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic, în sensul că nivelul de

suspiciune este influenţat de interacţiunea dintre sex şi mediu de provenienţă.

Astfel, există diferenţe semnificative între subiecţii ce provin din mediul familial de sex

feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de suspiciune (t = 4.379, p < 0.001), în

sensul că nivelul de suspiciune al subiecţilor ce provin din mediul familial de sex feminin (M 1 =

7.29) este semnificativ mai mare decât nivelul de suspiciune al subiecţilor ce provin din mediul

familial de sex masculin (M2 = 5.78). (Anexa 7).

Există diferenţe semnificative între subiecţii ce provin dintr-un centru de plasament de sex

feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de suspiciune (t = -4.238, p < 0.001), în

sensul că nivelul de suspiciune al subiecţilor ce provin dintr-un centru de plasament de sex

masculin (M1 = 7.70) este semnificativ mai mare decât nivelul de suspiciune al subiecţilor ce

provin dintr-un centru de plasament de sex feminin (M2 = 6.06). (Anexa 7).

93

Există diferenţe semnificative între subiecţii de sex feminin ce provin dintr-un centru de

plasament şi cei ce provin din mediul familial în ceea ce priveşte nivelul de suspiciune (t =

3.262, p = 0.002), în sensul că nivelul de suspiciune al subiecţilor de sex feminin ce provin din

mediul familial (M1 = 7.29) este semnificativ mai mare decât nivelul de suspiciune al subiecţilor

de sex feminin ce provin dintr-un centru de plasament (M2 = 6.06). (Anexa 7).

Există diferenţe semnificative între subiecţii de sex masculin ce provin dintr-un centru de

plasament şi cei ce provin din mediul familial în ceea ce priveşte nivelul de suspiciune (t = -

5.440, p < 0.001), în sensul că nivelul de suspiciune al subiecţilor de sex masculin ce provin

dintr-un centru de plasament (M1 = 7.70) este semnificativ mai mare decât nivelul de suspiciune

al subiecţilor de sex masculin ce provin din mediul familial (M2 = 5.78). (Anexa 7).

6. Influenţa sexului şi mediului de provenienţă asupra nivelului de iritabilitate.

Mediile şi abaterile standard pentru iritabilitate, precum şi loturile de subiecţi pentru toate

grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.34. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în

Tabelul nr.35.

Tabel nr.34. - Mediile şi abaterile standard pentru iritabilitate, precum şi loturile de

subiecţi, în funcţie de sex şi mediu de provenienţă.

Factorul sexul subiectilor impartit..

Factorul mediul de provenienta impartit. Medie

Abatere Standard. N

Feminin Familie 6,3235 1,66462 34Centru de plasament

5,3636 2,49736 44

Total 5,7821 2,21358 78Masculin Familie 4,9024 1,46296 41

Centru de plasament

5,6452 1,11201 31

Total 5,2222 1,36580 72Total Familie 5,5467 1,70289 75

Centru de plasament

5,4800 2,03589 75

Total 5,5133 1,87078 150

Tabel nr.35. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi mediu de provenienţă asupra variabilei

iritabilitate.

SS df MS F p.FACT_S 11,937 1 11,937 3,613 ,059FACT_M ,434 1 ,434 ,131 ,718FACT_S* FACT_M

26,647 1 26,647 8,066 ,005

Erori 482,330 146 3,304

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

94

Nu există un efect principal al variabilelor sex şi mediu de provenienţă asupra variabilei

iritabilitate.

Există un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic, în sensul că nivelul de

iritabilitate este influenţat de interacţiunea dintre sex şi mediu de provenienţă.

Astfel, există diferenţe semnificative între subiecţii ce provin din mediul familial de sex

feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de iritabilitate (t = 3.886, p < 0.001), în

sensul că nivelul de iritabilitate al subiecţilor ce provin din mediul familial de sex feminin (M1 =

6.32) este semnificativ mai mare decât nivelul de iritabilitate al subiecţilor ce provin din mediul

familial de sex masculin (M2 = 4.90). (Anexa 7).

În ceea ce priveşte subiecţii ce provin dintr-un centru de plasament, nu există diferenţe

semnificative statistic în ceea ce priveşte nivelul de iritabilitate, între cei cu de sex feminin şi cei

de sex masculin.

Există diferenţe semnificative între subiecţii de sex feminin ce provin dintr-un centru de

plasament şi cei ce provin din mediul familial în ceea ce priveşte nivelul de iritabilitate (t =

2.032, p = 0.046), în sensul că nivelul de iritabilitate al subiecţilor de sex feminin ce provin din

mediul familial (M1 = 6.32) este semnificativ mai mare decât nivelul de iritabilitate al subiecţilor

de sex feminin ce provin dintr-un centru de plasament (M2 = 5.36). (Anexa 7).

Există diferenţe semnificative între subiecţii de sex masculin ce provin dintr-un centru de

plasament şi cei ce provin din mediul familial în ceea ce priveşte nivelul de iritabilitate (t = -

2.357, p = 0.021), în sensul că nivelul de iritabilitate al subiecţilor de sex masculin ce provin

dintr-un centru de plasament (M1 = 5.64) este semnificativ mai mare decât nivelul de iritabilitate

al subiecţilor de sex masculin ce provin din mediul familial (M2 = 4.90). (Anexa 7).

7. Influenţa sexului şi mediului de provenienţă asupra nivelului de ostilitate verbală.

Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate verbală, precum şi loturile de subiecţi pentru

toate grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.36. Rezultatele ANOVA sunt

prezentate în Tabelul nr.37.

Tabel nr.36. - Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate verbală, precum şi loturile de

subiecţi, în funcţie de sex şi mediu de provenienţă.

Factorul sexul subiectilor impartit..

Factorul mediul de provenienta impartit. Medie

Abatere Standard. N

Feminin Familie 8,3235 2,60210 34Centru de plasament

7,1136 2,18042 44

Total 7,6410 2,43340 78Masculin Familie 6,4390 2,48041 41

Centru de plasament

7,8065 1,57944 31

95

Total 7,0278 2,23274 72Total Familie 7,2933 2,69019 75

Centru de plasament

7,4000 1,97279 75

Total 7,3467 2,35160 150

Tabel nr.37. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi mediu de provenienţă asupra variabilei

ostilitate verbală.

SS df MS F p.FACT_S 13,054 1 13,054 2,545 ,113FACT_M ,228 1 ,228 ,044 ,833FACT_S* FACT_M

61,060 1 61,060 11,905 ,001

Erori 748,809 146 5,129

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Nu există un efect principal al variabilelor sex şi mediu de provenienţă asupra variabilei

ostilitate verbală.

Există un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic, în sensul că nivelul de ostilitate

verbală este influenţat de interacţiunea dintre sex şi mediu de provenienţă.

Astfel, există diferenţe semnificative între subiecţii ce provin din mediul familial de sex

feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de ostilitate verbală (t = 3.203, p =

0.002), în sensul că nivelul de ostilitate verbală al subiecţilor ce provin din mediul familial de

sex feminin (M1 = 8.32) este semnificativ mai mare decât nivelul de ostilitate verbală al

subiecţilor ce provin din mediul familial de sex masculin (M2 = 6.43). (Anexa 7).

În ceea ce priveşte subiecţii ce provin dintr-un centru de plasament, nu există diferenţe

semnificative statistic în ceea ce priveşte nivelul de ostilitate verbală, între cei cu de sex feminin

şi cei de sex masculin.

Există diferenţe semnificative între subiecţii de sex feminin ce provin dintr-un centru de

plasament şi cei ce provin din mediul familial în ceea ce priveşte nivelul de ostilitate verbală (t =

2.233, p = 0.028), în sensul că nivelul de ostilitate verbală al subiecţilor de sex feminin ce provin

din mediul familial (M1 = 8.32) este semnificativ mai mare decât nivelul de ostilitate verbală al

subiecţilor de sex feminin ce provin dintr-un centru de plasament (M2 = 7.11). (Anexa 7).

Există diferenţe semnificative între subiecţii de sex masculin ce provin dintr-un centru de

plasament şi cei ce provin din mediul familial în ceea ce priveşte nivelul de ostilitate verbală (t =

-2.848, p = 0.006), în sensul că nivelul de ostilitate verbală al subiecţilor de sex masculin ce

provin dintr-un centru de plasament (M1 = 7.80) este semnificativ mai mare decât nivelul de

ostilitate verbală al subiecţilor de sex masculin ce provin din mediul familial (M2 = 6.43).

(Anexa 7).

96

8. Influenţa sexului şi mediului de provenienţă asupra nivelului de agresivitate

generală.

Mediile şi abaterile standard pentru agresivitatea generală, precum şi loturile de subiecţi

pentru toate grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.38. Rezultatele ANOVA sunt

prezentate în Tabelul nr.39.

Tabel nr.38. - Mediile şi abaterile standard pentru agresivitatea generală, precum şi loturile

de subiecţi, în funcţie de sex şi mediu de provenienţă.

Factorul sexul subiectilor impartit..

Factorul mediul de provenienta impartit. Medie

Abatere Standard. N

Feminin Familie 39,2941 8,80265 34Centru de plasament

36,4545 9,17645 44

Total 37,6923 9,06872 78Masculin Familie 32,6829 6,75070 41

Centru de plasament

39,7742 5,28337 31

Total 35,7361 7,06906 72Total Familie 35,6800 8,37654 75

Centru de plasament

37,8267 7,93448 75

Total 36,7533 8,20209 150

Tabel nr.39. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi mediu de provenienţă asupra variabilei

agresivitate generală.

SS df MS F p.FACT_S 99,591 1 99,591 1,645 ,202FACT_M 166,167 1 166,167 2,745 ,100FACT_S* FACT_M

906,554 1 906,554 14,975 ,000

Erori 8838,265 146 60,536

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Nu există un efect principal al variabilelor sex şi mediu de provenienţă asupra variabilei

agresivitate generală.

Există un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic, în sensul că nivelul de

agresivitate generală este influenţat de interacţiunea dintre sex şi mediu de provenienţă.

Astfel, există diferenţe semnificative între subiecţii ce provin din mediul familial de sex

feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate generală (t = 3.680, p <

0.001), în sensul că nivelul de agresivitate generală al subiecţilor ce provin din mediul familial

de sex feminin (M1 = 39.29) este semnificativ mai mare decât nivelul de agresivitate generală al

subiecţilor ce provin din mediul familial de sex masculin (M2 = 32.68). (Anexa 7).

97

În ceea ce priveşte subiecţii ce provin dintr-un centru de plasament, nu există diferenţe

semnificative statistic în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate generală, între cei cu de sex

feminin şi cei de sex masculin.

În ceea ce priveşte subiecţii de sex feminin, nu există diferenţe semnificative statistic în

ceea ce priveşte nivelul de agresivitate generală, între cei ce provin din mediul familial şi cei ce

provin din centre de plasament.

Există diferenţe semnificative între subiecţii de sex masculin ce provin dintr-un centru de

plasament şi cei ce provin din mediul familial în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate generală

(t = -4.833, p < 0.001), în sensul că nivelul de agresivitate generală al subiecţilor de sex masculin

ce provin dintr-un centru de plasament (M1 = 39.77) este semnificativ mai mare decât nivelul de

agresivitate generală al subiecţilor de sex masculin ce provin din mediul familial (M2 = 32.68).

(Anexa 7).

Interpretare psihologică:

Faptul că există un efect de interacţiune semnificativ din punct de vedere statistic al sexului

subiecţilor cu mediu de provenienţă sau cu timpul liber petrecut cu prietenii pune în evidenţă

importanţa familiei şi a grupui de prieteni pentru formarea imaginii de sine, al modului de a

gândi şi acţiona mai ales la vârsta şcolară mică.

Ipoteza secundară 1.10.

Agresivitatea generală variază în funcţie de acţiunea conjugată a variabilelor mediu de

provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare a subiecţilor.

Pentru a verifica această ipoteză am aplicat ANOVA factorială. Prezentăm în continuare

rezultatele obţinute pentru fiecare dintre cei opt factori ai agresivităţii în parte.

1. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la

frustrare asupra nivelului de negativism.

Mediile şi abaterile standard pentru negativism, precum şi loturile de subiecţi pentru toate

grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.40. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în

Tabelul nr.41.

Tabel nr.40. - Mediile şi abaterile standard pentru negativism, precum şi loturile de

subiecţi, în funcţie de mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea

ca reacţie la frustrare.

Factorul agresivitatea ca reactie la frustrare impartit

Factorul mediul de provenienta impartit. Medie

Abatere Standard. N

Respingere Familie 3,1220 1,09989 41

98

Centru de plasament

2,7500 1,68195 20

Total 3,0000 1,31656 61Acceptare Familie 3,3824 1,01548 34

Centru de plasament

3,3818 1,00905 55

Total 3,3820 1,00573 89Total Familie 3,2400 1,06340 75

Centru de plasament

3,2133 1,24437 75

Total 3,2267 1,15362 150

Tabel nr.41. - ANOVA. Efectele variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de

agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei negativism.

SS df MS F p.FACT_RF 6,526 1 6,526 4,984 ,027FACT_M 1,137 1 1,137 ,869 ,353FACT_RF* FACT_M

1,131 1 1,131 ,864 ,354

Erori 191,151 146 1,309

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Există un efect principal al variabilei atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare

asupra variabilei negativism. Nu vom insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în

cadrul ipotezei secundare 1.5.

Nu există un efect principal al variabilei mediu de provenienţă asupra variabilei negativism

şi nici un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor mediu de provenienţă şi

atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei negativism.

2. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la

frustrare asupra nivelului de resentiment.

Mediile şi abaterile standard pentru resentiment, precum şi loturile de subiecţi pentru toate

grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.42. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în

Tabelul nr.43.

Tabel nr.42. - Mediile şi abaterile standard pentru resentiment, precum şi loturile de

subiecţi, în funcţie de atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare.

Factorul agresivitatea ca reactie la frustrare impartit

Factorul mediul de provenienta impartit. Medie

Abatere Standard. N

Respingere Familie 4,3902 1,46421 41Centru de plasament

5,0000 1,45095 20

Total 4,5902 1,47622 61

99

Acceptare Familie 4,9118 1,26414 34Centru de plasament

4,7273 1,22406 55

Total 4,7978 1,23564 89Total Familie 4,6267 1,39277 75

Centru de plasament

4,8000 1,28400 75

Total 4,7133 1,33782 150

Tabel nr.43. - ANOVA. Efectele variabilelor atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la

frustrare variabilei resentiment.

SS df MS F p.FACT_RF ,507 1 ,507 ,286 ,594FACT_M 1,483 1 1,483 ,834 ,362FACT_RF* FACT_M

5,171 1 5,171 2,911 ,090

Erori 259,400 146 1,777

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Nu există un efect principal al variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de

agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei resentiment şi nici un efect de dublă

interacţiune semnificativ statistic al variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de

agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei resentiment.

3. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la

frustrare asupra nivelului de ostilitate indirectă.

Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate indirectă, precum şi loturile de subiecţi pentru

toate grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.44. Rezultatele ANOVA sunt

prezentate în Tabelul nr.45.

Tabel nr. 44. - Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate indirectă, precum şi loturile de

subiecţi, în funcţie de mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea

ca reacţie la frustrare.

Factorul agresivitatea ca reactie la frustrare impartit

Factorul mediul de provenienta impartit. Medie

Abatere Standard. N

Respingere Familie 3,5122 2,08713 41Centru de plasament

3,2500 1,11803 20

Total 3,4262 1,82080 61Acceptare Familie 4,2059 1,68378 34

Centru de plasament

5,4000 2,11345 55

Total 4,9438 2,03581 89Total Familie 3,8267 1,93386 75

100

Centru de plasament

4,8267 2,12051 75

Total 4,3267 2,08380 150

Tabel nr.45. - ANOVA. Efectele variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de

agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei ostilitate indirectă.

SS df MS F p.FACT_RF 66,292 1 66,292 18,167 ,000FACT_M 7,120 1 7,120 4,765 ,031FACT_RF* FACT_M

17,386 1 17,386 1,951 ,165

Erori 532,753 146 3,649

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Există un efect principal al variabilei mediu de provenienţă asupra variabilei ostilitate

indirectă. Nu vom insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul ipotezei

secundare 1.2.

Există un efect principal al variabilei atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare

asupra variabilei ostilitate indirectă. Nu vom insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat

în cadrul ipotezei secundare 1.5.

Nu există un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor mediu de

provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei ostilitate

indirectă.

4. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la

frustrare asupra nivelului de atentat.

Mediile şi abaterile standard pentru atentat, precum şi loturile de subiecţi pentru toate

grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.46. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în

Tabelul nr.47.

Tabel nr.46. - Mediile şi abaterile standard pentru atentat, precum şi loturile de subiecţi, în

funcţie de mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la

frustrare.

Factorul agresivitatea ca reactie la frustrare impartit

Factorul mediul de provenienta impartit. Medie

Abatere Standard. N

Respingere Familie 4,3659 1,99695 41Centru de plasament

4,5000 1,70139 20

Total 4,4098 1,89189 61Acceptare Familie 5,0588 1,72225 34

Centru de plasament

5,6727 1,68934 55

101

Total 5,4382 1,71858 89Total Familie 4,6800 1,89708 75

Centru de plasament

5,3600 1,76022 75

Total 5,0200 1,85541 150

Tabel nr.47. - ANOVA. Efectele variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de

agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei atentat.

SS df MS F p.FACT_RF 28,535 1 28,535 8,931 ,003FACT_M 20,270 1 20,270 6,853 ,010FACT_RF* FACT_M

1,887 1 1,887 ,591 ,443

Erori 466,504 146 3,195

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Există un efect principal al variabilei mediu de provenienţă asupra variabilei atentat. Nu

vom insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul ipotezei secundare 1.2.

Există un efect principal al variabilei atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare

asupra variabilei atentat. Nu vom insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul

ipotezei secundare 1.5.

Nu există un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor mediu de

provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei atentat.

5. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la

frustrare asupra nivelului de suspiciune.

Mediile şi abaterile standard pentru suspiciune, precum şi loturile de subiecţi pentru toate

grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.48. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în

Tabelul nr.49.

Tabel nr.48. - Mediile şi abaterile standard pentru suspiciune, precum şi loturile de

subiecţi, în funcţie de mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea

ca reacţie la frustrare.

Factorul agresivitatea ca reactie la frustrare impartit

Factorul mediul de provenienta impartit. Medie

Abatere Standard. N

Respingere Familie 6,2195 1,98132 41Centru de plasament

7,5000 1,70139 20

Total 6,6393 1,97512 61Acceptare Familie 6,7647 1,12973 34

Centru de plasament

6,4727 1,81409 55

Total 6,5843 1,58694 89

102

Total Familie 6,4667 1,66306 75Centru de plasament

6,7467 1,83136 75

Total 6,6067 1,74900 150

Tabel nr.49. - ANOVA. Efectele variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de

agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei suspiciune.

SS df MS F p.FACT_RF 1,905 1 1,905 ,644 ,424FACT_M 8,010 1 8,010 2,708 ,102FACT_RF* FACT_M

4,587 1 4,587 1,436 ,233

Erori 431,851 146 2,958

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Nu există un efect principal al variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de

agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei suspiciune şi nici un efect de dublă

interacţiune semnificativ statistic al variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de

agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei suspiciune.

6. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la

frustrare asupra nivelului de iritabilitate.

Mediile şi abaterile standard pentru iritabilitate, precum şi loturile de subiecţi pentru toate

grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.50. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în

Tabelul nr.51.

Tabel nr.50. - Mediile şi abaterile standard pentru iritabilitate, precum şi loturile de

subiecţi, în funcţie de mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea

ca reacţie la frustrare.

Factorul agresivitatea ca reactie la frustrare impartit

Factorul mediul de provenienta impartit. Medie

Abatere Standard. N

Respingere Familie 5,7073 1,66199 41Centru de plasament

5,7500 ,44426 20

Total 5,7213 1,37999 61Acceptare Familie 5,3529 1,75607 34

Centru de plasament

5,3818 2,36088 55

Total 5,3708 2,13936 89Total Familie 5,5467 1,70289 75

Centru de plasament

5,4800 2,03589 75

Total 5,5133 1,87078 150

103

Tabel nr.51. - ANOVA. Efectele variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de

agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei iritabilitate.

SS df MS F p.FACT_RF 4,280 1 4,280 1,209 ,273FACT_M ,042 1 ,042 ,012 ,913FACT_RF* FACT_M

,002 1 ,002 ,000 ,983

Erori 516,984 146 3,541

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Nu există un efect principal al variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de

agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei iritabilitate şi nici un efect de dublă

interacţiune semnificativ statistic al variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de

agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei iritabilitate.

7. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la

frustrare asupra nivelului de ostilitate verbală.

Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate verbală, precum şi loturile de subiecţi pentru

toate grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.52. Rezultatele ANOVA sunt

prezentate în Tabelul nr.53.

Tabel nr.52. - Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate verbală, precum şi loturile de

subiecţi, în funcţie de mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea

ca reacţie la frustrare.

Factorul agresivitatea ca reactie la frustrare impartit

Factorul mediul de provenienta impartit. Medie

Abatere Standard. N

Respingere Familie 6,9024 2,68146 41Centru de plasament

6,2500 1,83174 20

Total 6,6885 2,43954 61Acceptare Familie 7,7647 2,66355 34

Centru de plasament

7,8182 1,86677 55

Total 7,7978 2,19079 89Total Familie 7,2933 2,69019 75

Centru de plasament

7,4000 1,97279 75

Total 7,3467 2,35160 150

Tabel nr.53. - ANOVA. Efectele variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de

agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei ostilitate verbală.

SS df MS F p.

104

FACT_RF 48,425 1 48,425 9,138 ,003FACT_M 2,941 1 2,941 ,555 ,457FACT_RF* FACT_M

4,085 1 4,085 ,771 ,381

Erori 773,659 146 5,299

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Există un efect principal al variabilei atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare

asupra variabilei ostilitate verbală. Nu vom insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în

cadrul ipotezei secundare 1.5.

Nu există un efect principal al variabilei mediu de provenienţă asupra variabilei ostilitate

verbală şi nici un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor mediu de

provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei ostilitate

verbală.

8. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la

frustrare asupra nivelului de agresivitate generală.

Mediile şi abaterile standard pentru agresivitatea generală, precum şi loturile de subiecţi

pentru toate grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.54. Rezultatele ANOVA sunt

prezentate în Tabelul nr.55.

Tabel nr.54. - Mediile şi abaterile standard pentru agresivitatea generală, precum şi loturile

de subiecţi, în funcţie de mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de

agresivitatea ca reacţie la frustrare.

Factorul agresivitatea ca reactie la frustrare impartit

Factorul mediul de provenienta impartit. Medie

Abatere Standard. N

Respingere Familie 34,2195 8,69055 41Centru de plasament

35,0000 5,75829 20

Total 34,4754 7,80941 61Acceptare Familie 37,4412 7,74280 34

Centru de plasament

38,8545 8,40066 55

Total 38,3146 8,14024 89Total Familie 35,6800 8,37654 75

Centru de plasament

37,8267 7,93448 75

Total 36,7533 8,20209 150

Tabel nr.55. - ANOVA. Efectele variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de

agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei agresivitate generală.

SS df MS F p.FACT_RF 410,487 1 410,487 6,348 ,013

105

FACT_M 39,456 1 39,456 ,610 ,436FACT_RF* FACT_M

3,284 1 3,284 ,051 ,822

Erori 9440,243 146 64,659

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Există un efect principal al variabilei atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare

asupra variabilei agresivitate generală. Nu vom insista asupra acestui efect deoarece a fost

analizat în cadrul ipotezei secundare 1.5.

Nu există un efect principal al variabilei mediu de provenienţă asupra variabilei agresivitate

generală şi nici un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor mediu de

provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei agresivitate

generală.

Ipoteza secundară 1.11.

Agresivitatea generală variază în funcţie de acţiunea conjugată a variabilelor mediu de

provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare a subiecţilor.

Pentru a verifica această ipoteză am aplicat ANOVA factorială. Prezentăm în continuare

rezultatele obţinute pentru fiecare dintre cei opt factori ai agresivităţii în parte.

1. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de

adaptare la mediu asupra nivelului de negativism.

Mediile şi abaterile standard pentru negativism, precum şi loturile de subiecţi pentru toate

grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.56. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în

Tabelul nr.57.

Tabel nr.56. - Mediile şi abaterile standard pentru negativism, precum şi loturile de

subiecţi, în funcţie de mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea

ca metodă de adaptare la mediu.

Factorul agresivitatea ca metoda de adaptare impartit

Factorul mediul de provenienta impartit. Medie

Abatere Standard. N

Respingere Familie 3,1389 1,24563 36Centru de plasament

3,0392 1,44168 51

Total 3,0805 1,35731 87Acceptare Familie 3,3333 ,86855 39

Centru de plasament

3,5833 ,50361 24

Total 3,4286 ,75593 63Total Familie 3,2400 1,06340 75

Centru de 3,2133 1,24437 75

106

plasamentTotal 3,2267 1,15362 150

Tabel nr.57. - ANOVA. Efectele variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de

agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei negativism.

SS df MS F p.FACT_AM 23,732 1 23,732 5,960 ,016FACT_M ,197 1 ,197 ,149 ,700FACT_AM* FACT_M

1,066 1 1,066 ,808 ,370

Erori 192,727 146 1,320

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Există un efect principal al variabilei atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare

la mediu asupra variabilei negativism. Nu vom insista asupra acestui efect deoarece a fost

analizat în cadrul ipotezei secundare 1.6.

Nu există un efect principal al variabilei mediu de provenienţă asupra variabilei negativism

şi nici un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor mediu de provenienţă şi

atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei negativism.

2. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de

adaptare la mediu asupra nivelului de resentiment.

Mediile şi abaterile standard pentru resentiment, precum şi loturile de subiecţi pentru toate

grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.58. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în

Tabelul nr.59.

Tabel nr.58. - Mediile şi abaterile standard pentru resentiment, precum şi loturile de

subiecţi, în funcţie de atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare la

mediu.

Factorul agresivitatea ca metoda de adaptare impartit

Factorul mediul de provenienta impartit. Medie

Abatere Standard. N

Respingere Familie 4,4444 1,40294 36Centru de plasament

4,6863 1,48983 51

Total 4,5862 1,45116 87Acceptare Familie 4,7949 1,37992 39

Centru de plasament

5,0417 ,62409 24

Total 4,8889 1,15159 63Total Familie 4,6267 1,39277 75

Centru de plasament

4,8000 1,28400 75

Total 4,7133 1,33782 150

107

Tabel nr.59. - ANOVA. Efectele variabilelor atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de

adaptare la mediu variabilei resentiment.

SS df MS F p.FACT_AM 4,344 1 4,344 2,428 ,121FACT_M 2,082 1 2,082 1,164 ,282FACT_AM* FACT_M

,000 1 ,000 ,000 ,991

Erori 261,187 146 1,789

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Nu există un efect principal al variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de

agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei resentiment şi nici un efect de

dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de

agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei resentiment.

3. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de

adaptare la mediu asupra nivelului de ostilitate indirectă.

Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate indirectă, precum şi loturile de subiecţi pentru

toate grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.60. Rezultatele ANOVA sunt

prezentate în Tabelul nr.61.

Tabel nr. 60. - Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate indirectă, precum şi loturile de

subiecţi, în funcţie de mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea

ca metodă de adaptare la mediu.

Factorul agresivitatea ca metoda de adaptare impartit

Factorul mediul de provenienta impartit. Medie

Abatere Standard. N

Respingere Familie 3,6111 1,47895 36Centru de plasament

4,4314 1,97236 51

Total 4,0920 1,82127 87Acceptare Familie 4,0256 2,27674 39

Centru de plasament

5,6667 2,21981 24

Total 4,6508 2,37703 63Total Familie 3,8267 1,93386 75

Centru de plasament

4,8267 2,12051 75

Total 4,3267 2,08380 150

108

Tabel nr.61. - ANOVA. Efectele variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de

agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei ostilitate

indirectă.

SS df MS F p.FACT_AM 4,756 1 4,756 3,603 ,060FACT_M 52,819 1 52,819 13,264 ,000FACT_AM* FACT_M

5,874 1 5,874 1,475 ,227

Erori 581,373 146 3,982

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Există un efect principal al variabilei mediu de provenienţă asupra variabilei ostilitate

indirectă. Nu vom insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul ipotezei

secundare 1.2.

Nu există un efect principal al variabili atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de

adaptare la mediu asupra variabilei ostilitate indirectă şi nici un efect de dublă interacţiune

semnificativ statistic al variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca

metodă de adaptare la mediu asupra variabilei ostilitate indirectă.

4. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de

adaptare la mediu asupra nivelului de atentat.

Mediile şi abaterile standard pentru atentat, precum şi loturile de subiecţi pentru toate

grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.62. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în

Tabelul nr.63.

Tabel nr.62. - Mediile şi abaterile standard pentru atentat, precum şi loturile de subiecţi, în

funcţie de mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă

de adaptare la mediu.

Factorul agresivitatea ca metoda de adaptare impartit

Factorul mediul de provenienta impartit. Medie

Abatere Standard. N

Respingere Familie 4,3611 2,20587 36Centru de plasament

5,3333 1,57056 51

Total 4,9310 1,90954 87Acceptare Familie 4,9744 1,53017 39

Centru de plasament

5,4167 2,14510 24

Total 5,1429 1,78576 63Total Familie 4,6800 1,89708 75

Centru de plasament

5,3600 1,76022 75

Total 5,0200 1,85541 150

109

Tabel nr.63. - ANOVA. Efectele variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de

agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei atentat.

SS df MS F p.FACT_AM 4,231 1 4,231 1,265 ,263FACT_M 17,446 1 17,446 5,215 ,024FACT_AM* FACT_M

2,448 1 2,448 ,732 ,394

Erori 488,447 146 3,346

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Există un efect principal al variabilei mediu de provenienţă asupra variabilei atentat. Nu

vom insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul ipotezei secundare 1.2.

Nu există un efect principal al variabili atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de

adaptare la mediu asupra variabilei atentat şi nici un efect de dublă interacţiune semnificativ

statistic al variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de

adaptare la mediu asupra variabilei atentat.

5. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de

adaptare la mediu asupra nivelului de suspiciune.

Mediile şi abaterile standard pentru suspiciune, precum şi loturile de subiecţi pentru toate

grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.64. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în

Tabelul nr.65.

Tabel nr.64. - Mediile şi abaterile standard pentru suspiciune, precum şi loturile de

subiecţi, în funcţie de mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea

ca metodă de adaptare la mediu.

Factorul agresivitatea ca metoda de adaptare impartit

Factorul mediul de provenienta impartit. Medie

Abatere Standard. N

Respingere Familie 6,3056 1,93936 36Centru de plasament

6,6471 1,46729 51

Total 6,5057 1,67661 87Acceptare Familie 6,6154 1,36912 39

Centru de plasament

6,9583 2,45798 24

Total 6,7460 1,84887 63Total Familie 6,4667 1,66306 75

Centru de plasament

6,7467 1,83136 75

Total 6,6067 1,74900 150

Tabel nr.65. - ANOVA. Efectele variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de

agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei suspiciune.

110

SS df MS F p.FACT_AM 3,363 1 3,363 1,093 ,298FACT_M 4,085 1 4,085 1,327 ,251FACT_AM* FACT_M

1,822E-05 1 1,822E-05 ,000 ,998

Erori 449,475 146 3,079

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Nu există un efect principal al variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de

agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei suspiciune şi nici un efect de

dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de

agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei suspiciune.

6. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de

adaptare la mediu asupra nivelului de iritabilitate.

Mediile şi abaterile standard pentru iritabilitate, precum şi loturile de subiecţi pentru toate

grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.66. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în

Tabelul nr.67.

Tabel nr.66. - Mediile şi abaterile standard pentru iritabilitate, precum şi loturile de

subiecţi, în funcţie de mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea

ca metodă de adaptare la mediu.

Factorul agresivitatea ca metoda de adaptare impartit

Factorul mediul de provenienta impartit. Medie

Abatere Standard. N

Respingere Familie 5,2500 1,79483 36Centru de plasament

4,9020 1,75790 51

Total 5,0460 1,77127 87Acceptare Familie 5,8205 1,58731 39

Centru de plasament

6,7083 2,07426 24

Total 6,1587 1,82462 63Total Familie 5,5467 1,70289 75

Centru de plasament

5,4800 2,03589 75

Total 5,5133 1,87078 150

Tabel nr.67. - ANOVA. Efectele variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de

agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei iritabilitate.

SS df MS F p.FACT_AM 49,258 1 49,258 15,568 ,000

111

FACT_M 2,540 1 2,540 ,803 ,372FACT_AM* FACT_M

13,317 1 13,317 8,209 ,062

Erori 461,962 146 3,164

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Există un efect principal al variabilei atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare

la mediu asupra variabilei iritabilitate. Nu vom insista asupra acestui efect deoarece a fost

analizat în cadrul ipotezei secundare 1.6.

Nu există un efect principal al variabilei mediu de provenienţă asupra variabilei iritabilitate

şi nici un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor mediu de provenienţă şi

atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei iritabilitate.

7. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de

adaptare la mediu asupra nivelului de ostilitate verbală.

Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate verbală, precum şi loturile de subiecţi pentru

toate grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.68. Rezultatele ANOVA sunt

prezentate în Tabelul nr.69.

Tabel nr.68. - Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate verbală, precum şi loturile de

subiecţi, în funcţie de mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea

ca metodă de adaptare la mediu.

Factorul agresivitatea ca metoda de adaptare impartit

Factorul mediul de provenienta impartit. Medie

Abatere Standard. N

Respingere Familie 7,3611 2,53155 36Centru de plasament

7,0980 1,86821 51

Total 7,2069 2,15740 87Acceptare Familie 7,2308 2,86045 39

Centru de plasament

8,0417 2,07426 24

Total 7,5397 2,60165 63Total Familie 7,2933 2,69019 75

Centru de plasament

7,4000 1,97279 75

Total 7,3467 2,35160 150

Tabel nr.69. - ANOVA. Efectele variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de

agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei ostilitate

verbală.

SS df MS F p.FACT_AM 5,767 1 5,767 1,041 ,309FACT_M 2,617 1 2,617 ,472 ,493

112

FACT_AM* FACT_M

10,056 1 10,056 1,816 ,180

Erori 808,697 146 5,539

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Nu există un efect principal al variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de

agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei ostilitate verbală şi nici un efect

de dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă

de agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei ostilitate verbală.

8. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de

adaptare la mediu asupra nivelului de agresivitate generală.

Mediile şi abaterile standard pentru agresivitatea generală, precum şi loturile de subiecţi

pentru toate grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.70. Rezultatele ANOVA sunt

prezentate în Tabelul nr.71.

Tabel nr.70. - Mediile şi abaterile standard pentru agresivitatea generală, precum şi loturile

de subiecţi, în funcţie de mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de

agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu.

Factorul agresivitatea ca metoda de adaptare impartit

Factorul mediul de provenienta impartit. Medie

Abatere Standard. N

Respingere Familie 34,4722 8,44304 36Centru de plasament

36,1373 6,55445 51

Total 35,4483 7,39384 87Acceptare Familie 36,7949 8,26591 39

Centru de plasament

41,4167 9,45431 24

Total 38,5556 8,95288 63Total Familie 35,6800 8,37654 75

Centru de plasament

37,8267 7,93448 75

Total 36,7533 8,20209 150

Tabel nr.71. - ANOVA. Efectele variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de

agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei agresivitate

generală.

SS df MS F p.FACT_AM 503,877 1 503,877 7,914 ,006FACT_M 344,608 1 344,608 3,413 ,061FACT_AM* FACT_M

76,225 1 76,225 1,197 ,276

113

Erori 9295,204 146 63,666

Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Există un efect principal al variabilei atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare

la mediu asupra variabilei agresivitate generală. Nu vom insista asupra acestui efect deoarece a

fost analizat în cadrul ipotezei secundare 1.6.

Nu există un efect principal al variabilei mediu de provenienţă asupra variabilei agresivitate

generală şi nici un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor mediu de

provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei

agresivitate generală.

Interpretare psihologică:

Faptul că nu există un efect de interacţiune semnificativ din punct de vedere statistic al

variabilelor mediu de provenienţă şi atitudine faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare, sau

agresivitatea ca reacţie la frustrare poate fi explicat din punct de vedere calitativ prin faptul că în

perioada actuală, accesul la modelele de comportament agresive este din ce în ce mai facil

copiilor de vârste din ce în ce mai mici, iar aceştia, indiferent dacă acceptă sau nu agresivitatea,

indiferent de forma pe care o ia, adoptă aceste comportamente deoarece cred că astfel pot obţine

mai uşor ceea ce îşi doresc.

1.4.CONCLUZIILE CERCETĂRII

Lucrarea de faţă şi-a propus să evidenţieze rolul jucat de familie şi de mediul social asupra

gradului de agresivitate a studenţilor.

Obiectivele pe care le-am urmărit prin intermediul cercetării au fost: identificarea nivelului

de agresivitate al copiilor de vârstă şcolară mică în perioada actuală, caracterizată prin mutaţii

valorice semnificative cu efecte asupra mentalităţii oamenilor, fapt care influenţează în mod

hotărâtor modul lor de a gândi şi acţiona şi punerea în evidenţă a relaţiei dintre agresivitate şi

atitudinea faţă de agresivitatea văzută ca pe o metodă de adaptare şi cea văzută ca o reacţie la

frustrare la şcolarul mic, atât cel provenit din mediul familial, cât şi cel provenit dintr-un centru

de plasament.

Considerând că şcolaritatea reprezintă o perioadă de modelare şi formare a personalităţii

adulte, acum se poate interveni cu succes în acest sens. Comportamentul copiilor, stilul lor de a

reacţiona, de a se bucura sau întrista, de a se înfricoşa sau nu, de a spera sau nu, toate acestea

sunt, în primul rând, un reflex al modurilor de comportare şi gândire întâlnit în familie.

114

De asemenea, sentimentul securizării psiho-afective cu efecte nebănuite la nivelul

formării personalităţii lor este alimentat de familie, oricât de precară ar fi această. Apoi,

imaginea de sine este un reflex al imaginii pe care şi-o formează în grupurile comunitare.

Modelele socio-comportamentale pozitive şi negative devin tot mai greu de descifrat,

sunt tot mai numeroase, iar judecăţile valorice ale adulţilor de autoritate sunt tot mai divergente.

Ca urmare, copiii se află în situaţia de neputinţă opţională şi acţională, putând dezvolta conduita

unui complex de neputinţă caracterizat prin lipsă de încredere în forţele proprii, agresivitate ca

formă de adaptare şi, chiar, contra-reacţie la frustrare.

Astfel, am formulat prima ipoteză generală conform căreia, în funcţie de atitudinea faţă de

agresivitate, timpul liber petrecut în grupul de prieteni, sexul şi mediul de provenienţă al

subiecţilor va varia nivelul de agresivitate la toţi cei opt factori ai acesteia (negativism,

resentiment, ostilitate indirectă, agresivitate fizică, suspiciune, iritabilitate, agresivitate verbală şi

agresivitate generală). Ipoteza a fost confirmată numai parţial, astfel:

există diferenţe semnificative între media subiecţilor de sex masculin şi cei de sex

feminin la variabila ostilitate indirectă, în sensul că media fetelor este semnificativ mai mare

decât cea a băieţilor.

există diferenţe semnificative între media subiecţilor proveniţi din mediul familial şi cei

proveniţi din centre de plasament la variabilele ostilitate indirectă şi atentat, în sensul că media

subiecţilor proveniţi din centre de plasament este semnificativ mai mare decât cea subiecţilor

proveniţi din mediul familial la variabila ostilitate indirectă, iar media subiecţilor proveniţi din

mediul familial este semnificativ mai mare decât cea subiecţilor proveniţi din centre de

plasament la variabila atentat.

există diferenţe semnificative statistic în ceea ce priveşte factorul ostilitate indirectă şi

atentat între subiecţii care petrec mai puţin de 2 ore în grupul de prieteni şi cei ce petrec între 2 şi

4 ore în grupul de prieteni. Astfel, subiecţii care petrec mai puţin de 2 ore în grupul de prieteni

obţin scoruri semnificativ mai mari la factorul ostilitate indirectă şi atentat, comparativ cu

subiecţii ce petrec între 2 şi 4 ore în grupul de prieteni.

există diferenţe semnificative statistic în ceea ce priveşte factorul suspiciune între

subiecţii care petrec mai puţin de 2 ore în grupul de prieteni şi cei ce petrec mai mult de 4 ore pe

zi în grupul de prieteni. Astfel, subiecţii care petrec mai puţin de 2 ore în grupul de prieteni obţin

scoruri semnificativ mai mari la factorul suspiciune, comparativ cu subiecţii ce petrec mai mult

de 4 ore pe zi în grupul de prieteni.

există diferenţe semnificative între media subiecţilor care resping agresivitatea ca reacţie

la frustrare şi cei care acceptă agresivitatea ca reacţie la frustrare la variabilele negativism,

ostilitate indirectă, atentat, ostilitate verbală şi agresivitate generală, în sensul că media

115

subiecţilor care acceptă agresivitatea ca reacţie la frustrare este semnificativ mai mare decât a

celor care resping agresivitatea ca reacţie la frustrare la toate aceste variabile.

există diferenţe semnificative între media subiecţilor care resping agresivitatea ca

metodă de adaptare la mediu şi cei care acceptă agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu la

variabilele negativism, iritabilitate şi agresivitate generală, în sensul că media subiecţilor care

acceptă agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu este semnificativ mai mare decât a celor

care resping agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu la toate aceste variabile.

există diferenţe semnificative între media subiecţilor care resping agresivitatea ca

metodă de integrare în grup şi cei care acceptă agresivitatea ca metodă de integrare în grup la

variabila negativism, în sensul că media subiecţilor care resping agresivitatea ca metodă de

integrare în grup este semnificativ mai mare decât a celor care acceptă agresivitatea ca metodă de

integrare în grup.

există diferenţe semnificative între subiecţii ce petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul de

prieteni de sex feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de resentiment, ostilitate

indirectă şi ostilitate verbală în sensul că nivelul de resentiment, ostilitate indirectă şi ostilitate

verbală al subiecţilor ce petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul de prieteni de sex feminin este

semnificativ mai mare decât nivelul de resentiment, ostilitate indirectă şi ostilitate verbală al

subiecţilor ce petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul de prieteni de sex masculin.

există diferenţe semnificative între subiecţii ce petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul

de prieteni de sex feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de resentiment, în

sensul că nivelul de resentiment al subiecţilor ce petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul de

prieteni de sex masculin este semnificativ mai mare decât nivelul de resentiment al subiecţilor ce

petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul de prieteni de sex feminin.

există un efect al variabilei timp liber asupra mediei la resentiment a subiecţilor de sex

masculin. Astfel, subiecţii de sex masculin, când aceştia petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul

de prieteni obţin scoruri semnificativ mai mari la resentiment decât în cazul în care aceştia petrec

mai puţin de 2 ore pe zi în grupul de prieteni.

există diferenţe semnificative între subiecţii ce petrec mai puţin de 2 ore pe zi în grupul

de prieteni de sex feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de ostilitate indirectă,

în sensul că nivelul de ostilitate indirectă al subiecţilor ce petrec mai puţin de 2 ore pe zi în

grupul de prieteni de sex masculin este semnificativ mai mare decât nivelul de ostilitate indirectă

al subiecţilor ce petrec mai puţin de 2 ore pe zi în grupul de prieteni de sex feminin.

există un efect al variabilei timp liber asupra mediei la ostilitate indirectă a subiecţilor de

sex feminin. Astfel, subiecţii de sex feminin, când aceştia petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul

de prieteni obţin scoruri semnificativ mai mari la ostilitate indirectă decât în cazul în subiecţilor

116

de sex feminin care petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul de prieteni sau a celor care petrec

mai puţin de 2 ore pe zi în grupul de prieteni.

există un efect al variabilei timp liber asupra mediei la ostilitate indirectă şi ostilitate

verbală a subiecţilor de sex masculin. Astfel, subiecţii de sex masculin, când aceştia petrec mai

puţin de 2 ore pe zi în grupul de prieteni obţin scoruri semnificativ mai mari la ostilitate indirectă

şi ostilitate verbală decât în cazul în care aceştia petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul de

prieteni sau în cazul în care aceştia petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul de prieteni.

există diferenţe semnificative între subiecţii ce provin din mediul familial de sex feminin

şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de negativism, resentiment, suspiciune,

iritabilitate, ostilitate verbală şi agresivitate generală în sensul că nivelul de negativism,

resentiment, suspiciune, iritabilitate, ostilitate verbală şi agresivitate generală al subiecţilor ce

provin din mediul familial de sex feminin este semnificativ mai mare decât nivelul de

negativism, resentiment, suspiciune, iritabilitate, ostilitate verbală şi agresivitate generală al

subiecţilor ce provin din mediul familial de sex masculin.

există diferenţe semnificative între subiecţii ce provin dintr-un centru de plasament de

sex feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de resentiment şi suspiciune în

sensul că nivelul de resentiment şi suspiciune al subiecţilor ce provin dintr-un centru de

plasament de sex masculin este semnificativ mai mare decât nivelul de resentiment şi suspiciune

al subiecţilor ce provin dintr-un centru de plasament de sex feminin.

există diferenţe semnificative între subiecţii de sex feminin ce provin dintr-un centru de

plasament şi cei ce provin din mediul familial în ceea ce priveşte nivelul de resentiment,

suspiciune, iritabilitate şi ostilitate verbală în sensul că nivelul de resentiment, suspiciune,

iritabilitate şi ostilitate verbală al subiecţilor de sex feminin ce provin din mediul familial este

semnificativ mai mare decât nivelul de resentiment, suspiciune, iritabilitate şi ostilitate verbală al

subiecţilor de sex feminin ce provin dintr-un centru de plasament.

există diferenţe semnificative între subiecţii de sex masculin ce provin dintr-un centru de

plasament şi cei ce provin din mediul familial în ceea ce priveşte nivelul de resentiment,

suspiciune, iritabilitat, ostilitate verbală şi agresivitate generală, în sensul că nivelul de

resentiment, suspiciune, iritabilitat, ostilitate verbală şi agresivitate generală al subiecţilor de sex

masculin ce provin dintr-un centru de plasament este semnificativ mai mare decât nivelul de

resentiment, suspiciune, iritabilitat, ostilitate verbală şi agresivitate generală al subiecţilor de sex

masculin ce provin din mediul familial.

În concluzie, putem spune că mediul de provenienţă şi cantitatea de timp liber petrecută în

grupul de prieteni au un rol important în adoptarea sau nu a unor comportamente agresive în

rândurile şcolarilor, atât ale fetelor, cât şi ale băieţilor, iar atitudinea faţă de agresivitate a

117

acestora nu depinde de gradul în care persoana respectivă aceeptă sau respinge comportamentele

agresive în viaţa de zi cu zi.

Menţionăm şi faptul că agresivitatea este o problemă de o importanţă socială deosebită,

întrucât ea stă la baza comportamentelor violente de tipul crimelor, acţiunilor teroriste, etc., toate

acestea putând fi prevenite prin intervenţii terapeutice realizate încă de timpuriu, mai precis, încă

din momentul sesizării primelor manifestări agresive.

118

Bibliografie

1) ADLER A. – “Cunoaşterea omului”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991.2) ALLPORT G.W. – “Personality. Psychological Interpretation”, Henry Holt, New

York, 1937. 3) AJURIAGUERRA J. – “Manual de psihiatrie infantilă”, Masson, Paris, 1974.4) BERGER A. – “Copilul dificil”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978. 5) CLAPAREDE E. – “ Sentimentul de inferioritate la copil”, Institutul Albania,

Constanţa, 1933. 6) COASAN A., VASILESCU A. – “Adaptarea şcolară”, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1988.7) COSMOVICI A., IACOB L. – “Psihologie şcolară”, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1997.8) COSMOVICI A. – “Psihologie generală”, Polirom, Iaşi, 1996.9) DOLLARD P.A. – “Frustration and aggression”, Yale Univ. Press, New Haven,

1939. 10) DEBESSE M. – “ Psichologie de l enfant – de la naissance a l adolescence”, Editions

Bourrelier, 1956.11) ENĂCHESCU C. – “Tratat de igienă mintală”, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1996. 12) ENĂCHESCU C. – “ Igiena mintală şi recuperarea bolnavilor psihici”, Editura

Medicală, Bucureşti, 1979. 13) ENĂCHESCU C. – “Tratat de psihanaliză şi psihoterapie”, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1998. 14) EIBEL-EIBESFELDT I. – “Agresivitatea umană: studiu etologic”, Editura Trei,

Bucureşti, 1995. 15) FREUD S – “Essais de psychanalyse”, Alcan, Paris. 16) FREUD S. – “Trei eseuri privind teoria sexualităţii”, Alcan, Paris. 17) HERSOV, BERGER, SHAFFER – “Aggression and anti-social behavior in

childhood and adolescence”, 1978.18) KONRAD L. – “Aşa-zisul rău; despre istoria naturală a agresiunii”, Humanitas,

Bucureşti, 1998.19) LOMBROSO C. – “L homme criminel”, Alcan, Paris. 20) LAPLANCHE J., PONTALIS J.P. – “Dicţionar de psihanaliză”, Humanitas,

Bucureşti, 1998.21) MITROFAN I. – “Psihologia relaţiilor dintre sexe”, Editura Alternative, 1997.22) MITROFAN I., CIUPERCĂ C. – “Incursiune în psihosociologia şi psihosexologia

familiei”, Editura Press, Bucureşti, 1998. 23) MICHAUD Y.A. – “La violence”, PUF, Paris, 1973.24) PIAGET J. – “Psihologia inteligenţei”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1965. 25) PĂUNESCU C. –„Nervozitatea copilului”, E.D.P., Bucureşti, 1985.26) PĂUNESCU C. – “Agresivitatea umană”, Editura Trei, 1995. 27) POROT A. – “Manuel alphabetique de psychiatrie”, PUF, Paris.28) POPEANGĂ V. – “Clasa de elevi – subiect şi obiect al actului educativ”, E.D.P.,

Bucureşti, 1990.29) RANSCHBURG J. – “Frică, supărare, agresivitate”, E.D.P., Bucureşti, 1979.30) RĂDULESCU M.S. – “Anomie, devianţă şi patologie socială”, Hyperion, Bucureşti,

1991. 31) ROSENZWEIG S. – “An outline of frustration theory”, Ronald Press, New York,

1944.

119

32) ROŞCA M. – “Metode de psihodiagnostic”, E.D.P., Buc.,1972.33) REVISTA DE PSIHOLOGIE nr.1 / 1992 – p. 5-8.34) REVISTA DE PSIHOLOGIE nr. 2 / 1998 – p. 42-44.35) STORR A. – “Human aggression”, 1968.36) STOIAN M. – “Minori în derivă”, Editura Enciclopedică Română, Buc., 1972.37) SILLAMY N. – “Dicţionar de psihologie”38) STEFANOVIC J. – “Psihologia tactului pedagogic al profesorului”, E.D.P.,

Buc.,1979.39) ŞCHIOPU U. – “Curs de psihologia copilului”, Editura Didactică şi Pedagogică,

Buc., 1963.40) ŞCHIOPU U. – “Dicţionar de psihologie”, Bucureşti, 1998. 41) ŞCHIOPU U. – “Psihologia copilului”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1967. 42) ŞCHIOPU U. – “Introducere în psihodiagnostic”, Universitatea Bucureşti, 1976. 43) VERZA E., ŞCHIOPU U. – “Psihologia vârstelor”, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1981.44) VERZA E., ŞCHIOPU U. – “Psihologia vârstelor”, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1995. 45) VERZA E., ŞCHIOPU U. – “Psihologia vârstelor – ciclurile vieţii”, E.D.P., Buc.,

1997. 46) VLAD C., VLAD T., - “Psihologia şi psihopatologia comportamentului”, Editura

Militară, 1978. 47) WALLON H. – “Evoluţia psihologică a copilului”, Editura Didactică şi Pedagogică,

Buc., 1975.

120

Anexe

Anexa 1.

Vă rog sa precizaţi 5 trasaturi sau comportamente ale unei persoane care are o atitudine pozitiva faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare.1.2.3.4.5.Vă rog sa precizaţi 5 trăsături sau comportamente ale unei persoane care are o atitudine negativă faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare.1.2.3.4.5.Vă rog sa precizaţi 5 trasaturi sau comportamente ale unei persoane care are o atitudine permisivă faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare.1.2.3.4.5.Vă rog sa precizaţi 5 trăsături sau comportamente ale unei persoane care are o atitudine nepermisivă faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare.1.2.3.4.5.

121

Anexa 2.

****** Method 1 (space saver) will be used for this analysis ******_

R E L I A B I L I T Y A N A L Y S I S - S C A L E (A L P H A)

1. ITEM1 intrebarea 1 IO 2. ITEM2 intrebarea 2 IO 3. ITEM3 intrebarea 3 IO 4. ITEM5 intrebarea 5 IO 5. ITEM6 intrebarea 6 IO 6. ITEM7 intrebarea 7 IO 7. ITEM8 intrebarea 8 IO 8. ITEM9 intrebarea 9 IO 9. ITEM11 intrebarea 11 IO 10. ITEM12 intrebarea 12 IO 11. ITEM14 intrebarea 14 IO 12. ITEM16 intrebarea 16 IO 13. ITEM17 intrebarea 17 IO 14. ITEM18 intrebarea 18 IO 15. ITEM19 intrebarea 19 IO 16. ITEM22 intrebarea 22 IO 17. ITEM23 intrebarea 23 IO 18. ITEM4R 19. ITEM10R 20. ITEM13R 21. ITEM15R 22. ITEM20R 23. ITEM21R

Reliability Coefficients

N of Cases = 40,0 N of Items = 23

Alpha = ,8270

122

Anexa 3.Decideţi dacă afirmaţiile de mai jos sunt false (F) sau adevărate (A) după cum vă sunt

caracteristice şi bifaţi răspunsul.

1. Îndeplinesc rugămintea cuiva doar dacă mă roagă frumos. □ A. □ F.2. Nu par să înţeleg ce mi se întâmplă (sunt aerian). □ A. □ F.3. Uneori îi bârfesc pe cei care nu îmi plac. □ A. □ F.4. Uneori nu pot să-mi controlez impulsul de a-i leza (răni) pe ceilalţi.

□ A. □ F.5. Ştiu că oamenii au tendinţa să mă vorbească pe la spate. □ A. □ F.6. Mă înfurii cu uşurinţă, dar îmi revin repede. □ A. □ F.7. Când dezaprob purtarea prietenilor mei le-o spun direct. □ A. □ F.8. Când cineva stabileşte o regulă care nu îmi place am tendinţa să o încalc.

□ A. □ F.9. Ceilalţi par mereu să reuşească în viaţă. □ A. □ F.10. Niciodată nu sunt atât de furios încât să arunc cu obiecte. □ A. □ F.11. Nu găsesc niciodată un motiv suficient de serios pentru a lovi pe cineva.

□ A. □ F.12. Am tendinţa să fiu prudent cu persoanele care sunt mai prietenoase decât mă aşteptam. □ A.

□ F.13. Întotdeauna sunt răbdător cu ceilalţi. □ A. □ F.14. Sunt adesea în dezacord cu alţii. □ A. □ F.15. Când cineva îmi comandă (face pe şeful), fac invers decât îmi cere.

□ A. □ F.16. Când privesc în urmă, la ce mi s-a întâmplat, am senzaţia unor uşoare resentimente faţă de trecut.

□ A. □ F.17. Când sunt furios trântesc uneori uşile. □ A. □ F.18. Dacă cineva mă jigneşte sau mă loveşte primul, reacţionez. □ A. □ F.19. Sunt câteva persoane care nu mă plac deloc. □ A. □ F.20. Sunt mult mai iritat decât îşi dau seama ceilalţi. □ A. □ F.21. Nu mă pot opri să intru în controverse cu oamenii când aceştia nu sunt de acord cu mine. □ A.

□ F.22. Când oamenii îmi comandă nu ezit să le arăt că am înţeles. □ A. □ F.23. Aproape săptămânal văd pe cineva care îmi displace. □ A. □ F.24. Niciodată nu fac farse altora. □ A. □ F.25. Orice mă jigneşte pe mine sau familia mea, caută scandal. □ A. □ F.26. Sunt câteva persoane care par să mă invidieze. □ A. □ F.27. Îmi fierbe sângele în vine dacă se distrează cineva pe seama mea. □ A. □ F.28. Am pretenţia ca ceilalţi să îmi respecte drepturile. □ A. □ F.29. Uneori, când sunt furios pe cineva, îi aplic „tratamentul tăcerii”. □ A. □ F.30. Deşi nu arăt, uneori mă roade invidia. □ A. □ F.31. Uneori când sunt supărat, bombănesc. □ A. □ F.32. Persoanele care continuă să mă deranjeze cer un pumn în nas. □ A. □ F.33. Uneori am sentimentul că alţii râd de mine. □ A. □ F.34. Nu mă supăr când cineva nu mă tratează corect. □ A. □ F.35. Chiar dacă sunt înfuriat nu folosesc un „limbaj dur”. □ A. □ F.36. Nu cunosc nici o persoană pe care s-o urăsc din tot sufletul. □ A. □ F.37. Uneori sunt bosumflat dacă nu pot face cum vreau eu. □ A. □ F.38. Chiar dacă cineva mă loveşte primul, rareori îi întorc lovitura. □ A. □ F.39. Deviza mea e: „Niciodată să nu te încrezi în străini”. □ A. □ F.40. Uneori oamenii mă deranjează chiar numai fiind în apropierea mea.

□ A. □ F.

123

41. Dacă cineva mă supără, sunt capabil să îi spun ce gândesc despre el. □ A. □ F.

42. Dacă aş lăsa oamenii să vadă ce simt, aş fi considerat o persoană complicată (dificilă). □ A.□ F.

43. De la zece ani nu mi-am mai pierdut firea. □ A. □ F.44. Când îmi pierd cumpătul cu adevărat, sunt în stare să pălmuiesc pe cineva. □ A.

□ F.45. În general, mă întreb ce motive ascunse poate avea o persoană pentru a-mi face pe plac. □ A.

□ F.46. Adesea mă simt ca un butoi cu pulbere gata să explodeze. □ A. □ F.47. Când ceilalţi ţipă la mine, ţip şi eu la ei. □ A. □ F.48. Uneori mi se pare că am luat din viaţă partea ei crudă. □ A. □ F.49. Îmi amintesc că odată am fost atât de furios încât am luat cel mai apropiat obiect şi l-am zdrobit.

□ A. □ F.50. Intru în dispute la fel de repede ca şi ceilalţi. □ A. □ F.51. Obişnuiam să cred că majoritatea oamenilor spun adevărul dar m-am convins de contrariu.

□ A. □ F.52. Uneori sunt cu capsa pusă. □ A. □ F.53. Când sunt furios, spun lucruri antipatice, ameninţătoare. □ A. □ F.54. Uneori îmi arăt furia prin bătăi în masă. □ A. □ F.55. Dacă trebuie să recurg la violenţă fizică pentru a-mi apăra drepturile, o fac. □ A.

□ F.56. Nu am duşmani care să dorească cu adevărat să mă rănească. □ A. □ F.57. Nu mă pot opri să fiu puţin nepoliticos (aspru) cu cei care nu-mi plac.

□ A. □ F.58. Nu pot să pun pe cineva la punct, chiar dacă este necesar. □ A. □ F.59. Sunt oameni care au făcut presiuni asupra mea, aşa încât am ajuns la „explozie”. □ A.

□ F.60. Rareori am impresia că oamenii încearcă să mă supere sau să mă jignească. □ A.

□ F.61. Nu permit să fiu iritat de lucrurile mărunte (neimportante). □ A. □ F.62. Adesea fac ameninţări pe care n-am intenţia să le pun în practică. □ A. □ F.63. În ultima vreme sunt iritat, nemulţumit. □ A. □ F.64. Când mă cert am tendinţa să ridic vocea. □ A. □ F.65. În general îmi ascund părerile proaste despre alţii. □ A. □ F.66. Mai degrabă aş face o concesie, decât să intru într-o controversă. □ A. □ F.

124

Citiţi cu atenţie următoarele afirmaţii şi apreciaţi pe o scală de la 1 la 6 în ce măsură sunteţi de acord cu acestea. Vă rog să precizaţi în ce măsură aceste afirmaţii vă caracterizează marcând numărul corespunzător pe scalele din dreptul fiecărei afirmaţii.

Cifrele semnifică: 6-acord puternic5- acord4-acord parţial3-dezacord parţial2-dezacord 1-dezacord puternic

1. Dacă un coleg ma supără cu ceva sunt gata să recurg la acte violente împotriva lui.

2. În ziua de azi a fi agresiv este o necesitate.3. Dacă nu recurgi la acte agresive nu vei reuşi să te impui în grupul dinc are

faci parte.4. Nu sunt de acord cu utilizarea violenţei de nici un fel pentru obţinerea

unor avantaje.5. Consider ca nu există o societate lipsită de violenţă.6. Agresivitatea este o formă de adaptare la mediul în care trăim.7. În ziua de azi dacă ştii să furi şi să înşeli ai mai multe şanse de a reuşi în

viaţă decât dacă urmezi cursurile unei facultăţi.8. Agresivitatea împotriva unei alte persoane îţi creşte statutul social.9. Sunt de acord cu utilizarea violenţei pentru a obţine ceea ce îmi doresc.10. Utilizarea unor comportamente agresive sau a unui limbaj violent şi vulgar

nu te ajută să reuşeşti în viaţă.11. Cei mai mulţi dintre cei care au bani le-au obţinut prin mijloace necurate.12. Agresivitatea este o modalitate de a face faţă frustrărilor de zi cu zi.13. Frustrările acumulate trebuie descărcate altfel, nu prin acte de agresivitate

fizică sau verbă.14. Faptul că cineva mai puternic mă loveşte sau mă jigneşte, mă determină să

fac şi eu la fel cu cei mai slabi.15. Chiar dacă cineva te enervează este mai bine să îţi păstrezi calmul şi să nu

recurgi la agresivitate.16. Reacţiile agresive ale celor din jur mă determină să adopt şi eu un

comportament agresiv.17. A deveni agresiv faţă de cineva care te-a jignit este o reacţie normală.18. Nu pot să îmi păstrez calmul atunci când cineva ma nedreptăţeşte.19. A rade de ceilalţi este cea mai eficientă metodă de a te elibera de

frustrările acumulate.20. A deveni agresiv când cineva te-a supărat nu e o reacţie normală.21. Pentru a te integra într-un grup nu trebuie să recurgi la comportamente

agresive.22. Este normală utilizarea unui limbaj violent şi vulgar faţă de o persoană

care te-a enervat sau jignit.23. Când cineva mă enervează consider că nu greşesc cu nimic dacă folosesc un limbaj violent şi vulgar

pentru a mă apăra.Sex: M. F. Mediu: Familial Centru de plasament Vă mulţumesc!

1 2 3 4 5 6

1

2

3

45

6

7

8

9

10

1112

13

14

15

16

17

18

19

20212223

125

Anexa 4.KMO and Bartlett's Test

Kaiser-Meyer-Olkin Measure of Sampling Adequacy. ,788

Bartlett's Test of Sphericity

Approx. Chi-Square 325,125df 253Sig. ,001

Total Variance Explained

Component Initial Eigenvalues Extraction Sums of Squared Loadings Rotation Sums of Squared Loadings

Total% of

VarianceCumulativ

e % Total% of

VarianceCumulative

% Total% of

VarianceCumulative

%1 3,981 17,308 17,308 3,981 17,308 17,308 2,871 12,482 12,4822 2,794 12,150 29,458 2,794 12,150 29,458 2,293 9,970 22,4533 2,267 9,857 39,315 2,267 9,857 39,315 2,164 9,409 31,8624 1,917 8,333 47,648 1,917 8,333 47,648 2,130 9,260 41,1225 1,848 8,036 55,684 1,848 8,036 55,684 1,971 8,571 49,6936 1,386 6,025 61,709 1,386 6,025 61,709 1,929 8,388 58,0817 1,249 5,430 67,139 1,249 5,430 67,139 1,568 6,816 64,8978 1,014 4,408 71,547 1,014 4,408 71,547 1,529 6,649 71,5479 ,895 3,891 75,43810 ,835 3,632 79,06911 ,766 3,332 82,40112 ,683 2,971 85,37213 ,635 2,760 88,13214 ,549 2,385 90,51715 ,410 1,781 92,29816 ,390 1,696 93,99417 ,316 1,373 95,36718 ,247 1,075 96,44219 ,232 1,007 97,44920 ,209 ,908 98,35721 ,163 ,707 99,06422 ,127 ,554 99,61823 ,088 ,382 100,000

Extraction Method: Principal Component Analysis.

Rotated Component Matrix(a)

Component

1 2 3 4 5 6 7 8intrebarea 1 IO ,458 ,622intrebarea 2 IO ,659intrebarea 3 IO ,572 ,472intrebarea 4 IO ,766intrebarea 5 IO ,410 ,619intrebarea 6 IO ,798intrebarea 7 IO -,849intrebarea 8 IO -,565intrebarea 9 IO ,420 ,652intrebarea 10 ,583

126

IOintrebarea 11 IO

,755

intrebarea 12 IO

,685

intrebarea 13 IO

,591 -,438

intrebarea 14 IO

,583

intrebarea 15 IO

-,775

intrebarea 16 IO

,777

intrebarea 17 IO

,605

intrebarea 18 IO

,735

intrebarea 19 IO

,764

intrebarea 20 IO

-,477 ,609

intrebarea 21 IO

,876

intrebarea 22 IO

,491 ,418

intrebarea 23 IO

,830

a Rotation converged in 11 iterations.

127

Anexa 5.Descriptives

N MeanStd.

Deviation Std. Error95% Confidence Interval for

Mean Minimum Maximum

Lower Bound Upper Bound Negativism Mai putin de

2 ore pe zi68 3,3088 ,98128 ,11900 3,0713 3,5463 1,00 5,00

Intre 2 si 4 ore pe zi

53 3,3774 1,00434 ,13796 3,1005 3,6542 1,00 5,00

Mai mult de 4 ore pe zi

29 2,7586 1,61809 ,30047 2,1431 3,3741 ,00 5,00

Total 150 3,2267 1,15362 ,09419 3,0405 3,4128 ,00 5,00Resentiment Mai putin de

2 ore pe zi68 4,5882 1,62293 ,19681 4,1954 4,9811 2,00 7,00

Intre 2 si 4 ore pe zi

53 4,8679 1,07485 ,14764 4,5717 5,1642 3,00 7,00

Mai mult de 4 ore pe zi

29 4,7241 ,99630 ,18501 4,3452 5,1031 3,00 6,00

Total 150 4,7133 1,33782 ,10923 4,4975 4,9292 2,00 7,00Agresivitate indirecta

Mai putin de 2 ore pe zi

68 4,8676 2,35571 ,28567 4,2974 5,4379 ,00 9,00

Intre 2 si 4 ore pe zi

53 3,6981 1,87683 ,25780 3,1808 4,2154 1,00 7,00

Mai mult de 4 ore pe zi

29 4,2069 1,34641 ,25002 3,6948 4,7190 2,00 6,00

Total 150 4,3267 2,08380 ,17014 3,9905 4,6629 ,00 9,00Agresivitate fizica

Mai putin de 2 ore pe zi

68 5,4265 1,91861 ,23267 4,9621 5,8909 2,00 9,00

Intre 2 si 4 ore pe zi

53 4,5472 1,96670 ,27015 4,0051 5,0893 2,00 7,00

Mai mult de 4 ore pe zi

29 4,9310 1,22273 ,22706 4,4659 5,3961 3,00 7,00

Total 150 5,0200 1,85541 ,15149 4,7206 5,3194 2,00 9,00Suspiciune Mai putin de

2 ore pe zi68 6,8088 1,59530 ,19346 6,4227 7,1950 5,00 10,00

Intre 2 si 4 ore pe zi

53 6,7547 1,99909 ,27460 6,2037 7,3057 3,00 9,00

Mai mult de 4 ore pe zi

29 5,8621 1,43238 ,26599 5,3172 6,4069 3,00 8,00

Total 150 6,6067 1,74900 ,14281 6,3245 6,8889 3,00 10,00Iritabilitate Mai putin de

2 ore pe zi68 5,6618 1,96697 ,23853 5,1857 6,1379 2,00 9,00

Intre 2 si 4 ore pe zi

53 5,4340 1,95635 ,26872 4,8947 5,9732 2,00 9,00

Mai mult de 4 ore pe zi

29 5,3103 1,46637 ,27230 4,7526 5,8681 3,00 8,00

Total 150 5,5133 1,87078 ,15275 5,2115 5,8152 2,00 9,00Agresivitate verbala

Mai putin de 2 ore pe zi

68 8,3088 2,32608 ,28208 7,7458 8,8719 3,00 12,00

Intre 2 si 4 ore pe zi

53 6,3585 1,95226 ,26816 5,8204 6,8966 3,00 10,00

Mai mult de 4 ore pe zi

29 6,8966 2,25745 ,41920 6,0379 7,7552 4,00 11,00

Total 150 7,3467 2,35160 ,19201 6,9673 7,7261 3,00 12,00Agresivitate generala

Mai putin de 2 ore pe zi

68 38,9706 9,12266 1,10629 36,7624 41,1787 23,00 58,00

Intre 2 si 4 ore pe zi

53 35,0377 7,46263 1,02507 32,9808 37,0947 23,00 47,00

Mai mult de 4 ore pe zi

29 34,6897 5,78856 1,07491 32,4878 36,8915 28,00 45,00

Total 150 36,7533 8,20209 ,66970 35,4300 38,0767 23,00 58,00

ANOVA

128

Sum of

Squares df Mean Square F Sig.Negativism Between Groups 8,015 2 4,008 3,096 ,048

Within Groups 190,278 147 1,294

Total 198,293 149Resentiment Between Groups 2,334 2 1,167 ,649 ,524

Within Groups 264,339 147 1,798Total 266,673 149

Agresivitate indirecta

Between Groups 41,256 2 20,628 5,006 ,008Within Groups 605,737 147 4,121Total 646,993 149

Agresivitate fizica Between Groups 23,314 2 11,657 3,500 ,033Within Groups 489,626 147 3,331Total 512,940 149

Suspiciune Between Groups 20,019 2 10,010 3,377 ,037Within Groups 435,774 147 2,964Total 455,793 149

Iritabilitate Between Groups 3,027 2 1,513 ,429 ,652Within Groups 518,446 147 3,527Total 521,473 149

Agresivitate verbala Between Groups 120,580 2 60,290 12,600 ,000Within Groups 703,393 147 4,785Total 823,973 149

Agresivitate generala

Between Groups 613,801 2 306,900 4,794 ,010Within Groups 9410,073 147 64,014Total 10023,873 149

Multiple Comparisons

Bonferroni

Dependent Variable

(I) Timp liber petrecut cu prietenii

(J) Timp liber petrecut cu prietenii

Mean Difference

(I-J) Std. Error Sig. 95% Confidence Interval

Lower Bound Upper BoundNegativism Mai putin

de 2 ore pe zi

Intre 2 si 4 ore pe zi-,0685 ,20847 1,000 -,5734 ,4363

Mai mult de 4 ore pe zi ,5502 ,25233 ,092 -,0609 1,1613 Intre 2 si 4

ore pe ziMai putin de 2 ore pe zi

,0685 ,20847 1,000 -,4363 ,5734

Mai mult de 4 ore pe zi ,6187 ,26279 ,060 -,0177 1,2551 Mai mult

de 4 ore pe zi

Mai putin de 2 ore pe zi-,5502 ,25233 ,092 -1,1613 ,0609

Intre 2 si 4 ore pe zi -,6187 ,26279 ,060 -1,2551 ,0177Resentiment Mai putin

de 2 ore pe zi

Intre 2 si 4 ore pe zi-,2797 ,24571 ,771 -,8747 ,3153

Mai mult de 4 ore pe zi -,1359 ,29741 1,000 -,8561 ,5843 Intre 2 si 4

ore pe ziMai putin de 2 ore pe zi

,2797 ,24571 ,771 -,3153 ,8747

Mai mult de 4 ore pe zi ,1438 ,30974 1,000 -,6063 ,8939 Mai mult

de 4 ore pe zi

Mai putin de 2 ore pe zi,1359 ,29741 1,000 -,5843 ,8561

Intre 2 si 4 ore pe zi -,1438 ,30974 1,000 -,8939 ,6063Agresivitate Mai putin Intre 2 si 4 ore pe zi 1,1695(*) ,37195 ,006 ,2688 2,0703

129

indirecta de 2 ore pe zi

Mai mult de 4 ore pe zi ,6608 ,45021 ,433 -,4295 1,7510 Intre 2 si 4

ore pe ziMai putin de 2 ore pe zi

-1,1695(*) ,37195 ,006 -2,0703 -,2688

Mai mult de 4 ore pe zi -,5088 ,46887 ,839 -1,6442 ,6267 Mai mult

de 4 ore pe zi

Mai putin de 2 ore pe zi-,6608 ,45021 ,433 -1,7510 ,4295

Intre 2 si 4 ore pe zi ,5088 ,46887 ,839 -,6267 1,6442Agresivitate fizica

Mai putin de 2 ore pe zi

Intre 2 si 4 ore pe zi,8793(*) ,33441 ,028 ,0695 1,6891

Mai mult de 4 ore pe zi ,4954 ,40477 ,669 -,4848 1,4757 Intre 2 si 4

ore pe ziMai putin de 2 ore pe zi

-,8793(*) ,33441 ,028 -1,6891 -,0695

Mai mult de 4 ore pe zi -,3839 ,42154 1,000 -1,4047 ,6370 Mai mult

de 4 ore pe zi

Mai putin de 2 ore pe zi-,4954 ,40477 ,669 -1,4757 ,4848

Intre 2 si 4 ore pe zi ,3839 ,42154 1,000 -,6370 1,4047Suspiciune Mai putin

de 2 ore pe zi

Intre 2 si 4 ore pe zi,0541 ,31548 1,000 -,7099 ,8181

Mai mult de 4 ore pe zi ,9468(*) ,38186 ,043 ,0220 1,8715 Intre 2 si 4

ore pe ziMai putin de 2 ore pe zi

-,0541 ,31548 1,000 -,8181 ,7099

Mai mult de 4 ore pe zi ,8926 ,39769 ,079 -,0704 1,8557 Mai mult

de 4 ore pe zi

Mai putin de 2 ore pe zi-,9468(*) ,38186 ,043 -1,8715 -,0220

Intre 2 si 4 ore pe zi -,8926 ,39769 ,079 -1,8557 ,0704Iritabilitate Mai putin

de 2 ore pe zi

Intre 2 si 4 ore pe zi,2278 ,34411 1,000 -,6055 1,0611

Mai mult de 4 ore pe zi ,3514 ,41651 1,000 -,6572 1,3601 Intre 2 si 4

ore pe ziMai putin de 2 ore pe zi

-,2278 ,34411 1,000 -1,0611 ,6055

Mai mult de 4 ore pe zi ,1236 ,43377 1,000 -,9268 1,1741 Mai mult

de 4 ore pe zi

Mai putin de 2 ore pe zi-,3514 ,41651 1,000 -1,3601 ,6572

Intre 2 si 4 ore pe zi -,1236 ,43377 1,000 -1,1741 ,9268Agresivitate verbala

Mai putin de 2 ore pe zi

Intre 2 si 4 ore pe zi1,9503(*) ,40081 ,000 ,9797 2,9210

Mai mult de 4 ore pe zi 1,4123(*) ,48515 ,012 ,2374 2,5871 Intre 2 si 4

ore pe ziMai putin de 2 ore pe zi

-1,9503(*) ,40081 ,000 -2,9210 -,9797

Mai mult de 4 ore pe zi -,5381 ,50525 ,866 -1,7616 ,6855 Mai mult

de 4 ore pe zi

Mai putin de 2 ore pe zi-1,4123(*) ,48515 ,012 -2,5871 -,2374

Intre 2 si 4 ore pe zi ,5381 ,50525 ,866 -,6855 1,7616Agresivitate generala

Mai putin de 2 ore pe zi

Intre 2 si 4 ore pe zi3,9329(*) 1,46601 ,024 ,3826 7,4831

Mai mult de 4 ore pe zi 4,2809 1,77448 ,051 -,0163 8,5782 Intre 2 si 4

ore pe ziMai putin de 2 ore pe zi

-3,9329(*) 1,46601 ,024 -7,4831 -,3826

Mai mult de 4 ore pe zi ,3481 1,84802 1,000 -4,1273 4,8234 Mai mult

de 4 ore pe zi

Mai putin de 2 ore pe zi-4,2809 1,77448 ,051 -8,5782 ,0163

Intre 2 si 4 ore pe zi -,3481 1,84802 1,000 -4,8234 4,1273* The mean difference is significant at the .05 level.

130

131

Anexa 6.

Timp liber petrecut cu prietenii = Mai putin de 2 ore pe ziGroup Statistics(a)

Sexul subiectilor. N Mean Std. DeviationStd. Error

MeanResentiment Feminin 37 4,7838 1,61821 ,26603

Masculin 31 4,3548 1,62375 ,29163Agresivitate indirecta

Feminin 37 4,2973 2,63381 ,43300Masculin 31 5,5484 1,78585 ,32075

Agresivitate verbala Feminin 37 8,0270 2,48871 ,40914Masculin 31 8,6452 2,10631 ,37831

a Timp liber petrecut cu prietenii = Mai putin de 2 ore pe zi

Independent Samples Test(a)

Levene's Test for

Equality of Variances t-test for Equality of Means

F Sig. t df

Sig. (2-

tailed)Mean

DifferenceStd. Error Difference

95% Confidence Interval of the Difference

Lower UpperResentiment Equal

variances assumed

,523 ,472 1,087 66 ,281 ,4289 ,39462 -,35895 1,21684

Equal variances not assumed

1,087 63,855 ,281 ,4289 ,39475 -,35968 1,21757

Agresivitate indirecta

Equal variances assumed

3,508 ,065 -2,246 66 ,028 -1,2511 ,55701 -2,36320 -,13897

Equal variances not assumed

-2,322 63,430 ,023 -1,2511 ,53885 -2,32776 -,17442

Agresivitate verbala

Equal variances assumed

1,401 ,241 -1,093 66 ,278 -,6181 ,56555 -1,74728 ,51102

Equal variances not assumed

-1,109 65,989 ,271 -,6181 ,55724 -1,73070 ,49443

a Timp liber petrecut cu prietenii = Mai putin de 2 ore pe zi

Timp liber petrecut cu prietenii = Intre 2 si 4 ore pe ziGroup Statistics(a)

Sexul subiectilor. N Mean Std. DeviationStd. Error

MeanResentiment Feminin 18 5,2222 ,42779 ,10083

Masculin 35 4,6857 1,25491 ,21212Agresivitate indirecta

Feminin 18 5,9444 ,80237 ,18912Masculin 35 2,5429 1,01003 ,17073

Agresivitate verbala Feminin 18 7,6111 2,42872 ,57246Masculin 35 5,7143 1,27352 ,21526

a Timp liber petrecut cu prietenii = Intre 2 si 4 ore pe zi

132

Independent Samples Test(a)

Levene's Test for Equality of Variances t-test for Equality of Means

F Sig. t df

Sig. (2-

tailed)Mean

DifferenceStd. Error Difference

95% Confidence Interval of the Difference

Lower UpperResentiment Equal

variances assumed

14,133 ,000 1,755 51 ,085 ,5365 ,30570 -,07721 1,15023

Equal variances not assumed

2,284 46,367 ,027 ,5365 ,23486 ,06385 1,00916

Agresivitate indirecta

Equal variances assumed

2,402 ,127 12,399 51 ,000 3,4016 ,27435 2,85080 3,95237

Equal variances not assumed

13,351 42,039 ,000 3,4016 ,25478 2,88743 3,91574

Agresivitate verbala

Equal variances assumed

12,278 ,001 3,746 51 ,000 1,8968 ,50633 ,88032 2,91333

Equal variances not assumed

3,101 21,928 ,005 1,8968 ,61159 ,62822 3,16543

a Timp liber petrecut cu prietenii = Intre 2 si 4 ore pe zi

Timp liber petrecut cu prietenii = Mai mult de 4 ore pe ziGroup Statistics(a)

Sexul subiectilor. N Mean Std. DeviationStd. Error

MeanResentiment Feminin 23 4,3913 ,83878 ,17490

Masculin 6 6,0000 ,00000 ,00000Agresivitate indirecta

Feminin 23 4,3478 1,40158 ,29225Masculin 6 3,6667 1,03280 ,42164

Agresivitate verbala Feminin 23 7,0435 2,32532 ,48486Masculin 6 6,3333 2,06559 ,84327

a Timp liber petrecut cu prietenii = Mai mult de 4 ore pe zi

Independent Samples Test(a)

Levene's Test for Equality of Variances t-test for Equality of Means

F Sig. t dfSig. (2-tailed)

Mean Difference

Std. Error Difference

95% Confidence Interval of the

Difference

Lower UpperResentiment Equal

variances assumed

24,766 ,000 -4,635 27 ,000 -1,6087 ,34709 -2,32086 -,89653

Equal variances not assumed

-9,198 22,000 ,000 -1,6087 ,17490 -1,97141 -1,24598

Agresivitate indirecta

Equal variances ,594 ,447 1,108 27 ,278 ,6812 ,61472 -,58014 1,94246

133

assumed Equal

variances not assumed

1,328 10,412 ,213 ,6812 ,51302 -,45581 1,81813

Agresivitate verbala

Equal variances assumed

,001 ,981 ,680 27 ,503 ,7101 1,04494 -1,43389 2,85418

Equal variances not assumed

,730 8,638 ,485 ,7101 ,97273 -1,50446 2,92475

a Timp liber petrecut cu prietenii = Mai mult de 4 ore pe zi

Sexul subiectilor. = FemininDescriptives(a)

N Mean Std. Deviation Std. Error95% Confidence Interval for Mean Minimum Maximum

Lower Bound

Upper Bound

Resentiment Mai putin de 2 ore pe zi

37 4,7838 1,61821 ,26603 4,2442 5,3233 2,00 7,00

Intre 2 si 4 ore pe zi

18 5,2222 ,42779 ,10083 5,0095 5,4350 5,00 6,00

Mai mult de 4 ore pe zi

23 4,3913 ,83878 ,17490 4,0286 4,7540 3,00 5,00

Total 78 4,7692 1,24758 ,14126 4,4879 5,0505 2,00 7,00Agresivitate indirecta

Mai putin de 2 ore pe zi

37 4,2973 2,63381 ,43300 3,4191 5,1755 ,00 9,00

Intre 2 si 4 ore pe zi

18 5,9444 ,80237 ,18912 5,5454 6,3435 5,00 7,00

Mai mult de 4 ore pe zi

23 4,3478 1,40158 ,29225 3,7417 4,9539 2,00 6,00

Total 78 4,6923 2,10323 ,23814 4,2181 5,1665 ,00 9,00Agresivitate verbala

Mai putin de 2 ore pe zi

37 8,0270 2,48871 ,40914 7,1972 8,8568 3,00 12,00

Intre 2 si 4 ore pe zi

18 7,6111 2,42872 ,57246 6,4033 8,8189 4,00 10,00

Mai mult de 4 ore pe zi

23 7,0435 2,32532 ,48486 6,0379 8,0490 4,00 11,00

Total 78 7,6410 2,43340 ,27553 7,0924 8,1897 3,00 12,00

a Sexul subiectilor. = Feminin

ANOVA(a)

Sum of

Squares df Mean Square F Sig.Resentiment Between Groups 6,987 2 3,493 2,321 ,105

Within Groups 112,860 75 1,505

Total 119,846 77Agresivitate indirecta

Between Groups 36,724 2 18,362 4,532 ,014Within Groups 303,892 75 4,052

134

Total 340,615 77Agresivitate verbala Between Groups 13,741 2 6,871 1,165 ,317

Within Groups 442,207 75 5,896Total 455,949 77

a Sexul subiectilor. = Feminin

Multiple Comparisons(a)

Bonferroni

Dependent Variable

(I) Timp liber petrecut cu prietenii

(J) Timp liber petrecut cu prietenii

Mean Difference

(I-J) Std. Error Sig. 95% Confidence Interval

Lower Bound Upper BoundResentiment Mai putin

de 2 ore pe zi

Intre 2 si 4 ore pe zi-,4384 ,35252 ,652 -1,3017 ,4248

Mai mult de 4 ore pe zi ,3925 ,32572 ,696 -,4052 1,1901 Intre 2 si 4

ore pe ziMai putin de 2 ore pe zi

,4384 ,35252 ,652 -,4248 1,3017

Mai mult de 4 ore pe zi ,8309 ,38604 ,104 -,1144 1,7763 Mai mult

de 4 ore pe zi

Mai putin de 2 ore pe zi-,3925 ,32572 ,696 -1,1901 ,4052

Intre 2 si 4 ore pe zi -,8309 ,38604 ,104 -1,7763 ,1144Agresivitate indirecta

Mai putin de 2 ore pe zi

Intre 2 si 4 ore pe zi-1,6471(*) ,57846 ,017 -3,0637 -,2306

Mai mult de 4 ore pe zi -,0505 ,53449 1,000 -1,3594 1,2584 Intre 2 si 4

ore pe ziMai putin de 2 ore pe zi

1,6471(*) ,57846 ,017 ,2306 3,0637

Mai mult de 4 ore pe zi 1,5966(*) ,63346 ,042 ,0454 3,1479 Mai mult

de 4 ore pe zi

Mai putin de 2 ore pe zi,0505 ,53449 1,000 -1,2584 1,3594

Intre 2 si 4 ore pe zi -1,5966(*) ,63346 ,042 -3,1479 -,0454Agresivitate verbala

Mai putin de 2 ore pe zi

Intre 2 si 4 ore pe zi,4159 ,69779 1,000 -1,2929 2,1247

Mai mult de 4 ore pe zi ,9835 ,64475 ,394 -,5954 2,5625 Intre 2 si 4

ore pe ziMai putin de 2 ore pe zi

-,4159 ,69779 1,000 -2,1247 1,2929

Mai mult de 4 ore pe zi ,5676 ,76414 1,000 -1,3036 2,4389 Mai mult

de 4 ore pe zi

Mai putin de 2 ore pe zi-,9835 ,64475 ,394 -2,5625 ,5954

Intre 2 si 4 ore pe zi -,5676 ,76414 1,000 -2,4389 1,3036* The mean difference is significant at the .05 level.a Sexul subiectilor. = Feminin

135

136

Sexul subiectilor. = MasculinDescriptives(a)

N MeanStd.

DeviationStd. Error

95% Confidence Interval for Mean Minimum Maximum

Lower Bound

Upper Bound

Resentiment Mai putin de 2 ore pe zi

31 4,3548 1,62375 ,29163 3,7592 4,9504 2,00 7,00

Intre 2 si 4 ore pe zi

35 4,6857 1,25491 ,21212 4,2546 5,1168 3,00 7,00

Mai mult de 4 ore pe zi

6 6,0000 ,00000 ,00000 6,0000 6,0000 6,00 6,00

Total 72 4,6528 1,43556 ,16918 4,3154 4,9901 2,00 7,00Agresivitate indirecta

Mai putin de 2 ore pe zi

31 5,5484 1,78585 ,32075 4,8933 6,2034 2,00 8,00

Intre 2 si 4 ore pe zi

35 2,5429 1,01003 ,17073 2,1959 2,8898 1,00 4,00

Mai mult de 4 ore pe zi

6 3,6667 1,03280 ,42164 2,5828 4,7505 3,00 5,00

Total 72 3,9306 2,00230 ,23597 3,4600 4,4011 1,00 8,00Agresivitate verbala

Mai putin de 2 ore pe zi

31 8,6452 2,10631 ,37831 7,8726 9,4178 4,00 12,00

Intre 2 si 4 ore pe zi

35 5,7143 1,27352 ,21526 5,2768 6,1518 3,00 8,00

Mai mult de 4 ore pe zi

6 6,3333 2,06559 ,84327 4,1656 8,5010 5,00 9,00

Total 72 7,0278 2,23274 ,26313 6,5031 7,5524 3,00 12,00

a Sexul subiectilor. = Masculin

ANOVA(a)

137

Sum of

Squares df Mean Square F Sig.Resentiment Between Groups 13,680 2 6,840 3,558 ,034

Within Groups 132,640 69 1,922

Total 146,319 71Agresivitate indirecta

Between Groups 148,956 2 74,478 37,871 ,000Within Groups 135,696 69 1,967Total 284,653 71

Agresivitate verbala Between Groups 144,371 2 72,186 23,767 ,000Within Groups 209,573 69 3,037Total 353,944 71

a Sexul subiectilor. = Masculin

Multiple Comparisons(a)

Bonferroni

Dependent Variable

(I) Timp liber petrecut cu prietenii

(J) Timp liber petrecut cu prietenii

Mean Difference

(I-J) Std. Error Sig. 95% Confidence Interval

Lower Bound Upper BoundResentiment Mai putin de 2

ore pe ziIntre 2 si 4 ore pe zi

-,3309 ,34196 1,000 -1,1699 ,5082

Mai mult de 4 ore pe zi -1,6452(*) ,61838 ,029 -3,1625 -,1278 Intre 2 si 4 ore

pe ziMai putin de 2 ore pe zi

,3309 ,34196 1,000 -,5082 1,1699

Mai mult de 4 ore pe zi -1,3143 ,61262 ,106 -2,8175 ,1889 Mai mult de 4

ore pe ziMai putin de 2 ore pe zi

1,6452(*) ,61838 ,029 ,1278 3,1625

Intre 2 si 4 ore pe zi 1,3143 ,61262 ,106 -,1889 2,8175Agresivitate indirecta

Mai putin de 2 ore pe zi

Intre 2 si 4 ore pe zi3,0055(*) ,34587 ,000 2,1568 3,8542

Mai mult de 4 ore pe zi 1,8817(*) ,62547 ,011 ,3470 3,4165 Intre 2 si 4 ore

pe ziMai putin de 2 ore pe zi

-3,0055(*) ,34587 ,000 -3,8542 -2,1568

Mai mult de 4 ore pe zi -1,1238 ,61964 ,222 -2,6443 ,3966 Mai mult de 4

ore pe ziMai putin de 2 ore pe zi

-1,8817(*) ,62547 ,011 -3,4165 -,3470

Intre 2 si 4 ore pe zi 1,1238 ,61964 ,222 -,3966 2,6443Agresivitate verbala

Mai putin de 2 ore pe zi

Intre 2 si 4 ore pe zi2,9309(*) ,42983 ,000 1,8762 3,9856

Mai mult de 4 ore pe zi 2,3118(*) ,77730 ,012 ,4045 4,2191 Intre 2 si 4 ore

pe ziMai putin de 2 ore pe zi

-2,9309(*) ,42983 ,000 -3,9856 -1,8762

Mai mult de 4 ore pe zi -,6190 ,77006 1,000 -2,5086 1,2705 Mai mult de 4

ore pe ziMai putin de 2 ore pe zi

-2,3118(*) ,77730 ,012 -4,2191 -,4045

Intre 2 si 4 ore pe zi ,6190 ,77006 1,000 -1,2705 2,5086* The mean difference is significant at the .05 level.a Sexul subiectilor. = Masculin

138

139

140

Anexa 7.

Mediul de provenienta. = FamilieGroup Statistics(a)

Sexul subiectilor. N Mean Std. DeviationStd. Error

MeanNegativism Feminin 34 3,5882 ,89163 ,15291

Masculin 41 2,9512 1,11694 ,17444Resentiment Feminin 34 5,1765 1,21781 ,20885

Masculin 41 4,1707 1,37663 ,21499Suspiciune Feminin 34 7,2941 1,50815 ,25865

Masculin 41 5,7805 1,47499 ,23036Iritabilitate Feminin 34 6,3235 1,66462 ,28548

Masculin 41 4,9024 1,46296 ,22848Agresivitate verbala Feminin 34 8,3235 2,60210 ,44626

Masculin 41 6,4390 2,48041 ,38738Agresivitate generala

Feminin 34 39,2941 8,80265 1,50964Masculin 41 32,6829 6,75070 1,05428

a Mediul de provenienta. = Familie

Independent Samples Test(a)

Levene's Test for Equality of

Variances t-test for Equality of Means

F Sig. t df

Sig. (2-

tailed)Mean

DifferenceStd. Error Difference

95% Confidence Interval of the Difference

Lower UpperNegativism Equal

variances assumed

2,389 ,126 2,689 73 ,009 ,6370 ,23689 ,16490 1,10913

Equal variances not assumed

2,746 72,910 ,008 ,6370 ,23197 ,17469 1,09934

Resentiment Equal variances assumed

,235 ,629 3,317 73 ,001 1,0057 ,30322 ,40143 1,61005

Equal variances not assumed

3,355 72,672 ,001 1,0057 ,29974 ,40832 1,60316

Suspiciune Equal variances assumed

,425 ,516 4,379 73 ,000 1,5136 ,34563 ,82480 2,20246

Equal variances not assumed

4,370 69,855 ,000 1,5136 ,34635 ,82282 2,20444

Iritabilitate Equal variances assumed

4,336 ,041 3,934 73 ,000 1,4211 ,36123 ,70115 2,14103

Equal variances not assumed

3,886 66,354 ,000 1,4211 ,36565 ,69112 2,15106

Agresivitate verbala

Equal variances assumed

,063 ,802 3,203 73 ,002 1,8845 ,58827 ,71209 3,05692

Equal 3,189 69,101 ,002 1,8845 ,59094 ,70565 3,06336

141

variances not assumed

Agresivitate generala

Equal variances assumed

2,634 ,109 3,680 73 ,000 6,6112 1,79668 3,03040 10,19198

Equal variances not assumed

3,590 61,057 ,001 6,6112 1,84134 2,92928 10,29311

a Mediul de provenienta. = Familie

Mediul de provenienta. = Centru de plasamentGroup Statistics(a)

Sexul subiectilor. N Mean Std. DeviationStd. Error

MeanNegativism Feminin 44 3,0909 1,30862 ,19728

Masculin 31 3,3871 1,14535 ,20571Resentiment Feminin 44 4,4545 1,19016 ,17942

Masculin 31 5,2903 1,27000 ,22810Suspiciune Feminin 44 6,0682 1,74406 ,26293

Masculin 31 7,7097 1,50982 ,27117Iritabilitate Feminin 44 5,3636 2,49736 ,37649

Masculin 31 5,6452 1,11201 ,19972Agresivitate verbala Feminin 44 7,1136 2,18042 ,32871

Masculin 31 7,8065 1,57944 ,28368Agresivitate generala

Feminin 44 36,4545 9,17645 1,38340Masculin 31 39,7742 5,28337 ,94892

a Mediul de provenienta. = Centru de plasament

Independent Samples Test(a)

Levene's Test for Equality of Variances t-test for Equality of Means

F Sig. t df

Sig. (2-

tailed)Mean

DifferenceStd. Error Difference

95% Confidence Interval of the Difference

Lower UpperNegativism Equal

variances assumed

,028 ,868 -1,015 73 ,313 -,2962 ,29173 -,87761 ,28523

Equal variances not assumed

-1,039 69,528 ,302 -,2962 ,28502 -,86471 ,27234

Resentiment Equal variances assumed

,768 ,384 -2,913 73 ,005 -,8358 ,28692 -1,40761 -,26394

Equal variances not assumed

-2,880 62,039 ,005 -,8358 ,29021 -1,41589 -,25566

Suspiciune Equal variances assumed

,754 ,388 -4,238 73 ,000 -1,6415 ,38734 -2,41345 -,86954

Equal variances not assumed

-4,346 69,850 ,000 -1,6415 ,37771 -2,39484 -,88815

Iritabilitate Equal variances

21,696

,000 -,587 73 ,559 -,2815 ,47952 -1,23721 ,67416

142

assumed Equal

variances not assumed

-,661 63,409 ,511 -,2815 ,42619 -1,13308 ,57003

Agresivitate verbala

Equal variances assumed

3,161 ,080 -1,511 73 ,135 -,6928 ,45864 -1,60689 ,22126

Equal variances not assumed

-1,596 72,924 ,115 -,6928 ,43419 -1,55817 ,17254

Agresivitate generala

Equal variances assumed

11,004

,001 -1,812 73 ,074 -3,3196 1,83252 -6,97185 ,33255

Equal variances not assumed

-1,979 70,585 ,052 -3,3196 1,67757 -6,66497 ,02568

a Mediul de provenienta. = Centru de plasament

Sexul subiectilor. = FemininGroup Statistics(a)

Mediul de provenienta. N Mean Std. DeviationStd. Error

MeanNegativism Familie 34 3,5882 ,89163 ,15291

Centru de plasament 44 3,0909 1,30862 ,19728Resentiment Familie 34 5,1765 1,21781 ,20885

Centru de plasament 44 4,4545 1,19016 ,17942Suspiciune Familie 34 7,2941 1,50815 ,25865

Centru de plasament 44 6,0682 1,74406 ,26293Iritabilitate Familie 34 6,3235 1,66462 ,28548

Centru de plasament 44 5,3636 2,49736 ,37649Agresivitate verbala Familie 34 8,3235 2,60210 ,44626

Centru de plasament 44 7,1136 2,18042 ,32871Agresivitate generala Familie 34 39,2941 8,80265 1,50964

Centru de plasament 44 36,4545 9,17645 1,38340

a Sexul subiectilor. = Feminin

Independent Samples Test(a)

Levene's Test for Equality of

Variances t-test for Equality of Means

F Sig. t df

Sig. (2-

tailed)Mean

DifferenceStd. Error Difference

95% Confidence Interval of the Difference

Lower UpperNegativism Equal

variances assumed

2,369 ,128 1,900 76 ,061 ,4973 ,26176 -,02401 1,01866

Equal variances not assumed

1,992 74,942 ,050 ,4973 ,24960 ,00008 ,99457

Resentiment Equal variances assumed

,067 ,797 2,630 76 ,010 ,7219 ,27452 ,17517 1,26868

Equal variances not assumed

2,622 70,299 ,011 ,7219 ,27534 ,17282 1,27103

143

Suspiciune Equal variances assumed

,406 ,526 3,262 76 ,002 1,2259 ,37580 ,47747 1,97440

Equal variances not assumed

3,324 74,988 ,001 1,2259 ,36882 ,49121 1,96066

Iritabilitate Equal variances assumed

5,484 ,022 1,933 76 ,057 ,9599 ,49670 -,02938 1,94917

Equal variances not assumed

2,032 74,549 ,046 ,9599 ,47249 ,01856 1,90123

Agresivitate verbala

Equal variances assumed

1,940 ,168 2,233 76 ,028 1,2099 ,54179 ,13082 2,28896

Equal variances not assumed

2,183 64,053 ,033 1,2099 ,55425 ,10266 2,31712

Agresivitate generala

Equal variances assumed

,106 ,745 1,379 76 ,172 2,8396 2,05872 -1,26073 6,93987

Equal variances not assumed

1,387 72,473 ,170 2,8396 2,04764 -1,24186 6,92101

a Sexul subiectilor. = Feminin

Sexul subiectilor. = MasculinGroup Statistics(a)

Mediul de provenienta. N Mean Std. DeviationStd. Error

MeanNegativism Familie 41 2,9512 1,11694 ,17444

Centru de plasament 31 3,3871 1,14535 ,20571Resentiment Familie 41 4,1707 1,37663 ,21499

Centru de plasament 31 5,2903 1,27000 ,22810Suspiciune Familie 41 5,7805 1,47499 ,23036

Centru de plasament 31 7,7097 1,50982 ,27117Iritabilitate Familie 41 4,9024 1,46296 ,22848

Centru de plasament 31 5,6452 1,11201 ,19972Agresivitate verbala Familie 41 6,4390 2,48041 ,38738

Centru de plasament 31 7,8065 1,57944 ,28368Agresivitate generala Familie 41 32,6829 6,75070 1,05428

Centru de plasament 31 39,7742 5,28337 ,94892

a Sexul subiectilor. = Masculin

Independent Samples Test(a)

Levene's Test for Equality of

Variances t-test for Equality of Means

F Sig. t dfSig. (2-tailed)

Mean Difference

Std. Error Difference

95% Confidence Interval of the Difference

Lower UpperNegativism Equal

variances assumed

,398 ,530 -1,622 70 ,109 -,4359 ,26876 -,97190 ,10015

Equal variances not

-1,616 63,882 ,111 -,4359 ,26971 -,97471 ,10296

144

assumedResentiment Equal

variances assumed

,002 ,961 -3,532 70 ,001 -1,1196 ,31702 -1,75187 -,48731

Equal variances not assumed

-3,572 67,202 ,001 -1,1196 ,31345 -1,74521 -,49397

Suspiciune Equal variances assumed

,968 ,329 -5,440 70 ,000 -1,9292 ,35464 -2,63649 -1,22189

Equal variances not assumed

-5,422 63,945 ,000 -1,9292 ,35581 -2,64001 -1,21837

Iritabilitate Equal variances assumed

1,204 ,276 -2,357 70 ,021 -,7427 ,31512 -1,37121 -,11423

Equal variances not assumed

-2,447 69,994 ,017 -,7427 ,30346 -1,34796 -,13748

Agresivitate verbala

Equal variances assumed

9,007 ,004 -2,683 70 ,009 -1,3674 ,50963 -2,38385 -,35100

Equal variances not assumed

-2,848 68,239 ,006 -1,3674 ,48014 -2,32546 -,40939

Agresivitate generala

Equal variances assumed

2,881 ,094 -4,833 70 ,000 -7,0913 1,46727 -10,01764 -4,16489

Equal variances not assumed

-4,999 69,897 ,000 -7,0913 1,41844 -9,92032 -4,26221

a Sexul subiectilor. = Masculin

145