LITERARY FAIRY TALE AND ORAL FAIRY TALE INTERFERENCES ... 05 97.pdf · Desigur, ca în orice domeniu de cercetare, nici aici nu lipsesc controversele, iscate în special în legĈturĈ

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

706

Section: Literature

LITERARY FAIRY TALE AND ORAL FAIRY TALE – INTERFERENCES

Ioana-Steliana Tătulescu PhD Student, University of Pitești

Abstract: The fairy tale has been present since the earliest times in peopleřs lives, transmitted

orally from generation to generation, each time the data becoming more and more plentiful,

depending on the talent of the story teller. After centuries of oral transmission, at the beginning of the nineteenth century after the human

civilization made a huge leap by inventing the printing, the fairy-tale collectors appeared, the first

being Grimm, Jacob and Wilhelm brothers, from Germany, who published in 1812 the collection of oral fairy tales entitled Kinder- und Hausmärchen.

With printing and publishing, it was also possible to carry out the research of fairy tales, many

studies making more or less light about their origin, structure and typology, style or many other

characteristics. Many of the oral fairy tale collectors have also become story tellers. Fairy tales with known

authors bear the name of literary fairy tales, as opposed to oral fairy tales, of which the authors

are anonymous. In general, the literary fairy tale largely preserved the specificity of the oral fairy tale, such as the oratory, the preservation of epic pattern, the fabulous and the miraculous, the

battle between good and evil, in which good comes out victorious. Nevertheless, the authors of the

literary fairy tale mark their origin through a certain personal style, a certain vision or some narrative techniques. If the oral fairy tales are characterized by their anonymous, collective and

oral nature, the literary fairy tales are characterized by the discursive fluency.

Keywords: fairy tale,archetype, oral, literary, fabulous.

Din cele mai vechi timpuri basmul a fost prezent în viața oamenilor, transmis din

gură în gură, îmbogățit și transformat de fiecare povestitor în parte, străbătând timpul și

vremurile. Astfel, caracterul oral este însușirea de căpătâi a basmului popular, după cum

afirma și Nicolae Constantinescu în studiul introductiv din cartea Basme Populare

Românești:

ŖOralitatea, zicerea prin viu grai, așează basmul în timpuri imemoriale, existența

lui confundându-se cu însăși existența omului.ŗ1

Târziu, după secole de transmitere prin viu grai, au apărut culegătorii de basme,

primii fiind frații Grimm, Jacob și Wilhelm, din Germania, care au publicat în anul 1812-

1820 culegerea de basme populare intitulată ŖKinder - und Haus-Märchenŗ.

Aceștia au deschis calea altora, din toate țările, reușindu-se colecționarea și

publicarea unui adevărat tezaur al culturii populare reprezentat de basme.

La rândul său, colecționarea și publicarea au condus la posibilitatea studierii și

comparării basmelor diferitelor popoare, ajungându-se la descoperiri uimitoare pentru

cercetători, cum ar fi aceea că temele coincideau la mai multe popoare, chiar dacă între

acestea nu avuseseră loc contacte. Cercetătorii au stabilit că toate basmele din lume

corespund unui set de scheme narative arhetipale, clasificate în 2.340 de tipuri.

1 Nicolae Constantinescu, Studiu introductiv în Basme Populare Românești, partea I, Editura Academia Română Ŕ Fundația Națională pentru Ştiință și Artă, București, 2008, p.8 (VIII);



707

Section: Literature

Printre cei care au studiat și au cercetat basmele amintim pe Vladimir I. Propp,

Alexander H. Krappe, Max Muller, Theodor Benfey, Edward B. Tylor, Andrew Lang,

Arnold van Gennep, Claude Bremond, iar dintre cei români pe Lazăr Șăineanu, George

Călinescu, Petre Ispirescu, Mircea Eliade, B. P. Hașdeu, Ovidiu Bârlea, Nicolae

Constantinescu, Moses Gaster şi alţii.

Cu toții au făcut mai multă sau mai puțină lumină în legătură cu originea basmelor,

cu structura și tipologia, cu stilul ori cu multe alte caracteristici.

Desigur, ca în orice domeniu de cercetare, nici aici nu lipsesc controversele, iscate

în special în legătură cu originea basmelor.

Întâlnim mai multe teorii, de la teoria mitologică, la cea migraţionistă sau istorică,

până la teoria ritualistă sau la cea onirică.

Un alt aspect legat de culegatorii de basme este acela că, în marea lor majoritate,

aceștia nu s-au limitat doar în a culege și a publica basme populare, ci au devenit, la

rândul lor, autori de basme. Basmele cu autori cunoscuți se numesc basme culte, spre

deosebire de basmele populare, ai căror autori nu se cunosc.

În basmul cult, deși autorul își așterne pe hârtie scrierea, îi conferă acesteia oralitate,

adică un stil spontan și autentic, asemănător basmelor populare. Prin urmare, se poate

spune că și basmele culte sunt caracterizate de oralitate, chiar dacă ele sunt transmise pe

cale scrisă și nu orală.

După cum am spus, mulți dintre culegătorii de basme au devenit ei înșiși autori de

basme, cu siguranță datorită faptului că au fost marcați de farmecul dat de acest gen de

literatură populară. Prin urmare, era firesc să creeze, la rândul lor, basme care să redea

acel farmec special și specific. De aceea basmele culte au multe asemănări cu surorile lor,

basmele populare.

Toate aceste asemănări și deosebiri vor fi cercetate în continuare.

Cea mai importantă trăsătură a basmelor este oralitatea.

Basmele populare au fost transmise pe cale orală, fiecare povestitor adăugând câte

ceva, schimbând cuvintele odată cu trecerea anilor și a generațiilor, făcând astfel posibilă

existența aceluiași basm în mai multe variante. Variante mai bune sau mai puțin bune, în

funcție de talentul povestitorului și chiar de epoca în care acesta a trăit. Spre exemplu,

basme culese în epoca perioadei comuniste, cu un limbaj care-ţi zgârie auzul le găsim

citate de N. Constantinescu: ...aventurile eroului-soldat încep odată cu recrutarea Ŕ

moment plin de dramatism, memorabil, în viața tinerilor de la sate, mai ales Ŕ după ce

este vărsat la o unitate militară, devine comandant la o grupă de soldați pe care îi

instruiește foarte bine, încât oricine venea comandant, căpitan, general, până la

majestate, ostașii lui, grupa lui era primul pă divizie, obține obiectele fermecate, se

căsătorește, soția îl înșeală cu un popă, îl transformă în câine, redevine om, îi pedepsește

pe cei doi, întinerește, se însoară cu altă fată și dacă o fi trăind azi, dragi tovarăși și

prieteni, trăiesc în pace și în liniște.2Limbajul aparține povestitorului Ion Ruhat zis

Bulivrancea din Boişoara - Vâlcea.

Or, mai ales în limbaj stă tot farmecul basmului.

Acesta trebuie să fie viu, să-l apropie pe ascultător, să emane afectivitate. De

asemenea, ca o părere personală, adaug în acest context importanţa transmiterii pe tot

parcursul basmului, cu ajutorul limbajului folosit, a siguranței că binele totdeauna

învinge, indiferent de câte obstacole va întâmpina eroul nostru din basm. Tocmai de aceea

basmele sunt iubite de copii în special, ei au nevoie de această siguranță. În basme există

un altfel de suspans, un suspans însoțit de siguranța că totul se va sfârși cu bine. Cum se

2Ibidem, p. 14 (XIV);



708

Section: Literature

poate transmite această siguranță? Folosind anumite mijloace nonverbale - o anumită

mimică, anumite gesturi, din care ascultătorul să înțeleagă faptul că poate să stea liniștit,

pentru că binele va învinge. Asemenea stări pe care le dau mijloacele nonverbale pot fi

sugerate și în basmul cult, chiar dacă mai greu, cu ajutorul interjecţiillor, al exclamațiilor

ori a proverbelor și zicătorilor.

Pe lângă mijloacele nonverbale, acest lucru se mai poate realiza și cu ajutorul

umorului. Aici se cuvinesă-l amintesc pe cel mai mare povestitor român - Ion Creangă, al

cărui umor a rămas neegalat, un umor care nu înfierează, ci doar privește cu înțelegere și

bunăvoință. Neegalată rămâne la Creangă și arta de a face haz de necaz, întâlnită în

Amintiri din copilărie, dar și în poveștile și povestirile sale.

Oralitatea stilului este, așadar, prezentă atât în basmul cult, cât mai ales în cel

popular, dând specificitate speciei. Oralitatea poate să dea, uneori, în basmul popular -

atunci când povestitorul nu este foarte talentat, anumite mesaje incoerente ori exprimări

greșite, neîntâlnite în basmul cult, caracterizat prin fluenţă discursivă.

Stilul de scriere al basmului cult este mai elaborat şi poartă amprenta autorului

acestuia.

Timpul când se petrece acțiunea basmului este o trăsătură comună ambelor tipuri de

basm, în toate cazurile fiind prezentat în formula inițială "A fost odată ca niciodată.... ",

sugerându-se prin aceasta un timp foarte îndepărtat, imemorial.

O altă trăsătură comună și totodată definitorie a celor două tipuri de basm este

stereotipia. Basmele sunt create după tipare, șabloane. Diferența dintre ele o dau doar

detaliile.

George Călinescu scria cu privire la stereotipia basmelor:

Ceea ce izbeşte pe cercetătorul de basme este stereotipia lor, de unde şi

legitimitatea până la un punct de a proceda, ca în ştiințele naturale, la clasificare. Ba

unii chiar au restrâns studiul lor exclusiv la stabilirea universală a tipurilor. [...]. Oricât

de ingenioasă e o asemenea clasificare, ce are meritul în tot cazul de a demonstra

stereotipia basmelor, ea rămâne arbitrară, întrucît fantezia creatoare nu admite fixități şi

absoluturi, dar mai ales pentru că infinita combinare de şabloane nu permite încadrarea

unui basm la un singur tip şi ciclu.3

Însăși forma, construcția basmului presupune o stereotipie, un tipar.

Astfel, toate basmele conțin formule tipice de început, mediane și de final.

Formulele de început și de final au rolul de a ne face intrarea și, respectiv, ieșirea din

lumea mirifică a basmului, iar formulele mediane acela de a ne menține treaz interesul, de

a ne capta atenția. Aceste formule sunt prezente în toate basmele lumii, chiar dacă

îmbracă exprimări diverse.

Lazăr Şăineanu face o interesantă trecere în revistă a acestor formule:

Formulele inițiale sunt la celelalte popoare puțin numerase și se mărginesc adesea

la una singură, pe când ele îmbracă în basmele noastre o mare varietate, deși nu ating

numărul superior al formulelor finale.

Cea mai întrebuințată dintr-însele e formula inițială Ŗa fost odată...ŗ care există și

a existat pretutindenea: am întîmpinat-o [...] în cel mai vechi basm egiptean, într-o fabulă

animală de Aristofane și în povestea lui Apuleiu.[...]

Formulele mediane sunt mai puțin numeroase și se redau obicinuit în versuri.

Formulele finale sunt pretutindenea mult mai numeroase. Unele din ele exprimă

regret pentru acele vremuri fericite, altele din contra constată că astăzi suntem mai

3George Călinescu, Estetica Basmului, Editura pentru Literatură, București, 1965, p. 317;



709

Section: Literature

fericiți. Adesea povestitorul îndrumă ironic pe ascultătorii săi să meargă înșiși acolo,

spre a se convinge de adevărul spuselor sale.

[...]Trecem acum la formulele finale românești, foarte numeroase şi caracteristice.

Cea mai obicinuită sună: "iar eu încălecai p-o şa şi vă spusei dumneavoastră aşa". 4

De asemenea, basmele sunt construite după un tipar narativ specific, cu pași precişi

și întotdeauna aceiași. După cum am spus mai sus, toate basmele din lume corespund unui

set de scheme narative arhetipale, clasificate în 2.340 de tipuri.

Stereotipia se întâlnește și în conținutul basmelor. Toate basmele au ca laitmotiv

conflictul dintre bine și rău, unde binele întotdeauna învinge. Personajele sunt și ele

împărțite în pozitive și negative. Personajul pozitiv este un erou și este mereu ajutat în

situații conflictuale de personaje auxiliare cu puteri supranaturale. Eroul din basmul

popular este întotdeauna frumos atât din punct de vedere fizic, cât și moral, reprezintă

întruchiparea perfecțiunii. Personajul negativ al basmului popular este un antierou, exact

opusul celui pozitiv, urât la suflet dar și la înfățișare, cu puteri supranaturale pe care le

folosește spre a face rău.

În basmul cult, personajele nu sunt de obicei prototipuri ale perfecțiunii încă de la

început, ele obțin acest statut în urma unei călătorii inițiatice cu multe obstacole, pe care

le depășesc cu ajutorul unor personaje auxiliare cu puteri supranaturale. Caracterul

personajelor din basmele culte este unul complex și mai uman totodată. Acestea

demonstrează calități umane, ca de exemplu mila, calități care le facilitează ajutorul din

partea unor personaje auxiliare cu puteri supranaturale, după cum am mai amintit. De

asemenea, acestea nu sunt neînfricate ci, dimpotrivă, se înfricoșează și cunosc chiar

sentimentul uman al deznădejdii:

Atunci Harap-Alb, ieşind plin de mâhnire, se duce în grajd la cal şi, netezindu-l pe

coamă şi sărutându-l, zice:

ŕ Dragul meu tovarăş, la grea nevoie m-a băgat iar Spânul! Amu a scornit alta:

cică să-i aduc pe fata împăratului Roş de unde-oi şti. Asta-i curat vorba ceea: "Poftim

pungă la masă, dacă ţi-ai adus de-acasă." Se vede că mi s-a apropiat funia la par. Cine

ştie ce mi s-a mai întâmpla! Cu Spânul tot am dus-o cum am dus-o, câine-câineşte, până

acum. Dar cu omul roş nu ştiu, zău, la cât mi-a sta capul. Ş-apoi, unde s-a fi găsind acel

împărat Roş şi fata lui, care cică este o farmazoană cumplită, numai Cel-de-pe-comoară

a fi ştiind! Parcă dracul vrăjeşte, de n-apuc bine a scăpa din una şi dau peste alta! Se

vede că m-a născut mama într-un ceas rău, sau nu ştiu cum să mai zic, ca să nu greşesc

înaintea lui Dumnezeu. Mă pricep eu tare bine ce ar trebui să fac, ca să se curme odată

toate aceste. Dar m-am deprins a târâi după mine o viaţă ticăloasă. Vorba ceea: "Să nu

dea Dumnezeu omului cât poate el suferi".5

[...] Şi când să treacă un pod peste o apă mare, iaca o nuntă de furnici trecea şi ea

tocmai atunci podul. Ce să facă HarapAlb ? Stă el oleacă şi se sfătuieşte cu gândul: "Să

trec peste dânsele, am să omor o mulţime; să dau prin apă, mă tem că m-oi îneca, cu cal

cu tot. Dar tot mai bine să dau prin apă, cum a da Dumnezeu, decât să curm viaţa atâtor

gâzuliţe nevinovate".6

O altă însușire comună a celor două tipuri de basme este prezenţa fabulosului.

George Călinescu definea basmul ca fiind ...o operă de creaţie literară, cu o geneză

specială, o oglindire în orice caz a vieţii în moduri fabuloase, prin urmare supunerea lui

4Lazăr Șăineanu, Basmele Române, Editura Minerva, București, 1978, pp. 142-153; 5 Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb, Editura Agora, Bucureşti, 2012, p.65; 6Ibidem, p.72;



710

Section: Literature

la analiza critică este nu numai posibilă, ci şi obligatorie, din ea decurgând atât

adevăruri specifice, cât şi adevăruri de ordin structural folcloric.7

Personajele basmelor și întâmplările povestite nu se regăsesc în viața reală, ele sunt

rodul imaginației.

În basmul cult fabulosul este mai estompat, pare mai verosimil decât în basmul

popular.

Cifrele magice, purtătoare de simboluri sunt întâlnite în ambele tipuri de basm. De

asemenea şi obiectele miraculoase sunt prezente atât în basmul popular, cât şi în cel cult.

Numerele joacă de asemenea un rol însemnat în basme, ca în mitologiile și în

doctrinele mistice din toate timpurile8, precizează Lazăr Şăineanu, dezvoltând apoi

subiectul cu exemplificări din basmele noastre sau ale altor popoare. Astfel, în timp ce la

noi predomină cifra 3 cu multiplii săi, la slavi, spre exemplu, predomină cifrele 9 și 77. În

basmele noastre este prezentă, de asemenea, cifra 7. Aceste cifre sunt întâlnite, de altfel,

în basmele tuturor popoarelor.

Cifra 3 simbolizează ordinea și perfecțiunea. Simbolizează, totodată, Creaţia.

Numărul trei are pretutindenea o valoare sacramentală,9specifică Şăineanu în cartea sa.

Cât despre obiectele miraculoase, acestea abundă în basme, atât în cele populare cât

și în cele culte. Întâlnim piepteni fermecati, năframe, oglinzi ori fluiere; întâlnim lichide

precum apa vie și apa moartă; întâlnim fructe, plante ori flori magice, toate acestea sunt

prezente în basm cu rolul de a-l ajuta pe erou să treacă cu bine peste toate obstacolele ce-i

apar în cale pe drumul încărcat de obstacole al călătoriei inițiatice.

O altă trăsătură caracteristică celor două tipuri de basm este aceea că finalul este

unul fericit și moralizator. Morala din basme este aceea că, în lupta dintre bine și rău,

binele învinge întotdeauna.

Există, totuși, un basm care face excepție de la regula finalului fericit: Tinerețe fără

bătrânețe și viață fără de moarte - basm popular cules de Petre Ispirescu - unde eroul

moare la final. Moartea vine ca o pedeapsă a neascultării, a faptului că, deși a fost

avertizat, nu a ținut cont de sfat.

Ca o concluzie la cele scrise, se poate afirma că basmul cult se aseamănă foarte mult

cu cel popular, ceea ce-l deosebește de acesta fiind, în primul rând, un discurs mai fluent

și un stil specific fiecărui autor în parte, o amprentă proprie care-l individualizează. În

rest, celelalte diferențe sunt abia sesizabile. Plăcerea și încântarea citirii, dar mai ales a

ascultării unui basm este la fel de mare, fie acesta un basm cult sau unul popular.

BIBLIOGRAPHY

Antologie de Literatură Populară, vol. II, București, Editura Academiei Republicii

Populare Române, 1953;

Bârlea, Ov., Mică enciclopedie a poveștilor românești, București, Editura Științifică

și Enciclopedică, 1976;

Bremond, C., Logica Povestirii, București, Editura Univers, 1981;

Călinescu, G., Estetica basmului, București, Editura pentru Literatură, 1965;

Creangă, I., Povestea lui Harap-Alb, București, Editura Agora, 2012;

Gaster, M., Literatura populară română, București, Ig. Haimann, 1883;

Linvelt, J., Punctul de vedere. Încercare de tipologie narativă, București, Editura

Univers, 1994;

7 George Călinescu, Op. cit., p. 5; 8 Lazăr Șăineanu, Op.cit., p. 39; 9Ibidem, p. 39.



711

Section: Literature

Pop, M., Folclor românesc, I, Teorie și metodă, ed. îngr. de N. Constantinescu și

Al. Dobre, București, Editura Grai și Suflet Ŕ Cultura Națională, 1988;

Propp, V., Morfologia basmului, București, Editura Univers, 1970;

Propp,V., Rădăcinile istorice ale basmului fantastic, București, Editura Univers,

1973;

Simion, E. (Coordonator), Basme Populare Românești, vol. I și II, București,

Editura Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2008;

Șăineanu, L., Basmele Române, București, Editura Minerva, 1978.

Documents

LITERARY FAIRY TALE AND ORAL FAIRY TALE INTERFERENCES ... 05 97.pdf · Desigur, ca în orice domeniu de cercetare, nici aici nu lipsesc controversele, iscate în special în legĈturĈ