Upload
hoanghuong
View
317
Download
6
Embed Size (px)
Citation preview
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI
UNIVERSITATEA DIN ORADEAFACULTATEA DE LITERE
REZUMATUL
TEZEI DE DOCTORAT
LITERATURA VOLUNTARISMULUI FEMININ
Conducător ştiinţific
PROF. UNIV. DR. PAUL MAGHERU
Doctorand
MIRELA FANDLY (ROTTER)
ORADEA2011
CUPRINS
ARGUMENT ......................................................................................................... 5
CAPITOLUL 1. CONCEPTE ALE LITERATURII VOLUNTARISMULUI
FEMININ...............................................................................................................121.1. Feminismul ...................................................................................................................... 12
1.1.1. Anarho-feminismul ............................................................................................................14
1.1.2. Feminismul cultural ...........................................................................................................15
1.1.3. Feminismul liberal .............................................................................................................17
1.1.4. Feminismul postmodern .....................................................................................................17
1.2. Voluntarismul ...................................................................................................................18
1.3. Libertatea ..........................................................................................................................21
1.4. Drepturile omului ..............................................................................................................24
CAPITOLUL 2. REPERE LITERARE ŞI ISTORICE ALE RECEPTĂRII
PERSONAJELOR VOLUNTARE FEMININE.................................................282.1. Mary Wollstonecraft .........................................................................................................31
2.1.1. În apărarea drepturilor femeilor şi bărbaţilor ....................................................................32
2.1.2. Drepturi şi îndatoriri naturale şi sociale ............................................................................35
2.1.3. Mişcările feministe şi imaginea femeilor ..........................................................................37
2.1.4. Oportunităţi de lucru .........................................................................................................38
2.1.5. Spirit şi trup ......................................................................................................................40
2.2. John Stuart Mill ................................................................................................................40
2.2.1. Despre libertatea şi supunerea femeilor ............................................................................42
2.2.2. Dreptul la muncă şi consecinţele sociale ..........................................................................47
2.2.3. Om sau persoană ? ............................................................................................................51
2.2.4. Consecinţele electorale ale limbajului ..............................................................................52
2
2.3. Simone de Beauvoir ..........................................................................................................53
2.3.1. Al doilea sex......................................................................................................................54
2.3.2. Diversificarea feminismului ..............................................................................................58
2.3.3. „Feminism” sau „womanism” ? ........................................................................................59
2.3.4. „Femeia : ea este celălalt” .................................................................................................59
CAPITOLUL 3. NIVELE DE COMUNICARE...............................................623.1. Conceptul substituent de „gender” .....................................................................................62
3.2. Studii de gen ......................................................................................................................63
CAPITOLUL 4. PERSONAJUL FEMININ – MEREU O
COMPLEMENTARITATE................................................................................ 68
CAPITOLUL 5. COMPLEMENTARITATE ŞI INTELIGENŢĂ ÎN
LITERATURA VOLUNTARISMULUI FEMININ..........................................73
CAPITOLUL 6. IMAGINEA FEMEII ÎN LITERATURA
VOLUNTARISMULUI FEMININ .....................................................................77 6.1. Antigona : înfruntarea legilor cetăţii .................................................................................78
6.2. Medeea : răzbunarea iubitei părăsite .................................................................................88
6.3. Kriemhilda, o Medeea medievală .....................................................................................98
6.4. Cleopatra, regina regilor .................................................................................................107
6.5. Fedra : răzbunarea destinului schimbător .......................................................................118
6.6. Moll Flanders : lupta pentru autonomie financiară .........................................................129
6.7. Hester Prynne : înfruntarea prejudecăţilor ......................................................................140
6.8. Măriuca, nepoata lui Moţoc ............................................................................................153
6.9. Nora : ieşirea din casa de păpuşi .....................................................................................164
6.10. Vitoria Lipan, inteligenţa nativă .....................................................................................174
6.11. Anastasia, „o Antigonă locală” .......................................................................................184
3
CAPITOLUL 7. CONCLUZII.........................................................................193
ANEXA 1..............................................................................................................204
ANEXA 2 .............................................................................................................207
ANEXA 3 .............................................................................................................208
ANEXA 4 .............................................................................................................209
ANEXA 5 .............................................................................................................210
ANEXA 6 .............................................................................................................211
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................212A) BELETRISTICĂ …………………………………………………….……………….212
B) ISTORIE, CRITICĂ ŞI TEORIE LITERARĂ .........................................................213
C) DICŢIONARE …………………………………………………………….……….…222
D) BIBLIOGRAFIE ELECTRONICĂ ……………………………………..........…......224
4
REZUMAT
După cum se precizează în paginile Argumentului, lucrarea de faţă îşi propune să
analizeze creaţii literare ale căror personaje principale sunt deopotrivă voluntare şi feminine.
Literatura voluntarismului feminin cuprinde opere scrise de autori sau autoare în care apar
personaje voluntare de gen feminin, fie ele principale sau secundare, pozitive sau negative,
indiferent de problematică.
Alegerea temei a fost motivată mai ales de un interes personal. Am ales această temă în
primul rând deoarece este un fenomen literar, cultural, social şi politic aparte în condiţiile în care
există o literatură feminină scrisă de autori (bărbaţi, în cazul de faţă) în care disputa frecvent
contradictorie dintre femei şi bărbaţi este prezentă în mod necesar, iar în al doilea rând datorită
importanţei şi complexităţii sale, corelaţiilor inedite, revelaţiilor şi perspectivelor noi pe care le
poate aduce şi în prezent.
Tema aleasă reprezintă o parte importantă a literaturii universale care tratează subiectul
mereu actual ce nu poate trece neobservat al rolului rezervat femeilor în societate şi al
consecinţelor ieşirii, chiar şi provizoriu, din rolul specific, iar ipoteza de lucru porneşte de la
premisa că literatura reprezintă un spaţiu cultural care oglindeşte veridic schimbările societăţii,
fie ele cât de mărunte.
Pe parcursul cercetării, principalele metode de cercetare folosite au fost metoda
sociologică, estetică, analizei literare şi comparatistă, ultimele două metode fiind cele mai
potrivite demersului căutării unor similarităţi cu scopul de a evidenţia prezenţa şi scala largă a
notelor definitorii personajului voluntar feminin în creaţiile literare analizate oferind cele mai
spectaculoase rezultate.
Nivelul de cercetare se află în legătură strânsă cu obiectivele popuse. S-a discutat mult pe
tema feminismului, voluntarismul este arhicunoscut, s-a scris foarte mult despre feminism,
libertate şi drepturile omului, avem o literatură a voluntarismului feminin, însă aceasta nu s-a
concretizat în niciun studiu amplu. Lucrarea intenţionează să demonstreze existenţa unui tipar
special pentru toate personajele voluntare feminine, un model care întruneşte o sumă de
invariante pe care le identificăm la toate eroinele din operele propuse. Teza are în vedere opere
literare epice foarte variate, valoroase la nivel internaţional, aparţinând unor culturi şi epoci
5
deloc asemănătoare, în selectarea cărora s-a ţinut cont exclusiv de similarităţile prezentate de
eroine. Reflectarea problemelor similare prezente în diferite societăţi prin intermediul
personajelor voluntare feminine deschid calea spre o analiză sociologică şi literară la un alt nivel.
Prezenţa unei tipologii speciale în toate aceste opere demonstează că literatura, deci
implicit şi societatea, încă din Antichitate a fost preocupată de statutul femeii reflectând-o în
felurite moduri. Această teză nu îşi propune prezentarea integrală a operelor literare ale căror
eroine voluntare se potrivesc acestui model, ci mai degrabă tratarea unui eşantion reprezentativ
de personaje, respectiv opere literare care să îngăduie demonstrarea ideii centrale a tezei,
„modelul”, „tipologia”, „şablonul” identificat, cel al personajului voluntar feminin.
Originalitatea temei pe care propune să o aducă demersul nostru constă în investigarea
comparată a următoarelor opere literare : Antigona, de Sofocle, Medeea, de Euripide, Cântecul
Nibelungilor (pornim de la premisa viabilă că epopeea a fost scrisă tot de un scriitor), Antoniu şi
Cleopatra, de William Shakespeare, Fedra, de Jean Racine, Moll Flanders, de Daniel Defoe,
Răzvan şi Vidra, de B.P. Hasdeu, Litera stacojie, de Nathaniel Hawthorne, Casa cu păpuşi, de
Henrik Ibsen, Baltagul, de Mihail Sadoveanu şi Duios Anastasia trecea, de D.R. Popescu.
Câteva dintre personajele principale feminine au fost comparate şi în trecut, de exemplu
Kriemhilda cu Medeea, Vitoria Lipan cu Kriemhilda, Nora cu Antigona, Anastasia cu Antigona,
Vidra cu Cleopatra, iar şirul ar putea continua, dar toate aceste protagoniste nu au mai fost
analizate şi comparate într-o singură lucrare din perspectiva societăţii dirijate de bărbaţi în care
aceastea au fost situate, cu o fină oglindire a societăţilor contemporane şi convingerilor autorilor
în pofida faptului că societatea contemporană autorilor nu corespunde neapărat cu societatea în
care se desfăşoară acţiunile operelor. În această situaţie, în cazul operelor amintite, acţiunea are
loc obligatoriu în trecut. Există o serie de asemănări între autori şi creaţiile lor literare. Operele
sunt, de asemenea, analizate şi din perspective istorice şi culturale prin prisma personajelor
feminine care au un rol determinant în naraţiune. Folosirea numelor acestor eroine în diferite
sintagme („o Antigonă locală” pentru Anastasia, „Medeea medievală” în loc de Kriemhilda)
ilustrează valoarea moştenirii culturale lăsate literaturii universale şi omenirii de geniul
creatorilor literari.
Până în prezent s-au realizat numeroase studii ample, tratate, lucrări ştiinţifice, care
tratează problema feminismului, a voluntarismului în expresia literară, însă nu şi a
6
voluntarismului feminin într-o literatură scrisă cu precădere de autori (bărbaţi). Operele au fost
alese datorită potrivirii de caracter a protagonistelor, şi doar întâmplarea a făcut să nu existe între
cei unsprezece scriitori nicio scriitoare. Singura creaţie literară care acordă acestui şir de opere
un minuscul semn de întrebare este epopeea Cântecul Nibelungilor, dar probabil că nu ne
înşelăm dacă presupunem că a fost aşternută pe hârtie de un autor, deoarece femeile din acestă
perioadă istorică rar au avut şansa să beneficieze de educaţie. Aceeaşi concluzie este oglindită
prin prisma protagonistelor alese care sunt de excepţie şi datorită ori chiar mulţumită statutului
social moştenit sau dobândit de regine, prinţese, doamna unui vodă, ori pregătirii şcolare, ori
şcolii vieţii.
Teza propusă spre demonstrare aduce puncte de vedere noi cu privire la voluntarismul
feminin, caracteristică regăsită la fiecare personaj principal feminin, ele fiind aflate într-un
permanent raport de complementaritate cu eroii masculini, raport ancorat adânc în realitatea
reflectată. Voluntarismul personajelor feminine din literatura universală prezintă multe
similitudini în aceste opere propuse spre analiză, indiferent de curentul literar şi de perioada în
care acestea se încadrează. Protagonistele au un tezaur comun de note definitorii cu care au fost
investite de creatorii lor, deşi aceştia nu par să aibă nicio trăsătură comună relevantă, exceptând
societăţile patriarhale în care şi-au dus existenţa şi beneficiile lor în devenirea scriitorilor.
Studiul contribuie la îmbogăţirea perspectivelor de interpretare al unui segment major al
tezaurului literaturii universale.
Preocuparea pentru o documentare eficientă în demersul de obţinere a unei imagini cât
mai exacte a literaturii voluntarismului feminin este oglindită de bibliografie. Instrumentarul
bibliografic utilizat cuprinde, pe lângă bibliografia operei, partea de beletristică a tezei, studii de
specialiate, antologii, istorii literare, dicţionare, articole şi surse electronice relevante pentru
investigarea propusă, aparţinând spaţiului cultural românesc şi celui universal. Dintre cărţile care
s-au dovedit a fi cele mai utile amintim în primul rând Femeia în istoria Europei. Din Evul
Mediu pînă în zilele nostre, unde autoarea Gisella Bock prezintă istoria întregii Europe şi
repercusiunile sale asupra femeii.
În al doilea rând, cele trei volume ale Dicţionarului de simboluri, de Jean Chevalier şi
Alain Gheerbrant, care deschid perspectiva analizei literare din unghiul simbolisticii s-au dovedit
folositoare pentru toate creaţiile literare, însă lipsa unui studiu de amploare având o abordare
7
similară cu cea a prezentei teze vine în sprijinul şi suţinerea cercetării în acest domeniu
fundamental.
Structura lucrării a fost concepută în mod obligatoriu din două părţi majore : o parte
teoretică şi una de cercetare literară în vederea realizării unei cercetări care să corespundă
standardelor impuse. Cele două părţi ale lucrării au fost la rândul lor împărţite în şase capitole
încheiate cu concluzii.
Primele patru capitole aparţin părţii teoretice. Primul capitol al tezei, Concepte ale
literaturii voluntarismului feminin, este menit să explice conceptele fundamentale ale lucrării,
„feminism”, „voluntarism” „libertate” şi „drepturile omului”. Feminismul se defineşte ca o
doctrină teoretică şi de acţiune care revendică lupta împotriva inegalităţii de gen, promovând
afirmarea femeii în societate prin îmbunătăţirea şi extinderea în diferite domenii ale drepturilor
sale. Pe scurt, feminismul este mişcarea socială care susţine egalitatea deplină în drepturi a
femeii cu bărbatul în toate sferele de activitate. Voluntarismul reprezintă o concepţie transpusă şi
utilizată în mai multe domenii. În primul rând, voluntarismul este o concepţie filozofică potrivit
căreia existenţa se întemeiază pe anumite tendinţe iraţionale ale voinţei umane sau pe o voinţă
cosmică oarbă. Libertatea este definită ca fiind posibilitatea de acţiune conştientă a tuturor
oamenilor în condiţiile cunoaşterii legilor naturii şi societăţii. Folosit la plural, termenul denotă
drepturile cetăţeneşti în general. Drepturile fundamentale ale omului corespund drepturilor şi
libertăţilor cetăţeneşti prevăzute în constituţiile şi legile statelor. La fel cum feminismul
presupune voluntarism, şi libertatea presupune dreptate, iar toate aceste concepte se află într-o
legătură strânsă de interdependenţă.
Semnificaţia conceptelor utilizate pot fi delimitate, însă nu pot fi explicate ca urmare a
pluralităţii de opinii, controverse şi corelaţii pe care acestea le însumează. Voluntarismul feminin
este un subiect care nu şi-a pierdut actualitatea şi aparent nici nu şi-o va pierde prea curând.
Capitolul Repere literare şi istorice ale receptării personajelor voluntare tratează
realităţile literare şi istorice ale societăţii în diferite perioade. Deoarece disputa despre locul şi
rolul femeii în societate a început încă din Antichitate, am considerat necesară prezentarea
opiniilor despre acest subiect a trei mari gânditori din trei epoci diferite, reprezentanţi din ambele
genuri şi identificarea ideilor acestora în construcţia epică a subiectelor, dar în special a
personajelor principale feminine. Mary Wollstonecraft, John Stuart Mill şi Simone de Beauvoir
8
ne oferă descrierea veridică a unor cadre istorice şi sociale care se regăsesc în mare măsură în
creaţiile literare amintite anterior. Chiar dacă ideile celor trei sunt postume câtorva opere, ele pot
fi identificate şi în creaţiile literare scrise cu sute de ani în urmă. Lipsa existenţei unei teoretizări
al vreunui femonen nu presupune inexistenţa, iar cel mai grăitor exemplu poate fi considerat
numirea postumă a scriitoarei Mary Wollstonecraft de feministă, deşi termenul a apărut la
distanţă mare de timp după dispariţia autoarei.
Educaţia şi şansa egală a celor două jumătăţi opuse însă complementare ale omenirii a
constituit un subiect sensibil de care s-au ocupat numeroşi învăţaţi, iar operele publicate
însumând deopotrivă opinii şi soluţii au contribuit la evoluţia societăţii şi influenţarea literaturii.
Insistăm asupra statului lor de personaje principale feminine şi personaje voluntare feminine
deoarece o eroină însumând caracteristicile de voluntară, respectiv principală este inedită,
necaracteristică, şi, de ce nu, atipică pentru multe perioade şi curente literare. Eroul absolut, care
oferă soluţii şi rezolvă situaţii dificile de regulă este bărbatul, iar din acest punct de vedere
personajul feminin care se comportă asemeni unui erou este neobişnuit şi poate stârni reacţii pe
scală largă de la neplăcere (Nora) până la crimă (Antigona, Anastasia).
Mary Wollstonecraft, John Stuart Mill şi Simone de Beauvoir ne oferă descrierea unor
cadre istorice şi sociale care se regăsesc în mare măsură în creaţiile literare amintite anterior, iar
faptul că ideile celor trei sunt postume câtorva opere nu are nicio relevanţă.
Următorul capitol, Nivele de comunicare, comentează diferenţele cauzate de gen în
comunicare dintr-o perspectivă contemporană, menită să elucideze că diferenţele dintre genuri nu
trebuie şi nici nu pot fi schimbate, ci înţelese şi acceptate.
Capitolul Personajul feminin – mereu o complementaritate prezintă puntea de legătură
existentă între partea de teorie strictă şi cea de literatură, concluzionând cu ideea conform căreia
personajul voluntar feminin a constituit mai presus de necesitate, termen care poate suna jignitor
la adresa genului masculin, mereu o complementaritate, chiar dacă acest lucru nu a fost mereu
recunoscut şi acceptat.
În capitolele Complementaritate şi inteligenţă în literatura voluntarismului feminin şi
Imaginea femeii în literatura volutarismului feminin am prezentat mai multe abordări posibile ale
personajelor voluntare feminine, folosind sprijinul fundamentului teoretic din capitolele
precedente.
9
Literatura voluntarismului feminin reprezintă investigarea comparatistă a unor texte epice
atent selecţionate dintr-o coordonată temporală care începe din Antichitate şi se întinde până în
contemporaneitate. Analizând fiecare text, am urmărit identificarea similitudinilor dintre
personaje. Fără nicio excepţie, operele dispun de caracteristici epice asemănătoare, de succesiuni
identice de motive literare, iar personajele voluntare feminine, toate personaje principale,
prezintă trăsături similare.
Operele analizate, voit selectate din curente – din Antichitate până în contemporaneitate,
genuri – teatru, nuvelă, roman – şi culturi diferite – de la ţări din toate colţurile Europei până în
America – au ca trăsătură comună faptul că, fără nicio excepţie, personajele principale feminine
devin pe parcursul desfăşurării acţiunii personaje voluntare, ele declanşând deopotrivă conflicte
cu deznodământ tragic şi fericit, însă tragicul predomină. Într-un fel, ele sunt obligate să adopte
un comportament atipic de situaţiile de excepţie în care se văd singure şi fără altă soluţie viabilă.
Antigona, Medeea, Kriemhilda, Cleopatra, Fedra, Moll Flanders, Hester Prynne, Vidra,
Nora, Vitoria Lipan şi Anastasia sunt înzestrate de la început cu trăsături excepţionale, însă devin
voluntare şi puternice odată cu complicarea acţiunii, dând dovadă de o dârzenie tipic masculină,
renunţând la rolul obişnuit stabilit şi rezervat de societate exclusiv genului lor, unul preponderent
decorativ. Provizoriu sau definitiv, ele ies din rolul tipic consacrat femeilor. Din personaje
supuse, ascultătoare, docile, intră într-un rol voluntar nefiresc genului lor prin care şochează,
provocând conflicte şi iscând inconveniente violente. Pe parcursul derulării firului epic, ele trec
printr-o aşa-numită evoluţie, devenind personaje bine definite cu caractere puternice. Personajele
feminine secundare care părăsesc rolul consacrat genului lor doar pentru un interval scurt de timp
sunt scuzate şi li se permite o revenire la viaţa dinainte de rebeliune. Menirea lor este
contrastarea adevăratelor eroine. Unele protagoniste prezentate primesc posibilitatea de a reveni
la starea lucrurilor dinaintea ieşirii din rolul tipic care le-a fost rezervat, însă ele nu se arată
voluntare în aplanarea consecinţelor scandalului provocat. Câteva dintre personajele secundare
sunt iertate, pedepsite ca să le ţină de învăţătură de minte, iar odată cu calmarea spiritelor
redevine posibilă normalitatea dinainte, obişnuinţa acceptată în unanimitate de societatea căreia
îi aparţin.
În cazul personajelor voluntare feminine, situaţia se dovedeşte a fi mai complicată, mai
exact odată cu părăsirea aşa-zisului rol consacrat, nu mai sunt doritoare să revină la normalitatea
10
impusă de societăţi preponderent patriarhale, ele au decis să fie curajoase până la sfârşit,
indiferent ce le va rezerva destinul : înfrângere sau chiar moarte. Considerăm că un voluntarism
de aşa anvergură dus la extreme, sub egida unui motto machiavelic este atipic şi în lumea genului
puternic.
Indiferent de contextul social şi temporal, de la Antigona până la Anastasia, adică de la
prima literă a alfabetului până la prima, din nou, care închide ferm cercul personajelor feminine
voluntare, toate eroinele corespund aceluiaşi tipar. Protagonistele rămân mereu feminine, loiale,
reuşesc mereu să fie tragice, triumfătoare, lăsând să se întrevadă sentimente de dragoste, de ură,
uneori tristeţe tragică, toate izvorâte din străfundul sufletului lor.
Acestea îşi transformă fără ezitare realitatea obişnuită într-una de excepţie, din dorinţa
acerbă de dreptate şi libertate de acţiune. Rând pe rând, ele trec peste teama de a fi alfel decât ce
aşteaptă societatea să fie, devin puternice şi capabile să îşi ducă misiunea la bun sfârşit,
indiferent de numărul şi tipul legilor scrise de care se împiedică în desfăşurare şi pe care le
încalcă fără ezitare, ele fiind ghidate de obiceiuri, tradiţii, dar în primul rând de bun-simţ.
Caracterul puternic cu care au fost înzestrate de scriitori se transformă deopotrivă în scutul şi
arma cu care îşi duc la îndeplinire misiunea pentru care au fost sortite.
Primul subcapitol Antigona : înfruntarea legilor cetăţii (442 î.e.n.) tratează personajul
principal al capodoperei literaturii Antichităţii greceşti Antigona creată de Sofocle. Eroina pare a
fi un izvor inepuizabil de inspiraţie pentru scriitori, artişti şi exegeţi.
Contrar aparenţelor, eroina nu este singură împotriva autorităţii, ea deţine sprijinul tainic
al unei colectivităţi retrase în umbra tăcută a siguranţei. Duşmanul ei, voluntar, hotărât şi
puternic, îi seamănă la fire, dar ura faţă de eroină îi estompează simţurile până la orbire
intelectuală. Antigona este modelul, iar cârmuitorul cetăţii este doar un mulaj imperfect.
Sentimentul loialităţii şi al dragostei frăţeşti dintre Antigona şi familia ei se situează pe culmea
cea mai înaltă a lumii. Pe lângă latura voluntară, luptătoare, sigură şi hotărâtă a personajului
voluntar, autorul ne dezvăluie şi una pură, sensibilă, feminină, o inimă care nu este străină de
iubire. Încercările vieţii şi datoriile pe care ea însăşi şi le-a impus au îndemnat-o să-şi apere
familia cu orice preţ. Hotărârea neclintită a eroinei este interpretată de cei din jur o abatere de la
purtarea sănătoasă a femeii, iar consecinţele au fost pe măsura faptei.
11
Creon şi Antigona au devenit o adevărată metaforă pentru înfruntarea a două voinţe
inegale şi incompatibile. Autorul condamnă în Creon abuzul de putere, ura personală mascată de
legile statului. Eroina voluntară este o idealistă mult prea voluntară care îşi întrece contemporanii
prin felul ei de-a fi, iar visul ei este la fel de utopic ca şi cel al scriitoarei Mary Wollstonecraft.
Sofocle a creat personajul modern al contenporanităţii.
Cel de-al doilea subcapitol Medeea : răzbunarea iubitei părăsite (431 î.e.n.?) şi-a propus
să analizeze cât mai profund acest personaj euripidian, apropiindu-l de eroina voluntară
Antigona. În această dramă Euripide nu reliefează conflictul dintre om şi divinitate, ci mai
degrabă pe acela dintre doi indivizi umani stăpâniţi în egală măsură de pasiuni supraomeneşti.
Scriitorul tratează din perspectiva inovatoare a femeii tema infidelităţii conjugale cu urmări
tragice, inspirându-se din condiţia dificilă a femeii în societatea sclavagistă.
Rolurile dintre genuri au fost inversate, Iason fiind prezentat ca un bărbat nesigur care ar
fi fost învins de viaţă timpuriu fără arma inteligenţei sclipitoare a soţiei. Medeea a fost
întruchiparea inteligenţei, curajului, voluntarismului, adică a tuturor trăsăturilor pe care ar fi dorit
să le aibă bărbatul, iar Iason a fost atât de nesigur încât a avut nevoie de ajutorul unei femei.
Medeea este arivista, iar Iason unealta prin care este posibilă mărirea, asemănător cuplului Vidra
şi Răzvan.
Medeea s-a lovit mereu de cineva, un Celălalt. Spre deosebire de Celălalt definit de
Simone de Beauvoir în funcţie de raportul existent între bărbat şi femeie, aici avem un Celălalt
reprezentat de oricine în afara Medeei. Drama abundă în opuneri. Femeia se opune bărbatului sau
altor femei, străina se opune localnicilor, dar mai presus de toate se opun moduri diferite de
gândire, niveluri diferite de comunicare. Medeea distruge şi se distruge, este nemărginită în
fărădelege, însă reuşeşte să rămână feminină în pofida personalităţii voluntare cu care a fost
înzestrată. Povestea euripidiană nu şi-a pierdut actualitatea, fiind citită şi asistată şi în prezent cu
aceleaşi sentimente ca şi în trecutul îndepărtat.
Titlul următorului subcapitol Kriemhilda, o Medeea medievală (1204) defineşte cu
precizie personalitatea eroinei. Prima parte a Cântecului Nibelungilor debutează cu imaginea
Kriemhildei şi continuă cu povestea ei de dragoste cu prinţul Siegfried. Povestirea Ez troumte
Kriemhilden (Visa Kriemhilda) începe tot cu numele eroinei, continuând cu dragostea şi nunta,
iar în continuare, din partea a doua a epopeei, cu transformarea cauzată de durere care conduce
12
spre răzbunarea şi moartea ei. Episoadele cele mai impresionante sunt cele în care eroina are
rolul principal. Kriemhilda şi Cleopatra au fost regine la fel de mari în iubire precum în ură sau
răzbunare.
Personajul principal voluntar dă dovadă de o inteligenţă care depăşeşte limitele impuse
femeilor, la fel ca predecesoarele ei din antichitatea greacă, Antigona şi Medeea. Imaginea
Medeei medievale care a refuzat să se ascundă în continuare sub vălul cernit al văduviei rămâne
neuitată. Transformarea prin care trece de la ipostaza de fetiţă gingaşă, fragilă, la cea de soţie
inimoasă, iar în final o văduvă însetată de răzbunare este remarcabilă. Kriemhilda reprezintă
femeia războinică, bărbătoasă, chiar demonică în răzbunare.
Povestea nibelungică, povestea tragică a unor femei care se răzbună pentru că le-a fost
răpită dragostea, a servit cu succes dovedirii faptului că o societate care îşi pune bazele pe
minciună, pe trădare, pe tratamentul discriminator al persoanelor de gen feminin, nu poate fi
decât o societate condamnată la suferinţă şi, în cele din urmă, la o inevitabilă prăbuşire. Epopeea
prezintă pe lângă motivul cunoscut al suferinţei din dragoste, problematica inedită a legilor şi
contradicţiilor interioare ale societăţii curtene din perspectiva destinului unui personaj feminin la
fel de inedit şi voluntar.
În următorul subcapitol Cleopatra, regina regilor (1607) ne confruntăm din nou cu ideea
de victimă într-o societate condusă de bărbaţi, dar de data aceasta dintr-o altă perspectivă.
Antoniu şi Cleopatra şi Răzvan şi Vidra dispun de o bază comună. Personajele feminine sunt mai
masculine decât acceptă societatea, iar cele masculine prezintă mai multe trăsături feminine
decât cele specifice genului.
În piesa shakespeareană rolurile specifice ale genurilor au fost inversate, Antoniu fiind
adevărata victimă simţindu-se sugrumat de legile societăţii patriarhale ale Romei care acceptă
doar partea sa masculină şi nu doreşte ca acesta să adopte calităţi feminine, controlul său asupra
vieţii diminuându-se. Antoniu combină două polarităţi evidente însă separate de-a lungul piesei :
Roma masculină şi Egiptul feminin. Nu Cleopatra, femeia, a fost forţată să se mărite din interes
politic, ci Antoniu, bărbatul, a fost obligat să se însoare cu Octavia, aceasta simbolizându-l pe
Cezar şi Roma puternică căreia i-a aparţinut. Calităţile masculine ale Cleopatrei echilibrează
piesa, scriitorul prezentând cititorului spectacolul unei relaţii de egalitate surprinzătoare. Nici
Cleopatra, nici relaţia ei nu pot fi ascunse în interiorul limitelor patriarhiei secolului. Graniţele
13
dintre masculin şi feminin sunt neclare pentru că cele două personaje principale şi-au inversat
rolurile, adoptând concomitent atât sinele masculin, cât şi cel feminin, reuşind în acest fel să
experimenteze o legătură perfectă a sufletelor. Cei doi conducători pot încălca graniţele dintre
genuri fără a-şi pierde rolurile specifice ale genului, de femeie sau bărbat.
Cleopatra şi Antoniu au fost înzestraţi cu trăsături specifice sexului opus, fără a-şi pierde
identitatea, autorul, la fel ca John Stuart Mill la o distanţă de aproape trei secole, admiţând
prezenţa calităţilor masculine şi feminine în femei şi bărbaţi.
Subcapitolul Fedra : răzbunarea destinului schimbător (1677) se află sub egida unei
fatalităţi predestinate. Blestemul o urmăreşte, trăgându-se dintr-o familie cu moştenire încărcată,
ca eroina sofocleană, Antigona sau personajul euripidian, Medeea. Fatalitatea şi blestemul
moştenit de la familie face ca cele trei personaje voluntare să pornească pe drumul vieţii dintr-o
poziţie inferioară faţă de alţii.
La Racine tipul voluntar feminin domină, fiind considerat de scriitor mai potrivit pentru
trăirea pasiunilor puternice decât tipul voluntar masculin. Autorul nu a modificat caracterul
Fedrei, soţia lui Tezeu, mistuită de o dragoste vinovată faţă de Hipolit pe care tânărul o respinge
cu oroare, având caracter identic cu Fedra euripidiană. Fedra este un personaj remarcabil.
Concomitent se face vinovată de nefericirea altora şi este victima instinctelor sale devenite
incontrolabile. Este o eroină voluntară de excepţie care fascinează, dincolo de graniţele impuse
de literatură. Fedra este făuritoarea propriului său destin, învinge zeii, iar prin aceasta reuşeşte
să-şi învingă şi condiţia.
Odată scăpată, personalitatea tăinuită a Fedrei o domină pe cea primară, devenind
incontrolabilă. Eroina îşi destăinuie secretul la îndemnul Eunonei, care este un fel de alter-ego al
ei, un eu rezonabil, blând, „cealaltă” Fedra, totodată reticentă, raţională şi întreprinzătoare. Ca
într-un basm, Fedra se confesează de trei ori : Eunonei, lui Hipolit şi ultima dată lui Tezeu.
Eunona dispare, aproape simultan cu Fedra, iar eroina dispare şi ea ca urmare a pierderii dublul
ei, existenţa fără „cealaltă” fiind imposibilă. Fedra s-a tranformat în personaj voluntar feminin
din momentul în care a avut curaj să acţioneze singură şi să procedeze după cum dictează cinstea
omenească.
Instrument al suferinţei celorlalţi, eroina voluntară este şi victima propriilor sentimente,
un personaj care inspiră cititorului sau spectatorului atât groază cât şi milă.
14
Al şaselea subcapitol, intitulat Moll Flanders : lupta pentru autonomia financiară (1722),
prezintă o nouă soartă feminină prin fereastra literaturii universale, mult diferită de cele
precedente, însă datorită protagonistei Moll Flanders romanul ocupă un loc aparte în literatura
voluntarismului feminin.
Neavând nicio persoană stabilă în viaţă care să o îndrume, micuţa Moll a trecut prin
aceasta urmându-şi propriile legi care s-au dovedit nu doar diferite de legile societăţii, ci chiar
antitetice. Instinctul de supravieţuire ajunge la cote nebănuite. Aspiră la bogăţia care ar fi
transformat-o într-o femeie distinsă, independentă financiar şi la tot confortul de care poate avea
parte, inclusiv respectabilitate şi putere. Lupta ei este caracterizată prin solitaritate. Deşi uneori s-
a întâmplat să-şi găsească perechea, aceasta nu reprezintă o notă definitorie a personajului care
rămâne mereu o singuratică, un Robinson într-o societate populată şi totuşi singură pe lume. În
primul capitol din opera Serious Reflections of Robinson Crusoe (Reflexii serioase despre
Robinson Crusoe, 1720), intitulat Of Solitude (Despre singurătate) Defoe afirmă că omul este cu
adevărat puternic când este singur. Această idee o vom regăsi în drama ibseniană Casa cu
păpuşi.
Romanul poate fi inclus în curentul feminist deoarece tratează un subiect neobişnuit la
vremea respectivă, viaţa unei femei şi lupta ei împotriva obstacolelor într-o lume a prejudecăţii
potrivit căreia unica menire a femeii este de a deveni soţie şi mamă, de a trăi datorită statutului
de femeie măritată o viaţă acceptată de limitele înguste ale societăţii patriarhale a vremii. Moll s-
a străduit din răsputeri să corespundă unor norme, dovadă stau cele cinci căsătorii şi lupta ei
nesfârşită pentru independenţa financiară care îi oferea stabilitatea. Bărbaţii au furat pentru
pâine, femeile s-au prostituat pentru pâine, iar eroina le-a făcut pe amândouă pentru traiul decent
la care a aspirat. Păcatele sale au reprezentat armele de apărare cu care a fost înzestrată de legea
naturii : instinctul de conservare. Moll a fost situată într-o societate în care cinstea omului a fost
dată de bogăţie, dar bogăţia nu a presupus cinstea.
Moll a avut parte de o „biografie” chinuită, ameninţată de foame şi sărăcie a recurs la cele
mai neaşteptate arme pentru autoapărare, luptându-se cu piedici sociale şi culturale inexorabile
cărora s-a opus cu o tenacitate şi capacitate de acţiune tipice bărbăteşti, tipice autorului. Eroina
voluntară a reuşit să se descurce singură în orice situaţie. Cu cât au fost mai mari încercările
rezervate de viaţă, cu atât a devenit mai puternică, mai ambiţioasă şi mai voluntară.
15
Următorul subcapitol, Hester Prynne, înfruntarea prejudecăţilor (1850), deschide o nouă
fereastă pentru analiza literaturii voluntarismului feminin cu ajutorul romanului hawthornian
Litera stacojie.
În crearea personajului său, Hawthorne s-a inspirat din viaţa şi activitatea feministei
americane Margaret Fuller pe care a cunoscut-o personal. Scriitorul foloseşte caracterul
pastorului Dimmesdale pentru a lumina doctrina puritană potrivit căreia omul este predestinat
condamnării deoarece s-a născut din păcat. Luptând împotriva acestui principiu, deci a legilor
nescrise ale societăţii, Hester întruchipează principiul romantic al credinţei nestrămutate a
omului de a-şi găsi fericirea într-o iubire pământească care, prin natura sa, este sfântă, nicidecum
un păcat. Precum Sofocle a folosit personajul Ismenei pentru a evidenţia trăsăturile atipice ale
Antigonei, la fel se motivează alegerea lui Hawthorne de a situa antitetic perechea despărţită de
prăpastia impusă de societate Arthur-Hester, sfântul-păcătoasa, puritanismul-feminismul.
Spre deosebire de Moll Flanders care şi-a permis financiar un trai plin de căinţă după ce a
dus o viaţă păcătoasă, Hester a suportat consecinţele unui singur păcat de care nici nu o putem
învinui în totalitate dacă luăm în considerare în primul rând statutul ei de văduvă, iar în al doilea
rând trebuie să ţinem cont de faptul că o legătură păcătoasă depinde mereu de doi „protagonişti”
complementari. Protagonista transformă stigmatul infamiei, emblema blestemului, într-un simbol
al speranţei. Nu se lasă descurajată nici atunci când oameni mai vinovaţi decât ea o ocolesc. Şi-a
continuat traiul împăcată cu lumea şi cu sine însăşi, ajutându-şi semenii în momentele de
cumpănă, câştigând într-un final respectul şi admiraţia societăţii, transformând pentru totdeauna
semnul cel înfricoşător într-un simbol al purităţii, într-un semn de triumf al vieţii. Ea reprezintă
întruchiparea contradicţiilor marcante, fiind concomitent rea şi frumoasă, sfântă şi păcătoasă,
convenţională şi radicală. Eroina este pasionată, dar în acelaşi timp este egala soţului şi a
iubitului prin inteligenţă şi înţelepciune. Înstrăinarea ei o îndreptăţeşte să facă observaţii
pătrunzătoare despre societate, dar mai ales despre comportamentul faţă de femei.
Hester Prynne este contemplaţia literară hawthorniană despre ce se întâmplă atunci când
femeile sparg graniţele culturale care le sunt impuse de societatea patriarhală şi câştigă putere
personală.
Măriuca, nepoata lui Moţoc este subcapitolul care o prezintă pe Vidra, prima eroină din
literatura naţională prezentată în această cercetare, considerată „un al doilea personaj principal”
16
după Răzvan al dramei Răzvan-vodă (1867, devenită la a treia ediţie Răzvan şi Vidra în 1869).
Eroina reprezintă personajul feminin modificator de tipar al literaturii române. Nepoata lui
Moţoc îl împinge pe Răzvan la domnia Moldovei pentru a-şi împlini propriul vis de a deveni
doamna ţării. Inteligenţa, dipomaţia, tăria morală, vanitatea, orgoliul sunt trăsături
complementare ale volutarismului care ajută la întregirea personajului. Drama ascensiunii
vanitoase a Vidrei poate fi numită fără ezitare drama luptei voluntare pentru împlinirea
aspiraţiilor de descătuşare şi afirmare liberă a unei femei, dar şi a unui norod întreg. Deşi mânată
de setea de mărire, iubirea ei pentru Răzvan a fost una reală, iar destinul lor este legat. Intuiţia
feminină i-a şoptit că dincolo de mărire se poate ascunde şi o prăpastie, dar aflată la ananghie nu
a şovăit, a găsit tăria să-l îndemne să reacţioneze cu bărbăţie. Energică, vulcanică, fermă şi
iubitoare, cu o voinţă şi o tenacitate ieşite din comun, Vidra prezintă numeroase similitudini cu
eroinele antice datorită echilibrului interior şi discreţiei cu care îşi suportă suferinţa, amplificate
în scena morţii bărbatului iubit. Răzvan şi Vidra este o dramă a dublei personalităţi, a ruperii
celor două tendinţe care alcătuiesc complementar caracterul eroului între cele două naturi
contradictorii, deoarece, văzut în general ca un personaj lipsit de voinţă proprie, aflat sub
dominaţia voluntarei Vidra, Răzvan poate fi interpretat ca o sinteză a celor două caractere, un
Antoniu, iar Vidra o regină a Nilului. Eroina complementară este o umbră neliniştită a unei
voinţe din tot mai greu de controlat, un alter-ego ambiţios şi întunecat al personajului al cărui
chip luminos este Răzvan.
B.P. Hasdeu a reuşit să sugereze complexitatea relaţiilor dintre aceste două personaje
complementare şi să antreneze cititorul într-o dezbatere morală.
Următorul subcapitol, Nora : ieşirea din casa de păpuşi (1879), analizează un personaj
ibsenian remarcabil care a stârnit vâlvă mare din momentul apariţiei dramei. Piesa este construită
în întregime în jurul destinului Norei, existenţa ei fiind tipică pentru o societate patriarhală în
care pentru evitarea vreunui scandal se apela mai degrabă la tăinuirea adevărului însă aceasta
reprezintă echivalentul minciunei. Nora destramă convenţiile şi falsele idealuri impuse de
societate. Nora este un personaj la fel de tragic precum înaintaşa ei antică, Antigona, desigur, la
alte dimensiuni.
Faptul că eroina este femeie şi că piesa se încheie prin destrămarea unei căsnicii,
adânceşte problematica piesei, incluzând şi aspecte privind situaţia femeii în general, în societate
17
şi în familie. Drama ibseniană a provocat un scandal imens datorită mesajului feminist identificat
în text şi a fost învinovăţit de creşterea cazurilor de divorţ. Într-o epocă în care mişcarea
feministă începuse să revendice egalitatea în drepturi, piesa ibseniană poate fi privită ca o
pledoarie în acest sens. Calităţile de om ale Norei, iubirea, sinceritatea, generozitatea, curajul,
spiritul de sacrificiu o transformă nu doar în egala bărbatului, ci într-o femeie superioară părţii
sale complementare. Asistăm din nou la ciocnirea a două personaje de genuri opuse, de data
aceasta Ibsen folosindu-se de Helmer pentru a-i oferi Norei – razei soarelui – un maxim de
strălucire.
Personajul voluntar reuşeşte să se elibereze din casa-închisoare, după cum a numit Mary
Wollstonecraft locuinţele femeilor căsătorite, căminul ei dovedindu-se neîncăpător pentru ideile
ei mult prea înaintate. Nora a îndrăznit să privească societatea din perspectiva femeii conştiente
de propria valoare, atitudine însuşită voluntar, la fel ca înaintaşa ei din antichitatea greacă,
Medeea. Plecând, se dezrobeşte în primul rând de robia familială, dar în acelaşi timp iese din
casa întunecoasă scandinavă în lumea reală unde va trebui să se caute pe dibuite propria-i auroră
boreală.
Penultimul subcapitol, Vitoria Lipan : inteligenţa nativă (1930), analizează un personaj
feminin voluntar din literatura română mult diferită de predecesoarele ei, însă anumite trăsături o
apropie de ele până la includere.
Tragedia Vitoriei începe exact în punctul unde se sfârşeşte mitul mioritic, devenindu-i
astfel termen de simetrie. Călătoria eroinei care însoţită de fiul ei parcurge drumul lui Nechifor
până la descoperirea rămăşiţelor, a fost solicitantă cerând tărie de caracter şi bărbăţie. În drumul
ei, căutarea şi descifrarea sunt subordonate unui scop justiţiar deoarece a fost încălcată o lege
nescrisă a colectivităţii. Eroina este animată de sentimentul datoriei şi cel al justiţiei, precum
Anastasia, urmaşa ei. Identificarea şi pedepsirea făptaşilor prilejuiesc adevărate investigaţii
poliţiste, menite să pună în lumină o inteligenţă pătrunzătoare. Ceremonialul înmormântării
reprezintă repunerea lui Nechifor în spaţiul care i-a fost hărăzit. Împlinirea acestui ritual este
deosebit de importantă, ca şi în cazul predecesoarelor Antigona, Medeea, Kriemhilda sau a
urmaşei, Anastasia. Personajul principal al romanului este o femeie ca toate femeile, soţie, mamă
şi gospodină pricepută, harnică, credincioasă, însă situaţia în care se trezeşte o situează la un
nivel superior condiţiei sale, o veritabilă excepţie. Cuplul Nechifor şi Vitoria a format o pereche
18
de iniţiaţi. Victoria de gen feminin şi perechea ei de gen masculin, ea şi el au trecut victorioşi
prin viaţă dacă ne gândim la traiul lor idilic.
Imaginea Vitoriei va rămâne şi în viitor una dintre cele mai frumoase reprezentări
feminine ale literaturii române, om al datoriei, prin numele şi caracterul ei un simbol al iubirii
nestrămutate care trece peste dificultăţile vieţii cu ajutorul voluntarismului deosebit cu care a fost
înzestrată şi de care a dat dovadă de-a lungul întregului itinerar parcurs.
Ultimul subcapitol, Anastasia, o „Antigonă locală” (1967), prin numele eroinei închide
cercul personajelor feminine voluntare propuse şi supuse cercetării literare.
Într-o atmosferă haotică de sfârşit de lume, aşa cum ne-o prezintă Dumitru Radu Popescu,
importanţa conflictului tragic este înlocuit cu imanenţa predestinării protagonistei pentru curaj.
Oare ce mai reprezintă valoare într-o lume devalorizată de ororile războiului mondial ?
Anastasia, tânăra intelectuală, singură în satul în care predă, fără o familie alături care să o
sprijine este considerată la fel de străină şi în gândire în ochii localnicilor precum a fost şi
Medeea. Eroina reface, prin gestul ei voluntar nebunesc, desigur pe alte coordonate şi în mijlocul
unor intemperii istorice diferite, parabola mitologică a Antigonei. Într-o lume devalorizată de
tragedii în care legile statului nu ţin cont de omenie doar legile nescrise, ale firii sau ale
pământului, datinile, tradiţiile şi obiceiurile reprezintă valori demne de urmat şi de respectat, o
insulă stabilă într-o lume zguduită din temelii.
Provocarea sa este de altă natură decât a Antigonei. Eroina tragică îşi îngroapă fratele, în
timp ce tânăra învăţătoare îşi propune să înmormânteze un străin ... asemeni ei. Nici după visul
premonitoriu încărcat până la refuz de sugestii funebre nu o clinteşte de la decizia luată. Viclenia
şi voluntarismul o aseamănă cu predecesoarea ei sadoveniană, Vitoria Lipan.
Uciderea ei este o crimă impusă de împrejurări. Anastasia moare cu sentimentul datoriei
împlinite. Drama eroinei este drama sfâşietoare a dreptăţii cu orice preţ. Dumitru Radu Popescu
prin personajul principal al Anastasiei ilustrează un model de excepţie al voluntarismului de
acţiune, al dreptăţii şi libertăţii care trebuie obţinute neţinând cont de preţ.
Personajele studiate, la fel de independente, voluntare, energice, inteligente, perseverente,
inovatoare, cu alte cuvinte atipice, reprezintă reflexii vii ale ideilor fundamentale ale
feminismului. În mod obişnuit, eroii sunt cei care rezolvă situaţiile conflictuale, dar în operele
amintite rolurile se inversează. Ar fi greu de imaginat o Antigona timorată, o Cleopatra casnică
19
sau o Vidra blândă. Ele au rămas întipărite în memoria cititorilor datorită caracterului ieşit de sub
vălul obişnuitului. La fel cum altor personaje feminine le stă bine o rochie, personajelor
voluntare le stă bine personalitatea şi au cunoştinţele necesare pentru a o „purta”. Antigona,
Medeea, Kriemhilda, Cleopatra, Fedra şi Vidra au beneficiat de educaţie datorită provenienţei
nobile, iar celelalte au avut noroc să beneficieze de ea. Doar înzestrându-le cu o educaţie, oricât
de sumară, scriitorii au obţinut fundamentul solid pe care au reuşit să construiască personalităţi
puternice, adevărate fortăreţe. Cu excepţia Antigonei şi a Anastasiei, toate personajele au dorit şi
au reuşit să influenţeze reprezentanţii genului puternic pentru a-şi atinge scopurile propuse. Doar
Antigona grecească şi cea românească nu au influenţat voit bărbaţii, însă nu au ezitat să
vorbească deschis oricând, oriunde. În aceste opere, autorii au creat personaje masculine
antitetice sau personaje feminine secundare în roluri obişnuite pentru evidenţierea personajelor
voluntare feminine. Astfel Creon, Iason, Gunther, Antoniu, soţii lui Moll Flanders, Arthur,
Răzvan, Helmer, ucigaşii lui Nechifor, Emil sunt elementele masculine contrastante ale
eroinelor, iar Ismena, Brunhilda şi Eunona sunt personajele feminine secundare care prin frica
lor de a acţiona independent pălesc în faţa eroinelor voluntare.
Convingerile personajelor voluntare se suprapun convingerilor diferitelor tipuri de
feminism, iar personalitatea lor prezintă trăsături comune cu cea a scriitoarei Mary
Wollstonecraft, economistului John Stuart Mill şi feministei Simone de Beauvoir.
Teatrul şi în general arta compoziţiilor scrise, din cele mai îndepărtate timpuri, a avut
calitatea de a oferi spectatorilor săi o oglindire a realităţii, o posibilitate de a-şi vedea viaţa dintr-
un unghi exterior. Tipul piesei interpretate pe scenă sau subiectul ei au oferit celor ce o urmăreau
o întâmplare în care aveau posibilitatea să se regăsească mai mult sau mai puţin. Primul scop al
teatrului a fost acela de divertisment, însă treptat, s-a ivit şi o altă finalitate : aceea de a oferi
audienţei motive, posibilităţi şi momente de cugetări adânci. Literatura a devenit prima dată prin
intermediul teatrului un mijloc de educare sau chiar de influenţare a oamenilor. O dată cu
dezvoltarea ei, au apărut diferite specii. Dispunând de sorginte comună, şi-au păstrat menirea de
a transmite mesaje valoroase. Deşi forma lor s-a schimbat, a evoluat cum e firesc odată cu limba,
esenţa lor s-a păstrat nealterată. Literatura prezintă, prin prisma autorilor, problemele şi nevoile
actuale atunci şi actuale acum ale societăţii. În cazul lui Sofocle, Euripide, W. Shakespeare, J.B.
Racine, D. Defoe, N. Hawthorne, B.P. Hasdeu, H. Ibsen, M. Sadoveanu, D.R. Popescu subiectele
20
– libertatea şi drepturile femeii – coincid tocmai datorită faptului că anumite probleme, oricât de
vechi ar fi ele, nu-şi pierd niciodată actualitatea. Toate creaţiile literare reprezintă o şcoală a
înţelepciunii practice, un îndrumător pentru viaţa cetăţenească şi mai departe o cheie cu care pot
fi descuiate cele mai tainice forţe ale sufletului omenesc.
Operele se remarcă îndeosebi prin lărgirea orizontului acestei teme vechi a femeii într-o
lume a bărbaţilor, prin revenirea asupra temei femeilor într-o lume călăuzită de legile făurite
exclusiv de bărbaţi pentru ei înşişi, legi care au făcut o totală abstracţie de existenţa genului
feminin. În acţiunile întreprise, personajele voluntare feminine au fost ghidate de dragoste, sub
diferitele ei aspecte (dragostea pentru soţ, dragostea pentru familie, dragostea pentru semeni sau
răzbunare din dragoste), iar atunci când au şimţit că o pierd sau nu s-au mai simţit apte pentru ea
au devenit capabile să renunţe chiar şi la propria viaţă pentru a nu lăsa nepedepsiţi vinovaţii de
nefericirea lor sau pentru a proceda corect, aşa cum îi este dat genului masculin. Iluminând
această problemă din direcţii diferite şi ajungând la finaluri de excepţie autorii au demonstrat
trăinicia temei.
Creaţiile literare analizate lasă să se întrevadă că mai presus de opoziţia existentă şi
uneori adâncită voit dintre cele două genuri, succesul în viaţă constă din simpla devenire dintr-o
persoană oarecare, în nici mai mult nici mai puţin decât un om în cel mai nobil sens al
cuvântului. Privind literatura voluntarismului feminin din unghiurile diferite ale autorilor
observăm că dintr-o temă atât de folosită se pot ivi la nesfârşit noi şi noi capodopere ale
literaturii universale.
21
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
A) BELETRISTICĂ
Defoe, Daniel, Întâmplările fericite şi nefericite ale vestitei Moll Flanders, Traducere de
Solomon Penchas, Bucureşti, Editura Evenimentul, 1991
Eschil, Sofocle, Euripide, Teatru (Perşii, Antigona, Troienele), în româneşte de: Eusebiu
Camilar, George Fotino şi Dan Botta, studiu introductiv, note finale şi bibliografie de
Ovidiu Drimba, Bucureşti, Editura tineretului, 1968
Euripide, Teatru complet, traducere, prefaţă, note şi comentarii de Alexandru Miran, Chişinău,
Editura Gunivas-Arc, 2005
Hasdeu, B. P., Răzvan şi Vidra. Trei crai de la Răsărit, Prefaţă de Mihai Drăgan, Bucureşti,
Editura Eminescu, 1973
Hawthorne, Nathaniel, Litera stacojie, în româneşte de Eugen Filotti, prefaţă de Mihail Bogdan,
Bucureşti, Editura pentru Literatură Universală, 1967
Ibsen, Henrik, Nora, Ediţia a IV-a, Traducere de B. Marion, Bucureşti, Cultura românească,
1922
Popescu, Dumitru Radu, Duios Anastasia trecea, Bucureşti, Editura Tineretului, 1967
Racine, Jean, Teatru, Prefaţă de Elena Vianu, Traducere de Tudor Mainescu, Bucureşti, Editura
de Stat pentru Literatură şi Artă, 1959
Sadoveanu, Mihail, Baltagul, Bucureşti, Editura pentru literatură, 1967
Shakespeare, William, Antoniu şi Cleopatra, tragedie în cinci acte, Traducere în versuri şi
prefaţă de Tudor Vianu, colecţia Biblioteca pentru toţi, Bucureşti, Editura de Stat pentru
Literatură şi Artă, 1951
***, Cântecul nibelungilor, Versiune în proză ritmată după textul epopeii medievale germane,
Tălmăcire şi prefaţă de Virgil Tempeanu, Bucureşti, Editura Minerva, 1977
22
B) ISTORIE, CRITICĂ ŞI TEORIE LITERARĂ
Abrams, Dan, Man Down : Proof Beyond a Reasonable Doubt That Women Are Better Cops,
Drivers, Gamblers, Spies, World Leaders, Beer Tasters, Hedge Fund Managers, and
Just About Everything Else, U.S.A., Abrams Image, 2011
Anghel, Petre, Tehnici de redactare, Ed. a II-a, Bucureşti, Casa de Editură Viaţă şi sănătate,
2007
Aslan, G., Cum ajunge cineva om (după autobiografia lui Franklin), Bucureşti, Tipografia
profesională, Dim. C. Ionescu, (interbelică)
Avram, Arina, Femei celebre. Mică Enciclopedie, Prefaţă : Prof. Dr. Neagu Djuvara,
Bucureşti, Editura ALLFA, 2001
Barbu, N.I., Valori umane în literatura greacă, Bucureşti, Editura pentru Literatură
Universală, 1967
Berlin, Isaiah, Cinci eseuri despre libertate şi altre scrieri, Ediţie de Henry Hardy, Traducere din
engleză de Laurenţiu Ştefan, Bucureşti, Editura Humanitas, 2010
Bock, Gisella, Femeia în istoria Europei. Din Evul Mediu pînă în zilele nostre, Iaşi, Editura
Polirom, 2002
Botez, I., Aspecte din civilizaţia engleză, Prefaţă de I. Botez, Iaşi, Editura „Vieţii Romîneşti”,
1912
Bratu, Savin, Mihail Sadoveanu – o biografie a operei, Bucureşti, Editura pentru literatură,
1963
Butler, Judith, Genul – măr al discordiei. Feminismul şi subversiunea identităţii, Bucureşti,
Editura Univers, 2000
Buzatu, Stana, Condiţia femeii – dimensiune a progresului contemporan, Bucureşti, Editura
politică, 1979
Carandino, N., De la Electra la Dama cu camelii, Bucureşti, Editura Meridiane, 1971
Cartianu, Ana, Eseuri de literatură engleză şi americană, Cluj, Editura Dacia, 1973
Călin, Sorin, Corpul, o metaforă a minţii, Journal for the Study of Religions and Ideologies,
nr. 3, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj Napoca, S.C.I.R.I. & S.A.C.R.I., 2003
Călin, Vera, Articole de critică, Bucureşti, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1954
23
Călin, Vera, Romantismul, Bucureşti, Editura Univers, 1970
Călinescu, George, Istoria literaturii române, Bucureşti, Editura pentru literatură, 1968
Călinescu, George, Scriitori străini, Antologie şi text îngrijit de Vasile Nicolescu şi Adrian
Marino, Prefaţa de Adrian Marino, Bucureşti, Editura pentru Literatură Universală,
1967
Călinescu, George, Studii de literatură universală, Prefaţă de Adrian Marino, Bucureşti, Editura
Albatros, 1972
Călinescu, George, Studii şi conferinţe, Bucureşti, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă,
1956
Căprariu, Al., Jurnal literar, Cluj, Editura pentru Literatură, 1967
Ceterchi, I., Bolintineanu, A., Androne, N., Drepturile omului în lumea contemporană,
Bucureşti, Editura Politică, 1980
Ciocoi-Pop, Dumitru, American Stars, Sibiu, „Lucian Blaga” University Press, 2002
Cioculescu, Şerban, Streinu, Vladimir, Vianu, Tudor, Istoria literaturii române moderne,
Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică, 1971
Ciopraga, Constantin, Literatura română între 1900 şi 1918, Iaşi, Editura Junimea, 1970
Cizec, Eugen, Evoluţia romanului antic, Bucureşti, Editura Univers, 1970
Cott F., Nancy, The Grounding of Modern Feminism, New Haven, Yale University Press,
1987
Crihană, Marcel, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Bucureşti, Editura Recif, 1996
Cucu, Silvia, Teatrul europeran în secolul al XIX-lea, Bucureşti, Editura Meridiane, 1974
De Beauvoir, Simone, Al doilea sex, Bucureşti, Editura Univers, 1998
Defradas, Jean, Literatura elină, Traducere de Ileana Vulpescu, Introducere, antologie şi note
de A. Piatkowski, Bucureşti, Editura tineretului, 1968
Diaconescu, Romulus, Spaţii teatrale, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1979
Dragomir, Otilia, Femei, cuvinte şi imagini. Perspective feministe, Iaşi, Editura Polirom, 2002
Dragomir, Otilia, Miroiu, Mihaela (editoare), Lexicon feminist, Iaşi, Editura Polirom, 2002
Drăgan, Mihai, B. P. Haşdeu, Iaşi, Editura Junimea, 1972
Drimba, Ovidiu, Istoria culturii şi civilizaţiei, Vol. I-III, Ediţie definitivă, Bucureşti, Editura
Saeculum I. O., Editura Vestala, 1998
24
Drimba, Ovidiu, Istoria literaturii universale, Vol. I-III, Ediţia a doua revăzută şi completată,
Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1968
Drimba, Ovidiu, Însemnări despre teatrul lui Ibsen, Bucureşti, Editura de Stat pentru
Literatură şi Artă, 1956
Drimba, Ovidiu, Scriitori scandinavi şi alte eseuri, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1980
Dumitrescu-Buşulenga, Zoe, Sofocle şi condiţia umană, Oradea, Editura Albatros, 1974
Eliade, Mircea, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Ediţia a II-a, I. De la epoca de piatră
la Misterele din Eleusis, Traducere şi postfaţă de Cezar Baltag, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică, 1991
Elshtain, Jean Bethke, New Jersey Public Man, Private Woman: Women in Social and Political
Thought, Princeton University Press, 1981
Fauget, Émile, Drama antică. Drama modernă, Traducere de Crina Coşoveanu, Prefaţă de
Marcel Petrisor, Bucureşti, Editura enciclopedică română, 1971
Forster, E. M., Aspecte ale romanului, Traducere şi postfaţă de Petru Popescu, Bucureşti, Editura
pentru Literatură Universală, 1968
Freedman B., Estelle, No Turning Back : The History of Feminism and the Future of Women ,
New York, Ballantine Books, 2002
Frenkian, Aram M., Înţelesul suferinţei umane la Eschil, Sofocle şi Euripide, Bucureşti, Editura
pentru Literatură Universală, 1969
Friedan, Betty, Beyond Gender : The New Politics of Work and Family, Washington, D.C.,
Woodrow Wilson Ctr. Press (Woodrow Wilson Ctr. Spec. Studies ser.), 1997
Frigioiu, Nicolae, Romanul istoric al lui Mihail Sadoveanu, Iaşi, Editura Junimea, 1987
Gheorghiu, Mihnea, Orientări în literatura străină, Bucureşti, Editura de stat pentru literatură
şi artă, 1958
Gheorghiu, Mihnea, Scene din viaţa lui Shakespeare, Ediţia a II-a, Bucureşti, Editura
Tineretului, 1960
Gheorghiu, Octavian, Teatrul Antic Grec şi Latin, Bucureşti, Editura Meridiane, 1970
Ghiţulescu, Mircea, O panoramă a literaturii dramatice române contemporane, Cluj-Napoca,
Editura Dacia, 1984
25
Gore, Ariel, Bluebird : Women and the New Psychology of Happiness, New York, Farrar,
Straus and Giraux, 2010
Gramatopol, Mihai, Moira, mythos, drama, Bucureşti, Editura pentru Literatură Universală,
1969
Gray, John, Marte şi Venus se iubesc, Traducere de Ioana Mitea, Bucureşti, Editura Vremea,
2007
High, Peter B., An Outline of American Literature, New York, Longman Inc., 1997
Hocine, Soheib Bencheikh el, Bressolette, Claude, Crombé, Véronique, Delahoutre, Michel,
Deymié, Brice, Gaudin, Philippe, Kessler, Colette, Munnich, Robert, Marile religii.
Iudaismul. Creştinismul. Islamismul. Hinduismul şi budhismul, sub coordonarea lui
Philippe Gaudin, Traducerea: Sanda Aronescu, Ediţie îngrijită de: Marin Bălan,
Bucureşti, Editura Orizonturi, Editura Lider, 1995
Ibrăileanu, Garabet, Scriitori români şi străini, vol. I-II, Ediţie îngrijită de Ion Creţu, Prefaţă
de Al. Piru, Bucureşti, Editura pentru literatură, 1968
Lakoff, George, Johnson, Mark, Metaphors We Live By, Chicago, University of Chicago Press,
1980
Leviţchi, Leon D., Trifu, Sever, Focşeanu, Veronica, Istoria literaturii engleze şi americane,
vol. II, Bucureşti, Editura All, 1998
Lovinescu, Eugen, Critice, vol. I-III, Bucureşti, Editura Minerva, 1982
Lovinescu, Eugen, Istoria literaturii române contemporane, vol. I-II, Bucureşti, Editura
Minerva, 1973
Magheru, Paul, Tratat de literatură universală şi comparată, I. Antichitatea, Oradea, Editura
Universităţii din Oradea, 2001
Magheru, Paul, Tratat de literatură universală şi comparată. Evul Mediu. Renaşterea,
Oradea, Editura Universităţii din Oradea, 2003
Male, R. Roy, Hawthorne’s Tragic Vision, New York, Norton, 1964
Marshall, Megan, The Peabody Sisters : Three Women Who Ignited American Romanticism,
Boston, Mariner Books, 2005
Mălăncioiu, Ileana, Vina tragică. Tragicii greci, Shakespeare, Dostoievski, Kafka, Ediţia a
doua, revăzută, Iaşi, Editura Polirom, 2001
26
Mănescu, Clio, Mitul antic elen şi dramaturgia contemporană, Bucureşti, Editura Univers,
1977
Miroiu, Mihaela, Nepreţuitele femei, Publicistică feminină, Iaşi, Editura Polirom, 2006
Neill, Michael, Antony and Cleopatra, Oxford, Oxford University Press, 1994
Noica, Simina, Antologie lirică greacă, Seria Antologii, Bucureşti, Editura Univers, 1970
Olteanu, A. Gh, Folclor şi literatură cultă, Braşov, Editura „Orientul Latin”, 1994
Olteanu, Cristina Liana, Gheonea, Elena-Simona, Gheonea, Valentin, Femeile în România
comunistă. Studii de istorie socială, Editoare Cristina Liana Olteanu, Colecţia GEN,
POLITICĂ ŞI COMUNICARE, Bucureşti, Editura POLITEIA-SNSPA, 2003
Paleologu, Alexandru, Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu, Bucureşti,
Editura Cartea Românească, 1978
Pandolfi, Vito, Istoria teatrului universal, Vol. I-IV, Prefaţă de Ovidiu Drimba, Traducere
din limba italiană şi note de Lia Busuioceanu şi Oana Busuioceanu, Bucureşti, Editura
Meridiane, 1971
Pateman, Carole, The Disorder of Women : Democracy, Feminism and Political Theory,
Stanford, Stanford University Press, 1989
Pater, Walter Horatio, Chesterton, Gilbert Keith, Stearns Eliot, Thomas, Eseuri literare,
Selecţie, prefaţă, traducere şi note : Virgil Nemoianu, Bucureşti, Editura pentru
Literatură Universală, 1966
Păcurariu, Dim., Teme, motive, mituri şi metamorfoza lor, Bucureşti, Editura Albatros, 1990
Philippide, Al., Studii de literatură universală, Cuvânt înainte de Zoe Dumitrescu-Buşulenga,
Bucureşti, Editura Tineretului, 1966
Popa, Teodor, Ardeleanu-Popa, Carmen, Drept, Oradea, Editura Universităţii din Oradea, 2005
Ralea, Mihai, Scrieri din trecut, Bucureşti, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1958
Rotaru, Valentina, Teoria literaturii, Bucureşti, Editura Aula, 2004
Roznoveanu, Mirela, Civilizaţia romanului, vol. I Rădăcini, Bucureşti, Editura Albatros, 1983
Roznoveanu, Mirela, Dumitru Radu Popescu, Bucureşti, Editura Albatros, 1981
Rusu, Liviu, Eschil, Sofocle, Euripide, Ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Tineretului, 1968
Sandu, Vasile, Viaţa lui B.P. Hasdeu, Bucureşti, Editura Minerva, 1989
Sever, Alexandru, Eseuri critice, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1982
27
Simuţ, Ion, Europenitatea romanului românesc contemporan, Editura Universităţii din
Oradea, 2008
Simuţ, Ion, Reabilitarea ficţiunii, Bucureşti, Editura Institutului Cultural Român, 2004
Simuţ, Ion, Revizuiri. Eseuri, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995
Spender, Dale, Man Made Language, London, Routledge & Kegan Paul, 1980
Streinu, Vladimir, Studii de literatură universală, Ediţie întocmită şi prefaţată de George
Muntean, Bucureşti, Editura Univers, 1973
Tannen, Deborah, You Don’t Understand : Women and Men in Conversation, New York,
Ballantine Books, 1991
Tohăneanu, G.I., Arta evocării la Sadoveanu, Timişoara, Editura Facla, 1979
Vartic, Ion, Ibsen şi „teatrul invizibil” – Preludii la o teorie a dramei, Bucureşti, Editura
Didactică şi Pedagogică, R. A., 1995
Vianu, Elena, Racine, Colecţia Oameni de seamă, Bucureşti, Editura Tineretului, 1956
Vianu, Tudor, Studii de literatură universală şi comparată, Bucureşti, Editura Academiei
Republicii Populare Romîne, 1960
Vlad, Ion, Cărţile lui Mihail Sadoveanu, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1981
Walker, Alice, In Search of Our Mothers` Gardens : Womanist Prose, Orlando, Austin, New
York, San Diego, Toronto, London, A Harvest Book, Harcourt, Inc., 1983
West, Richard, The Life and Strange Adventures of Daniel Defoe, London, Harper Collins,
1997
Woolf, Virginia, Eseuri, Traducere de Petru Creţia, Bucureşti, Editura Univers, 1972
Zaciu, Mircea, Interviuri, Ediţie îngrijită de Graţian Cormoş, Cluj-Napoca, Editura Limes,
2007
Zamfirescu, Ion, Istoria universală a teatrului, Vol. I, Antichitatea, Bucureşti, Editura de Stat
pentru Literatură şi Artă, 1958
Zamfirescu, Ion, Istoria universală a teatrului, Vol. III, Renaşterea, Reforma, Barocul,
Clasicismul, Bucureşti, Editura pentru literatură universală, 1968
Zamfirescu, Ion, Panorama dramaturgiei universale, Bucureşti, Editura enciclopedică
română, 1973
28
***, Bibliografia literară română ilustrată 1944-1970, Ediţie îngrijită de Eugenia Oprescu,
Colecţia Biblioteca critică, Bucureşti, Editura Eminescu, 1971
***, B. P. Haşdeu şi contemporanii săi (corespondenţă primită), vol. I, Bucureşti, Editura
Minerva, 1982
***, Culture and History, 1350 – 1600, Essays on English Communities, Identities and
Writing, Edited by David Aers, Detroit, Wayne University Press, 1992
***, Descartes, Kant, Husserl, Heidegger, Tanitványok írásai Munkácsy Gyula tiszteletére,
Budapest, Atlantisz, 2002
***, Dialogul neîntrerupt în secolul XX, Antologare, postfaţă şi note de B. Elvin, Vol. I de la
Caragiale la Brecht, vol. II de la Iorca la Brook, Bucureşti, Editura Minerva, 1973
***, Din lirica elină, În româneşte de Alexandru Andriţoiu şi Dimos Rendis, Cuvânt înainte
de Edgar Papu, Bucureşti, Editura Tineretului, 1968
***, Dumitru Radu Popescu, Antologie, prefaţă, notă asupra ediţiei, cronologie şi bibliografie de
Andreea Vlădescu Lupu, Bucureşti, Editura Eminescu, 1987
***, Literatura română – crestomaţie de critică şi istorie literară, Coordonatori: Titus Moraru şi
Călin Manilici, Cluj Napoca, Editura Dacia, 1983
***, Mihail Sadoveanu, Antologie, comentarii, tabel cronologic şi bibliografie de Fănuş
Băileşteanu, Ediţia a doua, revăzută şi adăugită, Bucureşti, Editura Eminescu, 1977
C) DICŢIONARE
Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicţionar de simboluri, Mituri, vise, obiceiuri, gesturi,
forme, figuri, culori, numere, vol. I- III, Bucureşti, Editura Artemis, 1993
Ghiţă, Gh., Fierăscu, C., Dicţionar de terminologie literară, Bucureşti, Editura Ion Creangă,
1975
***, A Pallas nagy lexikona, az összes ismeretek enciklopédiája, vol. I-XVI, Budapesta, Pallas
irodalmi és nyomdai részvénytársaság, 1895
***, Dicţionar al Literaturii Engleze, Coordonatori : Ana Cartianu, Ioan Aurel Preda, Bucureşti,
Editura Ştiinţifică, 1970
29
***, Dicţionar analitic de opere literare româneşti, A-D, vol. I, Ediţia a II-a revăzută şi
adăugită, Coordonare şi revizie ştiinţifică : Ion Pop, Cluj-Napoca, Casa Cărţii de Ştiinţă,
2004
***, Dicţionar analitic de opere literare româneşti, vol. II, E-L, Coordonare şi revizie ştiinţifică:
Ion Pop, Cluj-Napoca, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2002
***, Dicţionar analitic de opere literare româneşti, vol. III, M-P, Coordonarare şi revizie
ştiinţifică : Ion Pop, Cluj-Napoca, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2004
***, Dicţionar analitic de opere literare româneşti, vol. IV, Q-Z, urmat de Addenda la volumele
I-III, Coordonare şi revizie ştiinţifică : Ion Pop, Cluj-Napoca, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2003
***, Dicţionar de filozofie, Bucureşti, Editura Politică, 1978
***, Dicţionar de literatură română contemporană, Ediţia a doua revizuită şi adăugită,
Bucureşti, Editura Albatros, 1977
***, Dicţionar de personaje literare, Coordonatori prof. dr. Constanţa Bărboi, prof. Iustina Itu,
Braşov, Întreprinderea poligrafică Braşov, 1987
***, Mic dicţionar. Scriitori greci şi latini, Coordonator Angela Ion, Bucureşti, Editura ştiinţifică
şi enciclopedică, 1978
***, Mic dicţionar. Scriitori francezi, Coordonator Angela Ion, Bucureşti, Editura ştiinţifică şi
enciclopedică, 1979
***, Scriitori străini, Mic dicţionar, Coordonator : Gabriela Danţiş, Autori : Eleonora Almosnino
(E.A.), Gabriela Danţiş (G.D.), Rodica Pandele (R.P.), Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1981
D) BIBLIOGRAFIE ELECTRONICĂ
http://frontpage.uwsuper.edu/psychology/358/feminism.htm accesat în 13.05.2011
http://historiesofcatastrophicdreaming.wordpress.com/historical-periods/essay-assignment/topic-
1-womens-rights-in-modern-history/olympes-de-gouges-the-declaration-of-the-rights-of-women/
accesat în 13.05.2011
30
http://oll.libertyfund.org/?option=com_staticxt&staticfile=show.php
%3Ftitle=262&chapter=52831&layout=html#a_839203 accesat în 13.05.2011
http://oll.libertyfund.org/?option=com_staticxt&staticfile=show.php
%3Ftitle=126&chapter=10419&layout=html&Itemid=27 accesat în 27.01.2011
http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/mariadiana-popescu-riad-awwad accesat în
15.04.2010
http://www.vcu.edu/engweb/transcendentalism/authors/fuller/woman1.html accesat în
13.05.2011
http://www.wehavephotoshop.com/PHILOSOPHY
%20NOW/PHILOSOPHY/Kristeva/Julia.Kristeva.Women's.Time.pdf accesat în 20.09.2010
http://www.npr.org/templates/story/story.php?storyId=87805369 accesat în 07.02.2011
31