Lucare de Diploma

8/15/2019 Lucare de Diploma

1/67

Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-NapocaFacultatea deŞtiinţe Politice, Administrativeşi ale ComunicăriiSecţia Ştiinţe Politice

Lucrare de licen ţă

Identitatea etnică multiplă a basarabenilor.Studiu de caz despre studenţii basarabeni la Cluj

Coordonatori:Conf. Dr. Levente Salat Absolvent:Asist. Drd. Monica Căluşer Fortuna Alexandru

Iulie 2007


2/67

AbstractPrin prisma scopului declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, şi Tineretului, DirecţiaRelaţii Internaţionale, Departamentul Românii de Pretutindeni, de a conserva a identitateaculturală şi lingvistică a comunităţilor româneşti din statele vecineşi din alte păr ţi ale lumii,

acest studiu de cazşi-a propus efectuarea unei serii de interviuri focalizate cu studenţi basarabeni pentru a vedea care sunt rezultatele preliminare.

Cadrul teoretic prezintă principalele teorii referitoare la identitatea etnică şi perspectiveasupra identităţii etnice multiple. De asemenea se prezintă cazul Republicii Moldovaşimotivele pentru care nu se poate nega posibilitatea coexistenţei a două identităţi etnice – unatransnaţională, iar alta hibridă. Discursurile identitare aferente acestor identităţi pretind primordialitate pe teritoriul Republicii Moldova, dar nici unul nu ia în considerare posibilitatea

coexistenţei ambelor în mentalul colectiv.Aparatul metodologic a fost construit pe baza a două concepte utilizate în cercetări

anterioare. Autoidentificarea etnică a permis o analiză pe trei nivele prezentate în ordineacreşterii profunzimii emoţionale: auto-definirea etnică, auto-evaluarea etnică şi introiecţiaetnică. Adaptarea socioculturală a fost analizată conform indicelor utilizaţi cel mai frecvent. Iarasumpţiile teoretice care s-au bazat pe date istoriceşi indici empirici au fost folosiţi pentru acrea 4 grupuri pe următoarele criterii: mediul de provenienţă – urban sau ruralşi studiile liceale

– f ăcute în România sau Moldova. Rezultatele interviurilor focalizate au demonstrat că diferenţele dintre grupuri privitor la gradul de autoidentificare etnică a identităţii româneşti saumoldoveneşti, sunt rezultatul adaptării socioculturale.

2


3/67

Cuprins

1. Introducere..........................................................................................................42. Revizuirea literaturii..........................................................................................6

3. Baza teoretică a cercetării..................................................................................63.1 Natura contextuală a termenului de etnicitate.................................................6 3.2 Natura contextuală a termenului de identitate................................................83.3 Identitatea etnică – rezultatul contopirii a doi termeni marcaţi de înţelegere

contextuală .........................................................................................................113.4 Identitatea etnică ca şi punct de pornire pentru procesul de luare a

deciziilor.............................................................................................................15

3.5 Identitate etnică multiplă şi identitate etnică hibridă ...................................193.6 Istoria formării şi particularităţ ile identităţ ii etnice în Republica Moldova3.6.1 Incursiuni în realităţ ile etnopolitice recente...................................................273.6.2 Incursiuni în realităţ ile istorice........................................................................283.6.3 Moldovenismul..................................................................................................313.6.4 Etnobarometrul Republicii Moldova..............................................................333.6.5 Discursurile identitare din Republica Moldova.............................................34

3.6.6 Hibriditatea culturală în Republica Moldova................................................353.6.7 Basarabenii din România: istoric, statutşi organizare.................................373.6.8 Basarabenii din Cluj-Napoca...........................................................................394. Metoda şi modul de colectare a datelor..........................................................414.1 Prezentarea conceptelorşi consideraţiilor teoretice suplimentare..............424.2 Formarea categoriilor......................................................................................454.3 Paşii....................................................................................................................454.4 Rezultate

şi discu

ţii...........................................................................................46

4.4.1 Rezultatele autoidentificării etnice pe toate grupurile..................................534.4.2 Cazuri deviante.................................................................................................545. Concluzii............................................................................................................565.1 Inconsistenţe, limiteşi posibile dezvoltări ale cercetării...............................576. Bibliografie........................................................................................................58

Anexe

3


4/67

1. IntroducereCu ajutorul cadrului teoretic care va fi conturat, voi încerca să demonstrez validitatea

asumpţiei că basarabenii au o identitate etnică multiplă. Prima dimensiune a acestei identităţieste formată în afara cadrului statal (transnaţională) prin intermediul discursului identitar

român, care creează un spaţiu imaginar comun tuturor semenilorşi este cultivat de cătreintelectuali în generaţiile tinere. A doua este sprijinită de discursul identitar moldovenesc,stabil din punct de vedere geografic, cu istorie mai lungă în propria arie de acoperire, careaccentuează diferenţa dintre moldovenişi români, dar neglijează similitudinile. El ar putea ficultivat atât de către ascendenţii studiului în cauză cât şi de minorităţile etnice cu care acesteaintr ă în contact. Suprapunerea a două discursuri diferite poate crea fie confuzie în rândul populaţiei intervievate cu scopul de a-i afla etnicitatea. Acest demers îşi propune să găsească o

metodă alternativă de a privişi evalua realitatea etnoculturală din Republica Moldova, prin prisma unor interviuri focalizate la care au fost invitaţi studenţi basarabeni veniţi la studii înRomânia.

Prezumţia de la care pornim este că respondenţii au două dimensiuni ale identităţiietnice – una română şi una moldovenească.

Ipotezele de lucru 1. Tinerii veniţi la studii în România din mediul rural seautoidentifică mai puternic cu

etnia română decât cei veniţi la studii din mediul urban.2. Tinerii care au beneficiat de familiarizare anterioar ă cu mediul românesc de

activitateşi învăţământ seautoidentifică mai puternic cu etnia română.3. Factorii adapt ării socioculturale influenţează felul în care participanţii se

autoidentifică.Precizarea imperativă este că autoidentificarea etnică se face în raport cu identitatea

etnică moldovenească. Acest concept va fi descris pe larg în subcapitolul4.1, iar teoriile pecare este construit - în subcapitolul3.2. Pentru început este suficient să ştim că specificulacestei abordări constă în deducerea modului în care se autoidentifică participanţii, în funcţiede r ăspunsurileşi reacţiile la trei nivele ale autoidentificării etnice, diferite caşi intensitate.

Adaptarea sociocultural ă are rolul unei variabile de control. Acest concept combină virtuţile acultura ţ iei şi asimil ării – alte două concepte care vor fi prezentate în partea teoretică.El are o serie de indici care au fost folosiţi în mai multe cercetări. Aceşti indici vor fi enumeraţiîn subcapitol4.1 acelaşi subcapitol.

Tot în partea teoretică se va explica de ce nu este greşit să presupunem că o identitateetnică moldovenească este posibilă. Acest lucru va fi f ăcut în mod explicitşi dintr-o

4


5/67

perspectivă neutr ă ce vizează expunerea unei realităţi obiective în subcapitolul3.6.3, iar pe dealtă parte, prin intermediul rezultatelor empirice furnizate de etnobarometrul RepubliciiMoldova în subcapitolul3.6.4.

Contextualitatea identităţii etnice, care poate fi înţeleasă prin parcurgerea subcapitolelor

3.1, 3.2, şi 3.3 ne va ajuta să înţelegem cât de particular este cazul basarabenilor din RepublicaMoldovaşi cât de atent trebuie folosite metodele de evaluare a etnicităţii. Dintr-un anumit punct de vedere, moldovenii pot fi comparaţi cu populaţia Sileziei Superioare, cazul căreia, pelângă altele menţionate, va fi prezentat în subcapitolul3.5.

Subcapitolele3.6.5 şi 3.6.6 vor fi utilizate pentru a forma categoriile în termeniidiferenţei culturale dintre mediul ruralşi mediul urban, care pot fi deduse din datele statisticeoferite de studiile asupra ratei căsătoriilor mixte în timpul dominaţiei sovietice. O altă sursă de

idei în acest sens este evidenţa istorică care atestă politica de asimilareşi aculturaţie a popoarelor din fosta Uniune Sovietică. S-a presupus că discursul identitar moldovenesc trebuiesă aibă o mai puternică influenţă în zonele urbane aleţării – unde ponderea etniilor rusofoneintensitatea relaţiilor interculturale este mult mai mare. Am încercat să argumentez că mediulurban este descris de hibriditate etnică sporită în comparaţie cu mediul rural. Acest ultim enunţ a fost motivul pentru care am propus spre discuţie prima ipoteză.

Implicaţiile politice ale termenului de identitate etnică au fost prezentate în subcapitolul

3.4, ale cărui teme sunt, aparent, un surplus pentru acest studiu de caz. Însă anume acestsubcapitol ne ofer ă o perspectivă a „imensităţii” termenului de identitate etnică în lumea politicului din ultimele decenii. Specificul istoric al Republicii Moldova, precumşi diversitateaetnoculturală sporită, cer un anumit echilibruşi moderare între discursuri identitare. Acestlucru este mai uşor de înţeles prin parcurgerea în paralel a subcapitolelor3.4 şi 3.6.1.

La baza motivaţiei de a efectua acest studiu de caz, se află polemicele despre adevărulistoric pe care încearcă să-l elucideze enorm de bogata literatur ă despre Basarabiaşi basarabeni. Am încercat să mă detaşez cât de mult am putut de aspectele legate de sentimente

şi valori în prezentarea evidenţei istorice din subcapitolul3.6.2. Dar un alt scop, precizatşi în abstractul acestei lucr ări este de a reflecta asupra

succesului Statului Român de a-şi atinge obiectivele de conservare a identităţii etnice române a populaţiilor din afara graniţelor, prin intermediul tinerilor invitaţi să-şi facă studiile în condiţiimai favorabile chiarşi decât cele oferite populaţiei băştinaşe. Până la urmă basarabenii veniţi lastudii în România sunt ambasadori culturali în două sensuri: ei ofer ă o anumită perspectivă populaţiei gazdă despre Republica Moldovaşi ce se întâmplă acolo, iar când revin înţara deorigine (chiarşi în reprize scurte) – sunt ambasadori culturali ai României. În acest fel,

5


6/67

influenţa culturală este mult mai puternică, iar mesajul identitar este transmis personalşi deaceea este receptat ca fiind mai veridic. De aceste chestiuni se vor ocupa subcapitolele3.6.7 şi3.6.8 care prezintă detalii obiective, subiectiveşi „aproximativ” empirice despre basarabeniidin România în generalşi Cluj-Napoca, în particular.

Metoda interviului focalizat a fost aleasă din simplul motiv că în comparaţie cu altemetode, ea furnizează date despre stări emoţionaleşi interacţiuni de grup.

2. Revizuirea literaturii de specialitateDin păcate, nu am găsit lucr ări anterioare care să abordeze problematica identităţii

etnice multiple la basarabeni. Lucrarea care se apropie cel mai mult de ceea ce mi-am propussă fac analizează doar existenţa mai multor identităţi transmise prin discursuri identitare. Uniioameni se identifică cu un discurs, iar alţii cu altul. Însă nu este analizată posibilitatea ca ei să

se identifice cu ambele discursuri simultan. Având în vedere acest lucru, am hotărât să studiezfiecare componentă a termenului de identitate etnică, istoricul fiecăreia dintre eleşi să menţionez autorii care au prezentat cele mai generaleşi importante detalii care ne-ar interesa.

Astfel, demersul teoretic din următorul capitol prezintă istoricul evoluţiei fiecăruitermen în parteşi perspectivele din care a fost studiat.

3. Baza teoretică a cercetării

3.1 Natura contextuală a termenului deetnicitate Etnicitatea este o construcţie socială care indică un anumit grup de oameni care au

str ămoşi comuni. Pe lângă origine, limbă şi religie în mai multe definiţii sunt menţionate şitradiţiile, portul, bucătăria, muzicaşi alte elemente ce compun un set de particularităţi caremodelează personalitatea individuală. Cantitatea enormă de căr ţi, jurnale, articoleşi cercetăriale agenţiilor guvernamentale au creat o aşa-zisă „industrie a etnicităţii”, care exprimă atâtimportanţa termenului câtşi diverseleşi conflictualele interese ale autorilor.1 Yinger a realizatun demers teoretic evaluativ suficient de amplu, de prezentare a aspectelor controversate aleetnicităţii, încercând, printre altele, să explice viziunea proprie asupra problemei. Efortul săueste admirabil, însă se axează aproape exclusiv asupra realităţii americane. Definiţia„minorităţilor etnice” pe care o ofer ă este foarte inclusivă, însă nu lasă loc diferenţierii utiledintre diversele categorii ale conceptului. În acest sens este binevenită diferenţierea dintre grupuri etnice şi minorit ăţ i na ţ ionale propusă de Kymlicka. În opinia lui, „minorităţi naţionalesunt acele comunităţi de oameni care la un moment dat în istorie formau societăţi active cutradiţii de autoguvernare, însă ulterior au fost încorporate în alte entităţi statale ca urmare a

1 Yinger J. M.,„Ethnicity”,în: Anual Review of Sociology,Vol. 11, 1985, p.152

6


7/67

cuceririi, colonizării sau cedării de teritoriu în urma tratatelor de pace.” Pe de altă parte,„categoria grupurilor etnice apare caşi rezultat al imigr ării din zone defavorizate sausubdezvoltate.” Ambele categorii au un specific cultural aparte faţă de societatea gazdă sau a populaţiei majoritare, însă scopurile lor nu coincid. Astfel, prima categorie, reprezentată de

comunităţi ce îşi creează societăţi paralele în interiorul entităţilor politice, de obicei urmăreştedobândirea anumitor forme de autoguvernare. Imigranţii însă, urmăresc cel mai frecventintegrarea cât mai rapidă în societatea gazdă.2 Minorităţile naţionale dispun de o cultur ă societală bine dezvoltată pe care vor să o păstreze cu orice preţ, pe când grupurile etnice seasimilează cu principalul curent societal alţării în care au imigrat.

Însă lucrarea lui Yinger este foarte utilă şi din cauza că ofer ă o perspectivă asupra principalelor direcţii din care este abordată etnicitatea. Printre ele pot fi enumerate: asimilarea,

stratificarea socială, discriminarea, colonialismul intern, diviziunea câmpului muncii,mobilizarea resurselor, etnicitatea în familie, etnicitateaşi religia, etnicitateaşi politica,etnicitatea în statele în curs de dezvoltareşi în statele dezvoltate.3 Fiecare problemă dintre celeenumerate are nevoie de o definire contextuală a termenului pentru a nu se suprapune cusensuri inadecvate. Autorul concluzionează prin formularea mai multor întrebări, r ăspunsulcărora poartă speranţa optimizării înţelegerii fenomenului de etnicitate pe viitor.4

Este interesantă şi foarte clar formulată relaţia dintre etnie, etnicitateşi naţiune propusă

de Robin M. Williams, Jr. prin coagularea opiniilor mai multor autori. Astfel: „ona ţ iune este oetnie conştientă din punct de vedere politic, care îşi atribuie drepturi de statalitate pe bazaetnicit ăţ ii comune”. În continuare el explică şi bivalenţa termenului dena ţ ionalism, care poatefi descris caşi „identificare cu,şi loialitate faţă de structura statală, indiferent de componenţaetnică” sau „identificare cu,şi loialitate faţă de o naţionalitate etnică care coincide sau nu cu jurisdicţia statului”5. În linii generale, diferenţierea este binevenită şi utilă, însă înţelegereatermenului de naţionalism, explicat în acest fel, ar putea deveni o simplă categorie în teoriaidentităţii, explicată ulterior. Williams atrage atenţia asupra spectrului larg al situaţiilor în carestudierea etnicităţii poate fi afectată într-un fel sau altul. Este imperativ să luăm în calcul „tipulstatului sau regimului, resursele politice ale etniilor, numărul şi mărimea etniilor, relaţia clasă-etnie, inegalităţile regionale, echilibrul schimbărilor demografice, etc.” Autorul se alătur ă

2

Salat, L., „ Multiculturalismul liberal”, Iaşi, Polirom, 2001, p. 863 Yinger J. M.,op.cit., pp.163-1734 Ibidem, p.1735 Yinger J.M.,op.cit.

7


8/67

majorităţii opiniilor: sunt foarte multe dificultăţi de depăşit în astfel de cercetări, iar conceptulde etnicitate presupune dezagregareşi analiză pe mai multe nivele.6

Cultura şi etnicitatea pot fi privite ca fiind de cele mai multe ori complementare.Conceptul de cultur ă este o temă centrală în antropologie, însă are implicaţii profundeşi în alte

ştiinţe. Mulţi autori nu fac distincţie între minorităţile etniceşi minorităţile culturale, bazadelimitativă între ele fiind foarte greu de identificat. Majoritatea definiţiilor au în comunacordul că ea este „un set de valori, norme, crezurişi atitudini împărtăşite”.7 Alţi autori văd încultur ă „un mecanism de rezolvare a problemelor”şi consider ă că „ea este indispensabilă pentru studierea comportamentului uman”.8 Kluckhohnşi Strodtbeck, folosind acest conceptdrept mecanism de rezolvare a problemelor, au ieşit la concluzia că „cultura este un indiceimportant în interpretarea comportamentului social, deoarece ea ordonează şi direcţionează

gândurile omului, în timp ce ele caută soluţii pentru problemele de zi cu zi”9. Nu ar fi foartegreu să extrapolăm cele spuse în procesul de luare a deciziilor din sfera politicului, care dealtfel este puternic influenţată de ambianţa culturală. Dale C. Nelson face legătura dintrecultur ă, rezolvarea problemelorşi participare politică, explicând totodată noţiunea de cultur ă politică şi felul în care poate fi măsurată într-o cercetare, având drept una dintre concluziifaptul că etnicitatea are o influenţă mai mare asupra participării politice decât statutul social.10

Mai detaliat despre intersectarea etnicităţii cu sfera politicului se va vorbi într-un

subcapitol dedicat intersectării procesului de luare a deciziilor într-un stat cu problemaexistenţei grupurilor animate de identităţi etnice distincte.

3.2 Natura contextuală a termenului deidentitateAstăzi termenul de identitate este mai actual ca oricând. El este folosit în surse de mass-

media, discursuri politice, prelegeri religioaseşi în multe domenii incompatibile cu el.Folosirea lui este de multe ori eronată datorită atributelor de care este însoţit şi datorită încrederii nemotivate în propria comprehensiune a termenului atât din partea celor care îlfolosesc, câtşi din partea celor care îl aud.

El a fost consacrat caşi problemă filozofică a legăturii dintre trupşi minte încă dintimpurile lui John Locke, în „Eseul despre înţelegerea umană” scris în 1690, însă de atunci asuferit modificări radicale.

6 Williams, R. M., Jr., „The Sociology of Ethnic Conflicts: Comparative International Perspectives”,în: AnualReview of Sociology, Vol.11, 1985, p.737 Nelson D. C.,„Ethnicity and Socioeconomic Status as Sources of Participation: the Case for Ethnic Political

Culture”, în:The American Political Science Review,Vol.73, Nr.4, 1979, pp.1026-1027 8 Ibidem.9 Kluckhohn F. R Strodtbeck, F. L., „Variations in Value Orientation”, Evanston: Row, Peterson, 1961, pp.1-410 Nelson D. C.,op.cit., pp.1024-1038

8


9/67

Psihanaliştii l-au „apropiat” de sensul său actual, dar să luăm lucrurile în ordineaistorică a apariţiei. Sigmund Freud a introdus conceptul deidentificare, pe care l-a distins desimplul act al imitării, exemplificând prin experienţele copiilor, care „învaţă să gândească, să simtă şi să se comporte de parcă anumite caracteristici ar fi fost ale sale. Identificarea este

procesul prin care convingerile, valorileşi standardele altor oameni se transformă înconvingeri, valorişi standarde proprii”.11 Acest proces se extindeşi asupra identificării cu unanumit grup: familia, grupul social, grupul etnic,şi poate provoca o gamă largă de sentimente

şi emoţii. Identificarea este un proces complexşi ambiguu care necesită clarificare.12

Termenul deidentitate a devenit popular înştiinţele sociale doar la mijlocul anilor 1950ca urmare a cercetărilor duse pentru mărirea calitativă a cunoaşterii factorilor de mobilizarecivilă. Primulşi al doilea R ăzboi Mondial au fost puncte de pornire pentru studii extensive care

aveau menirea de a elucida importanţa „caracterului-naţional” pentru morala populaţiei, care propagandă e mai eficientă împotriva inamicului, cum se explică succesul reuşitei lui Hitler înmobilizarea maselor, etc.

Philip Gleason încearcă, să pătrundă dintr-o perspectivă istorică în esenţa confuziilorfireşti cărora îi este supusă înţelegerea identităţii. El parcurge etapele prin care a trecut acesttermen spre conturarea formei actualeşi analizează dezbaterile teoretice aferente, însă concluzionează destul de pesimist, accentuând iresponsabilitatea cu care cercetători utilizează

identitatea în lucr ările lor. „Din acest motiv, utilizarea responsabilă a termenului necesită osensibilitate vie faţă de complexităţile subiectului în discuţie şi o necesitate sporită de a precizieşi consistenţă în aplicarea lui.”13

Perspectiva tradiţională a identităţii îşi are originile în curentul pozitivist care a încercatsă dezvolte un corp obiectiv de cunoaştere ştiinţifică. Erik H. Erikson a încercat o amplă descriere a termenului de identitate, care aşi fost nucleul muncii sale intelectuale. Concepţiilevestitului psihanalist au fost rezultatul experienţei clinice acumulate în special când lucra cucopiii. Pe lângă acest fapt, asupra metodelor folosite în cercetare a avut influenţă trecutul săude intelectual european refugiat în SUA. Continuând firul logic început de Freud, Erikson aspus că „identitatea începe acolo unde se termină identificarea”. În opinia lui identitatea este„procesul localizat în centrul individuluişi a culturii din care face parte, un proces care în faptstabileşte identitatea celor două identităţi”.14 Putem considera această definiţie ca fiind prima

11 Kinket B., Verkuyten M., „ Levels of Ethnic Self-Identification”, în: Social Psychology Quarterly,Vol.60, Nr.4, 1997, p.33912

Ibidem.13 Gleason P., „ Identifying Identity: A Semantic History”, în:The Journal of American History,Vol.69, Nr.4,1983, pp. 920-92114 Ibidem, p.931

9


10/67

încercare de a extinde percepţia unidimensională şi personalizată spre orizontul mai larg alambianţei în care individul îşi desf ăşoar ă activităţile. „Identitatea implică interacţiunea dintredezvoltarea interioar ă a personalităţii individualeşi creşterea înţelegerii sinelui, care apareodată cu participarea în societate, interiorizarea normelor culturale, dobândirea unui anumit

statutşi îndeplinirea diverselor roluri”.15

Barbara Kinketşi Maykel Verkuyten, precizează principalele teorii ale identităţiiexistente la moment în introducerea teoretică a studiului despre trei forme ale autoidentificăriietnice. Cele mai utile dintre ele vor fi preluate în continuare pentru a fi utilizate ulterior înexplicareaşi definirea conceptelor.

Teoria autocategorizării se refer ă la identificarea persoanei cu o categorie socială.Potrivit acestei teorii, „categoriile sociale influenţează comportamentul atunci când indivizii se

definesc în termenii acelor categorii, iar autodefinirea în termeni colectivi, implică însuşireastereotipurilor distincte de cele ale altor categorii.”16

Similar,teoria identit ăţ ii este o teorie microsociologică care se axează pe autodefinire,deosebirea constând în încercarea de a explica comportamente pe baza rolurilor pe care leasimilează indivizii17. Rolurile sunt considerate baze ale identităţii deoarece poartă seturispecifice de caracteristici comportamentale. Astfel se iscă controversa între cei care nu includsexul şi etnicitatea în lista elementelor constitutive ale identităţii şi cei care consider ă că

„rolurile sunt un tip de categorii sociale pe care se bazează identitatea”, însă nu excludşicelelalte, deoarece „indiferent care sunt sursele identităţii, ele sunt semnificaţii pe care ni leatribuim caşi membri a categoriilor sociale definite”18. Aceeaşi teorie are drept una dintreipoteze legătura dintre identificarea etnică şi respectul de sine, proeminenţa identităţii,angajamentul de identitateşi alte caracteristici structurale.19

Teoria identit ăţ ii sociale analizează conceptul deidentitate social ă care „derivă dincunoaşterea apartenenţei la unul sau mai multe grupuri socialeşi atribuirea unei valori desemnificaţie emoţională grupului sau grupurilor respective”20. Accentul este pus pe respectulde sine de care individul are nevoieşi pe care îl găseşte în interiorul grupului din care face parte. Teoria identităţii şi teoria identităţii sociale, care se aseamănă foarte mult la prima

15 Ibidem, p.91416 Kinket, B., Verkuyten, M.,ibidem.17 Hogg M. A., Terry D. J., White K.M., „ A Tale of Two Theories: A Critical Comparison of Identity Theory withSocial Identity Theory”, în:Social Psychology Quarterly, Vol. 58, Nr.4, 1995, p.25518

Clovis L. White, Peter J. Burke, „ Ethnic Role Identity among Black and White College Students: An Interactionist Approach”, în:Sociological Perspectives, Vol. 30, No.3, 1987, p.327 19 Ibidem, p.31020 Barbara Kinket, Maykel Verkuyten,op.cit. p.340

10


11/67

vedere, au fost comparateşi analizate detaliat de Michael Hogget all .21 Deosebirea porneşte dela r ădăcinile celor două teorii, prima este strâns legată de sociologie, pe când ce de a doua setrage din psihologie. Autorii au concluzionat prin enunţarea domeniilor în care teoriile ar aveao mai bună aplicabilitate.

Lipsa omogenităţii grupurilor socialeşi etnice observată de către filozofii politici înîncercarea de a elabora teorii unitare a dus la formularea mai multor înţelesuri ale identităţii, deaceastă dată percepută prin caracterul său dinamic, fluidşi multidimensional.22

3.3 Identitatea etnic ă – rezultatul contopirii a doi termeni marcaţi de înţelegerecontextuală

Termenul de identitate etnică este moştenirea anilor 1960, când s-a f ăcut legătura dintre

identitateşi conştientizarea apartenenţei la un anumit grup. Etnicitatea era până atunci unconcept de sine stătător şi foarte ambiguu. Optând pentru ideea ca ea este interiorizată adânc înconştiinţa individului, Erik H. Erikson a provocat controversa teoretică între două tabere cuviziuni distincte. Primordiali ştii au încercat să aducă argumente precum că identitatea etnică este ceva dat, ce nu se poate schimba, pe cândop ţ ionali ştii au considerat că „identitatea etnică este o dimensiune a existenţei individualeşi de grup care poate fi accentuată sau diminuată conştient, după cum cere situaţia”.23 Din perspectiva studierii naţiunii şi a naţionalismului,

primii s-au divizat ulterior în două curente adiacente: primordiali ştii pereniali şti care au r ămascu aceeaşi concepţie despre identitatea naţională şi etnică, şi primordiali ştii etno-simboli şti care consider ă că identitatea naţională implică o construire continuă bazată pe antecedenteculturale. „Identitatea naţională implică un simţ de continuitate a generaţiilor succesiveşimemorie împărtăşită a unor evenimente specifice”.24 Cea de a doua tabăr ă a fost numită diferit,inclusivmodernist ă şi instrumentalist ă , însă ideile r ămân neschimbate:

„identitatea naţională este o construcţie recentă care se bazează pe educaţia maselor[...],iar naţionalismul nu este deşteptarea naţiunilor spre autoconştientizare: el inventează naţiunile acolo unde ele nu există. Cu toate acestea el are nevoie de unele elementedemarcatoare preexistente pentru a funcţiona... chiar dacă ele sunt pur negative.”25

Modelul modernist-instrumentalist ofer ă o perspectivă dihotomică interesantă asupraformării identităţii etnice sau naţionale. De fapt, naţionalitatea pre-modernă este identitate

21 Hogg M. A., Terry D. J., Katherine M. White, Ibidem, pp.255-26922 Bickford S., „ Reconfiguring Pluralism: Identity and Institutions in the Inegalitarian Polity”,în: American Journal of Political Science, Vol. 43, Nr.1,1999, p. 8723

Gleason P.,op.cit. pp. 914-916, 92924 Smith A.,„National Identity”,London, Penguin, 1991, p.17925 Căr ăuş T., „National Identity: Invention or Necesity? Case Study: Republic of Moldova”,în N.E.C. Yearbook2001-2002, pp.17-18

11


12/67

etnică.26 În primul rând, identitatea etnică se constituie caşi funcţie de diferenţiere în sistem, prin intermediul mecanismului „noi-ei”, ceea ce înseamnă că pentru a avea o identitate etnică este necesar ă înţelegerea diferenţei faţă de celelalte identităţi. În al doilea rând, identitatea esteconstruită ca şi naraţiune sau discurs identitar (narrative) despre „noi”. Prin aceste discursuri

identităţile şi contra-identităţile sunt conceputeşi susţinute.La aşa-zisa „consultare” din 1979, care a avut loc în SUA, Francis Femminella a venit

cu o remarcă demnă de luat în considerare. Citându-l pe Erikson, el a încercat să combată ideealarg acceptată, că o comunitate nu se poate perpetua f ăr ă un anumit nivel de auto-segregare.Astfel, în opinia autorului citat, „o persoană interiorizează şi transmite conştiinţa deapartenenţă etnică la un nivel aproape genetic. Este necesar să conştientizăm că grupurileetnice au nevoie de un anumit grad de recunoaştere oficială pentru a nu li se leza demnitatea.”

La prima vedere s-ar putea concluziona că respectul pentru demnitatea individului, caşi aspectextrem de important al ideologiei democratice, trebuie extins asupra culturilor care cultivă simţul auto-aprecierii pozitive. Însă, în opinia lui Femminella, contrar scopului iniţial, acesteidei au dus spre o concluzie care vine să contrazică principalele scopuri ale primordialiştilor.Dacă etnicitatea se transmite la un nivel foarte adânc al psihicului colectiv, atunci necesitateaunor politici de tutelareşi protejare nu este atât de pregnantă, deoarece perpetuarea va avea locîn orice caz. Viziunea opţionalistă care a dominat discursurile teoreticienilor etnicităţii, a fost

văzută ca fiind mult mai bine adaptată schimbării politicilor sociale, deoarece punea accent puternic pe rolul factorilor situaţionali în modelarea identităţii etnice. O altă opinie, apar ţinândlui Paul J. Asciolla, sugera că identitatea etnică, ca şi concept, ar fi dispărut din societateaamericană dacă nu eraţinută artificial în viaţă.27

Bill Seaman ofer ă un exemplu relevant pentru procesul de formare al identităţii care poate fi extrapolat cu uşurinţă şi la cazul identităţii etnice. „Un copil care pentru prima dată aude «minge roşie» despre un obiect, va atribui combinaţiei de sunete aferente o anumită identitate, pe care, la orice fel de contact ulterior, o va construişi îmbogăţi cu diferitecaracteristici”28. Corelândşi dezvoltând cele spuse cu procesul de formare a identităţii etnice,vom ieşi la concluzia că ea este un atribut personalşi colectiv care se construieşte continuu atât prin interacţiuni „intra-etnice”şi „extra-etnice”, câtşi prin contemplaţie individuală asupra propriei persoane. Interacţiunile în ambele sale forme sunt contacte cu generalizări, legende,

26 Căr ăuş T., op.cit. p.1927 Gleason, P., „ Identifying Identity: A Semantic History”, în:The Journal of American History,

Vol.69, Nr.4,1983, pp. 920-92128 Seaman B., „ Pattern Flows: Hybrid Accreative Processes Informing Identity Construction”,în:Convergence:The International Journal of Research Into New Media Technologies. Data accesării 22 aprilie, 2007 lahttp://con.sagepub.com/cgi/reprint/11/4/12.pdf

12

http://con.sagepub.com/cgi/reprint/11/4/12.pdfhttp://con.sagepub.com/cgi/reprint/11/4/12.pdf


13/67

istorie, bancuri,ştiri sau evenimente legate de individ sau grupul din care face parte.Autopercepţia individului într-un mediu descris de pluralism etnicşi bilingvism, este construită prin prisma percepţiilor exprimate atât de membrii propriei etnii câtşi ale etniilor cu careconvieţuieşte.

Efectele pot varia în funcţie de mai multe criteriişi trebuie adaptate la context.Teoria identităţii nu face distincţie dintre identitatea etnică şi alte feluri de identităţi în

definire, considerând-o „o parte a sinelui compusă din înţelegerea împărtăşită a ceea ceînseamnă a fi membrul unui grup etnic”.29 „Etnic” poate fi înlocuit cu orice alt termen„atribuibil” noţiunii de „grup”.

În general autorii lucr ărilor care abordează subiectul identităţii etnice sunt de acordasupra implicaţiilor multiple pe care le generează termenul, deoarece el presupune coagularea

individuală a sentimentelor, modului de gândire, tiparelor comportamentale, proiectarea propriei imagini prin intermediul stereotipurilor atribuite grupului din care face parte individul

şi poziţionarea propriei personalităţi în raport cu aceste stereotipuri. De aceea definirea sineluica şi membru al unui grup etnic nu presupune automat identificarea cu acel grup. „O persoană poate recunoaşte şi accepta apartenenţa sa la un grup etnic caşi caracteristică definitorie, însă o poate considera neimportantă când o raportează la propria personalitate”.30

Un alt aspect al identităţii etnice este caracterul său dinamicşi schimbător. Mergând pe

linia opţionalist-constructivistă de gândire, preluată de majoritatea autorilor, este necesar ă şimenţionarea modului în care percepţia individului despre propriul grup etnic se poatedistorsiona. Schimbarea identităţii etnice în grupurile etnice se poate produce prin două căidiferite acţionând simultan –asimilare şi acultura ţ ie. Prima presupune integrarea unui grup înrelaţiile sociale ale principalului curent societal, iar a doua presupune preluarea valorilorculturale ale societăţii dominante. În teoria identităţii etnice, „aculturaţia rezultă din contactulintercultural dintre două sisteme culturale distincte, generând schimbare în unul dintre ele sauîn ambele”31. Identitatea etnică persistă dacă are loc asimilarea f ăr ă aculturaţie sau aculturaţiaf ăr ă asimilare. Situaţia se schimbă în cazul căsătoriilor mixte din punct de vedere etnic sauformarea unor relaţii personale durabile cu membrii etniei majoritare.32 Un concept maicuprinzător esteadaptarea sociocultural ă , deoarece el cuprinde atât procesele de asimilare aindividului, câtşi de adaptare la realităţile culturale. El va fi explicat mai detaliat în partea practică a lucr ării.

29 White, C. L., Burke Peter J.,ibidem p.310 30

Kinket, B., Verkuyten M., Ibidem. pp.338-33931 Vera H., Esmeralda de los Santos,„Chicana Identity Construction: Pushing the Boundaries”,în: Journal of Hispanic Higher Education, Nr.4, 2005, pp.104-10532 Nelson, D. C.,op.cit, p.1027

13


14/67

Un alt aspect pe care trebuie să-l avem în vedere în cercetarea identităţii etnice estedistincţia demonstrată empiric dintre două feluri de identificare:identificare a (cuiva)(identification of)şi identificare cu (cineva/ceva)(identification with). Prima înseamnă „un act pur cognitiv de recunoaştere şi categorisire a unui individ (inclusiv a propriei persoane) caşi

posesor a unei etichete particulare de identitate, de cele mai multe ori în relaţie cu apartenenţala un grup sau o categorie”33, iar a doua sugerează că „identitatea etnică constituie o parteimportantă a auto-concepţiei, ce are semnificaţie evaluativă şi emoţională”.34

Ar fi dificil să studiem dacă afilierea cu credinţele şi valorile unei societăţi distincte se produce conştient prin înţelegereaşi urmărirea unei game de beneficii, sau dacă această afilieredenotă un ataşament emoţional faţă de acea societate. Este la fel de dificil să combatem sau să susţinem ideile opţionaliştilor f ăr ă a lua în calcul teoriile primordialiste. Un individ raţional

poate într-adevăr modela comportamentul propriu reieşind din necesităţile pe care le are. El poate să se dezică verbalşi chiar să condamne valorileşi tradiţiile etniei din care a f ăcut iniţial parte. Înseamnă oare că el poate uitaşi neglija la toate nivelele raţiunii sale ceea ce de fapt l-aformat caşi personalitate? Care este probabilitatea ca el să nu facă niciodată distincţie dintrespecificul preferinţelor propriişi să nu le compare cu cele ale culturii pe care o apreciază cafiind mai adecvată aspiraţiilor pe care le are?

Atât etnicitatea câtşi identitatea sunt concepte care depind foarte mult de contextul în

care sunt menţionate. Etnicitatea poate fi privită diferit dacă se refer ă la populaţii băştinaşeminoritare, populaţii băştinaşe majoritare, grupuri etnice, grupuri naţionale, refugiaţi, imigranţieconomici, diaspore, etno-clase, minorităţi rasiale, etc. Există şi variabile independente care pot amplifica sau diminua importanţa etnicităţii într-un stat. Printre ele, cel mai des întâlnim:regimul politic, instituţionalizarea drepturilor minorităţilor, propor ţia populaţiei minoritare faţă de populaţia majoritar ă, numărul populaţiilor minoritate, dispersia minorităţilor sauconcentrarea lor pe teritoriulţării, statutul economico-social, diferenţele culturale, lingvisticeşireligioase dintre minoritateşi majoritate, realitatea istorică a convieţuirii dintre minoritateşimajoritate, etc. Identitatea are un număr net superior de situaţii şi dimensiuni importante pentrua fi definită, însă până la urmă ea este ceva personalşi reflectă procesele adânc interiorizate înconştiinţa individului. Unicitatea fiecărei vieţi creează o nouă posibilitate de categorisire. Este practic imposibil să formulezi definiţii şi teorii statice despre un fenomen dinamic, maximumul

33 A. Lange,„Identifications, Perceived Cultural Distance and Sterotypes in Yugoslav and Turkish Youth in

Stockholm”,în K. Liebkind, New Identities in Europe . Immigrant Ancestry and the Ethnic Identity of the Youth,Aldershot, England, 1989, pp.169-218.34 Barbara Kinket, Maykel Verkuyten, Ibidem. p.339

14


15/67

care se poate face este să-i explici dinamicitatea. Înţelegerea identităţii este posibilă doar după ce îi este anexată o variabilă, o categorie sau o caracteristică mai exactă.35

Şi totuşi combinarea celor doi termeni într-unul nu produce o mai mare confuzie, cireduce considerabil cadrul epistemologic de referinţă. Nu este scopul acestei lucr ări să prezinte

o definiţie corectă a identităţii etnice, mai degrabă scopul ei este să înţeleagă ce este identitateaetnică în contextul ce va fi prezentat. De aceea voi adopta poziţia lui Williams: „haideţi să nucăutăm definiţia corectă, să recunoaştem diversitatea inerentă şi să mergem mai departe”36.

3.4 Identitatea etnică ca şi punct de pornire pentru procesul de luare adeciziilor

Realitatea etnoculturală şi aranjarea etnopolitică a lumii nu sunt nici pe departe

congruente, iar multe comunităţi etnoculturale sunt încadrate în comunităţi politice pe criteriiincompatibile cu necesităţile lor. Ted Robert Gurrşi Barbara Harff au identificat 233 degrupuri etnoculturale semnificative ca dimensiuneşi mobilizate din cauza discriminării căreiaerau supuse. Dintre ele, 200 dispuneau de organizare politică activă care lupta împotrivaoprimării din partea majorităţii.37

Istoria a furnizat mai multe feluri de încercări de a „rezolva” diversitatea incomodă,unele dintre ele urmând a fi prezentate pe scurt în cele ce urmează. Odată cu democratizareaşi

tendinţa de dezvoltare calitativă a vieţii atât la nivel statal câtşi individual, regimurile politiceau căutat sau caută în continuare să găsească modalităţi paşnice şi eficiente de a păstra limiteleexistente ale realităţii geografice. Supravegherea organismelor internaţionale ca şi condiţie-cadru pentru intrarea în circuitul vieţii democratice puternic internaţionalizate supune auto-limitării tendinţele politicii despotice. Este necesar ă o înţelegere mai profundă a subtilităţilor problemelor legate de diversitate din perspectiva sferei decizionale.

Solidaritatea social ă este fundamentală pentru democraţiile liberale, iar optimismulmanifestat de autorii clasici privitor la posibilitatea de a reglementa deficitul ei pe căiinstituţionale a fost depăşit de realitatea contemporană. Rawls vede esenţa solidarităţii socialemoderne în existenţa virtuţilor politice ale echităţii şi dreptăţii sociale, spiritul compromisuluişi disponibilitatea sacrificiului reciproc. Sentimentul de obligaţie în asigurarea binelui întregiicomunităţi pe lângă binele personal este crucial pentru democraţiile moderne. El este mult maidificil, dar nu imposibil de cultivat în societăţile marcate de multietnicitate.

35 Williams R. M., Jr.op.cit. pp.51-53,36 Ibidem, p.5337 Salat L.,op.cit., p.17-18

15


16/67

Solidaritatea etnică a fost deseori confundată cu mobilizarea etnică – proces deorganizare a indivizilor cu tr ăsături sau caracteristici comune ale identităţii etnice pentruurmărirea unor scopuri colective. În cazul mobilizării etnice, aceste scopuri au o puternică conotaţie politică. Diferenţa dintre cele două termene poate fi exemplificată printr-un sondaj

efectuat în Bretania, regiune istorică din Franţa, unde există un puternic sentiment desolidaritate etnică, dar nu se urmăresc scopuri politice distincte de cele ale principalului curentsocietal. Sondajul a furnizat următoarele date: din populaţie - 22% se consider ă bretoni, 26% seconsider ă francezi bretoni, 80% sunt mulţumiţi de organizarea politică şi doar 12% vorautonomie.38 Voi adopta această poziţie, considerând solidaritatea etnică o caracteristică a populaţiilor care se identifică ca fiind distincte din punct de vedere etnic de populaţiamajoritar ă a ţării, însă acceptă şi sunt satisf ăcuţi de convieţuirea în acelaşi cadru statal cu ea.

La cele spuse trebuie adăugat şi sentimentul de solidaritate socială văzut din perspectivarawlsiană.

De cealaltă parte se află mobilizarea etnică – care este un semn al dispariţiei acceptării

şi satisfacţiei de convieţuire cu populaţia majoritar ă, cu consecinţa firească de pierdere asolidarităţii sociale împărtăşite anterior.

François Nielsen prezintă succint două modele ale motivelor apariţiei solidarităţiisociale, discutate de Hechterşi Hannan. Modelulreac ţ iei etnice(reactive-ethnicity) explică

apariţia solidarităţii sociale caşi consecinţă a exploatării periferiilor distincte din punct devedere etnic de către centru, contribuind la ceea ce Hechter numeşte „diviziune culturală amuncii”. Cu cât sunt mai dezavantajate etniile de redistribuirea aplicată de la centru, cu atâteste mai probabilă apariţia solidarităţii etniceşi structurale.39

Modelul competitivare nevoie de „modernizare” pentru a-şi fundamenta poziţia.„Odată cu birocratizarea intensă a vieţii sociale ca urmare a industrializării şi r ăspândiriieconomiei de piaţă, se întâmplă omogenizarea criteriilor de distribuţie a bunurilor societale.Cu toate că în mod normal etnicitatea ar trebui să piardă din importanţă, totuşi ea devine un

criteriu de facilitare a accesului în interiorul grupurilor aflate în competiţie.” 40

Mobilizarea etnică poate fi atât rezultatul acţiunii politice ce neglijează aspecte delicateale pluralităţii câtşi a acţiunilor politice care vin să le sprijine. În ambele cazuri ne confruntămcu stimulare, însă de natur ă diferită. „În contextul mobilizării etnice, undemarcator etnic esteevidenţiat ca fiind singurul care are importanţă în denunţarea similitudinii sau diferenţei.

38 Olzak S.,„Contemporary Ethnic Mobilization”, în: Anual Rreview of Sociology. Vol. 9, 1983, p.35539 Nielsen F., „Toward a Theory of Ethnic Solidarity”,în: American Sociological Review,Vol.50, Nr.2, 1985,

pp.133-134apud Hetcher M.,„Group Formation and the Cuultural Division of Labour” în: American Journal ofSociology, Nr.84, 1978, pp.293-31840 Ibidem., APUDHannan M. T.,„The Dynamics of Eethnic Boundaries in Modern States“în: National Development and the World System,University of Chicago Press, 1979, pp.253-275

16


17/67

Solidaritateaşi animozitatea se va aduna în jurul resurselor, oportunităţilor sau recunoaşteriivalorii.”41 Evoluţia societăţii va crea noi probleme legate de diversitate acolo unde diversitateaexistă. Este un câmp marcat de o mobilitate extraordinar ă care necesită soluţionare adaptată lacazuri particulare. Statele care au găsit soluţia în creşterea priorităţii conceptului de cetăţenie în

raport cu etniaşi au încercat, prin diferite mijloace, să creeze un climat de ne-discriminare, seconfruntă în prezent şi cu reculul venit din partea populaţiei majoritare. Aceasta tot maireticentă privitor la finanţarea solidarităţii economice, punând sub semnul întrebăriilegitimitatea finanţării politicilor publice de menţinere şi promovare a diversităţii. Vorbinddespre stabilitate politică Arendt Lijphart asociază termenul cu menţinerea sistemului, ordineacivilă, legitimitateaşi eficacitatea, iar un regim democratic stabil presupune existenţa încrederiică el va r ămâne democraticşi un nivel scăzut de violenţă civilă reală sau potenţială.42

Donald Horowitz descrie trei evoluţii în sistemul relaţiilor internaţionale care au dus lacreşterea notorietăţii conflictului interetnic în istoria modernă a lumii. Ră spândirea doctrineiautodeterminării a avut un rol important în fundamentarea naţionalismelor secolelor XIXşiXX. Ră spândirea ideologiei egalitare a avut ca efect anularea legitimităţii instituţionalizate desubordonare pe criterii etnice. O a treia evoluţie o regăsim în sistemul statal existent, a căruilogică a delimitării geografice a devenit până în prezent depăşită de toate aspectele realităţiietnoculturale. Trecând în revistă o serie de teorii ale conflictului interetnic, autorul menţionat

punctează deficienţele lor, pe baza cărora sugerează necesitatea găsirii legăturilor cauzale întreinteresele maselorşi cele ale elitelor, necesitatea explicării elementelor psihologiei de grup,elucidarea funcţiilor şi importanţei pe care le au controversele simbolice în evoluţiaconflictelor etnopolitice. Pentru fundamentarea unei teorii a conflictului interetnic, Horowitz afolosit o metodă profund analitică, lucrând cu un număr impresionant de concepteşi studii decaz.43

Modelul lui Gurrşi Harff încearcă să explice cauzeleşi natura conflictelor interetnice,încercând să r ăspundă la o serie de întrebări referitoare la cauzeleşi modul de mobilizareetnică. Un prim pas în acest demers a fost deosebirea între patru tipuri de comunităţietnoculturale mobilizate în atingerea scopurilor colective: comunităţi etno-naţionaliste, popoare băştinaşe, etnoclaseleşi elitele acţionând în numele comunităţilor etnoculturale. În continuare, pentru identificarea cauzelor mobilizării etnice trebuie găsiţi factorii ce cauzează izbucnirea

41 Snyman G.,„Constructing and Deconstructing Identities in Postapartheid South Africa: A Case of HybridityVersus Untained Africanicity”,în: Rhetoric of Identity: Conference Paper, 2005, p.9. Data accesării 5 martie

2007,la www.ars-rhetorica.net/Queen/VolumeSpecialIssue5/Articles/Snyman.pdf 42 Lijphart A.–„Democra ţ ia în societ ăţ ile plurale”, Iaşi, Polirom, 2002, p.2043 Salat L.,Op.cit. p. 27

17

http://www.ars-rhetorica.net/Queen/VolumeSpecialIssue5/Articles/Snyman.pdfhttp://www.ars-rhetorica.net/Queen/VolumeSpecialIssue5/Articles/Snyman.pdfhttp://www.ars-rhetorica.net/Queen/VolumeSpecialIssue5/Articles/Snyman.pdfhttp://www.ars-rhetorica.net/Queen/VolumeSpecialIssue5/Articles/Snyman.pdf


18/67

conflictelorşi definesc natura acestora. R ăspunsul autorilor se materializează în enumerareaurmătorilor factori: discriminarea, identitatea de grup, relaţia dintre comunitateşi lideri,solidaritatea în rândul membrilor comunităţii, anturajul politic, recurgerea la for ţă din parteaguvernământului, sprijinul externşi aprecierea internaţională. Modelul propus de Gurrşi Harff

are la bază interacţiunea celorşapte factori prin prisma cărora se testează ipoteza referitoare la probabilitatea izbucnirii conflictelorşi posibila natur ă a acestora în timp.44

John McGarryşi Brendan O’Leary au dezvoltat un model teoretic de gestionare aconflictelor interetnice, care se bazează pe opt metode distincte ce pot fi clasificate în două categorii. În prima categorie sunt prezentate metodele de eliminare a diferenţelor: genocidul,transferul for ţat de populaţie, secesiuneaşi/sau autodeterminarea, integrareaşi/sau asimilarea.A doua categorie prezintă patru metode de gestionare a diferenţelor: controlul hegemonic,

arbitrajul, consocializarea sau împăr ţirea puterilor. Ultima metodă se refer ă la reorganizareaadministrativă a ţării: cantonizareşi/sau federalism, forme de autonomie, devoluţie.45

În viziunea lui Kymlicka, apartenenţa culturală este un bun primordial. În contextulacestei idei el atenţionează asupra intermitenţei scopului a două comunităţi – cea politică şi ceaculturală. Prima este cadrul în care indivizii îşi exercită drepturileşi responsabilităţile, pe cânda doua găzduieşte formarea şi revizuirea scopurilorşi ambiţiilor. Această diferenţă areimportanţă deoarece poate sugera felul în care statele încorporează indivizii:universal – dacă

toţi cetăţenii au aceeaşi relaţie cu statul, sauconsocia ţ ional - dacă natura drepturilor fiecărei persoane variază în funcţie de comunitatea culturală căreia îi apar ţine.46

Încorporarea universal ă punctează echitatea individuală, lăsând comunităţileetnoculturale în afara sferei decizionale a statului, subordonându-le discreţiei legislative alemajorităţii. Un al doilea punct slab al acestei abordări este dat de faptul că statele care încearcă să-şi fundamenteze legitimitatea pe naţionalismul civic, invocând neutralitatea etnică a statuluide drept, încalcă această neutralitateşi tind să dezvolte strategii de construcţie naţională după tiparul populaţiei majoritare. Astfel apare întrebarea firească „ce se întâmplă cu dreptulminorităţilor de a-şi elabora o construcţie naţională conformă propriului tipar etnic?”47.

Încorporarea consocia ţ ional ă poate ridica întrebarea legitimităţii barierelor impuse populaţiei majoritare prin drepturile acordate exclusiv minorităţilor. Însă cea mai mare

44 ibidem. pp. 28-3745 McGarry, J., O’Leary, B., „ Introduction: The Macro-Political Regulation of Ethnic Conflict ”, în:The Politics of

Ethnic Conflict Regulation: Case Studies of Protracted Ethnic Conflicts,London: Routledge, 1993, pp.1-4046 Tomasi J., „ Kymlicka, Liberalism, and Respect for Cultural Minorities”în: Ethics, Vol.105, Nr. 103, 1995, p.581 47 Salat L.,Op.cit. pp.101-114

18


19/67

problemă pentru o astfel de abordare constă în necesitatea îndeplinirii unui set larg de condiţiifavorabile.48

Harry Eckstein defineşte societatea plural ă ca fiind o societate divizată de clivaje segmentale.Ultimele există acolo unde divizările politice sunt legate de limitele de diferenţiere

socială obiectivă. Ele pot fi de natur ă religioasă, ideologică, lingvistică, regională, culturală,rasială sau etnică, iar partidele politice, grupurile de interese, mijloacele de comunicare,şcolile

şi asociaţiile voluntare tind să fie organizate de-a lungul limitelor dintre clivajele segmentale.49 Geertz consider ă că într-o societate plurală, diferitele segmente ale societăţii tr ăiesc alături, darseparat, cadrul comun fiind dat de sistemul politic.50

Societăţile plurale sunt subiectul conflictului în aşteptare, declanşarea căruia necesită îndeplinirea unui număr mai mic de condiţii decât menţinerea calmului. Stabilitatea politică şi

economică este un scop foarte dificil de atins în acest caz, de aceea căutarea soluţiilorinstituţionale care să mulţumească păr ţile implicate în conflictele generate de diversitate esteimperativă pentru guvernele societăţilor plurale. După cum am văzut anterior, majoritateametodelor de soluţionare a conflictelor interetnice sunt moralmente inacceptabile.

Respectului pe care îl aşteaptă comunităţile marcate de identităţi etnice distincte din partea populaţiei majoritare trebuie, în viziunea lor, să i se acorde „greutate normativă” şiinstituţionalizare a solicitărilor pluraliste51. Fie că este vorba despre minorităţi naţionale sau

grupuri etnice, majoritatea filozofilor politici par foarte convingători când ofer ă argumente pentru protejareaşi promovarea instituţionalizată a multietnicităţii în societate. Nu pot fitrecute cu vederea opiniile celor care susţin că cele mai eficiente în consolidarea democraţieiau fost acele state care nu găzduiesc minorităţi naţionale, însă nu poate fi ignorată existenţacontra-exemplelor oferite de unele state europene.52

3.5 Identitate etnică multiplă şi identitate etnică hibridă Nu am identificat o teorie unică şi consistentă a identităţii etnice multiple. Un singur

text dintre cele la care am avut acces se apropie mult de exigenţele necesare pentru concepereaunui demers academic consistent, însă el va fi discutat doar spre sfâr şitul acestui subcapitol.Conceptul principal în discuţie este folosit diferit, iar contextele lasă prea mult spaţiu demanevrare. Celelalte textele pe care le-am parcurs în încercarea de a înţelege particularitateaşi

48 Lijphart A.,Op.cit. pp.70-12149 Lijphart A.,Op.cit. pp.19-2050

Geertz C., „The Integrative Revolution: Primordial Sentiments and Civil Politics in the New States”, în:OldSocieties and New States: The Quest for Modernity in Asia and Africa, New York: Free Press, 1965, pp.109-11351 Johnson J., „Why Respect Culture”, în: American Journal of Political Science,Vol.44, nr.3, 2000, p.40552 Lijphart A.,Op.cit

19


20/67

specificul conceptului m-au ajutat să-mi formez o viziune proprie asupra felului în care îl voiutiliza în prezenta lucrare. El va fi prezentat la finalul subcapitolului.

Voi face distincţia dintreidentitate etnică multipl ă şi identitate etnică hibrid ă , deoarececele două concepte sunt utilizate în ipostaze asemănătoare, dacă nu identice,şi duc la o

confuzii din punct de vedere semantic. Acesta ar fi unul dintre motivele pentru care am ales să mă informez din surse cât mai variateşi în acelaşi timp accesibile. Prin accesibile am în vedere„deschise publicului larg”şi „gratuite”, deoarece o bună parte din rezultatele căutării au fostcompromise pe motiv că erau doar abstracte ale unor articole pentru care trebuiau plătite sumeconsiderabile de bani. Nu pretind valabilitateşi acurateţe maximă din punct de vedereacademic anume din motivul că nu am avut posibilitatea să studiez lucr ări care, probabil că arfi putut schimba radical viziunea asupra problemei.

În primul rând este interesantă incursiunea în caracterul formal al identităţii care în prezent dobândeşte o greutate tot mai mare prin intermediul posibilităţii de a obţine o a douacetăţenie. Unii indivizi pretind la mai mult de o singur ă „ţar ă mamă”, iar norma potrivit căreiaun om poate avea o singur ă cetăţenie pierde din greutate. Astfel, tiparul identităţii duble saumultiple devine o normalitate.53 Însă istoria a înregistratşi alte abordări din punct de vedereformal a identităţii indivizilor. Richard Boyer propune spre lectur ă un exemplu de identitatemultiplă formată în contextul necesităţii adaptării la condiţiile politice impuse de regimul

colonial mexican. El descrie, prin analizarea unei serii de documenteşi declaraţii oficialedatând din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, cazul lui Gabriel Perez, care în decurs deaproximativ 10 ani trece prin două căsătorii şi o serie de schimbări a „identităţii formale”,uneori mixte, pe care i le atribuiau oficialităţile. „Era un plebeu liber care îşi ajusta identitateacircumstanţelor”. Autorul foloseşte termenul de identitate etnică multiplă şi hibridă în contextediferite ale vieţii aceluiaşi om. Într-un caz, pentru a specifica tr ăsăturile fizice ca fiind ocombinaţie rasială „afro-indiană” relatată de martorii momentului istoric respectiv, iar în altcaz, pentru a se referi la etnicitatea sau rasa formală a lui Gabriel înregistrată de oficialităţi.54 Acest lucru nu este de mirare atât timp cât statutul oficial care era determinat după particularităţi fizice juca un rol crucial în modelarea perspectivelor de viaţă.

Din trecut până în prezent, în virtutea Declaraţiei Universale ale Drepturilor Omului,necesitatea categorizării etnicităţii şi-a schimbat radical scopul. Dacă înainte ea avea rolul de a prescrie un statut în baza apartenenţei la o anumită categorie rasială sau etnică, în prezent se

53 Riggs F. W.,„Modernity of Ethnic Identity”, Data accesării 6 martie 2007 lahttp://www2.hawaii.edu/~fredr/7-

isa1b.htm 54 Boyer R., „Caste Identity in Colonial Mexico: a Proposal and an Example”,în: Latin American Studies,Consortium of New England, Ocasional Papers, pp.1-15 Data accesării 5 martie 2007 lahttp://clacs.uconn.edu/pdf/RBoyer.pdf

20

http://www2.hawaii.edu/~fredr/7-isa1b.htmhttp://www2.hawaii.edu/~fredr/7-isa1b.htmhttp://clacs.uconn.edu/pdf/RBoyer.pdfhttp://clacs.uconn.edu/pdf/RBoyer.pdfhttp://www2.hawaii.edu/~fredr/7-isa1b.htmhttp://www2.hawaii.edu/~fredr/7-isa1b.htm


21/67

vrea reducerea sau lichidarea acestui rol. Încercarea executivului scoţian de a se deschidesugestiilor privitoare la modul în care ar trebui cercetată identitatea etnică în Scoţia este unexemplu în acest sens. Se propune efectuarea unui sondaj pentru a clarifica ce înseamnă identitatea etnică pentru eventualii respondenţi, cu scopul de a forma categorii pentru

recensământul din 2011. „Cu cât mai exact se cunosc categoriileşi motivele pentru desemnarealor – cu atât mai uşor va fi de identificat modul de abordare a problemelor cu care ele seconfruntă pentru asigurarea egalităţii şanselor.”55 Pe de altă parte, în Noua Zeelandă, definiţiaoficială a etnicităţii s-a schimbat în ultimul secol din „apartenenţă biologică la o rasă” în„afiliere culturală”, iar indivizilor li se permite să aleagă etnia de care apar ţin în funcţie de oserie de criterii care „accentuează caracterul dinamicşi fluid al conceptului”, detaşându-l detradiţionalele „cetăţenie, rudenieşi locul naşterii”. În acest fel este acoperită şansa că ei pot

avea o identitate etnică multiplă şi pot să-şi schimbe anturajul etnic în timp.56Cel mai des identitatea etnică multiplă este asociată cu imigranţii şi refugiaţii. Ei sunt

acei oameni care fie au ales benevol să-şi schimbe mediul de viaţă în căutarea unor beneficiimateriale, fie au fost for ţaţi de către regimul politic să-şi abandonezeţara de origine. În ambelecazuri ei vor nimeri într-un anturaj cultural confuz care necesită un grad sporit de adaptare.Uneori adaptarea este facilitată de comunităţile etnice deja existente înţara gazdă – ceea ce vacontribui la întărirea identităţii sau identităţilor existente, alte ori va fi necesar ă integrarea în

principalul curent societal. Însă rezultatul final va fi că imigranţii vor trebui să funcţioneze într-un spaţiu social care va avea impact diferit asupra identităţii şi comportamentului lor.57 Unefect puternic asupra identificării etnice ulterioare a acestor persoane, precumşi decizia de atransmite copiilor sentimentul de alteritate depinde de gradul de instituţionalizare al grupuluietnic.58

Un caz este prezentat de Halleh Ghorashi care analizează dualitatea identităţiiiranienilor americani din Los Angelesşi a efectelor pe care le au sărbătorile organizate de NIPOC (Reţeaua Profesioniştilor Irano-Americani din Orange County) asupra celei mai maridiaspore iraniene din SUA. Ea încearcă să combată perspectiva esenţialist-primordialistă aidentităţii etnice, precum că ultima ar fi statică şi monolitică, prin de-teritorializarea cadrului dereferinţă. Autoarea vede identitatea caşi proces supus construcţiei, imaginării şi schimbării –

55 „Scottish Executive - Ethnic Identity Data Users”, Data accesării 5 martie 2007 lahttp://www.scotland.gov.uk/Publications/2005/06/22142242/23157 56 „Monitoring Ethnic Inequalities in Health”,Public Health Intelligence, Occasional Bulletin Nr.4, Dataaccesării 7 martie 2007 lahttp://www.moh.govt.nz/moh.nsf/49ba80c00757b8804c256673001d47d0/a4bceba4fe65795bcc256a7700839825/$

FILE/ATTDJSLT/MonitoringEthnicInequalities.pdf 57 Frideres, J.S.,„Imigrants, Integration and the Intersection of Identities”,University of Calgary, pp.11-12, Dataaccesării 5 martie 2007 lahttp://canada.metropolis.net/events/Diversity/Immigration.pdf 58 Ibidem, p.12.

21

http://www.scotland.gov.uk/Publications/2005/06/22142242/23157http://www.moh.govt.nz/moh.nsf/49ba80c00757b8804c256673001d47d0/a4bceba4fe65795bcc256a7700839825/$FILE/ATTDJSLT/MonitoringEthnicInequalities.pdfhttp://www.moh.govt.nz/moh.nsf/49ba80c00757b8804c256673001d47d0/a4bceba4fe65795bcc256a7700839825/$FILE/ATTDJSLT/MonitoringEthnicInequalities.pdfhttp://canada.metropolis.net/events/Diversity/Immigration.pdfhttp://canada.metropolis.net/events/Diversity/Immigration.pdfhttp://www.moh.govt.nz/moh.nsf/49ba80c00757b8804c256673001d47d0/a4bceba4fe65795bcc256a7700839825/$FILE/ATTDJSLT/MonitoringEthnicInequalities.pdfhttp://www.moh.govt.nz/moh.nsf/49ba80c00757b8804c256673001d47d0/a4bceba4fe65795bcc256a7700839825/$FILE/ATTDJSLT/MonitoringEthnicInequalities.pdfhttp://www.scotland.gov.uk/Publications/2005/06/22142242/23157


22/67

dinamic, complexşi hibrid. Sărbătorile şi festivităţile organizate de NIPOC, nu întărescidentitatea originar ă, ci sunt implicate în construirea unei identităţi hibride din punct de vederecultural. „Originea nu este un «punct de plecare», ci unul «de referinţă» pentru proiectarea uneiidentităţi multiple.” Formarea identităţii, în acest caz, se bazează atât pe accentuarea

diferenţelor, cât şi a similitudinilor cu societatea gazdă. „Importanţa trecutului este dată dereconstruireaşi cultivarea ei în prezent.” Identitatea în cazul imigranţilor, reconfigurează trecutul şi îl adaptează la prezent. „Identitatea iraniană prinde forme transnaţionale, nefiindafiliată unei ţări originare”. Ghorashi menţionează că a r ămas profund impresionată dereinventarea culturii iraniene în Los Angeles. Scopul organizaţiei menţionate este bidimensional: politica identităţii care urmăreşte transformarea etnicităţii într-o sursă de„întărire” în noua societate, iar activităţile culturale sunt menite să unească trecutul iranian cu

prezentul american. Astfel, în noul context, se creează o „comunitate imaginar ă” care îşireinventează tradiţiile.59

Necesităţile materiale impun mulţi oameni să-şi găsească un loc de muncă într-o altă

ţar ă, mai prosper ă. În cazul persoanelor care îşi tr ăiesc viaţa în două state datorită faptului că distanţa permite reîntoarcerea relativ frecventă la locurile de baştină, nu poate fi vorba despre oinstituţionalizare şi fortificare a unei comunităţi etnice stabile. Feministele Chicanoaccentuează necesitatea dezvoltării abilităţilor de supravieţuire pentru a tr ăi între două culturi,

înţelegând prin aceasta „menţinerea propriei identităţi etnice sau culturale în timp ce înveţi să te adaptezi la cultura dominantă”. Gloria Anzaldua a fost prima care a sugerat că în procesul„oscilării” între două culturi, se creează o a treia identitate – hibridă. Această identitatedezvoltă o toleranţă faţă de ambiguitatea, inconsistenţele şi contradicţiile pe care chicaneleşimexican-americanele le tr ăiesc în viaţa de zi cu zi. Ea este situată într-un spaţiu de tranziţiecare solicită flexibilitate pentru manevrare între codurile culturaleşi lingvistice.60

Ultimele două texte discutate ofer ă o perspectivă din interior asupra situaţiilor care potinfluenţa într-un fel sau altul percepţia propriei identităţi. În primul caz, fundalul etnic iniţialeste supus adaptării la un construct mixt neataşat teritorial unui spaţiu geografic determinat.Prin crearea organizată a unei identităţi distincte atât de cea originar ă cât şi de identitateagazdă, dar care combină pozitivul ambelor culturi, se creează premisa unei adaptări şi integr ărimai puţin anevoioase. În cel de-al doilea caz, adaptarea graduală la cultura dominantă

59 Ghorashi H., „ How Dual is Transnational Identity? A Debate on Dual Positioning of Diaspora Organizations”,

în: Culture and Organizations,Vol.10, pp.329-340. Data accesării 5 martie 2007www.culcom.uio.no/aktivitet/seminar/pdfs/halleh-ghorashi.pdf 60 Vera H., Esmeralda de los Santos,„Chicana Identity Construction: Pushing the boundaries”,în: Journal ofhispanic Higher Education, Nr.4, 2005, p.103.

22

http://www.culcom.uio.no/aktivitet/seminar/pdfs/halleh-ghorashi.pdfhttp://www.culcom.uio.no/aktivitet/seminar/pdfs/halleh-ghorashi.pdfhttp://www.culcom.uio.no/aktivitet/seminar/pdfs/halleh-ghorashi.pdfhttp://www.culcom.uio.no/aktivitet/seminar/pdfs/halleh-ghorashi.pdf


23/67

presupune atât interiorizarea noii identităţi, cât şi păstrarea celei iniţiale. Rezultatulneintenţionat se manifestă prin dezvoltarea unei identităţi hibride.

„Hibriditatea culturală, în opinia cercetătorilor dinştiinţele sociale, se refer ă la oamenicu «fond (etnic) eterogen». Ea este caracteristică oamenilor care tr ăiesc poziţionări

multiple prin decizia de a tr ăi cu şi în „diferenţă culturală”. Astfel hibriditatea are unsens pluralşi dinamic, diferit de esenţialismul staticşi monolitic.”61

Cu această precizare pare să se contureze o diferenţiere între identitatea etnică multiplă

şi identitatea etnică hibridă, ultima presupunând ascendenţă eterogenă sau combinarea a două culturi în una distinctă de ambele, dar care înglobează anumitele lor elemente. Însă confuzia adevenit stridentă în momentul când am găsit şi o altă modalitate de abordare a conceptului deidentitate etnică multiplă care se refer ă la aceeaşi tendinţă progresivă în societăţile diverse din

punct de vedere etnic. Marry Waters, vorbind despre identitatea etnică multiplă, are în vederecazurile de căsătorii interetnice, din Statele Unite. Ea vede acest lucru caşi rezultat alsuccesului pluralităţii în SUA. În acelaşi timp se atenţionează asupra complicaţiilor care apar înurma r ăspândirii acestui proces. Ele sunt legate de dificultatea identificării etniceşi rasiale acopiilor unor astfel de familii, fapt care creează probleme cercetărilor ce au scop prescrierea politicilor publice menite să amelioreze situaţia unor categorii sociale, indiferent dacă obiectivele cercetării implică utilizarea datelor furnizate de recensământ, identificarea populaţiilor pentru aplicarea politicilor de acţiune afirmativă, sau cercetarea efectelorconstituirii identităţilor de grup.62

Căutările ulterioare au dus la concluzia că nu există o modalitate unică de abordare aconceptelor, cu toate că există încercări continue de a face distincţii pentru a poziţiona celedouă feluri de identităţi într-un mod cât mai inteligibil. Un exemplu ar fi o conferinţă recentă realizată de Centrul de Cercetare a Formelor Culturale în Politica Europeană Modernă (Centrefor Research on the Cultural Forms of Modern European Politics) de la Universitatea dinManchester. Scopul ei a fost elucidarea dimensiunilor spaţiale ale identităţii în Europamodernă.Timothy Baycroft a prezentat un model ambiţios al tiparelor de formare a identităţii hibride înregiunile de frontier ă ale Europei, încercând să argumenteze o distincţie conceptuală întreidentităţile multipleşi identităţile hibride. Doar ultimele sunt sinteze ale unor „straturi” spaţialedistincte care formează unul nou. Alon Confino (Universitatea din Virginia) caşi critică a

61 Ibidem, p.33462 Katkin W. F., Landsman, N., and Tyree A., Beyond Pluralism:„The Conception of Groups and Group Identities in America”, Urbana and Chicago: University of Illinois Press, 1998. p.281.

23


24/67

încercării lui Baycroft a atenţionat asupra faptului că „nici o identitate nu este o insulă în sine.Orice identitate se construieşte prin comparaţie şi transferşi de aceea este din start un hibrid.”63

Discutarea problemelor metodologice în explorarea caracteristicilor formării identităţilorspaţiale în raport cu noţiunea de hibriditate a continuatşi la sfâr şitul aceleiaşi conferinţe. „Din

perspectiva istoriografiei, asumpţia că identităţile multiple pot exista într-o relaţie ierarhică estecel mai bine testată în situaţii de criză şi conflict când actorii sunt for ţaţi să dea prioritate uneiidentităţi în raport cu alta.” Alţi participanţi au fost de părere că identităţile hibride sunt maiuşor de studiat în condiţii de normalitate. Conferinţa nu a reuşit să creeze un consens înabordarea problemelor discutate, însă a creat teme valoroase pentru crearea unei agende decercetări ce ar putea fi programate pentru următorii ani.64

Ca şi exemplificare a distincţiei prezentate de Timoty Baycroft ar putea servi cazul

Sileziei Superioare – teritoriul actual al Poloniei. În această regiune o populaţie între o sută şidouă sute de mii de oameni se declar ă de etnie sileziană, iar aproximativ 70.000 dintre eiconsider ă sileziana drept limbă distinctă de cea Poloneză. Este necesar de menţionat că dacă consider ăm sileziana drept dialect al limbii poloneze, atunci putem spune că este cel maidistinct dialect din Polonia, iar dacă o consider ăm limbă, va fi o limbă puternic influenţată delimbile poloneză, germană şi cehă. Ewa Palenga-Möllenbeck foloseşte conceptul de„transnaţionalitate” pentru a descrie situaţia silezienilor care „sfidează politicile de identitate

ale statelor naţiune”. Autoarea furnizează unele detalii istorice care atestă existenţa uneiidentităţi sileziene distincte încă înainte de al doilea r ăzboi mondial. Unii autori vehiculauideea pierderii identităţii în rândurile acestei populaţii datorită neafilierii lor la o cultur ă, darEwa Palenga-Möllenbeck este de părere că ei şi-au construit o identitate hibridă. „Ei sunt«transimigranţi» care pot să simtă ataşament faţă de mai multeţări.”65

O altă formă de hibriditate etnică – poate cea mai stranie, dar de loc imposibilă, este propusă spre lectur ă de Alison Pryer. Autoarea vede identitatea în general,şi identitatea etnică în particular, drept „un proces de hibridizare în continuă desf ăşurare în care sinele e f ăcut şiref ăcut”. Ea încearcă să-l scoată din „binarităţile fixe de polarizare rasistă între albşi negru,evreuşi ne-evreu”. Relatând propria experienţă de hibriditate tr ăită prin dualitatea naraţiunilor părinteşti, autorul articolului face distincţie dintre două individualităţi care se confruntau între„imaginile de colonişti şi colonizaţi, cetăţeni şi imigranţi, irlandezi şi britanici”. Mesajul

63Centre for Research in the Cultural Forms of Modern European Politics,„Conference report: Municipalism, Regionalism, Nationalism. Hybrid Identity Formations and the Making of Modern Europe”,data accesării 4aprilie 2007, lahttp://www.arts.manchester.ac.uk/cultmep/pastevents/conferencereport/ 64

Ibidem.65 Palenga-Möllenbeck E.,„Transnational Labour Migration between Poland and Germany: The Case of UpperSilesia” , Center for International Relations, 2006, p.1-7, data accesării 16 aprilie 2007, lahttp://www.csm.org.pl/en/files/raports/2006/rap_i_an_0406a.pdf

24

http://www.arts.manchester.ac.uk/cultmep/pastevents/conferencereport/http://www.csm.org.pl/en/files/raports/2006/rap_i_an_0406a.pdfhttp://www.csm.org.pl/en/files/raports/2006/rap_i_an_0406a.pdfhttp://www.arts.manchester.ac.uk/cultmep/pastevents/conferencereport/


25/67

britanic era transmis cu mândrieşi mult fast, pe când cel irlandez se strecura în reprize micişiruşinoase. Astfel, una dintre identităţi care era asociată cu tradiţie, măreţie, cultur ă şi istorieglorioasă a devenit principalul proiect de construcţie a identităţii celor doi copii.66 În acest caz,identităţile conflictuale ale părinţilor au evoluat în decizia de a transmite un mesaj de formare a

identităţii etnice unidimensionalşi monocromatic. Un fenomen similar a fost amintit deYinger, care citează dintr-un sondaj social general efectuat de Albaşi Chamlin. „Respondenţiide etnii mixte, preferau să se identifice doar cu una dintre culturi” ceea ce a însemnat unsemnal în favoarea schimbării opticii folosite pentru cercetarea identităţii etnice, datorită apariţiei conceptului deidentitate t ăcut ă (silenced identity).67 În opoziţie cu identitatea tăcută se află identitatea uciga şă (killer identity).

„Toţi suntem hibrizi culturali – avem identităţi complexe, deoarece individul este

scena pe care se întâlnesc loialităţi diferite. Uneori, aceste loialităţi se confruntă, punând persoana respectivă în faţa unor alegeri dificile. Astfel poate să apar ă «identitateaucigaşă» care impune individul să abandoneze loialităţile multiple în favoarea uneiadintre ele”.68

Acest ultim citat se refer ă la situaţia „coloniştilor”şi „colonizaţilor” din Africa de Sud.Cultura colonizatoare care a prescrisşi transformat identitatea lingvistică a etniilor băştinaşe afost, până la urmă, supusă hibridizării culturale prin intermediul reculului venit de la propriulinstrument de asimilare.

Studiul la care m-am referit mai devreme se axează pe studierea aculturaţieiadolescenţilor imigranţi vorbitori de limbă rusă în Finlanda. 96% dintre ei sunt descendenţi aifamiliilor finlandeze sau mixte, unul dintre părinţi fiind de origine finlandeză, sau cel puţin 2din 4 bunici sunt de origine finlandeză. Din punct de vedere legal ei sunt consideraţi„remigranţi” de legislaţia Finlandei, iar guvernul finlandez s-a angajat puternic, mai ales după destr ămarea Uniunii Sovietice, în acomodarea remigranţilor vorbitori de rusă. Aculturaţia esteconceptul operaţional centralşi se refer ă la indivizii care s-au dezvoltat într-un context cultural,

dar încearcă să-şi restabilească viaţa în altul.69 Inga Jasinskaja-Lahti spune că doar recentidentitatea etnică a fost reintrodusă în cercetarea empirică a aculturaţiei, însă această tendinţă s-a materializat în foarte puţine studii. Autoarea menţionează două dintre ele. Nici una nu găsit

66 Pryer A.,„Orphans: On Hybrid Identities and Absent Narratives”,în: Educational Insights, Vol.8, Nr.2, 2003.Data accesării 5 martie 2007, la http://www.ccfi.educ.ubc.ca/publication/insights/v08n02/aoki/pryer.html 67 Yinger J.M.,op.cit., p.153apud Alba, R.D., Chamlin, M.B.,„A Preliminary Examination of Ethnic Identification Among Whites”,în: American Sociological Review, Nr.48, pp.240-24768 Snyman G.,op.cit., apud Maalouf, A.,“On Identity”,London, The Harvill Press, 2000, p.2669

Jasinskaja-Lahti, I.,„Psychological Acculturaion and Adaptation Among Russian-Speaking Immigrant Adolescents in Finland”,Helsingin yliopiston verkkojulkaisut, Helsinki 2000, p.6 APUDBerry J.W.,„Immigration, Acculturation, and Adaptation”, Applied Psychology: An International Review,46(1), 1997, pp.5-34

25

http://www.ccfi.educ.ubc.ca/publication/insights/v08n02/aoki/pryer.htmlhttp://www.ccfi.educ.ubc.ca/publication/insights/v08n02/aoki/pryer.html


26/67

corelaţii dintre identificarea imigranţilor cu cultura moştenită şi identificarea cu cultura gazdă.Pe de altă parte, una dintre lucr ări a reuşit să găsească corelaţii între identificări şi indicii deadaptare.

În continuare se trec în revistă o serie de factori care influenţează identificarea etnică

multiplă. Unii autori au descoperit prin cercetări empirice faptul că gradul de însuşire aidentităţii etnice este o funcţie a practicii lingvistice. „Uneori limba poate fi atribut critic alidentităţii etnice. Utilizarea, înţelegereaşi, în anumite cazuri, alegerea unei limbi în situaţiiconversaţionale au fost văzute caşi indici critici ai identităţii etnice”.70 Phinney este de părerecă odată cu sporirea competenţei lingvistice, care survine ca rezultat al aculturaţiei, simţulidentităţii de grup se poate schimba.71 Exemplele care ar pune la îndoială această afirmaţie serefer ă la cazurile în care există o identitate etnică bine conturată, dar posedată de persoane care

şi-au pierdut aproape în totalitate aptitudinile lingvistice tipice etniei lor, etnie care devine maidegrabă simbolică.72 Din cele expuse se poate deduce interdependenţa cazurilor cu contextele.Autoarea prezintă o serie de factori suplimentari care ar putea avea influenţă asupra identităţiisau identităţilor etnice printre care se număr ă şi influenţa părinţilor sau diferenţa practicilor desocializare în funcţie de gen.73 Cu existenţa unui număr atât de mare de factori nici nu este demirare faptul că Noelsşi colegii au ieşit la concluzia că indiviziibiculturali însuşesc în măsuridiferite fiecare dintre identităţi.74 Biculturalitatea, după cum o înţelege Phinney, nu se refer ă la

senzaţia subiectivă a indivizilor de a fi însuşit o identitatebicultural ă , ci mai degrabă lacontactul prelungit cu două culturi.75

Sintetizând cele expuse în acest subcapitolşi alăturându-mă opiniilor majoritare, voiformula unele concluzii pe baza cărora am de gând să continui demersulşi să construiescaparatul empiric pentru studiul de caz despre basarabenii de la Cluj. Mai multe date empiricenu au fost prezentate acum deoarece se refereau la cazuri particulare care ar putea fi utile caşireferinţe în discutarea rezultatelor.

Identitatea etnică multiplă se refer ă la coexistenţa a două identităţi ce permitinteracţiunea socială cu persoane din medii culturale distincte. Ambele identităţi coexistă, darse activează în funcţie de contextul în care se află individul. Ea este caracteristică atât

70 Jasinskaja-Lahti, I.,op.cit., p.1371 Jasinskaja-Lahti I.,op.cit p.14,apud Phinney, J.S.,„Ethnic Identity and Acculturation”,Paper presented at theConference on Acculturation, University of San Francisco, 1998.72 Ibidem, p.14.73 Ibidem.74 Ibidem, p.14,apud Noels, K.A., Pon, G., Clément, R.,„Language, Identity and Adjustment. The Role of

Linguistic Self-Confidence in the Acculturation Process”,Journal of Child and Adolescent Psychology, Nr.15(3), pp.246-264.75 Ibidem, apud Phinney, J.S.,„Stages of Ethnic Identity in Minority Group Adolescents”,Journal od EarlyAdolescence, Nr.9, pp.34-49

26


27/67

persoanelor care sunt în situaţia de a însuşi o identitate distinctă de cea moştenită, cât şi persoanelor care moştenesc două culturi distincte caşi rezultat al căsătoriei mixte.

Hibriditatea culturală este rezultatul interacţiunii şi influenţării reciproce a două culturicare se sintetizează într-una singur ă. Hibriditatea etnică poate fi atât rezultatul interiorizări unei

culturi formate într-un mediu descris de hibriditate culturală cât şi ca o consecinţă a oscilăriiîntre două (sau mai multe) culturi.

3.6 Istoria formării şi particularităţ ile identităţ ii etnice în Republica Moldova3.6.1 Incursiuni în realităţ ile etnopolitice recenteÎn această lucrare nu se va analiza tema dreptăţii sau corectitudinii istorice vizavi de

alipirea Basarabiei la RusiaŢaristă în 1812, iar mai apoi la Uniunea Sovietică în 1940şi 1944,

o temă controversată şi dezbătută pe larg în căr ţile de istorie a românilor. În urmărireaobiectivului ne interesează enumerarea unor date istoriceşi statistice relevante pe care acestecăr ţi le pot furniza. Este esenţial să înţelegem procesul de formare a unei identităţi diferite,sursele acestei diferenţe, precumşi măsura în care anumiţi factori pot schimba cursul formăriiidentităţii cetăţenilor din Republica Moldova. Vor fi utile referirile bibliografice careabordează subiectul specificului culturiişi experienţei multietnice a basarabenilor.

Republica Moldova esteţara în care convieţuiesc mai multe etnii, dintre care trei sunt

importante din punct de vedere numeric: moldovenii, ruşii şi ucrainenii. Cele trei populaţii aufost prinse în ultimul deceniu al secolului XX, într-o perioadă de tranziţie în acelaşi timpinteresantă şi stranie: populaţia majoritar ă în întreaga Uniune Sovietică a devenit minoritar ă întoate republicile nou-formate, în afar ă de Federaţia Rusă. Noile state s-au confruntat cu problema reconstruirii identităţii naţionale ale populaţiei majoritare. Republica Moldova, pe dealtă parte, a avut de ales între două realităţi distincte ale etniei populaţiei majoritare. Mişcareanaţională din anii 1989-1992 din Basarabia, a reuşit să legifereze, prin reprezentanţii ei în parlamentul Republicii Moldova „o parte din aspiraţiile lor de neam.”76 Ea a căzut victimă procesului de democratizare, care în prima fază a fost descris de descendenţa în anarhia post-revoluţionar ă, declin economic, r ăzboiul de secesiune Transnistreană, şomaj, ascensiuneagrupărilor criminaleşi cazurilor de nesubordonare civică. În 1994, atacul în justiţie a decizieidin 1991, prin care partidul comunist condus de Vladimir Voronin a fost pus sub interdicţie petot teritoriul republicii,77 a avut drept consecinţă, în doar şapte ani, transformarea atitudiniiiniţiale pro-unioniste într-o politică de apropiere faţă de vechea metropolă şi preluarea

76

Bogoş, D.,„La r ă spântie. Moldova de la Nistru 1917-1918”, întreprinderea editorial poligrafică „Ştiinţa”,Chişinău, 1998, p.182 77 Bruhis, M.,„De la destr ămarea Imperiului Sovietic la restaurarea Imperiului Rus”,editura „Semne”,Bucureşti, 1997, p.241

27


28/67

proiectului sovietic de construcţie a identităţii etnice moldoveneşti. Acest proiect a implicatrepunerea în statut oficial a limbii ruse, schimbarea istoriei românilor cu istoriamoldovenească, declararea limbii moldoveneşti drept limbă de dialog cu structurileinternaţionale78, etc.

Protestul populaţiei faţă de aceste politici a pornit din rândul cadrelor didacticeşi aelevilor, şi a culminat cu manifestaţiile din 2002, iniţiate şi organizate de Partidul PopularCreştin Democrat (PPCD) în frunte cu parlamentarii Iurie Roşca şi Vlad Cubreacov. Acestemanifestaţii au avut efect în prima fază, încetinind procesul de reorganizare în învăţământ şi blocând ideea de redare a statutului oficial limbii ruse. Însă, pe termen lung, Partidul Comunistal Republicii Moldova, datorită stabilităţii economice, a scăderii şomajului, inflaţiei şi ainstabilităţii politice, a reuşit nu numai să-şi continue strategia de „deromânizare”, darşi să-şi

consolideze poziţia în Parlament prin crearea unei alianţe de neconceput în staziologie: PCRMşi PPCD. Folosind un limbaj mai puţin academic – „extrema stângă” s-a aliat cu „extremadreaptă”. Astfel, două partide antagoniste, cu mesaje electoraleşi ideologii absolut diferite, auformat o alianţă de guvernare, al cărei mesaj nu este clar, dar pare a fi un compromis. Dacă aruncăm o privire peste ceişase ani de dominaţie a partidului comunist în Republica Moldova,observăm lupta a două idei: „pro-Rusia”şi „pro-România”, al cărei final s-a materializat înideea „pro-Moldova”, la care voi reveni spre sfâr şitul acestui subcapitol.

3.6.2 Incursiuni în realităţ ile istorice Formarea identităţii moldoveneşti a început cu mult înainte. Anexarea estului

Principatului Moldovenesc în 1812 de către Imperiul Rus, a marcat începutul oficial al unui proces care a durat aproape 200 de ani. În cele ce urmează voi încerca să descriu succint principalele evenimente istorice care au con

Documents

Lucare de Diploma