CRISTIAN MARC ALDEAFACULTATEA DE STIINTE POLITICE, ADMINISTRATIVE SI ALE COMUNICARII

ANUL II, GRUPA 1

CUPRINS

I. Introducere..................................................................................................................2

II. Accepţiuni ale termenului şi evoluţia fenomenului..................................................3

III. Elementele favorizante ale fenomenului corupţiei în România şi consecinţele sale5

IV. Strategii de combatere a corupţiei - măsuri legislative şi instituţionale..................6

IV.1. Legislatie anticorupţie..................................................................................7IV.2. Instituţiile implicate în combatrea corupţiei................................................9

V. Rezultate ale luptei împotriva corupţiei şi percepţia opiniei publice.....................12

VI. Concluzii şi recomandări.......................................................................................15

VII. Anexă....................................................................................................................18

Bibliografie...................................................................................................................20

1

I. Introducere

Corupţia este un fenomen întâlnit în ţări diferite din punct de vedere

economic, cultural şi politic, într-o măsură mai mare sau mai mică, însă nici o ţară din

lume nu este în prezent imună la influenţa distructivă a corupţiei. Corupţia a existat

sub o formă sau alta încă din antichitate, odată cu apariţia primelor forme de

organizare socială, însă „fenomenul corupţiei” este mai vizibil în zilele noastre

datorită campaniilor de presă şi a mijloacelor multiple de mediatizare care au

transformat corupţia într-un subiect de interes maxim pentru public. De asemenea

schimbările economice atât la nivel intern cât şi internaţional au diminuat la rândul lor

gradul de acceptare a corupţiei. Prin urmare este de înţeles de ce combaterea acestui

fenomen a devenit o preocupare atât de importantă.

Problema corupţiei în Romania post-comunistă a constituit unul dintre factorii

ce au îngreunat progresul, procesul de dezvoltare economică şi politică, un element ce

a sabotat din interior drumul şi aspiraţiile României către o intrare în normalitate după

revoluţia din 1989.

Căderea comunismului a reprezentat primul pas către întoarcerea României la

matca europeană, la început prin deschiderea graniţelor şi restabilirea acelor

conexiuni cu statele europene care au făcut posibil transferul treptat de know-how

occidental. Ulterior, raporturile bilaterale cu anumite ţări din Europa au intrat pe

traiectoria impusă odată cu lansarea oficială a procesului de negociere a României cu

Uniunea Europeană. Instituţionalizarea şi sistematizarea acestor relaţii după preluarea

de către România a statutului de ţară candidată a imprimat un anumit ritm şi exigente

noi procesului de reformă politică şi administrativă monitorizat după rigorile tehnice

ale Bruxelles-ului. Cele mai sensibile zone ale reformei administrative, combaterea

corupţiei sistemice şi a rigidităţii structurilor birocratice au fost dintotdeauna capitole

dificile. Analizată din perspectiva cultural-istorică, problema corupţiei este cu atât mai

delicată cu cât românii înşişi recunosc că este o particularitate care face parte din

moştenirea lor culturală, atribuind-o fanarioţilor.

2

II. Accepţiuni ale termenului şi evoluţia fenomenului

În toate etapele istorice de organizare şi evoluţie a omenirii, corupţia

reprezintă mai mult decât o categorie juridică, fiind un fenomen antisocial greu de

definit. În dicţionarul encilopedic Larousse aceasta este definită ca „încalcare gravă a

normelor şi atributelor legale, prin utilizarea abuzivă a puterii publice pentru obţinerea

unor foloase personale necuvenite.” O altă definiţie citată1 de Liviu Radu în „Etica în administraţia publică”

consideră corupţia „un comportament care deviază de la îndatoririle oficiale în scopul

de a obţine caştiguri personale”.

În România întâlnim o definiţie recentă a conceptului de corupţie care se

doreşte a fi foarte cuprinzătoare, încercând parcă să le contopeacscă pe primele două

de mai sus într-una singură apărută într-un raport2 al Transparency International din

anul 2006. Conform acestui raport: „Corupţia reprezintă folosirea abuzivă a puterii

încredinţate, fie în sectorul public fie în cel privat, în scopul satisfacerii unor interese

personale sau de grup.”

Corupţia poate fi analizată din mai multe perspective şi anume: sociologică,

economică, criminologică şi statistică, fiecare dintre aceste dimensiuni oferindu-ne

informaţii despre amploarea fenomenului sau implicaţiile şi consecinţele sociale ale

acestuia.

Corupţia, ca şi concept sociologic, reprezintă expresia unor manifestări ale

degradării morale şi spirituale, afectând opinia publică şi factorii decizionali ai

societăţii. Fenomenul corupţiei presupune activităţi imorale şi ilicite, realizate de

grupuri şi organizaţii publice şi private, dar şi de indivizi cu funcţii de conducere ori

de cei care exercită puterea publică, pentru obţinerea unor avantaje materiale, morale

sau a unui statut social superior. Formele pe care le îmbracă corupţia sunt variate,

pornind de la utilizarea şantajului, a constrângerii, până la mituire, cumpărare de

influenţă, înşelăciune, intimidare, etc. Dimensiunea sociologică a corupţiei furnizează

1 După William L. Richter, Frances Burke şi Jameson W. Doig, “Combating corruption, encouraging ethics”, ASPA Publications, Washington 19902 Transparency International, “Ghid anticorupţie”, Bucureşti 2006

3

informaţii despre cauzele şi condiţiile generatoare de corupţie, despre factorii de risc

în anumite domenii, ducând în final la explicarea proliferării unor activităţi ilegale.

Dimensiunea economică estimează şi evaluează preţul plătit de societate

pentru actele de corupţie, apreciind atât natura cât şi mărimea prejudiciilor cauzate de

acest fenomen.

Dimensiunea criminologică a corupţiei reprezintă o stare de abatere de la

moralitate, cinste şi datorie. Analiza criminologică a acestui fenomen reliefează starea

generală de normalitate şi moralitate a societăţii la un moment dat.

Dimensiunea statistică a corupţiei oferă informaţii în legătură cu amploarea şi

frecvenţa infracţiunilor.

Pentru a ilustra evoluţia infracţiunilor de corupţie şi încercările autorităţilor de

combatere a acestora în perioada 1990-2005 se pot utiliza informaţii furnizate de trei

instituţii implicate în activităţi de cercetare, urmărire penală şi sancţionare a faptelor

de coruptie, respectiv Inspectoratul General al Poliţiei Române, Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casaţie şi Ministerul Justiţiei (statisticile Inspectoratului General al

Poliţiei Române oferă informaţii privind numărul persoanelor cercetate pentru

savârşirea unor fapte de corupţie, cele ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie prezintă situaţia cauzelor soluţionate şi a inculpaţilor trimişi în

judecată, în timp ce datele Ministerului Justiţiei oferă o imagine sugestivă despre

persoanele condamnate definitiv pentru infracţiuni de corupţie).

Analiza statistică a datelor referitoare la infracţiunile de corupţie din perioada

1990-2005 pune în evidenţă existenţa a doua subperioade caracterizate de

tendinţe contrastante. Referitor la evoluţia numărului infracţiunilor de corupţie

cercetate de poliţie remarcăm prezenţa a două tendinţe: prima crescatoare, specifică

perioadei 1991-1997 (+30%), iar a doua descrescatoare, în perioada 1999-2005 (-

10%). Dinamica persoanelor cercetate de poliţie este caracterizată de o evoluţie

oscilantă, perioadele de creştere a numărului de persoane cercetate alternând cu cele

de descreştere. Analiza datelor statistice privind evoluţia numărului cauzelor

soluţionate de catre Parchet pune în evidenţă o tendinţă de creştere în intervalul 1991-

1997, descreştere în intervalul 1998-2002 şi din nou creştere începând cu anul 2003.

În ceea ce priveşte numărul persoanelor condamnate definitiv pentru infracţiuni de

corupţie, analiza modificărilor procentuale relevă o tendinţă de creştere pentru

intervalul 1991-1997 de +28,7% şi de scădere pentru anii 1998-2003 în cuantum de -

6,7%. În ultimii ani se remarcă desemenea o creştere semnificativă a numărului

4

persoanelor condamnate din rândul funcţionarilor cu atribuţii de control, comparativ

cu anii precedenţi.

III. Elementele favorizante ale fenomenului corupţiei în România şi consecinţele sale

Relaţia corupţie democraţie trebuie analizată pornind de la adevărul că

dezvoltarea democraţiei nu este de natură să elimine corupţia politică, situaţie în care

trebuie identificate acele pârghii ale sistemului democratic care o încurajează, pentru a

se acţiona asupra lor.

În România cauzele cele mai importante care determină şi întreţin fenomenul

de corupţie sunt:

din punct de vedere subiectiv, starea de frustrare marcată de dificultatea

de a face faţă competiţiei, de dorinţa de mai bine pe fundalul care nu a indicat decât în

mică măsură mijloacele legale de realizare a bunăstării personale.

inflaţia legislativă ce demonstrează incoerenţa politicilor economice ale

statului de drept, reprezentând unul din factorii ce favorizează criminalitatea.

sărăcia, negarea ordinii sociale, criza de autoritate, răsturnarea bruscă şi

dramatică a sistemului de valori, favorizează de asemenea fenomenul corupţiei.

un rol semnificativ au campaniile electorale: modul de finanţare al

partidelor politice, care fac tot posibilul să promoveze interesele finanţatorilor. Mass-

media naţională şi internaţională a pus în lumină de mai multe ori grupurile de

interese care promovează anumite pachete legislative.

crima organizată care joacă un rol important în amplificarea corupţiei

prin cooptarea şi coruperea înalţilor oficiali.

Consecinţele perpetuării acestor nefaste stări de fapt în România sunt deosebit

de nefavorabile, cu consecinţe grave pe plan social, economic, dar şi al relaţiilor

internaţionale. Câteva dintre acestea sunt:

insuficienta dezvoltare economică datorată distribuţiei iraţionale a

resurselor şi cheluielilor;

diminuarea considerabilă a investiţiilor;

5

scăderea încrederii în guvern şi în instituţiile sale, ce poate conduce în

final la instabilitate politică;

încurajarea economiei subterane, activităţilor neproductive, duce la

slăbirea sistemul financiar şi afectează calitatea serviciilor;

prin coruperea funcţionarilor publici poate fi discreditat orice program

de redresare şi dezvoltare;

descurajarea investitorilor străini şi deturnarea fondurilor primite ca

ajutoare internaţionale.

Corupţia generează sărăcie, iar sărăcia duce la creşterea nivelului corupţiei. Ea

generează inegalitate, dar şi erodează încrederea populaţiei în instituţiile statului. Se

formează un cerc vicios în sensul că traficul de influenţă, corupţia şi neîncrederea se

alimentează una pe cealaltă.

IV. Strategii de combatere a corupţiei - măsuri legislative şi instituţionale

Fenomenul corupţiei a fost identificat în societate şi criticat încă din perioada

imediat următoare revoluţiei din decembrie 1989, dar măsurile legislative importante

de combatere a acesteia au început să fie luate atunci când criticile au început să vină

şi din afara ţării. Aderarea României la organisme internaţionale precum NATO şi

Uniunea Eurpeană a fost condiţionată şi de începerea unei lupte împotriva corupţiei la

nivel instituţional.

Într-o primă etapă, între anii 1990 şi 1993, instituţiile statului s-au implicat

într-o mică măsură în combaterea actelor de corupţie, dar dupa această perioadă se

poate remarca o intensificare a acţiunilor instituţiilor abilitate în instrumentarea

cauzelor de corupţie, îndeosebi după ce aceste instituţii au trecut printr-o perioadă de

reorganizare (este, de exemplu, cazul poliţiei a cărei activitate a fost organizată

conform prevederilor din Legea nr. 26 din 12 mai 1994). De asemenea, după această

perioadă, s-au intensificat eforturile legiuitorului de a îmbunătăţi cadrul legislativ,

lărgindu-se sfera faptelor de corupţie prin incriminarea şi sancţionarea unor noi fapte

de corupţie.

Una dintre măsurile cele mai importante adoptate de Guverul României este

Strategia Naţională Anticorupţie elaborată în 2005, care structurează lupta împotriva

6

corupţiei pe trei mari planuri: prevenire, combatere şi cooperare internă şi

internaţională. Cu alte cuvinte, mai întâi trebuie lucrat la stabilirea unui standard,

unui set de norme privind integritatea ce trebuie aplicat pentru diverse sectoare ale

societăţii cum ar fi adminstraţia şi justiţia, dar şi educaţia sau sănătatea şi pune accent

pe de-o parte pe prevenire – campanii de informare şi educare şi crearea unui cod de

bune practici în sectorul public şi mediul de afaceri care să ducă la ridicarea nivelului

de integritate în societatea românească.

Cea de-a doua etapă sintetizată în Strategia Naţională Anticorupţie o reprezintă

combaterea practicilor ce deviază de la acest cod de bune practici, şi are drept punct

de plecare crearea sau perfecţionarea instituţiilor şi legislaţiei de combatere a corupţiei

mergând până la acţiunea propriu-zisă de combatere a corupţiei.

În fine, ultima parte a planului guvernamental conţine o strategie pentru

îmbunătăţirea coordonării interne şi a cooperării internaţionale.

IV.1. Legislatie anticorupţie

Anul 2006 a fost un an crucial pentru România, care a trebuit să facă eforturi

semnificative pentru a atinge nivelul de pregătire cerut de criteriile de aderare la

Uniunea Europeană. După cum se ştie, lupta împotriva corupţiei a fost unul din

domeniile principale în care Comisia Europeană a monitorizat România, cu atât mai

mult cu cât, încă din anul 2005, ţării noastre i-a fost aplicată o clauză de salvgardare

specială,  care ar fi putut să ducă la amânarea aderării cu un an, în cazul constatării

unor deficienţe serioase în îndeplinirea angajamentelor vizând lupta împotriva

corupţiei. Legislaţia naţională privind corupţia a suferit modificări şi completări

semnificative în mod special în ultimii ani.

În ciuda problemelor şi deficienţelor de aplicare a legilor, acum există un

cadru legislativ funcţional care permite în mod specific sesizarea, urmărirea şi

sancţionarea faptelor de coruţie.

Pentru reducerea situaţiilor de risc privind comiterea faptelor de corupţie au

fost adoptate o serie de acte normative care să încurajeze dezvoltarea unui mediu

social mai sigur.

Astfel Legea nr. 140/1996 Codul Penal al României, cu completările

ulterioare, incriminează în capitolul privitor la infracţiunile de serviciu sau în legatură

7

cu serviciul, un număr de patru infracţiuni de corupţie – respectiv darea de mită,

luarea de mită, primirea de foloase necuvenite şi traficul de influenţă (art. 254-257).

Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de

corupţie astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri

pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitaţilor publice, a funcţiilor publice

şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, reglementează patru

categorii de infracţiuni care se circumscriu sferei faptelor de corupţie: infracţiuni de

corupţie, infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiuni aflate în legatură

directă cu infracţiuni de corupţie sau infracţiuni asimilate acestora precum şi

infracţiunile îndreptate împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene.

Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Legea nr. 622/2002 privind protecţia martorului.

Pentru a se evita utilizarea fondurilor ilicite, a fost adoptată legea nr. 43/2003

privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, care

reglementează o serie de aspecte privind sursele de finanţare a activităţii unui partid,

controlul finanţării activităţii partidelor politice, precum şi limitele maxime ale

cheltuielilor acestora.

Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică

stabileşte regulile procedurale minimale aplicabile pentru asigurarea transparenţei

decizionale în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, având ca

scop sporirea responsabilităţii şi transparenţi administraţiei publice precum şi

stimularea participării cetăţnilor în procesul decizional. Principiile care stau la baza

acestei legi sunt: informarea prealabilă, consultarea şi participarea activă a cetăţenilor

la deciziile administrative şi elaborarea proiectelor de acte administrative.

Legea nr. 161/2003 a creat cadrul juridic eficient pentru prevenirea marii

corupţii şi asigurarea unei bune guvernări.

Legea nr. 7/2004 privind codul de conduită al funcţionarilor publici

reglementează normele de conduită profesională a funcţionarilor publici, având ca

obiectiv creşterea calităţii serviciului public, o bună administrare în realizarea

interesului public şi eliminarea birocraţiei excesive.

Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor.

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Legea nr. 371/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Legea nr. 480/2004 pentru modificarea Codului de Procedură Penală.

8

Legea nr. 571/2004 pentru protecţia personalului din instituţiile şi autorităţile

publice care semnalează încalcarea legii.

Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei şi

unele măsuri adiacente.

IV.2. Instituţiile implicate în combatrea corupţiei

Trecerea la economia de piaţă şi descătuşarea iniţiativei private, pe fondul

unui aparat birocratic învechit, au făcut ca fenomenul corupţiei să prolifereze într-o

multitudine de noi domenii, cum sunt, spre exemplu, cele financiar-bancare, vamale,

comerciale, al privatizării agenţilor economici cu capital de stat ş.a.

De asemenea, corupţia din Poliţie, Justiţie, aparatul de control al statului etc. a

pus sub semnul întrebării capacitatea unor instituţii publice de a participa în mod

efectiv la lupta împotriva marii corupţii.

La semnalele primite deopotrivă din partea organismelor internaţionale cât şi

din rândul societăţii româneşti, Guvernul României a elaborat un program pe baza

căruia să fie organizată şi implementată lupta împotriva corupţiei.

Eficientizarea luptei împotriva corupţiei presupune orientarea instituţiilor şi

organelor statului angrenate (organele de poliţie, procurori, judecători, Garda

Financiară, Oficiul Naţional pentru prevenirea corupţiei şi spălarea banilor) înspre

planurile: politic, juridic şi social-cultural. Ţinta corupţiei au devenit toate instituţiile

statului ce servesc la aplicarea legii, controlul graniţelor naţionale, agenţiile de

emigrare, serviciile militare, unităţile vamale, poliţia, etc. Printre mijloacele de

combatere a corupţiei pot fi enumerate saupravegherea electronică, operaţiunile sub

acoperire, procedurile noi de investigare, protecţia şi imunitatea martorilor.

După cum este precizat în majoritatea rapoartelor de monitorizare a luptei

anticorupţie din România, problema actuală nu este neapărat lipsa aparatului

instituţional sau legislativ, ci dificulatatea cu care acesta este utilizat sau aplicat.

Astfel, o prezentare a strategiilor guvernamentale este utilă, dar de la strategie până la

implementare s-a dovedit în timp că este un drum uneori prea lung.

 În acest context au fost înfiinţate instituţi cu rol în prevenirea şi combaterea

corupţiei, precum Parchetul Naţional Anticorupţie (P.N.A.), ulterior transformat în

Direcţia Naţională Anticorupţie (D.N.A.), Agenţia Naţională de Integritate (A.N.I.),

Corpul de Control al Primului Ministru, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea

9

şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (A.N.R.M.A.P.), Curtea de Conturi, Avocatul

Poporului.

Instituţiile cu responsabilitatea cea mai mare în ceea ce priveşte combaterea şi

sancţionarea corupţiei sunt D.N.A. şi recent înfiinţata A.N.I..

Direcţia Naţională Anticorupţie, înfiinţată iniţial sub numele de Parchetul

Naţional Anticorupţie prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.43/2002, este

organul judiciar cu rolul central în combaterea corupţiei pentru că de asigurarea

deplinei sale funcţionalităţi, a lipsei de partizanat a anchetelor sale, de obţinerea unor

rezultate concrete în cauzele vizând infracţiuni de corupţie la nivel înalt a depins, în

mare măsură, credibilitatea eforturilor anticorupţie depuse de România.

Rapoartele Comisiei Europene din 2003 şi 2004, prezentau corupţia drept „o

problemă serioasă şi extinsă care afectează aproape toate aspectele societăţii”.3 Faptul

că în ciuda campaniei naţionale anticorupţie iniţiate în 2003, şi a eforturilor începute

anterior acesteia, raportul din 2004 nu prezenta nici o diferenţă în ceea ce priveşte

nivelul de percepţie al corupţiei faţă de 2003, a reprezentat un semnal de alarmă

pentru autorităţile române. Aplicarea propriu-zisă a diverselor si numeroaselor

strategii apare ca problema centrală în încetinirea procesului de combatere a corupţiei.

În raportul din 2004 era precizat fapul ca lupta împotriva corupţiei este

împiedicată chiar de către instituţiile care sunt însărcinate cu aplicarea măsurilor

legale, în rândul cărora se regăsesc „probleme de integritate”. Înca o dată apărea ca

problemă nu lipsa, ci ineficienţa sau chiar incorectitudinea instituţiilor responsabile cu

lupta anitcoruptie. În plus, cu toate că au fost adoptate, măsurile din cadrul strategiei

naţionale anticorupţie acestea au avut un „efect limitat”. Acelaşi raport reclama slaba

coordonare în rândul instituţiilor implicate în lupta anticorupţie, ceea ce duce evident

la o eficienţă redusă şi în cazul întregului proces.

În urma restructurărilor care au vizat cadrul instituţional, statutul şi funcţiile

D.N.A.4, instituţia are acum structura, competenţele şi puterile necesare exercitării

eficiente a misiunii sale de luptă împotriva corupţiei la nivel înalt.

Principalele coordonate pe care s-a axat strategia Direcţiei Naţionale

Anticorupţie în anul 2006 au fost îmbunătăţirea capacităţii instituţionale, dezvoltarea

capacităţii operaţionale, îmbunătăţirea cooperării internaţionale şi a cooperării cu

celelalte organisme implicate în lupta împotriva corupţiei, inclusiv cu direcţia

3 Raportul Comisiei Europene, 20044 Reformă începută în luna octombrie 2005 şi finalizată în anul 2006

10

specializată în lupta împotriva crimei organizate, astfel încât să se asigure creşterea în

continuare a numărului rechizitoriilor, punerilor sub acuzare, condamnărilor şi a

sentinţelor descurajatoare pentru consolidarea progresului înregistrat şi transmiterea

unui puternic semnal către întreaga comunitate privind ireversibilitatea acestui proces.

Rezultatele obţinute de Direcţia Naţională Anticorupţie  în cursul anului 2006

şi profesionalismul anchetelor sale, au fost apreciate în mod deosebit de experţii

europeni, acestea fiind reflectate pozitiv în concluziile celor două Rapoarte de Ţară

elaborate de Comisia Europeană pentru România şi Bulgaria anul trecut.

Direcţia Naţională Anticorupţie a încetat să se mai ocupe de cazurile de

corupţie mică şi şi-a îndreptat atenţia către cazuri de mare şi medie corupţie, iar

cantitatea şi calitatea investigaţiilor nonpartizane a crescut considerabil în comparaţie

cu perioada anterioară.

Numai în anul 2006 au fost soluţionate 1.092 de cauze dintre care în 127 s-a

dispus trimiterea în judecată, faţă de 111 în 2005. În cele 127 de cauze în care s-au

întocmit rechizitorii, au fost trimişi în judecată 360 de inculpaţi, din care 33 în stare de

arest preventiv (faţă de 744 de inculpaţi, din care 36 în stare de arest preventiv),

pentru săvârşirea a 929 de infracţiuni, după cum urmează:o 157 - luare de mită o 48 - dare de mită o 78 - trafic de influenţăo 1 - primire de foloase necuveniteo 6 - infracţiuni prevăzute de art.61 din Legea nr.78/2000, modificată şi completatăo 103 - infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, dintre care: 3 - stabilirea unei valori

diminuate a bunurilor; 30 - creditare cu încălcarea legii; 20 - utilizare a creditelor în alte scopuri; 8 - obţinere de foloase necuvenite de către persoane cu funcţii de control; 10 - efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia îndeplinită; 2 - folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii; 6 - folosire a influenţei ori autorităţii; 3 – şantaj şi 21 - abuz în serviciu

o 215 - infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, din care: 2 - tăinuirea bunurilor; 19 - asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni; 148 - fals şi uz de fals; 7 - spălare a banilor; 19 - abuz în serviciu contra intereselor publice; 11 - evaziune fiscală; 7 - bancrută frauduloasă şi 2 - nerespectarea regimului armelor de foc şi al muniţiilor

o 32 - infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europeneo 289 - alte infracţiuni.Prejudiciul total reţinut în rechizitorii a fost de peste 170.600.000 RON.

Cea de-a doua instituţiei cu rol determinant în combaterea fenomenului

corupţiei este Agenţia Naţională de Integritate (A.N.I.). Agenţia a fost înfiinţată prin

adoptarea şi promulgarea Legeii nr.144/2007 care stabileşte normele de organizare şi

funcţionare ale acesteia. Instituţia are rolul de a organiza în mod unitar şi

instituţionalizat activitatea de control al averilor dobândite în perioada exercitării

mandatelor sau a îndeplinirii funcţiilor publice şi a verificării conflictelor de interese,

11

precum şi de sesizare a incompatibilităţilor, în vederea exercitării funcţiilor şi

demintăţilor publice în condiţii de imparţialitate, integritate şi transparenţă.

O lună mai târziu, în iunie 2007, această lege a fost modificată şi completaă

prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 49/2007.

Deşi în proiectul de lege care a plecat de la Guvern această institiţie urma să

constituie o armă puternică împotriva corupţiei în funcţiile publice, în momentul

adoptării ei de către Parlament ea şi-a pierdut aproape toată forţa. Legea a fost radical

modificată în plenul celor doua Camere în sesul limitării atribuţilor şi instrumentelor

sale de acţiune sale.

Un aspect important pentru actul normativ era autonomia Agenţiei Naţionale

de Integritate şi statutul directorului ei. Dacă în textul iniţial al legii Agenţia de

Integriate era un organism independent, fără subordonare politică, în varianta finală ea

intră sub controlul parlamentar, mai exact al camerei superioare - Senatul. Trebuie

menţionată şi incompatibilitatea avocat – parlamentar care nu se regăseşte în legea

ANI deşi a fost modificată la scurt timp de la promulgare de o ordonanţă

guvernamentală. Inspectorilor de integritate le-au fost limitate puterile în urma

dezbaterilor din Camera Deptaţilor - pentru a evalua averea unui demnitar aceştia

trebuie să facă expertize, dar numai dacă cel cercetat este de acord.

Agenţia Naţională de Integritate, în forma actauală de funcţionare are

instrumente de verificare a averilor, dar nu este o armă viabilă în lupta împotriva

corupţiei. Înfiinţarea acestei instituţii pare să fii fost mai degrabă doar o măsură ce

trebuia bifată în procesul de reformă în justiţie pentru a evita o eventuală clauză de

salvgardare pe domeniul justiţiei.

V. Rezultate ale luptei împotriva corupţiei şi percepţia opiniei publice

Efectele măsurilor adoptate în vederea luptei împotriva corupţiei au început să

se vadă în ultimii ani dacă avem în vedere activitatea instituţiilor însărcinate cu

combaterea acestui fenomen. Totuşi, dacă luăm în considerare opinia publică cu

privire la lupta instituţionalizată împotriva corupţiei, aşa cum reiese din ultimul raport

al Transparency International5, România are cel mai scăzut indice de percepţie a

5 Conform Indicelui de Percepţie a Corupţiei 2006, România a depaşit cu o zecime punctajul ţărilor unde corupţia este percepută drept generalizată şi care au obţinut un punctaj egal sau mai mic de 3

12

corupţiei (IPC6) (anexa 1, pag.18), rezultat a cărui cauză principală este ritmul lent de

implementare a reformelor anticorupţie.

Corupţia este percepută ca fiind cea mai gravă problemă socială a României,

situându-se înaintea altor probleme sociale cu care se confruntă populaţia, cum ar fi:

sărăcia, lipsa locuinţelor şi a locurilor de muncă, birocraţia excesivă etc.

În percepţia publică, corupţia poate fi neagră, gri sau albă spune J.A. Gardiner

în „Definiţia corupţiei – Raport la cea de a V-a Conferinţă internaţională

anticorupţie”.

Corupţia neagră subzistă atunci când actul este condamnat atât de opinia

publică cât şi de elitele societăţii dorindu-se pedepsirea lui. Corupţia gri există atunci

când numai unii membrii ai societăţii, şi anume elitele, doresc pedepsirea actului

ilicit. Corupţia albă apare atunci când atât elitele cât şi opinia publică nu sprijină

încercarea de pedepsire a unor forme de corupţie (de exemplu: lobby-ul).

Corupţia este definită de populaţie ca având o amploare şi intensitate deosebite

în momentul de faţă. Fenomenul este perceput din mai multe perspective.

Perspectiva normativă este predominantă şi identifică acest fenomen cu

obţinerea unor avantaje materiale sau morale din exercitarea unor funcţii publice.

Perspectiva politică este prezentă datorită implicării în acest fenomen a unor

persoane care exercită funcţii politice sau publice, obţinând avantaje substantţiale de

pe urma acestora.

Din perspectiva socială corupţia este considerată ca fiind principalul factor

care a determinat polarizarea societăţii româneşti la doua extreme: cei saraci - care

formează marea majoritate a populaţiei României şi care continuă să creadă în

virtuţile moralităţii şi respectării legalităţii şi cei bogaţi (sau în curs de a se îmbogăţi)

- între care se numară cei favorizaţi de putere sau autorităţi ori care se identifică cu

acestea. Aceştia ignoră moralitatea sau legalitatea, utilizând pentru satisfacerea

intereselor personale tot felul de mijloace ilicite între care, corupţia şi frauda.

Între cauzele principale ale corupţiei estimate în general de populaţie se

numară cele care privesc factorii politici şi economici precum: dorinţa celor de la

putere de a se îmbogăţi rapid asociată cu lipsa de interes a acestora de a lupta efectiv

împotriva corupţiei ca şi nivelul scăzut al salariilor celor care lucrează în sectorul

puncte din maxim 10 posibile. România a obţinut numai 3.1 puncte in 2006, punctaj cu o zecime superior celui de anul trecut (3.0 în 2005), prin comparatie cu Bulgaria, care a obtinurt 4.0 puncte.6 IPC este un indice complex, care reflectă percepţia oamenilor de afaceri şi a analiştilor de ţară, străini sau naţionali.

13

public. Majoritatea persoanelor consideră că guvernele care s-au succedat în perioada

de tranziţie nu au reusit să reducă simţitor corupţia, ea fiind considerată o adevarată

maladie socială care afectează nivelul de viaţă al oamenilor. În urma a numeroase

studii asupra corupţiei reiese faptul că populaţia se simte cel mai mult afectată în mod

personal de faptele de corupţie în relaţia pe care o are cu unele instituţii publice, cum

ar fi cele din sănătate, administraţie publică, vamă, şcoală, poliţie, barou de avocaţi

etc., dar fenomenul de corupţie se manifestă şi în realizarea actului de justitie prin

presiunile politice şi de altă natură asupra magistraţilor, încercarile de corupere a

unor magistraţi şi traficul de influenţă exercitat de unii avocaţi pe lângă magistraţi.

În ceea ce priveşte prevenirea şi controlul corupţiei, cele mai eficiente

instituţii sunt percepute de majoritatea populaţiei ca fiind: Direcţia Naţională

Anticorupţie, mass-media, justiţia si poliţia.

Un studiu important se regăseşte în raportul de evaluare a politicilor

anticorupţie ale guvernului României realizat de Freedom House la solicitarea

Ministerului Justiţiei în anul 2005. În paginile acestui amplu studiu, se regăsesc

observaţii referitoare la toate nivelurile implicate în lupta anticorupţie, dar şi o

importantă secţiune ce prezintă principalele aspecte pozitive şi negative referitoare la

eforturile făcute.

Rezultatul luptei împotriva corupţiei, aşa cum reiese şi din raportul Comisiei

Europene, este neconcordant sau mai bine zis există o diferenţă între strategiile

guvernamentale şi aplicarea acestora propriu-zisă. Un alt aspect negativ este unul ce a

constituit o temă de dezbatere intensă în societatea românească în ultimul timp, şi

anume lipsa independenţei politice şi profesionale a procurorilor. Freedom House

denunţă acest punct ca fiind cu adevărat problematic în procesul anticorupţie. De

asemenea, ca puncte negative studiul menţionează slaba coordonare dintre

organismele de control şi parchet, precum şi neutilizarea instrumentelor

administrative de combatere a corupţiei.

Pe lângă aspectele negative, putem însă găsi şi câteva aspecte ce sunt

recunoscute ca fiind pozitive. Consolidarea societăţii civile româneşti, şi rolul

crescând al acesteia în prevenirea corupţiei este principalul aspect pozitiv remarcat de

Freedom House. Prin solicitarea liberului acces la informaţii de interes public, şi prin

promovarea declaraţiilor detaliate de avere, organizaţiile societăţii civile au contribuit

la creşterea gradului de conştientizare asupra fenomenului corupţiei în România.

14

Campaniile de informare „Coaliţia pentru un parlament curat”7 şi „Nu da şpagă”8 au

constituit în opinia Freedom House un succes în ridicarea gradului de informare

privind integritatea atât la nivelul societăţii civile cât şi la nivel politic.

În acelaşi timp, susţinerea inclusiv finaciară a organizaţiilor non-

guvernamentale este precizată ca o recomandare pentru Guvernul Romaniei,

menţionandu-se că acestea se bucură de un apreciabil grad de încredere în rândul

populaţiei. Alt aspect pozitiv prezent în raportul Freedom House este progresul

privind prevenirea corupţiei în rândul demnitarilor, prin suspendarea imunităţii

foştilor miniştri şi prin adoptarea versiunii îmbunătaţite a declaraţiei de avere.

Astfel sunt semnalate progrese semnificative, dar şi întârzieri şi

disfuncţionalităţi grave în procesul de prevenire şi combatere a coruptiei din România.

Un alt document ce a avut un impact semnificativ în opinia publică din

România a fost cel al organizaţiei Transparency International, Ghidul Anticorupţie.

Realizat în anul 2006 sub forma unui ghid, acesta prezintă principalele cazuri în care

se poate vorbi despre corupţie, precum şi legislaţia şi practicile guvernamentale în

acest domeniu. Corupţia ca o problema pentru cetăţean este conceptul cu care

operează acest ghid, abordarea aceasta având menirea de a dezvolta un curent de

opinie anticorupţie, şi o cunoaştere mai bună a „pagubelor” aduse de aceasta,

elemente fără de care o lupta pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul

populaţiei nu poate reuşi.

VI. Concluzii şi recomandări

Corupţia este considerată un aspect negativ major, ca o „boala” a societăţii

romaneşti de tranziţie. Corupţia subminează eficienţa şi legitimitatea instituţiiilor

statului şi limitează dezvoltarea economică a României”9. În plus, percepţia corupţiei

la nivel înalt contribuie la decăderea nivelului şi aşa scăzut de încredere a cetăţenilor

faţă de instituţiile statului. În mod unanim se recunoaşte că lupta împotriva corupţiei

trebuie să constituie unul dintre principalele puncte pe agenda publică a României, în 7 Acestă campanie a avut drept scop informarea cetăţenilor cu privire la integritatea candidaţilor înscrişi pe liste la alegerile parlamentare din noiembrie 2004, fiind menţionaţi candidaţii ce au fost implicaţi în diverse scandaluri.8 Iniţiată de Fundatia Concept, Oops Media si Transparency Interntional această campanie a fost menită spre a avertiza prin intermediul mass-media populaţia asupra efectelor negative pe care le are practica de dare de mită.9 Raportul 2003

15

vederea unei alinieri la o normalitate din punct de vedere politic, social şi economic ,

şi la armonizarea efectivă a societăţii romaneşti cu practicile europene.

Deasemenea, de actualitate este şi procesul de reformă in justiţie, cu toate

dezbaterile şi controversele pe care le generează, care ar putea contribui la o mai mare

eficienţă în lupta impotriva corupţiei. Dar rezultatele tuturor acestor eforturi vor putea

fi văzute şi evaluate abia peste o perioadă considerabilă de timp. În orice caz, de

aceste rezultate vor depinde in mare măsură şi celelălte domenii în care România s-a

angajat, faţă de partenerii europeni dar şi faţă de proprii cetăţeni, să facă progrese

semnificative. Un numar de cazuri intens mediatizate (cazul rafinăriei Rafo, cazul

Petromidia, mătuşa Tamara, etc.) dau impresia unei oarecare intensificari în

activitatea anticorupţie.

Pentru un parcurs mai bun în lupta împotriva corupţiei în condiţile în care

există o bază legisltativă şi instituţională încă nefinalizată s-ar putea lua mai multe

măsuri în plan educaţional, administrativ şi coercitiv:

Înăsprirea legislaţiei actuale în sensul eficientizării procedurilor de control

pentru identificarea abuzurilor şi sancţionarea lor. Elaborarea unor proiecte legislative

care să asigure incriminarea coordonată şi sistematică a corupţiei naţionale şi

internaţionale.

Aplicarea cu rigoare a legislaţiei în vigoare indiferent de persoană sau statutul

acesteia.

Aplicarea unor forme de justiţie restaurativă în pedepsirea faptelor de corupţie

şi trafic de influenţă, precum munca în folosul comunităţii.

Accentuarea rolului educaţiei civice şi morale în sistemul educaţional.

Publicarea corectă a declaraţiilor de avere.

Specializarea persoanelor şi organismelor implicate în lupta pentru combaterea

corupţiei şi dotarea acestora cu mijloacele necesare exercitării funcţiilor lor.

Strângerea relaţiilor de cooperare între instituţiile şi organismele care au ca şi

obiect de activitate lupta împotriva corupţiei.

Asigurarea independenţei şi autonomiei persoanelor abilitate cu prevenirea,

anchetarea, urmărirea şi sancţionarea infracţiunilor de corupţie, care trebuie să fie

libere de orice influenţă incompatibilă cu statutul lor şi să dispună de mijloacele

adecvate pentru obţinerea lor.

16

Limitarea oricărei imunităţi în ceea ce priveşte anchetarea, urmărirea şi

sancţionarea infracţiunilor de corupţie numai la ceea ce este necesar într-o societate

democratică.

Îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie şi sporirea eficienţei şi

responsabilizării sistemului judiciar.

Rezolvarea problemelor legate de subdimensionarea schemelor de personal şi

a problemelor legate de nivelul scăzut de salarizare în aparatul administrativ şi în

sistemul judiciar.

Acestea sunt unele dintre principalele căi de acţiune care dacă ar fi întreprinse

ar putea determina o scădere a dimensiunilor fenomenului corupţiei din ţara noastră.

Dar nu absenţa strategiilor şi planurilor este problema, ci de cele mai multe ori

aplicarea, implementarea acestora se dovedeşte a fi o sarcină prea dificilă pentru

autorităţi.

Necesitatea combaterii acestui fenomen este direct legată de importanţa

esenţială a credibilităţii ţării. Vocea României ca nou stat membru al Uniunii nu ar fi

la fel de sonoră, iar poziţiile exprimate de acesta nu ar cântări la fel de greu în

condiţiile în care România nu se debarasează de imaginea de ţară coruptă,

demonstrând că are instrumente suficient de puternice pentru a reduce sau a ţine sub

control acest fenomen. Recuperarea credibilităţii României ar putea avea un impact

major asupra fructificării oportunităţilor de afirmare naţională prin creşterea încrederii

cetăţenilor în reprezentanţii lor, şi internaţională prin posibilitatea de a introduce o

viziune asupra viitorului Uniunii Europene şi a celorlalte organisme internaţionale din

care face parte, sau de a contribui cu puncte de vedere legate de priorităţile şi

direcţiile reformării proiectului său politic şi instituţional.

17

VII. Anexă

Conform datelor publicate de Transparency International în 2006, într-un clasament format din toate ţările membre ale UE şi ţările candidate sau aspirante, România se situează pe ultimul loc (29), ceea ce o face cea mai coruptă ţară din eşantionul studiat.Trebuie menţionat faptul că Indicele Percepţiei Corupţiei se măsoară pe o scară de la 1 la 10, 10 însemnând gradul cel mai scăzut de corupţie.

Locul in topul corupţiei

în Europa

Ţara Locul în topul mondial

al corupţiei

Indicele Percepţiei

Corupţiei (CPI)

1 Finlanda 2 9.6

2 Danemarca 4 9.5

3 Suedia 6 9.2

4 Austria 10 8.7

5 Olanda 11 8.6

6 Marea Britanie 11 8.6

7 Luxembourg 13 8.5

8 Germania 16 8.2

9 Franta 18 7.5

10 Belgia 19 7.4

11 Irlanda 19 7.4

12 Spania 23 7.0

13 Malta 25 6.6

14 Portugalia 26 6.5

15 Estonia 27 6.4

16 Slovenia 31 6.1

17 Cipru 37 5.7

18 Ungaria 40 5.0

19 Italia 40 5.0

20 Lituania 44 4.8

18

21 Republica Ceha 47 4.3

22 Grecia 47 4.3

23 Slovacia 47 4.3

24 Letonia 51 4.2

25 Bulgaria 55 4.0

26 Turcia 65 3.5

27 Polonia 70 3.4

28 Croatia 70 3.4

29 Romania 85 3.1

19

Bibliografie

1. Mogaldea Ioan I., „Corupţia în România”, Editura Majadahonda, Bucureşti

1998

2. Ştefan Crişu, „Legislaţie românească anticorupţie”, Editura Argessis Print,

Bucureşti 2003

3. Legilaţia Corupţiei şi evziunii fiscale, Editura Moroşan 2006

20

4. Emilia Mădulărescu, „Traficul de influenţă: Studiu de doctrină şi

jurisprudenţă”, Editura Hamangiu, Bucureşti 2006

5. Nessim Ghouas, „Endeavouring and Forfeiting. Romania on Integration,

Integrity and Democracy”, Cluj-Napoca 2005

Pagini web:

1. http://www.gallup.ro/romana/poll_ro/releases_ro/pr020517_ro/pr020517_ro

2. http://www.freedomhouse.org/template.cfm?

page=287&words=romania&submit_search.x=0&submit_search.y=0

3. www.infoeuropa.ro/ieweb/imgupload/

Sinteza_dezbaterii_cu_tema_Europenitatea_Romaniei_- _24_oct_2.pdf

4. http://www.pna.ro/

5. www.transparency.org

6. http://www.senat.ro/PaginaPrincipala.aspx?tdID=154&divID=73&b=0&adr=

%2fpagini%2fRelatii+cu+presa%2freglementari+legislative.htm

7. http://www.realitatea.net/65963_Monica-Macovei--Legea-ANI-nu-e-mai-

severa-.html

8. http://www.guv.ro/guvernul/form-siteuri-guv.php

9. http://www.wall-street.ro/articol/Economie/18994/Laptele-si-mierea-vor-

curge-greu-din-robinetul-UE-dupa-aderare.html

21