UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI”FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE, ADMINISTRATIVE ŞI ALE COMUNICĂRIIDEPARTAMENTUL DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂEXTENSIA UNIVERSITARĂ SF.GHEORGHE

LUCRARE DE LICENŢĂ

DARE DE MITĂ

Coordonator ştiinţific:Lector Universitar Dr. Cziprián-Kovács Loránd

Îndrumător lucrare:Mitroi Sergiu

Elaborat de Pastor Liviu-Adrian

SFÂNTU GHEORGHE – COVASNA2008

1

“BABEŞ-BOLYAI” UNIVERSITYFACULTY OF POLITICAL SCIENCE, ADMINISTRATIONDEPARTAMENT OF PUBLIC ADMINISTRATIONST.GEORGE COLLEGE OF PUBLIC ADMINISTRATION

DIPLOMA PAPER

GIVING BRIBE

ABSTRACT:

In this Diploma Paper is broached the delinquency of ”Giving Bribe” art. 255 / P. C. The beginning of the delinquency, legal and practical onsets are contest in this Diploma Paper. The description, the evaluation and the conclusions of this research are treated in this Diploma Paper.

Scientific supervisor:Junior academic lecturerCziprián-Kovács Loránd Ph.D.

Paper’s supervisor:Mitroi Sergiu M.Sc.

Elaborat dePastor Liviu-Adrian

SFÂNTU GHEORGHE – COVASNA2008

2

CUPRINS

CAPITOLUL 1. CONCEPTUL DE CORUPŢIE1. CORUPŢIA FENOMEN - SOCIAL................................pag.4-7

2. ISTORICUL CORUPŢIEI IN DREPTULPENAL ROMÂN...............……………………… pag.7-11

CAPITOLUL 2. DARE DE MITĂ1. INFRACŢIUNEA DE DARE DE MITĂ……………...........pag.12-162. ANALIZA INFRACŢIUNII DE DARE DE MITĂ…...........pag.173 CONSIDERAŢII GENERALE……………......................... pag.17-21

3.1. OBIECTUL INFRACŢIUNII………………..........pag.21 3.1.1. Obiectul juridic special……………………...pag.21 3.1.2. Obiectul material………………………….....pag.21

3.2. SUBIECŢII INFRACŢIUNII………………..........pag.21 3.2.1 Subiectul activ…………………………….....pag.21-30 3.2.2 Subiectul pasiv…………………………….....pag.30-32

4. SITUAŢIA PREMISĂ………………………...................... pag. 325. CONŢINUTUL CONSTITUTIV……………...................... pag. 33

5.1. LATURA OBIECTIVĂ……………………..... pag.33 5.1.1 Elementul material………………………..... .pag. 33-42 5.1.2 Urmarea imediată………………………........ pag.42 5.1.3 Legătura de cauzalitate…………………...... . pag.42

5.2. LATURA SUBIECTIVĂ……………………...... pag.42-466. FORME.REGIM SANCŢIONATOR………... ................... pag. 47-52

CAPITOLUL 3. STUDIUL DE CAZ AL INFRACŢIUNII DE DARE DE MITĂ................................................................. pag.53-77

CONCLUZII...................................................................................... pag. 78-80

ANEXE..................................................................................................pag. 81-86

BIBLIOGRAFIE................................................................................ pag. 87-91

3

CAPITOLUL 1

CONCEPTUL DE CORUPŢIE

1. Corupţia fenomen social

Corupţia este un produs al interacţiunii omului cu mediul său social.

Corupţia este în esenţă un fenomen-social şi juridic, este modul particular în care

se manifestă determinismul în societate, modul de raportare a omului la realitate

dar şi măsura în care aceasta înţelege coordonatele convieţuirii sociale, în care

nevoia de corectitudine, cinste, onestitate este esenţială şi măsura în care îşi

dirijează acţiunile raportate la aceasta. Omul nu este o fiinţă abstractă, este un

membru al unei societăţi concret, modelate de ea după chipul şi asemănarea ei.

Omul nu-şi poate alege necondiţionat cadrul existenţei, pentru că îl moşteneşte de

la înaintaşi, se înscrie în el şi îl transformă treptat prin propria sa activitate, o dată

cu propria sa dezvoltare. Societatea este cadrul general al existenţei şi al acţiunii

omului, este totdeauna o societate concretă, rezultat al dezvoltării istorice

îndelungate, având o anumită structură economică şi politică, are anumite sisteme

de norme şi valori, anumite raporturi între indivizi, între aceştia şi colectivitate.

Nici o societate, indiferent de stadiul de dezvoltare economico – socială, de

forma de organizare statală şi de guvernământ, nu a fost şi nu este ocolită de

corupţie, de efectele deosebite de grave ale acesteia.

Dat fiind că istoria omenirii înmagazionează trecutul şi este martoră, că

orice încercare de atribuire a corupţiei sau dimensiunilor acesteia exclusiv unei

anumite societăţi este contrară realităţii, respectiv nici societatea românească,

trecută şi actuală, nu a fost din păcate şi nu este ocolită de prezenţa şi efectele

deosebit de primejdioase ale corupţiei.

Pericolul deosebit pe care îl prezintă pentru societatea civilizată, corupţia,

amploarea pe care aceasta a luat-o pe întreg glob şi internaţionalizarea acesteia au

4

determinat în afara celei la nivel statal şi-o reacţie conjugată a comunităţii

internaţionale.

Comunitatea internaţională sesizând pericolul grav reprezentat de corupţie

atât pentru fiecare stat component cât şi pentru ansamblul ei, recrudescenţă şi

manifestările din ce în ce mai frecvente de internaţionalizarea a ei, reacţionează

corespunzător, prin mijloacele şi căile de care dispune.

Amintim doar unele dintre ultimele şi cele mai semnificative manifestări şi

atitudini ale comunităţii internaţionale, cu privire la corupţie: Conferinţa

Naţiunilor Unite care a avut loc la Haga în decembrie 1989; Congresul al VIII-lea

al Naţiunilor Unite cu privire la prevenirea crimei şi tratarea infractorilor, ţinută în

Cuba în august - septembrie 1990, care a adoptat o Revoluţie specială cu privire la

,,Corupţia la nivel de guverne"; Conferinţe internaţionale împotriva corupţiei

organizate la interval de doi ani( Washington 1983; New York 1985; Hong Kong

1987; Sidney 1989, Amstardam 1992 şi Caucum-Mexic 1994); Seminarul

internaţional ţinut la Budapesta în februarie 1994; Conferinţa interdisciplinară

Friburg - Elveţia intre 3-5 februarie 1994 şi cea de-a 19-a Conferinţă a miniştrilor

europeni ai Justiţiei ce a avut loc în Malta între 14-15 iunie 1994, referitor

la ,,Aspectele administrative, civile şi penale; precum şi rolul puterii judecătoreşti

în lupta contra corupţiei".

Conjugarea acţiunilor şi măsurilor Naţionale şi internaţionale împotriva

corupţiei este dovada indiscutabilă a pericolului pe care acest flagel îl reprezintă

pentru societăţile naţionale şi comunitatea internaţională a faptului că lupta pentru

prevenirea, descoperirea şi sancţionarea ei este o necesitate de prim ordin, în afara

de orice discuţie.

În formele sale dintre cele mai grave, atunci când se manifestă, special, în

structurile autorităţilor statului; (administraţia centrala şi locală); a puterii

(politice) sau sfera economicului, „corupţia”, reprezentând utilizarea abuzivă a

acestora pentru obţinerea de foloase necuvenite, poate duce nu numai la

discreditarea, compromiterea ci chiar disoluţia lor.

Corup ţia poate îmbrăca diverse forme:

1. Corup ţia politică – se manifestă îndeosebi sub forma presiunii şi chiar a

5

şantajului exercitat asupra funcţionarilor publici pentru a-i determina să adopte

anumite decizii ilegale sau în limita legii (care încalcă normele morale). Ea poate

viza obţinerea unor avantaje materiale sau de altă natură.

Corupţia politică este cea care creează condiţiile pentru acele fenomene pe

care le numim criminalitate economică sau crimă organizată – ce semnifică

„activităţile infracţionale ale unor grupuri constituite pe principii conspirative, în

scopul obţinerii unor importante venituri ilicite.”

Acţiunile ilicite se săvârşesc, mai ales în forme interrelaţionale, mai mult

sau mai puţin complicate, care ilustrează termenul de „organizare a crimei” şi

termenul de „criminalitate a gulerelor albe”, deoarece după cum susţinea

criminologul american Edwin Sutherland, „în general profesia, funcţia, creează

contextul, prilejul şi uneori chiar motivarea săvârşirii delictelor, transpunerea în

practică a faptelor ilicite realizându-se direct sau indirect în cadrul unui ansamblu

relaţional. Poziţia socială a persoanei, precum şi angrenajul socio-economico-

politic din care face parte împiedică înfăptuirea justiţiei penale.”

În ţara noastră problema vizează coruptibilitatea unor politicieni izolaţi

sau a unor înalţi funcţionari ai executivului. De regulă, un politician se găseşte

înconjurat de un număr mare de coruptori, deoarece aceştia doresc să-şi asigure

prin corupţie o sursă cât mai bogată de câştiguri.

2. Corupţia administrativă – cea mai răspândită, de la fapta funcţionarului

public care pretinde o recompensă pentru întocmirea unui act la care este obligat

prin funcţia pe care o deţine, până la deturnarea, din interes personal, a averii

publice, săvârşite de persoane aflate în poziţii-cheie ale administraţiei de stat.

În principiu, funcţionarii publici săvârşesc fapte de eludare a dispoziţiilor

regulamentare de anunţare a licitaţiilor publice, favorizarea anumitor întreprinderi

sau firme la repartizarea contractelor (uneori cu un procent din beneficiul acestora

drept mită) falsificarea documentelor pentru licitaţii, repartizarea nelegală de

spaţii sau locuinţe, intervenţii pe lângă alţi funcţionari publici pentru a trece cu

vederea încălcarea legii etc.

3. Corupţia economică – cuprinde un spectru foarte larg, de la „spălarea

banilor” care desemnează reinvestirea în afaceri licite a banilor obţinuţi din

6

afaceri ilicite, utilizând în acest scop: circuite financiare interne şi internaţionale

complicate; la evaziunea financiară; bancruta frauduloasă; traficul de licenţe;

neplata taxelor vamale şi a impozitelor; falsificarea cecurilor şi eliberarea de

cecuri fără acoperire; practicarea de adaosuri comerciale mai mari, specula şi

activităţi economice şi comerciale repartizarea pieselor de schimb şi alte

asemenea tranzacţii care nu se fac decât subterane constând în concurenţă

neloială; contrabandă de mărfuri. Agresionarea masivă şi fără scrupule realizată

prin furturi, gestiune frauduloasă, delapidări şi alte forme de „vandalism

economic” practicate de infractori prin utilizarea de metode abile este însoţită în

majoritatea cazurilor de acte de corupţie.

Astfel, în ramurile productive ale economiei, corupţia a cuprins întregul

proces de privatizare, cu predilecţie transferurile ilegale de patrimoniu, prin

subevaluare, din societăţile comerciale de stat şi regiile autonome către

întreprinzători particulari; condiţionarea livrării de mărfuri, acceptarea unor

produse de proastă calitate, în schimbul unor avantaje materiale ce constau în

sume de bani, bunuri sau cote-părţi din afacerile derulate.

2. Istoricul corupţiei în dreptul penal român

Prin corupţie, în sens larg, se înţelege o stare de abatere de la moralitate,

de la cinste, de la datorie, substantivul corupţie derivând din latinescul coruptio,-

onis ce semnifică o stare de depravare, de desfrâu, de venalitate1. Astfel, fără a

risca prea mult şi fără a ne îndepărta de tema prezentului studiu, putem face

constatarea că din chiar filiaţia lexicală a termenului corupţie reiese că aspectele

de devianţă socială specifice corupţiei nu sunt un produs al timpurilor noastre.

În fine, pentru a muta centrul de greutate al demersurilor noastre de la

percepţia asupra fenomenului corupţiei la instrumentele destinate combaterii

acestuia, ne vom concentra atenţia, în cele ce urmează, asupra unora dintre actele

normative adoptate în materie la nivel internaţional şi la reflectarea acestora în

planul legislaţiei româneşti anticorupţie.

1 Mic dicţionar Enciclopedic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 245.

7

Astfel, menţionăm că o contribuţie importantă în planul definirii noţiunii

de corupţie, a formelor şi periculozităţii acesteia, precum şi a altor aspecte ce

aparţin fenomenului în discuţie, s-a conturat cu prilejul ultimelor întruniri

internaţionale: Conferinţa Naţiunilor Unite din decembrie 1989 (Haga); Congresul

al VIII-lea al Organizaţiei Naţiunilor Unite din august 1990 (Cuba) care a adoptat

o Rezoluţie specială referitoare la corupţia la nivel de guverne; cele şase

conferinţe internaţionale (JACC), organizate o dată la doi ani (Washington –

1983, New York – 1985, Hong-Kong – 1987, Sidney – 1989, Amsterdam – 1992

şi Mexic – 1994); seminarul internaţional cu privire la corupţia care există pe

pieţele de tranziţie, de la Budapesta din ianuarie 1994 şi Conferinţa

interdisciplinară desfăşurată la Friburg (Elveţia) la 3-5 februarie 1994, Conferinţa

miniştrilor de justiţie ai statelor europene din 14-15 iunie 1994, desfăşurată la

Malta, cu genericul Aspecte administrative, civile şi penale, precum şi rolul

puterii judecătoreşti în lupta contra corupţiei.2

În egală măsură, dorim să facem trimitere la un demers normativ al

Consiliului Europei ce nu a rămas neutru sub aspectul consecinţelor în legislaţia

penală românească şi care a instituit un cadru general menit a descuraja

fenomenul infracţional al corupţiei la nivelul statelor-membre ale Consiliul

Europei. În acest sens, înţelegem să amintim Convenţia penală din 27 ianuarie

1999 privind corupţia, adoptată la nivelul Consiliului Europei de către statele-

membre ale acestuia3. În accepţiunea Convenţiei penale din 27 ianuarie 1999

privind corupţia, aceasta constituie o ameninţare pentru democraţie, preeminenţa

dreptului şi a drepturilor omului, subminează principiile de bună administrare,

echitate şi justiţie socială, denaturează concurenţa, împiedică dezvoltarea

economică şi pune în pericol stabilitatea instituţiilor democratice şi bazele

morale ale societăţii.

Astfel, situând ca punct de reper Convenţia penală privind corupţia şi

sesizând pericolul social extrem al corupţiei, ce punea în discuţie însăşi existenţa

2 Boroi, Alexandru; Neagu, Norel, Armonizarea legislaţiei române cu legislaţia comunitară în materie de corupţie, în Dreptul, nr. 4/2003, pp. 117-118.3 Convenţia penală privind corupţia a fost adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999 şi a fost ratificată prin Legea nr. 27 din 16 ianuarie 2002, publicată în M. Of. al României, P.I, nr. 65 din 30 ianuarie 2002.

8

şi consolidarea democratică a societăţii, în legislaţia penală română, ulterioară

Convenţiei, a fost adoptată o sumă de acte normative ce şi-au propus atât

armonizarea legislaţiei româneşti în materia combaterii corupţiei cu cea existentă

la nivel european şi comunitar, cât şi eficientizarea demersurilor şi instrumentelor

de combatere a corupţiei. Aşa fiind, amintim: Legea nr. 78/2000 pentru

prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi

completările ulterioare4; O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională

Anticorupţie, cu modificările şi completările ulterioare5; Legea nr. 39/2003 pentru

prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate6; Legea nr. 161/2003 privind

unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a

funcţiilor publice şi în mediu de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu

modificările şi completările ulterioare7.

Pentru că în legislaţia românească, până la promulgarea acestor legi, nu

au existat - de lege lata - dispoziţii normative care să incrimineze o infracţiune de

corupţie, reamintim că pentru prima dată şi în mod indirect, conceptul penal de

corupţie a fost introdus prin Legea nr. 83/1992 privind procedura urgentă de

urmărire şi judecare pentru unele infracţiuni de corupţie, la vremea respectivă

sfera de incidenţă a acestei legi speciale vizând strict infracţiunile de luare de

mită, dare de mită, primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă8.

Reamintim că formularea uzitată în titlul legii, respectiv « unele infracţiuni de

corupţie », a făcut cu putinţă, în epocă, susţinerea potrivit căreia legiuitorul nu ar

fi intenţionat să incrimineze exclusiv şi limitativ cele patru infracţiuni, şi că, în

consecinţă, în afara acestora deja menţionate, ar mai exista şi alte infracţiuni.

Unul dintre argumentele ce au stat la baza tezei extrapolării conceptului de 4 Legea nr. 78 din 8 mai 2000, pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 219 din 18 mai 2000. 5 Ordonanţa de urgenţă nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 244 din 11 aprilie 2002. 6 Legea nr. 39 din 21 ianuarie 2003 pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 50 din 29 ianuarie 2003. 7 Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediu de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 279 din 21 aprilie 2003. 8 Legea nr. 83 din 21 iulie 1992 privind procedura urgentă de urmărire şi judecare pentru unele infracţiuni de corupţie, publicată în M. Of. al României, P.I, nr. 173 din 21 iulie 1992.

9

corupţie, instituit prin Legea nr. 83/1992 privind procedura urgentă de urmărire şi

judecare pentru unele infracţiuni de corupţie, a fost formulat tocmai în consecinţa

redactării echivoce a titlului acestei norme penale speciale în discuţie.

Astfel, în esenţă, a fost exprimată opinia că, în măsura în care infracţiunile

prevăzute şi pedepsite de art. 254 – 257 C. pen., pentru care s-a statuat procedura

urgentă de urmărire şi judecare, au fost considerate ca fiind « unele » de corupţie,

pe cale de consecinţă reiese că în această categorie sunt cuprise şi alte infracţiuni

ce nu au făcut obiectul de reglementare al prevederilor Legii nr. 83/1992. Prin

urmare, în aplicarea tezei extrapolării conceptului de corupţie instituit prin Legea

nr. 83/1992, s-a afirmat că legislaţia română în materie de corupţie include în

sfera incriminării acesteia toate acele infracţiuni prevăzute în Codul penal sau în

legi speciale, şi care se săvârşesc în scopul obţinerii unui avantaj material.9

Ca atare, în consecinţa anterior amintitei teze a extrapolării, s-a considerat

ca pertinentă includerea unor infracţiuni precum: trădarea (art. 155 C. pen.),

trădarea prin transmiterea de secrete (art. 157 C. pen.), spionajul (art. 159 C.

pen.), subminarea economiei naţionale (art. 165 C. pen.), furtul (art. 208 - 209 C.

pen.), tâlhăria (art. 211 C. pen.), abuzul de încredere (art. 213 C. pen.),

înşelăciunea (art. 215 C. pen.), delapidarea (art. 215 indice 1 C. pen.), uzurparea

de calităţi oficiale (art. 240C. pen.) etc. Este de observat, aşadar, că extrapolarea

astfel înţeleasă a conceptului penal de corupţie, împinsă dincolo de limitele cele

mai largi ale acesteia, ca şi consecinţele care derivă din săvârşirea infracţiunilor

care o definesc, au determinat şi au justificat intervenţia legiuitorului român în

materie.10

Acesta este contextul care a făcut posibilă apariţia Legii nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, atât în

considerarea efortului legiuitorului român de armonizare a legislaţiei penale

româneşti în materia corupţiei cu legislaţia europeană în materie, cât şi în stoparea

9 Dobrinoiu, Vasile, Corupţia în dreptul penal român., Editura Atlas Lex, Bucureşti, 1995, p. 11.10 Diaconescu, Horia, Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legătură cu acestea. , Editura All Beck, Bucureşti, 2004, pp. 6-7.

10

prin intervenţie legislativă a eventualelor abuzuri făcute posibile de lacunele de

reglementare existente în domeniu.11

Nu în ultimul rând, facem observaţia că începând cu data de 1 septembrie

2008, potrivit Ordonanţei de urgenţă nr. 50/2006, ar urma să intre în vigoare Noul

Cod Penal12. Or, Noul Cod penal, în capitolul Crime şi delicte de corupţie,

grupează sub unul şi acelaşi titlu (Titlul VI. Crime şi delicte contra intereselor

publice) atât infracţiuni ce aparţin conceptului penal de infracţiuni de corupţie,

afirmat de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi

sancţionarea faptelor de corupţie (luarea de mită, darea de mită, primirea de

foloase necuvenite, traficul de influenţă), cât şi incriminări ale unor forme de

manifestare infracţională necuprinse de actuala normă penală, spre exemplu

remuneraţia injustă, cuprinsă însă în art. 240 de fostul Cod penal, anterior celui în

vigoare astăzi.

11 Legea nr. 78 din din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 219 din 18 mai 2000. 12 Legea nr. 301 din 28 iunie 2004 privind Codul penal, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 575 din 29 iunie 2004.

11

C A P I T O L U L 2.

DARE DE MITĂ

1 Infracţiunea de dare de mită (art. 255 C. pen. )

1. Conţinutul juridic

Potrivit alin. 1, infracţiunea constă în promisiunea, oferirea sau darea de

bani sau alte foloase, în modurile şi scopurile arătate în art. 254 C.p.

Astfel din conţinutul acestei norme penale reiese că darea de mită constă

în promisiunea ,oferirea sau darea ,unui funcţionar public sau unui funcţionar ,de

bani sau alte foloase care nu i se cuvin ,direct sau indirect, în scopul de a în

deplini, a nu îndeplini ,ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle

de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

2. Condiţii preexistente

Obiectul juridic constă în relaţiile sociale referitoare la activitatea de

serviciu, activitate a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu săvârşirea unor

fapte de corupere asupra funcţionarilor. Darea de mită este o infracţiune în

legătură cu serviciul şi are caracter autonom, existând şi fără o luare de mită,

atunci când funcţionarul respinge oferta care i se face.

Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale referitoare la

activitatea de serviciu, activitate a cărei bunei desfăşurare este incompatibilă cu

săvârşirea actelor de corupere asupra funcţionarilor public sau funcţionarilor.

Obiectul material. Infracţiunea este lipsită, de regulă, de un obiect

material. Totuşi, dacă acţiunea făptuitorului 13 se referă la un anumit bun,

infracţiunea are şi un astfel de obiect, constând în acel bun.

Subiect activ poate fi orice persoană.

Participaţia penală este posibilă atât în forma coautoratului, cât şi în

13 Diaconescu, Horia: Infacţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legătură cu acestea, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, pp. 68- 72.

12

forma instigării sau a complicităţii.

Subiectul pasiv : autoritatea publică, instituţia publică, instituţiile sau alte

persoane juridice de drept public sau privat din al căror personal face parte

funcţionarul public sau funcţionarul căreia i se dă mită.

3. Conţinutul constitutiv

Latura obiectivă. Elementul material al laturii obiective se poate realizat

prin săvârşirea uneia dintre următoarele trei acţiuni alternative: promisiunea,

oferirea sau darea de bani sau alte foloase unui funcţionar.

Promisiunea se referă la avantajul pe care îl va avea funcţionarul dacă va

acţiona în sensul dorit de către mituitor. În această modalitate, fapta constituie

infracţiune chiar dacă funcţionarul nu acceptă promisiunea făcută.

Oferirea presupune prezentarea folosului pe care funcţionarul urmează să-

1 primească. Şi în această modalitate, fapta constituie infracţiune chiar dacă

funcţionarul nu acceptă oferta făcută.

Darea de bani sau alte foloase presupune actul corelativ al primirii.

Promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase se realizează în

modurile şi scopurile arătate în art .254 C.p., adică pentru ca funcţionarul să

îndeplinească, să nu îndeplinească, ori să întârzie îndeplinirea unui act privitor la

îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor

îndatoriri

Fapta trebuie să fie anterioară, concomitentă sau imediat după

îndeplinirea, neîndeplinirea etc. actului avut în vedere de mituitor, în caz contrar,

nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită. Dacă

există însă oferta de mituire, nu are relevanţă că banii sau foloasele au fost date

ulterior, după îndeplinirea actului.

În toate cazurile, este necesar ca actul pentru a cărui îndeplinire,

neîndeplinire etc. mituitorul promite, oferă sau dă funcţionarului banii sau

foloasele să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu şi să nu fie

renumerată .

Acţiunea constând în promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte

foloase poate fi săvârşită direct sau indirect. În primul caz, acţiunea este săvârşită

13

chiar de către mituitor, iar în al doilea caz, prin intermediul unei alte persoane.

Deşi persoana interpusă înfăptuieşte prin activitatea sa chiar acţiunea incriminată,

totuşi această persoană răspunde în calitate de complice la infracţiunea de dare de

mită, deoarece, dacă potrivit legii, autorul poate săvârşi fapta şi în mod direct,

intermediarul 14, care acţionează în numele său şi cu intenţia de a-l ajuta, nu poate

avea decât calitatea de complice.

Infracţiunea există chiar dacă ulterior promisiunea sau oferta făcută nu

este urmată de executare.

Urmarea imediată constă într-o ştirbire adusă prestigiului de care se

bucură funcţionarul public.

Raportul de cauzalitate trebuie să existe, între activitatea infracţională şi

urmarea imediată.

Latura subiectivă presupune vinovăţia făptuitorului sub forma intenţiei

directe. Mituitorul acţionează cu un scop special, şi anume, îndeplinirea,

neîndeplinirea sau întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de

serviciu ale celui asupra căruia săvârşeşte actul de corupere, ori efectuarea unui

act contrar respectivelor îndatoriri. Fapta constituie infracţiunea de dare de mită

chiar dacă scopul nu este realizat.

4. Forme. Sancţiuni

Tentativa infracţiunii nu se pedepseşte.

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se promite, se oferă

ori se dă funcţionarului banii sau foloasele, în scopul şi în condiţiile arătate în art.

254 C.p., moment în care se produce şi urmarea periculoasă a faptei.

Sancţiunea constă în închisoare de la 6 luni la 5 ani ; agravantă potrivit

art.7 , alin 2, din Legea 78/2000 maximul pedepsei prevăzute de art. 255 C.p. se

majorează cu 2 ani; o altă agravantă prevăzuta de art. 8 indice 2 din Legea

78/2000 se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 7 ani.15

5. Confiscarea specială

Potrivit alin. 5, banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul

14 Alexandru Boroi Dreptul penal , Partea specială , Editura C.H. Beck, Bucureşti , 2006, p. 330.15 Legea nr. 78/2000, publicată în M. Of. al României nr. 219/18.05.2000 şi cu modificările ulterioare.

14

dării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat

la plata echivalentului lor în bani. Confiscarea are loc în temeiul art. 255 alin. 4

raportat la art. 254 alin. 3 C.p., şi nu în temeiul art. 118 lit. b) C.p„ deoarece

dispoziţiile art. 255 alin. 4 raportat la art. 255 C.p. au un caracter special,

derogatoriu, iar aplicarea lor este obligatorie. Confiscarea specială are loc, potrivit

prevederilor alin. 4, chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare .

6. Cauza specială care înlătură caracterul penal al faptei prevăzut de art.

255 C. pen.

Potrivit alin. 2, din art. 255 C. pen. fapta prevăzută nu constituie

infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel

care a luat mita.

Legiuitorul a consacrat o cauză specială de înlăturare a caracterul penal al

faptei, care se întemeiază pe lipsa de vinovăţie a făptuitorului. Dispoziţiile art.

255 alin. 2 C.p. nu sunt aplicabile în situaţia în care iniţiativa dării de mită a

aparţinut mituitorului, chiar dacă ulterior, funcţionarul care a primit mita a stăruit

pe lângă cel dintâi, să-i aducă bunurile oferite". Nu există, de asemenea,

constrângere şi dispoziţiile art. 255 alin. 2 C.p. nu sunt aplicabile dacă mita a fost

dată din dorinţa mituitorului de a fi încadrat în muncă cu prioritate.

7. Cauza specială de nepedepsire

Potrivit alin. 3, art. 255 C. pen. , mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă

la o autoritate fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru

acea infracţiune.

Cauza specială de nepedepsire este aplicabilă dacă sunt îndeplinite, în mod

cumulativ, următoarele trei condiţii:

a) - Mituitorul trebuie să denunţe fapta. Fapta se consideră denunţată, de

exemplu, şi în cazul în care mituitorul, fiind urmărit pentru o altă infracţiune, face

o declaraţie prin care aduce la cunoştinţă organului de urmărire penală fapta sa de

dare de mită, precum şi fapta funcţionarului care a primit mita. Nu constituie însă

o denunţare, în sensul dispoziţiilor art. 255 alin. 3 C.p., recunoaşterea făcută de

făptuitor în faţa organului de urmărire penală care a constatat săvârşirea

infracţiunii.

15

b) - Denunţarea trebuie făcută unei autorităţi. În lipsa unei precizări a

legii, denunţarea poate fi făcută şi unei autorităţi necompetente a efectua

urmărirea penală în această materie16. Desigur, într-un asemenea caz, autoritatea

care a primit denunţul va sesiza de îndată organul de urmărire competent.

c) - Denunţarea trebuie făcută mai înainte ca organul de urmărire să fi

fost sesizat. În literatura de specialitate s-a arătat că dispoziţiile art. 255 alin. 3

C.p. au menirea de a prevenii săvârşirea infracţiunii de luare de mită prin crearea

pentru cel care ar fi ispitit să ia mită a temerii că va fi denunţat. De asemenea, s-a

arătat că pedepsirea mituitorului ar fi o piedică în calea descoperirii infracţiunii

deoarece, dacă ar fi şi el pedepsit, nu ar îndrăzni niciodată să se plângă împotriva

funcţionarului incorect, funcţionar care, în felul acesta, s-ar vedea la adăpost de

răspundere penală pentru fapta săvârşită. Nesancţionarea mituitorului care

denunţă fapta nu se justifică în măsura în care se justifică nesancţionarea

făptuitorului care denunţă fapta în cazul altor infracţiuni (complot, nedenunţarea

unor infracţiuni, asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni). în acest sens, a fost

exprimată opinia potrivit căreia denunţarea faptei de către mituitor ar trebui să

constituie nu o cauză de nepedepsire, ci numai o cauză de reducere a pedepsei.

8. Restituirea bunurilor

Potrivit prevederilor alin. 5, banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie

persoanei care le-a dat în cazurile arătate în alin. 2 şi 3 .

16 Alexandru Boroi Dreptul penal , Partea specială , Editura C.H. Beck, Bucureşti , 2006, p. 31.

16

2 Analiza infracţiunii de dare de mită

2. 1 Considerente generale

1. În general, lucrările clasice de drept penal clasifică mituirea 17 în:

mituirea activă(darea de mita) şi mituirea pasivă (luarea de mită). Aceste

denumiri, raportate la dispoziţiile legii noastre penale, ni se par

necorespunzătoare, întrucât ele nu relevă semnificaţia reală a fiecărei fapte 18; în

sensul articolului 254 C. pen.19, corupţia zisă pasivă nu este doar ,, Fapta

funcţionatului care se lasă cumpărat fie pentru a îndeplini un act al funcţiei sale,

fie pentru a se abţine de la el”20, atâta vreme cât, în una din modalităţile sale,

iniţiativa aparţine acestuia, iar nu mituitorului.

2. În ce priveşte incriminarea mituirii, în dreptul penal există doua

sisteme21:

a) sistemul incriminării unilaterale, care prevede numai luarea de mită, iar

pe mituitor îl tratează ca participant la săvârşirea infracţiunii. R. Vouin – adept al

acestui sistem, neîmpărtăşit însă de Codul penal francez – scrie că infracţiunile de

corupţie activă şi pasivă sunt atât strâns legate încât ar părea normal să se

incrimineze una dintre ele, iar cealaltă să fie sancţionată cu titlul de complicitate;22

17 Prin ,,mituire” se înţelege, în genere, ,,coruperea unui funcţionar prin foloase de orice fel, în vederea îndeplinirii îndatorărilor de serviciu sau a îndeplinirii unui act ilegal” (O.A. Stoica, Drept penal. Partea specială, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976, p. 245)18 L. Lambert observă, în acest sens că fapta unui funcţionar necinstit de a cere el însuşi un dar sau un folos unui particular, care nu s-ar fi gândit niciodată să-l corupă sau n-ar fi îndrăznit să o facă, este cu siguranţă un mod cu mult mai activ de a fi corupt decât simplu fapt de a accepta o ofertă sau o promisiune cu caracter corupător; or această cerere a funcţionarului , care ia astfel iniţiativa propriei sale coruperi, este totuşi socotită cerere a funcţionarului, care ia astfel iniţiativa propriei sale coruperi, este totuşi socotită corupţie,, pasivă ” în timp ce fapta particularului care a cedat la solicitările celui dintâi este socotită corupţie ,, activă „ ; V. Teodorescu, Darea şi luarea de mită, teză de doctorat , Bucureşti, 1946, p. 4.19 Art. 254: ,, Fapta funcţionarului care direct sau indirect, pretinde or primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini , ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu , sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi”20 R. Vouin, Precis de droit penal special, Paris , 1953, pp. 466 – 467 21 R. Vouin,. Precis de droit penal special, Paris , 1953, p. 471 22 Diaconescu, Horia: Infacţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legătură cu acestea, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004,pp. 89-91

17

b) sistemul incriminării bilaterale – adoptat de Codul nostru penal – care

cuprinde atât darea de mită , cât şi luarea de mită, ca infracţiuni de sine-stătătoare,

distincte.

Observăm insă că, independent de modul în care sunt incriminate, în

esenţa lor, darea şi luarea de mită sunt doua laturi ale unei fapte complexe, care –

exceptând cazul în care pretinderea mitei nu este urmată de acceptarea –

presupune concursul necesar a două persoane, mituitorul şi cel mituit. De aceea

unii autori au văzut în darea şi luarea de mită o infracţiune bilaterală – ca o formă

a pluralităţi naturale de infracţiuni - ,,în care faptul ilicit se naşte dintr-un raport

bilateral, intervenit între subiecţii activi”23, dar pe care legiuitorul, din

considerente de politică penală, a disociat-ă, incriminând separat cele două acte

care o alcătuiesc, încât , desfăşurarea, faptei prin natura sa, este un subiect activ

plural, activitatea fiecăruia, cooperând constituie o infracţiune aparte

(individuală).

În legătură cu cele de mai sus, este de subliniat că dacă totuşi datorită

împrejuririlor în care a fost săvârşită ori absenţa evenimentului subiectiv, una

dintre cele 2 fapte – darea şi luarea de mită – nu constituie infracţiune, această

împrejurare nu împiedică sancţionarea celeilalte.

3. Darea de mită reprezintă un real şi grav pericol pentru relaţiile sociale

referitoare la buna funcţionare a autorităţilor, instituţiilor de stat, a instituţiilor ori

serviciilor publice, sau a altor unităţi, a corectitudinii funcţionarilor în exercitarea

atribuţiilor de serviciu şi prin aceasta, pentru existenţa şi echilibrul societăţii

democratice organizate, a ordinii de drept.

Impunând şi cerând funcţionarilor şi altor salariaţi corectitudine, probitate

în îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, prin incriminarea dării de mită, legea

penală le asigură acestora protecţia cuvenită şi necesară împotriva actelor de

corupere la care ar putea fi expuşi 24 .

23 V. Dongoroz, Drept penal , Bucureşti, 1939, p. 477. În acelaşi sens, v. Doru Pavel, Probleme ale participaţiei penale, penale, în ,,R.R.D.” nr. 4/1978, p. 34 şi V. Manzini , Trattato di diritto penale italiano ( Tratat de drept penal italian). Vol V, Torino, 1935, p. 165.24 Dongoroz, Vintilă; Dărân, Gheorghe; Kahane, Siegfried; Lucinescu, Dumitru; Nemeş, Aurel; Stoican, Vasile: Noul Cod penal anterior, prezentare comparativă, Ed. Politică, Bucureşti, 1968, pp. 174-177

18

În concepţia şi reglementarea legii penale române, darea de mită care este

în esenţă in act de determinare a funcţionarului la luarea de mită, şi care, în

condiţiile şi limitele legii poate constitui o participare la săvârşirea acesteia sub

forma instigării, constituie o infracţiune distinctă.

Astfel, în cazul în care luarea de mită se săvârşeşte în modalitatea primirii

de bani sau alte foloase, a acceptării promisiunii unor astfel de foloase sau a

nerespingerii acesteia, iniţiativa corupţiei aparţine mituitorului, a celui care dă sau

oferă mită.

Adeseori iniţiativa actului de corupţie este a celui care vrea să obţină

serviciile favorabile ale funcţionarului, a celui care promite, oferă sau dă bani ori

alte foloase, în schimbul acestora, fapt regăsit în realitate de zi cu zi şi prevăzut

şi-n reglementările legale.

Darea de mită definită ca fiind promisiunea, oferirea sau darea de bani

sau alte foloase, în modurile şi scopurile prevăzute în art. 255 C. pen. darea de

mită constituie o infracţiune în legătură cu serviciu.

Între infracţiunile de luare de mită şi luare de mită, există o legătura de

necontestat care a determinat susţinerea că acestea sunt corelative13.

Corelaţia este legătura reciprocă între doua sau mai multe lucruri sau o

relaţie în care unul dintre acestea nu poate exista fără celălalt.

În această concepţie, corelativitatea celor două infracţiuni se manifestă în

principal, în planul laturii obiective, întrucât acţiunilor de ,,oferire" şi ,,de dare" de

bani sau alte foloase care definesc din punct de vedere al elementului material

darea de mită, le corespunde la luarea de mită acţiunea de ,,primire", iar acţiunii

de ,,promitere" de la prima infracţiune îi corespund ,,acceptarea"

sau ,,respingerea" în cazul celei de a doua. Şi în planul laturii subiective cele doua

infracţiuni sunt, în raport de corelativitate, din moment ce mituitorul urmăreşte să-

l determine pe cel mituit să aibă o anume conduită în legătura cu îndatorările sale

de serviciu , iar acesta devine astfel, dependent de corupător.

Aceasta este înţelesul, sensul pe care noţiunea de corelaţie îl are şi în

dreptul penal .

13 Dongoroz, Vintilă & all, Tratat de Drept penal. Partea specială, vol 2, Ed. Academia R.R.D, Bucureşti 1975.

19

Sunt şi păreri diferite, care susţin că legăturile strânse care există

indiscutabil între infracţiunile de luare şi dare de mită nu sunt însă de natură să

determine un raport de corelaţie între ele, din moment ce, în unele din modalităţile

de săvârşire a elementului material al laturi obiective, una poate exista fără

cealaltă. Astfel în oricare dintre modalităţile normative de săvârşire a elementului

material al laturii obiective - promisiunea, oferirea sau darea de mită sau alte

foloase - infracţiunile de dare de mită poate fi săvârşită fără existenţa celei de

luare de mită, legea necerând ca funcţionarul să le primească ori să accepte sau să

nu respingă promisiunea lor. Şi infracţiunea de luare de mită - în modalitatea de

săvârşire a elementului material al laturi obiective prin acţiunea de pretindere - are

o existenţă independentă de atitudini, conduita celei căruia i se adresează , cererea

de a da bani sau alte foloase- infracţiunea de dare de mită poate fi săvârşită fără

existenţa celei de luare de mită, legea necerând ca funcţiunarul să le primească ori

să accepte sau să nu respingă promisiunea lor. Şi infracţiunea de luare de mită - în

modalitate de săvârşire a elementului material al laturii obiective prin acţiunea de

pretindere - are o existenţă independentă de atitudinea, conduita celui căruia i se

adresează cererea de a da bani sau alte foloase şi deci, implicit de dare de mită.

Or, corelativitatea celor doua infracţiuni nu poate fi concepută şi acceptată parţial

numai în anumite modalităţi normative sau faptice de săvârşire a elementului

material al laturi obiective.

Iniţiativa de corupere aparţine de regula mituitorului care promite, oferă

sau dă banii sau alte foloase, dar şi funcţionarului poate pretinde astfel încât este

discutabilă catalogarea generală, că luarea de mită reprezintă corupţia pasivă iar

a celei de dare de mită, corupţia activă 26, astfel reeşind că infracţiunea de dare de

mită este mai grav decât luarea de mită.

Legea penală română nu a împărtăşit această opinie şi considerând că

infracţiunea de dare de mită este mai puţin gravă decât aceea de luare de mită şi a

stabilit un regim sancţionator diferenţiat, mai blând pentru prima.

26 V. Dongoroz , S. Kahane , I. Oancea , I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai , R. Stănoiu , Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. I, Ed. Academiei, Bucureşti, 1969, p. 9

20

2.2 Obiectivul infracţiunii

Incriminarea distinctă a dării de mită este menită, să descurajeze ce cei

care încearcă să-şi promoveze interesele prin coruperea funcţionarilor contribuind

la reducerea corupţiei.

2.2.1 .Obiectul juridic special

Îl constituie acele relaţiile sociale necesare bunei desfăşurări şi

funcţionării a organelor, organismelor statului, instituţiilor publice sau alte

unităţi, o comportarea corectă a funcţionarilor în exercitarea atribuţiilor de

serviciu, împotriva faptelor de corupere a acestora.

2.2..2 Obiectul material

Ca şi în cazul infracţiunii de luare de mită darea de mită este lipsită de

obiect material.

Banii sau alte foloase promise, oferite sau date de către mituitor

funcţionarului sunt mijloace prin care se săvârşeşte infracţiunea de dare de mită

şi nu obiectul material al acesteia.

2.3. Subiecţii infracţiunii

2.3.1. Subiectul activ

Întrucât, în reglementarea legii penale române, luarea şi darea de mită sunt

infracţiuni distincte, mituitorul subiect activ are întotdeauna calitatea de autor al

infracţiunii de dare de mită şi nu de instigator sau complice la infracţiunea de

luare de mită şi poate fi săvârşită de către o persoană sau de către mai multe

persoane în participaţie ocazională (coautorat, instigare sau complicitate ), direct

sau indirect, cu condiţia să aibă capacitatea de a răspunde penal.

În practica judiciară s-a reţinut că prin decizia penală nr. 5162 din 14

septembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de

Departamentul Naţional Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 1627/2004 a

21

Tribunalului Bucureşti şi deciziei nr. 246/2005 a Curţii de Apel Bucureşti şi a

dispus ca inculpaţii 27 P.D., V.V. şi V.D. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare

(în regim de detenţie ) pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 255 alin(1)

C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. S-a reţinut că inculpaţii

au oferit unui procuror militar suma de 100.000 de euro, pentru a-l determina să

nu verifice toate legăturile comerciale ale S.C. ,, Tracorom ”S.R.L. cu diverşi

agenţi economici implicaţi în tranzacţii cu produse petroliere, pentru a tergiversa

verificările efectuate şi a dispune o soluţie favorabilă acestora.

În conformitate cu prevederile art. 255 alin.(1) C. pen. , raportat la art. 254

alin. (1) C. pen., infracţiunea de dare de mită la fel ca şi aceea de luare de mită,

poate fi săvârşită ,,direct sau indirect".

Prevăzând , prin derogare de la dispoziţiile art. 24 C. pen. , că acţiunea

care defineşte elementul material al laturi obiective a infracţiunii de dare de mită -

promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase - poate fi săvârşită atât

direct, nemijlocit cât şi indirect, mijlocit, mediat prin intermediul unei (unor)

persoane interpuse, legea penala a asimilat aceste doua modalităţi normative,

alternative, stabilind astfel pentru fiecare dintre acestea, calitatea de autor al

infracţiunii.

Deci are calitatea de autor al infracţiunii de dare de mită, atât acela care

promite, oferă sau dă „direct” funcţionarului bani sau alte foloase cât şi acela care

realizează aceasta „indirect”, prin intermediul unei (unor) persoane interpuse.

Calitate de autor - al infracţiunii de luare de mită sau a celei de dare de

mită - exclude posibilitatea de a fi considerat participant, instigator sau complice

la cealaltă infracţiune 28.

Există şi puncte de vedere opuse, dat fiind, stabilirea poziţiei, situaţiei

juridice şi calităţii persoanei care a intermediat darea de mită.

Unii considerat şi susţinut că intermediarul (instigatorul, complicele),

persoană interpusă - care promite, oferă sau dă banii ori alte foloase

funcţionarului - este coautor al infracţiunii de dare de mită, alături de cel care 27 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Decizia penală nr. 5162 din 14 septembrie 2005 , publicată www.pna.ro/anexa_bilant.jsp?id=3&nrcrt=3.28 Diaconescu, Horia: Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legatură cu acestea, pp. 68-69

22

săvârşeşte această prin mijlocirea sa. Din moment ce a promis, oferit sau dat bani

sau alte foloase, chiar dacă a acţionat în numele altei persoane, intermediarul

dintre acestea şi funcţionar, are calitatea de autor, el săvârşind nemijlocit acţiunea

care constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii de dare de

mită. 29

Alţii au considerat dimpotrivă că participantul, în situaţia dată, are

calitatea de complice la infracţiunea de dare de mită.30 Deşi prin acţiunea sa

intermediarul săvârşeşte nemijlocit elementul material al laturi obiective a

infracţiunii de dare de mită - promisiunea, oferirea sau darea banilor ori a altor

foloase - prin voinţa expresivă a legii concretizată prin prevederea ,,direct sau

indirect" derogatorie de la reglementarea generală, ea este caracterizată ca un act

de complicitate (intermediarul îl ajută pe acesta sa săvârşească infracţiunea de

dare de mită promiţând, oferind sau dând bani ori alte bunuri în numele şi pentru

mituitor el acţionând în calitate de complice).

De reţinut este faptul că infracţiunea de darea de mită, indirectă prin

intermediar, constituie infracţiune numai dacă promiterea, oferirea sau darea

banilor or a altor foloase au ajuns la cunoştinţa funcţionarului a cărui mituire se

încearcă. Dacă ele s-au opri la intermediar nu există infracţiune de darea de mită,

şi pe cale de consecinţă acţiunea acestuia nu poate constitui un act de complicitate

la aceasta. Speţă : P.M. află că un cunoscut al său este cercetat pentru comiterea

unei infracţiuni de furt, merge la acesta şi îi spune că îi este prieten de familie cu

procurorul care îl cercetează şi că în schimbul unei sume de 1000 de Ron îi v-a

rezolva cu procurorul să nu fie trimis în judecată. Cunoscutul îi remite suma pe

care P.M. o i-a şi o cheltuieşte în interes personal (P.M nu îl cunoştea pe

procuror), nu-şi duce la îndeplinire promisiunea.

Fiind sesizată fapta sa, în timpul cercetărilor oferă unui alt procuror care îl

ancheta jumătate din această sumă pentru a nu fi trimis în judecată, însă este

refuzat.

P.M a comis infracţiunile de:29 Diaconescu, Horia: Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legatură cu acestea, pp. 70-7230 Diaconescu, Horia: Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legatură cu acestea, pp 73-75

23

Trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin 1 C. pen. , constând în aceea

că a pretins şi primit suma de 1000 de Ron afirmând că-l cunoaşte pe procurorul

care a efectuat cercetarea şi că, prin influenţă pe care o are asupra acestuia că a

pretins prieten de familie, va rezolva netrimiterea în judecată a cunoscutului său.

Dare de mită prevăzută art. 255 alin 1 C. pen., prin aceea că a oferit bani

procurorului pentru că aceasta să nu-l trimită în judecată pentru infracţiunea

anterior săvârşită.

Prezintă indiscutabil interes atât teoretic cât şi practic, determinarea

încadrării juridice a faptei intermediarului de a ajuta pe mituitor să dea mită, iar

pe funcţionarul corupt să ia mită - complicitatea la ambele infracţiuni sau numai

la una dintre acestea, ocazionând formularea unor opţiuni doctrinare şi soluţii

jurisprudenţiale diferite.

În doctrina juridică, situaţia juridică a intermediarului la infracţiunilor de

luare şi dare de mită a conturat opinia conform căreia activitatea acesteia

constituie participaţie penală ocaziţională sub forma complicităţii numai la una

dintre cele doua infracţiuni.

Infracţiunile de darea şi luarea de mită au fost considerate ca fiind două

infracţiuni conjugate, bilaterale, disociate în care deşi - activitatea intermediarului

- prin natura acestora şi forţa lucrurilor - creează înlesnire, ajutare la săvârşirea

amândurora, constituie o complicitate unică, adiacentă numai uneia dintre ele.

Codul penal a disociat - incriminându-le distinct - cele doua infracţiuni

conjugate, bilaterale (in parte), care determină o pluralitate naturală de infractori,

nu poate şi nu trebuie să influenţeze structura raportului juridic infracţional şi

complicitatea unică ce ar fi caracterizat cooperarea intermediarului la acţiunile

conjugate, în cazul în care acestea ar fi fost incriminate împreună constituind o

singură infracţiune. Complicitatea rămâne tot unică şi în cazul în care cele două

acţiuni conjugate au fost disociate şi incrimitate separat.

Dacă nu s-ar accepta această soluţie şi întrucât cel care da ajutor

mituitorului întotdeauna şi indirect îl ajută şi pe mituit şi invers, ar însemna că în

toate cazurile, participantul secundar să i se reţină complicitatea atât la dare cât şi

la luare de mită şi să i se aplice două pedepse, în timp ce autorii acestor ar fi traşi

24

la răspundere pentru o singură infracţiune, ceea ce ar fi un act de inechitate şi

inconsecvenţă.

La susţinerea acestui punct de vedere, s-a argumentat că prin natura

lucrurilor cel care da mită prin însuşi acest fapt, înlesneşte luarea de mită, iar cel

care ia mită înlesneşte darea acesteia, fără ca aceştia să devină şi participanţi sub

forma complicităţii la infracţiunea săvârşită de către celălalt. Participarea acestora

la săvârşirea comisă de celălalt a infracţiunii corelative (legătura reciprocă) se

absoarbe în infracţiunea comisă de către fiecare dintre ei în calitate de autor. Şi

dacă , raportul de corelaţie dintre cele două infracţiuni, face ca acest ajutor,

implicit, sa nu poată fi caracterizat, definit şi ca o complicitate, aceasta soluţie se

impune nu numai pentru autorii acestora ci şi pentru toţi ceilalţi participanţi la

săvârşirea lor, ale căror acţiuni conjugate reprezintă o singură infracţiune cu o

singură încadrare juridică.

Susţinătorii acestei teorii, au considerat că dacă elementele obiective

invocate nu sunt suficient de concludente apelând la elementul subiectiv,

afirmându-se că soluţia este data de voinţa intermediarului de a ajuta pe unul sau

pe celalalt dintre autorii celor doua infracţiuni corelative, dacă intermediarul a

urmărit sau ajutat pe autorii ambelor infracţiuni se va reţine complicitatea la

infracţiunea sancţionată cu pedeapsa cea mai mare, iar dacă acesta a acţionat cu

intenţie - directă sau indirectă - şi el va răspunde pentru complicitate la

infracţiunea la care a participat cu intenţie directă.31

Acest puntul de vedere înfăţişat a pornit de la considerarea luării şi dării

de mită ca fiind infraţiuni corelative, bilaterale şi conjugate, aprecieri pe care s-a

întemeiat esenţial argumentarea acestuia.

De regulă, infracţiunile pot fi săvârşite de către o singura persoană, ele

fiind considerate unilaterale, singulare, dar există însă şi infracţiuni a căror

săvârşire nu este posibilă decât cu participarea a doua sau mia multe persoane,

situaţie în care avem o pluralitate naturală de subiecţi activi, cooperarea acestora

fiind impusă nu de voinţa lor ci de însăşi natura infracţiunii. Pluralitatea de

subiecţi activi este indispensabilă pentru existenţa infracţiunii, este una necesară,

31 Diaconescu, Horia: Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legatură cu acestea, p. 80

25

determinând existenţa unor infracţiuni denumite, după caz, colective sau

bilaterale.32 Din practica judiciară 33 prin sentinţa penală nr. 107/2003 a

Tribunalului Bucureşti , definitivă prin decizia nr. 1078 din 10 martie 2005 a

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, au fost condamnaţi inculpaţii V.C, V.G şi

V.M. la pedepse de 3 ani închisoare, 4 închisoare şi, respectiv, 2 ani închisoare, cu

suspendarea executării acestora pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită.

În ziua de 27 februarie 2004 , cu prilejul efectuării cercetărilor într-o cauză

penală, având ca obiect consumul şi traficul de droguri, inculpatul V. C. a promis

iar, ulterior, concubina sa, V.M. şi fratele său, V.G, au oferit procurorului şi

poliţiştilor suma de 5.000 $ şi cantitatea de aproximativ 400-500 grame bijuterii

de aur, pentru că inculpatul V. C. să nu fie arestat.

Infracţiunile colective la înglobează şi pe cele bilaterale. Infracţiunile

bilaterale prevăzute de legea penală presupun necesarmente unitatea de faptă şi

cooperarea la săvârşirea acesteia în calitate de autori a două persoane, deci o

pluralitate de subiecţi activi nemijlociţi.

Fără îndoială că in cazul infracţiunilor bilaterale, ajutorul dat pentru

săvârşirea infracţiunii constituie o complicitate unică şi nu doua complicităţi

distincte cu privire la ambii subiecţi activi (autor) .Indiferent dacă participantul,

complice, a înţeles că ajute pe unul sau pe amândoi autorii infracţiunii bilaterale,

activitatea să se înscrie în unitatea infracţiunii săvârşite, constituind o complicitate

unică.

Soluţia vine de la reglementarea legii penale unde participaţia penala se

referă la fapte nu la făptuitori 34 astfel încât dacă infraţiunea bilaterală este unică,

atunci şi ajutorul dat autorilor acesteia este indiscutabil o complicitate unică.

În aceste condiţii extinderea acestei soluţii şi la infracţiunile de luare de

mită şi darea de mită, aşa-zisele infracţiuni bilaterale disociate - incriminate

separate - cu argumentarea că dacă legea a procedat astfel cu două acţiuni

32 Dongoroz, Vintilă: Drept penal, reeditarea ediţiei din 1939 de Asociaţia română de ştiinţe penale, Bucurşti, 2000, p. 167-257; 382-383.33 Decizia nr. 1078 din 10 martie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei publicată www.pna.ro/anexa_bilant.jsp?id=3&nrcrt=334 Art. 23 C.pen. : ,,Participanţii sunt persoane care contrinuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penlă în calitate de autori, instigatori sau complici.”

26

conjugate, care prezintă o pluralitate naturala de infractori, nu poate şi nu trebuie

să influeţeze structura reala a raportului juridic infracţional. Complicitatea unică

ce ar caracteriza cooperarea la acţiunile conjugate, în cazul în care ele au fost

incriminate împreuna, constituind o singură infracţiune, rămâne tot unică şi atunci

când ele au fost disociate şi incriminate distinct aşa că nu ni se pare convingătoare

şi justificată.

În primul rând pentru că nu credeam că se poate vorbi în condiţiile

reglementărilor legii penale - despre infracţiuni bilaterale disociate - descompuse.

Din moment ce legea penală disociază incriminând separate fapte care

anterior constituiau infracţiuni bilaterale nu se mai poate vorbi despre existenţa

acestora. Prin disocierea şi incriminarea distinctă a acestor fapte, legea a pus capăt

existenţei infracţiunii bilaterale care încetează de a mai fi din moment ce nu mai

este prezentă una dintre condiţiile esenţiale pentru aceasta, anume faptă prevăzută

de legea penală. Punând capăt infracţiunii bilaterale pe care o dezmembrează

creând în locul acesteia alte distincte, disocierea nu poate fi folosită logic, ca

modalitate de existenţă a ei.

Aceasta este sensul susţinerilor profesorului Vintilă Dongoroz când

afirmă că: ,,În infracţiunile bilaterale, spre deosebire de restul infracţiunilor

colective, activitatea firească din cele două părţi poate fi incriminată separat , de

aceea, în foarte multe legiuiri întâlnim unele infracţiuni bilaterale prevăzute în

forma descompusă a două infracţiuni individuale (exemplu: darea şi luarea de

mită care sunt incriminarea , în foarte multe coduri , separate)"35.

Dat fiind faptul că legea penală română - art. 254-255 C. pen. - a

incriminat indiscutabil, distinct, luarea şi darea de mită şi după ştiinţa noastră

nimeni nu a constata încă faptul că există doua infracţiuni distincte, una de luare

si cealaltă de dare de mită, cea ce este de natură să împiedice catalogarea lor ca

infracţiuni bilaterale şi să pună în serioasă dificultate susţinerea că, din acest

considerent, ajutorul dat la săvârşirea amândurora, constituie o coplicitate unică.

Infracţiunile de luare şi dare de mită ca nu pot fi considerate nici conjugate

în înţelesul şi cu semnificaţia ce s-a încercat a se da acestei aprecieri.

35 Dongoroz, Vintilă: Drept penal, reeditarea ediţiei din 1939 de Asociaţia română de ştiinţe penale, Bucurşti, 2000, p.382.

27

Avem o accepţiunea generală a termenului conjugat în sens figurativ - şi

aceasta ne interesează şi nu cel gramatic - înseamnă (a se uni), îmbinarea (a se

încrucişa), împletirea a ceva, în absenţa unei alte definiri dată lui de legea penală,

atunci ea se impune şi în cercetarea şi rezolvarea raportului dintre infracţiunile de

luare şi dare de mită.

Şi dacă a se conjuga înseamnă a se împreuna, a se uni, a se lega strâns

pentru a forma un tot şi daca legea penală a inriminat luarea şi darea de mită ,

atunci credem că ele nu pot fi definite ca fiind doua infracţiuni conjugate cu

semnificaţia ce s-a dat acestei categorii 36.

În cadrul infracţiunilor de luare şi dare de mită, faptele care caracterizează

şi definesc elementul material al laturii obiective al uneia, constituie implicit , prin

natura lor un ajutor, o înlesnire pentru săvârşirea celeilalte, fără ca autorii lor să

devină şi participanţi, complici la aceasta. Luarea şi darea de mită sunt infracţiuni

distincte incriminate separat, de sine stătătoare , care în reglementarea legii penale

române .

Prin voinţa şi prevederea expresivă a legi, luare şi darea de mită sunt

incriminate separat constituind infracţiuni distincte constituie şi întregesc

conceptul, noţiunea penală de corupţie, care fiecare absoarbe în conţinutul ei prin

forţa lucrurilor, actele de participare la săvârşirea celeilalte fără a fi însă prin

aceasta, conjugate.

O asemenea reglementare legată nu există însă şi în cazul participaţiei

ocazionale sub forma instigări sau complicităţii, astfel încât extinderea

raţionamentului analogic nu ni se pare justificată .

Nici elementul subiectiv la care s-a recurs - sesizându-se şubrezenia

argumentelor desprinse din latura obiectivă - nu consolidează şi nu face mai puţin

vulnerabilă soluţia la care s-a ajuns.

Soluţia complicităţii unice la infracţiunea cea mai gravă, propusă în

ipoteza în care participantul a urmărit să de-a ajutor autorilor ambelor infracţiuni -

luarea şi darea de mită - a fost considerată justificată, întrucât ea este principal

36 Dicţionarul explicativ al limbi române citat , p. 212; Mic dicţionar enciclopedic citat, p. 425

28

aplicabilă şi admisă în toate cazurile de unitate infracţională în care se contopesc

activităţi distincte ce ar putea primi sancţiuni distincte, cum este cazul infracţiunii

continuate în care unele fapte săvârşite constituie infracţiunea tip, iar altele forme

calificate ale acesteia.37

S-a trecut mult prea uşor peste faptul că, pe de o parte, soluţia propusă este

principal aplicabilă numai în cazurile de unitate infracţională iar pe de altă parte,

luare şi darea de mită constituie două infracţiuni distincte.

Luăm ca ipoteza că participantul a urmărit să dea ajutor numai autorului

uneia dintre cele doua infracţiuni (intenţie directă), dar şi-a dat seama şi a acceptat

ca prin fapta sa să ajute şi pe autorul celeilalte infracţiuni (intenţie indirectă),

acţionând din acest punct de vedere cu o poziţie subiectivă distinctă, complicitatea

unică a fost reţinută pentru activitatea săvârşită cu intenţie directă. Înlăturarea

inechităţii care s-ar crea participantului, care ar urma sa fie pedepsit pentru

complicitate, atât la luarea cât si la darea de mită, în timp ce autorii acestora,

numai pentru una dintre ele ar fii inechitabil, justificând soluţia propusă.38

Dacă legea a înţeles să facă din luare şi dare de mită două infracţiuni

distincte fiecare dintre ele reprezintă o unitate infracţională distinctă de care sunt

legate actele de participaţie ocaziţională ale fiecăreia.

Intermediarul prin acte de participaţie înlesneşte sau ajută la săvârşirea

atât a unei cât şi a celeilalte infracţiuni şi dacă acţionând şi-a dat seama de acest

rezultat pe care l-a urmărit s-au la acceptat, el săvârşeşte două dificultăţi diferite,

la două infracţiuni - luarea şi darea de mită - care fiind realizate prin aceeaşi faptă

se află în concurs formal (ideal).

Este riscul răspunderii penale la care şi l-a asumat participantul din

momentul în care, cu intenţie - directă sau indirectă - acţionând a ajutat, înlesnit

săvârşirea atât a infracţiuni de luare de mită cât şi darea de mită 39.

În caz contrar s-ar nesocoti realitatea faptică şi anume că, prin acţiunea sa,

complicele a înlesnit, ajutat şi participant la săvârşirea ambelor infracţiuni, cât şi

37 Pavel, D.: Probleme ale practicii penale, Nota II, în ,,Revista Româna de Drept” nr. 4/1978..38 Pavel, D.: Probleme ale practicii penale, Nota II, în ,,Revista Româna de Drept” nr. 4/1978.39 C. cas. Fr., decizie din 11 iunie 1956, citată de L. Lambert, Traite de droit penal special, Paris, 1968, p. 971

29

prevederile legii.

Aplicarea legii nu poate fi obstaculată, înlăturată pentru o presupusă şi

după părerea noastră inexistentă inechitate, la care ar fi supus în raport cu autorii ,

complicele, la săvârşirea infracţiunilor de luare şi dare de mită, fără riscul

inadmisibil de a adăuga la lege şi de a subordona supremaţia acesteia,

oportunităţii.

Actuala Legea penală, activă, trebuie respectată chiar dacă este / sau nu

dreaptă şi echitabilă. Dacă ea devine nedreaptă ori neechitabilă trebuie abrogată

sau modificată, în niciun caz ignorată, nesocotită .

Se regăseşte in aceleaşi coordonate şi în calitatea de instigator care, prin

acţiuni distincte, cu intenţie, determină atât pe funcţionar cât şi pe mituitor să

săvârşească infracţiunile de luare şi respectiv dare de mită.

Este greu de de argumentat şi susţinut, că într-o asemenea ipoteză ne-am

afla în prezenţa unei instigări unice .

În cazul în care, instigatorul l-a determinat pe autor să săvârşească

infracţiunea prin intermediul său, executând apoi acte de ajutare, de înlesnire, el

va răspunde penal, numai pentru instigare, formă principală de participaţie, care

absoarbe complicitatea .

Dacă instigatorul a realizat asemenea activităţi cu privire la luarea şi darea

de mită, el va răspunde pentru instigare la ambele infracţiuni.

2.3.2 . Subiectul pasiv

Potrivit art. 255 C. pen., raportat la art. 254 C. pen., astfel cum au

modificate prin prevederile art. 8 din Legea nr. 78/2000 , subiect pasiv principal al

infracţiunii îl reprezintă autoritatea, organul, instituţia de stat, unitatea, persoana

juridică, societatea comercială, compania şi societatea naţională, regia autonomă,

orice agent economic în al cărui serviciu este şi acţionează funcţionarul a cărui

corupere se încearcă sau se realizează.

Infracţiunea poate avea şi un subiect pasiv secundar constituit de

funcţionarul sau funcţionarul publica cărui corupere s-a încercat fără a se reuşi

însă.

Potrivit art.147 din Codul penal, prin funcţionar public se înţelege orice

30

persoană care exercită permanent, cu orice titlu, indiferent cum a fost investit, o

însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele

care se referă art.145 C. pen., respectiv în cadrul unei autorităţi publice, instituţie

sau alte persoane de interes public.

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (2) Din Legea nr. 78/2000, fapta

de dare de mită săvârşită faţă de una dintre persoanele prevăzute în alin. (1) - care

potrivit legii au atribuţii de constatare sau sancţionare a contravenţiilor, ori de

constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor - sau faţă de un funcţionar cu

atribuţii de control se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 255 C. pen., al

cărui maxim se majorează cu 2 ani.

Subiectul pasiv secundar în această modalitate agravată a infracţiunii de

dare de mită, este constituit de către un funcţionar care are atribuţii de constatare

sau sancţionare a contravenţiilor, ori de constatare, urmărire sau judecare a

infracţiunilor, ori de control.

Întrebuiţarea în redactarea prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr.

78/2000 - a unor termeni şi formulări diferite ,,faţă de una dintre persoanele

prevăzute în alin. (1)" şi ,, sau faţă de un funcţionar cu atribuţii de control", a fost

determinată exclusiv de dorinţa legiuitorului de a evita unele repetări supărătoare,

fără a produce vreo modificare în ceea ce priveşte subiectul pasiv secundar al

infracţiunii care trebuie să aibă calitatea de funcţionar, căruia îi revin anumite

competenţe. Aceasta rezultă neîndoios din redactarea prevederilor art. 255 C.

pen., care în această privinţă nu a suferit modificări prin prevederile art. 7 din

Legea nr. 78/2000.

Potrivit prevederilor art. 81 din Legea nr. 78/2000 introdus prin art. 1 Pt. 6

Cartea II Titlul I din Legea nr. 161/2003 - dispoziţiile art . 255 C. pen., se aplică

şi:

a) funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza

unui contract de muncă ori acelor persoane care exercită atribuţii similare în

cadrul unei organizaţii publice internaţionale la care România are parte;

b) membrilor adunărilor parlamentare ale organismelor internaţionale la

care România este parte;

31

c) funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza

unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuţii similare în cadrul

Comunităţii Europene;

d) persoanelor care exercită funcţii judiciare în cadrul instanţelor

internaţionale a căror competenţă este acceptată de România, precum şi

funcţionarilor de la grefele acestora;

e) funcţionarilor unui stat străin;

f) funcţionarilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat

străin.

Aşadar, pentru considerente deja expuse în cadrul infracţiunii de luare de

mită pot fi un subiect pasiv principal al dării de mită şi organizaţiile publice

internaţionale la care România este parte sau un stat străin, iar secundar

funcţionarii ori salariaţii acestora.

2.4 . Situaţia premisă

În structura juridică a infracţiunilor de dare de mită, în conformitate cu

prevederile art. 255 C. pen., astfel cum au fost modificate prin art. 8 din Legea nr.

78/2000, situaţia premisă constă în preexistenţa unui serviciu funcţionând ca o

autoritate, instituţie sau organe de stat, societate comercială, companie ori

societate naţională, regie autonomă precum şi orice alt agent economic, persoană

juridică şi care are competenţa de a efectua acte de natura celor care prilejuiesc

săvârşirea ei.

Structurile, instituţiile, serviciile, autorităţile organizaţiilor publice

internaţionale la care România este parte sau ale unui stat străin constituie în

conformitate cu prevederile art. 81 din Legea nr. 78/2000 situaţia premisă a

infracţiunii de dare de mită.

În cadrul serviciului a cărui existenţă constituie situaţia premisă necesară

existenţei infracţiunii îşi desfăşoară activitatea funcţionarul care constituie

subiectul pasiv secundar al acesteia. Situaţia premisă se răsfrânge asupra

subiectului pasiv secundar, conferindu-i anumite competenţe, îndatoriri de

32

serviciu de care este strâns legat existenţa infracţiunii.

1.5.Conţinutul constitutiv

2.5.1 Latura obiectivă

2.5.1.1 Elementul material

A. Noţiune

Constă într-o acţiune de corupere prin promisiunea oferirea sau darea de

bani ori alte foloase a funcţionarului care poate fi realizată în modurile şi

scopurile prevăzute în art. 255 C. pen. , infracţiunea de dare de mită fiind

esenţialmente şi exclusiv comisivă.

Promisiunea constă în făgăduiala pe care făptuitorul o face funcţionarului

cu privire la banii pe care-i va primi sau folosul pe care-l va obţine în viitor - într-

un termen determinat sau nedeterminat - dacă va acţiona în scopurile prevăzute de

art. 255 C. pen.40

Prin ,,promisiunea” se înţelege obligaţia 41 pe care o persoană şi-o ia faţă

de un funcţionar public sau funcţionar de a-i remite în viitor o sumă de bani sau

alte foloase dacă va acţiona sau nu va acţiona în sensul dorit de acea persoană.

Speţă comentată: D.H. se prezintă la paznicul unui depozit al unei firme şi îi cere

să-l lase să sustragă unele bunuri, promiţându-i în schimb suma de 50 de Ron.

Paznicul este de acord şi se înţeleg ca sustragerea să aibă loc a doua zi, în jurul

orelor 2300. În noaptea următoare D.H. vine cu un camion, paznicul îi deschide

poarta depozitului , intră în depozit şi de aici D.H. încarcă mai multe bunuri in

camion. În tot timpul încărcări bunurilor paznicul a stat în aproprierea asigurând

paza operaţiuni. La plecarea din depozit cu bunurile sustrase D.H. îi dă paznicului

suma de 50 de Ron promisă.( paznicul avea avizul poliţiei pentru desfăşurarea

activităţi de pază).

Paznicul a săvârşit următoarele infracţiuni:

40 Dobrinoiu, Vintilă: Corupţia în Dreptul Penal Rpmân, Ed. Atlas Lex., Bucureşti, 1995, p. 94.41 Dreptul penal, Partea specială, Editura Continent XXI, Bucureşti 1996, p. 345

33

Luarea de mită prevăzută de art. 254 alin. 1 C. pen., comisă încă din

momentul în care a acceptat promisiunea sumei de bani care nu i se cuvenea

pentru a nu-şi îndeplini îndatorirea de paza a bunurilor din depozit, el având

calitatea de funcţionar conform art. 147 alin 2 C. pen., respectiv fiind o persoană

care exercita o însărcinarea retribuită (de pază) în serviciu persoanei juridice

(firmei) la care era angajat.

Complicitate la infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 26 raportat la

208 alin. 1, art. 209 lit. a şi g C. pen., pentru că a ajutat (asigurându-i paza) pe

D.H., timp ce aceasta sustrăgea bunurile, iar sustragerea se săvârşea în timpul

nopţii.

D.H. a săvârşit următoarele infracţiuni:

Darea de mită prevăzută de art. 255 alin. 1 C. pen., comisă în momentul

care a promis paznicul suma de bani pentru ca aceasta să nu-şi îndeplinească

corect atribuţiile de paza a bunurilor pe care le dorea să le sustragă;

Furt calificat prevăzute de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 lit. a şi g C.

pen., constând în sustragerea acelor bunuri pe timpul nopţii şi fiind ajutat în

această acţiune de către paznic prin asigurarea pazei, pentru a nu fi descoperit în

activitatea infracţională pe care o săvârşea.

Acţiunea poate fii făcută verbal sau scris, poate fi expresă sau implicită,

aluzivă şi fiind un act unilateral al mituitorului este independentă de atitudinea

funcţionarului de a accepta sau nu.42

Acţiune de corupere prin promisiune a unui, funcţionar, trebuie să ajungă

la cunoştinţa acestuia, fără a se cere însă ca cel căruia îi este adresată să înţeleagă

pe deplin despre ce este vorba. Altfel vinovăţia acelui care promite să fie

înlăturată pentru că funcţionarul este ,,greu de cap" şi nu pricepe ce i se oferă şi

cere, ori ,,nu-şi crede urechilor" promisiunea (existenţa infracţiunii) făcută este

dependentă de înţelegerea şi receptivitatea funcţionarului.

În această modalitate, existenţa elementului material al laturii obiective a

infracţiunii, nu impune ca promisiunea să se refere la sume de bani sau alte

foloase precis determinate cantitativ sau calitativ. Dar ea trebuie să fie serioasă, să

42 Manzini, V.: Trattato de dirito penale Italiano (Tratat de drept penal italian), vol. V, Torino, 1935

34

nu fie vagă sau imposibil de realizat.

Acţiunea de corupere prin oferirea, constă în acţiunea mituitorului de a

propune funcţionarului să-i dea bani ori alte foloase, însoţită de prezentarea

acestor sau de punerea lor la dispoziţia acestuia dacă va acţiona în scopurile

prevăzute, a doua modalitatea de săvârşire a elementului material al laturii

obiective a infracţiunii de dare de mită.

La fel ca şi la promisiune, oferta trebuie să fie precisă, înţeleasă, realistă şi

să ajungă la cunoştinţa funcţionarului indiferent de modurile în care este realizată.

Prin „oferire” se înţelege a prezenta, a arăta, a etala ori a înfăţişa bani sau alte

foloase funcţionarului pe care acesta urmează să le primească pentru

îndeplinirea ,neîndeplinirea actului ce intră în atribuţiunile sale de serviciu. Oferta

trebuie să fie precisă, să se concretizeze într-o acţiunea efectivă, reală să

pornească din iniţiativa mituitorului.

Faţă de prima modalitate are un aspect în plus constând în faptul că, ea

poate fi precedată de promisiune însă într-un asemenea caz infracţiunea se

consumă în momentul formulării acesteia.

Ca şi în aceea a promisiunii, pentru existenţa elementului material al laturi

obiective a infracţiunii în această modalitate, nu este necesar ca oferta mituitorului

să fie acceptată de către funcţionar. Refuzul funcţionarului de a accepta oferta este

lipsit de relevanţă pentru existenţa infracţiunii de dare de mită, neconstituind o

componenţă a acesteia.

De regulă oferta porneşte din iniţiativa mituitorului, este voluntară şi

spontană, modalitate normativă a elementului material al laturii obiective a

infracţiunii de dare de mit nu este condiţionată de faptul că iniţiativa să aparţinut

mituitorului, sau ca acesta să fi fost spontană, să fi fost voluntară, legea nu

impune în mod special acestea.

Legea prevede că, dacă mituitorul a oferit funcţionarului bani sau alte

foloase în situaţiile prevăzute de art . 255 alin. (2) sau art. 46 C. pen., fapta sa nu

va constitui infracţiunea de dare de mită, dar aceasta este o condiţie specială

impusă numai acestei modalităţi de realizare a elementului material al laturii

obiective.

35

Oferta presupune prezentarea, arătarea banilor sau a altor foloase pe care

funcţionarul urmează să le primească în schimbul serviciilor sale şi acesta o

deosebeşte esenţial de promisiune, care este şi rămâne o simplă făgăduială făcută

în acest sens, promisiunea fiind absorbită de aceasta43, cele două activităţi

suprapunându-se, fiind simultane.

În art. 254 C. pen. au fost prevăzute distinct, ca modalităţi de săvârşire a

elementului material al laturii obiective, acceptarea sau nerespingerea numai a

promisiunii de bani sau alte foloase, nu şi a ofertei. Deoarece acceptând sau

nerespingând oferta de bani sau alte foloase, funcţionarul a acceptat / respins

implicit promisiunea lor, conţinute în însăşi oferta făcută, astfel încât el a săvârşit

infracţiunea de mită.

Pentru existenţa infracţiunii de dare de mită nu are relevanţă dacă

funcţionarul a acceptat sau respins oferta făcută, legea incriminând încercarea de

corupere, de mituire ‚în acest mod a acestuia.

Acceptarea ofertei nu înseamnă, aşa cum s-a susţinut, şi primirea de către

funcţionar a banilor sau altor foloase aceasta din urmă putând fi realizată sau nu,

fără a mai influenţa existenţa infracţiunilor de dare de mită. Speţă: B.G. promite

executorului judecătoresc o sumă de 500 de Ron pentru a-i executa urgent sentinţa

judecătorească (definitivă şi executorie) de evacuare a unei persoane dintr-un

imobil. Executorul este deacord , însă nu vrea să primească banii decât după

executare.

B.G. a săvârşit infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. 1 C.

pen., prin oferirea de bani executorului judecătoresc în scopul că acesta să

îndeplinească un act privitor la îndatoririle sale de serviciu (executarea mai

urgentă a sentinţei).

Executorul judecătoresc a săvârşit infracţiunile de:

Luare de mită prevăzută de art. 254 alin 1 C. pen., prin acceptarea

promisiuni de bani pentru a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de

serviciu. Această infracţiune s-a consumat încă din momentul acceptări iniţiale

promisiune, nefiind relevant că bani s-au predat efectiv doar după executarea

43 Dreptul penal , Partea specială , Editura Continent XXI , Bucureşti 1996 , p. 345

36

evacuării. Nu s-a săvârşit infracţiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută

de art. 256 C. pen., chiar dacă bani s-au primit după îndeplinirea actului, tocmai

pentru argumentul mai sus arătat – existenţa unei acceptări anterioare a sumei

promise sustragerea ori distrugerea de înscrisul prevăzute de art. 242 alin. 1 şi 3

C. pen., prin acţiunea executorului de distrugere a dosarului de executare civilă

executorul fiind un funcţionar public, în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

A treia modalitate de corupere a mituitorului este ,,darea”, însemnând

acţiunea de predare efectivă, înmânarea, punerea la dispoziţia funcţionarului a

banilor sau altor foloase necuvenite, care le înglobează pe celelalte modalităţii.

Prin ,,darea” de bani sau alte foloase se înţelege, acţiunea mituitorului de

a înmâna, a preda celui mituit aceste valori: ea implică în mod necesar acţiunea

corelativă acelui mituit de a le primi. Este indiferent dacă bani sau folosul au fost

daţi din proprie iniţiativă sau cedând solicitărilor funcţionarului. Pentru existenţa

infracţiuni este suficientă activitatea de transmitere a banilor, valorilor sau altor

foloase, fără a fi necesară şi îndeplinirea actului pentru care s-a dat mita. Este

nerelevantă împrejurarea că mituirea nu a reuşit, adică nu l-a determinat pe

funcţionar să ia mită, întrucât infracţiunea se consumă odată cu predarea,

înmânarea avantajului material.44

Realizate direct sau indirect a promisiunea, oferirea sau darea de bani sau

alte foloase – modalităţi alternative de săvârşire a elementului material al laturi

obiective a infracţiunii – pot fi, prin intermediar.

Acceptarea sau nu, de către funcţionar a promisiunii, primirea banilor sau

a altor foloase prin intermediar este lipsită de relevanţă în ceea ce priveşte

existenţa infracţiunii de dare de mită, respectând condiţiile să fie reală şi să

ajungă. Speţă:

P.M. află că un cunoscut al său este cercetat pentru comiterea unei

infracţiuni de furt, merge la acesta şi îi spune că îi este prieten de familie cu

procurorul care îl cercetează şi că în schimbul unei sume de 1000 de Ron îi v-a

rezolva cu procurorul să nu fie trimis în judecată. Cunoscutul îi remite suma pe

care P.M. o i-a şi o cheltuieşte în interes personal (P.M nu îl cunoştea pe

44 Dreptul penal , Partea specială , Editura Continent XXI , Bucureşti 1996 , p. 346

37

procuror), nu-şi duce la îndeplinire promisiunea.

Fiind sesizată fapta sa, în timpul cercetărilor oferă unui alt procuror care îl

ancheta jumătate din această sumă pentru a nu fi trimis în judecată, însă este

refuzat.

P.M a comis infracţiunile de:

Trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin 1 C. pen., constând în aceea

că a pretins şi primit suma de 1000 de Ron afirmând că-l cunoaşte pe procurorul

care a efectuat cercetarea şi că, prin influenţă pe care o are asupra acestuia că a

pretins prieten de familie, va rezolva netrimiterea în judecată a cunoscutului său.

Dare de mită prevăzută art. 255 alin 1 C. pen., prin aceea că a oferit bani

procurorului pentru că aceasta să nu-l trimită în judecată pentru infracţiunea

anterior săvârşită.

Este de asemenea fără relevantă, din punctul de vedere al existenţei

infracţiunii de dare de mită, conduita funcţionarului ulterioară formulării

promisiunii ofertei sau a dării, banilor ori a altor foloase.

B. Condiţii (cerinţe) esenţiale

Pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii de dare de mită , este

necesară îndeplinirea următoarele condiţii ( cerinţe ) cumulative :

a) Promisiunea , oferirea sau darea – acţiuni care definesc elementul

material al laturii obiective – trebuie să se refere la banii sau alte foloase .

Legea penală nu încriminează demersurile , rugăminţile , insistenţele sau

recomandările chiar dacă ele ar avea ca ţintă determinarea funcţionarului să facă ,

să nu facă , ori să întârzie efectuarea unui act la care este ţinut potrivit

îndatoririlor sale de serviciu , sau să facă un act contrar acestor îndatoriri , din

slăbiciune.

b) Banii sau foloase promise , oferire sau date trebuie să fie necuvenite ,

să nu fie datorate potrivit legii. Să constituie plata sau răsplata necuvenită a

funcţionarului pentru serviciile cerute sau prestate de către acesta în cadrul şi

virtutea îndatoririlor sale45 să nu aibă caracter de retribuţie

45 Garcon, E.: Code penal annote ( Codul penal adnotat), nr. 12, Paris ,1901-1906, p. 438

38

Banii sau alte foloase necuvenite, sunt necuvenite, atunci când nu sunt

datorate în mod legal, fie când sunt peste acesta.

c) Primirea , oferirea sau darea banilor sau a altor foloase trebuie să fie

realizate anterior îndeplinirii , înaintea expirării termenului pentru îndeplinirea

actului avut în vedere de către mituitor şi precum care acesta a acţionat , ori cel

mai târziu în timpul executării acestuia. Nerespingerea, acceptarea, primirea sau

pretinderea de către funcţionar a banilor sau altor foloase ce nu i se cuvin, să fie

săvârşite „în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, ori a întârzia îndeplinirea unui

act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar

acestor îndatoriri

d) Actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, întârziere, mituitorul

promite, oferă sau dă bani ori alte foloase, trebuie să fie unul privitor la

îndatoririle de serviciu ale funcţionarului, poate fi licit sau ilicit în cazul

infracţinea de dare de mită atunci când banii sau alte foloase au fost promise,

oferite sau date în scopul de a determina pe funcţionar să facă, să nu facă sau să

întârzie efectuarea unui act care intra în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului

ori sa facă un act contrar potrivnic acestor îndatorări. Or, actul contrar

îndatoririlor de serviciu ale funcţionarului este unul ilicit.

În practica judiciară au fost considerate infracţiuni de dare de mită,

săvârşite în legătură cu acte privitoare la îndatoririle de serviciu ale celui mituit:

fapta unei persoane de a fi oferit o sumă de bani unor organe de urmărire penală –

care aveau latitudinea de a o lăsa în stare de libertate ori de a o trimite în judecată

în stare de arest – pentru a nu o aresta; fapta unei persoane de a oferi o sumă de

bani unui organ de cercetare penală în scopul de a nu-i dresa acte privitoare la

săvârşirea unei infracţiuni; fapta unei persoane de a oferi o sumă de bani unui

organ de cercetare penală care, deşi nu are atribuţia de a rezolva cauza , ar putea,

totuşi , să refacă cercetarea, prin denaturarea actelor de urmărire în aşa fel încât,

în cele din urmă s-ar putea ajunge la soluţionarea cauzei de către procuror în

sensul dorit de mituitor; fapta unui inculpat de a fi dat unui tehnician o sumă de

bani pentru ca acesta să-i faciliteze recepţionarea unei cantităţi de miere

falsificată, fapta unei persoane cercetată pentru o sustragere din avutul obştesc, de

39

a da o sumă de bani unui lucrător de miliţie, spre a-l determina să nu înainteze

dosarul organului de procuratură, chiar dacă în cele din urmă sustragerea imputată

mituitorului nu a fost considerată infracţiunea de furt, ci o abatere, în sensul art.

11 din legea nr. 59/1968. Tot astfel a fost calificată de dare de mită, comisă în

legătură cu un act contrar îndatoririlor de serviciu ale celui mituit, fapta unei

persoane care a oferit o sumă de bani unei funcţionare pentru a o determina să-i

dea doua foi de hârtie albă cu sigiliul instituţiei, sigiliu care se afla în mod

permanent la seful biroului; fapta unei persoane care aflând că un prieten al său,

faţă de care se efectuau cercetări penale, a fost reţinut şi condus la sediul poliţiei

de un ofiţer de poliţie, a oferit acestuia – fiind însă refuzat – un inel de aur pentru

a-l pune în libertate de prietenul său , chiar dacă ordonanţa de reţinere a fost emisă

de un alt ofiţer de poliţie, care a şi continuat urmărirea penală. De asemenea s-a

considerat că fapta unor gestionari de a împărţi cu revizorul contabil plusurile,

constatate în gestiunea lor, pe care acesta, în baza unei înţelegeri prealabile,

omisese să le înregistreze, constituie, pe lângă infracţiunea de delapidare şi

infracţiunea de dare de mită. Evident , nu va exista darea de mită atunci când

funcţionarul căruia i s-au promis, oferit sau dat foloasele nu are competenţa de a

efectua actul în vederea căruia particularul a comis fapta de mai sus. În acest sens,

s-a decis că nu constituie infracţiune de dare de mită fapta unei persoane de a

oferi o sumă de bani secretarului tehnic al unei comisii pentru soluţii favorabile,

întrucât secretarul tehnic al acestei comisii nu face parte din compunerea comisiei.

e) Promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase necuvenite

trebuie să fie , între altele serioasă. Această cerinţa, indiscutabil justificată trebuie

sa aibă un fundament credibil, promisiunii, oferirii, dării banilor sau altor foloase

sunt serioase numai atunci când au aptitudinea, capacitatea de a corupe şi-un

raportat cererea şi ofertă.

Nu v-a exista infracţiunea de dare de mită atunci când , funcţionarul căruia

i s-au promis , oferit sau dat banii ori alte foloase, nu are în competenţă, în cadrul

îndatorărilor sale de serviciu, efectuarea actului în vederea căruia s-a dat mită,

funcţionarul intră sub aspectele infracţiunii de trafic de influenţa.

Fără îndoială legea nu cere existenţa unei anumite proporţii , unei anumite

40

echivalenţe între sumele de bani sau alte foloase pe de o parte şi serviciile, actul

funcţionarului, pe de altă parte, dar impune neîndoios ca acestea să aibă

aptitudinea de a corupe , să fie serioase.

Promisiunea, oferirea sau darea unor sume de bani or a altor foloase

necuvenite, derizorii, nesemnificative, fără importanţă – cum ar fi oferirea unor

ţigări, a unui pachet de ţigări, a unui pahar de băutură, un bilet de spectacol de

cinema ş.a. – nu sunt serioase, (de-a corupe) nu pot determina existenţa

infracţiunii de dare de mită.

Stabilirea, determinarea, seriozităţii de a mitui a acţiunii mituitorului,

constituie dreptul şi obligaţia, deloc lesnicioasă judecătorului sau a procurorului,

în faza de urmărirea a procesului penal, ele nefiind evident lăsate la aprecierea

funcţionarului ale cărui servicii se dorea a fii cumpărate.

În asemenea situaţii, faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive –

latura obiectivă – a infracţiuni de dare de mită, astfel încât soluţiile de urmărire-

netrimiterea în judecată sau de achitare au ca temei juridic prevederile art. 10 lit.

a) C. proc. pen.(faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale

infracţiunii) şi nu cele ale art. 10 lit. b1) C. proc. pen. (fapta nu prezintă gardul de

pericol social al unei infracţiuni) la care s-a oprit practica judiciară.

5.1.2. Urmarea imediată

Constă în starea de pericol normala pentru desfăşurare a activităţii

autorităţilor, instituţiilor publice, organelor de stat , serviciilor publice, instituţie

sau altei persoane juridice de interes public, creată prin săvârşirea elementului

material (mituitorul promite, oferă sau dă funcţionarului banii sau alte foloase în

schimbul serviciilor acestuia , a acţiuni prestate de el necondiţionat de faptul dacă

aceasta s-a realizat sau nu) .

Evident, între fapta săvârşită şi rezultat trebuie să existe o legătură de

cauzalitate, în sensul că tocmai activitatea de promitere, oferire sau dare de mită a

creat starea de pericol pentru activitatea organizaţiilor de stat sau publice. Dacă o

asemenea stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite prin incriminarea este

urmarea altor cauze (incompetenţa , superficialitatea funcţionarului), atunci nu se

41

mai poate vorbi de un raport de cauzalitate specific infracţiunii pe care o

analizăm, ci eventual , de un raport de cauzalitate specific altor fapte penale ( de

pildă neglijenţă în serviciu).

5.1.3 Legătura de cauzalitate

Pentru a atrage incidenţa infracţiunii de dare de mită este necesar să existe

o legătură de cauzalitate între activitatea infracţională şi urmarea imediată, în

sensul în care prin comisiunea subiectului activ să se fii creat o stare de pericol

pentru activitatea autorităţilor publice ,instituţiilor publice sau a altor persoane

juridice.

5.2. Latura subiectivă

Între latura subiectivă şi latura obiectivă a infracţiunii – nu numai la darea

de mită, ci şi la orice infracţiune – trebuie să existe o deplină concordanţă; cu alte

cuvinte fapta în materialitatea ei trebuie să reprezinte toate trăsăturile infracţiunii

şi totodată făptuitorul să-şi dea seama că săvârşeşte infracţiunea respectivă. Altfel

ne aflăm fie în faţa unei erori de fapt asupra unei împrejurări esenţiale pentru

existenţa infracţiunii, fie în faţa unei infracţiuni putative – situaţii ce exclud

caracterul penal al faptei .

Atât eroarea de fapt asupra existenţei unei stări, situaţii sau împrejurări de

care depinde caracterul penal al faptei când şi fapta purtativă se caracterizează

printr-o neconcordanţă între latura subiectivă şi cea obiectivă. La eroarea de fapt,

subiectiv, făptuitorul este convins că nu săvârşeşte o faptă ilicită, în timp ce

obiectiv, fapta comisă de el întruneşte trăsăturile constitutive al unei infracţiuni.

În cazul faptei purtate, dimpotrivă, subiectiv, făptuitorul este convins că

săvârşeşte o infracţiune , în timp ce obiectiv, fapta comisă de el este licită. O

infracţiune este de neconceput fără coexistenţa ambelor laturi, fapta săvârşită nu

are caracter penal.

42

În practica judiciară s-a pus problema dacă există darea de mită atunci

când făptuitorul are o reprezentare greşită cu privire la natura – licită sau ilicită –

a actului solicitat funcţionarului , în schimbul foloaselor date , oferite ori promise.

Iată speţa: N.D., certându-se cu concubina sa a părăsit locuinţa comună, otrăvind,

totodată, cei doi purcei pe care îl adusese în gospodărie, spre a nu rămâne

concubinei. Cercetat pentru această faptă, N.D. a dat organului de poliţie 100 de

lei spre a clasa lucrările. Organul de poliţie a clasat cauza, deoarece purceii

aparţineau făptuitorului; N.D. a fost trimis însă în judecată pentru dare de mită şi

condamnat la pedeapsa închisori.

Hotărârea de condamnare este greşită: în speţă nu există nici o eroare de

fapt de natură să înlăture caracterul penal al faptei, nici – aşa cum s-ar mai putea

susţine – o faptă putativă.

Este evident că în cazul în care eroarea poartă – ca în speţă – asupra

caracterului, licit sau ilicit, al actului de serviciu cerut funcţionarului mituit, nu ne

aflăm în nici una din situaţiile de mai sus. Obiectiv, fapta săvârşită prezintă toate

trăsăturile dării de mită; inculpatul a dat o sumă de bani unui funcţionar, pentru ca

aceasta să efectueze un act ce intră în sfera atribuţiilor sale de serviciu. Subiectiv,

comiţând această faptă, el a avut conştiinţa săvârşirii unei infracţiuni de dare de

mită. Este adevărat că inculpatul a crezut că actul în vederea căruia a dat banii

este ilicit, deşi în realitate era licit, dar această împrejurare este nerelevantă,

deoarece, potrivit legii constituie darea de mită şi darea unor foloase pentru a

obţine îndeplinirea unui act legal46.

Sub aspect subiectiv infracţiunea, dedare de mită, ca şi aceea de luare de

mită, se săvârşeşte numai cu intenţie directă, calificată de scop, aşa cum acesta

este prevăzut de art. 254 C. pen.

Mituitorul trebuie să acţioneze cu conştiinţă, în scopul de a determina

funcţionarul ca datorită banilor sau altor foloase necuvenite, promise, oferite sau

date, să facă, să nu facă sau să întârzie efectuarea unui act care intră în atribuţiile

sale de serviciu, ori să facă un act contrar acestor îndatoriri .

46 Diaconescu, Horia: Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legatură cu acestea, p. 85

43

În practica judiciară, în lipsa unor date şi elemente de amănunt, absolut

necesare, apare o controversă cu privire la următorul aspect: ,, oferta făcută în

stare de beţie totală şi în împrejurări care nu dovedesc că este un act deliberat, nu

este de natură a conduce la existenţa laturii subiective a infracţiuni dare de

mită”47 . Pentru că, în primul rând, din datele oferite nu rezultă dacă starea de

beţie totală a fost datorată unor împrejurări independente de voinţa mituitorului, în

raport de care ar fi fost incidente în legătură cu prevederile art. 49 alin.(1) C. pen.(

nu constituie infracţiune fapta prevăzută, de legea penală, dacă făptuitorul, în

momentul săvârşirii faptei, se găsea, datorită unor împrejurări independente de

voinţa sa, în stare de beţie completă produsă de alcool sau de alte substanţe.) ,

care ar fi justificat soluţia, dar dacă a fost voluntară, intră în incidentele

prevederii art. 49 alin.(2) (starea de beţie voluntară completă produsă de alcool

sau alte substanţe nu înlătură caracterul penal), ea poate constituii o circumstanţă

agravantă ori atenuantă, după caz a răspunderi penale.

La fel ca la toate infracţiunile şi la darea de mită, voinţa pe care o

presupune în mod necesar latura subiectivă, impune ca acţiunile care definesc

elementul material să fie săvârşite de către o persoana, care are capacitatea de a

voi, libertatea de a acţiona şi poate răspunde penal.

Se ştie că o infracţiune să existe trebuie să întrunească anumite principii,

pe acest considerent s-a pus problema, că nu există infracţiunea de dare de mită

ca urmare a lipsei vinovăţiei, în situaţia in care funcţionarul a provocat pe

mituitor.

Din practica judiciară mai veche fiind soluţionată – în mod

necorespunzător . Un inculpat, R.M. a fost trimis în judecată pentru o infracţiune

de înşelăciune şi pentru faptul că a oferit şefului de post suma de 3000 lei, ca

mită, spre a-l determina să distrugă acte încheiate. Judecătorul a dat ordonanţă de

neurmărire pentru infracţiunea de înşelăciune, din lipsă de probe şi ordonanţă de

urmărire pentru dare de mită. În faţa instanţei jandarmul a declarat că a provocat

47 Trib. Suprem, col. pen. , dec. Nr. 1224/1955, în C.D. 1955, vol. 3 , p. 82, citat de Diaconescu, Horia: Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legatură cu acestea, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004.

44

darea de mită, trimiţând vorbă lui R.M. că va distruge actele dacă îi va da 3000

lei. Tribunalul l-a condamnat pe inculpat pentru dare de mită, dar prin decizia

Curţii de Apel din Cluj 48, aceasta a fost achitată, pe motive că mituirea este

rezultatul înscenării funcţionarului, manoperă care înlătură caracterul infracţional

al faptei.

Soluţia contestată astăzi, în doctrina juridică susţinându-se că;

mituitorului nu justifică reţinerea ,,provocării” chiar dacă darea de mită nu a fost

spontana şi iniţiativa nu a aparţinut mituitorului, deoarece în felul acesta şi

funcţionarul ar putea invoca n-a cerut mită pentru a beneficia de ea, ci pentru a

verifica comportarea mituitorului, astfel intrându-se intr-un cerc vicios. Codul

penal bulgar reglementează expres, în art.307,şi problema “ provocării”. În acest

text se prevede că acela care în mod deliberat creează o atmosferă provocatoare

pentru darea de mită, se pedepseşte cu privaţiunea de libertate până la 1 an sau cu

muncă corecţională; cel ”provocat” este apărat de pedeapsă.

Există şi alte argumente care sprijină, credem, punctul de vedere doctrinar.

Din punctul de vedere al laturii subiective, este o cauza care exclude

existenţa infracţiunii, caracterul penal al promisiunii, oferiri sau darii de bani sau

alte foloase, nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin

orice mijloace de către de către funcţionarul care ia mită. Astfel spus, infracţiunea

de dare de mită există , numai dacă această condiţie negativă este realizată, adică

mituitorului să nu fi fost constrâns în vreun fel de către funcţionar să promită,

ofere sau să dea bani ori alte foloase în împrejurările şi scopurile prevăzute de art.

254 C. pen.

Aceasta cauză de excludere a existenţei infracţiunii de dare de mită se

întemeiază pe lipsa de vinovăţie a mituitorului care acţionează constrâns de către

cel care ia mita. Ea se adaugă la cauza generală art.46. C pen.– constrângerea

fizică şi constrângerea morală – care înlătură caracterul penal al faptei,

deosebindu-se de aceasta prin faptul că nu este condiţionată de cerinţele impuse

acesteia: imposibilitatea de a rezista constrângeri fizice sau caracterul grav al

48 Ambele hotărâri au fost publicate în ,,Pandectele române”, III,1931, p. 93 şi 96

45

râului cu care se ameninţă şi care nu poate fi înlăturat altfel, legiuitorul a

considerat că voinţa acestuia nu a fost liberă şi a prevăzut că fapta nu constituie

infracţiunea de dare de mită.

Provocările la care poate fi supus mituitorul de către funcţionar, nu sunt

acte de constrângere, aşa încât ele nu anihilează libertatea de voinţă a mituitorului

chiar daca acesta, dând mită, acţionează pentru a găsi o ieşire dintre o situaţie

neconvenabilă.

În aceste condiţii având libertatea de voinţă, mituitorul provocat – şi nu

constrâns – să dea mită, acţionează cu vinovăţie, fapta lui constituie infracţiune.

Funcţionarul poate realiza constrângerea fie direct, fie indirect, mijlocit,

prin intermediar, fie poate folosi în acest scop orice alt mijloc, împrejurări,

situaţii, evenimente care pot avea caracter constrângător.

Dacă mituitorul a fost constrâns 49 de o altă persoana de cât cel care a luat

mită, pentru a fi înlăturat caracterul penal al faptei - să nu constituie infracţiune,

constrângerea trebuie să răspundă cerinţelor stabilite prin prevederile art. 46.ali 1

sau 2, C. pen.,( Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală,

săvârşită din cauza unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista50.

De asemenea ,nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită

din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin ameninţare cu un pericol grav

pentru persoana făptuitorului ori a altuia care nu poate fi înlăturat în alt mod.51 ).

6. Forme . Modalităţi . Regim sancţionator

49 C. A. Cluj , hotărâre publicată în Pandectele române, 1931, III , p. 93 şi 96 citată de Diaconescu, Horia, :Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legatură cu acestea, p. 233.50 Dobrinoiu, Vasile:Corupţia în DreptulPenal Român, Bucureşti, 1995, pp. 223-22451 Trib. Suprem , s. pen., dec. Nr. 2878/1972, în C.D. 1972, p. 358..

46

1. Formule infracţiunii

1. Actele preparatorii. Din examinarea, în esenţa lor, a celor trei acţiuni ce

realizează elementul material al infracţiunii de dare de mită, se poate constata că

una dintre acestea – promisiunea de bani ori alte foloase – autonom ca infracţiune

consumată.

2. Tentativa . Codul nostru penal nu sancţionează tentativa la infracţiunea

de dare de mită; această împrejurare nu înseamnă însă nici că darea de mită n-ar fi

susceptibilă de un început de executare nici că actele de executare n-ar prezenta

gradul de pericol social necesar pentru ca răspunderea penală să intervină.

În realitatea, una dintre cele trei acţiuni incriminate ca darea de mită –

oferirea de bani ori alte foloase – reprezintă, în esenţa sa, tocmai începutul de

executare a acţiunii de dare, deci o tentativă de mită; ea a fost însă incriminată

autonom, ca infracţiunea de sine-stătătoare şi astfel n-a mai fost nevoie să se

înscrie în cod o dispoziţie care să prevadă sancţionarea tentativei.

3. Infracţiunea consumată. În legătură cu consumarea infracţiunii de dare

de mită, în literatura juridică s-au purtat discuţii asemănătoare celor referitoare la

consumarea luării de mită; potrivit uneia dintre opiniile exprimate, darea de mită

se consumă în momentul când s-a realizat convenţia ilicită dintre mituit şi

mituitor, în timp ce potrivit alteia, momentul consumativ al dării de mită coincide

cu realizarea oricăreia dintre cele trei acţiuni ce, potrivit art. 255 alin.2 C.pen.,

realizează alternativ elementul material al infracţiunii.

Pentru motivele arătate când s-a examinat luarea de mită52 teza convenţiei

ilicite nu are suport în prevederile legale – atâta vreme cât, în cazul dării de mită,

este posibil ca promisiunea sau oferta de mită să nu fie primită ori pretinderii de

mită, în cazul luării de mită să nu i se dea curs – astfel că momentul consumării

52 Diaconescu, Horia: Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legatură cu acestea, pp. 87-88.

47

infracţiunii de dare de mită nu poate fi identificat cu cel al încheierii pretinsei

convenţii.

Potrivit sistemul Codului nostru penal, consumarea infracţiunii de dare de

mită are loc instantaneu, în momentul săvârşirii oricărei dintre acţiunile tipice –

de dare, oferire sau promisiune – incriminate prin art. 255 C. pen. Tocmai de

aceea nu este relevantă juridic nici existenţa sau inexistenţa unei convenţii ilicite

între mituitor şi mituit, nici împrejurarea că iniţiativa a aparţinut unuia sau

celuilalt, nici acceptarea sau neacceptarea ofertei ori promisiunii, nici îndeplinirea

sau neîndeplinirea de către funcţionar a actului de serviciu ce i s-a cerut.

Darea de mită, elementul material, se consumă în momentul în care

făptuitorul promite, oferă sau dă bani ori alte foloase, în modurile şi scopurile

arătate în art. 254 C. pen., încriminate însă autonom ca infracţiune consumată.

Astfel, infracţiunea de dare de mită fiind considerată ca fiind o infracţiune

cu consumare anticipată ce nu poate subzista în forma imperfectă a tentativei, nu

sunt încriminate nici actele de pregătire şi nici tentativa.

Darea de mită poate îmbrăca şi forma infracţiunii continuate, atunci când

făptuitorul săvârşeşte acte repetate în baza aceleiaşi hotărâri, situaţie în care ea se

epuizează în momentul încetării ultimului act de executare.

Pe lângă modalitatea tip prevăzută de art . 255 alin.(1) C. pen., prin

dispoziţiile art. 7 alin.(2) din Legea nr. 78/2000 a fost incriminată şi modalitatea

agravată a infracţiunii de dare de mită. Astfel, în raport de calitatea specială a

subiectului pasiv secundar, în conformitate cu prevederi legale, fapta de dare de

mită săvârşită faţă de unele dintre persoanele prevăzute în art . 7 alin.(1) din

Legea nr 78/2000 – care potrivit legii au atribuţii de constatare sau sancţionare a

contravenţiilor, ori de constatare, urmărire ori judecare a infracţiunilor – sau faţă

de un funcţionar cu atribuţii de control, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în

art . 255 alin. (1) C. pen. , al cărui maxim se majorează cu 2 ani.

În concepţia şi reglementarea prevederilor legale a fost incriminată insă şi

o a doua modalitate agravată a infracţiuni de dare de mită .Potrivit prevederilor

art. 9 din Legea nr. 78/2000, dacă infracţiunea de dare de mită este săvârşită în

48

interesul unei organizaţii sau grupări criminale, ori a unuia dintre membri acesteia

sau pentru a influenţa negocierile tranzacţiilor comerciale, internaţionale, ori

schimburile sau investiţiile naţionale, maximul pedepsei prevăzut de art. 255 alin.

(1) C. pen. se majorează cu 5 ani.

Este instituită astfel o noua modalitate normativă a infracţiuni de dare de

mită, în situaţia în care aceasta este săvârşită în cazurile, împrejurările speciale şi

limitative prevăzute, din dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 78/2000, din natura şi

specificul infracţiunii de dare de mită, rezultă că subiectul pasiv secundar al

acestei modalităţi agravate, nu poate fi decât un funcţionar ( sau alt salariat ) care

are atribuţiile de serviciu şi însărcinări competente de a examina şi rezolva orice

problemă în legătură cu existenţa şi activitatea unei organizaţii, asociaţii sau

grupări criminale, ori al unuia dintre membri acesteia, sau cu privire la negocierile

tranzacţiilor comerciale internaţionale ori schimburile sau investiţiile

internaţionale, de unde reiese că art. 9 din Legea nr. 78/2000 defineşte tot latura

obiectiva a acestuia.

Societate civilă, Codul penal are ca prioritar combaterea, descoperirea şi

sancţionarea corupţiei majore, reprezentate indiscutabil de luare de mită,

legiuitorul a reglementat, prin vederile art. 255 alin.(3) C. pen. un caz special de

impunitate, prevăzând că mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţi fapta

mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea infracţiune.

Pentru a determina existenţa cauzei de, impunitate din formularea

legii rezultă că, trebuie să existe un autodenunţ care se referă la fapta proprie a

mituitorului, să privească fapta de dare de mită, să fie făcut autorităţii mai înainte

ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea infracţiune. Ca urmare

nu beneficiază de cauza de impunitate mituitorul care denunţă săvârşirea dării de

mită de către o altă persoană fără să se refere la participarea sa la aceasta. 53

Denunţul poate fi făcut în orice formă – scris sau oral – şi prin orice

mijloace de comunicare, acesta să fie formulat mai înainte ca organul de urmărire

53 Diaconescu, Horia: Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legatură cu acestea, p.9054 Trib. Suprem, s. pen. nr. 1362/1970 , în R.R.D. nr. 4/1971, p. 138; Trib. Jud. Constanţa, dec. Pen. nr. 1362/1984, în R.R.D. nr. 8/1985, p. 71

49

penală să fi fost sesizat, în alt mod, pentru acea infracţiune, altfel după sesizarea

organelor de urmărire penală nu determină existenţa cauzei de nepedepsire54

pentru că el nu răspunde scopului urmărit de legiuitorului, prin reglementarea

acestuia.

Recunoaşterea faptei de către mituitorul surprins în momentul dării de

mită, nu constituie un denunţ în sensul prevederilor art . 255 alin. (3) C. pen. şi nu

determină existenţa cauzei de nepedepsire. Soluţia s-a impus de justeţe atâta timp

cât, pe de o parte, recunoaşterea nu constituie un denunţ, iar pe de altă parte

organul de urmărire penală fusese sesizat în mod în legătură cu săvârşirea

infracţiunii.

Existenţa cauzei de nepedepsire închisă în dispoziţiile art. 255 alin. (3) C.

pen., în favoarea mituitorului care s-a autodenunţat, este condiţionată de

momentul sesizării organului de urmărire penală ,art 201 C. pro. pen.(urmărirea

penală este efectuată de procuror şi de organele de cercetare penală ale poliţiei

judiciare, respectiv organe de cercetare specială).

Organele de constatare prevăzute de art. 214 sau art. 215 C. proc. pen.,

(organe ele inspecţiei de stat; organe de control; ofiţeri, subofiţeri ai jandarmeriei

aflaţi în misiune) nu sunt organe de urmărire penală sau judiciare, aşa încât

sesizarea lor pe altă cale decât autodenunţul mituitorului nu poate înlătura

beneficiul cauzei de impunitate prevăzută de art . 255 alin (3) C. pen. ele .

Legea – art. 255 alin. (3) C. pen. – impune ca denunţul să fie făcut oricărei

autorităţi, chiar dacă nu este competenţă să efectueze cercetarea şi nu numai

organului de urmărire penală, prima având obligaţia de a-l sesiza pe procuror.

Prin acordarea acestei impunităţi a intenţionat să înlesnească descoperirea

şi tragerea la răspundere penală a celor vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de luare

de mită, de combatere şi în acest mod, a corupţiei manifestate sub forma cea mai

gravă a acestuia, luarea de mită. Pe de altă parte ea, a fost reglementată şi în

scopul prevenirii săvârşirii luării de mită prin insuflarea în mintea funcţionarului a

sentimentului că va fi denunţat şi abţinerea, datorită temerii, de la săvârşirea

infracţiunii.

50

Pedeapsa principală pentru modalitatea tip a infracţiunii de dare de mită,

prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Pentru modalitatea agravată prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr .

78/2000, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., pedeapsa este închisoarea de la 6

luni la 7 ani , iar pentru modalitatea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 78/2000 , cu

referire la prevederile art. 255 alin.(1) C. pen. – închisoarea de la 6 luni la 10 ani.

Potrivit prevederilor art. 255 alin. (4) C. pen banii, valorile sau orice alte

bunuri care au făcut obiectul dării de mită se confiscă iar dacă nu se găsesc,

condamnatul (mituitorul) este obligat la plata echivalentului lor în bani chiar dacă

oferta nu a fost urmată de acceptare.

Legea a prevăzut confiscarea banilor , valorilor sau a oricăror altor bunuri,

chiar dacă oferta nu a fost acceptată de către funcţionar , asimilând-o din acest

punct de vedere, cu modalitatea dării efective a acestora. Această asimilare s-a

limitat însă numai la modalitatea săvârşirii elementului material al laturi

obiective, prin acţiunea de oferire şi nu poate fi extinsă şi cu privire la aceea a

promisiuni. Ea nu poate fi extinsă cu privire la bani, valorile sau bunurile promise

care au o existenţă ipotetică, necontrolată, afirmată numai.

Potrivit prevederilor art. 255 alin. (5) C. pen., banii, valorile sau orice alte

bunuri care au făcut obiectul dări de mită, nu sunt supuse măsuri de siguranţă a

confiscări speciale ci se restituie persoanei care le-a dat în cazurile arătate în art.

255 alin. (2) şi (3), atunci când, fie aceasta a fost constrânsa prin orice mijloace de

către cel care a luat mită, fie a denunţat autorităţii fapta, mai înainte ca organul de

urmărire penală să fi fost sesizat pentru aceea infracţiune.

Legea urmăreşte să stimuleze pe mituitor, să denunţe, punându-se la

adăpost de răspunderea penală, atât cu privire la pedeapsă cât şi la confiscarea

valorilor care au făcut obiectul dări de mită. Este preţul cu care legea, autorităţile,

cumpără colaborarea mituitorului pentru demascarea luări de mită săvârşită de

funcţionarul corupt, obiectiv considerat mai important decât cel al confiscări

banilor, valorilor sau altor bunuri care au făcut obiectul dări de mită.

51

În interpretarea şi aplicarea acestor prevederi legale, în practica judiciară,

sa decis că ele nu se aplică dacă, anterior denunţul, mituitorul a obţinut avantaje

de pe urma dării de mită .

Se pune întrebarea – cu privire la infracţiunea de dare de mită – dacă

măsura de siguranţă a confiscări speciale supusă prevederile art. 255 alin. (4) şi

(5) C. pen. ,existenţa cauzei de nepedepsire art.255 alin. (3) C. pen. autodenunţul,

cu aceste aspecte este eficientă în combaterea infracţiuni de luare de mită ,a

corupţiei mici şi mari.

CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ AL INFRACŢIUNII

DE DARE DE MITĂ

52

1. Textul normei penale de incriminare: potrivit art. 255 din Codul

penal, legiuitorul penal incriminează ca fiind infracţiunea de Dare de mită

săvârşirea următoarelor fapte:

“Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile şi

scopurile arătate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Fapta prevazută în alineatul precedent nu constituie infracţiune atunci

când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.

Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca

organul de urmărire sa fi fost sesizat pentru acea infracţiune.

Dispoziţiile art. 254 alin. 3 se aplică în mod corespunzător, chiar dacă

oferta nu a fost urmată de acceptare.

Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în

cazurile arătate în alin. 2 si 3.”

2. Obiective ale studiului de caz:

A. Relevarea în speţa prezentată a corelaţiei existente între

infracţiunile de dare de mită şi luare de mită.

B. Relevarea în speţa prezentată a cauzei prevăzute de alin. (2) al art.

255 C. pen. care înlătură caracterul penal al faptei.

C. Caracterul de infracţiune de corupţie al infracţiunii de dare de

mită.

D. Analiza unor date statistice privind infracţiunile de corupţie în

perioada 1990-2007.

3. Prezentarea Sentinţei Penale nr. 77 din 21 decembrie 2005 a

Tribunalului Covasna: prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Covasna cu nr.335/P/2003, din data de 7 februarie 2005, a fost pusă în mişcare

acţiune a penală şi a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul N. K.,

pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, prev.de

art.254, alin. C. pen., cu aplicarea art.41, alin.2 şi art.42 C. pen.in.

53

S-a reţinut, în esenţă, prin rechizitoriu faptul că în perioada ianuarie 2002

- octombrie 2005, inculpatul N.K., în calitate de şef compartiment, în realizarea

aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a pretins şi primit de la un număr de 16

conducători auto din cadrul SC.”S. T.” SA Tg.Secuiesc diferite sume de bani în

valută, în scopul de a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, respectiv de a

diminua decontările de carburanţi sub valoarea de 35 litri de motorină la 100 km,

primind în perioada menţienată, în total, suma de 2.605 EURO.

În şedinţa publică din data de 6 aprilie 2005, instanţa a pus în discuţie

schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşită de către inculpat din

infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art.254, alin.1

C.pen., cu aplicarea art. 41, alin. (2) şi art. 42 C. pen., în infracţiunea de luare de

mită în formă continuată, prevăzută de art.254, alin. (1) C. pen., raportat la art.5,

alin. (1) şi art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41, alin. (2) şi a art. 42

C. pen.in.

Văzând prevederile art.5, alin. (1) şi art.6 din Legea nr.78/2000, potrivit

cărora, în înţelesul acestei legi, sunt infracţiuni de corupţie infracţiunile

prevăzute de art.254-257 din Codul penal şi acestea se pedepsesc potrivit acelor

texte de lege, instanţa a constatat că, încadrarea juridică a faptei săvârşită de

inculpatul N.K. trebuie făcută şi cu raportare la aceste prevederi legale.

Aşa fiind, în baza art.334 C. proc. penală, instanţa a dispus schimbarea

încadrării juridice a faptei săvârşită de către inculpat din infracţiunea prevăzută

de art.254, alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41, alin. (2) C. penal şi art. 42 C.

penal în infracţiunea prevăzută de art. 254, alin. (1) C. pen., raportat la art.5,

alin. (1) şi art. 6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 41, alin. (1) şi a art. 42

C. penal (16 acte materiale).

Inculpatul N.K. a fost angajat al S.C.”A.”SA Tg.Secuiesc de la data de

15.08.1994, ca inginer mecanic autovehicule rutiere şi de la data de 01.04.1995 a

ocupat funcţia de inginer şef, iar de la data de 1.10.1999 şi până la data de

7.05.2003, când i s-a desfăcut contractul de muncă în conformitate cu prevederile

art.55, lit.b din Codul muncii, în cadrul S.C. “S. T.” S.A. Tg.Secuiesc, a ocupat

54

funcţia de inginer compartiment transporturi, avându-i în subordine pe

conducătorii auto ai societăţii.

Conform fişei postului, printre atribuţiile de serviciu pe care inculpatul

N.K. le avea, era şi aceea de a se ocupa decontarea curselor efectuate de

conducătorii auto, astfel după preluarea deconturilor trebuia să verifice dacă

aceştia au respectat itinerariul, dacă cheltuielile sunt justificate, să nu permită şi

să nu dea mai departe spre decontare cheltuieli nejustificate. Totodată răspundea

pentru decontarea consumului de combustibil şi avea obligaţia de a îndeplini în

termen şi în bune condiţiuni sarcinile de serviciu ce-i reveneau, potrivit fişei

postului, precum şi orice alte sarcini date de conducere, răspunzând material,

disciplinar, penal sau contravenţional, după caz, pentru prejudiciile cauzate din

neglijenţă sau abateri comise, în conformitate cu legile în vigoare.

De la înfiinţarea acestei noi societăţi, conducerea a preluat consumul

mediu stabilit de 35 litri motorină la 100 km/autocamion, decontul

combustibilului făcându-se la acest consum.

La nivelul anului 2002, parcul auto al S.C. “S. T.” S.A. număra 17

autovehicole, marca VOLVO FH-12-420 şi MAN 19403, cu care efectuau, în

medie, câte 2 curse internaţionale pe lună, pe diverse itinerarii în Europa.

La sfârşitul anului 2001, începutul anului 2002, directorul societăţii,

martorul S. D., care la rândul său verifica deconturile, observând că există

diferenţe de consum de combustibil la acelaşi tip de camion şi pe aceeaşi trasee,

i-a propus inculpatului să facă testări pentru fiecare tip de autocamion, în

vederea stabilirii consumului real de combustibil, propunere reiterată şi ulterior,

însă acest lucru nu s-a realizat, inculpatul invocând lipsa timpului, chiar

condiţionând rezolvarea problemei de majorarea salariului.

Lucrurile au mers normal în societate până aproximativ la mijlocul anului

2002, când în urma unor verificări personale, efectuate de inculpat, pe linia

executării atribuţiilor de serviciu, acesta a constatat că autocamioanele din

dotarea societăţii au un consum real de cca.30 litri motorină la 100 km., deci sub

nivelul stabilit de 35 litri/100 km.

55

Stând de vorbă cu conducătorii auto, martori în cauză, şi aducându-le la

cunoştinţă cele constatate, la protestele acestora, fără a încunoştiinţa conducerea

societăţii, în scopul de a nu le diminua deconturile de motorină la consumul

mediu de 35 litri /100 km., în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale,

inculpatul a pretins şi primit, retroactiv, începând cu luna ianuarie 2002 şi până

spre sfârşitul anului 2002, cca. 9 luni, de la conducătorii auto care efectuau curse

internaţionale, sume de bani în valută cuprinse între 5-70 Euro, pentru fiecare

cursă, astfel că, în perioada menţionată a primit suma totală de 2.605 Euro,

pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu.

Despre fapta inculpatului a fost informat directorul societăţii, printr-o

scrisoare anonimă, apoi prin declaraţiile date, conducătorii auto au reclamat

deasemenea conducerii fapta inculpatului, iar în cadrul unor cercetări

administrative efectuate de conducerea societăţii, fapta inculpatului s-a dovedit

ca adevărată, inculpatul recunoscând fapta comisă. Mai mult, directorul

societăţii efectuând verificări, prin însoţirea în cursă a şoferilor, a constatat că,

într-adevăr, consumurile de carburanţi erau mai mici decât se stabilise iniţial şi

cât se deconta la societate, aspecte rezultate şi din expertiza tehnică efectuată în

cursul urmăririi penale.

După descoperirea faptei de către conducerea SC.”S. T.” S.A., inculpatul

a predat societăţii suma totală de 2605 Euro, primită cu titlu de mită, fiind

consemată prin chitanţa nr.3874150/12.12.2002, apoi depusă la camera de

corpuri delicte a I.P.J. Covasna.

Urmare celor de mai sus, la data de 9.04.2003, au fost sesizate şi organele

de poliţie, de către o persoană, care din motive personale nu a dorit să-şi decline

identitatea şi în consecinţă s-a demarat ancheta.

Inculpatul prezent în instanţă a recunoscut săvârşirea faptei reţinută în

sarcina sa, în modalitatea descrisă mai sus, însă a precizat că, sumele primite de

la conducătorii auto le primea cu titlu de atenţie şi că el niciodată nu le-a

solicitat acestora vre-o sumă de bani. Mai mult în faza de urmărire penală

inculpatul a arătat că, propunerea privind plata unor sume de bani pentru fiecare

cursă externă, cu scopul de a nu reduce cota de combustibil, lucru solicitat de

56

directorul societăţii, a venit de la conducătorii auto, propunere cu care iniţial nu

a fost de acord, însă, după două telefoane de ameninţare primite la adresa sa şi a

familiei, a acceptat şi a primit, fără să pretindă, aceste sume de bani.

Apărarea inculpatului va fi înlăturată, fiind combătută de probele

administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor M. A., B. M., N.B., K. D.,

V.A., D. L., L. G., S. G., H. S., D. I., J. Z., K. B., B. A., M. A., K. A. şi M. G., din

care rezultă că, inculpatul a pretins şi a primit banii, între 5 şi 20 Euro pe cursă,

cu scopul de a nu reduce cota medie folosită la decontul de combustibil, având

chiar o evidenţă pentru fiecare conducător auto, atrăgându-le atenţia acestora

asupra sumelor datorate.

În şedinţa publică din data de 18 decembrie 2005, când au avut loc

dezbaterile în fond a cauzei, inculpatul prin apărătorul ales, a solicitat

reîncadrarea juridică a faptei în sensul omiterii aplicării art.5 şi 6 din Legea

nr.78/2000, dar şi schimbarea încadrării juridice a faptei din luare de mită în cea

de primirea de foloase necuvenite, prev.de art. 256, alin.1 C. pen. şi în final

arătând că, încadrarea juridică cea mai apropiată a faptei ar fi cea prev. de

art.246 C. pen., având în vedere că, fapta a fost comisă în cadrul societăţii, care

nu a fost prejudiciată cu nimic, efectele negative producându-se efectiv în

patrimoniul persoanelor care au dat bani, respectiv conducătorii auto.

Văzând prev. art. 5, alin. 1 şi art.6 din Legea nr.78/2000, instanţa

apreciază că încadrarea juridică a faptei, astfel cum s-a dispus în şedinţa publică

din 6 aprilie 2005, în sensul aplicării şi a acestor teste de lege, este cea corectă şi

în consecinţă nu va da curs solicitării inculpatului.

Cât priveşte solicitarea schimbării încadrării juridice a faptei în

prevederile art.256 alin.1 C. pen., instanţa constată că este netemeinică şi

nelegală, având în vedere că, acest text legal sancţionează fapta funcţionamlui

public, prev.de art.147 alin. 1 şi 2 C. pen., de a primi direct sau indirect, de bani

ori alte foloase după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era

obligat în temeiul acesteia, deci să nu fi existat o înţelegere prealabilă, ori în

speţă, chiar inculpatul în faza de urmărire penală a arătat şi martorii au declarat

că, referitor la sumele în Euro primite de inculpat a existat o înţelegere

57

anterioară, respectiv inculpatul a pretins apoi a primit banii cu care şi

conducătorii auto au fost de acord, constrânşi fiind de împrejurări.

Mai mult, chiar dacă am accepta. varianta susţinută de inculpat în sensul

că el nu a pretins banii pe care i-a primit, însă văzând că avea cunoştinţă

anterior de promisiunile conducătorilor auto pe care le-a acceptat şi nu le-a

respins. şi în final a primit banii, tot nu poate fi vorba de fapta prev.de art.256 C.

pen., ci de luare de mită, prev.de art.254, alin.1 C. pen., a cărei latură obiectivă

sub aspectul elementului material s-a realizat atât prin acţiunile de primire de

bani şi acceptare a promisiunilor unor astfel de foloase, cât şi printr-o inacţiune,

respectiv de a nu respinge promisiunile de bani, în scopul de a nu îndeplini un act

privitor la îndatoririle sale de serviciu, şi anume, de a diminua cota de

combustibil stabilit la cea reală, deşi i s-a cerut acest lucru de către conducerea

societăţii şi cunoştea că, consumul real de combustibil era inferioară de cota

medie de 35 litri/100 km. folosit la deconturi.

Faţă de starea de fapt reţinută, fapta inculpatului nu poate fi calificată

juridic nici în prevederile art.246 C. pen., având în vedere că, chiar dacă fapta

sa, de a nu îndeplini un act cu ştiinţa, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, ar

constitui o infracţiune de abuz în serviciu, în cauză, nu poate fi reţinută ca o faptă

distinctă, fiind o faptă subsidiară, ce intră în conţinutul infracţiunii de luare de

mită, prev. de art.254, alin. 1 C. pen., respectiv scopul pentru care se realizează

elementul material al acesteia.

În consecinţă, în drept, fapta inculpatului N.K., care în perioada iunie-

octombrie 2002, retroactiv şi pentru perioada ianuarie-iunie 2002, în calitate de

şef compartiment transporturi şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a pretins

şi primit de la conducătorii auto din cadrul S.C.”S.T.”S.A. Tg.Secuiesc în total

2.605 Euro, în scopul de a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, respectiv de a

diminua decontările de carburanţi sub valoarea de 35 litri /100 km., întruneşte

elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată,

prev.de art.254 C. pen., rap.la art.5, alin.1 şi art.6 din Legea nr.78/2000, cu

aplicarea art.41 alin. 2 şi art.42 C. pen. (16 acte materiale).

58

Pentru fapta sa inculpatul va răspunde penal, iar la dozarea şi

individualizarea pedepsei, potrivit art.72 C. pen., instanţa va avea în vedere atât

limitele legale a pedepsei prevăzută de lege şi pericolul social ridicat al faptei

săvârşite, care rezultă din încălcarea acelor relaţii sociale care ocrotesc

încrederea şi prestigiul întregului personal al oricărei instituţii sau persoană

juridică de drept public, ori privat, cât şi scopul pedepsei, prev. de art. 52 C.

penal, precum şi persoana inculpatului, care este infractor primar şi a avut o

atitudine sinceră în cauză, recunoscând şi regretând fapta comisă.

Văzând atitudinea inculpatului după săvârşirea infracţiunii, comportarea

sinceră a acestuia, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cea a judecăţii,

precum şi conduita bună a inculpatului înainte de comiterea faptei, instanţa va

reţine aceste împrejurări ca circumstanţe atenuante, în sensul art.74 C.penae,

făcând aplicabile şi a prev.art.76, lit.c C. pen.in.

Faţă de cele de mai sus, instanţa apreciază ca fiind necesară

condamnarea inculpatului N.K. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi 1 (un) an

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64, alin. 1 , lit.a,b

şi c C. pen., pentru săvârşirea in fracţiunii de luare de mită, în formă continuată,

prev.de art.254, alin.1 C.pen., rap.la art.5, alin.1 şi 6 din Legea nr.78/2000, cu

aplicarea art.41, alin.2, art.42 C. pen. şi art.74,76 lit.c C. pen., prin schimbarea

încadrării juridice a faptei, în baza art.334 C.proc.pen., din art.254, alin. 1

C.pen., cu aplicarea art.41, alin.2, 42 C. pen.in.

Văzând limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru fapta

săvârşită de inculpatul N.K. şi persoana acestuia, care nu are antecedente

penale, este căsătorit şi are un copil în întreţinere, fiind încadrat în funcţia de

director executiv la S.C.”R. R.” SRL Bucureşti şi a avut un comportament

ireproşabil după comiterea faptei, punând imediat la dispoziţia societăţii suma de

bani primită cu titlu de mită, instanţa apreciază că, pronunţarea condamnării

constituie un avertisment pentru inculpat şi, chiar fară executarea pedepsei,

acesta nu va mai săvârşi infracţiuni, sens în care, în baza art.86/1 C. pen., va

dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi în baza art.86/2 C.

pen., va stabili pentru inculpat termen de încercare de 5 (cinci) ani .

59

Pe durata termenului de încercare inculpatul va trebui să se supună

măsurilor de supraveghere prev.de art.86/3 C. pen., potrivit dispozitivului

prezentei hotărâri şi în baza art.359 C.proC. pen.ă, instanţa va atrage atenţia

acestuia asupra prev.art.86/4 C. pen.in.

În baza art.118, lit.d C. pen., rap.la art.254, alin.3 C.pen. şi art.19 din

Legea nr.78/2000, instanţa va dispune confiscarea sumei de 2.605 Euro, pretinsă

şi primită de inculpat cu titlu de mită, sumă depusă la camera de corpuri delicte a

I.P.J. Covasna.

Cu privire la latura civilă a cauzei instanţa constată că, potrivit adresei

nr.1336 din 1.09.2005, S.C. “S.T.” S.A Tg.Secuiesc, prin directorul general S. D.,

a solicitat restituirea către această societate a sumei de 2605 Euro, predate de

inculpat şi preluate de organele de cercetare penală, arătând că suma respectivă

este aferentă desfăşurării activităţii comerciale a societăţii şi în consecinţă îi

revine.

Văzând că, din probele dosarului, respectiv din declaraţiile martorilor-

conducători auto, rezultă că, sumele pretinse şi primite de inculpat proveneau din

patrimoniile proprii ale acestor martori, ca persoane fizice şi că, nu s-a putut

stabili un prejudiciu în paguba societăţii, astfel cum declară chiar directorul

societăţii, urmează ca instanţa să respingă pretenţiile civile formulate de S.C.”S.

T.” S.A. Tg.Secuiesc, ca nejustificate.

În baza art.191 C.proc. pen., instanţa va obliga pe inculpat să plătească

statului 350 lei RON cheltuieli judiciare.

Pentru aceste motive în numele legii Tribunalul a hotărăt ca, în baza

art.254, alin.l C.pen., rap.la art.5 alin.l şi 6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea

art.41, alin.2, art.42 C.pen. şi art.74, 76 lit.c C.pen., prin schimbarea încadrării

juridice din art.254, alin.l C.pen., cu aplicarea art.41, alin.2 şi art.42 C. pen.,

condamnă pe inculpatul N.K., fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 (doi) ani

închisoare şi 1 (un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de

art.64 alin.1, lit. a, b şi c C.pen., respectiv dreptul de a alege şi de a fi ales în

autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie

implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a

60

exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a

folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de

mită.

În baza art.86/1 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei aplicate şi în baza art.86/2 C.pen. stabileşte pentru inculpat

termen de încercare de 5 (cinci) ani.

În baza art.86/3 C.pen., pe durata termenului de încercare inculpatul

trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere :

-să se prezinte la Serviciul de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare

Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Covasna şi să se supună măsurilor

stabilite de acesta;

-să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau

locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

-să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de

existenţă;

Atrage atenţia inculpatului asupra prev.art.86/4 C.pen.

În baza art.118, lit.d C.pen., rap.la art.254, alin.3 C.pen. şi art.19 din

Legea nr.78/2000, dispune confiscarea sumei de 2605 Euro, pretinsă şi primită cu

titlu de mită, depusă la camera de corpuri delicte a I.P.J. Covasna.

Respinge pretenţiile civile formulate de S.C. “S.T.” S.A Tg.Secuiesc.

Obligă pe inculpat să plătească statului 350 lei RON cheltuieli judiciare.

4. Dezvoltarea obiectivelor stabilite pentru prezentul studiu de caz.

A. Relevarea în speţa prezentată a corelaţiei existente între

infracţiunile de dare de mită şi luare de mită.

a). Discuţii privind corelaţia existentă între infracţiunile de dare de

mită şi luare de mită în cauză. În speţa ce face obiectul prezentului studiu de caz

este de observat faptul remiterii unor sume de bani numitului N.K., de către

numiţii M.A., B.M., N.B., K.D., V.A., D.L., L.G., S.G., H.S., D.I., J.Z., K.B., B.A.,

61

M.A., K.A. şi M.G. în scopul de a nu fi redusă cota medie folosită la decontul de

combustibil, urmată de primirea respectivelor sume de către numitului N.K .

Astfel, elementul material specific dării de mită, constând în remiterea

unor sume de bani de către numiţii M.A., B.M., N.B., K.D., V.A., D.L., L.G.,

S.G., H.S., D.I., J.Z., K.B., B.A., M.A., K.A. şi M.G. inculpatului N.K., săvârşit

în contextul existenţei unei cauze de înlăturare a caracterului penal al faptei

acestora în consecinţa de atragerii incidenţei dispoziţiilor alin. (2) al art. 255 C.

pen. - (ce face obiectul dezvoltării în următorul subpunct al prezentului studiu de

caz) - , este urmat de elementul material caracteristic infracţiunii de luare de mită

săvârşită de către numitul N.K.

Prin urmare, deşi rolul instanţei se relevă ca fiind hotărâtor în soluţionarea

pricinii deduse judecăţii instanţei penale, obiectivul cercetării acesteia fiind

focalizat pe existenţa caracterului penal al faptei inculpatului (respectiv pe

amorsarea sau nu a dispoziţiilor cauzei speciale de înlăturare a caracterului penal

al faptei conţinute de art. 46 alin. 2 C. pen.), în măsura în care elementul material

specific dării de mită şi, respectiv luării de mită coexistă, apreciem că cele două

infracţiuni sunt corelative, ca laturi ale uneia şi aceleiaşi fapte complexe ce

presupune concursul necesar atât al mituitorului sau, precum în speţa în discuţie,

al mituitorilor, cât şi al celui mituit.

b). Repere teoretice. În general, lucrările clasice de drept penal clasifică

mituirea55 în: mituire activă (darea de mita) şi mituire pasivă (luarea de mită).

Aceste denumiri, raportate la dispoziţiile legii noastre penale, le apreciem ca fiind

necorespunzătoare, întrucât ele nu relevă semnificaţia reală a fiecărei fapte 56; în

sensul articolului 254 C. pen.57, corupţia numită pasivă nu este doar ,,Fapta 55 Prin ,,mituire”se înţelege, în genere, ,,coruperea unui funcţionar prin foloase de orice fel, în vederea îndeplinirii îndatorărilor de serviciu sau a îndeplinirii unui act ilegal” (O.A. Stoica, Drept penal. Partea specială, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976, p. 245)56 L. Lambert observă, în acest sens, că fapta unui funcţionar necinstit de a cere el însuşi un dar sau un folos unui particular, care nu s-ar fi gândit niciodată să-l corupă sau n-ar fi îndrăznit să o facă, este cu siguranţă un mod cu mult mai activ de a fi corupt decât simplu fapt de a accepta o ofertă sau o promisiune cu caracter corupător; or această cerere a funcţionarului , care ia astfel iniţiativa propriei sale coruperi, este totuşi socotită cerere a funcţionarului, care ia astfel iniţiativa propriei sale coruperi, este totuşi socotită corupţie,, pasivă ” în timp ce fapta particularului care a cedat la solicitările celui dintâi este socotită corupţie ,, activă „ ;V.Teodorescu, Darea şi luarea de mită, teză de doctorat , Bucureşti, 1946, p. 4.57 Art. 254: “Fapta funcţionarului care direct sau indirect, pretinde or primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a

62

funcţionarului care se lasă cumpărat fie pentru a îndeplini un act al funcţiei sale,

fie pentru a se abţine de la el”58 (subl. ns.), atâta vreme cât , în una dintre

modalităţile sale, iniţiativa aparţine acestuia, iar nu mituitorului.

În ce priveşte incriminarea mituirii, arătăm că în dreptul penal există două

sisteme 59:

a) sistemul incriminării unilaterale, care prevede numai luarea de mită, iar

pe mituitor îl tratează ca participant la săvârşirea infracţiunii. R. Vouin – adept al

acestui sistem, neîmpărtăşit însă de Codul penal francez – scrie că infracţiunile de

corupţie activă şi pasivă sunt atât de strâns legate încât ar parea normal să se

incrimineze una dintre ele, iar cealaltă să fie sancţionată cu titlul de complicitate;60

b) sistemul incriminării bilaterale – adoptat de Codul nostru penal – şi

care cuprinde atât darea de mită, cât şi luarea de mită, ca infracţiuni de sine-

stătătoare, distincte. Observăm însă că, independent de modul în care sunt

incriminate, în esenţa lor, darea şi luarea de mită sunt două laturi ale unei fapte

complexe, care – exceptând cazul în care pretinderea mitei nu este urmată de

acceptare – presupune concursul necesar a două persoane, mituitorul şi cel mituit.

De aceea uni autori au văzut în darea şi luarea de mită o infracţiune bilaterală –

ca o formă a pluralităţi naturale de infracţiuni - ,,în care faptul ilicit se naşte dintr-

un raport bilateral, intervenit între subiecţii activi”, dar pe care legiuitorul, din

considerente de politică penală, a disociat-o, incriminând separat cele două acte

care o alcătuiesc. Prin urmare, s-a reţinut că desfăşurarea faptei, prin natura sa,

este savârşită de către un subiect activ plural pe care-l şi presupune, activitatea

fiecărui subiect în cauză constituind o infracţiune aparte (individuală).

În legătură cu cele de mai sus, este de subliniat că dacă totuşi datorită

împrejuririlor în care a fost săvârşită ori în absenţa evenimentului subiectiv, una

dintre cele două fapte – darea sau, după caz luarea de mită – nu constituie

infracţiune, această împrejurare nu împiedică sancţionarea celeilalte.

îndeplini, a nu îndeplini , ori a întarzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu , sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu inchisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi”58 R. Vouin, Precis de droit penal special, Paris , 1953, p. 466 – 467 59 R. Vouin, Precis de droit penal special., p. 246.60 R. Vouin, Precis de droit penal special., p. 467

63

Darea de mită reprezintă un real şi grav pericol pentru relaţiile sociale

referitoare la buna funcţionare a autorităţilor, a instituţiilor de stat, a instituţiilor

ori serviciilor publice sau a altor unităţi, a corectitudinii funcţionarilor în

exercitarea atribuţiilor de serviciu şi prin aceasta, un pericol pentru existenţa şi

echilibrul societăţii democratice organizate, a ordinii de drept.

Impunând şi cerând funcţionarilor şi altor salariaţi corectitudine, probitate

în îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, prin incriminarea dării de mită, legea

penală le asigură acestora protecţia cuvenită şi necesară împotriva actelor de

corupere la care ar putea fi expuşi. 61

În concepţia şi reglementarea legii penale române, darea de mită care este

în esenţă un act de determinare a funcţionarului la luarea de mită, şi care, în

condiţiile şi limitele legii poate constitui o participare la săvârşirea acesteia sub

forma instigării, constituie o infracţiune distinctă.

Astfel, în cazul în care luarea de mită se săvârşeşte în modalitatea primirii

de bani sau alte foloase, a acceptării promisiunii unor astfel de foloase sau a

nerespingerii acesteia, iniţiativa corupţiei aparţine mituitorului, prin urmare celui

care dă sau oferă mită. Adeseori iniţiativa actului de corupţie este a celui care vrea

să obţină serviciile favorabile ale funcţionarului, a celui care promite, oferă sau dă

bani ori alte foloase, în schimbul acestora, fapt regăsit în realitate de zi cu zi şi

prevăzut şi în reglementările legale.

Darea de mită fiind definită ca reprezentând promisiunea, oferirea sau

darea de bani sau alte foloase, în modurile şi scopurile prevăzute în art. 255 C.

pen.,se poate conchide că aceasta, aşa cum arată şi titlul Capitolului 1 al Titlului

VI din Codul penal, constituie o infracţiune în legătură cu serviciul.

Între infracţiunile de dare de mită şi luare de mită, există o legătură de

necontestat care a determinat susţinerea că acestea sunt corelative.14

Astfel, corelaţia reprezintă legătura reciprocă între două sau mai multe

lucruri sau o relaţie în care unul dintre acestea nu poate exista fără celălalt.

61 S. Kahane în lucrarea colectivă Dongoroz, Vintilă, Kahane, Sigfried, Oancea, Ion, Fodor, Iosif, Iliescu, Nicoleta, Bulai, Constantin, Stănoiu, Rodica, Roşca, Victor, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, partea specială., vol. IV, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1972, p. 142.14 V. Dobrinoiu, Corupţia în dreptul penal român, Editura ATLAS LEX, Bucureşti, 1995, p 207

64

În această concepţie, corelativitatea celor două infracţiuni se manifestă în

principal în planul laturii obiective, întrucât acţiunilor de “oferire” şi “de dare” de

bani sau alte foloase, care definesc din punct de vedere al elementului material

darea de mită, le corespunde în cazul infracţiunii correlative de luare de mită

acţiunea de ,,primire”, iar acţiunii de ,,promitere” de la prima infracţiune îi

corespund ,,acceptarea” sau ,,respingerea” în cazul celei de a doua. Şi în planul

laturii subiective cele două infracţiuni sunt, în raport de corelativitate, din moment

ce mituitorul urmăreşte să îl determine pe cel mituit să aibă o anume conduită în

legătura cu îndatoririle sale de serviciu, iar acesta devine astfel, dependent de

corupător.

Aceasta este înţelesul sau sensul pe care noţiunea de corelaţie îl asumă şi

în dreptul penalin.

Referitor la problematica ce vizează corelativitatea celor două infracţiuni

în literature juridică au fost exprimate şi opinii contrare celor afirmate anterior, şi

care, în esenţă, susţin că legăturile strânse care există indiscutabil între

infracţiunile de luare şi dare de mită nu sunt însă de natură să determine un raport

de corelaţie între ele, din moment ce, în unele dintre modalitaţile de săvârşire a

elementului material al laturii obiective, una poate exista fără cealaltă. Astfel, în

oricare dintre modalităţile normative de săvârşire ale elementului material al

laturii obiective - promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase -

infracţiunea de dare de mită poate fi săvârşită fără existenţa celei de luare de

mită, legea neimpunând ca funcţionarul să primească ori să accepte sau să nu

respingă promisiunea lor.

De asemenea, înscriindu-se pe aceeaşi linie de argumentare, s-a considerat

că dacă infracţiunea de luare de mită - în modalitatea de săvârşire a elementului

material al laturii obiective pe care o presupune acţiunea de pretindere - are o

existenţă independentă de atitudinea sau conduita celui căruia i se adresează

cererea de a da bani sau alte foloase -, şi infracţiunea de dare de mită poate fi

săvârşită fără existenţa celei de luare de mită, legea necondiţionând existenţa

infracţiunii în discuţie de faptul că funcţionarul primeşte ori acceptă sau nu

respinge promisiunea banilor sau a altor foloase.

65

În mod similar, infracţiunea de luare de mită - în modalitate de săvârşire a

elementului material al laturii obiective pe care o presupune acţiunea de

pretindere - are o existenţă independentă de atitudinea sau conduita celui căruia i

se adresează cererea de a da bani sau alte foloase şi deci, de existenţa infracţiunii

de dare de mită.

Or, pe cale de consecinţă, adepţii tezei inexistenţei unui raport de

corelativitate între cele două infracţiuni, au apreciat că, referitor la problematica

corelativităţii celor două infracţiuni, aceasta nu va putea fi concepută şi acceptată

numai parţial, respective numai în anumite modalităţi normative sau faptice de

săvârşire a elementului material al laturi obiective.

Iniţiativa de corupere aparţine de regula mituitorului care promite, oferă

sau dă banii sau alte foloase, dar şi funcţionarului le pretinde, astfel încât s-a

considerat că este discutabilă catalogarea cu caracter generic că luarea de mită

reprezintă corupţia pasivă iar a celei de dare de mită, corupţia activă, astfel

reieşind că infracţiunea de dare de mită este mai gravă decât luarea de mită.63

Este de observat faptul că legea penală română nu a împărtăşit această

opinie şi considerând că infracţiunea de dare de mită este mai puţin gravă decât

aceea de luare de mită şi a stabilit un regim sancţionator diferenţiat, mai blând

pentru prima.

B. Relevarea în speţa prezentată a cauzei prevăzute de alin. (2) al art.

255 C. pen. care înlătură caracterul penal al faptei.

Potrivit art. 255 alin. 2 C. pen., promisiunea, oferirea sau darea de bani ori

alte foloase unui funcţionar sau altui salariat “nu constituie infracţiune atunci când

mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mită”.

Textul sus-mentionat prevede o cauză specială de excludere a caracterului

penal al faptei, care se adaugă cauzelor generale de înlăturare a caracterului penal

al faptei prevăzute în art. 44-51 C. pen., printre care, în art. 46 C. pen. figurează şi

constrângerea morală.

63 S. Kahane în lucrarea colectivă Dongoroz, Vintilă, Kahane, Sigfried, Oancea, Ion, Fodor, Iosif, Iliescu, Nicoleta, Bulai, Constantin, Stănoiu, Rodica, Roşca, Victor, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, partea specială., vol. IV, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1972, p. 139; V. Dobrinoiu, Corupţia în dreptul penal român, p. 209.

66

În speţa ce face obiectul prezentului studiu de caz este de observat faptul

că inculpatul prezent în instanţă a precizat că, sumele primite de la conducătorii

auto le primea cu titlu de atenţie şi că el niciodată nu le-a solicitat acestora vreo

sumă de bani. Mai mult în faza de urmărire penală inculpatul a arătat că,

propunerea privind plata unor sume de bani pentru fiecare cursă externă, cu

scopul de a nu reduce cota de combustibil, lucru solicitat de directorul societăţii,

a venit de la conducătorii auto, propunere cu care iniţial nu a fost de acord, însă,

după două telefoane de ameninţare primite la adresa sa şi a familiei, a acceptat şi

a primit, fără să pretindă, aceste sume de bani.

Având în vedere faptul remiterii unor sume de bani inculpatului de către

numiţii M.A., B.M., N.B., K.D., V.A., D.L., L.G., S.G., H.S., D.I., J.Z., K.B.,

B.A., M.A., K.A. şi M.G. în scopul de a nu fi redusă cota medie folosită la

decontul de combustibil, rolul instanţei se relevă ca fiind hotărâtor în soluţionarea

pricinii deduse judecăţii instanţei penale, obiectivul cercetării fiind focalizat pe

existenţa caracterului penal atât al faptei susnumiţilor (de a da inculpatului

respectivele sume în Euro), cât şi al faptei inculpatului.

Astfel, pentru început, în atenţia instanţei penale s-a aflat decelarea

existenţei unei constrângeri morale exercitate de către susnumiţii în raport cu

inculpatul, caz în care caracterul penal al faptei ar fi fost înlăturat în consecinţa

atragerii incidenţei dispoziţiilor art. 46 alin. (2) C. pen. Or, apărarea inculpatului a

fost înlăturată, fiind combătută prin probele administrate în cauză, respectiv prin

declaraţiile martorilor M. A., B. M., N. B., K. D., V. A., D. L., L. G., S. G., H. S.,

D. I., J. Z., K. B., B. A., M. A., K. A. şi M. G., din care rezultă că inculpatul a

pretins şi a primit banii, între 5 şi 20 Euro pe cursă, cu scopul de a nu reduce cota

medie folosită la decontul de combustibil, având chiar o evidenţă pentru fiecare

conducător auto şi atrăgându-le atenţia acestora asupra sumelor datorate.

Prin urmare, instanţa stabilind că în cauză nu a existat o constrângere

morală, în înţelesul şi în accepţiunea art. 46 alin. (2) C. pen., exercitată de către

susnumiţii în raport cu inculpatul, ipoteză în care caracterul penal al faptei ar fi

fost înlăturat, a constatat în dispozitivul sentinţei penale în discuţie vinovăţia

acestuia.

67

Pe de altă parte, având în vedere că fapta susnumiţilor M. A., B. M., N. B.,

K. D., V. A., D. L., L. G., S. G., H. S., D. I., J. Z., K. B., B. A., M. A., K. A. şi M.

G. de a oferi inculpatului între 5 şi 20 Euro pe cursă, cu scopul de a nu reduce

cota medie folosită la decontul de combustibil, nu are caracter penal, în cauză

fiind incidente dispoziţiile normative ale art. 255 alin. 2 C. pen., dorim să

detaliem, raportându-ne la speţa ce face obiectul prezentului studiu de caz, cauza

ce înlătură caracterul penal al faptei prevăzută în alin. (2) al art. 255 C. pen. ce

incriminează infracţiunea de dare de mită.

Astfel, este de observat că atât în cazul prevăzut de art. 255 alin. 2 C. pen.,

cât şi în cel prevăzut de art. 46 C. pen., fapta săvârşită nu are caracter penal,

deoarece, “punând persoana constrânsă în imposibilitatea de a-şi determina şi

dirija în mod liber voinţa” constrângerea “exclude implicit existenta vinovăţiei”.15

Însă, dacă este aşa, în literatura juridică s-a pus întrebarea de ce a fost necesar să

se prevadă această cauză specială de înlăturare a caracterului penal al faptei şi nu

au fost socotite suficiente dispozitiile art. 46 C. pen., referitoare la constrângerea

morală, precum şi în ce măsură se deosebesc una de cealaltă.

Într-o opinie, s-a susţinut că, pentru aplicarea art. 255 alin. 2 C. pen., “se

cere ca mita să fi fost dată în urma unei constrângeri morale - în sensul art. 46

alin. 2 C. pen. -, adică exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru

persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturată în alt mod”.16

Într-o altă opinie, s-a arătat că între constrângerea prevăzută în art. 255

alin. 2 C. pen. şi cea prevăzută în art. 46 C. pen. “deosebirea constă în aceea că

pentru existenţa celei dîntâi nu se cer condiţiile necesare celei de-a doua (pericol

grav şi imposibilitate de a fi înlăturată în alt mod)”.17

15 V. Dongoroz, în lucrarea colectivă Dongoroz, Vintilă, Kahane, Sigfried, Oancea, Ion, Fodor, Iosif, Iliescu, Nicoleta, Bulai, Constantin, Stănoiu, Rodica, Roşca, Victor, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, partea specială., vol. IV, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1972, p. 375. 16 Trib. Supr., S. pen., Dec. nr. 26/1975 (nepublicată), apud V. Dobrinoiu, Corupţia în dreptul penal român, p. 232.17 S. Kahane în lucrarea colectivă Dongoroz, Vintilă, Kahane, Sigfried, Oancea, Ion, Fodor, Iosif, Iliescu, Nicoleta, Bulai, Constantin, Stănoiu, Rodica, Roşca, Victor, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, partea specială., vol. IV, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1972, p. 142.

68

Împărtăşim acest ultim punct de vedere, care, deşi corect în esenţă, este

totuşi susceptibil de unele precizări.

Conform art.46 C. pen., constrângerea morală - cauză generală de

înlăturare a caracterului penal al faptei - se realizează “prin ameninţare cu un

pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu poate fi înlăturat

în alt mod”; potrivit art.255 alin. 2 C. pen., constrângerea, cauză specială de

înlăturare a caracterului penal al dării de mită, - se poate realiza “prin orice

mijloace”, deci nu numai prin ameninţare cu un asemenea pericol.

Primul element de deosebire dintre cele două modalităţi ale constrângerii

îl constituie, aşadar, mijloacele de înfăptuire a acesteia: în cazul prevăzut de art.46

C. pen. numai ameninţarea cu un pericol grav; în cazul prevăzut de art.255 alin. 2

C. pen. orice mijloc - inclusiv ameninţarea de natură a crea în psihicul celui

constrâns o presiune irezistibilă determinată de un puternic sentiment de teamă.

Cel de-al doilea element de deosebire îl constituie valoarea periclitată prin

acţiunea făptuitorului: în cazul constrângerii din art. 46 C. pen. numai o valoare

legată de persoana omului (viaţa, sănătatea, integritatea corporală, libertatea etc.);

în cazul constrângerii din art.255 alin. 2 C. pen. şi orice altă valoare, de interes

deosebit pentru cel constrâns, inclusiv valorile de ordin patrimonialin.

În fine, faţă de dispoziţiile art. 255 alin. 2 C. pen., precum şi ale altor texte

(de exemplu, art.194, 197, 318 C. pen.) care, folosind, de asemenea, noţiunea de

constrângere, nu se referă la inevitabilitatea pericolului, se poate considera că,

spre deosebire de constrângerea morală prevăzută în art. 46 C. pen., în care celui

constrâns nu-i rămâne nici o posibilitate de opţiune, pericolul de care este

ameninţat neputând fi înlăturat decât prin săvârşirea infracţiunii la care este silit,

în celelalte cazuri, între care şi cel din art. 255 C. pen., cel constrâns ar avea, în

principiu, o posibilitate de opţiune, însă temerea cate îi este insuflată, starea de

alarmare în care se găseşte, îl determină să opteze pentru alternativa de a ceda în

faţa constrângerii. Dacă legiuitorul a introdus o asemenea dispozitie în cuprinsul

Codului penal este tocmai pentru că, în viaţa de toate zilele, se pot ivi cazuri în

care alegerea altei căi decât cea de a ceda în faţa constrângerii - inclusiv

posibilitatea de a denunţa - ar putea să apară celui constrâns cu mult mai puţin

69

sigură şi, uneori, chiar mai primejdioasă decât satisfacerea celui care a exercitat

constrângerea.

Dar, indiferent de aceste deosebiri, orice constrângere, atât cea prevăăzută

în partea generală a codului, cât şi cea specifică dării de mită, se caracterizează

prin provocarea unui sentiment de teamă, legat de iminenta suportare a unui

prejudiciu şi, din această cauză, generator, la rândul său, a unei presiuni psihice de

natură să înlăture posibilitatea liberei determinări şi dirijări a voinţei.

Acţiunea de constrângere - s-a arătat în literatura noastră juridică, în

legătură cu elementul material al infracţiunii de şantaj, dar afirmaţia este în egală

măsură valabilă şi în ceea ce priveşte sensul prevederilor art.255 alin. 2 C. pen. -

trebuie să fie “de natură să suprime sau să restrângă libertatea sau capacitatea de

autodeterminare a persoanei asupra căreia este exercitată, încât să o silească la o

conduită impusă sau pretinsă de infractor.”18

Dacă, în cazul dării de mită, constrângerea nu s-ar concretiza într-o

asemenea presiune psihică, provocată de teama de a suferi în mod iminent un grav

prejudiciu, nu s-ar mai putea vorbi de constrângere19 ci, eventual, de o simplă

pretindere de mită, în sensul art. 254 alin. (1) C. pen.

În raport cu cele arătate mai sus, instanţele judecătoreşti au, desigur,

obligaţia ca, ori de câte ori stabilesc existenţa constrângerii, să constate mijlocul

folosit de făptuitor pentru a constrânge, primejdia reală sau aparentă la care a fost

supus cel constrâns şi starea de temere, de alarmare, de natură a justifica

atitudunea sa de a fi cedat în faţa constrângerii.

Dispoziţiile art. 255 alin. (2) - a decis Tribunalul Suprem - nu sunt

aplicabile în situaţia în care iniţiativa dării de mită a aparţinut mituitorului, chiar

dacă, ulterior, funcţionarul care a primit mita a stăruit pe lângă cel dintâi să-i

18 O. A Stoica, Drept penal, Panea specială, Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti, 1976, p. 119. 19 Constrângerea, presupunând existenţa unei presiuni exercitate prin orice mijloace, de natură a determina o persoană la săvârşirea faptei - a decis Tribunalul Suprem, Sectia penală - nu poate fi reţinută dacă mituitorul, în dorinţa de a obţine un avantaj (în speţă, de a fi încadrat în muncă cu prioritate), a dat inculpatului o sumă de bani. În loc de a sesiza organele de stat spre a lua măsurile necesare pentru asigurarea unor condiţii legale de soluţionare a cererii sale (Dec. nr. 786/1977, în R. R. D. nr. 11/1977, p. 61).

70

aducă bunurile oferite.20 Această interpretare este logică, pentru că art. 255 alin.

(2) are în vedere cazul când mita a fost cerută de funcţionar şi mituitorul a fost

nevoit să o dea, fiind constrâns; dacă iniţiativa dării de mită a aparţinut

mituitorului, înseamnă că înfracţiunea de dare de mită s-a consumat din acel

moment, adică anterior stăruinţei depuse de funcţionarul mituit pentru remiterea

bunurilor promise.

Din punct de vedere procesual, în cazul în care mituitorul a acţionat fiind

constrâns, se va pronunţa scoaterea acestuia de sub urmărire în faza urmăririi

penale, conform art. 10 alin. 1 lit. e şi art. 11 pct. 1 lit.b C. pr. pen. şi achitarea sa

în faza judecăţii, în baza art. 10 alin. l.lit. e şi art. 11 pct. 2 lit. a C. pr. pen.

C. Caracterul de infracţiune de corupţie al infracţiunii de dare de

mită.

Prin corupţie, în sens larg, se înţelege o stare de abatere de la moralitate,

de la cinste, de la datorie, substantivul corupţie derivând din latinescul coruptio,-

onis ce semnifică o stare de depravare, de desfrâu, de venalitate21.

În literatura de specialitate a fost exprimată opinia că o primă realizare

notabilă a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea

faptelor de corupţie constă în definirea, fie ea şi indirectă, a conceptului penal de

infracţiuni de corupţie, punându-se astfel capăt, din perspectiva legii penale,

tendinţelor de extrapolare ce au animat polemica epocii.22

Referindu-ne la lege în forma ei nemodificată, este de observat că, potrivit

formulării iniţiale ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, sunt infracţiuni de

corupţie infracţiunile prevăzute la art. 254-257 din Codul penal, precum şi

infracţiunile prevăzute în legi speciale, ca modalităţi specifice ale infracţiunilor

prevăzute la art. 254-257 din Codul penal, în funcţie de calitatea persoanelor

care săvârşesc sau faţă de care se săvarşesc faptele ori în raport cu sectoarele de

activitate unde acestea se comit.

20 Trib. Supr., S. pen., Dec. nr. 2878/1972, în C. D. p. 358. În sens contrar, A. Grigorovici, Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul., Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p. 118.21 Mic dicţionar enciclopedic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 245.22 H. Diaconescu, Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legătură cu acestea., p. 7.

71

Astfel, fapt considerat fără precedent în legislaţia penală românească,

conceptul penal de infracţiuni de corupţie a fost restrâns la patru infracţiuni prin

prevederile Legii nr. 78/2000, demersul înscriindu-se în concepţia reducţionistă,

situată la antipodul tezei extrapolării23. Aşadar, aşa cum reiese din dispoziţiile art.

5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, anterior modificării acestuia prin Legea nr.

161/2003, sunt considerate de către legiuitor ca fiind infracţiuni de corupţie

următoarele norme de incriminare: luarea de mită (art. 254 C. pen.), darea de

mită (art. 255 C. pen.), primirea de foloase necuvenite (art. 256 C. pen.) şi traficul

de influenţă (art. 257 C. pen.).

Legii nr. 78/2000 i-au fost aduse modificări şi completări până la data de 1

aprilie 2007 prin Ordonanţa nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii

nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele

autorităţii judecătoreşti, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 43/2002 privind Direcţia

Naţională Anticorupţie, prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru

asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi

în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, prin Legea nr. 521/2004

privind modificarea şi completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea,

descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, prin Ordonanţa de urgenţă nr.

124/2005 privind modificarea şi completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea,

descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, prin Ordonanţa de urgenţă nr.

50/2006 privind unele măsuri pentru asigurarea bunei funcţionări a instanţelor

judecătoreşti şi parchetelor şi pentru prorogarea unor termene şi prin Legea nr.

69/2007 privind modificarea lit. b) si c) ale art. 10 din Legea nr. 78/2000.

Astfel, prin modificarea formulării iniţiale a art. 5 alin. (1) din Legea nr.

78/2000, operată prin dispoziţiile Legii nr. 161/2003, sunt incluse conceptului

penal de infracţiuni de corupţie şi infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 6

indice 1 (cumpărarea de influenţă) şi art. 8 indice 2 ale Legii nr. 78/2000, precum

şi infracţiunile prevăzute în legi speciale, ca modalităţi specifice ale infracţiunilor

prevăzute la art. 254-257 din Codul penal, şi la art. 6^1 si 8^2 din Legea nr.

23 H. Diaconescu, Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legătură cu acestea., p. 7.

72

78/2000, alături de cele incriminate de art. 254-257 din Codul penal (luarea de

mită, darea de mită, primirea de foloase necuvenite şi traficul de influenţă).24

Prin urmare, prin prevederi legale lipsite de echivoc, legiuitorul fixează

graniţele conceptului penal de infracţiuni de corupţie, restrângându-l la cele patru

infracţiuni anterior arătate, acestui concept penal fiindu-i mai apoi adăugate

infracţiunea de cumpărare de influenţă (prevăzută şi pedepsită de art. 6 indice 1),

precum şi promisiunea, oferirea sau darea, direct ori indirect, de bani sau alte

foloase unui funcţionar al unui stat străin ori al unei organizaţii publice

internaţionale, pentru a îndeplini sau a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle

sale de serviciu, în scopul obţinerii unui folos necuvenit în cadrul operaţiunilor

economice internaţionale (art. 8 indice 2), în consecinţa modificărilor aduse art. 5

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 prin Legea nr. 161/2003.

D. Analiza unor date statistice privind infracţiunile de corupţie în

perioada 1990-2007.

Studiul este conceput astfel încât să cuprindă pe de o parte, informaţii

referitoare la tendinţele evoluţiei infracţiunilor de corupţie în perioada 1990-2004,

iar pe de altă parte informaţii rezultate din analiza sentinţelor judecătoreşti

definitive date în cazul dosarelor privind infracţiunile de corupţie instrumentate în

2003.

Analiza datelor statistice obţinute de la instituţiile abilitate cu

instrumentarea şi sancţionarea faptelor de corupţie produse în perioada 1990-2004

ne oferă informaţii privind activitatea acestor instituţii în condiţiile în care au avut

loc modificări ale legislaţiei referitoare la actele de corupţie, reorganizarea

instituţiilor respective sau înfiinţarea unor instituţii noi specializate în

instrumentarea dosarelor de corupţie. De aceea, analiza datelor statistice

referitoare la actele de corupţie necesită luarea în considerare a principalelor

evenimente care s-au produs în perioada analizată şi care, credem, au avut o

influenţă asupra evoluţiei numărului de infracţiuni de corupţie descoperite şi, mai

ales, sancţionate. Astfel, dacă într-o primă etapă, situată între 1990-1993, aceste

24 Art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a fost modificat de pct. 1 al art. I din Titlul I, Cartea a II-a din Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicata in M. Of. al Rom., nr. 279 din 21 aprilie 2003.

73

instituţii s-au implicat, într-o mică măsură, în combaterea actelor de corupţie,

după această perioadă se poate remarca o intensificare a acţiunilor instituţiilor

abilitate în instrumentarea cauzelor de corupţie, îndeosebi după ce aceste instituţii

au trecut printr-o perioadă de reorganizare (este, de exemplu, cazul poliţiei a cărei

activitate a fost organizată conform prevederilor din Legea nr. 26 din 12 mai

1994). De asemenea, după această perioadă, s-au intensificat eforturile

legiuitorului de a îmbunătăţi cadrul legislativ, lărgindu-se sfera faptelor de

corupţie prin incriminarea şi sancţionarea unor noi fapte de corupţie în urma

adoptării Legii 78/2000 şi a Legii 161/2003. În anul 2002, s-a înfiinţat Parchetul

Naţional Anticorupţie, instituţie care a trecut şi ea într-o perioadă scurtă de

activitate printr-o serie de schimbări impuse de specificul acţiunilor în care

specialiştii săi au fost implicaţi. Eforturile guvernelor României îndreptate spre

îndeplinirea condiţiilor necesare integrării României în Uniunea Europeană s-au

concretizat, pe de altă parte, şi în adoptarea unor Strategii Naţionale Anticorupţie,

care au încercat să conjuge eforturile tuturor instituţiilor implicate în activitatea de

prevenire şi control al faptelor de corupţie. Pentru a ilustra evoluţia infracţiunilor

de corupţie în perioada 1990-2004, am utilizat datele furnizate de trei instituţii

implicate în activităţi de cercetare, urmărire penală şi sancţionare a faptelor de

corupţie, respectiv Inspectoratul General al Poliţiei Române, Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Justiţiei. Astfel, dacă

statisticile Inspectoratului General al Poliţiei Române ne oferă informaţii privind

numărul persoanelor cercetate pentru săvârşirea unor fapte de corupţie, cele ale

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prezintă situaţia cauzelor

soluţionate şi a inculpaţilor trimişi în judecată, în timp ce datele Ministerului

Justiţiei oferă o imagine sugestivă despre persoanele condamnate definitiv pentru

infracţiuni de corupţie.

Analiza sub aspect criminologic a sentinţelor definitive date în cazul

faptelor de corupţie din anul 2003 a avut ca obiective:

a) Măsurarea dimensiunilor corupţiei legale pe anul 2003;

b) Alcătuirea unui profil social al corupătorului;

74

c) Stabilirea unor modalităţi de prevenire şi control a fenomenului

corupţiei.

Sistemul judiciar, în ansamblul său, cheltuieşte resurse importante pentru a

afla ce fel de tranzacţii (economice, comerciale sau financiare) au avut loc în

realitate şi dacă ele au fost sau nu corupte. Problema principală în legătură cu

sentinţele judecătoreşti ca sursă de informaţii, o reprezintă faptul că numărul

acestora este foarte mic, comparativ cu numărul real al faptelor de corupţie, aşa

încât ele nu reflectă nici frecvenţa fenomenului şi nici sectoarele cele mai

vulnerabile la corupţie.

Analiza criminologică s-a dorit una exhaustivă, intenţia fiind să se

studieze toate sentinţele judecătoreşti rămase definitive pentru infracţiuni de

corupţie. Datorită faptului că nu toate instanţele de judecată din teritoriu au

răspuns apelului colectivului nostru de cercetare, aceasta a inclus doar pe o parte a

sentinţelor judecătoreşti rămase definitive pentru infracţiuni de corupţie. Prin

urmare, au fost incluse în analiza noastră 103 sentinţe judecătoreşti definitive

pentru infracţiuni de corupţie în care au fost condamnaţi definitiv 147 de

inculpaţi. Ca instrument principal de cercetare a fost utilizată fişa

criminologică,care a cuprins un număr de patru dimensiuni: infracţiunea, autorul

infracţiunii, domeniile vizate prin infracţiune, cu alte cuvinte domeniile

vulnerabile la corupţie, judecarea cauzei şi pedeapsa aplicată de instanţă. Fiecare

dimensiune a fost operaţionalizată, ajungându-se la mai mulţi indicatori. Astfel,

dimensiunea infracţiune, cuprinde date referitoare la distribuţia pe judeţe a

inculpaţilor condamnaţi pentru fapte de corupţie, distribuţia infracţiunilor de

corupţie în funcţie de categoriile stabilite de normativul penal, mediul în care s-a

săvârşit infracţiunea, concursul de infracţiuni, modul de operare, circumstanţele în

care s-a săvârşit infracţiunea şi cuantumul sumelor de bani oferite sau primite de

inculpaţi. A doua dimensiune, care priveşte autorul infracţiunii, a fost evaluată

prin următorii indicatori, care vizează în principal profilul social al

condamnatului: vârsta, sexul, antecedentele penale, nivelul de instruire, starea

civilă. Domeniile vulnerabile la corupţie constituie a treia dimensiune, acoperind

ariile principale în care au avut loc cele mai frecvente fapte de corupţie. A patra

75

dimensiune cuprinde indicatori precum: durata urmăririi penale, durata judecării

procesului în fond, durata desfăşurării procesului, de la sesizarea instanţei de fond

până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele aplicate pentru

săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Codul Penal şi de legile speciale, contopirea

pedepsei şi suspendarea executării pedepsei.

Analiza statistică a datelor referitoare la infracţiunile de corupţie în

perioada 1990-2004 pune în evidenţă existenţa a două subperioade caracterizate

de tendinţe contrastante.

Această situaţie este valabilă atât pentru datele statistice privind

infracţiunile cercetate, cât şi pentru datele privind persoanele condamnate pentru

infracţiuni de corupţie. Referitor la evoluţia numărului infracţiunilor de corupţie

cercetate de poliţie remarcăm prezenţa a două tendinţe: prima crescătoare,

specifică perioadei 1991-1997 (+30%), iar a doua descrescătoare, în perioada

1999- 2004 (-10%). Dinamica persoanelor cercetate de poliţie (datele au fost

disponibile doar pentru perioada 1996-2003) este caracterizată de o evoluţie

oscilantă, perioadele de creştere a numărului de persoane cercetate alternând cu

cele de descreştere a aceleaşi categorii de persoane.

Analiza datelor statistice privind evoluţia numărului cauzelor soluţionate

de către Parchet pune în evidenţă o tendinţă de creştere în intervalul 1991-1997,

descreştere în intervalul 1998-2002 şi creştere din 2003. În ceea ce priveşte

distribuţia inculpaţilor pentru infracţiuni de corupţie în funcţie de o serie de

indicatori socio-demografici, statisticile Parchetului de pe Lângă Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie evidenţiază faptul că, în acest tip de infracţiuni se implică,

îndeosebi, bărbaţii, în special cei cu vârsta cuprinsă în intervalul 21-54 de ani. De

asemenea, cei mai mulţi inculpaţi provin din mediul urban şi nu au antecedente

penale. Persoanele cu un nivel de instrucţie scăzut şi mediu sunt anchetate pentru

dare de mită şi trafic de influenţă, iar cele cu studii superioare pentru celelalte

categorii de infracţiuni de corupţie.

În perioada supusă analizei noastre, în ceea ce priveşte numărul

persoanelor condamnate definitiv pentru infracţiuni de corupţie, se impune să

76

apelăm, iarăşi, la segmentarea analizei în cele două subperioade utilizate şi în

cazul datelor privind infracţiunile cercetate.

Analiza modificărilor procentuale ale numărului de persoane condamnate

definitiv pentru infracţiuni de corupţie relevă o tendinţă de creştere a numărului

acestora pentru intervalul 1991-1997 de +28,7% şi de scădere pentru anii 1998-

2003 de -6,7%.

Analiza sentinţelor judecătoreşti rămase definitive în anul 2003 relevă

faptul că, din totalul de 207 infracţiuni săvârşite de cei 147 de inculpaţi, cele mai

multe infracţiuni pentru care s-au dispus pedepse privative de libertate (52%) sunt

cele de trafic de influenţă (art. 257 C.P.), urmate de acelea de luare de mită (25%),

dare de mită (20%), cele mai puţine fiind cele de primire de foloase necuvenite

(1%). Comparativ cu perioada 1998-2002 se constată o creştere a ponderii

condamnaţilor definitiv pentru infracţiunile prevăzute de art. 254 C.P.

În peste jumătate din cazuri (55%), sumele implicate s-au situat între 150-

200 Euro. Referitor la sumele de peste 500 Euro s-a constatat că în jumătate din

cazuri au fost pronunţate sentinţe privative de libertate cu suspendarea

condiţionată a executării. Analiza datelor privind persoanele condamnate

evidenţiază faptul că toţi inculpaţii cu studii superioare au fost condamnaţi pentru

infracţiuni de luare de mită.

Remarcăm o creştere semnificativă a numărului persoanelor condamnate

din rândul funcţionarilor cu atribuţii de control, comparativ cu anii precedenţi.

Aceştia reprezintă, în 2003, o treime din cazurile analizate în prezentul studiu.

Rezultatele înregistrate în studiul de faţă justifică o analiză aprofundată a tuturor

cauzelor de corupţie de la implementarea măsurilor de politică penală începute cu

adoptarea Legii 78/2000 şi completată cu alte măsuri atât în plan legislativ, cât şi

administrativ.

CONCLUZII

Societatea românească trece printr-o perioadă de consolidare a

77

democraţiei, punând la bază o nouă structură de creare a economiei de piaţă, de

reglementări legislative (mutaţii, modificări) şi odată cu procesul de integrare a

României în structurile europene, implementarea conceptului juridic penal al

corupţiei, în legislaţia română este mai mult decât obligatorie.

Prin urmare, dreptul este o necesitate produsul firesc al vieţii sociale.

Evoluţia omenirii se bazează pe conservarea realizărilor şi pe dezvoltarea

permanentă a progresului în toate sferele vieţii sociale. De aceea, prezentul este

legat de trecut prin continuitate şi cuprinde, totodată, elementele de dezvoltare şi

progres care se vor dezvolta în viitor. Aşadar, prezentul trecutul care naşte

viitorul. Dreptul fiecărei naţiuni evoluează şi se schimbă, în raport cu schimbările

care au loc în societate, reglementând raporturile sociale. Dreptul este un produs

social, firesc şi necesar conştiinţei naţionale, el formându-se ca şi limba

necontenit. Este o constatare pe care şi evoluţia incriminării faptelor de corupţie o

confirmă.

Legiuitorul român, face primul pas notabil prin Legea nr. 78/ 2000 pentru

prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie constă în definirea,

fie ea şi indirectă, a conceptului penal de infracţiuni de corupţie, punându-se

astfel capăt, din perspectiva legii penale, tendinţelor de extrapolare ce au animat

polemica epocii. Referindu-ne la lege în forma ei nemodificatăaşa cum reiese din

dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, anterior modificării acestuia

prin Legea nr. 161/2003, sunt considerate de către legiuitor ca fiind infracţiuni de

corupţie următoarele norme de incriminare: luarea de mită (art. 254 C. pen.),

darea de mită (art. 255 C. pen.), primirea de foloase necuvenite (art. 256 C. pen.)

şi traficul de influenţă (art. 257 C. pen.).

Legii nr. 78/2000 i-au fost aduse modificări şi completări până la data de 1

aprilie 2007 prin Ordonanţa nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii

nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele

autorităţii judecătoreşti, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 43/2002 privind Direcţia

Naţională Anticorupţie, prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru

asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi

în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, prin Legea nr. 521/2004

78

privind modificarea şi completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea,

descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, prin Ordonanţa de urgenţă nr.

124/2005 privind modificarea şi completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea,

descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, prin Ordonanţa de urgenţă nr.

50/2006 privind unele măsuri pentru asigurarea bunei funcţionări a instanţelor

judecătoreşti şi parchetelor şi pentru prorogarea unor termene şi prin Legea nr.

69/2007 privind modificarea lit. b) si c) ale art. 10 din Legea nr. 78/2000.

Astfel, prin modificarea formulării iniţiale a art. 5 alin. (1) din Legea nr.

78/2000, operată prin dispoziţiile Legii nr. 161/2003, sunt incluse conceptului

penal de infracţiuni de corupţie şi infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 6

indice 1 (cumpărarea de influenţă) şi art. 8 indice 2 ale Legii nr. 78/2000, precum

şi infracţiunile prevăzute în legi speciale, ca modalităţi specifice ale infracţiunilor

prevăzute la art. 254-257 din Codul penal, şi la art. 6^1 si 8^2 din Legea nr.

78/2000, alături de cele incriminate de art. 254-257 din Codul penal (luarea de

mită, darea de mită, primirea de foloase necuvenite şi traficul de influenţă

Prin urmare, prin prevederi legale lipsite de echivoc, legiuitorul fixează

graniţele conceptului penal de infracţiuni de corupţie, restrângându-l la cele patru

infracţiuni anterior arătate, acestui concept penal fiindu-i mai apoi adăugate

infracţiunea de cumpărare de influenţă (prevăzută şi pedepsită de art. 6 indice 1),

precum şi promisiunea, oferirea sau darea, direct ori indirect, de bani sau alte

foloase unui funcţionar al unui stat străin ori al unei organizaţii publice

internaţionale, pentru a îndeplini sau a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle

sale de serviciu, în scopul obţinerii unui folos necuvenit în cadrul operaţiunilor

economice internaţionale (art. 8 indice 2), în consecinţa modificărilor aduse art. 5

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 prin Legea nr. 161/2003. Aşadar, prin limitarea

adusă sferei de accepţiune a acestui concept penal la infracţiunile mai sus

menţionate, legiuitorul penal vine să distingă într-o polemică extinsă mult peste

graniţele ei fireşti.

Aşa fiind, facem menţiunea faptului că, răspunzând necesităţii sociale de

prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie, Legea nr. 78/2000

conţine dispoziţii referitoare la trei categorii de infracţiuni: de corupţie (în

79

secţiunea a 2-a), asimilate infracţiunilor de corupţie(în secţiunea a 3-a) şi în

legătură directă cu infracţiunile de corupţie (în secţiunea a 4-a).

Textul normei penale de incriminare: potrivit art. 255 din Codul penal,

legiuitorul penal incriminează ca fiind infracţiunea de Dare de mită săvârşirea

următoarelor fapte:

“Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile şi

scopurile arătate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Fapta prevazută în alineatul precedent nu constituie infracţiune atunci

când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.

Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca

organul de urmărire sa fi fost sesizat pentru acea infracţiune.

Dispoziţiile art. 254 alin. 3 se aplică în mod corespunzător, chiar dacă

oferta nu a fost urmată de acceptare.

Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în

cazurile arătate în alin. 2 si 3.”

Darea de mită reprezintă un real şi grav pericol pentru relaţiile sociale

referitoare la buna funcţionare a autorităţilor, a instituţiilor de stat, a instituţiilor

ori serviciilor publice sau a altor unităţi, a corectitudinii funcţionarilor în

exercitarea atribuţiilor de serviciu şi prin aceasta, un pericol pentru existenţa şi

echilibrul societăţii democratice organizate, a ordinii de drept.

Impunând şi cerând funcţionarilor şi altor salariaţi corectitudine, probitate

în îndeplinirea obligaţiilor de serviciu. Prin incriminarea dării de mită, legea

penală le asigură acestora protecţia cuvenită şi necesară împotriva actelor de

corupere la care ar putea fi expuşi.

ANEXA 1.

80

TABEL

CU PERSOANE ÎNCARCERATE LA DATA DE 01.01.2006

AFLATE ÎN PENITENCIARUL CODLEA

Infracţi

uni

Art.; Cod

penal

Arestaţi preventivi Condamnaţi la prima instanţă

Bărbaţi Femei Bărbaţi

Nr. % Nr % Nr %

Dare de

mita art 255 C.pen

0 0 0 0 0 0

Luare de

mită art.254 C.pen

3 2,16 0 0 0 0

Ultraj

art.239 C.pen

2 1,44 0 0 0 0

Trafic de

influenţă art 257

C. pen.

1 0,72 0 0 0 0

Abuz în

serviciu în formă

calificată art 248/1

C.pen

0 0 0 0 0 0

Tăinuire

art. 221 C. pen

0 0 0 0 0 0

Delepidare

art.215 C. pen

0 0 0 0 0 0

Înşelăciune

art. 215 C. pen

1 0,72 0 0 5 5,0

Fals în

declaraţii art. 292

0 0 0 0 0 0

81

C. pen

Ord . de

urg. priv. front.de

stat a Romaniei art.

O105/01

0 0 0 0 0 0

Legea nr.

87/94 privind

combaterea

evaziunii fiscale

art. L. 87/94

0 0 0 0 0 0

Legea priv.

comb. Trafic. Şi

cons. De droguri

art. L 143/00

1 0,72 0 0 1 1

Trafic de

stupefiante art. 312

C. pen

0 0 0 0 0 0

Legea priv.

prev. şi comb.

Trafic. Pers. art. L

687/01

1 0,72 0 0 0 0

Proxenitism

art. 329 C. pen

0 0 0 0 0 0

Corupţie

sexuală art. 202

C.pen

1 0,72 0 0 0 0

Alte

infracţiuni

129 92,8 2 100 94 94

Total

infracţiuni

139 100 2 100 100 100

Total 0 0 0 0 0 0

82

contravenţii

Total

general

139 100 2 100 100 100

ANEXA 2.

TABEL

CU PERSOANELE ÎNCARCERATE LA DATA DE 01.01.2007

AFLATE ÎN PENITENCIARUL CODLEA

Infracţiuni

Art.; Cod penal

Arestaţi preventivi Condamnaţi la prima instanţă

Bărbaţi Femei Bărbaţi

Nr. % Nr % Nr %

Dare de mita art

255 C.pen

0 0 0 0 0 0

Luare de mită

art.254 C.pen

0 0 0 0 0 0

Ultraj art.239

C.pen

0 0 0 0 0 0

Trafic de

influenţă art 257 C. pen.

1 0,94 0 0 0 0

Abuz în serviciu

în formă calificată art

248/1 C.pen

0 0 0 0 0 0

Tăinuire art. 221

C. pen

1 0,94 0 0 0 0

Delepidare

art.215 C. pen

0 0 0 0 0 0

83

Înşelăciune art.

215 C. pen

0 0 0 0 0 0

Fals în declaraţii

art. 292 C. pen

0 0 0 0 0 0

Distrugere art.

217 C. pen

0 0 0 0 0 0

O.U.G. priv.

front.de stat a Romaniei

art. O105/01

0 0 0 0 0 0

Legea nr. 87/94

privind combaterea

evaziunii fiscale art. L.

87/94

0 0 0 0 0 0

Legea priv. comb.

Trafic. şi cons. de droguri

art. L 143/00

5 4,47 0 0 1 1,79

Trafic de

stupefiante art. 312 C.

pen

0 0 0 0 0 0

Legea priv. prev.

şi comb. Trafic. Pers. art.

L 687/01

10 9,43 5 1

00

0 0

Proxenetism art.

329 C. pen

4 3,77 0 0 0 0

Corupţie sexuală

art. 202 C.pen

0 0 0 0 0 0

Alte infracţiuni 80 80,4

5

0 0 55 98,21

Total infracţiuni 106 100 5 1

00

56 100

Total contravenţii 0 0 0 0 0 0

84

Total general 106 100 5 1

00

56 100

85

ANEXA 3

86

BIBLIOGRAFIE

TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII:

ANTONIU, George, VASILIU, Theodor, DANEŞ, Ştefan, DĂRÂNGĂ,

Gheorghe, LUCINESCU, Dumitru, PAPADOPOL, Vasile, PAVEL, Doru,

POPESCU, Dumitru, RĂMUREANU, Virgil, Codul penal comentat şi

adnotat.Vol.I, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1972.

BOROI, Alexandru, Drept penal şi drept procesual penal. Curs selectiv pentru

examenul de licenţă., Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006.

BOROI, Alexandru, Drept penal. Partea specială. Editura C.H. Beck, Bucureşti,

2005.

BOROI, Alexandru, NISTOREANU, Gheorghe, Drept penal. Partea specială.,

Editura All Beck, Bucureşti, 2005.

CHIOREANU, Aurora; MÂCIU, Mircea; NICOLESCU, Nicolae;

RĂDULESCU, Gheorghe; ŞUTEU, Valeriu, Mic dicţionar enciclopedic., Ediţia

a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978.

DIACONESCU, Horia, Drept penal. Partea specială., Editura All Beck,

Bucureşti, 2005.

DIACONESCU, Horia, Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în legătură

cu acestea., Editura All Beck, Bucureşti, 2004

DOBRINOIU, Vasile, Corupţia în dreptul penal român., Editura Atlas Lex,

Bucureşti, 1995.

87

DONGOROZ, Vintilă, KAHANE, Sigfried, OANCEA, Ion, FODOR, Iosif,

BULAI, Constantin, ILIESCU, Nicoleta, STĂNOIU, Rodica, ROŞCA, Victor,

Explicaţii teoretice ale Codului penal român, partea specială., vol. III, Editura

Academiei R.S.R., Bucureşti, 1971.

DONGOROZ, Vintilă, KAHANE, Sigfried, OANCEA, Ion, FODOR, Iosif,

ILIESCU, Nicoleta, BULAI, Constantin, STĂNOIU, Rodica, ROŞCA, Victor,

Explicaţii teoretice ale Codului penal român, partea specială., vol. IV, Editura

Academiei R.S.R., Bucureşti, 1972.

DONGOROZ, Vintilă, KAHANE, Sigfried, ANTONIU, George, BULAI,

Constantin, ILIESCU, Nicoleta, STĂNOIU, Rodica, Explicaţii teoretice ale

Codului de procedură penală român, Partea generală., vol. I, Editura Academiei

R.S.R., Bucureşti, 1975.

NISTOREANU, Gheorghe, DOBRINOIU, Vasile, BOROI, Alexandru,

PASCU, Ilie, MOLNAR, Ioan şi LAZĂR, Valerică, Drept penal. Partea

specială., Editura Continent XXI, Bucureşti, 1996.

RĂDESCU, Dumitru, Dicţionar de drept privat., Editura MONDAN ’94,

Bucureşti, 1997.

BOROI, Alexandru; NEAGU, Norel, Armonizarea legislaţiei române cu

legislaţia comunitară în materie de corupţie, în Dreptul, nr. 4/2003, pp. 117-118.

Convenţia penală privind corupţia a fost adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie

1999 şi a fost ratificată prin Legea nr. 27 din 16 ianuarie 2002, publicată în M.

Of. al României, P.I, nr. 65 din 30 ianuarie 2002.

DONGOROZ, Vintilă: Drept penal, reeditarea ediţiei din 1939 de Asociaţia

română de ştiinţe penale, Bucureşti, 2000, p. 167-257; 382-383.

88

PAVEL, D.: Probleme ale practicii penale, Nota II, în ,,Revista Româna de

Drept” nr. 4/1978.

.

PAVEL, D.: Probleme ale practicii penale, Nota II, în ,,Revista Româna de

Drept” nr. 4/1978

LAMBERT, L : Traite de droit penal special, Paris, 1968 a citată., decizie din 11

iunie 1956,a C. cas. Fr, p. 971

DOBRINOIU, Vintilă: Corupţia în Dreptul Penal Român, Ed. Atlas Lex.,

Bucureşti, 1995, p. 94.

MAZINI, V.: Trattato de dirito penale Italiano (Tratat de drept penal italian),

vol. V, Torino, 1935

GARCON, E.: Code penal annote ( Codul penal adnotat), nr. 12, Paris ,1901-

1906, p. 438

DIACONESCU, Horia: Infracţiunile de corupţie şi cele asimilate sau în

legatură cu acestea, Ed. All Beck, Bucureşti, vol. 3 2004.a citat dec. Nr.

1224/1955, în C.D. 1955 a Trib. Suprem, col. pen. p. 82

Ambele hotărâri au fost publicate în ,,Pandectele române”, III,1931, p. 93 şi 96

STUDII, ARTICOLE:

BOROI, Alexandru; NEAGU, Norel, Armonizarea legislaţiei române cu

legislaţia comunitară în materie de corupţie., în Dreptul, nr. 4/2003.

DOBRINOIU, Vasile, Unele aspecte ale infracţiunii de luare de mită, infracţiune

continuată., în Revista româna de drept, nr. 12/1981.

89

VEDINAŞ, Virginia, Consideraţii referitoare la raportul dintre Statutul

funcţionarilor publici şi statutele speciale aplicabile unor categorii de funcţionari

publici., în Dreptul, nr.4/2007.

Confiscare specială. Dare de mită. Sume de bani oferite uneia dintre persoanele

prevăzute în art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000., în Dreptul, nr. 12/2006.

LEGISLAŢIE:

Codul Penal din 21 iunie 1968, republicat, publicat în M. Of. al Rom., P. I, nr. 65

din 16 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare.

Legea nr. 78 din 8 mai 2000, pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea

faptelor de corupţie, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu

modificările şi completările ulterioare.

Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea

transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul

de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în M. Of. al Rom., P. I,

nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Legea nr. 301 din 28 iunie 2004 privind Codul penal, publicată în M. Of. al Rom.,

P. I, nr. 575 din 29 iunie 2004.

Legea nr. 373 din 24 septembrie 2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a

Senatului, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 887 din 29 septembrie 2004, cu

modificările şi completările ulterioare.

Legea nr. 83 din 21 iulie 1992 privind procedura urgentă de urmărire şi judecare

pentru unele infracţiuni de corupţie, publicată în M. Of. al României, P.I, nr. 173

din 21 iulie 1992

90

Legea nr. 39 din 21 ianuarie 2003 pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii

organizate, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 50 din 29 ianuarie 2003.

Convenţia penală privind corupţia a fost adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie

1999 şi a fost ratificată prin Legea nr. 27 din 16 ianuarie 2002, publicată în M.

Of. al României, P.I, nr. 65 din 30 ianuarie 2002

Ordonanţa de urgenţă nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Direcţia Naţională

Anticorupţie, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în M. Of. al

Rom., P. I, nr. 244 din 11 aprilie 2002.

Ordonanţa de urgenţă nr. 50 din 28 iunie 2006 privind unele măsuri pentru

asigurarea bunei funcţionări a instanţelor judecătoreşti şi parchetelor şi pentru

prorogarea unor termene, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 566 din 30 iunie

2006.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Decizia penală nr. 5162 din 14 septembrie 2005

, publicată www.pna.ro/anexa_bilant.jsp?id=3&nrcrt=3.

Decizia nr. 1078 din 10 martie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei,

publicată, www.pna.ro/anexa_bilant.jsp?id=3&nrcrt=3

Trib. Suprem, s. pen. nr. 1362/1970 , în R.R.D. nr. 4/1971, p. 138; Trib. Jud.

Constanţa, dec. Pen. nr. 1362/1984, în R.R.D. nr. 8/1985, p. 71.

Trib. Supr., S. pen., Dec. nr. 26/1975 (nepublicată), apud V. Dobrinoiu, Corupţia

în dreptul penal român, p. 232.

91

Trib. Supr., S. pen., Dec. nr. 2878/1972, în C. D. p. 358. În sens contrar, A.

Grigorovici, Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul., Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p. 118.

92