Macheta Curs Grecia Si Roma

8/15/2019 Macheta Curs Grecia Si Roma

1/283

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ISTORIE

ISTORIA GRECIEI ŞI A ROMEI ANTICE

5


2/283

Culegere text: Corneliu BeldimanElena PopoviciFlorentin DiaconiţăCristian Olariu

Machetare computerizată: Corneliu BeldimanElena PopoviciFlorentin Diaconiţă

Coperta: Corneliu Beldiman

Multiplicat la Tipografia Universităţii: Florentin DiaconiţăDoru Stan

Tipar copertă:

Legătorie:

Apărut: Mai 2003

Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”Facultatea de IstorieSplaiul Unirii Nr. 176 Sector 47000 Bucureşti Româniawww.ucdc.roTel. (021) 330.92.30; (021) 330.79.11/141

ISBN 973-86281-4-8

6


3/283

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ISTORIE

Prof. dr. LIGIA BÂRZUUniversitatea Creştină„Dimitrie Cantemir”

Prof. dr. GHEORGHE VLAD NISTOR Universitatea Bucureşti

Lect. dr. CRISTIAN OLARIUUniversitatea Bucureşti

Asist. drd. RADU URLOIUUniversitatea Creştină

„Dimitrie Cantemir”

ISTORIA GRECIEIŞI A

ROMEI ANTICE

BUCUREŞTI2003

7


4/283

Coperta 1: Templul lui Neptun, faţada de est – Paestum.

Discobolul Lancellotti – Roma, Muzeul Naţional.

Amforă panatenaică pictată cu scene de pentathlon – Tarente, Muzeul Naţional.

Coperta 4: Octavianus Augustus. Bust – Roma, Muzeul Capitoliului.

Isus Hristos tronând înconjurat de apostoli. Mozaic absidal, sec. al IV-lea – Roma, biserica Santa Padenziana.

După Franco Maria Ricci, Les Annales de l’Art de FMR, Antiquité av. J.–C.,tome I, p. 47, 211, 223; Ier – Ve siècles de n.é., tome I, p. 94; Ve – Xe siècles den.é., tome I, p. 203, Milano, 1991

8


5/283

Cuprins

INTRODUCERE...................................................................................................................................................11

A. GRECIA ANTICĂ...........................................................................................................................................13

1. CÂTEVA PROBLEME DE GEOGRAFIE ISTORICĂ ................................................................................132. POPULAŢII, LIMBI ŞI DIALECTE .............................................................................................................153. EPOCA BRONZULUI ÎN EGEEA................................................................................................................17

a. Aspecte generale.........................................................................................................................................17 b. Prehelleni şi helleni....................................................................................................................................22c. Bronzul târziu în spaţiul egeeo-mediteraneean. .......................................................................................26

Originea civilizaţiei miceniene. Rivalităţi în Mediterana şi Egeea...........................................................26 d. Expansiunea miceniană în Mediterana......................................................................................................32e. Sfârşitul civilizaţiei miceniene şi începuturile Epocii obscure...................................................................35

4. SISTEMUL PALAŢIAL ÎN EGEEA ŞI MEDITERANA:CIPRU, CRETA, GRECIA CONTINENTALĂ........................................................................................39

5. CONTINUITATE ŞI DISCONTINUITATE ÎN EVOLUŢIA .........................................................................................42 CULTURILOR EGEENE LA ÎNCEPUTUL MILENIULUI I Î.HR . ...............................................................................426. FORMAREA STATELOR GRECEŞTI. TIPURI DE STAT..........................................................................................467. IBERIA ŞI CIVILIZAŢIA TURDETANĂ SAU TARTESICĂ.....................................................................498. CARTAGINA.................................................................................................................................................519. FENICIENI, GRECI ŞI CARTAGINEZI ÎN MEDITERANA......................................................................5310. COLONIZAREA GREACĂ: TIPURI DE COLONII, RITUALURI DE.........................................................................55 ÎNTEMEIERE, RAPORTURILE DINTRE METROPOLĂ ŞI COLONIE,.......................................................................55 CAUZE, DIRECŢII, METROPOLE ŞI COLONII.....................................................................................................5511. LUMEA GREACĂ ÎN SECOLUL AL V-LEA Î.HR ....................................................................................60

a. Războaiele greco-persane: preliminarii, cauze, pretexte, desfăşurare......................................................60

12. LUMEA GREACĂ ÎN SECOLUL AL IV-LEA Î.HR . .............................................................................................68PROBLEMATICA GENERALĂ...........................................................................................................................68

13. RĂZBOIUL PELOPONESIAC (431-404 Î.HR .) ŞI CRIZA POLITICO- ...................................................72MILITARĂ ÎN LUMEA GREACĂ (SFÂRŞITUL SEC. V – SEC. IV Î.HR .)............................................72

a. Cauzele, pretextele şi desfăşurarea războiului peloponesiac (431-404 î.Hr.)...........................................72b. Hegemonia spartană (404-372 î.Hr.).........................................................................................................77 c. Hegemonia thebană (371-362 î.Hr.)...........................................................................................................82

14. ASCENSIUNEA ŞI HEGEMONIA MACEDONIEI (361-334 Î.HR .).........................................................8615. ALEXANDRU ŞI CUCERIREA ORIENTULUI ........................................................................................9016. MOARTEA LUI ALEXANDRU ŞI REGATELE SUCCESOARE .........................................................101

a. Epoca diadohilor (323 – aproximativ 280 î.Hr.).....................................................................................101b. Apogeul şi declinul statelor elenistice (280-30 î.Hr.)...............................................................................104

17. MODELE DE GUVERNARE ÎN GRECIA ANTICĂ..............................................................................................137

18. FORME DE ASOCIERE ÎN LUMEA GREACĂ.....................................................................................................14519. CULTURA GREACĂ ................................................................................................................................151

a. Literatura..................................................................................................................................................151b. Genul dramatic.........................................................................................................................................154c. Proza istorică............................................................................................................................................157 d. Filozofia, retorica şi etica.........................................................................................................................160e. Ştiinţa........................................................................................................................................................168 f. Arta.................................................................................................................................................... ........172

B. ROMA ANTICĂ.............................................................................................................................................179

1. ELEMENTE DE GEOGRAFIE ISTORICĂ...............................................................................................1792. POPULAŢII, LIMBI ŞI DIALECTE ÎN ITALIA........................................................................................1803. CULTURI PREISTORICE ÎN ITALIA........................................................................................................1824. FUNDAREA ROMEI...................................................................................................................................1845. ROMA ÎN EPOCA REGALĂ......................................................................................................................1876. ETRUSCII.....................................................................................................................................................191

9


6/283

7. ROMA REPUBLICANĂ. EVOLUŢIA POLITICĂ ...................................................................................194a. Sfârşitul Regalităţii şi instaurarea Republicii..........................................................................................194b. De la instaurarea Republicii până la conflictele cu samniţii (497-345 î.Hr.)..........................................196 c. Cucerirea Italiei (345-265 î.Hr.)..............................................................................................................199d. Războaiele punice şi epoca marilor cuceriri (264-30 î.Hr.)....................................................................200

8. INSTITUŢIILE POLITICE ROMANE........................................................................................................204

a. Cetăţenia romană (Civitas Romana)........................................................................................................204b. Raporturile patricieni-plebei....................................................................................................................206 c. Trepte intermediare spre cetăţenie...........................................................................................................208d. Sclavia.......................................................................................................................................................209e. Colonii şi municipii...................................................................................................................................210 f. Regimuri juridice ale proprietăţii..............................................................................................................213 g. Adunările populare (comitia)........................................................................................................ ......... ..214h. Senatul.......................................................................................................................................................220i. Magistraturile şi magistraţii......................................................................................................................227 j. Magistraturi extraordinare........................................................................................................................230k. Magistraturi ordinare...............................................................................................................................231l. Magistraturi inferioare..............................................................................................................................237

9. CRIZA REPUBLICII ROMANE. PROBLEME GENERALE.............................................................. ......243

10. AUGUSTUS ŞI INSTAURAREA PRINCIPATULUI..............................................................................................24611. R OMA IMPERIALĂ........................................................................................................................................251 Principatul............................................................................................................................................ ........251

12. IMPERIUL ROMAN TÂRZIU .................................................................................................................25413. SFÂR ŞITUL IMPERIULUI ROMAN..................................................................................................................26014. CIVILIZAŢIA ROMANĂ..........................................................................................................................263

a. Cultura latină, de la originile Romei .......................................................................................................265până la sfârşitul celui de-al doilea război punic (753-241 î.Hr.). ...........................................................265

b. Perioada contactului cu elenismul (241-133 î.Hr.). ................................................................................265c. Perioada de apogeu a literaturii latine (44 î.Hr.-14 d.Hr.) .....................................................................267 d. Literatura în epoca principatului (14-284 d.Hr.). ...................................................................................269e. Istoriografia antichităţii târzii (sec. IV-VI) ..............................................................................................273

BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................................................287

Contribuţiile autorilor pe părţi/capitole:

Prof. dr. Ligia Bârzu A 1-10, 17-18; B 1-6, 9Prof. dr. Gheorghe Vlad Nistor A 12; B 10-13Lect. dr. Cristian Olariu B 14Asist. drd. Radu Urloiu A 11, 13-16, 19; B 7-8

10


7/283

INTRODUCERE

Ceea ce se tipăreşte sub titlul „Istoria Greciei şi a Romei antice” reprezintă, înrealitate, o istorie a lumii circummediteraneene în care, urmând o tradiţie clasică, se puneaccentul pe istoria greaca şi romana. Există o explicaţie a unei asemenea opţiuni.

Lumea europeană modernă a crescut pe această tradiţie spirituală greco-romană, pe deo parte. Pe de altă parte, nu se poate nega că sursele de informaţie (scrise şi arheologice) suntcopleşitoare pentru cele două zone de cultură menţionate.

Este o realitate obiectivă, dar şi subiectivă deoarece ţine de o anumită opţiune mai cuseamă a istoriografiei moderne decât a celei antice şi care se explică printr-o atitudineeuropocentristă. În susţinerea acestei idei se pot aduce câteva argumente. Cel mai importantrămâne polietnismul structurilor antice, fie orientale, fie greco-romane. Fără îndoială excepţii

există, dar ele confirmă regula. I se poate adăuga şi faptul că epoca arhaică şi prima etapă a perioadei clasice greceşti nu sunt marcate de accente xenofobe. Dimpotrivă se cunosc o seriede teme sau legende care integrează societăţile antice. Există chiar o predispoziţie pentru arecunoaşte că unele zone au o valoare particulară în viaţa spirituală. Egiptul, Babilonul,Fenicia şi, mai târziu, chiar lumea persană au constituit obiectul veneraţiei greco-romanilor.Călătorii reale sau imaginare spre aceste zone sunt asociate cu ideea de transfer de valorispirituale superioare (v. Solon, v. Zamolxe, v. Orpheu etc.). Nu trebuie să se uite că societateagreacă a creat o noţiune şi un tip de comportament cunoscut sub numele de xenia fără de carelegăturile cu străinii nu ar fi fost posibile şi care conferă o natură ritualizată acestor legături.

În sfârşit, nu se poate pierde din vedere că uneori grecii au fost constrânşi să accepteautorităţi străine. Nu este vorba numai de perşi ci şi de realităţi circumpontice (v. regatul

bosporan, Burebista, Rhemaxos). Fără nici o îndoială că unele explicaţii există pentru puţinătatea ştirilor despre „ceilalţi”. Cea mai plauzibilă rămâne punerea în umbră a acelor structuri politice şi civilizaţii care au pierdut în faţa avansului lumii greceşti şi romane. Avemîn vedere lumea feniciano-punică, cea etruscă şi cea tartesică sau turdetană care încheie cerculcivilizaţiilor mediteraneene. Cea mai şocantă dintre aceste omisiuni este Carthagina care nunumai că a creat o civilizaţie particulară dar a şi constituit sau a moştenit un „imperiu”maritim în Mediterana centrală şi occidentală. „Imperiu” întins din Cipru, Sicilia şi Sardinia

până în Malta, Baleare, Spania şi Canare unde principalul centru rămâne Gadiz sau Gadeira.Ostilitatea etrusco-fenicio-punică sau romano-punică şi sfârşitul Carthaginei explică fieimaginea negativă, fie slabul interes manifestat de istoriografia vremii. Cât priveşte civilizaţiaturdetană structurată în Andaluzia de astăzi sau în Baetica romană ea ocupă un interes modestchiar şi în istoriografia contemporană, cu excepţia istoriografiei hispanice. Interesul pentruaceastă lume se justifică, în primul rând, printr-o moştenire interesantă (parţial recuperată,

parţial cunoscută din izvoare antice) artistică (o statuarie unică), elemente de urbanistică, texteepigrafice la care se adaugă informaţia că existau în această arie legi scrise, anale şi o operă

poetică importantă. Există şi un alt motiv pentru marcarea acestei civilizaţii. După tot ceea cese ştie astăzi în materie de filologie comparată inscripţiile redactate cu alfabet semitic saugrecesc au folosit limba iberică, după toate probabilităţile o limbă neindo-europeană. Ar fi celde-al doilea caz, după etrusci, de civilizaţie europeană creată de vorbitori de limbi neindo-europene (preindo-europeni sau eventual grupe instalate în urma unui proces de migraţie, aşacum se presupune în cazul etruscilor).

Indiferent însă de apartenenţa lingvistică a purtătorilor acestor civilizaţii trei trăsăturicomune trebuie să fie subliniate. Cea dintâi priveşte forma de stat sub care au apărut. Cuexcepţia turdetanilor a căror structură socio-politică rămâne încă necunoscută, ceea ce

11


8/283

defineşte întreaga zonă este forma de polis sub care apare statul. Excepţii există, mai ales înlumea greacă, dar regula o constituie existenţa polis-ului ca structura socio-politică tipică. Ceade-a doua trăsătură unificatoare o constituie atracţia pentru Mediterana şi pentru regiunilelitorale bogate în resurse metalifere şi sare. În sfârşit, nu trebuie să se uite că există o serie defactori culturali unificatori, care se regăsesc în toată zona Mediteranei din Cipru până la

Gadeira – elemente egiptene târzii, fenicio-punice, greceşti, etrusce şi romane. Evidentacestea se regăsesc, în proporţii diferite, după aria geografică în care ne găsim. Dar esteinteresant de semnalat că şi în nivelele timpurii de la Carthagina nu lipsesc, pe lângă importuriegiptene şi numeroase importuri greceşti (corinthice şi cipriote sau egeene în general), dar şiitalice (v. prezenţa ceramicii campaniene de tip bucchero nerro). Nu trebuie uitat şi faptul căexistă o anumită simultaneitate a dezvoltării în întreaga arie circummediteraneeană în secoleleIX-VIII/VII-VI. Nu intră în această formulare vechile state orientale care au supravieţuit„invaziei popoarelor mării”. Mai exact este vorba de acelea care au beneficiat de o faţadămediteraneeană – Egiptul, Tyrul, Sidonul şi Vechiul stat evreiesc şi a căror putere se sfârşeşteîn secolul VI î.Hr. S-ar putea adăuga că întreaga această zonă a devenit, într-o formă sau alta,

parte a unei structuri politico-administrative cu aspiraţie universală – lumea romană.

Din aceste motive în volumul de faţă se va încerca înscrierea, fie şi succintă, a ceea ce poate fi definit drept civilizaţie mediteraneeană în general. Evident cu tratarea exhaustivă alumii greceşti şi romane.

Autorii

12


9/283

A. GRECIA ANTICĂ

1. CÂTEVA PROBLEME DE GEOGRAFIE ISTORICĂ

Ceea ce numim cu un termen global Grecia antică reprezintă, în realitate, omultitudine de state autonome dispersate într-un areal geografic foarte întins şi divers din

punct de vedere al condiţiilor de relief şi al întinderii. Zonele cele mai întinse suntreprezentate de Grecia continentală cu un relief accidentat şi fragmentat, cu două mari câmpii

– Thessalia şi Messinia şi de litoralul micro-asiatic începând din Hellespont şi Marea deMarmara şi sfârşind cu Peninsula Halicarnas. Se poate spune că aceste două zone reprezintăspaţii continentale discontinue, dacă se ia în calcul marea care desparte cele două regiuni. Ceade a doua mare arie este cea insulară constituită, în majoritate a cazurilor, din insule de naturăvulcanică. Între aceste insule, unele mai mari cum este Eubeea dublează ţărmul oriental alAticii, altele precum Cypru, Creta şi Rhodos-ul se situează la marginea sudică şi sud-estică alumii greceşti, în vreme ce Lemmos, Lesbos şi Samos dublează, de la Nord spre Sud, ţărmulAsiei Mici. Între acestea se află grupul de insule care formează arhipelaguri. Cicladele care sedistribuie în cerc, în jurul insulei Delos şi care a jucat funcţia de punte de legătură întrePeloponez şi Creta. Sporadele, de dimensiuni variabile cele mari fiind Samos şi Rhodos) caresunt risipite fără nici o ordine aparentă, dar care prin apropierea de Asia Mică şi de lumeaorientală, în general, sunt considerate că au jucat un rol esenţial în transferul de populaţie şi decultură dinspre Orient spre Occident. De notat, că în secolul al XIX-lea şi Aegina a fostcuprinsă în acest grup al Sporadelor.

Funcţiile jucate de aceste zone din punct de vedere cultural, economic şi politic pot fireconstituite, în primul rând, pornind de la mărturii arheologice. Pe baza acestora s-a pututstabili, pe de o parte, rolul de punte între zone de civilizaţii diferite, inclusiv transferul de

populaţie. Pe de altă parte este parte este evident că relativul izolaţionism geografic explicăconstituirea de civilizaţii particulare cum sunt cea minoică, cipriotă, cicladică, continentală şicea de tip troian(care include şi Lemnos-ul şi Lesbos-ul). Existenţa coloniilor-aşezări şi acoloniilor de cetăţeni (vezi Kytera, Santorin, Milet, Ay. Kosmas, pentru a nu opera decâtexemple) demonstrează, însă, că izolarea nu este decât aparentă şi că, în realitate, contracteleîntre insule şi dintre insule şi continent nu au încetat niciodată.

Cea mai importantă funcţie a insulelor poate fi considerată aceea de a fi mijlocittransferul de civilizaţie dintre lumea Orientului Apropiat şi Mijlociu şi sud-estul continentului

european. O confirmă nu numai influenţele culturale, ci şi structura antropologică a primilor locuitori din insule, care, după toate datele de până acum, pot fi clasificaţi ca asianici. Cel puţin în Cypru (vezi scheletele din culturi databile în bronzul timpuriu din aceeaşi insulăconfirmă această origine micro-asiatică a unor grupe de populaţie pătrunsă, se pare, în zonă,în etape succesive. Aceasta înseamnă nu numai că din punct de vedere cultural există uncontinuum, ci că şi rasial, poate şi etno-lingvistic, există o anumită unitate. Nu trebuie uitatînsă că există un lanţ de insule şi pe coasta Mării Ionice şi Adriatice şi că, cel puţin din epocatimpurie a bronzului unele din acestea se vor integra în istoria generală a zonei (vezidescoperirile din Ithaca şi din Levkas). Fără nici o îndoială că unele date arheologice potsugera situaţii înşelătoare, dar aceste cazuri nu pot pune sub semnul întrebării faptul real,istoric, în sine. Şi anume acela al legăturilor dintre zone, aparent, izolate.

Nu trebuie uitat că atât istoriografia (v. Thucidide, I), cât şi geografia antică auconservat, poate preluând mituri şi legende, ideea legăturilor dintre cele două lumi. Aceastăidee este susţinută de folosirea numelui de carieni pentru locuitorii preheleni din Grecia

13


10/283

continentală sau insulară. Există şi alte argumente în favoarea vechimii şi importanţeilegăturilor dintre Orient şi zona în discuţie. Este vorba de texte (vezi Textele hurrite de laEnkomi, arhiva de la Tell-el Amarna, unele texte hittite), monumente de artă (vezi frescele cudestinaţie funerară din Egipt şi fresca navală din „casa amiralului” din Santorin), existenţaunor cartiere creto-miceniene la Minet-el-Beidha etc.

Mai există un aspect asupra căruia trebuie să se insiste. Este vorba de orientarea spremare a celor mai importante structuri, indiferent de epocă şi indiferent dacă este vorba deGrecia continentală sau insulară. Aceasta înseamnă că există o preferinţă pentru coastă, pentruzonele care dispun de porturi naturale. Şi această alegere explică şi dezvoltarea spectaculoasăa unor centre politice şi evoluţia lor quasi-simultană. Sigur, trebuie făcute, în legătură cu acestaspect, şi unele corectări. Este vorba de helladicul timpuriu şi de micenian, perioade din carese cunosc şi centre palaţiale importante situate în zone mai retrase, spre interior. Este cazulThebei şi chiar al Mykenei. Nu se pot trage concluzii pripite însă din această situaţie, întrucâtlumea miceniană a devenit o forţă maritimă foarte importantă. Va trebui să se stabilească princercetări viitoare cine a avut iniţiativa în acest proces de afirmare şi care au fost punctele sauzonele de contact dintre Orient şi Occident. În acelaşi timp, nu trebuie să se uite că există

numeroase dovezi care confirmă continuitatea legăturilor cu lumea orientală şi în această perioadă. Când este însă vorba de oraşul grecesc nu poate exista nici un dubiu în ceea ce priveşte faptul că cele mai importante gravitează spre coaste şi spre mare. În vreme ce zonelecare retardează sau care evoluează spre state de tip ethné sunt, fără nici o excepţie, structuricontinentale (v. Thessalia).

În ceea ce priveşte direcţia mişcării este natural să se ia în consideraţie faptul că nueste vorba de o axă cu un sens unic. Dimpotrivă este interesant să se urmărească existenţa, fieşi temporară a unor axe cu dublu sens sau chiar cu mai multe sensuri, sau cu sens unic înfuncţie de perioadă şi tip de cultură. Astfel, în epoca timpurie a bronzului axele sunt, cu

precădere, cu sens unic şi anume dinspre Troada (plus insulele aferente) sau Ciclade spreGrecia continentală. Nu există dovezi ale unui sens contrar (dinspre continent spre insule)decât în cazul celor două insule din Marea Ionică (Ithaca şi Levkas). În epoca mijlocie a

bronzului (mesohelladic) continentul se izolează, în vreme ce, unele civilizaţii insulare(cretană şi minoică) exploatează şi dezvoltă contacte pe axe multiple, şi dinspre centrelemetropolitane, şi spre ele. Mai mult, se semnalează un transfer de populaţie, de exemplu, dinCreta spre Ciclade, spre coasta Asiei Mici, spre Levant. Continentul îşi ia revanşa odată cuînflorirea civilizaţiei miceniene. De data aceasta, la axa Grecia-Orient se va adăuga axaGrecia-Mediterana centrală. Sfârşitul civilizaţiei miceniene nu echivalează cu încetarealegăturilor cu marea. O diasporă puternică va atinge zone mai puţin afectate de prezenţamiceniană până acum (Cipru, Cilicia, Palestina). Acest curent este urmat de două alte marideplasări de populaţie dinspre continent spre insule sau spre Asia Mică. Este vorba de

dispersarea celor trei mari grupe de vorbitori de dialecte greceşti: eolieni, ionieni şi dorieni.Prin aceste mişcări s-a produs o nouă omogenizare, nu numai culturală (ca în cazulcretanilor), ci şi etnolingvistică. Pornind de la această realitate geografică, istorică şietnolingvistică, Marea Egee poate fi denumită şi Marea Greacă.

14


11/283

2. POPULAŢII, LIMBI ŞI DIALECTE

Cine au fost creatorii diferitelor culturi sau civilizaţii din zona care va deveni

predominant grecească reprezintă o problemă la care nu este uşor de dat un răspuns. Tradiţiaistoriografică şi mitografică operează cu o serie de etnonime care nu pot fi recuperate în nici oformă. De exemplu, pentru Rhodos sunt pomeniţi ca primi locuitori fie telchinii (de la odenumire mitologică rezervată unor genii sau fiinţe supranaturale experte în metalurgie,vrăjitorii şi vindecători de animale alungate de titani din Peloponez şi instalate în Rhodos,care s-a numit şi Telchinia şi unde ar fi întemeiat Lindos, Camira şi Ialysos, fie carieni. Alteetnonime rezervate populaţiilor prehellene sunt acelea de pelasgi şi lelegi.

Din păcate, noi nu avem siguranţa în ceea ce priveşte limbile vorbite înainte de cca1600 î. H, dată care este acceptată pentru începuturile civilizaţiei miceniene, în legătură cucare nu există acum nici un dubiu că este creaţia unor vorbitori de limbă greacă. Descifrareascrierii liniare B a adus lumina necesară în această problemă.

Ce a fost însă înainte de secolele XVI-XIV î.Hr., ce limbi s-au vorbit continuă să fie omare enigmă, deşi se cunosc mai multe sisteme de scriere care au precedat scrierea liniară B.Este vorba de aşa numita cipro-minoică 1 care, după cunoştinţele actuale, trebuie să fi servit laconsemnarea unor texte în ceea ce se numeşte dialectul eteo-cipriot. Din Creta primelor palatese cunosc texte redactate cu o scriere hieroglifică, nedescifrată până acum şi care pare să fiservit în administraţia palaţială. Din păcate, aceste semne descoperite pe tăbliţe şi pe unfaimos disc, acela de la Phaistos, se reduc, în cea mai mare parte, la câteva notaţii. Sunt decităbliţe numerice. Doar pe discul de la Phaistos apar 45 de semne, unele cu funcţie de sufixe,altele cu funcţie de prefixe (mai numeroase decât primele). Această caracteristică l-a făcut peJ. Faucounau (1999) să reia tentativa de a descifra discul de la Phaistos şi de a conchide,datorită numărului mare de prefixe, că s-a notat, cu acest sistem, o limbă flexionară.Faucounau merge foarte departe atunci când postulează nu numai că limba discului de laPhaistos este o limbă greacă, dar chiar pretinde că este vorba de un dialect proto-ionian. Pânăla o lămurire definitivă este bine să se manifeste o oarecare prudenţă şi să se meargă pe ideeamai veche, că nu se cunosc încă limbile sau dialectele care au folosit CM1, scriereahieroglifică şi liniară A. Şi că nu există siguranţa decât pentru textele redactate în liniara B.

Această concluzie nu rezolvă o problemă de fond şi anume data de la care se poateadmite prezenţa, în spaţiul egeo-mediteranean, a vorbitorilor de limbă greacă.

Opinia quasi-unanimă este aceia că primii greci (sau aheii) au pătruns de undeva dinzona nord-dunăreană, în Peninsula Balcanică, în ultimul sfert al mileniului III (cca. 2150î.Hr.), după datele C14 stabilite pe nivelul de distrugere EH II de la Eutresis şi că dispersarea

vorbitorilor acestei limbi, în afara zonei continentale, trebuie asociată cu expansiuneamiceniană în Ciclade, Creta, Rhodos, alte insule din Sporade şi chiar în Cipru şi pe coastaAsiei Mici. Descoperiri arheologice şi arhive care foloseau scrierea liniară B (Knossos), ca şisurse hittite (v. scrisoarea Milawata, informaţiile despre Ahhiwa şi Atarassiya, schimbareanumelui insulei Rhodos care devine Achaia) dovedesc procesul general de elenizare, caurmare a acestei expansiuni şi a constituirii unui „imperiu” continentalo-maritim micenian.Cât priveşte limba textelor în scrierea liniară B aceasta este, după opinia lingviştilor, foarteaproape de limba epopeilor homerice. Această afirmaţie presupune că, undeva, în Greciacontinentală, insulară sau în zonele de refugiu al micenienilor, s-au păstrat, până în secoleleVIII-VII î.H. (secole în care se presupune că cele două epopei au fost elaborate)grupuri careutilizau o limbă foarte apropiată de tăbliţelor de la Pylos. În acest context nu socotim că este

bine să se uite că, după tradiţie, poemelor homerice li s-a dat o structură unitară în Atena luiPisistrate, adică în secolul VI î.H. Nu ştim în ce măsură această operaţie a afectat sau nu limbacelor două opere. Indiferent de acest aspect este necesar să se adauge că, în general, se iau în

15


12/283

consideraţie suprapunerea a cel puţin două valuri de vorbitori de dialecte greceşti. Celtimpuriu, reprezentat de acheeni şi un val, mai recent, databil între cca 1200-1050 î.Hr.,reprezentat de vorbitori ai dialectului doric a căror patrie este asociată cu spaţiul nord-vestic alGreciei continentale.

Dincolo de aceste discuţii care nu beneficează de unanimitatea lingviştilor şi

arheologilor, rămâne un fapt singur, şi anume, existenţa mai multor dialecte greceşti care înantichitate se exclud din punct de vedere geografic. Fără nici o înddoială, răspândirea acestor dialecte este rezultatul unor migraţii.

Lingviştii deosebesc, pe baza textelor literare, textelor legislative şi a inscripţiilor maimultor dialecte:

1. Ionic vorbit ]n Attica, Ciclade, Eubeea, Nordul Sporadelor, Chios şi coasta centralăa Asiei Mici;

2. Eolic vorbit în Thessalia, Beotica, ţărmul nordic al Asiei Mici, Dardanele, Lesbos.3. Doric în sudul Peloponezului (Laconia şi Messenia), Argolida, Creta, Rhodos,

coasta sudică a Asiei Mici, Kos, Carpathos şi Kythera;4. Greaca de nord-vest vorbită în nordul şi vestul Peloponezului (Elida, Aigialeia) şi în

părţi ale Greciei Centrale, adică în Focida, Locrida şi Etolia.5. În sfârşit, se consideră că ar fi existat un dialect arcado-cipriot (înaintea dorienizării

insulei), considerat a fi mai timpuriu, poate mai aproape de acheeană. Din păcate,descoperirile arheologice nu susţin o prezenţă masivă miceniană, mai ales în MYC III C înArcadia, care să justifice o perpetuare a unor structuri lingvistice mai vechi, acolo.

Indiferent de deosebirile dialectale este necesar să se sublinieze o realitate care estespecifică lumii greceşti. Este vorba de omogenitatea etnolingvistică şi culturală care odiferenţiază de alte arii geografice ale lumii mediteraneene antice. Aceasta înseamnă că şi încondiţiile confruntării dintre comunităţi cu nivele de dezvoltare diferite (cele protourbane dinCiclade şi Grecia continentală) şi cele urbane din Creta şi Cipru şi cele aflate în stadii mai

puţin evoluate cum erau cele ale protogrecilor, până la urmă elementul grec a prevalat şi aabsorbit tot ceea ce reprezintă fond preindo-european. Nu numai în plan cultural, ci şilingvistic în asemenea măsură încât este extrem de dificil de recuperat ceea ce reprezintă fond

preindo-european. Nu numai în plan cultural, ci şi lingvistic în asemenea măsură încât esteextrem de dificil de recuperat ceea ce reprezintă, din punct de vedere al vocabularului, omoştenire rezultată din acest proces.

O problemă mult mai dezbătută este aceea a ordinii în care purtătorii diferitelor dialecte au pătruns în Grecia. Dacă se dă crezare lui Faucounau atunci un dialect proto-ionic afost cel mai devreme folosit în zona egeeană. Cât priveşte pe dorieni, aceştia par să fie ultimiiveniţi dintr-o zonă mai puţin atinsă de civilizaţia miceniană. Întrebarea este dacă mai înaintesau după prăbuşirea palatelor sau dacă pătrunderea lor reprezintă unul din factorii care au

contribuit la reruralizarea Greciei. Că există o ameninţare din partea unor grupuri pastorale osugerează o frescă de la Pylos, care înfăţişează o luptă între micenieni şi personaje îmbrăcateîn blăni de oaie. Dacă este vorba de un atac respins şi real asta este greu de stabilit. Sigur estedoar faptul că în unele case de tip absidal, ceramică lucrată cu mâna şi ceramică miceniană şisubmiceniană. De aici ideea convieţuirii a două grupe cu o cultură şi dialecte diferite. Acestuiargument i se adaugă o foarte importantă moştenire religioasă de epocă miceniană, bănuitădatorită naturii cultului lui Apollo de la Amyklai, care se particularizează prin integrarea luiHyakinthos, cultul Orthiei la Sparta, o serie de ceremonii religioase şi calendarul. Acestefenomene care se constată în Peloponez, în aria doriană, nu se pot explica fără să fi avut loc oasemenea convieţuire între noii veniţi, ataşaţi cultului lui Apollo Lykeios şi sărbătorii

pastorale Karneia şi vechea populaţie locală.

16


13/283

3. EPOCA BRONZULUI ÎN EGEEA

a. Aspecte generale

Epoca bronzului în Egeea debutează, în general, prin aspecte culturale modeste cumsunt cele cunoscute de la Poliochni (Lemnos), Perachora, Eutresis (în Grecia continentalăcentrală), Phylakopi, Grotta, Kato Akrotiri (în Ciclade), Dikili Taş II A (în Tracia). ÎnThessalia, etapa este contemporană cu o cultură Rachmani ceea ce dovedeşteconservatorismul zonei şi trecerea târzie la epoca metalelor, respectiv la ceea ce a fost numitThessalian timpuriu I.

Două precizări trebuie făcute de la început. Cea dintâi vizează împrejurarea că aproapenicăieri nu se constată, fie pe continent, fie în insule, o evoluţie organică de la neolitic la

bronzul timpuriu. În Ciclade, acolo unde au fost descoperite nivele neolitice, raporturileacestea cu aşezările din Cicladicul timpuriu I sunt neclare. În alte locuri, ca la Lerna şi

Eutresis (Grecia continentală) între cele două faze se impune un hiatus, iar amestecul demateriale neolitice şi helladice constatat în ambele aşezări citate rezultă dintr-o operaţie târzie.De la Dikili Tash, un strat gros de incendiu suprapune ultima fază a culturii Gumelniţa, dupăcare urmează un număr de nivele atribuibile epocii bronzului timpuriu. Numai în Thessalia, înciuda conservatorismului amintit, ca şi în Macedonia, există dovada stratigrafică şi culturală acontinuităţii de evoluţie de la neoliticul târziu până la bronzul timpuriu.

Cea de a doua precizare se referă la faptul că nu există un sincronism absolut întreaşezările aparţinând celor trei faze ale bronzului timpuriu (I, II, III).

Un alt aspect care merită să fie semnalat priveşte modul de constituire a aşezărilor şidurata lor. Din acest punct de vedere se poate face distincţia între aşezări monofazice (Kirrhaa dat numai un nivel din HV III) şi aşezări polifazice cu o lungă existenţă (Lerna, Polichini,Thermi, Korakou, Phylakopi, Ayia Irini).

Între problemele cele mai complexe se numără aceea a originii purtătorilor unor culturi ale căror rădăcini în aria lor de formare nu sunt dovedibile. Este vorba de aşezările dela Poliochni (Lemnos), Thermi (Lesbos), Tigani (Samos), poate şi de unele aşezări din

peninsula Calcidică, care sunt integrate în ceea ce s-a numit cultura de tip troian. Termenul nu presupune o relaţie precisă cu Troia, ci în general, cu zona de nord-vest a Asiei Mici, unde înafară de Troia cele mai importante aşezări sunt cele de la Kum Tepe şi Yortan. În precizareaoriginii culturii bronzului timpuriu din arealul amintit şi a purtătorilor ei trebuie să se ţinăseama de faptul că majoritatea elementelor constitutive ale complexelor enunţate trădeazălegăturile lor cu Troia şi Troada şi anume în tehnica arhitecturală, tipul de locuinţă (megaron),

în prezenţa bothroi-ilor sau a pithoi-lor în podea sau în apropierea casei, în ceramică (tehnică,forme şi decor), figurine, metalurgie (ace şi arme de tip troian sau anatolian), sigilii şi podoabe.

Este de adăugat faptul că atât la Poliochni, cât şi la Thermi sau Tigani se constată, înfazele mai recente de evoluţie, o îndepărtare de Troia şi tendinţa de încorporare a unor elemente noi, în principal, de caracter cicladic, fie sub forma importurilor (de ceramicăcicladică incizată şi pictată sau de ceramică cu decor ştampilat, dar şi idoli de marmoră, acecu capul în formă de pasăre), fie prin elaborarea unui stil propriu.

O situaţie comparabilă este bănuită în cazul Ciprului unde aşezările din neoliticul finalreprezentat de cultura Erimi au o altă distribuţie geografică decât cele aparţinând bronzuluitimpuriu. Pe de altă parte, ceramica din stadiul Philia-Vounous, precum şi obiceiurile funerare

dovedesc strânse afinităţi cu Anatolia, motiv pentru care s-a vorbit de o eventuală colonizare pornită din acest spaţiu. În ciuda acestor afinităţi, culturile bronzului cipriot se singularizează prin elaborarea unor modele proprii chiar în cursul fazei timpurii.

17


14/283

Nici originile helladicului timpuriu nu sunt foarte clare. La Atena, de exemplu, înAgora, nu s-a putut preciza legătura între neoliticul de aici şi nivelul de locuire mesohelladic,care este bogat reprezentat. În schimb pentru Attica şi împrejurimi (Eubeea) şi, foarte

probabil, în Peloponez (Pavlopetri) au fost descoperite complexe culturale disponibile prinimportante prezenţe cicladice, poate chiar urmând unei colonizări cicladice (=cultură mixtă).

Influenţa cicladică este evidentă şi în cazul altor zone ale Greciei continentale(sistemde fortificaţie, structura unor aşezări cu locuinţe de tip bloc ca la Ayos Kosmas şi Zygouries,metalurgie, vehicularea şi prelucrarea obsidianei, forme, tehnici ceramice, motive decorative,idoli). Între inovaţiile tehnice datorate contactelor cu Cicladele trebuie să fie menţionateintroducerea roţii olarului(Olimpia), a ceramicii pictate cu culoare închisă pe fond deschis,

precum şi a speciei numită cu Urfirnis.Strânse legături între Ciclade şi Creta şi Vestul Peloponezului (mai exact Levkos şi

Ithaka) au fost dovedite de analizele tipologice efectuate deK. Branigan pe inventarele funerare provenind din cimitirele de la Steno (Levkos) şi

Pelikata (Ithaka). Evident, influenţele helladice nu sunt de neglijat, dar ceea ce deosebeşteevoluţia din această zonă îl constituie tocmai numărul mare de obiecte de origine sau de

factură minoică, cicladică şi troiană.Culturile bronzului timpuriu I nu se caracterizează prin trăsături deosebite în raport cu

epoca precedentă: Ceea ce frapează, în primul rând, este sărăcia obiectelor din metal (aramă,aramă arsenizată, aur plumb, argint). Afirmaţia este valabilă pentru quasi-totalitatea spaţiuluimediteraneean. De exemplu, din helladicul timpuriu I nu se cunoaşte nici un singur obiect demetal din Grecia continentală.

Situaţia este aproape quasi-similară în minoicul timpuriu I. Numai din Cicladicultimpuriu I se cunosc ceva mai multe obiecte de metal. Dar, arama este reprezentată numai prin

patru fragmente dintr-o sârmă descoperită într-un mormânt de la Panagia (Paros) şi o bucatăde zgură găsită la Avyssos (Paros). Mai numeroase şi mai importante sunt obiectele din argintşi plumb, ceea ce dovedeşte importanţa metalurgiei Ag/Pb în acest cerc cultural. Situaţia dinCiclade îşi găseşte paralele în aria culturală troiană. Din Thermi I şi Poliochni (faza albastră)au fost scoase la lumină numeroase obiecte din metal (aramă, aur, plumb).

Practicarea metalurgiei în cuprinsul aşezărilor amintite este dovedită şi dedescoperirea de tipare bivalve pentru turnat pumnale şi ace de prins, precum şi a unui tipar delut utilizat în metoda à cire perdue în Poliochni faza albastră. Una din trăsăturile deosebitoareîn raport cu neoliticul se înregistrează în tehnicile de zidărie şi în structura aşezărilor, ca şi înapariţia unor construcţii sau amenajări cu destinaţii speciale.

Astfel, la Eutresis, helladicul timpuriu I coincide cu apariţia primelor pavimente din prundiş sau din pietre de formă neregulată, a unor resturi de construcţii cu fundaţie, de piatrăatingând până la 1, 05 m grosime şi a unor platforme construite pentru locuinţe. Din acea

aşezare şi perioadă, fac parte două construcţii deosebite construcţie rotundă ( tholos) B şi un puţ sau o pâlnie-ambele poate cu o destinaţie religioasă.În insulele dominate de Troia tehnicile arhitecturale nu au egal. Ziduri de piatră din

roci vulcanice dispuse în formă de spinare de peşte, locuinţe de tip megaron, organizate încartiere de-a lungul a 1-2 străzi în Thermi I-II. La Poliochni, după cele trei nivele cu cabaneovale care corespund fazei negre, se dezvoltă cetatea fortificată din faza albastră. B. Breasubliniază fizionomia urbană a aşezării, caracterul grandios al incintei prevăzute cu mai multe

porţi. Ca plan, locuinţele dispuse în cartiere separate de străzi, sunt tot de tipul megaron.Frapează pentru această perioadă realizarea unor lucrări edilitare (canale de scurgere) şi omare construcţie rectangulară cu destinaţie publică (teatru sau bouleutherion). În Creta lipsescdescoperiri atât de spectaculoase, dar unele construcţii ca cele de la Megasa Petsofa, Deba şi

Phournou Korifi sugerează o evoluţie asemănătoare.Trebuie făcută precizarea că în majoritatea cazurilor este vorba de aşezări de lungădurată, de exemplu, 7 nivele la Eutresis, 7 faze la Poliochni (neagră, albastră, verde). Lunga

18


15/283

existenţă a unor aşezări din Bronzul vechi I explică, în parte, strălucirea din etapa următoare.Ea a făcut posibilă acumularea treptată de experienţă şi de progrese tehnologice care au stat la

baza uriaşului salt care se înregistrează în B V II în întreaga arie egeo-iono-mediteraneană. Nu toate aspectele culturilor bronzului timpuriu sunt cunoscute. Este vorba de

practicile funerare. Cu excepţia Cicladelor unde au fost deja identificate cincisprezece cimitire

atribuibile grupelor Lakkoudes, Pelos, Plastiras şi Kampos, precum şi în Cipru unde au fostcercetate o serie de cimitire ca cele de la Dhenia. De asemenea în Creta, există câtevadescoperiri cu caracter funerar la Lebena (M. II), Koutsokoro, Kyparissi şi A. Photia, dar pecontinent şi în mai multe insule continuă să persiste o mare lacună a cercetării.

Cicladele se mai singularizează şi prin lucrarea unor obiecte care trebuie să fie ataşateunui ceremonial religios: Kandili de marmură, figurinele de tip Plastiras şi, din ultima fază-Kampos, „tingirile” cu decor liniar sau spiralat realizat prin incizie, deşi nici o construcţiedestinată practicării actelor religioase nu este cunoscută.

Evoluţia din bronzul vechi II este atât de cuprinzătoare încât C. Renfrew nu s-a sfiitsă califice societăţile din această vreme drept societăţi urbane.

Chiar dacă argumentele aduse în discuţie de C. Renfrew sunt discutabile, chiar dacă

se pune la îndoială nivelul atins de toate comunităţile care au parcurs această etapă, nu se poate contesta faptul că se înregistrează acum un salt spectaculos, o trecere de la structuri decaracter rural, în cea mai mare parte a cazurilor, la structuri protourbane şi chiar urbane.

Practica fortificării aşezărilor se generalizează, tipul de zid de incintă de laChalandriani fiind adoptat şi în Grecia antică continentală (Lerna). Ca structură aceste aşezăriîncep să se diversifice, putându-se eventual vorbi de aşezări-reşedinţă administrativ-politico-religioase şi aşezări-satelit care gravitează în jurul acelora dintâi.

Această dezvoltare corespunde şi unor progrese economice şi tehnologice însemnate,între care, se numără progresele din agricultură(se vorbeşte de trecerea la policultură), dinmeşteşuguri(metalurgie, minerit, construcţia de corăbii, ceramică), în arta navigaţiei,intensificarea relaţiilor de schimb şi crearea chiar a unor drumuri maritime care explică, fărăîndoială, fenomenele de „colonizare” şi construirea acelui „continuum cultural”.

Trei aspecte trebuie să fie menţionate în legătură cu această etapă.Primul dintre ele se referă la prosperitatea generală care se înregistrează în întreg

bazinul egeo-mediteranean demonstrabilă prin întinderea şi complexitatea aşezărilor, prinnumărul şi calitatea materialelor descoperite, prin creşterea cantităţii obiectelor de metal(aramă, bronz, argint, plumb) şi a vaselor (sosieră, depas amphikypellon, bol), a bijuteriilor şiobiectelor ceremoniale din aur, argint şi electron, prin numărul şi calitatea produselor deimport care circulă, precum şi în stabilizarea drumurilor comerciale pe mare şi a legăturilor cuOrientul Apropiat (Egipt, Siria, Sicilia, Anatolia de Vest şi de Nord-Vest).

Această prosperitate coincide cu un al doilea fenomen. Este vorba de creşterea

bogăţiei şi de apariţia tendinţei de concentrare a ei în centre rezidenţiale, care, în multe cazuri,devin nucleele viitoarelor palate-capitală (Knossos, Phaistos, Palaikastro, Vasiliki, Theba,Orchomenos).

Creşterea bogăţiei a avut drept corolar apariţia ideii de prosperitate (fie a comunităţii,fie a şefului ei) şi a formelor ei de exprimare şi anume apariţia sigiliului şi a procedeuluisigilării.

Cel de al treilea aspect important este legat de intensitatea şi complicarea legăturilor interegeene şi între Egeea şi diversele zone ale Orientului Apropiat.

Aceste legături iau trei aspecte:1. relaţii comerciale directe sau mediate, poate de cicladici, a căror abilitate în materie

de navigaţie este dovedită;

2. stabilirea de colonii sau constituirea de provincii culturale de către troieni (în insuleşi Tracia), de către cicladici (pe coasta de nord a Cretei, în Peloponez, Attica şi Eubeea;3. difuziunea ideilor, a tehnologiilor, circulaţia eventuală a meşterilor.

19


16/283

Larga circulaţie a unor modele laolaltă cu împlântarea de grupe de populaţie purtătoare ale unor tradiţii particulare au avut, în primul rând, ca rezultat unificarea culturală aunor arii geografice mai întinse. Din acest punct de vedere se poate aminti fie helladizareacelei mai mari părţi a Greciei continentale, fie procesul de infiltrare a unor elemente decivilizaţie distincte în arii culturale deja constituite.

În plan antropologic se poate opera cu conceptul de şefie asociabil, eventual, cuChalandriani (Ciclade), Lerna (Peloponez), de exemplu.Această dezvoltare strălucitoare sfârşeşte brusc într-o catastrofă care afectează o parte

din aşezările databile în bronzul timpuriu II de pe continent.În general, acest fenomen este asociat cu un val mare de migraţie, despre care se crede

că a adus pe primii indo-europeni în Peninsula Balcanică.Chiar dacă se admite caracterul istoric al unor asemenea mişcări de populaţie este

evident că ele s-au desfăşurat în etape. Cele dintâi zone afectate au fost Tracia, Macedonia şiThessalia. În Tracia, aşezările de la Photolios (V), Paradimi şi Dikili Tash, dispar la nivelulTroiei II. Un strat gros de incendiu, urmat de înălţarea unui tumul deasupra „Casei cu olane”marchează sfârşitul bronzului timpuriu II la Lerna. Data la care s-a produs acest eveniment

este stabilită prin metoda C14 la aproximativ 2150 î.Hr. Aceeaşi situaţie a fost înregistrată laAsine şi Tirjnth. La Poliochni au fost surprinse mai multe nivele de distrugere. Un nivel încursul Perioadei roşii după care cetatea este reconstruită şi răstimp unul ulterior Perioadeigalbene (coincide cu Troia II), urmată de un hiatus corespunzător Troiei III-IV. Este drept căB. Brea optează pentru soluţia cutremur, dar eventualitatea unei invazii nu este exclusă. LaThermi situaţia este mai complexă în sensul că, în ciuda dovezilor de insecuritate caremarchează faza Thermi V cetatea nu dispare într-o conflagraţie, ci este pur şi simplu părăsită,iar după un lung hiatus zona este repopulată în bronzul mijlociu.

Trebuie menţionat că acest nivel de distrugere nu este general. El pare să afectezeunele aşezări din sud-estul Peloponezului, cele din insule şi Troia, în vreme ce majoritateacontinuă să evolueze şi să facă tranziţia organică la ultima fază a bronzului timpuriu (III).Situaţia este valabilă şi pentru majoritatea staţiunilor macedonene, pentru cele thessaliene şi

pentru cea mai mare parte a aşezărilor din Grecia centrală (Orchomenos, Theba, Eutresis,Kirrha, Palaia Kokkinia, Ayas Kosmas) care par să nu fi fost afectate de aceste evenimente.Vestul Peloponezului de asemenea nu pare să fi fost atins, de vreme ce cimitirul din Leykoscontinuă să fie folosit fără întrerupere.

Important este însă faptul că, indiferent de soarta lor imediată, nivelului de distrugeri îicorespund o serie de transformări culturale, dintre care unele se datorează, fără nici o îndoială,unor influenţe nord-balcanice sau nord-dunărene, sau unor infiltraţii de populaţii care porninddin aceeaşi zonă au adus cu ele un set diferit de tradiţii culturale.

În Ciclade, Creta şi Cipru nu se înregistrează nivele de distrugere. Zona a scăpat

valului de migraţii care a atins doar Grecia Centrală, Egeea de nord-est şi coasta anatoliană.Un sentiment de insecuritate trebuie să fie dominat, totuşi, de vreme ce în Ciclade, în etapaCyc. Timpuriu II A se asistă la o reducere a numărului aşezărilor în comparaţie cu perioada

precedentă şi la fortificarea şi retragerea spre interior a aşezărilor. Singura excepţie oconstituie Ayia Irini, care se află în apropiere de malul mării. Aceeaşi tendinţă se observăodată cu trecerea la bronzul mijlociu în Cipru, când apărarea aşezărilor prin ziduri puternice

prevăzute cu bastioane se generalizează.Două trăsături surprinse la Lerna sunt semnificative şi ele dau măsura diferenţelor

fundamentale dintre BT II şi BT III. Aşezarea care se înalţă deasupra stratului de incendiu numai este de caracter protourban. Ca dimensiuni şi ca structură se reduce la o aşezare de tiprural. Sistemul de fortificaţii s-a prăbuşit şi noii locuitori nu par să fi simţit nevoia vreunui

mijloc de apărare. Al doilea caracter important este dat de apariţia unui nou tip de locuinţă(locuinţă de tip absidal), construită din materiale perisabile, pe fundaţie de piatră. Trebuiefăcută imediat observaţia că acest plan nu este singurul întâlnit. Planul rectangular propriu

20


17/283

perioadei precedente se menţine. În unele aşezări ca la Kirrha, de exemplu, este şi unicul tipde locuinţă întâlnit. O altă caracteristică care poate fi legată de transformările culturale dinaceastă vreme o constituie apariţia bothroi-lor în perimetrul aşezării. Nu este trăsătură care ar

putea fi pusă pe seama unor noi veniţi. Căci în cercul de cultură troian (Troia, Thermi)gropile, ca şi pithoii amenajaţi în locuinţă sau în preajma ei constituie o caracteristică a epocii.

Cel mult se poate admite faptul că noile condiţii istorice au favorizat şi difuziunea unor tradiţiisau obiecte aparţinând unor culturi egeene a căror arie de difuziune a fost mai restrânsă înepoca precedentă. În legătură cu această idee este luată în considerare decăderea „imperiului”cicladic având ca urmare difuziunea mai largă a unor produse troiene. Depas amphikypellonapare în Ciclade în contexte Cyc. III A.

Acesta este şi momentul când capătă mai mare importanţă ruta occidentală acomerţului cicladic.

Altă modificare importantă priveşte practicile funerare din Grecia continentală.Cercetările de la Kirrha au dus la descoperirea unui mormânt în pithoi în aşezare, ceea cereprezintă o noutate pentru cultura helladică timpurie.

Prezenţa acestui ritual nou este de judecat în contextul intensificării influenţei

anatoliene asupra Greciei continentale. În sfârşit, trebuie să se menţioneze schimbarearepertoriului de forme ceramice, precum şi apariţia unor noi specii ceramice.

Evoluţii deosebite se constată în insule. Minoicul timpuriu III este de scurtă durată,dar perioada este importantă prin începuturile navigaţiei la mare distanţă, prin apariţia uneiforme ceramice care va deveni tipică pentru perioada următoare (paharul „coajă de ou”), prin

predilecţia pentru pictura cu alb pe fond închis şi, mai ales, prin stabilirea unor legături carevor deveni tradiţionale (în Cipru), demonstrabile prin descoperirile de la Lapithos (care sedatează) începând cu Cipriotul Timpuriu III B). Cipriotul III (divizat în fazele III A şi B) paresă fie încă o fază explozivă, în care se înregistrează modificări substanţiale în numărul şistructura aşezărilor. Dar tradiţiile funerare continuă, cu unele schimbări. Apar mormintesăpate în stâncă la Phylakopi, Aspro Chorio şi morminte de copii în cistă în cuprinsul aşezăriila Phylakopi, Paroikia şi în Thera.

Aşezările majore care corespund perioadei Cicladicului mijlociu (Ay Irini, Paroika,Phylakopi) au suferit o transformare fundamentală. Ele devin aşezări urbane, probabilimportante centre administrative şi politice şi sunt, ca plan şi ca elemente de decoraţie murală,asimilabile cu centrele minoice din epoca vechilor palate.

Este dificil să se tragă o concluzie asupra elementelor de continuitate şi dediscontinuitate care pot fi surprinse de-a lungul evoluţiei întregii perioade a bronzuluitimpuriu. Ceea ce se poate afirma, în primul rând, este faptul că rupturile, dezechilibrul înevoluţia unor zone cu predilecţie în Grecia Continentală, insulele din Nord-Estul Mării Egeeau fost provocate de infiltrarea unor grupe culturale intrusive, având ca patrie de origine mai

îndepărtată Europa est-centrală şi zona Dunării inferioare.Chiar dacă cultural aceste grupe au introdus în zonă puţine trăsături importante şidurabile, nu se poate contesta faptul că au provocat dispariţia unor civilizaţii strălucitoare şiau iniţiat o perioadă relativ lungă de declin, în care a avut loc asimilarea noilor veniţi şi aînceput procesul lent de elaborare a unei noi culturi. Rupturile sau mai degrabă transformărilede substanţă care se întâlnesc în insule (Ciclade, poate Cipru) sunt de altă natură. Ele suntrezultatul unui proces de colonizare pornind fie din Grecia (Ciclade), fie din Anatolia (Cipru).

În al doilea rând, este necesar să se atragă atenţia asupra puterii de supravieţuire aunora din trăsăturile culturale locale şi care se menţin în diverse sectoare ale existenţei-de lastructura locuinţelor până la cele mai delicate laturi ale vieţii spirituale – practici funerare,religie.

Prin fuzionarea lentă a acestor tradiţii moştenite şi a elementelor alogene se formeazăculturile bronzului mijlociu, care se diferenţiază de cele ale epocii precedente prinfragmentarea acelui „continuum cultural”, constituirea unor provincii culturale şi prin

21


18/283

dispariţia trăsătirilor care dădeau altădată unitate întregului spaţiu egeo-mediteraneean.Deosebirea frapantă apare între Grecia continentală care continuă să evolueze în forme decultură „primitivă” şi Cipru, unde se constituie civilizaţii de tip palaţial.

b. Prehelleni şi helleni

Nu este uşor de precizat originea populaţiei care se instalează în Elada şi Anatolia încursul ultimei perioade a bronzului timpuriu, căci discuţiile iniţiate încă în primul deceniu alsecolului XX, ca şi soluţiile controversate, nu au făcut posibilă lămurirea a două problemefundamentale – stabilirea grupei etno-lingvistice căreia îi aparţin eventualii migratori şi a

patriei lor primitive. Eforturile nu lipsesc însă. Numai că pe măsură ce informaţia arheologicăs-a îmbogăţit considerabil şi problematica ce se degajă din ea s-a complicat, au sporit şicontroversele legate de lămurirea originii populaţiei care poate fi desemnată pentru GreciaContinentală cu un termen convenţional mesohelladică. În judecarea acestei probleme douăaspecte contradictorii nu trebuie pierdute din vedere. Primul se referă la faptul că observaţiilede la Lerna (III-VI), Kirrha, Atena (Agora), Olympia, Pelikata, Ay. Stephanos, Nichoria,

Zygouries, Mykene (cerc B) au dovedit treptata evoluţie de la forme de cultură propriihelladicului timpuriu II şi III până la constituirea culturii miceniene propriu zise (helladictârziu I-III).

S-a dovedit strategrafic că tranziţia de la Lerna IV (HT III) la Lerna V (HM) se facedirect, fără dovada vreunei catastrofe, a unei invazii sau a unui hiatus, trăsăturile culturaletipice pentru Lerna IV transmiţându-se şi devenind definitorii pentru Lerna V: locuinţa de

plan absidal, înmormântările intramurale, ceramica „minyană” cenuşie lucrată la roată etc.Elemente care anunţă helladicul mijlociu au fost surprinse şi la Theba (locuinţe de planabsidal), la Lefkandi (Eubeea), la Olympia Altis şi Steno (cimitirul Levkos).

Setul acesta de caractere este precedat sau asociat de o serie de aspecte culturale carese pierd în cursul evoluţiei helladicului timpuriu III, cum sunt ceramica cu decor şnurat şiceramica incizată sau imprimată umplută cu alb.

Contraindicaţia este provocată de împrejurarea că, în ciuda acestei evidenţe, persistă înliteratura de specialitate ideea mai multor valuri de migraţie (două sau chiar trei), în funcţie deconcepţia unui specialist sau altul privind originea creatorilor culturii helladice mijlocii şi acivilizaţiei miceniene.

Dacă se admite ideea că declanşarea procesului de formare a culturii helladice mijlociieste rezultatul impactului grupelor indo-europene, atunci este inevitabilă concluzia cădifuziunea acestei culturi în Grecia Continentală şi, mai târziu, insulară echivalează cudeclanşarea fenomenului de indo-europeinizarea a zonei. Arheologic, fenomenul sematerializează în existenţa nivelelor aparţinând unei culturi mesohelladice peste straturile de

incendiu care sigilează aşezările din bronzul timpuriu III. Cel de al doilea aspect demn desemnalat ţine de constatarea faptului că formarea culturii bronzului mijlociu continental serealizează de-a lungul unei lungi evoluţii, care a constat din treptata înghiţire sau asimilare atrăsăturilor culturale purtate de noii veniţi.

Maturizarea culturii helladice mijlocii coincide cu generalizarea trăsăturilor eidominante şi anume: dezvoltarea unei economii mixte, creşterea importanţei unor meşteşuguri(olărit, metalurgie, prelucrarea pietrei, osului şi cornului), constituirea aşezărilor formate dinlocuinţe de plan rectangular şi absidal, apariţia unor sisteme de fortificaţie (Malthi-Dorion),reluarea legăturilor cu insulele din Egeea şi Mediterana, elaborarea unor stiluri ceramice

particulare, uniformizarea practicilor funerare prin apariţia cimitirelor extramurale cu ciste şi pithoi şi a înmormântărilor de copii în cuprinsul aşezării.

Câteva consideraţii sunt necesare pentru a înţelege evoluţia acestei culturi. Unfenomen frapant rămâne sărăcia culturii materiale în faza de început a helladicului mijlociu(HM I-II) raportat la structurile quasi-urbane din perioada precedentă. În ciuda acestui început

22


19/283

purtătorii culturii vădesc, de-a lungul întregii perioade, o foarte mare vitalitate, chiar agresivitate ceea ce explică, pe de o parte, progresul economic şi tehnologic, pe de altă parte,importantul spor demografic, cât şi expansiunea teritorială care poate fi considerată areprezenta fenomenul de „minyenizare a Greciei Continentale. Arheologic acest proces semanifestă în apariţia aşezărilor de mari dimensiuni fortificate ca cele de la Argos, Malthi-

Dorion, prin întemeierea de noi aşezări pe întreg întinsul Greciei Continentale, prin începutul pătrunderii în insule şi prin reluarea contactelor peste mări, de multă vreme întrerupte.Cu acest ultim aspect s-a atins a doua caracteristică. Lumea helladică mijlocie este,

pentru cea mai mare parte a existenţei ei, concentrată asupra ei înşişi. Ca urmare a acesteiobţiuni, Grecia Continentală se izolează de vechile trasee comerciale maritime sau terestre.Mai important ni se pare faptul că reluarea acestor contacte nu pare să se fi produs dininiţiativa continentalilor, deşi în MH III trebuie să se ffi manifestat un anumit interes pentruaceasta, dovada fiind prezenţa ceramicii myniene în Troia V şi în Lesbos. Pare mai probabilcă spre sfârşitul helladicului mijlociu cretanii, instalaţi deja în Ciclade, au început să pătrundăşi în Grecia Continentală, mai exact, în Peloponez. Din această constatare se poate ajunge laîncheierea că o dată cu trecerea la helladicul mijlociu se petrece o transformare esenţială în

Mediterana Orientală şi Egea. Grecia Continentală, altă dată parte importantă într-o reţeacomplexă de drumuri comerciale, se provincializează şi se izolează. Lipsa flotei şi slabelecunoştinţe în materie de navigaţie trebuie să fie una din cauzele acestui fenomen. Cicladelecare, foarte probabil, au deţinut monopolul comerţului egeean, îşi pierd puterea şi poate, în

parte, şi independenţa, devenind părţi ale unui „imperiu” în devenire, „thalassocraţia cretană”.Este perioada în care „colonii de cetăţeni” cretani încep să se instaleze în câteva centreimportante din Ciclade (Phylakopi, Arotiri în Thera, Ayia Irini) şi când, sub influenţa

produselor minoice care invadează insulele, cultura cicladică îşi pierde originalitatea producând un stil hibrid. Dispariţia celor două forţe importante, Ciclade şi Troia, au lăsat loc pentru ridicarea Cretei şi Ciprului, care îşi clădesc o veritabilă putere economică, maritimă şi politică, împărţindu-şi, într-un fel, sferele de interese. După datele arheologice cunoscute pânăacum, Creta îşi va extinde influenţa în Egea (insule, Grecia Continentală şi coasta de vest aAsiei Mici) şi în Mediterana (Cipru, Rhodos) şi, din MM II A, chiar în zone ale OrientuluiApropiat, în vreme ce Cipru se va concentra asupra Levantului şi Egiptului.

Un ultim aspect asupra căruia este necesar să se reţină atenţia este acela legat de procesul de diferenţiere socială a cărui realitate istorică este demonstrabilă pe bazamaterialului arheologic. Trei fenomene sunt de subordonat acestui proces. Cel dintâi poate fiexprimat în formula trecerea de la mormântul individual (care este regulă) la mormântulfamilial sau colectiv, care se anunţă prin începuturile înmormântărilor într-un spaţiu rezervat,delimitat uneori printr-un ring de piatră, ca în cazul cercului B de la Mykene, a mormintelor „regale” de la Malthi, a grupului de ciste de la Kirrha, a tumulilor F şi B din Levkas. Se poate

bănui că această tendinţă reflectă treptata detaşare a unor familii privilegiate, care îşielaborează rituri de trecere speciale, în cazul de faţă, adoptând tipul de mormânt colectiv. Esteo formă de a exprima caracterul exclusiv al poziţiei pe care o deţin, ca şi maniera detransmisie a puterii la nivelul unui grup restrâns.

De aceeaşi explicaţie trebuie să fie legată şi împrejurarea că o insignă de rang cum estediadema apare şi în morminte masculine (ex. la Asine) şi în cercul B de la Mykene, dar şi înmorminte de copii (v. Ay. Irini), şi relativ frecvent în morminte feminine (în acelaşi cerc B dela Mykene). Că membrii acestei aristocraţii deţin o putere efectivă este atestată de practicadepunerii armelor în morminte (săbii, vârfuri de lance, pumnale, halebarde). Iar bogăţia lor şiefortul de a-şi întreţine prestigiul sunt vizibile în apariţia unor obiecte de import (vase cretanesau cicladice), începutul importului de ambră, depunerea de obiecte lucrate din aur şi argint de

producţie sau de imitaţie cretană (de exemplu diademele).Această evoluţie a fost stimulată de progresele tehnice, reluarea contactelor peste mărişi creşterea importului de mărfuri şi de tehnologie din Creta vizibile în metalurgie, orfevrerie,

23


20/283

ceramică (tehnici, forme, décor), tehnica de zidărie, crearea unei reţele de schimb la maredistanţă.

Procesul nu pare să fie de pre lungă durată. O accelerare bruscă trebuie să se fi produsîn faza de sfârşit a heladicului mijlociu sau în ceea ce se numeşte perioada de tranziţie de laHM la HR. Odată cu creşterea gradului de rafinament al acestei aristocraţii, care ajunge să

deţină bogăţii imense, apare şi practica etalării ei pentru a-şi perpetua poziţia şi privilegiile pecare le-au dobândit. Fastul constatat în mormintele cu puţ şi crearea „stilului palatului” suntexpresia arheologică a transformărilor culturale, socio-economice şi politice care marcheazătrecerea de la etapa de sfârşit a epocii bronzului mijlociu continental la civilizaţia miceniană.

O parte din insulele din Mediterana estică cunosc, spre deosebire de GreciaContinentală, o evoluţie spectaculoasă. Sunt îndeobşte, arii geografice neatinse sau foarte slabatinse de mişcările populaţiilor care au contribuit la dispariţia culturilor epocii bronzuluitimpuriu din Egeea şi la dezvoltarea acelui continuum cultural. Avantajate de poziţia lor geografică, vor beneficia de o lungă perioadă de calm, ceea ce a favorizat finalizarea

proceselor socio-economice şi apariţia unor structuri statale de tip palaţial. Încheierea acesteievoluţii coincide cu fundarea palatelor de la Knossos şi Phaistos în MM IA, cu o activitate

constructivă febrilă şi cu apariţia unor categorii de produse meşteşugăreşti provenind dinatelierele regale cum este ceramica de stil Kamares. Continuitatea de evoluţie între bronzultimpuriu şi bronzul mijlociu în Creta este atestată, între altele, de împrejurarea că au fostsurprinse aici cele două faze care preced ceramica Kameres clasică şi anume preKamarestimpuriu (M M IA) şi Kamares timpuriu (MM-II A). Totodată au putut să fie trase rădăcinilestilului în etapele anterioare minoicului mijlociu. Crearea unei economii de caracter palaţial,elaborarea uni aparat administrativ sofisticat, organizarea schimbului la mare distanţă la nivelde stat, poate şi crearea unei flote, explică marea forţă de expansiune aminoienilor. Deja înminoicul timpuriu II şi III există indicii privind legături cu Egiptul (import de scarabei, vasede faianţă şi piatră) şi se înregistrează cel mai vechi import din Cipru (Lapithos), pentru că dinMM IA să se constate o adevărată revoluţie în istoria acestor raporturi. Ceramica cretană estedescoperită în Levant (Ras Shamra, Qatna, Beirut, Byblos, Hazor), în Egipt (Harageh, Kahun,Abydos). Importanţa influenţei cretane îmn Egipt este sugerată şi de numărul mare de vasedin argint provenind din tezaurul Tod care imită vase cretane databile din MM IIA-MM III.Creşterea simţitoare a influenţei cretane până la întemeierea de colonii de cetăţeni sau colonii-aşezări este legată de perioada MM I A MR IB. Acum se înregistrează în Ciclade veritabileoraşe cu elemente de civilizaţie tipic cretană, ca la Phylokapi, Ay. Irini, în Kythera şi Thera.Situaţia din Ciclade îşi găseşte bune paralele la Ras Shamra, unde un număr mare demorminte (XXXVI, LXXXVI, LXXXV) au dat vase întregi de stil Kamares. Permanenţalegăturilor cu Levantul au făcut necesară stabilirea de escale în Cipru şi Rhodos. În minoiculmijlociu este vizitată coasta de Nord, în zona Lapithos şi Vounous. Trebuie făcută menţiunea

că ponderea acestor importuri în Cipru rămâne iniţial extrem de modestă şi contrastează cuceea ce se constată în Ciclade, Siria şi chiar Egipt şi cu prezenţa cretană în insule în minoicultârziu. Totuşi, în MM II şi mai ales în MM III Kasos, Karpathos şi Saria, situate pe drumuldintre Creta şi Rhodos, încep să fie colonizate în asemenea măsură încât în MM III Kasos şiKarpathos sunt complet minoizate. În sfârşit, este obligatoriu să se facă menţiunea că dinaceeaşi perioadă se datează primele aşezări cretane de la Milet şi Jassos. Judecând comparativ,expansiunea cretană pare să se concentreze iniţial asupra Cicladelor şi Sporadelor. Interesulasupra Greciei Continentale poate fi considerat ca rezultatul firesc al prezenţei cretane în

preajma ţărmurilor Peloponezului. Raporturile cu Orientul (Levant, Egipt) intră în altăcategorie – schimb la mare distanţă, poate şi unele interese de natură politică şi militară. Nueste exclus ca produse cretane să fi ajuns în Egipt prin intermediul Ciprului, deşi evidenţa din

picturi, ca şi prezenţa numelui insulei în texte se opune unor legături mediate. Instalareaminoicilor în Cipru, Rhodos şi pe coasta de vest a Asiei Mici trebuie să fie considerată, înlumina intereselor maritimo-comerciale stabilite cu statele Orientului Apropiat – halte

24


21/283

ocazionale sau temporare, puncte fixe de tranzit şi, în cele din urmă, veritabile colonii.Este absolut necesar să se atragă atenţia asupra fragilităţii prezenţei cretane în Levant

şi ponderea deţinută de Cipru în calitate de producător, distribuitor şi de intermediar în această parte a lumii vechi, mai ales a două produse extrem de dorite – cuprul şi opiumul.

Evoluţia culturilor epocii bronzului din Cipru nu este mai puţin semnificativă. Zona a

fost avantajată de doi factori naturali: marea bogăţie a zăcămintelor de aramă şi poziţia cheie pe rutele comerciale care leagă lumea egipteană de Levant. Importanţa legăturilor cu Orientul,în principal, cu Siria explică şi dezvoltarea spectaculoasă a aşezărilor situate pe coasta derăsărit: Ay. Iakovos, Paleoskoutella, Nitovikla şi, mai ales, Kalopsidha, care devine un centrumeşteşugăresc important (metalurgie şi olărit).

O precizare trebuie făcută de la început. Deşi cercetările arheologce sunt încăinsuficiente, nu există nici o îndoială asupra caracterului urban al bronzului mijlociu cipriot.Puternice fortificaţii, cum este aceea de la Nitovikla (Karpas), servind ca cetate de refugiu

populaţiei din jur, construită într-o fază relativ târzie (Cip. M III), frapează prin zidurile saleciclopice şi prin porţile flancate de două megalite. Cazematele, cisterna, structura încăperilor interioare, planul casei de la Kalopsiha, locurile de cult de la Ay. Iakovos demonstrează nu

numai abilitatea constructorilor, ci şi caracterul urban al aşezărilor. Dezvoltarea economicăeste vizibilă şi în apariţia unui sistem numeric poate sub influenţa liniarei A (aşa numitascriere ciprominoică, dar mai ales, prin larga difuziune a unor produse cipriote care invadează

piaţa levantină în asemenea proporţii, încât este corect să se vorbească de un adevăratmonopol cipriot. Creşterea importanţei Ciprului în relaţiile comerciale din perioadă se reflectăşi în tendinţa de deplasare a aşezărilor importante spre coasta de sud, în apariţia unor noivenoţi, fundarea unor aşezări care vor acapara în bronzul târziu, puterea economică şi politicăîn insulă: Enkomi, Hala Sultan Tekke şi Sindha. Înmulţirea aşezărilor fortificate şi a forturilor,sporirea numărului armelor depuse în morminte sugerează şi creşterea gradului de insecuritatecare culminează cu nivelul de catastrofe care sigilează Cipriotul mijlociu III.

Dovezile contactelor cu Levantul sunt de două categorii: în primul rând importurile şiimitaţiile de marfă cipriotă în diverse staţiuni levantine (Ras Shamra, Atchania, Megiddo,Gezer, Akko, Dhart el Numeiraiya, Hazor, Tell Beit Mirsim, Tell Mevorakh, Tell elYahudiejeh). Judecând după centrele producătoare cipriote nu este greu să se precizeze şi

partenerii principali (Kalopsidha şi Karpas). Punctele intermediare prin care trebuie să fi fostvehiculată marfa cipriotă par să fie Ras Shamra şi Akko. A doua serie de dovezi o constituieimporturile din diversele centre orientale – vase siro-palestiniene, ceramică lucrată la roată

pictată cu roşu, importată din ariaKhabur, ceramică decorată cu puncte sau caneluri de tip Tellel Yahudiyeh, în vogă în Cipru la sfârşitul Cip. M III sau ceramica El Lisht. La obiectele deceramică se adaugă larga circulaţie a unor piese de metal, dintre care unele vor deveni

prototipuri pentru arme sau obiecte de podoabă, difuzate din Cipru până pe continent-

pumnale, sabia de tip A, topoare cu gaura de înmănuşare, ace de prins etc., precum şi obiectede faianţă şi scarabei, între care unul cu reprezentarea unui cap de negru. O problemădiscutabilă rămâne aceea a măsurii în care oraşul Mari a fost integrat în traficul cipriot, casursă intermediară în vehicularea cositorului, realizându-se în felul acesta o bifurcare adrumurilor levantine cu Cipru. Problema nu este rezolvabilă atâta vreme cât dovezilelegăturilor oraşului Mari cu Egeea rămân modeste şi interpretabile şi nici un document dinarhiva de aici nu consemnează eventuale legături cu Cipru. În schimb este prezent numelesemitic al Cretei – Kaptara.

Două sunt fenomenele de asociat cu sfârşitul epocii bronzului mijlociu în Egeea şiMediterană. În primul rând este vorba de tendinţa de constituire a unor provincii culturale caurmare a difuziunii şi chiar a instalării de grupe de populaţii în teritoriu străin. Se pot cita, cu

titlul de exemplu, expansiunea minyană în nordul şi nord-vestul Greciei (Thessalia, Epir,Macedonia) sau în insulele din nord-estul Mării Egee, instalarea cretanilor în câteva insule dinCiclade, în zone din Cipru, şi de începutul aşezării în Rhodos (Trindha). De acelaşi proces se

25


22/283

leagă şi tendinţa de infiltrare a Ciprului pe pieţele levantine.Cel de al doilea fenomen extrem de interesant rămâne saltul brusc care marchează

trecerea spre o societate de tip oriental în Grecia continentală într-o vreme în care are locconsolidarea vechilor structuri constituite în Creta şi Cipru. În prima etapă a bronzului târziu(MR IA şi MR I B) vechile palate cretane ating maxim de strălucire. În Cipru începe procesul

de întărire a centrelor din sud, în special Enkomi, ce va deveni un fel de porto franco şicapitala unui important regat cunoscut din documente hittite şi egiptene sub numele de Alasia.Evident, se poate pune întrebarea: care au fost urmările acelui val de distrugeri caremarchează sfârşitul bronzului mijlociu cipriot. Sunt ele de asociat cu o invazie? Şi cine suntinvadatorii? În ce măsură evenimentele care au dus la lichidarea dinastiei hicsose ale cărei

bune raporturi cu Cipru sunt în afara oricăror îndoieli explică situaţia din Cipru? Distrugerilesunt de asociat cu instalarea elementelor hurrite la Enkomi, a căror prezenţă acolo este atestatăde documentele redactate în Ciprominoica II? Un răspuns corect este greu de găsit.

Ceea ce se poate afirma cu siguranţă este faptul că din această catastrofă Ciprul va ieşiîntărit. Dovada o constituie întemeierea de colonii de cetăţeni la Ras Shamra şi la Minet elBeida, creşterea importurilor cipriote în Levant, eliminarea cretanilor din Egipt şi invadarea

Egiptului cu produse ceramice cipriote asociate cu un anumit tip de comerţ (comerţul cu opiudizolvat în miere).

Frapează, în evoluţia zonei, decăderea relativ bruscă a Cretei, cu toată puterea şistrălucirea pe care a atins-o în perioada imediat precedentă. Primul pas a fost cedarea loculuiîn Ciclade, în condiţii încă greu de lămurit. Poate că fresca cu subiecte navale din „casa devest” din Thera zisă şi „casa amiralului” să ofere o explicaţie. Oricum, pare exagerată ideea căevenimentul ar fi fost provocat de cutremurul care a dus la distrugerea aşezării de pe Akrotiri.Fără îndoială, însă, că trebuie luat în considerare un complex de factori, din care nu poate lipsicreşterea puterii statelor continentale, tendinţa spre hegemonie şi de dobândire a unui imperiumaritim, o agresivitate căreia cretanii, moleşiţi poate de rafinamentul propriei civilizaţii, nu I-au putut opune rezistenţă.

c. Bronzul târziu în spaţiul egeeo-mediteraneean.Originea civilizaţiei miceniene. Rivalităţi în Mediterana şi Egeea

Bronzul târziu în spaţiul egeeo-mediteranean se caracterizează, pe de o parte, princontinuitatea şi înflorirea unor civilizaţii, pe de altă parte, prin apariţia unor noi civilizaţii.Această continuitate se exprimă, cu deosebire, în spaţiul cretan prin legătura organică întrefaza minoică mijlocie (MM III A-B) şi cea minoică târzie (MR I A şi MR I B şi MR II).

Nivelul atins în MR I A şi MR I B, MR II reprezintă faza maxximă de dezvoltare a lumiicretane. Ea se materilizează într-o activitate constructivă fără precedent, inaugurată în MM III

prin înălţarea noilor palate la Knossos, Phaistos, Mallia, Kato Zakro, Gornia şi Palaikastro etc.şi prin creşterea unor oraşe importante (Palaikastro, Mallia, Gournia). Separarea palatului deoraş şi creşterea populaţiei urbane este corelativă cu organizarea unei economii centralizate,cu o administraţie riguroasă, condusă de funcţionari literaţi, uzând de un sistem de scriere şide măsuri şi greutăţi unic. Este epoca în care palatul devine un centru redistribuţional.Evoluţia de care vorbim se materializează şi în realizări artistice de rafinament (frescă,sculptură mică şi gliptică), precum şi în apariţia unor noi stiluri decorative în ceramică (postKamares şi stilul marin). Judecând după nivelele de distrugere de la sfârşitul minoiculuimijlociu II, după împrejurarea că se renunţă la ideea de aşezare fortificată sau apărată natural,după faptul că se procedează la demantelarea unor ziduri sau încetează construirea lor (ca laMallia, de exemplu), după unificarea administrativă evidentă în impunerea unui sistem unic

de măsuri şi greutăţi şi de scriere, trebuie să se admită că acum are loc sfârşitul principatelor independente şi se realizează, eventual, centralizarea insulei sub autoritatea regelui de laKnossos. Foarte probabil că această centralizare politică şi administrativă a coincis şi cu o

26


23/283

creştere a puterii militare a cretanilor, în principal, cu o creştere a forţei lor navale. După toate probabilităţiile, aceste fenomene au coincis şi cu un spor demografic care explică, în parte,tendinţa de instalare a insularilor în noi teritorii.

Paralel cu transformările amintite, pe măsura creşterii prestigiului şi forţei de pătrundere a formelor de civilizaţie cretană, se asistă la constituirea unui adevărat koine

cultural format din o parte din insulele Cicladice(Kythera, Thera, Melos, Kea), părţi din Cipruşi insulele învecinate, părţi ale litoralului vestic al Asiei Mici, Rhodos. Concomitent, prezenţaCretei în sfera de interese economice, politice, militare în care sunt implicate şi state aleOrientului Apropiat este dovedită de prezenţa mărfurilor de origgine cretană pe coasta siro-

palestiniană şi în Egipt, de descoperirea unor obiecte de import în contexte minoice şi deapariţia numelui cretanilor sau al ţării lor în inscipţii egiptene (Kefniu) sau în arhiva de laMari (Kaptra), de redarea, în picturi, a unor scene asociate cu plata tributului sau aducerea deomagii, de apariţia primelor consemnări ale poziţiei geografice ale acestor Keftiu (,, insuleddin mijlocul mării” sau,, Insule care sunt ]n mijlocul Mării Verzi”), ca şi de apariţia unor elemente de limbă cretană în texte şcolare egiptene.

Fără îndoială că în legătură cu natura prezenţei cretane în toate zonele amintite se

poate discuta. Nu există nici o îndoială însă asupra valorii unor precizări la care a ajunscercetarea actuală. Dintre acestea merită să fie menţionată delimitarea teoretică între ceea cese numeşte,, efect Versailles” şi operaţia de colonizare propriu zisă. Cea de a doua este strânslegată de definirea criteriilor care stau la baza distingerii unei colonii-aşezare de coloniile decetăţeni. Situaţii ca acelea din Kythera, Milet, Karpas unde este evidentă asocierea întretehnica arhitehtonică, planul aşezărilor şi a locuinţelor, natura ideilor religioase şi forma de

practicare a cultului, practicele funerare, mod de viaţă, specii ceramice, alte tipuri decomodităţi, sitemul de măsuri şi greutăţi, sistem de scriere, artă etc. nu pot fi explicate decât

prin acceptarea ideii că este vorba de colonii-aşezări instalate într-o zonă nepopulată saufoarte slab populată cu elemente locale. Câtă vreme asimilarea, de către păturile suprapuse, aunor forme exterioare ale civilizaţiei cretane sunt comparate cu modalităţile de difuziune alecivilizaţiei franceze la nivelul unor curţi regale sau al aristocraţiei europene în secolul al XVII

– XVIII-lea, adică la ce s-a denumit „efect Versailles”. Între aceste două extreme se situeazăcazurile tipice de colonii de cetăţeni şi anume, instalarea, în cuprinsul unor aşezări care auatins deja un nivel de dezvoltare urban, (de exemplu Ay. Irini, Phylakopi în Ciclade, Triandhaîn Rhodos) a unor grupe de cretani, care aduc cu ei elemente ale civilizaţiei proprii, poate şiforme de administraţie, inclusiv sistemul de scriere. Ideea distingerii celor două tipuri decolonii cretane se întemeiază pe faptul că în ultima categorie menţionată este evidentă şi

prezenţa masivă a populaţiei locale care conservă o parte din tradiţiile proprii. Cu alte cuvintese bazează pe lipsa de unitate sau de omogenitate a culturii materiale şi spirituale. Două

probleme importante se pun în legătură cu coloniile de cetăţeni. Cea dintâi priveşte

modalităţile instalării cretanilor într-un teritoriu străin. Faptul că au fost surprinse nivele dedistrugere la Phylakopi şi Ay. Irini, urmate de apariţia unor structuri arhitectonice deosebite,asociate cu lucrări de fortificaţii, sugerează un grad sporit de insecuritate, dacă nu chiar condiţii violente de aşezare. Nu este exclus însă că nivelele de distrugere să se datoreze şiunor fenomene naturale (cutremur) şi, în acest caz, ideea unei instalări prin forţă nufuncţionează. Sigur este faptul că atât la Phylakopi, cât şi la Ay. Irini se constată treptatacreştere

Documents

Macheta Curs Grecia Si Roma