Upload
andreea-ionela
View
167
Download
33
Embed Size (px)
DESCRIPTION
ffjfjfjfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfffjfjfjfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfffjfjfjfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfffjfjfjfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpbvvifvifvifdfviupfbpb
Citation preview
Masaj antistres
Capitolul I. Organismul uman şi stresul
I.1. Generalităţi despre stres
Noţiunea de stres a apărut şi s-a dezvoltat în paralel cu amplificarea şi
introducerea în medicina umană a cuceririlor biochimiei, cu trecerea de la tipul de
medic clinician, care îşi baza dignosticul pe metodele semiologiei, la investigaţiile
tot mai numeroase şi de mare fineţe oferite de tehnica modernă.
Termenul de stres a intrat în vocabularul biomedical relativ rapid după lansarea
lui de către H. Selye. După Selye (1984), stresul este un termen sinonim cu o creştere
a glucocorticoizilor plasmatici şi cu alte modificări asociate, mereu aceleaşi, iar
termenul de stresor se referă la stimulii care evocă răspunsul la stres.
Cuvinte ca stres, anxietate, tensiune sau / şi psihosomatic au acum un loc larg în
limbajul curent.
Utilizarea termenului de stres include trei situaţii, în funcţie de înţelesul acordat:
1. Stresul ca tensiune sau forţă aplicată asupra organismului;
2. Stresul ca răspuns fiziologic al unei fiinţe aflate sub acţiunea unui stresor;
3. Stresul în contexul psihologic descris ca fiind incapacitatea de a înfrunta
anumite evenimente din mediul înconjurător.
Selye (1974) studiază şi descoperă trei faze succesive în derularea
sindromului general de adaptare: reacţia de alarmă, reacţia de rezistenţă şi faza de
epuizare.
1. reacţia de alarmă se traduce prin modificări induse de către sistemul nervos
simpatic şi de medulosuprarenală, având loc şi o activare a
1
corticisuprarenalei. În această fază, iniţial are loc şi o scădere a rezistenţei
organismului, astfel că agrresorii foarte puternici pot produce moartea.
2. reacţia de rezistenţă apare când acţiunea agresorului persistă, iar organismul
îşi creează un ecchlibru, reuşind să se adapteze la noua situaţie. Semnele
reacţiei de alarmă sunt estompate, iar capcitatea de rezistenţă urcă peste
nivelul normal.
3. faza de epuizare se înregistrează după ce întreaga energie de adaptare a
organismului a fost epuizată sub acţiunea suficient prelungită a unui agresor.
Puterea de adaptare a organismului fiind limitată, se ajunge la epuizare.
Stresul poate avea cauze fizice:
foamea, boala, dezechilibrele alimentare;
surmenajul fizic, oboseala;
schimbările de climă excesive;
zgomotul (după un sondaj IFOP din 1978 zgomotul este factorul este factorul
nr. 1 de stres pentru 32 % din persoanele integrate);
perturbările de ritm biologic; cel ce lucrează noaptea, pilot de linie etc.
poluarea şi intoxicaţiile.
Dar, de asemenea, sunt şi numeroase cauze psihologice:
frustrări;
plictiseală;
emoţii prea puternice;
griji profesionale;
schimbări de mediu.
Într-un mod general, schimbările, adică toate situaţiile care necesită o adaptare,
o modificare de comportament impusă sunt generatoare de stres.
2
Boala nu este cauzată numai de cauze exterioare, ci depinde şi de calitatea
recţiilor noastre de apărare şi adaptare în faţa agresiunilor,Noi reacţionăm diferit, în
funcţie de mai mulţi factori:
boli anterioare;
constituţie fizică;
alimentaţie;
educaţie;
mediul înconjurător etc.
Factorii alimentaţiei au o mare importanţă în măsura în care ei determină în
parte buna funcţionare a sistemului nostru nervos şi glandular. Următoarele elemente
micşorează mult rezistenţa noatră şa stres:
excesul de zahăr, mai ales cel prelucrat, superior;
excesul de grăsimi, mai ales cel de origine animală;
excesul sau insuficienţa proteinelor;
excesul de sare;
excitante: cafea, ţigări, alcool;
alimentaţia săracă în minerale (calciu, magneziu etc);
alimentaţia săracă în vitamine.
3
I.2. Principalele căi care mediază răspunsul la stres
Studiile experimentale au dovedit că există căi principale prin care se
realizează răspunsul la stres.
Calea neurohormonală este formată dintr-o serie de servomecanisme biologice
cu posibilităţi de autoreglare. Scoarţa cerebrală, prin senzorii săi, primeşte şi
selectează informaţiile, apoi le transmite hipotalamusului, unde va avea loc
comutarea influxului nervos în reacţie hormonală ce se transmite hipofizei şi
suprarenalei, iar prin circuit sanguin întregului organism.
A doua cale de transmitere a răspunsului la stres se realizează prin intermediul
catecolaminelor eliberate sub influenţa descărcărilor de acetilcolină de către
terminaţiile nervilor vgetativişi de către medulosuprarenală. O delimitare netă între
ele două căi nu se poate face.
Se disting trei regiuni diferite:
a. axul central, format din măduva spinării, bulb, ccerebel, creierul mijlociu si
hipotalamus;
b. sistemul limbic, cuprinzând aria orbito-fontală, hipocampul, aria preoptică,
septul şi amigdalele;
c. cortexul cerebral, porţiunea cea mai dezvoltată la vertebratele superioare.
Hipotalamusul, în situaţii de stres, poate interveni pe trei căi:
1. activând pe cale neurogenă sistemul catecolamin-ergic simpatoadrenal;
2. echilibrând neurohormoni hipofizotropi;
3. sintetizând vasopresină şi peptide opioide.
4
I.3. Efectele stresului asupra principalelor funcţii şi organe
Se ştie că reacţiile fiziologice modifică conduita, dar şi stările psihice se
repercutează asupra stării fiziologice, ambele conduc la disfuncţii.
Anxietatea şi stresul conduc la modificări fiziologice. Modificările în
dispoziţiile psihice, creşterea iritabilităţii sentimentale vagi de aprehensiune sunt
puse pe seama săderii glicemiei sanguine. Aceste simptome pot fi inverate crescând
acest nivel al glicemiei.
Factorii de stres afectează diferitele funcţii din organism, ca rezultat al
influenţei pe care stresul o exercită asupra sistemului neuroendocrin.
Tulburări cardiovasculare
La persoanele expuse stresului apar tulburări cardiovasculare, acestea fiind
exprimate prin modificările frecvenţei cardiace şi ale tensiunii arteriale. Stresurile
repetate sau acţiunile prelungite se vor finaliza prin instalarea unei hipertensiuni
constante, apariţia modificărilor morfopatologice vasculare sub formă de
ateroscleroză, stenoză coronariană şi infarct miocardic.
Tulburări ale funcţiei de reproducere
Hormonii hipofizari care controlează funcţia organelor sexuale,
gonadotrofinele, sunt influenţaţi negativ de hormonii secretaţi în stres. Prezenţa
ACTH la femei deteermină chistizarea foliculilor ovarieni, împiedicând dehiscenţa
prin suprimarea secreţiei de hormoni luteinizant hipofizar. Influenţe negative au loc
şi asupra nidării ovulului fecundat, se reduce supravieţuirea embironilor, se produce
5
întreruperea sarcinii cu resorbţia sau avortarea produsului de conceptie. La bărbaţi,
prezenţa de ACTH-ului sau a corticosteroizilor diminuează producţia de androgeni
testiculari.
Tulburări de creştere şi dezvoltare
Acţiunea catabolică a hormonilor elaboraţi în timpul stesului va determina
oprirea creşterii şi dezvoltării tinerilor şi slăbirea adulţilor şi persoanelor în vârstă.
Catecolaminele produc o intensificare a consumului de oxigen şi o creştere a
metabolismului bazal, mobilizează glicogenul hepatic şi muscular. La fel şi acizii
graşi din depozite. Glucocorticoizii acţionează asupra grăsimilor şi proteinelor în
acelaşi snes ca şi catecolaminele. Concomitent, pe calea hipotalamo-hipofizară vor fi
influenţate şi secreţiile endocrine. Secreţia de somatotrop se consideră a fi controlată
de catecolamine.
Tulburări ale funcţiei imunitare
La organismele stresate, modificările nervoase şi endocrine determină o
scădere a rezistenţei la diferite infecţii. Stresul, distresul şi diferite boli psihiatrice
sunt asociate cu efecte imunosupresoare. La om, hormonul de creştere se secretă în
cantităţi mari în stresurile fizice şi psihosociale. Principalii factori de stres care
determină deprimarea răspunsului imun sunt : stresul de căldură, stresul de frig,
stresul de altitudine, stresul de suprapopulare, izolarea, stresul alimentar, stresul de
zgomot, mediul patogen, tratamentul cu antibiotice.
Reacţia glandei suprarenale
Prima reacţie a suprarenalei la un factor de stres este eliberarea de adrenalină şi
noradrenalină, pentru ca într-o fază mai avansată să se elibereze hormonii
6
corticosuprarenalieni. Aceste secreţii au rol îm instalarea stării de rezistenţă şa
acţiunea factorilor de stres. Orice solicitare a unui organism homeoter, indiferent de
natura lui, determină o secreţie crescută de catecolamine.
Reacţia glandei hipofize
Hipofiza îndeplineşte rolul de dirijor în constelaţia endocrină, prin
intermediul ei stabilindu-se legătura dinstre sistemul endocrin şi nervos. Pe de altă
parte, se ştie că prin sistemele hipotalamo-hipofizo-suprarenal se intervine în
mecanismele de reglare a organismului, în adaptarea organismului la diferite acţiuni
ale mediului. În stările de stres, când organismul face eforturi pentru adaptare,
hipofiza, print-o reacţie foarte rapidă, intervine realizând în acest fel modificări
adecvate. Sistemul hipotalamo-hipofizar reprezintă veriga principală care realizează
homeostazia organismului.
Reacţia glandei tiroide
Tirodia este una dintre glandele cele mai receptive la diferite acţiuni ale
mediului, prezentând modificări de structură, funcţie şi greutate. În stările de stres
apare o hipofuncţie tiroidian, cu reducerea greutăţii glandei.
Reacţia glandei epifize
Această glandă are în organism atât o contribuţie nervoasă, cât şi una
glandulară, ceea ce o face comparabilă cu hipofiza. Antagonismul fiziologic al
epifizei cu hipotalamusul, care este ţinta secreţiei epifizare, este un argument în
favoarea participării aceste glande în recţiile de răspuns la stres. În momentul de faţă,
însă există date insuficiente şi păreri diferite asupra participării epifizei la stările de
sres.
7
Reacţia bursei lui Fabricius
Bursa lu Fabricius este o formaţiune limfo-epitelială, deosebit de sensibilă la
diferiţi factori de stres, răspunzând propmt, uneori chiar mai rapid decât alte organe
limfoide, dar fără a avea specificitate prea mare. Prima reacţie pe care o are este
involuţia ponderală, cu modificarea structurii normale şi o seamă de modificări
biochimice. Nu se cunoaşte care este mecanismul prin care bursa intervine îm stările
de stres, dar se cunoaşte că ea este puternic afectată de activitatea suprararenalelor,
Reacţia timusului
În constelaţia endocrină reactivă la stres, timusul ocupă un rol important. În
organismul stresat, rimusul prezintă imaginea unui organ involuat, este o involuţie
accidentală, reversibilă, în sensul că după ce factorul stresant a încetat să acţioneze,
organul revine morfologic şi funcţional la capacitatea normală. Alături de
suprarenală, timusul reprezintă un indicator bun al stărilor de stres, tocmai pentru că
acest organ limfoid răspunde extrem de rapid la agenţii care induc modificări
patologice sar care modifică starea trofico-metabolică a organismului. Timusul
intervine şi în meţinerea homeostazei imunitare, prin hormonii sau substanţele ce le
secretă.
I.4. Stresul şi patologia
În patologie, stresul poate interveni ca un factor adjuvant sau agravant, iar
bolile plurifactoriale completează acţiunea altui stresor, determinând starea
maladivă.
În concepţia patologiei moderne, macroorganismul rămâne factorul
primordial în interacţiunea cu agenţii nocivi de orice ordin ar fi ei. Rezistenţa
organică a subiectului, datorată zestrei genetice, căreia i se adaugă particularităţile
individuale, reprezintă factori determinanţi în apariţia ţi evoluţia unei stări maladive.
8
Reacţia primară la stres va fi o atitudine de luptă sau fugă. Se va încerca o
contracarare a pericolului potenţial sau iminent. În cazul în care răspusurile de luptă
sau fugă nu reuşesc să anihileze acţiunile ostile ale mediului înconjurător, creierul va
iniţia răspunsul nesfecific de stres, tradus prin sindromul general de adaptare.
Factorii de stres nu acţionează aproape niciodată ca agenţi maladivi unici.
Bolile de adaptare sunt plurificatoare, agenţii stresanţi acţionând fie simultan, fiec
succesiv, cu efecte ce se sumează.
II. Masajul antistres
II.1. Introducere, motivare
Masajul antistres se doreşte a fi un masaj de armonizare, de reechilibrare a
psihicului şi somaticului şi de fixare a funcţionării acestora la un nivel care să
asigure starea de bine.
Este un masaj de reintegrare a schemei corporale, de relaxare, de
restructurare a istoriei personale. Mişcările sunt fluide, învăluitoare şi succesive, ca o
singură mişcare care se efectuează pe tot corpul, urmărindu-i formele şi contururile.
Masajul antistres urmăreşte restabilirea unităţii corporale, psihice şi psiho-
sociale, legând aceste elemente între ele, comparativ cu alte metode care le
abordează separat, din punct de vedere a unei viziuni mecaniciste, eronate.
El caută să aducă persoana la starea primordială unitară, în care percepţiile
sunt nediferenţiate, pentru ca apoi, treptat, să o ajute să-şi diferenţieze percepţiile, să-
şi redescopere coprul şi funcţionalitatea acestuia, să imprime pe matricea originală
noi pagini ale istoriei personale.
9
Diferenţa dintre om şi animal în faţa agenţilor stresori, constă în posibiltatea
pe care o are animalul de a reacţiona activ, prin luptă sau fugă, în timp ce omul, în
situaţia în care problemele nu-şi găsesc imediat o rezolvare, suferă efecte nefaste ale
căror schimbări fiziologice sunt repetate.
Pe de altă parte, omul are capacitatea de reacţiona conştient la codiţiile
exterioare, dezvoltându-şi capacitatea de adaptare.
Masajul poate contribui, alături de alte metode de relaxare, la obţinerea
acestui efect.
Se dovedeşte, în încercarea ded a controla efectele stresului, că nu este
suficient să ti se spună relaxează-te, pentru ca starea de relaxare să se
instaleze.aceasta se întâmplă deoarece este dificil şi nu suntem obişnuiţi să ne
conştientizăm percepţiile senzoriale la fel de bine ca cele intelectuale.
Corpurile noastre sunt în rezonanţă cu fiecare situaţie trăită, ele traduc
adevărul momentului, ne informează asupra nevoilor reale şi ne pot învăţa cum să
trăim mai bine.
Porninid de la considerentul că este mai uşor să acţionăm asupra sistemului
muscular, decât asupra reacţiilor simpatice şi a circuitelor interne ale creierului, s-a
încercat găsirea unei modalităţi de abordare a stresului care să se concentreze pe
ascultarea senzaţiilor corporale, dezvoltarea unei mai bune percepţii a tensiunilor
musculare şi recunoaşterea diferitelor semne organice care caracterizează starea de
stres, la acestea adăugându-se învăţarea modului de a reacţiona într-o manieră
corespunzătoare. Şi astefel s-a structurat masajul antistres.
10
II.2. De ce un masaj antistres?
Având în vedere tabloul manifestărilor somato-fiziologice şi psihice induse
de stres ( Mârza, D., 2000-2003) şi cunoscând bine efectele masajului asupra
organismului, s-a propus abordarea unei alte forme de masaj, considerănd că masajul
clasic relaxator ( folosit pe scara largă în scopul detensionării fizice şi psihice), deşi
are rezultate bune, nu corespunde din toate punctele de vedere obiectivului urmărit.
Sensurile de acţionare şi, mai ales, faptul că masajul, chiar dacă începe pe o
anumită regiune şi trece apoi trece la alta, revine de mai multe ori la regiunea masată
anterior, facând în permanenţă legătura între părţile corpului, răspunde dezideratului
de integrare, de abordare holistică, de considerare a fiinţei umane ca un îmtreg.
Dacă, în timpulul aplicării masajului clasic relaxator, se cere de obicei
beneficiarului o numită pasivitate, spunându-i-se frecvent Relaxaţi-vă! Gândiţi-vă la
ceva frumos şi lăsaţi-mă pe mine să acţionez!, în timpul aplicării masajului antistres,
s-a încercat obţinerea unei participări conştiente a subiecţilor la obţinerea efectului
de relaxare.
S-a constatat că, exact atunci când relaxarea devine un scop în sine, cu cât
dorinţa de reuşită este mai mare, cu atât rezultatul este mai greu de atins. Mai mult
decât atât, exisă posibilitatea instalării unor noi tensiuni fizice şi psihice ( ca urmare
a încercărilor de relaxare eşuate), care anulează orice efect benefic. ( Mârza, D.,
2000-2003).
Chiar dacă, în primele sedinţe, datorită efortului de conştientizare, tensiunile
musculare au tendinţa să crească, treptat, pe măsură ce capacitatea de percepţie se
ameliorează, aceste diminuează net şi dispar.
11
După ce acest mod de abordare începe să îşi facă simţite efectele, se
antrenează în continuare capacitatea de conştientizare a propriilor senzaţii coporale,
cerându-se subiecţilor ca, în timpul unei sedinţe de masaj antistres, să-şi readucă în
memorie şi să încerce să retrăiască câte o situaţie stresantă şi să descrie semnalele
emise de propriul corp. Informaţiile primite de la subiect, dublate de examinarea
atentă efectuată de terapeut, permite reglarea aplicării masajului în funcţie de
necesităţi. Perceperea diminuării treptate a semnelor şi simptomelor induse de
situaţia stresantă evocată, îi vor mări subiectului încrederea în terapie şi terapeut şi în
propria capacitate de a face faţă mai bine situaţiilor întâlnite.
Dacă, după câteva şedinţe, se repetă testul, subiectul va conştientiza că
percepe semnalele corporale datorate stresului cu mult mai mică intensitate ( fapt
confirmat şi de examinarea palpatorie).
Unul dintre principalele scopuri ale acestei metode este acela de a ajuta
corpurile subiecţilor să se relaxeze. Masajul clasic relaxator urmăreşte să relaxeze
grupele musculare prin aplicarea unor procedee şi tehnici specifice, pe când masajul
antistres urmăreşte să creeze condiţii favorabile pentru ca organismul să se relaxeze
singur, prin atingeri foarte atent dozate şi reglate.
Mâna terapeutului are un rol esenţial. Sensibilitatea sa va face posibilă
decelarea tuturor zonelor tensionate într-un grad care depăşeşte necesităţile de
moment (corzi fibroase, noduli, consistenţă marită, chiar modificări ale reliefului
regiunii respective).
În masajul clasic relaxator se lucrează uneori profund, insistent, pentru a
învinge rezistenţa opusă de o zonă hipertensionată şi a o face să se realxeze. În
masajul antistres, mâna atinge zona lent şi uşor, fără a trezi durerea, încercând să
disperseze tensiunea acumulată, oferindu-i organismului senzaţii pozitive. Aceste
12
senzaţii pozitive vor rescrie în memoria celulară situaţiile din trecut, în care corpul a
suferit, generând modificarea semnalelor emise de corp şi percepute de subiect.
II.3. Efectele masajului antistres
În urma aplicării masajului antistres s-au obţinut următoarele efecte benefice:
relaxarea psihică şi fizică;
relaxarea tensiunilor musculare care permite diminuarea progresivă a
impactului imaginilor negative din trecut şi abordarea situaţiilor noi într-o
manieră mai bine adaptată şi, ca atare, mai puţin stresantă;
trezirea senzorială, prin consţientizarea mai bună a propriului corp ( ca
imagine a realţiei pe care noi o avem cu noi înşine) şi a semnalelor pe care
acesta ni le transmite în relaţia cu anumite situaţii percepute ca stresante;
ameliorarea încrederii în sine şi în cei din jur, a sentimentului de securitate în
situaţiile dificile;
hrănirea corpului cu senzaţii pozitive proprii, pentru a favoriza detensionarea
globală şi apariţia de noi comportamente în situaţii de stres;
arrnonizarea schemei corporale, prin redistribuirea perceprii senzaţiilor
uniform la nivelul întregului corp;
redescoperirea părţilor corpului, prin reunificarea şi rearmonizarea părţilor
receptive şi active ale corpului, formându-se astfel o axă care echilibrează
întregul organism;
conştientizarea nevoilor fiecărei părţi a corpului şi rezolvarea lor.
13
II.4. Practica masajului antistres
În practica masajului antistres, primul contact este foarte important, deoarece
se consideră că masajul începe chiar înainte ca maseurul să atingă corpul celui masat.
Calitatea privirii sale, disponibilitatea sa, siguranţa care se degajă din
comportamentul său, influenţează mult calitatea relaţiei care se stabilişte între masat
şi maseur.
4.1. Testarea / examinarea
Efectul de relaxare va fi însoţit de conştientizarea greutăţii segmentului masat. În
timpul aplicării masajului, progresivitatea este condiţionată de testarea gradului de
relaxare a regiunii pe care se lucrează. Maseurul va ridica segmentul / regiunea
masată de pe suprafaţa de sprijin şi o va mobiliza pasiv, pentru a percepe dacă mai
există tensiuni musculare reziduale. În cazul în care acestea nu au fost îndepărtate,
maseurul va percepe o mai uşoară sau o mai puternică opoziţie la mişcarea sau
tendinţa subiectului de a se implica activ în realizarea mişcării, reacţii care vor trebui
conştientizate şi de subiect şi înlăturate.
Se urmăresc reacţiile subiecţilor. Multe semne ne pot da informaţii despre
starea de relaxare ( de exemplu, un oftat va fi un semn de relaxare a braţelor).
Se pot ridica unele segmente şi apoi li se dă drumu. Dacă nu cad liber şi rapid,
apărând un moment de frânare sau oprirea lor în aer înseamnă că regiunea nu este
relaxată.
În cazul în care subiectul nu se relaxează, se poate apela la o modalitate de
folosire voluntară a tensiunilor musculare acumulate, eliberând astfel muşchiul. În
loc de ridicarea membrului de pe suprafaţa de sprijin, acesta se fixează de către
maseur într-o priză imobilă, iar subiectul este invitat să-i învingă rezistenţa încercând
14
să mişste membrul. Subiectul, va conştientiza astfel şi senzaţia de efort în grupul
muscular respectiv.
4.2. Tehnica masajului antistres
Masajul antistres constă într-o succesiune de 22 trasee, care pot fi aplicate de un
maseur calificat, sau pot fi practicate în familie, în cuplu sau între prieteni.
Pentru abordarea masajului se propune următoarea succesiune:
spate ( de obicei, în simbolistica corporală, aici se regăsesc dificultăţile
trecutului); subiecţilor le este mai uşor să ofere mai întâi spatele decât partea
anterioară, deoarece poziţia de culcat dorsal dă senzaţia de vulnerabilitate.
membrele inferioare;
trunchiul;
membrele superioare;
gâtul.
Pe parcursul aplicării masajului, trecerea de la o regiune la alta este dictată de
rezultatele obţinute la testările permanente, pe care maseurul le face pentru a verifica
gradul de relaxare.
Se recomandă folosirea uleiurilor de masaj, deoarece acestea contribuie la
crearea senzaţiei de acoperire a corpului, asigură fluiditatea mişcării, permit mâinii
un contact bun şi o alunecare uşoară şi continuă. Se recomandă folosirea unor uleiuri
care pătrund în piele, fiind de preferat uleiurile vegetale în faţa celor cosmetice,
deoarece sunt mai bogate în vitamine şi cu efecte benefice asupra pielii. Se pot
15
combina uleiurile vegetale cu cele esenţiale, care sporesc efectul terapeutic al
masajului şi parfumează atmosfera.
Mişcările se înlănţuiesc pe toate părţile corpului într-o alunecare continuă,
fluidă. Se repetă fiecare gest de cel puţin 3 ori, folosindu-se greutatea corporală a
maseurului şi corelarea ritmului respirator cu cel al subiectului. Maseurul se va
poziţiona astfel încât să aibă posibiltatea de a acţiona longitudinal pe partea de
masaj, într-o poziţie echilibrată care să nu-i suprasolicitate spatele şi să nu-i
îngreuneze respiraţia, dar să-i permită folosirea greutăţii corporale în realizarea
presiunilor care se impun.
Se recomandă, ca suprafaţa de lucru, o saltea sau o pătură mai groasă.
Maseurul trebuie să aibă suficient spaţiu în jurul subiectului pentru a-şi schimba
poziţia de câte ori este nevoie.
Traseul 1 (traseu bilateral)
Poziţia subiectului: decubit ventral ,cu capul răsucit într-o parte şi braţele depărtate de corp, Coatele uşor flectate, palmele privind în sus.
Poziţia maseurului: pe genunchi, depărtat, pe călcâi, sezând la capul subiectului
Descrierea mişcărilor: Se poziţionează rădăcinile mâinilor de o parte şi de alta a coloanei vertebrale dorsale( în partea sa superioară) cu vârfurile degetelor orientate spre umeri. Apofizele spinoase ale vertebrelor toracale rămân neacoperite şi se situează între cele două mâini ale maseurului. Mâinile sunt relaxate şi îmbracă foarte bine relieful muscular al spatelui. Mişcarea începe în sens descendent,coborând de-a lungul spatelui şi presând mai mult cu rădăcinile mâinilor,până deasupra pliului interfesier. Orientând vârfurile degetelor spre înainte se continuă mişcarea ajungând spre părţile laterale ale feselor, până când acestea ating pliurile subfesiere. Apoi , orientând vârfurile degetelor spre în jos, se începe mişcarea de revenire, care urcă pe flancuri şi se termină în punctul de plecare. Pe flancuri,mâinile alunecă la limita contactului corpului cu suprafata de sprijin,ca şi
16
cum am încerca să le introducem sub torace şi să-l ridicăm. Ajunse sub axile, mâinile trag uşor umerii spre în sus înainte de a se întoarce la poziţia de plecare.
Indicatii metodice: Subiectul trebuie să conştientizeze o senzaţie de împingere şi alungire spre în jos( spre picioare) în timpul mişcării descendente şi o senzaţie de tragere şi alungire spre în sus( spre cap) în timpul mişcării de revenire. Maseurul trebuie să-şi sincronizeze respiraţia cu cea a subiectului. Mişcarea descendentă se efectuează pe expiraţie, iar cea ascendentă pe inspiraţie. Dacă inspiraţia şi expiraţia subiectului sunt prea scurte, pentru a putea efectua mişcarea pe toată suprafaţa spatelui, tehnica se fracţionează în două părţi.
Traseul 2 ( traseu bilateral)
Poziţia subiectului: aceeaşi ca la traseul anterior
Poziţia maseurului: aceeaşi ca la traseul anterior
Descrierea mişcărilor: Se repetă primul traseu, dar la revenire, după ce se ajunge la poziţia de plecare, se continuă miţcarea pe umeri, braţe, antebraţe şi se termină alunecând pe palmele subiectului şi intercalând propriile degete între degetele subiectului. Pentru repetarea traseului, se revine la punctul de plecare fără presiune.
Indicaţii metodice: Traseul se execută pe parcursul a două cicluri respiratorii:expiraţie la coborârea de-a lungul spatelui; inspiraţie la revenirea la baza gâtului; expiraţie la coborârea de-a lungul membrelor superioare; inspiraţie la revenirea la baza gâtului
Când se ajunge în regiunea lombară, se poate executa o oprire, în care mâinile maseurului balansează uşor bazinul subiectului într-o mişcare lateral dreapta-stanga şi invers
Traseul 3 (traseu unilateral)
Poziţia subiectului: aceeaşi ca la traseul anterior.
Poziţia maseurului: pe genunchi, depărtat, pe călcâie şezând, lateral (dreapta sau
stânga) faţă de subiect.
17
Descrierea mişcărilor: se începe mişcarea din partea inferioară a spatelui, cu
ambele mâini aşezate transversal pe flancul de pe partea căruia este poziţionat
maseurul, alunecând spre în sus, cu o presiune ceva mai mare decât la traseele
anterioare. În dreptul axilei, o mână alunecă pe partea anterioară a umărului, iar
cealaltă continuă mişcarea pe partea sa postero-superioară, ambele contribuind la
împingerea umărului spre în sus şi ridicarea acestuia de pe suprafaţa de sprijin.
Mişcarea continuă cu priză în brăţară, coborând pe membrul superior, care este
tracţionat în ax spre în jos, menţinându-l ridicat de pe suprafaţa de sprijin.
Indicaţii metodice: mişcarea ascendentă, pe flancuri, se sincronizează cu expiraţia
subiectului, împingerea spre în sus şi ridicarea umerilor cu inspiraţia, iar mişcarea de
coborâre pe membrele superioare cu expiraţia.
Maseurul va conştientiza gradul de relaxare al umerilor ( subiectul nu trebuie să-l
ajute când introduce mâna pe partea anterioară a umărului, ci să rămână pasiv şi
relaxat).
Traseul 4 (traseu bilateral)
Poziţia subiectului: aceeaşi ca la traseul 1.
Poziţia maseurului: cavaler servant – pe genunchi, pe călcâi şezând (plasat între
coapsele subiectului) şi talpa celuilalt picior plasată în lateral, la nivelul şoldului
subiectului.
Descrierea mişcărilor: mâinile maseurului se aşează pe sacrum ( deasupra pliului
interfesier) şi alunecă spre partea superioară a spatelui, de o parte şi de alta a
18
coloanei vertebrale, cu degetele depărtate şi orientate spre înainte. Mişcarea continuă
şi pe partea posterioară a gâtului, până cînd rădăcinile mâinilor ating partea
inferioară a occipitului. Apoi, mâinnile încep să coboare, până la baza gâtului şi, de
acolo, se deplasează lateral spre umeri, trăgându-i ca şi am vrea să-i depărtăm. De
pe umeri, mâinile coboară sub axile ( cu vârfurile orientate spre suprafaţa de sprijin )
şi continuă mişcarea pe flancuri, până la poziţia de plecare.
Indicaţii metodice: la coborârea pe flancuri, vârfurile degetelor maseurului se
introduc cât mai mult sub torace, încercând să-l ridice şi să-l tragă spre în jos.
După mişcarea descendentă pe flancuri, mişcarea de revenire la poziţia de plecare
începe atunci când degetele maseurului ating crestele iliace antero-superioare ale
subiectului.
Se sincronizează mişcarea descendentă cu expiraţia şi cea ascendentă cu inspiraţia.
Presiunea aplicată poate creşte progresiv, pe măsura instalării stării de relaxare.
Pentru a putea execut întregul traseu, maseurul trebuie să-şi modifice poziţia pe
parcursul execuţiei, astfel: mişcarea ascendentă este însoţită de ridicarea feselor de
pe călcâiulul pe care s-a sprijinit, iar mişcarea descendentă este însoţită de revenire la
poziţia iniţială.
19
Anexe
20
21
22
23
Traseul 1 ( traseu bilateral)
24
25
Traseul 2
26
27
Traseul 3
28
29
Traseul 4
30
31
32
Bibliografie
Doina Mârza, Masaj antistres, Editura Didiactică şi pedagogică, R.A, Bucureşti,
2005.
33