PARTEA A DOUA PROVOCAREA ARIANĂ ȘI TRIADOLOGIA PATRISTICĂ GREACĂ CAPITOLUL ÎNTĂI: PREMIZELE CRIZEI TRINITARE: SUBORDINAȚIANISMUL LUI DIONISIE AL ALEXANDRIEI. REACȚIA LUI PAVEL AL SAMOSATEI A. SUBORDINAȚIANISMUL TRINITAR DE INSPIRAȚIE VALENTINIANĂ 1. Dionisie al Alexandriei Influenţa gnosticului Valentin, mai ales în lumea greacă a Alexandriei, dar şi la Roma, a fost considerabilă. Cum am văzut, marele gnostic alexandrin începea expunerea metafizicii sale subliniind solitudinea absolută a fiinţei supreme în momentul când aceasta s- a decis să genereze suita de eoni care formau pleroma, acea zonă intermediară a fiinţelor, sub care se întinde lumea materială, cu totul inferioară în perfecţiune şi putere. La început, afirma Valentin, „Tatăl era singur, necauzat, neîngrădit de spaţiu, nici de timp, nici de vreo altă fiinţă cu care să se sfătuiască, nici măcar de vreo altă esenţă care să poată fi concepută în vreun fel. El era, aşadar, singur, solitar şi se odihnea singur în sine însuşi.” Formula aceasta sub care gnosticul alexandrin defineşte statutul Tatălui înainte de a naşte pe primul eon, mai bine-zis prima pereche de eoni, va face o carieră extraordinară în arianism. Cu mult încă înaintea apariţiei lui Arie pe scena istoriei Origen îşi dă seama de caracterul eretic al formulei: în sensul ei cel mai simplu ea contestă coeternitatea Fiului cu Dumnezeu Tatăl, plasând prima fiinţă generată de Tatăl în lumea creaturilor, adică a acelor existenţe care nu sunt de aceeaşi natură cu Dumnezeu, ci cu totul inferioare. Dionisie, patriarhul Alexandriei, în schimb, preia formula lui Valentin cu tot entuziasmul. Devenit episcop al Alexandriei după moartea lui Herakas, în 247, Dionisie este pus foarte curând în dificultate de apariţia unei probleme teologice grave. Marea provocare căreia Dionisie a trebuit să-i facă faţă pare să fi fost invazia masivă în zona Pentapole a ereziei sabeliene. Este greu de crezut că în jurul anului 250, când s-a declanşat criza, însuşi Sabelie va fi venit de la Roma pentru a tulbura apele la Pentapole în Egipt, cum afirmă un istoric catolic. 763 Este mult mai probabil ca acest lucru s-l fi realizat ucenici de-ai săi. Cert este însă că pericolul s-a dovedit atât de mare, tulburarea atât de adâncă şi zarva de asemenea proporţii încât comunitatea creştină din Pentapole a solicitat intervenţia în persoană a 763 A. Michel, Trinité, art. în Dictionnaire de la thèologie catholique, vol. XV B, Paris, 1950, col. 1645
