CAPITOLUL IConceptul de drept. Norma juridică (noţiune, elemente, clasificare, interpretare).

Diviziunea şi ramurile dreptului. Aplicarea dreptului în timp, spaţiu şi asupra persoanelor. Poziţia dreptului afacerilor în sistemul de drept. Izvoarele dreptului

afacerilor.

A. Sinteze

1. Conceptul de drept

Jus est ars boni et aequi (Dreptul este arta binelui şi a echităţii)

1.1. Etimologia cuvântului „drept”. Cuvântul „drept” derivă din latinescul directum: a) adverb indicând direcţia, în sens direct, fără ocol, de-a dreptul; b) adjectiv, arătând diferite însuşiri (linie dreaptă, drum drept etc.); c) în sens figurat înseamnă: potrivit dreptăţii, adevărului, corect, echitabil etc. Prin urmare, luat în sens metaforic, cuvântul drept desemnează ceea ce este conform cu norma (legea). Pentru substantivul „drept” latinii foloseau jus (drept, dreptate, legi) care îşi are originea în sanscritul ju care înseamnă a lega.

1.2. Accepţiunile noţiunii de drept- Drept obiectiv – reprezintă ansamblul normelor juridice adoptate de stat cu

scopul de a reglementa relaţiile dintre oameni în cadrul societăţii. - Drept pozitiv – reprezintă componenta activă a dreptului obiectiv,

respectiv totalitatea normelor juridice aflate în vigoare la un moment dat pe un anumit teritoriu.

- Drept subiectiv – reprezintă posibilitatea (facultatea, prerogativa) unei persoane, recunoscută şi ocrotită de dreptul obiectiv (de lege) de a avea o anumită conduită şi de a pretinde persoanei(lor) obligate să aibă o comportare (conduită) corespunzătoare dreptului său, comportare care poate fi impusă la nevoie prin forţa de constrângere a statului.

- Ştiinţa dreptului – reprezintă ştiinţa socială care are ca obiect de cercetare ansamblul regulilor de conduită (normelor juridice) adoptate de stat (care formează dreptul obiectiv) precum şi cerinţele sociale care au impus statului să reglementeze, să adopte norme juridice

2. Norma juridică

2.1. Noţiune. Norma juridică este o regulă generală, impersonală, tipică şi obligatorie care prescrie conduita oamenilor în raporturile dintre ei sau în raport cu societatea, având ca scop asigurarea ordinii sociale, regulă care poate fi adusă la îndeplinire, în caz de nevoie, prin forţa de constrângere a statului.

2.2. Trăsăturile normei juridice- Norma juridică are caracter general- Lex est communae praeceptum –

Papinian D.1.3.1 (legea este o dispoziţie generală). Norma juridică prescrie o conduită tipică, un etalon de comportament pe care trebuie să-l respecte toţi subiecţii. Norma juridică conţine un model abstract pentru un agent posibil al acţiunii sociale. Norma juridică nu se rânduieşte pentru ceea ce se produce întâmplător, într-un caz izolat, ci are în vedere o generaltate de relaţii şi o medie de comportament. Neque leges neque senatus consulta ita scribi possunt, ut omnes casus qui quandoque incidetiat comprehendantur, sed suficit la quae plerum accidunt continert – Iulianus, 3, 1. Digeste, Libro LVIII, digestorum, 10 (nici legile, nici senatus-consultele nu pot fi scrise astfel încât să cuprindă toate cazurile care s-ar ivi vreodată, dar este suficient ca ele să includă ceea ce se întâmplă de cele mai multe ori). - Norma juridică are caracter impersonal – Jura non singulas personas, sed generaliter constituuntur – Ulpianus, Digeste, 3, 1, III ad Sabinum 1,8. (dreptul se rânduieşte nu pentru fiecare om în parte, ci pentru toţi). Norma juridică nu se adresează direct unei persoane determinate, concretizate, ci ea vizează un număr nedeterminat de persoane - Norma juridică este obligatorie - Conformarea la conduita prescrisă de norma juridică nu este facultativă, ci obligatorie, astfel încât dacă norma nu este îndeplinită de bună voie se poate apela la forţa coercitivă (de constrângere) a statului. - Norma juridică are caracter de repetabilitate şi continuitate - Norma juridică se aplică unui număr nedefinit de cazuri, ori de câte ori este necesar, pe durata cât este în vigoare şi cât timp se manifestă relaţiile sociale de natura acelora avute în vedere de legiuitor în momentul edictării normei. - Norma juridică are caracter social - Norma juridică implică un raport intersubiectiv, adresându-se exclusiv comportamentului uman pe care urmăreşte să îl direcţioneze.

2.3. Structura normei juridice2.3.1. Structura internă (logico-juridică) a normei juridice. Aceasta

alcătuieşte partea statică, stabilă a normei, fiind alcătuită din:a) Ipoteza – arată condiţiile sau împrejurările în care se va aplica

norma juridicăb) Dispoziţia – prescrie conduita părţilor adică acţiunea sau inacţiunea

pe care subiectele trebuie să o îndeplinească c) Sancţiunea – reprezintă acea parte a normei juridice care stabileşte

consecinţele nerespectării conduitei prescrise de dispoziţie şi măsurile coercitive care se pot lua de organele specializate ale statului.

2.3.2. Structura externă (tehnico-legislativă) a normei juridice. Aceasta alcătuieşte partea dinamică a normei, reprezentând forma de exprimare, de exteriorizare a normei juridice în cadrul actelor normative sub formă de capitole, secţiuni, paragrafe, articole, alineate.

2.4. Clasificarea normelor juridice2.4.1. După felul conduitei pe care o prescriu:

a) norme imperative – conduita prescrisă de ele este obligatorie, părţile neputând deroga de la aceasta. Sunt de două feluri: onerative (care impun o anumită acţiune) şi prohibitive (care interzic o anumită acţiune).

b) norme dispozitive – recomandă o anumită conduită. Pot fi: permisive (care nici nu obligă şi nici nu interzic o anumită conduită, lăsând la aprecierea subiectului alegerea unei conduite) şi supletive (când se reglementează o anumită conduită, dar în mod subsidiar, dacă părţile nu şi-au determinat-o ele însele). 2.4.2. După criteriul structurii logico-juridice (interne) normele juridice se împart în:

a) norme complete (determinate) – cuprind în structura lor toate elementele: ipoteză, dispoziţie, sancţiune. b) norme incomplete (nedeterminate) – nu au în structura lor toate elementele. În acest caz actul normativ face trimitere la alte norme din acelaşi act normativ sau din alte acte normative prezente (norme de trimitere) sau precizează faptul că norma în cauză se va completa prin acte normative ulterioare (norme în alb).

2.4.3. După criteriul sferei de aplicare normele juridice se clasifică în:a) norme generale – au sfera cea mai largă de aplicabilitate într-o

ramură de drept.b) norme speciale – se aplică unei sfere restrânse de relaţii, derogă de

la dreptul comun (specialia generalibus derogant), având prioritate faţă de normele generale

c) norme de excepţie – completează normele generale sau speciale fără a aduce atingere ordinii de drept. Exemplu: conform Codului familiei vârsta minimă la căsătorie pentru femei este de 16 ani, dar prin excepţie, pentru motive temeinice se poate încuviinţa căsătoria femeii care a împlinit vârsta de 15 ani.

Normele speciale şi normele de excepţie sunt de strictă interpretare (exceptiones sunt strictissimae interpretationis), conţinutul lor neputând fi extins prin analogie şi la alte domenii. 2.4.4. După criteriul sancţiunii normele juridice se clasifică în: a) norme punitive – prevăd o sancţiune negativă sub forma unei pedepse juridice b) norme stimulative – prevăd o sancţiune pozitivă sub forma unui sistem de stimulente, a unor mijloace de cointeresare în vederea punerii în aplicare a normei: distincţii, decoraţii, recompense etc.

2.4.5. După criteriul ramurii de drept (după obiectul lor) normele juridice se clasifică în : norme de drept civil, de drept penal, de drept administrativ, de drept constituţional, de drept comercial etc.

2.4.6. După criteriul forţei juridice a actului normativ în care sunt cuprinse deosebim norme cuprinse în Constituţie, legi, decrete, ordonanţe de guvern, hotărâri de guvern, ordine ale miniştrilor, hotărâri ale autorităţilor publice autonome centrale sau locale etc.

2.5. Interpretarea normelor juridice2.5.1. Noţiune. Interpretarea este operaţiunea prin care se determină sensul pe

care l-a avut în vedere legiuitorul când a elaborat şi adoptat legea. Scopul interpretării normelor de drept constă în identificarea voinţei reale a legiuitorului. Benignius leges interpretandae sunt, quo voluntas earum conservetur – Celsus, D., 1.3.18 (Legile trebuie interpretate cu multă grijă pentru ca intenţia legiuitorului să fie respectată).

2.5.2. Formele interpretării:A. Din punctul de vedere al efectelor pe care le produce distingem:

a) interpretare oficială – este realizată de o autoritate publică competentă şi are forţă juridică, fiind astfel obligatorie. Această interpretare poate fi

autentică (atunci când este realizată chiar de autoritatea care a edictat norma juridică) sau cazuală (realizată de instanţele judecătoreşti sau de organele administraţiei în procesul de aplicare a normei)

b) interpretare neoficială – este realizată în doctrina juridică (literatura juridică) sau în pledoariile avocaţilor şi este facultativă, neavând forţă juridică.

B. Din punct de vedere al rezultatelor interpretării normelor juridice, intrepretarea poate fi:

a) literală (declarativă) – când între formularea textului legal şi cazurile de practică care se încadrează în ipoteza sa există concordanţă b) extensivă – când conţinutul normei este, în realitate, mai întins decât cel formal, literal (cuprins în formularea textului normei)

c) restrictivă – când aplicarea normei juridice se face, în realitate, într-un domeniu mai restrâns decât cel formal literal.

2.5.3. Metodele interpretării:a) metoda gramaticală – constă în analiza semantică, sintactică şi

morfologică a normei juridiceb) metoda sistematică – constă în stabilirea sensului normei juridice

prin încadrarea sa în economia actului normativ din care face parte sau prin raportarea sa la economia altor acte normative.

c) metoda istorică – se stabileşte sensul normei juridice prin raportare la contextul istoric, la condiţiile socio-economice şi politice de la momentul adoptării normei de drept.

d) metoda logică – constă în examinarea textului prin aplicarea regulilor logicii formale, recurgându-se la argumente logice de genul: ad absurdum (se demonstrează că orice interpretare dată textului normei juridice, în afară de cea oferită, conduce la concluzii contrare legii), per a contrario (aplică legea terţului exclus – tertium non datur-, pornind de la premisa că în cazul noţiunilor contradictorii care se neagă una pe alta, doar una poate fi adevărată, cealaltă este falsă, neexistând o a treia posibilitate), a majori ad minus (cine poate mai mult poate şi mai puţin), a minori ad minus ( dacă legea interzice mai puţin, ea interzice implicit şi mai mult), a fortiori (cu atât mai mult), a pari (pentru situaţii identice, soluţii identice – ubi eadem ratio, ibi idem jus).

e) metoda analogică. Atunci când organul de aplicare este sesizat cu soluţionarea unei cauze care nu este prevăzută de lege el poate aplica fie o normă asemănătoare (analogia legii), fie poate face apel la principiile de drept (analogia dreptului). Judecătorul nu poate realiza denegare de dreptate, adică el nu poate refuza să judece atunci când nu există un text de lege aplicabil cauzei. Analogia nu poate fi folosită:- în dreptul penal infracţiunile şi pedepsele trebuie să fie prevăzute expres de lege

conform principiului legalităţii incriminării (nullum crimen sine lege – nici o infracţiune fără lege) şi a principiului legalităţii pedepsei (nulla poena sine lege – nici o pedeapsă fără lege). Prin urmare în acest domeniu nu poate funcţiona analogia.

- în cazul excepţiilor la o anumită normă juridică. Excepţiile sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse la alte situaţii (exceptiones sunt strictissimae interpretationis)

- în cazul prezumţiilor legale absolute, care sunt de strictă interpretare

3. Diviziunea şi ramurile dreptului

3.1. Diviziunea dreptului în drept public şi drept privat. Publicum jus est quod ad statum rei Romanae spectat, privatum quod ad singulorum utilitatem pertinet – Ulpianus, D., 1.1.2 (Dreptul public este cel ce se referă la organizarea statului roman; dreptul privat priveşte interese particulare).

3.2. Caracteristicile dreptului public- tradiţional, normele dreptului public ocrotesc interesul general, ceea ce justifică protecţia deosebită acordată- unul din subiectele raportului de drept public este o autoritate publică- părţile raportului juridic de drept public se află într-o poziţie de inegalitate juridică, statul (autorităţile publice) având o poziţie supraordonată iar cealaltă parte o poziţie de subordonare- normele juridice care constituie dreptul public sunt de principiu norme imperative, de la care nu se poate deroga - Jus publicum privatorum pactis mutari non potest – D., 2.14.38 (Dreptul public nu poate fi modificat prin convenţii între particulari)- normele de drept public sunt apărate de autorităţile publice din oficiu

3.3. Ramurile dreptului public:- Dreptul constituţional- Dreptul administrativ- Dreptul financiar şi fiscal- Dreptul penal- Dreptul procesual penal- Dreptul internaţional public3.4. Caracteristicile dreptului privat:

- tradiţional, normele dreptului privat ocrotesc interesul personal- părţile raportului juridic de drept privat se află într-o poziţie de egalitate juridică. Statul (autorităţile publice) poate fi parte în raportul juridic de drept privat având aceleaşi drepturi şi obligaţii ca orice altă persoană juridică.- normele juridice care constituie dreptul privat sunt de principiu norme dispozitive, de la care pările pot deroga prin convenţia lor- normele de drept privat sunt apărate numai la sesizarea părţii interesate căreia i s-a încălcat un drept subiectiv

3.5. Ramurile dreptului privat:- Dreptul civil- Dreptul comercial- Dreptul familiei- Dreptul muncii- Dreptul internaţional privat3.6. Ramuri mixte (complexe) de drept . În prezent există ramuri de drept

care cuprind atât dispoziţii specifice dreptului public cât şi dispoziţii specifice dreptului privat, astfel încât nu putem face o încadrare în diviziunea clasică. Aşa este de exemplu Dreptul afacerilor.

4. Acţiunea normelor juridice în timp, spaţiu şi asupra persoanelor4.1. Acţiunea normelor juridice în timp

4.1.1. Intrarea în vigoare a normei juridice. Normele juridice intră în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României cu excepţia cazului când în conţinutul lor se prevede o altă dată de intrare în vigoare. Legile se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei (art. 78 din Constituţie). În dreptul comunitar, actele normative ale Uniunii Europene intră în vigoare la data prevăzută în textul lor

sau, în absenţa acesteia, în a 20-a zi de la publicare (art. 254 TCE şi art. I-39 din Constituţia europeană).

4.1.2. Principiile acţiunii în timp a normei juridice:- Principiul aplicării imediate a legii noi- Principiul că nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii (nemo

censetur ignorare legem)- Caracterul activ al normei juridice. Norma juridică acţionează numai

pentru viitor. De aici decurg principiul neretroactivităţii (norma juridică nu poate produce efecte asupra raporturilor născute înaintea intrării sale în vigoare) şi principiul neultraactivităţii normei juridice (norma juridică nu îşi poate extinde efectele după momentul ieşirii sale din vigoare).

Excepţii de la principiul neretroactivităţii normei juridice:a) normele dreptului penal care prevăd dezincriminarea unor

fapte (Codul penal prevede că legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă) şi normele penale mai favorabile infractorului (Codul penal prevede că, dacă de la săvârşirea infracţiunii şi până la judecarea definitivă a cauzei intervin mai multe reglementări, se va aplica reglementarea care prevede un regim sancţionator mai favorabil).

b) normele juridice cu caracter interpretativ. Normele juridice care interpretează reglementări anterioare fac corp comun cu normele juridice interpretate.

Excepţii de la principiul neultraactivităţii normei juridice:- normele juridice cu caracter temporar sau excepţional (Codul

penal prevede că legea penală temporară se aplică şi infracţiunilor săvârşite în timpul cât era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acest interval de timp).

4.1.3. Ieşirea din vigoare a normei juridice se realizează prin trei modalităţi:

a) ajungerea la termen- în cazul legilor temporare se prevede în conţinutul lor data ieşirii din vigoare (ex. Decretul- Lege nr. 60/1990 privind pensionarea cu reducere de vârstă a unor salariaţi prevedea că acest decret intra în vigoare la 1 martie 1990 şi se aplica pe o durată de 6 luni)

b) căderea în desuetudine – se realizează atunci când condiţiile social-economice care au dus la apariţia normei s-au modificat de o manieră esenţială, astfel încât norma, deşi în vigoare, nu se mai poate aplica. Cessante ratione legis cessat lex ipsa (Dacă temeiul pentru care legea a fost întocmită dispare, încetează şi valabilitatea legii). Leges non solum suffragio legislatoris, sed etiam tacito consensu omnium, per desuetudinem abrogantur – Iulianus, D. 1.3.32 (Legile nu se abrogă numai prin votul leguitorului, dar şi prin desuetudine, cu acordul tacit al tuturor).

c) abrogarea – norma îşi încetează acţiunea ca urmare a intrării în vigoare a unei norme noi.

Principiile abrogării:- Legea posterioară înlătură aplicarea celei anterioare (Lex posterior derogat priori)- Legea generală posterioară nu înlătură aplicarea unei legi speciale anterioare decât

dacă prevede expres acest lucru (Lex posterior generalis non derogat legi priori speciali)

- Actul normativ nou poate abroga doar acte normative care au aceeaşi forţă juridică sau o forţă juridică inferioară

- Abrogarea unei norme juridice are întotdeauna caracter definitivFormele abrogării:

1. Abrogarea expresă directă sau indirectă. Abrogarea expresă directă – noul act normativ indică expres actele normative abrogate (Ex: la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă legea nr... din anul...., ordonanţa guvernului nr....din anul..., art.... din legea nr... din anul...). Abrogarea expresă indirectă – noul act normativ utilizează o formulă generică pentru abrogarea unor acte normative anterioare: „pe data intrării în vigoare a prezentului act normativ se abrogă orice dispoziţie legală contrară”.

2. Abrogarea implicită (tacită)- noul act normativ înlocuieşte reglementări din acte normative anterioare, fără a prevedea nimic în legătură cu acţiunea vechilor reglementări, care vor fi considerate abrogate tacit.

4.2. Acţiunea normelor juridice în spaţiu. Norma juridică se aplică pe întreg teritoriul statului care a edictat-o (principiul teritorialităţii). Actelor juridice li se aplică legea din locul unde au fost încheiate (locus regit actum). Excepţii:

- excepţia extrateritorialităţii în condiţii de reciprocitate – Pe teritoriul unei misiuni diplomatice se aplică legea statului reprezentat de misiune. La bordul navelor sau aeronavelor se aplică regulile statului al cărui pavilion îl poartă.4.3. Acţiunea normelor juridice asupra persoanelor. Norma juridică

română se aplică cetăţenilor români, apatrizilor cu domiciliul în România şi cetăţenilor străini aflaţi pe teritoriul României. Excepţii:

- personalul diplomatic beneficiază de imunitate diplomatică având imunitate de jurisdicţie. Statul acreditar poate cere retragerea diplomatului sau poate lua iniţiativa de a-l declara persona non-grata şi de a-l expulza în cazul în care acesta comite fapte incompatibile cu statutul său şi care lezează grav ordinea de drept.

5. Poziţia dreptului afacerilor în sistemul de drept. Dreptul afacerilor are ca obiect studierea noţiunilor juridice fundamentale ale organizării şi derulării afacerii aplicabile operatorilor de comerţ. Dreptul afacerilor este un drept mixt reunind elemente ale dreptului public şi privat din următoarele ramuri juridice: teoria generală a dreptului (norma juridică; aplicarea legii în timp, spaţiu şi asupra persoanelor; ramurile de drept), drept civil (persoana fizică – capacitatea civilă, elemente de identificare; persoana juridică – capacitatea civilă, înfiinţare, elemente constitutive; patrimoniul; bunurile; actul juridic), drept comercial (constituirea, funcţionarea, modificarea societăţilor comerciale; fondul de comerţ; procedura reorganizării judiciare şi a falimentului operatorilor de comerţ; faptele de comerţ; obligaţiile comerciale; contractele comerciale), dreptul muncii (forţa de muncă; încheierea, executarea şi încetarea contractul individual de muncă; contractul colectiv de muncă), drept fiscal (fiscalitatea afacerilor: impozitul pe profit, impozitul pe dividende), drept administrativ (cadrul juridic al parteneriatului public-privat), drept penal al afacerilor (angajarea răspunderii penale în mediul de afaceri şi infracţiunile în legătură cu afacerile).

6. Izvoarele dreptului afacerilor6.1. Noţiunea de izvor de drept. Există două accepţiuni ale acestei noţiuni:

a) izvor de drept în sens material- reprezintă condiţiile materiale ale societăţii la un moment dat care au stat la baza voinţei legiuitorului de a reglementa

un anumit domeniu social; sunt acele „dat”-uri ale dreptului şi societăţii care determină acţiunea legiuitorului.

b) izvor de drept în sens formal – reprezintă forma de exteriorizare a manifestării de voinţă a legiuitorului.

6.2. Clasificarea izvoarelor dreptului afacerilor:6.2.1. Izvoare scrise (jus scriptum):

1. Actele normative: 1.1. Acte normative cu competenţă de reglementare

primară şi originară – reglementează în mod primordial relaţiile sociale:a) Legile

Accepţiunile conceptului de lege:- prin lege în sens general (lato sensu) se înţeleg toate actele normative- prin lege în sens strict (stricto sensu) se înţelege numai acel act normativ adoptat

de Parlament, conform unei proceduri prestabilite.

Clasificarea legilor:- Legile constituţionale. Constituţia revizuită

în 2003 conţine prevederi care se circumscriu dreptului afacerilor legate de sindicate, patronate şi asociaţii profesionale (art. 9); munca şi protecţia socială a muncii (art. 41); dreptul la proprietate privată (art. 44); libertatea economică (art. 45); contribuţiile financiare (art. 56); economia şi finanţele publice (Titlul IV).

- Legile organice care se adoptă în domeniile prevăzute de art. 73 (3) din Constituţie reglementează în domeniul dreptului afacerilor: regimul juridic general al proprietăţii (Legea 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia); regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială (Legea 53/2003 privind Codul muncii).

- Legile ordinare- Codul civil (conţine prevederi despre bunuri, contracte, prescripţie extinctivă etc.), Codul comercial (conţine dispoziţii cu privire la faptele de comerţ, comercianţi şi obligaţii comerciale), Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal etc.

b) Decretele adoptate înainte de 1989 de către Marea Adunare Naţională – Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice care conţine prevederi cu privire la capacitatea civilă.

c) Ordonanţele de Guvern (simple) sunt emise în temeiul unei legi speciale de abilitare adoptată de Parlament, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta; au aceaşi forţă juridică cu legile ordinare de unde rezultă că Guvernul nu poate emite ordonanţe simple în domeniile rezervate legilor organice şi constituţionale. Ex. - Ordonanţa nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

d) Ordonanţele de urgenţă adoptate de Guvern în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată; pot fi emise atât în domeniul legilor ordinare cât şi organice; nu pot fi emise în domeniul legilor constituţionale. Ex – O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

1.2. Acte normative secundum legem – se emit pentru organizarea executării reglementărilor primare: Hotărârile de Guvern, instrucţiuni şi ordine ale miniştrilor, decizii şi hotărâri ale autorităţilor administrative locale cu caracter normativ.

Notă. Autorităţile publice pot emite secundum legem atât acte cu caracter normativ cât şi acte cu caracter individual (ex- o autorizaţie de construcţie, o hotărâre de numire a unei persoane într-o anumită funcţie)

2. Contractul normativ – Ex: contractul colectiv de muncă prevede condiţiile generale ale organizării procesului muncii la nivel naţional, ramură şi unitate în baza cărora vor fi încheiate apoi contractele individuale de muncă (Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pentru anii 2005 – 2006 nr. 2001/2005).

3. Jurisprudenţa – reprezintă totalitatea hotărârilor judecătoreşti. Nu constituie izvor al dreptului românesc. Excepţie fac:

- deciziile Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie în cazul recursului în interesul legii promovat de Procurorul General atunci când se constată că în practica instanţelor de recurs o anumită reglementare este aplicată în mod diferit. Hotărârile ICCJ în acest caz au rolul de a realiza aplicarea unitară a dreptului pe întreg teritoriul ţării, fiind obligatorii pentru instanţele inferioare

- deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial şi au putere numai pentru viitor. Deciziile prin care se judecă excepţiile de neconstituţionalitate sunt obligatorii erga omnes (pentru toţi), nu numai pentru părţile din litigiu.

4. Doctrina – reprezintă literatura juridică şi nu constituie izvor de drept. 6.2.2. Izvoare nescrise:

- Obiceiul juridic (cutuma) – constă într-o practică generală, relativ îndelungată, repetată, în raporturile dintre subiectele de drept, acceptată de către acestea drept regulă obligatorie. Consensus omnium consuetudo pro servatur (cu consimţământul tuturor, obiceiul serveşte drept lege). Pentru ca obiceiul să fie izvor de drept este necesar ca o normă juridică din cuprinsul unui act normativ să facă trimitere expresă la respectivul obicei.

Termeni şi cuvinte cheie

- drept obiectiv; drept pozitiv; drept subiectiv; ştiinţa dreptului;

Pentru aprofundare: Brânduşa Ştefănescu, Raluca Dimitriu, coord. – Drept civil pentru învăţământul

superior economic, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002 Ion Corbeanu, Maria Corbeanu – Teoria generală a dreptului, Editura Lumina

Lex, Bucureşti, 2002 Nicolae Popa – Teoria generală a dreptului, Editura All Beck, Bucureşti, 2002

- norma juridică; structura logico-juridică şi structura tehnico-legislativă a normei juridice; norme imperative şi dispozitive; norme complete şi incomplete; norme generale, speciale şi de excepţie; norme punitive şi stimulative;

- interpretarea normei juridice; interpretare oficială şi neoficială; interpretarea autentică şi cazuală; interpretare literală, extensivă şi restrictivă; metodele interpretării; interpretarea gramaticală, logică, sistematică, istorică, analogică; analogia legii şi analogia dreptului; denegare de dreptate;

- drept public; drept privat; dreptul afacerilor;- acţiunea în timp a normei juridice; intrarea în vigoare a normei juridice; principiul

neretroactivităţii şi principiul neultraactivităţii normei juridice; ieşirea din vigoare a normei juridice; ajungerea la termen; căderea în desuetudine; abrogarea expresă directă şi indirectă; abrogarea implicită (tacită); acţiunea normelor juridice în spaţiu şi asupra persoanelor;

- izvoarele dreptului; actul normativ; legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare; decrete; ordonaţe de guvern; ordonanţe de urgenţă; contractul normativ; jurisprudenţa; doctrina; obiceiul (cutuma).

SCHEME

1. Accepţiunile noţiunii de drept

2. Trăsăturile normei juridice

DREPT

Drept subiectiv

Drept obiectiv

Ştiinţa dreptului

Drept pozitiv

3. Structura normei juridice

4. Clasificarea normelor juridice

Norma juridică

Caracter general

Caracter impersonal

Caracter obligatoriu

Caracter de repetabilitate şi continuitate

Caracter social

Norma juridică

Structura internă (logico-juridică) a normei

Structura externă (tehnico-legislativă) a normei

Ipoteză

Dispoziţie

Sancţiune

Capitole, secţiuni, paragrafe, articole, alineate

Criterii de clasificare

Conduita prescrisă

Structura logico-juridică

Sfera de aplicare

Sancţiunea

Ramura de drept

Forţa juridică

Norme imperative

Norme dispozitive

Norme onerative

Norme prohibitive

Norme permisive

Norme supletive

Norme complete

Norme incomplete

Norme de trimitere

Norme în alb

Norme generale

Norme speciale

Norme de excepţie

Norme punitive

Norme stimulative

Norme de drept civil, penal, administrativ, constituţional, comercial etc.

Norme cuprinse în Constituţie, legi, decrete, ordonanţe de guvern, hotărâri de guvern, ordine ale miniştrilor, hotărâri ale autorităţilor publice autonome centrale sau locale etc.

5. Formele interpretării normelor juridice

6. Metodele interpretării

Criterii de clasificare

Efectele produse

Rezultatele interpretării

Interpretare oficială

Interpretare neoficială

Interpretare autentica

Interpretare cazuală

Interpretare literală

Interpretare extensivă

Interpretare restrictivă

Metode de interpretare

Metoda gramaticală

Metoda sistematică

Metoda istorică

Metoda logică

Metoda analogică

Analogia dreptului

Analogia legii

7. Diviziunea şi ramurile dreptului

DREPT

Drept public

Drept privat

Drept constituţional

Drept administrativ

Drept financiar şi fiscal

Drept penal

Drept internaţional public

Drept civil

Drept comercial

Dreptul familiei

Drept internaţional privat

Dreptul muncii

8. Modalităţi de ieşire din vigoare a normei juridice

9. Poziţia dreptului afacerilor în sistemul dreptului

Ieşirea din vigoare a normei juridice

Ajungerea la termen

Abrogarea

Căderea în desuetudine

Abrogarea expresă

Abrogarea implicită (tacită)

Abrogarea directă

Abrogarea indirectă

Ramurile dreptului care au tangenţă cu Dreptul afacerilor

Teoria generală a dreptului

Dreptul civil

Dreptul comercial

Dreptul muncii

Dreptul fiscal

Dreptul administrativ

Dreptul penal al afacerilor

10. Clasificarea izvoarelor formale ale dreptului afacerilor

Categorii de izvoare

Izvoare scrise

Acte normative cu competenţă de reglementare primară

Legile

Legi constituţionale

Legi organice

Legi ordinare

Decretele

Ordonanţele de Guvern

Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului

Acte normative secundum legem

Hotărâri de Guvern

Ordine şi instrucţiuni ale miniştrilor

Acte ale autorităţilor administrative locale cu caracter normativ

Acte normative

Contractul normativ

Jurisprudenţa – doar în cazul deciziilor ICCJ cu privire la recursul în interesul legii şi deciziilor Curţii Constituţionale

B. Teste de verificare a cunoştinţelor

I. Teste grilă

1. Dreptul obiectiv reprezintă:a) o parte a dreptului pozitivb) ansamblul normelor juridice instituite sau sancţionate de statc) ansamblul normelor juridice în vigoared) totalitatea normelor juridice adoptate exclusiv de Parlament

2. Dreptul subiectiv reprezintă:a) un ansamblu de noţiuni, concepte şi principii despre dreptb) componenta activă a dreptului obiectivc) posibilitatea recunoscută de lege unei persoane de a avea o anumită

conduităd) facultatea unei persoane de a solicita celorlalte persoane o conduită

corespunzătoare, în condiţiile recunoscute de dreptul obiectiv

3. Dreptul pozitiv reprezintă:a) ansamblul normelor juridice, indiferent dacă sunt sau nu în vigoareb) componenta activă a dreptului obiectivc) totalitatea normelor juridice aflate în vigoared) ştiinţa dreptului

4. Ştiinţa dreptului reprezintă:a) un ansamblu de noţiuni şi concepte despre totalitatea relaţiilor socialeb) arta a ceea ce e bine şi răuc) un ansamblu de idei, noţiuni, concepte şi principii care explică dreptuld) o formă de organizare a normelor juridice

5. Norma juridică reprezintă:a) o regulă de conduită instituită sau sancţionată de către statb) o regulă de conduită cuprinsă în legi şi acte administrative individualec) orice regulă de conduită socialăd) obiect de cercetare al ştiinţei dreptului

6. Trăsături ale normei juridice sunt:a) caracter irepetabilb) se adresează persoanelor privite în mod individual

Izvoare nescrise

Doctrina- nu este izvor de drept

Obiceiul juridic (cutuma)

c) caracter facultativd) caracter general şi personal

7. Structura internă a normei juridice este reprezentată de:a) structura logico-juridică b) structura tehnico-legislativăc) structura cuprinzând: ipoteza, dispoziţia, sancţiunead) structura dinamică a normei juridice

8. Condiţiile şi împrejurările în care se aplică norma juridică sunt prevăzute în:a) ipoteza normei juridiceb) dispoziţia normei juridicec) sancţiunea normei juridiced) preambulul actului normativ

9. Normele dispozitive pot fi:a) permisiveb) onerativec) supletived) prohibitive

10. Normele onerative sunt:a) norme dispozitiveb) norme prohibitivec) norme supletived) norme imperative

11. Sunt de strictă interpretare:a) normele generaleb) normele specialec) normele de excepţied) normele determinate

12. Normele în alb:a) se completează cu norme din acte normative care urmează să aparăb) se completează cu norme din acelaşi act normativc) se completează cu norme din alte acte normative aflate în vigoared) sunt norme complete (determinate)

13. Normele de trimitere:a) se completează cu norme din acelaşi act normativb) se completează cu norme din acte normative ulterioarec) se completează cu norme din alte acte normative aflate în vigoared) sunt norme incomplete (nedeterminate)

14. Normele onerative:a) interzic o anumită acţiuneb) impun o anumită acţiunec) lasă la aprecierea subiectului alegerea unei conduited) suplinesc voinţa părţilor

15. După criteriul sancţiunii normele juridice se împart în:a) norme determinate şi nedeterminateb) norme onerative şi prohibitivec) norme permisive şi supletived) norme punitive şi stimulative

16. Normele punitive:a) prevăd o sancţiune negativăb) impun o anumită acţiunec) prevăd o sancţiune pozitivăd) prevăd mijloace de cointeresare pentru aplicarea normei

17. Normele juridice se deosebesc de celelalte categorii de norme sociale prin faptul că:

a) numai normele juridice cuprind sancţiunib) numai normele juridice sunt scrisec) numai încălcarea normei juridice atrage aplicarea forţei coercitive a

statuluid) numai încălcarea normei juridice atrage urmări nefavorabile pentru cei

care nu le respectă

18. Scopul interpretării este:a) să realizeze eludarea legiib) stabilirea normei juridice aplicabilec) identificarea voinţei reale a legiuitoruluid) realizarea unor studii doctrinare

19. Interpretarea oficială poate fi realizată de:a) organele puterii legiuitoareb) organele puterii executivec) instanţele judecătoreştid) doctrina juridică

20. Interpretarea autentică se realizează de:a) organul emitent al actuluib) doctrina juridicăc) instanta de judecatăd) organul cu atribuţii în procesul aplicării normei juridice

21. Metodele interpretării sunt:a) oficialăb) autenticăc) sistematicăd) logică

22. Atunci când conţinutul literal coincide cu cel real al normei juridice, interpretarea este:

a) extensivăb) restrictivă

c) autenticăd) literală

23. Atunci când norma juridică este analizată prin raportare la întreg actul normativ sau/şi prin raportare la alte acte normative este vorba despre o interpretare:

a) istoricăb) gramaticalăc) sistematicăd) logică

24. Sub aspectul rezultatului interpretării normelor juridice, interpretarea poate fi:a) cazualăb) restrictivăc) extensivăd) literală

25. Sunt trăsături ale dreptului privat:a) poziţia de subordonare juridică a părţilorb) poziţia de egalitate juridică a părţilorc) normele de drept privat sunt apărate de autorităţile publice din oficiud) normele de drept privat sunt apărate doar la sesizarea părţii interesate

căreia i s-a încălcat un drept subiectiv

26. Sunt trăsături ale dreptului public:a) apărarea sa prin norme imperativeb) normele sale vizează ocrotirea intereselor generale ale societăţiic) apărarea sa prin norme dispozitived) normele sale vizează apărarea intereselor individuale

27. Din dreptul privat fac parte:a) dreptul constituţionalb) dreptul comercialc) dreptul administrativd) dreptul financiar

28. Din dreptul public fac parte:a) dreptul munciib) dreptul fiscalc) dreptul penald) dreptul civil

29. Din dreptul privat fac parte:a) dreptul financiarb) dreptul administrativc) dreptul penald) dreptul constituţional

30. În dreptul afacerilor intră noţiuni de:a) drept interaţional public

b) drept civilc) drept funciard) drept fiscal

31. Nu intră în dreptul afacerilor noţiuni aparţinând următoarelor ramuri de drept:a) dreptul civilb) dreptul munciic) dreptul fiscald) dreptul comercial

32. Dreptul afacerilor poate fi încadrat:a) în dreptul publicb) în dreptul privatc) este un drept mixtd) nici un răspuns nu este corect

33. Legile intră în vigoare, de regulă:a) la data adoptării de către Parlamentb) la data publicării în Monitorul Oficialc) la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficiald) la data promulgării prin decret prezidenţial

34. Caracterul activ al normei juridice presupune:a) norma juridică acţionează pentru viitorb) norma juridică nu retroactiveazăc) norma juridică nu ultraactiveazăd) nici un răspuns nu este corect

35. Principiul neretroactivităţii normei juridice presupune ca:a) norma juridică să nu se aplice unor împrejurări sociale manifestate

după ieşirea ei din vigoareb) norma juridică să nu se mai aplice atunci când relaţiile sociale

reglementate s-au modificat de o manieră esenţialăc) norma juridică să nu se aplice unor împrejurări sociale manifestate

anterior intrării ei în vigoared) norma juridică să nu se aplice unor împrejurări sociale manifestate

după intrarea sa în vigoare

36. Constituie excepţii de la principiul neretroactivităţii npormelor juridice:a) normele juridice cu caracter temporarb) normele juridice cu caracter interpretativc) normele penale mai favorabiled) normele penale care prevăd dezincriminarea unor fapte

37. Principiul neultraactivităţii normei juridice presupune ca:a) norma juridică să nu se mai aplice în cazul când unele împrejurări

sociale nu mai corespund voinţei legiuitoruluib) norma juridică să nu se aplice unor împrejurări sociale manifestate

ulterior intrării ei în vigoare

c) norma juridică să nu se aplice unor împrejurări sociale manifestate ulterior ieşirii ei din vigoare

d) norma juridică să nu se aplice unor împrejurări sociale manifestate anterior ieşirii ei din vigoare

38. Constituie excepţii de la principiul neultraactivităţii normelor juridice:a) normele juridice cu caracter interpretativb) normele penale care prevăd dezincriminarea unor faptec) normele penale mai favorabiled) normele juridice cu caracter temporar

39. Neaplicarea unei norme juridice o perioadă de timp îndelungată duce la:a) căderea în desuetudine a normeib) abrogarea implicităc) abrogarea indirectăd) nu duce la ieşirea din vigoare a normei

40. Abrogarea expresă poate fi:a) directăb) indirectăc) tacităd) implicită

41. Formularea „de la data intrării în vigoare a prezentului act normativ toate reglementările contrare se consideră abrogate” este specifică abrogării:

a) directeb) implicitec) tacited) indirecte

42. Sunt modalităţi de ieşire din vigoare a unei norme juridice:a) abrogareab) căderea în desuetudinec) neaplicarea pe o perioadă îndelungată de timpd) ajungerea la termen

43. Principalul izvor al dreptului afacerilor este:a) jurisprudenţab) obiceiul juridicc) contractul normativd) actul normativ

44. Constituie, prin excepţie, un izvor al dreptului afacerilor:a) doctrina juridicăb) toate hotărârile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiec) obiceiul juridicd) actul normativ

45. Pentru ca un obicei să reprezinte izvor al dreptului afacerilor este necesar:a) numai ca acesta să fie aplicat pe o perioadă îndelungată de timpb) numai ca regula de conduită pe care o conţine să fie percepută ca

obligatorie de către cei cărora li se adreseazăc) să se permită aplicarea sa printr-o normă juridică din cuprinsul unui act

normativ prin care se face trimitere la acel obiceid) să se permită aplicarea sa printr-un text din cuprinsul unei hotărâri

judecătoreşti prin care se face trimitere la acel obicei

46. Sunt izvoare ale dreptului românesc:a) actul normativb) jurisprudenţac) doctrinad) contractul normativ

47. Sunt izvoare scrise ale dreptului românesc:a) obiceiulb) doctrinac) jurisprudenţad) contractul normativ

48. Constituie izvor al dreptului afacerilor:a) toate hotărârile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ)b) hotărârile ICCJ pronunţate în cazul recursului în interesul legiic) hotărârile ICCJ pronunţate în cazul recursului în anulare în materie

penalăd) nici una din hotărârile ICCJ nu poate constitui izvor de drept

49. Deciziile de neconstituţionalitate pronunţate de Curtea Constituţională:a) îşi produc efectele doar faţă de părţile în litigiu (inter partes litigantes)b) sunt opozabile erga omnes (faţă de toţi)c) sunt obligatorii şi retroactived) sunt facultative şi au putere numai pentru viitor

50. Contractul colectiv de muncă:a) nu constituie izvor de drept al afacerilorb) este un act juridic individual care produce efecte exclusiv între părţile

care au participat la negocierea şi încheierea luic) este un act normativd) este un contract normativ

II. Întrebări deschise

1. Care sunt accepţiunile noţiunii de „drept”?2. Arătaţi care este relaţia dintre dreptul subiectiv şi dreptul obiectiv3. Arătaţi care este relaţia dintre ştiinţa dreptului şi dreptul obiectiv4. Care sunt trăsăturile normei juridice?

5. Reglementările prin care se stabilesc atribuţiile Preşedintelui României au caracter normativ sau individual?

6. Hotărârea Senatului de numire a persoanei care să exercite funcţia de Avocat al Poporului este un act cu caracter normativ sau individual?

7. Cum se clasifică normele juridice după felul conduitei pe care o prescriu?8. Arătaţi care este deosebirea dintre normele imperative şi cele dispozitive9. Arătaţi specificul normelor permisive şi supletive10. Arătaţi cum se clasifică normele juridice după sfera lor de aplicare11. Arătaţi care este corelaţia între normele generale şi normele speciale12. Credeţi că pot exista norme juridice fără sancţiune? Explicaţi.13. Legile au aceeaşi forţă juridică cu ordonanţele simple şi de urgenţa emise de

Guvern? Explicaţi.14. Arătaţi care sunt cazurile în care nu poate fi utilizată analogia ca metodă de

interpretare15. Arătaţi în ce condiţii poate participa statul ca subiect de drepturi şi obligaţii în

raporturile de drept privat16. Este posibilă abrogarea unui act de abrogare anterior şi prin aceasta să se

repună în vigoare actul normativ iniţial?17. Comparaţi trăsăturile dreptului public cu cele ale dreptului privat. Credeţi că

există interferenţe între dreptul public şi dreptul privat? Explicaţi.18. Arătaţi care este poziţia dreptului afacerilor în sistemul de drept19. Arătaţi care sunt cazurile când jurisprudenţa poate constitui, în mod

excepţional, izvor al dreptului afacerilor?20. În ce condiţii obiceiul (cutuma) poate deveni izvor al dreptului afacerilor?

III. Probleme practice

1. M. S. a chemat în judecată pe R. A. pentru a fi obligat să lase în liberă şi paşnică folosinţă porţiunea de teren ocupată abuziv din terenul său, invocând în drept dispoziţiile art. 674-676 ale Codului de Procedură Civilă. Acţiunea a fost respinsă de instanţă ca nefondată. Reclamantul a declarat apel împotriva hotărârii. Instanţa de apel, având în compunere un singur judecător, a admis apelul şi a schimbat hotărârea în sensul admiterii acţiunii. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs R.A., invocând faptul că normele de organizare judecătorească prevăd ca instanţa de apel să aibă în compunere doi judecători. Normele de organizare judecătorească sunt norme de ordine publică.

a) Cum se clasifică normele juridice în funcţie de felul conduitei pe care o prescriu?

b) Unde ati încadra normele de organizare judecătorească în această clasificare şi de ce?

c) Ce ar trebui să decidă instanţa de recurs?

2. Contractul de întreţinere1 este un contract nenumit (nereglementat de legislaţia în vigoare) care se aseamănă în multe privinţe cu contractul de rentă viageră2, contract numit (reglementat prin dispoziţiile Codului civil). Pentru contractul de întreţinere se vor aplica prin analogie dispoziţiile care reglementează contractul de rentă viageră sau se vor aplica dispoziţiile civile generale care reglementează materia contractelor şi a executării obligaţiilor?

3. Reclamantul R.P. folosindu-se de prevederile Codului de procedură civilă care arată că cererea de chemare în judecată se face la instanţa domiciliului pârâtului (art. 5 C. proc civ) va introduce cererea de pensie de întreţinere la instanţa de la domiciliul pârâtului M. N., care diferă de instanţa învestită iniţial cu cererea de divorţ. O altă dispoziţie din Codul de procedură civilă arată că cererea de pensie de întreţinere se va face la instanţa învestită cu cererea de divorţ ( art. 611 C. proc civ).

a) Cum se clasifică normele juridice din punct de vedere al sferei de aplicare?b) Care dintre cele două reglementări se va aplica şi de ce?c) Ce va decide instanţa?

4. Codul familiei prevede că la încheierea căsătoriei, viitorii soţi vor declara, în faţa delegatului de stare civilă, numele pe care s-au învoit să-l poarte în căsătorie.             Soţii pot să-şi păstreze numele lor dinaintea căsătoriei, să ia numele unuia sau altuia dintre ei sau numele lor reunite (art. 27 din Codul familiei).

Art. 40 din Codul familiei prevede că „la desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii se pot învoi ca soţul care, potrivit art. 27 a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soţ, să poarte acest nume şi după desfacerea căsătoriei.

Instanţa judecătorească va lua act de această învoială prin hotărârea de divorţ. Instanţa, pentru motive temeinice, poate să încuviinţeze acest drept chiar în lipsa unei învoieli între soţi.             Dacă nu a intervenit o învoială sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi va purta numele ce avea înainte de căsătorie”.

Ce fel de normă conţine art. 40 din Codul familiei din punct de vedere al conduitei prescrise?

5. În anul 1989 a fost abrogată Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, prin Legea nr. 2/1989. Decretul-Lege nr. 38/1990 a abrogat Legea nr. 2/1989, repunând în vigoare Legea nr. 2/1968. Consideraţi că legiuitorul a procedat corect? Explicaţi.

1 Contractul de întreţinere este acel contract în care una din părţi numită întreţinut înstrăinează un bun sau plăteşte o sumă de bani (numită capital) celeilalte părţi, numită întreţinător, care se obligă în schimb, să-i asigure întreţinerea (adică toate cele necesare traiului), pe durata întregii sale vieţi, şi, la deces să o înmormânteze după datină.2 Contractul de rentă viageră este acel contract în care o persoană, numită credirentier, înstrăinează un bun sau plăteşte o sumă de bani în schimbul unei prestaţii periodice (renta viageră), care urmează a i se plăti până la decesul său de către o alta persoană, numită debirentier.