OBSERVAŢII PRIVIND ZONA CRIŞURILOR ÎN PREAJMA RĂZBOAIELOR PENTRU CUCERIREA DACIEI

I.CÂTEVA PROBLEME ALE CRONOLOGIEI AŞEZĂRII OPPIDANE DE LA TĂŞAD

„CETĂŢAUA” ÎN SEC. I p. Chr.

Sorin Bulzan

În bazinul Crişurilor sunt cunoscute atât locuiri deschise, cât şi aşezări oppidane, majoritatea datate larg în secolele I a. Chr. – I p. Chr. Unele fortificaţii de tip pinten barat par să se fi aflat în dualitate cu aşezări deschise aşezate pe terase înalte, însă pentru majoritatea există dificultăţi în stabilirea cronologiei. Din acest motiv nu există o imagine clară a împrejurărilor în care s-au produs începutul şi încetarea locuirii în aşezările dacice preromane. Debutul aşezării de la Berindia, spre exemplu a fost plasat în sec. II a. Chr. după câteva fibule de tradiţie Laténe mijlociu. Astfel ea a fost datată în secolele II a. - I p. Chr., posibil numai până la începutul erei creştine1. Nici orizontul cel mai timpuriu de la Pecica, spre exemplu, nu este prea clar2. Concluzia potrivit căreia locuirea dacică îşi găseşte oricum finalul la războaiele de cucerire nu pare decât în parte satisfăcătoare. Ea poate fi luată în calcul doar pentru unele dintre fortificaţiile care apărau zona piemontană între râul Mureş la sud, şi Someş la nord3. Astfel, mai mulţi autori oferă drept limită a triburilor dacice cu autonomie sau organizare proprie, ori chiar a statului dac, salba de fortificaţii din Munţii Zărandului, Dealurile Tăşadului, Munţii Plopiş, cele din depresiunea Şimleului şi cele dinspre culmea Meseşului. Alţii precizează însă ca limită vestică a zonei controlate de daci albia Tisei4.

I. Glodariu presupunea că sfârşitul locuirii în aşezările şi cetăţile situate la vest de Munţii Apuseni de la Mureş şi până spre Someş s-a produs cu prilejul războaielor daco-romane, considerând că majoritatea fortificaţiilor au existat până la desfăşurarea acestor evenimente5. În schimb, urmând ideea propusă de E. Chirilă6, S. Dumitraşcu şi I. Ordentlich, autorii cercetărilor de la Berindia7, sugerează că sfârşitul unora dintre fortificaţiile din vestul

1 S. Dumitraşcu , I. Ordentlich, Săpăturile arheologice de la Berindia, în Crisia III, 1973, p. 47-95.2 I.H. Crişan a datat nivelul vechi de la Pecica în diverse modalităţi: începând cu sfârşitul secolului al IV-lea a. Chr. şi până la începutul secolului I a. Chr. fapt care ilustrează dificultatea datării ceramicii lucrate cu mâna în secolul al II-lea a. Chr. Pentru discutarea datării vezi I. H. Crişan, Ziridava, Arad, 1978, p. 164.3 Din cele 27 fortificaţii dacice din nord - vestul României discutate de către colegul Horea Pop, H. Pop, Fortificaţiile dacice din vestul şi nord-vestul României, în Buletinul Muzeului Militar Naţional, serie nouă, nr. 1/2003, partea II, p. 32-45 (în continuare Pop 2003) doar cinci sunt datate sigur în secolul I p. Chr., majori-tatea din zona depresiunii Şimleului. Acestea sunt Bădăcin, ”Dealul Hempului”, Marca, “Cetate”, Moigrad, “Măgură”, Stârciu, “Cetăţuie”, Şimleu Silvaniei “Cetate - Varhegy”), dar şi Şuşturogi, “Cetate”, încă necercetată arheologic. Alte câteva sunt de presupus ca şi-ar fi continuat existenţa până la războaiele de cucerire. Între acestea autorul plasează şi aşezarea de la Tăşad, “Cetăţaua”.4 vezi C. Opreanu, Dakien und die Iazygen Während der Regierung Trajans. Dacii şi iazigii în vremea lui Traian, în N. Gudea (ed.), Römer und Barbaren an den Grenzen des Römischen Dakiens, Romani şi barbari la frontierele Daciei, Acta MP XXI, Zalău, 1997, p. 271, 283.5 I. Glodariu, Sistemul defensiv al statului dac şi întinderea proviniei Dacia, în ActaMN, 1982, p. 30.6 E. Chirilă, Relaţiile dintre daci şi romani până la expediţia lui Marcus Vinicius, în ActaMN, I, 1964, p. 136.7 S. Dumitraşcu, I. Ordentlich, Săpăturile arheologice de la Berindia, în Crisia III, 1973, p. 70-71; Dumitraşcu

Sorin Bulzan442

Daciei s-a produs undeva spre debutul epocii romane în spaţiul „barbar” central european, adică în urma expediţiei din anii 10-9 a. Chr. în timpul domniei lui Augustus8. O poziţie mai tranşantă a fost enunţată de către Horea Pop care observa recent absenţa fortificaţiilor sigure din valea inferioară a Mureşului, cu aceleaşi cauze, eventual, în legătură cu constituirea Pannoniei ca provincie9. În opinia noastră momentul ar coincide şi cu preluarea masivă a produselor manufacturate în imperiu. Din acest motiv am şi preluat ca reper cronologic al acestui studiu începutul epocii romane în spaţiul central european, undeva în primul sau al doilea deceniu al erei creştine.

Din păcate, stadiul cercetărilor, dar mai ales carenţele în publicarea materialului cu putere de datare explică greutatea cu care se conturează o imagine de ansamblu privind evoluţia acestui areal în secolul I p. Chr. şi la începutul secolului II p. Chr. Prin urmare, încetarea locuirii în aşezările şi cetăţile dacice, precum şi împrejurările în care aceasta s-a produs rămâne o problemă deschisă.

Singurul lot de material accesibil pentru acest studiu provine din aşezarea oppidană de la Tăşad (vezi Fig. 1) care debutează undeva în prima jumătate a secolului I a. Chr. şi continuă până în secolul I p. Chr. Din diversitatea materialului descoperit în cele 15 campanii de săpături întreprinse de Nicolae Chidioşan între anii 1969 şi 1984 am selectat câteva piese sugestive pentru datare pe care arheologul orădean le afla în pregătire pentru un studiu monografic incipient. Între acestea, semnificative pentru jalonarea evoluţiei aşezării în secolul I p. Chr. şi pentru ultima perioadă de existenţă, sunt două fibule cu corpul puternic profilat, interpretarea unor date stratigrafice şi câteva observaţii şi concluzii publicate de către N. Chidioşan spre finalul cercetărilor sale. Acurateţea datelor oferite în documentaţia de şantier de arheologul orădean este exemplară ca acribie, deşi există câteva lacune cauzate, probabil, de scurgerea unor ani de la debutul sapăturilor.

La Tăşad au fost descoperite doar două fibule din bronz care se pot încadra clar în primul secol al erei creştine (Fig. 2, 1, 2). Ambele piese sunt inedite. Cea mai timpurie este o fibulă puternic profilată de tip Almgren 67-68 (Fig. 2, 1)10. Piesa păstrează urme de ajurare specifice tipului A 67 care datează faza romană timpurie BIb, potrivit cronologiei relative oferită pentru Tisa Superioară de către V. Kotigoroško, adică 30-50 p. Chr. în cronologie absolută11. Această cronologie o urmează, în linii mari, pe cea a epocii romane în spaţiul central european. Artefactul în discuţie poate fi încadrat în categoria fibulelor puternic profilate a căror caracteristică este curbura accentuată întreruptă în dreptul nodului. După A. Rustoiu ea se datează în sec. I p. Chr, mai cu seamă în a doua lui jumătate12. Potrivit lui S. Cociş în Dacia romană ea este o “relicvă”13. Datarea propusă în prezentul studiu pentru piesa de la Tăşad este însă jumătatea sec. I p. Chr. din considerente care vor expuse în continuare. Dimensiunile de 5,3 cm o plasează între exemplarele medii, eventual şi spre cele mari cunoscute. Potrivit însemnărilor lui N. Chidioşan, ea a fost descoperită în anul 1977 într-un context nespecificat din caseta C. VII, ‸A-4, la 50 cm adâncime. În acelaşi

1993, p. 68-70.8 Pentru expediţia lui Marcus Vinicius amintită în ILS, 8965, vezi Chirilă 1964; Visy, Z., Die Daker am Gebiet von Ungarn, în MFME 1970 / 1, p. 73; Visy, Z., The problems of the dacian ethnic group in Hungary, în Din is-toria Europei romane. Omagiu profesorului D. Protase la împlinirea vârstei de 70 de ani, Oradea, 1995, p. 102 sq. cu bibliografia. În privinţa zonei în care au înaintat trupele conduse de Vinicius există mai multe localizări, valea Mureşului, şi zona Banatului sau teritoriile aflate în apropierea cotului Dunării. Potrivit triburilor amintite Cotini, Osi, Taurisci şi Anarti expediţia pare să fi avut baza de pornire de la Carnuntum. 9 Pop 2003, p. 36.10 Col. MTC, nr. inv. 9789.11 V. Kotigoroško, Ţinuturile Tisei superioare în veacurile III î.e.n. – IV e. n. (Perioadele La Tène şi romană), Bucureşti, 1995, p. 106.12 A. Rustoiu, Fibulele din Dacia preromană (sec. II î.e.n. –I e. n.), Bucureşti, 1997 (mai jos Rustoiu 1997) ; A. Rustoiu, Die östliche Grupe des Dakischen Schmucks (eine Untersuchung bezüglich der Interregionalen Bezie-hungen im vorrömischen Dakien im 1. Jh. v. Chr.-1 Jh. n. Chr. în Interregionale und Kulturelle Beziehungen in Karpatenraum (2. Jahrtausend v. Chr. – 1. Jahrtausend n. Chr.), Cluj-Napoca, 2002,p.101, fig. 66.13 S. Cociş, Fibulele din Dacia romană, The Brooches from Roman Dacia, Cluj-Napoca, 2004, p. 47.

Observaţii privind zona Crişurilor în preajma războaielor pentru cucerirea Daciei 45

carou şi la aceiaşi adâncime au mai apărut “o monedă din argint de tip Dyrrchachium sau Apollonia, precum şi un vârf de săgeată din fier cu trei muchii” după jurnalul autorului săpăturilor14. Stratul care corespunde acestei adâncimi în profilul desenat al casetei este un pământ negru compact (“lipicios”), adică nivelul atribuit epocii Laténe (vezi Fig. 2, 2). La 0,55 cm, în apropierea locului de descoperire a celor trei piese pământul este foarte pigmentat cu chirpic. În aceeaşi casetă, dar în ‸E-6, (la m. 5) şi la aceiaşi adâncime (0,50 m) a fost găsită o fibulă din argint de tip linguriţă. Este demn de menţionat că în această casetă ceramica dacică abundă între metrii 2-7 până la adâncimea de 75 cm. Ca explicaţie pentru acest fapt N. Chidioşan lua în calcul executarea unei terasări în epoca dacică clasică, surprinsă de altfel de arheologul orădean. Lucrarea de terasare ar putea avea ca termen post quem tocmai fibula cea mai târzie descoperită în acest strat, adică cea de tipul Almgren 67/68. Această presupunere se bazează mai ales pe interpretatea profilului acestei casete şi nu pe observaţiile din timpul săpăturii care nu sunt stratigrafice, astfel că ea are caracterul unei ipoteze de lucru care trebuie verificată la nivelul întregului sit. Interpretarea oferită de N. Chidioşan pentru contextul de provenienţă al fibulei ca fiind un strat de nivelare-terasare precede însă în mod inteligent sistemul de înregistrare a materialului arheologic pe contexte apărut în arheologia românească abia la sfârşitul anilor 80.

A doua fibulă descoperită la Tăşad este tot puternic profilată (Fig. 2, 3). Aceasta face parte dintr-un tip cu un nod, dintr-o variantă mai mică15. Din jurnalul de săpătură al lui N. Chidioşan, ca şi din registrul de inventar rezultă că piesa provine din locuinţa surprinsă în secţiunea notată S. 2 (dimensiuni 24 x 3 m), săpată în 1969. Locuinţa în care a fost descoperită cea de a doua fibulă a avut în inventar şi ceramică lucrată cu mâna şi la roată. Aceasta era un complex semiadâncit în trepte până la 60 cm de la nivelul actual de călcare. Se pare că locuinţa pornea dintr-un strat de cultură surprins între 5 şi 27 cm adâncime. Adâncimea maximă era atinsă între metrul 0-5. În extremitatea nord-vestică a complexului, la 0,45 m a fost descoperită o vatră de formă ovală lungă de 1 m şi lată de 80 cm. Fibula din bronz a fost găsită în apropierea vetrei la adâncimea de 56 cm. Tot în interiorul locuinţei, alături de ceramică în abundenţă, a fost găsită o râşniţă. Probabil că pentru cercetarea complexului a fost deschisă o casetă spre nord, C. B (7 x 7m), dar despre surprinderea sau nu a acestei construcţii aici nu avem nici o informaţie. În casetă stratul de cultură aparţinând Laténe-ului pare a se adânci până la 47 cm. Din păcate, cu excepţia unui profil, nu am găsit planul complexului. El este însă important pentru că fiind un context închis datat cu o piesă bine plasată cronologic poate indica forme şi unele caracteristici ale ceramicii din a doua jumătate a secolului I p. Chr. cel puţin la nivelul acestei aşezări. În temeiul acestor considerente şi a altora din campaniile viitoare s-a desprins concluzia că aşezarea dacică şi-a avut nucleul în zona de limită a terasei înspre valea Hutei, adică în nord-vestul promontoriului numit „Cetăţaua” unde exista un strat de cultură hallstattian în care complexele se puteau adânci. Informaţiile sunt precizate de către N. Chidioşan în jurnalul de săpătură din anul 1969. După autorul săpăturilor lucrările de terasare şi amenajare executate de daci sunt datate sigur cu „o fibulă de bronz cu discuri pe arc, piciorul ridicat şi terminat cu un bulb, placa de oprire relativ înaltă şi resort bilateral. Ea a fost descoperită într-un semibordei amplasat în zona nord-vestică, pe terasa artificială”16. Descrierea şi contexul de descoperire corespunde exact exemplarului descris mai sus, singura piesă de acest fel de la Tăşad. Datarea ei la „finele sec. I î.e.n. şi începutul sec. I e.n.” poate fi repusă în discuţie17. După A. Rustoiu, zona de geneză a

14 Piesele nu sunt publicate şi nu sunt, în opinia mea, atât de semnificative pentru a fi prezentate în această scurtă notă pentru că faptul pe care îl consider cel mai relevant pentru datare constă în informaţiile stratigrafice şi mai ales în existenţa ultimei piese bine databile din strat adică fibula din bronz prezentată.15 Col. MTC, nr. inv. 8239.16 N. Chidioşan, Contribuţii la problema originii podoabelor dacice de argint din spaţiul carpato-danubian, în Crisia 1977, p. 29.17 op. cit. vezi şi nota 3 cu trimitere la H. J. Eggers, Zur absoluten Chronologie der römischen Kaiserzeit im

3

Sorin Bulzan46

acestui tip de fibule ar fi în Moldova, cu ateliere la Brad şi Poiana18. Acest tip se poate data în sec. I p. Chr., mai ales în a doua jumătate a intervalului. Analogia cea mai apropiată geografic se află la Porolissum, „Măgură” unde o fibulă aemănătoarea fost încadrată în sec. I p. Chr.19. Astfel de fibule apar şi în mediul sarmatic din Câmpia Tisei şi sunt încadrate în aceeaşi perioadă20.

Concluzia care se poate desprinde în baza analizei de mai sus este că terasarea zonei de nord-vest a promontoriului a putut avea loc după jumătatea secolului I p. Chr. pentru că fibula descoperită în locuinţa 2 datează de la mijlocul şi a doua parte a acestui interval, iar, stratigrafic, complexul pare să aparţină ultimei faze dacice de locuire.

Odată indicată datarea aşezării de la Tăşad şi în a doua jumătate a secolului I p. Chr. ar fi important de intuit şi modalitatea în care a încetat locuirea. Pentru perioada războielor daco-romane indiciile arheologice au în general o relevanţă redusă. Din acest punct de vedere este sugestivă incertitudinea privind sfârşitul aşezărilor dacice şi în regiunea Tisei Superioare unde cu toate insistenţele de a întrebuinţa piese cu putere de datare strânsă nu s-a putut defini un orizont final al locuirii din epoca Latene21. În nord-vestul României semnificative sunt noile cercetări de la Moigrad şi de la Şimleu Silvaniei. La Moigrad ”Măgură” palisada superioară din sistemul defensiv al aşezării fortificate suprapune o locuinţă dacică datată în a doua jumătate a secolului I. p. Chr.22 La Şimleu Silvaniei „Cetate” situaţia cronologică a locuirii şi mai ales a fortificaţiei este mult mai complexă, aşa cum rezultă din concluziile săpăturilor din ultimii ani sintetizate recent de Horea Pop. Aici fortificaţiile acropolei de pe mamelonul superior al dealului Cetate, cât şi şanţul cu valul de baraj de pe şaua de legătură au fost construite tot după mijlocul secolului I p. Chr.23. Observaţii stratigrafice consistente au determinat chiar încercarea de departajare a unor complexe între primul şi al doilea război dacic24.

Revenind la aşezarea dacică de la Tăşad împrejurările în care a avut loc sfârşitul existenţei sale este greu de stabilit cu exactitate, dar există, totuşi, câteva puncte de reper care vor fi luate în discuţie cu o ocazie viitoare.

* Acest studiu este o parte din expunerea prezentată la colocviul „Regiunea Tisei Superioare în preajma războaielor daco-romane”organizată la Carei şi la Şimleu Silvaniei de către Muzeul Judeţean Satu-Mare şi Asociaţia „ „Apostolul Andrei” din Şimleul Silvaniei” în luna august 2006. Coordonatorii colocviului au fost dr. Horea Pop şi dr. Robert Gindele cărora le mulţumesc pentru invitaţie.

freien Germanien, în J.R.G.Z., Mainz, 2, 1955, p. 200, fig. 1/15. 18 Rustoiu 1997, p. 53-55; Rustoiu 2002, p.101, fig. 67-68.19 Macrea, Rusu 1976, fig. 13,320 Vaday 1989, p.77, Abb 12,8.21 vezi Kotigorosko 1995, p. 107 sq 22 vezi cel mai recent H. Pop, Fortificaţii dacice din vestul şi nord-vestul României, Cluj-Napoca, 2006, p. 29. 23 Pop 2006, p. 36 sqq. 24 Pop 2006, p. 38 sq.

4

Observaţii privind zona Crişurilor în preajma războaielor pentru cucerirea Daciei 47

SOME REMARKS REGARDING THE CRIŞANA REGION AROUNDTHE TRAJANIC CONQUEST WARS OF DACIA (I).

ABOUT THE CHRONOLOGY AND EVOLUTION OF TĂŞAD “CETĂŢAUA”OPPIDAN SETTLEMENT IN FIRS CENTURY A. D.

(Abstract)

A full English version will be published in a future volume edited by Horea Pop on the topic of Dacian civilization.

The actual researches stage and also the lack of published pieces that can be used in a chronology, may explain the difficulty in outline a general image about the evolution of Crişana area in the first century B.C. and the beginning of the second century A.D. The ending of habitation in the Dacian settlements and fortresses and also its circumstances still remain an open problem. The aim of this paper is to contribute to the understanding the last period of Dacian habitation in the Criş rivers bazin.

The only accessible lot of material for this study derives from the oppidan settlement from Tăşad, which begins sometime around the first half of first century B.C. and continues until the first century A.D. Only two bronze brooches that can be clear framed in the first century of the Christian era were discovered at Tăşad. Both pieces are unpublished. The most ancient is strong profiled and belongs to Almgren 67-68 type. In spite of the conservation state of the piece, chronological placement proposed for it is the half of the first century A.D. This fibula was found in the Dacian ballasting work of settlement and is as a post quem indicator because is the latest evidence discovered in this layer. The second fibula discovered at Tăşad is also strongly profiled. It belongs to a type of node brooches of a smaller size (2,3 cm). This piece is found in a dwelling, named no. 2 which must be build after the ballasting work and can be dated after the half of first century A.D. The conclusion that can be drawn base on the above analysis is that the ballasting on the northwest area of the promontory could have been taken place towards the half part of the first century A.D. because the brooch discovered in the dwelling no. 2 is chronologically placed in the half part of this interval.

5

Sorin Bulzan486

Observaţii privind zona Crişurilor în preajma războaielor pentru cucerirea Daciei 497