UNIVERSITATEA DE VEST, FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE, TIMIȘOARA

PĂRĂSIREA LOCULUI ACCIDENTULUI ORI MODIFICAREA SAU ŞTERGEREA URMELOR

ACESTUIA

MASTERAND: IRINA-ALEXANDRA NUȚU

COORDONATOR: PROF. UNIV. DR. PETRE DUNGAN

TIMIȘOARA 2012

1

1. Introducere

Circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice este o formă de activitate umană deosebit de complexă, atât prin amploarea pe care o capătă pe măsura progresului tehnic şi a dezvoltării civilizaţiei materiale, prin numărul mare de fapte periculoase ce ar putea fi săvârşite împotriva persoanelor sau bunurilor în condiţiile unei folosiri necorespunzătoare a autovehiculelor, cât şi prin problematica deosebită pe care o ridică ocrotirea valorilor sociale expuse pericolului menţionat.

Pe lângă acestea, producerea unor fapte periculoase în cadrul circulaţiei rutiere impune şi anumite exigenţe specifice în legătură cu aflarea adevărului asupra celor petrecute, obligă la o examinare multilaterală a factorilor care ar fi putut contribui la producerea accidentului, la confruntarea acţiunii lor cu regulile existente în materie şi cu unele criterii ştiinţifice care trebuie avute în vedere (de exemplu, legate de forţa de şoc, de capacitatea de frânare a autovehiculului, de gradul de vizibilitate a conducătorului etc), în astfel de situaţii. De asemenea trebuie remarcat faptul că persoanele angajate într-un accident de circulaţie se găsesc înaintea oricăror alte persoane la locul accidentului, fiind în măsură să dea primele ajutoare victimelor ori să ia alte măsuri pentru a preveni extinderea urmărilor dăunătoare rezultate din accident. În aceste condiţii, părăsirea locului accidentului ar putea să conducă şi la alte consecinţe, cum ar fi punerea în primejdie gravă a vieţii victimelor ori amplificarea consecinţelor accidentului (de pildă ca urmare a scurgerii de benzină de la autovehiculul avariat poate să se producă, pe lângă vătămarea gravă a unei persoane şi avarierea şoselei ori a locuinţelor de lângă drum, etc.).

În considerarea acestor realităţi legislaţia rutieră a majorităţii statelor moderne obligă pe conducătorii vehiculelor angajaţi într-un accident de circulaţi să nu părăsească locul accidentului, să nu schimbe poziţia vehiculului şi să asigure păstrarea urmelor la locul faptei.

De asemenea, se prevede obligaţia acordării primului ajutor victimelor accidentului şi transportării lor la o unitate sanitară în măsură de a da asistenţă medicală necesară.

2. Asemănări şi deosebiri faţă de reglementarea anterioară1

În OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, infracţiunea este reglementată de art.89, în mod asemănător.

În actualul text se prevede şi alternative părăsirii locului accidentului fără încuvinţarea procurorului, care nu figura în anterioara reglementare, unde se făcea referire numai la încuviinţarea poliţistului.

1 Petre Dungan, Tiberiu Medeanu, Viorel Paşca, Manual de drept penal, Parte specială, vol. II, Ed. U.J., Bucureşti, 2011, p.364

2

s-a renunţat la precizarea categoriilor de accidente sau situaţii în legătură cu care subzistă infracţiunea, deoarece în art. 88 dinOUG nr. 195/2002 se limitau situaţiile numai la cele în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătătii uneia sau mai multor persoane, ori dacă accidental s-a produs ca urmare a unei infracţiuni.

Limitarea referitoare la consecinţele accidentului se menţine însă în modalitatea de comitere prevăzută de alin. 2, care se referă la fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie.

La precizarea împrejurărilor în care nu se sancţioneaza părăsirea locului faptei a fost adăugată ţi cea referitoare la alternativa în care în urma accidentului s-au produs doar pagube material.

3. Analiza infracţiunii prevăzută de Noul Cod penal

3.1. Conţinutul legal Art. 338 - (1) Părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului

care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului.

(3) Nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului când: a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale; b) conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuşi

persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistenţă medicală necesară şi la care a declarat datele personale de identitate şi numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;

c) conducătorul autovehiculului cu regim de circulaţie prioritară anunţă de îndată poliţia, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie pe a cărei rază de competenţă s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;

d) victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie.

3

3.2. Obiectul juridic şi obiectul material2

3.2.1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale a căror formare, desfăşurare şi dezvoltare este asigurată prin apărarea valorii sociale privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.

Obiectul juridic specific al infracţiunii este format din relaţiile sociale s căror formare, desfăşurare şi dezvoltare este asigurată prin incriminarea faptelor care perturb stabilirea împrejurărilor în care au avut loc accidentele de circulaţie şi identificarea persoanelor vinovate.

3.2.2. Obiectul material nu există în cazul acestei infracţiuni.

3.3. Subiecţii infracţiunii3

Subiectul activ nemijlocit al infracţiunii poate fi orice persoană care răspunde penal.Instructorul auto sau examinatorul autorităţii competente, pot fi subiecţi ai infracţiunii

chiar dacă nu conduc vehiculul, dar se află în procesul de instruire sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere.

Coautoratul este exclus deoarece, prin natura sa, părăsirea locului accidentului nu poate fi realiyată decât de o singură persoană.

Instigarea sau complicitatea pot exista dacă alte persoane îl determină pe conducătorul auto să părăsească locul accidentului.

Subiectul pasiv al infracţiunii este statul, ca titular al valorilor sociale ocrotite.

3.4. Structura şi conţinutul juridic3.4.1. Situaţia premisă4

Pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar să se fi produs un accident, în accepţiunea prevăzută în primele 2 alineate.

,,Accidentul de circulaţie’’ este evenimentul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un asemenea loc; a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau mai multor persoane ori cel puţin un vehicul a fost avariat sau au rezultat pagube materiale; în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare5. Cele trei condiţii sunt prevăzute cumulativ, iar absenţa unuia determină scoaterea accidentului din categoria celor de circulaţie şi imposibilitatea reţinerii acestei infracţiuni.

Alineatul 2 limitează posibilitatea comiterii infracţiunii la accidentele din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, reducând mai mult sfera accidentului de circulaţie. Vătămare integrităţii corporale trebuie să necesite mai mult de 10 zile de îngrijiri medicale, pentru a se încadra în categoria infracţiunilor sancţionate sub forma culpei.

2 Petre Dungan, Tiberiu Medeanu, Viorel Paşca, op. cit., p. 3653 Petre Dungan, Tiberiu Medeanu, Viorel Paşca, op. cit., p. 3654 Petre Dungan, Tiberiu Medeanu, Viorel Paşca, op. cit., p. 3665 Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, art. 221

4

3.4.2. Conţinutul legalA. Latura obiectivă a) Elementul material. Infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 338 alin. (1) poate fi

săvârşită prin părăsirea locului accidentului în condiţiile prezentate în acest articol.În ceea ce priveşte alin. (2) elementul material se realizează prin fapta de a modifica

starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, în condiţiile prevăzute în acest articol.

În momentul producerii accidentului, instructorul auto sau examinatorul autorităţii competente trebuie să se afle în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obţinerea permisului de conducere.6

Obligaţia impusă conducătorului oricărui vehicul angajat într-un accident de circulaţie, cu excepţiile arătate de alin. (3), de a rămâne la locul accidentului se justifică prin imperativul stabilirii cauzelor ce au provocat accidentul, al identificării persoanelor vinovate de producerea lui şi, pe cale de consecinţă, al tragerii la răspundere a acestora. A zădărnici, prin părăsirea locului accidentului sau prin modificarea urmelor acestuia, descoperirea şi sancţionarea celor care, prin comportarea lor culpabilă, au provocat evenimente rutiere de o anumită gravitate – ceea ce, creând impresia că vor rămâne nepedepsite, va încuraja repetarea lor – înseamnă, în ultimă analiză, a lovi în însăşi sigurnţa circulaţiei pe drumurile publice.7

Prin ,,locul accidentului’’ se înţelege suparafaţa de teren pe care a fost săvârşită acţiunea sau inacţiunea ce a generat accidentul, pe care a fost produsă vătămarea –mortală sau cu consecinţe dăunătoare asupra integrităţii corporale ori sănătăţii – şi pe care sunt imprimate diferite urme relevante pentru stabilirea cauzelor accidentului. Nu interesează însă orice accident în accepţiunea largă dată. Pentru ca părăsirea locului accidentului să creeze o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite prin incriminarea acestei fapte şi, deci, să se justifice intervenţia răspunderii penale, e necesar ca accidentul de circulaţie să preyinte o anumită gravitate şi totodată o anumită semnificaţie. Îndepărtarea de la locul accidentului, precum şi modificarea stării locului sau stergerii urmelor accidentului cad sub incidenţa legii penale numai dacă din urma accidentului a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, şi totodată fără acordul echipei de cercetare la faţa locului.8

b) Urmarea imediată a infracţiunii nu este obligatorie, deoarece infracţiunea este de pericol, acţiunea săvârşită punând în primejdie siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.

c) Legătura de cauzalitate nu este obligatorie.B. Latura subiectivă9 a infracţiunii constă în intenţie sub ambele forme.

6 Petre Dungan, Tiberiu Medeanu, Viorel Paşca, op. cit., p. 3667 Alexandru Boroi, Drept penal, Parte specială, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011, p.5088 Al. Boroi, op. cit., p.5089 Petre Dungan, Tiberiu Medeanu, Viorel Paşca, op. cit., p. 367

5

Alineatul 3 prevede 4 situaţii în care părăsirea locului faptei nu constituie infracţiune, şi anume:

a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;b) conducătorul vehicului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuşi

persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în masură să acorde asistenţă medicală necesară şi la care a declarat datele personale de identitate şi numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;

c) conducătorul vehicului cu regim de circulaţie prioritară anunţă de îndată poliţia, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie pe a cărei rază de competenţă s-a produs accidentul în vederea întocmirii documentelor de constatare;

d) victima părăseţte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie.

Instanţele au dat soluţii contradictorii ţi în cazul acestei infracţiuni, considerând uneori că în cuprinsul laturii obiective se pot include acte de violenţă comise cu intenţie sau că vătămare integrităţii corporale este realizată în cazul existenţei leziunilor de gravitate redusă.

Astfel, s-a arătat că prin fapta de părăsire fără drept a locului accidentului sunt puse în pericol două valori sociale, şi anume siguranţa circulaţiei pe drumurile publice şi activitatea organelor judiciare. Aşadar, această obligaţie impusă conducătorilor de autovehicule de a rămâne la locul accidentului se justifică prin necesitatea stabilirii cauzelor care au provocat accidentul, al identificării persoanelor vinovate de producerea lui şi, pe cale de consecinţă, a tragerii la răspundere a acestora. În consecinţă, elementul material al infracţiunii analizate constă în acţiunea de părăsire ilicită a locului accidentului, acţiune ce are ca rezultat crearea unei stări de pericol pentru valorile sociale ocrotite. Pe de altă parte, infracţiunea respectivă se săvârşeşte cu intenţie, astfel că trebuie ca făptuitorul să îşi dea seama că prin părăsirea locului accidentului se creează o stare de pericol pentru siguranţa circulaţiei, şi totodată se împiedică sau se îngreunează activitatea organelor judiciare în legătură cu acel accident, iar nu în legătură cu o altă faptă ce constituie infracţiune. Astfel, pentru existenţa infracţiunii nu este necesară intenţia de sustragere de la urmărire, ci de zădărnicire a unor constatări utile. Instanţa de recurs a mai motivat că din examinarea probelor administrate în cauză, rezultă că în mod corect instanţa de apel a reţinut că inculpatul, urmărind să se răzbune pe partea vătămată şi nereuşind să o facă pe altă cale, s-a urcat la volanul tractorului, a urmărit-o şi în cele din urmă, după ce a efectuat un viraj, a călcat-o, cauzându-i leziuni în zona craniană. Instanţa de recurs a motivat, în final, că reacţia inculpatului de a pleca de la locul unde a încercat să ucidă partea vătămată, folosindu-se în acest scop de vehicul, nu poate avea înţelesul de părăsire a locului accidentului în sensul cerut de legiuitor, deoarece în cauză nu s-a periclitat siguranţa circulaţiei rutiere şi nici nu s-a urmărit împiedicarea identificării inculpatului, de vreme ce la locul faptei s-au aflat doi martori oculari, care au urmărit direct şi nemijlocit desfăşurarea conflictului. Prin urmare, nici sub aspectul laturii subiective a infracţiunii nu se poate reţine intenţia inculpatului de a împiedica organele judiciare de a constata modul de comitere a accidentului de circulaţie, pentru că în speţă nu a avut loc un

6

accident în sensul definit de legiuitor, lovirea părţii vătămate nefiind accidentală, în timpul rulării autovehiculului, ci intenţionată, ca o reacţie de răzbunare împotriva părţii vătămate.10

Soluţiile instanţelor au fost contradictorii şi în cazul producerii unor leziuni uşoare, care necesită pentru vindecare mai puţin de zece zile de îngrijiri medicale, necesare pentru existenţa infracţiunii de vătămare din culpă, precum şi în cazul unor avarii uşoare ale autovehiculelor. În ambele cazuri nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de părăsire a locului accidentului.

3.4.3. Forme, regim sancţionatora) Tentativa şi consumarea infracţiunii Infracţiunea nu se poate comite sub forma tentativei. Actele pregătitoare nu se pedepsesc.b) Regimul sancţionator

Infracţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2) se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani.

4. Analiza infracţiunii prevăzută în legea specială

4.1. Generalităţi

Circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice este o formă de activitate umană deosebit

de complexă, atât prin amploarea pe care o capătă pe măsura progresului tehnic şi a

dezvoltării civilizaţiei materiale, prin numărul mare de fapte periculoase ce ar putea fi

săvârşite împotriva persoanelor sau bunurilor în condiţiile unei folosiri necorespunzătoare a

autovehiculelor, cât şi prin problematica deosebită pe care o ridică ocrotirea valorilor sociale

expuse pericolului menţionat.

Pe lângă acestea, producerea unor fapte periculoase în cadrul circulaţiei rutiere impune şi

anumite exigenţe specifice în legătură cu aflarea adevărului asupra celor petrecute, obligă la

o examinare multilaterală a factorilor care ar fi putut contribui la producerea accidentului, la

confruntarea acţiunii lor cu regulile existente în materie şi cu unele criterii ştiinţifice care

trebuie avute în vedere (de exemplu, legate de forţa de şoc, de capacitatea de frânare a

autovehiculului, de gradul de vizibilitate a conducătorului etc), în astfel de situaţii. De

asemenea trebuie remarcat faptul că persoanele angajate într-un accident de circulaţie se

găsesc înaintea oricăror alte persoane la locul accidentului, fiind în măsură să dea primele

ajutoare victimelor ori să ia alte măsuri pentru a preveni extinderea urmărilor dăunătoare

rezultate din accident. În aceste condiţii, părăsirea locului accidentului ar putea să conducă şi 10 Petre Dungan, Tiberiu Medeanu, Viorel Paşca, op. cit., p. 367

7

la alte consecinţe, cum ar fi punerea în primejdie gravă a vieţii victimelor ori amplificarea

consecinţelor accidentului (de pildă ca urmare a scurgerii de benzină de la autovehiculul

avariat poate să se producă, pe lângă vătămarea gravă a unei persoane şi avarierea şoselei ori

a locuinţelor de lângă drum, etc.).

În considerarea acestor realităţi legislaţia rutieră a majorităţii statelor moderne obligă pe

conducătorii vehiculelor angajaţi într-un accident de circulaţi să nu părăsească locul

accidentului, să nu schimbe poziţia vehiculului şi să asigure păstrarea urmelor la locul faptei.

De asemenea, se prevede obligaţia acordării primului ajutor victimelor accidentului şi

transportării lor la o unitate sanitară în măsură de a da asistenţă medicală necesară.

Asemenea obligaţii sunt prevăzute şi de legislaţia noastră. Astfel prin art. 89 alin. 1 din

OUG 195/2002 este incriminată „Părăsirea locului accidentului de către conducătorul

vehiculului sau de către instructorul auto aflat în procesul de instruire sau de examinatorul

autorităţii competente aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru

obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a

rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor

persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracţiuni, fără încuviinţarea

poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei”.

În alin. 2 se prevede „Cu pedeapsa prevăzută la alin.(1) se sancţionează şi fapta oricărei

persoane de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie din

care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai

multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului”.

În art. 89 alin. 3, 4, 5 sunt prevăzute unele excepţii în ce priveşte obligaţiile anterior

amintite.

Potrivit alin.3 „nu constituie infracţiune fapta conducătorului de vehicul care, în lipsa

altor mijloace de transport, el însuşi transportă persoanele rănite la cea mai apropiată unitate

sanitară în măsură să acorde asistenţă medicală necesară şi la care a declarat datele personale

de identitate şi numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate

într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului.”

În alin.4 se prevede „nu constituie infracţiunea de părăsire a locului accidentului fapta

conducătorului autovehiculului cu regim de circulaţie prioritară, dacă acesta anunţă de îndată

8

poliţia şi după terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie pe a cărei rază de

competenţă s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare”.

În alin. 5 se prevede că „nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului, dacă

victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul la cea

mai apropiată unitate de poliţie.”

4.2. Obiectul juridic

Obiectul juridic special al infracţiunii este acel grup de relaţii sociale, constituite în

legătură cu ocrotirea securităţii circulaţiei pe drumurile publice, a căror formare, normală

desfăşurare şi dezvoltare este asigurată prin incriminarea faptelor de părăsire a locului

accidentului de către conducătorii vehiculelor angajaţi într-un accident de circulaţie.

Infracţiunea are şi un obiect juridic adiacent, deoarece prin incriminarea faptei de părăsire

a locului accidentului, s-a urmărit odată cu ocrotirea securităţii circulaţiei pe drumurile

publice şi apărarea altei valori sociale, anume activitatea organelor judiciare împotriva

faptelor care împiedică constatarea imediată şi completă a încălcărilor săvârşite în cadrul

circulaţiei rutiere, identificarea făptuitorilor şi stabilirea circumstanţelor concrete în care au

fost comise încălcările respective.

4.3. Subiecţii infracţiunii

Autor al infracţiunii prevăzute în art 89 alin 1 din OUG 195/2002 nu poate fi decât o

persoană care are calitatea de conducător de vehicul.

Potrivit OUG 195/2002, art. 6, pct 13, „ conducător” este „persoana care conduce pe

drum un grup de persoane, un vehicul sau animale de tracţiune, animale izolate sau în turmă,

de povară ori de călărie”. Deci pot fi subiecţi ai acestei infracţiuni toate persoanele care

conduc pe drumurile publice un vehicul oarecare – indiferent de tipul acestuia (cu tracţiune

animală, hipo sau acţionat prin forţa conducătorului).

Infracţiunea de părăsire a locului accidentului poate fi săvârşită de oricare dintre

conducătorii vehiculelor implicate într-un accident de circulaţie, deci nu numai de

conducătorul vehiculului care a provocat accidentul ci şi de conducătorul vehiculului

accidentat. Infracţiunea prevăzută în art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 poate fi săvârşită şi în

9

participaţie dar numai sub forma instigării şi complicităţii. Coautoratul nu este de conceput

deoarece, prin însăşi natura sa, acţiunea de părăsire a unui anumit loc nu se comite decât în

mod individual, de către oricare persoană care se îndepărtează de acel loc.

Subiect pasiv al infracţiunii este statul, ca titular al valorilor sociale ocrotite.

4.4. Structura şi conţinutul juridic al infracţiunii

4.4.1. Situaţia premisă

Infracţiunea prevăzută în art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 presupune, ca o situaţie

premisă, preexistenţa unei încălcări a regulilor de circulaţie şi producerea unui accident.

Accidentul trebuie să aibă o existenţă reală; dacă conducătorul auto, crezând că a produs

un accident, deşi în realitate acesta nu avusese loc, s-a îndepărtat de la locul faptei, spre a nu

fi identificat, nu se poate reţine că el a încălcat prevederile art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002.

Potrivit Regulamentului pentru aplicarea OUG 195/2002, accidentul de circulaţie este

evenimentul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un

asemenea loc;

b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori cel puţin un

vehicul a fost avariat sau au rezultat alte pagube materiale;

c) în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare.

4.4.2. Latura obiectivă

4.4.2.1. Elementul material al infracţiunii prevăzută în art. 81 alin. 1 din OUG 195/2002

Constă într-o acţiune, aceea de părăsire a locului accidentului. Această acţiune poate fi

săvârşită prin acte comisive (îndepărtarea conducătorului vehiculului de la locul accidentului)

ori prin acte omisive (neînapoierea la locul accidentului după ce a părăsit, în mod legal, acest

loc).

Elementul material al infracţiunii se întregeşte cu anumite cerinţe esenţiale. Unele au fost

analizate în unele infracţiuni anterioare, cum ar fi existenţa unui vehicul şi a drumului public.

O altă cerinţă esenţială este aceea ca părăsirea locului accidentului să fi fost săvârşită de un

conducător de vehicul angajat într-un accident de circulaţie care a produs anumite urmări.

O altă cerinţă esenţială constă în aceea că părăsirea locului accidentului să aibă caracter

ilicit. Fapta are caracter licit când s-a săvârşit:

10

- cu încuviinţarea poliţiei ori a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei;

- fără încuviinţarea acestor organe în următoarele situaţii anume prevăzute de lege: a) să

fie vorba de conducătorii autovehiculelor aparţinând autorităţilor prevăzute în art. 89 alin 4;

b) să fie vorba de conducătorii auto care, în lipsa altor mijloace de transport, duc persoanele

rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură a da asistenţa medicală necesară, dacă

se înapoiază imediat la locul accidentului;

Acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii are ca rezultat crearea unei stări

de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite. Acest rezultat se produce în momentul în care

conducătorul autovehiculului angajat în accident părăseşte ilegal locul faptei sau, în ipoteza

prevăzută de art. 89 alin.3 din OUG 195/2002, la expirarea celei mai scurte perioade, imediat

următoare transportării victimei la o unitate sanitară, în care el avea posibilitatea să se

înapoieze la locul accidentului.

4.4.2.2. Legătura de cauzalitate

Rezultatul, starea de pericol, intervine ca urmare directă a săvârşirii faptei şi nu trebuie

dovedit.

4.4.2.3. Urmarea imediată a infracţiunii nu este obligatorie, deoarece infracţiunea este de

pericol.

4.4.3. Aspecte subiective

Această infracţiune se săvârşeşte cu vinovăţie sub forma intenţiei; aceasta poate fi directă

sau indirectă.

4.5. Forme, modalităţi, regim sancţionator

4.5.1. Formele infracţiunii

În cazul infracţiunii prevăzută în art. 89 din OUG 195/2002 legea nu incriminează decât

forma consumată a acesteia. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care făptuitorul

a părăsit locul accidentului ori nu s-a înapoiat imediat în acel loc, atunci când, în lipsa altor

mijloace de transport a transportat el însuşi persoanele rănite la cea mai apropiată unitate

sanitară, şi a produs rezultatul specific.

4.5.2. Modalităţile infracţiunii

11

Fapta prevăzută în art. 89 din OUG 195/2002 este incriminată numai în configuraţia tipic.

Sub acest aspect, nu va exista decât o singură modalitate normativă, corespunzătoare

variantei simple a infracţiunii. Întrucât, însă, elementul material al infracţiunii se poate

realiza în două modalităţi, părăsirea locului accidentului şi neînapoierea imediată la locul

accidentului, se poate vorbi de două modalităţi normative, ambele tipice.

4.5.3. Sancţiuni

În art. 89 din OUG 195/2002 se prevede, pentru infracţiunea de părăsire a locului

accidentului pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani. Aceste limite speciale sunt suficient de

îndepărtate pentru a face posibilă sancţionarea corespunzătoare a tuturor faptelor concrete ce

cad sub incidenţa incriminării, oricare ar fi gravitatea acestora.

5. Jurisprudenţă relevantă

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani s-a dispus trimiterea în

judecată a inculpatului minor P.G.I. pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului

accidentului fără încuviinţarea organelor în drept, prevăzută în art.81 al. (1) din O.U.G. nr.

195/2002, constând în aceea că în ziua de 19 mai 2004, în timp ce se deplasa neregulamentar

cu bicicleta pe trotuarul bulevardului George Enescu din municipiul Botoşani, a lovit partea

vătămată D.M.M., cauzându-i leziuni vindecabile în 48-50 de zile de îngrijiri medicale, după

care a părăsit locul accidentului.

Prin sentinţa penală nr. 661 din 3 martie 200511 Judecătoria Botoşani a pronunţat

achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. (1) lit. d C. pr.

pen., apreciind că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute

în art. 81 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. Se motivează că, deşi inculpatul l-a lovit din

greşală pe minorul D.M.M., imediat ce i s-a adus la cunoştinţă fapta s-a reîntors la locul unde

s-a produs lovitura (după 2-3 minute) însă victima please. De asemenea, instanţa constată că

potrivit art. 81 din O.U.G. nr. 195/2002 constituie accident evenimentul care îndeplineşte

cumulative următoarele condiţii:

a) S-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea intr-un

asemenea loc;11 nepublicată

12

b) A avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau ami multor persoane ori cel puţin un

vehicul a fost avariat sau au rezultat alte pagube material;

c) În eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare.

Condiţia ca accidentul să se fi produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori să işi fi

avut originea într-un asemenea loc reprezintă o reluare a dispoziţiilor din O.U.G. nr.

195/2002, care indică domeniul de aplicare a ordonanţei: circulaţia pe drumurile publice a

vehiculelor, pietonilor şi a celorlalte categorii de participanţi la traffic, drepturile, obligaţiile

şi răspunderile ce revin persoanelor fizice şi juridice. Art. 6 al ordonanţei defineşte unii

termini, printer care şi aceia de ,,drum public’’ şi ,,trotuar’’. Astfel, este ,,drum public’’ orice

cale de comunicaţie terestră, destinată traficului rutier, dacă este deschisă circulaţiei publice,

iar ,,trotuarul’’ reprezintă spaţiul din partea lateral a drumului, separate în mod vizibil de

partea carosabilă prin diferenţă sau fără diferenţă de nivel, destinat circulaţiei pietonilor.

Distincţia între cele două noţiuni constă în destinaţie: drumul public este destinat traficului

rutier, trotuarul este destinat circulaţiei pietonilor. Trotuarul nu reprezintă o parte a drumului,

ci este definit ca un spaţiu din partea lateral a acestuia, separate vizibil de partea carosabilă.

Diferenţierea este evidenţiată şi prin definirea părţii carosabile ca fiind porţiunea din platform

drumului destinată circulaţiei vehiculelor.

Cum trotuarul nu este deschis circulţiei publice, cid oar circulaţiei pietonilor, şi nici nu

poate fi asimilat sau inclus în noţiunea de ,,drum deschis circulaţiei publice’’ ori ,,drum

public’’, ca urmare nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în

art.81 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, deoarece inculpatul deşi a produs un accident în care

a fost implicat un vehicul în mişcare (bicicleta) şi care a avut ca urmare rănirea unei

persoane, accidental s-a produs pe trotuar şi nu pe un drum deschis circulaţiei publice.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani,

criticând-o pentru nelegalitate. În dezvoltarea motivelor de apel se arată că prima instanţă a

dat o interpretare greşită prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, neavând în vedere unele

dispoziţii ale O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor (art.2 alin.(2) şi (3), art. 3 şi art.

19), care situează trotuarul în noţiunea de ,,drum public’’, cu toate consecinţele decurgând

din aceasta. Prin urmare, fapta săvârşită de inculpat intră sub incidenţa legii penale.

Prin decizia penală nr. 287 A din 9 iunie 2005 a Tribunalului Botoşani, s.pen., apelul

parchetului a fost respins ca nefondat. În considerentele deciziei se reţine că prima instanţă a

13

dat o interpretare corectă prevederilor legale aplicabile în speţă şi a dispus în mod legel

achitarea inculpatului. Prevederile O.G. nr. 43/1997, raportate la cele ale O.U.G. nr.

195/2002, sunt prevederi de drept comun în materie de drumuri şi nu vizează circulaţia pe

drumurile publice, ci regimul juridic al acestora.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani,

motivele invocate fiind aceleaşi din cererea de apel.

Recursul a fost admis prin decizia penală nr. 453 din 15 august 2005 a Curţii de Apel

Suceava, s. pen.12, cu casarea deciziei tribunalului şi a sentinţei judecătoriei: după rejudecare

inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 81 alin. (1) din

O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 99 C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare. Executarea

pedepsei a fost suspendată condiţionat potrivit art.81 C. pen. pe timp de 3 ani.

În motivarea deciziei se arată că în noţiunea de drum public intră nu doar partea

carosabilă, ci şi trotuarul, situaţie în care inculpatul care a produs accidentul rutier pe

trotuarul străzii avea obligaţia de a nu părăsi locul accidentului fără încuviinţarea organelor

în drept, aşa cum prevede art.81 alin (1) din O.U.G. nr. 195/2002. Interpretarea opusă a

dispoziţiilor legale ar face ca acel conducător auto care părăseşte cu autovehiculul partea

carosabilă şi accidentează pe trotuar o persoană, după care pleacă, să nu răspundă pentru

infracţiunea la regimul circulaţiei, ceea ce contravine legii.

Această concluzie rezultă şi din prevederile art. 221 din Regulamentul de aplicare a

O.U.G. nr. 195/2002 care pretinde ca accidentul să se producă pe un drum deschis circulaţiei

publice şi nu pe un drum public, situaţie în care şi un accident produs pe un drum forestier

deschis temporar ar intra sub incidenţa prevederilor art.81 din O.U.G. nr. 195/2002, cu atât

mai mult accidentul cauzat pe trotuarul unei străzi deschise circulaţiei publice. Ca atare

accidentul cauzat de inculpat şi produs pe trotuar a avut loc într-un drum deschis circulaţiei

publice pe lângă faptul că inculpatul avea obligaţia să circule cu bicicleta pe partea carosabilă

şi nicidecum pe trotuar care este destinat circulaţiei pietonilor.

Hotărârile prezentate readuc în discuţie noţiunea de ,,accident de circulaţie’’, respectiv

condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a vorbi de un asemenea accident în sensul

dispoziţiilor O.U.G. nr. 195/2002. Una dintre condiţii este ca evenimentul să se fi produs pe

un drum deschis circulaţiei publice ori să îşi fi avut originea într-un asemenea loc. Definirea

12 GH. Josan, Sinteză de practică judiciară în domeniul dreptului penal special, D. nr. 1, 2006, p.248-249

14

distinctă de către legiuitor a noţiunii de ,,trotuar’’ a determinat prima instanţă să considere ca

acesta nu face parte din drumul public şi, prin urmare, accidentul produs pe trotuar şi care a

avut vreuna din consecinţele arătate în textul art. 221 din Regulamentul pentru aplicarea

O.U.G. nr. 195/2002 nu constituie accident de circulaţie. Coroborarea acestor dispoziţii cu

cele ale O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor duce însă la concluzia că o asemenea

interpretare este greşită, după cum s-a arătat de procuror în motivarea apelului şi recursului şi

de către instanţa de recurs în motivarea soluţiei de casare. Astfel, potrivit art. 2 alin. (2) din

ordonanţă drumurile sunt căi de comunicaţie terestră special amenajate pentru circulaţia

vehiculelor şi pietonilor, iar potrivit alin. (3) al aceluiaş articol trotuarele fac parte integrantă

din drum. În ceea ce priveşte domeniul de aplicare al ordonanţei, acesta este precizat în art. 1,

reglementarea vizând deopotrivă administrarea drumurilor publice şi private, dobîndirea şi

folosirea terenurilor, conducerea, coordonarea şi controlul activităţilor în legătură cu

drumurile publice şi aplicandu-se integral tuturor drumurilor publice. Prin urmare, nu se

poate susţine că aceste prevederi nu vizează şi circulaţia pe drumurile publice şi că ar avea

caracter general în raport cu cele speciale ale O.U.G. nr. 195/200213.

În consecinţă, sub aspectul laturii obiective, în speţă sunt întrunite elementele constitutive

ale infracţiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea organelor în drept.

În ceea ce priveşte poziţia subiectivă a inculpatului, infracţiunea prevăzută în art. 81 alin.

(1) din O.U.G. nr. 195/2002 se săvârşeşte cu intenţie care poate fi directă sau indirectă.

Există intenţie când inculpatul, deşi are reprezentarea că prin părăsirea locului accidentului se

creează o stare de pericol pentru siguranţa circulaţiei, fiind îngreunată activitatea organelor

judiciare de stabilire a tuturor împrejurărilor în legătură cu acel accident, urmăreşte su

acceptă, producerea unor asemenea urmări14. Cu alte cuvinte, inculpatul părăseşte locul

accidentului urmărind sau acceptând ca fapta sa să zădărnicească stabilirea condiţiilor în care

s-a produs accidentul.15

În cazul de faţă inculpatul şi-a dat seama că a accidentat o persoană, astfel încât nu sunt

incidente dispoziţiile privind eroarea de fapt. Ne este greu însă să credem că, la părăsirea

locului accidentului, inculpatul, minor fiind, a intuit măcar că s-ar crea o stare de pericol

13 C. Turianu, Infracţiunile rutiere, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000, p. 3614 C. Turianu, op. cit., p. 202-20315 Curtea de Apel Braşov, d. pen. nr. 473 din 30 septembrie 1998, în Culegere de practică judiciară penală 1994-1998, Ed. All Beck, Bucureşti, 1999, p. 114

15

pentru circulaţia vehiculelor. Avem rezerve că minorul şi-a dat seama de aceste consecinţe

ale faptei sale şi, ca atare, a săvârşit fapta cu intenţie. O atare concluzie nu ar ţine seama de

particularităţile personalităţii minorului, în raport cu natura faptei săvârşite.16

6. Concluzii

Având în vedere că prin fapta de părăsire a locului accidentului sunt puse în pericol două

valori sociale, şi anume siguranţa circulaţiei pe drumurile publice şi activitatea organelor

judiciare considerăm benefică reglementarea acestei instituţii în rândul infracţiunilor

prevăzute în Noul Cod penal.

Nu interesează însă orice accident de circulaţie ci, pentru ca părăsirea locului accidentului

să creeze o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite prin incriminarea acestei fapte şi,

deci, să se justifice intervenţia răspunderii penale, e necesar ca accidentul de circulaţie să

prezinte o anumită gravitate şi totodată o anumită semnificaţie. Îndepărtarea de la locul

accidentului, precum şi modificarea stării locului sau ştergerii urmelor accidentului cad sub

incidenţa legii penale numai dacă din urma accidentului a rezultat uciderea sau vătămarea

integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, şi totodată fără acordul

echipei de cercetare la faţa locului.

Infracţiunile contra siguranţei circulaţiei reprezintă ansamblul faptelor penale prin a căror incriminare şi sancţionare se ocroteşte, în principal, acea valoare socială care este securitatea circulaţiei pe drumurile publice. Această categorie de infracţiuni s-a constituit ca un grup aparte în sistemul infracţiunilor ca urmare a amplificării şi diversificării încălcărilor produse în cadrul circulaţiei rutiere, a creşterii gradului de pericol al acestor încălcări, a necesităţii unei intervenţii mai eficiente a legiuitorului în acest domeniu spre a asigura ocrotirea în mod corespunzător a valorii sociale puse în pericol.

Respectarea cu restricţie a regulilor de circulaţie pe drumurile publice previne o circulaţie haotică, anarhică a vehiculelor, împiedicând crearea acelor condiţii susceptibile să amplifice pericolul intrisec pe care-l prezintă circulaţie unui vehicul pe drumurile publice.

În literatura de specialitate s-a subliniat, de drept cuvânt, că majoritatea infracţiunilor la regimul rutier, reprezintă o specie aparte de infracţiuni de pericol (formale) şi anume aceea a infracţiunilor obstacol.

16 Florin Cotoi în Revista de Drept Penal, nr. 4, anul XIII, Bucureşti, 2006, p. 121-123

16

Pericolul generat de săvârşirea lor constă în crearea condiţiilor favorabile săvârşirii unor infracţiuni sau cel puţin a unui accident de circulaţie, ori în aceea că împiedică identificarea făptuitorului şi cercetarea împrejurărilor concrete de săvârşire a unor infracţiuni în cadrul circulaţiei rutiere.

Pentru existenţa infracţiunilor la regimul rutier nu este necesară producerea unei leziuni, a unui rezultat sub forma unei modificări fizice a realităţii înconjurătoare; pericolul social ce le este caracteristic rezultă din simplul fapt al neobservării normelor legale care reglementează circulaţie pe drumurile publice.

Asemenea infracţiuni constituie adevărate “infracţiuni obstacol, sancţionarea lor fiind destinată să prevină producerea unor, consecinţe grave, cum ar fi, de pildă, coliziunea unor autovehicule şi avarierea sau distrugerea lor, rănirea mai mult sau mai puţin gravă a unor persoane, sau chiar pierderea de vieţi omeneşti, fapte care constituie infracţiuni prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

BIBLIOGRAFIE

17

1. Petre Dungan, Tiberiu Medeanu, Viorel Paşca, Manual de drept penal, Parte specială,

vol. II, Ed. U.J., Bucureşti, 2011

2. Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002

3. Alexandru Boroi, Drept penal, Parte specială, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011

4. GH. Josan, Sinteză de practică judiciară în domeniul dreptului penal special, D. nr. 1,

2006

5. C. Turianu, Infracţiunile rutiere, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000

6. Curtea de Apel Braşov, d. pen. nr. 473 din 30 septembrie 1998, în Culegere de

practică judiciară penală 1994-1998, Ed. All Beck, Bucureşti, 1999

7. Florin Cotoi în Revista de Drept Penal, nr. 4, anul XIII, Bucureşti, 2006

8. O.U.G. nr. 195/2002

CUPRINS

18

1. Introducere ………………………………………………………… 2

2. Asemănări şi deosebiri faţă de reglementarea anterioară ………... 2

3. Analiza infracţiunii prevăzută de Noul Cod penal ………………. 33.1. Conţinutul legal …………………………………………….. 33.2. Obiectul juridic şi obiectul material …………………………. 43.3. Subiecţii infracţiunii ………………………………………….. 43.4. Structura şi conţinutul juridic ………………………………... 4

4. Analiza infracţiunii prevăzută în legea specială ............................. 7

4.1. Generalităţi …………………………………………………… 7

4.2. Obiectul juridic ………………………………………………. 9

4.3.Subiecţii infracţiunii …………………………………………... 9

4.4. Structura şi conţinutul juridic al infracţiunii ………………. 10

4.5. Forme, modalităţi, regim sancţionator …………………….. 11

5. Jurisprudenţă relevantă …………………………………………... 12

6. Concluzii ....................................................................................... 16

7. Bibliografie ………………………………………………………….. 18

8. Cuprins ………………………………………………………………. 19

19

20