Pericoloso Sporgersi

È PERICOLOSO SPORGERSI de NAE CARANFIL LiterNet.ro, 2013

1

Redactor: Răzvan Penescu [email protected]

Corectură: Geta Rossier

Text: © 2013 Nae Caranfil. Toate drepturile rezervate.

Imagini din filmul omonim. O producţie: Compagnie des Images (Franţa), Filmex S.A. (România),

1993. Producător executiv: Titi (Constantin) Popescu. Regie: Nae Caranfil, asistent regie: Tudor

Giurgiu, imagine: Cristian Comeagă, montaj: Victoriţa Nae, sunet: Anuşavan Salamanian, muzică: Nae

Caranfil şi Anton Şuteu, scenografie: Gloria Papură, costume: Maria Peici. Distribuţia: Nathalie Bonifay

(Cristina Burlacu), Irina Movilă (Cristina Burlacu - voce), Marius Stănescu (Horaţiu), George Alexandru

(Dino), Magda Catone (Rexona), Valentin Teodosiu (Jean), Marius Florea Vizante (Vizante), Florin

Zamfirescu (Ofiţer), Marcela Moţoc (Anemarie), Florin Călinescu (Locotenent Grancea), Camelia

Zorlescu (Profesoara de fizică), Rada Istrate (Profesoara de română)

© 2013 Editura LiterNet pentru versiunea.pdf Acrobat Reader.

Este permisă descărcarea liberă, cu titlu personal, a volumului în acest format. Distribuirea gratuită a

cărţii prin intermediul altor siteuri, modificarea sau comercializarea acestei versiuni fără acordul

prealabil, în scris, al Editurii LiterNet sunt interzise şi se pedepsesc conform legii privind drepturile

de autor şi drepturile conexe, în vigoare.

ISBN: 978-973-122-086-4

Editura LiterNet

http://editura.liternet.ro [email protected]

mailto:[email protected]

http://editura.liternet.ro/

mailto:[email protected]


2

È PERICOLOSO SPORGERSI

Scenariu şi dialoguri de NAE CARANFIL


3

EXT. CÂMP DE INSTRUCȚIE – ZI

Siluete fantomatice, în ceață – soldați abandonați pe un câmp de instrucție. Să fie cam treizeci, un

pluton, lăsați să execute manevre de instrucție front, dându-şi fiecare comenzile cu voce tare: „La

dreapta!”… „Stânga-mprejur!”… „Pas de defilare, marş!”… „La loc comanda!”… În această viermuială

amorfă, ce amestecă strigăte dezarticulate cu mişcări lipsite de obiect, se aude brusc fluierul unei

locomotive. Prin spate, pe calea ferată, la numai câțiva paşi de grupul de soldați, trece un tren de

persoane. Vagoanele se târăsc alene, despicând ceața sub ochii, parcă, hipnotizați ai unui militar care

s-a oprit şi priveşte.

Unul după altul, soldații se întorc spre trenul care trece. Mişcările lor rupte, de păpuşi mecanice, se

moaie treptat şi, curând, cu excepția unuia singur, care continuă să se răsucească absurd, la dreapta

şi la stânga, comandându-şi cu voce spartă, toată lumea a încremenit pe loc, urmărind ferestrele

vagoanelor, scurgându-se prin fața ochilor lor. Plutonul de soldați încremeniți în câmp, privind lung

la trenul care se pierde în aburul lăptos. Muzică. Unul câte unul îşi reiau răsucirile, pasul de defilare,

jongleriile cu arma pe umăr şi comenzile tăioase, aruncate

lor înşile.

1. ELEVA

INT. CORIDOR LICEU – DIMINEAȚĂ

Prin cele câteva geamuri ce secționează coridorul pustiu,

lumina dimineții pătrunde cu violență. O uşă se deschide

vijelios: clasa a XII-a. Cristina apare pe coridor şi galopează


4

cu tocurile pe ciment, purtând un burete murdar. E o linişte înşelătoare, căci, cu cât te apropii de

oricare din uşile claselor, se fac slab auzite rumoarea dinăuntru, scârțâitul cretei pe tablă, câte o voce

stridentă şi complexată de profesor...

INT. TOALETĂ LICEU – DIMINEAȚĂ

Cristina pătrunde în spălătorul sordid şi udă buretele. Între timp, îşi ridică și fusta pentru a-şi trage

ciorapii. În momentul în care desăvârşeşte operația, privirea îi e atrasă de una din cabinele de toaletă,

din interiorul căreia se ridică până la tavan un nor de fum gros. Vag îngrijorată, Cristina se apropie

de cabină şi deschide brusc uşa. Înăuntru, masați unii în alții ca într-o cutie de sardele, vreo zece

băieți o privesc, paralizați de spaimă, cu țigările atârnând, fumegânde între buze...

CRISTINA

A, Pardon...

... şi închide uşa la loc.

INT. SALĂ DE CURS – DIMINEAȚĂ

Stă acum la tablă, în fața întregii clase, privind-o cu un aer de animal rănit pe Profesoara de fizică.

PROFESOARA

„Un motor cu excitație-derivație...”

Din Off, chicoteli în clasă. Cristina insistă.

CRISTINA

Un motor cu...?


5

PROFESOARA

(netulburată)

... „cu excitație-derivație...”

Chicoteli în clasă. Priviri cu subtext, schimbate între băieți şi fete. Agitație în ultimele bănci.

Profesoara se poticneşte o clipă, se întoarce spre clasă, aruncă o privire derutată pe deasupra

manualului, după care continuă.

PROFESOARA

„... are intensitatea curentului în rotor I = 48,4 A. Ştiind că înfăşurarea de excitație...”

Grup de elevi pufnind în râs şi încercând, vag, să mascheze faptul. Profesoara se opreşte din nou,

nedumerită. Reia, aspră, cu fața spre clasă.

PROFESOARA

„Ştiind că înfăşurarea de excitație are rezistența...”

La tablă, Cristina nu-şi poate reține nici ea un zâmbet complice către colegi. Cei din bănci se amuză,

o hăhăială generală. Undeva, în spate, s-a format un focar de interes pentru populația din jur.

PROFESOARA

„... r = 0,28 ohmi, se cer puterea nominală şi randamentul motorului...”

Profesoara priveşte atentă spre ultimele bănci. Continuă să citească enunțul problemei, dar se

apropie uşor de grup, pe interval.

PROFESOARA

„... rezistența reostatului de pornire, pentru ca momentul cuplului de sarcină să fie egal cu momentul

cuplului nominal...”

În dreptul grupului de „fundaşi”, se opreşte şi se ridică pe vârfuri pentru a putea privi peste capetele

lor mica bişniță cu anticoncepționale; câteva hârtii mototolite, de o sută şi de cincizeci, se schimbă


6

pe seturi de pastile ungureşti, fixate în plastic. Profitând de prezența ei, neremarcată, Profesoara

culege „marfa” din mijlocul grupului de traficanți, surprinşi în flagrant delict şi ridicând spre ea priviri

palide, pervers inocente. Gestul ei de aplecare fixează privirile abulice ale băieților pe pieptul ei de

dimensiuni wagneriene. Femeia face traseul înapoi la catedră, examinând cu atenție pastilele

confiscate.

PROFESOARA

Ale cui sunt mizeriile astea?...

Rumoare de nedumerire în clasă. Profesoara se întoarce cu fața la elevi, fluturând între degete

„prada”.

PROFESOARA

Vreau să ştiu cine şi-a permis să aducă aşa ceva la şcoală.

Un elev deşirat răspunde prompt, clipind şmechereşte către ceilalți.

DEŞIRATUL

Vasiliu le-a adus, doamnă...

Vasiliu, care se ridică în picioare pe punctul de-a protesta, este, fără îndoială, ținta batjocurii

generale sau, mai popular spus, „ciuca miştoului” - bondoc, stângaci, urât până la a-ți inspira milă şi,

desigur, intelectual.

VASILIU

Nu le-am adus eu, doamnă...

PROFESOARA

Stai jos, Vasiliu. (Vasiliu se aşează.)


7

PROFESOARA

Dacă în cinci secunde nu se scoală în picioare cine se ştie cu musca pe căciulă, îl chem pe director şi

facem o anchetă de n-o s-o puteți duce!...

Vasiliu se ridică din nou. E pe punctul de a izbucni în lacrimi.

VASILIU

Nu le-am adus eu, doamnă...

În spatele lui, se ridică Deșiratul de mai înainte.

DEŞIRATUL

E ale mele, doamnă.

Profesoara se postează în fața lui, continuând să fluture pastilele în mână.

PROFESOARA

Cum ți-ai permis să aduci anticoncepționale la şcoală?

DEŞIRATUL

Nu ştiam ce e, doamnă. Credeam că e vitamine pentru ochi. Le-a adus bunică-mea din Ungaria.

PROFESOARA

Nu mă minți în față, Mânzatu! Că te fac să le înghiți pe toate, sub ochii clasei!

Moment la care toată lumea, dar în special fetele, izbucnește în hohote de nestăpânit. Chiar şi Vasiliu

zâmbeşte, satisfăcut.

PROFESOARA

Care este politica demografică a partidului şi statului nostru?

DEŞIRATUL

Partidul şi statul nostru încurajează...


8

PROFESOARA

Ce încurajează, Mânzatu?!

DEŞIRATUL

(ruşinat)

... reproducerea!...

Explozie de râs în clasă.

PROFESOARA

Încurajează natalitatea, Mânzatu, natalitatea - nu reproducerea. Nu-ți cere nimeni să te reproduci!

Eşti arhi-suficient şi-ntr-un singur exemplar.

Deşiratul se hlizeşte tâmp, flatat la culme. Profesoara se întoarce la catedră, vizibil plictisită, depune

pastilele confiscate pe catalog, după care se întoarce spre Cristina, în expectativă.

PROFESOARA

Da...

Fata capitulează, depunând creta pe marginea tablei.

CRISTINA

Vă rog să mă scuzați, n-am avut timp să învăț, pentru că mă pregătesc pentru facultate...

PROFESOARA

Sigur că da. Cu pastile de-astea vă pregătiți.

CRISTINA

(ridică din umeri, copil neajutorat)

Nu...


9

PROFESOARA

Dacă nu m-aş gândi la părinții ăia, care-şi rup spatele pentru tine...

Închide catalogul, în valul de răsuflări uşurate, care însoțesc gestul.

PROFESOARA

Ne vedem săptămâna viitoare. Vitaminele pentru ochi rămân la mine.

Şi dispare pe uşa clasei, cu pastile cu tot. În clipa în care uşa se închide în urma ei, Deșiratul sare în

picioare.

DEŞIRATUL

Dar-ar domnu’, să fie expirate, să te trezeşti cu gemeni!

În dezordinea generală, cei mai mulți ies din bănci, îndreptându-se spre ieşire. Imediat, pe catedra

rămasă liberă, fața de masă este făcută sul şi pusă la mijloc, transversal, fileu peste care se joacă

ping-pong cu manualele. O elevă înaltă, slăbănoagă, depăşind lejer pe înşişi handbaliştii şcolii, îi

aruncă Deșiratului din mers:

ANEMARIE

Auzi, bă, şi să ştii că la două sute pachetul, tot bunică-ta ți le cumpără!

La fereastră, Cristina scoate capul deasupra curții de formă neregulată, cu terenuri de sport

improvizate, unde Profesoara de Fizică tocmai urcă în ataşul motocicletei unui ofițer. Acesta

demarează spectaculos.

ANEMARIE

Ce-ți face soldățelul?

Cristina întoarce capul - Anemarie s-a postat alături de ea, la fereastră.

CRISTINA

Bine.


10

ANEMARIE

Tot nu v-ați hotărât?

CRISTINA

Ce?

ANEMARIE

Să faceți „chestia aia”?

CRISTINA

Anemarie, mă laşi...?

ANEMARIE

Treaba ta. Să ştii, cu cât o amâni mai mult, cu atât vine mai greu. Când vă hotărâți, am o cameră

pentru voi.

De la trei metri distanță, Deșiratul, utilizând „profesionist” arătătorul de geografie, îi umblă Cristinei

pe sub fustă.

ANEMARIE

Lasă, bă, fata-n pace, că te pleznesc, boul dracului!

Cristina se întoarce la rândul ei către agresor.

CRISTINA

Ce e, Mânzatu, care-i problema?

DEŞIRATUL

(rânjind imbecil)

Nu-i nicio problemă.


11

ANEMARIE

(Cristinei, dar cu adresă)

Asta mă-mbolnăveşte, mă, lumea proastă! Nu suport!

CRISTINA

Eşti curios?

DEŞIRATUL

Am studiat fenomenul.

CRISTINA

Deci nu e nicio problemă.

DEŞIRATUL

Ce problemă să fie?

CRISTINA

Credeam că ai vreo problemă.

DEŞIRATUL

N-am nicio problemă. Tu ai vreo problemă?

CRISTINA

Nici eu, n-am nicio problemă.

DEŞIRATUL

Deci n-avem probleme.

CRISTINA

(subtext)

Perfect. Păi, să nici nu avem.

Se întoarce din nou spre Anemarie.


12

ANEMARIE

Ce tembel e Mânzatu ăsta - îi place de mine, are gânduri. Îl mai las un pic să fiarbă şi, p-ormă, mai

vedem, poate iese ceva.

Între timp, întreaga grupă s-a strâns la catedra devenită măsuță de ping-pong. Pe uşa rămasă

deschisă, o Profesoară mignonă intră în clasă, alunecă cu privirea, orientativ, peste întregul peisaj şi,

trăgând aer în piept, răcneşte cu un entuziasm confecționat anunțul ce marchează, de fapt, începutul

povestirii noastre.

MIGNONA

Bilete la teaaatruuu!...

Nimeni nu pare dispus a-i acorda atenție. Majoritatea celor din clasă vociferează în jurul catedrei, în

fierbințeala finalei de campionat.

MIGNONA

Cine vrea bilete la teeaatruuu?!

Vreo cinci inşi se întorc o clipă pentru a identifica vocea, neobişnuit de stridentă, a profesoarei

intruse, dar, cu o magnifică indolență, îi întorc din nou spatele, concentrându-se asupra jocului.

Mingea de ping-pong sare pe suprafața netedă a catedrei. Şi, deodată, mâna Profesoarei mignone

trânteşte teancul de bilete pe masă, oprind jocul. Jucătorii şi galeria au rămas siderați, neînțelegând

ce se pretinde de la ei.

MIGNONA

Haideți că, oricum, e prezența obligatorie... Cine-i casierul clasei?

Vasiliu ridică mâna, dar nu-l vede nimeni. Grupul pare dintr-o dată ceva mai liniştit - în orice caz,

mai prost dispus. Cristina, rămasă lângă fereastră, se strecoară şi ea în grup.


13

CRISTINA

Nu ştiți ce teatru e?

MIGNONA

Ce, te pomeneşti că ai şi pretenții! Un teatru serios, nu mai țin minte, Piteştiul sau Ploieştiul; oricum,

stă o săptămână în oraş, e ruşine să nu mergeți.

DEŞIRATUL

Eu am scutire la sport, merge şi la teatru?

MIGNONA

Poate vrei să te scutim definitiv din liceul ăsta, Mânzatu! Hai! pe rând şi mâine apăreți cu câte zece

lei. Rapid!

Şi mâinile profesoarei încep să rupă de pe cotor, cu îndemânare, bilet după bilet.

EXT. ORAŞ DE PROVINCIE - AMIAZĂ

Cristina şi Anemarie păşesc, în drum spre casă, de-a lungul unui perete alb, gol, interminabil, pe

care cineva lipeşte, unul lângă altul, afişele teatrului în turneu. Fetele sporovăiesc vesele, dar

conversația este indescifrabilă din cauza muzicii. Şirul de afişe pare nesfârşit, accidentat numai din

când în când de câte o poartă sau o fereastră. Cristina se opreşte preț de câteva momente să

examineze distribuția, Anemarie o depăşeşte, apoi se întoarce şi o recuperează. Un bețiv a adormit

pe trotuar, sprijinit de zid, cu sticla în mână. Un copil joacă tenis la perete, peste afişe. Ceva mai

departe, un țigan le consideră un loc ideal pentru a urina. Cele două fete dau colțul şi se depărtează

pe una din străzile pitoreşti ale orăşelului...


14

INT. CASA CRISTINEI - DUPĂ-AMIAZĂ

Mama trece prin holul ce desparte sufrageria de camera Bunicului. În ultimul plan, Cristina, tolănită

pe fotoliu, vorbeşte la telefon, vizibil agasată. În plan apropiat, Bunicul torturează un aparat de radio

portabil care hârâie şi gâfâie din toate încheieturile. Cineva sună la uşă.

CRISTINA

Da... da... Sigur, tată! Se ard cartofii. Da, ai dreptate, trebuie să mă gândesc la viitorul meu. Când?

Cât de curând...

BUNICUL

(pentru sine)

Nu mai prind „Europa”! Cine a umblat la frecvențe?

CRISTINA

(la telefon)

Nu pot să mă gândesc la viitor, când se ard cartofii pe aragaz, ia uite, s-au ars! De ce trebuie să

avem discuția asta la telefon?... Şi cât timp stai acolo?...

BUNICUL

(Cristinei)

Spune-i că cineva mi-a aiurit radioul!

VOCILE VECINILOR

Doamna Burlacu, ați lăsat dumneavoastră apa deschisă la baie? Ne-a inundat pe trei etaje!

MAMA

Nu e de la noi. Intrați să vedeți.


15

Bunicul închide brusc aparatul de radio. O cohortă de cinci persoane se perindă prin fața lui şi a

Cristinei - trei bărbați şi două femei. Se schimbă saluturi monosilabice, după care întregul grup

dispare în baie.

BUNICUL

(din colțul gurii)

... ’ți-ai dreacu’ să fiți de spioni...

MAMA

(din mers)

Sun-o pe doamna Danciu, să vă înțelegeți pentru meditații. A zis că marți nu se poate.

CRISTINA

(pentru sine)

Perfect.

BUNICUL

Dom’le, maşina asta e terminată! Nu mai prind „Europa”!

CRISTINA

(la telefon)

O săptămână. Lasă, că nu se decide viitorul meu săptămâna asta.

VOCEA MAMEI

Uitați, şi nouă ne-a muiat tavanul. E de sus, de la doamna Voinea.

Grupul de vecini defilează din nou, în sens invers, spre ieşire. Imediat după dispariția lor, Bunicul dă

drumul încet la radio, lipindu-şi urechea de difuzor.


16

CRISTINA

(la telefon)

Te pup. Da, mă pun pe treabă, sigur. Pa!

Mama intră în sufragerie şi încearcă să deschidă uşa de la balcon. Cristina se ridică, părăseşte

sufrageria, traversează holul, trece pe lângă Bunic...

INT. TOALETA DE SERVICI - DUPĂ-AMIAZĂ

... şi se refugiază în WC-ul de servici. Închide uşa cu atenție, răsuceşte cheia în broască şi se aşează

pe capacul tronului ca pe un scaun. Se aud bătăi în țevi, prin tot blocul. În fața ei, agățată pe partea

interioară a uşii, o oglindă. Cristina se studiază, îşi caută îndelung poziția mâinilor, încearcă o anume

înclinație a capului, un anume semiprofil.

CRISTINA

Da. Voi recita din repertoriul de concurs. Poezia „ACTORII”, de Marin Sorescu.

Şi demarează incandescent, ca la o poezie patriotică.

CRISTINA

„Cei mai dezinvolți, actorii!

Cu mânecile suflecate,

Cum ştiu ei să ne trăiască!

N-am văzut niciodată un sărut mai perfect,

Ca al actorilor în actul trei,

Când încep sentimentele

Să se clarifice...”


17

INT. EXT. - BAR DE ZI - DUPĂ-AMIAZĂ

De fapt, e o simplă cofetărie mai cochetă, aşezată în centrul oraşului. Prin fereastră, vedem piațetă –

unde, cu un scrâşnet prelung, a oprit autobuzul teatrului în turneu: unul câte unul coboară Actorii...

La una din mesele dispuse lângă fereastră, o recunoaştem pe Cristina, pe Anemarie şi doi băieți care

nu arată a liceeni, ci mai curând a copii de şcoală generală - deşi amândoi se străduiesc din răsputeri

să contrazică această impresie prin aerele de blazare pe care şi le dau.

Fetele nu mai poartă sarafane, ci sunt dichisite după ultima modă, conform obişnuitului complex al

provincialului, că n-are voie să rămână în urmă. Privesc cu toții, atenți, mişcările de trupe din

exterior.

Majoritatea noilor veniți sunt bărbați şi femei trecuți de patruzeci de ani, unii chiar bătrâni. Coboară

şi două fete mai tinere, „ingenuele” trupei, Jean, un june prim comic, extrem de agitat şi, în sfârşit,

Dino, treizeci şi cinci de ani, alură sportivă, aer degajat de actor destinat, poate, unor trupe mai mari.

ELEV 1

Uite-o şi p-asta.. Aoleu, de unde-or mai fi pescuit-o?

ANEMARIE

Vai, mă, da’ ce-or fi aşa adormiți?

ELEV 2

Ăştia ne trimit toți pensionarii... Îți zic io, ăsta-i Muzeul Antipa în turneu! Auzi, Cristi? (Cristina nu-i

atentă.) Băi! Cristi! Nu te mai uita, că-s numai mazete! Vrei să-ți fac cinste c-un coniac?

CRISTINA

N-ai tu bani de coniac!


18

ELEV 2

Ba da, c-am vândut biletele de teatru la nişte papagali - trei’j de lei fiecare.

Anemarie remarcă, prima, apariția spectaculoasă a lui Dino printre cei care debarcă în piațetă.

ANEMARIE

Uite, ăsta, care-a coborât acum, e cel mai drăguț...

CRISTINA

Staroste? Ce, tu nu-l ştii?

ANEMARIE

De unde să-l ştiu, doar n-am făcut „premilitara” împreună.

CRISTINA

A fost la televizor, în serialul ăla cu „Un August pentru popor”.

ELEV 2

Da, el îi juca pe toți nemții!

Au rămas toți cu privirea pironită pe tânărul care se apropie de fereastra barului, ținându-l familiar

de umeri pe Jean.

ELEV 1

Cam cât or scoate ăştia pe lună?...

Doi militari de la bar le fixează pe

fete în timp ce îşi sorb citronadele cu

paiul. În spatele lor, Barmanița trage

cu coada ochiului la militari, vizibil

suspicioasă... Şi, în tot acest timp,

Dino, urmat de Jean, ajunge în fața


19

uşii. O dă de perete brusc, dintr-o singură lovitură de picior şi ia poziția „de tragere”, a polițistului

american, cu un pistol de recuzită în mâna dreaptă.

DINO

Ce se bea aici?...

Asistența a înlemnit. Elevii privesc scena cu un amestec de teamă şi fascinație. Cristina, pulverizată

de uimire. Barmanița, rămasă „tablou”.

DINO

Am întrebat ce se bea aici!...

BARMANIȚA

Coniac „Unirea” şi „Zmeurel”...

Dino, mai periculos ca Humphrey Bogart. În spatele lui, Jean, jucând „gorila”.

DINO

Şi ce?

BARMANIȚA

... şi „Zmeurel”...

Dino face o grimasă de scârbă, încovoindu-se ca lovit în plex.

DINO

„Zmeurel”?! (se întoarce spre Jean) M-au omorât. Ai grijă de ai mei.

JEAN

(spre bar)

Nu v-ar fi ruşine!...

Şi, în timp ce „bufonii” părăsesc localul, clientela a rămas mută, incapabilă de cea mai vagă reacție.

Numai după câteva clipe Barmanița găseşte puterea unei riposte.


20

BĂRMĂNIȚA

Nu v-ar fi ruşine vouă, de panarame ce sunteți!...

Cristina, privind încă în urma „artiştilor”...

EXT. TRIAJ CALE FERATĂ - ZI

Vasiliu priveşte siderat spre colegii strânşi în jurul său.

VASILIU

Hai pe bune...?

Deşiratul cu încă patru „amici” l-au înghesuit cu un aer conspirativ în spatele unui canton şi îl

„prelucrează” cu spor.

DEŞIRATUL

Ce interes aş avea să te mint? Te place foarte tare!... Mi-a spus azi dimineață, se înroşise ca sfecla.

Săraca fată!

VASILIU

Cristina?

DEŞIRATUL

Nu, Mirabela Dauer! Dar e evident pentru toată lumea, de luni de zile stă cu ochii pe tine – bă, da’

prost ce eşti! Aşteaptă să spargi tu gheața, e timidă, normal.

Neîncrezător, Vasiliu aruncă o privire spre Cristina, care lucrează concentrată la triat cartofi. Peste

şinele de cale ferată, militari în termen cară lăzile cu legume la locul unde elevii fac sortarea. Băieții,

în salopete bleumarin, fetele, în halate de practică, bleu, roiesc cu toții în jurul unei imense piramide

de cartofi şi îi triază, din punct de vedere calitativ, în grămezi mai mici. E după-amiază, târziu - cerul

a început să se înroşească la orizont. Din nou, grupul din spatele cantonului.


21

VASILIU

Păi, cum să...

AMICUL 1

Fii atent aici, că la femei văd că nu eşti meseriaş. Îi iei mâna...

... mâna Amicului, apucând delicat mâna lui Vasiliu...

AMICUL 1

... şi-i freci un pic, aşa, degetul mijlociu de podul palmei. Ăsta-i semnu’ că tu o-ntrebi dacă vrea să

fie prietenă cu tine. Şi ea răspunde cu degetul mare, uite-aşa...

... mâna Amicului exemplifică.

DEŞIRATUL

... şi pe urmă, fii atent, o-ntrebi dacă vrea să vină deseară la tine să-i arăți colecția de discuri.

VASILIU

N-am discuri...

AMICUL 1

Nu contează, înțelege fata.

VASILIU

Terminați, bă, că eu am auzit că umblă cu un militar în termen...

Grupul, dând semne de nerăbdare.

AMICUL 2

Tocmai! - vezi în ce hal ai adus-o? Bă, da’ prost eşti!

DEŞIRATUL

Hai, du-te acuma, cât e singură...


22

AMICUL 3

Fii bărbat, auzi?

AMICUL 1

Nu uita, degetul mijlociu în podul palmei...

Deşiratul îi trece lui Vasiliu o mână cu salivă peste frizura, un altul îl deschide la gât, un al treilea îi

arde un şut în fund şi cu toții îl împing, abia stăpânindu-şi râsul, spre grămada de cartofi. Vasiliu îşi

face curaj şi străbate cei zece metri care-l separă de Cristina, după care ia loc pe o lădiță, alături de

fată. În tăcere, puștiul începe să o ajute la sortat cartofi. Nici de o parte, nici de cealaltă nu se

remarcă prea mult entuziasm. Profesorul de practică trece agale prin spatele lor, uitându-se la ceas;

îşi trage basca pe ceafă, priveşte peste umerii celor doi imensa grămadă de cartofi rămasă de sortat

şi strigă tonic:

PROFESORUL

Hai, copii! Hai că nu mai e mult!

Vasiliu o studiază cu coada ochiului pe Cristina. Respiră adânc, îşi ia inima în dinți.

VASILIU

Vrei să-ți ghicesc în palmă?

CRISTINA

(surprinsă)

Ştii să ghiceşti?

VASILIU

Normal.

Cristina ridică o mână - neagră de praf şi murdărie.


23

CRISTINA

Mai târziu, după ce mă spăl pe mâini!

VASILIU

Nu-i nevoie, aşa, liniile sunt chiar mai bine

conturate.

Îi ia mâna şi începe să o examineze, cu aer

expert.

VASILIU

Văd apărând o persoană care-ți va schimba

viața...

Mâna Cristinei în mâna lui Vasiliu. Degetul lui

mijlociu se plimbă în sus şi în jos, pe podul

palmei ei.

CRISTINA

Serios?

VASILIU

S-ar putea să ai foarte curând o întâlnire importantă... Vii deseară la mine să-ți arăt colecția mea de

discuri?

Cristina cască o clipă ochii, surprinsă, apoi brusc o pufneşte râsul. Şi râde în cascade. Ce-o fi atât de

comic? - citim în ochii neliniştiți ai lui Vasiliu, care întoarce capul, peste umăr, spre canton, unde

grupul Deşiratului îi face semne disperate, sugerându-i mişcarea următoare: mâini pe posterior,

limbi în ureche, pipăieli groteşti. Cu privirile fixate pe Vasiliu, cei cinci, într-o frenezie demnă de

pânzele lui Bosch, îi „arătă” ce să facă...


24

Vasiliu revine cu privirea la fată. E mai încurcat ca oricând.

CRISTINA

Îmi pare rău, deseară am meditație...

Doi soldați mai descarcă o ladă cu cartofi în fața lor. Trag cu ochiul, insistent, la Cristina, ceea ce

nu-i scăpă lui Vasiliu.

VASILIU

(privind lung în urma lor)

La anu’, plec şi eu în armată... Doi ani! Cine ştie unde... Poate începe şi un război, cu situația asta,

internațională!... Ce puțin timp ne-a mai rămas...

De departe, din gară, se aude semnalul sonor, urmat de vocea crainicei: „Trenul accelerat şase sute

cincizeci şi unu, din direcția Bucureşti Nord...” Cei doi, văzuți din spate. Cristina sare brusc în

picioare.

CRISTINA

Vine şase sute cincizeci şi unu! E deja trecut de şapte!

Fata cercetează rapid cu privirea poziția profesorului de practică. Acesta, la o oarecare distanță,

aprinde o țigară de la un impiegat. Se cam chinuie - bate vântul.

CRISTINA

O şterg; am întârziat la meditație. Nu mă spune c-am plecat.

Şi porneşte spre gară, sărind agil peste şine. Vasiliu a rămas lângă mormanul de cartofi, complet

distrus.

VASILIU

Da, dacă ai meditație...

Apoi, brusc, sare în picioare şi strigă în urma ei, indicând cu ochii pe soldații ce cară lăzile.


25

VASILIU

Ia spune... Cu care din băieții ăştia te pregăteşti?!

Cristina se opreşte o clipă, albă ca varul, gata să izbucnească. Apoi, îi întoarce superior spatele şi îşi

reia alergarea. Sare liniile cu dexteritate de căprioară, se strecoară rapid în spatele vagoanelor de

marfă, reapare după câteva secunde - halatul de practică a dispărut în sacoşa pe care o poartă sub

braț - mai face câțiva paşi, se opreşte la o cişmea, se spală pe mâini. Îşi reia apoi drumul, se

înghesuie să treacă pe sub două tampoane, şi ajunge în fața unei ruine ciudate - un vagon de

pasageri, abandonat. Îşi trage o clipă sufletul şi urcă înăuntru.

INT. VAGON ABANDONAT - ÎNSERARE

Un vagon compact, fără compartimente, cu tone de praf depuse peste vinilinul sfâşiat al canapelelor.

Pustiu. Fata se aşază pe una din banchete şi priveşte absentă pe geamul cețos, unde cineva a desenat

cu degetul pe stratul de murdărie simboluri şi formule matematice. Zâmbeşte unei amintiri. Brusc, un

zgomot violent o face să tresară... Horațiu s-a împiedicat la urcarea precipitată în vagon...

HORAȚIU

Salut...

Se ridică din nou în picioare; în mână, ține gâtul unei sticle de vin, spartă în cădere. Băutura s-a scurs

pe uniformă şi soldatul contemplă dezastrul cu o privire care cere scuze. Are o stângăcie irezistibilă

şi, pe fața lui, ochelarii imenşi, cu o lentilă crăpată, îi dau un aer de rozătoare.

HORAȚIU

Am fugit din cazarmă! Am sărit gardul! Îți dai seama? Sunt dezertor!...

Cristina se apropie de el, privindu-l cu o undă de admirație.


26

CRISTINA

Ce, ai înnebunit?

HORAȚIU

Dacă-ți spun... Era să mă ciocnesc şi de o patrulă...

CRISTINA

Nu te cred!

HORAȚIU

La opt şi jumătate trebuie să fiu înapoi, la apelul de seară.

Şi, brusc, de parcă şi-ar fi dat seama că are o treabă de făcut, se năpusteşte asupra ei, lacom, cu un

sărut cazon. Fata îl respinge, uşor şocată de bruschețea gestului.

HORAȚIU

La opt jumătate trebuie să fiu înapoi!

CRISTINA

Şi chiar ai sărit tu gardu’...?

De data asta, ea este cea care îşi apropie buzele de ale lui.

HORAȚIU

(între dorință şi nevoia de a comenta evenimentul)

Îți dai seama?... La spartul târgului, peste o săptămână, ne liberează... Şi am şi o surpriză pentru tine,

ți-o spun mai târziu.

CRISTINA

(la fel de seducător)

Puți a băutură...

Se sărută lung, dar fata se retrage brusc, în plină îmbrățişare.


27

CRISTINA

Hai!... la treabă! Joi am meditație. Dacă nu mă duc cu astea făcute, mă toarnă baba la taică-miu.

HORAȚIU

(încercând să tragă de timp, o înlănțuie din nou pe fată)

Imediat...

Cristina se desprinde, îşi scoate din sacoşă o culegere şi un caiet; le aşază pe măsuța banchetei.

CRISTINA

La opt şi jumătate trebuie să fii înapoi, nu?

Horațiu îşi mai controlează o dată ceasul, apoi se aruncă asupra culegerii cu frenezia unui alergător

contra cronometru. Notează rapid în caiet şi, din când în când, mâzgăleşte câte o formulă cu degetul

pe geam.

HORAȚIU

Ştii că peste o săptămână ne liberăm?

CRISTINA

Mi-ai mai spus. Vezi-ți de treaba ta, acolo.

Horațiu se conformează. Între el şi ea stau interpuse cele două măsuțe CFR. Cristina o pliază pe

prima cu gesturi lente şi se apleacă spre el, peste caiet, făcându-se că urmăreşte lucrul. Gestul e însă

de o senzualitate care ne face să-i bănuim alte intenții. Horațiu se chinuie să nu ridice ochii din caiet,

dar, sub respirația fierbinte a fetei şi simțindu-i prezența atât de aproape, îi e din ce în ce mai greu

să se concentreze. Într-un târziu, ridică nişte ochi de căprioară.

HORAȚIU

Îți dai seama că, peste opt zile, termin armata?...

Privirea Cristinei îl întoarce din nou la caiet. Şi, totuşi, nu se poate abține să nu mormăie, mustăcind.


28

HORAȚIU

Ei, şi-aveam şi o surpriză pentru tine...

CRISTINA

(curioasă)

Ce?

HORAȚIU

Îți spun mai târziu.

CRISTINA

Ce? Ce? spune-mi acum!

HORAȚIU

Integrala de la trei la plus infinit din patru x la a cincea...

Pe neaşteptate, Cristina îi pliază măsuța. Dispărându-i brusc principalul punct de sprijin, Horațiu

cade în intervalul dintre banchete. Într-o clipă, fata e peste el, făcându-se amândoi nevăzuți în

spațiul ascuns de spătarele canapelelor.

CRISTINA

Spui sau te bat de-ți sună apa-n cap...

Amenințarea e gratuită, căci capetele lor apar o clipă mai târziu, sărutându-se, pe culoarul de trecere

al vagonului. Horațiu se bâlbâie, încercând să-i desfacă fetei nasturii de la bluză. Întâmpină o

rezistență neaşteptată, atât din partea nasturilor cât şi din partea Cristinei.

CRISTINA

No! Prea multe vrei tu!


29

HORAȚIU

Un pic! Un pic!

CRISTINA

De ce? Ce vrei?

HORAȚIU

Vreau să... vreau ca prietenia noastră să se dezvolte într-un sentiment mai puternic...

CRISTINA

Aaaa, păi, dacă începem cu şmecherii...

Se smulge din brațele lui, se ridică în picioare şi începe să îşi rearanjeze hainele boțite. Horațiu

rămâne întins pe spate, cu privirea tristă, pierdută undeva în tavan.

HORAȚIU

Să trăieşti luni de zile într-o cazarmă... Să n-auzi decât urlete şi zbierete de dimineață până seara...

CRISTINA

Asta nu înseamnă cum ieşi să te repezi la oameni, să le sfâşii hainele.

HORAȚIU

... când se dă stingerea şi mitocanii din dormitor încep să vorbească porcării... Te gândeşti la cineva

care, între timp, puțin îi pasă...

Cristina îl maimuțăreşte, mimând grotesc cântatul la vioară: „Nia-nia-nia!”. Soldatul se ridică în capul

oaselor, revoltat.

HORAȚIU

Eu cred că, după ce eşti prieten cu cineva trei săptămâni, ai dreptul să îl deschei la nasturi.

CRISTINA

Unde scrie?


30

HORAȚIU

Dar, mă rog, dacă nu există încredere...

CRISTINA

Nu e vorba de încredere. Ți-am spus că pentru mine e foarte important, n-am să o fac decât când o

să fiu măritată sau, mă rog, logodită.

Horațiu sare în picioare; simte că are un as în mânecă.

HORAȚIU

Se aranjează. (Cristina îl priveşte interogativ) Fii atentă. Peste o săptămână e noaptea de adio în

companie. O să fie un chef monstru - pe şest. Ne logodesc băieții. (Cristina îl priveşte lung - aceeaşi

privire întrebătoare.)

CRISTINA

Asta era surpriza?

HORAȚIU

Ce zici?

CRISTINA

A cui a fost ideea?

HORAȚIU

A lor. Vor să te cunoască.

Cei doi, față în față. Atmosfera devine încordată.

CRISTINA

Cum adică, vor să mă cunoască?...

HORAȚIU

Le-am spus că suntem împreună şi...


31

CRISTINA

Cum adică, le-ai spus că suntem împreună?

HORAȚIU

De ce, nu trebuia?

CRISTINA

Păi, de ce să le spui, ce sunt eu, secret militar să circul din gură în gură?...

Îi tremură vocea, de nervi. Horațiu e din ce în ce mai pierit.

CRISTINA

A fost o glumă!...

HORAȚIU

(pariul înecatului)

Exact! Am glumit. Am vrut să văd cum faci - ha-ha! - ce plasă ai luat!...

CRISTINA

N-a fost o glumă.

Îşi strânge în grabă lucrurile.

HORAȚIU

Stai un pic, ai înțeles greşit...

CRISTINA

Nu. Tu ai înțeles greşit.

HORAȚIU

Ce?

CRISTINA

Că am fi noi doi împreună!


32

Se răsuceşte pe călcâie şi aleargă spre uşă...

EXT. VAGON ABANDONAT - ÎNSERARE

Cristina coboară din vagon, împiedicându-se – şi, în momentul în care trece prin dreptul ferestrei la

care Horațiu a rămas siderat, îl repede fără drept de apel.

CRISTINA

Nu v-ați gândit cumva să-mi arătați şi colecția voastră de discuri?...

După care porneşte furioasă, peste linii, înapoi la descărcat cartofi.

INT. CASA DE CULTURĂ - SEARA

Bătrâna Actriță, croşetând în fotoliu. Decor de casă veche, burgheză. Modalitatea filmării nu

deconspiră spectacolul.

BĂTRÂNA ACTRIȚĂ

Simt zorii unei lumi noi, Marcela. E mai mult decât boarea dimineții. Voi, tinerii, trebuie să trăiți o

altfel de viață.

Tânăra Actriță (DIVA din partea a II-a) stă aşezată la baza fotoliului, pe covor.

TÂNĂRA ACTRIȚĂ

Da, bunico.

Sala geme de ofițeri veniți cu nevestele. Pe rândurile din spate, elevi şi civili. Teatrul este secționat în

două de un culoar central, ce desparte rândurile de scaune într-un sector la dreapta şi altul la

stânga.


33

O VOCE DIN SALĂ

Hai să’nnebuneşti!

Dino apare pe scenă. Poartă pe cap o şapcă de muncitor. Tânăra Actriță aleargă şi îl îmbrățişează.

TÂNĂRA ACTRIȚĂ

Ştefan! Eram îngrijorată.

Cristina e toată numai ochi. În spatele ei, elevii de liceu urmăresc piesa cu figuri abulice, umflând

baloane de chewing-gum. Pe scenă, Dino merge glonț la aparatul de radio.

DINO

De ce n-ați dat drumul la radio? Voi nu ştiți ce se întâmplă?

Dă drumul la aparat. Cu toții ascultă înmărmuriți...

VOCEA DE PE BANDĂ

„Atențiune! Nu părăsiți aparatele de radio! În curând, vom transmite un comunicat de cea mai mare

importanță pentru țară...”

Colegii de clasă ai Cristinei, pe partea stângă a intervalului, se adună, răspunzând parcă chemării

Crainicului, în jurul unui tranzistor şi îi dau drumul pentru a asculta, în surdină, meciul de fotbal. Pe

scenă, Dino îşi îmbrățişează din nou partenera.

DINO

Marcela, acum pot să-ți spun! Sunt membru al Partidului Comunist!

Femeia i se prăbuşeşte în brațe, aproape leşinată. În sală, un grup de elevi mimează zgomotos

sărutul iminent, țuguindu-şi buzele.

Altă seară, altă piesă. Dino, purtând halat alb de medic şi stetoscopul la gât, coboară în sală,

evoluând pe intervalul dintre rânduri. Dialoghează cu partenera rămasă pe scenă.


34

DINO

Înțelege, Maria, că meseria mea sunt viețile oamenilor! A ta, a lui, a ei! (indică persoane din public)

Îl urmărim pe Dino avansând pas cu pas spre fundul sălii. Direcția de privire a spectatorilor se mută

lent, odată cu el, astfel încât la sfârşitul monologului întreg publicul priveşte peste umăr.

DINO

Şi tu ce-mi ceri? Să pun în primejdie sănătatea, viața unui pacient, pentru ce? Pentru un post în

Capitală?... Ce justiție crezi că m-ar achita dacă aş face asta?

Este momentul Actriței să explodeze, pe scenă.

ACTRIȚA

Chiar aşa? Cine-ți dă dreptul să te crezi atât de important...

Dino, în fundul sălii, cu spatele spre scenă. Monologul Actriței a determinat spectatorii să revină cu

privirea înainte. Un singur chip a rămas pironit nefiresc spre cel care tace, un singur gât întors: cel al

Cristinei... fixându-l cu încăpățânare. Dino, rămânând însă cu spatele la scenă şi la public, nu poate

observa acest detaliu.

ACTRIȚA

... să-ți închipui că simpla ta existență este premiza vieții altora?!

Iar în momentul în care se întoarce din nou spre scenă pentru a izbucni în fortissimo.

DINO

Greşeşti, Maria! Existența fiecăruia dintre noi este premiza vieții celorlalți!

Cristina este din nou o anonimă printre zecile de fețe întoarse spre el.

Altă seară. Comunistul Dino, maltratat de comisarul Jean în biroul Siguranței Statului. Plasată într-un

alt sector al sălii, Cristina urmăreşte atentă. Alături, Vasiliu trage cu ochiul spre ea. Prin fața lui,

apare pendulând un şobolan spânzurat de o sfoară, coborât de la balcon. Vasiliu se apără bezmetic


35

cu mâinile, în timp ce Cristina nu are timp să observe nimic. La balcon, un grup de miştocari trage

şoarecele înapoi, în timp ce alții lansează prin tuburi proiectile zburătoare de hârtie spre scena de pe

care un membru al trupei (Regizorul Tehnic) încearcă să potolească spiritele.

REGIZORUL TEHNIC

Aici e spectacol! Artiştii se chinuie să se concentreze. Să știți că, dacă nu vă potoliți, întrerupem şi vă

priveşte, alo! matale ce te hlizeşti acolo, e de râs? ştii ce? ia! care nu vă interesează, acasă, să rămână

numai oamenii serioşi.

În primul rând la mijloc, Cristina aşteaptă cuminte şi concentrată, fixând cortina grea, de catifea

roşie, fremătând în valuri - în spatele ei, probabil, încă se montează decoruri. Fata urmăreşte

fascinată jocul de falduri. Alunecă cu privirea, localizând cu greu gaura din cortină, îndărătul căreia

pare că luceşte diabolic o pupilă cercetătoare.

HORAȚIU

Juma’ de oră ne-au ținut afară, în frig...

Fata tresare. În fața ei, sta Horațiu. Pare destul de încurcat.

CRISTINA

(rece)

Da, e neplăcut.

HORAȚIU

Mâine, gata, suntem civili.

CRISTINA

Felicitări.

HORAȚIU

Te-ai mai gândit?


36

CRISTINA

Crezi că am la ce?

HORAȚIU

Eu m-am mai gândit.

CRISTINA

Şi-ai ajuns la vreo concluzie?

HORAȚIU

Nu vrei să ne mai vedem?

CRISTINA

Trag tare zilele-astea, sunt în urmă cu materia.

În sală, bate primul gong.

HORAȚIU

Nu pot să mai stau, că suntem cu lentu’. Te-aştept, totuşi, la „vagon restaurant”, pe la şapte...

O VOCE

Anghel!

Horațiu ridică privirea, curentat. De sus, de la balcon, un ofițer, ridicat în picioare (GRANCEA), îi

strigă soldatului, scurt şi lătrător.

OFIȚERUL

Treci la locul tău!

Şi soldatul se conformează, tăcut, întorcându-se spre rândurile din spate, unde sunt plasate şirurile

gălăgioase de militari. Se ridică cortina. RĂZVAN ŞI VIDRA. Primele replici. Cristina încremeneşte în

scaun. Tot ce se întâmplă acum e impregnat de un aer ireal. Vom primi ulterior explicația acestui

straniu moment. O boare de vânt, stârnită nu se ştie de unde, se joacă îndelungat prin pletele


37

Cristinei. La propriu. De-o parte şi de alta a fetei,

spectatorii îşi părăsesc inexplicabil locurile, cu o

lentoare misterioasă, izolând-o literalmente la

mijlocul primului rând, în fața scenei. Prin ceață,

întrevedem odată cu eroina silueta lui Dino,

costumat în Răzvan, la rampă. Panoramează cu

privirea în public şi se opreşte asupra Cristinei;

continuă apoi să o fixeze, blocat, încremenit

nefiresc în fața cortinei. Cristina îl priveşte şi ea,

buimacă, incapabilă să se desprindă de privirea

lui - e un veritabil „coup de foudre”, dintr-o

melodramă franțuzească a secolului trecut. Dino şi-a uitat intrarea în text. E nevoie ca Jean să

intervină cu un şut în gleznă pentru a-l trezi la realitate.

DINO

(brusc)

„Aşa cruci evlavioase, aşa față răstignită,

Aşa-nchinăciuni plecate până la brâu şi mai jos...

Nu făcea nici Sfântul Petru, nici însuşi Domnul Hristos!”

INT. HOLUL CASEI DE CULTURĂ – DIMINEAȚA

Coborând pe scări, spre ieşire, Cristina este ajunsă din urmă de Deşirat.

DEŞIRATUL

De ce-ai rămas în primul rând? Dacă stăteai cu mine în spate, ieşea mozol!


38

CRISTINA

(mimând regretul)

Dacă ştiam!...

Vasiliu, mereu pe fază, se plasează prompt în fața lor.

VASILIU

Băă, ia te rog frumos s-o laşi în pace! Atâta-ți spun!

Cât ai clipi din ochi, Deşiratul a sărit un pas în spate, s-a lăsat să alunece la pământ şi, acum, se

zvârcoleşte chircit, pe ciment.

DEŞIRATUL

BĂĂĂ, NU DA, BĂĂĂ! BĂĂĂ, SĂ NU DAI! AOLEU, NU-L LĂSA SĂ MĂ OMOARE, BĂĂĂ!

Între timp, Anemarie s-a apropiat şi ea de Cristina, pentru a-i şopti conspirativ:

ANEMARIE

Chiar, cum se face că ați stat separați? Sunteți „en froid”?

Cristina, zâmbindu-i fermecător, îi întinde scurt un tubuleț de hârtie mototolită.

CRISTINA

Ia un mentosan, Anemarie. Te mai răcoreşte.

Şi iese afară, în plin soare.

EXT. CASA DE CULTURĂ – PRÂNZ

Cristina dă să ia colțul clădirii, dar se opreşte deodată, năucă. În fața ei, stă Dino, zâmbind,

nedemachiat, purtând încă mustața lui Răzvan.

DINO

Iată că misterul s-a elucidat...


39

CRISTINA

Cu mine vorbiți?

Dino o priveşte o clipă, zâmbind misterios, apoi se apropie şi îi sărută mâna, galant.

DINO

Îmi pare bine. Prietenii îmi spun Dino.

CRISTINA

(pufneşte în râs)

Dino? Ca în „Fred şi Barney”?

DINO

Exact. Şi pe tine, în afară că semnezi „Admiratoarea” prin bilețele, te mai cheamă cumva?

CRISTINA

În ce bilețele?

DINO

Aşa e, unu-zero pentru tine. Deci?

Fata e o clipă derutată, apoi realizează brusc ce aşteaptă celălalt de la ea.

CRISTINA

A! Cristina. Cristina Burlacu.

DINO

Burlacu! Îți plac burlacii, Cristina?

CRISTINA

Aşa şi aşa. Mai mult decât cei însurați, în orice caz.

DINO

Doi-zero pentru tine. Bei o cafea, Cristina?


40

CRISTINA

Nu beau cafea...

DINO

Uitasem. La voi se bea „Zmeurel”!...

CRISTINA

Ha-ha! Doi-unu.

În acest moment, Anemarie intervine, abordându-l mieros pe Actor.

ANEMARIE

Îmi dați şi mie un autograf? V-am văzut într-un film.

Dino se conformează, uşor agasat; când îi întinde înapoi bucățica de hârtie, Anemarie profită de

moment şi rosteşte apăsat, cu fața întoarsă spre Cristina.

ANEMARIE

Felicitări.

DINO

Mulțumesc. (din nou spre Cristina) Ce te rog, aşteaptă-mă numai două minute, să mă demachiez.

Bine?

Şi dispare, grăbit, după colțul clădirii, lăsând-o pe Cristina complet siderată. Prin fața fetei, rămasă

pe trotuar, trec plutoanele în marş. Printre ei, ochii lui Horațiu o urmăresc fix, insistent,

depărtându-se în ritmul pasului de manevră.

INT. CAMERĂ DE HOTEL - SEARA

Cristina declamă, înfierbântat, înşurubată în mijlocul încăperii.


41

CRISTINA

„Iar noi, cei țepeni într-o singură viață!”

DINO

Într-o SINGURĂ viață, una SINGURĂ, nu mai multe, nu zeci de roluri...

Ne aflăm într-o cameră de hotel perfect banală. Dino stă pe unul din fotolii, ascultând încordat.

Cristina, în fața lui, pierdută de emoție, cu ochii strălucind, savurându-şi clipa.

CRISTINA

„Nici măcar pe-asta n-o ştim trăi.

Vorbim anapoda sau tăcem ani în şir

Penibil şi inestetic...”

DINO

Scârbă! Scârbă! Penibil! Inestetic!

Cristina încheie cu un excelent gest de neputință şi nevroză, înfundându-şi decisiv, aproape cu

isterie, mâinile în buzunare.

CRISTINA

„Şi nu ştim unde dracu’ să ne ținem mâinile!”

Răsuflă adânc. Dino se apropie de ea cu un zâmbet secret, o depăşeşte, se îndreaptă spre măsuța din

colțul camerei, pe care tronează o damigeană - toarnă vin în pahare. Fata îl urmăreşte cu privirea.

CRISTINA

A fost prost.

DINO

Nu.


42

CRISTINA

Da’ cum a fost?

DINO

A fost... proaspăt.

CRISTINA

A fost prost. Cât e ceasul?

Dino apare cu cele două pahare. Îi întinde fetei unul. Rămâne cu mâna întinsă.

DINO

E devreme.

CRISTINA

Cât?

DINO

Ai vreo vizită de făcut?

CRISTINA

Cât?

DINO

Unsprezece.

CRISTINA

Arată-mi.

DINO

Mai bine bea din vinul ăsta, e păcat de el, e de la mătuşa mea...

CRISTINA

Vreau să văd.


43

DINO

Nu te las să umbli cu ceasul, că-l strici. E douăsprezece şi zece. Crede-mă. E atât cât îți spun. Ce

interes aş avea să te mint?

CRISTINA

Te cred. E târziu. Trebuie să plec.

DINO

Stai puțin! Unde te repezi? Termină-ți măcar vinul... Hai să ciocnim. Pentru baftă la admitere.

CRISTINA

Bine...

Ciocnesc. Beau.

DINO

Auzi? Da’ de ce vrei să faci tu meseria asta?

CRISTINA

A fost prost. Ştiam.

DINO

Tocmai că n-a fost prost. Dacă era prost, te încurajam. Aşa îmi elimin concurența.

CRISTINA

Vreau să mă fac actriță pentru că... pentru ca să trăiesc în pielea multor personaje.

Dino plonjează pe salteaua patului, cu fața spre ea.

DINO

Ai stomac de struț?

CRISTINA

Poftim?


44

DINO

Poți să înghiți orice? Chifle vechi, nopți în tren, roluri de rahat în piese la care îți vine să vomiți,

mâncătorie, frig în teatru, provincie, poți să înghiți?

CRISTINA

Da. Numai ca să fiu acolo, pe scenă, să se uite toți la mine şi să spună „uite, asta e de la noi din

oraş”...

Dino o fixează cu atenție. Apoi, trist.

DINO

Bravo. Eu nu pot. Puteam. Da’ mi-a ajuns. Te zbați ca boul de pomană, nimeni nu dă doi bani pe

talent în țara asta. Singura şmecherie, să bei bine, să te distrezi, să te culci cu femei frumoase - eu

asta fac. Pe scenă urc să-mi iau salariul. O meserie de rahat, nu merită mai mult.

CRISTINA

Aşa o fi şi „dincolo”?

DINO

Nu.

CRISTINA

De unde ştii - ai fost?

DINO

Nu. Dar am un coleg care-a uşchit-o...

CRISTINA

De ce nu te duci după el?

DINO

A ajuns şofer de taxi...


45

CRISTINA

Deci nu vrei să pleci!

DINO

Poate că vreau...

CRISTINA

Vrei să pleci?

DINO

(ciupind-o de nas)

Asta nu-i treaba ta...

Şi dă paharul pe gât.

CRISTINA

Şi, dac-a ajuns şofer de taxi, ce? Toată lumea ştie că, la început, e mai greu...

Dino se ridică în capul oaselor, observă tulburarea fetei.

CRISTINA

Trebuie să... să crezi în tine, ca actor...

Înaintează încet spre ea, ajungând în spatele ei şi cuprinzând-o cu brațele.

DINO

„Şi nu ştim unde dracu’ să ne ținem mâinile...”

Încearcă să o sărute pe gât. Fata alunecă lateral, ferindu-se.

CRISTINA

Nimeni nu se afirmă aşa, una-două. De ce te dai bătut? De ce renunți aşa de uşor?

Dino o priveşte curios, parcă încercând să priceapă ce e în mintea ei. Din nou o trage spre el. Cristina

îi împinge mâna la o parte. Dino insistă.


46

CRISTINA

(zbătându-se)

Trebuie să te zbați!

El încearcă. Încăpățânat să-i fure un sărut - ea leagănă capul ritmic, în dreapta şi în stânga,

evitându-l.

DINO

Am să mă zbat!

CRISTINA

(dezlipindu-se)

Trebuie să lupți!

DINO

(aruncându-se spre ea)

Am să lupt!...

O împinge pe fată pe marginea patului. Ea încearcă să se ridice, e trasă imediat înapoi. Paharul cu

vinul mătuşii cade cu zgomot pe podea, spărgându-se. O trage spre el, violent, şi o sărută. Lung,

interminabil. Apoi se desprinde şi o priveşte intens. Cristina a rămas aproape fără suflu.

CRISTINA

Cum poți să laşi, aşa, să treacă timpul pe lângă tine? Dacă-aş fi în locul tău...

Şi apoi, brusc, într-o neaşteptată rupere de ritm, se aruncă asupra lui, sărutându-l lacom. Arcurile

patului gem sub ei, o mână caută întrerupătorul veiozei şi, imediat, camera se scufundă în

întuneric... Dar în beznă, lupta continuă. Şi, oricât de ciudat ar părea, s-ar spune că Dino bate în

defensivă, deoarece, dintr-o dată, gândul său începe să funcționeze pe o cu totul altă lungime de

undă.


47

DINO

(gâfâit, întretăiat)

Aşa e... n-am să las să... treacă timpul. Am să... am să învăț limba. Am ambiție, când vreau... stai

să-ți spun! Am să reuşesc dincolo, înțelegi? Dacă aici m-au fentat, am să-i fac să... Eşti atentă?...

să-şi bage unghia-n gât de invidie... Ascultă-mă! Să spună: „Uite, tipul ăsta, care câştigă o juma’ de

milion de dolari pe an, e de-aici, din România”... Am să...

INT. CAMERĂ DE HOTEL - NOAPTE

Câteva ore mai târziu. O mână buimacă aprinde veioza. Cristina se scoală în capul oaselor. Dino

doarme dus lângă ea. Fata se contemplă, goală, încercând să-şi aducă aminte ce s-a petrecut. Îşi

trage pătura ca o mantie peste umeri şi se dă jos din pat. Trece de partea cealaltă şi se apleacă

asupra lui Dino, încercând discret să-i răsucească brățara ceasului pentru a vedea cât e ora. Actorul

deschide ochii, brusc, speriat, neobişnuit cu deşteptări atât de „matinale”. O vede în fața lui şi

zâmbeşte stingher.

DINO

Pleci?

Ea începe să-şi culeagă, metodic, hainele aruncate pe jos.

CRISTINA

Trebuie. Dimineață am şcoală.

DINO

(ridicându-se în capul oaselor)

Şcoală? Doamne-dumnezeule. Eşti elevă?

De bine de rău, Cristina şi-a tras o bluză pe ea. Urmează pantalonii.


48

CRISTINA

Da. Acuma plec. Îmi împrumuți de taxi, să ajung acasă.

DINO

(se adună cu greu)

Dă-mi, ăăă... portvizitul din haină.

Cristina apare cu portvizitul. Dino scormoneşte, găseşte banii şi i-i întinde. Însă, în momentul în care

face gestul, are o ezitare ciudată.

DINO

Îmi pare rău că... în sfârşit, pentru aseară.

Cristina zâmbeşte imperceptibil.

CRISTINA

Nu te scuza...

DINO

(din ce în ce mai încurcat)

A fost din lipsă de concentrare... M-am blocat... înțelegi? nu-mi mai ieşea din cap chestia asta, că

mi-am irosit... că mi-am ratat... înțelegi, ca actor... (portvizitul) Te rog, pune-l înapoi...

Fata se îndreaptă cu portvizitul spre haina aruncată pe fotoliu, dar în drum nu rezistă unei curiozități

jucăuşe, ce o îndeamnă să arunce o privire. Reacționează cu imprevizibil tupeu.

CRISTINA

Oooo! Cine-i asta?

Întoarce spre Dino o fotografie. În poză, un chip de o frumusețe severă în ciuda zâmbetului de

circumstanță afişat.


49

CRISTINA

Uite că are şi un autograf...

Ridică ochii spre Dino.

CRISTINA

„Ai grijă cum te porți, Carmen.” N-am ştiut că eşti însurat.

Se întoarce spre sacou, introducând portvizitul la loc. Dino e întins pe pat, în spatele ei.

DINO

E mama, la tinerețe.

Brusc, sună telefonul.

CRISTINA

Ce golan eşti! Vezi, poate e ea şi te caută.

Dino ridică receptorul. Pe fața lui, citim o

derută crescândă.

DINO

Cine e?... Alo! Alo, cine e? Alo!...

Cristina îl urmăreşte preț de o clipă, cu un

zâmbet vag ironic, apoi se îndreaptă decis

spre uşă.

CRISTINA

Pa, am fugit!


50

INT. SALA DE CLASĂ - ZI

Profesoara de română ridică privirea.

PROFESOARA

Sentimentul erotic la Coşbuc.

Cristina, ridicată în picioare, în mijlocul clasei. În jurul ei, o populație ce colcăie de şoapte şi zvonuri.

Se pufneşte în râs la cuvântul „erotic”. Cristina tace.

PROFESOARA

Te ascult.

CRISTINA

Coşbuc este un poet solar... iubirea, la el, e simplă, fericită, dezbrăcată de orice...

O clipă de linişte, apoi clasa râde. De ce? Nimeni n-ar putea să spună. Cristina tace.

PROFESOARA

O cam scalzi. Ia citeşte tu ce-ai extras în fişe.

Cristina priveşte pierdută, pe lângă Profesoară, fără să schițeze cel mai mic gest. Pe sub bănci, un

plic este pasat din mână în mână şi aterizează cu viteză surprinzătoare pe banca Cristinei.

PROFESOARA

Ai fişe?

Cristina se uita la plicul providențial, primit pe bancă, dar duce martiriul până la capăt; neagă din

cap. Imediat e îmbrâncită din spate, cu violență - să se trezească, să vadă că are un plic pus special,

acolo, i se arată chiar cu degetul, poate aşa îl observă. Profesoara se sprijină pe catalog, obosită. Pare

pe punctul de a ceda nervos.

PROFESOARA

Te-am întrebat dacă ai fişe. (niciun răspuns) De ce n-ai făcut fişe, Cristina?


51

CRISTINA

N-am avut timp...

PROFESOARA

N-ai avut timp... Nimeni n-are timp... (straniu, pare gata să plângă) Toată lumea se grăbeşte... Stai

jos...

EXT. HOL HOTEL - ZI

Micul hotel al oraşului, albicios şi cochet, pare pustiu. Nicio maşină parcată, niciun client care intră

sau iese. Cristina apare alergând, urcă treptele intrării şi dispare înăuntru.

INT. RECEPȚIE HOTEL - ZI

Recepționera zâmbeşte cu înțelegere şi ridică din umeri.

RECEPȚIONERA

Îmi pare rău. Au plecat la prânz cu toții, trebuia să

vii mai devreme...

CRISTINA

Şi au plecat... definitiv?

Recepționera pare încurcată de multitudinea de

nuanțe ale întrebării.

RECEPȚIONERA

... cu autocarul... Era veselie mare, plecau la

Bucureşti, să joace şi acolo.

După o clipă de ezitare, scoate o chitanță.


52

RECEPȚIONERA

Vezi că a făcut fata curățenie şi a găsit un pahar spart. Dă şi tu cinci lei, că altfel mă sancționează...

INT. GARĂ - ZI

Prin ghişeul strâmt al casei de bilete, fata împinge câteva bancnote.

CRISTINA

Bucureşti, clasa a II-a.

O mână din interior apare cu biletele. Cristina le ia, se întoarce pe loc, stă o clipă fixă, aproape fără

să respire, apoi cu paşi mici, încă ezitanți, traversează holul şi iese pe peron, unde acceleratul de

Bucureşti tocmai trage la linia I...

SFÂRŞITUL PRIMEI PĂRȚI


53

2. ACTORUL

EXT. ŞOSEA ÎN CÂMP - ZI

Autocarul teatrului în turneu goneşte pe şosea. O voce, amplificată de un microfon prost, se

suprapune peste juruitul motorului: „UNU, DOI, TREI, PATRU...”

INT. AUTOCAR - ZI

Regizorul tehnic, un şmecheraş uşor trecut de patruzeci de ani, a preluat locul de lângă şofer, la

microfonul ce răsare ca o plantă din parbriz. În spatele lui, veselie generală.

REGIZORUL TEHNIC

Câteva date despre centrul urban care ne va găzdui...

Dino şi Jean, lăfăindu-se pe una din banchete, aruncă exclamații de plictiseală.

JEAN

Scoate şi tu ceva de haleală.

REGIZORUL TEHNIC

Vă rog... Un orăşel pitoresc, aproape de Dunăre şi de granița cu...

COR DE BĂRBAȚI

(scandează)

A-US-TRA-LIA!

REGIZORUL TEHNIC

Iugoslavia, vitelor! Şi să nu vă vină vreo idee... Are o populație de optzeci de mii de locuitori... Trei

restaurante importante - dintre care unul deschis până la zece seara...


54

Exclamații apreciative din partea fracțiunii masculine. Dino a scos dintr-o pungă de plastic vreo şase

pachetele identice, al căror aspect sordid ne este extrem de familiar. Jean forțează o strâmbătură de

dezgust şi surpriză.

JEAN

Eugenii???

DINO

Asta-i situația!

REGIZORUL TEHNIC

Un parc foarte frumos, cu bibliotecă în aer liber...

Huiduieli. Aplauze. Râsete. Vociferări. Regizorul tehnic plusează puternic, pentru a se face ascultat.

REGIZORUL TEHNIC

O fabrică de textileeee... cu personal feminiiiiin...

Urale entuziaste, fluierături din partea bărbaților.

REGIZORUL TEHNIC

Un liceu... mixt!!!

Ooo-uri insinuante, ca în fața unei plăcinte aburinde.

JEAN

(mestecând în silă)

Se întâmplă ceva în viața ta. Unde-s sandvişurile calde, unde-i drobul, unde-i checul, ce-ați făcut,

v-ați despărțit?

DINO

Tu ai fost mult timp plecat din țară?! Ieri am avut a treia înfățişare.


55

JEAN

(interzis)

Nu se poate. Divorțezi?!

O femeie, probabil soacra tuturor pieselor din repertoriu, se ridică, arborând un aer de veritabilă

sufragetă.

SOACRA

Bine-bine, şi pentru noi nimic?

Regizorul tehnic îi aruncă o privire scurtă, prin oglinda retrovizoare, apoi scoate „asul din mânecă”.

REGIZORUL TEHNIC

... şi două regimente militare, cu o Casă a Armatei în centrul oraşului, unde se dau... BALURI PENTRU

OFIȚERI!

Femeile aplaudă, într-un entuziasm de nedescris. Diva trupei apare lângă Dino şi Jean, la capătul

banchetei, în picioare.

DIVA

(către Dino)

Auzi, dragă, tu ai să-mi dai înapoi trei sute, aşa-i?

DINO

Scumpa, sunt pe geantă…

DIVA

Lasă vrăjeala.

Dino oftează, caută portvizitul şi numără trei sute.


56

JEAN

(Divei)

Lucia, ai auzit ultimul buletin de ştiri? Băiatul ăsta divorțează.

DIVA

Serios? Felicitări.

Jean sustrage portvizitul din mâna lui Dino şi examinează îndelung poza femeii aceleia, severe, pe

care am văzut-o cu alt prilej.

JEAN

Uite ce boboc de fată lasă el...

DIVA

Toți vă țineți poza în portmoneu când divorțați, să vadă gagicile că vă pare rău.

Dino zâmbeşte vag satisfăcut, înfulecând o jumătate de eugenie. Diva se retrage la locul ei,

dispărând din cadru. Jean desface şi el un pachețel, mestecând apoi cu scârbă.

JEAN

Şi din ce v-ați luat?

DINO

(surprins)

Din dragoste...

JEAN

Nu, dom’le, acum, cu divorțul, din ce v-ați luat?

DINO

E nebună. E bolnavă de gelozie. Are despre mine impresia că aş fi un fel de Casanova.


57

JEAN

Serios?

DINO

Dom’le! Pe mine are cine să mă supravegheze. Am, slavă domnului, cenzura în teatru, am Miliție pe

stradă, n-am nevoie de KGB şi la mine-n pat. Îmi urmăreşte fiecare privire, fiecare gest...

Jean îl ascultă cu o expresie uşor ironică.

DINO

Câteodată, seara stau şi eu la fereastră şi privesc apusul. E convinsă că filez pe cineva din blocul de

vizavi.

JEAN

Dentista aia, de la etajul nouă, care-mi povesteai că te fugărea cu freza prin casă?

DINO

Nu, aia stătea în alt bloc. Una peste alta, m-am săturat. În casă, ea era Othello şi eu, Desdemona...

JEAN

Şi Iago? Cine era Iago?...

Autobuzul a intrat în oraş.

REGIZORUL TEHNIC

Pe partea dreaptă, admirați edificiile moderne ale arhitecturii socialiste. Pe partea stângă, rămăşițe

ale subdezvoltării din vechiul regim. Trecutul şi viitorul, în încleştarea prezentului...

EXT. PIAȚA ÎN CENTRUL ORAŞULUI - DUPĂ AMIAZĂ

Panoramic peste clădiri, ilustrând amestecul indigest de nou şi vechi enunțat anterior. Autocarul a

oprit în parcare şi actorii încep să coboare, unul câte unul, aruncând priviri curioase către magazine


58

şi trecători. Se face o tentativă nereuşită de a deschide portbagajul maşinii. Cu un ultim şi zadarnic

efort, Jean abandonează.

JEAN

E clar. Nea Gigi, s-a blocat!

Dino contemplă fugar un afiş occidental, cu o starletă goală, lipit pe geamul din spate al autocarului.

DINO

(către şofer)

Auzi Gigi, dă-mi-o şi mie pe ştoarfa asta, până mâine.

ŞOFERUL

Luați-o, domnu’ Dino, că mie nu-mi ține de cald.

DINO

(îl ia de umeri pe Jean)

Încercăm o vodcă mică?

JEAN

Obligatoriu. Unde?

DINO

Drept în față.

Şi îi arătă, la cincizeci de metri distanță, o firmă pictată proaspăt pe un geam: BAR DE ZI. Jean îl agață

pe Dino de braț şi porneşte glonț cu el în direcția indicată.

JEAN

Unde mă duci, bestie?

Pe măsură ce paşii îi apropie de local, privirile lor descoperă, prin vitrina de sticlă, masa la care stau

Cristina şi ceilalți trei.


59

DINO

Opa! Jeane, tu vezi ce văd eu? Preparate din carne!

JEAN

Începe să-mi placă aici. Există „frumuseți locale”...

DINO

Nu? Modeste, dar îngrijite... Ia uite, sărrracele cum se holbează la noi, să ne înghită cu fulgi cu tot!

Într-adevăr, în spatele geamului, fetele îşi dau coate şi comentează între ele. Îi fixează, pline de

curiozitate, ferindu-şi însă discret privirile, atunci când se simt surprinse.

DINO

Jeane, să ştii c-am nimerit într-un centru cultural!

Iată-i apărând în fața intrării. Dino se întoarce o clipă spre celălalt, cu o privire semnificativă -

urmează o poantă! Scoate din buzunar un pistolet-starter de recuzită - şi năvăleşte în local, aşa cum

a văzut el prin filme, strigând:

DINO

Ce se bea aici?!

INT. CASA DE CULTURĂ - SEARA

Rumoare pe scenă, înaintea începerii spectacolului. Sala, în seara primei reprezentații, văzută prin

gaura decupată în catifeaua roşie a cortinei. Dino îşi dezlipeşte ochiul de cortină şi se îndreaptă spre

culise, în dreptul partenerilor adunați în jurul unei partide de table. În scenă, încă se aduce recuzita.

DINO

Ce facem, îi dăm drumul?


60

JEAN

Stai uşor, să termin linia asta. Patru-patru. Cum e sala?

DINO

Călduță... Hai s-o frigem!

DIVA

Nea Fane, gongu’!

REGIZORUL TEHNIC

N-am cu ce să bat gongu’. Dați-mi ceva să bat gongu’…

JEAN

Un pix e bun?

PARTENERUL DE TABLE

Hai, nea Fane, n-ai ambiție. Dă cu capu’-n el!

REGIZORUL TEHNIC

Foarte nostim…

JEAN

Dă dom’le cu capu’-n el! Ți-o fi ruşine?

REGIZORUL TEHNIC

E, uite aşa să mă ia dracu’, dacă nu dau cu capu-n gong!

Regizorul tehnic se repede şi izbeşte literalmente cu capul în gong. Entuziasm general. Lângă

tablagii, amuzându-se copios, Dino. Simte deodată o palmă pe umăr. Se întoarce. În fața lui stă un

portar în vârstă, vesel, cu un aer de şmecherie mucalită, ce-l face instantaneu simpatic, dar şi

alunecos.


61

PORTARUL

Domnu’ Staroste?

DINO

El.

PORTARUL

Vi s-a transmis un bilet la mine, la poartă.

DINO

Mie?

Portarul răspunde printr-un gest de „ce să-i faci, se întâmplă”. Dino aruncă o privire în scenă; cortina

s-a deschis peste primul tablou. Revine cu privirea la portar.

DINO

Ceva nasol?

PORTARUL

(zâmbind ştirb)

După mine, din contra...

DINO

Bine, trec să-l iau la pauză, mersi.

Portarul se depărtează prin culise, aruncându-i lui Dino încă o privire bogată în subînțelesuri. În jurul

eroului, vocile actorilor, aflați în scenă, se amestecă cu şoaptele celor câțiva rămaşi în culise, la

partida de table.

- „Trebuie împărțite manifeste în toate punctele-cheie ale oraşului. Luați legătura cu celulele de

partid din închisori...”

- Şase-şase, poartă-n casă. Hai, c-ai înghițit-o şi p-asta...


62

- „Am vorbit cu tovarăşul Stere; e de părere că momentul se apropie!”

- Două... şi-alte două... Aruncă-te!

În scenă, Un Actor vânos apare cu un sul de hârtie împăturit, adresându-se Bătrânului tipograf.

ACTORUL VÂNOS

Tovarăşi! Am adus afişul-manifest! Am lucrat la el toată noaptea!

BĂTRÂNUL TIPOGRAF

Desfă-l, să-l vedem!

Actorul vânos desface sulul şi e cât pe ce să facă un atac de apoplexie. Afişul îi dezvăluie, impudic,

sânii wagnerieni ai starletei dezlipite de pe geamul autocarului. Actorii din scenă se întorc brusc cu

spatele la public şi sughiță, înecându-se de râs. Bătrânul tipograf îşi muşcă buzele, pentru a se

păstra sobru. Privirile lui şi ale Actorului vânos se îndreaptă spre culise, unde Dino îşi face vânt cu

adevăratul manifest comunist, zâmbind impertinent.

BĂTRÂNUL TIPOGRAF

Da. E exact ce ne trebuie. Tovarăşii vor fi mulțumiți.

Actorul vânos rulează din nou afişul, nepierzând ocazia de a-i face un semn discret farsorului,

apropo de obraz. Dino îşi îndreaptă şapca muncitorească pe creştetul capului şi, cu pas hotărât, intră

în scenă. Continuăm să-l urmărim din culise.

BĂTRÂNUL TIPOGRAF

Tovarăşe Ştefan! Ați aflat? Poliția a intrat în sediul nostru. Au confiscat tot. Au arestat cinci tovarăşi.

DINO

Ştiu. Dacă asta te mai poate consola, i-am prins pe trădători.

JEAN

Unde sunt jigodiile-alea spurcate?


63

DINO

În securitate. Ne vom ocupa de ei la timpul potrivit.

În acest moment, Jean se blochează... Câteva clipe, pare să-şi fi pierdut firul... Dino observă

incidentul, dar nu şi-l poate explica. Mai ales că, preț de câteva minute, întreaga distribuție de pe

scenă pare încremenită în stop-cadru.

INT. CASA DE CULTURĂ, CULISE - SEARA

Dino străbate, în timpul pauzei, coridoarele labirintice ale clădirii. Jean îl ajunge din urmă, alergând.

JEAN

Dom’le, mi-ai dat nişte emoții...

DINO

Cu ce ocazie?

JEAN

Auzi, mie-mi plac poantele pe scenă, dar până la o limită! Erau nişte băieți de la județ în sală, mă şi

mir că n-au oprit spectacolul!

DINO

Ce, nu v-a plăcut faza cu afişul?

Jean îl opreşte pe Dino, tăindu-i drumul.

JEAN

Lasă afişul, coane, alea-s fleacuri! Tu ştii ce-ai spus pe scenă?!

DINO

Când?


64

JEAN

La replica: „Unde-s jigodiile-alea spurcate?”

DINO

„În siguranță”.

JEAN

N-ai spus „în siguranță”. Ai spus „în securitate”. Nu-i acelaşi lucru.

DINO

„Unde-s jigodiile-alea spurcate?” - „În securitate!”...?

JEAN

Exact.

Dino zâmbeşte, amuzat de propria gafă. Apoi îşi reia drumul.

DINO

Stai liniştit. Nu s-a prins nici dracu’!

Unul din jucătorii de table tocmai apare din direcția opusă.

JUCĂTORUL DE TABLE

(bătându-l pe umăr)

Felicitări.

DINO

Pentru?

JUCĂTORUL DE TABLE

Aia cu „securitatea”. Excelentă.

Şi îşi continuă drumul, netulburat. Dino se întoarce după el, pe punctul de a replica, şi rămâne aşa,

cu gura căscată. După o clipă, se întoarce către Jean.


65

DINO

Scuză-mă. Am de ridicat ceva de la poartă.

Porneşte hotărât, dând colțul pe culoar.

INT. CASA DE CULTURĂ, POARTĂ - SEARA

Biletul e mâzgălit cu un scris de mână, tremurător, sofisticat şi bătrânesc.

DINO

(citind)

„AM OPTSPREZECE ANI ŞI VĂ DORESC MAI MULT DECÂT ORICE PE LUME. NU MĂ CUNOAŞTEȚI DAR VĂ

URMĂRESC DIN UMBRĂ. O ADMIRATOARE”

Dino rămâne o clipă stupefiat. Apoi se întoarce, face trei paşi până în dreptul cuşetei portarului

- omul tocmai îşi ia cina la pachet - şi îi bate în geam.

DINO

Al cui e scrisu’ ăsta?

Cu aerul cel mai firesc din lume, Portarul aruncă o privire pe bilet, apoi răspunde.

PORTARUL

Al meu.

Dino scutură capul, ca pentru a se limpezi puțin. Portarul se simte, în sfârşit, dator cu o explicație.

PORTARUL

Că persoana n-a venit personal, a dat telefon şi mi-a dictat...

Dino, complet zăpăcit, joacă hârtiuța în mână, neştiind ce să facă cu ea. Pare că situația începe, în

sfârşit, să-l amuze, căci mormăie mai mult pentru sine.


66

DINO

Ce chestie!...

Din scenă, se face auzit gongul părții a II-a. Dino împătureşte grăbit biletul, îl bagă într-un buzunar

şi porneşte spre culise. E oprit după numai doi paşi de vocea bătrânului Portar:

PORTARUL

Domnu’ actor!

Portarul, cu capul scos afară din cuşetă, cu copanul de pui în mână, zâmbet complice. Îi face semn să

se apropie.

PORTARUL

Noi auzim piesa aici, în difuzor, să ştiți. Le-ați zis-o foarte bine cu jigodiile din Securitate, la fix!...

Şi îi face cu ochiul, zâmbind ştirb. Dino rămâne, preț de câteva clipe, complet siderat.

INT. CAMERĂ DE HOTEL - SEARA TÂRZIU

Bilețelul „Am optsprezece ani şi vă doresc...” se află, de data asta, în mâna lui Jean. Acesta e întins pe

pat, în pijama. Pe Dino îl descoperim la chiuvetă, spălându-se pe dinți.

DINO

Ei, ce zici?

JEAN

Dom’le, eşti mare. Ştii cum se cheamă asta la americani? „Fan-Mail”: poşta admiratorilor. Uşor-uşor,

devii popular!

DINO

Nu ştiu dacă ai observat, dar fata nu se referă la talent...


67

JEAN

Ei şi? Vorba sufleurului: începutul e mai greu, restul e imposibil!

Dino se aruncă în pat. Jean se apleacă şi stinge veioza, cufundând camera în semi-întuneric.

DINO

(după o pauză)

... Şi noi nu radem pe nimeni în seara asta?...

JEAN

Băi, Dino. Tu ştii care-i problema ta?

DINO

Nu. Care-i problema mea?

JEAN

Tu treci prin viață descheiat la șliț.

DINO

Jeane, sunt legat de mâini şi de picioare, dau şi eu cu ce pot!

JEAN

Treaba ta. Ai grijă numai să nu-ți tai singur craca... Aşa, din exces de zel...

DINO

Adică ce?...

JEAN

Las-o mai moale cu apropourile la „Secu” şi alte şopârle de genu’ ăsta...

DINO

Pe cuvântul meu, dacă mi-am dat seama.


68

JEAN

Ei, na... Ce rost are să te expui, toți ăştia, din trupa veche, sunt informatori, mai ştii care dracu-ți

toarnă vreun raport, ce-rost-are, bătrâne, astea-s puştime...

DINO

Întreabă-mă unde sunt jigodiile.

JEAN

Unde sunt jigodiile?

DINO

În siguranță.

JEAN

Corect.

INT. CASA DE CULTURĂ, POARTA - PRÂNZ

Portarul, plasat în fața cuşetei sale, îl abordează pe Dino din mers.

PORTARUL

Să trăiți. Iar aveți un bilet.

În fața lui, Dino se opreşte aiurit. Apoi se revoltă, cu superbă ipocrizie.

DINO

Iar admiratorii, domnule?


69

PORTARUL

(implacabil)

Aceeaşi persoană...

Preluând misiva, Dino se depărtează doi paşi, ajungând lângă Jean. Acesta e cu ochii țintă pe petecul

de hârtie şi se forțează să glumească.

JEAN

Recunoaşte că ți le scrii singur...

Dino desface biletul şi citeşte - apoi i-l întinde lui Jean.

JEAN

(silabisind, siderat)

„MI-E DIN CE ÎN CE MAI GREU SĂ TRĂIESC FĂRĂ SĂ VĂ SIMT LIPIT DE TRUPUL MEU. DIN PĂCATE EU

SUNT ÎN SALĂ IAR DVS. PE SCENĂ. O ADMIRATOARE.”

Se lasă un moment de tăcere, întrerupt de intervenția adorabil-ipocrită a bătrânului Portar.

PORTARUL

Ce gânduri frumoase!!!

Jean examinează biletul.

JEAN

Da’ uite ce scris ciudat poate să aibă!

PORTARUL

Nu-nu-nu, că scrisu’ e al meu...

DINO

(către Portar)

Tot la... telefon?...


70

Portarul dă din cap, afirmativ.

DINO

(lui Jean)

Tipa are un stil de te doare capu’! Dă telefoane şi dictează textul!...

JEAN

Hai să mergem, că mă îmbolnăvesc!

Şi îl trage pe Dino după el, spre cabine.

INT. CASA DE CULTURĂ, SCENĂ - SEARA

Cei doi actori-jucători de „table” îşi continuă campionatul în culise, în timpul spectacolului. În scenă,

se află Dino şi Jean: tabloul unei anchete la Siguranța Statului.

JUCĂTOR I

Şase-şase. Te-am spart.

JUCĂTOR II

Na, mă, fomistule. Şase-şase şi eu.

JUCĂTOR I

Baftă, fraierului! Na! Înc-o pereche de şesari!

JUCĂTOR II

Ei, fir-ar al dracu’! Nu se poate, şase-şase! S-ar zice că suntem în formă!...

Jucătorul I examinează mai cu atenție cele două zaruri.

JUCĂTOR I

Nu. S-ar zice că cineva face mişto de noi.

Şi întoarce privirea spre scenă. Zarurile arată şase pe toate fețele.


71

JUCĂTOR II

(primului Jucător)

Ăsta nu moare în patul lui, îți spun eu!

Pe scenă, Jean, în rolul Comisarului, tocmai îşi consumă accesul său de brutalitate vizavi de Dino.

JEAN

Nu vrei să dai casele conspirative, ai? O să te facem noi să vorbeşti!

Îl bruschează, trântindu-l de peretele de carton - nor de praf. Un puştan din public zbiară în sală,

întărâtat: ARDE-L LA DANTURĂ!!!...

JUCĂTORUL I

(din culise)

Pocneşte-l, Jeane! Crucea mamii lui de golan, că ne-a stricat zarurile! Dă cu el de pământ!

DINO

N-o să scoateți nimic de la mine...

Jean îl târăşte pe „arestat” spre rampă. Deodată, atenția lui Dino se concentrează spre sală... În

primele rânduri, o fată puternic machiată pare a-i şopti un anume cuvânt, cu o expresie albă, aparent

neutră. Repetă într-una, pe un ton surd şi apăsat, acelaşi lucru - care ajunge cu greu, dar ajunge la

urechile celui de pe scenă:

FATA

(şoptit)

Încetează... încetează...

Dino s-a lăsat inert în mâna torționarului, într-un fel de semi-leşin, pentru a prinde înțelesul

„mesajului”. Lucrurile se lămuresc, în momentul în care fata scoate de undeva dintre fuste o mână

introdusă fraudulos, aparținând tânărului de pe scaunul vecin. Fără avertisment, peretele de carton,


72

bruscat cu câteva clipe înainte, se prăbuşeşte cu zgomot, făcând o gaură de circa trei metri în

decor...

INT. CAMERĂ DE HOTEL - SEARA TÂRZIU

Întinşi în paturi, Jean și Dino. Dino reciteşte ultimul bilet primit.

DINO

„AŞ VREA SĂ NE GĂSIM ÎMPREUNĂ, GOI, ÎNTR-O FÂNTÂNĂ CU ŞAMPANIE. ÎNTÂLNIREA NOASTRĂ NU

MAI POATE FI EVITATĂ. O ADMIRATOARE.”

JEAN

Bă, da’ asta e pornită rău!

DINO

„Goi, într-o fântână cu şampanie...” Oare cum arată o femeie care poa’ să scrie aşa ceva?

JEAN

(implacabil)

Borfet.

DINO

Uite, vezi, de-aia nu reuşeşti tu în viață. N-ai imaginație... Cum ar fi să te trezeşti cu o gagică

trăznet?

JEAN

Somn uşor, Dino.

Stinge veioza.


73

DINO

(după o pauză)

Să-nțeleg că, nici noaptea asta, nu radem nimic...


Dino apare pe scenă, în piesa despre ilegalitate.

TÂNĂRA ACTRIȚĂ

Ştefan! Eram îngrijorată!...

DINO

De ce n-ați dat drumul la Radio? Voi nu ştiți ce se-ntâmplă?!

Şi, ca la fiecare reprezentație, Dino mimează răsucirea butonului.

JUCĂTORUL I

(din culise)

„Atențiune, nu părăsiți aparatele de radio...”

Întreaga distribuție înțepeneşte literalmente pe scenă, căci ceea ce se aude este:

VOCEA DE PE BANDĂ

„Aici e Radio EUROPA LIBERĂ...” (primele măsuri din „Rapsodia a II-a”) „Actualitatea românească...”

O rumoare de stupefacție răzbate din sală. Câțiva puşti se ridică în picioare şi încep să fluiere, să

aplaude, să bată cu picioarele în podea... Câțiva ofițeri aruncă priviri palide în dreapta şi în stânga...

Culise: într-o panică vecină cu isteria, sunetistul nu mai nimereşte butonul de oprire al

magnetofonului. În criză de inspirație, sfâşie pur şi simplu banda cu dinții. Privirile interpreților de pe

scenă se întorc succesiv spre Dino. Acesta clatină încet din cap, în semn de negație. Pare şi el extrem

de tulburat. În fine, realizează că singura soluție este să continue.


74

DINO

Marcela, acum pot să-ți spun! Sunt membru al Partidului Comunist!

Din sală, i se răspunde cu o cascadă de râsete.


După spectacol, cu cortina trasă, în decorul încă nedemontat, şedință! Bătrânul tipograf face uz de

funcția sa politică în colectivul teatrului. Spumegă de furie.

BĂTRÂNUL TIPOGRAF

Dacă unii dintre noi aşa înțeleg să-şi facă meseria, vom apela la alte mijloace. Asta deja nu mai e

băşcălie - asta e sabotaj! Mâine, se va şti până la nivel de Comitet Județean despre ce s-a întâmplat

în seara asta!

DINO

Nu înțeleg de ce vă uitați toți la mine. V-am spus o dată: chestia de astă seară nu-mi aparține!

DIVA

Hai să fim serioşi: nu mai ştiu altul în trupa asta, care să facă cioace pe scenă!

JUCĂTOR II

Cine ne-a măsluit zarurile la table?... Vreau să ştiu cine ne-a măsluit zarurile!

BĂTRÂNUL TIPOGRAF

Dă-le-n paştele mă-sii de zaruri! Nu de asta ne arde nouă acum!

SUNETISTUL

Aş vrea să ştiu şi eu, aşa, ca principiu, cu ce drept mi s-a umblat în benzi?!


75

SOACRA

Uite ce e, to’a’şu Staroste. Eu te-aş sfătui să recunoşti cinstit. Nu-i drept să iasă pătat întregul

colectiv!...

DINO

Auzi, babettenspiel? Nu mă lua pe mine ca la Miliție, că nu ține...

JUCĂTOR II

Cum vorbeşti cu soția mea?! Că dacă-ți dau una, aşa bătrân cum mă vezi, îți cauți dinții prin sală!

Opriți-mă, bă! Opriți-mă, bă, că-l omor!!!

Şi, într-adevăr, vreo trei fac eforturi să-l oprească: „Stai, bă Bebe, bă, lasă-l, bă, că nu aşa se

rezolvă!...”

UN MAŞINIST

Alo! Pot să demontez?

BĂTRÂNUL TIPOGRAF

Da. Hai, gata, toată lumea la culcare. Important e ca noi să ne facem treaba mai departe. Discuția

asta o s-o reluăm în alt cadru - după turneu. (lui Dino) Mai reflectează.

Trupa începe să se disperseze, cu comentarii semi-confidențiale. Dino strigă în urma Bătrânului

Tipograf.

DINO

Degeaba încercați să-mi plătiți mie nişte polițe! Probe, tată!...

A rămas singur, printre maşinişti. După câteva momente, Jean intră în scenă, fluturând în mâini o

hârtie.

JEAN

Nu-ți fă probleme, se dezumflă... Uite! „Cotele apelor Dunării”. Cu complimente de la portar.


76

DINO

(fără chef)

Păstreaz-o tu.

JEAN

Eşti nebun? Ştii ce scrie? „ÎN LOCUL ŞI LA TIMPUL POTRIVIT, VOI IEŞI DIN ANONIMAT. PÂNĂ ATUNCI

VISEZ LEŞINURI DULCI... ÎN BRAȚELE DVS.”

DINO

(zâmbet vag)

Cercul se strânge!

JEAN

Dom’le, eu am jucat „Misterele Parisului”, la viața mea - teatru radiofonic, e adevărat - da’ aia era apă

de ploaie pe lângă ce se întâmplă aici!...

EXT. PARCUL ORAŞULUI - NOAPTE

Păşind singur, în drum spre hotel, Dino intră, gradat, într-o stare de uşoară angoasă. Noaptea e

înăbuşitor de caldă, nu bate niciun pic de vânt, dar tufişurile foşnesc amenințător. Din când în când,

se aude zgomot de paşi. Dino întoarce capul, neliniştit, dar paşii se pierd în beznă. Deodată, o voce

răguşită îl țintuieşte locului.

VOCEA

STAI CĂ TRAG!!!

Galben ca ceara, Dino priveşte în direcția glasului. Trei militari beți, pe o bancă cu trei pipițe de la

restaurant, se îneacă de râs. Dialogurile continuă un timp, în spatele lui, între un el şi o ea,

pierzându-se treptat: „Ce, mă, nu crezi că ți-o trag? Stai că ți-o trag!”, „Tu mie, mă? N-apuci tu să


77

mi-o tragi mie!”, „Să moară mortu’, dacă nu ți-o trag!”. În jurul lui Dino, tufişurile continuă să

foşnească...

INT. CASA DE CULTURĂ – DIMINEAȚĂ

Scena cu decorul de la „Răzvan şi Vidra”, cortina lăsată. Tablou de epocă: actorii în costume,

răspândiți prin scenă, amorțiți de frig. Dino priveşte atent, prin găurica cortinei, sala care geme de

militari în termen şi elevi. Un bătrânel în costum de boier trece prin spatele lui, zgribulit.

BĂTRÂNELUL

Frig… Frig al dracului, domnule...

DIVA

Trei ore în frigiderul ăsta şi ne-or duce la aplauze pe tărgi.

JEAN

Da’ uite că ăştia din sală s-au dezbrăcat, bine mersi!

O ACTRIȚĂ

Păi da, că frigul vine din spate, prin scenă. În sală au încălzit.

JUCĂTOR I

Aşteaptă să tragă cortina, să-i vezi cum dau buzna la paltoane. (partenerului de table) Jucăm sau ce

facem?

JUCĂTOR II

Cu ce dracu’ să jucăm?

REGIZORUL TEHNIC

Ce, ați înnebunit? Cum să nu jucăm?


78

JUCĂTOR II

Vezi-ți dom’le de treaba ta, acolo, ce, te-a băgat cineva în seamă?! (celui de-al doilea) Ai zaruri?

JEAN

Hai, nea Fane, gongu’!

Şi nea Fane izbeşte energic cu capul în gong.

Cu interpreții plasați pe pozițiile inițiale, cortina se ridică dezvăluind sala, pe o muzică de o

somptuozitate ridicolă. În acest moment, curentul din scenă „coboară” în sală, frisonând primele

rânduri. Şalurile şi pliurile rochiilor de damă încep să tremure discret. Spectatorii cu locuri de

protocol se zgribulesc sincron şi încep să–şi şoptească, la ureche, comentarii scandalizate. Pe tot

începutul actului, se ridică grupuri-grupuri, şi încep să se mute, în vârful picioarelor, spre fundul

sălii, re-aşezându-se pe fotoliile din spate. Mişcarea aceasta ordonată are ceva ritualic, ceremonios,

ea trebuie legată, în ridicolul ei conținut, de viziunea afectat-romantică a Cristinei asupra

momentului, aşa cum am descris-o în prima parte.

Dino apare în costumul lui Răzvan, din culise, şi traversează încet scena, printre „oaste, târgoveți,

țărani”. Odată ajuns la rampă, mătură cu privirea publicul. Primele trei rânduri de locuri sunt acum

complet goale - cu excepția Cristinei, plasată eroic, în primul rând, central, ca o sfidare adresată

întregii săli. Dino o fixează aiurit: în ochii lui, „Admiratoarea” s-a deconspirat. Din spate, o voce îi

şopteşte scurt şi nervos: „Aşa cruci evlavioase...”. Revenindu-şi din momentul de derută, actorul

izbucneşte patetic.

DINO

Aşa cruci evlavioase, aşa față răstignită...


79

Cei doi, care joacă table în culise, s-au întors o clipă cu fața la Dino. Văzând că şi-a revenit din

blocaj, reiau liniştiți partida, aruncând zarurile pe tablă.

JUCĂTOR I

Cinci-trei. Te-am scos.

EXT. CASA DE CULTURĂ - PRÂNZ

După spectacol, Dino aşteaptă în laterala ieşirii principale, nedemachiat, purtând încă mustața lui

Răzvan. O observă de la distanță pe Cristina şi îi iese în întâmpinare; fata se opreşte cu sufletul la

gură.

DINO

Iată că misterul s-a elucidat...

CRISTINA

Cu mine vorbiți?

DINO

Îmi pare bine. Prietenii îmi spun Dino.

CRISTINA

Dino? Ca în „Fred şi Barney”?

DINO

Exact. Şi pe tine, în afară că semnezi „Admiratoarea” prin bilețele, te mai cheamă cumva?

CRISTINA

(derutată)

În ce bilețele?

Apare Anemarie, se dau autografe, Dino gesticulează indicându-şi ceasul, apoi se apropie în pas


80

alergător de intrare. În momentul în care trece prin dreptul Bătrânului Tipograf, acesta întoarce capul

după el, şuierându-i ciufut.

BĂTRÂNUL TIPOGRAF

Lucrăm, lucrăm...

INT. CASA DE CULTURĂ, POARTĂ - PRÂNZ

Dino trece prin dreptul cuşetei şi o depăşeşte, dar este oprit din nou de vocea portarului.

PORTARUL

Alo, domnu’ actor! Păi! Biletul!

Dino se întoarce surprins, în timp ce mâna portarului îi întinde prin ghişeu un alt bilet. Frânează o

clipă şi cumpăneşte, uluit.

DINO

Mă rog, treaba s-a rezolvat... În sfârşit, dă-l încoace!

Înhață hârtia, muşcându-şi mustața falsă, stă o clipă în cumpănă, neştiind dacă e cazul să desfacă

biletul pe loc, după care se răzgândeşte brusc şi o ia la goană spre cabină.

INT. CASA DE CULTURĂ, CABINĂ - PRÂNZ

Intră, val-vârtej, în cabină. Se aşază în fața oglinzii şi începe să-şi dezlipească mustața. Jean, trântit

şi el alături, într-un scaun, se freacă cu prosopul în jurul ochilor.

JEAN

Ei? Ea era?

DINO

Da. Arată mai bine decât scrie, nu găseşti?


81

JEAN

Ce dracu’ or vedea astea la tine?

DINO

E vorba de biocurenți, am să-ți explic altă dată.

JEAN

Te-aşteaptă afară?

DINO

Da, şi în ceasul al doisprezecelea apare şi ultimul bilet. Citeşte-l tu.

Şi i-l plasează, distrat, lui Jean. Acesta îl culege şi îl despătureşte cu grijă. O clipă mai târziu, rămâne

brusc cu ochii holbați pe bucățica de hârtie.

JEAN

Tu ai citit biletul ăsta?

DINO

Nu, păi ce mai contează?

JEAN

(citeşte)

„DACĂ VREI TRUPUL MEU, VINO DESEARĂ LA ORA UNSPREZECE PE PERONUL GĂRII. ADMIRATOAREA.”

Dino sare ca ars de pe scaun şi, smulgând biletul din mâna lui Jean, îl verifică cu proprii săi ochi.

DINO

Păi, asta înseamnă... că e alta...

JEAN

Exact. De unde-or avea unii atâția biocurenți?

Dino se întoarce din nou spre el, complet încurcat, păşeşte prin cabină ca un leu în cuşcă.


82

DINO

Bine, şi ce fac în cazu’ ăsta?

Trece prin dreptul lui Jean: rămas scufundat în scaun, necăutând să-şi mai ascundă invidia.

JEAN

Cu fizicul tău, eu m-aş apuca de teatru.

DINO

(ignorându-l)

N-ar fi putut să telefoneze nicicum înainte de spectacol, aş fi primit biletul atunci, imediat...

Iese ca o furtună din cabină...

INT. CASA DE CULTURĂ, POARTĂ - PRÂNZ

... şi bagă capul în cuşeta portarului.

DINO

Tataie, când a sunat fata?

PORTARUL

Acuşica, cât ai lipsit matale de, vorbeai cu fătuca aia, după colț...

DINO

Aha... (şi brusc) Fi-ți-ar ochii ai dracu’, nimic nu-ți scapă...

PORTARUL

(modest)

Vârsta, de...


83

INT. CASA DE CULTURĂ, CABINĂ - PRÂNZ

La fel de grăbit, Dino revine în cabină, unde Jean examinează încă biletul.

DINO

Deci: sunt doi subiecți - unul care-mi scrie bilete şi care nu s-a arătat încă şi altul care mă aşteaptă

afară...

S-a rezemat de pervazul ferestrei...

DINO

... sper că mă mai aşteaptă!...

Pe sub geam, trece în pas tropăit un pluton de soldați. Vocea ofițerului răsună fugitiv: „Mişcă pasul

soldatule! Stângu’! Stângu’! Tonu’ la cântic! Am juraaaat cu mâna strânsă pe drapel! Pluton

repeee-tă!”. Dino se întoarce din nou spre Jean.

DINO

Să dau cioara din mână...

JEAN

Vrabia din mână...

DINO

Aşa, vrabia...

Şi, deodată, se hotărăşte. Din trei paşi, e din nou în dreptul scaunului lui Jean.

DINO

Uite cum facem. Eu o iau pe-asta şi văd eu cum mă descurc. Tu te duci la hotel. Mă aştepți până la

şapte şi jumătate... Dacă până atunci nu apar, te duci în locul meu la gară şi vezi care-i treaba, te

orientezi, eşti băiat mare.


84

JEAN

Am înțeles eu bine? Îmi dai să ronțăi un oscior de la tine?

DINO

Nu, îți propun un târg. Cinstit. Eu ți-o cedez pe „admiratoarea” - tu nu apari în cameră până mâine

dimineață...

Şi se îndreaptă spre uşă, lăsându-l pe Jean perplex.

JEAN

Eşti nebun? Şi eu unde dracu’ dorm?

Dino se întoarce o clipă, în uşă.

DINO

Uite vezi, Jeane? Diferență de biocurenți. Unii simt viața cum palpită, în timp ce alții trag la somn...

Şi, în clipa următoare, uşa s-a trântit în urma lui.

INT. CAMERĂ DE HOTEL - NOAPTEA

Poza lui Carmen, cu dedicația-avertisment mâzgălită pe un colț: „Ai grijă cum te porți, Carmen”.

Cristina introduce poza la loc în portvizit, portvizitul la loc în sacou.

CRISTINA

N-am ştiut că eşti însurat.

Dino, întins pe pat, cu fața în sus.

DINO

E mama, la tinerețe.

Sună telefonul în camera cufundată în semi-obscuritate.


85

CRISTINA

Ce golan eşti! Vezi, poate e ea şi te caută!

Dino apropie receptorul de ureche.

DINO

Da...

Vocea de pe fir pare ştearsă şi egală, practic complet lipsită de inflexiuni.

VOCEA

Dumitru Staroste?

DINO

Da.

VOCEA

O recomandare. Linişteşte-te cu fata aia. Nu încerca să o mai vezi. E spre binele tău.

DINO

(speriat)

Cine e? Alo! Alo, cine e? Alo!

Şi, deodată, receptorul îi dezvăluie mesaje stranii.

VOCI

Alo, Bardacu! Dă-mi Rădaşca! Cinci-doi-Unu, răspunde. Cinci-doi-unu, sunt Bardacu, mă

recepționezi?

Dino lasă lent receptorul în furcă, în timp ce cu privirea o fixează din ce în ce mai dur pe Cristina.

Fata îi zâmbeşte scurt, apoi se îndreaptă decis spre uşă.

CRISTINA

Pa, am fugit.


86

Dino continuă să fixeze uşa închisă, galben ca ceața în lumina veiozei. Cu un gest mecanic şi violent,

mai ridică o dată receptorul din furcă. Tonul. Închide. Se duce la fereastră şi dă uşor la o parte

draperia. Peisajul pe care-l descoperă este o mizeră curte interioară, cu gunoaie strânse grămezi şi

hornuri de bucătărie. Revine în cameră. Parchetul scârțâie sub el. Brusc, se repede la valiză. Mâinile

sale caută nervos în valiză un briceag de campanie. Desface cu ajutorul briceagului capacul

telefonului. Ochii lui Dino cercetează atent mecanismele misterioase din interior. Deconectează o

piesă. O întoarce pe toate fețele. O pune înapoi. Deşurubează rapid capacele receptorului. Studiază

microfonul şi difuzorul. Le pune înapoi. Aprinde lumina mare de la întrerupător. Urcat pe un scaun,

îşi trece mâna meticulos de-a lungul curburilor lustrei. Suflă, din timp în timp, praful. Acelaşi lucru îl

face în cazul măsuței de lângă fereastră. Examinează florile de plastic, scoase din vaza de pe măsuță,

ca şi cum le-ar mirosi. După care, examinează vaza. Urcat pe măsuță, controlează galeria de

deasupra ferestrei. Coboară de pe măsuță şi aude parchetul scârțâind sub greutatea pasului. Se

opreşte o clipă. Cu un gest decis, dă covorul la o parte. Întins pe burtă, palpează atent plăcile

parchetului. În centrul camerei, descoperă una care prezintă un joc accentuat. Se ridică în picioare şi

începe să caute ca un nebun, dintr-un colț în altul al camerei - ce? briceagul. Din nou la podea,

introduce briceagul în spațiul dintre plăci. Lucrează cu o frenezie aproape bolnavă. Transpiră. În fine,

reuşeşte să scoată placa. Sub ea - victorie! - un păienjeniş de cabluri şi fire. Dino îşi priveşte

descoperirea cu un amestec de groază şi fascinație. Decis, cu ură, începe să le taie cu lama zimțată a

briceagului, una câte una. Muncă, nu glumă. Se ridică, aleargă la noptieră şi revine cu un cuțit de

bucătărie, luat din restaurant. Folosind curbura vârfului, încearcă să desțepenească un şurub solid,

descoperit acolo, în adâncuri. După un efort susținut, pare să reuşească. Examinează şurubul

capturat, scobeşte cu degetul în gaura din care l-a scos, dar se pare că mai departe nu mai e nimic

de găsit. Trage covorul înapoi, peste parchet. Se aşează la marginea patului, extenuat.


87

INT. CAMERA DE HOTEL – DIMINEAȚĂ

Acelaşi cadru, în lumina amestecată a veiozei şi a dimineții care pătrunde pe sub colțurile draperiei.

Zorile îl găsesc pe Dino adormit la marginea patului. În spatele său, uşa se deschide şi în cameră

intră Jean. E vizibil extenuat şi prost dispus. Dino se scoală greoi, în capul oaselor. Jean alunecă cu

privirea în jur, constatând uimit dezordinea.

JEAN

Da’ s-a lucrat aici, nu glumă... Ei? Mulțumit?

DINO

E-un fel de-a spune. Ai fost?

JEAN

Da.

DINO

Şi?

Jean se aşează şi el pe marginea patului, epuizat.

JEAN

O gagică... Ție cum ți-a mers?

DINO

Mă ştii doar: punct ochit, punct lovit. Lasă-mă pe mine! Zi, ce era cu nebuna...

JEAN

Înaltă, slabă, ochelari, genu’ intelectual. Nu te-ar fi interesat. I-am spus că-ți pare rău, dar n-ai

putut să vii; aveai ceva de citit.


88

DINO

Aha. Mai departe?

JEAN

Am stat de vorbă...

DINO

Te-ai sonat? Ce dracu’ ai putut să discuți cu o gagică genu’ intelectual?

JEAN

(alb)

Schopenhauer. Reîncarnare. Filozofie indiană. Crezi că mai ştiu?...

Enervat, Jean se lungeşte pe pat şi întoarce pe partea cealaltă perna, ce păstrează încă adâncitura

capului lui Dino. Gestul are ceva de revoltă şi Dino sparge, o clipă, ritmul interogatoriului, pentru a-l

observa.

DINO

Jeane, am de vorbit ceva cu tine. Am impresia că „băieții” mă lucrează. Înțelegi?... Că sunt luat în

vizor...

Jean s-a întors însă cu fața la perete şi doarme adânc... Dino se duce la chiuvetă şi dă drumul la apă.

În acel moment: o bătaie în uşă.

DINO

Intră!

Dar de intrat nu intră nimeni. O nouă bătaie în uşă. De data asta, Dino se duce şi deschide. În fața lui,

pe hol, stau doi bărbați îmbrăcați în costume negre, tunşi îngrijit şi arborând expresii sobre.

BĂRBAT I

Vă rugăm să veniți cu noi până jos...


89

DINO

(palid)

În ce problemă?

BĂRBAT II

Haideți, vă rugăm, fără multe discuții.

Dino mai aruncă o privire peste umăr, către Jean, care doarme dus.

INT. HOL HOTEL – DIMINEAȚA

Străbătând culoarul încadrat de cei doi, Dino ajunge la recepție. Recepționera, de la ghişeul ei bizar,

de tip CEC, aruncă grupului în trecere o privire încărcată de subtexte. Acum, au ajuns în fața intrării.

Dino nu se mai poate abține.

DINO

Unde mergem?

BĂRBAT II

În restaurant.

DINO

O secundă. Mi s-a desfăcut şiretul.

Se apleacă şi, profitând de un moment de neatenție a gorilelor, o şterge pe uşă, afară, fugind cât îl

țin picioarele. Îl urmărim preț de câteva momente, gonind prin piață. Cei doi bărbați par depăşiți de

situație. Se uită unul la altul cu priviri lipsite de expresie, după care...

INT. RESTAURANT – DIMINEAȚĂ

... intră în restaurant. La câțiva paşi de intrare, aşteaptă cineva, pe care-l bănuim a fi Şeful de sală.


90

ŞEFUL DE SALĂ

Ce e?

Cei doi schimbă din nou între ei priviri cețoase.

BĂRBAT II

A luat-o la fugă...

Şeful de sală pare profund deconcertat.

ŞEFUL DE SALĂ

Şi eu, cu asta, ce fac?...

... şi schițează un gest vag, pe o anumită direcție. Gorilele care, acum ne dăm seama, poartă costume

obişnuite de chelneri, păşesc precauți până în centrul sălii, contemplând imensul candelabru de

cristal prăbuşit în mijlocul ringului de dans...

EXT. MALUL DUNĂRII – DIMINEAȚĂ

Dino, plasat în dreptul unui copac, cu privirea pierdută undeva, în depărtare. Celălalt mal al fluviului

se distinge anevoie, prin ceață. Spre omul nostru se strecoară un puşti de vreo zece ani, murdar din

cap până în picioare. Se agață de mâna lui şi începe să turuie.

PUŞTIUL

Nenea! Nenea! Vă arăt eu pe unde! Vreți?... Două foi şi v-arăt eu pe unde! Nenea! Nenea!...

Încet, moale, Dino se lasă tras de puşti şi dispare din cadru.

ÎNCHIDERE ÎN FONDU ȘI INSERT


91

3. SOLDATUL

INT. COMPANIE - NOAPTE

În holul companiei, Horațiu, proaspăt planton intrat în schimb, numără conştiincios şirurile de

bocanci identici, perfect aliniați de-a lungul peretelui.

EXT. CAZARMĂ - NOAPTE

La gardul unității, în spatele depozitelor de muniții, Rexona contabilizează în palmă câteva sute de

lei. E vulgară, solidă şi violent fardată - cu o minifustă ce deconspiră cu generozitate prezența unor

cicatrici pe pulpă.

REXONA

Hai! Cine începe? Gradații, primii!

În fața ei, stă un grup de militari cu priviri lacome şi surâsuri tâmpe - schimbând ocheade încurcate

unii cu alții.

UN MILITAR

Hai, Rexona, arată ce poți!

ALTUL

Piua a doua!

ALTUL

S-o vezi, acum, pe Rexona cum face clăbuc - ha-ha!...

Rexona îi priveşte cu dispreț, provocator. Se postează, statuar în fața lor, pe movila de iarbă ce

desemnează depozitul de muniție îngropat, cu mâinile-n şolduri, cu picioarele depărtate, ca un

portar pe terenul de fotbal. Primul Militar avansează în tăcere, lipăind cu papucii de dormitor pe


92

pământul uscat şi descheindu-şi cureaua. Restul plutonului aşteaptă aproape aliniat, cu mâinile în

buzunare, ca la coadă.

INT. COMPANIE - NOAPTE

Horațiu a terminat de numărat bocancii. Crapă încet uşa dormitorului şi pătrunde înăuntru. Ia mătura

de lângă rastelul cu arme şi dă să se strecoare afară. Se opreşte însă în cadrul uşii; ceva nu este în

regulă. Se întoarce cu fața spre paturi şi, la lumina roşietică a becului de control, constată evidența:

dormitorul e gol. O fereastră a rămas larg deschisă. Horațiu aleargă până la fereastră şi priveşte atent

afară, în noapte.


Horațiu iese din companie cu prudența unui cercetaş aflat pe teritoriul inamic. Păşeşte în lungul aleii,

mutându-şi privirea dintr-o parte în alta, până în momentul când aude zgomot de pași.

HORAȚIU

(şoaptă)

Băi! Pst!

O VOCE

(şoaptă)

Ce-i, mă?

HORAȚIU

Care eşti?

O VOCE

Dă-te mai aproape şi-ai să vezi.


93

Răspunzând îndemnului, Horațiu dispare din cadru.


La capătul aleii apar, întâi de abia vizibili, Ofițerul de serviciu și Horațiu. Merg spre Corpul de Gardă.

Horațiu e când în picioare, când la orizontală.

OFIȚERUL

Întinde pasu’, soldat. Ai citit Regulamentul de Ordine Interioară?

HORAȚIU

Permiteți să raportez: da.

OFIȚERUL

Culcat! Drepți! Ce trebuia tu să faci, după stingere?

HORAȚIU

Permiteți să raportez - nu mi s-a dat niciun ordin!

OFIȚERUL

Culcat! După stingere, militarul execută program de somn! Drepți!... Ce căutai pe afară?

HORAȚIU

Permiteți să raportez!...

Dar nu găseşte nimic de raportat.

OFIȚERUL

Semnalul de stingere, îl ştii?

HORAȚIU

Da...


94

OFIȚERUL

Ia cântă-mi-l, să-l aud!

HORAȚIU

Ta-ta-taaa - ta-taaa...

OFIȚERUL

Uşor, că scoli toată unitatea. Atenție, stai!

Se opresc. Ofițerul îi ridică soldatului boneta din cap şi i-o aşează invers. Abia acum observăm că

Horațiu şi-o pusese cu stema la spate.

OFIȚERUL

Culcat! Târâş, marş!

Şi cei doi se apropie vertiginos de Corpul de Gardă al cazărmii, unica clădire în care mai arde lumina.

INT. CORPUL DE GARDĂ - NOAPTE

Soldații din Corp sunt strânşi în jurul mesei şi lipăie cu furculițele cina. La deschiderea uşii,

tacâmurile zăngănesc pe masa şi grupa ia poziție de drepți. Privirile soldaților îl măsoară, cercetător

pe Horațiu - în picioare, în dreptul uşii, lângă ofițer.

OFIȚERUL

Repaos. Unde-i comandantul gărzii?

UN SOLDAT

Permiteți să raportez, e plecat în inspecție pe la posturi!

OFIȚERUL

Atunci, ajutorul de comandant!


95

Unul dintre soldați se năpusteşte într-o încăpere învecinată. După câteva clipe, apare un sergent

buimac, lichefiat de somn, ce ia poziția de drepți şi se prezintă.

SERGENTUL

Să trăiți, toa’ lent major! Sunt ajutor de comandant de gardă, sergent Pantelie Dumitru.

OFIȚERUL

(sec)

Întoarce-ți boneta.

Sergentul se conformează, ruşinat, aducându-şi boneta cu stema în față.

OFIȚERUL

Îl iei pe soldatul Anghel şi-l bagi în arest.

SERGENTUL

Am înțeles, să trăiți!

Horațiu încasează stoic sentința.

OFIȚERUL

Executarea!

Uşa arestului se deschide greoi şi Horațiu pătrunde în încăperea goală, cu ziduri scrijelite de sus

până jos, aşezându-se, cu un gest familiar şi obosit, pe „pat”. Pantelie apare şi el în prag, cu farfuria

de fasole într-o mână şi furculița, în cealaltă.

SERGENTUL

Centura şi şireturile.

Centura cade la pământ cu un clinchet surd. Horațiu se apleacă şi începe să deşire, cu încetineală

iritantă, şireturile bocancilor. Pantelie ridică efectele soldatului, îi zâmbeşte seducător şi trânteşte


96

uşa cu zgomot greu. Prin vizetă, o fantă de lumină se proiectează pe peretele opus, într-un

dreptunghi luminos. În centrul acestuia se poate descifra o scrijelitură în zid: „MIE DOR DĂ GETA”.

INT. CORPUL DE GARDĂ – DIMINEAȚĂ

Aceeaşi porțiune de perete apare acum în lumina uniformă a zilei. Horațiu doarme. Prin ferestruica

uşii, diferite perechi de ochi aruncă câte o privire trecătoare şi curioasă. De afară, se aude: „Şase!

Vine Grancea!”, „Atențiune, drepți!”, apoi „Repaos!” şi uşa arestului se deschide, scrâşnind ca un

animal trezit din somn. În prag – locotenentul major Grancea. Horațiu deschide ochii. Se ridică în

capul oaselor.

HORAȚIU

Să trăiți...

GRANCEA

Ați dormit bine, dom’ ministru?

HORAȚIU

Permiteți să raportez...

GRANCEA

Ce să mai raportezi, băi, că şi aşa m-ai înnebunit de cap! Pe unde mă-ntorc, în regimentul ăsta,

numai de tine aud! Uită-te în oglindă: parc-ai fi căzut din pomul de iarnă!...

Horațiu încasează, ruşinat.

GRANCEA

Prăpădit - eşti, cizmă la instrucție - eşti, la trageri îți spargi ochelarii cu patul armei - mai vin şi te

mai găsesc şi arestat! Ia zi, te-ai caftit cu cineva? L-ai băgat pe vreunul în infirmerie?...

Un soldat din gardă apare în spatele locotenentului.


97

SOLDATUL

Permiteți să raportez, soldatul Anghel are o vizită la poartă.

Horațiu ridică privirea, surprins, spre malacul care şi-a urlat textul dintr-o suflare, a salutat şi a ieşit

la fel de brusc precum apăruse.

GRANCEA

Bravo dom’le! Cum dai de dracu’ puțin, hop şi babacii la poartă!... Hai! du-te să te şteargă la nas!

Merg şi eu cu tine, vreau să văd ce-o să zică când te-o vedea aşa, fără centură, fără şireturi, ieşit de

la bulău...

Horațiu se scurge pe lângă ofițer, îngână un „mulțumesc” foarte civil şi iese din arest, urmat de

Grancea.

EXT. CURTEA DE VIZITE – DIMINEAȚĂ

Curtea de vizite, scăldată în soarele de mai, geme de părinți şi iubite, de țărani şi orăşeni, de coşuri

de răchită şi genți diplomat. Horațiu îşi face apariția în această aglomerație aerian, căutând din ochi

un punct de sprijin. În spatele lui, locotenentul major Grancea zâmbeşte bonom şi curios. Horațiu

mătură cu privirea chipurile celor din fața lui. Nu pare a recunoaşte pe nimeni. O femeie grasă se

întoarce, are o tresărire, după care face doi paşi în direcția lui, strigându-i.

FEMEIA GRASĂ

Horațiu dragă, te rog din suflet, du-te şi spune-i lui Paulică c-am venit, am trimis după el de-o juma’

de oră.

Duduia, deplasându-se însă, creează pentru Horațiu un culoar vizual la capătul căruia, pe o bancă

sprijinită de latura zidului, o putem distinge pe Cristina, superbă, fluturând un braț deasupra capului.

Horațiu a observat-o şi porneşte spre ea, fără să acorde nici cea mai mică atenție mamei lui Paulică -


98

aceasta îl urmăreşte îndelung cu privirea, scandalizată de atâta indolență. Horațiu se opreşte în fața

Cristinei, puțin încurcat.

HORAȚIU

Salut...

Cristina rezolvă situația mai tranşant, sărindu-i la gât şi pupându-l pe amândoi obrajii. Locotenentul

major Granea a rămas literalmente interzis,

privind holbat perechea de pe bancă, incapabil

să schițeze cel mai mic gest. Câțiva soldați,

strânşi într-un mic grup, îşi dau coate admirativ,

o cântăresc din ochi pe fată şi şuieră remarci

monosilabice unul către altul:

– Cine-i, mă, asta?

– Gagica lui?

– Ia uite, papagalul, ce femeie şi-a tras!

– Premianții, de!

– E soră-sa, bă, stați liniştiți!

– S-avem noi bafta asta?

Cristina râde, fermecător, la o remarcă oarecare a lui Horațiu. Grupul o urmăreşte cu priviri lungi,

fascinate, clămpănind mecanic ciocolăți primite de-acasă.

CRISTINA

... Tre’ să-i păcălesc pe-ai mei încontinuu, cu meditațiile, nu mai rezist!

De cealaltă parte a gardului, prin arabescul de beton, apar privirile lacome ale câtorva camarazi.

– Haideți, bă... Aici! Veniți s-o vedeți pe sora lui Horațiu!


99

– Care, mă, aia cu craci? Hai să moară calul!

Grupul de la gard se deplasează grăbit, înconjurând curtea de vizite pentru a se plasa pe un unghi

vizual mai avantajos.

Aşezat lângă fată, Horațiu îşi trece seniorial un picior peste celălalt, explicându-i ceva. Cristina, puțin

surprinsă de gest, a rămas cu privirea focalizată pe un bocanc lipsit de şireturi.

CRISTINA

Da’ unde ți-e şiretul?

Horațiu se fâstâceşte, are un gest reflex de a-şi schimba poziția, încălecând celălalt picior, la rândul

său fără şiret.

HORAȚIU

Da... S-au rupt, ştii, sunt tot felul de tâmpiți care se țin noaptea de bancuri...

Cristina pare că, abia acum, îl descoperă - şi nu-şi poate reține bucuria.

CRISTINA

Ce vorbeşti? Fără şireturi, uite, n-ai nici centura... Mă, tu vii de la țambal!

Horațiu a rămas buimac. Cască ochii, pe sub

ochelarii crăpați, e adorabil.

HORAȚIU

De unde ştii?

Cristina îl mănâncă din ochi.

CRISTINA

Mă, tu n-ai fost cuminte!...

Şi, brusc, îl sărută pe gură, apăsat.


100

De cealaltă parte a gardului, vijelios, ca o formulă pentru „telefonul fără fir”, vestea se răspândeşte

printre soldați:

– Nu e soră-sa...

– Nu se poate...

– E gagică-sa, mi-e rău!...

Şi trec cu toții, în pas alergător, pe lângă locotenentul major Grancea, rămas în fața intrării. Ofițerului

nu-i vine să-şi creadă ochilor. Se întoarce pe călcâie şi păşeşte întins, decis, până la punctul de

control.

INT. PUNCT DE CONTROL – DIMINEAȚĂ

Grancea trânteşte uşa şi îl abordează direct pe subofițerul de servici.

GRANCEA

Spune-mi, domnişoara Burlacu a mai venit pe-aici, în vizită la militari?

Subofițerul de serviciu îl priveşte calin, fără să înțeleagă ceva.

SUBOFIȚERUL

Cine să vină?...

Grancea îşi stăpâneşte cu greu o izbucnire nervoasă. Îl ia de braț pe subofițer şi i-o arată, prin

ferestruică, pe Cristina.

GRANCEA

Acolo... Domnişoara Burlacu, fata comandantului...

Prin fereastră, subofițerul de serviciu cască ochii mari, lovit în moalele capului.

SUBOFIȚERUL

Hii - ce fată frumoasă are to’a’şu colonel!...


101

INT. COMPANIE - ZI

În dormitorul companiei, se curăță armamentul. Soldații sunt strânşi pe băncuțe şi îşi demontează

pistoalele mitralieră, introduc pe țeava lor vergele lungi şi apoi privesc prin țeavă, în lumină, căutând

un luciu anume, al curățeniei desăvârşite. Sunt obosiți şi plini de praf, vizibil veniți de la instrucție,

deci într-o altă zi. Sporovăiesc cu plictis, în aşteptarea semnalului de masă şi îşi aruncă prin aer, de

la unul la altul, cârpe unsuroase. Unul din ei pasează o armă vecinului - un tip masiv, cu nas acvilin -

Pelicanul.

PRIMUL SOLDAT

Na. Curăță-i tu țeava lui Horațiu.

Imediat, comentariile izbucnesc în dormitor...

– Da’ el ce treabă are? Stă şi huzureşte la bulău...

– Cât i-au dat?

– Două zile...

– Lux. Şi-l mai vizitează şi gagică sa...

– Ce gagică de balamuc şi-a tras ciumetele, şi noi...

– O frigem pe rapandula aia de Rexona...

– Stai, bă, liniştit, era soră-sa...

Moment la care Pelicanul izbeşte cu furie cârpa de duşumea şi izbucneşte, scos din sărite.

PELICANUL

Băă, da’ mai terminați dracului o dată, de ieri de la prânz numai despre asta clămpăniți!

Şi întorcându-se uşor spre uşă ridică țeava, închide un ochi şi priveşte cu celălalt prin ea,

verificându-i luciul. Uşa dormitorului se dă la o parte brusc şi, în prag, apare Horațiu, încheindu-şi

centura. Majoritatea celor din dormitor izbucnesc în exclamații ironice:


102

– O-paaa! Anghel cel cu blugii Wranghel!

– Întoarcerea lui Râmaru, pa-paaam!

– Ce, bă, li s-a făcut milă, ha-ha-ha...

Pelicanul, posomorât, îi aruncă dintr-o mişcare arma. Horațiu e gata să o scape din mână, surprins

de gest.

PELICANUL

Ia-ți-o şi curăță-ți-o!

Şi face un gest grăitor, indicându-i cu degetul holul din fața dormitorului.

HORAȚIU

(tare şi dezinvolt)

Ce, e Grancea prin companie?

Simultan, toată lumea tresare panicată, ducând degetul la buze şi confirmând tacit. Pelicanul îl apucă

pe Horațiu de centură, îl trage în jos, pe băncuță, cu o singură mişcare brutală şi bombăne, nervos.

PELICANUL

Aşa, mă, deşteptule, apucă-te şi cheamă-l!

Horațiu, cumințit brusc de mica boacănă, începe să frece meticulos țeava puştii. În acest moment,

toată lumea curăță armamentul în linişte, aproape în sincron. După câteva clipe de tăcere apăsătoare,

cineva nu se mai poate abține şi pune problema pe tapet.

CINEVA

– Ia zi, bă sculă, cine-i artista?

Horațiu se opreşte o clipă din lucru. Stăpâneşte momentul. Răspunde, zâmbind misterios.


103

HORAȚIU

Una...

Provocarea este mult prea perfidă. Camarazii se țin cu greu să nu izbucnească.

– Nu, că eu îl bat pe-ăsta...

– Mai face şi mişto!

– Auzi, cică „una”, de parcă ar avea zece...

– Ai, mă, Horațiu, serios acum, e fosta ta colegă de bancă sau ce?

PELICANUL

(scos din fire)

Da’ ce-aveți, băăă, nehaliților, lăsați omu’-n pace, e prietena lui, gata, v-ați liniştit?!

O nouă clipă de tăcere se lasă în companie. Toată lumea curăță pistoalele mitralieră.

UN SOLDAT

(reîncepe, timid)

Horațiu...

Horațiu ridică privirea.

SOLDATUL

Fără mişto, e prietena ta din Bucureşti?

HORAȚIU

De ce te interesează?

SOLDATUL

Pentru că... mi-ar prinde şi mie bine o adresă, când vin în Capitală...

Chicoteli răutăcioase din partea celorlalți, dar fiecare stă cu nasul aplecat la puşca lui.


104

HORAȚIU

E de-aici, din oraş. Ne-am cunoscut în învoire...

Soldatul cu întrebarea rămâne interzis. După o clipă însă, ceilalți izbucnesc în exclamații puternice de

neîncredere.

– Ce spui Franz? Ai agățat-o pe stradă?!

– Cooperativa „prestarea”!

– „Sedusă şi abandonată”!

– Ți-ai tras uniforma şi-ai ieşit pe strasse!

Horațiu ridică din umeri liniştit şi culege cu degetul urme fine de ulei, rămase prin „cutia

mecanismelor”. Uniforma la care tocmai s-a făcut aluzie îi stă ca pe gard.

HORAȚIU

Ce să vă fac, când voi toți vă înghesuiați să plecați acasă, eu preferam o învoire în oraş...

Îi mătură prin cătarea puştii, într-o mişcare stânga-dreapta şi apasă pe trăgaci, care țăcăne, scurt. Un

ins mic, îndesat şi cu privirea rea - Titi - ia cuvântul.

TITI

Preferai pe dracu’! N-ai mai plecat acasă, pentru că ai ieşit de rahat la trageri şi ți-ai spart ochelarii

cu arma. Şi n-ai să pleci nici săptămâna viitoare, din moment ce de-abia te-au scos de la bulău. Aşa

că nu te mai da rotund!... Zi mai bine dacă te-ai culcat cu ea!...

Horațiu ezită. Camarazii plusează.

– Hai, bă, ce, ți-e ruşine de colegii tăi?

– I-ai pus-o sau nu i-ai pus-o?

– Ăsta, mă? Poate, cu creionul...


105

HORAȚIU

Terminați, mă, ce, sunteți obsedați? Am discutat problema!

TITI

Ați discutat-o? E, păi atunci e clar, treaba-i rezolvată! Au discutat-o!

HORAȚIU

Nu vrea decât după ce ne logodim.

UN SOLDAT

Vă logodiți? Când?

HORAȚIU

Rapid, n-avea tu grijă.

TITI

Păi, de ce n-o aduci aici, vă logodim noi!

HORAȚIU

Sunt şi alte propuneri...

TITI

(celorlalți)

E clar, e profesoara lui, de pian.

Şi grupul:

– Ți-a angajat-o părinții, la bac?

– Vă spun eu, bă, e femeia din casă, a venit să-i aducă lenjerie curată!

– Auzi, ce credea el că ne face pe noi!...

Horațiu se enervează în sfârşit, drept care se scoală în picioare, pus pe fapte mari.


106

HORAȚIU

Ce vrei, bă, Titi, vrei s-o aduc în companie?!

Întreg efectivul încremeneşte preț de o clipă.

TITI

Eu în locul tău aşa aş face.

Horațiu, roşu tot în obraji, face doi paşi hotărâți înainte. Stă acum în mijlocul lor.

HORAȚIU

Ce, bă, crezi că nu pot s-o aduc dacă vreau?!

TITI

Ba da, bărbate, poți, asta spun şi eu, că poți! Da’ sunt vreo doi-trei pe-aici care nu te crede! Care

nu-l crezi, bă?

O pădure de mâini se ridică în aer.

TITI

Şi-acuma, care-l crezi?

Singur, Pelicanul ridică mâna.

TITI

Vezi, e o problemă... Ce propun eu: în ultima noapte, când facem cheful de adio, vii cu fata aici –

ți-arăt eu un loc pe lângă depozitul de muniții, unde-i spart gardul; şi noi vă logodim festiv. Împuşti

doi iepuri în aceeaşi noapte: rezolvi şi problema fetei, câştigi şi încrederea colectivului...

UN SOLDAT

Nu poate, bă, fii serios!...

HORAȚIU

Ce deştept eşti, pe cât că pot?


107

UN SOLDAT

Pe cincizeci de lei, cu fiecare de-aici!

HORAȚIU

Pe cincizeci de lei, cu fiecare de-aici!

TITI

Atențiune!

A țâşnit în picioare, ca împins de un resort. O clipă mai târziu, întreaga companie încremeneşte în

poziție de drepți, ultimul „trezit” fiind, bineînțeles, Horațiu... Grancea se află în pragul uşii, în

adâncimea cadrului, posomorât, cu mâna strecurată printre nasturii vestonului, în clasica lui poziție

napoleoniană.

GRANCEA

Anghel, vino la mine în cancelarie...

INT. CANCELARIE COMPANIE - ZI

Avându-l pe Grancea aşezat la birou, în fața lui, şi măsurându-l cu o mină extrem de serioasă,

Horațiu stă ca pe ghimpi.

HORAȚIU

... este o prietenă pe care am cunoscut-o în mod legal, având învoire în oraş.

GRANCEA

Interesant. Şi vă întâlniți des?...

HORAȚIU

(încercând să fie simpatic)

Asta depinde de dumneavoastră...


108

GRANCEA

Mda. Şi ce faceți când vă întâlniți?

HORAȚIU

Ne plimbăm... vorbim...

GRANCEA

Mie poți să-mi spui, discutăm ca între bărbați!

HORAȚIU

... mai un film, mai o prăjitură...

GRANCEA

(apăsând)

Şi nu...?

Horațiu îl priveşte cu o candoare exasperantă.

GRANCEA

(schimbând direcția)

Mă rog. Şi nu ştii cine e?

HORAȚIU

Cum adică cine e?

Grancea închide rapoartele de pe birou, se scoală şi se reazemă de fereastră, privind afară, spre

clădirea de vizavi pe care stă scris „COMANDAMENT”.

GRANCEA

(periculos de alb)

Adică tu habar n-ai că te-ai încurcat cu fata to’arăşului colonel Burlacu! Comandantul regimentului!


109

Horațiu, care, până în acest moment, se jucase nervos cu stema de metal a bonetei, o scapă din

mână.

HORAȚIU

Nu...

GRANCEA

Şi ce faci figura asta de nevinovat? Nu v-am învățat că soldatul trebuie să fie vigilent? Nu v-am

prelucrat să fiți cu ochii-n patru cine vă contactează şi să raportați orice persoană suspectă? De ce nu

aplici?...

Horațiu, pierit.

GRANCEA

Ca militar, nu poți să ai legături personale cu oricine! În război, ce te faci dacă vreo agentă de

contrainformații îți suceşte mințile... Inamicul atât aşteaptă, să te prindă slab!... (oftează, exasperat)

Tu-ți închipui ce iese dacă tovarășul comandant află de povestea asta?

HORAȚIU

Da...

GRANCEA

Nu cred că-ți închipui. Fata e în ultimul an de liceu, ta-su vrea s-o bage-n facultate, îi plăteşte

meditații... Şi, când colo, ea se încurcă cu militarii mei! Pe cine crezi tu că pică măgăreața?

Horațiu lasă capul în jos, ruşinat.

HORAȚIU

Pe mine...

Grancea țâşneşte în picioare, explodând în fortissimo.


110

GRANCEA

GREŞIT! Pe mine, băi, soldatule, eu intru în

colimator din cauza ta, că dacă nu-ți dădeam

atâtea învoiri în oraş şi te țineam aici să faci

sectoare, nu se întâmpla ce s-a-ntâmplat şi

aveam şi o companie mai curată!!!

În fața ofițerului dezlănțuit Horațiu nu mai

suflă.

GRANCEA

Aşa că până la liberare să nu mai apari pe-aici

după învoiri...

O spune lustruindu-şi, cu un vag aer de preocupare, cozorocul şepcii. Apoi ridică privirea spre

soldat.

GRANCEA

Ridică-ți boneta.

Horațiu se conformează.

GRANCEA

Pune-ți-o pe cap.

Horațiu şi-o pune pe cap.

GRANCEA

Cu stema în față.

Horațiu îşi întoarce boneta regulamentar.


111

GRANCEA

Băăă, Anghele! Tu eşti periculos, bă! De-acum am s-o țin pe nevastă-mea încuiată în casă! Marş la

program!

EXT. CAZARMĂ - DUPĂ AMIAZĂ

Emoționat ca un recrut aruncat în prima linie, Horațiu se strecoară printr-o spărtură în gard, afară

din unitate. Aleargă bezmetic vreo zece metri, după care întoarce capul, derutat. Pelicanul, rămas în

spatele gardului, îi face semn să dispară. Horațiu îşi reia alergarea, dispărând pe o străduță, în timp

ce celălalt se îndreaptă, ostentativ în pas de plimbare, înapoi spre dormitoare.

INT. VAGON ABANDONAT - ÎNSERARE

Horațiu, simțind că-i fuge pământul de sub picioare.

HORAȚIU

Stai un pic, ai înțeles greşit.

CRISTINA

Nu. Tu ai înțeles greşit.

HORAȚIU

Ce?

CRISTINA

Că am fi noi doi împreună!

Horațiu ar mai vrea să spună ceva, dar e prea târziu - fata a părăsit deja vagonul. Mai trece – preț de

câteva clipe - prin dreptul ferestrei şi îi aruncă, decisiv.


112

CRISTINA

Nu v-ați gândit, cumva, să-mi arătați şi colecția voastră de discuri?!

Apoi se pierde prin labirintul de vagoane de marfă, trase în triaj. Horațiu o urmăreşte cu privirea

până când se face nevăzută, după care, cu gesturi lente, încearcă să-şi şteargă urmele de vin de pe

veston. Simte deodată, în apropierea vagonului, zgomot de paşi. Ridică privirea cu un amestec de

panică şi speranță; cineva urcă în vagon. Nu e nimeni altul decât Vasiliu, care se postează ferm în

fața militarului, întunecat şi livid. Horațiu îl cercetează cu o undă de curiozitate - e o apariție bizară,

aşa urât, supărat, înfăşurat în halatul de practică... Şi deodată Vasiliu vorbeşte, cu o voce joasă şi

tulbure, aşa cum nu i-am mai auzit-o.

VASILIU

Înțeleg că te dai la colegele noastre...

Horațiu a înlemnit, dar încearcă să-şi ascundă emoția printr-un răspuns la fel de agresiv ca şi

întrebarea.

HORAȚIU

Mă cunoşti de undeva?

VASILIU

Sper să n-apucăm să ne cunoaştem. Atât îți spun!

HORAȚIU

Vrei ceva de la mine?

VASILIU

Da, vreau s-o laşi în pace pe fata asta, e prietena mea.

HORAȚIU

Care fată?


113

Cei doi, față în față, încordați la maximum.

VASILIU

Ştii tu foarte bine, care-a plecat acum de-aici.

HORAȚIU

Înțeleg că ai tras cu urechea...

VASILIU

Nu, dar ştiu că a fost aici. Ce părere aveți voi, că dacă v-am primit la noi în oraş să faceți armata,

acum puteți să vă dați la fetele noastre?

HORAȚIU

Deocamdată văd că tu te dai la mine...

VASILIU

Fii atent, că am făcut trei ani de box la Juniori, dacă mă enervezi, te umplu de sânge pe-aici!

Horațiu, galben ca ceara, începe să tremure uşor.

HORAȚIU

Ai grijă cum vorbeşti cu un militar în uniformă! S-ar putea s-o încurci!

Vasiliu dă înapoi.

VASILIU

Eu ți-am spus cu frumosu’, ca de la om la om! Văd că nu-nțelegi!

HORAȚIU

(înfierbântându-se)

Poate vrei să ai de-a face cu patrula...

VASILIU

Poate vrei să-l chem pe frati-miu, care-i karatist! O să curgă sânge!


114

HORAȚIU

Poate vrei bătaie!

VASILIU

Eu ți-am spus cu frumosu’!

HORAȚIU

Ce, mă, vrei bătaie?!

Lui Vasiliu aproape că-i dau lacrimile.

VASILIU

Băăă, fii atent!

HORAȚIU

Bătaie?!

Vasiliu plânge de-a binelea.

VASILIU

Dacă dai, îți sparg ochelarii, cristoşii mă-tii de nenorocit!

Chiar şi Horațiu, pachet de nervi aşa cum este, pare pe punctul de a izbucni în plâns.

HORAȚIU

Cine eşti tu bă, să te legi de mama?! Ai? Cine eşti?!

VASILIU

Da’ tu cine eşti, să te dai mare?!

HORAȚIU

Vezi tu cine sunt eu...

Face un pas spre uşa vagonului, decis să coboare. Interpretând greşit gestul, Vasiliu sare brusc în

spate, cambrat tot, cu lacrimile curgând pe obraz.


115

VASILIU

De ce dai, bă, de ce dai?! De ce dai, bă?!

HORAȚIU

(la fel de speriat)

Cine-a dat, mă, eu?!

VASILIU

Ai vrut să dai! DE CE DAI, BĂĂĂ?!

Soldatul îl priveşte o clipă, înțelege ridicolul situației şi îşi mai revine un pic din panică.

HORAȚIU

Poate mă enervez...

Coboară din vagon. Când s-a depărtat vreo zece metri buni, Vasiliu se apleacă pentru ultima oară în

cadrul uşii, strigându-i, congestionat.

VASILIU

Cristoşii mă-tii de bucureşteni împuțiți!

Dar Horațiu continuă să se depărteze, neacordându-i nicio atenție.

INT. DORMITORUL COMPANIEI - SEARA

Program de „cititul presei”. Aceleaşi titluri enorme, pe prima pagină: „CTITOR AL COMUNISMULUI,

TOVARĂŞUL NICOLAE CEAUŞESCU...” și așa mai departe. Toți stau încremeniți pe băncuțe, cu ziarul

larg desfăcut în față, supravegheați de Caporal. Acesta ține un carnețel deschis în față şi scrutează

atent zona. O şoaptă.

CAPORALUL

Şerpeanu - ai vorbit în formație - te-am scris...


116

Soldații, încremeniți în „lectura ziarului”...

CAPORALUL

Aici nu se parlamentează, aici se execută program de „cititul presei”!

Horațiu primeşte un cot în spate. O voce îi şopteşte: „Ai vorbit? Vine?”

CAPORALUL

Zamfir - ai vorbit - notat în carnețel.

Şi notează, conştiincios. Un soldat din rândurile din spate se ridică în picioare, la „pâra veselă”.

SOLDATUL

To’ar’şu’ caporal, permiteți să raportez, miroase a băutură...

CAPORALUL

Bugiu, vorbit neîntrebat, trecut pe listă.

SOLDATUL

Am vrut doar să... (se aşează, bosumflat)

Horațiu adulmecă uşor. Alunecă cu privirea în jos, spre colțul încă umed al vestonului şi îl şterge,

discret, cu palma.

CAPORALUL

Dacă vă convine să rămâneți în unitate, în timp ce alții se liberează, treaba voastră...

Un cap se întinde până la Horațiu, profitând de relativa protecție a ziarului deschis, şi îi şopteşte,

agasant.

CAMARADUL

Zi, bă! Ai aranjat? Vine?


117

HORAȚIU

(şuieră, iritat)

Mâine mai vorbesc cu ea...

Caporalul tresare, pe fază.

CAPORALUL

Anghel, notat în carnețel.

Rumoare în formație. Horațiu se ridică, cu nervii încordați la maximum.

HORAȚIU

To’ar’șu’ caporal, permiteți să...

CAPORALUL

Nu permit nimic, soldatule, stai jos.

HORAȚIU

De ce m-ați notat?

CAPORALUL

Pentru că ai vorbit.

HORAȚIU

Şi dumneavoastră ați vorbit!

O fracțiune de secundă, derută pe fața gradatului.

CAPORALUL

Nu fi obraznic, că te scriu de două ori!

HORAȚIU

Nu mă interesează. Nu-i cinstit! Eu nici nu pot să citesc ziarul cu atenție, când dumneavoastră vorbiți

tot timpul. Vă scriu şi eu în carnețel...


118

CAPORALUL

Ce faceeee?

În stupoarea generală, Horațiu scoate din buzunarul de la piept un carnețel şi notează, silabisind.

HORAȚIU

Ca-po-ral... Puşcaşu... Vorbit... în... formație...

Caporalul a rămas cu gura căscată, fără suflu.

INT. CORPUL DE GARDĂ - NOAPTE

Uşa grea a arestului se închide cu zgomot metalic. Pe peretele opus, în dreptul figurii lui Horațiu,

familiarul dreptunghi luminat de la vizeta cu scrijelitură: „MIE DOR DĂ GETA”

EXT. STRADĂ ÎN ORAŞ – DIMINEAȚA

Compania tropăie, sacadat, pe caldarâmul străzii. Plouă torențial. Undeva, în coloană, Horațiu profită

de poziția lui, relativ ascunsă, în cadrul formației pentru a-i explica Pelicanului.

HORAȚIU

Nu ştiu, am impresia că s-a cam supărat. Oricum, rămăsese că ne vedem la teatru...

Soldatul din fața lui se întoarce o clipă, fulgerându-l cu o privire strălucitoare.

SOLDATUL DIN FAȚĂ

Pe bune?!

În clipa următoare, vestea se strecoară, în şoaptă, din față până la ultimul şir de trei al coloanei:

„Horațiu se întâlneşte la teatru cu gagica!”... În acest moment Grancea, care însoțeşte plutonul,

observă mica „şuetă” şi intervine prompt.


119

GRANCEA

Lasă vorba în formație! Stâng-drept-stângul! Tonu’ la cântec!

O VOCE DIN FORMAȚIE

„Am juraaat cu mâna strânsă pe drapel...”

GRANCEA

Companie repeee-tă!

COMPANIA

„Am juraaat cu mâna strânsă pe drapel!...”

GRANCEA

Companie, cu cântec înainteee – ‘arş!

La care câteva zeci de voci puternice de bărbați tineri atacă, la unison, spre exasperarea

comandantului.

COMPANIA

„Lasciate mi cantaaare,

Con la chitara e mano

Laciate mi cantare

una canzone piano piaaaanooo...”

... şi paşii cadențați continuă să răpăie prin băltoace.

INT. CASA DE CULTURĂ – DIMINEAȚĂ

Horațiu, în sala de spectacol, înaintează la nivelul intervalului dintre rânduri, căutând să desluşească

în mulțimea de copii, elevi şi soldați, figura Cristinei. O vede în primul rând, la mijloc. Apare uşor în

fața ei fără a fi observat, deoarece Cristina fixează, concentrată, faldurile cortinei. În spate, la


120

rândurile de militari, agitația e în toi:

– Ea e? Ea e, bă! Al dracu’, n-a mințit!

– Bălane, ține-mă, că mi-e rău!

– Dacă se pupă şi aici, fac infarct!

Horațiu s-a postat în fața Cristinei, cu un aer jigărit. În scurte răstimpuri de linişte relativă, răzbate

până la soldați dialogul din față.

CRISTINA

... trag tare zilele-astea, sunt în urmă cu materia...

HORAȚIU

... te-aştept totuşi la „vagon restaurant”, pe la şapte...

Şi soldații continuă să comenteze, febril:

– Să vezi că se aşează lângă ea...

– Bă, cu ce ține ăsta aşa o femeie?

– Îți spun eu: cu mangoții pe care-i scoate din pariuri cu noi...

– Pe bune!

În sală, bate primul gong. Locotenentul major Grancea se ridică în picioare, în primul rând de la

balcon, şi îi strigă scurt lui Horațiu.

GRANCEA

ANGHEL!

Horațiu ridică privirea, curentat, spre balcon.

GRANCEA

Treci la locul tău!


121

Apoi, se aşează înapoi pe fotoliu, verificând de acolo, de sus, că soldatul a pornit, pe interval, către

rândurile din spate. Horațiu îşi face loc printre ceilalți soldați care îl înghiontesc admirativ, îl pleznesc

peste cap cu invidie nedisimulată, îi pun piedici, astfel încât el aproape că se prăbuşeşte sub ploaia

de lovituri. Pe scenă Dino se apropie de rampă. Spectatorii din primele rânduri se răspândesc ca

potârnichile în spatele norului de fum. Dino a rămas cu ochii înțepeniți undeva, aparent incapabil

să-şi demareze textul. O pauză jenantă.

TITI

(lângă Horațiu)

Ce face, bă, ăsta, a uitat vorbele?

ALTUL

Fii atent, nu mai ştie nimic. Bă, urâtule, unde dracu’ te uiți?!

Dino, la rampă, fixând primul rând de fotolii.

AL TREILEA

A uitat replica...

Şi, deodată, izbucneşte puternic şi impertinent, speriind întreaga sală.

AL TREILEA

Suflă-i-o, băăă!!!

EXT. CASĂ DE CULTURĂ - PRÂNZ

Şi, parcă răspunzând acestui strigăt reverberat, Horațiu întoarce privirea peste umăr. E afară, aliniat

în pluton, după spectacol. Pe direcția privirii lui, Cristina conversează veselă cu Dino, la colțul clădirii.

Replicile camarazilor reîncep, nemiloase.

– Hai, că ți-a suflat-o!...


122

Îl înghiontesc, îi fac fel de fel de „poante fizice”, par extrem de bine dispuşi:

– Gata, moşule, vremea ta a trecut...

– Du-te şi pocneşte-l pe ăla peste proteză, poate se impresionează...

– Şi-uite-aşa s-au dus şi fată şi soldat...

Horațiu priveşte pierit cum Dino îi face semn Cristinei să-l aştepte, dispărând apoi după colț. Cristina

a rămas lângă ieşire, lipită de afişul spectacolului cu „Răzvan şi Vidra”.

HORAȚIU

Dumitru Staroste.

PELICANUL

(lângă el)

Ce-i asta?...

Horațiu priveşte mijit, prin lentilele ochelarilor, afişul de care stă sprijinită fata.

HORAȚIU

Aşa-l cheamă...

Vocea locotenentului izbucneşte fără drept de apel.

GRANCEA (OFF)

Companie, înainte marş! Tonu’ la cântec!

Şi formația porneşte, mărşăluind prin piațetă. Horațiu, printre soldați, încă mai ține capul întors peste

umăr, încercând, cu încăpățânare, să înțeleagă ce se petrece.

INT. VAGON ABANDONAT - SEARA

Ceva mai târziu, aşteaptă zadarnic la fereastra vagonului. E singur, aşezat pe una din banchete. Pe

geamul murdar, se mai citesc încă formule matematice. Se uită la ceas. Alunecă pierdut, cu privirea,


123

spre încrengătura de linii ferate peste care nu trece decât un impiegat ce schimbă macazuri. Încet, pe

nesimțite, se fac auzite, poate doar în mintea lui, acorduri de chitară... Horațiu zâmbeşte la auzul

melodiei - e o adaptare parodică a „Plutaşilor de pe Volga”, în care jalea mujică e tradusă în cuvinte

prin sintagma „Hai să emigrăm în America”. Întoarce uşor privirea...

EXT. PARC - ÎNSERARE (flashback)

... spre Cristina. Sunt amândoi, în picioare, ținându-se discret de mână. În fața lor, pe iarbă, un grup

de hippy întârziați fredonează aproape în transă, adunați în jurul chitaristului, melodia subversivă.

Deşi s-a lăsat o umbră de înserare, parcul e relativ aglomerat. Cei doi stau, preț de câteva secunde,

şi contemplă „spectacolul”, apoi o pornesc uşor pe alee.

HORAȚIU

Aveți un parc frumos, ştiai?

CRISTINA

Ăsta-i un compliment pentru mine?

HORAȚIU

Nu, spuneam doar că...

CRISTINA

Dacă e pentru mine îl accept. Am săpat o lună de zile pentru el, toată şcoala.

HORAȚIU

Serios? În orice caz, a ieşit frumos.

CRISTINA

Mie nu-mi place. E plin de „aşezați”.


124

HORAȚIU

De ce?

CRISTINA

De aşezați. De de-ăştia care au familie aici, au servici aici, au copii aici şi-au să moară aici.

Horațiu mătură cu privirea aleea. Bătrâni, ofițeri, neveste, aşezați pe bănci, câini, cărucioare, lucru de

mână, partide de şah. Cei doi se aşează pe o bancă retrasă, a cărei poziție îngăduie totuşi vederea

spre aleea principală.

HORAȚIU

Da’ unde-ți place ție să te plimbi?

CRISTINA

La gară...

HORAȚIU

Şi mie. Când trec pe-acolo, mă gândesc că, gata, peste trei săptămâni se termină armata, începe

civilia!... M-am săturat de uniforma asta ca de dracu’!

CRISTINA

Şi eu.

HORAȚIU

Te-ai săturat de uniforma mea?

CRISTINA

Nu numai tu porți uniformă... Aşa de tare îmi doresc să plec de-aici! Să văd lumea...

HORAȚIU

Păi, pleci! Nu te duci la Bucureşti, să dai examen?...


125

CRISTINA

(privindu-l cu indulgență)

Am spus să văd lumea... Tu ce-ți doreşti cel mai tare şi mai tare?

Horațiu îi aruncă o privire canină, plină de subtexte. Cristina zâmbeşte - şi îi scoate uşor ochelarii.

CRISTINA

Eram sigură. Numai la prostii îți merge mintea.

Îl sărută scurt. Apoi se desprinde.

CRISTINA

Asta-i tot?

HORAȚIU

Nu... Ştii tu la ce mă gândesc...

CRISTINA

Porcule. Numai după logodnă. Aşa am hotărât eu.

HORAȚIU

(surprins)

Ne logodim?

CRISTINA

Vorbeam în general. Termină, te-am întrebat serios. Tu vrei ceva în viața asta?

HORAȚIU

Da, nu ştiu... să descopăr ceva important. Aşa, gen „clopotul lui Gauss”...

CRISTINA

(curioasă)

Ce-i asta, un clopot îngropat?


126

HORAȚIU

(delicat)

Cristina, „clopotul lui Gauss” e-un grafic. O curbă în matematică...

CRISTINA

(dezamăgită)

Neinteresant.

Îl priveşte provocator şi aşteaptă.

CRISTINA

Prima dorință îmi plăcea mai mult...

Horațiu pare o clipă derutat. Cristina alunecă, pervers, spre el. Cei doi se sărută lung.

INT. VAGON ABANDONAT - SEARA

Horațiu se trezeşte din ațipeală. Aude galopul roților de tren peste macazuri. Sare în picioare, speriat

- vagonul se mişcă! Îşi lipeşte fața de fereastră. Greoi, prin fața lui defilează gara. Soldatul aleargă

spre uşă, o deschide...

EXT. GARĂ - NOAPTE

... şi, profitând de viteza de melc a garniturii, sare din mers. Vagonul continuă să se târască, tras de

o locomotivă la fel de ruginită şi de anchilozată. Horațiu, aterizat în mijlocul liniilor ferate, se uită la

ceas. Traversează apoi şinele şi ajunge pe peron. Totul are un aer pustiu, cu un mister amplificat de

sirenele depărtate ale locomotivelor Diesel şi de ciocăniturile metalice în roțile vagoanelor. În

adâncime, pe ultima linie, un tren personal tocmai opreşte, cu un scrâşnet prelung. Horațiu face

câțiva paşi, încrucişându-se la un moment dat cu un tânăr ce face du-te-vino pe distanța dintre


127

cişmea şi sala de aşteptare. Tânărul nu e nimeni altul decât Jean, cu un buchet de flori în mână. Iată-l

oprindu-se în dreptul sălii de aşteptare: a observat ceva... La casa de bilete, s-a oprit o fată înaltă şi

osoasă, cu ochelari cu rame de metal pe nas, îmbrăcată extrem de îngrijit. Îşi caută banii în portofel.

Jean o fixează îndelung. Se învârte pe lângă ea ca un câine în jurul cozii. În sfârşit, își ia inima în dinți

şi se apropie, evident pe cale de a o aborda. Exact în acest moment însă, apare un subofițer care o ia

de braț pe ochelaristă şi împreună pornesc peste linii, spre trenul personal, lăsându-l pe Jean

interzis, privind prosteşte în urma lor. Curând însă actorul surprinde o nouă mişcare undeva la

distanță. În lungul peronului a apărut silueta unei alte femei. Desenul balonzaidului şi păcănitul sec

al tocurilor pe ciment, întunericul şi liniştea din jur amplifica misterul. Horațiu tresare, închipuindu-şi

o posibilă Cristina. Porneşte spre ea, dar Jean e deja la zece metri în fața lui. Soldatul păşeşte

prudent pe lângă geamul lipicios al sălii de aşteptare.

Un felinar îşi aşterne anemic fanta luminoasă pe caldarâm. În primul plan, silueta neagră a femeii, în

aşteptare. În adâncime, Jean apropiindu-se de conul de lumină al felinarului: a ajuns...

Femeia intră şi ea în lumină, cu un pas decisiv. O recunoaştem, din fotografie: e CARMEN, soția lui

Dino... Aspră, vizibil plânsă, cu cearcăne în jurul ochilor - priveşte drept şi tace.

Jean a înlemnit de uimire. Horațiu a rămas în spatele lui, la câțiva paşi, în întuneric, refugiindu-se

lângă o cişmea şi făcându-se una cu corpul acesteia.

Femeia îl măsoară pe Jean din cap până în picioare.

JEAN

Carmen! Ce surpriză...

CARMEN

Dino n-a venit?

Jean oferă femeii cea mai serafică privire din viața lui.


128

JEAN

Nu. De ce, trebuia să vină?...

Carmen îi cercetează cu privirea florile din brațe.

CARMEN

Aştepți pe cineva?

Jean coboară ochii pe flori - şi iese abil din situație.

JEAN

Eu? Nu... am avut spectacol, mi le-a dat o fată, la aplauze... şi am rămas cu ele în mână, ha-ha...

Cei doi tac câteva clipe, încurcați. O sirenă de locomotivă. Pe Carmen o îneacă plânsul şi face eforturi

disperate să se abțină. Jean încearcă să glumească.

JEAN

Ce decor romantic, nu-i aşa?

Şi din nou o tăcere kilometrică. Jean decide să pună degetul pe rană.

JEAN

De ce toată farsa asta, Carmen?

CARMEN

Vroiam să fiu sigură...

JEAN

Că ce?

CARMEN

Că mă înşeală...

A rostit-o încet şi egal, dar cu o stranie intensitate.


129

JEAN

Asta-i o tâmpenie, scuză-mă...

Brusc, ochii femeii lucesc ca un pumnal.

CARMEN

Serios? Ei, aşa sunt eu, mai tâmpită, nu sunt isteață ca voi! Da’ mi-a ajuns, înțelegeți? M-am săturat

de javre! Artişti! Scamatori! Gata! Vroiam să-l văd pentru ultima oară, să-l fac să se uite-n ochii mei,

să-şi înghită minciunile cu lingurița! Plec, Jeane, înțelegeți?... Am venit pentru zece minute, cât stă

trenu-n gară. Un tip mă aşteaptă la Bucureşti, cu actele. Nu e vorba de dragoste, păpuşel, e vorba de

Canada! Aşa că v-am salutat din mers...

S-a oprit, epuizată. Jean se apropie şi-o apucă de umeri, vorbeşte, emoționat.

JEAN

Nu merită, Carmen... Crede-mă. Măcar aici, cineva te iubeşte...

CARMEN

Da, mare iubire!

JEAN

Nu mă refeream la el...

Şi uşor, aparent firesc, începe să o sărute pe gât. Carmen ridică privirea surprinsă şi se desprinde din

brațele bărbatului, ținându-l la o lungime de braț...

CARMEN

Ce faci?

Dar Jean pare deodată „luat de flamă”. Se agață de ea.

JEAN

Lasă dracului Canada, ce-ai înnebunit? Îți aranjez eu, te iau zece zile la un festival, la Bratislava!


130

Dintr-o mişcare, Jean a înlănțuit-o din nou - şi de data asta nu-i mai dă drumul.

CARMEN

Te-ai sonat? Ia mâna de pe mine!

JEAN

Ştii de când te aştept să fii liberă?

CARMEN

Te rog să te linişteşti! Gândeşte-te că e prietenul tău!

JEAN

Şi ce dacă? V-ați despărțit!

CARMEN

Oricum, aşa ceva nu se face!

JEAN

El te înşeală, să ştii! Chiar în clipa asta!

Femeia începe să se zbată cu violență.

CARMEN

Dă-mi drumul! Ia mâna de pe mine!

Reuşeşte să se elibereze câteva clipe, coboară de pe peron şi face câțiva paşi, dar e prinsă din nou de

Jean.

JEAN

Spune-mi că ar fi o şansă! Atât!

CARMEN

Şansa ta e să-ți ții labele în buzunar!


131

JEAN

Eu ştiu că tu vrei!... Nu-ți fie frică! O să ne iubim ca doi nebuni! Goi, într-o fântână cu şampanie!

Carmen izbucneşte într-un râs isteric, apoi o ia la fugă. Jean pare paralizat un moment, apoi aleargă

după ea.

JEAN

Carmen! Stai să-ți spun ceva!

Horațiu urmăreşte scena de după cişmea, cu ochii mari. În fața lui, la oarece distanță, cei doi se

fugăresc, penibil, printre linii. Trenul se pune în mişcare greoi, cu un șuierat melodramatic. Carmen

aleargă, împiedicat, pierzându-şi un pantof. Jean i-l recuperează din mers. Femeia urcă în fine în

vagon şi propteşte uşa cu spatele. Tocmai la timp, deoarece Jean ajunge şi el cu o secundă mai

târziu, alergând pe lângă tren şi agățându-se de uşă...

JEAN

Deschide să-ți dau pantoful!

În cele din urmă, nu mai are ce face şi se opreşte. Rămas singur pe peron, mai găseşte puterea să

strige:

JEAN

Bărbat-tu face bancuri politice pe scenă şi tu te măriți cu cetățeni străini! Am să vă fac informare la

amândoi!

Şi aruncă pantoful în urma trenului sub privirile lui Horațiu, martor mut la întreaga scenă.

INT. DORMITORUL COMPANIEI - NOAPTE

Printre paturi, compania sărbătoreşte „noaptea de adio”. S-au fixat pături în geam, pentru camuflaj,

se zdrăngăne la chitară, se urlă cântece cazone, pe teme de „hai libi”, se consumă coniac strecurat


132

clandestin în unitate. Uşa se deschide şi în pragul ei apare un Horațiu nesigur pe picioare. O privire e

de ajuns pentru a realiza că puştiul e beat pulbere.

PELICANUL

Unde umbli, bă, vino să bei cu noi! Hai libi!

Horațiu avansează clătinat, pe interval.

TITI

Ce face, mă, ăsta, e pulbere! Băăăă, nu se poate, s-a machit Horațiu!!!

Soldatul se trânteşte în pat, cu fața ascunsă în pernă, în timp ce camarazii încep să comenteze mai

scăzut:

– Ce mă, e ofticat pe noi?

– De ce, c-a pierdut trei sutare? Dacă-i fraier!

– Nu l-a pus nimeni să parieze!

– Zi, bă, te dai lovit în aripă?!

– Nu, mă, e supărat că nu i-a venit gagica!

Se strâng cu toții, uşor-uşor, în jurul patului lui Horațiu. E noaptea marilor reconcilieri.

TITI

Ce, mă, te-ai julit la sentiment?

ALTUL

Aşa e femeile, bă, dacă nu bați la ele ca la fasole, n-au înțeles nimic din viață!

ALTUL

Parcă ce? Eu n-am avut una în Paşcani, am prins-o cu taragotistul de la restaurant. L-am găurit pe

ăla, de suflai în el ca-n fluier!


133

TITI

Hai! Băi, Fentă, nu fă pe nebunul, mâine plecăm acasă...

PELICANUL

Terminați, băi, cretinilor, că doarme...

Într-adevăr, când Titi încearcă să-l zgâlțâie puțin, ipoteza se confirmă.

UN CAMARAD

Da’ luase ceva la bord...

Unul câte unul, camarazii se desprind din jurul patului lui Horațiu, întorcându-se spre zona în care

chitaristul a luat-o pe coarda lirică. Ultimul rămas e Titi care-l mai contemplă o clipă, după care

ridică din umeri.

EXT. COMPANIE - NOAPTE

Clădirea companiei văzută de departe, de la Punctul de Control. Luminile sunt stinse, totul pare mort.

Până şi subofițerul de serviciu de la poartă doarme-lemn. În liniştea spartă doar de câte o sirenă de

locomotivă, desluşim totuşi zgomot de pași în depărtare...

INT. DORMITORUL COMPANIEI - NOAPTE

Titi îl zgâlțâie pe Horațiu, reuşind să-l trezească din somn.

TITI

Băi! Horațiu! Alo, deşteptarea! Scoală-te, bă, că ți-a venit gagica! Hai, că te rezolvăm şi pe tine în

noaptea asta...

Horațiu deschide ochii, încercând să priceapă ce se întâmplă cu el. E amețit, îl doare capul, nu

reuşeşte să îngaime decât câteva sunete dezarticulate. Titi îl trage afară din pat, pe interval, de unde


134

se poate vedea o ingenioasă improvizație; un corp de paturi suprapuse a fost înfăşurat în pături,

creând un fel de cort. Plutonul e strâns în jurul acestuia şi urmăreşte atent derularea evenimentelor,

cu sobrietatea impusă. Titi aproape că îl târăşte pe Horațiu până la grup.

TITI

Moşule, uite care-i treaba... (celorlalți) Dați-i o gură de coniac!

Imediat, lui Horațiu i se pasează sticla. Acestuia pare a i se face rău numai la vederea băuturii. O

întinde înapoi, dar la insistențele generale, trage o duşcă.

TITI

Uite, noi am văzut că eşti cu moralul la minus - şi ne-am gândit că e totuşi ultima noapte şi, dacă

te-am suportat şaişpe luni, se cheamă că am făcut armata împreună - aşa că, banii pe care i-ai

pierdut, noi i-am investit ca să te-ajutăm...

HORAȚIU

(arătând spre „cort”)

E acolo? Ai zis că a venit!

TITI

Înainte să vezi ce-am putut noi să facem pentru tine, eu vreau să-ți spun ceva din partea întregului

colectiv. Ce vreau eu să-ți spun este aşa: femeile sunt toate la fel.

Reacții din partea grupului: „corect, aşa e, bine zis!”

TITI

... La ele, ce e important e un loc care ai să vezi tu unde e. În rest, e ca la pistolul mitralieră, nu diferă

decât seria! Important e să tragi în țintă. Nu ştiu dacă m-am făcut înțeles...

Privind figura cețoasă lui Horațiu, ai jura că nu...


135

TITI

(celorlalți)

Dați-i ochelarii jos.

Misiune pe care grupul se grăbeşte s-o ducă la îndeplinire. Apoi, două colțuri de pătură sunt date

încet la o parte, o solemnitate teatrală a ridicării cortinei – şi, înăuntru, aşezată pe patul cazon ca pe

un fotoliu de lux, o descoperim pe Rexona, emoționată.

REXONA

El e?...

Grupul încuviințează, tăcut.

REXONA

Bună. Eu sunt Rexona.

Băieții îl împing delicat pe Horațiu în interiorul cortului. Cineva, suit pe o băncuță, la fereastră,

demontează două inele de la perdea. Rexona îl priveşte pe Horațiu cu infinită tandrețe. Discret, îi

caută mâna.

REXONA

Ai emoții? Să ştii că şi pentru mine e prima dată.

Horațiu întoarce spre ea o privire lunară.

REXONA

Vorbesc de logodit...

În fața deschiderii cortului, s-a postat, în picioare, Titi. Primeşte în palmă cele două inele scoase de

la perdele. Bizar, până şi el pare stăpânit de emoție.


136

TITI

Băieții m-au ales pe mine să vorbesc, pentru că am picat la Teologie... (culege din palmă primul inel)

Logodesc pe roaba lui Dumnezeu, Rexona...

Aproape tremurând, fata întinde mâna şi primeşte inelul pe deget. S-a îmbujorat toată, i-au dat până

şi lacrimile.

TITI

... cu robul lui Dumnezeu, Horațiu.

Cum Horațiu nu reacționează, ci pare scufundat într-o abulie completă, Titi îi ia personal mâna şi-i

introduce inelul. Pelicanul priveşte ceremonia cu mândrie aproape paternă.

TITI

Mă rog, mai sunt nişte vorbe, dar nu le mai țin minte. (spre ceilalți) Acuma, noi o să ne retragem la

spălător, ca să îi lăsăm să... mă înțelegeți.

Urmează o succesiune de strângeri de mâini şi felicitări. Unul câte unul, soldații ies din dormitor şi,

curând, încăperea ar părea pustie, dacă n-am şti că acolo, în dosul paturilor, se află Horațiu cu

Rexona. Stau stingheri, unul lângă altul, neştiind cum să funcționeze în noua situație. Horațiu ridică

sticla de coniac lăsată de băieți şi i-o întinde Rexonei. Aceasta refuză, clătinând din cap - pentru ea,

băutura n-are ce căuta în acest moment.

INT. HOL COMPANIE - NOAPTE

Camarazii fumează şi îşi fac de lucru la spălător. Pe hol, câțiva trag cu ochiul prin gaura cheii de la

uşa dormitorului. Când aceasta se deschide şi Horațiu îşi face apariția în prag, stupoarea şi revolta e

generală. Soldatul îşi face loc cu greu.

– Ce-ați făcut, v-ați certat?!


137

– Tocmai acum, după logodnă?

– Bă, tu eşti bărbat sau ce eşti?!

În capul scărilor s-a postat, acru, Titi.

TITI

Ai mai pierdut un pariu...

HORAȚIU

(ridică din umeri)

Nu pot... N-are niciun rost.

Începe să coboare treptele. Titi, rezemat de zid, îi strigă din spate.

TITI

Auzi, Horațiu?! Ştii vorba aia: „cel mai deştept cedează”? Nu-i adevărată. Numai proştii cedează...

Un palier mai jos, Horațiu se opreşte şi ridică privirea spre Titi, aparent traversat de o revelație. Apoi

îşi reia coborârea, alergând.

INT. CENTRALA TELEFONICĂ A CAZARMEI - NOAPTE

Centralistul deplasează un buton la pupitrul de comandă...

CENTRALISTUL

Alo. Cinci-trei-unu, dă-mi un fir cu oraşul...

... în timp ce Horațiu frunzăreşte frenetic cartea de telefon. Când centralistul îi face semn că e în

regulă, preia receptorul şi formează un număr pe disc.

HORAȚIU

Alo? Scuzați-mă că vă deranjez, dați-mi, vă rog, camera domnului actor Staroste... Da, mersi...

Centralistul îl măsoară cu o privire curioasă. O voce vagă se face auzită la celălalt capăt al firului.


138

HORAȚIU

Dumitru Staroste?... O recomandare.

Linişteşte-te cu fata aia. Nu încerca să o mai

vezi. E spre binele tău.

Lăsă receptorul aiurea, pe pupitru, aruncă un

„mersi” fugar centralistului şi năvăleşte pe uşă

afară. Centralistul priveşte o clipă, perplex, în

urma lui, apoi apasă alte două butoane şi

şuieră în receptorul pe circuit închis.

CENTRALISTUL

Alo, Bardacu? Dă-mi Rădaşca. Cinci-doi-unu,

răspunde. Cinci-doi-unu, sunt Bardacu, mă

recepționezi?...

Observă celălalt receptor, abandonat pe pupitru, şi îl înfige înapoi în furcă.

EXT. PLATOU REGIMENT – DIMINEAȚĂ

Aliniați pe platoul gol, băieții stau smirnă - numai că, de data asta, sunt în hainele lor civile, cu care

au venit de acasă - şi privirile le alunecă unii spre alții, admirându-se reciproc, cu uimirea de a

redescoperi culori şi senzații pe care le credeau demult pierdute. Fiecare are alături lada de lemn.

Grancea păşeşte prin fața lor, mai important ca niciodată.

GRANCEA

Veți pleca acasă. V-ați preluat efectele civile. Dar, atât timp cât sunteți încă în perimetrul acestui

regiment, sunteți militari, şi vă poftesc să vă comportați corespunzător!


139

În formație, Horațiu schimbă o privire amețită de fericire cu Pelicanul.

GRANCEA

Dar, chiar şi după ce veți fi dincolo de poarta unității, în acest oraş lumea vă cunoaşte ca militari,

drept care vă veți comporta ca militari.

Titi, trăgând cu ochiul în jos, îşi joacă discret gleznele încălțate în adidaşi albi - ce senzație!

Muzica începe să însoțească tirada locotenentului.

GRANCEA

Veți urca în tren. Să n-aud de beții sau de scandaluri în drum spre locul de destinație!...

INT. TREN - DUPĂ AMIAZĂ

Într-un compartiment gol, Cristina priveşte absentă pe fereastră, în drumul ei spre Bucureşti.

Muzica creşte în intensitate.

GRANCEA (OFF)

... Lumea, care vă vede, să ştie că nu veniți de la cârciumă; ... purtați-vă ca şi când ați avea încă

uniforma militară!

EXT. DUNĂREA - DUPĂ AMIAZĂ

În imensitatea fluviului - un punct: cineva înoată din răsputeri.

GRANCEA (OFF)

Chiar şi după ce veți ajunge acasă, să nu uitați că, un timp, până vă veți lua înapoi buletinele, vă

legitimați în continuare cu Carnetul de Serviciu... Deci, în fața omului legii, sunteți militari!


140

EXT. CAZARMĂ – DIMINEAȚĂ

Grancea continuă să peroreze, introducând în discurs o nuanță poetică...

GRANCEA

Şi, chiar şi după ce veți fi trecuți oficial în rezervă, în viața dumneavoastră care începe de-acu’ înainte

să nu uitați vreodată că ați satisfăcut un serviciu militar, că lumea vă judecă şi ei trebuie să spună da,

dom’le! uite un om care a făcut armata, la un caz ne bazăm pe el să ne apere de americani! Închei

spunându-vă următoarele: v-ați născut civili! Dar veți rămâne toată viața militari în rezervă ai

Armatei Române! Vă felicit!

Întreaga companie urlă din răsputeri, fericită: „SERVIM PATRIA!”

GRANCEA

Companie – drepți!

Niciodată n-au luat băieții un „drepți” mai impecabil.

GRANCEA

Ridicați-vă bagajele!

Ceea ce se şi întâmplă.

GRANCEA

La drrreap-ta!

Compania se întoarce cu precizie de ceasornic.

GRANCEA

(urlă)

Direcția „poartă” înainteee - MARŞ!!!

Poarta unității. Filmăm de jos, de la nivelul liniei de demarcație. De-o parte, cazarma. De cealaltă,

exteriorul. Zeci de perechi de încălțăminte civilă - tenişi, pantofi, espadrile - fac pasul decisiv, la


141

unison, depăşind granița regimentului.

Ne ridicăm în panoramic pe una din aceste perechi pentru a-l redescoperi pe Horațiu inspirând adânc

aerul libertății.

HORAȚIU

(Pelicanului)

Mă duc s-o aştept la liceu, vreau să mă vadă civil. (nobil şi generos) Îi mai dau o şansă!

Muzica explodează într-un „final” apoteotic...

EXT/INT. GARA DE NORD - ÎNSERARE

Cristina, uşor intimidată în furnicarul Gării, cărându-şi valiza spre ieşire şi pierzându-se în marea de

oameni. DIN NOU, PAŞI CADENȚAȚI, LA POARTA UNITĂȚII.

EXT. MALUL DUNĂRII - DUPĂ AMIAZA

Epuizat, Dino înoată ultimii metri, târându-se apoi pe mal. E doar în chiloți, restul hainelor fiind

probabil strânse în bocceluța pe care o poartă legată de mijloc. Răsuflă greu, stă câteva clipe cu ochii

închişi, apoi îi deschide larg, ca în fața unei noi existențe. DIN NOU, PAŞII CAZĂRMII, RITMÂND

AGRESIV MONTAJUL.

EXT. STRADA DIN FAȚA CAZĂRMII – DIMINEAȚĂ

Compania a depăşit deja linia porții. Par bizari, un grup de civili cu valize în mână, încolonați şi

mărşăluind în acelaşi pas. În urma lor, postat lângă barieră, Grancea îi urmăreşte vigilent. După o

clipă, le strigă.


142

GRANCEA

Tonu’ la cântec!

O VOCE DIN FORMAȚIE

„Am juraaat cu mânaaa strânsă pe drapel!”

GRANCEA

Companie, repeeee-tă!

Dar, în afară de zgomotul sec al paşilor pe aleea prăfoasă, nu se aude niciun sunet.

GRANCEA

Companie, repeee-tă!!!

Nicio reacție. Compania e deja departe, avansând în acelaşi pas egal. Câteva momente suspendate,

aruncate în vid. Şi Grancea îşi urlă pentru ultima dată, gutural, neputința.

GRANCEA

COMPAAAANIEEE!!!

ÎNCHIDERE ÎN FONDU


143

Citiţi şi alte cărţi din colecţia de scenarii a Editurii LiterNet:

1. Ana Agopian, Carmen Mezincescu, Oana Răsuceanu,

Iulia Rugină - Bună Cristina! Pa Cristina!

2. Ioan Antoci - Câinele japonez

3. Cătălin Florin Apostol - Umilinţă

4. Matias Bize & Julio Rojas - Viaţa peştilor

5. Lia Bugnar, Vali Florescu - Cobai / Guinea pigs

6. Nae Caranfil - Filantropica

7. Igor Cobileanski - Cînd se stinge lumina

8. Marian Crişan - Morgen

9. Augustin Cupşa - Trenul către Bucureşti pleacă de la

linia 3

10. First Draft: Adrian Munteanu, Florin Ionescu, Irina

Dobriţă, Ava V., Mina Sava, Ruxandra Grecu - Gri închis /

Miracol / ADHD / Da mă, sunt un bou / O zi bună / Caietul

de limba română

11. Secvenţe: Maria David, Raluca Enăchescu, Aurora

Mureşan, Lucian Ţion - Oameni mari / Joaca de-a părinţii /

Adagio / Some Other Place

12. Pavel Gabriel Honciuc - O zi obişnuită

13. Dan Mircea Jacan - Misiunea

14. Augustina Stanciu, Radu Jude - Cea mai fericită fată

din lume

15. Doru Lupeanu - Fatza galbenă care râde

16. Tudor Mavrodin - Vremea Calului Alb

17. Dan Mihu - Să iubeşti şi să tragi apa

18. Cristian Mungiu - 7 scenarii / Occident

19. Bogdan Mureşanu - Torţa vie / Tuns, ras şi frezat /

The Human Torch / Half Shaved

20. Bobby Păunescu - Francesca

21. Lucian Pintilie - Capul de zimbru (scenariu după Vasile

Voiculescu) / La tête d’aurochs

22. Corneliu Porumboiu - A fost sau n-a fost? / Poliţist,

adjectiv

23. Silviu Purcărete - Undeva la Palilula

24. Iulia Rugină, Oana Răsuceanu, Ana Agopian, Alex

Tocilescu - Captivi de Crăciun / Diapozitiv

25. Florin Şerban - America

26. Andreea Vălean, Cătălin Mitulescu - Cum mi-am

petrecut sfârşitul lumii

27. Nicolae Alexandru Virastău, Radu Ioan Toderici,

Gabriel Andronache - Comitetul Helsinki / Amatorul

Lista completă a volumelor din colecţia de scenarii se află la

http://editura.liternet.ro/catalog/toate/0/12/Scenarii.html.

Lista completă a volumelor publicate de Editura LiterNet se

află la http://editura.liternet.ro/catalog.

Toate volumele pot fi descărcate gratuit de pe siteul

LiterNet pentru uz personal. Reproducerea lor pe alte

siteuri sau pe alte suporturi este interzisă.

http://editura.liternet.ro/catalog/toate/0/12/Scenarii.html

http://editura.liternet.ro/catalog.

Documents

Pericoloso Sporgersi