Perioada pasoptista

La sfarsitul secolului al XIX-lea, civilizaţia şi cultura din ţările române încep să se orienteze spre

Occident. Redirecţionarea are două cauze importante: pe de o parte, criza Imperiului Otoman, iar pe

de altă parte, trezirea conştiinţei naţionale.

Independenţa politică şi libertatea naţională devin coordonatele fundamentale ale acestei

perioade. Epoca paşoptistă marchează începutul literaturii noastre moderne.

Funcţia literaturii nu mai rămane doar aceea de a răspandi cultura, de a “lumina”, ci induce

conceptul de literatură ce include acum noi valenţe: transmiterea emoţiilor estetice, trezirea

sentimentului national si educaţia morală.

Caracterizată prinr-o puternică manifestare a constiinţei naţionale în toate provinciile

româneşti, perioadă fixată cu aproximaţie între 1830-1860, pasoptismul delimitează o epocă

distinctă în evoluţia istorică a literaturii române, fiind o epocă de afirmare a literaturii naţionale.

Zorii secolului al XIX-lea găseau lumea româneasca într-o dilemă ce va deveni cu timpul

obsesivă, în oscilaţia ei perpetuă între Orient şi Occident. Câteva secole de dominaţie otomană,

acutizată de peste o sută de ani de fanariotism, situeaza spiritul public românesc într-o inerţie

balcanică şi feudală, de care cu greu se elibereaza.

Pasoptismul românesc are ca nucleu revolutia anului 1848, dar implica o perioada mai

indelungata de pregatiri si una de repercursiuni. Ca miscare politica si culturala, pasoptismul are un

rol decisiv in procesul de modernizare al societatii romanesti. Pasoptistii din tarile române aveau

origini sociale, formare si studii diferite, insa ii unea constiinta misiunii lor istorice.

Prima jumătate a secolului al XIX-lea reprezintă, în planul succesiunii generaţiilor, trecerea de

la boierii cu ilic şi şalvari la tinerii bonjurişti care se întorc de la studii din străinătate în haine

„europeneşti” şi aduc ideile revoluţiilor de la 1848 şi proiectele reformării societăţii româneşti şi ale

constituirii statului român modern.

În acest timp, în saloanele moderne din Bucureşti şi din Iaşi, intră ofiţerii ruşi, cei mai mulţi din

partea occidentală a Imperiului Ţarist, de la Sankt Petersburg, vorbitori de limbă franceză. Apar

acum, în limba română, elementele de jargon şi, odată cu aceste tendinţe, creaţiile dramatice cu

caracter satiric, “Comodia vremii” sau „Franţuzitele”(1833) de Constantin Faca, ori, ceva mai tarziu,

ciclul Chiriţelor, al lui Vasile Alecsandri.

Tot in aceasta perioada, se pun bazele institutiilor moderne. Intelectualii vremii contribuie la

propasirea culturii si a neamului romanesc, punand bazele invatamantului, scriind manuale in

1

limba romana si infiintand scoli normale in sate si provincii, apar primele scoli specializate

(Conservatorul) si de asemenea, infiinteaza societati culturale si progresiste.

Reformele lui Cuza grabesc procesul de institutionalizare al invatamantului, care culmineaza

cu infiintarea Universitatilor din Iasi (1860) si Bucuresti (1864). Trebuie mentionat ca in aceasta

perioada numerosi tineri si-au facut studiile in strainatate, centrul de atractie fiind Parisul.

Teatrul

Primele spectacole teatrale în limba română abordează piese clasice cu temă pastorală, cum

este “Mirtil şi Hloe”, de Gessner şi Florian, prezentată de Gheorghe Asachi la Iaşi, în anul 1816.

Pana la 1840, in teatrele romanesti s-au interpretat doar traductii de piese straine. Pana atunci, nu

existau trupe romanesti, asadar spectacolele erau oferite de trupe straine, trupe ambulante.

Primele piese in limba romana sunt jucate la "Cismeaua Rosie. Cişmeaua Roşie este numele

unei fântâni şi al unei mahalale care se găsea în secolul XIX pe Podul Mogoşoaiei (azi Calea

Victoriei) , din Bucureşti. În acest loc, la întretăierea Căii Victoriei cu strada General Berthelot, a

fost fondat primul teatru bucureştean de către domniţa Ralu, fiica domnului Ioan Gheorghe

Caradja, unde au dat spectacole în limba greacă tineri eterişti, în frunte cu Costache Aristia. Pe

această primă scenă de la Cişmeaua Roşie, publicul românesc a văzut pentru prima dată "Hoţii" de

Schiller, "Faust" de Goethe, "Emilia Galotti" de Lessing. Reprezentantii fiind: Gheorghe Asachi,

Gheorghe Lazar, Alecu Russo, Nicolae Balcescu, Vasile Alecsandri si Costache Negruzzi.

Reprezentantele teatrale dateaza inca din timpul regimului fanariot si chiar mai inainte.

Se remarca o preocupare permanenta a intelectualilor epocii de a crea un teatru national, fapt

ce l-au dus la bun sfarsit, dupa cum se vede in zilele noastre.

2

Presa:

Primele publicatii romanesti apar in “Curierul Romanesc”, condus de Ion Heliade Radulescu.

Curierul romanesc a aparut ca raspuns la nevoia unui mijloc de a se răspândi mai repede ştirile

despre întâmplările din ţară şi din străinătate. Revista a aparut pe 8 aprilie 1829 cu sprijinul lui Dinicu

Golescu, comandantul armatelor ruseşti, care a obţinut aprobarea apariţiei gazetei. Este prima gazetă

românească cu periodicitate constantă şi cu apariţie îndelungată, gazetă care pune bazele presei

româneşti.

Încet- încet, Curierul românesc devine ecoul întregii mişcări literare din ţară; îşi face o datorie să

reproducă din confratele moldovean "Albina românească" a lui Gheorghe Asachi, ştiri politice,

culturale, literare şi mai târziu să facă acelaşi lucru faţă de ziarele din Braşov ale lui Bariţiu: "Gazeta

de Transilvania" şi "Foaia literară".

În Curier “urmărim progresul şcolilor prin dări de seamă la finele anului şi prin discursurile ţinute

la diferite ocazii” . În el vedem naşterea şi primii paşi ai teatrului românesc. În el se găsesc coloane

deschise, după bătrânul Iancu Văcărescu, Grigore Alexandrescu, Ion Voinescu, Costache Aristia,

Cezar Bolliac, Costache Bălăcescu, Viişoreanu, Ion Catina, unii din ei rămaşi necunoscuţi, iar alţii

ilustrându-se mai târziu prin lucrări de valoare. Curierul românesc ne ţine la curent cu tot ce se

publică în limba română, mai ales în Valahia.

Ne face cunoscute foile literare ce apar în vremea aceasta, cum este "Foaia ştiinţifică şi literară de

la Iaşi" şi "Magazin istoric" din Bucureşti, pe lângă foile proprii ale lui Heliade: "Gazeta Teatrului"

(1835) şi "Curierul de ambe sexe" (1836).

Albina românească

Albina românească a fost o gazetă politico-literară, editată de Gheorghe Asachi la Iaşi. Apare

la 1 iunie 1829 si i se adaugă in 1837 suplimentul literar “Alăuta românească”, sub îndrumarea lui

Mihail Kogălniceanu.

Dupa Courrier de Moldavie, tipărit la Iaşi in limba franceză, Albina Românească este primul

ziar în limba română din Moldova, care, alături de Curierul Românesc, redactat de I. Heliade

Rădulescu, la Bucureşti, si de Gazeta de Transilvania a lui George Bariţiu de la Braşov, pune bazele

presei periodice româneşti.

3

Dacia literară

Aparuta intr-o perioada dificila pentru publicatiile autohtone, revista “Dacia literara” a

simbolizat un nou inceput pentru literatura romana, reprezentand o noutate a presei. Intr-o

perioada in care putinele publicatii existente prezentau preponderente fapte politice, “Dacia

literara” a fost, prin caracterul sau pata de culoare in presa romaneasca.

Publicata la 30 ianuarie 1840, sub conducerea lui Mihail Kogalniceanu, la Iasi, revista marcheaza

un punct de cotitura in literatura romaneasca in care redactorul responsabil al revistei isi fixeaza ca

obiectiv exclusiv literatura, fara a parasi insa telurile politice si nationale pe care mersesera

predecesorii sai.

In Introductie, articol aparut in primul numar al revistei, sunt prezentate realitatile vremii in

privinta publicatiilor nationale. Kogalniceanu spune ca revista este un factor de unitate al tuturor

regiunilor din Dacia. Scandalul era exclus, in articolele revistelor nu se criticau artistii, ci operele lor.

Revista face simtita necesitatea unei critici estetice, care nu tine cont de autor, ci de creatie.

Deasemenea, Kogalniceanu sustinea combaterea traducerilor din alte limbi si stimularea crearii

unor opere proprii.

Toate aspectele mentionate mai sus duc la formarea unei literaturi originale. Kogalniceanu

transmite publicului ideea ca oricat am traduce operele altor popoare, nu asa ne vom forma o

literatura a noastra, una proprie, ci trebuie noi, romanii, sa scriem despre noi si obiceiurile noastre.

De asemenea, in revista, sunt mentionate circumstantele politice anterioare ce au impiedicat

dezvoltarea presei de pana atunci, aducandu-se in discutie si celelalte ziare nationale, care

includeau prea mult politica fara sa puna accentul necesar pe literatura.

Astfel, “Dacia literara” este prima revista care se angajeaza sa publice doar lucrari literare

originale din toate provinciile romanesti, pentru a fi un repertoriu general al literaturii romanesti.

Mihail Kogaliceanu, redactorul responsabil al revistei, traseaza directiile pe care ar trebui sa

se dezvolte literatura autentica, sugerand posibilele surse de inspirtatii in maniera romantica:

istoria nationala, natura si obiceiurile, traditiile noastre.

4