Profesor: Elev:Baltanescu Mariana Petrescu Eduard Christian

Afinul Afinul este un arbust mic,cu ramuri anguloase. Frunzele sunt ovate, denticulate, verzi pe ambele fete.Florile sunt verzui rosietice, dispuse cate 1-2 la subtioara frunzelor. Infloreste in mai-iunie. Fructul este o baca albastra cu suc violaceu. Creste in regiuni montane, in paduri de conifere, pasuni, pe stanci, pe soluri silicoase, pana la 2500 m altitudine.

Produsul vegetal folosit: frunzele si fructele - Folia et fructus vaccini myrtilis. Frunzele, impreuna cu ramurile, se recolteaza pe vreme insorita, in lunile mai-

septembrie, iar fructele cand sunt bine coapte, in lunile iulie-septembrie. Principii active: Frunzele contin : tanin, arbutina, hidrochinona, mirtilina,

neomirtilina. Fructele contin: tanin, pectine, mirtilina, zaharuri, provitamina A, vitamina C, acizi

organici (citric, malic, oxalic, succinic, lactic). Acţiune farmaceutică: astrigent, bacteriostatic, hipoglicemiant, antidiareic,

diuretic, creste acuitatea vizuala, antihelmintic.

Indicii terapeutice: diabet, reumatism, guta, enterocolita, parazitoze intestinale, infectii urinare, uremie. Mod de utilizare: Sub forma de infuzie, care se obtine din frunze. Se beau 2-3 cani pe zi. Frunzele şi fructele de afin au proprietati astringente datorita taninului. Au activitate antibiotica, modificand favorabil flora patogena intestinala. Actiunea hipoglicemianta a frunzelor de afin este controversata. Frunzele intra in compozitia ceaiului dietetic. Afinul mai este indicat in infectia urinara, ca antiseptic minor si diuretic, in reumatism, in guta, in colita de fermentatie sau de putrefactie.

AnasonAnason - fructe pubescente, acoperite cu peri aspri, foarte scurti. De forma ovala, subcordate la

baza, de 3-5 mm lungime si 2-3 mm grosime. fiecare fruct este format din doua mericarpe (achene) unite intre ele, greu separabile, fiind ornamentate cu 5 coaste liniare, 3 dorsale si 2 marginale, echidistante.

In partea superioara se observa stilopodul in forma de disc purtand resturile stilulilor, iar la baza un peduncul subtire. De culoare cenusiu - verzui sau galbene - cenusii, au miros placut, caracteristic, aromat, gust dulceag, slab arzator.

Compozitia chimica: Fructele contin 2-3% ulei volatil format din 80-90% anetol, metilcavicol sau izoanetol, cantitati mici de cetone si aldehide anisice si aldehida acetica; 10-20% lipide, colina, 20% substante albuminoide (protide), zaharuri, amidon, 6-10% substante minerale.

Actiune farmacodinamica - utilizari terapeutice: Datorita uleiului volatil au actiune expectoranta, carminativa si galactogoga. Excita peristaltismul intestinal, stimuleaza secretia salivara, gastrica, intestinala si pancreatica.

Asupra sistemului nervos central, in doze terapeutice, au efect stimulant in special asupra centrilor respiratiei si circulatiei.

Supradozate, preparatele pe baza de ulei volatil de anason (sau fructele in cantitati peste 5 g pe zi) produc stari de excitatie puternica manifestate prin insomnii, excitatii motorii si psihice, tulburari de vorbire, euforie, urmate de convulsii puternice, dupa care pot aparea stari cometoase si puternica depresiune asupra sistemului nervos central.

Utilizarea indelungata chiar in doze mai mici produce iritarea mucoaselor digestive. Se utilizeaza in anorexii si dispepsii, ca expectorant, carminativ si corectiv al gustului unor medicamente. Intra in formula "Species pectoralis" (FR.VIII); uleiul volatil in Calmotusin, Carbocif, Gastrosedol, in spirtul de amoniac anisat, in spirtul de clorura de amoniu anisat, tinctura etc. Contraindicat in gastrite hiperacide si ulcer gastric si duodenal, enterocolite cronice si acute.

Brusture dulce Brusture dulce poate fi intalnit pe intreg teritoriul tarii, mai des creste pe

malurile raurilor si paraelor, in locuri umede, in santuri si liziere. Brusture dulce mai poate fi vazut în apropierea gunoistilor de balegar, în jurul izvoarelor, uneori în zone de campie.

Brusture dulce creşte de la începutul lunii martie până la sfârşitul lunii octombrie.

Pe întreaga perioadă de vegetaţie se recoltează rădăcinile, efectul lor maxim se atinge dacă sau recoltat înainte de perioada de înflorire.

Frunzele se utilizează la comprese. Boli în care se utilizează: Ceaiurile se utilizează în caz de febră,

insuficienţă respiratorie, artrită, epilepsie, astm. Comprese se folosesc în caz de luxaţii, entoarse, picioare rănite de mult

umblat, arsuri, leziuni ulceroase, canceroase, plăgi usturătoare.

Ceaiul - o lingură rasă de rădăcini de brusture se pune peste noapte la macerat în 1/4 litru de apă, se încălzeşte dimineaţa şi se strecoară.Comprese - frunzele proaspete sunt spălate, zdrobite şi aplicate sub forma de comprese, care se înoiesc zilnic.

Brandusa Brandusa de toamna este o planta vivace, inalta de 20-45 cm. In pamant are un bulb

carnos, invelit in scuame brune. Primavara rasar 3-4 frunze lunguiete, cu maginile intregi, in mijlocul carora iese ovarul pe cale de transformare in fruct care este o capsula umlata lunga de 4,5-6,5 cm si cu un diametru de cca. 2-2,5 cm.

In lunile iunie-iulie, fructele sunt deplin dezvoltate, capatand o forma ovala, iar culoarea verde de la inceput devine albicioasa. In acest stadiu, semintele au culoarea alba.

Cand capsulele sunt complet coapte, ele se deschid prin trei despartituri, lasand sa cada semintele devenite brune.

Dupa vestejirea frunzelor, prin luna septembrie-octombrie, apar 1-3 flori de culoare violet-purpurie.

Fiecare floare este formata din 6 petale, unite la partea inferioara intr-un tub lung de 20-30 cm care inconjoara ovarul, aflat in pamant, fixat de bulb.

Brandusa de toamna creste prin fanete - mai ales prin cele umede - din regiunea muntoasa. De la brandusa de toamna se recolteaza semintele. Pentru a le obtine se culeg fructele

(capsulele) in momentul cand ele au devenit albicioase si cu varful brun, dar inainte de a se deschide, ceea ce corespunde de cele mai multe ori cu perioada de cosire a fanului.

Brandusa de toamna este o planta otravitoare. De aceea, frunzele si tulpinile ramase de la separarea capsulelor se vor arde sau ingropa.

Capsulele se intind la soare. Dupa cateva zile ele capata o culoare bruna, se deschid, lasand sa cada semintele. Daca timpul nu permite, uscarea se poate face si pe cale artificiala.

Samanta obtinuta se lasa 1-2 zile la soare pentru definitivarea uscarii, dupa care se pune in saci de hartie si se pastreaza la loc uscat. Din 1,1-1,5 kg seminte aproape uscate rezulta 1 kg de produs uscat. Samanta de brandusa este folosita pentru extragerea unro substante active medicamentoase, iar in agricultura ca stimulent al cresterii plantelor, actionand puternic asupra diviziunii celulare, obtinand forme poliploide.

CalinulCalinul este un arbust stufos a carui inaltime ajunge pana la 4 m. Are scoarta

la inceput neteda, de culoare verde-cenusie, care insa cu timpul devine cenusie si cu crapaturi.

Frunzele sunt oval-alungite, divizate in 3-5 lobi dintati pe margini, cu un petiol scurt, prevazut cu un jgheab, avand 2-4 glande rosietice vizibile.

Toamna frunzele se coloreaza in rosu, la fel ca si fructele. Florile sunt de culoare alb-verzuie, formand o inflorescenta umbeliforma cu

diametrul de 5-7 cm. Infloreste in lunile mai-iunie. Creste in padurile de la campie pana in cele din regiunea de munte. De la calin se strange coaja de pe ramurile si tulpinile tinere. Recoltarea se face primavara, in momentul cand seva incepe sa circule mai

intens (aprile-mai).Se fac taieturi inelare pe ramuri la distante de 15-25 cm. Inelele se unesc intre ele printr-o taietura facuta in lungime. Cu varful

cutitului se desprinde coaja de pe ramuri si tulpini. Coaja de calin se usuca in straturi subtiri, in aer liber sau in uscatorii la temperatura de 40-45 grade C. Din 2-3 kg coaja proaspata se obtine 1 kg de produs uscat.Coaja de calin se foloseste in industria de medicamente la prepararea unor extracte cu actiune calmanta si homeostatica. Intern: astringent, sedativ, antidismenoreic.

Catina alba Catina alba creste spontan in zona subcarpatica din Moldova si Muntenia, incepand din bazinul superior

al Siretului pana la Olt. In agricultura, ea se foloseste in unele zone pentru imbogatirea in azot a solurilor, datorita nodozitatilor

similare celor intalnite la leguminoase (voi vorbi despre acestea mai pe larg), dar si pentru consolidarea terenurilor predispuse la eroziune datorita capacitatii mari de drajonare.

In subcarpatii Moldovei se intalneste pe vaile raurilor Bistrita, Trotus, Putna si Milcov. In zona subcarpatica a judetului Buzau catina alba are o frecventa mai mare decat in alte zone din

Romania. De asemenea, se mai intalneste pe vaile raurilor Teleajen si Dambovita, precum si in Delta Dunarii. Prezenta catinei albe este insa semnalata de profesorul Ion Simionescu inca din secolul 19 pe vaile

Prahovei si Siretului, in palcuri mixte de catina rosie - Tamarix gallica - si catina alba - Hippophae rhamnoides.

Catina alba este un arbust spinos ce creste in palcuri sau tufarisuri pe malurile raurilor, in regiunile mlastinoase pe nisipuri si pietrisuri, mai ales pe formatiuni geologice salinifere. Catina se recolteaza in decursul lunilor august-septembrie.

Se recomanda ca fructele de catina sa fie recoltate pană la lasarea primului ger, dupa care continutul in vitamina C scade brusc. Uz intern: hepatita epidemica, hepatita cronica, urticarie, nevroze, alcoolism, guta, reumatism, ciroza hepatica, ateroscleroza, anemie.

Uz extern: la arsuri, degeraturi, radiatii. Infuzie 2 linguri de fructe zdrobite la 500 ml apa clocotita; se lasa vasul acoperit 30 de minute; se bea fractionat in cursul unei zile (o bautura placuta si racorotoare se obtine din 750 g fructe cu 6 l apa si 1 kg zahar – după racire se toarna in sticle si se pastreaza la loc racoros)

Fructul de catina contine de doua ori mai multa vitamina C decat macesul si de 10 ori mai mult decat citricele. In fructele coapte continutul depaseste 400-800 mg la 100 g suc proaspat. Alte vitamine prezente in fruct sunt A, B1, B2, B6, B9, E, K, P, F. Mai regasim celuloza, betacaroten (intr-un procent net superior celui din pulpa de morcov), microelemente ca fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier si sodiu, uleiuri complexe, etc.

Efectele benefice ale acestei plante sunt cunoscute inca din antichitate. In China de exemplu, medicina traditionala o recomanda in tratamentul bolilor digestive. Pe continentul european, exista insemnari privind importanta catinei ramase de la Dioscorid si Teophast.

In prezent, de la catina se obtin urmatoarele produse: ceaiuri din fructe, muguri, frunze si chiar scoarta, siropuri de fructe, ulei de fructe. Acesta din urma este si cel mai valoros din punct de vedere medical.

Uleiul de catina este utilizat in tratamentul unor afectiuni precum: ulcerul gastric si duodenal, alergiile, diarea, urticaria, reumatismul, afectiunile neuroendocrinologice, circulatorii, hepatice. Are o actiune reconfortanta, chiar cu efecte usor narcotice.

De asemenea se mai foloseste in alcoolism, anemii, astenie si stres. Se utilizeaza si in geriatrie cu rezultate spectaculoase. Cu catina se mai trateaza afectiunile oftalmologice, coronariene, hipertensiunea arteriala si gingivitele.

Prin prelucrari in laboratoarele farmaceutice din catina se obtin tratamente extraordinare pentru tratarea: depresiilor, bolii Parkinson, tumorilor, adenoamelor si leucemiei. Mugurii de catina au efect afrodisiac.

Catina este si un foarte bun antiinflamator si inhiba pofta de mancare in cazul unor tratamente ale obezitatii. Prin prelucarea fructelor in industria alimentara se obtin produse foarte apreciate cum ar fi suc, nectar, sirop, gem, jeleu, dulceturi, peltea, lichioruri, diverse bauturi alcoolice.

•Datorita capacitatii mari de drajonare, catina alba se utilizeaza pentru consolidarea terenurilor in panta, dar si sub forma de gard viu, avand in vedere numerosii spini puternici care impiedica patrunderea iepurilor si a altor animale in spatiile care necesita protectie (livezi, podgorii, diverse culturi).

Captalan Captalan are frunze mari - putind depasi 80 cm, rotunde si cu baza cordata,

margine dintata, pe fata flabre, iar pe spate cu peri mici si desi care nu se ruleaza; petiol lung de 30-80 cm, gros si canaliculat la P. hybridus si compact la P. kablikianus.

Frunzele contin ulei volatil, mucilagii, inulina, rezine, tanin, o substanta amara de natura glicozidica, substante de natura proteica, acid a-aminoadipic, saruri minerale.

Actiune farmacodinamica - utilizari terapeutice: In trecut aceste specii datorita proprietatilor diuretice si diaforetice au fost utilizate in boli infectioase, in special in pesta, de unde si denumirea populara la unele popoare.

Alte date se refera la utilizarea preparatelor de Petasites ca expectorant in bronsitele catarale, ca antiasmatic, ca hipotensiv etc.

Cercetarile stiintifice din ultimele doua decenii au confirmat efectele hipotensive in unele forme de hipertensiune arteriala si actiunea antispastica a unor extracte sau subtante pure obtinute din aceste specii.

•La specia P. hybridus componenta predominanta este furanopetazina. Cercetarile farmacodinamice efectuate asupra speciilor romanesti au pus in evidenta o actiune antispastica intensa de tip papaverinic (de tip musculotrop), fapt care deschide perspectivele valorificarii terapeutice acestor specii atat de raspandite in Carpati..

Cicoare Cicoare este o planta usor adaptabila ce adevereste prezenta ei pretutindeni, in

campie, prin pajisti, pe marginea drumurilor, si a cailor ferate, in poienele din padure, are multa nevoie de umeditate si luminozitate, prefera solrile cu textura mijlocie sau usoara, fertile, bogate in humus, profunde cu reactie neutra.

Creşte din luna mai până în luna octombie, începutul lunii noiembrie. In scopuri medicinale pot fi utilizate partile aeriene, care se recolteaza in prima

parte a perioadei de inflorire a plantei, in lunile iulie-august, cand tulpinile nu au intrat in faza de lignificare.

Pentru ca produsul sa fie de calitate superioara se taie si rozeta de frunze bazale. Radacinile se recolteaza in septembrie-octombrie. Boli in care se utilizeaza in furunculoza si acnee (sub forma de ceai, in asociatie

cu radacina de brusture si iarba de trei frati patati). & In angiocolite, deschinezii biliare, constipatii cronice, in alimentatie planta este

cultivata pentru prepararea cafelei de cicoare cu proprietati gastrice. Uz intern: angiocolita, colicistita, tuse, insuficienta cardiaca, seboree.

Uz extern: vindecarea rănilor şi tăieturilor.

Decoct - 2 lingurite de radacina maruntite în 200ml apa rece, se fierbe 5 minute, se bea caldut în 3 reprize, inainte de mesele principale.O cura de 2 saptamini cu ceai de cicoare ajuta uimitor la cresterea secretiei de bila, a celulelor hepatice diminuate, mai ales în cazul consumatorilor de alcool..

Grepfruit

Grepfruit este un fruct de care putem profita tot anul. Soiul de culoare roşie este preferat de mulţi consumatori de citrice pentru că alungă rapid oboseala.

Bogat în minerale, mai ales în fosfor, potasiu şi magneziu, dar şi în vitaminele C, B1, B2, PP (campioană este, fireşte, vitamina C), cu puţine calorii, 43 la 100 g, grepfrutul ţine departe de noi virozele şi răcelile. Este, de asemenea, un bun drenor hepatic şi renal, depurativ, aperitiv şi un tonic de renume. Nutriţioniştii îl recomandă în artrită, fragilitate capilară, insuficienţă biliară, afecţiuni febrile şi pulmonare, intoxicaţii, anorexie şi oboseală. O cură, sub formă de suc, de 3 pahare, înainte de masă, ne ajută să traversăm mai uşor sezonul rece.

Ipsorita Ipsorita este o planta perena, cu tulpina gabra, acoperita la baza cu peri mici, formand

tufe. In pamant are un rizom gros pana la 8 cm, cu radacini numeroase, cilindrice, infipte adanc, lungi de 1,5-2 m. Frunzele sunt lanceolate, opuse, ascutite la varf si cu marginea intreaga.

Florile sunt mici, numeroase, de culoare alba sau roz, avand un caliciu scurt, tubulos, terminat cu 5 dinti.

Corola are 5 petale, de doua ori mai lungi decat caliciul, iar staminele sunt in numar de 10.

Infloreste din iulie pana in septembrie. Creste prin locuri nisipoase, pe coaste stancoase si pe marginea drumurilor. Radacinile si rizomii se recolteaza incepand din luna august pana in noiembrie. La

maturizarea semmintelor, radacinile au cea mai mare cantitate de saponine. O data cu inghetul, saponinele incep sa scada.

Radacinile si rizomii se usuca asezati intr-un strat subtire pe cale naturala la soare sau incaperi cu o buna aerisire. Pentru ca uscarea inceata si de lunga durata face sa scada continutul in saponine, se recomanda uscarea pe cale artificiala la o temperatura de 40-50 grade C. Din 3-5 kg radacini proaspete se obtine 1 kg produs uscat.Se foloseste ca expectorant, iar in industria alimentara la prepararea halvalei si alvitei.

Macrisul iepureluiMacrisul iepurelui sau macris de padure, macrisul caprei, trifoi

acru sau macrisul pasarilor, este o planta medicinala utila in tratamentul afectiunilor canceroase localizate la nivelul tubului digestiv precum si in afectiunile hepatice.

Macrisul iepurelui este raspandit in principal prin paduri sau fanete, in zona de campie si deal, mai putin la munte.

De la planta se folosesc florile care se usuca si se utilizeaza in diferite amestecuri, si frunzele care se consuma in stare proaspata.

Ceaiul din frunze de macrisul iepurelui este folosit pentru a inlatura arsurile stomacale, iar sucul de frunze, proaspat,este folosit in tratamentul formelor de cancer gastric; cam 3-5 picaturi o data pe ora. 

PinulMugurii de pin sunt ovoizi, cilindrici ascutiti la varf, lungi pana la 3 cm, grosi

pana la 4 mm, cu un ax central verde pe care sunt dispuse in spirala numeroase bractee brune, membranoase, lanceolate la baza carora se gasesc mici expansiuni, purtand fiecare o pereche de frunze aciculare, scurte, inconjurate de o teaca membranoasa.

Componentul principal al mugurilor de pin este uleiul volatil format din pinen, limonen si silvestren, drept componenti predominanti cantitativ. Mugurii ca si cetina de pin contin o cantitate apreciabila de acid ascorbic (pana la 300 mg %), alaturi de pinitol (metoxi-inozitol) si un principiu amar, pinipicrozida, care se gaseste in fractiunea rezinoasa.Utilizari terapeutice: Prin continutul lor, mugurii de pin constituie un modificator al secretiilor bronsice si totodata, un bun diuretic. Se administreaza sub forma de infuzie si sirop si se recomanda in tratamentul bronsitelor, pielitelor, cistitelor catarale sau uretrite.Ca antiseptic al cailor urinare se caracterizeaza prin faptul ca dupa administrare, urina capata miros de violete. Bune rezultate au dat mugurii de pin in tratamentul scorbutului ca si faina din cetina de pin, in general, prin continutul ridicat in acid ascorbic.

Se mai foloseste in compozitia inhalantelor, ca aromatizant, intra in compozitia unor preparate antigripale si antireumatice; a figurat in Farmacopeea Romana Ed. A VII-a ca inlocuitor al balsamului de Tolu si face parte din compozitia Ceaiului antibronsitic nr. 2.

Pufulita cu flori mici Pufulita cu flori mici – tulpină înaltă până la 1 m, cilindrică, cu peri patenţi,

uneori amestecaţi cu peri glanduloşi, scurţi. Baza tulpinii are lăstari scurţi. Frunze îngust – lanceolate, mărunt şi ascuţit – dinţate, cele inferioare şi mijlocii opuse, rareori alterne sau verticilate câte trei.

Flori mici, cu receptacul infundibuliform; caliciul din 4 sepale; corola din 4

petale cordiforme; androceul din 8 stamine, cele episepale mai lungi; gineceul cu stigmat 4-lobat.

Partea aeriană conţine un galotanin hidrolizabil, acizi terpenici pentaciclici, alcool cerilic, ß-sitosterol, poliholozide, pectine, substanţe flavonozidice, glicozide ale flavonolilor cvercetol, kempferol şi mircetol, precum şi un număr de opt acizi graşi: palmitic, palmitoleic, stearic, oleic, arahidonic, arahidic, linoleic şi linolenic.

Utilizari terapeutice: părţilor aeriene înflorite ale plantei i se atribuie proprietăţi depurative, astringente, regeneratoare.

Scaiul vanatScaiul vanat este o planta perena, cu o tulpina inalta de 30-60 cm,

cu ramuri de culoare albastra, terminate cu inflorescente globuloase, verzi la inceput, albastre in momentul infloririi si brune dupa ce florile s-au trecut. Inflorescenta este inconjurata de bractee spinoase.

Frunzele sunt tari la pipait, dintate pe margini si tepoase. Infloreste in lunile iulie-august.

Creste prin fanete umede, pasuni si la marginea drumurilor.Planta se culege in momentul infloririi, cand capata o frumoasa

culoare albastra.Uscarea se face cu usurinta, planta continand putina apa. In timpul uscarii se va feri de lumina puternica. Din cca. 3 kg planta

proaspata se obtine 1 kg produs uscat. Se foloseste in calmarea tusei. Intern: expectorant, antispastic bronsic.

Smochin Smochin este o planta de origine mediteraneana. Era foarte raspandit in Antichitate in Grecia, la Roma, in

nordul Africii (Cartagina) unde fructele lui erau foarte apreciate si erau socotite ca au o actiune favorabila asupra organismului din cauza virtutilor sale intaritoare si igienice. Grecii si romanii aveau o consideratie deosebita pentru acest fruct.

Se povesteste ca, prin contemporanii sai, Caton aprecia atat de mult acest fruct incat era supranumit philo suxo (iubitorul de smochine). Socotita ca extrem de hranitoare si de intaritoare (intr-adevar, datorita mai ales bogatiei sale in zahar) smochina era consumata de toti cei care aveau de facut eforturi mari fizice; atletii consumau multe smochine atunci cand faceau antrenament fizic intens si mai ales in timpul concursurilor. Printre muncitori, mai ales la tara, smochinele formau o parte importanta a alimentatiei. Galien povesteste ca, multumita consumarii lor, paznicii viilor care in perioada culesului se hraneau numai cu paine, struguri si smochine se simteau foarte bine in urma acestei alimentatii fiindca se ingrasau simtitor.Proprietatile nutritive ale smochinelor.  In timpul Renasterii smochinele erau des recomandate datorita proprietatilor lor nutritive de netagaduit si a virtutilor lor laxative. Compozitia smochinelor este cu totul diferita, dupa cum este vorba despre smochine proaspete sau uscate: - smochine proaspete: apa 84,8%, materii azotate 0,79%, celuloza 1,23% si materii extractive 12,15 (dintre care 3,7 zahar); - smochine uscate: materii azotate 5,20%, materii grase 2,10, materii extractive 79,94 (din care 48,4 zahar), celuloza 8,06 si cenusa 4,70.

Un cercetator contemporan a gasit in toate partile smochinului un latex capabil sa digere fibrina si datorita acestei afectiuni el a fost comparat cu sucul pancreatic. Acest latex cuprinde o amilaza care lucreaza asupra amidonului si o proteza care ataca mai ales laptele fiert. Este interesant de amintit ca grecii din antichitate intrebuintau latex-ul smochinului la prepararea branzeturilor.

Smochinele nu au contraindicatii. Smochina proaspata are un miros duceag, o aroma delicata si patrunzatoare, se topeste in gura si lasa o minunata senzatie de prospetime, cu un parfum subtil, nedefinit. Din pacate la cea mai neinsemnata lovire, coaja ei extrem de subtire crapa, carnea se vestejeste, fermenteaza si capata un gust de putreziciune. Semintele pe care le cuprind dau smochinelor proprietati laxative, care sunt cunoscute din totdeauna si sunt apreciate de foarte multe persoane cu intestinul lenes.

Uscate, smochinele sunt si mai hranitoare pentru ca substantele pe care le cuprind se gasesc in proportii mai ridicate (100 grame de smochine uscate produc 250 calorii). Decoctia de smochine da un lichid care poate sluji drept gargara in angine. Intrebuintarea sa a fost recomandata, de asemenea, contra abceselor gingiilor; in acest scop se aplica o jumatate de smochina pe regiunea umflata.

Smochinele nu au contraindicatii. Cand sunt culese prea devreme pot sa provoace unele iritatii pe mucoasele gurii si tubului digestiv (diaree) si, la persoanele predispuse, pot provoca reactii cutanate (acnee, eczema etc.). Singura contraindicatie in cazul smochinelor uscate este pentru diabetici care digera perfect smochinele proaspete, dar nu le suporta intotdeauna bine uscate.

Trifoiul alb Trifoiul alb este o planta mica, perena, ierbacee, glabra, cu tulpina culcata la

pamant, din care pornesc radacini. Frunzele sunt trifoliate, adeseori patate cu alb sau o pata mai inchisa, dispuse pe un petiol lung.

Pe tulpina, la baza petiolului, se gasesc stipele membranoase, ascutite la varf, albe-galbui, cu nervuri verzi si liliachii.

Florile sunt de culoare alba sau usor roze, pe masura infloririi ele se brunifica.

Sunt dispuse in capitule globuloase, asezate la varful unor pedunculi drepti, mai lungi decat frunzele. Infloreste in luna mai pana in septembrie. Creste prin locuri cultivate, livezi si fanete. Capitulele florale fara codite se culeg la inceputul infloririi. Florile de trifoi se usuca pe cale naturala, la soare, sau in locuri aerisite. Uscarea pe cale artificiala se face la o temperatura de 35-40 grade C. Din 4-5 kg flori proaspete se obtine 1 kg produs finit. Sub forma de ceai in raceala, gripa.

ZmeurZmeur – foliole ovat-lanceolate inegal dinţate pe margini fără peţiolul

principal, de culoare verde pe suprafaţa superioară şi albă sau albă – cenuşie pe cea inferioară. Mirosul frunzelor uscate este plăcut, gustul astringent.

Frunzele conţin tanin (cca 10%) substanţe de natură flavonoidică, cca 800 mg% vitamina C.

Fructele proaspete conţin acid citric, malic şi formic, zaharuri, tanin, pectine, antociani, glicozidici, substanţe de natură flavonoidică, vitamina C. (cca 50 mg%).

Utilizari terapeutice: Fără a avea o acţiune farmacodinamică specifică, frunzele sunt utilizate empiric ca depurativ şi astringent, iar extern sub formă de gargară în afecţiuni faringiene. Intră în compoziţia ceaiului aromat. După unii autori, frunzele au acţiune antispastică şi uterotonică. Siropul obţinut din fructele proaspete este utilizat în farmacie corectiv pentru diferite siropuri medicinale.