Povestea unui Hobbit - Filme-Online - Filme Onlinefilme- 2010-12-30آ  Povestea unui Hobbit J.R.R. Tolkien

  • View
    3

  • Download
    0

Embed Size (px)

Text of Povestea unui Hobbit - Filme-Online - Filme Onlinefilme- 2010-12-30آ  Povestea unui Hobbit J.R.R....

  • Povestea unui Hobbit J.R.R. Tolkien I MUSAFIRI NEPOFTIŢI A FOST ODATĂ un hobbit care locuia într-o gaură în pămînt. Nu era o

    vizuină din acelea antipatice, murdare sau umede, pline de capete sau cozi de viermi şi cu miros de mîl; nu era nici nisipoasă sau lipsită de apă, sau o vizuină în care să n-ai pe ce să te aşezi sau pe ce să mănînci; era o vizuină de hobbit, şi asta înseamnă confort.

    Avea o uşă rotundă ca un hublou, vopsită în verde, şi drept în mijlocul ei era o clanţă ca un buton de alamă, galbenă şi lucioasă. Uşa dădea pe un culoar în formă de tub, ca un tunel; dar un tunel cît se poate de confortabil, fără fum, cu pereţii căptuşiţi cu lemn, cu dale pe jos şi cu covor, cu scaune lustruite şi multe, multe cuiere pentru haine şi pălării — pentru că hobbitul era întotdeauna bucuros de oaspeţi. Tunelul şerpuia şi tot şerpuia, pătrunzînd pe ocolite pînă în inima Dealului — "Dealul", aşa îi spunea toată lumea, cale de mai mulţi kilometri în jur. Tunelul avea multe uşi mici şi rotunde, întîi pe o parte, apoi pe cealaltă. Etaj nu exista. Aşa e la hobbiţi. Dormitoarele, băile, beciurile, cămările (multe cămări!), dulapurile (avea încăperi întregi pentru haine!), bucătăriile, sufrageriile, toate erau la acelaşi nivel şi dădeau pe acelaşi culoar. Cele mai bune încăperi erau cele de pe partea stîngă (îndată după intrare); erau singurele care aveau ferestre, ferestre rotunde, îngropate adînc în Perete; dădeau în grădina lui şi în pajiştile care se întindeau dincolo de grădină, coborînd pînă la rîu.

    Hobbitul de care vă vorbesc era un hobbit cu stare şi numele lui era Baggins. Familia Baggins trăia pe lîngă Deal de cînd lumea şi toţi o considerau foarte respectabilă, nu numai pentru că cei mai mulţi dintre membrii ei erau buni gospodari, dar şi pentru că nu făcuseră niciodată nimic neaşteptat; ştiai perfect ce va spune un Baggins despre o problemă sau alta, fără să-ţi mai baţi capul să-l întrebi. Povestea de faţă este despre un membru al familiei Baggins care s-a trezit antrenat într-o aventură, făcînd şi spunînd lucruri cu totul neaşteptate, cu care ocazie şi-a pierdut respectul vecinilor şi, în schimb, a cîştigat... ei, o să vedeţi dacă, pînă la urmă a cîştigat ceva.

    Mama acestui hobbit al nostru... Dar, de fapt, ce este un hobbit, mă întrebaţi? Eu cred că astăzi hobbiţii au nevoie de o descriere pentru că ei s-au înstrăinat şi au devenit cam scumpi la vedere cu Oamenii Mari, cum ne spun ei nouă. Ei sînt (sau au fost) mici de stat, cam jumătate cît noi şi mai mici decît Piticii bărboşi. Hobbiţii nu au barbă. Fac vrăji puţine sau chiar deloc, în afară de cele obişnuite, de fiecare zi — care îi ajută să dispară repede şi pe nesimţite cînd oamenii voluminoşi şi neghiobi ca noi apar poticnindu-se şi fac zgomot ca de elefant, care se aude la un kilome- tru. Sînt cam burtoşi, se îmbracă în culori stridente (mai ales verde şi galben); nu poartă pantofi pentru că le cresc tălpi naturale şi o blană de păr des, călduros şi negru pe picioare, ca părul de pe cap (care e buclat); au degete lungi, negre şi îndemînatice, o faţă binevoitoare şi un rîs gros şi gălăgios (mai ales după masa de seară pe care o iau de două ori pe zi, atunci cînd reuşesc s-o obţină). Acum ştiţi destul ca să aveţi o bază de pornire.

  • Deci, după cum spuneam, mama hobbitului nostru, adică a lui Bilbo Baggins, a fost celebra Belladonna Took, una dintre cele trei fiice remarcabile ale Bătrînului Took, căpetenia hobbiţilor, care locuia pe cealaltă parte a Apei — rîuleţul care curge la picioarele Dealului. Se spunea adesea (în alte familii) că odată, de mult, unul dintre strămoşii Took şi-ar fi luat drept nevastă o zînă. Aceasta era, fireşte, absurd, dar era clar că, faţă de trăsăturile hobbiţilor, clanul Took avea ceva neobişnuit şi, din cînd în cînd, cîte unul dintre ei trăia o aventură extraordinară. Dispărea discret şi familia ţinea totul în secret; dar era foarte clar că familia Took nu era chiar atît de respectabilă ca familia Baggins, cu toate că era, fără doar şi poate, mai înstărită.

    Nu cumva să credeţi că Belladonna Took a trăit vreo aventură neobişnuită după ce a devenit doamna Bungo Baggins. Bungo — adică tatăl lui Bilbo — i-a construit (în parte cu banii ei) cea mai luxoasă vizuină de hobbit din cîte au existat vreodată, atît sub Deal, cît şi deasupra sau pe celălalt mal al Apei. Şi acolo au rămas toată viaţa Totuşi, e probabil că Bilbo, singurul ei fiu, cu toate că arăta şi se purta de parcă ar fi fost o copie a tatălui său, solid şi demn de încredere, avea un "ce" ciudat, care-i venea de la familia Took şi care abia aştepta să iasă la iveală. Ocazia nu s-a ivit însă decît după ce a crescut mare, pe la cincizeci de ani, cînd locuia în frumoasa vizuină construită de tatăl lui, pe care v-am descris-o mai devreme, şi după ce s-a stabilit acolo, după cîte se părea, pentru totdeauna.

    Printr-o întîmplare ciudată, într-o dimineaţă de demult, în liniştea lumii, pe vremea cînd zgomotul era mai mic şi verdeaţa mai abundentă, iar numărul hobbiţilor şi prosperitatea lor erau încă destul de mari, în timp ce Bilbo Baggins stătea în uşa casei lui, după ceaiul de dimineaţă, trăgînd dintr-o pipă uriaşă de lemn care îi ajungea pînă aproape de degetele de la picioare, acoperite cu păr (frumos periat), trecu pe acolo Gandalf. Gandalf! Dacă aţi fi auzit doar un sfert din ce am auzit eu despre el, iar eu am auzit doar o parte foarte mică din tot ce s-ar putea auzi, aţi fi fost pregătiţi să ascultaţi poveştile cele mai fantastice. Pe oriunde trecea, răsăreau în mod neaşteptat fel de fel de istorii şi de aventuri. Nu mai trecuse de ani de zile pe aici, pe la umbra Dealului — de fapt, de cînd murise prietenul lui, Bătrînul Took — aşa că hobbiţii aproape că-i uitaseră înfăţişarea. Fusese plecat dincolo de Deal, dincolo de Apă, cu treburi de-ale lui, încă de pe vremea cînd erau cu toţii copii, hobbiţei şi hobbiţele.

    Singurul lucru pe care l-a văzut în dimineaţa aceea încrezătorul Bilbo a fost un bătrîn cu baston. Avea o pălărie albastră, înaltă şi ascuţită, o pelerină lungă, cenuşie, o eşarfă de mătase, peste care atîrna barba lui albă şi lungă pînă dincolo de brîu, şi nişte cizme negre, uriaşe.

    — Bună dimineaţa! spuse Bilbo. "Şi chiar că e bună", se gîndi el. Soarele strălucea şi iarba era foarte verde.

    Dar Gandalf se uită la el pe sub sprîncenele lungi şi stufoase care-i ieşeau de sub borul pălăriei umbroase.

    — Cum adică? spuse, îmi urezi o dimineaţă bună, sau vrei să spui că dimineaţa e bună, fie că vreau eu sau nu; sau vrei să spui că te simţi bine azi, de dimineaţă; sau că e o dimineaţa care te face să vrei să fii bun.

    — Toate laolaltă, spuse Bilbo. Şi mai e şi o dimineaţă foarte bună ca să fumezi o pipă în aer liber. Dacă aveţi o pipă la dumneavoastră, vă rog să luaţi loc şi să vă serviţi din tutunul meu. Nu vă grăbiţi, căci avem toată ziua în faţa noastră.

    După care Bilbo se aşeză într-un fotoliu lîngă uşă, încrucişă picioarele şi suflă un inel de fum, frumos şi cenuşiu, care urcă, zburînd, fără să se destrame şi se depărtă, plutind, peste Deal.

  • — Foarte frumos, spuse Gandalf. Dar eu, azi, n-am timp să fac rotocoale de fum. Caut pe cineva cu care să pornesc într-o expediţie pe care o pregătesc, dar e foarte greu de găsit un amator.

    — Cred şi eu. Prin părţile astea! Noi sîntem cuminţi şi liniştiţi şi nu ne plac aventurile. Nuuuuu! Sînt nesuferite, incomode, îţi strică liniştea şi te fac să întîrzii la masă. Nu ştiu ce-or fi găsind unii la ele, spuse hobbitul nostru, domnul Bilbo Baggins, şi, vîrîndu-şi degetele mari pe după bretele, scoase un rotocol de fum şi mai grozav ca primul.

    Îşi luă apoi corespondenţa de dimineaţă şi începu să citească prefăcîn- du-se că nu-l mai bagă în seamă pe bătrîn. Hotărîse că nu era de soiul lui şi ar fi dorit să-l vadă plecînd. Bătrînul însă nici vorbă să se mişte. Stătea sprijinit în baston, fixîndu-l pe Bilbo, fără să scoată o vorbă, pînă cînd hobbitul începu să se simtă stînjenit, ba chiar se şi supără puţin.

    — Ziua bună, spuse hobbitul, în cele din urmă. Noi nu vrem nici un fel de aventuri pe aici, mulţumesc, încercaţi-vă norocul în cealaltă parte a Dealului sau dincolo de Apă.

    Asta însemna, de fapt, că discuţia luase sfîrşit. — La dumneata "Ziua bună" are mai multe înţelesuri, spuse Gandalf. Şi

    de data asta înseamnă că vrei să scapi de mine şi că ziua n-o să fie bună decît dacă plec!

    — Nici pomeneală, domnul meu, nici pomeneală!... dar staţi puţin, mi se pare că vă cunosc numele!

    — Ba da, dragul meu domn, ba da. Şi să ştii că şi eu îl cunosc pe al dumitale: domnul Bilbo Baggins. Îmi ştii numele, cu toate că nu-ţi aminteşti că e vorba despre mine. Eu sînt Uandail, şi "Gandalf" e totuna cu subsemnatul. Cînd te gîndeşti că am trăit să-l văd pe fiul Belladonnei Took că mă ia cu "Ziua bună", de parcă aş fi venit la uşa lui să vînd nasturi!

    — Gandalf! Gandalf! Doamne, Dumnezeule! Nu cumva e vorba de vrăjitorul călător care i-a dat Bătrînului Took o pereche de butoni cu diamant fermecaţi,