Prefigur ionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT – februarie 2010

1

Sursa foto – 1000xEuropean Architects – Paris - 2007

ARHITECTURA SPAŢIILOR DE TEATRU TEATRUL VIITORULUI

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi

neconvenţionale la început de secol XXI. Problematica localizării

acestora în Bucureşti. Modificări posibile la nivelul configuraţiei spaţiale

şi al receptării spectacolului de teatru.

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC: profesor doctor arhitect RADU TĂNĂSOIU

DOCTORAND: asistent arhitect STĂNCULESCU MAGDALENA


2

DEDICAŢIE :

lui Silviu Stănculescu, cel care, în scurta perioadă de timp petrecută împreună, m-a

apropiat cu tandreţe de

magnifica lume a spectacolului teatral.

o Sursa foto The University of Notthingham Magazine – Issue 12-2000


3

CUPRINS : INTRODUCERE pag 12

În această parte sunt prezentate succinct răspunsuri la

următoarele întrebări, ce stau la baza demarării studiului de faţă:

o Care sunt întrebările studiului? Care sunt ideile principale?

o Ce aduce nou în comparaţie cu lucrările teoretice scrise până

acum în legatură cu subiectul? (lista şi sumar de teze/articole similare)

o De ce am abordat acest subiect?

o Care sunt metodele de cercetare folosite? o Ce date am folosit ?

o Ce rezultate am obţinut ?

o Importanţa studiului: tendinţa actuală a modelării permanente a gestului teatral, în sensul menţinerii şi creşterii interesului

publicului, impune studierea temeinică a trecutului, a factorilor ce

au generat schimbări atât la nivelul interpretării dramatice, cât şi

al configurării spaţiilor de joc, în vederea conturării unor posibile

variante de evoluţie a arhitecturii clădirilor pentru spectacol. o Există posibilitatea de aplicaţie teoretică sau practică a

prezentului studiu?

CAPITOLUL 1 - Scurt istoric al evoluţiei spaţiilor de teatru în cadru

architectural şi urban. pag 25

o Ce numim spectacol de teatru? Geneza ideii de teatru şi

bivalenţa semnificaţiei sale: fenomen social şi cultural. o Ce numim arhitectură de teatru?


4

o Considerente generale legate de factorii implicaţi în fenomenul teatral.

o Evoluţia spaţiului teatral pe parcursul diferitelor perioade istorice. O abordare comparată alternativă spectacolului de teatru în

cadru architectural şi urban.

o Evoluţia relaţiei actor-spectator abordări cronologice alternative

cu exemple comentate. Tipologii formale ale sălilor de spectacol.

Concluzii la nivelul posibilelor relaţionări formale între spaţiul de

joc şi cel al spectatorilor.

o Punctări în evoluţia cronologică a dramaturgiei, din cele mai

vechi timpuri şi până în zilele noastre. Câteva aspecte din evoluţia scenografiei şi costumelor.

CAPITOLUL 2 - Probleme specifice ale receptării spectacolului

de teatru pag 74

o Tipologia spaţiilor de spectacol după criteriul mărimii -

dimensiuni, gabarit, număr de spectatori: săli mici, medii, mari.

Limita inferioară o cunoaştem cu toţi – “un actor traversează o încăpere şi un spectator îl priveşte”- spunea Peter Brooke în

cartea sa “Spaţiul Gol”. Dar care este limita superioară de

mărime în cazul spectacolului de teatru, limită dictată de

condiţiile optime de receptare? Comentarii, citate, exemple,

tendinţe. o Probleme specifice ale receptării spectacolului de teatru

comentate după criterii diverse:


5

§ vizibilitatea ca argument major al spectacolului de teatru

§ iluminatul pentru spectacol – artă şi maiestrie § acustica – mijloc de expresie ce întregeşte

spectacolul

§ evoluţia relaţiei dintre descoperirile tehnologice,

echiparea tehnică şi tehnologia de scenă

§ confortul fizic - atribut al teatrelor moderne

§ senzaţii psihologice

CAPITOLUL 3 - Adoptarea descoperirilor ştiinţei şi tehnologiei în arta

şi arhitectura teatrală contemporană. pag 114

o Evoluţia tehnologică şi influenţa sa asupra spaţiului de teatru şi a relaţiei dintre concepţia planimetrică, structura clădirii şi

volumetria sa. Influenţe asupra condiţiilor de receptare a spectacolului dramatic în diverse epoci istorice.

o Exemple comentate ce reliefează tendinţele şi direcţiile de

abordare ale adoptării tehnologiilor de ultimă generaţie la clădirile contemporane de teatru şi în folosul îmbunătăţirii

percepţiei gestului teatral, în zilele noastre.

o Elemente inginereşti şi tehnologice de avut în vedere încă de la

începutul proiectului: structura, instalaţii termice, sanitare,

electrice şi de iluminat al clădirii la exterior, al spaţiilor interioare, de ventilaţie şi climatizare, reţele de computere, telecomunicaţii,

semnalizare în caz de incendii şi altele.


6

o Impactul tehnologiei asupra imaginii arhitecturale: a aspectului exterior şi interior al spaţiilor de teatru.

CAPITOLUL 4- Spaţiile de teatru convenţional şi neconvenţional la

sfârşitul secolului XX şi început de secol XXI. pag 131

o Căutări la nivel regizoral, scenografic şi implicaţii la nivelul reflectării acestora în proiectarea de arhitectură. Analiza câtorva

exemple; contribuţii ale unor mari personalităţi si curente de

arhitectura din secolul XX. o Tipologia spaţiilor de spectacol după aspectul formal al sălii de

spectacol – săli de tip italian, elisabetan, sau arenă. Exemple

comentate.

o Săli flexibile ce pot întruni două sau chiar mai multe variante de

amenajare a zonei pentru spectacol.

o Tipologia spaţiilor de spectacol după configuraţia spaţială

interioară a sălii de spectacol – săli simple, cu unul sau mai multe

balcoane, cu loje suprapuse, cu galerii perimetrale, săli duble, săli experimentale.

o Tipologia spaţiilor de spectacol după existenţa anvelopantei spaţiilor de teatru – săli închise sau spaţii deschise, în aer liber.

Analiza câtorva exemple din secolul XX.

o Exemple de cucerire a unor noi locuri de spectacol ce nu au fost predestinate acestuia, în idea revigorării actului teatral.

Reconversii funcţionale.


7

CAPITOLUL 5 -Tendinţe regizorale la început de secol XXI. pag 178

o Tendinţe ale noilor abordări regizorale în spectacolul de teatru. Teatrul experimental, neconvenţional şi non-conformist câştigă

tot mai mult teren, coexistând la un loc cu cel clasic. Spectacolul

viitorului în viziunea unor regizori şi actori de renume. Modificări posibile la nivelul configuraţiei spaţiale şi al receptării

spectacolului de teatru în viitor:

§ tendinţa de introducere a unui decor permanent realizat cu elemente arhitecturale

§ tendinţa către elementul spectaculos, magic, inefabil

§ tendinţa către imagini de un simbolism sculptural

§ tendinţa către introducerea în spectacol a structurilor

flexibile şi instalaţiilor cinetice

§ tendinţa către introducerea în spectacol a imaginilor

ireale, stranii, absurde sau implicit sugerate

§ tendinţa către o abordare fără decoruri § tendinţa către hiper-realism

§ tendinţa către evadarea din spaţiile consacrate § evenimente tip happening (întâmplări)

CAPITOLUL 6 - Căutări ale spaţialităţii „teatrului ideal”, în viziunea

unor arhitecţi de seamă, regizori, sau în concursuri de arhitectură. pag 206

o Clădirea Teatrului ”ideal” în viziunea unor arhitecţi de renume.

Exemple comentate.


8

o Idei de avangardă ce reies din proiecte, studii şi concursuri de arhitectură, despre spaţialitate şi conceptul de teatru al viitorului.

o Sunt prezentate concluziile capitolului cu privire la evoluţia clădirilor de teatru către o arhitectură uşoară, chiar

“dematerializată” dar cu semnificaţii cât mai profunde bazate

nemijlocit pe relaţia actor-spectator.

CAPITOLUL 7 - Idei de abordare şi configurare spaţio-funcţională

a clădirilor şi a spaţiilor de teatru în viitor. pag 233

o Determinarea modulelor de referinţă în gândirea unei săli de teatru:

§ Modulul reprezentativ – de imagine, prestigiu, marcă.

§ Modulul spaţiului de spectacol.

§ Modulul spaţiilor anexe necesare realizării spectacolului.

§ Modulul funcţiunilor colaterale ce pot coexista împreună cu funcţiunea de spectacol.

o Stabilirea schemei funcţionale de principiu pentru o clădire de

teatru. o Principii şi criterii dezirabile surprinse din perspectivele utilizatorilor:

public, manager al spaţiului, actori, regizori, personal angajat:

§ Flexibilitate spaţială

§ Apropiere actor-spectator

§ Siguranţa în exploatare şi în caz de incendiu § Ultra tehnologizarea spaţiului

§ Funcţionalitate maximă


9

§ Costuri cât mai reduse de execuţie şi de mentenanţă a clădirii

§ Producţii teatrale cu costuri cât mai mici şi beneficii cât mai substanţiale

§ Existenţa a cât mai multe funcţiuni complementare ce

aduc profit prin utilizarea mai judicioasă a spaţiilor pe

tot parcursul timpului.

o Tipologia spaţiilor de spectacol după aspectul temporal al

reprezentaţiilor. Introducerea unui nou concept - durata de exploatare

şi ritmului de utilizare al spaţiului de spectacol teatral (architectural sau

urban), precum şi al spaţiilor aferente necesare: pregătirii, finanţării, organizării, aducerii de la faza de idee la spectacolul de prezentare

etc), pe parcursul unei zile, săptămâni, luni, an, etc. Aspectul temporal

suprapus cu cel formal, ca bază de plecare şi ca suport al proiectării de arhitectură în cazul clădirilor de teatru.

o Evidenţierea “timpilor morţi” în care spaţiile respective nu sunt

utilizate. Încercăm să surprindem într-un tabel de clasificare trei aspecte pe care programul de teatru le evidenţiază:

§ problema ocupării din punct de vedere temporal al

spaţiului de teatru şi modul cum aceasta influenţează

spaţiul architectural (săli cu existenţă stabilă sau

permanentă, spaţii temporare, manifestări ocazionale)

§ tipurile de management şi operaţiune al procesului de

spectacol


10

§ modul de receptare şi de impact la nivel urban al spectacolului de teatru.

CAPITOLUL 8 – Planificarea clădirilor de teatru şi evaluarea proiectelor. pag 264

o Programul de arhitectură a spaţiilor de teatru trebuie adaptat

cerinţelor actuale şi trebuie să vină în preîntâmpinarea celor viitoare, de aceea este necesară formarea unei echipe de lucru

multidisciplinare prin implicarea următoarelor categorii: oameni

de teatru, comunitatea urbană şi specialişti proiectanţi: arhitecţi şi ingineri de diverse specialităţi, în vederea planificării clădirilor,

realizării dar şi a evaluării proiectelor.

o Metoda analizei valorice implementată în procesul de proiectare

şi de selecţie a soluţiilor. Comanda socială se va referi la

arhitectura durabilă sau la cea uşoara sau chiar efemeră? Totul

se va decide după raportarea la următoarele modele:

§ Model spaţial -funcţional

§ Model de calitate arhitecturală § Model ecologic şi de protecţia mediului

§ Model de mentenanţă § Model de costuri – financiar

o Elaborarea de standarde calitative dedicate fiecărui proiect nou

de teatru, precum şi pentru clădiri deja existente. Acestea trebuie sa puncteze diverse aspecte: componente spaţiale, relaţii între

ele, gabarite, elemente de plastică arhitecturală, etc.

o Stabilirea unui sistem de evaluare şi comparare a proiectelor în

faza de Studiu de fezabilitate pe baza Metodei analizei valorice.


11

o Urmărirea şi evaluarea retrospectivă a clădirilor (feedback), pe baza aceleiaşi metode - Metoda analizei valorice, pentru

extragerea datelor ce vor fi de folos în viitor. CAPITOLUL 9 - Repere bucureştene: situaţia existentă a spaţiilor de

teatru din Bucureşti. pag 297

o Redarea câtorva exemple ierarhizate pe criteriul importanţei la

nivel naţional, surprinderea aspectelor pozitive şi negative care

guvernează activitatea teatrală după anul 1989.

o Situaţia existentă a spaţiilor în care se desfăşoară activitatea

teatrală din Bucureşti. Semnalarea punctuală a unor aspecte,

anticiparea unor cerinţe. o Necesitatea dezvoltării ca număr a teatrelor în Romania, iar în

Bucureşti necesitatea apariţiei unei reţele de spaţii de teatru, mai

apropiate de cerinţele secolului XXI.

CAPITOLUL 10 – Prefigurări potenţiale pentru Bucureşti. Imaginea şi

impactul inserării unei funcţiuni culturale: spaţiu de teatru,

în context urban. pag 320

o Alegerea amplasamentului pentru o viitoare investiţie în sistem

public, privat sau mixt. Criterii de abordare a subiectului.

o Datele vor fi culese în urma analizelor multiple:

§ studierii PUZ (Plan Urbanistic Zonal) şi PUD

(Plan Urbanistic de Detaliu) § analiza: Puncte tari – Puncte slabe,

Oportunităţi –Ameninţări (SWOT)


12

§ Studii de impact la introducerea unei noi funcţiuni culturale într-un context urban

o Câteva: propuneri personale, exemple culese ale altor autori, prefigurări şi idei de dezvoltare a manifestărilor teatrale în

Bucureşti. Evidenţierea unor posibile noi locaţii apte de a prelua

spectacolul de teatru în următoarele formule:

§ amplasarea de construcţii de teatre noi,

experimentale,

§ reconversii de clădiri vechi,

§ consolidarea, extinderea şi re-tehnologizarea

teatrelor existente, § spaţii pentru manifestari teatrale ocazionale,

§ teatre în aer liber, itinerante.

§ Evenimente de tip happening. o Studii de caz. Imaginea şi impactul inserării unei funcţiuni

culturale în context urban. Genius loci = teoria locului, a

parcursurilor şi a evenimentelor urbane. Conservarea identitătii şi revitalizarea unor zone cu potenţial, prin inserarea unor funcţiuni

noi, cu caracter cultural. Prefigurări posibile concretizate la nivel

de studiu de idee.

CAPITOLUL 11 - CONCLUZII pag

360

Sunt prezentate concluziile studiului cu privire la următoarele aspecte:

o Raportarea arhitecturii cu precădere către nivelul trecătorului

obişnuit, pentru asigurarea accesibilităţii cât mai largi a gestului


13

teatral, în sensul reconvertirii publicului larg către arta spectacolului viu, într-o perioadă guvernată de cultura video,

televiziune şi internet. o Implicarea politicului din România în realizarea acestor

deziderate sau găsirea unor soluţii manageriale la nivel de

administraţie publică locală, organizaţii non-guvernamentale sau

trupe de oameni de teatru profesionişti.

BIBLIOGRAFIE

LISTA SURSELOR IMAGINILOR

Această lucrare porneşte de la studierea unei bibliografii foarte

vaste, conţinînd atât material documentar din domeniul arhitecturii, cât

şi lucrări de teorie si critică teatrală, nelimitându-se numai la cărţi şi

monografii publicate, ci şi la reviste de specialitate: de arhitectură şi

teatru, articole şi interviuri din ziare, consultarea lucrărilor de doctorat existente cu teme în legatură cu subiectul spaţilor de teatru, dar şi

consultarea unor site-uri de pe internet. Ca orice lucrare bogat documentată, efortul nu s-a concretizat doar în adunarea de materiale,

ci s-a urmărit punerea în relaţie unele cu altele, uneori în opoziţie,

alteori în completare, astfel încât să exprime ideile concret, fără riscul de a sta sub aleatoriul subiectivităţii.

Orice alegere: a unui exemplu, a unui citat, sau chiar alegerea

temei lucrării de faţă, presupune luarea şi sublinierea unei poziţii.


14

De aceea încep prin a mă declara: o admiratoare sinceră a acestui magnific domeniu al culturii - teatrul.

Şi aceasta nu doar datorită faptului că mă consider o spectatoare îndrăgostită de teatru, ci fiindcă, meteoric, am avut bucuria de a

împărtăşi gânduri şi idei cu mari personalităţi din domeniul artei

teatrale, fie actori sau regizori: Silviu Stănculescu, Liviu Ciulei, Traian

Stănescu, Ilinca Tomoroveanu, Ducu Darie, Răzvan Popa, şi cu

arhitecţi ce şi-au adus contribuţia la concretizarea în teorie şi practică a

noilor idei despre teatrul în zilele noastre: prof. dr. arh. Romeo Belea,

prof. dr. arh. Popov Vladimir şi prof. dr. arh. Radu Tănăsoiu,

îndrumătorul meu de-a lungul acestui studiu, căruia ţin să îi mulţumesc pe această cale.

Odată cu vizitarea şi cunoaşterea în amănunţime a problemelor

cu care se confruntă câteva teatre din Bucureşti: Teatrul Naţional, Teatrul de Comedie (al cărui director pentru mulţi ani a fost socrul meu

Silviu Stănculescu), Teatrul Bulandra, Teatrul Foarte Mic, trebuie să

precizez că am avut un imbold de a porni pe acest drum de căutări a formelor şi spaţiilor de teatru necesare şi posibile pentru AZI, dar şi

spaţii dorite pentru MÂINE.

De ce am abordat subiectul? Pentru că am simţit că din

îngemănarea firilor artistice din aceste două domenii: arhitectură şi

teatru, trebuie să răsară fără întârziere un strigăt de luptă şi un manifest de voinţă declarată în favoarea continuării asidue de a duce

mai departe moştenirea acumulată de către spectacolul de teatru şi de

arhitectura de teatru, “în numele unui teatru pe care aceşti artişti speră să-l amelioreze şi să-i dea o valoare de act necesar vieţii”. (1)


15

Ce este teatrul? Să urmărim direcţiile induse de Peter Brooke în cartea sa

“Spaţiul Gol”: “Aş putea să iau orice spaţiu gol şi să îl numesc scenă goală. Un

om traversează acest spaţiu gol în timp ce altcineva îl priveşte, şi asta

e tot ceea ce trebuie ca actul teatral să înceapă.” (2)

Dar ceea ce este scris – dramaturgia - textul?

Un cuvânt nu porneşte ca atare - este un produs finit care începe

ca impuls, stimulat de atitudinea şi comportamentul care dictează nevoia de expresie. Procesul apare în eul dramaturgului; se repetă în

actor. Înţeleg că singurul mod pentru a afla calea adevărată către

rostirea unui cuvânt este printr-un proces paralel cu cel creator

originar.

Atunci care ar fi problemele teatrului de AZI?

“… uneori, simţim în secret că e foarte plictisitor”… este vorba

despre Teatrul Mort. “Ca lucrurile să fie şi mai proaste, mai există şi un

spectator mort, care din motivele sale nu se concentrează şi chiar nu se distrează (nu se simte bine)”(3). Cercul închis de la cauză la efect,

prin care, un public nepotrivit sau un loc nepotrivit, sau ambele, pot să

determine un joc de proastă calitate al actorilor. În teatru, de secole,

tendinţa a fost ca actorul să fie pus la distanţă, pe o platformă, înrămat,

împodobit, luminat, pictat, pe tocuri, astfel încât să-l convingă pe neştiutor că el e sacru, că arta sa este sacră. Într-o epocă unde totul

este în mişcare, orice căutare este automat o căutare a formei.

“Distrugerea vechilor forme, încercarea altora noi, cuvinte noi, relaţii


16

noi, locuri noi, clădiri noi, toate ţin de acelaşi proces, şi orice spectacol este un cartuş izolat tras într-o ţintă invizibilă.”

Iată de ce, mult timp de-acum înainte, nu va fi posibil un stil universal pentru un teatru universal, aşa cum era teatrul şi opera din

secolul XIX.

Ce dorim pentru teatrul de MÂINE? Într-un Teatru Viu, începem în fiecare zi repetiţiile punând la

încercare descoperirile de ieri, gata să acceptăm că “adevărata piesă

iar n-am înţeles-o.” (4)… În teatru orice formă o dată născută, e pieritoare, fiecare formă trebuie să fie concepută din nou, şi noua

concepere va purta semnele influenţelor din jur. În acest sens, teatrul

este relativitate.

Toate elementele diferite ale mizanscenei – detaliile de

comportament care arată anumite emoţii, gesturi, gesticulaţii şi tonuri

ale vocii – toate fluctuează mereu ca pe o invizibilă piaţă de schimb.”

Repetiţie, Reprezentaţie, Asistenţă. Aceste cuvinte rezumă cele

trei elemente, fiecare necesare pentru ca un eveniment teatral să prindă viaţă. Dar lipseşte esenţialul, pentru că aceste cuvinte sunt

statice. Adevărul în teatru e mereu în mişcare având o caracteristică specială: întotdeauna e posibil să o iei de la început.

“Pare o muncă grea. A juca cere multă muncă, dar când munca

e trăită ca joc, atunci nu mai e muncă. Jocul e să joci!”(5)

Aceste gânduri au conturat întrebările de faţă şi s–au concretizat

în ideile principale urmărite de studiul meu:


17

1. Ce numim spectacol de teatru, spaţiu de teatru, arhitectură de teatru în trecut şi în prezent?

o Am prezentat câteva definiţii date de mari gânditori şi oameni de teatru.

o Considerente generale legate de factorii implicaţi în

fenomenul teatral şi criterii dezirabile formulate din

punctul acestora de vedere.

o O abordare comparată alternativă a spectacolului

de teatru în cadru architectural şi urban, în diferite

perioade istorice şi în prezent. Câteva observaţii cu

privire la evoluţia istorică a formelor de spectacol, dramaturgiei, regiei, costumelor, etc.

o Tipologii formale ale sălilor de spectacol în trecut şi

actuale. Concluzii la nivelul posibilelor relaţionări formale între spaţiul de joc şi cel al spectatorilor.

o Probleme specifice ale receptării spectacolului de

teatru (vizibilitate, iluminat artistic, acustica, tehnică de scenă, confort fizic, senzaţii psihologice).

o Exemple comentate ce reliefează direcţiile de

abordare ale clădirilor contemporane de teatru şi

tendinţele arhitecturale (capacitate, tip de sală,

flexibilitate, aspect plastic architectural, imagine în context urban).

o Propun o nouă abordare după principiul utilizării

temporale al spaţilor de teatru contemporan. 2. Prefigurări potenţiale ale teatrului de MÂINE?


18

o Tendinţe ale receptării spectacolului de teatru contemporan prin prisma unor noi abordări

regizorale. o Tendinţe de cucerire a unor noi locuri de spectacol

ce nu au fost predestinate acestuia, în idea

revigorării actului teatral.

o Idei de avangardă ce reies din proiecte, studii si

concursuri de arhitectură.

o Principii dezirabile în proiectarea de arhitectură din

perspectivele factorilor implicaţi în teatru.

Conturarea temei program de clădire de teatru -schemă funcţională, module funcţionale, modele de

alocare a spaţiului în consens cu factorii de interes

din domeniu, în vederea amenajării unor clădiri rezonabile din punctul de vedere al preţului şi

aspectului, flexibile şi funcţionale pe toată durata

întregii zile, în care să-şi desfăşoare activitatea trupele de teatru.

3. Care sunt problemele majore ale spaţiilor de teatru din

Bucureştiul începutului de secol XXI şi care ar putea să fie

modalitatea lor de rezolvare?

o Metodologia Analizei Valorii aplicată la proiectarea arhitecturală a spaţiilor de teatru; formularea unor

recomandări pentru ajustări de detaliu sau a unor

revizuiri după finalizarea activităţilor de consultanţă. o proceduri de analiză critică a proiectelor, atât la


19

nivel conceptual cât şi practic, precum şi elaborarea unui sistem retrospectiv (feedback) de urmărire în

timp a clădirilor, care să fie aplicat; o evidenţierea unor posibile amplasări viitoare de

spaţii de teatru în Bucureşti – studii de caz.

În demersul teoretic al lucrării am făcut apel la diverse metode de

cercetare: analize comparative, analize valorice după diverse modele:

de alocare a spaţiului, de calitate, de durabilitate si protectia mediului,

de mentenanţă, costuri analize SWOT (puncte tari, puncte slabe,

ameninţări şi oportunităţi), studii de caz, studii de impact la inserarea unor funcţiuni noi culturale în context urban (6).

Rezultatele obţinute se concretizează atât în plan teoretic, cât şi

practic. În teorie trebuie marcat faptul că teatrul, asemănător oricăror altor structuri, evoluează urmărind două tendinţe: spre conservare prin

acţiunea de reglare a comportamentelor şi instituţiilor, a autorităţii

tradiţiei generatoare de obişnuinţă, de forme consecrate, de rutină, sau, pe de altă parte, spre inovaţie, care este o permanentă interogare

a trecutului şi o neobosită încercare de anticipare a viitorului. Am

încercat să conturez un suport pentru intuirea naturii acestor spaţii de

spectacol în viitor, decât să încerc o definire exactă limitativă. Modelele

propuse sunt mai degrabă o “stare” spaţială de principiu, decât un spaţiu fizic materializat. În imaginarea spaţiilor de teatru, consider mai

importantă decât de configuraţia sa geometrică, dimensiunea dată de

miscarea în timp, dimensiunea posibilităţilor multiple de configurare generatoare de evenimente teatrale.


20

Ceea ce e nou în comparaţie cu studiile precedente ce dezbat

subiectul spaţiilor de teatru este tocmai abordarea acestora din multiple puncte de vedere: al tuturor factorilor implicaţi în fenomenul

teatral, şi nu unilateral, din punctul de vedere al arhitectului.

Dimensiunea temporală pe care programul arhitectură de teatru

o evidentează si influenţa sa asupra spaţiului şi formei architecturale:

• din punct de vedere atât al ritmului de utilizare al spaţiului

architectural

• cât şi urban, al spatiilor aferente necesare în funcţie de tipurile de

management al procesului de spectacol (pregatire, finantare, organizare, aducerea de la idee la spectacol de prezentare etc).

Deasemeni comparativ cu studiile anterioare (vezi lista de

bibliografie cu teze şi articole cu teme similare consultate), limitate doar la analize din trecut, clasificări, tipologii formale, etc., lucrarea de

faţă doreşte să propună prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru în

general, cu exemplificări pentru Bucureştiul secolului XXI, conturate la nivel de “idee” sau “intenţii personale”.

Importanţa studiului. Studiul de faţă se doreste a fi un suport teoretic de documentare

pentru arhitecţii sau studenţii arhitecţi dornici de aprofundare a

cunoştiinţelor în acest domeniu fascinant al spaţiilor de teatru. Problema aceasta de mare actualitate, teatrul de dramă ca act

de cultură în sine, ridică în faţa arhitectului pornit la studiu în vederea

realizării proiectului, un întreg complex de întrebări, îndoieli şi

contradicţii, care sunt proprii unui organism aşa de complex şi în


21

permanenţă viu, cum este teatrul contemporan. Dacă trebuie conceput ca un teatru tradiţional sau experimental, sau să însumeze aceste

două variante, dacă să fie înzestrat cu posibilităţile oferite de tehnica de ultimă oră sau nu, dacă să exprime confruntarea, concentrarea sau

integrarea, dacă să aibă caracterul unui teatru de masă sau să aibă un

număr limitat de spectatori, dacă va reflecta întreaga activitate a unui

autor – personalitate artistică puternică, fie regizor sau autor dramatic,

sau să fie instrumentul accesibil dorinţelor unui cât mai mare număr de

oameni de teatru, al regizorilor care au de cele mai multe ori concepţii

regizorale diferite sau chiar opuse, dacă sa fie un teatru care să

înglobeze şi alte funcţiuni colaterale, dacă sa fie un teatru multiform sau cu destinaţii multiple, sunt numai o parte din întrebările care apar

odată cu înaintarea pe făgaşul studierii acestui domeniu.

În procesul de transformare a arhitecturii contemporane există din ce în ce mai puţine certitudini, şi dintre toate acestea, una este

aceea că transformarea arhitecturii are loc datorită progresului

tehnologic, al noilor materiale şi tehnologii aplicate în domeniul construcţiilor, dar şi în domeniul reprezentaţiilor de teatru. Pornind de

la premisa că însuşirea progresului tehnologic este una din pietrele de

încercare ale arhitectului din ziua de azi, lucrarea de faţă doreşte să

surprindă consecinţele impactului tehnologic pentru proiectarea

arhitecturală a clădirilor de teatru dramatic contemporan. Rapiditatea cu care se derulează schimbările este evidentă în întreaga lume; în

numai treizeci de ani, de la câteva experimente izolate, contestate sau

ignorate, construcţiile tehnologic avansate au devenit omniprezente şi tot mai complexe. Cei care încearcă să facă preziceri despre viitor


22

privesc astăzi preponderent spre una dintre următoarele direcţii: utilizator, tehnologie, probleme de mediu, expresie arhitecturală,

tendinţe de ultimă oră cu implicatii în modul de gândire şi proiectare a clădirilor sau spaţiilor de teatru.

Utilizator:

Arhitectura satisface nevoi umane tot mai complexe, rezultate

dintr-un mod de viaţă în continuă schimbare; în mod asemănător,

teatrul este o expresie artistică a umanului, aflat şi el în continuă

schimbare. Clădirea sau spaţiul conţinător al acestui fenomen, trebuie

să reflecte deasemenea schimbarea.

Tehnologie: Progresul tehnologic rămâne una dintre puţinele certitudini din

evoluţia ştiinţei construcţiilor spaţiilor de teatru: faptul că azi construim

mai repede, mai uşor decât în trecut. Din acest motiv, una dintre speranţele arhitecturii contemporane de teatru este aceea că

înţelegerea profundă a schimbărilor şi folosirea tehnologiilor actuale şi

viitoare poate fi suportul pentru rezolvarea problemelor actuale. Arhitectura tehnologică porneşte şi evoluează concomitent cu

tehnologia mijloacelor de producţie şi cu evoluţia ştiinţei în general. Ea

este rezultatul nevoii de a se rezolva probleme practice: deschideri

mari ale spaţiilor interioare nefragmentate de elemente structurale,

viteză de execuţie a construcţiilor, reducerea costurilor, întreţinere uşoară, etc.

Probleme de mediu:

Acestea sunt, în acest moment, una dintre sursele de pesimism ale umanităţii. Apariţia lor a fost generată tocmai de dorinţa şi


23

străduinţa omului spre mai bine, de lupta continuă de dominaţie a naturii, însă azi ceea ce numim progres se dovedeşte a fi un drum

riscant. Şi atunci încotro se îndreaptă arhitectua de teatru prin prisma acestei clauze? În acest moment, toate domeniile de activitate umană,

şi implicit şi arhitectura spaţiilor de teatru, trebuie să ţină cont de

consecinţele pe termen lung şi impactul avut asupra mediului

înconjurător.

Evoluţia expresiei arhitecturale:

Evoluţia expresiei arhitecturale a clădirilor de teatru înglobează

o paletă extrem de largă de abordări, începând de la construcţii simple,

demontabile, din materiale modeste şi până la clădiri de o mare amploare, desfăşurate pe suprafeţe considerabile, care pot aduce în

prim plan forme actuale, complexe, de o mare varietate. Se poate

constata astfel trecerea în decurs de un secol, de la o fază a constrângerilor arhitecturale impuse atât formal cât şi constructiv, la o

fază a unei nelimitate libertăţi, concretizată într-o gamă largă de

posibilităţi. Formele acestea specifice reflectă tehnologia, ele mărturisesc

modul lor de construcţie şi elogiază capacitatea tehnicii de a rezolva

problemele contemporane. Este astfel inaugurat un nou vocabular

arhitectural ce are ca elemente: tuburi şi conducte, pasarele de

legătură, punţi, elemente mobile precum: lifturi, nacele, capsule, macarale, dispozitive de reglare a luminii; elemente caracteristice mai

degrabă lumii maşinilor şi angrenajelor sunt lăsate la vedere, contrar

curentului tradiţional, care cerea mascarea pe cât posibil a vederii acestora.


24

Tendinţe de ultimă oră cu implicatii în modul de gândire şi proiectare a clădirilor sau spaţiilor de teatru:

Noi curente şi atitudini au apărul prin anii '80, după criza petrolului, ca o consecinţă a problemelor de protecţie a mediului legate

de econmia de materiale, reducerea consumurilor energetice,

reciclare, atenşie crescută asupra problemei deşeurilor, etc.

Consumurile energetice, costurile de întreţinere sunt acum abordate

încă de la faza de proiect. Tehnologia oferă arhitecţilor şi proiectanţilor

de diverse specialităţi libertăţi dar şi constrângeri.

Odată cu schimbarea modului de percepere al arhitecturii, se

schimbă însuşi fundamentele profesiei de arhitect. Şi în trecut, clădirile de teatru erau considerate a fii printre cele mai grele şi complicate ca

şi funcţiune. În prezent tipurile de activităţi derulate în aceste clădiri, se

pot modifica, sunt într-o permanentă schimbare, programele se cumulează şi devin tot mai complexe, sau, dimpotrivă, tind către o

„sărăcire” şi simplificare, astfel încât, arhitectul este pus în permanenţă

în faţa unor situaţii noi, cunoştiinţele însuşite treptat de el nemaigăsind timp de experimentare şi perfecţionare.

Ca o consecinţă a evoluţiei generale asistăm azi la o schimbare

a atitudinii filozofice, precum acceptarea ideilor de schimbare continuă,

a studierii domeniilor de graniţă, a adevărurilor relative, a unei noi

atitudini în privinţa valorilor (acceptarea valorilor venind din culturi diferite, rediscutarea nevoilor umane) şi o reîntoarcere a atenţiei către

om, către beneficiarul sau utilizatorul arhitecturii de teatru. Arhitectura

tinde către rezolvarea: problemelor comunităţilor, ale colectivităţilor,


25

acceptarea diferenţelor culturale şi de gust, importanţa emoţiilor şi percepţiilor umane.

Există deja un număr mare de realizări spectaculoase în domeniul spaţiilor de spectacol, care uimesc prin îndrăzneală,

performanţe şi modul în care au răspuns atât cerinţelor funcţionale, cât

şi estetice. O parte selectată dintr-o vastă bibliografie, vă este

prezentată şi este analizată în lucrarea de faţă.

Modul de gândire şi de proiectare al unei clădiri de teatru în

prezent, este în continuă schimbare.

Arhitectul trebuie să îndeplinească noi cerinţe, să posede

cunoştiinţe tehnice şi de organizare superioare; clădirile de teatru trebuie să îndeplinească tot mai multe deziderate extra-artistice care

corespund unor noi criterii: pe lângă cerinţele tradiţionale de

economicitate, rezistenţă şi durabilitate, se cere eficienţă, competitivitate şi performanţă energetică.

O singură persoană nu mai poate poseda toate aceste date,

care, corelate şi cu datele aduse de criteriile regizoral-artistice, precum şi cu criterii de management al spectacolului, rezultă o nouă abordare:

al echipelor pluridisciplinare de specialişti din aceste domenii,

coordonaţi de către arhitect.

Astfel, studiul de faţă doreşte să preîntâmpine în plan teoretic,

cerinţele de ordin practic, a unor investiţii ulterioare, fie ele private, de stat sau mixte, în domeniul clădirilor de spectacol, oferind o

metodologie de demarare a procesului de concretizare de la idee la

obiect de arhitectură, de la formarea acestei echipe de specialişti, la alegerea amplasamentului, la stabilirea unei teme pentru o locaţie


26

dată, la stabilirea unor criterii de abordare a analizei comparate a studiilor de fezabilitate, urmărirea execuţiei şi până la modalităţi de

urmărire post-execuţie (feedback). Ceea ce este important a se înfăptui în urma studiului de faţă

este impulsionarea mult-aşteptatei iniţiative de a se construi în acest

domeniu, precum şi adoptarea metodologiei propuse pentru a pune în

practică printr-un management inspirat, idei prezentate aici de faţă,

sau altele.

Jocul e să joci!

o LIVING

Theatre cu o

reprezentaţie la

Festivalul de la

Avignon 1968 –

sursa foto

HACHETTE - 40

Ans de Festival -

Franţa – 1987


27

Studiul de faţă se doreste a fi un suport teoretic de documentare pentru arhitecţii sau studenţii arhitecţi dornici de aprofundare a

cunoştiinţelor în acest domeniu fascinant al spaţiilor de teatru. Modul de gândire şi de proiectare al unei clădiri de teatru în

prezent, este în continuă schimbare.

Arhitectul trebuie să îndeplinească noi cerinţe, să posede

cunoştiinţe tehnice şi de organizare superioare; clădirile de teatru

trebuie să îndeplinească tot mai multe deziderate extra-artistice care

corespund unor noi criterii: pe lângă cerinţele tradiţionale de

economicitate, rezistenţă şi durabilitate, se cere eficienţă,

competitivitate şi performanţă energetică. O singură persoană nu mai poate poseda toate aceste date,

care, corelate şi cu datele aduse de criteriile regizoral-artistice, precum

şi cu criterii de management al spectacolului, rezultă o nouă abordare: al echipelor pluridisciplinare de specialişti din aceste domenii,

coordonaţi de către arhitect.

Astfel, studiul de faţă doreşte să preîntâmpine în plan teoretic, cerinţele de ordin practic, a unor investiţii ulterioare, fie ele private, de

stat sau mixte, în domeniul clădirilor de spectacol, oferind o

metodologie de demarare a procesului de concretizare de la idee la

obiect de arhitectură, de la formarea acestei echipe de specialişti, la

alegerea amplasamentului, la stabilirea unei teme pentru o locaţie dată, la stabilirea unor criterii de abordare a analizei comparate a

studiilor de fezabilitate, urmărirea execuţiei şi până la modalităţi de

urmărire post-execuţie (feedback).


28

Ceea ce este important a se înfăptui în urma studiului de faţă este impulsionarea iniţiativei de a se construi în acest domeniu,

precum şi adoptarea metodologiei propuse pentru a pune în practică printr-un management inspirat, idei prezentate aici de faţă, sau altele.

Problema aceasta de mare actualitate, teatrul de dramă ca act

de cultură în sine, ridică în faţa arhitectului pornit la studiu în vederea

realizării proiectului, un întreg complex de întrebări, îndoieli şi

contradicţii, care sunt proprii unui organism aşa de complex şi în

permanenţă viu, cum este teatrul contemporan. Dacă trebuie conceput

ca un teatru tradiţional sau experimental, sau să însumeze aceste două variante, dacă să fie înzestrat cu posibilităţile oferite de tehnica

de ultimă oră sau nu, dacă să exprime confruntarea, concentrarea sau

integrarea, dacă să aibă caracterul unui teatru de masă sau să aibă un număr limitat de spectatori, dacă va reflecta întreaga activitate a unui

autor – personalitate artistică puternică, fie regizor sau autor dramatic,

sau să fie instrumentul accesibil dorinţelor unui cât mai mare număr de oameni de teatru, al regizorilor care au de cele mai multe ori concepţii

regizorale diferite sau chiar opuse, dacă sa fie un teatru care să

înglobeze şi alte funcţiuni colaterale, dacă sa fie un teatru multiform

sau cu destinaţii multiple, sunt numai o parte din întrebările care apar

odată cu înaintarea pe făgaşul studierii acestui domeniu. Odată cu schimbarea modului de percepere al arhitecturii, se

schimbă însuşi fundamentele profesiei de arhitect. Şi în trecut, clădirile

de teatru erau considerate a fii printre cele mai grele şi complicate ca şi funcţiune. În prezent tipurile de activităţi derulate în aceste clădiri, se


29

pot modifica, sunt într-o permanentă schimbare, programele se cumulează şi devin tot mai complexe, sau, dimpotrivă, tind către o

„sărăcire” şi simplificare, astfel încât, arhitectul este pus în permanenţă în faţa unor situaţii noi, cunoştiinţele însuşite treptat de el nemaigăsind

timp de experimentare şi perfecţionare.

Ca o consecinţă a evoluţiei generale asistăm azi la o schimbare

a atitudinii filozofice, precum acceptarea ideilor de schimbare continuă,

a studierii domeniilor de graniţă, a adevărurilor relative, a unei noi

atitudini în privinţa valorilor (acceptarea valorilor venind din culturi

diferite, rediscutarea nevoilor umane) şi o reîntoarcere a atenţiei către

om, către beneficiarul sau utilizatorul arhitecturii de teatru. Arhitectura tinde către rezolvarea: problemelor comunităţilor, ale colectivităţilor,

acceptarea diferenţelor culturale şi de gust, importanţa emoţiilor şi

percepţiilor umane. Există deja un număr mare de realizări spectaculoase în

domeniul spaţiilor de spectacol, care uimesc prin îndrăzneală,

performanţe şi modul în care au răspuns atât cerinţelor funcţionale, cât şi estetice. O parte selectată dintr-o vastă bibliografie, vă este

prezentată şi este analizată în lucrarea de faţă.

Ideile principale urmărite şi demonstrate de studiul de faţă au fost:

Necesitatea redefinirii continue a spectacolului de teatru, a spaţiilor de teatru, este modalitatea de a asigura proliferarea acestui

gen de artă în viitor. Pentru aceasta trebuie să cunoaştem temeinic

trecutul, de la care învăţăm şi din care ne inspirăm în permanenţă, pentru a putea fi pregătiţi să întâmpinăm viitorul.


30

Studiul prezintă cronologic, o analiză a spaţiilor create pentru spectacolul de teatru, atât în cadru construit - săli de spectacol - cât

şi în cadru natural sau urban - spaţii de spectacol în aer liber, în care s-au realizat reprezentaţii teatrale încă din cele mai vechi timpuri şi

până în prezent. Este mai degrabă o încercare de a înţelege spaţiile

cele mai diferite – în plan istoric, geografic sau conceptual – prin

abordări diferite, dictate de modelele de teatralitate.

Sunt surprinse marile momente, marile încercări aşa cum se

regăsesc ele în metamorfozările neîntrerupte ale spaţiului de teatru.

Fie că vorbim despre: Grecia Antică şi formele deschise către cer,

Roma Antică cu limitarea formei şi sensului amfiteatrului, despre eşafodajul medieval şi scena simultană sau cucerirea oraşului ca

décor, galeriile elisabetane şi scena în eperon, commedia dell’arte şi

acapararea scenei publice, renaşterea italiană şi scena iluziei optice în perspectivă, spaţiul interior rectangular al clasicismului francez,

căutarea senzaţionalului în romantism, sau despre regăsirea

punctuală a amfiteatrului în Renaştere. Până către începutul secolului XX, se poate afirma că deja

omenirea a încercat majoritatea spaţialităţilor teatrale cunoscute,

urmând ca după aceea să experimenteze pe seama a ceea ce s-a

creat anterior.

Comparînd alternativ spectacolului de teatru în cadru architectural şi urban, în diferite perioade istorice sunt trasate tipologii

formale ale spaţiilor de spectacol în trecut şi actuale precum şi

concluzii la nivelul posibilelor relaţionări formale între spaţiul de joc şi cel al spectatorilor. Astfel sunt remarcate cele trei tipuri clare de


31

aşezare a publicului în relaţie cu spectacolul: amfiteatru sau arenă, elisabetan şi italian, din care mai apoi au evoluat o sumedenie licenţe

formale. Am adus şi câteva observaţii cu privire la evoluţia istorică a

formelor de spectacol, dramaturgiei, regiei, costumelor, deoarece

consider că acest fenomen trebuie surprins cât mai global, sub toate

aspectele aflate în legătură cu el.

Problemele specifice de receptare a spectacolului de teatru şi

cum acestea sunt influenţate de evoluţia tehnologică şi de mutaţiile

din planul reprezentaţiilor teatrale în diverse epoci istorice, sunt

dezbătute în continuare: Vizibilitatea ca argument major al spectacolului de teatru şi cum

este ea influenţată de evoluţia tehnologică: materialele şi tehnicile de

construcţie cunoscute la un moment istoric dat, au influenţat realizarea constructivă şi structurală a spaţiilor de teatru, în

interdependenţă cu cerinţele de ordin practic, estetic, social, de

reprezentare, generând mutaţii ale formelor planimetrice şi volumetrice. Aceste forme de spaţii teatrale apar, se menţin, dispar

sau revin în formule reinterpretate.

Iluminatul pentru spectacol este o artă a cărei perioadă de

apariţie revine Romei Antice şi nu Renaşterii cum se credea până

acum. Evoluţia surselor de lumină pentru spectacolul de teatru, de la fascicule de raze solare dirijate şi oglindite, făclii, lumânări, lămpi cu

gaz, iluminat electric. Sunt propuse şi scheme de iluminat modern în

cele trei variante de spaţii: tip amfiteatru – arenă, tip – elisabetan şi tip – Italian.


32

Acustica este mijlocul de expresie ce întregeşte spectacolul de teatru, având începuturi tot în antichitate, cu apariţia măştilor cu rol

de porta-voce. Studii teoretice despre planul şi secţiunea ideală, configurate după criteriul acustic şi al vizibilităţii, la sala tip Italian

sunt exemplificate mai mult ca adevăr istoric, deoarece în prezent

ştiinţa şi tehnologia modernă computerizată oferă posibilitatea de a

controla în cele mai mici detalii acustica şi sonorizarea unui spaţiu,

modelându-se diverse scenarii posibile (sala plină, goală, sunet

vorbit, cântat, muzică instrumentală).

Limitarea audienţei pentru menţinerea calităţii spaţiului rămâne

totuşi în cazul spaţilor de teatru, argumentul de bază. Tehnologiile moderne îşi aduc aportul asupra nivelului de

confort fizic în clădirile de teatru moderne: instalaţii, climatizare,

utilizarea înaltei tehnologii şi informaticii în controlul, supravegherea şi gestionarea clădirii. Teatrele viitorului se pot număra şi ele printre

clădirile inteligente, care sunt programate să se autogestioneze.

Rezolvări tehnice care se reflectă în conturarea unor senzaţii psihologice dorite, căutate, calitatea percepţiei distribuită pe zone,

eliminarea zgomotului de fond, limitarea deschiderilor portalului

scenei, dimensiunilor sălii, cubajului de aer, sunt menţionate pe rând.

Evoluţia relaţiei dintre descoperirile tehnologice, echiparea

tehnică şi tehnologia de scenă, urmăreşte tendinţele de-a lungul perioadelor istorice: maşinăriile de spectacol ale antichităţii, evului

mediu, decorurile pictate în maniera Trompe l’oeil şi posibilitatea

manevrării lor. Evoluţia tehnicii de scenă şi a spaţiilor aferente acesteia, construirea culiselor, apariţia cycloramei. Apariţia metalului


33

în construcţii şi implementarea lui în tehnica de scenă şi de manipulare a decorurilor. Producţiile grandioase implică o tehnică de

scenă de-a dreptul impresionantă ca monumentalitate şi complexitate.

Schimbarea de principiu a teatrelor, survenită în perioada

modernă, generează o efervescenţă a descoperirilor în slujba

scenografiei şi tehnicii de scenă: mecanisme de ridicare, glisare,

trape, scene turnante apar acum; sălile experimentale se utilează

complet sau parţial cu aceste tehnologii, pe când teatrele deja

existente, clasice, merg în continuare pe modelul scenei cu portal,

turn şi buzunare laterale şi de fund. Uneori şi aceste clădiri clasice mai împrumută câte un atribut de flexibilitate în zona scenei sau a

publicului.

În procesul de transformare a arhitecturii contemporane există

din ce în ce mai puţine certitudini, şi dintre toate acestea, una este

aceea că transformarea arhitecturii are loc datorită progresului tehnologic, al noilor materiale şi tehnologii aplicate atât în domeniul

construcţiilor, cât şi în domeniul reprezentaţiilor de teatru. Pornind de

la premisa că însuşirea progresului tehnologic este una din pietrele de

încercare ale arhitectului din ziua de azi, lucrarea de faţă doreşte să

surprindă consecinţele impactului tehnologic pentru proiectarea arhitecturală a clădirilor de teatru dramatic contemporan. Rapiditatea

cu care se derulează schimbările este evidentă în întreaga lume; în

numai treizeci de ani, de la câteva experimente izolate, contestate sau ignorate, construcţiile tehnologic avansate au devenit omniprezente şi


34

tot mai complexe. Cei care încearcă să facă preziceri despre viitor privesc astăzi preponderent spre una dintre următoarele direcţii:

utilizator, tehnologie, probleme de mediu, expresie arhitecturală, tendinţe de ultimă oră cu implicatii în modul de gândire şi proiectare a

clădirilor sau spaţiilor de teatru.

Utilizator:

Arhitectura satisface nevoi umane tot mai complexe, rezultate

dintr-un mod de viaţă în continuă schimbare; în mod asemănător,

teatrul este o expresie artistică a umanului, aflat şi el în continuă

schimbare. Clădirea sau spaţiul conţinător al acestui fenomen, trebuie

să reflecte deasemenea schimbarea. Tehnologie:

Progresul tehnologic rămâne una dintre puţinele certitudini din

evoluţia ştiinţei construcţiilor spaţiilor de teatru: faptul că azi construim mai repede, mai uşor decât în trecut. Din acest motiv, una dintre

speranţele arhitecturii contemporane de teatru este aceea că

înţelegerea profundă a schimbărilor şi folosirea tehnologiilor actuale şi viitoare poate fi suportul pentru rezolvarea problemelor actuale.

Arhitectura tehnologică porneşte şi evoluează concomitent cu

tehnologia mijloacelor de producţie şi cu evoluţia ştiinţei în general. Ea

este rezultatul nevoii de a se rezolva probleme practice: deschideri

mari ale spaţiilor interioare nefragmentate de elemente structurale, viteză de execuţie a construcţiilor, reducerea costurilor, întreţinere

uşoară, etc.

Probleme de mediu:


35

Acestea sunt, în acest moment, una dintre sursele de pesimism ale umanităţii. Apariţia lor a fost generată tocmai de dorinţa şi

străduinţa omului spre mai bine, de lupta continuă de dominaţie a naturii, însă azi ceea ce numim progres se dovedeşte a fi un drum

riscant. Şi atunci încotro se îndreaptă arhitectua de teatru prin prisma

acestei clauze? În acest moment, toate domeniile de activitate umană,

şi implicit şi arhitectura spaţiilor de teatru, trebuie să ţină cont de

consecinţele pe termen lung şi impactul avut asupra mediului

înconjurător.

Evoluţia expresiei arhitecturale:

Evoluţia expresiei arhitecturale a clădirilor de teatru înglobează o paletă extrem de largă de abordări, începând de la construcţii simple,

demontabile, din materiale modeste şi până la clădiri de o mare

amploare, desfăşurate pe suprafeţe considerabile, care pot aduce în prim plan forme actuale, complexe, de o mare varietate. Se poate

constata astfel trecerea în decurs de un secol, de la o fază a

constrângerilor arhitecturale impuse atât formal cât şi constructiv, la o fază a unei nelimitate libertăţi, concretizată într-o gamă largă de

posibilităţi.

Formele acestea specifice reflectă tehnologia, ele mărturisesc

modul lor de construcţie şi elogiază capacitatea tehnicii de a rezolva

problemele contemporane. Este astfel inaugurat un nou vocabular arhitectural ce are ca elemente: tuburi şi conducte, pasarele de

legătură, punţi, elemente mobile precum: lifturi, nacele, capsule,

macarale, dispozitive de reglare a luminii; elemente caracteristice mai degrabă lumii maşinilor şi angrenajelor sunt lăsate la vedere, contrar


36

curentului tradiţional, care cerea mascarea pe cât posibil a vederii acestora.

Tendinţe de ultimă oră cu implicatii în modul de gândire şi proiectare a clădirilor sau spaţiilor de teatru:

Noi curente şi atitudini au apărul prin anii '80, după criza

petrolului, ca o consecinţă a problemelor de protecţie a mediului legate

de econmia de materiale, reducerea consumurilor energetice,

reciclare, atenşie crescută asupra problemei deşeurilor, etc.

Consumurile energetice, costurile de întreţinere sunt acum abordate

încă de la faza de proiect. Tehnologia oferă arhitecţilor şi proiectanţilor

de diverse specialităţi libertăţi dar şi constrângeri. Materialele moderne, pentru design modern de scenă, decoruri realizate

simbolic, prin sugestie, cu lumini, cu proiecţii.

Flexibilitatea – deziderat modern al scenei şi sălilor de teatru. Este generat un curent de opinie în favoarea unei cât mai mari

abstractizări a decorului, o minimalizare a sa la stadiul de sugerare, de

simbol, ca reacţie la decorativismul fastuos şi costisitor al reprezentaţiilor secolului XVIII-XIX sau chiar secolul XX. Noile tendinţe

induc şi posibilitatea schimbării rapide a scenei prin: minimalizarea sau

chiar lipsa decorului, gruparea acţiunii pe zone delimitate în spaţiul de

joc, sau crearea unei mobilităţi aproape totale a scenei, atât în plan

orizontal, cât şi vertical. Această ultimă descoperire, împreună cu multitudinea mijloacelor tehnice şi tehnologice de ultimă oră, conferă

spectacolului contemporan o libertate aproape totală, şi o expresie de

laborator de teatru.


37

Exemple comentate ce reliefează direcţiile de abordare ale clădirilor contemporane de teatru şi tendinţele arhitecturale (capacitate,

tip de sală, flexibilitate, aspect plastic architectural, imagine în context urban).

Rezultatele obţinute se concretizează atât în plan teoretic, cât şi

practic. În teorie trebuie marcat faptul că teatrul, asemănător oricăror

altor structuri, evoluează urmărind două tendinţe: spre conservare prin

acţiunea de reglare a comportamentelor şi instituţiilor, a autorităţii

tradiţiei generatoare de obişnuinţă, de forme consecrate, de rutină,

sau, pe de altă parte, spre inovaţie, care este o permanentă interogare

a trecutului şi o neobosită încercare de anticipare a viitorului.

Prefigurări potenţiale ale teatrului de MÂINE?

Am pornit de la punctarea unor tendinţe ale receptării spectacolului de teatru contemporan prin prisma unor noi abordări

regizorale, pentru a putea anticipa direcţiile în care se îndreaptă

această artă. Am continuat cu prezentarea unor idei de avangardă ce reies din

proiecte, studii si concursuri de arhitectură cu teme de teatru.

Aceasta, deoarece doresc să surprind bogăţia ideilor ce s-au

perindat în secolul XX şi la începutul secolului XXI despre spectacolul

de teatru contemporan, din punct de vedere al arhitecturii spaţiului de teatru. Prin studierea materialelor publicate cu ocazia concursului de

arhitectura de teatru Paris 1977, a publicaţiilor ce conţin studii pentru

un „teatru ideal” şi proiecte de teatru nerealizate, am observat conturarea tendinţei de reconsiderare a tiparelor, prin formularea unor


38

propuneri adecvate cu direcţiile de dezvoltare ale artei teatrale contemporane, şi cu realităţile sociale, economice, tehnologice. Totul

este privit într-o perspectivă restructurantă, revenind mereu termeni ca: o procese ale dezvoltării

o reţele culturale

o sisteme modulare

o variabilitate

o libertate de expresie

o simplificare şi esenţializare

o elementarizarea spaţiului şi a echipamentelor

o reducerea cheltuielilor de investiţie şi de exploatare o exploatarea intensivă a spaţiului

o capacitatea de adaptare în timp.

Deasemeni am marcat câteva tendinţe de cucerire a unor noi locuri de spectacol ce nu au fost predestinate acestuia, în idea

revigorării actului teatral. În special în sensul căutării unor noi spaţii

teatrale, secolul XX cunoaşte o nouă mişcare în lumea teatrului, o mişcare profundă şi frenetică prin pluralitatea mijloacelor şi a

problemelor ridicate. Toată această răscolitoare căutare, ce continuă

azi şi va continua şi în viitor, încearcă să definească SPAŢIUL

TEATRAL în societatea contemporană. Teoriile actuale asupra

necesităţii imaterializării spaţiului concret arhitectural sunt emise tocmai cu scopul realizării unei coincidenţe a spaţiului spiritual cu cel

material. Greutatea realizării acestei coincidenţe constă în faptul că se

considera până nu demult, că fiecarui text dramatic îi este necesar un anumit spaţiu teatral; împingerea la limite a căutărilor artei teatrale în


39

găsirea expresiei spaţiale dorite (neîngrădite), conduce de multe ori şi la evadarea din cadrul edificiului fix al teatrului, către spectacole în aer

liber, arene, săli polivalente, din dorinţa de a cuceri un nou public sau de a-l recuceri pe cel existent.

Această bogăţie, febrilitate a tentativelor, a propunerilor, nu

conduc de fapt către descoperirea sau „reinventarea teatrului”, ci mai

degrabă ne prezintă un tablou al revoluţiei gestului teatral în secolul

XX ce continuă şi în prezent.

Principii dezirabile în proiectarea de arhitectură din perspectivele

factorilor implicaţi în teatru. Conturarea temei program de clădire de teatru concretizată în: scheme funcţionale, module funcţionale, modele

de alocare a spaţiului în consens cu factorii de interes din domeniu, în

vederea amenajării unor clădiri rezonabile din punctul de vedere al preţului şi aspectului, flexibile şi funcţionale pe toată durata întregii zile,

în care să-şi desfăşoare activitatea trupele de teatru. Căutând

configurarea planimetrica şi volumetrică optimă a spaţiului de teatru în vederea obţinerii unei bune receptări a spectacolului, s-au inventariat o

serie de tipuri ce coexistă simultan în arhitectura contemporană; fie ca

este vorba despre sala de tip italian, dreptunghiulară, unidirecţionată

către scenă, cu sau fără balcoane, dar care primeşte modificări şi

modernizări în sensul nedelimitării atât de stricte între scenă şi public (eliminarea portalului scenic), fie sala de tip elisabetan, cu logii

multietajate şi avanscenă, fie sala arenă în care actorul poate fi privit

uneori chiar şi din spate, toate aceste formule se completează reciproc


40

în prezent, generând reprezentaţii de valoare ce contribuie la crearea viitorului teatrului de pretutindeni.

Ideea general valabilă este aceea că spaţiul interior al reprezentaţiei, compus fiind din spaţiul scenic şi spaţiul spectatorului, îi

aparţine în întregime regizorului şi se subordonează ideii sale în

procesul de devenire a spectacolului de teatru.

Se propune astfel construirea unor săli transformabile, cu un

număr redus de locuri, care să înglobeze mai multe formule sau tipuri

de spectacol la interior, prin modificari de formă, gradene amovibile,

pereţi glisanţi, scene turnante, grill tehnic general pe tot plafonul, etc.

Iluminatul artificial, artistic şi decorativ al scenei, poate fi considerat în arta teatrală contemporană, un nou „personaj”, trecând

pragul unei probleme pur tehnice şi devenind un act artistic ce creează

ambianţă şi spor de spiritualitate, prin poziţie, intensitate şi culoare. Descoperirile tehnologice de ultimă oră, introduse în spectacolul

modern, aduc şi ele un plus de efect dramatic, sub îndrumarea

regizorală a unor „pionieri” ai vremii. Asimilând în modul cel mai accelerat formele complexe ale culturii digitale, teatrul îşi

reasamblează propriul arsenal de mijloace artistice. Un ecran poate

însemna extensia spaţiului real al sălii şi al scenei de teatru,

deschiderea către o serie de noi universuri.

Problema globalizării este intens discutată peste tot în lume, iar consecinţele sale cele mai vizibile sunt: o compresie a timpului şi o

reconfigurare permanentă a spaţiului. Teatrul nu este ferit de efectele

globalizării, acestea putând fi clasificate în două categorii distincte.


41

În prima categorie sunt aspecte pragmatice legate de organizarea spectacolului, de transformarea sa în produs cultural

supus legilor marketingului, de marile festivaluri care au devenit „pieţe de desfacere”. În acest sens, teatrul se dăruieşte cu totul deliciilor

globalizării, apelează la subterfugii estetice pentru a fi accesibil oriunde

şi oricând, îşi înnoieşte vocabularul prin împrumuturi forţate, absoarbe

toată panorama de imagini ale limbajelor media, numai pentru a

răspunde unor aşteptări dictate de bursa artistică. Iată de ce dintre

sute de spectacole care mizează pe ecrane şi elemente vizuale

dezlănţuite, numai câteva, foarte puţine, sunt autentice.

În cea de-a doua categorie problematica spaţiului este hotărâtoare: teatrul rezistă globalizării, refuză compromisul estetic şi se

refugiază la adăpostul unei tradiţii a spaţiului pe care nimic nu o poate

disloca. Sala de teatru, oricât de afectată de noile tehnologii, rămâne fidelă unui model de relaţie directă, imediată, oferă şansa întâlnirii între

fiinţe umane, nedespărţite de nici un obstacol spaţial.

Spaţiul internetului, nelimitat şi regenerat în permanenţă de propriile resurse, creează o permeabilitate deplină a informaţiei, o

accelerare a ritmului cunoasterii, dar nu poate oferi şansa contactului

direct într fiinţe umane. ESENŢA TEATRULUI ESTE ÎNTÂLNIREA,

IAR OPŢIUNILE RĂMÂN NELIMITATE.

Ceea ce e nou în comparaţie cu studiile precedente ce dezbat subiectul spaţiilor de teatru este tocmai abordarea acestuia din multiple

puncte de vedere: al tuturor factorilor implicaţi în fenomenul teatral, şi

nu unilateral, din punctul de vedere al arhitectului. Metodologia prezentată are următoarele obiective:


42

• propunerea unor modele de alocare a spaţiului, în consens cu factorii de interes din domeniu, în vederea amenajării

unor clădiri rezonabile din punctul de vedere al preţului şi aspectului, flexibile şi funcţionale pe toată durata întregii

zile, în care să-şi desfăşoare activitatea trupele de teatru.

• propunerea unor module funcţionale şi a unei scheme

funcţionale de principiu pentru un teatru

Modulele funcţionale propusesunt:

A. MODULUL REPREZENTATIV: Este configurat din suma spaţiilor ce

definesc imaginea arhitecturală a clădirii de teatru, spaţiul înconjurător

clădirii, intrarea efectivă în teatru, foaierele, adica suma de spaţii publice, semipublice şi private ce concură în folosul reprezentării

funcţiunii la nivel de oraş, cartier, vecinatăţi, şi ca prestigiu cultural.

B. MODULUL DESTINAT SPECTACOLULUI: Este constituit din spaţiile destinate montării şi realizării spectacolului de teatru: sala de

spectacol, scena, culisele, cabine. (Uneori spectacolul iese din aceste

spaţii predestinate, ocupând şi anumite spaţii din celelalte trei module: reprezentativ, tehnic sau al funcţiunilor colaterale, uneori chiar iese în

afara clădirii teatrului, în piaţeta din faţa teatrului sau chiar pe treptele

de intrare în teatru.

C. MODULUL FUNCŢIUNILOR AUXILIARE: Pe lângă activităţile

curente ale spectacolelor, există alte categorii: activităţi necesare pentru susţinerea spectacolelor artistic-teatrale şi activităţi

administrative


43

D. MODULUL FUNCTIUNILOR COLATERALE: Alte spaţii, secundare sau chiar principale, ce se pot regăsi în incinta unui teatru, ce nu au

neapărat conexiune cu reprezentaţiile teatrale. Nu întotdeauna într-o clădire de teatru sunt prezente toate cele

patru module funcţionale descrise mai sus, ponderea lor ca şi

importanţa sunt variabile.

Problema teatrului înainte de a fi o problema de structură, de

poziţie arhitecturală, de mijloace de expresie scenică, de cadru

regizoral sau de talent actoricesc, este în primul rând o problemă a

societăţii în care se naşte şi se dezvoltă. Înţelegerea şi aprecierea

evoluţiei sale istorice este esenţială în procesul de elaborare a structurilor actuale de teatre. Teatrul este o artă care se înrădăcinează

profund în existenţa concretă, colectivă, atât prin origini, cât şi prin

rezultatele sale asupra unui public pe care îl atrage, îl trezeşte, îl obligă la participare, public ale cărui reacţii şi evoluţii, pe scena vieţii

sociale, furnizează teatrului esenţa creaţiei sale.

În România, Ministerul Culturii este cel care supraveghează proiectarea, executarea, precum şi lucrările de renovare şi întreţinere a

clădirilor existente, având la dispoziţie resurse naţionale insuficiente.

Iniţiatorii unei investiţii în domeniul artelor teatrale (fie Ministerul

Culturii, fie alţi investitori privaţi, fie un parteneriat între aceştia) ar

trebui să înceapă prin crearea unui COMITET DE INIŢIERE, ECHIPĂ PLURIDISCIPLINARĂ sau ATELIER DE LUCRU ce necesită

implicarea în activitatea de promotor al unei investiţii, a unei echipe

alcătuite din arhitecţi, ingineri cu specializări din proiectarea clădirilor şi oameni de teatru: actori, recuziteri, scenografi, ingineri de sunet şi


44

lumini, etc. De asemenea, la lucrările atelierului trebuie să participe şi regizori cu experienţă, care oferă echipei de lucru un număr de

informaţii importante. Nu în ultimul rând este necesară şi interogarea publicului larg – utilizator al investiţiei respective, cel care asigură

succesul şi viabilitatea proiectului.

Analiza valorică este propusă ca instrument de lucru.

Metodologia de realizare a Analizei Valorii trebuie aplicată încă de la

studiile de fezabilitate realizate pentru clădiri de teatru, pentru a

demonstra şi a ilustra diversele etape ale acestui gen de analiză,

precum şi pentru a sublinia ceea ce se poate afla din compilarea şi

prelucrarea atentă a datelor referitoare la clădiri, care sunt generate în etapele preliminare de planificare a proiectelor de lucru.

o METODA ANALIZEI VALORICE sa fie implementata drept model

de lucru atât pentru analiza temei şi alegerea amplasamentului, cât şi în etapa realizării şi evaluării studiilor de fezabilitate, de către

echipe de arhitecţi, proiectanţi şi ingineri, astfel încât aceştia să

poată planifica, programa şi proiecta clădiri funcţionale şi eficiente din punctul de vedere al costurilor, cu caracteristici de valoare,

durabilitate şi eficiente în timp.

o METODA ANALIZEI VALORICE; formularea unor recomandări

aplicate la proiectarea arhitecturală a spaţiilor de teatru, pentru

ajustări de detaliu sau a unor revizuiri după finalizarea activităţilor de consultanţă. Proceduri de ANALIZĂ CRITICĂ a proiectelor, atât

la nivel conceptual cât şi practic, precum şi elaborarea unui sistem

retrospectiv (feedback) de urmărire în timp a clădirilor, care să fie aplicat.


45

În cadrul acestei părţi a studiului dedicat Analizei Valorii, am propus cinci „instrumente” menită să extindă şi să clarifice informaţiile

care trebuie incluse în toate studiile de fezabilitate primite de către Ministerul Culturii sau alţi potenţiali investitori privaţi. Aceste

instrumente sunt menite să ofere echipelor de arhitecţi şi ingineri

(comitet de iniţiere, echipă pluridisciplinară sau atelier de lucru)

metode de evaluare a proiectelor lor, proiecte care astfel vor conţine

informaţii mai bune necesare pentru evaluarea proiectelor în etapele

preliminare ale elaborării acestora.

o Sistemul de determinare a alocării spaţiului (Formular 1)

o Sistemul de determinare a calităţii (Formular 2) o Sistemul de determinare a durabilităţii din punctul de

vedere al protecţiei mediului (Formular 3)

o Sistemul de calcul al mentanabilităţii (Formular 4) o Ghidul de evaluare a costului proiectului şi a costurilor

generale (Formular 5)

Metodologia Analizei Valorii aplicată la proiectarea arhitecturală a spaţiilor de teatru poate interveni la mai multe nivele: formularea

temelor de proiectare, a selecţiei între mai multe variante de studii de

fezabilitate, a unor recomandări pentru ajustări de detaliu sau a unor

revizuiri după finalizarea activităţilor de consultanţă.

Aceste proceduri de analiză critică a proiectelor, pot interveni atât la nivel conceptual cât şi practic, precum şi elaborarea unui sistem

retrospectiv (feedback) de urmărire în timp a clădirilor.


46

Propun o nouă abordare după principiul utilizării temporale al spaţilor de teatru contemporan.

Dimensiunea temporală pe care o evidenţiez pentru programul de arhitectură de teatru şi influenţa sa asupra spaţiului şi formei

architecturale; din punct de vedere al ritmului de utilizare al spaţiului

architectural, se completează timpii liberi cu funcţiuni colaterale

propice folosirii aceloraşi spaţii; din punct de vedere urban, al spaţiilor

aferente necesare în funcţie de tipurile de management al procesului

de spectacol (pregatire, finantare, organizare, aducerea de la idee la

spectacol de prezentare etc).

Deasemeni comparativ cu studiile anterioare (vezi lista de bibliografie cu teze şi articole cu teme similare consultate), limitate

doar la analize din trecut, clasificări, tipologii formale, etc., lucrarea de

faţă doreşte să propună prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru în general, cu exemplificări pentru Bucureştiul secolului XXI, conturate la

nivel de “idee” sau “intenţii personale”.

Pentru aceasta am pornit cu explicitarea situaţiei existente în domeniul teatral din România, subliniind problemele majore ale

spaţiilor de teatru din Bucureştiul începutului de secol XXI

Studiul conduce la o serie de concluzii cu privire problemele

existente cuprinzând următoarele aspecte:

o Un număr insuficient de săli de teatru existente, dintre care majoritatea nu prezintă flexibilitate sau adaptabilitatea la cerinţele

regizorale moderne;

o Vechimea clădirilor existente prezintă o reală îngrijorare, deoarece o mare parte necesită consolidare, nefiind sigure pentru


47

public (Teatrul Nottara, Teatrul Mic şi Foarte Mic, etc.) o Dimensiunea temporală (ocuparea sălilor existente pe

parcursul unei zile, săptămâni, lunar, anual), capacitatea sălii corelată cu cererea de bilete,

o Confruntarea cu insuficienţa fondurilor destinate culturii şi

cu o inexistentă stimulare a angrenării investitorilor privaţi către cultură,

duce în perioada de după revoluţia din decembrie 1989, la apariţia

unui numar infim de săli noi de teatru, chiar şi acestea fiind din cadrul

reconversiilor funcţionale şi nu a clădirilor noi;

Care ar putea să fie modalitatea lor de rezolvare?

Vădit este faptul că investitorii nu şi-au canalizat investitiile către un segment de piaţă relativ redus ca şi număr al utilizatorilor:

spectatorii de teatru; acestia sunt o categorie particulară a populaţiei şi

anume intelectuali cu venituri medii, cu o pregătire culturală absolut necesară pentru a aprecia spectacolul de teatru, dar şi cu buget de

timp suficient pentru a se bucura de „magia” intrării în acest joc. Deci

pur din raţiuni de marketing, nu se întrevăd investitori în teatre. Politic, nu se întrevede o înclinaţie de implicare 100%, aşa că se speră la

apariţia unor parteneriate între administraţiile locale şi investitori

particulari, fie ei oameni de teatru sau doar iubitori ai acestuia. Toate

aceste metode şi abordări prezentate sunt deosebit de utile deoarece

în practică pot apărea situaţii ce impun traiectorii diferite în procesul de derulare a acţiunii apariţiei unui nou spaţiu de teatru în timp. Şi anume,

există prima variantă, în care se porneşte de la strategia: „doresc o

clădire nouă de teatru de capacitate medie în Bucureşti”, şi stabilesc un plan de acţiune descris în detaliu, susţinut de o selectare a


48

posibilelor variante de amplasament. Sau, a doua variantă, „există următorul teren, clădire, spaţiu urban din Bucureşti, cu disponibilitate

pentru a fi folosit cu scopul inserării unui spaţiu de teatru”, şi stabilesc planul de acţiune. Planul de acţiune, în ambele cazuri, doreşte

selectarea printr-o bună gândire managerială, a acţiunilor şi termenelor

de realizat până la atingerea scopului, clădirea de teatru a viitorului. Să

nu uităm că pentru procesul de dezvoltare strategică, importanţi sunt

oamenii şi ideile, pentru că astfel se vor putea dobândi infrastructura şi

fondurile.

Arhitectura are menirea de a da răspunsuri la provocările şi

problemele prezentului. Apar uneori scurte episoade de “arhitectură de anticipaţie”, care

încearcă pronosticarea viitorului, fără a cunoaşte prea bine întrebările

viitorului, simple promisiuni, din care sunt extrase neajunsurile prezentului. Aceste pusee pot fi înţelese ca o simplă fugă de prezent şi

refugierea într-un viitor fără cusur. “Arhitectura de anticipaţie”, ca şi

filmele ori literatura de anticipaţie, rămâne cantonată într-o imagine căutat spectaculoasă şi nu-şi propune să răspundă la întrebări pe care

nu are cum să le cunoască încă, epatând şi inventând fantasme.

Oricum, prezentul este poarta inevitabilă către viitor, iar viitorul depinde

de felul în care ştim şi putem să rezolvăm problemele prezentului.

Am propus evidenţierea unor posibile amplasări viitoare de spaţii de teatru în Bucureşti, aducând în prim plan câteva studii de caz,

grupate pe mai multe categorii:

1. spaţii existente - program de reabilitare, consolidare, modernizare a sălilor de teatru;


49

2. reconversia unor spaţii existente, având alte destinaţii, în spaţii de teatru;

3. implantarea unei clădiri noi de teatru într-un amplasament liber;

4. spaţii temporare de teatru, în locaţii non-conformiste.

Fiecare dintre exemplele de amplasamente propuse, sunt

studiate pe baza unei analize de tip SWOT, concretizată într-un tabel,

spre uşurarea comparaţiei ulterioare.

Găsirea unor soluţii manageriale la nivel de administraţie publică

locală, organizaţii non-guvernamentale sau trupe de profesionişti şi

oameni de teatru, prin coordonarea iniţiativei publice combinate cu cea privată, poate conduce la aplicarea acestor modele, sau a altora,

folosind acelaşi principiu.

Prin implicarea politicului în realizarea unor direcţii şi tendinţe posibile de dezvoltare a Bucureştiului cum ar fi: reabilitarea şi

valorizarea la potenţial maxim cultural, turistic şi comercial al centrului

istoric, potenţarea traseului Râului Dâmboviţa prin amplasarea de dotări culturale şi de divertisment, creearea de noi poli de atracţie

pentru populaţie prin edificarea unor centre comunitare şi culturale în

fiecare cartier, accentuarea axei nord-sud de dezvoltare a turismului

cultural prin dezvoltarea spaţiilor de cultură şi implicit de teatru

existente cu precădere pe această direcţie, atragerea populaţiei către activităţi în aer liber, prin amenajarea provizorie în parcuri a unor

instalaţii ce permit reprezentaţii de teatru, reevaluarea fondului

construit existent şi reconsiderarea clădirilor nefuncţionale, permite punerea în discuţie şi a evenualelor investiţii în spaţii noi de teatru.


50

Oricare din aceste direcţii permit punerea în discuţie şi a evenualelor investiţii în spaţii noi de teatru,

Capitolul propune evidenţierea unor posibile amplasări viitoare de spaţii de teatru în Bucureşti. Studiile de caz sunt grupate ierarhizat, de

la cazurile necesare (reafirmarea la adevăratul potenţial al teatrelor

existente), către cele dorite (spaţii noi de teatru permanente,

temporare, ocazionale bazate nemijlocit pe relaţia între actor şi

spectator). Posibilele amplasamente propuse sunt analizate după

metoda SWOT, pentru o comparare mai facilă.

Analiza propusă permiţe afirmarea posibilităţilor de abordare ale

alegerii amplasamentului; fie se porneşte de la un amplasament dat, fie de la o temă-program dată, depinde de investitor sau de iniţiatorul

programului.

Temele - program se cer a fi definite de la caz la cazi, fie că este vorba despre: implantarea unei construcţii noi de-sine-stătătoare într-

un amplasament liber, reconversia unor spaţii cu alte destinaţii, spaţii

temporare de teatru, teatre exterioare, în are liber, beneficiind de plantaţia bogată din parcuri şi de deschiderea oferită de oglinzile de

apă din Bucureşti.

Evoluţia clădirilor de teatru tinde către o arhitectură uşoară, chiar

“dematerializată” dar cu semnificaţii cât mai profunde prin raportarea

arhitecturii cu precădere către nivelul trecătorului obişnuit, pentru asigurarea accesibilităţii cât mai largi a gestului teatral în sensul

reconvertirii publicului larg către arta spectacolului viu, într-o perioadă

guvernată de cultura video, televiziune şi internet.


51

Evoluţia spaţiilor interioare de teatru conduce către o abordare de “provizorat” chiar şi în cazul clădirilor durabile; posibilitatea spaţiului

de spectacol de a se transforma la indicaţiile regizorale, devine un deziderat exemplificat de modelul arhitectural “casă în casă”.

Anvelopanta este apanajul Arhitectului adresându-se urbanului cu

viziunea sa, cutia interioară pentru spectacol rămânând în totalitate la

latitudinea regizorului în procesul de punere în operă a viziunii sale

asupra operei dramatice.

Am încercat să conturez astfel, un suport pentru intuirea naturii

acestor spaţii de spectacol în viitor, decât să încerc o definire exactă

limitativă. Modelele propuse sunt mai degrabă o “stare” spaţială de principiu, decât un spaţiu fizic materializat. În imaginarea spaţiilor de

teatru, consider mai importantă decât de configuraţia sa geometrică,

dimensiunea dată de mişcarea în timp, dimensiunea posibilităţilor multiple de configurare generatoare de evenimente teatrale.

Deoarece faptul interesant pentru viitorul artei constă în aceea

că – poate pentru prima oară în istoria omenirii, nu se mai pune problema în termeni ORI-ORI ci sub forma relaţiei ŞI-ŞI. Un registru

extrem de lărgit devine disponibil alegerii ECHIPEI

MULTIDISCIPLINARE, aducând spectatorului conştiinţa faptului că

sunt posibile în perspectiva viitorului şi alte căi de acţiune:

§ Amplasarea: fixă versus: mobilitate, tipizare, itinerariu § Sunt preferate structuri uşoare sau modulare, decât cele

clasice, greoaie

§ Se structurează ideea de coajă-anvelopantă a clădirii ce protejează funcţiunile interioare


52

§ Aspect exterior variat, la latitudinea arhitectului, pe baza unor studii de integrare în context

§ Spaţiul de primire minimalizat ca şi suprafaţă, dar care să integreze toate facilităţile necesare

§ Aspect interior al spaţiilor publice, configurat plastic şi

estetic, după criterii arhitecturale

§ „Cutia de Teatru” – Black Box integral la dispoziţia

regizorului

§ Posibilităţi multiple de modificare a raportului sală-scenă,

spaţiu de joc-spaţiul spectatorilor

§ Dotarea cu tehnologie de scenă de ultimă generaţie în corelaţie cu amploarea tipului de teatru

§ Corelarea optimă între capacitatea sălii şi tipul

evenimentului, permiţând variabilitatea § Minimalizarea sau anularea spaţiilor de depozitare a

costumelor, decorurilor, mutarea lor în alte spaţii

specializate, mai necostisitoare. § Reducerea cheltuielilor de investiţie şi de exploatare a

spaţiilor de teatru

§ Exploatarea intensivă pe întreaga durată de timp,

adaptarea în funcţie de management

§ Completarea cu funcţiuni colaterale, culturale sau de loisir. § Imaginea teatrului este dăruită urbanului şi se constituie ca

marcă a oraşului, zonei, trupei.

§ Abordarea ecologică a arhitecturii de teatru


53


54

BIBLIOGRAFIE:

CĂRŢI

o ANESTIN, Ion - Schiţă pentru istoria teatrului românesc, Editura Vremea 1928-1938

o APPEN, Karl von - Scenografie per il Berliner Ensamble, La Bienale di Venezia. Archivio storico delle arti contemporanee – 1980

o ARGAN, Giulio Carlo – Walter Gropius şi Bauhaus-ul- Editura Meridiane, Bucureşti, 1976

o BANU, George – Teatrul memoriei – Editura UNIVERS - Bucureşti -1993 o BANU, George – Ultimul sfert de secol teatral: o panoramă subiectivă,

Editura Paralela 45 – Bucureşti - 2003 o BARHIN, G.B. – Arhitektura teatra – Moscova - 1947 o BARRIS, Roann - Un teatru al intervalului – arhitectura şi sfârsitul

spectatorului, Editura Paideia - Bucureşti -1999 o BERLOGEA, Ileana - Teatrul românesc în secolul XX, Editura Fundaţiei

culturale române - Bucureşti -2000 o BERLOGEA, Ileana şi Silvia CUCU, Eugen NICOARA - Istoria teatrului

universal, Editura Didactică şi pedagogică- Bucureşti -1982 o BRAUN, Edward (editor) - Meyerhold on Theatre, Hill and Wang,

New York, 1969 o BRETON, Gaelle – Theatres – Edition du Moniteur – Paris -1990 o BROOK, Peter - Spaţiul gol, Editura Unitext - Bucureşti -1997 o CANTACUZINO, G.M. - Spre o estetică a reconstrucţiei, Editura Paideia -

Bucureşti -2001 o CIULEI, Liviu – Cu gândiri şi cu imagini – Iglooprofil - Bucureşti - 2009 o DIMIU, Mihai - Teatrul - artă şi civism, Editura Eminescu - Bucureşti -1986 o DRÂMBA, Ovidiu - Istoria teatrului universal, Editura SAECULUM I.O. -

Bucureşti -2000


55

o FOWLER, James - Images of Show Business from the theatre museum V&A, Methuen, London

o FUERST, Walter René şi Samuel J. HUME - Twentieth - Century Stage Decoration, volumele 1 şi 2, Dover Publications Inc. - New-York -1967

o GHEORGHIU, Octavian - Istoria teatrului universal, Ministerul Invăţământului şi culturii - Litografia şi Tipografia Invăţământului -1957

o GROTOWSKY, Jerzy - Spre un teatru sărac, Editura Unitext - Bucureşti -1998

o IOAN, Augustin – Arhitectura şi Puterea, AGERFILM S.R.L. – Bucureşti o IOTZU, Alexandru -Teatrul-act de creaţie architecturală, Editura Tehnică -

Bucureşti -1981 o ISAC, Carol - Teatrul şi viaţa, Editura Junimea - Iaşi -1978 o JONES, Arthur F. - Introducere în arta, traducere Anca Irina Ionescu,

Editura Lider - Bucureşti -1992 o JONES, Robert Edmond – The Dramatic Imagination, Theatre Art Books,

New York - 1941 o JUROV, Cosma - Arhitectura clădirilor multifuncţionale, Editura Tehnică -

Bucureşti -1982 o LAZARESCU, Cezar - Arhitectura şi viaţa oraşelor, Editura Tehnică -

Bucureşti -1986 o MAŞEK, Victor Ernest – Arta viitorului, Editura Meridiane – Bucureşti - 1979 o NEUFERT, ERNST and PETER - Architects’ Data, ediţia a IIIa - Editura

Blackwell - Oxford – Anglia - 2000 o OPRESCU, Gheorghe - Istoria teatrului în România, (volumul 1 - De la

începuturi până la 1848) Editura Academiei R.S.R. - Bucureşti 1965 o PANDOLFI, Victor - Istoria teatrului universal, volumele 1,2,3 şi 4, Editura

Meridiane - Bucureşti -1971 o PETRANU, Coriolan – Teatrul ca operă arhitectonică – din “Viaţa Nouă” -

Bucureşti - 1919 o PISCATOR, Erwin – Teatrul politic, Editura Politică – Bucureşti - 1966


56

o POPA, Victor Ion - Mic Îndreptar de teatru, Editura Eminescu - Bucureşti -1977

o POPESCU, Mircea (coordonator) - Dicţionar de artă, volumul 1 şi 2, Editura Meridiane -1995

o PHILLIS, Hartnoll – The Theatre a concise history, Artes Graficas, Toledo SA - 1988

o RAMELLI, Antonio Cassi – Edifici per gli spettacoli – Antonio Vallardi Editore, ed. a III-a -

o Milano -1956 o RĂDULESCU, Daniela - Arhitectura centrelor culturale moderne, Editura

Tehnică - Bucureşti -1996 o RÂPEANU, Valeriu – Pe urmele tradiţiei – Editura Dacia – Cluj – 1973 o RUTH, Leon and Sheridan, Morley – A Century of Theatre, Oberon Books

LTD – 2000 o ROOSE-EVANS, James – Experimental Theatre: From Stanislavsky to

Peter Brook, Rontledge, London - 2000 o SAIU, Octavian - În căutarea spaţ iului pierdut – Editura Nemira -

Bucureşti - 2008 o SAVA, Ion - Teatralitatea teatrului, Editura Eminescu - Bucureşti -1981 o SEBASTIAN, Mihail – Întâlniri cu teatrul, Editura Meridiane – Bucureşti –

1969 o STRIHAN, Andrei - Contururi scenice, Editura Eminescu - Bucureşti -1975 o ŞERBĂNESCU, Andra - Cum se scrie un text, editia a II-a, Editura Polirom -

Bucureşti - 2001 o SILVERMAN, Maxwell – Contemporary Theatre Architecture – An Illustrated

Survey – New York - 1965 o ŞINCAI, Ana - Informaţie şi comunicare, Editura Paralela 45 - Bucureşti -

2000 o STEELES, JAMES – Theatre builders, Acadeny Group LTD, Academy

Editions - 1996 o TOFFLER, Alvin - Şocul viitorului, Editura Antet şi Lucman - Bucureşti


57

o TRIŞCU, Aurelian - Spaţii urbane pietonale, Editura Tehnică - Bucureşti -1985

o VOICULESCU, Sanda - Istoria universală a arhitecturii, note de curs - UAUIM Bucureşti.

o WILLIAMS, David – Peter Brooke and the Mahabharata, Critical perspectives, Routledge, London -1991

o WAYNE, R. Williams – Recreation Places, Reinhold Publishing Corporation - 1957

o YARWOOD, Doreen - The Architecture of Europe, ediţia a II-a, Spring Books - London -1987

o ZEVI, Bruno - Codul anticlasic, Editura Paideia - Bucureşti -2000 o * * * - Manualul arhitectului proiectant, partea a IX-a: Clădiri pentru instituţii

de cultură şi clădiri pentru spectacole - partea a X-a:, Editura Tehnică - Bucureşti -1957

o * * * - The Oxford Companion of the Theatre, editată de Phillis Hartnoll, ediţia a patra, Oxford University Press – 1983

o * * * - The Oxford Illustrated History of Theatre, editată de John Russel Brown, Oxford University Press – 1995

o * * * - HACHETTE - 40 Ans de Festival – Avignon - Franţa – 1987 o * * * - 1000xEuropean Architects – Paris – 2007

TEZE DE DOCTORAT: o BELEA, Romeo - Spaţiul teatrului de dramă contemporan, Teza de doctorat,

volumul I şi II, Institutul de Arhitectură “Ion Mincu” – Bucureşti -1971 o GHENCIULESCU, Corneliu - Complexe multifuncţionale evolutive pentru

recreere, Teza de doctorat - Institutul de Arhitectură “ Ion Mincu”- Bucureşti -1982

o HASNAŞ, Daniela – Spirit şi grafie în arta spectacolului Teza de doctorat - Institutul de Arhitectură “ Ion Mincu”- Bucureşti

o IOTZU, Alexandru -Teatrul-act de creaţie architecturală, Teza de doctorat - Institutul de Arhitectura “ Ion Mincu”- Bucureşti – 1976


58

o POPESCU, Emil Barbu - Construcţiile de cultură şi coeziune socială pentru tineret, Teza de doctorat - Institutul de Arhitectură “Ion Mincu” – Bucureşti -1981

o POPOV, V. – Arhitectura clădirilor spectacolului teatral, Teza de doctorat, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “ Ion Mincu”- Bucureşti - 1998

o RADOSLAV, R. – Spaţiul public ca spaţiu cultural, Teza de doctorat, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “ Ion Mincu”- Bucureşti

o RĂDULESCU, Daniela - Arhitectura centrelor culturale moderne, Teza de doctorat - Institutul de Arhitectură “Ion Mincu” - Bucureşti

o ROŞU, Gheorghe - Spaţiul arhitectural multifuncţional, Teza de doctorat, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “ Ion Mincu”- Bucureşti -2001

o ŞMIGHELSCHI, Mircea – Elemente de confort acustic, Teza de doctorat, Institutul de Arhitectură şi Urbanism “ Ion Mincu”- Bucureşti

PUBLICAŢII PERIODICE: o TECHNIQUES&ARCHITECTURE nr. 340 din 1982 o TECHNIQUES&ARCHITECTURE nr. 353 din 1982 o ARCHITECTURE D’AUJOURD’HUI nr.112 din 1964 o L’ARCHITECTURE D’AUJOURD’HUI nr.42-43 din 1963 o L’ARCHITECTURE D’AUJOURD’HUI nr.70 din 1970 o L’ARCHITECTURE D’AUJOURD’HUI nr.129 din 1966 o L’ARCHITECTURE D’AUJOURD’HUI nr.135 din 1967 o L’ARCHITECTURE D’AUJOURD’HUI nr.200 din 1978 o L’ARCHITECTURE D’AUJOURD’HUI nr.226 din 1983 o ARCHITECTURAL RECORD 3/1960 o ARCHITECTURAL DESIGN 11/1963 o THE ARCHITECTURAL FORUM 6/1960 o THE ARCHITECTURAL FORUM 130/3/1969 o ARCHITECTURAL REVIEW 793/1963 o ARCHITECTURAL REVIEW NR.1168 o DEUTSCHE BAUZEITSCHRIFT 9/1965 o BAUWELT 15-16/1967


59

o The University of Notthingham Magazine – Issue 12-2000 o Revista TEATRUL AZI Nr. 11-12 din 1990 o REVUE ROUMAINE Nr. 5-6-7 din 1982 - articolul lui Gheorghe

SĂSĂRMAN: L’Architecture du Théatre o Ziarul Capital Nr. 42 din 18 oct. 2001 - articolul Ioanei MOROVAN: “Teatrul

şi afacerile nu fac casă bună. Tinerii actori şi regizori caută finanţări pentru a-şi constitui trupe independente”.

o Revista ARHITECTURA Nr. 1-2 din 1978 - articolul lui Paul BORTNOWSKI şi Alexandru IOTZU: Concursul internaţional de arhitectură teatrală OISTT – Paris 1977.

o Revista IDEA Arta+societate nr 14 din 2003 - Act Urban –Strada, articol de Dana Vais

o SECOLUL 20 numărul 5-6/1962, Articolul lui Liviu CIULEI: “Trecut şi viitor în arhitectura teatrului de azi”

o STANCA, Radu – Revista Teatrul – nr. 4 din1956 o LIVIU CIULEI: Despre teatralitate, limbaj scenic, realism - Observator

cultural, nr. 16 (274) /23-29 iunie 2000 o MORGENSTERN, Maia interviu din „Adevărul literar şi artistic”, nr. 27

ianuarie 2010

SITE-URI PE INTERNET (consultate în februarie 2010): o www.jonesphillips.com o www.archmedia.com o www.wilmatheatre.org o www.theatreroyal.com o www.theatron.co.uk o www.theatre-link.com o www.nytheatre-wire.com o www.theatrefx.com o www.buildingphotos.com o www.cornishproductions.com o www.theatre.utah.edu

http://www.jonesphillips.com

http://www.archmedia.com

http://www.wilmatheatre.org

http://www.theatreroyal.com

http://www.theatron.co.uk

http://www.theatre-link.com

http://www.nytheatre-wire.com

http://www.theatrefx.com

http://www.buildingphotos.com

http://www.cornishproductions.com

http://www.theatre.utah.edu

Prefigurări potenţiale ale spaţiilor de teatru convenţionale şi neconvenţionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT - februarie 2010

60

o http://metamedia.stanford.edu/~mshanks/BrithGof/. o www.theatrebayarea.org o www.canadiantheatre.com o www.studiotheatre.org o www.aact.org o www.themechanic.org o www.culture.fr o www.culturanet.ro o www.ashtar-theatre.org o www.japan-guide.com o www.theatredesign.org.uk o www.dadsgarage.com o www.arts.ucla.edu o http://en.wikipedia.org/wikiNuit_Blanche o http://photos1.blogger.com o www.goggle earth.com

i MASEK, Victor Ernest – Arta viitorului, Editura Meridiane – Bucureşti – 1979

din Alvin Toffler şi John McHale - Viitorul şi funcţiile artei p.26-39 – conversaţie publicată în revista „ART news” Vol.72,

nr.2/1973.

„poate pentru întaia oară în istoria omenirii [...] nu se mai pune problema în termenii ori - ori, ci sub forma relaţiei şi – şi.

Un registru extrem de lărgit de experienţe devine disponibil alegerii individuale. [...] Artele frumoase sunt acum doar unul

din multele canale de comunicaţie prin care circulă imaginile şi metaforele societăţii. Ele sunt astfel folosite ca unul din

izvoarele majore de imagini şi metafore prin care societatea îşi orientează conduita.” (John McHale p.29).

http://metamedia.stanford.edu/~mshanks/BrithGof/

http://www.theatrebayarea.org

http://www.canadiantheatre.com

http://www.studiotheatre.org

http://www.aact.org

http://www.themechanic.org

http://www.culture.fr

http://www.culturanet.ro

http://www.ashtar-theatre.org

http://www.japan-guide.com

http://www.theatredesign.org.uk

http://www.dadsgarage.com

http://www.arts.ucla.edu

http://en.wikipedia.org/wikiNuit_Blanche

http://photos1.blogger.com

Documents

Prefigur ionale în secolul XXI LUCRARE DE DOCTORAT