Protos. Nicodim Măndiţă - edituraagapis.roedituraagapis.ro/wp-content/uploads/2016/05/CITESTE-CATEVA-PAGINI... · cu lumina în turnul Bisericii şi vrei să-ţi mulţumească

Protos. Nicodim Măndiţă

Creştini ori păgâni?

Noi ne vom duce de aici mai devreme sau mai târziu, dar, dacă reuşim să lăsăm urmaşilor cât mai multe cărţi sfinte, le lăsăm o zestre de mare valoare pentru ei şi pentru cei care vor veni după ei.


Difuzare:

Str. Menţiunii Nr. 7 Sector 2, Bucureşti

Tel./Fax: 021-2410673Mobil: 0733-580000

[email protected]

Cărţile pot fi comandate online la adresa www.edituraagapis.ro

sau de la librăria Editurii Agapis, din strada Menţiunii Nr. 7, Sector 2, Bucureşti

unde puteţi beneficia de oferte speciale.

Tipărit la T I P O G R A F I A Botoşaniwww.nektarios.ro

Mobil: 0733-580001

Editura Cartea Ortodoxă AlexandriaProtos. Nicodim Măndiţă / Creştini ori păgâni

ISBN: 978-606-529-266-6

AgapisEDITURA


Creştini ori păgâni

Se tipăreşte cu binecuvântareaPrea Sfinţitului Părinte GALACTION

Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

Editura Cartea Ortodoxă Alexandria2015

5

PrecuvântareViaţa pe care o trăim ni se pare amară. Nefericirile care se petrec

şi se urzesc împrejurul şi în mijlocul nostru, ne răpesc pacea dată de Mântuitorul. Judecând sănătos, găsim că aceasta-i răs-plata abaterii noastre din calea Domnului şi supunerea stăpâni-torului lumii acesteia (2 Cor. 4, 3-4; Ioan 12, 51; Lev. 26, 14). Văzând întu-nericul care a cuprins pe mulţi fii ai luminii (creştini), prefăcându-le viaţa într-un iad, ziua şi noaptea aud un glas ce veşnic mă trezeşte din somnul morţii acesteia sufleteşti în care lâncezim, zicându-mi:

„Fiul omului! Te-am ridicat din gunoiul pământului şi te-am pus străjer în Biserica Mea. Iată Eu te voi trimite pe tine… la cei ce M-au amărât pe Mine, ei şi părinţii lor, până azi. Vezi că sunt obraznici şi vârtoşi la inimă… învaţă-i să păzească toate câte am poruncit vouă, şi iată Eu sunt cu voi, care Mă iubiţi şi faceţi poruncile Mele, până la sfârşitul veacului… (Mt. 28, 20) Amin. Şi tu, fiul omului, să nu te temi de ei, şi să nu te înspăimântezi de faţa lor, pentru că sălbatici se vor face şi se vor aduna asupra ta împrejur, şi în mijlocul scorpiilor tu locuieşti. De cuvintele lor să nu te temi şi de faţa lor să nu te înspăimântezi, pentru că este casă amărâtoare. Grăieşte către dânşii cele ce ai auzit şi ai pri-mit din învăţătura, ce v-am dat-o, doar cândva vor auzi, sau se vor teme, pentru că e casă amărâtoare. Şi tu fiul omului! Ascultă pe Cel ce grăieşte către tine şi nu fi amărâtor ca şi casa cea amă-râtoare… (Iez. 2, 3). Strigă cu tărie, ca o trâmbiţă înalţă glasul tău şi spune poporului Meu păcatele lor şi casei lui Iacob fărdelegile lor… (Is. 58; 59) „Predică cuvântul cu timp şi fără timp, mustră, ceartă cu îndelungă răbdare şi cu învăţătură. Pe cei mincinoşi şi leneşi, ceartă-i aspru, ca să fie sănătoşi în credinţă…“.


6

Neputând a mai rămâne surd la cuvântul Domnului care-i „viu şi lucrător“, am căutat şi eu după puterea mea a da la lumină aceste învăţături, în care orice creştin va vedea ca într-o oglindă ce este: „creştin ori păgân“. Dau la lumină această lucrare în amin-tirea dragostei vii a „Părintelui meu duhovnicesc, arhimandri-tul Grigore Petrovici, superiorul Sfântului Schit Măgura Ocnei, sub a cărei oblăduire, căldură sfântă şi sprijinire am fost întărit, în clipele grele ale slăbiciunilor mele, în care mă simţeam mer-gând cu paşi repezi spre mormânt şi, cu darul lui Dumnezeu am fost făcut: monah, Ierodiacon şi Ieromonah, cât şi în amintirea micului soboraş, aflat sub oblăduirea sfinţiei sale.

Prin această lucrare am urmărit folosul nostru sufletesc, care trebuie să fugim de rău şi să facem binele, să slăvim pe Dumnezeu prin toate faptele noastre, pe care le săvârşim, atât cu trupul cât şi cu sufletul nostru, ferindu-ne de orice formă de idolatrie. Ori de mâncăm, ori de bem, ori altceva de facem, toate să le facem spre slava lui Dumnezeu; iar nu a diavolului… „Să ne păzim de câini, de lucrătorii cei răi şi de tăiere“. Să ne păzim de proorocii mincinoşi care vin la noi îmbrăcaţi în piei de oi; iar pe dinlăuntru sunt lupi răpitori, care sfâşie turma lui Hristos“.

Izvoarele, din care am extras apa vie a învăţăturii creştine ortodoxe, sunt: Sfânta Scriptură, a Vechiului şi Noului Testa-ment, canoanele şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, Omiliile Sfân-tului Ioan Gură de Aur, cuvântările Sfântului Efrem Sirul, Vasile cel Mare, Atanasie şi a altor Sfinţi Părinţi.

Doresc ca toate învăţăturile acestea să fie spre deşteptarea şi ridicarea din groapa păcatelor şi a feluritelor patimi, a sufle-telor care zac în agonia morţii sufleteşti, care, ca nişte viermi au ros corpul spiritual al creştinilor, încât astăzi avem în faţa noastră numai un schelet din trăirea duhovnicească de aur, de argint şi de aramă… a primilor creştini. Pentru ca cei ce le vor


7

citi şi asculta, să se izbăvească de lepra păcatului şi să se învred-nicească de a fi părtaşi cetei fiilor Sfintei Biserici, spre slava lui Dumnezeu, Căruia îi sunt dator şi nu mă simt vrednic a-I mul-ţumi pentru toate câte mi-a dat. „Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău se cuvine toată Slava, cinstea şi închinăciunea, în vecii vecilor Amin“.

Pentru mine, nu voi aştepta însă altceva decât pe de o parte ura: „Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu… Pentru că ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis, (Mt. 13, 13; Ioan 15, 18-25). Şi dacă pe stăpânul casei L-au numit Veelzevul (că are drac, că-i înşelător, că-i nebun… Mt. 10, 23; Mc. 3, 21; Ioan 10, 20; 8, 47-59), cu cât mai vârtos pe casnicii Lui“; iar pe de altă parte bârfelile (Iov 4; 5; Răspuns 6; 8; Răs-puns 9; 15; Răspuns 16; 20; Răspuns 21; 22; Răsp. 23; 27; 42; Apc. 12, 10; Gal, 5, 10-20) celor care propovăduiesc evanghelia patimilor (Gal. 7-9; Apc. 13, 10-18; 2, 14-16, 20-23), care caută pe toate căile şi întrebuin-ţează toate mijloacele infernale pentru a pune pătura minciu-nilor, a basmelor şi a învăţăturilor sofisticeşti (drăceşti) pe capul adevărului, ajutându-se unii pe alţii să-l îmbrobodească şi să-l ascundă pentru a nu mai străluci în toată puterea lui.

Da, la acestea mă aştept, că ştiut este de toţi că răsplata de a servi omenirea este Crucea. Lumea sfărâmă inima celor mai mari binefăcători ai ei… şi apoi se căiesc şi le ridică statui… Intri cu lumina în turnul Bisericii şi vrei să-ţi mulţumească liliecii pe care-i sburătureşti?… Pe când fiecare pasăre îşi va cânta cânte-cul a bine spre trezire, ori cobind spre pierzarea lor, urându-mă şi clevetindu-mă; eu voi buciuma la ostaşii lui Hristos care dorm, trimiţându-le pe aripile vântului aceste cuvinte:

Veniţi copii ai lui Hristos degrabă.Veniţi că sfânta zi a răsărit,E ziua mare a redeşteptăriiCreştinilor în vicii rătăciţi…


8

Veniţi din toate laturile lumiiSă-i adunăm pe cei ce s-au pierdut.La luptă ne îndeamnă toţi Sfinţii acumaLa luptă, lăsaţi jocurile şi gluma,Când Hristos ne-ndeamnă lângă al Său steagDatori sunt toţi copiii Lui s-alergeSă-l apere, să moară pentru el cu drag.Ce credeţi voi lupi prefăcuţi în oi,Că nu ne poartă grijă Cel de sus?N-am înfruntat noi eretici puhoiDin miază-noapte, răsărit ş-apus?…Adună-Ţi, Doamne, creştinii şi du-iLa adevăr, aşa cum i-ai mai dus,La luptă, ne îndeamnă păstorii acumaLa luptă, lăsaţi crâşmele şi gluma…Când Hristos ne-adună lângă al Său steag,Datori sunt toţi urmaşii Lui s-alerge,Să-l apere, să moară pentru el cu drag.Cu-al nostru sânge-am scris, grăiesc toţi Sfinţii,În cartea creştinescului trecutŞi-acum doresc duşmanii şi smintiţiiSă dărâme tot ce-am clădit dintru-nceput.Acel ce ne va şterge de pe lumeSă ştie toţi că încă nu-i născut…La luptă ne îndeamnă toţi Sfinţii acuma,La luptă, lăsaţi jocurile şi crâşma…Când Hristos ne cheamă lângă al Său steagDatori sunt toţi creştinii să alerge,Să-l apare, să moară pentru el cu drag.Să ştie toţi că-ai lui Hristos nu mor.Când veacuri au luptat necontenit


9

Şi-i scris în cartea celor viitoareCă va să vină-ntr-o zi înfricoşatăCu slavă strălucind între popoare,Hristos Cel răstignit să facă judecată.La luptă fii ai cerescului Rege,La luptă pentru evanghelie şi lege…Când Hristos ne cheamă lângă-al Său steagDatori sunt toţi creştinii Lui s-alerge,Să-l apere, să moară pentru el cu drag…Deşteaptă-te, te rog, creştine, nu lăsa de azi pe mâineLegea să-ţi calce-n picioare, ereticii ş-alte boale…Ah! Creştini nepăsători, ce jucaţi la sărbători…Voi goneaţi peste hotare toate liftele barbare,Dar azi îi băgaţi în sân, pentr-un păhăruţ cu vin…Vă lăsaţi cu zi, cu noapte, sclavii lor până la moarte.În loc ca să-ţi vezi grădina, c-au umplut-o spini, neghina…Bei alături cu străinul, fără-a şti că tu dai vinul…Încrede-te în Dumnezeu, iar nu în omul cel rău…Vezi de sac cât e rotund, iar nu când tu ajungi la fund.Acestea şi altele voi cânta copiilor, care se leagănă în jocuri

şi sunt încă în faşă; dându-le din laptele cuvântător… ca doar, doar s-or mai înfiripa şi vor ieşi odată din cercul jocurilor care se fac spre bucuria străinilor şi spre paguba noastră şi a neamu-lui. Căci oare când se va lumina românul dacă în cele şase zile trebuie să lucreze, iar Duminicile şi Sărbătorile în loc de a lucra pentru a-şi lumina mintea, dau fuga pe calea pierzări după jucă-rii, aşa de iute alergând ca şi roata ce s-a pornit din deal în vale şi nu se mai poate opri???


10

Rog pe Bunul Dumnezeu ca să deschidă mintea iubiţilor cititori care cu dragoste vor citi aceste sfaturi, pentru a înţelege toate cele ce le sunt spre folos, şi cele ce eu din slăbiciune am tre-cut cu vederea şi n-am scris.

Darul Domnului nostru Iisus Hristos să completeze orice lipsă; iar pe fraţii creştini îi rog ca în rugăciunile lor să nu mă dea uitării nici pe mine cel mai mic între muritori, şi mai netreb-nic între slugile Domnului Dumnezeului nostru.

Ieromonah Nicodim Măndiţă.Parohia Schitul Frumoasa

Com. Băseşti-Bacău 1924

11

Iubiţii mei fraţi în Domnul nostru Iisus Hristos

„Cugetul,trupului vrăjmaşeste la Dumnezeu, că legii

lui Dumnezeu nu se supune,că nici poate… Iar de n-are

cineva Duhul lui Hristos, acelanu este al lui“ (Rom. 8, 7-9).

Potrivit cu măsura de cunoştinţe a fiecăruia, când cineva stă şi priveşte lumea aceasta nesfârşită, mari lucruri îi trec

pe dinaintea ochilor? Totul în lume îşi are legea sa pusă de Dumnezeu după care să se conducă – fie materia, atât cea de pe pământ, cât şi cea din lumea stelelor, fie oricare vieţuitoare, de la viermele care se târăşte în pulberea pământului, până la animalele cele mai mari (elefantul etc.), de la musculiţele cele mai mici care abia se văd cu ochiul liber, până la vulturul supranu-mit „regele păsărilor“, toate, toate, până la om, care-i coroana tuturor făpturilor făcute de „Marele Arhitect“, îşi au legea lor după care să se conducă. Când vezi cât de bine sunt rânduite toate, nu poţi să nu zici: „Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este destul spre a lăuda minuni-lor Tale!“ Cerul cu soarele, luna şi stelele, pământul cu iarba, pomii şi arborii pădurilor, zburătoarele, dobitoacele, peştii şi celelalte vieţuitoare care străbat cărările mărilor; şi în sfâr-şit toate vietăţile şi celelalte făpturi din această lume, ne stau înainte ca o carte deschisă, arătându-ne că toate, toate se con-duc după rânduiala lui Dumnezeu. Primăvara, vara, toamna


12

şi iarna; ziua şi noaptea toate ascultă şi se conduc după rân-duiala lui Dumnezeu, de mii de ani, precum vedem şi astăzi. Şi oare pentru ce a făcut Dumnezeu atâtea făpturi care exe-cută şi nu ies afară din porunca Lui? Pentru ca „cei nebuni şi stricaţi, care zic că nu este Dumnezeu“ (Ps. 13, 1-5), îmbătându-se cu această filosofie plină de nebuneală, „zicându-se pe sine a fi înţelepţi, au nebunit“ (Rom. 1, 21), încrezându-se în înţelepciunea lor, care-i cuibul învăţăturilor anticreştineşti, în ziua judecăţii „să fie ei fără de răspuns“ (Rom. 1, 19-20); iar creştinul cel adevărat, care cercetează legea „Ziditorului său“ şi caută din toate pute-rile a o păzi, văzând şi socotind puterea lui Dumnezeu Care a lucrat şi lucrează în toate făpturile care se conduc după legea Sa cea veşnică, să zică, ca şi David: „Doamne Dumnezeul nostru! Când privesc cerurile Tale, lucrul degetelor Tale, luna şi stelele pe care Tu le-ai întemeiat, atunci îmi zic, ce este omul că-l pomeneşti pe el, sau fiul omului, că-l cercetezi pe el? Micşoratu-l-ai pe dân-sul mai puţin oarece decât Îngerii, cu slavă şi cu cinste l-ai încunu-nat pe dânsul, şi l-ai pus stăpânitor peste lucrurile mâinilor Tale. Toate le-ai pus sub picioarele lui: oile şi boii, toate; încă şi dobitoa-cele câmpului; păsările ceru-i şi peştii mării, cele ce străbat cărările mărilor“ (Ps. 8). Doamne! cât bine, pace, bună voire (Lc. 2, 14) ar fi între oameni dacă şi aceştia s-ar conduce şi ar petrece după (legea) rânduiala lui Dumnezeu! (Is. 1, 19-20; Lc. 11, 28).

Însă dacă ne aruncăm privirile cu atenţie în omenire, care-i făcută după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Fac. 1, 26-30; F. Ap. 17, 26-28), nu la păgâni, ci la creştinii care se numesc „fiii lui Dumnezeu“ (Rom. 8, 15-16), ce vedem?… Vedem pe cei ce au pretenţia că sunt creştini, dând ajutor străinilor, păgânilor şi celorlalţi depărtaţi de legea lui Hristos, pentru a ne batjo-cori legea noastră sfântă şi creştinească păstrată şi sigilată cu sângele Sfinţilor şi a strămoşilor noştri, înjurând tot ce-i mai


13

sfânt, mergând cu obrăznicia şi îndrăcirea până şi a înjura pe Dumnezeu, Creatorul tuturor făpturilor. Vedem pe Arhierei, preoţi, călugări şi pe bunii creştini clevetiţi, ocărâţi, batjoco-riţi, ba încă dacă îndrăzneşte oarecare să le arate adevărul învă-ţăturilor creştineşti, sunt în stare să sară cu toţii ca fiarele săl-batice ca să-l sfâşie, şi dacă nu pot altfel, apoi scot din gură fel de fel de cuvinte putrede, cu care caută a necinsti pe cel ce ar îndrăzni să le grăiască adevărul sfânt… Vedem în lume certuri, bătăi, vărsări de sânge şi ucideri chiar. Vedem cum se luptă fraţii pentru o palmă de pământ ori pentru te miri ce lucru de nimic, cum se bat, cum se omoară, cum se trag unii pe alţii la jude-căţi, îmbuibând pe avocaţi, pentru că ei nu se mai pot judeca singuri, deoarece ieşind afară din legea creştinească, şi-au răs-turnat mintea de pe scaun. Vedem cum copiii întorc spatele părinţilor care i-au născut şi i-au crescut, neţinând seamă de sfaturile lor. Ba se întâmplă adeseori să vedem, ori să auzim, cum copiii ocărăsc, scuipă, bat pe părinţii lor şi unii mai nele-giuiţi chiar îi şi omoară. Dacă iei un ziar şi-l citeşti, repede te trezeşti, stând nedumerit ca la primirea unei veşti rele. Citeşti şi parcă tot nu-ţi vine a crede că s-ar fi petrecut acele grozăvii care-s aşternute pe ziar, în mijlocul poporului sfânt al lui Dum-nezeu (2 Cor. 6, 16-18)!!!. Pe pagina 3 („Lumina Satelor“ Nr. 2) citesc un titlu în litere care se văd de departe: S-au întors pe la Irod… Doi, aşa zişi creştini, Ştefan Măru şi Ioan Bercea din comuna Crucea de jos (Moldova), după ce au ieşit în ziua de Crăciun de la sfânta biserică unde s-au închinat Sfintei Naşteri, n-au vrut să imite pe cei care au ascultat porunca lui Dumnezeu, ci s-au întors pe la Irod (adică s-au băgat pe la cârciumă). Noaptea, după ce s-au îmbătat bine, s-au luat la bătaie şi Ştefan a omorât pe Ioan“… Pe pag. 5 văd iarăşi scris, cu litere mărişoare: O bătaie politică atunci când oamenii n-au ce lucra. „În cârciuma lui Nae


14

Dumitru din Bragadiru (Vechiul Regat) s-au strâns a treia zi de Crăciun mulţi săteni la băutură. Din vorbă în vorbă, din pahar în pahar au ajuns la politică şi de aici la bătaie“. Şi câţi creştini n-au petrecut şi nu petrec aşa în sărbători! O, umbre ale creş-tinătăţii, aşa înţelegeţi voi să serbaţi sfintele Duminici şi săr-bători? Şi dacă serbaţi păgâneşte pentru ce mai minţiţi lumea zicând: că sunteţi creştini?

În acelaşi ziar, Nr. 3, pag. 4 văd iarăşi scris cu litere mari care se pot citi de la câţiva metri: Istoria unui aldămaş… „Un maistru lucra pe turnul unei biserici legat cu o frânghie de crucea din vârful turnului. Frânghia se rupe, şi mulţumită lui Dumnezeu, care nu voieşte moartea păcătosului, maistrul cade de pe turn pe acoperişul bisericii şi de aici într-un frasin, care era lângă biserică, rostogolindu-se din creangă în creangă până la pământ, unde, spre mirarea lui şi a celor de faţă, se vede teafăr“. În loc de a mulţumi lui Dumnezeu, Care-l scă-pase, el se depărtează de sfânta biserică şi se duce la biserica satanei (crâşmă) unde după ce se îmbată cu alţi robi ai satanei, cade jos de pe o laviţă unde adormise, şi moare…

Pe pagina 5, văd iarăşi scris titlul următor: Câine, Câine… Aici ne arată că: „Fraţii Ion şi Gheorghe Popa din com. Zho-reni (jud. Orhei, Basarabia), au petrecut a doua zi de Botez toată ziua în cârciuma din satul lor. După ce s-au îmbătat bine, dra-cul a scornit ceartă între ei şi pe urmă bătaie. Ion a lovit în cap cu o sticlă pe fratele lui, care a rămas mort pe loc. Acum şade la temniţă şi noaptea aude dintr-o parte glasul Domnului:

„Câine, Câine, unde este fratele tău?“ iar de altă parte aude hohotul diavolului.

Un fior rece îmi scutură trupul şi plin de scârbă arunc foaia din mână şi iau alta (Nr. 6, pag. 2). Aici iarăşi găsesc altă ispravă a celui rău: păţania unei femei ce s-a îmbătat şi a ars


15

de vie. „După ce, cei doi ortaci: dracul şi moartea, s-au băgat în casa lui Costan şi a lui Parasca, în dimineaţa de Anul Nou, au făcut sfat cu ei ca să se întâlnească mai diseară la biserica sata-nei, adică la crâşmă. Amândoi se ţinură de cuvânt şi tot închi-nară şi petrecură până noaptea târziu. De la o vreme Parasca pleacă acasă mai mult pe patru picioare. Moartea zise atunci dracului: „Stai drace că tu-ţi petrecuşi, vine acum şi rândul meu“. Parasca avea un nărav rău care bântuie pe mulţi creş-tini!!!… fumatul tutunului, şi cum ajunse acasă, băgă tutun în pipă şi apoi hai să aprindă pipa. Dar în loc să aprindă pipa, îşi aprinse capul ei, şi fiind beată încât nu se putea ţine nici pe picioare, n-a putut nici să se apere, nici să strige, şi fiind sin-gură şi-a dat sufletul la ortacul dracului, la moartea care râdea şi se bucura de izbândă“.

O zguduitură şi mai puternică îmi zdruncină trupul meu slăbit. Las din mână foaia aceasta şi cercetez altele, dar… fatali-tate… O! ce grozăvii îmi văd ochii şi-mi aud urechile!!! Ici vezi scris că: cutare femeie şi-a omorât bărbatul, dându-i otravă ca şi cum ai da unui călător un pahar cu apă rece. Dincolo vezi cum bărbatul turmentat de băutură şi-a omorât femeia cu bătaia, nefiindu-i milă ca de un câine, de aceea cu care s-a cununat şi a făgăduit înaintea Sfântului Altar prin jurământ, punându-şi capetele pe Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce, că vor trăi toată viaţa lor până la moarte, ajutându-se unul pe altul. Dincoace auzi cum femeia cutare şi-a omorât copilul pe care l-a născut, ca şi cum ai omorî un pui de găină, de teamă ca nu cumva să o afle lumea dacă a fost fată sau văduvă, ori dacă a fost cu băr-bat, pentru a se scăpa de grijă şi a fi slobodă, pentru a se duce la petreceri păgâneşti, la crâşme, la jocuri etc.


16

Aici găseşti cum cel bogat presează şi scurtează zilele săracului ce nu se poate apăra, socotindu-l şi tratându-l ca pe o vită de tracţiune, răpindu-i şi repausul Duminical, în care el ar trebui să lucreze pentru a-şi lumina mintea, luând parte la Sfânta Liturghie; iar după ieşirea de la sfânta biserică, după masă, să se adune cu preotul, cu învăţătorul şi cu ceilalţi buni creştini citind cărţi sfinte şi primind sfaturi folositoare, atât pentru suflet, cât şi pentru trup. Dincoace găsim şi chiar şi vedem cum mulţi din creştini toată ziulica sfântă a Dumini-cii, sau a altei Sărbători, o prăznuiesc pentru a bucura pe dra-cul. Până la amiază stau tolăniţi pe pat ori pe lângă cotruţă, tăvălindu-se prin colb ca porcul în tină. Preotul slujeşte citind Sfânta Evanghelie şi predică. Cuvintele sale izbesc pereţii reci de piatră ai bisericii zidită de vrednicii strămoşi şi părinţi ai noştri; pe când falşii creştini şi ticăloşi urmaşi ai străbuni-lor care au păstrat cu sfinţenie „tezaurul sfintei învăţături creştineşti“ zac în pat ori după cotruţă (sobă), ca de boală şi întorcându-se pe partea cealaltă, se aşează iarăşi pe somn cu sforăieli, căci de!… aseară a avut treabă să joace şi să petreacă la fedeleş, ori la crâşmă până aproape de ziuă. Alţii se duc la târg ori după alte treburi lumeşti mai ceva decât în zilele de lucru, zicând că el se roagă şi acolo… că e biserică oriunde s-ar afla, şi el de… se roagă acolo… iar diavolul, care umblă ca un leu răcnind, căutând pe cine să înghită (1 Petru 5, 8), îi şopteşte la ureche, zicându-i: „Nu asculta de ceea ce-ţi spun slujitorii bisericii… tu eşti om mare… tu eşti înţelept… tu n-ai nevoie de învăţătura lor… tu eşti creştin bun… n-ai de ce să te duci la biserică pentru a te ruga, doar n-ai omorât oameni la dru-mul mare… La ce să te mai duci la biserică? Toată săptămâna te-ai trudit la lucru, şi azi când e sărbătoare să nu te odihneşti


17

puţintel? Şi apoi, ia vezi în calendar că în cursul anului sunt încă sărbători destule. Las’ că te vei duce altă dată, astăzi mai odihneşte-te puţin…

Altă dată vrăşmaşul îi şopteşte: „Cum să te duci tu la bise-rică şi să laşi baltă împrejur atâta treabă?… Mai bine lucrează“. Nu te mai potrivi la sfaturile lor şi vezi-ţi de treabă, că doar după ce vei muri tot la biserică îi fi. Şi apoi ce, vrei să râdă lumea, zicându-ţi: „Ce măi, dar tu vrei să te sfinţeşti?“ Ori: „Ce măi, dar nu cumva vrei să te faci călugăr?“ „Sau nu cumva vrei să te socotească lumea că eşti prost, de cei vechi, bigot, incult etc. Vezi de treburile tale şi lasă biserica popii şi dascălilor, care trebuie să slujească, pentru că asta li-i meseria. Cum să pleci tu, să pierzi timpul la biserică, pe când tu eşti aşa de necăjit, şi o zi de lucru la tine face mult“… Şi multe, multe de astea tot zugrăveşte diavolul în mintea creştinilor de azi, şi vedem că mulţi îl ascultă şi păzesc cu exactitate sfaturile lui drăceşti, ca şi când el ar fi tatăl lor (Ioan 8, 34, 44-49).

După amiază, când slujba bisericii s-a isprăvit, numai ce îi vezi că se deşteaptă toţi ca din somnul morţii, se gătesc, se spoiesc, se înzorzonează, se maimuţăresc… se cheamă unii pe alţii, şi fuga, fuga cu toţii la crâşmă ori la jocuri, de parcă ar avea aripi la picioare aşa aleargă de repede pe calea largă a pierzării; iar când se întâmplă aşa, din lună în lună, ori din Joi în Paşti, să-i prinzi la biserică, numai ce îi vezi că la glasul lui Dumnezeu, la învăţătura Sfinţilor Prooroci, a Sfinţilor Apos-toli şi a Sfinţilor Părinţi, la citirea cărţilor sfinte, la slujbă şi la predică încep să caşte, să dormiteze, şi se umplu la inimă de vifor căci nu se mai sfârşeşte slujba mai degrabă; iar el plin de întunecare ia aminte la şoaptele dracului ce-i umple capul cu fel de fel de planuri infernale. Când pleacă de la biserică parcă îl aud bombănind după fluierul dracului: „Cine mă puse pe


18

mine să vin la biserică? Sărăcuţ de capul meu, m-am topit de foame şi de osteneală… Cine va mai face ca mine, ca mine să păţească“. Şi aşa tot merge către casă cârtind împotriva pre-otului, a biserici şi a lui Dumnezeu, ca şi evreii în pustie. Iar când se duc la petreceri ei îngăduiesc ca nişte îndrăciţi să fie jucaţi de ţigani „ca pe urşi“ de iese fumul dintr-înşii, asudând. Uneori rabdă frigul; iar alte ori focul zădufului şi nu mai câr-tesc când fac slujba dracului.

Alţi creştini mai buni, după cum se cred ei, împart „ziua Domnului“ ori „sărbătoarea“ în două: până la amiază stau la sfânta biserică ascultând, ori nu, sfânta slujbă; iar după amiază se duc la crâşmă, ori la alte petreceri cu scripcari, care le umplu capul cu fel de fel de cântece sataniceşti, şi cuvinte putrede, care-i fac să strechieze. Ei lasă să se înţeleagă prin aceasta că ar vrea să fie şi cu Dumnezeu, dar nici cu diavolul să nu se strice, şi aşa îi dau şi lui jumătate din ziua sfântă.

Apoi, zilele sfinte, trebuiesc serbate în întregime pentru Domnul. Când intri într-o sfântă biserică pentru a lua parte la sfânta slujbă, după zgomotul ce se face sărutându-se unii pe alţii; se încing acolo discuţiile, unii vorbind despre gospo-dărie; alţii despre negustorie; ici unii făcând politică; dincolo alţii sfătuindu-se la care crâşmă să se ducă… unde o fi vinul mai bun ori unde ar fi mai bine să joace şi pe cine să curteze… De femei nu mai pot nici vorbi, nici scrie… acolo, dacă-ţi apleci urechea, parcă-i un cârd de raţe, sau de gâşte. Ai să le auzi cum îşi încheie bilanţul lucrărilor şi păţaniilor din cursul săptă-mânii. Aici toarce lâna, cânepa etc., aici urzeşte şi ţese pânza, aici peţesc fetele, aici se recomandă cutare descântătoare ori ghicitoare care prezice bine trecutul, prezentul şi viitorul, aci se ţes felurite minciuni şi invidii şi în fine aici auzi ce pofteşti, aproape nu mai e nevoie să te mai duci în sat, ori la târg, că


19

aici ai ca într-o gazetă toate ştirile din sat, ori din ţară. După învălmăşeala care o vezi acolo… femeile părăsindu-şi locul destinat lor pentru a sta la rugăciune şi tot ţesându-se printre bărbaţi, zic, când vezi toate aceste neorândueli, chiar în casa Domnului, dacă n-ai vedea sfânta catapeteasmă şi icoanele de acolo, nici n-ai putea să crezi cum că eşti într-o biserică, ai zice cu drept cuvânt că eşti într-un bâlci, sau în cea mai ordinară crâşmă de mahala ori o casă plină de oameni fără scaun la cap.

Când vedem acestea şi multe altele mai boacăne şi decât acestea, care mă fac să roşesc numai gândindu-mă la ele; când vedem că: „Omul în cinste fiind pus de Dumnezeu, n-a priceput, alăturatu-s-a cu dobitoacele cele fără minte şi s-a asemănat lor“… (Ps. 48, 12, 21). Când vedem că omul se pogoară cu ticăloşia şi săl-băticia lui, prin călcarea cuvântului lui Dumnezeu, al Sfinţilor Apostoli şi al Sfinţilor Părinţi, mai prejos decât celelalte fiinţe necuvântătoare: bând peste măsură şi îmbătându-se, jucând şi cântând cântece de desfrânare, ori scoţând din gură cuvinte putrede; oare cum îi vom zice creştin şi nu păgân? Când îl vedem că răpeşte, cum îi vom zice om şi nu lup? Când îl vedem că este viclean cum îi vom zice om şi nu vulpe? Când îl vedem tăvălindu-se în noroiul patimilor murdare, cum îl vom mai numi om şi nu porc? Când îl vedem că-i rău şi că are pe buze otrava minciunilor cu ajutorul cărora înnegresc pe cei buni în faţa oamenilor, cum îl vom numi om şi nu şarpe ori viperă? „Pui de năpârci, cum puteţi grăi cele bune, răi fiind? Că din priso-sinţa inimii grăieşte gura“ (Mt. 12, 34-37). Când îl vedem strechiind după femei şi înşirându-le, cum îi vom mai zice om şi nu cal ori câine? Când vedem pe oarecare din creştinii de azi: neas-cultători, nerecunoscători, îndărătnici şi potrivnici cuvântu-lui lui Dumnezeu cum să le mai zicem creştini şi nu pietre şi fiare sălbatice care turbează împotriva sfântului adevăr?


20

Acestor falşi creştini, scriptura le zice curvari, înfruntându-i astfel: „Cum s-a făcut curvă cetatea cea credincioasă Sionul, cea plină de judecată. În care a domnit dreptatea şi acuma sunt uci-gaşi. Argintul vostru nu este lămurit, cârciumarii tăi amestecă vinul cu apă. Domnii tăi sunt neascultători, părtaşi furilor, iubitori de daruri şi umblă după milă, săracilor nu fac judecată, şi judecata văduvelor n-au socotit. Pentru aceasta, aşa zice Stăpânul, Domnul Savaot: Vai! cei puternici ai lui Israil că nu va înceta mânia Mea asupra celor puternici şi judecată din vrăjmaşii Mei voi face….iar pe cei neascultători voi pierde şi voi lepăda pe toţi cei fărădelege de la tine, şi pe toţi semeţii voi smeri. Şi te voi lămuri spre curăţe-nie“ (Is. 1, 21-25). Acestor mincinoşi creştini le zice Mântuitorul astfel: „Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie“ (Mc. 10, 21; 8, 34-38) – căci – cel ce nu-şi ia crucea sa şi, nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine“ (Mt. 10, 38). Şi ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne, şi nu faceţi cele ce vă zic? (Lc. 6, 46); iar Sfântul Apostol Iacob, pe aceşti creştini spoiţi, care aleargă după plăcerile lumii, îi numeşte preacur-vari, zicându-le: „Preacurvarilor şi preacurvelor, au nu ştiţi că dra-gostea lumii acesteia vrajbă este către Dumnezeu? Deci, ori care va vrea să fie prieten lumii, vrăjmaş lui Dumnezeu se face“ (Iac. 4, 4).

Ei bine, iubite cetitor, cum să ne mai numim noi creştini, când trăim viaţa păgânilor de altădată?! Ia să ne cercetăm viaţa noastră şi să vedem, suntem creştini ori păgâni?

Aici vedem că la petrecerile noastre, piepturile aşa zişi-lor creştini clocotesc de ură, văzduhul huieşte de cântecele drăceşti ale scripcarilor; iar pe de altă parte de înjurăturile de cele sfinte care imită bubuiturile tunurilor de pe front. Aici, la petrecerile anticreştineşti, vezi adeseori încingându-se sălba-tica horă a vărsărilor de sânge şi a morţii. Cuvintele de ocară, înjurăturile de tot ce-i mai Sfânt, râgâiturile de multă băutură


21

şi vomitările de pe urma cărora îi apucă vătămătura, ori jun-ghiurile şi ceasul cel rău, pe care le câştigă din acest drac al beţiei, curviile şi uciderile ş. c. l. împreună cu fumul de tutun ce se ridică în rotocoale, merg însoţindu-se unele pe altele pe drumul cel larg al pierzării, să dea slavă lui „Lucifer“, Satana cel bătrân, domnul dracilor şi stăpânitorul lumii acesteia plină de întunericul patimilor. Şi totuşi spunem la minciuni că: „Suntem creştini!“

În goana nebună după bani şi după plăceri, sau după mărire, nu mai cunoaştem măsură, nu mai cunoşteam frână, rupem legăturile duhovniceşti ale poruncilor Dumnezeieşti şi canoanele Sfinţilor Părinţi, după cum îndrăcitul din Sfânta Evanghelie rupea lanţurile de fier şi obezile, izgonindu-se şi muncindu-se de dracul în pustie (Lc. 8, 26-39). Nu vrem să ştim de învăţătura Sfintei Biserici, de legea lui Dumnezeu şi nici de El chiar, zicându-i în faţă celui ce ne vorbeşte în numele Lui, ca şi dracii din cel îndrăcit: „Ce este nouă şi Ţie, Iisuse Fiul lui Dumnezeu celui Preaînalt? Ai venit aici mai înainte de vreme să ne munceşti pe noi?“ (Mt. 8, 29). Ia să ne mai daţi pace cu pocă-inţa…ia în colo la bătrâneţe dacă o fi timp, ne-om pocăi… dacă nu, cum o vrea Dumnezeu… tocmai acum la tinereţe să ne prostim?“… şi aşa multe de astea zicând, fug de le scapără călcâiele pe calea cea largă pentru a sluji diavolului, fără să mai cunoască vreo piedică. Toate ni se par slobode şi pe toate vrem să le avem. Ce ne pasă nouă dacă în goana dezmăţată după avuţie, minţim, înşelăm, jefuim sau ucidem?… Plânse-tul şi blestemele celor loviţi de noi ajung la poarta cugetului nostru, dar cine să le deschidă? Şi totuşi ne place să înşirăm la minciuni „că suntem creştini“.


22

Mulţi din slujbaşii satelor şi ai oraşelor care sunt plătiţi de stat pentru a face serviciu ţării, în duminici, sărbători şi în zile de lucru, în loc de a-şi face datoria cu conştiinţă, ei se înfundă în crâşmă şi acolo, înaintea mesei bogate încărcată de mâncare şi băutură care îi turmentează, sug ca lipitorile sângele săra-cului şi vând dreptatea pe bani. Acolo, prin clevetiri şi felurite planuri infernale, pun spini în uşa bisericii care are menirea de a lumina pe creştini şi îmbrâncesc omenirea, cu voie şi fără de voie, să intre în casa satanei (în crâşmă) ca să nu se mai poată lumina niciodată, şi totuşi zic, că: „Şi noi suntem creştini“.

Ce ne pasă nouă că alţii sufăr, plâng, mor de lipsă şi de boală?… Noi, reci, nepăsători şi nesimţitori, ne legănăm în vâr-tejul plăcerilor de zi şi de noapte, ba încă ne supărăm că plân-setele lor întunecă sau risipesc o clipă de desfătare… şi totuşi zicem că: „Suntem creştini!“

Ce ne doare pe noi ceasurile de suferinţă şi de descura-jare a celor năpăstuiţi, ce ne pasă nouă că strivim o viaţă de muncă trudnică şi cinstită, dacă pe nedreptăţirea lor, putem zidi noi scară de înălţare şi de profit?.. Şi totuşi mai minţim lumea zicând că: „Şi noi suntem creştini“.

Să stăm, să privim o clipă asupră-ne şi să ne judecăm: cu câtă uşurinţă minţim, şi cu câtă anevoie mărturisim adevărul, cu câtă uşurinţă izbucnim în mânie, şi ce greu ne hotărâm la împăcare; cu câtă uşurinţă ne grăim de rău unul pe altul, şi cu câtă greutate cerem iertare; cu câtă sete alergăm după bani şi cu câtă strângere de inimă facem un bine cu ei; cu câtă linişte primejduim viaţa altora şi cu câtă silnicie ne primejduim noi pentru alţii, şi totuşi, zicem că: „suntem creştini“.

Ei bine! iubite cititor, pentru ce, când facem şi lăsăm să crească în grădina creştinismului tot felul de spini şi buruieni (patimi) care înăbuşesc sămânţa cea bună (cuvântul lui Dumnezeu,


23

Mt 13, 33) ne mai fălim cu numele de „creştin?“ Pentru că ne-am botezat când eram copii? Pentru că ne împărtăşim câte odată (cine ştie când!), pentru că noi călcăm pragul bisericii din lună în lună, ori din Joi în Paşti, sau pentru că chemăm preotul să ne binecuvânteze în ceasul morţii, când de multe ori ne-am pierdut şi mintea? Numai pentru aceasta ne chemăm creştini? Dacă numai pentru aceasta suntem creştini; iar nu după viaţa creştinească pe care trebuie s-o avem, căci, credinţa în Hristos fără fapte (creştineşti) este moartă, apoi atunci în zadar mai pur-tăm numele lui Hristos. În zadar îl mai chemăm în rugăciunile noastre şi ne mai lăudăm cu crucea sau jertfa Sa. Ba mai multă osândă ne agonisim: „Că de nu aş fi venit şi nu le-aş fi spus, păcat nu ar avea; dar, acum, nu au cuvânt pentru păcatul lor“ (Ioan 15, 22). Este ştiut de toţi păstorii duhovniceşti că Hristos rămâne numai în acei creştini care trăiesc în poruncile Lui (Ioan 14, 23; 17, 9, 17-23; 1 Ioan 4, 4-6. Apc. 3, 20).

Când văd atâta împotrivire, atâta îndărătnicie şi nesimţire la acei care sunt creştini numai cu numele, parcă aud tunând la ureche cuvintele Celui Preaînalt: „Auzi cerule şi ascultă pămân-tule… Fii am născut şi am crescut; iar aceia s-au lepădat de Mine. Cunoscut-a boul pe stăpânul său şi asinul ieslea domnului său, dar creştinii aceştia nu Mă cunosc pe Mine şi poporul Meu nu M-a înţe-les“ (Is. 1, 2-3). Şi drept este.

Oricare din noi, toţi cei care ne mai dăm seama, uitându-ne acum pe de o parte în cartea creştinătăţii, în Sfânta Scriptură, în canoanele şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi care ne arată cum trebuie să se poarte şi să fie creştinii; iar pe de altă parte când vedem răutăţile, vicleniile, hoţiile ascunse ori făţişe, beţiile, jocurile, curviile, cântecele drăceşti pline de duhul desfrână-rilor, minciunile, idolatoriile, farmecele, ţinerea sărbătorilor păgâneşti şi multe alte răutăţi şi neorânduieli, care nu se fac


24

toate nici de păgânii care n-au lege, ne întrebăm: De unde izvo-răsc toate relele acestea în mijlocul nostru, prin care se huleşte Numele lui Dumnezeu între neamuri (Rom. 2, 23-24)? Care să fie izvo-rul acestor nelegiuiri? Ştiu că oarecare zic că e „lipsa de educa-ţie“. Însă eu voi întreba pe aceştia, dacă numai „aceasta“ ar fi izvorul tuturor răutăţilor care bântuiesc lumea, atunci pentru ce mulţi din aşa zişii oameni mari, calcă în picioare sfânta lege creştinească? Şi ca dovadă vie, cercetaţi bine şi veţi auzi cum unii stau cu obrăznicie împotriva învăţăturilor Sfintei Bise-rici, zicând celorlalţi oameni din parohie: „Măi, dar proşti mai sunteţi! Ce vă potriviţi la basmele popii?… Acuma s-a deştep-tat lumea… Nu ne mai putem ţine după învăţătura bisericii… Trebuie să te dai după lume… Nu este Dumnezeu, ci e numai o natură“. Bine le-a zis şi le zice acestora Sfânta Scriptură „că-s nebuni şi stricaţi“… (Ps. 13). Despre unii iarăşi auzi de prin ziare că au furat de prin bănci etc., zeci de mii, sute de mii, milioane de lei şi au fugit cu ei în străinătate, unde să trăiască restul vie-ţii, hrănindu-se ca nişte trântori din sudoarea altora. Despre alţii auzi iarăşi că s-au otrăvit, că s-au înecat; că s-au aruncat înaintea trenului, şi-au zburat creierii cu un glonţ de revolver; iar alţii au mai făcut cine ştie ce fărădelegi… Acum să întrebăm pe cei ce zic că trebuie numai „educaţie“, ce le lipsea acestora? Carte? Nu, căci aveau destulă. Educaţie? Nu, căci şi aceasta i-a însoţit din copilărie până l-a majorat. Dar ce? Îmbrăcăminte, hrană, ori casă unde să se adăpostească? Nu, căci şi acestea le aveau. Dar atunci ce le lipsea?… Le lipsea comoara cea mai de preţ… Le lipsea creşterea adevărat creştinească, adică în a cunoaşte pe Dumnezeu, a se teme de El ca de un Părinte bun şi a face voia Lui.


25

Cine să dea această creştere tineretului de astăzi, când mamele de azi şi cele care vin după dânsele să le ia locul, în loc de a fi crescute la sânul Maicii duhovniceşti „Biserica“ şi a se hrăni cu „laptele sfânt“ al învăţăturilor dumnezeieşti care izvorăsc veşnic din cei doi sâni (Cânt. cânt. 1, 43-45; 8, 10) ai pieptu-lui său: „Biblia şi Tradiţia“; ele sunt crescute în sânul bisericii satanei (crâşma), unde în locul laptelui cuvântător se hrănesc cu veninul vorbelor putrede, cântecelor drăceşti ale scripca-rilor, şi cu vederea a felurite patimi mârşave şi spurcate care nu se pot spune fără să roşeşti? Eu însumi am auzit cu ure-chile mele mame cântând şi vorbind în faţa copiilor tot felul de scârnăvii. Apoi acestea sunt ciume, nu mume. Acestea tot urmând la acea „şcoală a satanei“, după cum au urmat până acum, nu vor mai putea nici o dată să dea fii buni Bisericii şi neamului său.

După ce, cu ajutorul lui Dumnezeu, te-am adus până aici, adică de a te face (după slăbiciunea mea) să cunoşti care-i obârşia tuturor relelor din lume, mai îngăduie te rog, iubite cititor, a citi mai departe „despre undiţa Satanei.“

Undiţa satanei

Răutăţi multe şi mari a adus şi aduce în lume lipsa de ade-vărata cunoştinţă, după dreptarul ortodoxiei… Toţi păgâ-

nii la nunţile lor aduceau idolilor, şi deci dracilor, jertfă (1 Cor. 10, 20) prin cântece lumeşti sau drăceşti după cum zic Sfinţii Părinţi, prin vorbe urâte şi necurate, prin jocuri şi altele… Ei bine, frate, acele obiceiuri păgâneşti, atât de tare au fost răs-pândite şi înrădăcinate în sufletul omenirii, încât am ajuns să avem nefericirea de a le vedea şi-a le face, adică a jertfi diavo-lului, şi noi creştinii de astăzi. Aceste slujiri idoleşti se fac în

Documents

Protos. Nicodim Măndiţă - edituraagapis.roedituraagapis.ro/wp-content/uploads/2016/05/CITESTE-CATEVA-PAGINI... · cu lumina în turnul Bisericii şi vrei să-ţi mulţumească