MODELE ALE EDUCATIEI MORALE

Paradigma socratica spune ca raul provine din ignoranta, din necunoastere. Esenta moralei socratice se poate exprima printr-o formula concisa de tipul ,,orice virtute este o stiinta’’.

Pentru aceasta afirmatie Socrate propune 2 argumente:

1. Unde exista cunoastere, conduita justa urmeaza cu necesitate ca o consecinta fireasca

2. Fara o cunoastere justa, fara o conduita justa, morala nu e posibila

Rezulta ca virtutea depinde in totalitate de stiinta.

La nivelul virtutilor particulare, diferentele se vor constata la nivelul obiectului stiintei respective.

Omul pios e cel care stie care este conduita buna in raport cu divinitatea.

Omul just e cel ce stie care conduita e buna in raport cu ceilalti.

Omul curajos e cel ce stie cum sa se poarte in fata pericolelor.

Toate virtutile revin la intelepciune sau la stiinta, pentru ca aşa cum arata Socrate, virtutea si intelepciunea sunt una.

Esential e sa cultivam aptitudinea virtutii printr-un invatamant bun, pentru ca daca omul cunoaste virtutea el este in mod necesar bun.

Latinii sustin ca ,,vad binele, ma apropii de el, dar aleg raul pentru ca nu pot sa rezist tentatiilor’’.

Importanta ramane ideea posibilitatii dar si a necesiattii educatiei morale; pentru savarsirea faptei morale e necesara cunoasterea. Rezulta ca, comportamentul uman poate fi determinat, influentat, educabil.

Teoria socratica deschide o perspectiva noua, atat in etica cat si in pedagogie, perspectiva care va fi continuata de Kant si Herbart.

Principala problema a pedagogiei morale e aceea a raportului dintre constiinta morala si conduita morala.

Pedagogul roman I. Gavanescu arata ca instructia morala se prezinta drept partea cea mai importanta a educatiei morale.

Educatia morala presupune in acelasi timp, dezvoltarea sentimentelor morale si formarea caracterului sau a deprinderilor bune de actiune ( I. Gavanescu, ,,Curs de pedagogie’’, Editura Cartea Romaneasca).

Antonescu rezuma problema esentiala a educatiei morale in intrebarea ,,Cum se poate intari puterea de rezistenta la tentatii ?’’

El propune pentru aceasta exercitiul de vointa care nu e o simpla cunoastere ci reprezinta eroismul moral, acea insusire superioara a sufletului omenesc care ne da puterea de a ne invinge pe noi insine, de a repurta victorii in lupta cu tentatiile.

Paradigma spiritual religioasa

Abordeaza raportul morala – religie.

Educatia morala si cea religioasa sunt componente diferite ale educatiei, insa nu pot fi concepute ca demersuri total diferite.

Religia are si continut si finalitate morala; exista insa un specific al moralizarii prin credinta: ,,Continutul moral e dat direct in actul de percepere si de intelegere, deoarece acest act se combina cu un angajament moral’’ ( Kolakowski, ,,Filosofia religiei’’, Paris, 1985 ).

Pentru Kant religia e ,,morala aplicată la cunoasterea lui Dumnezeu’’; religia intra deci in moralitate.

Cercetarile de sociologie si antropologie culturala indica, că la toate popoarele primitive, credintele religioase sunt anterioare preceptelor morale.

Concluzie: morala este intemeiată pe religie.

Daca din punct de vedere psihologic, morala si religia sunt realitati apropiate, in viata sociala ele pot fi separate; religia nu se reduce la moralitate, dupa cum morala nu poate fi conceputa in sens religios.

In plan spiritual, Nae Ionescu ( ,,Prelegeri ale filosofiei religiei’’, Biblioteca Apostrof, Cluj, 1994, pg 67 ) exprima specificul moralitatii religioase, aratand ca ,,morala nu vine din afara, ci ea vine din interior’’; moralitatea religioasa rezulta din relatia omului cu divinitatea, relatie reflectata in planul relatiilor sau interactiunilor interpersonale.

Din punct de vedere al invataturii crestine, analiza raportului morala – religie implica prezenta urmatoarelor aspecte:

1. Religia si morala sunt realitati spirituale diferite

2. Desi sunt diferite si nu sunt identice, ele se situeaza intr-un raport special care nu e nici de coordonare si nici de subordanare

3. Raportul morala – religie indica ca cele 2 se implica si se conditioneaza reciproc4. Desi din punct de vedere teoretic sunt diferite si separate, in viata spirituala

autentica ele sunt inseparabile5. Morala si religia se raporteaza la om ca la o fiinta inzestrata cu vointa libera,

capabila de judecata morala6. Si morala si religia opereaza cu judecati si valori7. Si morala si religia au ca scop implinirea spirituala a omului ca persoana8. Ambele opereaza cu ideea de rasplata si sanctiune.9. Religia e de neconceput fara morala, dar principiile morale ale religiei nu provin

din experienta, din viata sociala, ci sunt de natura transcendentala ; acestea nu i- se impun omului din exterior, ca ceva strain, ci sunt conforme datelor si nevolilor spirituale ale acestuia

Analiza continutului moral al testelor religioase după francezul O. Reboul

,,O valoare nu e morala decat daca e negativa’’; o regula autentic morala nu ne prescrie, nu ne impune nici un model, ci ne ofera libertatea de a face alegeri punand insa cateva limite care definesc libertatea noastra.

Propune o meditatie asupra decalogului, ale carui porunci sunt negative ,,pentru ca nu prescriu, ci proscriu, interzic, pun limite care ingradesc libertatea noastra, ne spun ce nu trebuie sa facem, nu si ce trebuie sa facem.’’; aici intervine liberul arbitru: sa nu ucizi, sa nu furi, sa nu depui marturie mincinoasa, sa nu comiti adulter, sa nu ravnesti la bunurile altora.

Arata ca, chiar in formularile pozitive, putem afla aceeasi idee de negatie, de limitare relativa: ,,cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca bine sa-ti fie tie si multi ani sa traiesti pe pamant .’’Nu ni se cere in mod expres sa ne iubim parintii, nici sa-i ajutam,ci doar sa nu-i dispretuim; negatia ,,nu’’ poate antrena fie ajutor, fie afectiune, fie respect.

Porunca li se adreseaza mai mult celor care sunt tentati sa o incalce si ar avea si toate motivele sa o faca.

O prescriptie pozitiva care ne spune ce trebuie sa facem nu poate fi etica. Poate fi religioasa dar nu etica porunca,,iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti’’.

Nu e suficient ca o porunca sa fie negativa, pentru ca ea sa devina morala; atata timp cat regulile depind de o credinta religioasa, nu pot aspira la universalitate si nu pot fi morale.Ex . ,, sa nu ai alt Dumnezeu’’, ,,sa nu-ti faci chip cioplit’’, ,,sa nu iei numele Domnului tau in deşert’’.

Aceasta interpretare a autorului francez, ne aminteste de ,,demonul socratic‘’, acea voce interioara, despre care Socrate spune ca il impiedica de la unele fapte, dar nu il impinge niciodata sa faca ceva.

Filosoful francez Reboul distinge cu claritate normele morale ale religiei, de normele strict religioase, sugerand ca doar primele intra in sfera educatiei morale.

El sugereaza ca o definire negativa a binelui, e mai prudenta si mai eficienta: ,,nu stim ce este binele, dar putem sti ce nu este el’’; o asemenea conceptie a binelui, ne restituie libertatea esentială fapturii morale.

Teoriile educative spiritualiste

Aceste teorii nu sunt un curent religios, nu se asociaza unei confesiuni sau biserici.

Teoriile educative spiritualiste s-au afirmat ca o alternativa pentru ,,civilizatia industriala’’ incapabila sa satisfaca o nevie umana fundamentala: cea a intelegerii sensului vietii pe pamânt.

Aceste teorii propun o elevare morala a fiintei prin dezvoltarea constiintei cosmice; aceasta reprezinta constiinta apartenentei la Univers si e considerata drept cea mai importanta forma a constiintei.

Intre teoriile educatiei care dezvolta aceasta paradigama spiritualista sunt:

1. Teoria educatiei transcendentale a lui Ferguson care vorbeste de o educatie independenta de sistemul scolar, care pleaca de la trebuintele spirituale ale copilului. Accentul cade nu pe dobandirea de cunostinte,ci pe invatarea invatarii ( sa invatam sa invatam );intreaga comunitate trebuie sa se implice pentru a asigura resursele pedagogice necesare descoperirii ,,centrului divin’’ in Sine.

2. Teoria educatiei extatice ( G. Leonard )

Pune accentul pe dobandirea unei discipline interioare prin meditatie dar si prin lectura textelor sacre.

Starea naturala a omului e starea de plăcere, de bucurie care poate atinge extazul ( binele care te inalta ).

Prin extaz, fiinta umana isi depaseste conditia antropocentrica, pentru a-si asuma conditia cosmica ( apartenenta la Univers ).

Educatia extatica reconciliaza, invatarea si viata, ratiunea si emotiile.Ea cauta o mare placere in invatare si incearca sa-l ajute pe om sa descopere ritmul

fundamental al bucuriei de a trai.Acest tip de educatie isi propune 2 sarcini fundamentale:

1. dezvoltarea gandirii creatoare, realizata in principal prin eliberare, detasare de preocuparile cotidiene care limiteaza formarea omului la dobandirea unor cunostinte utile si atat.

2. Dobandirea unei discipline interioare si a responsabilitatii cosmice.

3.Teoria lui Maslow

Teoria identifica, mai presus de actualizaera de sine ( situata in varful piramidelor trebuintelor ), un ansamblu de metanevoi, la care individul se raporteaza prin educatie: adevarul, frumusetea, bunatatea, unitatea ( transcendenta dihotomiilor ), justitia, ordinea, simplitatea, sensul vietii etc.

4. Paradigma sociala

Sustine ca morala se intemeiaza pe respectarea regulii; aceasta idee apare pentru prima oara in lucrarea lui Durkheim, ,,Educatia morala’’, 1925,in care vorbeste de o educatie laica, adica o educatie rationalista.

Durkheim spune ca o educatie pur laica, rationalista, ar sta la baza unei revolutii in domeniul pedagogiei; aceasta afirmatie se bazeaza pe postulatul rationalist ,,nu exista nimic in real care sa fie in mod radical refractar explicatiei stiintifice’’.

Conform lui Durkheim, fundamentele morale ale educatiei morale se gasesc in sociologie; aceasta paradigma incurajeaza observatia stiintifica si refuza in buna parte introspectia filosofica.

Teoria durkemiana a moralei, identifica trei elemente fundamentale ale educatiei morale:

1. spiritul de discernamant care s-ar afla la radacina vietii morale si care presupune respectul autoritatii regulilor, normelor, legilor.

2. atasamentul fata de grupurile sociale, pentru ca indivizii prin ei insisi nu au valoare morala; aceasta se capata in momentul atasarii la grup.

3. autonomia vointei

Primele doua elemente sunt pe de-o parte universale,in sensul ca nici o societate nu poate exista fara ele, iar pe de alta parte formale, deoarece continutul normelor sau al regulilor disciplinei, variaza de la o societate la alta.Al treilea element este specific societatii industriale moderne,care avanseza ideea ca un act e moral numai daca e facut in deplina libertate ( fara constrangere si presiuni ).Aceasta idee de autonomie,pe care se va intemeia paradigma psiho-sociologicaa educatiei morale si pe care o lanseaza E. Durkheim, se intalneste si in lucrari ale unor sociologi romani ca G.G.Antonescu care arata ca ,,un fapt nu poate fi apreciat din punct de vedere moral,decat daca acela care l-a infaptuit a fost liber “ ( adica nu a fost presat ). Facand comparatie cu ceea ce s-a intamplat în domeniul stiintelor naturii, Durkheim arata că in ordine morală, stiinta societatii este cea care-l face pe individ autonom, ajutandu-l sa inteleaga necesitatea regulilor: ,,el nu inceteaza sa li se supuna, dar supunerea lui este voluntara si in acest sens, autonomia e inteligenta moralei”.,,A preda morala, nu inseamna a predica ci a explica” ( Durkheim ).Inteligenta constituie un element, din ce in ce mai important, al moralitatii, care-i ofera specificitate constiintei morale a omului contemporan.

Scoala nu reprezinta decat un intermediar, care-l pregateste pe elev pentru viata sociala, politica ( Durkheim , ,,Educatie si sociologie’’, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1980, pg. 6 ).Intre pedagogii romani, Stefan Bârsănescu a aderat la ideile durkhemiene si a scos lucrarea ,,Probleme de educatie nationala in Romania de azi”, Volumul ,,Vremea scolii”, 1940.

Paradigma constructivista sau psihologica

Ideea de baza: exista o morala specifica fiecarei varste.Piaget si epistemologia genetica stau la baza teoriilor educative constructiviste.Se pune intrebarea ,,Cum este posibila educatia morala?”; pentru aceasta J. Piaget propune o alternativa la conceptia sociologica a lui Durkheim, care vine dinspre sociologia copilului. In esenta, Piaget arată ca interesanta nu este interiorizarea unor reguli complet elaborate de adulti si care de cele mai multe ori nu sunt pe masura trebuintelor si pentru uzul copiilor, ci mai interesanta e experienta elaborarii regulilor chiar de catre copil, cu scopul ca el sa inteleaga mecanismul constituirii moralitatii.Piaget concepe formarea moralitatii prin educatie morala, drept o educatie de la un stadiul la altul:

1. realismul moral reprezintă stadiul, etapa ascultarii sau etapa heteronoma (valorile si normele morale exista in sine, independent de constiinta, si se impun obligatoriu, indiferent de imprejurari.

2. stadiul sau etapa cooperarii si a autonomiei constiintei morale ( regula nu mai e exterioara si coercitiva, nu mai e sacra si relevata, ci constituie ,,un decret liber al constiintei’’, ,,o constructie progresiva si autonoma” ).

Piaget arata ca ,,trecerea de la regula din constrangere la regula din cooperare, marcheaza transformarea regulii intr-o lege morala efectiva’’ ( Piaget, ,,Judecata morala la copil’’, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1980 ).Piaget ii reproseaza lui Durkheim, ca prin teoria sa, a esuat in definirea autonomiei .Piaget sustine ca morala pe care o promoveaza Durkheim si pe care o propune educatorilor, nu e decat una, care in pofida intemeierii pe principiul rationalitatii, corespunde realismului moral al copilului.Piaget atentioneaza asupra a 2 moduri ale socialului:

1. un social al familiei si al institutiilor adultilor care se exercita in chip constrangator( Ex. gradinita, scoala etc .)

2. un social al grupului de egali, de copii si prieteni, care creeaza si dezvolta cooperarea

Putem vorbi astfel de doua tipuri de morala:

1. constrangatoare, ( autoritara si heteronoma )2. autonoma, ( a cooperarii )

Paradigma piagetiana a avut o mare influenta in Europa, dar a influentat teoriile educatiei, in special din America.Kolberg va elabora o teorie a dezvoltarii morale tot pe etape, la care va lucra 20 de ani.

El identifica trei niveluri ale judecatii morale la copil, fiecare nivel prezentand doua stadii:

I. Nivelul preconventional ( 4-10 ani )

In aceasta etapa caracterul moral al unui act bun sau rau, este evaluat in functie de consecinte.Cele doua stadii sunt:

1. stadiul de autoritate si ascultare2. stadiul de relativism utilitar ( este bun acel act care conduce la

succes, la castig ) Ex. daca sunt laudat, dacă obtin o nota mare, fara sa conteze dacă am copiat.

II. Nivelul conventional ( 10-13 ani )

Este etapa in care ordinea sociala, legala, constituie criteriul moralitatii.Cele doua stadii sunt:

3. intrarea in rol ( e bun acel subiect care-si intra bine in rol ) Ex. elevul care invata bine

4. lege si ordine ( e buna actiunea care decurge din ordinea stabilita si regulile care o exprima )

III. Nivelul postconventional

Este nivelul moralei autonome in care valorile sunt definite la modul abstract.Cele doua stadii sunt:

4.contractul social ( 20-25 ani ) : raul echivaleaza fie cu nerespectarea legilor stabilite democratic, fie cu lezarea drepturilor cetatenilor Ex. e vorba de grupul social larg, de societate in general, nu numai de grupul prietenilor, egalilor.5. stadiul principiilor etice universale ( este un stadiu ideal, greu de atins )

Aceste stadii ale progresului moralei nu au putut fi experimentate in scoli, pentru ca autoritatile multor state americane le-au interzis pe cale judecatoreasca; motivul: invatamantul moral propus nu este neutral si cade in… indoctrinare.Concluzia1:omul nu se naste ca fiinta morala, ci el devine fiinta morala, iar maniera in care devine, depinde in mod esential de educatia pe care o p rimeste.Concluzia2: omul se naste cu o inclinatie spre moralitate, cu un ,,simt moral’’; e aproape imposibil de precizat dacă acest simt moral este in totalitate sau numai partial innascut.Concluzia3:cel putin o componenta importanta a acestui simt este innascuta si ofera specificul comportamentului uman.Darwin considera ca deosebirea cea mai mare dintre om si animal rezida in acest simt moral, care este innascut si nu dobandit.Nu toti oamenii sunt educabili in aceeasi masura; fiecare are gradul său de educabilitateS-a demonstrat ca si in lumea animala gradul de educabilitate difera.Specialistii sustin ca:

- inclinatia spre moralitate trebuie considerata cel putin partial innascuta

- inclinatia spre moralitate nu inseamna deloc preocupare etica si viata morala

- simtul moral se poate atrofia sau dezvolta pana la nivelul de constiinta morala, care se poate exprima in conduita morala dezvoltarea simtului moral, depinde de educatiei

La început, copilul va învăţa „morala, ca pe un ansamblu de reguli transcendente” care vor fi cu atât mai sacre cu cât le va înţelege mai puţin.

Etapa relativizării valorilor morale în funcţie de consecinţele faptelor.

Eu: Este o fapta bună acea faptă care conduce la un câştig în plan moral sau material., are consecinţe bune.

Va veni un moment în care copilul va trebui să facă propriile lui alegeri, să separe binele de rău şi să decidă singur pentru sine.

Această etapă se va întinde până în preadolescenţă şi va esenţială pentru formarea personalităţii morale.

Important: În momentul în care copilul are conştiinţa propriei sale alegeri acela se numeşte momentul „trezirii conştinţei morale”.

Antonescu vorbeşte despre o însuşire superioară a sufletului omenesc pe care o vom găsi la orice om normal într- o măsură mai mare sau mai mică. Această însuşire se numeşte eroism moral, tradus prin puterea pe care o are fiecare om de a se învinge pe sine. Acest eroism nu se referă la fapte mari.

Acest eroism moral trebuie cultivat de către educator începând cu vârstele mici.

„Un om care nu are nimic sfânt, care nu a luptat pentru un ideal, nu poate fi educatorul care să cultive acest eroism.Învăţarea valorilor şi atitudinilor morale este un proces dificil şi chiar subtil” (Th. Ribot).

Educatia morală ca proces de formare al profilului moral al personalităţii are două obiective fundamentale:

1. formarea conştiinţei morale2. formarea atitudinii morale

Conştiinţa morală reprezintă acea proprietate a spiritului de a afirma judecăţi normative, spontane şi imediate cu privire la valoarea morală a anumitor acte determinate.

Atunci când conştiinţa morală se aplică actelor viitoare, ea primeşte forma unor „voci” care comandă sau interzice.

Când se aplică actelor trecute ea se va traduce prin sentimente de bucurie, satisfacţie sau durere, remuşcare.

Termenul „voce”, utilizat pentru explicarea conştiinţei morale, se consideră foarte potrivit deoarece: invocă atât subiectivitatea cât şi obiectivitatea ( „vocea” fiind în acelaşi timp în noi şi în afara noastră).

Aceasta sugerează că norma morală este în acelaşi timp remanentă dar şi transcendentă. Sugerează că ea explică atât autonomia cât şi eteronomia fiinţei umane.

Conduita morală exprimă un anume fel de a se purta în bine sau în rău şi care presupune acţiunea umană. Acesta este condusă mental şi reglată de conştiinţa morală care în acest fel uneşte faptele psihice cu cele comportamentale. Conduita morală este criteriul principal de apreciere al valorii morale a fiinţei umane. Conştiinţa morală ne apare ca expresie a culturii morale.

Trecerea culturii morale subiective în manifestări morale concrete constituie trecerea de la conştiinţă la conduită morală.

Formarea conştiinţei morale presupune 3 componente:

1. Componenta cognitivă care presupune însuşirea, cunoaşterea normelor şi valorilor morale;

2. Componenta afectivă care presupune adeziunea la norme, la reguli, la valori morale;

3. Componenta volitivă/acţională conduce la atitudini faţă de norme, reguli şi valori morale.

Obiectivele educaţionale care vizează formarea conştiinţei morale sunt:

1. Formarea reprezentărilor, a noţiunilor şi a judecăţilor morale. Reprezentările morale constituie reflectări intuitive ale caracteristicilor unui complex de situaţii şi fapte morale concrete pe care copilul le-a perceput anterior. De la reprezentarea morală se va trece apoi printr-un proces de generalizare şi abstractizare se va ajunge la formarea noţiunilor morale care permit înţelegerea şi însuşirea critică a concepţiilor morale (argumentarea unor puncte de vedere asupra binelui sau răului).

2. Formarea sentimentelor morale. Sentimentele morale sunt mobilul intern al actului moral care se reflectă în starea de echilibru dintre individ şi norma morală. Sentimentul moral este expresia asumării, acceptării şi însuşirii normei morale. Ele sunt măsura în care individul simte normele morale, le trăieşte şi se identifică cu ele. Rezulta rolul important al factorului afectiv manifestat la nivelul acţiunii morale. Dacă norma morală nu este acceptată ea nu va fi tradusă în act şi poate rămâne la nivel de simplu nerealism.

3. Formarea convingerilor morale. Convingerile morale sunt rezultatul interiorizării şi integrării cognitive, afective şi volitive a normelor morale care dau conţinut moralei în structura psihică a persoanei. Convingerile reprezintă nucleul conştiinţei morale, ele ne apar drept „adevărate” „trebuinţe spirituale” de comportare morală. Formarea convingerilor echivalează cu autonomizarea vieţii morale a subiectului în sensul că, determinarea devine autodeterminare, motivaţia extrinsecă devine intrinsecă.

Obiectivele educaţionale subsumate formării conduitei morale

1. Formarea deprinderilor morale. Deprinderile morale reprezintă componente automatizate ale conduitei care se formează prin învăţare şi exerciţiu.

2. Formarea obişnuinţelor morale. Obişnuinţe morale reprezintă deprinderi interiorizate, puternic înrădăcinate ce devin definitorii pentru modul de a se comporta al unui subiect.

Obişnuinţele sunt resimţite ca trebuinţe intime. Ele se formează prin exersarea lor care trebuie să aibă la bază cerinţe precise şi clar formulate;

Activitatea tinerilor trebuie să permită exersarea deprinderilor şi obişnuinţelor astfel încât să se realizeze trecerea de la comportamentul imitativ la un comportament reglat de conştiinţa morală;

Prevenirea formării unor deprinderi şi obişnuinţe morale negative; Imprimarea unui ritm ascendent activităţilor care au ca scop formarea deprinderilor

şi obişnuinţelor morale; Respectarea particularităţilor individuale ale fiecărui subiect.

3. Formarea capacităţilor de a săvârşi „mari acte morale” care depăşesc nivelul deprinderilor şi obişnuinţelor. Aceste „mari acte morale” constituie nivelul cel mai înalt al conduitei morale deoarece antrenează trăsături puternice de caracter care au la bază detaşarea totală de frică şi egoism. Deprinderile şi obişnuinţele morale sunt depăşite la acest nivel deoarece se trece la un comportament moral bazat pe raţiune şi pe capacitatea de renunţare la sine.

Metodele de educaţie morală

1. supravegherea2. exemplul3. aprecierile şi sancţiunile pozitive şi negative

Pag 59 Creativitatea elevilor.

Creativitatea este latura instrumental-operaţională. Conceptul de cretivitate a fost