Recunoastere Hot Straine

Proiect de Înfrǎţire între ROMANIA şi AUSTRIA PHARE RO 2005/IB/JH 03

„CONSOLIDAREA CADRULUI INSTITUŢIONAL ŞI LEGISLATIV ÎN DOMENIUL COOPERǍRII JUDICIARE INTERNAŢIONALE“

UNIUNEA EUROPEANǍ

Proiect finanţat prin PHARE

Proiect de Înfrǎţire între ROMÂNIA şi AUSTRIA PHARE RO 2005/IB/JH 03


COOPERAREA JUDICIARǍ ÎN MATERIE CIVILǍ ŞI PENALǍ

(GREFIERI)

MANUAL

2

Index

Partea întâi Introducere în dreptul comunitar Dreptul civil european şi dreptul penal european 1

I. Dreptul comunitar – semnificaţii 1

A. Pariţie şi structură......................................................................................................................1

B. Domeniile de activitate ale Uniunii Europene:........................................................................2

C. Justiţie, libertate şi securitate în Uniunea Europeană: ..........................................................2

II. Organele Comunităţii Europene 4

A. Consiliul de Miniştri ...................................................................................................................4

B. Consiliul European ....................................................................................................................5

C. Comisia Comunităţii Europene.................................................................................................5

D. Curtea Europeană de Justiţie ...................................................................................................6

E. Parlamentul European...............................................................................................................6

III. Izvoarele dreptului comunitar 7

A. Dreptul comunitar primar..........................................................................................................7

B. Dreptul comunitar derivat (secundar)......................................................................................7

1. Regulamentul.......................................................................................................................7

2. Directiva ...............................................................................................................................8

3. Decizia .................................................................................................................................9

4. Recomandările şi avizele.....................................................................................................9

C. Caracterul izvoarelor dreptului comunitar ..............................................................................9

1. Principii generale .................................................................................................................9

2. Supremaţia dreptului comunitar.........................................................................................10

3. Aplicabilitatea directă şi efectul direct al dreptului comunitar ............................................10

D. Izvoarele dreptului procesual civil comunitar.......................................................................10

3

E. Izvoare ale dreptului penal comunitar ...................................................................................12

IV. Interpretarea dreptului comunitar 13

A. Procedura de adresare a unei întrebări preliminare.............................................................13

B. Competenţa CEJ privind interpretarea dreptului procedural civil comunitar ...................14

C. Competenţa CEJ privind interpretarea dreptului penal comunitar.....................................14

D. Alte proceduri...........................................................................................................................14

E. Metode de interpretare ............................................................................................................15

Partea 2: Drept civil european 16

I. Regulamentul (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului din 29.5.2000 privind notificarea actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă şi comercială, Jurnalul Oficial l 30.6.2000 L 160 S 37 16

A. Formularul 1 CERERE DE NOTIFICARE SAU DE COMUNICARE A UNOR ACTE .............20

B. Formularul 2 CONFIRMARE DE PRIMIRE..............................................................................24

C. Formularul 3 AVIZ DE RETUR AL CERERII ŞI ACTULUI......................................................25

D. Formularul 4 AVIZ DE RETRANSMITERE A CERERII ŞI ACTULUI CĂTRE AUTORITATEA DE DESTINAŢIE CARE ARE COMPETENŢA TERITORIALĂ ................................................26

E. Formularul 5 AVIZ DE PRIMIRE DE LA AUTORITATEA DE DESTINAŢIE CARE ARE COMPETENŢA TERITORIALĂ CĂTRE AUTORITATEA DE ORIGINE..............28

F. Formularul 6 CERTIFICAT DE EFECTUARE SAU NEEFECTUARE A NOTIFICĂRII SAU COMUNICĂRII ACTELOR................................................................................................29

II. Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii de probe în materie civilă sau comercială 33

A. Introducere ...............................................................................................................................33

B. Obiectul reglementării .............................................................................................................33

C. Domeniul de aplicare...............................................................................................................34

4

1. Domeniul obiectiv de aplicare............................................................................................34

2. Aplicare teritorială ..............................................................................................................34

3. Aplicare temporală .............................................................................................................34

D. Condiţiile cadru (art.2-9 Regulamentul (CE) nr. 1206/2001) ................................................35

1. Organismul central.............................................................................................................35

2. Forma şi conţinutul cererii..................................................................................................35

3. Modalitatea de transmitere ................................................................................................45

4. Limba .................................................................................................................................45

5. Primirea cererii...................................................................................................................45

6. Cereri incomplete...............................................................................................................47

7. Termenul de executare......................................................................................................49

E. Metode de obţinere de probe pentru o procedură internă...................................................51

1. Executarea directă a unei comisii rogatorii ........................................................................51

2. Prezenţa şi participarea reprezentanţilor instanţei solicitante la procedura de obţinere a probelor........................................................................................................57

F. Asistenţa judiciară acordată de către instanţa străină ........................................................57

G. Refuzul de executare ...............................................................................................................58

H. Îndeplinirea şi procedura ulterioară.......................................................................................60

I. Costuri.......................................................................................................................................60

1. Principiu .............................................................................................................................60

2. Depozitul sau avansul........................................................................................................60

III. Directiva 2003/8/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 de îmbunătățire a accesului la justiție în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistența judiciară acordată în astfel de litigii 62

A. Informaţii generale ...................................................................................................................62

1. Apariţie...............................................................................................................................62

2. Obiective ............................................................................................................................63

B. Domeniul de aplicare...............................................................................................................64

5

C. Premise .....................................................................................................................................64

1. Premise obiective...............................................................................................................64

2. Premise obiective...............................................................................................................65

3. Procedura ..........................................................................................................................65

D. Valoarea şi durata asistenţei judiciare...................................................................................66

IV. Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22.12.2000 privind competenţa judecătorească şi recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială, Jurnalul Oficial I 16.01.2001 L12 S1 80

A. Aspecte generale .....................................................................................................................80


C. Interpretare ...............................................................................................................................81

D. Competenţe ..............................................................................................................................81

E. Competenţa generală...............................................................................................................81

F. Competenţe alternative – Competenţe speciale (art. 5 şi 6 din Regulamentul nr. 44/2001) ...............................................................................................................................81

G. Competenţe în materie de asigurări (art. 8-14 din Regulamentul nr. 44/2001) ..................82

H. Competenţe în materie de contracte semnate de consumatori (art. 15-17 din Regulamentul nr. 44/2001) ......................................................................................................82

I. Competenţa în materia contractelor individuale de muncă (art. 18-21 din Regulamentul nr. 44/2001) ...............................................................................................................................83

J. Competenţe exclusive (art. 22 din Regulamentul nr. 44/2001)............................................83

K. Convenţii atributive de competenţă (art. 23 din Regulamentul nr. 44/2001)......................84

L. Înfăţişarea fără contestare a pârâtului (art. 24 din Regulamentul nr. 44/2001) şi verificarea competenţei şi a admisibilităţii cauzei (art. 25-26 din Regulamentul nr. 44/2001) ...............................................................................................................................84

M. Litispendenţă şi conexitate (art. 27-30 din Regulamentul nr. 44/2001) ..............................85

N. Măsuri provizorii (art. 31 din Regulamentul nr. 44/2001) .....................................................85

6

O. Recunoaştere şi executare .....................................................................................................85

V. Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului de la 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanţele necontestate (JO l CE din 30.04.2004 L 143) 91

A. Scop şi sistematică..................................................................................................................91


1. Domeniul de aplicare material ...........................................................................................91

2. Domeniul de aplicare teritorial ...........................................................................................93

3. Domeniul de aplicare temporal ..........................................................................................93

C. Certificarea drept titlu executoriu european în statul membru de origine.........................94

1. Procedura de certificare.....................................................................................................94

a. Competenţe ...............................................................................................................94

b. Cererea......................................................................................................................94

2. Condiţiile de certificare.......................................................................................................94

a. Principii de bază ........................................................................................................94

b. Caracter executoriu (art. 6 alin. 1 lit. a) .....................................................................94

c. Respectarea normelor de competenţă ale regulamentului (CE) 44/2001 (art. 6 alin. 1 lit. b) ......................................................................................................94

d. Respectarea standardelor procedurale minime în cazul hotărârilor pronunţate în lipsă (art. 6 alin. 1 lit. c)..........................................................................................95

e. Prevederi speciale pentru protecţia consumatorilor în cazul unor hotărâri pronunţate în lipsă (art. 6 alin. 1 lit. d) .......................................................................95

3. Eliberarea unui certificat de titlu executoriu european.......................................................95

a. Limba .........................................................................................................................95

b. Notificarea şi comunicarea certificatului către debitor ...............................................95

4. Certificatul care precizează că hotărârea nu mai este executorie sau că i-a fost limitat caracterul executoriu (art. 6 alin. 2).......................................................................100

5. Certificat de înlocuire a titlului executoriu european (art. 6 alin. 3) .................................103

6. Rectificarea sau retragerea certificatului de titlu executoriu european............................108

a. Rectificarea certificatului..........................................................................................108

7

b. Retragerea certificatului...........................................................................................108

c. Procedura de rectificare respectiv retragere ...........................................................108

D. Standardele minime (art. 12-19)............................................................................................111

1. Conţinutul şi raţiunea standardelor minime .....................................................................111

2. Caracterul standardelor minime.......................................................................................111

3. Standarde minime privind notificarea şi comunicarea .....................................................111

a. Aspecte generale.....................................................................................................111

b. Notificarea sau comunicarea însoţită de confirmarea de primire de către debitor (art. 13) ....................................................................................................................112

ba. Notificare sau comunicare personală cu confirmare de primire (art. 13 alin. 1 lit. a)..........................................................................................112

bb. Notificare sau comunicare personală utilizând un document semnat de persoana competentă care a efectuat comunicarea (art. 13 alin. 1 lit. b) ......113

bc. Notificare sau comunicare cu trimiterea unei confirmări de primire (Art 13 Abs 1 lit c) ............................................................................................113

bd. Notificarea sau comunicarea pe cale electronică cu trimiterea unei confirmări de primire (art. 13 alin. 1 lit. d)........................................................113

be. Notificarea citaţiilor (art. 13 alin. 2)..................................................................113

c. Notificarea sau comunicarea fără confirmare de primire de la debitor (art. 14) ....................................................................................................................113

ca. Aspecte generale.............................................................................................113

cb. Modalităţile de notificare şi comunicare (art. 14 alin. 1) ..................................114

cc. Condiţia cunoaşterii cu certitudine a adresei debitorului (art. 14 alin. 2) ........115

cd. Certificarea notificării şi confirmarea de primire (art. 14 alin. 3)......................115

d. Comunicarea către reprezentanţi ai debitorului.......................................................115

4. Informarea în bună şi cuvenită formă a debitorului cu privire la creanţă (art. 16) ...........116


b. Informaţiile necesare cu privire la creanţă...............................................................116

5. Informarea în bună şi cuvenită formă a debitorului cu privire la formalităţile procedurale care trebuie îndeplinite pentru contestarea creanţei (art. 17)......................116


8

b. Informarea cu privire la formalităţile procedurale necesare pentru contestarea creanţei (art. 17 lit. a)...............................................................................................117

c. Informarea cu privire la consecinţele lipsei de obiecţii (art. 17 lit. b).......................117

6. Remedierea nerespectării standardelor minime (art. 18) ................................................117

a. Remedierea comunicării şi a deficienţelor de informare prin omiterea invocării unei căi de atac (art. 18 alin. 1) ...............................................................................117

b. Remedierea viciilor de comunicare prin dovedirea primirii actului personal (art. 18 alin. 2)..........................................................................................................118

7. Standarde minime pentru revizuire în cazuri excepţionale (art. 19) ................................118

E. Eliminarea procedurii de exequatur în statul membru de executare ...............................118

F. Recunoaşterea titlului executoriu european în statul membru de executare..................119

G. Executarea titlului executoriu european..............................................................................119

1. Aspecte generale cu privire la procedura de executare ..................................................119

2. Documentele furnizate de creditor (art. 20 alin. 2) ..........................................................119

3. Nicio garanţie din cauza calităţii de resortisant al unui stat terţ (art. 20 alin. 3) ..............119

4. Refuzul executării în temeiul ireconciliabilităţii cu o hotărâre pronunţată anterior (art. 21 alin. 1)..................................................................................................................120

5. Suspendarea sau limitarea executării (art. 23)................................................................120

a. Motivarea cererii ......................................................................................................120

b. Măsurile prevăzute la art. 23 ...................................................................................120

H. Aspecte deosebite în cazul tranzacţiilor judiciare şi al actelor autentice........................120

1. Aspecte generale .............................................................................................................120

2. Competenţă pentru cererea de certificare .......................................................................121

3. Certificarea.......................................................................................................................121

4. Efecte...............................................................................................................................121

VI. Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000, modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2116/2004 al Consiliului din 2 decembrie 2004 în ceea ce priveşte tratatele încheiate cu Sfântul Scaun 126

9

A. Fundal .....................................................................................................................................126

B. Obiectivele Regulamentului..................................................................................................127

C. Domeniul de aplicare şi principii fundamentale .................................................................127

D. Recunoaşterea şi executarea (art. 21-52) ............................................................................128

1. Recunoaşterea unei hotărâri – capitolul III secţiunea 1 – art. 21-27 ...............................128

2. Motive de refuz ale recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti – art. 22, 23..........................128

3. Interzicerea controlului în ceea ce priveşte procedurile de recunoaştere şi executare – art. 24-26................................................................................................................................128

4. Executarea – capitolul III, secţiunile 2-4 ..........................................................................129

a. Cerere de încuviinţare a executării – Capitolul III secţiunea 2, art. 28-36...............129

b. Formula executorie simplificată a hotărârilor judecătoreşti privind dreptul de vizită şi hotărârile judecătoreşti pronunţate în cazurile de răpire a copiilor, conform art. 11 alin. 8 – Capitolul III secţiunea 4 – art. 40-45 ..........................................................137

ba. Dreptul de vizită...............................................................................................137

b.b. Prevederile referitoare la răpirea copiilor cuprinse în Regulament .................143

VII. Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1346/ 2000 din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvenţă 148

A. Apariţie....................................................................................................................................148

B. Materia reglementată .............................................................................................................148

C. Domeniul de aplicare.............................................................................................................148

1. Domeniul de aplicare material .........................................................................................148

2. Domeniul de aplicare în spaţiu ........................................................................................148

3. Domeniul de aplicare în timp ...........................................................................................149

D. Competenţa internaţională....................................................................................................149

1. Procedura principală de insolvenţă..................................................................................149

2. Procedura colaterală........................................................................................................149

3. Relaţia temporală.............................................................................................................149

E. Sistemul procedurii de insolvenţă .......................................................................................150

10

1. Principiul universalităţii/principiul teritorialităţii .................................................................150

2. Procedura principală de insolvenţă..................................................................................150

3. Procedură colaterală........................................................................................................151

a. Procedura secundară de insolvenţă ........................................................................151

b. Proceduri particulare de insolvenţă .........................................................................151

F. Lege aplicabilă .......................................................................................................................152

G. Recunoaşterea şi efectul procedurilor străine de insolvenţă ...........................................152

H. Informarea creditorilor...........................................................................................................153

VIII. Propunere de regulament privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi cooperarea în materie de obligaţii de întreţinere din 15.12.2005 160

A. Stadiul procedurii legislative ................................................................................................160

B. Scopul .....................................................................................................................................160


D. Competenţă ............................................................................................................................161

E. Drept aplicabil – Statutul întreţinerii ....................................................................................162

F. Recunoaştere şi executare ...................................................................................................163

G. Evaluare ..................................................................................................................................163

VIII. Propunere de regulament privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi cooperarea în materie de obligaţii de întreţinere din 15.12.2005 164

A. Stadiul procedurii legislative ................................................................................................164

B. Scopul .....................................................................................................................................164


D. Competenţă ............................................................................................................................165

E. Drept aplicabil – Statutul întreţinerii ....................................................................................166

11

F. Recunoaştere şi executare ...................................................................................................167

G. Evaluare ..................................................................................................................................167

X. Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă (JOUE din 31.07.2007, L199/1) 168

A. Semnificaţie ............................................................................................................................168

B. Obiective .................................................................................................................................168

C. Efecte ......................................................................................................................................168

D. Domeniul de aplicare.............................................................................................................168

1. Domeniul de aplicare material .........................................................................................168

2. Domeniul de aplicare teritorial .........................................................................................169

3. Domeniul de aplicare temporal ........................................................................................169

E. Cauză transfrontalieră ...........................................................................................................169

F. Competenţă internaţională....................................................................................................169

G. Dreptul procesual aplicabil ...................................................................................................169

H. Reprezentarea părţilor...........................................................................................................169

I. Derularea procedurii şi hotărârile emise în cadrul procedurii privind cererile cu valoare redusă .....................................................................................................................................169

1. Cererea ............................................................................................................................169

2. Verificarea cererii .............................................................................................................178

3. Rectificarea şi/sau completarea.......................................................................................178

4. Respingerea cererii..........................................................................................................180

5. Derularea procedurii ........................................................................................................180

a. Informarea pârâtului.................................................................................................180

b. Răspunsul la cerere.................................................................................................182

c. Forma scrisă/dezbaterea orală/obţinerea de probe ................................................184

d. Încheierea procedurii ...............................................................................................184

12

J. Cereri reconvenţionale ..........................................................................................................187

K. Notificarea sau comunicarea (art. 13) ..................................................................................187

L. Termene (art. 14) ....................................................................................................................187

M. Regimul lingvistic (art. 6) ......................................................................................................187

N. Cheltuieli de judecată (art. 16) ..............................................................................................188

O. Forţa executorie a hotărârii judecătoreşti (art. 15) .............................................................188

P. Căi de atac (art. 17) ................................................................................................................188

Q Controlul jurisdicţional al hotărârii (art. 18) ........................................................................188

R. Forţă executorie în toate statele membre fără procedura încuviinţării executării ..........188

S. Procedura de executare în statul memrbu de executare...................................................189

Partea a treia: Drept penal european 190

I. Mandatul european de arestare 190

A. Introducere .............................................................................................................................190

B. Principii generale ale deciziei-cadru....................................................................................190

C. Aplicarea în România.............................................................................................................191

D. Stabilirea autorităţilor competente (Art. 78, legea 302/2004) ............................................192

E. Forma şi aspectul mandatului eurpean de arestare...........................................................192

F. Transmiterea mandatului european de arestare.................................................................192

G. Motive de refuz al executării şi predării...............................................................................193

H. Formularul mandatului european de arestare ....................................................................193

II. Asistenţa judiciară 201

A. Introducere .............................................................................................................................201

13

B. Convenţia UE din 29.5.2000 privind Asistenţa Reciprocă în materie penală din 29.05.2000, JO l C 197 din 12.07.2000 ..................................................................................201

1. Inovaţii fundamentale:......................................................................................................202

2. Comunicarea şi transmiterea cererilor de asistenţă judiciară:.........................................203

3. Forme speciale de asistenţă judiciară .............................................................................204

a. schimburile spontane de informaţii (art. 7, Convenţia din 2000) .............................204

b. restituirea obiectelor (art. 8, Convenţia din 2000) ...................................................204

c. Transferul temporar al persoanelor deţinute (art. 9, Convenţia din 2000) ..............205

d. audierile prin videoconferinţă (art. 10, Convenţia din 2000)....................................205

e. Livrările supravegheate (art. 12, Convenţia din 2000) ............................................205

f. Echipele comune de anchetă (art. 13, Convenţia din 2000) ...................................206

g. Anchete sub acoperire (art. 14, Convenţia din 2000)..............................................215

h. Interceptarea telecomunicaţiilor (art. 17-21, Convenţia din 2000) ..........................215

C. Protocolul Adiţional al Convenţiei UE din 29.05.2000 privind Asistenţa Reciprocă în materie penală, JO l C 326 din 21.11.2001...........................................................................216

1. Aspecte generale .............................................................................................................216

2. Asistenţa judiciară privind conturile bancare ...................................................................216

3. Obligaţia de a oferi informaţii şi măsuri suplimentare de asistenţă reciprocă .................217

4. Motivele de refuz..............................................................................................................218

5. Forma cererilor de asistenţă judiciară..............................................................................219

D. Alte instrumente de asistenţă judiciară reciprocă selectate .............................................224

1. Decizia Cadru din 22.07.2003 privind executarea în UE a ordonanţelor de indisponibilizare a bunurilor sau de ridicare a probelor în cadrul Uniunii Europene .......225

a. Principii ....................................................................................................................225

b. Definiţia „indisponibilizării“ .......................................................................................226

c. Durata indisponibilizării............................................................................................226

d. Căi de atac...............................................................................................................226

e. Transmiterea ordinelor de indisponibilizare.............................................................226

f. Indicaţii practice în ceea ce priveşte completarea certificatului privind ordinul de indisponibilizare ..................................................................................................235

14

2. Decizia cadru a Consiliului privind mandatul european de obţinere a probelor (MEP) pentru obţinerea de obiecte, documente şi date utilizate în procedurile în materie penală .............................................................................................................236

a. Definiţia Mandatului European de Obţinere de Probe (MEP) .................................237

b. Domeniul de aplicare al MEP ..................................................................................237

c. Conţinutul şi forma Mandatului European de Obţinere a Probelor (MEP) ..............238

d. Transmiterea MEP...................................................................................................252

e. Procedura de executare ..........................................................................................252

f. Motive de refuz: .......................................................................................................253

g. Termene limită care trebuie să fie respectate: ........................................................253

h. Motive de amânare: .................................................................................................253

i. Informare: ................................................................................................................254

3. Decizia cadru a Consiliului din 24.02.2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în ceea ce priveşte pedepsele pecuniare, JO I L76 din 22.03.2005................255

a. Definiţia noţiunii de „pedeapsă pecuniară“ ..............................................................255

b. Conţinutul şi forma solicitării ....................................................................................256

c. Transmiterea cererii.................................................................................................265

d. Procedura de executare ..........................................................................................266

e. Motive de refuz: .......................................................................................................266

f. Venituri provenite din executare ..............................................................................267

4. Decizia Cadru din 6 octombrie 2006 privind aplicarea principiului recunoaşterii ordinelor de confiscare JO I L328 din 24.11.2006...........................................................267

a. Definiţia noţiunii „ordin de confiscare “ ....................................................................267

b. Conţinutul şi forma cererii ........................................................................................267


d. Procedura de executare ..........................................................................................279

e. Motive de refuz: .......................................................................................................280

f. Căi de atac...............................................................................................................280

g. Veniturile rezultate în urma executării .....................................................................280

15

5. Propunere pentru o decizie cadru a consiliului pentru aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sentinţelor în materie penală prin care se impune o pedeaspă privativă de libertate, în scopul executării acesteia în Unuinea Europeană .......................................................................................................................281

a. Definiţii .....................................................................................................................281

b. Conţinutul şi forma cererii ........................................................................................281


d. Consimţământul persoanei condamnate.................................................................282

e. Procedura executării................................................................................................283

f. Motive de refuz: .......................................................................................................283

g. Principiul specificităţii...............................................................................................284

h. Termene ..................................................................................................................284

1

Partea întâi Introducere în dreptul comunitar Dreptul civil european şi dreptul penal european

I. Dreptul comunitar – semnificaţii

A. pariţie şi structură

Sintagma „drept comunitar” descrie în sens larg normele de drept în vigoare în cadrul Uniunii Europene (UE). Uniunea Europeană are la bază tratatele internaţionale, încheiate liber consimţit şi în concordanţă cu principiile democratice între statele membre. În cadrul acestor tratate, statele membre au convenit asupra înfiinţării unor organisme comune cărora le-au delegat o parte din suveranitatea lor, astfel încât în anumite probleme de interes comun deciziile să poată fi luate la nivel european.

Procesul care a dus la constituirea Uniunii Europene, a început în anul 1951, o dată cu întemeierea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) de către Belgia, Germania, Luxemburg, Franţa, Italia şi Olanda. Statele au fost animate de dorinţa de a asigura un climat de pace şi de a depăşi diferendele care caracterizau relaţiile dintre statele europene, în special a celor existente între Germania şi Franţa. Datorită puternicei impresii lăsate de seria de războaie devastatoare, a apărut ideea conform căreia acest obiectiv putea fi atins doar printr-o unificare economică şi politică a Europei.

După câţiva ani de colaborare fructuoasă în cadrul CECO, la Roma se semnează Tratatul pentru înfiinţarea Comunităţii Europene pentru Energie Atomică (EURATOM) şi a Comunităţii Economice Europeane (CEE).

Tratatul de la Maastricht din 1992, prin care a fost întemeiată Uniunea Europeană (UE), a dus la o adâncire a colaborării dintre statele europene. Tratatul asupra Uniunii Europene are la bază Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, care la rândul său se bazează pe Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene şi pe Tratatul de instituire a Comunităţii Europene pentru Energie Atomică. Tratatul de la Maastricht reglementează în plus Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC) şi Cooperarea Poliţienească şi Judiciară în materie penală (JAI).

De aceea se poate discuta despre cei trei piloni ai Uniunii Europene:

Primul pilon cuprinde Comunităţile Europene, al doilea pilon reprezintă Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC), iar al treilea pilon reprezintă Cooperarea Poliţienească şi Judiciară în materie penală (JAI).

2

După schimbările aduse cu sine de Tratatul de la Amsterdam din 1997 (intrat în vigoare în 1999), a urmat Tratatul de la Nisa din 2001 (intrat în vigoare în 2003), prin care a fost demarată reforma instituţională menită a creşte eficienţa UE. În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 321E, 29.12.2006, puteţi găsi forma finală a Tratatului asupra Uniunii Europene şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene. Puteţi de asemenea găsi tratatele pe internet, la adresa: http://eur-lex.europa.eu/de/treaties/index.htm#accession

B. Domeniile de activitate ale Uniunii Europene:

Domeniile de activitate ale UE sunt următoarele (http://www.europa.eu/index_de.htm):

Politica audiovizuală şi programul media; relaţii externe; comerţul exterior; politica externă şi de securitate; ocuparea forţei de muncă şi politica socială; combaterea fraudei; educaţie, formare, tineret; piaţa comună; energia; dezvoltarea; extinderea; pescuit şi probleme maritime; cercetare şi inovaţie; sănătate, buget; ajutor umanitar; societatea informaţională; probleme instituţionale; justiţie, libertate şi securitate; cultură; agricultură; siguranţa alimentelor; drepturile omului; politica regională; politica de impozitare; mediul înconjurător; societăţi comerciale; consumatori; transporturi; concurenţă; economie şi monedă; vamă.

Actele legislative prezentate în prezentul manual aparţin domeniului justiţiei, libertăţii şi securităţii.

C. Justiţie, libertate şi securitate în Uniunea Europeană:

Uniunea Europeană le garantează cetăţenilor săi libera circulaţie p teritoriul său: conform art. 18 al Tratatului de instituire a Comunităţii Europene (TCE) fiecare cetăţean are dreptul de a circula liber şi de a petrece o anumită perioadă de timp pe teritoriul statelor membre. Art. 39 al TCE garantează libera circulaţie a forţei de muncă în interiorul Comunităţii Europene. Acestor drepturi li se adaugă cel acordat fiecărui cetăţean european de a-şi stabili reşedinţa în mod liber pe teritoriul statelor membre. Aceste libertăţi s-au transformat în realitate o dată cu Tratatul Schengen, care a intrat în vigoare în anul 1996. Astfel, cetăţenii europeni pot trece astăzi

Com unită tile

Euro pene

J A I

UE

P E S C

3

graniţele interne ale spaţiului Schengen (teritoriile naţionale ale 13 state europene, cu excepţia Marii Britanii, Irlandei şi a celor 12 state care au aderat la UE în 2004) fără a fi nevoiţi să-şi prezinte paşapoartele la control.

Pentru a putea beneficia pe deplin de libera circulaţie, cetăţenii europeni trebuie însă să trăiască şi să muncească în siguranţă, trebuie să fie protejaţi de criminalitatea transfrontalieră şi de terorism, trebuie să beneficieze de liberul acces la justiţie, iar drepturile lor fundamentale trebuie să fie garantate pe întregul teritoriu al Uniunii Europene. Din acest motiv, Uniunea Europeană depune eforturi susţinute pentru crearea unui spaţiu al libertăţii, securităţii şi al justiţiei. (comparaţi cu Titlul VI al Tratatului de la Maastricht [Art. 29 şi urm.]: Reglementări privind colaborarea poliţienească şi judiciară în materie de drept penal). Pentru crearea acestui spaţiu, sunt tratate în special aspectele legate de drepturile fundamentale ale cetăţenilor europeni, circulaţia persoanelor, aspecte privind domeniile azilului şi migrării, politica vizelor, gestionarea graniţelor externe ale UE şi colaborarea între autorităţile poliţieneşti, judiciare şi vamale ale diferitelor state. Trebuie să se garanteze o aplicare unitară a politicii europene pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Şefii de stat şi de guvern ai statelor membre au confirmat aceste priorităţi în noiembrie 2004 prin intermediul aşa numitului Program de la Haga. Conform acestuia, libertatea, justiţia, securizarea graniţelor externe, securitatea pe plan intern şi prevenirea terorismului trebuie să fie considerate de către Uniunea Europeană ca fiind un întreg indivizibil.

Pe acest fundal, de un real interes este şi colaborarea dintre autorităţile judiciare. Dată fiind valabilitatea principiului liberei circulaţii, este important ca persoanele care fac uz de această libertate să nu-şi piardă accesul la justiţie şi de asemenea să nu se sustragă rigorilor legii. Tocmai de aceea se pune accent pe colaborarea strânsă între autorităţile judiciare naţionale şi, de asemenea, se pune accent pe principiul recunoaşterii şi executării reciproce a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în celelalte state membre. Aceste principii sunt importante în special în cazul procedurilor civile care vizează divorţul, încredinţarea copiilor, dreptul la pensia de întreţinere sau insolvenţa şi recuperarea creanţelor, în cazul în care părţile implicate trăiesc în state diferite.

Mandatul european de arestare reprezintă un nou instrument care stă la dispoziţia autorităţilor naţionale în lupta împotriva infracţionalităţii. Acesta înlocuieşte complicata procedură de extrădare şi garantează predarea persoanei învinuite/inculpate sau a persoanei condamnate, care s-a sustras de la urmărirea penală/executarea pedepsei în străinătate, în ţara în care a fost sau urmează a fi demarată procedura judiciară.

Este necesară luarea unor măsuri practice şi legislative pentru a-i împiedica pe membrii unei grupări infracţionale (precum infractorii care se fac vinovaţi de trafic de droguri, trafic de persoane, spălare de bani sau acte de terorism) să folosească în propriile scopuri libertăţile asigurate pe teritoriul UE. Colaborarea între serviciile poliţieneşti este permanent extinsă pentru a asigura o mai bună supraveghere a criminalităţii transfrontaliere. Aceasta are loc în special în cadrul Europol, care îşi are sediul la Haga şi care dispune de baze de date complexe, cu ajutorul cărora sunt adunate, analizate şi redirecţionate informaţiile cu privire la acţiunile

4

criminale. Au fost promulgate o serie de norme legale în scopul combaterii spălării de bani. Acestea fac posibilă confiscarea veniturilor rezultate din infracţiuni şi obligă instituţiile financiare, precum şi contabilii, avocaţii şi proprietarii de cazinouri, să anunţe toate tranzacţiile care depăşesc o anumită sumă.

În plus, Uniunea Europeană colaborează, în scopul consolidării spaţiului libertăţii, securităţii şi al justiţiei, cu state partener (printre altele Statele Unite ale Americii, Rusia şi statele din regiunea Mării Mediterane) şi cu organizaţii internaţionale (de exemplu Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi), cu ajutorul cărora se doreşte crearea unor strategii şi a unor măsuri de implementare comune.

II. Organele Comunităţii Europene Organele Comunităţii Europene sunt conştiente de atribuţiile care le revin (art. 7, TCE). Printre organele Comunităţii Europene se numără un Parlament European, un Consiliu, o Comisie, o Curte de Justiţie şi o Curte de Conturi. Fiecare organ acţionează în conformitate cu atribuţiile care îi revin conform Tratatului de instituire a Comunităţii Europene. Articolul 4 al tratatului sus menţionat prevede, pe lângă aceste organe, şi Consiliul European.

Consiliul de Miniştri, Comisia Europeană şi Parlamentul European înaintează programele politice şi normele legale în vigoare în cadrul Comunităţii Europene.

A. Consiliul de Miniştri

Statele membre sunt reprezentate în cadrul Consiliului de către miniştrii de resort. Consiliul are în momentul de faţă 25 de membri. În funcţie de domeniul vizat, Consiliul se reuneşte în nouă componenţe diferite. În momentul în care este pusă în discuţie tema „Justiţie şi Afaceri Interne”, Consiliul este format din miniştri Justiţiei şi de Interne etc. Consiliul este principalul organism de luare a deciziilor. Această instituţie are următoarele funcţii:

• Funcţie legislativă şi de luare a deciziilor în general (împreună cu Comisia Europeană şi cu Parlamentul European)

• Coordonarea politicii economice generale

• Stabilirea principiilor fundamentale ale politicii externe şi de securitate comune , conform directivelor Consiliului European

• Încheierea de tratate internaţionale între UE şi state terţe sau organizaţii internaţionale

• Coordonarea activităţilor statelor membre şi implementarea unor măsuri privind cooperarea poliţienească şi judiciară în materie de drept penal

• Stabilirea bugetului împreună cu Parlamentul European.

Proiectele şi materialele necesare în cadrul întâlnirilor Consiliului sunt pregătite de Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi. Materialele necesare pentru munca acestui Comitet al Reprezentanţilor Permanenţi sunt pregătite la rândul lor de către comitete şi grupuri de lucru,

5

care sunt constituite din delegaţi ai statelor membre. Comitetul de Coordonare pregăteşte lucrările privind cooperarea poliţienească şi judiciară în materie de drept penal.

Preşedinţia Consiliului este asigurată prin rotaţie de fiecare stat membru. Statul care asigură preşedinţia se schimbă o dată la şase luni (art. 203, paragraful 2 al TCE). Deciziile Consiliului sunt luate cu majoritate simplă; în cazul în care decizia Consiliului trebuie să fie luată cu majoritate calificată, voturile statelor membre sunt dotate cu o pondere specială, în funcţie de criterii demografice, economice şi politice (art. 205, paragraful 2 TCE).

B. Consiliul European

Consiliul European este forul politic suprem al Uniunii Europene (art. 4 al Tratatului de la Maastricht) şi trebuie să se facă o distincţie clară între Consiliul European şi Consiliul de Miniştri. Consiliul European este alcătuit din şefii de stat şi de guvern, preşedintele şi un alt membru al Comisiei Europene şi miniştrii de externe. Se reuneşte de cel puţin două ori în fiecare an. Consiliul dă Uniunii Europene impulsurile necesare pentru dezvoltarea acesteia şi stabileşte obiectivele şi priorităţile politice generale. Aceste dispoziţii nu sunt însă obligatorii pentru Consiliul de Miniştri şi pentru Comisie.

C. Comisia Comunităţii Europene

Comisia trebuie să asigure funcţionarea şi dezvoltarea regulamentară a pieţei comune (art. 211, TCE). Comisia are următoarele sarcini (art. 211, alin. 2, TCE):

• asigură aplicarea legislaţiei europene precum şi a deciziilor luate de organele europene pe baza prevederilor stipulate în legislaţia europeană;

• întocmeşte recomandări sau avize în domeniile stipulate în tratat, în măsura în care tratatul prevede în mod clar această posibilitate sau în măsura în care Comisia consideră că intervenţia sa este necesară;

• are putere autonomă de decizie în cazurile stipulate în Tratat şi contribuie la lucrările Consiliului şi la lucrările Parlamentului European;

• exercită atribuţiile care i-au fost transferate de către Consiliu în scopul implementării regulilor stabilite de către Consiliu.

Comisia deţine atribuţii importante în calitate de organ de iniţiativă şi de supraveghere; emite regulamente privind implementarea deciziilor Consiliului (art. 202, pct. 3 TCE). În domeniile în care Tratatul stipulează posibilitatea întreprinderii unor acţiuni la propunerea Comisiei, Comisia deţine un monopol asupra iniţiativei.

Comisia este formată din 27 de membri. Structura Comisiei Europene este stipulată în art. 213ff al TCE.

Deciziile sunt luate în plen cu majoritate simplă.

6

D. Curtea Europeană de Justiţie

Curtea Europeană de Justiţie asigură respectarea principiilor legale în ceea ce priveşte interpretarea şi implementarea TCE (art. 220 TCE). Această prevedere reprezintă fundamentul Comunităţii Europene, în calitatea sa de comunitate de drept. Din această prevedere reiese misiunea Curţii Europene de Justiţie, şi anume aceea de a garanta autonomia sistemului juridic al Comunităţii şi aceea de a veghea la respectarea prevederilor TCE (Curtea Europeană de Justiţie 14.12.1991, expertiza 1/91, „EWR I, I-6079”). Curtea Europeană de Justiţie veghează aşadar asupra respectării competenţelor atribuite organelor Comunităţii Europene şi statelor membre. Curtea îşi exercită prerogativele prin intermediul unor acte procesuale clar definite. Pot fi numite în acest sens procedura de adresare a unei întrebări preliminare (art. 234 TCE), procedura privind încălcarea obligaţiilor comunitare (art. 226, TCE), acţiunea în anulare (art. 230, TCE), acţiunea relativă la abţinerea instituţiilor comunitare de a acţiona (art. 232, TCE).

Curtea Europeană de Justiţie este compusă din 27 de judecători şi 8 avocaţi generali (art. 221 TCE). Aceştia sunt numiţi de comun acord de statele membre şi au un mandat de şase ani.

În vederea degrevării Curţii Europene de Justiţie, a fost înfiinţat şi un Tribunal de Primă Instanţă al Comunităţii Europene (art. 225 TCE). Competenţele acestei instanţe se rezumă la consolidarea garanţiilor judiciare acordate persoanelor fizice, în timp ce Curtea Europeană de Justiţie se concentrează asupra atribuţiei sale de bază, interpretarea uniformă a legislaţiei Comunitare. Tribunalul de Primă Instanţă are misiunea de a soluţiona anumite categorii de acţiuni sub rezerva recursului la Curtea Europeană de Justiţie.

E. Parlamentul European

Parlamentul European (art. 189ff TCE) este constituit din 785 de parlamentari, aleşi pentru o perioadă de cinci ani de către cetăţenii Uniunii Europene. Parlamentarii formează, în funcţie de apartenenţa politică, grupări supranaţionale, ideologice.

Parlamentul are următoarele funcţii:

• alături de Consiliu, Parlamentul adoptă legislaţia europeană (art. 202, 251 TCE)

• alături de Consiliu, Parlamentul întocmeşte un proiect de buget al UE

• Parlamentul deţine putere de control:

• dreptul la petiţie al cetăţenilor europeni

• crearea unor comisii de anchetă împotriva statelor membre în cazurile de încălcare a prevederilor tratatelor sau în cazul aplicării deficitare a dreptului comunitar.

7

III. Izvoarele dreptului comunitar

A. Dreptul comunitar primar

În ceea ce priveşte dreptul comunitar trebuie să se facă o distincţie clară între dreptul primar şi cel derivat (secundar). Izvoarele primare sunt reprezentate de Tratatul de la Maastricht, căruia i se alătură diferitele tratate de aderare, anexele sale şi protocoalele adiţionale ale TCE. În plus, dreptul primar cuprinde deciziile Consiliului care, pentru a intra în vigoare, trebuie să fie ratificate de statele membre, pe baza reglementărilor lor constituţionale. Dreptul primar este aşadar creat de către statele membre.

Dreptul primar (nescris) cuprinde de asemenea şi principiile de drept (vezi art. 288, alin. 2 TCE). Se face o diferenţă între principiile derivate din TCE, precum întâietatea şi aplicabilitatea directă a dispoziţiilor dreptului comunitar, şi cele comune tuturor sistemelor juridice şi constituţionale ale statelor membre, precum drepturile fundamentale. Deoarece Tratatele Uniunii Europene, spre deosebire de constituţiile statelor membre, nu conţin un catalog al drepturilor fundamentale (sau o trimitere la Convenţia Europeană privind Drepturile Omului), drepturile fundamentale au fost considerate ca fiind principii recunoscute în unanimitate, extrase din transferul reciproc de principii constituţionale şi din tratatele internaţionale privind apărarea drepturilor omului (vezi CEJ Dosarul 29/69 Stauder, [1969], 419). O aderare a Comunităţii Europene la Convenţia Europeană privind Drepturile Omului este exclusă, deoarece (în momentul de faţă) Comunităţii Europene îi lipseşte competenţa în acest sens. Însă, conform art. 6, alin. 2 al Tratatului de la Maastricht, Uniunea Europeană se obligă să respecte drepturile fundamentale stipulate în Convenţia Europeană privind Drepturile Omului.

B. Dreptul comunitar derivat (secundar)

Dreptul derivat este compus din actele emise de către organele europene în scopul transpunerii în realitate a obiectivelor şi a funcţiilor Comunităţii Europene. În art. 249 TCE sunt enumerate izvoarele dreptului derivat. Este vorba despre regulament, directivă, decizie, recomandare şi aviz. Activitatea organelor este supusă, pe calea recursului în anulare (art. 230 TCE), controlului Curţii Europene de Justiţie respectiv interpretării pe calea procedurii de adresare a unei întrebări preliminare (art. 234 TCE).

1. Regulamentul

Regulamentul este definit de art. 249 TCE, în aliniatul 2, ca fiind actul cu aplicabilitate generală, obligatoriu în toate elementele sale şi direct aplicabil în toate statele membre. Regulamentul posedă caracteristici care îl apropie de ordinea juridică internă, este aplicabil în cazul anumitor situaţii faptice reale identificate în mod obiectiv şi are efecte asupra unor categorii abstracte de persoane. Regulamentul este direct aplicabil şi are efecte imediate. Regulamentul nu trebuie aşadar să fie transpus în legislaţia naţională. De asemenea, efectele imediate ale regulamentului nu trebuie să fie obstrucţionate, de exemplu prin intermediul unor reglementări naţionale, precum modificarea aplicabilităţii sau completarea prevederilor sau prin

8

transpunerea regulamentului în legislaţia naţională. În acelaşi timp, competenţa Curţii Europene de Justiţie în ceea ce priveşte interpretarea dreptului comunitar sau valabilitatea acţiunilor organelor europene nu trebuie să fie obstrucţionate (vezi CEJ dosarul 34/73, Variola, [1973], 981).

Regulamentul reprezintă instrumentul folosit în scopul uniformizării legislaţiei.

2. Directiva

Potrivit art. 249 alin. 3 din TCE directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar în ce priveşte rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităţilor naţionale competenţa în privinţa formei şi mijloacelor pentru atingerea rezultatului.

Dacă directiva obligă statele membre să ofere drepturi sau să stabilească obligaţii, atunci ea trebuie să fie transpusă prin intermediul unor regulamente obligatorii, astfel încât persoanele vizate să poată obţine informaţii precise cu privire la drepturile de care se bucură şi să poată invoca, în faţa instanţelor, mijloacele de apărare a drepturilor pe care le are ca efect directiva. Un simplu comportament faptic conform dispoziţiilor directivei al organelor administrative nu este suficient (competenţa continuă a Curţii Europene de Justiţie; comparaţi dosarul 160/82 Comisia împotriva Olandei, [1982], 4637).

Directiva este aplicabilă din momentul emiterii ei. În cazul în care directiva nu a fost transpusă la timp sau transpunerea ei s-a dovedit deficitară, ea va intra totuşi imediat în vigoare. Acest principiu trebuie să fie respectat de fiecare autoritate naţională şi se datorează faptului că dreptul comunitar primează asupra dreptului naţional, iar o încălcare a prevederilor directivei atrage după sine o sancţionare a statului membru (doctrina Estoppel; vezi dosarul 8/81, Becker/ Administraţia Financiară Münster, [1982], 53). Asigurarea eficienţei depline (effet utile) a unei directive ar fi serios afectată, dacă fiecare stat membru ar putea amâna sau chiar bloca intrarea în vigoare a prevederilor unei directive prin întârzierea transpunerii directivei în legislaţia naţională. Este vorba despre un efect direct vertical.

Premisele pentru efectul direct al unei directive faţă de legislaţia naţională sunt:

• Reglementarea care face obiectul directivei trebuie să fie stipulată clar şi exact;

• Reglementarea trebuie să vizeze un drept acordat fiecăruia în parte;

• Termenul limită pentru transpunere trebuie să fi fost depăşit sau directiva, respectiv reglementările, să fi fost transpuse într-o manieră deficitară.

Directiva nu are un efect direct în raportul cu alţi particulari. Nu se poate vorbi aşadar despre un efect direct orizontal. (Prin sintagma „acţiuni naţionale” se înţeleg însă şi acţiunile entităţilor legale sau acţiunile companiilor private care deţin drepturi de monopol sau drepturi excepţionale în domeniul serviciilor de interes public; compară dosarul C-188/89, Foster împotriva British Gas [1990], raportul CEJ I-3313.)

Directiva poate avea un efect orizontal limitat (între particulari) în urma interpretării conforme a directivei de către dreptul naţional, în măsura în care acest efect direct face imposibilă utilizarea

9

de către judecător a dreptului naţional care contravine reglementărilor directivei (CEJ, dosarul 443/98, Unilever Italia [2000], raport I-7335). Această posibilitate corespunde principiului supremaţiei dreptului comunitar.

Directiva reprezintă un instrument de armonizare a legislaţiilor statelor membre.

3. Decizia

Decizia este actul obligatoriu în toate elementele sale pentru destinatarii pe care ea îi desemnează (art. 249 alin. 4). Acest act se referă aşadar la un cerc de destinatari restrâns şi bine definit. O importanţă practică o au deciziile Comisiei în domeniul dreptului concurenţei.

4. Recomandările şi avizele

Recomandările şi avizele nu au un caracter obligatoriu (art. 249 alin. 4). Aceste acte pot avea ca destinatari state membre, organe comune sau persoane fizice sau juridice.

C. Caracterul izvoarelor dreptului comunitar

1. Principii generale

TCE reprezintă un sistem legal de tip nou şi depăşeşte prevederile dreptului internaţional tradiţional. Conform CEJ, aceasta se datorează faptului că prin intermediul TCE se pun bazele unei comunităţi create pentru o perioadă nelimitată, care dispune de organe proprii, prevăzute cu prerogative de natură juridică şi economică, abilitate să acţioneze pe plan extern şi în special dispunând de o serie de drepturi suverane, rezultate din îngrădirea competenţelor statelor membre. Prin acestea, statele membre au renunţat la o parte, limitată e drept, a prerogativelor lor suverane şi au creat un organism, a cărui hotărâri sunt obligatorii pentru membrii. (CEJ, Dosarul 6/64, Costa împotriva E.N.E.L., [1964], raport 1141)

TCE cuprinde o serie de principii, care pot fi considerate a fi principii generale ale Comunităţii Europene. Printre acestea se numără cele patru libertăţi fundamentale (libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a capitalului şi a serviciilor), principiul fundamental al nediscriminării (art. 12 TCE), precum şi drepturile fundamentale şi drepturile omului. Cu toate acestea Comunitatea Europeană nu are calitate de stat.

Caracterul supranaţional al Comunităţii reiese din:

• Norme valabile pentru fiecare cetăţean european;

• Independenţa Comisiei Europene şi a Parlamentului European;

• Competenţa Curţii Europene de Justiţie;

• Resurse de finanţare proprii.

10

2. Supremaţia dreptului comunitar

Întrebarea care se pune în cazul în care apar contradicţii între dreptul comunitar şi dreptul naţional este care dintre aceste legislaţii trebuie să fie considerate a avea întâietate. Curtea Europeană de Justiţie a decis ca dreptul comunitar să aibă întâietate, deoarece, în caz contrar, caracterul unitar precum şi valabilitatea dreptului comunitar ar fi puse sub semnul întrebării. Dreptul naţional care contravine dreptului comunitar nu trebuie să fie pus în aplicare; acesta rămâne însă în vigoare. Acest principiu este valabil şi în cazul prevederilor constituţionale (Înalta Curte Administrativă din Austria, legea 200/16/675 din 26.04.2001, impozitul pentru băuturi).

3. Aplicabilitatea directă şi efectul direct al dreptului comunitar

Prin aceasta se înţelege faptul că o persoană fizică sau juridică poate face apel direct, în cazul unui litigiu, la norma stipulată în dreptul comunitar. Din această normă persoana pot rezulta drepturi şi obligaţii.

Dreptul primar este direct aplicat, dacă norma pusă în discuţie are un conţinut clar şi bine determinat şi dacă nu sunt necesare acţiuni suplimentare ale Comunităţii sau ale autorităţilor naţionale pentru punerea în aplicare a respectivei norme. Curtea Europeană de Justiţie a declarat ca fiind direct aplicabile reglementările cu privire la libertăţile fundamentale (art. 12, 28, 39, 43, 49, 56 TCE).

Aplicabilitatea şi efectul direct al dreptului derivat (secundar)- vezi II.B.1 şi 2 menţionate anterior.

D. Izvoarele dreptului procesual civil comunitar

„Dreptul procesual civil comunitar” reglementează sub-domeniile dreptului procesual (civil) în cazul litigiilor transfrontaliere cu „implicaţii europene”. Aşadar, dreptul procesual civil comunitar face parte din dreptul procesual civil internaţional, prin care se înţeleg acele reglementări, care au drept scop soluţionarea problemelor procesuale apărute datorită caracterului internaţional al litigiilor civile. Printre aspectele cheie pot fi numite competenţa judiciară internaţională a instanţelor, regulile privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în străinătate şi asistenţa juridică internaţională – precum predarea persoanelor urmărite sau a probelor obţinute. Reglementarea competenţei judiciare internaţionale este necesară, deoarece instanţele unui stat nu pot fi competente pentru soluţionarea tuturor litigiilor. Este vorba aşadar despre o împărţire a responsabilităţilor cu caracter internaţional, pornind de la limitele stabilite în dreptul internaţional. Din dreptul procesual civil comunitar fac parte actele cu caracter legal, care au fost create în acest domeniu pornind de la principiile TCE. O temă controversată o reprezintă delimitarea domeniului de aplicare a acestor izvoare legale de dreptul naţional, care conţine la rândul său reglementări privind litigiile internaţionale (reglementări naţionale care contravin de cele mai multe ori dreptului comunitar). Din dreptul procesual civil comunitar face parte de asemenea şi Convenţia de la Lugano, deşi aceasta nu a fost elaborată pornind de la o normă de drept comunitar. Aceasta a avut drept scop facilitarea accesului statelor EFTA la recunoaşterea reciprocă a hotărârilor judecătoreşti, principiu în vigoare în

11

relaţiile dintre statele membre ale UE. Prezentul manual oferă o privire de ansamblu asupra izvoarelor legale create în acest domeniu pe baza TCE şi asupra domeniului lor de aplicare.

Art. 293 TCE (art. 220 al Tratatului de la Roma) a reprezentat prima bază legală pentru elaborarea unui cadru juridic convenţional în domeniul dreptului procesual civil comunitar. Conform acestuia, statele membre trebuiau să demareze negocieri pentru a asigura simplificarea formalităţilor legate de recunoaşterea reciprocă şi de executarea hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale. Statele membre au elaborat, pornind de la acest articol, tratatele de drept internaţional considerate astăzi drept fiind„premergătorii” Regulamentului (CE) nr. 44/2001 şi regulamentul (CE) nr. 1346/2000 privind procedurile de insolvenţă. Doar Convenţia de la Bruxelles privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială din 27.09.1968 (forma finală ABI 1998 C 27/01) a intrat în vigoare în 1973, guvernând relaţiile dintre statele fondatoare ale CEE. Aceasta reprezintă fără îndoială cel mai important acord inclus în dreptul procesual civil comunitar şi a reprezentat modelul actelor normative, cu privire la competenţa internaţională, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti, care au urmat. Convenţia de la Bruxelles privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială este considerată ca fiind parte componentă a dreptului internaţional şi este numită tocmai de aceea drept comunitar accesoriu, deoarece art. 293 TCE (art. 220 al Tratatului de la Roma) a acordat statelor membre competenţa privind crearea acestor izvoare (în capitolul „Prevederi finale” al TCE (Tratatului de la Roma). Integrarea europeană a fost stimulată în mod decisiv prin Actul Unic European, din 1986. Conform acestuia, până la finele anului 1992, urma să fie creată în mod progresiv piaţa comună ca spaţiu lipsit de graniţe interne, spaţiu în care este garantată circulaţia liberă a mărfurilor, persoanelor, a serviciilor şi a capitalului. În Tratatul de la Maastricht, din 1992, prin intermediul căruia a fost atins cel mai înalt grad de integrare europeană de până acum, au fost menţionaţi pentru prima dată cei trei piloni ai UE; al treilea pilon a fost reprezentat de „Justiţie şi Afacerile Interne”. În acest pilon era integrată de asemenea şi cooperarea judiciară în materie de drept civil. După crearea pieţei comune, s-a considerat necesară luarea de măsuri compensatorii în acest domeniu. Cel de-al treilea pilon, la fel ca şi cel de-al doilea, este interguvernamental, aşadar reglementat prin dreptul internaţional. (Tocmai de aceea se vorbeşte despre o „colaborare interguvernamentală”). În Tratatul de la Maastricht sunt prevăzute ca forme de acţiune „dispoziţiile comune” ale Consiliului, care pot fi adoptate doar în unanimitate. În plus, Consiliul poate elabora convenţii de drept internaţional şi poate recomanda adoptarea lor de către statele membre. Pe baza acestor prevederi au fost elaborate mai apoi Convenţia privind competenţa juridică şi recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială („Bruxelles II”, 1998 C 221/2) şi Convenţia privind comunicarea actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă şi comercială (1997 C 261/01), care nu au intrat în vigoare, dar care au reprezentat baza unor reglementări ulterioare.

Prin Tratatul de la Amsterdam, din 1997, prin care era amendat şi îmbunătăţit Tratatul de la Maastricht, a fost motivată competenţa Comunităţii Europene privind emiterea de reglementări legale în domeniul „cooperării judiciare în materie civilă”. Acest lucru s-a realizat prin mutarea unor domenii specifice din pilonul al treilea în primul pilon. Marea Britanie, Irlanda şi

12

Danemarca au o poziţie specială, deoarece aceste state nu sunt obligate de prevederile actelor legale care reies din Titlul IV TCE, „Viză, azil, imigrare şi alte politici privind libera circulaţie a persoanelor”. Primele două state numite au însă posibilitatea de a lua parte la măsurile elaborate în acest domeniu („opting-in”), spre deosebire de Danemarca, stat care nu se bucură de aceeaşi posibilitate. Până în momentul de faţă, Marea Britanie şi Irlanda au făcut permanent uz de principiul „opting -in”. În cazul Danemarcei sunt necesare măsuri excepţionale pentru a face posibilă participarea acestui stat în cadrul cooperării judiciare în materie civilă, cu excepţia aplicării Convenţiei de la Bruxelles privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială. În acest sens, de curând au fost semnate de către Comunitate şi de către Danemarca cele două convenţii, conform cărora prevederile regulamentului (CE) nr. 44/2001 şi ale Regulamentului nr. 1348/2000 (CE) privind comunicarea actelor sunt aplicabile şi în cazul Danemarcei.

De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, art. 293 TCE, pct. 4, a fost înlocuit de reglementările cuprinse în art. 61c şi 65 TCE.

Conform art. 61c TCE, Consiliul emite măsuri în domeniul cooperării judiciare în materie de drept civil conform art. 65, în scopul creării progresive a unui spaţiu al libertăţii, securităţii şi al justiţiei. Art. 65 TCE cuprinde acele măsuri care vizează:

a) Îmbunătăţirea şi simplificarea

– sistemul de comunicarea a actelor judiciare şi extra-judiciare;

– cooperarea în cadrul obţinerii de probe;

– recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti şi extrajudiciare în materie civilă şi comercială;

b) Promovarea compatibilităţii între normele conflictuale în vigoare în statele membre şi regulamente pentru evitarea conflictelor de competenţă;

c) Înlăturarea obstacolelor în scopul facilitării soluţionării procedurilor civile, prin promovarea, în cazul în care acest demers este necesar, a compatibilităţii între normele procedurale în vigoare în statele membre.

Legislaţia apare în special sub formă de regulamente.

E. Izvoare ale dreptului penal comunitar

Dreptul penal comunitar cuprinde, în sens larg, toate prevederile tratatelor comunitare, ale Tratatului de la Maastricht şi ale dreptului internaţional, precum şi dreptul derivat al organizaţiilor supranaţionale şi internaţionale din Europa, care influenţează direct sau indirect dreptul penal şi procedura penală în vigoare în statele europene. Acestora li se adaugă dreptul penal naţional, influenţat de către prevederile sus menţionate.

Conform Tratatului de la Maastricht, dreptul penal nu este inclus în cadrul TCE. Dreptul penal a fost atribuit celui de-al treilea pilon, fiind considerat un subiect de interes comun. Spre deosebire

13

de dreptul civil comunitar, dreptul penal a rămas, potrivit Tratatului de la Maastricht, în pilonul al treilea. (O parte a doctrinei afirmă în principiu competenţa Comunităţii Europene în ceea ce priveşte elaborarea de norme penale supranaţionale. Conform doctrinei puterilor implicite -„implied powers”- Comunitatea dispune de competenţele necesare realizării obiectivelor rezultate din competenţele expres prevãzute în Tratat; acestea includ şi normele de drept penal.)

Titlul VI (art. 29ff) al Tratatului de la Maastricht conţine prevederile privind cooperarea poliţienească şi judiciară în materie de drept penal. Conform art. 42 al Tratatului de la Maastricht, Consiliul are dreptul de a subordona Titlului IV al Tratatului de la Maastricht măsurile votate în unanimitate, care sunt specifice domeniului de aplicare al art. 29 al Tratatului de la Maastricht. Potrivit art. 31 lit. E al Tratatului de la Maastricht, cooperarea statelor membre include adoptarea progresivă a unor măsuri de stabilire a unor reguli minime privind caracteristicile faptelor penale şi privind pedepsele pronunţate în domeniile criminalităţii organizate, terorismului şi traficului de droguri. În acest sens, art. 34 alin. 2 lit. B pune la dispoziţia Consiliului un nou instrument: decizia cadru. În ultimii ani, prin intermediul convenţiilor internaţionale şi a deciziilor cadru, care sunt comparabile cu directivele, gradul de armonizare în materie de drept penal între statele membre ale UE a devenit din ce în ce mai pronunţat.

În continuare se pune însă întrebarea, dacă prin intermediul art. 280 alin. 4 TCE, introdus prin Tratatul de la Amsterdam, s-au pus bazele competenţei legislative în materie de drept penal privind lupta împotriva fraudării, care afectează interesele financiare ale Comunităţii Europene.

IV. Interpretarea dreptului comunitar Curtea Europeană de Justiţie îşi deduce din art. 220 TCE competenţa privind prezervarea dreptului Comunităţii Europene. Căile de atac disponibile sunt:

A. Procedura de adresare a unei întrebări preliminare

Procedura de adresare a unei întrebări preliminare este reglementată prin art. 234 TCE. Curtea Europeană de Justiţie are următoarele atribuţii: interpretarea tratatelor, verificarea valabilităţii şi interpretarea acţiunilor organelor comunitare şi ale Băncii Centrale Europene, precum şi interpretarea regulamentelor de funcţionare a organismelor create de Consiliu, în măsura în care aceste regulamente prevăd supravegherea de către Curtea Europeană de Justiţie.

În principiu, fiecare instanţă judecătorească din vreunul dintre statele membre poate demara procedura de adresare a unei întrebări preliminare. Tribunalele de ultimă instanţă sunt obligate să dea curs recursului în interpretare. Premisa pentru intentarea unei asemenea proceduri este calitatea de instanţă. Această premisă este îndeplinită, dacă judecătorii sunt independenţi şi nu acţionează pe bază unor dispoziţii primite de la foruri externe, dacă competenţa este stabilită prin lege, dacă tribunalul este unul permanent şi dacă hotărârile sunt pronunţate conform legislaţiei în vigoare. Obiectul procedurii este interpretarea unui act normativ, pe care instanţa naţională trebuie să îl utilizeze pentru pronunţarea hotărârii. Prin acestea se urmăreşte garantarea unei utilizări unitare a dreptului comunitar (Dosarul 102/81 [Nordsee], 1982, raport

14

CEJ 1095). Sentinţa obligă instanţa în cauză, precum şi celelalte instanţe naţionale, care sunt confruntate cu aceeaşi întrebare. CEJ însă nu verifică în principiu compatibilitatea dintre normele legale naţionale şi cele comunitare; rămâne de competenţa instanţelor naţionale să deducă din hotărârea CEJ concluziile legale referitoare la compatibilitatea legislaţiei naţionale cu cea comunitară.

Un tribunal de ultimă instanţă nu este obligat să iniţieze recursul în anulare, dacă întrebarea care se pune în cadrul procedurii nu este decisivă pentru pronunţarea hotărârii, dacă jurisdicţia este asigurată sau există prejudicii şi nu există nicio îndoială cu privire la răspuns (hotărârea CILFIT; CEJ dosarul 283/81 [CILFIT], 1982, 3415).

B. Competenţa CEJ privind interpretarea dreptului procedural civil comunitar

Art. 68 TCE prevede anumite derogări de la reglementările generale stipulate în art. 234 TCE. Conform acestuia, (doar) tribunalul de ultimă instanţă al unui stat membru are dreptul de a cere Curţii Europene de Justiţie verificarea interpretării sau a valabilităţii unor reglementări cuprinse în Titlul IV TCE sau a actelor legale emise de către organele UE/Comunităţii Europene, atâta timp cât hotărârea aceasta este necesară pentru soluţionarea unei acţiuni penale pe rol. Părţile implicate în acţiunea aflată pe rol nu sunt implicate în solicitarea adresată CEJ.

C. Competenţa CEJ privind interpretarea dreptului penal comunitar

Conform art. 35 al Tratatului de la Maastricht, CEJ decide, pornind de la condiţiile stipulate în acest articol şi prin intermediul procedurii de adresare a unei întrebări preliminare, cu privire la valabilitatea şi interpretarea deciziilor cadru şi a deciziilor, cu privire la interpretarea convenţiilor conform acestui Titlu şi cu privire la valabilitatea şi interpretarea măsurilor de implementare. Fiecare stat membru poate recunoaşte competenţa CEJ în ceea ce priveşte procedura de adresare a unei întrebări preliminare, prin intermediul unei declaraţii date în momentul semnării Tratatului de la Amsterdam sau la un moment ulterior.

D. Alte proceduri

De interes maxim pentru temele discutate în prezentul manual este procedura de adresare a unei întrebări preliminare; celelalte tipuri de proceduri sunt de aceea doar menţionate:

• Acţiunea în anulare (art. 230 TCE) permite unei părţi să invoce nelegalitatea unui act emis de un organ (regulament, directivă, decizie).

• În cadrul procedurii privind încălcarea obligaţiilor comunitare (art. 226 TCE), CEJ verifică îndeplinirea de către statele membre a obligaţiilor care le revin.

• Prin acţiunea relativă la abţinerea instituţiilor comunitare de a acţiona (art. 232 TCE) poate fi verificată legitimitatea abţinerii unui organ comunitar.

15

E. Metode de interpretare

Metoda de interpretare utilizată cel mai adesea de către CEJ este interpretarea teleologică. CEJ se orientează pornind de la principiul „eficienţei”, „effet utile” şi de la necesităţile şi nevoile practice ale organelor Comunităţii Europene. O altă abordare, care porneşte de la principiul eficienţei dreptului comunitar, este reprezentată de interpretarea autonomă a unor noţiuni de drept comun, care duce la crearea unor noi conţinuturi conceptuale, derivate din dreptul naţional.

16

Partea 2: Drept civil european I. Regulamentul (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului din 29.5.2000 privind

notificarea actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă şi comercială, Jurnalul Oficial l 30.6.2000 L 160 S 37

Acest regulament, care înlocuieşte în multe state membre Convenţia de la Haga privind notificarea şi comunicarea în străinătate a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă şi comercială din 1965, respectiv Convenţia de la Haga cu privire la procedura civilă, precum şi diverse tratate bilaterale cu privire la notificarea actelor judiciare, a intrat în vigoare la 31.05.2000 şi reglementează notificarea actelor judiciare şi extrajudiciare între statele membre. În urma convenţiei de adeziune acest regulament este în vigoare pentru toate statele membre, cu excepţia Danemarcei.

La 15.03.2005 s-a făcut o propunere pentru modificarea regulamentului privind notificarea [COM (2005) definitiv], care să garanteze o mai bună şi rapidă notificare a actelor judiciare.

Textul actual al regulamentului în vigoare se poate descărca de la următoarea adresă de internet: http://eur-lex.europa.eu/Notice.do?val=238579:cs&lang=ro&list=238579:cs,238578:cs, 238577:cs,240490:cs,240489:cs,238563:cs,236556:cs,236555:cs,236981:cs,238633:cs,&pos=1&page=1&nbl=42&pgs=10&hwords=&checktexte=checkbox&visu=#texte

Regulamentul european privind notificarea şi comunicarea are ca scop celeritatea notificării transfrontaliere în materie civilă şi comercială. Regulamentul prevede diferite modalităţi de notificăre (Notificare prin intermediul autorităţilor de origine şi destinaţie, transmiterea pe cale diplomatică sau consulară, transmitere prin reprezentanţi consulari sau diplomatici, notificare prin poştă, notificare directă). Fiecare stat membru poate alege dacă permite notificarea prin intermediul agenţilor consulari sau diplomatici. Informaţiile cu privire la aceasta vor fi incluse într-o comunicare (cfm. art. 13 regulament 1348/2000). În plus, statele membre pot să facă cunoscute condiţiile în care permit notificarea sau comunicarea actelor judiciare prin poştă (art. 14, regulamentul 1348/2000). De asemenea, statele pot da o declaraţie pentru a comunica dacă permit notificarea sau comunicarea directă prin intermediul unor funcţionari publici, autorităţi sau altor persoane competente.

Alegerea căii prin care se face notificarea sau comunicarea rămâne la latitudinea instanţei, însă regulamentul numeşte notificarea sau comunicarea prin intermediul autorităţilor de origine şi destinaţie ca fiind calea mai uzuală. Fiecare stat membru a comunicat care sunt autorităţile sale de origine şi de destinaţie. Regula este ca actele judiciare să fie transmise în cel mai scurt timp (art. 4 alin. 1 reg. 1348)

Domeniul de aplicare al regulamentului este materia civilă şi comercială (art. 1 alin. 1, reg. 1348/2000).

Fiecare stat membru desemnează o autoritate centrală, care are rolul de a oferi informaţii şi de a căuta propuneri de soluţii în cazul în care apar probleme (art. 3 reg. 1348/2000).

17

Autoritatea de origine (de transmitere) va transmite actul către autoritatea de destinaţie (de primire), care la rândul ei va expedia o confirmare de primire a acesteia (art. 6 alin. 1, reg. 1348/2000). Aceasta va fi expediată cel târziu în decurs de şapte zile de la primirea actului.

Autoritatea de destinaţie va contacta imediat autoritatea de origine, dacă notificarea sau comunicarea nu poate avea loc pe baza informaţiilor transmise (art. 6 alin. 2 reg. 1348).

Numai în cazul în care cererea nu este în mod evident cuprinsă în domeniul de aplicare al regulamentului, sau dacă notificarea sau comunicarea nu este posibilă în temeiul neîndeplinirii cerinţelor formale, se va restitui cererea de notificare împreună cu toate actele transmise (art. 6 alin. 3 reg. 1348).

În cazul în care cererea este adresată în mod eronat unei autorităţi de destinaţie ce nu este competentă, atunci aceasta va transmite cererea împreună cu actul autorităţii de destinaţie competente, aducându-i la cunoştinţă autorităţii de origine acest lucru (art. 6 alin. 4 reg. 1348).

Primirea unui act ce urmează a fi notificat poate fi refuzată numai atunci când fie nu este redactat în limba oficială a statului membru de destinaţie, fie nu este redactată în limba statului membru de origine, dacă destinatarul o înţelege pe aceasta (art. 8 alin. 1, reg. 1348)

După îndeplinirea formalităţilor de notificare sau comunicare se va emite un certificat ce va fi transmis către autoritatea de origine (art. 10 alin. 1 reg. 1348).

Art. 9 alin. 1 al regulamentului prevede că pentru stabilirea datei notificării sau comunicării unui act se va aplica dreptul statului membru de destinaţie. Sunt valabile alte prevederi numai în situaţia în care notificarea sau comunicarea unui act are loc în cadrul unei proceduri ce urmează a fi condusă în statul membru de origine. Sunt posibile derogări de la această prevedere pentru o perioadă de tranziţie de cinci ani.

Art. 19 al regulamentului prevede o reglementare a procedurii în cazul în care pârâtul nu se înfăţişează în instanţă. Conform acestei prevederi, instanţa va suspenda procedura până la clarificarea circumstanţelor notificării sau comunicării. Statele membre pot deroga de la această prevedere în anumite condiţii prevăzute în alin. 2, putând astfel să pronunţe o hotărâre în cauza respectivă fără a se prezenta dovada notificării sau comunicării.

Pentru a se asigura o procedură cât mai simplă şi funcţională, regulamentul este caracterizat prin faptul că în anexă se regăsesc formulare standardizate disponibile în toate limbile statelor membre. Un serviciu special al Atlasului Judiciar European este acela că se oferă informaţii detaliate cu privire la formulare precum şi un ajutor pentru completarea acestora, existând chiar şi posibilitatea completării formularelor în limba română şi traducerea online a acestora în limba dorită, cea a statului de destinaţie. Adresa la care poate fi accesat Atlasul Judiciar European este următoarea: http://ec.europa.eu/justice_home/judicialatlascivil/html/ds_docs_ro.htm

Odată încărcată pagina de internet, pe partea stângă se pot selecta categoriile de informaţii necesare ce urmează a fi descărcate. Acestea sunt următoarele

• Autorităţi centrale

• Autorităţi de origine,

18

• Autorităţi de destinaţie (formularele 1 şi 4),

• funcţionari sau alte persoane competente pentru notificarea sau comunicarea de acte, declaraţii privind derogări ale statelor membre,

• formularele 1 până la 6,

• acte,

• Convenţia de la Haga din 15.11.1965),

Din păcate până la oră actuală nu sunt disponibile informaţii cu privire la autorităţile române.

Dacă se doreşte aflarea autorităţii centrale dintr-un stat membru, se selectează în partea stângă Autorităţi centrale şi la mijloc se selectează statul dorit din lista apărută. Rezultatul este afişat imediat.

Urmând aceeaşi paşi simpli se poate afla şi care sunt autorităţile stabilite ca şi autorităţi de origine din statul membru respectiv.

În practică este însă de o importanţă mult mai mare posibilitatea de a afla ce autoritate este desemnată ca şi autoritate de destinaţie în celălalt stat membru. Aici sistemul oferă posibilitatea de a alege între introducerea codului poştal sau a numelui localităţii căutate, odată ce a fost selectată ţara. Imediat este afişată autoritatea de destinaţie competentă.

La rubrica comunicări ale statelor membre se pot descărca informaţiile specifice diferitelor ţări care au fost comunicate de către statele membre.

Este vorba de următoarele informaţii:

• Limba în care poate fi completat formularul de cerere (art. 4 reg. 1348)

• derogări de la regula de bază prevăzută la art. 9 al regulamentului

• limba în care poate fi emis formularul de certificare conform art. 10 al regulamentului

• precizarea, dacă există o opoziţie faţă de notificarea prin intermediul agenţilor diplomatici sau consulari (art. 13 reg. 1348)

• condiţiile în care se poate efectua notificarea sau comunicarea prin poştă (art. 14 reg. 1348)

• precizarea dacă este permisă notificarea sau comunicarea directă prin funcţionari, autorităţi sau alte persoane competente din statul membru de destinaţie (art. 15 reg. 1348)

• procedura în cazul neînfăţişării pârâtului

• relaţia cu alte tratate sau acorduri încheiate de către statele membre

• un rezumat al posibilităţilor de notificare şi comunicare disponibile

19

Înainte a se trece la modul în care se completează formularele, trebuie menţionat faptul că pe aceeaşi pagină de internet se poate găsi şi un glosar ordonat în funcţie de statele membre al actelor ce pot fi notificate sau comunicate.

Astfel – după cum a mai fost menţionat – completarea formularelor poate avea loc online. Desigur utilizatorul poate şi să imprime aceste formulare de pe pagina UE sau de pe EUR-LEX şi să le completeze manual.

În cele ce urmează veţi regăsi formularele relevante cu explicaţiile aferente tipărite cu litere cursive. General valabil pentru câmpurile marcate cu * este că ele vor fi completate numai facultativ.

20

A. Formularul 1 CERERE DE NOTIFICARE SAU DE COMUNICARE A UNOR ACTE

CERERE DE NOTIFICARE SAU DE COMUNICARE A UNOR ACTE

(Articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului privind notificarea şi comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau

comercială1

Nr. de referinţă:

1. AUTORITATEA DE ORIGINE

1.1 Denumire

1.2 Adresă

1.2.1 Strada şi numărul/ Căsuţa poştal:

1.2.2 Localitatea şi codul poştal:

1.2.3 Ţara:

1.3 Telefon:

1.4 Fax (*):

1.5 Adresă e-mail(*):

2. AUTORITATEA DE DESTINAŢIE

2.1 Denumire

2.2 Adresă



1 JO L 160, 30.6.2000, p. 37. (*) facultativ.

21

2.2.3 Ţara:

2.3 Telefon:

2.4 Fax(*):


3. RECLAMANT

3.1 Denumire

3.2 Adresă



3.2.3 Ţara:

3.3 Telefon(*):

3.4 Fax (*):


4. DESTINATAR

4.1 Denumire

4.2 Adresă



4.2.3 Ţara:

4.3 Telefon(*):

4.4 Fax(*):

(*) facultativ.

22


4.6 Număr de identificare/numărul asigurării sociale/numărul organizaţiei sau echivalent(*):

5. MODALITATE DE NOTIFICARE SAU COMUNICARE

Aici instanţa solicitantă bifează forma prin care doreşte să aibă loc notificarea. Se poate allege dacă este suficient ca aceasta să fie efectuată conform prevederilor din statul membru de destinaţie.

5.1 În conformitate cu legislaţia din statul membru de destinaţie

5.2 Prin următoarea modalitate:

5.2.1 Dacă această modalitate este incompatibilă cu legislaţia din statul membru de destinaţie, actul trebuie să fie notificat sau comunicat în conformitate cu legislaţia statului membru respectiv:

5.2.1.1 Da

5.2.1.2 Nu

6. ACTUL DE NOTIFICAT SAU COMUNICAT

a) 6.1 Natura actului

6.1.1 judiciar

6.1.1.1 citaţie

6.1.1.2 hotărâre

6.1.1.3 cale de atac

6.1.1.4 altele

6.2.1 extrajudiciar

b) 6.2 Data sau termenul prevăzut în act (*):

Poate fi util de asemenea să se menţioneze spre exemplu data relevantă din act, cum ar fi data dezbaterii orale, dacă actul este o citaţie.

(*) facultativ.

23

c) 6.3 Limba în care este redactat actul:

De asemenea, se menţionează în ce limbă este actul original şi dacă acesta este trimis cu sau fără o traducere. Dacă se trimite o traducere, se menţionează limba acesteia

6.3.1 original DE, EN, DK, ES, FI, FR, EL, IT, NL, PT, SV, altele:

6.3.2 traducere (*) DE, EN, DK, ES, FI, FR, EL, IT, NL, PT, SV, altele:

d) 6.4 Numărul anexelor:

Se va menţiona numărul anexelor.

7. UN EXEMPLAR AL ACTULUI TREBUIE RETURNAT ÎMPREUNĂ CU CERTIFICATUL DE NOTIFICARE SAU COMUNICARE [articolul 4 alineatul (5) din regulament]

Dacă se doreşte ca actul să fie trimis înapoi împreună cu certificatul, acest lucru se va menţiona aici. În acest caz actul va trebui trimis în dublu exemplar.

7.1 Da (în această situaţie se trimit două exemplare ale actului de notificat sau comunicat)

7.2 Nu

1. În conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din regulament, aveţi obligaţia să luaţi toate măsurile necesare pentru notificarea sau comunicarea actului în cel mai scurt termen. În orice caz, dacă nu aveţi posibilitatea de a efectua notificarea sau comunicarea în termen de o lună de la primirea solicitării, trebuie să informaţi această autoritate prin intermediul certificatului prevăzut la punctul 13.

2. Dacă nu puteţi da curs solicitării de notificare sau comunicare în baza informaţiilor sau actelor transmise, aveţi obligaţia, în temeiul articolului 6 alineatul (2) din regulament, de a intra în legătură prin cel mai rapid mijloc cu această autoritate în scopul de a obţine informaţiile sau actele lipsă. Cererea se va data şi se va semna, aplicându-se ştampila autorităţii de origine

Întocmit la data

Semnătura şi/sau ştampila

24

B. Formularul 2 CONFIRMARE DE PRIMIRE

Trimisă la cererea Dvs. din se va completa data cererii de notificare.

Nr. Dvs. de referinţă: Se va completa numărul de referinţă al autorităţii de origine.

Nr. de referinţă al autorităţii de destinaţie: Se va completa numărul de referinţă al autorităţii de destinaţie.

CONFIRMARE DE PRIMIRE

[Articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului]

Această confirmare de primire trebuie să fie expediată prin cel mai rapid mijloc de transmitere, în cel mai scurt termen după primirea actului şi, în orice caz, în termen de şapte zile de la primirea acestuia.

8. DATA PRIMIRII:

Aici se va confirma data la care actul a ajuns la autoritatea de destinaţie.

Confirmarea se va data şi se va semna şi se va aplica ştampila

Întocmit la data


25

C. Formularul 3 AVIZ DE RETUR AL CERERII ŞI ACTULUI

AVIZ DE RETUR AL CERERII ŞI ACTULUI [Articolul 6 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului]

Cererea şi actul trebuie să fie returnate imediat ce au fost primite.

9. MOTIVUL RETURNĂRII:

Aici se va menţiona prin bifare motivul din care notificarea nu a fost efectuată. Dacă acest motiv nu este prezent ca şi variantă de bifat, se va preciza motivul în mod exact.

9.1 Se află în mod evident în afara domeniului de aplicare a prezentului regulament:

9.1.1 actul nu are natură civilă sau comercială

9.1.2 notificarea sau comunicarea nu este solicitată de către un stat membru altui stat membru

9.2 Nerespectarea condiţiilor de formă necesare face ca notificarea sau comunicarea să fie imposibilă:

9.2.1 actul nu este uşor lizibil

9.2.2. limba utilizată pentru completarea formularului este incorectă

9.2.3 actul recepţionat nu este un exemplar conform şi fidel

9.2.4 alte motive (vă rugăm să precizaţi):

9.3 Metoda de notificare este incompatibilă cu legislaţia statului membru în cauză [articolul 7 alineatul (1) din regulament]

Formularul se va data şi semna şi se va aplica ştamplia.

Întocmită la:

Data:

Semnătura şi/sau ştampila:

26

D. Formularul 4 AVIZ DE RETRANSMITERE A CERERII ŞI ACTULUI CĂTRE AUTORITATEA DE DESTINAŢIE CARE ARE COMPETENŢA TERITORIALĂ

Trimis la cererea Dvs. din se va completa data cererii de notificare.

Nr. Dvs. de referinţă: se va indica numărul de referinţă al autorităţii de origine

AVIZ DE RETRANSMITERE A CERERII ŞI ACTULUI CĂTRE AUTORITATEA DE DESTINAŢIE CARE ARE COMPETENŢA TERITORIALĂ

[Articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului]

Cererea şi actul au fost înaintate către următoarea autoritate de destinaţie care are competenţă teritorială pentru notificare sau comunicare:

Aici se vor completa informaţii exacte cu privire la autoritatea de destinaţie căreia i-a fost trimisă cererea precum şi actul ce urmează a fi notificat

10.1 Denumire

10.2 Adresă



10.2.3 Ţara:

10.3 Telefon:

10.4 Fax(*):

(*) facultativ.

27


Formularul se va data şi semna şi se va aplica ştampila.

Întocmit la data


28

E. Formularul 5 AVIZ DE PRIMIRE DE LA AUTORITATEA DE DESTINAŢIE CARE ARE COMPETENŢA TERITORIALĂ CĂTRE AUTORITATEA DE ORIGINE



AVIZ DE PRIMIRE DE LA AUTORITATEA DE DESTINAŢIE CARE ARE COMPETENŢA TERITORIALĂ CĂTRE AUTORITATEA DE ORIGINE

[Articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1348/2000 AL Consiliului]

Avizul trebuie să fie prin cel mai rapid mijloc de transmitere, în cel mai scurt termen după primirea actului şi, în orice caz, în termen de şapte zile de la primirea acestuia.

11. DATA PRIMIRII: Aici se va confirma data la care actul a ajuns la autoritatea de destinaţie

Confirmarea se va data şi se va semna şi se va aplica ştampila.

Întocmită la:

Data:

Semnătura şi/sau ştampila:

29

F. Formularul 6 CERTIFICAT DE EFECTUARE SAU NEEFECTUARE A NOTIFICĂRII SAU COMUNICĂRII ACTELOR



CERTIFICAT DE EFECTUARE SAU NEEFECTUARE A NOTIFICĂRII SAU COMUNICĂRII ACTELOR

[Articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului]

Notificarea sau comunicarea se efectuează în cel mai scurt termen. În orice caz, dacă notificarea nu a putut fi efectuată în termen de o lună de la primirea solicitării, autoritatea de destinaţie informează autoritatea de origine [în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din regulament]

12. EFECTUAREA NOTIFICĂRII SAU COMUNICĂRII

Aceste câmpuri oferă posibilitatea de a indica în detaliu modalitatea prin care s-a efectuat notificarea, bifându-se variantele corecte. Dacă au apărut elemente deosebite în ceea ce priveşte notificarea, acestea vor fi menţionate.

a) 12.1 Data şi adresa la care s-a efectuat notificarea sau comunicarea:

b) 12.2 Actul a fost

A) 12.2.1 notificat sau comunicat în conformitate cu legislaţia statului membru destinatar, şi anume:

12.2.1.1 predat

12.2.1.1.1 destinatarului în persoană

12.2.1.1.2 unei alte persoane

12.2.1.1.2.1 Numele:

30

12.2.1.1.2.2 Adresa:

12.2.1.1.2.2.1 Strada şi numărul/Căsuţa poştală:

12.2.1.1.2.2.2 Localitatea şi codul poştal:

12.2.1.1.2.2.3 Ţara:

12.2.1.1.2.3 Relaţia cu destinatarul:

rudă

angajat

altele

12.2.1.1.3 adresa destinatarului

12.2.1.2 notificat prin poştă

12.2.1.2.1 fără confirmare de primire

12.2.1.2.2 cu confirmarea de primire anexată

12.2.1.2.2.1 de la destinatar

12.2.1.2.2.2 de la o altă persoană

12.2.1.2.2.2.1 Numele:

12.2.1.2.2.2.2 Adresa

12.2.1.2.2.2.2.1

Strada şi numărul/Căsuţa poştală

12.2.1.2.2.2.2.2

Localitatea şi codul poştal

31

12.2.1.2.2.2.2.3

Ţara:

12.2.1.2.2.2.3 Relaţia cu destinatarul:

rudă

angajat

altele

12.2.1.3 altă metodă (vă rugăm să precizaţi):

B) 12.2.2 notificat sau comunicat prin următoarea metodă specifică (vă rugăm să precizaţi):

c) 12.3 Destinatarul actului a fost informat (verbal/în scris) că are posibilitatea de a refuza să-l accepte, dacă acesta nu a fost formulat într-o limbă oficială de la locul notificării sau comunicării sau într-o limbă oficială a statului de origine pe care o înţelege.

13 INFORMAŢII ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 7 ALINEATUL (2)

Acest câmp corespunde art. 7 al reg. 1348.

Notificarea sau comunicarea nu a putut fi efectuată în termen de o lună de la primire.

14 REFUZUL ACCEPTĂRII UNUI ACT

Acest câmp corespunde art. 8 al reg. 1348.

Destinatarul a refuzat să accepte actul pe motivul limbii utilizate. Actul este anexat la prezentul certificat.

15 MOTIVUL ABSENŢEI NOTIFICĂRII SAU COMUNICĂRII UNUI ACT

Dacă notificarea nu a fost posibilă, acest lucru se va indica aici, actele ce urmau a fi notificate urmând a fi trimise înapoi.

15.1 Adresă necunoscută

15.2 Destinatarul nu poate fi găsit

15.3 Actul nu a putut fi notificat înainte de data sau termenul limită prevăzute la punctul 6.2.

32

15.4 Altele (vă rugăm să precizaţi):

Actul este anexat la prezentul certificat.

Întocmit la:

Data:


33

II. Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii de probe în materie civilă sau comercială

Atenţie: formularele standardizate pot să fie completate online, la adresa: http://ec.europa.eu/justice_home/judicialatlascivil/html/index_de.htm?countrySession=15&

A. Introducere

Convenţia privind obţinerea de probe, adoptată la Haga în 1970, nu a fost ratificată de toate statele membre. Cooperării cu diferite state membre ale Uniunii Europene îi lipsea aşadar o bază legală comună în domeniul obţinerii de probe în străinătate. Apăruse necesitatea elaborării unor reglementări unitare, care să fie valabile în toate statele membre. Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii de probe în materie civilă sau comercială nu doar umple acest vid, ci şi înlocuieşte în acelaşi timp complicatele tratate bilaterale şi multilaterale în domeniu cu reglementări unitare, făcând astfel dispensabilă cooperarea pe baza prevederilor dreptului internaţional. Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 aduce, prin simplificarea şi accelerarea colaborării între instanţe, un aport important la ameliorarea celor două probleme notorii ale cooperării judiciare internaţionale, şi anume căile greoaie de transmitere şi problema legată de traduceri.

Denumirea scurtă a regulamentului pus în discuţie, „Regulamentul CE privind obţinerea de probe”, nu trebuie să ne inducă în eroare: acest regulament nu contribuie doar la îmbunătăţirea cooperării adică, în mod concret, la accelerarea şi simplificarea procedurii de obţinere a unei probe strânse pe teritoriul unui alt stat membru, ci contribuie şi la armonizarea legislaţiei privind obţinerea de probe. Acest regulament oferă pentru prima dată o bază legală obţinerii, directe şi imediate, de probe de către o instanţă naţională, în străinătate şi aduce de asemenea cu sine o serie de simplificări în domeniul asistenţei juridice tradiţionale.

Obiectivul, facilitarea unei cooperări între instanţe, care pun în aplicare norme procesuale diferite, transpare chiar din tehnica de reglementare: prin intermediul condiţiilor stabilite, a alternativelor şi a trimiterilor la lex fori, se iau în considerare normele procedurale interne. Deşi regulamentul reprezintă drept aplicabil direct, prevederile sale rămân incomplete şi, parţial, imposibil de aplicat, în cazul în care nu sunt transpuse în legislaţia naţională.

B. Obiectul reglementării

Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 reglementează cooperarea între instanţele diferitelor state membre în ceea ce priveşte obţinerea de probe în materie civilă şi comercială şi îmbogăţeşte modelul tradiţional al asistenţei judiciare prin intermediul instanţei străine (asistenţă pasivă), prin posibilitatea executării directe a comisiei rogatorii de către instanţa înaintea căreia procedura este angajată sau urmează a fi angajată (asistenţă activă). Este prevăzută de asemenea, ca o variantă nouă şi flexibilă la asistenţa judiciară pasivă, participarea instanţei înaintea căreia procedura este angajată sau urmează a fi angajată (instanţa solicitantă) la obţinerea de probe, prin intermediul instanţei solicitate din străinătate (prezenţa şi participarea reprezentanţilor

34

instanţei solicitante la procedura de obţinere a probelor). Ca o alternativă, participarea părţilor implicate şi/sau a instanţei solicitante poate fi realizată şi fără o schimbare a locaţiei, prin intermediul tehnologiilor moderne de comunicare (de exemplu videoconferinţa). Fiecare instanţă funcţionează respectând legislaţia naţională, luând însă în considerare şi normele procesuale în vigoare în statul instanţei solicitate. Cadrul organizatoric (de exemplu competenţa şi căile de transmitere), precum şi aspectele cu caracter conflictual (drepturile minime ale părţilor implicate, motivele de refuz) sunt clar reglementate.

C. Domeniul de aplicare

Prezentul regulament se aplică în materie civilă sau comercială, atunci când instanţa unui stat membru, în conformitate cu dispoziţiile legislative ale statului respectiv, solicită instanţei competente a unui alt stat membru să procedeze la un act de cercetare sau să procedeze direct la un act de cercetare într-un alt stat membru (art. 1 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 1206/2001).

1. Domeniul obiectiv de aplicare

Din punct de vedere obiectiv, Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 se aplică în materie civilă sau comercială în cazul solicitărilor de asistenţă judiciară activă sau autorizarea asistenţei judiciare pasive de către o instanţă, în scopul valorificării probelor obţinute în cadrul unei proceduri în care instanţa este angajată sau va fi angajată. Exclusă este însă controversata procedură cunoscută sub denumirea de pre-trial discovery sau fishing expeditions. Conceptul „cauză civilă sau comercială” trebuie să fie interpretat în paralel cu art. 1 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 1206/2001. Important este faptul că Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 nu prevede excepţii de la domeniul de aplicare, reprezentat de cauzele civile sau comerciale. Tocmai de aceea, reglementările stipulate în acest regulament trebuie să fie puse în aplicare de exemplu şi in cazul procedurilor de insolvenţă. Procedura de arbitraj continuă să reprezinte o excepţie, deşi nimic nu interzice utilizarea noilor reglementări şi în astfel de cazuri.

2. Aplicare teritorială

Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 este aplicat în toate statele membre ale UE, cu excepţia Danemarcei (art. 1 alin. 3 din Regulamentul (CE) nr. 1206/2001).

3. Aplicare temporală

Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 a intrat în vigoare la data de 01.07.2001 şi, începând cu data de 01.01.2004, a reprezentat instrumentul aplicabil în toate cele 14 state membre, cu excepţia Danemarcei. La data de 01.05.2004, domeniul de aplicare a fost extins şi asupra noilor state membre, care au aderat la UE în 2004. Începând cu data de 01.01.2007, Regulamentul este valabil şi pentru România şi Bulgaria.

35

D. Condiţiile cadru (art.2-9 Regulamentul (CE) nr. 1206/2001)

Din punctul de vedere al practicii, progresul adus cu sine de Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 constă în stabilirea condiţiilor cadru pentru cererile care vizează obţinerea de probe. Art. 2 prevede comunicarea directă între instanţe, art. 3 prevede desemnarea unui organism central de către fiecare stat membru în parte şi stabileşte atribuţiile acestuia. În art. 4 sunt stabilite criterii precise privind forma şi conţinutul cererii, art. 5 se referă la limba în care sunt formulate cererile şi art. 6 dezvoltă principiul transmiterii cât mai rapide a cererilor. Art. 7-9 prezintă în detaliu maniera şi termenul în care instanţa solicitată trebuie să reacţioneze la primirea cererii. Prin folosirea unor formulare standardizate se reuşeşte o standardizare a procedurilor procesuale şi se depăşeşte problema legată de traducerea documentelor. Ataşarea unui manual uşurează punerea în practică.

Comunicarea directă (art. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1206/2001) între instanţa solicitantă şi instanţa solicitată, cea care deţine competenţa privind obţinerea de probe la faţa locului, este valabilă pentru toate cererile, conform art. 1 alin. 1 lit. a) Regulamentul (CE) nr. 1206/2001, adică atât pentru cererile active (tradiţionale), cât şi pentru prezenţa şi participarea reprezentanţilor instanţei solicitante la procedura de obţinere a probelor. Informaţiile referitoare la instanţa competentă de la faţa locului şi la datele de contact necesare pot fi extrase din manualul privind Regulamentul (CE) nr. 1206/2001. Vezi: http://ec.europa.eu/justice_home/judicialatlascivil/html/te_searchmunicipality_de.jsp#statePage0

1. Organismul central

Conform art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 1206/2001, fiecare stat membru îşi desemnează un organism central, statele federale având dreptul de a desemna mai multe organisme centrale. Organismul central furnizează informaţii instanţelor străine, reprezintă un partener de discuţii în cazul dificultăţilor ce pot apărea şi poate înainta cererile către instanţele competente, în cazul în care, de exemplu, nu s-a determinat instanţa competentă. Statele membre au de asemenea dreptul de a numi organismele centrale ca organisme competente pentru soluţionarea cererilor de executare direct a unei comisii rogatorii. Vezi: http://ec.europa.eu/justice_home/judicialatlascivil/html/te_centralbody_de.htm

2. Forma şi conţinutul cererii

Forma şi conţinutul cererii care vizează obţinerea de probe nu sunt, conform Regulamentului(CE) nr. 1206/2001, stabilite definitiv, deoarece ele se adaptează în primul rând legislaţiei interne. Art. 4 reglementează conţinutul minim. Este vorba despre Formularul A; cererea se efectuează folosind, unde este cazul, formularul I din anexă. Cererea şi toate documentele ataşate la cerere sunt scutite de legalizare. Documentele pe care instanţa solicitantă consideră necesar să le ataşeze pentru executarea cererii trebuie să fie însoţite de o traducere în limba în care este formulată cererea.

36

Formularul A

Cerere de obţinere de probe: [art. 4 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1206/2001 din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii probelor în materie civilă sau comercială (Jurnalul Oficial L 174 din 27.06.2001, pag. 1)]

1. Numărul referinţei instanţei solicitante:

2. Numărul referinţei instanţei solicitate:

3. Instanţa solicitantă:

3.1. Denumire:

3.2. Adresa:

3.2.1. Strada şi numărul/căsuţa poştală:

3.2.2. Codul poştal:

3.2.3. Statul:

3.3. Telefon:

3.4. Fax:

3.5. Curier electronic (e-mail):

4. Instanţa solicitată:

4.1. Denumire:

4.2. Adresa:



4.2.3. Statul:

4.3. Telefon:

4.4. Fax:


5. Reclamantul/solicitantul în instanţă:

5.1. Numele:

5.2. Adresa:


37


5.2.3. Statul:

5.3. Telefon:

5.4. Fax:


6. Reprezentanţii reclamantului/solicitantului:

6.1. Numele:

6.2. Adresa:



6.2.3. Statul:

6.3. Telefon:

6.4. Fax:


7. Pârâtul în instanţă:

7.1. Numele:

7.2. Adresa:



7.2.3. Statul:

7.3. Telefon:

7.4. Fax:


8. Reprezentanţii pârâtului:

8.1. Numele:

8.2. Adresa:



8.2.3. Statul:

8.3. Telefon:

38

8.4. Fax:


9. Prezenţa şi participarea părţilor:

9.1. Părţile şi, dacă este cazul, reprezentanţii lor vor fi prezenţi la procedura de obţinere a probelor □

9.2. Participarea părţilor şi, dacă este cazul, reprezentanţii lor, este solicitată □

10. Prezenţa şi participarea reprezentanţilor instanţei solicitante:

10.1. Reprezentanţii vor fi prezenţi la procedura de obţinere a probelor □

10.2. Participarea reprezentanţilor este solicitată □

10.2.1. Numele:

10.2.2. Denumirea:

10.2.3. Funcţia:

10.2.4. Misiunea:

11. Natura şi obiectul cauzei şi rezumatul situaţiei de fapt (eventual, în anexă):

12. Proba care trebuie obţinută:

12.1. Descrierea probei care trebuie obţinută (eventual, în anexă):

12.2. Audierea martorilor:

12.2.1. Numele şi prenumele:

12.2.2. Adresa:

12.2.3. Telefon:

12.2.4. Fax:

12.2.5. Curier electronic:

12.2.6. Întrebările care trebuie puse martorilor sau faptele asupra cărora ei trebuie să fie audiaţi (eventual, în anexă):

12.2.7. Dreptul martorului de a refuza mărturia, prevăzut de legislaţia statului membru instanţei solicitante (eventual, în anexă):

12.2.8. Vă rugăm să primiţi declaraţia:

12.2.8.1. Sub jurământ: □

12.2.8.2. Pe cuvânt de onoare □

12.2.9. Orice altă informaţie considerată necesară de către instanţa solicitantă (eventual, în anexă):

39

12.3. Altă probă care trebuie obţinută:

12.3.1. Documente de examinat şi descrierea probei solicitate (eventual, în anexă):

12.3.2. Obiecte de examinat şi descrierea probei solicitate (eventual, în anexă):

13. Vă rugăm să îndepliniţi cererea

13.1. Conform unei forme speciale (art. 10 alin. 3) prevăzută în legislaţia statului membru al instanţei solicitante şi/sau folosind tehnologiile de comunicare (art. 10 alin. 4) descrise în anexă:

13.2. Informaţiile care urmează sunt necesare pentru a le permite aplicarea:

Întocmit la:

Data:

Adresă de înaintare a cererii [art. 7 alin. 2 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1206/2001 din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii probelor în materie civilă sau comercială (Jurnalul Oficial L 174 din 27.06.2001, pag. 1]

14. Cererea nu este de competenţa instanţei menţionate la punctul 4 şi a fost transmisă la:

14.1. Denumirea instanţei competente:

14.2. Adresa:



14.2.3. Statul:

14.3. Telefon:

14.4. Fax:

14.5. Curier electronic:

Întocmit la:

Data:

40

OBSERVAŢII:

Ad. pct. 4:

Informaţiile privind denumirea şi adresa organismului central şi a instanţelor, competenţa la faţa locului şi limbile şi mijlocele de comunicare permise de fiecare stat în parte trebuie să fie extrase, conform art. 19, din manualul întocmit de Comisie. Aceste informaţii pot fi de asemenea accesate pe următoarea adresă: http://ec.europa.eu/justice_home/judicialatlascivil/html/index _de.htm?countrySession=15& (este vorba despre informaţii cuprinse în aşa numitul Atlas Judiciar, care poate fi găsit pe pagina web a UE). Pe această adresă pot fi căutate, cu ajutorul unui formular de căutare, statul, codul poştal sau localitatea.

Ad. Pct. 9 (comparaţi cu art. 11):

Părţile şi, dacă este cazul, reprezentanţii lor au dreptul de a fi prezenţi la procedura de obţinere a probelor, în măsura în care prezenţa lor este permisă de către legislaţia în vigoare în statul instanţei solicitante (9.1). Trebuie să se stipuleze dacă există acest drept privind participarea (activă) sau dacă participarea părţilor este solicitată (9.2). Transmiterea acestei informaţii poate fi realizată şi în oricare alt moment potrivit. Conform art. 10, instanţa solicitată trebuie să stabilească criteriile pentru această participare. În principiu, participarea părţilor implicate trebuie să respecte legislaţia în vigoare în statul solicitat. Instanţa solicitantă poate cere îndeplinirea în conformitate cu o procedură specială (de exemplu participarea sub forma unei videoconferinţe). În absenţa unei rubrici speciale în formular, participarea trebuie să fie descrisă într-o anexă. Instanţa solicitată se conformează acestei cerinţe cu condiţia ca aceasta să nu fie incompatibilă cu legislaţia statului membru al instanţei solicitate sau din motive de dificultăţi practice majore. În plus, trebuie să fie precizate ora şi locul fixate pentru obţinerea de probe. Aceste informaţii sunt furnizate cu ajutorul formularului F. Instanţa solicitată are dreptul de a cere părţilor sau reprezentanţilor acestora să participe sau să se implice în obţinerea de probe, dacă această participare este conformă cu legislaţia în vigoare în statul instanţei solicitante.

41

Formularul F

Comunicarea datei, orei şi locului, fixate pentru obţinerea probelor şi condiţiile de participare [art. 11 alin. 4 şi art. 12 alin. 5 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1206/2001 din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii probelor în materie civilă sau comercială (Jurnalul Oficial L 174 din 27.06.2001, pag. 1)]




3.1. Denumirea:

3.2. Adresa:



3.2.3. Statul:

3.3. Telefon:

3.4. Fax:



4.1. Denumirea:

4.2. Adresa:



4.2.3. Statul:

4.3. Telefon:

4.4. Fax:


5. Data şi ora fixate pentru obţinerea probei:

6. Locul fixat pentru obţinerea probei, dacă el diferă de cel indicat la punctul 4 de mai sus:

42

7. Eventual, condiţii de participare ale părţilor şi, dacă este cazul, ale reprezentanţilor lor:

8. Eventual, condiţii de participare pentru reprezentanţii instanţei solicitante:

Întocmit la:

Data:

43

Ad. pct. 10 (vezi art. 12):

Daca este compatibil cu legislaţia statului membru al instanţei solicitante, reprezentanţii acesteia au dreptul de a fi prezenţi la îndeplinirea actului de cercetare de către instanţa solicitată. Reprezentanţii sunt persoane desemnate de către instanţa solicitantă în conformitate cu legislaţia statului din care face parte. Instanţa solicitantă poate, de asemenea, desemna, în conformitate cu dreptul statului membru din care face parte, orice altă persoană, de exemplu un expert. Trebuie stipulat clar dacă există dreptul de participare (10.1) sau dacă este solicitată participarea (activă) (10.2). Aceste informaţii pot fi furnizate şi în oricare alt moment potrivit. Conform art. 10, instanţa solicitată trebuie să stabilească condiţiile participării. Mai apoi trebuie să fi furnizate informaţii cu privire la locul şi data procedurii. Acestea sunt transmise prin intermediul formularului F (vezi sus). Compară cu prezenţa şi participarea reprezentanţilor instanţei solicitante la procedura de obţinere a probelor, 5.b.

Ad. pct. 11:

La acest punct trebuie să fie prezentate natura şi obiectul cauzei pentru a fi utilizat pe parcursul procedurii.

Ad. pct. 12:

La acest punct trebuie să fie descrisă proba care trebuie să fie obţinută. În cazul audierii martorilor, trebuie să fie stipulate numele şi adresa persoanelor care trebuie să fie audiate, întrebările care trebuie puse martorilor sau faptele cu privire la care aceştia trebuie să fie audiaţi, dreptul martorului de a refuza să depună mărturie, prevăzut de legislaţia statului instanţei solicitante, cererea de primire a declaraţiei sub jurământ sau pe cuvânt de onoare, precum şi formula folosită în acest sens şi toate celelalte informaţii necesare.

În cazul solicitării altor probe, trebuie să fie prezentate documentele şi/sau obiectele care trebuie să fie cercetate.

Ad. pct. 13:

În acest caz, instanţa solicitantă poate solicita ca executarea cererii să aibă loc în conformitate cu o formă specială prevăzută de legislaţia statului membru din care face parte (art. 10 alin. 3). Instanţa solicitantă poate cere instanţei solicitate să folosească tehnicile moderne de comunicare pentru îndeplinirea actului de cercetare, în special folosind videoconferinţa si teleconferinţa. Instanţa solicitată se conformează acestei forme speciale, cu condiţia ca aceasta să nu fie incompatibilă cu legislaţia statului membru al instanţei solicitate sau din motive de dificultăţi practice majore. În cazul în care instanţa solicitată nu se conformează cererii din unul din aceste motive, aceasta informează instanţa solicitantă prin intermediul formularului E din anexa.

44

Formularul E

Comunicarea solicitării de obţinere de probe prin folosirea unei forme speciale şi/sau tehnicilor moderne de comunicare [art. 10 alin. 3 şi 4 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1206/2001 din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii probelor în materie civilă sau comercială (Jurnalul Oficial L 174 din 27.06.2001, pag. 1)]



3. Denumirea instanţei solicitante:

4. Denumirea instanţei solicitate:

5. Solicitarea pentru executarea cererii în forma specială menţionată la punctul 13.1 (Formularul A) nu poate fi îndeplinită deoarece:

5.1. Forma specială cerută este incompatibilă cu dreptul statului membru al instanţei solicitate □

5.2. Aplicarea formei speciale solicitate nu este posibilă din cauza dificultăţilor practice majore □

6. Solicitarea pentru executarea cererii în forma specială nu poate fi îndeplinită prin folosirea mijloacelor tehnice de comunicare menţionate la punctul 13.1. (Formularul A) deoarece:

6.1 Folosirea tehnicilor de comunicaţie este incompatibilă cu dreptul statului membru instanţei solicitate □

6.2. Folosirea tehnicilor de comunicaţie nu este posibilă din cauza dificultăţilor practice majore □

Întocmit la:

Data:

45

3. Modalitatea de transmitere

Cererile trebuie să fie transmise prin mijloacele cele mai rapide. Art. 6 menţionează în acest sens şi tehnicile moderne de comunicare, precum faxul sau e-mail-ul, cu condiţia ca statul respectiv să fi indicat aceste mijloace ca fiind acceptate. Organismele centrale au rolul de transmiţător doar în cazuri excepţionale; de exemplu în cazurile în care manualul nu stipulează o instanţă competentă.

4. Limba

Cererea trebuie să fie formulată în limba oficială a statului solicitat sau într-o altă limbă acceptată de respectivul stat (art. 5). Trebuie să se stabilească dacă limbile, celelalte decât limba oficială, sunt indicate ca putând fi acceptate doar pentru completarea formularelor sau şi pentru celelalte solicitări. Informaţiile privind limbile acceptate de către fiecare stat pot fi extrase din manual. Instanţa solicitată nu va fi constrânsă prin folosirea unei anumite limbi; instanţa poate răspunde în limba oficială a statului pe teritoriul căruia se află.

5. Primirea cererii

În cazul în care o instanţă primeşte din partea unui alt stat membru o cerere care vizează obţinerea de probe, instanţa va respecta termenele de soluţionare stabilite în art. 7-10. În termen de 7 zile de la primirea cererii, instanţa competentă solicitată trimite instanţei solicitante o confirmare de primire, folosind formularul B. În cazul în care cererea nu corespunde, în ceea ce priveşte limba sau modalitatea de transmitere aleasă, prevederilor art. 5 şi art. 6 (limbă, liziblitate), atunci instanţa solicitată trebuie să atragă atenţia instanţei solicitante asupra acestor aspecte prin transmiterea formularului B pct. 6, completat corespunzător.

46

Formularul B

Confirmarea de primire a cererii de obţinere de probe [art. 7 alin. 1 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1206/2001 din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii probelor în materie civilă sau comercială (Jurnalul Oficial L 174 din 27.06.2001, pag. 1)]





4.1. Numele:

4.2. Adresa:

4.2.1. Strada şi numărul/căsuţa poştală


4.2.3. Statul:

4.3. Telefon:

4.4. Fax:


5. Cererea a fost primită la ………….... (data primirii) de către instanţa menţionată la punctul 4.

6. Cererea nu poate fi îndeplinită deoarece:

6.1. Limba folosită pentru completarea formularului nu este acceptată (art. 5) □

6.1.1. Utilizaţi vă rugăm una din limbile următoare:

6.2. Documentul nu este lizibil (art. 6) □

Întocmit la:

Data:

47

În cazul în care cererea se dovedeşte a nu fi de competenţa instanţei solicitate, cererea trebuie să fie transmisă instanţei competente (vezi formularul A pct. 14). Această informaţie trebuie să fie pusă la dispoziţia instanţei solicitante prin trimiterea unei copii a formularului A, cu completările de rigoare la punctul 14.

6. Cereri incomplete

Dacă o cerere nu poate fi executată pentru că nu conţine toate informaţiile necesare în conformitate cu art. 4, instanţa solicitată informează instanţa solicitantă despre acest lucru fără întârziere şi, în termen de 30 de zile de la primirea solicitării, prin intermediul formularului C (art. 8 alin. 1). Informaţiile lipsă trebuie să fie menţionate cât mai exact posibil. De asemenea, conform art. 8 alin. 3, în acelaşi termen, trebuie să fie oferite informaţii cu privire la depozitul sau avansul corespunzător în raport cu cheltuielile necesare (art. 18 alin. 3).

Art. 10 alin. 1 stipulează executarea fără întârziere a cererii şi stabileşte un termen maxim de 90 de zile pentru executarea acesteia. Nu este însă prevăzută o sancţiune pentru depăşirea termenului. În cazul în care cererea este incompletă şi acest fapt a fost menţionat pe confirmarea de primire, termenul prevăzut la art. 10 alin. 1 începe să curgă din momentul în care instanţa solicitată primeşte cererea completată corespunzător (art. 9 alin. 1). Atunci când instanţa solicitată cere un depozit sau un avans, acest termen începe să curgă din momentul în care este constituit depozitul sau este plătit avansul (art. 9 alin. 2).

48

Formularul C

Cerere de informaţii suplimentare în vederea obţinerii probelor [art. 8 alin. 1 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1206/2001 din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii probelor în materie civilă sau comercială (jurnal oficial L 174 din 27.06.2001, pag. 1)]





5. Informaţiile următoare sunt indispensabile îndeplinirii cererii:

6. Cererea nu poate fi îndeplinită înainte ca un depozit să se fi sau un avans să se fi plătit în conformitate cu art. 18 alin. 3. Depozitul trebuie constituit sau avansul trebuie plătit astfel:

Întocmit la:

Data:

49

7. Termenul de executare Art. 10 alin. 1 prevede executarea cererii fără întârziere şi în termen maxim de 90 de zile de la

primirea cererii. În cazul în care instanţa solicitată nu se poate conforma cererii din anumite

motive extraordinare, aceasta informează instanţa solicitantă prin intermediul formularului G.

Instanţa solicitată trebuie să aducă la cunoştinţa instanţei solicitante faptul că se află în

imposibilitate de a se conforma termenului maxim stabilit, în momentul în care constată acest

fapt. Trebuie să fie menţionate motivele de întârziere şi noul termen pentru executarea cererii.

50

Formularul G

Comunicarea motivelor de întârziere [art. 15 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1206/2001 din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii probelor în materie civilă sau comercială (jurnal oficial L 174 din 27.06.2001, pag. 1)]





5. Nu a fost posibil să îndeplinim cererea în termen de 90 de zile de la primire, din motivele următoare:

6. Conform aprecierilor noastre, cererea va fi îndeplinită până ...... (se va indica data prevăzută).

Întocmită la:

Data:

51

E. Metode de obţinere de probe pentru o procedură internă

Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 prevede două metode diferite de obţinere de probe: instanţa poate solicita instanţei competente a unui alt stat membru să procedeze la un act de cercetare (art. 1 alin. 1 lit. a), art. 10-16) sau poate solicita să procedeze direct la un act de cercetare într-un alt stat membru (art. 1 alin. 1 lit. b), art. 17).

Ambele posibilităţi stau la dispoziţia instanţelor statelor membre. Alte premise sunt prezentarea unei cereri de către o parte şi constituirea unui depozit sau plata unui avans, competenţa instanţei de a proceda la un act de cercetare în străinătate şi acordul statului respectiv (art. 17).

1. Executarea directă a unei comisii rogatorii

Acest pas reprezintă inovaţia adusă de Regulamentul (CE) 1206/2001 faţă de baza legală în vigoare până în prezent. Maniera depăşită în care era înţeles principiul suveranităţii este înlăturată şi instanţa înaintea căreia procedura este angajată sau urmează a fi angajată are acum dreptul de a proceda la executarea directă a unei comisii rogatorii într-un alt stat membru, întreprinzând aşadar un act suveran. Instanţa înaintea căreia procedura este angajată sau urmează a fi angajată trebuie să primească aprobarea respectivului stat membru, înainte de a demara cercetările. Cererea (în forma stabilită în formularul I) trebuie să fie transmisă conform prevederilor art. 17 direct organismului competent (organism central; vezi 4.a.), care este obligat prin legislaţia europeană să aprobe executarea directă a comisiei rogatorii. Organismul central poate însă să stabilească condiţiile pentru obţinerea directă de probe şi/sau să ordone exercitarea unui control de către instanţa competentă de la faţa locului. Pregătirile pentru procedura de obţinere de probe este controlată de către instanţa solicitantă: aceasta trebuie să stabilească ora şi locul unde se desfăşoară procedurile şi, de asemenea, să invite persoanele implicate. În cazul în care persoanele implicate se găsesc în străinătate, sunt puse în aplicare prevederile Regulamentului (CE) nr. 1348/2000.

Prin interzicerea măsurilor de constrângere (art. 17 alin. 2), în scopul asigurării eficienţei obţinerii de probe, se observă de asemenea şi dezavantajul acestei modalităţi de asistenţă judiciară. Obţinerea de probe nu poate fi asigurată nici de către instanţa solicitantă, nici de către instanţa solicitată prin intermediul unor măsuri de constrângere. De aceea, posibilitatea executării directe a unei comisii rogatorii în străinătate este luată în considerare, doar dacă o persoană dispusă să depună mărturie se află în străinătate şi nu vrea sau nu poate să compară în faţa instanţei înaintea căreia procedura este angajată sau urmează a fi angajată sau dacă o probă, care trebuie să fie luată în considerare, nu poate fi adusă în statul instanţei solicitante, din motive legale sau obiective. Tocmai de aceea, principalul caz de aplicare este audierea în zona din apropierea graniţei.

52

Formularul I

Cerere de executare directă a comisiei rogatorii [art. 17 din regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001, referitor la cooperarea între jurisdicţiile statelor membre în domeniul obţinerii probelor în materie civilă sau comercială (jurnal oficial L 174 din 27.06.2001, pag. 1)]


2. Numărul referinţei autorităţii centrale/autorităţii competente:


3.1. Numele:

3.2. Adresa:

3.2.1. Strada şi numărul/cutia poştală:

3.2.2. Codul poştal al locului:

3.2.3. Ţara:

3.3. Telefon:

3.4. Fax:


4. Organismul central/autoritatea competentă a instanţei solicitate:

4.1. Numele:

4.2. Adresa:

4.2.1. Strada şi numărul/cutia poştală


4.2.3. Ţara:

4.3. Telefon:

4.4. Fax:


5. Solicitantul/reclamantul în instanţă:

5.1. Numele:

5.2. Adresa:


53


5.2.3. Ţara:

5.3. Telefon:

5.4. Fax:


6. Reprezentanţii solicitantului/reclamantului:

6.1. Numele:

6.2. Adresa:



6.2.3. Ţara:

6.3. Telefon:

6.4. Fax:


7. Pârâtul în instanţă:

7.1. Numele:

7.2. Adresa:



7.2.3. Ţara:

7.3. Telefon:

7.4. Fax:


8. Reprezentanţii pârâtului:

8.1. Numele:

8.2. Adresa:



8.2.3. Ţara:

8.3. Telefon:

54

8.4. Fax:


9. Comisia rogatorie se va efectua de către:

9.1 Numele:

9.2. Denumirea:

9.3. Funcţia:

9.4. Misiunea:

10. Natura şi obiectul cauzei şi rezumatul faptelor (eventual, în anexă):

11. Comisia rogatorie care trebuie îndeplinită:

11.1. Descrierea comisiei rogatorii care trebuie îndeplinită (eventual, în anexă):

11.2. Audierea martorilor:

11.2.1. Numele şi prenumele:

11.2.2. Adresa:

11.2.3. Telefon:

11.2.4. Fax:

11.2.5. Curier electronic:

11.2.6. Întrebările care vor fi puse martorului sau faptele asupra cărora trebuie să fie audiaţi (eventual, în anexă):

11.2.7. Dreptul de a refuza prevăzut de legislaţia statului membru a cărei instanţă este cea solicitantă (eventual, în anexă):

11.3. Altă comisie rogatorie (eventual, în anexă):

12. Instanţă solicitanta cere ca comisia rogatorie să fie îndeplinită direct, recurgând la tehnologiile de comunicare următoare (eventual, în anexă):

Redactat de:

Data:

55

Autoritatea competentă trebuie să transmită formularul J în termen de 30 de zile, pentru a comunica dacă şi în ce condiţii obţinerea de probe este autorizată. Nu există reglementări cu privire la ce trebuie să se întreprindă în cazul în care termenul se scurge fără a fi fost transmis un răspuns. Lipsa unui răspuns nu poate fi înţeleasă ca aprobare. Trebuie să se aştepte un răspuns din partea autorităţii competente.

56

Formularul J

Informaţia transmisă de către autoritatea centrală/autoritatea competentă [art. 17 din regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001, referitor la cooperarea între jurisdicţiile statelor membre în domeniul obţinerii probelor în materie civilă sau comercială (jurnal oficial L 174 din 27.06.2001, pag. 1)]


2. Numărul referinţei autorităţii centrale/autorităţii competente:

3. Numele instanţei solicitante:

4. Organismul central/autoritatea competentă:

4.1 Numele:

4.2 Adresa:



4.2.3. Ţara:

4.3. Telefon:

4.4. Fax:


5. Informaţia transmisă de către organismul central/autoritatea competentă:

5.1. Executarea directă în conformitate cu cererea este acceptată □

5.2. Executarea directă, în conformitate cu cererea este acceptată, sub rezerva condiţiilor următoare (eventual, în anexă) □

5.3. Executarea directă în conformitate cu cererea nu este acceptată din motivele următoare: □

5.3.1. Cererea excede domeniului de aplicare al prezentului regulament □

5.3.2. Cererea nu conţine toate informaţiile necesare în baza art. 4 □

5.3.3. Executarea directă a comisiei rogatorii, cerută, este contrară principiilor fundamentale de drept ale statului membru din a cărui jurisdicţie face parte organismul central/autoritatea competentă □

Redactat de:

Data:

57

2. Prezenţa şi participarea reprezentanţilor instanţei solicitante la procedura de obţinere a probelor

În măsura în care participarea voluntară a persoanelor implicate la obţinerea de probe este pusă sub semnul întrebării şi de aceea nu poate fi exclusă necesitatea implementării unor măsuri de constrângere, este recomandată renunţarea la executarea directă a comisiei rogatorii şi adoptarea celeilalte măsuri care stă la dispoziţia instanţelor, şi anume prezenţa şi participarea reprezentanţilor instanţei solicitate la procedura de obţinere a probelor (art. 10 alin. 3 şi 4, art. 12). În acest caz, procedura de obţinere a probelor este coordonată de instanţa solicitată, care are dreptul de a dispune măsuri de constrângere, atunci când acestea sunt necesare. Instanţa solicitantă sau reprezentantul acesteia are dreptul de a participa la procedura de obţinere a probelor (vezi art. 12). Această intenţie trebuie doar să fie adusă la cunoştinţa instanţei solicitate.

Participarea reprezentanţilor instanţei solicitante este recomandabilă atunci când folosirea metodei tradiţionale de obţinere a probelor face imposibilă valorificarea integrală acestora, chiar dacă procedura de obţinere a probelor se desfăşoară conform prevederilor procesuale în vigoare în statul străin şi într-o altă limbă. În cazul procedurii tradiţionale, maniera puţin flexibilă de formulare a întrebărilor adresate martorilor de către instanţa solicitantă şi cunoştinţele incomplete privind natura şi obiectul cauzei deţinute de către instanţa solicitată se pot dovedi a fi obstacole majore. De asemenea, transmiterea în scris a rezultatelor procedurii poate cauza o depreciere a valorii acestora. Tocmai de aceea este recomandabilă prezenţa şi participarea reprezentanţilor instanţei solicitate care, prin simpla lor prezenţă, îşi pot face imagine directă cu privire la rezultatele procedurilor şi se pot convinge personal de gradul de credibilitate prezentat de persoanele audiate. Celelalte dezavantaje ale procedurii tradiţionale pot fi de asemenea înlăturate prin intermediul participării directe a instanţei, care însă trebuie să fie aprobată. În cazul în care în timpul audierilor se va ajunge la concluzia că natura şi obiectul cauzei sunt diferite de cele identificate anterior, reacţia autorităţilor va putea fi una adecvată, deoarece reprezentanţii instanţei solicitante vor putea răspunde la eventualele întrebări şi vor avea ocazia de a adresa la rândul lor întrebări adiacente, fiind înlăturat astfel neajunsul cauzat de lipsa de flexibilitate a întrebărilor formulate în prealabil. Un alt avantaj al participării reprezentanţilor instanţei solicitante este acela că procedura de obţinere a probelor este coordonată de instanţa solicitată, care este obligată să creeze condiţiile cadru de natură organizatorică necesare, aşadar, în special, să invite interpreţi şi să pună la dispoziţie spaţiul necesar.

Vezi formularul A (pct. 10 [art. 12])

F. Asistenţa judiciară acordată de către instanţa străină

În cazul în care executarea directă a unei comisii rogatorii nu poate fi pusă în aplicare din motivele menţionate anterior, instanţa poate solicita instanţa străină să procedeze la un act de cercetare. În acest sens, conform art. 2 alin. 1, cererea este transmisă instanţei competente de la faţa locului. Pe lângă formularele menţionate anterior, instanţa solicitantă trebuie să transmită şi o descriere a naturii şi obiectului cauzei. În cazul în care audierea unei persoane este

58

necesară, instanţa solicitantă trebuie să transmită şi întrebările concrete care trebuie să fie adresate respectivei persoane. De asemenea, poate să fie solicitată respectarea unor „forme speciale” ale dreptului intern de către instanţa străină, în special atunci când lex fori pe baza căreia funcţionează instanţa solicitantă conţine prevederi mai stricte referitoare la procedura de obţinere de probe.

În cazul în care părţile şi/sau reprezentanţii doresc să participe la procedura de obţinere de probe în străinătate, instanţa solicitată trebuie să fie informată cu privire la acest fapt şi de asemenea trebuie să primească toate informaţiile necesare pentru a putea anunţa aceste persoane. Conform art. 10 alin. 3, părţile implicate şi reprezentanţii acestora au dreptul nu doar de a fi prezenţi, ci şi de a participa în cadrul procedurii de obţinere de probe. Totuşi, statul solicitat are dreptul de a stabili anumite condiţii pentru participarea acestora.

Instanţa solicitată trebuie să faciliteze prezenţa şi participarea părţilor şi a reprezentanţilor acestora la procedura de obţinere de probe (art. 12), dacă instanţa solicitantă a cerut acest lucru, prin intermediul formularului A (vezi sus) şi dacă această cerere este compatibilă cu legislaţia în vigoare în statul solicitat.

G. Refuzul de executare

Instanţa solicitată poate refuza executarea pe baza motivelor de refuz stipulate în art. 14, adică dacă cererea nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament sau dacă executarea cererii în conformitate cu legislaţia statului membru al instanţei solicitate nu intră în atribuţiile puterii judiciare. În plus, refuzul de executare este permis dacă instanţa solicitantă nu se conformează solicitării instanţei solicitate de a completa cererea corespunzător sau dacă nu se constituie un depozit sau nu se plăteşte un avans pentru remunerarea experţilor, a interpreţilor sau pentru plata mijloacelor deosebite de comunicare folosite. Art. 14 alin. 1 prevede şi un alt motiv de refuz al executării şi anume acela că persoana în cauză poate invoca dreptul de a refuza să depună mărturie. Însă, în urma unei reflecţii intense, ne dăm seama că în acest caz nu putem vorbi despre un refuz de executare a cererii, ci este mai curând vorba despre un motiv pentru care executarea nu ar putea fi îndeplinită. Vezi formularul H pct. 6.

Un refuz pe motivul incompatibilităţii cu ordinea publică (ordre public) nu mai este prevăzut.

59

Formularul H

Informare privind rezultatul cererii [art. 14 şi 16 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1206/2001 din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii probelor în materie civilă sau comercială (Jurnalul Oficial L 174 din 27.06.2001, pag. 1)]




4. Denumirea jurisdicţiei solicitate:

5. Cererea a fost îndeplinită □

În constatarea îndeplinirii cererii sunt transmise, alăturat, următoarele acte:

6. Îndeplinirea cererii a fost refuzată deoarece:

6.1. Persoana care trebuia audiată a invocat dreptul de a refuza să depună mărturie sau o interdicţie de a depune mărturie:

6.1.1. în conformitate cu legislaţia statului membru al instanţei solicitate □

6.1.2. în conformitate cu legislaţia statului membru al instanţei solicitante □

6.2. Cererea nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament □

6.3. În conformitate cu legislaţia statului membru al instanţei solicitate, îndeplinirea cererii nu intră în atribuţiile puterii judecătoreşti □

6.4. Instanţa solicitantă nu a dat curs cererii de informaţii suplimentare ..... (data cererii) a instanţei solicitate □

6.5. Depozitul sau avansul solicitate conform art. 18 alin. 3 nu a fost efectuat □

Întocmit la:

Data:

60

H. Îndeplinirea şi procedura ulterioară

Instanţa solicitată conduce procedura de obţinere de probe conform dreptului procesual în vigoare în statul pe care îl reprezintă. Tocmai de aceea, măsurile de constrângere necesare pentru asigurarea cooperării respectă lex fori.

Regulamentul (CE) 1206/2001 face posibilă obţinerea de probe dintr-un stat străin, cu ajutorul mijloacelor moderne de comunicare şi reglementează această procedură atât în cazul participării reprezentanţilor instanţei solicitante (art. 12 alin. 4), cât şi în cazul unei cereri de executare directă a unei comisii rogatorii (art. 17). Mijloacele de comunicare cel mai adesea utilizate în momentul de faţă sunt videoconferinţele şi teleconferinţele.

După încheierea procedurilor de obţinere de probe, instanţa solicitată transmite fără întârziere instanţei solicitante rezultatele obţinute (art. 16).

Vezi formularul H, pct. 5.

I. Costuri

1. Principiu

Executarea unei cereri nu dă dreptul la rambursarea taxelor sau cheltuielilor (art. 18). Tocmai de aceea, costurile se rezumă la costurile de călătorie şi de cazare a instanţei solicitante, respectiv a unui membru al acesteia.

2. Depozitul sau avansul

Depozitul sau avansul nu reprezintă o condiţie pentru îndeplinirea cererii (art. 18 alin. 3). Dacă apar costuri care, potrivit art. 18 alin. 2, trebuie să fie rambursate, instanţa solicitantă va trebui să le ramburseze ulterior. Nu există un formular pentru aceste cazuri. Atunci când este necesar avizul unui expert, instanţa solicitată poate să ceară instanţei solicitante un depozit sau un avans corespunzător în raport cu cheltuielile necesare (art. 18 alin. 3). Solicitarea se face folosind formularul C (vezi sus). Constituirea depozitului sau plata avansului trebuie confirmată în termen de 10 zile prin transmiterea formularului D. Odată cu constituirea depozitului sau plata avansului începe să se scurgă termenul de 90 de zile pentru executarea cererii. În cazul în care în decurs de 60 de zile nu a fost achitat un avans, executarea cererii poate fi respinsă (vezi formularul H).

61

Formularul D

Confirmarea de primire a depozitului sau a avansului [art. 8 alin. 2 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1206/2001 din 28 mai 2001, privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii probelor în materie civilă sau comercială (Jurnalul Oficial L 174 din 27.06.2001, pag. 1)]





5. Depozitul sau avansul a fost primită la ............... (data primirii) de către instanţe menţionată la punctul 4 menţionat mai sus.

Întocmit la:

Data:

62

III. Directiva 2003/8/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 de îmbunătățire a accesului la justiție în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistența judiciară acordată în astfel de litigii

Atenţie: formularele standardizate pot să fie completate online, la adresa: http://ec.europa.eu/justice_home/judicialatlascivil/html/index_de.htm?countrySession=15&

A. Informaţii generale

1. Apariţie

Exploatarea de către un număr tot mai mare de persoane a libertăţilor garantate de TCE duce la creşterea numărului litigiilor transfrontaliere. Aceste libertăţi nu sunt exercitate doar de persoanele cu venituri ridicate; tot mai multe persoane, cu venituri mai puţin ridicate, sunt implicate în litigii transfrontaliere. De exemplu, un individ poate să fie implicat într-un accident rutier în timpul vacanţei sau în timpul unei simple călători întreprinse cu scopul de a face cumpărături sau poate achiziţiona în străinătate mărfuri care se dovedesc mai târziu a fi defectuoase sau periculoase. De asemenea, fostul soţ sau fosta soţie îşi poate schimba statul de domiciliu, ceea ce poate duce la demararea unor proceduri (de exemplu cu privire la pensia de întreţinere) în respectivul stat.

Persoanele care doresc sau sunt nevoite să intenteze un proces în străinătate pot avea nevoie de asistenţă judiciară la diferite niveluri:

• În statul de reşedinţă, pentru consilierea precontencioasă;

• Pentru proces în sine, în special în ceea ce priveşte reprezentarea în justiţie şi exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată;

• La executarea sentinţei pronunţate; sau

• Pentru înţelegeri în afara instanţei.

Principiul conform căruia lipsa resurselor financiare nu trebuie să reprezinte un obstacol în calea valorificării drepturilor de care se bucură un individ are o îndelungată tradiţie şi se regăseşte în toate legislaţiile statelor membre, însă gradul de importanţă atribuit acestui principiu în diferitele legislaţii este diferit. O serie de probleme apar în special în ceea ce priveşte solicitarea de asistenţă judiciară gratuită în străinătate: asistenţa judiciară gratuită este acordată în proporţii diferite în fiecare stat membru în parte. La baza fiecărui sistem de acordare a asistenţei judiciare gratuite stau parţial principii fundamentale complet diferite: în timp ce în unele state se doreşte asigurarea unui acces optim la justiţie, în alte state asistenţa judiciară gratuită este percepută ca fiind o parte integrantă a asistenţei sociale şi este acordată doar celor care au cea mai mare nevoie de el. În unele state, avocaţii contractaţi primesc din partea statului o remuneraţie potrivită, pe când în alte state, avocaţii îşi pun la dispoziţie serviciile gratuit sau pentru un onorariu foarte scăzut (avocaţii adoptă această atitudine fie voluntar, fie obligaţi de legislaţia în vigoare). Problema esenţială este însă aceea că acordarea asistenţei judiciare gratuite este condiţionată de îndeplinirea unor cerinţe foarte diferite în diferitele state membre.

63

De multe ori una dintre condiţii era aceea ca solicitantul să aibă domiciliul în statul instanţei; în parte acordarea asistenţei judiciare gratuită era condiţionată de nivelul averii persoanei solicitante sau de temeiul şi şansele de succes ale procedurii. În unele state se lua în considerare cetăţenia solicitantului sau se pornea cel puţin de la principiul reciprocităţii. Acestora li se adăugau greutăţi legate de accesul la informaţii cu privire la aceste condiţii şi dificultăţi lingvistice. Convenţiile internaţionale existente în materie de asistenţă judiciară gratuită (Acordul european privind transmiterea cererilor de asistență judiciară semnat la Strasburg, în 1977, şi Convenţia privind facilitarea accesului internaţional la justiţie, încheiată la Haga , în 1980) nu au reprezentat un ajutor important, deoarece nu au fost ratificate de toate statele membre.

Toate aceste deşi asistenţa judiciară gratuită are o importanţă deosebită, în special când litigiile au un caracter transfrontalier şi asta deoarece elementele transfrontaliere duc la o creştere semnificativă a cheltuielilor de judecată. În acest context trebuie să fie luate în considerare în special cheltuielile de călătorie şi costurile traducerilor. În plus, o parte implicată, care doreşte sau este obligată să intenteze un proces în străinătate, are adesea nevoie de doi avocaţi: unul în statul de domiciliu (în special pentru consultările preliminare) şi unul în statul instanţei (pentru procedura propriu zisă), ceea ce duce, în consecinţă, la o creştere a costurilor.

Statele membre ale UE (pe atunci în număr de 15) au atins în cadrul Conferinţei de la Tampere (15, 16 octombrie 1999) un consens cu privire la măsurile comune necesare pentru îndepărtarea obstacolelor existente, în scopul soluţionării fără dificultăţi a procedurilor civile. În acest context, stabilirea unor standarde minime comune în materie de asistenţă judiciară gratuită a fost declarată obiectiv important. În februarie 2000 a fost publicată Cartea Verde a Comisiei Europene (asistenţa judiciară în cauzele civile; problemele cu care se confruntă părţile implicate în cazul unor litigii transfrontaliere; forma finală KOM[2000] 51 ). Dreptul la asistenţă judiciară gratuită a fost stipulat clar în art. 47 alin. 3, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (art. II-107, Tratatul Constituţional). În final, la data de 27 ianuarie 2003, Consiliul a emis Directiva 2002/8/CE de îmbunătățire a accesului la justiție în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistența judiciară gratuită acordată în astfel de litigii. Aceasta a fost în mare parte transpusă în dreptul naţional până la data de 30 noiembrie 2004, respectiv până la data de 30 mai 2006(art. 21 din Directiva 2003-8-CE).

2. Obiective

„Nici lipsa de resurse a unei părți într-un litigiu, indiferent dacă aceasta are calitatea de reclamant sau pârât, nici dificultățile care decurg din caracterul transfrontalier al unui litigiu, nu trebuie să constituie obstacole în calea accesului efectiv la justiție” (preambulul 6 din Directiva 2003/8/CE). Conform principiului subsidiarităţii. (preambulul 7 din Directiva 2003/8/CE), acest obiectiv trebuie să fie atins prin crearea unor regulamente minime comune. Acestea trebuie să asigure simplificarea, (parţial) armonizarea şi accelerarea acordării asistenţei judiciare în cauzele cu caracter transfrontalier.

64

B. Domeniul de aplicare

Directiva se aplică în cazul litigiilor transfrontaliere în materie civilă și comercială (motivul 9 şi art. 1 din Directiva 2003/8/CE). Directiva nu se aplică aşadar în materiilor fiscale, vamale sau administrative. Prin litigiu transfrontalier se înţelege, conform definiţiei legale din art. 2 alin. 1 din Directiva 2003/8/CE, orice litigiu în care partea care solicită asistență judiciară își are domiciliul sau reședința obișnuită într-un alt stat membru decât cel al instanței sau decât cel în care se execută hotărârea. Domiciliul este stabilit conform art. 59 din Regulamentul CE nr. 44/2001, aşadar conform dreptului intern. Momentul relevant pentru a stabili dacă este vorba de un litigiu transfrontalier este momentul depunerii cererii.

Directiva se referă exclusiv la persoanele fizice (art. 3 alin. 1 din Directiva 2003/8/CE ). Se pune însă întrebarea dacă excluderea persoanelor juridice este justificată. Art. 4 conţine o interdicţie complexă privind discriminarea, conform căreia statele membre sunt obligate să acorde asistenţă judiciară gratuită tuturor cetăţenilor europeni şi cetăţenilor unor state terţe, care locuiesc în mod legal pe teritoriul statelor respective (vezi preambulul 13 din Directiva 2003/8/CE). În relaţiile dintre statele membre, directiva are întâietate, în timp ce în relaţiile cu state terţe sunt aplicate în continuare tratatele sus amintite (preambulul 32 din Directiva 2003/8/CE). Dintre statele membre, Danemarca este singurul care nu pune în aplicare prevederile acestei directive.

C. Premise

1. Premise obiective

Conform art. 5 din Directiva 2003/8/CE, asistenţa judiciară gratuită este acordată persoanelor aflate în imposibilitate totală sau parțială de a suporta cheltuielile de judecată menționate la articolul 3 alineatul (2) din cauza situației lor economice, pentru a le garanta accesul efectiv la justiție.

Dreptul de a verifica situaţia economică revine statului instanţei. Acesta trebuie să ia în considerare factorii obiectivi, precum venitul, bunurile, dar şi situaţia familială, inclusiv o evaluare a resurselor financiare ale persoanelor care depind financiar de solicitant.

Pornind de la aceste criterii obiective, statele membre pot stabili praguri. În cazul în care aceste praguri sunt depăşite, se prezumă că persoana dispune de mijloace suficiente pentru a suporta cheltuielile de judecată. S-a renunţat la impunerea unor asemenea praguri la nivelul UE, din cauza condiţiilor de viaţă încă diferite din diferitele state membre şi din cauza costurilor diferite implicate de urmărirea în instanţă. Acceptarea invariabilă a pragurilor stabilite de statul instanţei i-ar dezavantaja pe solicitanţii care provin din state relativ înstărite, în cazul în care aceştia solicită asistenţă judiciară gratuită unui stat mai puţin bogat. Venitul lor, care este unul scăzut în statul de reşedinţa, ar fi de cele mai multe ori prea ridicat pentru a beneficia de asistenţa judiciară gratuită, pornind de la pragurile stabilite în statul instanţei. În astfel de cazuri, conform art. 5 alin. 4 din Directiva 2003/8/CE, poate fi adusă o dovadă a imposibilităţii solicitantului de a

65

suporta cheltuielile de judecată (vezi preambul 15 din Directiva 2003/8/CE). Această dovadă trebuie să respecte legislaţia în vigoare în statele membre.

Solicitantului nu i se aprobă cererea de asistenţă judiciară gratuită, în cazul în care acesta are un acces efectiv la alte mecanisme prin care sunt suportate cheltuielile de judecată (art. 5 alin. 4 din Directiva 2003/8/CE).

2. Premise obiective

Statele membre pot să respingă cererea de asistenţă judiciară gratuită în cazul unor acţiuni în mod evident neîntemeiate. Se porneşte de la premisa că fondurile publice trebuie să fie oferite în scopul asistenţei judiciare gratuite doar în cazurile în care obiectul cererii este întemeiat. O cerere în mod evident neîntemeiată poate fi respinsă direct de către autoritatea expeditoare (art. 13 alin. 3 litera a) din Directiva 2003/8/CE). Aceasta trebuie însă să-şi motiveze refuzul. Deoarece decizia cu privire la acordarea revine statului instanţei (art. 12 din Directiva 2003/8/CE), această posibilitate de refuz nu ar trebui să fie utilizată în mod exhaustiv.

În cazul în care şansele de succes sunt minime, statul instanţei poate refuza sau suspenda acordarea asistenţei juridice gratuite. Conform prevederilor (formulate criptic) art. 6 alin. 2 şi alin. 3, este necesară oferirea de consiliere în faza precontencioasă şi garantarea accesului la justiţie. În plus, trebuie să se ţină cont de natura cauzei şi de importanţa cauzei respective pentru solicitant. Ca exemple (negative), directiva menţionează atingerile aduse reputaţiei solicitantului, fără existenţa unor pagube materiale sau financiare, sau revendicările care decurg din activitatea solicitantului (art. 6 alin. 3 din Directiva 2003/8/CE).

3. Procedura

Cererile de asistență judiciară gratuită pot fi depuse fie la autoritatea competentă a statului membru în care solicitantul își are domiciliul sau reședința obișnuită (autoritatea expeditoare), fie la autoritatea competentă a statului membru al instanței sau a statului membru în care hotărârea trebuie executată (autoritatea primitoare) (art. 13 din Directiva 2003/8/CE). Statele membre sunt obligate, conform art. 14 din Directiva 2003/8/CE, să pună la dispoziţia Comisiei denumirile autorităților expeditoare sau primitoare. Acestea sunt publicate atât în Atlasul Judiciar European de materie civilă (http://ec.europa.eu/justice_home/judicialatlascivil/html/la_information_en.htm), cât şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Orice modificare ulterioară a acestor informații se notifică Comisiei în cel mult două luni de la intrarea în vigoare a modificării în statul membru respectiv.

Pentru a uşura accesul la asistenţa judiciară gratuită, Comisia a elaborat două formulare standardizate: formularul pentru transmiterea unei cereri de asistenţă gratuită şi cererea de asistenţă juridică în alt stat membru al Uniunii Europene.

Cererile trebuie să fie completate în limba oficială a statului membru în care se găseşte autoritatea primitoare. Documentele anexate cererii trebuie să fie la rândul lor traduse în această limbă. Conform art. 14 alin. 3 din Directiva 2003/8/CE, statele membre au însă dreptul de a accepta şi cereri completate în alte limbi. Autoritatea expeditoare competentă îl sprijină pe

66

solicitant, verificând dacă toate documentele necesare au fost anexate cererii. În plus, autoritatea expeditoare asistă solicitantul în obţinerea traducerilor documentelor necesare (în limba autorităţii primitoare).

Autoritatea expeditoare competentă transmite cererea autorității primitoare competente din celălalt stat membru în termen de 15 zile de la primirea cererii completate (art. 13 alin. 4 din Directiva 2003/8/CE). Statul de reşedinţă nu are dreptul să perceapă o remuneraţie pentru asistenţa acordată. Totuşi, se poate dispune rambursarea cheltuielilor de traducere efectuate de autoritatea expeditoare competentă în cazul în care cererea de asistență judiciară este respinsă de autoritatea competentă.

Conform art. 12 din Directiva 2003/8/CE, asistența judiciară gratuită se acordă sau se refuză de către autoritatea competentă a statului instanței. Asistenţa judiciară gratuită este acordată conform lex fori; directiva cuprinde doar prevederi referitoare la valorile minime ale asistenţei judiciare gratuite (vezi jos). Solicitantul poate verifica şansele sale de a obţine asistenţa judiciară gratuită doar după o evaluare a lex fori din statul străin. Autoritățile expeditoare competente pot hotărî să refuze transmiterea unei cereri în cazul în care aceasta este în mod evident neîntemeiată sau în afara domeniului de aplicare a prezentei directive (art. 13 alin. 3 din Directiva 2003/8/CE). În cazul respingerii cererii, în tot sau în parte, se indică motivele respingerii (art. 15 alin. 2 din Directiva 2003/8/CE). Solicitantul are dreptul de a cere să fie informat cu privire la revizuirea cererii de către autoritatea competentă. Conform art. 15 alin. 3 din Directiva 2003/8/CE, solicitantul trebuie să dispună de căi de atac potrivite împotriva cererilor respinse (cu excepţia hotărârilor de ultimă instanţă).

Statele membre pot adopta dispoziții privind reexaminarea cererii în orice fază a procedurii (art. 9 alin. 4 din Directiva 2003/8/CE); o nouă cerere nu este permisă. Procedura de executare trebuie privită ca o altă „fază a procedurii”, pentru care nu este necesară o nouă cerere. Statele membre pot adopta dispoziţii privind rambursarea costurilor efectuate cu acordarea asistenţei judiciare acordate, în cazul în care situaţia financiară a solicitantului s-a îmbunătăţit sau se dovedeşte faptul că datele menţionate în cerere sunt neconforme cu realitatea.

Statul instanţei este cel care suportă costurile asistenţei judiciare gratuite. Conform art. 8 din Directiva 2003/8/CE, următoarele costuri trebuie să fie suportate de către statul membru în care solicitantul asistenței judiciare își are domiciliul sau reședința obișnuită: cheltuielile privind asistența acordată de un avocat local (sau de orice altă persoană împuternicită legal să acorde consiliere juridică), efectuate în statul membru respectiv până când cererea de asistență judiciară, în conformitate cu prezenta directivă, este primită în statul membru al instanței; costurile pentru traducerea cererii și a documentelor anexate necesare, atunci când cererea este depusă la autoritățile statului membru respectiv.

D. Valoarea şi durata asistenţei judiciare

Directiva nu stipulează conţinutul concret al asistenţei judiciare gratuite europene, ci stipulează doar standardele minime ale unei „asistenţe judiciare potrivite”. Asistenţa judiciară gratuită este

67

considerată a fi potrivită, atunci când sunt îndeplinite toate prevederile art. 3-7 ale Directivei 2003/8/CE. Printre acestea se numără:

• Costurile consilierii în faza precontencioasă;

• Costurile asistenţei juridice în cazul sesizării instanţei şi costurile reprezentării în justiţie; numirea unui avocat va fi necesară, chiar în absenţa obligaţiei avocatului de a reprezenta solicitantul în justiţie, deoarece, în caz contrar, partea care locuieşte în străinătate nu va fi, mai mult ca sigur, capabilă să-şi valorifice drepturile la faţa locului;

• Exonerarea totală sau parţială de la plata cheltuielilor de judecată (motivul 11 Directiva 2003/8/CE);

• Costurile serviciilor de interpretariat şi a traducerilor necesare;

• Cheltuielile de călătorie, în cazul în care prezenţa solicitantului este necesară; suma acoperită va fi redusă în cazul speţelor pentru care prevederile Regulamentului 1206/2001/CE cu privire la cooperarea instanţelor din statele membre în vederea obţinerii probelor în materia dreptului civil şi comercial nu sunt de ajuns.

• Cheltuielile efectuate pentru executarea hotărârii (preambulul 20 din Directiva 2003/8/CE). În cazul în care se solicită recunoașterea sau executarea hotărârii într-un alt stat decât statul instanţei, asistenţa judiciară respectă prevederilor în vigoare în respectivul stat (art. 9 alin. 2 din Directiva 2003/8/CE). Trebuie însă să fie luate în considerare prevederile art. 50 al Regulamentului (CE) nr. 44/2001, care dispune acordarea asistenţei judiciare în anumite cazuri.

• Asistenţa judiciară gratuită este acordată şi în cazul procedurilor extrajudiciare, dacă părţile sunt obligate în acest sens prin prevederile legale în vigoare sau dacă instanţa le-a cerut să ia parte la asemenea proceduri.

Dreptul intern al statului membru în care se află instanța sau în care se solicită executarea hotărârii este cel care stabilește dacă cheltuielile de judecată pot include cheltuielile părții adverse pe care beneficiarul asistenței judiciare este obligat să le plătească (preambulul 12 din Directiva 2003/8/CE). Statele membre nu sunt împiedicate să adopte dispoziţii mai favorabile, care depăşesc standardele minime convenite (preambulul 31 Directiva 2003/8/CE )

68

Formular pentru transmiterea unei cereri de asistenţă gratuită

! Dacă este cazul, expunerea motivelor care necesită o soluţionare extrem de urgentă a cererii:

Referirea la care face trimitere dosarul: ............................................................................

Dosar transmis de: .............................

Data transmiterii .................................

Informaţii referitoare la autoritatea solicitantă:

Numele autorităţii solicitante: .............................................................................................

Stat membru: ......................................................................................................................

Responsabil de dosar: .......................................................................................................

Adresa: ...............................................................................................................................

Telefon: ...............................................................................................................................

Fax: .....................................................................................................................................

Email: ..................................................................................................................................

Către:

Informaţii referitoare la autoritatea solicitată:

Nume: .................................................................................................................................

Stat membru: ......................................................................................................................

Adresa: ...............................................................................................................................

Telefon: ...............................................................................................................................

Fax: .....................................................................................................................................

Email: ..................................................................................................................................

69

Informaţii referitoare la solicitantul de asistenţă:

Nume şi prenume sau denumire: .......................................................................................

Numele şi prenumele reprezentantului legal al solicitantului dacă este minor sau incapabil: .............................................................................................................................................

Numele şi prenumele reprezentantului legal al solicitantului major şi incapabil (avocat, împuternicit...): ....................................................................................................................

Adresa: ...............................................................................................................................

Telefon: ...............................................................................................................................

Fax: .....................................................................................................................................

Email: ..................................................................................................................................

Limbi cunoscute .................................................................................................................

Informaţii referitoare la procedură

Solicitantul de asistenţă juridică este reclamant sau pârât?

Solicitantul de asistenţă juridică doreşte să obţină:

a) asistenţă prejudiciară .......................................................................................... ○

b) asistenţă (consultanţă şi/sau reprezentare) în cadrul unei proceduri extrajudiciare .............................................................................................................................. ○

c) asistenţă (consultanţă şi/sau reprezentare) în scopul unei acţiuni judiciare pe care intenţionează să o intenteze ............................................................................... ○

d) asistenţă (consultanţă şi/sau reprezentare în cadrul unei proceduri în curs .............................................................................................................................. ○

În acest caz, a se indica:

– numărul de dosar: ............................................................................................

– data şedinţei: ....................................................................................................

– denumirea instanţei: .........................................................................................

– adresa instanţei: ...............................................................................................

e) consultanţă şi/sau reprezentare în cadrul unui litigiu având drept obiect o hotărâre pronunţată deja de o autoritate judiciară: ........................................................... ○

70

În acest caz, a se indica:

– numele şi adresa instanţei: ..............................................................................

– data hotărârii: ...................................................................................................

– natura litigiului: .................................................................................................

– recurs împotriva hotărârii ........................................................................ ○

– executarea silită a hotărârii ..................................................................... ○

Partea adversă: ..................................................................................................................

Descrierea sintetică a naturii litigiului, ţinând, în cazurile prevăzute la punctul 2, literele a, b şi c. informaţii capabile să identifice judecătorul competent: ....................................................

CONFIRMAREA PRIMIRII

Autoritatea primitoare

Nume: .................................................................................................................................

Stat membru: ......................................................................................................................

Numărul de referinţă la care face trimitere dosarul: ..........................................................

Data primirii dosarului: .......................................................................................................


Adresa: ...............................................................................................................................

Telefon: ...............................................................................................................................

Fax: .....................................................................................................................................

Email: ..................................................................................................................................

Eventual, dosarul trimis la: .................................................................................................

Nume: .................................................................................................................................


Adresa: ...............................................................................................................................

Telefon: ...............................................................................................................................

Fax: .....................................................................................................................................

Email: ..................................................................................................................................

71

Confirmarea de primire a dosarului transmisă de

Autoritatea solicitantă

Nume: .................................................................................................................................

Stat membru: ......................................................................................................................

Numărul de referinţă al dosarului: ......................................................................................


Făcut la: ....................................................... Data: .........................................................

Semnătura: ..................................................

72

CERERE DE ASISTENŢĂ JURIDICĂ GRATUITĂ ÎN ALT STAT MEMBRU AL UNIUNII EUROPENE

INSTRUCŢIUNI

1. Înainte de a completa formularul de cerere, citiţi cu atenţie aceste instrucţiuni

2. Toate informaţiile solicitate în formular trebuie furnizate

3. Orice informaţie imprecisă, inexactă sau incompletă poate întârzia soluţionarea cererii.

4. Menţionarea de informaţii false sau incomplete în prezenta cerere poate avea consecinţe juridice negative, cum ar fi respingerea cererii sau acţiuni penale.

5. Vă rugăm să anexaţi toate documentele justificative.

6. Vă rugăm să ţineţi seama de faptul că prezenta cerere nu aduce atingere termenelor prevăzute pentru începerea procedurii judiciare sau pentru formularea unui recurs.

7. Vă rugăm să dataţi şi semnaţi şi transmiteţi formularul completat autorităţii competente, după cum urmează.

7.a. Puteţi transmite cererea autorităţii transmiţătoare a statului membru în care aveţi reşedinţa. Aceasta o transmite autorităţii competente a statului membru corespunzător. Dacă alegeţi această opţiune, vă rugăm să indicaţi:

Numele autorităţii competente a statului dvs. membru de reşedinţă:

Adresa:

Tel./Fax/E-mail:

7.b. Dacă cunoaşteţi care este autoritatea competentă a celuilalt stat membru, puteţi trimite cererea dvs. direct. Dacă alegeţi această opţiune, vă rugăm să indicaţi:

Numele autorităţii:

Adresa:

Tel./Fax/E-mail:

Cunoaşteţi limba oficială sau una din limbile oficiale ale acestei ţări?

□ DA □ NU

În caz negativ, în ce limbă puteţi comunica în scopul obţinerii asistenţei juridice?

73

A. Informaţii referitoare la solicitantul asistenţei juridice gratuite

A.1. Sexul : □ Bărbătesc □ Femeiesc

Numele şi prenumele (sau denumirea comercială, dacă este cazul): .......................

Data şi locul naşterii: ..................................................................................................

Cetăţenia: ....................................................................................................................

Numărul cărţii de identitate: ........................................................................................

Adresa: ........................................................................................................................

Tel.: .............................................................................................................................

Fax: .............................................................................................................................

E-mail: .........................................................................................................................

A.2. Dacă este cazul, datele reprezentantului solicitantului minor sau cu dizabilităţi:

Numele şi prenumele: .................................................................................................

Adresa: ........................................................................................................................

Tel.: .............................................................................................................................

Fax: .............................................................................................................................

E-mail: .........................................................................................................................

A.3. Dacă este cazul, datele reprezentantului legal al solicitantului (avocat, împuternicit etc.):

□ în statul membru de reşedinţă al solicitantului:


Adresa: ........................................................................................................................

Tel.: .............................................................................................................................

Fax: .............................................................................................................................

E-mail: .........................................................................................................................

□ în statul membru în care se acordă asistenţă juridică gratuită:


Adresa: ........................................................................................................................

Tel.: .............................................................................................................................

Fax: .............................................................................................................................

E-mail: .........................................................................................................................

74

B. Informaţii referitoare la litigiul pentru care se solicită asistenţă juridică gratuită

Va rugăm să anexaţi copii ale tuturor documentelor justificative pertinente.

B.1. Natura litigiului (divorţ, încredinţare minori, muncă, activităţi comerciale, de consumator):.....................................................................................................................................

B.2. Cuantumul litigiului, dacă acesta poate fi exprimat în bani. Specificaţi valuta: .....................................................................................................................................

B.3. Descrierea circumstanţelor litigiului. Indicaţi locul şi data faptelor şi orice element de probă (de ex., martorii): ..................................................................................................................

..............................................................................................................................................

..............................................................................................................................................

..............................................................................................................................................

..............................................................................................................................................

..............................................................................................................................................

..............................................................................................................................................

..............................................................................................................................................

..............................................................................................................................................

C. Informaţii referitoare la procedură

Va rugăm să anexaţi copii ale tuturor documentelor justificative.

C.1. Sunteţi reclamant sau pârât? .....................................................................................

Descrieţi acţiunea dvs. sau acţiunea deschisă împotriva dvs.: ..................................................

......................................................................................................................................................

......................................................................................................................................................

......................................................................................................................................................

Numele, prenumele şi datele de contact ale părţii adverse: ......................................................

75

C.2. Când este cazul, motivele speciale pentru care se solicită soluţionarea urgentă a prezentei cereri (de exemplu, termenul prevăzut pentru începerea procedurii): ...............................

..............................................................................................................................................

..............................................................................................................................................

C.3. Solicitaţi asistenţă juridică gratuită totală sau parţială? .............................................

Dacă solicitaţi asistenţă juridică parţială, indicaţi ce cheltuieli trebuie să acopere aceasta: ......................................................................................................................................................

C.4. Indicaţi dacă solicitaţi asistenţă juridică gratuită pentru a obţine:

□ asistenţă prejudiciară

□ asistenţă (consiliere sau reprezentare) într-un proces extrajudiciar

□ asistenţă (consiliere sau reprezentare) într-un proces judiciar prevăzut

□ asistenţă (consiliere sau reprezentare) într-un proces în curs. În caz afirmativ, indicaţi:

– Număr dosar: ..............................................................................................................

– Data audierii: ...............................................................................................................

– Denumirea instanţei: ...................................................................................................

– Adresa instanţei: .........................................................................................................

□ asistenţă (consiliere sau reprezentare) într-un proces judiciar privind o hotărâre care a fost deja

pronunţată de o instanţă. În caz afirmativ:

– Numele şi adresa instanţei: ........................................................................................

– Data hotărârii: .............................................................................................................

– Natura litigiului: □ Recurs împotriva deciziei

□ Executarea deciziei

C.5. Specificaţi costurile suplimentare pe care le estimaţi că ar putea rezulta din caracterul transfrontalier al litigiului (de exemplu, cheltuieli pentru traducere sau pentru călătorie): .....................................................................................................................................

C.6. Dispuneţi de vreo asigurare sau de un alt regim care poate acoperi total sau parţial cheltuielile judiciare? În caz afirmativ, daţi informaţii detaliate ..................................

76

D. Situaţia familială

Câte persoane locuiesc cu dvs.? .......................................................................................

Specificaţi legătura acestor persoane cu dvs. (solicitantul): .............................................

Numele şi prenumele

Legătura cu solicitantul

Data naşterii (dacă este vorba de un copil)

Această persoană depinde d.p.d.v. economic de solicitant?

Solicitantul depinde d.p.d.v. economic de această persoană?

Da/Nu Da/Nu

Da/Nu Da/Nu

Da/Nu Da/Nu

Da/Nu Da/Nu

Da/Nu Da/Nu

Da/Nu Da/Nu

Da/Nu Da/Nu

Există altă persoană dependentă d.p.d.v. economic de dvs. care nu locuieşte cu dvs.? În caz afirmativ, specificaţi:

Numele şi prenumele Legătura cu solicitantul Data naşterii (dacă este vorba de un copil)

Dvs. depindeţi d.p.d.v. economic de altă persoană care nu locuieşte cu dvs.? În caz afirmativ, specificaţi:

Numele şi prenumele Legătura cu solicitantul

77

E. Informaţii privind situaţia materială

Vă rugăm să furnizaţi toate informaţiile referitoare la dumneavoastră (I), la soţ sau concubin (II), la persoana/persoanele care depinde/depind d.p.d.v. material de dvs. şi locuieşte/locuiesc cu dvs. (III) sau la persoana/persoanele de care dumneavoastră depindeţi d.p.d.v. material şi care locuieşte/locuiesc cu dvs. (IV).

Dacă primiţi alte drepturi băneşti care nu reprezintă pensie de întreţinere de la o persoană de care depindeţi material şi care nu locuieşte cu dvs., specificaţi aceste venituri la capitolul “alte venituri” din tabelul E.1.

Dacă dvs. realizaţi alte plăţi care nu reprezintă pensie alimentară către o persoană care depinde d.p.d.v. material de dvs. şi care nu locuieşte cu dvs., specificaţi aceste plăţi la capitolul “alte cheltuieli” din tabelul E.3.

Trebuie să furnizaţi documente justificative (de exemplu, declaraţia de impozit pe venit, adeverinţe privind acordarea de subvenţii de către stat etc.).

La completarea tabelelor următoare, vă rugăm să specificaţi valuta în care sunt exprimate sumele indicate.

E.1.Venituri medii lunare

I.Solicitant II.Soţ sau concubin III.Persoane care depind de solicitant

IV. Persoane de care depinde solicitantul

– Venituri:

– Câştiguri din activităţi comerciale:

– Pensii:

– Pensie de întreţinere:

– Subvenţii de stat:

Specificaţi:

1. Ajutoare familiale şi de chirie:

2. Ajutor de şomaj şi ajutoare sociale:

78

– Venituri de capital (bunuri mobile şi imobile):

– Alte venituri:

TOTAL

E.2. Valoarea patrimonială

I. Solicitant II. Soţ sau concubin

III. Persoane care depind de solicitant


– Imobil folosit ca locuinţă obişnuită:

– Alte bunuri imobile:

– Terenuri:

– Economii:

– Acţiuni:

– Vehicule cu motor:

– Alte active:

TOTAL

E.3. Cheltuieli lunare I. Solicitant II. Soţ sau concubin

III. Persoane care depind de solicitant


– Impozit pe venit:

– Cotizaţii la asigurări sociale:

– Impozite locale:

79

– Rambursare împrumut ipotecar:

– Chirie şi locuinţa:

– Şcolaritate:

– Îngrijire copii:

– Plata datoriilor:

– Rambursare împrumuturi:

– Pensie de întreţinere în favoarea unui terţ în baza unei obligaţii legale:

– Alte cheltuieli:

TOTAL

Declar că informaţiile furnizate sunt adevărate şi complete şi mă oblig să comunic de îndată autorităţii care soluţionează cererea mea cu privire la orice schimbare care va interveni în situaţia mea materială.

Data şi locul: .............................................. Semnătura: ..................................................

80

IV. Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22.12.2000 privind competenţa judecătorească şi recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială, Jurnalul Oficial I 16.01.2001 L12 S1

A. Aspecte generale

Regulamentul are ca obiectiv îmbunătăţirea spaţiului libertăţii, al siguranţei şi al dreptului prin asigurarea liberei circulaţii a hotărârilor pronunţate într-un stat membru în toate celelalte state membre. Obiectivul final este de a asigura libera circulaţie a persoanelor şi funcţionarea pieţei unice. Ideea pe care se bazează regulamentul este aceea a unor standarde de drept unitare în toate statele membre. Din acest motiv regulamentul nu prevede practic niciun fel de control al unei hotărâri pronunţate în străinătate.

Regulamentul intrat în vigoare la 01.03.2002, a înlocuit Convenţia de la Bruxelles din 1968, care a fost valabilă timp de mai multe decenii şi a avut o importanţă deosebită pentru cooperarea internaţională în materie civilă. Regulamentul este acum valabil în toate statele membre, după ce Danemarca, care iniţial nu a participat la acest instrument normativ, a semnat un acord pentru a deveni parte la acest regulament de la 01.07.2007 (Jurnalul Oficial L94 din 04.04.2007).

Textul regulamentului în limba română poate fi descărcat de la următoarea adresă de internet: http://eur-lex.europa.eu/Notice.do?val=258092:cs&lang=ro&list=451583:cs,432569:cs,274261: cs,261587:cs,258092:cs,&pos=5&page=1&nbl=5&pgs=10&hwords=&checktexte=checkbox&visu=#texte


Acest regulament reglementează pe de o parte competenţa instanţelor în materie civilă şi comercială şi pe de altă parte recunoaşterea şi executarea hotărârilor din alte state membre.

Din punct de vedere material, regulamentul nu se aplică în materie fiscală, vamală sau administrativă, precum şi în niciunul din următoarele domenii: starea şi capacitatea persoanelor fizice, regimurile matrimoniale, testamente şi succesiuni, falimente, concordate sau proceduri similare, securitate socială, arbitraj (art. 1)

În ceea ce priveşte domeniul de aplicare temporal este valabil principiul non-retroactivităţii. Acest lucru înseamnă că se va aplica numai pentru hotărâri în cauze care au fost iniţiate după intrarea în vigoare a regulamentului – 01.03.2002 pentru vechile state membre, 01.05.2004 pentru cele zece noi state membre şi 01.01.2007 pentru România şi Bulgaria. Pentru domeniul recunoaşterii şi executării este necesar ca regulamentului să fi fost în vigoare în ambele state membre la data introducerii acţiunii (art. 66 din Regulamentul nr. 44/2001).

81

C. Interpretare

Majoritatea noţiunilor regulamentului vor fi interpretate în mod autonom în cadrul regulamentului. Nu este deci permisă aplicarea de metode de interpretare naţionale.

Numai ultima instanţă care are dreptul să se pronunţe într-o cauză are posibilitatea de a se adresa Curţii Europene de Justiţie (Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene) cu întrebări privind aplicabilitatea sau interpretarea regulamentului prin intermediul procedurii hotărârii preliminare (art. 68, Tratatul de instituire a Comunităţii Europene)

D. Competenţe

Pe pagina de internet a Atlasului Judiciar European se poate uşor găsi instanţa competentă indicând codul poştal sau numele localităţii: http://ec.europa.eu/justice_home/judicialatlascivil/html/cc_information_ro.htm

E. Competenţa generală

De regulă vor fi competente instanţele statului membru în care îşi are domiciliul pârâtul; cetăţenia acestuia nu joacă niciun rol (art. 2 din Regulamentul nr. 44/2001). Stabilirea domiciliului acestuia se face conform dreptului naţional al statului în care se găseşte instanţa sesizată (art. 59, din Regulamentul nr. 44/2001). La persoane juridice, domiciliul va fi în locul în care se găseşte sediul statutar, administraţia centrală sau centrul de afaceri. Sediul unui trust se va stabili de către instanţa sesizată din statul membru respectiv; aceasta aplicând exclusiv drept internaţional privat (art. 60 din Regulamentul nr. 44/2001).

Regulamentul prevede şi unele reguli de competenţă ce nu pot fi invocate conform prevederilor acestuia. Acestea sunt enumerate pentru fiecare stat membru în anexa I a regulamentului (art. 3 din Regulamentul nr. 44/2001).

F. Competenţe alternative – Competenţe speciale (art. 5 şi 6 din Regulamentul nr. 44/2001)

Art 5 din Regulamentul nr. 44/2001 prevede unele competenţe ce pot fi invocate de către reclamant ca şi alternative la competenţa generală numită mai sus. Aceste competenţe sunt alternative, pe lângă cele prevăzute la art. 2 din Regulamentul nr. 44/2001. Sunt cuprinse următoarele domenii:

– competenţa instanţei de la locul de executare: această competenţă este de o importanţă majoră în practică. Se poate intenta o acţiune la locul în care se îndeplinesc obligaţiile contractuale sau ar fi trebuit să fie îndeplinite acestea. În cazul contractelor de vânzare de mărfuri locul de executare este acela în care s-a livrat sau ar fi trebuit să se livreze mărfurile. În cazul contractelor de prestări servicii locul de executare este acela la care s-au prestat sau ar fi trebuit să fie prestate serviciile.

82

– în materie de întreţinere: Aici relevant este domiciliul/reşedinţa obişnuită a titularului drepturilor de întreţinere.

– în materie delictuală sau cvasidelictuală: competenţa instanţei de la locul în care s-a produs fapta prejudiciabilă.

– în cazul acţiuni civile născute în temeiul săvârşirii unei infracţiuni: competenţa instanţelor sesizate în cauza de materie penală

În plus, regulamentul mai prevede unele competenţe alternative (art. 6 din Regulamentul nr. 44/2001):

– atunci când există mai mulţi pârâţi, acţiunea poate fi intentată în faţa instanţei domiciliului oricăruia dintre aceştia, cu condiţia ca cererile să fie atât de strâns legate între ele încât să fie oportună instrumentarea şi judecarea lor în acelaşi timp pentru a se evita riscul pronunţării unor hotărâri ireconciliabile în cazul judecării separate a cauzelor.

– în cazul unei cereri de chemare în garanţie sau în intervenţie, competenţa instanţei sesizate cu cererea principală.

– în cazul unor cereri reconvenţionale pot fi competente instanţele sesizate prin cererea principală.

– dacă acţiunea poate fi conexată unei acţiuni în materie de drepturi reale imobiliare îndreptate împotriva aceluiaşi pârât acţiunea poate fi intentată în faţa instanţei din statul membru pe teritoriul căruia este situat imobilul.

G. Competenţe în materie de asigurări (art. 8-14 din Regulamentul nr. 44/2001)

Împotriva asigurătorului se poate depune plângere la instanţele din statul membru în care acesta îşi are domiciliul, precum şi, în cazul acţiunilor intentate de către deţinătorul poliţei de asigurare, asigurat sau un beneficiar, în faţa instanţelor de la locul unde este domiciliat reclamantul. În cazul asigurării de răspundere civilă sau al asigurării de bunuri imobiliare, asigurătorul mai poate fi acţionat în justiţie şi în faţa instanţelor de la locul unde s-a produs fapta prejudiciabilă.

Sunt permise convenţii atributive de competenţă numai cu îndeplinirea unor condiţii exact definite de lege.

H. Competenţe în materie de contracte semnate de consumatori (art. 15-17 din Regulamentul nr. 44/2001)

Regulamentul cuprinde şi prevederi cu privire la contractele semnate de consumatori. Consumatori sunt persoanele care încheie un contract într-un scop care este în afara domeniului lor profesional, cu excepţia contractelor de transport, atâta timp cât nu este vorba de contracte care presupun o combinaţie de călătorie şi cazare pentru un preţ forfetar. În afara contractelor care au ca obiect vânzarea de bunuri mobile corporale în rate egale, fixe şi eşalonate sau un împrumut rambursabil în rate egale, fixe şi eşalonate, sau orice altă formă de credit, încheiat în scopul finanţării vânzării de bunuri mobile corporale, protecţia consumatorului

83

este garantată numai atunci când contractul a fost încheiat cu o persoană care desfăşoară activităţi comerciale sau profesionale în statul membru pe teritoriul căruia este domiciliat consumatorul sau, prin orice mijloace, îşi direcţionează activităţile spre acel stat membru.

Consumatorul poate depune plângere împotriva părţii cu care a încheiat contractul fie la instanţele statului membru pe teritoriul căruia îşi are domiciliul partea respectivă, fie la instanţele din statul membru în care îşi are domiciliul consumatorul. Dacă însă partea ce desfăşoară activităţi comerciale reclamă un consumator, atunci ea poate face acest lucru numai la instanţele de pe teritoriul statului membru în care îşi are domiciliul consumatorul.

Sunt permise convenţii atributive de competenţă numai cu îndeplinirea unor condiţii exact stabilite de lege.

I. Competenţa în materia contractelor individuale de muncă (art. 18-21 din Regulamentul nr. 44/2001)

În cazul unui contract individual de muncă, angajatul poate acţiona în justiţie angajatorul fie la instanţele de pe teritoriul statului membru în care aceste are domiciliul, fie într-un alt stat membru la instanţele de la locul în care angajatul îşi desfăşoara activitatea în mod obişnuit. Dacă angajatul nu-şi desfăşoară în mod obişnuit activitatea pe teritoriul aceleiaşi ţări atunci este competentă instanţa din locul unde este situată întreprinderea care l-a angajat pe acesta.

Angajatorul poate acţiona angajatul în justiţie numai la instanţele de pe teritoriul statului membru în care angajatul îşi are domiciliul.

Sunt permise convenţii atributive de competenţă numai cu îndeplinirea unor condiţii exact stabilite de lege.

J. Competenţe exclusive (art. 22 din Regulamentul nr. 44/2001)

În regulament este prevăzută competenţa exclusivă a instanţelor în anumite domenii delimitate strict, fără a se lua în considerare domiciliul părţilor. Aceasta înseamnă că reclamantul poate intenta acţiune numai în faţa instanţelor din statul membru respectiv.

– în materie de drepturi reale imobiliare sau de închiriere a unor imobile vor fi competente instanţele din statul membru pe teritoriul căruia este situat imobilul (lex rei sitae).

– în ceea ce priveşte valabilitatea constituirii, nulitatea sau dizolvarea societăţilor sau a persoanelor juridice care au sediul pe teritoriul unui stat membru ori valabilitatea deciziilor organelor acestora vor fi competente instanţele de la locul în care îşi are sediul persoana juridică respectivă.

– în ceea ce priveşte valabilitatea înregistrărilor în registrele publice, vor fi competente instanţele din statul membru pe teritoriul căruia se păstrează registrul

– în ceea ce priveşte înregistrarea sau valabilitatea brevetelor, mărcilor, desenelor şi modelelor industriale, precum şi a altor drepturi similare care necesită depunerea sau înregistrarea, competente vor fi instanţele din statul membru pe teritoriul căruia

84

depunerea sau înregistrarea a fost solicitată, a avut loc sau, în temeiul unui instrument comunitar sau a unei convenţii internaţionale, se consideră că a avut loc.

– în ceea ce priveşte executarea hotărârilor, sunt competente instanţele din statul membru pe teritoriul căruia a fost sau urmează să fie executată hotărârea.

K. Convenţii atributive de competenţă (art. 23 din Regulamentul nr. 44/2001)

Prevederile cu privire la convenţiile atributive de competenţă sunt cele pentru care interpretările CJCE sunt cele mai semnificative. Prin intermediul convenţiilor între părţi se poate deroga de la competenţele prevăzute în regulament. Astfel, o parte poate să facă uz de competenţa instanţei de la domiciliul reclamantului. Pentru ca astfel să nu se ajungă la dezavantaje incorecte pentru unele părţi, validitatea convenţiei prin care se stabileşte prorogarea de competenţă este condiţionată foarte strict.

În cazul în care părţile, dintre care cel puţin una are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, au încheiat o convenţie atributivă de competenţă, atunci instanţele stabilite de părţi vor fi competente.

Convenţia trebuie să fie încheiată în formă scrisă, sau într-o altă formă ce corespunde uzanţelor la care s-a ajuns în timp între părţi, sau care, în comerţul internaţional, constituie o uzanţă comercială cunoscută de către părţi.

În acest domeniu există o jurisprudenţă bogată a CJCE, care a tebuit să stabilească în numeroase rânduri în ce măsură o convenţie atributivă de competenţă a corespuns voinţei părţilor, acest lucru fiind deosebit de complicat în special în cazurile în care nu poate fi probată o convenţie expresă. În aceste situaţii se decide de la caz la caz dacă a existat un acord de voinţă între părţi cu privire la competenţă, sau nu.

L. Înfăţişarea fără contestare a pârâtului (art. 24 din Regulamentul nr. 44/2001) şi verificarea competenţei şi a admisibilităţii cauzei (art. 25-26 din Regulamentul nr. 44/2001)

Instanţa ce în principiu nu ar fi competentă conform regulamentului devine competentă în cauză dacă pârătul se înfăţişează în faţa acesteia. Acest lucru înseamnă deci că instanţa necompetentă sesizată nu se poate declara necompetentă din oficiu. Aceasta va trebui să efectueze notificarea şi comunicarea plângerii către pârât. Excepţie fac aici competenţele exclusive conform art. 22 din Regulamentul nr. 44/2001. Pârâtul trebuie să invoce lipsa de competenţă a instanţei în cel mai scurt timp dacă doreşte evitarea desfăşurării procesului în faţa unei instanţe necompetente din punctul de vedere al regulamentului.

În cazul în care pârâtul nu se înfăţişează, instanţa îşi va declara necompetenţa din oficiu dacă nu este competentă în temeiul regulamentului. În această situaţie instanţa îşi va suspenda procedura până se constată că pârâtului i-a fost notificat actul de sesizare în timp util, astfel încât acesta să-şi poată pregăti apărarea sau până se constată că s-au luat toate măsurile posibile în această privinţă.

85

M. Litispendenţă şi conexitate (art. 27-30 din Regulamentul nr. 44/2001)

Dacă sunt sesizate în legătură cu aceeaşi cerere, între aceleaşi părţi, două instanţe din state membre diferite, instanţa sesizată ulterior îşi va suspenda procedura din oficiu, până se stabileşte competenţa primei instanţe. În acel moment, instanţa sesizată ulterior se va declara necompetentă.

În sensul regulamentului, este vorba de aceeaşi cerere dacă cele două proceduri au, în nucleul lor, acelaşi obiect. CJCE preferă aici o interpretare foarte largă.

O instanţă este considerată ca fiind sesizată în momentul în care actul de înaintare a acţiunii a fost înmânat în instanţă respectiv dacă reclamantul a efectuat notificarea actului respectiv către pârât.

În cazul în care la instanţe din state membre diferite sunt pendinte cereri conexe, atunci instanţa sesizată ulterior îşi va suspenda procedura.

Cauzele sunt conexe în situaţia în care pare indicată judecarea comună şi emiterea unei singure hotărâri pentru a evita pronunţarea unor hotărâri contradictorii.

N. Măsuri provizorii (art. 31 din Regulamentul nr. 44/2001)

Măsurile provizorii prevăzute în legislaţia unui stat membru pot fi solicitate la instanţele acestui stat membru şi atunci când pentru soluţionarea cauzei principale este competentă în temeiul regulamentului o altă instanţă.

O. Recunoaştere şi executare

Hotărârile pronunţate într-un stat membru vor fi recunoscute în celelalte state membre, fără să fie necesară o procedură suplimentară în acest sens. În sensul regulamentului, „hotărâre” înseamnă o hotărâre pronunţată de o instanţă dintr-un stat membru, indiferent de denumirea acesteia, cum ar fi decizie, sentinţă, ordonanţă sau mandat de executare. Revizuirea pe fond a hotărârii din străinătate nu este permisă în niciun caz (interdicţia de révision au fond).

O hotărâre nu va fi recunoscută numai atunci (art. 34 din Regulamentul nr. 44/2001) când:

– recunoaşterea ar contraveni în mod evident ordinii publice (ordre public) din statul membru în care se solicită aceasta

– pârâtului nu i s-a notificat sau comunicat în timp util actul de iniţiere a acţiunii sau un act echivalent, astfel încât să se poată apăra

– aceasta este ireconciliabilă cu o altă hotărâre pronunţată într-o cauză între aceleaşi părţi în statul membru în care se doreşte recunoaşterea.

– aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre anterioară, pronunţată într-un alt stat membru sau într-un stat terţ între aceleaşi părţi şi într-un litigiu privind aceeaşi cerere.

86

În plus, o hotărâre nu va fi recunoscută în cazul în care încalcă prevederile cu privire la competenţe în materie de asigurări sau consumatori sau dacă nu respectă normele privind competenţa exclusivă prevăzute la art. 22 din Regulamentul nr. 44/2001. În orice altă situaţie, controlul competenţei instanţei din statul membru de origine nu este permis (art. 35 din Regulamentul nr. 44/2001).

O instanţă poate suspenda procedura, dacă împotriva hotărârii dintr-un alt stat membru a fost invocată o cale de atac ordinară (art. 37 din Regulamentul nr. 44/2001).

Hotărârile pronunţate într-un stat membru, care sunt executorii în respectivul stat membru, vor fi executate într-un alt stat membru dacă aceasta a fost declarată drept executorie la cererea părţii îndreptăţite.

Împotriva hotărârii cu privire la o cerere de încuviinţare a executării oricare parte poate să invoce o cale de atac (art. 38 din Regulamentul nr. 44/2001). În lista din anexa II sunt enumerate instanţele ce trebuie sesizate în fiecare stat membru pentru încuviinţarea executării. Pentru aceasta, se va înmâna o copie a hotărârii precum şi certificatul conform art. 54 din Regulamentul nr. 44/2001 (anexa V). La cererea instanţei sesizate se va trimite şi o traducere a documentelor.

Acest certificat poate fi completat online pe pagina de internet următoare, ce este disponibilă şi în limba română. Trebuie însă remarcat faptul că deocamdată formularul nu este disponibil în limba română: http://ec.europa.eu/justice_home/judicialatlascivil/html/rc_fillingcomercial_ro_ro.htm?countrySession=27&

Completarea certificatului nu prezintă dificultăţi speciale, însă nu trebuie uitat faptul că trebuie completat textul hotărârii ce urmează a fi executată, pentru ca statul membru de executare să poată recunoaşte cu uşurinţă cine datorează cui ce sumă, conform titlului respectiv.

87

ANEXA V

Certificatul menţionat la articolele 54 şi 58 din Regulamentul

privind hotărârile şi tranzacţiile judiciare

(română, rumano, Romanian, roumain, ...)

1. Statul membru de origine

2. Instanţa sau autoritatea competentă care eliberează certificatul

2.1 Denumire

2.2 Adresă

2.3 Tel./fax/e-mail

3. Instanţa care a pronunţat hotărârea/a aprobat tranzacţia judiciară (*)

3.1 Tipul instanţei

3.2 Localitatea instanţei

4. Hotărâre/tranzacţie judiciară (*)

4.1 Data

4.2 Numărul de referinţă

4.3 Părţile în cauză:

4.3.1 Numele reclamantului (reclamanţilor)

4.3.2 Numele pârâtului (pârâţilor)

4.3.3 Numele celeilalte (celorlalte) părţi, dacă este cazul

4.4 Data notificării sau comunicării actului de sesizare a instanţei în cazul în care hotărârea a fost pronunţată în lipsă:

4.5 Textul hotărârii/tranzacţiei judiciare (*) anexat la prezentul certificat

5. Numele părţilor care au beneficiat de asistenţă judiciară

88

Hotărârea/tranzacţia judiciară (*) este executorie în statul membru de origine (articolul 38 şi 58 din prezentul regulament) împotriva:

Numele:

Întocmit la data


_________________________

(*) Se elimină după caz.

De asemenea, se execută şi documente autentice şi tranzacţii judiciare, dacă acestea sunt executorii în statul membru de origine (art. 57 şi 58 din Regulamentul nr. 44/2001). Pentru tranzacţii judiciare se va emite certificatul conform anexei V, pentru documente autentice există un certificat conform art. 57 alin. 4 din Regulamentul nr. 44/2001 (anexa VI).

Şi acest certificat poate fi descărcat de la pagina de internet numită anterior. La momentul de faţă nu este disponibil în limba română.

Completarea acestui certificat nu este problematică. Şi aici trebuie reţinut faptul că trebuie completat textul hotărârii.

89

ANEXA VI

Certificatul menţionat la articolul 57 alineatul (4) din

Regulamentul privind actele autentice

(română, rumano, Romanian, roumain, ...)


2. Autoritatea competentă care eliberează certificatul

2.1 Denumire

2.2 Adresă

2.3 Tel./fax/e-mail

3. Autoritatea care a atribuit actului autenticitate

3.1 Autoritatea care a participat la întocmirea actului autentic (dacă este cazul)

3.1.1 Numele şi desemnarea autorităţii

3.1.2 Localitatea autorităţii

3.2 Autoritatea care a înregistrat actul autentic (dacă este cazul)

3.2.1 Tipul autorităţii

3.2.2 Localitatea autorităţii

4. Actul autentic

4.1 Descrierea actului

4.2 Data

4.2.1 la care actul a fost întocmit

4.2.2 dacă este diferită: la care actul a fost înregistrat

4.3 Numărul de referinţă

4.4 Părţile în cauză

90

4.4.1 Numele creditorului

4.4.2 Numele debitorului

5. Textul hotărârii executorii în anexă la prezentul certificat

Actul autentic este executoriu împotriva debitorului în statul membru de origine [articolul 57 alineatul (1) din regulament]

Întocmit la data


91

V. Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului de la 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanţele necontestate (JO l CE din 30.04.2004 L 143)

Notă: Formularele pot fi completate online la adresa de internet: http://ec.europa.eu/justice_home/judicialatlascivil/html/index_de.htm?countrySession=15& .

A. Scop şi sistematică

Regulamentul (CE) nr. 805/2004 reprezintă o schimbare semnificativă în sistemul de recunoaştere şi executare a hotărârilor străine în spaţiul Uniunii Europene: dacă până acum învestirea cu formulă executorie se făcea printr-o declaraţie executorie conform regulamentului (CE) nr. 44/2001 care conferea caracter executoriu hotărârilor executorii în materie civilă numai în ţara în care acest lucru era solicitat, procedura facultativă prevăzută în regulamentul (CE) 805/2004 oferă avantaje „căci aceasta va permite să nu mai fie necesar acordul autorităților judiciare ale unui al doilea stat membru cu întârzierile și cheltuielile care rezultă din acestea “ (motivarea cu nr. 9 din preambul). Diferenţa constă în faptul că, în urma unei cereri depuse în ţara de origine în care s-a emis un titlu cu privire la o creanţă necontestată, creditorul obţine un certificat conform căruia respectivul titlu are putere executorie în întregul domeniu de aplicare teritorial al regulamentului. Acest nou tip de sistem se aplică în prezent hotărârilor ce au ca obiect dreptul de vizită şi anumite hotărâri de înapoiere a copiilor. (art. 40 şi urm. Reg. 2201/2003, a se vedea mai jos).

De eliminarea procedurii de exequatur în statul de executare s-a legat şi controversata eliminare a posibilităţii de control al condiţiilor de recunoaştere în statul de executare. Recunoaşterea nu mai poate fi refuzată nici în temeiul încălcării ordinii publice (a se vedea mai jos). Drept urmare, statele membre, în măsura în care participă la regulament, vor împărtăşi încrederea leguitorului european în respectarea principiului statului de drept în procedurile din faţa instanţelor din statele membre.


1. Domeniul de aplicare material

Domeniul de aplicare material al regulamentului (CE) 805/2004 corespunde celui din regulamentul Bruxelles I (44/2001) (a se vedea capitolul respectiv).

În plus, trebuie să fie vorba de hotărâri (a se vedea art. 32 reg. 44/2001), tranzacţii judiciare (art. 58 reg. 44/2001) sau acte autentice (art. 4 nr. 3) cu privire la creanţe necontestate (art. 3 alin. 1). Conform art. 4 nr. 3 lit. b sunt considerate acte autentice şi convenţiile cu privire la obligaţii întreţinere care au fost încheiate în faţa unei autorităţi administrative şi autentificate de către aceasta.

92

În sensul acestui regulament, este vorba de o creanţă necontestată (a se vedea pct. 8 anexa I):

• când este vorba de o pretenţie bănească (art. 4 nr. 2), care este scadentă, data scadenţei urmând a fi menţionată în titlul executoriu. Din titlu trebuie să reiasă valoarea creanţei, precum şi valuta în care este exprimată. De asemenea, rata dobânzii trebuie menţionată cu o asemenea exactitate, încât să fie posibilă o completarea în formularele din anexele I-III.

Creanţa va fi considerată necontestată, dacă (art. 3 alin. 1 propoziţia a 2-a) (a se vedea pct. 8 anexa I)

• creditorul a recunoscut în mod expres creanţa (lit. a); chiar şi o recunoaştere care se bazează numai pe dreptul material sau care are loc doar în procedura de apel (dacă acest lucru este prevăzut în legislaţia naţională) intră în această categorie.

• s-a încheiat cu privire la creanţă o tranzacţie judiciară (lit. a). Este suficient ca părţile să se înfăţişeze în instanţă pentru încheierea tranzacţiei şi aceasta este consemnată în procesul verbal din instanţă (dacă se încheie o tranzacţie judiciară, se va utiliza anexa II)

• debitorul nu a contestat în niciun moment creanţa pe parcursul procedurii (lit. b). Nu este vorba de o contestare dacă debitorul se înfăţişează în instanţă numai pentru a invoca lipsa de competenţă a instanţei, fără a contesta creanţa sau dacă doar declară că are dificultăţi de plată. De asemenea, nu este o contestare dacă debitorul nu se înfăţişează în instanţă sau nu dă curs unei solicitări din partea instanţei de a comunica în scris dacă intenţionează să se apere. Pentru a verifica validitatea contestării, se vor aplica prevederile procesuale a statului membru de origine, deci lex fori. Dacă procedura este pe rol în România, atunci contestarea va trebui să îndeplinească condiţiile prevederilor româneşti (de exemplu declaraţia printr-un reprezentant (de ex. avocat), dacă există obligaţia de reprezentare în procedura respectivă).

• debitorul a contestat creanţa într-o fază iniţială a procedurii, însă apoi nu s-a înfăţişat în instanţă în procedura având ca obiect creanţa respectivă, sau nu a fost reprezentat la aceasta (lit. c). La această dispoziţie s-a avut în vedere mai ales situaţia unor proceduri simplificate, precum cea a somaţiei de plată, în care debitorul a apelat la posibilitatea de contestare numai pentru a câştiga timp, însă apoi se distanţează complet de procedură. Comportamentul debitorului trebuie să fie interpretabil, conform dreptului naţional al statului de origine, ca şi o recunoaştere tacită a creanţei sau a stării de fapt prezentate de către creditor (acest lucru va depinde de dreptul procesual naţional). Nu se ia în considerare vina debitorului cu privire la neînfăţişare.

• creanţa a fost recunoscută într-un act autentic (lit. d); aici este vorba în special de actele executorii eliberate de notari (în cazul în care creanţa este consemnată într-un act autentic, se va utiliza anexa III)

• este pronunţată o hotărâre într-o cale de atac cu privire la creanţa respectivă, cu privire la care s-a pronunţat deja o hotărâre ce a fost certificată drept titlu executoriu european

93

(art. 3 alin. 2). Prin această prevedere se doreşte ca debitorului să-i fie imposibil să împiedice creditorul să beneficieze de avantajele titlului executoriu european prin invocarea ulterioară a unei căi de atac. Dacă o hotărâre pronunţată într-o cale de atac poate fi certificată drept titlu executoriu european, depinde de succesiunea în timp între emiterea certificatului şi invocarea căii de atac: dacă este invocată o cale de atac după certificarea hotărârii drept titlu executoriu european, atunci în principiu certificarea va rămâne valabilă. Dacă în urma procedurii în calea de atac invocată de debitor se anulează hotărârea certificată ca şi titlu executoriu european, atunci acesta poate cf. art. 6 alin. 2 din Regulamentul nr. 805/2004 să facă cerere de emitere a unui certificat care să precizeze că hotărârea nu este executorie (anexa IV, a se vedea mai jos 7.e.). În cazul în care în urma contestării unei hotărâri certificate drept titlu executoriu european a fost pronunţată în statul membru de origine o nouă hotărâre executorie, creditorul poate solicita conform art. 6 alin 3. reg. 805/2004 eliberarea unui certificat de înlocuire (anexa V).

Invers, o hotărâre nu va mai putea fi certificată drept titlu executoriu european dacă a fost atacată; şi anume, chiar şi atunci când cererea de certificare a fost depusă înaintea invocării căii de atac.

2. Domeniul de aplicare teritorial

Regulamentul 805/2004 se aplică – indiferent de naţionalitatea sau domiciliul părţilor – pentru titluri din toate statele membre ale UE cu excepţia Danemarcei. Domiciliul joacă un rol numai atunci când debitorul este consumator: conform art. 6 alin. 1 lit. d, acesta, dacă a încheiat contractul ce stă la baza creanţei necontestate în calitate de consumator şi dacă este vorba de o hotărâre pronunţată în lipsă, trebuie să-şi aibă domiciliul în statul membru de origine (a se vedea pct. 10, anexa I, pct. 7 anexa V, pct. 6.1, anexa VI)

3. Domeniul de aplicare temporal

Regulamentul este valabil numai pentru hotărâri pronunţate sau tranzacţii judiciare încheiate după intrarea în vigoare a acestuia (conform art. 33, data de 21.01.2005); în ceea ce priveşte titlurile româneşti, acestea trebuie să fi fost emise după 01.01.2007. În cazul unor tranzacţii judiciare aprobate de o instanţă, se va lua în considerare data aprobării, nu cea a încheierii tranzacţiei. Şi în cazul actelor autentice, relevantă este data întocmirii sau a înregistrării acestora (art. 26).

94

C. Certificarea drept titlu executoriu european în statul membru de origine

1. Procedura de certificare

a. Competenţe

Cererea se va adresa instanţei de origine în sensul art. 4 cifra 6. Stabilirea instanţei sau a autorităţii ce se va pronunţa cu privire la cerere se va face conform dreptului naţional al statelor membre.

b. Cererea

Cererea de certificare a unei hotărâri cu privire la o creanţă necontestată poate fi adresată „în orice moment”, deci nu numai când a fost pronunţată deja o hotărâre în privinţa unei astfel de creanţe, ci şi înainte. În primul rând se are în vedere depunerea cererii în acelaşi timp cu intentarea acţiunii. În acest caz certificatul de titlu executoriu european poate fi eliberat creditorului împreună cu hotărârea.

2. Condiţiile de certificare

a. Principii de bază

Condiţiile pentru certificarea unei hotărâri ca titlu executoriu european enumerate la art. 6 alin. 1 lit.a şi b, şi anume caracterul executoriu în statul membru de origine şi respectarea prevederilor cu privire la competenţă din reg. 44/2001, trebuie să fie îndeplinite la toate hotărârile privind creanţe necontestate. Acest lucru este valabil şi pentru existenţa unei creanţe necontestate în sensul art. 3 alin. 1, ce trebuie completat în formularul (anexa I c.8). Condiţiile numite la alin. 1 lit. c şi d, şi anume respectarea standardelor minime din capitolul III sunt valabile numai pentru decizii în lipsă în sensul art. 3 alin. 1 lit. b sau c.

b. Caracter executoriu (art. 6 alin. 1 lit. a)

Lit. a cere – aici corespunzând cu art. 38 reg. 44/2001 – numai, ca hotărârea să fie executorie în statul membru de origine, ceea ce include şi caracterul executoriu provizoriu. Deoarece sunt prevăzute măsuri de siguranţă numai pentru cazul în care debitorul invocă o cale de atac împotriva hotărârii certificate sau solicită corectarea respectiv retragerea certificatului de confirmare drept titlu executoriu european (art. 23), prin caracter executoriu se înţelege capacitatea titlului de sta la baza unei executări.

-> Punctul 6 anexa I, II şi III; punctul IV anexa V.

c. Respectarea normelor de competenţă ale regulamentului (CE) 44/2001 (art. 6 alin. 1 lit. b)

Instanţa de origine nu poate să-şi fi asumat o competenţă în contradicţie cu normele de competenţă ale regulamentului (CE) nr. 44/2001 în materie de asigurări (art. 8 şi urm.) sau cu privire la comptetenţa exclusivă. Şi regulamentul (CE) nr. 44/2001 prevede o interdicţie a

95

controlului competenţei în procedura de recunoaştere şi executare (art. 35 alin. 3 şi art. 45 alin. 1), însă exceptează de la această prevedere materia asigurărilor şi competenţele exclusive. (art. 35 alin. 1). Pentru contractele încheiate de consumatori, de asemenea exceptate de la interdicţia controlului competenţei, se aplică alin. 1 lit. d, ce limitează şi mai mult posibilitatea de certificare a unui titlu emis împotriva unui consumator conform regulamentului 805/2004.

-> Punctele 9, 10 anexa I, punctele 6, 7 anexa V, punctul 6.1 anexa VI.

d. Respectarea standardelor procedurale minime în cazul hotărârilor pronunţate în lipsă (art. 6 alin. 1 lit. c)

Hotărârile conform art. 3 alin. 1 lit. b sau c pot fi certificate drept titlu executoriu european, conform art. 6 alin. 1 lit. c, numai dacă procedura judiciară din statul membru de origine a corespuns standardelor minime de procedură prevăzute în capitolul III (art. 12 şi urm.). Se doreşte garantarea faptului că debitorului care nu s-a înfăţişat i s-a comunicat în mod corespunzător iniţierea acţiunii, pretenţia ridicată împotriva sa, precum şi paşii necesari pentru contestarea acesteia. Punctele 11-13 anexa I.

e. Prevederi speciale pentru protecţia consumatorilor în cazul unor hotărâri pronunţate în lipsă (art. 6 alin. 1 lit. d)

Dacă la baza hotărârii a stat un contract încheiat de către un consumator într-un scop ce nu poate fi atribuit activităţii sale profesionale sau comerciale, şi debitorul este acest consumator, atunci această hotărâre poate fi confirmată drept titlu executoriu european numai dacă a fost emisă în statul membru în care acesta îşi avea domiciliul, în sensul art. 59 reg. (CE) 44/2001, la momentul acţionării în justiţie. Prevederea specială din art. 6 alin. 1 lit.d este valabilă numai pentru hotărâri în lipsă (art. 3 alin. 1 lit. b şi c), însă nu şi pentru cazurile în care creanţele au fost recunoscute în mod expres (art. 3 alin. 1 a şi d). Acest lucru este motivat de faptul că un consumator care recunoaşte în mod expres o creanţă nu mai necesită o protecţie specială (pct. 10 anexa I, pct. 7 anexa V, pct. 6.1 anexa VI).

3. Eliberarea unui certificat de titlu executoriu european

a. Limba

Certificatul (în formularul din anexa I) va fi eliberat în limba în care este redactată hotărârea. Deoarece de obicei în formulare se completează numai nume şi cifre sau se bifează căsuţe, se presupune că nu va fi necesară o traducere a formularului în statul membru de executare. Dacă formularul a fost completat şi cu menţiuni individuale, creditorul poate solicita o traducere în statul membru de executare conform art. 20 alin. 2 lit. c.

b. Notificarea şi comunicarea certificatului către debitor

Regulamentul nu menţionează notificarea sau comunicarea certificatului către debitor, astfel încât acestea nu par – conform prevederilor regulamentului – să fie necesare. Din motive de ordin general această notificare şi comunicare este însă imperioasă şi drept urmare va trebui

96

prevăzută în dreptul naţional. Dacă certificatul nu i-ar fi notificat debitorului, acesta ar afla numai odată cu comunicarea hotărârii de iniţiere a procedurii de executare în statul de executare că a fost eliberat un astfel de titlu executoriu european. În cazul în care notificarea nu a avut loc nici în cadrul procedurii principale, astfel încât să nu fi avut dreptul la audiere până în momentul respectiv, debitorul ar afla numai odată cu executarea din statul membru de executare că a existat o procedură în care s-a pronunţat o hotărâre (în străinătate), putând numai în acel moment să iniţieze primii paşi pentru a afla ceva despre acest titlu.

Deoarece art. 10 din regulamentul 805/2004 permite, la cererea debitorului, datorită efectelor îndestulătoare ale hotărârii de certificare, ca aceast certificat să poată fi recitificat sau retras. Chiar şi numai din acest motiv este necesar ca această hotărâre să-i fie notificată şi debitorului – şi încă imediat după ce aceasta a fost eliberată.

97

ANEXA I

CERTIFICAT DE TITLU EXECUTORIU EUROPEAN – HOTĂRÂRE


Belgia □ Republica Cehă □ Germania □ Estonia □ Grecia □ Spania □ Franţa □ Irlanda □ Italia □ Cipru □ Letonia □ Lituania □ Luxembourg □ Ungaria □ Malta □ Olanda □ Austria □ Polonia □ Portugalia □ Slovacia □ Slovenia □ Finlanda □ Suedia □ Marea Britanie □

2. Instanţa judecătorească care a eliberat certificatul

2.1. Denumirea:

2.2. Adresa:

2.3. Telefon/Fax/Adresa electronică:

3. În cazul în care este diferită, instanţa judecătorească care a pronunţat hotărârea

3.1. Denumirea:

3.2. Adresa:


4. Hotărârea

4.1. Data:

4.2. Numărul de referinţă:

4.3. Părţile

4.3.1. Numele şi adresa creditorului (creditorilor):

4.3.2. Numele şi adresa debitorului (debitorilor):

5. Creanţa monetară astfel cum este certificată

5.1. Principalul:

5.1.1. Valuta

Euro □ Liră cipriotă □ Coroană cehă □ Coroană estoniană □ Forint unguresc □ Litas lituanian □ Lats leton □ Liră malteză □ Zlot polonez □ Coroană suedeză □ Coroană slovacă □ Tolar sloven □ Liră sterlină □ Alta (explicaţi) □

5.1.2. În cazul în care plata creanţei este eşalonată

5.1.2.1. Valoarea fiecărei rate:

5.1.2.2. Data scadentă a primei rate:

98

5.1.2.3. Periodicitatea următoarelor rate:

săptămânal alta (a se preciza) lunar

5.1.2.4. Durata creanţei

5.1.2.4.1. În prezent nedeterminată sau

5.1.2.4.2. Data scadentă a ultimei rate:

5.2. Dobânzi

5.2.1. Rata dobânzii

5.2.1.1. ... % sau

5.2.1.2. ... % peste rata de bază a BCE2

5.2.1.3. Alta (a se preciza)

5.2.2. Dobânda se percepe din data de:

5.3. Valoarea cheltuielilor rambursabile în cazul în care hotărârea precizează aceasta:

6. Hotărârea judecătorească este executorie în statul membru de origine

7. Hotărârea judecătorească este încă în termenul de exercitare a căilor de atac

Da Nu

8. Hotărârea judecătorească are ca obiect o creanţă necontestată în sensul articolului 3 alineatul (1)

9. Hotărârea judecătorească este conformă cu articolul 6 alineatul (1) litera (b)

10. Hotărârea judecătorească se referă la un contract de consum

Da Nu

10.1. În caz de răspuns afirmativ:

Debitorul este consumatorul

Da Nu


Debitorul domiciliază în statul membru de origine [în sensul articolului 59 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001]

11. Dup caz, notificarea sau comunicarea actului de sesizare a instanţei în temeiul capitolului III

2 Rata dobânzii percepută de Banca Centrală Europeană pentru principale sale operaţiuni de

refinanţare.

99

Da Nu

11.1. Notificarea sau comunicarea s-a efectuat în conformitate cu articolul 13

sau notificarea sau comunicarea s-a efectuat în conformitate cu articolul 14

sau s-a dovedit, în conformitate cu articolul 18 alineatul (2), că debitorul a primit actul

11.2. Informarea în bună şi cuvenită formă

Debitorul a fost informat în conformitate cu articolele 16 şi 17

12. Notificarea sau comunicarea unei citaţii în vederea prezentării, după caz

Da Nu



sau s-a dovedit, în conformitate cu articolul 18 alineatul (2), că debitorul a primit citaţia în vederea prezentării


Debitorul a fost informat în conformitate cu articolul 17

13. Moduri de remediere a nerespectării standardelor minime de procedură în conformitate cu articolul 18 alineatul (1)



sau s-a dovedit, în conformitate cu articolul 18 alineatul (2), că debitorul a primit hotărârea


Debitorul a fost informat în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (b)

13.3. Debitorul poate introduce acţiune împotriva hotărârii

Da Nu

13.4. Debitorul a omis introducerea unei acţiuni împotriva hotărârii în conformitate cu normele de procedură relevante

Da Nu

Întocmit la.................................... data...................................

..............................................


100

4. Certificatul care precizează că hotărârea nu mai este executorie sau că i-a fost limitat caracterul executoriu (art. 6 alin. 2)

Conform alin. 2, debitorul poate solicita în orice moment instanţei de origine un certificat (formularul anexa IV) cu privire la faptul că hotărârea nu mai este executorie sau că i-a fost limitat caracterul executoriu. Acest certificat va servi drept probă a modificărilor în ceea ce priveşte caracterul executoriu al hotărârii (în statul membru de origine). O hotărâre nu va mai avea caracter executoriu mai ales în situaţia în care o hotărâre care a fost confirmată drept titlu executoriu european este desfiinţată în statul membru de origine. În statul de executare, debitorul va putea opune executării solicitate de către creditor acest certificat. Ca şi motive pentru limitarea executării, formularul din anexa IV precizează la rubrica 5, spre exemplu, cazurile în care hotărârea certificată drept titlu executoriu european este provizorie, suspendată, limitată la măsuri asiguratorii sau condiţionată de constituirea unei garanţii ce nu s-a rambursat încă.

101

ANEXA IV

CERTIFICAT CARE PRECIZEAZĂ CĂ HOTĂRÂREA NU MAI ESTE EXECUTORIE SAU CĂ I-A FOST LIMITAT CARACTERUL EXECUTORIU

[articolul 6 alineatul (2)]



2. Autoritatea/instanţa judecătorească care a eliberat certificatul

2.1. Denumirea:

2.2. Adresa:


3. În cazul în care este diferită, autoritatea/instanţa judecătorească care a pronunţat hotărârea judecătorească/a aprobat tranzacţia judiciară/a întocmit actul autentic*

3.1. Denumirea:

3.2. Adresa:


4. Hotărârea judecătorească /tranzacţia judiciară/actul autentic (*)

4.1. Data:


4.3. Părţile



5. Hotărârea judecătorească/tranzacţia judiciară/actul autentic (*) a fost certificat(ă) ca titlu executoriu european, însă

5.1. Hotărârea judecătorească /tranzacţia judiciară/actul autentic (*) nu mai este executorie (executoriu)

5.2. Executarea este temporară

* A se tăia menţiunile inutile.

102

5.2.1. suspendată

5.2.2. limitată la măsuri asiguratorii

5.2.3. condiţionată de constituirea unei garanţii care nu s-a rambursat încă

5.2.3.1. Valoarea garanţiei:

5.2.3.2. Valuta


5.2.4. Alt caz (a se preciza)

Întocmit la................................................... data..........................................

...............................................................


103

5. Certificat de înlocuire a titlului executoriu european (art. 6 alin. 3)

Dacă în urma exercitării unei căi de atac împotriva unei hotărâri certificate drept titlu executoriu european este pronunţată o altă hotărâre executorie, atunci creditorului îi va fi eliberat în orice moment, la cerere, un certificat de înlocuire (ca şi titlu executoriu european) (anexa V). Acest certificat de înlocuire înlocuieşte primul certificat de titlu executoriu european (a se menţiona în anexa V B) ce astfel devine nul. Şi în cazul unui certificat de înlocuire se vor controla condiţiile art. 6 alin. 1 (punctele 4-8). Standardele minime ale capitolului III (pct. 8) trebuie să fie îndeplinite, conform art. 12 alin. 2 (care face trimitere la art. 6 alin. 3) numai atunci când condiţiile conform art. 3 alin. 1 lit. b sau c sunt date şi la momentul hotărârii pronunţate în calea de atac, deci când au existat situaţiile de neînfăţişare descrise acolo.

104

ANEXA V

CERTIFICAT DE ÎNLOCUIRE A TITLULUI EXECUTORIU EUROPEAN CA URMARE A EXERCITĂRII UNEI CĂI DE ATAC [articolul 6 alineatul (3)]

A. Următoarea (următorul) hotărâre judecătorească/tranzacţie judiciară/act autentic*

certificat (ă) ca titlu executoriu european a făcut obiectul unei căi de atac



2. Instanţa judecătorească/autoritatea care a eliberat certificatul

2.1. Denumirea:

2.2. Adresa:


3. În cazul în care este diferită, autoritatea/instanţa judecătorească care a pronunţat hotărârea judecătorească/a aprobat tranzacţia judiciară/a întocmit actul autentic (*)

3.1. Denumirea:

3.2. Adresa:


4. Hotărârea judecătorească /tranzacţia judiciară/actul autentic (*)

4.1. Data:


4.3. Părţile



B. Ca urmare a acestei acţiuni, s-a pronunţat următoarea hotărâre judecătorească şi s-a certificat ca titlu executoriu european, înlocuind titlul executoriu european iniţial.

1. Instanţa

1.1. Denumirea:


105

1.2. Adresa:


2. Hotărârea

2.1. Data:


3. Creanţa în bani certificată

3.1. Principalul

3.1.1. Valuta





3.1.2.3. Periodicitatea următoarelor rate



3.1.2.4.1. sau În prezent nedeterminată


3.2. Dobânzi


3.2.1.1. ... % sau




3.3. Valorii cheltuielilor rambursabile în cazul în care se precizează în hotărâre:

4. Hotărârea este executorie în statul membru de origine

5. Hotărârea se află încă în termenul de exercitare a unei căi de atac

3 Rata dobânzii percepută de Banca Centrală Europeană pentru principalele sale operaţiuni de

refinanţare.

106

Da Nu

6. Hotărârea este conformă cu articolul 6 alineatul (1) litera (b)

7. Hotărârea se referă la contractele de consum

Da Nu


Debitorul este consumatorul

Da Nu


Debitorul îşi are domiciliul în statul membru de origine [în sensul articolului 59 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001]

8. În momentul hotărârii pronunţate în urma recursului, creanţa este necontestată în sensul articolului 3 alineatul (1) literele (b) sau (c)

Da Nu

În caz de răspuns afirmativ:

8.1. Notificarea sau comunicarea actului de introducere a căii de atac.

Creditorul a introdus acţiunea?

Da Nu

În caz de răspuns afirmativ:

8.1.1. Notificarea sau comunicarea s-a efectuat în conformitate cu articolul 13


sau s-a dovedit, în conformitate cu articolul 18 alineatul (2), că debitorul a primit actul

8.1.2. Informarea în bună şi cuvenită formă

Debitorul a fost informat în conformitate cu articolele 16 şi 17

8.2. Notificarea sau comunicarea unei citaţii în vederea prezentării, după caz

Da Nu

În caz de răspuns afirmativ

8.2.1. Notificarea sau comunicarea s-a efectuat în conformitate cu articolul 13


sau s-a dovedit că debitorul a primit actul, în conformitate cu articolul 18 alineatul (2)


Debitorul a fost informat în conformitate cu articolul 17

107

8.3. Moduri de remediere a nerespectării standardelor minime de procedură în conformitate cu articolul 18 alineatul (1)

8.3.1. Notificarea sau comunicarea hotărârii s-a efectuat în conformitate cu articolul 13

sau notificarea sau comunicarea hotărârii s-a efectuat în conformitate cu articolul 14

sau s-a dovedit că debitorul a primit hotărârea, în conformitate cu articolul 18 alineatul (2)


Debitorul a fost informat în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (b)

Întocmit la.......................................... data............................

.....................................................


108

6. Rectificarea sau retragerea certificatului de titlu executoriu european

a. Rectificarea certificatului

Certificatul poate fi rectificat, în cazul în care, „ca urmare a unei erori materiale, există o neconcordanță între hotărâre și certificat” (art. 10 alin. 1 lit. a). Sunt avute în vedere aici numai cazurile în care au existat erori la transcrierea conţinutului hotărârii în certificat (acestea sunt menţiunile din formularul anexei I punctele 2-5 şi punctul 6, de exemplu o transcriere eronată, diferită de cea din hotărâre, a numelui sau a adresei creditorului sau a debitorului, precum şi transcrierea eronată a valorii creanţei necontestate). -> Punctul 5 anexa VI.

b. Retragerea certificatului

Certificatul va fi retras, dacă, având în vedere cerinţele regulamentului, „este evident că certificatul a fost eliberat în mod neîntemeiat” (art. 10 alin. 1 lit. b). Astfel de situaţii sunt, de exemplu, cele în care titlul eliberat nu este cuprins în domeniul de aplicare al regulamentului prevăzut în art. 2, dacă nu este vorba de o creanţă necontestată în sensul art. 3, dacă instanţa de origine nu a luat în considerare o competenţă exclusivă conform regulamentului 44/2001 (art. 6 alin. 1 lit. b), dacă în cazul unor hotărâri în lipsă nu au fost respectate standardele minime ale art. 12 şi urm. ale regulamentului 805/2004 cu privire la notificarea şi comunicarea debitorului. -> Punctul 6 anexa VI.

c. Procedura de rectificare respectiv retragere

Rectificarea sau retragerea certificatului poate avea loc numai la cerere. Conform alin. 1, această cerere va fi trimisă către instanţa de origine în sensul art. 4 nr. 6. În articolul 10 nu sunt prevăzute alte reguli pentru procedura de rectificare sau retragere; mai mult, alin.2 prevede că dreptul statului membru de origine se aplică în acest caz.

Utilizarea de către solicitant a formularului este facultativă.

109

ANEXA VI

CERERE DE RECTIFICARE SAU DE RETRAGERE A CERTIFICATULUI DE TITLU EXECUTORIU EUROPEAN [articolul 10 alineatul (3)]

URMĂTORUL CERTIFICAT DE TITLU EXECUTORIU EUROPEAN



2. Autoritatea/instanţa judecătorească care a eliberat certificatul

2.1. Denumirea:

2.2. Adresa:


3. În cazul în care este diferită, autoritatea/instanţa judecătorească care a pronunţat hotărârea judecătorească/a aprobat tranzacţia judiciară/a întocmit actul autentic*

3.1. Denumirea:

3.2. Adresa:


4. Hotărârea judecătorească/tranzacţia judiciară/actul autentic

4.1. Data:


4.3. Părţile



TREBUIE

5. să fie RECTIFICAT, deoarece, ca urmare a unei erori materiale, există o neconcordanţă între certificatul de titlu executoriu european şi hotărârea/tranzacţia judiciară/actul autentic pe care se bazează (a se preciza)

6. RETRAS, deoarece:


110

6.1. hotărârea judecătorească certificată priveşte un contract de consum, însă a fost pronunţată într-un stat membru în care consumatorul nu îşi are domiciliul în sensul articolului 59 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001

6.2. este evident că certificatul de titlu executoriu a fost eliberat în mod neîntemeiat din alt motiv ( a se preciza)

Întocmit la..................................... data.........................

...............................................................


111

D. Standardele minime (art. 12-19)

1. Conţinutul şi raţiunea standardelor minime

Standardele minime ale capitolului II sunt prevăzute în primul rând pentru hotărâri pronunţate în lipsă în sensul art. 3 alin. 1 lit. b sau c (alin. 1). Ele sunt prevăzute însă – iar aceasta va avea importanţă minoră în practică – şi pentru eliberarea certificatului de titilu executoriu european sau a unui certificat de înlocuire în sensul art. 6 alin. 3 pentru o hotărâre care a fost pronunţată după exercitarea unei căi de atac, dacă la momentul pronunţării hotărârii în calea de atac erau îndeplinite condiţiile art. 3 alin. 1 lit. b sau c. Conform paragrafului nr. 12 din preambul, aceste standarde minime trebuie să garanteze „că debitorul este informat, în timp util și astfel încât să își poată pregăti apărarea, cu privire la acțiunea în justiție introdusă împotriva sa, cu privire la condițiile participării sale active la procedură pentru a contesta creanța în cauză și cu privire la consecințele neînfăţişării”. Este vorba deci de dreptul la audiere al debitorului care nu s-a înfăţişat în instanţă.

Standardele minime cuprind pe de o parte regulile pentru notificarea actului de sesizare a instanţei, respectiv a citaţiei pentru dezbaterea orală (art. 13-15), precum şi informarea în bună şi cuvenită formă a debitorului cu privire la creanţă (art. 16), şi pe de altă parte cuprind reglementări cu privire la formalităţile procedurale ce sunt necesare pentru contestarea creanţei (art. 17). La acestea se adaugă prevederile art. 18, ce se referă la remedierea unor deficienţe de comunicare sau informare, precum şi cele ale art. 19, ce prevede ca standard minim suplimentar pentru cazuri excepţionale posibilitatea debitorului de a solicita o revizuire a hotărârii pronunţate împotriva sa.

2. Caracterul standardelor minime

Deoarece baza pentru stabilirea competenţei, prevăzută în art. 65 TEC, se referă numai la litigii cu caracter transfrontalier, standardele minime nu au caracterul unor reguli ce trebuie respectate nemijlocit la instanţa din statul membru de origine. Ca şi titlu executoriu european poate fi certificată şi o hotărâre care se referă la o stare de fapt pur internă, dar ce urmează a fi (ulterior) executată în alte state membre. Standardele minime stabilesc deci numai reguli de evaluare pentru procedura de certificare din statul membru de origine. Acesta va trebui să refuze acordarea certificatului de titlu executoriu european dacă prevederile sale procedurale (chiar dacă au fost respectate) nu corespund standardelor minime prevăzute în regulament.

3. Standarde minime privind notificarea şi comunicarea

a. Aspecte generale

Standardele minime descrise în art. 13-16 cu privire la notificarea sau comunicarea actului de sesizare a instanţei sau a unui act echivalent au o importanţă deosebită pentru că (numai) respectarea acestora justifică renunţarea la controlul comunicării ca şi motiv de refuz al recunoaşterii prevăzut în art. 34 alin. 2 din Regulamentul nr. 44/2001 (Bruxelles I). Noţiunea de

112

„act de sesizare a instanţei” respectiv de „act echivalent” corespunde celei din art. 34 din al Regulamentul Bruxelles I.

Conform paragrafului 14 din preambul, modurile de comunicare şi notificare prevăzute în Regulamentul nr. 805/2004 sunt caracterizate fie de o „certitudinte absolută (art. 13)” fie de „un grad foarte ridicat de probabilitate” (art. 14) că actul notificat a ajuns la destinatarul său. Cele două categorii nu sunt ierarhizate. Drept urmare, autoritatea ce urmează să efectueze comunicarea poate alege între metodele enumerate la articolele 13 şi 14 şi nu este obligată să încerce în prealabil o comunicare personală. Prevederile se referă la orice tip de comunicare; nu se diferenţiază între comunicări transfrontaliere şi interne.

Modalităţile de notificare şi comunicare prevăzute la art. 13 îndeplinesc per se standardul minim procedural, iar cele din art. 14 sunt suficiente numai dacă debitorul are posibilitatea de a solicita revizuirea hotărârii pronunţate în lipsă. În toate aceste cazuri se dovedeşte printr-o confirmare de primire că comunicarea a avut loc fie către debitor sau către un reprezentant al acestuia (art. 15). Această confirmare de primire (datată) provine, în cazurile prevăzute la alin. 1 lit. a, c şi d, personal de la debitor (respectiv de la reprezentantul acestuia), sau în cazul alin. 1 lit. b de la persoana ce a efectuat comunicarea. Această confirmare de primire nu este doar un mijloc de probă, ci este un element constitutiv al standardelor minime: chiar dacă notificarea poate fi dovedită în alt mod, certificarea ca şi titlu executoriu european trebuie refuzată în cazul în care lipseşte confirmarea de primire sau aceasta nu este datată.

Certificarea comunicării conform art. 10 din Regulamentul (CE) nr. 1348/2000 îndeplineşte condiţiile stabilite de standardele minime privind notificarea ale Regulamentului nr. 805/2004 numai pentru anumite tipuri de comunicare. Dacă lipseşte semnătura debitorului, aceasta nu va fi suficientă pentru notificările conform art. 13 alin. 1 lit. a, c şi d.

În formularul din anexa I sunt cerute numai unele informaţii succinte pentru a se afla dacă comunicarea a trebuit să aibă loc conform art. 13, 14 (cifra 11) şi conform căreia dintre cele două norme a avut loc (cifra 11.1). Însă autoritatea de executare oricum nu mai poate verifica comunicarea.

Deoarece regulamentul nu prevede nicio dispoziţie cu privire la notificarea în timp util, pentru stabilirea acestui fapt se va aplica lex fori.

b. Notificarea sau comunicarea însoţită de confirmarea de primire de către debitor (art. 13)

ba. Notificare sau comunicare personală cu confirmare de primire (art. 13 alin. 1 lit. a)

Notificarea sau comunicarea are loc prin intermediul unei persoane competente; notificarea prin intermediul serviciului poştal (de ex. scrisoarea care se înmânează destinatarului) nu este suficientă (acestea intră sub incidenţa lit. c). Debitorul semnează o confirmare de primire menţionându-se şi data primirii, această confirmare rămânând la cel care a efectuat notificarea. Trimiterea confirmării de primire de către destinatar ar fi în acest caz superfluă.

Nu sunt permise comunicările fictive, cum ar fi metoda franceză a remise au parquet.

113

bb. Notificare sau comunicare personală utilizând un document semnat de persoana competentă care a efectuat comunicarea (art. 13 alin. 1 lit. b)

În acest caz documentul de comunicare este semnat de către „persoana competentă care a efectuat notificarea sau comunicarea”. Această persoană este fie „un funcţionar sau orice altă persoană împuternicită de către statul membru de notificare să efectueze sau să certifice notificarea” (propunerea Comisiei COM [2002] 159 definitivă 12). În acest document se va specifica, pe lângă data notificării sau comunicării, că debitorul a primit actul sau că a refuzat primirea acestuia fără un motiv legitim. Motivele pentru un refuz legitim pot reieşi din dreptul statului de origine care stă la baza efectuării notificării, din reglementări cu privire la competenţa internaţională (în special art. 8 din Regulamentul nr. 1348/2000, conform căruia debitorul poate refuza primirea unui act, dacă nu înţelege limba în care este redactat acesta), precum şi din dreptul statului ce efectuează notificarea, atâta timp cât acesta este aplicabil asupra efectuării comunicării în temeiul referirii la art. 7 alin. 1 din Regulamentul nr. 1348/2000 respectiv art. 5 alin. 1 lit. a din Convenţia de la Haga cu privire la notificare şi comunicare sau cuprinde rezerve permise (de ex. cu privire la limba în care este redactat actul).

bc. Notificare sau comunicare cu trimiterea unei confirmări de primire (Art 13 Abs 1 lit c)

În cazul unei comunicări poştale debitorul trebuie să fi trimis înapoi confirmarea de primire semnată şi datată.

bd. Notificarea sau comunicarea pe cale electronică cu trimiterea unei confirmări de primire (art. 13 alin. 1 lit. d)

Şi în cazul unei comunicări (ca şi exemplu este numită cea prin fax sau prin e-mail), debitorul trebuie să fi trimis o confirmare de primire semnată şi datată. Forma confirmării de primire nu este reglementată. Nu este clarificat dacă este suficientă o confirmare de primire pe cale elctronică.

be. Notificarea citaţiilor (art. 13 alin. 2)

Dispoziţia aliniatului 2 este practic relevantă numai pentru citaţii ce nu i-au fost comunicate debitorului împreună cu actul de sesizare a instanţei. Citarea debitorului la o dezbatere orală se poate efectua fie într-o formă prevăzută la alin. 1 sau oral într-o şedinţă precedentă vizând aceeaşi creanţă, însă acest lucru va trebui să fie consemnat în procesul verbal al dezbaterii.

c. Notificarea sau comunicarea fără confirmare de primire de la debitor (art. 14)

ca. Aspecte generale

Art. 14 alin. 1 enumeră alte şase metode de notificare sau comunicare cu dovada primirii. Aceste modalităţi de notificare sau comunicare au acelaşi rang ca şi cele prevăzute la art. 13; nu există o ierarhie a modalităţilor de comunicare care să dispună încercarea în primul rând a efectuării unei comunicări personale conform art. 13. Şi modalităţile prevăzute la art. 14 au acelaşi rang.

114

Conform motivaţiei pentru propunerea Comisiei (COM [2002] 159, definitiv 11), în cazul metodelor de comunicare din articolul 14 actul ajunge în aria debitorului, astfel încât „este la latitudinea sa să aibă grijă ca actul să-i parvină”.

Deoarece în acest caz, spre deosebire de cele prevăzute la articolul 13, notificarea sau comunicarea nu sunt caracterizate de o certitudine absolută, ci numai de un grad ridicat de probabilitate a primirii actului, există un standard minim suplimentar prevăzut la art. 19 alin. 1 lit. a din Regulamentul nr. 805/2004 pentru protecţia debitorului: în cazul în care debitorului nu i-a fost comunicat actul în timp util, astfel încât să se poată apăra, o condiţie suplimentată pentru certificarea drept titlu executoriu european este aceea să existe conform lex fori posibilitatea revizuirii hotărârii.

cb. Modalităţile de notificare şi comunicare (art. 14 alin. 1)

• comunicarea la adresa personală a debitorului (art. 14 alin. 1 lit. a)

Din contextul de la litera a reiese că prin „adresă personală” se înţelege locuinţa debitorului. Va fi vorba de cele mai multe ori de centrul de greutate real al vieţii debitorului. Litera a este valabilă pentru toate persoanele fizice, dar şi pentru întreprinzători (pentru care se aplică şi lit. b)

Persoana care primeşt actul în numele debitorului trebuie fie să locuiască în aceeaşi locuinţă, sau să fie angajată la adresa respectivă. Reşedinţa temporară sau locuirea la aceeaşi adresă (dar nu şi în aceeaşi locuinţă) nu vor fi suficiente.

Conform paragrafului 15 din preambul, comunicarea personală către persoanele numite la lit. a va îndeplini condiţiile necesare numai dacă „persoanele menționate au acceptat/primit efectiv actul respectiv”. Acest lucru înseamnă că în cazul refuzului neîntemeiat al primirii de către o astfel de persoană, spre deosebire de refuzul neîntemeiat de primire de către debitor conform art. 13 alin. 1 lit. b, nu se va fi considera că comunicarea a fost efectuată în mod corespunzător.

• comunicarea la incintele comerciale ale debitorului (art. 14 alin. 1 lit. b)

În cazul în care debitorul este un lucrător care desfășoară o activitate independentă sau o persoană juridică, comunicarea personală se poate face şi către o persoană angajată de debitor la incintele comericale ale acestuia.

• comunicarea prin depunerea actului în cutia poştală a debitorului (art. 14 alin. 1 lit. c)

Din plasarea sistematică a dispoziţiei se ajunge la concluzia că şi în acest caz cutia poştală se află la adresa numită la lit. a respectiv lit. b. Depunerea în cutia poştală nu va depinde de capacitate acesteia de a depozita înscrisuri poştale.

• comunicarea prin depunerea actului la oficiul poştal sau la o autoritate publică competentă (art. 14 alin. 1 lit. d)

Dacă actul este depus la oficiul poştal sau la autoritatea publică, va fi necesară comunicarea în scris a acestui fapt la cutia poştală a debitorului. În această comunicare actul trebuie să fie

115

descris în mod explicit drept act judiciar sau trebuie să se indice faptul că în urma comunicării, notificarea este considerată ca fiind efectuată şi încep să curgă termenele.

• comunicarea poştală fără confirmare de primire (art. 14 alin. 1 lit. e)

Simpla notificare sau comunicare pe cale poştală fără o confirmare din partea persoanei ce efectuează notificarea sau fără confirmare de primire de către destinatar (aşa cum este cerut pentru modalităţile de notificare ale alin. 3 lit. a-d) este permisă numai atunci când debitorul are domiciliul în statul membru de origine, deci acolo unde s-a pronunţat hotărârea şi unde s-a eliberat şi certificatul de titlu executoriu european. Conform avizului Comisiei (Kom [2004] 90 def. 10), aici există „un grad foarte ridicat de probabilitate” ca actul comunicat să-i fi parvenit într-adevăr destinatarului.

• comunicare prin mijloace electronice cu confirmare de primire automată (art. 14 alin. 1 lit. f)

În cazul comunicării pe cale electronică cu confirmare de primire de plin drept, cerinţele cu privire la comunicarea electronică conform art. 13 lit. d sunt reduse în mod semnificativ, deoarece aici nu este necesară o confirmare de primire din partea debitorului (e contrario din alin. 3). Aici este suficientă confirmarea de trimitere automată dată de aparatul de fax iar la email confirmarea dată de serverul de ieşire al furnizorului de servicii de internet al expeditorului. Acest tip de notificare este permis însă numai dacă debitorul în prealabil s-a declarat de acord în mod explicit cu această modalitate de comunicare.

cc. Condiţia cunoaşterii cu certitudine a adresei debitorului (art. 14 alin. 2)

Alin. 2 exclude toate modalităţile de notificare sau comunicare ale art. 14, dacă nu se poate afla cu certitudine adresa debitorului. Astfel se stabileşte foarte clar că regulamentul nu permite modalităţi de notificare „care se bazează pe ficţiunea judiciară că actul, în lipsa unei adrese actuale, a ajuns în aria debitorului” (motivaţia propunerii Comisiei COM [2002] 159 def. 12). Astfel, metode precum cea franceză a remise au parquet, dar şi notificarea publică conform paragrafului 185 a Codului German de Procedură Civilă nu vor îndeplini standardele minime.

cd. Certificarea notificării şi confirmarea de primire (art. 14 alin. 3)

În cazul modalităţilor de notificare sau comunicare prevăzute la art. 14 alin. 1 lit. a-d, persoana ce efectuează comunicarea va redacta şi semna un certificat de comunicare. Acesta va conţine forma comunicării şi data acesteia, precum şi menţiuni cu privire la persoana către care a fost efectuată comunicarea. Comunicarea conform lit. a şi b poate de asemenea fi certificată printr-o confirmare de primire a destinatarului. Comunicarea conform lit. a-d poate fi probată numai printr-un certificat corespunzător; fără o astfel de confirmare, certificarea ca şi titlu executoriu european nu este posibilă.

d. Comunicarea către reprezentanţi ai debitorului

Notificarea sau comunicarea conformă cu articolul 13 sau cu articolul 14 poate fi făcută, conform art. 15, de asemenea, unui reprezentant al debitorului. Prin „reprezentant” se înţelege atât cel

116

legal (de ex. pentru minori sau persoane juridice), cât şi cel ales, deci şi cel autorizat pentru reprezentarea în procdura judiciară (a se vedea şi motivul 16 din preambul)

Admisibilitatea notificării către un reprezentant se va verifica în mod autonom pe baza normei de drept comunitar prevăzute la art. 15. Drept urmare, standardul minim al art. 15 este îndeplinit şi atunci când comunicarea a fost efectuată către reprezentant, cu toate că acest lucru nu era admisibil conform lex fori.

4. Informarea în bună şi cuvenită formă a debitorului cu privire la creanţă (art. 16)

a. Aspecte generale

Cel de-al doilea element principal al standardelor minime ce trebuie îndeplinite în cazul unor hotărâri în lipsă este informarea în bună şi cuvenită formă cu privire la elementele esenţiale ale cererii depuse împotriva sa. Aceste informaţii sunt necesare pentru ca debitorul să se poată decide dacă se va apăra împotriva cererii depuse. Art. 16 cere ca indicaţiile cu privire la creanţă să fie cuprinse în actul de sesizare a instanţei sau într-un act echivalent.

b. Informaţiile necesare cu privire la creanţă

Menţionarea numelor şi adreselor părţilor (lit. a), precum şi valoarea creanţei (lit. b) sunt de la sine înţelese. De asemenea, indicarea ratei dobânzii și a perioadei pentru care se percep aceste dobânzi (lit. c) corespunde regulilor de bază ce se regăsesc şi în prevederile procesuale naţionale.

Prin „declaraţie cu privire la cauza cererii” (lit. d) se înţelege „o scurtă descriere a cauzei ce stă la baza cererii”, „care în procedura somaţiei de plată este de obicei suficientă pentru a fi îndeplinite cerinţele pentru o certificare ca şi titlu executoriu european” (avizul Comisiei COM [2004] 90 def. 5).

5. Informarea în bună şi cuvenită formă a debitorului cu privire la formalităţile procedurale care trebuie îndeplinite pentru contestarea creanţei (art. 17)

a. Aspecte generale

Cel de-al treilea element al standardelor minime se referă la informarea exactă a debitorului cu privire la formalităţile procedurale necesare pentru contestarea creanţei precum şi cu privire la consecinţele lipsei de obiecţii.

Informarea conform art. 17 nu va fi cuprinsă numai în actul e sesizare a instanţei sau un act echivalent, respectiv într-un document de informare comunicat împreună cu acest act, ci şi într-o citaţie pentru o dezbatere orală, respectiv un document informativ notificat împreună cu aceasta (în cazul în care contestarea ar trebui să aibă loc în cadrul acelei dezbateri orale).

117

b. Informarea cu privire la formalităţile procedurale necesare pentru contestarea creanţei (art. 17 lit. a)

Informaţiile cu privire la formalităţile necesare pentru contestarea creanţei sunt detaliate, însă numai demonstrativ („inclusiv”). Sunt enumerate:

• informaţii cu privire la termenele prevăzute pentru contestarea sa în scris sau, după caz, data ședinței,

• numele și adresa instituției căreia trebuie adresat răspunsul sau, după caz, în fața căreia trebuie să se prezinte debitorul

• informaţii cu privire la necesitatea de a fi reprezentat de un avocat.

c. Informarea cu privire la consecinţele lipsei de obiecţii (art. 17 lit. b)

Deoarece consecinţele lipsei de obiecţii sau ale neînfăţişării se stabilesc conform lex fori, aceste consecinţe, la care trebuie făcut referinţă în mod expres în actele numite, sunt enumerate la lit. b numai cu titlu de exemplu („în special”). Este vorba de posibilitatea pronunțării unei hotărâri sau a unei proceduri de executare a acesteia împotriva debitorului și obligația privind cheltuielile de judecată.

6. Remedierea nerespectării standardelor minime (art. 18)

Certificarea ca şi titlu executoriu european poate fi efectuată şi atunci când în procedura din statul membru de origine nu s-au respectat standardele minime prevăzute la art. 13-17. Acest lucru este posibil atunci când reiese că dreptul la audiere al debitorului a fost totuşi respectat.

Corespunzând oarecum cu art. 34 alin. 2 din Regulamentul nr. 44/2001, art. 18 prevede două posibilităţi de remediere:

a. Remedierea comunicării şi a deficienţelor de informare prin omiterea invocării unei căi de atac (art. 18 alin. 1)

În cazul în care standardele minime din art. 13-17 nu au fost respectate (în totalitate), hotărârea va putea fi totuşi certificată ca titlu executoriu european dacă sunt îndeplinite toate condiţiile (minime) din art. 18 alin. 1 lit. a-c. Acestea sunt:

• notificarea sau comunicarea hotărârii către debitor în conformitate cu articolul 13 sau cu articolul 14 (lit. a)

• posibilitatea unei căi de atac şi informarea cu privire la aceasta (lit. b)

• omisiunea de către debitor de a introduce o acţiune împotriva hotărârii. Această acţiune trebuie să permită invocarea viciilor de procedură, în acest caz a unei comunicări insuficiente, precum şi facă posibilă solicitarea de a se constata stărea de fapt cu privire la procesul comunicării. Atâta timp cât termenul pentru invocarea căii de atac nu a expirat, hotărârea nu va putea fi certificată ca titlu executoriu european.

118

b. Remedierea viciilor de comunicare prin dovedirea primirii actului personal (art. 18 alin. 2)

Va avea loc o remediere atunci când debitorul confirmă primirea în timp util a actului „în mod explicit sau implicit prin comportamentul său pe parcursul procedurii” (COM [2004] 90 def. 7).

7. Standarde minime pentru revizuire în cazuri excepţionale (art. 19)

Un alt standard minim pentru certificarea ca titlu executoriu european este acela (a se vedea şi avizul comisiei COM [2004] 90 def. 11) că debitorul trebuie să aibă dreptul în anumite cazuri să solicite conform lex fori revizuirea hotărârii în cauză. Legislaţia naţională poate să permită unele condiţii mai generoase pentru revizuirea hotărârii decât cele conform alin. 1.

• Debitorul a aflat prea târziu despre o comunicare conform art. 14, fără să aibă vreo vină în acest sens.

Cauzele menţionate pentru aceasta conform lit. b sunt forţa majoră sau circumstanţe extraordinare.

• Forţă majoră sau circumstanţe extraordinare

Pentru toate modalităţile de comunicare (din art. 13 şi 14 din Regulamentul nr. 805/2004) este valabilă clauza de la lit. b: conform acesteia debitorului trebuie să i se ofere posibilitatea revizuirii, dacă din motive de forţă majoră sau circumstanţe extraordinare, fără ca acesta să aibă vreo vină, nu a putut să conteste creanţa.

E. Eliminarea procedurii de exequatur în statul membru de executare

În art. 5 este exprimat scopul central al regulamentului, şi anume eliminarea procedurii de încuviinţare a executării. Cu excepţia ireconciliabilităţii cu o hotărâre pronunţată anterior, care, conform art. 21, la cererea debitorului poate duce la refuzul executării de către instanţa competentă din statul membru de executare, celelalte motive de refuz al recunoaşterii din art. 34 şi 35 din Regulamentul nr. 44/2001 nu sunt relevante pentru titlul executoriu european. Nu este permisă nici verificarea unui titlu executoriu european în temeiul ordinii publice a statului de executare.

Verificarea respectării dreptului la audiere al pârâtului este, în temeiul standardelor minime din art. 12 şi urm., responsabilitatea statului membru de origine; dacă dreptul la audiere a fost încălcat, atunci titlul executoriu nu va putea fi certificat drept titlu executoriu european, conform art. 6 alin. 1 lit. c. Acelaşi lucru este valabil şi pentru încălcarea (puţinelor) norme de competenţă, ce, conform art. 35 alin. 1 reg. 44/2001, mai sunt considerate motive de refuz al recunoaşterii (a se vedea mai sus).

Consecinţa faptului că un titlu executoriu european va fi executat într-un alt stat membru fără să fie necesară o încuviinţare a executării, este prezentată în art. 20 alin. 1, propoziţia 2: „O hotărâre judecătorească certificată ca titlu executoriu european se execută în aceleaşi condiţii ca şi o hotărâre pronunţată în statul membru de executare”; drept urmare, hotărârea, din punctul

119

de vedere al executării, va fi tratată „ca şi cum aceasta ar fi fost pronunţată în statul membru în care s-a solicitat executarea” (paragraful 8 din preambul).

F. Recunoaşterea titlului executoriu european în statul membru de executare

Cea de-a doua schimbare de paradigmă adusă de Regulamentul nr. 805/2004, pe lângă eliminarea procedurii de exequatur, este eliminarea motivelor de refuz (şi) la recunoaşterea unor hotărâri (executorii). Nu numai că recunoaşterea unei hotărâri certificate ca şi titlu executoriu european se va face de plin drept, dar nu vor mai putea fi verificate nici motivele de refuz al recunoaşterii. Deci, un titlu executoriu european are efect ex lege, ceea ce exclude şi orice verificare cu privire la încălcarea ordinii publice a celui de-al doilea stat membru. Singura excepţie este cea cu privire la ireconciliabilitatea hotărârii cu o hotărâre pronunţată anterior (a se vedea mai jos).

G. Executarea titlului executoriu european

1. Aspecte generale cu privire la procedura de executare

Pentru procedura de executare se aplică de principiu dreptul statului membru de executare; în capitolul IV din Regulament se regăsesc unele prevederi cu privire la executarea propriu-zisă. Regula de bază este că o hotărâre certificată drept titlu executoriu european va fi executată în statul membru de executare în aceleaşi condiţii ca şi o hotărâre pronunţată în acel stat. (art. 20 alin. 1 pct. 2)

2. Documentele furnizate de creditor (art. 20 alin. 2)

Instanţa competentă pentru iniţierea executării va verifica dacă au fost furnizate documentele următoare:

• o copie a hotărârii (lit. a)

• o copie a certificatului de titlu executoriu european (lit. b)

• o traducere legalizată a certificatului de titlu executoriu european (lit. c)

După caz, creditorul va trebui să furnizeze în plus o traducere legalizată sau o transcriere (greacă/latină) a certificatului de titlu executoriu european (nu a titlului propriu-zis) în limba oficială sau o (altă) limbă acceptată de către statul membru de executare.

3. Nicio garanţie din cauza calităţii de resortisant al unui stat terţ (art. 20 alin. 3)

Alin. 3 interzice îngreunarea executării silite prin impunerea de garanţii sau cauţiuni creditorului din cauza calităţii sale de resortisant al unui stat terţ sau din lipsa domiciliului sau reşedinţei în statul membru de executare.

120

4. Refuzul executării în temeiul ireconciliabilităţii cu o hotărâre pronunţată anterior (art. 21 alin. 1)

Acesta este singurul temei în baza căruia – numai la cererea debitorului – este posibil refuzul executării în statul membru de executare a unei hotărâri certificate drept titlu executoriu european. Premisele eadem res corespund în totalitate cu art. 34 c.4 reg. 44/2001. Conform lit. c debitorul poate invoca ireconciliabilitatea în procedura de executare numai atunci când acest lucru nu i-a fost posibil în procedura iniţială, care a dus la hotărârea executorie, fără ca el să aibă vreo vină în acest sens.

5. Suspendarea sau limitarea executării (art. 23)

Suspendarea sau limitarea executării în statul membru de executare este independentă de limitarea caracterului executoriu (art. 6) în statul membru de origine (anexa IV). Ea se va aplica chiar şi atunci când nu există sau nu este posibilă o astfel de limitare a caracterului executoriu în statul membru de origine.

a. Motivarea cererii

Ca şi motive pentru suspendare sau limitare se vor lua în considerare următoarele:

• intentarea unei acţiuni împotriva unei hotărâri certificate drept titlu executoriu european (toate căile de atac ordinare şi extraordinare prevăzute de legislaţia statului de origine)

• cererea de revizuire în sensul art.19

• rectificarea sau retragerea certificatului de titlu executoriu european conform art. 10.

b. Măsurile prevăzute la art. 23

Instanţa competentă din statul membru de executare poate să dispună aplicarea măsurilor de la art. 23 numai la cererea debitorului. Criteriile pentru această decizie („poate”) sunt perspectivele de succes ale căii de atac invocate în statul membru de origine, precum şi probabilitatea ca o executare silită necondiţionată să producă o pagubă ireparabilă (conform motivării propunerii Comisiei COM [2002] 159 def. 15). Spaţiul de manevră al instanţei este limitat în sensul că suspendarea ca şi măsura cu cel mai extins efect din procedura de executare (lit. c), este permisă numai „în cazuri excepţionale”.

H. Aspecte deosebite în cazul tranzacţiilor judiciare şi al actelor autentice

1. Aspecte generale

Şi tranzacţiile judiciare şi actele autentice trebuie să se refere la o pretenţie bănească şi vor fi certificate conform art. 3 alin. 1 ca şi titluri necontestate.

121

2. Competenţă pentru cererea de certificare

Competentă pentru primirea cererii de certificare în cazul tranzacţiilor judiciare este instanţa din statul membru de origine care a aprobat respectiva tranzacţie sau în faţa căreia a fost încheiată aceasta (art. 24 alin. 1). Pentru actele autentice executorii statul membru de origine trebuie să fi desemnat prin legislaţia naţională autoritatea competentă în acest sens (art. 25 alin. 1).

3. Certificarea

În ceea ce priveşte condiţiile pentru certificare, art. 24 alin. 3 respectiv art. 25 alin. 3 fac referire la prevederile capitolului II cu excepţia art. 6 alin. 1 şi art. 9 alin. 1.

4. Efecte

Efectele unor tranzacţii judiciare respectiv acte autentice certificate ca titlu executoriu european corespund în principiu celor ale unei hotărâri certificate drept titlu executoriu european. Procedura de executare se va stabili, la fel ca şi pentru hotărâri judecătoreşti, conform lex fori a statului membru de executare.

În baza referirilor către alte articole, şi pentru tranzacţii judiciare şi acte autentice există posibilitatea rectificării şi retragerii în statul membru de origine conform art. 10 (art. 24 alin. 3, art. 25 alin. 3). De asemenea, este prevăzută suspendarea şi limitarea conform art. 23 în statul membru de executare. Din cauza lipsei efectelor corespunzătoare ale acestor titluri nu este posibil refuzul executării în temeilu ireconciliabilităţii conform art. 21 alin. 1 (art. 24 alin. 3, art. 25 alin. 3).

122

ANEXA II

CERTIFICAT DE TITLU EXECUTORIU EUROPEAN – TRANZACȚIE JUDICIARĂ

1. Statul membru de origine:



2.1. Denumirea:

2.2. Adresa:


3. În cazul în care este diferită, instanţa judecătorească care a aprobat tranzacţia sau în faţa căreia s-a încheiat aceasta

3.1. Denumirea:

3.2. Adresa:


4. Tranzacţia judiciară

4.1. Data:


4.3. Părţile



5. Creanţa monetară certificată

5.1. Principalul:

5.1.1. Moneda





123

5.1.2.3. Periodicitatea următoarelor rate:





5.2. Dobânzi


5.2.1.1. ... % sau




5.3. Valoarea cheltuielilor rambursabile în cazul în care se precizează în tranzacţia judiciară:

6. Tranzacţia judiciară este executorie în statul membru de origine

Întocmit la............................data....................................

............................................



refinanţare.

124

ANEXA III

CERTIFICAT DE TITLU EXECUTORIU EUROPEAN – ACT AUTENTIC




2.1. Denumirea:

2.2. Adresa:


3. În cazul în care este diferită, autoritatea/instanţa judecătorească care a întocmit sau a înregistrat actul autentic

3.1. Denumirea:

3.2. Adresa:


4. Actul autentic

4.1. Data:


4.3. Părţile



5. Creanţa monetară certificată

5.1. Suma principală:

5.1.1. Valuta





125

5.1.2.3. Periodicitatea următoarelor rate

săptămânal lunar alta (a se preciza)



5.1.2.4.2. Data scadentă a ultimei rate

5.2. Dobânzi


5.2.1.1. ... % sau




5.3. Valoarea cheltuielilor rambursabile în cazul în care se precizează în actul autentic:

6. Actul autentic este executoriu în statul membru de origine

Întocmit la..................................................... data.............................

..............................................



refinanţare.

126

VI. Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000, modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2116/2004 al Consiliului din 2 decembrie 2004 în ceea ce priveşte tratatele încheiate cu Sfântul Scaun

A. Fundal

Nu în ultimul rând, libera circulaţie a persoanelor în spaţiul UE, garantată prin TCE, duce la apariţia unui număr din ce în ce mai mare de relaţii familiale internaţionale a căror desfacere sau anulare prin intermediul unor hotărâri judecătoreşti se confruntă cu aceleaşi probleme ca şi celelalte proceduri în materie civilă sau comercială care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 44/2001 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială (şi anume „forum shopping”; alegerea instanţei competente, de care este legată (indirect) şi problema stabilirii legii aplicabile; prevederile paralele; etc.). Din cauza existenţei, până în anii 1970, a unor diferenţe considerabile în ceea ce priveşte prevederile dreptului familiei la nivel naţional, precum şi din cauza faptului că, iniţial, Comunitatea Europeană se concentra asupra problemelor de natură economică, dreptul matrimonial şi filiaţia precum şi dreptul de moştenire nu au fost incluse în Regulamentul (CE) nr. 44/2001 (cu excepţia alegerii instanţei competente pentru soluţionarea acţiunilor în materia pensie de întreţinere – art. 5 alin. 2 Regulamentul (CE) nr. 44/2001).

Tratatul privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie matrimonială, semnat la Bruxelles, la data de 28.05.1998, ar fi extins prevederile Tratatului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială din 27.09.1968 şi asupra procedurilor de divorţ şi a procedurilor privind încredinţarea. Acest tratat nu a mai fost însă ratificat înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam şi astfel nu a intrat în vigoare.

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1347/2000 din 29 mai 2000 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti faţă de copii comuni, care pornea de la prevederile acestui Tratat, reglementa competenţa, recunoaşterea şi executarea în cazul procedurilor de divorţ şi a litigiilor privind încredinţarea şi dreptul de vizită a copiilor, aflate în legătură cu aceste proceduri. Acest Regulament a intrat în vigoare la data de 01.03.2001 (aşadar cu un an înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 44/2001); această dată este în continuare hotărâtoare în ceea ce priveşte anumite prevederi de tranziţie cuprinse în prezentul Regulament (vezi art. 64, art. 72 Regulamentul (CE) nr. 2201/2003).

Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 a trebuit să fie curând modificat, din cauza criticilor vehemente care vizau domeniul de aplicare limitat în ceea ce priveşte răspunderea părintească; regulamentul cuprinde prevederi referitoare la „copii comuni” (nu se referă la copii „familiei”, aşadar inclusiv copii rezultaţi din relaţii anterioare) şi la proceduri privind încredinţarea, care sunt

127

iniţiate cu prilejul procedurilor în materie matrimonială (nu se fac astfel referiri la procedurile „izolate” privind încredinţarea).

Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 înlocuieşte Regulamentul (CE) nr. 1347/2000 care se abrogă, în consecinţă. Prezentul regulament se aplică de la 1 martie 2005 în toate statele membre ale UE (pe atunci 25). Excepţie fac articolele 67, 68, 69 şi 70, care se aplică de la 1 august 2004.

În cazul statelor care au devenit state membre ale UE după această dată, adică România şi Bulgaria, prezentul Regulament întră în vigoare începând cu data de 01.01.2007.

Regatul Unit şi Irlanda au comunicat opţiunea lor de participare la adoptarea şi punerea în aplicare a prezentului regulament (preambulul 30); Danemarca nu a participat la adoptarea prezentului regulament (preambulul 31) şi spre deosebire de cazul Regulamentului (CE) nr. 44/2001 nu se lucrează în prezent la elaborarea unui tratat paralel cu acest stat, deşi iniţial era plănuită semnarea unui astfel de tratat.

Textul integral al regulamentului poate fi găsit pe diferite site-uri web (textele acestea nu reflectă însă modificările – marginale şi lipsite de relevanţă pentru România - survenite în urma adoptării Regulamentului (CE) nr. 2116/2004); accesul cel mai facil este asigurat prin intermediul site-ului Atlasului Judiciar European, care permite în acelaşi timp şi o completare „inteligentă” a formularelor standardizate în variantă electronică (formulare cuprinse şi în anexa Regulamentului). Aceste formulare nu sunt până în prezent traduse integral în limba română. http://ec.europa.eu/justice_home/judicialatlascivil/html/index_de.htm

B. Obiectivele Regulamentului

Reglementarea complexă şi unitară la nivel comunitar a competenţei internaţionale (art. 3-20), precum şi recunoaşterea şi executarea (art. 21-52) în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti.

C. Domeniul de aplicare şi principii fundamentale

Premisa pentru aplicarea prezentului regulament este caracterul transfrontalier – prevederile regulamentului nu sunt aşadar aplicate în cauzele pur naţionale.

Regulamentul nu include norme de drept material şi, în special, nici norme de conflict, ci doar reguli unitare privind competenţa, recunoaşterea şi executarea.

Competenţa instanţelor este acceptată expres. Spre deosebire de Regulamentul (CE) nr. 44/ 2001, nu există posibilitatea întemeierii competenţei prin înfăţişarea în instanţă fără a o contesta (în materie matrimonială nu există excepţii de la această prevedere; în materie de răspundere părintească există excepţii [art. 9 alin. 2, art. 12 alin. 1, 2] ).

Prezentul Regulament cuprinde proceduri referitoare la:

• divorţ, separarea de corp şi anularea căsătoriei (art. 1, alin. 1, lit. a); pe scurt: „proceduri în materie matrimonială“ respectiv „proceduri matrimoniale“

128

• atribuirea, exercitarea, delegarea, retragerea totală sau parţială a răspunderii părinteşti (art. 1, alin. 1, lit. b), inclusiv cazurile de deplasare sau reţinere ilicită a unui copil („răpirea copilului”, art. 10, 11); în art. 1, alin. 2 sunt enumerate materiile civile privind răspunderea părintească, care nu sunt enumerate în mod exhaustiv; în art. 1 alin. 3 sunt enumerate cazurile în care prevederile prezentului regulament nu se aplică; art. 2 cuprinde definiţia „răspunderii părinteşti” şi a altor noţiuni.

Ghidul practic (practice guide) al Comisiei Europene (doar în cazul răspunderii părinteşti); nu este obligatoriu din punct de vedere legal, reprezintă doar un ajutor în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea: http://ec.europa.eu/civiljustice/parental_resp/parental_resp_ec_vdm_en.pdf.

D. Recunoaşterea şi executarea (art. 21-52)

Menţiune: în principiu, recunoaşterea şi executarea hotărârilor se realizează conform modelului reprezentat de Regulamentul (CE) nr. 44/2001 şi Regulamentul (CE) nr. 1347/2000; nou: eliminare limitată a cererii de încuviinţare a executării.

1. Recunoaşterea unei hotărâri – capitolul III secţiunea 1 – art. 21-27

Art. 21 alin. 1: Hotărârile judecătoreşti pronunţate într-un stat membru se recunosc în celelalte state membre fără a fi necesar să se recurgă la vreo procedură – ipso iure.

Conform art. 21 alin. 4, în cazul în care recunoaşterea unei hotărâri judecătoreşti se invocă pe cale incidentă în faţa unei instanţe judecătoreşti dintr-un stat membru, aceasta poate pronunţa o hotărâre în acest sens; aşadar nu este necesară o întrerupere a procedurii pentru iniţierea unei procedurii privind recunoaşterea.

Art. 21 alin. 3: cu toate acestea, statele membre trebuie să prevadă o procedură facultativă de recunoaştere în cazul părţilor interesate care solicită pronunţarea unei hotărâri de recunoaştere; şi în acest caz sunt valabile prevederile cuprinse în secţiunea 2 (art. 28-36).

Art. 21 alin. 3 sub-paragraful 2: în cazul în care este depusă o cerere de recunoaştere, instanţa judecătorească ce deţine competenţa teritorială este stabilită în conformitate cu lista comunicată Comisiei de fiecare stat membru în conformitate cu art. 68.

2. Motive de refuz ale recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti – art. 22, 23

3. Interzicerea controlului în ceea ce priveşte procedurile de recunoaştere şi executare – art. 24-26

Art. 24: Competenţa instanţei judecătoreşti din statul membru de origine (definiţie art. 2, alin. 5), statul în care a fost pronunţată hotărârea, nu poate fi controlată de către instanţele din statul membru de executare (definiţie art. 5, alin. 6); art. 26, 31 alin. 3: în niciun caz, hotărârea judecătorească nu poate face obiectul unei revizuiri pe fond.

129

4. Executarea – capitolul III, secţiunile 2-4

a. Cerere de încuviinţare a executării – Capitolul III secţiunea 2, art. 28-36

În principiu sunt vizate doar hotărârile privind încredinţarea (cauzele matrimoniale ca şi cauze referitoare la statut – cu excepţia art. 49 [costuri] nu necesită o executare; cauzele privind dreptul de vizitare nu necesită o hotărâre de executare – art. 40 ff – vezi 2)

În mod analog Regulamentul (CE) nr. 44/2001 şi Regulamentul (CE) nr. 1347/2000 (vezi art. 28-39)

Art. 39 – Certificat privind hotărârile judecătoreşti în materie matrimonială şi certificat privind hotărârile judecătoreşti în materia răspunderii părinteşti:

„Instanţa judecătorească sau autoritatea competentă din statul membru de origine eliberează, la cererea oricărei părţi interesate, un certificat utilizând formularul al cărui model este prezentat în anexa I (hotărâri judecătoreşti în materie matrimonială) sau în anexa II (hotărâri judecătoreşti în materia răspunderii părinteşti).”

130

ANEXA I

Certificatul prevăzut la articolul 39 privind hotărârile în materie matrimonială6

(Observaţii preliminare generale: Aspectul prezentului formular nu trebuie să fie modificat; în special nu trebuie să fie eliminate căsuţe sau puncte. Căsuţele care nu au fost completate trebuie să rămână goale sau să fie haşurate. Astfel, instanţa judecătorească de executare îşi va putea face rapid o imagine de ansamblu cu privire la conţinutul certificatului, chiar dacă acesta nu a fost încă tradus în limba instanţei judecătoreşti de executare; formularul va fi completat în limba în care a fost pronunţată hotărârea judecătorească.)


2. Instanţa judecătorească sau autoritatea care eliberează certificatul

2.1. Denumirea (denumirea instanţei judecătoreşti care eliberează cererea trebuie să fie exactă. De asemenea numerele de telefon şi de fax trebuie să fie actuale. Astfel, autoritatea statului de recunoaştere, respectiv de executare, nu va întâmpina dificultăţi în a adresa întrebările care ar putea apărea pe parcurs. De asemenea, datele cu privire la abilităţile lingvistice ale persoanei numite ar putea facilita comunicarea într-o asemenea situaţie.)

2.2. Adresa

2.3. Telefon/Fax/Adresa electronică

3. Căsătoria (la date cu privire căsătorie)

3.1. Soţia

3.1.1. Numele şi prenumele

3.1.2. Adresa

3.1.3. Ţara şi locul naşterii

3.1.4. Data naşterii

3.2. Soţul

6 Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și

executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000.

131


3.2.2. Adresa

3.2.3. Ţara şi locul naşterii

3.2.4. Data naşterii

3.3. Ţara, locul (în cazul în care această informaţie este disponibilă) şi data căsătoriei

3.3.1. Ţara căsătoriei

3.3.2. Locul căsătoriei (în cazul în care această informaţie este disponibilă)

3.3.3. Data căsătoriei

4. Instanţa care a pronunţat hotărârea

4.1. Denumirea instanţei

4.2. Situarea instanţei

5. Hotărârea (datele cu privire la hotărâre trebuie să corespundă cu hotărârea căreia i-au fost anexate – această menţiune este de la sine înţeleasă; cu toate acestea au apărut greşeli care au dus la întrebări care ar fi putut fi evitate.)

5.1. Data

5.2. Numărul de referinţă

5.3. Tipul hotărârii (nu a fost prevăzută o căsuţă pentru hotărârile prin care instanţa respinge cererea; conform prevederilor cuprinse în regulament, astfel de hotărâri nu pot fi recunoscute sau executate)

5.3.1. Divorţ

5.3.2. Anulare a căsătoriei

5.3.3. Separare de corp

5.4. Hotărârea a fost pronunţată în lipsă?

5.4.1. Nu

5.4.2. Da (Trebuie anexate documentele menţionate la articolul 37

132

alineatul (2))

6. Numele părţilor care au beneficiat de asistenţa judiciară

7. Hotărârea poate fi supusă căilor de atac în conformitate cu legislaţia statului membru de origine?

7.1. Nu (cuvânt standard)

7.2. Da (Hotărârile judecătoreşti pronunţate într-un stat membru generează, prin efectul pe care îl au în statul de origine, efecte la nivelul întregii UE; în principiu nu se pune în discuţie autoritatea de lucru judecat – vezi art. 21 alin. 2, art. 35; cu toate acestea, hotărârea judecătorească trebuie să-şi fi produs efectele conform legii statului membru de origine, ceea ce, în cazul hotărârilor de desfacere a legăturii matrimoniale, este puţin posibil să se realizeze înainte ca hotărârile să fie imposibil de atacat; în unele state este de asemenea necesară o înscriere în registru [de exemplu, în Olanda])

8. Data la care hotărârea produce efecte juridice în statul membru în care s-a pronunţat (data intrării în puterea de lucru judecat)

8.1. Divorţ

8.2. Separare de corp

Întocmit la ......................................................, data ..................................................................


133

ANEXA II

Certificatul menţionat la articolul 39 privind hotărârile în materia răspunderii părinteşti7





2.2. Adresa


3. Titularul (titularii) dreptului de vizită

3.1. Numele şi prenumele

3.2. Adresa

3.3. Data şi locul naşterii (în cazul în care aceste informaţii sunt disponibile)

4. Titularii răspunderii părinteşti alţii decât cei menţionaţi la punctul 3 (În caz de încredinţare comună, persoana menţionată la punctul 3 poate fi, de asemenea, menţionată la punctul 4)

4.1.

7 Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența,

recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000.

134


4.1.2. Adresa

4.1.3. Data şi locul naşterii (în cazul în care aceste informaţii sunt disponibile)

4.2.


4.2.2. Adresa


4.3.


4.3.2. Adresa


5. Instanţa judecătorească care a pronunţat hotărârea

5.1. Denumirea instanţei


6. Hotărârea (datele cu privire la hotărâre trebuie să corespundă cu hotărârea căreia i-au fost anexate – această menţiune este de la sine înţeleasă; cu toate acestea au apărut greşeli care au dus la întrebări care ar fi putut fi evitate.)

6.1. Data


6.3. Hotărârea a fost pronunţată în lipsă?

6.3.1. Nu

6.3.2. Da (Trebuie anexate documentele menţionate la articolul 37 alineatul (2))

7. Copiii cuprinşi în hotărâre (În cazul în care certificatul cuprinde mai mult de patru copii, se utilizează un al doilea formular)

135

7.1. Numele, prenumele şi data naşterii





9. Atestarea caracterului executoriu şi a notificării/comunicării

9.1. Hotărârea este executorie în conformitate cu legislaţia satului membru de origine?

9.1.1. Da

9.1.2. Nu Hotărârile judecătoreşti pronunţate într-un stat membru generează, prin efectul pe care îl au în statul de origine, efecte la nivelul întregii UE; în principiu nu se pune în discuţie autoritatea de lucru judecat – vezi art. 21 alin. 2, art. 35; cu toate acestea, hotărârea judecătorească trebuie să-şi fi produs efectele conform legii statului membru de origine.

9.2. Hotărârea a fost notificată sau comunicată părţii împotriva căreia se cere executarea?

9.2.1. Da

9.2.1.1. Numele şi prenumele părţii

9.2.1.2. Adresa

9.2.1.3. Data notificării/comunicării

9.2.2. Nu

10. Informaţii specifice pentru hotărârile privind înapoierea copilului în cazul în care se solicită exequatur în conformitate cu articolul 28. Această posibilitate este prevăzută la articolul 40 alineatul (2):

10.1. Modalităţi de exercitare a dreptului de vizită (în cazul şi în măsura în care hotărârea cuprinde o astfel de precizare) (sunteţi rugaţi să faceţi o prezentare cât mai detaliată şi conformă realităţii a hotărârii privind dreptul de vizitare, pentru a contracara astfel posibilitatea apariţiei unor semne de întrebare şi/ sau necesitatea pronunţării unei hotărâri conform art. 48 [Modalităţi practice de exercitare a

136

dreptului de vizită])

10.1.1. Data, ora

10.1.1.1. Început

10.1.1.2. Sfârşit

10.1.2. Locul

10.1.3. Obligaţii specifice titularului răspunderii părinteşti

10.1.4. Obligaţii specifice beneficiarului dreptului de vizită

10.1.5. Eventuale limitări privind exercitarea dreptului de vizită

11. Informaţii specifice pentru hotărârile privind dreptul de vizită în cazul în care se solicită exequatur în conformitate cu articolul 28. Această posibilitate este prevăzută la articolul 40 alineatul (2):

(Posibilităţile de executare simplificată a hotărârilor privind dreptul de vizită, conform art. 40 şi 41, care trebuie să fie prezentate în cele ce urmează, nu privează partea care deţine răspunderea părintească de dreptul de a solicita recunoaşterea şi executarea pe “căi normale”, conform art. 21-36.)

11.1. Hotărârea dispune înapoierea copilului

11.2. Persoana la care trebuie efectuată înapoierea copilului (în cazul şi în măsura în care hotărârea cuprinde o astfel de precizare)


11.2.2. Adresa

Întocmit la ........................................................, data ..................................................................


137

b. Formula executorie simplificată a hotărârilor judecătoreşti privind dreptul de vizită şi hotărârile judecătoreşti pronunţate în cazurile de răpire a copiilor, conform art. 11 alin. 8 – Capitolul III secţiunea 4 – art. 40-45

ba. Dreptul de vizită

Prezentul Regulament creează pentru prima dată un titlu executoriu european în afara domeniului proprietăţii – analog art. 5, Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanţele necontestate („titlul european privind dreptul de vizită“).

„Drept de vizită” înseamnă în special dreptul de a duce copilul pentru o perioadă limitată într-un alt loc decât cel al reşedinţei sale obişnuite (art. 2 alin. 10).

Domeniul de aplicare: art. 40, 41.

Hotărârile judecătoreşti cu privire la dreptul de vizită trebuie să fie recunoscute de plin drept şi să fie executate, fără a fi necesară o cerere de încuviinţare a executării. Această recunoaştere de plin drept şi executare au ca scop menţinerea legăturii între părinţi şi copii, chiar dacă aceştia trăiesc, după divorţ sau separare, în state membre diferite. Contestarea recunoaşterii hotărârii judecătoreşti nu mai este astfel posibilă.

Câteva limite ale executării: existenţa unei hotărâri executorii pronunţate anterior (art. 47 alin. 2 sub-paragraf 2).

Premisa: Hotărârea judecătorească trebuie să fie certificată de către statul membru de origine, ca dovadă a faptului că au fost respectate dreptul la apărare (vezi art. 41 alin. 2).

Judecătorul din statul membru de origine este cel care întocmeşte certificatul. Nu este necesară întocmirea certificatului, în cazul în care, în momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti, nu există niciun indiciu pentru faptul că dreptul de vizită trebuie să fie exercitat în afara graniţelor statului de reşedinţă. În cazul în care circumstanţele cazului indică viitorul caracter transfrontalier al dreptului de vizită, certificatul ar trebui să fie emis odată cu pronunţarea hotărârii judecătoreşti. Această acţiune ar trebui să fie luată în considerare de la început, în cazul în care, de exemplu, instanţa se află în apropierea graniţei cu un alt stat membru, în cazul în care persoanele care sunt titulare ale răspunderii părinteşti provin din state diferite sau în cazul în care există deja un caracter transfrontalier de orice fel. În cazul în care caracterul transfrontalier devine evident ulterior, de exemplu deoarece una dintre persoanele care este titularul răspunderii părinteşti a emigrat într-un alt stat, una dintre părţile implicate poate solicita emiterea unui certificat de către instanţa din statul de origine care a pronunţat hotărârea judecătorească.

În cazul în care dreptul la apărare şi/sau certificatul nu a fost emis, hotărârea judecătorească nu va fi recunoscută de plin drept şi nu va fi declarată executorie; în acest caz executarea este posibilă doar în urma înaintării unei cereri de încuviinţare a executării.

Art. 43, motivul 24: Eliberarea unui certificat nu este supusă niciunei căi de atac. În cazul în care există elemente care contravin prevederilor legale în vigoare, rectificarea certificatului

138

poate fi solicitată doar instanţei din statul membru de origine; în cazul oricărei rectificări a certificatului se aplică dreptul statului membru de origine.

139

ANEXA III

Certificatul menţionat la articolul 41 alineatul (1) privind hotărârile în materia dreptului de vizită8




2.1. Denumirea(denumirea instanţei judecătoreşti care eliberează cererea trebuie să fie exactă. De asemenea numerele de telefon şi de fax trebuie să fie actuale. Astfel, autoritatea statului de recunoaştere, respectiv de executare, nu va întâmpina dificultăţi în a adresa întrebările care ar putea apărea pe parcurs. De asemenea, datele cu privire la abilităţile lingvistice ale persoanei numite ar putea facilita comunicarea într-o asemenea situaţie.)

2.2. Adresa


3. Titularii dreptului de vizită


3.2. Adresa

3.3. Data şi locul naşterii (în cazul în care aceste informaţii sunt disponibile)

4. Titularii răspunderii părinteşti alţii decât cei menţionaţi la punctul 3 (În caz de încredințare comună, persoana menționată la punctul 3 poate fi, de asemenea, menționată la punctul 4.; A se bifa căsuța corespunzătoare persoanei față de care hotărârea trebuie pusă în executare.).



140

4.1.


4.1.2. Adresa


4.2.


4.2.2. Adresa


4.3.


4.3.2. Adresa



5.1. Denumirea instanţei judecătoreşti

5.2. Situarea instanţei judecătoreşti

6. Hotărârea (valabilă doar în cazul hotărârilor care limitează dreptul de vizită; hotărârile de respigere a cererilor de acordare a dreptului de vizită fac obiectul regulilor generale cu privire la recunoaşterea hotîrârilor; datele cu privire la hotărâre trebuie să fie în concordanţă cu hotărârea alături de care au fost trimise; – această menţiune este de la sine înţeleasă; cu toate acestea au apărut greşeli care au dus la întrebări care ar fi putut fi evitate.)

6.1. Data


141

7. Copiii cuprinşi în hotărâre (În cazul în care certificatul cuprinde mai mult de patru copii, se utilizează un al doilea formular)





8. Hotărârea poate fi supusă căilor de atac în conformitate cu legislaţia statului membru de origine?

8.1. Da (conform legii interne a multor state membre, hotărârile privind răspunderea părintească trebuie să fie executate de drept, indiferent dacă este exercitat un remediu legal sau nu. În cazul în care legea internă nu conţine o astfel de prevedere, judecătorul din statul de origine poate declara hotărârea drept executorie pornind de la prevederile regulamentului [art. 41 alin. 1 sub-paragraful 2]. Prin aceasta se doreşte evitarea amânării executării hotărârii din cauza exercitării remediului legal.)

8.2. Nu

9. În caz de procedură în lipsă, actul de sesizare a instanţei sau un act echivalent a fost notificat sau comunicat în timp util persoanei care nu s-a prezentat şi astfel încât această persoană să îşi poată pregăti apărarea sau, în cazul în care a fost notificat sau comunicat fără respectarea acestor condiţii, se stabileşte totuşi că aceasta a acceptat hotărârea în mod neechivoc.

10. Toate părţile au avut posibilitatea de a fi ascultate

11. Copiii au avut posibilitatea de a fi ascultaţi, cu excepţia cazului în care aceasta a fost considerată necorespunzătoare în conformitate cu vârsta sau gradul lor de maturitate.

(Deşi regulamentul nu prevede în mod explicit menţionarea motivelor din cauza cărora unui copil nu i-a fost acordată posibilitatea de a fi ascultat, în practică, Comisia salută totuşi o prezentare a acestora)

12. Modalităţile de exercitare a dreptului de vizită (în cazul şi în măsura în care hotărârea cuprinde astfel de precizări)

142

12.1. Data, ora

12.1.1. Început

12.1.2. Sfârşit

12.2. Locul

12.3. Obligaţii specifice titularului răspunderii părinteşti

12.4. Obligaţii specifice beneficiarului dreptului de vizită

12.5. Eventuale limitări privind exercitarea dreptului de vizită


Întocmit la ........................................................, data ..................................................................


143

b.b. Prevederile referitoare la răpirea copiilor cuprinse în Regulament

Obiectiv: Sporirea eficienţei procedurii de înapoiere a copilului, conform Convenţiei de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, care a fost ratificată de toate statele membre.

Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 reglementează înapoierea copiilor care au fost deplasaţi sau reţinuţi ilegal în străinătate; prin intermediul acestor instrumente trebuie să fie restabilită fără întârziere situaţia de dinaintea deplasării sau reţinerii ilegale; Convenţia are ca scop protejarea copilului, care trebuie să rămână în mediul cu care este familiarizat, şi părintelui rămas în urmă, care în alte condiţii nu ar avea, mai mult ca sigur, posibilitatea de a urmări în justiţie pe teritoriul unui alt stat persoana responsabilă pentru deplasarea sau reţinerea ilegală a copilului.

Modelul de reglementare al regulamentului: art. 10, art. 11, art. 40, art. 42, precum şi art. 55 intensifică aplicarea Convenţiei de la Haga din 25 octombrie 1980 şi consolidează mecanismele prevăzute de aceasta, fără a le modifica.

Art. 40 şi art. 42: Regulamentul menţionează suprimarea procedurii de încuviinţare a executării (echivalentă celei cu privire la dreptul de vizită) în cazul hotărârii pronunţate de către instanţa unui stat membru de origine prin care se dispune înapoierea copilului, cu scopul de a se asigura o executare imediată.

Judecătorul din statul de origine emite un certificat, folosind formularul standardizat din anexa IV (în limba în care a fost formulată hotărârea judecătorească).

Art. 43, punctul 24: Eliberarea unui certificat nu este supusă niciunei căi de atac. În cazul în care există neconcordanţe, rectificarea certificatului poate fi solicitată doar instanţei din statul membru de origine; în cazul oricărei rectificări a certificatului se aplică dreptul statului membru de origine.

Partea implicată, care doreşte ca executarea dreptului de vizită care îi revine să fie realizată într-un alt stat membru, trebui să prezinte o copie a hotărârii judecătoreşti şi a certificatului. Cu excepţia punctului 14, care se referă la măsurile autorităţilor statului membru de origine pentru asigurarea protecţiei copilului după înapoierea sa, certificatul nu trebuie să fie tradus. Prezentul regulament nu reglementează procedura de executare din statul de executare; în acest caz se aplică prevederile dreptului naţional.

144

Anexa IV

Certificatul menţionat la articolul 42 alineatul (1) privind înapoierea copilului9

(Observaţii preliminare generale: Aspectul prezentului formular nu trebuie să fie modificat; în special nu trebuie să fie eliminate căsuţe sau puncte. Căsuţele care nu au fost completate trebuie să rămână goale sau să fie haşurate. Astfel, instanţa judecătorească de executare îşi va putea face rapid o imagine de ansamblu cu privire la conţinutul certificatului, chiar dacă acesta nu a fost încă tradus în limba instanţei judecătoreşti de executare; formularul va fi completat în limba în care a fost pronunţată hotărârea judecătorească; în mod ideal, punctul 14, care se referă la măsurile luate de autorităţile statului de origine în vederea asigurării protecţiei copilului după înapoierea sa, este tradus încă din momentul eliberării certificatului, deoarece părintele care doreşte să solicite executarea hotărârii, va trebui să prezinte o traducere în statul de executare )




2.2. Adresa


3. Persoana la care trebuie efectuată înapoierea copilului (în cazul în care hotărârea cuprinde o astfel de precizare)


3.2. Adresa

3.3. Data şi locul naşterii (în cazul în care aceste date sunt disponibile)



145

4. Titularii răspunderii părinteşti10 (în cazul custodiei comune, persoana numită la numărul 3 poate fi numită şi la numărul 4; trebuie să fie bifată căsuţa care corespunde persoanei în favoarea căreia urmează să fie executată hotărârea).

4.1. Mama


4.1.2. Adresa

4.1.3. Data şi locul naşterii (în cazul în care aceste date sunt disponibile)

4.2. Tatăl


4.2.2. Adresa


4.3. Alţii


4.3.2. Adresa (în cazul în care aceste date sunt disponibile)


5. Pârâtul (în cazul în care această informaţie este disponibilă)


5.2. Adresa (în cazul în care această informaţie este disponibilă)


6.1. Denumirea instanţei judecătoreşti


10 Acest punct este facultativ.

146

judecătoreşti

7. Hotărârea

7.1. Data


8. Copiii cuprinşi în hotărâre (În cazul în care sunt mai mult de patru copii, se utilizează un al doilea formular.).





9. Hotărârea dispune înapoierea copilului

10. Hotărârea este executorie în statul membru de origine?

10.1. Da (în principiu, instanţa statului de origine întocmeşte certificatul după ce hotărârea devine executorie;adică după ce a expirat termenul limită stabilit pentru căile de atac .Cu toate acestea, aceasta nu este o regulă absolută, iar instanţa statului de origine poate – în cazul în care consideră această măsură drept fiind necesară – să declare hotărârea drept executorie, în ciuda procedurilor de atac care se află pe rol. Regulamentul îi acordă judecătorului acest drept, chiar dacă legea naţională nu conţine o astfel de prevedere. Prin aceasta se doreşte evitarea amânării executării unei hotărâri din cauza exercitării căilor de atac (art. 42 alin. 1 sub-paragraf 2)

10.2. Nu

11. Copii au avut posibilitatea de a fi ascultaţi, cu excepţia cazului în care aceasta a fost considerată necorespunzătoare în conformitate cu vârsta sau gradul lor de maturitate.

(Deşi regulamentul nu prevede în mod explicit menţionarea motivelor din cauza cărora unui copil nu i-a fost acordată posibilitatea de a fi ascultat, în practică, Comisia salută totuşi o prezentare a acestora)

12. Părţile au avut posibilitatea de a fi ascultate.

147

13. Hotărârea prevede înapoierea copilului, iar instanţa a luat în considerare în hotărârea sa motivele şi mijloacele de probă pe care se bazează hotărârea pronunţată în conformitate cu articolul 13 din Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale a copiilor.

14. După caz, normele de aplicare a măsurilor luate de instanţe judecătoreşti sau autorităţi în vederea asigurării protecţiei copilului după înapoierea sa în statul membru în care îşi are reşedinţa obişnuită

15. Numele părţilor care au beneficiat de asistenţă judiciară

Întocmit la ....................................................., data ............................................................


148

VII. Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1346/ 2000 din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvenţă

A. Apariţie

Încă din anul 1995, la nivelul comunităţii europene a fost elaborat un Tratat al Uniunii Europene privind procedurile de insolvenţă. Acest Tratat nu a intrat însă în vigoare, deoarece el nu a fost semnat de către Regatul Unit. O dată cu intrarea în vigoare, la data de 31.05.2002, a Regulamentului privind procedurile de insolvenţă, s-a făcut un nou pas în direcţia armonizării prevederilor legale la nivelul comunităţii europene. Obiectivul urmărit este ameliorarea dificultăţilor înregistrate până în prezent în ceea ce priveşte procedurile de insolvenţă cu caracter transfrontalier şi, prin aceasta, uşurarea obţinerii drepturilor la nivelul Comunităţii Europene.

Regulamentul înlocuieşte în relaţiile dintre statele membre, în materia reglementată, convenţiile încheiate între două sau mai mute state (art. 44 alin. 1). Cu toate acestea, Regulamentul nu împiedică încheierea de tratate cu state care nu sunt membre ale UE, atâta timp cât respectivele tratate nu aduc atingere acestuia.

B. Materia reglementată

Regulamentul nu creează o procedură de insolvenţă unică, cu aplicabilitate în întreaga Comunitate. Legea privind procedura de insolvenţă trebuie să fie în continuare elaborată de către fiecare stat membru în parte. Au fost însă armonizate aspectele referitoare la caracterul transfrontalier al acestei proceduri, astfel încât prevederile Regulamentului reprezintă în esenţă drept de coliziune privind insolvenţa.



Conform art. 1 alin. 1, prezentul Regulament se aplică procedurilor colective ce iau naştere în contextul insolvenţei debitorului care atrage desistarea parţială sau totală a acestuia şi desemnarea unui lichidator. În anexa A sunt enumerate procedurile din fiecare stat membru în parte, în cazul cărora sunt aplicabile prevederile prezentului Regulament. Debitorul poate fi persoană fizică sau juridică, antreprenor sau persoană privată. Prezentul Regulament nu se aplică procedurilor de insolvenţă referitoare la societăţile de asigurare, instituţiile de credit, fondurile de investiţii şi organisme de plasament colectiv. În aceste domenii sunt valabile prevederile unor directive speciale.

2. Domeniul de aplicare în spaţiu

Regulamentul este valabil în toate statele membre, cu excepţia Danemarcei (motivul 33 din preambul).

149

Domeniul de aplicare în spaţiu este definit prin intermediul a două criterii:

• Cazul de insolvenţă trebuie să aibă un caracter transfrontalier; prevederile Regulamentului nu sunt aplicate în cauze cu caracter naţional.

• Cazul trebuie să aibă o anumită legătură cu un stat membru al UE; hotărâtor este centrul intereselor principale ale debitorului (center of [a debtor´s] main interest – COMI comparaţi Dosarul CEJ C 341/04, sentinţa ABl. C 143 din 17.06.2006, 11 Eurofood IFSC). Nu are nicio importanţă dacă debitorul este sau nu cetăţean european, atâta timp cât centrul intereselor principale se află pe teritoriul Uniunii Europene.

3. Domeniul de aplicare în timp

Din punct de vedere temporal (art. 43 şi 47), Regulamentul trebuie aplicat doar în cazul acelor proceduri care au fost deschise după intrarea sa în vigoare, la data de 31.05.2002. În cazul statelor care au aderat ulterior la UE, Regulamentul este aplicabil de la data aderării.

D. Competenţa internaţională

1. Procedura principală de insolvenţă

Instanţele din statul membru pe teritoriul căruia se află centrul intereselor principale ale debitorului sunt competente să deschidă procedura de insolvenţă (art. 3). Conform motivului 13, centrul trebuie să corespundă locului în care debitorul îşi conduce în mod obişnuit interesele şi poate, prin urmare, să fie verificat de către terţi. Cel care desfăşoară o activitate de sine stătătoare îşi are centrul intereselor principale în locul în care îşi desfăşoară activitatea. În cazul persoanelor juridice şi a companiilor, acesta este prezumat a fi, până la proba contrarie, locul unde se află sediul social. Autoritatea competentă pentru punerea în aplicare se stabileşte conform dreptului naţional.

2. Procedura colaterală

Dacă centrul intereselor principale ale unui debitor este situat pe teritoriul unui stat membru, instanţele unui alt stat membru sunt competente să deschidă o procedură de insolvenţă împotriva acestui debitor (procedură colaterală) numai dacă acesta are un sediu pe teritoriul acestui din urmă stat membru. Efectele acestei proceduri se limitează la bunurile debitorului situate pe teritoriul celui de-al doilea stat membru (art. 3 alin. 2).

3. Relaţia temporală

Pentru stabilirea competenţei internaţinale este importantă fixarea din punct de vedere temporal, deoarece centrul intereselor principale se poate modifica. Sunt luate în considerare atât momentul deschiderii procedurii de insolvenţă, cât şi momentul înregistrării cererii de admitere a creanţelor. O amânare după deschiderea procedurii nu are niciun efect asupra procedurii în curs. În sentinţa din 17.01.2006, dosarul C-1/04 Staubitz-Schreiber, Curtea Europeană de Justiţie s-a pronunţat în favoarea datei înregistrării cererii.

150

În cazul în care debitorul şi-a schimbat reşedinţa cu puţin timp înainte de înregistrarea cererii în scopul de a se sustrage dreptului naţional privind insolvenţa (forum shopping), această acţiune ar putea fi considerată drept o încălcare a dreptului în vigoare şi astfel considerată ca fiind lipsită de importanţă în cadrul procedurilor în curs.

E. Sistemul procedurii de insolvenţă

1. Principiul universalităţii/principiul teritorialităţii

Principiul universalităţii şi cel al teritorialităţii sunt combinate prin intermediul reglementărilor stipulate în Regulament, prin aceea că sunt recunoscute efectele universale ale procedurii principale de insolvenţă, în acelaşi timp fiind însă facilitate procedurile secundare – procedura secundară de insolvenţă şi procedura particulară de insolvenţă- care au o valabilitate teritorială. Acest lucru înseamnă că, în cazul în care centrul intereselor principale ale unui debitor se află pe teritoriul unui stat membru, împotriva lui poate fi deschisă o procedură de insolvenţă conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1346/2000. Aceasta vizează întreaga avere a debitorului, indiferent de statul în care procedura a fost iniţiată. Posibilitatea iniţierii unei proceduri secundare într-un alt stat serveşte protejării intereselor locale. În continuare, prin acestea se doreşte depăşirea dificultăţilor care apar din cauza aplicării legii statului de deschidere asupra bunurilor, care se află pe teritoriul unui alt stat. În plus, poate apărea situaţia în care avere a debitorului este prea complexă pentru a fi administrat în bloc.

Se poate vorbi despre un principiu limitat al universalităţii.

2. Procedura principală de insolvenţă

Conform art. 3 alin. 1, este vorba despre o procedură de insolvenţă cu efect universal, care include în principiu toate bunurile debitorului şi ia în considerare diferiţi creditori. Procedura trebuie să fie deschisă în statul în care debitorul îşi are centrul intereselor principale (art. 3 alin. 1).

Lichidatorul din cadrul procedurii principale de insolvenţă poate exercita pe teritoriul unui alt stat membru toate atribuţiile conferite de legea statului de deschidere, atâta timp cât nici o altă procedură de insolvenţă nu a fost deschisă ori nici o măsură de conservare contrară nu a fost adoptată, ca urmare a unei cereri de deschidere a unei proceduri de insolvenţă în statul respectiv. În special, acesta poate să deplaseze bunurile debitorului în afara teritoriului statului membru pe care acestea se află (art. 18 alin. 1).

Lichidatorul din cadrul procedurii principale de insolvenţă şi lichidatorul din cadrul procedurii secundare de insolvenţă trebuie să îşi ofere reciproc informaţii cu privire la celelalte proceduri, în special cu privire la situaţia cererilor de admitere a creanţelor, cu privire la verificare creanţelor şi cu privire la toate măsurile de încheiere a procedurii de insolvenţă. Există o obligaţie principială de colaborare.

151

3. Procedură colaterală

a. Procedura secundară de insolvenţă

După deschiderea procedurii principale de insolvenţă, instanţele unui alt stat membru sunt competente, conform art. 3 alin. 2, să deschidă o altă procedură de insolvenţă împotriva debitorului (o procedură secundară de insolvenţă), dacă acesta are un sediu pe teritoriul acestui din urmă stat membru. Conform art. 3 alin. 2 şi art. 2 lit. h, sediul reprezintă un loc în care debitorul derulează operaţiuni economice, utilizând mijloace umane şi bunuri. Acest concept poate avea o interpretare largă. Efectele acestei proceduri secundare de insolvenţă nu se limitează doar la bunurile debitorului situate pe teritoriul celui de-al doilea stat membru, ci şi la bunurile care nu ţin de respectivul sediu. Simplul fapt că anumite bunuri se află pe teritoriul unui stat nu îndreptăţeşte deschiderea unei proceduri colaterale (art. 3 alin. 2).

Conform motivelor 11 şi 19, procedura secundară de insolvenţă are drept scop protejarea intereselor locale şi valorificarea într-o manieră mai eficientă a averii.

În anexa B sunt numite procedurile de lichidare care pot fi considerate proceduri secundare de insolvenţă. Reglementările speciale pentru procedurile secundare de insolvenţă pot fi regăsite în articolele 27-38.

Deschiderea unei proceduri poate fi solicitată, conform art. 29, de lichidatorul desemnat în cadrul procedurii principale şi de orice altă persoană abilitată să solicite deschiderea unei proceduri de insolvenţă în virtutea legii statului membru pe al cărui teritoriu este solicitată deschiderea procedurii secundare.

O procedură secundară de insolvenţă trebuie să aibă drept scop lichidarea bunurilor debitorului (art. 2 lit. c). Dacă lichidarea bunurilor din procedura secundară permite satisfacerea tuturor creanţelor, surplusul de bunuri trebuie transferat fără întârziere către lichidatorul din procedura principală (art. 35).

Lichidatorul din cadrul procedurii secundare are dreptul, conform art. 18 alin. 2, să solicite în orice stat membru, pe cale judiciară sau extrajudiciară, ca un bun mobil să fie transferat după deschiderea procedurii secundare de pe teritoriul statului în care s-a deschis procedura pe teritoriul celuilalt stat membru. Acesta poate, de asemenea, să exercite acţiuni revocatorii.

b. Proceduri particulare de insolvenţă

Conform art. 3 alin. 3, înainte de deschiderea unei proceduri principale de insolvenţă sau chiar fără ca o asemenea procedură să fi fost deschisă, într-un alt stat membru poate fi deschisă o altă procedură de insolvenţă (procedură particulară de insolvenţă), în cazul în care debitorul are un sediu pe teritoriul respectivului stat. Această acţiune este permisă în cazul în care deschiderea unei proceduri principale de insolvenţă conform prevederilor legale în vigoare în statul membru pe a cărui teritoriu se regăseşte centrul intereselor principale ale debitorului nu este posibilă (de exemplu din lipsa stării de insolvenţa) sau în cazul în care un creditor, care îşi are reşedinţa obişnuită, domiciliul sau sediul social pe teritoriul statului membru în care se află şi

152

sediul debitorului solicită deschiderea unei proceduri particulare sau în cazul în care creanţa acestuia se bazează pe o datorie faţă de acest sediu.

Procedura particulară nu trebuie să aibă drept scop lichidarea averii debitorului. În cazul în care este deschisă o procedură principală de insolvenţă, procedura particulară va fi transformată într-o procedură secundară de insolvenţă (art. 37).

F. Lege aplicabilă

Legea aplicabilă este legea statului membru pe al cărei teritoriu a fost deschisă procedura (lex fori concursus art. 4 alin. 1). Această lege reglementează premisele deschiderii procedurii, bunurile care fac obiectul desistării, desfăşurarea şi închiderea procedurii.

În plus, Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 conţine o serie de norme de coliziune referitoare la drepturile reale ale terţilor (art. 5), compensarea (art. 6), rezerva dreptului de proprietate (art. 7), contractele având ca obiect bunuri imobiliare (art. 8), sistemele de plată şi pieţele financiare (art. 9), contractele de muncă (art. 10), efectele asupra drepturilor supuse înscrierii (art. 11), brevetele şi mărcile comunitare (art. 12), actele prejudiciabile (art. 13), protecţia terţilor dobânditori (art. 14) şi efectele rpocedurii de insolvenţă asupra rpoceselor în curs de soluţionare (art. 15). Aceste prevederi au, în domeniul de aplicare al Regulamentului, întâietate în faţa de prevederilor legale naţionale.

G. Recunoaşterea şi efectul procedurilor străine de insolvenţă

Conform art. 16, procedurile de insolvenţă sunt recunoscute ipso iure în toate celelalte state membre de îndată ce îşi produc efectele în statul de deschidere.

Hotărârea este recunoscută de către un stat membru şi în cazul în care, conform legislaţiei în vigoare în respectivul stat, împotriva debitorului, având în vedere calitatea sa, nu poate fi deschisă o procedură de insolvenţă (spre exemplu, în unele state doar antreprenorii pot face obiectul unei proceduri de insolvenţă). De asemenea, nu prezintă importanţă dacă hotărârea judecătorească poate fi atacată în instanţă.

Instanţele decid doar dacă premisele numite în Regulament au fost întrunite şi recunosc efectele procedurii străine de insolvenţă, fără a verifica în detaliu această procedură.

Prin intermediul deschiderii formale a procedurii principale de insolvenţă, efectele legale stipulate în legea respectivului stat membru apar şi în fiecare dintre celelalte state membre. Procedurii nu îi sunt aşadar atribuite aceleaşi efecte precum unei proceduri locale. Însă efectele „transfrontaliere” se resimt şi în celelalte state membre. Limitele acestui principiu reies chiar din prevederile Regulamentului. Art. 5-15 reglementează efectele individuale concrete ale anumitor drepturi reale.

În cazul în care a fost deschisă o procedură secundară sau particulară de insolvenţă (art. 17 alin. 1), efectele produse de această procedură se suprapun efectelor procedurii principale de insolvenţă.

153

Fără alţi paşi intermediari, trebuie să fie recunoscute toate hotărârile luate de către instanţa competentă în legătură cu desfăşurarea şi încheierea procedurii, precum şi celelalte hotărâri luate în strânsă legătură cu procesul, precum şi tranzacţiile şi măsurile asigurătorii.

În cazul unei proceduri secundare de insolvenţă sau a unei proceduri particulare de insolvenţă, recunoaşterea de către statele membre se rezumă la respectarea efectelor produse pe plan local de respectivele proceduri.

Recunoaşterea procedurilor străine se face sub rezerva ordinii publice (art. 26).

H. Informarea creditorilor

Obiectivul primar al Regulamentului este asigurarea egalităţii în drepturi a creditorilor. Art. 39 interzice din acest motiv discriminarea creditorilor din alte state membre ale UE în ceea ce priveşte depunerea cererii de admitere a creanţelor în cadrul procedurii principale de insolvenţă, precum şi în cadrul procedurii secundare sau particulare de insolvenţă şi stabilesc pe deasupra cerinţele formale ale acestei cereri. De asemenea, creditorii, inclusiv autorităţile fiscale şi organismele de asigurări sociale care îşi au reşedinţa obişnuită, domiciliul sau sediul social într-un alt stat membru decât cel în care a fost deschisă procedura de insolvenţă au dreptul să îşi înregistreze, în scris, cererile de admitere a creanţelor în cadrul procedurii de insolvenţă şi fac, de aceea, obiectul prevederilor art. 39.

Cererile de admitere a creanţelor înregistrate de către creditorii din state terţe vor îndeplini condiţiile prevăzute de legea aplicabilă.

De îndată ce s-a deschis o procedură de insolvenţă într-un stat membru, conform art. 40, instanţa competentă din acel stat sau lichidatorul desemnat de aceasta îi va informa imediat pe creditorii cunoscuţi din celelalte state membre.

Autorităţile sunt obligate să asigure garantarea egalităţii în drepturi a creditorilor străini. Prin aceasta trebuie să fie garantat dreptul de a înregistra o cerere de admitere a creanţelor de către acei creditori care, din cauza barierelor lingvistice sau din cauza altor probleme, nu îşi pot crea o imagine la fel de complexă cu privire la procedura de insolvenţă precum un creditor local. Într-un asemenea caz, notificarea în scris trebuie să conţină informaţii cu privire la termenele limită şi la sancţiunile prevăzute în legătură cu aceste termene limită (art. 40 alin. 2). Notificarea indică şi eventuala obligaţie a creditorilor cu creanţe garantate sau privilegiaţi de a înregistra cererea de admitere a propriilor creanţe.

Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 normează însă doar standardele minime. Legiuitorii naţionali pot de aceea să stipuleze şi alte obligaţii cu privire la diseminarea informaţiilor.

Notificarea trebuie să fie transmisă fără întârziere, potrivit unui formular, care trebuie să fie accesibil şi în format electronic. Autoritatea competentă trebuie să transmită formularul în limba statului de deschidere.

154

Forma acestuia respectă legea naţională în vigoare. Formularul care respectă legislaţia română nu fusese creat în momentul elaborării prezentului manual. Tocmai de aceea, în cele ce urmează puteţi observa formularul potrivit legii în vigoare în Austria:

155

ANEXĂ LA LEGEA FALIMENTULUI:

Aufforderung zur Anmeldung einer Forderung. Etwaige Fristen beachten! Покана за предявяване на вземания. Да се съблюдават евентуални срокове!

Opfordring til anmeldelse af fordringer. Vær opmærksom fristerne! Invitation to lodge a claim. Time limits to be observed!

Täitekutse nõude esitamiseks. Jälgige tähtaegu ! Kehotus saatavan ilmoittamiseen. Noudatettavat määräajat!

Invitation à produire une créance. Délais à respecter! Πρόσκληση για αναγγελία απαιτήσεως. Προσοχή στις προδεσμίες.

Invito all'insinuazione di un credito. Termine da osservare! Pieprasījums pieteikt prasību. Jāievēro noteiktie laika limiti!

Reikalavimas registruoti prašymą. Prašom laikytis nurodytų datų ! Oproep tot indiening van schuldvorderingen. In acht te nemen termijnen! Wezwanie do zgłoszenia wierzytelności. Uwzględnić ewentualne terminy!

Aviso de reclamação de créditos. Prazos legais a observar! Convocare pentru notificarea unei creante. Respectati eventuale termene!

Anmodan att anmäla fordran. Tidsfrister att iaktta! Výzva k prihláseniu pohľadávky. Dodržiavajte príslušné lehoty!

Poziv za prijavo terjatve. Upoštevajte morebitne róke. Convocatoria para la presentación de créditos. ¡Plazos aplicables!

Výzva k přihlášení pohledávky. Všimněte si případných lhůt! Felszólítás követelések bejelentésére. Kérjük, hogy az esetleges határidőket vegyék figyelembe!

Cererile creditorilor în procedura de faliment

1. Scopul cererilor creanţelor:

În cazul în care un creditor doreşte recuperarea creanţei sale din averea debitorului, el trebuie să solicite admiterea creanţei în procedura de faliment, chiar dacă în legătură cu aceasta este pendinte o acţiune sau dacă s-a pronunţat deja o hotărâre. În cazul unei proceduri de faliment cu privire la averea unei persoane fizice, lipsa unei cereri poate avea efecte negative pentru creditor, şi anume atunci când se stabileşte un plan de plăţi sau se iniţiază procedura de lichidare.

2. Ce fel de cereri?

Cererile introductive se referă numai la creanţe din procedura de faliment. Este vorba de drepturi privind averea, ce îi revin creditorului încă de la deschiderea procedurii de faliment. Acest lucru nu afectează cu nimic faptul că respectiva creanţă este garantată (de ex. gaj, ipotecă). Şi în acest caz creanţa poate fi invocată în procedura de faliment.

156

Dacă o creanţă garantată nu este solicitată, acest lucru nu va afecta existenţa dreptului respectiv.

3. Când?

Cererile de admitere a creanţei vor fi înregistrate până la termenul prevăzut în legea falimentului. În cazul cererilor tardive, creditorul va trebui să suporte cheltuielile pentru o şedinţă suplimentară în procedură. Aceste costuri nu vor fi suportate în situaţia în care înregistrarea în timp util nu i-a fost posibilă şi dacă creditorul menţionează acest fapt în cerere, dovedindu-l cel târziu în cea de-a doua şedinţă de verificare. Cererile depuse mai târziu de paisprezece zile înaintea datei şedinţei de verificare a calculării finale nu vor mai fi luate în considerare în procedura de faliment.

4. Unde?

Cererile vor fi depuse la instanţa care a pronunţat hotărârea de deschidere a procedurii de faliment.

5. Cum?

Cererile de admitere a creanţelor din faliment vor fi formulate în scris. Creanţa va fi exprimată în valuta internă (euro), iar pentru calcularea sa se va utiliza cursul de schimb din ziua deschiderii procedurii. În cerere se vor menţiona valoarea creanţei şi faptele pe care se bazează aceasta şi se vor indica documentele justificative ce pot fi aduse pentru dovedirea creanţei respective. Pentru înregistrarea cererii dumneavoastră, vă rugăm utilizaţi formularul „Notificarea unei creanţe în procedura de insolvenţă” („Anmeldung einer Forderung im Insolvenzverfahren“).

Cererea precum şi orice documente anexate vor fi depuse în dublu exemplar. În cazul în care creditorii nu au depus documentele justificative pentru dovedirea creanţei lor odată cu depunerea cererii, vor trebui să le înmâneze la prima adunare a creditorilor. (Creditor străin în procedura de faliment: a se vedea şi punctul 9)

6. Costurile introducerii cererii:

Taxa de înregistrare a cererii de admitere a creanţei este de 19 euro. Aceasta poate fi plătită prin virament în contul instanţei, prin ordin de plată, cu bani lichizi la sediul instanţei, precum şi prin utilizarea de carte de credit sau a unui card pentru utilizare electronică. Conturile instanţelor se găsesc în baza de date a instanţelor pe pagina de internet „www.bmj.gv.at“.

7. Notă cu privire la patrimonul persoanelor fizice:

Drepturi (de ex. gajuri) asupra unor venituri provenite din raporturi de muncă sau asupra altor prestaţii constante ce au rolul de venit vor trebui invocate până la momentul introducerii cererii la instanţa competentă pentru procedura de faliment. Aceste drepturi se vor stinge dacă nu sunt invocate până la stabilirea unui plan de plăţi, cu excepţia situaţiei în care acest venit este obţinut într-un stat membru CE cu excepţia Danemarcei. În cazul în care, datorită depunerii întârziate a

157

cererii de admitere a creanţei, şedinţa de stabilire a planului de plăţi trebuie continuată, atunci creditorul va trebui să suporte costurile acestei amânări.

8. Notă pentru angajaţi:

Cererile cu privire la neplata salariilor datorată insolvenţei, în absenţa altor prevederi, vor trebui depuse în decurs de şase luni de la deschiderea procedurii de faliment la oficiul teritorial al „IAF-Service GmbH” sau la instanţa la care este deschisă procedura de faliment.

9. Notă pentru creditorii din străinătate:

Creditorii care îşi au domiciliul sau sediul în străinătate îşi vor desemna un împuternicit cu notificarea ce locuieşte pe teritoriul ţării, în caz contrar, împuternicitul va fi desemnat de instanţă pe răspunderea şi cheltuiala creditorului.

Cererea de admitere a creanţei va fi redactată în limba germană!

Informaţii suplimentare pentru creditori din UE (cu excepţia Danemarcei):

Numai creditorii care îşi au reşedinţa obişnuită, domiciliul sau sediul într-un stat membru al UE (cu excepţia Danemarcei) pot depune cererea şi în limba oficială a statului lor. Şi în acest caz cererea trebuie să aibă titlul în limba germană „Anmeldung einer Forderung“, instanţa putând solicita totuşi o traducere a cererii.

Creditorii din statele membre ale UE (cu excepţia Danemarcei) vor trebui de asemenea să trimită instanţei, împreună cu cererea, documentele justificative de care dispun.

10. Baza de date pentru insolvenţă:

Se pot obţine informaţii cu privire la desfăşurarea procedurii din baza de date cu privire la insolvenţă, accesibilă în mod gratuit pe internet la adresa: www.edikte.justiz.gv.at.

158

159

160

VIII. Propunere de regulament privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi cooperarea în materie de obligaţii de întreţinere din 15.12.2005

A. Stadiul procedurii legislative

La data de 15.12.2005 Comisia a acceptat o propunere pentru un regulament al Consiliului cu privire la obligaţiile de întreţinere. La 20.04.2006 a fost dat avizul Comitetului Economic şi Social European. Avizul Autorităţii europene pentru protecţia datelor personale a fost dat la data de 15.05.2006.

Acest act normativ se doreşte a fi elaborat în strânsă cooperare cu Conferinţa de la Haga de drept internaţional privat, care doreşte actualizarea convenţiilor existente în domeniul obligaţiei de întreţinere (a se vedea Convenţia de la Haga din 24.10.1956 cu privire la legea aplicabilă pentru obligaţiile de întreţinere a copiilor, Convenţia de la Haga din 15.04.1958 privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materia obligaţiilor de întreţinere pentru copii, Convenţia de la Haga din 02.10.1973 cu privire la legea aplicabilă obligaţiilor de întreţinere pentru copii care înlocuieşte convenţia din 24.10.1956 în raport cu statele semnatare, Convenţia de la Haga din 02.10.1973 privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materia obligaţiilor de întreţinere faţă de copii, care înlocuieşte convenţia din 15.04.1958 în raport cu statele semnatare. De asemenea în acest context ar mai fi de menţionat Convenţia de la New York a Naţiunilor Unite din 20.06.1956 privind obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate).

În ceea ce priveşte procedura legislativă vezi şi http://ec.europa.eu/prelex/detail_dossier_real.cfm?CL=de&DosId=193665 .

B. Scopul

Prin acest regulament se doreşte facilitarea obţinerii pensiei de întreţinere, rapid şi cel mai adesea fără costuri de către creditorul obligaţiei de întreţinere a unui titlu executoriu care să poată fi executat în spaţiul juridic european fără proceduri suplimentare şi care să ducă în mod concret la plata cu regularitate a sumelor datorate. În acest scop sunt necesare măsuri în toate domeniile relevante pentru cooperarea judiciară în materie civilă şi care depăşesc practicile de până acum în cadrul cooperării judiciare (în special în ceea ce priveşte reglementările cu privire la dreptul naţional de executare): competenţa de drept internaţional privat, legea aplicabilă, recunoaştere şi executarea hotărârilor de întreţinere şi eliminarea obstacolelor procedurale. Răspunsurile la toate aceste probleme urmează a fi cuprinse într-un instrument unic.


Acest regulament se va aplica obligaţiilor de întreţinere care rezultă dintr-o relaţie de familie sau din relaţii care au efecte similare conform dreptului statului respectiv.

161

D. Competenţă

În general, vor fi competente instanţele statului membru de la locul în care pârâtul îşi are reşedinţa obişnuită (art. 3 lit. a din propunerea de regulament) sau de la locul în care creditorul obligaţiei de întreţinere îşi are reşedinţa obişnuită (art. 3 lit. b). În plus regulamentul prevede competenţa instanţei care este competentă pentru o cerere cu privire la statutul persoanelor, dacă, pe lângă această cerere, există şi o cerere cu privire la obligaţiile de întreţinere, cu excepţia situaţiei în care competenţa se bazează exclusiv pe cetăţenia uneia dintre părţi, sau a instanţei competente pentru o cerere privind încredinţarea în sensul Regulamentului (CE) nr. 2201/2003, dacă pe lângă această cerere se solicită şi stabilirea pensiei de întreţinere.

Conform art. 4 din propunerea de regulament poate fi atribuită competenţa unei instanţe printr-o convenţie cu privire la o cerere de întreţinere prezentă sau viitoare („atâta timp cât nu se referă la un copil cu vârsta de până la 18 ani” c.4), dacă cel puţin una dintre părţi îşi are reşedinţa obişnuită pe teritoriul statului membru respectiv. În caz de îndoială, convenţia va avea caracter exclusiv. Convenţia atributivă de competenţă trebuie redactată într-o formă scrisă, această condiţie fiind îndeplinită în cazul transmiterii ei pe cale electronică, dacă este posibilă consemnarea ei pe termen lung. (c. 2)

O instanţă a unui stat membru va deveni competentă şi dacă pârâtul se înfăţişează în faţa instanţei respective. Acest lucru nu este valabil dacă pârâtul se înfăţişează numai pentru a invoca necompetenţa instanţei respective, sau dacă, în temeiul art. 4, o altă instanţă este exclusiv competentă.

Remarcabil – şi un element care dă de gândit din punct de vedere al dreptului în materia competenţei – este faptul că prevederile cu privire la competenţă, din textul lor – precum şi cum reiese din dispoziţia privind verificarea competenţei (art. 11) – nu se limitează la cazuri internaţionale. Acest lucru ar însemna că prevederile ar avea prioritate şi faţă de dreptul naţional, pur local, cu privire la competenţă. Rămâne deci deschisă întrebarea dacă se poate aplica dreptul naţional cu privire la competenţă.

Ca şi competenţă reziduală art. 6 prevede competenţa instanţelor din statul membru al cărui resortisanţi sunt atât creditorul cât şi debitorul obligaţiei de întreţinere (lit. a), respectiv, în cazul obligaţiilor de întreţinere între soţi sau foşti soţi instanţele acelui stat membru pe teritoriul căruia soţii au avut ultima reşedinţă obişnuită comună, dacă acea reşedinţă obişnuită mai era valabilă cu mai puţin de un an înainte de introducerea cererii (lit. b).

Prevederile cu privire la litispendenţă (art. 7), la conexitate (art. 8) şi la măsuri provizorii (art. 10) sunt cunoscute din regulamentul (CE) 44/2001 (a se vedea mai sus).

În cadrul verificării competenţei sale, instanţa se va declara necompetentă din oficiu, dacă este sesizată într-o cauză pentru care nu deţine competenţă conform acestui regulament (art. 11)

162

E. Drept aplicabil – Statutul întreţinerii

Art. 12 al propunerii de regulament limitează prevederile dreptului aplicabil la obligaţii de întreţinere; cf. art. 18 domeniul de aplicare a dispoziţiilor este extins şi asupra cauzelor ce implică state terţe (aplicare ca şi lege uniformă).

Pentru obligaţii de întreţinere se va aplica dreptul statului pe teritoriul căruia îşi are reşedinţa obişnuită creditorul obligaţiei de întreţinere (art. 13 alin. 1). Dreptul instanţei sesizate se va aplica dacă creditorul obligaţiei de întreţinere nu poate face cererea de întreţinere împotriva debitorului obligaţiei de întreţinere în baza dreptului aplicabil conform alin. 1 sau dacă creditorul obligaţiei de întreţinere face această cerere şi este vorba de dreptul statului în care îşi are reşedinţa obişnuită debitorul obligaţiei de întreţinere.

Dacă creditorul obligaţiei de întreţinere nu îşi poate impune dreptul de întreţinere în baza niciunuia dintre aliniatele prevederilor numite mai sus, iar obligaţia de întreţinere este caracterizată de o strânsă legătură cu un alt stat, în special statul al cărui resortisanţi sunt ambele părţi, atunci se va aplica dreptul statului faţă de care există o astfel de legătură strânsă.

Este însă permisă alegerea dreptului aplicabil conform art. 14.

Conform art. 17, se vor stabili, în funcţie de dreptul aplicabil în cauza privind întreţinerea, în special următoarele: existenţa şi valoarea pretenţiilor creditorului obligaţiei de întreţinere şi al pârâtului; posibilitatea solicitării retroactive a pretenţiilor de întreţinere; modalitatea de calculare şi indexare a prestaţiei de întreţinere; termenele de prescripţie şi de depunere a cererilor; dreptul unei autorităţi publice, ce a plătit unui creditor al unei obligaţii de întreţinere, de a i se rambursa prestaţiile, precum şi plafoanele prestaţiei de întreţinere impuse debitorului obligaţiei de întreţinere. La stabilirea valorii prestaţiei se vor lua în considerare, independent de prevederile materiale ale dreptului aplicabil, necesităţile creditorului obligaţiei de întreţinere, precum şi posibilităţile financiare ale debitorului obligaţiei de întreţinere.

Dreptul aplicabil conform acestui regulament se va aplica şi în cazul în care nu este dreptul unui stat membru (art. 18).

Art. 19 reglementează retrimiterea: cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. 2, în cazul în care în acest regulament se face referire la normele de drept ale unui stat, se vor aplica normele statului respectiv, cu excepţia prevederilor de drept privat internaţional ale acestui stat.

În cazul în care, conform regulamentului, se aplică dreptul unui stat terţ, iar prevederile de drept internaţional privat ale acestui stat fac referire la legislaţia unui alt stat, atunci instanţa sesizată ca aplica dreptul său intern.

Remarcabilă este şi eliminarea rezervei materiale a ordinii publice (art. 20). Conform acestui articol, o prevedere a legii aplicabile stabilite conform regulamentului nu va fi pusă în aplicare numai în situaţia în care aplicarea sa ar fi în mod evident ireconciliabilă cu principiile fundamentale ale dreptului statului membru în care se află instanţa competentă. Aplicarea unei prevederi a dreptului unui stat membru nu va putea fi însă refuzată în temeiul acestui argument.

163

F. Recunoaştere şi executare

După modelul titlului executoriu european şi al titlului european privind dreptul de vizită, titlul de întreţinere va fi executoriu în mod nemijlocit (art. 25). Nu va mai fi nevoie de o procedură de exequatur sau de o certificare. O diferenţă semnificativă constă în faptul că sunt prevăzute intervenţii importante în dreptul procesual naţional.

La capitolul IV sunt prevăzute sub titlul „Dispoziţii procedurale comune”, standarde minime cu privire la procedură, ce se referă la comunicarea şi notificarea actelor (art. 22) şi la hotărârea în caz de neînfăţişare (art. 24). Acestea nu se vor aplica numai în etapa revizuirii procedurii, ci de la început în cadrul procedurii pe fond.

Executarea titlului de întreţinere se va supune regimului statului membru de executare (art. 27). După modelul regulamentului 805/2004, titlul nu poate face obiectul unei revizuiri pe fond iar obiecţia ordinii publice este exclusă. Refuzul sau suspendarea executării este reglementată de art. 33. Pot fi invocate următoarele motive:

• Debitorul obligaţiei de întreţinere invocă circumstanţe noi sau care nu erau cunoscute primei instanţe la momentul pronunţării hotărârii.

• Debitorul obligaţiei de întreţinere a solicitat o revizuire a hotărârii primei instanţe conform art. 24, iar rezultatul acestei revizuiri nu este încă cunoscut.

• Debitorul obligaţiei de întreţinere şi-a plătit deja datoria.

• Dreptul de executare a hotărârii primei instanţe s-a prescris parţial sau total.

• Hotărârea primei instanţe este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunţată în statul membru de executare, sau cu o hotărâre ce îndeplineşte condiţiile necesare pentru recunoaştere şi executare în statul membru de executare.

Prevederile cu privire la poprirea salariilor sau a sumelor dintr-un cont bancar (art. 34 şi 35) intervin din nou în mod semnificativ – şi probabil nepermis – în dreptul naţional.

G. Evaluare

Această propunere poate fi considerată revoluţionară din multe puncte de vedere. Acest lucru se referă la intervenţiile în dreptul naţional rămas neatins până în momentul de faţă, pentru care CE îi lipseşte competenţa. De criticat este şi tehnica legislativă deficientă, ce parţial îngreunează în mod semnificativ înţelegerea. Este de aşteptat ca eurocentrismul ce devine din ce în ce mai pregnant şi ce este promovat parţial în mod prematur şi fără precauţii să ducă la o opoziţie crescândă şi cu privire la tendinţele de armonizare ce în alte domenii ar fi binevenite.

Deoarece lucrul la acest act normativ este în desfăşurare şi nu este prevăzută în viitorul apropiat încheierea acestui proces, s-a renunţat la o prezentare detaliată, în special a formularelor, fiind de aşteptat modificări.

164

VIII. Propunere de regulament privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi cooperarea în materie de obligaţii de întreţinere din 15.12.2005

A. Stadiul procedurii legislative

La data de 15.12.2005 Comisia a acceptat o propunere pentru un regulament al Consiliului cu privire la obligaţiile de întreţinere. La 20.04.2006 a fost dat avizul Comitetului Economic şi Social European. Avizul Autorităţii europene pentru protecţia datelor personale a fost dat la data de 15.05.2006.

Acest act normativ se doreşte a fi elaborat în strânsă cooperare cu Conferinţa de la Haga de drept internaţional privat, care doreşte actualizarea convenţiilor existente în domeniul obligaţiei de întreţinere (a se vedea Convenţia de la Haga din 24.10.1956 cu privire la legea aplicabilă pentru obligaţiile de întreţinere a copiilor, Convenţia de la Haga din 15.04.1958 privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materia obligaţiilor de întreţinere pentru copii, Convenţia de la Haga din 02.10.1973 cu privire la legea aplicabilă obligaţiilor de întreţinere pentru copii care înlocuieşte convenţia din 24.10.1956 în raport cu statele semnatare, Convenţia de la Haga din 02.10.1973 privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materia obligaţiilor de întreţinere faţă de copii, care înlocuieşte convenţia din 15.04.1958 în raport cu statele semnatare. De asemenea în acest context ar mai fi de menţionat Convenţia de la New York a Naţiunilor Unite din 20.06.1956 privind obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate).

În ceea ce priveşte procedura legislativă vezi şi http://ec.europa.eu/prelex/detail_dossier_real.cfm?CL=de&DosId=193665 .

B. Scopul

Prin acest regulament se doreşte facilitarea obţinerii pensiei de întreţinere, rapid şi cel mai adesea fără costuri de către creditorul obligaţiei de întreţinere a unui titlu executoriu care să poată fi executat în spaţiul juridic european fără proceduri suplimentare şi care să ducă în mod concret la plata cu regularitate a sumelor datorate. În acest scop sunt necesare măsuri în toate domeniile relevante pentru cooperarea judiciară în materie civilă şi care depăşesc practicile de până acum în cadrul cooperării judiciare (în special în ceea ce priveşte reglementările cu privire la dreptul naţional de executare): competenţa de drept internaţional privat, legea aplicabilă, recunoaştere şi executarea hotărârilor de întreţinere şi eliminarea obstacolelor procedurale. Răspunsurile la toate aceste probleme urmează a fi cuprinse într-un instrument unic.


Acest regulament se va aplica obligaţiilor de întreţinere care rezultă dintr-o relaţie de familie sau din relaţii care au efecte similare conform dreptului statului respectiv.

165

D. Competenţă

În general, vor fi competente instanţele statului membru de la locul în care pârâtul îşi are reşedinţa obişnuită (art. 3 lit. a din propunerea de regulament) sau de la locul în care creditorul obligaţiei de întreţinere îşi are reşedinţa obişnuită (art. 3 lit. b). În plus regulamentul prevede competenţa instanţei care este competentă pentru o cerere cu privire la statutul persoanelor, dacă, pe lângă această cerere, există şi o cerere cu privire la obligaţiile de întreţinere, cu excepţia situaţiei în care competenţa se bazează exclusiv pe cetăţenia uneia dintre părţi, sau a instanţei competente pentru o cerere privind încredinţarea în sensul Regulamentului (CE) nr. 2201/2003, dacă pe lângă această cerere se solicită şi stabilirea pensiei de întreţinere.

Conform art. 4 din propunerea de regulament poate fi atribuită competenţa unei instanţe printr-o convenţie cu privire la o cerere de întreţinere prezentă sau viitoare („atâta timp cât nu se referă la un copil cu vârsta de până la 18 ani” c.4), dacă cel puţin una dintre părţi îşi are reşedinţa obişnuită pe teritoriul statului membru respectiv. În caz de îndoială, convenţia va avea caracter exclusiv. Convenţia atributivă de competenţă trebuie redactată într-o formă scrisă, această condiţie fiind îndeplinită în cazul transmiterii ei pe cale electronică, dacă este posibilă consemnarea ei pe termen lung. (c. 2)

O instanţă a unui stat membru va deveni competentă şi dacă pârâtul se înfăţişează în faţa instanţei respective. Acest lucru nu este valabil dacă pârâtul se înfăţişează numai pentru a invoca necompetenţa instanţei respective, sau dacă, în temeiul art. 4, o altă instanţă este exclusiv competentă.

Remarcabil – şi un element care dă de gândit din punct de vedere al dreptului în materia competenţei – este faptul că prevederile cu privire la competenţă, din textul lor – precum şi cum reiese din dispoziţia privind verificarea competenţei (art. 11) – nu se limitează la cazuri internaţionale. Acest lucru ar însemna că prevederile ar avea prioritate şi faţă de dreptul naţional, pur local, cu privire la competenţă. Rămâne deci deschisă întrebarea dacă se poate aplica dreptul naţional cu privire la competenţă.

Ca şi competenţă reziduală art. 6 prevede competenţa instanţelor din statul membru al cărui resortisanţi sunt atât creditorul cât şi debitorul obligaţiei de întreţinere (lit. a), respectiv, în cazul obligaţiilor de întreţinere între soţi sau foşti soţi instanţele acelui stat membru pe teritoriul căruia soţii au avut ultima reşedinţă obişnuită comună, dacă acea reşedinţă obişnuită mai era valabilă cu mai puţin de un an înainte de introducerea cererii (lit. b).

Prevederile cu privire la litispendenţă (art. 7), la conexitate (art. 8) şi la măsuri provizorii (art. 10) sunt cunoscute din regulamentul (CE) 44/2001 (a se vedea mai sus).

În cadrul verificării competenţei sale, instanţa se va declara necompetentă din oficiu, dacă este sesizată într-o cauză pentru care nu deţine competenţă conform acestui regulament (art. 11)

166

E. Drept aplicabil – Statutul întreţinerii

Art. 12 al propunerii de regulament limitează prevederile dreptului aplicabil la obligaţii de întreţinere; cf. art. 18 domeniul de aplicare a dispoziţiilor este extins şi asupra cauzelor ce implică state terţe (aplicare ca şi lege uniformă).

Pentru obligaţii de întreţinere se va aplica dreptul statului pe teritoriul căruia îşi are reşedinţa obişnuită creditorul obligaţiei de întreţinere (art. 13 alin. 1). Dreptul instanţei sesizate se va aplica dacă creditorul obligaţiei de întreţinere nu poate face cererea de întreţinere împotriva debitorului obligaţiei de întreţinere în baza dreptului aplicabil conform alin. 1 sau dacă creditorul obligaţiei de întreţinere face această cerere şi este vorba de dreptul statului în care îşi are reşedinţa obişnuită debitorul obligaţiei de întreţinere.

Dacă creditorul obligaţiei de întreţinere nu îşi poate impune dreptul de întreţinere în baza niciunuia dintre aliniatele prevederilor numite mai sus, iar obligaţia de întreţinere este caracterizată de o strânsă legătură cu un alt stat, în special statul al cărui resortisanţi sunt ambele părţi, atunci se va aplica dreptul statului faţă de care există o astfel de legătură strânsă.

Este însă permisă alegerea dreptului aplicabil conform art. 14.

Conform art. 17, se vor stabili, în funcţie de dreptul aplicabil în cauza privind întreţinerea, în special următoarele: existenţa şi valoarea pretenţiilor creditorului obligaţiei de întreţinere şi al pârâtului; posibilitatea solicitării retroactive a pretenţiilor de întreţinere; modalitatea de calculare şi indexare a prestaţiei de întreţinere; termenele de prescripţie şi de depunere a cererilor; dreptul unei autorităţi publice, ce a plătit unui creditor al unei obligaţii de întreţinere, de a i se rambursa prestaţiile, precum şi plafoanele prestaţiei de întreţinere impuse debitorului obligaţiei de întreţinere. La stabilirea valorii prestaţiei se vor lua în considerare, independent de prevederile materiale ale dreptului aplicabil, necesităţile creditorului obligaţiei de întreţinere, precum şi posibilităţile financiare ale debitorului obligaţiei de întreţinere.

Dreptul aplicabil conform acestui regulament se va aplica şi în cazul în care nu este dreptul unui stat membru (art. 18).

Art. 19 reglementează retrimiterea: cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. 2, în cazul în care în acest regulament se face referire la normele de drept ale unui stat, se vor aplica normele statului respectiv, cu excepţia prevederilor de drept privat internaţional ale acestui stat.

În cazul în care, conform regulamentului, se aplică dreptul unui stat terţ, iar prevederile de drept internaţional privat ale acestui stat fac referire la legislaţia unui alt stat, atunci instanţa sesizată ca aplica dreptul său intern.

Remarcabilă este şi eliminarea rezervei materiale a ordinii publice (art. 20). Conform acestui articol, o prevedere a legii aplicabile stabilite conform regulamentului nu va fi pusă în aplicare numai în situaţia în care aplicarea sa ar fi în mod evident ireconciliabilă cu principiile fundamentale ale dreptului statului membru în care se află instanţa competentă. Aplicarea unei prevederi a dreptului unui stat membru nu va putea fi însă refuzată în temeiul acestui argument.

167

F. Recunoaştere şi executare

După modelul titlului executoriu european şi al titlului european privind dreptul de vizită, titlul de întreţinere va fi executoriu în mod nemijlocit (art. 25). Nu va mai fi nevoie de o procedură de exequatur sau de o certificare. O diferenţă semnificativă constă în faptul că sunt prevăzute intervenţii importante în dreptul procesual naţional.

La capitolul IV sunt prevăzute sub titlul „Dispoziţii procedurale comune”, standarde minime cu privire la procedură, ce se referă la comunicarea şi notificarea actelor (art. 22) şi la hotărârea în caz de neînfăţişare (art. 24). Acestea nu se vor aplica numai în etapa revizuirii procedurii, ci de la început în cadrul procedurii pe fond.

Executarea titlului de întreţinere se va supune regimului statului membru de executare (art. 27). După modelul regulamentului 805/2004, titlul nu poate face obiectul unei revizuiri pe fond iar obiecţia ordinii publice este exclusă. Refuzul sau suspendarea executării este reglementată de art. 33. Pot fi invocate următoarele motive:

• Debitorul obligaţiei de întreţinere invocă circumstanţe noi sau care nu erau cunoscute primei instanţe la momentul pronunţării hotărârii.

• Debitorul obligaţiei de întreţinere a solicitat o revizuire a hotărârii primei instanţe conform art. 24, iar rezultatul acestei revizuiri nu este încă cunoscut.

• Debitorul obligaţiei de întreţinere şi-a plătit deja datoria.

• Dreptul de executare a hotărârii primei instanţe s-a prescris parţial sau total.

• Hotărârea primei instanţe este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunţată în statul membru de executare, sau cu o hotărâre ce îndeplineşte condiţiile necesare pentru recunoaştere şi executare în statul membru de executare.

Prevederile cu privire la poprirea salariilor sau a sumelor dintr-un cont bancar (art. 34 şi 35) intervin din nou în mod semnificativ – şi probabil nepermis – în dreptul naţional.

G. Evaluare

Această propunere poate fi considerată revoluţionară din multe puncte de vedere. Acest lucru se referă la intervenţiile în dreptul naţional rămas neatins până în momentul de faţă, pentru care CE îi lipseşte competenţa. De criticat este şi tehnica legislativă deficientă, ce parţial îngreunează în mod semnificativ înţelegerea. Este de aşteptat ca eurocentrismul ce devine din ce în ce mai pregnant şi ce este promovat parţial în mod prematur şi fără precauţii să ducă la o opoziţie crescândă şi cu privire la tendinţele de armonizare ce în alte domenii ar fi binevenite.

Deoarece lucrul la acest act normativ este în desfăşurare şi nu este prevăzută în viitorul apropiat încheierea acestui proces, s-a renunţat la o prezentare detaliată, în special a formularelor, fiind de aşteptat modificări.

168

X. Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă (JOUE din 31.07.2007, L199/1)

Notă: Formularele pot fi completate online la adresa http://ec.europa.eu/justice_home/judicialatlascivil/html/index_de.htm?countrySession=15&

A. Semnificaţie

Prin acest regulament se creează o procedură unitară în spaţiul UE pentru cererile cu valoare redusă. Procedura urmează o schemă similară cu cea a prevăzută în cazul somaţiei europene de plată din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006. Procedura reprezintă pentru creditori o posibilitate suplimentară, facultativă pentru impunerea drepturilor. Mecanismele de impunere a drepturilor prevăzute de legislaţia naţională nu sunt nici înlocuite şi nici armonizate. Reclamantul este liber să aleagă procedura din dreptul naţional.

B. Obiective

• simplificarea şi accelerarea procedurilor transfrontaliere privind cererile cu valoare redusă.

• Reducerea costurilor procedurale prin introducerea procedurii europene privind cererile cu valoare redusă

C. Efecte

Ordinul european de plată este executoriu în toate statele membre la fel ca un titlu „intern”. Nu este necesară desfăşurarea unei proceduri de declarare a caracterului executoriu (ca şi în cazul art. 38 şi urm. din Regulamentul (CE) nr. 44/2001).

D. Domeniul de aplicare


Regulamentul se aplică în materie civilă şi comericală cu excepţiile cunoscute din Regulamentul (CE) nr. 44/2001. În plus, sunt excluse următoarele: dreptul muncii, închirierea de bunuri imobile, cu excepţia acţiunilor privind creanţele având ca obiect plata unei sume de bani, atingeri aduse dreptului la viaţa privată sau drepturilor privind persoana, inclusiv calomnia. Natura instanţei nu este relevantă.

Valoarea cererii la momentul iniţierii acţiunii la instanţa competentă, fără a se lua în considerare dobânzile, costurile şi alte cheltuieli, nu poate depăşi 2000 €.

169

2. Domeniul de aplicare teritorial

Regulamentul (CE) nr. 861/2007 se aplică în toate statele membre cu excepţia Danemarcei (motivul 38 din preambul şi art. 2 alin. 3)

3. Domeniul de aplicare temporal

Regulamentul a intrat în vigoare la 01.08.2007. Va fi valabil începând cu 1 ianuarie 2009 cu excepţia articolului 25, valabil din 1 ianuarie 2008.

E. Cauză transfrontalieră

La fel ca şi în Regulamentul (CE) nr. 1896/2006, prezentul act defineşte situaţiile în care este vorba de un litigiu cu element de extraneitate (art. 3). O cauză are caracter transfrontalier atunci când cel puțin una dintre părți îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită într-un stat membru, altul decât cel în care se află instanţa judecătorească sesizată. Domiciliul se stabileşte conform art. 59 şi 60 al Regulamentului (CE) nr. 44/2001. Momentul luat în considerare pentru stabilirea caracterului transfrontalier al unei cauze este cel al înaintării formularului de cerere la instanţa competentă.

F. Competenţă internaţională

Competenţa internaţională nu este reglementată de regulament, pentru stabilirea acesteia se va aplica Regulamentul (CE) nr. 44/2001.

Competenţa materială se va stabili în continuare numai conform dreptului procesual intern.

G. Dreptul procesual aplicabil

În măsura în care regulamentul nu conţine alte dispoziţii, instanţa va aplica dreptul naţional (art. 19).

H. Reprezentarea părţilor

Reprezentarea de către un avocat pe parcursul procedurii nu este obligatorie, conform dispoziţiilor Regulamentului (CE) nr. 861/2007 (art. 10).

I. Derularea procedurii şi hotărârile emise în cadrul procedurii privind cererile cu valoare redusă

1. Cererea

Cererea se va redacta utilizând formularul A din anexa I (art. 4, a se vedea mai jos, incl. indicaţii de completare ale leguitorului european).

Depunerea cererii va avea loc pe suport de hârtie sau prin alte mijloace de comunicare – şi electronice – permise în statul membru de origine şi care sunt la dispoziţia instanţei din acest

170

stat (fax, email...). În cazul în care, conf. alin. 5, cererea este depusă pe cale electronică, ea va trebui să îndeplinească condiţiile art. 2 pct. 2 ale Directivei 1999/93/CE privind semnătura electronică. Această semnătură va fi recunoscută în statul membru de origine, fără să mai poată fi impuse condiţii suplimentare. Nu va fi necesară o semnătură electronică dacă şi în măsura în care la instanţele din statul membru de origine, ca de exemplu în Austria, există un sistem de comunicare electronică alternativ. Acesta este la dispoziţia unui grup restrâns de utilizatori înregistraţi şi autentificaţi în prealabil şi deci face posibilă identificarea acestora.

În cerere, reclamantul va indica probele ce-i susţin cererea şi va anexa acesteia documente justificative.

Instanţa nu va solicita părţilor să efectueze o calificare juridică a acţiunii (art. 12). Este valabil iura novit curia.

171

172

173

174

175

176

177

178

2. Verificarea cererii

În cazul în care cererea nu se circumscrie domeniului de aplicare al Regulamentului, instanţa îl va informa pe reclamant în acest sens (art. 4 alin. 3). În cazul în care reclamantul nu îşi retrage cererea, instanţa o examinează în conformitate cu normele procedurale relevante din statul respectiv.

3. Rectificarea şi/sau completarea

În cazul în care instanţa judecătorească consideră că informaţile furnizate de reclamant nu sunt suficient de clare sau sunt inadecvate sau că formularul de cerere nu a fost completat corect, aceasta – cu excepţia situaţiilor în care cererea este vădit nefondată sau inadmisibilă – îi acordă reclamantului posibilitatea să completeze sau să rectifice formularul.

Instanţa foloseşte în acest scop formularul tip B prevăzut în anexa II.

În cazul în care formularul a fost completat într-o altă limbă decât limba de procedură a instanţei, reclamantului i se va solicita să îl completeze în limba de procedură. Limba ce urmează a fi utilizată va fi bifată în formular (a se vedea mai jos la 13). În partea inferioară a formularului este prevăzut un spaţiu liber pentru descrierea altor deficienţe de formă sau de conţinut. Acestea vor fi indicate în mod exact. Este vorba de exemplu de completarea şi/sau rectificarea formularului, completarea informaţiilor din cerere, clarificarea unor menţiuni inexacte sau neclare sau înmânarea de documente.

Instanţa va stabili un termen pentru rectificare (a se vedea mai jos la 12).

179

180

4. Respingerea cererii

Cererea se va respinge dacă

• este în mod evident neîntemeiată,

• este în mod evident inadmisibilă sau

• reclamantul nu a rectificat cererea la termen.

Pentru aceasta nu este prevăzut un formular.

5. Derularea procedurii

a. Informarea pârâtului

În cazul în care formularul de cerere este completat în mod corespunzător, instanţa va completa partea I a formularului standard de răspuns (anexa III). Acest formular i se va notifica pârâtului împreună cu o copie a formularului de cerere şi a eventualelor documente justificative (a se vedea mai jos la 11). Notificarea va avea loc în decurs de 14 zile de la depunerea formularului completat în mod corect (art. 5 alin. 2).

181

AnexaIII

182

b. Răspunsul la cerere

După comunicarea sau notificarea formularului de cerere şi a formularului de răspuns, pârâtul are la dispoziţie 30 de zile pentru a răspunde prin completarea părţii a II-a din formularul de răspuns tip C sau în orice alt mijloc adecvat. Se vor anexa şi eventuale documente justificative. Toate acestea vor fi trimise (înapoi) instanţei.

În termen de 14 zile de la data de primire a răspunsului din partea pârâtului, instanţa judecătorească comunică reclamantului o copie a acestui răspuns și a documentelor justificative relevante (art. 5 alin. 4).

În cazul în care cererea este una neevaluabilă în bani, iar în răspunsul său pârâtul susţine că valoarea acesteia depăşeşte limita de 2000 € , instanţa hotărăşte, în termen de 30 de zile de la transmiterea răspunsului către reclamant, dacă cererea se circumscrie domeniului de aplicare a Regulamentului. Această hotărâre nu poate fi contestată separat.

183

184

c. Forma scrisă/dezbaterea orală/obţinerea de probe

În principiu se consideră că această procedură este o procedură scrisă (motivul 14 din preambul). Declaraţiile martorilor, experţilor şi ale părţilor pot avea loc în scris.

Dacă instanţa consideră că este necesar, şi/sau dacă una dintre părţi solicită acest lucru, poate avea loc o dezbatere orală (art. 9 alin. 1). La evaluarea acestei necesităţi, instanţa va ţine cont de costurile pe care le presupune (art. 9 alin. 2). În cazul în care are loc o dezbatere orală, se va promova utilizarea mijloacelor de comunicare moderne, în funcţie de legislaţia naţională (de exemplu, videoconferinţe sau mijloace similare; art. 8).

Respingerea cererii de desfăşurare a unei dezbateri orale nu poate fi contestată separat.

Instanţa trebuie să opteze pentru cele mai simple şi mai puţin oneroase mijloace de obţinere a probelor (art. 9 alin. 3).

d. Încheierea procedurii

În decurs de 30 de zile de la primirea, cu respectarea termenelor (art. 5 alin. 3 sau alin. 6), de către instanţă, a răspunsurilor din partea pârâtului sau a reclamantului, instanţa

• va pronunţa o hotărâre sau

• solicită părţilor ca, într-un anumit termen ce nu poate depăşi 30 de zile, să ofere informaţii suplimentare cu privire la cerere sau

• efectuează obţinerea de probe conf. art. 9 sau

• citează părţile la o dezbatere orală ce va avea loc în termen de 30 de zile de la citare.

Ori de câte ori este cazul, instanţa va încerca să determine părţile să ajungă la o înţelegere (art. 12).

În decurs de 30 de zile de la o dezbatere orală sau de la primirea tuturor documentelor necesare pentru a pronunţa o hotărâre, instanţa va pronunţa o hotărâre.

În cazul în care nu se primeşte niciun răspuns din partea părţii în cauză, în termenul stabilit la articolul 5 alin. 3 sau alin. 6, instanţa se pronunţă cu privire la cererea principală sau la cererea reconvenţională.

La cererea uneia dintre părţi, instanţa va emite un certificat pentru o hotărâre pronunţată în cadrul unei proceduri privind cereri cu valoare redusă, utilizând formularul D din anexa IV.

185

Anexa IV

186

187

J. Cereri reconvenţionale

În cazul în care pârâtul doreşte să depună o cerere reconvenţională, va completa formularul A. Va anexa de asemenea eventuale documente justificative. Aceste documente îi vor fi comunicate reclamantului în decurs de 14 zile de la primire, în conformitate cu art. 13. (art. 5 alin. 6).

Independent de aceasta, pârâtul are posibilitatea de a invoca un drept de compensare. Pentru acesta nu se vor aplica condiţiile prevăzute pentru cererile reconvenţionale, în special utilizarea formularului (motivul 17 din preambul)

Reclamantul trebuie să răspundă la cererea reconvenţională în decurs de 30 de zile de la comunicarea acesteia. Pentru procedură se vor aplica, respectiv, art. 2 şi art. 4 alin. 3, şi 5.

În cazul în care cererea reconvenţională depăşeşte plafonul de 2000 €, atât cererea cât şi cererea reconvenţională vor fi tratate conform legislaţiei naţionale şi nu conform procedurii Regulamentului (art. 5 alin. 7).

K. Notificarea sau comunicarea (art. 13)

Notificarea sau comunicarea documentelor are loc prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire din care să reiasă data primirii (art. 13 alin. 1). În cazul în care nu este posibilă o astfel de notificare sau comunicare, se poate proceda conform art. 13 sau 14 din Regulamentul (CE) nr. 805/2004 (a se vedea capitolul respectiv).

L. Termene (art. 14)

Părţile vor fi informate cu privire la consecinţele nerespectării termenelor. Termenele prevăzute la art. 4 alin. 4, art. 5 alin. 3 şi 6 şi art. 7 alin. 1 pot fi prelungite de către instanţă dacă acest lucru este necesar pentru protejarea drepturilor părţilor. În cazul în care instanţa este cea care nu poate respecta termenele (art. 5 alin. 2-6, art. 7), aceasta va trebui să iniţieze imediat ce este posibil etapele procedurale necesare.

M. Regimul lingvistic (art. 6)

Formularele şi descrierea actelor justificative relevante vor fi prezentate în limba sau una din limbile de procedură ale instanţei sesizate. Pentru alte documente ce nu sunt prezentate în limba de procedură, instanţa nu poate solicita o traducere decât dacă aceasta este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri.

În cazul în care una dintre părţi a refuzat primirea unui act pe motiv că acesta nu este redactat în una dintre limbile de procedură de la locul unde este transmis actul, sau într-o limbă pe care destinatarul o înţelege, instanţa va comunica acest lucru celeilalte părţi pentru ca aceasta să furnizeze o traducere a actului respectiv.

188

N. Cheltuieli de judecată (art. 16)

Partea care cade în pretenţii suportă cheltuielile de judecată (şi pe cele ale unei proceduri într-o cale de atac). Nu se vor suporta cheltuielile ce nu au legătură cu cererea.

O. Forţa executorie a hotărârii judecătoreşti (art. 15)

Hotărârea judecătorească este executorie, independent de existenţa unei eventuale căi de atac. Nu este necesară constituirea unei garanţii.

P. Căi de atac (art. 17)

Statele membre informează Comisia Europeană dacă normele lor de procedură prevăd o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în cadrul unei proceduri europene privind cererile cu valoare redusă.

Q Controlul jurisdicţional al hotărârii (art. 18)

Pârâtul poate solicita, la instanţa care a pronunţat hotărârea, controlul jurisdicţional al acesteia, dacă notificarea sau comunicarea sa a avut loc conform art. 14 din Regulamentul (CE) 805/2004 şi dacă aceasta nu a fost efectuată în timp util pentru a-i permite să-şi pregătească apărarea sau dacă acesta nu a putut să conteste cererea din motive de forţă majoră sau ca urmare a unor circumstanţe extraordinare survenite independent de voinţa acestuia. În ambele cazuri, condiţia este ca pârâtul să acţioneze în mod prompt.

În cazul în care instanţa decide că revizuirea este justificată, hotărârea va fi declarată nulă; dacă instanţa respinge calea de atac, hotărârea va rămâne în vigoare.

R. Forţă executorie în toate statele membre fără procedura încuviinţării executării

Hotărârea este un „titlu european” ce nu necesită o hotărâre de recunoaştere a forţei executorii în statul de executare (art. 20). Acest titlu are acelaşi rang ca şi un titlu „pur” intern.

La cererea de executare, pentru care se aplică dreptul naţional, trebuie anexate documentele conform art. 21 alin. 2 (copie a hotărârii, ce îndeplineşte condiţiile necesare stabilirii autenticităţii acesteia, o copie a certificatului conform art. 20 alin. 2, şi în cazul în care este necesar, o traducere)

Refuzul executării este posibil numai în baza motivelor enumerate la art. 22:

• acestea se referă la încălcarea principiului non bis in idem, cu condiţia ca aceast fapt să nu fi putut fi invocat în procedura principală.

La fel ca şi în cazul Regulamentului (CE) nr. 805/2004, revizuirea titlului în temeiul încălcării ordinii publice a statului de executare nu este prevăzută (a se vedea capitolul respectiv). De asemenea, hotărârea nu va putea face obiectul unei revizuiri pe fond.

189

Conform art. 23, executarea poate fi suspendată sau limitată, dacă a fost invocată o cale de atac sau dacă acest lucru mai este posibil, ori în cazul în care a fost solicitată un control jurisdicţional conform art. 18.

S. Procedura de executare în statul memrbu de executare

Procedura de executare se va aplica în conformitate cu prevederile legale ale statului membru de executare.

190

Partea a treia: Drept penal european

I. Mandatul european de arestare

A. Introducere

La 01.01.2007 România, împreună cu Bulgaria, a aderat la Uniunea Europeană. În cadrul negocierilor de aderare, România s-a obligat să preia aquis-ul comunitar, respectiv să adapteze legislaţia internă la prevederile europene.

Pe baza articolului 31 alineat 1 litera b a Tratatului de la Nisa, Consiliul European al Miniştrilor de Interne şi de Justiţe a emis la 13.06.2002 decizia-cadru 2002/584/JAI publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 190 la data de 18.07.2002 cu privire la mandatul european de arestare şi la procedurile de predare între statele membre. Prin această decizie-cadru toate statele membre de la acea dată au fost obligate să transpună decizia cadru în legislaţia naţională până la 31.12.2003.

Acest instrument juridic va înlocui prevederile valabile până la acea dată cu privire la extrădare în statele membre ale UE. Decizia-cadru cu privire la mandatul european de arestare este transpunerea legislativă a deciziei luate la Consiliul European de la Tampere în 1999, la care şefii de stat şi de guvern ale statelor membre la acea dată au stabilit principiul recunoaşterii reciproce a deciziilor judecătoreşti ca şi principiu de bază al cooperării juridice.

În decizia-cadru cu privire la mandatul european de arestare nu mai este prevăzută implicarea unei autorităţi politice (spre exemplu ministerul justiţiei). Organismele judiciare sunt cele care decid în mod exclusiv cu privire la predare.

B. Principii generale ale deciziei-cadru

Conform definiţiei deciziei-cadru 2002/584/JAI din 13.06.2002, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L190 la 18.07.2002, art. 1 alin. 1, care se regăseşte identic în art. 77, alin. 1 al legii 302/2004, mandatul european de arestare este o hotărâre judecătorească emisă de instanţa competentă a unui stat membru al Uniunii Europene în vederea arestării şi predării de către un alt stat membru a persoanei solicitate

• în vederea efectuării urmăririi penale

• în scopul executării unei pedepse

• în scopul executării unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Mandatul de arestare poate fi emis (art. 81 alin. 1, legea 302/2004):

191

• în vederea executării pedepsei, dacă pedeapsa aplicată este mai mare de 4 luni ori în vederea executării unei măsuri de siguranţă privative de libertate mai mare de 4 luni 11

• în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecăţii, dacă fapta este pedepsită cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 1 an.

În cazul în care infracţiunile sunt cele prevăzute în art. 85 alin. 1 al legii 302/2004 şi se sancţionează în statul emitent cu închisoarea sau o măsură de siguranţă privativă de libertate pe o perioadă de cel puţin 3 ani, predarea se va acorda chiar dacă nu este îndeplinită condiţia dublei incriminări.

Pentru alte fapte decât cele prevăzute anterior, predarea poate fi subordonată condiţiei ca faptele care motivează emiterea mandatului european să constituie infracţiune potrivit legii române (regula dublei incriminări) (art. 85 alin. 2, legea 302/2004). În materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislaţia statului de executare nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite sau nu conţine acelaşi tip de reglementări în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar ca legislaţia statului membru emitent (art. 88 alin. 2 lit. a, legea 302/2004).

C. Aplicarea în România

România a emis legea 302 la 28.06.2004, legea cu privire la asistenţa judiciară internaţională, cu mult timp înaintea termenului prevăzut pentru aderarea la UE, această lege fiind modificată prin legea 224/2006. În titlul III se regăsesc prevederile cu privire la mandatul european de arestare. Conform art. 189 alin. 1 al legii 302/2004 prevederile titlului III au intrat în vigoare la data aderării României la UE, deci la 01.01.2007.

Aceste prevederi se vor aplica şi pentru fapte care au avut loc înaintea intrării în vigoare a titlului III. Excepţie fac procedurile de predare care sunt pe rol la data intrării în vigoare; acestea se vor desfăşura conform prevederilor titlului II al legii 302/2004.

Într-o declaraţie către Consiliul Uniunii Europene de la 18.12.2006, documentul 16907/06, COPEN 134, EJN 33, EUROJUST 56, România a comunicat transpunerea deciziei-cadru prin legea 302/2004 şi făcut cunoscut faptul că prevederile legale naţionale vor intra în vigoare la 01.01.2007.

11 Aici trebuie menţionat faptul că în decizia-cadru, 2002/584/JAI de la 13.06.2002 publicată în L 190

este prevăzut: „în vederea executării pedepsei, dacă pedeapsa aplicată este de minim de 4 luni ori în vederea executării unei măsuri de siguranţă privative de libertate de minim 4 luni”. Este însă planificată o modificare şi adaptare a legii româneşti la textul deciziei cadru.

192

D. Stabilirea autorităţilor competente (Art. 78, legea 302/2004)

Ca şi autorităţi emitente competente pentru emiterea unui mandat de arestare european sunt numite instanţele judecătoreşti, iar ca şi autorităţi de executare sunt numite curţile de apel. Autoritatea centrală este Ministerul Justiţiei.

E. Forma şi aspectul mandatului eurpean de arestare

Mandatul european de arestare trebuie să conţină o serie de informaţii, şi va fi fi redactat sub forma unui formular standardizat. Mai multe detalii se regăsesc sub titlul „Formularul mandatului european de arestare”.

F. Transmiterea mandatului european de arestare

De regulă, autoritatea emitentă transmite mandatul european de arestare direct către autoritatea judiciară de executare. Este prevăzută o cooperare în cadrul sistemului informatic Schengen (SIS), precum şi cu punctele de contact ale Interpol. Aderarea României la sistemul informatic Schengen este prevăzută a avea loc cel devreme în anul 2012.

Autoritatea judiciară emitentă va transmite o copie după mandatul european de arestare Ministerului Justiţiei (art. 83, alin. 6, legea 302/2004).

În cazul în care se cunoaşte locul în care se află persoana solicitată, însă nu se cunoaşte autoritatea competentă din statul de executare, atunci statul emitent poate utiliza Reţeaua Judiciară Europeană (disponibilă la: http://www.ejn-crimjust.europa.eu).

Statul de executare va întreprinde împotriva persoanei căutate măsurile necesare şi adecvate. Când persoana este arestată, i se va aduce la cunoştinţă conţinutul mandatului de arestare şi va avea dreptul la un apărător şi la un interpret.

Autoritatea judiciară de executare va decide dacă se menţine măsura arestării persoanei reţinute sau dacă persoana respectivă va fi pusă în libertate cu îndeplinirea anumitor condiţii.

Până se pronunţă această hotărâre, persoana respectivă va fi audiată de către autoritatea judiciară de executare (conform prevederilor legale naţionale) şi este înştiinţată de conţinutul mandatului european de arestare. Persoanei reţinute i se aduce la cunoştinţă posibilitatea de a-şi exprima acordul cu privire la predare. În orice caz, autoritatea judiciară trebuie să pronunţe o hotărâre definitivă cu privire la predare în decurs de şaizeci de zile de la reţinere. Acest termen poate fi prelungit o singură dată cu 30 de zile. Statul de executare va informa imediat autoritatea emitentă cu privire la decizia luată.

În cazul în care informaţiile transmise de statul solicitant se dovedesc a fi insuficiente, atunci autoritatea judiciară de executare poate solicita autorităţii solicitante informaţii suplimentare. România ca şi stat de executare acceptă mandate de arestare în limba română, dar şi în limbile engleză sau franceză (art. 79 alin. 4, legea 302/2004)

Durata unei privări de libertate surventie în urma executării unui mandat european de arestare se va deduce din durata totală a pedepsei ce urmează a fi aplicată.

193

Persoana vizată poate să-şi exprime consimţământul cu privire la predare în mod irevocabil şi în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la consecinţele acestui fapt. În acest caz special autoritatea judiciară de executare trebuie să pronunţe o hotărâre cu privire la executarea mandatului european de arestare în decurs de zece zile de la exprimarea consimţământului. Fiecare stat poate prevedea anumite condiţii în care consimţământul să fie revocabil. În acest caz, statul membru trebuie să dea o declaraţie în momentul acceptării deciziei-cadru şi să precizeze modalităţile practice în care se poate revoca consimţământul.

G. Motive de refuz al executării şi predării

Oricare stat membru va refuza executarea mandatului european de arestare atunci când:

• s-a pronunţat deja într-un stat membru o sentinţă definitivă împotriva persoanei respective pentru aceeaşi infracţiune (principiul ne bis in idem)

• infracţiunea este acoperită de amnistie în statul membru de executare

• persoana nu răspunde penal datorită vârstei sale, conform legislaţiei din statul membru de executare

Autoritatea judiciară de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare din alte motive (prescripţia urmăririi penale sau a executării pedepsei conform prevederilor din statul de executare, condamnarea definitivă pentru aceeaşi faptă într-un stat terţ).

În oricare dintre aceste cazuri, refuzul se va motiva.

Decizia-cadru prevede şi posibilitatea de a confisca sau preda anumite obiecte (mijloace de probă sau obiecte obţinute în urma infracţiunii comise).

Pentru cererile primite după 1 ianuarie 2004 sunt valabile prevederile emise de statele membre conform acestei decizii-cadru. Fiecare stat membru are posibilitatea de a da o declaraţie conform căreia în calitate de stat de executare va trata cererile cu privire la infracţiuni comise înainte de o anumită dată stabilită de acesta conform regelementărilor privind extrădarea valabile înainte de 1 ianuarie 2004. România nu a formulat o astfel de rezervă, astfel încât România poate, în calitate de stat emitent, să emită un mandat european de arestare şi pentru fapte ce au avut loc înainte de 01.01.2004.

H. Formularul mandatului european de arestare

Formularul este cuprins în anexa A a legii 302 din 28 iunie 2004 şi este disponibil pe Internet la următoarea adresă: http://www.ejn-crimjust.europa.eu/publications%5C2007/3/Forms/form_ro.pdf.

194

Mandatul european de arestare are următoarea formă:

MANDAT EUROPEAN DE ARESTARE12

Prezentul mandat a fost emis de o autoritate judiciară competentă. Solicit ca persoana menţionată mai jos să fie arestată şi predată autorităţilor judiciare în vederea efectuării urmăririi penale şi a executării unei pedepse sau măsuri de siguranţă privative de libertate.13

12 Formularul începe cu denumirea „Mandat european de arestare“. Prin aceasta se semnalizează

faptul că este vorba de o formă specială a mandatului de arestare. De regulă mandatul european de arestare va fi emis în limba statului solicitant. În funcţie de legislaţia valabilă în statul de executare, statul emitent poate fi solicitat să traducă mandatul european de arestare în una din limbile acceptate de statul de executare şi să-l transmită doar după aceasta.

13 Prin această clauză emitentul acestui mandat de arestare confirmă că mandatul a fost emis conform legislaţiei naţionale în vigoare. Conform art. 78 coroborat cu art. 81 alin. 1 al legii 302/2004, instanţă emitentă este oricare instanţă care este autorizată să emită un mandat de arestare în interiorul statului.

195

La punctul a) se completează datele personale ale persoanei solicitate (art. 79 alin. 1, legea 302/2004). Este necesar ca cel puţin numele, prenumele şi data naşterii să fie cunoscute. În cazul în care există fotografii, date dactiloscopice sau o caracterizare ADN a persoanei solicitate, se va indica adresa de contact a persoanei ce dispune de aceste date.

La punctul b) se va indica hotărârea pe baza căreia s-a emis mandatul european de arestare. Orice mandat european de arestare va fi emis fie pe baza unui mandat naţional de arestare, fie pe baza unei hotărâri executorii. De asemenea, este necesară şi menţionarea numărului de dosar.

Indicarea duratei pedepsei la punctul c) este necesară pentru a se putea verifica dacă este de fapt posibilă emiterea unui mandat european de arestare în situaţia respectivă. Conform legii 302/2004 poate fi emis un mandat european de arestare numai dacă fapta este sancţionată cu o pedeapsă maximă sau o măsură de siguranţă de minim doisprezece luni sau dacă pedeapsa ce urmează a fi executată este mai mare de 4 luni.

196

Punctul d) transpune prevederile articolului 87 din legea 302/2004. Conform acestuia, în cazul unei sentinţe pronunţate în lipsă, trebuie indicate prevederile legale ale statului emitent care pot fi invocate de către persoana solicitată, pentru a se putea relua o procedură penală încheiată printr-o sentinţă pronunuţată în lipsă şi pentru a obţine rejudecarea cauzei în prezenţa sa.

197

La punctul e) se va indica în primul rând numărul de fapte. Apoi se vor prezenta cât se poate de exact circumstanţele în care au avut loc infracţiunile, în special momentul şi locul. În prezentarea stării de fapt se vor include şi circumstanţe care pot duce la o diferenţiere în cadrul faptei respective, de exemplu în baza valorii pagubei, şi deci pot duce la o diferenţiere în încadrarea juridică. De asemenea, se vor reda caracteristici sau indicaţii cu privire la incapacitatea mentală sau la motive de excludere a pedepsei.

198

În special în cazul infracţiunilor care nu sunt enumerate la e.I) – şi deci care nu sunt infracţiuni conform art. 85 alin. 1 – se vor indica prevederile materiale aplicabile ale statului solicitant inclusiv pedeapsa cu care se sancţionează fapta. Pe baza acesteia se va putea verifica dubla incriminare. În cazul în care este vorba de o aşa numită „infracţiune din listă”, adică de o faptă penală pasibilă de o pedeapsă de cel puţin trei ani, atunci se va bifa această infracţiune în lista de la punctul e.I)

În cazul în care nu este vorba de o infracţiune conform art. 85 alin. 1, legea 302/2004, la punctul e.II) se va prezenta starea de fapt cât se poate de exact. Astfel se va putea verifica dubla incriminare în statul de executare.

La punctul f) se vor indica orice alte circumstanţe relevante pentru cauza respectvă. În această categorie intră în special observaţii cu privire la competenţa teritorială şi la suspendarea termenelor de prescripţie.

În ceea ce priveşte punctul g): pe lângă reţinerea persoanei urmărite, statul emitent poate solicita şi confiscarea unor mijloace de probă necesare în procedura penală. Conform art. 98 alin. 1 al legii 302/2004 poate avea loc o confiscare şi predare de mijloace de probă şi din oficiu. În acest scop se va menţiona, atunci când este posibil, locul în care se află obiectele respective.

199

Punctul h): În cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în baza unei fapte sancţionate cu detenţiunea pe viaţă sau cu o măsură de siguranţă privativă de libertate pe viaţă, atunci dispoziţiile legale ale statului emitent trebuie să prevadă posibilitatea ca după executarea a 20 de ani de pedeapsă să se revizuiască pedeapsa, să se aplice o măsură de clemenţă sau să aibă loc o eliberare condiţionată (art. 87 alin. 1 lit. b al legii 302/2004). Aici se vor indica prevederile legale din statul membru emitent.

Datele de completat la punctul i) au ca scop ca autorităţile judiciare din statul de executare să poată contacta cât se poate de repede autorităţile judiciare din statul emitent în vederea obţinerii de informaţii suplimentare dacă acestea sunt necesare. În cazul unei arestări, autoritatea judiciară din statul de executare va fi informată neîntârziat de reţinerea persoanei căutate.

200

Denumirea autorităţii centrale va fi indicată numai în cazul în care legislaţia statului emitent prevede acest lucru. Pentru România, se va indica adresa Ministerului Justiţiei.

La final, mandatul european de arestare va fi semnat de autoritatea judiciară din statul emitent, menţionându-se numele şi data şi incluzându-se şi sigiliul oficial.

Proiect de Înfrǎţire între ROMANIA şi AUSTRIA PHARE RO 2005/IB/JH 03


UNIUNEA EUROPEANǍ

Proiect finanţat prin PHARE

II. Asistenţa judiciară

A. Introducere

Prezentul manual are în vedere bazele asistenţei judiciare în materie penală după aderarea României la Uniunea Europeană, la data de 1 ianuarie 2007, şi se concentrează asupra cooperării judiciare între statele membre ale UE. Alături de instrumentele legale la nivelul Uniunii Europene, discutate în prezentul manual, care sunt folosite exclusiv în relaţiile cu celelalte state membre, instrumentele legale utilizate până în prezent în domeniul asistenţei judiciare rămân în continuare valabile în relaţiile cu state terţe. Este vorba despre tratatele multilaterale enumerate în cele ce urmează:

• Convenţia din 20.04.1959 privind Asistenţa Reciprocă (ETS 030);

• Protocolul Adiţional din 17.03.1978 la Convenţia din 1959 privind Asistenţa Reciprocă (ETS 099);

• Cel de-al doilea Protocol Adiţional din 08.11.2001 la Convenţia din 1959 privind Asistenţa Reciprocă (ETS 182);

• Convenţia Cosiliului Europei din 08.11.1990 privind spălarea, percheziţia, indisponibilizarea şi confiscarea produselor infracţiunii (ETS 141);

• Convenţia Europeană din 27.01.1977 privind suprimarea terorismului (ETS 090);

• Convenţia Consiliului Europei din 18.05.2005 privind prevenirea terorismului (ETS 196);

• Convenţia de Drept Penal din 27.01.1999 privind corupţia (ETS 172.

Alături de acestea continuă să fie valabile prevederile tratatelor bilaterale încheiate de România cu alte state în domeniul asistenţei judiciare în materie de drept penal. În ce măsură acestea sunt înlocuite de instrumentele Uniunii Europene se va preciza în momentul în care se va discuta în detaliu fiecare instrument în parte.

În prezentul manual sunt tratate aşadar instrumentele cooperării judiciare în materie penală la nivelul UE, punându-se accent în special pe modul în care inovaţiile pe care aceste instrumente le aduc cu ele pot fi folosite în practică.

202

B. Convenţia UE din 29.5.2000 privind Asistenţa Reciprocă în materie penală din 29.05.2000, JO l C 197 din 12.07.2000

Convenţia UE din 29.05.2000 privind Asistenţa Reciprocă în materie penală şi Protocolul său din 16.10.2001 reprezintă cele mai importante noi instrumente în materie de asistenţă judiciară în materie de drept penal în cadrul UE.

Tocmai din acest motiv, primul obiectiv al convenţiei este îmbunătăţirea cooperării judiciare prin dezvoltarea şi modernizarea prevederilor existente în prezent (în special prin extinderea cazurilor în care poate fi înaintată o solicitare de asistenţă judiciară) şi uşurarea solicitării/acordării de asistenţă judiciară în practică, prin intermediul unei serii de măsuri care permit sporirea rapidităţii, flexibilităţii şi prin acestea a eficienţei asistenţei judiciare. Acesta este obiectivul statutat în principal în art. 3-9 ale Convenţiei.

Convenţia a intrat în vigoare, după prezentarea documentelor care fac dovada ratificării, la data de 23.08.2005. Informaţii cu privire la situaţia ratificării pot fi găsite pe: http://www.consilium.europa.eu/cms3_Applications/applications/Accords/details.asp?cmsid=297&id=2000023&lang=EN&doclang=EN

Convenţia prevede posibilitatea formulării de rezerve şi explicaţii de către statele membre cu privire la articolele cuprinse în document. Aceste rezerve şi explicaţii pot fi găsite la următoarea adresă: http://www.consilium.europa.eu/cms3_Applications/applications/Accords/details.asp?cmsid=297&id=2000023&lang=EN&doclang=EN

În urma aderării la UE, la data de 01.01.2007, România a devenit stat semnatar al Convenţiei – în urma intrării în vigoare a Convenţiei, împreună cu Protocolul său adiţional, prin actul legislativ al Consiliului, potrivit art. 3 alin. 4 al Protocolului cu privire la condiţiile şi detaliile integrării Republicii Bulgaria şi JOl L 157/29 din 21.06.2005, pentru România este luat în considerare finele anului 2007.

Art. 29 al Convenţiei prevede posibilitatea extinderii domeniului teritorial de aplicare şi asupra Islandei şi a Danemarcei; tratatul necesar în acest sens, deşi semnat la data de 19.12.2003 cu cele două state, nu a intrat încă în vigoare.

Convenţia din 2000 şi Protocolul său adiţional din 2001 completează convenţiile încheiate până în prezent în materie de asistenţă reciprocă (în special cele elaborate în cadrul Consiliului Europei), şi anume:

• Convenţia din 20.04.1959 privind Asistenţa Reciprocă (ETS 030);

• Protocolul Adiţional din 17.03.1978 la Convenţia din 1959 privind Asistenţa Reciprocă (ETS 099;

• Prevederile referitoare la asistenţa reciprocă în materie de drept penal ale Convenţiei de Aplicare a Acordului Schengen din 19.06.1990, cu excepţia art. 49 lit. a, 52, 53 şi 63 care au fost înlocuite cu prevederi noi, fiind astfel abrogate.

203

În cazul în care diferitele prevederi se dovedesc a fi conflictuale, reglementările prevăzute în Convenţie sunt cele care au întâietate. În cazul în care tratatele bilaterale conţin prevederi mai avantajoase (de exemplu renunţarea la obligativitatea prezentării de traduceri între două state membre), acestea continuă să rămână în vigoare.

Obiectivul Convenţiei din 2000 este acela de a simplifica asistenţa judiciară între două state, de a accelera soluţionarea cererilor de asistenţă judiciară şi de a pune la dispoziţia statelor membre noi forme de asistenţă judiciară.

1. Inovaţii fundamentale:

• Principiul dublei incriminări:

Acest principiu, valabil până în prezent, devine mai permisiv, datorită obligaţiei de acordare a asistenţei judiciare şi în cazul infracţiunilor administrative, în măsura în care o instanţă judecătoească a fost sesizată împotriva hotărârii unei autorităţi administrative (art. 3).

• Luarea în considerare a regulilor formale şi a procedurilor în vigoare în statul solicitant:

Statul solicitat este obligat să respecte formalităţile şi procedurile indicate special de către statul solicitant în cererea de asistenţă judiciară, în măsura în care acestea nu sunt contrare principiilor fundamentale de drept din SM solicitat şi Convenţia din 2000 nu specifică în mod special alte proceduri (art. 4 alin. 1).

• Obligaţia de a soluţiona cât mai rapid cererea de asistenţă reciprocă şi – în cazul în care acest lucru este posibil – respectarea termenelor procedurale şi a altor termene stabilite şi motivate de către SM solicitant (art. 4 alin. 2).

2. Comunicarea şi transmiterea cererilor de asistenţă judiciară:

• Documentele procedurale sunt trimise prin poştă (conform regulii de bază; art. 5). Sintagma „documente procedurale” este definită de către SM solicitant.

Documentele pot fi trimise prin intermediul autorităţilor competente ale SM solicitat doar în cazurile în care

• Adresa destinatarului nu este cunoscută sau este nesigură,

• Prevederile procedurale relevante a SM solicitant prevăd dovada trimiterii către destinatar, alta decât cea care poate fi obţinută prin poştă,

• Transmiterea documentului prin poştă nu a fost posibilă,

• SM solicitant are motive justificate pentru a considera că trimiterea prin poştă va fi ineficientă sau nu ar fi adecvată.

În cazul în care documentele sunt transmise prin intermediul autorităţilor competente ale SM solicitat este recomandabilă menţionarea motivelor care au făcut imposibilă transmiterea prin poştă.

204

Traducerea documentelor în limba destinatarului (care nu este neaparat limba oficială a SM solicitat) este necesară, excepţie făcând cazurile în care există dovezi clare ale faptului că destinatarul înţelege limba în care au fost elaborate iniţial documentele.

În orice caz, prin intermediul unei menţiuni, trebuie să se specifice autoritatea din SM solicitant căreia destinatarul i se poate adresa pentru a afla mai multe detalii cu privire la drepturile şi obligaţiile care îi revin în legătură cu documentele care i-au fost trimise.

• Comunicarea directă, ca regulă, între autorităţile competente pentru emiterea şi soluţionarea cererilor de asistenţă judiciară; în acest context, documentele pot fi transmise prin telefax sau e-mail (art. 6). Excepţia e reprezentată de cererile pentru transferul temporar sau tranzitarea persoanelor deţinute sau comunicările de informaţii din cazierele judiciare, conform art. 22. Pentru cererile de asistenţă judiciară conform art. 12 (livrările supravegheate), 13 (echipele comune de anchetă), şi 14 (anchete sub acoperire) o autoritate competetă dintr-un stat membru poate să ia contactul direct cu autoritatea corespondentă sau cu poliţia sau autoritatea vamală dintr-un alt stat membru. Aceeaşi cale este adoptată şi în cazul în care autoritatea competentă dintr-un stat membru este o autoritate judiciară sau o autoritate centrală, în timp ce autoritatea competentă din celălalt stat membru este o autoritate administrativă.

Solicitările urgente pot fi făcute prin Interpol sau prin intermediul oricărui alt organism competent (conform legislaţiei în vigoare), spre exemplu EUROJUST sau REŢEAUA JUDICIARĂ EUROPEANĂ.

Autoritatea competentă care este responsabilă pentru soluţionarea cererii în SM solicitat poate fi aflată cu ajutorul Atlasului Reţelei Judiciare Europene (www.ejn-crimjust.europa.eu). Punctele de contact româneşti ale Reţelei Judiciare Europene şi puctele de contact din statul solicitat pot oferi asistenţă în soluţionarea problemelor care pot apărea în ceea ce priveşte găsirea autorităţii competente.

Prevederi speciale care se aplică în cazul Marii Britanii şi a Irlandei:

În cazul Marii Britanii, cererile de asistenţă reciprocă trebuie să fie transmise în continuare uneia dintre următoarele trei autorităţi centrale:

• Ministerului de Interne pentru Anglia şi Ţara Galiilor (din Londra)

• Biroului Coroanei pentru Scoţia (din Edinburg)

• Biroul Irlandei de Nord pentru Irlanda de Nord (din Belfast)

• În ceea ce priveşte materia fiscală şi vamală, cererile pot fi trimise la Serviciul Fiscal şi Vamal al Majestăţii Sale (din Londra).

În cazul Irlandei, cererile pot fi în continuare transmise Ministerului Justiţiei, Egalităţii şi Reformei Judiciare, de la Dublin.

205

3. Forme speciale de asistenţă judiciară

a. schimburile spontane de informaţii (art. 7, Convenţia din 2000)

Autorităţile judiciare române pot (conform art. 166, Legea 302/2004), fără să existe o solicitare anterioară, să ofere unui alt stat informaţii cu privire la fapte penale şi încălcări ale normelor legale în vigoare, care vor fi apoi folosite de către autoritatea destinatară.

b. restituirea obiectelor (art. 8, Convenţia din 2000)

Statul solicitat poate restitui, la solicitarea SM solicitant, obiectele obţinute prin mijloace infracţionale, în scopul retunării acestora proprietarilor de drept, atâta timp cât nu se aduce atingere drepturilor terţilor de bună credinţă şi acestea nu sunt necesare în cadrul procedurii penale deschise în România (art. 21, Legea 302/2004).

c. Transferul temporar al persoanelor deţinute (art. 9, Convenţia din 2000)

În cazul în care respectiva persoană şi-a dat consimţământul, un stat poate transfera temporar o persoană deţinută care se află în jurisdicţia sa, în jurisdicţia unui alt stat membru în care va fi demarată o anchetă (art. 180, Legea 302/2004). În acest sens este necesar un acord între autorităţile statelor implicate. Perioada arestului preventiv pe teritoriul SM solicitat va fi dedusă din perioada de privare de libertate de pe teritoriul SM solicitant.

În cazul României, cererea de asistenţă judiciară trebuie să fie transmisă prin intermediul Ministerului Justiţiei autorităţii centrale din SM solicitat. În acestă cerere trebuie să fie stipulat tipul anchetei, durata estimată a acesteia precum şi un termen pentru trimiterea persoanei înapoi pe teritoriul SM solicitat.

d. audierile prin videoconferinţă (art. 10, Convenţia din 2000)

Se va da curs unei solicitări de audiere a unui martor sau expert prin videoconferinţă în cazul în care au fost întrunite toate premisele stabilite prin lege (art. 165, Legea 302/2004). Se poate solicita desfăşurarea unei audieri de acest gen, în cazul în care nu este de dorit sau nu e posibilă înfăţişarea personală a martorului sau a expertului, care trebuie să fie audiat, pe teritoriul SM solicitant. În acest context trebuie accentuat faptul că înfăţişarea pe teritoriul SM solicitant a persoanei citate din străinătate nu poate să fie impusă.

Audierea va fi condusă de către (sau va avea loc sub îndrumarea) reprezentantului autorităţii judiciare din SM solicitant, în conformitate cu reglementările în vigoare. Pe durata audierilor va fi prezent şi un reprezentant al autorităţii judiciare din SM solicitat (asistat de un interpret), care trebuie să se asigure că nu sunt încălcate principiile fundamentale de drept ale statului pe care îl reprezintă.

Persoana care urmează a fi audiată poate să facă apel la dreptul de a nu depune mărturie de care ar putea beneficia, atât conform legislaţiei SM solicitat cât şi SM solicitant. Persoana care urmează a fi audiată trebuie să fie informată cu privire la aceste drepturi.

206

SM solicitat are dreptul de a decide dacă va da curs cererii de audiere prin videoconferinţă a unui învinuit.

Modalităţile de audiere prin videoconferinţă a unui învinuit vor fi stabilite prin intermediul unui acord încheiat între SM implicate. Faţă de SM care au făcut uz de posibilitatea formulării unei rezerve în ceea ce priveşte audierea unui învinuit prin videoconferinţă se poate folosi principiul reciprocităţii.

Costurile legate de realizarea unei audieri prin videoconferinţă vor fi suportate de SM solicitant.

e. Livrările supravegheate (art. 12, Convenţia din 2000)

Livrările supravegheate pot fi permise în cadrul urmăririi penale a infracţiunilor pentru care se poate solicita extrădarea. Decizia asupra autorizării şi efectuării livrării supravegheate se ia în conformitate cu legislaţia SM solicitat. Tocmai de aceea, în cererea de livrare supravegheată trebuie să fie stipulate circumstanţele faptei suspectate, tipul mărfii livrate şi informaţii cât mai precise cu privire la timpul şi locul demarării acţiunii de livrare (în măsura în care SM solicitant deţine aceste infomaţii.

f. Echipele comune de anchetă (art. 13, Convenţia din 2000)

În cazul în care un stat cercetează infracţiuni cu o dimensiune transfrontalieră sau în cazul în care anchetele necesită o acţiune coordonată şi concertată a SM implicate, se poate solicita formarea unei echipe comune de anchetă. În cerere trebuie să fie stipulate (alături de conţinutul obişnuit al unei cereri de asistenţă judiciară) şi date cu privire la alcătuirea echipei.

Echipa comună de anchetă este condusă de un funcţionar al SM în care este demarată ancheta. Membrii unei echipe comune de anchetă dintr-un alt stat membru (membrii detaşaţi) pot fi prezenţi atunci când se iau măsuri de urmărire penală în SM al operaţiunii (în măsura în care prezenţa lor nu cotravine legislaţiei respectivului SM) şi pot fi însărcinaţi cu punerea în aplicare a unor măsuri de urmărire penală. Informaţiile obţinute pot fi folosite, conform normelor legale în vigoare, în scopurile pentru care a fost constituită echipa. În baza consimţământului SM unde au fost obţinute informaţiile, acestea pof fi folosite în scopul depistării, cercetării şi urmăririi penale a altor infracţiuni şi în scopul prevenirii unei ameninţări imediate şi grave la adresa securităţii publice, în cazul în care ulterior va fi demarată o anchetă penală.

Constituirea unei echipe se realizează prin încheierea, în scris, a unei înţelegeri între SM implicate. Conţinutul acestei înţelegeri trebuie să pornească de la Convenţia Model privind constituirea unei echipe comune de anchetă (pe care o puteţi citi în cele ce urmează), prezentată de Consiliul UE prin intermediul recomandării din 08.05.2003 (OJ 121, 23.05.2003, pag. 2-5).

207

Model de acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă

Potrivit articolului 13 al Convenţiei UE privind Asistenţa Reciprocă în materie penală din 29.05.2000 (denumită în cele ce urmează „Convenţia”)14 şi potrivit Deciziei Cadru a Consiliului privind Echipele Comune de Anchetă din 13.06.200215 (denumită în cele ce urmează „Decizia Cadru”).

1. Părţile semnatare

Următoarele părţi au încheiat un acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă (denumită în cele ce urmează ECA):

1. [Denumirea primei autorităţi/administraţia unui SM, ca parte semnatară a acordului]

şi

[numele celei de-a doua autorităţi/administraţia unui SM, ca parte semnatară a acordului]

(…)

[denumirea celei din urmă autorităţi/administraţia unui SM, ca parte semnatară a acordului]

Părţile semnatare pot solicita, de comun acord, participarea altor autorităţi/administraţii ale statelor membre ca părţi semnatare ale prezentului acord. Pentru reglementări suplimentare cu privire la state terţe, organizaţii competente conform reglementărilor stipulate în tratate şi organizaţii internaţionale, care sunt părtaşe la activităţile ECA, vezi anexa.

2. Scopul ECA

Acordul se referă la constituirea unei ECA cu următorul scop:

[Descriere a scopului precis al ECA]. Părţile semnatare pot consimţi la o nouă definire a scopului ECA.

3. Durata valabilităţii acordului

Potrivit art. 13 alin. 1 al Convenţiei şi potrivit art. 1 alin. 1 al Deciziei Cadru, ECA sunt constituite pentru o perioadă de timp limitată. Conform prezentului acord, ECA poate să desfăşoare anchete în următoarea perioadă:

De la

[data]

până la

[data]

14 ABl. C 197 din 12.7.2000, pag. 3. 15 ABl. L 162 din 20.6.2002, pag. 1.

208

Data limită stipulată în prezentul acord poate fi prelungită de comun acord. În acest caz, acordul va fi actualizat.

4. Statul(ele) membru(e) în care ECA desfăşoară cercetări:

ECA îşi desfăşoară activitatea în următorul/următoarele SM:

[numiţi SM în care ECA va desfăşura cercetări]

Potrivit art. 13 alin. 3 lit. b din Convenţiei şi art. 1 alin. 3 lit. b din Decizia Cadru, echipa îşi va desfăşura cercetările în conformitate cu normele legale ale SM, pe teritoriul căruia vor fi demarate activităţile sale. În cazul în care ECA îşi va muta centrul operaţiunilor sale pe teritoriul unui alt SM, atunci normele legale în vigoare în acest stat vor fi respectate.

5. Conducătorul/conducătorii ECA16

Părţile semnatare au numit în calitate de conducător al ECA următorul reprezentant al autorităţilor competente din statul membru/statele membre în care ECA îşi desfăşoară activitatea. ECA îşi va desfăşura activitatea în SM pe care acesta îl reprezintă, sub conducerea sa.

Stat membru Nume Grad Trimis de [denumirea autorităţii]

În cazul în care una dintre persoanele menţionate anterior nu îşi poate exercita responsabilităţile care îi revin, superiorul său va transmite în scris părţilor semnatare numele înlocuitorului său.

6. Membrii ECA

Următoarele persoane vor fi membrii ai ECA:

16 Potrivit art. 1 alin. 3 lit. a din Decizia Cadru, echipa comună de anchetă este condusă de un

reprezentant al autorităţii competente pentru desfăşurarea cercetărilor penale din SM în care ECA îşi desfăşoară activitatea.

209

6.1 Autorităţi judiciare



6.2 Autorităţi poliţieneşti17



17 Aceste autorităţi poliţieneşti pot cuprinde membri ai unităţilor naţionale ale Europol din statele

membre. Aceştia îşi au reşedinţa în statele membre şi sunt reprezentanţi ai autorităţilor poliţieneşti naţionale. Şi ofiţerii de legătură detaşaţi de statele membre pe lângă Europol pot acţiona în continuare, în principiu, ca ofiţeri naţionali de poliţie.

210

6.3 Membri naţionali ai Eurojust, care acţionează în conformitate cu normele legale în vigoare în statul pe care îl reprezintă18

Nume Misiune: operativă sau

de sprijin

Stat membru


7. Implicarea unor colaboratori din cadrul Europol/Eurojust/Comisiei (OLAF) sau din cadrul altor organizaţii create prin intermediul Tratatului de la Maastricht, precum şi a unor colaboratori din state terţe.

Părţile semnatare solicită de comun acord participarea Europol/Eurojust/Comisiei (OLAF), conform reglementărilor cuprinse în anexă sau acceptă, conform reglementărilor cuprinse în anexă, propunerea Europol/Eurojust/Comisiei (OLAF) de a participa în cadrul operaţiunilor.19 20

[În cazul în care colaboratori ai Europol/Eurojust/Comisiei (OLAF) participă la operaţiuni, acest fapt trebuie să fie menţionat în prezentul capitol. În cazul Europol, acesta va acţiona sub forma de colegiu şi nu prin membrii naţionali. Părţile semnatare convin ca reglementările detaliate cu privire la participarea colaboratorilor Europol/Eurojust/Comisiei (OLAF) în cadrul operaţiunilor să

18 Din art. 9 alin. 3 al Deciziei Consiliului din 28 februarie 2002 de instituire a Eurojust în scopul

consolidării luptei împotriva formelor grave de criminalitate rezultă faptul că membrii naţionali ai Eurojust au, potrivit prevederilor stabilite de fiecare SM în parte, dreptul de a fi activi în relaţiile cu autorităţile judiciare străine (au dreptul aşadar de a participa la ECA).

19 Conform art. 7 lit. a a Deciziei privind constituirea Eurojust, Eurojust are dreptul de a desemna o ECA. În plus, Europol poate, conform art. 3 b al Convenţiei privind Europol, care va fi aplicabil o dată cu intrarea în vigoare a Protocolului privind modificarea Convenţiei Europol prin actul legislativ al Consiliului din 28 noiembrie 2002 (ABl. C 312 din 16.12.2002, pag. 3), de a solicita SM să demareze sau să coordoneze anchete.

20 Trebuie menţionat faptul că o asemenea implicare nu este obligatorie, ci depinde de circumstanţele şi de competenţele fiecărei instituţii în parte în ceea ce priveşte participarea în cadrul activităţilor ECA.

211

fie stabilite prin intermediul unui acord special21 încheiat cu Europol/Eurojust/Comisia (OLAF), care va fi anexat prezentului acord.]

8. Condiţii generale ale acordului

În general sunt valabile prevederile art. 13 al Convenţiei şi condiţiile stipulate în Decizia Cadru, în maniera în care acestea au fost transpuse în fiecare SM în parte, pe teritoriul căruia ECA îşi va desfăşura activitatea.

9. Reglementări speciale ale acordului

În cadrul prezentului acord pot fi puse în aplicare următoarele reglementări speciale (trebuie menţionat faptul că unele aspecte sunt deja reglementate prin Convenţie şi Decizia Cadru).

(Completaţi, în cazul în care este necesar. Următoarele sub-capitole trebuie să facă referire la posibile domenii care necesită o descriere detaliată.)

9.1 Condiţii în care membrii detaşaţi nu pot participa la măsurile de urmărire penală.

9.2 Condiţii speciale în care membrii detaşaţi pot desfăşura anchete în SM pe teritoriul căruia este desfăşurată operaţiunea

9.3 Condiţii speciale în care un membru detaşat are dreptul de a solicita asistenţa autorităţii naţionale pe care o reprezintă, pentru a lua măsuri solicitate de grup, fără ca înaintarea unei cereri de asistenţă reciprocă să fie necesară.

9.4 Condiţii în care se poate acorda sprijinul solicitat conform Convenţiei şi a altor acorduri

9.5 Condiţii în care membrii detaşaţi pot folosi în comun informaţiile transmise de autorităţile pe care le reprezintă

9.6 Prevederi specifice referitoare la protecţia datelor

9.7 Condiţii în care membrul detaşat are dreptul de a lua cu sine/de a folosi arme

9.8 Luare de poziţie cu privire la alte reglementări sau acorduri referitoare la constituirea şi desfăşurarea de operaţiuni de către o ECA, care sunt deja în vigoare

10. Măsuri organizatorice

Autorităţile competente din .............. [statul membru] iau măsurile organizatorice necesare pentru a face posibilă demararea de operaţiuni de către ECA.

21 În cadrul acestui acord special trebuie să se stabilească, printre altele, dacă drepturile care le revin

membrilor sau membrilor detaşaţi conform Deciziei Cadru sau conform art. 13 al Convenţiei se aplică şi în cazul reprezentanţilor acestor organisme care iau parte la activităţile ECA.

212

Domeniile, în cazul cărora ..........[statul membru] sau celelalte părţi semnatare poartă responsabilitatea integrală sau în cazul cărora există o împărţire a responsabilităţii între autorităţile competente ale ................. [statul membru] şi celelalte părţi semnatare, sunt descrise în cele ce urmează.

(Lista care urmează conţine exemple de domenii a căror descriere ar putea fi necesară)

10.1 Costurile apărute pe parcursul operaţiunilor desfăşurate de ECA

10.2 Spaţiu de lucru

10.3 Autovehicule

10.4 Alte echipamente tehnice

10.5 Remuneraţia membrilor detaşaţi

10.6 Asigurări pentru membrii detaşaţi

10.7 Implicarea unor funcţionari de legătură

10.8 Utilizarea Reţelei Judiciare Europene

10.9 Limbă de lucru convenită

Semnat ..........[loc1 la..........[data]

[semnăturile părţilor]

213

ANEXĂ

La modelul de acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă

Reglementări referitoare la Europol/Eurojust/Comisie (OLAF)/, la instituţii competente, conform prevederilor acceptate în cadrul acordurilor, la instituţii internaţionale sau la state terţe

1. Părţile semnatare

Europol/Eurojust/Comisia (OLAF)........ şi ........... [ denumirea primei autorităţi/administraţii a unui SM ca parte semnatară a acordului], ............. [denumirea celei de-a doua autorităţi/administraţii a unui SM ca parte semnatară a acordului] şi ............... [denumirea autorităţii/administraţii a unui SM ca parte semnatară a acordului] sunt de acord ca reprezentanţii [Europol]/[Eurojust]/[ai Comisiei (OLAF)]22 să ia parte la în cadrul ECA constituită în urma acordului din ...... [data şi locul la care a fost încheiat acordul căreia îi este ataşată prezenta anexă]. Această participare este legată de respectarea condiţiilor prezentate în cele ce urmează.

2. Reprezentanţii care participă în cadrul ECA

Reprezentanţii Europol/Eurojust/ai Comisiei (OLAF), numiţi în cele ce urmează, vor lua parte în cadrul echipei comune de anchetă:

Nume Grad Funcţie Trimis de [denumirea autorităţii]


3. Reglementări specifice

3.1 Tipul sprijinului acordat

3.2 Echipament tehnic pus la dispoziţie

22 Tăiaţi căsuţele care nu se aplică.

214

4. Drepturile care revin reprezentanţilor Europol/Eurojus/ ai Comisiei (OLAF)/, ai instituţiilor competente, conform prevederilor acceptate în cadrul acordurilor, ai instituţiilor internaţionale sau ai statelor terţe , care participă în cadrul ECA

5. Reglementări cu privire la participarea statelor terţe în cadrul ECA

Data/semnături

215

g. Anchete sub acoperire (art. 14, Convenţia din 2000)

Statul solicitat şi statul solicitant pot conveni să îşi ofere asistenţă reciprocă în cadrul anchetelor care necesită intervenţia secretă sau sub o identitate falsă a ofiţerilor de poliţie (agenţi sub acoperire). În acest sens, SM solicitat şi SM solicitant trebuie să ajungă la un acord şi, în anumite cazuri, SM solicitat trebuie să autorizeze intervenţia.

h. Interceptarea telecomunicaţiilor (art. 17-21, Convenţia din 2000)

Conform art. 18 alin. 1 există 2 modalităţi de interceptare:

• transmitere directă a telecomunicaţiilor interceptate către autoritatea competentă din SM solicitant;

• înregistrarea telecomunicaţiilor de către SM solicitat şi transmitere ulterioară a înregistrării către SM solicitant. Acest tip de interceptare va reprezenta în viitor mai degrabă excepţia de la regulă.

Următoarele cazuri sunt posibile:

• subiectul se află pe teritoriul SM solicitant, iar acesta necesită asistenţa tehnică a SM solicitat pentru a putea intercepta telecomunicaţiile subiectului;

• subiectul se află pe teritoriul SM solicitat iar interceptarea urmează a avea loc în acel stat;

• subiectul se află pe teritoriul unui alt stat, care a fost informat şi care necesită asistenţă tehnică din partea statului solicitat pentru a putea intercepta telecomunicaţiile subiectului.

Cererile privind interceptarea telecomunicaţiilor trebuie să conţină următoarele date:

• Autoritatea care face solicitarea,

• Confirmarea că un mandat legal de interceptare a fost eliberat în legătură cu ancheta penală,

• Informaţii în scopul identificării subiectului,

• O indicaţie cu privire la conduita infracţională care stă la baza anchetei,

• Durata dorită a interceptării şi

• Dacă e posibil, furnizarea datelor tehnice suficiente, în special a numărului relevant de legătură la reţea, pentru a se asigura îndeplinirea solicitării.

Este recomandabilă punerea la dispoziţia SM solicitat a tuturor informaţiilor care ar putea fi necesare în a stabili dacă măsura solicitată ar putea fi luată într-un dosar naţional asemănător.

Costurile generate de interceptarea telecomunicaţiilor vor fi acoperite de statul solicitant.

216

C. Protocolul Adiţional al Convenţiei UE din 29.05.2000 privind Asistenţa Reciprocă în materie penală, JO l C 326 din 21.11.2001

1. Aspecte generale

La Consiliul European de la Tampere, organizat între 15 şi 16 octombrie 1999, s-a ajuns la concluzia că infracţionalitatea economică gravă este de o importanţă deosebită şi că spălarea de bani, care se află în centrul crimei organizate, trebuie să fie combătută oriunde apare. În consecinţă, la propunerea Franţei, a fost creat un instrument cu ajutorul căruia asistenţa reciprocă în domeniul oferirii de informaţii referitoare la conturile bancare şi tranzacţiile bancare a fost simplificată şi a primit o formă unitară în toate statele membre. Protocolul la Convenţia din 2000 a fost semnat la data de 16.10.2001 şi a intrat în vigoare la data de 05.10.2005, după ratificarea sa de către statele membre.

Conform preambulului, Protocolul din 2001 reprezintă o parte integrantă a Convenţiei din 2000. Acest lucru înseamnă că prevederile Convenţiei din 2000 sunt legate de prevederile Protocolului şi invers, ca şi cum ar fi cuprinse în textul aceluiaşi act legislativ.

Potrivit deciziei Consiliului, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 4, din Protocol, cu privire la condiţiile şi detaliile integrării Bulgariei şi conform JO l L 157/29 din 21.06.2005, Protocolul din 2001 va intra în vigoare pentru România la finele anului 2007.

Informaţii cu privire la situaţia ratificării pot fi găsite pe:

http://www.consilium.europa.eu/cms3_Applications/applications/Accords/details.asp?cmsid=297&id=2001090&lang=EN&doclang=EN

Protocolul din 2001 prevede posibilitatea extinderii domeniului de aplicare teritorial şi asupra Islandei şi a Danemarcei; tratatul necesar în acest sens, deşi semnat la data de 19.12.2003 cu cele două state, nu a intrat încă în vigoare.

Protocolul din 2001 conţine trei părţi:

1. Asistenţă judiciară privind conturile bancare (art. 1-4),

2. Cereri suplimentare (art. 5, 6,) şi

3. Motive de refuz (art. 7-10)

2. Asistenţa judiciară privind conturile bancare

Asistenţa judiciară privind conturile bancare cuprinde în mod special:

• Obligaţia de a furniza, în urma unei solicitări în acest sens, informaţii cu privire la toate conturile bancare controlate de către subiectul unei anchete penale în scopul soluţionării unor fapte penale grave (art. 1). Informaţiile cu privire la persoanele autorizate să semneze în numele titularului sau să extragă sume de bani trebuie de asemenea să fie constatate; această prevedere nu se aplică şi în cazul persoanelor pe socoteala cărora acţionează persoanele autorizate să semneze în numele titularului sau să extragă sume de bani, decât atunci când există o solicitare în acest sens şi în măsura

217

în care aceste informaţii pot fi furnizate într-un anumit termen. Cererea de asistenţă judiciară trebuie să cuprindă şi motivele pentru care informaţiile solicitate pot avea o valoare însemnată în soluţionarea faptei penale, raţiunile pentru care băncile din SM solicitat se prezumă că deţin contul şi, în măsura în care acest lucru este posibil, care sunt băncile care ar putea fi implicate. Soluţionarea unei solicitări conform art. 1 poate fi condiţionată de aceleaşi condiţii aplicabile solicitărilor de percheziţii şi sechestru. Drept urmare, SM solicitat poate să insiste pe îndeplinirea condiţiei dublei incriminări şi ca solicitarea să nu contravină legislaţiei naţionale. Conform textului Protocolului din 2001, SM solicitat este obligat să ofere asistenţă juridică atunci când ancheta se referă la o infracţiune pentru care există o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin 4 ani, în SM solicitant şi 2 ani în SM solicitat sau la o infracţiune care este de competenţa EUROPOL sau este stipulată în Convenţia privind Apărarea Intereselor Economice ale Comunităţilor Europene, din 1995, Protocolul său din 1996 sau în Protocolul său Adiţional din 1997.

• Asistenţa prin deschiderea contului (în scopul obţinerii de informaţii cu privire la operaţiunile desfăşurate), în cazul în care există o legătură între respectivul cont şi infracţiunea cercetată (art. 2). Acordarea unei astfel de asistenţe este deja prevăzută în Convenţia UE privind Asistenţa Reciprocă în materie penală din 2000. Soluţionarea unor asemenea cereri poate depinde de întrunirea condiţiilor similare celor aplicabile solicitărilor de percheziţii şi sechestru.

• Asistenţă judiciară prin monitorizarea tranzacţiilor bancare prezente sau viitoare (art. 3). Decizia de a monitoriza trebuie să fie luată astfel încât ea să respecte legislaţia naţională. Ceea ce înseamnă că SM solicitat poate aplica unele condiţii, inclusiv limite pentru pedepse şi dubla incriminare, care ar trebui să fie respectate într-o speţă similară naţională.

3. Obligaţia de a oferi informaţii şi măsuri suplimentare de asistenţă reciprocă

Prevederile cuprinse în Protocolul din 2001 referitoare la obligaţia de a oferi informaţii (art. 5) şi cereri suplimentare de asistenţă reciprocă (art. 6) nu se limitează la solicitările de asistenţă judiciară privind informaţiile despre conturile bancare, ci au drept obiectiv simplificarea şi accelerarea tuturor procedurilor privind solicitarea de asistenţă judiciară (inclusiv cele care sunt formulate pornind de la prevederile Convenţiei din 2000.

• Autorităţile SM solicitat au obligaţia de a informa autoritatea solicitantă imediat dacă constată că o cerere suplimentară de asistenţă ar fi necesară (art. 5). De exemplu, în perioada soluţionării unei cereri de percheziţie la domiciliu poate deveni evident faptul că sunt necesare măsuri suplimentare (precum deschiderea unui seif bancar sau a unui cont bancar)- în acest caz autoritatea statului solicitat determină autoritatea SM solicitant să formuleze o cerere suplimentară de asistenţă.

• Simplificarea cerinţelor formale în ceea ce priveşte cerere suplimentară de asistenţă judiciară (art. 6): cererile suplimentare de acest tip pot fi înaintate, într-o manieră

218

simplificată, de către reprezentantul unei autorităţi judiciare din SM solicitat, care ia parte la soluţionarea cererii anterioare de asistenţă judiciară.

În cazul formulării de cereri de asistenţă judiciară conform prevederilor Protocolului din 2001 trebuie să fie luate în considerare următoarele aspecte:

Cererea de asistenţă judiciară trebuie să includă următoarele informaţii,

• De ce sunt considerate informaţiile solicitate ca fiind importante în cadrul cercetării infracţiunii;

• Din ce motive se prezumă că respectivele conturi sunt deschise la bănci de pe teritoriul SM solicitat şi, în măsura în care este posibilă oferirea acestei informaţii, care sunt băncile care ar putea fi implicate;

• Orice informaţii care pot uşura executarea solicitării.

Art. 4 al Protocolului din 2001 prevede o clauză de confidenţialitate, conform cărora băncilor le este interzis să aducă la cunoştinţa titularului contului sau a unei terţe persoane faptul că au fost demarate cercetări sau faptul că au fost transmise informaţii autorităţilor judiciare solicitante, conform prevederilor Protocolului din 2001.

Transpunerea naţională în România:

Legea 302/2004 conţine deja prevederi referitoare la informaţii privind conturile bancare (art. 18711), tranzacţiile bancare (art. 18712) şi monitorizarea acestor tranzacţii (art. 18713). art. 18715 şi 18716 din legea 302/2004 transpun art. 5 şi 6 ale Protocolului din 2001.

4. Motivele de refuz

Reglementările privind motivele de refuz (art. 7-10) nu se referă exclusiv la cererile de asistenţă judiciară privind informaţii bancare, ci sunt valabile pentru toate solicitările de asistenţă între statele membre. Ele reprezintă o dezvoltare a motivelor de refuz stipulate în Convenţia din 1959 privind Asistenţa Reciprocă şi aduc cu sine o limitare a posibilităţii formulării unor astfel de motive în cazul anumitor domenii ale criminalităţii, de exemplu în domeniul faptelor penale cu caracter terorist. Mai exact, sunt desfiinţate următoarele motive de refuz:

• Art. 7 interzice SM să invoce secretul bancar ca motiv al refuzului.

• Art. 8 interzice invocarea infracţiunii fiscale ca motiv de refuz. Această prevedere reprezintă o extindere a art. 50 al Convenţiei de Aplicare a Acordului Schengen (asistenţa judiciară privind infracţiuni fiscale). Tocmai din acest motiv acest articol nu mai este valabil.

• Art. 9 interzice invocarea infracţiunii politice ca motiv de refuz în cadrul asistenţei judiciare reciproce. Conform alin. 2, fiecare stat membru poate limita domeniul de aplicare al alin. 1 prin invocarea unui motiv de refuz în cazul anumitor categorii de fapte penale. Există posibilitatea utilizării principiului reciprocităţii faţă de acele state membre care au formulat un astfel de motiv de refuz.

219

Conform art. 10 alin. 1, un stat membru care respinge executarea unei cereri de asistenţă judiciară este, în anumite cazuri, obligat să prezinte Consiliului hotărârea de respingere alături de motivele de refuz invocate, astfel încât acestea să poată fi controlate şi în final evaluate. Această obligaţie e valabilă doar dacă SM solicitat a decis formal respingerea cererii de asistenţă şi nu este valabilă în cazul procedurilor aflate pe rol, spre deosebire de prevederile alin. 2. Independenţa instanţelor rămâne aşadar neatinsă de procedura prevăzută aici. În plus, această obligaţie rămâne valabilă numai în cazul în care SM solicitant cere insistent executarea cererii şi nu se găseşte o altă soluţie. Obiectivul alin. 1 este acela de a-i da Consiliului ocazia de a evalua şi a urmări funcţionarea cooperării judiciare între statele membre. Bineînţeles, Consiliului trebuie să-i fie transmise doar acele informaţii care se bazează pe fapte care sunt semnificative pentru evaluarea cooperării judiciare între statele membre. În consecinţă, obligativitatea de a informa Consiliul nu se referă la informaţiile confidenţiale sau sensibile incluse în dosar. Înainte de a informa Consiliul în cazurile de respingere a cererii de asistenţă, autorităţile competente din statele membre au posibilitatea de a contacta EUROJUST şi de a depune eforturi pentru găsirea unei soluţii practice pentru rezolvarea conflictului.

Transpunerea în legislaţia românească a prevederilor referitoare la motivele de refuz şi la obligativitatea de a informa Consiliul se regăseşte în art. 18717 şi 18 ale Legii 302/2004.

5. Forma cererilor de asistenţă judiciară

Convenţia din 2000 şi Protocolul din 2001 nu prevăd un formular special pentru cererile internaţionale de asistenţă judiciară în materie penală. Cu toate acestea, în cadrul Reţelei Judiciare Europene a fost elaborat un formular standardizat, a cărui versiune în limba română poate fi găsită pe pagina web a Ministerului Justiţiei din România (http://www.just.ro/rtrv_mc.php?param=cji_penal_formulare). În cadrul proiectului COMPENDIUM este elaborată în prezent o versiune în format electronic a acestui model de cerere de asistenţă judiciară în toate limbile UE, pe care autorităţile judiciare din statele membre îl vor putea consulta accesând pagina web a Reţelei Judiciare Europene (www.ejn-crimjust.europa.eu).

Conform legislaţiei române (art. 159 al legii 302/2004), cererea de asistenţă judiciară trebuie să conţină cel puţin următoarele date:

• Denumirea autorităţii judiciare solicitate şi denumirea autorităţii judiciare solicitante

• Obiectul şi motivele cererii

• Calificarea juridică a faptelor, conform legislaţiei române

• Date de identificare a suspectului, învinuitului sau condamnatului ori a martorului sau expertului

• În funcţie de tipul cererii, alte documente care vin în completare. Acestea nu au nevoie de o legalizare specială, în măsura în care este vorba de copii care au fost legalizate de autoritatea solicitantă.

220

Ghidul legislaţiei române şi a procedurilor în cadrul cooperării internaţionale în materie de drept penal (Guide of Romanian legislation and procedures on international judicial cooperation in criminal matters) (2006) stipulează şi alte detalii:

1. descriere a acţiunilor procedurale solicitate;

2. Denumirea şi adresa destinatarului – în cazul zonelor urbane: oraş, judeţ/district, număr; în cazul zonelor rurale: judeţ/district, localitate, sat; în măsura în care acestea sunt necesare, sunt stipulate şi alte informaţii care facilitează găsirea adresei destinatarului;

3. formalităţile dorite şi proceduri speciale conform legislaţiei SM solicitant;

4. termenul pentru executarea cererii, precum şi

5. alte informaţii care ar putea fi importante pentru executarea cererii.

221

Formular al Ministerului Justiţiei pentru cerere de asistenţă legală __________________________________________________________________________

ROMÂNIA

………………………………………… ( the requesting judicial authority )

Tel.: ………; Fax: …………..

……………………………………….... ( the address )

REQUEST

FOR MUTUAL LEGAL ASSISTANCE IN CRIMINAL MATTERS

1. Object: .................................................................................................................

2. Requested judicial authority:

2.1. Judicial authority competent for ................................................................

2.2. Your ref. ... .................................................................................................

3. Requesting judicial authority:

3.1. The Romanian judicial Authority ...............................................................

3.2. Our ref. ......................................................................................................

3.3. Proceeding no. ..........................................................................................

3.4. Date of the next audience .........................................................................

3.5. Against ......................................................................................................

1□ 2□ 3□ 4□ 5□ 6□ 7□ 8□ 9□ 10□ 11□ (select the number of concerned persons)

4. Urgency

□ yes

This request is urgent for the following reasons ......................................................

□ no

5. Applied conventions:

5.1. Multilateral conventions

□ European Convention of April 20, 1959 on mutual assistance in criminal matters.

□ Additional Protocol to the European Convention on mutual assistance in criminal

222

Matters, Strasbourg, March 17, 1978.

□ Second Additional Protocol to the European Convention on mutual assistance in criminal matters, Strasbourg, November 8, 2001.

□ European Convention on the suppression of terrorism, Strasbourg, January 27, 1977.

□ United Nations Convention against illicit traffic in narcotic drugs, Vienna, December 20, 1988.

□ Convention on laundering, search, seizure and confiscation of the proceeds of crime Strasbourg, November 8, 1990.

□ EU Convention on mutual assistance in criminal matters of May 29, 2000.

□ Other multilateral conventions ...............................................................

5.2. Bilateral conventions: ................................................................................

6. Legal qualification of the facts: ...........................................................................

7. Statement of the facts: .......................................................................................

8. Requested activities:

□ locating and identifying persons and articles

□ provisional measures to preserve evidence, to maintain an existing situation or to protect threatened interests

□ hearing a defendant

□ hearing an injured party, hearing others parties, witnesses and experts/confrontation

□ searches

□ seizure

□ sequestration

□ transmission of documents or files

□ hearing by video conference

□ spontaneous transmission of informations

□ interception of telecommunications

□ controlled delivers

□ covert investigations

□ appearance of the witnesses, experts and prosecuted persons

□ service of writs and records of judicial verdicts

223

□ others ...............................................................................................................

8.1. Specification of requested activities .........................................................

8.2. Link between the facts and the requested activities .................................

8.3. The activities requested are to be executed as follows: ..........................

8.4. Partial transmission ...................................................................................

9. The following persons are to be present: ...........................................................

10. The request is confidential for the following reasons: ........................................

11. Involved judicial and police services:

□ Liaison officer:

□ Liaison magistrate:

□ E.J.N. – contact point:

□ OLAF:

□ EUROPOL:

□ EUROJUST:

□ INTERPOL:

12. Annexes:

□ cover note

□ legislation

□ other ......................................

Undersigned ..................................

224

La completarea acestui formular trebuie să fie luate în considerare următoarele indicaţii:

• Pct. 1: Redaţi cu ajutorul unui cuvânt cheie tipul cererii despre care este vorba – acesta poate fi numele învinuitului sau un alt cuvânt.

• Pct. 2: Puteţi afla denumirea şi adresa autorităţii solicitate apelând la Atlasul Reţelei Judiciare Europene (www.ejn-crimjust.europa.eu). În cazul în care aveţi nevoie de asistenţă, puteţi contacta punctele de contact ale Reţelei Judiciare Europene din România sau din SM solicitat.

• Pct. 3: Denumirea autorităţii solicitante trebuie să fie exactă. De asemenea trebuie să fie stipulate numere exacte de telefon şi de fax. Astfel autoritatea solicitată poate să adreseze întrebări legate de executarea solicitării.

• Pct. 4: În cazul în care consideraţi că cererea dumneavoastră de asistenţă judiciară trebuie executată în cel mai scurt timp cu putinţă, menţionaţi un motiv pentru această dorinţă. Astfel, autoritatea solicitată va putea decide care dintre cererile care i-au fost adresate au întâietate.

• Pct. 5: În cazul în care alegerea bazei legale se va dovedi problematică, lăsaţi căsuţa necompletată.

• Pct. 6 şi 7: Stipularea naturii cauzei şi a încadrării juridice este esenţială; datele cu privire la presupusa faptă trebuie să ofere răspunsuri clare la întrebările: cine, când, unde a săvârşit faptele, şi care sunt acestea. Datele cu privire la norma penală şi pedeapsa prevăzută în legislaţia română sunt în unele cazuri importante pentru autoritatea solicitată în procesul de luare a unei decizii cu privire la cererea de asistenţă judiciară.

• Pct. 8: Este necesară stipularea clară a acţiunilor solicitate prin intermediul cererii de asistenţă judiciară. În cazul audierii martorilor sau a învinuiţilor, anexarea unei liste de întrebări sau a unor mărturii date deja în cursul procedurilor de alte persoane sunt necesare, în scopul confruntării. Unele state membre (precum Marea Britanie şi Irlanda) insistă în mod obişnuit să le fie trimise astfel de cataloage de întrebări.

• Pct. 9: În cazul în care persoane din SM solicitant vor fi prezente în cadrul procedurilor demarate în cadrul executării cererii de asistenţă judiciară, este recomandată includerea de date exacte cu privire la adresele de contact şi cu privire la limba pe care respectivele persoane o vorbesc şi dacă – în cazul în care acest este necesar – persoanele respective vor fi însoţite de un interpret.

D. Alte instrumente de asistenţă judiciară reciprocă selectate

Alături de Convenţia din 2000 şi Protocolul din 2001, în cadrul celui de-al treilea pilon al Uniunii au fost integrate şi alte instrumente ale colaborării în materie de drept comun, al căror obiectiv a fost implementarea principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti în statele membre, conform concluziilor Consiliului European de la Tampere, din 29.11.2000.

225

Tratatul de la Amsterdam, în art. K6 (art. 34 alin. 2 lit. b TCE) prevede existenţa deciziei cadru ca nou instrument juridic în cadrul pilonului trei al Uniunii. Acestea sunt obligatorii în ceea ce priveşte rezultatul care trebuie atins, însă se lasă la latitudinea statului membru alegerea formei şi a metodelor de transpunere. Ulterior acest instrument a fost folosit în mod repetat.

Prima decizie cadru pornind de la această bază a fost Decizia Cadru privind Mandatul European de Arestare şi Procedurile de Predare între statele membre, din 13.06.2002.

A doua decizie cadru pornind de la această bază a fost Decizia Cadru din 22.07.2003 privind executarea în UE a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor sau de ridicare a probelor în cadrul Uniunii Europene, care va fi prezentată în cele ce urmează.

1. Decizia Cadru din 22.07.2003 privind executarea în UE a ordonanţelor de indisponibilizare a bunurilor sau de ridicare a probelor în cadrul Uniunii Europene

Instrumentul are drept obiectiv, în stilul Regulamentului (CE) nr. 44/2001 în materie de drept civil, reducerea la minim a controalelor care preced executarea şi astfel executarea cât mai rapidă a cererii, garantându-se în acelaşi timp protejarea drepturilor indivizilor.

a. Principii

Decizia Cadru se bazează pe patru principii:

1. Conform mecanismului recunoaşterii reciproce, este vorba despre o hotărâre pronunţată în străinătate care este executată în SM de executare. Autoritatea judiciară a respectivului stat nu trebuie să pronunţe un alt ordin de indisponibilizare, ci trebuie doar să execute un asemenea ordin.

2. Faptele care necesită indisponibilizare sau obţinerea de probe potrivit prezentei decizii cadru sunt definite pe larg.

3. Prezentarea certificatului, împreună cu ordinul de indisponibilizare care trebuie executat, permite instanţei care ordonă indisponibilizarea şi este responsabilă de aceasta, să dovedească că această hotărâre cade într-adevăr sub incidenţa acestui act legislativ.

4. Executarea poate fi refuzată doar din motive formale (adică în lipsa unui certificat sau în cazul în care acesta este incomplet).

Deoarece prezenta decizie cadru este un act legislativ care trebuie să fie transpus de statele membre, ea este aplicabilă doar începând cu momentul transpunerii ei în legislaţia naţională. Până la data de 20.07.2006, decizia cadru a fost transpusă de următoarele state: BE, CZ, DK, SP, FR, CY, HU, NL, AT, PL, SK, FI, SE. Prezentarea, din păcate incompletă, a stadiului transpunerii în legislaţia naţională poate fi găsită, în limba engleză, pe pagina web a Consiliului Uniunii Europene (www.consilium.europa.eu/ueDocs/cms_Data/docs/polju/EN/EJN706.pdf). Acest document conţine de asemenea informaţii generale cu privire la autorităţile competente pentru primirea şi executarea ordinelor de indisponibilizare şi cu privire la limbile acceptate.

226

b. Definiţia „indisponibilizării“

Un ordin de indisponibilizare, în sensul acestei decizii cadru, înseamnă orice măsură luată de o autoritate judiciară competentă a statului emitent pentru a împiedica în mod provizoriu orice operaţie de distrugere, transformare, deplasare, transfer sau înstrăinare a unui bun care poate face obiectul unei confiscări sau a unui element de probă. Premisele pentru emiterea unui ordin de indisponibilizare corespund SM emitent. În cazul în care ordinul de indisponibilizare trebuie să fie executat într-un alt stat membru, decizia cadru prevede renunţarea la verificarea de către autorităţile statului executant a principiului dublei incriminări, dacă este vorba despre o infracţiune inclusă în lista de infracţiuni conform art. 3 alin. 2 a deciziei cadru şi dacă pedeapsa privativă de libertate în SM emitent este de cel puţin trei ani. În cazul în care nu este vorba despre una dintre infracţiunile cuprinse în listă, statul de executare poate să condiţioneze executarea de existenţa dublei incriminări.

Ordinul de indisponibilizare trebuie să fie recunoscut fără alte formalităţi de către SM de executare şi trebuie să fie luate fără întârziere măsurile necesare pentru executarea ordinului. SM de executare procedează ca şi cum ordinul de indisponibilizare ar fi fost emis în propriul stat. Şi în acest caz, precum în domeniul Convenţiei din 2000, trebuie să fie respectate formalităţile şi procedurile solicitate de către SM emitent, în măsura în care acestea nu contravin principiilor fundamentale ale legislaţiei SM de executare.

c. Durata indisponibilizării

Ordinul de indisponibilizare reprezintă o măsură temporară, care are drept scop asigurarea disponibilităţii unor bunuri. Tocmai de aceea, indisponibilizarea se ordonă pentru o perioadă limitată, şi anume până la momentul în care prin intermediul unei cereri suplimentare este solicitată predarea bunului sau până în momentul în care statul emitent a pronunţat o hotărâre cu privire la confiscarea bunului. În cazul în care SM emitent hotărăşte să renunţe la ordinul de indisponibilizare, acesta trebuie să informeze fără întârziere SM executant, astfel încât acesta din urmă să poată pune capăt măsurilor de executare.

d. Căi de atac

Pornind de la principiul recunoaşterii reciproce, art. 11 prevede ca temeiurile de fond care stau la baza emiterii ordinului de indisponibilizare să nu poată fi contestate decât printr-o acţiune deschisă înaintea unei instanţe judecătoreşti a statului emitent, după ce, în prealabil, s-au stabilit termenele necesare pentru a facilita exercitarea dreptului de a deschide o acţiune în justiţie. Atât SM emitent, cât şi SM executant recunosc fără efect întârziat căile de atac la care au recurs, conform legislaţiei în vigoare, atât părţile implicate, cât şi terţi de bună credinţă, care doresc să îşi exercite drepturile pe care le deţin cu privire la bunuri sau probe. În orice caz, statele membre sunt obligate să pună la dispoziţia părţilor implicate informaţii detaliate referitoare la căile de atac la care au dreptul de a recurge.

e. Transmiterea ordinelor de indisponibilizare

Art. 4 prevede două reguli cu privire la transmiterea ordinelor de indisponibilizare:

227

• ordinele trebuie să includă un certificat,

• ordinele sunt transmise direct între autorităţile judiciare. Prezentarea inclusă pe pagina web a Consiliului este elocventă în acest sens (www.consilium.europa.eu/ ueDocs/cms_Data/docs/polju/EN/EJN706.pdf). În cazul în care nu a putut fi determinată autoritatea de executare, se poate face apel la Atlasul Reţelei Judiciare Europene (www.ejn-crimjust.europa.eu) sau la punctele de contact ale Reţelei Judiciare Europene.

Ca şi în cazul Mandatului European de Arestare, această decizie cadru prevede folosirea obligatorie a unui certificat care trebuie transmis, împreună cu ordinul de indisponibilizare, SM executant. Certificatul poate fi găsit, în format pdf, pe pagina web a Reţelei Judiciare Europene (www.ejn-crimjust.europa.eu/forms.aspx), în limbile tuturor statelor membre care au transpus deja decizia cadru. Certificatul este prezentat în cele ce urmează:

228

CERTIFICAT, CONFORM ART. 9 AL DECIZIEI CADRU DIN 22.7.2003 PRIVIND EXECUTAREA ÎN UE A ORDINELOR DE INDISPONIBILIZARE A BUNURILOR

SAU A PROBELOR

ANEXĂ

CERTIFICAT PREVĂZUT LA ARTICOLUL 9

(a) Autoritatea judiciară care a emis ordinul de înghețare:

Numele oficial: ..........................................................................................................................................

Numele reprezentantului: ..........................................................................................................................

Funcția (titlul/gradul): ................................................................................................................................

Numărul de referință al dosarului: ............................................................................................................

Adresa: ......................................................................................................................................................

Numărul de telefon (indicativul țării) (indicativul zonei sau orașului) (…)..................................................

Numărul de fax (indicativul țării) (indicativul zonei sau orașului) (…)........................................................

Adresa electronică: ...................................................................................................................................

Limbile în care este posibil să se comunice cu autoritatea judiciară emitentă: ........................................

Detalii de contact [inclusiv limbile în care se poate comunica cu persoana (sau persoanele) a (ale) persoanei (sau) (persoanelor)] de contactat dacă sunt necesare informații suplimentare privind executarea ordinului sau pentru a lua măsurile practice necesare transferului probelor (după caz): ...................................................................................................................................................................

(b) Autoritatea competentă pentru executarea ordinului de înghețare în statul emitent [dacă această autoritate este diferită de autoritatea indicată la punctul a)]:

Numele oficial: ..........................................................................................................................................

Numele reprezentantului: ..........................................................................................................................


Numărul de referință al dosarului: ............................................................................................................

229

Adresa: ......................................................................................................................................................

Numărul de telefon (indicativul țării) (indicativul zonei sau orașului) (…)..................................................

Numărul de fax (indicativul țării) (indicativul zonei sau orașului) (…)........................................................


Limbile în care se poate comunica cu autoritatea competentă pentru executare: ...................................

Detalii de contact [inclusiv limbile în care se poate comunica cu persoana (sau persoanele) a (ale) persoanei (sau) persoanelor] de contactat dacă sunt necesare informații suplimentare privind executarea ordinului sau pentru a lua măsurile practice necesare transferului probelor (după caz): ...................................................................................................................................................................

(c) Dacă atât punctul a) cât și b) au fost completate, trebuie completat acest punct pentru a arăta care dintre cele două autorități trebuie contactată, sau ambele.

� Autoritatea indicată la punctul a)

� Autoritatea indicată la punctul b)

(d) În cazul desemnării unei autorități centrale pentru transmiterea și primirea din. punct de vedere administrativ a ordinelor de înghețare (se aplică doar Irlandei și Regatului Unit):

Numele autorității centrale: .......................................................................................................................

Persoana de contactat, după caz (titlul/gradul și numele): .......................................................................

Adresa: ......................................................................................................................................................

Numărul de referință al dosarului: …………………………………………………………….......................…

Numărul de telefon (indicativul țării) (indicativul zonei sau orașului) ........................................................

Numărul de fax (indicativul țării) (indicativul zonei sau orașului) ..............................................................


(e) Ordinul de înghețare:

1. Data și, după caz, numărul de referință

2. A se indica obiectul ordinului

230

2.1. Confiscare ulterioară

2.2. Constituirea probei

3. Descrierea formalităților și procedurilor care trebuie respectate la executarea unui ordin de înghețare privind probele (după caz) ................................................................................................

(f) Informații privind bunurile sau probele care fac obiectul ordinului de înghețare în statul executant

Descrierea bunurilor sau a probelor și localizarea:

1. a) Descrierea exactă a bunurilor și, după caz, suma maximă care se dorește recuperată (dacă această sumă maximă este indicată în ordinul privind valoarea produselor infracțiunii)

(b) Descrierea exactă a probelor

2. Localizarea exactă a bunurilor sau a probelor (în cazul în care localizarea exactă este necunoscută, ultima localizare cunoscută)

3. Persoana care este custodele bunurilor sau al probelor sau proprietarul cunoscut al bunurilor sau probelor în cazul în care nu este vorba despre persoană suspectată de săvârşirea infracțiunii sau condamnată (dacă acest lucru se aplică în dreptul intern al statului emitent) ...........................................................................................................................................................

(g) Informații privind identitatea persoanei (persoanelor) fizice (1) sau juridice (2) suspectate că a(u) săvârşit infracțiunea sau condamnată (condamnate) (dacă acest lucru se aplică în dreptul intern al statului emitent) și/sau identitatea persoanei (persoanelor) afectată (afectate) de ordinul de înghețare (dacă informațiile sunt disponibile):

1. Persoane fizice:

Numele: .....................................................................................................................................................

Prenumele: ................................................................................................................................................

Numele înainte de căsătorie, după caz: ...................................................................................................

Alte nume, după caz: ................................................................................................................................

Sex: ...........................................................................................................................................................

Cetățenie: .................................................................................................................................................

Data nașterii: .............................................................................................................................................

231

Locul nașterii: ............................................................................................................................................

Reședința și/sau adresa cunoscută (dacă nu este cunoscută, se va indica ultima adresă cunoscută): ...................................................................................................................................................................

Limba (limbile) pe care persoana o (le) înțelege [dacă este (sunt) cunoscută (cunoscute)]: ...................................................................................................................................................................

2. Persoane juridice

Numele: .....................................................................................................................................................

Forma persoanei juridice: .........................................................................................................................

Numărul de înregistrare: ...........................................................................................................................

Sediul social: .............................................................................................................................................

(h) Măsuri pe care trebuie să le ia statul executant după executarea ordinului de înghețare:

Confiscarea

1.1 Bunul trebuie păstrat în statul executant în vederea confiscării ulterioare

1.1.1. În anexă este inclusă o cerere privind executarea unui ordin de confiscare emis în statul emitent la ……… (data)

1.1.2 În anexă este inclusă o cerere privind confiscarea în statul executant și executarea ulterioară a acestui ordin

1.1.3. Data probabilă de prezentare a cererii menționate la punctul 1.1.1 sau 1.1.2

...................................................................................................................................................................

sau

Constituirea probei

2.1 Bunul trebuie transferat statului emitent pentru a servi ca probă

2.1.1. În anexă este inclusă o cerere de transfer

sau

2.2. Bunul trebuie păstrat în statul executant pentru a servi ulterior drept probă în statul emitent

232

2.2.2. Data probabilă de prezentare a cererii menționate la punctul 2.1.1.

...................................................................................................................................................................

(i) Infracțiune (infracțiuni):

Descrierea temeiurilor ordinului de înghețare și rezumatul faptelor cunoscute de autoritatea judiciară care emite ordinul de înghețare și certificatul:

...................................................................................................................................................................

...................................................................................................................................................................

Natura și clasificarea juridică a infracțiunii sau infracțiunilor și dispoziția legală/codul aplicabil în baza căreia/căruia a fost emis ordinul de înghețare:

...................................................................................................................................................................

...................................................................................................................................................................

1. A se bifa, după caz, una sau mai multe dintre infracțiunile următoare de care se leagă infracțiunea/infracțiunile sus-menționată (sus-menționate), în cazul în care infracțiunea/infracțiunile este/sunt pedepsită (pedepsite) în statul emitent cu o pedeapsă sau măsură de siguranță privative de liberate cu o durată maximă de cel puțin trei ani:

�participarea la o organizație criminală;

� terorism;

� trafic de persoane;

� exploatarea sexuală a copiilor și pornografia infantilă;

� trafic ilicit de narcotice și substanțe psihotrope;

� trafic ilicit de arme, muniții și explozivi;

� corupție;

� fraudă, inclusiv frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităților Europene în sensul Convenției din 26 iulie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene;

� spălarea produselor infracțiunii;

� falsificarea, inclusiv falsificarea monedei euro;

233

� delicte informatice;

� infracțiuni împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii animale pe cale de dispariție și traficul de specii și soiuri de plante pe cale de dispariție;

� complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei și șederea ilegală;

� omucidere voluntară, vătămare corporală gravă;

� trafic ilicit de organe și țesuturi umane;

� răpire, sechestrare și luare de ostateci;

� rasism și xenofobie;

� furt organizat sau armat;

� trafic ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichități și opere de artă;

� escrocherie;

� înșelătorie și extorcare de fonduri;

� contrafacerea și pirateria produselor;

� falsificarea documentelor administrative și trafic de fals;

� falsificarea mijloacelor de plată;

� trafic ilicit de substanțe hormonale și alți factori de creștere;

� trafic ilicit de materiale nucleare și radioactive;

� trafic de vehicule furate;

� viol;

� incendiere;

� infracţiuni de competenţa Curții Penale Internaționale;

� deturnare de aeronave/nave;

� sabotaj.

Descrierea completă a infracțiunii sau a infracțiunilor care nu se înscriu în cazurile menționate la

234

punctul 1 de mai sus:

(j) Căi de atac împotriva ordinului de înghețare pentru persoanele interesate, inclusiv terții de bună-credință, deschise în statul emitent:

Descrierea căilor de atac deschise, inclusiv a acțiunile de îndeplinit

Instanța la care se poate introduce calea de atac

Informații privind persoanele care pot deschide acțiunea

Termen pentru prezentarea căii de atac

Autoritatea din statul emitent care poate furniza informații suplimentare privind procedurile care trebuie urmate pentru a introduce o acțiune în statul emitent și privind posibilitatea de a dispune de asistență juridică sau servicii de traducere

Numele: .....................................................................................................................................................

Persoana de contactat (după caz): ...........................................................................................................

Adresa: ......................................................................................................................................................

Numărul de telefon (indicativul țării) (indicativul zonei sau al orașului): ...................................................

Numărul de fax (indicativul țării) (indicativul zonei sau al orașului): .........................................................


(k) Alte circumstanțe relevante în speță (informații facultative): ........................................................... ...................................................................................................................................................................

(l) Textul ordinului de înghețare este anexat certificatului.

Semnătura autorității judiciare emitente și/sau al reprezentantului său care atestă exactitatea informațiilor cuprinse în certificat:

Numele: .....................................................................................................................................................


Data: .........................................................................................................................................................

Ștampila oficială (dacă este cazul)

235

f. Indicaţii practice în ceea ce priveşte completarea certificatului privind ordinul de indisponibilizare

• Aspectul prezentului formular nu trebuie să fie modificat; în special nu trebuie să fie eliminate căsuţe sau puncte. Căsuţele care nu au fost completate trebuie să rămână goale sau să fie tăiate. Astfel, instanţa judecătorească de executare îşi va putea face rapid o imagine de ansamblu cu privire la conţinutul certificatului, chiar dacă acesta nu a fost încă tradus în limba instanţei judecătoreşti de executare; formularul va fi completat în limba în care a fost pronunţată hotărârea judecătorească.

• Pct. a): Denumirea autorităţii solicitante trebuie să fie exactă. De asemenea trebuie să fie stipulate numere exacte de telefon şi de fax. Astfel autoritatea solicitată poate să adreseze întrebări legate de executarea solicitării. Informaţiile cu privire la cunoştinţele lingvistice ale persoanelor numite uşurează comunicarea într-un asemenea caz.

• Pct. b): Acest punct este relevant doar în cazul în care autoritatea din SM emitent, care este competentă pentru emiterea ordinului de indisponibilizare, este diferită de autoritatea din SM executant, competentă pentru a executa ordinul.

• Pct. c): Această informaţie trebuie să faciliteze adresarea de întrebări, în cazul în care atât pct. a), cât şi pct. b) au fost completate.

• Pct. d): Acest punct este valabil doar în cazul acelor state care au însărcinat o autoritate centrală cu preluarea ordinelor de indisponibilizare.

• Pct. e): Datele cuprinse în certificat trebuie să corespundă datelor incluse în ordinul de indisponibilizare. Unele state membre evaluază cu atenţie existenţa acestei concordanţe, tocmai din acest motiv fiind necesară stipularea clară a numărului ordinului. La 3. pot fi numite formele de procedură care trebuie să fie respectate de către SM executant în timpul executării ordinului de indisponibilizare.

• Pct. f): Cu cât informaţiile cu privire la bun sau probă sunt mai detaliate, cu atât şansele ca ordinul să fie executat de către SM executant într-un timp scurt sunt mai mari. În cazul în care este vorba despre bunuri mobile, este necesară menţionarea locului presupus în care acestea se află; în cazul bunurilor imobiliare este necesară stipularea adresei localităţii, a datelor din Registrul Funciar sau din Cadastru (dacă acestea sunt cunoscute). În cazul în care se cunoaşte de asemenea un lichidator (în practică adesea o bancă sau o altă persoană juridică) şi adresa acestuia trebuie să fie cunoscută. În cazul bunurilor imobile (cel mai adesea creanţe etc.), sunt necesare informaţii cu privire la tipul şi natura creanţei, respectiv a dreptului (precum într-un ordin de execuţie).

• Pct. g): Datele cu privire la învinuit (indiferent dacă acesta este persoană fizică sau juridică) sunt trecute la punctul g).

• Pct. h): La acest punct trebuie stipulate date privind regimul ulterior al bunului indisponibilizat (bun sau probă). În cazul în care există deja o cerere de confiscare pentru respectivul bun, aceasta trebuie transmisă alături de ordinul de indisponibilizare.

236

Dacă hotărârea privind confiscarea bunului nu poate fi pronunţată decât ulterior, trebuie să se stipuleze momentul în care va fi executat acest ordin de confiscare. SM executant trebui în acest caz să se orienteze în funcţie de acest termen (Pct. 1.1.3 al certificatului) în momentul în care stabileşte termenele pentru măsurile luate. În cazul indisponibilizării de probe, trebuie de asemenea să se stipuleze dacă există deja o cerere de predare a bunului indisponibilizat (în cazul în care aceasta există deja, trebuie să fie transmisă alături de ordinul de indisponibilizare – Pct. 2.1.1. al certificatului) sau să se stipuleze un termen anticipat pentru transmiterea unei asemenea cereri de predare (în cazul în care se constată abia mai târziu că predarea către SM emitent este necesară).

• Pct. i): O dată cu transmiterea ordinului de indisponibilizare este necesară transmiterea de informaţii concrete cu privire la natura faptei şi la încadrarea juridică. În cazul în care nu este vorba despre una dintre infracţiunile enumerate în lista de la punctul 1 lit. i), este necesară transmiterea de informaţii cu privire la prevederea şi pedeapsa stipulate de legislaţia românească. Aceste informaţii vor fi de ajutor autorităţii solicitate în luarea unei hotărâri cu privire la cerere. În cazul în care este vorba despre una dintre infracţiunile enumerate în listă, aceasta trebuie să fie neaparat bifată.

• Pct. j): Sunt necesare date cu privire la căile de atac disponibile în SM emitent, deoarece SM executant trebuie să ofere la rândul său aceste informaţii părţilor implicate, respectiv terţilor de bună credinţă.

• Pct. k): La acest punct pot fi stipulate informaţii adiţionale, care nu au putut fi trecute la celelalte puncte. Completarea acestui câmp nu este obligatorie.

2. Decizia cadru a Consiliului privind mandatul european de obţinere a probelor (MEP) pentru obţinerea de obiecte, documente şi date utilizate în procedurile în materie penală23

Această propunere pentru o decizie cadru a Comisiei Europene, de la 14.11.2003, completează decizia cadru privind ordinele de indisponibilizare, prin aceea că aplică principiul recunoaşterii reciproce în ceea ce priveşte mandatele care au drept scop concret obţinerea de obiecte, documente şi date utilizate în procedurile în materie penală. Cu ajutorul mandatului de obţinere de probe va fi posibilă obţinerea de probe, într-o manieră unitară, rapidă şi eficientă, şi predarea acestora către statul solicitant. Emiterea în prealabil a unui ordin de indisponibilizare nu va mai fi necesară.

23 La şedinţa sa din 1./2. iunie 2006, Consiliul a stabilit o formă generală pentru o propunere pentru o

decizie cadru cu privire la MEP, cu excepţia formularului anexat actului normativ şi a motivărilor, asupra cărora nu s-a căzut de acord la stabilirea formei generale. (a se vedea Doc 11235/06 COPEN 74 din 10.07.2006). Adoptarea finală a Consiliului cu privire la decizia cadru urmează să aibă loc. Ultima variantă a MEP se regăseşte ăn documentul Consiliului nr. 9913/07 COPEN 72 din 25. mai 2007.

237

De aceea, MEP va înlocui (în limitele domeniului de aplicare) cererile de asistenţă reciprocă privind percheziţia şi confiscarea sau cele privind căutarea unei probe, reprezentând astfel un prim pas spre o nouă calitate a asistenţei judiciare între statele membre ale UE. Din pricina domeniului de aplicare limitat (la început) a MEP, vor exista cu siguranţă cazuri în care un MEP va fi emis în paralel cu o „cerere clasică de asistenţă judiciară”, ceea ce va duce chiar la o sporire a eforturilor tehnico-administrative ale autorităţilor judiciare din statele membre. În acest context trebuie menţionat faptul că instrumentele legale valabile până în prezent continuă să fie valabile. Însă, în cazul în care obiectul cererii cade în sfera de aplicare al MEP, statele membre sunt obligate să apeleze la MEP (art. 23 alin. 2a din Propunere). În cazul în care o cerere mai complexă de asistenţă include printre altele obţinerea de obiecte, documente şi date, autoritatea solicitantă se poate folosi de „cererea clasică de asistenţă judiciară” (art. 23 alin. 2b din Propunere).

a. Definiţia Mandatului European de Obţinere de Probe (MEP)

Conform art. 1 alin. 1 al Propunerii, Mandatul European de Obţinere de Probe este o hotărâre judiciară emisă de o autoritate competentă a unui stat membru în scopul obţinerii de obiecte, documente sau date de la un alt stat membru, pentru a fi folosite în cadrul procedurilor prevăzute la articolul 4. Statele membre sunt obligate să execute fiecare MEP pornind de la principiul recunoaşterii reciproce şi potrivit prevederilor deciziei cadru.

Înainte de emiterea MEP, autoritatea emitentă trebuie să se asigure că obiectele, documentele şi datele solicitate

• Sunt necesare şi corespund scopului procedurii, şi

• Pot fi obţinute conform legislaţiei SM emitent într-un caz comparabil, dacă ar fi pe teritoriul acestuia.

Această verificare a gradului de legalitate şi de justificare se realizează doar în SM emitent.

Deoarece este vorba despre o hotărâre judiciară, autoritate emitentă este de obicei un judecător, o instanţă, un judecător de instrucţie sau procuror, în funcţie de prevederile referitoare la competenţă în vigoare în SM emitent. SM emitent poate desemna şi o altă autoritate judiciară, care, în calitatea sa de autoritate de cercetare, este responsabilă pentru solicitarea obţinerii de probe în speţele penale cu caracter transfrontalier.

b. Domeniul de aplicare al MEP

Propunerea pentru o decizie cadru este valabilă pentru

• Obiecte

• Documente, sau

• Date.

Care au fost obţinute în cadrul unor competenţe procesuale, cum ar fi competenţe de confiscare, percheziţie, indisponibilizare etc.

238

Excepţii

• Audierea învinuiţilor, înregistrarea mărturiilor sau audierea de martori, experţi, victime sau alte persoane terţe;

• Obţinerea de date biometrice (în special probe ADN) şi prelevarea de amprente;

• Solicitarea demarării unor acţiuni de cercetare care să vizeze obţinerea de informaţii în timp real, cum ar fi interceptarea telecomunicaţiilor sau monitorizarea tranzacţiilor bancare;

• Analizarea obiectelor, documentelor sau a datelor existente;

• Obţinerea de date privind comunicaţiile, păstrate de furnizorii unui serviciu de comunicaţii.

Cu toate acestea, un MEP poate fi emis, dacă asemenea rezultate ale cercetărilor (precum rapoarte ale interceptărilor telecomunicaţiilor, comparaţii ale urmelor ADN sau procese verbale privind mărturiile martorilor ) se află deja în posesia autorităţii de executare, înainte ca mandatul să fie emis. De asemenea, la cererea autorităţii emitente, MEP poate să acopere luarea de declaraţii de la persoanele prezente în cursul executării şi care se referă direct la obiectul acesteia.

Un MEP poate fi emis în cazul următoarelor proceduri:

• Proceduri judiciare cu privire la o faptă penală, considerată ca atare conform legislaţiei SM emitent;

• Proceduri deschise de autorităţile judiciare sau administrative împotriva unor fapte considerate conform legislaţiei naţionale a fi acte sancţionabile, în măsura în care decizia poate da naştere unor proceduri în faţa unei instanţe competente, în special, în materie penală; precum şi

• În legătură cu procedurile menţionate anterior, deschise în SM emitent împotriva unor persoane juridice.

c. Conţinutul şi forma Mandatului European de Obţinere a Probelor (MEP)

În scopul emiterii unui MEP este folosit formularul ataşat (Anexa A). Acest formular trebuie completat şi semnat. Prin acestea, autoritatea emitentă confirmă conţinutul său ca fiind corect şi complet.

239

240

241

242

243

244

245

246

247

248

249

250

251

Formularul standardizat prevede informaţii bine determinate, care trebuie să fie atestate drept corecte (punctul B), şi care vizează

• Necesitatea şi măsura în care aceste probe sunt adecvate în contextul procedurii deschise în SM emitent;

• Posibilitatea (legală) de a obţine obiectele, documentele sau datele conform legislaţiei SM emitent într-un caz comparabil, dacă ar fi pe teritoriul acestuia.

• Admisibilitatea utilizării obiectelor, a documentelor sau datelor obţinute prin intermediul MEP în cadrul procedurilor din SM emitent.

Alături de acestea se regăsesc următoarele informaţii variabile, care sunt indicate prin completarea rubricilor corespunzătoare:

• Pct. H 1: Motivul emiterii MEP şi calificarea juridică în conformitate cu legislaţia SM emitent

În acest context trebuie să fie numită natura faptei în baza căreia a fost emis MEP. Este recomandabilă oferirea de informaţii cât mai exacte privind suspiciunea de comitere a faptei (timp şi loc) şi fapta (la fel ca şi în cazul celorlalte cereri de asistenţă judiciară). Deoarece conform tradiţiei juridice a unor state membre se realizează şi o evaluare a plauzibilităţii, trebuie să fie numite şi cele mai importante probe care se află la baza suspiciunii.

Pornind de la experienţele pozitive avute cu Mandatul European de Arestare, art. 16 al Propunerii prevede renunţarea la verificarea dublei incriminări în executarea MEP. Executarea MEP se poate supune verificării dublei incriminări doar dacă, este necesară efectuarea unei percheziţii sau a unei confiscări, în cazul în care este vorba despre o faptă care nu este stipulată în listă, conform art. 16 alin. 2. Şi în acest caz (la fel ca şi în cazul Deciziei Cadru privind ordinele de indisponibilizare şi al Deciziei Cadru privind Mandatul European de Arestare) există o listă de infracţiuni pentru care se renunţă la verificarea dublei incriminări, dacă pot atrage o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin trei ani în SM emitent.

Tocmai din acest motiv, este foarte important ca la emiterea unui MEP

• Să fie bifată, la Pct. B 3 o infracţiune numită în listă, în cazul în care această infracţiune stă la baza unei astfel de solicitări; fie

• Să se descrie, la Pct. B 4, tipul şi încadrarea juridică a faptelor penale într-o manieră care să permită SM executant să verifice dubla incriminare, în cazul în care este solicitată percheziţia sau confiscarea.

• Pct. J: Date privind persoanele fizice şi juridice

În acest fragment trebuie să fie indicate cât mai exact persoanele atinse de MEP (cel puţin suspectul).

252

• Pct. K: Obiecte, documente şi date căutate prin intermediul mandatului

La acest punct trebuie descrisă proba căutată. Această descriere trebuie să conţină informaţii cu privire la locul (cunoscut sau presupus) unde ar trebuie să se găsească obiectele, documentele şi datele. De asemenea, trebuie să fie oferite informaţii cu privire la identitatea persoanei în a căror posesie se găsesc aceste probe, în măsura în care aceste informaţii există. Completarea este necesară pentru o executare rapidă a MEP în SM de executare.

• Pct. L: Alte date necesare pentru executarea unui MEP

Aici se regăsesc informaţiile adiţionale necesare pentru executarea MEP. În special, aici poate fi stipulat un termen limită pentru executare. SM de executare trebuie să ia în considerare acest termen limită. În cazul în care se doreşte ca reprezentanţi ai autorităţii judiciare din SM emitent sau alte persoane să fie prezente, acest faptul trebuie să fie menţionat la Pct. E

• Pct. M: Informarea cu privire la căi de atac

Decizia Cadru porneşte de la premisa că acţiunea de atac poate să fie introdusă doar în faţa unei instanţe din SM emitent. Însă pentru ca toate persoanele, chiar dacă nu se află pe teritoriul SM emitent, să poată fi informate cu privire la căile de atac, punctul F al formularului standardizat prevede oferirea de date cu privire la căile legale care le stau la dispoziţie în SM emitent. În ceea ce priveşte completarea punctului F, este recomandabilă elaborarea textelor recurente într-o formă generală, pentru ca acestea să poată fi mai apoi refolosite în cazul altor MEP.

d. Transmiterea MEP

Art. 7 al Propunerii prevede transmiterea directă a MEP de la autoritatea emitentă la cea de executare. Adresa acestei autorităţi poate fi găsită cu ajutorul Atlasului Reţelei Judiciare Europene: www.ejn-crimjust.europa.eu. În cazul în care există neclarităţi, se poate face apel la punctele de contact ale Reţelei Judiciare Europene.

În cazul în care MEP este transmis unei autorităţi care nu deţine competenţa necesară, această autoritate va asigura transmiterea MEP către autoritatea competentă.

În cazul transmiterii unui MEP, acesta trebuie să fie tradus în limba SM executant, excepţie făcând cazurile în care SM executant renunţă la acest drept.

e. Procedura de executare

Dacă nu sunt invocate motive de refuz sau amânare, SM executant trebuie să recunoască fără îndeplinirea altor formalităţi MEP transmis şi să ia măsurile necesare pentru executarea directă, ca şi cum ar fi vorba despre o situaţie naţională (art. 11. alin. 1 din Propunere).

Alegerea mijloacelor de executare rămâne la latitudinea SM executant şi corespunde legislaţiei în vigoare în respectivul stat. În cadrul executării MEP trebuie să fie posibilă utilizarea tuturor mijloacelor ce stau la dispoziţia autorităţilor în cazul procedurilor naţionale.

253

Formalităţile a căror respectare a fost solicitată de SM emitent trebuie să fie luate în considerare, în măsura în care acestea nu contravin principiilor legale fundamentale din SM executant.

f. Motive de refuz:

Decizia Cadru prevede următoarele motive de refuz facultative:

• Încălcarea principiului ne bis in idem.

• Lipsa dublei incriminări în cazul în care sunt solicitate percheziţii şi confiscări în baza unor fapte care nu fac parte din lista de infracţiuni – într-un asemenea caz, autoritatea judiciară a SM executant trebuie să consulte EUROJUST.

• Pentru proceduri interne similare, măsurile necesare pentru atungerea scopului nu sunt disponibile.

• Imunităţi sau privilegii

• Absenţa unei certificări din partea SM emitent, în cazul în care MEP nu a fost emis de un judecător sau procuror.

• Comiterea faptei, în întregime sau o porţiune majoră sau esenţială a acesteia, pe teritoriul SM executant.

• Faptele au fost comise în afara teritoriului SM emitent, iar legislaţia SM executant nu permite proceduri judiciare dacă infracţiuni similare sunt comise în afara teritoriului său.

• Executarea ar contraveni intereselor de bază privind securitatea naţională din SM executant; ar pune în pericol sursa informaţiilor sau ar necesita utilizarea de informaţii clasificate.

• Formularul este incomplet şi nu a fost completat sau corectat la termen.

g. Termene limită care trebuie să fie respectate:

• 30 zile – pentru refuzul recunoaşterii

• 60 zile – pentru executare

• fără alte întârzieri în ceea ce priveşte transmiterea obiectelor, documentelor şi a datelor.

h. Motive de amânare:

Recunoaşterea MEP poate să fie amânată, dacă

• formularul prevăzut în anexă nu este completat integral sau este în mod evident completat într-o manieră deficitară. În acest caz, executarea este amânată până la completarea integrală sau corectă a formularului; sau

• nu a fost certificat MEP, şi anume până la certificarea acestuia.

254

• Executarea ar putea aduce atingere unei cercetări sau urmăriri penale în curs; executarea este amânată pentru o perioadă pe care statul o consideră rezonabilă.

• Obiectele, documentele sau datele respective sunt deja utilizate în cursul altor proceduri, şi anume până în momentul în care ele nu mai sunt necesare în acest scop.

De îndată ce raţiunea amânării şi-a încetat existenţa, autoritatea de executare trebuie să ia măsurile necesare pentru executarea MEP (art. 18 alin. 4).

i. Informare:

Autoritatea de executare trebuie să informeze autoritatea emitentă în următoarele situaţii

1. imediat, prin orice mijloc,

a) dacă, în cursul executării MEP, fără a se mai face alte cercetări, se constată că poate fi adecvată dispunerea unei anchete care nu a fost prevăzută iniţial sau care nu a putut fi specificată la emiterea mandatului, pentru a-i permite autorităţii emitente să ia alte măsuri necesare în cazul dat;

b) dacă autoritatea competentă din SM executant constată că mandatul nu a fost executat în conformitate cu legislaţia SM executant;

c) dacă stabileşte că, în situaţia dată, nu poate respecta formalităţile şi procedurile special indicate, conform art. 13, de către autoritatea emitentă.

La solicitarea autorităţii emitente, informaţia trebuie să fie confirmată fără întârziere, printr-un mijloc capabil să producă un înscris;

2. imediat şi în scris:

a) cu privire la transmiterea MEP către autoritatea de executare competentă conform art. 7 alin. 3

b) cu privire la orice decizie de refuz a recunoaşterii sau a executării MEP, împreună cu raţiunile acesteia;

c) cu privire la amânarea executării sau recunoaşterii MEP, raţiunile care au stat la bază şi, dacă este posibil, durata estimată a amânării;

d) cu privire la imposibilitatea de executare a MEP din motivul că obiectele, documentele sau datele au dispărut, au fost distruse, nu pot fi găsite în locul indicat în mandat sau locaţia indicată în mandat nu a fost indicată suficient de precis.

În încheiere trebuie menţionat încă o dată faptul că forma prezentă a MEP reprezintă doar un prim pas în direcţia stabilirii unei noi baze pentru asistenţa judiciară în UE.

Următoarea declaraţie făcută în cadrul Consiliului accentuează acest fapt:

„Mandatul European de Obţinere a Probelor trebuie să existe alături de celelalte proceduri de asistenţă judiciară. Această coexistenţă trebuie însă să fie percepută ca o soluţie temporară, până în momentul în care toate tipurile de colectare de probe care sunt excluse din domeniul de

255

aplicare a acestei decizii cadru, devin la rândul lor, conform Programului de la Haga, obiectul unui instrument legislativ privind recunoaşterea reciprocă, prin a cărui acceptare ar fi creat un sistem complet al recunoaşterii reciproce, care ar putea mai apoi înlocui procedurile de asistenţă judiciară."

3. Decizia cadru a Consiliului din 24.02.2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în ceea ce priveşte pedepsele pecuniare, JO I L76 din 22.03.2005

Acest instrument serveşte la recunoaşterea şi executarea într-un stat membru a unor amenzi pecuniare care au fost dispuse în cadrul unei proceduri judiciare sau administrative într-un alt stat membru.

Pe motivul unei prevederi tranzitorii cuprinse în art. 20 alin. 2 al Deciziei Cadru, statele membre pot, pe parcursul unei perioade de 5 ani, limita executarea la acele hotărâri care au fost pronunţate în cadrul unor proceduri judiciare şi/sau, în cazul persoanelor juridice, la hotărârile care privesc o infracţiune, pentru care un act legislativ european prevede aplicarea principiului răspunderii persoanelor juridice. Într-un astfel de caz celălalte state membre poate aplica principiul reciprocităţii.

a. Definiţia noţiunii de „pedeapsă pecuniară“

„Amendă penală şi amendă administrativă” reprezintă, conform Deciziei Cadru

1. obligaţia de a achita o anumită sumă de bani stabilită printr-o hotărâre pronunţată în urma comiterii unei infracţiuni;

2. obligaţia de a achita victimei o despăgubire stipulată în cadrul aceleaşi hotărâri, în cazul în care victima nu are dreptul de a se constitui parte civilă iar instanţa devine competentă prin exercitarea competenţei de materie penală;

3. obligaţia de a achita costurile de judecată şi administrative;

4. obligaţia de a achita sumele stabilite în aceeaşi hotărâre către o instituţie publică sau o organizaţie care are drept scop ajutorarea victimelor.

Prin „amendă penală şi amendă administrativă” nu se înţeleg:

• Ordine de confiscare a unor obiecte folosite pentru comiterea infracţiunilor sau a produselor infracţionale;

• Ordine de natură civilă şi care sunt rezultatul unei acţiuni pentru despăgubiri şi restituire, ce vor fi puse în executare conform Regulamentului (CE) nr. 44/2001 privind competenţa judiciară, recunoaşterea si executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială.

Hotărârea poate fi pronunţată de o instanţă sau de către o autoritate care nu este una judiciară din statul în care a fost pronunţată hotărârea, în măsura în care persoana implicată a avut posibilitatea de a aduce fapta în faţa unei instanţe penale.

256

b. Conţinutul şi forma solicitării

Hotărârea, însoţită de certificat, trebuie să fie transmisă direct autorităţii competente din SM de executare. Instrumentul legislativ prevede o formular de certificat, al cărei utilizare este obligatorie.

257

ANEXĂ

CERTIFICAT

prevăzut de articolul 4 din Decizia-Cadru a Consiliului 2005/214/JAI privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în ceea ce priveşte pedepsele pecuniare

(a)

* Statul emitent: ...........................................................................................................................

* Statul de executare: ..................................................................................................................

(b) Autoritatea care a emis decizia ce aplică pedeapsa pecuniară:

Denumirea oficială: .....................................................................................................................

Adresa: . .......................................................................................................................................

Nr. de referinţă dosar (…) ...........................................................................................................

Tel.: (codul ţării) (codul zonei/oraşului) .......................................................................................

Fax (codul ţării) (codul zonei/oraşului) ........................................................................................

E-mail (dacă există) ....................................................................................................................

Limbile în care este posibilă comunicarea cu autoritatea emitentă ...........................................

......................................................................................................................................................

Datele de contact ale persoanei (persoanelor) de la care se pot obţine informaţii suplimentare în scopul executării deciziei sau, după caz, în vederea transferului către statul emitent al fondurilor obţinute din executare (nume, funcţie/grad, Tel., Fax., şi, dacă există, e-mail) ......................... ...................................................................................................................................................... ......................................................................................................................................................

(c) Autoritatea competentă pentru executarea deciziei care aplică pedeapsa pecuniară în statul emitent (dacă autoritatea este diferită de cea de la punctul (b)):

Denumirea oficială: .....................................................................................................................

Adresa: ........................................................................................................................................

Tel.: (codul ţării) (codul zonei/oraşului) .......................................................................................



Limbile în care se poate comunica cu autoritatea competentă pentru executare ..................... ......................................................................................................................................................

258

Datele de contact ale persoanei (persoanelor) de la care se pot obţine informaţii suplimentare în scopul executării deciziei sau, după caz, în vederea transferului către statul emitent al fondurilor obţinute din executare (nume, titlu/grad, Tel., Fax., şi, dacă există, e-mail): ............................. ...................................................................................................................................................... ......................................................................................................................................................

(d) Dacă o autoritate centrală a fost însărcinată cu transmiterea administrativă a deciziilor care aplică pedepse pecuniare în statul emitent:

Denumirea autorităţii centrale: .................................................................................................... ......................................................................................................................................................

Persoana de contact, dacă este cazul (funcţie/grad şi nume): .................................................. ......................................................................................................................................................

Adresa: ........................................................................................................................................

Nr. de referinţă dosar . .................................................................................................................

Tel.: (codul ţării) (codul zonei/oraşului)........................................................................................



(e) Autoritatea sau autorităţile care pot fi contactate (în cazul în care punctul (c) şi/sau (d) a fost completat):

. Autoritatea menţionată la punctul (b)

Poate fi contactată pentru întrebări privind:.................................................................................

. Autoritatea menţionată la punctul (c)

Poate fi contactată pentru întrebări privind: ................................................................................

. Autoritatea menţionată la punctul (d)

Poate fi contactată pentru întrebări privind: ................................................................................

(f) Informaţii referitoare la persoana fizică sau juridică faţă de care s-a aplicat pedeapsa pecuniară:

1. Î n c a z u l u n e i p e r s o a n e f i z i c e

Nume: ...........................................................................................................................................

Prenume: .....................................................................................................................................

Numele dinaintea căsătoriei, dacă este cazul: ...........................................................................

Alte nume, dacă este cazul: ........................................................................................................

Sexul: ...........................................................................................................................................

Cetăţenia: ....................................................................................................................................

259

Codul numeric personal (dacă există): .......................................................................................

Data naşterii: ...............................................................................................................................

Locul naşterii: ..............................................................................................................................

Ultimul domiciliu cunoscut: .......................................................................................................... ......................................................................................................................................................

Limba sau limbile pe care le înţelege persoana (dacă se cunosc): ........................................... ......................................................................................................................................................

(a) Dacă decizia este transmisă statului de executare deoarece persoana împotriva căreia s-a pronunţat decizia îşi are reşedinţa obişnuită pe teritoriul acestuia, adăugaţi următoarele informaţii:

Reşedinţa obişnuită din statul de executare: .............................................................................. ......................................................................................................................................................

(b) Dacă decizia este transmisă statului de executare deoarece persoana împotriva căreia s-a pronunţat decizia posedă bunuri în statul de executare, adăugaţi următoarele informaţii:

Descrierea bunurilor persoanei: ..................................................................................................

Locul unde se află bunurile persoanei: .......................................................................................

(c) Dacă decizia este transmisă statului de executare deoarece persoana împotriva căreia s-a pronunţat decizia are o sursă de venit în statul de executare, adăugaţi următoarele informaţii:

Descrierea sursei sau surselor de venit ale persoanei: .............................................................

Localizarea sursei (surselor) de venit a (ale) persoanei: ...........................................................

2. Î n c a z u l u n e i p e r s o a n e j u r i d i c e :

Denumirea: ..................................................................................................................................

Forma de organizare a persoanei juridice: .................................................................................

Numărul de înregistrare (dacă este cazul)24: ..............................................................................

Sediul social (dacă este cazul)25: ................................................................................................

Adresa persoanei juridice: ..........................................................................................................

24 Dacă decizia este transmisă statului de executare deoarece persoana juridică împotriva căreia s-a

pronunţat decizia îşi are sediul social în acel stat, trebuie completate numărul de înregistrare şi sediul social.

25 Dacă decizia este transmisă statului de executare deoarece persoana juridică împotriva căreia s-a pronunţat decizia îşi are sediul social în acel stat, trebuie completate numărul de înregistrare şi sediul social

260

(a) Dacă decizia este transmisă statului de executare deoarece persoana juridică împotriva căreia s-a pronunţat decizia posedă bunuri în statul de executare, adăugaţi următoarele informaţii:

Descrierea bunurilor persoanei juridice: .....................................................................................

Locul unde se află bunurile persoanei: ....................................................................................... ......................................................................................................................................................

(b) Dacă decizia este transmisă statului de executare deoarece persoana juridică împotriva căreia s-a pronunţat decizia are o sursă de venit în statul de executare, adăugaţi următoarele informaţii:

Descrierea sursei sau surselor de venit ale persoanei juridice: .................................................

Localizarea sursei (surselor) de venit a (ale) persoanei juridice: ............................................... ......................................................................................................................................................

(c) Decizia care aplică o pedeapsă pecuniară:

1. Felul deciziei care aplică pedeapsa pecuniară (bifaţi căsuţa corespunzătoare):

. (i) Decizia unei instanţe din statul emitent în legătură cu o infracţiune prevăzută de legea penală a statului emitent

. (ii) Decizia unei autorităţi din statul emitent, alta decât instanţa, în legătură cu o infracţiune prevăzută de legea penală a statului emitent. Se confirmă că persoana respectivă a avut ocazia de a solicita judecarea cauzei de către o instanţă competentă în materie penală.

. (iii) Decizia unei autorităţi din statul emitent, alta decât instanţa, în legătură cu fapte care se pedepsesc conform dreptului naţional al statului emitent ca fiind încălcări ale normelor legale. Se confirmă că persoana respectivă a avut ocazia de a solicita judecarea cauzei de către o instanţă competentă în materie penală.

. (iv) Decizia unei instanţe competente în materie penală, în legătură cu o decizie dintre cele prevăzute la punctul iii.

Decizia a fost luată la data de .....................................................................................................

Decizia a rămas definitivă la data de ..........................................................................................

Numărul de referinţă al deciziei (dacă este cunoscut): ..............................................................

Pedeapsa pecuniară constituie o obligaţie de a plăti (bifaţi căsuţa sau căsuţele corespunzătoare şi specificaţi suma sau sumele cu precizarea monedei în care este exprimată):

. (i) O sumă de bani drept condamnare pentru o infracţiune, pronunţată printr-o decizie.

Suma: ..........................................................................................................................................

. (ii) Compensaţia pronunţată prin aceeaşi decizie în beneficiul victimelor, dacă victima nu se poate constitui drept parte civilă la proces iar instanţa acţionează în exercitarea competenţei sale în materie penală.

261

Suma: ..........................................................................................................................................

. (iii) O sumă de bani aferentă cheltuielilor cauzate de procedura judiciară sau administrativă care a dus la pronunţarea deciziei.

Suma: . .........................................................................................................................................

. (iv) O sumă de bani către un fond public sau către o organizaţie de sprijin pentru victime, pronunţată prin aceeaşi decizie.

Suma: ..........................................................................................................................................

Suma totală a pedepsei pecuniare, cu precizarea monedei în care este exprimată: ................ ......................................................................................................................................................

2. Rezumatul faptelor şi descrierea împrejurărilor în care s-a(u) comis infracţiunea(infracţiunile), inclusiv data şi locul: ................................................................................................................... ...................................................................................................................................................... ...................................................................................................................................................... ......................................................................................................................................................

Felul şi încadrarea juridică a infracţiunii (infracţiunilor) şi prevederile legale aplicabile în baza cărora s-a pronunţat decizia: ...................................................................................................... ...................................................................................................................................................... ...................................................................................................................................................... ......................................................................................................................................................

3. În măsura în care infracţiunea (infracţiunile) precizată(precizate) la punctul 2 de mai sus constituie una sau mai multe dintre următoarele infracţiuni, confirmaţi acest lucru prin bifarea căsutei sau căsuţelor corespunzătoare:

– participare la un grup infracţional organizat,

– terorism,

– trafic de fiinţe umane,

– exploatare sexuală a copiilor şi pornografie infantilă,

– trafic ilicit de droguri şi substanţe psihotrope,

– trafic ilicit de arme, muniţii şi substanţe explozive

– corupţie,

– fraudă, inclusiv frauda împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene în înţelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene,

– spălare a produselor infracţiunii,

– contrafacere de monedă, inclusiv de monedă euro,

262

– fapte legate de criminalitatea informatică,

– fapte privind mediul înconjurător, inclusiv trafic cu specii de animale şi plante pe cale de dispariţie,

– facilitare a intrării şi şederii ilegale,

– omor şi vătămare corporală gravă,

– trafic ilicit de organe şi ţesuturi umane,

– lipsire de libertate în mod ilegal, răpire şi luare de ostatici,

– rasism şi xenofobie,

– furt organizat sau armat,

– trafic ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichităţi şi opere de artă,

– înşelăciune,

– deturnare de fonduri,

– contrafacere şi piraterie de bunuri,

– falsificare de acte oficiale şi uz de acte oficiale falsificate,

– falsificare de mijloace de plată,

– trafic ilicit de substanţe hormonale şi de alţi factori de creştere,

– trafic ilicit de materiale nucleare sau radioactive,

– trafic de vehicule furate,

– viol,

– incendiere cu intenţie,

– crime aflate în jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale,

– sechestrare ilegală de nave şi aeronave,

– sabotaj,

– comportamente care încalcă reglementările privind traficul rutier, inclusiv încălcări ale reglementărilor privind orele de condus şi perioadele de odihnă şi reglementările privind bunurile periculoase,

– contrabanda cu mărfuri,

– încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală,

– ameninţări şi acte de violenţă împotriva persoanelor, inclusiv violenţa din cadrul evenimentelor sportive,

– prejudiciii supuse legii penale,

263

– furt,

– infracţiuni stabilite de către statul emitent cu scopul de a pune în aplicare obligaţiile ce reies din instrumentele internaţionale adoptate conform Tratatului CE sau conform Titlului VI din Tratatul UE.

Dacă această căsuţă este bifată, specificaţi prevederile instrumentului adoptat în baza Tratatului CE sau a Tratatului UE de care este legată infracţiunea: .......................................................... ......................................................................................................................................................

4. În măsura în care infracţiunea (infracţiunile) precizată(precizate) la punctul 2 de mai sus nu este cuprinsă (nu sunt cuprinse) la punctul 3, descrieţi integral infracţiunea (infracţiunile): ......................................................................................................................................................

(h) Statutul deciziei care aplică pedeasa pecuniară

1. Confirmaţi că (bifaţi căsuţele):

. (a) decizia este definitivă

. (b) după informaţiile deţinute de autoritatea care emite Certificatul, nu s-a pronunţat nici o decizie împotriva aceleiaşi persoane şi cu privire la aceleaşi fapte, în statul de executare, şi nici o astfel de decizie pronunţată în orice stat altul decât statul emitent sau statul de executare nu a fost executată.

2. Precizaţi dacă cauza a făcut obiectul unei proceduri scrise:

. (a) Nu, nu a fost.

. (b) Da, a fost. Se confirmă că persoana în cauză a fost, în conformitate cu legea statului emitent, informată personal sau printr-un reprezentant împuternicit conform legii naţionale, referitor la dreptul său de a contesta cauza şi la termenele de exercitare a căii de atac

3. Precizaţi dacă persoana în cauză s-a prezentat personal la proces:

. (a) Da, s-a prezentat.

. (b) Nu, nu s-a prezentat. Se confirmă:

. că persoana a fost informată personal sau printr-un reprezentant împuternicit potrivit legii naţionale, referitor la procedura desfăşurată în conformitate cu legea statului emitent,

sau

. că persoana a specificat că nu contestă cauza

4. Achitarea parţială a pedepsei

Dacă o parte din pedeapsă a fost deja achitată către statul emitent, sau, după informaţiile deţinute de autoritatea care emite Certificatul, către orice alt stat, precizaţi suma care a fost achitată:

......................................................................................................................................................

264

(i) Sancţiuni alternative, inclusiv sancţiuni privative de libertate

1. Precizaţi dacă statul emitent permite aplicarea de către statul de executare a unor sancţiuni alternative în eventualitatea imposibilităţii de a executa decizia care aplică pedeapsa, fie total, fie parţial:

. da

. nu

2. Dacă da, precizaţi care sunt sancţiunile ce pot fi aplicate (felul sancţiunilor, nivelul maxim al sancţiunilor):

. Privarea de libertate. Perioada maximă: ..................................................................................

. Munca în folosul comunităţii (sau echivalentul). Perioada maximă .........................................

. Alte sancţiuni. Descriere: .......................................................................................................... ......................................................................................................................................................

(j) Alte împrejurări relevante în speţă (informaţii opţionale): ...................................................... ...................................................................................................................................................... ......................................................................................................................................................

(k) Textul deciziei care aplică pedeapsa pecuniară este ataşat la certificat.

Semnătura autorităţii care emite certificatul şi/sau a reprezentantului acesteia, care certifică exactitatea conţinutului certificatului: .......................................................................................... ......................................................................................................................................................

Numele: .......................................................................................................................................

Funcţia (titlul/gradul): ...................................................................................................................

Data: ............................................................................................................................................

Ştampila oficială (dacă există)

265

Conţinutul formularului standardizat este asemănător celui al MEP – trebuie să se acorde o atenţie specială următoarelor puncte:

• Pct. f): Datele cunoscute cu privire la persoana fizică sau juridică faţă de care s-a aplicat pedeapsa pecuniară trebuie să fie completate cât mai exact, pentru ca SM de executare să aibă posibilitatea de a localiza cât mai rapid respectiva persoană. Datele cu privire la avere şi sursele de venit sunt de asemenea utile în acest context.

• La Pct. g) trebuie specificată autoritatea care a pronunţat hotărârea. Hotărârea trebuie să fie descrisă în detaliu şi trebuie de asemenea specificată data intrării în vigoare. În cazul sumelor nu trebuie omisă specificarea valutei!

• De asemenea la pct. g) trebuie să fie redată pe scurt natura faptei şi să fie precizată calificarea juridică în conformitate cu legislaţia SM emitent. Şi această Decizie Cadru prevede ca în cazul executării unor hotărâri privind pedepse pecuniare să se renunţe la verificarea principiului recunoaşterii reciproce, dacă infracţiunea este, conform legislaţiei SM emitent, o infracţiune cuprinsă în lista de infracţiuni. Doar în cazul în care infracţiunea nu este specificată în lista de infracţiuni SM de executare poate condiţiona recunoaşterea şi executarea de faptul ca respectiva acţiune este sau nu catalogată drept infracţiune în legislaţia SM de executare.

Trebuie să se acorde o atenţie sporită completării certificatului, astfel încât

• Să fie bifată o infracţiune stipulată în lista de infracţiuni, în măsura în care o astfel de infracţiune stă la baza solicitării, sau

• Natura şi încadrarea juridică a faptelor penale să fie descrise într-o manieră care permite SM de executare verificarea dublei incriminări.

• Pct. h) certifică SM de executare natura de autoritate de lucru judecat a hotărârii, tipul procedurii şi punerea hotărârii la dispoziţia persoanei implicate.

c. Transmiterea cererii

Conform art. 4 al Deciziei Cadru, autoritatea SM emitent transmite cererea direct autorităţii competente din SM de executare. Marea Britanie şi Irlanda pot numi autorităţile centrale în acest sens. Adresa autorităţii competente poate fi găsită cu ajutorul Atlasului Reţelei Judiciare Europene: www.ejn-crimjust.europa.eu. În cazul în care există neclarităţi, se poate apela la punctele de contact ale Reţelei Judiciare Europene.

În cazul în care cererea este transmisă unei autorităţi care nu deţine competenţa necesară, această autoritate va asigura transmiterea acesteia către autoritatea competentă.

În cazul transmiterii unei cereri, hotărârea şi formularul trebuie să fie traduse în limba SM executant, excepţie făcând cazurile în care SM executant renunţă la acest drept.

Cererea poate fi transmisă doar unui singur stat membru. Nu este permisă trimiterea concomitentă a aceleiaşi cereri în diferite SM.

266

d. Procedura de executare

Dacă nu sunt invocate motive de refuz sau amânare, SM executant trebuie să recunoască fără îndeplinirea altor formalităţi cererea transmisă şi să ia măsurile necesare pentru executarea directă, ca şi cum ar fi vorba despre o situaţie naţională (art. 6).

Alegerea mijloacelor de executare rămâne la latitudinea SM executant şi corespunde legislaţiei în vigoare în respectivul stat.

Formalităţile a căror respectare a fost solicitată de SM emitent trebuie să fie luate în considerare, în măsura în care acestea nu contravin principiilor legale fundamentale din SM executant. SM de executare stabileşte şi suma care trebuie achitată în funcţie de cursul de schimb stabilit în ziua pronunţării pedepsei. SM de executare are de asemenea dreptul, în măsura în care acţiunile cad şi sub jurisdicţia sa, de a micşora pedeapsa pecuniară conform prevederilor referitoare la acelaşi tip de infracţiune care sunt stabilite în legislaţia sa naţională (art. 8).

În cazul în care persoana face dovada faptului că a achitat pedeapsa pecuniară într-unul dintre cele două state, autoritatea statului de executare trebuie să ia legătura cu autoritatea statului emitent.

Poate fi ordonată o pedeapsă privativă de libertate în cazul în care pedeapsa pecuniară nu este sau nu poate fi achitată, în cazul în care SM emitent a permis prin certificat impunerea unei asemenea măsuri.

Ambele state pot acorda graţieri sau amnistieri, însă o reluare a procedurii nu poate fi întreprinsă decât în SM emitent (art. 11).

SM emitent nu mai are dreptul de a continua executarea hotărârii o dată ce cererea a fost transmisă. Abia în momentul în care SM de executare informează SM emitent că executarea s-a soldat cu un eşec parţial sau total, acesta din urmă are din nou dreptul de a executa hotărârea (art. 15).

e. Motive de refuz:

Art. 7 prevede următoarele motive de refuz:

• Pedepse pecuniare mai mici decât 70 euro – sau contravaloarea acestora

• Încălcarea principiului ne bis in idem

• Infracţiunea nu este stipulată în lista de infracţiuni şi nu este pasibilă de pedeapsă

• Prescripţia executării conform legislaţiei SM de executare

• Eliberări conform legislaţiei SM de executare

• Lipsa certificatului sau transmiterea unui certificat incomplet

• Infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul SM de executare

267

• Infracţiunea a fost comisă în afara teritoriului SM emitent, iar legislaţia SM de executare nu permite proceduri judiciare dacă infracţiunile sunt comise în afara teritoriului său

• Persoana fizică respectivă nu este pasibilă de pedeapsă datorită vârstei sale.

• Persoana implicată nu a fost suficient informată conform certificatului cu privire la drepturile care îi revin, şi anume:

• În cazul unei proceduri în scris persoana implicată nu s-a informat personal sau nu a fost informată, de către un reprezentant împuternicit conform legislaţiei naţionale cu privire la dreptul său de a ataca sentinţa şi cu privire la termenele limită stabilite în acest sens potrivit normelor legale în vigoare în SM emitent

• Nu s-a înfăţişat, cu excepţia cazurilor în care din certificat reiese,

• Că persoana vizată a fost informată personal sau de către un reprezentant împuternicit conform legislaţiei naţionale cu privire la procedură

• Că persoana vizată a declarat că nu va contesta sentinţa.

f. Venituri provenite din executare

În principiu, veniturile rezultate din executare revin SM de executare, cu excepţia cazurilor în care cele două state au convenit altceva, în special în favoarea victimelor infracţiunii.

4. Decizia Cadru din 6 octombrie 2006 privind aplicarea principiului recunoaşterii ordinelor de confiscare JO I L328 din 24.11.2006

Prezentul instrument se alătură din punct de vedere al conţinutului Deciziei Cadru din 22.07. 2003 privind executarea în UE a ordonanţelor de indisponibilizare a bunurilor sau de ridicare a probelor în cadrul Uniunii Europene (vezi pct. 1). Dacă în respectiva decizie cadru era vorba despre executarea rapidă a măsurilor provizorii privind indisponibilizarea bunurilor sau a probelor, acest instrument se referă la aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor definitive cu privire la bunuri şi probe ale unui alt stat membru (art. 1 alin. 1).

a. Definiţia noţiunii „ordin de confiscare “

Conform art. 2 lit. c, „ordinul de confiscare” reprezintă o sancţiune finală sau o măsură impusă de o instanţă în urma procedurilor legate de o faptă sau fapte penale, care conduce la privarea definitivă de bunuri. Bunurile sunt (după cum s-a specificat şi în cadrul prezentării deciziei cadru de la pct. 1) produsele infracţiunii, instrumentele cu care a fost săvârşită infracţiunea sau valorile compensatorii.

b. Conţinutul şi forma cererii

Ordinul de confiscare trebuie să fie transmis direct, împreună cu certificatul, autorităţii competente din SM de executare. Pentru certificat instrumentul prevede un formular standardizat, a cărui utilizare este obligatorie.

268

CERTIFICAT

prevăzut de articolul 4 din Decizia-Cadru a Consiliului 2006/783/JAI

privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce referitor la ordinele de confiscare

(a) Statele solicitante şi statele solicitate:

Statul solicitant: ________________________________________________________

Statul solicitat: _________________________________________________________

(b) Instanţa care a emis ordinul de confiscare:

Nume: _______________________________________________________________

Adresă: ______________________________________________________________

Referinţă dosar: ________________________________________________________

Telefon (cod ţară) (cod zonă/oraş): _________________________________________

Fax (cod ţară) (cod zonă/oraş): ____________________________________________

Limbile utilizate în comunicarea cu instanţa: __________________________________

Datele de contact ale persoanei (persoanelor) care trebuie contactate în vederea obţinerii de informaţii suplimentare în scopul executării ordinului de confiscare sau, dacă este cazul, în scopul coordonării executării unui ordin de confiscare comunicat către două sau mai multe state solicitate sau în scopul transferului de bani sau bunuri obţinute în urma executării, către statul solicitant (nume, funcţie/titlu, telefon, fax şi, dacă este cazul, adresă electronică). _____________________________________________________________________

(c) Autoritatea competentă pentru executarea ordinului de confiscare din statul solicitant (în cazul în care autoritatea respectivă este alta decât instanţa prevăzută la lit. b):

Nume oficial: __________________________________________________________

Adresă: ______________________________________________________________



Adresă electronică (dacă este cazul): _______________________________________

Limbile utilizate în comunicarea cu instanţa în vederea executării: ________________

Datele de contact ale persoanei (persoanelor) care trebuie contactate în vederea obţinerii de informaţii suplimentare în scopul executării ordinului de confiscare sau, dacă este cazul, în scopul coordonării executării unui ordin de confiscare comunicat către două sau mai multe state solicitate sau în scopul transferului de bani sau bunuri obţinute în urma executării, către

269

statul solicitant (nume, funcţie/titlu, telefon, fax şi, dacă este cazul, adresă electronică). _____________________________________________________________________

(d) Atunci când autoritatea centrală a fost însărcinată cu comunicarea şi primirea ordinelor de confiscare din statul solicitant:

Numele autorităţii centrale: _______________________________________________

Persoana de contact, dacă este cazul (funcţie/titlu şi nume): _____________________

Adresă: ______________________________________________________________

Referinţă dosar: ________________________________________________________



Adresă electronică (dacă este cazul): _______________________________________

(e) Autoritatea sau autorităţile care pot fi contactate (în cazul în care punctele c şi-sau d sunt (au fost) completate):

□ Autoritatea menţionată la punctul b poate fi contactată cu privire la întrebări referitoare la: ________________________________________________________________

□ Autoritatea menţionată la punctul c poate fi contactată cu privire la întrebări referitoare la: ________________________________________________________________

□ Autoritatea menţionată la punctul d poate fi contactată cu privire la întrebări referitoare la: ________________________________________________________________

(f) În cazul în care un ordin de confiscare urmează unui ordin de confiscare a activelor comunicat către statul solicitat conform Deciziei-Cadru a Consiliului 2003/577/JAI privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de îngheţare a activelor sau a probelor (26), furnizaţi informaţiile relevante în vederea identificării ordinului de îngheţare a activelor (data emiterii şi de comunicare a ordinului de îngheţare a activelor, autoritatea căreia i-a fost comunicat, număr de referinţă, dacă este cazul): __________________________

(g) Atunci când ordinul de confiscare a fost comunicat mai multor state solicitate, furnizaţi următoarele informaţii: 1. Ordinul de confiscare a fost comunicat următoarelor state solicitate (ţară şi autoritate): 2. Ordinul de confiscare a fost comunicat următoarelor state solicitate din următoarele

motive (bifaţi varianta relevantă):

26 JO L 196, 02.08.2003, p. 45.

270

2.1. Atunci când ordinul de confiscare are în vedere unul sau mai multe bunuri cu titlu de proprietate:

□ bunurile specifice la care se face referire în ordinul de confiscare se află în locaţii diferite din mai multe state solicitate.

□ confiscarea unui bun specific implică activităţi cu desfăşurare în mai multe state solicitate.

□ bunurile specifice la care se face referire în ordinul de confiscare se află într-unul din două sau mai multe state solicitate.

2.2. Atunci când ordinul de confiscare are în vedere o sumă de bani:

□ bunurile respective nu au fost îngheţate conform deciziei-cadru a Consiliului 2003/577/JAI privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de îngheţare a activelor sau a probelor.

□ valoarea bunurilor susceptibile de confiscare din statul solicitant şi din oricare dintre statele solicitate nu este suficientă pentru a acoperi suma totală prevăzută în ordinul de confiscare.

□ alte motive (specificaţi): _____________________________________

(h) Informaţii cu privire la persoana fizică sau juridică pentru care a fost emis un ordin de confiscare:

1. Pentru persoane fizice:

Nume: ___________________________________________________________

Prenume: _________________________________________________________

Numele anterior căsătoriei (dacă este cazul): _____________________________

Alias (dacă este cazul): ______________________________________________

Sex: _____________________________________________________________

Cetăţenie: _________________________________________________________

Cod numeric personal sau număr asigurare socială (dacă este cazul): _________________________________________________________________

Data naşterii: ______________________________________________________

Locul naşterii: ______________________________________________________

Ultima adresă cunoscută: ____________________________________________

Limba (limbile) cunoscute (dacă este cazul): ______________________________

1.1. În cazul în care ordinul de confiscare are în vedere o sumă de bani:

271

Ordinul de confiscare este comunicat către statul solicitat deoarece (bifaţi varianta relevantă):

□ (a) statului solicitant are motive întemeiate pentru a crede că persoana împotriva căreia s-a emis ordinul de confiscare respectiv, deţine venituri sau bunuri în statul solicitat. Completaţi cu următoarele informaţii:

Motive pentru a crede că persoana deţine venituri sau bunuri: _________________________________________________________ .

Descrierea bunurilor persoanei/sursei de venit: ___________________ .

Localizarea bunurilor/surselor de venit (dacă sunt cunoscute, ultima localizare):

□ (b) nu există motive bine întemeiate, conform literei (a) care i-ar permite statului solicitant să stabilească în care stat membru poate transmite ordinul de confiscare, acesta poate fi transmis către autoritatea competentă din statul membru în care domiciliază sau îşi are sediul persoana împotriva căreia a fost emis ordinul de confiscare respectiv. Completaţi cu următoarele informaţii:

Domiciliul obişnuit din statul solicitat: ____________________________

1.2. În cazul în care ordinul de confiscare are în vedere bunuri specifice:

Ordinul de confiscare este transmis statului solicitat deoarece (bifaţi varianta relevantă):

□ (a) bunurile specifice sunt localizate în statul solicitat. (A se vedea punctul i)

□ (b) statul solicitant are motive bine întemeiate pentru a considera că toate sau o parte din bunurile specifice menţionate în ordinul de confiscare sunt localizare în statul solicitat. Adăugaţi următoarele informaţii:

Motivele pentru care se consideră că bunurile specifice se află în statul solicitat:

□ (c) nu există motive bine întemeiate, conform literei (b) care i-ar permite statului solicitant să stabilească în care stat membru poate transmite ordinul de confiscare, acesta poate fi transmis către autoritatea competentă din statul membru în care domiciliază sau îşi are sediul persoana împotriva căreia a fost emis ordinul de confiscare respectiv. Completaţi cu următoarele informaţii:

Domiciliul obişnuit din statul solicitat: ____________________________

2. Pentru persoane juridice:

Nume: ________________________________________________________

Statutul persoanei juridice: ________________________________________

272

Număr de înregistrare (dacă este cazul) (27): __________________________

Sediu înregistrat (dacă este cazul) (1): _______________________________

Adresa persoanei juridice: ________________________________________

2.1. În cazul în care ordinul de confiscare are în vedere o sumă de bani:

Ordinul de confiscare este comunicat către statul solicitat deoarece (bifaţi varianta relevantă):

□ (a) statului solicitant are motive întemeiate pentru a crede că persoana împotriva căreia s-a emis ordinul de confiscare respectiv, deţine venituri sau bunuri în statul solicitat. Completaţi cu următoarele informaţii:

Motive pentru a crede că persoana deţine venituri sau bunuri: __________________________________________________________

Descrierea bunurilor persoanei/sursei de venit: ___________________ .

Localizarea bunurilor/surselor de venit (dacă sunt cunoscute, ultima localizare):

□ (b) nu există motive bine întemeiate, conform literei (a) care i-ar permite statului solicitant să stabilească în care stat membru poate transmite ordinul de confiscare, dar persoana juridică pentru care a fost emis ordinul de confiscare îşi are sediul înregistrat în acel stat. Completaţi cu următoarele informaţii:

Adresa sediului înregistrat în statul solicitat: _______________________

2.2. În cazul în care ordinul de confiscare are în vedere bunuri specifice:

Ordinul de confiscare este transmis statului solicitat deoarece (bifaţi varianta relevantă):

□ (a) bunurile specifice sunt localizate în statul solicitat. (A se vedea punctul i)

□ (b) statul solicitant are motive bine întemeiate pentru a considera că toate sau o parte din bunurile specifice menţionate în ordinul de confiscare sunt localizare în statul solicitat. Adăugaţi următoarele informaţii:

Motivele pentru care se consideră că bunurile specifice se află în statul solicitat:

nu există motive bine întemeiate, conform literei (a) care i-ar permite statului solicitant să stabilească în care stat membru poate transmite ordinul de confiscare, dar persoana juridică pentru care a fost emis ordinul de confiscare îşi are sediul înregistrat în acel stat. Completaţi cu următoarele informaţii:

27 Atunci când un ordin de confiscare este comunicat către statul solicitat deoarece persoana juridică

pentru care a fost emis ordinul de confiscare îşi are sediul înregistrat în acel stat; a se completa cu numărul de înregistrare şi adresa sediului.

273

Adresa sediului înregistrat în statul solicitat: _______________________

(i) Ordinul de confiscare

Ordinul de confiscare a fost emis la data de: ______________________________

Ordinul de confiscare a devenit final la data de: ___________________________

Numărul de referinţă al ordinului de confiscare (dacă este cazul): _____________

1. Informaţii privind natura ordinului de confiscare

1.1. Indicaţi (prin bifarea variantelor relevante) dacă ordinul de confiscare are în vedere:

□ o sumă de bani

Suma de recuperat din statul solicitat; indicaţi moneda (cifre şi litere):

Suma totală prevăzută în ordinul de confiscare; indicaţi moneda (cifre şi litere):

□ bunuri specifice

Descrierea bunurilor specifice: _________________________________

Localizarea bunurilor specifice (dacă este cazul, ultima localizare cunoscută): __________________________________________________________

Atunci când confiscare bunurilor specifice implică acţiuni în mai multe state solicitate, descrieţi măsurile care trebuie instituite: __________________

1.2. Instanţa a decis că bunurile (bifaţi variantele relevante):

□ (i) reprezintă produsele unei infracţiuni sau valoarea echivalentă, în totalitate sau parţial, a acestor produse;

□ (ii) reprezintă instrumentele infracţiunii respective

□ (iii) sunt susceptibile de confiscare ca rezultat al punerii în aplicare în statul solicitant a oricăror atribuţii extinse privind confiscarea aşa cum se prevede la lit. a, b şi c. Fundamentul acestei decizii este că instanţa, în baza prezentării stării de fapt, consideră că bunurile în cauză rezultă din:

□ (a) activităţi infracţionale ale persoanei condamnate pe perioada dinaintea condamnării pentru infracţiunea în cauză, considerată a fi rezonabilă de către instanţă, având în vedere circumstanţele cazului particular;

□ (b) activităţi infracţionale similare ale persoanei condamnate pe perioada dinaintea condamnării pentru infracţiunea în cauză, considerată a fi rezonabilă de către instanţă, având în vedere circumstanţele cazului particular;

274

□ (c) activitatea infracţională a persoanei, fiind stabilit faptul că valoarea bunurilor este disproporţionată în raport cu venitul legal al persoanei respective.

(iv) sunt susceptibile de confiscare conform oricăror ale prevederi referitoare la atribuţiile extinse privind confiscarea prevăzute de legislaţia statului solicitant.

În cazul în care sunt valabile două sau mai multe categorii de confiscare, completaţi cu detalii privind proprietatea confiscată în raport cu categoria specificată: __________________________________________________________

2. Informaţii cu privire la infracţiunea (infracţiunile) ce rezultă din ordinul de confiscare:

2.1. Starea de fapt şi descrierea circumstanţelor în care a fost comisă infracţiunea (infracţiunile) ce rezultă din ordinul de confiscare, inclusiv data şi ora:

2.2. Felul şi încadrarea juridică a infracţiunilor ce rezultă din ordinul de confiscare, precum şi textul de lege în baza căruia a fost emisă decizia:

2.3. Dacă este cazul, indicaţi una sau mai multe infracţiuni la care se face referire la punctul 2.2, în cazul în care infracţiunea (infracţiunile) respectivă sunt sancţionate de către statul solicitant cu o pedeapsă cu privare de libertate cu un maximum de cel puţin 3 ani închisoare (bifaţi varianta relevantă):

□ participarea la crima organizată;

□ terorism;

□ trafic de persoane;

□exploatarea sexuală a minorilor şi pornografia infantilă;

□ trafic ilicit de droguri şi substanţe psihotrope;

□ trafic ilicit de arme, muniţii şi explozibil;

□ corupţie;

□ fraudă, inclusiv faptele care afectează interesele financiare ale Comunităţilor Europene în înţelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene;

□ spălare de bani;

□ falsificare de bani, inclusiv a monedei Euro;

□ infracţiuni informatice;

□ infracţiuni împotriva mediului, inclusiv traficul de specii de animale şi plante pe cale de dispariţie;

□ facilitarea intrării şi rezidenţei ilicite pe un anumit teritoriu;

275

□ omor, vătămare corporală gravă;

□ trafic ilicit de organe şi ţesuturi;

□ răpire, reţinere ilegală şi luare de ostatici;

□ rasism şi xenofobie;

□ jaf armat sau organizat;

□ trafic ilicit de obiecte de cult, inclusiv antichităţi şi opere de artă;

□ înşelăciune;

□ şantaj şi extorcare;

□ falsificarea şi piratarea de produse;

□ fals şi uz de fals în documente administrative;

□ falsificarea mijloacelor de plată;

□ trafic ilicit de substanţe hormonale şi a altor substanţe de creştere;

□ trafic ilicit de materiale nucleare sau radioactive;

□ trafic de vehicule furate;

□ viol;

□ incendiere;

□ infracţiuni de competenţa Curţii Penale Internaţionale;

□ deturnare aeronavelor/vaselor maritime;

□ sabotaj.

2.4. În ce măsură infracţiunea (infracţiunile) ce rezultă din ordinul de confiscare, identificate la punctul 2.2 nu este cuprinsă în punctul 2.3; a se descrie în detaliu infracţiunea respectivă (aceasta ar trebui să acopere activitatea infracţională efectivă comisă în opoziţia cu, de exemplu, încadrarea juridică): ______________

(j) Procedurile ce rezultă din ordinul de confiscare:

Indicaţi ce proceduri rezultă din ordinul de confiscare (bifaţi varianta relevantă):

□ (a) Persoana în cauză este prezentă în persoană în faţa instanţei.

□ (b) Persoana în cauză nu este prezentă în persoană în faţa instanţei, ci este reprezentată de un consilier juridic.

□ (c) Persoana în cauză nu este prezentă în persoană în faţa instanţei şi nu este reprezentată de un consilier juridic. Se confirmă că:

276

□ persoana respectivă a fost informată personal sau prin reprezentatul său competent, în conformitate cu dreptul intern, cu privire la procedurile juridice, în conformitate cu legislaţia din statul solicitant, sau

□ persoana respectivă a specificat că nu contestă ordinul de confiscare

(k) Conversia sau transferul de bunuri

1. În cazul în care ordinul de confiscare menţionează un bun specific, precizaţi dacă statul solicitant permite confiscarea în statul solicitat sub forma unei cereri de plată a unei sume de bani corespunzătoare contravalorii bunului.

□ da

□ nu

2. În cazul în care ordinul de confiscare menţionează o sumă de bani, precizaţi dacă bunul, altul decât suma obţinută din executarea ordinului de confiscare, poate fi transferată către statul solicitant:

□ da

□ nu

(l) Metode alternative, inclusiv sancţiuni privative de libertate

1. Precizaţi dacă statul solicitant permite statului solicitat aplicarea de măsuri alternative atunci când executarea ordinului de confiscare nu este posibilă, în totalitate sau parţial:

□ da

□ nu

2. Dacă da, ce sancţiuni pot fi aplicate (tipul şi maximumul sancţiunii):

□ detenţie (perioada maximă): _____________________________________

□ muncă în folosul comunităţii (sau similar) (perioada maximă): ___________

□ alte sancţiuni (detaliaţi): _________________________________________

(m) Alte circumstanţe relevante (opţional): ___________________________________

(n) Prezentul certificat se anexează la ordinul de confiscare:

Semnătura autorităţii care emite certificatul şi/sau a reprezentanţilor ce atestă conţinutul certificatului ca fiind conform: _____________________________________________

277

Nume: _______________________________________________________________

Funcţie (titlu/grad): _____________________________________________________

Data: _________________

Ştampila oficială (dacă este cazul):

278

Conţinutul formularului este prezentat într-o manieră asemănătoare formularului care corespunde hotărârii de indisponibilizare – următoarele puncte sunt considerate a fi importante:

• Pct. f): În cazul în care anterior emiterii ordinului de confiscare a fost emis un ordin de indisponibilizare potrivit Deciziei Cadru din 22.07.2003, datele corespunzătoare trebuie să fie stipulate la acest punct. Acestea permit SM de executare să localizeze cu uşurinţă bunurile care oricum au fost deja indisponibilizate.

• Pct. g) În cazul transmiterii cererii către mai multe state, acestea trebuie să fie numite şi de asemenea trebuie să fie specificate motivele pentru care cererea a fost transmisă către acestea.

• Pct. h): Datele cunoscute cu privire la persoana fizică sau juridică vizată trebuie să fie completate cât mai exact, pentru ca SM de executare să aibă posibilitatea de a localiza cât mai rapid respectiva persoană. Datele cu privire la avere şi sursele de venit sunt de asemenea folositoare în acest context. În acest context trebuie să fie de asemenea numit motivul pentru care SM emitent consideră că bunul s-ar putea afla pe teritoriul SM de executare. În cazul în care nu există motive solide în acest sens, reşedinţa/domiciliul stabil sau sediul social al persoanei juridice trebuie să fie menţionat ca posibile puncte de legătură.

• La pct. i) trebuie să fie specificate date precise cu privire la hotărârea de confiscare. Autoritatea emitentă a fost deja menţionată la pct. b). Hotărârea trebuie să fie descrisă în detaliu şi trebuie de asemenea specificată data intrării în vigoare. În cazul sumelor nu trebuie să fie omisă specificarea valutei!

• De asemenea, la pct. i) trebuie să fie redată pe scurt natura faptei şi să fie precizată încadrarea juridică în conformitate cu legislaţia SM emitent. Şi această Decizie Cadru prevede ca în cazul executării unor hotărâri privind pedepse pecuniare să se renunţe la verificarea principiului recunoaşterii reciproce, dacă infracţiunea este, conform legislaţiei SM emitent, o infracţiune cuprinsă în lista de infracţiuni, iar pedeapsa privativă de libertate stipulată de legea SM emitent este de minim trei ani. Doar în cazul în care infracţiunea nu este specificată în lista de infracţiuni (art. 6), SM de executare poate condiţiona recunoaşterea şi executarea de caracteristicile faptei sau de faptul ca respectiva acţiune este sau nu catalogată drept infracţiune în legislaţia SM de executare (art. 6 alin. 3)).

Trebuie să se acorde o atenţie sporită completării certificatului, astfel încât

• Să fie bifată o infracţiune stipulată în lista de infracţiuni, în măsura în care o astfel de infracţiune stă la baza solicitării, sau

• Natura şi încadrarea juridică a faptelor penale să fie descrise într-o manieră care permite SM de executare verificarea dublei incriminări.

279

• La pct. j), certificatul oferă SM de executare informaţii cu privire la modul in care persoana vizată a fost implicată în comiterea infracţiunii care atrage după sine hotărârea de confiscare.

• La pct. k) şi l), SM emitent aprobă plata unei compensaţii în locul confiscării bunului iniţial – sau invers – sau aprobă executarea unei alte pedepse.


Conform art. 4, ordinul de confiscare trebuie transmis direct autorităţii judiciare competente a SM de executare. Marea Britanie şi Irlanda îşi pot desemna autorităţile centrale în acest sens. Adresa autorităţii competente poate fi găsită cu ajutorul Atlasului Reţelei Judiciare Europene: www.ejn-crimjust.europa.eu. În cazul în care există neclarităţi, se poate apela la punctele de contact ale Reţelei Judiciare Europene.

În cazul în care cererea este transmisă unei autorităţi care nu deţine competenţa necesară, această autoritate va asigura transmiterea cererii către autoritatea competentă.

În cazul transmiterii unui cereri, hotărârea şi formularul trebuie să fie traduse în limba SM executant, excepţie făcând cazurile în care SM executant renunţă la acest drept.

Cererea poate fi transmisă următoarelor state membre:

• În cazul confiscării unei sume de bani:

Statului respectiv statelor membre pe teritoriul cărora se presupune că persoana vizată dispune de averi sau venituri;

• În cazul altor bunuri:

Statului respectiv statelor membre pe teritoriul cărora se presupune că se găsesc respectivele bunuri.

În cazul în care nu există motive rezonabile care să dovedească locaţia exactă a bunurilor, domiciliul obişnuit sau sediul social pot fi considerate puncte de reper (art. 4 alin. 1 şi art. 5).

d. Procedura de executare

Dacă nu sunt invocate motive de refuz sau amânare, SM executant trebuie să recunoască fără îndeplinirea altor formalităţi cererea transmisă şi să ia măsurile necesare pentru executarea directă, ca şi cum ar fi vorba despre o situaţie naţională (art. 7 alin. 1).

Alegerea mijloacelor de executare rămâne la latitudinea SM executant şi corespunde legislaţiei în vigoare în respectivul stat. SM de executare stabileşte de asemenea cuantumului sumei care trebuie achitate conform cursului valutar valabil în ziua pronunţării ordinului de confiscare (art. 7 alin. 4).


280

Transmiterea cererii nu limitează dreptul statului emitent la continuarea executării (art. 14 alin. 1).

e. Motive de refuz:

Art. 8 prevede următoarele motive de refuz:

• Încălcarea principiului ne bis in idem

• Nu este vorba despre o infracţiune care, conform legislaţiei naţionale, ar permite confiscarea; este vorba despre infracţiunile care nu se regăsesc în lista infracţiunilor

• Prescripţie a executării conform legislaţiei SM de executare, în măsura în care SM de executare este competent, conform legislaţiei naţionale, să ia măsuri în astfel de cazuri

• Există imunităţi sau privilegii

• Lipseşte certificatul sau e incomplet/incorect

• Infracţiunea a fost săvârşită, parţial sau integral, pe teritoriul SM de executare

• Infracţiunea a fost comisă în afara teritoriului SM emitent, iar legislaţia SM de executare nu permite proceduri judiciare dacă infracţiunile sunt comise în afara teritoriului său

• Conform certificatului, persoana vizată nu s-a înfăţişat în cadrul procedurii care a dus la hotărârea de confiscare şi nu a fost reprezentată de un avocat, excepţie făcând cazurile în care din certificat reiese că persoana vizată a fost informată personal sau prin intermediul unui reprezentant împuternicit conform legislaţiei în vigoare în SM emitent cu privire la procedură sau persoana nu s-a opus hotărârii de confiscare.

f. Căi de atac

Toate persoanele vizate, inclusiv terţi de bună credinţă, pot invoca o cale de atac îm potriva recunoaşterii şi executării în statul membru de executare, care poate avea şi efect de amânare. Motivele de fond ale hotărârii de confiscare pot fi contestate doar în SM emitent.

g. Veniturile rezultate în urma executării

• În cazul sumelor de bani:

Sub 10.000 euro – suma revine SM de executare

Peste 10.000 euro – 50% din sumă trebuie transferată SM emitent.

• În cazul altor bunuri:

Acestea sunt fie vândute, fie transferate în SM emitent. Se poate dispune de respectivele bunuri şi în alte moduri.

281

5. Propunere pentru o decizie cadru a consiliului pentru aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sentinţelor în materie penală prin care se impune o pedeaspă privativă de libertate, în scopul executării acesteia în Unuinea Europeană28

Instrumentul de faţă porneşte de la premisa că în interiorul Uniunii Europene ispăşirea unei pedepse privative de libertate sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate trebuie să aibă loc în statul natal sau în statul reşedinţei obişnuite. Şi până în momentul de faţă, în cadrul convenţiei Consiliului Europei asupra transferului persoanelor condamnate din 21 martie 1983 era posibil transferul persoanelor condamnate spre ţara de origine în scopul executării pedepsei. Ideea de bază era posibilitatea crescută de resocializare în ţara de origine a persoanei, în perspectiva eliberării. Convenţia sus-numită prevedea necesitatea consimţământului în acest sens a persoanei condamnate. De abia cu Protocolul Adiţional din 18 decembrie 1997 s-a derogat de la această condiţie, putând fi transferată o persoană fără acordul acesteia, dacă împotriva acesteia s-a decis aplicarea unei măsuri de expulzare, ce urmează a fi executată după eliberare. Convenţia şi Protocolul însă – spre deosebire de această propunere de decizie cadru – nu prevedeau obligaţia statelor semnatare de a prelua executarea pedepsei. Propunerea de decizie cadru prevede că acordurile bilaterale şi multilaterale între statele membre rămân valabile, în măsura în care domeniul lor de aplicare este mai larg decât cel al deciziei cadru sau dacă acestea simplifică procedura.

a. Definiţii

Sunt cuprinse în domeniul de aplicare al deciziei cadru hotărâri ale unei instanţe din statul emitent, prin care se impune o pedeapsă sau măsură privativă de libertate pentru o perioadă definită sau nedefinită, în baza unei proceduri penale ca urmare a unei infracţiuni.

La momentul primirii hotărârii la instanţa competentă a statului de executare, persoana trebuie să mai aibă de executat cel puţin şase luni din acea pedeapsă sau măsură.

Faptul că, pe lângă pedeapsa sau măsura privativă de libertate, s-a mai impus şi o pedeapsă pecuniară ce nu a fost achitată şi/sau an ordin de confiscare ce nu a fost executat încă, nu va sta în calea transferului hotărârii. Pentru toate hotărârile suplimentare se vor aplica deciziile cadru de mai sus.

b. Conţinutul şi forma cererii

Hotărârea va fi trimisă în statul de executare împreună cu certificatul direct către autoritatea competentă din statul de executare. Pentru certificat este prevăzut şi în acest instrument un formular, a cărui utilizare este obligatorie.

28 Cu privire la conţinutul propunerii s-a ajuns la un acord politic în cadrul Consiliului European de la

Luxemburg din 15 februarie 2007. Adoptarea Deciziei Cadru încă nu a avut loc deoarece grupul de lucru se mai consultă cu privire la forma formularului.

282

Având în vedere faptul că nu s-a ajuns încă la un acord cu privire la forma acestui formular, s-a renunţat la descrierea acestuia în prezentul manual.


Art. 4 prevede că autoritatea din statul emitent va trimite cererea direct către autoritatea competentă din statul de executare. Statele membre pot, în mod individual, să desemneze autorităţile lor centrale în acest scop. Adresa autorităţii competente din fiecare SM poate fi găsită prin intermediul atlasului RJE la adresa de internet www.ejn-crimjust.europa.eu. În cazul în care există neclarităţi, se poate apela la punctele de contact ale RJE.

În cazul în care cererea este transmisă unei autorităţi care nu deţine competenţa necesară, această autoritate va asigura transmiterea cererii către autoritatea competentă.

În cazul transmiterii unui cereri, hotărârea şi formularul trebuie să fie traduse în limba SM executant, excepţie făcând cazurile în care SM executant renunţă la acest drept.

Hotărârea propriu-zisă nu trebuie să fie tradusă, cu excepţia situaţiei în care SM de executare a declarat la acceptarea deciziei cadru că insistă asupra traducerii în limba sa oficială.

Cererea poate fi trimisă numai către un singur stat membru în acelaşi timp, şi anume:

a) Statul a cărui resortisant este persoana condamnată, dacă persoana locuieşte acolo sau

b) Statul a cărui resortisant este persoana condamnată şi către care, chiar şi în cazul în care nu locuieşte acolo, condamnatul va fi expulzat după executarea pedepsei, sau

c) Statul a cărui autoritate competentă se declară de acord cu transmiterea hotărârii şi a certificatului către acest stat.

Autoritatea competentă a statului emitent trebuie să se asigure că executarea sancţiunii în statul membru de executare va servi facilitării reintegrării sociale a condamnatului.

d. Consimţământul persoanei condamnate

Şi art. 5 al propunerii de decizie cadru porneşte de la premisa că de principiu este necesar consimţământul persoanei condamnate. Acesta nu va fi necesar în următoarele cazuri:

a) La transferul persoanei în statul al cărui resortisant este condamnatul şi în care locuieşte acesta;

b) La transferul în statul în care persoana urmează a fi expulzată după eliberare în baza unei decizii de expulzare;

c) La transferul în statul în care persoana a fugit sau s-a întors ca urmare a urmăririi penale sau a condamnării sale în statul membru emitent.

În toate aceste cazuri, dacă persoana se mai află pe teritoriul statului emitent, acesteia trebuie să i se dea posibilitatea de a-şi exprima poziţia oral sau în scris. Această luare de poziţie va fi transmisă statului de executare.

283

e. Procedura executării

Dacă nu există un temei pentru refuz sau amânare, statul membru de executare va recunoaşte hotărârea transmisă fără îndeplinirea altor formalităţi şi va lua măsurile necesare pentru executarea pedepsei (art. 8 alin. 1 al deciziei cadru). În cazul în care pedeapsa este ireconciliabilă cu dreptul statului de executare din punct de vedere al duratei acesteia, atunci autoritatea competentă din statul de executare poate adapta durata pedepsei numai în cazul în care această pedeapsă depăşeşte pedeapsa maximă impusă în statul de executare pentru infracţiuni similare. Pedeapsa adaptată nu are voie să fie mai mică decât pedeapsa maximă prevăzută în statul de executare pentru infracţiuni similare.

În cazul în care pedeapsa este ireconciliabilă prin natura ei cu dreptul statului de executare, atunci autoritatea competentă poate adapta pedeapsa conform pedepsei sau măsurii prevăzute de legislaţia naţională pentru infracţiuni similare. Această măsură trebuie să corespundă pe cât posibil sancţiunii impuse în statul emitent.

Este interzisă aplicarea unei pedepse mai severe (reformatio in peius)

Alegerea mijloacelor de executare este la latitudinea statului de executare şi se va orienta numai după legislaţia acestuia, inclusiv în ceea ce priveşte eliberarea înainte de termen sau condiţionată. (art. 13 alin. 1 al deciziei cadru)


SM emitent nu mai are dreptul de a continua executarea hotărârii o dată ce executarea a început în statul de executare. Abia în momentul în care SM de executare informează SM emitent că executarea s-a soldat cu un eşec parţial sau total, acesta din urmă are din nou dreptul de a executa hotărârea. (art. 17).

f. Motive de refuz:

Art. 9 al deciziei cadru prevede următoarele motive de refuz:

• Încălcarea principiului de ne bis in idem

• Nu este vorba de o infracţiune conform dreptului SM de executare – însă numai când nu este vorba de infracţiuni din lista de infracţiuni

• Prescripţia executării conform dreptului SM de executare

• Eliberări conform dreptului SM de executare

• Lipsa acordului condamnatului, în măsura în care acesta este necesar conform criteriilor de mai sus

• Persoana nu este pasibilă de pedeapsă conform dreptului statului de executare

• Lipsa certificatului sau certificat incomplet/incorect

284

• Sentinţa s-a pronunţat în lipsă, cu excepţia cazului în care reiese din certificat că persoana a fost citată personal sau i s-a comunicat prin intermediul unui reprezentant competent conform dreptului statului emitent locul şi data şedinţei în care a fost pronunţată sentinţa în lipsă, sau dacă persoana a declarat în faţa unei instanţe competente că nu contestă hotărârea.

• Dacă infracţiunea a avut loc în totalitate în mare parte sau în elementele sale esenţiale pe teritoriul staului de executare.

• Dacă sancţiunea cuprinde o măsură a îngrijirii psihiatrice sau a îngrijirii medicale sau o altă măsură privativă de libertate ce nu poate fi executată în statul de executare conform dreptului sau sistemului său de sănătate;

g. Principiul specificităţii

Persoana transferată nu poate fi urmărită, condamnată sau supusă unei măsuri privative de libertate în baza unei alte fapte decât cea care stă la baza transferului, decât atunci când

a) Persoana nu a părăsit teritoriul statului de executare în decurs de 45 de zile de la eliberarea definitivă, cu toate că ar fi avut posibilitatea să o facă, sau s-a întors în acest stat după ce părăsise teritoriul acestuia;

b) Infracţiunea nu este pasibilă cu o pedeapsă sau măsură de siguranţă privativă de libertate;

c) Procedura penală nu duce la aplicarea unei măsuri de îngrădire a libertăţii personale;

e) persoană s-a declarat de acord cu transferu;

f) Persoana a renunţat în mod explicit după transferul său la aplicare principiului specificităţii în legătură cu unele fapte comise înaintea transferului.

h. Termene

Decizia cu privire la recunoaştere şi executare se va lua în termen de 90 de zile de la primirea hotărârii şi a certificatului. Până la pronunţarea deciziei se va aplica un arest provizoriu în cazul în care persoana condamnată se află deja pe teritoriul statului de executare (art. 10b). Perioada petrecută într-un astfel de arest se va deduce din pedeapsă.

În cazul în care persoana condamnată se află în statul emitent, atunci ea va fi transferată la un moment stabilit de comun acord de autorităţile SM emitent şi SM de executare, însă cel târziu în decurs de 30 de zile de la hotărârea statului de executare cu privire la recunoaşterea hotărârii şi executarea sancţiunii. În cazul în care transferul nu este posibil în termenul menţionat la alin. 1 în baza unor circumstanţe imprevizibile, atunci autorităţile competente din SM emitent şi SM executant vor lua legătura fără întârziere. Transferul va avea loc imediat ce existenţa acestor circumstanţe încetează. Autoritatea competentă a statului emitent va comunica imediat acest fapt autorităţii statului de executare şi va cădea de acord, împreună cu aceasta, asupra unui termen de transfer. În acest caz transferul va avea loc la termenul stabilit în decurs de 10 zile.

Documents

Recunoastere Hot Straine