3
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 Dosar nr. : 7890/301/2015 DOMNULE PREȘEDINTE, Subsemnatul, BUNOARĂ ION, domiciliat în Municipiul București, str. Dr. Taberei nr. 111, bl. TD15, Sc. A, Et. 9, ap. 56, sector 6, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură din prezenta cauza la Cabinet de Avocat “Baciu Iacob-Emanuel”, cu sediul în Str. Emil Gârleanu, nr. 4, Bloc F, et. 4, ap. 11, în calitate de contestator în dosarul nr. 7890/301/2015 al Judecătoriei Sectorului 3, în baza art. 15alin. 2 din O.U.G nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civilă, formulăm prezenta: CERERE DE REEXAMINARE împotriva încheierii Judecătoriei Sectorului 3 din data de 11.03.2015 – dosar 7890/301/2015, prin care a fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public judiciar, având în vedere următoarele CONSIDERENTE : In fapt , am solicitat acordarea ajutorului public judiciar sub forma prevăzută de art.6 lit. d) din OUG nr. 51/2008 , respectiv în principal am solicitat scutirea de la plata cauțiunii prevăzută de art. 718 alin. (2) C. pr. Civ, iar în subsidiar am solicitat reducerea sau eșalonarea cauțiunii aferente cererii având ca obiect ”suspendare provizorie a executării silite. Considerăm că instanța in mod greșit a apreciat ca cererea subsumatului este neîntemeiata motiv pentru care solicităm reexaminarea cererii de acordare a ajutorului public judiciar.

Reexaminare Cerere de Acordarea a Ajutorului Public Judiciar2

Embed Size (px)

Citation preview

JUDECTORIA SECTORULUI 3

Dosar nr. : 7890/301/2015

DOMNULE PREEDINTE,

Subsemnatul, BUNOAR ION, domiciliat n Municipiul Bucureti, str. Dr. Taberei nr. 111, bl. TD15, Sc. A, Et. 9, ap. 56, sector 6, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedur din prezenta cauza la Cabinet de Avocat Baciu Iacob-Emanuel, cu sediul n Str. Emil Grleanu, nr. 4, Bloc F, et. 4, ap. 11, n calitate de contestator n dosarul nr. 7890/301/2015 al Judectoriei Sectorului 3, n baza art. 15alin. 2 din O.U.G nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civil, formulm prezenta:

CERERE DE REEXAMINARE

mpotriva ncheierii Judectoriei Sectorului 3 din data de 11.03.2015 dosar 7890/301/2015, prin care a fost respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar, avnd n vedere urmtoarele

CONSIDERENTE:

In fapt, am solicitat acordarea ajutorului public judiciar sub forma prevzut de art.6 lit. d) din OUG nr. 51/2008, respectiv n principal am solicitat scutirea de la plata cauiunii prevzut de art. 718 alin. (2) C. pr. Civ, iar n subsidiar am solicitat reducerea sau ealonarea cauiunii aferente cererii avnd ca obiect suspendare provizorie a executrii silite.

Considerm c instana in mod greit a apreciat ca cererea subsumatului este nentemeiata motiv pentru care solicitm reexaminarea cererii de acordare a ajutorului public judiciar.

n aprecierea temeiniciei prezentei cererii solicitm instanei s se raporteze la mprejurarea concret n care se afl debitorul, respectiv:

cuantumul cauiunii - 8213,81 lei, sum care raportat la veniturile de care dispune debitorul avnd n vedere mprejurarea c este constituit msura popririi n cot de asupra veniturilor sale lunare, este excesiv, fiind imposibil de consemnat , limitnd astfel accesul efectiv la justiie al debitorului i posibilitatea de a obine suspendarea provizorie a executrii silite.

n dosarul de executare silit a crui suspendare provizorie o solicitm se urmrete executarea silit a apartamentului ce reprezint singura locuin a debitorului, Iar, in dreptul Uniunii, dreptul la locuin este un drept fundamental garantat de articolul 7 din cart.

titlul executoriu in baza cruia se face executarea este reprezentat de un contract de credit care conine clauze abuzive ce pun la ndoial caracterul cert al creanei.

n ceea ce privete, mai concret, consecinele provocate de evacuarea consumatorului din locuina care constituie reedina sa principal, Curtea a subliniat deja c este important ca instana naional competent s aib la dispoziie msuri provizorii care s permit s suspende sau s mpiedice o procedur nelegal de executare ipotecar atunci cnd dispunerea unor astfel de msuri se dovedete necesar pentru a garanta protecia efectiv urmrit de Directiva 93/13 (a se vedea n acest sens Hotrrea Aziz, EU:C:2013:164, punctul 59).

Totodat, avnd n vedere dispoziiile art. 6 din Convenia European a Drepturilor Omului, care au ca scop asigurarea accesul liber i nengrdit la justiie, apreciem c stabilirea unei cauiuni la acest valoare i cauzeaz debitorului o greutate disproporionat i excesiv, incompatibil cu principiul liberului acces la justiie garantat de articolul 6 din Convenia European a Drepturilor omuluiChiar dac art. 6 din Ordonan nu prevede n mod expres printre formele de acordare a ajutorului public judiciar exonerarea, n tot sau n parte, de la plata cauiunii, art. 8 alin. 3 din Ordonan prevede c: (3)Ajutorul public judiciar se poate acorda i n alte situaii, proporional cu nevoile solicitantului, n cazul n carecosturile certe sau estimate ale procesuluisunt de natur s i limiteze accesul efectiv la justiie, ..

Dei n cuprinsul OUG nr. 51/2008 nu se menioneaz expres posibilitatea de acorda faciliti la plata cauiunii, n formularul anex, referitor la acordarea asistenei juridice n alt stat membru al Uniunii Europene, este menionat i cauiunea datorat n faza de executare silit, de unde se poate deduce c legiuitorul a avut n vedere i cauiunea, C3 lit. e) din Anex: scutiri, reduceri, ealonri sau amnri la plata taxelor judiciare i/sau a cauiunilor prevzute de lege, inclusiv a taxelor i cauiunilor datorate n faza de executare silit.

Fa de cele expuse mai sus i avnd n vedere caracterul ambiguu al redactrii O.UG. nr. 51/2008 i faptul c accesul la justiie este un drept fundamental consacrat prin art. 21 din Constituia Romniei, prin art.6 pct.1 din Convenia European a Drepturilor Omului, prinart.10din Declaraia universal a drepturilor omului, precum i prinart.14pct.1 din Pactul internaional cu privire la drepturile civile i politice, apreciem c nu poate fi exclus de plano acordarea ajutorului public judiciar, sub forma scutirii sau reducerii cauiunii, in consecin solicitm admiterea prezentei cereri astfel cum a fost formulat.

Contestator,

BUNOARA ION

prin avocat Baciu Iacob-Emanuel