1

Remedii efective în cauzele de discriminare

Jurisprudență selectivă privind discriminarea romilorîn fața instanțelor internaționale şi din România

Standarde internaționale şi europene privind dreptul la un remediu efectiv si repararea daunelor provocate

prin încălcarea drepturilor omului; standarde aplicabile în cauzele de discriminare şi analiza selectiva privind

jurisprudența instanțelor jurisdicționale şi administrative în Romania cu privire la discriminarea romilor

Romani CRISS Centrul Romilor pentru Interventie Sociala si Studii.

ROMANI CRISSCentrul Romilor pentru

Intervenţie Socială şi Studii

2

Acest material a fost realizat în cadrul proiectului “Aplicarea standardelor de drepturile omului pentru romii din România”.

Proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România– www.eeagrants.org.

Conţinutul acestui raport nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009-2014, fiind în întregime responsablitatea autorilor.

Romani CRISS Str. Răspântiilor nr.11, sector 2, București Telefon: 021.310.70.70 Mobil: 0740.19.46.46 Fax:031.815.76.23Email: office@romanicriss.org

11

Remedii efective în cauzele de discriminare

Jurisprudență selectivă privind discriminarea romilor în faţa instanțelor internaționale şi din România

Coordonator lucrare: Dezideriu Gergely

Bucureşti, 2016

2

CuprinsConceptul de remediu efectiv și natura sa duală 6

Remediu procedural și remediu substanțial 6Legătura între remediu și repararea prejudiciului 6

Dreptul la un remediu efectiv: standarde internaționale 8Remediu efectiv în optica Comitetului ONU pentru Drepturile Omului 8Remediu efectiv: mecanisme judiciare și administrative de investigare 9

Promptitudine și eficiență 9Autoritate independentă 9Accesibilitate, inclusiv asistență juridică 9Remediu efectiv și repararea dreptului încălcat 9Încetarea încălcării, reparație și prevenire 10Reparația drepturilor încălcate și executare 10

Principiile ONU privind dreptul la remediu și reparații pentru victimele încălcării drepturilor omului 10Forme de reparare a prejudiciului suferit 11Repunere în situația anterioară 11Compensare 11Reabilitare si Satisfacție 11Garanții de nerepetare 12

Dreptul la un remediu efectiv și discriminare rasială - standarde internaționale 13O cale de recurs efectivă și despăgubiri adecvate pentru discriminare 13

Remediul efectiv nu este garantat doar prin sancționarea discriminării 13Remediu efectiv în cauze de discriminare împotriva romilor în fața Comitetului ONU pentru Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare Rasială 14L.R. și alții v. Slovacia 14

Cererea comunității locale de a nu se adopta măsuri de locuire minimale pentru romi 14Susținerile privind dreptul la un remediu efectiv 14Constatarea discriminării rasiale de către CERD 15Lipsa unei căi de recurs eficiente 15Repunerea în situație anterioară discriminării 15

Dragan Durmic v. Serbia 16Interzicerea accesului romilor în locuri deschise publicului 16Susținerile privind dreptul la un remediu efectiv 16Lipsa unei investigații prompte, detaliate și eficiente 16Lipsa determinării încălcării unui drept prin discriminare echivalent cu înlăturareadreptului la remediu efectiv 17Repararea prejudiciului cauzat prin discriminare 17

V.S. v. Slovacia 18Refuzul de a angaja o persoană de etnie romă într-o unitate școlară 18Susținerile privind dreptul la un remediu efectiv 18Constatarea discriminării rasiale de către CERD 18Lipsa unui remediu efectiv în raport de soluțiile instanțelor de judecată 19Repararea prejudiciului cauzat prin discriminare 19

Dreptul la remediu și sancționarea discriminării: standarde la nivelul UE 20Remediu efectiv în tratatele Uniunii Europene 20Sancțiuni eficiente, proporționale și disuasive în Directivele privind interzicerea discriminării 21Sancțiuni eficiente împotriva infracțiunilor motivate de criterii discriminatorii 21Remediu efectiv în Directiva 2000/43/CE privind tratamentul egal între persoane indiferent deoriginea rasială sau etnică 22

Access la proceduri judiciare și/sau administrative inclusiv proceduri de conciliere 22Calitate procesuală activă pentru asociații și organizații cu un interes legitim 22Inversarea sarcinii probei 23Protecţia împotriva victimizării 23Organisme pentru promovarea egalității de tratament 23Sancțiuni eficiente 23

Remedii și sancțiuni eficiente în jurisprudența Curţii Europene de Justiție 23

3

Sancțiunea discriminării oferă protecție reală iar despăgubirile sunt adecvate în raport de prejudiciul suferit 23Încălcarea interdicției de discriminare suficientă în angajarea responsabilității celui care a discriminat 24Considerarea circumstanțelor particulare ale discriminării și stabilirea adecvată a măsurilor de compensare 24Sancționarea discriminării rasiale sau etnice și în lipsa unei victime directe 24Modalități de sancțiune a discriminării rasiale sau etnice: constatarea discriminării, publicitate făcută constatării, somație de încetare a discriminării, amendă, despăgubiri 25Stabilirea caracterul adecvat sau neadecvat al sancțiunilor pur simbolice si însoțite de un grad adecvat de publicitate 26

Primul caz privind discriminarea romilor în fața Curţii Europene de Justiție 26Dreptul la un remediu efectiv în Convenția Europeană a Drepturilor Omului 28

Cerințele remediului efectiv în Convenția Europeană 28Dreptul la remediu necondiționat de stabilirea apriori a unei încălcări 29Încălcarea de “natură a fi susținută” 29Soluționarea plângerii pe fond și compensație corespunzătoare 29Cale de recurs în fața autorităților judiciare sau administrative 30Disponibilitate a mecanismelor de recurs 30Despăgubiri, investigații efective și remediu efectiv 30

Remediu efectiv și obligații procedurale în investigarea discriminării rasiale 31Obligația procedurală de investigare a încălcării Articolelor 2 și 3 din Convenție 31

Investigație Independentă 31Investigație Adecvată 31Investigație promptă 32Investigație transparentă 32Investigație cu informarea victimei sau familiei 32

Obligații procedurale legate de investigarea actelor motivate de discriminare rasială în contextul Articolelor 2 și 3 din Convenție 32

Reacție promptă din partea autorităților statului 32Mijloace pentru combaterea discriminării etnice 32Considerarea factorilor agravanți 33Suspiciunea de discriminare 33Vulnerabilitate și promptitudine în investigare 33Investigație neutră (nediscriminare) 33Obligații de diligență 34Infracțiunile motivate de ură etnică trebuie tratate distinct 34Nivel de severitate ce determină tratament degradant 34

Lipsa unui sistem procedural civil de protecție împotriva discriminării echivaleazăcu lipsa unui remediu efectiv 34Neexecutarea unei hotărâri de constatare a discriminării echivalează cu lipsa unui remediu efectiv 35

Cauzele de discriminare a romilor în fața Curţii Europene 36Condamnări pronunțate de CEDO privind discriminarea, în general (Articol 14) 36Condamnări pronunțate de Curtea Europeană privind discriminarea romilor (Articol 14) 37Daune morale și materiale acordate de CEDO în cauzele de discriminare împotriva romilor 38Cauzele de discriminare împotriva romilor și condamnările împotriva României 39Respingerea plângerilor de discriminare fără o justificare obiectivă conduce la încălcareaArt. 14 din Conventie 40

Motive reținute în acordarea daunelor morale 40Lipsa măsurilor pentru a stabili dacă discriminarea a jucat sau nu un rol în evenimente conduce la încălcarea Art. 14 din Convenție 40Motive reținute în acordarea daunelor morale 41Lipsa neutralității etnice în investigarea posibilelor motive discriminatoriiconduce la încălcarea Art. 14 și lipsa unui remediu efectiv 42Motive reținute în acordarea daunelor morale 42Lipsa neutralității etnice în investigarea posibilelor motive discriminatorii conduce

4

la încălcarea Art. 14 și lipsa unui remediu efectiv 43Discriminarea etnică poate constitui o formă de tratament degradant contrar Art. 3 din Convenției Motive reținute în acordarea daunelor morale 44

Cauze privind discriminarea soluționate amiabil în fața Curţii Europene a Drepturilor Omului 44Remedii și sancțiuni împotriva discriminării în România 45

Proceduri administrative și judiciare privind discriminarea 45Constituționalitatea măsurii de sancționare contravențională a discriminării de către CNCD 46Lipsa de claritate și predictibilitate a căilor de recurs la intrarea în vigoare a O.G. 137/2000 46

Act administrativ și proces verbal de sancționare 47Obligativitatea procedurii plângerii prealabile în cazul actelor administrative 47Romani CRISS v CNCD 47Soluții contrare în contencios și în dreptul comun privind constatarea discriminării 48Romani CRISS, Primăria Miercurea Ciuc v. CNCD 48FC Steaua București v CNCD 49D.N. vs. CNCD 49

Condiționarea accesului la justiție de parcurgerea procedurii contravenționale (2000-2004) 50Interpretarea Tribunalului și Curţii de Apel București 50Accesul la justiție în materia discriminării condiționat de constatarea contravenției în opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție (2000-2005) 51

Clarificarea naturii juridice a actului CNCD și simplificarea căilor de recurs 51Constituționalitatea procedurii administrativ-jurisdicționale de constatare a discriminării 52Caracterul administrativ jurisdicțional al hotărârilor CNCD în fața instanțelor de judecată 53

Romani CRISS v. Grup Școlar Auto Craiova 53Înalta Curte de Casație si Justiție: hotărârea CNCD - act administrativ jurisdicțional 53Procedura plângerii prealabile nu se aplica în cazul hotărârii CNCD 54Termenul de atac al hotărârii CNCD: 15 zile de la comunicare la Curtea de Apel competentă 54

Constituționalitatea căilor de atac împotriva hotărârii CNCD în termen de 15 zile de la comunicare 55Liberul acces la justiție și eliminarea condiționalității parcurgerii procedurii contravenționale la CNCD 56

Constituționalitatea procedurilor judiciare și administrative în constatarea discriminării 56Remedii și căi de recurs în cauzele de discriminare 58

Calitatea procesuală activă a entităților cu un interes legitim în combaterea discriminării 58Inadvertențe legislative privind calitatea procesuală 59Respingerea calității procesuale a Romani CRISS în cazurile de discriminare a romilor 59Inițiativa Romani CRISS de amendare a legislației în concordanță cu Directiva 2000/43/CE 60Constituționalitatea calității procesuale active în materia discriminării 60Admiterea calității procesuale a Romani CRISS de către Înalta Curte de Casație si Justiție în exercitarea cailor de atac în materie penală 61

Sarcina probei în cazurile de discriminare 63Alinierea standardului sarcinii probei in legea națională cu Directiva 2000/43/CE 63Înalta Curte de Casație si Justiție și partajarea probei în cauzele de discriminare 64P.C. v. CNCD 64CNCD v. Curtea de Apel București 64M.G. v. CNCD si SC C SA 65P.V. v. CNCD 65

Rolul activ al CNCD în efectuarea tuturor demersurilor necesare în clarificarea aspectelorde fapt ce țin de o faptă de discriminare 65

Romani CRISS v. CNCD și Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara 65Romani CRISS v. CNCD și S.G.C. 68

Protecţia împotriva victimizării 69Sancțiuni eficiente, proporționale și cu efect descurajant împotriva discriminării 69Sancțiuni împotriva discriminării în materia dreptului penal 70

Motivația rasială și etnică - circumstanță agravantă in săvârșirea oricărei infracțiuni 71Infracțiuni distincte legate de discriminarea pe baza originii rasiale și etnice 71Interzicerea organizațiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob 71

Date statistice privind infracțiunea de incitare la ură și discriminare (Art. 369 C.p.) șiinfracțiunile din O.U.G. nr. 31/2002 72

5

Date privind infracțiunea de abuz in serviciu prin îngrădirea unor drepturi si aplicarea circumstanței agravante privind motivația discriminatorie 74Date statistice privind sancțiunile aplicate de CNCD în cazurile de discriminare pe criteriul de origine etnică 75Date privind acțiunile în constatarea discriminării pe rolul instanțelor de judecată 77Soluții selective privind sancționarea discriminării pe baza originii etnice 78

Romani CRISS v. Primarul municipiului Baia Mare (legalitatea amenzii contravenționale) 78Statuarea legalității hotărârii de sancționare contravențională a discriminării etnice decătre Înalta Curte de Casație si Justiție 79Romani CRISS și alții vs. Ministrul Afacerilor Externe si M.A.E. (nelegalitatea măsuriide ”recomandare”) 80Statuarea nelegalității hotărârii prin care s-a adoptat măsura recomandării în cazul discriminării etnice de către Înalta Curte de Casație si Justiție 81Reanalizarea legalității măsurii de recomandare 82Anularea sancțiunii cu avertisment împotriva discriminării etnice săvârșite în „spațiu privat” cu efecte produse prin mass-media în public 83Nesancționarea discriminării etnice săvârșite pe „teritoriul altui stat” cu efecte produse în Romania prin mass-media în public 87Romani CRISS v. CNCD 87

Sancționarea prin acordare de daune împotriva discriminării etnice (acordarea adecvată de daune morale) 89

Principii generale statuate de Înalta Curte de Casație si Justiție privind daunele morale 89C.P. v. D.L si ISJ Mehedinți: daune morale pentru discriminare etnică 90Considerarea faptei de discriminare de către Curtea de Apel Craiova 91Considerarea cererii în despăgubiri și evaluarea daunelor morale 91Raportarea la OG 137/2000 privind temeiul acțiunii în despăgubiri 92Caracterul ilicit al faptei 92Remediul legal pentru repararea prejudiciului 92Criteriile de evaluare a daunelor morale si raportarea la CEDO 93Principiul reparării juste și integrale a prejudiciului 93Răspunderea proprie pentru fapta săvârșită 93

Măsuri de satsifacție acordate de instanțele de judecată în cauze de discriminare etnică 94Romani CRISS v. Club Bamboo 94Romani CRISS v. Grup Școlar Auto Craiova 94Romani CRISS v. 24 Ore Mureșene 95Romani CRISS v. Jurnalul National 95Romani CRISS v. Gazeta de Nord –Vest 96

Recomandări 97Consiliul National pentru Combaterea Discriminării 97Ministrul de Interne, Ministerul Public și Consiliul Superior al Magistraturii 98

6

Conceptul de remediu efectiv și natura sa duală Termeni precum “remediu”, “reparare”, “compensare” și alte sintagme similare în contextul încălcării drepturilor omului apar în nenumărate instrumente juridice internaționale, regionale sau naționale precum și în rapoarte sau rezoluții ale ONU, Consiliului Europei sau Uniunii Europene.

Remediu procedural și remediu substanțialTermenul remediu tradus din limba engleză „remedy” poate crea uneori confuzie deoarece presupune atât un remediu procedural cât și unul substanțial, anume reparația în sine. Pe de altă parte, termenul asociat tradus în limba franceză „recours”, sau în limba română „recurs” este înțeles în mod comun, în legătură cu un remediu procedural – adresarea către un tribunal independent cu o cerere de constatare a încălcării unui drept 1. Termenul „remediu” cuprinde în sine două concepte separate, unul de natură procedurală și unul de natură substanțială. Conceptul procedural presupune că remediile constituie procesul în care susținerile/cererile cu privire la încălcarea drepturilor omului sunt analizate și soluționate de instanțe de judecată, organisme administrative sau alte autorități competente. Conceptul substanțial presupune că remediile se referă la rezultatul procedurilor administrate, respectiv daunele acordate reclamantului căruia i s-a admis cererea2.

Legătura între remediu și repararea prejudiciuluiSintagma „reparație” este des utilizată în materia dreptului privind responsabilitatea statului și în general se referă la diferitele modalități prin care statul poate repara consecințele încălcării unui drept pentru care îi incumbă anumite obligații, precum cele în legătură cu drepturile omului. Reparația este deseori înțeleasă ca referindu-se la o compensație financiară însă poate include și o varietate de alte acte menite să repare dauna provocată prin încălcarea unui drept: restituire, compensare, satisfacție, garantarea că faptele nu se repetă.

Accesul la justiție sau mecanisme administrative implică faptul că aceste proceduri sunt eficiente, capabile să asigure repararea daunelor cauzate victimelor. Dicționarul explicativ al limbii romane Dexonline definește sintagma „repara” prin „a reface, a readuce în stare bună”, „a îndrepta, a corecta”, „a înlocui, a compensa”, „a acoperi o pagubă, a plăti daune”3. Ca atare, a repara presupune acțiunea de a îndrepta sau compensa, ceea ce constituie baza pentru o relaționare etică intre membrii societății. Remediul substanțial poate avea diferite scopuri: restituirea sau repunerea în situația anterioară (restitutio in integrum) din perspectiva victimei, compensarea pentru daunele materiale și morale, precum și prevenirea încălcării drepturilor spre beneficiul tuturor membrilor societății.

În esență, semnificația acestor termeni și utilizarea lor nu ar trebui raportată la considerații abstracte sau definiții, cât în recunoașterea clară a faptului că Statele au o obligație duală față de victimă: de a asigura că acestea au posibilitatea de a solicita înlăturarea unei acțiuni care cauzează un prejudiciu și posibilitatea de a obține un rezultat ce constă în repararea daunei produse. Cu alte cuvinte, procesul de realizare a justiției pentru o victimă presupune

1 International Commission of Jurists, Practitioners guide series no.2, The Right to a Remedy and to Reparation for Gross Human Rights Violations, 2007.2 Dinah Shelton, Remedies in International Human Rights Law, Second Edition, Oxford University Press, 2005.3 Dexonline la https://dexonline.ro/definitie/repara.

7

mecanisme procedurale funcționale (remediu procedural) ce conduc la un rezultat pozitiv sub aspectul daunei suferite (reparații substanțiale)4.

Dreptul la un remediu efectiv: standarde internaționale Convențiile internaționale privind drepturile omului garantează dreptul la un remediu efectiv pentru toate persoanele care pretind încălcarea drepturilor omului. Acest drept a fost în mod frecvent calificat ca unul din drepturile fundamentale și esențiale pentru protecția efectivă a tuturor celorlaltedrepturi.

Instrumente internaționale privind drepturile omului Articol relevantDeclarația Universală a Drepturilor Omului Articol 8Pactul internațional cu privire la drepturile civile si politice Articol 2 alin.3Convenția ONU împotriva torturii si a altor forme de pedepse si tratament crud, inuman, degradant

Articol 13

Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare Articol 6Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor

Articol 2

Declarația ONU privind principiile de baza ale justiției pentru victimele infracțiunilor si abuzului de putere Principiu 4-7Rezoluția ONU privind principiile de baza ale dreptului la remediu si reparație pentru victime ale încălcărilor grave ale drepturilor omului si dreptului umanitar

Remediu efectiv în optica Comitetului ONU pentru Drepturile Omului Declarația Universală a Drepturilor Omului dispune că „orice persoana are dreptul la un recurs efectiv in fata jurisdicțiilor naționale competente împotriva actelor care încalcă drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin Constituție sau prin lege”.

Pactul Internațional privind Drepturile Civile si Politice în Articolul 2 alin.3 prevede că Statele părți se angajează „a) să garanteze că orice persoană ale cărei drepturi sau libertăți … au fost violate va dispune de o cale de recurs efectivă, chiar atunci când încălcarea a fost comisă de persoane acționând în exercițiul funcțiunilor lor oficiale; b) să garanteze că autoritatea competentă, judiciară, administrativă ori legislativă sau orice altă autoritate competentă potrivit legislației statului, va hotărî asupra drepturilor persoanei care folosește calea de recurs și să dezvolte posibilitățile de recurs jurisdicțional; c) să garanteze că autoritățile competente vor da urmare oricărui recurs care a fost recunoscut ca justificat”.

În corelare cu Pactul International pentru Drepturi Civile si Politice, Comitetul ONU pentru Drepturile Omului a precizat că Articolul 2 alin.3 din Pact presupune că subsecvent protecției efective a drepturilor stipulate, Statele Părți trebuie să asigure că persoanele pot revendica remedii accesibile și eficiente în legătură cu aceste drepturi. Astfel de remedii trebuie sa fie asigurate în mod corespunzător prin luarea în considerare a vulnerabilității unor categorii de persoane5. 4 The Redress Trust, Implementing Victims’ Rights, A Handbook on the Basic Principles and Guidelines on the Right to a Remedy and Reparation, 2006. 5 Comitetul ONU pentru Drepturile Omului, General Comment No 31 on the Nature of the General Legal Obligation Imposed on States Parties to the Covenant, 26 May 2004, CCPR/C/21/Rev.1/Add.13, para 15.

8

Remediu efectiv: mecanisme judiciare și administrative de investigareComitetul pentru Drepturile Omului acordă o importanță deosebită obligației Statelor Parte de a înființa mecanisme judiciare și administrative care să adreseze cererile cu privire la încălcarea drepturilor în contextul legislației naționale. În opinia Comitetului ONU, mecanismele administrative vizează în mod particular punerea în aplicare a obligației generale de a investiga in mod prompt, cuprinzător și eficient, prin organisme independente și imparțiale, cererile privind încălcarea drepturilor omului. Instituțiile de drepturile omului investite cu competențe corelative pot contribui la atingerea acestui scop. De altfel, neinvestigarea de către Statele Părți a plângerilor referitoare la încălcarea drepturilor determină, în sine, încălcarea separată a Pactului, în condițiile în care înlăturarea unei încălcări continue constituie un element esențial al dreptului la remediu efectiv6.

Promptitudine și eficiență

Prima cerință în legătură cu remediul este legată de promptitudine și eficiență, ceea ce presupune asigurarea accesului la justiție pentru victima încălcării drepturilor omului. Eficiența presupune ca remediul să nu fie de ordin teoretic sau iluzoriu cât sa asigure accesul practic și real la justiție, iar sistemul judiciar trebuie să fie apt să constate dacă o încălcare a avut loc și să remedieze respectiva încălcare7.

Autoritate independentă

Autoritatea care analizează cererile cu privire la încălcarea drepturilor omului trebuie sa fie independentă. Acest aspect presupune ca remediul să nu fie subiect al interferenței autorității împotriva căreia este adresată plângerea8.

Accesibilitate, inclusiv asistență juridică

Un remediu efectiv și practic trebuie să fie simplu și accesibil. În acest context, vulnerabilitatea anumitor categorii de persoane trebuie luată în considerare iar victimele trebuie să aibă posibilitatea să beneficieze de ajutor judiciar9.

Remediu efectiv și repararea dreptului încălcat Comitetul ONU pentru Drepturile Omului a subliniat faptul ca Articolul 2 alin.3 din Pactul privind Drepturile Civile si Politice presupune că Statele Părți trebuie să asigure repararea drepturilor încălcate. Fără a asigura aceasta reparare, obligația de a garantare a unui remediu efectiv, element central al eficienței Articolului 2, rămâne golită de substanța sa. In subsidiar, cerinței de reparare a drepturilor încălcate, ce decurge din Articolul 9 alin.5 și Articolul 15 alin.6, Comitetul ONU arată că Pactul determina și acordarea unei compensații corespunzătoare pentru încălcarea drepturilor.

Încetarea încălcării, reparație și prevenire

Comitetul ONU pentru Drepturile Omului a subliniat faptul că remediile efective presupun încetarea încălcării drepturilor omului, reparația pentru încălcarea drepturilor și prevenirea

6 Ibid.7 Ibid.8 Ibid.9 Ibid.

9

unor încălcări similare10.

Reparația drepturilor încălcate și executare

O altă cerință referitoare la remediul efectiv se referă la executare. Daca autoritatea judiciară nu este investită cu competențe pentru a pune în executare propriile hotărâri, remediul nu poate fi considerat ca eficient. In opinia Comitetului ONU, în condiții aplicabile, repararea pentru încălcarea drepturilor omului implică restituire, reabilitare și măsuri de satisfacție precum scuze publice, garantarea că încălcarea nu se repetă, modificări la nivel legislativ sau al practicilor, precum și deferirea justiției a persoanelor responsabile de încălcarea drepturilor omului. In cazul în care cei responsabili de încălcarea drepturilor nu sunt trași la răspundere, se declanșează o responsabilitate distinctă a Statului, în condițiile prevederilor Pactului11.

Principiile ONU privind dreptul la remediu și reparații pentru victimele încălcării drepturilor omului În decembrie 2005 Adunarea Generala a ONU a adoptat Principiile privind dreptul la un remediu și reparații pentru victimele încălcărilor grave ale dreptului internațional al drepturilor omului12. Potrivit acestora obligația de a respecta, asigura respectarea și punerea în aplicare a dreptului internațional al drepturilor omului include, printre altele, obligația de a:

• lua măsurile adecvate legislative și administrative și de altă natură pentru a preveni încălcări ale drepturilor omului; • investiga încălcările în mod eficient, prompt, temeinic și imparțial și, acolo unde este cazul, să ia măsuri împotriva celor pretins responsabili, în conformitate cu dreptul intern și internațional; • asigura celor care pretind că sunt victime ale încălcării drepturilor omului, accesul egal și efectiv la justiție, indiferent de cine ar putea fi partea responsabilă pentru încălcarea drepturilor; • asigura alte căi de atac aflate la dispoziția victimei ce includ accesul la organe administrative, precum și mecanisme, modalități și proceduri desfășurate în conformitate cu dreptul intern13; • și să acorde remedii eficiente victimelor, inclusiv repararea [n.n. daunelor cauzate]14.

Forme de reparare a prejudiciului suferit

Potrivit principiilor ONU repararea prejudiciului suferit trebuie să fie adecvată, eficientă și promptă precum și proporțională cu gravitatea încălcărilor și daunei suferite15. În conformitate cu dreptul intern și internațional, și în considerarea circumstanțelor individuale, victimele încălcărilor grave ale drepturilor omului ar trebui, după caz, și proporțional cu gravitatea încălcării și circumstanțele fiecărui caz, să li se asigure o reparație

10 Ibid.11 Ibid, para 1812 Adunarea Generala ONU, Rezoluția adoptata la 16 Decembrie 2006, A/RES/60/147, Basic principles and Guidelines on the Right to a Remedy and Reparation for Victims of Gross Violations of International Human Rights Law and Serious Violations of International Humanitarian Law.13 Ibid, VIII. Acces la justiție, punct 12.14 Ibid, II. Domeniu de aplicare al obligației, punct 3.15 Ibid, IX. Repararea prejudiciului suferit, punct 15.

10

deplină și efectivă, ce include următoarele forme: restituire, compensare, reabilitare, grad de satisfacție și garanțiile de nerepetare16.

Repunere în situația anterioară

Restituirea ar trebui, ori de câte ori este posibil, să repună victima în situația anterioară încălcării drepturilor omului. Aceasta poate include, după caz: acordarea libertății, beneficiul drepturilor, al identității, vieții de familie, restabilirea locului de muncă, returnarea proprietății etc17.

Compensare

Compensații sau despăgubiri trebuie acordate pentru orice prejudiciu evaluabil din punct de vedere economic, după caz, și proporțional cu gravitatea încălcării și de circumstanțele fiecărui caz în parte, care rezultă din încălcări ale drepturilor omului, cum ar fi:

• Dauna fizică sau psihică; oportunități pierdute, inclusiv ocuparea forței de muncă, educația și prestațiile sociale; • daune materiale și pierderi de venituri, inclusiv pierderea de câștig potențial; • daune morale; • costurile necesare pentru asistență juridică sau expertiză, servicii medicale, precum și servicii psiho-sociale18.

Reabilitare şi Satisfacție

Masurile de reabilitare ar trebui să includă acordarea de asistența psihologică sau medicală, precum și servicii juridice și sociale19. Măsurile de satisfacție ar trebui să includă, acolo unde este cazul, oricare sau toate caracteristicile următoare:

• Măsuri eficiente care vizează încetarea încălcărilor de drept continue; • Verificarea faptelor și dezvăluirea completă și publică a evenimentelor în măsura în care o astfel de divulgare nu provoacă daune suplimentare; • Declarații oficiale sau decizii judecătorești pentru restabilirea demnității, reputației și drepturilor victimelor și ale persoanelor în strânsă legătură cu victima;• Scuze publice, inclusiv recunoașterea faptelor și acceptarea responsabilității; • Sancțiuni judiciare și administrative împotriva persoanelor responsabile pentru încălcări; • Comemorări și omagii aduse victimelor; • Includerea în materialele educaționale și de formare profesională a evenimentelor ce au condus la încălcarea drepturilor omului20.

Garanții de nerepetare

Garanțiile de nerepetare a încălcării drepturilor ar trebui să includă, acolo unde este cazul, oricare sau toate dintre următoarele măsuri, care vor contribui, de asemenea, la prevenire:

• Asigurarea controlului civil eficient al instituțiilor de aplicare al legii; • Asigurarea că toate procedurile judiciare respectă standardele internaționale de proces echitabil, corectitudine și imparțialitate;

16 Ibid, IX. Repararea prejudiciului suferit, punct 18.17 Ibid, IX. Repararea prejudiciului suferit, punct 19.18 Ibid, IX. Repararea prejudiciului suferit, punct 20.19 Ibid, IX. Repararea prejudiciului suferit, punct 21.20 Ibid, IX. Repararea prejudiciului suferit, punct 22.

11

• Consolidarea independenței sistemului judiciar; • Protejarea persoanelor în profesiile juridice, medicale, mass-media și alte profesii conexe, precum și apărători ai drepturilor omului; • Asigurarea ca prioritate și în formă continuă a educației in domeniul drepturilor omului in toate sectoarele societății și formarea profesională pentru oficialii responsabili de aplicarea legii precum si forțele de securitate si militare; • Promovarea respectării codurilor de conduită și a normelor etice, în special standardele internaționale, de către funcționarii publici, inclusiv oficialii responsabili de aplicarea legii, personalul din mass-media, servicii medicale, psihologice, sociale, personalul militar, precum și companiile; • Promovarea mecanismelor de prevenire și monitorizare a conflictelor sociale și rezolvarea lor; • Revizuirea și reformarea legislației care contribuie sau permite încălcări ale dreptului internațional al drepturilor omului și încălcări grave ale dreptului umanitar internațional21.

Dreptul la un remediu efectiv și discriminare rasială - standarde internaționaleO cale de recurs efectivă și despăgubiri adecvate pentru discriminare Convenția Internațională privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială instituie obligația în sarcina Statelor de a asigura o cale de recurs efectivă împotriva actelor de discriminare rasiala precum si asigurarea dreptului victimelor de a cere compensații adecvate pentru prejudiciul cauzat prin discriminare.

Articolul 6 din Convenția Internațională privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasiala prevede că “Statele părți vor asigura oricărei persoane supuse jurisdicției lor o protecție și o cale de recurs efective în fața tribunalelor naționale și a altor organe de stat competente, împotriva tuturor actelor de discriminare rasială care, contrar prezentei Convenții, ar viola drepturile sale individuale și libertățile sale fundamentale, precum și dreptul de a cere acestor tribunale satisfacție sau despăgubire dreaptă și adecvată pentru orice prejudiciu pe care l-ar putea suferi ca urmare a unei astfel de discriminări”.

Remediul efectiv nu este garantat doar prin sancționarea discriminării

Comitetul ONU pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială (CERD) a clarificat conținutul Articolului 6 din Convenție sub aspectul remediului acordat în cazurile de discriminare notificând Statele părți că, în opinia sa, dreptul de a cere o justă și adecvată satisfacție sau despăgubire pentru orice prejudiciu suferit ca urmare a unei discriminări rasiale, nu este garantată în mod necesar doar prin sancționarea autorului discriminării; în același timp, instanțele și alte autorități competente ar trebui să ia în considerare acordarea de compensații financiare pentru daune, materiale sau morale, suferite de victimă, ori de câte ori este cazul22. In jurisprudența sa, Comitetul ONU pentru Eliminarea Tuturor Formelor

21 Ibid, IX. Repararea prejudiciului suferit, punct 23.22 UN CERD, Fifty-sixth session (2000) General recommendation XXVI on article 6 of the Convention, 1399th meeting, 24 March 2000.

12

de Discriminare Rasială a statuat că cererea victimei pentru dezdăunare trebuie considerată in fiecare caz, inclusiv în cele in care nu s-a produs un prejudiciu fizic însă victima a fost supusă umilirii, defăimării sau oricăror acte împotriva reputației sale sau stimei de sine23.

Remediu efectiv în cauze de discriminare împotriva romilor în fața Comitetului ONU pentru Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare Rasială

L.R. și alții v. Slovacia Cererea comunității locale de a nu se adopta măsuri de locuire minimale pentru romi

Cazul L.R si alții se referă la 27 de persoane de etnie romă care s-au adresat CERD cu privire la decizia unui consiliu municipal revocată sub presiunea unei petiții din partea rezidenților locali care au solicitat desființarea hotărârii Consiliului de a construi locuințe pentru localnici romi, 1800 de persoane. Aproximativ 2700 de persoane din localitate au semnat o petiție Consiliului local prin care precizau că „nu sunt de acord cu construcția de case la costuri reduse pentru persoanele de origine țigănească pe teritoriul Dobsina, deoarece va genera un influx de cetățeni inadaptabili de origine țigănescă din satele și chiar județele si regiunile învecinate”24.

Reclamanții s-au adresat autorităților naționale cu o cerere penală în constarea discriminării care a stat la baza actelor administrative și o cerere adresată Curții Constituționale cu privire la încălcarea drepturilor omului. Ambele cereri au fost respinse în considerarea lipsei de competență a Parchetului de a se pronunța cu privire la actele adoptate de Consiliu Local în exercitarea atribuțiilor sale și a lipsei caracterului de act administrativ al acestor decizii respectiv lipsa oricăror probe în încălcarea unor drepturi fundamentale ale reclamanților atât prin petiția localnicilor cât și prin anularea deciziei Consiliului local25.

Susținerile privind dreptul la un remediu efectiv

In fața CERD, reclamanții au susținut, între altele, încălcarea articolului 6 din Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială prin faptul că Statul slovac nu a asigurat dreptul la un remediu efectiv împotriva discriminării rasiale produse atât de către autorii petiției cât și de consiliul local prin decizia de anulare a hotărârii inițiale, ambele acte motivate de discriminare rasială. In esență, nu au fost adoptate măsuri pentru a anula ce-a dea doua hotărâre a Consiliului local, de sancționare a autorilor petiției adresate Consiliului local si de a asigura că astfel de fapte de discriminare nu se repetă. Plângerea adresată Parchetului nu a determinat analiza substanțială cu privire la legalitatea deciziei Consiliului și nici declanșarea unei cercetări penale împotriva părților acuzate26.

Guvernul Slovac a susținut in fata CERD că instanțele și organele judiciare naționale asigură considerarea deplină a cererilor cu privire la discriminarea rasială, în acord cu cerințele unui proces echitabil, din dreptul național iar reclamanții nu au demonstrat că acțiunile autorităților publice au fost nelegale, sau că petiția semnată de localnici a avut caracter nelegal27.

23 UN CERD, B.J. v Denmark, Views of 17 March 2000, CERD/C/57/D/17/1999, para 6.2.24 UN CERD, L.R. et al. Slovakia. Opinion, Communication no.31/2003, para 2.1.-2.2., CERD/C/66/D/31/2003.25 Ibid.26 Ibid, para. 3.4.27 Ibid, para 7.11.

13

Constatarea discriminării rasiale de către CERD

Comitetul ONU pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială (CERD) a reținut ca împrejurările conexe în adoptarea celor două decizii de către Consiliul municipal și petiția intervenientă, sunt destul de clare în sensul in care petiția a fost bazată pe argumente referitoare la apartenența etnică și a fost înțeleasă ca atare de către Consiliu, constituind elementul de fond daca nu baza exclusiva a revocării primei decizii. In opinia CERD decizia inițială a autorităților locale a constituit un aspect pozitiv in politica locală cu privire la locuire și împuternicirea primarului in executarea acesteia în regres corelativ cu a doua decizie de revocare și înlocuire cu o altă măsură. Aceste decizii au echivalat cu o atingere adusa recunoașterii sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului în legătură cu locuirea, protejată prin Convenție, in Art. 4 si Articolul 11 din Pactul internațional privind drepturile economice, sociale si culturale28.

Lipsa unei căi de recurs eficiente

In aceste condiții, sub aspectul dreptului la un remediu efectiv, în conformitate cu articolul 6, CERD a reținut că, sub aspect minimal, această obligație impune sistemului juridic al Statului parte să instituie o cale de recurs eficientă în cazurile în care s-a produs un act de discriminare rasială, în sensul Convenției, fie în fața instanțelor naționale sau, în acest caz, în fața Comitetului. Stabilind existența unui act de discriminare rasială, CERD a considerat că eșecul instanțelor naționale de a asigura o cale de atac efectivă generează, in subsecvent, o încălcare separată a articolului 6 din Convenție29.

Repunerea în situație anterioară discriminării

În afara faptului ca Statul-parte avea obligația de a pune la dispoziția reclamanților o cale de atac eficientă CERD a stabilit că Statul parte trebuie să ia măsuri pentru a se asigura că reclamanții sunt repuși în situația în care se aflau la adoptarea primei decizii de către Consiliul municipal.

Asigurare că faptele de discriminare nu se repetă. CERD a stabilit, de asemenea ca, statul-parte se afla sub imperiul obligației de a asigura că încălcări similare nu produce în viitor30.

Dragan Durmic v. Serbia Interzicerea accesului romilor în locuri deschise publicului

Cazul Durmic se referă la situația unor romi între care și reclamantul care, alături de alte persoane ne-rome, au încercat sa intre intr-un club. Personalul de la intrarea în club le-a spus romilor că în incintă are loc un eveniment privat pe baza de invitații si nu le-a fost permisa intrarea. In schimb, persoanele ne-rome care erau împreună cu reclamantul au intrat in club fără a li se cere invitații la evenimentul privat31.

Susținerile privind dreptul la un remediu efectiv

Reclamanții s-au adresat cu o cerere penală împotriva personalului de pază neidentificat al clubului în legătură cu infracțiunea de restricționare a drepturilor pe baza originii rasiale 28 Ibid, para 10.5-10.7.29 Ibid, para 10.1030 Ibid, para 12.31 UN CERD, Dragan Durmic v. Serbia and Montenegro, Communication no.29/2003, CERD/68/D/29/2003.

14

(n.n. culoarea pielii). După mai bine de 1 an de la data plângerii, la solicitarea reclamanților, procurorul a precizat că politia a ignorat solicitările acestuia de identificare a personalului de paza al clubului dar a confirmat desfășurarea unui eveniment privat. Nicio informație nu a mai fost comunicata ulterior. Reclamantul s-a adresat Curţii Constituționale susținând că prin neidentificarea persoanelor responsabile de săvârșirea discriminării de către procuror victimele discriminării au fost împiedicate sa-si revendice dreptul încălcat pe calea unor acțiuni proprii. După 15 luni de la depunerea plângerii reclamantul nu a primit nici un răspuns, considerând astfel că dreptul la un remediu a fost încălcat32.

In opinia Guvernului ofițerii de politie au intervievat martorii implicați în caz însă nu au putut dispune alte masuri deoarece nu a fost posibil sa identifice persoanele acuzate ca au comis faptele de discriminare. Intre timp a intervenit termenul de prescripte a faptelor in cauza. Pe de alta parte, Guvernul a argumentat faptul ca, in ciuda acțiunii penale introduse, daca ar fi ajuns in fata instanței reclamantului i s-ar fi solicitat sa adreseze o acțiune civila, deoarece necesitatea de a administra probe, expertize si evaluarea daunelor ar fi întârziat procedurile penale și ar fi dus la majorarea costurilor. Pe de altă parte, instanța penală ar fi respins cazul datorită cerințelor stricte legate de probațiune în materie penală33.

Lipsa unei investigații prompte, detaliate și eficiente

În opinia Comitetului întârzierile în investigarea cazului au fost atribuibile însăși reprezentanților Statului. Investigația nu a fost efectuată prompt și nici eficient deoarece nici în termen de 6 ani nu a fost finalizată iar Curtea Constituțională nu se pronunțase asupra cererii reclamantului. Statul în cauză nu a stabilit dacă reclamantului i s-a interzis accesul într-un loc public datorită originii sale etnice sau naționale iar procurorul nu a concluzionat investigația sa astfel încât reclamantului i s-a încălcat dreptul de a se stabili dacă drepturile prevăzute în Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială au fost încălcate34.

Lipsa determinării încălcării unui drept prin discriminare echivalent cu înlăturarea dreptului la remediu efectiv

Comitetul a luat act de faptul că în jurisprudența anterioară a constatat încălcări ale articolului 6 al Convenției, fără a retine coroborat încălcări ale altor articole sub aspect substanțial. In speța, răspunsul statului parte la cererile privind discriminarea rasială a reclamantului a fost atât de ineficient încât nu a reușit să asigure o protecție și căi de atac adecvate în temeiul acestei dispoziții. În conformitate cu articolul 6, statele părți vor asigura tuturor persoanelor aflate sub jurisdicția proprie protecție efectivă și căi de recurs, prin intermediul tribunalelor naționale competente și a altor instituții de stat, împotriva oricăror acte de discriminare rasială35.

Deși într-o interpretare literala a acestei dispoziții s-ar părea că un act de discriminare rasială ar trebui să fie stabilit anterior pentru ca un reclamant sa fie îndreptățit la o acțiune de protecție si remediu, Comitetul CERD a reținut că statul-parte trebuie să prevadă determinarea acestui drept prin intermediul instanțelor naționale și a altor instituții, garanție

32 Ibid, para 2.633 Ibid, para 7.2.34 Ibid, para 9.4, 9.5.35 Ibid, para 9.6.

15

ce ar fi nula in condițiile in care este indisponibila stabilirea unei încălcări. În timp ce unui stat parte nu i se poate impune în mod rezonabil să prevadă determinarea drepturilor în temeiul Convenției, indiferent daca cererile ar fi lipsite de fond, articolul 6 oferă protecție presupuselor victime în cazul în care cererile lor sunt argumentabile pe fondul Convenției. În speța de față, reclamantul a prezentat un astfel de caz, dar eșecul statului de a investiga și judeca cauza a împiedicat în mod efectiv determinarea dacă a avut loc o încălcare de fond. Statul parte nu a investigat cererea reclamantului in mod prompt, detaliat si eficient si in consecință articolul 6 al Convenției a fost încălcat36.

Repararea prejudiciului cauzat prin discriminare

Acordarea de compensații pentru prejudiciul suferit. Comitetul CERD a recomandat Statului să acorde reclamantului o compensație justă, adecvată si proporțională cu prejudiciul moral suferit.

Măsuri cu privire la investigarea actelor de discriminare rasiala. Comitetul CERD a recomandat Statului-parte să ia măsuri pentru a asigura că poliția, procurorii și Curtea Constituțională investighează în mod corespunzător acuzațiile și plângerile referitoare la acte de discriminare rasială, care ar trebui să fie sancționate prin lege în conformitate cu articolul 4 al Convenției37.

V.S. v. Slovacia Refuzul de a angaja o persoană de etnie romă într-o unitate școlară

Reclamanta a depus o cerere de angajare pentru postul de cadru didactic în domeniul istorie-pedagogie la școala primară manifestându-și disponibilitatea de a lucra inclusiv ca educator asistent. La data la care s-a întâlnit cu directorul scolii i s-a spus ca în loc să caute un loc de muncă mai bine ar face copii așa cum o fac femeile de etnie romă. Directorul i-a spus că nu își va găsi niciodată un loc de munca chiar dacă își va îmbunătăți studiile. Reclamanta s-a simțit umilită și rușinată de aceste comentarii în special cele referitoare la aluzia că romii nu vor să muncească. Ulterior, Directorul scolii i-a transmis o scrisoare prin care o informa că nu sunt locuri vacante în cadrul școlii însă cererea ei va fi păstrată la dosar în eventualitatea în care se vacantează un post. La două luni după primirea acestei scrisori, reclamanta aflase că un post de educator asistent fusese vacant și ocupat de o persoană neromă cu pregătire profesională și calificări inferioare reclamantei38.

Susținerile privind dreptul la un remediu efectiv

Reclamanta s-a adresat cu o plângere instituției de promovare a egalității, Centrul Naţional Slovac pentru Drepturile Omului, solicitând investigarea independentă a cauzei. Aceasta a concluzionat că în speță e posibil să se fi încălcat principiul tratamentului egal și a recomandat Directorului școlii să respecte legislația anti-discriminare în ceea ce privește angajarea personalului sub aspectul cerințelor de calificare și experiență. În paralel, reclamanta s-a adresat și Ministerului Educației solicitând emiterea unei opinii cu privire la practicile de angajare în școli, în raport cu resursele financiare și pozițiile existente. De asemenea aceasta s-a adresat instanței de judecată cu o cerere în constarea discriminării, acordarea de scuze 36 Ibid, para 10.37 Ibid, para 11. 38 CERD, V.S. v. Slovak Republic, CERD/C/88/56/2014, Communication no.56/2014, 4.12..2015.

16

din partea şcolii și daune morale în cuantum de 10.0000 Euro. Acțiunea a fost respinsă pe considerentul lipsei intenției de a discrimina și admiterii argumentelor şcolii cu privire la faptul că nu era necesară angajarea unei persoane cu studii superioare pentru un post care presupunea studii medii. Împotriva acestei soluții s-a declarat apel, fiind respins. Curtea Supremă a casat în parte hotărârea, fiind retrimisă instanței de fond pentru rejudecare și a respins cererea preliminară de trimitere a cauzei la Curtea Europeană de Justiție. După rejudecare acțiunea a fost respinsă din nou. O plângere la Curtea Constituțională a fost de asemenea respinsă ca nefondată39.

Constatarea discriminării rasiale de către CERD

Comitetul CERD a reținut faptul că Statul parat s-a bazat pe lipsa stabilirii raportului de cauzalitate intre criteriul care a determinat tratamentul diferențiat (n.n. apartenenta etnica) si dezavantajul produs (n.n. neangajarea pe post). In raport cu acest aspect, Comitetul a observat ca in opinia Ministerului Educației lipsa fondurilor nu constituie un motiv valid pentru a prefera un candidat cu studii medii in detrimentul unui candidat cu studii superioare iar angajatorul ar trebui sa fie preocupat ca in procesul de angajare sa fie recrutați aplicații calificați in timp ce aplicații necalificați ar trebui sa fie recrutați doar in mod excepțional. De asemenea, Comitetul CERD a reținut ca instituția de egalitate națională a constatat o potențiala încălcare a principiului egalității in raport de angajarea unui candidat necalificat. CERD a reținut ca in analiza cazului Statul parat s-a raportat la candidații pentru post care nu au fost selectați ca si baza de comparator in analiza discriminării însă nu s-a raportat la persoana care a fost selectata de Directorul scolii. In plus, argumentele statului pentru selecția preferențiala in poziția de educator asistent, a unei persoane cu experiență de asistent comercial, nu pot fi primite din perspectiva justificării in raport de competentele profesionale si post.

Lipsa unui remediu efectiv în raport de soluțiile instanțelor de judecată

În examinarea aspectelor cu privire la încălcarea dreptului reclamantei la protecție efectivă și remediu efectiv împotriva discriminării rasiale, CERD a reținut că aceasta a introdus o acțiune prima facie de discriminare rasială în fata instituției de egalitate, a Ministerului Educației si a instanțelor de judecată ordinare și extraordinare. In corelare cu principiul inversării sarcinii probei reclamantă a cerut parții acuzate (n.n. Școala Elementara) să justifice că nu a discriminat pe baza criteriului de origine romă a reclamantei, să prezinte argumente rezonabile și convingătoare prin care să explice de ce nu a considerat cererea sa de angajare pentru poziția de educator și a refuzat cererea pentru poziția de educator asistent, în condițiile în care a fost angajată o persoană cu calificări inferioare reclamantei. CERD a reținut că instanțele de judecată în mod greșit au aplicat testul comparabilității, fără a analiza situația reclamantei în raport de persoană selectată pentru postul de asistent. In plus instanța de judecată a impus reclamantei să dovedească intenția de a discrimina din partea Scolii, in condițiile în care această solicitare nu se impune potrivit principiului inversării sarcinii probei. Aceasta cerință de a proba intenția este contrară prevederilor Convenției care interzic conduita ce creează un efect discriminatoriu și chiar contrară legislației naționale care a preluat inversarea sarcinii probei în cazurile de discriminare. Din moment ce Statul parte a adoptat o astfel de procedură, neaplicarea acesteia echivalează cu

39 Ibid, para 2.3., 2.5.-2.9.

17

o încălcare a dreptului reclamantei la un remediu efectiv, inclusiv la satisfacție si reparație corespunzătoare pentru prejudiciul suferit40.

Repararea prejudiciului cauzat prin discriminare

Scuze și daune adecvate. CERD a recomandat Statului parte să prezinte scuze reclamantei și să acorde compensații adecvate pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea Convenției Internaționale privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasiala41.

Îmbunătățirea procedurilor anti-discriminare. CERD a recomandat Statului să pună in aplicare în mod eficient legea anti-discriminare, în particular principiul inversării sarcinii probei, prin îmbunătățirea procedurilor în fața instanțelor de judecată pentru victimele discriminării rasiale și prin introducerea de informații clare cu privire la remediile disponibile la nivel național în cazurile de discriminare rasială42.

Formare profesională privind egalitatea în sistemul educațional. CERD a recomandat ca Statul să ia toate măsurile necesare pentru a asigura că toate persoanele angajate in domeniul educației, la toate nivelele, beneficiază în mod periodic de formare profesională cu privire la cerințele de prevenire și evitare a discriminării rasiale, potrivit prevederilor Convenției43.

Formare profesională privind egalitatea pentru magistrați. CERD a recomandat ca Statul să asigure organizarea de programe de formare în domeniul egalității in fata legii pentru oficialii responsabili de aplicarea legii, inclusiv judecători, în legătură cu aplicarea Convenției si a legii anti-discriminare în fața instanțelor de judecata44.

Diseminarea soluției CERD. Statul parte trebuie să asigure publicitatea soluției CERD inclusiv diseminarea acesteia la nivelul autorităților judiciare si traducerea in limba oficiala a statului45.

Raportare cu privire la implementarea măsurilor. În termen de 90 de zile CERD trebuie să fie informat cu privire la adoptarea măsurilor la nivel național46.

Dreptul la remediu și sancționarea discriminării: standarde la nivelul UE Remediu efectiv în tratatele Uniunii Europene În conformitate cu articolul 19 din Tratatul privind Uniunea Europeană, statele membre trebuie să reglementeze suficiente măsuri pentru a asigura o protecție jurisdicțională în raport de dreptul Uniunii. Potrivit alineatului 1 ”Statele membre stabilesc căile de atac necesare pentru a asigura o protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii”47.

Articolul 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene prevede că orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate, în 40 Ibid, Încălcarea articolului 6 din Conventie (împreună cu Art. 2), para 7.4.41 Ibid, para 9.42 Ibid, para 9.43 Ibid, para 9.44 Ibid, para 9.45 Ibid, para 9.46 Ibid, para 9.47 Consiliul Uniunii Europene, Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene şi Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, 6655/2/08/REV 2.

18

punerea în aplicare a legislației europene, are dreptul la o cale de atac eficienta în fața unei instanțe judecătorești48.

Sancțiuni eficiente, proporționale și disuasive în Directivele privind interzicerea discriminării Articolul 15 din Directiva 2000/43/CE49 privind discriminarea pe baza criteriului de origine rasială și etnică și Articolul 17 din Directiva 2000/78/CE50 impun Statelor membre să stabilească norme privind sancțiunile pentru cazurile de încălcare a dispozițiilor naționale privind discriminarea adoptate în temeiul directivelor și să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că acestea sunt aplicate.

Potrivit Directivelor UE sancțiunile împotriva discriminării, care pot cuprinde plata compensației către victimă, trebuie să fie eficiente, proporționale și cu efect de descurajare. Aceste cerințe sunt prevăzute in Directivele 2000/43/CE și 2000/78/CE și similar sunt prevăzute în Articolul 14 (sancțiuni) din Directiva 2004/113/CE51, Articolul 18 (compensare sau reparații) și Articolul 25 (sancțiuni) din Directiva 2006/54/CE52 și Articolul 10 din Directiva 2010/41/UE (compensare sau reparație)53.

Sancțiuni eficiente împotriva infracțiunilor motivate de criterii discriminatorii Decizia-Cadru a Consiliului Uniunii 2008/913/ JAI din 28 noiembrie 2008 privind combaterea anumitor forme și expresii ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal obligă statele membre să se asigure că infracțiunile privind rasismul și xenofobia sunt pasibile de sancțiuni penale efective, proporționale și cu efect de descurajare54.

Potrivit Deciziei-cadru in legătură cu instigarea publică la violență sau la ură pe bază de rasă, culoare, religie, descendență sau origine națională sau etnică, fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a se asigura că aceste fapte sunt pedepsibile cu sancțiuni penale, cu maximul pedepsei fiind cel puțin închisoarea de la unu până la trei ani55. În conformitate cu Articolul 4 Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că motivația rasistă și xenofobă este considerată o circumstanță agravantă sau, dacă este cazul, pentru a se asigura că instanțele judecătorești pot ține seama de această motivație în stabilirea pedepselor.

Remediu efectiv în Directiva 2000/43/CE privind tratamentul egal între persoane indiferent de originea rasială sau etnicăPreambulul Directivei rasiale, cum este cunoscută Directiva 2000/43/CE, în paragrafele 19 la 26, prevede faptul că persoanele care au fost supuse unor discriminări pe baza rasei sau 48 Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, C83/389, 30.3.2010.49 Directiva 43/2000/CE din 29 iunie 2000 pentru implementarea principiului tratamentului egal între persoane indiferent de originea rasială sau etnică.50 Directiva 78/2000/CE din 27 noiembrie 2000 privind cadrul general pentru egalitatea de tratament în muncă (pe criteriu de vârstă, dizabilitate, religie sau convingeri, orientare sexuală).51 Directiva 113/2004/CE din 13 decembrie 2004 pentru punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între femei şi bărbați în ceea ce privește accesul şi furnizarea de bunuri şi servicii.52 Directiva 2006/54/CE din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de muncă și ocupare.53 Directiva 2010/41/UE privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbații și femeile care desfăşoară o activitate independentă.54 Articol 3 alin.1, Decizia-Cadru 2008/913/JAI A Consiliului din 28 noiembrie 2008 privind combaterea anumitor forme și expresii ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal, L 328/55 din 6.12.2008.55 Articol 3 alin.2. Decizia-Cadru 2008/913/JAI.

19

originii etnice trebuie să dispună de mijloace adecvate de protecție legală. In legătura cu mijloacele adecvate de protecție legală a persoanelor care au fost discriminate pe criteriu de origine rasială sau etnică se prevăd următoarele standarde minimale:

• Recunoașterea calității procesuale active a organizațiilor in numele victimelor (para 19)• Protecţia împotriva victimizării persoanelor discriminate (para 20)• Inversarea sarcinii probei in cazurile de discriminare (para 21)• Infiintarea de organisme pentru a analiza plângerile si acorda asistenţă victimelor discriminării (para 24)• Reglementarea unor sancțiuni eficiente, proporționale si cu efect de descurajare in cazurile de discriminare (para 26)

Capitolul 2 al Directivei rasiale56 se refera in mod expres la ”Cai de atac si aplicarea dreptului” in cazul discriminării pe criteriu de origine rasiala sau etnică. În acest capitol sunt reglementate standardele minimale pe care Statele membre le transpun la nivel național.

Access la proceduri judiciare și/sau administrative inclusiv proceduri de conciliere

Potrivit Articolului 7 ain.1 din Directiva rasială ”Statele membre trebuie să asigure punerea la dispoziția tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite prin nerespectarea principiului egalității de tratament, a procedurilor judiciare și/sau administrative, inclusiv a procedurilor de conciliere acolo unde consideră necesar, în vederea respectării obligațiilor care decurg din directivă…”57

Calitate procesuală activă pentru asociații și organizații cu un interes legitim

Potrivit Articolului 7 alin. 2 din Directiva rasială ”Statele membre trebuie să asigure pentru asociații, organizații sau persoane juridice care, în conformitate cu criteriile stabilite prin legislația internă, au un interes legitim în respectarea dispozițiilor prezentei directive, posibilitatea de a întreprinde orice procedură judiciară și/sau administrativă disponibilă, în numele sau în sprijinul reclamantului”58.

Inversarea sarcinii probei

Potrivit Articolului 8 alin.1 din Directiva rasială ”Statele membre iau măsurile care sunt necesare, în conformitate cu sistemele lor judiciare, pentru ca, atunci când o persoană care se consideră nedreptățită prin nerespectarea principiului egalității de tratament prezintă, în fața unei autorități sau a altei instanțe judecătorești competente, fapte pe baza cărora se poate prezuma că a avut loc o discriminare directă sau indirectă, pârâtul să fie obligat să dovedească faptul că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament”59.

Protecţia împotriva victimizării

Potrivit Articolului 9 din Directiva rasiala ”Statele membre introduc în sistemul lor juridic intern măsurile necesare pentru protecția persoanelor față de orice tratament nefavorabil sau consecință nefavorabilă ca reacție la o plângere sau la o acțiune în justiție care au ca scop respectarea principiului egalității de tratament”60.56 Directiva 43/2000/CE din 29 iunie 2000 pentru implementarea principiului tratamentului egal între persoane indiferent de originea rasială sau etnică.57 Ibid, Art. 7 alin.1.58 Ibid, Art. 7 alin.2.59 Ibid, Art. 8 alin.1.60 Ibid, Art. 9.

20

Organisme pentru promovarea egalității de tratament

Potrivit Articolului 13 din Directiva Statele membre desemnează un organism sau mai multe organisme pentru promovarea egalității de tratament față de toate persoanele, fără discriminare pe baza rasei sau originii etnice”61.

Sancțiuni eficiente

Potrivit Articolului 15 din Directiva ”Statele membre trebuie să stabilească norme privind sancțiunile care se aplică în cazul încălcării dispozițiilor de drept intern adoptate în aplicarea directivei și să ia toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora. Sancțiunile, care pot cuprinde plata de compensații pentru victimă, trebuie să fie eficiente, proporționale și să descurajeze discriminarea”62.

Remedii și sancțiuni eficiente în jurisprudența Curţii Europene de JustițieSancțiunea discriminării oferă protecție reală iar despăgubirile sunt adecvate în raport de prejudiciul suferit

În cauza von Colson63 Curtea Europeană de Justiție a arătat că este imposibil a realiza o egalitate de oportunități fără un sistem adecvat de sancțiuni. Acest aspect rezultă nu doar din obiectivul real al legislației privind egalitatea în domeniul remunerației dintre femei si bărbați, dar mai precis din prevederea legală care, prin acordarea dreptului de a se adresa instanței de judecată, recunoaște persoanelor care au fost discriminate în accesul la un loc de muncă, un drept de recurs. Deși punerea în aplicare legislației europene (n.n. Directiva privind remunerația) nu necesită o formă specifică de sancțiune pentru discriminare, totuși aceasta presupune că sancțiunea trebuie sa fie de natură a garanta o protecție judiciară reală și eficientă. De asemenea, aceasta trebuie să aibă un efect disuasiv real asupra angajatorului. Rezultă că, atunci când un stat membru decide să sancționeze încălcarea interdicției discriminării prin acordarea de despăgubiri, aceste despăgubiri trebuie să fie adecvate în raport cu prejudiciul suferit64.

Încălcarea interdicției de discriminare suficientă în angajarea responsabilității celui care a discriminat

În cauza Dekker65 Curtea Europeană de Justiție a arătat că angajarea responsabilității persoanei acuzate de discriminare nu este condiționată de probarea vinovăției sau în absența oricărui motiv (n.n. de justificare) de înlăturarea acestei răspunderi. Sancțiunea pentru discriminare in dreptul național trebuie să garanteze o protecție reală adică sa aibă un efect disuasiv real66. Chiar dacă Statele membre au libertatea de a alege între diferitele soluții adecvate pentru atingerea scopului său, în ceea ce privește sancționarea încălcării interdicției de discriminare, este necesar ca, în cazul în care un stat membru optează pentru o sancțiune corelativă materiei răspunderii civile, orice încălcare a interdicției discriminării este suficientă, în sine, pentru a angaja răspunderea persoanei care a săvârșit discriminarea67. 61 Ibid Art. 13.62 Ibid Art. 15.63 CEJ, Sabine von Colson and Elisabeth Kamann v Land Nordrhein-Westfalen, Case 14/83, 10 aprilie 1984, para 22.64 Ibid, para 24.65 CEJ, Elisabeth Johanna Pacifica Dekker v Stichting Vormingscentrum voor Jong Volwassenen (VJV-Centrum) Plus, Case C-177/88, para 22. Similar si in cauza, Draehmpaehl, C 180/95, Hotărârea din 22 aprilie 1997, punctele 24, 39 și 40.66 Principiu statuat de Curtea de Justiție în cauza 14/83 Von Colson și Kamann v Land Nordrhein-Westfalen, 1984, punctul 23.67 CEJ, Elisabeth Johanna Pacifica Dekker v Stichting Vormingscentrum voor Jong Volwassenen (VJV-Centrum) Plus, Case

21

Considerarea circumstanțelor particulare ale discriminării și stabilirea adecvată a măsurilor de compensare

In cauza Marschall68 Curtea Europeană de Justiție a statuat faptul că în stabilirea sancțiunilor care trebuie să garanteze o protecție juridică eficientă și să aibă un efect disuasiv trebuie luate în considerare circumstanțele particulare ale fiecărui caz de încălcare a principiului egalității de tratament. Astfel, în cazul unei concedieri discriminatorii, o situație de egalitate nu ar putea fi restabilită fără reintegrarea pe post a victimei discriminării sau, alternativ, prin acordarea de compensații financiare. În cazul in care sancțiunea constă în acordarea de masuri compensatorii financiare, acestea trebuie sa fie adecvate, si anume sa repare pierderea suferită și dauna produsă prin concediere, potrivit normelor naționale aplicabile.

Sancționarea discriminării rasiale sau etnice și în lipsa unei victime directe

În cauza Feryn s-a pus in discuție cazul declarațiilor unuia dintre directorii unei companii care a afirmat în mod public că societatea sa nu dorește să angajeze anumite persoane numite „alohtone”. Curtea Europeană de Justiție a reținut ca ”Într adevăr, faptul că un angajator declară public că nu va angaja salariați cu o anumită origine etnică sau rasială, ceea ce este evident de natură să descurajeze în mod serios anumiți candidați să își depună candidaturile și, prin urmare, este de natură să împiedice accesul acestora la piața muncii, constituie o discriminare directă la angajare, în sensul Directivei 2000/43. Existența unei astfel de discriminări directe nu presupune existența unui reclamant identificabil care să susțină că ar fi fost victima unei astfel de discriminări”69.

În raport de aspectele legate de sancționare Curtea Europeană de Justiție s-a raportat la Directiva 2000/ 43 și în paragraful 37 al hotărârii a reținut ca ”Articolul 15 din Directiva 2000/43 impune astfel statelor membre obligația de a introduce în ordinea lor juridică internă măsuri suficient de eficace pentru a realiza obiectivul acestei directive și de a face în așa fel, încât aceste măsuri să poată fi invocate efectiv în fața instanțelor naționale pentru ca protecția jurisdicțională să fie efectivă și eficace. Cu toate acestea, Directiva 2000/43 nu impune sancțiuni determinate, ci lasă statelor membre libertatea de a alege între diferitele soluții apte să realizeze obiectul pe care aceasta îl stabilește”70.

Modalități de sancțiune a discriminării rasiale sau etnice: constatarea discriminării, publicitate făcută constatării, somație de încetare a discriminării, amendă, despăgubiri

Curtea Europeană de Justiție a precizat în cauza Feryn că într un caz în care nu există o victimă directă a unei discriminări, dar în care un organism71, care este abilitat în acest sens prin lege, solicită ca o discriminare să fie constatată și sancționată, sancțiunile care trebuie să fie prevăzute în dreptul național, potrivit articolului 15 din Directiva 2000/43, trebuie să fie de asemenea eficiente, proporționale și să descurajeze discriminarea72.

În opinia Curţii Europene de Justiție, sancțiunile aplicabile în cazuri de discriminare, pot C-177/88, para 22.68 M. Helen Marshall v Southampton and South-West Hampshire Area Health Authority, Case C-271/91, para 25-26.69 Centrum voor gelijkheid van kansen en voor racismebestrijding Împotriva Firma Feryn NV, Case C-54/07, Para 25.70 Ibid, para 37.71 Organism in sensul de entitate legal constituita, care potrivit legii este abilitata sa solicite constatarea si sancționarea dis-criminării, inclusiv in sensul Articolului 7 alin.2 din Directiva 2000/43, organizații care au calitate procesuala activa in cauze de discriminare. In același sens, cauza Accept v. CNCD, C-81/12, hotărârea din 25 aprilie 2013, para 62. 72 Ibid, para 38.

22

include, după caz, corespunzător cu situația în discuție (incluzând cazul in care nu există o victimă directă), mai multe variante. Intre aceste opțiuni care rămân la latitudinea autorităților judiciare sau administrative ale Statului membru se numără:

• constatarea discriminării de către instanță sau de către autoritatea administrativă competentă, însoțită de un grad de publicitate adecvat, costul fiind în sarcina pârâtului73. • de asemenea, sancțiunile pot consta în somația adresată angajatorului, potrivit normelor impuse de dreptul național, de a înceta practica discriminatorie74, • după caz, amendare75.• În plus, pot consta în acordarea de despăgubiri organismului care a inițiat procedura76.

Stabilirea caracterul adecvat sau neadecvat al sancțiunilor pur simbolice si însoțite de un grad adecvat de publicitate

In cauza Accept77, Curtea Europeană de Justiție a reținut faptul ca Articolul 17 din Directiva 2000/78 încredințează statelor membre sarcina de a stabili regimul sancțiunilor aplicabile în cazul nerespectării dispozițiilor naționale privind încălcarea egalității de tratament. Chiar dacă nu impune sancțiuni determinate, Articolul 17 precizează că sancțiunile aplicabile trebuie să fie efective, proporționale și disuasive. In opinia Curţii Europene de Justiție o sancțiune pur simbolică nu poate fi considerată compatibilă cu punerea corectă și eficientă în aplicare a Directivei 2000/7878.

Totuși, Curtea Europeană de Justiție, în hotărârea pronunțată în cauza Accept la paragraful 68, a precizat că ”simplul fapt că o sancțiune determinată nu este, în principal, pecuniară nu semnifică în mod necesar că prezintă doar un caracter simbolic79, mai ales în situația în care ea este însoțită de un grad adecvat de publicitate și în ipoteza în care ar facilita, în cadrul unor eventuale acțiuni în răspundere civilă, dovedirea unei discriminări în sensul directivei menționate. Însă revine instanței naționale sarcina de a verifica dacă o sancțiune cum ar fi un simplu avertisment este adecvată într o situație data in raport de principiile stabilite de dreptul european si jurisprudența Curţii Europene de Justiție80.

Primul caz privind discriminarea romilor în fața Curţii Europene de Justiție Prin Hotărârea în cauza C-83/14 CHEZ Razpredelenie Bulgaria AD v. Komisia za zashtita ot diskriminatsia81 Curtea Europeană de Justiție a stabilit că instalarea contoarelor de energie electrică la o înălțime inaccesibilă într-un cartier populat de romi este de natură să constituie o discriminare bazată pe originea etnică atunci când aceleași contoare sunt instalate în alte cartiere la o înălțime normală. CHEZ RB, o companie de distribuție a energiei electrice, a instalat contoarele de energie electrică pentru toți abonații din cartierul de romi pe stâlpii din beton care fac parte din rețeaua liniei electrice aeriene, la o înălțime

73 Ibid, para 39 teza 1. 74 Ibid, para 39, teza 2. 75 Ibid, para 39, teza 3 76 Ibid, para 39, teza finală. 77 Accept v. CNCD, C-81/12, hotărârea din 25 aprilie 2013, para 61. 78 Ibid, para 64. 79 In acest sens Hotărârea Feryn, citată anterior, punctul 39. 80 Accept v. CNCD, C-81/12, hotărârea din 25 aprilie 2013, para 69 si 71. 81 CHEZ Razpredelenie Bulgaria AD v. Comisia za zashtita ot diskriminatsia, C 83/14, hotărârea din 16 iulie 2015.

23

de 6-7 metri. În celelalte cartiere ale orașului (în care romii nu sunt atât de numeroși), contoarele instalate de CHEZ RB erau amplasate la o înălțime de 1,70 metri, în general în locuințele consumatorilor sau pe fațadele exterioare ori pe gardurile din jurul acestora. Potrivit CHEZ RB, acest tratament diferențiat a fost justificat de manipularea şi degradarea crescute ale contoarelor de energie electrică, precum şi de numeroasele racordări nelegale la rețea din cartierul respectiv.

Curtea Europeană de Justiție a considerat că și în situația în care presupunând chiar dovedit faptul că aceste contoare au făcut obiectul unor abuzuri în cartierul respectiv, o astfel de practică pare disproporționată în raport cu dublul obiectiv constând în asigurarea securității rețelei de transport al energiei electrice si a înregistrării corespunzătoare a consumului de energie electrică.

Curtea a subliniat că prezența în cartierul în cauză a unor locuitori care nu sunt de origine romă nu exclude, în sine, faptul că practica contestată a fost instituită în considerarea originii etnice a majorității locuitorilor acestui cartier (şi anume, originea etnică romă). Îi va reveni însă instanței naționale obligația de a lua în considerare toate împrejurările aferente acestei practici pentru a stabili dacă aceasta a fost într-adevăr instituită pentru un astfel de motiv cu caracter etnic şi constituie, așadar, o discriminare directă în sensul directivei 2000/43.

Printre indiciile care pot fi luate în considerare în această privință se află în special împrejurarea, că practica în litigiu nu a fost instituită decât în cartierele populate în majoritate de persoane de origine romă. De asemenea, faptul că CHEZ RB ar fi afirmat în fața KZD că degradările şi racordările nelegale sunt cauzate în principal de persoane de origine romă este de natură să sugereze că practica contestată se întemeiază pe stereotipuri sau pe prejudecăți de ordin etnic82.

Instanța de trimitere va trebui să țină seama de caracterul impus, generalizat şi de durată al practicii contestate. In opinia Curţii de Justiție această practică afectează fără distincție toți locuitorii cartierului respectiv, indiferent dacă contoarele individuale ale acestora au făcut obiectul unor abuzuri şi, dacă este cazul, de cine au fost comise aceste abuzuri. Astfel, practica în cauză poate fi percepută în sensul că sugerează că locuitorii acestui cartier sunt considerați în totalitate ca fiind autori potențiali ai unor fapte ilicite. În acest context, Curtea a precizat că practica în discuție constă într-un tratament defavorabil în detrimentul locuitorilor vizați, atât din cauza caracterului jignitor şi stigmatizant al acesteia, cât şi din cauza extremei dificultăți şi chiar a imposibilității acestor locuitori de a-şi consulta contorul de energie electrică în scopul controlării consumului propriu83.

În al treilea rând, în ipoteza în care instanța națională nu ar considera că practica în litigiu constituie o discriminare directă bazată pe originea etnică, Curtea a arătat că aceasta ar putea constitui, în principiu, o discriminare indirectă. Astfel, presupunând că a fost pusă în aplicare exclusiv pentru a răspunde unor abuzuri comise în cartierul respectiv, această practică s-ar baza pe criterii aparent neutre care afectează însă în proporții considerabil mai mari persoanele de origine romă. Prin urmare, ea ar da naștere unei situații speciale dezavantajoase pentru aceste persoane în comparație cu alte persoane care nu au o astfel de origine etnică84.

82 CHEZ Razpredelenie Bulgaria AD v. Comisia za zashtita ot diskriminatsia, C 83/14, hotărârea din 16 iulie 2015. 83 Ibid. 84 Ibid.

24

În această privință, Curtea a subliniat că protecţia securității rețelei de transport al energiei electrice şi înregistrarea corespunzătoare a consumului de energie electrică constituie obiective legitime care pot să justifice, în principiu, o astfel de diferență de tratament. Este însă necesar ca CHEZ RB să poată dovedi că s-au comis într-adevăr abuzuri asupra contoarelor de energie electrică în cartierul respectiv şi că un astfel de risc subzistă. Deși a recunoscut că practica în litigiu constituie un mijloc adecvat pentru realizarea acestor obiective, Curtea a precizat că instanța națională va trebui să examineze dacă există şi alte măsuri adecvate şi mai puțin restrictive pentru a soluționa problemele întâmpinate. Chiar dacă nu există nicio altă măsură la fel de eficace precum practica contestată pentru a atinge obiectivele amintite, Curtea a arătat că aceasta pare disproporționată în raport cu obiectivele menționate şi cu interesele legitime ale locuitorilor din cartierul respectiv85.

Curtea de Justiție a indicat faptul ca instanța națională va trebui să verifice dacă situația se prezintă, într-adevăr, astfel, ţinând seama de caracterul jignitor şi stigmatizant al practicii în discuție şi de faptul că aceasta lipsește, fără distincție şi de foarte multă vreme, locuitorii unui cartier întreg de posibilitatea de a-şi controla în mod regulat consumul de energie electrică86.

Dreptul la un remediu efectiv în Convenția Europeană a Drepturilor OmuluiDreptul la un remediu efectiv este cuprins in Articolul 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului si impune statelor părți următoarea obligație: “Toate persoanele ale căror drepturi și libertăți, după cum sunt ele exprimate în această Convenție, sunt încălcate, trebuie să beneficieze de un remediu efectiv în fața unei autorități naționale, indiferent dacă încălcarea a fost comisă de persoane acționând în calitate oficială.”

Cerințele remediului efectiv în Convenția Europeană În contextul Convenției Europene a Drepturilor Omului „remediul” este înțeles ca ansamblu de masuri permise autorităților interne competente de a soluționa pe fond o plângere referitoare la încălcarea drepturilor din Convenţie si de a oferi o compensație corespunzătoare. Remediul este efectiv in măsura in care este disponibil si suficient. El trebuie sa fie suficient de cert, nu numai in teorie cat si in practica, si trebuie sa fie efectiv atât in practica cat si in lege, ţinând cont de circumstanțele individuale ale cazului. Eficacitatea sa nu depinde, totuși, de certitudinea unui rezultat favorabil pentru reclamant87.

Dreptul la remediu necondiționat de stabilirea apriori a unei încălcări

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a luat act de faptul că interpretat literal, textul Articolul 13 ar părea să indice că nu există dreptul la un recurs intern, decât dacă s-a produs o „încălcare” a unui drept din Conventie. Totuși, nimeni nu poate stabili o asemenea „încălcare” în fața unei „instanțe naționale”, dacă o asemenea „instanță” nu a fost mai întâi sesizată. In concepția Curţii, art. 13 impune ca un individ ce se consideră lezat printr-o măsură pretins contrară Convenției să dispună de un recurs în fața unei „instanțe naționale”, spre a se putea decide cu privire la o asemenea pretenție şi, dacă este cazul, să 85 Ibid. 86 Ibid. 87 Consiliul Europei, Ghid al bunelor practice privind remediile interne, 2013, Caracteristici generale ale unui remediu efectiv, p.9.

25

obțină reparație. Așadar textul din Articolul 13 trebuie interpretat în sensul că el garantează „un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale” oricărei persoane care pretinde existența unei încălcări a drepturilor şi libertăților sale apărate de Convenţie”88.

Încălcarea de “natură a fi susținută”

Curtea Europeană impune o condiție specifică privitoare la natura încălcării invocate în cadrul unui recurs, şi anume el trebuie să se refere la o încălcare „de natură a fi susținută” (,grief défendable”, „arguable breach”), întemeiată pe dispozițiile Convenției89. În doctrină se consideră că formula adecvată limbii române şi terminologiei juridice, ar putea fi in sensul că încălcarea invocată trebuie să fie „serioasă şi legitimă”, adică să apară ca substanțială90. De aceea, instanța europeană a decis că art. 13 nu ar putea fi interpretat ca impunând un „recurs intern” pentru orice „doleanţă, oricât de justificată ar fi aceasta, pe care un individ poate să o prezinte pe terenul Convenției; trebuie să fie vorba despre o încălcare ce poate fi temeinic susținută prin raportare la dispozițiile sale.”91

Soluționarea plângerii pe fond și compensație corespunzătoare

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mai multe rânduri, ca Articolul 13 din Convenție garantează disponibilitatea la nivel național a unei căi de atac pentru a pune in aplicare substanța drepturilor și libertăților garantate de Convenție, în orice formă asigurată în cadrul sistemului juridic intern. Efectul Articolului 13 este, prin urmare, acela de a prevedea o cale de atac interna de natura a adresa fondul unei “plângeri argumentabile” pe temeiul Convenției și să acorde reparații corespunzătoare. Domeniul de aplicare al obligațiilor statelor contractante în conformitate cu Articolul 13 variază în funcție de natura plângerii reclamantului92.

Cale de recurs în fața autorităților judiciare sau administrative

Articolul 13 nu necesită o formă specială de remediu, statele dispunând de o marjă de discreție pentru a se conforma obligațiilor ce le revin, dar natura dreptului în cauză are implicații asupra tipului de remediu pe care statul este obligat să-l acorde93. Chiar dacă un singur remediu nu satisface prin el însuși cerințele Articolului 13, suma remediilor prevăzute prin legislația internă poate face acest lucru94. Scopul remediului este acela de a pune la dispoziție mijloacele prin care persoanele pot obține reparații la nivel național pentru încălcarea drepturilor lor prevăzute in Conventie înainte de a pune in mișcare o acțiune pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului95. Nici “autoritatea”, menționată în Articolul 13 nu trebuie în mod necesar să fie o autoritate judiciară; dar, în cazul în care nu este, atribuțiile și garanțiile pe care le oferă sunt relevante pentru a stabili anterior dacă

88 Bîrsan Corneliu. Convenția europeană a drepturilor omului: comentariu pe articole, București: Editura C. H. Beck, Articol 13 Dreptul la un recurs efectiv, jurisprudența citata CEDO, Klass and others v. Germany, 6 septembrie 1978, para 64; Silver and others v. United Kingdom, 25 martie 1983, para 113.89 CEDO, Yaşa v. Turkey, 2 septembrie 1998, para 112; Çakici v. Turkey, 8 iulie 1999, para 112, Tanrikulu v. Turkey, 8 iulie 1999 para 117, Kiliç v. Turkey, 28 martie 2000, para 124.90 Bîrsan Corneliu, Convenția europeană a drepturilor omului: comentariu pe articole, București: Editura C. H. Beck, Articol 13 Dreptul la un recurs efectiv.91 CEDO, Powell and Rayner v. United Kingdom, 21 februarie 1990, para 31.92 CEDO, M.S.S. v. Belgium and Greece, 21 ianuarie 2011, para. 288 si Halford v. the United Kingdom, 25 iunie 1997, para 64. 93 CEDO, Budayeva and Others v. Russia, 20 martie 2008, paragrafele 190-191, Kaya v. Turkey, 19 februarie 1998, para 106. 94 CEDO, De Souza Ribeiro v. France, 13 decembrie 2012, para. 79; Kudła v. Poland, op. cit., para. 157. 95 CEDO, Kudła v. Poland, para 152.

26

remediul ce poate fi acordat este unul eficient96.

Disponibilitate a mecanismelor de recurs

“Eficacitatea” unui “remediu” în sensul articolului 13 nu depinde de certitudinea unui rezultat favorabil pentru reclamant. Pentru a fi eficace, remediul cerut de articolul 13 trebuie să fie disponibil în practică, cât și în drept în mod special, în sensul că exercitarea acesteia nu trebuie să fie împiedicată în mod nejustificat prin acțiuni sau omisiuni ale autorităților statului pârât97. O atenție particulară trebuie acordată celerității acțiunii cu caracter de remediu în sine, deoarece nu ar fi exclus ca natura adecvată a măsurii de recurs efectiv sa fie compromisă de durata excesivă a acestea98.

Despăgubiri, investigații efective și remediu efectiv

Dreptul la un remediu efectiv trebuie corelat cu responsabilitatea generală a Statelor de asigura protecţia efectivă a drepturilor omului. Din acest punct de vedere, remediul efectiv se corelează cu obligații procedurale impuse de dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, precum Articolul 2 ce protejează dreptul la viată sau articolul 3 ce interzice supunerea unei persoane la tortura, tratamente inumane sau degradante.

Curtea Europeană a arătat că nu s-ar putea „remedia” o încălcare a art. 2 „prin simpla acordare de despăgubiri”. Având în vedere tocmai importanța fundamentală a dreptului la protecţia vieții unei persoane, art. 13 impune statelor efectuarea de investigații aprofundate de natură să conducă la identificarea şi pedepsirea responsabililor, cu accesul efectiv al reclamantului la procedura de anchetă. Aceeași este linia de argumentare a Curţii şi în privința recursului efectiv pe care trebuie să-l poată intenta, în sistemul național de drept, o persoană ce invocă încălcarea dreptului de a nu fi supusă la tortură sau la tratamente degradante. Curtea Europeană a statuat ca atunci când un individ formulează o „acuzație întemeiată”, în sensul că a suferit asemenea tratamente în timpul când se afla sub autoritatea agenților statului, noțiunea de „recurs efectiv” implică, pe lângă acordarea unei despăgubiri, desfășurarea de investigații aprofundate şi efective de natură a conduce la identificarea şi pedepsirea vinovaților şi accesul reclamantului la procedura de anchetă99.

Remediu efectiv și obligații procedurale în investigarea discriminării rasiale Obligația procedurală de investigare a încălcării Articolelor 2 și 3 din Convenție În cazul în care sunt angajate Articolul 2 din Convenția Europeană, dreptul la viață, sau Articolul 3, interzicerea torturii, a tratamentelor inumane sau degradante, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului impune ca obligație procedurală efectuarea unei investigații indiferent dacă există sau nu o plângere. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit cinci principii relevante pentru a atinge standardul de investigație efectiva cerut de Conventie.

96 Ibid, para 157, Silver and others v. United Kingdom, 25 martie 1983, para 113. 97 CEDO, Cakici v. Turkey [GC], para 112, CEDO, M.S.S. v. Belgium and Greece, 21 ianuarie 2011, para 290. 98 CEDO, Doran v. Ireland, para 57, M.S.S. v. Belgium and Greece, 21 ianuarie 2011, para 292. 99 Bîrsan Corneliu. Convenția Europeană a Drepturilor Omului: comentariu pe articole, București: Editura C. H. Beck, Articol 13 Dreptul la un recurs efectiv, jurisprudența citata 9 iunie 1998, Tekin v. Turkey, para 66; 27 iunie 2000, Ilhan v. Turkey, para 97; 27 iunie 2000, Salman v. Turkey, para121; 21 decembrie 2000, Egmez v. Cyprus, para 65.

27

Investigație Independentă

Nu ar trebui să existe relații instituționale sau ierarhice între anchetatori și reprezentanții statului acuzați de încălcarea drepturilor omului, ci ar trebui să existe o independență reală100.

Investigație Adecvată

Investigația ar trebui să fie de natură a stabili dacă comportamentul reprezentanților statului a fost ilegal și de a identifica și pedepsi pe cei responsabili101; în cadrul investigației se depun eforturi rezonabile pentru a depista martorii, inclusiv din rândul populației102 și al ofițerilor de poliție103 cu scopul de a obține declarații complete și detaliate104; în cadrul investigației se depun eforturi rezonabile pentru a obține, colecta și analiza toate probele criminalistice105 și medico-legale106.

Investigație promptă

Investigația ar trebui să se deruleze fără întârziere și într-un mod rapid, cu scopul de a menține încrederea în preeminența dreptului107. Întârzierea poate duce la pierderea unor probe cruciale și la eșecul de a efectua o investigație eficientă108.

Investigație transparentă

Procedurile şi luarea deciziilor ar trebui să fie transparente pentru a asigura tragerea la răspundere a celor responsabili109.Caracterul confidențial și sensibil al anchetelor în materie de plângeri împotriva reprezentanților statului trebuie să fie luat în considerare iar gradul controlului public necesar poate varia de la caz la caz 110.

Investigație cu informarea victimei sau familiei

Reclamantul sau familia acestuia ar trebui să fie implicat în procesul de examinare a plângerii pentru a i se proteja interesele legitime111. Reclamantul ar trebui să fie informat cu privire la evoluția întregului parcurs al plângerii sale112.

Obligații procedurale legate de investigarea actelor motivate de discriminare rasială în contextul Articolelor 2 și 3 din Convenție Reacție promptă din partea autorităților statului

În opinia Curţii Europene a Drepturilor Omului, discriminarea pe baza originii etnice a unei persoane constituie o formă de discriminare rasială. Discriminarea rasială este o formă grava de discriminare și în mod special, având în vedere consecințele periculoase ale

100 CEDO, Ramsahai c Olandei, 5 mai 2007; Bati c Turciei, 3 iunie 2004. 101 CEDO, Nachova c Bulgariei, 6 iulie 2005; Aksoy c Turciei, 18 decembrie 1996. 102 CEDO, Ognyanova c Bulgariei, 23 februarie 2006, para. 110. 103 CEDO, Velikova c Bulgariei, 18 mai 2000, para. 79. 104 CEDO, Assenov c Bulgariei, 28 octombrie 1998, para.103. 105 CEDO, Ramsahai c Olandei, 15 mai 2007, para. 329. 106 CEDO, Aksoy c Turciei, 18 decembrie 1996, para. 56. 107 CEDO, Isayeva c Rusiei, 24 februarie 2005; Aydin c Turciei, 25 septembrie 1997. 108 CEDO, Aydin c Turciei, 25 septembrie 1997 para. 108. 109 CEDO, Ognyanova c Bulgariei, 23 februarie 2006; Chitayev c Rusiei, 18 ianuarie 2007. 110 CEDO, Isayeva v. Russia, 24 Februarie 2005, para. 213. 111 CEDO, McKerr v. United Kingdom, 4 mai 2001. 112 CEDO, Edwards’s v. United Kingdom, 14 Martie 2002, para. 84.

28

acesteia, necesită o vigilență deosebită din partea autorităților și o reacție viguroasă113.

Mijloace pentru combaterea discriminării etnice

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în mod repetat ca autoritățile statului inclusiv organele de poliție trebuie să utilizeze toate mijloacele disponibile pentru a combate rasismul și discriminarea etnică114.

Considerarea factorilor agravanți

În jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că remarcile discriminatorii și insultele rasiste trebuie să fie considerate ca factor agravant atunci când se analizează situații de tratament degradant sau rele tratamente ce intra sub incidenta articolului 3 din Conventie. Orice mărturie de abuz verbal, rasist din partea agenților de aplicare a legii în timpul unei operațiuni ce implica utilizarea forței împotriva persoanelor ce aparțin unei minorități etnice sau de alt fel este foarte relevantă pentru întrebarea dacă a avut loc violență ilegală, indusă de ură. În cazul in care astfel de dovezi se clarifică în cadrul investigației, trebuie verificat și, dacă e confirmat, să se ajungă la o examinare temeinică a tuturor faptelor pentru a descoperi orice posibile motive rasiste115.

Suspiciunea de discriminare

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că în cazul în care există suspiciunea că atitudinile motivate de originea rasială sau etnică au indus un act violent este deosebit de important ca investigația oficială sa fie inițiată prompt și cu imparțialitate, având în vedere necesitatea de a reafirma continuu condamnarea de către societate a rasismului și a urii etnice și de a menține încrederea minorităților în abilitatea autorităților de a le proteja de amenințarea violenței motivate de ura rasială sau etnică116.

Vulnerabilitate și promptitudine în investigare

Luând act că minoritatea romă constituie o minoritate defavorizată și vulnerabilă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că acesta vulnerabilitate necesită o protecție specială. De exemplu, atunci când este vorba despre infracțiunile comise în detrimentul grupurilor vulnerabile, este necesară o investigație determinantă/prompta din partea autorităților statului117.

Investigație neutră (nediscriminare)

Statele au obligația generală în temeiul articolului 2 și al articolului 3 din Convenție de a efectua o investigație eficientă în cazurile de privare de viață sau de rele tratamente din partea agenților statului. Din perspectiva Curţii Europene a Drepturilor Omului aceasta investigație trebuie să fie realizată fără discriminare, astfel cum se prevede în articolul 14 din Convenție. Autoritățile statului au obligația suplimentară de a lua toate măsurile rezonabile pentru a demasca orice motiv rasist și pentru a stabili dacă ura etnică sau prejudecățile etnice au jucat sau nu vreun rol în evenimentele supuse investigațiilor118 113 CEDO, Nachova and Others v. Bulgaria, 6 Iunie 2005. 114 CEDO, Nachova and Others v. Bulgaria, 6 Iunie 2005, Timishev v. Russia, 13 Decembrie 2005. 115 CEDO, Balazs v. Hungary, 20 Octombrie 2015, para 49, B.S. v. Spain, 24 Iulie 2012, para 41. 116 CEDO, Boacă and others v. Romania, 12 Ianuarie 2016. 117 CEDO, Balazs v. Hungary, 20 Octombrie 2015, para 53. 118 CEDO, Cobzaru v. Romania, 26.07.2007, Nachova and Others v. Bulgaria, 6.07.2005, Stoica v. Romania, 4.03.2008.

29

Obligații de diligență

A dovedi motivația rasistă va fi adesea extrem de dificil de realizat în practică. Obligația autorităților statului de a investiga posibilele implicații discriminatorii ale unui act violent este o obligație de a utiliza cele mai bune eforturi. Autoritățile trebuie să facă ce e rezonabil în acele împrejurări pentru a colecta și păstra probe, a explora toate mijloacele practice de descoperire a adevărului și a oferi decizii complet motivate, imparțiale și obiective, fără a omite faptele suspecte care ar putea fi un indicativ al violenței motivate de ura rasiala sau etnica119.

Infracțiunile motivate de ură etnică trebuie tratate distinct

A trata violența și brutalitatea induse de motive de ura rasiala sau etnica pe picior de egalitate cu cauzele care nu au o asemenea motivație de ura ar însemna ignorarea naturii specifice a unor acte ce sunt distructive la adresa drepturilor fundamentale. A nu face o distincție de abordare în privința unor situații care sunt esențialmente diferite poate constitui un tratament nejustificat ireconciliabil cu Art.14 din Convenție. De asemenea, eșecul de a investiga posibile motive rasiale în ceea ce privește tratamentul discriminatoriu in cursul investigațiilor constituie o încălcare a prevederilor Art. 14 (dreptul la nediscriminare) sub aspect procedural120.

Nivel de severitate ce determină tratament degradant

În opinia Curții Europene a Drepturilor Omului tratamentul diferențiat pe baza rasei sau originii etnice, atunci când atinge un anumit nivel de severitate constituie o “formă specială de afront la adresa demnității umane” și intra sub incidenta tratamentului degradant contrar articolului 3 din Convenție121.

Lipsa unui sistem procedural civil de protecție împotriva discriminării echivalează cu lipsa unui remediu efectiv În cauza Danilenkov şi alții împotriva Rusiei Curtea Europeană a statuat că este extrem de important ca persoanele afectate de un tratament discriminatoriu să aibă posibilitatea de a contesta un astfel de tratament și de a avea dreptul de a iniția acțiuni juridice de natura a asigura măsuri reale și eficiente de reparație. Statele au obligația sa instituie un sistem juridic care să asigure protecție efectiva împotriva discriminării si in consecință Curtea Europeană va analiza daca au fost dispuse masuri suficiente de către autorități pentru a proteja reclamanții împotriva discriminării. In speță, Curtea Europeană a constatat că tratamentul la care au fost supuși reclamanții a fost suficient pentru a constitui un caz prima facie de discriminare în exercițiul drepturilor garantate de articolul 11 al Convenției122.

Dreptul național conținea o clauza generală de interzicere a discriminării iar reclamanții ar fi avut dreptul de a avea plângerile de discriminare examinate de o instanță în virtutea prevederilor generale ale Codului civil și a legii privind sindicatele. Aceste dispoziții însă au fost lipsite de efect, deoarece instanțele interne au considerat ca plângerile pot fi examinate

119 CEDO, Nachova and others v. Bulgaria, 6 iulie 2005, Cobzaru v. Romania, 26 iulie 2007. 120 CEDO, Cobzaru v. Romania, 26 iulie 2007. 121 ECHR, East African Asians v United Kingdom, 15 Decembrie 1973; Cyprus v. Turkey, 10 Mai 2001, Moldovan and others v. Romania (no.2), 5 Iulie 2005 122 CEDO, Danilenkov and Others v Russia, 30 Iulie 2009, para 124, 125 şi 130.

30

doar in contextul procedurale penale nu si a celor civile. Însă, in materie penala, deficienta majora era legata de faptul ca responsabilitatea personala era angajata doar in condițiile intenției directe a parții acuzate dovedite potrivit standardului „dincolo de orice dubiu rezonabil”. Lipsa probării intenției directe conducea la nedeclanșarea procedurilor de urmărire penala. Mai mult, victimele discriminării aveau un rol minor în cadrul desfășurării procedurilor penale.

Curtea Europeană nu a fost convinsa că procedurile penale, care depind de capacitatea organelor de urmărire penală in demascarea și probarea intenției directe de a discrimina, ar fi putut oferi despăgubiri adecvate și practice în ceea ce privește discriminarea reclamanților. In opinia Curţii, o procedură civilă ar fi permis o examinare mult mai amănunțită a tuturor elementelor legate de relația dintre reclamanți si pârțile acuzate, precum si despăgubiri corespunzătoare. In cauza Curtea a considerat ca lipsa de protecție a dreptului reclamanților de a nu fi discriminați ar fi putut atrage după sine teama de discriminări potențiale și descurajarea acestora. În concluzie, statul nu si-a îndeplinit obligațiile sale pozitive pentru a conferi o protecție juridică eficientă și clară împotriva discriminării123.

Neexecutarea unei hotărâri de constatare a discriminării echivalează cu lipsa unui remediu efectiv În cauza Garcia Mateos v. Spania Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că neexecutarea unei hotărâri judecătorești într-un caz de discriminare trebuia să fie considerată o încălcare a principiului nediscriminării. Reclamanta solicitase reducerea orelor de muncă pentru a se îngriji de fiul ei, la momentul respectiv sub vârsta de șase ani. Cererea a fost respinsă de către angajatorul său, și considerata ca legală de instanța de dreptul muncii, dar ulterior considerată discriminatorie de către Curtea Constituțională. Adresându-se din nou instanței de judecată si Curţii Constituționale pentru acordarea de despăgubiri, cererile au fost respinse124.

Curtea Europeană a precizat că Statele au obligația să ofere justițiabililor un sistem în măsură să asigure executarea corespunzătoare a hotărârilor judecătorești interne. Sarcina Curţii Europene este de a examina dacă măsurile luate de autoritățile naționale - o autoritate judiciară în cazul de față - au fost adecvate și suficiente125 pentru că atunci când autoritățile competente sunt obligate să ia măsuri pentru a executa o hotărâre judecătorească și nu fac acest lucru - sau nu o fac în mod corespunzător - se angajează răspunderea statului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție126.

În cauză, Curtea Constituțională a constatat o încălcare a dreptului reclamantei la executarea hotărârii sale anterioare constatării încălcării principiului nediscriminării. Pe de altă parte, Curtea Constituțională a refuzat să acorde o despăgubire si nu a dat nici un indiciu cu privire la orice posibilitate de a adresare către un alt organ administrativ sau judiciar într-o etapă ulterioară. Cererea reclamantei de a lucra un număr redus de ore nu a fost niciodată soluționată pe fond, iar potrivit legii de organizare a Curții Constituționale, aceasta nu putea prevede compensații pentru a redresa o încălcare a unui drept fundamental.

123 CEDO, Ibid, para 132-136. 124 CEDO, García Mateos v. Spain, 19 Februarie 2013 125 Similar CEDO, Ruianu v România, 17 iunie 2003. 126 Similar CEDO, Scollo c. Italy, 28 septembrie 1995.

31

Ca atare, în opinia Curţii Europene a Drepturilor Omului, eșecul de a restabili drepturile reclamantei în totalitate a făcut ca protecția oferită de procedurile în fata Curții Constituționale deși favorabile, în esență, să fie iluzorii. În consecință, Curtea a constatat o încălcare a Articolului 6 para 1 coroborat cu articolul 14 din Convenție127.

Cauzele de discriminare a romilor în fața Curţii EuropeneCondamnări pronunțate de CEDO privind discriminarea, în general (Articol 14) Potrivit datelor statistice publicate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pana în anul 2015 au fost pronunțate 242 de hotărâri în care s-a constatat încălcarea dreptului de a nu fi supus discriminării. România se situează pe locul 2 la numărul de condamnări (30 de hotărâri) ce au ca obiect discriminarea128.

Stat Hotărâri totale condamnări

Hotărâri condamnări discriminare

Hotărâri discriminare romi

Marea Britanie 526 44 -Romania 1197 30 6Austria 352 26 -Grecia 881 14 5Germania 287 12 -Turcia 3182 11 -Rusia 1720 10 -Franța 962 9 -Belgia 218 9 -Bulgaria 577 8 2Georgia 64 6 -Italia 2336 5 -Lituania 118 5 -Ungaria 407 5 2Croația 315 4 2Moldova 316 4 -Polonia 1099 4 -Spania 135 4 1Elveția 162 4Bosnia Herţegovina 43 3 1Cipru 69 3 -Malta 66 3 -Olanda 146 3 -

127 CEDO, García Mateos v. Spain, 19 Februarie 2013, para 45-49. 128 European Court of Human Rights, Violations by Article and by State, 1959-2015.

32

Serbia 132 2 -Slovacia 336 2 -Cehia 218 2 1Ucraina 1053 2 1Altele - -Total 18.577 242 21

Condamnări pronunțate de Curtea Europeană privind discriminarea romilor (Articol 14)

An Cauza Stat Articol încălcat Obiect

12.01.2016 Boacă și alții Romania Art. 14, Art. 3 Investigații ineficiente discriminare politie, parchet

27.01.2015 Ciorcan si alții Romania Art. 14, Art. 2 Investigații ineficiente discriminare politie, parchet

20.10.2015 Balazs Ungaria Art. 14, Art. 3 Investigații ineficiente discriminare politie, parchet

28.05.2013 Lavida si alții Grecia Art. 14, Art. 2 Protocol 1 Segregare școlară

29.01.2013 Horvath si Kiss Ungaria Art. 14, Art. 2 Protocol 1 Segregare școlară

13.11.2012 Lacatus si alții Romania Art. 14, Art. 6, Art.8

Solutii discriminatorii instanțe de judecata, autorități

11.12.2012 Sampani si alții Grecia Art. 14, Art. 2 Protocol 1 Segregare școlară

20.09.2012 Fedorchenko, Lozenko Ucraina Art. 14, Art 2 Investigații ineficiente

discriminare politie, parchet

16.03.2010 Orsus si alții Croația Art. 14, Art. 2 Protocol 1 Segregare școlară

22.12.2009 Sejdic si Finici Bosnia Art. 14, Art. 3 Protocol 1 Participare alegeri

8.12.2009 Munoz Diaz Spania Art. 14, Art. 1 Protocol 1

Neacordare pensie, nerecunoaștere căsătorie

05.06.2008 Sampanis Grecia Art. 14, Art. 2 Protocol 1 Segregare școlară

4.03.2008 Stoica Romania Art. 14, Art. 3 Investigații ineficiente discriminare politie, parchet

06.12.2007 Petropoulou Tsakiris Grecia Art. 14, Art. 3 Investigații ineficiente

discriminare politie, parchet

07.11.2007 DH si alții Cehia Art. 14, Art. 2 Protocol 1 Segregare școlară

33

26.07.2007 Angelova si Iliev Bulgaria Art. 14, Art. 2 Investigații ineficiente discriminare politie, parchet

26.07.2007 Cobzaru Romania Art. 14, Art. 13, Art. 3

Investigații ineficiente discriminare politie, parchet

06.07.2005 Nachova si alții Bulgaria Art. 14, Art.2 Investigații ineficiente discriminare politie, parchet

31.05.2007 Secic Croația Art. 14, Art. 3 Investigații ineficiente discriminare politie

12.07.2005 Moldovan si alții Romania Art. 14, Art. 6, Art.8

Hotărâri discriminatorii instanțe de judecata, autorități

13.12.2005 Bekos, Koutropoulos Grecia Art. 14, Art. 3 Investigații ineficiente

discriminare politie, parchete

Daune morale și materiale acordate de CEDO în cauzele de discriminare împotriva romilor

An Cauza ObiectDaune Morale

(EURO)

CheltuieliMateriale(EURO)

12.01.2016 Boacă și alții v. Romania

Investigații ineficiente discriminare- materie penală 11.700 -

27.01.2015 Ciorcan si alții v. Romania

Investigații ineficiente discriminare- materie penală 192.000 -

20.10.2015 Balazs v. Hungary Investigații ineficiente discriminare- materie penală 10.000 -

28.05.2013 Lavida si alții v Grecia Segregare școlară –materie civilă 23.000 2000

29.01.2013 Horvath si Kiss v. Ungaria

Segregare școlară –materie civilă - 4500

13.11.2012 Lacatus si alții v. Romania

Solutii discriminatorii instanțe de judecată 42.000 3000

11.12.2012 Sampani si alții v. Grecia

Segregare școlară –materie civilă 140.000 2000

20.09.2012 Fedorchenko, Lozenko v. Ucraina

Investigații ineficiente discriminare- materie penală 20.000 8000

16.03.2010 Orsus si alții v Croația Segregare școlară –materie civilă 67.500 10.000

22.12.2009 Sejdic si Finici v. Bosnia

Participare alegeri –materie civilă - 21.000

8.12.2009 Munoz Diaz v. Spain Neacordare pensie urmaș –materie civilă 70.000 5.412

05.06.2008 Sampanis si alții v. Grecia

Segregare școlară – materie civilă 66.000 2000

34

4.03.2008 Stoica v. Romania Investigații ineficiente discriminare- materie penală 15.000 2.278

06.12.2007 Petropoulou Tsakiris v. Greece

Investigații ineficiente discriminare- materie penală 20.000 1000

07.11.2007 DH si alții v. Cehia Segregare școlară – materie civilă 72.000 10.000

26.07.2007 Angelova and Iliev v. Bulgaria

Investigații ineficiente discriminare- materie penală 15.000 3.500

26.07.2007 Cobzaru v. Romania Investigații ineficiente discriminare- materie penală 8000 14.271

06.07.2005 Nachova and others v. Bulgaria

Investigații ineficiente discriminare- materie penală 47.000 11.000

31.05.2007 Secic v. Croația Investigații ineficiente discriminare- materie penală 8000 6000

12.07.2005 Moldovan and others v. Romania

Hotărâri discriminatorii instanțe de judecată 238.000 -

13.12.2005 Bekos, Koutropoulos v. Greece

Investigații ineficiente discriminare- materie penală 20.000 -

Cauzele de discriminare împotriva romilor și condamnările împotriva României

An Cauza Obiect Daune Morale

CheltuieliMateriale

12.01.2016 Boacă și alții v. Romania

Investigații ineficiente discriminare- materie penală 11.700 -

27.01.2015 Ciorcan si alții v. Romania

Investigații ineficiente discriminare- materie penală 192.000 -

13.11.2012 Lacatus si alții v. Romania

Solutii discriminatorii instanțe de judecată 42.000 3000

4.03.2008 Stoica v. Romania Investigații ineficiente discriminare- materie penală 15.000 2.278

26.07.2007 Cobzaru v. Romania Investigații ineficiente discriminare- materie penală 8000 14.271

12.07.2005 Moldovan and others v. Romania

Hotărâri discriminatorii instanțe de judecată 238.000 -

Respingerea plângerilor de discriminare fără o justificare obiectivă conduce la încălcarea Art. 14 din Conventie

În cauza Boaca și alții129 în care Romani CRISS a reprezentat victimele rome invocând discriminarea pe baza criteriului de origine etnică, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că, deși reclamanții s-au plâns în mod specific cu privire la discriminare, autoritățile naționale au respins plângerile ca nefondate. Motivele invocate de către instanțele judecătorești naționale în deciziile lor sau de către Guvern, nu au fost suficiente 129 CEDO, Boacă și alții v. Romania, 12.01.2016.

35

pentru a oferi o justificare obiectivă și rezonabilă pentru lipsa de acțiune a Statului în acest sens. Aceste elemente, văzute pe fondul numeroaselor situații din Romania cu privire la existența prejudecăților și ostilității față de romi și a incidentelor continue de abuz din partea poliției împotriva membrilor acestei comunități, ar fi presupus o verificare. Autoritățile au obligația de a investiga o posibilă legătură cauzală între presupusele atitudini rasiste ale ofițerilor de poliție și abuzurile suferite de reclamanți130. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat ca lipsa oricărei investigații aparente cu privire la plângerile privind discriminarea reprezintă o încălcare a articolului 14 coroborat cu articolul 3 al Convenției în capul său procedural131.

Motive reținute în acordarea daunelor morale

Curtea Europeană a reiterat ca în condițiile încălcării Art. 3 (dreptul de a nu fi supus la rele tratamente) împreună cu Art. 14 (dreptul de a nu fi supus discriminării) și a abuzului suferit se justifică acordarea sumei de 11.700 EURO cu titlu de daune morale reclamanților132.

Lipsa măsurilor pentru a stabili dacă discriminarea a jucat sau nu un rol în evenimente conduce la încălcarea Art. 14 din Convenție

În cauza Ciorcan si alții133 în care Romani CRISS a reprezentat victimele rome invocând discriminarea pe baza criteriului de origine etnică, Curtea Europeană a reiterat obligația autorităților romane de a investiga aspectele legate o posibilă legătură cauzală între presupuse atitudini discriminatorii ale ofițerilor de poliție și abuzurile suferite de reclamanți. Investigațiile privind acțiunile politiei au omis faptul ca s-a utilizat armamentul din dotare într-o zona populată, comunitatea Romilor din oraș, fără a se lua în considerare siguranța publicului, ceea ce a condus la rănirea mai multor persoane, fapt omis de procurori și neinvestigat în raport de martori sau alți agenți ai statului implicați in incidente. In plus, șefului politiei nu i s-au cerut explicații cu privire la necesitatea intervenției forțelor speciale, declarațiile sale nu au fost coroborate cu declarațiile contradictorii ale subordonaților săi și nu s-a verificat dacă aceștia au fost implicați in situații de manifestare a unor prejudecăți fata de Romi. In consecință Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat ca autoritățile nu si-au îndeplinit obligația corelativă din Articolul 14 de a lua toate masurile posibile pentru a investiga daca discriminarea a jucat sau nu vreun rol in derularea evenimentelor, fiind astfel încălcat Articolul 14 si Articolul 2 si 3, sub aspect procedural134.

Motive reținute în acordarea daunelor morale

În primul rând Curtea Europeană s-a raportat la faptul ca a constatat încălcarea de către autorități a Art. 2 separat cat si in conexiune cu Art. 14 in ceea ce privește lipsa unei investigații eficiente a incidentelor disputate, in particular aspectele discriminatorii. In aceste circumstanțe, Curtea Europeană s-a referit la propria jurisprudență, in particular cauzele Makaratzis v. Grecia si Nachova si alții v. Bulgaria precum si la legăturile de rudenie intre reclamanți si victimă, Curtea concluzionând că suferința și frustrarea reclamanților nu poate fi compensată doar prin reținerea încălcării drepturilor lor135.130 Principiu reiterat de Curtea Europeană în cauza B.S. v. Spain, 24 Iulie 2012, para 60. 131 CEDO, Boacă și alții v. Romania, 12.01.2016, para. 105-109. 132 Ibid, para 113. 133 CEDO, Ciorcan și alții v. Romania, 27.01.2016. 134 CEDO, Ciorcan și alții v. Romania, 27.01.2016, para 164-167 135 Ibid, para 172.

36

În cauza Nachova si alții v. Bulgaria, Curtea constatase, în mod similar, încălcarea Art. 2 separat cat si in conexiune cu Art. 14, în legătură cu neinvestigarea aspectelor discriminatorii vis a vi de reclamanții de etnie romă. În ceea ce privește cuantumul daunelor, în unele cazuri, cum ar fi cea de față, un calcul exact al sumelor care ar asigura o compensație integrală (restitutio in integrum) a daunelor materiale suferite de reclamanți nu se poate realiza datorita caracterului incert al prejudiciilor ce decurg din încălcarea drepturilor. O compensație poate fi totuși stabilita în pofida numărului mare de factori necuantificabili implicați în evaluarea pierderilor viitoare. Întrebarea la care trebuie acordat un răspuns in astfel de cazuri se refera la nivelul de satisfacție echitabilă, care este o chestiune ce urmează să fie stabilită de Curtea Europeană prin propria discreție, raportându-se la ceea ce este echitabil136. În speță, Curtea are in vedere susținerile părților și toți factorii relevanți, inclusiv vârsta victimelor, cât și reclamanților și legăturile dintre ei137.

Având in vedere aceste repere stabilite în jurisprudența anterioară și urmare analizei pe bază de echitate, în cauza Boaca si alții, Curtea Europeană a acordat daune morale in cuantum total de 42.000 EURO pentru 7 dintre reclamanți și daune morale în cuantum de 7500 EURO pentru fiecare reclamant (în total 20 de reclamanți)138.

Lipsa neutralității etnice în investigarea posibilelor motive discriminatorii conduce la încălcarea Art. 14 și lipsa unui remediu efectiv

În cauza Cobzaru, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut faptul ca procurorii au omis sa investigheze daca agenții statului au fost implicați in acte de încălcare a drepturilor omului, daca au fost acuzați in trecut de prejudecăți fata de Romi. Curtea a reținut ca procurorii înșiși au făcut remarci tendențioase in relație cu originea etnică a reclamantului în cursul investigațiilor, fără a se prezenta vreo justificare în acest sens. În opinia Curţii Europene, aceste remarci ale procurorilor evidențiază atitudinea discriminatorie a autorităților, ceea ce a condus la întărirea convingerii ca orice remediu in cauza ar fi fost pur iluzoriu. În consecință, eșecul autorităților de a investiga posibilele motive discriminatorii cu privire la acțiunile agenților statului împotriva reclamantului combinate cu atitudinea manifestata in cursul investigațiilor constituie discriminare contrar prevederilor Art. 14 împreună cu Art. 3 si Articolul 13 (dreptul la remediu efectiv)139.

Motive reținute în acordarea daunelor morale

In cauza Cobzaru, Curtea Europeană a reținut că reclamantul a suferit numeroase leziuni, traumatisme craniene și contuzii în jurul ochilor, pe degetele de la mâna dreaptă, pe piept, pe coapsa dreaptă și călcâi, leziuni cauzate de agenți de stat. In acest sens, Curtea a constatat încălcarea articolului 3 prin rele tratamente aplicate reclamantului precum si in raport de investigarea ineficienta a cererilor sale, încălcarea articolului 13 prin neacordarea unui remediu efectiv și discriminarea pe baza originii etnice în temeiul articolului 3 și 13. În aceste condiții, suferința și frustrarea reclamantului nu poate fi compensată printr-o simpla constatare a unei încălcări. Având în vedere jurisprudența anterioară cu privire la articolul 3 și evaluarea Curţii pe o bază de echitate Curtea a acordat daune in cuantum de 8000 EUR.

136 CEDO, Z și alții c. United Kingdom, nr. 29392/95, para 120. 137 CEDO, Nachova si alții v. Bulgaria, 06.07.2005, para 170-172. 138 CEDO, Ciorcan și alții v. Romania, 27.01.2016, para 176 139 CEDO, Cobzaru v. Romania, 26.07.2007, para. 96-101.

37

Curtea Europeană s-a raportat la cauza Khudayarov împotriva Rusiei140 in care a statuat ca in circumstanțele încălcării Art. 3, frustrarea si suferința unei persoane nu poate fi compensata prin simpla constatare a încălcării dreptului de a nu fi supus la tratamente degradante sau rele tratamente și se impun compensații financiare. De asemenea, s-a raportat la cauza Matko v. Slovenia în care a reținut că susținerile reclamantului, in mod rezonabil, au fost de natura a reține un prejudiciu nepecuniar ce rezultă din suferința și stresul cauzat de rele tratamente aplicate de poliție141.

Lipsa neutralității etnice în investigarea posibilelor motive discriminatorii conduce la încălcarea Art. 14

În cauza Stoica142 în care Romani CRISS a reprezentat reclamantul de etnie romă invocând discriminarea pe baza criteriului de origine etnică, Curtea Europeană a considerat că remarcile din raportul politiei care descriau comportamentul agresiv al localnicilor ca fiind „pur ţigănesc”, sau remarci ale procurorilor în actele de cercetare penală cu privire la apartenența etnică și imputarea comportamentului anti-social au fost clar stereotipe și au demonstrat că ofițerii de politie nu au fost neutri din punct de vedere etnic. Curtea Europeană a considerat problematic faptul că doar în ceea ce privește persoanele de etnie romă, declarațiile acestora au fost apreciate ca părtinitoare în timpul investigațiilor penale, în timp ce declarațiile lucrătorilor de poliție au fost integrare în totalitate în motivarea și concluziile procurorilor143. Probele cazului au indicat faptul că motivele rasiale ce au stat la baza acțiunilor ofițerilor de politie au fost clare însă nici procurorul responsabil cu ancheta penală și nici Guvernul nu au oferit explicații, ori nu au prezentat indicii din care să rezulte că incidentele au fost neutre din punct de vedere rasial. În consecință, s-a constatat o încălcare a Articolului 14 coroborat cu Articolul 3.

Discriminarea etnică poate constitui o formă de tratament degradant contrar Art. 3 din Convenție

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că în contextul unor fapte care sunt atribuibile unor reprezentanți ai autorităților statului discriminarea bazată pe rasă sau etnie poate, în anumite circumstanțe, sa constituie în sine “tratament degradant” in sensul Articolului 3 din Convenția Europeană144. În cauza Moldovan și alții Curtea Europeană a reținut discriminarea rasială ca tratament degradant considerând ca factori agravanți, intre altele, remarcile discriminatorii ale instanțelor de judecată, ale procurorilor, acțiunile autorităților guvernamentale și autorităților locale în perpetuarea sentimentelor de insecuritate în legătură cu respectarea dreptului la viată privată, de familie si locuințele acestora. In opinia Curții Europene condițiile de viață și discriminarea rasiala la care au fost supuși reclamanții in mod public, prin modul in care solicitările acestora au fost abordate, în curs de peste 10 ani, refuzul cererilor pentru bunuri precum şi refuzul până în 2004 de a acorda daune pentru distrugerea caselor, a constituit o interferență cu dreptul la demnitate umană, atingându-se un nivel de severitate in sensul unui tratament degradant145.140 CEDO, Khudayarov v Russia, 8 noiembrie 2005, para 224, Curtea a acordat 50.000 Euro, daune. 141 CEDO, Matko v. Slovenia, 2 noiembrie 2006, para 134, 10.000 Euro daune morale. Cauza Dilek Yilmaz v. Turkey, 31 octombrie 2006, 4000 Euro daune morale. 142 CEDO, Stoica v. Romania, 04.03.2008. 143 Ibid, 4.03.2008, para. 121. 144 CEDO, cauza Balazs v. Ungaria, 20.10.2014, para 49; cauza East African Asians v.United Kingdom, Raport Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 14.12.1973. 145 CEDO, Moldovan şi alții v. Romania (nr.2), 5.07.2005.

38

Motive reținute în acordarea daunelor morale

Curtea Europeană a constatat că intre încălcările drepturilor constatate de Curte146 si prejudiciul material invocat exista o legătură de cauzalitate, deoarece Guvernul a fost găsit responsabil pentru eșecul de a stopa încălcările drepturilor reclamanților ce au generat condiții de viață inacceptabile. Ca atare, în raport de încălcarea drepturilor, reclamanții in mod indubitabil au suferit un prejudiciu moral ce nu poate fi reparat prin simpla constatare a încălcării unor drepturi. In consecință, având în vedere gravitatea încălcării drepturilor reclamanților prevăzute de Convenţie, daunele acordate la nivel național prin soluțiile instanțelor de judecata si având in vedere principiul analizei prejudiciilor pe baze echitabile, Curtea acordă următoarele sume cu titlu de daune morale si materiale: (a) EUR 60,000 pentru I.M.; (b) EUR 13,000 pentru M.M.; (c) EUR 11,000 pentru M.M.; (d) EUR 15,000 pentru O.R.; (e) EUR 17,000 pentru P.G.L.; (f) EUR 95,000 pentru M.F.Z. si (g) EUR 27,000 pentru P.L.147

Cauze privind discriminarea soluționate amiabil în fața Curţii Europene a Drepturilor Omului În afara hotărârilor de condamnare pentru discriminare etnică, România înregistrează un număr de cauze similare, care au fost soluționate pe cale amiabilă.

Anul Numele cauzei Înțelegere amiabilă Daune05.07.2005 Moldovan si alții v.

Romania (nr. 1)Măsuri generale combatere discriminare 262.000 EUR

26.04.2007 Kalanyos si alții vs. Romania

Măsuri generale combatere discriminare 96.5000 EUR

26.04.2007 Gergely vs. Romania Măsuri generale combatere discriminare 36.500 EUR26.05.2009 Tănase si alții v.

RomaniaMăsuri generale combatere discriminare 565.193 EUR

Total 960.193 EUR

În cadrul înțelegerilor amiabile Guvernul si-a asumat, de asemenea, să adopte măsuri generale precum programe de combatere a discriminării etnice în cadrul sistemului judiciar, programe educaționale pentru prevenirea discriminării școlare, programe de informare publica pentru combaterea stereotipurilor si prejudecăților fata de romi in instituțiile publice locale, sprijinirea schimbării pozitive a opiniei publice pe baza principiului tolerantei si solidarității sociale, stimularea participării romilor la viața economică, sociala, culturala si politica in comunităților locale prin proiecte comunitare, implementarea de programe pentru reabilitarea locuințelor si prevenirea conflictelor interetnice148.

Remedii și sancțiuni împotriva discriminării în România În vederea transpunerii acquis-ului comunitar în materia nediscriminării, Guvernul României a adoptat Ordonanța nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancționarea tuturor

146 Încălcarea Art. 3 (rele tratamente), Art. 8 (viată privata si de familie), Art. 6 (proces echitabil), Art. 14 si Art. 8 (discriminare). 147 CEDO, Moldovan şi alții v. Romania (nr.2), 5.07.2005, para 150,151. 148 Detalii privind implementarea - Comitetul de Miniștri, Status of execution of the general measures and assessment of the action plan provided by the Romanian authorities on 15 June 2011, Memorandum prepared by the Department for the execution of judgments and decisions of the European Court of Human Rights.

39

formelor de discriminare aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2002149. Ordonanța nr. 137/2000 a suferit numeroase modificări150, cele mai multe având ca scop alinierea la standardele europene prevăzute în Directive. Legea nr.324/2006 a prevăzut în mod expres faptul că a transpus prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE şi a Directivei Consiliului 2000/78/CE. Modificări recente au fost aduse prin Legea nr. 61/2013 şi Legea nr. 189/2013. Ordonanța a fost republicată în Monitorul Oficial nr. 166 din 7 martie 2014.

Proceduri administrative și judiciare privind discriminarea Prevederile Art. 7 din Directiva rasială151 cu privire la procedurile judiciare sau administrative disponibile persoanelor care se consideră discriminate au fost transpuse în plan intern. Procedura de soluționare a cazurilor de discriminare în fața Consiliului National pentru Combaterea Discriminării este reglementată de art. 20 din O.G. nr. 137/2000 republicată. Activitatea principală a CNCD în raport de plângerile privind discriminarea constă în investigarea, constatarea şi sancționarea faptelor de discriminare152.

(1) ”Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. (2) Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1).(3) Prin cererea introdusă potrivit alin. (1), persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situației anterioare discriminării”. (Articol 20 din O.G. nr. 137/2000 republicata)

Procedura în fata Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării este reglementată in Art. 20 alin.4-10. De asemenea, CNCD adoptat Procedura internă de soluționare a petițiilor şi a sesizărilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 348 din 6 mai 2008.

Dreptul de sesiza instanța de judecata cu privire la cazurile de discriminare este prevăzut de Art. 27 din O.G. nr. 137/2000 republicată.

(1) ”Persoana care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru şi nu este condiționată de sesizarea Consiliului.(2) Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani şi curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.(3) Judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului.(4) La cerere, instanța poate dispune retragerea sau suspendarea de către autoritățile emitente a autorizației de funcționare a persoanelor juridice care, printr-o acțiune

149 Ordonanța 137/2000 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 2 septembrie 2000 şi a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 48/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 31 ianuarie 2002.150 O.G. nr. 137/2000 a fost modificată prin Legea nr. 48/2002, Ordonanța de Guvern nr. 77/2003, Legea nr.27/2004,Ordonanţa de Urgenţă nr. 75/2008, Legea nr. 61/2013, republicată în temeiul Ordonanței de Urgenţă nr. 19/2013, aprobată cu modificări prin Legea nr. 189/2013, şi rectificări publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 133 din 24 februarie 2014.151 Art. 7 alin. 1 din Directiva rasială: „Statele membre trebuie să asigure punerea la dispoziția tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite prin nerespectarea principiului egalității de tratament, a procedurilor judiciare şi/sau administrative, inclusiv a procedurilor de conciliere acolo unde consideră necesar, în vederea respectării obligațiilor care decurg din prezenta directivă, chiar şi după ce relația din care se presupune că a rezultat discriminarea a luat sfârșit”.152 Art. 19 alin.1 lit. C din O.G. nr. 137/2000 republicată.

40

discriminatoare, cauzează un prejudiciu semnificativ sau care, deși cauzează un prejudiciu redus, încalcă în mod repetat prevederile prezentei ordonanțe”.

Constituționalitatea măsurii de sancționare contravențională a discriminării de către CNCD În anul 2003 Curtea Constituțională a fost sesizată cu privire la excepția de neconstituționalitate a OG. 137/2000 sustinandu-se că se încalcă prevederile constituționale prin instituirea procedurii de constatare si aplicare a sancțiunilor contravenționale din O.G. nr 137 de către Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, aceasta activitate nefiind lăsată la aprecierea instanțelor judecătorești.

Prin decizia nr. 272 din 2003, Curtea Constituțională a reținut că textul de lege criticat stabilește că, în legătură cu constatarea şi sancționarea contravențiilor prevăzute în cap. II al ordonanței, se aplică, în mod corespunzător, dispozițiile privind regimul juridic al contravențiilor, iar Cap. IV din ordonanța, intitulat “Căile de atac”, reiterează reglementările acesteia cu privire la posibilitatea contestării în justiție a procesului-verbal de constatare a contravenției şi aplicare a sancțiunii de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, cu privire la procedura în fata instanţei de judecata, precum şi cu privire la exercitarea căilor de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat plângerea. Așa fiind, textul de lege criticat asigura accesul liber la justiție şi nu îngrădește dreptul contravenientului de a se adresa justiției”153.

Lipsa de claritate și predictibilitate a căilor de recurs la intrarea în vigoare a O.G. 137/2000 Ordonanța nr. 137/2000 privind prevenirea si sancționarea discriminării, în forma sa adoptată inițial, a creat confuzii in ceea ce privește căile de recurs si procedura de solicitare a daunelor în cazurile de discriminare. Aceste confuzii au fost generate de natura actelor adoptate de CNCD în constatarea discriminării precum și de prevederile Ordonanței cu privire la situația în care o persoană se poate adresa instanţei de judecata pentru daune.

Articolul 1 alin.1 al Hotărârii Guvernului nr. 1194/2001 privind funcționarea CNCD și Art. 23 alin.1 din Ordonanța nr. 137 prevedeau că C.N.C.D. este organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului. Membrii Colegiului Director al CNCD aveau atribuții de a analiza petițiile adresate CNCD şi de a aplica sancțiunile contravenționale din Ordonanța 137/2000. În esență, membrii Colegiului Director aveau calitatea de agent constatator si de organ care aplică sancțiunile pentru contravențiile stabilite prin O.G. 137/2000, corelativ competențelor prevăzute de O.G. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor154.

Act administrativ și proces verbal de sancționare

C.N.C.D., în soluționarea plângerilor privind fapte de discriminare, în ultimă instanță, adopta două acte distincte supuse unui control jurisdicțional distinct, pe două căi judiciare. Bunăoară, C.N.C.D., prin Colegiul Director, esențialmente organ al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului, adopta actul de soluționare a plângerii privind săvârșirea 153 Curtea Constituțională, Decizia nr. 272 din 2003, cu privire la excepție de neconstituționalitate a Art. 20 alin.3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000. 154 Art. 9 alin. (2) al H.G. nr. 1194/2001 modificat prin H.G. nr. 1514/2002 privind funcționarea si organizarea CNCD.

41

unei fapte de discriminare, concretizat în hotărârea Colegiului. Subsecvent, în măsura în care se constata săvârșirea unei fapte contravenționale, în calitatea de agent constatator, pe care o dețineau membrii Colegiului, se dispunea sancționarea contravențională printr-un act separat, în speță procesul verbal de constatare şi sancționare al faptei de discriminare155.

Obligativitatea procedurii plângerii prealabile în cazul actelor administrative

Hotărârea adoptată de Colegiul director, potrivit regulilor procesuale civile şi de contencios administrativ, se ataca la Curtea de Apel competenta (instanța de contencios administrativ) cu îndeplinirea anterior a procedurii prealabile, fiind în discuție un act ce emana din partea unui organ al administrației publice centrale. Pentru organizațiile neguvernamentale si mai ales victimele discriminării, la intrarea in vigoare, OG 137 a creat mai degrabă confuzie in ceea ce privește exercitarea cailor de atac, raport de natura actului adoptat de CNCD.

Romani CRISS v CNCD

Romani CRISS a formulat plângere direct la Curtea de Apel București împotriva hotărârii emise de CNCD, considerând ca actul CNCD este administrativ-jurisdicțional in temeiul Art. 6 din legea contenciosului administrativ. CNCD reținuse prin hotărâre a Colegiului Director ca nu s-a făcut dovada celor sesizate de Romani CRISS in sensul refuzării accesului in restaurant a persoanelor de etnie romă.

Curtea de Apel București156 a respins plângerea ca inadmisibilă admițând excepția neîndeplinirii procedurii administrative prealabile. Curtea s-a raportat la prevederile Art. 7 si Art. 10 din legea contenciosului administrativ care prevăd ca ”Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămată intr-un drept al sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie sa solicite autorității publice emitente, in termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia”. De asemenea, ”litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de …autoritățile publice centrale …se soluționează, in fond, de secțiile de contencios administrativ si fiscal ale curților de apel…”157

Curtea de Apel a reținut că CNCD funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, in subordinea Guvernului … Colegiul Director adopta hotărâri, respectiv acte administrative prin care constata fapte de discriminare … Hotărârile in discuție nu sunt acte administrativ-jurisdicționale, întrucât in cadrul procedurii desfășurate in fata CNCD nu se aplica principiul contradictorialității, astfel cum prevede art.2 alin.1 lit.d din Legea nr. 554/2004”158.

Solutii similare au fost pronunțate și in alte cauze promovate de persoane care s-au considerat discriminate si ale căror acțiuni au fost respinse pe considerentul neîndeplinirii procedurii prealabile împotriva actului CNCD, act administrativ159.

155 Noua Revistă de Drepturile Omului, Nr. 3/2009, „Controlul constituțional al statutului de independență al CNCD şi conformitatea cu aquis-ul communautaire şi reglementările europene în materie”, Dezideriu Gergely, C.H. Beck, 2009.156 Curtea de Apel București, Romani CRISS, acțiune înregistrată la 01.04.2005, Dosar nr. 10599/2/2005 (1163/2005) 157 Ibid. 158 Ibid. 159 Curtea de Apel București, B.T.N. v. CNCD, 18.10.2005, Dosar nr. 34062/2/2005 (3382/2005); A.D.R. v. CNCD, Dosar nr. 6252/2/2006.

42

Soluții contrare în contencios și în dreptul comun privind constatarea discriminării

Actul incident - procesul verbal de constatare şi sancționare a contravenției - emis de Colegiul CNCD, urma să fie atacat la Judecătoria competentă, potrivit regimului juridic al contravențiilor. Practica a demonstrat că această situație genera inadvertențe juridice, astfel încât, spre exemplu, instanțele de contencios, inclusiv curtea supremă au menținut hotărâri ale Colegiului CNCD, însă instanțele de drept comun au anulat procesul verbal de constatare, ceea ce a determinat în fapt, ca un act ce constata o faptă de discriminare să fie menținut de instanța de contencios însă actul care sancționa respectiva discriminare să fie desființat de instanța de drept comun.

Romani CRISS, Primăria Miercurea Ciuc v. CNCD

Prin hotărârea nr. 366 din 23.08.2005 CNCD a sancționat Primăria Miercurea Ciuc in legătură cu faptul ca mai multe familii de etnie romă au fost evacuate si mutate în imediata vecinătate a stației de epurare a apei, în condiții necorespunzătoare din punct de vedere al mediului şi al locuirii. CNCD a reținut că familiilor respective le-a fost afectat dreptul la un mediu înconjurător sănătos, autoritățile putând să găsească o alternativă față de zona în care s-a decis amplasarea160.

Primăria Miercurea Ciuc nu a formulat plângere prealabilă la CNCD pentru revocarea hotărârii si nu a solicitat anularea actului emis de CNCD la instanța de contencios administrativ. Ca atare, aceasta a rămas legală prin neatacare. În schimb, s-a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție iar prin sentința civila nr. 1723 din 04.12.2006 Judecatoria Miercurea Ciuc a anulat procesul verbal din considerente procedurale (necomunicarea in termen a procesului verbal de constatare). Romani CRISS a demarat ulterior acțiuni penale si civile în fața organelor de cercetare penală cât și a instanțelor de judecată. In prezent cauza se afla pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului.

FC Steaua București v CNCD

Prin hotărârea nr. 63 din 19.04.2005 CNCD a sancționat FC Steaua București cu amenda in cuantum de 4000 RON pentru scandările discriminatorii ale galeriei de fotbal la meciul cu echipa Rapid București. Scandările vizau, între altele, afirmațiile: „moarte ţiganilor, m… la ţigani, am avut şi vom avea mereu boală pe ţigani, Antonescu de trăia pe ţigani îi omora, ne p… pe ei la infinit, m… lui Rapid, a mai murit o cioară“ (lozincă folosită atunci când era faultat un jucător al echipei Rapid). CNCD a constatat că afirmațiile galeriei de suporteri ai clubului Steaua au creat o atmosferă ostilă, degradantă, umilitoare şi ofensatoare, prin utilizarea frecventă în sens negativ a termenului de „ţigani” asociat cu sloganuri de genul „moarte...”, „Antonescu de trăia pe ţigani îi omora”, ceea ce a avut ca efect atingerea demnității persoanelor aparținând minorității rome161.

Curtea de Apel București a statuat legalitatea hotărârii CNCD prin sentința civila 1433/2006 iar Înalta Curte de Casație si Justiție a respins recursul FC Steaua București prin Decizia civila nr. 3806 din 7.11.2006 menținând hotărârea CNCD de constatare si sancționare a discriminării. Pe de alta parte, procesul verbal de constatare si sancționare cu amenda in 160 CNCD, raport privind implementarea Directivei 2000/43/CE. 161 CNCD, raport privind implementarea Directivei 2000/43/CE .

43

cuantum de 4000 Ron a fost anulat prin Sentința civila nr. 4092/2005.

D.N. vs. CNCD

Prin hotărârea nr. 221 din 21.09.2005, CNCD a reținut că unei persoane de religie musulmană intr-un costum de baie specific religiei sale, dintr-un material identic cu orice alt costum, i s-a solicitat să părăsească bazinul şi incinta ștrandului, solicitându-se in acest sens intervenția poliției. Împotriva părții reclamate s-a dispus sancționarea cu amendă contravențională în cuantum de 1000 RON162.

Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea reclamantului privind hotărârea CNCD prin sentința civila nr. 35 din 0.02.2007 iar Înalta Curte de Casație si Justiție a respins recursul acestuia prin Decizia civila nr. 2787 din 30.05.2007. Pe de alta parte, procesul verbal de constatare si sancționare cu amenda in cuantum de 1000 Ron a fost anulat prin Sentința civila nr.3139/12.06.2006.

Condiționarea accesului la justiție de parcurgerea procedurii contravenționale (2000-2004) OG 137/2000 în formă inițială, incluzând modificările survenite până în anul 2004, prevedea în Art. 21 alin.1 faptul că ”În toate cazurile de discriminare prevăzute în prezenta ordonanță persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum şi restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun”. Sintagma ”persoanele discriminate” cuprinsă în textul din fostul articol 21 din OG 137/2000 punea in discuție liberul acces la justiție întrucât presupunea că persoana care pretinde despăgubiri ar trebui să aibă apriori vocația la acest drept, vocație dobândită în măsura în care persoana care solicita despăgubiri a fost considerata ”discriminată”. Acest ”statut” excludea practic posibilitatea persoanelor care au întreprins acțiuni în constatarea discriminării în fața CNCD dar fără câștig de cauza să poată pune în mișcare o acțiune în despăgubiri, sau posibilitatea persoanelor care nu s-au adresat CNCD anterior, de a iniția o acțiune in despăgubiri. Aceste chestiuni devin cu atât mai stringente cu cât căile de recurs împotriva hotărârii Colegiului CNCD și a procesului verbal de constatare și sancționare a discriminării s-au dovedit ineficiente în unele cazuri prin contradictorialitatea soluțiilor.

Interpretarea Tribunalului și Curţii de Apel București

Instanțele de judecată au îmbrățișat această interpretare ce decurgea din textul Ordonanței 137. Spre exemplu, acțiunea reclamantei A.E.R., solicitând ca, în baza O.G. nr. 137/2000 să i se aplice paratei amendă contravențională, restabilirea situației anterioare discriminării, „retragerea actului” prin care a fost încuviințată constituirea Asociației, precum și obligarea pârâtei la plata unor daune morale în valoare de 2.001.000.000 lei a fost respinsa ca inadmisibila.

Prin sentința civilă nr. 280 din 17 martie 2003 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, s-a respins acțiunea pe considerentul că, potrivit art. 20 din O.G. nr. 137/2000, formularea acțiunii în justiție pentru despăgubiri este precedată, în mod obligatoriu, de existența unei discriminări care a fost sancționată contravențional de către Consiliul Național pentru 162 CNCD; Raport privind implementarea Directivei 2000/78/CE.

44

Combaterea Discriminării. În cauză, această condiție nu a fost îndeplinită, astfel că acțiunea a fost considerată inadmisibilă.

Prin decizia nr. 392/A din 4 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă s-a reținut că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a art. 2, art. 20 și art. 21 din O.G. nr. 137/2000 și a art. 109 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, în cazurile prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, ceea ce în cauză nu s-a realizat, acțiunea reclamantei fiind astfel inadmisibilă.

Accesul la justiție în materia discriminării condiționat de constatarea contravenției în opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție (2000-2005)

În Decizia civila nr.4991 din 8 iunie 2005, Înalta Curte de Casație si Justiție a analizat dispozițiile Ordonanței 137/2000 in raport de acțiunea in despăgubiri pentru discriminare statuând obligația parcurgerii prealabile si constatarea discriminării.

A reținut Înalta Curte că ”Art. 20 alin. (3) … stabilește competența constatării și sancționării contravențiilor prevăzute la cap. II… în favoarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Cu alte cuvinte, persoana care se consideră discriminată într-una din formele prevăzute în actul normativ se adresează organismului menționat mai sus, care procedează corespunzător dispozițiilor legii … privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, … și, în măsura în care se constată și se aplică sancțiunea pentru comportamentul discriminator se naște posibilitatea de a uza de o acțiune de drept comun pentru a obține despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și de a obține restabilirea situației anterioare discriminării. În speță, persoana care se consideră discriminată are, deci, obligația parcurgerii procedurii prealabile prevăzută de art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, materializată în constatarea și, eventual, sancționarea comportamentului pretins discriminator, după care se poate adresa instanței de drept comun în temeiul art. 21 alin. (1) din același act normativ163.

Clarificarea naturii juridice a actului CNCD și simplificarea căilor de recurs În 14 iulie 2006 a fost adoptată Legea nr.324/2006, lege cu caracter organic, prin care au fost aduse modificări substanțiale cu privire la standardele în domeniul nediscriminării şi în special Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. CNCD a devenit autoritate națională, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar şi totodată garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării164.

Urmare modificărilor aduse de legea nr. 324/2006, jurisdicția exercitată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este o „jurisdicție administrativă” ce presupune o procedură specială, administrativ-jurisdicțională, ce se bazează pe principiul independenței organului care emite actul față de părțile de litigiu, cu asigurarea principiului contradictorialității şi al dreptului la apărare. Actul de soluționare a unui conflict corelativ dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, republicată, este emis de o autoritate administrativă investită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială (C.N.C.D.) iar actul per se, este susceptibil 163 Înalta Curte de Casație si Justiție, Decizia civila nr.4991 din 8 iunie 2005. 164 A se vedea Art. 16 din Legea nr. 324/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancționarea tuturor formelor de discriminare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 20 iulie 2006.

45

de a fi atacat în contenciosul administrativ general, sub cenzura instanțelor judecătorești. Aceste aspecte sunt statuate de prevederile art. 16 (independența organului care emite actul), art. 20 (procedura specială), art. 20 alin.6 (principiul contradictorialității şi al dreptului la apărare), art. 20 alin.7 (obligativitatea motivării actului), art. 20 alin.9 (procedura de atac în faţa instanţei de contencios administrativ, la Curtea de Apel) din O.G. nr. 137/2000, cu modificările şi completările ulterioare, republicată în temeiul Legii nr. 324/2006 (lege organică), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 20 iulie 2006.

În acest fel au fost soluționate şi inadvertențele legate de procedura contencioasă, natura actului adoptat şi căile de atac. Practic, Colegiul CNCD adoptă un singur act, hotărârea de soluționare a plângerii, motivat în fapt şi în drept, act cu caracter administrativ-jurisdicțional emis în baza unei proceduri speciale, cu respectarea principiului contradictorialității, atacabil doar în faţa instanţei de contencios administrativ. În același sens, Colegiul a adoptat şi procedura internă de soluționare a petițiilor şi sesizărilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 348 din 6 mai 2008165.

Constituționalitatea procedurii administrativ-jurisdicționale de constatare a discriminăriiÎn timp ce în Decizia nr. 997 din 7 octombrie 2008 Curtea Constituțională a făcut trimitere succintă la Consiliul National pentru Combaterea Discriminării prin raportare la ”activitatea [sa] jurisdicțională” în Decizia nr. 1096 din 15 octombrie 2008, Curtea Constituțională a constatat că, potrivit dispozițiilor supuse controlului de constituționalitate, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este un organ administrativ cu atribuții jurisdicționale, care se bucură de independenţa necesară îndeplinirii actului administrativ-jurisdicțional şi respectă prevederile constituționale cuprinse în art. 124 privind înfăptuirea justiției şi art. 126 alin. (5), care interzice înființarea de instanțe extraordinare precum şi dispozițiile constituționale cuprinse în art. 21 alin. (4)166.

Aceeași concluzie a fost reiterată de Curtea Constituțională in Decizia nr. 444 din 31 martie 2009167 si in Decizia nr. 1470 din 10 noiembrie 2009168. De asemenea, în Decizia nr. 278 din 23 mai 2013 Curtea Constituțională a statuat faptul ca, in speță, ”caracterul administrativ jurisdicțional este de esența hotărârilor pronunțate în baza art.20 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000”169.

Caracterul administrativ jurisdicțional al hotărârilor CNCD în fața instanțelor de judecatăRomani CRISS v. Grup Școlar Auto Craiova

Prin Sentința nr. 228 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția de nelegalitate invocată de Inspectoratul Școlar Dolj în contradictoriu cu Grupul Școlar de Transporturi Auto Craiova, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Romani CRISS, în sensul că a fost constatată 165 Noua Revistă de Drepturile Omului, Nr. 3/2009, „Controlul constituțional al statutului de independență al CNCD şi conformitatea cu aquis-ul communautaire şi reglementările europene în materie”, Dezideriu Gergely, C.H. Beck, 2009. 166 Curtea Constituțională, Decizia nr. 1.096 din 15 octombrie 2008, publicata in Monitorul Oficial nr. 795 din 27 noiembrie 2008.167 Curtea Constituțională, Decizia nr. 444 din 31 martie 2009 publicata în Monitorul Oficial nr. 331 din 19 mai 2009. 168 Curtea Constituțională, Decizia nr. 1470 din 10 noiembrie 2009, publicata în Monitorul Oficial nr. 887 din 18 decembrie 2009.169 Curtea Constituțională, Decizia nr. 278 din 23 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial nr.450 din 23.07.2013.

46

nelegalitatea Hotărârii nr. 103 din 24 mai 2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Prin Hotararea CNCD se stabilise că menținerea claselor a III-a C și a IV-a C din cadrul Grupului Școlar de Transporturi Auto Craiova constituite după criteriul etniei (rome) reprezintă o faptă de discriminare în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (3) din O.G. nr. 137/2000, recomandându-se conducerii Grupului Școlar de Transporturi Auto Craiova și Inspectoratului Școlar al Județului Dolj să adopte măsurile necesare, astfel încât procesul de desegregare să se încheie cât mai repede. Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs CNCD și Romani Criss (C.R.I.S.S.) care au criticat-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație si Justiție: hotărârea CNCD - act administrativ jurisdicțional

Prin Decizia civila nr. 604 din 5 februarie 2010 Înalta Curte de Casație si Justiție a admis recursurile declarate de CNCD și Romani CRISS împotriva Sentinței nr. 228 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova si a modificat sentința in sensul respingerii excepției de nelegalitate a Hotărârii nr. 103 din 24 mai 2007, emisă de CNCD. Analizând dispozițiile Art. 20 alin.1 la 10 din O.G. nr. 137/2000 cu modificările si completările ulterioare, Înalta Curte de Casație si Justiție a statuat că:

”Modul în care este reglementată procedura de soluționare a sesizărilor adresate Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării cuprinde elementele definitorii ale procedurii administrativ-jurisdicționale, hotărârea adoptată având natura juridică a unui act administrativ-jurisdicțional, în sensul art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004”170 .

În același sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia civilă nr. 1939 din 16 aprilie 2010171.

Procedura plângerii prealabile nu se aplica în cazul hotărârii CNCD

Prin decizia civila nr. 4495 din 22 octombrie 2010 Înalta Curte de Casație si Justiție a clarificat faptul ca Hotararea CNCD este un act administrativ-jurisdicțional in privința căruia nu se aplica obligativitatea parcurgerii plângerii prealabile prevăzute de legea contenciosului administrativ in cazul actului administrativ unilateral.

A reținut Înalta Curte: ”Interpretând coroborat dispozițiile legale citate se desprinde în mod necesar concluzia că hotărârile pronunțate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în materia examinată pot fi atacate la Curtea de apel competentă în termen de 15 zile de la comunicare. De altfel, având în vedere natura administrativ jurisdicțională a hotărârii atacate, natură dedusă din modul în care este reglementată procedura în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, aplicând dispozițiile art. 6 din Legea nr. 554/2004, se ajunge, de asemenea, la concluzia că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 referitoare la obligativitatea plângerii prealabile. Prin modalitatea în care este reglementată procedura de soluționare a sesizărilor adresate Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, se constată că aceasta cuprinde elementele definitorii ale procedurii administrativ-jurisdicționale, hotărârea adoptată având

170 Înalta Curte de Casație si Justiție, Decizia civila nr. 604 din 5 februarie 2010. 171 Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia civilă nr. 1939 din 16 aprilie 2010.

47

natura juridică a unui act administrativ-jurisdicțional în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004”.

Termenul de atac al hotărârii CNCD: 15 zile de la comunicare la Curtea de Apel competentă

Investită în mai multe cauze cu soluționarea aspectelor legate de termenul de contestare si instanța competenta in raport de hotărârile CNCD, Înalta Curte de Casație si Justiție a clarificat faptul că:

”Interpretând coroborat dispozițiile legale [n.n. Art. 20 alin. 8-10 din OG 137/2000 cu modificări si completări ulterioare] se desprinde în mod necesar concluzia că hotărârile pronunțate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în materia examinată pot fi atacate la Curtea de apel competentă în termen de 15 zile de la comunicare”172.

”Calea de atac care se exercită împotriva hotărârii Colegiului director prin care s-a soluționat o sesizare este acțiunea la instanța de contencios administrativ. Termenul de exercitare a acțiunii decurge din prevederile art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000, respectiv 15 zile de la data comunicării hotărârii, în cazul în care hotărârea nu este atacată în acest termen ea dobândește caracter executoriu. Prin caracterul executoriu se înțelege potrivit art. 377 C. proc. civ. o hotărâre irevocabilă, în speță hotărârea Colegiului director rămâne irevocabilă dacă împotriva acesteia nu se exercită acțiunea în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Reglementarea cuprinsă în art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000 satisface exigențele impuse de normele constituționale, precum și cele ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului”173.

Constituționalitatea căilor de atac împotriva hotărârii CNCD în termen de 15 zile de la comunicarePrin decizia nr. 1494 din 10 noiembrie 2009, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000 sunt constituționale, că termenul de introducere a acțiunii rezultă din textul menționat și că stabilirea procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, condiționat ca procesul de legiferare să se circumscrie cadrului constituțional. Curtea Constituțională a luat act de faptul că hotărârile Colegiului director al CNCD, prin care acesta soluționează sesizările persoanelor care se consideră discriminate, şi care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu. Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor alin.(8) şi (9) ale art.20 din OG nr.137/2000, hotărârea respectivă se comunica părților şi produce efecte de la data comunicării, ea putând fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii174.

În anul 2013 Curtea a fost sesizata cu o excepție de neconstituționalitate similară a dispozițiilor art.20 alin.(10) din OG nr.137/2000 pe considerentul ca încalcă dreptul la apărare ca urmare a faptului că reglementează un termen de 15 zile al cărui obiect nu se poate cunoaște cu exactitate, întrucât nu se știe dacă se referă la termenul în care trebuie introdusă calea de atac împotriva hotărârilor CNCD sau doar la termenul în care hotărârea neatacată 172 Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia civila nr. 4495 din 22 octombrie 2010. Similar si Decizia civila nr. 1939 din 16 aprilie 2010.173 Înalta Curte de Casație si Justiție, Decizia civila nr. 318 din 21 ianuarie 2011, Decizia civila nr. 359 din 21 ianuarie 2011.174 Curtea Constituțională, Decizia nr. 1494 din 10 noiembrie 2009, Publicată în Monitorul Oficial nr.909 din 24.12.2009.

48

devine titlu executoriu. Prin Decizia nr. 278 din 23.07.2013 Curtea Constituțională a respins excepția și a reținut următoarele:

”textul de lege criticat este plasat în corpul ordonanței imediat după prevederea care stabilește că „hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii”, cuprinsă în art.20 alin.(9) din ordonanță, ceea ce conduce, printr-o interpretare teleologică, la ideea că termenul de 15 zile la care se referă art.20 alin.(10) este cel prevăzut de art.6 alin.(2) din Legea nr.554/2004, în redactarea de la data introducerii în ordonanță a textului de lege supus în cauza de faţa controlului de constituționalitate. Ca atare, termenul de 15 zile curge de la data comunicării hotărârii Colegiului director, fiind termenul în care aceasta poate fi atacată la instanța de contencios administrativ. Necontestarea în acest termen a hotărârii menționate conferă acesteia caracter de titlu executoriu”.

Liberul acces la justiție și eliminarea condiționalității parcurgerii procedurii contravenționale la CNCDExpunerea de motive a proiectului de lege aprobat ulterior si devenit legea nr. 324/2006 pentru modificarea şi completarea OG nr. 137/2000 a prevăzut faptul ca ”din perspectiva asigurării liberului acces la justiție si a dreptului la un proces echitabil s-a introdus prevederea conform căreia introducerea cererii de acordare de despăgubiri la instanța de judecată sa nu fie condiționată de sesizarea, de către persoana discriminată, a CNCD. S-a avut in vedere, astfel, practica unor instanțe judecătorești care au respins acțiunile in despăgubiri formulate de persoanele discriminare ca fiind inadmisibile (sau prematur introduse) in absenta unei sesizări/decizii a CNCD175.

Forma anterioară a textului cuprins in Articolul 21 ”În toate cazurile de discriminare prevăzute în prezenta ordonanță persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri” a fost modificată cu textul ”Persoana care se considera discriminata poate formula, in fata instanţei o cerere pentru acordarea de despăgubiri”.

Constituționalitatea procedurilor judiciare și administrative în constatarea discriminării

În anul 2007 Curtea Constituțională a fost sesizată cu o excepție de neconstituționalitate a OG 137, sustinandu-se încălcarea liberului acces la justiție și egalitatea în fața legii. Aceste susțineri au fost respinse, prin Decizia nr. 1.011 din 2007, Curtea Constituțională reținând că:

”OG 137/2000 este o reglementare specială care stabilește comportamentele considerate discriminatorii în viziunea legiuitorului şi creează mecanismele prin care orice tip de discriminare poate fi sancționat şi eliminat. Actul normativ criticat sancționează contravențional orice [n.n. discriminare] iar pe de alta parte, …, favorizează accesul la justiție prin posibilitatea “persoanei care se consideră discriminată” de a formula, “în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru şi nu este condiționată de sesizarea Consiliului.” Actul normativ criticat nu contravine nici

175 Camera Deputaților, Urmărirea procesului legislativ, PL-x nr. 302/2006, Expunerea de motive, disponibil la http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=7317

49

dreptului la petiționare consacrat de art. 51 din Constituție, atât timp cât stabilește în mod expres faptul că “persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei”176.

Ulterior, Curtea Constituțională a respins o excepție similară, pronunțându-se asupra caracterului administrativ jurisdicțional al actelor CNCD. Curtea a statuat următoarele:

”dispozițiile art.20 alin.(1) din ordonanța criticată prevăd că “persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei”. Or, Curtea nu poate reține caracterul obligatoriu al acestei jurisdicții, întrucât legea nu prevede în sarcina persoanei vătămate obligația de a urma o procedură administrativ-jurisdicțională prealabilă sesizării instanţei de judecată, ci numai posibilitatea de a opta între cele două căi de valorificare a dreptului. Dacă în ipoteza prevăzută de art.20 din ordonanța criticată, persoana vătămată şi-a manifestat expres opțiunea pentru declanșarea procedurii administrativ-jurisdicționale, şi în situația în care Consiliul se sesizează din oficiu, potrivit art.21 din ordonanță, victima discriminării își prezervă dreptul de opțiune, nefiind obligată să parcurgă procedura administrativ-jurisdicțională deja inițiată. Astfel, caracterul facultativ al jurisdicției administrative speciale ar fi venit în contradicție cu caracterul obligatoriu al unei asemenea proceduri, în ipoteza în care s-ar fi constatat că legea prevedea parcurgerea obligatorie a acesteia anterior procedurii judecătorești, iar nu cu sesizarea din oficiu a instanţei administrativ-jurisdicționale. Prin urmare, Curtea constată că nu există nicio neconcordanță între procedura reglementată prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000 şi dispozițiile constituționale cuprinse în art.21 alin.(4)”177.

Prin Decizia nr. 1470 din 10 noiembrie 2009 Curtea Constituțională a reiterat faptul că jurisdicția Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nu are caracter obligatoriu, întrucât legea nu prevede în sarcina persoanei vătămate obligația de a urma o procedură administrativ-jurisdicțională prealabilă sesizării instanţei de judecată, ci numai posibilitatea de a opta între cele două căi de valorificare a dreptului, astfel încât nu se poate vorbi de încălcarea textului art.21 alin.(4) din Constituție178.

176 Curtea Constituțională, Decizia nr. 1.011 din 8 noiembrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare. 177 Curtea Constituțională, Decizia nr. 1.096 din 15 octombrie 2008, publicata in Monitorul Oficial nr. 795 din 27.11.2008. 178 Curtea Constituțională, Decizia nr. 1470 din 10 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr.887 din 18.12.2009

50

Remedii și căi de recurs în cauzele de discriminare

Cale procedurală Administrativ-jurisdicțională JurisdicționalăInstituție Consiliul National pt. Combaterea

DiscriminăriiInstanța de judecată

Termen introducere plângere

1 an de la data faptei sau cunoașterea acesteia179

3 ani de la data faptei sau cunoașterea acesteia180

Remediu Sancțiune contravențională181 Despăgubiri (materiale și/sau morale)182

Remediu Restabilirea situației anterioare discriminării183

Restabilirea situației anterioare discriminării184

Remediu Înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii185

Anularea situației create prin discriminare186

Remediu Retragere/suspendare autorizație funcționare persoane juridice187

Remediu Publicarea de către persoana care a săvârșit fapta de discriminare, în mass-media, a unui rezumat al hotărârii de constatare, respectiv al sentinței judecătorești188

Publicarea de către persoana care a săvârșit fapta de discriminare, în mass-media, a unui rezumat al hotărârii de constatare, respectiv al sentinței judecătorești189

Cale de recurs Instanța de contencios administrativ (Curte de Apel)190

Instanța de drept comun (Judecatoria sau Tribunal după caz)191

Calitatea procesuală activă a entităților cu un interes legitim în combaterea discriminării Prevederile Art. 7 din Directiva rasială192 cu privire la calitatea procesuală activă sunt transpuse in plan intern în Art. 28 alin.1 si 2 din O.G. nr. 137/2000 republicată. Transpunerea acestui standard în forma inițială a Ordonanței 137/2000193 nu a fost conformă cu prevederile Directivei rasiale.

Inadvertențe legislative privind calitatea procesuală179 O.G. nr. 137/2000 republicată, Art. 20 alin. 1. 180 O.G. nr. 137/2000 republicată, Art. 27 alin.2. 181 O.G. nr. 137/2000 republicată, Art. 19 alin.1 lit. C. 182 O.G. nr. 137/2000 republicată, Art. 27 alin.1. 183 O.G. nr. 137/2000 republicată, Art. 27 alin.1. 184 O.G. nr. 137/2000 republicată, Art. 27 alin.1. 185 O.G. nr. 137/2000 republicată, Art. 27 alin.1. 186 O.G. nr. 137/2000 republicată, Art. 27 alin.1. 187 O.G. nr. 137/2000 republicată, Art. 27 alin.5. 188 O.G. nr. 137/2000 republicată, Art. 26 alin 2. 189 O.G. nr. 137/2000 republicată, Art. 26 alin.2. 190 O.G. nr. 137/2000 republicată, Art. 20 alin.9. 191 O.G. nr. 137/2000 republicată, Art. 27 alin. 1. 192 Art. 7 alin.2 ” Statele membre trebuie să asigure pentru asociații, organizații sau orice alte entități juridice care, în conformitate cu criteriile stabilite prin legislația internă, au un interes legitim în respectarea dispozițiilor prezentei directive, posibilitatea de a întreprinde orice procedură judiciară şi/sau administrativă disponibilă, în numele sau în sprijinul reclamantului, cu aprobarea sa…”. 193 Inițial Ordonanța 137/2000 in Art.. 22 prevedea că: “Organizațiile neguvernamentale care au ca scop protecţia drepturilor omului au calitate procesuală activă în cazul în care discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce atingere unei comunități sau unui grup de persoane. (2) Organizațiile prevăzute la alin. (1) au calitate procesuală activă şi în cazul în care discriminarea aduce atingere unei persoane fizice, daca aceasta din urma mandatează organizația in acest sens”.

51

Ordonanța 137/2000 acorda calitate procesuală activă organizațiilor neguvernamentale in condiții restrictive. Spre exemplu, doar „organizațiile neguvernamentale care au ca scop protecţia drepturilor omului” aveau vocația calității procesuale. Îndeplinirea acestei condiții era corelativă existentei in statutul de înființare al organizației al unui obiectiv explicit stipulat de ”protecție a drepturilor omului”. In plus, in cazul reprezentării victimelor discriminării de către aceste organizații, legea impunea condiția mandatării de către persoana discriminata: ”dacă aceasta din urma mandatează organizația”. Practic, presupunea un înscris sub semnătură legalizată în fata notarului public depus instanţei de judecata, pentru dovedirea îndeplinirii cerințelor legale.

Spre deosebire de OG 137/2000, legea privind egalitatea de șanse intre femei si bărbați (nr. 202/2002) prevedea in Art. 38 alin. 2 că “Sindicatele şi organizațiile neguvernamentale care urmăresc protecţia drepturilor omului au calitatea să reprezinte în justiție persoanele discriminate, la cererea acestora”. Din punct de vedre practic, ambele acte normative reglementau, in principiu, același domeniu: combaterea discriminării. Doar ca textul Ordonanței 137/2000 si practica judiciara, a fost de natura a înțelege că o persoană discriminată datorită apartenentei etnice, trebuia sa mandateze o organizație al cărei statut prevedea expres ”protecţia drepturilor omului” pentru a fi reprezentata in justiție, presupunând si un mandat autentic in fata notarului, in schimb, aceeași persoana daca a fi fost discriminata pe baza criteriului de sex, era suficient sa ceară unei organizații care urmărește protecţia drepturilor omului să fie reprezentată, fără un mandat special.

Respingerea calității procesuale a Romani CRISS în cazurile de discriminare a romilor

Condițiile restrictive din OG 137 au fost interpretate ca atare de către instanțele de judecata, uneori contradictoriu, în acțiunile civile in constatarea discriminării promovate de Romani CRISS în cursul anilor 2001-2004194. Spre exemplu, unele instanțe au respins calitatea procesuala activa a Romani CRISS195. Interpretările date de instanțele de judecata noțiunilor de ”comunitate” si ”grup de persoane” in legătura cu discriminarea unor grupuri de 6 persoane si necesitatea mandatului de reprezentare pentru Romani CRISS a condus, de asemenea, la respingerea unor acțiuni in constatarea discriminării. Au reținut instanțele ca actul de discriminare nu a vizat o comunitate de romi cat un grup de persoane. Însă ”având in vedere modalitatea de redactare a textului de lege prin alăturarea, in cuprinsul aceluiași aliniat, a “comunității” si ”grupului de persoane”, …se retine ca intenția legiuitorului a fost aceea ca grupul de persoane sa nu fie o simpla alăturare de persoane fizice, ci o entitate distincta. Or, nu se poate retine existenta unei entități in sensul prevăzut de legiuitor. Așadar, reclamanta nu are calitate procesuala activa, intru-cat pretinsa discriminare nu a adus atingere unei comunități sau grup de persoane, așa cum impun art. 22 din Ordonanță 137/2000. Din punct de vedere procesual activ, instanța a apreciat ca sunt incidente dispozițiile art. 22 alin. 2 din OG 137/2000 care impun in cazul discriminărilor ce aduc atingere ”unei persoane fizice”, existenta unui mandat in favoarea ONG, respectiv in cauza 194 Romani CRISS, Implementarea legislației anti-discriminare in Romania, Combaterea discriminării prin proceduri judiciare, http://www.romanicriss.org/Juristprudenta%202004.pdf. 195 Ibid, Judecătoria Rădăuți, sentința civila 1181/07.04.2003, Tribunalul Suceava Decizia civila 784/12 septembrie 2003, decizia civila 7/23.01.2004. Pe de alta parte, Judecătoria Pitești, prin sentința civila 7656/08.10.2001 a admis calitatea procesuala activa a Romani CRISS. A reținut instanța: ”Reclamanta, este o fundație cu caracter nepatrimonial, ce a fost înființată cu scopul principal de a realiza activităţi de documentare, cercetare si difuzare de informații privind istoria, limba, situația sociala si obiceiurile culturale ale romilor precum si cu scopul de a cerceta multidisciplinar relațiile inter-etnice dintre romi si populaţia majoritara, inclusiv prin analizarea surselor de cooperare si conflict … și deci, are, potrivit art. 22 …, calitate procesuala activa”.

52

nu s-a dovedit existenta unui mandat care sa provină de la cele 6 persoane de etnie roma pretins vătămate prin atitudinea angajaților paratei”196.

Inițiativa Romani CRISS de amendare a legislației în concordanță cu Directiva 2000/43/CE

Având in vedere formularea cuprinsă in Ordonanță cât și practica instanțelor de judecată, Romani CRISS alături de alte organizații non-guvernamentale au solicitat modificarea textului cuprins în Art. 22 din Ordonanță, în conformitate cu cerințele prevăzute în Directiva 2000/43/CE legate de ”interesul legitim” al unei organizații și simpla ”cerere” a victimei pentru reprezentare197.

Potrivit Art. 28 alin.1 şi alin.2 din O.G. nr. 137/2000 republicată, astfel cum a fost amendat prin Legea nr. 27 din 5 martie 2004:

(1) ”Organizațiile neguvernamentale care au ca scop protecţia drepturilor omului sau care au interes legitim în combaterea discriminării au calitate procesuală activă în cazul în care discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce atingere unei comunități sau unui grup de persoane.(2) Organizațiile prevăzute la alin. (1) au calitate procesuală activă şi în cazul în care discriminarea aduce atingere unei persoane fizice, la cererea acesteia din urmă”.

Constituționalitatea calității procesuale active în materia discriminării

Sesizata cu o excepție de neconstituționalitate a prevederilor Art 22 din OG 137 cu privire la calitatea procesuala activa, prin Decizia nr. 285 din 1 iulie 2004, Curtea Constituțională a statuat caracterul constituțional al acestei opțiuni legislative. In raport de susținerile ca părțile intr-un proces pot fi reprezentate doar de avocat si ca organizațiile nu pot avea calitate de parte interesata deoarece nu justifica un interes legitim, Curtea a constatat ca:

”Art. 22 nu creează o inegalitate a părților în fata instanţei şi nici nu reprezintă o ingerință a organizațiilor neguvernamentale în activitatea autorității judecătorești. In opinia Curţii Constituționale organizațiile neguvernamentale nu participa la proces în calitate de reprezentanți ai părților, ci în virtutea calității procesuale active proprii pe care le-o atribuie legea. Acest fapt este confirmat şi de modificarea pe care textul legal criticat a suferit-o ulterior sesizării Curţii Constituționale cu excepția de neconstituționalitate. Astfel, tocmai pentru a îndepărta ideea reprezentării, legiuitorul a modificat art. 22 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 în sensul ca organizațiile neguvernamentale nu mai dobândesc calitate procesuala activa în cazurile când persoana fizica supusă unei discriminări le mandatează, ci la cererea acesteia. De asemenea, se observa ca interesul participării în cauza rezida în însuși scopul pentru care organizația neguvernamentala ființează, şi anume protecţia drepturilor persoanelor care au fost supuse unei discriminări198.

196 Ibid, Judecătoria Iași, Sentința civila 22050/10.12.2001, Tribunalul Iași, Decizia civila 1614/17.10.2002, Curtea de Apel Iași, Decizia civilă 204/25.02.2003.197 Romani CRISS, Implementarea legislației anti-discriminare in Romania, Combaterea discriminării prin proceduri judiciare, Dezideriu Gergely, Mădălin Morteanu, Editura Eca, 2004, disponibil la http://www.romanicriss.org/Juristprudenta%202004.pdf.198 Curtea Constituțională, Decizia nr. 285 din 1 iulie 2004 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 din O.G. nr. 137/2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 48/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

53

Standard Directiva rasială Reglementare inițială Reglementare curentă

Prevedere legală Art. 7 alin.2 Art. 22 OG. 137/2000 Art. 28 OG 137/2000 republicata

EntitateAsociații, organizații, entități juridice legal înființate

Organizații neguvernamentale legal înființate

Organizații neguvernamentale legal înființate

Cerințe de drept Criterii stabilite in legea națională

O.G. nr. 26/2000 asociații si fundații

O.G. nr. 26/2000 cu modificări, legea sindicatelor, partidelor politice etc.

Cerințe esențiale

Au interes legitim în combaterea discriminării rasiale/etnice

Au ca scop protecţia drepturilor omului

Au ca scop protecţia drepturilor omului sau au interes legitim in combaterea discriminării

Cale de remediuOrice procedură judiciară și/sau administrativă

Procedura judiciară civilă

Procedură judiciară civila și administrativă

Reprezentare victimă ”Cu aprobare” ”Daca mandatează

organizația” ”La cerere”

Admiterea calității procesuale a Romani CRISS de către Înalta Curte de Casație si Justiție în exercitarea cailor de atac în materie penală

Prin Decizia nr. 3676 din 9 noiembrie 2009, Secția Penală a Înaltei Curți de Casație si Justiție a statuat că Romani CRISS are calitatea specială prevăzută de legiuitor pentru a face plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmării penale sau a ordonanței, ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penala sau de încetare a urmării penale. În acest sens, a reținut Înalta Curte de Casație si Justiție:

”Cu privire la calitatea petiționarei Romani C.R.I.S.S. de a învesti, în mod valabil, instanța cu examinarea legalității rezoluției procurorului, Înalta Curte constată că aceasta are calitate procesuală activă în cauză. În conținutul dispozițiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că, după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. … Or, în accepțiunea legii, pe calea interpretării gramaticale a sintagmei arătate – prin folosirea pronumelui nehotărât adjectival „orice alte persoane” - nu s-a dorit limitarea sferei titularilor, ci dimpotrivă extinderea acestora, fie persoane fizice, fie persoane juridice de drept privat, urmând ca vătămarea intereselor legitime să fie dovedită.Din actele constitutive ale organizației nonguvernamentale Romani C.R.I.S.S. rezultă că aceasta este persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial, în cadrul activităților și obiectivelor sale înscriindu-se conștientizarea de către societate a necesității protecției drepturilor și libertăților fundamentale, a progresului, prin

54

eliminarea discriminării și acordarea de șanse egale, a asigurării accesului liber la justiție, precum și promovarea și întărirea calității actului de justiție și susținerea rolului dreptului în asigurarea unei bune guvernări.În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că organizația nonguvernamentală Romani C.R.I.S.S. se circumscrie categoriei de „orice persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate” prevăzută în art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., legitimitatea interesului său materializându-se în sesizarea efectuată în vederea stabilirii împrejurărilor în care au fost efectuate perchezițiile domiciliare autorizate de instanță, în scopul protejării dreptului la viață, a interzicerii tratamentelor inumane și degradante, în conformitate cu prevederile art. 2 și art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și în scopul conștientizării societății de necesitatea protecției drepturilor și libertăților fundamentale și al asigurării accesului la justiție, ceea ce corespunde obiectului său de activitate. Interesul său legitim a fost dovedit, prin declanșarea efectivă de cercetări în cauză de către Inspectoratul General al Poliției”199.

Sarcina probei în cazurile de discriminareDirectiva 2000/43/CE in Articolul 8 se refera la Sarcina probei si dispune că:

”Statele membre iau măsurile care sunt necesare, în conformitate cu sistemele lor judiciare, pentru ca, atunci când o persoană care se consideră nedreptățită prin nerespectarea principiului egalității de tratament prezintă, în fața unei autorități sau a altei instanțe judecătorești competente, fapte pe baza cărora se poate prezuma că a avut loc o discriminare directă sau indirectă, pârâtul să fie obligat să dovedească faptul că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament.Alineatul (1) nu împiedică statele membre să introducă norme privind probele care sunt mai favorabile reclamantului. Alineatul (1) nu se aplică procedurilor penale. … Statele membre pot să nu aplice alineatul (1) procedurilor în care este de competența autorității sau a instanței judecătorești competente cercetarea faptelor”.

Ordonanța nr. 137/2000, în forma sa inițială, deși importantă pentru remedierea lipsei de prevederi legislative interne în combaterea discriminării, nu s-a conformat cerințelor Directivei Consiliului 2000/43/EC, sau 2000/78/EC. Ordonanța nu stipula reguli cu privire la sarcinii probei similare celor din Directiva rasiala în situația in care se prezintă un caz de discriminare prima facie200 . Atât Ordonanța nr. 137/2000 cât şi Hotărârea de Guvern nr. 1194 privind funcționarea Consiliului National pentru Combaterea Discriminării făceau trimitere la procedurile de constatare şi sancționare a contravențiilor, conform Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Potrivit procedurilor aplicabile la momentul respectiv, nu se putea realiza inversarea sarcinii probei deoarece prevederile normative nu permiteau o procedură litigioasă a părților in fața CNCD. Acest aspect a fost statuat și de secția de contencios administrativ a Curţii de Apel București inclusiv in cauzele de discriminare inițiate de Romani CRISS, reținând că în cadrul procedurii desfășurate in fata CNCD nu se aplica principiul contradictorialității201. 199 Înalta Curte de Casație si Justiție, Secția Penală, Decizia nr. 3676 din 9 noiembrie 2009. 200 Noua Revistă de Drepturile Omului, nr. 4/2008, Dezideriu Gergely „Standarde europene privind sarcina probei în cazurile de discriminare şi transpunerea în dreptul intern ca excepție a principiului de drept comun “affirmanti incumbit probatio”, C.H. Beck, 2008..201 Curtea de Apel București, Romani CRISS v. CNCD, Dosar nr. 10599/2/2005, B.T.N. v. CNCD, 18.10.2005, Dosar nr.

55

Alinierea standardului sarcinii probei in legea națională cu Directiva 2000/43/CE

Art. 20 alin.6 din O.G. nr. 137/2000, astfel cum a fost amendat prin Legea nr. 324/2006202 a reglementat sarcina probei în cazurile de discriminare. Art. 20 alin.6 a fost modificat prin legea nr. 61 din 21 martie 2013203 reflectând mai îndeaproape textul cuprins în Art. 8 din Directiva 2000/43/CE. Potrivit Art. 20 alin.1 modificat:

”Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament”.

Înalta Curte de Casație si Justiție și partajarea probei în cauzele de discriminare

P.C. v. CNCD

În Decizia civila nr. 3796 din 23 septembrie 2010, Înalta Curte de Casație si Justiție s-a raportat la sistemul juridic reglementat de OG 137/2000 reținând ca recurentul avea obligația de a dovedi existența faptelor care permit a se presupune existența unei discriminări conform art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 potrivit cărora „Persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare”.

CNCD v. Curtea de Apel București

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1967 din data de 12 mai 2009, a admis contestația formulată de O.C. în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a anulat Hotărârea nr. 546 din 06 octombrie 2008.

Curtea de Apel a reținut ca în materia discriminării ”sarcina probei este împărțită, în sensul că petentului îi revine sarcina să dovedească existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări, iar persoana reclamată are sarcina de a dovedi că faptele respective nu constituie discriminare. În aceste condiții, pentru ca reclamantului (persoana împotriva căreia s-a formulat petiția la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării) să îi revină sarcina de a proba inexistența discriminării ar fi trebuit să existe mai întâi probe certe cu privire la faptele care la prima vedere ar putea fi considerate discriminare. Or, în cauză, singura probă pe care se întemeiază emitentul actului este o înregistrare audio pentru care nu există garanții de autenticitate și în care este înregistrată o discuție între petentul G.G. și o terță persoană. Această discuție nu constituie o probă certă a faptelor reclamantului”.Curtea de Apel a mai reținut că ”art. 20 alin. (6) O.G. nr. 137/2000 nu impun petentului să prezinte probe care sa ducă la o bănuială privind săvârșirea unor fapte de discriminare ci faptele trebuie probate la nivel de certitudine, îndoiala putând să persiste doar cu privire la mobilul faptelor respective și deci la încadrarea sau neîncadrarea acelor fapte în definiția dată faptelor de discriminare. Fată de aceste

34062/2/2005 (3382/2005); A.D.R. v. CNCD, Dosar nr. 6252/2/2006202 Legea nr. 324/2006 publicata publicată în Monitorul Oficial nr. 626 din 20 iulie 2006203 Legea nr. 61 din 2013 publicata in Monitorul Oficial nr. 158 din 25 martie 2013, in vigoare din 28 martie 2013.

56

considerente, Curtea a constatat că nu există o dovadă a săvârșirii unor fapte care să poată fi considerate, la prima vedere, fapte de discriminare și în aceste condiții se impune anularea hotărârii atacate”.

Prin decizia civilă nr. 1503 din 15 martie 2011, Înalta Curte de Casație si Justiție a admis recursul promovat de CNCD in sensul in care instanța de fond a interpretat greșit normele legale incidente, in speță Art. 20 din OG 137 precum și faptul că s-a rezumat la a analiza (doar) înregistrarea audio prezentată de recurent, pe care a considerat-o ca nefiind o probă certă a faptelor deși este perfect admisibilă conform art. 20 alin. (6) O.G. nr. 137/2000.

Înalta Curte de Casație si Justiție a considerat ca fiind suficientă înregistrarea audio prezentată de petentul G.G. În plus, a reținut Curtea, intimatul-reclamant nu a făcut nici o dovadă în sensul că aceste fapte nu ar constitui fapte de discriminare204.

M.G. v. CNCD si SC C SA

În Decizia civila nr. 3970 din 5 octombrie 2012, Înalta Curte de Casație si Justiție a statuat că în cazurile de discriminare ”sarcina probei în materie este partajată între cel care invocă discriminarea și cel acuzat de discriminare”, în conformitate cu art. 20 alin. (6) din OG 137. În raport cu sentința recurată a Curţii de Apel se reținuse că ”în legătură cu diferențele [n.n. invocate] reclamantul nu a probat că acestea au existat în raport cu salariați care au ocupat în aceeași perioadă funcții similare cu a sa ori au prestat efectiv aceeași cantitate de muncă, îndeplinind aceleași atribuții, pentru a se putea considera că este vorba de situații comparabile în care pârâta ar fi tratat diferit pe reclamant în raport cu ceilalți. În lipsa unei astfel de dovezi, nu se poate pune problema discriminării, litigiul rămânând unul clasic de dreptul muncii205.

P.V. v. CNCD

În Decizia civilă nr. 4662 din 4 decembrie 2014, prin raportare la regulile privind sarcina probei stipulate în Art. 20 alin.6 din OG 137, Înalta Curte de Casație si Justiție a statuat că recurentul nu a fost discriminat deoarece criteriile indicate de partea reclamata echivalează cu îndeplinirea condiției justificării obiective și rezonabile.

Rolul activ al CNCD în efectuarea tuturor demersurilor necesare în clarificarea aspectelor de fapt ce țin de o faptă de discriminare Romani CRISS v. CNCD și Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara

Romani CRISS a sesizat CNCD cu privire la o fapta de discriminare pe criteriul orginii etnice la Spitalul Județean. Minorul N.D., în vârstă de 2 ani, împreună cu mama sa R.M. au fost internați, o asistentă medicală conducându-i pe cei doi în salonul 4, unde erau 2 paturi mari, despărțite de un geam de încă doua paturi mici. Unul dintre paturile mari era liber, însă asistenta le-a sugerat sa meargă spre un pat mic. R.M. a precizat că este însărcinată în 7 luni și că ar prefera să stea în patul mare, pentru că ar fi avut mai mult loc împreună cu copilul D. Asistenta nu a spus nimic și a mers spre paturile mari. Într-unul dintre acestea stătea o femeie care, fiind întrebată de către asistentă despre viitoarea ei vecină de salon, a reacționat negativ,

204 decizia civilă nr. 1503 din 15 martie 2011, Înalta Curte de Casație si Justiție 205 Curtea de Apel București, sentința civilă nr. 2931 din 13 aprilie 2011.

57

spunând: „Dacă o puneți pe țigancă aici, cu mine, eu semnez și plec acasă”. Asistenta a revenit la D. și la doamna R. și a menționat că nu se poate ca cei doi să stea în patul mare, fără să dea vreo explicație. Doamna R. a acceptat să rămână în patul mic, unde a rămas până la externare - D. în pat, iar ea pe un scaun, lângă pat. Într-una din seri, doamna R. s-a așezat pe patul mare, unde a adormit, iar dimineața la ora 6 a fost trezită de către o asistentă medicală, care i-a spus că nu are voie să stea acolo, în ciuda faptului că nicio altă pacientă nu stătea acolo. Un alt incident din timpul petrecut în spitalul Bega de către doamna R.M. și fiul acesteia, D., se referă la faptul că mama copilului a fost acuzată de către femeia româncă, care a refuzat din prima zi să stea alături de „țigancă”, de furtul unui săpun. În discuția cu asistenta medicală, femeia româncă a menționat că „așa sunt țiganii, vin la spital să fure”, iar asistenta medicala i-a replicat că „așa sunt țiganii, împuțiți”.

Prin Hotărârea nr. 873 din 15 octombrie 2008 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut, în privința faptelor sesizate, cu privire la repartizarea în salon că nu constituie fapte de discriminare; lipsa probelor în ceea ce privește afirmațiile făcute de mama însoțitor a altui copil internat și de asistenta medicală; iar obiectul acuzațiilor privind actul medical nu intră sub incidența O.G. nr. 137/2000.

Anularea hotărârii CNCD de către Curtea de Apel și completarea investigației

Prin sentința nr. 3173 din 7 iulie 2010, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de Romani CRISS, a anulat Hotărârea nr. 873 din 15 octombrie 2008 a Colegiului Director al C.N.C.D. și a dispus retrimiterea dosarului la C.N.C.D. pentru completarea investigației. Curtea de Apel București a reținut ca in raport de primul aspect al sesizării Romani CRISS cu privire la modul în care s-a făcut repartizarea în salon a mamei și copilului de etnie romă, CNCD nu a lămurit sau cel puțin nu a făcut toate demersurile posibile în vederea lămuririi aspectelor de fapt relativ la această repartizare.

În opinia Curţii de Apel au rămas neclarificate o serie de aspecte invocate de Romani CRISS în sesizarea adresată C.N.C.D., aspecte pentru lămurirea cărora acesta din urmă ar fi trebuit să își dea concursul.

”A pretinde unei persoane, fie și O.N.G., să fie în măsură a afla fie datele de identificare ale persoanei care se afla internată cu copilul în acel salon, fie aspecte care țin de organizarea și cutumele din spital, în lipsa oricărei posibilități de acces la astfel documentele, unele dintre ele acte medicale, echivalează cu a-i pretinde o dovadă imposibil de făcut. Aceasta este rațiunea pentru care, în vederea lămuririi situației și a aflării adevărului, iar nicidecum pentru a face probațiunea în locul petiționarei, C.N.C.D. ar fi trebuit să clarifice aspectele invocate și să asigure concursul său, ca autoritate investită cu prerogative și puteri în acest sens, pentru administrarea acestor probe”.

Pentru Curtea de Apel au apărut nelămurite o serie de aspecte de fapt, concrete, relativ la repartizarea în salon a pacientului D.N. si anume:

”dacă s-a lămurit numărul și tipul paturilor din salon, dacă s-au menționat regulile de repartizare; în concret nu s-a probat: care este motivul pentru care mama româncă

58

se afla în salonul copiilor (cu privire la acest aspect, există contradicție între declarația asistentei P.G. și punctul de vedere al spitalului, care face vorbire despre mama „.de origine română care era și ea internată în acel salon”, contradicție nelămurită în vreun fel), în unul din paturile mai mari; nu s-a probat, cu actele de internare, că mama româncă însoțea un copil din categorie de vârstă 3-6 ani; nu s-a probat, dincolo de regulile spitalului, că în practică ele sunt respectate întocmai, fără nici un fel de derogări, derogări care par să reiasă din prezența mamei românce în patul din salonul copiilor, în condițiile în care eventuala discriminare trebuie raportată nu doar la reguli, care, prin ele însele, pot să nu aibă un atare caracter, ci cu precădere la aspectele de fapt, la eventualele „derogări” de la reguli, care unora să li se aplice, iar altora nu; nu s-a probat de ce atâta timp cât, de facto, mamelor li se permitea să stea și în timpul zilei și în timpul nopții în salonul copiilor, mamei R.M. nu i s-a putut acorda un pat mare, în considerarea nu doar a vârstei copilului, ci și a faptul că mama urma să stea cu el în salon, în plus fiind însărcinată, cel puțin atât timp cât patul mare era liber, iar în felul acesta nu ar fi ocupat un pat mare în salonul de însoțitori. O atare lămurire se impune cu atât mai mult cu cât rațiunea repartizării copiilor în paturi pe categorii de vârstă are în vedere asigurarea confortului necesar acestora, iar nu respectarea unei simple formalități, iar în condițiile în care se permitea mamelor sa stea cu copilul în patul acestuia (a se vedea situația mamei românce) confortul copiilor nu mai era asigurat”.

Al doilea aspect al sesizării a vizat afirmațiile făcute de mama însoțitor a altui copil internat și de asistenta medicală cu privire la care s-a apreciat că nu pot fi reținute ca afirmații discriminatorii, din lipsă de probe. În egală măsură, cu privire la acest aspect, Curtea de Apel a considerat ca sunt valide criticile față de C.N.C.D. relativ la neacordarea concursului său, ca autoritate, pentru identificarea femeii care fusese internată în salon în același timp cu mama R.M., în condițiile în care accesul reclamantului la actele medicale care ar putea indica aceste elemente de identificare este absolut imposibil. În condițiile în care declarația acelei mame ar putea fi în măsură a lămuri aspectul invocat, împreună cu o nouă chestionare a asistentei medicale cu privire la toate aspectele de fapt invocate de mama R.M., care s-a fi petrecut în prezența asistentei, se consideră că nici pentru lămurirea acestui aspect C.N.C.D. nu a făcut toate demersurile necesare.

Înalta Curte de Casație și Justiție confirmă neajunsurile investigației CNCD

Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia civila nr. 2636 din 29 mai 2012 s-a raportat la prevederile art. 129 pct. (4) C. proc. civ.: „cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații oral sau scris, precum și să pună în dezvoltarea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere”. În acest context Înalta Curte a precizat faptul ca judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului în cauză și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale (art. 129 pct. 5 C. proc. civ.).

Prin Decizia nr. 2636/2012 Înalta Curte a constatat că ”în mod corect, instanța fondului, analizând aspectele de fapt concrete avute în vedere de C.N.C.D. ca urmare a celor sesizate, a considerat ca fiind nelămurite în totalitate aceste aspecte. Aceasta

59

este rațiunea pentru care, în vederea lămuririi situației de fapt și a aflării adevărului, iar nu pentru a se face proba în locul reclamantei-intimate, C.N.C.D. urmează să clarifice aspectele pe care instanța de fond le-a considerat ca fiind nelămurite”.

Romani CRISS v. CNCD și S.G.C.

Romani CRISS a sesizat CNCD cu privire la faptul că, în anul școlar 2005 – 2006, elevilor romi li s-a aplicat un tratament diferențiat, prin promovarea acestora la clasele I, II, III și V față de majoritari și existența unei situații de discriminare la școala din municipiul Craiova, județul Dolj. Prin Hotărârea nr. 395 din data de 14 ianuarie 2008, Colegiul director al C.N.C.D. a hotărât că faptele prezentate „nu constituie fapte de discriminare potrivit O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, fără a arăta motivul care a condus la o astfel de soluție.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 98 din 13 ianuarie 2009 a admis acțiunea formulată de Romani CRISS, dispunând anularea Hotărârii nr. 395 din 14 ianuarie 2008 a C.N.C.D. și obligarea acestuia să procedeze la o nouă investigație pe fond a sesizării formulate de CRISS. Chemată a se pronunța în recurs, prin Decizia civila nr. 401 din 28 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casație si Justiție a menținut ca legală Sentința Curţii de Apel București, CNCD fiind obligat sa investigheze pe fond plângerea CRISS.

Înalta Curte de Casație si Justiție a reținut că ”CNCD este o autoritate cu activitate administrativ jurisdicțională și are obligația de a se pronunța asupra faptei cu caracter discriminatoriu cu care a fost sesizat, iar în ipoteza în care nu a procedat la analiza pe fond a sesizării, instanța de contencios administrativ poate să oblige autoritatea să procedeze la soluționarea sesizării. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că Hotărârea nr. 395 din 14 ianuarie 2008 a colegiului director al C.N.C.D. s-a hotărât cu 5 voturi pentru și unul împotrivă că faptele prezentate nu constituie fapte de discriminare, potrivit O.G. nr. 132/2000 republicată. Colegiul director a reținut doar definiția segregării din notificarea M.E.C. din 20 aprilie 2004, fără a analiza efectiv sesizarea, în raport cu fapta concretă de discriminare cu care a fost învestit. Cum reclamanții au solicitat să se analizeze fapta de discriminare, în raport cu care C.N.C.D. nu s-a pronunțat, opinia majoritară nefăcând o analiză a faptei cu care a fost sesizat, soluția nefiind motivată, în mod corect instanța de fond văzând dispozițiile art. 20 din O.G. nr. 137/2000 și pe cele ale art. 1, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004 a dispus admiterea în parte a acțiunii, anularea Hotărârii nr. 456 din 10 aprilie 2008 a C.N.C.D. și obligarea pârâtului să procedeze la o nouă investigație pe fond a sesizării formulate de reclamantă”.

Protecţia împotriva victimizării Conceptul de victimizare prevăzut in Art. 9 din Directiva 2000/43/CE a fost introdus în legislația națională prin O.G. nr. 77/2003. In forma introdusă inițial victimizarea era corelativa plângerii administrative (în fața CNCD) fără a include ipoteza în care victima alege calea judecătorească pentru constatarea discriminării si suferă un tratament advers. Legea nr. 27/2004 a modificat textul Ordonanței astfel încât potrivit art. 2 alin. 7 din O.G. nr. 137/2000 republicată:

60

”Constituie victimizare şi se sancționează contravențional conform prezentei ordonanțe orice tratament advers, venit ca reacție la o plângere sau acțiune în justiție cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal şi al nediscriminării”.

Sancțiuni eficiente, proporționale și cu efect descurajant împotriva discriminării La intrarea in vigoare a Ordonanței nr. 137/2000 discriminarea putea fi sancționată de CNCD cu amendă cuprinsă între 500 de mii lei și 20 de milioane de lei206.

Textul Articolului 20 alin.1 a suferit modificări in timp, cuantumul amenzilor fiind mărit progresiv:

(1) Prin Legea nr. 48/2002 s-a modificat minimul amenzii in cazul discriminării persoanei fizice de la 500.000 lei la 1 milion lei si minimul amenzii in cazul discriminării unui grup de persoane de la 1 milion lei la 2 milioane lei207. (2) Prin OG 77/2003 s-a modificat cuantumul amenzilor ”între 2.000.000 lei şi 20.000.000 lei, dacă discriminarea vizează o persoană fizica, respectiv cu amendă între 4.000.000 lei şi 40.000.000 lei, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate”208 (3) Prin legea nr.27/2004 s-a modificat cuantumul amenzilor ”de la 2.000.000 lei la 20.000.000 lei, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 4.000.000 lei la 40.000.000 lei, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate.”209 (4) Prin legea nr. 324/2006 s-a modificat cuantumul amenzilor ”de la 400 lei la 4.000 lei, dacă discriminarea vizează o persoană fizica, respectiv cu amendă de la 600 lei la 8.000 lei, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate.”210 (5) Prin OUG nr. 19/2013 s-a modificat cuantumul amenzilor ”de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 lei la 100.000 lei, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate.”211

In prezent, potrivit Art. 26 alin. 1 din OG 137, republicată în Monitorul Oficial din 166 din 7 martie 2014 ”contravențiile prevăzute la art. 2 alin. (2), (4), (5) şi (7), art. 6-9, art. 10, art. 11 alin. (1), (3) şi (6), art. 12, 13, 14 şi 15 se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 lei la 100.000 lei, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate”.

Sancțiuni împotriva discriminării în materia dreptului penal Noul Cod penal212 interzice diferite infracțiuni pe criterii de discriminare sau în legătură cu discriminarea, cum ar fi abuzul în serviciu213, tortura motivată de orice formă de 206 Art. 20 alin 1 din OG 137/2000 publicata in Monitorul Oficial nr. 431 din 2 septembrie 2000.207 Legea nr. 48 din 16 ianuarie 2002 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, publicata în Monitorul Oficial nr. 69 din 31 ianuarie 2002 208 Ordonanța nr. 77 din 28 august 2003 pentru modificarea şi completarea OG137/2000 publicata in Monitorul Oficial nr. 619 din 30 august 2003 209 Legea nr. 27 din 5 martie 2004 privind aprobarea OG 77/2003, publicata in Monitorul Oficial nr.216 din 11 martie 2004. 210 Legea nr. 324 din 14 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea OG 137/2000, publicata in Monitorul Oficial nr. 626 din 20 iulie 2006 211 Ordonanța de Urgenta nr. 19 din 27 martie 2013 pentru modificarea şi completarea OG 137/2000 publicata in Monitorul Oficial nr. 183 din 2 aprilie 2013, aprobata prin Legea nr. 189 din 25 iunie 2013 publicata in Monitorul Oficial nr. 380 din 27 iunie 2013. 212 Legea nr. 286/2009 cu modificări și completări ulterioare. 213 Noul Cod Penal, Articol 297 al.2.

61

discriminare214 , incitarea la ură sau discriminare215, precum și genocidul și crime împotriva umanității pe motive discriminatorii216.

Motivația rasială și etnică - circumstanță agravantă in săvârșirea oricărei infracțiuni

Unul din cele mai importante aspecte din Codul penal este legat de faptul că săvârșirea unei infracțiuni pe motive precum rasa, naționalitatea sau etnia este considerată o circumstanță agravantă.

Articolul 77 (h) din Codul penal prevede următoarele împrejurări ca circumstanțe agravante: “săvârșirea infracțiunii pentru motive legate de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA ori pentru alte împrejurări de același fel, considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte.”

Efectul aplicării circumstanțelor agravante este prevăzut în art.78 Cod Penal care prevede că:

„(1)În cazul în care există circumstanțe agravante, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor până la 2 ani, care nu poate depăși o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special. (2)Majorarea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de numărul circumstanțelor agravante reținute.”

Infracțiuni distincte legate de discriminarea pe baza originii rasiale și etnice

Articolul 297 alin.2 din Codul Penal definește abuzul în funcție, pe baza discriminării și stipulează că “[...] fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, îngrădește exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situație de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA [se sancționează ”cu aceeași pedeapsă” - închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

Articolul 369 din Codul penal definește incitarea la ură sau discriminare si stabilește că: „Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Interzicerea organizațiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob

Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 aprobată cu modificări şi completări ulterioare217 vizează interzicerea organizațiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii şi omenirii.

Potrivit Art. 3 ”(1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 214 Noul Cod Penal, Articol 282. 215 Noul Cod Penal, Articol 369. 216 Noul Cod Penal, Articol 438 și Articol 439. 217 Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 28 martie 2002, cu modificări si completări ulterioare: Legea nr. 107 din 27 aprilie 2006; Legea nr. 278 din 4 iulie 2006; Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012; Legea nr. 255 din 19 iulie 2013; Legea nr. 217 din 23 iulie 2015.

62

ani şi interzicerea unor drepturi iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. (3) Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute la alin. (1), dacă denunţă autorităţilor organizaţia, înainte ca aceasta să fi fost descoperită şi să se fi început săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile care intră în scopul grupului. (4) Dacă persoana care a săvârşit una dintre faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) înlesneşte, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracţional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.”.Potrivit Art. 4 ”(1) Confecționarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deținerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează şi utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. (2^1) Distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, în orice mod, prin intermediul unui sistem informatic, de materiale rasiste şi xenofobe constituie infracțiune şi se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani”. Potrivit Art. 5 ”Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi”.Potrivit Art. 6 ” (1) Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”.

Date statistice privind infracțiunea de incitare la ură și discriminare (Art. 369 C.p.) și infracțiunile din O.U.G. nr. 31/2002 Datele comunicate Romani CRISS de către Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție relevă următoarea situație statistică cu privire la incitarea la ură și discriminare:

Anul Cauze de soluționat, din care:

Cauze soluționate din care:

Prin trimitere in judecată

Total soluții de netrimitere in judecată

2002 0*218 5 0 5

2003 1* 4 1 3

2004 0* 2 0 22005 1* 3 1 22006 0* 9 0 92007 20 10 0 102008 38 21 0 21

63

2009 41 20 0 202010 35 20 0 202011 55 25 0 252012 66 30 0 302013 62 32 0 322014 59 19 0 192015 57 29 0 29

În legătură cu infracțiunile din Ordonanța de Urgență 31/2002 situația statistică este următoarea:

Anul Cauze de soluționat, din care:

Cauze soluționate din care:

Prin trimitere in judecată

Total soluții de netrimitere in judecată

2002 0* 4 0 4

2003 1* 4 1 3

2004 4* 8 3 52005 2* 5 2 32006 1* 4 0 42007 15 9 0 92008 20 6 2 42009 18 7 0 72010 32 10 0 102011 15 7 0 72012 26 11 0 112013 38 13 0 132014 64 20 0 202015 66 24 5 19

Date privind infracțiunea de abuz in serviciu prin îngrădirea unor drepturi si aplicarea circumstanței agravante privind motivația discriminatoriePotrivit datelor publicate în 2015 de Centrul de Resurse Juridice219 în legătură cu infracțiunile de abuz in serviciu:

”în anul 2012, la nivelul IGPR exista un număr de 786 de sesizări privind abuzul in serviciu cu motivație discriminatorie şi un număr de 132 de infracțiuni „din dosarele cu urmărire penală începută de Poliția Română sau înaintate la procuror cu propunere de declinare a competenței”. În același an, Ministerul Justiției raporta că la nivelul instanțelor s-au înregistrat 5 cauze privind abuzul în serviciu cu motivație

218 Pentru perioada 2002-2006 numărul de cauze de soluționat atât in privința infracțiunii de incitare la ura si discriminare cat si infracțiunile din OUG nr. 31/2002 raportate de Ministerul Public se referă doar la cauzele in care s-a pus in mișcare acțiunea penală.219 Centrul de Resurse Juridice, Combaterea infracțiunilor motivate de ură, Ghid pentru practicieni si decidenți, coordonator Delia Niță, iunie 2005.

64

discriminatoare, care s-au soluționat prin condamnare: 2 la amendă penală, 1 suspendare condiționată, 2 suspendare sub supraveghere. Pentru anul 2013, Consiliul Superior al Magistraturii a comunicat existența unei persoane condamnate pentru care s-a dispus suspendarea condiționată. Pentru anul 2013 Ministerul Justiției a comunicat faptul că la nivelul judecătoriilor exista o soluție de condamnare şi una de restituire la procuror. La nivelul tribunalelor şi curților de apel nu se finalizase în fond nicio cauză, deci nu existau condamnări pentru anul 2013. Pentru anul 2014 IGPR a colectat inclusiv date privind alineatul (2) al art. 297 privind abuzul în serviciu, varianta circumstanțiată prin mobilul discriminator, astfel: 91 cauze sesizate, 151 cauze cu urmărirea penală începută, 7 cauze declinate la parchet şi 11 cauze soluționate. Ministerul Justiției nu a comunicat pentru anul 2014 date privind această infracțiune”220.

În ceea ce privește aplicarea circumstanței agravante din Art. 77 din noul Cod Penal datele publicate de Centrul de Resurse Juridice relevă faptul că:

”Pentru anul 2012, Ministerul Public a comunicat 0 cauze soluționate privind infracțiuni legate de lovirea şi vătămarea integrității corporale sau a sănătății cu reținerea circumstanței agravante şi 0 cauze privind infracțiuni contra patrimoniului. Pentru anul 2013, Ministerul Public a comunicat existența a 4 cauze privind infracțiuni contra patrimoniului cu reținerea circumstanței agravante, toate soluționate prin rechizitoriu, cu 11 inculpați trimiși în judecată. Pentru anul 2013 Consiliul Superior al Magistraturii a comunicat existența în plus a unei cauze soluționată prin rechizitoriu, cu doi inculpați trimiși în judecată, în legătură cu infracțiuni prevăzute în legi speciale. Pentru anul 2014 Ministerul Public a comunicat că nu este evidențiată statistic nicio infracțiune la care s-a făcut aplicarea circumstanței agravante a motivației discriminatorii”221.

Date statistice privind sancțiunile aplicate de CNCD în cazurile de discriminare pe criteriul de origine etnică Datele cuprinse în Raportul CNCD privind implementarea Directivei rasiale în Romania222 în perioada 2002-2010 prezintă următoarea situație statistică:

Nr. plângeri adresate CNCD sub incidența Directivei 2000/43/CEPe criteriul de: 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010Origine rasială 0 0 1 1 2 0 0 2 1Origine etnică 34 66 45 85 69 82 62 62 23Origine națională 1 12 21 39 20 39 54 28 28Limbă minorități 0 2 1 2 2 7 11 13 8Total plângeri 35 80 68 127 93 128 127 105 60

Potrivit datelor statistice, In raport cu numărul plângerilor privind originea rasială sau 220 Ibid. 221 Ibid. 222 CNCD, Raport privind implementarea Directivei rasiale, în temeiul art. 17 al Directivei 2000/43/CE.

65

etnică, în medie, in 16,5% din cazuri s-a constatat o încălcare a Ordonanței nr. 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare. In anul 2003 s-a constatat discriminarea in 27,5% din plangeri, in 2004 in 13,23%, in 2005 in 21,25%, in anul 2006 in 12,90%, in anul 2007 in 6,25%, in anul 2008 in 17,32%, in anul 2009 in 19,04% iar in anul 2010 in 15% din plangeri223.

Sancțiuni aplicate în cazurile de discriminare pe criteriul de origine rasială și etnică incidente Directivei 2000/43/CE

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010Amendă 7 - 16 4 - 5 3 -Avertisment 13 9 12 6 4 11 5 6Recomandare 0 0 2 4 5 5 13 4Constatare 2 0 1 1 0 1 0 0Total 22 9 31 15 9 22 21 10

Majoritatea sancțiunilor aplicate de CNCD in perioada 2003-2010 au constat in avertisment contravențional, urmate de amenda contravențională si recomandări224.

Datele comunicate Romani CRISS de către Consiliul National pentru Combaterea Discriminării relevă următoarea situație statistică pentru perioada 2011-2015 cu privire la plângerile privind discriminarea pe criteriul de origine etnică, constatarea si sancționarea discriminării pe baza acestui criteriu:

Plângeri adresate CNCD privind discriminarea pe criteriul de origine etnicăCriteriu de origine etnică 2011 2012 2013 2014 2015Nr. plângeri 62 61 66 42 61Nr. auto-sesizări CNCD 4 1 2 3 4Total 66 62 68 45 65

Soluții pronunțate de CNCD in raport de plângerile privind discriminarea pe criteriul de origine etnică

2011 2012 2013 2014 2015Nr. plângeri si auto-sesizări 66 62 68 45 65Hotărâri de constatare 24 26 25 8 12Hotărâri de neconstatare 17 22 7 22 7

Hotărâri de necompetență 6 22 10 10 10

Admitere excepții procesuale 1 1 1 1 3

Clasare 22 27 18 13 27

Procent constatare 22.83% 21.84% 23.08% 13.15% 19.11%

223 Ibid.224 Ibid

66

Sancțiuni aplicate de CNCD în cazurile de discriminare pe criteriul de origine etnicăSancțiune 2011 2012 2013 2014 2015Amenda 2 13 14 9 9Avertisment 20 14 11 2 4Recomandare 11 8 6 1 2

Monitorizare 0 1 0 0 0

Publicare rezumat hotărâre 2

Total 33 36 31 12 17

Sancțiuni aplicate de CNCD în cazurile de discriminare pe criteriul de origine etnică Sancțiune 2011 2012 2013 2014 2015C u a n t u m a m e n z i acordate

2000 Ron 8000 Ron

2000+2000 Ron5x1000 Ron3x2000 Ron

600 Ron1000+1000 Ron

5x1000 Ron3x400 Ron

2x4000 Ron8000 + 6000 Ron

2x8000 Ron

4 X 1000 Ron600 Ron

2500 Ron3000 Ron

2x2000 Ron

2000 + 2000 Ron4x1000 Ron

2000 lei5000 Ron2000 Ron

67

Date privind acțiunile în constatarea discriminării pe rolul instanțelor de judecată Potrivit datelor CNCD comunicate Romani CRISS, in ultimii 5 ani au fost introduse aproximativ 5000 de acțiuni in fata instanțelor de judecată, cu citarea CNCD.

Anul Cauze in care CNCD a formulat punct de vedere

Cauze promovate in instanțe și cu citarea CNCD225

Acțiuni admise

Acțiuni respinse

2010 515 398 conflicte de munca si altele226 529227 640228

754 drepturi bănești2011 916 871 conflicte munca si altele 678229 768230

226 drepturi bănești2012 556 442 conflicte munca, altele 341231 427232

304 drepturi bănești

2013 576 265 conflicte munca si altele 357233 364234

285 drepturi bănești

2014 526 580 conflicte de munca, anulare acte 113235 263236

290 drepturi bănești

2015 680 219 conflicte de munca si altele 143237 284238

112 drepturi bănești

Din evidența statistică a CNCD pentru intervalul 2010-2015 comunicată Romani CRISS, un număr aproximativ de 152 dosare constituite pe rolul instanțelor de judecată ca urmare a contestării hotărârilor CNCD vizează plângeri privind discriminarea pe criteriul originii etnice. Dintre acestea, aproximativ 116 astfel de acțiuni angajate pentru examenul judiciar al hotărârilor CNCD, au fost respinse ca nefondate de instanțele de contencios in timp ce aproximativ 36 de acțiuni au fost admise.

Acțiuni in contencios administrativ împotriva hotărârii CNCD cu privire la discriminarea pe criteriul originii etnice Nr. acțiuni împotriva hotărârii CNCD Admise Respinse

152 36 116

225 Datele cuprind cauzele înregistrate în anul în curs și cele continuate din ani anteriori precum și cele în care CNCD a fost citat și a emis un punct de vedere. 226 Conflicte de muncă, anulare acte, refuz soluționare cereri sau alte pretenții, reziliere contracte etc.227 Incluzând aici inclusiv acțiuni din 2007-2009. 228 Ibid. 229 Incluzând aici inclusiv acțiuni promovate in perioada 2008-2010. 230 Incluzând aici inclusiv acțiuni din 2008-2010. 231 Incluzând aici inclusiv acțiuni din 2010-2011. 232 Incluzând aici inclusiv acțiuni din 2010-2011. 233 Incluzând aici inclusiv acțiuni din 2012. 234 Incluzând aici inclusiv acțiuni din 2012. 235 Incluzând aici inclusiv acțiuni din 2013. 236 Incluzând aici inclusiv acțiuni din 2013. 237 Incluzând aici inclusiv acțiuni din 2014. 238 Incluzând aici inclusiv acțiuni din 2014.

68

Potrivit datelor comunicate Romani CRISS, CNCD nu deține o evidență statistică cu privire la numărul dosarelor înregistrate direct pe rolul instanțelor, în temeiul art. 27 din O.G. nr. 137/2000, având drept obiect discriminarea pe criteriul etniei. Acest fapt se datorează numărului insignifiant de astfel de acțiuni intentate direct pe rolul instanțelor (ocolind procedura admnistrativ-jurisdicţională de competența CNCD), în rândul masei de acțiuni întemeiate pe dispozițiile legale amintite, împrejurare de natură a le plasa la categoria acțiunilor cu obiect şi criteriu - „altele”239 .

Soluții selective privind sancționarea discriminării pe baza originii etnice Romani CRISS v. Primarul municipiului Baia Mare (legalitatea amenzii contravenționale)

Urmare a sesizării făcute de către Romani CRISS C.N.C.D. a dispus sancționarea Primarului municipiului Baia Mare cu amendă contravențională în cuantum de 2.000 lei pentru fapta reglementată de art. 2 alin. (5) și cu amendă contravențională în cuantum de 4.000 lei pentru fapta prevăzută de art. 15 din O.G. nr. 137/2000, recomandând demolarea zidului despărțitor ridicat de autorități și luarea unor măsuri de îmbunătățire a condițiilor de locuire a romilor. CNCD a constatat că partea reclamată este responsabilă pentru construirea unui zid despărțitor din beton de aproape 2 m înălțime, între locuințele sociale ocupate în majoritate de romii din str. X și strada principală, fără o justificare obiectivă, acesta reprezentând un comportament discriminatoriu, pe criteriul apartenenței etnice care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant.

Împotriva acestei hotărâri Primarul municipiului Baia Mare a formulat plângere pe rolul Curţii de Apel Cluj solicitând anularea Hotărârii CNCD. Prin sentința civilă nr. 141 din 24 februarie 2012, Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea și a dispus anularea hotărârii contestate. A reținut instanța că ”edificarea gardului împrejmuitor nu împiedică în niciun caz comunicarea cu exteriorul…, fiind asigurate două căi de acces adecvate …, astfel că nu se poate vorbi de segregare etnică în scopul marginalizării grupului de romi ce ocupă în proporție majoritară clădirile respective; …că rațiunea care a justificat edificarea acestui zid a fost determinată de dorința de a reduce și preveni accidentele rutiere; că nu s-a probat susținerea potrivit căreia pe B-dul B. din Baia Mare există o situație comparabilă; că beneficiarii direcți ai împrejmuirii nu au reclamat niciun moment că ar fi fost supuși unui tratament degradant sau umilitor sau că le-ar fi fost lezată demnitatea prin edificarea zidului respectiv”240.

Statuarea legalității hotărârii de sancționare contravențională a discriminării etnice de către Înalta Curte de Casație si Justiție

Prin decizia civilă nr. 6402 din 27 septembrie 2013 Înalta Curte de Casație si Justiție a admis recursul împotriva sentinței Curţii de Apel si a respins acțiunea Primarului Municipiului Baia Mare ca nefondata. In acest sens Înalta Curte de Casație a constatat că sentința atacată este expresia interpretării greșite a prevederilor legale ce reglementează discriminarea, atât în litera, cât și în spiritul lor.

239 Răspuns CNCD la solicitarea Romani CRISS privind situația statistica a acțiunilor promovate pe rolul instanțelor de judecata cu privire la discriminarea pe baza originii etnice. 240 Curtea de Apel Cluj, sentința civilă nr. 141 din 24 februarie 2012.

69

Fără a înlătura, la nivel de principiu, argumentul potrivit căruia reducerea și prevenirea accidentelor rutiere poate constitui un scop legitim, Înalta Curte a reținut că atât documentația tehnico - administrativă care a stat la baza lucrărilor de edificare a zidului, cât și conduita publică a exponentului autorității publice locale a prezentat elemente de natură să formeze convingerea că, în realitate, măsura supusă analizei s-a îndepărtat de la scopul declarat, intrând în câmpul de aplicare al normelor pe care s-a întemeiat actul administrativ în litigiu. Înalta Curte a remarcat o serie de înscrisuri care, deși depuse la dosarul de fond, nu au fost avute în vedere la fundamentarea soluției.

Astfel, … copiile fișelor de audiență din 16 martie 2011 și din 24 noiembrie 2010 ale Primăriei Municipiului Baia Mare - Centrul de Relații Publice, Dialog Public și Audiență, în care sunt consemnate solicitările unor cetățeni ai municipiului, privind un „gard de împrejmuire pe str. X între blocurile sociale și private” și, respectiv „un gard de departajare între blocuri”, pentru „ordinea publică în zona X”. Fișa de audiență din 24 noiembrie 2010 … conține următoarea rezoluție a viceprimarului: „Clarificarea situației juridice a terenului pe care se face accesul la bl. 46 de pe strada Horea. Studierea posibilității de realizare a unui gard de împrejmuire a str. X în vederea eliminării accesului locuitorilor. Se vor prevedea fondurile necesare în bugetul anului 2011 în vederea efectuării gardului în trimestrul I al anului 2011”.De asemenea, din conținutul memoriului tehnic privind executarea lucrării „împrejmuirea la stradă a blocurilor de locuințe din str. X, Baia Mare”, întocmit de Serviciul Public „Administrarea Patrimoniului Local și Utilități” Baia Mare, rezultă că nevoia socială a edificării zidului ar fi fost determinată de comportamentul ocupanților locuințelor sociale din blocul situat în str. X, iar nu de interesul bunei desfășurări a traficului rutier, opțiunea autorității locale fiind motivată astfel: „În cursul anului 2009 la blocul de locuințe sociale din str. X au fost executate lucrări de reabilitare si mansardare. După câteva luni de folosința, în urma verificărilor repetate atât la exterior cât și la interiorul blocului s-a constatat că chiriașii acestui imobil au un comportament necorespunzător și nu respectă normele de conviețuire în comun, provoacă pagube la părțile de folosință în comun și aruncă gunoiul menajer de la ferestre, care se împrăștie pe str. X cât și în zonele adiacente a imobilelor învecinate, iar copiii aruncă cu corpuri contondente în mașinile care sunt în trafic pe str. X. Pentru evitarea celor descrise mai sus se propune executarea unei împrejmuiri din zidărie din bolțari de beton”.Judecătorul fondului a reținut, ca probă a producerii frecvente a unor accidente de circulație pe strada X, adresa din 17 octombrie 2011, emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș - Serviciul rutier, din cuprinsul căreia rezultă că în anul 2011, pe strada X din municipiul Baia Mare, în zona locuințelor sociale, s-au produs un număr de cinci accidente rutiere, soldate cu rănirea gravă a trei persoane și rănirea ușoară a altor două persoane, toate având drept cauză generatoare traversarea neregulamentară a pietonilor. Proba respectivă a fost însă preluată trunchiat, pentru că, tot în cuprinsul acelei adrese, există următoarea precizare: „Cele mai frecvente accidente rutiere, în care sunt implicați pietonii, s-au produs pe B-dul B. din municipiul Baia Mare, iar pentru prevenirea și combaterea acestora s-au efectuat controale și acțiuni tematice pe linia disciplinării acestora. Limita maximă de viteză pe str. X din municipiul Baia Mare este de 50 km/h, pe tot sectorul de drum din zona locuințelor

70

sociale.” Cu alte cuvinte, în zona cu cele mai frecvente accidente rutiere au fost considerate suficiente controalele și acțiunile tematice efectuate de structurile poliției rutiere, în timp ce în zona locuințelor sociale din strada Horea, autoritatea locală a apreciat necesară, pentru același scop legitim afirmat măsura disproporționată a ridicării unui zid de beton cu grosimea de 25 cm și înălțimea de 1,80 m.În ceea ce privește latura subiectivă a contravenției, definită generic în art. 1 din O.U.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, Înalta Curte reține că în analiza manifestării exterioare de voință a autorului faptei nu poate fi ignorat elementul moral, conduita psihică a acestuia, modul în care se raportează el la faptă și la urmăririle sale din punct de vedere intelectiv și volitiv. De aceea, contrar apărărilor intimatului - reclamant, Înalta Curte consideră pertinente și relevante referirile făcute în motivarea recursului la afirmațiile publice ale exponentului autorității publice locale, afirmații care contrazic scopul declarat al edificării zidului și denotă o intenție clară de segregare a minorității rome, partea susținând, printre altele, că va demola zidul atunci când va constata că acea zonă a devenit una „normală”, „nu un ghetou, nu o zonă de mizerie” Zidul - Țigănesc - Demolat - Primarul - C. - vrea să se păstreze doar o bucată din controversatul zid de pe strada X.)”241.

Romani CRISS și alții vs. Ministrul Afacerilor Externe si M.A.E. (nelegalitatea măsurii de ”recomandare”)

Romani CRISS alături de alte organizaţii non-guvernamentale242 au sesizat CNCD cu privire la declarațiile Ministrului Afacerilor Externe in legătură cu comunitatea roma, in speță afirmațiile: „Avem niște probleme fiziologice, naturale, de infracționalitate în sânul unora dintre comunitățile românești, în special în rândul comunităților cetățenilor români de etnie roma.” Prin Hotararea nr 366 din 25.11.2010, CNCD a stabilit ca faptele prezentate întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, astfel cum este prevăzută in Art. 2 alin.5 din OG 137, si in consecință a recomandat ”ca pe viitor sa manifeste o diligență sporită în formularea unor astfel de declarații așa încât sa nu aducă atingere imaginii diferitelor comunități”.

Împotriva acestei hotărâri s-a formulat plângere, respinsă prin Sentința civila nr. 7125 din 28 noiembrie 2012 a Curţii de Apel București. Instanța a reținut legalitatea și temeinicia actului administrativ atacat, faptul că CNCD a constatat existenţa unei fapte de discriminare, fără să reţină însă că respectiva faptă constituie contravenție, şi, evident, fără sa aplice una din sancțiunile atrase de răspunderea contravenționala în sarcina ministrului de externe de la data respectivă şi ca, de asemenea, nu a constatat existenţa unei fapte de discriminare în sarcina Ministerului Afacerilor Externe. Instanța a reținut că ”nu a reușit să identifice, in raport cu circumstanțele si contextul in care au fost formulate afirmațiile respective, elemente pe baza cărora afirmațiile litigioase au fost făcute in scopul respectiv, sau sa fi vizat aspectele arătate”. Instanța a apreciat că ”recomandarea” făcută fostului ministru nu este o sancțiune pentru a se pune problema legalității identificării dispoziției legale care prevede o astfel de sancțiune, ci este o măsura administrativă de atenționare pe care autoritatea pârâtă a înțeles să o ia pentru prevenirea unor afirmații asemănătoare in activitatea fostului/

241 Înalta Curte de Casație si Justiție, decizia civilă nr. 6402 din 27 septembrie 2013. 242 Asociația ACCEPT, Asociația Alianța Civica a Romilor din Romania, Asociația Culturala Independentă Liga Pro Europa, Fundația Centrul de Resurse Juridice, Fundația Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice.

71

viitorilor miniștri243.

Statuarea nelegalității hotărârii prin care s-a adoptat măsura recomandării în cazul discriminării etnice de către Înalta Curte de Casație si Justiție

Prin decizia civilă nr. 5026 din 17 aprilie 2013 Înalta Curte de Casație si Justiție a admis recursul Romani CRISS si al ONG-urilor împotriva sentinței Curţii de Apel, a casat sentința recurată pe considerentul nerespectării dreptului la apărare al persoanelor reclamate si a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel. Cu privire la recomandarea formulată de CNCD în raport de fapta de discriminare, Înalta Curte de Casație si Justiție a reținut următoarele aspecte relevante in sancționarea efectivă a discriminării:

”Se remarca împrejurarea ca odată ce CNCD a reținut ca faptele prezentate in petiție întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare astfel cum este prevăzută de art. 2 alin.5 ale OG 137/2000, este obligatorie si aplicarea unei sancțiuni contravenționale conform art. 26 din OG nr. 137/2000. Legislația in materia prevenirii si sancționării tuturor formelor de discriminare, materializată prin OG nr. 137/2000 nu cunoaște sancțiunea ”recomandării” dispusa de CNCD. Această ”recomandare” nu poate fi asimilată ”avertismentului”, ca sancțiune contravențională prevăzută de OG nr. 2/2001, motivat de faptul că prevederile OG 2/2001 nu sunt aplicabile în speță. Chiar si in ipoteza in care s-ar accepta posibilitatea aplicării sancțiunii contravenționale ”avertisment”, aceasta nu se executa sub forma unei recomandări ce nu are caracteristicile unei sancțiuni contravenționale. Mai mult, însuși CNCD recunoaște că recomandarea nu se poate confunda cu avertismentul, sancțiune contravențională. CNCD este obligat, in ipoteza constatării săvârșirii unei fapte contravenționale să aplice sancțiunile contravenționale prevăzute de OG nr. 137/2000 si nu sa încalce legea prin emiterea unei recomandări neprevăzute de lege. Invocarea Art. 79 in ”Procedura interna de soluționare a petițiilor” nu poate conduce la aplicarea unei sancțiuni inexistente. Față de acestea, instanța de rejudecare va aprecia asupra legalității ”recomandării” înscrise la punctul 3 din dispozitivul Hotărârii CNCD nr. 366/2010”.

Reanalizarea legalității măsurii de recomandare

Curtea de Apel a rejudecat cauza și prin Sentința civilă nr. 3977 din 11 decembrie 2013 a admis în parte acțiunea formulată de Romani CRISS și ONG-uri. Curtea de Apel s-a raportat la prevederile Art. 26 alin.1 din OG 137/2000, forma în vigoare la data săvârșirii faptei, constatând că:

”deși s-a reținut săvârşirea de către Ministrul Afacerilor Externe a contravenției prevăzute de art. 2 alin.5 din OG 137/2000, s-a aplicat măsura recomandării, care nu este prevăzută de dispozițiile OG nr. 137/2000 si nu se regăsește nici in lista sancțiunilor contravenționale principale sau complementare, prevăzute de art. 5 din OG nr. 2/2001. In condițiile arătate, refuzul CNCD de a aplica una din sancțiunile prevăzute de legislația in materia prevenirii si sancționării tuturor formelor de discriminare vine in contradicție cu prevederile OG nr. 137/2000, neputându-se reține că deși este lipsită de efectul juridic al sancțiunii contravenționale, măsura recomandării se alătură sancțiunii contravenționale adecvate, prin prisma similitudinilor pe care le

243 Curtea de Apel București, Sentința civila nr. 7125 din 28 noiembrie 2012.

72

prezinta cu sancțiunea avertismentului. Pe de alta parte, Curtea constată că stabilirea răspunderii juridice si a sancțiunii contravenționale aplicate revine organului competent in materie, in funcție de cauzele si gravitatea faptei, împrejurările in care a fost săvârșită, gradul de vinovăție, antecedente etc.

Prin decizia civila nr. 672 din 18 februarie 2015, Înalta Curte de Casație si Justiție a statuat legalitatea Sentinței nr. 3977 a Curţii de Apel. De asemenea, prin Hotararea nr. 163 din 25.03.2015 CNCD a aplicat amenda în cuantum de 1000 lei față de fostul ministru de externe.

Anularea sancțiunii cu avertisment împotriva discriminării etnice săvârșite în „spațiu privat” cu efecte produse prin mass-media în public

Președintele Traian Băsescu a solicitat în contradictoriu cu C.N.C.D. anularea în parte a hotărârii nr. 92 din 23 mai 2007 emisă de CNCD ca urmare a plângerii Romani CRISS, sub două aspecte: primul privind încadrarea faptei reclamantului de folosire a expresiei „țigancă împuțită”, ca act de discriminare și cel de-al doilea vizând aplicarea sancțiunii contravenționale a avertismentului pentru această faptă.

În după-amiaza zilei de 19 mai 2007 domnul T.B. împreună cu soția s-au deplasat într-un centru comercial din București, pentru a face cumpărături. Jurnalista A.P., aflată în incinta centrului comercial, i-a urmărit, filmându-i cu telefonul mobil și adresându-i insistent întrebări lui T.B., care și-a manifestat dezacordul cu privire la înregistrarea sonoră și video efectuată de jurnalistă. La ieșirea din magazin, nemulțumit de insistențele jurnalistei de a-i adresa întrebări în legătură cu rezultatul referendumului, dar și despre conținutul cumpărăturilor, T.B. i-a replicat „mă păsărică, nu ai și tu treabă azi?”, după care i-a luat acesteia telefonul mobil, anunțând-o că îl va înapoia postului de televiziune la care era angajată. După acest incident, T.B. s-a urcat, împreună cu soția sa, în mașina proprietate personală, timp în care, telefonul jurnalistei, nefiind deconectat, a înregistrat o discuție a președintelui, în care, cu referire la jurnalistă, afirmă către soția sa „cât de agresivă era țiganca asta împuțită”. În seara aceleiași zile, telefonul mobil, cu înregistrarea discuției a fost înapoiat reprezentanților postului de televiziune, care, ulterior au dat publicității înregistrarea cu afirmațiile menționate, situație ce a atras sesizarea C.N.C.D. de către Romani CRISS.

Prin decizia civilă nr. 1960 din 15 mai 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis acțiunea, a anulat în totalitate pct. 4 din dispozitivul hotărârii din 23 mai 2007 a C.N.C.D. și a anulat parțial pct. 3 din dispozitivul aceleiași hotărâri, referitor la încadrarea faptei ca fiind contravenție244.

Discriminarea nu presupune întotdeauna existenta unei fapte de discriminare in contextul OG 137/2000 În Decizia nr. 1960 din 15 mai 2008 Înalta Curte s-a raportat la actul normativ care previne și sancționează discriminarea și a statuat că din economia și interpretarea literală și logico-juridică a dispozițiilor art. 2 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 244 La pct. 3 și 4 din dispozitiv CNCD a dispus încadrarea faptei de a folosi expresia „țigancă împuțită” ca fiind discriminare potrivit art. 2 alin. (1) și (4) din O.G. nr. 137/2000 și sancționarea cu avertisment a domnului T.B., în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

73

137/2000, republicată, rezultă că noțiunea de „discriminare” nu presupune întotdeauna și existența unei fapte contravenționale, răspunderea contravențională intervenind doar atunci când sunt îndeplinite toate condițiile legale generale și speciale pentru constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii. De altfel chiar din titlul Ordonanței, menționat mai sus, rezultă că scopul acesteia este și de prevenire a formelor de discriminare nu numai de sancționare a acestora, nefăcându-se referire expresă la termenul de „contravenție”, prevenirea putând fi făcută și prin alte modalități decât prin aplicarea unei sancțiuni în cadrul răspunderii contravenționale245 .

Înalta Curte a reținut că „în contextul definiției legale a contravenției din art. 1 al O.G. nr. 2/2001, precum și dispozițiile art. 3 alin. (1) din [OG 137/2000], rezultă că pentru ca modalitățile generale de discriminare, enumerate în art. 2 alin. (4) din Ordonanță să aibă caracter contravențional, trebuie să se regăsească într-o altă prevedere specială aflată în Capitolul II - „Dispoziții speciale” din cuprinsul Ordonanței, conținutul material trebuind grefat pe încălcarea, prin discriminare, a drepturilor și libertăților protejate de lege și menționate în art. 1 alin. (2) din Ordonanță. În acest sens trebuie interpretată expresia din art. 2 alin. (4) atrage răspunderea contravențională, conform prezentei ordonanțe. Prin urmare, în lipsa reglementării prin lege a unei sancțiuni corelative normelor instituite prin art. 2 alin. (4) din Ordonanță, nu se poate susține că acest articol stabilește fapte contravenționale, prin el însuși, ci doar prin raportare la dispozițiile speciale ale ordonanței, în care legiuitorul a enumerat faptele de natură contravențională și a stabilit sancțiunea aplicabilă. În sensul acestei interpretări este și art. 2 alin. (11) din acest act normativ care face referire la „comportamentul discriminatoriu” prevăzut la alin. (1)-(7) din același art. care atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii, nefiind folosită noțiunea de „contravenție” și nici nu se instituie, în mod exclusiv, răspunderea contravențională”246 .

Fapta de discriminare pentru a fi considerată contravenție trebuie să fie săvârșită cu vinovăție Înalta Curte de Casație si Justiție a reținut că în considerentele hotărârii din 23 mai 2007, C.N.C.D. a apreciat că utilizarea fără intenție a unui limbaj cu efecte discriminatorii în spațiul privat poate avea efecte negative în societate. C.N.C.D., a acceptat lipsa vinovăției sub forma intenției directe sau indirecte, dar nu a arătat sub ce altă formă s-a manifestat vinovăția reclamantului - ca element constitutiv al răspunderii contravenționale. Instanța de fond, reținând, de asemenea, lipsa intenției în săvârșirea faptei, a motivat existența vinovăției, în mod indirect, prin „utilizarea neglijentă” a expresiei „țigancă împuțită” raportat la calitatea sa de persoană publică, ce are obligația de a manifesta responsabilitate și moderație în exprimare. Prin urmare, în opinia primei instanțe, președintele Traian Băsescu a săvârșit actul de discriminare cu vinovăție în forma culpei simple (neglijente) ceea ce presupune că acesta nu a prevăzut rezultatul faptei sale deși trebuia și putea să-l prevadă.

Sancțiunea contravențională a avertismentului este anulatăAnalizând circumstanțele de fapt în care președintele a folosit expresia considerată discriminatorie „țiganca asta împuțită” prin raportare la elementul subiectiv-volitiv astfel 245 Înalta Curte de Casație si Justiție, Decizia civila nr. 1960 din 15 mai 2008. 246 Înalta Curte de Casație si Justiție, Decizia civila nr. 1960 din 15 mai 2008.

74

cum acesta transpare din atitudinea reclamantului, Înalta Curte a apreciat că în mod greșit instanța de fond a constatat existența vinovăției sub forma culpei simple (neglijenței) în exprimare. Astfel, susținerile părților și interpretarea dată de instanța de fond noțiunii de „cadru privat” are relevanță în speță doar în ceea ce privește analizarea laturii subiective a faptei de discriminare, având în vedere că CNCD, prin hotărârea atacată, nu a reținut incidența dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000, care impun ca afirmația discriminatorie să fie făcută în public247.

Diferențe intre „cadru privat” si „viața privata” si consecințele juridice in privința vinovăției Înalta Curte de Casație și Justiție a demarcat contextul privat în care s-a produs fapta în raport de elementele care țin de viața privată. În opinia Curţii faptul că afirmația „țigancă împuțită” a fost făcută în cadrul unei discuții private cu soția sa, în timp ce se afla în autoturismul proprietate personală constituie o circumstanță de fapt determinantă pentru a stabili care a fost atitudinea psihică a reclamantului față de afirmația făcută, în sensul dacă a avut sau nu reprezentarea efectelor pe care aceasta le-ar fi putut produce, în sensul creării unei discriminări potrivit legii.

„Având în vedere că afirmația considerată discriminatorie a fost utilizată de reclamant într-un cadru strict privat, intim, care nu se confundă cu noțiunea generală de „viață privată” a unei persoane, Curtea apreciază că reclamantul nu trebuia și nici nu era posibil să prevadă rezultatul faptei, neavând nici un moment reprezentarea situației că în acel mediu privat discuția sa cu soția poate fi înregistrată și ulterior, că, înregistrarea va fi adusă la cunoștința publicului. Potrivit dispozițiilor generale ale O.G. nr. 137/2000, republicată, cuprinse în art. 2 alin. (1) și (4), modalitățile de săvârșire a unui act de discriminare constau în „excludere, restricție sau preferință” și trebuie să aibă ca efect „favorizarea sau defavorizarea nejustificată” sau „impunerea la un tratament injust sau degradant” a unei persoane, ceea ce presupune ca cel care manifestă comportamentul discriminatoriu (chiar sub forma unei afirmații) să aibă, totodată, și reprezentarea posibilității producerii efectelor cerute de lege, pentru ca să intervină răspunderea contravențională. Or, în speță, reclamantul nu a folosit expresia pentru care a fost sancționat într-un cadru larg, în care ar fi putut fi auzit și de alte persoane din afara spațiului său intim, familial.

Susținerile autorității pârâte, preluate și de instanța de fond, bazate și pe jurisprudența C.E.D.O., în sensul că viața privată a oamenilor politici se îmbină cu viața lor publică și că oamenii politici se află în centrul atenției și sub controlul opiniei publice, astfel încât trebuie să manifeste permanent un comportament moderat, nu au relevanță în speță, având în vedere locul și modul în care s-a făcut afirmația. Este adevărat că, în calitate de P. al României, reclamantul, chiar și atunci când desfășoară anumite activități private (de ex. cumpărături personale într-un centru comercial), dar într-un spațiu public trebuie să manifeste prudență și diligență în comportamentul său, pe care-l exteriorizează prin afirmații sau gesturi, având perceperea faptului că acesta este supus atenției publicului. În același timp însă, gândurile unei persoane, exprimate într-un cadru strict privat, chiar și cu tentă de discriminare, nu pot fi asimilate unui

247 Înalta Curte de Casație si Justiție, Decizia civila nr. 1960 din 15 mai 2008.

75

comportament discriminatoriu în sensul prevederilor legii”248.

Constatarea caracterului discriminatoriu al afirmațiilor „țiganca împuțită” este legalăO critică adusă sentinței de fond de către președintele Traian Băsescu a avut în vedere faptul că folosirea expresiei „țigancă împuțită” la adresa jurnalistei A.P. nu reprezintă act de discriminare în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) și alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, republicată. Acest motiv a fost considerat de către Înalta Curte de Casație si Justiție întemeiat doar în ceea ce privește încadrarea faptei drept contravenție.

Înalta Curte de Casație si Justiție a statut faptul ca „dincolo de caracterul necontravențional al faptei, afirmația „cât de agresivă era țiganca asta împuțită” are caracter discriminatoriu, încadrându-se în definiția legală a noțiunii de „discriminare” prevăzută de art. 2 alin. (1) din Ordonanță. Caracterul discriminatoriu al unei astfel de afirmații subzistă indiferent de calitatea persoanei de la care provine și indiferent de cadrul public sau privat în care este exprimată și aceasta deoarece rolul O.G. nr. 137/2000 este de a indica exhaustiv care sunt formele de discriminare ce pot exista în viața politică, economică și social-culturală, indiferent de modalitatea de producere (comportament activ sau pasiv, acțiuni/inacțiuni, afirmații, etc.) și de a preveni săvârșirea unor acte de discriminare care atrag răspunderea juridică, politică, morală249.

Discriminarea poate presupune și o atitudine negativă de punere în inferioritate, de umilire a unei persoaneÎn opinia Înaltei Curți situația că afirmația menționată a fost făcută în anumite circumstanțe care nu o pot încadra într-o dispoziție specială a legii pentru a atrage răspunderea contravențională, nu exclude posibilitatea calificării acesteia ca având conținut discriminatoriu, în sensul prevederilor generale ale Ordonanței, din acest punct de vedere pct. 3 din dispozitivul hotărârii din 23 mai 2007 a C.N.C.D. fiind legal și temeinic. Această interpretare se bazează pe argumentul că discriminarea nu presupune doar o acțiune directă de suprimare sau restrângere a drepturilor unei persoane pe un criteriu discriminatoriu, ci poate să însemne și o atitudine negativă față de persoana respectivă, în baza unui criteriu de discriminare, aceasta fiind pusă astfel într-o situație de inferioritate, de umilire sau de atingere a demnității sale, în condițiile în care, va lua cunoștință, pe orice cale, de acea atitudine 250.

Afirmația „țigancă împuțită” produce efecte discriminatorii dar rămâne nesancționatăAfirmația reclamantului, a produs efectul discriminatoriu prin faptul că a fost adusă la cunoștința publicului, chiar fără voia sa și fără să prevadă acest lucru. Astfel asocierea termenilor „agresivă” și „împuțită” cu termenul de „țigan”, are evident o conotație negativă, chiar dacă, în lipsa laturii subiective (vinovăția) nu presupune o „defavorizare nejustificată” ca element material al contravenției”251.

248 Înalta Curte de Casație si Justiție, Decizia civila nr. 1960 din 15 mai 2008. 249 Înalta Curte de Casație si Justiție, Decizia civila nr. 1960 din 15 mai 2008. 250 Înalta Curte de Casație si Justiție, Decizia civila nr. 1960 din 15 mai 2008. 251 Înalta Curte de Casație si Justiție, Decizia civila nr. 1960 din 15 mai 2008.

76

Nesancționarea discriminării etnice săvârșite pe „teritoriul altui stat” cu efecte produse în Romania prin mass-media în public

Romani CRISS v. CNCD

Prin Hotărârea nr. 175 din 04 mai 2011, C.N.C.D. a admis excepția de necompetență teritorială, pe motiv că fapta sesizată a fost săvârșită la data de 03 noiembrie 2010 pe teritoriul Sloveniei. Fapta sesizată de CRISS se referă la declarația Președintelui României Traian Băsescu, cu ocazia vizitei oficiale în Slovenia, în legătură cu procesul de aderare la Spațiul Schengen. În opinia CRISS, având în vedere că CNCD a fost sesizat pentru a investiga dacă fapta presupusă a fi discriminare poate fi încadrată în categoria contravențiilor prevăzute de O.G. nr. 137/2000, C.N.C.D. trebuia să țină cont de principiul potrivit căruia fapta se consideră săvârșită pe teritoriul țării, dacă pe acest teritoriu a fost efectuat un act de executare ori dacă s-a produs rezultatul faptei. În speță, deși declarația Președintelui României a fost dată pe teritoriul Republicii Slovenia, Romani CRISS a luat cunoștință de aceasta pe teritoriul României, prin intermediul mass-media. În acest mod, rezultatul faptei s-a produs și pe teritoriul României.

Prin sentința civilă nr. 4364 din 27 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București s-a dispus admiterea cererii formulate de CRISS, anularea Hotărârii nr. 175 din 04 aprilie 2011 emisă de C.N.C.D., si obligarea CNCD să soluționeze petiția. CNCD a formulat recurs împotriva sentinței Curţii de Apel, recurs respins de Înalta Curte de Casație si Justiție, prin decizia civila nr. 207 din 21 ianuarie 2014.

Momentul consumării faptei de discriminare în opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte a reținut că „aplicarea legii civile în spațiu are la bază principiul teritorialității, care prevede că legea se aplică pe teritoriul statului care a edictat-o în baza laturii interne a suveranității sale. În interpretarea și aplicarea Ordonanței 137/2000 republicata, Înalta Curte a apreciat că decisiv în determinarea legii civile aplicabile în spațiu și, implicit, a competenței autorității administrative, este momentul consumării presupusei fapte de discriminare”252.

A reținut Înalta Curte „Cum această pretinsă faptă vizează încălcarea dreptului la demnitate, nu se poate vorbi de epuizarea acesteia decât în momentul în care efectele acțiunii (declarației) reclamate au ajuns la persoanele vizate și au fost efectiv percepute de acestea. În speța de față, efectele faptei sesizate s-au produs covârșitor pe teritoriul României, de vreme ce declarațiile Președintelui nu au fost adresate în mod exclusiv ori prioritar opiniei publice din Slovenia, ci au vizat comunitatea romilor din România.Afirmațiile pretins discriminatorii au fost făcute ca răspuns la întrebarea unei jurnaliste slovene în legătură cu măsurile luate de autoritățile române în privința romilor și s-au raportat la o experiență personală al Președintelui României din perioada în care era primar al Bucureștiului. Președintele a fost însoțit de zariști români, iar declarațiile acestuia au fost amplu dezbătute public în România, în presa națională și locală”253 .

CNCD obligat să analizeze plângerea privind aspectele de discriminare sesizate de Romani CRISS 252 Înalta Curte de Casație si Justiție, decizia civila nr. 207 din 21 ianuarie 2014. 253 Înalta Curte de Casație si Justiție, decizia civila nr. 207 din 21 ianuarie 2014.

77

Pornind de la aceste premise Înalta Curte a concluzionat că, în mod eronat C.N.C.D., în opinia majoritară, a invocat din oficiu și a reținut necompetența sa teritorială în soluționarea sesizării formulate de CRISS, constatările primei instanțe fiind legale în această privință. Hotărârea adoptată în acest caz de C.N.C.D. este în contradicție cu însăși practica administrativă a aceste autorități care, într-o cauză având ca obiect declarații făcute la Paris de numitul I.N. la adresa minorităților rome și maghiare, a pronunțat Hotărârea nr. 418 din 15 decembrie 2010, definitivă, prin care, fără a pune în discuție o eventuală necompetență a Consiliului, a analizat pe fond sesizarea și a dispus aplicarea unei sancțiuni contravenționale. Acest precedent creat în practica autorității pârâte se impunea a fi respectat și aplicat cu claritate și coerență rezonabilă în scopul evitării, pe cât posibil, a incertitudinii și ambiguității pentru persoanele interesate de măsurile adoptate de Consiliu în activitatea de prevenire și sancționare a tuturor faptelor de discriminare, cu atât mai mult cu cât în reglementarea specială reprezentată de O.G. nr. 137/2000 nu se regăsesc reguli specifice în materie de competență254 .

Sancționarea prin acordare de daune împotriva discriminării etnice (acordarea adecvată de daune morale) Principii generale statuate de Înalta Curte de Casație si Justiție privind daunele morale

Referindu-se la daunele morale in general, in Decizia civila nr. 889 din 19 martie 2015 Înalta Curte de Casație şi Justiție a făcut unele aprecieri cu caracter de principiu in evaluarea daunelor morale.

A reținut Înalta Curte ca „Daunele morale constituie consecințe dăunătoare …care rezultă din atingerile şi încălcările drepturilor personale nepatrimoniale şi se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv, importanta valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, etc.Așa cum se desprinde din literatura juridică şi din practica judiciară, natura daunelor morale, în principiu, nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se mențin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar atunci când existenta lor este evidentă, de regulă, nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităților materiale şi întinderea ei neputând fi determinată decât pe baza unor aprecieri subiective în care rolul hotărâtor îl are posibilitatea de orientare a instanţei în cunoașterea sufletului uman şi a reacțiilor sale.La aceste considerente ar trebui adăugat şi exigența unei limite naturale: daunele morale să nu fie excesive, nerezonabile, fără simțul măsurii, să nu devină astfel spoliatoare şi nelegitime, căci, după cum s-a observat de asemenea în practică, „prejudiciul moral trebuie să fie dovedit, dar judecătorii au obligația să-l aprecieze în raport de gravitatea şi importanta sa şi fără a se ajunge la realizarea unui dezechilibru de interese”.Despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absența unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cât privește

254 Înalta Curte de Casație si Justiție, decizia civila nr. 207 din 21 ianuarie 2014.

78

întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.Un criteriu fundamental consacrat de doctrina şi jurisprudență, în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică, fără îndoială şi o doza de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale..”

C.P. v. D.L si ISJ Mehedinți: daune morale pentru discriminare etnică

Prin acțiunea înregistrată la instanța de drept comun reclamantul C.P. a chemat în judecată pe pârâții D.L. si ISJ Mehedinți, pentru pretenții: D.L. să fie obligată în solidar cu Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți, la plata sumei de 100.000 EURO cu titlul de daune morale. C.P. a susținut că urmare a decesului soției sale şi a situaţiei materiale precare, a fost nevoit să-și transfere minorii C.D., C.C. şi C.R. la Școala Generală Voloiac. Consiliile de Administraţie ale Şcolilor au aprobat transferul celor trei minori, însă cadrul didactic D.L. a refuzat să o primească pe minora C.R. la cursuri la clasa sa, astfel încât minora nu a beneficiat de instrucție şcolară aproximativ 2-3 săptămâni şi a fost supusă unor traume psihice 255.

Căi de recurs administrative și penale Prin Hotărârea nr.325/2007, Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, a clasat sesizarea reclamantului privitoare la discriminarea minorei si a constatat inexistenta unor probe care sa ateste susținerile acestuia.

În urma cercetării penale a cazului, Parchetul de pe lângă Judecatoria Strehaia, prin Ordonanță a aplicat o amenda administrativa de 100 RON pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 Cod penal) si a dispus N.U.P. fata de pârâta D.L., sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 247 Cod penal.

Exercitarea căilor de recurs civile Prin sentința civila nr. 143/29.01.2009 Judecatoria a admis în parte acțiunea si a obligat pârâții, în solidar, la plata sumei de 1500 lei, cu titlul de daune morale si la 50 lei cheltuieli de judecata. Prin decizia civila nr. 210/A/01.06.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr.2088/313/2007, apelurile au fost anulate ca netimbrate. Prin decizia civila nr. 1099/20 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a fost admis recursul, casata decizia si trimisa cauza spre rejudecarea apelurilor Tribunalului Mehedinți.

Prin decizia civila nr.30/A din 08 februarie 2010 , pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr.8011/101/20090, s-au admis apelurile declarate de reclamantul C.P. si pârâtul ISJ Mehedinți, împotriva sentinței civile nr. 143 din 29.01.2009, pronunțată de Judecatoria Strehaia în dosarul nr. 2088/313/2007. A fost schimbata parțial sentința , în sensul ca a fost obligata pârâta D.L. la plata cu titlul de daune morale către reclamant a sumei de 5000 euro sau echivalentul în lei la data plății si la 50 lei cheltuieli de judecata de la fond. S-a respins acțiunea fata de pârâtul ISJ Mehedinți.

255 Curtea de Apel Craiova, Decizia civilă nr. 706 din 19.05.2010.

79

Considerarea daunelor de către TribunalApelul reclamantului C.P. a fost admis, sentința fiind modificata sub aspectul cuantumului prejudiciului moral de la 1500 lei la 5000 EURO, apreciindu-se ca suma acordata de prima instanță nu corespunde principiului reparării integrale a prejudiciului, antrenându-se astfel răspunderea pârâtei în temeiul art. 998-999 Cod civil si art. 1 si 14 din CEDO. Pentru a acorda aceasta suma, tribunalul a valorificat ansamblul probator administrat, din care a rezultat ca prin atitudinea sa culpabila pârâta a supus minora unor traume psihice, refuzându-i practic dreptul la învățătura si cauzându-i acesteia un prejudiciu.

Considerarea faptei de discriminare de către Curtea de Apel Craiova

Împotriva deciziei Tribunalului ambele parți au formulat recurs. În justificarea criticii sale reclamantul a invocat o fapta de o gravitate fără precedent, săvârșită de pârâta, când unui copil i se refuza dreptul la învățătură pe criterii rasiale, fapta ce angajează răspunderea pârâtei pe dispozițiile art. 998- 999 Cod civil, art. 1000 alin. 3 Cod civil, art. 1 si 14 din CEDO, art. 2 din Protocolul nr. 1 la CEDO , ce reglementează dreptul la instruire.

Curtea de Apel Craiova a reținut că ”discriminarea a fost produsă de pârâta D.L. în calitate de învățătoare și deci reprezentantă a autorității statale de învățământ, iar victima discriminării este fiica reclamantului C.R., căreia i s-a refuzat dreptul la învățătură. Critica pârâtei ca transferul efectuat între cele două școli este nelegal, nu constituie o justificare rezonabilă și obiectivă a acesteia. Transferul elevilor este prevăzut în Regulamentul de organizare şi funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, fără a exista vreo normă în care învățătorii sau profesorii pot cenzura acest transfer. Neavând această abilitate legală, pârâta nu se putea opune transferului aprobat de cele două unități școlare, astfel încât atitudinea sa a excedat conduitei permise de lege”256. Curtea de Apel Craiova a reținut că prin refuzul de a primi minora în clasă, prin expresiile folosite de cadrul didactic în perioada în care i s-a refuzat acesteia accesul la orele de curs, D.L. i-a cauzat un prejudiciu moral, ce a constat în afectarea psihicului minorei datorită traumelor cauzate acesteia și încălcarea dreptului la educație pe perioada respectivă257 .

Considerarea cererii în despăgubiri și evaluarea daunelor morale

Criticile reclamantului față de Decizia Tribunalului au vizat cuantumul daunelor morale acordate, nefiind susceptibile de a respecta principiul reparării juste si integrale a prejudiciului cauzat, precum si a reținerii greșite a incidentei excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului ISJ Mehedinți.

Curtea de Apel a considerat ca instanța a calificat corect acțiunea, a apreciat incidenta în speță a dispozițiilor art. 998-999 Cod civil, art. 2 din Protocolul 1 adițional la CEDO, art. 14 din Conventie si Protocolul 12 adițional la CEDO, hotărârea fiind argumentata în fapt si drept, în conformitate cu art. 261 pct. 5 Cod procedura civila, singura critica ce urmează a fi reținută fiind cea referitoare la cuantumul despăgubirilor acordate, hotărârea instanţei de apel fiind nelegala sub acest aspect.

256 Curtea de Apel Craiova, Decizia civilă nr. 706 din 19.05.2010. 257 Curtea de Apel Craiova, Decizia civilă nr. 706 din 19.05.2010.

80

Raportarea la OG 137/2000 privind temeiul acțiunii în despăgubiri

Curtea de Apel s-a raportat la prevederile Art. 27 alin.1 din OG 137/2000” “Persoana care se considera discriminata poate formula în fata instanţei de judecata o cerere pentru acordarea de despăgubiri si restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutita de taxa judiciara si nu este condiționată de sesizarea Consiliului”. Pe de alta parte Curtea a apreciat ca în cauza urmează a fi antrenata răspunderea civila delictuala a pârâtei, în conformitate cu exigentele art. 998-999 Cod civil, fiind întrunite cumulativ următoarele condiții: existenta faptei ilicite, prejudiciul, vinovăția pârâtei, raportul de cauzalitate între fapta ilicita si prejudicial.

Caracterul ilicit al faptei

In opinia Curţii de Apel ”caracterul ilicit al faptelor rezulta din refuzul primirii minorei în clasa … .

Prin refuzul de a primi minora în clasa , prin expresiile folosite de pârâta în perioada în care i s-a refuzat acesteia accesul la orele de curs, pârâta i-a cauzat un prejudiciu moral , ce a constat în afectarea psihicului minorei datorita traumelor cauzate acesteia si încălcarea dreptului la instruire”258 .

Remediul legal pentru repararea prejudiciului

Curtea de Apel a reținut că ”remediul legal pentru repararea prejudiciului cauzat victimei îl reprezintă în speța acordarea daunelor morale prevăzute în dreptul român de art. 998 Cod civil, care reglementează răspunderea civila delictuala pentru fapta proprie în temeiul cărora “orice fapta a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a cărui greșeala s-a ocazionat, a o repara”, întregit cu cele ale art. 999 Cod civil, conform cărora “omul este responsabil nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar si pe acela cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa”.

Întrucât aceste texte legale nu fac distincție după cum prejudiciul este patrimonial sau nepatrimonial, înseamnă ca ambele sunt susceptibile a fi reparate pe cale bănească.

Instanța suprema stabilește cu valoare de principiu ca aprecierea judecătorului privind evaluarea daunelor morale este subiectiva, dar criteriile care stau la baza cuantumului despăgubirilor morale sunt obiective259.

Criteriile de evaluare a daunelor morale si raportarea la CEDO

Curtea de Apel a statuat ca, in speță, criteriul general evocat este acela al gradului de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea si gravitatea atingerii aduse acestora. Acest criteriu este aplicat si de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căreia despăgubirile trebuie sa prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusa dreptului încălcat.

A reținut Curtea de Apel: ”transpunând acest criteriu la speța de fata, se apreciază ca scena la care a fost martora minora, precum si refuzul accesului la învățământ s-a reflectat negativ în psihicul minorei, a lăsat o cicatrice în sufletul acesteia

258 Curtea de Apel Craiova, Decizia civilă nr. 706 din 19.05.2010. 259 Ibid.

81

care va retrăi mult timp aceasta scena. Amintirea traumatizanta a provocat râni emoționale minorei care-si vor pune amprenta pe personalitatea acesteia. Respingerea minorei de către pârâta, marginalizarea acesteia în raport cu ceilalți copii, a clătinat încrederea copilului de etnie rroma în sistemul de învățământ care va privi cu teama viitorul, fiind necesar mult timp pentru remodelarea caracterului acesteia. Pe de alta parte, atitudinea violenta, ireverențioasa a pârâtei învățătoare, manifestata atât în prezenta minorei, fiica reclamantului, cât si a celorlalți elevi, a afectat grav procesul de educație pe care trebuia sa-l desfășoare pârâta. A situat-o pe minora într-o poziție de inferioritate fata de ceilalți minori, pe care aceștia sa o perceapă ca atare în raport cu atitudinea exprimata de propria lor învățătoare, știut fiind ca învățătoarea reprezintă un “summum” de încredere al elevilor pe care îi formează” 260.

Principiul reparării juste și integrale a prejudiciului

Curtea de Apel a reținut ca prin raportare la datele concrete ale cauzei, cu respectarea principiului evocat, întinderea despăgubirilor acordate de Tribunal pentru repararea traumelor psihice la care a fost supusa minora nu este îndestulătoare si constituie un motiv de nelegalitate, deoarece nu respecta principiul reparării juste si integrale a prejudiciului, raportat la cauza producerii acestuia, motiv ce se încadrează în art. 304 pct. 9 Cod pr. civila. Critica reclamantului fiind întemeiata în acest sens, urmează a se majora despăgubirile bănești de la suma de 5000 EURO la suma de 10.000 EURO 261.

Răspunderea proprie pentru fapta săvârșită

În mod corect s-a apreciat ca în speță se va angaja răspunderea proprie a pârâtei pentru fapta săvârșită, pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți nu are calitate procesuala pasiva, întrucât raportul de prepusenie reglementat de art. 1000 alin. 3 Cod civil exista între pârâta si unitatea şcolară în care aceasta funcționează, respectiv Școala cu clasele I-VIII Voloiac, însă școala nu a fost parte în proces, pentru a răspunde patrimonial262.

Măsuri de satsifacție acordate de instanțele de judecată în cauze de discriminare etnicăRomani CRISS v. Club Bamboo

Romani CRISS si Agentia de Monitorizare a Presei “Academia Catavencu” au sesizat Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii cu privire la restrictionarea accesului unui numar de 15 tineri romi in Clubul Bamboo din Bucuresti. La intrare acestora li s-a precizat ca nu au o tinuta corespunzatoare, respectiv ca un club privat poate sa-si selecteze clientela, iar romii nu au acces. Prin hotararea nr. 26 din 11 ianuarie 2005, CNCD a constatat ca faptele sesizate de Romani CRISS constituie acte de discriminare si a dispus sanctionarea cu avertisment a firmei Morgana SRL, proprietara clubului.

260 Ibid. 261 Ibid. 262 Ibid.

82

Daune civile în cuantum de 1 leu și scuze publiceRomani CRISS a formulat actiune în despagubiri în cuantum de 1 leu și scuze adresate public prin intermediul unui cotidian la nivel national. Prin sentinta civilă nr. 3385 din 5 martie 2007, Judecătoria Sectorului 1 București a apreciat că pretențiile CRISS sunt întemeiate și a obligat firma la plata sumei de 1 RON, reprezentand daune morale insa a respins cererea cu privire la scuze publice considerand ca nu s-a precizat forma de concretizare a acestora. Prin decizia civilă nr. 1385 R din data de 3 octombrie 2007, Tribunalul Bucuresti a respins recursul format de club si a obligat parata sa prezinte scuze minoritatii rome intr-un cotidian national. In motivarea deciziei, Tribunalul Bucuresti a retinut, inter alia, ca desi in cuprinsul cererii de chemare in judecata CRISS nu a precizat exact modalitatea in care solicita sa i se ceara scuze precum si cotidianul anume, acest fapt nu poate constitui, prin sine insusi, un motiv de respingere a acestui capat de cerere263 .

Romani CRISS v. Grup Școlar Auto Craiova

Romani CRISS a depus plângere la Consiliul National pentru Combaterea Discriminării considerând ca a fost aplicat un tratament diferențiat elevilor de etnie romă prin separarea acestora, la clasele a-III-a, a-IV-a, si a-VI-a fata de elevii majoritari. CNCD a constatat că în structura anului școlar au fost formate si menținute două clase constituite exclusiv din copii de etnie roma. Prin hotărârea nr. 103 din 25.05.2007, CNCD a considerat ca formarea unor clase pe considerente de origine etnica constituie discriminare şi a recomandat conducerii școlii şi Inspectoratului Școlar să adopte măsurile necesare pentru realizarea procesului de desegregare.

Daune civile în cuantum de 1 leu și scuze publiceCu privire la același aspecte, Romani CRISS a formulat si acțiune in fata Judecătoriei Craiova prin care a cerut daune morale in valoare de 1 RON si obligarea părților reclamate la restabilirea situaţiei anterioare discriminării. Judecătoria Craiova, prin Sentința civilă nr.3619/12/03/2007 a respins acțiunea formulată de Romani CRISS. În data de 21.11.2008, Tribunalul Craiova a admis in parte apelul formulat de CRISS si a obligat Inspectoratul Școlar si Grupul Școlar Auto la plata de daune in valoarea de 1 leu precum si scuze fata de comunitatea locala de romi264.

Romani CRISS v. 24 Ore Mureșene

Urmare plângerii Romani CRISS, prin hotărârea nr. 215, Consiliul National pentru Combaterea Discriminării a constatat ca faptele sesizate in legătură cu conținutul unui articol de presă constituie discriminare si a sancționat autorul articolului cu 2 milioane lei vechi. Romani CRISS s-a adresat instanţei de judecată solicitând obligarea ziarului la publicarea de scuze publice și plata de 1 lei cu titlu de daune morale.

Daune civile în cuantum de 1 leu și scuze publicePrin Sentința civilă nr. 4276 din 27.10.2006, Judecatoria Mures a admis acțiunea

263 Tribunalul Bucuresti, decizia civilă nr. 1385 R din data de 3 octombrie 2007. 264 Romani CRISS, Protecţia drepturilor omului și combaterea discriminării romilor în Romania, 2006-2010.

83

CRISS. Instanța de judecata a reținut că: “membrii comunității rome au fost (n.n.) înfățișați prin imaginea ciorilor, imagine alegorica cu care autorul a făcut referire la toții membrii comunității rome, imagine evident jignitoare si care nu poate fi scuzată de forma literară alegorica aleasă de către autor pentru prezentarea considerațiilor sale. Gravitatea nescuzabilă a imaginii alegorice alese de autor rezidă în faptul ca această imagine este folosită, în general, în societate cu intenție și efect stigmatizant pentru membrii comunității rome iar folosirea ei intr-un articol dintr-un conidian de largă răspândire contribuie la amplificarea acestui efect stigmatizant ... folosirea imaginii in cuprinsul articolului a spulberat intenția declarată a autorului de prezentare obiectiva si nepărtinitoare a imaginii comunității rome, contribuind la amplificarea fenomenului stigmatizării acestei comunități”265. In ceea ce privește responsabilitatea societății care deținea ziarul instanța a reținut că “in calitate de proprietar al ziarului avea puteri depline de opțiune cu privire la articolele pe care le publica, putând refuza publicarea lui in situația in care îl găsea inacceptabil sa fie publicat în aceasta formă, datorita efectului sau cauzator de prejudicii, paratei ii incumba întreaga răspundere pentru fapta sa de a publica un astfel de articol”266.

Romani CRISS v. Jurnalul National

Romani CRISS s-a adresat instanţei de judecata solicitând obligarea ziarului la publicarea de scuze publice si plata de 1 lei cu titlu de daune morale. Prin Sentința civila nr. 1883 din 06.02.2007, Judecatoria Sectorului 1 București a admis in parte acțiunea CRISS.

Daune civile în cuantum de 1 leu și scuze publiceInstanța de judecata a reținut ca afirmațiile cuprinse in articol referitoare la minoritatea de etnie roma au caracter insultător si calomniator, aducând atingere onoarei si reputației cetățenilor romi. ... limbajul folosit, expresiile folosite nu sunt specifice nivelului de exprimare al unei publicații difuzată pe plan național si fiind implicit incompatibile cu principiile deontologice si etica profesionala ale jurnaliștilor... publicarea de către pârâtă a afirmațiilor menționate mai sus in ziarul editat de aceasta reprezintă o fapta ilicita, care a cauzat minorității rome un prejudiciu nepatrimonial, cauzat personalității cetățenilor acestei etnii, constând in atingerea adusa imaginii publice a acestora si relațiilor sociale in care aceștia sunt implicați. Nici un principiu statuat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului si nici un text constituțional, ... nu au ca scop sa permită jurnaliștilor folosirea unui limbaj ireverențios si jignitor la adresa unei persoane, fie ea o persoana publica, orice afirmație justificata din punct de vedere al libertății de exprimare a jurnalistului putând fi formulata in termeni care sa nu aibă caracter insultător, cum sunt cuvintele si expresiile jignitoare de genul “tuciurii, n-au nici o legătură nici măcar cu apa si săpunul, behăiturile ţiganilor, ţigani analfabeți”267 .

Romani CRISS v. Gazeta de Nord –Vest

Romani CRISS s-a adresat instanţei de judecata solicitând obligarea ziarului la publicarea 265 Judecătoria Mureș, Sentința civilă nr. 4276 din 27.10.2006. 266 Ibid. 267 Judecatoria Sector 1, Sentința civilă nr. 1883 din 06.02.2007.

84

de scuze publice si plata de 1 lei cu titlu de daune morale. Prin Sentința civila nr. 3361 din 29.05.2008, Judecatoria Satu Mare a admis in parte acțiunea CRISS.

Daune civile în cuantum de 1 leu și scuze publiceInstanța de judecată a reținut că prin publicarea articolului în discuție s-a săvârşit o faptă ilicită, întrucât ea constituie un act de discriminare, a cărei săvârșire este interzisă expres prin O.G. nr. 137/2000, iar în al doilea rând, întrucât aduce atingere unui drept subiectiv, dreptul la respectarea demnității umane a persoanelor aparținând etniei rome, drept subiectiv garantat de art. 1 alin.3 din Constituția României, ca valoare supremă. “Prejudiciul moral consta în lezarea dreptului la respectarea demnității umane a persoanelor aparținând etniei rome, care au citit sau au luat cunoștința în alt mod de conținutul articolului”. În ceea ce privește textul publicat, acesta este vădit tendențios şi ironic la adresa comunității rome, intenția, cel puțin indirectă, de a aduce jigniri comunității vizate, face ca veridicitatea obiectivă a celor scrise în acest material să nici nu mai intereseze în cercetarea răspunderii delictuale. Modalitatea de reparare a prejudiciului, prin publicarea de scuze, este întemeiată şi cea mai adecvată”268.

RecomandăriConsiliul National pentru Combaterea Discriminării

1. Reacția de soluționare a plângerilor depuse la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu îndeplinește standardul de promptitudine în cazurile care pun în discuție discriminarea etnică. Chiar dacă instanțele nu au sancționat CNCD, depășirea termenului legal de soluționare a plângerilor se răsfrânge atât asupra eficientei instituției cât și asupra nivelului de încredere a victimelor discriminării precum si a organizațiilor care reprezintă victimele in eficienta sistemului de combatere a discriminării etnice.2. Chiar dacă tendința în ultimii ani a fost de a crește cuantumul amenzilor stabilite în cazurile de discriminare, CNCD a aplicat sancțiuni contravenționale în cazul discriminării etnice care nu își ating scopul de a descuraja în mod eficient săvârşirea actelor de discriminare.3. Hotărârile CNCD în unele cazuri au fost nemotivate, limitându-se la enumerarea unor texte legislative, fără a realiza o analiză minuțioasă a probelor ori a situațiilor invocate. Acest fapt are consecințe serioase asupra gradului de eficienta al investigațiilor și soluțiilor pronunțate de CNCD4. Activitatea de investigare a CNCD în unele cazuri a faptelor de discriminare nu s-a realizat potrivit standardelor privind eficiența, promptitudinea și temeinicia. CNCD trebuie sa aibă în vedere ca în cadrul investigațiilor să clarifice toate aspectele relevante cu privire la stabilirea și determinarea discriminării pe criteriul originii etnice. 5. Din punctul de vedere al transparenței, accesibilității și disponibilității soluțiilor de constatare a discriminării pe site-ul instituției, CNCD rămâne deficitar la acest capitol în ciuda criticilor constante din partea societății civile.6. CNCD ar trebui să se asigure că sunt respectate termenele legale de soluționare,

268 Judecatoria Satu Mare, Sentinta civila nr. 3361 din 29.05.2008.

85

că oferă soluții complet motivate, bazate pe analiza în profunzime a cazurilor și cu o încadrare judicioasă, în raport de motivele de fapt și de drept. CNCD ar trebui să își evalueze strategia de comunicare și să pună la dispoziția publicului hotărârile de constatare a discriminării, rapoartele și opiniile de specialitate elaborate7. CNCD ar trebui să ia in considerare elaborarea unor criterii pentru a asigura că sancțiunile contravenționale sunt aplicate proporțional cu gradul de pericol social al faptei de discriminare săvârșite, că sunt eficiente și au caracter de descurajare.8. Avertismentul, recunoscut ca sancțiune contravențională în legislația națională ar trebui să fie aplicat în cazurile de discriminare în funcție de existența unor criterii bine definite, și doar în cazul în care fapta este de gravitate redusă. 9. Avertismentul nu ar trebui să își găsească aplicare în cazurile în care se constată discriminarea etnică, în virtutea faptului că acesta formă de discriminare este una gravă. 10. CNCD ar trebui să elaboreze un sistem clar de stabilire a sancțiunilor contravenționale în care sa se țină cont de elemente precum: împrejurările în care a fost săvârșită fapta de discriminare, de modul şi mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea sau efectul produs, de circumstanțele personale ale persoanei responsabile de săvârşirea faptei de discriminare etc. 11. În toate cazurile în care se constată discriminarea, CNCD ar trebui să motiveze individualizarea sancțiunii aplicate prin raportare la propriile criterii de stabilire a sancțiunilor. 12. CNCD ar trebui să urmărească în mod prompt si eficient dacă sancțiunile contravenționale sunt puse în executare. 13. CNCD ar trebui să elaboreze o procedura internă de efectuare a demersurilor de verificare a executării amenzilor în colaborare cu instituțiile statului competente. 14. CNCD ar trebui să acorde prioritate procesului de monitorizare a aplicării sancțiunilor contravenționale precum și masurilor suplimentare adoptate potrivit OG 137/2000 republicată și a procedurii interne de soluționare a plângerilor. 15. CNCD ar trebui sa includă în rapoartele anuale de activitate date statistice cu privire la amenzile dispuse în fiecare caz de constatare a discriminării etnice, situația executării acestora, a contestării în fața instanţei de judecată precum si soluțiile pronunțate în sensul menținerii, anulării sau modificării sancțiunii de către instanță. 16. CNCD ar trebui să includă în rapoartele anuale de activitate date statistice cu privire la cauzele în care a fost citat, cauze promovate în fața instanțelor de judecată cu privire la discriminarea etnică precum și soluțiile dispuse de instanțe.

Ministrul de Interne, Ministerul Public și Consiliul Superior al Magistraturii 1. Organele de poliție și forțele de intervenție rapidă în unele cazuri au continuat să depășească limitele exercițiului autorității de stat de care se bucură, atât prin abuz verbal de natură discriminatorie, cât și abuz fizic. 2. Cazurile promovate de Romani CRISS în fata organelor judiciare și a instanțelor de judecată arată că, în majoritatea lor, există o legătură de cauzalitate cu apartenența etnică a persoanei față de care se intervine.3. În marea majoritate a cazurilor promovate de Romani CRISS organele de poliție au utilizat în mod disproporționat sau excesiv efectivele de politie și de intervenție

86

rapidă atunci când au organizat acțiuni/intervenții în comunități de romi. 4. În cazurile monitorizate de Romani CRISS, organele de cercetare penală nu au îndeplinit standardele aplicabile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire investigații eficiente, imparțiale, prompte și neutre din punct de vedere etnic. 5. În ciuda faptului că victimele au prezentat indicii de natură a dispune cercetarea unor posibile motive discriminatorii în săvârșirea abuzurilor, aceste indicii au fost ignorate, sau, în cel mai bun caz, tratate cu superficialitate de organele de cercetare penală. 6. Cazurile promovate de Romani CRISS în fața organelor judiciare și instanțelor de judecată au fost respinse, însă investigațiile atât pe fond cât și procedural nu au fost eficiente, detaliate și motivate, limitându-se la derularea unor cercetări sumare, subiective, fără a identificarea ori sancționa adecvat persoanele vinovate. 7. Ministerul de Interne precum și Inspectoratul General al Poliției ar trebui să deruleze activități de pregătire profesională a lucrătorilor de poliție privind probleme de management al conflictului, abordarea comunităților multi-etnice, prevenirea și combaterea discriminării precum și investigațiile cu privire la infracţiunile comise din motive discriminatorii. Astfel de activități ar trebui derulate și în parteneriat cu organizații neguvernamentale ale romilor. 8. Ministerul de Interne precum și Inspectoratul General al Politiei ar trebuie să deruleze activități de pregătire profesională cu personalul de cercetare penală, în legătură cu standardele stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în efectuarea activităților de investigație si cercetare penală, în particular cu privire la discriminare si infracţiunile comise din motive discriminatorii. 9. Ministerul Public și Consiliul Superior al Magistraturii ar trebui să deruleze activități de pregătire profesională continuă cu procurori și judecători, în legătură cu standardele stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în materia nediscriminării rasiale, în organizarea și desfășurarea activităților de investigație penală (efectivă, promptă, imparțială, diligențe privind motive discriminatorii etc.), cu relevanță din perspectiva combaterii discriminării rasiale. 10. Ministerul de Interne, Ministerul Public și instanțele de judecata ar trebuie să elaboreze un sistem comun de colectare și raportare de date statistice cu privire la infracţiunile relevante în ceea ce privește discriminarea pe baza criteriului de etnie în așa fel încât datele să nu fie rapoarte la nivel global cât la nivel individualizat, pe baza criteriului de discriminare aplicabil tipului de infracţiune. (spre exemplu, art. 297 Cod penal, varianta circumstanțiată la alin2, individualizat în funcție de motivul de discriminare (rasă/etnie etc.)