Prognoza si gestionarea situatiilor de criza si de conflicte internationale

Riscuri si amenintari la adresa Romaniei

Contributia Romaniei la lupta impotriva terorismului

Master Integrare si Afaceri Europene

1

Prof.univ.dr Sf. Glavan

CUPRINS

1. SECURITATEA INTERNAŢIONALĂ SI IMPACTUL

TERORISMULUI ASUPRA SECURITATII

1.1. Conceptul de securitate internaţională

1.2. Terorismul international

2. STRATEGIA DE SECURITATE NATIONALA A ROMANIEI

Introducere

2.1. Interesele nationale de securitate ale Romaniei

2.2 Obiectivele politicii de securitate naţională

2.3. Mediul internaţional de securitate

2.4. Obiectivele politicii de securitate naţională

2.4.1. Principalii factori de risc la adresa securităţii naţionale

2.4.2. Noile provocări - riscuri asimetrice nonclasice

2.4.3. Vulnerabilităţi în situaţia internă

2.5. Directii de actiune in politica de securitate nationala

2.5.1. In domeniul politico-administrativ

2.5.2. In domeniul economic

2.5.3. In domeniul social

2.5.4. In domeniul educatiei, cercetarii si culturii

2.5.5. In domeniul sigurantei nationale si ordinii publice

2.5.6. In domeniul apararii nationale

2.5.7. In domeniul politicii externe

3. RISCURI ŞI AMENINŢĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII ROMÂNIEI

2

3.1. Aspecte de ordin general

3.2. Tipuri de ameninţări

4. ROLUL ROMANIEI IN COMBATEREA TERORISMULUI

4.1. Doctrina naţională privind prevenirea şi combaterea terorismului

4.2. Cadrul legal în materie antiteroristă

4.3. Rolul Direcţiei Generale Prevenire şi Combatere a Terorismului (DGPCT)

5. BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

3

SECURITATEA INTERNAŢIONALĂ SI IMPACTUL TERORISMULUI

ASUPRA SECURITATII

1.Conceptul de securitate internaţională

Etapa actuală se caracterizează printr-o complexitate şi o diversitate fără precedent,

generate de mutaţiile care se produc pe toate planurile – politic, economic, social.

Toate aceste uriaşe transformări imprimă, la rîndul lor, caracteristici specifice vieţii

internaţionale, relaţiilor dintre state, prin aducerea în prim plan a unor fenomene, tendinţe şi

evenimente ce trebuie descifrate spre a li se găsi soluţii corespunzătoare pentru ca pacea

omenirii, securitatea şi progresul popoarelor să fie asigurate.

Ideea de securitate şi-a lărgit sfera de cuprindere. Dacă, în mod tradiţional, tratatele privind

securitatea internaţională şi menţinerea păcii cuprindeau prevederi de limitare a potenţialului

militar, ne utilizarea armamentului de un anumit tip, limitarea recurgerii la forţă etc., sfârşitul

secolului XX aduce un element de noutate în cadrul conceptului de securitate, şi anume acela

al securităţii mediului. Tot în sfera ideii de securitate internaţională, în ultimul secol, a fost

inclusă şi aceea conform căreia ameninţările la adresa securităţii internaţionale nu au ca sursă

numai conflictele internaţionale, ci şi conflictele interne.

Ideea de securitate este stipulată şi în Carta ONU, prin care se interzice utilizarea forţei ca

modalitate de agresiune împotriva unui stat suveran pentru a se evita punerea în pericol a

securităţii internaţionale1.

Totodată, secolul XX pare să fi scos, mai mult decât oricând, în evidenţă legătura dintre

securitatea internaţională şi aspectele economice. Securitatea internaţională este esenţială

pentru asigurarea creşterii şi prosperităţii economice, iar forţa economică este cheia pentru

asigurarea potenţialului militar, văzut ca garanţie a securităţii.

În prezent, pacea şi securitatea mondială sunt ameninţate, în cea mai mare măsură, de

conflictele care au loc mai degrabă în interiorul ţărilor, decât conflictele între state. Se

vorbeşte foarte mult despre „pacea democratică”2, menţionându-se că societăţile democratice

nu pornesc la război una împotriva alteia (ele pot lupta, dar împotriva statelor nedemocratice).

1 I.M.Anghel, „Globalizare şi probleme globale”,Bucureşti, 2001, pag.34.2 Lester Brown, „Starea lumii 1999”, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2000, p.25

4

Transparenţa şi răspunderea, care au atins un nivel mai ridicat în societăţile democratice, pot

îngreuna declanşarea războiului de către guverne, gîndirea şi politicile acestora fiind supuse

scrutinului. După cum a arătat războiul din Golf, democraţia este pentru pace o condiţie

necesară, nu suficientă.

Conferinţa Internaţionala a relaţiilor dintre dezvoltare şi dezarmare convenită de Adunarea

Generala a ONU, in New York în perioada 24 august - 11 septembrie 1987 au adoptat o

definiţie a securităţii. În documentul final, care a fost adoptat printr-un consens a

reprezentanţilor a 150 de ţări participante, s-a stabilit: „Securitatea este o prioritate de bază a

tuturor naţiunilor, ea este de asemenea fundamentală atît în ceea ce priveşte dezarmarea cît şi

dezvoltarea. Securitatea constă nu numai din aspecte militare, dar şi politice, economice,

sociale, drepturi umane şi ecologice”3.

Securitatea internaţională este un obiectiv care nu a fost realizat decît în linii generale, fiind

„uitate” anumite amănunte cum ar fi: poziţia Rusiei, neîmpăcată cu gîndul că a pierdut

controlul asupra statelor baltice şi a altor state componente ale fostului spaţiu sovietic,

posibile conflicte între India şi Pakistan, între Coreea de Nord şi cea de Sud, între Grecia şi

Turcia, între Israel şi Siria, între Nigeria şi Camerun, printre altele.

Securitatea sporita poate, pe de o parte crea condiţii favorabile dezarmării, iar pe de alta

parte poate asigura mediul şi încredere cu scopul unei ulterioare dezvoltări. Procesul de

dezvoltare, prin depăşirea pericolelor nonmilitare a securităţii şi contribuind la formarea unui

sistem internaţional mult mai stabil şi durabil, poate spori securitatea şi astfel sa promoveze

reducerea numărului de arme prin dezarmare.

Dezarmarea ar putea spori securitatea atît în mod direct cît şi indirect. Procesul dezarmării

care asigură securitatea prin scăderea progresivă a gradului de dotare cu armament, poate

permite alocarea resurselor adiţionale pentru aspectele nonmilitare ale securităţii, şi ca rezultat

sporirea ei în ansamblu.Recent, pericolele nonmilitare ale securităţii au trecut în prim plan a

preocupărilor globale. Întîlnirea unui grup de experţi în aspectele nonmilitare ale securităţii în

Taşkent, în mai 1990, au folosit următoarea definiţie a securităţii:„Securitate este starea în

care statul consideră că nu există nici un pericol de atac militar, presiune politică şi

economică, astfel că ei pot urma în mod liber dezvoltarea şi progresul ţării lor”4.

Modalităţile şi mijloacele de asigurare a securităţii pot fi definite în termini naţionali,

interguvenamentali, nonguvernamentali şi globali.

3 „Disarmament forum. Making Space for Security?”, Printed at United Nations, Geneva, UNIDIR/DF/2003/1, Editor in Chief Kerstin Viguard, p.154 „Nonmilitary Aspects of Security. A Systems Approach”, Printed in Great Britain at the University Press, Cambridge, Editor Dietrich Fischer, UNUDIR 1993, p.105

5

Securitatea are 2 aspecte:

1. Absenţa unor pericole obiective, chiar dacă acestea sunt sau nu recunoscute;

2. Absenţa temerilor subiective, dacă acestea sunt sau nu justificate.

Care dintre aceste doua este mai importantă? Ambele aspecte pot fi argumentate. Ignorarea

sau negarea pericolului nu asigură securitatea. De exemplu: dacă un stat neagă existenţa unui

pericol cum ar fi efectul de seră, aceasta nu înseamnă că ţara în cauză nu se confruntă cu nici

un pericol. Nici reclamarea unui pericol de agresiune ne-existent, uneori inventat deliberativ

(sau cel puţin exagerat) pentru a motiva cheltuielile militare, expune ţara la un pericol real5.

Totuşi, ceea ce determină politicile statelor este modul lor de percepere a pericolelor şi

ameninţărilor, chiar dacă acestea sunt sub-sau supraestimate.

În condiţiile actuale, unul din scopurile principale ale comunităţii mondiale este asigurarea

şi menţinerea securităţii internaţionale, crearea unor condiţii ce ar exclude perturbarea păcii

generale sau declanşarea de acţiuni ce ar expune pericolului securitatea popoarelor sub orice

formă ar fi ele. Securitatea naţională a devenit o derivată a securităţii internaţionale, a

securităţii întregii comunităţi mondiale.

Printre scopurile prioritare ale statutului pe arena internaţională pe primul loc se află

asigurarea securităţii ţării sau a securităţii naţionale sub toate formele şi manifestările ei.

Securitatea, în acest caz, înseamnă asigurarea cetăţenilor statului cu condiţii normale pentru

autorelizare, apărarea vieţii, libertăţii şi proprietăţii lor împotriva atentatelor din partea unor

oameni, organizaţii sau din partea statului. Securitatea este sinonimă cu asigurarea

supraveţuirii statului.

W. Lippman a fost primul care a formulat concepţia securităţii naţionale: „naţiunea se află

în stare de securitate atunci cînd ea nu este nevoită să-şi sacrifice interesele sale legitime cu

scopul de a evita războaiele şi cînd ea este în stare să apere, în caz de necesitate, aceste interse

pe calea războiului”6.

Modificările profunde de pe continentul european din anii’90, condiţionate de prăbuşirea

sistemului bipolar, au impus în special căutarea unor noi modele de comportament şi

conveţuire a naţiunilor europene, legate în primul rînd, de grija de securitate, sau de

armonizarea intereselor naţionale. Deseori este foarte dificil să definim dimensiunile reale ale

securităţii naţionale. Aceasta se explică prin faptul, că securitatea inevitabil semnifică diferite

lucruri în diferit timp, în diferite locuri, depinzînd de faptul care popor trebuie protejat şi

natura pericolului şi ameninţărilor.

5 Ibdem, p.1076 J.Baylis, “International and global security”, Box 12.1 Notions of “security”, p.255

6

Securitatea naţională este strîns legată de însăşi securitatea sistemului social – politic al ţării

date, depinzînd de aşa factori ca: potenţialul economic, industria competitivă, calitatea

sistemului de învăţămînt, bunăstarea cetăţenilor, stările lor de spirit, etc.

Istoria unei naţiuni este un determinant important a ceea ce este considerat pericol al

securităţii acesteia. O ţară care a fost invadată în mod repetat de armate străine, evident este

mult mai preocupată de securitatea graniţelor ţării sale, decît o ţară care a fost ocolită de acest

necaz.

Concepţia securităţii naţionale avea o orientare externă şi, din acest punct de vedere,

principalii ei piloni erau strategia politicii externe, practica diplomatică, platforma politico –

militară şi asigurarea ei militară de forţă.

Din ce în ce mai des a fost recunoscut, că în lumea noastră interdependentă este imposibil

pentru un stat să-şi asigure securitatea la nivelul cheltuielilor pentru securitate a altor state.

Această idee a dus la reconsiderarea conceptului de securitate şi la apariţia unor noi concepte:

- securitate colectivă : membrii alianţei se obligă să se abţină de a utiliza forţa unii îm-

potriva altora şi să se „ajute” reciproc în cazul cînd unul din ei este atacat de un stat

membru al grupării rivale7.

- securitate comună : toate statele sau indivizii dintr-o regiune trebuie să se simtă în sig-

uranţă şi să nu fie ameninţaţi. Acestă securitate nu este posibilă în absenţa cooperării şi

nu poate fi realizată prin eforturile unui singur stat. Ideea de securitate comună implică

ideea de securitate completă.

- securitate cooperativă : „obiectivul central este acela de a preveni războiul şi posibili-

tatea de constituire a mijloacelor necesare pentru iniţierea şi desfăşurarea unei agre-

siuni”8. Ideea de bază a acestui concept este aceea de a preveni şi nu de a trata.

Pentru a obţine o securitate comună, este nevoie de a lua masuri cooperative atît la nivel

regional cît şi la nivel global.

2.Terorismul international

Este promovat în special de unele organizaţii islamiste, va continua să se manifeste, chiar dacă

unele dintre sursele acestuia vor fi eliminate.

Deoarece România este membru activ al coaliţiei antiteroriste este de presupus că, în mod

direct proporţional va creşte şi gradul de risc legat de posibilitatea unor acţiuni teroriste

vizând obiective de pe teritoriul naţional dar şi din străinătate.Un nivel de risc mai ridicat îl

7 “Comunion Secutity: a Blue Prin for Survival”, Palme Commission Report, 19828 A.Carter, W.Perry, „A New Concept of Cooperative Security”, Brookings, 1992, p.119

7

vor avea obiectivele care au legătură cu SUA, Israelul sau NATO9, având în vedere orientarea

pe direcţia acţiunilor teroriste spre ţinte care ţin de aceste state şi organizaţii.

De asemenea pe teritoriul României terorismul internaţional ar putea cunoaşte şi alte forme

mai subtile de manifestare aşa cum ar fi obţinerea de fonduri financiare şi susţinere logistică

utilizându-se diverse aranjamente financiare şi firme, în contextul unei legislaţii insuficient

adaptate pentru evitarea unor astfel de situaţii.

STRATEGIA DE SECURITATE NATIONALA A ROMANIEI

Introducere

Legea romana care instituie obligativitatea elaborarii Strategiei de securitate nationala a

Romaniei defineste prezenta reglementare ca fiind "documentul de baza care fundamenteaza

planificarea apararii la nivel national", strategia constituind astfel expresia politica de referinta

a atributelor fundamentale ale statului roman in acest domeniu.

Pentru a fundamenta in mod unitar si coerent actiunile sectoriale si reglementarile specifice

ale institutiilor statului de drept si factorilor constitutionali de putere care au responsabilitati

in realizarea, protejarea si afirmarea intereselor fundamentale ale Romaniei, strategia

sintetizeaza obiective, precizeaza definitii si coreleaza directii de actiune pentru toate

componentele implicate in asigurarea securitatii tarii.

O asemenea structura a Strategiei de securitate nationala a Romaniei a fost stabilita in aceeasi

lege privind planificarea apararii nationale a Romaniei si cuprinde, in ordine:

1. definirea intereselor nationale de securitate;

2. precizarea obiectivelor care conduc la protejarea si afirmarea acestor interese;

3. evaluarea mediului international de securitate;

4. identificarea factorilor de risc din mediul intern si international;

5. directiile de actiune si principalele mijloace pentru asigurarea securitatii nationale a

Romaniei.

Elaborata, asadar, in stricta conformitate cu prevederile existente ale legii in materie, prezenta

9 Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (abreviat NATO în engleză şi OTAN în franceză) este o alianţă politico-militară stabilită în 1949, prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat în Washington la 4 aprilie 1949.

8

Strategie de securitate nationala a Romaniei asigura in mod necesar continuitatea conferita de

lege in abordarea succesiva de catre documentele similare precedente a problematicii

securitatii statului roman. S-a valorificat astfel experienta acumulata in ultimii ani,

asigurandu-se totodata si coerenta necesara cu programele specifice adoptate anterior, pentru

integrarea Romaniei in Alianta Nord-Atlantica si in Uniunea Europeana. In acelasi timp,

actuala Strategie de securitate nationala a Romaniei este profund marcata de actualitate, de

realitatile din societatea romaneasca si din lume, precum si de perspectivele previzibile pe

termen scurt si mediu ale vietii interne si internationale.

In acest sens, noutatea Strategiei de securitate nationala a Romaniei o reprezinta deschiderea

mai larga a acestei problematici si abordarea mai cuprinzatoare a conceptului de securitate

nationala, in conditiile cresterii complexitatii si diversitatii aspectelor care au capatat

relevanta pentru acest domeniu.Analizele institutionale si de specialitate care au fundamentat

elaborarea strategiei au condus la concluzia ca o asemenea abordare innoita, novatoare a

problematicii securitatii este o chestiune si de necesitate, si de posibilitate.

a) Sub aspectul necesitatii unei noi abordari se constata ca dinamica fenomenelor din

realitatea economica si sociala a tarii, precum si mutatiile, adesea neasteptate, care se produc

in lume impun strategiei proprii de securitate cerinta unei mai mari capacitati de perceptie,

evaluare si abordare a tuturor acestor fenomene si mutatii, astfel incat raspunsurile si reactiile

sistemului national de securitate sa fie intotdeauna adecvate realitatilor si totodata in

permanenta subordonate intereselor fundamentale ale tarii.Pe plan intern starea de securitate a

Romaniei de azi este caracterizata inca de suficiente vulnerabilitati, in mai toate domeniile de

manifestare ale mediului economic si social, precum si ale mediului natural de existenta a

societatii romanesti. Aceasta situatie s-a produs ca urmare a presiunii cumulative, in timp, a

unor factori multipli - politici, economici, financiari, sociali, culturali, biologici, religiosi,

demografici, militari si de alta natura - care au influentat climatul de siguranta a statului si

cetatenilor, conducand la fragilizarea suportului moral, material, precum si a celui de valori

spirituale, pe care se intemeiaza civilizatia identitatii noastre nationale.

Pe plan international lumea traverseaza o situatie fara precedent, fiind profund marcata de

actiunile irationale ale unor forte ce promoveaza terorismul ca mijloc de divizare a

comunitatii internationale si de slabire a stabilitatii mondiale in general. Caracterul global al

luptei impotriva terorismului a devenit componenta necesara, dar neasteptata si cel mai putin

dorita, a fenomenului globalizarii, constituind deja un imperativ de lupta si atitudine al tuturor

9

democratiilor, caruia statul roman i se asociaza fara nici o ezitare.

Largirea spectrului de riscuri neconventionale, diversificarea tipologiei crizelor si conflictelor

genereaza provocari multiple, care necesita reactii multidirectionale, bazate pe mobilitate,

diversitate, coerenta si complementaritate, atat in spatiul intern, cat si in cel international.

b) Abordarea mai larga a problematicii securitatii a devenit si posibila in conditiile actuale,

prin identificarea unor noi resurse interne de securitate, care au rezultat din corelarea mai

atenta si punerea in valoare a tuturor dimensiunilor - politica, economica, financiara, militara,

civica, sociala, ecologica - ale starii de securitate si siguranta nationala.

Prin urmare, pe langa elementele de continuitate si cele oarecum traditionale ale domeniului,

caracteristica noii Strategii de securitate nationala a Romaniei consta in faptul ca Romania nu

mai abordeaza modelul propriu de securitate printr-o viziune strict tehnicista a problematicii

securitatii, cu un continut schematizat, care sa includa o organizare rigida si o atitudine

ermetica a institutiilor si competentelor in acest domeniu. Raspunderea fundamentala pentru

securitatea tarii o poarta, desigur, Presedintele tarii, Parlamentul, Guvernul, celelalte institutii

ale statului - potrivit prerogativelor constitutionale ale fiecareia. Dar complexitatea aspectelor

ce influenteaza acest domeniu impune ca, in sistemul securitatii nationale - care reprezinta

instrumentul prin care se operationalizeaza Strategia de securitate nationala a Romaniei - sa

fie atrase structuri civice, neguvernamentale, academice si comerciale, care detin tehnologii si

informatii conexe cu securitatea nationala si care pot contribui la formarea si echilibrul

mediului intern - economic, social, civil si militar.Aceasta conceptie se va regasi in modul de

reglementare specifica a diferitelor domenii economico-sociale, in maniera de gestionare a

resurselor publice destinate securitatii, in cresterea gradului de cooperare institutionala si de

coordonare a eforturilor in directia solidarizarii sociale si nationale. In acest fel comunitatea

romaneasca, in ansamblul ei, si toti cetatenii tarii nu numai ca vor avea asigurat dreptul de a

beneficia de protectie sub multiple planuri, dar vor capata, deopotriva, posibilitatea si

obligatia de a participa la asigurarea acesteia.Sistemul securitatii nationale se defineste prin

ansamblul mijloacelor, reglementarilor si institutiilor statului roman, care au rolul de a realiza,

a proteja si a afirma interesele fundamentale ale Romaniei.

Strategia reprezinta documentul de baza care defineste aceste interese, precum si obiectivele

pentru realizarea lor, fiind expresia politica si de reglementare cea mai inalta a statului roman

si totodata instrumentul de fundamentare si orientare a actiunilor din intregul sistem al

10

securitatii nationale.

1. Interesele nationale de securitate ale Romaniei

Interesele naţionale sunt acele stări şi procese, bazate pe valorile asumate şi promovate de

societatea românească, prin care se asigură prosperitatea, protecţia şi securitatea membrilor ei,

stabilitatea şi continuitatea statului (Interesul = stimulentul fundamental al activităţii omen).

Interesele naţionale pe termen mediu sunt:

−menţinerea integrităţii, unităţii, suveranităţii şi independenţei statului român;

−garantarea drepturilor şi libertăţilor democraţice, fundamentale, asigurarea bunăstării,

siguranţei şi protecţiei cetăţenilor.10

−dezvoltarea economică şi socială a ţării în pas cu dezvoltarea contemporană. Reducerea

susţinută a marilor decalaje care despart România de ţările dezvoltate europene;

−realizarea condiţiilor pentru integrarea României ca membru al NATO şi UE, singurele

în măsură să-i garanteze interesele fundamentale;

−afirmarea identităţii naţionale şi promovarea acesteia ca parte a comunităţii de valori

democratice, valorificarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural naţional şi a capacităţii de

creaţie a poporului român;

−protecţia mediului înconjurător, a resurselor naturale, a calităţii factorilor de mediu, la

nivelul standardelor internaţionale.

2.Obiectivele politicii de securitate naţională

Acestea stabilesc orientarea efectivă şi reprezintă reperele de bază ale acţiunii practice,

sectoriale a diferitelor instituţii ale statului, astfel încât îndeplinirea lor coerentă, - corelată şi

interdependentă să garanteze şi să conducă la realizarea scopului securităţii naţionale -

realizarea şi afirmarea intereselor fundamentale ale ţării.

Strategia de securitate naţională fixează următoarele obiective:

−păstrarea independenţei, suveranităţii, unităţii şi integrităţii teritoriale a statului român

în condiţiile specifice aderării la NATO şi integrării în UE;

−garantarea ordinii constituţionale, consolidarea statului de drept şi a mecanismelor

democratice de funcţionare a societăţii româneşti, prin:

−asigurarea libertăţilor democratice ale cetăţenilor, a drepturilor şi îndatoririlor

10 Art.20, Constituţia României

11

constituţionale, a egalităţii şanselor;

−perfecţionarea sistemului politic şi dezvoltarea modalităţilor de realizare a solidarităţii

sociale;

−aprofundarea reformei în justiţie;

−întărirea autorităţii instituţiilor statului, consolidarea mecanismelor de respectare şi

aplicare a legii;

−relansarea economiei naţionale, combaterea sărăciei şi a şomajului, perfecţionarea

mecanismelor de piaţă şi a disciplinei financiare;

−dezvoltarea societăţii civile şi a clasei de mijloc;

−asigurarea stabilităţii sistemului financiar-bancar şi a echilibrului social;

−modernizarea instituţiilor de apărare a ordinii publice; garantarea siguranţei

cetăţeanului;

−optimizarea capacităţii de apărare naţională în conformitate cu standardele NATO;

−îmbunătăţirea capacităţii de participare la acţiunile internaţionale pentru combaterea

terorismului şi crimei organizate (Afganistan);

−îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei şi protecţia copilului, dezvoltarea

instituţiilor de educaţie, cercetare şi cultură;

−reforma administraţiei publice şi dezvoltarea regională în corelaţie cu practicile şi

reglementările europene;

−armonizarea relaţiilor interetnice şi edificarea statului civic multicultural, având drept

garanţii ale securităţii, participarea socială, integrarea interculturală şi subsidiarităţii în actul

de guvernare;

−acţiuni diplomatice şi o politică externă creativă, dinamică şi pragmatică, bazată pe

respectarea tratatelor şi acordurilor internaţionale la care România este parte, a obiectivelor şi

principiilor Cartei ONU11;

−diversificarea şi strângerea legăturilor cu românii care trăiesc în afara garanţiilor ţării;

−participarea activă la acţiunile de cooperare internaţională pentru combaterea

terorismului şi a crimei organizate transfrontaliere;

−dezvoltarea relaţiilor de bună vecinătate şi a unei conduite participative pe plan

regional, pentru consolidarea stabilităţii şi reglementarea crizelor;

−asigurarea securităţii ecologice;

−implicarea societăţii civile în realizarea obiectivelor strategiei de securitate.

11 Carta Natiunilor Unite a fost semnata la San Francisco la 26 iunie 1945

12

3.Mediul internaţional de securitate

Începutul secolului al XXI-lea este marcat de transformări profunde ale mediului de

securitate în care fenomenul globalizării se afirmă tot mai mult ca fiind ireversibil.

Caracteristici-Tendinţe:

-Crearea unui cadrul organizaţional activ şi adaptabil în măsură să asigure pacea şi securitatea

internaţională: ONU, NATO, OSCE12, UE.

-Identificarea unor noi forme de solidaritate capabile să gestioneze un spectru larg de tensiuni

şi riscuri, precum: tensiunile etnice, traficul de droguri, substanţe radioactive şi fiinţe umane,

criminalitatea organizată, instabilitatea politică a unor zone, reîmpărţirea unor zone de

influenţă. Atacurile teroriste savarsite asupra Statelor Unite ale Americii, precum si

amenintarile ulterioare evidentiaza cu atat mai mult - dar in imprejurari tragice - necesitatea

unor asemenea noi forme de solidaritate internationala, care sa permita nu numai prevenirea si

contracararea acestor tipuri de actiuni, ci si dezvoltarea unor modalitati adecvate de

constructie a stabilitatii politice, economice si sociale in lume.

Terorismul constituie insa unul dintre cele mai periculoase fenomene, fiind incurajat de

virulenta curentelor fundamentaliste care se sprijina pe starea de frustrare si saracire extrema a

unor zone largi ale planetei.

Prin imprevizibilitatea sa, prin sfidarea normelor si ratiunii vietii civilizate, prin efectele sale

emotionale asupra opiniei publice terorismul poate genera riposte care sa destabilizeze

comunitatea internationala, sa deturneze omenirea spre izolare, suspiciune si solutii

unilaterale. Sfidarea virulenta a terorismului, precum si celelalte provocari sau riscuri

nonmilitare ale lumii de astazi vor putea fi eliminate numai prin cooperare deschisa,

multilaterala, echilibrata si perseverenta, indreptata spre eradicarea radacinilor si cauzelor

profunde, in special a saraciei extreme.

-Europa este într-o continuă schimbare fiind dominată de procesul

integrării în UE.

-Democraţia este o sursă importantă a mediului intern de securitate. Romania a

parcurs o etapa dificila dupa Revolutia din decembrie 1989 - prin construirea statului de drept,

a institutiilor si mecanismelor democratice, prin declansarea reformelor necesare pentru

trecerea de la economia de comanda la economia de piata. Finalizarea acestor procese, istorice

si ireversibile, necesita inca eforturi costisitoare. Dar, in pofida neajunsurilor si neimplinirilor

care mai persista, rezultatele de pana acum sunt de natura esentiala - inclusiv pentru

12 Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa

13

securitatea tarii - si constau in aceea ca societatea romaneasca este organizata si functioneaza

pe baza principiilor, valorilor si libertatilor democratice fundamentale.

Acesta este un lucru de referinta si de necontestat in orice caracterizare ce s-ar face Romaniei

de astazi. Acceptarea pluralismului politic, a deosebirilor politice, ideologice si culturale, a

diversitatii etnice, respectarea drepturilor omului, care modeleaza activitatea institutiilor

statului de drept in eliminarea oricaror forme de marginalizare pe criterii etnice, religioase,

sociale, de sex sau orientare politica, stabilitatea politica incontestabila si experienta

pilduitoare a alternantei pasnice, democratice, la guvernare - toate acestea constituie realitati

ale societatii democratice romanesti si totodata importante resurse pentru solutionarea

problemelor tarii, pentru tratarea securitatii nationale pe baze mai solide si mai eficiente.

-Principalele probleme de securitate a României sunt cele de natură

economică.

Dificultatile tranzitiei economice prelungite, scaderea calitatii vietii, inegalitatile sociale,

cresterea numarului celor care traiesc sub pragul saraciei, toate acestea pot produce

intoleranta, afecteaza solidaritatea sociala, favorizeaza populismul, pot alimenta manifestarile

radicale si extremiste, avand efecte dintre cele mai grave asupra institutiilor si mecanismelor

de functionare a statului.Societatea romaneasca este inca marcata de consecintele

managementului defectuos al procesului tranzitiei economice si sociale, care a condus la

diminuarea autoritatii si eficientei institutiilor statului si a afectat coeziunea civica si

echilibrul social.

Rezultatele, inca insuficient de concludente, in derularea reformei au determinat diminuarea

in timp a resurselor alocate pentru modernizarea societatii si reducerea potentialului de

asteptare al cetateanului confruntat cu un proces de pauperizare accelerata.S-a inregistrat

degradarea nivelului de viata al majoritatii populatiei, inclusiv in ceea ce priveste starea de

sanatate, educatia si calitatea mediului. Serviciile publice sunt birocratizate, infrastructura

teritoriala insuficient dezvoltata, restructurarea si modernizarea industriei se desfasoara cu

mari dificultati, agricultura a cunoscut un regres dramatic, privatizarea si reasezarea

drepturilor de proprietate cunosc multe inertii, asistenta sanitara este precara, reteaua de

transport si comunicatii nedezvoltata. In acelasi timp adaptarea lenta a sistemului ordinii

publice si sigurantei nationale la noile forme ale criminalitatii din ce in ce mai agresive,

precum si unele deficiente in administrarea justitiei au generat scaderea inacceptabila a

nivelului de siguranta a cetateanului.

Pe baza experientei acumulate sunt necesare identificarea si lichidarea blocajelor si adoptarea

neintarziata a solutiilor care permit o relansare reala. Este nevoie de o abordare coerenta, care

14

sa reuneasca energiile societatii, sa canalizeze resursele acesteia in directia construirii unei

economii performante, capabila sa elimine starea de incertitudine si insecuritate la nivel

social. Relansarea economica trebuie consolidata prin crearea unui mediu de afaceri atractiv si

stabil si prin racordarea adecvata la marile fluxuri economico-financiare, tehnologice si

comerciale. Accelerarea cresterii economice vizeaza in primul rand asigurarea prosperitatii

cetatenilor si sprijinirea procesului democratic intern. Cresterea increderii cetatenilor in

institutiile statului este posibila numai in conditiile promovarii consecvente a principiilor

statului de drept, a drepturilor fundamentale ale cetateanului.

Dificultatile intampinate de Romania sunt si probleme din unele zone ale Europei, ce fac

obiectul unor mai largi preocupari internationale. Mentinerea unui climat de instabilitate in

plan subregional, cu impact negativ asupra mediului economic, a accentuat incapacitatea

Romaniei de a angaja decizii in masura sa o apropie de sistemul economico-financiar

caracteristic lumii democratice occidentale. In eforturile de promovare a reformei economice

s-au concretizat destul de greu si aleatoriu formule de incadrare si racordare la structurile

economice si financiare din sistemul economic occidental. Crizele si violentele care s-au

manifestat in vecinatate au dus la pierderea unor legaturi economice traditionale, au provocat

Romaniei pierderi financiare grele, au impiedicat elaborarea si promovarea unor strategii de

dezvoltare pe termen lung, au constituit o stavila in incurajarea investitorilor straini, in general

i-au accentuat dificultatile.

Indeplinirea obligatiilor asumate de Romania in procesul de integrare in structurile europene

si euroatlantice constituie o etapa decisiva pentru modernizarea societatii romanesti si

consolidarea tendintelor de crestere economica. Pe termen lung acestea vor aduce prosperitate

si vor spori credibilitatea Romaniei in eforturile de consolidare a securitatii europene. Prin

urmare, nu teama de amenintari, ci dorinta de a asigura stabilitatea si de a construi un viitor

mai bun, de a-si intari vocatia de pilon al stabilitatii in zona si de aparator al valorilor

democratiei si pacii motiveaza optiunea Romaniei pentru integrare europeana si euroatlantica.

4.Factorii de risc la adresa securităţii României

Factorii de risc constau în acele elemente, situaţii sau condiţii, interne sau externe, care pot

afecta, prin natura lor, securitatea ţării, generând efecte contrare sau de atingere a intereselor

noastre fundamentale.Vulnerabilităţile sunt definite ca stări de lucru, procese sau fenomene

din viaţa internă care diminuează capacitatea de reacţie la riscurile existente ori

potenţiale sau care favorizează apariţia şi dezvoltarea acestora.Romania nu este si nu se va

15

afla in viitorul apropiat in fata vreunei amenintari majore, de tip militar clasic, la adresa

securitatii sale nationale. Se poate estima ca in perioada actuala riscurile la adresa securitatii

sunt preponderent de natura nemilitara si mai ales interna, manifestandu-se in special in

domeniile economic, financiar, social si ecologic. Perpetuarea si conjugarea unor

vulnerabilitati existente in aceste domenii pot afecta insa securitatea tarii, generand efecte

interdependente, difuze, multidirectionale, care impun modalitati de prevenire si de actiune

adecvate si flexibile. Neglijarea, amplificarea ori acumularea necontrolata a acestor

vulnerabilitati poate sa creeze instabilitate si sa conduca la transformarea lor in riscuri la

adresa securitatii.

4.1. Principalii factori de risc la adresa securităţii naţionale sunt:

−posibile evoluţii negative în plan subregional în domeniul democratizării, respectării

drepturilor omului şi dezvoltării economice care ar putea genera crize acute cu efecte

destabilizatoare pe o arie extinsă;

−proliferarea ANM13, a tehnologiilor şi materialelor nucleare, a armamentelor şi

mijloacelor letale neconvenţionale;

−proliferarea şi dezvoltarea reţelelor teroriste, a crimei organizate transnaţionale, a

traficului ilegal de persoane, droguri, armamente şi muniţie, materiale radioactive şi

strategice;

−migraţia clandestină şi apariţia unor fluxuri masive de refugiaţi;

−acţiunile de incitare la extremism, intoleranţă, separatism sau xenofobie care pot afecta

statul român şi promovarea valorilor democratice;

−decalaje între nivelurile de asigurare a securităţii şi gradului de stabilitate ale statelor

din proximitatea României;

−limitarea accesului statului român la unele resurse şi oportunităţi regionale, importante

pentru realizarea intereselor naţionale.

4.2. Noile provocări - riscuri asimetrice nonclasice:

O noua categorie de riscuri sunt cele asimetrice nonclasice, ce pot consta in actiuni armate si

nonarmate deliberate, avand ca obiectiv afectarea securitatii nationale prin provocarea de

consecinte directe ori indirecte asupra vietii economico-sociale a tarii.

13 Agentia Nationala a Medicamentului; http://www.anm.ro/html/istoric.html

16

Intre riscurile de acest tip se pot enumera:

terorismul politic transnational si international, inclusiv sub formele sale biologice si

informatice;

actiuni ce pot atenta la siguranta sistemelor de transport intern si international;

actiuni individuale sau colective de accesare ilegala a sistemelor informatice;

actiunile destinate in mod premeditat afectarii - sub diferite forme si in imprejurari

variate - a imaginii Romaniei in plan international, cu efecte asupra credibilitatii si

seriozitatii in indeplinirea angajamentelor asumate;

agresiunea economico-financiara;

provocarea deliberata de catastrofe ecologice.

Dintre cele de mai sus terorismul international se manifesta intr-o forma acuta fara precedent,

prefigurand efecte multiple asupra securitatii statelor si stabilitatii internationale in general.

In contextul in care constatam o crestere a gradului de complexitate si de impredictibilitate al

terorismului international, va trebui ca masurile interne de management al crizelor sa fie mai

bine coordonate, sub cerinta asigurarii operative si eficiente a participarii tarii noastre la

eforturile internationale de combatere a acestei amenintari.Romania isi reafirma

disponibilitatea de a participa, alaturi de comunitatea internationala, la lupta impotriva

terorismului international si va dispune in permanenta constituirea mijloacelor adecvate

pentru combaterea acestuia.

4.3. Vulnerabilităţi în situaţia internă:

In paralel cu prevenirea sau contracararea punctuala a interventiei acestor posibili factori de

risc Romania este preocupata sa diminueze vulnerabilitatile interne care se manifesta in

diferite domenii si care, in anumite circumstante, pot avea un impact si asupra securitatii

nationale.

−persistenţa problemelor de natură economică, financiară şi socială;

−accentuarea fenomenelor de corupţie şi de administraţie deficitară a resurselor publice

care produc adâncirea inechităţilor sociale şi proliferarea economiei subterane;

−reacţiile ineficiente ale instituţiilor statului în faţa nerespectării legislaţiei;

−menţinerea unor surse şi cauze de potenţiale conflicte sociale cu efecte asupra stării de

linişte a populaţiei;

17

−nerespectarea normelor ecologice;

−scăderea nivelului de încredere a cetăţenilor în instituţiile statului;

−menţinerea unor decalaje de dezvoltare între regiunile ţării;

−slăbiciuni în îndeplinirea angajamentelor asumate;

−nivelul scăzut al infrastructurii informaţionale;

−deficienţa în protecţia informaţiilor clasificate;

−emigrarea specialiştilor din diferite domenii de vârf, fenomen ce afectează potenţialul

de dezvoltare al societăţii româneşti.

5. Directii de actiune in politica de securitate nationala

5.1. In domeniul politico-administrativ

Modernizarea societatii romanesti presupune actiuni ferme pentru intarirea functiei de

reglementare a statului si a autoritatii institutiilor sale. Realizarea obiectivelor de securitate

nationala solicita dezvoltarea capacitatii normative a statului roman, prin masuri adoptate in

mod democratic, care sa respecte principiul separarii puterilor si sa asigure reforma

institutionala si administrativa. Statul, ca organizator al coeziunii nationale si sociale, trebuie

sa devina o institutie supla si eficienta, debirocratizata, aflata in slujba cetateanului. intregul

sistem politic se va perfectiona pentru a se deschide catre cetatean si pentru a completa

democratia reprezentativa cu virtutile democratiei participative; prin urmare, exercitarea

puterii politice va asigura participarea si controlul cetateanului asupra institutiilor si

procesului de luare a deciziilor, prin respectarea normelor si regulilor democratice, in

concordanta cu prevederile Constitutiei. Activitatea de legiferare trebuie sa aiba in vedere un

cadru conceptual unitar si coerent, pe deplin compatibil cu legislatia europeana, cu principiile

acquisului comunitar, cu sistemul de reglementari propriu Uniunii Europene.Aplicarea stricta

si severa a legilor fata de toti cetatenii si in toate imprejurarile, in spiritul si litera Constitutiei,

constituie o cerinta majora pentru toate institutiile statului, de indeplinirea careia depind

decisiv coeziunea sociala, increderea cetatenilor in autoritatile publice, solidaritatea nationala.

De aceea se impun: asigurarea corectitudinii actului administrativ si de justitie, stabilitate

legislativa si simplificarea cadrului juridic, afirmarea justitiei ca institutie a cinstei si

profesionalismului. Este necesara, de asemenea, adaptarea mai explicita a cadrului legislativ

la cerintele de combatere a terorismului si crimei organizate, precum si la cerintele care

decurg din necesitatea participarii fortelor din sistemul de aparare la operatiuni si misiuni

comune, impreuna cu fortele altor state, pe teritoriul national si in afara acestuia.

18

5.2. In domeniul economic

Tranzitia spre economia de piata functionala presupune un efort conjugat si coordonat de

realizare a obiectivelor asumate de Romania prin Strategia de dezvoltare pe termen mediu,

acceptata de Uniunea Europeana, in paralel cu masuri de optimizare a cadrului normativ in

domeniu.

Relansarea economiei constituie o prioritate a politicii de securitate.

Directiile de actiune in acest domeniu sunt:

consolidarea stabilitatii macroeconomice, adoptarea unor politici fiscale coerente, prin

reglementari simplificate si stimulative, reforma impozitelor, reducerea cheltuielilor

interne si restructurarea marilor companii si societati ale statului, o politica monetara

si a cursului de schimb adecvata;

imbunatatirea mediului de afaceri, diminuarea birocratiei, reglementari favorizante

pentru investitii si pentru mentinerea cresterii economice prin productie performanta

ceruta de piata;

stimularea, prin reglementari eficiente si sub diferite forme, a intreprinderilor mici si

mijlocii;

continuarea privatizarii, restructurarii si modernizarii, cu accent pe dinamizarea

domeniilor industriale si productive care au potential, in conditiile programelor

sectoriale de aderare la Uniunea Europeana ori convenite cu organismele financiare

internationale;

promovarea unor politici industriale functionale, corespunzatoare nevoilor sociale si

adaptabile cerintelor pietei;

dezvoltarea cooperarii economice internationale prin forme noi, mai active si

stimulative, de comert exterior;

consolidarea sectorului bancar si de asigurari; disciplinarea pietelor de capital in care

sunt implicate categorii largi de populatie;

relansarea agriculturii si dezvoltarea silviculturii;

amenajarea teritoriului si reabilitarea infrastructurii de transport;

promovarea noilor tehnologii eficiente si trecerea efectiva la realizarea

functionalitatilor unei societati informationale;

19

dezvoltarea turismului si consolidarea cadrului institutional si legislativ referitor la

mediul inconjurator si calitatea mediului;

orientarea pentru atragerea de investitii straine, indeosebi din spatiul european si

euroatlantic, ca sursa a motivatiei pentru includerea Romaniei in sistemele de

securitate respective;

dezvoltarea activitatilor de comert interior, inclusiv prin reglementari ale adminis-

tratiei publice locale privind stimularea productiei si pietelor locale;

asigurarea protectiei consumatorilor;

garantarea unui sistem concurential liber si onest.

5.3. In domeniul social

Problemele securitatii sociale se refera, intre altele, la starea de insecuritate individuala, la

declinul demografic si fragilizarea starii de sanatate a populatiei, la emigratia tineretului

instruit si superdotat, la insuficienta consacrare, pe toate componentele, a societatii civile si la

absenta unei clase de mijloc puternice. Politica in domeniul securitatii sociale vizeaza toate

aceste aspecte, cu accent pe combaterea saraciei, consolidarea dialogului si a solidaritatii

sociale si alinierea la normele europene in domeniul ocuparii fortei de munca. Principalele

fenomene sociale care altereaza coeziunea societatii romanesti si accentueaza vulnerabilitatea

acesteia la crize si conflicte sociale sunt determinate de evolutii negative la nivel

macroeconomic si de incoerenta cadrului legislativ.In acest sens strategia stabileste

necesitatea realizarii unor modalitati de stimulare a solidaritatii nationale si responsabilitatii

civice, a interesului pentru munca, a egalitatii dintre barbati si femei, a egalitatii de sanse in

privinta accesului la educatie si pregatire, a protectiei sociale. Ca urmare, eforturile

institutiilor cu atributii in domeniu vor avea in

vedere:

promovarea dialogului si coeziunii sociale prin implicarea statului, ca factor de

echilibru, in contracararea efectelor negative ale procesului de tranzitie si evolutiilor

economiei de piata;

reforma sistemului de securitate sociala si diminuarea deficitului de finantare a protec-

tiei sociale;

elaborarea, in cooperare cu partenerii sociali, a Planului national de actiune in dome-

niul ocuparii fortei de munca, ce va asigura coerenta actiunilor pe piata muncii;

20

descentralizarea deciziei administrative in domeniul raporturilor de munca;

ocuparea fortei de munca in concordanta cu orientarile UE, diminuarea somajului si

asigurarea unei protectii sociale reale a somerilor, inclusiv prin atragerea si implicarea

acestora in activitati de utilitate publica, desfasurate in perioada disponibilizarii;

instituirea unor politici salariale corespunzatoare performantelor si importantei

domeniului;

realizarea reformei pensiilor, in scopul diversificarii resurselor de asigurare, al

eliminarii inechitatilor si cresterii in termeni reali a pensiilor;

perfectionarea sistemului de asistenta sociala;

imbunatatirea starii de sanatate a populatiei, incurajarea si reglementarea productiei in-

terne a medicamentelor de baza;

asigurarea protectiei copilului, ca prioritate nationala, si reglementarea sistemului de

adoptii, in conformitate cu Strategia de aplicare a Conventiei ONU;

sprijinirea si intarirea familiei ca entitate sociala fundamentala;

ameliorarea conditiilor de viata ale persoanelor si familiilor lipsite de venituri sau cu

venituri mici, prevenirea si combaterea marginalizarii sociale, diminuarea saraciei,

prin cresterea gradului de ocupare a populatiei active;

dezvoltarea civismului, a solidaritatii sociale si a dialogului intercultural.

5.4. In domeniul educatiei, cercetarii si culturii

Problemele de fond ale acestui domeniu - care ar putea fi numite ale unei securitati culturale,

in sens larg - sunt in mod direct legate de nevoia afirmarii unor noi mentalitati si atitudini care

sa contribuie la configurarea dimensiunii culturale si civilizatorii a reformelor, ceruta in mod

implicit de procesul integrarii europene si euroatlantice. Spiritul comunitar, solidaritatea

nationala, cultura comunicationala, atitudinea fata de performanta, respectul pentru elite si

promovarea lor se afla inca in stadii insuficiente de dezvoltare.De aceea punerea in valoare si

dezvoltarea potentialului cultural, stiintific si uman de care dispune Romania constituie o

componenta si o resursa esentiala a securitatii nationale si a modernizarii societatii romanesti.

Principalele directii de actiune in acest domeniu sunt:

promovarea societatii educationale in cooperare cu societatea civila si in conformitate

cu Carta alba a educatiei si formarii, elaborata de Uniunea Europeana;

21

continuarea reformei sistemului de invatamant, ca fundament al politicilor in domeniul

resurselor umane;

asigurarea educatiei de baza, cresterea calitatii invatamantului preuniversitar;

racordarea invatamantului superior la cerintele sociale si economice;

promovarea in sistemul educational a cerintelor societatii informationale;

imbunatatirea cadrului legislativ si institutional pentru cercetare-dezvoltare;

revigorarea, pe baze competitive, a sistemului national de cercetare capabil sa

contribuie in mod real la modernizarea societatii romanesti;

dezvoltarea si promovarea tehnologiei informatiei si cresterea numarului de specialisti

in acest domeniu;

protejarea, conservarea si restaurarea patrimoniului national si promovarea sa ca parte

a patrimoniului cultural universal;

promovarea culturii ca fundament al dezvoltarii durabile a natiunii si ca nucleu al

identitatii nationale;

protejarea diversitatii culturale si religioase, promovarea multiculturalismului si

multiconfesionalismului, a dialogului cu reprezentantii vietii religioase;

revigorarea politicilor in domeniul tineretului;

imbunatatirea cadrului juridic si institutional in domeniul relatiilor interetnice,

sprijinirea consolidarii si dezvoltarii identitatii etnice;

pregatirea populatiei pentru impactul cultural al integrarii europene si euroatlantice.

5.5. In domeniul sigurantei nationale si ordinii publice

Prin situarea sa la confluenta apararii intereselor statului si ale cetateanului acest domeniu

reprezinta o componenta importanta a politicii de securitate a Romaniei. Actiunile specifice in

domeniul mentinerii ordinii publice si sigurantei nationale vor viza prevenirea si combaterea

fenomenului infractional, protejarea cetatenilor, a proprietatii private si publice si a

infrastructurii de interes strategic.

Directiile de actiune in acest domeniu sunt:

armonizarea legislatiei si a procedurilor specifice cu reglementarile internationale si cu

standardele UE privind fortele si serviciile de ordine publica;

22

consolidarea relatiilor de parteneriat cu structuri similare din statele membre NATO si

UE, precum si dezvoltarea legaturilor cu cele apartinand altor state; continuarea

participarii fortelor de ordine publica, civile si militare la misiuni internationale;

reglementarea raspunderii Ministerului de Interne si a Ministerului Justitiei - a

structurilor acestora - in eradicarea abuzurilor si ilegalitatilor;

consolidarea sistemului institutional de actiune - servicii de informatii, politie,

minister public, justitie - care sa faca posibila aplicarea ferma a legii;

intarirea actiunilor de prevenire si control pentru limitarea si stoparea criminalitatii;

dezvoltarea permanenta a controlului civil asupra institutiilor din domeniul sigurantei

nationale si implicarea societatii civile in apararea ordinii publice;

restructurarea sistemului institutional al ordinii publice prin descentralizarea

serviciilor din domeniul ordinii publice si demilitarizarea in mare masura a acestora;

constituirea sistemului national de gestionare a crizelor pe principiul managementului

integrat al riscurilor si conectarea acestuia la organismele existente in NATO si UE;

combaterea eficace a terorismului, coruptiei si crimei organizate, inclusiv prin diverse

forme de cooperare regionala si subregionala;

imbunatatirea colaborarii dintre autoritatile din sistemul de aparare si justitie si a

acestora cu societatea civila;

securizarea frontierei de stat in concordanta cu interesele nationale si exigentele

aderarii la Uniunea Europeana, concomitent cu modernizarea procedurilor de control

la frontiera;

construirea parteneriatului cu societatea civila, inclusiv prin asigurarea unui echilibru

intre dreptul la libera informare si necesitatea protejarii informatiilor clasificate;

protectia dreptului la intimitate, la propria imagine si la corecta informare a

cetateanului;

asigurarea functionarii la standarde comunitare a institutiilor care au atributii pe linia

migratiei si azilului.

5.6. In domeniul apararii nationale

Obiectivul: optimizarea sistemului naţional de apărare în concordanţă cu scopul politico-

militar al războiului şi cu standardele NATO.

Direcţii de acţiune:

−îndeplinirea obiectivelor asumate prin Planul Anual pentru Integrare în NATO şi

23

asigurarea interoperabilităţii cu forţele Alianţei;

−participarea intensificată la Parteneriatul pentru Pace şi dezvoltarea cooperării militare

bilaterale şi multilaterale în vederea realizării obiectivelor de parteneriat asumate de România;

−constituirea şi consolidarea capabilităţilor necesare pentru îndeplinirea performantă a

obligaţiilor asumate de România;

−restructurarea şi modernizarea Armatei României, îndeosebi modernizarea structurală a

forţelor, sistemelor de instruire şi continuarea armonizării cadrului legislativ naţional din

domeniul apărării cu cel existent în ţările membre NATO şi UE;

−adaptarea la condiţiile contemporane a sistemului de mobilizare şi planificare integrată

a apărării şi asigurarea concordanţei dintre obiectivele propuse şi resursele alocate;

−operaţionalizarea forţelor destinate participării la misiuni ale UE, NATO, ONU şi

iniţiativelor regionale;

−managementul eficient al resurselor umane şi restructurarea forţelor concomitent cu

profesionalizarea armatei şi modernizarea învăţământului militar;

−asigurarea stocurilor de echipament, tehnică, muniţii şi materiale;

−îmbunătăţirea colaborării între serviciile de specialitate pe linia schimbului operativ de

informaţii;

−redimensionarea corpului de comandă la nivelul forţelor în proces de reducere,

restructurare şi modernizare;

−planificarea coerentă a activităţii de înzestrare şi achiziţii prin coordonate cu politicile

din domeniul economic, achiziţionarea de noi echipamente, interoperabile cu cele NATO;

−întărirea controlului parlamentar asupra organismului militar;

5.7. In domeniul politicii externe

Politica externa a Romaniei reprezinta principalul mijloc de promovare a valorilor si

intereselor nationale in plan international. Politica externa va fi sustinuta printr-un efort intern

de asigurare a coerentei interinstitutionale si a sprijinului opiniei publice si va continua sa fie

orientata, in mod prioritar, pe urmatoarele directii:

promovarea candidaturii Romaniei pentru aderarea la Alianta Nord-Atlantica si

crearea conditiilor necesare pentru aceasta;

intensificarea negocierilor si accelerarea pregatirii pentru integrarea in Uniunea

Europeana, inclusiv implicarea in procesul de realizare a politicii europene de

securitate si aparare;

24

aprofundarea Parteneriatului strategic intensificat cu S.U.A., dezvoltarea relatiilor

bilaterale privilegiate cu tarile NATO si UE;

consolidarea relatiilor cu statele membre ale Uniunii Europene - in plan bi- si

multilateral -, cu tarile vecine si cu statele cu care Romania are relatii traditionale;

dezvoltarea cooperarii cu statele din regiune, inclusiv prin participarea la proiecte de

cooperare regionala, subregionala, transfrontaliera si in cadrul euroregiunilor;

dezvoltarea, pe baze pragmatice, a relatiilor privilegiate cu Republica Moldova;

consolidarea rolului OSCE, ca forum de dialog in domeniul securitatii, si dezvoltarea

capacitatii de actiune pentru prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor si reconstruc-

tia postconflict;

sustinerea diplomatica a participarii la operatiunile de pace ale ONU si la alte actiuni

vizand asigurarea stabilitatii si intarirea increderii la nivel regional si global;

respectarea stricta a angajamentelor internationale in domeniul neproliferarii si

controlului armamentelor, exporturilor de produse strategice si de tehnologie cu dubla

utilizare, precum si participarea activa la dezbaterile, din diverse foruri, pe aceasta

tema;

promovarea unei politici active in plan bilateral sau intr-un cadru international pentru

asigurarea securitatii si stabilitatii in Europa de Sud-Est, ca si in Caucazul de Sud si in

intreaga regiune a Dunarii si Marii Negre;

sprijinirea comunitatilor romanesti din afara granitelor pentru pastrarea identitatii

nationale, culturale si spirituale si identificarea potentialului de suport al acestora

pentru realizarea obiectivelor diplomatiei romanesti;

preocuparea constanta pentru imbunatatirea statutului juridic si a tratamentului

minoritatilor romanesti din alte state, conform normelor internationale privind

drepturile persoanelor apartinand minoritatilor si angajamentelor asumate prin

intelegeri si tratate bilaterale.

25

RISCURI ŞI AMENINŢĂRI LA ADRESA SECURITĂŢII

ROMÂNIEI

DEFINIŢII (AMENINŢĂRI, PERICOLE, VULNERABILITĂŢI, RISC)

Domeniul riscurilor, vulnerabilităţilor, pericolelor şi ameninţărilor cuprinde o arie extinsă,

având ca origine o multitudine de probleme cu care s-a confruntat omenirea în ultimul secol şi

la începutul acestui secol.

a) AMENINŢAREA. Cuvântul vine din latină “minatio,- onis” cu sensul actual. Ameninţarea

este un pericol potenţial, exprimat prin cuvinte sau gesturi. Ea are autor, scop, obiectiv şi o

ţintă.

b) PERICOLUL reprezintă o primejdie, un posibil eveniment cu urmări grave. El este urmare

a unei disfuncţii, al degradării sau dereglării unui sistem, proces etc. Pericolul căruia i se

asociază un vector devine ameninţare iar ameninţarea poate avea diferite grade de

periculozitate.

c) VULNERABILITATEA constituie punctul slab, sensibil al cuiva sau ceva. Ca şi pericolul,

vulnerabilitatea este o disfuncţie şi anume o disfuncţie pasivă, de stare. Cu alte cuvinte

vulnerabilitatea se constituie din anumite stări de lucruri, procese sau fenomene din viaţa

internă a ţării care diminuează capacitatea de reacţie la riscurile existente sau potenţiale sau

care favorizează apariţia şi dezvoltarea acestora.

Vulnerabilităţile unui stat sunt date de o serie de factori precum:

- dimensiunea teritoriului

- relaţiile cu vecinii

- forma şi natura graniţelor

- potenţialul demografic, militar şi economic scăzut

- subdezvoltarea economică

- poziţia geostrategică precară

- instabilitate politică

- structura etnică şi religioasă a populaţiei etc.

a) RISCUL poate fi definit ca posibilitatea de a avea de înfruntat un pericol şi trebuie asumat

conştientizat.Factorii de risc la adresa securităţii naţionale reprezintă acele elemente, situaţii

sau condiţii interne sau externe care pot afecta securitatea naţională prin lezarea intereselor

fundamentale.

26

Legând aceste noţiuni între ele se poate spune că:

a) În vreme ce vulnerabilităţile sunt stări de fapt obiective, ameninţările reprezintă efecte ale

unor acţiuni sau potenţiale efecte ale unor potenţiale acţiuni.

b) Pe de altă parte, în vreme ce riscul există, este cuantificabil, urmărit şi eventual eliminat,

vulnerabilitatea poate fi controlată, diminuată sau chiar eliminată, pericolul alertează şi

pregăteşte sistemul pentru a reacţiona, iar ameninţarea, pune sistemul într-o stare de ripostă

majoră.

Gestionarea cea mai eficientă a riscurilor, vulnerabilităţilor, pericolelor şi ameninţărilor la

adresa unui stat se poate face în cadrul alianţei, care poate acoperi întreaga arie de interes şi

responsabilitate a membrilor săi.

Aceste 4 noţiuni au caracteristici cale le apropie conceptual.

Acestea sunt: originea (internă-externă), natura (politică, economică, socială, militară),

caracter (direct, indirect).

1. Aspecte de ordin general

Insecuritatea reprezintă o combinaţie dintre ameninţări şi vulnerabilităţi între care nu există o

separaţie într-un mod raţional. Vulnerabilităţile sunt date de o serie de factori precum

dimensiunea teritoriului, forma şi natura graniţelor, subdezvoltare economică, poziţia

geostrategică, structura etnică şi religioasă a populaţiei, comunitatea de origine, limbă şi

destin etc.Securitatea naţională se poate asigura fie prin diminuarea vulnerabilităţii, fie prin

prevenirea ori micşorarea ameninţărilor14 .Cu alte cuvinte, politica de securitate naţională se

poate concentra spre interior încercând să se reducă vulnerabilităţile statului însuşi sau spre

exterior, căutând să reducă ameninţarea externă, acţionându-se asupra surselor de ameninţări.

Vulnerabilităţile sunt în strânsă legătură atât cu statele, cât şi cu puterile slabe. Slăbiciunea

statelor depinde de capacitatea de care dispun celelalte state din sistem, în special vecinii

şi marile puteri ale zilei şi provine din faptul că au o mărime mică, sunt prost organizate şi

gestionate. Bogăţia, priceperea, coeziunea socio-politică şi voinţa politică pot compensa într-o

oarecare măsură misiunea lor - exemplu Olanda, Israelul - acestea nu pot compensa pe termen

lung lipsa unor resurse mai largi.Puterile slabe pot prospera, de obicei, prin specializarea

economiilor lor, lucru care poate produce prin definiţie un complex de vulnerabilităţi

provenite din dependenţa comercială.

Statele slabe, fie că sunt sau nu puteri slabe, sunt vulnerabile în funcţie de interesul pe

14 Kyell Goldmann, Det Internationelle Systemet, Stokholm, Aldres, 1978.

27

care-l prezintă pentru alte state mai puternice.

Statele mai puternice, precum SUA, Japonia, Franţa, au mai puţine vulnerabilităţi datorită

structurilor lor politice interne care sunt capabile să respingă amestecul în treburile interne,

dar pot deveni, prin natura organizării sociale, vulnerabile la ameninţări asimetrice - crima

organizată, terorismul etc.Dacă vulnerabilităţile sunt destul de concrete, ameninţările sunt

greu de sesizat şi controlat. Ameninţările reale, după ce sunt greu de măsurat, pot să nu fie

nici percepute. La fel ameninţările care domină percepţia pot să nu aibă multă substanţă reală.

De asemenea, este dificil de a deosebi ameninţările destul de serioase la adresa securităţii

naţionale, de cele care apar ca nişte consecinţe ale acţiunii proprii în mediul competitiv

internaţional care sunt definite ca riscuri. Diferenţa dintre provocările normale şi ameninţările

la adresa securităţii naţionale se manifestă într-un spectru de ameninţări care se întinde de la

obişnuit şi rutinar, până la drastic şi fără precedent. Aprecierea greşită a acestor ameninţări

poate conduce la risipă de resurse şi la distorsiuni grave ale vieţii politice interne. Aprecierea

ameninţărilor asupra securităţii naţionale trebuie făcută în contextul evoluţiei fenomenului

securităţii pe plan internaţional; în caz contrar, statul poate fi perceput ca o sursă de

insecuritate pentru alţi actori internaţionali, iar ameninţările să se agraveze.

2.Tipuri de ameninţări

Politice

Ameninţările politice vizează stabilitatea organizaţională a statului.Scopul propus se

poate realiza prin: presiuni asupra guvernului în favoarea unei anumite politici; restructurarea

guvernului; favorizarea secesionismului şi distrugerea structurii politice a statului; izolarea

politică; suspendarea sau excluderea din structurile de securitate etc.

Ţinta ameninţărilor politice o constituie identitatea naţională a statului, ideologia

organizatoare şi instituţiile care-l exprimă. Ameninţările politice provin din marea diversitate

de idei şi tradiţii care justifică anarhia internaţională. În privinţa ideologiilor organizatoare,

ideile politice liberal- democratice, fasciste, comuniste, islamice s-au contrazis unele pe altele

ca şi cele republicane şi monarhiste care le-au precedat. Contradicţiile dintre aceste ideologii

fiind de fond, statele de o anumită ideologie se pot simţi ameninţate de cele de alte ideologii.

Crearea de antiideologii nu a fost, întotdeauna, benefică deoarece preţul acestora a fost prea

mare: cultivarea valorilor negative ar putea începe să le depăşească pe cele pozitive, pe care ar

trebui să le apere ca în cazul maccarthysmului în SUA sau al stalinismului în Uniunea

Sovietică, care au condus la agravarea relaţiilor dintre state şi crearea unui nou tip de război,

28

războiul ideologic (Războiul Rece15).Competiţia dintre ideologii este mult mai complexă fiind

greu de definit ce anume trebuie considerat ca o ameninţare politică serioasă ce ar putea

justifica măsuri de contracarare circumscrise securităţii naţionale.

Ameninţările la adresa identităţii naţionale implică încercările de a întări identităţile

etno-culturale separate ale grupurilor din statele vizate. Scopul propus ar putea fi realizat prin:

sporirea dificultăţilor guvernului statului – ţintă de a guverna; încurajarea secesionismului;

pregătirea terenului pentru anexarea de către statul vecin a unor teritorii, federalizarea forţată

ca etapă premergătoare distrugerii statului vizat.

Ameninţările politice pot avea caracter ideologic sau naţional şi pot fi intenţionale şi

structurale.

Din categoria ameninţărilor intenţionale se disting:

−generate de natura regimului politic (dictatorial, fundamentalist);

−nerecunoaşterea diplomatică a statului respectiv;

−intervenţiile politice specifice din partea unui stat în afacerile interne ale altui stat;

−propaganda ostilă;

−sprijinul multilateral acordat unor grupări politice antistatale;

−crearea de grupări interne, ostile statului naţional;

−suspendarea sau excluderea din diferite organisme de securitate;

−influenţarea elaborării unor recomandări şi rezoluţii ale unor organisme internaţionale

defavorabile pentru statul vizat.

Ameninţările structurale derivă din evoluţia sistemului social global în care anumite

entităţi pot deveni anacronice în ansamblul relaţiilor internaţionale sau în relaţiile bilaterale.

Ele apar atunci când principiile de organizare ale două state se contrazic între ele într-un

context în care nu-şi pot ignora existenţa reciprocă. Dacă ameninţarea structurală este

ideologică aşa cum a fost până în 1990 între Europa de Est şi Europa de Vest, există

posibilitatea ca legitimitatea instituţiilor de guvernământ să se erodeze. În situaţia în care

ameninţarea are o bază naţionalistă ca între Pachistan şi India sau cele două Corei, teama este

dezmembrarea teritorială, de un conflict deschis.Ameninţările structurale pot avea la bază

incompatibilităţile între diferite structuri supranaţionale şi statele naţionale de adaptare şi între

statele naţionale însăşi. Integrarea în anumite structuri de securitate comportă riscuri de genul:

−transferul de suveranitate către structura integrată;

−impunerea unui sistem de norme comune, incompatibil cu cel specific naţional;

15 Războiul Rece (1947-1991) a fost o confruntare deschisă,nonmilitară (deşi a cauzat cursa înarmării) şi limitată, care s-a dezvoltat după Al Doilea Război Mondial între două grupuri de state care aveau ideologii şi sisteme politice diametral opuse.

29

−crearea de instituţii statale subsidiare celor supranaţionale.

La nivelul relaţiilor dintre state, ameninţările de ordin structural pot viza:

−suveranitatea asupra unor teritorii;

−subordonarea unor partide organizate pe criterii etnice de pe teritoriul altor state;

−extrateritorialitate legislativă.

Economice

Ameninţările economice sunt cele mai înşelătoare şi greu de definit în ansamblul

ameninţărilor la adresa securităţii naţionale. Premisa de la care se pleacă în abordarea

securităţii economice este condiţia normală a actorilor într-o economie de piaţă de risc, de

competiţie agresivă şi de nesiguranţă. Piaţa, cu toate instabilităţile şi imperfecţiunile sale, este

cel mai eficient mecanism prin care se pot obţine niveluri acceptabile ale producţiei,

distribuţiei, inovaţiei şi creşterii economice. Actorii, într-o economie de piaţă, trebuie să fie

competitivi, competiţia generând nesiguranţă, falimente, bunăstare, bogăţie pentru societate în

general şi pentru actorii economici în particular. Stadiul în momentul unde spectrul

ameninţărilor economice se transformă în mod legitim într-o problemă de securitate naţională

este greu de stabilit şi constituie o chestiune politică în care statul ar interveni în economie,

ceea ce ar putea afecta rolul şi funcţiile pieţei.Statul este doar unul din actorii economici, iar

competenţele sale în acest domeniu nu sunt clar definite, precum în domeniul politic sau

militar. Intervenţia statului în economie se poate justifica doar în condiţii de criză economică,

trecerea de la un sistem economic la altul şi în situaţii de război. În condiţii normale,

intervenţia statului în economie ar aduce avantaje unor actori pe alte criterii decât cele ale

pieţei, iar efectele ar putea fi pozitive doar pe termen scurt sau dăunătoare pe termen mediu

sau lung.

Economia naţională face parte din baza fizică a statului şi este conectată la ideologia

organizatoare şi la instituţiile componente ale statului. Ea se constituie ambiguă pentru

ameninţări decât alte elemente mai concrete precum teritoriul sau instituţiile guvernamentale.

Într-un sistem de piaţă există un număr şi o varietate uriaşe de ameninţări economice

care nu pot fi considerate ameninţări la adresa securităţii naţionale.Asupra economiei

naţionale pot avea efecte acţiuni precum: competiţia acerbă în importurile din străinătate;

restricţiile impuse importatorilor proprii; manipulările legate de preţ, valută şi rata dobânzilor;

dificultăţile în obţinerea creditelor; neplata datoriilor, care aparţin economiei de piaţă.

Influenţele acestora pot viza balanţa de plăţi, deficitele comerciale, reducerea venitului

naţional, valoarea monedei de schimb şi, chiar, distrugerea unor ramuri economice.

Incapacitatea de a concura sau de adaptare reprezintă un risc în economia de piaţă.În interiorul

30

sectorului economic aceste riscuri şi ameninţări sunt acceptate ca normale, dar atunci când

consecinţele ameninţărilor economice ajung dincolo de sectorul strict economic, intrând în

sfera politică sau militară pot apărea chestiuni care privesc securitatea naţională.

Determinările sunt cele dintre capacităţile economice, pe de o parte, capacitatea militară,

puterea şi stabilitatea socio-politică, pe de altă parte.

Relaţia de dependenţă a capacităţii militare de cea economică decurge din legile şi

principiile luptei armate şi presupune existenţa unei economii care să susţină efortul de război.

Atunci când materiile prime strategice depind de import, ameninţarea securităţii

aprovizionării poate fi clasificată drept o problemă a securităţii naţionale în care statul se

implică.

Puterea politică este dependentă de baza economică a statului şi influenţează sistemul de

relaţii ale statului cu alte state. Declinul economic se poate datora atât unei cauze interne

precum incompetenţa managerială, cât şi unor cauze externe, precum apariţia unor noi puteri

economice rivale. Toată istoria înregistrată este un catalog interminabil de puteri în creştere şi

descreştere16 .

Prin implicaţiile politice şi militare, expansiunea economică relativă a unei puteri rivale

poate fi percepută ca o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Paul Kennedy considera:

creşterea cheltuielilor militare pentru a contracara puterea în curs de apariţie a unui rival n-ar

face decât să mărească viteza cu care ar avea loc propriul declin economic17 .

O altă dimensiune a preocupărilor mai recente este dată de ameninţările economice ale

stabilităţii interne în condiţiile în care statele urmăresc strategii economice bazate pe

maximizarea bogăţiei printr-un comerţ extins. Aceste politici, în timp duc la niveluri înalte ale

dependenţei de comerţ, pentru a susţine structurile sociale create special pe baza prosperităţii

generale. Unele ţări se specializează pe vânzarea de materii prime şi sunt dependente de

vânzarea acestora, altele devin centre industriale şi depind atât de aprovizionarea cu materii

prime, cât şi de pieţele de desfacere. Vulnerabilităţile pot apărea din monopolul asupra unor

resurse, situaţie care poate afecta securitatea naţională.

Legătura dintre economie şi stabilitatea economică generează un set de probleme foarte

diverse cu privire la dezvoltare care pot să afecteze securitatea naţională. Pentru statele

dezvoltate, preocuparea este aceea că, deoarece structurile socio-politice au ajuns să depindă

de reţele înalte ale creşterii şi ale specializării funcţionale, stabilitatea politică internă poate fi

16 William H.McNeill, The Rise of the West, Chicago, University of Chicago Press, 1982.

17 Paul Kennedy, op.cit.

31

subminată de tulburările din sistemul economic în ansamblu.

Pentru statele mai puţin dezvoltate, problemele sunt mult mai complexe şi vizează

intrarea într-un cerc vicios al sărăciei şi subdezvoltării cu repercusiuni asupra nivelului de trai

al populaţiei. Ameninţările economice pot fi considerate ca un atac la adresa statului în

condiţiile în care acţiunea externă conştient condusă de alţii duce la pierderi materiale,

presiuni asupra diferitelor instituţii ale statului şi chiar prejudicii substanţiale asupra sănătăţii

şi longevităţii populaţiei. Comportamentul agresiv în afacerile economice este normal, iar

riscurile de pierderi fac parte din preţul care este plătit pentru a obţine din nou accesul la

oportunităţile de câştig.

În domeniul economic, cauzele insucceselor trebuie căutate în politicile economice

interne în ideologiile organizatoare şi în modul de implementare a acestora. Testarea în

modificarea ideologiilor organizatoare sunt probleme esenţialmente interne care sunt la

îndemâna statelor naţionale. De aceea, încercările de a pune anumite chestiuni economice pe

agenda securităţii naţionale trebuie tratate cu suspiciune, ca o problemă de rutină18 .

Militare

Pericolele, ameninţările şi riscurile militare au avut o pondere privilegiată în

ansamblul preocupărilor specialiştilor din domeniul securităţii. Acţiunea militară, prin

mijloacele folosite şi obiectivele propuse supune baza fizică la presiuni, prejudiciere şi

dezmembrare şi poate pune în pericol ecosistemul. Punând în pericol statul, prin acţiuni

militare se loveşte în însăşi esenţa funcţiilor de protecţie de bază ale statului şi ameninţă să

distrugă bazele de interese sociale şi individuale care stau la baza statului. Folosirea forţei

conduce la răsturnarea puterii politice, care are implicaţii deosebite atât pentru statele

agresoare, cât şi pentru cele agresate. Pentru acest motiv, ameninţărilor militare li se acordă

prioritate în ansamblul preocupărilor de securitate naţională. Acţiunea militară poate distruge

acumulările materiale şi spirituale de secole ale statului ţintă care pot fi greu sau imposibil de

refăcut.Ameninţările militare au diferite niveluri de manifestare de la hărţuirea mijloacelor de

transport internaţionale (maşini, aeronave, vase comerciale, comunicaţii etc.) la raiduri de

pedepsire, de la blocadă şi bombardamente la invazia şi ocuparea teritorială a statului ţintă.

Ameninţările militare pot fi şi

indirecte prin ameninţarea alianţilor, blocarea accesului la resursele energetice şi

informaţionale etc.

18 Klaus Knorr şi Frank N.Trager, Economic Issues and National Security, Lawrence

32

Ecologice

În ansamblul ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, riscurile ecologice pot aduce

prejudicii bazei fizice a statului în măsură să-i ameninţe ideologia şi instituţiile. Calamităţi

precum cutremurele, inundaţiile, seceta, epidemiile pot produce unui stat pierderi care le pot

egala sau depăşi pe cele ale unui război. Ele au fost văzute ca o parte a luptei oamenilor

împotriva naturii, în timp ce chestiunile de securitate naţională ţin mai mult de lupta

oamenilor între ei.Pe parcursul istoriei societăţii omeneşti, mediul a fost un factor de fundal

relativ constant, decât o problemă de sine. Odată cu exponenţiala creştere a diversităţii şi

vitezei activităţii umane în decursul ultimelor secole şi cu expansiunea rapidă a cunoştinţelor

despre ecosistemul planetar, mediul nu mai este un factor de fundal. Lărgirea spectrului

cunoaşterii ştiinţifice face evenimentele să pară mai puţin întâmplătoare şi le determină mai

uşor cauzele specifice. Cunoaşterea relaţiilor cauză-efect aduce chestiunile ecologice tot mai

mult în sfera umană, respectiv în cea politică.

Pericolele şi riscurile ecologice nu mai pot fi reduse la nivelul local, ele influenţând

mediul aparţinând zonelor, continentelor şi chiar cel global. În anumite condiţii aceste

ameninţări pot deveni cauze ale unor confruntări militare (distribuţia apei, distrugerea florei,

poluarea excesivă).Pericolele şi riscurile din domeniul ecologic pot avea loc în urma unor

acţiuni umane, situaţie în care le putem numi riscuri sau în mod natural, indiferent de voinţa

omului, fiind considerate pericole. Printre acestea pot fi enumerate:

- catastrofele naturale: cutremurele, seceta, inundaţiile, uraganele, incendiile, alunecările

de teren, deşertificarea, încălzirea (răcirea) atmosferei, ciocnirea cu diferiţi meteoriţi,

perturbaţii în sistemul solar etc.;

- riscurile: 1. poluarea mediului; 2 accidentele nucleare, chimice, bacteriologice; 3.

subţierea stratului de ozon; 4. epuizarea surselor de apă şi de hrană; 5. radiaţiile; 6. molimele,

mutaţiile genetice; 8. dezechilibrele ecologice etc.

În funcţie de vulnerabilităţile statelor, unele din aceste pericole şi riscuri le pot afecta mai

mult sau mai puţin. Ansamblul de ameninţări politice, economice şi ecologice nu constituie o

agendă statică a securităţii naţionale. De aici derivă trecerea de la abordarea îngustă militară a

Studiilor Strategice la cea mai largă a Studiilor de Securitate Internaţională. Atâta timp cât

politica internaţională va fi structurată în mod anarhic, ameninţările militare vor păstra un

primat teoretic în gândirea despre securitate. Odată cu paralizia nucleară impusă asupra

folosirii raţionale a forţei în rândul marilor puteri, chestiunile de securitate politică şi socială

au ajuns tot mai mult pe primul plan. Preocupările din sfera domeniului militar s-au transferat

în conştiinţa generală, privind evenimentele din lumea întreagă asupra aspectelor de ordin

33

economic, social, ecologic.

Pericolele, ameninţările şi riscurile au implicaţii globale şi, de aceea, securitatea

naţională nu poate fi privită decât ca parte a securităţii globale.

ROLUL ROMANIEI IN COMBATEREA TERORISMULUI

1. Doctrina naţională privind prevenirea şi combaterea terorismului

În Strategia de Securitate Naţională a României, terorismul este inclus printre principalele

ameninţări la adresa securităţii naţionale, combaterea factorilor de risc generaţi de evoluţia

fenomenului terorist internaţional şi de influenţele acestuia asupra stării de securitate a ţării

noastre fiind un obiectiv esenţial.Strategia naţională de prevenire şi combatere a terorismului

(aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în aprilie 2002) este documentul doctrinar

fundamental care valorifică solidar interesele şi necesităţile de securitate internă a societăţii

româneşti, prin consolidarea mecanismelor sale de autoprotecţie faţă de fenomenul terorist.

Activitatea naţională antiteroristă este axată pe concepţia de prevenire şi impune caracterul

prioritar şi imperativ al identificării anticipate, prin culegere de informaţii, a premiselor de

apariţie/manifestare a unei ameninţări de natură teroristă, indiferent de origine, formă de

manifestare şi ţintă.Conjugarea intenţiei şi a capacităţii logistice a unei entităţi teroriste

(persoană sau organizaţie) determină existenţa unei ameninţări, care, pe fondul unor

vulnerabilităţi, factori de risc sau stări de pericol, se poate materializa într-o infracţiune de

securitate naţională.

Domeniul de acţiune şi de competenţă a Serviciului Român de Informaţii, respectiv al

structurii sale antiteroriste, este reprezentat de prevenirea materializării unei ameninţări la

adresa securităţii naţionale, prin disruperea intenţiilor sau capacităţilor unei entităţi teroriste şi

prin eliminarea vulnerabilităţilor, factorilor de risc sau stărilor de pericol.

2. Cadrul legal în materie antiteroristă

Până în anul 1989, pe baza unor norme interne, responsabilităţile în domeniu au revenit

Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA) 19.În anul 1990, USLA ia denumirea de

Brigada Antiteroristă şi devine unitate informativ-operativă centrală în structura Serviciului

Român de Informaţii, desfăşurându-şi activitatea ulterioară în conformitate cu prevederile

19 La data de 15 decembrie 1977, este constituitǎ Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (U.S.L.A.), ca unitate centrală de specialitate, subordonatǎ Ministerului de Interne

34

Constituţiei, ale Legii 51/1991 privind siguranţa naţională a României, Legii 14/1992 privind

organizarea şi funcţionarea S.R.I., ale ordinelor Directorului Serviciului Român de Informaţii,

precum şi a celorlalte acte normative aplicabile în materia securităţii naţionale.

Legea 51/1991 a abordat, pentru prima dată în sistemul juridic românesc, conceptul de

terorism ca ameninţare la adresa securităţii naţionale, iar Legea 14/1992 a atribuit Serviciului

Român de Informaţii responsabilitatea prevenirii şi combaterii terorismului.

Evenimentele din 11 septembrie 2001 şi evoluţiile ulterioare ale fenomenului terorist

internaţional au impus o reevaluare activităţii naţionale antiteroriste şi o dezvoltare a cadrului

legal, astfel:

2001 - Serviciul Român de Informaţii este desemnat ca autoritate naţională în

domeniul antiterorist;

2002 - Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea terorismului;

2002 - Protocolul general de organizare şi funcţionare a Sistemului Naţional de

Prevenire şi Combatere a Terorismului (S.N.P.C.T20);

2004 - Sistemul Naţional de Alertă Teroristă;

2004 - Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului;

2005 - Regulamentul de organizare şi funcţionare a Centrului de Coordonare Opera-

tivă Antiteroristă;

Operaţionalizarea deplină a S.N.P.C.T. s-a încheiat în anul 2005, prin adoptarea, de către

C.S.A.T21., a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Centrului de Coordonare

Operativă Antiteroristă (C.C.O.A.) - structură din cadrul Direcţiei Generale Prevenirea şi

Combaterea Terorismului, prin care Serviciul Român de Informaţii exercită coordonarea

tehnică a Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului.

2006 - Metodologia de organizare şi executare a intervenţiei contrateroriste;

2007 – Strategia de comunicare şi desfăşurare a informării pentru prevenirea şi

limitarea unei situaţii de risc terorist/criză teroristă.

Demersurile naţionale în domeniul antiterorism urmăresc constant identificarea unui echilibru

dinamic şi realist al dimensiunilor/raporturilor dintre componentele informativ-operative şi de

20 http://www.snpct.org21 Consiliul Suprem de Apărare a Ţării; http://csat.presidency.ro/

35

intervenţie antiteroristă/contrateroristă (ambele pregnant acţionale), în acord cu evaluările

furnizate de sursele secrete şi implementarea măsurilor celor mai pertinente pentru asigurarea

funcţionării – în timp real – a mecanismului Informaţie <-> Decizie + Coordonare <-

>Intervenţie.

3. Rolul Direcţiei Generale Prevenire şi Combatere a Terorismului (DGPCT)

În procesul de modernizare a Serviciului Român de Informaţii, începând cu 1 iulie 2008, a

intrat în funcţiune Direcţia Generală Prevenirea şi Combaterea Terorismului - unitate

informativ-operativă centrală, care răspunde de planificarea, organizarea şi executarea, într-o

concepţie unitară, a activităţilor de prevenire, descoperire, contracarare şi înlăturare a

factorilor de risc şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, ce vizează pregătirea, iniţierea

sau săvârşirea de acte teroriste ori constituie vulnerabilităţi ce pot genera sau favoriza

asemenea acte.DGPCT are rolul de integrator şi coordonator al activităţii naţionale

antiteroriste, asigurând:

coexistenţa indisolubilă în configuraţia DGPCT a componentei informative, a celei de

protecţie/intervenţie - Brigada Antiteroristă , precum şi a Centrului de Coordonare

Operativă Antiteroristă;

dirijarea simultană a eforturilor depuse pe cele două paliere interactive, în scopul

eliminării oricăror sincope în articularea unei reacţii ferme de răspuns antiterorist;

aplicarea, în baza statutului egal al structurilor componente, a unei concepţii integrate

asupra problematicii abordate şi a măsurilor angajate ori necesar a fi derulate,

simultan, de către cele două componente, la nivel central şi teritorial;

stabilirea de strategii de etapă, pe specificul celor două structuri, menite să

prevină/diminueze/înlăture, în timp util, orice forme de manifestare teroristă pe

teritoriul naţional.

Componenta informativă asigură cadrul specializat de menţinere sub control - prin culegere

de informaţii - a acelor evoluţii purtătoare de riscuri şi ameninţări care ar putea periclita secu-

ritatea naţională a României, în corelaţie cu dinamica formelor de manifestare a terorismului

internaţional.Brigada Antiteroristă asigură şi realizează protecţia şi intervenţia antiteroristă/

contrateroristă în scopul prevenirii, neutralizării şi anihilării acţiunilor teroriste pe teritoriul

României.Pe ambele componente de activitate ale DGPCT, se acţionează consecvent pentru

dezvoltarea relaţiilor de cooperare internă şi internaţională în domeniu.

În situaţii de criză teroristă, Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă din cadrul DGPCT

36

asigură suportul logistic şi operaţional pentru funcţionarea operativă a Centrului Naţional de

Acţiune Antiteroristă (CNAAT), care este integrat funcţional în mecanismul de gestionare a

crizelor şi organizat conform legii.În prevenirea şi combaterea terorismului, este necesară pro-

movarea unui multilateralism eficient, având ca fundament prevederile dreptului internaţional

în domeniu. Ameninţarea terorismului internaţional impune măsuri bazate pe consensul multi-

lateral al statelor. Acţiunea globală împotriva terorismului impune măsuri care să dizolve

grupurile implicate în activităţi teroriste, prin întărirea sistematică a cooperării internaţionale.

Lupta împotriva terorismului trebuie să fie coordonată şi să asigure în acelaşi timp respectul

pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Dialogul, schimbul de experienţă şi

cooperarea între state reprezintă priorităţi în lupta împotriva terorismului. Contracararea teror-

ismului trebuie să cuprindă inclusiv factorii sociali şi politici precum şi creşterea toleranţei şi

cunoaşterea opiniilor a tuturor actorilor. Pentru combaterea ameninţărilor şi riscurilor provo-

cate de fenomenul terorismului internaţional la adresa securităţii globale, comunitatea inter-

naţională are nevoie de mai multă coordonare, consultare, precum şi de o strânsă cooperare.

Nici un stat nu-şi poate asigura securitatea fără aliaţi. Antiterorismul este un domeniu unde

puterea stă în numărul partenerilor.

România susţine eforturile depuse în cadrul organizaţiilor internaţionale, regionale şi sub-re-

gionale pentru întărirea solidarităţii internaţionale împotriva terorismului, în conformitate cu

dreptul internaţional, şi cooperează pe plan bilateral pentru prevenirea şi combaterea acestui

fenomen. Pe plan internaţional/ în cadrul organizaţiilor internaţionale:

În cadrul ONU:

o România este parte la cele 13 Convenţii ale ONU privind combaterea teroris-

mului şi promovează universalizarea acestora.

o România a co-autorat, alături de SUA, Federaţia Rusă, Marea Britanie, Franţa

şi Spania, Rezoluţia 1540 a Consiliului de Securitate al ONU privind prolifer-

area armelor de distrugere în masă şi a rachetelor balistice. Este prima Re-

zoluţie a Consiliului de Securitate care conectează proliferarea armelor de dis-

trugere în masă de fenomenul terorismului internaţional, constituind un

răspuns concret la preocupările actuale pe plan internaţional. România deţine,

din iunie 2004, mandatul de preşedinte al Comitetului 1540 al CS-ONU, care

are ca obiectiv monitorizarea implementării de către state a Rezoluţie 1540.

37

o România, în calitate de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al

ONU, a sprijinit în mod activ şi adoptarea/ implementarea altor măsuri vizând

combaterea terorismului: Rezoluţia 1566 care condamnă terorismul inter-

naţional şi Rezoluţia 1373 care constituie Comitetul Anti-Terorism.

o România sprijină adoptarea unor prevederi de substanţă cu privire la combat-

erea terorismului în cadrul Summit-ului ONU care va avea loc în septembrie

2005.

În cadrul UE:

o România are o strânsă cooperare cu instituţiile europene implicate în combat-

erea criminalităţii. În 2003, Romania a semnat un acord de cooperare cu EU-

ROPOL22.

o În prezent, România întreprinde măsuri interne pentru implementarea Planului

UE de acţiune împotriva terorismului. Adoptat în 2004, acesta are ca principale

obiective: prevenirea şi combaterea finanţării terorismului, consolidarea coop-

erării în domeniul aplicării legii şi asigurarea securităţii şi transporturilor.

o România participă, în calitate de observator activ, la Grupul de lucru al Consil-

iului UE privind terorismul.

În cadrul NATO: România sprijină activ masurile împotriva terorismului luate de NATO la summit-ul de la

Praga şi incluse în Planul Parteneriatului pentru lupta împotriva terorismului. Parlamentul

României a aprobat, la 21 decembrie 2001, participarea la ISAF, creată în baza prevederilor

Rezoluţiei 1386 a Consiliului de Securitate al ONU. Alături de celelalte state participante la

această misiune, România contribuia, începând cu 3 februarie 2002 cu un pluton de poliţie

militară, un avion de transport C-130, cu două echipaje şi personal de întreţinere (20 de

militari), trei ofiţeri de legătură şi nouă ofiţeri de stat major. Printre sarcinile militarilor se

numără: misiuni de patrulare, control trafic, protecţie demnitari, control antitero şi transporturi

speciale.

La data de 30 aprilie 2002, Parlamentul nostru a aprobat participarea unui contingent

românesc la operaţia de combatere a terorismului „Enduring Freedom“ tot din Afganistan.

22 Europol este o organizaţie de combatere a criminalităţii la nivel european, având sediul la Haga (Olanda). Această organizaţie, trebuie să preia sarcinile poliţiei naţionale din fiecare stat al Europei, în caz că activitatea criminală, depăşeşte limita graniţelor naţionale.;http://www.europol.europa.eu

38

Dislocarea forţei în teatrul de operaţii – 405 militari şi 6 ofiţeri de stat major – a avut loc în

prima jumătate a lunii iulie.Militarii români participă alături de trupele americane, la misiuni

ce vizează eliminarea ultimelor puncte de rezistenţă ale organizaţiei teroriste Al-Qaida.

România a avut şi iniţiative regionale, pentru că, în noul concept geopolitic, viitorul apropiat

conţine ameninţările fundamentalismului islamic, pe un front care porneşte din Algeria,

include Orientul Mijlociu, cu Israelul si vecinii sai, si se termina in Afganistan, trecand prin

bazinul caucazian23– astfel a promovat o serie de iniţiative privind cooperarea ţărilor din sud-

estul Europei în lupta împotriva terorismului. Un exemplu este activitatea României din

SEEGROUP (care funcţionează din iniţiativa NATO pentru sud-estul Europei) a cărui

preşedinţie au deţinut-o în 2002, de iniţiere a elaborării unui compendiu cuprinzând măsurile

de combatere a terorismului întreprinse de ţările acestei zone, ca şi faptul că a pus în aplicare,

în acelaşi an, o strategie naţională de prevenire şi combatere a terorismului şi s-a racordat prin

structuri specifice la campania antiteroristă internaţională.

Aportul României în combaterea terorismului va fi mai consistent pe viitor, din postura de stat

membru NATO, noua calitate permiţându-i să ia parte la elaborarea şi adaptarea deciziilor

comune în domeniu, să-şi consolideze capacitatea de a proiecta stabilitate înăuntru şi în afara

spaţiului euroatlantic. Aria posibilelor misiuni împotriva terorismului ar putea să cuprindă:

-participarea la descoperirea şi anihilarea reţelelor teroriste, îndeosebi pe axa Caucaz,

Marea Neagră, Europa Centrală şi în teatrele de operaţii în care avem forţe;

-participarea, în cadrul NATO, UE OSCE şi/sau sub mandat ONU, la

stabilizarea situaţiei şi prevenirea constituirii unor reţele sau grupuri

teroriste în zone conflictuale (Transnistria, Balcani);

-combaterea terorismului din aceste zone, prin acţiuni directe sau în cooperare cu statele

NATO, cu ţările care fac parte din SEEBRIG şi ţările

din BACKSEAFOR;

– intensificarea acţiunilor de prevenire şi combatere a terorismului intern24(la 25 noiembrie

2004 Parlamentul României a adoptat Legea 535 privind prevenirea şi combaterea erorismului

prin care se înfiinţează Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă, prin intermediul căruia

se asigură coordonarea tehnică a Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a erorismului

– SNPCT).

La Summit-ul NATO de la Praga, din perioada 21-22 noiembrie 2002, şefii de state şi

23 Broşură – „Casa NATO“, Bucureşti, 200324 Mureşan, M., Văduva, G., Războiul viitorului, viitorul războiului, Bucureşti, Ed. Univ.Naţionale de Apărare, 2004, pp.481-482.

39

guverne din ţările membre au adoptat decizia pentru un nou „val“ de extindere, invitând la

negocierile de aderare: România, Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia şi Slovacia. Această

decizie de a începe negocierile de aderare la NATO, pentru aceste ţări, este un eveniment de

importanţă majoră. Practic, acestea au intrat într-o nouă etapă istorică.La 29 martie 2004,

România a încheiat o etapă, drumul spre NATO şi a păşit pe un drum nou, drumul în cadrul

NATO, ca stat aliat.Summit-ul de la Praga va rămâne cu siguranţă în istoria Alianţei Nord-

Atlantice ca un moment cu o semnificaţie deosebită. Praga a însemnat transformarea Alianţei,

au fost analizate toate aspectele adaptării Alianţei la schimbările mediului de securitate

globală.Noul mediu de securitate implică, pe de-o parte, misiuni noi pentru Alianţă, iar pe de

altă parte, redefinirea capacităţilor pe care statele membre le pot oferi pentru realizarea noilor

misiuni.

Participarea pentru prima dată la un Summit NATO (Istambul) ca membru cu drepturi

depline a demonstrat că ţara noastră este, de acum, parte a procesului transatlantic de luare a

deciziilor în domeniul securităţii.Avem oportunitatea deosebită de a ne promova interesele

naţionale în cadrul unui sistem de apărare colectivă, bazat pe valori democratice, beneficiind

de cele mai solide garanţii de securitate din istoria României.Câteva dintre obiectivele

României, ca stat membru al NATO, răspund intereselor naţionale ale ţării şi se pot defini

astfel25:

1. Consolidarea parteneriatului NATO cu statele din Balcani,

Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală, în sprijinul stabilităţii şi dezvoltării lor democratice

– România consideră că frontiera comunităţii euroatlantice, bazate pe democraţie, libertate

şi securitate nu trebuie să se oprească la frontiera estică a României;

– Parte a Europei şi punte către Asia Centrală şi Afganistan, regiunea Mării Negre este

importantă pentru stabilitatea euroatlantică, aspect reflectat distinct în cadrul comunicatului

final de la Istambul. România va contribui la dezvoltarea modalităţilor prin care NATO poate

susţine eforturile statelor Mării Negre de consolidare a securităţii regionale, precum şi

evoluţiile democratice şi aspiraţiile europene ale statelor sud-caucaziene;

– România sprijină integrarea Albaniei, Croaţiei şi Macedoniei în NATO şi este gata să

împărtăşească propria experienţă pentru susţinerea reformelor interne şi a pregătirilor acestor

state pentru aderarea la NATO;

– Integrarea Serbiei, Muntenegrului şi Bosniei-Herţegovina în Parteneriatul pentru Pace

cât mai curând posibil va reprezenta un important pas înainte spre o nouă paradigmă a

Balcanilor de Vest: stabilizare prin reconciliere, consolidare democratică şi integrare în

25 www.mae.ro

40

comunitatea euroatlantică;

– În estul Alianţei, România a fost şi va continua să fie un avocat ferm şi activ al

consolidării parteneriatului cu Republica Moldova, în sprijinul evoluţiei democratice şi

vocaţiei sale europene;

– România este alături de Ucraina în susţinerea evoluţiilor emocratice şi progreselor

interne necesare pentru adâncirea în continuare a cooperării cu NATO şi pentru împlinirea

aspiraţiilor sale euroatlantice;

– Parteneriatul NATO-Rusia contribuie la consolidarea securităţii euroatlantice. România

doreşte să aducă o contribuţie substanţială la promovarea şi diversificarea acestei relaţii.

2. Succesul procesului de transformare al NATO şi a misiunilor Alianţei

– Vom continua să contribuim la procesul de transformare a NATO, menit să ofere Alianţei

capacităţi flexibile, capabile să se desfăşoare rapid şi să răspundă noilor tipuri de ameninţări

(terorism, proliferarea armelor de distrugere în masă). Am contribuit deja la generarea forţelor

pentru NRF şi vom asigura un sprijin consistent pentru crearea batalionului CBRN (chimic,

biologic, radioactiv şi nuclear);

– România participă la toate misiunile Alianţei, inclusiv la cele din afara spaţiului

euroatlantic;

– În Afganistan s-a demonstrat noul tip de operaţiuni pe care NATO trebuie să le

gestioneze, adesea departe de casă, extrem de solicitante şi foarte diferite de operaţiunile

pentru care Alianţa fusese pregătită în trecut. Prin preluarea echipelor de reconstrucţie

provincială din afara Kabulului, prin angajamentul de a sprijini procesul electoral, Alianţa a

demonstrat că este pregătită să-şi sporească rolul de proiectare a securităţii şi stabilităţii şi în

afara teritoriului său, printr-un efort coordonat cu alte organizaţii internaţionale cu relevanţă

(ONU);

– Prezenţa românească cu peste 540 de militari în cadrul Forţei Internaţionale de Asistenţă

şi Stabilizare din Afganistan, în operaţiunea „Enduring Freedom“26 şi în procesul de instruire a

Armatei Naţionale Afgane.

3. Un aliat activ şi valoros în combaterea terorismului

– România s-a implicat activ în acţiunile Alianţei în domeniul combaterii terorismului încă

din perioada de preaderare, având convingerea importanţei cooperării şi eforturilor comune

ale aliaţilor şi partenerilor de luptă împotriva acestui flagel;

– Am sprijinit îmbunătăţirea pachetului de măsuri, adoptat la 2 aprilie 2004, în vederea

sporirii contribuţiei Alianţei la efortul comunităţii internaţionale de combatere a ameninţărilor

26 http://www.summitbucharest.ro

41

teroriste prin promovarea unei abordări cuprinzătoare şi adaptate fiecărei situaţii în parte;

– Pachetul de măsuri împotriva terorismului, adoptat în cadrul Summit-ului de la Istambul,

prevede dezvoltarea unor capacităţi destinate apărării civililor şi militarilor împotriva

atacurilor teroriste. Acestea includ:

– apărarea împotriva armelor de distrugere în masă;

– protecţia aparatelor de zbor împotriva rachetelor;

– protecţia elicopterelor împotriva ameninţărilor terestre;

– protecţia porturilor şi a flotelor civile şi militare;

– detectarea minelor.

– Aceste măsuri noi adoptate au rezultat din analiza experienţei desfăşurate de Alianţă prin

intermediul operaţiunilor sale, inclusiv de patrulare în Marea Mediterană, operaţiuni

împotriva grupurilor teroriste afiliate reţelei Al-Qaida în Balcani, precum şi din cooperarea cu

partenerii.Calitatea de membru al Alianţei consolidează capacităţile României de protejare a

securităţii sale, într-un mediu în care securitatea naţională înseamnă mai mult decât putere

militară sau apărare, înseamnă şi cooperare, valori comune, capacităţi noi, implicare activă a

tuturor palierelor societăţii (structuri guvernamentale, societatea civilă).

Prin integrarea în NATO a ţărilor din ultimul val au fost câştigate noi teritorii pentru

implementarea democraţiei şi civilizaţiei. Ele sunt un fel de zonă intermediară, nu încă

suficient integrate euroatlantic, dar capabile să înţeleagă procesele prin care recent au trecut şi

să „filtreze“ tot ceea ce vine dinspre „Asia Lărgită“. Încercarea unei infuzii de securitate şi

claritate sporită nu este deloc condamnabilă, precum şi împărtăşirea experienţei occidentale şi

a lecţiilor învăţate de pe urma tranziţiei şi a reformelor politice şi economice.Dimpotrivă,

ţările deja considerate dezvoltate au datoria morală să ajute şi să asiste ţările din Est, aşa cum

au primit şi ele sprijin la rândul lor.

Proiectarea stabilităţii şi încurajarea democraţiei şi economiei de piaţă în ţările din Caucaz şi

din nordul Mării Negre este o misiune responsabilă şi pe de-a întregul lăudabilă. Totuşi,

transformarea Estului în simbolul relelor şi transformarea ţărilor de la frontierele

zonei ,,negre“ în cordoane de securitate induce prea pregnant ideea „cetăţii asediate de

barbarii din est“. NATO rămâne pilonul politicii de securitate şi apărare a României. MAE îşi

va îndeplini rolul specific pentru a asigura participarea activă a României la procesul de

transformare a Alianţei, inclusiv la elaborarea noului Concept Strategic al NATO. Susţinem

procesele de eficientizare şi adaptare a NATO la cerinţele generate de evoluţiile din ce în ce

mai complexe ale mediului internaţional de securitate, tocmai pentru că succesul NATO

înseamnă şi succesul României. România va participa în continuare la misiunile internaţionale

42

ale Alianţei, angajamentele din Afganistan rămânând cruciale pentru evoluţia NATO şi

securitatea internaţională. Transformarea NATO şi realizarea de progrese în asigurarea unui

cadru eficient de cooperare între NATO şi UE pentru realizarea unei arhitecturi stabile de

securitate europeană sunt două obiective conexe pentru România, ceea ce va ghida şi în 2009

demersurile noastre în cadrul NATO şi UE.România încurajează, de asemenea, menţinerea

unei politici NATO a „uşilor deschise” în relaţia cu Georgia şi Ucraina, alături de dezvoltarea

relaţiilor NATO cu statele din regiune, potrivit aspiraţiilor fiecăruia dintre acestea. Reluarea

dialogului NATO – Federaţia Rusă la 5 martie 2009 va deschide noi perspective de dialog cu

efecte pozitive pentru realizarea de proiecte comune pe baza principiilor şi valorilor

asumate. În conformitate cu acordul încheiat cu autorităţile irakiene, România îşi va menţine

prezenţa în Irak, depunând toate eforturile pentru consolidarea unui climat intern stabil, care

să asigure acestui stat tranziţia către democratizare. Concomitent, România va creşte atenţia

acordată consolidării unei prezenţe civile care să contribuie la reconstrucţia post-conflict a

statului irakian..Participarea României în Afganistan reprezintă unul din cele mai importante

angajamente asumate de ţara noastră în privinţa combaterii terorismului şi promovării

principiilor comunităţii democratice la nivel internaţional. Prin urmare, România îşi va

concentra eforturile în direcţia susţinerii procesului de consolidare statală a Afganistanului.

Situaţia din Orientul Mijlociu, implicaţiile asupra securităţii internaţionale şi progresele în

procesul de pace rămân de interes major pentru comunitatea internaţională. România susţine

eforturile UE în această regiune şi va analiza posibilităţile de asistenţă şi de implicare în even-

tuale misiuni UE, în corelare cu evoluţiile din regiune. În acelaşi timp, va continua să acorde

atenţie posibilităţilor de acţiune pe plan bilateral, în funcţie de solicitările partenerilor din

regiune şi în consonanţă cu direcţiile trasate de comunitatea internaţională prin intermediul

Cvartetului.

Va rămâne constantă angajarea politicii externe în cooperarea în domeniul neproliferării.

Noile provocări la adresa securităţii internaţionale, în special terorismul, impun acordarea

unei atenţii speciale acestei problematici. România susţine demersurile comunităţii inter-

naţionale vizând clarificarea detaliilor legate de dosarul nuclear iranian, în conformitate cu

dreptul internaţional şi cu regimul instituit prin Tratatul de non-proliferare.

România va continua, de asemenea, să-şi îndeplinească angajamentele luate în privinţa efor-

turilor internaţionale de combatere a terorismului.

43

În cadrul Consiliului Europei: România a adoptat în totalitate concluziile Consiliului

Europei privind combaterea terorismului precum şi înfinţarea poziţiei de Coordonator

Anti-terorism; în luna mai a acestui an, Preşedintele României a semnat Convenţia asupra

prevenirii terorismului, Convenţia împotriva traficului cu fiinţe umane şi Convenţia re-

vizuită privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi

finanţarea terorismului.

În cadrul OSCE: România sprijină în mod activ Planul de acţiune pentru combaterea

terorismului, precum şi Carta pentru prevenirea şi combaterea terorismului, adoptate în

cadrul Organizaţiei.

Pe plan regional

România, în calitate de coordonator al Task-force-ului pentru combaterea criminalităţii

din cadrul Organizaţiei pentru cooperare economică la Marea Neagă (OCEMN), a

condus negocierile pentru definitivarea Protocolului privind lupta împotriva terorismu-

lui.

România este un contributor principal al Iniţiativei de Cooperare Sud-Est Europene

(SECI), care desfăşoară activităţi de prevenire şi combatere a terorismului.

România a lansat în 2004, cu sprijin american, Iniţativa privind securitatea la Marea

Neagră (Black Sea Border Security Initiative - BSBSI27), o activitate concretă cu car-

acter operaţional, având ca obiectiv creşterea securităţii la Marea Neagră prin pro-

movarea cooperării şi încrederii între statele riverane, precum şi dezvoltarea unor

mecanisme concrete care să permită contracarea proliferării armelor de distrugere în

masă. În prezent, participă la BSBSI: România, Republica Moldova, Ucraina, Georgia

şi Bulgaria.

Pe plan bilateral

În relaţiile cu partenerii strategici: România are o cooperare foarte strânsă cu SUA în

domeniul combaterii terorismului, inclusiv prin iniţierea unor activităţi concrete de în

domeniul securităţii la Marea Neagră. Ţara noastră a aderat din 2004 la principiile de

interdicţie ale “Proliferation Security Initiative" – iniţiativă americană destinată com-

27 www.bsbsi.com

44

baterii proliferării armelor de distrugere în masă prin blocarea transferurilor ilicite pe

toate căile de transport.

România are încheiate, în plan bilateral, peste 50 de acorduri de cooperare în domeniul

combaterii criminalităţii organizate, a traficului ilegal de droguri, a terorismului, pre-

cum şi altor infracţiuni grave, cu o serie de state europene şi de pe continentul ameri-

can.

Pe plan intern

A fost adoptată, la 25 noiembrie 2004, Legea privind prevenirea şi combaterea teroris-

mului, care prevede că reprimarea acestui fenomen are loc în conformitate cu preved-

erile instrumentelor naţionale la care România este parte.

Strategia naţională de prevenire şi combatere a terorismului are ca obiective: identifi-

carea şi monitorizarea permanenta a ameninţărilor teroriste, protejarea teritoriului

naţional şi cetăţenilor români, prevenirea funcţionării celulelor teroriste pe teritoriul

României, participarea la eforturile internaţionale în domeniu.

  

BIBILIOGRAFIE SELECTIVA

45

„Globalizare şi probleme globale”,Bucureşti, 2001, pag.34.- I.M.Anghel

„Starea lumii 1999”, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2000, pag.25- Lester Brown

„Disarmament forum. Making Space for Security?”, Printed at United Nations, Geneva, UNI-

DIR/DF/2003/1-Editor in Chief Kerstin Viguard, pag.15

„Nonmilitary Aspects of Security. A Systems Approach”, Printed in Great Britain at the

University Press, Cambridge-Editor Dietrich Fischer, UNUDIR 1993, p.105

“International and global security”, Box 12.1 Notions of “security”, pag.255- J.Baylis

“Comunion Secutity: a Blue Prin for Survival”, Palme Commission Report, 1982

„A New Concept of Cooperative Security”, Brookings, 1992, p.119- A.Carter, W.Perry

Art.20, Constituţia României

“Det Internationelle Systemet”, Stokholm, Aldres, 1978- Kyell Goldmann

“The Rise of the West”, Chicago, University of Chicago Press, 1982- William H.McNeill

“Economic Issues and National Security”, Lawrence- Klaus Knorr, Frank N.Trager

„Casa NATO“, Bucureşti, 2003- Broşură

., Războiul viitorului, viitorul războiului” Bucureşti, Ed. Univ.Naţionale de Apărare, 2004,

pp.481-482.-Mureşan, M., Văduva G

www.wikipedia.org

www.anm.ro/html/istoric.html

www.apid.snspa.ro

www.mapn.ro/strategiasecuritate/strategsecuritmediul

www.snpct.org

46

www.terorism.ro

http://csat.presidency.ro

www.europol.europa.eu

www.mae.ro

www.summitbucharest.ro

www.bsbsi.com

47