RoGrup.Proză.Vol.2

RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeni

1

www.rogrup.net

2


3

www.rogrup.net

4


Am fost surprins într-o situaţie mai rar întâlnită... Într-o primă reacţie aş fi sperat să fiu plăcut impre-sionat... Ningea... Ningea pe... umbra mea... Un soare, zgârcit la vedere în ultimele două luni, de data aceasta, în contact cu zăpada, îmi împingea globii oculari în străfundurile cra-niului. În acelaşi timp îmi desena, imagini amorfe dar precis conturate, siluete şi forme, oglindiri aproape perfecte ale trecătorilor istoviţi, ale clădirilor mohorâte şi ale naturii înzăpezite. Fiecare obiect static era talonat, orice vietate în mişcare îşi târa inevitabila amprentă dată de conturul acesteia în direcţia zumze-tului tăcut al radiaţiei electromag-netice... Nimeni şi nimic nu scăpa trenei sclipitoare, orbitoare.

Cu toate acestea, ceva mă încetinea, ceva îmi tăia elanul meu cu care eram obişnuit... şi nu era doar ritmul meu biologic care, disperat şi firesc totodata, intervenea protectiv asupra organismului meu, spre a mă apăra de frigul tăios... erau troienele ima-

culate ce se tot suprapuneau ritmic, cu fiecare nouă rafală, aducând noi şi noi fulgi micuţi de gheaţă intr-o persistenţă si consistenţă năucitoa-re, fulgi ce presau dureros pe... toc-mai umbra mea... Umbră ce îmi dă-duse pace de ceva vreme... Scăpa-sem de povara ei, de grija ce trebuia să i-o port... Sincer, nu suport să fie călcată în picioare de către pietonii indiferenţi, să fie stropită de şoferii nepăsători, să fie bârfită de cei indolenţi... Are şi ea personalitatea ei, la urma urmei mă reprezintă pe mine... depinde de mine... şi mai ales îmi e credincioasă, nu pleacă nicăieri fară mine şi permanent ţine pasul cu mine. Eu de ce nu aş fi atent cu ea!?... dar, de data aceasta devenise cu adevărat o povară. Simţeam că trebuie să o târăsc după mine. Su-portam nu doar zăpada ce se aş-ternuse pe umerii mei ci şi pe cea de pe ai ei...

Am cerut o lopată unui vecin, ce tocmai scăpase maşina personală de aceiaşi povară, lopată cu care am inceput să dau troienele intr-o parte şi în cealaltă, timp de cateva minute bune.

5

www.rogrup.net

Privind în urmă, parcursesem câţiva metri buni, şi... umbra mea!?... era tot acolo, tot înzăpezită şi continua să ningă... sa ningă peste ea... O ve-deam cum cu disperare şi cu un efort demonstrat ştiinţific reuşea să apară mereu deasupra... continua să mă însoţească... să mă privească cu chipul ei şters şi inert... Îmi zâmbea tăcută şi ostentativă... nu făcea decât să-şi schimbe forma aparent plană intr-o onduire sinistră şi maliţioasă...Am returnat lopata mulţumind printr-un gest pierdut.

În urma mea, o bătrânică ce păşea precaut prin pârtia făcută de mine, mi-a urat multă sănătate, pârtia fiindu-i în mod clar de mare ajutor... O umbră, mult mai mică şi mai gârbovită, o urma într-un tandem penibil si inutil...

Am ridicat privirea şi cu ochii intredeschişi, cu genele pline de steluţe lucitoare şi cu gândul într-o lume cuprinsă de un imens labirint cu formă circumvolutivă, am privit tăcut cum... ningea... Ningea pe... umbra mea!

6


7

www.rogrup.net

8


In aproape fiecare seară, timp de aproape un an, în repetabilul meu drum spre locul de muncă, cu o-bişnuiţii mei paşi repezi, trec pe lângă această casă care, pentru mine ca observator fin, de tip cârcotaş, ca persoană aproape obsedată de de-taliu, nu pot să nu-i observ două a-beraţii provenite clar dintr-o urba-nizare defectuoasă...

Casa nu este aliniată nici faţă de stradă dar nici faţă de celelalte case, aşa că, lăţindu-se strada, căndva o uliţă desfundată, aproape că ar fi fost înghiţită de aceasta, dar cu pri-ceperea drumarilor coroborat cu indulgenţa, soră cu neputinţa, ingi-nerilor de la Urbanizare, respectiv Proiect Bucureşti, au reuşit să rea-lizeze un offset impecabil. Bordura retehnologizată, reimportată şi de astă dată reinventată, apare într-un ansamblu arhitectonic simbolic, pentru că utilitate nu mai are de zeci de ani.Nici pisica, adaptată mediului peri-culos urban, nu ar putea păşi pe

acolo, acea bordură deviată atent într-un contur ce urmăreşte pe cel al casei la doar o palmă diferenţă...

Un drum altfel cu canalizare, cu un asfalt negru, proaspăt (anual!) turnat ce incă mai aminteşte de mirosul pătrunzător de catran, cu un sistem modern de iluminare demn de lăudat şi cu... Hm! o bordură, inteligentă aş putea spune, care a ştiut sa-şi vadă de drum şi la propriu şi la figurat.... Mă întreb cum văd şoferii drumul!?... A!! iluminarea!... cea modernă de care spuneam... demnă de un cartier aparţinând zonei istorice. Deci, mă înţelegeţi, când am zis modern, am zis stil, eleganţă, istorie... Un stâlp stucat, de un alb lăptos, ce amin-teşte de Micul Paris pe care aş putea să-l iubesc cu ardoare şi astăzi... şi un bec cu lumină gălbuie cu un aer boem ce are menirea de a face re-marcată şi clădirea istorică dar şi bordura ce ar sta în calea oricărui şofer neadaptat condiţiilor de oraş European...

În acea seară târzie de Ianuarie geros, m-am oprit în mijlocul dru-

9

www.rogrup.net

mului... Exact în acel punct... Am scos infrigurat trepiedul şi am mon-tat grăbit camera ce o port perma-nent asupra mea... Trebuia să vadă şi ea ce vedeam eu, ce simţeam eu, din exact acel punct... Totul părea per-fect, perfect simetric, perfect înca-drat, perfect luminat. Din acel punct nu mai vedeam nici casa construită oblic, nici drumul deviat, nici ce-lelalte becuri arse de pe ceilalţi stâlpi... umbra era lumina, arhitec-tura părea deplină, gerul mai blând, sufletul mai aproape, clipa mai lun-gă...

Şi mă gândesc şi astăzi tăcut cum în aproape fiecare seară, timp de a-proape un an, în repetabilul meu drum spre locul de muncă, cu obişnuiţii mei paşi repezi, treceam pe lângă această casă ocolind-o sur-prins, pe sub lumina boemă uimin-du-mă plăcut, păşind pe asfaltul negru, căutându-mi acel trecut...Se zice că, nu există întuneric ci doar lipsa luminii... aşa cum pe această casă nu pot spune că, nu există perete ci doar lipsa unei fe-restre...

10


11

www.rogrup.net

12


Dragostea nu este o crimă...Criminalul este persoana de care te-ai indrăgostit. Cel mai rău fel în care simţi absenţa cuiva este să stai langă el şi să ştii k nu va fi niciodată al tău, nimic nu este mai dureros decât să-l vezi in braţele altcuiva... însă de îl iubeşti cu adevărat renunţă la el dacă fericirea lui nu este lângă tine... NU lăsa iubirea să piară, pentru că iubirea dacă moare, viaţa nu este decât o pasăre cu aripi rupte care nu mai poate să zboare...

Iubirea neîmpărtăşită este asemenea unui munte de gheaţă... Oricât ai incerca să îl încălzeşti nu vei ajunge la nici un rezultat...Cât de străin îmi eşti azi... ce n-aş da să mai cred cum credeam... nimic nu poate să meargă, nimic nu mai e cum era...

Ocaziile sunt facute ca să profiţi de ele... niciodată nu vei primi aceeaşi şansă de doua ori... cel puţin nu va mai fi la fel ca prima dată...Mulţi dintre cei care eşuează în

viaţă... sunt persoanele care nu au realizat cât de aproape au fost de succes când au renunţat...

Aşa că poţi alege "a risca"... şi... "a nu risca", dar dacă alegi să nu rişti nu vei şti niciodată ce puteai să câştigi dacă ai fi riscat...Iar dacă ai câştigat... Păstrează cu grijă acea clipă... mâine o veţi căuta amândoi!!!

13

www.rogrup.net

14


Dragostea?! ce este dragostea? pentru unii poate nu înseamnă nimic, pentru alţii înseamnă totul. Un lucru însă este sigur, dragostea nu are vârstă şi nici explicaţie, ea vine pe nepregătite şi te cuprinde în mrejele ei, iar atunci te simţi cel mai fericit , căci dragostea îţi dă viaţă şi putere să trăieşti. Dragostea poate fi însă sau este cu siguranţă o armă cu două tăişuri, căci ea este cea care îţi dă viaţă şi care te înalţă pe cele mai înalte culmi dar şi cea care îţi ia viaţa şi te aruncă în cele mai adânci prăpăstii.

Întotdeauna este greu să găseşti persoana potrivită, persoana căreia să îi dăruieşti tot ce ai mai bun, dar atunci când o vei întâlni îţi vei da seama poate de la prima privire, prima atingere sau primul sărut.Şi iată că ai ajuns în punctul în care ai întâlnit persoana potrivită. Din acest moment simţi că pluteşti, simţi că toată lumea e a ta, simţi că numai cel de lângă tine contează.Din acest moment pentru tine viaţa

şi-a schimbat cursul, căci ce a fost sau va fi nu contează, te concentrezi numai asupra clipei prezente, asupra a ceea ce ai acum şi pe care nu vrei să îl pierzi pentru nimic în lume.

Şi poate la un moment dat, te gândeşti că niciodată nu credeai că vei întâlni atâta fericire, iar atunci te opreşti din drumul tău şi îi mul-ţumeşti lui Dumnezeu pentru că ţi-a dăruit Raiul pe Pământ.

De acum ştii cu siguranţă că orice s-ar întâmpla cineva te iubeşte cu adevărat, iar tu la rândul tău ai face orice să îl ţi langă tine, să îl faci fericit deoarece este tot ce ai mai bun pe lume, singurul lucru pentru care trăieşti. Simţi că totul e perfect şi nimic nu vă va desparţii vreodată, dar destinul rezervă oricui multe surprize şi de vreme ce cu puţin timp în urmă îţi dăruise cel mai frumos cadou: dragostea adevărată, acum încearcă să ţi-o ia, căci fără să îţi dai seama, dintr-o greşeală prostească sau poate din prea mult orgoliu, trădezi persoana de lângă tine, persoana pe care o iubeşti atât de mult şi căreia nu vroiai să îi faci nici

15

www.rogrup.net

un rău.

Cam asta e dragostea, ea te urcă şi te coboară, e ceva de care nu prea multă lume e în stare, dar oricine are dreptul să încerce.Dragostea poate fi uşor asemănată cu un joc de cărţi căci pui în joc totul şi joci până la ultima carte ca să câştigi căci să pierzi ar fi cel mai dureros lucru din viaţa ta.

P.S. - Frumos e să iubeşti, dar rău e să suferi din iubire aşa că mai bine opriţi-vă la “a iubi”. -

16


17

www.rogrup.net

18


Privesc pământul în tăcere ca oricare contemplaţie desprinsă în urma unui fulger. De dragul ce i-l port nu-i pot înţelege asprimea ce mi-a rănit tălpile goale. Mă aplec în tă-cerea-mi absurdă şi-mi lipesc ure-chea să-i ascult adâncul. S-a în-tâmplat ca bătăile inimii mele să corespundă clocotului lui, ce semăna cu mugetul.

Nu mi-a fost greu să-i recunosc necunoscutul, fiindcă rănile ireme-diabile mersului meu erau dârele roşii ale amurgului solidificat de acelaşi azur – comun timpului meu şi-al lui.

Aş fi vrut să-i fac pământului o primă somaţie cu topirea gheţarilor şi să-l ameninţ cu timpu-i scufundat epavă pe fundul universului, dar mi-am amintit că eternitatea este un ultim simptom al unei insomnii pentru trezirea conştiinţei metafizice din conştiinţa cosmică şi, că sensul vieţii lui este sensul meu de supravieţuire. Am tăcut iar ca o minune sufocată de respiraţia unei vieţi indefinite.

Mi-am dezlipit auzul de adâncul pământului şi am rămas cu instinctul

strigătului. Am ştiut ce trebuie să strig dar nu am avut cui; fiindcă iarba de sub tălpile-mi goale în urma mea se ridica căutându-şi roua, în timp ce de sub pantofii vecinului meu rămânea zdrobită într-o aromă de verde crud. Au început aromele să reaşeze meridianele într-un deşert cu instinctele deşertăciunii. Cerul fiind acoperit de nori, Lumina şchiopăta într-o Transfigurare inaccesibilă ori-cărei forme de viaţă, iar transcen-denţa oricărui fior al devenirii cădea umbra unei metamorfoze imposibile.

Acum privesc cum au rămas sa-tele goale ca nişte ruine, care amin-tesc de măreţia unor cetăţi... cu ur-mele lui Decebal. Bocetele umbrelor înalţă fantome de scâncete oprite în ochii şobolanilor. Din când în când mimica unei poezii mai arcuieşte câte un curcubeu într-un entuziasm disi-mulator, apropiind azurul de pământ aceeaşi iluzie, aducându-mi ispita a-tingerii...

Degetele-mi tremură. Firele de iar-bă nu le-am mai găsit, iar verdele crud – reperul ontologic dintre con-stelaţii – acum este ahtiat de igno-ranţă parfum în devenire pentru un ultim costum.

19

www.rogrup.net

O minune se produce atunci când geneza atinge absolutul. Ea nu ţine trei zile ca la muritori, ci îşi continuă traiectoria producând efectele eter-nităţii într-un cadru sacru. Mediul de apariţie a unei minuni este aşadar, sa-cralitatea. De aceea nu se mai nasc profeţi şi avem aşa puţini sfinţi.

Cine sunt responsabilii răsăritului de soare şi cine iresponsabilii asfin-ţirii lui? Poate pictorii în culoare; poa-te artistul în scântei de piatră; poate o simfonie sau poate chiar degetele noastre.

Aveam degete

Aveam degete încrucişate-n cuvânt şi eu nu ştiam…aveam degete îndoite-n cârligs-agăţ ceaţa din grădinăşi eu nu ştiam…aveam degete flăcăriîntinse-n infinit cu frânturi de rimăşi eu nu ştiam…aveam degete plecate-n gropisă scoată peisaj neantulalbumul unui delir,şi eu ca oricare altul

credeam că genealogia este doarpentru rădăcini…iar eu doar roua-i plângătoareîn osânda aşteptării unui fir.

din vol. „Luminile transfigurării”, Junimea 2007, p. 286

20


21

www.rogrup.net

22


Surâsul Monalisei, copleşit de po-vara fiinţării din păcat – în timp ce fi-inţarea era misiunea Creatorului pe pământ – lasă să ţâşnească ca o lavă beată de înălţare într-o revelaţie su-bită, invidia rămasă în privirile lui Adam cu ochii Monalisei.

Leonardo da Vinci a ştiut cum să dea culoare metaforei, arcuind ca un curcubeu „metonimia mărului flu-id”(*). El s-a prefăcut că nu cunoaşte Raiul unui zâmbet întemniţat în In-fernul unui vierme şi a avut inspiraţia să prindă în culoare – Istoria Lumii, fiind interzisă să fie scrisă aşa cum imaginile ei cristalizau realitatea o-biectivă.

Creaţia lui atinge culmea ge- nezei atunci când Lumina este aşezată pe pânză, dând contur expresiei culorii; altfel, irizaţiile ei nu ar fi avut puterea de a vorbi şi nici de a codifica. Într-un calcul matematic gândit încât valoarea lui „Π” să deschidă şi să închidă un-

(*) Maria Cozma, Nisipul meu din clepsidră

ghiul imaginii – o eroare i-ar fi fost fatală – da Vinci trece într-un mod inefabil la codificarea revelaţiilor lu-mii prinse fluidul vieţii, necodificând însă, sensul de a curge al acestuia şi a rămas viermele de capul lui ples-nind în gogoşi de mătase.

Culoarea aşternută în sensul in-vers vorbelor lui Pitagora: „Nu-ţi destăinui fericirea unui om mai puţin fericit decât tine”, inflamează în câte un tremur cosmic cugetul care îşi a-tinge deflagraţia într-un zâmbet plin de mister. Misterul întotdeauna are în substanţa lui un calcul, o socoteală nedesluştă în nici chiar revelaţia sa.

În lipsa unui sens ontologic te-luric, istoria omenirii a început să-şi facă rafturi încuiate după uşa unei torturi metafizice a cărei cheie nu putea fi decât Lumina. Ce transfi-gurare ar decripta irizaţiile acesteia odată ce ar porni ecoul scârţâitului ei virgin în explozia de culori a lui da Vinci?!... Numai să-şi ridice Monalisa braţele prinse în ochii ei şi într-o continuă suflare a infinitului fiecare deget al ei conectat la acesta ar de-velopa imaginea istoriei omenirii doar prin degetul mic. Şi ea are zece. Ce a mai codificat da Vinci? Au mai

23

http://rogrup.net/profiles/blog/new#_ftnref1

www.rogrup.net

rămas nouă degete conectate la in-finit, iar Monalisa are ochii lui Adam şi câte degete atâtea porunci!

Înseamnă că cel care a scris Is-toria Lumii nu a preluat poruncile lui Dumnezeu, ci le-a inventat pentru a-şi demonstra supremaţia puterii sale, lăsând păcatul în seama Creatorului să-i fie iertat. Iată o primă greşeală lăsată de divinitate: prea multă ierta-re după ce faci păcate!... Ar fi trebuit iertarea să-şi exercite efectul ei de generozitate în vindecări înainte de a face un păcat, s-ar fi suprimat pre-meditarea fluidizării răului, înlăturân-du-se astfel, pietrificarea lui. Cine ar mai fi fost interesat de Istoria Lumii şi cine ar mai fi codificat Lumina în ochii Monalisei?!...

De aceea eu sunt sigură de cele-lalte degete ale ei; ele trebuie să de-cripteze câte o cheie cosmică a unei istorii rămase nescrisă de teama al-tor Dumnezei, altor Creatori. da Vinci nu putea să ascundă în culoare atâta mister, mai mult decât miracol.

La muzeul Louvre din Paris, în-gheţată în privirea Monalisei, în sen-sul invers dat culorii, freamăt în ochii ei în pâlpâiri de Lumină. Uşa infini-tului s-a deschis într-un ecou virgin

al căror reverberaţii sonore crista-lizate-n irizaţii, scoteau câte un mi-racol, aşteptând Lumina de topire în-gheţului meu. La prima atingere într-o explozie de culori indefinibile, iri-zaţiile alcătuiau împletiri cosmice in-determinabile, venite din spaţiile al-tor Creatori decât cel al lui Dumne-zeu şi... mi s-a făcut ruşine când am realizat că ne zbatem într-o neputinţă cosmică să desluşim dezlănţuirile u-nor incapacităţi stinse în gustul pu-terii de a muri în istorie, dispreţuind anonimatul.

În contemplaţia mea cosmică aş fi putut să iau mâinile Monalisei; să mă conectez prin atingerea degetelor noastre convulsiilor infinitului pentru a decripta amatori în moarte. Însă, privirea cu o invidie tăioasă din ochii Monalisei m-a plesnit cu un fior cos-mic; intuisem atingerea degetelor ei şi irizaţiile culorilor s-au stins, trezin-du-mă pe un promontoriu pustiit de metafore. Atunci am înţeles că ochii Monalisei erau ai lui Adam; privirile erau ale Evei, iar „pupila” – univer-sul.

** *

24


Într-o lume departe de sensul ei, nu poţi migra decât în nesensul ei; fluxul creaţiei te aruncă în spuma metaforei, iar refluxul în adâncul ei. De aceea la orizont cerul s-a topit şi mi-a deschis drumul azurului infinit unde să îmi caut reflexia unei Lumini de transcendenţă a miracolelor altor Creatori în timp ce eu cunosc doar Lumina Albastră un cerc închis cu rază excentrică.

Un dezacord care face originea asimetrică în chiar punctul ei de in-tersecţie, suficient cât să intri în pro-priul tău neînţeles un chin metafizic. Cât ne-am îndepărtat de simfonia cosmică a trecerii timpului peste noi!... Nici urmă de armonie, iar „lu-mea este asemeni unui măreţ con-cert de muzică; să nu fii în dezacord cu ea”(*) dar nici în dezacord cu Gândul Monalisei:

(*) Pitagora, Legile morale şi politice.

Plânge infinitu-n ploi de stele,adunându-se aluviuni în gânduri,aş vrea să fiu doar una dintre ele,să pornesc un deluviu de idei,s-acopăr lumea ninsă de tăcere,cu brumă de Cuvinte-n scântei.

Paris, Louvre, 15 august 2006

25

http://rogrup.net/profiles/blog/new#_ftnref2

http://rogrup.net/profiles/blog/new#_ftn2

www.rogrup.net

26


AŞA SĂ FIE OARE FEMEIA IDEALĂ ?

Sunt înaltă, stai nu vreau să te in-timidez, cel mai bine mă defineşte cuvântul (micuţă?) dar nu îndrăz-nesc să-ţi spun... Esenţele tari se ţin în recipiente mici.....

Părul este de un blond deschis, lung şi creţ.... te intimidez?

În acest caz voi fi brunetă “Sunt drăguţă şi sinceră?????”

Am o slujbă bună - dar în nici un caz mai bună decât a ta (Gătesc f. bine “acum sigur nu te intimidez, şi nu-ţi pot oferi sex din abundenţă) STAI!!!! Acum te-am blocat!!!!!”

Te doresc şi-ţi pot oferi "totul"; ...Să fie oare un inceput al dialogului din-tre femeia perfecta şi un bărbat oa-recare????????

De ce femeia are nevoie de nota

bărbaţilor?.. Răspunsul este simplu: Te simţi femeie atunci când "valoa-rea" ta este scumpă! (se nasc "răz-boaie" pentru a fi cucerită)

Femeia ideală în viziunea ta nu este însetată după carieră. Are o slujbă oricare ar fi aceea şi o practică cu plăcere fără să fie stresată şi frustrată ...şi ...mai are timp şi pentru tine. Dar dacă ambii parteneri lu-crează mult şi sunt stresaţi? ...atunci cine îşi mai face timp pentru cuplu?

Eu cred că femeia IDEALĂ este a-tunci când ştii să îmbini o carieră de succes cu cea de familie.

Eu cred că mai există bărbaţi cu capul pe umeri, care cer COMPE-TENŢĂ şi nu "body without brain"

Şi de fapt ce-şi doreşte?: o iubită, o soţie, o prietenă, o mamă, o gospo-dină. Şi dacă toate acestea le găseşti într-o singură femeie, aceea este FEMEIA IDEALĂ pentru tine unde defectele par insesizabile.

Femeia perfectă este ceva relativ...

27

www.rogrup.net

Femeia ideală e ceva ,ce vrea fiecare si ceea ce e ideal pentru EL.

Problema majoritaţii este că trăim intr-o societate de consum în caremicile "trucuri" care iţi erau date de "romantism" "bun simţ" etc ...în viaţa de cuplu ACUM sunt de modate ...depaşite…

Acum se pune problema să ai peste 1,70 dimensiuni 60_90_60, iar ca-feaua este mai bună dacă este băută cu un "barosan" cu burta plină de bani şi uităm de adevăratele valori .

Femeia ideală este frumoasă prin naturaleţe, prin felul său de a fi, de a zambi. Trebuie să fie înţelegătoare, blândă, să ştie că o relaţie se clă-deşte prin încercări, reuşite sau e-şecuri.

Trebuie să fie înaltă?... ...Femeia ideală poate fi oricine, atâta vreme cât reuşeşte să te facă să te în-drăgosteşti de ea: poate fi roşcată, brunetă blondă ...să aibă simţul u-morului, cultă, atât cât să poată a-borda orice subiect. Ştie că orice zi nouă... e o provocare...

De femeia ideală te îndrăgosteşti în fiecare zi fiindcă mereu descoperi ceva "nou" la ea.

Într-un final, fiecare bărbat are o femeie ideală şi crede-mă nu e unMODEL TV, sau VIP, ci este persoana care te determină să o suni doar pentru a-i auzi vocea şi să-i ascunzi lucruri mici prin buzunare pentru a-i vedea reacţia atunci când le des-coperă.

Ne-o dorim emancipată cu propriile păreri dar cu tact şi care nu-şi neagă "sexualitatea".

Pietrele de încercare sunt: copiii şi momentele în care se ajunge la un neajuns finaciar!

28


29

www.rogrup.net

30


Se impacă una cu alta? S-au văzut oameni sinceri în ~singură-tate~? ...suntem liberi să facem ceea ce vrem... ştiu că nu sunt singură... suntem foarte mulţi ajunşi la o vârstă destul de matură… unde suntem singuri... complexe... prejudecăţi... principii… pretenţii prea mari... edu-caţia.

Există oare indivizi incompatibili cu instituţia căsătoriei ? Să fie de vină decepţiile amoroase? O doză de ego-ism? Sau... pur şi simplu... nu toată lumea vede viaţa prin prisma găti-tului pentru un bărbat ,,a spălatului pantalonilor...Odată... Socrate a fost întrebat de către un discipol...Maestre... nu ştiu ce sa fac. Iubesc pe cineva dar nu ştiu dacă să mă căsătoresc cu ea sau nu.Fiule.. indiferent de decizia pe care o vei lua.. peste zece ani ai să regreţi amarnic...

Nu cred că resemnarea ţi-aduce fericire... poate doar... împăcare cu

situaţia...Cred că te bucură singurătatea doar când viaţa ţi-a fost plină de deza-măgiri… şi atunci doreşti să fii sin-gură, ...poate e un sentiment de autoapărare... iniţial am crezut că sunt multe femei singure.. dar în ultima vreme parcă sunt mai mulţi bărbaţi singuri...

Undeva în adâncul inimii cred că tot omul vrea să aibă un suflet lângă el ,,dar poate că din blazare ...când vezi prea multe iţi trece... asta pot s-o spun pe pielea mea ...şi atunci acea blazare vine că ai acea per-sonalitate prea puternică ...stil ...ra-finament ,,şi atunci e greu să găseşti pe cineva la fel... sau poate că unii pur şi simplu nu vor să se căsă-torească pot trăi foarte bine şi fără un sprijin sau pur şi simplu sunt prea independenţi ...la urma urmei căsătoria mai nou acum nu este obligatorie ...sunt oameni care văd lucrurile atltfel ,,au alte dorinţe, vor să se simtă liberi sau pur şi simplu aşa au rămas poate nu au fost destul de rapizi ...sau au pierdut momen-tul... sau cine ştie nu au găsit per-soana potrivită... decât să fie căsă-

31

www.rogrup.net

toriţi şi nefericiţi mai bine necă-sătoriţi... sau poate intervenii şi comoditatea plăcerea de a face ce vrei şi când vrei..

Ar fi prematur să mă consider "fată bătrână"... sunt încă suficient de tâ-nără să-mi pot alege un partener (nu lua din "ce mai rămâne")... că după o anumită vârstă cred că rămân doar tipii divorţaţi/văduvi.. pentru că cei încă singuri probabil intenţionează să rămână aşa...Frica... de necunoscut. Teama că într-o zi dragostea va dispare şi mă voi trezi lângă el şi nu voi mai avea putere să fug.....Prea multe exemple negative in jur şi prea puţină încredere în oameni.Totuşi......cred că atunci când întâlneşti per-soana potrivită... aceste temeri dis-par sau cel puţin le îngropi unde-va ...în suflet… cine nu are inel de logodnă, în buzunar pentru a-l oferi sau pe deget primit, e pentru că nu sunt ambele părţi convinse de faptul ca să încerce să îmbătrânească împreună, dar nici s-o faci numai de dragul de a te integra în societate ...sunt unele care se

căsătoresc pentru statut şi bani... şi atât de uşor le este ...eu chiar nu mă pot încadra în acest stas al vremurilor moder-ne ....alţii o fac inconştient şi dau vi-na pe iubire ....Viaţa nu merge intr-o singură di-recţie!

VOI DE CE SUNTEŢI SINGURI?

32


33

www.rogrup.net

34


Am un prieten. Nici nu ştiu, de fapt, dacă mi-e prieten sau nu. E gândul meu şi l-am numit pur şi simplu Gând.

Îmi petreceam mult timp cu el fiindcă n-aveam cu cine. Făceam planuri, discutam şi ne jucam. De-a ce? Jo-curi de toate felurile: rebus, şah, ta-ble, jocuri pe calculator.... de astea.... doar noi intre noi. În fiecare dimi-neaţă îl salutam: -Bună dimineaţa, Gândule! -Bună!... îmi răspundea, uneori morocănos. -Ce facem astăzi, Gândule? -Ce vrei tu, îmi răspundea el.Peste zi ne hârjoneam inventând tot felul de sarcini prin casă, ba chiar făcându-le, unele fără nici un rost, căci nimeni nu intorcea lucrurile şi le făcusem şi cu o zi înainte. Le făceam doar aşa ca să umplu timpul, iar Găndul venea cu idei care mai de care mai idioate: ba să aşezăm mobila altfel, ba să mai facem o mâncare gătită, deşi era destulă, ba o prăjitura şi la căte kilograme a-

veam doar asta mai lipsea, ba să mai rezolvăm un rebus, să mai fumăm o ţigară şi fumam pachetul la zi şi uite aşa ziua trecea.

Intr-o zi veni cu o idee nouă şi, zi-ceam eu, bună: -Hai să scriem toate discuţiile noastre! -Nu strică să încercăm.M-am apucat de scris. Într-o suflare am scris tot ce mi-a trecut prin minte. Să nu vă spun ce-a ieşit: ni-mic cu introducere, cuprins şi înche-iere, un talmeş balmes de idei fără legătura între ele. Nici eu n-am înţe-les nimic. Parcă ideile s-au impie-dicat, s-au incâlcit de nu le mai dă-deai de capăt. Eu mă miram iar gân-dul râdea de mine. Cu răutate, parcă, îmi tot spunea că nu mă pricep la nimic, că nici să scriu ce gândesc nu sunt în stare. De aici şi până la a-mintirea a tot ce-am greşit în viaţa a fost doar un pas şi au inceput re-muşcarile.Prietenul meu, Gândul, mă mustra mereu: -Esti inutilă, nu-i trebuieşti nimănui, nu te uiţi în oglindă ca să nu te vezi nici tu, atât eşti de urâta, nedorită si

35

www.rogrup.net

bătrâna.Şi asta mereu, în fiecare zi. Plân-geam şi-i dădeam dreptate şi iar plângeam. În mintea mea auzeam mereu ca zgomotul de la o moară hodorogită; proastă, inutilă, bătrâ-nă... Doamne ce mult sufeream, aşa de una singură. Fumam, plângeam şi iar fumam.... până intr-o zi când m-am trezit cu o durere insupotabilă în piept. Abia am reuşit să mă ridic din pat şi să deschid când a venit sal-varea pe care am chemat-o, ca să mă ducă la spital.Am stat mult în spital şi am avut mai multe internări, m-am lăsat de fumat, iar într-o dimineaţă când m-am trezit m-am dus în faţa oglinzii şi am zis: -De azi înainte, Gândule, eu voi ho-tarî ce vei spune şi ce nu!Şi aşa am hotărât să meditez că sunt sănătoasă, deşi slăbisem şi mă us-casem de nu mă mai cunoşteai, să repet mereu că viaţa e frumoasă, că sunt iubită, că iubesc şi mai presus de toate că nimeni nu e vinovat şi că iert pe toată lumea şi pe mine care am gândit aşa cum am gândit. Acum gândeam pozitiv şi mă rugam mult mulţumind în toate rugăciunile şi viilor şi morţilor pentru tot binele pe

care l-au făcut pentru mine şi ier-tându-i dacă cumva mi-au greşit.Chiar şi cei pe care îi considerasem duşmani erau acum absolviţi de vină şi eram conştientă că eu am atras duşmănia prin felul in care gândeam.

Şi ca să vezi, în sfarsit, am raspuns iubirii şi acum nu mai sunt singură, am un sprijin, m-am vindecat mira-culos şi sunt convinsă că acest om este un dar de la Dumnezeu pentru mine.Gândul meu mai există, e mereu cu mine, dar nu-i mai dau voie să spună nimic negativ, să judece pe alţii, şi să mintă ...nici pe el insuşi. -Dragul meu... Gând de abia acuma am apucat şi eu să intru şi să scriu ceva... de parcă cineva mă oprise.... parcă cineva ar fi legat clepsidra prin care îmi curgi încontinuu şi mă inunzi cu vise si speranţe.... de care să mă agăţ ca de o liană care duce sus la D-zeu... ...şi ar porni din nou roata timpului care parcă stă. Mă doare... mă doare că scriu pe furiş... de parcă aş fura ceva... nu fur nimic... scriu doar celei mai dragi clipe de pe faţa pământului, din existenţa mea şi din univers!... Nu

36


fur nimic... vreau doar să fiu fericită şi să pot să aduc fericire... atât! Dar... poate va înţelege într-o zi şi viaţa şi D-zeu asta şi atunci voi putea să cobor în cea mai iubită staţie de pe glob... staţia cea mai iubită de la capătul sufletului... staţia unde mă astepti tu... staţia unde gândurile se termină şi incepi tu dragul meu... tu care imi esti cel mai drag... şi să fug la tine să iţi zic... "dragul meu... mă bucur că eşti cu mine" ...offf... cât de mult... cât de mult imi doresc! ,,Te iubesc... ce pot să spun mai mult?Te iubesc !!!”Iar tu Gândule, vei fi mereu un frumos cadou şi miracol pe care tot viaţa mi l-a scos în cale.. ...eşti şi vei rămâne până în ultima secundă a existenţei mele aici printre oameni... cel mai de preţ şi cel mai sfânt sentiment fără de care aş uita să visez... pentru că faci parte din mine şi am puterea de a avea gânduri şi vise!Şi o spun zâmbind... pentru că în sfârşit pot să văd... te văd pe tine, iar tu eşti dincolo de tot... eşti dincolo de realitate... dincolo de timp... din-colo de existentă!!! Să nu uiţi asta când mă vei răsplăti cu bunătatea

viselor!!! Gândule, de unde vii? Gândule, încotro te-ndrepţi?

37

www.rogrup.net

38


Clipe moarte de noapte, zbucium îngemănat cu zori, amorţirea conşti-inţei în gene de dincolo de trecerea în ce nu este şi nu vrea să vină… Seara, înghesuită între litere negre în alb, şi electronii lovind ecranul, se perindă prin faţa-mi care îl priveşte cu ochi obosiţi. Oboseala conştiinţei existenţei zace aruncată pe cărări nenumărate cu viteze de timp dife-rite, căutându-şi drum prin şi spre destine necunoscute. Sticla supărată nu mă vede cu toate ca este un mare-mic ochi deschis spre un mare-mic univers.

- Oare de ce înşiruirea de cuvinte doare câteodată?

Cuvintele nu sunt ciocane, nu sunt arme inventate sau neinventate. Ele sunt aruncate pe drum de timp să ne împiedice câteodată. Cu sau fără voie ele devin cuie de timp, înţepând inimile în sensibilitatea lor. Ele sunt întreruperi ale fragmentelor de des-tin, uneori amar în aproape şi inex-istente clipe - scântei din drumul nostru. Stau şi gust minusculele

fragmente de clipe amare cum vin spre mine, inexorabil ca un destin şi mă întreb: - Alţii sunt mai buni oare prin litere negre aruncate pe drum alb de timp sau sunt nebuni venind cu laudă, ei fiind oricând însăşi trădarea?

Bat la poarta sincerităţii mele să o acuz de minciună şi poate că gre-şind arată ce nu este adevărat.Poate însă mă damnez ducând po-veri ce nu-mi aparţin? Valoarea este în laudă sau lauda este valoare? Patru de noapte au lăsat trei în urmă ceasuri şi numărul creşte. De ce vrem să fim fiecare ceva separat? De ce vrem să fim suflete moarte înainte de a ne naşte?

Personalitatea oare ce este? Nu este izolare, nu este acel eu singuratic si egoist care caută unicitate? De ce căutăm separaţii în divizibilităţi dis-tincte fără canale de comunicare? În-tunericul fuge de lumină. De ce vrem să fim întuneric sau lumină? Ea, personalitatea negativă sau pozitivă, ne face să dorim asta şi să ne izoleze în distincte părţi, ca apoi să ne distrugă?

39

www.rogrup.net

Acum sunt plin… sunt tot plin de întrebări! Am sufletul murdar oare? Maşina de spălat a timpului mă va spăla? Scriu ca să fiu un ce? Un mare necunoscut şi apoi uitat?Oare are importanţă? Clipa existen-ţei noastre este aşa de mică, încât tot ce atârnăm de zeul duratei, ră-mâne infinit de mic. Să fie oare aşa dacă nu renunţăm la unicitate, la entitate separată în drum de timp?Albe versuri scrise cu lipsuri de clape bătute sau puse aiurea şi fără sens, pot fi destinul oprit la porţile clipelor importante? De ce nu pot da răspunsuri la întrebări care par doar a fi deşarte?

Eu şi ei. Ei sunt oare, nume care sunt după porţi ascunse în invizibil cu adrese necunoscute sau toţi pe o listă de adresă necunoscută mie? Poate fi destin pe drum de timp pentru mine poate înşelător şi fără întoarcere.Eu, separat, pot fi izolare, abandon, retragere în faţa inexorabilei dorinţe de unicitate a unor divizibilităţi pe orbite ce vor să fie separate. Ele vor să tac în izolare şi eu. Mă vor face să

devin, un nu este, un departe ce nu poate fi aproape niciodată, pentru a dispare undeva în infinit. Sunt un mic infinit de nimic şi mă doare. Sunt aici de unde am plecatÎmpărtăşind şi dăruind oare, dai sau ţi se ia? Dacă baţi fierul timpului arătând greşeli de construcţie, pot fi vinovat sau are sens să fac zbatere din asta?

O clipă între ora patru şi cinci, din-spre miez de noapte spre dimineaţă cenuşie în amintiri de seară, face pri-măvara fără flori. Omoară răsăritul şi întunecă lumina zilei. Litere negre scrise în alb mă omoară cu naşterea lor înşiruită şi deja uitată în fapt de demult.Timpul trece şi lasă în urmă colb de praf, uitare peste ce suntem şi am fost. Nu existăm decât în iluzia tre-cutului, a duratei în elementele ei principale pe care o numim fragment sau felie de timp. Unii pot fi dum-nezeire si răscolesc trecutul, uitân-du-se la unii din noi care poate am fost ceva în el şi pentru el, ca ele-ment de continuitate într-o zbatere de a fi nedivizibili şi continuatori.

40

RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeniPoate am rămas pe drumul timpului pentru că nu am vrut să fiu ce este altul, prin literele lui negre scrise a-napoda sau ordonat, în logica clipe-lor de prezent pentru fiecare. Logica aceasta este a fiecărei clipe, unicat de înţelegere, dar numai pentru ea, pentru acea clipă. Această unicitate reprezintă un unic prezent, al fiecă-rui înţeles, în clipa existenţei sale, uitată în trecut şi neînţeleasă de vi-itor.

Cei însemnaţi fac prin înşiruire de litere negre în albul timpului, ca pre-zentul să se întindă în viitor cât mai mult. Ei pun umărul la drumul tim-pului, ei fiind cei cu dar de a fi in-divizibili, uniţi, fără personalitate dis-tinctă şi revendicată, sunt acei care prin întoarcerea la ceea ce au fost şi sunt vor să vină spre noi pentru a fi împreună.

Nu vreau să fiu eu singur pe drum de timp, să am scrieri unicat, scrieri separate căci destinul drumului de timp nu desparte, ci încearcă să adu-ne materie la un loc, precum şi su-flete împreună. Cuvântul este liantul unirii. Cei care vor să fie entităţi se-

parate se vor pierde în depărtări de infinit, nefiind valoare, nici durere, nici lacrimi, nici nefericire, nici mă-car singurătăţi între lumi, ci vor fi viduri în universuri separate.

Vom fi separaţi în lumea împărţită în două. Cei ce vor să fie întuneric fără lumină şi cei ce vor să fie lumină fără întuneric. Cei din întuneric vor fi singuri şi separaţi, în lumi separate, ei separaţi, pentru că întunericul nu uneşte decât în-tuneric. Cei în lumi-nă sunt împreună, vor fi împreună, făcând parte din separaţiile drumului de timp pe acelaşi drum. În fiecare an, renaşterea este încercarea cură-ţirii drumului spre viitor.

Prin trecere, timpul rămâne să sedimenteze clipe ale prezentului, în entităţi separate de întuneric, în gru-puri de suflete unite întru lumina vii-toarei renaşteri. În unul sa fim toţi şi toţi în unul! Dumnezeu în drum de lumină prin ea şi către ea, ne duce şi doar prin lumină dobândim unirea sufletelor spre viitor – Tot din lumina cunoaşterii, pentru că lumina este un întreg, un Tot al bucuriei!

41

www.rogrup.net- Suflete moarte, de ce v-aţi născut?

Viul clipelor rămâne câteodată în urma trecutului sălbatic, răscolit de resentimente. La colţul spaţiului cur-bură, aştept deznădăjduit răsăritul clipelor viitorului. Voinţa şi ea rămâ-ne încătuşată de subconştientul care nu iartă. Ea duce lanţul greu al cli-pelor înşirate în fapte care apoi cer iertare. Numai că pe altarul de sacri-ficiu nu rămâne câteodată nimic, decât o amintire hâdă şi goală de sacrilegiu păgân. Nu putem să cer-şim ca sfârşitul să fie amânat în speranţa deşartă. El este împlinit de mult, înainte de a fi fost noi început.

La scară temporală, virtutea este transformată în minciună sau în mul-ţimea inversărilor pe care mintea bolnăvicioasă o poate născoci şi pu-ne drept scut. Neputinţa nevolnică o punem în faţă spunând că suntem neînţeleşi sau nedreptăţiţi. Cuvântul îl scurtăm sau îl lungim câteodată, îl răsucim îmbrăcându-l în sensuri am-bigue. Ne mândrim că suntem inteli-genţi prin cuvinte puse nu unde le este locul. Nu odată, ele, cuvintele, devin negre şi se întorc în ploaie

peste sufletele noastre, ploaie amară căreia nu-i putem face faţă. Suntem mari în vorbe scrise şi mici în fapte nescrise.

Aşteptăm colinde de laude şi nu suferim critica. Punem pavăză să ne protejăm o faţă şi jumătate de ecran. Nu ne place să recunoaştem că sun-tem, unii din noi, oameni jumătăţi de ecran, jumătăţi de inimă, jumătăţi de caracter. Sufletul chinuit aleargă la porţi şi zăgazuri puse de noi artifi-cial. Ochii cer armonii de plăcere, plictisiţi de prezenţa uzualului. Necu-noscutul ne îmbie cu ochii lui mis-terioşi, ascunşi undeva, acolo. Când cade paravanul şi devine obişnuinţă, repede renunţăm la ce ne este dat, pentru a crea încă un păcat.

Aşa că originea pentru unii din noi începe nu din grădinile Edenului, nici cu prima Evă, nici cu primul Adam. Începe de fiecare dată cu un nou început prin fiecare dintre noi, ca o repetare infinită până când vom realiza că nu putem ispăşi decât re-nunţând pentru totdeauna la diviza-re. Oare renunţarea la unicitatea in-dividualizată şi reluată la infinit va

42

RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindenidistruge multiplicarea şi ne vom întoarce la origine prin cei doi, Adam şi Eva?

Repetarea noastră sub infinite forme va reuşi să regăsească pe cei doi, ca sumă a tuturor entităţilor care au trăit şi vor trăi, ca suflete răzleţe des-prinse din unul şi acelaşi suflet co-mun? În fapt şi drept, dovadă şi gru-purile noastre de oameni, transfor-mate în nume de ţări, tot în unire şi împreună îşi regăsesc acelaşi ţel. Nu este amăgire, este scris acolo în cod dumnezeiesc. Sunt litere de timp şi vremuri ce tind ca totul să fie unul şi acelaşi cuvânt.

Creaţia prin cuvânt apare ca şi con-ştiinţa universală, dar folosită în sens pozitiv. Nu putem crea aberaţii, clone ale cuvântului mamă Eva şi tată Adam, dând Cezarului străin de noi, de toate, apoi urmându-l în ţara lui. Ţara întunericului constă în, cu şi fiecare clipă păcălită, furată sau lua-tă celui ce spunem că noi nu spu-nem minciuni. De aceea, uneori, a-dâncurile noastre se revoltă aseme-nea vulcanilor, prea pline de presiuni vinovate, răbufnesc udând cu nepă-

mânteşti resturi, locuri şi chipuri ne-vinovate.

Măcar să ne ducem la margine de lume, să punem deşeurile noastre să ardă în cuptorul prăbuşirii universu-lui, să ardem ce nouă nu ne prieşte. Dând vina şi nerecunoscând slăbi-ciuni sufleteşti sau invocând neşti-inţa, nu înseamnă scăparea de pe-deapsă. Chiar când simţim clipe minunate în punct unic ridicate, împreunate de răscolire sentimenta-lă, putem minţi, pentru că durata este atât de mică, încât o putem uita în trecut, ca şi cum nu a fost al nostru acel punct, lăsându-l în nere-cunoaştere. Nu putem merge singuri mai departe.

Puţinii care sunt unici pentru unire în lumină, nu toţi iau drumul re-naşterii prin ea. Aceasta pentru că printre ei s-au strecurat şi cei care vor să fie unicate într-o lume de separaţi, care nu aparţin drumului luminii. Drumul timp are sita sa mare şi largă, sită prin ale cărei găuri, foarte mari sau foarte mici, unii îşi imaginează că vor trece sau nu. Nu ştim dacă trebuie să trecem sau nu.

43

www.rogrup.net

Cine vor fi cei care vor merge pe drumul luminii si vor trece prin găuri mari-mici sau mici-mari? A fi o en-titate separată, distinctă, ne deter-mină oare să ne separăm cât mai mult sau să ne unim într-o sigură şi mare luminoasă fiinţă? Cei care nu vor asta, tinzând să devină unicităţi separate, nu se îndreaptă spre întu-neric?

Vremurile poartă povara lor ca o trenă în trecutul curburii timpului, trenă pe care noi oameni suntem invitaţi, conform faptelor noastre, să păşim sau nu. Diferenţa dintre cur-bura timpului şi linia lui dreaptă este viaţa noastră. Fiecare avem curbura noastră de timp, curbură de care suntem responsabili şi în cadrul că-reia ne adăpostim sufletele. Două curburi de timp se pot intersecta făcându-şi sălaş de suflet în cadrul unei curburi mai mari de timp.

Din noi trebuie să plece noi înce-puturi, din bine către mai bine, pentru ca finalul să fie reîntoarcerea noastră acolo unde cercul întoarcerii ne este Acasă.

44


45

www.rogrup.net

O poveste

de Marcel Șandru

46


Astăzi, un prieten foarte bun mi-a relatat o întâmplare de-a sa, de pe vremea când lucra ca taximetrist ca să se întrețină. Impresionantă pot spune… Am învățat multe din ea.Iată mai jos povestea:„Într-o noapte când am ajuns la o comanda, la 2:30 AM, clădirea era acoperită în întuneric, doar cu ex-cepția unei singure lumini la o fe-reastră de la parter...În asemenea circumstanțe, mulți taximetriști ar claxona o dată sau de două ori, ar aștepta un minut și apoi ar pleca. Dar am văzut prea mulți oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport.Dacă nu mi se părea un pericol, în-totdeauna mergeam la ușă.Deci am mers și-am bătut la ușă. "Doar un minut" răspunse o voce fi-ravă, a unei persoane mai în vârstă.Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii.După o pauză lungă, ușa s-a des-chis. O femeie mica de statura, în jur de vreo 80 de ani stătea în fața mea.

Purta o rochie colorată și o pălărie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca o femeie dintr-un film din anii '40. Lângă ea era o valiză mică de nailon. Apar-tamentul arăta ca și cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile.Tot mobilierul era acoperit cu cear-șafuri. Nu găseai nici un ceas pe pe-reți, nici bibelouri sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un su-port de sticla."Ați putea să îmi duceți bagajul până la mașină?" zise ea.Am dus valiza la mașină și apoi m-am întors ca să o ajut pe femeie. Ea m-a luat de braț si am mers încet spre mașină. A continuat să-mi mul-țumească pentru amabilitatea mea."Nu e mare lucru" i-am zis eu. "Doar încerc să-mi tratez pasagerii în felul în care aș vrea ca mama mea să fie tratată". "Oh, sunteți un băiat așa de bun!" zise ea.Când am intrat în mașină, mi-a dat o adresa, si apoi m-a întrebat:"Ai putea să conduci prin centrul

47

www.rogrup.netorașului?""Nu este calea cea mai scurtă" am răspuns eu rapid. "Oh, nu contează" spuse ea. "Nu mă grăbesc. Eu acum merg spre azil..."

M-am uitat în oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scânteitori. "Nu mi-a mai rămas nimeni din familie..." a continuat ea. "Doctorul spune că nu mai am mult timp..."

În tăcere am căutat ceasul de taxare și l-am oprit."Pe ce rută ați vrea să merg?" am în-trebat.Pentru următoarele două ore am condus prin oraș. Mi-a arătat clădi-rea unde odată ea lucrase ca și o-perator pe lift. Am condus prin car-tierul unde ea și soțul ei au locuit când erau proaspăt căsătoriți. M-a dus în fața unui magazin cu mobila care odată fusese o sală de bal unde obișnuia sa meargă la dans pe vre-mea când era fată. Câteodată mă ru-ga sa opresc în fața unor clădiri sau colțuri de stradă și să stau cu ea a-

colo în întuneric, contemplând în tă-cere. Cum prima rază de soare s-a arătat la orizont, mi-a spus dintr-odată: "Sunt obosită... Hai să mer-gem."Am condus în tăcere spre adresa pe care mi-o dăduse. Era o clădire ief-tină, ca și o casă mică, cu un drum de parcare care trecea pe sub o por-tiță. Doi oameni au venit spre taxi cum am și ajuns acolo. Erau atenți și concentrați asupra fiecărei mișcări pe care o făcea femeia. Am deschis portbagajul și am dus micuța valiză până la ușă. Femeia fusese deja a-șezată într-un scaun cu rotile.

"Cât vă datorez?" a întrebat ea, în timp ce-și căuta portmoneul. "Nimic" am zis eu. "Dar trebuie și tu să te întreții." "Nu vă faceți griji... sunt și alți pasageri" am răspuns eu. Aproape fără să mă gândesc m-am aplecat și i-am dat o îmbrățișare.Ea m-a strâns cu putere."Ai făcut unei femei în vârstă un mic moment de bucurie" spuse ea."Multumesc."

48

RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeniI-am strâns mâna și apoi am plecat în lumina dimineții. În spatele meu, o ușă se închisese... Era ca și sunetul de încheiere a unei vieți... Nu am mai luat alți pasageri în tu-ra aceea de lucru. Am condus pier-dut în gân-duri... Pentru restul zilei de-abia pu-team vorbi.” >>Acum mă întreb ...ce ar fi fost dacă femeia aceea ar fi dat peste un taxi-metrist mânios sau unul care ar fi fost nerăbdător să-și termine tura?... Ce-ar fi fost dacă ar fi refuzat să ia comanda, sau doar să claxoneze o dată și apoi să plece?...Îmi spunea prietenul meu că uitân-du-se în urma nu credea că a făcut ceva mai important în întreaga sa viață.Suntem condiționați să credem că viețile noastre se învârt în jurul unor momente mărețe. Dar adesea aceste momente mărețe ne iau prin sur-prindere - frumos împachetate în ceea ce alții ar considera ceva puțin, ceva neînsemnat.Oamenii s-ar putea să nu-și amintească exact ceea ce ai făcut sau ceea ce ai spus, dar întotdeauna

își vor aminti cum i-ai făcut să se simtă!Viața aceasta s-ar putea să nu fie "petrecerea" la care speram, dar cât timp suntem aici, putem de aseme-nea să "dansam".În fiecare dimineață când deschid ochii, îmi spun: "Ziua de azi este o zi specială!"

Amintește-ți asta prietene: nu ne mai putem întoarce niciodată înapoi, aceasta e singura scenă pe care "ju-căm”.

49

www.rogrup.net

Ce este femeia?

de Valeria Hereș

50


Femeia este un lucru bun. Femeia este mereu sensibilă. Femeia este sexy. Femeia este dulce. Femeia este companionul perfect pentru a te dis-tra. Femeia este plăcuta ochiului. Fe-meia este puternică. Femeia este cea care dă viață. Femeia este o specie foarte emotivă. Femeia reprezintă pasiune pentru un bărbat. Femeia este frumoasă. Femeia este ispiti-toare. Femeia este soție. Femeia este prietenă. Femeia stă în spatele ori-cărui om de succes. Femeia repre-zintă confort. Femeia poate plânge și suferi.O femeie este precum un ocean. Atunci când se simte iubită încrede-rea în ea crește semnificativ. Abili-tatea unei femei de a accepta și de a returna dragostea este o reflexie a felului în care ea se vede. Dacă o femeie se vede fericită și sexy inima și brațele ei vor fi larg deschise. Când se vede doborâtă și când suferă cade în umbră. În această perioadă ea are nevoie ca mintea și inima ei să fie deschise dar... nu va fi așa. După ce va reuși acest lucru ea

se va ridica, va simți dragostea ce o înconjoară și va radia de fericire.Femeile au tendința de a trăi mai in-tens sentimentele decât bărbații. Sentimente precum nesiguranța, gri-ja pentru un lucru, indignarea, inu-tilitatea, neîncrederea, confuzia, ne-voia sunt trăite de către femei într-un mod mai accentuat chiar dacă nu ar fi cazul. O femeie cu cât este ajutată mai mult cu atât îi crește încrederea în sine și scapă de sentimentele ne-gative pe care hormonii le fac să apară în interiorul său. Femeile tân-jesc după înțelegere, respect, devo-tament, încredere în sine, admirație, egalitate cu bărbații și după senti-mentul de iubire.Unei femei îi place să își petreacă timpul făcând lucruri simple precum cititul unei cărți, ascultatul unui CD bun, scrierea unui jurnal, uitatul la zborul unei păsări. Unei femei îi place să se relaxeze făcând o baie cu multă spumă și fiind înconjurată de multe lumânări. Lucrurile pe care ea le iubește sunt vorbitul cu o pri-etena pentru o perioadă lungă de timp, mersul la cumpărături, plimbă-rile lungi, savuratul unui pahar de

51

www.rogrup.netvin, satisfacerea partenerului de via-ță sau pur și simplu statul pe cana-pea și visatul cu ochii deschiși.O femeie este sufletul unei relații, ea este fantezia, floarea, lumânarea, vinul, muzica romantică, ținuta sexy, plăcerea unirii într-o singură ființă cu cel de lângă ea și mirosul dulce al naturii.Femeia este cea după care un bărbat tânjeste. Femeia este ființa pentru care un bărbat trăiește. Femeia este cea pentru care un bărbat ar fi în stare de crimă. Femeia este cea pentru care un bărbat luptă împo-triva oricui. Femeia este cea pentru care un bărbat este în stare sa se schimbe. Femeia este cea care edu-că un bărbat. Femeia este cea care înduioșează un bărbat. Femeia com-pletează bărbatul. Femeia este ființa de care un bărbat are nevoie cel mai mult pe lume.În această lume dominată de bărbați ar trebui să fim mândre că suntem femei și că ei fără noi nu ar putea exista.

52


53

www.rogrup.net

54


Aveam 13-14 ani şi visam să devin fotbalist, ca mulţi alţi puşti, printre care se număra un băiat scund, dar bine legat, căruia îi plă-cea postul de fundaş central. Mie îmi plăcea în poartă şi, dintre toţi stopperii de la grupele de pitici şi juniori ai Clubului CFR Timişoara îl preferam pe băiatul ăsta, mic de sta-tură, numit Alexandru Grama. Era neobosit, o adevărată zvârlgă. Murea pe teren, cum se spune. Odată, în-cercând să oprească o minge să intre în poartă, s-a jupuit urât, in-trând în cârligele de care e agăţată plasa. Murea de ciudă când luam gol. Cum spuneam, nu stătea prea bine cu instinctul de conservare, iar la antrenamente îi reuşea întotdea-una o acrobaţie pe care nu vă sfă-tuiesc s-o încercaţi: în momentul când venea o minge înaltă spre el, în loc s-o joace cu capul, plonja în faţă, ca în bazin, şi o degaja cu talpa.

Ce mi-a venit să amintesc aici, acum, despre acest inimos coleg de echi-pă? E o reacţie la vânzoleala din ul-timele zile, apropo de dezgroparea

lui Nicolae şi Elena Ceauşescu.Pentru simplul motiv că după ordinul de reprimare criminală a revoltei din 1989, dat de dictator, printre cei măturaţi de pe faţa pământului s-a numărat Alexandru Grama. Împlinise cu doar o lună înainte 18 ani. În 17 decembrie, se găsea în coloana de manifestanţi care venea din Calea Aradului spre centrul Timişoarei. Du-pă unele mărturii, asupra lor au tras indivizi în haine civile, dintr-un Aro. După altele, militarii MAPN ar fi des-chis focul. Grama a fost rănit în braţ şi în maxilar. A mers acasă, iar ai lui l-au transportat la Clinicile Noi, unde medicii au spus că rănile nu sunt foarte grave. A doua zi, însă, rudele lui au primit vestea că e mort. Au găsit trupul lui abia după opt zile! Fusese împuşcat mortal, ca mulţi alţi răniţi ai revoluţiei internaţi în spi-talele municipal şi judeţean.

Cu ocazia deshumării cuplului de tristă amintire, unii îi căinează. Am auzit chiar argumentul idiot că n-a fost genocid, că ceauşeştilor li s-a reproşat pe nedrept masacrarea a 60.000 de oameni. Au fost, în rea-litate, „doar“ 1.104 morţi şi 3.321 de

55

www.rogrup.netrăniţi (mulţi grav mutilaţi). Şi, după unele creiere găunoase, n-a fost ge-nocid! Pe de altă parte, bântuie pu-blic dilema tembelă: sunt sau nu sunt ceauşeştii cei dezgropaţi ieri? Păi cine drac' să fie? Ar fi avut vreo noimă ca cei care le-au făcut felul să pună alte cadavre în locul lor? Şi cu „originalele“ să fi făcut ce?La „fanii“ jalnici ai lui Ceauşescu remarc, pe lângă prostie crâncenă, mânie isterică. Ăştia sunt, de altfel, fanii pe care îi merită... De un lucru sunt foarte convins: sufletul lui A-lexandru Grama nu se află în acelaşi loc cu umbrele celor doi sceleraţi.

56


57

www.rogrup.net

58


Am fost invitat azi 18.07.2010 la hirotonirea finului meu Marius şi la resfinţirea Bisericii unde a primit da-rul preoţiei de la Înalt Preasfinţitul Părinte Dr. Irineu Arhiepiscopul Cra-iovei şi Mitropolitul Olteniei. La în-toarcere am fost nedumerit să ob-serv în acest sat cu case mici, vechi, pitite după perdele de verdeaţă, o mulţime de cruci pe marginea dru-mlui, dar nu la întâmplare.

Am decis pe loc să mă opresc şi să aflu taina/tâlcul acestor cruci nefi-reşti/nemaivăzute şi am aflat-o. Cru-cile erau la fel de numeroase ca şi fântânile de la porţi.

Această simbioză a oamenilor simpli de la ţară cu părinţii lor le dă o stare de linişte, confort şi siguranţă.Aceşti oameni n-or să fie niciodată deprimaţi pentru că au la cine „stri-ga” după mintea potrivită: la „po-dişcă”, pe băncuţa de lângă fântână sau la răscruce acolo unde sunt adu-naţi la sfat Ei, Bunii... Şi ar mai trebui să aflaţi că există (iată Dovada!), o legătură reală între strămoşii noştrii

(ei n-au murit, ne veghează, sunt cu noi, putem cere „minte” la ei) şi răscrucea de drum sau destin (sem-nul/simbolul Libertăţii Alegerii – Dar Dumnezeiesc ce ne face asemeni Lui), Fântâna (Apa) şi Podul sau „po-dişca” aşa cum spunea femeia sim-plă din sat. Satul este până la urmă contul nostru de înţelepciune din ca-re ne hrănim după ce ni s-au strepe-zit dinţii cu înţelepciunea telefilozo-filor sau jurnaliştilor scuturători de pix. Dar să revenim la lucruri care merită!...

Apa e aceeaşi de la facerea Lumii şi apariţia vieţii pe pământ (1460x 1015 tone). Spuneam la o emisiune TV că putem afirma fără să riscăm prea mult să greşim, că o picătură de apă dintr-o lacrimă a lui Iisus Christos este posibil să se regăsească azi în trupul unuia dintre noi. Apa este legătura fizică şi spirituală dintre noi şi Istoria noastră pe care nu o putem minţi fără să ne riscăm pierde-rea/spurcarea sufletului. Cât despre pod, el este legătura cu ei, cu iubiţii noştrii şi prea curând şi pe nedrept uitaţii/ridiculizaţii părinţi...

59

www.rogrup.netDar despre sfinţirea Bisericii, despre finul Marius şi despre un alt prieten cu acelaşi nume dăruit şi el tot de Bunul Dumnezeu, într-un articol vii-tor unde veţi putea vedea şi imagini video excepţionale...

60


61

www.rogrup.net

62


Vreau să fac aici o mărturisire clară a ceea ce gândesc și simt. Înainte de orice, vreau să mărturi-sesc credința mea în Dumnezeu Ta-tăl, dar și în Fiul Său, Isus Cristos! Sunt botezată în ritul creștin ortodox și nu mă voi dezice niciodată de asta!Mărturisesc deasemenea pasiunea mea pentru filosofia idealistă și pentru misticii de toate felurile: iu-daici, creștini, budhişti și chiar mu-sulmani.Mă pasionează simbolistica religioa-să, politică, masonică.Cred în inițiativa și politica liberală, dar pentru cei sărmani cred că e mai bună doctrina social-liberalăConsider că nu trebuie să cer voie de la nimeni ca să cred în ceva.Mărtusisesc că sunt și voi fi etern Poetă.Iubesc națiunea română cu pasiune și România, în ciuda teribilei deza-măgiri pe care mi-o pot provoca cei mai mulți dintre contemporani.Mă consider genială și cred că am o

misiune specială în această exis-tență și în această lume, și pentru asta îmi dedic energia, timpul și toată viața mea operei poetice și proiectelor pentru România, ca par-te fundamentală a Europei.Mărturisesc deasemenea pasiunea mea pentru latinitate și pentru mă-reția imperială a urmașilor românilor, printre care ne numărăm și noi. Dacă ar fi după mine, aș face o alianță mondială a popoarelor de origine latina și cred că ar rezulta cea mai mare forțî politică de pe mapamond.Faptul că cineva este sau nu de a-cord cu credințele și ideile mele nu mă interesează.Sunt foarte puțini oameni pe care îi prețuiesc, dar cei care mi-au cucerit admirația și respectul nu le vor pier-de niciodată.Cred cu tărie în loialitate și nu mă voi abate niciodată de la principiile morale care mă conduc în viață.Semnez cu mândrie aceasta confe-siune,

MARIA BARBU

63

www.rogrup.net

64


Este un ciclu, dacă dorim să spunem aşa, care se repetă periodic. Mereu mi-am pus întrebarea de ce oare unii oameni o duc mai bine, alţii mai puţin sau chiar deloc bine şi răspunsul nu a încetat să apară! Viaţa noastră actulă este manifesta-rea gândurilor noastre din trecut, iar viitorul este manifestarea gândurilor noastre din prezent de acum, prin consecință trăieşte clipa de acum la intensitate maximă, dând culoarea, forma și încărcătura sentimentală pe care doreşti s-o trăiesti, manifestă această dorinţă cum poţi mai bine şi ea nu va înceta să apară în viaţa ta. Un copil a întrebat odată la un curs de manifestare de ce sunt oamenii maturi aşa de morocănoşi.

Răspunsul a fost clar, deoarece cu cât trăim mai mult cu atât ne intâlnim cu obstacole în viaţă care nu ne fac plăcere şi ne canalizăm energiile pentru a căuta vinovatul, întorcâdu-ne barca şi vâslind împotriva curen-tului, crezând că aşa este bine, ui-tând de fapt menirea noastră pe pă-

mânt, că am venit să percepem anu-mite lucruri din puncte de vedere di-ferit (cât de plictisitoare ar fi lumea dacă toţi am percepe la fel). Aceste percepţii ale noastre fiind ele "bune" sau "rele" ( nu există bun, sau rău, ci doar există) ne dau puterea de a evo-lua, atât pe plan fizic cât şi spiritual... Cu cât dăm mai multă energie lucru-rilor nedorite în viaţa noastră cu atât primim mai mult din ele şi vâslim în continuare împotriva curentului, până ce obosim, această oboseală manifestându-se prin boală, relaţii de cuplu instabile, eşecuri pe plan profesional şi aş mai putea da o mie de exemple!

De ce sunt copiii aşa de voioşi?Pentru că nu simt şi nu opun rezis-tenţă, ei lasă să fie duşi de valuri până ce ajung la scopul dorit, aceas-ta este diferenţa dintre generaţii. Nu este vorba de diferenţe de vârsta, a-ceastă diferenţă se explica prin re-zistenţa energetică a generaţiilor. Cu cât înaintăm mai mult în timp ne dăm seama că am obţinut anumite lucruri care ne-au produs plăcere, dar nu ne mai satisfac aşa că la început cău-

65

www.rogrup.nettăm continuu ceva care ne lipseşte, până la urmă ne dăm seama că ceea ce ne lipseşte este de fapt pacea su-fletească (interioară).

Cum putem să ne dăm seama că suntem pe drumul cel bun? Este foarte simplu, adică ceea ce ne pro-voacă plăcere este în armonie cu e-nergia noastră divină, dacă suntem împoriva curentului. Pentru a scăpa de starea de disconfort, dacă avem așa ceva, trebuie să găsim un lucru care să ne producă sentimentul de uşurare, care ne va întoarce barca în sensul curentului. Nu contează unde eşti, de unde ai pornit, singurul lucru care contează este să porneşti la drum, sunt aici şi aşa e bine, sunt aici şi aşa e bine" repetând mereu acest lucru vei vâsli în direcţia cu-rentului care va porni mai tare şi te va lăsa în staţia dorită de tine. Să ştii că oricum vei ajunge la destinaţie, chiar dacă vâsleşti împotriva curen-tului. Întrebarea este când? În înche-iere aş dori să vă rog un lucru!

DATA DE 29 OCTOMBRIE ESTE O DATĂ IMPORTANTĂ ÎN CALENDA-

RUL LUNAR TIBETAN, ACEASTĂ ZI, ESTE O ZI DE 10 MILIOANE DE ORI DEOSEBITĂ, FAȚĂ DE ALTELE, A-VÂND ȘI SOARELE CONJUNCT CU VENUS, CEEA CE ÎNSEAMNĂ CĂ GÂNDURILE NOASTRE SUNT DE O FORȚĂ MULT MAI MARE, PUTEM SPUNE ÎNZECITE, DOARECE ȘI ÎN CALENDARUL BUDHIST ESTE O DATĂ SPECIALĂ. INDIFERENT DA-CĂ ESTE ADEVĂRAT SAU NU DIN MOMENT CE ACEASTĂ DATĂ ADE-RĂ LA CONȘTIINȚA SPIRITUALĂ, MULTE PUTERI ADUNATE LA UN LOC ADERĂ LA PUTEREA COLEC-TIVĂ, CARE CREAZĂ CONȘTIINȚA MULTIPLĂ. ASTFEL DACĂ TOȚI OA-MENII ÎȘI CONCENTREAZĂ ATENȚIA ASUPRA SEMINȚEI INTERIOARE ȘI A LOCULUI UNDE SE AFLĂ, ATUNCI TOATE TREC LA LOCUL LOR, AM PUTEA SPUNE CĂ SE INTOARCE A-CASA. DIN ACEASTĂ CAUZĂ AȘ RU-GA PE TOATĂ LUMEA CA DE DATA ACEASTA NU PENTRU O LUME MAI BUNĂ PENTRU SEMENII NOȘTRI, NU PENTRU A CERE SPRIJIN PENTRU ALȚII SĂ NE RUGĂM, CI TOATĂ LUMEA SĂ SE CONCENTRE-ZE CA TOȚI SĂ AJUNGEM LA LO-CUL NOSTRU

66

RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeniDESTINAT, SĂ AJUN-GEM LA SEMÂNȚA INTERIOARĂ (Doar de dragul de PROCES).

De fapt, dacă acest lucru este făcut, puteţi rezilia orice în lume, de ce am vrut să desfăşoare forţe în crearea unei pozitiv oricum, suferinţa va în-ceta să mai fie - aşa cum spune Buddha. Nu acolo - dar Bent.

Desigur, acesta este doar un sfat, toata lumea asculta intuiția lor, şi ştiţi, nu asculta la orice maestru, profesor!

ASCULTAȚI NUMAI DE VOI!

67

www.rogrup.net

68


Pendula arată clipa, dar cine ara-tă eternitatea?O întrebare ce-ţi vine în minte în mo-mentul în care simţi că timpul se dilată, lăsându-te să intri parcă în anticamera eternităţii, să uiţi câte ceasuri au fost umplute cu suferinţă, să uiţi că există cifre ce îţi indică ameninţător viitoarea-ţi trecere în nefiinţă, să te simţi ca un izvor sin-guratic ce şi-a găsit oceanul nesfâr-şit, prin vise închipuite.N-o să vă surprindă dacă vă spun că iubesc marea. Cine nu o iubeşte? Poate o să vă surprindă puţin pre-tenţia că o iubesc altfel decît ceilalţi oameni, dar vă asigur că nu ascunde nici o vanitate. E vorba de altceva. Adeseori, vara, pe plajă, mă uitam în jur şi mă întrebam ce reprezenta ma-rea pentru necunoscuţii care stăteau la soare să se bronzeze, sporovăind veseli sau prăbuşiţi în clipa lor inte-rioară. Pentru unii, marea era cu si-guranţă un exil provizoriu din plicti-seala şi mediocritatea vieţii obişnui-te. Veneau pe plajă şi trăiau câtva timp în afara destinului lor sau vro-

iau să prindă puteri, ca să reziste pînă la vara viitoare. Marea era pentru ei ca o cură de întinerire for-ţată. Cu trupul gol la soare, încercau să uite că erau mai bătrîni decît în verile precedente. Alţii veneau aici pentru că nu aveau curaj să renunţe decît temporar şi parţial la confortul civilizaţiei. Aduceau, dealtfel, şi pe plajă vacarmul. Erau bolnavi de el. Nu se puteau lipsi, cei mai mulţi, nici de maşini. Umblau în schimb în pi-cioarele goale cu iluzia că au regăsit natura elementară. Iluzie de o clipă. Eu mă duceam la mare din alte moti-ve. Regăseam acolo stratul cel mai primitiv al pasiunilor mele. Aveam pe nisip o plăcere aproape vicioasă. Îmi era de ajuns să mă întind pe nisipul fierbinte, să simt cum soarele îmi do-goreşte trupul şi să aud cum marea foşneşte la cîţiva paşi de mine. Nu pricepeam nimic decît că eternitatea nu e altceva decît murmurul indife-rent al tăcerii, golul prin care aler-găm, pe care îl întrerupem o clipă cu fuga noastră, dar în momentul cînd ne-am prăbuşit se reia. Îmi era de ajuns să simt asta ca să regăsesc acel adevăr elementar din mine...Cel mai mult iubeam liniştea plajelor

69

www.rogrup.netgoale dar şi strigătele celor care aleargă pe nisip. La fel de mult iu-beam şi templele vechi năpădite de iarbă.Şi, după cum bănuiţi, eram convinsă că nu există altă înţelepciune decît aceea de a ne bucura că trăim. Un prieten care locuia în alt oraş şi că-ruia îi plăcea să mă zgîndăre, mi-a scris odată că el nu ştia ce e spe-ranţa şi ce-ar putea face cu ea. Dacă îmi aduc aminte, grecii au scos spe-ranţa din cutia Pandorei ultima, con-siderînd-o cel mai mare dintre rele. Oamenilor, zicea el, n-ai voie să le vorbeşti despre speranţă dacă vrei să-i salvezi. Speranţa ne-a pregătit doar să înghiţim mai bine cacialma-ua. I-am răspuns că această cacial-ma este singurul lucru pe care-l a-vem. Şi pentru că-mi vorbise despre greci, am vrut să-i povestesc despre fecioarele care undeva în Grecia ve-che dansau şi cîntau, ţinîndu-se de mînă, şi, cîntînd încă, se desprin-deau, una cîte una, din cerc şi se aruncau în abis. Vroiam să-i spun că eu aş fi dansat şi aş fi cîntat alături de ele, dar n-aş fi putut să mă des-prind din cerc. Pînă la urmă i-am po-vestit altceva, cum, odată, am mers

o noapte întreagă printr-un desiş de bălării ceva mai înalte decît un mine, în jurul unei cabane, la vreo cîteva sute de metri de ea, cu convingerea că mergeam în linie dreaptă. Poate că şi viaţa e aşa. Mergem în cerc, în jurul unui punct pe care nu-l vedem şi care, totuşi, poate, e aproape, foarte aproape.

70


71

www.rogrup.net

72


Toamna? Sfârşitul agonic, zbu-ciumat şi melancolic al verii, la capă-tul căruia zace marea de alb a iernii.

Patru luni mai târziu ne-am mutat împreună în casa lui. Mă lăsase să a-leg culorile, să comand mobila, să a-sortez covoarele, să-mi aranjez cărţi-le în bibliotecă şi florile pe pervaz, dar mai ales mă lăsase să pun la uşă o hârtiuţă pe care scrisesem cu litere cursive numele nostru de botez. Fă-ră nume de familie. Totul era perfect. Părinţii mă plăceau (sau aşa lăsa-seră să se înţeleagă). Plănuiam să ne căsătorim în primăvara viitoare. Din când în când ne uitam împreună la fotografii cu rochii de mireasă, pe care eu le căutam pe internet şi apoi îl întrebam: ,,Ei... care îţi plac?” ,,Asta, Bubu... cred că asta te-ar prinde bine”. E adevărat că el nu avea o slujbă, era greu să găseşti un loc de muncă bine plătit pentru ore convenabile de lucru. Şi-a petrecut toată vara alergând de la un interviu la altul, dând teste peste teste, aş-teptând să-i sune telefonul. Eu mai oboseam din când în când. Nu voiam

să ne lipsească nimic, nu voiam ca el să se simtă aiurea pentru faptul că nu îşi permiteau prea multe, încer-cam să nu-i fac reproşuri, să nu-l pun în nici un fel într-o poziţie care să-i rănească orgoliul masculin. Şi de cele mai multe ori reuşeam. Dar, din când în când oboseam şi anun-ţam sus şi tare că abia aştept o re-laxare fiscală, măcar trei luni în care să nu ne mai gândim la facturi şi bu-gete.Pe măsură ce timpul trecea el se în-tuneca, începea să simtă că nu se mai poate aşa. Dar tăcea, nu era o-bişnuit să vorbească despre grijile lui. De câte ori simţeam că i se cla-tină încrederea bărbatului meu cel minunat, eu număram motivele pen-tru care puteam fi fericită. Era un bărbat bun, nu lipsea niciodată seara de-acasă, ştia întotdeauna să spună exact ce trebuie ca mă facă să zâm-besc... La începutul relaţiei noastre mă răsfăţase cu flori, cărţi şi bom-boane, mici gesturi pe care atât de puţini se mai chinuie să le facă astăzi. Ne completam perfect. Ascul-tam cam aceeaşi muzică, ne plăceau aceleaşi filme, eram pasionaţi de in-ternet şi amândurora ne făcea plăce-

73

www.rogrup.netre să pălăvrăgim prin yahoo messen-ger, cu prieteni din toată lumea. Cân-tam la chitară, amândoi, el mult mai bine decât mine, dar uneori chiar re-uşeam cu chiu, cu vai să îmi acor-deze chitarele în aceeaşi tonalitate şi să cânt câte ceva. Mă alinta în toate felurile. De cele mai multe ori, venind de la el, cele mai ciudate apelative sunau bine. Nu-mi spunea pe nume decât dacă era supărat şi voia să apese nuanţa asta de supărare. A-tunci îmi rostea întreg numele, uşor sarcastic... Nu ne supărasem de prea multe ori, de fapt nu ne certasem ni-ciodată şi dacă vreodată ne îmbuf-nam, eu întindeam prima mâna: ,,Haide, iubitule, n-are rost, ia-mă în braţe!”Îi mulţumeam lui Dumnezeu că în sfârşit, în viaţa mea era un bărbat ca-re mă vroia pentru ceea ce sunt. Nu încerca să mă schimbe, îmi accepta pasiunile, era cald şi atent... La fel eram şi eu. ,,Lasă, iubitule, uite, suntem împreună, suntem sănătoşi, asta e cel mai important... le răzbim noi pe toate...” A doua zi o luam de la capăt. Dimineaţa, înainte să plec la serviciu, îi călcam o cămaşă (poate îl chema cineva la interviu). Îi lăsam

cafeaua în ibric şi plecam la serviciu. Înainte să mă întorc acasă, sunam întotdeauna să-l întreb, ce trebuie să cumpăr?...Nu ne permiteam distracţii prea mari. O pizza, poate un film... Computerul lui fusese legat la televizor şi câteo-dată, seara, vedeam un film, stând comod pe canapeaua albastră... Aco-lo a început totul, pe canapea... Într-o seară, butona telecomanda. El, la birou, la mai puţin doi metri de mine, discuta cu cineva pe messenger. - Cu cine vorbeşti?- Cu o amică.Trecând de la un canal la altul, am ajuns şi la cel la care era conectată placa video a computerului lui. Când am realizat că el folosea cu prietena de pe messenger aceleaşi expresii cu care mă alinta pe mine, am încre-menit.Aceleaşi cuvinte, acelaşi ton egal, ghicit în spatele cuvintelor scrise, to-nul calm care mă atrăsese întotdea-una la conversaţiile lui pe internet. Rămăsesem cu telecomanda în mână şi mă uitam pe ecran, incapa-bilă să mă mişc. ,,Mă înşeală...”atât am putut să zic. ,,Ticălosul mă înşea-lă... Nu se poate... nu mi se întâmplă

74

RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindenimie asta... De ce? Cu ce am greşit? Ce nu am făcut bine? Ce îi lipseşte? Cum se poate? Când s-a întâmplat asta? Ce face el când eu nu sunt acasă?” Am încercat să nu las să se vadă că aflasem ce făcea el.A doua zi, el a plecat la contabilă dis de dimineaţă. Deşi firma nu avea ci-ne ştie ce activitate, bilanţul contabil trebuia predat, aşa că din când în când mergea la contabilă cu tot soiul de acte. Într-una din dimineţile în ca-re ştiam că va merge acolo, l-am su-nat pe mobil, pe la 11.00. Mi-a răs-puns cu o voce foarte relaxată, a rostit un ,,Daaaa” prelung, care pe moment m-a îngheţat. Era exact to-nalitatea de după ce făceam dragos-te, minutele acelea dulci în care nu-ţi vine să te ridici din pat. ,,Unde eşti?” ,,La contabilă” ,,De azi diminea-ţă?” ,,Da, de azi dimineaţă, ai vreo problemă?” Mi-am spus atunci că sunt paranoică. În fond, contabila era o femeie respectabilă, de 35 de ani, o tipă căreia deşi nu mă prezen-tase, ştia, în mod cert de existenţa mea. Aşa ar fi fost normal, dar acum începusem să mă îndoiesc de toate. ,,Dar... dacă nu sunt paranoi-că?” I-am deschis calculatorul. Păs-

trase o arhivă a mesajelor schimbate prin messenger. Aşa am aflat de Vi-chi. Vichi cea căreia îi spusese ,,Ai să-mi lipseşti, zău că da” când ea l-a anunţat că pleacă în Grecia în vacan-ţă. Vichi cea al cărei număr de mobil îl cerşise ,,Măcar un sms să pot să-ţi trimit”. Vichi, o fetiţă în clasa a noua, care nu prea ştia ce dorea de la via-ţă, dar care conversa cu uşurinţă despre bikinii cei roşii pe care i-i cumpărase de la mall, special pentru vacanţa asta. Vichi, cea căruia iubi-tul meu, de la doi metri de mine, îi spunea ,,Noapte bună, iubito, pe mâine” ... ,,Mâine când eu nu aveam să fiu acasă, mâine când eu nu a-veam să fiu on line şi chiar dacă aş fi fost acasă, la ce mi-ar fi folosit? Cum să admită că i-am citit mesa-jele? Asta se cheamă violarea cores-pondenţei şi nu se face, dar ce face el se face? Cum se poate una ca asta?" I-am urmărit conversaţiile preţ de câteva săptămâni. Viki ştia că exista deja o femeie în viaţa lui, dar nu o deranja. Flirta. În fond, ce e rău în asta? Într-o seară, am intrat peste el când făcea duş şi i-am spus, cât de calm am putut: ,,Ştiu ce faci, am văzut... te rog, ai grijă ce cuvinte

75

www.rogrup.netfoloseşti cu altele... Te rog... mă doa-re lucrul ăsta! S-a înfuriat şi mi-a zis aproape ţipând: ,,Eu îţi citesc ţie chaturile?” I-am spus: ,,Te rog, citeş-te-le. Nu e nimic care să te rănească. Te rog, opreşte-te... nu mai face asta”. ,,Hai iubito, e doar chat, ce naiba” - a mai îndulcit el glasul. ,,Nu există doar chat. Eu ştiu foarte bine ce se întâmplă pe chat şi în câte fe-luri te poţi juca cu mintea omului. Ştiu... Te rog, înţelege că fizic mi se face rău.”După discuţia asta am crezut că a înţeles. În fond el era cel care spu-sese că atunci când intri într-o rela-ţie, renunţi la o parte din libertăţile tale. Nu-i puteam cere să le spună tuturor femeilor pe care le cunoaşte că acum el trăieşte cu mine, pe mine m-a ales, mie îmi spune ,,Abia aştept să ne amintim stângăciile de la nun-ta noastră şi să râdem”. Parcă nu e acelaşi om... nu se poate...Monstrul ăsta al geloziei se cuibărise în inima mea şi făcea ravagii în fie-care secundă. E rău să nu ai încre-dere în celălalt, e rău să îl bănuieşti că te înşeală dar şi mai rău este să ai dovada fizică, palpabilă...Citisem o mulţime de cărţi despre

psihologia cuplului, întâlnisem tot soiul de sfaturi despre cum să reac-ţionezi, cum să te comporţi dacă afli că jumătatea ta are o aventură... În zilele alea însă mi se ştersese totul din minte, de parcă n-aş fi citit nimic, niciodată. Eram total dezarmată în faţa evidenţei. ,,Nu se poate, el nu poate fi aşa. Nu după tot ce am ri-dicat împreună, nu după toate lunile astea în care m-am străduit atât de tare să fie totul în regulă” mi-am zis.M-am hotărât să-i scriu. ,,Sunt bolna-vă, iubitule, sunt bolnavă de tine. Îmi lipseşti şi mă înnebuneşte, gândul că în vreme ce eu nu sunt acasă, există alte femei, dispuse să-ţi po-vestească despre ele, să te invite în jocuri pe care cu mine nu le mai joci... Ai uitat jocurile noastre, scena-riile pe care le făceam pe vremea când eram mai aproape unul de ce-lălalt decât astăzi când sunt în ace-eaşi cameră cu tine. De multe ori mă gândesc la noi... Visez să vin acasă şi să îmi deschizi uşa, să mă iei în braţe fără nici un cuvânt şi să mer-gem în dormitor, să ne iubim, aşa, fără să ne vorbim dinainte, pur şi simplu. Dar nu se întâmplă asta şi când eu nu sunt, cine ştie cu cine îţi

76

RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeniîmparţi tu timpul...Aşteptările şi nesiguranţa asta mă doare, iubitule...!”I-am trimis mail-ul şi am pornit spre casă cu inima grea. M-a aşteptat la uşă şi m-a luat în braţe. M-a ţinut aşa strâns, preţ de câteva zeci de secun-de, apoi a oftat şi s-a desprins de mi-ne, s-a aşezat din nou la computerul lui, cu spatele la mine, cu spatele la tot ce însemna viaţa noastră. Mân-cam împreună. Dormeam împreună. Vedeam câte un film împreună, dar mai rar. Îşi deconectase placa video de la televizor şi acum, ştiind că există posibilitatea ca eu să citesc ce scrie, ştergea cu regularitate me-sajele din arhivă. Bărbatul meu era acum vânat de cele ce aveau vreme sau insomnii. Bărbatul meu perfect pentru care îi mulţumeam lui Dumne-zeu ori de câte ori oboseam, celcare îmi spunea ,,Tu eşti mama lui bebe” şi ştia deja cum îi va chema pe copiii noştri. Cel ce îmi dăruise o casă şi iluzia unei vieţi normale, cel în care credeam, vroiam să cred toa-te replicile perfecte pe care mi le servea prompt, fără să clipească, de parcă le scotea dintr-un scenariu prestabilit.

Am plecat în concediu. La întoarcere mi s-a oferit un contract foarte profi-tabil, trebuia să traduc pentru un profesor american, timp de zece zile, un curs la un centru profesional. Mi se propusese o sumă care echivala cu salariul meu obisşnuit, pe trei luni. Am acceptat, banii ne prindeau bine şi era un prilej în plus să mai în-văţ şi eu ceva. În fond, ce înseamnă zece zile? Zece zile, o nimica toată... Plecam dimineaţa şi ajungeam acasă în jurul orei 19. El mă înţelegea, pre-gătea masa şi mă aştepta, atunci când nu trebuia să meargă la cursu-rile de master pe care le urma. Într-una din zile, în mod excepţional am terminat la ora 14.00. Am venit acasă într-un suflet, fericită că putem lua masa de prânz împreună, că o să avem o după-amiază doar pentru noi, îmi propusesem să fac tot ce îmi stătea în putinţă să nu se simtă ne-glijat. L-am găsit gata de plecare, proaspăt bărbierit, parfumat, ele-gant.- Unde te duci?- La şcoală, începe cursul ăla de li-nux la care m-am înscris...

- Credeam că mâncăm împreună... 77

www.rogrup.net- Lasă, nu te necăji, mâncăm împre-ună deseară... trebuie să fug, pa,iubito...A închis uşa. M-am aşezat la biroul lui. Uitase messenger-ul deschis. Vi-chi acceptase în dimineaţa aceea să se întâlnească cu el, să bea o cafea. Îi lăsase un mesaj off line: ,,Tu sună-mă, şi dacă am chef ies, dacă nu, nu”... ,,Şi ai chef?” ,,Da. De ce nu?...”I-am lăsat şi eu un mesaj. ,,În seara asta nu vin acasă”. Am plecat apoi din casa aia care dintr-o dată mă apăsa. Mi se părea că mă strâng pe-reţii şi încă o dată nu puteam să cred că mă minte. Mă simţeam străină. Dar... unde să mă duc? Renunţasem la casa mea pentru casa noastră, îl rugasem să nu îşi bată joc de sufle-tul meu, să înţeleagă că dacă între noi nu merge eu nu am unde mă du-ce, pentru mine nu există drum îna-poi... ,,Dar de ce pui tu răul în faţă”, mă certase el, de ce să nu meargă... ne iubim doar, ce garanţie aş putea eu să-ţi ofer?... Dar de atunci trecuse ceva timp şi el mă minţea şi eu ştiam şi nu exista nici un loc în lumea asta în care să mă pot aşeza să-mi reca-păt puterile...

M-am aşezat pe bordura unui rond, să-mi trag suflarea. Pe aici trecea el în fiecare zi spre serviciu. Când avea bani, se oprea să cumpere cafea şi un buchet de flori de grădină. În anu-mite dimineţi venea aici o bătrânică sărăcăcios îmbrăcată, care vindea flori de grădină, strânse în bucheţele rotunde... Erau atât de frumoase, colorate şi parfumate!De ce îşi înşeală bărbaţii iubitele?” oîntreb pe una dintre prietenele mele pe care am sunat-o. ,,Pentru că un bărbat niciodată nu refuză ce i se o-feră. Tu ţi-ai asumat relaţia, ai încer-cat să faci să-i fie uşor şi el s-a bu-curat că nu trebuie să se străduias-că”. - Şi eu ce trebuie să fac acum?

- Ce vrei. Închizi ochii şi mergi mai departe sau pleci.

- Unde să mă duc? - Vino la mine dacă doreşti. - Nu. Locul meu nu e la tine. - Atunci mergi şi rezolvă-ţi probleme-le. Dacă doar stai, n-o să le rezolve nimeni pentru tine.Am ajuns acasă pe la 12 noaptea. Era prima oară când nu-i răspunse-sem la telefon. Era prima oară când

78

RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeniintram în casă fără să spun o vorbă. Mi-am luat perna şi m-am ghemuit pe canapeaua albastră. - S-a întâmplat ceva? a întrebat el, nevinovat.,,S-a întâmplat ceva? Evident că s-a întâmplat, ce dracu”. ,,Nu asta e în-trebarea potrivită, ci... ce s-a întâm-plat, mai degrabă? De unde vii la ora asta, iubito? De ce nu mi-ai răspuns la telefon? De ce nu vrei să dormi cu mine? De ce pleci din patul meu?” Asta aş fi vrut să mă întrebe şi dacă m-ar fi întrebat i-aş fi spus: ,,Tu minţi şi eu ştiu. Şi asta nu mai poate ră-mâne aşa”.Dar n-a vrut să ştie. Aşa că mi-am promis să nu deschid gura până nu va fi cu adevărat interesat să afle de ce mă purtam bizar. Linişte desăvâr-şită!,,Ştiu şi eu să tac apăsător, până simţi că tăcerea mea îţi striveşte tim-panele” îmi ziceam mereu în gând.Dimineaţa nu i-am mai făcut cafeaua, am lăsat toate lucrurile vraişte şi amplecat la lucru. Eram la finalul pro-iectului şi deja era din ce în ce mai mult de muncit, aveam de tradus câ-teva zeci de pagini pentru publicare. În seara aceea cursanţii, profesorul,

organizatorii se întâlneau la un cock-tail de adio. A doua zi urmau evalu-ările finale şi gata, pleca toată lumea acasă. Pentru mine noţiunea de aca-să devenea din ce în ce mai greu de suportat. Pe la ora cinci a trebuit să vin acasă să mă schimb pentru cocktail. Eram hotărâtă să nu spun nimic. Am intrat în casă şi am dat să intru direct în dormitor. Bărbatul meu, îmbrăcat în costum, sprijinit de uşă, vorbea la telefonul fix. N-am scos o vorbă.Exact când mă pregăteam să des-chid uşa dormitorului el a spus: - Bună!,,Bună”!?! Cum adică, ,,Bună”? Îşi bate joc de mine?” Am întors capul cu un sarcasm gata pregătit. Pe ca-napeaua noastră albastră însă, stă-tea o blondă delicată, care tocmai sorbea ultima înghiţitură de cafea. Elegantă, coafată, frumoasă, mai fru-moasă decât mine, tânără... mai tâ-nără decât mine...

Bună, am răspuns, probabil pe cel mai nepotrivit ton din lume. Apoi am închis după mine uşile de sticlă ale dormitorului. Le-am trântit de fapt, una într-alta, cu furie. Mi-am aruncat haina pe pat şi în secunda

79

www.rogrup.netimediat următoate mi-am dat seama că nu aşa trebuia să reacţionez. Am tras aer în piept, am intrat iar în camera de zi. Toate erau la locul lor ca prin minune. M-am dus către blondă şi m-am prezentat.

- Eu sunt Diana. Tu cine eşti? - Viorica... - A-ha. Încântată. Doreşti o cafea

- Nu, tocmai am terminat-o... Dacă întârziam zece minute n-aş fi aflat niciodată... Au plecat împreună fără ca el să scoată vreun cuvânt. În vreme ce îi deschidea uşa, bărbatul meu îi zâmbea şi zâmbetul lui pentru ea nu spunea decât ,,M-a prins, fi-r-ar să fie!”

S-a întors după câteva minute, s-a aşezat la biroul lui şi preţ de o jumă-tate de oră a continuat să tasteze, tot fără să spună o vorbă. Apoi a plecat. A continuat să vină acasă în fiecare seară ca şi când nimic nu s-ar fi în-tâmplat.Am tăcut amândoi câteva zile. Când în sfârşit m-am hotărât să rup tăce-rea, mi-a explicat că domnişoara lu-cra cu avocata lui şi pentru că nu ştia să trimită e-mail-uri, îl rugase pe el să o ajute. ,,De ce nu aţi mers la un i-cafe, e plin oraşul?” Pentru că îl

întrebase dacă ar fi putut veni la el la firmă să trimită câteva mesaje şi cum firma era acasă... şi cum nu pu-tea să o refuze, a trebuit”... ,,Bine,dar de ce nu mi-ai spus înainte să vii cu o femeie străină acasă? ,,N-am ştiut că trebuie să te anunţ când invit pe cineva acasă...”Am plecat din casa lui Mişula două săptămâni după această întâmplare. În dimineaţa aceea, după ce i-am fă-cut cafeaua, m-am băgat la loc în pat şi am aşteptat ca el să plece. Îşi gă-sise în sfârşit serviciu. ,,Tu nu lucrezi azi?” m-a întrebat, mirat să mă vadă în pat într-o zi de luni. ,,Ba da, dar am să merg mai târziu, am ceva de rezolvat în dimineaţa asta”.Mi-am strâns aproape toate lucrurile atunci când el s-a întors. L-am auzit urcând treptele în grabă, văzuse pro-babil maşina de mobilă jos. - Bună. - Bună. - Ce faci? - Plec. - Te ajut? - Nu.Ne-am încheiat socotelile repede. El îmi mai datora nişte bani pe care urma să mi-i înapoieze într-o zi, când

80

RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindeniva putea. Eu nu luasem decât ce era al meu. Am scos cheile casei de pe breloc şi i le-am dat, apoi am închis uşa după mine. El n-a făcut nici un gest să mă oprească. Nu m-a-ntrebat de ce plec, unde merg?... Cea mai frumoasă zi se terminase. Deacum putea să mintă cât vrea...

81

www.rogrup.net

82


CUPRINS:

Viorel Cristian Pavelescu..........................Viorel Cristian Pavelescu...........................Elena1953...................................................Elena1953...................................................Maria Cozma...............................................Maria Cozma..............................................lady hawk...................................................lady hawk...................................................Halaş Elena Dorina...................................Viorel Muha...............................................Marcel Şandru...........................................Valeria Heleş..............................................Tudor Mihai Legher...................................Dan Alexoae...............................................Maria Barbu...............................................Sink Iosif....................................................Georgeta....................................................Georgeta....................................................

Ningea peste umbra mea................Pag.04Se zice că nu există intuneric ci

doar lipsa luminii......................Pag.08O iubire neîmpărtăşită....................Pag.12Iubire şi tristeţe................................Pag.14

Transhumanţa transcedentală (Ţăranului român)......................Pag.18

Misterul Codului da Vincie.............Pag.22Femeia ideală...................................Pag.26Singurătate sau resemnare............Pag.30Gândul..............................................Pag.34Suflete moarte.................................Pag.38O poveste.........................................Pag.44Ce este femeia.................................Pag.46Apropo de dezgropare....................Pag.50Carte poştală... cruci de jurământ.............

...................................................Pag.54Confesiunea mea.............................Pag.58Gândul..............................................Pag.64Viaţa – o clipă!.................................Pag.68

83

www.rogrup.netDezamăgire......................................Pag.72

REDACTOR-ŞEFART-DIRECTOR

REDACTORBRAND-MANAGER

PR

COPERŢIÎNGRIJIRE TEXT

EDITURAPAGINA WEB

email

SUPORT ITDESIGN

CONCEPTemail

COPYRIGHT

Viorel Cristian PavelescuBumbara ŞtefaniaElena IonCătălin TrandafirIoan Muntean

Viorel Cristian PavelescuIon Elena

[email protected]

Viorel Cristian Pavelescuvio © designcreative view design © [email protected]

RoGrup este marcă înregistrată. Reproducerea integrală sau parţială a textelor sau imaginilor din această revistă este posibilă numai cu acordul prealabil scris. Doar revista in formatul ei actual

84

mailto:[email protected]

http://www.rogrup.net/

RoGrup – Reţeaua românilor de pretutindenipoate fi preluată şi repostată fără acord prealabil.

85

www.rogrup.net

86


87

Documents

RoGrup.Proză.Vol.2