S T E N O G R A M A S U M A R - senat.ro · - Lege pentru abrogarea Legii nr. 98/1994 privind stabilirea şi sancţionarea ... Decembrie 1918, de către marele om de stat român şi

S T E N O G R A M A

şedinţei Senatului din 29 noiembrie 2010

S U M A R

1. Şedinţă solemnă consacrată sărbătoririi zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a

României, şi a 92 de ani de la Marea Unire.

4

2. Dezbateri procedurale asupra Proiectului de lege – Legea educaţiei naţionale şi

învăţarea pe tot parcursul vieţii. (L344/2010)

13

3. Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curţii

Constituţionale asupra următoarelor legi depuse la secretarul general al Senatului,

conform prevederilor art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea

şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:

- Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2010 privind

unele măsuri financiare în domeniul sănătăţii;

- Lege pentru abrogarea Legii nr. 98/1994 privind stabilirea şi sancţionarea

contravenţiilor la normele legale de igienă şi sănătate publică;

- Lege pentru abrogarea art. 8 din Legea nr. 178/2000 privind produsele cosmetice;

- Legea siguranţei digurilor;

- Lege pentru instituirea Zilei limbii tătare;

- Lege privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării

unor obiective de interes naţional, judeţean şi local;

- Lege privind reglementarea situaţiei juridice a unor imobile situate în judeţul Iaşi;

- Lege privind ratificarea Scrisorii de intenţie semnată de autorităţile române la

Bucureşti la 16 iunie 2010, actualizată prin scrisoarea suplimentară de intenţie,

semnată la Bucureşti la 29 iunie 2010, aprobate prin Decizia Consiliului director

al Fondului Monetar Internaţional din 2 iulie 2010 şi pentru modificarea

Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2009 privind ratificarea

Aranjamentului stand-by dintre România şi Fondul Monetar Internaţional,

convenit prin Scrisoarea de intenţie transmisă de autorităţile române, semnată la

Bucureşti la 24 aprilie 2009, şi prin Decizia Consiliului Director al Fondului

Monetar Internaţional din 4 mai 2009, precum şi a Scrisorii suplimentare de

intenţie, semnată de autorităţile române la data de 8 septembrie 2009 şi aprobată

32

2

prin Decizia Consiliului Director al Fondului Monetar Internaţional din 21

septembrie 2009;

- Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi

funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului.

4. Declaraţii politice prezentate de doamnele şi domnii senatori:

- Gheorghe David (PDL) – declaraţie politică având ca titlu ,,Când acordul

funcţionează, toţi avem de câştigat!”;

- Iulian Urban (PDL) – declaraţie politică având ca titlu ,,Senatul a respins o

iniţiativă legislativă ce viza, în scopul combaterii evaziunii fiscale şi al stimulării

creşterii consumului de produse româneşti, rambursarea a 2% din TVA către

consumatorul final”;

- Vasile Nistor (PDL) – declaraţie politică având ca subiect aspecte privind sistemul

de apărare şi siguranţă naţională al României;

- Dorin Păran (PDL) – declaraţie politică având ca titlu ,,Ziua Naţională a

României”;

- Dumitru Oprea (PDL) – declaraţie politică având ca titlu ,,Inconştienţa

populismului economic – varianta portocalie”;

- Adrian Ţuţuianu (PSD+PC) – declaraţie politică având ca titlu ,,Traian Băsescu.

Atât l-a dus capul…”;

- Dan Voiculescu (PSD+PC) – declaraţie politică având ca titlu ,,Pensiile trebuie

indexate cu valoarea inflaţiei: 10% de la 1 ianuarie 2011 plus încă 3% de la 1

septembrie 2011”;

- Ioan Mang (PSD+PC) – declaraţie politică având ca titlu ,,România, «raiul»

taxelor şi impozitelor”;

- Ecaterina Andronescu (PSD+PC) – declaraţie politică având ca titlu ,,Puterea

statului, «perdea de fum» pentru o falsă legitimitate”;

- Valer Marian (PSD+PC) – declaraţie politică având ca titlu ,,De ce este ocolită

România de China?”;

- Şerban Constantin Valeca (PSD+PC) – declaraţie politică având ca titlu „Acei

«sfetnici» care nu au avut, nu au şi nu vor avea de-a face cu cercetarea

românească”;

- Florin Constantinescu (PSD+PC) – declaraţie politică având ca titlu ,,Sub ocrotirea

unui stat dezinteresat, îmbătrânim stând la ghişee”;

- Mihăiţă Găină (PSD+PC) – declaraţie politică având ca titlu ,,De-a hoţii şi

33

3

vardiştii”;

- Emilian-Valentin Frâncu (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „După un an de

navigare, marinarul duce România spre Triunghiul Bermudelor”;

- Minerva Boitan (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Traian Băsescu – între

jocuri de imagine şi ultimatumuri către politicieni”;

- Cornel Popa (PNL) – declaraţie politică având ca titlu ,,Drumuri finalizate ba în

2011, ba în 2020”;

- Marius-Petre Nicoară (PNL) – declaraţie politică având ca titlu ,,Românii trebuie

«să muncească bine»”;

- Dan-Radu Ruşanu (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Educaţia – pe

culmile disperării”;

- Mario-Ovidiu Oprea (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „1 Decembrie –

Ziua naţională a tuturor românilor”;

- Vasile Nedelcu (Grupul parlamentar al senatorilor independenţi) – declaraţie

politică având ca titlu ,,Fruntaşi la TVA, codaşi la măsuri de relansare economică”;

- Sorin-Serioja Chivu (Grupul parlamentar al senatorilor independenţi) – declaraţie

politică având ca temă Ziua Naţională a României.

4

S T E N O G R A M A

şedinţei Senatului din 29 noiembrie 2010

Şedinţa a început la ora 16.30.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul senator Mircea-Dan Geoană,

preşedintele Senatului, asistat de domnii senatori Gheorghe David şi Adrian Ţuţuianu,

secretari ai Senatului.

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Bună ziua, stimaţi colegi, stimate colege!

Aş dori ca cei care nu sunt membri ai Senatului să permită senatorilor să-şi înceapă

activităţile din ziua de plen şi rog colegii senatori, care încă nu au intrat în sală, să o facă

pentru a putea să demarăm momentul solemn de la începutul şedinţei noastre de astăzi.

Stimaţi colegi,

Biroul permanent al Senatului a decis şi vă propune ca, în debutul şedinţei de plen a

Senatului României, ultima şedinţă înainte de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, să

marcăm acest moment solemn printr-o secvenţă a şedinţei noastre de astăzi dedicată

acestui important moment şi, cu permisiunea dumneavoastră, doresc să declar deschisă

şedinţa solemnă a Senatului României consacrată sărbătoririi zilei de 1 Decembrie, Ziua

Naţională a României, şi a 92 de ani de la Marea Unire.

Daţi-mi voie ca, la începutul şedinţei noastre, să ascultăm şi să respectăm Imnul

Naţional al României.

(Se intonează Imnul Naţional al României.)

Mulţumesc.

(Aplauze)

Daţi-mi voie ca, la începutul acestui moment solemn, să adresez Senatului un scurt

cuvânt din partea mea, rugând grupurile parlamentare să pregătească câte un reprezentant

pentru o alocuţiune cu ocazia acestui moment solemn.

(Domnul senator Mircea-Dan Geoană, preşedintele Senatului, se deplasează la

microfonul central pentru a lua cuvântul.)

Stimate colege, stimaţi colegi, dragi prieteni,

„Sarcinile ce ne revin la vremi atât de grele nu le vom putea presta fără ca cetăţenii

să aibe putinţa desfăşurării maxime a forţelor lor, deoarece libertăţile interne ale cetăţenilor

5

trebuie să crească în raport direct cu sforţările externe ale statului. Nu se poate spera ca

cetăţenii fără drepturi şi ţinuţi în întuneric sufletesc şi în mizerie socială să devie stâlpi

siguri ai unui stat modern, deplina libertate şi egala împărtăşire în puterea de stat a

cetăţenilor este singura bază solidă a dezvoltării unui stat.”

Aceste cuvinte au fost rostite pentru prima oară la Alba Iulia, acum 92 de ani, la 1

Decembrie 1918, de către marele om de stat român şi patriot român Iuliu Maniu.

Suntem astăzi la 92 de ani de la acel moment care a marcat destinul naţiunii

noastre. Suntem la 20 de ani după revenirea celebrării fireşti a acestei zile ca zi naţională a

tuturor românilor. Şi poate că acest moment dificil pe care îl parcurge ţara noastră ne-a

făcut să fim mai dezbinaţi şi mai lipsiţi de speranţă decât oricând altcândva. Suntem, parcă,

astăzi mai divizaţi, mai lipsiţi de speranţă şi, din păcate, acest lucru începe să ne afecteze în

relaţiile dintre noi, cetăţenii României, inclusiv cetăţenii României de altă etnie decât cea

română, pentru că la Alba Iulia, stimaţi colegi care reprezentaţi UDMR-ul în Senatul

României, în Parlamentul României, acolo s-au garantat drepturi egale pentru cetăţenii

României, indiferent de etnia lor.

Îndrăznesc să spun că în Senatul României astăzi, am reuşit, cu eforturi – şi nu

totdeauna uşor – să păstrăm această atmosferă de unire atunci când apar subiecte

importante.

Am încercat, în limita posibilului, şi eu, şi, mai ales, dumneavoastră, colegi şi

colege din toate culorile politice, să ne ridicăm deasupra acestei mlaştini, a acestui război

româno-român, care riscă să ne afecteze în mod sever şansele dezvoltării de care vorbea

Maniu acum 92 de ani.

Am crezut cu toţii că momentul intrării în Europa şi consolidarea alianţei noastre de

securitate cu partenerii euroatlantici vor fi însemnat, în mod automat, dezvoltare, progres,

prosperitate, modernitate şi respect pentru români şi între români.

Mesajul meu către colegii mei şi prietenii mei senatori şi cred că mesajul nostru, ca

instituţie democratică fundamentală a statului român, este că nu avem voie ca deznădejdea

şi lipsa de speranţă să ne întunece raţiunea. Suntem aici, indiferent de funcţie, indiferent de

poziţia faţă de guvernare, oameni de stat şi reprezentanţi democratici ai naţiunii române.

Mesajul meu către colegii senatori şi mesajul meu către ţară şi către naţiunea română, cei

aflaţi în graniţele actuale ale României, cei aflaţi departe de casă, celor de dincolo de Prut,

care ieri ne-au dat o veste bună prin rezultatul alegerilor care confirmă opţiunea europeană

şi proromânească a Republicii Moldova, şi în numele acestora, este unul de speranţă şi de

unitate.

6

Ne vom reîntoarce, evident, la subiecte controversate, poate peste câteva minute,

dar solemnitatea şi importanţa acestei zile naţionale trebuie să ne urmeze pe toţi şi cred că

aici, în Senat, putem să dăm naţiunii un exemplu de unitate şi de respectare a interesului

naţional.

Dumnezeu să ajute România!

Dumnezeu să odihnească în pace eroii-martiri care au luptat şi au murit şi pe front,

şi în închisori, respectând un crez naţional puternic şi de neînlocuit!

Este momentul în care România trebuie să se gândească serios că avem o obligaţie

faţă de trecut şi avem, mai ales, o obligaţie faţă de viitorul acestei naţiuni.

Din partea Senatului României, „La mulţi ani, România!” „La mulţi ani prietenilor

României!” Vă transmitem un mesaj de unitate şi de putere din partea noastră, pentru că de

aceasta are nevoie România în acest moment.

Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze)

(Domnul senator Mircea-Dan Geoană, preşedintele Senatului, revine la prezidiu.)

Mulţumesc.

Îl invit în continuare la cuvânt pentru a exprima un mesaj din partea Grupului

parlamentar al PDL din Senatul României, pe domnul senator Nicolae Dobra, care va fi

urmat de domnul senator Georgică Severin, din partea Grupului parlamentar al Alianţei

Politice PSD+PC.

Domnul Nicolae Dobra:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor senatori,

Aş vrea să cred că poporul român nu este dezbinat, aş vrea să cred că nu putem să

vorbim decât, poate, de noi, clasa politică, că avem anumite probleme cu dezbinarea. Eu

cred că poporul român îşi vede în continuare de treabă şi cred că, dacă nevoile i-ar impune,

ar face aceleaşi eforturi unitare ca cei care în 1918 s-au întrunit la Alba Iulia şi au strigat

într-un glas „vrem să facem România Mare!” Şi au realizat în 1918 România „dodoloaţă”.

Vreau să vă dau un citat scurt din I.C. Brătianu care în momentul când s-a întâlnit

cu reprezentanţii celor care au realizat adunarea de la Alba Iulia spunea: „Sunt clipe în

viaţa unui neam de fericire atât de mare că răscumpără veacuri întregi de dureri. Bucuria

noastră nu este bucuria unei singure generaţii, ea e sfânta cutremurare de fericire a

întregului popor românesc, care de sute şi sute de ani, a stat sub urgia soartei cele mai

cumplite, fără a pierde credinţa lui nestrămutată în această zi ce ne uneşte şi care nu se

putea să nu vie.”

7

Astăzi, sigur, noi aducem un omagiu generaţiilor care au realizat, în 1599 unirea

sub Mihai Viteazul, la Alba Iulia, celor care s-au jertfit pe câmpurile de bătaie în 1916 –

1919, pentru a realiza şi, respectiv, a consfinţi Marea Unire. Suntem aici pentru a aduce un

omagiu strămoşilor şi străbunilor noştri, care au ştiut să pună mai presus interesul ţării

decât interesul lor.

Este un lucru important, astăzi, la 92 de ani, Senatul României serbează şi probabil

că poimâine vom serba fiecare pe unde ne găsim, la Alba Iulia sau la Bucureşti, acest mare

eveniment, acest eveniment istoric care încheie un lung şir de unităţi – este vorba de martie

1918, când Basarabia a hotărât să se unească cu România, noiembrie 1918, când Bucovina

a hotărât să se unească cu România şi, bineînţeles, corolarul, 1 decembrie 1918, când

Transilvania a decis, prin Marea Adunare de la Alba Iulia, să se unească cu România.

Noi, senatorii de Alba, vă invităm la Alba Iulia şi vă aşteptăm acolo.

Daţi-mi voie să urez şi eu românilor multă fericire, multă sănătate, un „La mulţi

ani!” cu ocazia zilei de 1 Decembrie.

„La mulţi ani, români!” „La mulţi ani, România!”

Vă mulţumesc.

(Aplauze)


Mulţumesc, domnule senator.

Domnul senator Georgică Severin, mesajul Domniei Sale şi al Grupului

parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC.

Domnul senator Mario-Ovidiu Oprea se pregăteşte pentru intervenţia următoare.

Domnul Georgică Severin:

Mărturisesc că este un moment emoţionant şi, în acelaşi timp, dacă vreţi, o dilemă

intelectuală, despre ce anume să vorbesc. Am fost pus în situaţia de a ţine această

alocuţiune doar cu câteva minute înainte de a intra în sală. M-am gândit şi eu, ca domnul

senator Dobra, la România „dodoloaţă”, la cei 1 228 de delegaţi, la mesajele copiilor de la

Alba, la tot ce spunea Iuliu Maniu, dar până la urmă, m-am gândit că ar trebui să mă refer

mai mult la prezent.

Noi vorbim tot timpul despre eroii noştri, despre martiri, despre cei care au căzut la

datorie în războaie, despre cei care s-au jertfit pentru România sau spunem să ne gândim la

viitor, la viitorul patriei, la tineretul căruia trebuie să-i dăm o şansă, dar nu credeţi că,

poate, de ziua naţională a românilor şi a României, trebuie să ne gândim la prezentul

României şi al românilor, la modul în care trăim şi ne bucurăm de această zi? Nu avem

senzaţia că, adesea, festivizăm prea mult Ziua Naţională a României, dar uităm să ne

8

bucurăm de ea? Ne orientăm prea mult spre conflicte de zi cu zi sau istorice, încercăm să

ne arătăm muşchii de Ziua Naţională a României, să arătăm care tabără este mai bună, mai

puternică, dar uităm că românii se gândesc întotdeauna, dincolo de politică şi de ceea ce

vrea clasa politică, la viaţa lor curentă, la bucuriile mărunte ale fiecărei zile.

De aceea, voi face o singură referire la documentul de la Alba Iulia. Las plăcerea

altor grupuri să se refere la art. 1 din declaraţie, eu mă voi referi la două articole ale

rezoluţiunii, şi anume art. 3 şi art. 4.

Spuneau strămoşii noştri că „înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic

pe toate tărâmurile vieţii publice” este necesară şi că „votul obştesc direct, egal, secret…,

în mod proporţional pentru ambele sexe”, reprezintă o necesitate, iar la art. 4 se spunea:

„Desăvârşită libertate de presă, asociere şi întrunire, liberă propagandă a tuturor gândurilor

omeneşti”.

Vedem că această garanţie se dădea acum 92 de ani.

Ştim bine că aceste drepturi au dispărut foarte multă vreme. Le avem din nou de 20

de ani.

Ne bucurăm de ele? Ştim să le valorificăm? Avem capacitatea să demonstrăm că

merităm să avem aceste drepturi?

Din păcate, nu întotdeauna, dar parcă niciodată ca acum, nu am avut senzaţia că

România nu se mai bucură, că România este tristă, că românii sunt gata doar să-şi plătească

poliţele, iar majoritatea nici măcar nu mai este interesată.

De aceea, cred că 1 Decembrie ar trebui să fie momentul în care noi, dincolo de

coloratură politică, dincolo de idei, de precepte, să ne bucurăm că suntem români. Să

încercăm împreună să nu uităm un singur lucru: trebuie să ne trăim prezentul cu cinste ca

să lăsăm ceva viitorului.

La mulţi ani, România!

(Aplauze


Vă mulţumesc, domnule senator.

Domnul senator Mario-Ovidiu Oprea, din partea Grupului parlamentar al PNL,

urmat de domnul senator Chivu, din partea Grupului parlamentar al senatorilor

independenţi.

Vă rog, domnule senator.

Domnul Mario-Ovidiu Oprea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.


9

Distins Senat,

Peste 2 zile vom sărbători Ziua Naţională a României, consacrată, astfel, în 1990,

pentru a celebra cel mai de seamă eveniment din istoria noastră naţională – Unirea cea

Mare de la 1 decembrie 1918, înfăptuită la Alba Iulia, prin care toate provinciile istorice

româneşti s-au regăsit firesc între graniţele unuia şi aceluiaşi stat naţional întregit.

Peste toate discuţiile şi opiniile mai mult sau deloc justificate, ce se fac auzite

periodic de două decenii şi ceva încoace, despre cât de nimerit este ca românii să serbeze

ziua naţională la 1 decembrie, un fapt rămâne necontestat. Unirea realizată la 18 noiembrie

– 1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al Istoriei României şi totodată arcul

de boltă al unui îndelungat proces istoric desfăşurat în arealul carpato - pontic - dunărean,

practic, unirea fiind fericita împlinire a unui deziderat fierbinte al locuitorilor autohtoni şi

majoritari care locuiesc în vatra Daciei străbune.

Nu este, aici şi acum, momentul de a evoca întreaga devenire a istoriei româneşti,

care a precedat epocala înfăptuire de acum 92 de ani. Trebuie însă a fi amintit, chiar şi în

grabă, faptul că Unirea cea Mare ar fi fost de neconceput fără pasul anterior, Unirea cea

Mică de la 24 Ianuarie 1859 când, cum prea bine se ştie, sub sceptrul lui Alexandru Ioan

Cuza, Moldova şi Ţara Românească au constituit statul modern român. La fel de

rezumativ să nu uităm că, până la Alba Iulia, românii au parcurs un drum nu lipsit de

dificultăţi şi sacrificii, multe şi dureroase, în contextul dramatic al ultimului an din Primul

Război Mondial în care ţara intrase în 1916 cu scopul declarat al realizării întregirii – drum

materializat prin actul de unire a Basarabiei, răpită în 1812 de Imperiul Ţarist la 27 martie

– 9 aprilie 1918, respectiv, cel de unire cu ţara-mamă a Bucovinei, înglobată în 1775 de

Imperiul Habsburgic la 15 – 28 noiembrie 1918.

În acest fel, Marea adunare populară şi reprezentativă de la Alba Iulia a sancţionat

în mod plebiscitar voinţa şi dorinţa unei întregi suflări româneşti. Acolo, în fosta cetate a

Bălgradului, cea care fusese martora primei Uniri de la 1 noiembrie 1599 a provinciilor

istorice româneşti sub Mihai Viteazul, 1228 de delegaţii oficiale, reprezentând toate cele

130 de cercuri electorale din cele 27 de comitate româneşti, delegaţi reprezentativi pentru

toate păturile sociale, toate interesele şi toate domeniile de activitate spirituală şi materială,

naţionale, au consacrat prin adoptarea Rezoluţiei de unire, citită de Vasile Goldiş, ultimul

şi decisivul pas al înfăptuirii României Mari.

Sistemul tratatelor de pace, semnate în 1919 – 1920 la capătul marelui război, nu a

făcut altceva decât să ratifice şi să recunoască, pe plan internaţional, actul de dreptate

istorică pentru românii regăsiţi, în sfârşit, între fruntariile unuia şi aceluiaşi stat naţional.

10

Chiar dacă România Mare – înfăptuită sub Regele Ferdinand I, pe bună dreptate

rămas în conştiinţa colectivă ca Întregitorul, şi a marelui om politic liberal Ion I.C.

Brătianu – nu avea să dureze decât 22 de ani, dispariţia ei fiind urmare a unui concurs de

împrejurări internaţionale şi interne din care nu lipsesc culpele, unele foarte apăsate ale

factorilor de decizie politică din tragicul an 1940, semnificaţia evenimentului grandios de

la 1 decembrie 1918 rămâne neştirbită în ciuda tuturor avatarurilor şi vicisitudinilor istorice

de care românii au avut parte de atunci şi până în zilele noastre.

Aşadar, cinstim cum se cuvine memoria generaţiilor, de la vlădică la opincă, care

au rămas în realitate, o aspiraţie naţională fără egal. Să ne bucurăm cu toţii de Ziua

Naţională a României, urându-i României, din adâncul sufletelor noastre „La mulţi ani”!

Vă mulţumesc pentru atenţie.

(Aplauze)



Domnul preşedinte Markó Béla, înţeleg că doriţi să luaţi cuvântul. Domnul senator

Markó Béla, urmat de domnul senator Sorin-Serioja Chivu.

Vă rog, domnule preşedinte.

Domnul Markó Béla:



Stimaţi colegi,

Permiteţi-mi câteva cuvinte, ad-hoc, privind un eveniment şi o zi extrem de

importantă, Ziua Naţională a României. Nu ştiam că astăzi vom avea o şedinţă solemnă în

Senatul României. Totuşi, ştim cu toţii ce sentimente şi ce opinii avem faţă de această zi

importantă, aşa cum am spus.

Istoria, evenimentele din istoria noastră ne-au contrapus de foarte multe ori pe noi,

români şi maghiari. Şi dacă facem un inventar al acestei istorii, putem găsi momente,

putem găsi evenimente, putem găsi date care ne-au pus de cealaltă parte a baricadei.

Dar, la fel, sunt convins că putem găsi evenimente, putem găsi momente, putem

găsi idei prin care ne aşezăm şi ne-am aşezat pe aceeaşi platformă.

Ziua de 1 decembrie, de fapt, sfârşitul Primului Război Mondial şi tot ce a urmat

acestui război are o altă semnificaţie pentru români şi a avut o altă semnificaţie pentru

maghiari.

Românii de atunci, în mod firesc, au trăit ziua de 1 decembrie ca pe o victorie

extrem de importantă pentru întreaga naţiune română.

11

Maghiarii de atunci, în schimb, au trăit ziua de 1 decembrie ca o pierdere,

pierzându-şi statalitatea de până atunci.

Deci, ziua de 1 decembrie are o altă semnificaţie şi trebuie să înţelegem cu toţii că

abordarea noastră diferă, din acest punct de vedere.

În acelaşi timp, avem şi un alt motiv pentru care eu nu pot afirma că astăzi, după

aproape un secol, când, într-adevăr, tot ceea ce a avut loc atunci a devenit istorie, am avea

aceeaşi abordare. Fiindcă maghiarii, trăind acea perioadă, au avut şi aşteptări foarte

importante şi foarte pozitive, aşteptări bazate pe Proclamaţia de la Alba Iulia. Proclamaţia

de la Alba Iulia „a promis popoarelor” – aşa s-au exprimat pe atunci cei care au formulat

Proclamaţia – că fiecare popor din Ardeal se va instrui şi se va administra în propria limbă

cu persoane alese din sânul său. Şi după aproape un secol putem afirma că multe din acele

promisiuni sau cel puţin o parte din acele promisiuni, în aceşti 20 de ani, într-adevăr, s-au

realizat, iar o altă parte din acele promisiuni şi din acele angajamente trebuie să se

realizeze în următoarea perioadă.

De aceea, permiteţi-mi să mă refer la Legea educaţiei naţionale, la discuţiile

noastre, la disputele noastre privind învăţământul în limba maternă cu o anumită

dezamăgire. Demult ar fi trebuit să depăşim aceste controverse, demult ar fi trebuit să

depăşim aceste contradicţii, dar sunt convins că, mai curând sau mai târziu, vom reuşi acest

lucru.

Şi totuşi, când mă refer la cei 20 de ani, care sunt în spatele nostru, după 1989, pot

afirma că am mai realizat un lucru extrem de important, şi anume să îl respectăm pe

celălalt. Respectăm sărbătorile, evenimentele, zilele importante ale celeilalte naţiuni, ale

celeilalte comunităţi. Am realizat un lucru extrem de important, un lucru extraordinar

încât în ziua de 15 martie suntem onoraţi de prezenţa reprezentanţilor majorităţii române,

de prezenţa reprezentanţilor autorităţilor române. La fel, Uniunea Democrată a Maghiarilor

din România, de la început, în mod firesc, fiindcă suntem cetăţenii acestei ţări, a participat

la festivităţile din 1 Decembrie şi a respectat sentimentele dumneavoastră şi a respectat

Ziua Naţională a României.

Vă doresc „La mulţi ani şi sărbători fericite”!

(Aplauze)



Invit la microfon pe domnul senator Sorin-Serioja Chivu, din partea Grupului

parlamentar al senatorilor independenţi.


12

Domnul Sorin-Serioja Chivu:



Mihai Eminescu, vizavi de patriotism, spunea: „Patriotismul nu este numai iubirea

pământului în care te-ai născut, ci mai ales iubirea trecutului faţă de care nu există iubirea

de ţară”.

1918 a reprezentat unul dintre cele mai importante momente de afirmare a

identităţii noastre, ca ţară şi popor. Avem o ţară extrem de frumoasă, cu o istorie

impresionantă şi cu un spirit minunat. An de an, românii şi România au o zi în care putem

să reflectăm cine suntem şi ce vrem. O zi în care ne putem cinsti valorile şi o zi în care

putem învăţa să spunem că suntem mândri de a fi români.

1 decembrie este momentul în care să luăm în considerare ceea ce reprezintă cu

adevărat prioritatea noastră ca popor, identitatea naţională, urmărind interesul naţional şi

îndepărtarea odată pentru totdeauna a intereselor personale sau de grup.

Trebuie să fim cu toţii conştienţi că trebuie să ne apărăm identitatea şi valorile. Ziua

Naţională a României nu înseamnă parada vorbelor mari şi a omagiilor prin depunerea de

coroane. Această zi înseamnă sau ar trebui să însemne scufundarea în ceea ce noi avem

mai preţios – spiritul nostru naţional.

Parada vorbelor ar trebui să devină parada spiritului românesc, singurul care ne-a

oferit istorie şi ne va oferi viitor.

Ziua Naţională a României este sărbătoarea tuturor românilor, a strămoşilor noştri,

a noastră, indiferent unde ne aflăm, şi a copiilor şi nepoţilor noştri.

Cu toţii trebuie să fim conştienţi că numai prin solidaritate şi încredere putem să ne

păstrăm identitatea naţională, piatra de temelie a oricărei ţări.

Trebuie să învăţăm lecţia responsabilităţii şi trebuie să fim conştienţi că românii nu

au decât un singur interes: interesul naţional, iar acesta se găseşte numai în spectrul de

culori al sufletului fiecărui român.

Dragi români,

Oriunde v-aţi afla şi oriunde aţi fi, vă urăm să fiţi români în fiecare clipă a acestei

vieţi şi nu uitaţi că România nu poate să existe decât prin voi şi prin iubirea voastră faţă de

ţară!

Vă salutăm pe toţi în această zi atât de importantă şi vă rugăm să nu uitaţi nicio

clipă cine sunteţi!

„La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!” (Aplauze)

13


Mulţumesc, domnule senator.

Mulţumesc tuturor colegilor pentru intervenţii şi pentru marcarea acestui moment

solemn în Senatul României.

Aş dori, de asemenea, să-i urez „La mulţi ani!”, în numele dumneavoastră, şi să-i

spunem sănătate, bucurie, împliniri şi tot ce-şi doreşte colegului nostru senator Radu-

Cătălin Mardare. La mulţi ani, domnule senator, şi să dea Dumnezeu să vi se împlinească

toate dorinţele!

(Aplauze)

Declar încheiată această parte a şedinţei noastre de astăzi.

*

Stimaţi colegi,

În şedinţa Biroului permanent s-au primit câteva propuneri şi aş vrea să verific,

înainte de a vă supune votului ordinea de zi, dacă aceste modificări, în debutul ordinii de zi

de astăzi, sunt acceptabile şi pot primi votul dumneavoastră.

S-a făcut propunerea ca Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite

ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare, care înţeleg că se află într-o fază de…

(Discuţii la prezidiu)

Este deja rezolvat, da?

Propunerea domnului senator Rădulescu a fost ca această Lege privind abilitarea

Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare să urce pe poziţia 4,

imediat după punctul 3 din ordinea de zi.

De asemenea, punctele 5 şi 6 din ordinea de zi, care au termen de adoptare tacită

mâine, 30 noiembrie 2010 – sunt două proiecte de lege –, să fie avansate în ordinea de zi

imediat după Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe

perioada vacanţei parlamentare, urmând ca Legea educaţiei naţionale să urmeze imediat

după aceea.

Am încercat să rezum cât mai bine propunerile făcute în Biroul permanent.

Cu aceste modificări, dacă nu sunt alte sugestii sau intervenţii, supun votului

dumneavoastră ordinea de zi.

Domnul senator Verestóy, microfonul 2.

Domnul Verestóy Attila:

Sunt, din păcate, domnule preşedinte.


Iertaţi-mă, domnule senator.

14


Scuzaţi-mă, vă rog foarte mult, că am perturbat bunul mers al voturilor şi a ceea ce

urmează. Sunt şi alte intervenţii.

De fapt, nu fac altceva decât să reiterez ce am spus atât eu, cât şi alţi colegi de-ai

mei, la Biroul permanent, vizând acel punct din ordinea de zi care se referă la raportul

Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport privind Legea educaţiei naţionale.

Eu sunt convins că avem viziuni diferite – şi este bine să avem viziuni diferite –,

dar procedurile, seriozitatea şi ţinuta unui demers parlamentar este bine să le respectăm în

continuare. De aceea, am supus atenţiei Biroului permanent – s-a şi supus la vot, un

rezultat foarte strâns: aţi sesizat că era 7 la 6, era posibil şi un vot invers – cerând ca

raportul să fie trimis înapoi la comisie pentru a fi în bună regulă faţă de prezente şi viitoare

în ceea ce priveşte demersul unui grup parlamentar care nu a putut să fie de faţă în

dezbaterile acelea foarte „eficiente”, care au avut loc într-un week-end, când mai mult de

jumătate din raport a primit votul, evident, favorabil al unei părţi a eşichierului politic din

acest Parlament.

Consider că nu este bine să intre în discuţia plenului Senatului un raport pe care

unii dintre noi, printre care mă număr şi eu, şi formaţiunea politică din care fac parte, nu îl

considerăm legal şi întemeiat votat. Este dreptul nostru să avem această opinie. Am şi

argumentat de ce. Celor care nu ştiu, le-aş reaminti, că, fără a fi o decizie a Biroului

permanent, fără să fie…, uite, peste asta putea să fie o decizie a plenului Senatului, comisia

– mai precis o semi-comisie, jumătate din comisie – a lucrat şi a elaborat un raport de care

preşedintele comisiei nu a luat decât cunoştinţă, pentru că a fost deja semnat de alţi membri

ai comisiei.

Nu cred că este bine să avem astfel de precedente, pentru că ceea ce ar urma nu ar

fi de dorit, din multe puncte de vedere, în alte domenii decât acest caz în speţă.

Propunerea noastră, pe scurt – am formulat-o şi în Biroul permanent –, vă rog să

supuneţi la vot în plenul Senatului retrimiterea la comisie a proiectului de lege pentru justă

şi temeinică analiză şi vot pe articolele care au fost prelucrate foarte repede de numai

jumătate din Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport. Aceasta este rugămintea

noastră.

Vă rog să întrebaţi plenul Senatului dacă împărtăşeşte varianta celor şase voturi sau

varianta celor şapte voturi, fiind într-un echilibru destul de fragil.


Domnule senator, suntem la ordinea de zi. Pentru a putea dezbate orice propunere

şi, evident, propunerea dumneavoastră are…

15

(Intervenţie neinteligibilă din sală a domnului senator Verestóy Attila.)

Doriţi să scoateţi proiectul de lege din ordinea de zi? Aceasta este propunerea? Nu

a fost suficient de clară formularea. Doresc ca toţi colegii şi colegele senatori să fie avizaţi

atunci când suntem sesizaţi cu o astfel de propunere.

Vă propun …, dacă doriţi să intrăm pe dezbatere acum, vă stau la dispoziţie. Sunt şi

alte elemente referitoare la ordinea de zi sau alte intervenţii? Ştiţi bine că sunt la dispoziţia

dumneavoastră pentru orice fel de comentarii.

Domnul senator Daea, microfonul obişnuit.

Domnul Petre Daea:

Mulţumesc, domnule preşedinte al Senatului.



O zi pornită bine, într-un plen care ne demonstrează interesul pentru activitatea

parlamentară, într-un plen în care avem prezenţi colegi de-ai noştri care îndeplinesc şi

misiunea de membri ai Cabinetului premierului Boc, într-un cuvânt, suntem în dispozitiv

de lucru. Am fost extraordinar de mulţumit de faptul că această prezenţă este generată de

interesul de a pune în mişcare un act normativ discutat, un act normativ aşteptat.

Mi-aduc aminte că, cu câtva timp în urmă, inclusiv preşedintele ţării, inclusiv

membri ai Guvernului îşi puneau întrebarea şi se temeau că în Senatul României se

tergiversează discutarea proiectului de lege. Cu toţii eram îngrijoraţi şi, în acelaşi timp,

interesaţi de faptul că opinia publică trebuie să fie informată exact, iar noi, conştiinţa

profesională şi politică, să avem libertatea de a lucra şi de a decide în cunoştinţă de cauză.

Am apreciat de fiecare dată luările de poziţie ale stimatului coleg, domnul profesor

Hărdău, preşedintele comisiei. Am apreciat de fiecare dată luările de cuvânt şi interesul

manifestat de colegii de la PNL. Au fost şi frământările noastre interne, vizavi de modul în

care lucrăm şi acţionăm, în consens cu interesul pe care îl dezvoltă o asemenea dezbatere şi

un asemenea proiect de act normativ şi am avut liniştea cuvenită când colegi de-ai noştri au

găsit de cuviinţă să nu facă pauze – şi vă aduc aminte aici că plenul Senatului, în

nenumărate rânduri, a dat comisiei girul să lucreze şi atunci când activitatea se desfăşura în

plen.

Am auzit, de asemenea, şi am fost informat la timp de colegii din Comisia pentru

învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport că au lucrat ore în şir după program, au venit în zilele

când aşteptam cu toţii să fie în altă parte. Ei au lucrat în comisie pentru a întocmi un raport

care să ajungă în plenul Senatului pentru a fi pus în discuţie.

16

Cred că citesc foarte bine şi îngrijorarea ministrului educaţiei, cercetării, tineretului

şi sportului pentru faptul că, astăzi, colegii din arcul guvernamental solicită ca această lege

să ajungă din nou în comisie. M-am gândit că astăzi am venit aici, nu să decidem prin vot

să nu dezbatem legea, ci să fim prezenţi în plenul Senatului pentru a pune în discuţie actul

normativ atât de aşteptat.

Mi se pare neelegant şi, din punctul meu de vedere, greşit ca un coleg să invoce

faptul că acest raport nu este semnat de preşedintele de comisie.

Stimaţi colegi,

Dacă ne ascundem în spatele acestei proceduri, putem vedea, fără teama de a greşi,

că există rapoarte care au semnătura vicepreşedinţilor de comisii, şi acest lucru nu ne-a

încurcat pe noi, nu ne-a determinat pe noi să nu punem în discuţie actul normativ.

De aceea, domnule preşedinte, v-aş întreba pe dumneavoastră, dar în primul rând

pe colegii care, până ieri, spuneau că opoziţia tergiversează, că opoziţia se opune adoptării

unui act normativ, iar acum, când a ajuns în plenul Senatului, fac apel la proceduri care nu

pun în lucru actul normativ: atitudinea celor care astăzi invocă motive de procedură este ea

productivă pentru domeniul pe care-l reglementăm? Este ea productivă pentru activitatea

politică şi cea decizională din Parlamentul României?


Şi săptămâna trecută am avut, ca şi astăzi, un moment extrem de important pentru

viaţa Senatului, când, în cunoştinţă de cauză şi în armonie politică, am putut trece prin

Senatul României 92 de acte normative, pentru că am socotit necesar să facem acest lucru

şi am făcut acest lucru pentru că suntem în Senatul României şi nu vrem să împrumutăm

modul de lucru distructiv de la Camera Deputaţilor, unde preşedintele Camerei Deputaţilor

a fraudat şi a pus într-o situaţie dificilă Parlamentul României.

Cred că este bine – şi mă folosesc de acest moment, (Aplauze) – să-i facem o

invitaţie scrisă doamnei Roberta Anastase, să vină să vadă cum se desfăşoară activitatea în

Senatul României (Râsete în sală) , poate lua lumină de aici (Râsete şi aplauze în

sală) , şi domnul Verestóy i-o poate da (Râsete şi aplauze) , iar noi, astăzi, putem

lucra, în Senatul României, la Legea educaţiei naţionale.


Vă mulţumesc, stimaţi colegi.


Mulţumesc mult.

Doamna senator Ecaterina Andronescu, pentru că domnul senator Verestóy a

invocat o anumită situaţie şi...

17

Microfonul 4 pentru doamna senator.

Doamna Ecaterina Andronescu:


Distinşi colegi, membrii ai Senatului,

De când urmăresc lucrările Parlamentului României, nu-mi aduc aminte ca,

vreodată, o lege să fi stârnit un interes atât de mare cât a stârnit Legea educaţiei naţionale

acum.

Nu este o mirare. Mi se pare că este un lucru cât se poate de firesc, pentru că

sistemul educaţional cuprinde peste 3 200 000 de elevi, 700 000 de studenţi şi peste 300

000 de cadre didactice. Deci, la o atât de mare importanţă, cât are Legea educaţiei

naţionale, este firesc şi interesul pe care această lege îl stârneşte.

Fără îndoială că ea a avut anterior anumite demersuri la care toţi am fost parte. A

fost un Pact naţional pe educaţie, un pact care s-a semnat sub autoritatea Preşedintelui

României. În acest pact se vorbea de câteva lucruri importante pentru sistemul educaţional.

Pe lângă finanţare, aş fi reţinut şi alte câteva puncte importante, aş fi reţinut o idee care mi

se pare că a fost foarte importantă la vremea respectivă, şi anume consensul.

O lege de un atât de mare interes, o lege cu atât de mari implicaţii, nu poate să fie

votată doar de o grupare, fie ea şi de guvernare, pentru că ea vizează întreaga societate

românească. De aceea, consensul cu care s-a semnat acest pact trebuie să meargă mai

departe, iar această importantă lege să fie acceptată prin consens. Prin consensul cărei

instituţii? Aşa cum scrie în legea supremă, instituţia numită Parlamentul României

reprezintă poporul român, iar această instituţie este chemată să legifereze în numele

poporului. De aceea, eu cred că această lege importantă, Legea educaţiei naţionale,

necesită aplecarea tuturor forţelor politice.

Foarte multă lume a discutat pe tema acestei legi şi câteva elemente au fost

acceptate de toată lumea. Trebuie să fie o lege care să modernizeze sistemul, şi nimeni nu

spune altceva. Trebuie să fie o lege care să dea predictibilitate celor care se află în sistem,

şi toată lumea susţine acest punct de vedere. Trebuie să fie o lege care să dea stabilitate

sistemului, să nu vină fiecare Guvern cu o altă lege a educaţiei.

Vreau să-i transmit domnului senator Verestóy, pe care îl respect şi faţă de care am

toată consideraţia, următoarele: şedinţele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi

sport nu au fost secrete, şedinţele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport au

fost anunţate în conformitate cu Regulamentul comisiei şi Regulamentul Senatului

României. Pentru şedinţele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport au fost

convocaţi toţi membrii comisiei. Dacă o parte dintre ei a considerat că există o altă cale

18

decât cea a dezbaterilor în comisie pentru Legea educaţiei naţionale şi nu a venit, nu cred

că cealaltă parte, care s-a angajat să finalizeze legea, trebuie să fie învinovăţită. Am luat

deciziile în conformitate cu Regulamentele Senatului, cu majoritatea voturilor membrilor

comisiei, şi nu aşa…, doar o jumătate, care era aproape o jumătate, au fost prezenţi

majoritatea membrilor comisiei, iar decizia s-a luat cu votul lor. De aceea, eu cred că acest

raport, cu care noi am venit în faţa Senatului, este un raport care a îndeplinit toate regulile

stabilite unui proces legislativ şi, sigur, Senatul, prin dezbaterea pe care trebuie să o

accepte, va putea să corecteze ceea ce a făcut comisia, pentru că, la urma urmei, votul este

cel care decide.

De aceea, stimate domnule senator, vreau, cu tot respectul, să vă spun că nu am

făcut ceva în secret, ceva pe ascuns, ci, dimpotrivă, la toate şedinţele noastre a participat şi

presa. Vreau să mai ştiţi că amendamentele pe care le-am dezbătut acolo nu au fost

amendamentele PSD-ului, PNL-ului, PDL-ului sau ale altor grupuri parlamentare, acolo au

fost amendamente pe Legea educaţiei naţionale şi au fost tratate ca atare.

Fiecare dintre noi a venit cu expertiza pe care o are, nu le-am acceptat fără să le

dezbatem, dezbaterile au fost uneori furtunoase, dar, până la urmă, au primat argumentele,

am cântărit bine, iar acel amendament care a adunat de partea lui cele mai multe argumente

a fost trecut în raportul comisiei.

Vă mulţumesc pentru atenţie şi îmi doresc din tot sufletul să vă aplecaţi asupra

acestui proiect de lege cu toată responsabilitatea pe care aţi dovedit-o de fiecare dată când

am avut în dezbatere o problemă de educaţie.

Vă mulţumesc. (Aplauze)


Domnule preşedinte Hărdău doriţi să interveniţi în acest moment? Microfonul 2,

pentru domnul preşedinte.

Domnul Mihail Hărdău:


Stimaţi colegi,

Se spun multe cuvinte frumoase aici, în plenul Senatului. Eu, ca preşedinte al

comisiei, pot spune că am făcut o greşeală, o mărturisesc aici, că i-am bănuit de sinceritate

pe colegii mei de la PSD şi PNL.

Să mă explic, pentru că nu vreau să creez supărări. Faptele converg spre ceea ce am

spus eu. Îmi pare rău că trebuie să spun acest lucru, dar domnul senator Verestóy a atins un

anumit subiect, pe chestiuni de procedură.

19

Vorbea distinsa mea colegă despre firescul legii, despre firescul abordării. Aş vrea

să vă vorbesc eu acum, despre nefirescul abordărilor din comisie.

Plecând de la Pactul naţional pe educaţie am acceptat din capul locului, ca mod de

lucru, ideea consensului. Am avut două săptămâni prealabile în care ne-am întâlnit cu toţi

actorii din zona educaţiei. S-a încercat o atmosferă de lucru, aşa cum spunea un coleg, nu

puteai să ştii dacă cineva este din partea unui partid politic sau a altui partid politic, se

discuta profesional, dar cu un anumit ritm, un anumit ritm impus în mod elegant de stimaţii

mei colegi.

Mi se pare nefiresc să spui că este firesc ca în zece săptămâni să discuţi 105 articole

şi în patru zile să discuţi 200 de articole. Aici este nefirescul.

Mi se pare nefiresc ca Legea educaţiei naţionale să fie tranşată într-o zonă de

dezbatere politică deşănţată, fără nicio logică. De ce? Ca să contrabalasăm ce? O decizie a

Curţii Constituţionale. Mi se pare nefiresc. Noi am procedat la fel.

Eu mi-am menţinut punctul de vedere. La un anumit moment m-am poziţionat...,

m-am bucurat că legea se întoarce în comisie, într-o gândire naivă, într-o abordare, să spun

aşa, de o eleganţă pe care nu o puteţi înţelege cei din mediul politic, cei care nu ştiţi altceva

decât politică, politică, politică, educaţie – nimic.

Este o problemă de educaţie, până la urmă. Îmi pare rău că trebuie să o spun.

Doamna Doina Silistru (din sală):

Nu este corect să folosiţi termenul „deşănţat”.


Vă rog să mă ascultaţi, că v-am ascultat până acum cu mare plăcere.

Cuvântul „deşănţat”, poate că este prea elegant pentru ceea ce s-a întâmplat în

ultima săptămână.

Aş vrea să vă spun, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, că această „aplecare” spre

Legea educaţiei naţionale este nefirească – în trei zile să parcurgi 200 de articole! Încercaţi

şi citiţi 200 de articole, numai să le citiţi, nu să le reformulaţi, citiţi 600 de amendamente,

numai să le citiţi, nu să le şi analizaţi, şi veţi constata că suntem într-o zonă a erorii

maxime. O eroare de abordare politică pe o Lege a educaţiei naţionale, care nu are ce căuta

aici în această fază.

V-am spus şi repet că această lege trebuie să se întoarcă la locul ei, să fie o

dezbatere corectă, să nu fie o dezbatere în galopul calului.

Sunt multe de spus. Mie îmi pare rău, am lucrat foarte bine cu colegii mei. Din

punct de vedere profesional nu am nici cea mai mică îndoială că nu se pricep sau că au

avut intenţia ca în lege să introducă anumite elemente. Este o chestiune de dezbatere, până

20

la urmă. Sunt poziţionări diferite. Acestea nu sunt condamnabile, este ceva firesc. Este

condamnabilă procedura prin care, din punct de vedere politic s-a stabilit un termen, un

final, ca până la data de, care este duminică – lucru stabilit de domnul preşedinte, la Curtea

Constituţională –, să prezentăm raportul. Scurt, comandă politică. Aceasta nu este

dezbatere politică. Aceasta este armată politică, daţi-mi voie să vă spun. Şi atunci, ne

întrebăm unde este consensul de la Pactul naţional pe educaţie?! Fiecare stă la colţ să-l

prindă pe celălalt. Nu se poate.

Eu sunt adeptul Legii educaţiei naţionale gândite, citite dezbătute. Aşa cum este

acum, Legea educaţiei naţionale nu are ce căuta în plenul Senatului. A ajuns aici prin votul

democratic care a avut loc la Biroul permanent. Am fost prezent acolo şi mi-am exprimat

dezamăgirea pentru mediul politic în care se desfăşoară activitatea în general. Sunt

nemulţumit. Asta este problema mea, dar pot să o spun.

Deci se proclamă idei, idealuri care nu au acoperire în acţiuni. Asta este cea mai

mare dezamăgire a mea. Este un clivaj total între ceea ce spuneţi şi ceea ce faceţi. Încercaţi

să armonizaţi cele două elemente şi veţi vedea că va fi mai bine pentru poporul pe care

clamaţi că vreţi să-l slujiţi. Pentru cei 3 milioane de copii pe care spuneţi că-i slujiţi. Pe

naiba! Slujiţi interesele proprii. Uitaţi-vă la rectori. Au schimbat totul. (Aplauze) Vă rog să

vă uitaţi! Au schimbat toate articolele care se referă la rectori. Rectorii devin nemuritori,

nemuritorii societăţii româneşti. (Aplauze) Vă întreb, vreţi? Haideţi să punem în lege

proceduri de îmbălsămare a rectorilor în funcţie – (Râsete şi aplauze în sală) –, că se

poate! Nu este în regulă!

Susţin ceea ce a spus domnul senator Verestóy, să se întoarcă la comisie. Vă asigur

că nu am nici un resentiment faţă de colegi, nu am nimic să le spun, ca şi colegi sunt

desăvârşiţi, este cea mai bună comisie din Senat. Spun asta cu... (Discuţii în sală)

Nu, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări...


Cea mai bună Comisie pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, din Senat.

(Discuţii în sală)



Stimaţi colegi,

Este o comisie profesională sută la sută.

Din sală: Să o îmbălsămăm!

21


Este cea mai bună Comisie pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, dacă asta vă

creează o linişte interioară ...

Din sală: Ne bucurăm!


Bucuraţi-vă.


Domnul senator a propus o procedură, votul este implacabil. Supuneţi la vot,

pentru că acest proiect de lege trebuie să se întoarcă la comisie.

Poate că prin ceea ce am spus în discursul meu am supărat pe anumiţi colegi, dar

ceea ce s-a spus – am văzut şi în Biroul permanent al Senatului: de ce nu aţi fost la şedinţă,

de ce nu aţi făcut – sunt nişte chestiuni puerile.

Există o întrebare fără răspuns: de ce în 10 săptămâni aţi reuşit să faceţi 105

articole, iar în patru zile aţi făcut 230 de articole? De ce?

A doua întrebare: cum aţi reuşit?

Dacă aveţi răspuns la aceste întrebări, înseamnă că lucrurile sunt în regulă.


Mulţumesc.

Doamna senator Lia-Olguţa Vasilescu, urmată de domnul preşedinte Markó Béla.

În ordinea în care v-aţi înscris la cuvânt, încerc, împreună cu colegii mei, să notăm

toate solicitările dumneavoastră.

Doamna Lia-Olguţa Vasilescu:

Epocal discursul domnului senator Hărdău, mai ales partea cu „pe cine slujiţi?” O

să-mi rezerv dreptul de a-l întreba şi eu acelaşi lucru atunci când vom discuta pe capitolul

de minorităţi: pe cine slujeşte dumnealui, senator ardelean din Cluj-Napoca? Şi o să vedem

ce o să ne spună.

Până atunci, aş vrea să-l întreb pe domnul senator Verestóy dacă am înţeles bine ce

a cerut: retragerea de pe ordinea de zi a proiectului de lege sau retrimiterea la comisie?

Pentru că sunt chestiuni diferite şi s-a referit la amândouă.

Tot domnului senator Verestóy aş vrea să-i spun că acest raport nu este făcut de o

semicomisie, ci este făcut chiar de către Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport,

pentru că au lucrat în cvorum, 6 din 11 membri, şi atunci nu este vorba de o semicomisie,

este vorba chiar de Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.

Şi l-aş întreba tot pe domnul senator Verestóy de ce doreşte să întoarcă acest proiect

de lege la comisie, pentru că nu ne-a dat niciun fel de argumente. Până acum se discuta

22

foarte mult că opoziţia ar tergiversa legea respectivă şi că nu ar dori să se încheie. Acum,

că s-a încheiat raportul, aflăm că l-am terminat prea repede. Dacă s-a lucrat duminica, de

ce s-a lucrat duminica. Înainte, dacă se lucra pe o perioadă mai lungă, de ce se lucrează pe

o perioadă mai lungă. Deci, până la urmă, domnilor, hotărâţi-vă ce vreţi, să ştim şi noi.

Vă mulţumesc.


Mulţumesc.

Domnul preşedinte Markó Béla.

Microfonul 2 pentru domnul preşedinte.



Nu vreau să ţin un lung discurs pe o problemă procedurală, dar permiteţi-mi totuşi

să încerc să dezvolt o idee extrem de importantă pentru mine.

Nu sunt, probabil, cel mai în vârstă în acest Senat, dar, în mod interesant, sunt cel

mai vechi, împreună cu un alt coleg, tot din UDMR. Deci noi suntem aici, în Senatul

României, începând cu 1990, fără nicio întrerupere.

(Intervenţie neinteligibilă din sală)


Aşa este. Probabil că unii îmi propun să mă retrag. Se va întâmpla şi acest lucru,

dar nu în acest moment.

Am auzit, cu stupefacţie, din partea unui coleg antevorbitor, o afirmaţie extrem de

interesantă şi extrem de periculoasă, dacă-mi permiteţi. A fost făcută această afirmaţie cu

un anumit avânt proletar, dacă-mi permiteţi, şi anume că ne ascundem în spatele

procedurilor. Am aşteptat şi continuarea, dar nu a avut loc. Ar fi vorba de nişte mofturi

burghezo-moşiereşti, capitaliste şi aşa mai departe, că ne-am ascuns în spatele

procedurilor, în loc să înaintăm ferm, dur, drept şi aşa mai departe.

Stimaţi colegi, o astfel de afirmaţie eu nu prea am auzit în Senatul României nici în

anii ’90, iar pe mine, sincer, mă îngrijorează acest lucru. Eu am făcut parte dintre cei care

au afirmat că în România avem nevoie de un parlamentarism desăvârşit şi afirm în

continuare că avem nevoie de o republică parlamentară. Şi, la fel ca mulţi dintre

dumneavoastră, nici eu nu am fost de acord, la vremea respectivă, cu criticile şi atacurile

actualului preşedinte al statului privind Parlamentul, privind unele proceduri parlamentare,

dar încep să cred că noi înşine compromitem ideea de parlamentarism. De ce s-a cerut

retrimiterea în comisie a legii? Din două motive. Primul motiv este pur procedural, şi

23

anume că noi, cei care cerem acest lucru, afirmăm că raportul a fost întocmit

neregulamentar, deci ilegal, dacă-mi permiteţi.

Dacă Parlamentul, Senatul nu-şi respectă la literă propriile Regulamente, de la cine

aşteptăm, în România, să mai respecte legile? Spuneţi-mi şi mie, vă rog, stimaţi colegi?

Din sală: Guvernul.


Să vă citez din propriul nostru Regulament, din atribuţiile preşedintelui comisiei:

art. 55 alin. (1) lit. e): „Preşedintele comisiei semnează rapoartele şi celelalte acte elaborate

de comisie”.

Un alt articol, art. 58 alin. (1): „Convocarea şedinţelor comisiei se face, potrivit

programului de lucru al Senatului, de preşedintele acesteia sau, în lipsa sa, de

vicepreşedintele care îl înlocuieşte pe baza hotărârii biroului comisiei”.

Doar nu vreţi să-mi spuneţi că „în lipsa preşedintelui” constă în faptul că a ieşit pe

coridor sau că nu se află în clădire? Doar nu vreţi să-mi explicaţi acest lucru?

Art. 58 alin. (3): „În afara programului de lucru, comisiile pot fi convocate şi pot

ţine şedinţe cu aprobarea sau din dispoziţia Biroului permanent. Aceste şedinţe trebuie

anunţate tuturor membrilor comisiei cu cel puţin 24 de ore înainte”.

A existat o astfel de propunere sau aprobare a Biroului permanent sau nu? Şi dacă

îmi veţi spune că mă ascund în spatele procedurilor, vă voi răspunde că a aplica cu stricteţe

procedurile este totdeauna în interesul opoziţiei parlamentare şi în interesul unei minorităţi

din Parlamentul României. Şi să nu vă orbească faptul că în acest moment, în Biroul

permanent sau în anumite comisii de specialitate, opoziţia are majoritatea, pentru că, în

fond, dumneavoastră aveţi un interes mult mai mare ca nici de acum încolo să nu încălcăm

regulile pe care le-am făcut noi. Nu altcineva a făcut aceste reguli.

Deci, în opinia mea, raportul care s-a întocmit nu a fost întocmit în mod

regulamentar, deci este vorba de un raport neregulamentar. Nu mai vorbesc de alte detalii.

Vă propun, stimaţi colegi, să respectăm, în propriul nostru interes şi în interesul

acestei ţări, la urma urmei, să ne respectăm regulile şi să ne respectăm legile.

Deci acesta este motivul pentru care cerem retrimiterea acestei legi la comisie.

Iar în ceea ce priveşte fondul, da, nu suntem de acord cu conţinutul acelui text, care,

în mare grabă – şi am spus foarte puţin – a fost elaborat, întocmit, în două week-end-uri,

după ce o jumătate de an s-a lucrat pe o treime a aceleiaşi legi. Nu suntem de acord cu

acest conţinut, nici Guvernul nu este de acord, nici grupurile parlamentare din partea

majorităţii nu sunt de acord şi nu sunt de acord că acest text, în această variantă, ar impune

o reformă profundă în învăţământul românesc, de care avem nevoie urgent.

24

De aceea, domnule preşedinte, vă rog să supuneţi la vot retrimiterea acestei legi la

comisie.

Vă mulţumesc.


De îndată ce vom avea ordine de zi, putem să facem orice. Deocamdată, suntem la

declaraţii politice.

Domnul senator Mang.

Domnul Ioan Mang:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Eu aş vrea să mă refer puţin, mai întâi, la discursul domnului preşedinte Hărdău,

căruia îi transmit sincer că astăzi m-a dezamăgit – şi nu este prima dată în ultimele

săptămâni – pentru că noi, împreună, sub conducerea dumnealui, în comisie, am stabilit că

până la sfârşitul acestei luni va fi gata raportul pe Legea educaţiei naţionale. Or, eu am

considerat, până zilele trecute, că în această comisie există 11 senatori, oameni de cuvânt,

în primul rând, şi care ţin să-şi ducă promisiunea şi cuvântul până la sfârşit. Din această

cauză, noi am lucrat în săptămânile trecute, chiar şi atunci când senatorii reprezentanţi ai

PDL şi ai UDMR au lipsit de la vot.

Cred că, aşa cum ne spunea domnul preşedinte Hărdău în comisie, într-un stup de

albine este ordine şi disciplină. Tot aşa am considerat că trebuie să fie şi în Comisia pentru

învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, unde nu s-a discutat niciun moment pe criterii sau la

comandă politică. La comandă politică au lucrat cei care au lipsit de la şedinţele comisiei

în această perioadă, pentru că au avut ordin să nu participe la dezbateri.

În ceea ce priveşte mult discutata problemă a rectorilor – eu nu sunt rector şi cred

că pot să comentez acest lucru –, deosebirea între prevederea din raportul întocmit de

comisie şi proiectul de lege prezentat de Guvern este că noi am considerat că un rector şi

orice persoană de conducere din universitate trebuie să-şi ducă mandatul la bun sfârşit,

adică, dacă împlineşte vârsta de 65 de ani în timpul mandatului, trebuie să-şi încheie

mandatul şi nu mai poate candida.

Nu ştiu de unde a scos domnul senator Hărdău această informaţie, că rămân rectori

până nu ştiu când. Aceste lucruri nu fac bine pentru presă şi, domnule senator Hărdău, nu

vă fac bine nici dumneavoastră, nici imaginii dumneavoastră, să veniţi cu astfel de

afirmaţii. Probabil, nici nu aţi citit raportul nostru.

Aş dori, în final, să-mi exprim speranţa că, dacă legea se va întoarce la comisie prin

votul majorităţii membrilor din Senat de astăzi, atunci, colegii noştri de la UDMR şi de la

PDL vor veni la vot, pentru că săptămâna trecută, Biroul permanent al Senatului a luat

25

decizia să ne întâlnim marţi, ca să rediscutăm raportul, dar colegii noştri nu s-au prezentat

la acea şedinţă şi nu ştiu ce m-ar determina să mai cred că vor mai veni pe viitor.

Am reuşit ca, în mai mult de o săptămână – pentru că nu au fost trei zile – să

discutăm 150 de articole datorită, în primul rând, faptului că nu s-a lucrat după un program

de opt ore. Nu s-a lucrat pe principiul „sunt preşedinte de organizaţie nu ştiu unde şi

trebuie să plec în teritoriu”. Am rămas cu toţii la comisie şi am dezbătut articol cu articol,

până când am finalizat.

În zilele de sâmbătă şi duminică, domnule preşedinte Hărdău, am citit toate

articolele cu glas tare, pentru a nu mai exista erori.

Aş mai dori să fac o singură remarcă domnului preşedinte Markó Béla, preşedinte

al UDMR, prim-viceprim ministru, care, spre bucuria mea, nu a uitat că este şi senator, şi

să-l rog, pe această cale, ca, în numele senatorilor, să facă apel la Regulament, să atragă

atenţia domnului prim-ministru Boc, care nu este senator, de asemenea, domnului ministru

Funeriu, că în Regulamentul Senatului, pe care eu mi-aş dori, aşa cum spunea şi domnul

preşedinte Markó Béla, să-l respectăm, avem un articol, art. 93, care interzice retragerea

unei iniţiative legislative atunci când ea a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi se află în

dezbatere în Senat.

Domnule Markó Béla, domnule senator, domnule preşedinte, domnule prim-

viceprim ministru, vă rog să transmiteţi acest lucru Guvernului şi să respectaţi cu toţii acest

Regulament.

Vă mulţumesc.


Mulţumesc.

Domnul senator Robu. Microfonul 2 pentru domnul senator.

Domnul Nicolae Robu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Nu ştiu cum o să fac faţă acestei intervenţii. Ea va fi, în orice caz, foarte scurtă,

pentru că nu mi se potriveşte deloc contextul în care am decis totuşi să iau cuvântul.

Domnului preşedinte Hărdău o să-i spun ce am de spus în particular. Acum mă

limitez doar la a face câteva corecturi.

Noi nu am lucrat patru zile, domnule preşedinte. Vi se pare dumneavoastră. Noi am

lucrat două săptămâni, din noapte până în noapte, chiar în noapte, uneori. Munca noastră

este aici, o poate vedea toată lumea, nu e ficţiune. Fiecare literă de aici a fost muncită. Nu a

fost vorba despre niciun fel de superficialitate, ci, dimpotrivă, în acest răstimp relativ scurt,

26

în care ne-am mobilizat să generăm raportul, am avut răgazul să ne şi contrazicem foarte

mult, în manieră academică, aşa cum făceam şi când eraţi şi dumneavoastră prezent la

şedinţe.

Suntem acuzaţi că am lucrat la comandă politică. Da – eu recunosc – aş fi lucrat

oricum, dar a existat şi o comandă politică.

Există o diferenţă între cei care am fost la muncă şi cei care nu am fost la muncă.

Noi am răspuns unei comenzi politice de a munci, iar dumneavoastră aţi răspuns unei

comenzi politice de a nu munci. Aceasta este diferenţa esenţială. (Aplauze)

Eu cred că nu mai trebuie să intoxicăm populaţia acestei ţări. Eu cred că nu mai

trebuie să ne intoxicăm chiar pe noi înşine, cei din Senatul României, cu ţinte false.

Problemele sistemului românesc de educaţie sunt cu totul altele decât cele care sunt mereu

aduse, aşa, ca un praf în ochi, în ochii cetăţenilor şi chiar, iată, şi în ochii senatorilor, de

către diverşi vorbitori despre educaţie.

Aş vrea ca fiecare să-şi răspundă lui însuşi la întrebarea: oare chiar ştiu ce scrie în

Legea educaţiei naţionale sau vorbesc despre ce mi s-a spus mie că scrie în Legea educaţiei

naţionale?!

Eu cred că nu ne putem juca cu această lege.

Doamna senator Ecaterina Andronescu spunea că sunt patru milioane de tineri

implicaţi în sistem şi 300 000 de cadre didactice. Nu ne putem juca cu un asemenea sistem!

Stimaţi colegi,

Eu vă îndemn să faceţi efortul să vă documentaţi şi abia atunci veţi vedea dacă

legea este proastă sau este bună.

Încercaţi să citiţi – este un îndemn colegial, aşa vă rog să-l luaţi – şi, prin

comparaţie, să vedeţi dacă s-au adus în lege modificări care fac rău sistemului românesc de

educaţie sau, dimpotrivă, s-au adus modificări care fac bine sistemului romanesc de

educaţie.

Vă mulţumesc că m-aţi ascultat.


Vă mulţumesc.

Drept la replică, domnul senator Hărdău.


Vă mulţumesc.

Apreciez eleganţa colegului meu, dar sunt obligat să spun că eu sunt foarte greu de

controlat politic – v-aţi putut da seama – şi vreau să vă spun că… (hohote de râs în sală,

însoţite de aplauze)…

27

Este aici domnul senator Cristian Rădulescu care a insistat de nenumărate ori să

particip la şedinţe.

De asemenea, preşedintele meu de partid mi-a cerut imperativ să merg la comisie,

împreună cu colegii. Am refuzat pe motiv…(Rumoare, replici neinteligibile)

Domnilor, numai puţin, nu gândiţi prin sistemul dumneavoastră referenţial.

Lăsaţi…(Aplauze) Numai puţin, eu v-am ascultat… Sunt aici, vă ascult de multă

vreme şi mă minunez tot de atâta vreme. Vă rog frumos.

Nu am ascultat de comandă politică, nu am vrut să particip pe motiv că nu am fost

de acord ca, în 10 săptămâni, cap coadă, să realizăm o sută de articole şi să realizăm rapid

o lege pentru a dovedi Curţii Constituţionale că există o lege care intră în dezbatere şi deci

să influenţeze decizia. Acesta este subiectul.

Vă mulţumesc.



Vă rog, domnule senator Ţopescu. Microfonul 2.

Domnul Cristian-GeorgeŢopescu:


La o atmosferă atât de încrâncenată, cred că ar fi necesară o pauză ca să mai şi

zâmbim.

Sunt membru al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport. Ascultând

intervenţiile anterioare ale colegilor senatori, am luat legătura cu o firmă specializată în

îmbălsămări.

Am fost întrebat dacă solicităm îmbălsămare în ordinea vârstei, îmbălsămare în

ordinea vechimii în Parlament sau îmbălsămare în ordinea alfabetică.

Pentru că nu puteam vorbi în numele colegilor, am vorbit doar în numele meu,

optând pentru o îmbălsămare în ordinea alfabetică, ca să-mi vină rândul mai târziu.

Propun să supuneţi la vot modalitatea de îmbălsămare ca să avem timp să ne facem

şi testamentul. (Aplauze, râsete)


Vă mulţumesc.

Domnule senator Şova, vă rog. Microfonul 3.

Domnul Dan-Coman Şova:


Vreau să vă spun că am constatat că, noi, cei tineri, avem foarte mult de învăţat de

la cei mai în vârstă şi nu pot să nu-mi aduc aminte de domnul senator Hărdău şi de bucuria

28

sinceră a Domniei Sale la auzul rezultatului de la Curtea Constituţională, dar mai ales nu

pot să nu-mi aduc aminte de primele cuvinte spontane, ulterioare acestei bucurii, când

Domnia Sa a spus: „Acum să vă văd, la muncă”. Şi membrii comisiei au luat de bun acest

îndemn şi s-au apucat de muncă, dar, după aceea, preşedintele comisiei nu a mai venit la

muncă.

Spuneam că noi, cei tineri, avem foarte mult de învăţat pentru că numai aşa aş

putea înţelege cum poţi pleca de la ideea de a sprijini şi de a reprezenta cadrele didactice

universitare ca, apoi, după o şedinţă de partid la cel mai înalt nivel, să fii de acord că sunt

mai importante interesele politice.

Ascultându-l pe domnul preşedinte al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi

sport, ascultând discursul Domniei Sale, m-am îngrijorat. Mi s-a părut că în spatele acestui

discurs ar fi oarece interese politicianiste de întoarcere a legii la comisie, dar, ascultându-l

ulterior pe domnul preşedinte Markó Béla, m-am liniştit când am aflat că, de fapt, singurul

motiv de nelinişte şi de nopţi albe îl constituie procedura din Regulamentul Senatului şi

necum vreun interes de altă natură.

Şi voiam să vă supun atenţiei două articole şi să semnalez domnului preşedinte

Hărdău, care a pus la îndoială capacitatea Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi

şi validări, că eu, domnule preşedinte, am, din nefericire, două calităţi. Sunt şi membru al

Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, sunt şi conferenţiar

universitar la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti şi sunt specializat în citirea

legilor.

Art. 56 din Regulamentul Senatului spune aşa: „Vicepreşedintele comisiei

îndeplineşte, în lipsa sau la cererea preşedintelui, atribuţiile acestuia…”. Eu citesc numai

ce…

Iar art. 58 alin. (3) – şi-l provoc, colegial, bineînţeles, la un duel pe domnul

preşedinte Markó Béla, care a citat art. 58 alin. (3), spunând următorul lucru: „În afara

programului de lucru, comisiile pot fi convocate şi pot ţine şedinţe, cu aprobarea sau din

dispoziţia Biroului permanent”.

Vreau să vă spun, stimaţi colegi, că noi la Facultatea de Drept a Universităţii

Bucureşti avem prostul obicei de a preda studenţilor „mandatul confirmativ”. Mandatul

confirmativ este aprobarea organului ierarhic superior, dată ulterior înfăptuirii unui act.

Deci vreau să vă spun că, dacă Biroul permanent a luat acest raport şi l-a trimis în

plen, ne aflăm în faţa mandatului confirmativ, pe care îl veţi găsi în toate manualele de

Drept civil, anul III, se predă la Contractul de mandat, în semestrul I. Acolo veţi afla că, în

29

interiorul unui organ al administraţiei de stat, când se întâmplă o situaţie identică cu

aceasta, există mandatul confirmativ care se dă de către Biroul permanent.

Şi, nu în ultimul rând, mă întrebam, citind nu numai litera, dar şi spiritul

Regulamentului Senatului – şi lansez întrebarea în eter – oare care o fi rolul unui

preşedinte de comisie permanentă, să asigure funcţionarea acestei comisii sau blocarea

funcţionării acestei comisii?



Vă mulţumesc.

Domnul senator Rădulescu, pe procedură, vă rog.

Microfonul 2.

Şi domnul senator Frunda dorea să intervină… Şi mai sunt doi colegi pe lista mea.

Domnul Cristian Rădulescu:


Era de presupus, toate intervenţiile de până acum au fost tot pe procedură,

deoarece eram la ordinea de zi şi se făcuse o cerere de modificare a ordinii de zi. Eu voi

avea strict o intervenţie reală pe procedură, în sensul să terminăm aceste… sunt de fapt

dezbateri… s-a intrat pe fond, să supuneţi la vot ceea ce a fost formulat de către colegul

senator de la UDMR.


Vă mulţumesc.

Cu toată deschiderea, nu pot să fac acest lucru până nu avem ordinea de zi

aprobată. Nu se poate. Ca să poţi trimite un raport înapoi la comisie trebuie să ai în

dezbaterea plenului raportul respectiv, deci proiectul de lege respectiv.

Din punct de vedere al ordinii de zi, pe care nu am putut să o aprobăm astăzi – şi

putem aproba ordinea de zi – când se ajunge la punctul, unde vreţi să-l puneţi pe ordinea de

zi, Legea educaţiei naţionale, se poate face propunerea de trimitere a raportului la comisie.

Nu poţi să faci în abstract o trimitere la comisie pe un text care nu este aprobat. Noi, în

acest moment, nu avem aprobată ordinea de zi. Suntem încă în faza premergătoare ordinii

de zi a şedinţei plenului Senatului României, la ora 17.55, şi acest lucru ar trebui să

încercăm să-l tranşăm într-un fel.

Vă rog, domnule senator Verestoy. Microfonul 2, vă rog.



30

Ascultând cu mare interes această lecţie de drept predată de domnul conferenţiar şi

senator, în acelaşi timp, suntem în cazul unui mandat confirmativ. Este plenul aici, noi

putem să luăm decizia pe care, conform majorităţii votului, va trebui să o acceptăm.

Deci s-a cerut foarte clar – în ordinea de zi figurează Legea educaţiei naţionale – ca

să uşurăm ordinea de zi şi să punem lucrurile la punct, unde trebuie, din această ordine de

zi, dezbaterea asupra raportului trebuie să fie scoasă, iar raportul trimis înapoi la comisie.

Dacă plenul acceptă…


Pronunţaţi-vă asupra ordinii de zi. Dacă nu există ordine de zi aprobată, nicio

discuţie pe nicin proiect de lege nu se poate produce.

Cu toată prietenia, aveţi ordine de zi aprobată, în clipa respectivă se poate opera

orice decide plenul, dar mai întâi trebuie să existe ordine de zi aprobată.

Fără ordine de zi nu ştim să lucrăm în Senatul României şi nici nu învăţăm astăzi.

Cum doriţi? Vă stau la dispoziţie cu privire la acest subiect.

Vă rog, microfonul 2, încă o dată, pentru domnul senator…

Sau domnul senator Frunda doreşte să intervină …

Pe procedură, domnul senator Frunda, sunt convins că va asculta apelul domnului

senator Rădulescu. Microfonul 2, vă rog.

Domnul Frunda György:


Vă recunosc onest că, dacă colegul meu în ştiinţele juridice, conferenţiar universitar

Dan Şova, nu-şi prezenta propriul punct de vedere în legătură cu procedura, poate nu

interveneam pentru o dezbatere mai scurtă, dar audiatur alter pars.

Vreau să-i spun domnului senator şi Senatului că nu putem vorbi despre un mandat

confirmativ. Mai curând, domnule coleg, ne aflăm în situaţia nulităţilor relative, care pot fi

invocate de către oricare parte interesată.

În speţă, o parte din membrii Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport –

fără încuviinţarea prealabilă a Biroului permanent al Senatului – a lucrat timp de trei zile,

iar în trei zile, ca Făt-Frumos din poveşti, a adoptat două treimi din legea care, în patru luni

de zile, nu a putut fi parcursă decât într-o treime.

(Replici neinteligibile din sală)


Vă rog foarte mult să acordăm respectul cuvenit colegului nostru, aşa cum este

firesc şi cum este colegial.


31

Domnul Frunda György:

Vă mulţumesc pentru ajutor.

În această situaţie, în Biroul permanent al Senatului aveam două posibilităţi. Fie,

dacă nimeni nu ridica problema procedurală a lucrării fără încuviinţarea Biroului, puteam

ajunge la un compromis – şi toată lumea era de acord să dezbatem această lege – fie, dacă

oricine, care are acest drept, invoca neregula adoptării legii în afara programului – trebuia

şi trebuie să ne întoarcem la dezbaterile din comisie. Din punct de vedere al procedurii, nu

putem accepta.

Şi, domnilor de la opoziţie, trebuie ţinut minte că procedura întotdeauna apără

opoziţia. Procedura întotdeauna apără pe cel mai slab. Dacă nu respectăm procedura

pentru că, într-o împrejurare conjuncturală, ne place o decizie luată, pentru viitor mi-am

tăiat orice şansă ca procedura să mă apere.

Adoptarea de către dumneavoastră a proiectului, tăierea proiectului – nu discut pe

fond – pe fondul problemei, într-un fel sau altul, duce la nulitatea actului respectiv.

Din punct de vedere al deontologiei parlamentare, singura cale de urmat este să ne

întoarcem în comisie şi să încercăm acel compromis pe care l-aţi făcut până acum, ca

articolele să fie adoptate într-un consens al membrilor comisiei.

În fond, aţi schimbat foarte mult şi vreau să răspund celor care au ridicat problema.

Articolele care privesc învăţământul pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale

sunt complet tăiate. Este mult mai prost decât în legea actuală.

La unele articole este arogant: să ceri a pune un profesor de limba română lângă un

învăţător care învaţă copiii între şapte şi 10 ani, scuzaţi-mă, dar trebuie să ai sau rea-voinţă,

sau aroganţă, sau impertinenţă, sau vrei să loveşti, să arăţi că eşti dominant şi vrei să

loveşti în cel care este o minoritate naţională. Este inacceptabil.

Cred că toate aceste lucruri – fără a stabili un termen, fără a spune: faceţi-o în două

zile, în două ore sau în două săptămâni – cred şi sunt convins că această comisie are ştiinţa

şi puterea de a adopta o lege – pentru cele două treimi care au fost adoptate în ultima

perioadă – care să poată fi, pe urmă, mult mai uşor adoptată de plenul Senatului.

De aceea, fiind vorba despre o nulitate ridicată de două grupuri parlamentare în

Biroul permanent, nu există altă cale juridică de respectare a legii decât retrimiterea la

comisie.

Dacă vrem să dăm un semnal către cetăţenii acestei ţări, Parlamentul are o primă

obligaţie: să respecte Constituţia şi toate legile, de sus în jos, pentru a avea aceeaşi

pretenţie faţă de cetăţeni.

32

O cetate care nu-şi respectă legea nu poate cere cetăţenilor să respecte legea. Avem

obligaţia morală, indiferent de partidul din care facem parte, să revenim la principiile şi la

procedurile parlamentare.

Am mare respect şi ştiu că este foarte greu, într-o comisie unde ai prezenţi şi foşti

miniştri ai educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, să ajungi la un numitor comun, dar

sunt convins că vom putea face acest lucru.

Şi încă ceva, domnule coleg, lipsa preşedintelui. Lipsa preşedintelui comisiei,

doamnelor şi domnilor senatori, nu înseamnă că preşedintele e valid şi nu este la şedinţă şi

vicepreşedintele îi ia locul. Te învaţă tot în anul II-III de facultate, domnule coleg.

Înseamnă că este împiedicat să fie prezent şi atunci, pe baza delegării, are dreptul

vicepreşedintele să-i ţină locul. (Aplauze) Asta înseamnă delegarea, doamnelor şi domnilor

senatori. Dacă nu respectaţi legile şi nu respectaţi principiile, nu se poate ca Parlamentul să

funcţioneze bine. Se poate întâmpla oricând ca un preşedinte de comisie să lipsească din

varii motive, iar un vicepreşedinte, care este prezent, să facă orice doreşte el. Asta de la

nivelul comisiilor până la orice nivel vreţi dumneavoastră.

De aceea, haideţi să lăsăm patimile şi să luptăm pe fondul problemei, dar să luptăm

în limitele Regulamentului, care, vă spun, sunt făcute, în primul rând, să apere opoziţia.



Mulţumesc.

Sunt, aproape cuvânt cu cuvânt, argumentele pe care le-am folosit la Curtea

Constituţională şi sunt convins că, dacă domnul senator Frunda ar fi fost cu mine la şedinţa

Curţii Constituţionale – şi îndemnul la respectarea Constituţiei şi a legilor cu privire la

angajarea răspunderii pe aceeaşi lege – cred că mi-ar fi dat dreptate, nu politic, ci poate în

termeni profesionali.

Stimaţi colegi,

Programul de lucru pentru astăzi, 29 noiembrie 2010, a fost epuizat. Vă mulţumesc.

Vom relua acest subiect. Sunt convins că, în cele din urmă, această lege va găsi o formă

consensuală pentru a putea să intre în vigoare.

Vă mulţumesc.

*

Aş vrea, de asemenea, să vă informez în legătura cu nota pentru exercitarea de către

parlamentari a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale

În conformitate cu prevederile art. 15 alineatele (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-au depus la secretarul general

33

al Senatului, în vederea exercitării de către senatori a dreptului de sesizare a Curţii

Constituţionale, următoarele legi:

- Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2010 privind

unele măsuri financiare în domeniul sănătăţii;

- Lege pentru abrogarea Legii nr. 98/1994 privind stabilirea şi sancţionarea

contravenţiilor la normele legale de igienă şi sănătate publică;

- Lege pentru abrogarea art. 8 din Legea nr. 178/2000 privind produsele cosmetice;

- Legea siguranţei digurilor;

- Lege pentru instituirea Zilei limbii tătare;

- Lege privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării

unor obiective de interes naţional, judeţean şi local;

- Lege privind reglementarea situaţiei juridice a unor imobile situate în judeţul Iaşi;

- Lege privind ratificarea Scrisorii de intenţie semnată de autorităţile române la

Bucureşti la 16 iunie 2010, actualizată prin scrisoarea suplimentară de intenţie, semnată la

Bucureşti la 29 iunie 2010, aprobate prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar

Internaţional din 2 iulie 2010 şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.

99/2009 privind ratificarea Aranjamentului stand-by dintre România şi Fondul Monetar

Internaţional, convenit prin Scrisoarea de intenţie transmisă de autorităţile române,

semnată la Bucureşti la 24 aprilie 2009, şi prin Decizia Consiliului Director al Fondului

Monetar Internaţional din 4 mai 2009, precum şi a Scrisorii suplimentare de intenţie,

semnată de autorităţile române la data de 8 septembrie 2009 şi aprobată prin Decizia

Consiliului Director al Fondului Monetar Internaţional din 21 septembrie 2009;

- Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi

funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului.

*

De asemenea, doresc să vă informez că următorii colegi au depus în scris declaraţii

politice – şi aş dori să fie considerate ca parte oficială a dezbaterii noastre de astăzi,

inclusiv datorită faptului că am avut şedinţa solemnă:

Din partea Grupului parlamentar al PDL: domnul senator Gheorghe David, domnul

senator Iulian Urban, domnul senator Vasile Nistor, domnul senator Dorin Păran, domnul

senator Dumitru Oprea.

Din partea Grupului parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC au depus declaraţii

politice în scris: domnul senator Adrian Ţuţuianu, domnul senator Dan Voiculescu,

domnul senator Ioan Mang, doamna senator Ecaterina Andronescu, domnul senator Valer

34

Marian, domnul senator Şerban Valeca, domnul senator Florin Constantinescu, domnul

senator Mihăiţă Găină.

Din partea Grupului parlamentar al PNL au depus declaraţii politice în scris:

domnul senator Emilian-Valentin Frâncu, doamna senator Minerva Boitan, domnul senator

Cornel Popa, domnul senator Marius-Petre Nicoară, domnul senator Dan-Radu Ruşanu,

domnul senator Mario-Ovidiu Oprea.

Din partea Grupului parlamentar al senatorilor independenţi au depus declaraţii

politice în scris: domnul senator Vasile Nedelcu şi domnul senator Sorin-Serioja Chivu.

Declaraţii politice consemnate conform materialelor depuse în scris de către

senatori:

Domnul Gheorghe David:

Declaraţia politică se intitulează „Când acordul funcţionează, toţi avem de

câştigat!”.



Stimat auditoriu,

De curând, la solicitarea Ligii Asociaţiilor de Proprietari – Habitat din Timişoara,

la sediul ANRE s-a desfăşurat întâlnirea de clarificare a unor aspecte semnalate de către

cetăţenii consumatori, la care au participat reprezentanţii Ligii Asociaţiilor de Proprietari –

Habitat, S.C. „E.ON Gaz România” S.A. şi ANRE, pentru a clarifica:

- problemele apărute la încheierea contractului de furnizare reglementată a gazelor

naturale între S.C. „E.ON Gaz România” S.A. şi asociaţiile de proprietari membre ale

Uniunii locale a asociaţiilor locative Arad şi ale Federaţiei asociaţiilor de locatari

Timişoara;

- desfiinţarea casieriilor S.C. „E.ON Gaz România” S.A. şi plata facturilor doar prin

bancă;

- notificările S.C. „E.ON Gaz România” S.A. privind sistarea furnizării gazelor

naturale, ca urmare a unor lucrări de reabilitare termică.

Personal, m-am bucurat la aflarea acestei „veşti bune”, întrucât mi-am adus şi eu

contribuţia într-o oarecare măsură la realizarea acestei întâlniri, a celor trei părţi interesate

de rezolvarea unor aspecte de interes comun.

Şi pentru că cel mai important lucru obţinut este acela din care cetăţeanul are de

câştigat, am să relev unele aspecte care au făcut din această întâlnire un drum spre

normalitate, şi anume:

35

– Reprezentanţii ANRE au susţinut că orice completare a contractului comercial de

furnizare reglementată, faţă de prevederile contractului-cadru, poate fi făcută cu acordul

părţilor, lipsa acestuia nefiind temei pentru întreruperea prestării activităţii de furnizare

reglementată.

– Privitor la nivelul tarifelor percepute de titularii licenţelor de distribuţie pentru

activităţi care nu sunt acoperite prin tariful de distribuţie reglementat, ANRE va solicita

informaţii în perioada imediat următoare, tuturor operatorilor de distribuţie, în legătură cu

tipurile de tarife aprobate în cadrul consiliilor de administraţie şi, respectiv, cu valoarea

acestora.

– Faţă de problemele sesizate de reprezentanţii asociaţiilor de proprietari cu privire

la termenul de transmitere a facturilor, reprezentanţii ANRE au solicitat reprezentanţilor

S.C. „E.ON Gaz România” S.A. să întreprindă măsurile necesare în vederea diminuării

perioadei de timp cuprinse între momentul emiterii facturii şi momentul primirii acesteia,

oferind astfel posibilitatea asociaţiilor de proprietari să repartizeze şi să recupereze de la

membrii acestora contravaloarea facturilor lunare.

– Reprezentanţii ANRE au recomandat reprezentanţilor Ligii Habitat să se adreseze

în scris S.C. „E.ON Gaz România” S.A. în vederea precizării problemelor pe care le

întâmpină în relaţia cu băncile, astfel încât S.C. „E.ON Gaz România” S.A. să poată, prin

intermediul convenţiilor încheiate cu băncile, să îmbunătăţească serviciile de plată a

facturilor.

– În vederea clarificării aspectelor semnalate, reprezentanţii ANRE au solicitat

Ligii Habitat şi S.C. „E.ON Gaz România” S.A. transmiterea unor informaţii suplimentare

cu privire la cazurile particulare în care au fost transmise aceste notificări de întrerupere,

împreună cu toate elementele care au condus la situaţia existentă, urmând să transmită

ulterior un punct de vedere faţă de această problemă.

Din cele aflate, întâlnirea s-a bucurat de o generoasă atenţie din partea tuturor celor

prezenţi – la ridicarea problemelor existente –, fiind un real beneficiu pentru participanţi,

din care toată lumea nu are decât de câştigat; şi mă refer aici la cetăţenii României.

Domnul Iulian Urban:

Declaraţia politică este intitulată „Senatul a respins o iniţiativă legislativă ce viza,

în scopul combaterii evaziunii fiscale şi al stimulării creşterii consumului de produse

româneşti, rambursarea a 2% din TVA către consumatorul final”.

Pe zi ce trece îmi dau seama că actuala clasă politică, alcătuită din toate partidele

politice, nu doreşte sub nicio formă să îşi asume sau să zăbovească măcar o clipă analizând

măsuri anticriză adoptate cu succes în alte ţări ale lumii.

36

Nu ştiu dacă ne chinuie incompetenţa, reaua-credinţă sau pur şi simplu ignoranţa,

însă cu adevărat avem cel mai slab Parlament din ultimii 20 de ani.

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal,

publicată în Monitorul Oficial al României nr. 927 din 22 decembrie 2003 (rectificată în

Monitorul Oficial al României nr. 112 din 06 februarie 2004), cu modificările şi

completările ulterioare, prin care solicitam modificarea Codului fiscal în sensul instituirii

unui drept de rambursare parţială a taxei (2%) în condiţii speciale către cumpărătorul final,

ca o măsură de combatere a evaziunii fiscale, în scopul impulsionării cumpărătorilor finali

să solicite şi să păstreze bonul fiscal sau alte documente ce atestă achiziţia de bunuri

produse în România, stimulând atât reducerea evaziunii fiscale, cât şi consumul de produse

româneşti, a fost respinsă de plenul Senatului în şedinţa din 24 noiembrie 2010, iniţiativa

legislativă având susţinerea a doar 32 de senatori, împotriva ei votând 55.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Nistor:

Stimaţi colegi,

Tragedia de pe data de 1 noiembrie, în care un avion MIG-21 Lancer s-a prăbuşit

lângă Câmpia Turzii şi a răpit viaţa a doi piloţi de elită, pune sub lupă o tumoare a

sistemului de apărare românesc. Într-un orizont strâmtorat de criza financiară, înzestrarea

Forţelor Armate Aeriene cu o nouă aparatură de zbor a rămas în continuare un deziderat…

Deşi de trei ani CSAT a luat în discuţie înlocuirea acestor aparate de zbor cu mult

controversatele F-16, viitorul s-a blocat, cauza fiind lipsa fondurilor. Dar dincolo de cifrele

aferente unor sume necesare pentru această achiziţie stau cifrele unei realităţi foarte

dureroase: 11 militari şi-au pierdut viaţa în timpul pilotării cestui gen de aparat. Din 1990

şi până în prezent, din cele 27 de incidente aviatice în care au fost implicate aeronave

militare, în 19 cazuri au fost MIG-uri.

Este un bilanţ negru care ar trebui nu numai să ne dea de gândit, ci ar trebui să ne

motiveze să găsim rapid soluţii pentru înlocuirea flotei aeriene. Nimeni nu-şi doreşte ca

statul român să ajungă după 2013 ca state precum Albania sau ţările baltice, adică protecţia

aeriană a teritoriului naţional să fie făcută de alte state!

Vă reamintesc că România este al doilea stat ca mărime în flancul estic al NATO.

În calitate de membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă

naţională, am susţinut achiziţionarea avioanelor F-16 – şi în continuare îmi menţin poziţia

– şi vă invit să ţineţi cont de acest aspect şi la votarea Legii bugetului de stat pentru anul

2011, pentru că ţara noastră merită să-şi păstreze statutul de ţară membră NATO.

Mulţumesc.

37

Domnul Dorin Păran:

Declaraţia politică este intitulată „Ziua Naţională a României”.


Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi se leagă de aniversarea Zilei Naţionale a României,

respectiv 1 Decembrie. În urmă cu 92 de ani se împlinea pentru români o dorinţă aprinsă

legată de unirea tuturor într-un singur stat. Ţelurile şi idealurile oamenilor politici au fost

în consonanţă cu idealurile poporului. Cuvântul de bază al anului 1918 a fost cuvântul

„unitate”.

Nu găsesc exagerat dacă pentru prezent am apela tot la unitate, ca factor de bază şi

termen determinant în depăşirea problemelor.

Politicienii ar trebui să depăşească orice barieră şi orice orgoliu, mai ales, în

speranţa unei conlucrări pentru depăşirea cât mai rapidă a crizei economice, a unei bune

relaţii între mediul politic şi cel social şi a dispariţiei „comunicării mute” la nivelul

partidelor politice.

Într-un moment cum este cel legat de aniversarea zilei naţionale, fiecare dintre noi

îşi aduce aminte de ţară ca matrice de concepţie şi dezvoltare a naţiei noastre. De asemenea,

în această zi ne aducem aminte de Armata Română, de soldaţii-eroi, de soldaţii-viteji şi de

toţi cei care îşi iubesc patria şi, spre exemplu, luptă în teatre de operaţiuni străine.

Făcând un scurt apel la istorie, menţionez că în funcţie de anumite resorturi, uneori

ideologice, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită la date diferite.

Data de 1 decembrie 1918 este momentul îndeplinirii unui ideal măreţ. Alba Iulia a

devenit un bastion al românilor în privinţa simbolului de unitate. Sărbătorim această dată

după momentul Revoluţiei din 1989.

Regimul comunist, între anii 1947 şi 1989, a preferat data de 23 august ca zi de

manifestare legată de ziua naţională; reprezenta eliberarea ţării de sub ocupaţie nazistă.

Mergând mai jos pe firul istoriei, ne găsim între anii 1867 şi 1947. În această

perioadă Ziua Naţională a României s-a sărbătorit la 10 mai. Această dată era legată de

depunerea jurământului în faţa Parlamentului a lui Carol I în anul 1866, de Proclamaţia de

Independenţă de la 1877, cum mai era legată ca semnificaţie şi de încoronarea lui Carol I

ca rege în 1881.

Aşadar sărbătorirea Zilei Naţionale a României a trecut prin mai multe sisteme de

guvernare, însă cred că construcţia cea mai potrivită legată de sărbătorirea acestei zile este

construcţia sufletească a fiecăruia.

În final, urez tuturor românilor un sincer „La mulţi ani!”.

38

Vă mulţumesc.

Domnul Dumitru Oprea:

Declaraţia politică se intitulează „Inconştienţa populismului economic – varianta

portocalie”.

Domnule preşedinte al Senatului,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Stimaţi invitaţi,

Nici nu mai ştiu câte intervenţii şi declaraţii publice am făcut pentru a combate

populismul roşu. Demagogia PSD, grosieră şi fără ruşine, este o calamitate pentru orice

economist cu scaun la cap. Iar efectele ei le vedem şi acum în deficitul care ne sufocă.

Lucrurile devin însă şi mai grave atunci când această manie se manifestă şi la un partid care se

pretinde a fi de dreapta. Şi, mai ales, când unii senatori ai PDL îşi pun în dificultate propriul

Guvern, ameninţând însuşi acordul cu FMI.

Mărturisesc că, de ceva vreme, nu mă simt bine când sunt susţinute propuneri

legislative nerealiste, venite din partea unor colegi de-ai mei.

În urmă cu câteva luni am fost solicitat să semnez şi eu iniţiativa legislativă de

reducere a cotei unice la 10%. Asta, după ce Ministerul Finanţelor Publice luase deja în calcul

o asemenea variantă şi o considerase inoportună. În plen, săptămâna trecută, am încercat să-

mi conving colegii că insistenţa lor cu această soluţie nu-şi are suport în momentul de faţă. Ba

chiar am explicat şi de la tribună că acum bugetul nu poate suporta o nouă gaură. Poate măsura

va fi posibilă mai târziu, când vom avea o situaţie mai stabilă.

Din păcate, interesul unora de a-şi crea imagine în colegiile lor este mai puternic

decât raţiunea. De aceea, n-ar fi exclus ca mâine să se propună cotă de 5%, de 2% sau chiar să

se scoată de tot.

Sunt încă marcat de acest comportament inadecvat. Mai ales că el confirmă

accentuarea unor probleme apărute de mai mult timp în PDL. Tentaţia populismului e mai

puternică decât oricând. Ea se manifestă mai ales la oamenii indiferenţi faţă de realităţile

financiare, surzi la expertizele de specialitate. La oameni care nu sunt niciodată luaţi la

întrebări pentru faptele lor. Iar peste toate tronează serioase carenţe de comunicare şi de

leadership politic.

În fine, sper ca toată această „aventură fiscală” să se oprească la Camera Deputaţilor.

Altfel, bugetul pe anul viitor, acordurile financiare ale ţării şi chiar stabilitatea

macroeconomică vor sta din nou sub semnul incertitudinii. Şi, astfel, cei aflaţi la guvernare

vor fi nevoiţi să taie din nou veniturile românilor. Nu ştiu ce-ar spune atunci cei care dau

acum cu cota unică de pământ.

39

Vă mulţumesc.

Domnul Adrian Ţuţuianu:

Declaraţia politică este intitulată „Traian Băsescu. Atât l-a dus capul…”.

Îl ştiam manipulator, cinic, mincinos. Îl ştiam capabil să-ţi spună în faţă, cu

zâmbetul pe buze, că de mâine te aruncă în stradă. Îl ştiam capabil să evapore o flotă. Îl

ştiam incapabil să conducă o ţară. Ce nu ştiam despre Traian Băsescu e criza halucinantă

de amnezie care-l apucă din senin.

S-a întâmplat şi săptămâna trecută, când şeful statului a lansat spre dezbaterea

publică, în stilu-i caracteristic, frumoasa legătură de cuvinte: „Atât i-a dus capul.” Se-

nţelege pe cine. Pe noi, nenorociţii din opoziţie, care am avut tupeul inimaginabil de a

creşte pensiile şi salariile ridicol de mici la un prag acceptabil pentru supravieţuire. Tabloul

jenant nu se opreşte însă aici, căci pelicula video a mogulilor răi a capturat nu doar

discursul de acum al preşedintelui Traian Băsescu, ci şi discursul din 2009 al candidatului

la preşedinţie Traian Băsescu. Şi să vezi acolo desfrâu de cuvinte, culminând cu: „În

mandatul meu au crescut pensiile. În mandatul meu au crescut salariile.”

Numai că, pentru a completa cronica vremii, trebuie să punctăm şi alte câteva

reuşite ale preşedintelui şi argatului său de la Victoria. Ar fi altfel nedrept pentru adevărul

istoric.

Prin urmare:

– În mandatul lui Traian Băsescu angajaţilor din sectorul bugetar le sunt amputate

drepturile salariale cu 25%, pierderile reale ajungând însă până la 50 de procente. Atât l-a

dus capul.

– În mandatul lui Traian Băsescu are loc cea mai nocivă politizare a instituţiilor

statului. Atât l-a dus capul pe Emil Boc, încât a pus de-o ordonanţă prin care mătrăşea după

bunul plac toţi directorii deconcentratelor. Curtea Constituţională a declarat ordonanţa

neconstituţională, după care Emil Boc a venit cu o alta. Identică. Şi, ce să vezi: Curtea a

declarat-o şi pe-asta neconstituţională.

– În mandatul lui Traian Băsescu, efect al disponibilizărilor fără noimă, fără logică,

fără un studiu prealabil, rata şomajului creşte de la 4,4% la 7,4%. Numărul salariaţilor a

scăzut cu peste jumătate de milion de persoane. Atâta l-a dus capul.

– În mandatul lui Traian Băsescu TVA se măreşte de la 19% la 24%. Efect al

acestei măsuri de geniu, în luna imediat următoare cifra de afaceri în comerţ a scăzut cu

8,9%. Atât l-a dus capul.

40

– În mandatul lui Traian Băsescu, urmare a neîncetatelor acţiuni de redresare

economică, rata inflaţiei ajunge la 11,9%, iar deficitul bugetar creşte în mai puţin de doi

ani de la 4,8% la 7,4%. Atât l-a dus capul.

– În mandatul lui Traian Băsescu se semnează cel mai înjositor acord de împrumut

cu Fondul Monetar Internaţional, acord care umileşte categorii sociale întregi, în numele

menţinerii la putere a PDL. Şi, ca să spargem şi minciuna referitoare la încrederea şi

stabilitatea pe care acest acord le oferă investitorilor străini, în mandatul lui Traian Băsescu

investiţiile străine au scăzut cu 40%, până la două miliarde de euro. Atât l-a dus capul.

– În mandatul lui Traian Băsescu presa e trecută drept ameninţare la siguranţa

naţională, fapt fără precedent şi de o gravitate excepţională. Patronii de presă sunt împărţiţi

în moguli buni şi răi, în funcţie de cum prestează sau nu la poalele Jucătorului. Şi, în timp

ce la nivel naţional mai există un oarecare echilibru mediatic, pe plan local mogulii PDL au

acaparat 80% din televiziuni şi ziare, transformându-le în organe propagandistice.

– În mandatul lui Traian Băsescu primarul PDL din Alba Iulia batjocoreşte drapelul

naţional adăugând-i culoarea partidului, în vreme ce candidatului PDL din Colegiul Haţeg

– Hunedoara îi e ruşine să se afişeze cu sigla şi portocaliul PDL, pe motiv că „Guvernul

actual a murdărit această culoare”.

– În mandatul lui Traian Băsescu Parlamentul devine o anexă stânjenitoare a

Guvernului, care legiferează în locul lui printr-un şir aberant şi dispreţuitor de ordonanţe şi

asumări de răspundere.

– În mandatul lui Traian Băsescu are loc cea mai gravă şi mai vizibilă fraudă

parlamentară. Roberta Anastase, protejată de PDL, e în continuare şefa Camerei

Deputaţilor, în dispreţul oricărei norme de legalitate, moralitate, bun-simţ. Atât a dus-o

capul.

– În mandatul lui Traian Băsescu Guvernul argatului său primeşte aviz negativ din

partea CCR pe 16 decizii importante, intrând în istorie drept cel mai neconstituţional

Executiv. Atât l-a dus capul.

– În mandatul lui Traian Băsescu partidul pe care-l patronează devine o formaţiune

penală: Falcă, Solomon, Gutău, Păsat, Ridzi – vârfuri de lance. Atât i-a dus capul.

– În sfârşit, în mandatul lui Traian Băsescu, efect al politicii autoritare, abuzive, de

destructurare a statului de drept, un consilier local PSD din municipiul Târgovişte este

brutalizat de către Poliţia Comunitară (devenită gardă personală a liderilor PDL) pe holul

instituţiei pe care o reprezintă. Totul se petrece sub privirile primarului PDL, care trece mai

departe zâmbind satisfăcut.

41

Acesta e, pe scurt, tabloul real al stăpânirii lui Traian Băsescu. Dincolo de hăhăieli,

dincolo de apariţiile ridicole ale domnilor Popoviciu şi Tinel, dincolo de SMS-urile

domnului Murg, dincolo de episodul „Cântarea României” de la alegerile PDL Bucureşti,

în mandatul lui Traian Băsescu, România şi-a pierdut aproape orice rămăşiţă care să

amintească de un stat de drept, căpătând din ce în ce mai pregnant alura unui regim

totalitar abuziv.

Vă mulţumesc.

Domnul Dan Voiculescu:

Declaraţia politică se intitulează „Pensiile trebuie indexate cu valoarea inflaţiei:

10% de la 1 ianuarie 2011 plus încă 3% de la 1 septembrie 2011”.

În proiectul de buget pentru anul 2011 este absolut necesar să se includă indexarea

pensiilor, de la 1 ianuarie 2011, cu valoarea cumulată a inflaţiei înregistrate în anul 2010 şi

a celei oficial prognozată pentru anul 2011.

Conform estimărilor Ministerului Finanţelor Publice şi ale Băncii Naţionale a

României, până la finalul anului în curs inflaţia va ajunge la aproximativ 8,5%. Implicit,

valoarea reală a pensiilor va scădea cu acelaşi procent. Totodată, pentru anul următor se

estimează o inflaţie de 4,5%. Însumând cele două cifre se ajunge la o diminuare cu

minimum 13% a valorii reale a pensiilor.

Astfel, indirect, Guvernul pune în aplicare şi măsura reducerii pensiilor, intrând în

contradicţie, pe fond, cu decizia Curţii Constituţionale care a respins explicit încercarea

Cabinetului Boc de a diminua pensiile cu 15%.

În consecinţă, indexarea pensiilor cu valoarea inflaţiei, practică obişnuită în toate

statele civilizate, este, în egală măsură, o obligaţie morală şi legală a autorităţilor române.

În aceste condiţii, propun Executivului să includă în proiectul de buget pentru anul

2011 indexarea în două etape a pensiilor din sistemul public. Astfel, de la 1 ianuarie 2011

toate pensiile să fie indexate cu 10%, iar de la 1 septembrie 2011, cu 3% faţă de nivelul

înregistrat la finalul anului 2010.

Domnul Ioan Mang:

Declaraţia politică este intitulată „România, «raiul» taxelor şi impozitelor”.

Stimaţi colegi,

În fiecare zi îi auzim pe membrii Guvernului, în frunte cu premierul Emil Boc,

făcând declaraţii în mass-media despre eforturile de-a dreptul supraomeneşti pe care le fac

pentru a scoate România din criză. Premierul Emil Boc mereu face trimitere la „apa

călduţă a mediocrităţii” atunci când se referă la acţiunile adversarilor săi politici. În

42

schimb, nu conteneşte cu laudele atunci când vizează performanţele Cabinetului pe care,

teoretic, îl conduce.

Dincolo de retorica guvernamentală, datele concrete din economia reală ne arată

însă cât se poate de clar incompetenţa Guvernului Boc-Băsescu de a gestiona în mod

profesionist problemele guvernării.

Astăzi, aş vrea să mă refer la politica de taxe şi impozite a statului român.

Sub guvernarea domnului Boc, România a ajuns să fie oferită drept exemplu la

capitolul cât de complicat poate fi un sistem fiscal. Ţara noastră ocupă ultimul loc la

capitolul taxe şi impozite din Uniunea Europeană şi penultima poziţie la nivel mondial.

Ultimul raport „Paying Taxes”, elaborat de PricewaterhouseCoopers şi Banca

Mondială, ne arată o stare de fapt îngrijorătoare: companiile din România au de făcut în

decursul unui an nu mai puţin de 113 plăţi de taxe şi impozite. Aceste plăţi sunt aferente

unui număr record de taxe şi impozite: 17 taxe diferite, mult peste media globală, de nouă

impozite, sau cea a Uniunii Europene, de 11 taxe, ca să nu amintesc de cazul Suediei, unde

companiile au de făcut doar două operaţiuni pe an

În România, o firmă trebuie să realizeze lunar plăţi în contul taxei pe valoarea

adăugată (TVA) şi pentru cele şapte impozite diferite aplicate forţei de muncă, iar

trimestrial companiile achită impozit pe venit şi realizează alte 13 plăţi diferite aferente

altor opt taxe.

Pentru achitarea tuturor acestor obligaţii fiscale o firmă pierde în medie nouă zile şi

şase ore pe an. Timpul necesar pregătirii documentaţiei, depunerii declaraţiilor şi plăţilor a

crescut în ultimul an de la 202 ore la 222 de ore. Acest lucru se datorează în principal

introducerii unor reglementări mai anevoioase în ceea ce priveşte contractele de muncă,

precum şi noilor reglementări privind plata impozitului pe profit.

Despre sistem simplificat şi, eventual, electronic în România, guvernanţii mai mult

vorbesc decât fac. Noi rămânem tot cu modelul „complex” de taxe şi impozite. Adăugaţi la

acesta şi slaba capacitate de strângere a taxelor şi vom avea astfel explicaţia de ce în

România se colectează doar 79% din impozitele declarate. Dacă sistemul era simplificat,

colectarea taxelor şi impozitelor putea să fie mult mai ridicată, iar agenţii economici nu ar

mai trebui să piardă timp preţios pentru a se achita de obligaţiile către stat.

Stau să mă întreb: oare câţi bani s-ar putea produce în timpul pierdut pentru plata

acestor taxe şi impozite? Dacă ar face cineva acest calcul, la sfârşitul mandatului, i-am

putea trimite domnului Boc nota de plată pentru aceste pierderi cauzate agenţilor

economici…

43

Pentru că, în timp ce sub guvernarea Domniei Sale poziţia fiscală a României s-a

tot înrăutăţit şi îngreunat, în alte state membre ale Uniunii Europene s-au realizat reforme

substanţiale pentru a uşura plata taxelor şi impozitelor. Adică alţii au şi acţionat, nu doar au

vorbit, aşa cum face premierul Boc. Şapte state din UE au implementat doar în ultimii doi

ani (2009 şi 2010) reforme fiscale de facilitare a plăţii impozitelor. Este vorba despre

Bulgaria, Cehia, Ungaria, Lituania, Olanda, Portugalia şi Slovenia.

Dincolo de numărul mare de taxe şi impozite administrate atât de incompetent de

Guvernul României şi care „omoară” orice iniţiativă privată, impredictibilitatea sistemului

fiscal din România reprezintă o problemă la fel de gravă, care îi sperie pe oamenii de

afaceri şi investitorii care sunt deja în România sau care se gândesc să vină spre ţara

noastră.

Din păcate, în ultimii ani, sub guvernarea domnului Boc, în România s-au produs

schimbări de natură fiscală care au fost implementate peste noapte. Uneori nu doar la

figurat, ci chiar la propriu. Ultima a fost majorarea cotei TVA de la 19 la 24 de procente,

această majorare perturbând serios activitatea tuturor agenţilor economici din ţară. Unele

companii chiar au renunţat să mai lucreze cu un buget de venituri şi cheltuieli din cauza

sistemului fiscal care se schimbă atât de des şi rapid şi preferă să realizeze mai multe

scenarii şi să-l aplice pe cel care tocmai se potriveşte cu politica domnului Boc.

Practic, România a ajuns un adevărat „rai” al taxelor şi impozitelor. Sau poate mai

corect ar fi fost să spun că România sub Emil Boc a ajuns un adevărat „iad” fiscal. Aceasta

este marea „performanţă” a Cabinetului Boc: ultimii în Europa şi penultimii în lume!

Doamna Ecaterina Andronescu:

Declaraţia politică se intitulează „Puterea statului, «perdea de fum» pentru o falsă

legitimitate”.

De la filosofii „contractualismului”, precum John Locke, Jean Jacques Rousseau,

Montesquieu, pentru care legătura dintre supuşi şi conducător era una de încredinţare a

puterii în scopul garantării libertăţii individului, până la Max Weber, teoreticianul

modernist al statului, pentru care orice putere seduce încercând „să suscite şi să cultive

încrederea în propria legitimitate”, lupta pentru supremaţia în stat a cunoscut cele mai

diverse forme.

În opinia sociologului politic italian Norberto Bobbio, „cetăţenii, odată ce li s-a

încredinţat dreptul de a-i alege pe cei care îi guvernează, sunt suficient de bine informaţi ca

să îi voteze pe cei mai înţelepţi, mai oneşti şi mai luminaţi dintre semenii lor”.

L-aş contrazice pe ilustrul sociolog doar printr-o simplă raportare la realitatea

imediată, dâmboviţeană. Oricum s-ar prezenta situaţia relaţiei dintre guvernanţi şi

44

guvernaţi, consecinţele acestei relaţii de putere sunt diferite. În cel mai fericit caz,

autoritatea, când există consensualismul colectivităţii care a ales-o prin vot, are

posibilitatea să facă să fie respectate legea, norma, convenienţa. În cel mai rău caz, asistăm

la o disoluţie a puterii, cu toate consecinţele ce decurg de aici: schimbarea puterii. După

cum se ştie, nimeni nu poate fi de acord cu înlăturarea de la putere fără să manifeste

opoziţie la acest fapt. Regulile stabilite de tine sunt mai bune întotdeauna decât regulile

stabilite de alţii!

Ceea ce v-am prezentat cât se poate de succint nu este o lecţie de ştiinţe politice,

este doar o încercare de-a mea de a lămuri cum stau lucrurile atunci când cineva deţine

puterea şi ce poate face cu ea.

Al doilea lucru care îmi vine în minte când mă gândesc la guvernanţii actuali şi la

puterea lor este imaginea lui Charlie Chaplin din filmul „Dictatorul”, când marele actor se

distrează cu un balon reprezentând globul pământesc, aruncându-l în sus, într-o atitudine

de ironizare a ororilor războiului şi a paranoiei lui Hitler.

„Este sănătos să râzi de lucrurile cele mai sinistre din viaţă, chiar şi de moarte!”,

afirma Chaplin la lansarea filmului său, care a făcut înconjurul planetei din 1940 încoace.

Acel glob pământesc aruncat cu iresponsabilitate, cu maximă nepăsare de dictatorul

aparent neobservat de niciun ochi indiscret, mă conduce însă cu gândul la

iresponsabilitatea celor care ne conduc astăzi spre prăpastie şi, cu tot îndemnul marelui

comic, nu este absolut nimic de râs. Nu atât timp cât avem la cârma Guvernului un

personaj care face din lecţiile Constituţiei un fel de „antimaterie” pentru profesorii

„repetenţi”, care îşi asumă răspunderea când pe Legea educaţiei, în dispreţ faţă de tot ce

înseamnă proceduri parlamentare, când pe Legea salarizării unitare, un alt „monstru”

născut mort pe masa unui alt doctor Frankenstein.

De câte ori încercăm să aducem acest Guvern la sentimente mai bune, dacă se poate

spune aşa, de câte ori atragem atenţia asupra neconstituţionalităţii acţiunilor sale, tot de

atâtea ori ni se flutură pe dinaintea ochilor spectrul unui FMI care ne poate arunca în

faliment ca ţară pentru că nu ne respectăm noi promisiunea de a ţine cheltuielile în frâu.

Făcând din acest organism financiar internaţional Cerberul de la porţile infernului nostru

cotidian, Guvernul ne condamnă a priori la disoluţie ca stat.

Nimic nu mai funcţionează de doi ani încoace. Blocajul instituţional provocat de

nerespectarea unei minime reguli a jocului democratic nu pare să-l impresioneze pe

domnul Boc. În timp ce două legi absolut neconstituţionale stau la rând pentru a fi asumate

împotriva interesului nostru naţional, acum, în preajma Zilei Naţionale a României, o a

45

treia lege promisă FMI, Legea bugetului, se anunţă la fel de furtunoasă. Se pare însă că

triplul sacrificiu pe care suntem îndemnaţi să-l facem, ca ţară, va fi tot în zadar.

Asigurările guvernanţilor şi ale preşedintelui ţării că am depăşit vârful crizei şi că

mai avem puţin până la redresare şi la creştere economică sunt pure neadevăruri. Avem cel

mai scăzut nivel de trai din Uniunea Europeană, potrivit tot unui raport al FMI, şi suntem

naţia „cea mai tristă” din Europa.

Suntem obişnuiţi să strângem cureaua, dar să nu ai de înfruntat decât pronosticuri

sumbre despre starea naţiunii, iată ceva cu adevărat greu de suportat. Am început să

pierdem în favoarea altor ţări, care încă mai au cum să-i răsplătească pe medici, profesori,

în general toată elita intelectualităţii româneşti sătule să strângă în zadar cureaua.

„Exportăm” tineri sub 24 de ani sau, la polul opus, persoane de peste 50 de ani – care sunt

remunerate de peste 10 ori mai mult decât aici – în ţări în care a fost depăşit măcar valul

seismic al crizei. Populaţia noastră, câtă va mai rămâne aici, are de înfruntat încă vreo

câţiva ani buni fenomene sociale extreme, printre care: sărăcia, şomajul, sistemul sanitar în

colaps, protecţia socială precară.

Guvernul însă adoptă politica struţului şi a lipsei de reacţie la orice comunicat care

avertizează că ne aflăm pe marginea prăpastiei. Cine nu poate fi capabil să înţeleagă

folosirea puterii în slujba oamenilor, nu mai are legitimitate şi trebuie să plece.

Domnul Valer Marian:

Declaraţia politică se intitulează „De ce este ocolită România de China?”.

China a devenit în acest an a doua putere economică a lumii, depăşind Japonia şi

secondând Statele Unite ale Americii. Anul trecut, China a depăşit Statele Unite, ca cea mai

mare piaţă auto, şi Germania, ca cel mai mare exportator.

Potrivit prognozelor unor prestigioase instituţii economico-financiare, China va

deveni în următoarele două decenii prima putere economică a lumii

(PricewaterhouseCoopers şi Deutsche Bank – în 2020, Banca Mondială – în 2025, Goldman

Sachs – în 2027, Institutul Paterson pentru Economia Internaţională – în 2030). În ultimii

trei ani, produsul intern brut pe cap de locuitor s-a majorat substanţial în China, ajungând în

acest an la 4 166 de dolari şi estimându-se că se va cifra la 21 420 de dolari în 2030.

După introducerea politicilor libere de piaţă, China a ridicat 300 de milioane de

oameni din sărăcie. China a înregistrat anul acesta o creştere economică de 10,5%.

Exporturile Chinei au depăşit anul trecut valoarea de 1 200 de miliarde de dolari. Rezerva

valutară a Chinei a ajuns la 2 600 de miliarde de dolari. O zecime din achiziţiile

internaţionale realizate anul acesta aparţine firmelor chineze, care deţin 6% din investiţiile

globale.

46

Cum se explică ascensiunea economică a Chinei într-o perioadă de gravă criză

mondială? Analiştii consideră că dezvoltarea Chinei are la bază folosirea capitalului

financiar şi a forţei de muncă în condiţii de eficienţă maximă. Reţeta chinezească a constat

în atragerea de investiţii masive, creşterea productivităţii şi realizarea de investiţii

substanţiale în educaţie. În plus, China a demarat o politică de asigurare a resurselor,

dezvoltând parteneriate cu investiţii de amploare în America Latină, Africa sau Australia,

iar mai recent în Statele Unite ale Americii şi în Europa.

China a realizat cele mai mari investiţii în America Centrală şi de Sud: peste 50 de

miliarde de dolari. Cele mai multe investiţii chineze în această zonă a atras Brazilia, numai

anul acesta cifrându-se la 12 miliarde de dolari. Companiile chineze au cumpărat pachete de

acţiuni la compania petrolieră de stat, la cea de electricitate şi la minele de fier. Compania

Wuhan Iron & Steel Corp va investi 5 miliarde de dolari pentru construirea unei fabrici de

oţel în statul Rio de Janeiro, iar constructorul de maşini Sany Heavy Industry va construi o

uzină la Sao Paolo. Compania Chongqing Grain Group a cumpărat 100 000 de hectare în

statul Bahia, din nord-estul Braziliei, pentru a cultiva soia. Cu Venezuela, China a semnat

un acord economic conform căruia ar urma să investească circa 28 de miliarde de dolari în

infrastructura de electricitate din această ţară.

În Africa, China a realizat investiţii de peste 40 de miliarde de dolari. Numai în

Africa de Sud, Congo şi Niger, companiile chineze au investit peste 31 de miliarde de

dolari. Beijingul a anulat datoriile a 31 de ţări africane şi a eliminat taxele de import pentru

190 de produse din 28 de ţări de pe continentul african.

În Australia, investiţiile chineze au depăşit 33 de miliarde de dolari.

Şi Orientul Mijlociu a intrat în sfera de interes a Chinei, datorită rezervelor de petrol,

investiţiile depăşind şi aici 33 de miliarde de dolari.

În perimetrul fostei Uniuni Sovietice, China a investit peste 11 miliarde de dolari în

Kazahstan şi aproximativ 6 miliarde de dolari în Rusia, aceste două ţări fiind următoarele

ţinte pentru investiţiile chineze ca urmare a potenţialului lor uriaş.

În Statele Unite ale Americii, China a cumpărat obligaţiuni guvernamentale

americane în valoare totală de 883,5 miliarde de dolari. Anul trecut, companiile chineze au

preluat peste 50 de companii americane, iar acum vor să cumpere un pachet de acţiuni la

General Motors. Nu mai puţin de 33 din cele 50 de state americane îi îmbie pe chinezi cu

diverse facilităţi pentru a investi în SUA, cu scopul de a crea noi locuri de muncă. Mai

multe companii chineze au cumpărat acţiuni la firmele canadiene care extrag petrol din

nisipuri bituminoase.

47

După modelul african, China se extinde şi cucereşte acum Europa. În prezent, totalul

investiţiilor chineze pe continentul european este de circa 40 de miliarde de dolari, în top

aflându-se Marea Britanie, cu 8,7 miliarde de dolari, Grecia, cu 7,7 miliarde de dolari, şi

Elveţia, cu 7,2 miliarde de dolari. În cursul lunii octombrie a.c., cu prilejul vizitei efectuate

de preşedintele Hu Jintao la Paris, China a semnat acorduri economice de 16 miliarde de

euro cu Franţa. Şi Germania are relaţii economice speciale cu China.

În ultima perioadă, China a intrat puternic în Europa prin ţările de la periferie aflate

în impas (Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania şi Italia), pe care le-a sprijinit prin

achiziţionarea de obligaţiuni guvernamentale. Presa internaţională a relatat pe larg despre

„porţile de intrare” (gateways) pe care Beijingul le stabileşte în Grecia (Portul Piraeus) şi în

Italia (Portul Neapole).

Pe lângă obligaţiunile guvernamentale achiziţionate, China investeşte în Europa în

proiecte de infrastructură (autostrăzi în Polonia, un terminal aerian în Italia pentru mărfurile

„made în China”, modernizarea unor porturi în Grecia şi Italia) şi proiecte energetice

(turbine eoliene în Spania şi Irlanda de Nord).

China doreşte să investească, şi este aşteptată, şi în ţările din jurul României.

Ungaria face eforturi deosebite pentru a atrage investiţii chinezeşti. În Bulgaria, mai multe

companii chineze vor participa la crearea unei zone economice speciale, model folosit cu

succes în Africa. Luna trecută o platformă chineză de investiţii internaţionale a anunţat că

va investi 500 de milioane de dolari în Republica Moldova, în medicină, în construcţii şi în

sectorul vinicol.

În România nu se anunţă nicio investiţie chineză de amploare. În perioada

postcomunistă, valoarea investiţiilor chineze în ţara noastră s-a cifrat la (doar) 384 de

milioane de dolari.

De ce ne ocolesc investiţiile chineze, în contextul asaltului declanşat de China

asupra Europei? De ce România nu poate fructifica ascensiunea economică a Chinei pe plan

mondial? De ce nu capitalizează ţara noastră o relaţie mai veche şi specială cu China?

După cum se ştie, într-un context de politică externă mai independentă, România a

fost un mediator între Republica Populară Chineză şi URSS, în anii '60, şi între Statele

Unite ale Americii şi Republica Populară Chineză, în anii '70 ai secolului trecut. România a

fost considerată de China drept ţara cea mai apropiată din fostul lagăr comunist european,

atât sub conducerea lui Mao Zedong, cât şi sub cea a lui Deng Xiaoping. Relaţia cordială cu

China s-a păstrat şi după răsturnarea regimului comunist în România, mai ales în timpul

guvernărilor PSD, la aceasta contribuind şi faptul că fostul preşedinte Ion Iliescu a fost

coleg de studenţie la Institutul Hidroenergetic din Moscova cu fostul premier chinez Li

48

Peng. În cursul deceniului trecut, în momente de dificultate, Banca Naţională a României a

solicitat şi a primit sprijin din partea Băncii Centrale a Chinei.

În ultimii ani, din false pudori faţă de statele din NATO şi din Uniunea Europeană,

am evitat stabilirea unor relaţii economice de amploare şi de lungă durată cu China. Şi

acum, în condiţiile în care statele mari din Uniunea Europeană se află într-o cursă furibundă

pentru a capta atenţia Chinei în vederea realizării unor parteneriate economice, la Bucureşti

nu se face nimic pentru a atrage investiţii chineze de amploare.

Vina aparţine deci guvernanţilor de la Bucureşti, care, de-a lungul ultimelor două

decenii, se pare că nu au înţeles dimensiunea şi semnificaţia creşterii economice din Asia,

îndeosebi potenţialul enorm al Chinei, care putea şi poate servi intereselor de dezvoltare ale

României. Am ratat startul, dar nu este prea târziu. China poate ajuta economia României,

mai ales în actualul context de criză gravă, cu investiţii majore îndeosebi în infrastructură,

în hidroenergetică şi în agricultură. Trebuie să avem curajul şi ştiinţa de a o atrage în ţara

noastră.

Domnul Şerban Constantin Valeca:

Declaraţia politică este intitulată „Acei «sfetnici» care nu au avut, nu au şi nu vor

avea de-a face cu cercetarea românească”.


În urmă cu două săptămâni am susţinut în faţa dumneavoastră o declaraţie politică

intitulată „Cercetarea românească – Cenuşăreasa de serviciu –, condamnată la dispariţie”.

În respectiva declaraţie politică vă atrăgeam atenţia asupra unei tendinţe globale de

reconsiderare a rolului cercetării şi educaţiei în societate. Aminteam atunci că preşedintele

Franţei, Nicolas Sarkozy, consideră cercetarea ştiinţifică „o armă majoră împotriva crizei”

şi că toate ţările europene importante, dar şi SUA, au investit şi investesc sume importante

în cercetare în perioada de criză economică, deoarece tehnologiile noi obţinute în urma

cercetării pot relansa economia.

De asemenea, mai atrăgeam atenţia guvernanţilor că nu numai democraţiile cu

tradiţie pun mare accent pe educaţie şi cercetare. Şi ţări la care ne-am fi aşteptat poate mai

puţin tratează cu maximă atenţie aceste domenii. Potrivit unui raport al ONU, în Iran, anul

trecut numărul absolvenţilor de studii superioare a fost de 81 000, faţă de 10 000 în anul

2000, iar India va crea 30 de noi universităţi.

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Astăzi aş vrea să vă atrag atenţia asupra modului în care cercetarea ştiinţifică este

tratată în zilele noastre, precum şi în cadrul proiectului Legii educaţiei.

49

Acest fapt s-a semnalat şi de către sindicatul de ramură – F.S.L.C.P.R. (Federaţia

Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare Proiectare din România) cu ocazia Zilei

Cercetătorului Ştiinţific şi a Proiectantului din România, deoarece s-a încălcat atât

legislaţia internă, cât şi cea europeană, prin includerea cercetării ştiinţifice-dezvoltării

tehnologice în proiectul Legii educaţiei naţionale şi prin promovarea unei definiţii aberante

(în contradicţie cu Declaraţia de la Bologna, Leuven – 2009 şi Raportul Eurydice din

2009); „Cercetarea ştiinţifică universitară – include cercetarea ştiinţifică propriu-zisă,

creaţia artistică şi activităţile specifice performanţei sportive” – pagina 131, paragraf (13)

din Lista definiţiilor, termenilor şi a expresiilor utilizate în cuprinsul legii.

Totodată, se arată că această definiţie vine în contradicţie şi cu definiţiile referitoare

la domeniul cercetării ştiinţifice, acceptate la nivel internaţional şi european, ce se

ghidează după definiţiile şi reglementările din Manualul Frascati.

Considerând că poate respectivele formulări din Legea educaţiei nu au fost făcute

intenţionat, ci doar din necunoaştere, îi voi prezenta domnului ministru Funeriu definiţiile

corecte şi admise internaţional:

„Cercetarea şi dezvoltarea experimentală (C&D) cuprind activitatea creativă

realizată pe o bază sistematică pentru a creşte depozitul de cunoştinţe ale omenirii, ale

culturii şi ale societăţii, precum şi utilizarea acestui depozit pentru crearea de noi aplicaţii.

C&D este un termen care acoperă trei activităţi: cercetare fundamentală, cercetare

aplicată şi dezvoltare experimentată.

Cercetarea fundamentală este activitate experimentală şi teoretică realizată, în

special, pentru dobândirea de noi cunoştinţe pe baza fundamentului realizat din fenomenele

şi faptele observabile, fără a se avea în vedere o anumită aplicabilitate sau utilizare.

Cercetarea aplicată este, de asemenea, investigare originală, realizată pentru

dobândirea de noi cunoştinţe. Cu toate acestea, este direcţionată în special către un scop

sau un obiectiv specific.”

Ca urmare, atrag atenţia Guvernului României că cercetarea aplicată şi dezvoltarea

experimentală nu trebuie stopate (prin dezorganizare şi nefinanţare), mai ales în perioade

de criză, când noile soluţii tehnologice pot produce efecte economice pozitive.

Totodată, doresc să atrag atenţia domnului prim-ministru faptul că cercetarea

românească are două legi de bază care sunt compatibile atât cu reglementările

internaţionale şi europene, cât şi cu dezvoltarea tradiţională a acestui domeniu în ţara

noastră.

50

De aceea, consider că iniţierea unor modificări legislative de către „sfetnici” care

nu au avut, nu au şi nu vor avea de-a face cu domeniul CDI românesc este total lipsită de

logică.

Vă mulţumesc.

Domnul Florin Constantinescu:

Declaraţia politică se intitulează „Sub ocrotirea unui stat dezinteresat, îmbătrânim

stând la ghişee”.

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Săptămâna trecută a fost dat publicităţii un studiu, „Paying Taxes”, care analiza

numărul de taxe şi impozite pe care le plătesc contribuabilii şi numărul de ore pe care îl

pierd stând la cozi.

Faţă de raportul din 2009, în România se constată un oarecare regres. În general,

costul impozitelor a scăzut în medie cu 5%, timpul necesar respectării obligaţiilor fiscale,

cu o săptămână şi numărul plăţilor, cu aproape patru.

Aşadar aproape 60% din statele lumii au realizat reforme fiscale, în timp ce

România pierde patru locuri în clasamentul uşurinţei cu care se plătesc taxele şi impozitele.

În ciuda comasării sau anulării, anul trecut, a aproape 200 de taxe şi tarife parafiscale,

contribuabilii români petrec tot mai mult timp la ghişee.

România se clasează pe locul 151 din 183 de economii analizate, în funcţie de

uşurinţa cu care se plătesc taxele. Există un număr extrem de mare de plăţi de taxe şi de

impozite: nu mai puţin de 113 plăţi pe parcursul unui an, din care 84 se referă la plăţile

aferente contribuţiilor sociale. Nu există un sistem electronic de plăţi funcţional. Poziţia

ţării din a doua jumătate a clasamentului nu se datorează numai sistemului fiscal din

România, ci şi reformelor fiscale implementate de alte ţări.

Numărul de ore necesare pentru conformarea cu legislaţia fiscală a crescut în

ultimul an de la 202 ore, anul trecut, la 222 de ore în raportul de anul acesta. Acest lucru se

datorează în principal introducerii unor reglementări mai anevoioase în ceea ce priveşte

contractele de muncă, precum şi noilor reglementări privind plata impozitului pe profit.

Majorarea TVA de la 19% la 24%, împreună cu introducerea unor noi reglementări

privind plata TVA, o majorare a taxelor locale (de exemplu taxa pe autovehicule, taxa pe

emiterea de certificate, notificări şi autorizaţii de publicitate), precum şi introducerea unui

sistem nou de penalizare pentru întârzieri în plata taxelor nu au făcut decât să mărească

numărul de ore pe care contribuabilul român îl petrece la cozi pentru a-şi plăti taxele.

Stimaţi colegi,

51

Liderii puterii ne-au pregătit în repetate rânduri pentru introducerea sistemului on-

line de plăţi, dar am rămas pregătiţi, fără existenţa unui astfel de sistem. Da, încă suntem în

criză şi este adevărat că lipsa de viziune ne împiedică să ieşim. Da, avem cel mai

incompetent Guvern de după '89 încoace şi este adevărat că gestionarea proastă a

resurselor este cel mai înjositor act pe care îl face.

În sectorul privat lucrurile au stat prost anul trecut, iar în acest an stau şi mai prost.

Situaţia nu este roz deloc, iar responsabili pentru dezastrul României sunt guvernanţii care

au frâiele puterii în mână şi nu fac nimic pentru redresarea economiei.

Dacă anul trecut România se situa pe poziţia 149 din 183 de ţări la capitolul „Plăţi

de taxe şi impozite”, anul acesta România se situează pe locul 151.

Degeaba ne îmbată cu apă rece puterea. Degeaba ascultăm despre modernizarea

statului, despre reformă în toate domeniile, despre relansare economică, despre

debirocratizare sau competitivitate.

Aşa cum precizam şi cu ocazia publicării raportului de anul trecut, ar fi bine dacă

stimaţii guvernanţi şi-ar da seama de impactul negativ pe care îl are numărul de taxe şi

impozite asupra mersului economiei şi dacă, măcar în al doisprezecelea ceas, ar pune capăt

statului la coadă.

Vă mulţumesc.

Domnul Mihăiţă Găină:

Declaraţia politică se intitulează „De-a hoţii şi vardiştii”.

Poliţia Română, în ultimele săptămâni, numai „siguranţă şi încredere” nu a

transmis. A fost nevoie de un asasinat în plină stradă, rupt din mafia Neamţului, pentru ca

mai-marii Poliţiei să îşi arate adevăratele obiceiuri deprinse de-a lungul anilor. Sacrificiul

de sărbători a fost realizat mai devreme, Ignatul fiind resimţit deja când „Şoric” a fost

eliberat din funcţie, asezonat cu „Tobă” şi Fătuloiu. Tabloul din „ograda” Internelor capătă

imaginea „reformei” mult trâmbiţate de glasul puterii.

Cutremurul din minister, pare-se, are epicentrul în capitală. Mitingul poliţiştilor,

organizat la jumătatea lui septembrie, a făcut să vibreze corzi ale lirei prezidenţiale.

Asasinarea lui Gheorghiţă Mararu a fost picătura decisivă în „vărsarea” lacrimilor

la nivelul mai-marilor din IPJ Neamţ.

Şi la Bucureşti apele s-au tulburat cu răfuieli la scenă deschisă şi cu presupuse

tentative de mituire neelucidate încă.

Lacrimile vărsate de comisarul Şoric la anunţarea morţii lui Mararu, discursurile

„emoţionante” şi mesajele transmise în engleză pentru diferitele televiziuni zdruncină

încrederea cetăţeanului de rând în sistemul administraţiei şi internelor.

52

Alarmant este faptul că a fost nevoie de un astfel de eveniment pentru a fi

descoperite gravele abateri de la atribuţiile de serviciu ale comisarului-şef Aurelian Vasea

Şoric.

De asemenea, situaţia subordonaţilor lui Şoric, care l-au aplaudat cu frenezie pe

când şeful IPJ Neamţ îşi juca rolul de victimă în contextul morţii prietenului şi vecinului

său, ridică un important semn de întrebare. Unde este moralitatea oamenilor aflaţi în

apărarea şi protecţia cetăţeanului român? Conform aşteptărilor, după demiterea

comisarului-şef, toţi au şters cu buretele devotamentul suprem manifestat faţă de superiorul

lor ierarhic.

În toată ţara, apele murdare în care se scaldă cei care pretind aureolarea contribuie

la închegarea peisajului demoralizator al neamului.

În Bucureşti, episodul mitei de pe malul Dâmboviţei n-are nici eroi, nici personaje

demne de idolatrizare. Domnul Fătuloiu a căutat eroizarea, dar nu s-a ales decât cu

scoaterea la lumină a războiului de putere de la vârful Ministerului Administraţiei şi

Internelor. „De-a hoţii şi vardiştii” se joacă mai-marii Poliţiei sau doar „de-a vardiştii”…

Ajuns în această situaţie la care nu se aştepta, a promis, pe modelul lui Lăpuşneanu: „De

mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu!”

Încrederea bietului român în instituţiile statului, care şi aşa era fragilă şi

zdruncinată, s-a prăbuşit. Apogeul dispreţului faţă de tot ce înseamnă „să trăieşti bine”, în

„siguranţă şi încredere” a fost atins acum, în prag de sărbătoare naţională.

Domnul Emilian-Valentin Frâncu:

Declaraţia politică este intitulată „După un an de navigare, marinarul duce România

spre Triunghiul Bermudelor”.

Stimaţi colegi,

Comemorăm în aceste zile un an de la alegerile din noiembrie – decembrie 2009.

Nu am greşit folosind acest termen funerar, pentru că României, pe 6 decembrie, trebuie să

i se pună o piatră tombală pentru a aminti de acest trist eveniment.

România, după un an de zile de la acel moment, se prezintă ca o ţară în derivă. Au

apărut iarăşi cozile foamei, pensionari care în disperarea lor dau năvală în pieţe, la

inaugurări, pentru a-şi lua două felii de parizer în buzunar. Vă amintiţi, cred, imaginile

triste de la Vaslui sau Baia Mare, acele mese ale disperării de tip bufet suedez.

Acum bugetarii îşi reeşalonează cheltuielile pentru a putea păstra apartamentul cu

două camere luat prin credit ipotecar. Da, stimaţi colegi, ştiaţi că marea majoritate a

dascălilor sau a medicilor debutanţi a reuşit prin bancă să-şi achiziţioneze, în ultimii patru

53

ani, în urma unui credit pe 35 de ani, un apartament construit în anii ’70, cu două camere,

nedecomandat?

Asta e România care nu se vede, o Românie a second-hand-ului. Şapte din 10 femei

se îmbracă la mâna a doua; din păcate, multe sunt profesoare sau medici. Şase din 10

bărbaţi muncesc 16-18 ore pe zi pentru un venit cât de cât de supravieţuire. Copiii lor nu

mai beneficiază de atenţie parentală şi Guvernul Boc – altă trăsnaie – doreşte să-i vadă

lipsiţi de iubirea familiei de la vârsta de un an. Nervozitatea a crescut, rata divorţurilor este

din ce în ce mai mare, familiile monoparentale s-au înmulţit!

Asta este România lui Traian Băsescu. O Românie învinsă, nu una de învingători.

Sau învingătorii poartă portocaliu şi violet la piept.

România second-hand îşi ucide elevii pe stradă lângă şcoală, îşi vede sfâşiate

persoanele vârstnice de câinii vagabonzi hămesiţi, scoate mafioţii la vedere şi ne oferă

filme horror prin cafenele, la Piatra Neamţ!

România nu mai are respectul de sine, este o fată frumoasă îmbrăcată în zdrenţe şi

cu riduri, îmbătrânită la termen. S-au înmulţit cei care caută prin pubele; şi nu mai sunt

antologicii cerşetori, sunt oamenii care aveau cândva un loc de muncă. Au rămas fără el şi

depresia i-a învins.

Când priveşti acest spectacol de iarmaroc, normal că bucuria lui Emil Boc, cel care

a tăiat panglica unei poteci de 10 km de drum cu patru benzi, ţi se pare firească. De la

noaptea marii fraude, nu ne-am mai revenit; nu mai avem repere!

Suntem o ţară bolnavă şi dezorientată, busola e stricată, iar marinarul a deviat de la

traseu şi ne duce pe toţi în Triunghiul Bermudelor… spunând că ne aşteaptă paradisul.

România se îndreaptă spre un colaps moral şi un faliment nepermis.

După un an de „domnie” a lui Traian Băsescu suntem săraci, ne mor copiii pe

stradă, se împuşcă mafioţii, doamnele şi-au pierdut cochetăria, bărbaţii speranţa, iar

familiile se destramă. Este un şoc din care ne va fi foarte greu să ne revenim, striviţi de

bolizi conduşi de ciocoii moderni sau agresaţi de grupuri organizate de derbedei.

Boala numită „Băsescu şi PDL” va cere ani buni de convalescenţă, dacă o mai

apucăm! Dar este necesar. Eu nu vreau să fiu purtat pe mare de un marinar care şi-a pierdut

busola, către Triunghiul Bermudelor.

Nu ar fi mai bine să se ducă numai ei şi să revină peste o sută de generaţii? Poate

abia atunci ar mai putea fi crezuţi!

Doamna Minerva Boitan:

Declaraţia politică este intitulată „Traian Băsescu – între jocuri de imagine şi

ultimatumuri către politicieni”.

54

Stimaţi colegi,

Preşedintele tuturor românilor, adică Traian Băsescu, ne avertiza zilele trecute, într-

un discurs susţinut la Banca Naţională a României, că „nu ne mai putem lăsa păcăliţi la

nesfârşit de iluzii” şi că „românii trebuie să se obişnuiască”: ori muncesc bine şi trăiesc

bine, ori, dacă nu, atunci să se înveţe minte – dacă muncesc mai puţin, vor trăi mai puţin

bine!

Şi, pentru a nu ştiu câta oară, domnul Băsescu şi-a îndreptat degetul ameninţător

către clasa politică „iresponsabilă”, care, nesocotind interesul naţional, obstrucţionează cu

rea-credinţă modernizarea statului – adică procesul la care „s-au înhămat” cu sârg Domnia

Sa şi Guvernului condus de invincibilul Emil Boc.

Dar cea mai halucinantă afirmaţie a lui Traian Băsescu a fost cea conform căreia

„un preşedinte şi 15 miniştri” nu pot scoate ţara din criză. Cu alte cuvinte, românii, adică

aceia cărora li s-au tăiat salariile şi pensiile şi care sunt puşi la zid pentru vina de a fi luat

credite de la bănci – da, aţi înţeles bine! –, românii sunt nu numai răspunzători pentru

situaţia dezastruoasă în care a ajuns ţara, dar au şi obligaţia de a o scoate din criză!

Asemenea aberaţii nu pot fi auzite, vă asigur, niciunde în Europa, indiferent de

dimensiunile crizei.

Într-o Românie în care „dictatura nonvalorii” a devenit politică de stat, în care

nerecunoaşterea meritelor adevăraţilor profesionişti îi împinge pe cei mai mulţi în afara

ţării, Traian Băsescu are îndrăzneala de a face critici la adresa calităţii muncii! Într-o

Românie în care locul inteligenţei este ocupat de semidocţi şi de şpăgari, iar locul

profesioniştilor este alocat clienţilor politici, în timp ce bunul-simţ este sugrumat de

aroganţă, iată că tocmai principalul vânzător de iluzii – preşedintele – ne avertizează să

nu-i mai păcălim pe oameni. Asta da onestitate!


Acest ultim discurs al domnului Băsescu este încă o mostră de ipocrizie, de lipsă de

respect şi consideraţie faţă de inteligenţele acestei ţări şi, nu în ultimul rând, de sfidare la

adresa acelor români care i-au acordat votul. Pentru că a veni, după şase ani de mandat, să

aduci reproşuri politicienilor „iresponsabili”, mai precis celor din opoziţie, sau

moderatorilor de televiziune pentru faptul că, vezi Doamne, livrează cetăţenilor informaţii

tendenţioase, în timp ce Guvernul Boc trudeşte din greu pentru interesul naţional, mi se

pare o atitudine nedemnă de un şef de stat.

Este inadmisibil ca, după ce cotele de încredere ale preşedintelui şi Guvernului său

marionetă au scăzut la un nivel dramatic, să ai îndrăzneala să-i acuzi pe alţii pentru

propriile tale neputinţe.

55

Criza din România a atins un nivel alarmant tocmai din cauza managementului

dezastruos al lacheilor politici ai domnului Băsescu. De aceea, în această competiţie a

nonvalorilor, doar clienţii pedelişti se simt confortabil, în timp ce profesioniştii, oamenii

oneşti sunt marginalizaţi şi, cum bine se ştie, aleg să plece din ţară. Cei rămaşi nu au altă

variantă decât de a fi în continuare umiliţi şi daţi la o parte. Ca să nu mai vorbim despre

imaginea externă lamentabilă pe care o are România la ora actuală, generată tocmai de

principalul responsabil cu acest domeniu, adică Traian Băsescu.

Dar cum putem să avem o politică externă de calitate, când şeful diplomaţiei

româneşti declară că îi este foarte greu să-şi reprime unele impulsuri în prezenţa unei

anumite doamne! Oare acestea or fi şi preocupările celorlalţi miniştri de externe din

Uniunea Europeană?! Greu de crezut!

În încheiere, mi-aş îngădui şi eu, în calitate de parlamentar ales prin vot

uninominal, să adresez un avertisment domnului Băsescu şi yesmanilor săi: dacă mai

continuaţi pe drumul acesta, s-ar putea ca statul, ţara pe care vreţi s-o modernizaţi, să nu

mai aibă prea mulţi locuitori!

Domnul Cornel Popa:

Declaraţia politică se intitulează „Drumuri finalizate ba în 2011, ba în 2020”.

Stimaţi colegi,

Chiar de la această tribună v-am vorbit în nenumărate rânduri despre drumurile din

Bihor, despre necesitatea modernizării tronsoanelor care fac legătura cu Ungaria, cu

Europa, cu restul lumii civilizate.

Am făcut demersuri către foştii miniştri ai transporturilor, le-am reluat, încă trimit

solicitări de informaţii în legătură cu stadiul lucrărilor de asfaltare şi voi continua să fac

acest lucru, pentru că Bihorul merită orice efort pentru a beneficia de drumuri pe care se

poate circula fără teama de a-ţi strica autoturismul, fără riscul de a te autoaccidenta!

Aflaţi că în toată această perioadă am putut constata lipsa armonizării politicilor de

transport, lipsa continuităţii lucrărilor de asfaltare sau consolidare a drumurilor publice,

mai exact: ce se construieşte astăzi nu mai este continuat mâine şi lucrările începute de un

ministru sunt abandonate de următorul, zonele respective rămânând chiar şi mai bine de un

an de zile tot la faza incipientă de şantier.

Dacă vreţi un exemplu clar, vă pot vorbi despre variantele de ocolire ale

localităţilor bihorene Aleşd şi Ştei, de fapt Beiuş, Ştei, Vaşcău, despre care ministrul

Berceanu m-a asigurat că vor începe în martie 2011, dar despre care aflu că termenul

probabil de finalizare este 2030. Credeţi-mă că în aceste condiţii nu mai ştiu oamenii când

încep excavatoarele să lucreze. Ce să mai vorbim despre viitorul zonelor respective, care

56

au şansa la dezvoltare în funcţie de aceste lucrări de infrastructură… Totul stă sub semnul

hazardului şi al întâmplării.

Privite din această perspectivă, demersurile mele par, într-adevăr, luptă cu morile

de vânt, iar atunci când am impresia că am câştigat, constat că a intervenit ceva nou sau că

banii s-au alocat altor lucrări. Şi totuşi, acum solicit începerea şi finalizarea unor lucrări

finanţate din bani europeni. Oare nici în această variantă nu vom reuşi să avansăm cu

modernizarea infrastructurii noastre, pentru a circula în condiţii civilizate?

Vă mulţumesc.

Domnul Marius-Petre Nicoară:

Declaraţia politică este intitulată „Românii trebuie «să muncească bine»”.

Declaraţiile prezidenţiale nu mai surprind, pentru că suntem cu toţii obişnuiţi cu

exagerările şi ieşirile în decor ale preşedintelui Traian Băsescu. Însă cea referitoare la

faptul că vom trăi bine dacă muncim bine a fost chiar o lovitură sub centură.

Am vorbit cu tinerii din colegiul meu, care s-au plâns în primul rând de lipsa

locurilor de muncă. Am primit în audienţe oameni la 40, 45 de ani. Tot despre faptul că nu-

şi găsesc un serviciu mi-au vorbit. Concedierile sunt un subiect prezent mereu pe agenda

publică… Este, aşadar, evident că nu în faptul că oamenii nu muncesc bine stă problema, ci

în politica ocupaţională în România.

Nu se preocupă guvernanţii de încurajarea mediului privat să facă angajări, aşa cum

nu stimulează în niciun fel economia, pentru a duce la crearea de noi locuri de muncă. Şi

atunci? Unde să încadrez declaraţia prezidenţială? La categoria „gafe” sau la categoria „nu-

mi pasă ce declar”?

În orice caz, este o nouă sfidare, cu atât mai mult cu cât preşedintelui i se pare

normal să scadă salariile românilor sau să fie daţi afară, dar tolerează noi şi noi angajări în

propria administraţie sau în cea a Guvernului protejat de Domnia Sa.

La Cancelaria Primului Ministru se dau prime, salarii frumoase şi alte stimulente, se

dau maşini consilierilor proaspăt angajaţi şi se cheltuiesc sume impresionante de bani, dar

tot de acolo, de la Palatul Victoria, vine şi renumitul „strângeţi cureaua!”.

Constat, încă o dată, că trăim în două ţări diferite: una în care criza este încă în

putere maximă, în care oamenii sărăcesc, iar alta este cea a membrilor de partid aflat la

putere, cu privilegii „nesimţite”, ca să folosesc termenul premierului.

Mă întreb ce va fi când cele două Românii se vor confrunta. Deocamdată doar

răzbat ocazional ştiri dintr-o parte în alta, aducând şi mai multă amărăciune în viaţa celor

care nu mai au unde să mai strângă cureaua.

Vă mulţumesc.

57

Domnul Dan-Radu Ruşanu:

Declaraţia politică se intitulează „Educaţia – pe culmile disperării”.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Am citit cu interes proiectul Legii educaţiei naţionale şi am constatat că pe hârtie aţi

descoperit soluţiile pentru eradicarea problemelor şcolii româneşti, dar în realitate ele persistă

şi se amplifică algoritmic.

De ce? De ce avem şcoli insalubre? De ce nu există punţi de comunicare între

profesorii tineri şi vârstnici? De ce avem elevi semianalfabeţi? De ce avem programe stufoase

pentru liceu? De ce profesorii nu stăpânesc tehnicile moderne de predare? De ce investiţia în

resursa umană se face superficial?

O reformă adevărată presupune identificarea motivelor reale şi eliminarea confuziilor

privind responsabilitatea profesorilor, a elevilor, a părinţilor pentru eşecul evident al

învăţământului naţional. De asemenea, ar trebui să promoveze capacitatea de inovaţie din

România, să aşeze România în rândul ţărilor ce atrag la studii tineri din alte ţări, să conducă la

creşterea nivelul cultural al populaţiei ţării, să pună în centrul atenţiei valorile morale, să

asigure coerenţă şi să stabilizeze sistemul de învăţământ.

Proiectul Legii educaţiei din 2010, iniţiat de actualul Guvern PDL, nu promovează un

sistem de învăţământ modern, suplu, eficient şi fezabil. Este un proiect peticit, lipsit de viziune,

fiind mult sub nivelul nevoilor României actuale. De asemenea, rămâne defazat în raport cu

abordările care se practică în Europa de astăzi.

În proiect sunt lucruri inovatoare şi atrăgătoare, ca de exemplu: învăţământul centrat pe

competenţe, evaluarea pe bază de portofoliu, evaluarea prin aspecte transcurriculare,

învăţământul special integrat, educaţia permanentă. Dar niciuna dintre soluţii nu este

fundamentată, ceea ce riscă să ducă la neînţelegeri şi greutăţi insurmontabile în aplicare.

În sistemul de învăţământ preuniversitar este necesară întărirea statutului social al

învăţătorului (institutorului) şi al profesorului. În sistemul universitar nicio lege nu îşi va

produce efectele dacă nu se va ţine cont de nevoile existente pe piaţa muncii. De asemenea,

educaţia nu se va reforma dacă nu se va promova dezvoltarea competenţelor sociale ale

elevilor, iar elevul nu va fi încurajat să pună accent pe preocuparea de sine şi dezvoltarea

intelectual-morală personală.

Proiectul educaţiei 2010 va promova în România un învăţământ înregimentat, mai

birocratizat ca oricând după 1989, pe care caută să îl controleze tot felul de „experţi” de mâna a

şaptea şi de politruci anacronici, prin politizarea sistemului de învăţământ, începând cu

numirea directorilor de şcoală, respectiv a rectorilor universitari pe criterii netransparente.

58

Totuşi, trebuie evidenţiat faptul că această generaţie de elevi a suportat impactul

generat de schimbarea curriculară haotică şi necoerentă, de modificări de programe repetate, de

manualele şcolare alternative, care nu s-au ridicat nici măcar la nivelul celor anterioare. Aceşti

cetăţeni în devenire sunt victimele destructurării statului şi instituţiilor naţionale.

Degradarea învăţământului românesc are la bază şi cauze de natură materială:

subfinanţarea continuă şi progresivă. Intenţiile bune ale Pactului Naţional pentru Educaţie,

operă a specialiştilor consultaţi, au fost rapid uitate de politicienii beneficiari ai exerciţiului de

imagine.

Domnule ministru,

Dacă vreţi să rămâneţi în istoria învăţământului ca un ministru de referinţă şi de succes,

vă propunem să acceptaţi ideea că o reformă a învăţământului impune acţiuni şi decizii

responsabile, începând de la cel mai înalt nivel administrativ, până la profesorul care pune o

notă, acordă o sancţiune sau un premiu şi să retrageţi pseudoproiectul de lege iniţiat.

Vă mulţumesc.

Domnul Mario-Ovidiu Oprea:

Declaraţia politică este intitulată „1 Decembrie – Ziua naţională a tuturor

românilor”.

Peste două zile vom sărbători Ziua Naţională a României, consacrată astfel, în

1990, pentru a celebra cel mai de seamă eveniment din istoria noastră naţională: Unirea cea

Mare de la 1 decembrie 1918, înfăptuită la Alba Iulia, prin care toate provinciile istorice

româneşti s-au regăsit, firesc, între graniţele unuia şi aceluiaşi stat naţional întregit.

Peste toate discuţiile şi opiniile mai mult sau deloc justificate ce se fac auzite,

periodic, de două decenii şi ceva încoace, despre cât de nimerit este ca românii să-şi

serbeze ziua naţională la 1 decembrie, un fapt rămâne de necontestat: Unirea realizată la 18

noiembrie/1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei României şi,

totodată, arcul de boltă al unui îndelungat proces istoric, desfăşurat în arealul carpato-

pontic-dunărean, practic Unirea fiind fericita împlinire a unui deziderat fierbinte al

locuitorilor autohtoni şi majoritari locuind în vatra Daciei străbune.

Nu este, aici şi acum, momentul de a evoca întreaga devenire a istoriei româneşti

care a precedat epocala înfăptuire de acum 92 de ani. Trebuie însă a fi amintit, chiar şi in

grabă, faptul că Unirea cea Mare ar fi fost de neconceput fără pasul anterior, Unirea (zisă

cea Mică) de la 24 ianuarie 1859, când, cum prea bine se ştie, sub sceptrul lui Alexandru

Ioan Cuza, Moldova şi Ţara Românească au constituit statul modern român. După cum, la

fel de rezumativ, să nu uităm că până la Alba Iulia românii au parcurs un drum nu lipsit de

dificultăţi şi sacrificii, multe şi dureroase – în contextul dramatic al ultimului an din Primul

59

Război Mondial, în care ţara intrase, în 1916, cu scopul declarat al realizării întregirii –,

drum materializat prin actul de unire a Basarabiei (răpită în 1812 de Imperiul Ţarist) la 27

martie/9 aprilie 1918, respectiv prin cel de unire cu ţara-mamă a Bucovinei (înglobată în

1775 de Imperiul Habsburgic) la 15/28 noiembrie 1918.

În acest fel, Marea adunare populară şi reprezentativă de la Alba Iulia a sancţionat,

în mod plebiscitar, voinţa şi dorinţa unei întregi suflări româneşti. Acolo, în fosta cetate a

Bălgradului, cea care fusese martora primei uniri, de la 1 noiembrie 1599, a provinciilor

istorice româneşti, sub Mihai Viteazul, 1 228 de delegaţi oficiali, reprezentând toate cele

130 de cercuri electorale din cele 27 de comitate româneşti, delegaţi reprezentativi pentru

toate păturile sociale, toate interesele şi toate domeniile de activitate spirituală şi materială

naţionale au consacrat, prin adoptarea Rezoluţiei de unire (citită de Vasile Goldiş), ultimul

şi decisivul pas al înfăptuirii României Mari.

Sistemul tratatelor de pace semnate în 1919 – 1920, la capătul Marelui Război, nu a

făcut altceva decât să ratifice şi să recunoască pe plan internaţional actul de dreptate

istorică pentru românii regăsiţi, în sfârşit, între fruntariile unuia şi aceluiaşi stat naţional. Şi

chiar dacă România Mare (înfăptuită sub regele Ferdinand I, pe bună dreptate rămas în

conştiinţa colectivă ca Întregitorul, şi marele om politic liberal Ion I.C. Brătianu) nu avea

să dureze decât 22 de ani – dispariţia ei fiind urmare a unui concurs de împrejurări,

internaţionale şi interne, din care nu lipsesc culpele, unele foarte apăsate, ale factorilor de

decizie politică din tragicul an 1940 –, semnificaţia evenimentului grandios de la 1

decembrie 1918 rămâne neştirbită, în ciuda tuturor avatarurilor şi vicisitudinilor istorice de

care românii au avut parte, de atunci şi până în zilele noastre.

Aşadar, cinstind cum se cuvine memoria generaţiilor, de la vlădică la opincă, care

au transpus în realitate o aspiraţie naţională fără egal, să ne bucurăm cu toţii de Ziua

Naţională, urându-i României, din adâncul sufletelor noastre, „La mulţi ani!”.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Vasile Nedelcu:

Declaraţia politică se intitulează „Fruntaşi la TVA, codaşi la măsuri de relansare

economică”.


Stimaţi colegi,

Am tot auzit pe la televiziuni că România este codaşă în toate statisticile. Am

descoperit însă un capitol la care ocupăm locul doi în Europa – nivelul TVA.

60

Da, sunt ironic, dar este o ironie amară. Ţara noastră – care are de aproape o jumătate

de an o cotă TVA de 24% – este depăşită în clasament doar de Suedia, Danemarca şi Ungaria,

care au cu un procent mai mult.

Însa putem compara noi economia şi nivelul de trai din aceste ţări cu ale noastre?

Nu, bineînţeles că nu. Şi tocmai de aceea astăzi voi dezvolta atent problema taxei pe valoarea

adăugată din România, dar şi efectele creşterii acesteia.

Deşi din cauza crizei economice mai multe ţări europene au majorat TVA-ul, România

este campioană la saltul făcut – 5 procente! Grecia – o ţară greu încercată în această perioadă,

de exemplu, a operat o creştere de 4 procente, însă în două etape, Spania – cu două procente,

iar Finlanda a crescut TVA-ul de la 22% la 23 %. Şi Marea Britanie a decis să majoreze

această cotă de la 17,5% la 20%, însă noua taxă se va aplica abia de la anul.

Singura ţară care ne-a copiat şi a crescut TVA tot cu 5% este Ungaria, care în 2009 a

trecut de la o cotă de 20% la una de 25%, aceasta fiind şi cea mai mare din Europa. Însă

Ungaria la alimente are un TVA de 18 procente!

La polul opus se află Cipru şi Luxemburg, unde valoarea TVA se situează la 15

procente.

Mai mult, spre deosebire de Irlanda, Belgia, Portugalia, Cipru sau Polonia, noi nu

avem TVA diferenţiat pentru alimente. Şi uite aşa s-a ajuns în situaţia în care la noi ouăle

costă cu 50% mai mult decât în Cehia şi Slovenia şi dublu faţă de Bulgaria; laptele e de patru

ori mai scump decât la vecinii bulgari, dar ne lăudăm şi cu cea mai scumpă carne de porc,

dacă vom compara preţul de la noi cu cel din Bulgaria, Slovacia şi Cehia. Motiv pentru care

aceste produse care vin de pe piaţa UE ocolesc România şi vin prin alte ţări, precum

Bulgaria sau Polonia, care au TVA-ul mult mai mic.

Singurul efect este că producătorii români sunt lăsaţi la o parte. Taxele mult prea mari

şi condiţiile mult prea severe fac ca producătorii autohtoni să nu îşi poată vinde marfa, iar

străinii să-şi aducă produsele la noi ocolind România.

Personal, susţin ideea că şi noi ar trebui să urmăm acest exemplu al TVA-ului

diferenţiat pentru alimente, însă acest lucru ar trebui să se facă după o analiză amănunţită şi

o simulare privind efectele asupra bugetului de stat, precum şi efectele scăderii acestei cote

asupra preţului alimentelor. Nu acum însă, pentru că nu ne permitem financiar, însă în 2011

acest aspect ar trebui să fie o prioritate pentru noi.

Să nu uitam că în tot acest timp ţara noastră menţine un TVA de 5% pentru

imobiliare şi în turism, taman în domeniile în care există cea mai mare evaziune fiscală.

Observaţi că Bulgaria stă bine. Am intrat deodată în Uniunea Europeană şi logic ar fi

fost să avem acelaşi parcurs. Dar nu s-a întâmplat aşa. În timp ce ei se dezvoltă tot mai mult,

61

datorită preţurilor mici şi turismului bine pus la punct, noi ne afundăm tot mai mult şi

împovărăm cetăţenii din punct de vedere financiar.

Aşa că, dragi colegi, pe ultima sută de metri fac un apel la dumneavoastră: haideţi ca

măcar acum, în al doisprezecelea ceas, să lăsăm deoparte luptele politice şi să găsim soluţii

concrete. Haideţi fiecare cu idei, haideţi să ne aşezăm la masa discuţiilor şi să punem la

punct un plan bun de relansare economică. Altfel, în loc să urmăm exemplul vecinilor

bulgari, vom ajunge să călcăm pe urmele Greciei.

Domnul Sorin-Serioja Chivu:

Dragi români,

„Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut, ci mai ales

iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară.” (Mihai Eminescu)

1918 a reprezentat unul dintre cele mai importante momente de afirmare a

identităţii noastre ca ţară şi popor. Avem o ţară extrem de frumoasă, cu o istorie

impresionantă şi cu un spirit minunat. An de an, românii şi România au o zi în care putem

să reflectăm cine suntem şi ce vrem. O zi în care ne putem cinsti valorile şi o zi în care

putem învăţa să spunem: „Suntem mândri de a fi romani!”

Ziua de 1 decembrie este momentul în care trebuie să luăm în considerare ceea ce

reprezintă cu adevărat prioritatea noastră ca popor – identitatea naţională prin urmarea

interesului naţional şi îndepărtarea o dată pentru totdeauna a intereselor personale şi de

grup.

Trebuie să fim cu toţii conştienţi că trebuie să ne apărăm identitatea şi valorile.

Ziua Naţională a României nu înseamnă parada vorbelor mari şi a omagiilor prin

depunerea de coroane. Această zi înseamnă sau ar trebui să însemne scufundarea în ceea ce

noi avem mai preţios – spiritul nostru naţional. Parada vorbelor ar trebui să devină „parada

spiritului românesc”, singurul care ne-a oferit istorie şi ne va oferi şi viitor.

Ziua Naţională a României este sărbătoarea tuturor românilor, a strămoşilor noştri,

a noastră, indiferent unde ne aflăm, şi a copiilor şi nepoţilor noştri. Cu toţii trebuie să fim

conştienţi că numai prin solidaritate şi încredere putem să ne păstrăm identitatea naţională

– piatra de temelie a oricărei ţări.

Trebuie să învăţăm lecţia responsabilităţii şi trebuie să fim conştienţi că românii nu

au decât un singur interes – Interesul Naţional! Iar acesta se găseşte numai în spectrul de

culori al sufletului fiecărui român.

Dragi români,

Oriunde v-aţi afla şi oricine aţi fi, vă urăm „fiţi români” în fiecare clipă a acestei

vieţi şi nu uitaţi că România nu poate să existe decât prin voi şi prin iubirea voastră faţă de

62

ţară! Vă salutăm pe toţi în această zi atât de importantă şi vă rugăm să nu uitaţi nicio clipă

cine sunteţi!

Domnul Dan-Mircea Geoană:

Stimaţi colegi,

În condiţiile în care cvorumul de şedinţă nu este întrunit, declar încheiată şedinţa

Senatului de astăzi, 29 noiembrie 2010.

Vă urez, încă o dată, o zi naţională cât mai frumoasă.

Ne revedem săptămâna viitoare pentru şedinţa de plen de luni, 6 decembrie 2010,

când sunt convins că vom putea relua agenda noastră de legiferare.

Vă mulţumesc. O seară plăcută şi „La mulţi ani!”

Şedinţa s-a încheiat la ora 18.05.

Documents

S T E N O G R A M A S U M A R - senat.ro · - Lege pentru abrogarea Legii nr. 98/1994 privind stabilirea şi sancţionarea ... Decembrie 1918, de către marele om de stat român şi