Moncton

Noiembrie 2017

SAINT VARLAAM ROMANIAN ORTHODOX CHURCH

NEW BRUNSWICK CANADA

PICĂTURI

DE

ÎNȚELEPCIUNE „Începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu”

(Pildele lui Solomon 1.7)

An I Nr. 2 NOIEMBRIE 2017

„Ne-am părăsit țara din motive doar de noi știute.

Și e bine să rămână așa!

Patria însă, la fel ca piatra părinților din cimitir,

rămâne în noi pe viață!”

MISIUNEA NOASTRĂ Înființarea Misiunii noastre coboară nu mult în istorie. Gândul și nevoia unui

lăcaș de cult, în care românii din Provincia New Brunswick să se reunească în

rugăciune, sub mâna ocrotitoare a lui Dumnezeu, au prins contur în anul 2012,

când a inceput și dialogul cu Arhiepiscopia Ortodoxă Română din America, în

perspectiva numirii unui preot slujitor permanent.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Nathaniel Popp,

începând cu prima slujbă, din ziua de Crăciun 2016, săvârșim Sfânta Liturghie,

în fiecare duminică, alternativ, în trei orașe ale Provinciei: Moncton, Fredericton

și Saint George. De asemenea, Sfintele Slujbe sunt adresate nu numai

credincioșilor de naționalitate română, ci tuturor credincioșilor ortodocși, limba

liturgică fiind, atât româna, cât și engleza, în egală măsură.

Pentru că nu avem un lăcaș de cult propriu, țelul nostru este să avem o

Biserică, în tradiție și stil românesc. Suntem convinși că Sfântul Ierarh Varlaam,

la un moment dat, își va face Casă, însă până atunci, datoria sfântă a noastră este

să zidim Biserica tainică înăuntrul nostru și între noi. Să ne cultivăm viața noastră

duhovnicească, prin participarea activă la Sfintele Slujbe, prin aducerea copiilor

și tinerilor la Biserică, spre a-i învăța principiile de căpătâi ale credinței noastre:

dragostea și iertarea.

Fie ca Bunul Dumnezeu să binecuvinteze Provincia și Comunitatea noastră,

ca să trăim în pace, bucurie și armonie și să ne păzească de toată uneltirea celui

viclean, iar acest prim număr al revistei nastre să dăinuiască peste ani.

MISIUNEA ORTODOXĂ ROMÂNĂ „SFÂNTUL

IERARH VARLAAM” - NEW BRUNSWICK (date de

contact)

Paroh: Pr. Dr. Cezar PELIN Adresa: 12 Sutton Court, Moncton, NB, E1G 2G8

E-mail: caesarpelin@gmail.com

Tell. Cell.: 1(506) 878-1317

Președinte Consiliu Parohial: Dna. Camelia RADU E-mail: camiradu6@gmail.com

St. Varlaam Church Cont bancar: 403940054216 – Scotia Bank

Website: https://www.saintvarlaam.ca

Facebook: https://www.facebook.com/NewBrunswickStVarlaam

Având ca ocrotitor spiritual și model de urmat pe Sf. Ierarh Varlaam, Dumnezeu ne

transmite mesajul că Generaţiei noastre îi revine responsabilitatea, dar i se oferă şi

şansa de a-şi înscrie numele în istorie şi în Împărăţia Sa, prin consolidarea

comunității noastre din New Brunswick, în jurul Scaunului Împărătesc al lui Hristos

şi prin dăinuirea și transmiterea mai departe a bunurilor spirituale şi culturale,

realizate cu jertfă de către înaintaşii noştri.

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag. 1

Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr) 5 noiembrie 2017 - Moncton - ora 01.00 PM

(St. George Anglican Church, 51 Church Street)

Text Evanghelie: „ Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră și în vison, veselindu-se în toate zilele

în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea

înaintea porții lui, plin de bube, poftind să se

sature din cele ce cădeau de la masa bogatului;

dar și câinii venind, lingeau bubele lui. Și a murit

săracul și a fost dus de către îngeri în sânul lui

Avraam. A murit și bogatul și a fost

înmormântat. Și în iad, ridicându-și ochii, fiind

în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam și pe

Lazăr în sânul lui. Și el, strigând, a zis: Părinte

Avraame, fie-ți milă de mine și trimite pe Lazăr

să-și ude vârful degetului în apă și să-mi

răcorească limba, căci mă chinuiesc în această

văpaie. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ți aminte că

ai primit cele bune ale tale în viața ta, și Lazăr,

asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se

mângâie, iar tu te chinuiești. Și peste toate

acestea, între noi și voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici

la voi, să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte,

să-l trimiți în casa tatălui meu, Căci am cinci frați, să le spună lor acestea, ca să nu

vină și ei în acest loc de chin. Și i-a zis Avraam: Au pe Moise și pe prooroci; să

asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morți se va duce

la ei, se vor pocăi. Și i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise și de prooroci, nu

vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morți”. (Luca 16.19-31)

IDEI PRINCIPALE : - S-ar părea, de multe ori, că viaţa aceasta pământească nu mai are nici o

prelungire dincolo. Trăim aici, până la cimitir, ne îngroapă, ne pun o cruce pe

mormânt şi urmează uitarea. Dar nu este aşa. După ușa mormântului, ni se deschide

o nouă lume.

- Biblia nu dă numele bogatului, în schimb, ni-l spune pe cel al săracului. Aceasta

înseamnă că Dumnezeu nu a reținut și nu a scris numele bogatului în Cartea Vieții,

ca în cazul lui Lazăr. A cunoaște numele cuiva înseamnă a cunoaște acea persoană,

a avea părtășie cu ea. În cultura biblică, între persoană și nume, există identitate.

- Nu contează fastul din ziua înmormântării. Contează dacă te iau îngerii lui

Dumnezeu sau diavolii. Iar pentru a avea parte de alai ceresc, la sfârșitul zilelor,

contează felul cum ai trăit pe acest pământ.

- Cine nu ascultă de Moise și de Prooroci (de Biserică), nu va asculta nici dacă

cineva se va întoarce din morți (Hristos Mântuitorul).

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag. 2

Duminica a 25-a după Rusalii (Pilda Samarineanului milostiv)

12 noiembrie 2017 - Saint George - ora 02.00 PM

(St. Mark Anglican Church, 28 Main Street)

Text Evanghelie: „În vremea aceea, un învățător de lege s-a ridicat, ispitindu-L pe Iisus și zicând:

Învățătorule, ce să fac

ca să moștenesc viața

de veci? Iar Iisus a zis

către el: Ce este scris

în Lege? Cum citești?

Iar el, răspunzând, a

zis: Să iubești pe

Domnul Dumnezeul

tău din toată inima ta

și din tot sufletul tău și

din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți. Iar

El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta și vei trăi. Dar el, voind să se îndrepteze pe

sine, a zis către Iisus: Și cine este aproapele meu? Iar Iisus, rãspunzând, a zis: Un

om cobora de la Ierusalim la Ierihon, și a căzut între tâlhari, care, după ce l-au

dezbrăcat și l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare, un preot

cobora pe calea aceea și, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea și un levit,

ajungând în acel loc și văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe

cale, a venit la el și, văzându-l, i s-a făcut milă, și, apropiindu-se, i-a legat rănile,

turnând pe ele untdelemn și vin, și, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de

oaspeți și a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoțând doi dinari i-a dat gazdei și i-a

zis: Ai grijã de el și, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îți voi da. Care din

acești trei ți se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care

a făcut milă cu el. Și Iisus i-a zis: Mergi și fă și tu asemenea.”. (Luca 10.25-37)

IDEI PRINCIPALE : - „Ce să fac, ca să moștenesc viața cea veșnică?” Chiar dacă suntem fiii lui

Dumnezeu, tot trebuie să facem ceva, pentru a moșteni viața cea veșnică. Nu e de

ajuns că mă numesc „creștin”, ca să intru în Rai. Trebuie să fac ceva.

- „Ce este scris în Lege, cum citești?” Avem datoria sacră de a citi/studia Biblia

(Cuvântulul lui Dumnezeu). Șiu ce este scris acolo? Înțeleg ce este scris acolo?

- Pentru a ne putea mântui, nu trebuie să rămânem la stadiul „teoretic” al Legii

lui Dumnezeu; doar să știu ce spune Legea, ci trebuie să o transpun în practică –

„mergi și fă și tu asemenea”!

- Prin „aproapele”, nu trebuie să înețelegem doar pe cel din familia noastră, sau

comunitatea noastră, sau cercul nostru de prieteni, etc. Prin „aproapele”, înțelegem

pe tot omul, cu care relaționam și ne intersectăm în viața de zi cu zi. Așa Dumnezeu

face să plăuă și peste cei buni și peste cei răi, și noi, tot așa, trebuie să fim aproape

față de cel care este în nevoie.

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag. 3

Duminica a 26-a după Rusalii (Pilda Bogatului căruia i-a rodit țarina)

19 noiembrie 2017 - Fredericton - ora 10.30 AM

(Sainte Anne Chapel, George St. cu Westmorland St.)

Text Evanghelie: „Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belșug țarina. Și el cugeta

în sine, zicând: Ce voi face, că n-am

unde să adun roadele mele? Și a zis:

Aceasta voi face: Voi strica jitnițele

mele și mai mari le voi zidi și voi

strânge acolo tot grâul și bunătățile

mele; Și voi zice sufletului meu:

Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru

mulți ani; odihnește-te, mănâncã, bea,

veselește-te. Iar Dumnezeu i-a zis:

Nebune! În această noapte vor cere de

la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit

ale cui vor fi? Așa se întâmplă cu cel ce-

și adună comori sieși și nu se îmbogățește în Dumnezeu”. (Luca 12.16-21)

IDEI PRINCIPALE : - „Cugeta în sine…” – niciodată vorba cu tine însuți nu-ți va arăta calea, pe care

trebuie să mergi; doar discuția cu Dumnezeu poate să-ți lumineze calea.

- „Nebune!” – Folosirea acestui cuvânt o mai găsim în Psalmul 52.1, unde ni se

spune: „Zis-a cel nebun în inima sa - nu există Dumnezeu!”. Deci, când negi

existența lui Dumnezeu, când faci abstracție de existența Lui, intervine nebunia;

dereglarea în tot ceea ce este firesc. Natura umană nu poate fi înțeleasă și nu-și poate

urma țelul, în afara existenței lui Dumnezeu. Negarea existenței lui Dumnezeu este

păcat împotriva Duhului Sfânt (care nu se iartă niciodată), pentru că este împotriva

a ceea ce este evident.

- Acest bogat nu avea cunoștință de existența sufletului său. Cine neagă exitența

lui Dumnezeu, nu are o imagine clară a propriului suflet. În viziunea sa, bogatul

oferă lucruri materiale pentru hrana sufletului; or, lucrul acesta nu e posibil. De

asemenea, este de condamnat trândăvia, la care bogatul dorește să se înhame.

Trândăvia este un păcat. Ființa umană trebuie să fie într-o permanentă mișcare către

Dumnezeu.

- Când te afli în starea de nebunie a negării lui Dumnezeu și a alungării Lui din

viața ta, precum și când te afli în trândăvia cunoașterii și apropierii de Dumnezeu,

diavolii „vor cere” în orice clipă sufletul tău. Ei caută permanent să-ți vâneze

sufletul.

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag. 4

Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat – păzirea poruncilor)

26 noiembrie 2017 - Halifax

Text Evanghelie: „În vremea aceea, L-a întrebat un dregător pe Iisus, zicând: Bunule Învățător, ce să

fac ca să moștenesc viața de

veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce

Mă numești bun? Nimeni nu

este bun, decât unul

Dumnezeu. Știi poruncile: Să

nu săvârșești adulter, să nu

ucizi, să nu furi, să nu

mărturisești strâmb, cinstește

pe tatăl tău și pe mama ta. Iar

el a zis: Toate acestea le-am

păzit din tinerețile mele.

Auzind Iisus i-a zis: Încă una

îți lipsește: Vinde toate câte ai

și le împarte săracilor și vei avea comoară în ceruri; și vino de urmeazã Mie. Iar el,

auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Și văzându-l întristat, Iisus a zis:

Cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăția lui Dumnezeu! Că mai lesne este a

trece cămila prin urechile acului, decât să intre bogatul în împărăția lui Dumnezeu.

Zis-au cei ce ascultau: Și cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu

neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu”. (Luca 18.18-27)

IDEI PRINCIPALE : - Hristos trece direct la latura practică a credinței, pentru că știa că acel tânăr

excela în latura teoretică. Tot ceea ce știa el, ca și doctrină, trebuia să se reflecte în

viața de zi cu zi.

- „Toate acestea le-am păzit încă din tinerețile mele” - așadar, și tânărul trebuie

să fie preocupat de viața viitoare, nu numai cei în vârstă. Cineva spunea că lui

Dumnezeu îi place și „carnea, nu numai oasele”. Cât suntem tineri, avem tendința

să „ne trăim viața”, după care, la bătrânețe și neputință, să ne îngrijim (dacă mai

apucăm) și de viața viitoare. Dar, ce înseamnă „a-ți trăi viața”?

- Hristos Mântuitorul ne spune că aceasta este viața – să îl cunoaștem pe Singurul

și adevăratul Dumnezeu și pe Iisus Hristos, pe care El L-a trimis. Or, în sens biblic,

„a cunoaște” înseamnă a avea ceva în comun cu cel pe care vrei să-l cunoști…

- În lucrarea spirituală nu trebuie să te înfrâneze niciun lucru de ordin material.

Pocăința înseamnă schimbarea punctelor de reper. Nu mai trăiesc după reperele

lumii, cu după reperele lui Dumnezeu. Femeia lui Lot, în fuga de a scăpa de

nimicirea orașului Sodoma, s-a uitat înapoi și s-a prefăcut în stană de piatră. Deci,

când vrei să te depărtezi de păcat, nu mai trebuie să cochetezi cu el deloc. Păcatul

trebuie lăsat în urmă, iar privirea să fie ațintită doar către Dumnezeu.

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag. 5

CUVINTE PENTRU SUFLET

Postașul...

Suflet nobil, dar și aspru, un „primus inter pares” în cele ale expansiunii

sentimentelor românești, de altfel existente în toată suflarea românească din Banat,

a fost considerat ca un implacabil adversar al

asupritorilor neamului.

În calitatea sa de manipulant, încredințat

cu ambulanța - vagonul poștal pe ruta

Caransebeș - Subcetate -, în timpul Primului

Razboi Mondial, el a fost cel care mijlocea

aducerea corespondenței confidențiale,

trimisă din Ardeal și anume, din Sibiu,

Brașov și Cluj, pentru cei mai influenți

oameni politici ai Banatului, între care un loc

de frunte îl ocupa Înaltpreasfinția Sa Dr.

Miron Cristea, Episcopul Caransebeșului, cel

care devenea, câțiva ani mai tarziu, primul

Patriarh al României.

I.P.S. Miron Cristea a fost cel care a

condus delegația reprezentanților Banatului

de munte la Marea Adunare de la Alba Iulia,

la 1 Decembrie 1918, și unde, din

îmbrățișarea cu Episcopul unit Iuliu Hossu,

ne-a rămas acea frază memorabilă:

Precum ne vedeți azi îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați pe veci toți

frații români!

Mai mult, îndată după întoarcerea de la Marea Adunare Națională din Alba

Iulia, când însuși viața Miron Cristea era în pericol, poștașul nostru a organizat,

într-un incognito desăvârșit, plecarea Înaltpreasfinșiei Sale din mijlocul

caransebeșenilor. Ascunzându-l în vagonul său poștal, în gara Țiglărie, l-a

transportat până în halta Porțile de Fier ale Transilvaniei (Bucova), de unde a fost

preluat de către un acar de cale ferată, ascuns într-o căruță cu fân și condus la

Livezeni, unde trece frontiera în România.

Am avut privilegiul, în primii mei ani de viață, să-l cunosc și să-l iubesc pe

acest poștaș. Îi spuneam Taica. Numele lui e Dimitrie Roman, bunicul meu!

Dumnezeu să-l aibe în pază!

MR, 26 octombrie 2017

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag.6

DICȚIONAR

ACATIST, (e) (ό ακάτιστος – care nu stă jos,

neşezător, ό ΰμνος ακάτιστος – imnul acatist),

adică imn care se cântă stând în picioare.

1. Acatistul este un imn de preamărire şi de

laudă, adresat Mântuitorului, Maicii Domnului

sau sfinţilor, prin care se cere ajutorul, ocrotirea şi

mijlocirea lor pentru cei care se roagă. Cel mai

vechi Acatist este cel al Maicii Domnului sau al Buneivestiri. El este atribuit lui

Roman Melodul, din secolul al VI-lea după limbă şi tehnică. Însă, în ceea ce privește

autorul, părerile specialiștilor sunt împărțite. Acest Acatist a fost alcătuit pentru a se

aduce Maicii Domnului laude şi mulţumiri pentru că, după tradiţie, în urma

rugăciunii solemne a credincioşilor, în Biserica Sfintei Sofii, a intervenit şi a mântuit

cetatea Constantinopolului, cu prilejul unui asediu efectuat de către barbari,.

Imnul acatist este alcătuit din 24 de strofe, adică din 12 Icoase şi 12 Condace.

Icosul este o cântare bisericească în care

se laudă faptele şi virtuţile unui sfânt.

Este numit icos (οϊκος – casă ) pentru că

reprezintă templul sau casa gloriei şi a

virtuţilor sfântului. Condacul este o

cântare de acelaşi gen, dar mai scurtă.

Aparţinând genului liric, Condacul şi

Icosul sunt expresia sentimentului de

pietate al poetului faţă de Maica

Domnului, de Mântuitorul şi de sfinţi.

Icoasele se termină cu expresia „Bucură-te, Mireasă Pururea-Fecioară” sau

„Bucură-te, Sfinte (N)”. Condacul se încheie cu refrenul „Aliluia”.

După modelul Acatistului Buneivestiri, s-au alcătuit acatiste pentru aproape toţi

sfinţii cu prăznuire în toată Ortodoxia şi pentru toţi sfinţii

români.

Acatistul Buneivestiri se cântă în mod deosebit la utrenia

Sâmbetei din săptămâna a V-a a Postului Mare, numită Denia

Acatistului Buneivestiri. Acest acatist constituie temă

imnografică pentru pictarea pronaosului bisericilor vechi

româneşti şi în special pentru decorarea bisericilor cu pictură

exterioară din Moldova (Moldoviţa).

Acatistul Buneivestiri, ca şi celelalte acatiste, se citesc în

cadrul rugăciunii particulare de către credincioşi. Când le folosim în cadrul cultului

divin public, atunci le cântăm recitativ, iar răspunsurile stranei pentru „Bucură-te”

şi “Aliluia” sunt executate recitativ sau melodic.

Pică tur i de înțelepc iune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag. 7

2. Pe de altă parte, prin „Acatist”, mai înțelegem acea listă cu nume de

credincioşi vii şi adormiți, care se oferă preotului spre pomenire, la diverse slujbe:

litie, acatiste, Sf. Liturghie sau în mod particular.

Aceste pomelnice nu trebuie să cuprindă blesteme sau cereri pentru moartea,

răul şi boala aproapelui. De fapt, nicio carte de slubă nu conține vreun astfel de text

– prin intermediul căruia să putem cere răul cuiva. Să

ne uită câteva clipe pe textul Rugăciunii pentru

vrăjmași – Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru,

primește de la noi, nevrednicii robii Tăi, jertfa aceasta,

și, iertându-ne toate greșelile, adu-ți aminte de toți

vrăjmașii noștri, care ne urăsc și ne asupresc. Nu le

răsplăti după faptele lor, ci întoarce-i după mare mila

Ta: pe necredincioși, către dreapta credință, iar pe cei

credincioși, să se abată de la rău și să facă

binele, ca nici unul dintr-ânșii să nu piară, din pricina

noastră. Iar pe noi și Sfântă Biserica Ta, cu tăria Ta cea

întru tot puternică, de tot răul și strâmtorarea, cu

milostivire ne izbăvește.

Deci, vedem că în această rugăciune, nu se pune accent pe „răutatea”

vrăjmașilor, ci pe persoana celui care se roagă - ca nu

cumva din pricina mea și a învârtoșării inimii mele, să

piară vrăjmașul meu. Deci sunt dator să mă rog pentru bună-

starea chiar și a celui, pe care eu îl consider a fi vrăjmașul

meu.

Având în vedere că miezul Sfintei Liturghii este

transformarea pâinii și a vinului în Sfântul Trup și Sânge

ale Mântuitorului Hristos, precum și împărtășirea

credincioșilor, aceste pomelnice/acatiste trebuie

oferite preotului, ÎNAINTE de începerea Sfintei

Liturghii. Numele trecute pe pomelnice trebuie rostite în

cadrul slujbei de pregătire a darurilor de pâne și de vin (Proscomidie), slujbă care se

oficiază de către preot, în taină, înainte de începerea Sfintei Liturghii.

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag. 8

ANAFURĂ (ο αγιος αρτος = pâine sfinţită), numită şi anaforă sau nafură –

pâine sfinţită, tăiată mărunt, sub formă de cubuleţe, care se împarte credincioşilor la

sfârşitul Sfintei Liturghii, în timpul miruitului. Se mai numeşte şi Antidor (το

αντιδώρον, ου = în loc de dar) pentru că se dă în locul darului celui mare, care este

Sfânta Împărtăşanie, nu ca echivalent, ci ca mângâiere, fiindcă din diverse motive,

nu toţi credincioşii se pot împărtăşi. În Biserica noastră, anafura este, fie oferită de

către preot, fie luată de fiecare credincios din

anaforniţă. Anafura poate fi luată numai de cei

care n-au mâncat şi nu au băut nimic. Anafura

se taie din prescurile care s-au folosit la

Proscomidie şi se sfinţeşte în timpul cântării

Axionului (Cuvine-se cu adevărat...). Când se ia

agheazmă, întâi se bea din aceasta, apoi se

consumă anafura. Tot anafură este şi aşa-zisul

Paşti, care care se împarte credincioşilor în Duminica Învierii, ca pâine

binecuvântată, stropită cu vin, în anumite regiuni din România. Am subliniat faptul

că anafura se ia pe ne-mâncate (fără să fi mâncat sau băut ceva înainte). De

asemenea, anafura nu se poate lua cu cafea sau alte alimente; nici nu se poate da

spre consum animalelor sau păsărilor (căței, găini, papagali etc. – specificăm aceste

lucruri, pentru că am fost întrebați în acest sens). Dacă anafura mucegăiește sau își

schimbă calitatea, ea trebuie să fie îngropată.

AGHEAZMĂ (sfinţire, sfinţirea apei) – ierurgia cea mai importantă privitoare

la lucruri şi cel mai des săvârşită în activitatea liturgică pastorală a preotului.

Termenul de agheazmă desemnează, atât apa sfinţită cât şi slujba de sfinţire a ei.

Agheazma este de două feluri: mare şi mică.

Agheazma mare se săvârşeşte o dată pe an, în ziua de

Bobotează (6 ianuarie) şi în ajunul acestui praznic. Se

numeşte agheazmă mare fiindcă, pe de o parte, are o

rânduială mult mai dezvoltată, decât cea mică, dar și

pentru că apa de la Bobotează are o putere deosebită.

Agheazma mare se dă şi unor credincioși, care nu au

primit dezlegare spre a se împărtăși. Credincioşii o

păstrează în vase speciale şi o consumă timp de opt zile

după Bobotează, la praznice mari şi de câte ori este

nevoie, dar cu pregătire mai intensă (post și rugăciune) .

Agheazma mică se mai numeşte şi sfeştanie. Ea se

săvârşeşte în biserică, prin case, la râuri şi fântâni, izvoare,

în grădini, ţarine, casele credincioșilor şi în orice loc cuviincios. Slujba aghezmei

mici este mai scurtă şi deosebită de cea a aghezmei mari. Şi una şi alta se găsesc în

Molitfelnic sau Agiasmatar. Este recomandat să se săvârșească cât mai des în casele

credincioșilor. Așa cum ne curățăm sufletele, prin spovedanie, tot așa trebuie să

curătăț/sfințim locul unde ne petrecem viața de zi cu zi.

Agheazma mică se păstrează în biserică şi în casele credincioşilor şi se consumă

mult mai des decât aheazma mare.

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag. 9

ISTORIA ÎN ACTUALITATE

Comunitatea Românească din Provincia New Brunswick/Canada

În seara zilei de 24 octombrie 2017, în complexul Resurgo Place, din Moncton,

a avut loc un eveniment organizat de către Primărie – Newcomer and International

Student -, eveniment la care au fost

invitate Asociațiile Multiculturale

din Provincie.

Cu acest prilej, a participat și

Asociația Românească. Țara noastră

a fost reprezentată de oameni

inimoși, care au vorbit cu mândrie,

dar și cu nostalgie, despre locurile

natale. Nu au lipsit materialele

publicitare (pliante, broșuri și filme

documentare), dar nici chifteluțele,

sărățelele, plăcintele cu brânză și cu

mere, fasolea bătută, salamul de biscuiți și cozonacii, toate acestea lăsând o

impresie foarte plăcută tuturor.

Bravo Români! Bravo Asociatia Românească din New Brunswick! La mai

mare!

Pică tur i de în țelepc iune – An I , nr . 2 Noiembr ie 2017 pag.10

Biserică Ortodoxă Românească în Provincia Nova Scotia/Canada

În ziua de 28 octombrie 2017, împreună, am scris o pagină, atât în istoria

creștinătății Provinciei Nova Scotia, cât și în istoria noastră, a fiecăruia.

În această zi Sfântă am săvârșit, cu

binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte

Arhiepiscop Nathaniel și cu prezența Părintelui

Vicar Dan Hoarște, prima Sfântă Liturghie în

limba română, slujbă care a fost premergătoare

Ședinței de constituire a Misiunii Ortodoxe

Românești din această parte a Canadei.

La această Slujbă, cât și la Ședința de

constituire, a participat și Dna Camelia Radu,

Președintele Consiliului Parohial al

Bisericii „Sf. Ierarh Varlaam” – New

Brunswick. În Ședința de constituire, s-a hotărât

ca, până la numirea/sosirea unui preot

slujitor permanent, slujbele religioase să fie

săvârșite o dată pe lună, de către Preotul

Bisericii „Sf. Ierarh Varlaam” – New Brunswcik, comunitatea românească din Nova

Scotia fiind parte integrantă a acestei Biserici. De asemenea, au fost aleși, în funcția

de Epitrop și, respectiv, Controlor, Dna Simona Mihai și Dl Marius Vasilescu.

Slavă lui Dumnezeu că ne-a adunat în casa lui cea Sfântă. Mulțumim tuturor și

să dea Dumnezeu ca această râvnă și acest imbold, spre a ne întâlni și a săvârși acest

moment, să ne urmărească ani buni de aici înainte, spre Slava Preasfintei Treimi și

mântuirea noastră.

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag.11

Comunitatea Românească din Provincia New Brunswick/Canada

În ziua de 1 noiembrie 2017, a avut Ședința lunară a Consiliului Parohial al

Bisericii Românești „Sf. Ierarh Varlaam” – New Brunswick. Între punctele de pe

ordinea de zi, a fost și înființarea Asociației Românești.

În acest ținut al Canadei, Asociația Românească a ființat o bună vreme,

începând cu anii `70, însă nu după mulți ani de la Revoluția din `89, și-a încheiat

activitatea. Acum, prin vot unanim, ea și-a reluat activitatea, urmând a fi înregistrată

ca și persoană juridică.

Asociația Românească își propune :

- promovarea și valorificarea, printre membrii săi, a importanței și conservării

valorilor patrimoniului limbii și culturii românești în Provincia New Brunswick.

- facilitarea integrării, cât mai ușoare, a romanilor nou-veniți în Provincie.

- promovarea valorilor culturale tradiționale românești în rândul Asociațiilor

Multiculturale și al poporului canadian.

Asociația Româneasă din New Brunswick funcționează în cadrul Bisericii

Românești „Sf. Ierarh Varlaam”, completându-i activitatea și lucrând în folosul

enoriașilor și membrilor Comunității.

CUVINTE PENTRU SUFLET Samânța care rodește…

Atunci când te naști, nu ești un copac, ci o sămânță!

Trebuie să crești, trebuie să ajungi la înflorire și la rodire, iar aceasta va fi

mulțumirea ta, împlinirea ta. Această înflorire și rodire nu au nimic a face, nici cu

puterea, nici cu banii, nici cu politica; nu are

legătură, decât cu tine, cu evoluția ta personală,

cu faptul că, atunci când te uiți în urmă, se vede

ca ai trecut pe acolo și ai lăsat ceva roade.

Primul lucru este cel de a te accepta în mod

profund pe tine însuți. Fiecare se simte

inferior, într-un fel sau altul. Motivul este

neacceptarea faptului că este unic. Nu se pune

problema superiorității sau inferiorității.

Fiecare face parte dintr-o categorie care îi este

proprie, și, din acest lucru, nu rezultă

comparație. Nici nu pot să-mi închipui o

ființă, care să aibe totul în această lume. Unii nu au ezitat să încerce, dar au eșuat

lamentabil.

Fii doar tu însuți și va fi suficient!

Camelia, 31 octombrie 2017

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag.12

FILE DE PATERIC

† Zis-a avva Nil: „Rugăciunea este izgonire a întristării şi a mâhnirii”.

† A fost întrebat un bătrân: „Pentru ce niciodată nu te-ai trândăvit?” Şi a

răspuns: „Pentru că în fiecare zi aştept să mor”.

† Zis-a un bătrân: „Dacă în locul unde este

cineva, se va strădui să facă vreun bine şi nu va

putea, să nu creadă că în alt loc va putea să-l facă”.

† Zis-a avva Alonie: „De n-aş fi stricat tot, n-

aş fi putut să mă zidesc; adică, de n-aş fi lăsat tot ce

mi se pare bun din voinţa mea, n-aş fi putut

nicidecum să dobândesc fapte bune”.

† Zis-a avva Yperehie: „Odor scump este

credinciosului ascultarea. Cel ce a câştigat-o, va fi

ascultat de Domnul şi cu îndrăzneală va sta înaintea

Celui răstignit. Că Domnul Cel ce S-a răstignit,

ascultător S-a făcut până la moarte”.

† Un sihastru oarecare şedea lângă Nicopole, făcând multe

fapte bune. Deci s-a întâmplat de au venit câţiva fraţi din chilie şi

a fost nevoit mai înainte de vreme să mănânce. Apoi au zis fraţii:

„Nu te-ai scârbit astăzi, părinte?” Iar le-a răspuns, zicând: „Scârba

mea este dacă-mi voi face voia”.

† Au zis bătrânii: „De vei vedea pe cel tânăr, de voia sa

suindu-se la ceruri, apucă-l de picior şi trage-l, căci nu îi este de

folos”.

† Zis-a un bătrân: „Dacă face cineva lucrul lui Dumnezeu, după voia proprie,

nu este pentru Dumnezeu lucrul lui. Dacă este cu neştiinţă, ştiu că va veni la calea

lui Dumnezeu, dar dacă nu va merge la duhovnic, să ia binecuvântare și să asculte,

cu anevoie va veni la calea lui Dumnezeu”.

† Spunea avva Agathon că mâniosul, măcar de va scula vreun mort, nu este

primit la Dumnezeu.

† Zicea maica Teodora, că odată un bărbat evlavios era ocărât de oarecine şi

i-a zis aceluia: „Puteam şi eu să-ţi zic asemenea, dar dragostea lui Dumnezeu îmi

închide gura”.

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag.13

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil 08 noiembrie

În fiecare an, pe data de 8

noiembrie, Biserica prăznuiește

Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și a

tuturor Puterilor cerești celor fără de

trupuri.

Deci, pe 8 noiembrie, nu îi

prăznuim doar pe Sfinții Arhangheli

Mihail și Gavriil, ci pe toate cetele

îngerești, care nu s-au despărțit de

Dumnezeu.

Lumea îngerească a fost creată de

Dumnezeu, din nimic, nu din ceva

preexistent și nici din ființa Sa.

Referatul biblic despre creație nu

vorbește în mod precis despre crearea

îngerilor. Sfinții Părinți afirmă că la

creație nu se vorbește explicit despre

îngeri, din două motive: pe de o parte,

evreii, înclinați spre idolatrie, ar fi

căzut ușor în rătăcirea idolatră a

popoarelor vecine, iar e de altă parte, în

cartea Facerea, se urmărește doar

înfățișarea începutului lumii văzute.

In ceea ce privește ierarhia

îngerească, Dionisie Areopagitul vede

cetele îngerești, în număr de nouă, așe-

zate în câte trei grupe suprapuse:

Serafimi, Heruvimi, Scaune; Domnii,

Puteri, Stăpânii; Începătorii,

Arhangheli, Îngeri.

Biserica și-a dat consimțământul

asupra acestei ierarhii, prin

introducerea ei în pictura bisericească.

Pentru că îngerii sunt netrupești, la ei

nu se poate vorbi de gen și nici de o

transplantare a speciei (Facerea 6.2),

deci, ei nu se căsătoresc și nici nu se

înmulțesc (Matei 22.30); nici nu mor

(Luca 20.35-36). Îngerii își transmit

unii altora propriile lor gânduri și

hotărâri, fără să rostească cuvinte. Însă,

pentru îndeplinirea slujbei lor și pentru

o mai mare înțelegere din partea

noastră, a oamenilor, ei pot lua

înfățișare omenească (II Reg 6.17), pot

să vorbească, să mănânce, să apară

îmbrăcați și, uneori, să poarte aripi

(Facerea 32.25, Luca 24.4, Matei 28.3,

Apocalipsă 14.6).

Lucrarea principala a îngerilor este

aceea de a-l întari și susține pe om, în a

transfigura lumea.

Troparul Sfinților Arhangheli

Mihail și Gavriil

Mai-marilor Voievozi ai oștirilor cerești,

rugămu-vă pe voi noi, nevrednicii, ca, prin

rugăciunile voastre, să ne acoperiți cu

acoperământul aripilor măririi voastre celei

netrupești, păzindu-ne pe noi, cei ce cădem cu

dinadinsul și strigăm: Izbăviți-ne din nevoi, ca

niște Mai-mari peste cetele Puterilor celor de

sus.

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag.14

pagina celor mici

Pilda Bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr: Luca 16.19-31

Pilda Samarineanului milostiv: Luca 10.25-37

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag.15

Iisus și ucenicii

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag.16

Toamna Demostene Botez

Toţi acei ce-ntreaga vară

Au lucrat din zori, în seară,

Toamna au roade bogate

Au şi fructe, şi bucate ,

Mere,

Pere,

În panere.

Prune

Bune

Şi alune,

Şi gutui

amărui,

Cu puf galben

Ca de pui.

Şi tot felul de legume,

De nu le mai ştii pe nume.

Toamna

Sus, în pom, pe o crenguță,

S-a oprit o vrăbiuță.

Vrabiuța și crenguța,

Amandouă se dau huța.

Bate vântul mânios,

Să dea vrabiuța jos.

Vrabiuța stă pe loc

Cu o frunză prinsă-n cioc.

Plouă

Pic, pic, plouă!

Cui îi place ploaia?

- Nouă!

Broasca zice: Oac, îmi place,

Plouă și se fac băltoace!

Rața zice: Mac, mac, mac!

Ce mai baie am să fac!

Offf, plâng bieții gândăcei...

Dar deodată, pentru ei,

Toate ciupercuțele

Deschid umbreluțele.

A căzut întâia brumă

A căzut întâia brumă

Și-au rămas copacii goi.

Toamna trena și-o adună –

Vrea să plece de la noi.

Pleacă toamna, iarna vine!

Nu-i nimic, ne pare bine.

Peste frunze vor cădea

Fulgii albi, fulgii de nea.

Crizantemele-s brumate,

Toate florile-nghețate,

Dimineața-i ceață, rece,

Vine iarna, toamna trece.

Și pădurea-i supărată –

Și-a pierdut podoaba toată.

Cântăreții îi plecară,

Vor veni la primăvara.

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag.17

Casa Domnului

Într-o seară de iarnă, o tânără familie stătea în jurul mesei.

Tatăl era trist şi apăsat de griji, iar mama plângea, ţinându-şi faţa în palme.

Fetiţa lor cea mică, mirată de această situaţie, se apropie încet şi întrebă:.

- Mamă, de ce plângi?

- Fata mea, sunt zile grele, nu mai avem bani şi pentru a putea trăi am vândut şi

casa aceasta frumoasă. Mâine va trebui să ne mutăm într-o casă mult mai mică. De

aceea plâng, fiindcă ne este greu să plecăm din acest loc minunat, unde am trăit în

linişte atâţia ani, şi să ne mutăm într-o casă sărăcăcioasă şi ca vai de ea…

- Dar, mamă, nu locuieşte Dumnezeu şi în casa aceea săracă, în care ne vom

muta?

Miraţi de credinţa copilei şi de adevărul spus de aceasta, părinţii au înţeles că,

în viaţă, greutăţile şi necazurile de orice fel încolţesc sufletului omului, dar credinţa

şi speranţa nu trebuie niciodată uitate, fiindcă, doar cu ele în suflet, drumul spinos

al vieţii e străbătut mai uşor.

„Precum meşterul aruncă aurul în topitorie şi-l lasă a se cerne şi a se curăţa prin

foc până ce străluceşte, tot aşa şi Dumnezeu lasă sufletele omeneşti să fie cercetate

de necazuri, până ce se curăţă şi se lămuresc”.

„De aceea, o astfel de cercetare a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru

suflet.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag.1 8

Amintiri din copilărie de Ion Creangă (fragment) (benzi desenate)

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag.19

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag.20

Cenușăreasa

A fost odată o fată frumoasă și bună la suflet. După ce mama ei muri, tatăl fetei

ăși luă altă nevastă. Mama vitregă, o femeie haină, aduse-n casă și pe cele două fete

ale ei, încrezute și egoiste. Toate trei o oropseau pe biata fată, punând-o, din zori și

până-n noapte, la cele mai grele trenuri din gospodărie.

Și pentru că obișnuia să doarmă în

cenușa de la vatră, ele o porecliseră

Cenușăreasa. Într-o zi, în casa lor sosi

un mesager al regelui, care aduse un

răvaș, prin care Măria Sa le invita la

balul de la palat pe toate fetele

frumoase, căci fiul său, prințul, dorea

să-și aleagă dintre ele pe cea care avea

să-i fie mireasă. Cenușăreasa privea cu

tristețe la surorile ei vitrege care, gătite

cu cele mai alese veșminte ale lor, se

urcaseră în caleașcă și porniseră spre

bal. Însă abia plecaseră acestea, că fetei

i se și arătă o zână bună. Cu puterile ei

magice, transformă niște șoricei în

armăsari falnici

și un

bostan măricel, într-o caleașcă aurită. Apoi, îi

preschimbă Cenușăresei straiele ponosite într-o

preafrumoasă rochie de bal, iar ca să arate ca o

prințesă, îi dădu și o pereche de conduri de

cleștar.

- Ai grijă, draga mea, să pleci de la palat

înainte de miezul nopții, căci atunci se vor

destrăma toate farmecele

mele!, o povățui zâna cea

bună, după ce fata urcă în

caleașcă. La Bal, Cenușăreasa se

arătă a fi cea mai

strălucitoare dintre tinerele

aflate acolo, și asta îl făcu pe

prinț să danseze nmai cu ea.

Deodată, orologiul din

turnul palatului se porni să bată miezul nopții. Speriată, fata se smulse din brațele

prințului și o luă la fugă către ieșire. Dar, în vreme ce cobora grăbită scările palatului,

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag.21

își pierdu un condur. Și nici că mai avu vreme să se

întoarcă, să-l ia. Se urcă în caleașcă și porni în

mare grabă spre casă. Iar când răsună

cea de-a douăsprezecea

bătaie a orologiului, vestind miezul

nopții, vraja se risipi și

Cenușăreasa se pomeni

îmbrăcată în ponositele ei

straie.

A doua zi, prințul trimise câțiva slujiotri să meargă din

casă în casă, cu condurul de cleștar, și le porunci să-i găsească domnița, care îl

pierduse în noaptea balului.

- Nu mă voi căsători, decât cu fata căreia i se va potrivi condurul de cleștar!, le

spusese el.

Slujitorii ajunseră, în cele din

urmă, și la casa în care locuia

Cenușăreasa. Surorile vitrege se

chinuiră în zadar să-și vâre picioarele

butucănoase în delicatul condur.

Arătându-se la față, Cenușăreasa își

luă inima în dinți și îi rugă pe slujitori

s-o lase și pe ea să încerce. Aceștia se

învoiră și, spre mirarea tuturor,

condurul îi veni, ca turnat.

Cenușăreasa a fost condusă de îndată

la palat, unde, în scurtă vreme, s-a și

căsătorit cu frumosul prinț! Și au trăit

fericiți, până la adânci bătrâneți.

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag.22

Oameni...locuri...talente...

Mă numesc Teodora Strynatka și sunt din Bacau. Am părăsit Romania în anul

2004 și am locuit în Atlanta, Georgia, USA, timp de 4 ani. Am locuit în Belgia,

timp de 1 an și, de 8 ani, mă aflu în Canada.

Pictez de la vârsta de 7 ani, când am participat la cursurile de artă ale Clubului

Elevilor din Bacău, sub conducerea Doamnei Profesoare Călin Veronica. În clasa a

5-a, am fost acceptată, în urma unui examen, în cadrul programului de artă plastică,

de la Liceul de Artă „George Apostu”, din

Bacău, sub conducerea

Domnului Profesor Ion Lăzureanu. În

cadrul acestui liceu, mi-am petrecut toți

anii de școală.

Din clasa a 9-a, am urmat cursurile de

sculptură, sub conducerea Doamnei

Profesoare Natașa Lăzureanu. După

liceu, am urmat cursurile Facultății de

Biologie din Bacău, timp în care am

renunțat la artă.

În Statele Unite, la insistențele

soțului meu, am reluat acest hobby,

care a devenit o ocupație serioasă în

viața mea, în special în perioadele lungi de

iarnă ale Canadei.

Pictez peisaje în ulei pe pânză, iar în

ultima vreme, am început câteva

proiecte cusute pe pânză de sac, cu lâna

sau cusute pe etamină. Inspirația de

a picta vine, de regulă, din imaginile

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag.23

minunate, pe care le întâlnesc în călătoriile prin lume, pe care le fac alături de soțul

meu. Pictez însă, de cele mai multe ori, imagini din frumoasa noastră țară: România

la țară, România la munte, România în

Deltă sau la Marea Neagră - Romania

noastră pitorească, pe care o îndrăgesc,

pe care încerc să o vizitez an de an,

România, pe care am părăsit-o, de

nevoie și nu din plăcere, România de

care îmi este dor...

De cate ori mi se face dor de țară,

pictez sau privesc tablourile deja pictate

și simt cum dorul devine mai mărunt.

Sunt mândră de România mea, sunt

mândră că Engleza mea are accent și

mândră răspund când sunt întrebată de

unde vin, mândră răspund că România e

țara mea de baștină; sunt mândră să

povestesc celor din Canada despre

cultura Românească, despre limba

Româneasca, despre tradițiile și locurile

pitorești ale României și, nu în ultimul

rând, să le îmbunătățesc imaginea, cu tablourile mele! Și cu drag îi invit pe toți să

viziteze România.

Doamna Teodora Strynatca locuiește în

Fredericton, New Brunswick

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag.24

Whoever confesses Me before men I will also confess

before my Father who is in heaven” (Matt. 10:32)

Rev. Fr. Andrew Allain

”St. Nicholas” Greek Orthodox Church – Saint John, New Brunswck

With these words, our Lord gives us a promise worth its weight in gold. It is a

promise with all of its conditions made clearly known from the beginning. What

does it truly mean to confess Christ before men? Is this done by a singular phrase or

utterance? Is this accomplished by means of a singular action? This confession of

Christ is multi-faceted and synergistic. The Scriptures give much instruction and

welcomed clarity in this regard. Our Lord is confronted by a scribe in the Gospel of

Mark who asks Him what is the first or greatest commandment of all. In this

instance, our Lord gives us even clearer instruction concerning its meaning. “The

first of all the commandments is: ‘Hear, O Israel, the Lord our God, the Lord is one.

And you shall love the Lord your God with all your heart, with all your soul, with

all your mind, and with all your strength” (Mark 12:29-30). Our Lord does not mention in this verse that this confession is solely verbal. A

mere profession of faith is insufficient to satisfy the requirements of this first of

commandments, and that same basic vocalization is inadequate to fully confess

Christ before men. One can infer from this commandment that our Lord desires that

men confess Him in all aspects of life. It is insufficient for Christians to confess

Christ with their lips while having absolutely no experience of Him. Such a

“confession” would be empty and perhaps even harmful, leading men astray in their

search for the truth. Consider the seven sons of Sceva: they recognized power

residing in the name of Jesus Christ, yet they did not know Him. When they

attempted to exorcize a demoniac, in the name of “the Jesus whom Paul preaches”

(Acts19:13), they were overpowered by the possessed man, stripped naked, and

chased out of the house. There can be danger in presuming that a verbal

acknowledgement of Christ’s Lordship is sufficient to count as confessing Him

before men. A man that has not truly experienced Jesus Christ can only theorize

about the Divine. Even if that man should happen to be correct in what he says, his

understanding and confession will always fall short of its potential fullness. Since the time of the Fall, man has been knowingly or unknowingly in constant

search of communion with God. St. Augustine aptly described this phenomenon

when he penned, “You move us to delight in praising You; for You have formed us

for Yourself, and our hearts are restless till they find rest in You.” (Confessions 1,

1). This desire for communion with God manifests itself in a great many ways. Some

seek to fill the void with religious expression, others with vice. Still others, despite

having the best of intentions, will try to brush this instinct aside and utterly ignore

it. However, the grace of God knows no boundaries, despite respecting the free will

of every human being. When presented with the healing grace of God, the post-Fall

man in his fractured state is drawn to the one thing that will once again make him

whole; the healing presence and grace of God.

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag.25

Contrary to the man who speaks of Christ through mere mental

acknowledgement, the man that speaks of Christ from true experience is a light of

the world, shining for all to see and guiding all on a straight path. Truly did Christ

say to His Disciples, “You are the light of the world” (Matt. 5:14). The man who

has known Christ confesses the Saviour not only with his lips but with his whole

being. This man who has this true experience is in constant and perfect communion

with God. To live otherwise is to live in horrible agony. In his Christ-like

selflessness he lives not for his own glory, but to the glory of God. This is the life

written of by St. Paul when he encouraged the Colossians, “And whatever you do in

word or deed, do all in the name of the Lord Jesus, giving thanks to God the Father

through Him” (Colossians 3:17). Having been transformed through his encounter

with the Divine, glorious Son of God, this same man begins to view his fellow man

not with contempt, but with compassion. He instead finds himself viewing man’s

separation from God as a disease (illness) of the soul, mind, and whole self to be

treated. In the same way that the physically ill man looks to the physically healthy

man with the desire to once again be well, so too does the spiritually ill man look to

the spiritually well man with desire to become whole again. “In the same way, let your light shine before others, that they may see your

good deeds and glorify your Father in heaven” (Matthew 5:16). The man who truly

confesses Christ is a well man; a man who is healed and delivered from the illness

of separation from God that plagues mankind. This man is not an echo chamber or

mere repository of treasure, keeping this experience of God within. He is a member

of the larger community of Christians, the Church. His desire to be in communion

with God is what leads him to confess him from within, both mind and soul. This is

then completed by the public profession of faith which is not only part of Christian

initiation, but is part of the daily cycle of prayer of the Church. The transformed

man who confesses Christ truly maintains a life that is exemplary and he shuns all

selfishness and vice. He is in constant and perfect communion with God. This is the

ultimate goal of the Christian life. “If anyone loves Me, he will keep My word; and

My Father will love him, and We will come to him and make Our home with

him.” (John 14:23) There is one more situation to consider in respect to confessing Christ.

While confessing Him with soul, mind, and strength are all absolutely necessary

elements of proper confession, there remains one more method of confession which

is strong enough to convert even the hardest of hearts. To live for Christ is truly a

beautiful thing, and is the desire of all true Christians. However, to die for Christ is

to be a true witness to who He is, leaving no room for doubt in the heart of the martyr

or the hearts of those bearing witness to his martyrdom. The truly confessing man

will take this martyrdom, this killing of the flesh, with no resistance, even to the

point of forgiving and praying for those who are killing him. This is a direct

imitation of Christ’s own actions towards His persecutors, even asking for the Father

to forgive those who spurned and mutilated Him in the midst of His Passion

(Luke 23:34). The promise that our Lord makes concerning martyrdom is one of assured

salvation. St. Matthew recorded Christ as having said, “For whoever desires to save

his life will lose it, but whoever loses his life for My sake will save it” (Luke 9:24).

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag.26

However, martyrdom involves a sacrifice so hard that it would be unthinkable

in most cases. The infancy stage of Christianity was one filled with so many martyrs

that if it were not for their great faith and example, the Church would have perhaps

ceased to exist. The modern-day Christian is likewise called to witness in this way.

It was a command of Christ from the beginning and will always be binding to us.

We must be willing to give all in our pursuit of and service to the Lord. In today’s world, the slaughter of innocent Christians has reached its highest

levels in the two millennia of Christianity’s existence. In times such as these when

so many Christians are murdered for their unwavering faith in God, we may be

tempted to cry out with the martyrs of St. John’s Apocalypse, “How long, O Lord,

holy and true, until You judge and avenge our blood on those who dwell on the

earth?” (Rev. 6:10), yet we must also honour their sacrifice of service to God. They

have well understood Christ’s admonishment not to “fear those who kill the body

but cannot kill the soul. But rather fear Him who is able to destroy both soul and

body in hell” (Matt. 10:28). However, it should be remembered that this surge in

animosity toward Christians and the increase in those being martyred for their faith

is far from being a deterrent to new converts. The Churches of the Middle East,

Africa, and Asia continue to be full, with new members joining every day. This is a

true testimony to the power of martyrdom in the name of Christ. “If anyone desires

to come after me, let him deny himself, and take up his cross, and follow me. For

whoever desires to save his life will lose it, but whoever loses his life for My sake

will find it” (Matt. 16:24-25).

The ways to confess Christ are many, and Christians must at all times be vigilant

and make sure that their confession of Christ never ceases. To cease confessing

Christ is to cease living in Him, to cut oneself off from Him. If one ceases to confess

Christ, the consequence of doing so is to live a life worse than anything imaginable.

The Christian confesses Christ with voice, heart, soul, mind, and body, even willing

to give up his life. Thus, the whole man is caught up in confessing the Lord and

Saviour, leaving nothing behind and holding nothing back from his Creator. In

confessing Christ in this manner, the Christian confesses to the whole of humanity

the greatness of Christ and in turn, Christ too will confess him before His Father

who is in heaven.

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag.27

Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat

Ocrotitorul României 30 noiembrie

La noi în țară, Sfântul Apostol Andrei se bucură de o cinstire deosebită, fiind

considerat Apostolul românilor sau creștinătorul poporului român, motiv pentru care

numeroase biserici de mir și mănăstiri l-au luat ca ocrotitor și îl prăznuiesc în fiecare

an, organizând ample evenimente religioase și culturale.

Andrei, slăvitul Apostol al lui Hristos, era originar din Betsaida, cetate de pe

țărmul vestic al Lacului Ghenizaret. Era frate drept cu Simon, Sfântul Apostol Petru,

dar, spre deosebire de acela, care era căsătorit, Andrei a ales să-și trăiască viața în

feciorie și locuia în casa fratelui său. Ei practicau împreună meseria de pescari,

învățată de la tatăl lor Iona, și respectau cu multă evlavie poruncile Legii.

Atunci când Sfântul Ioan Botezătorul

străbătea Iudeea și ținutul de dincolo de

Iordan, propovăduind împărăția lui

Dumnezeu și chemarea la pocăință, Andrei a

alergat la El, renunțând la tot ceea ce îl lega

de lume și i s-a făcut ucenic.

Într-o zi, după ce L-a botezat pe Iisus,

Ioan Botezătorul era cu Andrei și cu un alt

ucenic al său, viitorul Apostol și Evanghelist

Ioan, și, arătând spre Domnul Iisus Hristos

care trecea pe acolo, a spus: „Iată Mielul lui

Dumnezeu!” (Ioan 1.35). La acest cuvânt al

învățătorului lor, care le arăta spre Acela

pentru care el fusese trimis de Dumnezeu ca

Înaintemergător, Ioan și Andrei au mers după

Iisus, ca să afle mai multe despre El.

Andrei a dobândit convingerea că acest Iisus este Mesia cel așteptat de veacuri

de poporul său, Mântuitorul lumii. Cu mare bucurie, s-a dus apoi să spună și fratelui

său Simon: „Am găsit pe Mesia!” (Ioan 1.41) și l-a condus la Iisus. Andrei a fost,

așadar, cel dintâi chemat să recunoască pe Hristos și el a vestit acest adevăr și lui

Petru. De aceea, Sfântul Andrei a primit între apostoli supranumele de „primul

chemat” sau „cel dintâi chemat”. Întâlnirea cu Mântuitorul Hristos i-a schimbat

întreg cursul vieții.

Pretutindeni unde mergea Domnul, prin sate și orașe, în munți, pe mare sau în

pustie, Andrei era aproape de El, pentru a se hrăni din izvorul de apă vie al

Cuvântului cel veșnic. Ucenicul cel întâi-chemat a fost prezent la înmulțirea pâinilor

(Ioan, cap. 6.

Andrei nutrea o prietenie aparte pentru Filip, un alt apostol al Domnului,

originar și el din Betsaida. Atunci când elinii i-au cerut lui Filip să-i ducă să vadă pe

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag.28

Hristos, acesta a mers și i-a spus lui Andrei, pentru că avea o mai mare familiaritate

cu Învățătorul (Ioan 12.20).

După apostolii Petru, Ioan și Iacov, martori ai descoperirilor celor mai înalte

despre dumnezeirea Mântuitorului Hristos, urmează Sfântul Andrei, pentru a

exercita nu o autoritate, ci având o anume prioritate față de ceilalți ucenici. El a fost

martor al evenimentelor care au însoțit mântuitoarele Patimi ale Domnului și a

participat, alături de ceilalți, la întâlnirile cu Hristos-Domnul, după sfânta Sa Înviere.

La Cincizecime, Andrei a primit și el plinătatea harului Sfântului Duh și sorții

i-au rânduit propovăduirea Evangheliei în ținuturile situate pe coastele Mării Negre,

în Bitinia, Tracia, și Grecia (Macedonia, Tesalia și Ahaia). Credincios poruncilor

Domnului, n-a luat cu el nici pungă, nici traistă, nici toiag (Matei 10.10) și a plecat

la drum să ducă și acelor neamuri Vestea cea Bună a mântuirii. A înfruntat încercări

și primejdii, boli, pericolul tâlharilor, persecuții din partea evreilor și păgânilor, însă

în toate locurile pe unde a mers Duhul Sfânt era cu el: vorbea prin gura lui, săvârșea

minuni și vindecări, îi aducea în suflet răbdare și bucurie în încercări.

Mai întâi

s-a dus la

Aminsos, pe

țărmul Mării

Negre, și a

convertit la

creștinism un

mare număr

de evrei, apoi

a vindecat

prin puterea

lui Dumnezeu

pe cei ce

sufereau de diferite boli. Și-a continuat misiunea în Trebizonda și Lazic, iar de Paști

s-a întors la Ierusalim. După aceea, a plecat împreună cu Sfântul Ioan Teologul la

Efes și a predicat Evanghelia o vreme în regiunile vestice ale Asiei Mici. Urcând

spre Propontida și vestind cuvântul vieții veșnice în așezările Niceea, Nicomidia,

Calcedon, Heracleea Pontului, Amastris, a avut de înfruntat de mai multe ori

fanatismul închinătorilor la idoli și gândirea înșelătoare a sofiștilor, dar i-a redus la

tăcere și pe unii și pe alții prin înțelepciunea, faptele și minunile sale.

Ajuns la Sinope, a eliberat din lanțuri, prin rugăciune, pe Apostolul Matia. A

fost prins de păgânii care s-au mâniat și a suferit chinuri din partea acelora: aruncat

la pământ, lovit din toate părțile, Sfântul Andrei nu a căutat să fugă sau să se apere.

A îndurat toate cu răbdare, asemănându-se Învățătorului său. Văzând tăria sfântului,

îndelunga răbdare în fața chinurilor și numeroasele minuni care se săvârșeau,

locuitorii din Sinope s-au pocăit, cerându-i iertare și primind botezul creștin.

Andrei a așezat episcop și preoți în Sinope, apoi a plecat către orașele din Pont,

pe care le evanghelizase deja, pentru a le întări în credință. A continuat acolo predica

sa, respingând rătăcirile păgânilor în Neocezareea și Samosata, apoi s-a reîntors la

Ierusalim pentru a lua parte la sinodul din anul 50 privind primirea păgânilor în

Biserică (Faptele Apostolilor 15.6).

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag.29

După sărbătoarea Paștilor, a însoțit o vreme pe Matia și pe Tadeu către hotarele

Mesopotamiei, plecând după aceea spre regiunile barbare de la răsăritul Mării

Negre, în sudul Rusiei de azi, în Crimeea și în sudul Ucrainei. S-a îndreptat apoi

către Tracia și a luminat prin predica sa inimile locuitorilor orășelului Byzantion. A

întemeiat o biserică închinată Maicii Domnului și a hirotonit episcop pe Stahie,

despre care se spune că este persoana pomenită de Sfântul Apostol Pavel în Epistola

către Romani 16.9. A continuat neobositul său periplu în Tracia, Macedonia și

Tesalia, ajungând până în Peloponez, la Patras.

Aici sfântul Apostol a convertit la creștinism pe soția proconsulului roman,

Maximila, pe care a vindecat-o de

o boală socotită incurabilă. El a

răspândit binefacerile și asupra

celorlalți locuitori, astfel încât, în

scurt timp, s-a constituit o

comunitate a ucenicilor lui

Hristos. În perioada absenței din

oraș a proconsulului Egeatus,

sfântul Andrei l-a botezat și pe

fratele acestuia, Stratocles, însă la

întoarcere Egeatus s-a mâniat

foarte, văzând cum credința

creștină a pătruns în propria-i

casă. A poruncit ca Andrei să fie

închis, dar slăvitul Apostol al lui

Hristos, în închisoare fiind, și-a

continuat propovăduirea și a

hirotonit episcop pe Stratocles.

După câteva zile, sentința s-a

pronunțat fără judecată, iar

sfântul Andrei a fost răstignit, cu

capul în jos, pe o cruce în formă

de X. A primit cu bucurie moartea

martirică, oprind pe prietenii săi

care voiau să-l elibereze,

binecuvântând pe credincioși. Biserica primară a stabilit, încă de pe la sfârșitul

secolului al II-lea, ca dată de prăznuire a pătimirii sale ziua de 30 noiembrie. Nu se

cunoaște anul martiriului său; unii istoricii îl fixează în timpul persecuției lui Nero,

pe la anii 64-67, iar alții mai târziu, la sfârșitul veacului apostolic, în vremea

persecuției poruncite de împăratul Domițian. Proconsulul roman din Patras a murit

la puțină vreme după aceea de o moarte năpraznică, drept pedeapsă pentru

nedreptatea săvârșită.

După mulți ani, la 3 martie 357, cinstitele moaște ale Sfântului Andrei au fost

mutate de la Patras, la Constantinopol de către Sfântul Artemie, din porunca

împăratului Constanțiu, fiul Sfântului Constantin cel Mare. Moaștele Sfântului

Andrei au fost așezate atunci, împreună cu moaștele Sfinților Luca și Tadeu, în noua

biserică a Sfinților Apostoli.

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag.30

De numele Sfântului Apostol Andrei este legată și originea Bisericii

dreptmăritoare din România. Din mărturiile istoricilor și din Sfânta Tradiție reiese

că Sfântul Andrei este și primul propovăduitor al Evangheliei la strămoșii noștri

daco-romani, fiind considerat „nașul poporului român”. Creștinismul românesc are

deci origine apostolică.

Fiindu-i încredințate spre evanghelizare ținuturile din preajma Mării Negre, este

cert că în drumul său Apostolul dintâi chemat a predicat Evanghelia atât în sudul

Basarabiei, cât și în Sciția Mică (Dobrogea de azi).

Numai astfel se explică faptul că primul centru episcopal cunoscut pe teritoriul

țării noastre a fost la Tomis, iar tradițiile și obiceiurile populare românești consideră

pe Sfântul Andrei ca un părinte spiritual al neamului nostru, ziua de 30 noiembrie

fiind însoțită la noi de bogate și semnificative elemente folclorice. În anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii

Ortodoxe Române a hotărât ca ziua Sfântului

Apostol Andrei să fie însemnată în

calendarul bisericesc cu cruce roșie,

iar în 1997 a fost proclamat Ocrotitorul

României. Ziua prăznuirii sale a devenit

sărbătoare națională bisericească, ca urmare a

hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie

2001. Sunt acestea, desigur, expresii ale

raportării noastre la propria identitate creștină,

activitatea misionară a Sfântului

Apostol Andrei de pe teritoriul de azi al

României, fiind semnificativă pentru

istoria noastră bisericească. Evlavia de

care se bucură Sfântul Apostol Andrei în

rândul credincioșilor români

ortodocși poate fi identificată și în alegerea

sa drept ocrotitor al viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului românesc.

Moaștele Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat și Ocrotitorul României,

au fost aduse pentru prima dată în țara noastră la Iași, în 1996. În felul acesta, Sfântul

revenea pe pământul românesc, după aproape 2000 de ani de când pășise pe aceste

meleaguri pentru a răspândi Evanghelia lui Hristos.

Troparul Sfântului Apostol Andrei, Cel întâi chemat,

Ocrotitorul Românilor

Fiu al Galileei și frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai

fost chemat, Andrei cel minunat, iar de la mormântul tău din Patras chemi

popoarele la Dumnezeu și atunci ne-ai umplut de bucurie când în România iarași

ai venit, unde pe Hristos Domnul L-ai propovăduit.

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag.31

POSTUL CRĂCIUNULUI

(cum se ț ine?!)

Postul Nașterii Mântuitorului sau Postul Crăciunului, asa cum este cunoscut de

către toți credincioșii, este ținut cu strictețe de către credincioșii din întreaga lume.

Prin intermediul acestui post, Dumnezeu ne dă putința curățării trupești și sufletești,

spre întâmpinarea, așa cum se cuvine, a Nașterii Domnului.

Acest perioadă închipuie postul de patruzeci de zile a Proorocului Moise, dar și

postul patriarhilor din Vechiul Testament. Precum cei de atunci așteptau venirea

Mântuitorului pe pământ, cu post și rugăciune, așa se cuvine ca toți credincioșii să

aștepte și să întâmpine, prin ajunare, Fiul lui Dumnezeu, născut din Fecioara Maria.

Acest post ține 40 de zile; începe la data de 15 noiembrie și sfârșește la 25

decembrie. În perioada acestui post, credincioșii ar trebui să consume mâncăruri de

post.

Se obișnuiește ca toti credincioșii să postească de carne, brânză și ouă, în timp

ce lunea, miercurea și vinerea, se consumă mâncare fara ulei și fără vin. În zilele de

marți și joi, se face dezlegare la untdelemn și vin și chiar la pește, în perioada 21

noiembrie – 20 decembrie, dacă, în calendar, este sărbătorit un Sfânt cu „cruce

neagră - †”. Mai mult, sâmbetele și duminicile, în aceeași perioadă (21 noiembrie –

20 decembrie) se dezleagă de untdelemn, pesște și vin.

Daca în zilele de luni, miercuri și vineri, Biserica Ortodoxă prăznuiește vreun

sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, creștinii pot consuma untdelemn

și vin; iar dacă hramul bisericii sau vreo sărbătoare însemnată în calendar cu cruce

roșie, atunci se face dezlegarea și la pesște.

În ziua de Ajun (24 decembrie) se mănâncă abia seara și doar: grâu fiert, îndulcit

cu miere, covrigi, turte din făină și poame, deoarece cu semințe a ajunat și Daniil

proorocul și cei trei tineri din Babilon, care au prevestit și asteptat Nașterea

Mântuitorului. De Crăciun, indiferent de ziua în care ar cădea, se mănâncă de dulce.

Se face dezlegare la pește când Biserica Ortodoxă prăznuiește Intrarea în

Biserică a Maicii Domnului, pe 21 noiembrie, indiferent dacă această sărbătoare va

cădea miercurea sau vinerea.

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag.32

CALENDAR = mari români născuți în luna noiembrie =

01 noiembrie 1823: Lascăr Catargiu, om politic, prim-ministru al Principatelor

Unite şi al Regatului României (d. 1899)

04 noiembrie 1872: Barbu Ştirbey, om politic (d. 1946)

04 noiembrie 1951: Traian Băsescu, preşedinte al României

05 noiembrie 1880: Mihail Sadoveanu, scriitor (d. 1961)

06 noiembrie 1882: Aurel Vlaicu, inginer şi aviator (d. 1913)

08 noiembrie 1857: Alexandru C. Cuza, profesor şi om politic (d. 1947)

08 noiembrie 1869: Nicolae Paulescu, medic, unul dintre descoperitorii

insulinei (d.1931)

09 noiembrie 1933: Lucian Pintilie, regizor de teatru şi film

11 noiembrie 1933: Ştefan Bănică, actor (d. 1995)

11 noiembrie 1950: Mircea Dinescu, poet și jurnalist

12 noiembrie 1955: Sorin Cârțu, fotbalist și antrenor

12 noiembrie 1961: Nadia Comăneci, gimnastă

14 noiembrie 1932: Geo Saizescu, regizor (d. 2013)

14 noiembrie 1975: Gabriela Szabo, atletă

15 noiembrie 1845: Vasile Conta filosof poet și om politic (d. 1882)

15 noiembrie 1868: Emil Racoviţă, biolog și explorator, fondatorul

biospeologiei (d. 1947)

16 noiembrie 1816: Andrei Mureşanu, poet, traducător şi eseist (d. 1863)

16 noiembrie 1903: Dumitru Stăniloae, scriitor și teolog, deținut politic în

perioada regimului comunist (d. 1993)

18 noiembrie 1906: Corneliu Baba, pictor (d. 1997)

19 noiembrie 1939: Emil Constantinescu, preşedinte al României

21 noiembrie 1918: Constantin Galeriu, preot și profesor de teologie (d. 2003)

24 noiembrie 1941: Emil Hossu, actor

25 noiembrie 1863: Ion Cantacuzino, medic şi bacteriolog (d. 1934)

26 noiembrie 1909: Eugène Ionesco, dramaturg român de limbă franceză (d.

1994)

26 noiembrie 1949: Ivan Patzaichin , campion de caiac-canoe

27 noiembrie 1818: Aron Pumnul, lingvist şi istoric literar, fruntaş al

Revoluţiei de la 1848 în Transilvania, profesor al lui Mihai Eminescu (d.1866)

27 noiembrie 1867: Grigore Antipa, biolog, ihtiolog, zoolog şi oceanolog (d.

1944)

27 noiembrie 1884: Vasile Voiculescu, poet, prozator și dramaturg (d. 1963)

27 noiembrie 1885: Liviu Rebreanu, scriitor (d. 1944)

27 noiembrie 1912: Dina Cocea, actriţă (d. 2008)

27 noiembrie 1924: Nina Cassian, poetă şi eseistă (d. 2014)

27 noiembrie 1939: Nicolae Manolescu, critic literar

28 noiembrie 1912: Colea Răutu, actor român de teatru şi film (d. 2008)

28 noiembrie 1948: Mariana Nicolesco, soprană

29 noiembrie 1924: Mihai Mereuţă, actor român de teatru şi film (d. 2003)

Pică tur i de înțelepciune – An I , nr . 2 Noiembrie 2017 pag.33

NOIEMBRIE ziua 10 ore, noaptea 14 ore

1 M † Sf. doctori fără de arginţi Cosma şi Damian (Post)

2 J Sf. Mc. Achindin, Pigasie, Elpifidor, Aftonie şi Agapie

3 V Sf. Mc. Achepsima Ep., Iosif pr. şi Aitala diac. (Post)

4 S Cuv. Ioanichie cel Mare; Sf. Mc. Nicandru. şi Ermeu (Pomenirea morţilor)

5 D Sf. Mc. Galaction şi Epistimia;Duminica a XXII-a după Rusalii (Bogatul

nemilostiv şi săracul Lazăr); Ap. Galateni VI, 11-18; Ev. Luca XVI, 19-31

6 L Sf. Pavel Mărt., Patr. Constantinopolului; Cuv. Luca

7 M Sf. 33 de Mc. din Melitina; Cuv. Lazăr

8 M †) Soborul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil (Post)

9 J Sf. Mc. Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat; Sf. Ier. Nectarie

10 V Sf. Ap. Rodion, Olimp, Erast şi Sosipatru; Sf. Mc. Orest (Post)

11 S Sf. M. Mc. Mina; Sf. Mc. Victor, Vichentie şi Ştefanida; Cuv. T eodor Studitul

12 D Sf. Ioan cel Milostiv; Cuv. Nil Pustnicul; Sf. Martiri şi Mărt. năsăudeni:

Atanasie Todoran, Vasile, Grigore şi Vasile. Duminica a XXV-a după Rusalii (Pilda

samarineanului milostiv); Ap. Efeseni IV, 1-7; Ev. Luca X, 25-37; glas 6, voscr. 1

13 L †) Sf. Ioan Gură de Aur, Arhiep. Constantinopolului; Sf. Mc. Damaschin

14 M † Sf. Ap. Filip; (Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului)

15 M †) Cuv. Paisie de la Neamţ (Începutul Postului Crăciunului) (Post)

16 J † Sf. Ap. şi Ev. Matei (Dezlegare la ulei şi vin)

17 V Sf. Grigorie Taumaturgul, Ep. Neocezareei; Cuv. Mărt. Lazăr Zugravul (Post)

18 S Sf. M. Mc. Platon; Sf. Mc. Romano şi Zaheu, diac. (Dezlegare la ulei şi vin)

19 D Sf. Prooroc Avdie; Sf. Sfinţit Mc. Varlaam (Dezlegare la ulei şi vin)

Duminica a XXVI-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina); Ap.

Efeseni V, 9-19; Ev. Luca XII, 16-21; glas 7, voscr. 2

20 L Înainteprăznuirea intrării în Biserică a Maicii Domnului; †) Sf. Grigorie

Decapolitul; Sf. Mc.nDasie; Sf. Proclu, Patr. Constantinopolului (Post)

21 M (†) Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (Vovidenia) (Dezlegare la peşte)

22 M Sf. Ap. Filimon, Arhip şi Onisim; Sf. Mc. Cecilia (Post)

23 J †) Cuv. Antonie de la Iezerul-Vâlcea (Dezlegare la pește)

24 V Sf. Mc. Clement, Ep. Romei şi Petru, Ep. Alexandriei (Post)

25 S † Sf. M. Mc. Ecaterina; Sf. M. Mc. Mercurie (Odovania Praznicului intrării în

Biserică a Maicii Domnului) (Dezlegare la peşte)

26 D Cuv. Alipie Stâlpnicul, Nicon şi Stelian Paflagonul (Dezlegare la peşte)

Duminica a XXX-a după Rusalii (Dregătorul bogat - păzirea poruncilor); Ap.

Coloseni III, 12-16; Ev. Luca XVIII, 18-27; glas 8, voscr. 3

27 L Sf. M. Mc. Iacob Persul; Cuv. Natanail şi Pinufrie (Post)

28 M Sf. Cuv. Ştefan cel Nou; Sf. Mc. Irinarh (Dezlegare la ulei şi vin)

29 M Sf. Mc. Paramon, Filumen şi Valerin (Post)

30 J †) Sf. Ap. Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României; Sf. Frumenţiu, Ep. Indiei

(Dezlegare la peşte)