Şcoala cantitativă şi şcoala neoclasică

Managementul- fiind o activitate complexa, cu profunde implicatii in viata economica, sociala, politica a cunoscut de-a lungul evolutiei sale diferite acceptiuni si abordari. Astfel managementul poate fi privit ca „Un proces de coordonare al resurselor umane , informationale,- fizice si financiale in privinta realizari scopurilor orgnizatiei”.

Managementul ca practica este foarte vechi, viziunea managementului ca profesie, disciplina si domeniul de instruire este relativ noua, astfel managemntul nu a devenit domeniul recunoscut decat la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX.

Cu trecerea anilor, managementul in unele organizati devine tot mai distinct si sofisticat, in acelas timp si organizatiile devin mult mai puternice si mai de durata.

De la inceput trebuie sa aratam ca dezvoltarea managementului ca disciplina nu a cunoscut o serie de trepte distincte. Mai mult, modelul dezvoltarii a fost unul cu o diversitate de abordari care adesea s-au suprapus cronologic, nu s-au sucedat in dezvoltare.

In lume s-au propus si au aparut o multime diversificata de schimbari. Inoviitile tehnologice devin mult mai frecvente si revolutionale, chiar si guvernul incepe sa se simta mai puternici si sa castige in importanta.

La un moment sau conturat patru principale abordari care au contribuit semnificativ la fizolofia si practica de management.

A.Abordarea scolilor sau scolastica care vede managementul din patru perspective distincte , si respectiv: Managementul stiintific, Managementul administrativ, Relatiile si comportamentul uman si stiinta managementului sau scoala cantitativa.

B.Abordarea procesuala vede managementul ca o multime de functii care actioneaza, care se interconditioneaza.

C.Abordare sistemica accentueaza imaginea de sistem a organizatiei, astfel manageri o vad ca un numar de parti, respectiv: oameni, structuri, sarcini si tehnologie care interactioneza in scopul atingerii diverselor obiective intr-un mediu schimbator.

Teoriile neoclasice sunt obiectul de studiu al mai multor scoli economice, astfel ca exista mai multe pareri prvind semnificatiile acestui curent. Totusi este recunoscut ca bazele teoriei economice neoclasice au fost puse de Robert Lucas (Chicago), Thomas Sargent (Stanford) si Robert Barro (Harvard).

Scoala cantitativa

Aceasta scoala se caracterizeaza prin rigurozitatea abordarii fenomenelor si proceselor de management, printr-o fundamentare superioara a deciziilor folosind instrumentarul matematic si statistic.

Reprezentanti: A.Kaufman, J.Starr etc

Scoala cantitativa asigura o fundamentare superioara a deciziilor si actiunilor de management, fenomenele economice fiind abordate riguros.

Este o scoala care s-a dezvoltat dupa al doilea razboi mondial, cand tehnicile utilizate in domeniul militar si-au gasit aplicare in viata civila. Scoala cantitativa are ca principale caracteristici urmatoarele: *folosirea cu predilectie a unor concepte si metode apartinatoare matematicii statisticii; *abordarea prioritara a functiilor de previziune si organizare a managementului. Dintre functiunile unitatii economice se acorda o importanta mai mare celor de cercetare-dezvoltare comerciala. Principalele caracteristici ale scolii cantitative de management se refera la rigurozitatea si precizia deosebite in efectuarea analizelor necesare conceperii, adoptarii si evaluarii deciziilor de management. Ca o limita a acestei scoli de management, care nu poate fi omisa, este aceea ca nu trateaza in mod egal toate functiile managementului, aceasta datorita abordarii in principal a aspectelor cantitative dintr-o unitate economica.

Scoala neoclasică

Economia neoclasica se refera la o abordare generala in economie care pune accentul pe determinarea preturilor, a productiei si a distributiei veniturilor in cadrul pietelor, prin intermediul cererii si ofertei.

Teoria neoclasica se intemeiaza pe date de pornire si un model de comportament. Datele de pornire sunt considerate a fi exogene : este vorba despre scarile de preferinta ale agentilor economici si despre cantitatile factorilor de productie la inceputul unei perioade. Maximizarea obiectivelor agentilor , in conditiile constrangerii, din cauza datelor de pornire constituie singira regula de comportament al agentilor. Aceasta se exprima pe piata prin intermediul functiei ofertei si cererii. Functionarea pietei permite sa se stabileasca nivelul cererii, ofertei, preturilor si folosirii (factorilor de productie si fortei de munca).

Teoriile neoclasice sunt obiectul de studiu al mai multor scoli economice, astfel ca exista mai multe pareri prvind semnificatiile acestui curent. Totusi este recunoscut ca bazele teoriei economice neoclasice au fost puse de Robert Lucas (Chicago), Thomas Sargent (Stanford) si Robert Barro (Harvard). Ea se aseamana mult cu abordarea clasica in privinta sublinierii rolului salariilor si preturilor flexibile, dar vine si cu ceva nou, asa numitele asteptari rationale,prin care se cauta sa se dea o explicatie unor constatari de genul curbei Phillips.

Potrivit teoriei economice neoclasice:

1. prețurile și salariile sunt flexibile2. oamenii se folosesc de toate informațiile disponibile

Aceste două postulate reprezintă esența concepției neoclasice despre activitatea macroeconomică.

Prima parte a acestei concepții se apropie de ipoteza clasică a flexibilității prețurilor și salariilor, ceea ce înseamnă pur și simplu că ele se ajustează rapid pentru a echilibra cerere și ofertă.

Cea de-a doua ipoteză constituie o noutate absolută, ea fiind inspirată de progresele înregistrate în ultimii ani în domenii precum statistică și teoria comportamentului în condiții de incertitudine. Potrivit acestei ipoteze oamenii își formează așteptările pe baza celor mai bune informații aflate la baza lor. Astfel statul nu-i poate păcăli pe cetățeni deoarece ei sunt bine informați și au acces la aceleași informații ca funcționarii publici.

Scoala neoclasica de la sfarsitul secolului XIX(1870) sintetizeaza conceptiile si realizarile scolii de la Viena, Lausanne si Cambridge avand ca reprezentanti pe K.Menger,Leon Walras,Vilfredo Pareto, Alfred Marshall.

Ea a dominat gandirea economica pana in anii `30 .Aceasta scoala mentine elementele de baza ale scolii clasice,recunoscand rolul pietei de macanism care regleaza activitatea subiectilor economici,dar in centrul atentiei se afla individul cu inclinatiile sale psihice.

Scoala neoclasica a pus bazele marginalismului ,considerat de multi succesori ca reprezentand „adevarata stiinta economica moderna”.Scoala marginalista se distinge printr-o serie de elemente particulare .Astfel,subiectii economici nu mai sunt condusi,in gandirea marginalista de intarese economice ,ci au si reactii psihice care le influenteaza optiunile;demersul stiintific este ,adesea ,reprezentind intr-un invelis matematic(instrumentul matematic fiind utilizat pentru analiza conditiilor de echilibru si optim in economie);economia politica este o stiinta a schimbului care se fundamenteaza pe utilitatea bunurilor validata doar de subiectii economici carora li se adreseaza. Potrivit conceptiei neoclasice la baza schimbului se afla utilitatea marginala a bunurilor care determina valoarea de schimb a acestora.

Scoala neoclasica a incercat o reconsiderare a importantei individului in cadrul unei organizatii . Scoala cantitativa: putem spune ca abordand in mod preponderent aspectele de natura cantitativa, impiedica luarea in consideratie a elementelor calitative umane si deci nu ofera posibilitatea tratarii adecvate a tuturor functiilor manageriale. Spre deosebire de scoala cantitativa, in scoala neoclasica subiectii economici nu mai sunt condusi in gindirea marginalista de interese economice,ci au si reactii psihice care le influenteaza optiunile. In scoala neoclasica centrul atentiei se afla individul cu inclinatiile sale psihice spre deosebire de cea cantitativa. Scoala cantitativa pune foarte mult pret pe folosirea conceptelor si metodelor matematice si statistice.