3
SEMINAR 5-6. Tematică – Limitele dreptului de proprietate. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Spe ţa 1 La 5.10.2009, prin Hotărârea Consiliului General al Mun. Bucureşti, s-a declarat utilitatea publică de interes local a lucrării constând în executarea unui pasaj subteran, lucrare ce urma a se realiza pe terenul situat în str. X, pe care se afla un bloc de locuinţe. 1. În condiţiile în care nu s-a efectuat o cercetare prealabilă a utilităţii publice, A se adresează Tribunalului Bucureşti, solicitând anularea HCG, prin care s-a declarat utilitatea publică a lucrării menţionate. La termenul de judecată, Mun. Bucureşti, prin apărător, arată că deşi nu s- a efectuat cercetarea prealabilă, lucrarea a fost înscrisă în planurile de urbanism, iar utilitatea acesteia a fost pe larg justificată în Hotărâre, care s-a publicat potrivit legii, precum şi în presă, demersul de realizare a lucrării beneficiind de un puternic sprijin din partea opiniei publice. Ce va hotărî instanţa de judecată? 2. Consideraţi ipoteza iniţială. După declararea, în condiţiile legii, a utilităţii publice, precum şi după efectuarea propunerilor de expropriere, blocul şi terenul pe care acesta era situat au fost expropriate în baza hotărârii pronunţate de Tribunalul Bucureşti, prin care: a)s-au stabilit despăgubiri mai mari decât indemnizaţia propusă de experţi şi decât cea propusă de Mun. Bucureşti; b)s-a dispus, la cererea expropriaţilor, exproprierea întregii suprafeţe de teren pe care se afla blocul (inclusiv curtea), deşi Mun. Bucureşti a arătat că o suprafaţă de 40 mp nu era necesară executării lucrărilor şi putea rămâne în proprietatea comună a celor 60 de expropriaţi; c)instanţa a dispus punerea în posesie a Mun. Bucureşti şi evacuarea proprietarilor şi a locatarilor, cu începere de la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti. Analizaţi legalitatea hotărârii. 3. Exproprierea s-a realizat potrivit legii, hotărârea fiind pronunţată la 5.07.2010. La 5.08.2010, Mun. Bucureşti

Seminar IV - Limite _i Expropriere

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Drept civil

Citation preview

SEMINAR 7

SEMINAR 5-6. Tematic Limitele dreptului de proprietate. Exproprierea pentru cauz de utilitate public.

Spea 1

La 5.10.2009, prin Hotrrea Consiliului General al Mun. Bucureti, s-a declarat utilitatea public de interes local a lucrrii constnd n executarea unui pasaj subteran, lucrare ce urma a se realiza pe terenul situat n str. X, pe care se afla un bloc de locuine.

1. n condiiile n care nu s-a efectuat o cercetare prealabil a utilitii publice, A se adreseaz Tribunalului Bucureti, solicitnd anularea HCG, prin care s-a declarat utilitatea public a lucrrii menionate. La termenul de judecat, Mun. Bucureti, prin aprtor, arat c dei nu s-a efectuat cercetarea prealabil, lucrarea a fost nscris n planurile de urbanism, iar utilitatea acesteia a fost pe larg justificat n Hotrre, care s-a publicat potrivit legii, precum i n pres, demersul de realizare a lucrrii beneficiind de un puternic sprijin din partea opiniei publice. Ce va hotr instana de judecat?

2. Considerai ipoteza iniial. Dup declararea, n condiiile legii, a utilitii publice, precum i dup efectuarea propunerilor de expropriere, blocul i terenul pe care acesta era situat au fost expropriate n baza hotrrii pronunate de Tribunalul Bucureti, prin care: a)s-au stabilit despgubiri mai mari dect indemnizaia propus de experi i dect cea propus de Mun. Bucureti; b)s-a dispus, la cererea expropriailor, exproprierea ntregii suprafee de teren pe care se afla blocul (inclusiv curtea), dei Mun. Bucureti a artat c o suprafa de 40 mp nu era necesar executrii lucrrilor i putea rmne n proprietatea comun a celor 60 de expropriai; c)instana a dispus punerea n posesie a Mun. Bucureti i evacuarea proprietarilor i a locatarilor, cu ncepere de la momentul pronunrii hotrrii judectoreti. Analizai legalitatea hotrrii.

3. Exproprierea s-a realizat potrivit legii, hotrrea fiind pronunat la 5.07.2010. La 5.08.2010, Mun. Bucureti a vndut imobilul ctre Y, fr a realiza lucrarea i fr a-i notifica pe fotii proprietari. La 5.09.2010, Z, unul dintre fotii proprietari, a luat cunotin de faptul c Y i-a nscris dreptul de proprietate n cartea funciar. n consecin, la 5.12.2010, Z a formulat o cerere de chemare n judecat mpotriva Mun. Bucureti i a lui Y, solicitnd s fie substituit lui Y n contractul ncheiat de acesta cu Mun. Bucureti. n aprare, Mun. Bucureti a invocat nulitatea absolut a contractului ncheiat cu Y. a)Ce soluie va pronuna instana? b)Instana a respins cererea lui Z la data de 1.11.2011. Z, mpreun cu ali foti proprietari, vi se adreseaz pentru o consultaie juridic privind posibilitatea de a redobndi imobilul.

Spea 2

La 5 octombrie 2011, A i-a vndut lui B un imobil (teren i construcie) situat n Bucureti, printr-un contract ncheiat n form autentic notarial, n act stipulndu-se c proprietatea imobilului urma s se transmit ctre B la data de 1 noiembrie, cnd A trebuia s se mute, mpreun cu familia sa, ntr-o nou locuin. Ulterior ncheierii contractului, B a aflat c A a intrat n negocieri cu privire la vnzarea aceluiai imobil ctre alte persoane. n aceste condiii, la 10 octombrie 2011, B a formulat, la biroul de carte funciar competent, o cerere de notare a interdiciei lui A de a nstrina terenul. Registratorul de carte funciar a admis cererea i a notat inalienabilitatea respectivului imobil pentru o perioad de 49 de ani, cu ncepere de la data de 10 octombrie 2011.

1. B introduce o plngere mpotriva ncheierii registratorului de carte funciar, solicitnd desfiinarea acesteia. n susinerea cererii, B a artat c: a) registratorul de carte funciar nu era ndreptit ca, n absena unei clauze exprese introduse n contractul dintre A i B, s noteze o clauz de inalienabilitate tocmai pe baza acestui contract; b) n orice caz, notarea inalienabilitii s-a fcut pentru o durat excesiv, neexistnd un interes serios i legitim care s justifice eficacitatea interdiciei pentru 49 de ani. Ce soluia va pronuna instana cu privire la plngerea formulat de A i cu ce motivare?

2. Avei n vedere situaia de fapt prezentat iniial, cu urmtoarele modificri i completri: a) n vederea achiziionrii noii locuine, A a contractat un credit de la banca X la 1 octombrie 2010, cu scadena obligaiei de restituire la data de 1 octombrie 2011; b) la data de 20 octombrie 2011, ntruct A nu a restituit suma mprumutat, banca X a procedat la executarea silit a imobilului care a fcut obiectul contractului dintre A i B. A a formulat contestaie la executare. n calitate de avocat al bncii X, combatei contestaia la executare. Spea 3

A, B i C au dobndit, prin motenire, un teren. Acest teren a fost partajat n natur ntre cei trei, fiecare devenind, n urma partajului convenional ncheiat, proprietarul unui lot distinct de teren. Lotul de teren atribuit lui A este lipsit de ieire la un drum public.

n aceste condiii, D, care preluase terenul n arend de la A, formuleaz o cerere de chemare n judecat mpotriva vecinului E, prin care solicit instanei de judecat s i recunoasc un drept de trecere pe terenul prtului, susinnd c pe terenul lui E s-ar afla cel mai scurt drum care i-ar permite accesul la calea public.

1. Ce soluie va pronuna instana de judecat?

2. Cererea de chemare n judecat este admis. E v solicit o consultaie juridic prin care v ntreab ce demersuri ar putea ntreprinde n continuare n legtur cu aceast situaie. Care este coninutul consultaiei juridice?