Scoala Nationala de Studii Politice si AdministrativeFacultatea de Administratie Publica

Sisteme de guvernare europeneRelatiile dintre parlament si seful statului in republicile parlamentare europene. Studiul de caz: Sistemul de guvernare din Elvetia

Coordonator stiintific: Lect.univ.dr. Mdlina Cocosatu Ionela -Roxana Barbu

Master: Spatiul Public European

Bucuresti2014I. Consideratii teoretice Termenul democratie, din punct de vedere etimologic, provine de la cuvintele grecesti demos si cratos care semnifica popor si putere, ceea ce s-ar traduce prin puterea poporului. Prima democratie, inteleasa ca un sistem de guvernare si exercitare aputerii, a aparut in perioada Antichitatii in Grecia. Filosoful Aristotel a fost cel care aprezentat in lucrarile sale regimurile politice si a analizat pentru prima data regimul democratic. In conceptia sa, democratia era o forma de guvernamant impura. In perioada feudala, democratia a cunoscut o perioada de regres datorita dominarii curentului absolutist monarhic si abia in secolul al XVII-lea, odata cu aparitia reprezentantilor si teoriilor dreptului natural, aceasta cunoaste o perioada de dezvoltare peplan teoretic. Urmatorul moment in evolutia sa istorica il constituie teoria contractualista, care prin viziunea pe care o promova asupra constituirii statului (un contract intre cetateni si autoritate pe baza bunei intelegeri si a delegarii), dar si asupra posibilitatii inlaturarii celor ce guverneaza daca nu isi exercita obligatiile din contractul social, face ca democratia sa fie vazuta acum si ca o forma de guvernare practica care poate fi impusa depopor. Democratia, ca forma de guvernare, a cunoscut o dezvoltare remarcabila, atat peplan conceptual, cat si in plan practic, in perioada societatii capitaliste moderne[footnoteRef:1]. [1: Dahl, Robert, Despre democraie, Editura Institutul European, Iai, 2003, pp. 39-40]

Definirea si intelegerea modului de functionare al democratiei a suscitat un mare interes pentru o multitudine de ganditori si teoreticieni, si tocmai din acest motiv exista o varietate foarte larga de definitii, principii, valori, modele de functionare ale acestei forme de guvernare, dar, din toata literatura de specialitate se pot extrage catevaprincipii si valori care s-au dovedit a fi vitale pentru ca un regim sa poata fi catalogat drept democratic. In primul rand, elementul central al oricarui sistem politic, statul,trebuie sa se bazeze si sa functioneze conform legii, adica sa fie un stat de drept. Existenta pluralismului si pluripartidismului politic si ideologic constituie si ea unprincipiu sine qua non al democratiei[footnoteRef:2]. Orice regim democratic trebuie sa aiba la baza o Constitutie care sa stipuleze si sa garanteze drepturile si obligatiile cetatenilor, principiile detinerii si exercitarii puterii (principiul separatiei puterilor in stat fiind de o importanta majora) etc. De asemenea, democratia nu poate fi conceputa intr-un mod abstract, tocmai de aceea ea trebuie sa cuprinda toate sferele societatii, de la nivelul micro la cel macrosocial. Institutiile locale si centrale trebuie sa respecte interesele cetatenilor si sa actioneze in conformitate cu acestea, respectand in egala masura drepturile si libertatile cetatenilor. [2: Lijphart, Arend, Modele ale democraiei, Editura Polirom, Iai,2006, p. 25]

Dupa cum afirma si Robert Dahl, atunci cand se discuta despre democratie, ceea ce produce cea mai mare confuzie in randul oamenilor, este faptul ca democratia reprezinta atat un ideal, cat si o realitate. In conceptia sa, democratia este un proces incadrul caruia cetatenii obisnuiti exercita un control relativ mare asupra liderilor lor. Tocmai pentru a clarifica viziunea asupra acestui sistem de guvernare, autorul schiteaza cateva criterii care ar trebui indeplinite de o forma de conducere, pentru ca aceasta sapoata fi numita democratie[footnoteRef:3]: [3: Idem ]

1. Participare efectiva toti cetatenii ar trebui sa aiba posibilitati egale si reale de exprimare si statuare a parerilor pe care le au privind politica care ar trebuie urmata.2. Egalitatea la vot fiecare membru al societatii trebuie sa aiba dreptul la vot, iar voturile trebuie sa aiba aceeasi pondere, indiferent de persoana care l-a acordat.3. Intelegerea luminata trebuie sa se acorde sanse egale si o perioada de timp rezonabila cetatenilor pentru a se informa asupra unor posibile politici alternative si asupra consecintelor lor, pentru a putea decide in cunostiinta de cauza.4. Controlul asupra agendei politicile trebuie intotdeauna sa fie deschise modificarilor, in situatia in care se doreste schimbarea acestora.5. Cuprinderea adultilor drepturile incorporate statutului de cetatean trebuie sa se acorde majoritatii sau tuturor adultilor.II. Scurta istorie a evolutiei constitutionale elvetiene Un exemplu foarte interesant de urmarit este cel al Elvetiei, un stat extrem de intresant de analizat, mai ales prin prisma modului in care se organizeaza sistemul de guvernare. Astfel, Confederatia Elvetiana este singurul stat care mai practica un sistem directoral, un regim distinct in aria regimurilor politice si constitutionale. La o scurta analiza istorica a Confederatiei Elvetiene putem remarca constituirea ei prin alianta de la Waldstatten (1291), reprezentand, pana la Revolutia Fanceza (1789), o asociatie de comune rurale si urbane intre care existau intelegeri si tratate de alianta. Formele directe de guvernare de catre popor tin de traditia istorica a acestui stat, cu radacini adanci in practica triburilor germanice, in care deciziile importante erau luate de razboinici sau de intelepti. Cantoanele practicau fie o forma a democratiei directe, in care poporul hotara in numele sau, fie optau pentru un model al unei republici aristocratice. Dupa ocuparea teritoriului Confederatiei de catre trupele franceze in aprilie 1789, aceste intelegerei au fost inlocuite prin Constitutia Republicii Elvetiene, intocmita la Paris, dupa modelul constitutional francez. Cu toate acestea, ideea unui stat unitar, a unei republici unice si indivizibile, a fost intotdeauna respinsa de elvetiei si considerata ca fiind nepotrivita pentru dorintele lor. Elvetia fiind o natiune compusa din mai multe grupuri etnice care au o varietate de limbi si religii. In februarie 1803 s-a produs o reintoarcere la federalism, atributiile puterii centrale fiind limitate la politica externa si mentinerea ordinii publice. In urma infrangerii lui Napoleon, Elvetia a cerut marilor puteri sa-i recunoasca independenta si neutralitatea. Aceasta cerere s-a bucurat de sprijinul puterilor aliate. In consecinta, solicitarea Confederatiei a fost acceptata la Congresul de la Viena din 1815. Tot atunci, fostele teritorii elvetiene Valais, Geneva si Neuchatel au fost alipite Elvetiei, in calitate de cantoane autonome. Dupa acest moment, cele 22 de cantoane au incheiat un Pact federal la 7 august 1815. S-a evitat crearea unei puteri centrale, competentele federatiei limitand-se ca si in trecut la mentinerea ordinii publice, conducerea problemelor de politica externa si a relatiilor diplomatice[footnoteRef:4]. [4: Alexandru, Ioan; Ivanoff Ivan; Gilia, Claudia, Sisteme politico-administrative europene, Editura Bibliotheca, Trgovite, 2007, pp. 160-161]

Ca urmare a influentei franceze in 1830 s-a produs un proces de reinoire a constitutiilor cantonale, modificari ce veneau, intr-o oarecare masura, in contradictie cu principiile Pactului federal, deoarece tindeau spre intarirea atributiilor puterii centrale. In consecinta, mai multe cantoane au luat initiativa revizuirii constitutionale. La 12 septembrie 1848, majoritatea cantoanelor acceptasera principiile unei noi Constitutii federale, dar contextul international nu era unul favorabil. Revizuirea planuita a avut loc abia in 1974 cand au fost adoptate noi principii de organizare politica. De atunci Constitutia nu a mai fost supusa revizuirii, suferind doar cateva modificari partiele, necesare pentru a se adapta la noile realitati. La 18 decembrie 1998, Parlamentul a adoptat proiectul unei noi Constitutii care a fost acceptata prin referendum.

III. Introducere in sistemul de guvernare elvetian Daca incercam sa facem o analiza a trasaturilor sistemului constitutional elevetian pentru a-l incadra intr-un tip de sistem sau regim politic, vom descoperi ca o astfel de initiativa este una dificila, deoarece gasim foarte multe particularitati rezultate din raporturile intre cele trei puteri ale statului. Cu siguranta modelul elvetian se incadreaza in cel occidental, fiind prezente toate principiile fundamentale ale democratiei constitutionale: suveranitatea poporului, principiul reprezentarii, separarea puterilor, principiul legalitatii, garantarea drepturilor si libertatilor cetatenesti etc. Una din trasaturile definitorii ale sistemului de guvernare elevetian este recursul la forme tipice ale democratiei directe (initiativa legislativa a populatiei si referendumul) si chiar la o forma arhaica a acesteia (adunarile cetatenesti). O alta trasatura esentiala este federalismul.Sistemul politic elvetian cuprinde un executiv cu atributii restranse care functioneaza dupa principiile executivului colegial si se situeaza sub controlul Parlamentului, desi practic beneficiaza de o independenta functionala.In ceea ce priveste separarea puterilor prevederile constitutionale apropie regimul politic elvetian de regimul prezidential. In timp ce Parlamentul este autoritatea suprema a Confederatiei, calitate in virtutea careia legifereaza si exercita un control general asupra tuturor organismelor investite cu sarcini in beneficiul comunitatii federale, Guvernul este autoritatea directoriala si executiva suprema a statului. In organizarea raporturilor intre puteri se disting, totodata, trasaturi ale regimurilor parlamentare fara ca regimul politic elvetian sa poata fi caracterizat ca un regim semiprezidential.Nu exista nicio tara in care formele de exprimare a vointei populatiei sa fie atat de diverse si de mult utilizate ca in Elvetia. Referendumul este deja considerat un instrument de guvernare care concureaza cu principiul reprezentarii[footnoteRef:5]. [5: Duculescu Victor, Calinoiu Constana, Duculescu Georgeta, Drept constitutional comparat, vol. II, Editura Lumina Lex, Bucureti, p. 146]

Modelul elvetian este un caz special. In contextul international, democratia directa este, cu siguranta, cea mai evidenta particularitate a sistemului de guvernare elvetian, chiar daca si in alte state exista institutii bazate pe democratie directa. Din punct de vedere practic, Elvetia este o democratie semi-directa, deoarece vocea poporului nu se face auzita in mod direct cu privire la toate problemele publice, darconsultarea are loc pentru acelea care prezinta o importanta deosebita. Concret, aceasta democratia semi-directa presupune ca votul se organizeaza periodic in comunitati, cantoane si la nivel national.Conform majoritatii analistilor si cercetatorilor, democratia directa are cinci functii centrale, care se pot suprapune pe alocuri[footnoteRef:6]: [6: ***, Organizarea Administraiei Centrale de Stat, OCDE-SIGMA, 2007 p. 321]

Integrare Democratia elvetiana nu este o inventie intamplatoare, nu a aparut din neant, ci s-a construit in urma unui proces social de invatare care a durat decenii si chiar secole. Dupa ce a fost infiintat, principala provocare a statului federal a fost aceea de a crea o coeziune in societatea elvetiana, care era divizata politic si social. Drepturile populare caracteristice democratiei directe aupermis integrarea grupurilor minoritare in sistemul politic si social, oferindu-leposibilitatea de a-si exprima interesele. Legitimare Referitor la democratia semi-directa, legitimarea se manifesta prin existenta unui dialog permanent intre guvern si populatie cu scopul de a exprima cat mai bine interesele acesteia. Inovare Unii critici considera ca democratia directa impiedica inovarea, acest lucru fiind, intr-o oarecare masura valabil in cazul referendumului, despre care s-a afirmat ca actioneaza ca o frana in cadrul sistemului politic elvetian. Insa afirmatia conform careia Guvernul si Parlamentul sunt mai deschise spre reforma decat populatia este cel putin partial eronata. Pe de alta parte, initiativa poate fi considerata o pedala de accelaratie, deoarece prin intermediul acesteia se introduc, idei noi in dezbaterile politice, acesta fiind un lucru pozitiv, deoarece democratia se bazeazape dialog si diversitatea opiniilor. Politizare Democratia directa are o contributie esentiala la animarea societatii civile si a vietii politice. Poporul elvetian nu este chemat la vot doar o data lapatru ani, ci de mai multe ori pe an si de aceea dezbaterea publica pe teme politice este de cele mai multe ori mult mai cuprinzatoare si mai ampla decat in alte societati democratice. Control O alta functie importanta este delimitarea puterii politicienilor. Democratia directa este un mecanism de control, un instrument de veto la adresa elitei politice, iar in lipsa acestui control, politicienii se pot abate, adesea, de la vointa poporului pentru a-si crea beneficii si avantaje pentru ei insisi. Constitutia elvetiana prevede trei instrumente principale prin intermediul carora populatia poate participa direct la viatapublica si politica a statului federal: referendumul constitutional/obligatoriu, referendumul optional si initiativa populara. Referendumul constitutional / obligatoriu se organizeaza in cazul in care se doreste revizuirea Constitutiei Federale, in situatia in care trebuie sa se decida intrarea statului in organizatii sau comunitati internationale. Acestea trebuie supuse votului populatiei si este necesar sa se obtina majoritatea voturilor cetatenilor si cantoanelor pentru a fi validate. Sunt supuse in mod obligatoriu acestui tip de referendum: legile de revizuire a constitutiei, aderarea la organizatii internationale, legile federale cu caracter urgent care nu au o baza constitutionala si care au o durata de aplicabilitate mai mare de un an si toate initiativele populare ce vizeaza probleme importante. De exemplu, in anul 1999 cantoanele si populatia au aprobat o noua constitutie federala, dar in 1992 au respins propunerea Guvernului ca Elvetia sa devina membra a Pietei Unice Europene. Conform statisticii referendumul obligatoriu este cel mai folosit. Articolul 3 din Constitutie stipuleaza faptul ca toate noile indatoriri si obligatii ale Guvernului si Parlamentului trebuie aprobate de catre cantoane si de populatie. Astfel, cursul evolutiei constitutionale in Elvetia a fost si este in continuare supus controlului democratiei directe. Mai mult de un sfert dintre proiectele parlamentare de modificare a Constitutiei au fost respinse, ceea ce demonstreaza ca politicele constitutionale sunt adesea foarte disputate. Se poate afirma ca referendumul actioneaza ca un sistem de franare: cetatenii resping proiectele care, din punctul lor de vedere, sunt prea inovatoare. Referendumul optional se poate aplica in cazul tuturor legilor obisnuite, daca in termen de trei luni 50.000 de cetateni solicita organizarea unui referendum pentru votarea unei legi. Astfel, populatia a aprobat, spre exemplu, incheierea de tratate bilaterale cu UE, dar a respins propunerea de privatizare si liberalizare a industriei producatoare de energie electrica. Analizand statistica, se mai poate constata, ca referendumul optional impotriva legilor este mai putin frecvent, motivul fiind acela ca atunci cand se elaboreaza proiecte de legi, Parlamentul nu poate avea niciodata certitudinea ca un anumit grup nu va solicita referendum. De aceea, Parlamentul si Guvernul incearca sa reduca la minim riscul declansarii unui referendum, ajungand la un compromis intre toate gruparile politice importante. Dupa cum se poate observa, aceasta abordare are succes, deoarece numaipentru 7% din toate proiectele de lege propuse din 1874 pana in 2007 s-au organizat referendumuri. Deci, se poate afirma ca in majoritatea cazurilor, toate grupurile de la nivelul societatii elvetiene sunt satisfacute de compromisurile facute de putere[footnoteRef:7]. [7: Linder, Wolf, Democraia direct n Elveia, Editura Swiss Embassy, Bucureti, 2008, p. 7-9]

Un alt instrument de participare directa il constituie initiativa populara. Un numar de 100.000 de cetateni pot semna o propunere de revizuire totala a Constitutiei federale. Consiliul Federal (guvernul) si Adunarea Federala pot propune aprobarea sau respingerea acestui tip de initiativa. In cazul in care resping propunerea, pot initia un contraproiect, dar nu li se permite sa modifice formularea initiativei populare. Initiativa trebuie sa obtina majoritatea voturilor populatiei si cantoanelor pentru a fi validata. De exemplu, in 2002, printr-o initiativa populara s-a solicitat aderarea Elvetiei la ONU, care a fost sustinuta si de catre Guvern si Parlament, precum si de votul popular.Initiativapopulara este folosita de acele grupuri care nu reusesc sa isi impuna punctul de vedere in arena parlamentara. Asa cum reiese din diferite analize, doar una din zece initiative populare obtine aprobarea populatiei.Majoritatea ganditorilor politici (de exemplu Giovanni Sartori) priveste democratia directa ca pe un obiectiv imposibil de realizat, dar si nepractic. In viziunea lor, cetateanul mediu are cel mult capacitatea de a aprecia calitatile politicienilor nu si de a lua decizii politice, dar elvetienii au realizat un tip de democratie care in orice alta parte a lumii este considerata utopica[footnoteRef:8]. Conform unor studii efectuate, populatia elvetiana are mai multa incredere in Parlament, Guvern si in puterea judecatoreasca decat cetatenii din majoritatea celorlalte state europene. De asemenea, sunt mai inclinati sa creada ca votul lor poate contribui la schimbarea politicilor, dar nu sunt mai dispusi sa participe la vot decat alti europeni, fapt dovedit de o rata relativ redusa de participare la scrutine (aproximativ 45%). [8: Sartori, Giovanni, Teoria democraiei reinterpretat, Editura Polirom, Iai, 1999, p. 256]

Optiunea Elvetiei pentru democartia directa (semi-directa) nu a determinat insa renuntarea la democratia reprezentativa. Democratia directa elvetiana nu se opune principiului reprezentarii, dar ii ingusteaza sfera de actiune. O asemenea limitare este de natura sa influenteze si conceptia despre rolul partidelor politice in functionarea corpului politic si al societatii civile, precum si conceptia despre rolul clasei politice[footnoteRef:9]. [9: Idem]

Suvernaitatea Parlamentului nu este cu nimic stirbita de ponderea si importanta, precum si de rolul deliberativ al referendumurilor. Optiunea pentru referendum in Elvetia, convertita deja intr-o veritabila traditie istorica, poate fi explicata prin lipsa unei monarhii in intelesul occidental al notiunii, precum si prin marea influenta jucata de religia protestanta, in primul rand calvinismul, in societate. Dogmele calvinismului au nunatat raporturile intre guvernant si guvernanti, sugerand ideea unui contract social tacit convenit intre popor si conducator, in care poporul are dreptul sa decida in probleme ce il privesc direct, iar conducatorul nu detine o putere abuziva[footnoteRef:10]. [10: Ionescu, Cristian, Drept constituional comparat, Editura C.H. Beck, Bucureti, 2008, p. 195]

IV. Triunghiul federatie-canton-comunaConstitutia Elvetiei (1999) pune in evidenta coeziunea si unitatea interna aflate intr-o diversitate culturala, statul avand datoria sa favorizeze afirmarea acestor valori. Constitutia nu face referire la existenta unor minoritati etnice sau lingvistice, ci doar la diversitatea culturala. Legat de aceasta, Constitutia acorda aceeasi importanta grupurilor lingvistice existente si precizeaza in acest sens, ca sunt limbi nationale: germana, italiana, franceza si retoromana.Forma federala a statului elvetian nu este o simpla optiune politica. Ea a fost impusa de confluenta unor populatii provenind din trunchiuri etnice diferite, de confesiuni religioase diverse, fiecare cu un statut bine consolidat de trecutul istoric comun si de existenta unor regiuni lingvistice. In aceste conditii ideea unui stat centralizat era putin probabila pe termen lung. Intr-o prima faza s-a dezvoltat ideea organizarii in mici principate sau statulete omogene, dar acest lucru nu era fezvil deoarece riscau sa fie foarte usor cucerite de puterile vecine[footnoteRef:11]. [11: Duculescu Victor, Calinoiu Constana, Duculescu Georgeta, Drept constitutional comparat, vol. II, Editura Lumina Lex, Bucureti, p. 154]

Constitutia prezenta consacra organizarea federala clasica, bazata pe trei niveluri: federatia, cantoanele si comunele. Constitutia prevede ca toate cantoanele sunt suverane in masura in care suveranitatea lor nu este ingradita prin Constitutie. In aceste conditii cantoanele exercita toate drepturile care nu sunt delegate Confederatiei. Faptul ca in Constitutie se prevede, pe de o parte, suveranitatea cantoanelor si, pe de alta parte, suveranitatea Confederatiei, nu inseamna ca ar exista un conflict de suveranitati. In cazul cantoanelor, suveranitatea are un sens figurat, intrucat ele beneficiaza, in realitatea, de o larga autonomie si nu de suveranitate, in sensul propriu al termenului. Sanatate, educatie, cultura, finante, justitie, servicii sociale, securitate, constructii sunt domenii in care cantoanele se bucura de o mare putere de decizie. Fiecare canton are constitutia sa, parlament propriu, guvern si curti de justitie. Democratia directa in forma sa originala functioneaza doar in Appenzell Innerhoden si in Glarus. In restul cantoanelor, populatia voteaza la cutia cu voturi. Guvernele sunt alese in mod direct, pe o perioada intre unu si cinci ani (in general patru ani), de catre populatie si de aceea au o importanta majora inpolitica cantonala. Potrivit principiului federal al participarii, cantoanele sunt reprezentate in Consiliul Statelor de cate doi membrii, iar semi-cantoanele de cate un delegat, indiferent de marimea populatiei acestora. Articolul 42 din Constitutie face o departajare de principiu intre sarcinile federatiei si cele ale cantoanelor. Textul constitutional prevede, in acest sens, ca sarcinile Confederatiei sunt cele atribuite de Constitutie. Confederatia isi asuma responsabilitati ce trebuie reglementate in mod unitar, iar cantoanele isi asuma responsabilitati in cadrul competentelor proprii[footnoteRef:12]. [12: Federal Constitution of the Swiss Confederation, 18 Aprilie 1999 (intrat n vigoare la 1 ianuarie 2000)]

Constitutia prevede obligatia Confederatiei si a cantoanelor de a colabora intre ele si de a-si acorda reciproc sprijin in indeplinirea sarcinilor ce le revin. In cazul aparitiei unor dispute intre cantoane si autoritatile federale, diferendele vor fi solutionate pe calea negocierii sau medierii. Constitutia a recunoscut cantoanelor dreptul de a participa, in anumite cazuri, la precesul de luare a deciziilor de guvernare la nivel federal, in special la elaborarea legislatiei. Confederatia are chiar obligatia constitutionala de a informa in timp util si in detaliu cantoanele asupra obiectivelor pe care si le propune, in special in probleme de interes comun.In materie de reglementare legislativa, dreptul federeal primeaza in fata dreptului cantonal, daca acestea cuprind dispozitii contrare. Autonomia cantoanelor este suficient de mare si flexibila pentru ca ele sa actioneze in cadrul constitutional si in acelasi timp sa isi pastreze particularitatile locale. Cum orice decizie guvernamentala, indiferent de domeniul si sfera de aplicabilitate, nu poate fi pusa in aplicare fara suport financiar, Confederatia lasa cantoanelor surse de finantare suficiente. Totodata, Confederatia recurge la o repartizare echitabila a fondurilor colectate la nivel federal[footnoteRef:13]. [13: Ionescu, Cristian, Drept constituional comparat, Editura C.H. Beck, Bucureti, 2008, p. 199]

Potrivit autonomiei de care beneficiaza si care este inscrisa in Constitutie, cantoanele au dreptul sa incheie intre ele acorduri si sa decida crearea unor institutii comune. Pentru a preveni conflictele intercantonale sau intre cantoane si autoritatile federale, Constitutia prevede ca aceste acorduri nu pot contraveni drepturilor si intereselor Confederatiei sau a celorlalte cantoane. Confederatia Elvetiana isi asuma sarcina de a proteja ordinea constitutionala a cantoanelor. In ceea ce priveste conceptul de ordine constitutionala acesta nu este definit de Constitutie, ci doar art. 52 alin. 2 mentioneaza ca este datoria Consfederatiei sa intervina in cazul in care ordinea constitutionala este incalcata sau amenintata intr-un canton, iar acesta nu este in masura, singur sau cu sprijinul altor cantoane, sa o restabileasca. Omisiunea in a definii incalcarea ordinii constitutionale lasa la decizia autoritatilor cantonale competente, precum si a Confederatiei sa aprecieze caracterul si gravitatea incalcarii sau amenintarii ordinii constitutionale a cantoanelor.In cadrul cantoanelor sunt organizate comunele, cele mai mici unitati administrative din Elvetia care beneficiaza de un statut de autonomie. In prezent exista 2.715 de comune, dar numarul lor este in scadere, deoarece exista tendinta ca acestea sa fuzioneze cu scopul de a-si indeplini sarcinile mai eficient. O cincime dintre comune aupropriul Parlament, mai ales comunele care sunt orase, iar patru cincimi dintre acestea, inca practica luarea deciziilor prin democratie directa prin intermediul adunarilorcomunale, la care pot participa toti cetatenii cu drept de vot. Deci, cetatenii nu sunt reprezentati, ci iau decizii singuri si aleg Parlamentul comunal. Autonomia comuneloreste determinata de cantoanele din care fac parte, si de aceea aceasta poate varia. Ele aupersonalitate juridica proprie si detin puteri in diferite domenii, precum: administrareabugetului, decizii in cadrul politicilor publice, structurarea organizarii lor interne potrivit propriilor criterii, responsabilitati in domeniul scolilor, serviciilor sociale, planificariilocale, taxelor, utilitatilor publice.

V. Organizarea si functionarea ParlamentuluiAdunarea Federala (Parlamentul elvetian) este compus din doua Camere legislative (Consiliul National si Consiliul Statelor), care au o componenta identica. Consiliul National este format din 200 de membrii, iar Consiliul Statelor din 46 de membrii. Membrii Consiliului Statelor, numiti consilieri de stat sunt alesi prin scrutin majoritar in doua tururi, in cele mai multe cantoane. Desemnarea consilierilor de stat tine seama de particularitatile si traditiile fiecaruia dintre cantoane si semi-cantoane. Ca reprezentanta a poporului si a cantoanelor, Adunarea Federala este autoritatea suprema a Confederatiei, in masura in care aceasta nu incalca drepturile poporului si cantoanelor. Constitutia a instituit un asa numit regim de adunare, care este specific Elvetiei si care presupune o preponderenta a forului legislativ asupra Consiliului Federal, organism ce detine puterea executiva. Acest tip de regim rezulta in primul rand, din procedura de desemnare a membrilor guvernului federal organism directorial compus din sapte ministri si care are atributii reduse, iar in al doilea rand prin faptul ca autoritatea suprema in cadrul Confederatiei este asumata de Adunarea Federala. Unii autori considera, dimpotriva ca regimul elvetian este unul de separare rigida a puterilor. A aparut si ideea ca regimul politic elvetian si cel al Statelor Unite ale Americii sunt extrem de asemanatoare. Acest lucru se refera in principal la lipsa responsabilitatii politice a Consiliului Federal in fata Adunarii Federale, precum si la imposibilitatea dizolvarii acesteia din urma de catre puterea executiva. In acelasi sens se considera ca datorita caracterului directorial al guvernului si separatiei rigide intre puterea legislativa si cea executiva, regimul politic elvetian ar fi un regim prezidential colegial[footnoteRef:14]. [14: Linder, Wolf, Democraia direct n Elveia, Editura Swiss Embassy, Bucureti, 2008, p. 34]

Durata mandatului legislativ este fixa, conform prevederilor Constitutiei, Parlamentul neputand fi suspendat prin niciun mijloc constitutional pe perioada cat a fost ales, respectiv 4 ani.Dispunerea celor 200 de mandate pe cantoane are in vedere populatia acestora, dar fiecare canton are cel putin un mandat. In Consiliul Statelor, cele sase semi-cantoane sunt reprezentate de cate un delegat, iar cantoanele beneficiaza de cate doua locuri. Cele doua Camere legislative sunt alese pentru un mandat de patru ani. Camerale se intrunesc in sesiune ordinara de patru ori pe an. O sesiune nu dureaza mai mult de patru saptamani. Un sfert din numarul membrilor din fiecare Camera sau Consiliul Federal pot solicita convocarea corpurilor legislative in sesiune extraordinara. Camerele sunt conduse de un presedinte si un vicepresedinte alesi dintre membrii acestora pentru un mandat de un an. Membrii Adunarii Federale pot forma, grupuri parlamentare in care sa reprezente programele partidelor politice sub sigla carora au obtinut mandatele. Grupurile politice se numesc factiuni si pentru formarea unui grup este nevoie de cel putin cinci membri.Fiecare Camera legislativa isi stabileste comisii permanente si temporare, cu mentiunea ca sedintele comisiilor permanente sunt secrete. De asemenea, se pot institui comisii comune ale celor doua Camere si chiar comisii de ancheta parlamentara.Mandatul deputatilor si al consilierilor de stat are un caracater reprezentativ. Deputatii reprezinta natiunea, iar membrii Consiliului Statelor reprezinta cantoanele in care au fost alesi. Membrii celor doua Camere beneficiaza de independenta absoluta. In acest sens art. 61 din Constitutie stabileste interdictia mandatului imperativ.

VI. ConcluziiIn concluzie, sistemul consensualist elvetian este o solutie viabila in conditiile in care statul este fragmentat de o diversitate de clivaje care determina existenta unei societati profund divizate, in care convietuiesc diferite etnii, culturi, religii. Acest model de guvernare evita adoptarea deciziilor cu majoritate, ci intermediul negocierilorsi al compromisului, elemente esentiale, mai ales, in probleme ce tin de minoritatile culturale. Experienta Elvetiei a demonstrat ca, pe termen lung, rezolvarea pasnica a conflictelor culturale necesita respect mutual intre grupurile culturale si dezvoltarea unor valori comune interculturale. De asemenea, este o forma de guvernamant lenta, care necesita timp pentru a se definitiva si pentru a functiona, dar tocmai aceste caracteristici evita declansarea unor conflicte in cadrul societatii plurale elvetiene. Regula reprezentarii proportionale, pe langa faptul ca asigura functionalitatea sistemuluimulti partidist, are si o valoare simbolica care determina respectul reciprooc al grupurilordin interiorul societatii. Desi unele elemente ale acestui model, pot fi considerate de unii critici, ca fiind mult prea rigide sau stabile, acestea pot face fatapresiunii de a schimba regulile de functionare si organizare a statului in situatii de conflict. Pe de alta parte, federalismul ca mecanism in cadrul democratiei consensualiste, ofera autonomie pentru diferitele segmente ale societatii. Analizand trecutul Elvetiei, modul special al acesteia de guvernare, se poate afirma, cu siguranta, ca un sistem consensualist este singura posibilitate pentru un stat divizat si multicultural sa existe inconditii de stabilitate si sa se asigure conditiile necesare pentru dezvoltarea acestuia. Democratia elvetiana semi-directa prezinta o serie de avantaje pentru viatapolitica, dar si anumite riscuri demne de mentionat. Experienta a demonstrat ca democratia directa si stabilitatea politica pot fi realizate concomitent, dar aceasta depinde de existenta unor partide si elite politice mature, care sa doreasca construirea acestei durabilitati. De asemenea, s-a dovedit ca populatia poate face alegeri politice directe intemeiate si rationale, dar pot exista decalajeprofunde intre opiniile exprimate de cetateni.

Bibliografie

Alexandru, Ioan; Ivanoff Ivan; Gilia, Claudia, Sisteme politico-administrative europene, Editura Bibliotheca, Targoviste, 2007 Dahl, Robert, Despre democratie, Editura Institutul European, Iasi, 2003 Duculescu Victor, Calinoiu Constanta, Duculescu Georgeta, Drept constitutional comparat, vol. II, Editura Lumina Lex, Bucureti, 2008 Ionescu, Cristian, Drept constitutional comparat, Editura C.H. Beck, Bucureti, 2008 Lijphart, Arend, Modele ale democratiei, Editura Polirom, Iasi,2006 Linder, Wolf, Democratia directa in Elvetia, Editura Swiss Embassy, Bucuresti, 2008 Sartori, Giovanni, Teoria democratiei reinterpretata, Editura Polirom, Iasi, 1999 ***, Organizarea Administratiei Centrale de Stat, OCDE-SIGMA, 2007 Federal Constitution of the Swiss Confederation, 18 Aprilie 1999 (intrata in vigoare la 1 ianuarie 2000) http://www.ch.ch/ebuku/demokratie/00001/index.html?lang=en http://www.parlament.ch/e/ra-raete/nratsrat/pages/index.aspx

12