STILURI DE VIATA FAMILIALA – TIPOLOGII FAMILIALE

Modul specific in care interactioneaza structura familiala cu realizarea functiilor ei (sexuala si de reproducere, social-psihologica, educationala, economica, recreationala) conduce implicit la conturarea anumitor stiluri de viata familiala sau tipuri de casnicii, in functie de anumite criterii general-definitorii ale vietii de familie: coeziune, stabilitate, tensiune, conflictualitate, capacitate de adaptare, integrare si dezvoltare, acestea determinand climatul socioafectiv al interactiunii maritale (I. Mitrofan, 1989, pp. 49-50).

In acest sens este cunoscuta tipologia maritala a lui F. Kunkel (1947): tipul casniciei furtunoase – oscilatii afective cu mare consum tensional, crize care se pot prelungi in

timp; frustrarile par a fi resimtite in mai mare masura decat cedarile; aceste cupluri nu au „forta” sa schimbe cursul casniciei fie in sens pozitiv, fie negativ;

tipul casniciei molatice – „pseudocasnicie”, bazata pe supraaprecieri si cedari menite sa evite crizele dar, practic, pastrand distanta afectiv-cognitiva intre parteneri; unitatea cuplului este iluzorie; fiecare partener „trece greutatile vietii pe umerii celuilalt, fara a le purta raspunderea”;

tipul casniciei dure – partenerii sunt „partial” angajati in casnicie, printr-un comportament relational reciproc rigid; comunicarea este redusa; partenerii se percep si se valorizeaza ca potentiali „agresori la integritatea celuilalt”, ceea ce ascunde fragilitate interioara si frica de angajare in parteneriat, cu riscul unei modificari a propriei personalitati; conduita relationala rezervata - sunt impotriva duiosiei si intimitatii, mangaierile le par copilaresti; se cunosc foarte putin, casnicia devenind „arena” in care cercul razbunarilor reciproce se repeta la infinit.

O tipologie mai completa a stilurilor vietii conjugale o realizeaza I. F. Cuber (1965, 1971): tipul casniciei celor obisnuiti cu conflictele – frecventa conflictelor, rareori ascunse copiilor, dar putin

exteriorizate fata de prieteni, rude, vecini; conflictul este oricand potential si atmosfera de tensiune prezenta; cuplul ajunge rar la disolutie, dupa trecerea crizei totul reintrand in normal;

tipul casniciei devitalizate – relatiile de armonie, comunicare si iubire se devitalizeaza treptat, ajungand sa contrasteze sensibil cu imaginea primilor ani; partenerii petrec mai putin timp impreuna, relatiile sexuale sunt mai putin satisfacatoare, interesele si activitatile sunt mai putin impartite; ii mai leaga inca interesul comun pentru cresterea si educarea copiilor, pentru evolutia profesionala a celuilalt (lipseste, insa, participarea afectiva); perechea devine apatica, fara viata, „un vid dureros”, cu o stare de tensiune latenta; rareori se ajunge la disolutie, ambii parteneri complacandu-se intr-o atmosfera de indiferenta;

tipul casniciei pasiv-cordiale (binevoitoare) – are multe puncte comune cu tipul casniciei devitalizate, cu deosebirea ca pasivitatea caracterizeaza de la inceput relatia; lipseste tensiunea si conflictualitatea, desi unii admit un reziduum de resentimente si frustrari subtile; angajarea intr-o astfel de relatie se face, de cele mai multe ori, deliberat: persoane ale caror interese vizeaza altceva decat parteneritatea (barbati dedicati carierei, femei dedicate copiilor lor), care fie ca nu vor, fie ca nu pot sa investeasca emotional in relatia barbat-femeie; independenta personala;

tipul casniciei vitale – relatie empatica, autentica intre parteneri, esentiala pentru viata lor; prezenta partenerului este indispensabila pentru sentimentele de satisfactie pe care le asigura acesta; satisfactia partenerilor unui astfel de cuplu este de a trai unul prin celalalt, nesimtind ca-si pierd in felul acesta identitatea proprie; in anumite situatii ei pot aparea in pozitii de rivalitate/competivitate, conflictualitate chiar, dar numai cand apar dezacorduri pe probleme importante pentru ei si relatia lor (se deosebesc de cei obisnuiti cu conflictele, unde pare sa functioneze regula dupa care nici un conflict nu trebuie rezolvat cu adevarat);

tipul casniciei bazate pe relatie totala – asemanator relatiei vitale, cu deosebirea ca toate problemele importante ale vietii sunt impartite (exemplul casatoriilor in care sotul, personalitate stiintifica recunoscuta, convietuieste cu sotia sa, care ii este „prietena, sotie si partener”); exista putine zone de tensiune, iar diferentele de opinie s-au rezolvat uneori prin compromis, alteori prin cedarea unuia sau altuia dintre soti, problema principala nefiind „cine are dreptate”, ci „cum poate fi rezolvata mai bine problema fara a strica relatia”.

Sluzki si Beavin elaboreaza o alta tipologie, cuprinzand sapte configuratii de intercomunicare maritala, din care deduc patru grade posibile ale satisfactiei/insatisfactiei in cuplu (cf. I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, pp. 195-196):

diade bazate pe simetrie stabila, in cadrul carora ambii parteneri realizeaza un echilibru intre dorinta de a domina si de a se supune; acest tip de diade induce satisfactie maritala stabila;

diade bazate pe complementaritate stabila, in care comunicarile dintre parteneri concura la definirea unuia dintre ei ca dominant si a celuilalt ca supus; acest tip de relatie induce satisfactie maritala stabila;

diade bazate pe competitie simetrica orientata spre dominare, in care ambii parteneri doresc, in aceeasi masura, sa domine in viata de cuplu; acest tip de diada induce satisfactie maritala instabila;

diade bazate pe competitie simetrica orientata spre supunere, in care ambii parteneri doresc, in aceeasi masura, sa lase pe seama pe celuilalt deciziile ce privesc viata de cuplu; si acest tip de relatie induce satisfactie maritala instabila;

diade bazate pe competitie asimetrica orientata spre dominare, in care ambii parteneri doresc, in masuri diferite, sa domine in relatia conjugala; acest tip de diade induce insatisfactie maritala instabila;

diade bazate pe competitie asimetrica orientata spre supunere, in care ambii parteneri doresc, in masuri diferite, sa fie dominati in viata de cuplu; si acest tip de diade instaisfactie maritala instabila;

diade fluctuante, in cadrul carora comunicarile dintre parteneri doresc, in masuri diferite, sa fie dominati in viata de cuplu; acest tip de diada induce insatisfactie maritala stabila.

NOTA: Aceste stiluri de viata familiala, desi au tendinta de stabilitate in timp, pot suferi modificari, un

cuplu putand sa-si modifice stilul marital de mai multe ori in cadrul casatoriei. Tipologia maritala defineste in primul rand relatia si nu personalitatile sotilor, o aceeasi persoana putand sa se manifeste intr-o anumita relatie ca fiind vitala, iar in alta ca pasiv-cordiala; este posibil ca o persoana sa treaca intr-o relatie devitalizata sau pasiv-cordiala cu propriul partener, angajandu-se intr-o relatie vitala extraconjugala sau sa-si exprime „vitalitatea” in profesie.

Infidelitatea conjugala poate aparea in toate tipurile de relatie maritala, cu exceptia relatiei totale, dar cauzele care o produc sunt diferite: la cei obisnuiti cu conflictele, infidelitatea este o cale de manifestare a atitudinii oscilante fata de partener, ca simbol al resentimentului fata de acesta; la pasivii-cordiali, infidelitatea este tipica, in special la barbatul de varsta mijlocie; mai rara la devitalizati si vitali.

Divortul si separarea apar la toate cele cinci tipuri, dar motivele sunt variabile (I. Mitrofan, 1989, pp. 53-54).

Tipologii familialeIn stabilirea tipologiilor familiale se au in vedere toate tipurile de relatii intrafamiliale (parinti-

copii, frati-surori, bunici-nepoti etc.) si nu doar relatiile intraconjugale. Aceasta caracteristica diferentiaza tipologia familiala de cea maritala (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 1998, p. 196):

familii reprimatoare/familii liberale – primele inabusa spiritul de independenta al copilului, celelalte dezvolta instictele acestuia;

familii active/familii pasive – primele incurajeaza la tineri dinamismul, increderea in sine, celelalte sunt indiferente, generand sentimente de descurajare, neincredere etc.;

familii stabile/familii instabile – primele se bazeaza pe o anumita constanta a vietii de familie, pe respectarea ferma a unor principii si valori familiale; celelalte sunt caracterizate prin schimbari permanente ale modului de viata.L. Roussel (1989) a identificat trei tipuri de familii (Idem, pp. 197-198):

familia fuzionala – sotii considera ca uniunea lor este autentica doar atata timp cat au capacitatea reciproca de a se sustine unul pe celalalt prin empatie si anticipare relationala; are risc crescut de ruptura, insa recasatorirea (intr-o alta formula) este putin probabila;

familia „club” - in care sotii sunt mai realisti deoarece isi respecta independenta si isi fondeaza uniunea pe ratiune, care capata forma unei compatibilitati bazate pe teoria cost/beneficiu; isi recunosc autonomia si puterea, inclusiv cea de a rupe relatia daca li se pare deficitara;

familia „istorie” – caracterizata prin solidaritate fondata pe amintirea vie a unui trecut fericit si pe speranta unui viitor mai bun; fidelitatea si increderea reciproca dau sens acestui tip de familie; copiii fac parte din proiectele de viitor.

DISFUNCTIILE DE ROL CONJUGAL-PARENTAL

Privind îndeplinirea rolurilor conjugal-parentale se delimitează două tipuri de familii:1. Familii în care rolurile conjugale sunt asumate în conformitate cu normele, cerinţele care reglementeză

funcţionalitatea normală a vieţii. Aceste familii au un stil propriu ce se înscrie într-o traiectorie normală, datorită unei structuri de rol conjugal armonioasă, completă, care va asigura îndeplinirea funcţiilor familiei.

2. Familii în care rolurile conjugale sunt doar în parte realizate la un nivel corespunzător, într-un cadru, fie tensional, fie de semiprezenţă, fie de indiferenţă. Familia trăieşte relaţii conflictuale, tensionale, ceea ce afectează şi relaţiile sociale şi viaţa profesională. Traiectoria este disfuncţională, marcată de tensiuni, prezenţa iminentă a riscului de disturbare relaţională, evoluează spre conflict şi culminează cu divorţ.

Traiectoria disfunctionala a vietii de cuplu are adesea, ca punct de plecare o defectuoasa structurare si exercitare a rolurilor conjugale.

I. Mitrofan realizeaza o cercetare asupra distorsiunilor de rol conjugal pe un set de 123 de cupluri, in urma careia a rezultat urmatoarea tipologie a distorsiunilor de rol conjugal, grupate in: disfunctii globale si disfunctii specifice (1989, pp. 91-117).

1. Disfunctii globale ale structurii de rol familial

Adoptarea si exercitarea inadecvata a rolului specific sexuluia) Exagerarea / diminuarea trăsăturilor specifice sexului in exercitarea rolului conjugalDilatarea, exagerarea rolului feminin / masculin este generată de tendinţa unuia dintre parteneri

de a considera că rolul sexului său este cel mai important pentru viaţa întregii familii soţul tiran, dominator adoptă un rol hipertrofiat. Uneori, acesta este suportat de tipul feminin, hipotrofiat din punct de vedere al rolului de sex (femei marcate de ambiguităţi, nehotărâri, cu dependenţă decizională, cu unele tendinţe masochiste).

Incomodă este şi hipertrofierea rolului matern care recurge la conduite duplicitare, de acoperire a greşelilor, hiperprotecţie privind îndeplinirea unor îndatoriri igienico-sanitare, şcolare ale copilului (mama întocmeşte referatele şcolare).

Un asemenea fenomen poate menţine structura familială, dar creşte riscul de disturbare a relaţiilor familiale prin acutizarea conflictelor când copiii ajung la pubertate, adolescenţă, instalarea unei perioade de „criză” a căsătoriei în intervalul 15-20 de ani de existenţă a acesteia.

În acest caz, exersarea inadecvată a rolului de sex induce o disfuncţie şi la nivelul rolului parental.

b) Inversarea rolurilor specifice sexelor sau „travestiul” psihosocial marital – este o distorsiune în care cei 2 parteneri intră într-un „forţat” joc de rol „în travesti”, rolul femeii fiind preluat de bărbat şi invers. Este o substituţie mutuală între cei doi, care are efecte distructive atât în privinţa vieţii de cuplu, cât mai ales asupra evoluţiei personalităţii copiilor. Femeia îşi asumă cât mai multe conduite masculine: fumează exagerat, şofează, decide, organizează, consideră lipsită de importanţă prezenţa soţului în viaţa de familie. Femeia afirmă: el nu face nimic bine, este nepriceput etc. Bărbatul îi acordă prioritate în orice direcţie, încearca să o ajute, dar mai mult strica decât face, treptat i se diminueaza iniţiativa, se simte înlăturat, ironizat şi se gândeşte dacă nu i s-ar potrivi o femeie mai înţelegătoare, mai atentă, mai tandră.

c) Desincronizarea rolului de sex in diada conjugalaAcest tip de disfunctie se refera la manifestarea nesincronizata a conduitelor de rol conjugal

masculin si feminin. Partenerii, desi isi asuma corespunzator rolul de sex, nu si-l exercita oportun

conform proiectiilor de necesitate si asteptarilor mutuale, ceea ce creeaza permanente disonante si inevitabile frustratii. Formula acestor cupluri ar fi: „desi esti, poti si stii sa fii si sa faci ceea ce vreau, nu esti si nu te manifesti atunci cand imi este necesar, atunci cand trebuie”. Sunt persoane care amana, care actioneaza de obicei prea tarziu sau prea repede, care tensioneaza partenerul prin lentoare/precipitare. Decid impreuna abia cand unul dintre ei ajunge la „epuizare psihica” prin asteptarea opiniei celuilalt. Nu sunt implicate aici neaparat comportamente temperamentale relativ diferite sau opuse, cat mai ales inabilitatea si imaturitatea in asumarea si „jucarea” rolului conjugal in conformitate cu asteptarile reciproce. Reprosul este maniera comunicationala cel mai frecvent intalnita in astfel de cupluri.

Adoptarea si exercitarea incompleta a rolului conjugala) Semicăsnicia (partialitate si evaziune psihosociala) – unul dintre soţi se implică doar parţial

in viata de familie, pentru că în paralel dezvoltă relaţii extraconjugale sau refuză să exercite o parte din îndatoririle de rol revenite. Poate lua forma exercitării în comun a menajului, a administrării bugetului, dar cu exercitarea autonomă a funcţiei sexual-afective de către unul sau de către ambii parteneri într-un cadru de infidelitate conjugală unilaterală sau bilaterală; o altă variantă se consumă pe desfăşurarea în comun a vieţii sexual-afective dar pe exercitarea redusă a funcţiilor administrativ-organizatorice de către soţ (de obicei) si pe realizarea autonomă a funcţiei de loisir tot de către soţ, femeia neavând acces la grupul de prieteni, la programul personal al sotului (!!! Vezi Cursul 3).

b) Cuplurile imatur-dependente sau „cupluri-copil” tutelate de părinţi, de socri. Locuind împreună cu aceştia, apar fenomene de reticenţă, inhibiţie, nemulţumire, deşi ajutorul celor vârstnici poate fi substanţial. „Cuplul-copil” este impiedicat, practic, in autodezvoltarea sa ca entitate independenta, ca unitate de decizie si actiune separata.

Adoptarea si exercitarea inautentica a rolului conjugalPseudocasnicia sau „vietile paralele” – forma de manifestare cea mai grava a

psihosociopatologiei maritale, consta in adoptarea si exercitarea inautentica (falsa, aparenta) a rolului conjugal-parental. Daca in celelalte tipuri de disfunctii ale structurii de rol marital sentimentul iubirii persista in forme dramatice, ambivalente, imature, in pseudocasnicie nu este vorba de afectiune mutuala, ci doar de un sistem de interese reciproce, de obicei economice si sociale (vezi Cursul 3!!!).

2. Disfunctii specifice ale rolului conjugal

Disfuncţii ale comportamentului sexual: frigiditate (69 femei din 123), ejaculare precoce (47 barbati din 123), impotenta psihogena (7 cazuri din 123); ejaculare tardiva si anejaculare (9 cazuri din 123), fie datorită unor factori organici, morfologici, fie unor defecte interacţionale în cuplu. Comunicarea verbală şi nonverbală sinceră, cu încărcătură emoţională reprezintă cheia psihologică a unei sexualităţi tonice, sănătoase, echilibrate.

Disfunctii ale comportamentului erotic: absenta comunicarii erotice si senzitive in general si in special in preludiu, pe parcursul actului si in postludiu (63 de cazuri din 123), dar si in afara actului sexual; lipsa de imaginatie si spontaneitate in exprimarea tandretei, a sentimentelor si emotiilor, pudoarea, inhibitia, absenta initiativei sexuale etc.

Nivelul de experienta si cultura sexuala si afectiva – este semnificativ redus in cuplurile disfunctionale: informatii distorsionate, vagi, puerile; de aici inhibitia si fixatia anxioasa pe erectie si ejaculare (la barbati), lipsa initiativei si a creativitatii etc.

Atitudinile, conceptiile si modelele de referinta privind comportamentul sexual-afectiv si procreativ in cuplul conjugal – sunt rolul unor influente educationale deformate, in special in familiile de orientare; de aici, o conduita sexuala si erotica anxioasa, rigida, inhibata.

Nivelul de satisfactie/insatisfactie sexual-afectiva in culu

3. Conflictul conjugal reprezinta o stare de disfunctionalitate in viata si activitatea conjugala, ce poate avea intensitati diferite si se poate intinde pe diverse perioade de timp. Formele de manifestare sunt variate, de la certuri, contraziceri, pana la agresivitate sau refuzul asumarii unor obligatii de rol.

Conflictul conjugal patogen se caracterizeaza prin capacitate distructiva la nivelul personalitatii partenerilor, dezorganizand reactiile, impiedicand realizarea functiilor firesti ale familiei.

Analizand conflictul conjugal din perspectiva delimitarii dintre normal-dinamogen si patogen-dezorganizator, Iolanda Mitrofan (1998, pp. 286-289) realizeaza o tipologie a conflictualitatii conjugale in functie de 3 parametri, mai precis, in functie de combinatiile existente intre acest parametri:

a) gradul de tensiune generat de conflictul marital (ridicat, moderat, scazut);b) forma de manifestare predominanta a conflictului in cuplu (manifesta, latenta);c) durata conflictualitatii (continua, intermitenta).Tipuri de conflict conjugal:1. cupluri cu conflictualitate majora de aspect manifest, continuu, cu tensiune crescuta –

prezinta mare potential dizolvant si psihopatogen pentru unul sau ambii parteneri; 95% din subiectii divortati (mai ales femei) si 31,2% din subiectii casatoriti cu reactii si dezvoltari nevrotice reactive psihotraumelor conjugale, provin din cupluri caracterizate prin acest tip de conflictualitate;

2. cupluri cu conflictualitate manifesta, intermitenta, cu tensiune crescuta – prezinta potential dizolvant semnificativ, care nu intotdeauna se finalizeaza cu separarea sotilor, dar faciliteaza dezvoltarea dizarmonica a relatiilor conjugale, cu efecte psihopatologice individuale si de grup conjugal; abandonul, alcoolismul, sustragerea de la indatoririle materiale, infidelitatea, conflictele cu socrii sunt frecvent cauze si efecte ale acestui tip de conflictualitate;

3. cupluri cu conflictualitate manifesta, continua, cu tensiune moderata – aceste cupluri au o evolutie instabila, cu tendinta la deteriorarea esentei conjugale, dar cu mentinerea structurii de cuplu, intr-o formula de pseudoconjugalitate, in care conduitele de „evadare” si „substitutie” (adulterul, alcoolismul compensator, supravietuirea profesionala) coexista cu mentinerea partiala a exercitarii rolului conjugal;

4. cupluri cu conflictualitate manifesta, intermitenta, cu tensiune moderata – nu au fost relevate in cazul subiectilor cu tulburari psihice; acest tip de conflict este destul de frecvent la cupluri in perioada de preacomodare si acomodare interpersonala; poate facilita cunoasterea interpersonala;

5. cupluri cu conflictualitate submanifesta, continua, cu tensiune moderata – sunt frecvente intre normali cu disponibilitati de adaptare mai scazute; in aceste cupluri, conflictualitatea preseaza asupra relatiei ca o continua virtualitate;

6. cupluri cu conflictualitate submanifesta, continua, cu tensiune scazuta – acest tip de conflictualitate favorizeaza efortul de acomodare reciproca, producand corectii permanente ale conduitelor interactionale;

7. cupluri cu conflictualitate submanifesta, intermitenta, cu tensiune moderata – au o evolutie armonioasa, in cadrul careia acest tip de conflictualitate faciliteaza acomodarea interpersonala (ironia, persiflarea, comportamentul pseudoludic verbal, ca supapa de descarcare a unor tendinte agresive);

8. cupluri cu conflictualitate submanifesta, continua, cu tensiune scazuta – cupluri care evolueaza rapid si stabil catre asimilare interpersonala; dezacordurile nu au un caracter frustrant, ci de facilitare, partenerii preluand reciproc puncte de vedere diferite.