Studiul Privind Deficitul Bugetar Al Romaniei in Perioada 1991-2007

Studiul privind deficitul bugetar al României in perioada 1991-2007

CUPRINS

Introducere…………………………………………………………...2CAPITOLUL I: Deficitul bugetar-prezentare generală1.1.Caracteristica generală a lucrarii…………………………………………31.2.Abordări teoretice privind deficitul bugetar……………………………...41.3.Opinii cu privire la deficitul bugetar……………………………………..6

CAPITOLUL II: Finanţarea monetară a Deficitului Bugetar si impactul acesteia2.1.Finanţarea monetară a deficitului bugetar………………………………..82.2.Impactul finanţarii monetare a deficitului bugetar………………………152.2.1.Folosirea emisiunii monetare in finanţarea deficitului bugetar………..15

CAPITOLUL III:Analiza dezechlibrelor Bugetului Public in România pe baza soldurilor bugetare3.1.Analiza evoluţiei soldului convenţional in România in perioada 1991-2007………………………………………………………………..223.2.Analiza evoluţiei soldului primar in România in perioada 1991-2007………………………………………………………………..263.3.Estimarea si analiza soldului structural pentru România…………….......293.4.Analiza evoluţiei soldului curent in România in perioada 1991-2007…………………………………………………………….......34

CAPITOLUL IV: Impactul Deficitului Bugetar asupra performanţelor economice4.1.Deficitul bugetar si economia……………………………………………384.1.1.Efectele pe termen scurt al deficitului bugetar asupra economiei……...394.1.2.Efectele pe termen lung ale deficitului bugetar asupra economiei……..414.1.3.Ipoteza de neutralitate a deficitului bugetar…………………………….424.2.Analiza impactului deficitului bugetar asupra performanţelor economice ale României pe baza evoluţiei variabilelor ……………........45 macroeconomice.

Concluzii si propuneri………………………………………………………..51Anexe…………………………………………………………………………54Bibliografie…………………………………………………………………...64

1


Introducere

Bugetul statului este reflectarea situaţiei economice a ţarii, de aceea constituirea, adoptarea şi executarea acestuia se gasesc nu doar in atenţia puterii executive şi legislative, ci şi in atenţia opiniei publice. Problema deficitului bugetar vizeaza nu doar aspectele politice ,dar şi cele sociale, precum redistribuirea echitabila a bunurilor sociale şi a distribuirii resurselor intre generaţii. Nu se poate admite ca o generatie sa-şi asume asupra sa riscurile exagerate, cauzate de generatiile precedente. Insa, echitatea distribuţiei deficitului bugetar intre generaţii depinde de sistemul fiscal şi sistemul de cheltuieli al statului. Economişti ce pledeaza pro deficitul bugetar, explica necesitatea unei astfel de politici pentru intărirea economiei in condiţiile dispariţiei increderii in capacitatea guvernarii. Dupa Keynes, economiştii susţin ca in aceste cazuri deficitul bugetar este necesar pentru restabilirea încrederii, anticipând, astfel, recesiunea sau depresia economica. Aceste argumente pot fi justificate, dar nu intotdeauna acceptate. De fapt, in deficitul bugetar, in condiţiile actuale, işi gasesc reflectarea problemele de lunga durată, diferite de cele pe care le înainteaza teoria keynesistă. Astfel, problemele deficitului bugetar trebuie analizat prin prisma consecinţelor de lungă durată, ce se pot extinde asupra catorva generaţii la rand. Majoritatea guvernelor, atât in ţarile dezvoltate cât şi in ţarile in curs de dezvoltare, in ultimul timp şi in ţarile emergente, nu pot acoperii cheltuielile pe baza veniturilor, formând astfel deficitul bugetar al statului. Apare însa întrebarea despre dimensiunile admisibile ale deficitului, despre impactul acestuia asupra economiei pe termen lung şi pe termen scurt, şi despre posibilitatea de acoperire a acestuia. Un deficit bugetar apare atunci cand cheltuielile unei entitati (un guvern) depaşesc încasarile. Deşi unul din principiile de baza ale elaborării begetului de stat (ca de altfel a oricarui tip de buget ) este echilibrul bugetar, acesta din urma nu se realizează, de cele mai multe ori, in mod automat, prin acoperirea cheltuielilor bugetare cu veniturile bugetare. In astfel de situaţii spunem că bugetul se elaborează cu deficit de finanţare, care poartă numele de deficit de bugetare. Aceasta inseamna că cheltuielile publice sunt mai mari in anul respectiv decat incasările fiscale (din impozite si taxe ) din acel an.

2


Capitolul I

1.1. Caracteristica generală a lucrării

Deficitul bugetar este opusul surplusului bugetar care are loc atunci cand veniturile fiscale depăsesc cheltuielile publice. Deficitul care se bazează pe diferenţa dintre suma cheltuielilor publice ocazionate cu plaţile prin transferuri şi cele pentru cumpărare de bunuri si servicii publice şi suma veniturilor fiscale este considerată deficit primar. Dacă la deficitul primar se adauga plaţile de dobânzi aferente împrumutului de stat înscrise în buget sub formă de cheltuială publică, de obţine deficitul total.

DEFICIT BUGETAR TOTAL=DEFICIT STRUCTURAL+

DEFICIT CICLIC

Deficitul bugetar total înregistrat într-un an poate fi divizat in doua componente: deficit structural şi deficit ciclic.-deficitul structural, are loc atunci când bugetul ajustat în mod ciclic este in deficit;-deficitul ciclic este definit diferenţa dintre deficitul bugetar şi deficitul structural. Dacă puterea publica nu gaseste potrivită sau posibilă ajustarea cheltuielilor publice la nivelul veniturilor fiscale, atunci se pune problema finanţării deficitului bugetar raportat. Această problema are două moduri de rezolvare: prin emisiune monetară şi prin împrumut de stat. Atunci când deficitul bugetar este raportat la o economie care asigură folosirea deplină a forţei de muncă, se poate vorbi de buget ajustat în mod ciclic, care este definit ca surplusul sau deficitul bugetar care va exista dacă economia asigură folosirea deplina a forţei de muncă, adică dacă venitul national obţinut este egal cu venitul naţional potenţial. Un deficit bugetar este de calitate atunci cand îndeplineşte două condiţii obligatorii:

1. Deficiul se reflectă, în totalitate, în cheltuieli de investiţii şi, în special, în realizarea infrastructurii;

2. Deficitul este acoperit cu resurse financiare sigure, pentru a nu apela la emisiuni monetare inflaţioniste

3


Măsuri pentru reducerea deficitelor bugetare: -prioritatea reducerii cheltuielilor publice;-reducerea cheltuielilor administraţiei;-eliminarea subvenţiilor;-mărirea bazei de impozitare (cat mai puţin de la cât mai mulţi );-accent pe impozite indirecte.

1.2. Abordări teoretice privind deficitul bugetar

Dacă în anii ’40 deficitele bugetare se datorau volumului mare de cheltuieli necesare susţinerii războiului, în anii ’80 acestea s-au născut datorită guvernelor care au adoptat programe de creştere a cheltuielilor care depăşeau veniturile obţinute din impozite şi taxe.

În ultimile decenii deficitul bugetar a devenit una dintre caracteristicile economiilor naţionale. Mai mult, se constată amplificarea dimensiunilor sale. În ciuda acestui fapt, tot mai mult sunt economişti care contestă necesitatea echilibrării bugetului, susţinând chiar necesitatea deficitului sistematic şi folosirea lui în scopul realizării echilibrului economic. O asemenea orientare este argumentată prin necesitatea promovării unei politici economice care să asigure folosirea integrală a resurselor şi o creştere economică noninflaţionistă. În aceste condiţii “echilibrarea bugetului este în mod clar de importanţă secundară”9. În acest context, este sustinută necesitatea creşterii cheltuielilor bugetare într-un ritm mai rapid decât creşterea veniturilor şi, implicit, întocmirea unor deficite bugetare.

Subordonarea metodelor şi instrumentelor financiare necesităţii unor obiective ale politicii economice impune însa o analiză concretă în cercetarea solului bugetar, explicarea conţinutului acestuia, interpretarea diferenţială a excedentelor sau deficitelor stabilite anticipat de situaţiile similare înregistrate în urma execuţiei bugetare, analiza implicaţiilor acestora asupra economiei nationale.

Astfel, apariţia excedentelor bugetare reflectă apariţia unor abateri de la situaţia previzionată, care pot fi pozitive sau negative.

De la început trebuie facută o primă distincţie privind originile deficitului. Într-o oarecare masură, deficitul este rezultatul unor decizii discreţionale de politică economică. Totodată, decidenţii în politica economică nu pot să determine cu precizie nivelurile de încasări şi de cheltuieli guvernamentale. Din potrivă, aceştia adoptă legi generale pentru impozite şi taxe, pentru modalităţile de calcul ale beneficiilor sociale, pentru transferurile bugetare şi pentru obiectivele ce vizează achiziţiile guvernamentale de bunuri şi servicii. Nivelul actual al veniturilor şi

9 Lloyd C. Athinson, Economics, p.210

4


cheltuielilor este afectat însă de stadiul ciclului de afaceri. Atunci când economia se contractă, bugetul se îndreaptă spre deficit pe masură ce volumul de venituri colectat scade, iar transferurile bugetare cresc. În timpul unei expansiuni, bugetul se îndreaptă spre excedent. O modalitate de separare a efectelor generate de schimbările discreţionare de politica economică de efectele ciclului de afaceri constă în determinarea valorii deficitului bugetar care ar exista atunci când şomajul s-ar afla la nivelul rateii naturale. Acesta este deficitul structural. Modificările în deficitul structural sunt efecte ale politicii fiscale discreţionare. Diferenţa dintre deficitul actual şi deficitul structural se numeşte deficit ciclu.

Creşterea deficitului structural atrage atenţia asupra unui alt pericol şi anume creşterea parţii din deficit generate de plăţile cu dobanda afereantă datoriei publice. Acestă creştere poate determina aşa numita problemă a “exploziei deficitului”. Existenţa deficitului şi mai ales estimarea exactă a amplorii sale depinde de viziunea cronologică care se adoptă. Daca se adoptă perspectiva care ţine seama de previziune, atunci deficitul bugetar este cel prevăzut în legea bugetară initială sau cel care rezultă din ultima rectificare a legii bugetare anuale. Acesta este un deficit previzionat.

Deficitul bugetar veritabil nu poate fi apreciat şi evaluat decât o data cu execuţia bugetului, când veniturile fiscale au fost contabilizate şi nivelul cheltuielilor bugetare efective a fost determinat cu precizie. Suma real a deficitului poate fi diferit în funcţie de metodele contabile care se utilizează. În acest sens, există două modalităţi de analizare a rezultatelor înregistrate în cursul unui anumit an: metoda exerciţiului şi cea a gestiunii.

Conform metodei exerciţiului, se compară previziunea bugetară cu execuţia reală, oricare ar fi anul în care a fost efectuată. Această metodă permite masurarea realităţii diferenţei dintre ceea ce s-a propus şi ceea ce s-a realizat în mod real.

Potrivit metodei gestiunii, se compară previziunea bugetară cu operaţiunile efectiv înregistrate în cursul anului calendaristic. Deficitul bugetar diminuează economisirea naţională, iar oferta de fonduri pe piaţă scade, fapt ce duce la creşterea ratelor reale ale dobânzii. În acest context volumul de investiţii străine nete scade şi astfel oferta de lei pe piaţa valutară se diminuează, iar cursul de schimb real se apreciază. Aprecierea reală a monedei nationale întareşte presiunile asupra deficitului contului curent din balanţa de plăţi externe.Efectele în plan economic ale deficitului bugetar sunt multiple. El majorează datoria publică crescând în viitor acesteia respectiv rambursările, dobânzile şi comisioanele exigibile în fiecare an pentru stingerea datorie publice interne şi externe. În condiţiile unei cereri de credite mari pentru acoperirea deficitului bugetar, rata dobânzii prezintă tendinţă de creştere. În jurul deficitelor bugetare s-au conturat numeroase controverse teoretice, dar şi opţiuni diferite în legatură cu modalităţile practice de fundamentare a unor strategii de echilibrare bugetară.

5


Consecinţele deficitului asupra economiei se află în strânsă legătură cu problemele monetare. În scopul finanţării deficitului, statul apelează la împrumuturi, creându-şi astfel monedă, fondurile mari puse în circulaţie contribuind la creşterea inflaţiei.

Creşterea deficitului bugetar poate contribui şi la relansarea activităţii economice deoarece trecerea de la echilibru la dezechilibru contribuie la stimularea consumului suplimentar cu efecte favorabile asupra gradului de ocupare a forţei de muncă şi asupra veniturilor. Deşi dezbaterile în jurul deficitelor bugetare sunt tot mai numeroase, mulţi economişti contestă pericolul acestora ori încearcă să plaseze responsabilitatea creării lor în afara guvernelor.

“Existenţa deficitelor în sine nu ne spune nimic despre cât este de responsabil sau iresponsabil guvernul din punct de vedere fiscal, Guvernul se poartă într-o manieră fiscală responsabilă numai dacă promovează activ politicile destinate să realizeze o folosire integrală a resurselor, un nivel noninflationist al venitului şi producţiei. Există momente în care realizarea acestui obiectiv necesită un excedent. Filozofia care stă la baza acestui fel de gândire a fost numită filozofia finanţelor funcţionale”10.

Starea de deficit a bugetului poate fi generată de modificarea condiţiilor economice, trecerea economiei printr-o perioadă de recesiune economică. Acelaşi efect va fi obţinut şi datorită unei creşteri substanţiale a cheltuielilor guvernamentale şi/sau reducerii taxelor. În această ultimă situaţie variaţia bugetului este determinată de modificări în conţinutul politicii fiscale.

1.3. Opinii cu privire la deficitul bugetar

Dacă creşterea îndatorării statului are un efect mare asupra ratelor dobânzii, cheltuielile private vor scădea ca urmare a reducerii planurilor investitorilor privaţi de a investi, în această situaţie, pe totalul economiei, cheltuielile nu vor creşte semnificativ.

Dacă îndatorarea statului nu are efect asupra ratelor dobânzii, atunci nu va avea loc o reducere a cheltuielilor private, iar cererea agregată va creşte prin creşterea cheltuielilor publice, în acest caz, deşi cheltuielile publice pot să nu permită creşterea investiţiilor private, investiţiile totale pot totuşi să crească. Acest proces al investiţiilor publice are loc atunci când guvernul cheltuieşte banii pentru investiţii productive (autostrăzi, şosele, construcţii, investiţii în capital uman), în acest caz, politica bugetară expansionistă (prin intermediul unui deficit bugetar ridicat) va tempera investiţiile private, dar investiţiile totale pot să nu fie afectate, deoarece investiţiile publice (şi îndeosebi cele productive) cresc. Atât timp cât

10 Athinson Lloyd C., Economics, pag.210

6


investiţiile publice sunt la fel de productive ca şi cele private, acestea nu vor reduce stocul viitor de capital şi nici venitul naţional viitor. Aşadar, este important ca aceste cheltuieli publice să fie ocazionate în legătură cu bunuri de capital productive.

Părerile principalelor şcoli economice în privinţa consecinţelor deficitelor bugetare mari sunt diferite. Astfel, potrivit lui Milton Friedman, şeful Şcolii monetariste, dacă politica bugetară a putut părea uneori eficace, aceasta s-a datorat faptului că ea era finanţată prin crearea de monedă. Analiza are loc în felul următor: atunci când rata dobânzii variază, oferta de monedă este practic neschimbată, deoarece economisirea -contrar afirmaţiilor lui Keynes - nu va fi influenţată din motive de speculaţie, ci pur şi simplu din motive de precauţie, acestea din urmă fiind independente de rata dobânzii, în consecinţă, atunci când un deficit public este finanţat prin împrumut, creşterea provocată de ratele dobânzii nu va putea spori oferta de monedă. Politica bugetară va retrage deci, fără contrapartidă, lichidităţile de pe piaţa financiară, ceea ce va determina firmele să-şi reducă investiţiile, adică ele vor fi „înlăturate" (crowding out).Post-keynesianiştii admit existenţa unui „efect de evicţiune". în schimb, ei refuză să considere că acesta este total, că rata dobânzii nu are nici o influenţă asupra economisirii. Astfel, potrivit unui exponent al acestui curent de gândire, James Tobin, „o politică bugetară este eficace în situaţia de neutilizare deplină a forţei de muncă, deoarece deficienţele absorb economiile care, în absenţa unei cereri de investiţii private suficiente, se vor disipa din cauza reducerii venitului".Dacă ne referim la studiile econometrice întreprinse în domeniul de care ne ocupăm, ele nu permit să se rezolve în mod net problema. Rezultatele modelelor folosite confirmă sau infirmă teza „efectului de evicţiune", după cum autorii acestor modele sunt sau nu sunt partizanii acestui efect.

Capitolul II

7


Finanţarea monetară a Deficitului Bugetar şi

impactul acesteia

Finanţarea monetară a defictului bugetar, reprezintă o soluţie politică bugetară care presupune aşa – zisa “creaţie de monedă”. Această politică de finanţarea a defcitului bugetar a debutat pe fundalul înlocuirii monedei cu valoare intrinsecă, cu moneda fiduciară. Suportul direct al practicării sale decurge din dreptul exclusiv al statului de a face emisiune monetară.

Modul acesta de finanţare a deficitului, presupune că statul oferă pe piaţă o cantitate de monedă mai mare de cât cererea reală, pentru a-i servi ca venit bugetar extraordinar destinat finanţării cheltuielilor sale.

Despre modul de realizarea, consecinţele şi impactul său, dar mai ales despre riscurile care le generează finanţarea monetară a deficitului bugetar, sunt multe de spus, motiv pentru care ele vor fi tratate mai detaliat în paginile următoare.

2.1. Finanţarea monetară a deficitului bugetar

Statul are marele privilegiu de a “crea banii” şi pe această cale are la dispoziţia sa un instrument uşor de finanţare a cheltuielilor sale: uneori, pentru fiecare unitate monetară tiparită guvernul are o posibilitate în plus de a cheltui mai mult pentru o mulţime de obiective publice.

Veniturile guvernului provenite din emisiunea monetara sunt considerate venituri publice inflaţioniste, iar această operatiune se numeste senioraj. Seniorajul exprima profitul exprimat prin exercitarea unui asemenea drept. Concomitent, însă, se presupune ca indispensabilă menţinerea sub control sever a emisiunii monetare, pentru ca practica împrumuturilor de stat să se bazeze numai pe redistribuirea resurselor băneşti disponibile, atât din sectorul privat, cât şi din cel public.

O asemenea metodă folosită pentru finanţarea deficitului bugetar devine deseori mai eficienta pentru guvern de cât majorarea impozitelor sau contractarea împrumuturilor publice externe ori a împrumuturilor publice interne. Expansiunea monetară prin emisiune monetară este foarte uşoară. Banii obţinuti prin emisiune monetară pot genera un profit guvernamental prin operaţiunile băncii centrale de creditare a statului în scopul acoperirii deficitului bugetar.

8


Prin emisiunea monetară oferta monetară creşte cu ΔM, iar această creştere este notată cu (S=M) = unităţi monetare rezultate din senioraj (S). Valoarea reală a acestui senioraj, în termenii puterii de cumpărare, va fi dată de raportul S/P, adică oferta monetară este corelată cu indicele preţului înregistrat pe piaţa marfurilor şi serviciilor:

S= ΔM/P = ΔM/P * M/PS=ΔM/M * m

unde: ΔM/M = rata de creştere a ofertei nominale, pozitivă faţă de rata inflaţiei; m = masa monetară cash care, atunci când piaţa monetară este în echilibru, descreşte cu rata anticipată a inflaţiei. Astfel, cu cât rata anticipată a inflaţiei este mai mare, cu atât rata de creştere monetară va fi mai mare (şi prin aceasta şi inflaţia curentă creşte) şi va majora volumul resurselor financiare obţinute prin senioraj.

Efectele generate prin senioraj asupra resurselor financiare publice ale guvernului sunt consecinţa majorării ofertei monetare pe piaţa monetară, prin emisiune monetară, cu scopul declarat de a acoperi deficitul bugetar. Propagarea perturbaţiilor inflaţioniste dezechilibrate în economie se face cu rapiditate prin efectul multiplicatorului monetar asupra bazei monetare. Având în vedere că oferta monetară (M) suplimentară prin emisiune monetară include atăt banii existenţi la populaţie (C), cât şi depozitele bancare (D), putem scrie: M = C + D,sau: oferta monetară = bani cash + depozite bancare

Amplitudinea implicaţiilor emisiunii monetare impuse de nevoia de finanţare a deficitului bugetar depinde de trei valori exogene:

1. baza monetară (B), care include: cantitatea de monedă existentă la populatie (C) şi rezervele băncilor (R);

2. rezervele bancare minime obligatorii ale fiecărei bănci la banca centrala (rr), care sunt determinate de politica bancară a guvernului şi de regulamentele bancare ale băncii centrale de emisiune;

3. depozite bancare ale populaţiei (cr), exprimate ca fracţiune din (D).În aceste condiţii putem scrie:

M = C + DB = C + R

de unde obţinem:M/B = (C + D) / (C+R) si M/B = (C/D + 1) / (C/D + R/D)

şi cu precizarea că (C/D = cr), (R/D = rr), ecuaţia anterioară se scrie:M = (cr +1) / (cr + rr) * B

şi evidenţiaza faptul că oferta monetară M este o funcţie de (cr, rr si B), iar majorarea ofertei monetare prin emisiune monetară implică propagari inflaţioniste în economie prin variaţiile acelor variabile. Finanţarea deficitului bugetar prin emisiune monetară devine periculoasă şi puternic dezechilibrantă pentru economie tocmai datorită multiplelor căi interdependente de propagare a efectelor inflaţioniste negative, în toate sectoarele de activitate şi pe toate pieţele: reală, monetară, valutară, a forţei de muncă.

9


Pe de altă parte, oferta monetară este proporţională cu baza monetară. Factorul de proporţionalitate (cr + 1)/ (cr + rr) este notată cu m şi este numită multiplicatorul monetar:

M = m * B si m = M/BFiecare unitate monetară din baza monetară produce m unităţi monetare în

economie, fapt pentru care apreciem că:1. oferta monetară este proporţională cu baza monetară: o creştere în baza

monetară cu un anumit procent majorează oferta monetară cu acelaţi procent;2. cu cât cota de rezervă minimă obligatorie a băncilor la banca centrală este

mai mică, cu atăt împrumuturile acordate de către sistemul bancar sunt mai mari, şi astfel băncile crează mai mulţi bani din fiecare unitate monetară emisă şi retrasă din rezerva minimă obligatorie. Astfel, o reducere a rezervelor minime obligatorii ale băncilor majorează multiplicatorul monetar şi creşte M;

3. o reducere în cota rezervelor bancare ale populaţiei majorează multiplicatorul monetar şi implicş creţterea M.“Raţionamentul poate fi derulat şi în sens invers: o majorare a ofertei

monetare (M) prin emisiune monetară, va majora multiplicatorul monetar şi va spori rata inflaţiei în economie. Procesul inflaţionist se amplifică în aceste condiţii cu fiecare multiplicare a fiecărei unităţi monetare introduse în circulaţia bănească pentru finanţarea deficitului bugetar. În această conjunctură efectele negative induse în economie sunt dintre cele mai dezechilibrante, concretizate în accelerarea inflaţiei, majorarea somajului şi în cele din urmă apariţia unui deficit bugetar mai mare.”11

Constrângerea bugetară care include implicaţiile împrumutului public asupra echilibrului bugetar, pe de o parte, şi a echilibrului pe piaţa monetară, pe de altă parte, se poate scrie astfel:

ΔM = G + d – T + (B * PB)unde: ΔM = creşterea masei monetare prin ofertă monetară;

G = cheltuiala guvernamentală pentru bunuri şi servicii;d = dobânda aferentă împrumutului public sub forma obligaţiunilor

emise de guvern;T = impozitele colectate de către guvern;B = numărul de obligaţiuni emise de guvern;PB = preţul unitar de vânzare al obligaţiunilor emise;B * PB = valoarea reală a obligaţiunilor totale.

O creştere în d (ca rezultat al vânzărilor de titluri de valoare pe piaţa open-market), poate fi finanţată printr-o creştere fie în T, fie în (B * PB).

În situaţia în care nu se doreşte o creştere a ratei dobânzii, pentru a preveni această creştere, trebuie angajată o politică monetară expansionistă manifestată sub

11 Gabriele Martinescu, Finanţarea deficitului public şi impactul său economic, Ed. Universităţii Al.I.Cuza, Iaşi, 2003, p. 147

10


forma subscrierilor la obligaţiunile emise de guvern prin sistemul open-market. Astfel, cheltuielile deficitare obligă banca centrală la majorarea subscrierilor sale la obligaţiunile guvernamentale, adică la a cumpăra o nouă îndatorare. Prin aceasta, în fapt, banca centrală monetizează deficitul bugetar şi generează inflaţie.

Motivul pentru care se ajunge la această monetizare a deficitului bugetar este următorul: operaţiunile open-market oferă băncilor comerciale posibilitatea de a-şi majora rezervele, iar aceasta determină creşterea ofertei monetare. Deficitele bugetare monetizate sunt mai inflaţioniste de cât deficitele bugetare nemonetizate, pentru simplul motiv că în cadrul strategiei economice a guvernului atât politica fiscală, cât şi politica monetară sunt expansioniste, deci inflaţioniste.

Politica de open-market se concretizează, în contextual economiei moderne, în intervenţia băncii centrale pe piaţa monetară, numita piaţa liberă sau deschisă pentru a creşte sau diminua, lichidităţile agenţilor ce operează pe piaţă, deci posibilitatea lor de a acorda credite şi de a crea monedă.

Creanţele ce fac obiectul tranzacţiilor la piaţa liberă sunt diferite: efecte de comerţ, warante, bonuri de tezaur, efecte de mobilizare a creditelor ipotecare şi de consum etc.

În multe ţări, cele mai frecvente creanţe ce fac obiectul operaţiunilor pe piaţa liberă sunt bonurile de tezaur. Astfel, în demonstraţia ce urmează, ilustrăm exemplificări cu aceste titluri. Să examinam mai atent cadrul în care se desfăşoară activitaea băncii centrale la piaţa liberă.

Titlurile împrumutate de stat, în special cele pe termen scurt, ce se negociază la piaţa liberă, în condiţiile abundenţei lor, se bucură de un nivel de dobândă competitiv, astfel că inspiră preferinţă pentru plasament. O calitate în plus constă în faptul că, pe de o parte, statul este cel mai sigur debitor, care plateşte cu regularitate dobânzile, iar pe de alta parte, transformarea în bani la nevoie a acestor titluri este uşoară şi imediată.

În aceste condiţii, deţinătorii capitalurilor disponibile, în speţă băncile, îşi dispun în condiţii de piaţă, pe baza cererii şi ofertei, posibilitatea de a realiza plasamente în aceste hârtii de valoare. Desfăşurarea operaţiunilor cu aceste titluri de împrumut între bănci, are ca efect redistribuirea acestora între ele.

Intervenţia băncii de emisiune la piaţa liberă conduce la o redistribuire, diferită prin efectele sale, între banca de emisiune şi celelalte bănci. Această redistribuire are un rol important în influenţarea plasamentelor de credit în economie.

Întrucât deţinerile de bonuri de tezaur constituie un anumit segment din active, mărimea acestui segment va determina (prin diferenţă), în raport de un anume volum de resurse date ale băncilor comerciale, partea ce poate fi angajată în credite acordate economiei.

Astfel, cumpărarea de titluri de către banca de emisiune ocazionează creşterea emisiunii (sau a creanţelor băncii de emisiune faţă de celelalte bănci) şi

11


crează o eliberare egală a plasamentelor băncilor, ceea ce poate duce la sporirea creditelor acordate economiei.

Vânzarea titlurilor de către banca de emisiune implică retragerea din circulaţie a banilor (sau creşterea depozitelor minime obligatorii ale celorlalte bănci către banca de emisiune) şi determină restrângerea posibilităţilor băncilor de a acorda credite economiei, prin faptul că au crescut plasamentele în hârtii de valoare.

Atunci când titlurile de împrumut pe termen lung (obligaţiunile) emise de guvern găsesc corespondent în lichiditatea sectorului privat (în principal la bănci sau firme cu diponibilităţi financiare foarte mari), achiziţiile de obligaţiuni prin sistemul open-market cauzează, în principal, o transformare a unui activ (cash), într-un alt activ (obligaţiuni), lăsând avuţia netă agregată nemodificată. Fără nci o modificare în mărimea sa, avuţia însăşi nu poate avea vreo influenţă asupra variabilelor economice. Starea de echilibru staţionar sau nivelul stabil al PIB nu are nici un impact pozitiv asupra soldului bugetar. Volumul şi expresia valorică a PIB trebuie analizată în contextual echilibrului dinamic, din perspectiva creşterii economice.

Astfel, obligaţiunile guvernamentale nu sunt activ net al economiei, ele sunt o datorie publică a statului. Obligaţiunile guvernului implică o rată a dobânzii, deci ele implică un flux de venit din dobândă, de la guvern către sectorul privat, iar mai târziu, guvernul va avea nevoie de venitul din dobânzi de la populaţie pentru plata datoriei publice.

Populaţia nu înţelege prea uşor faptul că dobânda pentru obligaţiunile guvernamentale pe care o încasează în momentul răscumpărării acestor titluri de valoare de către guvern, reprezintă în fapt impozitul plătit anterior. Adică banii realizează un circuit închis, de la populaţie la guvern, sub forma impozitului, şi se întoarc de la guvern la populaţie sub forma dobânzii. “Aceste împrumuturi au în principiu, ca sursă, formarea de disponibilităţi la nivelul fiecărui participant la relaţiile băneşti în anumite condiţii de realizare a veniturilor şi efectuare a cheltuielilor. Degajarea unor disponibilităţi, de regulă temporale, apare ca fenomen obiectiv, decurgând din neconcordanţa între formarea veniturilor băneşti ca putere de cumpărare, pe de o parte, şi manifestarea cererii de consum ce presupune cheltuirea sumelor băneşti, pe de alta parte.”12

În înţelesul celor de mai sus, trebuie facuta precizarea că în această interdependenţă dintre impozitul pe venit şi dobânda aferentă titlurilor de stat, apare ceea ce numim obişnuit: depersonalizarea veniturilor. Această interdependenţă generează însemnate modificări ale soldului bugetar pe de o parte, iar pe de altă parte se constată că împrumutul public echilibrează bugetul de stat dar provoacă distorsiuni în masa monetară, în mărimea impozitelor colectate sau în mărimea cheltuielilor publice. Apare evident că există o reală interdependenţă între politica de credit al cărei instrumente ajută la procurarea resurselor financiare 12 Gh. Filip, M. Onofrei, Politici financiare, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2000, p.234

12


extraordinare (de împrumut) şi politica bugetară, în perimetrul căreia se determină mărimea deficitului bugetar, în condiţiile în care concretizare politicii de credit, presupune participarea unor instituţii financiar bancare specializata în redistribuirea resurselor băneşti între deţinătorii de disponibilităţi şi utilizarea acestora, mijlocind un transfer temporar şi mişcare a valorii în ambele sensuri, între creditor şi debitor.

Dacă împrumutul public se realizează prin vânzarea de titluri de stat către agenţii sectorului nebancar sau către populaţie, finanţarea pe această cale a cheltuielilor publice nu modivică disponibilitaţile băneşti ale acestora. Dacă însă acoperirea soldului negativ al bugetului de stat nu se poate face de cât prin împrumut de la sistemul bancar, atunci “se crează” monedă, pentru ca, atunci când împrumută statul, băncile monetizează activele financiare pe care guvernul le cumpără.

Concluzia esentială este că politica bugetara a statului are întotdeauna consecinţe monetare, atunci când acoperirea cheltuielilor publice (G) şi finanţarea deficitului bugetar nu este realizată prin prelevări fiscale (T) şi împrumut nebancar public.

Dacă G este mai mare de cât T, se crează monedă, iar dacă G este inferior lui T, se produce o deflaţie monetară. Mergând la graficul IS-LM, atunci când se poate înfăptui o politică bugetară pură (fără a afecta masa monetară) curba LM rămâne fixă (Figura nr.1). Când politica bugetară reclamă intervenţia sectorului bancar pentru finanţarea deficitului bugetar, curba LM devine mobila (Figura nr.2).

Figura nr. 1 Figura nr. 2Finanţarea G prin împrumut public Finanţarea G prin împrumut bancar

13


Sursa: I.Ignat, I.Pohoata, Gh.Lutac, G. Pascariu, Economie politică, Ed.Economica, Bucureşti, 2002

În cazul politicilor monetare, varianta simplificatoare defineşte condiţii mai facile, astfel: scăderea ratei scontului şi a celei de intervenţie pe piaţa monetară; sporirea directă a lichidităţilor băncilor comerciale prin coborârea procentajului (ratei) rezervelor obligatorii sau cumpărarea de efecte pe piaţa monetară de către banca centrală. Grafic, acest lucru se exprimă prin alunecarea spre dreapta a curbei LM. :Keynesiştii monetarişti găsesc analiza deficitară, pentru că aceasta nu ar arăta modul direct în care coborârea ratei scontului – spre exemplu – determină sporirea cantităţii de bani.”13

13 Gabriele Martinescu, Finanţarea deficitului public şi impactul său economic, Ed. Universitaţii Al.I.Cuza, Iaşi, 2003, p. 151

i

ΔG - ΔT

ΔG - ΔTLMLM

IS

LM

IS

IS

Y

i

14

Y


2.2. Impactul finanţării monetare a deficitului bugetar

2.2.1. Folosirea emisiunii monetare în finanţarea deficitului bugetar

Finanţarea deficitului bugetar pe calea emisiunii monetare afectează negativ economia, contra efectului pozitiv iniţial de acoperire a cheltuielilor publice mari, prin creşterea masei monetare în circulaţie şi, implicit, prin creşterea inflaţiei şi a preţurilor. În practică este necesară gestionarea raţională a resurselor financiare procurate prin împrumut public, deoarece, “finanţarea prin imprumuturi a unor cheltuieli publice neraţionale, amplificate de plata dobânzilor şi a comisioanelor, poate duce la folosirea implicită sau explicită a emisiunii inflaţioniste de monedă, cu tot cortegiul de urmări nefaste pe care aceasta le antrenează.”14

Finanţarea deficitului bugetar prin emisiune monetară are consecinţe inflaţioniste negative pentru întregul mecanism economico-financiar. Se apreciază că rata sperată a modificării (creşterii) preţurilor – consecinţă a presiunii inflaţioniste – are o importanţă deosebită atât pentru populaţie cât şi pentru guvern şi depinde, uneori, de rapiditatea modificării acestor preţuri sub influenţa evoluţiei inflaţiei în perioadele anterioare de finanţare inflaţionistă a deficitului bugetar. Astfel, rata sperată a modificării preţurilor (sau rata anticipată de creştere a inflaţiei), notată cu (E), este analizată în raport cu diferenţa dintre rata curentă şi rata anticipată de modificare a preţurilor:

(dE / dt) = β(Ct-Et), β ≥ 0unde: Ct = consumul în funcţie de preţ în perioada t; Et = nivelul sperat pentru Ct în perioada t; β = constantă exprimând un coeficient de previziune, astfel încât magnitudinea sa determină rapiditatea cu care raţele sperate ale modificării preţurilor se ajustează cu ratele curente. Cu cât β este mai mic, cu atât ajustarea este mai redusă, şi exprimă diminuarea continuă a puterii de cumpărare a populaţiei sub incidenţa inflaţiei provocată de guvern prin emisiune monetară pentru finanţarea deficitului bugetar.

În planul pieţei reale, creşterea ofertei monetare majorează, iniţial, puterea de cumpărare a populaţiei şi deplasează ascendent cererea agregată. În Figura nr.3, economia se află în stare de echilibru în punctul E0; o eventuală dublare a ofertei monetare de la 1.000 mld. $ la 2.000 mld. $ deplasează LM ascendent din LM0 în LM1, iar echilibrul general (între piaţa reală şi piaţa monetară) notat (IS – LM) se deplasează în punctul H.

14 Gh. Filip, Mecanismele financiar-monetare în procesul tranziţiei la economia de piaţă, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 1999, p.58

15


Figura nr.3 Influenţele ceşterii ofertei monetare asupra puterii de cumpărare şi a cererii agregate

Sursa: G.Martinescu, Finanţarea deficitului bugetar public şi impactul său economic, Ed. Universităţii Al.I.Cuza, Iaşi, 2003

În planul doi al Figurii nr.3, preţul rămâne constant, evidenţiind faptul că atunci când oferta monetară creşte, Y real creşte şi generează un nou punct de echilibru, H’, cu o nouă cerere agregată, AD1, mai mare de cât AD0.

Creşterea cererii agregate, (AD), peste nivelul ofertei agregate (AS), generează creşterea preţului cu o mărime Δp, motivată de faptul că, cu cât cererea este mai mare, cu atât majorarea preţului este mai mare:

Δp/p = f*(D-S)/S unde Δp/p > 0, (D-S)/S > 0 Δp/p < 0, (D-S)/S < 0unde: D = cererea de bunuri; S = oferta de bunuri; p = preţul bunurilor.

“Agravarea deficitului bugetar şi efectul eforturilor guvernului de finanţare a acestuia prin emisiune monetară au generat necesitatea unei analize riguroase care

16


s-a realizat mai bine printr-o constructie teoretică ce urmează îndeaproape spiritual Keynesian, în cadrul căruia are loc combinarea “efectului – preţ” cu “efectul – venitului”, precum şi examinarea acesteia în condiţiile accentuării procesului inflaţionist din economie. Această aborda a impactului economic al folosirii emisiunii monetare în finanţarea deficitului bugetar, dezvoltată şi promovată de experţi ai Fondului Monetar Internaţional, priveşte, în principal, soldul balanţei de plăţi externe, pe de o parte, şi “absorbţia” (ca diferenţă între venitul naţional sau PIB şi cheltuielile naţionale totale), pe de altă parte”15.

Efectul variaţiei oricărei variabile economice – de exemplu variaţia cursului de schimb – generate de emisiunea monetară asupra balanţei de plăţi externe este observată şi analizată prin contrapunerea modificării producţiei totale şi a venitului total modificării înregistrate de absorbţie.

Impactul efectelor negative ale finanţării deficitului bugetar prin emisiune monetară asupra soldului balanţei de plăţi externe, în contextual echilibrului macroeconomic, poate fi exprimat astfel:

Figura nr.4 Impactul efectelor negative ale finaţării monetare a deficitului bugetar asupra balanţei de plăşi externe


Finanţarea deficitului bugetar prin emisiune monetară afectează direct variabilele monetare. La rândul lor, variabilele monetare pot influenţa direct variabilele comerciale prin efectul variaţiilor masei monetare în numerar asupra cheltuielilor cu importuri (a), precum şi efectul “costul creditului” asupra vânzărilor de export (b). Analiza conduce la faptul că primul efect operează prin nivelul lichidităţilor interne în numerar şi al doilea efect operează cu rata dobânzii. Variabilele monetare influenţează indirect variabilele comerciale prin intermediul preţului intern şi al absorbţiei.

15 G.Martinescu, Finanţarea deficitului bugetar public şi impactul său economic, Ed. Universitaţii Al.I.Cuza, Iaşi, 2003, p.210

17


Această diagramă arată că: modificările în absorbţia internă şi în variabilele comerciale pot apărea

independent chiar de “forţele monetare” prin intermediul variabilelor absorbţiei autonome;

variabilele comerciale se pot modifica drept răspuns la modificarile în variabilele care au strânsă legătură cu emisiunea monetară internă, tezaurizarea sau absorbţia.Analiza mecanismului de răspuns posibil la o creştere exogena în mărimea

masei monetare prin intermediul emisiunii monetare în scopul finanţării deficitului bugetar, demonstrează relaţia între: bani, absorbţie, pret şi variabile comerciale în contextul modelului de echilibru general al balanţei de plăţi externe, făcând urmatoarele raţionamente:

1. Economia este situată într-o “trapă a lichidităţii”, deci masa monetară suplimentară pusă în circulaţie prin emisiune monetară îşi găseşte propria cale spre lichidităţile în numerar (balanţa cash). În aceste condiţii, creşterea în masa monetară ca urmare a emisiunii monetare necesară pentru finanţarea deficitului bugetar ar putea egala creşterea tezaurizării, pe de o parte, sau ar fi proporţională cu creşterea absorbţiei (cheltuială internă) sau venit ori nivelul preţului, pe de altă parte. Astfel balanţa comercială rămâne neschimbată;

2. Economia are o înclinaţie marginală spre import mare. În acest caz, este posibil ca orice unitate monetară adiţională internă indusă ân economie prin emisiune monetară pentru finaţarea deficitului bugetar să fie preluată de autorităţile monetar-valutare pentru a o transforma în valută în scopul acoperirii plăţilor pentru importuri. Modificarea în tezaurizare va fi zero, la fel ca şi absorbţia, dar ar putea apărea o variaţie posibilă în soldul balanţei de plăţi externe.Atunci când există o subutilizare a resurselor financiare disponibile existente

în economie este foarte probabil ca înclinaţia spre absorbţie să fie mai mică de cât unitate. Deci, o devalorizare monetară, rezultat al emisiunii monetare, necesară finaţării deficitului bugetar, poate ameliora balanţa curentă de plăţi externe. În schimb, atunci când nivelul de utilizare al resurselor financiare în economie este ridicat, iar cererea suplimentară pentru bunuri autohtone, provocată de o eventuala devalorizare monetară, nu este întâmpinată de creşterea corespunzătaore în planul producţiei, atunci se declanşează sau se accelerează procesul inflaţionist, care erodează sau poate chiar anihila efectul iniţial pozitiv al devalorizării monetare.

Controlul şi corectarea cursului de schimb exercitate de către guvern, prin devalorizare monetară, ar avea ca efect o realocare a resurselor, o utilizare mai eficientă a acestora, deci obţinerea unei producţii sporite fără atragerea în circuitul economic a unor resurse suplimentare. Deşi judicioasă, această precizare nu modifică esenţa mesajului teoriei şi al mecanismului de absorbţie, dacă posibilele consecinţe ale efectului încasărilor reale, redistribuirii veniturilor, iluziei monetare

18


şi eventualei realocări de resurse sunt nesemnificative în condiţiile unei economii reduse. Având în vedere nivelul ridicat al înclinaţiei spre absorbţie, utilizarea singulară a dezvoltării monetare, ca instrument de îmbunătăţire a balanţei de plăţi externe şi de reducere a deficitului bugetar, este ineficace. Teoria absorbţiei ridică astfel problema eficacităţii modificării cursului de schimb prin emisiune monetară ca mijloc de corectare a dezechilibrului balanţei de plăţi externe şi de evitare a împrumutului public extern.

“Abordarea absorpţiei în analiza devalorizării monetare (consecintă a finanţării inflaţioniste a deficitului bugetar) priveşte preţurile relative şi impactul modificării cursului valutar asupra fluxurilor de venitului şi cheltuielilor. Punctul de început este relaţia venitului naţional: (Y = C + X – M) şi considerăm că (X – M = B) şi (C + I + G = A), unde A este absorpţia agregată; deci (Y = A + B) şi (B = Y – A). Soldul balanţei comerciale (B) ar putea exprima diferenţa între nivelul venitului intern (producţie) şi nivelul absorpţiei interne (cheltuieli)”16.

Potrivit modelului absorpţiei, o creştere indusă a preţurilor în care este exprimat soldul balanţei comerciale (B) majorează pierderile în ţara cu moneda devalorizată; corespunzător, ca urmare a folosirii emisiunii monetare pentru finanţarea deficitului bugetar, o creştere nominală în cheltuiala agregată în economie stimulează producţia reală şi/sau preţurile, dar acest fapt depinde de nivelul existen al forţei de muncă. Dacă Y creşte comparativ cu A, sau A scade faţă de Y, atunci balanţa comerciala se îmbunătăţeşte şi majorează rezerva valutară a ţării diminuând nevoia de împrumut public extern.

Dacă în economie există presiune inflaţionistă ca urmare a emisiunii monetare pentru finanţarea deficitului bugetar, muncitorii îşi vor oferi forţa de muncă la preţuri mai mari. Dacă inflaţia nu este anticipată, muncitorii vor crede că cererea de muncă este mai mare şi nu vor recunoaşte că în principal există o cerere generală excesivă care majorează preţul muncii lor şi al tuturor mărfurilor. Aceasta înseamnă că atunci când preţurile cresc neanticipat, muncitorii vor supraestima puterea de cumpărare pentru orice salariu oferit.

Alte personae, care au fost şomeri, vor accepta să-şi vândă forţa de muncă la orice preţ; în acest fel, inflaţia generată prin emisiune monetară va reduce somajul. Invers, dacă preţurile sunt nesperat de mici, muncitorii vor subestima puterea de cumpărare a oricărui salariu oferit. Astfel, deflaţia nesperată va majora somajul, modificând ascendent mărimea deficitului bugetar. În oricare din cazuri, problema se pune nu pentru rata actuală a inflaţiei, ci pentru diferenţa între inflaţia sperată şi inflaţia curentă. Putem exemplifica folosind Figura nr. 5 :

Figura nr.5 Impactul inflaţiei asupra şomajului

16 G.Martinescu, Finanţarea deficitului bugetar public şi impactul său economic, Ed. Universitaţii Al.I.Cuza, Iaşi, 2003, p.213

19


inflaţia (%) PC PC2 9 B2 A3

PC1 6 B1 A2

3 A1

2 4 6 8 Rata naturală a şomajului (%)


Presupunem că economia se află iniţial în punctul A1(3,6), unde există o inflaţie de 3% şi o rată a şomajului de 6%. Corespunzător teoriilor previziunilor adaptive, curbe ca PC există pentru că rata curentă a inflaţiei nu este în totdeauna aceeaşi cu rata sperată. Considerăm că guvernul vrea să reducă rata naturală a şomajului de la 6% la 4%, cu instrumente fiscale şi monetare. Dar, creşterea cererii agregate majorează profitul întreprinzătorilor, şi economia se deplasează pe termen scurt în punctual B1 (4% somaj, 6% inflaţie). Economiştii acceptă inflaţia drept cost al realizării unei reduceri în rata şomajului şi în schimbul reducerii deficitului bugetar permanentizat prin finanţarea acestui pe calea emisiunii monetare.

Pe termen lung un punct de echilibru ca B1 nu există şi nu poate fi stabilit potrivit cu teoria previziunilor adaptive. Muncitorii recunosc că salariul lor real scade, iar salariul nominal nu creşte tot atât de repede ca inflaţia; ei vor solicita şi vor primi un salariu nominal, mai mare, pentru a restabili puterea de cumpărare pierdută, iar profitul întreprinzătorilor scade, determinâdu-l să-şi reducă producţia. În acest moment oferta agregată şi PIB scad, iar mai târziu se reduce resursele financiare bugetare şi apare nevoia unei noi emisiuni monetare. Consecinţa este că şomajul revine la nivelul din punctul A2 asemănător cu nivelul din punctual A1, unde inflaţia este de 6%, iar şomajul de 6%. Curba se modifică de la PC1 la PC2 şi deplasarea de la A1 la B1 a fost pentru un scurt timp, pentru că şomajul revine în punctul A2, şi aşa mai departe.

20


Capitolul III

ANALIZA DEZECHILIBRELOR BUGETULUI

PUBLIC ÎN ROMÂNIA PE BAZA SOLDURILOR BUGETARE

Principalii indicatori pe baza cărora pot fi analizate dimensiunea dezechilibrele bugetare la un moment dat sunt soldurile bugetare. În ceea ce priveşte România, instituţii autorizate precum Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României raportează anual următoarele solduri bugetare:

soldul bugetului general consolidat sau soldul convenţional17;

soldul primar al bugetului general consolidat;

soldul structural al bugetului general consolidat.

Pe baza indicatorilor enumeraţi anterior se asigură monitorizarea politicilor fiscale şi bugetare promovate de Guvernul României, în virtutea criteriilor de convergenţă nominală referitoare la finanţele publice şi pe care ţara noastră trebuie să le îndeplinească. Prin urmare, în cadrul acestui capitol se va proceda la analiza evoluţiei soldurilor bugetare în România, în perioada 1991-2007, având însă în vedere şi realizarea unei comparaţii cu evoluţii similare din state membre ale Uniunii Europene.

3.1.Analiza evoluţiei soldului convenţional în România în perioada 1991-2007

Analiza evoluţiei soldului convenţional, cel care exprimă necesarul de finanţat al sectorului guvernamental la nivelul unui an, trebuie realizată, pe de o parte, în contextul trecerii României de la sistemul economic centralizat la economia de piaţă, iar, pe de altă parte în contextul României ca membru al Uniunii Europene. Atât momentul 1991, care a marcat desprinderea de vechiul 17 Avand in vedere continutul procesului de consolidare bugetara, care conform FMI reprezinta o metoda de prezentare a datelorpentru mai multe entitati ca pentru o singura entitatesi presupune eliminarea tituror operatiunilor de tipuldepitor-creditor dintre entitatileincluse in procesul de consolidare bugetara (Government Finance Statistics Manual 2001, pag 33) precum si modul de dimensionare a soldului conventional, consideram ca marimea soldului bugetului general consolidate este aceeasi cu cea a sodului conventional.

21


regim politic, cât şi momentul 2007, care marchează trecerea către un sistem economic competitiv, au necesitat eforturi considerabile în ceea ce priveşte procesul de reformă şi fundamentarea unor baze solide care să asigure condiţiile corespunzătoare dezvoltării unei economii funcţionale. În Tabelul nr.3.1 este prezentată evoluţia soldului bugetului general consolidat în perioada 1991-2007.

Tabelul nr. 3.1 Soldul bugetului general consolidat al României in perioada 1991-2007An 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007

Soldbugetgeneral consolidat(%PIB) -1,5

-5,2 -0,1 -0,4 -2,2-3,4 -4,8

-5,2-5,4

-3,6 -4 -3,4-2,6

-2,2 -1,1 -1,5 -1,9

Sursa:IMF Country Report no 06/169, May 2006, cu excepţia perioadei 1991-2000 şi a anului 2007, datele fiind preluate de la Ministerul Finanţelor Publice

Analizând evoluţia deficitului bugetului general consolidat se poate aprecia faptul că acesta a fost ţinut sub control de către autorităţile publice. Având în vedere faptul că principalul obiectiv al politicii monetare a Băncii Naţionale a României a fost acela de diminuare a inflaţiei se explică dimensiunea redusă a deficitului. Pe de altă parte, însă, analizând această evoluţie în contextul procesului de tranziţie şi al reformelor, se poate aprecia că nivelul deficitului bugetar al României a fost relativ scăzut în comparaţie cu dezechilibrele bugetare înregistrate în alte state central şi est europene aflate în aceeaşi situaţie politică şi economică cu cea a ţării noastre. După cum se poate observa din Graficul nr.3.1, pe parcursul aproape întregii perioade analizate, deficitul bugetului general consolidat al României a fost mult mai mic decât deficitele înregistrate în ţări precum Ungaria şi Polonia.

22


-10 -8 -6 -4 -2 0

Deficitul bugetar(%PIB)

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

2003

2004

2005

Anu

l

Graficul nr.3.1 Evolutia deficitului bugetar in tarile central si est europene in perioada

1993-2005

Romania

Polonia

Ungaria

Sursa:Grafic realizat pe baza datelor din Tabelul 3.2-Anexă

Chiar după aderarea Ungariei şi a Poloniei la Uniunea Europeană, deficitele înregistrate în acestedouă state au fost mult mai mari decât limita prevăzută prin criteriile de convergenţă nominală. Mai mult decât atât, analizând evoluţia deficitului bugetar şi în alte ţări membre ale Uniunii Europene în perioada 1981-2007, se poate constata faptul că s-au înregistrat multe cazuri în care deficitele bugetare erau substanţiale (vezi Graficul nr.3.2).

23


Graficul nr.3.2 Evolutia deficitului bugetar in statele membre ale UE in perioada 1981-2007

-20

-15

-10

-5

0

5

10

Defic

itul b

uget

ar(%

PIB)

Austria Grecia Portugalia Belgia Irlanda

Spania Finalnda Italia M.Britanie Franta

Luxemburg Suedia Germania Olanda Danemarca

Grafic realizat pe baza datelor din Tabelul nr.3.3.-Anexa

O analiză a situaţiei dezechilibrelor bugetare din ţările europene relevă faptul că în perioada1981-2007, din totalul populaţiei statistice analizate (405 cazuri), s-au înregistrat 187 de cazuri în care deficitul bugetar a fost mai mare decât 3% din PIB, însemnând un procent de aproximativ 46%. Din aceastea, 77% s-au înregistrat în primii ani ai perioadei analizate, până în anul 1995, anul creării Uniunii Europene în formatul actual (15 membri, exclusiv statele foste comuniste din Europa centrală şi de est), 8% în perioada 1997-2000, înainte de crearea zonei euro şi 15% după acest moment şi până în anul 2007(vezi Figura nr.3.1, pentru detalii).

24


25


Este cunoscut faptul că la începutul anilor ’80, multe dintre statele membre ale OCDE s-au confruntat cu deficite bugetare substanţiale şi cu acumularea unor stocuri ridicate de datorie publică, pe fondul unor crize manifestate la nivel internaţional şi al construirii statului bunăstării. De aceea, cazurile de dezechilibru al finanţelor publice semnalate în aceste state este argumentat prin prisma faptelor menţionate anterior.Având în vedere toate aceste aspecte, evoluţia deficitului bugetar al României în perioada 1991-2007 poate fi apreciată ca fiind o evoluţie normală prin prisma evenimentelor pe care ţara noastră le-a experimentat şi prin prisma cazurilor similare precedente constatate la nivel internaţional. Mai mult decât atât, contextul economic şi politic din România era propice manifestării unor dezechilibre bugetare şi mai ample. De altfel, se consideră că preţul reformei derulate într-un anumit stat, într-o anumită perioadă, este reprezentat de mărimea deficitelor bugetare18. Viitoarele provocări se circumscriu ideii de sustenabilitate a politicilor fiscale şi bugetare în vederea menţinerii deficitului în limitele prevăzute prin Tratatul de la Maastricht. După cum se poate constata din datele statistice, numeroase state se confruntă cu astfel de probleme, unele dintre ele, precum Franţa sau Germania primind avertismente în acest sens.

3.2.Analiza evoluţiei soldului primar în România în perioada 1991-2007

Implicaţiile dinamicii soldului primar la nivelul politicilor fiscale şi bugetare promovate de autorităţile publice sunt numeroase. În acest sens, Blejer şi Cheasty (1991) apreciau că, prin estimarea soldului primar:

sunt înlăturate efectele deficitelor anterioare induse prin intermediul cheltuielilor cu dobânzile;

este eliminată acea componentă care nu este controlată în totalitate prin politicile fiscale şi bugetare promovată de către autorităţile publice. Este vorba despre efectele inflaţiei asupra cheltuielilor cu dobânzile şi, prin urmare, şi asupra mărimii deficitului bugetar;

se poate evalua succesul politicilor de finanţe publice, în demersul construcţiei unui sistem economic sustenabil, bazat pe creştere reală;

în accepţiunea Băncii Mondiale, pot fi evaluate acţiunile întreprinse de către autorităţi în ceea ce priveşte ameliorarea sau nu a gradului de îndatorare.

18 Muresan, M. (2004), ” Finantele publice si reforma. O incursiune in istoria secolului al XIX-lea “ ,Lucrarile colocviului financiar-monetar “Finantele si dezvoltarea durabila “ ,Editura ASE Bucuresti, pp. 31-34, pag 33

26


Evoluţia soldului primar în România este prezentată în Tabelul nr.3.2.

Tabelul nr.3.2 Soldul primar al României in perioada 1991-2007

An 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007

Soldprimar(%PIB) 1

3,3 -4,3 0,6 -0,8 -1,9 -3 -1,4 -0,7 1,6 0,8 0,6 0,3 -0,1 0,8 0,3 0,3

Sursă: Date preluate de la Fondul Monetar Internaţional

Analizând evoluţia soldului primar al României, se poate observa faptul că sunt numeroase cazurile în care acesta a înregistrat un deficit, ceea ce sugerează o insuficienţa a veniturilor bugetare pentru acoperirea necesarului exprimat prin cheltuielile bugetare, cu excepţia cheltuielilor asociate contractării împrumuturilor de stat. Pe de altă parte, în anii în care soldul primar a înregistrat un surplus, acesta nu a fost suficient de mare pentru o eventuală finanţare a cheltuielilor cu dobânzile, fapt care s-a reflectat la nivelul soldului bugetului general consolidat care a înregistrat deficit. În principal, analizând evoluţia celor două solduri bugetare (vezi Graficul nr.3.3) se poate constata că în acei ani în care soldul primar a înregistrat un deficit ridicat, acesta s-a reflectat şi în mărimea deficitului convenţional, iar în anii în care s-a înregistrat un excedent al soldului primar, mărimea deficitului bugetului general consolidat a fost mai redusă, dar destul de ridicată.

27


Sursa:Grafic realizat pe baza datelor din Tabelul nr.3.3.-Anexa

După cum s-a putut observa din graficul anterior, în numeroşi ani, deşi s-a înregistrat un surplul primar, acesta nu a fost suficient pentru a acoperi cheltuielile cu dobânzile, astfel încât, în cele din urmă soldul bugetului general consolidat a înregistrat un deficit considerabil. Pentru a vedea dacă există o legătură între cele două solduri bugetare, am procedat la estimarea coeficienţilor de corelaţie, la diverse lag-uri. Rezultatele sunt prezentate în Tabelul nr. 3.5.

Rezultatele relevă faptul că nu există o legătură statistică semnificativă între cei doi indicatori la acelaşi moment, însă se manifestă o legătură relativ puternică între soldul primar cu 2 şi respectiv 3 ani în urmă şi soldul convenţional curent 19. 19 Pe baza coeficientilor de corelatie nu se poate stabili si relatia de determinare existenta intre cei doi indicatori analizati.Din pacate, datorita lipsei de stationaritate a seriilor de timp anuale pentru soldul primar si soldul conventional nu permite utilizarea unor regresii de tip OLS pentru

-6

-4

-2

0

2

4

1991 1993 1995 1997 1999 2001 2003 2005 2007

Anul

Graficul nr.3.3 Evolutia copmarativa a soldului primar al romaniei si a bugetului general consolidat

in perioada 1991-2007

sold buget general consolidat*)(%PIB) sold primar**)(%PIB)

Tabelul nr.3.5 Coeficienţii de corelaţie dintre soldul primar şi soldul bugetului general consolidat

Soldul primar la 0 lag

Soldul primar la 1 lag Soldul primar la 2 lag-uri Soldul primar la 3 lag-uri

-0,14 0,23 0,56 0,47

28


Aceste corelaţii arată că deficitele înregistrate cu câteva perioade în urmă au fost finanţate pe seama contractării împrumuturilor de stat, ale căror cheltuieli cudobânzile au devenit scadente la momentul actual. Legătura este logică şi sugerează că menţinerea soldului bugetului general consolidat într-o stare de echilibru, în cazul în care se înregistrează excedente la nivelul soldului primar, depinde de politica de îndatorare şi de modul de gestionare a datoriei publice.

3.3.Estimarea şi analiza soldului structural pentru România

Soldul structural reprezintă un indicator pe baza căruia pot fi analizate dezechilibrele la nivelul bugetului public în condiţiile inexistenţei influenţelor induse de evoluţia ciclurilor economice. Soldul structural este foarte des utilizat în studiile referitoare la sustenabilitatea politicilor fiscale şi bugetare precum şi în cazul studiilor care investighează episoadele de ajustări fiscale derulate în diverse ţări. În cazul României, Banca Naţională a României dă publicităţii informaţii referitoare la mărimea soldului structural. Conform metodologiei specificate, deficitul structural „exclude din deficitul convenţional veniturile din privatizare care sunt astfel considerate sursă de finanţare, nu de venit”20. Deşi în literature de specialitate se precizează că în cazul ţărilor aflate în procese de tranziţie, datorită numeroaselor perturbaţii care pot influenţa agregatele macroeconomice se poate estima un deficit de bază care să elimine influenţa acestor distorsiuni. În acest sens, privatizarea poate fi considerată un proces temporar ce influenţează mărimea anumitor variabile macroeconomice, însă, estimarea soldului structural doar pe baza unei simple diferenţe o considerăm simplistă şi propunem o estimare mai laborioasă care să conducă la rezultate mai pertinente. Mai mult decât atât, necesitatea estimării soldului structural pentru România rezidă în faptul că acesta constituie un indicator utilizat frecvent în literatura de specialitate:

ca reper la nivelul economiei naţionale; în vederea evaluării eficienţei politicilor fiscale şi bugetare promovate

de autorităţile române; în vederea evaluării sustenabilităţii politicii fiscale şi bugetare; în vederea estimării impactului politicilor fiscale şi bugetare asupra

economiei româneşti.

În acest context, Mendez-Camba şi Lamo (2002) au identificat două metode prin care soldul structural poate fi măsurat:

stabilirea relatiei de determinare.

20 Banca Nationala a Romaniei, Raport anual 1999, pag 43

29


1. prima metodă are la bază două etape care constau, pe de o parte, în estimarea decalajului dintre produsul intern brut efectiv şi cel potenţial (gap) utilizând fie un filtru de tip Hodrick-Prescott, fie o funcţie de producţie, iar, pe de altă parte în estimarea componentei ciclice a soldului bugetar prin calcularea elasticităţilor veniturilor şi a cheltuielilor bugetare în funcţie de PIB. Această metodă este utilizată, în special, de către organisme internaţionale precum Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană (CE) sau Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), dar prezintă câteva dezavantaje care pornesc tocmai de la modul de estimare a produsului intern brut potenţial. Brandner, Diebalek şi Schuberth (1998) prezintă metodologiile de estimare a producţiei potenţiale pentru toate aceste organisme. Astfel, OCDE utilizează o funcţie de producţie de tip Cobb-Douglas; FMI nu aplică aceeaşi metodologie pentru toate statele, în unele cazuri, producţia fiind estimată pornind de la starea de echilibru a pieţei muncii în codniţii NAIRU, iar în altele se utilizează metode statistice; CE utilizează filtre de tip Hodrick-Prescott. Un alt dezavantaj îl constituie estimarea elasticităţii veniturilor şi a cheltuielilor bugetare. Cu toate acestea metoda este utilizată datorită simplităţii ei.

2. cea de a doua metoda are la bază unui model de tip SVAR prin construcţia unui vector auto- regresiv care are ca variabile deficitul bugetar şi variaţia procentuală a produsului intern brut. Spre deosebire de prima metodă, cea de a doua este mai avantajoasă deoarece nu presupune nici estimarea producţiei potenţiale şi nici a elasticităţilor, însă este dificil de implementat pentru serii de date insuficiente cum este cazul României21. Dalsgaard şi de Serres (1999) utilizează construcţia de tip SVAR şi estimează chiar valorile deficitului structural care permit realizarea unui deficit convenţional de maxim 3% cât reprezintă limita impusă prin Tratatul de la Maastricht. Utilitatea acestei metode poate fi extinsă şi la nivelul analizei politicii fiscale şi bugetare şi a reacţiilor de răspuns ale acestei la diverse şocuri.

Pentru România, ne-am propus să estimăm soldul structural utilizând metodologia întâlnită în literatura de specialitate. În principal, punctul de pornire îl constituie nivelul soldului convenţional (D), determinat ca diferenţă între veniturile (V) şi cheltuielile (C) bugetului general consolidat:

21 Estimarea soldului structural al Romaniei pe baza acestei metodologii este dificil de realizat avand in vedere necesitatea utilizarii seriilor anuale de timp (utilizarea seriilor de timp lunare sau trimestiale nu ar fi relevante pentru scopul analizei intreprinse ).Acestea nu contin un numar sufficient de observatii (maxim 17 observatii pe baza datelor istorice )ceea c ear putea conduce la obtinerea unor rezultate distorsionate.

30

Studiul privind deficitul bugetar al României in perioada 1991-2007 D = V- C

În vederea identificării şi apoi a eliminării efectului factorilor tranzitorii, ciclici, se va estima, în continuarea gap-ul, ca diferenţă între produsul intern brut actual

(Y), în preţuri constante, şi produsul intern brut potenţial (Y*), măsura ca procent din PIB potenţial:

Y Y *GAP 100

Y *

Estimarea produsului intern brut potenţial (Y*) s-a realizat prin utilizarea filtrului de tip Hodrick- Prescott care reprezintă o metodă de descompunere a seriilor de timp într-o componentă trend şi o componentă staţionară . După cum se poate observa pe baza estimărilor realizate şi prezentate în Tabelul nr. 3.4 – Anexă şi din Graficul nr.3.4, pot fi identificate ciclurile economiei româneşti, perioadele de expansiune şi de recesiune.

Graficul nr. 3.4 Estimarea ciclurilor economice ale Romaniei

0

20

40

60

80

100

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

Anul

PIB preturi constante 1991 PIB potential

Sursa:Grafic realizat pe baza datelor din Tabelulnr.3.4.-Anexa

Estimarea sodului structural pentru România se va face tinandu-se seama, totodată, de câteva trăsături specifice pentru economia românească, detaliate în continuare:

1. determinarea gap-ului dintre producţia efectivă şi cea potenţială se bazează pe relaţia de calcul prezentata anterior, în condiţiile în care producţia potenţială pentru România a fost estimată pornind de la nivelul produsului intern brut efectiv exprimat în preţurile constante ale anului 1991 şi aplicându-se, apoi, filtrul de tip Hodrick-Prescott (vezi Tabelul

31


nr.3.5- Anexă).2. pentru identificarea şi izolarea efectelor tranzitorii ale fluctuaţiilor

activităţii economice, în literatura de specialitate sunt avute în vedere doar veniturile fiscale şi cheltuielile ce reprezintă transferuri pentru şomaj. De exemplu, Lane (2003) a analizat influenţa ciclurilor economice asupra mai multor categorii de cheltuieli bugetare: cheltuieli curente, consum guvernamental, cheltuieli de personal, cheltuieli de capital etc. Pentru România, se poate observa din Tabelul nr.3.6 –Anexă, că ciclurile economice ar exercita o influenţă mai semnificativă asupra cheltuielilor bugetului general consolidat decât asupra componentelor avute în vedere şi considerate a fi influenţate mai degrabă de evoluţia activităţii economice, precum şi asupra veniturilor fiscale, respectiv veniturilorbugetului general consolidat decât asupra componentelor22.

De altfel, aşa cum am mai precizat, în ţările aflate în procese de tranziţie, politicile de ajustare structurală, prin resursele şi cheltuielile pe care le antrenează, influenţează mărimea deficitului bugetar şi a componentelor acestuia (venituri şi cheltuieli bugetare), efectele fiind şi ele considerate de natură tranzitorie, asemănătoare celor induse de evoluţia ciclurilor economice23. Prin urmare, am considerat mai relevant ca pentru estimarea soldului structural al României să identificăm şi izolăm componenta ciclică manifestată la nivelul veniturilor şi cheltuielilor bugetului general consolidat.

Tabelul nr.3.6 Soldul structural al României in perioada 1991-2007An 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007

Soldstructural(%PIB) -1,4 -5,2 -0,3 -0,3 -2,2 -3,3 -4,5 -5,1 -5,5 -3,7 -4,1 -3,2 -2,6 -2,1 -1,0 -1,5 -1,8

Sursa: Date preluate de la Fondul Monetar Internaţional

Evoluţia soldului structural în perioada 1991-2007 relevă o oarecare inconsecvenţă în ceea ce priveşte politicile fiscale şi bugetare aplicate de către Guvernul României. De exemplu, în primii ani s-a observat o determinare a autorităţilor de a reduce deficitul înregistrat în anul 1992 la un nivel mult mai redus, ceea ce s-a şi întâmplat. În următorii ani, până în anul 1999, deficitul structural a înregistrat o creştere continuă în tot acest interval, dovedind lipsa de eficienţa a politicilor de finanţe publice în stabilirea unei poziţii fiscale

22 În ceea ce priveşte componentele veniturilor fiscale, nu s-a putut analiza influenţa ciclurilor economice asupra accizelor, deoarece în primii ani acestea erau zero, neputaându-se aplica logaritmul natural. De asemenea, nu au fost luate în considerare taxele vamale, având o pondere relative mică în bugetul general consolidate.

23 Blejer, M. I; A, Cheasty (1991), „The Measurement of Fiscal Deficits: Analytical and Methodological Issues”, Journal of Economic Literature, Vol.XXIX (December 1991), pp.1644-1678, pag.1654.

32


cât mai avantajoase. După anul 2001, se poate observa o mai multă determinare din partea autorităţilor în demersul de reducere a deficitelor publice, situaţie care pare că se alterează din nou, începând cu anul 2006. Aşa cum am mai precizat pe parcursul acestui capitol, mărimea deficitelor bugetare ale României trebuie privită şi interpretată prin prisma schimbărilor care au avut loc de-a lungul perioadei analizate. În acest context, studiem consistenţa măsurilor de politică fiscală şi bugetară promovate de către autorităţile publice din România.

În completarea celor specificate anterior, dacă analizăm comparativ evoluţia deficitului structural şi a celui convenţional (a se vedea Graficul nr.3.5) se pot observa diferenţele relativ mici dintre mărimea celor două solduri bugetare, chiar în anii în care economia românească a atins nivelul maxim (produsul intern brut efectiv a fost egal cu cel potenţial estimat de noi).

-6

-5

-4

-3

-2

-1

0

1991 1993 1995 1997 1999 2001 2003 2005 2007

Anul

Graficul nr. 3.5 Evolutia deficitului structural si al deficitului bugetului general consolidat al Romaniei

in perioada 1991-2007

d d*

d:deficitul bugetului general consolidat (%PIB); d*:deficit structural(%PIB) Sursă: Grafic realizat pe baza datelor din Tabelul 3.5.-Anexă

Această situaţie poate sugera faptul că politicile fiscale şi bugetare din România nu sunt influenţate de ciclicitatea activităţii economice sau, altfel spus, stabilizatorii automaţi sunt relative „inerţi”, iar ajustările fiscale au avut ca unic obiectiv diminuarea mărimii deficitului convenţionalneavând nici o influenţă şi asupra cererii agregate.

33


3.4.Analiza evoluţiei soldului curent în România în perioada 1991-2007

Alături de soldurile analizate anterior şi care reprezintă, totodată, şi cei mai utilizaţi indicatori în investigarea aspectelor legate de politicile fiscale şi bugetare, soldul curent poate oferi informaţii cu privire la gradul de economisire la nivel guvernamental. Soldul curent indica adevărata mărime a deficitului sau surplusului bugetului public. Rezultatele privind estimarea soldului curent al României sunt prezentate în Tabelul nr.3.7

Tabelul nr. 3.7 Soldul curent al României in perioada 1991-2007An 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007

Sold Curent(%PIB) -0,2 -0,2 -0,2 4,3 3,5 6,6 0,6 0 -1,2 -0,8 -0,7 -0,1 0,6 1,2 0,6 1,8 -0,2

Sursă:Propriile estimări pe baza datelor preluate de la Fondul Monetar Internaţional pentru perioada 1993-2005, de la Ministerul Finanţelor Publice pentru anii 200-2007 şi din legile bugetare pentru anii 1991-1992.

După cum se poate observa din rezultatele prezentate în tabelul de mai sus, doar în anii 1994, 1995 şi 1996 se poate aprecia că s-a înregistrat un excedent curent considerabil, fapt ce a permis utilizarea pentru finanţarea investiţiilor publice. De altfel, aşa cum rezultă şi din Graficul nr. 3.6, în anii respectivi, cheltuielile de capital din bugetul public au atins cel mai mare nivel din întreaga perioadă, atât ca pondere în produsul intern brut, cât şi ca pondere în totalul cheltuielilor bugetului general consolidat.

Graficul nr. 3.6 Evolutia cheltuielilor de capital in Romania in perioada 1991-2007

05

10152025

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

Anul

cheltuieli de capital (%PIB) cheltuieli de capital (%Ct)

34


Sursă:Grafic realizat pe baza datelor din Tabelul nr.3.6 -Anexa

35


De altfel, evoluţia soldului curent confirmă ceea ce Musgrave (1969) şi Rostow (1971) formulaseră cu cel puţin trei decenii în urmă vis-a-vis de mărimea investiţiilor publice şi private într-un sistem economic dezvoltat. Cei doi economişti apreciau că la începutul perioadei de dezvoltare economică, preponderente vor fi investiţiile realizate de sectorul guvernamental, iar acestea se vor îndrepta cu precădere spre infrastructură. În perioada de mijloc a dezvoltării unui sistem economic, investiţiile private vor spori, iar în cazul unei economii mature, investiţiile publice vor fi complementare celor private şi se vor îndrepta cu precădere spre capitalul uman. După cum se poate observa şi din Graficul nr.3.7, investiţiile sectorului public în România au avut un trend descrescător, situându-se, în prezent în jurl valorii de 30% din totalul investiţiilor realizate în economia românească (a se vedea Tabelul nr. 3.7 – Anexă).

Grafic nr.3.7 Evolutia investitiilor sectorului public comparativ cu marimea soldului curent in

Romania in perioada 1992-2004

0

20

40

60

80

100

1990 1992 1994 1996 1998 2000 2002 2004 2006

Anul

investitii sector public(%PIB) sold curent(%PIB)

Sursă:Grafic realizat pe baza datelor din Tabelul nr.3.7 -Anexă

Chiar dacă volumul investiţiilor private a crescut după anul 1997, trebuie reţinut faptul că agenţii economici privaţi îşi vor îndrepta cu precădere atenţia spre investiţii profitabile, ceea ce înseamna că guvernul va fi cel care va realiza cea mai mare parte a investiţiilor de interes colectiv. Chiar în anul 2002, investiţiile publice au crescut comparativ cu anii precedenţi chiar pe fondul înregistrării unui excedent al soldului curent al bugetului general consolidat.

36


Capitolul IV

IMPACTUL DEFICITULUI BUGETAR ASUPRA PERFORMANŢELOR ECONOMICE

În literatura de specialitate, impactul deficitului bugetar asupra economiei a fost analizat prin prisma a trei abordări teoretice, astfel:

Conform teoriei neoclasice, deficitele bugetare afectează în mod negativ economiile naţionale şi rata de acumulare a capitalului în sectorul privat din următoarele considerente: pe de o parte, deficitele bugetare conduc la creşterea consumului pe termen lung, iar, în cazul în care economia operează în condiţii de ocupare totală a forţei de muncă, creşterea consumului va determina reducerea economiilor, iar, pe de altă parte, finanţarea acestor deficite pe baza emisiunii titlurilor de stat va genera sporirea ratei dobânzii, ce va avea ca efect reducerea ratei de acumulare a capitalului în sectorul privat.

Conform teoriei keynesiene, majoritatea populaţiei consumă cea mai mare parte a venitului disponibil, iar o reducere temporară a gradului de impozitare va avea efecte pozitive imediate şi semnificative asupra cererii agregate. În cazul în care economia nu operează în condiţii de ocupare totală a forţei de muncă, această măsură va conduce la creşterea nivelului venitului naţional.

Conform teoriei ricardiene, finanţarea deficitelor bugetare prin contractarea datoriei publice vor conduce la o atitudine indiferentă a indivizilor vis-a-vis de alternativa aleasă de decidenţii publici, deoarece, consumul este o funcţie ce depinde de volumul resurselor la nivelul tuturor generaţiilor, motiv pentru care, în cazul în care finanţarea deficitului ar presupune o creştere a ratei fiscalităţii, aceasta nu ar afecta resursele tuturor generaţiilor.În principal, de-a lungul timpului, opiniile economiştilor referitoare la efectele deficitelor bugetare asupra performanţelor economice ale statelor s-au circumscris celor două abordări extreme. Pe de o parte, s-a considerat că deficitele rezultate din reducerea ratelor marginale ale impozitării au efect stimulativ asupra productivităţii muncii. Pe de altă parte, deficitele bugetare

37


au fost considerate o cauză a stagnării economiei şi a instabilităţii acesteia24. De fapt, aceste abordări, sunt, mai degrabă influeţate de alegerea modalităţii de finanţare a deficitului bugetar, aşa cum remarca şi Grossman în studiul publicat în anul 1982.

În literatura de specialitate, au fost identificate trei canale prin care deficitele publice pot afecta bunăstarea indivizilor, astfel25:

1) reducerea ratei de impozitare are efecte reale asupra bunăstării deoarece o parte a poverii generată de refinnaţarea datoriei publice va fi suportată de generaţiile viitoare, generaţiile curente contribuind la cheltuielile generaţiilor viitoare prin creşterea consumului curent, reducerea formării capitalului şi, prin urmare, prin creşterea ratei dobânzii şi reducerea salariilor reale.

2) deficitele publice influnţează în mod semnificativ consumul curent datorită capcanei lichidităţii.

3) ratele scăzute ale impozitării la momentul actual presupun rate de impozitare ridicată în viitor, fapt care sugerează lipsa unei uniformităţii a impozitării (tax smoothing).

Din punct de vedere empiric, studiile elaborate până în prezent care au abordat problematica impactului deficitului bugetar asupra performanţelor macroeconomice pot fi grupate, astfel:

studii în cadrul cărora care s-a procedat la analiza directă a impactului deficitelor bugetare asupra variabilelor macroeconomice. De exemplu, Leiderman şi Razin (1986) au relevat existenţa unei legături indirecte între mărimea deficitului bugetar şi consumul privat, iar Gali, Lopez-Salido şi Valles (2005) au evidenţiat creşterea consumului odată cu creşterea cheltuielilor guvernamentale.

studii care au investigat incidenţa deficitelor publice prin prisma finanţării acestora pe baza contractării datoriei publice, asupra ratei dobânzii şi, implicit asupra investiţiilor private şi a accesului corporaţiilor la sursele de finanţare. De exemplu, Friedman (1984) a evidenţiat faptul că finanţarea deficitelor bugetare prin contractarea datoriei publice influenţează în mod semnificativ rentabilitatea acţiunilor emise de către corporaţii. Astfel,

24 Romer,D. (1988),’’ What are the Costs of Excessive Deficits?’’, NBER Macroeconomic Annual 1988, editat de Stanley Fischer, pp 63-98, MIT Press, Cambridge, MA, 1988, pag. 63.25 Romer,D. (1988),’’ What are the Costs of Excessive Deficits?’’, NBER Macroeconomic Annual 1988, editat de Stanley Fischer, pp 63-98, MIT Press, Cambridge, MA, 1988, pag. 65.

38


o finanţare cu precădere pe seama tilurilor de stat emise pe termen scurt conduce la reducerea rentabilităţii titlurilor de stat pe termen lung şi, totodată, la o reducere mai accentuată a rentabilităţii acţiunilor, iar finanţarea prin emiterea de titluri financiare pe termen lung determină o creştere a rentabilităţii acestor instrumente dar, de asemenea, reducerea rentabilităţii acţiunilor pe piaţa de capital. Tot în acest context, poate fi amintit şi studiul realizat de Darrat (1990) care relevă că deficitele exercită o influenţă de tip Granger asupra rentabilităţii pieţei de capital din Canada, ceea ce ar însemna că investitorii pot înregistra rentabilităţi anormale pornind de la aşteptările legate de evoluţia deficitelor fiscale la nivel macroeconomic. Engen şi Hubbard (2004) şi, respectiv, Ardagna, Caselli şi Lane (2004) evidenţiază pe baza testelor empirice faptul că deficitele bugetare şi datoria publică exercită o influenţă semnficiativă asupra ratelor dobânzii, în diverse perioade şi pe diverse eşantioane de date utilizate. Dai şi Philippon (2005) relevă faptul că defictul bugetar influenţează în mod semnificativ rata dobânzii pe termen lung. Pe de altă parte, au fost realizate şi studii care relevă faptul că deficitele bugetare nu influenţează mărimea ratelor dobânzii şi, mai mult decât atât, se declară în favoarea echivalenţei ricardiene (Evans, 1985).

4.1. DEFICITELE BUGETARE SI ECONOMIA

Analiza impactului deficitului bugetar asupra economiei urmăreşte, în principal efectele exercitate asupra unor variabile precum rata dobânzii, investiţii, producţia naţională. De asemenea, Ball şi Mankiw (1995) semnalau faptul că studiile realizateîn acest sens şi-au îndreptat atenţia către impactul deficitelor publice asupra economiilor, investiţiilor, balanţei comerciale, ratei dobânzii, cursului de schimb şi, respectiv creşterii economice pe termen lung. O parte dintre aceste efecte se manifestă pe termen scurt şi, în cazul în care nu sunt atenuate la timp generează efectele pe termen lung care afectează bunăstarea indivizilor. Prin urmare, considerăm utili demersul în care vom face o prezentare a acestor efecte în funcţie de orizontul de timp pe care se manifestă.

39


4.1.1.Efectele pe termen scurt ale deficitului bugetar asupra economiei

In literatura de specialitate dedicată analizei impactului deficitului bugetar asupra economiei are ca fundament modelul keynesian. Pentru a investiga efectele pe termen scurt asupra economiei, Ball şi Mankiw (1995) au propus ca punct de pornire ecuaţia echilibrului general, conform căreia produsul intern brut (Y) este alocat pentru consum (C), pentru investiţii (I), pentru necesităţile sectorului guvernamental (G) şi pentru comerţul internaţional reprezentat de exportul net (NX), astfel:

40


Y C I G NX(1)

De asemenea , se mai considera faptul ca la nivelul sectorului privat economiile (Sp)economiile reprezinta acea parte a venitului disponibil(dupa plata impozitelor,T) si dupa efectuarea consumului (C), iar la nivelul sectorului guvernamental,

economiile (Sg) sunt reprezentate de diferenţa dintre veniturile fiscale (T) şi cheltuielile guvernamentale (G)26, astfel:

S p Y T C (2)

Sg = T – G (3)

Pe baza relaţiilor de calcul de mai sus, economiile naţionale (S) vor fi reprezentate de:

S Y C G (4)

Substituind relaţia de calcul (1) în relaţia de calcul (4) se va obţine faptul că economiile naţionale sunt egale cu suma dintre investiţii şi exportul net, după cum urmează:

S I NX (5)

Având în vedere relaţiile anterioare de calcul se poate discuta, în continuare, despre efectele pe termen scurt ale deficitelor bugetare27:

creşterea deficitelor bugetare conduce la scăderea economiilor naţionale. Luând în considerare egalitatea (5), rezultă faptul că deficitele bugetare determină, concomitant şi reducerea investiţiilor, precum şi a exportului net. Creşterea deficitului bugetar şi reducerea economiilor naţionale nu se realizează într-o relaţie de 1 la 1.Scăderea economiilor la nivelul sectorului guvernamental, va determina o creştere a economiilor din sectorul privat şi, prin urmare, reducerea economiilor naţionale se va produce cu o mărimea mai mică decât scăderea economiilor sectorului guvernamental.

creşterea deficitului comercial (ca urmare a scăderii exportului net) va

26 De asemenea,se face propunerea conform careia necesitatile sectorului guvernamental sunt acoperite din veniturile de natura fiscala colectate de la contribuabili.27 Ball, L.;Mankiw,G. N. (1995), “What Do Budget Deficits Do?”, NBER Wirking Paper Series, Working Paper 5263,September 1995, pag. 4-6

41


genera ieşiri de active din ţară. În cazul în care un stat devine importator net, atunci se va transforma într-un exportator net al activelor financiare. Fluxurile de monedă către exterior vor determina investitorii străini să achiziţioneze acţiuni, titluri de stat sau proprietăţi imobiliare.

reducerea economiilor naţionale conduce la creşterea ratei dobânzii pe piaţa monetară şi, implicit la reducerea investiţiilor. Cu toate acestea, sunt autori care contrazic o astfel de afirmaţie. De exemplu, Friedman (2000), pe baza datelor empirice înregistrate în perioada 1990-2000 pentru Statele Unite ale Americii, apreciază că în acest interval s-a înregistrat cea mai mare productivitate a capitalului, deşi S.U.A. a înregistrat şi cel mai ridicate deficite bugetare. Explicaţia pe care o oferă autorul în acest caz, are în vedere faptul că în cadrul „noilor economii”, capitalul fizic contează mai puţin decât cel uman şi decât cunoştinţele. Mai mult decât atât, mult discutatul fenomen de crowding-out al investiţiilor private pare să nu mai aibă sens, având în vedere că prin deficit sunt finanţate investiţii publice care asigură necesarul de capital la un nivel al productivităţii cel puţin egal cu cel oferit de sectorul privat.

odată cu creşterea dobânzilor de pe piaţa, investiţiile devin atractive atât pentru investitorii autohtoni, cât şi pentru cei străini. În acest ultim caz, dorinţa manifestată de aceştia de a investi în astfel de active care oferă o rentabilitate superioară, va conduce la presiuni asupra monedei naţionale, creşte cererea pentru moneda naţională fapt care conduce la aprecierea ei.

aprecierea monedei naţională influenţează comerţul cu bunuri şi servicii, deoarece produsele naţionale sunt mai scumpe pentru agenţii economici străini, ceea ce cauzează scăderea exporturilor, creşterea importurilor şi, prin urmare apariţia deficitului comercial.

42


4.1.2.Efectele pe termen lung ale deficitului bugetar asupra economiei.

Efectele pe termen lung ale deficitelor bugetare sunt analizate din perspectiva modelului în care acestea afectează creşterea economică şi bunăstarea indivizilor28. Având în vedere faptul că producţia este determinată de capacitatea de producţie existentă care, la rândul ei, este influenţată de stocul de capital, în condiţiile în care creşterea deficitelor bugetare generează reducerea investiţiilor, stocul de capital va creşte într-un ritm mai lent. Dacă această situaţie se perpetuează pe o perioadă mai îndelungată, cpacitatea economiei de a produce bunuri şi servicii va descreşte substanţial. De asemenea, sporirea fluxurilor de active financiare către investitorii străini, ca urmare a creşterii deficitelor bugetare, determină, totodată, şi expatrierea unei părţi importante a venitului naţional sub formă de dobânzi, profit sau rentă. Mai mult decât atât, atunci când deficitele bugetare determină reducerea stocului de capital, productivitatea marginală a muncii scade, deoarece fiecare salariat are mai puţin de lucru, în timp ce productivitatea marginală a capitalului creşte datorită rarităţii acestuia. Prin urmare, o astfel de situaţie va conduce la reducerea salariilor reale şi creşterea ratei profitului. Un alt canal prin care deficitele bugetare afectează economia pe

termen lung este cel al impozitării. De fapt, problema porneşte de la alegerea celei mai bune modalităţii de finnaţare a deficitului. Finanţarea prin datorie publică , va genera în viitor, impozite suplimentare care vor afecta contribuabilii, direct, prin reducerea venitului disponibil, şi, indirect, prin pierderile de utilitate generate impozitele care distorsionează activitatea economică. De asemenea, în cazul în care nu vor creşte impozitele se poate proceda la reducerea cheltuielilor guvernamentale, dar atunci se va pune probleme stabilirii acelor categorii de cheltuieli care urmează a fi „sacrificate”. De cele mai multe ori, autorităţile publice, pentru a evita efectele distorsionante induce de aceste alternative, preferă refinanţarea datoriei publice. Însă, aici apare problema cât timp poate fi aceasta refinanţată prin contractarea unor noi împrumuturi de stat astfel încât să nu se se acumulează prea multă datorie sau să devină nesustenabilă, în sensul discutat pe parcursul acestei lucrări. În acest sens, Ball şi Mankiw (1995) apreciază că politica de refinanţare a deficitelor bugetare este un „joc”: autorităţile preferă să evite creşterea impozitelor sau reducerea cheltuielilor publice, însă riscul asumat este mare şi poate fi chiar „dureros”, la un moment dat. De aceea, în opinia celor doi autori, pentru a evita efectele negative asupra creşterii eocnomice, este recomandat ca creşterea ratei impozitării să nu depăşească rata reală a dobânzii la care este contractată datoria publică.

28 Ball, L. ;Mankiw,G. N. (1995), “What Do Budget Deficits Do?” , NBER Wirking Paper Series, Working Paper 5263,September 1995, pag. 10-12

43


În ceea ce priveşte efectele deficitelor bugetare asupra bunăstării indivizilor, acest aspect se analizează prin prisma impactului pe care îl au deficitele publice asupra mărimii sau dinamicii produsului intern brut. Ball şi Mankiw (1995) apreciau că această modalitate de investigare poate fi înşelătoare şi propuneau o analiză în funcţie de mărimea consumului. În acest caz, deficitele bugetare pot fi privite ca instrumente cu ajutorul cărora se asigură redistribuirea resurselor. La aceeaşi concluzie, ajungea şi Grossman (1982) care considera că deficitele bugetare nu au nici o influenţă asupra politicii monetare, inflaţiei sau activităţii eocnomice, în general, ci principalul efect este cel redistributiv, de alocare a resurselor între consum şi investiţii. Ball şi Mankiw (1995) considerau că, privite sub acest aspect, deficitele bugetare conduc la o situaţie din care unii indivizi „câştigă” şi alţii „pierd”, însă suma tuturor acestor câştiguri şi pierderi este egală cu zero şi, prin urmare, nu se poate aprecia cu exactitate dacă deficitele publice pot fi considerate „bune” sau „rele” sub aspectele menţionate pe parcursul acestui capitol. Spre deosebire de cele exprimate anterior, Romer (1988) aprecia costul deficitelor bugetare excesive ca fiind relativ ridicat, chiar dacă efectele redistributive între generaţiile prezente şi cele viitoare ale deficitelor şi efectele asupra consumului sunt reduse. De asemenea, David Romer estimează cum costurile asociate deficitelor bugetare excesive cresc proporţional cu perioada în care acestea persistă şi că pot fi redse considerabil prin rambursarea datoriei publice nou acumulate la rate ale dobânzii moderate odată spre sfârşitul perioadelor cu deficite mari.

Având în vedere cele prezentate anterior, se poate concluziona că, principalii „câştigători” ai deficitelor bugetare sunt actualii contribuabili şi viitori proprietari ai capitalului, în timp ce „perdanţii”sunt viitorii contribuabili şi salariaţi29.

4.1.3.Ipoteza de neutralitate a deficitelor bugetare

Alături de abordările prezentate anterior referitoare la impactul deficitului bugetar asupra economiei, literatura de specialitate ia în considerare şi ipoteza neutralităţii deficitelor („echivalenţa ricardiană”30). Având în vedere faptul că studiile realizate până în prezent nu au gasit o susţinere empirică absolută pentru primele două abordări, este util de avut în atenţie şi această a treia abordare a impactului deficitelor publice.

Conform acestei teorii31, chiar dacă cheltuielile publice şi ratele marginale ale impozitării influenţează activitatea economică, mix-ul dintre datorie

29 Ball, L. ;Mankiw,G. N. (1995), “What Do Budget Deficits Do?” , NBER Wirking Paper Series, Working Paper 5263,September 1995, pag. 21

30Pentru detalii referitoare la considerentele lui David Ricardo vis-à-vis de datoria publica, vezi Roberts, R.O. (1942), “Ricardo’s Teory of Public Debts’’ , Economica, New Series, Vol. 9, No. 35 (Aug., 1942), 257-266

31 Pentru detalii, vezi Seater, J. J. (1993), “Ricardian Equivalence” , Journal of Economic Literature, Vol. XXXI (March 1993), pp. 142-190.

44


publică şi impozite nu este relevant. Motivul îl constituie faptul că valoarea actuală a impozitelor viitoare este egală cu valoarea datoriei publice la momentul curent. În aceste condiţii, agenţii economici raţionali se vor comporta ca şi cum statul nu ar fi contractat datorie publică, de unde rezultă că datoria publică nu are nici un efect asupra activităţii economice. Fundamentul teoretic ce stă la baza acestei ipoteze are în vedere următoarele32:în condiţile existenţei pieţelor perfecte, se consideră un agent reprezentativ al cărui obiectiv este cel de maximizare a funcţiei de utilitate (a se vederea relaţia de calcul 6), având în vedere şi constrângerile bugetare (a se vedea relaţia de calcul 7), astfel:

unde:

U(t)=functia intertemporala de utilitate; C = consumul individului; Y = venitul total; = factorul timp care este reprezentat de 1/(1+p), unde p este rata de preferinta a timpului in functie de care agentii economici realizeaza consumul pe termen lung ; R = factorul de actualizare care este reprezentat de 1/(1+r), unde r este rata reala a dobanzii (poate fi avuta in vedere orice alta rata de actualizare, in functie de relevanta acesteia. Ce se întâmplă atunci când autorităţile guvernamentale emit titluri de stat pentru finanţarea deficitelor bugetare? În condiţiile în care nu se doreşte modificarea structurii cheltuielilor publice, dar impozitele scad cu x u.m.la începutul perioadei, atunci guvernul va emite titluri de stat de x u.m. pentru finanţarea cheltuielilor, la o rata a dobânzii, r, şi cu o maturitate de n ani care poate tinde spre infinit. Atât cheltuielile cu dobânzile, cât şi rambursarea principalului aferent datoriei publice contractate vor fi finanţate din impozite viitoare. Cum percep agenţii economici această situaţie? Dacă la începutul perioadei aceştia cedează x u.m. din venitul lor pentru a achiziţiona titlurile de stat, se aşteaptă, în viitor, să încaseze dobânda aferentă şi să li se ramburseze principalul. 32 Seater, J. J. (1993), “Ricardian Equivalence” , Journal of Economic Literature, Vol. XXXI (March 1993), pp. 142-190, pag.144.

45


Pe de altă parte, la începutul perioadei impozitele scad cu x u.m. pentru a creşte în viitor astfel încât să acopere cheltuielile suplimentare cu dobânzile şi rambursarea datoriei contractate. Aceasta înseamnă că, indivizii vor percepe această modalitate de refinanţare a datoriei ca neavând efecte asupra averii lor.

În principal, ipotezele care stau la baza teoriei echivalenţei ricardiene au în vedere următoarele :

1. generaţiile de contribuabili sunt legate prin transferuri de natură altruistă33;

2. pieţele de capital sunt perfecte; 3. amânarea impozitelor nu redistribuie resursele între generaţiile de

contribuabili; 4. impozitele percepute nu sunt distorsionante (proporţionale, ci se aplică

în sumă fixă); 5. consumatorii sunt raţionali şi îşi formulează aşteptări în legătură cu

evoluţia variabilelor macroeconomice. Având în vedere aspectele mai sus menţionate, Robert J. Barro, promotor şi susţinător al teroriei lui David Ricardo despre neutralitatea

deficitelor bugetare, aduce câteva obiecţii în studiul său din anul 1989 care se rferă tocmai la ipotezele ce stau la baza acestei teorii. Astfel, el are în vedere patru argumente în funcţie de care reanalizează ipoteza de neutralitate, şi anume:

1. indivizii au orizonturi de timp finite şi de aceea nu îşi formulează aşteptări cu privire la impozitele ce vor fi percepute după moartea lor;

2. pieţele de capital sunt imperfecte, iar rata de actualizare a fiecărui individ o depăşeşete pe cea oferită de autorităţile publice pentru titlurile de stat;

3. impozitele şi veniturile viitoare sunt incerte; 4. impozitele percepute nu sunt sub forma unei sume fixe (aşa cum presupune

modelul original şi cum s-a considerat şi în modelul expus anterior), ci depind de nivelul veniturilor, consumului sau averii. Pe baza acestor aspecte, Barro (1989) consideră că deficitele bugetare contează şi nu sunt neutre. Kotlikoff, Razin şi Rosenthal (1988) demonstrează, pe baza modelelor cu trasferuri determinate de altruism faptul că ipoteza de neutralitate nu se respectă, în condiţiile în care se are în vedere comportamentul stratigic al ambelor părţi, adică, atât al donatorului, cât şi al beneficiarului.

33 Robert J. Barro vorbeste in studiul sau din anul 1974 despre modul cum dragostea pentru copii (urmasi ) leaga, din punct de vedere economic, generatiile curente de generatiile viitoare si neutralizeaza progesul de alocare intergenrationala.

46


4.2.Analiza impactului deficitului bugetar asupra performantelor economice ale Romaniei pe baza evolutiei variabilelor macroeconomice

În cazul României, pentru început, se va proceda la analiza impactului deficitului bugetar asupra economiei având în vedere evoluţia principalelor variabile macroeconomice în perioada 1991-2007, şi anume: consumul, formarea brută de capital fix şi exportul net (a se vedea Tabelul nr.4.1 – Anexă).

Aşa cum am menţionat în paragrafele anterioare, deficitele bugetare conduc la o creştere a consumului pe termen scurt. După cum se poate observa din Graficul nr.4.1, în cazul României nu se poate distinge o legătură evidentă între cele două variabile.

47


Tabelul nr.4.1.Evolutia consumului si a deficitului bugetar in Romania in perioada 1991-2007

-10

-8

-6

-4

-2

0

Anul

Co

ns

um

/De

fic

it

bu

ge

tar(

%P

IB)

consumul final sold buget general consolidat

Sursă:Grafic realizat pe baza datelor din Tabelul 4.1.-Anexă

Calculând chiar şi coeficientul de corelaţie dintre deficitul bugetar34 şi

mărimea consumului se obţine un rezultat de -0,42 care sugerează existenţa unei legături relativ semnificativă între cele două variabile, legătură directă. În anii marcaţi pe grafic, în care s-au înregistrat cele mai ridicate deficite bugetare (1992, 1997, 1998, 1999), consumul a crescut, cu excepţia anului 1992, conform aşteptărilor din modelul keynesian, iar în anii în care deficitul a scăzut se observă reduceri ale consumului. Pe baza analizei evoluţiei celor două variabile nu se poate spune cu exactitate dacă deficitul a fost una din cauzele care a determinat fluctuaţia consumului, având în vedere şi valoarea coeficientului de corelaţie, ci se pot identifica anumite regularităţi. În ceea ce priveşte legătura dintre formarea brută de capital fix şi deficitul bugetar (a se vedea Graficul nr.4.2) se poate constata o corelaţie directă, deşi coeficientul de corelaţie 0,23 sugerează lipsa unei legături statistice relevante.

34 Analiza se va face in raport cu soldul bugetului general consolidat

48


Tabelul nr.4.2.Evolutia formarii brute de capital fix si a deficitului bugetar in

Romania in perioada 1991-2007

-8

-6

-4

-2

0

1991

1993

1995

1997

1999

2001

2003

2005

2007

Anul

Fo

rma

re b

ruta

de

c

ap

ita

l/De

fic

it

bu

ge

tar(

%P

IB)

FBC Sold buget general consolidat


Cu toate acestea, se poate observa faptul că în anii în care deficitul bugetar a crescut, formarea brută de capital a înregistrat creşteri, iar în anii în care deficitul a scăzut, a scăzut şi formarea brută de capital fix. Analizând evoluţia datelor statistice nu se poate vorbi de existenţa fenomenului de evicţiune a investiţiilor. O explicaţie, în acest sens, poate fi cea oferită de Friedman (2000), care considera că atâta vreme cât prind deficitele publice sunt finanţate investiţii de interes colectiv este normal, ca pe termen lung, acestea să nu afecteze negativ investiţiile private. Având în vedere evoluţia investiţiilor publice în România se poate aprecia faptul că la începutul perioadei analizate acestea au fost preponderente, însă, începând cu anul 1998 au început să scadă în favoarea investiţiilor din sectorul privat. Conform abordării neoclasice, creşterea deficitului bugetar conduce la creşterea deficitului comercial. În cazul României, pot fi constatate numeroase corelaţii inverse, sugerând faptul că la creşterea deficitului public, deficitul comercial scade şi invers (a se vedea Graficul nr.4.3).

49

Tabelul nr.4.3.Evolutia exportului net si a deficitului bugetar in Romania in perioada 1991-2007

-12

-10

-8

-6

-4

-2

0

19

91

19

92

19

93

19

94

19

95

19

96

19

97

19

98

19

99

20

00

20

01

20

02

20

03

20

04

20

05

20

06

20

07

Anul

Ex

po

rt n

et/

De

fic

it

bu

ge

tar(

%P

IB)

NX Sold buget general consolidat


Coeficientul de corelaţie estimat are valoarea -0,23 relevând existenţa legăturii indirecte, însă, din punct de vedere statistic, această legătură nu este relevantă. În acest caz, trebuie investigată legătura existentă între evoluţia deficitului bugetar şi cursul de schimb, pentru a vedea dacă evoluţia deficitului comercial a fost determinată de aprecierea sau deprecierea monedei naţionale, iar dacă aceasta a fost influenţată de deficitul public (acest aspect se va analiza pe parcursul acestui capitol, dacă seriile de timp vor permite acest lucru).

Analizând situaţie dezechilibrelor din economia românească pe baza relaţiilor de calcul (1)-(5) se poate constata faptul că în toată această perioadă s-au înregistrat deficite atât la nivel guvernamental, cât şi la nivelul sectorului privat (a se vedea Tabelul nr.4.2 – Anexă35) care au fost finanţate pe seama contului curent extern. În opinia lui Croitoru şi Târhoacă (2000) în toată această perioadă economiile din sectorul privat s-au menţinut la niveluri relativ scăzute pe fondul unei deplsări structurale către economia neoficială şi al unei distanţări de economia oficială, iar creşterea economiilor în economia neoficială nu a compensat scăderea din economia neoficială şi sectorul guvernamental36.

În principal, se apreciază că ţările cu o rată ridicată a economisirii pe plan intern şi cu pieţe de capital dezvoltate pot absorbi efectele deficitelor bugetare mai uşor, în caz contrar chiar un deficit bugetar relativ scăzut

35 Datele disponibile preluate de la Fondul Monetar International acopera doar peroiaada 1994-200636 Croitoru, L.; Târhoacă, C. (2000), “Politica fiscală în România”, în Dăianu, D.; C. Rühl (2000), “Tranziţia economică în România – trecut, prezent şi viitor”, Centrul Român de Politci Economice, Bucureşti, pag.577.

poate fi destabilizator37.În ceea ce priveşte România, se poate observa din Tabelul nr.4.2 – Anexă şi Tabelul nr.4.3 că rata de investire a fost destul de ridicată comparativ cu situaţia la nivel mondial, cu cea din zona euro şi, respectiv cu cea din Uniunea Europeană. Însă, referitor la rata de economisire aceasta s-a situat în cele mai mult cazuri chiar sub rata economisiri la nivelul statelor emergente sau în curs de dezvoltare.

Tabelul nr. 4.3 Economiile naţionale şi investiţiile la nivel internaţional (%PIB)

19 91

19 92

1 9 93

1994

1995

19 96

19 97

1998

19 99

20 00

20 01

20 02

20 03

20 04

20 05

20 06

20 07

La nivelmondial

Investiţii 23,8 23,5 22,5 22,3 22,5 22,9 22,7 22,7 22,2 22,1 22,5 21,4 20,8 21,1 21,9 22,3 22,8

Economiinaţionale 23 22,4 21,6 21,6 21,8 22,5 22,3 22,6 22 21,9 22,4 21,2 20,5 20,8 21,7 22,1 22,8

Zona zero

Investiţii n/a 24,3 23,3 21,4 21,8 20,7 20 20,2 21 21,3 22 21 20 20,1 20,4 20,8 21,3

Economiinaţionale n/a 22,1 21,6 20,8 20,8 21,8 21 21,6 21,9 21,7 21,4 21,3 20,8 20,7 21,5 21 21,3

Uniunea Europeană

Investiţii 22,8 21,9 21 19,4 19,8 20,3 19,7 19,9 20,7 20,8 21,3 20,4 19,6 19,6 19,9 20,3 20,9

Economii naţionale 22,2 20,7 20 19,4 19,7 20,8 20,4 20,9 21,1 20,5 20,3 20,1 19,7 19,7 20,3 19,9 20,2

Alte stateemergente

şi în cursde

dezvoltare

Investiţii 25,1 26,5 25 26,1 25,4 26,1 25,8 25,5 24,2 23,7 23,9 24 24,6 25,9 27,2 27 27,4

Economiinaţionale

24,1 23,6 22,5 23,5 24,1 24,4 24,4 24,2 22,4 23,4 25,2 24,6 25,8 27,9 29,6 31,1 31,8

Sursă: date preluate de la Fondul Monetar Internaţional

În ceea ce priveşte piaţa de capital din România, nu se poate aprecia, nici la acest moment, ca având un grad de dezvoltare ridicat. Această afirmaţie poate fi justificat atât prin prisma capitalizării bursiere ca pondere în PIB, care, de exemplu, la nivelul anului 2005 a fost de aproximativ 19%38, în timp ce la nivel mondial era de 84%, în zona euro, ponderea era de 60%, pentru zona nord-americană ce cuprinde Statele Unite ale Americii şi Canada, acest procent era de 136%, iar în cazul economiilor emergente din Europa, ponderea era de doar 13%39, cât şi prin prisma modului în care acţionează investitorii pe piaţa

37 Croitoru, L.; Târhoacă, C. (2000), “Politica fiscală în România”, în Dăianu, D.; C. Rühl (2000), “Tranziţia economică în România – trecut, prezent şi viitor”, Centrul Român de Politci Economice, Bucureşti, pag.575.

38 A fost estimată ca raport procentual între capitalizarea bursieră pe baza datelor preluate de la Bursa de Valori Bucureşti (www.bvb.ro) şi PIB, aferent anului 2005.

39 Estimările s-au făcut ca raport procentual între capitalizarea bursieră şi produsul intern brut, pe baza datelor raportate pentru zonele respective, inclusiv la nivel mondial în Global Financial Stability Report. Market

de capital românească40 . Prin urmare, chiar dacă deficitul bugetar în România nu a fost excesiv decât în câţiva ani, având în vedere caracteristicile economice specificate anterior se poate aprecia că aceste deficite au avut un oarecare impact asupra performanţelor economiei româneşti.

Concluzii şi propuneri

Deficitul bugetar de anul viitor este estimat, prin proiectul de buget al guvernului, la 2,8% din Produsul Intern Brut. Deficitul ar urma să ajunga anul viitor la 3,2% din PIB şi la 3,9% din PIB, peste doi ani, potrivit prognozei forului executiv european. Estimarile Comisiei se bazează pe majorarea cheltuielilor cu pensiile, precum şi pe o scadere a veniturilor din contribuţiile sociale de pensii odată cu reducerea acestora cu 2% în 2008 şi cu 2,5% în 2009, în scopul finanţarii pilonului II al pensiilor private. Costurile reformei de pensii, prin introducerea sistemului de administrare privată, sunt estimate la 0,2% din PIB în 2008 şi 0,3% din PIB în 2009 şi au fost incluse în deficitele prognozate de CE. Pe de altă parte, previziunea reflecta şi intentia guvernului român de a reduce contribuţiile de asigurări cu 6%, în trei etape, pe parcursul anului viitor, diminuare care va avea impact complet din 2009. Aceste reforme urmează să fie finanţate prin măsuri de largire a bazei de impunere a contribuţiilor de asigurări, aprobate recent. Salariile în sectorul bugetar vor continua sa fie o ţinta importanta a cheltuielilor publice, se precizează în prognoza Comisiei. Veniturile din taxele directe (profit, venit) vor fi mari datorită creşterii economice si a îmbunătăţirii colectării. Comisia Europeana mai arată, ca deficitul bugetar se va majora de la 1,9% din PIB, în 2006, la 2,7% din PIB în 2007, mai ales din cauza creşterilor salariale în sectorul public şi a transferurilor sociale. Mai mult, nivelul scazut al cheltuielilor publice de capital, din cauza execuţiei lente a programelor de investiţii, a determinat transferul acestor sume, prin rectificări succesive ale bugetului, la

Developments and Issues, International Monetary Fund, September 2007, pag.95.

40 Pentru detalii, a se vedea în acest sens Dragotă, V.; Stoian, A. (2006), “Considerente privind raţionalitatea investitorilor pe piaţa de capital din România”, Sesiunea de comunicări ştiinţifice organizată de Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Ştiinţe Economic, Arad şi SIF Banat-Crişana, Arad, 16 iunie, publicată în volumul „Piaţa de capital”, Nr.1(4)/2006, Editura Universităţii de Vest, pp.20-28, 2006.

cheltuieli curente. Deficitul bugetar al României trebuie sa se încadreze în limita a 3% din PIB, potrivit Pactului de Stabilitate şi Creştere, care stabileşte criteriile economice ale zonei euro. În cazul în care un stat membru depaşeste plafonul de deficit bugetar de 3% din PIB, Comisia Europeana poate declanşa procedura de infringement împotriva acelui stat, prin care poate impune şi masuri financiare.

2. Deficitul bugetar

Proiecţia deficitului bugetar, proiectat pentru anul 2008 sub 3% din produsul intern brut, situate costant în ultimi ani sub această valoare de referinţa reflectă o tendinţă descrescătoare ce relevă desfăşurarea unui proces de cosolidarefiscală, o mai buna colectare a veniturilor bugetare, un management mai performant al cheltuielilor publice, o creştere a interesului stabiliri priorităţilor reale de cheltuieli(planşa 1.1) Stabilirea deficitului bugetar a ţinut seama de o serie de constrângeri care decurg din calitatea României de stat membru al Uniunii Europene:

controlul cheltuielilor publice pentru corelarea cu strategia de ţintire a inflaţiei; asigurarea contribuţiei României la bugetul comunitar, (0,96% din produsulintern brut); asigurarea cofinanţarii fondurilor pre aderare si post aderarea primite de la Uniunea Europeana ; îndeplinirea criteriilor cerute de aplicarea strategiei Lisabona; contracararea consecinţelor ce decurg din liberalizarea contului de capital.

Plansa nr. 1.1

Studiul privind deficitul bugetar al Romaniei in perioada 1991-2007

53

Studiul privind deficitul bugetar al Romaniei in perioada 1991-2007 Anexa-Tabel nr. 3.2

Sursa:Fondul Monetar International

Anexa-Tabelul nr.3.3

Anul Aust Gre Por Bel Irl Spa Fin Ita M.B Fra Lux Sue Ger Ola Dan

1981 -1.5 -2.5 -6 -9 -10 -1.5 4 -7.8 -3 1 0 -6.5 -2 -3.5 -3

1982 -1.5 -6 -6.5 -9.5 -11.5

-1.5 5.4 -9 -3.9 -1 -1.5 -6.2 -3 -4.5 -5.5

1983 -1.5 -8 -8.3 -16 -11 -1.8 3.5 -11.2 -4.3 -2.3 -2.8 -4.8 -3.8 -5 -7.5

1984 3.2 -6.2 -6 -12.8

-12 -5.2 1.7 -11 -2.5 -3 -1.3 -6.8 -3.1 -6 -10

1985 3.2 -7 -7.2 -1.5 -11 -4.5 3.2 -10.5 -3.5 -2.5 1.8 -5 -4 -5.2 -7.2

1986 -2.5 -8.2 -5.5 -11 -9 -5 3.5 -11.5 -3.8 -3 3 -3 -1.3 -5 -4.5

1987 -2.5 -11 -5.8 -10.2

-11.4

-6.5 4.1 -12.6 -3.2 -3 4.5 -3.8 -1.5 -3.8 -2.8

1988 -4.2 -11.2

-6 -10.1

-12 -5.5 3 -11.5 -2.5 -3.2 3.5 3.7 -1.8 -4.5 2.2

1989 -4.9 -9.5 -5 -8 -9 -3 4 -11.2 -2.4 -1.8 2.5 3.6 -2 -5 1.5

1990 -3.3 11.1 -3 -7.8 -5.2 -3.2 5.2 -10.5 0.9 -2.2 1.5 3.5 0.3 -4.3 -1

1991 -10 -14 -1.9 -8.5 -1.8 -2.9 7 -10 -0.5 -1.8 4.3 3.5 0.2 -5 -0.9

1992 -11.5 -16 -2 -7 -3 -4 5.9 -11.8 -4.7 -1.9 3 3.5 -2 -5.3 -1.3

1993 -11.4 -11 -2.4 -7.5 -3 -4.3 -3 -11.7 -3 -0.8 0.8 0 -3 -3 -3

1994 -10.5 -13.2

-4.5 -8 -3 -4 -6.1 -10.5 -6.2 -4.5 -0.6 -9 -2.5 -5.2 -2.5

1995 -10 -13.5

-5.9 -7.4 -2.2 -7 -7.4 10.8 -7.6 -5.8 1.8 -11 -3 -3 -3.8

1996 -9 -10 -5.8 -5 -1.7 -6 -6 -9.3 -6.5 -5.5 2.8 -9 -2 -3.9 -3.4

1997 -7.5 -10.3

-5.6 -4.4 -1.8 -7.3 -4 -4.5 -5.6 -5 2.7 -7.1 -3.5 -4.5 -3

1998 -7 -7.5 -4 -4 1 -3.8 -3 7.3 -3 -3.8 2.2 -3 -3.8 -3 -1.5

1999 -2.5 -6.9 -3 -1.5 1.5 -3.2 1.7 -2.8 0 -3 3 -1.2 -2.5 -1.4 0.8

2000 -3 -4.2 -2.8 -0.9 2.5 -3 5.2 -3 1.4 -2.8 3.5 2 -2 -1 0

2001 -1 -3.5 -2.6 -0.5 2.5 -1.3 7.5 -1 1.9 -2.5 3.5 2.5 -1.4 1.5 1.5

2002 -1.5 -4 -1.4 0.5 4.5 -1 5 -0.8 1.2 -1.5 6 5.2 -1.5 2.2 2.2

2003 -3 -6 -1.4 1 -2.4 -0.5 4.5 -3 -0.5 -1.5 6 3 -3 -0.7 0.3

2004 -0.5 -4.8 -3.8 0 -3.3 0 4 -2.8 -2 -3 2 -0.4 -3.8 -2.5 -0.2

2005 -3.5 -6 -4.2 0 -3 0 2.1 -3.5 -3.2 -4 -1 -0.1 -4 -3 1.5

2006 3.5 -6.8 -3.5 0 -1.5 0 1.8 -3.6 -3.2 -3.7 -1.8 -3 -3.5 -1.5 3

2007 -4 -3 -3 -0.5 -3 -1.8 2.5 -4 -3.2 -3 -2.1 1.5 -3.2 -2.3 4.3

54

Studiul privind deficitul bugetar al Romaniei in perioada 1991-2007 Anul Sold buget general

consolidat *)(%IB)Sold primar **)(%PIB)

1991 -1.5 1

1992 -5.2 3.4

1993 -0.1 -4.3

1994 -0.4 0.6

1995 -2.2 -0.8

1996 -3.4 -1.9

1997 -4.8 -3

1998 -5.2 -1.5

1999 -5.4 -0.7

2000 -3.6 1.7

2001 -4 0.8

2002 -3.2 0.7

2003 -2.6 0.4

2004 -2.2 -0.2

2005 -1.1 0.8

2006 -1.5 0.4

2007 -1.9 0.4


Anexa-Tabel nr 3.1

55


Anul UNGARIA POLONIA ROAMNIA

1993 8.5 4 0.4

1994 8.4 2 1.9

1995 7.1 2.8 2.7

1996 3.1 2.6 3.9

1997 4.8 1.8 3.5

1998 6.4 2.5 3.3

1999 3.5 2 1.9

2000 3 2.2 3.8

2001 3.5 3.8 3.2

2002 8.4 3.1 2.7

2003 6.2 4.8 2.2

2004 5.2 3.9 1

2005 6.6 2.3 1.5



56

Studiul privind deficitul bugetar al Romaniei in perioada 1991-2007 Anul PIB Potential PIB Preturi constante

1991 78 86

1992 75 75

1993 75 69

1994 75 70

1995 75 72

1996 74 78

1997 75 80

1998 76 76

1999 77 72

2000 78 71

2001 79 73

2002 80 76

2003 81 81

2004 85 87

2005 88 95

2006 90 90

2007 92 92

Sursa:Ministerul Finantelor Publice

Anexa- Tabelul nr.3.5

57

Studiul privind deficitul bugetar al Romaniei in perioada 1991-2007 Anul Deficitul bugetului

general consolidat(%PIB)Deficit structural(%PIB)

1991 -1.5 -1.4

1992 -5.2 -5.2

1993 -0.1 -0.3

1994 -0.4 -0.3

1995 -2.2 -2.3

1996 -3.4 -3.3

1997 -4.8 -4.6

1998 -5.2 -5.2

1999 -5.4 -5.5

2000 -3.6 -3.7

2001 -4 -4.2

2002 -3.2 -3.3

2003 -2.6 -2.6

2004 -2.3 -2.2

2005 -1.2 -1.2

2006 -1.6 -1.6

2007 -1.9 -1.9



58

Studiul privind deficitul bugetar al Romaniei in perioada 1991-2007 ANUL Cheltuieli de

capital(%PIB)Cheltuieli de capital(%Ct)

1991 4 9.2

1992 4 8.6

1993 4.1 9.8

1994 4.2 12.4

1995 6.5 22.4

1996 6.3 16.2

1997 5.2 16.4

1998 4.8 14.1

1999 3.6 10.3

2000 2.8 7.8

2001 3 8.6

2002 3.1 9.4

2003 3.2 10.0

2004 3.4 10.9

2005 3.2 10.6

2006 3.0 8.8

2007 3.8 11.3



59

Studiul privind deficitul bugetar al Romaniei in perioada 1991-2007 Anul Investitii sector

public(%PIB) Sold curent(%PIB)

1992 90 28

1993 80 75

1994 70 68

1995 65 95

1996 62 32

1997 60 30

1998 50 20

1999 45 25

2000 40 30

2001 35 30

2002 40 39

2003 35 40

2004 30 35


Anexa-Tabelul nr.4.1.

Anul Consum final Sold buget general consolidat

60

Studiul privind deficitul bugetar al Romaniei in perioada 1991-2007 1991 -3 -1.5

1992 -4 -5

1993 -3 0

1994 -3.8 -0.4

1995 -3.5 -2.1

1996 -2.6 -3.2

1997 -2.5 -4.8

1998 -1.7 -5.1

1999 -1.1 -5.4

2000 -1.8 -3.6

2001 -1.9 -4

2002 -2 -3.2

2003 -2.2 -2.5

2004 -2.4 -2.2

2005 -2.8 -1

2006 -1.5 -1.5

2007 -2.6 -1.9


Anexa-Tabelul nr.4.2.

61


Anul FBC Sold buget general consolidat

1991 -1 -1.5

1992 -2 -5

1993 -1.2 0

1994 -1.5 -0.4

1995 -1 -2.1

1996 -0.8 -3.2

1997 -0.5 -4.8

1998 -0.8 -5.1

1999 -1.4 -5.4

2000 -1.5 -3.6

2001 -1.4 -4

2002 -0.9 -3.2

2003 -0.7 -2.5

2004 -0.6 -2.2

2005 -0.7 -1

2006 -0.5 -1.5

2007 -0.6 -1.9


Anexa-Tabelul nr. 4.3.

62


Anul NX Sold buget general consolidat

1991 -9.5 -3

1992 -4 -10.2

1993 -8.5 0

1994 -5 -0.5

1995 -2 -4.5

1996 -5.6 -6.8

1997 -8.4 -9.5

1998 -7 -10.5

1999 -8 -11

2000 -4.2 -7.2

2001 -5.8 -8

2002 -7.6 -6.4

2003 -6 -5

2004 -7.5 -4.2

2005 -9 -2

2006 -10.5 -3

2007 -8 -3.8

Sursa:Ministerul Finantelor Publice precum si Fondul Mnetar International in perioada 1994-2006

Bibliografie

63


1. Matei, Gheorghe; Negrea, Alexandru; Dobre, Elena „Finanţe publice: teorie, practică, reglementările”, Editura ExPonto, Constanţa, 2002 2. Gabriela Martinescu, Finantarea deficitului public si impactul sau economic, Ed. Universitatii M. I. Cuza, Iasi 2003.

3. Gh. Filip, M. Onofrei, Politici Financiare, Ed. Economica-Bucuresti 2002.

4. Gh. Filip, Mecanismele Finaciar Monetare in procesul tranzitiei la economia de piata, Ed. Sedcom Libris 1999.

5. Muresan,M. (2004), Finantele publice si reforma o incursiune in istoria Secolului XIX-lea, Ed.ASE Bucuresti.

6. Ball, L. Mantiw, G.N.(1995), What Do Budget Deficits Do ?, NBER Wirking paper series.

7. Fondul Monetar International.

8. Ministerul Finantelor Publice.

9. Bursa de Valori Bucuresti (www.bvb.ro)

10. www. ase bucuresti.ro

11. Global Financial Stability Report.Market Developments and Issues, International Monetary Fund.

12. Banca Nationala a Romaniei. Raport annual 1999, 2000, 2001, 2002, 2003, 2004, 2005, 2006, 2007.

64

http://www.bvb.ro/

Documents

Studiul Privind Deficitul Bugetar Al Romaniei in Perioada 1991-2007