ANNALES UNIVERSITATIS APULENSIS. SERIES PHILOLOGICA

339

NUMERALUL COMPUS ÎNăLIMBAăROMÂN;.

STRUCTUR; ŞIăORIGINE

Dr. TOMASZ KLIMKOWSKI

Universitatea „Adam Mickiewicz” Poznań, Polonia

Abstract: The Romanian and Balkan Romance forms of the numerals 11-19 and 20-90 do not continue the corresponding Latin forms, but they were reconstructed on the basis of the simple numerals according to the model: 11 < 1 on 10, 20 < 2 x 10. The origin of these constructions was explained by the Balkan substratum (similar forms exist in Albanian) or the Slavic superstratum. Our analysis demonstrates that, besides the common features of these three languages in that respect, there exist important concordances between Slavic and Romanian (without Albanian), but there is no one between Albanian and Romanian (without Slavic).

Key-words: Compound numerals, etymology, Romanian, Albanian, Slavic Numeralul compus – probleme generale

Sistemele numeralelor cuprind de obicei un număr limitat de termeni simpli care se combină ulterior în diverse feluri, formсnd unităţi de rang mai înalt. Formarea numeralelor compuse se face conform regulilor diferite, în funcţie de gradul de conştientizare matematică a vorbitorilor de o limbă dată (unele limbi „primitive” nu disting decсt foarte puţine numerale, pentru numere mai mari folosind termeni generali de tipul „mult” etc.). De cele mai multe ori, se porneşte de la o identificare a numerelor cu reprezentări concrete ale acestora, ca de ex. degetele de la mсini sau de la mсini şi picioare. O mare diversitate a sistemelor de numărare (binar, terţiar, zecimal, vicesimal etc.) rezultă din modul de folosire a suportului adoptat (sistemul zecimal provine din numărarea pe degetele mсinilor, cel vicesimal – pe degetele mсinilor şi picioarelor, cel bazat pe patru foloseşte degetele de la o singură mсnă fără policar, etc.). În formarea numeralelor compuse se folosesc cele patru operaţii aritmetice principale:

ANNALES UNIVERSITATIS APULENSIS. SERIES PHILOLOGICA

340

adunarea, scăderea, înmulţirea, împărţirea1. În limba protoindoeuropeană, trebuia să existe sistemul zecimal, dar în unele limbi din această familie s-au introdus alte sisteme, de ex. vicesimal combinat cu zecimal. Numeralulăcompusăînălatin<ăşiălimbileăromaniceăoccidentale lat. fr. sp. it. 11 undecim onze once undici 12 duodecim douze doce dodici 13 tredecim treize trece tredici 14 quattuordecim quatorze catorce quattordici 15 quindecim quinze quince quindici 16 sedecim seize dieciseis

(diez y seis) sedici

17 septendecim dix-sept diecisiete diciassette 18 duodeviginti dix-huit dieciocho diciotto 19 undeviginti dix-neuf diecinueve diciannove 20 viginti vingt veinte venti 21 viginti unus

unus et viginti vingt et un veintiuno ventuno

22 viginti duo duo et viginti

vingt-deux veintidós ventidue

23 viginti tres tres et viginti

vingt-trois veintitrés ventitré

30 triginta trente,

vingt-dix † treinta trenta

40 quadraginta quarante, deux-vingts †

cuarenta quaranta

50 quinquaginta cinquante, deux-vingt-dix †

cincuenta cinquanta

60 sexaginta soixante, trois-vingts †

sesenta sessanta

70 septuaginta septante, trois-vingts-dix †, soixante-dix

setenta settanta

80 octoginta octante, huitante, quatre-vingts

ochenta ottanta

1 Alfred F. Majewicz, Języki świata i ich klasyfikowanie, Państwowe Wydawnictwo Naukowe, Warszawa, 1989, p. 229.

ANNALES UNIVERSITATIS APULENSIS. SERIES PHILOLOGICA

341

90 nonaginta nonante, quatre-vingt-dix

noventa novanta

100 centum cent cien(to) cento 200 ducenti deux cents doscientos duecento 300 tricenti trois cents trescientos trecento

Sistemul latinesc se bazează pe multiplicare (la formarea zecilor şi sutelor) şi adunare (la adăugarea unităţilor). Cu toată regularitatea sa, sistemul prezintă unele inconsecvenţe. Numeralele compuse cu 8 şi 9 nu se mai formează prin adunarea la unitatea de zece precedentă ca cele cu 1-7 (de ex. undecim), ci prin scăderea din unitatea de zece următoare (duodeviginti). La numeralele compuse dintr-o unitate de zece şi o unitate simplă, unitatea simplă se antepune zecilor fără să se folosească conjuncţia et (la 11-17), de ex. undecim, sau cu folosirea lui et (la numerale mai mari de 20), de ex. unus et viginti. La cele mai mari de 20, unităţile se pot şi postpune zecilor (fără nici o conjuncţie), de ex. viginti unus.

Sistemele limbilor romanice occidentale continuă în mod destul de fidel sistemul latinesc. Numeralele 11-15/16 şi zecile provin direct din formele latineşti, devenind – din cauza evoluţiei fonetice avansate – şi mai neanalizabile decсt etimoanele la care se mai puteau distinge părţile lor componente. S-a adoptat un singur sistem de exprimare a zecilor şi unităţilor, acesta constсnd în postpunerea unităţii cu sau fără conjuncţie, cf. it. ventidue < venti + due, dar sp. veintidós < veinte + y (< et ‘şi’) + dos. Inconsecvenţe au loc chiar în cadrul uneia şi aceleiaşi limbi, cf. fr. vingt et un, dar vingt-deux. S-a refăcut sistemul sutelor prin compunerea unităţilor cu numeralul sută (pus de obicei la singular sau la plural, în funcţie de numeral, deci, declinat ca substantiv). Aşadar, s-a reluat pe teren romanic, de fapt, procedeul după care se formaseră formele vechi latineşti. S-au şi eliminat formele neregulate cu 8 şi 9 (formate prin scădere), înlocuite prin formaţii ca diciotto, diciannove, modelate pe construcţiile cu zeci şi unităţi de tipul veintiuno. Modelul acesta s-a extins şi asupra numeralului 17 (sau chiar 16).

Particularităţi cu totul „neromanice” conţin sistemele dialectelor d’oil. La un moment dat, s-a adoptat acolo sistemul vicesimal, zecile formсndu-se prin înumulţirea lui 20 şi adăugarea lui 10 la cele care nu se împart în 20. Sistemul acesta, împrumutat din galică sau normandă – cf. sistemele similare din galeză sau bretonă şi, respectiv, daneză2 – nu l-a înlocuit complet pe cel zecimal, care, cu timpul, a reintrat în uz. Efectul vechii coexistenţe a celor două sisteme este sistemul francez modern cu elemente din amсndouă (trente, quarante, cinquante etc., dar quatre-vingts şi quatre-vingt-dix), unele chiar aberante, rezultate din contaminarea ambelor sisteme, ca soixante-dix. 2 Witold Mańczak, „Języki romańskie”, în Leszek Bednarczuk (red.), Języki indoeuropejskie, t. II, Państwowe Wydawnictwo Naukowe, Warszawa, 1988, p. 605.

ANNALES UNIVERSITATIS APULENSIS. SERIES PHILOLOGICA

342

Numeralulăcompusăînăromân<ăşiălimbileăbalcanoromaniceă

Sistemele balcanoromanice se caracterizează printr-o reorganizare mult mai avansată a sistemului latinesc decсt cele romanice occidentale (făcсnd abstracţie de franceză). De fapt, inventarul de numerale moştenite din latină cuprinde aici numai numeralele simple. Pe baza lor, s-au creat forme compuse noi, care n-au decсt paralele parţiale în inovările Romaniei occidentale. Formele din limbile istroromсnă, meglenoromсnă şi aromсnă provin, respectiv, din Kovačec, Capidan şi Caragiu-Marioţeanu3. rom. istr. megl. arom. 11 unsprezece iedсnaist

unspreţ unsprãdzatsã

12 doisprezece dvanaist douspreţ doisprãdzatsã 13 treisprezece trinaist treispreţ treisprãdzatsã 14 paisprezece etc., ca în cr.

paispreţ pasprãdzatsã

15 cincisprezece ţinspreţ tsintsisprãdzatsã 16 şaisprezece şaispreţ shasprãdzatsã 17 şaptesprezece şaptispreţ shaptisprãdzatsã 18 optsprezece uoptspreţ optusprãdzatsã 19 nouăsprezece nouspreţ nauãsprãdzatsã 20 douăzeci dvпdeset douzoţ dauãdzãtsã,

yinghitsã, yiyintsã

21 douăzeci şi unu dvпdeset şi ur douzoţ şi un dauãdzãtsãun, unsprãyinghitsã

22 douăzeci şi doi dvпdeset şi doi douzoţ şi doi dauãdzãtsãdoi, doisprãyinghitsã

23 douăzeci şi trei dvпdeset şi trei douzoţ şi trei dauãdzãtstrei, treisprãyinghitsã

30 treizeci trídeset treizoţ treidzãtsã 40 patruzeci cvarnår patruzoţ patrudzãtsã 50 cincizeci pedeset

ţinzoţ tsindzãtsã

60 şaizeci şezdeset şaizoţ shaidzãtsã 70 şaptezeci sedсmdeset şaptezoţ shaptidzãtsã 80 optzeci osсmdeset uoptzoţ obdzãtsã

3 August Kovačec, Descrierea istroromсnei actuale, Editura Academiei, Bucureşti, 1971, p. 117; Theodor Capidan, Meglenoromсnii, vol. I, Cultura Naţională, Bucureşti, 1925, p. 155-156; Matilda Caragiu Marioţeanu, Compendiu de dialectologie romсnă (nord- şi sud-dunăreană), Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975, p. 243-244.

ANNALES UNIVERSITATIS APULENSIS. SERIES PHILOLOGICA

343

90 nouăzeci devedeset nouzoţ nauãdzãtsã 100 o sută sto una sută,

stu unã sutã

200 două sute etc., ca în cr. dou suti dauã suti 300 trei sute trei suti trei suti

Sistemele balcanoromanice coincid, în mare parte, între ele, prezentсnd, totuşi, unele diferenţe. În primul rсnd, din discuţie trebuie exclusă istroromсna, care n-a păstrat nici toate numeralele simple, nemaivorbind de cele compuse, care s-au împrumutat direct din croată. Numeralele compuse 11-19 au structura: unitate + prepoziţia spre + 10, comună romсnei, aromсnei şi meglenoromсnei.

Cuvintele zece şi o sută sunt tratate ca substantive care, combinate cu unităţile, formează, prin multiplicare, formele zecilor şi sutelor. Substantivizarea este mai avansată în cazul formei o sută, care apare obligatoriu cu articolul nehotărсt cu valoare de numeral. Numai în aromсnă s-a păstrat forma necompusă yiyintsi ‘douăzeci’, moştenită din latină, care alternează cu cea compusă, comună cu romсna şi meglenoromсna.

În romсnă şi meglenoromсnă, la numeralele compuse din zeci şi unităţi, între cele două elemente se intercalează conjuncţia ‘şi’, procedeu necunoscut în aromсnă. În cea din urmă, la rсndul ei, o poziţie aparte o are numeralul yiyintsi, care seamănă cu forma zece, în sensul că unităţile combinate cu yiyintsi pot fi puse în faţa lui şi urmate de prepoziţia spre ca numeralele 11-19.

Sistemul balcanoromanic de organizare a seriei de numerale compuse diferă de cel latinesc şi cele romanice occidentale în mai multe puncte. În limbile balcanoromanice nu s-au moştenit din latină decсt numeralele simple pe baza cărora s-a creat un sistem cu totul nou.

Structura noilor numerale din seria 11-19 aminteşte de modul în care s-au creat, cu cсteva secole înainte, formele corespunzătoare din latină (11-17), cu observaţia că, în latină, a avut loc simpla juxtapunere a unităţii cu zece, fără nici un element de legare, iar în balcanoromanică, între elementele respective s-a intercalat prepoziţia spre. În limbile romanice occidentale, formele noi din seria în cauză au ordinea inversă, dar fără prepoziţie. Numeralulăcompusăînălimbileăbalcanoslaveăşiăalbanez< sl. v. bg. mac. alb. 11 edinъ na desęte ñÑóÖаúïñö ñÑóÖаeïñö njëmbëdhjetë 12 dъva na desęte ÑваÖаúïñö ÑваÖаeïñö dymbëdhjetë 13 trie na desęte öëóÖаúïñö öëóÖаeïñö trembëdhjetë 14 četyre na desęte ôñöóëóÖаúïñö ôñöóëóÖаeïñö katërmbëdhjetë 15 pętь na desęte äñöÖаúïñö äñöÖаeïñö pesëmbëdhjetë

ANNALES UNIVERSITATIS APULENSIS. SERIES PHILOLOGICA

344

16 šestь na desęte üñïÖаúïñö üñïÖаeïñö gjashtëmbëdhjetë

17 sedmь na desęte ïñÑñ½Öаúïñö ïñÑy½Öаeïñö shtatëmbëdhjetë 18 osmь na desęte Üïñ½Öаúïñö Üïy½Öаeïñö tetëmbëdhjetë 19 devętь na desęte ÑñвñöÖаúïñö ÑñвñöÖаeïñö nëntëmbëdhjetë 20 dъva desęti Ñваúïñö Ñваeïñö njëzet 21 dъva desęti i

edinъ Ñваúïñö ó ñÑÖÜ Ñваeïñö ó ñÑÖÜ njëzet e një

22 dъva desęti i dъva

Ñваúïñö ó Ñвñ Ñваeïñö ó Ñвñ njëzet e dy

23 dъva desęti i trie Ñваúïñö ó öëó Ñваeïñö ó öëó njëzet e tre 30 trie desęte öëóúïñö öëóeïñö tridhjetë 40 četyre desęte ôñöóëóúïñö ôñöóëóeïñö dyzet 50 pętь desętъ äñöÑñïñö äñÑñïñö pesëdhjetë 60 šestь desętъ üñïöÑñïñö üññïñö gjashtëdhjetë,

alb. it. trezet 70 sedmь desętъ ïñÑñ½Ññïñö ïñÑy½Ññïñö shtatëdhjetë 80 osmь desętъ Üïñ½Ññïñö Üïy½Ññïñö tetëdhjetë,

alb. it. katërzet 90 devętь desętъ ÑñвñöÑñïñö ÑñвñÑñïñö nëntëdhjetë 100

sъto ïöÜ ïöÜ njëqind

200

dъvě sъtě Ñвñïöа Ñвñïöe dyqind

300

trie sъta öëóïöа öëóïöа treqind

În limbile balcanoslave şi albaneza, numeralele compuse au fost formate

în mod asemănător ca cele din balcanoromanică. Şi acolo numeralele 11-19 au structura de tipul 1 „pe” 10 (prepoziţia slavă na şi cea albaneză mbë, folosite pentru formarea acestei serii de numerale au acelaşi sens pe care l-avut prepoziţia spre folosită de balcanoromanică, cf. rom. v. spre mсni ‘pe mсini’). Este de observat acelaşi mod de formare a zecilor, prin multiplicare (deşi albaneza are nişte urme ale sistemului vicesimal, păstrat mai bine în albaneza din Italia4), şi folosirea conjunţiilor i – e ‘şi’ între zeci şi unităţi.

4 Leszek Bednarczuk, „Indoeuropejskie języki Bałkanów”, în Leszek Bednarczuk (red.), Języki indoeuropejskie, t. I, Państwowe Wydawnictwo Naukowe, Warszawa, 1986, p. 496.

ANNALES UNIVERSITATIS APULENSIS. SERIES PHILOLOGICA

345

Origineaănumeraluluiăcompusădinăromân<

Sistemul numeralelor compuse din romanica balcanică, fiind atсt de diferit faţă de latină şi limbile romanice occidentale, poate fi pus în legătură cu o influenţă străină. În acest caz s-a apelat la explicaţii prin ambele idiomuri pe care le luăm în considerare ca o potenţială sursă a inovărilor neromanice în romсnă şi celelalte limbi din grupul ei: la explicaţia prin slavă şi cea prin albaneză.

În general, se acceptă astăzi părerea că formarea numeralelor 11-19 şi 20-90 reproduce un model slav. Acestei poziţii i-au aderat Miklosich, Djamo-Diaconiţă, Rosetti, Misterski, Iancu5. Alţii insistă asupra explicaţiei fenomenelor, care ţin de structura numerului compus, prin forţele interne ale limbii6. O explicaţie de acest fel, dar una puţin verosimilă, a riscat-o Găitănariu care consideră că formele douăzeci, treizeci etc. sunt continuatoare ale celor latineşti duodecim ‘12’, tredecim ‘13’ cu sensul schimbat7. Poghirc şi Frсncu readuc în vigoare teoria autohtonistă a lui Philippide8. Iată explicaţia lui Poghirc:

„Formarea numeralelor 11-19 după tipul unus super decem a fost atribuită de marea majoritate a cercetătorilor influenţei slave. Cum, însă, în albaneză, există acelaşi tip de formaţie (alb. një-mbë-dhjetë: rom. unsprezece) şi parţial şi în armeană (evtcn ev tasn ‘şaptesprezece’), precum şi în limbile baltice, este tot atît de probabil că avem de-a face cu un fenomen autohton. Faptele din albaneză se pretează şi mai puţin decît cele romсneşti la explicaţia prin slavă. De altfel, este greu de crezut că romсna şi-a construit acest sistem de numărătoare abia după secolul al IX-lea, cînd se produce o masivă influenţă slavă, tot aşa cum nu este de crezut că, dacă fenomenul ar fi avut loc atît de tîrziu, nu s-ar fi păstrat măcar izolat şi dialectal vreun reprezentant al lat. undecim, duodecim etc., ca arom. yig’i(n)ţi ‘20’”9.

5 Franz Miklosich, Die slavischen Elemente im Rumunischen, Aus der Kaiserlich-Königlichen Hof- und Staatsdruckerei, Wien, 1861, p. 69; Lucia Djamo-Diaconiţă în Pandele Olteanu (red.), Slava veche şi slavona romсnească, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975, p. 102; Alexandru Rosetti, Istoria limbii romсne, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 311-312; Henryk Misterski, „Wpływy słowiańskie na język rumuński”, în Studia Romanica Posnaniensia, XV, 1990, p. 66; Victor Iancu, Istoria limbii romсne. Privire sintetică, Editura Fundaţiei Culturale Romсne, Bucureşti, 2000, p. 59. 6 Pierre Bec, Manuel pratique de philologie romane, t. 2, A. & J. Picard, Paris, 1971, p. 160-161. 7 Ştefan Găitănaru, „Din istoria numeralului cardinal”, în Limba romсnă, XLVIII, 1-2, 1999, p. 79. 8 Alexandru Philippide, Originea romсnilor, vol. II, Tipografia Viaţa Romсnească, Iaşi, 1928, p. 600; Cicerone Poghirc în Ion Coteanu (red.), Istoria limbii romсne, vol. II, Editura Academiei, Bucureşti, 1969, p. 325; Constantin Frсncu, Geneza limbii romсne şi etnogeneza romсnilor, Casa Editorială „Demiurg”, Iaşi, 1999, p. 60. 9 Cicerone Poghirc în Ion Coteanu (red.), op. cit., p. 325.

ANNALES UNIVERSITATIS APULENSIS. SERIES PHILOLOGICA

346

Cum se poate observa, influenţa slavă în această privinţă este negată în primul rсnd din cauze cronologice. Or, după unii lingvişti, influenţa slavă poate fi anterioară secolului al IX-lea, de ex. Ivănescu crede că aceasta ar fi început prin secolul al VII-lea sau cel mai tсrziu al VIII-lea10. Aşadar, ambele ipoteze pot fi considerate la fel de probabile, iar explicaţia trebuie căutată pe baza altor argumente. Numeralul sută

O clarificare poate o aduce un alt fapt interesant – prezenţa în limba romсnă a unui numeral de origine nelatină: sută. Acesta are originea discutată, deşi singurul etimon cert care s-a propus este slavul sъto. Explicaţia prin substrat, cea de-a doua existentă, nu poate fi sprijinită de un etimon concret, deoarece numeralul qind ‘sută’ este în albaneză împrumutat din latină, iar forma anterioară nu ni s-a păstrat. Aşadar, partizanii teoriei substratului au ajuns să explice un element necunoscut printr-un altul necunoscut, bazсndu-se numai pe faptul că sută trebuie să provină dintr-o limbă de tipul satem (deşi caracterul satem al albanezei este numai parţial, ea fiind mai degrabă o limbă mixtă cu elemente din limbi satem şi centum). Una dintre obiecţiile care s-a adus explicaţiei prin slavă se referă la dificultăţile fonetice. S-a indicat că forma slavă sъto nu poate fi etimonul romсnescului sută, pentru că redarea vocalei reduse ъ

din slavă printr-un u în balcanoromanică ar însemna că împrumutarea acestei forme ar fi avut loc într-o perioadă foarte veche, cсnd ierul slav ъ se mai pronunţa ca o vocală neredusă de tipul u (ierul ъ rezultă din prescurtarea vechiului u din protoindoeuropeană şi prima etapă a protoslavei). Chiar dacă se presupune o vechime aşa de mare a relaţiilor slavo-romanice sau dacă se admite că, regional şi în mod excepţional, ierul s-ar fi păstrat în acest cuvсnt ca u, trebuie să ţinem cont de locul diferit al accentului din ambele forme11. În slavă accentul cade pe –o din a doua silabă, iar în balcanoromanică – pe u din prima silabă. Ambele contraargumente nu sunt, totuşi, atсt de decisive, cum se crede în general. În primul rсnd, data trecerii lui u în ъ în protoslavă nu este certă şi poate fi posterioară secolului al VI-lea care se poate accepta deja ca început al contactelor slavo-romanice. Nici problemele legate de accentuare nu au o importanţă prea mare în acest caz. Adoptarea unor împrumuturi slave cu un aspect fonetic asemănător s-a făcut de cele mai multe ori fără să se fi luat în considerare structura accentuală a cuvintelor respective. Aşadar, cuvintele slave vechi ca, pe de o parte, greblo, milo (accentuate pe prima silabă) şi, pe de alta, stьklo, stьblo (cu accentul pe a doua silabă) sunt în romсnă accentuate pe prima silabă: greblă, milă, sticlă, steblă. Trebuie observat că ultimele două cuvinte 10 Gheorghe Ivănescu, Istoria limbii romсne, Editura Junimea, Iaşi, 2000, p. 273. 11 Constantin Frсncu, op.cit., p. 61.

ANNALES UNIVERSITATIS APULENSIS. SERIES PHILOLOGICA

347

conţin şi ele cсte un ier slab, care s-au păstrat în bulgară (ïöъ¡¿o, ïöъб¿о – deşi în mod normal ierurile slabe ar fi trebuit să dispară, cf. pol. szkło, źdźbło fără ieruri) şi s-au redat în romсnă ca vocale propriu-zise.

Aşadar, chiar dacă originea slavă a formei sută rămсne controversată, trebuie remarcat că forma balcanoslavă şi cea balcanoromanică (indiferent de originea lor) trebuie grupate laolaltă, iar cea albaneză rămсne izolată. În plus, în ciuda tuturor controverselor, explicaţia numeralului sută prin slavă este acceptată de Densusianu, care o consideră, în orice caz, mai probabilă decсt alte explicaţii, Coteanu, Rosetti, Dimitrescu, Sala, Misterski, Iancu12. Prepoziţiaăde dup<ănumeraleăcompuseă

În limba romсnă, în sintagmele compuse dintr-un numeral de peste 20 (în aromсnă 11) şi un substantiv, între numeral şi substantiv se intercalează în mod obligatoriu prepoziţia de, de ex. douăzeci de oameni, în timp ce numeralele de sub 20 nu cer ca substantivul să fie precedat de această prepoziţie, de ex. cincisprezece oameni. În aromсnă, „limita” o constituie numeralul 11: cele de peste 11 cer prepoziţia de înainte de substantiv, cele de sub 11 se combină direct cu substantivul, de ex. unsprãdzatsã di dzãli vs. patru dzãli. În aromсnă există o excepţie – dacă pentru numeralul 20 şi compusele lui se foloseşte forma yinghitsã sau yiyintsã (şi nu dauãdzãtsã), atunci prepoziţia nu apare, de ex. dauãdzãtsã di casi, dar yinghitsã casi13.

Fenomenul nu este cunoscut nici limbii latine, nici limbilor romanice occidentale, de ex. douăzeci de oameni vs. lat. viginti homines sau fr. vingt hommes şi este atribuit influenţei limbilor slave, deşi detaliile unor explicaţii trebuie rectificate. Începem cu explicaţia lui Seidel:

„Prepoziţia de, întrebuinţată în locul unui genitiv slav. Aceasta reprezintă

o schimbare în întrebuinţarea prepoziţiei de, schimbare ce se datoreşte influenţei sintactice slave. E vorba de întrebuinţarea prepoziţiei de după numere sau noţiuni ca an, lună şi altele, care în limbile slave cer genitivul. Remarcabil e faptul că de se întrebuinţează numai după numeralele mai mari de 20, pe cînd în limbile slave, toate numeralele de la unu în sus cer genitivul (plural sau singular

12 Ovid Densusianu, Histoire de la langue roumaine, Editura „Grai şi Suflet – Cultura Naţională”, Bucureşti, 1997, p. 236; Ion Coteanu, Morfologia numelui în protoromсnă (romсna comună), Editura Academiei, Bucureşti, 1969, p. 156; Alexandru Rosetti, op. cit., p. 312; Florica Dimitrescu (red.), Istoria limbii romсne. Fonetică, morfosintaxă, lexic, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978, p. 243; Marius Sala, „Limbi în contact: rom. sută”, în Studii şi Cercetări Lingvistice, XXXVI, 5, 1985, p. 451; Henryk Misterski, op. cit., p. 66; Victor Iancu, op. cit., p. 59. 13 Matilda Caragiu Marioţeanu, op. cit., p. 244-245.

ANNALES UNIVERSITATIS APULENSIS. SERIES PHILOLOGICA

348

– care de fapt e un dual). Exemple: douăzeci de ani, un an de zile, o lună de zile, ca sîrb.: mesac dana (=gen. pl.)”14.

Rosetti atribuie fenomenul influenţei slave, dar nu dă nici un fel de detalii:

„Întrebuinţarea lui de în expresii ca: 40 de ani etc. este de asemenea calchiată după slavă”15. Abia Mańczak formulează concluzii mai detaliate:

„Pod wpływem słowiańskim liczebniki od 20 wzwyż łączą się z

rzeczownikami za pomocą de, które jest odpowiednikiem słowiańskiego dopełniacza, np. treizeci de oameni ‘trzydziestu ludzi’, podczas gdy we wszystkich innych językach romańskich istnieją konstrukcje typu fr. trente hommes”16.

Explicaţia construcţiei romсneşti cu de prin genitivul slav (cum fac Seidel

şi Mańczak) pune problema următoare: de ce genitivul slav nu a fost reprodus în romсnă tot prin genitiv, existent în limbă? Aşadar, această explicaţie cere o precizare: este vorba, de fapt, de partitiv, exprimat în slavă prin genitiv, de ex. sl. v. čaša vody, iar în limbile romanice prin construcţia cu continuatoarele prepoziţiei latineşti de, de ex. rom. un pahar de apă, fr. un verre d’eau. Prin urmare, calchierea genitivului slav (de fapt partitiv) printr-o construcţie cu prepoziţia de devine înţeleasă.

În slava veche, avem de-a face, aparent, cu o mare inconsecvenţă în ceea ce priveşte sintaxa numeralelor: de ex. după numeralul 2 se foloseşte nominativul dual, după 3 şi 4 – nominativul plural, numeralele 5-10 şi zecile cer genitivul plural, la numeralele compuse de la 11 la 19 substantivul se acordă cu unitatea, iar la cele de la 21 în sus – cu ultimul element component17. Acest comportament neobişnuit devine explicabil, dacă luăm în considerare faptul că unele numerale slave au caracter adjectival şi altele – substantival. Aşadar, cele care se comportă ca adjective, au mai multe forme în funcţie de gen şi se acordă cu substantivul pe care îl însoţesc. Celelalte, în schimb, au o singură formă şi trebuie tratate ca substantive care denumesc o cantitate. În consecinţă, substantivul, care apare după un asemenea numeral, are forma de genitiv-partitiv.

Faptul că, şi în romсnă unele numerale cer partitivul, rezultă din caracterul substantival al unora dintre ele (pe cсnd în latină toate numeralele au fost adjective, declinabile sau invariabile). Este vorba de numeralele compuse de la 14 Eugen Seidel, Elemente sintactice slave în limba romînă, Editura Academiei, Bucureşti, 1958, p. 63. 15 Alexandru Rosetti, op. cit., p. 312. 16 Witold Mańczak, op. cit., p. 634: „Sub influenţa slavă, numeralele de peste 20 se leagă de substantive cu ajutorul lui de, care echivalentului genitivului slav, de ex. treizeci de oameni, pe cсnd în toate alte limbi romanice există construcţii de tipul fr. trente hommes” [trad. n.] (v. şi Witold Mańczak, Przegląd języków romańskich, Wydawnictwo i Drukarnia „Secesja”, Kraków, 1992, p. 57). 17 Pandele Olteanu (red.), op. cit., p. 100-103; Czesław Bartula, Podstawowe wiadomości z gramatyki staro-cerkiewno-słowiańskiej, Wydawnictwo Naukowe PWN, Warszawa, 1998, p. 70-71.

ANNALES UNIVERSITATIS APULENSIS. SERIES PHILOLOGICA

349

20 la 90. Elementul 10, care, multiplicat, formează numeralele compuse, este tratat în acestea ca un substantiv. Substantivarea numeralului 10 atrage după sine folosirea, după compusele lui, a substantivului într-o construcţie partitivă. Această substantivare presupune şi existenţa formei de plural zece > zeci, dar trebuie remarcat că ea nu este deplină. De ex. partitivul se foloseşte numai după compusele formei 10, nu şi după numeralul 10 însuşi şi compusele bazate pe forma aceasta (11-19). Substantivarea lui 10 este mai consecventă în aromсna, adică prepoziţia di este cerută şi de numeralele 11-19, ceea ce înseamnă că în aceste cazuri elementul 10 are valoare de substantiv. În schimb, forma 10 nu are o astfel de valoare, pentru că după ea prepoziţia nu apare.

Aşadar, cea mai completă explicaţie o oferă Caragiu-Marioţeanu: „Faptul că de (di) nu apare între yinghiţ şi substantiv dovedeşte că

prepoziţia este legată de numeralul dzáţi „zece”, tratat ca substantiv, şi introduce un atribut al acestuia, care exprimă conţinutul: „o zece de oameni” (cf. „un pahar de apă”). Explicaţia este valabilă şi pentru dacoromсnă”18.

Afirmaţia că folosirea partitivului este stict legată de numeralul 10, este

confirmată prin aceea că ea nu are loc în istroromсnă, în care se folosesc numeralele compuse împrumutate din croată, iar analizabilitea celor din urmă în elementele 2 x 10, 3 x 10 etc. nu mai este simţită: dvaiset si påtru an’19.

Prin urmare, considerăm că folosirea, după compusele 20-90, a substantivului în forma partitivă este rezultat al substantivării formei de numeral 10, ambele fenomene fiind în romсnă de origine slavă.

Concordanţeăaleălimbilorăbalcaniceăînăstructuraănumeraluluiăcompus Concordanţeăslavo-româno-albaneze

1. Acelaşi mod de formare a numeralelor din seria 11-19 (unitate + prepoziţia locală de tipul spre cu sensul ‘pe’ + zece).

2. Acelaşi mod de formare a zecilor. 3. Acelaşi mod de formare a zecilor cu unităţile (zece + conjuncţia şi +

unitate).

18 Matilda Caragiu-Marioţeanu, op. cit., p. 244-245. 19 Mioara Avram în Marius Sala (red.), Enciclopedia limbii romсne, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2001, p. 295.

ANNALES UNIVERSITATIS APULENSIS. SERIES PHILOLOGICA

350

Concordanţeăslavo-româneăf<r<ăalbanez<

1. În albaneză, numeralul (një) qind ‘100’ provine din latinescul centum20. În romсnă, forma latină respectivă a dispărut, fiind înlocuită prin cuvсntul sută, care trebuie să aibă originea comună cu forma slavă sъto. Facem aici abstracţie de discuţia privitoare la direcţia de împrumut (ea este rezumată mai sus), dar, dacă acceptăm explicaţia conform căreia sută provine din sъto, concordanţa devine şi mai strictă.

2. În albaneză se mai păstrează urme ale sistemului vicesimal, menţinut mai bine în albaneza italiană (în general mai arhaică), care nu se folosea niciodată în romсnă şi slavă.

3. În albaneză, toate numeralele sunt invariabile. În romсnă şi slavă, unele unităţi au mai multe forme, în funcţie de gen (în romсnă două: pentru masculin şi feminin, în slavă trei: pentru masculin, feminin şi neutru). Asemenea distincţie exista şi în latină şi s-a păstrat în limbile romanice occidentale, deşi într-o măsură mai mică decсt în balcanoromanică, unde fenomenul a fost întărit, probabil, sub influenţa slavă (numai portugheza distinge masculinul de feminin: dois vs. doas, ca romсna).

4. În romсnă şi în slava veche, un substantiv pe care îl însoţeşte un numeral compus are forma de partitiv, exprimată (în slavă) prin genitiv sau construcţia cu prepoziţia de (în romсnă). În albaneză, substantivele au atunci forma de nominativ.

Concordanţeăalbanezo-româneăf<r<ăslav<

Nu există. Modul de formare a sutelor şi miilor nu poate fi luat în

considerare în analiza problemei în cauză, pentru că este acelaşi în toate limbile menţionate. De fapt, este vorba deja de un fenomen sintactic, dat fiind faptul că în acelaşi mod se formează numeralele compuse în foarte multe limbi. Concluzii

În afară de un număr de convergenţe comune albanezei, slavei şi romсnei, există unele pe care le împart numai slava şi romсna, iar nu există nici unele care să fie comune numai romсnei şi albanezei. Avсnd în vedere faptul că aceste trăsături nu sunt nici continuare a stării din latină, nici inovări ocurente în limbile romanice occidentale, considerăm că procedeul de formare a numeralelor compuse din romсnă este rezultat al influenţei slave.

20 Leszek Bednarczuk, op. cit., p. 496.

ANNALES UNIVERSITATIS APULENSIS. SERIES PHILOLOGICA

351

Bibliografie

1. Bartula, Czesław, Podstawowe wiadomości z gramatyki staro-cerkiewno-słowiańskiej, Wydawnictwo Naukowe PWN, Warszawa, 1998.

2. Bec, Pierre, Manuel pratique de philologie romane, t. 2, A. & J. Picard, Paris, 1971.

3. Bednarczuk, Leszek, „Indoeuropejskie języki Bałkanów”, în Leszek Bednarczuk (red.), Języki indoeuropejskie, t. I, Państwowe Wydawnictwo Naukowe, Warszawa, 1986, p. 469-513.

4. Capidan, Theodor, Meglenoromсnii, vol. I, Cultura Naţională, Bucureşti, 1925.

5. Caragiu Marioţeanu, Matilda, Compendiu de dialectologie romсnă (nord- şi sud-dunăreană), Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975.

6. Coteanu, Ion (red.), Istoria limbii romсne, vol. II, Editura Academiei, Bucureşti, 1969.

7. Coteanu, Ion, Morfologia numelui în protoromсnă (romсna comună), Editura Academiei, Bucureşti, 1969.

8. Densusianu, Ovid, Histoire de la langue roumaine, Editura „Grai şi Suflet – Cultura Naţională”, Bucureşti, 1997.

9. Dimitrescu, Florica (red.), Istoria limbii romсne. Fonetică, morfosintaxă, lexic, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978.

10. Frсncu, Constantin, Geneza limbii romсne şi etnogeneza romсnilor, Casa Editorială „Demiurg”, Iaşi, 1999.

11. Găitănaru, Ştefan, „Din istoria numeralului cardinal”, în Limba romсnă, XLVIII, 1-2, 1999, p. 77-80.

12. Iancu, Victor, Istoria limbii romсne. Privire sintetică, Editura Fundaţiei Culturale Romсne, Bucureşti, 2000.

13. Ivănescu, Gheorghe, Istoria limbii romсne, Editura Junimea, Iaşi, 2000. 14. Kovačec, August, Descrierea istroromсnei actuale, Editura Academiei,

Bucureşti, 1971. 15. Majewicz, Alfred F., Języki świata i ich klasyfikowanie, Państwowe

Wydawnictwo Naukowe, Warszawa, 1989. 16. Mańczak, Witold, „Języki romańskie”, în Leszek Bednarczuk (red.),

Języki indoeuropejskie, t. II, Państwowe Wydawnictwo Naukowe, Warszawa, 1988, p. 571-644.

17. Mańczak, Witold, Przegląd języków romańskich, Wydawnictwo i Drukarnia „Secesja”, Kraków, 1992.

18. Miklosich, Franz, Die slavischen Elemente im Rumunischen, Aus der Kaiserlich-Königlichen Hof- und Staatsdruckerei, Wien, 1861.

19. Misterski, Henryk, „Wpływy słowiańskie na język rumuński”, în Studia Romanica Posnaniensia, XV, 1990, p. 59-67.

ANNALES UNIVERSITATIS APULENSIS. SERIES PHILOLOGICA

352

20. Olteanu, Pandele (red.), Slava veche şi slavona romсnească, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975.

21. Philippide, Alexandru, Originea romсnilor, vol. II, Tipografia Viaţa Romсnească, Iaşi, 1928.

22. Rosetti, Alexandru, Istoria limbii romсne, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978.

23. Sala, Marius (red.), Enciclopedia limbii romсne, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2001.

24. Sala, Marius, „Limbi în contact: rom. sută”, în Studii şi Cercetări Lingvistice, XXXVI, 5, 1985, p. 451-452.

25. Seidel, Eugen, Elemente sintactice slave în limba romînă, Editura Academiei, Bucureşti, 1958.