3
Tipologia formelor de comunicare Pentru structurarea varietăţii formelor de comunicare, se utilizează mai multe criterii. Voi prezenta mai departe câteva dintre aceste criterii. În funcţie de natura şi numărul celor cărora le este destinat mesajul, comunicarea poate fi: 1. Comunicare intrapersonală, când receptor al unui mesaj este chiar emiţătorul acestuia; individul comunică cu sine însuşi, procesul derulându-se, de regulă, în mintea sa. 2. Comunicarea interpersonală, care are loc între două persoane, fiecare dintre acestea asumându-şi, pe rând, rolul de emiţător şi de receptor de mesaje. 3. Comunicarea de grup a. Intragrup - când comunicarea se desfăşoară între persoane care fac parte din acelaşi grup - familie, grupă de studenţi, colectiv de muncă - când un membru al grupului, în calitate de emiţător, se adresează celorlalţi, consideraţi destinatarii mesajului emis. În acest caz, în poziţia receptorului nu se mai află un individ, ci mai multe persoane, aparţinând aceluiaşi grup. b. Intergrup, ce se realizează între două sisteme diferite, care funcţionează, fiecare, după propriile reguli. În procesul de comunicare, cele două sisteme au, alternativ, rolul de emiţător şi rolul de receptor 4. Comunicare în masă, ce presupune emiterea de mesaje către un public larg, prin instituţii specializate, cu adresabilitate generală În funcţie de tipul de limbaj utilizat: 1. Comunicare verbală 2. Comunicare nonverbală 3. Comunicare paraverbală În funcţie de contextul spaţio-temporal

Tipologia Formelor de Comunicare

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Tipologii in comunicare, li

Citation preview

Tipologia formelor de comunicare

Pentru structurarea varietii formelor de comunicare, se utilizeaz mai multecriterii.Voi prezenta mai departe cteva dintre aceste criterii. n funcie de natura i numrul celor crora le este destinat mesajul, comunicarea poate fi:1.Comunicare intrapersonal,cnd receptor al unui mesaj este chiar emitorul acestuia; individul comunic cu sine nsui, procesul derulndu-se, de regul, n mintea sa.2.Comunicarea interpersonal,care are loc ntre dou persoane, fiecare dintre acestea asumndu-i, pe rnd, rolul de emitor i de receptor de mesaje.3.Comunicarea de grupa.Intragrup -cnd comunicarea se desfoar ntre persoane care fac parte din acelai grup - familie, grup de studeni, colectiv de munc - cnd un membru al grupului, n calitate de emitor, se adreseaz celorlali, considerai destinatarii mesajului emis. n acest caz, n poziia receptorului nu se mai afl un individ, ci mai multe persoane, aparinnd aceluiai grup.b.Intergrup,ce se realizeaz ntre dou sisteme diferite, care funcioneaz, fiecare, dup propriile reguli. n procesul de comunicare, cele dou sisteme au, alternativ, rolul de emitor i rolul de receptor4.Comunicare n mas,ce presupune emiterea de mesaje ctre un public larg, prin instituii specializate, cu adresabilitate generaln funcie de tipul de limbaj utilizat:1.Comunicare verbal2.Comunicare nonverbal3.Comunicare paraverbaln funcie decontextul spaio-temporal1.Comunicare direct (fa n fa)2.Comunicare indirect (mediat)n funcie de obiectivele vizate1.Comunicareincidental (fr un scop bine stabilit)2.Comunicare consumatorie (consecin a strilor emoionale)3.Comunicare instrumental (cnd este urmarit un scop precis)n funcie destatutul interlocutorilor1. Comunicare vertical (ntre parteneri cu status-uri inegale)2. Comunicare orizontal (ntre parteneri cu status-uri egale).n funcie de capacitatea de autoreglare1. Comunicare unidirecional (nu intereseaz feedback-ul);2. Comunicare multidirecional (cu feedback determinat de prezena interaciunii Emitor Receptor).Comunicarea interpersonal este condiionat, din punct de vedere al eficienei, de o serie defactori:-concepiile despre sine ale emitorului i receptorului;-cunotinele, credinele, atitudinile, valorile, propunerile i experienele emitorului i receptorului;-rolurile deinute de emitor i receptor;-motivaiile emitorului i ale receptorului;-contextul situaiilor de comunicare.

Concepte de baz n teoriile comunicriiMesajuleste definit drept ceea ce se transmite prin procesul comunicrii, respectiv mijloacele prin care emitorul influeneaz receptorul.Msura mesajului esteinformaiacare confer dimensiunea originalitii acestuia prin cantitatea de imprevizibilitate coninut. Rolul informaiei este de a reduceincertitudineareceptorului.Redundanaeste excedentul selectiv de semne fa de acelea care ar fi fost necesare pentru a transporta aceeai cantitate de originalitate sau, altfel spus, este gradul de predictibilitate, de uniformitate a comunicrii.Distinciadintredateiinformaii, n sensul c datele sunt doar ceea ce subiectul percepe prin simuri i nu reduce n sine incertitudinea.Distinciadintredenotaieiconotaie.Denotaia este nelesul comun pe care subiecii actului comunicaional l confer semnului iar conotoia este sensul particular, subiectiv.Rspunsuleste un mesaj returnat de receptor ca reacie la stimulul expediat de emitor, iar uneori poate proveni chiar de la emitor, ca reacie la propriul mesaj.Finalitatea procesului de comunicare exist n msura n care mesajul codificat de emitor este decodificat i acceptat de receptor.Coninutul i maniera n care se comunic se afl sub influenacontextului comunicrii.Evaluarea lui implic analiza mai multor dimensiuni contextuale: fizic, temporal, cultural, social i psihologic. Capacitatea de comprehensiune a receptorului nu trebuie niciodat ignorat, iar mesajul trebuie atent construit.Inteligibilitateaunui mesaj este dat nu numai de aportul de noutate n form i coninut, dar i de structura lui care poate fi prea elaborata, sau dimpotriv, prea banal i previzibil.Schimbul de mesaje ntre participanii angrenai n comunicare devineinteraciune.