7
TRATATUL DE LA LISABONA ~ Tratatul de reformare al Uniunii Europene ~ Primul deceniu al secolului XXI a pus statele Uniunii Europene în fața unor provocări diverse, cum ar fi globalizarea accelerată, evoluția demografică, schimbările climatice, aprovizionarea cu energie sau noile amenințări la adresa securității. Statele membre au realizat că nu pot face față acestei multitudini de probleme globale singure, motiv pentru care au decis să întărească legăturile din cadrul comunității europene. Prima încercare a fost reprezentată de proiectul Constituției Europene ce a fost semnat la data de 29 octombrie 2004, mai apoi fiind supus ratificării de către state în funcție de procedurile naționale. Proiectul însă a eșuat deoarece două dintre state, Franța și Olanda, nu au ratificat tratatul ca urmare a refuzului primit din partea populației în urma referendumurilor realizate. După doi ani în care nu s-a putut ajunge la un consens, șefii de stat au decis să structureze un tratat care să pună capăt blocajului creat. Astfel, în urma a două întâlniri în zilele de 18 și 19 octombrie 2007 la Lisabona, liderii europeni au ajuns la un acord final asupra Tratatului de modificare European (sau Tratat de simplificare), numit Tratatul de la Lisabona.

Tratatul de La Lisabona

  • Upload
    liv09

  • View
    2

  • Download
    0

Embed Size (px)

DESCRIPTION

O scurta prezentare a Tratatului de la Lisabona si a modificarilor aduse de catre acesta.

Citation preview

TRATATUL DE LA LISABONA ~ Tratatul de reformare al Uniunii Europene ~ Primul deceniu al secolului XXI a pus statele Uniunii Europene n faa unor provocri diverse, cum ar fi globalizarea accelerat, evoluia demografic, schimbrile climatice, aprovizionarea cu energie sau noile ameninri la adresa securitii. Statele membre au realizat c nu pot face fa acestei multitudini de probleme globale singure, motiv pentru care au decis s ntreasc legturile din cadrul comunitii europene.

Prima ncercare a fost reprezentat de proiectul Constituiei Europene ce a fost semnat la data de 29 octombrie 2004, mai apoi fiind supus ratificrii de ctre state n funcie de procedurile naionale. Proiectul ns a euat deoarece dou dintre state, Frana i Olanda, nu au ratificat tratatul ca urmare a refuzului primit din partea populaiei n urma referendumurilor realizate. Dup doi ani n care nu s-a putut ajunge la un consens, efii de stat au decis s structureze un tratat care s pun capt blocajului creat. Astfel, n urma a dou ntlniri n zilele de 18 i 19 octombrie 2007 la Lisabona, liderii europeni au ajuns la un acord final asupra Tratatului de modificare European (sau Tratat de simplificare), numit Tratatul de la Lisabona. Tratatul de la Lisabona a fost semnat la data de 13 decembrie 2007, el trebuind s fie ratificat de fiecare dintre cele 27 de state membre pentru a intra in vigoare. Nici acest acord nu a fost lipsit de obstacole, de data aceasta populaia Irlandei opunndu-se ratificrii sale (prin referendumul din 12 iunie 2008). Un nou referendum a fost organizat n toamna anului 2009, de data aceasta rezultatele fiind favorabile ratificrii tratatului.

Tratatul de la Lisabona se difereniaz de proiectul Constituiei Europei din 2004 din punct de vedere al formei sale. Crearea acestui tratat a urmrit folosirea aceleiai metode folosite i n trecut pentru adaptarea i completarea Tratatului de la Maastricht, Tratatului de la Amsterdam i Tratatului de la Nisa. Tratatul de la Lisabona nu este considerat a fi un substitut al tratatelor anterioare, ci dorete s le completeze i s le mbunteasc prin amendamente aduse Tratatului asupra Uniunii Europene (TUE) i Tratatului privind funcionarea Uniunii Europene. De asemenea, prin Protocolul nr. 1 anexat Tratatului de la Lisabona se aduc cteva noi amendamente Tratatului privind CEEA (Euratom). Cu toate acestea, elaborarea Tratatului de la Lisabona a reluat practic substana prevederilor fostului Tratat Constituional. Dac privim lucrurile dintr-o perspectiv istoric, semnarea Tratatului de la Lisabona a finalizat procesul de reform iniiat la Laeken, n 2001, reform ce urmrea elaborarea unui tratat cuprinztor pentru Europa. Evoluiile politice, economice i sociale au determinat efii de stat ca prin acest tratat s i propun adaptarea instituiilor europene i metodelor lor de activitate, consolidarea legitimitii democratice a Uniunii i a valorilor sale fundamentale. Tratatul de la Lisabona reprezint finalitatea negocierilor dintre statele membre, reunite n cadrul unei conferine interguvernamentale, la lucrrile creia au participat Comisia European i Parlamentul European.

n esen, Tratatul de la Lisabona se concentreaz asupra mecanismelor instituionale, introducnd numeroase schimbri n funcionarea Uniunii Europene. Scopul acestor modificri a fost de a o ameliora i de a o democratiza, n timp ce fondul politicilor comune a rmas neschimbat. Spre deosebire de tratatele semnate anterior, Tratatul de la Lisabona nu a mai inclus referiri la posibilitatea revizuirii acestuia, ceea ce presupune ca respectivul tratat s-i produc efectele pentru o perioad de timp mai lung. Se consider totui c, aceste modificri, dac se vor produce, nu vor interveni ntr-un viitor previzibil, i nu vor afecta substana reformei instituionale realizat de Tratatul de la Lisabona. Conform noului Tratat, Uniunea European dobndete personalitate juridic, va substitui Comunitatea European i o va succede. Astfel, ea depete cadrul conceptual politic, prin succesiune dobndind personalitate. n urma Tratatului de reform, Uniunea:

Dobndete competene noi i sunt lrgite i consolidate cele existente. Din perspectiva reglementrii lor, competenele sunt: exclusive, comune sau partajate, de sprijinire, de coordonare sau completare.

Dobndete un statut juridic nou, prin calitatea sa de subiect de drept pe scena internaional, prin aciunea sa extern i prin evoluia Consiliului European, de la aa numitele conferine la nivel nalt la calitatea de instituie a Uniunii. Personalitatea sa juridic se manifest n special prin aciunea acesteia pe scena internaional i are la baz principiile care au inspirit crearea, dezvoltarea i extinderea sa. Referitor la cei trei piloni ai Uniunii Europene, din Tratatul de la Lisabona se desprind urmtoarele: Uniunea motenete o Comunitate (Comunitatea European) primul pilon al acesteia, pe care o adapteaz ns unei arhitecturi europene, compus din 27 de state. Spre exemplu, apar competene exclusive ale Uniunii n raport cu cele naionale: uniunea vamal, stabilirea regulilor de concuren necesare funcionrii pieei interne, politica monetar pentru statele membre din zona euro, conservarea resurselor biologice ale mrii n cadrul politicii comune a pescuitului, politica comercial comun. n privina competenei Uniunii n materie de PESC: sunt incluse toate domeniile politicii externe (securitatea Uniunii i politica de aprare comun - PSAC). Tot prin Tratatul de la Lisabona este introdus i funcia de nalt Reprezentant care, mpreun cu statele membre pune n aplicare politica PESC. Referitor la pilonul cooperare poliieneasc i judiciar n materie penal, acesta este restructurat i inclus n cadrul Politicilor i aciunilor interne ale Uniunii.

Tratatul de la Lisabona constituie un plus (chiar dac limitat) n transferul de suveranitate de la statele membre la Uniunea European, prin faptul c Uniunea asigur absena controalelor asupra persoanelor la frontierele interne i dezvolt o politic comun n domeniul dreptului de azil, al imigrrii i a controlului la frontierele externe. Aceast politic comun se ntemeiaz pe solidaritatea ntre statele membre i este echitabil fa de resortisanii statelor tere. n ceea ce privete aciunea extern a Uniunii, se urmrete realizarea urmtoarelor obiective: Dezvoltarea de relaii i construirea parteneriatelor cu rile tere i cu organizaii internaionale, regionale sau globale;

Desfurarea de politici comune i aciuni i acionarea pentru asigurarea unui nalt nivel de cooperare n toate domeniile relaiilor internaionale.

n cadrul aciunii externe, Uniunea are competen n: Materie de PESC: definirea orientrilor generale, consolidarea cooperrii sistematice dintre statele membre privind orientarea politicii acestora;

Materie de politic comercial comun: Uniunea negociaz i ncheie i ncheie acorduri cu una sau mai multe ri tere ori organizaii internaionale;

Materia cooperrii pentru dezvoltare: Uniunea poate ncheia cu rile tere i cu organizaiile internaionale competente orice acord pentru realizarea obiectivului principal, i anume eradicarea srciei;

Domeniul msurilor restrictive adoptate de Consiliu; Domeniul acordurilor internaionale: acordurile ncheiate de Uniune sunt obligatorii pentru instituiile Uniunii i pentru statele membre;

Domeniul relaiilor Uniunii cu organizaiile internaionale i cu rile tere i delegaii ale Uniunii: Uniunea stabilete orice form de cooperare util cu organele ONU i asigur legturile oportune cu alte organizaii internaionale;

Domeniul punerii n aplicare a clauzei de solidaritate: n cazul n care un stat membru face obiectul unui atac terorist, catastrof natural sau artificial, Uniunea i statele membre acioneaz n comun, n spiritul solidaritii. n concluzie, Tratatul de la Lisabona a adus o serie de modificri n ceea ce privete activitatea Uniunii Europene i a statelor membre, cu singurul scop de a crete solidaritatea n cadrul comunitii i de a consolida legturile deja existente ntre state.