Varianta 46

Varianta 46Subiectul I (40 de puncte)(Octavian Goga, "Apus")

1. Expresii/ locuţiuni cu substantivul "umbră": *a rămâne în umbră, a face umbră pământului; a manevra din umbră; a fi umbra cuiva; 2. Ca semn de ortografie, cratima desparte cuvintele în silabe/ leagă două cuvinte pronunţate fără pauză/ 3.Verbe sinonime: „priveşte” = ”te uit”, „cade” = „se cufundă”4. Sens conotativ: *Confesându-se, Mihaela şi-a deschis o fereastră spre suflet.5. Măsura în primul vers este de 9 silabe iar rima este încrucişată.6. Tema iubirii şi a naturii; motivul nopţii 7. Figura de stil „apune-o mie de poveşti” este o metaforă care sugerează frumoasele poveşti de iubire ale îndrăgostiţilor, peste care apusul aşterne uitarea. 8. În poezia „Apus” de Octavian Goga, lumina provine de la „o blândă rază”, metaforă personificatoare sugerând extazul iubirii, iar întunericul, metaforizat prin expresiile: "trist apus", "asfinţit", "cade noaptea" ilustrează tristeţea eului liric pentru pierderea sentimentului erotic. Întunericul este adus de apus, care semnifică sfârşitul unui vis de iubire, cuplul fiind despărţit de multă vreme. Raza efemeră se stinge în întunericul nopţii şi, odată cu ea, iubirea se pierde în umbra trecutului, strălucirea transformându-se în obscuritate. Opoziţia dintre lumină şi întuneric sugerează zbuciumul interior al eului liric, provocat de fericire şi suferinţă totodată, ca simboluri ale adoraţiei şi pierderii iubirii.9. Prima strofă. Incipitul poeziei este o metaforă personificatoare – „Iubirea mea-i o blândă rază”-, care construieşte un portret romantic şi idilic al sentimentului. Epitetul dublu antepus substantivului apus, „târziu şi trist”, semnifică moartea unei iubiri care aduce mâhnire în sufletul eului liric, reprezentând totodată şi ideea poetică. Sfârşitul dragostei este implacabil, lumina razei fiind efemeră şi condiţionată de apusul soarelui. Suferinţa din inima îndrăgostitului, „durerată”, luminează „umbra zilei ce s-a dus”, amintirea iubirii rămânând definitiv în trecut.10. Titlul, format dintr-un substantiv cu sens conotativ, „Apus”, exprimă şi tema poeziei, sfârşitul unei poveşti de dragoste asemănată cu un apus. Din punct de vedere stilistic, este o metaforă care sugerează tristeţea şi melancolia poetului şi care are o varietate de conotaţii: "trist apus", "umbra zilei ce s-a dus…", "o rază care moare", "cade noaptea". Metafora personificatoare din finalul poeziei, "biata rază solitară", nu oferă îndrăgostitului nicio speranţă de revenire a iubirii, deoarece efectul razei nu este de a lumina, ci ea apune "o mie de poveşti".

Subiectul al II-lea (20 de puncte)Scrisoare despre relatarea unui film:Bacău, 29 iunie 2007*** Î

Dragă Alina,

Nu a trecut decât o săptămână de când ai plecat la bunici, dar mie mi se pare că a trecut mult mai mult. Abia aştept să te întorci ca să vorbim despre multe nimicuri şi să ne plimbăm prin parc.

Eu m-am cam plictisit fără tine şi am stat în general în casă, motiv pentru care Marian a considerat că trebuie să mergem să vedem un film. A luat el bilete şi am fost la "Apocalypto", filmul regizat de Mel Gibson. Sunt sigură că ai auzit de el. Acţiunea e plasată la sfârşitul civilizaţiei Maya descrie experienţele traumatizante prin care trece un om luat prizonier şi care încearcă să se întoarcă la familia sa. Prin incredibile răsturnări de situaţie şi energizat de dragostea pentru soţia şi copiii lui, este nevoit să ducă una dintre cele mai disperate lupte pentru supravieţuire.

Din punctul meu de vedere, filmul este mult prea brutal şi violent, dar bineînţeles că Marian era foarte încântat de lumea aceea misterioasă a trecutului antic. Sunt prea multe scene sângeroase, cu sacrificii umane, torturi, lupte, vizionarea filmului fiind interzisă minorilor sub 18 ani. Trebuie să-l vezi şi tu ca să-mi spui ce părere ai şi să comentăm împreună scenele din film.

Sper să-mi scrii şi tu cât mai repede, ca să-mi povesteşti cum e pe-acolo. Ce mai face fratele tău? Să-i saluţi şi pe bunicii tăi şi să le transmiţi din partea mea multă sănătate!

Cu drag, Ioana

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Categoria estetică a fantasticului, ilustrată într-un basm studiat:*"Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă

(Cătălina Muja)

VARIANTA 47

Subiectul I (40 de puncte)(Ion Heliade Rădulescu, "Destăinuirea" - fragment, III)

1. Expresii/ locuţiuni cu substantivul "deget": a nu mişca un deget; a da un deget şi a lua toată mâna; a se ascunde după deget; a fi cu degetu-n gură; a-şi muşca degetele, a număra pe degete; a avea pe cineva la degetul mic;2. Abateri de la norma literară: „subt” ; „ast”3. Omonimia cuvântului "liră": * O liră turcească valorează 0,711 dolari americani. * Cântând la liră a vrăjit-o pentru totdeauna.4. Vocativ: “Subt degete-mi răsună, lir ă , te-nfiorează“5. Măsura – 14 silabe ; rima – încrucişată6. Tema: condiţia poetului în lume; misiunea operei; crezul artistic7. Opoziţie: „loc osândit” / „raiul”8. În cel de-al patrulea vers al ultimei strofe, metafora “aleasa frumuseţe” sugerează poezia, ca o creaţie ce îi conferă poetului aură divină, opera sa fiind "slăvită" pentru valoarea incontestabilă.9. În a doua strofă a poeziei, eul liric compune portretul spiritual al poetului, a cărui menire este să răsune peste veacuri. Trăsăturile poetului sunt de natură romantică, hiperbolizate prin forţa excepţională a spiritului liric: când se închină, cerul coboară la el, iubirea este "flăcări", ura "detună", iar sufletul "seninul […] luminos", exagerări specifice romantismului. Întreaga poezie pledează pentru sensibilitatea artistului, a cărui operă trebuie să transmită mesaje oamenilor şi peste veacuri să aibă forţă de pătrundere în lume: "Când cântă el, s-aude, veacurile răsună;"10. Poezia „Destăinuirea” este o artă poetică, întrucât Heliade Rădulescu transfigurează viziunea sa despre menirea artistului, care „a-nvrednicit” o „aleasă frumuseţe” prin harul său, fiind capabil ca într-un „loc osândit” să înfiinţeze „raiul”. De asemenea, o altă trăsătură a artei poetice prezentă în text se referă la misiunea creaţiei sale, cu ajutorul căreia, poate face „cerul să coboare jos” iar „veacurile să răsune”, opera transmiţând mesajul poetic generaţiilor viitoare şi înscriindu-se astfel în posteritate şi nemurire. Creaţie artistică, poezia, se particularizează printr-un limbaj propriu, cu ajutorul epitetelor („loc osândit”), comparaţiilor („Dragostea lui e flăcări şi ura lui detună”), inversiunilor („aleasă frumuseţe”) şi metaforelor hiperbolice („veacurile răsună”), acestea constituind un alt argument prin care poezia "Destăinuirea" se poate defini ca artă poetică romantică.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)Text argumentativ despre voinţă: "Voinţa poate fi, mai mult decât talentul, un motiv de mândrie" (Honoré de Balzac)

Honoré de Balzac exprimă ideea conform căreia atât talentul cât şi voinţa reprezintă trăsături pozitive ale caracterului nostru, în anumite cazuri cea din urmă poate fi considerată o calitate primordială şi un motiv de mândrie bine întemeiat.

Eu sunt de părere că afirmaţia mai sus enunţată este întemeiată şi regăsită în viaţa reală a oricărui om.

Un prim argument este susţinut de situaţia persoanelor care, deşi nu sunt talentate, excelează printr-o voinţă puternică, astfel compensând această lipsă, reuşind să aibă succese de invidiat în domeniul respectiv.

În al doilea rând, voinţa este o trăsătură pozitivă superioară talentului, deoarece, spre deosebire de acesta, nu este o însuşire cu care ne naştem, ci este dezvoltată şi exersată odată cu trecerea timpului, în funcţie de caracterul şi mentalitatea fiecărui individ.

Pe de altă parte, nu totdeauna reuşeşti să ai succes în orice domeniu, oricât de mare ar fi dorinţa reputaţiei. În artă, cred că este nevoie de foarte mult talent, de har ca să poţi crea un tablou, o operă literară sau muzicală, astfel încât ele să devină notorii şi să "nască" artistul, aşa cum exprimă Nichita Stănescu ("Către Galateea"). În acelaşi timp, numai talentul nu ajunge, trebuie şi multă sârguinţă, întrucât arta este rodul talentului şi al trudei, după cum ilustrează şi Tudor Arghezi în poezia "Testament".

În concluzie, voinţa poate rezolva prestigiul profesional, moral, social, financiar etc., al omului, dar numai talentul poate naşte artişti.


Caracterizarea unui personaj dintr-un basm cult studiat:* Harap-Alb - ( eroul) din basmul "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă* Spânul - (antieroul) din basmul "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă

(Gabi Murea)

VARIANTA 48

Subiectul I (40 de puncte)(Şt. O. Iosif – “Poezia”)

1. Polisemia cuvântului vreme : *A venit vremea sặ ne luăm “la revedere”, după ce timp de patru ani am fost ca o familie. Astăzi vremea va fi însoritặ şi cu temperaturi destul de ridicate. *Prietenia lor a durat vreme de doi ani. Pe vremea bunicilor nu existau filme horor.2. Substantivul “Poezie” este scris cu majusculă deoarece este o personificare şi, prin aceasta, i se conferă unicitate, ca oricărui substantiv propriu.3. Abateri de la norma limbii literare actuale: “ruini”, “diadem”, “ghitară”, "sară".4. Linia de pauza din versul “Dormi prin ruini, drept căpătâi – ghitara” are rolul de a marca atributul apoziţional "ghitara" care explică substantivul "căpătâi", altfel spus, "ghitara" este aşezată "drept căpătâi". O altă motivaţie este aceea că linia de pauză ţine locul predicatului "ai pus".5. În versul "Sărmană, urgisită Poezie!…", mijloacele lingvistice de realizare a subiectivităţii sunt adresarea directă prin folosirea vocativului "Poezie", precedată de enumeraţia adjectivelor "sărmană, urgisită" aflate tot în vocativ. Tonul afectiv sugerează exprimarea directă a compasiunii de care eul liric este puternic impresionat privind soarta poetului şi a poeziei.6. Rima este îmbrăţişat·, iar măsura este de 11 silabe.7. Stilul retoric: interogaţia retorică "În veacul nostru cine-ţi smulge-o floare?"; exclamaţia retorică "Sărmană, urgisită Poezie!…". 8. Figură·de stil: metafora “cununi nepieritoare” exprimă gloria veşnică şi nemuritoare a poeziei, manifestată din cele mai vechi timpuri, de pe vremea marilor războinici şi până astăzi.9. Prima strofă începe cu un verb la prezentul etern (gnomic) “te văd”, urmat de o enumeraţie de substantive ce personifică Poezia care nu mai este apreciată şi preţuită de contemporani, "nu mai porţi brăţară·, / nici diadem, nici straie orbitoare…”, condiţia ei actuală fiind de cerşetoare a culturii: “Şalul vechi de cerşetoare”. Cinstirea, omagierea Poeziei, personificată subtil în ipostaza unei femei, definită prin podoabele de preţ pe care le etalează, este în antiteză cu statutul recent de cerşetoare, sugerând decăderea umanităţii, care nu mai este interesată de valorile spirituale. Conjuncţiile adversative "dar", "ci", precum şi repetiţia adverbului "nici" accentuează scepticismul eului liric privind gloria Poeziei. Metafora "Averea ta întreagă e-o ghitară" semnifică ideea că Poezia nu a încetat să "cânte", menirea ei de a transmite oamenilor emoţia ideilor lirice rămânând singura dar adevărata avere spirituală.10. Relaţia dintre poezie şi timp: Întreaga poezie este construită pe strânsa legătură între poezie şi timp, aflate în antiteză şi într-o sugestivă viziune romantică. Astfel, imaginea despre trecut, idealizată prin preţuirea de către umanitate a valorilor spirituale, se află în antiteză cu prezentul decăzut, când

superficialitatea contemporanilor este sugerată de metafora "uşi de cafenele", iar Poezia nu mai stârneşte emoţie estetică, ci doar "simţiri rebele". În perioada de glorie, Poezia desfăta zeii, în societatea actuală arta este ignorată, întrucât "epigonii" nu sunt capabili să aprecieze arta adevărată.

Subiectul al II- lea (20 de puncte)

Scrisoare priind relatarea unei discuţii purtate cu un coleg despre un film vizionat împreunăBacău, 29.06.2007*** Î

Dragă Alina,

M-am gândit să îţi scriu câteva rânduri pentru a–ţi povesti şi ţie discuţia pe care am avut-o cu un coleg din clasa vecină, în legătură cu un film american difuzat de HBO şi intitulat "Celularul". Am văzut filmul împreună, acasă la Georgeta, într-o sâmbătă după-amiază. Filmul construieşte o viziune foarte interesantă despre utilitatea unui telefon celular, dar şi consecinţele pe care le are exagerarea folosirii lui. Acţiunea se petrece la New York, oraşul nebun al americanilor. Un grup de tineri, pasionaţi de celulare, au de suferit, fiecare în alt fel, din cauza acestui hobby. Un tânăr are o afecţiune la ureche, medicii nu bănuiesc de la ce s-a produs boala. Altuia îi fusese furat celularul şi folosit într-un jaf armat. O fată îşi consuma iubirea numai la celular, întâlnirile reale cu iubitul fiind întâmplătoare. În general, orice situaţie era rezolvată la celular, comunicare între ei de asemenea.

Părerea mea a fost că nu este normal ca un aparat să înlocuiască atitudinile şi sentimentele umane şi că orice exagerare atrage după sine necazuri. Traian, colegul respectiv, susţinea că acestea sunt ficţiuni proprii oricărui film, că producătorii au vrut să şocheze cu un astfel de subiect. Argumentul lui era că orice invenţie tehnologică modernă este în sprijinul omului, pentru a-i face viaţa mai comodă. Ne-a dat numeroase exemple din viaţa reală, în care celularul a fost personajul principal. Eu m-am aprins, ştii că sunt uşor colerică, şi i-am argumentat cu evidenţa că toate descoperirile au avut un procent nociv împotriva omului. De pildă, asfaltul care a înlocuit iarba, toate experienţele sofisticate care se fac au dus la degradarea mediului ambiant şi, mai nou, la pericolul încălzirii globale. Omul s-a îndepărtat de natură, de preocupări spirituale şi emoţionale şi îşi duce existenţa bazându-se din ce în ce mai mult pe aparate, pe tehnologie…

Tu ce părere ai? Scrie-mi de urgenţă, ştii cât de nerăbdătoare sunt!Te sărut cu drag şi te îmbrăţişez,Ion/Ioana


VARIANTA 49Subiectul I (40 de puncte)(Ion Minulescu, “Romanţă negativă”)

1. Antonime: lucioasă # mată, opacă; împreună # separat; a coborî # a urca; simplu # complicat, complex, sofisticat2.Ghilimele puse la sintagma "fapt divers" marchează ironia amară şi sensul conotativ al expresiei3. Derivate ale cuvintelor "noapte" şi "alarmă": La ora opt se înnoptează. *Tusea ei este alarmantă.4. Câmpul semantic al termenului "călătorie": “călători”, “tren”, “tichete”, “bagaj”, “a călători”, "semnal de alarmă"5. Repetarea verbului "a fi" este o exprimare stilistică ludică, un joc de timpuri verbale, de afirmaţie şi negaţie, ca simbol al nestatorniciei şi incertitudinii iubirii, pe care îndrăgostiţii nu o pot controla: "n-a fost nimic"/ "ar fi putut să fie". Iubirea s-a sfârşit înainte să înceapă, "Şi ce-a putut să fie s-a sfârşit…", totul a fost un iureş năucitor, "o scurtă nebunie", lăsând o rană care a sângerat o vreme în inima celor doi îndrăgostiţi. De altfel, se recunoaşte cu uşurinţă atitudinea de persiflarea fermecătoare ca particularitate a poeziilor erotice simboliste scrise de Ion Minulescu.6. Tema iubirii, motivul suferinţei pentru iubire7. Figură de stil: metafora "Lama, lucioasă, de cuţit" sugerează durerea provocată de pierderea fulgerătoare a iubirii, suferinţă asemănătoare cu o înjunghiere. De altfel, există şi o zicală populară despre chinurile iubirii: "am simţit un cuţit în inimă".8. Ultima strofă se constituie într-o concluzie a discursului liric, "Şi-atâta tot", reiterând (reluând) primele versuri şi asigurând astfel o simetrie lirică întregii poezii: "Din ce-a putut să fie,/ N-a fost decât un searbăd început". Epitetul antepus, "searbăd", accentuează ideea că, de la început, iubirea a fost lipsită de vlagă, dulceagă, insipidă. Sensul denotativ al sintagmei "fapt divers" este de întâmplare minoră, fără importanţă, pe care presa o menţionează printr-o ştire sau un scurt articol. În sens conotativ, iubirea "celor doi călători" a fost fără substanţă, superficială, neînsemnată, asemenea unui "fapt divers". Accentul ideatic din finalul poeziei accentuează uşoara persiflare cu care este privită o dragoste care "n-a fost" şi de aceea amintirea nu mai păstrează nici detaliile de timp şi loc ale manifestării ei: "simplu «fapt divers», ce nu se ştie/ În care timp şi-n care loc s-a petrecut!…".9. Titlul "Romanţă negativă" defineşte întreaga poezie, o creaţie sentimentală cu nuanţă elegiacă, în care emoţia se transmite cu uşurinţă cititorului, viziunea asupra iubirii trecătoare făcând parte din experienţa de viaţă a oricărui om. 10. Trăsături simboliste:- călătoria ca simbol al iubirii: cei doi îndrăgostiţi au călătorit împreună cu sentimentul iubirii, dar niciunul n-a fost pregătit pentru această relaţie, întrucât n-au avut tichete, nici bagaje, dar au avut la-ndemână "semnalul de alarmă".- muzicalitatea poeziei prin repetiţia verbului "a fi".

Subiectul al II- lea (20 de puncte)Text argumentativ despre curaj: "Curajul e vederea peste propria fiinţă şi peste orice primejdie a unui scop." (Nicolae Iorga, "Cugetări")

Sunt de acord cu afirmaţia lui Nicolae Iorga: “Curajul e vederea peste propria fiinţă şi peste orice primejdie a unui scop”.

În primul rând, din proprie experienţă, pot spune că fiecare dintre noi are ascunsă în sine o putere de muncă, o energie de luptă enormă, numai că ceea ce ne împiedică să o eliberăm este frica de eşec. Credeam că nu voi putea niciodată să îmi înving frica de zbor cu avionul. Dar pusă în situaţia de a călători peste ocean pentru a-mi vizita o rudă bolnavă, mi-am luat inima în dinţi şi am reuşit să îmi stăpânesc anxietatea. A fost “o chestiune” de curaj şi de voinţă.

În al doilea rând, sunt cunoscute cazuri în care mamele îşi salvează copiii din situaţii neobişnuit de periculoase. Un exemplu ar fi cel în care o mamă româncă şi-a salvat fetiţa de sub roţile unei maşini, ridicând pur şi simplu vehiculul. Curajul acestei femei este un exemplu de voinţă supraomenească într-o situaţie primejdioasă, pentru un scop primordial: iubirea pentru copilul ei.

În concluzie, curajul reprezintă abandonarea de sine în situaţii limită, atunci când ai cu adevărat un scop important.Subiectul al III-lea (30 de puncte)Evoluţia relaţiilor dintre două personaje implicate în conflictul dramatic dintr-o dramă studiată:* Gelu Ruscanu şi Şerban Saru-Sineşti din drama "Jocul ielelor" de Camil Petrescu* Andrei Pietraru şi Ioana Boiu-Dorcani din drama "Suflete tari" de Camil Petrescu

Rezolvare varianta 5 Limba Romana

Varianta 5

Subiectul I (40 de puncte)1. Sinonime: viaţă = trai; clipă = moment, secundă; etern = veşnic; zâmbitoare = surâzătoare, ademenitoare;2. Cratima în versul: „ Vedea-vor ochii-mi încã-o datã oare”. Prima cratimă realizează inversiunea verbală la viitor “vedea-vor”, următoarele două cratime leagă două cuvinte pronunţate fără pauză (DOOM-2): “ochii-mi”, “încă-o dată”. Rolul prozodic al cratimei constă în păstrarea măsurii şi a ritmului versurilor , iar stilistic, redã muzicalitatea poeziei.3. Sens conotativ: S-a trezit cu noaptea-n cap. (ndată ce razele soarelui se ivirã, micuţa Elena fãcu ochi.4. Expresii / locuţiuni care conţin cuvântul „viaţã”: cu preţul vieţii; plin de viaţã; când ţi-e viaţa mai dragã; a fi între viaţã şi moarte;5. Imagini artistice ale iubitei: “Frumosul trup, - femeie zâmbitoare!-”; “Tu, blond noroc al unui vis deşert”.6. Tema iubirii/ motivul visului;7. Figura de stil: “Amar etern” este epitetul unui adjectiv substantivizat şi exprimă starea de profundă tristeţe provocată de care are rolul de a evidenţia starea de tristeţe profundã provocatã de eşecul în dragoste, regretul amar că iubita l-a părăsit.8. Strofa a doua începe cu o exclamaţie retorică a eului liric - “De ce în noapte glasul tãu îngheaţã!”-, cu nuanţă de adresare directă către iubita care nu-i mai este alături. Următoarele versuri se constituie într-o amplă şi patetică interogaţie retorică, din care se desprinde starea de tristeţe profundă care îl macinã. Adresarea directă este evidenţiată afectiv de vocativul urmat de un epitet caracterizator: “- femeie zâmbitoare”. Inversiunea „vedea-vor” are rol de a menţine rima şi ritmul poeziei, iar cratima din structura „ochii-mi” are rolul de a menţine mãsura versului. Eul liric contureazã succint dar sugestiv portretul iubitei prin epitete - „Frumosul trup, - femeie zâmbitoare!”-, exprimând nostalgia după iubirea pierdută, iar timpul petrecut împreună este comprimat la “o clipă”. Starea meditativã a poetului este datã de construcţia la viitor: „vedea-vor”, melancolia fiind sugeratã de verbul la trecut „a fost”.Limbajul artistic este specific eminescian, expresiv nu numai prin podoabe stilistice, ci şi prin valorificarea limbii la nivel sintactic, folosind inversiuni : „vedea-vor”, „frumosul trup”.Lirismul subiectiv se defineşte prin mãrcile lexico-gramaticale ale eului liric, reprezentate de verbe şi pronume la persoana I singular: „să strâng”, „-mi”.9. Semnificaţia titlului: Ca majoritatea sonetelor eminesciene, titlul preia incipitul poeziei şi este alcătuit dintr-un verb la gerunziu, “gândind”,care exprimă permanentizarea acţiunii şi pronumele de persoana a II-a “la tine”, numind persoana asupra căreia se răsfrânge sentimentul de iubire.

10. Trăsături romantice:* tema iubirii neîmplinite*motivul visului*nefericirea eului liric din cauza imposibilităţii realizării cuplului erotic* stări interioare de o sensibilitate excesivă*prezenţa unor procedee artistice şi figuri de stil tipic romantice: interogaţia/exclamaţia retorică; epitetele care compun portretul iubitei


Text de tip argumentativ: “Şcoala cea mai bunã e aceea în care înveţi înainte de toate a învãţa.” (Nicolae Iorga, Cugetãri).Sunt de acord cu afirmaţia lui Nicolae Iorga - „Şcoala cea mai bunã e aceea în care înveţi înainte de toate a învãţa.”-, în susţinerea căreia aduc următoarele argumente:Ĩn primul rând, excluzând imperativul de a şti sã scrii şi sã citeşti, trebuie sã te deprinzi sã-i asculţi pe ceilalţi, sã poţi prelua învãţãturi şi sã ai capacitatea sã deosebeşti ce e bine să reţii şi ce nu.Ĩn al doilea rând, educaţia omului începe odată cu primele clipe de viaţă, iar prima etapă organizată o constituie perioada preşcolară, de aceea a rămas perfect valabil proverbul “cei şapte ani de acasă”. Şcoala întregeşte paleta complexă a educaţiei într-un mediu instituţionalizat, unde rigoarea, disciplina şi programul ordonat formează personalităţi sănătoase şi competitive pentru societate.Pe de altă parte, orice elev trebuie să-şi organizeze timpul de învăţare, altfel se creează o confuzie totală, se pierde controlul asupra noţiunilor şi conceptelor ce trebuie însuşite, riscul fiind acela al unei munci haotice şi de aceea total ineficiente.În concluzie, foarte important este faptul că mai întâi trebuie să înveţi cum să înveţi, adică să ştii să discerni priorităţile şi interesele în direcţia scopului pe care fiecare om îl are în viaţă.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)Personajul principal dintr-un roman aparţinând prozei realiste:*Mara - “Mara” de Ioan Slavici*Vitoria - “Baltagul” de Mihail Sadoveanu*Ion - “Ion” de Liviu Rebreanu* Apostol Bologa - “Pădurea spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu*Costache Giurgiuveanu, Felix Sima, Otilia Mărculescu, Stănică Raţiu (alte personaje) - “Enigma Otiliei” de George Călinescu*Ilie Moromete - “Moromeţii” de Marin Preda(Alexandra Chiriţă)

Varianta 50Subiectul I (40 de puncte)(Şt. O. Iosif, “Cântec de drum”) 1. Omonime: *I-am luat în dar un inel. *Aparatul emană unde electromagnetice. *Florin Piersic este o stea în lumea filmului românesc. *Ei, nu te-am văzut de mult! *Ei sunt cei mai buni prieteni ai mei.2. Liniile de pauză separă structura de restul poeziei, fiind o construcţie incidentă: "Dar într-o zi o fată - bat-o focul -"3. Polisemia cuvântului "drum": *Femeia şi-a ales drumul ei în viaţă. *Drumul către Constanţa se parcurge în cel puţin trei ore. *Am de făcut un drum la Călăraşi. 4. Familia lexicală a cuvântului "fată": fetiţă, fătucă, fetişcană 5. Mărci lexico-gramaticale ale prezenţei eului liric: - verbe şi pronume la persoana I : ”am pornit”, ” am colindat”, ”mea”, "voiam", "am colindat" etc.- autoadresare prin interogaţie retorică: "-Unde-aş fi fost de nu m-aş fi oprit / Şi nu mi-aş fi vândut ei tot norocul?…"6. Elemente de prozodie:- organizarea poeziei în catrene (strofe de patru versuri)- rima:îmbrăţişată- măsura de 10-11 silabe7. Tema iubirii, motivul nopţii, motivul drumului8. Figură de stil: epitetul triplu "drumuri lungi şi vechi, bătătorite" sugerează căile dificile străbătute de orice om, din orice epocă în căutarea iubirii. Aceleaşi dificultăţi ale vieţii cu care s-au luptat oamenii dintotdeauna le trăieşte şi eul liric.9. Ultima strofă o poeziei reprezintă momentul întâlnirii eului liric cu iubirea, care te face să te întorci din drum şi te abate de la traiectoria ta, sinele poetic având un sentiment de regret, deoarece a renunţat la propria traiectorie în viaţa de până atunci, care, oricum, i se părea obositoare. Formula ludică a iubirii, prezentă în multe poezii erotice ale lui Minulescu, este şi aici o viziune specifică a sentimentului, iubita fiind alintată prin sintagma "bat-o focul", expresie plină de gingăşie şi haz. În finalul poeziei, autoadresarea sub forma interogaţiei retorice are nuanţă meditativă şi persiflantă totodată, eul liric întrebându-se, ca orice om, care ar fi fost soarta lui şi ce-ar fi ajuns dacă nu se îndrăgostea? Semnificaţia subtilă a iubirii este ilustrată în ultimul vers, sugerând ideea aluzivă că tot norocul vieţii lui s-a consumat atunci când a întâlnit "o fată" de care s-a îndrăgostit: "- Unde-aş fi fost de nu m-aş fi oprit/ Şi nu mi-aş fi vândut ei tot norocul?…"10. Titlul “Cântec de drum” este specific simbolismului, prin semantica muzicală a cuvântului "Cântec" şi determinantul "de drum", care sugerează apariţia iubirii în viaţa omului. Simbolul "cântec" exprimă bucuria şi muzica inimii îndrăgostite, iar simbolul "drum" semnifică existenţa umană pe pământ.Subiectul al II- lea (20 de puncte)Scrisoare despre integrarea României în Uniunea Europeană

Adjud, 29.06.2007***

Dragă Marian,

Nu ţi-am mai scris de mult, pentru că am fost extrem de ocupată în ultima parte a anului. Pe lângă pregătirile pentru bacalaureat, am desfăşurat nişte activităţi la liceu şi la Casa de Cultură din Adjud, cu prilejul integrării României în Uniunea Europeană.

O mulţime de manifestări au apărut aşa, peste noapte, şi o grămadă de oportunităţi. Nu a trecut decât jumătate de an de la momentul în care am devenit un stat european şi deja se se simt multe schimbări în învăţământul universitar, prin bursele oferite cât şi dezvoltarea profesională pentru care se organizează cursuri, iar diplomele sunt recunoscute în străinătate. Toate acestea, constituie un avantaj extraordinar să poţi avea o slujbă mai bine plătită în afară. Totuşi, mă gândesc ce o să se întâmple cu ţara noastră? Toţi, tineri şi mai puţin tineri, tind să plece din ţară pentru un trai mai bun şi aşa se pierd toate şansele de a mai putea evolua România… tot ce e bun pleacă, iar la noi se va importa forţă de muncă asiatică şi vom ajunge o ţară mixtă. Oare o să ne pierdem definitiv specificul naţional, obiceiurile, tradiţiile, propria spiritualitate?… Nu ştiu ce să mai zic, sunt atâtea avantaje şi, totuşi, atâtea dezavantaje…

Sunt curioasă să ştiu tu ce ai mai făcut? Cred că ai fost tot atât de ocupat, ţinând cont că anul acesta Sibiul este Capitala Culturală a Europei.

Aştept să-mi scrii şi să-mi împărtăşeşti opiniile tale despre intrarea ţării noastre în U.E., precum şi noutăţi despre… cum mai stai cu dragostea?.Cu drag,Ştefana*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.


Romanul realist obiectiv: * "Mara" de Ioan Slavici* "Ion" de Liviu Rebreanu

Rezolvare Varianta 51 Limba română

Subiectul I (40 de puncte)(Al.Macedonski, “Rondelul lunei”)

1. Sinonime: minciună = neadevăr, iluzie; a răsuna = a vibra, a cânta; roză = trandafir; altădată = demult, cândva2. Rolul cratimei în structura “mă-mbată”: Cratima înlocuieşte prima vocală a cuvântului „îmbată”, pentru a se rosti fără pauză şi păstrează măsura şi ritmul versurilor3. Expresii/ locuţiuni care să conţină cuvântul „viaţă”: a da viaţă; a-şi da viaţa pentru cineva; plin de viaţă; fără viaţă; mai cu viaţă;4. Polisemia cuvântului „strună”: *A luat vioara şi a început a zice din strună cu atâta foc, încât a impresionat toată adunarea. * Dacă nu-ţi ţii calul în strună, poţi avea un accident grav.5. Antiteza: “de-altădată”/ “azi”; “schimbată”/ “aceeaşi”;6. Tema: condiţia omului în lume; motivul lunii; motivul rozei;7. Figură de stil din strofa a doua: personificarea „zâmbeşte aceeaşi lună” sugerează superioritatea astrului care contemplă amuzat trecerea implacabilă a timpului numai pentru om, pe când ea este eternă ca şi Universul.8. Ultima strofă. Poezia „Rondelul lunei” păstrează aceeaşi formă fixă de 13 versuri, structurate în 3 catrene şi un vers liber, înscrisă în lirica lui Al.Macedonski prin volumul “Poema rondelurilor”.(În cerinţă, nu este marcat versul liber! - n.n.). Ultima strofă sintetizează tema poeziei, accentuând antiteza trecut-prezent, eternitate-efemeritate. Eul liric, în ipostaza artistului, sesizează, impresionat, trecerea ireversibilă a timpului, care-i amplifică tristeţea şi melancolia pentru condiţia sa efemeră. Deşi luna pare să aibă aceeaşi lumină “argintată”, epitet cromatic şi “cântă tot pe vechea strună”, personificare, eul liric percepe o schimbare esenţială, determinată de timpul trecător. Simetria poeziei este ilustrată de reiterarea versului “Deşi pe cer e-aceeaşi lună”, aşezat ca incipit şi final, constituind şi laitmotivul discursului liric, sugerând veşnicia Universului. Prezentul etern (gnomic) al verbelor „mă-ncunună”, „e schimbată”, „e-aceeaşi” sugerează permanentizarea sentimentului de deziluzie, fără să se întrevadă vreo finalitate a acestei stări interioare a sinelui poetic.9. Titlul este format din două substantive :”rondel”, care precizează specia literară cu formă fixă, alcătuită din 13 versuri distribuite în 3 catrene şi un vers liber. Numele “rondel” vine de la adjectivul „rond” (rotund), deoarece are drept caracteristică reluarea unuia sau a două versuri sub forma de refren, pe parcursul întregii poezii. Al doilea substantiv din titlu, „luna”, este motivul literar al poeziei care se manifestă ca refren, sugerând eternitatea Universului în antiteză cu efemeritatea omului.10. Lirismul subiectiv: Prezenţa eului liric în poezie este evidentă prin mărcile lexico-gramaticale ale acestuia: pronume la persoana I „mă”, „mine” şi interogaţia retorică,

pe care sinele poetic şi-o adresează ca meditaţie reflexivă asupra lumii, “Dar unde e cea de-altădată?”.

Subiectul al II- lea (20 de puncte)Eseu argumentativ despre demnitate: “La întâmplări grele să te pleci, dar nu de tot să te smereşti” (Iordache Golescu , Proverbe comentate )

Viaţa tuturor este presărată cu greutăţi şi bucurii, cărora fiecare om le face faţă cum ştie mai bine. Aşadar, de întâmplările fericite trebuie să profităm la maxim, însă totdeauna trebuie să funcţioneze raţiunea, aşa cum se subînţelege şi din afirmaţia: „La întâmplări grele să te pleci, dar nu de tot să te smereşti”.În primul rând, nu trebuie să ne dăm bătuţi în faţa greutăţilor, oricât de imposibil de depăşit ar fi acestea, deoarece menirea omului este de a se lupta cu viaţa, aşa cum exprima şi George Coşbuc în poezia “Lupa vieţii”: “O luptă-i viaţa, deci te luptă/ Cu dragoste de ea, cu dor”. Dacă reuşim să plecăm puţin capul, nu într-atât încât să devenim slugarnici, ci doar să fim mai atenţi la detalii şi să renunţăm la orgolii prosteşti, atunci problemele noastre vor fi mult mai uşor de rezolvat.Al doilea argument ar fi faptul că, dacă ne încăpăţânăm să ne păstrăm trufia şi să facem totul de unul singur, cu certitudine vom eşua în viaţă, vom pierde nişte prietenii sau posibile prietenii, pentru că nu vom accepta ajutorul celorlalţi.În urma acestor argumente, concluzia nu poate fi decât una singură şi anume că, în timpuri de restrişte, trebuie să fim raţionali şi să acceptam ajutorul când ne este oferit, pentru că nu trebuie să te umileşti, ci să te înclini în faţa celor care-ţi pot fi de folos atunci când te afli într-o situaţie-limită.


Prezentarea unui cuplu de personaje dintr-o nuvelă studiată:* Alexandru Lăpuşneanul şi Doamna Ruxanda, din nuvela istorică “Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi[vezi rezolvarea subiectului al III-lea de la VARIANTA 45]


Subiectul I (40 de puncte)(Al.Macedonski, “Rondelul oglindei”)

1. Sinonime: pace = linişte; zace = stă, suferă; obida = ciudă, amărăciune; vis = reverie, năzuinţă, dorinţă2. Cratima în versul “De apă-adâncă” leagă două cuvinte pentru a se pronunţa fără pauză şi pentru a păstra, totodată, măsura şi ritmul versurilor3. Câmpul semantic al “oglinzii”: luciu, apă4. Expresii/locuţiuni cu substantivul “suflet”: a pune suflet; sufletul satului; suflet curat; cu trup şi suflet; a-i scoate sufletul (cuiva); a avea ceva pe suflet; cu sufletul la gură; a lua de suflet un copil; a-şi trage sufletul; a-i merge la suflet5. Timpul prezent al verbelor din prima strofă are valenţă gnomică (eternă) şi exprimă continuarea, permanentizarea sentimentului de linişte, pace spirituală, reflectate în structura interioară a eului liric: “se desface”, “petrece”6. Tema: reflectarea lumii în sufletul artistului; motive: oglinda, visul7. Trăsături simboliste:- simbolul oglinzii, care sugerează înclinaţia eului lirice spre reflectare, spre meditaţie asupra lumii, care constituie şi cuvântul-cheie al discursului liric;- muzicalitatea versurilor realizată prin monorimă (silaba “ce” închide fiecare vers: “rece”, “desface”, “pace”, “petrece”, “înece”, “preface”, “tace”, “sece”, “zace”, “trece”) şi prin refrenul “Din al oglindei luciu rece”, element prozodic specific liricii simboliste;8. Figură de stil: Epitetul “luciu rece” exprimă detaşarea poetului de lumea reală, sufocantă, ce îi provoacă sentimentele apăsătoare de tristeţe, singurătate, izolare.9. Ultima strofă a poeziei are nuanţă ultimativă, starea de oboseală spirituală fiind reliefată prin personificarea “dorul vieţii-n mine tace”, comparaţia “izvor ce gata e să sece”, metafora “al oglindei luciu rece”. Personificarea exprimă sentimentul de tristeţe al eului liric, deoarece, sufocat în acest spaţiu al lumii înconjurătoare, dorul de viaţă, de a trăi, nu se mai manifestă, conducând la moartea lentă a sufletului său, iar comparaţia ilustrează absenţa oricăror emoţii interioare, dezolare sugerată de izvorul ce este gata să sece. Finalul poeziei simbolizează, aşadar, moartea spirituală a poetului. Metafora “Din al oglindei luciu rece”, care constituie şi refrenul poeziei, exprimă apăsarea sufletească, neputinţa eului poetic de a mai trăi în această lume sufocantă, de aceea el face o ultimă încercare de a evada prin vis “Un fel de vis de opium trece”, însă realitatea este mult mai puternică. Cromatica acestei strofe este redată prin sugestia cuvântului “umbră”, care simbolizează negrul, ce ilustrează greutatea sufletească, izolarea, claustrarea într-un spaţiu fără soluţii de evadare şi în cele din urmă, moartea.10. Refrenul, care este şi laitmotivul poeziei, are rolul de a accentua apăsarea sufletească, neputinţa de a mai trăi într-o lume sufocantă, în care eul liric se simte

claustrat. De asemenea, versul-refren “Din al oglindei luciu rece” asigură muzicalitatea versurilor şi amplifică eufonia în notă simbolistă a întregii poezii.

Subiectul al II- lea (20 de puncte)Scrisoare despre impactul Internetului asupra vieţii unui tânăr din ziua de azi.

Iaşi, 29 iunie 2007***

Dragă Cristi,

Nu am mai vorbit de când ai devenit student şi m-am gândit să-ţi scriu, pentru că sunt foarte curioasă să ştiu cum te simţi în urma unui succes atât de mare. Am aflat că eşti la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din Bucureşti, ideal pe care ţi l-ai împlinit cu mult efort şi seriozitate. Ştiam cât de mult îţi plac calculatoarele şi că eşti pasionat de Internet, dar eu nu prea îţi împărtăşesc părerea. Desigur că Internetul reprezintă, în ziua de azi, un important furnizor de informaţii, însă pentru tineri a început să devină un viciu şi, ca orice viciu, periculos. Consider că mulţi copii, de vârsta mea sau mai mici, acordă prea mult timp jocurilor, comunicării în eter cu alte persoane şi nu mai dau importanţă studiului. Îţi pot argumenta această afirmaţie prin faptul că, de curând, profesoara de istorie ne-a dat o temă pentru un referat pe care noi trebuia să o dezvoltăm, şi mai mult de jumătate dintre elevi au folosit Internetul, de unde au luat referatul cu tema respectivă, fără a se interesa măcar asupra a ceea ce era scris. Consecinţa firească a fost că toţi aveam cam acelaşi referat, din care nu am reţinut mai nimic.Nu multă lume observă acest aspect, însă, din punctual meu de vedere, este destul de serios, deoarece Internetul fură personalitatea tinerilor, aceştia nemaiavând propria părere despre atâtea aspecte ale vieţii. Mai mult decât atât, comunicarea pe Internet este ca între roboţi, oamenii nu se cunosc şi îşi transmit informaţii sau păreri fără să cunoască adevărata personalitate sau fire a interlocutorului, ducând la o izolare periculoasă pentru societate.Sper că tu ţi-ai păstrat personalitatea şi ai rămas acelaşi băiat inteligent, surprinzător prin ideile tale şi, bineînţeles, acelaşi prieten de nădejde.

Te îmbrăţişez cu drag,Ioana



Specia comedie, prin referire la o operă studiată:* “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale* “O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale


Subiectul I (40 de puncte)(Ion Pillat, “Toamnă”)

1. Sinonime: singur = solitar; odaie = cameră; vis = reverie, iluzie; dor = alean, aspiraţie, năzuinţă2. Virgulele din versul. „Toamnă, iată-ne-mpreună, gospodină ce porţi cheia” marchează substantivul în cazul vocativ “toamnă”, separă propoziţia incidentă “iată-ne-mpreună” şi izolează apoziţia “gospodină ce porţi cheia” de substantivul pe care îl explică, “toamnă”.3. Expresii/ locuţiuni cu substantivul “viaţă”: a da viaţă; a lua viaţa cuiva; plin de viaţă; pe viaţă şi pe moarte;4. Adverbul „ce” în fragmentul „…ce străine, ce departe” are valoare afectivă şi sugerează emoţia excesivă a eului liric, nostalgia sfâşietoare după timpul ce s-a scurs ireversibil şi viaţa ce a trecut prea repede: “zile albe, zile negre”.5. Imagini artistice ale toamnei: “Nucilor ce ancorează pentru iarnă-n al tău port”; “părul tău de frunze moarte”; “părul tău de aur roşu”, “frunzarele rărite”6. Tema naturii; motivul toamnei7. Figura de stil: comparaţia „cheia ruginită, ca o frunză” sugerează ideea că anotimpul toamna, în sens denotativ, capătă sens conotativ, sugerând amurgul vieţii, neputinţa eului liric de a scăpa din această ipostază, deoarece cheia trecutului este ruginită şi nu poate întoarce timpul înapoi.8. Strofa a treia a poeziei “Toamnă” de Ion Pillat este construită printr-un şir de comparaţii sugestive pentru ilustrarea antitetică trecut-prezent, accentuând tristeţea eului liric faţă de trecerea ireversibilă şi implacabilă a timpului. Aşa cum sunetul vecerniei cheamă oamenii la slujbă, “amintirea cheamă viaţa”, dar timpul nu se mai poate întoarce. Prezenţa imaginilor vizuale -”Precum seara, pe câmpie când fâşii se prinde ceaţa”, “frunzarele rărite”- şi a imaginilor auditive -”auzi sunând vecernii”, “clopot în declin” accentuează contopirea simţirii poetice cu natura înconjurătoare, a planului interior, al simţirii cu cel exterior al naturii. Expresivitatea strofei este dată de prezentul etern şi gerunziul verbelor care exprimă continuitatea stărilor de tristeţe, de melancolie ale eului liric, faţă de trecerea ireversibilă a timpului. Rima este încrucişată, iar măsura versurilor este de 15 silabe.9. Titlul „Toamnă” de Ion Pillat îmbină sensul denotativ cu cel conotativ al termenului. Similitudinea dintre anotimpul care dezgoleşte natura şi anotimpul vieţii eului liric, care-i întristează sufletul şi-l goleşte de bucurii este sugerată de amintirea casei părinteşti, de solitudinea şi neputinţa poetului de a întoarce timpul.10. Trăsături ale tradiţionalismului:- sugerarea credinţei religioase ortodoxe, axa fundamentală a spiritualităţii românului, prin metaforele “vecernii” şi “clopot”.- întoarcerea nostalgică la vârsta copilăriei, prin câteva motive specifice

tradiţionalismului: casa părintească, odaia copilăriei;- peisajul rustic descris prin elemente proprii unei naturi feerice: păsările migratoare, vuietul vântului, nucii, frunzele rărite ale copacilor, frunzele moarte şi coloristica ruginie a toamnei

Subiectul al II- lea (20 de puncte)Text argumentativ despre eroism: „Nu numai că eroismul nu se poate porunci, dar e cu neputinţă să-l răsplăteşti” (Nicolae Iorga)

În principiu, sunt de acord cu afirmaţia lui Nicolae Iorga şi anume că eroismul nu se poate poruncişi că nu poate fi răsplătit pe măsură, la fel ca pe orice alt gest sau atitudine care impresionează.În primul rând, eroismul este o caracteristică a fiecărui om în parte. Nu poate fi impusă sau poruncită, fiecare persoană alege dacă să facă, sau nu, un act de eroism. Această disponibilitate nativă este caracteristică persoanelor morale, care tind spre binele absolut şi sunt gata să sacrifice totul pentru o cauză ori un ideal.Aş exemplifica o atitudine de eroism cu totul aparte gestul lui Apostol Bologa din romanul lui Liviu Rebreanu, “Pădurea spânzuraţilor”. Decizia protagonistului de a se sacrifica pentru poporul său, refuzând să trădeze neamul căruia îi aparţine, este cu siguranţă un act de mare curaj, de înaltă ţinută morală.De aceea, nu sunt întru totul de acord cu cea de a doua parte a citatului, răsplata eroismului fiind strict sufletească, o înălţare spirituală şi o purificare pe care puţini au şansa să o simtă. Actele de eroism sunt, de regulă, răsplătite prin monumente ridicate în memoria celor ce s-au sacrificat pentru o idee nobilă, pentru un ideal, pentru ţara sau poporul său. Dar acestea sunt recunoaşteri materiale, care nu folosesc în nici un fel eroilor şi cred că la acest fel de “recompensă” se referă Nicolae Iorga.În concluzie, eroismul nu poate fi impus, iar răsplata nu poate fi decât în sufletul generos al eroului.


Mijloacele de realizare a comicului de caracter şi de moravuri într-o comedie studiată:* “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale* “O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale


Subiectul I (40 de puncte)(Ion Pillat, “Elegie”)

1. Câmpul semantic al cuvântului “timp”: veac, vecie, trecutul, vremii, anii, nicicând,

2. În structura „aleea-naltă”, cratima marchează pronunţarea celor două cuvinte fără pauză, înlocuieşte vocala iniţială “î” şi are rol prozodic de a păstra măsura şi ritmul versurilor3. Expresii/ locuţiuni cu verbul “a pierde”: a pierde vremea/timpul; a pierde din vedere; a-şi pierde minţile; a pierde şirul; a pierde postul; a-şi pierde capul; a-şi pierde gândurile4. Gerunziul „foşnind” utilizat în cadrul celei de-a doua strofe a poeziei sugerează permanentizarea sunetului, a foşnetului pe care îl face trăsura, care rămâne peste timp în amintirea eului liric; gerunziul compune o imagine auditivă: “În berlina foşnind surd pe frunza moartă”.5. Imagini artistice: “aleea-naltă de castani”; “Albă casă, neagră frunză, putred parc”;6. Tema: timpul; motivul toamnei7. Prezenţa eului liric se face simţită prin formele verbale la persoana I: „simt” şi pronominale: „mi-”, „m-”, “mă”, „a mea”, precum şi prin formulele de adresare directă, la persoana a II-a singular: „Vii de unde?”, „Unde ţi-e râsul?”.8. Figură de stil: Structura „castanii de cărbune” reprezintă o metaforă pentru întreaga natură, ce pare a fi moartă, stare simbolizată de determinantul cu nuanţă cromatică „de cărbune”, întrucât nu mai e „nicio frunză” pe crengile acestora. Singura fiinţă ce mai „animă” castanii este o „cucuvaie într-un pom”, care amplifică procesul de stingere a vieţii, această pasăre fiind prevestitorul morţii.9. Titlul poeziei „Elegie” scrisă de Ion Pillat, reprezintă specia lirică în care sunt exprimate sentimente de tristeţe, de melancolie, de jale. Prin urmare, poezia este o elegie pentru sentimentul de nostalgie pentru „vechii ani”, pentru conştientizarea trecerii ireversibile a timpului, pentru toamna ce se poate manifesta şi în sufletul poetului. Eului liric nu i-a mai rămas decât trecutul, „Numai toamna mi-a rămas şi amintirea”, singura ce îl poate mângâia în prezentul sumbru. De pildă, sentimentele elegiace sunt exprimate prin interogaţiile retorice, “Vii de unde? din ce veac? din ce mormânt?” // “Nimănuia ori a mea? pe vecie ori nicicând?”, prin metafora “doar trecutul: cucuvaie într-un pom”.

10. Ultima strofă a poeziei „Elegie” de Ion Pillat începe printr-o enumeraţie a unor elemente din cadrul natural, însoţite de epitete în inversiune: „Albă casă, neagră frunză, putred parc”, conturând astfel o imagine rece, în care natura încheie un ciclu din viaţa sa: „Roata timpului îşi pierde uruirea”. Venirea toamnei influenţează existenţa eului liric, creându-i o stare de melancolie, de deprimare totală, soluţia salvării spirituale fiind doar amintirea: „Numai toamna mi-a rămas şi amintirea”.

Expresivitatea strofei este construită prin alternanţa prezent/ trecut a verbelor “pierde”, “mână”/ “a rămas”, care amplifică suferinţa eului liric pentru trecerea rapidă şi dureroasă a timpului. Prozodia se defineşte prin rima încrucişată, ritmul trohaic şi măsura versurilor de 11-12 silabe.

Subiectul al II- lea (20 de puncte)Scrisoare despre impactul mass-media asupra vieţii tinerilor de vârsta ta:

Braşov, 29 iunie 2007***

Dragă Adrian,

Îmi cer scuze că nu ţi-am scris mai devreme, dar în ultimul timp am avut atâtea de făcut, încât abia am mai găsit câteva clipe să mă ocup şi de mine.Iată de ce îţi scriu: acum două zile am participat la o dezbatere privind influenţa mass-media asupra tinerilor. În opinia mea, se difuzează prea multe ştiri despre crime, bătăi şi astfel de situaţii în care protagoniştii sunt oameni viciaţi, degradaţi, iar ziarele şi revistele aduc în prim-plan scandaluri între persoane publice, picanterii din viaţa lor privată, lucruri ce cred că sunt de prost gust şi nu fac altceva decât să creeze tinerilor o imagine negativă asupra României.Au fost destule persoane care mi-au susţinut punctul de vedere, considerând şi ele că trebuie introduse mai multe ştiri şi articole despre evenimente culturale, evoluţia economică şi politică a ţării noastre, precum şi informaţii despre alte state. De altfel, acesta este şi argumentul posturilor de televiziune şi al revistelor de scandal, că publicul este interesat mai ales de acest fel de fapte vulgare, iar pentru ei contează ratingul, care aduce publicitate şi, deci, bani.Pe de alta parte, la dezbatere au participat şi tineri dezinteresaţi de informaţii mai valoroase decât cearta dintre X şi Y, despre fata de la pagina 5 şi mai ştiu eu ce astfel de rubrici. Nu înţeleg cum ne vom descurca pe viitor, dacă noi ne „ridicăm” la nivelul unor astfel de ştiri superficiale, dacă le pot numi aşa…Oricum, sper să-mi poţi spune şi tu punctul de vedere referitor la aceasta temă – poate reuşim să influenţăm mass-media.Aştept veşti de la tine!

Cu drag,Daniela*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.


Nuvela psihologică:* “Moara cu noroc” de Ioan Slavici* “În vreme de război” de I.L.Caragiale


Subiectul I (40 de puncte)(Alexandru Philippide, “Desen murdar”)

1. Sinonime: nelinişte = îngrijorare, teamă; des = înnorat, dens; mohorât = trist, sumbru; veşnicie = eternitate2. Cratima în structura “Şi-mprăştie” leagă două cuvinte pentru a se pronunţa fără pauză, înlocuieşte vocala iniţială “î” şi păstrează măsura şi ritmul versurilor3. Expresii/ locuţiuni cu termenul “drum”: a ieşi în drum, drum lung, a avea drum de făcut; peste drum; a rămâne pe drumuri; a apuca pe alt drum; a-şi face un drum în viaţă; a da drumul cuiva; a ieşi în drum; drum de fier;4. Adverbul “mărunt” este un epitet care descrie căderea ninsorii în fapt de seară, contribuind şi la conturarea imaginii vizuale.5. Imagini artistice: “Un croncănit răzleţ răsună crunt” - imagine auditivă; “Iar seara-n câmp se deapănă mărunt,/ Ţesând cu fulgii vânăt giulgi de scrum”- imagine vizuală6. Tema naturii, motive: seara, solitudinea7. Figură de stil: epitetul şi personificarea “cerul des îngenuncheat” descrie un cer de iarnă înnorat, apăsător, care cade parcă pe pământ, sugerând starea de tristeţe, melancolie şi solitudine a eului liric.8. Ultima strofă descrie o imagine dezolantă a naturii, metafora “văzduhu-n zdrenţe atârnă pe câmpie” ilustrând starea deprimată a eului liric, tristeţea lui sfâşietoare. Personificarea dâmbului care-şi încruntă sprânceana uneşte planul exterior al naturii cu cel interior al simţirii poetice. Imaginea dezolantă a trecerii timpului este realizată prin scrierea cuvântului cu literă mare, ceea ce denotă o umanizare dureroasă a timpului personificat, care “păşeşte strâmb” prin noroiul existenţei, peste care “vântul suflă veşnicie”. Astfel, se ilustrează absenţa oricărei speranţe, a găsirii unei soluţii de supravieţuire spirituală a eului liric, stare ilustrată şi prin prezenţa semnului exclamării din finalul poeziei. În ultimul catren al poeziei, măsura versurilor este de 10-11 silabe, iar rima este încrucişată.8. Titlul este o metaforă, care sugerează un tablou ambiguu, într-o oare care măsură chiar grotesc, prin alăturarea termenilor: substantivul “desen” ce poate reprezenta creaţia, arta, frumuseţea, puritatea şi epitetul “murdar”, semnificând “noroi”, “zdrenţe”, scrum”. Imaginea este aceea a “cerului mohorât”, “strivit în pumni de nouri”. Copacul, element întâlnit deseori în creaţia lui Eminescu, simbol al iubirii, eternităţii, mlădios şi graţios este prezentat de Al. Philippide ca un “biet copac” cu “trupul frânt şi crengile vâlvoi”. Văzduhului i se atribuie metafora “zdrenţe-atârnă”, iar colina e personificată, fiind asemuită cu o “sprânceană” ce se încruntă, prezentând astfel urâţenia şi ura naturii. În acest cadru, “vântul suflă veşnicie”, iar timpul nu-şi urmează drumul său firesc, păşind strâmb prin noroiul care-l încetineşte.10. Trăsături ale descrierii:- prezenţa imaginilor artistice: imagini vizuale (”Iar seara-n câmp se deapănă mărunt,/ Ţesând cu fulgii vânăt giulgi de scrum”); imagini auditive (”Un croncănit

răzleţ răsună crunt”);- prezenţa figurilor de stil: epitet în inversiune (”vânăt giulgi”); personificări (”cerul des/ Îngenunchează”), metafore (”giulgi de scrum”)- conturarea unui peisaj de toamnă, dezolant: “Un biet copac se clatină răzleţ/ Cu trupul frânt şi crengile vâlvoi” cu trimiteri către sentimentele de tristeţe, melancolie ale eului liric;


Text argumentativ: “Altă pâine cumpără banul muncit şi altă pâine fură banul şiret.” (Tudor Arghezi, “Pravilă de morală practică”)

Încă din cele mai vechi timpuri banul a dat naştere la multe conflicte, divergenţe şi au constituit un mod de diferenţiere atât a lucrurilor materiale cât şi a oamenilor.Totul depinde însă de mentalitatea fiecăruia şi de prisma prin care te uiţi la viaţă, fiecare om având propriile criterii de clasificare a valorilor. Pot spune că sunt de acord cu afirmaţia “Altă pâine banul muncit şi altă pâine fură banul şiret”, deoarece fac parte dintre cei care pun preţ pe valoarea morală şi nu pe cea oferită de bani. Este destul de greu să îţi menţii această convingere, având în vedere societatea nedreaptă, lipsită de reguli, o lume în care puterea banului are ultimul cuvânt, decide valori şi competenţe. Totuşi, continui să cred că adevărata valoare umană nu este cea pe care banul o oferă, din simplul motiv că banul în sine s-a devalorizat, uneori galopant, pe parcursul timpului.De aceea cred că nu merită “să furi” banul, indiferent de situaţie, pentru că, pe lângă faptul că este un act imoral, nu vei obţine o satisfacţie sufletească, ci dimpotrivă. Oricare ar fi comportamentul celor din jur, trebuie să ai personalitate şi să nu te laşi influenţat ori tentat de tot felul de atracţii. Este adevărat că pare mai simplu să furi şi să te bucuri de confortul oferit de bani, însă, cel puţin din punctul meu de vedere, gradul de satisfacţie oferit de banul muncit este mai mare, deoarece este important să ai conştiinţa împăcată.În concluzie, sunt de acord cu afirmaţia lui Arghezi: “Altă pâine banul muncit şi altă pâine fură banul şiret”.


Particularităţi ale basmului cult, prin referire la o operă studiată:* “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă


Subiectul I (40 de puncte)(Alexandru Philippide, “Stil”)

1. Omonimia cuvântului „lac”: *În fiecare seară se adunau pe malul lacului la poveşti. *Şi-a cumpărat geacă şi geantă de lac, de culoare maro. *Pentru a termina definitiv repararea casei, mai trebuie doar să dea cu lac parchetul. *Mi-am cumpărat un lac de unghii incolor.2. Cratima este folosită în structura „mă-ndemni” pentru a pronunţa cele două cuvinte fără pauză, pentru înlocuirea vocalei iniţiale „î”, precum şi pentru păstrarea măsurii şi ritmului versurilor.3. Expresii/locuţiuni: vorbă de duh, vorbă lungă, vorbe în vânt, a sta de vorbă, a duce cu vorba (pe cineva); a pune o vorbă bună; a purta vorba; a nu sufla o vorbă4. Valoarea expresivă “cât” şi “câtă”, în versul “Cât pământ ne desparte acum şi câte gări”. Cele două adjective pronominale nehotărâte sunt mărci ale superlativului absolut şi sugerează distanţa enormă dintre cei doi îndrăgostiţi, „cât pământ ne desparte acum şi câte gări”.5. Imagini artistice: „De-aici pădurea-ncepe cu scorburi şi cu cerbi” - imagine vizuală; “Amintirea cu miros de colb pătrunde-n nări” - imagine olfactivă; “Pe apă vântul trece cu foşnet de mătăsuri” - imagine auditivă6. Tema iubirii; motivul amintirii7. Figură de stil: metafora personificatoare „Nemărginirea gâtu-şi întinde între noi” sugerează îndepărtarea spirituală şi de comunicare tot mai mare şi iremediabilă între cei doi îndrăgostiţi.8. Ultimele patru versuri constituie o adresare directă iubitei imaginare, căreia eul liric îi transmite “nepregătite vorbe” prin care îi restituie “gândul” pe care aceasta ar mai putea să-l păstreze pentru el. Destrămarea cuplului este evidentă şi reliefată prin înapoierea sentimentelor ce le-au simţit cândva. Îndrăgostitul îi restituie iubitei amintirile „îţi dau înapoi gândul din marginea pădurii” şi iubirea ce i-a purtat-o „şi sufletul pe care, zălog, ţi l-am păstrat”. Reiterarea ultimului vers este un laitmotiv, care exprimă ideea că despărţirea este plasată în acelaşi loc unde îndrăgostiţii s-au întâlnit prima oară, fiind şi singurele elemente ce au rămas neschimbate şi eterne „Castelul e istoric şi lacul e pătrat”.9. Titlul poeziei. Cuvântul stil înseamnă un mod de exprimare, o atitudine care particularizează o persoană. Titlul poeziei ilustrează sensul conotativ al termenului şi semnifică stilul personal al eului liric de a compune un cadru natural exterior şi unul interior, al sentimentelor, sugerând percepţia cu totul particulară a pierderii iubirii, toată gama de stări dureroase ce se manifestă în consecinţă.10. Trăsături ale descrierii:- cadrul natural realizat prin imagini artistice: “Pe apă vântul trece cu foşnet de mătăsuri” - imagine auditivă; “De-aici pădurea-ncepe cu scorburi şi cu cerbi” - imagine vizuală; “Amintirea-i cu miros de colb şi de gunoi” - imagine olfactivă

- prezenţa figurilor de stil: epitete cromatice „stâlpi rumeni”, metafora personificatoare “Cerul cu mâini crăpate de vânt”

Subiectul al II- lea (20 de puncte)Scrisoare despre impactul telefoniei mobile asupra vieţii de zi cu zi:

Timişoara, 22 mai 2007***

Dragă George,

Vreau să îţi spun că sunt foarte fericită. Ieri am primit cadou un nou telefon mobil. Este din ultima generaţie 3G, aşa că de acum încolo ne va fi mult mai uşor să comunicăm. Cred că trebuie să îi mulţumim celui care a inventat telefonia mobilă, deoarece ne-a uşurat foarte mult viaţa, făcând comunicarea mult mai rapidă şi, în acelaşi timp, ne ajută să economisim timp şi bani.Consider că este mult mai rapid şi mai ieftin să îţi trimit un SMS ca să aflu ce mai faci, decât să îţi scriu în fiecare zi câte o scrisoare. Astfel, pot primi mai repede şi răspunsul tău.Nici cu pozele nu va mai fi o problemă. Există MMS-ul şi astfel vom putea vedea mai repede pozele făcute în diferite situaţii şi locuri în care am fost.Această invenţie va micşora distanţa dintre Timişoara şi Brăila, ne va face comunicarea şi schimbul de informaţii mult mai uşor.Şi atunci, poţi să mă întrebi de ce îţi scriu şi nu-ţi trimit SMS-uri, BIP-uri etc.? Pentru că abia aştept activarea cartelei pentru a putea vorbi cu tine.Cu drag,Dorin/Dorina Teodorescu



Categoria estetică a fantasticului ilustrată într-o nuvelă fantastică studiată:* “Sărmanul Dionis” de Mihai Eminescu* “La hanul lui Mânjoală” de I.L.Caragiale* “La ţigănci” de Mircea Eliade(Alina Vişan)


Subiectul I (40 de puncte)(Radu Stanca, “Floarea-soarelui”)

1. Sinonime: făptură = fiinţă; descătuşând = eliberând; trudiţi = muciţi, obosiţi; frenetică = exaltată, nestăpânită, entuziastă;2. Sens conotativ al cuvintelor “noapte” şi “raze”: *În ziua secerişului, sătenii s-au trezit cu noaptea în cap. *Când i-a zâmbit, o rază de speranţă s-a ivit în sufletul tinerei fete.3. Rolul cratimei în sructurile “mă-nvârt” şi “floarea-soarelui”:*în prima structură, cratima leagă două cuvinte pentru a le pronunţa fără pauză, pentru înlocuirea vocalei iniţiale “î” şi pentru păstrarea măsurii şi ritmului versurilor;*în structura a doua, cratima se foloseşte pentru scrierea corectă a unui cuvânt compus.4. Câmpul semantic al “luminii”: strălucitoare, răsari, raze, soare.5. Mărci lexico-gramaticale ale eului liric:- pronumele la persoana I singular: mă, mi-, eu, mei, imi, -mi, mele- verbe la persoana I: -nvârt, aplec, stau, ridic, simt.- adresarea directă prin :- pronume de persoana a II-a : ta, tu, tine- verbe la persoana a II-a: trimiţi, apui, răsai6. Tema iubirii, motivul solitudinii.7. Măsura versurilor este de 10-11 silabe . Rima în prima strofă este îmbrăţişată iar în următoarele trei strofe este încrucişată.8. Figură de stil: Personificarea “zarea călătoare” ilustrează efemeritatea sentimentului de iubire. Poetul caută iubirea, iar când o găseşte realizează că acesta trecător, întrucât dispare precum “zarea călătoare”, iar eul liric se simte trist şi dezamăgit până când sentimentul înălţător apare din nou.9. Ultimele două strofe sugerează revenirea speranţei pentru a trăi o nouă iubire, metafora soarelui sugerând lumina şi strălucirea acestui sentiment. Iubita este fiinţa care readuce în inima eului liric dragostea, acea “frenetică substanţă” ce constituie esenţa vieţii, exprimând certitudinea fericirii viitoare: “simt”. “Câmpul plin” este metafora pentru sufletul poetului în care se iveşte o “harnică speranţă”- personificare ce exprimă nădejdea că va regăsi fericirea pierdută. Iubirea îi dă poetului forţa creatoare, ilustrată prin metafora ”florile fiinţei mele”, revigorându-i întregul trup, care începe să pulseze sub acţiunea sentimentului ce-i “urcă prin arterele rebele”. Catrenul are măsura de 10-11 silabe şi rima încrucişată.

10. Titlul poeziei ilustrează dependenţa eului liric de iubire, prin sensul conotativ pe care-l are substantivul compus “floarea-soarelui”. Sufletul poetului, asemenea plantei care se roteşte după soare, “floarea-soarelui”, este în continuă căutare a iubirii care îl încălzeşte, îi dă strălucire, viaţă şi, mai presus de toate, puterea de a

rodi, de a-şi desăvârşi opera sub razele binefăcătoare ce-i mângâie sufletul. Eul liric este sortit să caute şi să descopere acest sentiment fără de care nu ar putea crea, întrucât o floare fără lumină şi fără soare nu poate rodi, ci se veştejeşte şi moare.

Subiectul al II- lea (20 de puncte)Text argumentativ: “Nu e greu să găseşti adevărul, e greu să ai dorinţa de a-l găsi.” (Nicolae Iorga)

Pentru societate, adevărul, la fel ca majoritatea valorilor morale, a pălit de-a lungul timpului, devenind fad, lipsit de substanţă şi a căpătat un înţeles abstract. Refuzând adevărul, întrucât “a refuza” este mai uşor decât“ a înţelege”, oamenii s-au afundat treptat în propria plasă ţesută din ipoteze şi minciuni. Însă, adevărul nu a dispărut, el le-a fost dăruit oamenilor de către Creator, iar pentru a-l redescoperi, aceştia ar trebui să caute adânc în sufletele lor, deoarece, după cum afirmă şi Nicolae Iorga, “Nu e greu să găseşti adevărul, e greu să ai dorinţa de a-l găsi”. În sprijinul acestei afirmaţii, aduc următoarele argumente:· Pentru început, consider că primul pas în aflarea adevărului este ca oamenii să realizeze că ei înşişi trăiesc în minciună. Spre exemplu, Iisus i-a învaţat pe semenii săi că religia nu înseamnă credinţă şi că templul nu este un lăcaş construit de mâini omeneşti, ci însuşi sufletul omenesc în care El a aprins lumânarea credinţei. Înşelată de puterea banului, societatea a înlocuit adevăratul templu cu biserica - o instituţie care încă din cele mai vechi timpuri s-a dovedit a fi o afacere profitabilă în cadrul căreia iertarea păcatelor este vândută “credincioşilor” contra unei sume de bani, viaţa veşnică putând fi, de asemenea, cumpărată. Afundându-se treptat în minciuni, oamenii au înlocuit legea iubirii şi a iertării aproapelui cu practicarea de ritualuri religioase, deseori plictisitoare, cu predici monotone şi greoaie, pe care mulţi nici nu se mai obosesc să le înţeleagă, minţindu-se pe sine că mergând la biserică au credinţă şi că oricum, ântuirea le va fi dată gratuit.· În al doilea rând, cred că ceea ce le lipseşte oamenilor este însăşi dorinţa de a găsi adevărul pur, aşa cum le-a fost dat. ocietatea se amăgeşte în continuare, imaginându-şi un Iisus mitic care va sosi călare pe un nor şi o va mântui fără să merite, şi care nu va ţine seama de greşelile comise de aceasta. Aşa că oamenii, refuzând adevărul şi idolatrizând banul, au creat un sistem în care domneşte suspiciunea, ura şi teama de a nu pierde agoniseala de-o viaţă - teamă nejustificată, întrucât oricine ştie că dincolo de moarte, sărac şi bogat, bolnav şi sănătos, sunt egali în faţa lui Dumnezeu şi judecaţi după greşelile săvârşite.În concluzie, sunt întru totul de acord cu afirmaţia lui N. Iorga şi cred că dacă oamenii şi-ar dori cu adevărat să iasă din rutina vieţii cotidiene , renunţând la haina de formalităţi pe care o poartă, ar redescoperi adevărul pur - chintesenţa vieţii, aşa cum le-a fost dăruit la facere.(Velicu Raluca)SUBIECTUL AL II-LEA - altă propunere de rezolvare

Sunt de acord cu afirmaţia lui Nicolae Iorga, aceea ca “Nu e greu să găseşti adevărul, e greu să ai dorinţa de a-l găsi”.În primul rând, se ştie că, uneori, «adevărul doare», cum spune un proverb cunoscut. De aceea, multe soţii, bănuind că partenerii lor le înşală, preferă să rămână în întuneric, nici să confirme şi nici să infirme presupunerea, mergând după principiul «ceea ce nu ştii nu te poate răni».Ca al doilea argument, aduc în atenţie o întâmplare perfect reală. Maria, o elevă silitoare la un prestigios liceu din capitală, s-a apucat să fumeze pentru a intra în grupul elevilor populari din clasa ei. Este zărită într-un bar, practicându-şi noul obicei, de o vecină care decide să îi povestească totul mamei fetei. Aceasta din urmă nici nu a vrut să audă de aşa ceva, a negat totul cu vehemenţă, susţinând că fata ei este un înger, aşadar nu poate fuma. Un contrariată, vecina i-a propus mamei să se ducă în barul X şi să se convingă singură. Au urmat saluturile politicoase şi despărţirea.Mama a rămas în dubiu: să aibă încredere în Maria, sau chiar să se ducă în acel bar pentru a vedea cu ochii ei? Până la urmă, a decis să nu acţioneze în niciun fel, nici măcar să o interogheze pe Maria. I-a fost mai comod să nu se implice, să păstreze imaginea perfectă pe care o avea despre copilul ei, pentru că altfel ar fi trebuit să ia măsuri şi acest fapt i-ar fi creat un disconfort.În concluzie, câteodată, atunci când ne e frică de ce vom descoperi, preferăm să rămânem în întuneric, deoarece este un efort să vrei să ştii adevărul.(Alina Neacşu)

Subiectul al III-lea (30 de puncte)Direcţia modernistă promovată de Eugen Lovinescu în cultura română, ilustrând-o cu un text narativ adecvat:* “Pădurea spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu* “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu* “Patul lui Procust” de Camil Petrescu* “Enigma Otiliei” de George Călinescu(Modernismul lovinescian poate fi ilustrat şi cu romanul “Ion” de Liviu Rebreanu, punând accentul asupra elementelor de arhitectură grandioasă a epicului, a complexităţii psihologice care defineşte protagonistul, limbajul artistic, compoziţia romanului etc.)


Subiectul I (40 de puncte)(George Topîrceanu, “Armonii vesperale”)

1. Omonime cu “cer” şi “note”. *La grădina botanică au adus o nouă specie de cer. (arbore înalt, înrudit cu stejarul) *Cer numai să i se facă dreptate. *Pe cer stelele străluceau misterios. *La examen a obţinut note mari. *Acest instrument de percuţie scoate note acute. Eugen Simion a făcut nişte note critice privind opera politică a lui Mihai Eminescu. *Despre evenimentul de la Ateneu a apărut doar o singură notă într-un ziar.2. Abateri de la normele actuale: crisanteme-crizanteme; (se) desinau-(se) desenau3. Folosirea a două semne de punctuaţie din strofa a treia. Virgula din primul vers al strofei a treia desparte interjecţia „O” de restul propoziţiei, marcând o pauză de rostire şi având nuanţă emoţională. Semnul exclamării din versul al doilea evidenţiază o exclamaţie retorică şi este semn de punctuaţie pentru propoziţia exclamativă. Semnul întrebării din ultimul vers marchează o interogaţie retorică „ Ce rugi […] se desinau în atmosferă pe cerul dur de ametist?” şi este semn de punctuaţie pentru propoziţia interogativă.4. Rolului stilistic al gerunziului în versul: “Orisontând în ritmul mistic albumul stinselor poeme…”. Verbul la gerunziu, „orisontând”, exprimă o acţiune în desfăşurare şi de durată, ilustrând continuitatea stării de contemplare a orizontului, a depărtărilor.5. Tema naturii, motivul parcului, motivul înserării6.Cromatica poeziei este variată, de la nuanţele luminoase la cele întunecate. Culorile aşezate în antiteză - de la speranţa cu “rozele senzaţii”, la deprimarea “cu-ndoliate crisanteme” - transmit o stare de confuzie, de bulversare. Alte sugestii cromatice sunt conţinute în referirile la pietre preţioase: violetul ametistului şi albastrul safirului, ca simboluri ale stării de nevroză şi halucinaţie. Asocierea culorilor pastelate cu cele tari creează un impact vizual puternic asupra cititorului. Finalul poeziei este funebru, în nota tristeţii simboliste, deoarece simţămintele deprimante sunt sugerate de “pacea violetă”, iar negrul este reiterat în cele mai surprinzătoare asociaţii: “negre sfere siderale”, “o neagră siluetă”7. Imagini artistice: „cerul dur de ametist”-imagine vizuală; „cântări funebre”-imagine auditivă8. Trăsături simboliste.- prezenţa parcului funebru, morbid, ca element citadin simbolist, cu efecte nocive pentru om: “parcul rozelor senzaţii cu-ndoliate crisanteme”- muzicalitatea este exprimată direct sau sugerată prin enumerarea diferitelor sunete, note, compoziţii şi ansambluri muzicale: “vesperala simfonie”, “note vagi”, “tăcuta orchestrare”, “cântări funebre”, “calmul pur al simfoniei”, “la bemol”- cromatica este exprimată direct sau sugerată, prin asocierea culorilor cu diferite pietre preţioase „cerul dur de ametist”; “safire”, “violetă”, “neagră”, “funerare”, “-

ndoliate”- stările de tristeţe, spleen, dezolare, moarte spirituală sugerate de simboluri cromatice, muzicale, stări dezolante: “-ndoliate”, “muribundă”, “funerare”, “nostalgii”; “ore funerare”; “amurgul trist” etc.9. Titlul poeziei, “Armonii vesperale”, este reprezentativ pentru simbolism, fiind format prin asocierea a două figuri de stil, o imagine auditivă (armonii) şi o imagine vizuală (vesperale = de seară, serale). Cele două cuvinte sunt neologisme, caracteristice poeţilor simbolişti, cu predilecţie lui Topîrceanu.10. Ultima strofă a poeziei schimbă registrul liric, de la agitaţia sumbră la o “linişte regală”. Atmosfera devine magică, epitetele cromatice compun o imagine şocantă a simţirii poetice, simbolizată de albastrul safirelor şi pacea violetă, culori reci, închise, depresive. Suava imagine auditivă a simfoniei pure linişteşte, calmează starea interioară a eului liric, fiind dublată de apariţia neaşteptată a unei negre siluete, imagine vizuală ce ar putea simboliza ivirea iubitei. Finalul poeziei emană o “linişte regală”, senzaţie care se prelungeşte la nesfârşit prin punctele de suspensie. Catrenul are rimă încrucişată, versuri lungi cu măsura de 18 silabe.


Întocmirea unei cereri:

Domnule Director,

Subsemnata, Silvia Leonte, domiciliată în Sibiu, strada Nicolae Bălcescu, nr. 18, absolventă a Liceului Teoretic „Octavian Goga” din localitate, vă rog să aveţi bunăvoinţa de a mă primi în audienţă, în măsura timpului de care dispuneţi.Solicit această audienţă, deoarece doresc să mă angajez pentru perioada vacanţei de vară la Compania de Asigurări „Viitorul”, pe care o conduceţi şi aş dori să-mi oferiţi prilejul de a vă convinge despre seriozitatea şi capacitatea mea pentru a face faţă cu succes într-un post de agent de asigurări.

29 iulie 2007Vă mulţumesc,

Domnului Director al Companiei de Asigurări „Viitorul”, Sibiu

*** În lucrarea de examen, cererea se redactează pe o pagină separată.


Prezentarea personajului tipic într-o creaţie realistă în proză, studiată:*Ghiţă - nuvela “Moara cu noroc” de Ioan Slavici*Mara - romanul “Mara” de Ioan Slavici

*Vitoria Lipan - romanul “Baltagul” de Mihail Sadoveanu*Ion - romanul “Ion” de Liviu Rebreanu*Felix Sima/ Otilia Mărculescu/ Costache Giurgiuveanu/ Stănică Raţiu/ - romanul “Enigma Otiliei deGeorge Călinescu*Ilie Moromete - romanul “Moromeţii” de Liviu Rebreanu(Alina Vişan)


Subiectul I (40 de puncte)(Ion Vinea, “Insomnii”)

1. Sens conotativ “inima”, “stelele”: *Din cauza întunericului, i-a sărit inima din piept. La Premiile “Oscar” au fost prezente toate stelele cinematografiei americane.2. Câmpul semantic al cuvântului “noapte”: “stelele”, “luna”3. În structura “lanţurile-i”, cratima are rolul fonetic de a păstra măsura versurilor de la 11 la 10 silabe, prin rostirea fără pauză a substantivului “lanţurile” şi a pronumelui personal “i”.4. Sinonime : orologiu = ceas; a (se) stinge = a (se) păli, a apune, a dispărea; veghe = pază; boltit = arcuit5.Mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric:- pronume la persoana I singular – “mea”, “mine”- pronume la pers. a II a singular – “te”, “tăi”- pronume la pers I plural. – “nostru”, “ne”- adresarea directă: “Inima mea te cheamă din noapte”6. Motivul visului (oniric), motivul lunii7. Trecerea pronumelor de pers a II a sg., la pers I plural în ultima strofă: În incipitul poeziei, pronumele la persoana a II a singular exprimă nerăbdarea eului liric de a fi alături de iubita sa, “Inima mea te cheamă”, iar primul vers al strofei a doua sugerează comuniunea dintre sufletele celor doi îndrăgostiţi, “Ochii tăi se deschid în mine” (se spune că ochii sunt oglinda sufletului). În ultima strofă, pronumele apare la persoana I plural, “nostru”, “ne”, deoarece iubirea s-a împlinit, cuplul s-a desăvârşit erotic şi se visează deja împreună “sub umbrarul (iederei) de vecie”.[Atenţie! În poezie nu există verbe la persoana a II-a, aşa cum se menţionează în cerinţa de la punctul 7!]8. Repetarea comparaţiei în a doua strofă: Poetul Ion Vinea foloseşte această repetiţie de comparaţii pentru a accentua comuniunea erotică dintre cele două inimi, o legătură trainică asemănătoare cu aceea a doinei care alină veghea în stâne, cu puritatea nuferilor care plutesc pe luciul lacului şi cu lumina misterioasă a lunii, reflectată în apa fântânii. Forţa iubirii reuneşte într-o armonie desăvârşită emoţia

spirituală a doinelor cu elementele telurice (nuferii, lacul, fântâna) şi cosmice (luna), sugerând împlinirea extatică a iubirii în sufletul eului liric.9. Ultimele două strofe ale poeziei: În penultima strofă, eul liric foloseşte imaginea auditivă, prin care compară ochii iubitei cu doinele ce se aud în stâne, “ca doinele în veghile stâne”, şi imagini vizuale, asemănând sufletul iubitei cu cu nuferii şi luna: “ca nuferii în iezere line,/ ca luna pe fundul fântânii”, imagini artistice realizate printr-un şir de comparaţii. Ultima strofă evocă împlinirea sublimă a iubirii, cuplul de îndrăgostiţi este sudat, ei au devenit “nostru” şi au aceleaşi aspiraţii, ilustrate prin pronumele “ne”, fiind îmbiaţi de iedera boltită să-şi petreacă „visul nostru de viaţă şi moarte[…] sub umbrarul ei de vecie”. Ultimul vers sugerează ideea că cele două suflete erau predestinate să se întâlnească, deoarece soarta i-a legat unul de altul “cu lanţurile-i prinse de soartă”.10. Titlul este sugestiv pentru starea emoţională puternică în care se află eul liric, care-i goneşte somnul şi liniştea, agitaţie sentimentală sugerată de substantivul „insomnii”, pus la numărul plural. El îşi cheamă cu gândul iubita în fiecare noapte, când natura doarme, stelele şoptesc, iar ochii ei, ca oglindă a sufletului, se cufundă în inima lui: “Ochii tăi se deschid în mine”. Cuplul se împlineşte, cele două inimi se contopesc într-un destin comun, al iubirii.


Text argumentativ: „ Nu să fii bogat te face fericit, ci să devii bogat”(Stendhal).

În societatea contemporană, dacă ar fi să întrebi fiecare om ce îşi (mai) doreşte în viaţă, răspunsul cel mai frecvent ar fi „bani”. Pentru a putea trăi liniştiţi, lipsiţi de grija zilei de mâine, este într-adevăr nevoie de bani, numai că aceştia aduc mulţumire doar dacă sunt munciţi de noi, deoarece nu poţi fi cu adevărat fericit decât dacă tu eşti în stare “să devii bogat.”Primul argument s-ar referi la satisfacţia simţită atunci când ai reuşit într-o afacere a cărei idee îţi aparţine, atunci când vezi înflorind câştigurile, ca urmare a inventivităţii, eforturilor şi propriei seriozităţi. Dacă afacerea este preluată de la părinţi, implicarea nu este totală, aportul pe care îl ai nu-ţi aduce satisfacţii prea mari şi de multe ori se întâmplă să nu te potriveşti cu cele gândite şi organizate de altcineva.În al doilea rând, când munceşti pentru banii proprii, altfel îi iubeşti, în chibzuieşti, nu-i poţi risipi cu inconştienţă şi-ţi poţi face bucurii fără să ai sentimentul vinovăţiei că iroseşti banii altcuiva.În ultimă instanţă, dacă ai fi bogat de mic copil, nu poţi cunoaşte viaţa în toate aspectele ei, nu-ţi poţi fixa şi conştientiza limitele, nu poţi fi fericit cu adevărat, pentru că totul îţi vine de la sine şi bogăţia nu-ţi poate aduce bucurii reale ori satisfacţii profunde.Concluzia este, fără drept de tăgadă, că „Nu să fii bogat te face fericit, ci să devii bogat”, după cum spunea Stendhal, afirmaţie care şi-a dovedit valabilitatea în toate epocile.


Particularităţi ale nuvelei psihologice, prin referire la o operă literară studiată, aparţinând unui autor canonic:* “În vreme de război” de I.L.Caragiale* “Moara cu noroc” de Ioan Slavici(Mihai Zamă)

Rezolvare Varianta 6 Limba Romana

VARIANTA 6Subiectul I (40 de puncte)1. Sinonime: străvezie = diafană, transparentă, palidă; umbra = fantasma; noianul = abisul, imensitatea, adâncul; zadarnic = inutil2. Rolul virgulei în versul: “Să te ridic pe pieptu-mi, iubite înger scump”:- marchează vocativul “iubite înger scump”;- marchează cezura (pauză ritmică în interiorul versului, pe care-l desparte în două emistihuri, pentru a susţine cadenţa poeziei)3. Sens conotativ: În vis mi-a apărut un înger. Sens denotativ: Tânărul este slab de înger.4. Expresii/locuţiuni: a fi cu inima împăcată; a avea inimă de piatră; a nu avea pe cineva la inimă; a-i râde inima; a muri de inimă rea;5. Tema iubirii; tema timpului; motivul visului6. Poezia este o confesiune lirică scrisă la persoana I singular, definind lirismul subiectiv. Ca majoritatea poeziilor erotice eminesciene, această creaţie exprimă nefericirea eului liric pentru iubirea pierdută şi amintirea plină de tristeţe pe care îndrăgostitul şi-o readuce în memorie: “În trista amintire a visului frumos…”.7. Figură de stil: “iubite înger scump” – „iubite” adjectiv cu tentă de vocativ care denotă aproprierea afectivă a invocaţiei, „înger” fiind o metaforă hiperbolizantă, în final epitetul “scump” punând în valoare intensitatea sentimentului de iubire şi frumuseţea divină a femeii.8. Trăsături romantice:- iubirea neîmplinită;- iubita-înger;- motivul visului;- nefericirea îndrăgostitului din cauza pierderii iubirii;- dezamăgirea eului liric, aflat mereu în căutarea idealului de iubire9. Titlul reprezintă o revelare a motivului trecerii timpului, amintirile aduse din valurile vremii impresionează prin pregnanţa detaliilor, sunt dulci ca spuma valurilor, dar cu timpul îşi diminuează din amplitudine şi se pierd în marea prezentului. Punctele de suspensie sugerează nostalgia eului liric pentru zădărnicia speranţei că iubita se va întoarce: “Zadarnic după umbra ta dulce le întind: / Din valurile vremii nu pot să te cuprind”.

10. În prima strofă este evidenţiat sentimentul însingurării poetului, al îndepărtării de iubire, prin evocarea timpului care a trecut implacabil. Eul liric aspiră către o iubire ideală, atitudinea poetică ilustrând dorinţa îndrăgostitului de a trăi pe deplin sentimentul de iubire. Ca în majoritatea poeziilor erotice eminesciene, eul liric realizează un scurt dar sugestiv portret al iubitei, folosind epitete şi comparaţii: “braţele de marmur”, părul lung, bălai”, “faţa străvezie ca faţa albei ceri”, “zâmbetul […] dulce”. Frumuseţea unică a fetei este conturată printr-o metaforă inedită: “Femeie între stele şi stea între femei”. Nostalgia şi nefericirea neputinţei de a-şi împlini fericirea reies din ultimele versuri: “Şi întorcându-ţi faţa spre umărul tău stâng/ În ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng”. Este prezent şi epitetul „dulce” specific poeziei eminesciene. Eminescu alcătuieşte şi un scurt portret al iubitei care are: „părul lung, bălai:, „faţa străvezie”, „zâmbetul dulce”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)Buşteni, 29.06.2007***

Dragă George ,

Ce rău îmi pare că nu ai venit şi tu cu părinţii în excursie la Buşteni. Aici totul este minunat, pur şi simplu fascinant: aerul este atât de curat , iar peste tot unde îţi arunci ochi zăreşti numai peisaje de un verde reconfortant,. Am chiuit atât de tare încât a reverberat până departe sunetul entuziasmului meu nestăpânit.Uite, de pildă, ieri am făcut o scurtă plimbare cu părinţii pe munte. Am rămas fără cuvinte, deoarece am luat-o pe nişte poteci ce păreau a fi neumblate. Cum le urcam de zor le vedeam cum se împletesc înspre vârful muntelui, iar când am ajuns acolo după două ore de mers încontinuu nu-mi venea să cred ochilor cât de frumoasă era panorama întregii zone. Erau în apropiere câteva piscuri mai înalte dar golaşe, dar încercând să trec de cealaltă parte a muntelui am rămas înmărmurită deoarece erau numai hăuri. Ameţeam numai că mă uitam, aşa că am renunţat imediat la intenţia de a înainta. Imaginea ce se ivea în faţa ochilor era de o sălbăticie nemaivăzută, iar în drumul nostru înspre casă am văzut şi două căprioare care păşteau liniştite în apropierea unei oglinzi de apă. A fost într-adevăr o zi minunată !Sunt atât de emoţionată şi de surescitată, încât, cu toată oboseala, am vrut să-ţi scriu imediat, ca să-ţi transmit şi ţie o părticică din extraordinarele senzaţii pe care le-am încercat astăzi.Te îmbrăţişez cu drag,Vasile/ Vasilica



Forme de manifestare ale dramaturgiei în teatrul modern, ilustrate într-o operă studiată:* “Jocul ielelor” de Camil Petresci* “Iona” de Marian Sorescu(Mihaela Ioana Ciocan)


Subiectul I (40 de puncte)(B. Fundoianu, “Hiems”)*hiems lat., s.f., iarnă;

1. Câmpul semantic al iernii: “crivăţ”, “ninge”, “atâta alb”, “iarnă”.2. În structura “pare-odaia” cratima este folosită pentru pronunţarea celor două cuvinte fără pauză şi pentru păstrarea măsurii şi a ritmului strofei3. Omonime “somn”: *Este târziu şi mi s-a făcut somn. *A pescuit în Dunăre un somn uriaş.“natură” *Primăvara natura se trezeşte la viaţă. *Am cumpărat un tablou cu natură moartă. *Nu se cunoaşte natura virusului gripal care s-a răspândit în tot oraşul.4. Repetiţia “ninge, ninge, ninge” sugerează cititorului imaginea vizuală de ninsoare abundentă, de parcă este sfârşitul lumii, “ca-ntr-un sfârşit de veac”5. Figuri de stil: * “foc sărac” – epitetul compune imaginea vizuală a focului din vatră, singurul reper de protecţie şi mângâiere în viforoasa iarnă;* “urlă crivăţ” - personificare, prin care se sugerează efectele naturii dezlănţuite şi în fiinţa umană, reverberaţiile comuniunii om-natură;6. Eul liric foloseşte persoana a II-a în adresarea directă către orice om, în general, ori către sine însuşi, ca o dedublare a sinelui: “De frig te-nghemi, şi-o raclă îţi pare-odaia toată;”7. Tema naturii, motivul iernii.8. Contrastul alb-negru evidenţiază zăpada abundentă care acoperă apocaliptic întreaga fire şi simbolul morţii sugerat prin “ciorile”, “negre”, “ciori ca de funingeni”. Planul exterior al naturii se îmbină cu planul interior al simţirii, idee sugerată de metafora cu nuanţă antitetică “atâta somn şi moarte şi-atâta alb e-n suflet”.9. Ultima strofă amplifică starea de tristeţe şi suferinţă a eului liric, care se simte claustrat în propriul spaţiu, sugerând apropierea morţii, deoarece “o raclă îţi pare-odaia toată”. Gândurile sumbre sunt comparate cu ciorile “şi gândurile pleacă în stol funinginit/ ca ciorile ce, negre, dau peste-ntinderi roată”. În această strofă sunt prezente imagini vizuale precum “prin hogeaguri fumul se-ncercuieşte roată”, “ciori ca de funingeni aştept-un hoit trântit”, unde predomină culoarea neagră sugerând starea depresivă în care este cufundat eul liric. Strofa este o cvinarie (strofă de cinci versuri), versurile sunt lungi, cu măsura de 13-14 silabe.10. Sugestia textului liric este ilustrată prin figuri de stil; comparaţii: “gândurile pleacă în stol funinginit,/ca ciorile ce, ….”, epitete “negre”) care compun un peisaj

unic prin îmbinarea imaginilor vizuale (“în vatră-i foc sărac”, “ninge-ntr-însul necontenit de-un veac”) cu cele auditive (“urlă crivăţ”), cromatice (ciorile ce, negre), provocând emoţii puternice cititorului.

Subiectul II (20 de puncte)Scrisoare de intenţie:

Stimate Domnule Director, ***

Mă numesc Alin Stoian, sunt absolvent al Liceului Economic din Galaţi, specialitatea “lucrător în comerţ”. Vă adresez rugămintea de a mă angaja în postul vacant de vânzător pentru perioada vacanţei de vară, la restaurantul Mc Donald’s, pe care îl conduceţi.Menţionez că am luat cunoştinţă despre existenţa postului de vânzător din anunţul pe care dumneavoastră l-aţi publicat în ziarul “Adevărul” şi vă informez că am atestat în această profesie, eliberat de liceul susmenţionat. Aş vrea să adaug că sunt pasionat de acest gen de activitate, lucru despre care mi-am dat seama atunci când lucrat în vara precedentă.Menţionez că am înclinaţii certe pentru acest fel de ocupaţie, deoarece sunt îndemânatic, zâmbitor şi amabil cu clienţii dar, mai ales, am o mare putere de muncă. V-aş rămâne recunoscător dacă mi-aţi fixa o zi în această săptămână pentru un interviu sau pentru o discuţie în care v-aş putea convinge despre calităţile mele.Anexez un curriculum vitae şi, în speranţa unui răspuns favorabil, vă transmit întreaga mea consideraţie, Alin StoianGiurgiu, 26.06.2007

Domnului Director al restaurantului “Mc Donald’s, Galaţi



Perspectiva narativă într-o operă epică studiată [citatul din cerinţă defineşte naratorul-personaj (romanul subiectiv) sau naratorul omniscient (romanul obiectiv)]:Romane subiective:* “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu* “Patul lui Procust” de Camil Petrescu* “Maitreyi” de Mircea EliadeRomane obiective:* “Mara” de Ioan Slavici* “Baltagul” de Mihai Sadoveanu* “Ion” de Liviu Rebreanu

* “Enigma Otiliei” de George Călinescu* “Moromeţii” de Marin Preda(Dragoş Zevedei)


Subiectul I (40 de puncte)(Ion Creangă, “Amintiri din copilărie”)

1. Polisemia cuvântului cap: Capul mafiei locale a fost prins de poliţie azi dimineaţă. A lucrat atât de mult la matematică încât îl doare capul. Ca podăriţă, Mara are avantajul de a-şi aşeza coşurile cu marfă la capul podului, unde vânzarea era bună, deoarece pe acolo trecea toată lumea. A reuşit în afaceri pentru că a făcut toate lucrurile cu cap.2. În structurile: “cumpăra-ni” şi “fost-a” cratima indică inversiuni şi marchează pronunţarea fără pauză a cuvintelor pe care le leagă. Ambele structuri ilustrează registrul popular şi oralitatea textului, prin forma inversată a verbelor: “cumpăra-ni” - pronumele este postpus verbului; “fost-a” - auxiliarul a avea este, de asemenea, postpus verbului.3. Antonime: blând # fioros; sever, aspru; leneş # harnic; amărăsc # înveselesc; tulbură # limpezesc, liniştesc4. Sensul expresiilor: “era faţă” = era de faţă, era prezent; “de-a rândul” = pe rând; rând pe rând5. Mărci ale oralităţii:- registrul popular al limbajului: cuvinte şi expresii populare („era faţă” „de-a rândul”, “după câtă minte avea”, “cofă”); forma populară a inversiunilor verbale (”cumpăra-ni”, “fost-a”); dativul etic (”cât mi ţi-i melianul”)- prezenţa interjecţiilor: “iată”, “ia”- regionalisme: „isonari”, „helgea”, „iţari”, „puricale”, „droaga”, “crida”- exclamaţii: „Dumnezeu să-l ierte!”,- formule specifice oralităţii: „zicea el”,6. Trăsături ale domnitorului Ghica-Vodă exprimate în mod direct de către narator: „frumos la chip”; “blând cum era”;7. În acest text, autorul este Ion Creangă, naratorul este şi personajul principal, Nică, de aceea perspectiva narativă defineşte naraţiunea la persoana I.; personajele prezente în text sunt: Nică, părintele Duhu, Ghica-Vodă şi Nică Oşlobanu. Relaţia naratorului-personaj cu cititorul este apropiată, întrucât povestirea la persoana I şi oralitatea stilului dau impresia de confesiune, de spunere către cititor, trăsături care susţin arta naraţiunii specifică lui Ion Creangă.8. Textul aparţine realismului, întrucât ilustrează un aspect al vieţii reale: şcoala

moldovenească de la jumătatea secolului al 19 lea (1952), în Târgul-Neamţului, sistemul de învăţământ de atunci, influenţat foarte mult de Biserică, fiind relatate întâmplările unui tânăr elev, pus în situaţii şi împrejurări verosimile: vizita domnitorului şi atitudinea oamenilor, examene, exerciţii de matematică, lecţiile din clasă etc.9. Şcoala de odinioară apare ca o anexă a Bisericii, materiile studiate erau predominant religioase, profesorii erau de cele mai multe ori slujitori ai Bisericii, iar clădirea şcolii se afla pe lângă un aşezământ bisericesc. Examenele şi testările se dădeau înaintea unui stareţ ale cărui principale îndemnuri erau acelea de a neglija materiile laice care „amărăsc inima şi tulbură sufletul” şi de a se dedica studiului „ceaslovului şi psaltirii”. Conţinutul lecţiilor era la aprecierea subiectivă a dascălului şi, în funcţie de acesta, studiul mai mult sau mai puţin aprofundat al disciplinelor ştiinţifice ca aritmetica, gramatica, geografie.10. Fragmentul este o autocaracterizare a naratorului, plină de umor, în care îşi evidenţiază defectele şi comoditatea la învăţătură: „bun de hârjoană şi slăvit de leneş; leneş fără păreche””, atât ca urmare a predispoziţiei sale cât şi ca rezultat al educaţiei greşite primite de la mama sa. Orbită de dorinţa de a-şi vedea fiul popă, mama îl răsfaţă pe băiat, doar-doar acesta va învăţa carte. Aceste trăsături îl pun în antiteză cu ceilalţi copii veniţi la şcoală din dorinţa sinceră de învăţa. Stilistic, se remarcă registrul popular -”bun de hârjoană”, “leneş fără pereche”, “după câtă minte avea”-, combinaţii neaşteptate de cuvinte - “slăvit de leneş”, care susţin umorul şi oralitatea stilului, definind astfel arta naraţiunii lui Ion Creangă.

Subiectul II (20 de puncte)Rezumatul textului citat la Subiectul I, din opera literară “Amintiri din copilărie” de Ion Creangă:

În 1852, are loc la Târgul-Neamţului inaugurarea Şcolii Domneşti la care participă domnitorul Moldovei, Ghica-Vodă, înconjurat de o mulţime de lume. Printre elevii participanţi la deschidere, frumos îmbrăcaţi şi aranjaţi, se găsea şi naratorul-personaj, impresionat de cuvintele domnitorului, care ţine un discurs emoţionant şi pilduitor. Protagonistului-narator nu-i ardea de şcoală, pentru că era prea leneş şi delăsător. În continuare, este descris sistemul de învăţământ de la acea perioadă, cu dascălii lui, părintele Duhu şi stareţul Nionil, precum şi materiile predate, care erau la bunul plac al profesorilor, cu accent pe învăţăturile religioase, în detrimentul disciplinelor laice: aritmetica, gramatica, geografia. Exerciţiile şi exemplele date elevilor erau preluate din viaţa cotidiană. Părintele Duhu, supărat că stareţul Nionil îi reţinuse salariul pe nedrept, transformă situaţia personală într-o problemă de matematică, aplicând regula de trei simple.


Raportul autor-eu liric, pe baza unei poezii moderne studiate:*”Testament” de Tudor Arghezi* “Flori de mucigai” de Tudor Arghezi* “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga* “Din ceas dedus…” de Ion Barbu* “Riga Crypto şi lapona Enigel” de Ion Barbu(Luiza Anghel)


Subiectul I (40 de puncte)(Ion Creangă, “Amintiri din copilărie”)

1. Alt sens al cuvintelor “a petrece”, “a frământa”: *Vom petrece minunat în această excursie. *De la o vreme, se petrec lucruri ciudate. *Dacă se frământă bine aluatul, cozonacii sunt pufoşi. *Toată săptămâna m-am frământat din cauza examenului.2. Virgulele izolează atributul apoziţional de restul propoziţiei, care explică cine era Vasile Bordeianu: “Abia spre ziuă s-a îndurat Vasile Bordeianu, strungarul nostru, de s-a dus în Humuleşti”.3. Expresii/ locuţiuni: “am tras o raită”, “n-am închis ochii”, “a dat holera peste mine”, “îmi ardea sufletul în mine”4. Sinonime: a secera = a ucide, a distruge; belea = necaz, năpastă, nenorocire5. Autocaracterizare6. Mărci ale oralităţii:- formule specifice oralităţii: “vorba ceea”- cuvinte şi expresii populare: “frecătură”, “amânar”, “m-a lăsat în voia mea”, “Lucrul rău nu piere cu una cu două”.- regionalisme: “mere turture”, “cofăiel”, “hoştinele”7. Realismul este ilustrat prin:- precizarea timpului real, “pe la august […] de la 48″ şi a localităţilor: “Humuleşti”, “stâna în dumbrava Agapia”, “podul Cărăgiţei”.- veridicitatea faptelor: izbucnirea holerei, care “a secerat” o mulţime de oameni8. Comentariu citat: Naratorul-personaj se îmbolnăveşte de holeră la stâna de la Agapia, unde fusese trimis de părinţi tocmai ca să-l ferească de maladie. Adus acasă, la Humuleşti, vracii, numiţi popular “doftorii satului”, îl fricţionează cu oţet de leuştean, îl împachetează în fierturi de plante, după care copilul “am adormit mort”, metaforă pentru starea gravă în care se afla. A doua zi, “pe la toacă”, expresie populară care numeşte dimineaţa, s-a trezit “sănătos, ca toţi sănătoşii”, stare fiziologică bună, exprimată printr-o comparaţie. Rememorarea întâmplării îl determină pe naratorul-personaj să se roage pentru odihna lui moş Ţandură şi a

tovarăşului său, care-l vindecaseră, prin leacuri tradiţionale,de o boală necruţătoare. Autoironia specifică lui Creangă despre firea sa neastâmpărată se manifestă şi aici printr-un proverb popular, precedat de formula tipică “vorba ceea”: “Lucrul rău nu piere cu una, cu două”.9. Ştefan a Petrei, tatăl lui Nică, este îngăduitor cu băiatul care abia scăpase cu viaţă din ghearele holerei şi-l lasă pentru o vreme în voia lui. Atitudinea tatălui exprimă bucuria imensă că băiatul era acum sănătos tun, sentiment la fel de puternic ca şi spaima cumplită pe care o trăsese atunci când acesta se îmbolnăvise.10. Amintirile sunt o specie literară epică în proză, în care autorul descrie fapte din propria viaţă, autobiografice, impresii, întâmplări trăite, aparţinând literaturii memorialistice. În relatarea amintirilor, expunerea se face la persoana I, cu subiectivitate, artistic, fără a urmări cuprinderea întregii vieţi. Autorul-narator şi protagonistul totodată, prezintă cu discontinuitate anumite momente din viaţa sa. Opera “Amintiri din copilărie” de Ion Creangă are ca temă evocarea vieţii satului românesc din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi anume a satului Humuleşti, cu oamenii lui “gospodari tot unul şi unul”, mediu social în care Nică evoluează de la copilărie la adolescenţă. Întâmplările şi evenimentele nu sunt relatate într-o ordine cronologică, ci sunt selectate fapte ce devin momente de referinţă în conturarea eroului, a “copilăriei copilului universal” (G.Călinescu). Fragmentul dat rememorează o întâmplare miraculoasă din viaţa copilului în vârstă de 9 ani (anul de naştere al scriitorului este 1939), când a scăpat ca prin minune de holera necruţătoare.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Scrisoare cu început dat, adresată fostului coleg , privind apariţia primei cărţi de poezie a acestuia, intitulată “Suflet de poet”

Bucureşti, 29.06.2007 ***

Dragă Adrian,

Am aflat cu surprindere şi bucurie, că tocmai ţi-a apărut prima carte de poezie, intitulată atât de sugestiv “Suflet de poet”. Aş fi curios să văd şi coperta şi mai ales numele tău pe ea. Nu pot să cred că ai reuşit să-ţi publici poeziile şi că ţi-ai împlinit atât de repede visul. Volumul cuprinde şi poezii scrise în liceu? Mi-aduc aminte că unele mi-au plăcut şi mie foarte mult, deşi nu sunt un iubitor de poezie şi nici nu mă pricep.Consider că este o adevărată izbândă faptul că, deşi abia în primul an de facultate, este adevărat că la Litere, ai deja o notorietate de invidiat. Ştiu că tipărirea unei cărţi este costisitoare şi nu te credeam în stare, cu firea ta visătoare, să faci rost de sponsori, să soliciţi sprijinul unui membru al Uniunii Scriitorilor pentru a-ţi confirma talentul poetic. Mă uimeşti din ce în ce mai mult, mai ales că cei patru ani de liceu petrecuţi împreună au fost suficienţi pentru a ne cunoaşte bine unul pe celălalt. Se

pare că totuşi, tu ai întrecut orice aşteptări.Te rog să nu uiţi să mă inviţi atunci când vei lansa cartea, deoarece vreau neapărat să am un exemplar cu autograf.Felicitări! Să ştii că o să mă laud la toată lumea că am fost colegi.

Te îmbrăţişez cu admiraţie,Ioana Popescu



Trăsături ale modernismului poetic românesc, ilustrându-le cu exemple din creaţia unuia dintre următorii autori canonici: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu:*Universul liric al lui Tudor Arghezi şi “Testament” (”Flori de mucigai”)*Universul liric al lui Lucian Blaga şi”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”*Universul liric al lui Ion Barbu şi “Din ceas dedus …” (”Riga Crypto şi lapona Enigel”) de Ion Barbu.

(Prof. Mariana Badea)


Subiectul I (40 de puncte)(Ion Luca Caragiale, “La conac”)

1. Sinonime: domol = încet, alene, agale; a răsărit = a apărut, s-a ivit, vioaie = veselă, a pieri = a dispărea.2. Valoarea expresivă a semnelor de punctuaţie din fragmentul “Mare minune!… Unde a putut pieri? A intrat în pământ?”. Semnul exclamării, urmat de punctele de suspensie, este utilizat pentru a evidenţia uimirea personajului, iar semnul întrebării este folosit pentru formularea interogaţiilor retorice, care amplifică starea uluire a personajului, textul fiind un monolog interior, în stil indirect liber.3. Sensurile conotative ale cuvintelor “aer” şi “soare”: *Când a venit de la Paris avea un aer occidental. (atitudine) *Un copil reprezintă soarele în viaţa unei mame. (bucurie)4. Sensul expresiilor “nu a luat seama” = nu a sesizat, nu a fost atent; “nu prind de veste” = nu a observat, nu a băgat de seamă;5. Momentul subiectului: Textul a fost extras din expoziţiune, deoarece autorul începe cu fixarea locului şi a timpului -“din poeniţa vine domol”, timpul “soarele nu s-

a ridicat nici de doua suliţe; înainte de nămiez”; “a doua zi de Sfântul Gheorghe”- cu prezentarea personajelor “un călăreţ” , “boierul”.6. Instanţa narativă: Perspectiva narativă este auctorială, naraţiunea la persoana a treia, iar naratorul omniscient şi obiectiv.7. Succesiunea construcţiilor exclamative şi interogative sugerează perspectiva auctorială omniscientă, focalizarea dindărăt, prin care naratorul ştie ce simte şi ce gândeşte personajul.8. Comentarea fragmentului:“E a doua zi de Sfântul Gheorghe. Ceru-i fără pată cât de slabă în tot largu-i de jur împrejur. La vale, în zare adâncă, sclipeşte undoind aerul dimineţii calde, iar în păduriştea de mesteacăni de pe poala din bătaia soarelui, păsările primăverii se-ngână şi care de care se-ntrec în feluri de glasuri.”Fragmentul ilustrează descrierea unei păduri de mesteceni la începutul primăverii, în ziua de 24 aprilie. Cerul este limpede, fără urmă de nori, imagine vizuală susţinută de epitetul “zare adâncă”, sugerând faptul că, până departe, totul este liniştit şi senin. Soarele încălzeşte uşor atmosfera; epitetul “dimineaţa caldă” accentuează ideea că astrul nu străluceşte cu mare putere. Peisajul este animat doar de ciripitul vesel al păsărilor umanizate prin personificarea “se-ntrec în feluri de glasuri”, procedeu care compune şi o imagine auditivă.9. O calitate generală/particulară a stilului: stilul este beletristic (artistic) şi se defineşte prin folosirea cuvintelor cu sens conotativ, prin polisemie, bogăţie sinonimică, prin imagini artistice, topică şi punctuaţie şi se adresează mai ales imaginaţiei şi sensibilităţii cititorului.10. Opinia : Tovarăşul de drum al tânărului este un personaj bizar cu sugestii către diabolic. Naratorul omniscient apreciază că statutul social al călătorului este acela de negustor şi, prin portretizare directă, conturează un tânăr cu părul roşcat, sprinten - “cu faţa vioaie”- şi vesel, un “om plăcut la înfăţişare şi tovarăş glumeţ”. Singurul defect, care sugerează şi structura satanică a personajului, este faptul “că e saşiu, şi când se uită drept în ochii tânărului, îi face aşa ca o ameţeală, cu un fel de durere la apropietura sprâncenelor”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)Rezumatul textului de la Subiectul I, “La conac” de I.L.Caragiale

Într-o dimineaţă de primăvară, un tânăr călăreţ vine din Poeniţa şi se îndreaptă către conacul de la Sălcuţa. El merge agale neavând motiv să se grăbească. Pe drum întâlneşte un alt călăreţ şi se miră că nu-l observase mai devreme. Cei doi decid să străbată drumul împreună, deoarece le-ar prinde bine puţină companie.La un moment dat, decid să se oprească la conac pentru o gustare. Ajunşi în Sălcuţa cotesc la stânga, după tufişul movilei pe care era construită biserica, zăresc acoperişul nou al turnului şi tânărul se închină. Tovarăşul său de drum începe să râdă grozav, apoi dispare brusc, spre nedumerirea tânărului, care îl zăreşte în depărtare, sub umbrarul de la han.


Particularităţi ale simbolismului, prin referire la două dintre poeziile lui George Bacovia:* “Plumb” şi “Lacustră” de George Bacovia(Roxana Blănaru)


Subiectul I (40 de puncte)(Ion Luca Caragiale, “Abu-Hasan”)

1. Sinonime: neguţător = negustor; avuţie = avere; ceată = grup; vreme = timp2. Semnele de punctuaţie în enunţul “- Ce ai, fiule? a-ntrebat bătrâna.”:- linia de dialog semnifică vorbirea directă (cuvintele mamei lui Abu-Hassan, prin adresare directă fiului)- virgula delimitează vocativul substantivului “fiule” de restul propoziţiei- semnul întrebării indică sfârşitul propoziţiei interogative- punctul marchează finalul enunţului3. Mijloace interne de îmbogăţire a vocabularului:*treizeci – compunere (trei+zeci)*Abu–Hassan –compunere prin alăturarea cu cratimă*costisitoare – derivare cu sufixe*nemăsurat - derivare cu prefixul “ne”4. Expresii/locuţiuni din textul dat: “să-şi ducă viaţa “, “să se pună pe petreceri”, “s-au făcut nevăzuţi”, “da piept în piept”5. Instanţa narativă este reprezentată de naratorul omniscient şi naraţiunea la persoana a treia.6. Modurile de expunere prezente în text sunt : naraţiunea şi dialogul.7. Momentul subiectului din care textul a fost extras este expoziţiunea.8. Titlul reprezintă numele de natură orientală al personajului din text. Abu-Hassan este protagonistul eponim al operei.9. Explicarea afirmaţiei: “Pe Abu-Hasan mai mult l-a mâhnit părăsirea din partea prietenilor, decât îl încântase mai înainte semnele lor de dragoste.” După ce a rămas fără avere, Abu-Hassan a rămas şi fără prieteni. Aceştia fugeau de el şi îl evitau deoarece acum nu mai putea să îi îndoape cu bunătăţi. Abu-Hassan fusese fericit când avusese prieteni alături de el, însă sentimentul de mâhnire de acum este foarte puternic. Întotdeauna dezamăgirile marchează oamenii mult mai profund decât cele pozitive, iar amintirile plăcute se uită mai uşor decât cele dezagreabile.10. Caracterizarea personajului: Abu-Hassan, personajul eponim al creaţiei lui I.L.Caragiale, este un tânăr care moşteneşte o avere însemnată după moartea tatălui său. Din text reies, în mod indirect, din fapte, atitudinea şi relaţiile cu alte personaje, trăsăturile caracteriale ale lui Abu-Hassan. Din decizia de a-şi împărţi

averea în două, o parte care să-i asigure traiul şi cealaltă pe care s-o risipească pe distracţii, reies chibzuinţa dar şi dorinţa de a petrece, întrucât fusese ţinut “sub străşnicie” de tatăl său. Prietenos şi generos, el adună “o ceată de vârsta şi de teapa lui”, organizează petreceri atât de costisitoare, încât banii nu-i ajung decât un an.Când a rămas fără bani, l-au părăsit şi prietenii, iar mâhnirea şi dezamăgire profundă reies indirect din atitudinea şi gândurile lui, deoarece a conştientizat că relaţiile cu tinerii se bazaseră doar pe interese materiale şi că un an întreg nu avusese niciun prieten, ci numai tovarăşi de chefuri.


Scrisoare cu formulă de încheiere dată:Buşteni, 29 iunie 2007 ***

Dragă Radu,

Mă aflu în oraşul Buşteni, unde îmi petrec două săptămâni din vacanţă. Sunt împreună cu un grup de colegi şi ne distrăm de minune.Staţiunea este liniştită, dar nu ai cum să te plictiseşti. Peisajul este magnific, încât ai impresia că tot ceea ce vezi nu este real: munţii Bucegi apar ca o cetate străjuind oraşul. Aerul curat de aici îmi dă o poftă nemaipomenită de viaţă şi abia aştept să fac ascensiuni şi să urc la Babele cu telefericul . De asemenea, sunt o serie de obiective turistice interesante în zonă: Castelul Cantacuzino, Casa de Cultură din Buşteni, precum şi Casa memorială Cezar Petrescu.Am să îţi aduc multe fotografii făcute cu panorama munţilor care parcă îţi zâmbesc călduros. Imaginea este mirifică. Petrec, cu adevărat, o vacanţă reuşită. Şi vremea ţine cu noi, turiştii, astfel că am putut urca până la Cascadă, unde peisajul este copleşitor.Tu ce mai faci ? Cum ai terminat anul şcolar?Închei această scrisoare, în speranţa că am reuşit să te atrag într-un univers al liniştii şi al măreţiei pe care numai natura îl poate crea.

Te îmbrăţişez cu drag,Andreea*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.


Prezintă structura, limbajul şi expresivitatea unui text poetic studiat, din lirica lui Ion Barbu:* “Din ceas dedus…” din volumul “Joc secund” de Ion Barbu

* “Riga Crypto şi lapona Enigel” de Ion Barbu(Ioana Andreea Bogdan)


Subiectul I (40 de puncte)(Ioan Slavici, “Eminescu - Omul”)

1. Sinonime: vigoare = forţă, vitalitate; a atinge = a afecta, a leza, a jigni; a fi mãrginit = a fi limitat; vanitate = orgoliu, ambiţie;2. Linia de pauză în enunţul „Nenorocirea cea mare a vieţii e – zicea el – sã fii mărginit.” este folositã pentru delimitarea unei incidente, „zice el”.3. Rolul stilistic al conjuncţiei „însã” din enunţul: „El însã era lipsit cu desãvârşire de ceea ce în viaţa de toate zilele se numeşte egoism….”. Conjuncţia adversativă „însã” are rolul de a sublinia generozitatea şi nobleţea sufletească faţă de alţi oameni, în opoziţie cu nepăsarea faţă de propriile suferinţe şi dureri.4. Figurile de stil din cele douã structuri lexicale: „munte de om” şi „grădinã de frumuseţe”:* „munte de om” – hiperbolă;*„grădinã de frumuseţe” – metaforã.5. În opinia lui Slavici, Eminescu nu a fost înţeles de contemporani, întrucât aceştia nu erau în stare să despartă opera de viaţa omului, „sã-i pãtrundă firea”, el având o construcţie spiritualã cu totul aparte şi fiind preocupat mai mult de soarta celorlalţi decât de a sa, fără a fi egoist sau vanitos.6. Poetul considerã ca fiind aspecte negative în lumea sa: „sã fii mărginit, sã nu vezi cu ochii tãi, sã ştii puţine, sã înţelegi rãu, sã judeci strâmb, sã umbli orbecãind prin o lume pentru tine pustie” şi „sã fii nevoit a căuta afarã din tine compensaţiuni pentru munca grea a vieţuirii.”7. Comentarea afirmaţiei lui Eminescu: „Ceea ce li se poate ierta altora nu pot sã-mi permit eu”. Mihai Eminescu sugereazã ideea cã pentru el nimic nu era mai important decât amorul propriu, el putând înţelege defectele şi greşelile altora, pe care, însã, el nu şi le-ar permite, întrucât nu poate face compromisuri. Afirmaţia sugereazã autocritica asprã pe care Eminescu o dovedea faţã de sine. Eminescu este conştient de genialitatea cu care a fost înzestrat şi considera că nu avea voie sã greşeascã, fiind cel mai aspru critic al sãu.8. Douã modalitãţi de caracterizare, prezente în textul dat:- caracterizare directă de către narator: „era de o vigoare trupeascã extraordinarã”, „flãmând, zdrenţuit, lipsit de adãpost şi rãbdând la ger, el era acelaşi om senin şi vecinic voios”;- indirectã, prin mentalitate/cuvintele personajului: “Nenorocirea cea mare a vieţii e - zicea el - sã fii mărginit, sã nu vezi cu ochii tãi, sã ştii puţine, sã înţelegi rãu, sã judeci strâmb, sã umbli orbecãind prin o lume pentru tine pustie”.9. Relaţia dintre cei doi scriitori, Ioan Slavici şi Mihai Eminescu, se fundamentează

pe o sinceră şi solidă prietenie. Ĩn susţinerea acestei afirmaţii, aduc urmãtoarele argumente: Ĩn primul rând, încã de la începutul fragmentului, Slavici îl admiră pe Eminescu pentru „vigoare trupeascã extraordinarã”, considerându-l o „grădinã de frumuseţe”. Ĩn al doilea rând, din fragmentul dat reiese faptul cã Slavici îl cunoştea pe Eminescu foarte bine, îi ştia firea excesivă şi viaţa mizerã pe care a dus-o: „flãmând, zdrenţuit, lipsit de adãpost şi rãbdând la ger”, dar, în ciuda acestor lipsuri, el era „acelaşi om senin şi vecinic voios”.10. Trãsãturi ale lui Eminescu – omul. Mihai Eminescu „era de o vigoare trupeascã extraordinarã”, nu era egoist „era lipsit cu desãvârşire de ceea ce în viaţa de toate zilele se numeşte egoism”. Era „senin şi vecinic voios” indiferent de situaţie, era plin de compasiune, „ce-l atingeau pe el erau trebuinţele, suferinţele, durerile …altora”, iubea adevărul, „nu era în stare sã mintã”, şi era sincer, direct şi deschis în orice situaţie: „în gândul lui cea mai învederată dovadã de iubire şi de stimã era sã-i spui omului şi-n bine şi-n rãu, adevãrul verde-n faţã”.

Subiectul al II lea (20 de puncte)

Scrisoare despre portretul lui Mihai Eminescu realizat de Ioan Slavici, reprodus la Subiectul I:

Pucioasa, 29 iunie 2007 ***

Dragã Vlad,

A trecut mult timp de când nu am mai luat legătura cu tine şi, sincer, îmi pare rãu. Chiar îmi lipsesc discuţiile noastre despre marile personalităţi ale culturii române.Îţi scriu tocmai pentru că am gãsit de curând o carte în care Ioan Slavici îi face un portret prietenului său, Mihai Eminescu. Acesta îşi aminteşte cã Mihai Eminescu era o fire veselã, deşi a avut o viaţã tristã, accentuând tendinţa acestuia spre excese şi autocriticã necruţătoare.Eu cred cã Slavici a reuşit sã realizeze un portret destul de realist, punând în evidenţã trãsãturi importante ale lui Eminescu: genialitatea, firea sincerã a acestuia, dăruirea de sine, precum şi deosebirile flagrante dintre el şi ceilalţi oameni. Firea lui miloasã, iertãtoare cu ceilalţi şi intransigentă cu sine m-a impresionat cel mai mult.Modul în care descrie existenţa precară a lui Eminescu este şocantă, întrucât era mereu flãmând, zdrenţuit, lipsit de adãpost, un geniu ignorat când era în viaţã şi adulat abia dupã ce s-a stins.Îţi recomand sã citeşti şi tu cartea lui Ioan Slavici, „Eminescu – Omul”, şi să-mi scrii imediat impresiile tale.Abia aştept sã-ţi aflu părerile…Cu drag,Florina


Subiectul al III- lea (30 de puncte)

Caracteristicile limbajului (expresivitate, ambiguitate, sugestie) într-o poezie studiată, aparţinând direcţiei moderniste:*”Testament” de Tudor Arghezi* “Flori de mucigai” de Tudor Arghezi* “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga* “Din ceas dedus…” de Ion Barbu* “Riga Crypto şi lapona Enigel” de Ion Barbu

(Alexandra Elena Chiriţă)


Subiectul I (40 de puncte)(Ioan Slavici, “Budulea Taichii”)1. Sinonime: prefacere = evoluţie, schimbare, transformare; arhivar = funcţionar; exemplar = volum; cuvioasă = credincioasă, evlavioasă2. În enunţul “Iar Huţu a primit scrisoarea, a cetit-o şi s-a întors, apoi s-a dus să sărute mâna episcopului…”, virgula are rolul de a coordona prin juxtapunere propoziţiile de acelaşi fel.3. Polisemia cuvântului “a face”: *Şi-a făcut o vilă la Snagov. *Are talentul de a face bani din orice. *Pentru examen, am făcut abia cinci variante la română şi mai am de făcut nouăzeci. *La Şcoala de Artă Populară face muzică, pentru că vrea să intre în show-biz. *Vlad face Facultatea de Limbi străine pentru că vrea să lucreze în diplomaţie.4. Câmpul semantic al “teologiei”: “cuvioasă”, “episcop”, “clerical”, “episcopie”, “consistorial”5. Modul de expunere utilizat în fragmentul dat este naraţiunea.6. Particularităţi ale stilului:- oralitatea este definită prin cuvinte şi expresii populare: “şerpar”, “să fi umblat prin ţări străine”, prin numeroasele intercalări- verbe “dicendi”, specifice stilului indirect: “a râs”, “a zis”, “zicea”7. Vorbire directă: “― E bine!”8. Calităţi ale lui Huţu: este respectuos cu oficialităţile bisericeşti, prietenos, ascultător şi recunoscător faţă de dascălul său. De asemenea, Huţu are şi simţul umorului “nimeni nu râdea mai din toată inima decât dânsul”.9. O calitate particulară a stilului este oralitatea reprezentată de numeroase locuţiuni, intercalări, expresii populare şi regionalisme.10. Dascălul Clăiţă se mândrea cu Huţu, care-i fusese elev în Cocorăşti, că ajunsese să cunoască lumea, să umble prin ţări străine, să stea o vreme la Viena şi

să ajungă funcţionar la episcopie. Atitudinea dascălului sugerează faptul că şi dintr-o şcoală de ţară se poate ridica un învăţat, o personalitate demnă de respect, care să facă cinste tuturor sătenilor.


Întocmirea unei scrisori cu început dat:

Predeal, 29.06.2007

Salut amice,

Tare m-aş bucura să-ţi văd faţa când citeşti rândurile acestei scrisori. Parcă te aud spunând: “ Eşti iar la munte norocosule!” Ei, da! Sigur că m-am gândit la tine când am trecut prin localitatea natală, pentru că am dat nas în nas cu bunicii tăi. Tocmai se duceau la primărie. Le-am spus că o să-i vizitezi cât de curând.Chiar dacă mă simt foarte bine în excursie alături de ceilalţi colegi, eu tot iţi simt lipsa. Dar, oricum, tu trebuie să te pregăteşti foarte bine pentru olimpiada de săptămâna viitoare. Ce să-ţi fac dacă tu eşti tocilarul clasei? Hai, nu te supăra aşa de repede, ştii doar că am glumit, pentru că eu mă bucur să am un amic cum eşti tu. Ştii că tu eşti mândria clasei şi a şcolii noastre! Datorită ţie, liceul nostru este cel mai cunoscut din Ploieşti, doar unul este Mihai Florian!…Gata! Te laud prea mult şi nu e bine! Deja am vorbit cu doamna dirigintă şi ne-a promis că o să mai facem o excursie în care să poţi şi tu să vii cu noi, pentru că îţi ducem dorul. Nu mai are nimeni simţul umorului, aşa cum îl ai tu. Am trecut pe lângă râul în care ai căzut în excursia trecută. Nu am putut să mă abţin şi am râs cu lacrimi. Ai fost tare caraghios atunci şi, totuşi, mai aveai simţul umorului, chiar dacă luaseşi o căzătură groaznică.Ce să-ţi mai spun, decât baftă la învăţat şi ne vedem luni la şcoală, să-ţi povestesc în amănunt tot ce am făcut în excursie.

Te salută amicul tău,Andrei


Modernismul unei poezii studiate, aparţinând lui Lucian Blaga:* “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga(Dana Caraibot şi Alexandra Radu)


Subiectul I (40 de puncte)(Mihail Sadoveanu, “Venea o moară pe Siret”)

1. Sinonime: năvalnic = furtunos, aprig, impetuos; domol = calm, domol, liniştit; se cumpăneau = se legănau, se clătinau; năruire = prăbuşire, dărâmare2. Punctele de suspensie în fragmentul “Şi şerpele acesta de odgon iar îl legam de stâlp… Mare vuiet.” marchează o pauză mai lungă în vorbire prelungind starea afectivă provocată de forţa apei.3. Figuri de stil:- personificare: “Undele tulburi se frământau cu mânie”- metaforă: “…săpau goluri care alergau rotitoare”4. Câmpul lexical al apei: “pod” “mal” “râului” “bălţii”5. Etape ale desprinderii podului: “Odgonul slăbea”; “stâlpul de dincolo se pleca încet-încet”; “Odgonul scăpătă din partea cealaltă”: “Urmă o năruire pripită de grinzi, de lemne, de scânduri”6. Sensul afirmaţiei: “Nu-i cum vrem noi; îi cum vrea el”. Prin aceste vorbe, moş Pahomie îşi exprimă convingerea că forţele naturii nu pot fi controlate de oameni, aceştia fiind neputincioşi în faţa apelor dezlănţuite ale Siretului.7. Perspectiva narativă este definită prin naratorul omniscient, omniprezent şi obiectiv, care relatează faptele prin naraţiunea la persoana a treia.8. Caracterizarea lui moş Pahomie: Protagonistul fragmentului, podarul Moş Pahomie, trăieşte în aceste locuri de o viaţă şi le cunoaşte foarte bine, aşa cum îşi cunoaşte baba. El este caracterizat direct de către narator ca un bătrân înţelept, care-şi poate stăpâni reacţiile, privind calm la prăbuşirea podului şi fiind conştient că niciun om nu poate opune rezistenţă naturii: „Iaca, acolo-i slăbăciunea… zise el cu linişte”. Podarul este ironic şi batjocoritor cu Iordache Nastratin, trăsături indirecte reieşite din atitudinea podarului („De-acu ţi se rupe moşia în două! urmă bătrânul cu râsu-i răutăcios”), pe care nu-l înduioşează disperarea inutilă a tânărului. Protagonistul fragmentului este caracterizat indirect, prin propriile vorbe, drept un om cu frică de Dumnezeu, care ştie că puterile devastatoare ale naturii nu pot fi stăvilite de oameni: „Nu-i cum vrem noi; îi cum vrea el.”9. O calitate generală/particulară a stilului: stilul este beletristic (artistic) şi se defineşte prin folosirea cuvintelor cu sens conotativ, prin polisemie, bogăţie sinonimică, prin imagini artistice, topică şi punctuaţie şi se adresează mai ales imaginaţiei şi sensibilităţii cititorului.10. Oralitatea stilului se defineşte prin registrele stilistice care se manifestă în acest fragment. Expresiile populare “căzu pe gânduri”, “îşi caută de treabă”, regionalismele numeroase, “şăicile”, “cearcă”, “ş-o poruncit”, precum şi limbajul moldovenesc şi ţărănesc al personajelor dau textului expresia de spunere, de auditiv, prin care se transmite cititorului o puternică emoţie, adresându-se imaginaţiei şi sensibilităţii acestuia. În aceeaşi modalitate de expresie a oralităţii se înscrie topica şi punctuaţia textului beletristic, realizate prin interjecţia “Iaca”, prin

propoziţii exclamative care sugerează teama, “Cum se poate!”, resemnarea “De-acu s-o sfârşit!” ori deprimarea neputinţei umane: “Mare huiet; cumplit lucru-i apa!”.


Rezumatul textului reprodus la Subiectul I, din “Venea o moară pe Siret”, de Mihail Sadoveanu:

Podarul, Moş Pahomie, este chemat de oamenii strânşi pe malul Siretului pentru a repara un pod aproape distrus de apele umflate ale râului Siret. Om al locului, el observă imediat slăbiciunea stâlpului de care era legat capătul odgonului şi-i anunţă pe ceilalţi că nu se poate face nimic. Moşierul îl trimisese pe Nastratin cu oameni ca să ajute la salvarea podului, dar Moş Pahomie îl ironizează, spunându-i că Siretul nu face cum vor oamenii, ci cum vrea el.În cele din urmă, sub forţa învolburată a râului, podul se prăbuşeşte, iar dărâmăturile au pornit-o vijelios spre Galaţi, sub privirile neputincioase ale oamenilor care sunt convinşi acum că s-a sfârşit.

Subiectul al III- lea (30 de puncte)Caracteristicile limbajului poetic într-o poezie romantică studiată:

* “Revedere” de Mihai Eminescu* “Dorinţa” de Mihai Eminescu* “Floare albastră” de Mihai Eminescu* “Sara pe deal” de Mihai Eminescu* “Scrisoarea I” de Mihai Eminescu* “Luceafărul” de Mihai Eminescu(Vlad Costică)


Subiectul I (40 de puncte)(Liviu Rebreanu, “Cântecul lebedei”)

1. Expresii/locuţiuni cu substantivul “ochi”: ochi pentru ochi; a da ochii cu cineva; a face ochi dulci cuiva; a-şi da ochii peste cap;2. Punctele de suspensie aflate la sfârşitul propoziţiilor marchează pauzele din firul narativ şi, ca efect stilistic, sugerează stările nostalgice ale naratorului, şovăielile privind propriile sentimente3. Sinonime: stranie = ciudată; plăpândă = delicată, fragilă, sensibilă; zglobiu = vesel; a pizmui = a invidia

4. Sensul conotativ al cuvântului “rază”: * Razele sufletului său îi încălzeau pe cei din preajma lui. *O timidă rază de speranţă îi lumina ochii.5. Figuri de stil din penultimul alineat:- “într-o căsuţă albă, veselă, modestă” - enumeraţie de epitete cu nuanţă personificatoare, ce compun imaginea vizuală a casei, în relaţie directă cu firea locatarilor- “cârlionţi zburdalnici” - epitet personificator ce sugerează farmecul tineresc al fetei6. Autorul este Liviu Rebreanu, cel care a scris opera “Cântecul lebedei”, naratorul, care este şi personaj, povesteşte la persoana I despre iubita sa, Anişoara, cititorul receptând realismul faptelor şi sentimentelor7. Verbele la imperfect, “ascultam”, tulburau”, “mă simţeam”, “căutau”, “priveam”, exprimă o acţiune începută în trecut care nu s-a finalizat. Rolul stilistic al acestora sugerează nesiguranţa naratorului şi rememorarea unor acţiuni ce-i provoacă sentimente de nostalgie.8. Portretul eroinei este realizat în mod subiectiv, prin percepţia pasionată a naratorului-personaj. Anişoara este caracterizată direct de narator, prin evidenţierea trăsăturilor fizice, “micuţă şi albă”, şi a celor morale, “gingaşă şi blândă”. Părea o fire veselă, “buzele ei zâmbeau mereu”, dar transmitea o tristeţe bizară şi misterioasă, deoarece surâsul era “adumbrit de o melancolie stranie”, iar ochii albaştri îi lăcrimau gânditori. Protagonistul-narator o descrie în mod direct ca fiind tăcută şi plăpândă, ascultând cu ochii mari, miraţi, vorbele bărbatului. Uluirea şi nepriceperea îi dădeau o naivitatea feciorelnică. Prima dată când se întâlnise cu soţul său, purta o rochiţă albastră presărată cu floricele vinete-închise. Avea un trandafir alb în piept şi altul în părul blond, cârlionţat, sugerând indirect tinereţea, farmecul şi puritatea Anişoarei.9. Naratorul se găseşte într-o criză a iubirii. El remarcă, dintr-o dată, că iubirea pentru soţia sa îl orbise în aşa măsură, încât nu observase că sentimentele ar putea să nu fie reciproce, că femeia iubită ascundea în inima ei o tristeţe bizară, pe care el nu o poate înţelege. Detalii, întâmplări ce înainte păreau nesemnificative macină sufletul naratorului şi îl fac să se întrebe şi mai mult dacă iubirea lor este adevărată. Adverbul dubitativ, “poate”, exclamaţiile şi interogaţiile retorice (”Şapte ani n-am observat tristeţea sufletului ei! N-am vrut, sau n-am putut?”), punctele de suspensie (”Am iubit-o… […] Nu ştiu…”) amplifică starea de panică şi agitaţie interioară, şovăiala chinuitoare şi suferinţa declanşată de această descoperire dureroasă, că femeia iubită devenise pentru el o necunoscută.10. Registrele stilistice: cuvinte şi expresii populare -“adumbrit” “pripăşită” “pizmuiam”, “hodorogită”- se îmbină armonios cu limbajul cult metaforic: “O priveam doar pe furiş, înfricoşat parcă de frumuseţea ei, de zâmbetul ei, şi pizmuiam grozav razele care o mângâiau în dragă voie şi a căror mângâiere ea o sorbea ca o alintare de dragoste.”


Subiectul I (40 de puncte)(Liviu Rebreanu, “Cântecul iubirii”)

1. Sinonime: amurg= înserare; vreme= perioadă, timp; învăluie= acoperă; tânăr= june, flăcău;2. Punctele de suspensie folosite în mod repetat în text sunt pauze afective în fluxul narativ şi sugerează reflecţiile rememorării unor întâmplări din trecut.3. Câmpul semantic al cuvântului “amurg”: “înserare”, “lumina ruginie”, “cernită”, “umbre”4. Expresii/ locuţiuni cu substantivul “lume”: a pleca în lume, pentru nimic în lume, a ieşi în lume, a veni pe lume.5. Tipurile de narator:- narator omniscient (vocea auctorială), prin naraţiunea la persoana a III-a- personaj-narator (moş Costin), care se confesează prin naraţiunea la persoana I6. Tipuri de timp:- timpul povestirii este prezentul folosit în prima parte a textului: “…moş Costin şade pipernicit şi tăcut, cu privirile pribege…”;- timpul povestit este trecutul, concretizat prin forma de imperfect a verbelor identificate în ultimele alineate, sugerând rememorarea unor fapte petrecute cândva: “Eram pe-atunci ostaş tânăr şi slujeam în Italia…”.7. Titlul operei “Cântecul iubirii” este o metaforă care sugerează frumuseţea poveştii de iubire trăite în tinereţe şi evocate de către personajul moş Costin. Dragostea celor doi tineri fusese plină de pasiune şi entuziasm, tulburându-le sufletul până în profunzimi nebănuite.8. Caracterizarea personajului Ileana:- caracterizare directă de către narator, care sugerează tinereţea şi gingăşia fetei: “fetişcană ca un bobocel înrourat”- caracterizare indirectă, prin propriile vorbe, semnificând sensibilitatea şi delicateţea sufletească: “- Spune, tăticule… mai spune!”9. Consider că relaţia dintre cele două personaje, moş Costin şi Ileana, este foarte apropiată şi firească între tată şi fiică. Prin diminutivul “tăticule” este sugerată iubirea puternică, neţărmurită, ataşamentul fiicei faţă de tatăl ei. Fetei îi face mare plăcere să-şi asculte tatăl povestind întâmplări din tinereţe, care-i dezvăluie sensibilitatea interioară: “Spune, tăticule…mai spune!”. Şi lui moş Costin îi este tare dragă Ileana, pe care o priveşte “galeş”, drăgăstos, duios şi îi îndeplineşte dorinţa, povestindu-i despre iubirea lui din trecut: “…apoi cu vocea lină, cu ochii închişi, parc-ar citi în carte vremile trecute, începe”.10. Expresia din fraza: “Poate-mi furase şi mie inima”, relevă faptul că “fetişcana” din tinereţea lui moş Costin, pe care o descrie cu mult drag, “o guriţă cât o cireaşă coaptă şi doi ochi albaştri cum e cerul când e mai limpede”, avea atâta farmec, încât reuşise să cucerească inimile multora, să-i facă să se îndrăgostească de ea sau pur

şi simplu să o îndrăgească. Bătrânul are o imagine clară a tinerei, întrucât şi el fusese unul dintre cei care au iubit-o, a căror inimă a fost furată de frumuseţea, farmecul şi zâmbetul răpitor al fetei.

Subiectul al II lea (20 de puncte)Rezumatul textului reprodus la Subiectul I, din nuvela “Cântecul iubirii” de Liviu Rebreanu:

Se lasă amurgul şi lumina pătrunde în casă tot mai puţin. Focul din vatră pâlpâie în jurul ceaunului, în care se află apa pentru mămăligă. Din când în când, mai pătrunde în casă câte o adiere rece.Moş Costin stă pe prichiciul cuptorului, iar Ileana răsuceşte firul de in. Fata, cu glas emoţionat, îşi roagă tatăl să-şi continue povestirea. După ce îşi priveşte fiica, bătrânul începe să-i descrie o fetişcană, ca ea, pe care o cunoscuse în tinereţe şi care era îndrăgită de multă lume. Deşi trecuse vreme lungă de atunci, el îşi aminteşte clar de tânără, recunoscând că îi furase şi lui inima.Moş Costin îi spune fiicei sale că în acea vreme el era ostaş în Italia, pentru că pe atunci tinerii din oaste erau trimişi în ţări străine şi stăteau acolo zeci de ani. Mulţi plecaseră de tineri de acasă şi s-au întors după foarte mult timp, fiind greu de recunoscut chiar şi de către cei din satul natal. Aşa era lumea.


Caracteristicile limbajului într-o poezie simbolistă studiată (expresivitate, ambiguitate, sugestie):* “Plumb” de George Bacovia* “Lacustră” de George Bacovia(Claudia Drăguţ)


Scrisoare cu final dat:Tulcea, 29.06.2007

Dragă Emil,

Cum este vremea prin Sinaia? Am auzit că va veni în turneu o trupă de circ din Franţa. Cred că va fi un spectacol foarte interesant. Eu însă, îmi doresc să merg în această vacanţa de vară în Delta Dunării, unde voi sta o săptămână. După cum ştii, am fost anul trecut şi mi-a plăcut atât de mult, încât anul acesta trebuie neapărat să mă duc iarăşi acolo. Este un loc magnific, cum nicăieri nu am mai văzut. Natura este monumentală. Există atâtea specii de animale, de păsări şi de plante, încât ţi-ar lua săptămâni, poate chiar luni, să vezi măcar jumătate dintre ele.

Vom merge o gaşcă de opt prieteni. Unii au mai fost în Deltă, alţii vin pentru prima oară. Nerăbdarea este, însă, aceeaşi, poate chiar mai mare pentru cei care n-au mai văzut niciodată această zonă unică prin vraja ei.Mi-aş dori grozav să vii şi tu cu noi, mai ales că nu ne-am mai întâlnit de mai bine de un an şi sunt curioasă să văd şi cum arăţi. Ştiu că nu prea ai încredere în mine, pentru că tu nu ai încredere în fete, în general.Nu cred că sunt omul potrivit să te determine să mă însoţeşti pe întinderea de ape din Deltă, te avertizez însă că nu vei găsi nicăieri un ţinut mai misterios ca aici.

Eu totuşi sper să vii,Tudoriţa


Rolul elementelor de compoziţie (titlu, incipit, relaţii de opoziţie şi de simetrie, elemente de recurenţă etc.) în organizarea discursului liric, într-o poezie studiată, aparţinând lui Mihai Eminescu:* “Revedere” de Mihai Eminescu* “Dorinţa” de Mihai Eminescu* “Floare albastră” de Mihai Eminescu* “Sara pe deal” de Mihai Eminescu* “Scrisoarea I” de Mihai Eminescu* “Luceafărul” de Mihai Eminescu

(Andreea Dincă)


Varianta 7

Subiectul I (40 de puncte)

1.Sinonime: zâmbet – surâs; palidă – galbenă, decolorată; demon – diavol, ispită; fidel – credincios2. Cratima are rolul:- de a lega două cuvinte care să formeze o singură silabă: “pe-al meu”-de a păstra măsura şi ritmul la nivelul strofei,- creează muzicalitate în cadrul versului.3. Sens conotativ: Toată iarna am dus dorul cireşelor. Taina glasului şoptit mi-a strecurat un fior în suflet.4. Expresii/ locuţiuni: din tot sufletul; a prinde suflet; om fără (cu) suflet; a avea ceva pe suflet; a-şi trage sufletul; a-i veni sufletul la loc;5. Tema iubirii; motivul visului;

6. Portretul iubitei: „genele-ţi lunge”, „ochiul tău mare”;7. În cea de-a doua strofă a poeziei, copila este asemuită cu o fiinţă malefică prin metafora „Eşti demon, copilă”, prin faptul că simpla-i apariţie a reuşit să alunge îngerul păzitor al eului liric: „numai c-o zare […] făcuşi pe-al meu înger cu spaimă să zboare”.8. Titlul poeziei „Înger de pază”, scrisă de Mihai Eminescu, constituie o metaforă pentru portretul iubitei, ce este asemuită cu un înger „încins cu o haină de umbre şi raze”: „Vedeam ca-n vis pe-al meu înger de pază”. Percepută iniţial ca o făptura demonică, fata este recunoscută de eul poetic, fiind „veghea mea sfânta” – „căci tu – tu eşti el”.9. Trăsături romantice: iubirea angelică, ideală, proprie omului de geniu (iubire romantică) şi utilizarea unei game variate de figuri de stil - comparaţie („vedeam ca-n vis”), metafore („haină de umbre şi raze”, „veghea mea sfântă”), epitete („palidă haină”, „genele lunge”, „ochiul mare”), precum şi crearea expresivităţii prin verbele la conjunctiv („să pot recunoaşte”), ce exprimă o dorinţă a eului poetic, înscriu poezia în romantism.10. Prima strofă a poeziei „Înger de pază” debutează cu evidenţierea mitului oniric, manifestarea unei stări de extaz ce face posibilă întâlnirea dintre eul liric şi îngerul său de pază: „Când sufletu-mi noaptea veghea în estaze/ Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază”. Portretul îngerului este antitetic, fiind „încins cu o haină de umbre şi raze”. Eul poetic conştientizează prezenţa iubitei, a copilei, a cărei imagine este ştearsă la început, imagine realizată printr-un epitet metaforic: „te văzui într-o palida haină”. Misterul femeii iubite este relevat printr-un vocativ cu determinant dublu: “copilă cuprinsă de dor şi de taină”. Sugerarea păcatului este construită prin alungarea îngerului păzitor de către ochii plini de patimi: „Fugi acel înger de ochiu-ţi învins”. Lirismul subiectiv este motivat de prezenţa mărcilor lexico-gramaticale ale eului liric: formele verbale şi pronominale la persoana I: „vedeam”, „-mi”, „al meu”, precum şi de adresarea directă la persoana a II-a singular (”te văzui”) şi vocativul “copilă”. Verbele la imperfect („veghea”, „vedeam”), ce semnifică o acţiune începută şi neterminată, ce pare continuă şi fără finalizare.Elementele ce compun prozodia sunt măsura versurilor de 11-12 silabe, iar rima versurilor este încrucişată pentru versul I şi III şi îmbrăţişată în ultimele patru versuri.


Text argumentativ: „Menirea firească a şcolii nu e să dea învăţătură, ci să deştepte, cultivând destoiniciile intelectuale, în inima copilului, trebuinţa de a învăţa toata viaţa”. (Ioan Slavici – Educaţia raţională)

Sunt de acord cu afirmaţia lui Ioan Slavici exprimată în „Educaţia raţională” şi anume că „menirea firească a şcolii nu e să dea învăţătură, ci să deştepte, cultivând destoiniciile intelectuale, în inima copilului, trebuinţa de a învăţa toata viaţa”.Înainte de toate, şcoala trebuie să pregătească tinerii şi copiii pentru viaţă, ca

aceştia să poată face faţă tuturor încercărilor care le pot apărea în timp. Copilul trebuie învăţat să gândească şi să aplice în viaţă ceea ce asimilează pe băncile şcolii, altfel întreaga muncă depusă devine inutilă.În altă ordine de idei, copilul trebuie să conştientizeze faptul că viaţa e imprevizibilă, nu se întâmplă totul ca la carte, pot exista situaţii în care deciziile luate să fie greşite. Şi trebuie trase învăţăminte de pe urma acestor greşeli pentru a nu le repeta.Cu alte cuvinte, trebuie să fii chibzuit în a învăţa, dar şi în a aplica cele asimilate. Până la urma, viaţa e ea însăşi o şcoală pe care trebuie să învăţăm să o parcurgem şi să o absolvim cu succes.În concluzie, trebuie ca mereu să existe o interdependenţă între noţiuni şi practică, între teoria abstractă şi viaţa concretă, întrucât tot ceea ce înveţi trebuie să-ţi folosească, într-un fel sau altul, în viaţa reală.

Subiectul al III-lea (30 de puncte

Rolul naratorului într-o povestire:Narator-personaj: “Fântâna dintre plopi” de Mihail SadoveanuNarator obiectiv: “Lostriţa” de Vasile Voiculescu(Sabina Rădulescu)


Subiectul I (40 de puncte)(Liviu Rebreanu, “Ciuleandra”)

1. Sinonime: nădejde = speranţă; voievod = domnitor; pildă = învăţătură, exemplu; escapadă = aventură2. Ghilimelele folosite în sintagma “omul justiţiei” marchează un citat, cuvintele aparţinând altui personaj3. Câmpul semantic al “familiei”: “frate”, “soţie”, “copil”, “neam”, “vlăstar”4. Expresii/locuţiuni cu substantivul “viaţă”: a-şi vedea de viaţă; cu preţul vieţii; fără pic de viaţă; pe viaţă; a căpăta viaţă; a da viaţă; pe viaţă şi pe moarte;5. Caracteristici ale descrierii portretistice în conturarea personajului Policarp Faranga:- descriere directă de către narator prin epitete caracterizatoare: “omul serios şi grav”;- descriere a trăsăturilor fizice, prin imagine vizuală: “o barbă superbă […] cea mai frumoasă şi mai îngrijită barbă din România”, trăsătură care-i adusese notorietate şi prestigiu6. Figuri de stil prezente în enunţul: “Olga Dobrescu, fiinţă gingaşă, a fost o soţie

ideală, bună, frumoasă, indulgentă, cu avere”:- “fiinţă gingaşă” – epitet caracterizator- “ soţie ideală, bună, frumoasă, indulgentă, cu avere” – enumeraţie de epitete caracterizatoare7. Caracterizarea lui Policarp Faranga:- prin naraţiune, reiese direct mândria despre obârşia sa străveche boierească: “Cu nimica nu se mândrea mai mult bătrânul decât cu neamul său. Îşi urmărea ascendenţa până la Vlad Ţepeş.”- din faptele şi relaţia sa cu alt personaj, se distinge, indirect, infidelitatea şi comportarea fluşturatică faţă de soţie, aşa cum sugerează naratorul omniscient: “Olga Dobrescu […] a fost o soţie ideală. Închidea ochii la numeroasele escapade pe care Poly le-a continuat şi după căsătorie”.8. Expresia ”a pune cruce” înseamnă a sfârşi, a termina şi este folosită pentru a exprima ideea că Policarp a încetat să mai aibă o viaţă uşoară după moartea soţiei, deoarece a intrat în politică: “Tot atunci a pus cruce vieţii uşoare, intrând în politică, spre a avea o meserie”.9. Relaţia dintre Policarp Faranga şi Olga Dobrescu este construită de narator prin viziunea personajului masculin. După ce gustase din toate plăcerile vieţii uşoare, el se căsătorise cu o femeie frumoasă, bună şi cu avere. Indulgentă şi înţelegătoare, Olga îi trece cu vederea soţului escapadele amoroase la care el nu renunţase nici după căsătorie. După patru ani, se naşte Puiu, însă după alţi patru ani femeia moare. Pierderea soţiei îl trezeşte brusc la realitate, devine responsabil pentru copil şi face carieră în politică şi ca jurist, ajungând să ocupe portofoliul ministerial.10. Naratorul omniscient povesteşte la persoana a III-a despre viaţa personajelor, ştie tot ceea ce gândesc, ce simt şi ce intenţionează să facă ele: Olga “închidea ochii la numeroasele escapade pe care Poly le-a continuat şi după căsătorie”, “Cu nimic nu se mândrea mai mult bătrânul decât cu neamul său”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte):Redactează un curriculum vitae (CV) valorificând datele dintr-o cerere:

CURRICULUM VITAEObiectivul interviului: angajarea pentru postul de corespondent de presă al ziarului“Bună Dimineaţa, Tomis!” din Constanţa

Numele şi prenumele: Petrescu MihaiDomiciliul: Constanţa, strada Nicolae Milescu, nr.48Studii absolvite: * Colegiul Naţional “Mihai Viteazul, profilul Jurnalism, Constanţa, promoţia 2002* Cursurile de Jurnalism organizate de Asociaţia “Jurnalişti fără frontiere”* Cursurile organizate de ECDL RomâniaAbilităţi: - Cunoaştere a limbilor engleză, franceză, spaniolă - nivel avansat- Operator PC

Experienţă: - participarea la acţiuni de voluntariat ale Asociaţiei “Jurnalişti fără frontiere”- participarea la concursul “Micii jurnalişti”, organizat la Palatul Copiilor din Constanţa, la care am obţinut premii în toţi anii în care am luat parte, 1998-2000Anexez, în copie, următoarele documente doveditoare:* Diploma de bacalaureat;*Diplomele obţinute la concursul “Micii jurnalişti”;*Atestatul de cunoaştere a limbilor străine: engleză, franceză, spaniolă;*Permisul European de Conducere a Computerului, eliberat de ECDL România

25 iunie 2007, ConstanţaMihai Petrescu


Prezentarea, comparativ, a modalităţilor de realizare a temei iubirii în două poezii eminesciene studiate:* “Dorinţă” de Mihai Eminescu* “Floare albastră” de Mihai Eminescu* “Sara pe deal” de Mihai Eminescu(Adriana Istrate şi Diana Dumitrescu)


Subiectul I (40 de puncte)(Camil Petrescu, “Contesa bolnavă”)

1. Sinonime: gazetă = ziar, jurnal; cafenea = bar, local; înţesat = împânzit, aglomerat, emoţie = înduioşare, fior2. Parantezele evidenţiază explicaţia suplimentară pe care naratorul simte nevoia să o ofere cititorului, căruia i se adresează prin sintagma “dacă vreţi”: “N-aş putea spune ce vorbeam cu Baroana […], (sau dacă aş spune ar părea neverosimil, dacă vreţi comic, căci nu făceam decât să-i repet cele ce scriau gazetele)”.3. Câmpul semantic al “arhitecturii”: “palat”, “bloc”, “case”, “faţadă”, “apartament”, “cubistă”4. Cuvintele “faianţă” şi “cuminte” să aibă alt sens decât în text: *Faianţa are culoarea cerului senin. *Copilul este cuminte numai dacă i se promite o jucărie.5. Repetarea cuvântului “împreună” accentuează preocupările comune ale celor cinci-şase prieteni, care formează un grup omogen, cu acelaşi tip de preferinţe, fiind nedespărţiţi la masă, la cafenea, la plimbare sau la teatrul de varietăţi.

6. Sentimentele contradictorii ale naratorului faţă de Baroneasă: „nici nu cred că eram îndrăgostit de ea…”/ „Dar eram totdeauna cuprins de o cuminte fericire …”7. Caracteristicile naratorului subiectiv sunt evidenţiate prin folosirea verbelor şi pronumelor la persoana I, prin naraţiunea subiectivă şi prin implicarea acestuia în evenimente până la substituirea lui de către personaj: “mi-”, “eram”, “petreceam”, “mă”, “vorbeam”, “să repet” etc.8. O trăsătură generală/particulară a stilului este fineţea, care se realizează prin întrebuinţarea acelor cuvinte ce exprimă în mod subtil ideea, sensul, apelându-se la aluzie, urmând ca cititorul sau interlocutorul să descopere esenţa comunicării, de unde reiese statutul de intelectual al personajului-narator.9. Naratorul-personaj oferă câteva detalii biografice despre Baroneasa R., care era originară din „Temişoara”, se refugiase la Arad, de unde, nemaiavând pe nimeni, se întorsese în oraşul natal, la o mătuşă. Prin caracterizare directă, se compune un succint portret fizic prin epitete: Baroneasa era o “brună ca o creolă” şi “cea mai frumoasă femeie din oraş”. În mod indirect, prin confesiunea trăirilor naratorului, reies farmecul şi atracţia pe care eroina o exercită asupra bărbatului: “prietenia ei mă flata, îmi vindeca oboseala prin bucuria de a privi ca o filtrare a sângelui obosit de munca otrăvită a tipografiei. Erau aceste două ore ca o muzică diafană de lumină, care stimulează toate funcţiile vieţii vegetative.”10. În al doilea alineat, descrierea arhitecturii oraşului este realizată prin imagini vizuale: partea cealaltă a bulevardului era “ocupată jumătate de un imens palat, casă de raport armonioasă, cum puţine erau pe vremea aceea în Europa întreagă.”; “zeci de apartamente, toate bronz auriu, mozaic şi lemn tare vopsit în alb”. O altă trăsătură a descrierii este tehnica detaliului utilizată cu măiestrie de Camil Petrescu: blocul avea faţada “pe trei străzi, dacă nu patru, căci în spate erau grădini, împărţit în câteva zeci de apartamente, toate bronz auriu, mozaic şi lemn tare vopsit în alb”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte):Rezumatul textului de la Subiectul I, din opera “Contesa bolnavă” de Camil Petrescu:

Naratorul-personaj, în ipostaza unui gazetar, îşi petrece timpul liber cu un cerc de prieteni, mergând împreună la masă, la cafenea, la plimbare şi la teatru, într-un oraş cu o arhitectură deosebită, măreţia palatului fiind unică în Europa. El o vizitează frecvent pe Baroneasa R., o unguroaică refugiată la Timişoara, care îl fascinează pe narator cu frumuseţea şi cu franceza ei senzuală. Conversaţiile cu Baroneasa aveau un farmec aparte şi-l relaxau după munca nocivă de la tipografie, deşi subiectele discutate se rezumau doar la ceea ce scriau gazetele. De asemenea, prietenia cu frumoasa femeie era flatantă pentru narator, iar cele două ore, cât dura vizita, îl revigorau în totalitate, reconfortându-l prin atenţia şi prin întrebările ei serioase.


Particularităţi de structură, de limbaj şi expresivitate ale textului poetic, într-o poezie neomodernistă studiată:* “Leoaică tânără, iubirea” de Nichita Stănescu* “Către Galateea” de Nichita Stănescu(Ana-Maria Enăchescu)


Subiectul I (40 de puncte)(Camil Petrescu, “Un om între oameni”)

1. Polisemia cuvântului “a slăbi”: *Datorită regimului, Anca a slăbit 10 kilograme. *Din cauza efortului, organismul ei este foarte slăbit.2. Utilizarea punctelor de suspensie în replica stolnicului Bâscoveanu marchează pauze în fluxul ideilor şi evidenţiază starea de agitaţie interioară atunci când îi explică pitarului motivul pentru care trebuia să se grăbească.3. Câmpul semantic al cuvântului “zăpadă”: viforniţă, viscolul, nămeţii, ninsoare, troienind, fulgii4. Prin folosirea registrului arhaic se compune atmosfera epocii istorice din preajma revoluţiei de la 1848.5. Verbele la perfect simplu se folosesc pentru a sugera o acţiune sau stare de dată recentă, finalizată de curând, având rol afectiv şi stimulativ pentru ritmul alert al acţiunii: “Pitarul Barbu Petrescu se pomeni că vine spre conac”; “Pitarul îngălbeni”; “Bâscoveanu trecu în goană”.6. Numele şi funcţia personajelor implicate în dialog: Barbu Petrescu- pitar; Gheorghe Bâscoveanu- stolnic7. Rolul indicilor spaţiali este de a reflecta un spaţiu real, acela al conacului unde locuia pitarul Barbu Petrescu, de a indica cititorilor locurile pe unde personajele trebuie să treacă şi itinerarul pe care să-l urmeze pentru a ajunge la destinaţie: Sălătruc, mănăstirea Cotmeana, Grebleşti, Turnu Roşu etc.8. Particularităţi ale vorbirii directe /ale stilului direct:- prezenţa dialogului,- adresarea directă prin vocativul substantivelor şi imperativul verbelor: „Boierule[..] îi strigă omul de pe cal”; “Nu întârzia!”- prezenţa verbelor de declaraţie: “strigă”, “întrebă”9. Veştile despre fuga stolnicului Matei Lăcusteanu îl sperie pe pitar şi-l determină să plece cât mai repede „într-un ceas suntem gata şi noi”, considerând că trebuie să părăsească ţara.10. Textul narativ se defineşte prin naraţiune şi dialog ca moduri de expunere specifice genului epic. Acţiunea se bazează pe fapte, întâmplări şi evenimente, la

care participă un număr mare de personaje. Naratorul este omniscient şi obiectiv, prin povestirea la persoana a III-a.


Redactează un curriculum vitae (CV) valorificând datele dintr-o cerere:

CURRICULUM VITAE

Obiectivul interviului: angajarea pentru postul de operator PC

Numele şi prenumele: Manolescu AndreiDomiciliul: Râşnov, strada Nicolae Jiga, numărul 48Studii absolvite: * Colegiul Naţional „Ion Barbu”, promoţia 2002* Cursurile organizate de ECDL România

Abilităţi: - Cunoaştere a limbilor engleză, franceză, spaniolă - nivel avansat- Operator PC

Experienţă: - angajat, cu vechime de doi ani, la Computer Serv SA Braşov;- participarea la Olimpiadele şcolare de informatică în toţi cei patru ani de liceu;

Anexez, în copie, următoarele documente doveditoare:* Diploma de bacalaureat;*Diplomele obţinute la Olimpiadele şcolare de informatică în toţi cei patru ani de liceu;*Atestatul de cunoaştere a limbilor străine: engleză, franceză, spaniolă;*Permisul European de Conducere a Computerului, eliberat de ECDL România şi recunoscut de M.Ed.C.;*Calificativul obţinut în urma celor doi ani de muncă la Computer Serv SA Braşov*Scrisoarea de recomandare, semnată de domnul director al firmei Computer Serv SA Braşov

25 iunie 2007, BraşovAndrei Manolescu


Condiţia omului de geniu, într-o poezie studiată, aparţinând lui Mihai Eminescu:* “Scrisoarea I” de Mihai Eminescu* “Luceafărul” de Mihai Eminescu(Alina Ergoveanu)


Subiectul I (40 de puncte)(George Călinescu, “Scrinul negru”)

1. Cuvinte derivate: prefãcut ; alocuri ; îmbãtrânit ; fumuriu2. Cele douã virgule marchează propoziţia incidentă, intervenţia naratorului în replica unui personaj: “- Monseniore, începu prinţesa sever, mi s-a spus că ai fi botezat catolic de mama lui Filip al nostru”. Fraza redã vorbirea directã.3. Sens conotativ al cuvintelor “legat”, “lipit”: *În situaţia dată, sunt legat de mâini şi de picioare şi nu pot zice nimic. *Stătea nemişcată, cu privirea lipită de vitrina magazinului.4. Expresii/locuţiuni cu substantivul “mânã”: a pune mână de la mânã, peste mânã, mânã-n mânã, a da mâna, a se lua de mânã cu cineva, pe sub mână, a da o mână de ajutor, a avea la mână pe cineva, a face cu mâna, mână spartă, a cere mâna cuiva.5. Structuri/ sintagme obiecte de mobilier: “divan slujind şi de pat”, “ladã mare de nuc sculptat”, “bãnci ordinare de lemn”, “o mică comodă Louis-Philippe”, “un secrétaire Louis XVI de lemn de trandafir”6. Limbajul cult:- folosirea neologismelor: “domiciliu”, “lamentabil” şi prin folosirea cuvintelor împrumutate din alte limbi “secrétaire”- alcătuirea complexă şi intelectualizată a frazelor7. Naratorul este omniscient şi obiectiv (narator heterodiegetic), prin naraţiunea la persoana a III-a8. Textul este o descriere prin:- numeroasele imagini vizuale- prin utilizarea detaliului în prezentarea mobilierului din încăpere9. Trăsături ale Prinţesei Hangerliu: exigentã şi autoritară, “ începu prinţesa sever”, infatuată, se considerã superioarã celorlalţi oameni, snoabă şi rece, găsindu-şi refugiul într-un fotoliu vechi “în fotoliul ei, salvat din naufragiul vieţii”.10. Reprezentant al curentului literar realism, George Cãlinescu prezintã în “Scrinul negru” relaţia dintre om şi mediu, dintre individ şi societate, relaţiile între oameni. De asemenea, el critică relaţiile interumane şi prezintã realitatea contemporanã într-un mod obiectiv.


Text argumentativ: “Politeţea este adunarea la un loc a gustului celui bun a fiecărui veac. Gustul cel bun nu se învaţă, el e în inimă” (Ion Heliade-Rădulescu, “Opere”, III)

Afirmaţia lui Ion Heliade-Rădulescu despre politeţe se poate aplica oricãrei perioade istorice şi consider că îşi dovedeşte perfect valabilitatea. Politeţea nu se poate învăţa, dar, în mare parte, fiecare este influenţat de mediul în care trăieşte, de familie, de educaţia primită în copilărie şi adolescenţă, de civilizaţia anturajului.Mai întâi, politeţea ţine de bunul-gust al fiecãrui om, însă acesta nu se poate învăţa, oricât de mult ar încerca familia, el este adânc înrãdãcinat în personalitatea fiecãrui om.În altă ordine de idei, fiecare veac şi-a pus amprenta asupra ideii de politeţe, deşi, în esenţă, conceptul nu s-a schimbat foarte mult. Totuşi, parcă mileniul trei a adus cu sine o diminuare a gradului de politeţe, aflat, cred, în relaţie directă cu scăderea bunului-gust şi al bunului-simţ totodată. Am observat că majoritatea scaunelor din metrou sunt ocupate de tineri şi de bărbaţi, că, intrând în magazin, sunt îmbrâncit şi dat la o parte din uşa ce pare prea îngustă, că limbajul este din ce în ce mai vulgar, că indecenţa este la loc de frunte şi uneori de laudă. De aceea, nu pot decât să trag un semnal de alarmă pentru degradarea rasei umane. Să fie acesta “bunul-gust” al veacului nostru?!În concluzie, deşi politeţea este un concept moral cunoscut tuturor, el ţine, totuşi, de respectarea anumitor reguli, comportamentul decent vine din bunul-gust al fiecãrui om.


Apartenenţa la neomodernism a unui text poetic studiat:* “Leoaică tânără, iubirea” de Nichita Stănescu* “Către Galateea” de Nichita Stănescu

Alexandra Iazageanu


Subiectul I (40 de puncte)(George Călinescu, “Enigma Otiliei”)

1. Cuvinte derivate: “repezeală”, “înconjurată”, “îngrijorat”, “ţărănească”, “vechime”, “grosime”2. Semnele de punctuaţie din structura “- Dar voi ce faceţi?”:- linia de dialog introduce vorbirea directă, replica unui personaj;- semnul întrebării marchează sensul interogativ al propoziţiei3. Expresii/ locuţiuni cu verbul “a pierde”: a pierde vremea; a pierde ocazia; a-şi

pierde şirul (gândurilor); a se pierde în faţa cuiva (a se emoţiona); a pierde concursul; a-şi pierde controlul4. Câmpul semantic al “vestimentaţiei”: “ciorapi de lână”, “cămaşa de noapte”, “nădragi”, “pantaloni”, “surtuc”, “iminei”,5. Perspectiva narativă se defineşte prin naratorul obiectiv şi omniscient şi prin naraţiunea la persoana a III-a6. Interpretarea textului: “fizionomia aspră […] a unui căpitan de vapor care comandă în timp de naufragiu”. Comparaţia sugerează, indirect, trăsătura de caracter a Aglaei, care, cu o privirea autoritară asemănătoare cu aceea a unui căpitan de vapor în timp de naufragiu, se agită şi dă comenzi ca “să salveze” pentru sine averea lui Moş Costache de eventuali atentatori.7. Calităţi generale/ particulare ale stilului: Corectitudinea utilizării limbii literare şi cursivitatea ideilor (înşiruirea clară a ideilor/ aspectelor/ întâmplărilor)8. Registrul cult al limbii, prin două citate:- “fizionomia aspră a unui căpitan de vapor care comandă în timp de naufragiu”;- “ca şi când n-ar fi fost niciodată vreun conflict între ea şi ei”9. Moş Costache ilustrează, ca tip de personaj, avarul, trăsătură ce reiese indirect din vestimentaţia lui veche şi neîngrijită: ciorapii rupţi de unghiile de la picioare, nădragii de stambă, şireturile rupte şi înlocuite cu bucăţi de sfoară. Calicia personajului este relevată indirect şi de efortul imprudent de a căuta şi cere cheile (”Che…. che-i-le!”), deşi suferise un accident cerebral şi trebuia să stea nemişcat.10. Caracteristici ale prozei realiste:- utilizarea detaliului în descrierea îmbrăcămintei personajului, care are rol caracterizator- naratorul obiectiv şi omniscient şi focalizarea zero (”dindărăt”)


Rezumatul textului reprodus la Subiectul I, din romanul “Enigma Otiliei” de George Călinescu:

Accidentul cerebral al lui Moş Costache declanşează o adevărată strategie de ocupaţie a casei bolnavului de către Aglae care, ca un adevărat căpitan în timp de naufragiu, repartizează membrii familiei cu scopul de a păzi cu străşnicie averea bătrânului. Iritată de prezenţa lui Felix şi a Otiliei, ea-şi îndreaptă toată energia asupra fratelui său, căruia îi reproşează că se oboseşte prea mult ca să construiască încă o casă. Aglae hotărăşte că bolnavul trebuie imediat dezbrăcat şi trece la fapte fără să mai aştepte consimţământul cuiva. Îmbrăcămintea sărăcăcioasă, neîngrijită şi veche îi stârneşte Aglaei alte reproşuri aluzive la adresa Otiliei. Avariţia bătrânului este sugerată destul de transparent în tot textul, în finalul căruia Moş Costache, deşi bolnav, cere cu insistenţă şi efort cheile.


Structura, limbajul şi expresivitatea textului poetic, pe baza unei poezii studiate aparţinând lui Nichita Stănescu:* “Leoaică tânără, iubirea” de Nichita Stănescu* “Către Galateea” de Nichita Stănescu

(Sabina Rădulescu)


Subiectul I (40 de puncte)(Marin Preda, “Moromeţii” II)

1. Polisemia cuvântului “a curge”: *Pe măsură ce imaginile curgeau pe ecranul televizorului, copilul părea din ce în ce mai uimit de multitudinea culorilor mişcătoare. *Ploaia curgea pe streşini cu un zgomot ciudat. *Părul bălai îi curgea pe spate, până la brâu.2. Semne de punctuaţie în fragmentul: “Ce ziseşi tu, Gheorghe? A, da, aşa e!” Prima virgulă marchează vocativul substantivului Gheorghe în propoziţia interogativă; a doua virgulă delimitează adverbul afirmativ “da”, separându-l de restul propoziţiei exclamative. Semnul întrebării indică propoziţia interogativă şi semnul exclamării finalizează propoziţia exclamativă.3. Expresii/ locuţiuni cu verbul “a sta”: „ a sta de veghe”, „a sta să cadă”, „a sta degeaba”, „a sta de vorbă”.4. Câmp semantic al “ploii”: apa, picături, nori, lichid.5. Tema monologului interior al lui Moromete se referă la nesiguranţa vieţii asupra căreia cugetă, gândindu-se că vârsta n-ar fi o problemă, că ar putea trăi şi o sută de ani, dar este posibil să piardă pământul şi atunci n-ar mai avea cu ce să-şi hrănească familia.6. Perspectiva narativă se defineşte prin naratorul obiectiv şi omniscient (heterodiegetic) şi naraţiunea la persoana a III-a7. Registrul oral/colocvial: „Ce ziseşi tu, Gheorghe?”; “Ce, nu e bine de trăit?”8. Moduri de expunere: naraţiunea, monolog interior.9. Ilie Moromete, un bărbat de „peste şaizeci de ani” (autocaracterizare-monolog interior) este descris în mod direct din punct de vedere fizic: ”[…] chipul osos, cu fruntea lui bombată şi cu ochii feriţi sub arcade puternice şi drepte..[…] se trăseseră mult în orbite”. Privirea sa îndreptată „mereu în zarea câmpiei” evidenţiază detaşarea faţă de cei din jur, faptul că întotdeauna se lăsa purtat de gândurile sale, trebuindu-i „cel puţin o secundă în plus ca să vie aproape şi să înţeleagă ce-i spuneai”.10. Oralitatea stilului este dată în acest text prin folosirea numeroaselor regionalisme, cuvinte populare sau îmbinări de cuvinte specifice adresării directe,

orale: „amesticătură”, „ici”, „grumaz”, „aşa de bun”, „Uită-te la mine”, „Ce, nu e bine de trăit?”, „sâcâită”, „ A, da, aşa e!”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)Text argumentativ despre politeţe: „Politeţea este o pudoare şi o necesitate de distanţă.” (Tudor Arghezi – Scrieri)

Afirmaţia lui Tudor Arghezi este, în opinia mea corectă, deoarece politeţea denotă atât o decenţă comportamentală izvorâtă din respectul pentru persoana cu care relaţionăm, dar şi dorinţa de a menţine o anumită distanţă sufletească faţă de respectiva persoană.Mai întâi, politeţea înseamnă pudoare, pentru că presupune o anumită cuviinţă, o purtare manierată, care să exprime consideraţia şi preţuirea pe care o avem faţă de o persoană pe care nu o cunoaştem foarte bine, sau cu care nu avem o relaţie apropiată.Politeţea este, de asemenea, o necesitate de distanţă, fiindcă poate fi percepută ca un comportament sobru, rece faţă de cei cu care intrăm în contact. Astfel, atitudinea politicoasă poate deveni un scut în relaţiile cu persoanele pe care nu le vrem foarte aproape de noi.În concluzie, politeţea poate fi privită atât ca un comportament ales, respectuos, apanaj al oamenilor educaţi, dar şi ca un mijloc de a menţine distanţa faţă de cei care nu ne sunt agreabili.


Structura, limbajul şi expresivitatea textului poetic, pe baza unei poezii studiate aparţinând direcţiei tradiţionaliste:* “În grădina Ghetsemani” de Vasile Voiculescu* “Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat

(Alina Marin)


Subiectul I (40 de puncte)(Marin Preda, “Moromeţii”)

1. Expresia “îl cârpi pe Niculae” înseamnă lovitură, adică i-a dat o palmă; expresia “cu atâta sete” redă nesaţul cu care l-a lovit, cu toată forţa.2. Semnele de punctuaţie din construcţia “- Hai, mamă, tu ce faci acolo?!”:

- linia de dialog introduce vorbirea directă, replica unui personaj;- cele două virgule marchează vocativul substantivului “mamă”- semnul întrebării şi semnul exclamării au valoare stilistică, exprimând nedumerirea şi uimirea personajului faţă de atitudinea mamei.3. Expresii/ locuţiuni cu verbul “a lua”: a lua ochii, a lua parte, a-şi lua zborul, a se lua cu vorba.4. Câmpul semantic al “mâncării”: “fasolea”, „boabele”, „dumicatul”, „mămăligă”, “ceapă”.5. Două particularităţi ale oralităţii:- folosirea dialogului („- Na, Paraschive, bea apă”), a interogaţiilor („-Ce să fie rece?” ), a exclamaţiilor ( „- La masa!”)- prezenţa cuvintelor şi expresiilor populare, a regionalismelor : „hulpav” „dumicat”, “bumben”, “a râni”.6. Naratorul este obiectiv, omniscient (heterodiegetic) şi omniprezent.7. Registrul stilistic popular se defineşte prin fraze cu sintaxa simplă („Mama nu inţelegea.”, „Asta ce-o mai fi?”), locuţiuni şi expresii populare ( „se făcu roşu la faţă”, „îşi pironi privirea”, „îl cârpi” ).8. Cele două notaţii „cu o înfăţişare de nepătruns şi nu prea tare” şi „mărturisi el naiv” conturează cu mai mare acurateţe portretul lui Ilie Moromete, naratorul omniscient observând cu obiectivitate şi descriind cu precizie reacţiile şi comportamentul batjocoritor, ironic al personajului, care îşi reprimă cu efort durerea pentru ca şi Paraschiv să se ardă cu fasolea fierbinte.9. Ilie Moromete este tipul ţăranului mucalit, care face haz de necaz, reuşind să aducă situaţiile în favoarea lui. Disimularea este o trăsătură definitorie a protagonistului, care reiese indirect din atitudinea lui. Îl minte pe Paraschiv („Eu credeam că e rece”) cu un aer „naiv”. Este stăpân pe sine şi ştie să-şi controleze reacţiile, trăsătură evidenţiată prin caracterizarea directă făcută de autor „ el se stăpâni”, „cu o înfăţişare de nepătruns”.10. Comicul de caracter se distinge din disimularea şi jocul teatral ale lui Moromete care-l păcăleşte pe Paraschiv şi-l ridiculizează în faţa fraţilor lui. O altă sursă este comicul de situaţie, care reliefează lăcomia şi lipsa prezenţei de spirit a lui Paraschiv, din care cauză se arde cu fasolea fierbinte. Reacţia descrisă de narator este comică şi stârneşte râsul: „ochii i se beliră” şi „scoase un răcnet”.

Subiectul al II - lea (20 de puncte)Rezumatul textului de la Subiectul I, din romanul “Moromeţii” de Marin Preda:

Membrii familiei Moromete se află la seceriş, iar Catrina îi cheamă la masă, venind cu o tigaie de fasole care părea rece şi închegată. Moromete rupe o bucată de mămăligă şi întinde în fasole, dar se arde atât de rău, încât îi dau lacrimile. El nu bea apă şi, păstrându-şi cumpătul, le întreabă calm pe fete de ce nu au spus că nu au încălzit fasolea, dar totul a fost rostit încet, astfel încât să nu-l audă Catrina. Mama îl ceartă pe Niculae pentru că nu o lasă în pace şi îi spune să stea cuminte.

Paraschiv, lacom şi absent, îl imită pe tatăl său şi ia fasole din tigaie, dar imediat ţipă şi se enervează. Moromete ii spune să bea apă şi mărturiseşte, naiv, că el credea că e rece. La început mama nu înţelege ce se întâmplă, dar după aceea le spune că de abia a luat tigaia de pe foc.Fetele încep să râdă în hohote şi Niculae, realizând ce a făcut tatăl său, începe să dea din picioare, arătându-l pe Paraschiv cu degetul. Acesta îl plesneşte pe Niculae, care nu simte însă durerea, fiind prea fericit să-şi vadă fratele atât de furios.


Caracteristicile, limbajul şi expresivitatea unei poezii simboliste studiate:* “Plumb” de George Bacovia* “Lacustră” de George Bacovia(Cătălina Muja)


Subiectul I (40 de puncte)(Alexandru Odobescu, “Pseudo-Kyneghetikos”)

1. Derivate: “îngrijorarea”, “nedesluşite”, “reîncepe”, “nestatornică”2. Enunţuri cu semnul întrebării:- Când a plecat Marius?- De ce nu ai scris tema la matematică?(ambele enunţuri interogative presupun un răspuns, pe când exemplul din text era o interogaţie retorică)3. Câmpul semantic al “vânătorii”: “vânătorească”; “vânatul”; “vânătoare”; “vânătorul”; “vulturi”4. Valoarea expresivă a două adjective din fragmentul: “vulturii cei falnici cu late pene negre, precum şi cei suri al căror cioc ascuţit şi aprig la pradă”: adjectivul „vulturii cei falnici“ sugerează măreţia acestor păsări maiestuoase şi impunătoare, iar prin “late”, adjectivul cu valoare stilistică de epitet antepus, descrie penele prădătorilor, apelând la o imagine vizuală – „late pene negre“.5. Modul de expunere: descrierea6. Oralitatea stilului:- construcţii interogative – „Dar ce-i faci firei?“- formule populare, specifice: “să şedem strâmb şi să judicăm drept”7. Figuri de stil:- “pasărea vicleană” - epitet personificator, care sugerează eşecul vânătorilor- ”când soarele se pleacă spre apus” este o metaforă personificatoare, care

sugerează amurgul în relaţie directă cu sufletul călătorului.8. În fragmentul: “Nu tăgăduiesc; în principiu trebuie să aibi dreptate.” se manifestă atât persoana I cât şi persoana a II-a singular. Naratorul relatează întâmplarea la persoana I, fiind narator-personaj în textul dat şi se adresează, la persoana a II-a, unui alter-ego sau altui personaj imaginar, cu care are un schimb de păreri asupra principiilor vânătoreşti9. În ultimul alineat al textului, Alexandru Odobescu realizează o descriere a naturii prezentată aşa cum apare ea la apusul soarelui. Totodată, autorul asociază acestei atmosfere farmecul tainic al singurătăţii care creşte şi mai mult în sufletul călătorului impresionat de acest decor. Pentru a accentua această comuniune a naturii cu solitudinea umană, Odobescu foloseşte o varietate de procedee artistice - imaginile auditive: “susur noptatic”,”ţârâitul greierilor”; imagini vizuale: “soarele se pleacă”,”murgul-serei începe a se destinde”; figuri de stil, precum metafore personificatoare (“când soarele se pleacă”, ”slaba suspinare ieşită din sânul obosit al naturii”), epitete (“farmecul tainic”, ”susur noptatic”, ”sunete uşoare şi nedesluşite”). Comparaţia din ultima frază, “susur noptatic se înalţă […] ca o slabă suspinare…” relevă, prin prezenţa cuvintelor “noptatic” şi “suspinare”, starea de solitudine accentuată de apusul soarelui, creând ea o atmosferă melancolică.10. Modul de expunere folosit de autor este descrierea. În textul de mai sus, acesta conturează atât cadrul natural în care se desfăşoară vânătoarea, cât şi portretul vânătorului. Vânătorul stă la pândă cât mai nemişcat, pentru a nu fi simţit de pradă: “…mâinile şi picioarele au mai puţin de lucrat”. O trăsătură a sensibilităţii vânătorului este iubirea de natură, relevată indirect prin atitudinea sa contemplativă. Vânătorul nu iubeşte numai vânătoarea în sine, ci şi toate celelalte întâmplări prin care trece pe parcursul acestei experienţe. El este un om obişnuit, care găseşte în vânătoare relaxare, detaşare de problemele vieţii cotidiene. După cum spune Odobescu, vânătorul este fermecat de momentele de singurătate pe care i le rezervă,pe înserat, această pasiune a sa.

Subiectul al II-lea

Text argumentativ despre om şi caracter: “O măsură sigură a caracterelor este sentimentul ce-ţi rămâne pentru un om după ce l-ai iubit: amiciţie sau dispreţ.” (Titu Maiorescu, “Opere” I)

Titu Maiorescu opina că un om poate fi evaluat din punct de vedere al caracterului numai prin prisma iubirii, certitudinea valorii sale umane putând fi stabilită doar când percepţia subiectivă (a iubirii) s-a consumat şi rămâne exclusiv privirea obiectivă asupra insului ca atare. Consider că afirmaţia criticului are fundament real şi corect.În primul rând, cred că se pot descoperi, pe parcursul unei relaţii sentimentale, trăsăturile de caracter ale unui om, având ca argument comportamentul şi atitudinea acestuia. În altă ordine de idei, impresia este dublată de părtinire, orice îndrăgostit având tendinţa de a exagera însuşirile celuilalt, iar analiza în profunzime a

personalităţii este pasibilă de erori mai mari sau mai mici. Astfel se explică numeroase divorţuri care au loc în societatea contemporană şi te întrebi cum, dintr-o mare iubire care uneşte “pe viaţă” doi oameni, în scurt timp nu mai rămâne nimic?Un al doilea argument ar fi faptul că, în momentul în care renunţi voit sau obligat la cineva, îi poţi aprecia calităţile şi defectele cu obiectivitate şi să constaţi în mod raţional că sentimentul ce rămâne după despărţire poate fi: prietenie sau dispreţ.În concluzie, afirmaţia lui Titu Maiorescu nu numai că-şi dovedeşte valabilitatea, dar este atât de complexă, încât se subiectul este inepuizabil.


Apartenenţa la simbolism a unui text poetic studiat:* “Plumb” de George Bacovia* “Lacustră” de George Bacovia(Gabi Murea)


Subiectul I (40 de puncte)(Calistrat Hogaş, “Părintele Ghermănuţă)

1. Antonime: “cotigită” # dreaptă; “moale” # tare; imens # limitat, mic; “răsfirat” # îngrămădit2. În structura “Amurgul începuse a se ridica din adâncuri…”, punctele de suspensie au rolul de marca o întrerupere în fluxul lecturii, iar ca efect stilistic, sugerează emoţia puternică în faţa măreţului tablou al înserării.3. Câmpul semantic al naturii: “munţi”, “pârâu”, “sălcii”, “mesteacăni”4. Valoare expresivă a două adjective din enunţul: “Un sunet prelung şi jalnic de aramă sunătoare”. Adjectivele “prelung” şi “jalnic” au valoare artistică de epitet dublu şi compun o imagine auditivă ce creează o stare de tânguire.5. “amurgul începuse a se ridica din adâncuri”- imagine vizualặ; “un sunet prelung şi jalnic de o aramặ sunătoare” -imagine auditivặ6. Perspectiva narativă se defineşte prin naratorul-personaj şi naraţiunea la persoana I.7. Figuri de stil: “pulberea de lumină roşietică” - metaforă· ce sugerează farmecul amurgului, imaginea vizuală a soarelui la apus emană vrajă şi încântare; “departe, foarte departe” repetiţia adverbului de loc compune o imagine amplă a peisajului.8. Folosirea frecventặ a imperfectului denotặ o acţiune începutặ şi neterminatặ, dar şi o stare incertặ, de nesiguranţă·.9. Descrierea este principalul mod de expunere, care evidenţiază sentimentele de

admiraţie şi încântare a naratorului-personaj pentru tabloul naturii în amurg, construit prin:- imagini artistice: vizuale, auditive, motorii;- prezenţa figurilor de stil: epitete, metafore, repetiţii10. Textul citat se încadrează în stilul beletristic, deoarece, prin utilizarea imaginilor artistice şi a cuvintelor cu sens figurat se conturează· imagini plastice în sufletul şi conştiinţa cititorului. O altă calitate generală a stilului este corectitudinea, respectarea normelor literare ale limbii.

Subiectul al II -lea (20 de puncte)Text argumentativ despre conştiinţa de sine: “Noi suntem ceea ce faptele noastre sunt” (T. Vianu – “Jurnal”)

În ceea ce priveşte citatul din “Jurnalul” lui Tudor Vianu referitor la conştiinţa de sine, pot spune că sunt întru totul de acord, deoarece în mod frecvent faptele vorbesc despre noi ş reprezintă totodată şi trăirile noastre exteriorizate.Sunt de părere că orice reacţie, atitudine, mod de a ne purta se supun analizei şi comentariului celor din jur, fie dintr-un interes pentru persoana ta, fie ca banalitate a vieţii. În general, toate faptele trebuie să aibă o logică şi nimic ar trebuie să fie la voia întâmplării: subconştientul lucrează permanent.Faptele spun multe despre noi, despre modul nostru de a fi, de a gândi. De exemplu, atunci când comportamentul cuiva este strident, zgomotos sau gesturile sunt indecente, se desprinde cu siguranţă lipsa unei educaţii solide ori, mai rău, incapacitatea acelei persoane de a ţine cont de normele etice impuse de societate. În susţinerea aceleaşi concepţii, libertate nu înseamnă să faci orice, fără să ai control şi conştienţă, întrucât poţi deranja multă lume din jur. De altfel, există o maximă de care fiecare ar trebui să ţină seama, mai ales aceia care confundă libertatea cu lipsa de civilizaţie: “Libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea celorlalţi”..În concluzie, noi toţi “suntem ceea ce faptele noastre sunt”, cum atât de convingător afirma Tudor Vianu.


Prezentarea imaginarului poetic tradiţionalist într-o poezie studiată:* “În grădina Ghetsemani” de Vasile Voiculescu* “Aci sosi pe vremuri…” de Ion Pillat(Roxana Nădăşanu)


Subiectul I (40 de puncte)(Costache Negruzzi, “Scrisoarea II - Reţetă”)

1. Arhaisme: “pre postilion”, “mazurcă”, “valţ”, ”surtuce”, “încungiură”2. Sens conotativ: *S-a ales praful şi pulberea de lucrarea ta. *Cine trece acest examen este boier!3. Câmpul semantic al “vestimentaţiei”: «peptar de flanelă», «galoşi blăniţi», «frace», «surtuce»4. Structuri lexicale specifice exprimării orale:- substantive în vocativ, ca marcă a adresării directe: «Boieri, cucoane şi cuconiţe»; «Mă-nchin cu plecăciune»- expresii populare specifice vorbirii: “vreo nevoie îl sileşte a ieşi în ţinut”; “abia apucă a se coborî”; “gloata curioşilor”5. Convenienţe specifice scrisorii care lipsesc din text: localitatea, formula de adresare, semnătura6. Monologul adresat este modul de expunere dominant (pentru că întreaga scrisoare relatează discursul personajului B.B.)7. Perspectiva narativă este subiectivă, specifică stilului epistolar8. Personajul B.B. a descoperit “o reţetă” de a tempera curiozitatea locuitorilor din târgul de provincie şi, ca să nu fie pus în situaţia de a auzi despre sine tot felul de scorneli, comunică personal auditoriului principalele date personale. Astfel, el îşi face o succintă autobiografie: este din Iaşi, stă cu chirie şi trăieşte din venitul unei moşii. Este necăsătorit, nu îl pasionează politica şi nici dansul sau jocul de cărţi. Nu este religios, nu îi place nici să facă, nici să primească vizite. B.B. se bărbiereşte de trei ori pe săptămână şi nu are o garderobă vastă.9. B.B. satisface curiozitatea ieşenilor prin organizarea unei petreceri la prânz, la care a invitat pe toţi “magnaţii” târgului: “bărbaţi, femei, babe, fete ş.a.”. Deşi s-au mirat de această poftire, nu a lipsit nimeni şi, după ce s-a mânca şi s-a băut, înainte de plecare, B.B. le-a dezvăluit amănunte din viaţa sa personală, cum ar fi, domiciliul, starea civilă, detalii despre rude, pasiunile şi lipsa de interes faţă de politică, dans şi jocurile de cărţi. El menţionează până şi programul său de somn şi vestimentaţia sa de iarnă şi nu numai.10. Comicul de situaţie şi comicul de limbaj. Comicul de limbaj este prezent în text prin folosirea unor expresii şi atitudini ironice, persiflante: «sunt holtei şi n-am de gând să mă-nsor/ Nu-mi bat capul de politică şi n-am nicio opinie», «Mă bărbieresc de trei ori pe săptămână». Comicul de situaţie este ospăţul organizat de B.B. la care invită toată suflarea târgului pentru a le spune nişte banalităţi despre sine.


Text argumentativ despre învăţătură: “Învăţătura îţi dă lumină, dar nu te înalţi decât prin caracter” (Ovid Densuşianu, “Opere I”)

Sunt de acord cu afirmaţia lui Ovid Densuşianu, aceea că «Învăţătura îţi dă lumină, dar nu te înalţi decât prin caracter.»În primul rând, toţi membrii unei comunităţi au şansa de a studia, dar nu toţi ştiu să profit de cele învăţate, cauzele fiind multiple. Puţini sunt cei care reuşesc să îşi folosească atât cunoştinţele acumulate în şcoală, cât şi cele desprinse din experienţele vieţii concrete. Ideal ar fi ca baza comportamentului uman să fie învăţătura, iar personalitatea să se formeze pornind de la principii solide, întrucât numai astfel omul ar putea străluci cu adevărat prin forţa caracterului său.Un alt argument ar fi un exemplu din viaţa reală. Am cunoscut de curând un agricultor care, deşi în copilărie a excelat la şcoală, caracterul slab, lipsa voinţei şi a ambiţiei l-au determinat să nu urmeze un liceu, ci să rămână în satul natal, unde să continue munca pământului. Acesta este un exemplu de lipsă de caracter sau, popular, «brânză bună în burduf de câine».În concluzie, învăţătura fără caracter este ca pâinea fără cuţit. Una fără cealaltă este inutilă.


Apartenenţa la direcţia neomodernistă a unui text poetic studiat:* “Leoaică tânără, iubirea” de Nichita Stănescu* “Către Galateea” de Nichita Stănescu(Alina Neacşu)


Varianta 8SUBIECTUL I (40 de puncte)

1. Sinonime: mutra = faţa, chipul; pana = condeiul; incultă – ignorantă, neinstruită, necultivată, stângace; imobilă – stabilă, neclintită.2. Punctele de suspensie aflate la sfârşitul celui de al treilea vers al primei strofe îndeamnă la meditaţie asupra superficialităţii societăţii contemporane poetului, unde toţi infatuaţii poartă măşti, încercând să pară altceva decât sunt.3. Sens conotativ: A întârziat pentru că a rămas în pană de bani. Şi în situaţia aceasta s-a dovedit un om de paie.4. Expresii cu substantivul “nas”: a fi cu nasul pe sus; a-şi lua nasul la purtare; a-i da peste nas; a da nas în nas cu cineva; a strâmba din nas; a nu fi de nasul cuiva; a avea nas fin;5. Motive romantice:- motivul creaţiei poetice (”Un vers încerc cu pana mea incultă”, “condeiu-n mână tu mi-l pui cu silă”)

- motivul amintirii (”albumul”, “trecutele petreceri”)6. Inversiuni: “în care toţi pe sus îşi poartă nasul”; “trecutele petreceri”7. Metafora “pana mea incultă” din strofa a doua a poeziei sugerează nesiguranţa eului liric în procesul creaţiei, lipsa de inspiraţie cauzată de ipocrizia ostentativă a contemporanilor. Trăind într-o lume superficială (“Bal mascat cu lume multă/ În care toţi pe sus îşi poartă nasul/ Disimulându-şi mutra, gândul, glasul…”), poetul încearcă, timid şi nesigur, să se întoarcă la valorile eterne şi sa creeze artă.8. Reluat în incipitul poeziei sub forma unei interogaţii retorice, titlul “Albumul” ilustrează un “Bal mascat cu lume multă/ În care toţi pe sus îşi poartă nasul”. Societatea este alcătuită din personaje superficiale la care importante sunt aparenţele, din caractere artificiale imortalizate în album. Eul liric îi priveşte distant, ca şi când ar privi o fotografie, observându-i cu superioritatea omului de geniu.

9. Trăsături romantice:- ironia romantică (”În care toţi pe sus îşi poartă nasul,/ Disimulându-şi mutra, gândul, glasul…”)- superioritatea omului de geniu aflat în antiteză cu societatea superficială (”Privind în vrav prostia imobilă”.)10. Incipitul poeziei este o interogaţie retorică, încărcată de ironie şi urmată de o explicaţie plină de sarcasm despre lumea cuprinsă într-un album cu fotografii. Societatea este văzută ca un bal mascat, în care toţi încearcă să-şi ascundă, în spatele măştilor, adevărata faţă şi gândurile. Toţi sunt infatuaţi, “pe sus îşi poartă nasul”, vor să pară altceva, disimulându-se pe sine până în momentul în care nu mai ştiu nici ei cine sunt cu adevărat. .Eul liric priveşte din afară, cu luciditatea şi distanţarea omului de geniu această lume artificială şi făţarnică, în care “toţi vorbesc şi nimeni nu ascultă”. Ironia romantică specific eminesciană conturează imaginea unei societăţi superficiale, lipsite de educaţie şi pline de grandomanie, ilustrată prin îmbinarea locuţiunii verbale populare “pe sus îşi poartă nasul” cu verbul neologic “disimulându-şi” lângă care poetul plasează cu sarcasm substantivul “mutra”, toate acestea sugerând dispreţul rece şi tăios al eului liric.

SUBIECTUL al II-lea (20 de puncte)

29.06.2007, Luncani***

Dragă Monica,

După mai multe peripeţii, am ajuns cu bine în satul Luncani, care se află situat în Câmpia Dunării. Aici locuiesc bunicii mei, pe care nu i-am mai văzut de anul trecut. M-am bucurat să văd că sunt neschimbaţi şi la fel de plini de energie. Atunci când am sosit, bunicul m-a întâmpinat la poartă, unde mă aştepta de vreo două ceasuri, iar bunica aranja o masă întinsă, în care se vedea belşugul ca urmare a hărniciei lor.

A doua zi am plecat prin sat, unde am multe cunoştinţe, întrucât am venit aici în fiecare vacanţă. Îmi plac foarte mult luncanii, pentru că sunt oameni veseli, deschişi şi harnici. Trăiesc în legea lor, răspund prompt la toate îndatoririle civice, de aceea satul arată cu totul deosebit, este curat şi plin de flori. În aer pluteşte mereu o adiere de miresme, trandafirii şi crinii parfumează întreaga comunitate. Poate că şi florile îi determină să fie atât de prietenoşi. Parcă şi eu, când sunt aici, devin mai conciliant, mă cuprinde o relaxare binecuvântată şi simt că iubesc mai mult oamenii.Abia aştept să vii aici ca să te relaxezi şi să te refaci după oboseala unui an de muncă. De altfel, bunicii mă întreabă mereu când soseşti, pentru că le este foarte dor de tine.

Te îmbrăţişez cu drag şi de-abia aştept să ne revedem,Daniel/ Daniela


SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)Tema cuplului într-un roman obiectiv:* Felix Sima şi Otilia Mărculescu - romanul “Enigma Otiliei” de George Călinescu(Andreea Dincă)


Subiectul I (40 de puncte)(Hortensia Papadat-Bengescu, “Femeia în faţa oglinzii”)

1. Cuvinte derivate: “nerăbdare”, “împrospătat”, “nenumărate”, “îngheţată”, “regăsi”2. În structura “Regalitatea solitară a femeii în faţa oglinzei”, ghilimelele marchează gândurile trecătorului, sugerând totodată autoironia femeii, care se percepe astfel în ochii şi gândurile unui trecător.3. Câmp semantic al “bijuteriilor”: “pendantivă”, “lanţ”, “filigranat”, “briliante”, “diamante”4.Verbele la imperfect -”se legăna”, “tăia” “strivea”, “se ducea”, “aşteptau”- exprimă o acţiune începută în trecut şi neterminată, prelungindu-se la nesfârşit starea, acţiunea, atitudinea personajului sau naratorului, în funcţie de context5. Imagini vizuale:”Înapoi, luminile mari păreau abia cât nişte briliante.”; “Un surâs dispreţuitor strivea gura fără a-i strica arcul subt voaleta scurtă care abia apuca buzele.”6. Semnificaţia enunţului “Îi aduse, cu gestul lui aiurit, un omagiu” sugerează reacţia unui trecător la vederea femeii frumoase şi elegante.7. O funcţie a descrierii este realizarea portretului personajului principal, Manuela,

prin detaliul îmbrăcămintei şi a bijuteriilor8. Perspectiva din care este făcută descrierea este obiectivă şi aparţine autorului, care creează un personaj principal feminin, Manuela9. Particularităţi ale limbajului cult:- prezenţa neologismelor: “cinematograf”, “parada”, “invizibil”, “orgoliu”- fraza amplă, cu puternice rezonanţe metaforice: “Cercei din pietre alese cu ape minunate, scurgându-şi lumina uneia în alta într-o singură lacrimă orbitoare e străluciri, scăpărau două scântei uriaşe în urechile ei”.10. Structura “ Maiestatea –Sa banul” se referă la conceptul care guvernează lumea :banul.”Un galonat”, aşa cum îl numeşte Manuela, este responsabilul pentru “stofele mlădioase” şi “nenumărate giuvaeruri” pe care le poartă, compunându-i o imagine de “regină scoborâtă din landaurile ei superbe” şi admirată de trecători. Banul guvernează o lume rece şi dură, în care totul este artificial şi toţi îşi orientează viaţa în funcţie de posibilităţile materiale.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)Text argumentativ: “Poţi admira ce nu ai înţeles cu totul, dar nu poţi iubi decât ce ai înţeles bine.” (Nicolae Iorga)Părerea mea este că, după cum spune şi Nicolae Iorga, iubirea şi admiraţia se pot dobândi diferit. Admiraţia este un sentiment care se poate dobândi în urma unei fapte bune sau în urma unei reuşite care a surprins sau a bucurat persoana respectivă, cea care dezvoltă sentimentul. Totodată, entuziasmul este un sentiment care se poate dobândi destul de uşor, spre deosebire de iubire, dar se poate pierde tot atât de uşor.Pe de altă parte, iubirea este un sentiment mult mai complex care necesită mai mult timp pentru a se dezvolta, presupune profunzimi nebănuite şi se manifestă după legi numai de ea ştiute. Iubirea implică admiraţie şi presupune cunoaştere totală.Atât iubirea cât şi admiraţia sunt sentimente umane pozitive, care se deosebesc prin modalitatea de manifestare: admiraţia presupune o percepţie detaşată şi exterioară, pe când iubirea este un sentiment mult mai profund , care necesită timp şi multă dăruire.În concluzie, ţinând cont de cele precizate mai sus, susţin cu toată convingerea afirmaţia istoricului Nicolae Iorga:”Poţi admira ce nu ai înţeles cu totul, dar nu poţi iubi decât ce ai înţeles bine”

Subiectul al III-lea (30 de puncte)Limbajul şi expresivitatea textului poetic eminescian, prin referire la două dintre textele studiate:

* “Revedere” de Mihai Eminescu* “Dorinţa” de Mihai Eminescu* “Floare albastră” de Mihai Eminescu

* “Sara pe deal” de Mihai Eminescu* “Scrisoarea I” de Mihai Eminescu* “Luceafărul” de Mihai Eminescu* “Odă (în metru antic)” de Mihai Eminescu

(Ştefania Nicolau)


Subiectul I (40 de puncte)(Ştefan Bănulescu, “Masa cu oglinzi”)

1. Sinonime: străin = absent, distras, necunoscut; obişnuit = firesc, banal; a număra = a considera;preocupare = ocupaţie, grijă, îndeletnicire;2. Semne de punctuaţie:- linia de dialog: marchează vorbirea directă, introduce replica adolescentului: “- Este, domnule Marteş.- virgula indică vocativul “domnule Marteş”- punctul atestă finalul enunţului.3. Cuvânt format prin derivare: ”nedumeriri”, “înşiruite” ; cuvânt format prin compunere: “bele-arte”, “deodată”4. Sens conotativ: “oglindă” şi “piatră”: *Se spune că ochii sunt oglinda sufletului. *De când am minţit-o pe mama, am o piatră pe inimă.5. Imagini artistice în enunţul: “Alte oglinzi stau uşor înclinate, ca să arunce lumina în evantaie pe trotuar […]”:- personificarea:”Alte oglinzi […] să arunce lumina.”- imagine vizuală: “lumina în evantaie pe trotuar” (metaforă)6. Tema: obiect de negoţ (masa cu oglinzi); motivul oglinzii7. Comparaţia “localnicii trec pe lângă masa lui fără să cumpere, ca şi cum ar trece pe lângă un copac de mult ştiut şi nemişcat de la locul lui” sugerează faptul că obiectul de negoţ devenise o parte din priveliştea oraşului, asemenea copacilor pe care oamenii se obişnuiseră să-i vadă zilnic în acelaşi loc.8. Negustorul, Ion Popescu, este un “om întreprinzător”, dar care a avut parte de multe eşecuri. Activitatea sa reprezintă comerţul cu oglinzi, dar aceasta “nu-i aduce aproape nimic” pentru că localnicii nu cumpără. Tocmai de aceea el face acum “mai mult combinaţii de jocuri cu oglinzile decât negoţ”, creează imagini atractive pe trotuar în locul vânzării. Numele lui se înscrie în banalitate, sugerând faptul că nu poate excela în meseria de negustor.9. Tipuri de narator:- narator omniscient şi obiectiv, prin naraţiunea la persoana a III-a: “se ridică”, “îşi

prinde”, “privi”, “strigă” şi fixează cadrul acţiunii;- narator-personaj, prin naraţiunea la persoana I: “eram”, “să trec”, “m-am născut”, “am crescut”10. Cele două personaje, domnul Marteş, profesor de modelaj la Şcoala de arte frumoase, şi studentul său, Caius discută despre “Masa cu oglinzi”. Fascinaţia jocului de lumini emanat de oglinzile negustorului constituie un farmec aparte, de care profesorul şi discipolul se arată foarte interesaţi, mai ales că se îndeletniceau cu arta plastică. Oglinzile au fost, la început, marfa negustorului Ion Popescu, dar, cu timpul, masa a devenit suportul pe care vânzătorul aşază oglinzile, astfel încât ele să reflecte lumina pe trotuar şi să atragă astfel privirile oamenilor, care se arătau foarte încântaţi de imaginea estetică pe care o compuneau acestea. Astfel, imaginaţia negustorului a creat “mai mult combinaţii de jocuri cu oglinzile decât negoţ”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)Text argumentativ despre consecvenţă: “Oamenii nu se deosebesc atât prin ceea ce zic, cât prin ceea ce fac” (Mihai Eminescu, “Opera poetică”.)

Sunt întru totul de acord că oamenii se diferenţiază nu atât prin ceea ce spun, ci mai ales prin faptele lor, prin consecvenţa cu care aplică în practică propriile principii.Mai întâi, există foarte mulţi oameni care perorează norme morale şi par intransigenţi în aplicarea lor, dar dacă îi urmăreşti o vreme constaţi că le încalcă fără să-şi dea seama şi acest lucru se întâmplă pentru că, în fond, ei nu cred în principiile respective. De pildă, am observat că oamenii care susţin cu ostentaţie că urăsc minciuna, sunt şi cei care mint cel mai mult.De asemenea, există şi persoane care nu fac atâta paradă de capacităţile lor profesionale sau de moralitatea lor, însă faptele lor demonstrează profesionalism şi integritate etică. Părerea mea este că atunci când vezi că cineva se laudă ostentativ, trebuie să fii vigilent, pentru că în cele mai dese situaţii, aceştia se dovedesc a fi diletanţi sau amorali şi, după cum se ştie, îţi creează probleme sau dezamăgiri.Aşadar, având în vedere argumentele menţionate mai sus, afirmaţia lui Eminescu este indubitabil adevărată, în viaţă trebuie să te conduce după deviza “fapte, nu vorbe”.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)Eseu despre structura textului dramatic, limbajul dramaturgiei şi expresivitatea textului dramatic, ilustrate pe baza unei comedii studiate:* “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale* ” O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale

(Daria Teică)


Subiectul I (40 de puncte)(Mircea Nedelciu, “Zmeura de câmpie”)

1. Sinonime: adevărat = veridic, verosimil, real; refuz = împotrivire, respingere; a presupune = a crede, a bănui, a i se părea; a povesti = a relata, a nara, a istorisi2. În enunţul “[…] dar şi dacă ţi le-ai aminti, cine ar înţelege ce vrei să spui?”, semnul întrebării marchează sfârşitul unei propoziţiei interogative, iar stilistic, prin interogaţia retorică se sugerează îndoiala bătrânului că amintirile sale ar transmite întocmai adevărul pe care-l trăise pe front.3. Schimbarea categoriei gramaticale: “zece”, “ciudat”- numeral: *Am rezolvat doar zece variante la matematică.- substantiv: *A luat un zece la română!- substantiv: *Astăzi am avut ocazia să întâlnesc un ciudat în adevăratul sens al cuvântului.- adjectiv: *Am primit un cadou ciudat, un fel de album de fotografii cu baterii.4. Expresii/locuţiuni cu verbul “a prinde”: a-l prinde pe Dumnezeu de picior; a prinde drag de cineva; a prinde pasărea din zbor; a prinde de veste; a-i prinde bine; a prinde (pe cineva) cu minciuna;5.Perspectiva narativă este reprezentată de naratorul omniscient şi obiectiv, prin focalizarea zero sau “dindărăt” şi prin naraţiunea la persoana a treia.6. Tema războiului, tema timpului, motivul amintirii.7. Una dintre calităţile stilului prezentă în textul dat este simplitatea sau capacitatea de a folosi cuvinte accesibile care să exprime cel mai elocvent ideea susţinută. Alte calităţi ale acestui text sunt oralitatea, demnitatea şi concizia.8. Verbele la indicativ prezent din replicile bătrânului exprimă ideea de permanentizare a amintirilor din război, faptul că ele sunt pe vecie întipărite în mintea şi sufletul personajului, devenind atemporale9. Registrul stilistic în care se înscrie textul este oralitatea, întrucât limbajul se compune din cuvinte şi expresii populare precum:“Apăi“, “să te sumeţeşti“, “de ţi-e dat“, “ba,din contră“. De asemenea, modul de expunere utilizat este dialogul împletit cu naraţiunea la persoana a treia, iar exprimarea bătrânului este spontană, clară, fluentă şi uşor de înţeles pentru diverse categorii de cititori.10. Bătrânul susţine că povestirea unor întâmplări trecute este un mod prin care se pierde autenticitatea informaţiilor, deoarece adevărul este, treptat, înlocuit de amintirile pe care naratorul le păstrează în minte imediat după ce le-a povestit. De fiecare dată când relatează o întâmplare, povestitorul subiectiv îşi pune amprenta asupra oamenilor şi faptelor, redând acţiunea aşa cum o vede el, prin propriul filtru de gândire, iar după mai multe povestiri repetate, amintirea este complet denaturată. Pentru a păstra vii în memorie întâmplările, nu trebuie să le povesteşti

altora, deoarece de fiecare dată reţii numai ceea ce ai spus anterior şi treptat te îndepărtezi de adevăr.


Text argumentativ despre adolescenţă: “[…] un adolescent, care simte cum depăşise adolescenţa, e sfâşiat de melancolie […] şi, totodată, e nerăbdător să se vadă cât mai repede eliberat de ea, ca să-şi poată începe «adevărata viaţă».” (Mircea Eliade)

Fiecare trecere într-o nouă etapă a vieţii imprimă asupra oamenilor stări dintre cele mai variate, precum fericire, teamă, regret şi, nu de puţine ori, melancolie. Păşirea în viaţa de adult îi marchează adânc pe majoritatea adolescenţilor, care se gândesc cu teamă că au ieşit de sub aripa ocrotitoare a tutorilor lor, dar totodată îşi doresc cu ardoare să-şi construiască propriul drum în viaţă pentru a se putea afirma aşa cum de multe ori au visat s-o facă în copilărie. Având în vedere cele spuse mai sus sunt întru totul de acord cu afirmaţia lui Mircea Eliade:“Un adolescent care simte cum depăşeşte adolescenţa, e sfâşiat de melancolie şi, totodată, e nerăbdător să se vadă cât mai repede eliberat de ea ca să-şi poată începe adevărata viaţă“. În sprijinul acestei afirmaţii, aduc următoarele argumente:În primul rând, sunt de părere că fiecare adolescent, păşind spre maturitate, simte că lasă în urmă o parte din sine, o parte din viaţa sa şi atunci e copleşit de melancolie, este confuz, dezorientat şi, poate, puţin speriat de necunoscut. Bineînţeles că acestea sunt stări trecătoare pe care oricine le poate depăşi cu puţin ajutor din partea familiei şi a prietenilor care-i sunt alături.În al doilea rând, adolescentul intrat în starea de melancolie, doreşte aprig să se debaraseze de acest sentiment negativ pentru a se putea afirma faţă de ceilalţi adulţi, în rândul cărora este proaspăt intrat. Dar mai presus de toate, vrea să-şi vadă visurile copilăriei realizate şi atunci este necesar să depăşească momentul melancoliei pentru că viaţa este scurtă şi plină de imprevizibil.În concluzie, cred că autorul “Adolescentului miop” este perfect îndreptăţit să facă această afirmaţie, deoarece romanul său s-a dovedit a fi o oglindă pentru tinerii ce lasă în urmă dulcea lume a adolescenţei, deci “Un adolescent care simte cum depăşeşte adolescenţa, e sfâşiat de melancolie şi totodată, e nerăbdător să se vadă cât mai repede eliberat de ea ca să-şi poată începe adevărata viaţă“.


Trăsăturile simbolismului pe baza unei poezii studiate:* “Plumb” de George Bacovia* “Lacustră” de George Bacovia(Raluca Velicu)


Subiectul I (40 de puncte)(Sorin Titel, Pasărea şi umbra)

1. Cuvântul “nemişcat” este format prin derivare, iar cuvântul “nemaiînţelegând” este format prin compunere2. Ghilimele marchează replicile celor două femei, Ana şi Maria, precum şi monologul interior al lui Mitru3. Locuţiuni cu substantivul “om”: om ca toţi oamenii; om de paie; om de suflet; om de nimic; a face om (pe cineva); om de ştiinţă; un om şi jumătate4. Sens conotativ cu “glas” şi “lumină”: *Când a aflat că n-am fost la şcoală, tata a ridicat glasul la mine. *În pădure am ascultat glasul frunzelor uscate. *Cartea a văzut lumina tiparului la doi ani de la plecarea lui din ţară. *Îl iubeşte ca pe lumina ochilor.5. Sinestezie: “mirosul sărat al ploii, mirosul acela de iarbă crudă venind dinspre pădure”6. Motivul ploii, motivul luminii7. Perspectiva narativă se defineşte prin naratorul omniscient şi obiectiv, naraţiunea la persoana a III-a, focalizarea zero8. Registre stilistice: limbaj colocvial şi limbaj popular9. Secvenţa descriptivă: “Se aşternu liniştea; lumina în odaia în care zăcea Ion era aprinsă şi arunca în întunericul răsfirat de-afară o fâşie palidă, de un galben murdar”. Atmosfera stranie din odaia în care zăcea muribundul Ion este sugerată de liniştea care se aşterne prevestitoare de moarte, lumina creează o imagine plăsmuită prin efectul cromatic definit de repetarea aceleaşi culori prin epitete diferite: “fâşie palidă” şi “galben murdar”.10. Calitatea stilului: claritatea exprimării artistice în ilustrarea gândurilor şi sentimentelor personajelor, fără să dea naştere la confuzii sau la interpretări echivoce.


Rezumatul textului citat la Subiectul I, din “Pasărea şi umbra” de Sorin Titel:

După ce Mitru îşi termină ţigara şi sfârşeşte de cântat, mai rămâne o vreme la gura podului, pentru că nu putea dormi şi urmărea ploaia. Cele două femei care se foiau prin curte nu-l surprind, pentru că se gândeşte că Ion este pe moarte. Se miră, însă, că nu le recunoaşte şi ascultă curios dialogul lor, sperând să-şi dea seama cine erau. Ploaia se înteţeşte şi ele se duc în bucătăria de vară. Se înţelesese din vorbele lor că era primăvară, înainte de postul Paştelui. Când ele revin în curte, Mitru o recunoaşte pe cea mai tânără. Femeile fac focul şi aşteaptă să se

încălzească apa, în timp ce privesc cerul curioase, să vadă dacă va mai continua să plouă.


Eseu despre poemul “Luceafărul” de Mihai Eminescu”

(Alina Vişan)


Subiectul I (40 de puncte)(Nicolae Filimon, “ Ciocoii vechi şi noi”)

1. Sinonime: statornică = stabilă, definitivă, invariabilă, fermă; triumfător = victorios, învingător, biruitor;zel = hărnicie, perseverenţă, sârguinţă, bunăvoinţă; gânduri = cugetări, imaginaţie, idei, reflecţii.2. Sensuri diferite ale cuvintelor “maximă” şi “a împlini”: *La examenul de limba română, Andreea a luat notă maximă. *Pentru a se împlini din punct de vedere profesional, va trebui să fie promovat în funcţia de director.3. Registrul arhaic al limbii: ciubuc, felegean, ciocoi, osebit, vătaf, scărei, postelnic.4. Câmpul semantic al cuvântului “ambiţie”: voinţă, statornic, hotărâre, zel5. Perspectiva narativă: se defineşte prin naratorul obiectiv şi omniscient, focalizarea zero şi naraţiunea la persoana a III-a.6. Registru stilistic. Oralitatea: cuvinte şi expresii populare: ”a se crăpa de ziuă”, ” se zice că”, “ a se deştepta”; registru arhaic: “feligenele”, “ ciubuc”, “ciocoi”,7. Rolul proverbelor rostite de Păturică este unul mobilizator pentru sine însuşi, sugerând tenacitatea în ambiţia de a parveni: “voinţa tare şi statornică învinge toate obstacolele”; “picătura găureşte piatra”8. Afirmaţia: “făcu tot ce putu spre a deveni perfect în arta ipocriziei şi a perfidiei” ilustrează faptul că toate eforturile lui Dinu Păturică şi întreaga sa energie sunt direcţionate în desăvârşirea ipocriziei şi perfidiei, menite să-l ajute în îmbogăţirea şi ascensiunea pe scara socială.9. Apartenenţa fragmentului la categoria prozei realiste:- ilustrează o anumită perioadă istorică, prima jumătate a secolului al XIX-lea, când în Ţara Românească se dezvoltă o nouă clasă socială: ciocoimea- prezintă fapte verosimile ale epocii, în care atitudinea şi mentalitatea ciocoilor este tipică pentru această categorie umană- viziunea este obiectivă, omniscientă şi naraţiunea la persoana a III-a- utilizarea detaliilor în firul narativ

10. Păturică este caracterizat în mod direct de carte narator, ca fiind “un om extraordinar”, “ambiţios”, însuşiri neapărat necesare unui personaj care doreşte să parvină. Indirect, din faptele, atitudinile sale se desprind şi alte trăsături. Structura de parvenit este evidentă, el fiind hotărât ca, prin orice mijloace, să ajungă “om mare şi niciun obstacol nu putea să-l abată de la această idee fixă”. Inteligent şi ambiţios, el „căta să înveţe carte multă”, să reţină numai ceea ce îi poate folosi în setea de îmbogăţire, deoarece “să zicem numai că Păturică ar fi fost în stare să dea contemporanilor săi o dovadă strălucită că ea se realizează câteodată”. În mod direct, naratorul reliefează duplicitatea şi viclenia personajului, care „făcu tot ce putu spre a deveni perfect în arta ipocriziei şi a perfidiei”. Faptele sale scot în evidenţă, în mod indirect, machiavelismul şi făţărnicia personajului: „îl făcea pe fanariot să-l creadă cel mai credincios şi devotat dintre servitorii săi”, iar după ce pleca boierul, se ducea la vătaf “şi-i făcea o mulţime de linguşiri”. În acelaşi timp, era amabil cu servitorii, ca să-i câştige de partea lui şi să adoarmă bănuielile: „el se purta cu mare amabilitate către toţi servitorii casei, fără excepţiune; îi ajuta la lucrările lor şi le împlinea dorinţele”.


Text argumentativ despre înţelepciune:“Înţelepciunea este o marfă pe care cine o vinde a cumpărat-o.” (Nicolae Iorga)

Sunt de acord cu afirmaţia lui Nicolae Iorga conform căreia înţelepciunea, în cazul în care ajunge să fie vândută şi cumpărată, poate fi considerată o marfă.În primul rând, înţelepciunea este un apanaj personal, un lucru pe care îl dobândeşti în timp şi pe care nu-l poţi cumpăra sau vinde. Chiar dacă împrumuţi sau îţi însuşeşti ideile unor filozofi sau ale unor oameni de cultură, acest lucru nu înseamnă că ai devenit brusc un înţelept. Numai experienţa proprie de viaţă, izbânzile şi eşecurile, momentele de tristeţe şi de bucurie, ezitările şi cutezanţele te pot face să devii o persoană înţeleaptă. De aceea, pe măsură ce omul înaintează în vârstă, capătă o concepţie mai amplă şi mai profundă asupra lucrurilor, fapt datorat chibzuinţei dobândite de-a lungul anilor.De altfel, Mihai Eminescu are aceeaşi concepţie despre înţelepciunea ca rezultat direct al trăirilor proprii, idee exprimată în poezia “În zadar în colbul şcolii”: “Ci trăieşte, chinuieşte şi-ai s-auzi iarba cum creşte”.Un alt argument pentru care înţelepciunea nu este şi nu trebuie să fie o marfă care se poate vinde ar fi faptul că înţelepciunea se câştigă numai învăţând din propriile greşeli sau din ceea ce observăm în jur şi ne însuşim din atitudinile celorlalţi. Atunci când simţi pe pielea ta urmările greşelilor, cu siguranţă vei lua aminte data viitoare devenind astfel mult mai atent în luarea unor decizii.În concluzie, înţelepciunea pe care o vinzi nu este în fapt nimic altceva decât înţelepciunea cumpărată, nu propria ta experienţă, propriile tale cugetări.


Prezentarea unei poezii studiate ca artă poetică:* “Odă (în metru antic)” de Mihai Eminescu* “Plumb” de George Bacovia* “Testament” de Tudor Arghezi* “Flori de mucigai” de Tudor Arghezi* “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga* “Din ceas dedus…” de Ion Barbu* “Către Galateea” de Nichita Stănescu

(Alina Baştar, Cristina Bunilă)


Varianta 9

SUBIECTUL I (40 de puncte)

1. Sens denotativ- “teiul”; Sens conotativ- “floare”.2. Rolul cratimei din versul “Şi trimit cuvinte-n vânt” este de a păstra măsura versurilor, ritmul şi muzicalitatea poeziei. Cratima leagă două cuvinte pronunţate fără pauză (DOOM-2) şi marchează absenţa vocalei “î”: “cuvinte-n”;3. Polisemia cuvântului “floare”: Floarea preferată a mamei s-a uscat. Mi-am cumpărat o fustă cu flori mari pe poale. Iarna a pictat flori de gheaţă pe geamuri. Mărul din spatele casei a dat în floare.4. Prezenţa eului liric este evidenţiată prin- pronume la persoana I sing.: “eu”, “mă” şi verbe la persoana I singular: “trec”, “nu mă uit”, “încep”, “trimit”;- adresarea directă, prin prezenţa pronumelor şi verbelor la persoanei a II-a singular: “tu”, “şopteşti”, “duci cu tine”, “smulgi”, “tale”, “ştii”.5.Imaginarul poetic romantic: “floarea ţărmului”, “vis nebun”, “izvor de cânturi dulci”.6. Tema iubirii; motivele romantice: izvorul, teiul, visul.7. Metafora personificatoare “izvor de cânturi dulci” compune o imagine auditivă şi sugerează ideea că şoapta izvorului este asemenea unor vorbe dulci, îmbietoare şi tainice de iubire. Această metaforă, este alcătuită din termeni specific eminescieni, motivul romantic “izvor” şi epitetul “(cânturi) dulci”.8. Ultima strofă a poeziei “Ce şopteşti atât de tainic…” de Mihai Eminescu începe cu motivul romantic al visului, epitetul personificator “Vis nebun” sugerând faptul că iubirea este un sentiment efemer, idee exprimată prin metafora “florii”: “Floarea

cade, rece cântu-i”. Speranţa revigorării iubirii s-a stins, inversiunea “deşarte vorbe!” şi semnul exclamării ilustrând disperarea eului liric care suferă pentru iubirea pierdută. Certitudinea eului liric este singulară, el îşi doreşte să se poată elibera de chinurile sentimentului, idee exprimată printr-o exclamaţie retorică: “Şi eu ştiu numai atâta/ C-aş dori odat’să mântui!”. În ceea ce priveşte prozodia, strofa este un catren, măsura versurilor este de 8 silabe, iar ritmul este trohaic.9. Versurile “Scrisă-i soarta mea în creţii/ Întristatei mele frunţi” exprimă condiţia omului de geniu, căruia îi sunt hărăzite suferinţa şi tristeţea pentru neputinţa de a-şi împlini idealurile înalte. Soarta nefericită a geniului este ilustrată prin imaginea vizuală a ridurilor de pe fruntea plină de gânduri profunde, de idei superioare, sugerând totodată curgerea implacabilă a timpului.10. Expresivitatea poeziei “Ce şopteşti atât de tainic…” de Mihai Eminescu este susţinută de verbele aflate la timpul prezent: “şopteşti”, “smulgi”, “duci”, “trece”, “nu spun”, “încep”, care relevă o continuă stare de agonie, întrucât moartea este inevitabilă, omul este efemer în raport cu eternitatea naturii, prezente în poezie prin “izvor”, “munţi”. Această permanentizare a sentimentelor eului liric: “Scrisă-i soarta mea în creţii / Întristatei mele frunţi”, este accentuată de verbele la gerunziu: “repezind”, vâjâind”. Viaţa omului este limitată, verbele ce intră în componenţa expresivităţii poeziei având rolul de a introduce într-un timp continuu, de a permanentiza sentimentele de tristeţe, de agonie ale eului liric, fără să se întrevadă o finalizare a acestei stări.


Text argumentativ: “Entuziasmul este foarte necesar, mai ales când faci primii paşi.” (Marin Preda, “Creaţie şi morală”)

Sunt întru totul de acord cu ceea ce afirmă scriitorul Marin Preda, în lucrarea “Creaţie şi morală”: “Entuziasmul este foarte necesar, mai ales când faci primii paşi”, întrucât însufleţirea are o importanţă deosebită atunci când omul se află la început de drum în ceea ce priveşte împlinirea unui ideal, a unei dorinţe, a unor planuri.În primul rând, entuziasmul este un real impuls atunci când se începe o afacere, o nouă formă de învăţământ ori un alt serviciu. Personal, elanul mă stimulează foarte bine, mă ajută să continui ceea ce am început, să-mi doresc îndeplinirea scopului ales, deşi, pe parcurs, pot să fie diverse piedici. Consider că pentru a avea parte de rezultatele dorite în încercarea de a realiza un ideal, este nevoie de o sclipire cât de mică de exaltare, de pasiune. Prin urmare, entuziasmul poate suplini lipsa de experienţă şi este o stare absolut necesară pentru victoria finală.Probabil că mulţi oameni de ştiinţă nu ar fi reuşit să facă atâtea descoperiri dacă nu simţeau avânt şi fervoare în munca de cercetare, actorii nu ar fi atât de expresivi şi de talentaţi dacă n-ar fi dominaţi de pasiune, de înflăcărare în misiunea artistică.În concluzie, “entuziasmul este foarte necesar, mai ales când faci primii paşi”,

deoarece, în viaţă, este nevoie de pasiune, de impulsuri, de exaltare, de avânt ori de câte ori îţi propui să faci ceva important pentru tine, pentru ceilalţi.


Particularităţi ale basmului cult* “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă(Mariana Claudia Drăguţ)


Subiectul I (40 de puncte)(Anton Holban, „Ioana”)

1. Sinonime: chinuite = suferinde, anevoioase, înghesuite; instinct = simţ, reflex, înclinare; rustic = ţărănesc; ascuns = pitit, tăinuit.2. Punctele de suspensie din ultima frază a textului simbolizează o pauză făcută de autor pentru a medita asupra fetei care-l “primea cu tot sufletul…”, accentuând totodată atitudinea dilematică a bărbatului.3. Câmp semantic al “călătoriei”: “pasageri”, “valiză”, “automobilul”, “trenul”.4. Registrul stilistic colocvial: “uliţe chinuite”, “câteva zorzoane”, “turburate”, “am întors în minte”, “praful a bătut stofa”5. Modul de expunere predominant este naraţiunea, deoarece autorul povesteşte o întâmplare din viaţa sa. Un alt mod de expunere evident este descrierea. Textul începe prin a prezenta împrejurimile traversate în timpul călătoriei cu automobilul şi în portretizarea Ioanei6. Figuri de stil. Comparaţia “schimbând culorile ca marea cea aşa de apropiată” sugerează viteza cu care automobilul traversează împrejurimile, diferitele peisaje având alte nuanţe cromatice. Metafora “urme de sânge” face trimitere la imaginea vizuală a lanurilor de grâu în care macii roşii fascinează privirea.7. Încă de la apariţia personajului feminin, aflăm că Ioana este timidă, însuşire sugerată indirect de faptul că ea vine în întâmpinarea naratorului fără gesturi din cauză că “se apropiau şi alţii…”. Este evidentă afecţiunea Ioanei pentru narator, acesta dezvăluind că era îndreptată spre el “cu ochii, cu gura, cu mâinile, cu toată carnea….”. Într-o autoanaliză personajul-narator se îndoieşte de capacitatea sa de a fi în stare de aceeaşi dăruire totală atât de vizibilă la Ioana. Portretul fizic al personajului este dezvăluit în penultimul paragraf, Ioana fiind “arsă de soare, pe frunte cu câţiva pistrui….”, îmbrăcată foarte dezordonat, fără gust şi cu picioarele goale în pantofi.8. Prin afirmaţia “Întotdeauna, sub orice iniţiativă de a mea, cea mai spontană posibilă, surprind şi instinctul de a mă analiza”, personajul-narator împărtăşeşte

faptul că are simţul responsabilităţii, simţind nevoia de a se autoanaliza pentru orice iniţiativă. De altfel, întregul fragment reprezintă o autointrospecţie a naratorului-personaj, raportată la un moment din viaţa sa. Cu alte cuvinte el încearcă acum să observe dacă a procedat corect în anumite situaţii.9. Scriitorul foloseşte persoana a II-a în al patrulea alineat deoarece simte nevoia unei confesiuni către cititor, împărtăşindu-i gândurile în mod direct şi conferind caracter de generalizare a stărilor emoţionale.10. Monologul se foloseşte deoarece textul este o confesiune scrisă la persoana I, formulă artistică modernă specifică introspecţiei.

Subiectul II (20 de puncte)

Rezumatul textului dat la Subiectul I, “Ioana” de Anton Holban:

Automobilul părăseşte centrul Bazargicului, coboară pe uliţe şi se îndreptă spre Cavarna. La poarta casei, oaspeţii sunt întâmpinaţi de Ioana, care se bucură la vederea automobilului.Încântat de primire, precum şi de peisaj, autorul se simte intimidat de numărul mare de oameni care îi urează bun venit, cu toate că pe unii nici nu îi cunoştea. După ce naratorul-personaj observă îmbrăcămintea Ioanei, o priveşte cu dragoste, cu duioşie, dar constată că poartă o rochie urâtă, lucrată de ea, fără gust, cu toate că intenţia ei fusese să o facă pretenţioasă.


Imaginarul poetic al creaţiei bacoviene prin referire la două poezii studiate:* Universul liric bacovian şi poeziile “Plumb” şi “Lacustră” de George Bacovia(Dragoş Zevedei)


Subiectul I (40 de puncte)(Ion Luca Caragiale, “Năpasta”)

1. Sinonime: căutătură = privire; vreme = timp; a se face = a se preface; a omorî = a ucide.2. Punctele de suspensie sunt folosite pentru a marca ezitarea şi dezorientarea lui Dragomir după comiterea crimei, acesta fiind confuz, rupt de realitate, din care cauză nu conştientizează dimensiunea şi consecinţele faptei sale, nu înţelege de ce e necesară plecarea din sat (”De plecare…”)3. Polisemia cuvântului “a lăsa”: *Mama şi-a lăsat copilul să iasă afară. (a da

permisiunea). *L-am lăsat la şcoală înainte de a pleca la serviciu. (a conduce). *Aflarea rezultatelor bune de la olimpiada l-a lăsat fără cuvinte. (a uimi). *Nu şi-a dat seama că a vorbit mult la telefon şi fără să vrea l-a lăsat bateria. (a se descărca). * A lăsat caietul pe marginea biroului.4. Două cuvinte/ structuri care aparţin registrului stilistic popular:- “nu vreau să cază vina pe mine”- “uite, ici e plin”- “să te găteşti de plecare”- “căutătura”5. Indici de spaţiu: “în sat”, “în curte”, “în casa ta”,6. Două sintagme care indică raportarea la divinitate:-“Nu ţi-a fost milă şi păcat de Dumnezeu! … ”-“ … până o socoti Dumnezeu c-a venit ceasul să te cheme să te judece el mai bine”.7. Exemplificarea unei metafore şi a unei inversiuni:- “ … între pereţii de sare umezi … ” – metaforă- “Om eşti tu?…?” – inversiune8. Comentarea particularităţilor construcţiei dialogului dramatic: Dialogul este purtat de două personaje, Anca şi Dragomir, numele lor fiind scrise la începutul fiecărei replici. Fata încearcă să-l convingă pe Dragomir să părăsească satul pentru a nu fi şi ea învinuită de crima comisă. Autorul nu este prezent în text, ci îşi mişcă personajele cu ajutorul didascaliilor care contribuie la conturarea personajului masculin, oferă indicaţii importante cu privire la gestica şi mimica lui, sugerând agitaţia, dezorientarea ”face nişte ochi foarte miraţi”, frica şi reacţiile necontrolate, „râde febril”. Prin folosirea interogaţiilor retorice se amplifică suspansul, iar metafora “între pereţi de sare umezi”, se subliniază suferinţa la care va fi supus Dragomir pentru crima comisă. Punctele de suspensie sunt utilizate pentru a marca ezitarea şi nesiguranţa personajelor sau pentru a mări tensiunea dramatică.9. Rolul indicaţiilor scenice în conturarea personajului masculin: Didascaliile reliefează stările interioare ale lui Dragomir “Dragomir face nişte ochi foarte miraţi” şi atitudinea personajului faţa de fapta sa “Râde febril”. Cu ajutorul indicaţiilor scenice autorul îşi mişcă personajele şi le conturează simţămintele ori gesturile: “ El se uită la ea lung”, “Îşi încheie repede minteanul la piept”.10. Interogaţiile retorice au o importanţă deosebită în acest text, ele sporesc tensiunea şi conflictul dramatic, îndeamnă cititorul la intuirea întâmplărilor şi acţiunile personajelor. Anca încearcă să afle motivul crimei, dar Dragomir este incapabil să rostească o propoziţie completă, ci numai frânturi de fraze.(Maria Luiza Anghel, Roxana Blănaru)Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ despre înţelepciune: “Înţelepciunea nu e ceva ce se învaţă; e ceva ce se trezeşte. De aceea o şcoală de înţelepciune e posibilă” (Constantin Noica, Jurnalul de la Păltiniş)

Înţelepciunea este o calitate pe care o avem, dar trebuie trezită. Un prim argument pentru a susţine această idee este acela că în multe cazuri un elev poate ajunge la performanţe cu ajutorul îndrumărilor şi sfaturilor. Totul se obţine prin dorinţă şi voinţă. Este adevărat şi faptul că prin muncă asiduă obţii ceea ce îţi doreşti, însă nu totdeauna. Înţelepciunea este o calitate cu care toţi ne naştem, insă unii o dezvoltă mai mult, sau mai puţin, asta depinde foarte mult de mediul în care ne formăm şi de oamenii cărora le luăm în considerare sfaturile.Profesorii au un rol foarte important în această formare, deoarece ei ne pot trezi dorinţa de a cunoaşte, de a descoperi, de a realiza, de a ne dezvolta; toate acestea şi multe alte calităţi care pot forma înţelepciunea.Având în vedere argumentele aduse mai sus, pot spune că sunt de acord cu citatul “Înţelepciunea nu e ceva ce se învaţă; e ceva ce se trezeşte. De aceea o şcoală de înţelepciune e posibilă” deoarece în fiecare dintre noi poate exista un mic geniu, totul depinde de dorinţa noastra de a-l trezi şi de poveţele celor din jur care ne călăuzesc.

(Roxana Blănaru)

Subiectul al II-lea (20 de puncte) - Altă rezolvare

Text argumentativ despre înţelepciune: “Înţelepciunea nu e ceva ce se învaţă; e ceva ce se trezeşte. De aceea o şcoală de înţelepciune e posibilă” (Constantin Noica, Jurnalul de la Păltiniş)

Eu împărtăşesc ideea marelui gânditor român, aceea că înţelepciunea există, într-o stare latentă, în fiecare dintre noi, şi trebuie doar să ştim cum să o conştientizăm şi să o fructificăm.În fiecare om sălăşluieşte înţelepciunea, într-un grad mai mare sau mai mic, dar depinde de cum ştim să dezvoltăm această calitate, iar evoluţia noastră spre înţelepciune poate fi privită din două perspective: una practică şi una teoretică. Înţelepciunea se poate dobândi în urma experienţelor de zi cu zi, a întâmplărilor prin care trecem şi a deciziilor luate în diverse momente ale vieţii. În mod ideal, omul ar trebui ca, pe măsură ce înaintează în vârstă, să devină mai înţelept, să acumuleze suficiente cunoştinţe care să îi permită să facă alegerea cea mai potrivită. Al doilea izvor de înţelepciune se referă la ceea ce putem afla prin intermediul lecturii şi al apropierii de mari de gânditori, de sistemele lor filozofice. Aprofundarea ideilor filozofice şi spirituale formulate de marii înţelepţi, fie că sunt scriitori, artişti sau alte minţi luminate, ne ajută să ne lărgim orizontul de înţelegere şi viziunea asupra lumii, adaptând conceptele lor la propriul nostru sistem de gândire.Se poate spune că, de fapt, drumul omului spre înţelepciune nu ia niciodată sfârşit, este o căutare interioară continuă.Concluzionez spunând că, într-adevăr, aşa cum afirmă filozoful Constantin Noica, înţelepciunea nu se poate învăţa în sensul didactic, dar se poate ajunge la ea, pas

cu pas, atât prin ceea ce trăim clipă de clipă, cât şi prin contactul cu gândirea marilor învăţaţi ai lumii.(Maria Luiza Anghel)Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Paralelă între două poezii simboliste studiate, aparţinând fie aceluiaşi autor, fie a doi scriitori diferiţi:* “Plumb” şi “Lacustră” de George Bacovia


Subiectul I (40 puncte)(I.L.Caragiale, “D-ale carnavalului”)

1. Sinonime: iatac = dormitor, odaie, cameră; foc = amar, supărare, necaz, suferinţă, durere; fireşte = desigur, bineînţeles, absolut; a găsi = a descoperi, a afla.2. Ghilimelele sau semnele citării, sunt semne de punctuaţie întrebuinţate atunci când se reproduce întocmai un text scris sau spus, la fel ca şi în citatul, „Te-ai culcat?”, care reproduce o întrebare pusă în trecut şi reluată în prezent prin povestire.3. Expresii/locuţiuni cu verbul “a pune”: a pune masa, a pune bază pe cineva (a te baza), a pune bazele a ceva (a realiza, a produce), a pune de mămăligă, a pune coarne, a-i pune cătuşele, a pune ţara la cale, a pune la zid, a pune pe gânduri.4. Registrul stilistic neologic: “independenţii”, “ martir”, “amor”, “înrolat”;5. Indici de timp: “seară”, “acum”;6. *Interogaţie retorică:“Ce-mi ziceam eu?”;“Ce te faci Mache?…De desperare, ce-am zis eu?”*Paralelism sintactic:-„Am plâns, cum plâng şi-acum, căci eu ţin mult la amor; am plâns şi am iertat-o… pe urmă am prins-o iar, şi iar am plâns şi iar am iertat-o; nu de multe ori, dar cam des…”7. Modalităţi de caracterizare: Caracterizare directă făcută de dramaturg prin didascalii-“hotărât”; “dezolat”; autocaracterizare: “dacă nu pot să mă stăpânesc! Mi-e naturelul simţitor”, dar şi caracterizare indirectă, realizată tot prin didascalii “Plânge”- de unde reiese sensibilitatea personajului, caracterizare indirectă realizată prin limbaj şi nume, care exprimă incultura personajelor şi frivolitatea acestora.8. Oralitatea stilului lui I.L.Caragiale este susţinută, în principal, prin comicul de limbaj:- cuvinte pronunţate greşit sau aparţinând limbajului colocvial: „volintir”, “răvăşel”, “să-mi mai uit focul”- expresii specifice vorbirii orale, cum ar fi: “Vorba d-tale: femeie! Ochi alunecoşi…”, “care va să zică”, “încai să mă fac martir”, “aide”- prezenţa interogaţiilor retorice , “Ce-mi ziceam eu?” şi a exclamaţiilor „Nu plânge: eşti volintir!”

9. Părerea mea este că rolul indicaţiilor scenice din acest fragment este atât unul caracterizator, care ajută la descrierea personajelor, dar şi pentru îndrumarea actorilor care prezintă această operă pe scena unui teatru, întrucât fragmentul citat este extras dintr-o comedie, care are rolul de a fi interpretată pe scenă.10. Comicul de limbaj din fragmentul citat este ilustrat prin greşeli de exprimare şi cuvinte pronunţate greşit de personaje, cum ar fi: “Aide, nu plânge: eşti volintir!”. De asemenea, comicul este conturat prin repetarea unor sintagme (paralelism sintactic) şi relatarea unor întâmplări care exprimă propriile defecte de caracter, “am plâns şi-am iertat-o… pe urmă am prins-o iar, şi iar am plâns şi iar am iertat-o; nu de multe ori, dar cam des…aşa cam de vreo cinci-şase ori…”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)Rezumatul fragmentului citat la Subiectul I, din comedia “D-ale carnavalului”, de I.L.Caragiale

Crăcănel îi povesteşte, plângând, prietenului său, Pampon, cât a suferit, deoarece a fost înşelat de amanta sa, Miţa, pe care o iubea mult.Într-o seară, sosind acasă, Crăcănel găseşte pe masă un bilet, din care află că a fost părăsit pentru că era plictisitor şi lipsit de importanţă, acest lucru îl determină să se înroleze, de bună-voie în garda naţională pentru a uita de supărare, instituţie care însă se desfiinţează, spre nefericirea personajului.Pampon încearcă să îl încurajeze, deoarece, unui voluntar nu îi stă bine să fie deznădăjduit şi-i propune să-şi pună masca şi să-l însoţească.În sufletul lui Crăcănel reînvie încă o speranţă şi, hotărât, afirmă că o iartă pe Miţa pentru ultima dată şi în cazul în care va fi iar înşelat, se va însura cu ea.


Structura, limbajul şi expresivitatea textului poetic, având ca suport o operă literară studiată, aparţinând lui Ion Barbu:*„Din ceas dedus…” de Ion Barbu*„Riga Crypto şi lapona Enigel” de Ion Barbu.

(Nicoleta Dragne şi Oana Marcu)


Subiectul I (40 de puncte)(Camil Petrescu, “Danton”)

1. Sinonime: nediscutat = nedisputat, nedezbătut; menire = scop, ţel; sfârşită = terminată, încheiată;piedici = obstacole, impedimente.2. Folosirea virgulei din fragmentul: „Ai dreptate, Maximilien, ţelurile revoluţiei nu sunt atinse…”: virgula are rolul de a marca vocativul substantivului propriu -„Maximilien”-, despărţit astfel de restul propoziţiei.3. Expresii/ locuţiuni cu “seamă”: a băga în seamă, a ţine seamă, a lua seamă, de-o seamă (cu cineva), a-şi da seama4. Polisemia cuvântului “bun”: *Profesorul este bun la suflet (binevoitor). *Covorul acesta este bun (potrivit) pentru camera mea. *Doamna de matematică este un bun profesor (bine pregătit). *Cornul cu ciocolată pe care l-am mâncat azi a fost foarte bun (gustos).5. O trăsătură a lui Robespierre care poate fi dedusă din prezenţa repetată a interogaţiilor în replicile sale, este starea afectivă puternică de nelinişte, nemulţumire între idealurile sale şi modul în care s-au concretizat ţelurile revoluţiei.6. Atitudini ale lui Robespierre, reieşite din didascalii: “rămâne rece”, nu dă mâna”; “cu buze nervoase”;7. Motivul dezacordului referitor la măsurile teribile este acela că cele două personaje au păreri contradictorii asupra revoluţiei şi a măsurilor ce asigură succesul ei. În timp ce Robespierre susţine folosirea unor metode teribile, socotind că oamenii nu au devenit mai buni şi nici mai bogaţi, aşa cum s-ar fi cuvenit dacă revoluţia şi-ar fi atins ţelurile. Danton gândeşte exact contrariul şi consideră că revoluţia era aproape încheiată şi că Robespierre încalcă drepturile omului, libertatea de exprimare şi legalitatea constituţiei.8. Metafora „adâncimi de omenie şi vis” semnifică faptul că Robespierre se ascunde sub o mască, aceea a intransigenţei, dar, în fond, este rupt de realitate şi conectat în lumea visurilor, a idealurilor abstracte.9. Din textul de mai sus reiese că Danton este cordial, cu inima deschisă, dispus să treacă peste orice pentru a se concilia cu Robespierre. Danton este sincer şi prietenos, în antiteză cu Robespierre, faţă de care are gesturi familiare şi i se adresează cu afecţiune. Este caracterizat indirect prin limbajul folosit, din care reiese echilibrul şi prietenia pe care i-o poartă lui Robespierre, dar şi fermitate opiniilor. Prin didascalii, dramaturgul îl caracterizează direct şi în antiteză cu Robespierre: “cordial”, “cald”, “cu căldură şi sinceritate, deosebindu-se de Robespierre, ca şi îmbrăcămintea lor”.10. Textul dat aparţine genului dramatic deoarece dialogul este principalul mod de expunere, prezenţa indicaţiilor scenice sau a didascaliilor, conflictul dramatic ilustrează opoziţia, lupta dintre personaje, atitudini şi idei, precum şi scrierea numelor personajelor înaintea replicilor.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)Text argumentativ despre omenie, pornind de la afirmaţia: „Nu sunt decât două căi pe lume: omenia şi neomenia” (George Călinescu - “Şun”)

Antonimele „omenie şi neomenie” sunt derivate din cuvântul „om” şi de aceea sunt definitorii pentru fiinţa umană. Omenia reprezintă un complex de calităţi, proprii unei persoane, purtare blândă, înţelegătoare, atitudine cuviincioasă şi respectuoasă. Pe de altă parte, neomenia înseamnă cruzime, sălbăticie, răutate şi lipsă de onestitate, care reprezintă exact contrariul omeniei.În opinia mea, în realitatea vieţii sociale se întâlnesc destul de des aceste forme. Depinde de personalitatea şi conştiinţa fiecăruia. Neomenia îmbracă diferite forme, de la minciună la furt şi mai grav la crimă. Este uşor să faci rău, mai greu este să faci bine. Şi în România sunt destule persoane care au aceste porniri rele, neomenoase. Reversul este omenia, care se manifestă prin respectul faţă de semenii de lângă tine şi prin ajutorul pe care-l acorzi în toate situaţiile.În concluzie, sunt de acord cu afirmaţia „Nu sunt decât doua căi pe lume: omenia şi neomenia”, deoarece teoria lui George Călinescu se reflectă şi astăzi, în viaţa reală. Depinde de fiecare persoană, care este alegerea vieţii: om sau neom.

SUBIECTUL al III- lea (30 de puncte)Evoluţia relaţiilor dintre două personaje implicate într-un conflict, într-o proză romantică :* Alexandru Lăpuşneanul şi Doamna Ruxanda, nuvela „Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi[Atenţie![Eseul este realizat la varianta 45]

(Elena Ion şi Loredana Voicu)


Subiectul I (40 de puncte)(Camil Petrescu, “Bălcescu”)

1. Sinonime: a îngădui = a permite, a da voie; vânzător = negustor, comerciant; straie = veşminte;cenuşiu = gri, plumburiu2. Punctele de suspensie din replicile lui Bălcescu sugerează o stare emoţională excesivă a personajului şi creează, totodată, pauze afective, sentimentale în vorbire.3. Sens conotativ cu “talpă” şi “drum”: *În familia noastră, tata este talpa casei. *L-a măsurat curios din creştet până-n tălpi. *Drumul vieţii are căi nebănuite şi pline de surprize. *După bacalaureat, fiecare absolvent apucă pe alt drum.4. Câmp semantic al cuvântului “timp”:”ieri”, “niciodată”, “zece ani”, “o lună”, “trei săptămâni”, “o oră”,5. Modurile de expunere prezente în textul dat sunt naraţiunea şi descrierea6. Modalităţi de realizare a oralităţii:

http://www.bacalaureat.net/2007/03/12/centralizare-rezolvari-limba-romana-variantele-41-45/

- dialogul- expresii onomatopeice (”ah”),- interogaţii retorice(’’Ce ştii tu? Ce ştiţi voi?’’).- adresarea directă, prin formule specifice oralităţii: “- Ascultă, Bazil”; “Cum poţi să vorbeşti aşa?”7. Prin cele două interogaţii retorice, Bălcescu îşi exprimă neputinţa de a fi înţeles de către Alecsandri şi de societate, reproşându-i prietenului său că nu-i cunoaşte firea şi nu-i înţelege sentimentele profund patriotice:”Ce ştii tu?”. Bălcescu realizează că nici ceilalţi oameni nu-i înţeleg idealismul incurabil, dragostea sfâşietoare de ţară, unde se simte totdeauna mult mai bine cu sănătatea decât sub “soarele leşinat al Mediteranei”.8. Alecsandri este revoltat, indignat de atitudinea lui Bălcescu, nereuşind să înţeleagă cum acestuia nu-i plac “porturile însorite şi parfumate ale Mediteranei”, în sensul efectelor curative pe care soarele, căldura le-ar avea asupra bolii sale. Alecsandri se dovedeşte un prieten adevărat, sensibil şi iubitor, aşa cum reiese din finalul textului: “Ah, nu pot îndura ca prietenul meu cel mai bun să vorbească despre moartea lui… Ar fi îngrozitor…”.9. Portretul psihic al lui Bălcescu reiese în mod indirect din textul dat, din gândurile şi vorbele personajului. Bălcescu iubeşte cu patimă România, evocând natura dezlănţuită şi crudă şi, mai mult decât orice, vrea să-i simtă ’’pământul sub tălpi’ şi să-i audă glasul: ’’am ascultat până am adormit orăcăitul broaştelor’’. Considerându-se un neînţeles, (’’ce ştii tu?’’), încearcă să-l facă pe Alecsandri să priceapă (’’Ascultă … şi înţelege’’) că natura ţării este ca un cămin pentru el (’’ploua şi dormeam pe iarbă, sub car’’), care ’’mi-ar face de zece ori mai bine decât soarele leşinat al Mediteranei’’. Patriot înflăcărat, personajul eponim devine convingător atunci când argumentează că nici medicul ’’nu mai pricepe nimic’’ din faptul că, deşi plouase şi dormise pe iarba de sub car, nu tuşise niciodată în cele trei săptămâni cât a durat călătoria, deşi era bolnav de ftizie. Bălcescu este sigur că, departe de ţară, cu tot soarele Mediteranei,’’am să mor cu tot ajutorul lor’’.10. Fragmentul dat aparţine genului dramatic deoarece:- principalul mod de expunere prezent în text este dialogul;- autorul lipseşte din textul dramatic, el dă numai indicaţii scenice prin intermediul didascaliilor (”merge la balustrada vaporului”),- structura textului este alcătuită din replici- numele fiecărui personaj este menţionat înaintea replicii.[* Atenţie! Cerinţa de la punctul 9 se referă la caracterizarea “personajului Danton”, care nu este prezent în piesa “Bălcescu”, ci în piesa “Danton”, scrisă tot de Camil Petrescu. Presupunem că este vorba despre caracterizarea lui Bălcescu.]

Subiectul al II-lea (20 de puncte)Transformarea unui dialog (din romanul “Mara” de Ioan Slavici) în vorbire indirectă:

Moaşa Persidei îi sugerează acesteia că ar fi mai bine să trimită pe cineva ca să o cheme pe mama sa, însă fata îi spune că nu are rost să-şi mâhnească mama destăinuindu-i secretul în aceste împrejurări şi că preferă să i-l spună după ce problemele ei se vor rezolva. Moaşa îi destăinuie Persidei că mama sa cunoaşte secretul şi că ar dori să-şi viziteze fiica, dar se teme să vină ca să nu o supere. Fata neagă imediat cele auzite, mărturisindu-i moaşei că ea însăşi nu-i vrednică de vizita mamei sale. Atunci, moaşa o anunţă că mama ei a sosit, iar fata, copleşită de durere şi emoţie, îşi ascunde capul între perne .


Apartenenţa la romantism a unei poezii studiate aparţinând lui Mihai Eminescu, prin referire la particularităţile de structură şi de expresivitate ale textului poetic:

* “Revedere” de Mihai Eminescu* “Dorinţa” de Mihai Eminescu* “Floare albastră” de Mihai Eminescu* “Sara pe deal” de Mihai Eminescu* “Scrisoarea I” de Mihai Eminescu* “Luceafărul” de Mihai Eminescu(Ştefania Nicolau, Raluca Velicu)


Subiectul I (40 de puncte)(Lucian Blaga, “Anton Pann”)

1. Sinonime: societate = lume, comunitate; nămol = mâl, noroi; a sălăşui = a trăi, a se afla, a vieţui;mâhnit = îngândurat, trist, supărat, dezamăgit2. “Apus” şi “Răsărit” sunt scrise cu majusculă, deoarece sunt utilizate cu sens metaforic. Aceste cuvinte nu desemnează cele două momente ale zilei, ci sugerează două civilizaţii corespunzătoare zonelor geografice: Occidentul şi Orientul3. Expresii sau locuţiuni cu substantivul “vorbă”: a intra în vorbă cu cineva, a ţine de vorbă., a trimite vorbă, a sta de vorbă, a duce cu vorba (pe cineva)4. Sens conotativ al cuvintelor “a toarce” şi “mătase”: *De când şi-a pierdut slujba s-a închis în el şi a tors atâta amărăciune, încât să-i ajungă pentru două vieţi. *Mai bine ţi-ai toarce pe limbă vorbele înainte de a le rosti. *Dacă de mic a fost crescut în mătase, nu va putea îndura viaţa aspră. Vocea ei de mătase îmi mângâia auzul şi-mi aducea alinarea.

5. Oralitatea textului:- dialogul şi adresarea directă: “Vino acasă, Anton Pann!”, “Uite, eu nu mai cred!”- expresii populare: “se ţine de posne“, “apa nu vine la moară”- regionalisme: “iarmaroc“, “uliţi”, “şatră”6. Atitudinea sceptică a Ioanei: ”Uite eu nu mai cred”, ”De ani de zile tot te lauzi”7. Metafora “neadormiţii, chinuiţii, nerăsplătiţii luminii” sugerează condiţia nefericită a creatorului de artă şi incapacitatea societăţii de a-i înţelege şi de a-i răsplăti meritele. “Neadormiţii” sugerează starea de continuă căutare a artiştilor, care nu cunosc odihna intelectuală şi care îşi menţin întotdeauna simţurile treze pentru a putea recepta informaţii pe care să le şlefuiască prin propria sensibilitate, dându-le noi înţelesuri. Prin munca lor istovitoare, ei sunt “chinuiţi” şi frământaţi de noiane de întrebări şi incertitudini, iar faţă de efortul depus pentru creaţia “luminii”, societatea rămâne indiferentă în privinţa artei, preocupată fiind numai de interese materiale.8. Două caracteristici ale condiţiei artistului sunt: nefericirea (”sunt mâhnit”, “sunt amărât”) şi chinurile creaţiei provocate de îndoieli artistice: “Câteodată mă mângâi cu gândul că poate n-am noroc ca să vorbească în mine şi mai tare darurile”.9. Cartea “Povestea vorbei” va fi, după cum însuşi autorul ei sugerează, o înlănţuire de poveţe, de învăţături şi de sfaturi înţelepte, întrucât “înţelepciunea se toarce singură ca poveştile din “O mie şi una de nopţi”. Lucian Blaga face trimitere la cartea orientală în care înţeleapta Şeherezada începe să povestească întâmplări pline de tâlc, ce se leagă între ele, scopul fiind să-şi prelungească viaţa şi să încerce să sădească în sufletul sultanului crud sentimente de mult uitate precum mila, dragostea şi iubirea. Pentru a putea fi înţeleasă şi de către cititorul mai puţin avizat, “va mirosi cartea îmbelşugat şi pestriţ, ca piaţa de lângă turnul Sfatului, cu adieri de verdeţuri şi peşte, de caşcaval, de garoafe şi mătăsuri”. Aşadar, ‘Povestea vorbei’, va încerca să satisfacă intelectul tuturor celor ce doresc să-i înţeleagă tainele, indiferent de pregătirea pe care aceştia o au.10. Textul dat aparţine genului dramatic deoarece:- principalul mod de expunere este dialogul- există un conflict între cele două personaje ale operei bazat pe scepticism,- adresarea directă la persoana a II-a- numele personajelor este specificat în dreptul fiecărei replici.


Text argumentativ despre iertare: “Cu iertarea dobândeşti şi pe duşman prieten“ (Iordache Golescu)

De cele mai multe ori, atunci când cineva greşeşte faţă de noi, avem tendinţa să-l judecăm, să-l acuzăm şi, uneori, chiar să ne răzbunăm pentru răul pricinuit. Astfel de atitudini nu fac decât să-l ţină pe “vinovat la distanţă”, înrăutăţind şi mai mult conflictul deja existent. Uneori, iertarea poate ameliora relaţiile interumane, însă există şi situaţii când este zadarnică, de aceea, eu nu pot fi decât parţial de acord cu

următoarea afirmaţie a lui Iordache Golescu: “Cu iertarea dobândeşti şi pe duşman prieten”.În primul rând, sunt de acord cu citatul menţionat mai sus deoarece cred că iertând o persoană care a greşit faţă de noi, îi oferim posibilitatea de a-şi corija comportamentul şi atitudinea şi de a nu mai repeta în viitor aceeaşi greşeală. Bineînţeles, consider că acest lucru este posibil doar dacă vinovatul nu este dominat de orgolii, este sincer cu sine însuşi şi are demnitatea de a recunoaşte că într-adevăr a greşit.În al doilea rând, trebuie să menţionez că există persoane care cer iertarea ca o formalitate, ca pe ceva protocolar, doar ca să păstreze aparenţele, după care continuă să săvârşească aceleaşi greşeli, sau, poate, unele mai grave. În acest caz nu cred că afirmaţia lui Iordache Golescu mai este valabilă, deoarece duşmanul continuă să joace rolul lupului în haină de oaie şi să-şi urmărească în continuare interesele meschine fără să ţină cont de principii morale.În concluzie, consider că iertarea este un drept ce nu trebuie acordat gratuit, este un merit de care trebuie să beneficieze doar cei care dovedesc dorinţa şi forţa de a-şi schimba comportamentul pentru că, iertând un astfel de duşman, îl poţi transforma în cel mai devotat prieten.


Eseu de tip paralelă în care să prezinţi particularităţi ale romantismului în două poezii studiate din creaţia lui Mihai Eminescu:* “Revedere” de Mihai Eminescu* “Dorinţa” de Mihai Eminescu* “Floare albastră” de Mihai Eminescu* “Sara pe deal” de Mihai Eminescu* “Scrisoarea I” de Mihai Eminescu* “Luceafărul” de Mihai Eminescu* “Odă (în metru antic)” de Mihai Eminescu(Ştefania Nicolau, Raluca Velicu)


Subiectul I (40 de puncte)(Lucian Blaga, drama “Zamolxe”)

1. Sinonime: neam = popor, naţiune, viţă; vânjoasă = puternică, viguroasă; rost = chemare, menire, rol;a răzvrăti = a răscula, a revolta, a ridica2. Scrierea cu majusculă a cuvântului “Orbul” se motivează prin faptul că defineşte

un substantiv propriu,un personaj din Biblie.3. Expresii/locuţiuni cu substantivul “inimă”: de la inimă la inimă, din inimă, a avea inima de gheaţă, a avea inima deschisă, a fi cu inima împăcată, a-şi lua inima în dinţi, a jura cu mâna pe inimă4. Polisemia cuvântului “picior”: *La meciul de fotbal, Mihai şi-a luxat piciorul.(membrul inferior al corpului omenesc) *Mihaela are o veioză cu picior.(suport) *Şi-a cumpărat scaune cu picioare de metal. *Are casa aşezată la piciorul dealului. *Din îmbinarea silabelor accentuate şi neaccentuate dintr-un vers rezultă piciorul metric sau măsura versului.5. Indici de spaţiu: “munţii”, “ceruri”, “sat”, “munţii”, “apele”, “livadă”;Indici de timp: “zilele”,”dimineaţa”, “o vreme”, “e mult de-atunci”6. În enunţul “E mult de-atunci, mult”, repetarea adverbului “mult” ilustrează o perioadă îndelungată ce s-a scurs de la încercarea lui Zamolxe de a-i creştina pe daci, sugerând timpuri ancestrale.7. Conflictul dintre Zamolxe şi poporul său este cauzat de incapacitatea dacilor de a înţelege menirea profetului lor (”dar tu, ne-nţelegând-mi rostul, mi-ai lovit/ cu pietre vorbele”), fapt ce-i stârneşte acestuia mânia şi revolta: “Voiam să răzvrătesc/ şi munţii împotriva ta”. Înţelepciunea domoleşte “veninul” lui Zamolxe, amintindu-şi învăţăturile Divine, parabola cu Orbul.8. În viziunea lui Zamolxe, Dumnezeu este în tot şi în toate, în Universul întreg, prin prefaceri în elemente ale naturii ce se insinuează apoi în componente ale spiritul uman: “îl întrupezi în floare şi-l ridici în palme”, “Îl prefaci în soare şi-l aduni cu ochii”. El este gândul tăinuit în suflet, izvorul pe care-l laşi “să-ţi curgă pe picioare”. Orice om este fiul lui Dumnezeu, “un orb bătrân”, pe care fiecare dintre noi “îl purtăm de mână”.După părerea mea, opinia lui Zamolxe este în concordanţă cu adevărurile din Biblie şi asemănarea lui Dumnezeu cu un orb bătrân mi se pare cea mai potrivită pentru ca poporul neînţelegător să priceapă că nu e bine să arunci cu pietre, ci, dimpotrivă, trebuie să înveţi ce este iubirea, înţelegerea şi compasiunea pentru semenii tăi.9. Caracteristici ale monologului dramatic: o caracteristică a monologului dramatic este didascalia din incipitul textului (”singur”) care evidenţiază faptul că în scenă nu mai există alt personaj decât Zamolxe şi, ca urmare, acesta nu poate discuta decât cu sine însuşi. Alte trăsături ale monologului dramatic sunt interogaţia retorică din final “De ce mi-au sfârticat cu pietre gura,/ când astfel le vorbisem despre tine/ în dimineaţa ceea?”, mărcile subiectivităţii, reprezentate de pronumele şi verbele la persoana I, dar, mai ales, de adresarea directă la persoana a II-a, prin comunicarea cu Dumnezeu.10. Una dintre calităţile generale ale stilului este corectitudinea, deoarece textul este corect din punct de vedere gramatical. Se identifică, de asemenea, variaţia stilistică, deoarece în text există figuri de stil: metafore -”neam de urşi”,”prund de înţelepciune”-, epitete -”religie nouă şi vânjoasă”, “orb bătrân” şi personificarea “…Voiam să răzvrătesc/şi munţii…”.


Transformarea dialogului în vorbire indirectă:

Nicolae Tabără, feciorul şi baba privesc rugător la şeful care ţăcănea biletele şi care îi privea cu dispreţ. Nicolae cumpără două bilete până la Salva, numărându-şi banii unsuroşi pe marmora albă a ghişeului. Şeful îi aruncă biletele şi-l admonestează jignindu-l, atitudine care-l determină pe bătrânul Nicolae să-şi ceară, umil, iertare. El se scuză spunând că aşa i-a lăsat Dumnezeu, proşti, necăjiţi şi nepricepuţi să se poarte şi-l roagă pe şef să fie mai înţelegător cu ei, că doar e om învăţat. Şeful le porunceşte să plece, pentru că îi este scârbă când îi vede şi, strâmbând din nas, trânteşte geamul ghişeului. Ajunşi pe peron, cei trei ţărani se reped spre locomotivă când aud glasul conductorului, apoi îşi dau seama că apucaseră într-o direcţie greşită şi se întorc. Conductorul strigă să se urce în tren şi, cu glas aspru, se răsteşte la unul dintre călători, îl blestemă şi îl jigneşte.


Specificul relaţiei dintre fondul de idei, sentimente, atitudini poetice şi modalităţile de expresie/ mijloacele artistice utilizate într-o poezie simbolistă studiată:*” Plumb” de George Bacovia* “Lacustră” de George Bacovia(Ana Maria Niţă şi Anca Gărgăriţă)


Subiectul I ( 40 de puncte)(Tudor Muşatescu, “Titanic Vals”)

1. Sinonime: amurg = asfinţit, apus, înserare; moţăie = picoteşte; nădejde = speranţă; dorinţă = năzuinţă, poftă, râvnă, doleanţă, aspiraţie.2. Sens conotativ cu “gură” şi “gheţar”: *Ca de obicei, el face gură din orice. *Ţipa ca din gură de şarpe. *Bolnavul se făcuse gheţar. *M-a înspăimântat gheţarul din ochii tatălui tău, când i-am spus că nu eşti la şcoală.3. Un cuvânt/ structură reprezentativ(ă) pentru fiecare dintre următoarele registre stilistice ale limbii: colocvial- “ăla”, “ăsta”, “păi”, “Pe cum a pornit-o”, “de când era în faşă”; regional: “fistichiu”; neologic: “favoarea”, “gentilă”, “catastrofă”, “naufragiu”; jargon: “parol”.4. Rolul expresiv al punctelor de suspensie: Punctele de suspensie din prima replică a Chiriachiţei au rolul de a atrage atenţia asupra spuselor sale şi reprezintă o pauză de gândire a personajului privind mult aşteptata moştenire, sugerând astfel şi o

stare emoţională.5. Replica -“Ţi-ai găsit! Cumnatul Tache să răcească… Se păzeşte de răceală de e şi enervant, parol…”-reflectă exasperarea Daciei faţă de cumnatul Tache şi de starea lui de sănătate, fiind iritată pentru că bărbatul avea o grijă excesivă pentru viaţa lui. Faptul că se menţine foarte bine la vârsta lui şi nu se îmbolnăveşte devine “enervant”, întrucât ea spera ca el să moară mai repede şi ca familia să-i moştenească averea colosală. Dacia rosteşte aceste cuvinte şi cu o uşoară ironie, fapt ilustrat de exclamaţia de la început: “Ţi-ai găsit!”.6. Transformare în vorbire indirectă: Chiriachiţa spune că singura nădejde este tot Tache, dacă acesta nu va avea de gând să trăiască o sută de ani. Miza consideră că, la felul în care a pornit-o, va trece suta.7. Sensul structurii “ Splendidă catastrofă”. Oximoronul “Splendidă catastrofă” alătură doi termeni aflaţi în antiteză, întrucât adjectivul “splendidă” se referă la ceva măreţ, minunat, iar substantivul “catastrofă” ilustrează un eveniment tragic, un dezastru. Prin această replică, Miza face o aluzie subtilă la eventualitatea unei catastrofe asemănătoare şi în cazul unchiului Tache, plecat pe mare cu vaporul, accident ce i-ar putea îmbogăţi imediat.8. Relaţia dintre Tache şi Spirache, aşa cum reiese din text: Din cauza diferenţei de vârstă (“el e mai mare cu douăzeci şi vreo câţiva decât mine”) între Tache şi fratele lui nu există o relaţie foarte apropiată; Spirache nu este capabil să vorbească despre fratele lui mai mare decât cu date aproximative, incerte: “are exact şaptezeci şi ceva de ani în cap…Cam p-aci”, “Atâta n-are… Dar pe jumătate şi poate şi mai bine, […]”, “Azi-noapte, trebuie să se fi îmbarcat la Constanţa pentru Constantinopole”. Totuşi, Spirache îi cunoaşte fratelui său năzuinţele sale vechi, ceea ce denotă că odată relaţia dintre ei fusese mai apropiată: “Vrea să se facă hagiu…era o veche dorinţă a lui”. În ceea ce priveşte moştenirea, deşi este sigur că el va fi moştenitorul (“Păi n-are cui s-o lase…Singurul lui moştenitor sunt eu […]” ), Spirache nu se arată foarte interesat de banii lui Tache: “[…] eu, ori cu bani, ori fără bani…tot gazeta aia o s-o citesc…”.9. Două particularităţi ale construcţiei dialogului dramatic: existenţa replicilor şi precizarea numelui personajelor înaintea fiecărei replici (“CHIRIACHIŢA: Ţi-am mai spus eu….Singura nădejde e tot frate-tău, Tache…[…]” ), parantezele de autor/ indicaţiile scenice: “SPIRACHE (modest)”; “SPIRACHE (îi taie vorba)”.10. Chiriachiţa este caracterizată în mod indirect prin vorbele şi prin modul de gândire. Ea este interesată numai de partea materială a vieţii, avidă de îmbogăţire, considerând moştenirea pe care Tache ar putea să le-o lase ca fiind unica speranţă: “Singura nădejde e tot frate-tău, Tache…”. Invidia, ca trăsătură definitorie a Chiriachiţei este ilustrată în mod indirect, tot prin intermediul replicilor sale: când Spirache ajunge la concluzia că fratele său are “exact şaptezeci şi ceva de ani în cap”, ea nu se poate abţine să nu afirme cu o uşoară răutate şi invidie în glas că are “Şi milioane tot cam pe-atâtea… Se vede că de când era în faşă a strâns în fiecare an câte unul”. Meschină şi lipsită de scrupule, ea îşi exprimă de faţă cu ginerele său speranţa că Tache, fratele acestuia, va pieri pe vapor în călătoria spre Ierusalim: “O

avea Dumnezeu milă şi de voi şi l-o lua vreun curent pe vapor”. De asemenea, Chiriachiţa este superstiţioasă, trăsătură ce reiese în mod indirect din acţiunile sale, notate de autor în indicaţiile scenice: “Chiriachiţa dă o pasenţă”.

Subiectul al II-lea ( 30 de puncte)

Text argumentativ despre libertate: “ Libertatea nu constă în faptul că oamenii pot face tot ce doresc, ci în faptul că ei nu trebuie să facă ce nu doresc”. (Jean Jacques Rousseau)

Sunt de acord cu afirmaţia lui Jean Jacques Rousseau şi anume că “ Libertatea nu constă în faptul că oamenii pot face tot ce doresc, ci în faptul că ei nu trebuie să facă ce nu doresc” şi consider că este definiţia ideală pentru ceea ce înseamnă libertate.În primul rând, a fi liber nu înseamnă a fi stăpânul absolut al lumii, ci înseamnă a te bucura de drepturile tale atâta timp cât nu îngrădeşti drepturile celorlalţi, a fi liber în alegerile tale şi în acţiunile tale, fără a-i priva pe ceilalţi de libertatea lor. Libertatea este o acţiune conştientă a oamenilor, aceştia având posibilitatea de a acţiona după propria voinţă. Libertatea de conştiinţă este dreptul oricărui cetăţean de a avea o opinie proprie în orice domeniu de activitate.În altă ordine de idei, omul face parte dintr-o societate în cadrul căreia el interacţionează cu alţii şi în cadrul căreia se supune anumitor legi înfiinţate tocmai în scopul menţinerii unui echilibru, a unei ordini sociale. De aceea, omul nu poate face tot ceea ce îşi doreşte; însă societatea îi oferă libertatea de a-şi controla propria viaţă, de a alege şi de a decide în legătură cu propria persoană. El nu este silit să facă lucruri pe care nu le doreşte, nu este obligat să acţioneze împotriva dorinţei sale. De exemplu, el este liber să-şi aleagă meseria, să aleagă dacă vrea să înveţe sau nu, dacă vrea să-şi întemeieze o familie sau nu; este liber să se stabilească unde vrea, în ce ţară vrea şi chiar liber să-şi schimbe naţionalitatea, religia după propria dorinţă.În concluzie, libertatea nu trebuie înţeleasă ca un abuz de drepturi şi de putere, ci trebuie înţeleasă ca o posibilitate de a alege după propria voinţă şi în legătură cu propria persoană, fără a influenţa libertatea celorlalţi din jur.(Diana Cîrciu şi Cristina Ezer)

Subiectul al II-lea (20 de puncte) - altă rezolvare

Text argumentativ: „Libertatea nu constă în faptul că oamenii pot face tot ce doresc, ci în faptul că ei nu trebuie să facă ce nu doresc.” (Jean-Jacques Rousseau)

Afirmaţia „Libertatea nu constă în faptul că oamenii pot face tot ce doresc, ci în faptul că ei nu trebuie să facă ce nu doresc.” a lui Jean-Jacques Rousseau este în

conformitate cu gândurile mele.În primul rând, şi în sclavie, oamenii puteau face ceea ce doreau însă erau aspru pedepsiţi pentru abaterea de la muncile obligatorii impuse de stăpânii lor. Ei ar fi putut face orice, însă, ştiind pedepsele aplicate pentru faptele lor, deveneau sclavi şi din punct de vedere psihic şi câmpul lor de acţiune era limitat.Asemenea sclavilor, în societatea contemporană oamenii respectă normele impuse de colectivitate, nu pot face tot ceea ce îşi doresc, deoarece acest lucru ar duce la haos şi omenirea ar fi distrusă dacă, de exemplu, criminalii în serie ar avea dreptul să ucidă.În altă ordine de idei, libertatea constă în faptul că oamenii nu trebuie să facă ce nu doresc. Dacă, de exemplu, conştiinţa unui om respinge lichelismul, linguşirea celor puternici pentru avantaje efemere, acel om nu trebuie să facă niciodată compromisul servilismului, indiferent de situaţie.În concluzie, libertatea este dreptul omului de a-şi alege ce vrea sau nu să facă şi nu dreptul omului de a face orice îi trece prin minte. Libertatea cere mai multe obligaţii însă duce la o expansiune intelectuală a visurilor oamenilor.(Vlad Mihai Costică)

Subiectul al III-lea ( 30 de puncte)

Paralelă literară între două poezii romantice studiate:* “Revedere” de Mihai Eminescu* “Dorinţa” de Mihai Eminescu* “Floare albastră” de Mihai Eminescu* “Sara pe deal” de Mihai Eminescu* “Scrisoarea I” de Mihai Eminescu* “Luceafărul” de Mihai Eminescu


Subiectul I (40 puncte)(Victor Ion Popa, “Ciuta”)

1. Sinonime: neam = familie, rude; noroc = soartă, şansă, baftă, fericire; vină = culpă, greşeală;a cunoaşte = a şti, a identifica.2. Un efect stilistic obţinut prin folosirea punctelor de suspensie în textul dat îl constituie crearea unor pauze meditative, în care cititorii îşi pot contura propria imagine asupra întâmplărilor şi descrierilor prezentate, precum şi marcarea stărilor afective, emoţionale ale personajelor.3. Polisemia cuvântului “vreme”: *Am stat multă vreme pe gânduri fiindcă nu ştiam

ce alegere să fac. *Era vremea să îi ajute pe ceilalţi.4. Mărci ale oralităţii:- dialogul: “Maria: Nelegiuiţilor…Adică…ce mai vorbesc eu de clacă…”- cuvinte şi expresii populare, proverbe: “să dibuieşti”, “vlagă”, “ai zvântat-o”, “n-a dat vrabia din mână pe cea de pe gard”5. Ataşamentul doctorului Micu faţă de locurile natale: “am fost legaţi de pământul ăsta” ;“Ne-am iubit târgul în care ne-am deschis ochii, ne-am iubit uliţele şi casele bătrâneşti”.6. Moduri de expunere: dialogul, monologul şi descrierea.7. Este utilizată forma de plural a pronumelor personale la persoana I, în replica rostită de doctorul Micu, întrucât toţi oamenii care aparţineau acelor meleaguri şi-au iubit pământul. Sentimentele de dragoste profundă şi ataşament faţă de “uliţele şi casele bătrâneşti” sunt comune tuturor locuitorilor respectivei localităţi, aceştia având o puternică legătură spirituală cu ţinutul natal: “ am fost legaţi de pământul ăsta”.8. Claritatea, o calitate generală a stilului, este exprimată, în textul dat, prin cuvinte cu sensurile lor de bază bine cunoscute: “pământul”, “uliţele”, “casele bătrâneşti”, “neamul” etc. Stilul nu este confuz, greoi, exprimarea este logică, are sens: “Într-o vreme, în târgul acesta, nu găseai doi oameni să nu fie neamuri”.9. Proverbul “ n-a dat vrabia din mână pe cea de pe gard…” sugerează ideea că locuitorii din satul în care a crescut şi doctorul Micu, nu au renunţat la ceea ce aveau şi cunoşteau deja, în schimbul unor lucruri străine, despre care nu ştiau prea multe. În ceea ce priveşte iubirea, căsătoria, era de preferat ca un fecior să-şi aleagă nevastă o fată din satul lui, pe care o “ştiau părinţii”, decât una de pe alte meleaguri, pe care nu o ştia: “Aveam destule fete frumoase aici […] De ce era să alergi în alte părţi?”. Aşa cum reiese şi din proverb, locuitorii acelui sat nu erau dispuşi să-şi asume riscul de a găsi “un noroc străin, pe câtă vreme aveai norocul aici”, adică să nu dea vrabia din mână pe cea de pe gard”.10. Textul aparţine genului dramatic întrucât modul de expunere dominant este dialogul: “Octav (mişcat): Unchiule…/ Maria: Nelegiuiţilor…Adică…ce mai vorbesc eu de clacă”. Scriitorul este prezent numai în didascalii: “Octav (mişcat)…”. Acţiunea, relaţiile dintre personaje sunt încărcate de tensiune, conflictuale: “Octav (mişcat): Unchiule… /Maria: Nelegiuiţilor…Adică…ce mai vorbesc eu de clacă…În neamul vostru s-au întâmplat multe de-astea…/ Doctor Micu: Da…da, aşa a fost…”. Numele personajelor se menţionează înaintea fiecărei replici. Variaţia stilistică se defineşte prin limbajul solemn care alternează cu cel familiar (colocvial) şi cu cel popular, fiind presărat şi cu elemente de umor: “Într-o vreme, în târgul acesta, nu găseai doi oameni să nu fie neamuri…doar venetici”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)Transformarea dialogului în vorbire indirectă (un fragment din opera “În curte la Dionis” de Mircea Eliade)

Orlando îi spune lui Adrian să-l însoţească. Adrian se scuză politicos, zicând că se află în căutarea sălii catalane, unde vrea să examineze vitrina. Întrerupându-l din ceea ce intenţiona să facă, Orlando vrea să afle de unde ştia Adrian de 4,30. Adrian spune pur şi simplu că asta e ora pe care i-a fixat-o. Orlando, surprins, se opreşte din mers, vrând să afle cine a stabilit ora asta. Adrian îşi doreşte din răsputeri să-şi amintească numele respectivei persoane, un nume simplu, dar care i-a scăpat din minte. Vocea este singurul reper al acelei persoane care l-a marcat, o voce clară, senină, dar totuşi gravă.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)Modalităţi de realizare a imaginarului poetic simbolist, într-o poezie studiată:* “Plumb” de George Bacovia* “Lacustră” de George Bacovia(Mariana Claudia Drăguţ)


Subiectul I (40 puncte)(G. Călinescu, “Enigma Otiliei”)

1. Neologisme: “forjat”, “frontoane”, “stucuri”, “anticamera”, “sonerie”, “rafinat”, “arhitectură”.2. Sens conotativ al cuvintelor “a acoperi” şi “a apăsa”: *Gloria şi faima l-au acoperit pe tânărul care a ţinut piept duşmanilor. *Georgescu a apăsat cuvântul “nobil” atunci când s-a referit la tatăl lui.3. Câmpul semantic al cuvântului “armă”: “iatagane”, “pistoale cu mânere sidefate”, “săgeţi exotice”.4. Adjectivele fumurii şi înalte exprimă ideea că respectiva clădire aparţine Bucureştiului vechi, unei epoci clasice. Adjectivul fumurii sugerează vechimea acesteia, faptul că scurgerea implacabilă a timpului şi-a lăsat o amprentă vizibilă asupra clădirii. Adjectivul înalte reliefează masivitatea clădirii, astfel fiind creată o imagine vizuală deosebită a Capitalei din acea epocă.5. Prin faptul că “Pascalopol însuşi deschise uşa” este sugerată politeţea şi distincţia unui moşier şi burghez rafinat. Gazda, o persoană de o nobleţe deosebită din înalta societate, ştie cum să-şi primească prietenii, oaspeţii, astfel încât să se simtă bineveniţi în casa lui, ceea ce denotă o solidă educaţie şi o eleganţă desăvârşită: “el însuşi conducea pe tinerii oaspeţi în apartamentul lui”.6. Perspectiva narativă modernă defineşte punctul de vedere al naratorului omniscient (heterodiegetic) şi omniprezent asupra evenimentelor relatate la persoana a III-a. Există şi un al doilea narator homodiegetic, Felix, care, în ipostază de martor al evenimentelor, este mediatorul între naratorul obiectiv al romanului şi

cititorul fictiv, făcându-i cunoştinţă acestuia cu personajele şi întâmplările acţiunii, prin relatare la persoana a III-a.7. Calităţi ale stilului: *Claritatea - cuvintele din text sunt folosite cu sensurile lor de bază bine cunoscute, nu există neclarităţi în exprimare şi în transmiterea mesajului: “Otilia sună apăsat soneria electrică.”, “biroul avea o masă simplă de stejar”. *Demnitatea stilului este dată de folosirea cuvintelor cuviincioase, conferind exprimării delicateţe, fineţe, eleganţă: “se vedeau chiar picturi murale alegorice, cam convenţionale şi reci, dar de factură îngrijită”, “Interiorul i se păru lui Felix cu mult mai rafinat decât şi-ar fi putut închipui, cunoscând numai omul, aşa de rezervat şi convenţional”. În text nu este prezentă exprimarea vulgară, supărătoare, de prost-gust.8. Registrul stilistic cult: “picturi murale alegorice, cam convenţionale şi reci, dar de factură îngrijită”, “omul, aşa de rezervat şi convenţional”, “uniformă de asociaţie goliardică”.9. Leonida Pascalopol, un veritabil reprezentant al clasei burgheze, este un personaj distins, politicos, care ştie cum să-i trateze pe cei din jur, astfel încât aceştia să se simtă respectaţi, trăsături ce reies în mod indirect din faptul că “Pascalopol însuşi deschise uşa”, “el însuşi conducea pe tinerii oaspeţi în apartamentul lui”. Eleganţa, gusturile rafinate, reies indirect din prezentarea casei mobilate cu distincţie a lui Pascalopol: “La capetele scării vegheau doi copii din marmură”, “Un mare chilim vechi, de bună calitate, în culori dulci de otavă, o acoperea”, “pe pereţi se vedeau tablouri alese cu gust”, “Interiorul i se păru lui Felix cu mult mai rafinat”. Leonida Pascalopol este caracterizat şi în mod direct prin ochii lui Felix, personajul martor, de unde reiese că este un domn cu o cultură solidă, de o nobleţe desăvârşită, extrem de rafinat: “cunoscând numai omul, aşa de rezervat şi convenţional”, “tânăr student de universitate germană, în uniformă de asociaţie goliardică, măsliniu la faţă, cu trăsături fine şi ascuţite”.10. Caracteristici ale prozei realiste:Utilizarea tehnicii detaliului în descrierea arhitecturală a casei lui Leonida Pascalopol reprezintă o caracteristică a prozei realiste: “Ferestrele şi încăperile erau înalte, uşile erau largi şi cu frontoane de lemn bogat ornamentate, tavanurile decorate cu stucuri”, “Pe pereţi se vedeau tablouri alese cu gust”, “În loc de pat în dormitor, avea o sofa joasă enormă, care ocupa o porţiune de odaie”.Spaţiul unde se desfăşoară acţiunea aparţine perspectivei realiste şi anume străzi şi repere de clădiri din oraşul Bucureşti: “străbăteau Calea Victoriei de la capătul dinspre Dâmboviţa până în apropiere de Biserica Albă”. Realizarea de tipologii atestă realismul operei, prin faptul că fiecare personaj este dominat de o trăsătură definitorie, cu o anumită dimensiune socială şi psihologică. Leonida Pascalopol reprezintă tipul burghezului rafinat, de o nobleţe desăvârşită:”rezervat şi convenţional”, “Interiorul i se păru lui Felix cu mult mai rafinat”, “Pascalopol însuşi deschise uşa”, “cu trăsături fine şi ascuţite”.


Text argumentativ despre libertate: “Principiul guvernământului democratic e libertatea” (Aristotel, “Politica”)

Nu sunt de acord cu afirmaţia lui Aristotel: “Principiul guvernământului democratic e libertatea”, întrucât, până şi în acest sistem politic, care presupune libertatea individului, în relaţia dintre conducători şi conduşi, balanţa se înclină în favoarea celor dintâi.În primul rând, consider că democraţia este un comunism mascat. În vremea comunismului, oamenii erau strict limitaţi în ceea ce priveşte modul de viaţă, de către cei aflaţi la conducere. Regulile erau stricte, chiar dure, iar cei care le încălcau plăteau scump. Cred că sub masca democraţiei se fac multe mârşăvii şi, deşi rolul guvernului este de a proteja cetăţenii, mereu vor exista abuzuri asupra oamenilor de rând venite din partea autorităţilor.În al doilea rând, libertatea pe care o presupune democraţia nu este totdeauna valorificată, luată în considerare: libertatea de exprimare, libertatea presei, libertatea credinţei. În ziua de azi, omul nu are libertatea de a spune ce gândeşte liderilor şi chiar dacă îşi exprimă părerile, de cele mai multe ori, opinia unui singur om nu este luată în calcul de către cei aflaţi la putere, este considerată nesemnificativă deoarece sistemul are regulile lui de neclintit. Mai mult, principiul guvernământului democratic nu poate fi considerat în totalitate libertate pentru că omul tot este obligat să plătească taxe, impozite, unele fără rost, numai pentru că aşa poate guvernul să adune bani la buget, omul este constrâns, ancorat într-un sistem social impus.În concluzie, nu pot susţine afirmaţia lui Aristotel: : “Principiul guvernământului democratic e libertatea”, fiindcă, în România, guvernământul democratic îşi creează propriile lui reguli.

(Mariana Claudia Drăguţ)

Subiectul al II-lea (20 de puncte) - altă rezolvareText argumentativ despre libertate:“Principiul guvernământului democratic e libertatea” (Aristotel, “Politica”)

Libertatea reprezintă după casă şi familie, cel de-al treilea mare ideal al omului, iar Aristotel a sugerat cât se poate de bine acest lucru în citatul său.În primul rând, dacă privim lucrurile din punct de vedere al individului, dorinţa acestuia de a fi liber pare îndreptăţită, iar lupta pentru libertate este totdeauna demnă şi merită să fie câştigată.Din punctul de vedere al societăţii, libertatea este principiul de bază al oricărui “guvernământ democratic”. Fără respectarea libertăţii individului, orice act de

guvernare îşi pierde valoarea, dar, în egală măsură, şi individul ar trebui să înţeleagă anumite limite ale libertăţii. Libertatea nu-ţi dă dreptul să faci lucruri care se situează în afara legilor morale sau juridice ale societăţii, dar nici societatea nu are dreptul să îngrădească libertatea individuală.În concluzie, fiecare cetăţean trebuie să-şi apere libertatea, dar o libertate situată în limite cuviincioase, iar guvernarea trebuie să-i asigure cetăţeanului dreptul la libertate.

(Dana Caraibot şi Mirela Paţă)


Ideologia revistei “Dacia literară”, aşa cum se reflectă aceasta într-o poezie studiată (a unui scriitor paşoptist):* “Dacia literară” şi “Malul Siretului de Vasile Alecsandri* “Dacia literară” şi “Zburătorul” de I.H.Rădulescu

Documents

Varianta 46